. Analiza Profitabilitatii Si Rentabilitatii Firmei (s.c. Xyz S.a., Timis)

CAPITOLUL 1. REZULTATUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

Definire și delimitări ale noțiunii

În literatura de specialitate profitul, în sens general este definit ca fiind rezultatul financiar pozitiv al unei activități lucrative, reprezentând diferența dintre încasările realizate și chiar cheltuielile ocazionate de aceasta. De asemenea se consideră că profitul brut reprezintă suma rezultatelor financiare pozitive într-un interval de timp (lună, trimestru, an) obținute de o persoană fizică sau juridică din sectoarele de activitate.

Acest sens general al profitului dă o imagine asupra modalităților în care se desfășoară activitățile într-o unitate productivă, dacă aceste unități reușesc din veniturile obținute în urma vânzării producției, să-și acopere cheltuielile ocazionate de obținerea producției respective. Realizarea efectivă a profitului presupune ca sortimentul și calitatea producției să răspundă vânzării producției să-și acopere cheltuielile ocazionate de obținerea producției respective. Realizarea efectivă a profitului presupune ca sortimentul și calitatea producției să corespundă cererii solvabile. Dacă mărfurile nu corespund necesităților ele nu se realizează și profitul nu se formează.

Profitul este un element de conducere al agenților economici și de stimulare materială a personalului în desfășurarea unei activități eficiente. El este așa cum sublinia Francois Perroux “motorul esențial al societății”.

Acțiunea economică, desfășurarea unei activități de natură economică este condiția generală a profitului. Lipsa profitului face dificilă sau chiar imposibilă existența în continuare a activității respective.

Profitul sintetizează rezultatele activității oricărei unități economice, deci, inițiativa cade sub incidența sa directă. Unitățile economice îl urmăresc sistematic. Ele constituie motivația obiectivă a întreprinzătorilor și proprietarilor de capital. Situația economică a acestora este condiționată de mărimea și dinamica profitului.

În economia de piață maximizarea profitului la nivelul agenților economici este criteriul major al eficienței lor, fără de care și-ar înceta activitatea. În acest tip de economie, fără profit nu ar exista viață. Scopul tuturor deciziilor și acțiunilor managerilor vizează direct și indirect realizarea unui profit cât mai mare.

Dacă avem în vedere că profitul este surplusul obținut de o societate comercială atunci când venitul total pe care aceasta îl obține din toate activitățile sale depășește cheltuielile necesare realizării acestor activități, putem defini:

profitul brut, calculat prin scăderea tuturor cheltuielilor (efectuate în limitele permise) din venitul total obținut de societatea comercială;

profitul net, calculat prin scăderea din profitul brut a cotelor de impozit pe profit

Dacă venitul este egal cu costul, atunci nu se obține profitul economic și dacă lucrurile continuă în același mod, proprietarii firmei vor căuta alte alternative de valorificare a capitalului.

Profitul contabil rezultă din diferența dintre venitul firmei și costul contabil, fiind mai mare decât profitul economic. El cuprinde pe lângă aceasta și așa numitul profit normal, adică acea parte din costul implicit care se referă la cheltuielile de muncă ale proprietarilor firmei implicați în activitatea acesteia.

Obținerea profitului contabil înseamnă o situație bună pentru firmă, respectiv ea câștigă suficient pentru ca toate costurile ei să fie acoperite. Acest lucru nu înseamnă că dispare tendința unei alternative, dacă se întrevede un câștig suplimentar. Există situații când firma obține profit contabil, dar din punct de vedere economic înregistrează pierderi.

Acest fapt nu trebuie să mire. Dacă venitul firmei este mai mic decât costul de producție atunci firma înregistrează pierderi deși ea își recuperează costul contabil și chiar poate să obțină profit normal. Pierderile se datorează costului implicit ca rezultat al acestei considerații, de câte ori ne vom referi la costul de producție vom avea în vedere și costul de oportunitate al firmei, deci și costul explicit și costul implicit. În acest caz profitul normal nu este altceva decât o componentă a costului de producție. De asemenea atunci când ne vom referi la profit vom avea în vedere numai profitul economic.

Mărimea profitului, care în general este variabilă în timp și spațiu, se calculează cu ajutorul a doi indicatori:

Masa profitului, calculată ca o diferență dintre venituri și cheltuieli concretizată prin suma profitului unui întreprinzător, întreprinderi economice sau economii naționale;

Rata profitului, calculată ca un raport procentual între masa profitului și costurile investite pentru obținerea acestuia sau volumul capitalului folosit. Prin calcularea acestui raport se obține gradul de rentabilitate pe produs, unitate economică, ramură industrială sau economie națională.

Formula folosită este:

Rata profitului= x 100 sau x100;

Unde P= masa profitului;

C= costurile (cheltuielile) materiale;

S= costurile (cheltuielile) salariale;

C= capitalul folosit.

Calcularea ratei profitului prezintă o importanță deosebită pentru întreprinzători întrucât în funcție de aceasta se asigură și orientarea structurii producției pe produse, ramuri și subramuri fiind reținute cele care oferă o rată cât mai mare a profitului. Pe această bază unii agenți economici își restrâng sau chiar își abandonează anumite activități cu profit mic, inițiind sau dezvoltând altele cu o rată a profitului mai mare.

Profitul este format din profit obișnuit, normal sau ordinar, iar uneori și din supraprofit sau profit suplimentar de monopol.

Profitul obișnuit, normal sau ordinar este profitul considerat ca suficient pentru orice agent economic, servind doar la continuarea activității curente. Nivelul său este rezultatul opțiunii fiecăruia în funcție de circumstanțe, psihologie, etc. Lipsa acestui profit obișnuit face ca activitatea economică inițiată de agentul economic în cauză să devină imposibil de continuat

Determinarea profitului

Agenții economici, indiferent de ramura de activitate trebuie să fie profitabili. Indiferent de natura capitalurilor lor, aceștia trebuie să obțină un rezultat superior costurilor și cheltuielilor antrenate de activitățile exercițiului.

Existența economiei de piață impune societăților comerciale, regiilor autonome, oricărui întreprinzător individual necesitatea desfășurării unor activități economice rentabile.

Rentabilitatea apare ca un instrument hotărâtor în cadrul economiei de piață, ăn orientarea producției, în raport cu cerințele consumatorilor productivi sau individuali. Rentabilitatea presupune obținerea unor venituri mai mari decât cheltuielile în urma vinderii și încasării producției fabricate. Deci ea reflectă capacitatea firmei de a obține profit, oglindind într-o formă sintetică eficiența întregii activități economice a intreprinderii.

Rezulatele financiare apar ca rezultat final al unui exercițiu de vânzare a produselor, serviciilor, lucrărilor.

Comparând vânzările, respectiv veniturile cu mărimea cheltuielilor aferente, se obține mărimea rezultatelor financiare.

Diferența dintre venituri și cheltuieli constituie rezultatul (profit sau pierdere).

Pentru a stabili rezultatul financiar al exercițiului se procedează la închiderea conturilor de cheltuieli și venituri, situația rezultatului exercițiului înainte de impozitare se prezintă în contul 121 “profit și pierdere”. Soldul debitor al contului reflectă rezultatul negativ (pierderea) iar soldul creditor, rezultatul pozitiv (profitul). Potrivit legislației economico-financiare, profitul sau pierderea se determină lunar.

Forme ale rezultatului financiar

Rezultatul exercițiului financiar înainte de impozitare cuprinde rezultatul curent, rezultatul excepțional și impozitul pe profit. Rezultatul curent al exercițiului este format din rezultatul activității de exploatare și rezultatul financiar.

Rezultatul exploatării se obține ca diferență între veniturile și cheltuielile de exploatare. În situația în care diferența este pozitivă, rezultatul exploatării este sub formă de profit, iar diferența negativă generează pierderi pentru activitatea de exploatare.

Rezultatul financiar se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile financiare. În condițiile în care veniturile financiare sunt superioare cheltuielilor, întreprinderea va obține profit, în caz contrar va înregistra pierderi.

Mai concret, se poate considera că rezultatul curent reprezintă diferența dintre veniturile din operațiunile curente, respectiv veniturile din exploatare și veniturile financiare și cheltuielile curente, formate din cele de exploatare și financiare.

Rezultatul excepțional este un rezultat întâmplător, neavând caracter de regularitate așa cum este cazul pentru rezultatul curent al exercițiului. Se determină ca o diferență între veniturile și cheltuielile excepționale.

Rezultatul exercițiului înaintea impozitării (profit brut sau pierdere brută) se mai poate determina ca diferență între veniturile totale (de exploatare, financiare sau excepționale) și cheltuielile totale (idem). Un indicator foarte important pentru aprecierea performanțelor agentului economic este și rezultatul exercițiului după impozitare, respectiv profitul net sau pierderea.

Profitul net exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care sunt remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise. Aceasta urmează a se distribui sub formă de dividente în raport cu numărul de acțiuni vândute sau să se reinvestească în întreprindere.

Rezultatul impozabil (fiscal) este diferit de rezultatul exercițiului înaintea impozitării pentru că se impun anumite corecții. Astfel se adună cheltuielile care depășesc nivelul admis prin acte normative (de exemplu cheltuielile de protocol, cheltuielile de transport, etc.) și cele neadmise a se scade din rezultatul impozabil (de exemplu amenzi și penalități, provizioane nedeductibile). Deci se scad și nu se impozitează deducerile fiscale cum sunt: rezervele legale constituite din profitul brut, pierderile din anii precedenți, reducerea cu 50% a impozitului pe profit repartizat la fondul de dezvoltare, etc.

Deci formula de calcul a rezultatului fiscal este:

În cazul în care prin aplicarea relației de mai sus rezultatul fiscal este cu semnul plus, deci sub forma de profit impozabil, se procedează la impozarea lui. Rezultatul exercițiului după impozitare este determinat ca diferență între rezultatul impozabil (fiscal) și impozitul pe profit. Impozitarea profitului societății comerciale se realizează pe bază de legi și norme fiscale care reglementează la zi această problemă.

În cazul contribuabililor mari, profitul impozabil se determină ca diferență între activul din bilanț de la sfârșitul anului fiscal minus obligațiile aferente acestuia, minus aportul efectual la capitalul social în cursul anului fiscal și veniturile din dividente încasate de contribuabili de la o persoană juridică română și alte elemente prevăzute în bilanțul contabil în funcție de specificul activității. Elementele patrimoniale din bilanțul de la începutul și sfârșitul anului, se actualizează la inflație.

După înregistrarea operației privind cheltuielile cu impozitul pe profit, soldul creditor al contului 121 “Profit și pierdere” reprezintă profitul bilanțului compus din:

Profitul brut;

Profitul net de distribuit pentru: fondul de dezvoltare, fondul de participare a salariaților la profit, vărsămintele la buget, alte rezerve prevăzute de lege, dividende.

Profitul net al unei întreprinderi figurează ca o sursă proprie de finanțare până la momentul repartizării lui pentru destinațiile stabilite prin lege sau statutul societății comerciale.

Profitul bilanțier este distribuit, în urma acestei operațiuni obținându-se anumite categorii de fonduri. Aceste fonduri cu scop determinat sunt încadrate în categoria capitalurilor, având caracterul unor rezerve constituite cu scopul de a susțor rezerve constituite cu scopul de a susține financiar activitatea întreprinderii, sau pentru stimularea salariaților.

Profitul rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează potrivit legii privind societățile comerciale, potrivit statutului și contractului de societate, potrivit reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor.

Repartizarea profitului este reglementată fie prin legea impozitării profitului și este o repartizare legală, fie prin Statutul societății și este o repartzare statutară, fie prin norme în spiritul legii, o repartizare reglementară. Oricum repartizarea nu este arbitrară ci se bazează pe norme de conduită.

Destinațiile profitului net sunt:

fondul de dezvoltare;

fondul de participare a salariaților la profit;

dividende de plătit (statului, altor societăți, acționarilor, asociațiilor);

vărsăminte la buget din profitul net al regiilor autonome;

constituirea unor rezerve;

acoperirea eventualelor pierderi din anii precedenți;

creșterea surselor proprii de finanțare;

alte repartizări prevăzute de lege.

CAPITOLUL 2. ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE

2.1. Aspecte generale privind ratele de rentabilitate

Esențial pentru analiza financiară este constituirea unui sistem de rate și aici intervine dificultatea în sensul că varietatea indicatorilor implicați face posibilă determinarea unui număr practic nelimitat de rate ale rentabilității. Acest sistem de rate trebuie ca prin conținut și structură să reprezinte un instrument de lucru util, operațional și performant. Un astfel de sistem de rate, al celor mai utilizate rate de rentabilitate poate fi schematizat în tabelul de mai jos:

tabel 2.1.

Ratele rentabilității

*Cinv = Active imobilizate + Nfr + Disponibilități

Analiza pe baza ratelor, inițiată acum mai bine de un secol de către bancheri reprezintă unul din instrumentele esențiale în munca analistului financiar. Atât practicienii cât și cercetătorii sunt de acord că ratele financiare sunt utilizate pentru a compara riscul și rentabilitatea la firme diferite ca dimensiune și ramură de activitate în scopul de a ajuta investitorii și creditorii în luarea unor decizii inteligente.

“Ratele pot furnizia un profil al intreprinderii, a particularităților economice și a avantajelor competitive precum și a caracteristicilor de exploatare, financiare și investiționale specifice“ (G. White, A. Sandhi, D. Fred, THE ANALYSIS AND USE OF FINANCIAL STATEMENTS, John Wiley & Sons, second edition 1998, p141).

Analiza financiară se bazează pe o utilizare integrată a ratelor și nu una segmentată, chiar dacă interesul utilizatorului este diferit. În cărțile de analiză financiară și în actualitatea practică sunt calculate peste 100 de rate financiare. Unul dintre motivele proliferării îl reprezintă faptul că ele sunt utilizate nu doar în analiza financiară externă ci și ca instrument de analiză și evaluare internă a companiei. Managementul are nevoie de informații detaliate pentru a evidenția și remedia problemele specifice. Dar utilizarea unui număr mai mare de rate nu determină neapărat o creștere a relevanței analizei.

În utilizarea corectă și eficientă a ratelor financiare, deci și a ratelor de rentabilitate pot avea probleme legate de periodicitatea informației utilizate, precum și cele legate de posibilitatea ca ratele să fie manipulate de management prin operații de “aranjare a vitrinei”*. Tehnicile din această categorie, pun într-o lumină favorabilă situația întreprinderii.

2.2. Analiza ratei rentabilității resurselor consumate

Rata rentabilității resurselor consumate arată profitul brut al exercițiului care revine pe unitatea de cheltuieli totale (care măsoară consumul total de resurse din firmă).

Rrrc=(Rezultatul brut al exercițiului / Cheltuieli totale) x 100;

Creșterea acestei rate în dinamică reflectă o situație pozitivă și are loc atunci când indicele profitului devansează indicele cheltuielilor totale. Principalele rezerve de creștere a rentabilității resurselor consumate sunt:

sporirea veniturilor;

ameliorarea structurii veniturilor;

optimizarea vitezei de rotație a fondurilor;

optimizarea cheltuielilor (reducerea și îmbunătățirea structurii lor).

rata rentabilității resurselor curente

Această rată arată profitul brut care revine pe unitatea de cheltuieli curente (care măsoară consumul total de resurse din activitatea de exploatare), profit brut curent. Indicatorul este mai relevant decât primul în cazul în care există operațiuni excepționale, iar dimensiunea acestora denaturează indicatorul global.

Rrrcc=(Rezultatul curent / Cheltuieli curente) x 100;

Dacă privim această evoluție prin prisma formării rezultatelor putem trage concluzia că evoluția sa se desprinde din modul de realizare a principalilor indicatori:

nivelul și structura cheltuielilor;

nivelul și structura veniturilor.

b) rata rentabilității resurselor consumate în exploatare

Arată profitul brut al exploatării care revine pe unitatea de cheltuieli de exploatare (măsoară consumul total de resurse de exploatare). Indicatorul este mai relevant decât ceilalți doi, mai ales dacă există operațiuni financiare și excepționale, iar dimensiunea acestora denaturează indicatorul global.

Rrrce= (Rezultatul exploatării / Cheltuieli de exploatare) x 100;

2.3. Analiza ratei rentabilității veniturilor

Rentabilitatea veniturilor măsoară eficiența globală a activității desfășurate pe perioada unui exercițiu financiar prin prisma capacității veniturilor de a degaja profit. În mod practic această rată exprimă raportul dintre două efecte, indicând în același timp și ponderea efectului de bază în efectul secundar.

Rrv= (rezultatul brut al exercițiului / venituri totale) x 100;

Creșterea ratei în dinamică reflectă o situație pozitivă și are loc atunci când indicile profitului brut devansează indicele veniturilor totale.

Rezervele de creștere a rentabilității veniturilor sunt:

ameliorarea structurii veniturilor;

sporirea veniturilor;

accelerarea vitezei de rotație a fondurilor;

optimizarea cheltuielilor.

Această rată cunoaște două forme de manifestare:

rentabilitatea veniturilor curente

Rrvc= (Rezultatul curent / Venituri curente) x 100

rentabilitatea veniturilor din exploatare:

Rrve= (Rezultatul exploatării / Veniturile din exploatare) x 100

Aceasta exprimă eficiența generată de activitatea de exploatare.

2.4. Analiza ratei rentabilității economice

Capitalurile, asupra cărora se analizează profitabilitatea, sunt cele degajate de întreprindere în cadrul exercițiului respectiv capitalurile proprii și cele împrumutate, pentru creșterea averii proprietarilor și remunerarea “furnizorilor de capital”. Rentabilitatea economică a acestor capitaluri investite ne apare ca o rentabilitate intrinsecă ce nu ține seama de modalitatea de procurare a capitalurilor (proprii sau împrumutate). Este deci independentă de politica de finanțare promovată de întreprindere.

Reprezentarea bilanțului financiar al firmei

CREȘTEREA REMUNERAREA

AVERII CAPITALURILOR

PROPRIETARILOR

ACTIV PASIV

Rata de rentabilitate economică măsoară gradul de valorificare a capitalului investit exprimă lei profit brut (sau EBE) obținuți la un leu capital investit. De asemenea, acest indicator măsoară eficiența mijloacelor materiale și financiare alocate activității de exploatare și comercializare, precum și performanțele activului total. Modul de calcul este următorul:

Rre = (Rezultatul exploatării sau EBE / Capitaluri investite) x 100,

unde Cinv = Active fixe brute + Nfr + Disponibilități

Totuși, acest mod de calcul este perfect modelul în care capitalurile investite sunt înlocuite de activele totale (AT).

Rre = (RE / AT) x 100.

Pentru o mai riguroasă corelare a efectului (rezultatul exploatării) cu indicatorul de efort corespunzător, analiștii propun determinarea ratei rentabilității economice după relația:

Rre = (RE / Ae) x 100, unde Ae – active de exploatare.

În practică se mai folosesc și alte moduri de determinare a Rre astfel:

Rre = (Pb sau EBE / Cs) x 100 sau Rre = (Pb sau EBE / Cprm) x 100.

Alte forme de exprimare a rentabilității economice sunt:

rentabilitatea economică brută

Rreb = (EBE / Cinv) x 100, reprezentând remunerarea în termeni de acumulare brută a capitalurilor investite, atât proprii cât și împrumutate. Arată cât excedent brut de exploatare revine unei unități de capital investit. Cuantumul ratei de rentabilitate economică trebuie să acopere reînoirea și creșterea activelor, într-un termen cât mai scurt. Se apreciază statistic că această condiție este îndeplinită dacă rata este mai mare de 25%.

rentabilitatea economică netă

Rren = (Rezultatul exploatării / Cinv în exploatare) x 100;

Reprezintă remunerarea prin profitul brut al exploatării a capitalurilor investite în exploatare. Analiza ratei de rentabilitate economică ce nu se poate face decât prin studierea în timp a evoluției indicatorilor și componentelor acestora referitoare la aceeași întreprindere. Deasemenea rata rentabilității economice trebuie să fie superioară ratei de inflație pentru ca firma să-și poată menține substanța sa economică.

În termeni reali Rre trebuie să remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii). Dacă rata inflației nu depășește 10% atunci rata nominală (Rn) este dată după formula lui Fisher și anume suma dintre rata reală (Rr) și rata inflației (Ri):

Rn = Rr + Ri de unde Rr = Rn – Ri;

Dacă rata inflației înregistrează valori semnificative (de 2 sau 3 cifre) atunci rata nominală se determină după relația inițială a lui Fisher.

(1+Rn) = (1+Rr) x (1+Ri), unde produsul Rr x Ri ce rezultă din dezvoltarea relației ia valori importante, nu mai poate fi neglijat (ca în cazul unei inflații controlate și normale). Relația de calcul va fi în consecință următoarea:

Rn = Rr + Ri + Rr x Ri, rezultă că Rr = [(Rn – Rr) / 1 + Ri] x 100;

Dacă întreprinderea are o rată a rentabilității economice mai mare ca rata dobânzii la capitalurile împrumutate, atunci acționarii pot beneficia de “efectul levier“ (de pârghie financiară) al îndatorării, iar în caz contrar de “efectul de măciucă”, îndatorarea devenind consumatoare de capital propriu.

Principalele măsuri care se impun pentru creșterea ratei sunt:

sporirea ratei de rentabilitate comercială prin creșterea volumului de activitate;

modificarea structurii activității în favoarea unora cu profitabilitatea mai mare;

reducerea cheltuielilor de exploatare;

creșterea prețurilor de desfacere bazată pe îmbunătățirea calității;

accelerarea vitezei de rotație a capitalului investit prin optimizarea structurii;

creșterea ponderii imobilizărilor fixe active;

reducerea nivelului stocurilor și duratei ciclului de fabricație pentru producția în curs de execuție;

reducerea nivelului creanțelor și a duratei medii de încasare.

2.5. Analiza ratei rentabilității financiare

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea de exploatare și comercializare; Ea măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci plasamentul financiar pe care acționarii

l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor întreprinderii. Este expresia sintetică a intereselor finale ale acționarilor prin acordarea de dividende către aceștia și prin crearea rezervelor care în fapt reprezintă o creștere a averilor proprietarilor. Cu alte cuvinte, rentabilitatea financiară este indicatorul prin prisma căruia posesorii de capital apreciază eficiența investiției lor respectiv oportunitatea menținerii acesteia.

Deseori finanțarea presupune și consolidarea capitalului propriu, fie prin contribuția acționarilor existenți, fie a unor noi acționari. Incitația la investiții este condiționată de remunerarea convenabilă a capitalului propriu. În plus dacă rata de remunerare este ridicată, acționarii acceptă cu ușurință să lase o parte din profitul lor la dispoziția firmei asigurând astfel mijloacele de creștere.

Astfel pentru management, rentabilitatea financiară reprezintă un obiectiv fundamental, o condiție esențială pentru menținerea puterii. Formula de calcul a acestei rate este următoarea:

Rrf = (Rezultatul net al exercițiului / capitaluri proprii) x 100;

Rata rentabilității financiare trebuie să fie superioară ratei medii a dobânzii, pentru a face acțiunile firmei mai atractive și pentru a crește cursul lor bursier.

Rentabilitatea financiară este sensibilă la structura financiară, respectiv la situația îndatorării întreprinderii, fiind influențată de modul de procurare a capitalului.

rata rentabilității financiare brute

Reflectă capacitatea resurselor financiare proprii alocate cu caracter permanent de a genera surse proprii de finanțare pe termen lung.

Rrfb = (Capacitatea de autofinanțare / capitaluri proprii) x 100;

De asemenea, acest indicator mai arată potențialul de dezvoltare propriu generat de investițiile din surse proprii. Practic arată remunerarea capitalului propriu în termeni de numerar.

rata rentabilității financiare nete

Arată remunerarea netă a capitalului social prin dividende. Rentabilitatea financiară remunerează acționarii prin acordarea de dividende și prin creșterea rezervelor, care reprezintă de fapt creșterea averii proprietarilor.

Rrfn = (Dividende / Capital social) x 100;

Pentru a face atractive acțiunile societății, rata rentabilității financiare nete trebuie să fie superioară ratei medii a dobânzii. Pentru întreprinderile care cotează la bursă se poate calcula un randament bursier al acestora, determinat de câștigul de capital prin creșterea cursului acțiunilor și al dividendelor ce revin per acțiune. Pentru a măsura reacția bursieră (a pieței financiare) în funcție de rentabilitatea financiară, se poate calcula un indicator reprezentativ, numit coeficient de capitalizare bursieră (PER = price earning ratio).

PER = Cursul bursier al acțiunii / Profit per acțiune;

PER măsoară de câte ori investitorii sunt dispuși să cumpere profitul per acțiune, permițând o bună comparație a întreprinderilor din aceeași ramură de activitate. Variația PER dă o bună evaluare asupra riscurilor firmei în funcțiune, determinate de riscul economic al ramurii, de îndatorare și de variabilitatea profiturilor viitoare.

În timp ce cursul bursier este o măsură extremă a performanței întreprinderii, profitul per acțiune este expresia directă a profitabilității firmei. De aceea vom întâlni adesea ca indicator de analiză financiară profitul brut per acțiune (EPS = earning per share).

EPS = Profit net / Numărul de acțiuni;

Alături de indicatori consacrați (PER și EPS) în literatura de specialitate anglo saxonă se mai folosesc ratele de rentabilitate (ROA și ROE) corespondente celor prezentate mai înainte.

Return of Assets (ROA) = Profit net / Activul total (%);

Return of Equity (ROE) = Profit net / Capitaluri proprii (%).

În consecință rentabilitatea financiară constituie principalul indicator privind performanțele întreprinderii, care depinde de justețea politicii comerciale (rentabilitatea comercială), de eficiența capitalului angajat (rentabilitatea economică) și de politica financiară a acesteia.

Măsurile de creștere a acesteia sunt:

sporirea rentabilității comerciale, adică modificarea profitului net într-un ritm superior modificării Ca, datorită reducerii cheltuielilor de exploatare;

sporirea volumului de activitate, folosirea unui regim favorabil de calcul a amortizării și provizioanelor;

sporirea vitezei de rotație a capitalurilor investite, modificarea Ca trebuind să devanseze modificarea capitalurilor proprii, ceea ce înseamnă fructificarea superioară a capitalului;

creșterea gradului de îndatorare dacă rentabilitatea economică este mai mare decât costul mediu al capitalului împrumutat, firma beneficiind de efectul de levier:

Rnf = Rre + (Rre – Rd) x Dfin / Cpr (în cazul în care nu se ține cont de nivelul fiscalității din mediul economic al firmei)

2.6. Analiza ratei rentabilității comerciale:

Rentabilitatea comercială măsoară eficiența activității desfășurate de firmă pe perioada unui exercițiu financiar prin prisma valorificării activității de bază. Practic arată raportul dintre două efecte:

Rrc = (Rezultatul exploatării / Cifra de afaceri) x 100;

Indicatorul exprimă eficiența valorificării produselor societății. Caracterizează eficiența politicii comerciale și a politicii de preț a firmei. Creșterea ratei în dinamică reflectă o situație pozitivă și are loc atunci când indicele profitului devansează indicile de creștere a cifrei de afaceri. Principalele rezerve de creștere a ratei rentabilității comerciale sunt:

sporirea vânzărilor;

ameliorarea structurii vânzărilor;

accelerarea vitezei de rotație a stocurilor și optimizarea cheltuielilor.

rata marjei brute

Rrcb = (Excedentul brut de exploatare / Cifra de afaceri) x 100;

Reflectă excedentul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Indicatorul exprimă eficiența valorificării produselor societății, arătând cât profit net se obține la o unitate de cifra de afaceri realizată.

2.7. Descompunerea ratelor de rentabilitate

Ca și ratele cinetice și ratele de rentabilitate sunt compuse din două rate:

rate de structură;

rate de rotație a capitalurilor prin Ca, rezultă deci că

Rata de rentabilitate = Rata de structură x Rata de rotație a

Valorică a Ca capitalurilor prin Ca

Fiecare din aceste rate servește la o analiză financiară mult mai fină a întreprinderii: ratele de structură caracterizează condițiile de exploatare economică (capitalurile consumate), iar ratele de rotație caracterizează eficacitatea capitalurilor angajate de întreprindere în desfășurarea activității sale economice și financiare (capitalurile alocate).

Există mai multe modele de analiză care se bazeză pe descompunerea ratelor în rate componente, după diferite criterii care sugerează căile pe care se poate acționa pentru sporirea rentabilității.

Astfel pentru rentabilitatea economică:

a) modelul 1: Rre = x x 100;

Semnificație:

– rata de rentabilitate comercială (marjă de rentabilitate) care exprimă profitul brut din exploatare ce revine la un leu Ca (rată de structură);

– exprimă viteza de rotație (nr. de zile) a capitalului investit prin Ca (rată de structură).

Măsurile de creștere a ratei Rre ar fi:

ritmul de creștere a Pb să devanseze ritmul de creștere a Ca (IPb > ICa);

accelerarea vitezei de rotație a activelor fixe;

îmbunătățirea structurii capitalului investit (IAf > ICinv).

ΔRre = Rre1 – Rre0 = x x x x 100

Măsurile care se impun pentru creșterea ratei rentabilității economice pot fi identificate pe două direcții:

sporirea ratei de rentabilitate comercială prin metodele amintite anterior;

accelerarea vitezei de rotație a Cinv;

b) modelul 2: Rre = x x x 100;

– rata rentabilității comerciale;

– viteza de rotație a capitalului fix prin Ca;

– ponderea activelor fixe în total Cinv.

Măsurile de creștere a ratei Rre ar fi:

ritmul de creștere a Pb să devanseze ritmul de creștere a Ca (IPb > ICa);

accelerarea vitezei de rotație a activelor fixe;

îmbunătățirea structurii capitalului investit (IAf > ICinv).

ΔRre = Rre – Rre = x x x 100 –

– x x x 100

c) modelul 3: Rre = x x x 100;

unde – ponderea pb în valoarea adăugată (Va);

– indicator de eficiență a utilizării activelor fixe (Af);

– rată de structură a capitalului investit.

Condițiile de creștere a Rre sunt:

IPb > IVa – sporirea ponderii profitului brut în Va;

IVa > IAf – sporirea Va obținută la unitatea valorică de active fixe;

IAf > ICinv – ritmul de creștere al activelor fixe să depășească modificarea Cinv.

Tot astfel rata rentabilității financiare poate fi descompusă în rate componente după următoarele modele:

a) modelul 1: Rrf = x x 100;

unde – rata marjei nete de rentabilitate;

– viteza de rotație a capitalului propriu prin cifra de afaceri.

Măsuri de îmbunătățire a indicatorului sunt:

IPn > ICa – ritm superior de creștere a Pn față de Ca;

ICa > ICpr – crește în valori relative superioară a Ca comparativ cu creșterea Cpr.

b) modelul 2: Rrf = x x x 100;

unde – reprezintă rata marjei nete de rentabilitate;

– viteza de rotație a capitalurilor investite;

– rată de structură a capitalurilor.

Creșterile ratei rentabilității financiare crește în condițiile:

1) IPn > ICa – modificarea rezultatului net al exercițiului superioară modificării cifrei de afaceri prin:

– sporirea producției fizice vândute;

– modificarea structurii producției;

– reducerea cheltuielilor de exploatare;

– modificarea politicii fiscale.

2) ICa > ICinv – modificarea Ca trebuie să devanseze modificarea capitalului investit;

3) ICinv > ICpr – modificarea capitalului investit trebuie să devanseze modificarea capitalului propriu.

c) modelul 3: Rrf = x x x 100;

unde – reprezintă rata marjei nete de rentabilitate;

– viteza de rotație a activului total;

– rată de structură a capitalului propriu.

Măsurile de îmbunătățire a ratei Rrf sunt:

IPn > ICa – indicele de creștere a profitului net să devanseze creșterea indicelui cifrei de afaceri;

ICa > IAT – creșterea cifrei de afaceri în dinamică să fie mai mare decât creșterea Ac. total;

IPT > ICpr – pasivul total să înregistreze o creștere superioară capitalului propriu.

Analiza ratei rentabilității resurselor consumate cuprinde analiza următorului model factorial bazat pe rate componente ale Rrrc:

Rrrc = x 100 = x 100 = x 100

+

Rrrc = x 100;

unde – rata rentabilității comerciale;

– cifra de afaceri la un leu costuri variabile;

– cifra de afaceri aferentă la un leu costuri fix.

Măsurile de îmbunătățire a Rrrc sunt:

ICa > ICv – cifra de afaceri în dinamică superioară creșterii costurilor variabile;

ICa > ICf – costuri fixe inferioare modificării valorii cifrei de afaceri;

IRE > ICa – rezervele de creștere a ratei rentabilității comerciale se găsesc în îmbunătățirea structurii în sensul creșterii ponderii produselor cu o rată comercială ridicată, creșterea prețurilor,

creșterea puterii de negociere a întreprinderii cu furnizorii în vederea obținerii unor prețuri mai avantajoase, creșterea producției, accelerarea vitezei de rotație a stocurilor, optimizarea cheltuielilor. De reținut că un nivel optim al ratei rentabilității comerciale ar fi cuprins între 10 și 15%.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ LA S.C. “COCA-COLA” TIMIȘ S.A.

3.1. Elemente de identificare a S.C. “Coca-Cola” S.A.

DENUMIRE: S.C. “Coca-Cola” Timiș S.A.;

SEDIUL: Timișoara, Calea Torontalului, D.N.6, Km.6;

FORMA JURIDICĂ: Societate pe acțiuni;

OBIECT DE ACTIVITATE: Îmbuteliere și comercializare de băuturi răcoritoare din gama Coca-Cola;

CAPITAL SOCIAL: 50.577.422.000 lei;

NUMĂR DE ÎNREGISTRARE LA REGISTRUL COMERȚULUI:

J 35 / 20222 / 1994.

3.1.1 Scurt istoric

Istoria firmei Coca-Cola a început acum peste 110 ani când un farmacist a descoperit licoarea. În anul 1894, Coca-Cola a început să fie îmbuteliată, iar volumul vânzărilor sale a crescut mereu. În prezent Coca-Cola este una dintre cele mai puternice companii producătoare de băuturi răcoritoare din lume, ar fi suficient să amintesc că doar în 1993 mai mult de 1,3 miliarde de lăzi de Coke și Coke Classic au fost vândute în întreaga lume în peste 195 de țări; Diet Coke, cunoscută și sub numele de Coke Light a ocupat numărul întâi mondial la băuturile carbogazoase cu puține calorii procurabile în 117 țări. 80% din cele 1,3 miliarde de lăzi au fost vândute în doar patru țări, toate având ca limbă oficială limba engleză. Fanta a fost unica marcă internațională de băuturi răcoritoare carbogazoase cu aromă de portocale și a fost procurabilă în 170 de țări, iar Sprite accesibilă în 168 de țări, a fost pe locul 5 mondial în ceea ce privesc vânzările. Compania Coca-Cola a pătruns rapid, la începutul anilor 1990, în Europa de Est, tehnica tradițională fiind căutarea de parteneri de afaceri bine capitalizați, know-how local și vizibilitate, adică niște companii pe post de “îmbuteliator ancoră”.

În România, franșiza de îmbuteliere și distribuție este deținută de Grupul Molino (pentru nord-vestul și nord-estul țării), iar restul țării de Coca-Cola Amatil Australia (CCA) și Ozgorkey pentru zona Mării Negre.

Se consideră că Grupul Molino este foarte bine poziționat existând posibilitatea extinderii franșizei pe teritoriul României. Franșiza actuală este valabilă timp de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii ei cu încă 10 ani.

Grupul Molino din România aparține de Molino Holding S.A. din Luxemburg care la rândul ei este controlată de Molino Beverages Ireland, care aparține unei firme grecești, etc. Deci după cum s-a observat, Coca-Cola s-a extins foarte mult în lume, și ca atare vom vorbi despre Coca-Cola din România și în mod concret despre Coca-Cola Timiș.

În țara noastră există următoarele fabrici de îmbuteliat și distribuit Coca-Cola:

Coca-Cola Bottlers Timiș S.A.; care deține 99,9% din acțiuni;

Coca-Cola Bottlers Bihor S.A.; care deține 96,6% din acțiuni;

Coca-Cola Bottlers Iași S.A.; care deține 93,6% din acțiuni;

Coca-Cola Molino România S.R.L. care deține 99,9% din acțiuni (pentru regiunea București și Brașov).

Coca-Cola Timiș și-a început activitatea în data de 10 Octombrie 1992, când a fost încorporată în fabrica de la Bihor, ocupându-se de îmbutelierea și distribuirea produselor.

Compania Coca-Cola Timiș este reprezentată de Dl. Buzescu Titov în calitate de director general (administrator), misiunea firmei fiind următoarea: “suntem hotărâți să fim liderul pieței române de băuturi răcoritoare. Poziția de lider va fi susținută de oameni de cea mai înaltă calitate, cele mai bune produse și servicii de calitate superioară”.

3.1.2. Starea economică generală a S.C. Coca-Cola Timiș S.A.

Starea economică generală a firmei în cauză poate fi evaluată pe baza mai multor criterii, precum dimensiunea afacerii, tendința afacerii, structura afacerii, amplasarea ei, eficiența activității firmei, dar din lipsă de date sunt nevoită să analizez doar o parte din acești indicatori, astfel:

Dimensiunea afacerii, criteriu după care firmele pot fi clasificate în: mici, mijlocii, mari.

Pentru aprecierea mărimii unei firme trebuie avut în vedere domeniul și ramura de activitate în care aceasta își desfășoară activitatea. De asemenea unele dintre criteriile utilizate pentru aprecierea dimensiunii firmei (cifra de afaceri, capital social, număr de salariați) nu sunt întotdeauna concludente, de aceea utilizarea acestor criterii trebuie făcută selectiv și nu exclusivist.

La o cifră de afaceri sub 800 de milioane de lei firma este considerată mică, între 800 – 10.000 milioane lei, mijlocie și peste 10.000 milioane lei, mare.

La un capital social sub 500 milioane lei firma este considerată mică, între 500 – 4.000 milioane lei este considerată mijlocie, iar peste 4.000 milioane lei – mare.

De asemenea la un număr de salariați sub 300 firma este considerată mică, între 300 – 3.000 de salariați mijlocie, iar peste 3.000 – mare.

tabel nr. 3.1.

Dimensiunea afacerii

Pe baza acestor intervale și a tabelului 3.1. putem afirma că firma

S.C. “Coca-Cola” Timiș S.A. este considerată o firmă de mărime mare, dacă luăm în considerare criteriul cifrei de afaceri precum și capitalul social, iar din punctul de vedere al numărului de salariați este una de mărime mijlocie. Din lipsă de date, structura afacerii precum și tendința ei nu pot fi analizate din punct de vedere practic.

Amplasarea afacerii, criteriu urmărit din mai multe perspective, în cazul Coca-Cola Timiș se prezintă astfel:

zona de amplasament este în afara orașului (Km 6);

accesul la utilități este mult ușurat de poziționarea fabricii în apropierea D.N.6;

posibilități de dezvoltare se prevăd pentru viitor atât pe orizontală cât și pe verticală;

asigurarea cu resurse umane se face din municipiul Timișoara.

Eficiența activității firmei

Acest criteriu poate fi analizat pe baza indicatorilor din tabelul 3.2.

tabel 3.2.

Eficiența firmei

Pe baza datelor analizate putem concluziona că firma în cauză a înregistrat o creștere de profit net în anul 2000 față de anul anterior. În anul curent însă valoarea indicatorului este în plină scădere.

Interesant este însă creșterea de la o perioadă la alta a productivității muncii, calculată atât pe baza cifrei de afaceri cât și pe baza producției exercițiului.

Profitabilitatea calculată la nivelul firmei S.C. “Coca-Cola” Timiș S.A. este însă în scădere în anul curent față de anul 2000, scăzând cu 9,42% (profitabilitatea aferentă cheltuielilor totale), respectiv cu 7,12% – cea aferentă veniturilor totale ale firmei.

Pe baza indicatorilor analizați – deși insuficienți – se conturează pentru anul 2001 o stare economică generală bună raportată la nivelul ramurii de activitate, dar cu o tendință accentuată de scădere față de perioada anterioară. Totuși se observă pentru 2001 sporirea productivității muncii (ceea ce denotă o mai bună organizare a producției) deși profitabilitatea firmei implicit volumul de profit net obținut sunt în scădere.

3.2. Analiza rentabilității la S.C. “Coca-Cola” Timiș S.A.

3.2.1. Analiza rentabilității resurselor consumate

Rata rentabilității resurselor consumate se determină cu următoarea formulă:

Rrrc = x 100;

unde Rb – reprezintă rezultatul brut al exercițiului (Pb);

Chtot – sunt cheltuielile totale (care măsoară consumul total de resurse din firmă);

Rentabilitatea cheltuielilor măsoară eficiența activității desfășurate de firmă pe perioada unui exercițiu financiar prin prisma consumului de resurse, arătând capacitatea lor de a degaja profit brut.

tabel nr.3.3.

Rentabilitatea resurselor consumate

Rata rentabilității resurselor consumate înregistrează o creștere în valori absolute de 70% a anului 2000 față de anul de bază, iar în anul 2001 se înregistrează o scădere a indicatorului de 47,57% față de anul precedent;

Se observă astfel o creștere a indicatorului de 8,13% a anului 2000 față de 1999 și o reducere a acestuia de 9,41% a anului curent față de exercițiul financiar precedent indicatorul având în ansamblu, pe cei trei ani o evoluție disproporționată, reușind să se apropie de nivelul optim (20%) doar în anul 2000 cu o valoare de 19,79%.

În ultimul an analizat rentabilitatea resurselor consumate a fost de 10,38% (față de 20% nivel optim) ceea ce înseamnă că la 100 de lei cheltuieli totale (consumuri valorice totale de resurse) s-au obținut 10 lei profit brut ceea ce este un nivel foarte redus. Nivelul indicatorului este cu 9,41% mai mic în 2001 decât în anul anterior ceea ce înseamnă că că firma a obținut profit brut inferior prin consum mai mare de resurse. Acest lucru semnifică un spor inferior de eficiență;

Având în vedere că ponderea majoritară a veniturilor și a cheltuielilor respectiv a rezultatelor sunt formate din cele aferente activității de exploatare, nivelul acestui indicator va fi puternic influențat de rentabilitatea resurselor din exploatare (rata rentabilității resurselor curente);

Modalitățile de creștere a acestui indicator le-am abordat în capitolul precedent.

3.2.1.1. Analiza ratei rentabilității resurselor curente

Această rată se calculează în modul următor:

Rrrc = x 100;

unde Rbc – reprezintă rezultatul brut curent;

Chc – sunt cheltuielile curente totale.

tabel nr.3.4.

Rentabilitatea resurselor curente

Indicatorul este mai relevant decât primul în cazul în care există cheltuieli exceptionale, dimensiunea acestora denaturând indicatorul global.

Rata rentabilității resurselor consumate cunoaște o evoluție cu fluctuații foarte mari de la un an la altul, în 2001 de exemplu se înregistrează o evoluție negativă de 15% față de 2000 și o creștere de peste 20% a anului 2000 față de anul de bază.

Din prisma formării rezultatelor, acest indicator este determinate de:

nivelul și structura cheltuielilor;

nivelul și structura veniturilor.

Acest indicator ne arată că la 100 de lei cheltuieli de exploatare și financiare (consumuri curente totale de resurse) se obține 2 lei profit brut curent în anul de bază, 22 lei în 2000 și doar 7,43% profit brut în anul curent.

3.2.1.2. Analiza ratei rentabilității resurselor consumate în exploatare

Acest indicator măsoară capacitatea resurselor din exploatare de a genera prin consum (cheltuieli de exploatare) profit brut aferent exploatării. Se calculează astfel:

Rrrce = x 100

unde RE – este rezultatul exploatării;

Chte – sunt cheltuielile de exploatare totale.

tabel nr.3.5.

Rentabilitatea resurselor consumate în exploatare

Acest indicator este mult mai relevant decât primii doi mai ales în cazul în care există operațiuni financiare și excepționale iar dimensiunea acestora ar putea denatura valoarea indicatorului global.

Față de nivelul optim de 25%, valoare de care se apropie indicatorul în anul 2000, se observă că în anul curent rata rentabilității resurselor consumate în exploatare ajunge la o valoare mult inferioară, ceea ce s-ar putea traduce prin faptul că eficiența consumului de resurse privite prin prisma capacității firmei de a genera profit brut în cadrul activității de exploatare a înregistrat o tendință drastică de scădere în anul curent.

Rezervele cele mai importante în creșterea ratei o constituie reducerea costurilor de exploatare prin diminuarea consumurilor de resurse.

3.2.2. Analiza rentabilității veniturilor

Pe baza acestui indicator se măsoară eficiența globală a activității desfășurate de firmă pe parcursul unui exercițiu financiar prin prisma capacității veniturilor acesteia de a degaja profit brut.

Rata rentabilității veniturilor se calculează pe baza următoarei relații:

Rrv = x 100;

unde Pb – profitul brut al exercițiului;

Vt – veniturile totale.

tabel nr.3.6.

Rentabilitatea veniturilor

Acest indicator poate fi considerat și ca o rată de structură deoarece el arată raportul dintre două efecte, indicând în același timp ponderea efectului de bază în efectul secundar.

Rata rentabilității veniturilor înregistrează pe cei trei ani analizați o evoluție sinuoasă, ea atingând maximul în anul 2000, an în care nivelul indicatorului (16,52%) reușește să depășească nivelul optim de 15%, ritmul mediu de creștere pe perioada analizată fiind de 5,02%;

Variația indicatorului în valori absolute este de 58% în anul 2000 cunoscând o scădere drastică de 43% în ultimul an de analiză, ceea ce duce la reducerea proporțioonală a ratei rentabilității veniturilor de la 17% la 9,4% în 2001 pe fondul creșterii veniturilor totale de la 373.826.766 mil. lei la 441.236.197 mil. lei dar și a scăderii profitului brut pe 2001 cu 20.279.426 mil. lei;

În ultimul an nivelul indicatorului arată că la 100 de lei venituri totale se obțin 9,4 lei profituri brute, valoare deosebit de mică. Față de anul anterior nivelul indicatorului scade cu 7,6% ceea ce înseamnă un deficit de eficiență generală pe ansamblul firmei, în sensul că la unitatea de venit se obține mai puțin profit brut;

Ponderea majoritară a veniturilor, a cheltuielilor și a rezultatelor firmei sunt formate din cele aferente activității de exploatare, astfel nivelul acestui indicator va fi puternic influențat de rentabilitatea veniturilor din exploatare.

3.2.2.1. Analiza ratei rentabilității veniturilor curente

Această rată exprimă eficiența generală a activității curente, măsurată prin profitul brut care revine veniturilor totale din activitatea de exploatare și cea financiară. Reflectă eficiența activității curente.

Relația de calcul este următoarea:

Rrvc = x 100;

unde Pbc – profitul brut aferent activității curente;

Vtc – veniturile curente totale.

tabel nr.3.7.

Rentabilitatea veniturilor curente

Nivelul indicatorului pe perioada analizată înregistrează fluctuații majore, astfel în cadrul activității curente a firmei, în anul 1999, la 100 de lei venituri totale se obțineau doar 2 lei profit brut ceea ce denotă o eficiență foarte scăzută, în 2000 se obțineau cu 16,43 de procente mai mult, activitatea curentă crescând în eficacitate pe fondul măririi profitului brut curent cu 63.037.432 mil. lei (93,16%) față de perioada anterioară și măririi veniturilor curente totale cu 115.521.292 mil. lei (31,14%). Anul 2001 este caracterizat de o eficiență scăzută în condițiile în care nivelul indicatorului suferă o scădere de 11,32%, totuși superioară anului 1999 (indicele de creștere a Pbc a anului 2001 față de 1999 înregistrează un nivel de 621,85%, în timp ce indicele Vtc atinge un nivel de 162,69%);

Rezervele cele mai importante de creștere a ratei sunt legate de creșterea volumului fizic al desfacerilor și accelerarea vitezei de rotație a fondurilor.

3.2.2.2. Analiza ratei rentabilității veniturilor din exploatare

Această rată reflectă eficiența întregii activități de exploatare, măsurată prin profit brut din exploatare ce revine veniturilor totale din exploatare.

Se calculează prin:

Rrve = x 100;

unde Pbe – profitul brut obținut din activitatea de exploatare;

Vte – veniturile totale aferente activității de exploatare.

tabel nr.3.8.

Rentabilitatea veniturilor din exploatare

De asemenea eficiența activității de exploatare este scăzută, rata rentabilității veniturilor din exploatare atinge un nivel minim în ultimul an de analiză (7,24%), profitul brut aferent activității de exploatare este în scădere față de anul 2000 ceea ce denotă un nivel de creștere a cheltuielilor de exploatare superior celui de creștere al veniturilor totale de exploatare (IChte > IVte), respectiv 1,27 și 1,13.

3.2.3. Analiza rentabilității comerciale

Rata rentabilității comerciale ale rolul de a măsura eficiența activității desfășurate de firmă pe perioada unui exercițiu financiar prin prisma valorificării activității de bază.

Acest indicator caracterizează eficiența politicii comerciale și a politicii de prețuri a firmei, arătând rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri.

Se determină în felul următor:

Rrc = x 100;

unde RE – rezultatul brut din exploatare (Pbe);

Ca – cifra de afaceri.

Pentru a putea determina practic valoarea următorilor indicatori se utilizează datele din soldurilor intermediare de gestiune (SIG) pentru obținerea cărora se prelucrează datele din bilanțurile contabile și conturile de profit și pierderi ale firmei.

tabel nr.3.9.

Rentabilitatea comercială

Pe baza datelor preluate din SIG (tabelul nr.3.9.), se poate determina valoarea ratei rentabilității comerciale pe perioada de trei ani analiză.

tabel nr.3.10.

Rata rentabilității comerciale

În ultimul an de analiză indicatorul înregistrează un nivel de 7,8% păstrându-se în tendința generală de scădere manifestată de întregul sistem de indicatori pe care le-am supus analizei;

Pentru anul 2001 profitul brut al exploatării este de asemenea în scădere, indicele de creștere a acestuia (IPbe=0,47) este devansat cu mult de indicele cifrei de afaceri (ICa=1,12) ceea ce duce la scăderea indicatorului analizat (Rrc) cu peste 10 procente față de perioada anterioară;

Această tendință de scădere s-ar putea traduce printr-o eficiență scăzută de valorificare a produselor firmei, la 100 de lei cifra de afaceri revin doar 7,8 lei (față de 25% recomandat) nivel optim care de altfel nu se atinge în nici un an de analiză;

Cele mai importante modalități de creștere a ratei rentabilității comerciale sunt legate mai ales de creșterea volumului fizic al desfacerilor și accelerarea vitezei de rotație a fondurilor aferente activității de exploatare;

Ca o sinteză la cele spuse, se observă că pe cei trei ani de analiză ritmul mediu de creștere a indicatorului este negativ (-12,4%).

3.2.3.1. Analiza ratei marjei brute

Acest indicator de randament reflectă eficiența valorificării produselor societății în termeni de numerar. Rata exprimă excedentul brut de exploatare aferent aferent cifrei de afaceri.

Se calculează astfel:

Rrcb = x 100;

Unde EBE – reprezintă excedentul brut de exploatare (din SIG, tabelul nr.3.2.7.);

Ca – cifra de afaceri.

tabel nr.3.11.

Analiza marjei brute

Prin intermediul acestei rate se determină eficiența valorificării produselor firmei, iar după cum se poate observa aceste produse ale firmei Coca-Cola nu sunt prea eficient valorificate mai ales în ultimul an de analiză când nivelul indicatorului este cel mai scăzut, (11,91%);

ICa > IEBE este motivul pentru care Rrcb înregistrează în 2001 un nivel cu 9% mai mic decât în 2000, astfel încât la 100 de lei cifră de afaceri revin 12 lei de excedent brut de exploatare (din care 8 lei sunt profit brut și aproximativ 4 lei amortizare), nivel destul de redus față de 35% nivel recomandat.

3.2.3.2. Analiza ratei marjei nete

Prin această rată se reflectă cantitatea de profit net al exercițiului care revine cifrei de afaceri. De asemenea mai reflectă eficiența netă a valorificării produselor societății, arătând cât profit net se crează pe unitate de cifră de afaceri.

Se calculează în felul următor:

Rrcn = x 100;

Unde Pn – este rezultatul net al exercițiului;

Ca – cifra de afaceri.

În următorul tabel sunt ilustrate valorile acestui indicator pe perioada de trei ani analizată:

tabel nr.3.12.

Analiza marjei nete

Se remarcă în anul 2000 valoarea indicelui de creștere a Pn (IPn = 2,09) semnificativ mai mare decât indicele de creștere a Ca (ICa = 1,41), aceasta diferență duce la obținerea pe acest an a celui mai ridicat nivel al indicatorului;

În ultimul an de analiză rata marjei nete înregistrează un nivel de 10,75% cu 7,24% mai puțin decât în anul precedent, ceea ce înseamnă că la 100 de lei cifră de afaceri revin aproximativ 11 lei profit net (ceea ce înseamnă că din 12 lei profit brut, 1,16 lei reprezintă amortizarea, impozitul pe profit fiind nul);

De remarcat faptul că în ultimul an nivelul profitului net cunoaște o scădere majoră datorată în principal rezultatului negativ (-1348607 mil. lei), și în consecință scăderii rezultatului curent de la 67660106 mil. lei în 2000 la 28746559 mil. lei în 2001. În schimb se constată o creștere importantă a rezultatului excepțional (de la 2003140 mil. lei în 2000 la 12737261 mil. lei în 2001) datorită creșterii disproporționate a veniturilor excepționale de la un an la altul.

3.2.4. Analiza rentabilității economice

Rata rentabilității economice, după cum am mai precizat și în capitolul anterior măsoară remunerarea brută a capitalurilor investite, capitalul investit = capitalul propriu + împrumuturi pe termen lung + împrumuturi pe termen scurt, calculat pe baza bilanțului funcțional (vezi anexa nr.5).

Analizarea o vom face pe două căi:

analiza pe baza datelor din bilanțurile contabile ale firmei;

analiza Rre apelând la ajutorul ratelor explicative.

Prima metodă de analiză a Rre ne arată cât profi brut revine unei unități de capital investit astfel:

Rre = x 100;

Unde Rbe – reprezintă rezultatul brut al exploatării (Pbe);

Cinv – sunt capitalurile investite în activitatea firmei.

tabel nr.3.13.

Rentabilitatea economică

Se observă din tabelul 3.2.11. că Rre în primii doi ani de analiză are valori care depășesc optimul de 20% cu 16,01% respectiv cu 17,64% în 2000, ceea ce semnifică un grad foarte ridicat de remunerare brută a capitalurilor investite, adică în 1999 la 100 de lei investiți firma Coca-Cola obține profit brut 36 de lei, în 2000 obține 38 lei, performanța economică a firmei fiind maximă.

Evoluția în dinamică a indicatorului se poate observa și din reprezentarea grafică a acestuia:

3.2.3.2. Analiza rentabilității economice brute

Reprezintă remunerarea în termeni de acumulare brută a capitalurilor investite. Arată cât excedent brut de exploatare revine la o unitate de capitale investit. Se calculează astfel:

Rreb = x 100;

Unde Ebe – excedentul brut de exploatare (vezi SIG)

Cinv – capitalurile investite.

Cuantumul acestei rate trebuie să asigure reînoirea și creșterea activelor, într-un termen cât mai scurt. Astfel se apreciază statictic că această condiție este îndeplinită dacă rata este mai mare de 25%.

tabelul nr.3.14.

Rentabilitatea economică brută

Nivelul din ultimul an de analiză a ratei rentabilității economice brute arată că la 100 de lei capitaluri investite au revenit 20 de lei excedent brut de explorare, nivel care nu asigură remunerarea capitalurilor investite (nivel minim de referință de 25%), de asemenea rata medie a dobânzii este cu 47,05% superioară ratei rentabilității economice brute.

3.2.4.2. Analiza rentabilității economice nete

Această rată de rentabilitate exprimă remunerarea prin profit brut al exploatării a capitalurilor învestite în exploatare. Capitalurile investite în exploatare de determină pe baza relației: Cinve = active fixe brute din exploatare + Nfr aferent exploatării + disponibilități, pentru determinarea necesarului de rulment aferent exploatării, vezi anexa nr.5)

Rren = x 100;

Unde Pbe – profitul brut din exploatare;

Cinve – capitaluri investite în exploatare.

Arată cât profit brut din exploatare revine unei unități de capital investit în cadrul activității de exploatare:

tabel nr.3.15.

Rentabilitatea economică netă

Față de nivelul optim recomandat de 20% indicatorul inregistrează în ultimul an de analiză o valoare înjumătățită de doar 10,31%, rata cunoscând o scădere masivă față de anul 2000 de peste 22 de procente, iar rata medie a dobânzii care este rata minimă de randament din economie este superioară în acest an Rren cu aproximativ 57%;

Sporul de rentabilitate economică netă este negativă pe ultimul an, la 100 de lei investiți în activitatea de exploatare se obțin doar 10,31 de lei profi brut (față de 20% optim), se constată astfel o înrăutățire bruscă a situației economico-financiare a firmei în ultima perioadă de analiză.

3.2.5. Analiza rentabilității financiare

Rata rentabilității financiare reprezintă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net din capitalul propriu angajat în activitatea sa. Prin intermediul acestei rate se poate aprecia eficiența investiției posesorilor de capital, respectiv oportunitatea menținerii acesteia în afacere. Practic această rată măsoară randamentul utilizării capitalului propriu, arătând raportul între un efect și un effort depus pentru obținerea lui.

Apelând la prima metodă de analiză, rata rentabilității financiare se determină astfel:

Rrf = x 100;

Unde Pn – reprezintă rezultatul net al exercițiului financiar (profitul net);

Cpr – sunt capitalurile proprii firmei, adica plasamentul financiar pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor societății.

Nivelul indicatorului pe perioada de trei ani analizată reiese și din următorul tabel:

tabel nr.3.16.

Rentabilitatea financiară

Ca și în cazul majorității indicatorilor analizați până acum, rata rentabilității financiare cunoaște un regres considerabil în ultimul an de analiză comparativ cu situațiile mult mai favorabile ale perioadelor anterioare (în special anul 2000). Astfel în 2001, indicatorul cunoaște pentru prima oară o variație negativă (-48,19%) datoarată în special devansării ritmului de creștere a capitalurilor proprii pe cel al profitului net (ICp > IPn);

Eficiența maximă a fructificării capitalului propriu se înregistrează în anul 2000 când la 100 de lei capitaluri proprii firma reușește să obțină 37 de lei profit net ceea ce reprezintă un nivel superior cu peste 12% nivelul minim recomandat; În schimb, în 2001 rentabilității capitalului propriu scade sub 25% astfel încât ritmul mediu de creștere corelat pe cei trei ani este negativ (-6,76%);

3.2.5.1. Analiza rentabilității financiare brute

Această rată reflectă capacitatea resurselor financiare proprii alocate cu caracter permanent de a genera surse proprii de finanțare pe termen lung. Ea reflectă potențialul de dezvoltare propriu generat de investițiile din surse proprii.

Se determină după relația:

Rrfb = x 100;

Unde Caf – reprezintă capacitatea de autofinanțare a firmei (pentru calcul vezi anexa nr.3 și 4);

Cpr – capitalurile proprii.

tabel nr.3.17.

Rentabilitatea financiară brută

Acest indicator arată remunerarea capitalului propriu în termeni de numerar.

nivelul indicatorului cunoaște valori satisfăcătoare pe primii doi ani de analiză, în ultimul însă aceasta este într-o accentuată scădere față de 2000. Astfel în 2001 capitalurile proprii erau capabile să genereze surse proprii de finanțare de 25,31% din valoarea lor. Deci la 100 de lei resurse proprii revin aproximativ 25 de lei surse proprii de finanțare, față de 42 de lei în 1999 și 38 în 1998.

3.3. Concluzii și propuneri

Pentru a putea emite concluzii pertinente și propuneri referitoare la analiza rentabilității societății comerciale “Coca-Cola” Timiș S.A. este nevoie de o sinteză a tuturor ratelor de rentabilitate analizate, pentru o vedere de ansamblu și o mai ușoară corelare a lor:

tabel nr.3.18.

Sinteza principalilor indicatori de rentabilitate

O primă concluzie este faptul că pe cei trei ani de analiză există fluctuații importante (în majoritatea cazurilor) între nivelurile ratelor supuse analizei. Astfel dacă pe primii doi ani indicatorii de rentabilitate se mențin în majoritatea cazurilor la valori relativ apropiate, în anul 2001 eficiența activității firmei cunoaște o scădere importantă la absolut toți indicatorii analizați;

O a doua concluzie ar fi că volumurile optime, standardele care sunt recomandate a fi atinse de diverși indicatori pentru o bună funcționare a întreprinderii, sunt parțial atinși, pe anul 2001 nici un indicator nu reușește a se ridica până la nivelul optim considerat;

Dar pentru a putea formula propuneri pentru redresarea viitoare a întreprinderii și pentru a spori eficiența activității pe viitor se impune căutarea soluțiilor pe fiecare indicator în parte:

Rata rentabilității resurselor consumate cunoaște o oscilație importantă (11,66% în 1999, 19,79% în 2000, 10,38% în 2001) apropiindu-se de optim (20%) doar în 2000. (vezi tabelul 3.3.). În acest an 2000 indicele profitului brut devansează indicele de creștere a cheltuielilor. Reducerea nivelului indicatorului în dinamică semnifică o scădere a veniturilor totale obținute în activitatea întreprinderii, o proastă structurare a acestora, reducerii vitezei de rotație a fondurilor și o acută nevoie de optimizare a cheltuielilor. De asemenea structura veniturilor și cheltuielilor aferente activității de exploatare și financiare are nevoie de îmbunătățire în viitor pentru sporirea rentabilității resurselor curente, cât și a celor consumate în exploatare;

Rata rentabilității veniturilor (vezi tabelul nr.3.6.) se înscrie în tendința generală de scădere pe perioada ultimului an (10,45% în 1999, 16,52% în 2000 și doar 9,40% în ultimul an), veniturile totale înregistrând o creștere superioară față de creșterea în dinamică a profiturilor brute. Astfel capacitatea veniturilor totale de a degaja profit brut este scăzută, doar 9,4 lei profit brut la 100 de lei față de 15% optim. Ca propuneri pentru majorarea nivelului indicatorului în perspectivă ar fi sporirea veniturilor și ameliorarea structurilor (și pentru sporirea capacității veniturilor curente și a celor din exploatare de a degaja profit brut);

Analiza ratei rentabilității comerciale pune în evidență faptul că nivelul acestui indicator care reflectă politica comercială a firmei nu a atins în perioada de analiză volumul optim de 20%. Prețul de vânzare practicat, structura producției vândute și costurile de producție – aceștia fiind factorii de influență ai rentabilității comerciale – necesită o mai bună corelare și îmbunătățire pentru o viitoare politică comercială mai favorabilă. De asemenea se impune accelerarea vitezei de rotație a stocurilor, optimizarea cheltuielilor și sporirea vânzărilor;

În ceea ce privește rata rentabilității economice aceasta are o evoluție discrepantă, dacă în 1999 și 2000 înregistrează valori de aproximativ 36% respectiv aproximativ 38%, în ultimul an de analiză valoarea acestuia scade la 13% (vezi tabel nr. 3.13.). Modificarea negativă a Rre în ultimul an se datorează scăderii vitezei de rotație a capitalurilor investite (- 6,01%), scăderii ratei rentabilității comerciale cu 18,24%, ceea ce a dus la modificarea negativă a ratei rentabilității economice în proporție de 75,22% (tabelul nr.3.14.); scăderea vitezei de rotație a activelor imobilizate duce la descreșterea lui Rre cu 8,61%, creșterea ponderii activelor imobilizate în capitalurile investite modifică pozitiv rentabilitatea economică (+2,70%). Alte propuneri pentru creșterea indicatorului sunt: creșterea prețurilor de desfacere bazate pe îmbunătățirea calității, reducerea nivelului creanțelor a stocurilor precum și duratelor medii de încasare, reducerea duratei de fabricație pentru producția în curs de execuție;

Rata rentabilității financiare scade în anul 2001 la nivelul minim de 18,96%, capacitatea capitalului propriu de a degaja profit net fiind destul de scăzută. Această valoare se datorează și scăderii vitezei de rotație a capitalului propriu, a marjei comerciale nete și a altor factori. De menționat este faptul că firma nu poate apela la împrumuturi în condiții de siguranță deoarece nivelul ratei medii a dobânzii devansează nivelul ratei rentabilității economice, întreprinderea beneficiind de efectul de măciucă (îndatorarea poate deveni consumatoare de capital propriu)

Se observă din analizele factoriale a rentabilităților economice și financiare o gestiune a activelor deficitară (un posibil motiv pentru schimbarea administratorului în 2001), firma recurgând la promovarea unei game de produse priză sigură la consumatori cu o marjă comercială mai scăzută. O posibilă explicație pentru acest declin ar fi puternica concurență a firmei European Drinks.

Anexe

Anexa nr.1

BILANȚUL FUNCȚIONAL

(ACTIVUL FUNCȚIONAL)

BILANȚUL FUNCȚIONAL

(PASIVUL FUNCȚIONAL)

Anexa nr.2

SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Anexa nr.3

CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE

(METODA SUBSTRACTIVĂ)

Anexa nr.4

CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE

(METODA ADITIVĂ)

Anexa nr.5

NECESARUL DE FOND DE RULMENT AFERENT EXPLOATĂRII

Bibliografie

Mărgulescu D. “Analiza economico-financiară a întreprinderii”, supliment la revista “Tribuna economică”, București 1994;

Mărgulescu D., M. Robu “Diagnostic economico-financiar”, Editura Romcart, 1994;

Niculescu Maria “Analiza economico-financiară”, Universitatea “Constantin Brâncoveanu”, București;

Revista finanțe-credit-contabilitate, numerele 8,11,12 – 1999;

Cristea H., Ioan Talpoș, Dorin Cosma “Gestiunea financiară a întreprinderilor” Editura Mirton Timișoara 1998;

Mihai I., A. Buglea, P. Ștefea “Analiza financiară a întreprinderii – îndrumător metodologic”, Editura Marineasa 1999;

Eros-Stark Lorant, Pantea I. “Analiza situației financiare – studiu de caz”, Editura Marineasa 1999;

Buglea A. Note de curs;

Bibu Nicolae, Laura brancu “Management comparat – studii de caz”, Mirton 2000.