Analiza Profilului Antreprenorului Rural

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ

SPECIALIZAREA: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Conducător științific:

Prof. univ. dr. FÎNTÎNERU Alexandru

Absolvent:

Rîmboacă Cosmin David

-2016-

Tema proiectului :

“ ANALIZA PROFILULUI ANTREPRENORULUI RURAL”

Absolvent:

Rîmboacă Cosmin David

– 2016–

CUPRINS

INTRODUCERE

La doar 10 ani după ce România trecea la economia de piață liberă, în 1999 Thomas Friedman ne expunea în cartea Lexus și Măslinul ideea turmei electronice, definind-o ca formată din toți acei agenți fără chip care tranzacționează acțiuni, obligațiuni și devize, stând în spatele ecranului computerului pretutindeni în lume, mutând cu un click pe mouse, banii […] negociind de la ei de acasă prin Internet. Se poate ca această turmă electronică să fie în continuă creștere, dar eu cred că cei care vor ști să se apropie de această turmă fără să se identifice cu ea, adică să fie inovativi, au șansele cele mai mari de succes.

Antreprenoriatul poate fi în acest sens o cale spre succes, bineînțeles doar atunci când pleci la drum informat. Acest capitol tocmai aceasta își propune, să aducă lumină celor care cred în ideile lor și își doresc să pătrundă în lumea anteprenoriatului la noi în țară.

La sfârșitul unui eseu plin de învățăminte, Gerschenkron și-a exprimat speranța că „întocmind planurile progresului lor industrial, țările se vor grăbi să aleagă acele căi pe care vor putea să asigure cheltuieli scăzute și mărirea producției pentru bunăstarea și fericirea omului”.

Întreprinderea ca atare, ca verigă a sistemului economico-social și cu o funcționalitate specifică, își are geneza în timpurile sclavagismului, ea evoluând pe fondul realizării progresului societății. Sistemul economiei de piață, caracteristic într-un fel sau altul capitalismului de la formele sale incipiente la forme dintre cele mai perfecționate, a ridicat întreprinderea practic pe treapta cea mai importantă de funcționare a sistemului amintit, în tot mai mare măsură aceasta, întreprinderea, definindu-se ca o realitate complexă și în continuă schimbare, atât în cadrul economiei naționale cât și în cel al mondoeconomiei și al globalizării.

Întreprinderea poate fi astfel privită ca entitate fizică, juridică, cu patrimoniul ei și schema ei organizatorică, funcționând în vederea obținerii unui profit cât mai mare, în consens deplin cu prevederile legale. Ea mai poate fi privită ca o personalizare a unui agent economic într-un mediu de piață, realizată prin numele și activitatea sa, embleme, marca comercială, elemente figurative și alte semne distinctive, personalizare inclusiv juridică ce impune înregistrarea întreprinderii în Registrul Comerțului.

Sunt și acestea argumente potrivit cărora “în fruntea programului de învățământ – după cum susținea Virgil Madgearu – trebuie să stea știința întreprinderilor pentru că toate ramurile științei comerciale converg în același punct: cercetarea întreprinderilor de comerț, industrie, bănci și transport”.

Întreprinderea reprezintă unitatea fundamentală a economiei, iar obiectul de activitate al întreprinderii constă în producerea de bunuri economice, efectuarea de servicii economice și valorificarea bunurilor și serviciilor.

CAPITOLUL I. ANTREPRENORUL ȘI ANTREPRENORIATUL

Termenul antreprenorial provine din cuvântul francez care se scrie la fel iar antrepenor, conform dex-ului, reprezintă persoana care conduce o antrepriză.

Dacă analizăm etimologia cuvântului antreprenor putem surprinde următoarele nuanțe:

Richard Cantillon 1680 -1734 este printre primii economiști care a folosit termenul antreprenor și antreprenoriat ca un domeniu care generează profit, dar poate oricând să primească noii veniți care urmăresc profitul potențial ce poate fi generat.

De la Cantillon până în zilele noastre antreprenoriatul este asociat cu asumarea riscului Incertitudinea poate fi descrisă ca .suma tuturor pericolelor potențiale din jurul nostru percepute sau nu. Altfel spus, incertitudinea este .expresia caracterului incomplet, aproximativ, al informațiilor cu privire la factorii de influență conjugată și la consecințele acțiunii lor în timp și spațiu.

Care ar fi o definiție, cît mai exactă, a conceptului de incertitudine? În ciuda faptului că incertitudinea a primit o atenție considerabilă din partea cercetătorilor științelor sociale, gradul de conceptualizare și operaționalizare diferă pe fiecare segment al științelor sociale.

Statutul conceptului de incertitudine în cadrul științelor sociale este mai degrabă unul ambiguu. Ambiguitatea acestui concept are mai multe surse.

O primă sursă este faptul că fiecare sector al științelor sociale a dezvoltat o definiție și un aparat conceptual pentru caracterizarea incertitudinii specifice științei respective. De aceea nu există o definiție unitară a conceptului de incertitudine. Se poate vorbi mai degrabă despre o serie de .incertitudini. definite în mod specific în cadrul diferitelor științe: economie, psihologie, sociologie, teoria organizațiilor, administrație publică.

A doua sursă de ambiguitate este poziția acordată incertitudinii în cadrul diverselor teorii sau studii empirice provenite din științele sociale. Astfel, se disting abordări care plasează incertitudinea ca variabilă independentă (explicativă), abordări care plasează incertitudinea ca variabilă dependentă (de explicat), sau abordări care plasează incertitudinea, simultan, ca variabilă dependentă și independentă. Incertitudinea ca variabilă dependentă a primit relativ puțină atenție în cadrul științelor sociale. În cazul științei economice, incertitudinea este considerată o variabilă independentă, deoarece în modelarea comportamentelor agenților economici incertitudinea este considerată o variabilă dată, care influențează în mod obiectiv deciziile producătorilor și consumatorilor privind nivelul investițiilor de capital, plasarea economiilor, formarea instituțiilor specifice pieței, etc.

Adam Smith (1776): În cartea Avuția Națiunilor, Smith a eplicat unul din resorturile antreprenoriatului prin cunoscuta explicație pentru care brutarul produce pâinea, nu din bunăvoință, ci pentru propriul interes de a obține profit. În acest sens, antreprenorul urmărește cererea pentru a obține profit.

Jean Baptist Say (1803): este considerat cel de-al doilea economist, după Richard Cantillon, care a adus o contribuție însemnată în școala de gândire antreprenorială în lucrarea sa „Tratat de economie politică”.

Say poziționează antreprenorul în centrul tuturor activităților economice, atât poducție cât și distribuție a bunurilor și serviciilor destinate consumului, suprapunând funcțiile antreprenorului cu cele ale managerului.

Riscul este adus în atenție în opera lui Say : Orice activitate antreprenorială are în sine probabilitatea eșecului. Antreprenorul își poate pierde averea și într-o anumită măsură reputația.

Joseph Schumpeter (1934): și el trebuie amintit printre economiștii care și-au adus contribuția semnificativă în teoriile antreprenoriatului. Schumpeter, spre deosebire de Say, nu îl consideră pe antreprenor ca fiind și directorul întrepinderii.

Deasemenea, pune accentul pe inovare și combinarea resurselor scriind că antreprenorul trebuie să fie suficient de puternic pentru a înota împotriva curentului societății în care trăiește.

Ceea ce îl deosebește pe Schumpeter de înaintașii lui este ideea conform căreia nu este necesar ca întreprinzătorul să posede și avere, punând accentul pe inovație.

Peter Drucker (1985): afirmă că antreprenoriatul reprezintă crearea unei noi organizații, fără a ține cont de abilitatea organizației de a se susține singură. El face o diferență între antreprenor și management și între antreprenoriat și funcțiile managementului.

Antreprenorul – Definiții

În ceea ce privește antreprenorul, sunt prezentate în continuare câteva definiții:

Definiția 1: Antreprenorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, își asumă responsabilitatea inițierii acesteia și obține resursele necesare pentru începerea activității.

Definiția 2: Antreprenorul este persoana care își asumă riscurile conducerii unei afaceri.

Definiția 3: Antreprenorul este cel care gestionează resursele necesare funcționării unei afaceri bazate pe inovație.

Definiția 4: Antreprenorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială în vederea desfășurării unor fapte și acte de comerț, în scopul obținerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piață, în condiții de concurență.

Astfel, antreprenorul este o persoană care inițiază și derulează un set de activități caracterizate de risc și inovare cu scopul de a obține satisfacții materiale și personale.

Termenii de „întreprinzător” și „întreprindere” au fost explicați, definiți și prin Legea Nr.133/1999 pentru a fi corect utilizați în compararea întreprinderilor, atât în aplicarea actului respectiv, cât și în statistici și alte reglementări legale. Astfel:

Cum este definit întreprinzătorul

„Întreprinzătorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială, denumită în continuare întreprindere, în vederea desfașurării unor fapte și acte de comerț.

Întreprinderea

„Prin întreprindere se înțelege orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonială și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piață, în condiții de concurență”.

Antreprenoriatul în curentele de gândire economică

Tratarea problematicii antreprenoriale impune abordări legate de creșterile economice ale națiunilor în procesul unei dezvoltări durabile. O serie de cercetări : Alfred Marshall, Schumpeter, Knight și-au adus o importantă contribuție la dezvoltarea conceptului de antreprenoriat. Alături de aceștia, Max Weber, Lewis, Hewitt, într-o anumită contribuție sau într-un anumit fel au dezvoltat sau au combătut o serie de teorii privitoare la activitatea antreprenorială.

În antichitate, succesul antreprenoriatului depindea de depășirea riscurilor asumate și a constrângerilor instituționale. Bogăția personală era acceptată atâta timp cât nu era legată de participarea directă în industrie și comerț, domenii în care acționau, cu precădere, foștii sclavi și alte categorii de oameni care nu erau considerați nobili.

Activitatea antreprenorială comercială era considerată degradantă și ducea la pierderea prestigiului.

Prin urmare, antreprenoriatul nu constituia cea mai bună modalitate de îmbogățire . Impulsurile antreprenoriale erau motivate de dorința de a fi proprietar și de a obține statutul social dorit.

Antreprenoriatul în Evul Mediu

În perioada Evului Mediu, deținerea proprietății și statutul social nu garantau obținerea succesului.

Oamenii obțineau bogăție și putere în special prin intermediul actvităților militare și de război. Atât inovația, cât și antreprenoriatul erau în strânsă legătură cu activitățile de război și în special cu construcția de fortificații, castele și alte mari lucrări arhitecturale.

Antreprenorul era mai degrabă un conducător de proiect, care utiliza resursele statului și nu își asuma riscuri.

Perioada anilor 1000-1500 se remarcă prin introducerea de noi activități antreprenoriale, în domenii ca arhitectura, ingineria sau agricultura. Antreprenoriatul a început să fie din ce în ce mai acceptat de către societate și să aducă beneficii economice tot mai semnificative. De exemplu, colectarea taxelor de arendă – această activitate consta în colectarea și plătirea către rege a acestor taxe, în schimbul obținerii dreptului exclusiv de a le colecta. Riscul antreprenorial, în acest caz, provenea din faptul că totalul taxelor colectate putea fi mai mic decât suma pe care trebuia să o plătească colectorul pentru dreptul de a o colecta.

Totuși, adesea sumele colectate erau mai mari, iar diferența reprezenta profitul antreprenorului.

În secolele XVI și XVII antreprenoriatul devenise pentru artizani un mod de a -și câștiga existența.

Comparativ cu timpurile moderne, numărul persoanelor implicate în activități antreprenoriale era destul de mic. Multe persoane nu aveau oportunitatea de a-și folosi priceperea și cunoștințele într-un cadru inovator și antreprenorial datorită restricțiilor religioase sau a breslelor de meșteșugari.

Religia și-a menținut influența asupra tipurilor de afaceri și a conduitei în afaceri, fapt ce a încetinit evoluția capitalismului (dezvoltarea industriei bancare a fost încetinită ca urmare a faptului că Biserica condamna cămătăria și specula cu bani).

Utilizarea conceptului de incertitudine la nivel macro și într-un sens comparatist este introdusă de G. Hofstede. Hofstede arată că societățile se diferențiază prin modul în care se raportează la incertitudine. Prin construcția Indicelui de Evitare a Incertitudinii (Uncertainty Avoidance Index, UAI), Hofstede face posibilă comparația între țări pe baza unor caracteristici specifice pe care incertitudinea le-ar presupune la nivel social.

Rezultatele diverselor cercetări asupra diferențelor în indicele de evitare a incertitudinii se pot sintetiza astfel (Tabel 1.1.):

Tabel 1.1.Rezultatele diverselor cercetări asupra diferențelor în indicele de evitare a incertitudinii

Sursa: Hofstede (Managementul structurilor multiculturale).

În concepția lui Hofstede, cauzele modului divers de raportare la incertitudine au explicații specifice istoriei sociale diferite a țărilor analizate. Sunt considerate următoarele cauze ale ratelor diferite de toleranță la incertitudine care caracterizează societățile (Tabel 1.2.):

Tabel 1.2.Cauze ale ratelor diferite de toleranță la incertitudine

Sursa: Hofstede (Managementul structurilor multiculturale)

Prin urmare, incertitudinile de tipul recesiunii economice sunt suportate într-o măsură mai mare de către marginali, care preiau mare parte din incertitudinile pieței. În strategiile dezvoltate pentru a face față incertitudinii firmele private par mai degrabă să prefere managementul competitiv al incertitudinii decât managementul cooperativ. Cu alte cuvinte, concedierile colective, ca urmare a dispariției cererii pentru un produs sau pentru o industrie, afectează într-o măsură mai mare persoanele aflate în pozițiile de jos ale ierarhiei organizațiilor decât persoanele aflate în conducerea acestora.

Ideea potrivit căreia riscul și incertitudinea pot fi relevante pentru analiza economică a fost sugerată în anul 1921 de Frank H. Knight în lucrarea “Risc, Incertitudine și Profit”.

După Knight și alți economiști, între care Hicks, Keynes, Kalecky, Stigler sau Lange, au început să țină cont de aceste concepte. Practic, ei au apelat la risc și incertitudine pentru a explica profitul, deciziile de investiții,

cererea pentru active lichide, finanțarea, mărimea și structura firmelor, flexibilitatea producției sau deciziile cu privire la stocuri, etc.

O încorporare formală a riscului și incertitudinii în teoria economică a fost realizată pentru prima dată în anul 1944 odată cu apariția lucrării Teoria Jocurilor și Comportamentul Economic scrisă de John von Neumann și Oskar Morgenstern. Von Neuman și Morgenstern au dezvoltat o abordare obiectivă pentru adoptarea deciziilor în condiții de risc, formulând ipotezele utilității anticipate folosind probabilități statistice.

În 1954, Leonard J. Savage propune o abordare subiectivă a ipotezelor utilității anticipate. Savage a derivat ipotezele utilității aniticipate fără să impună probabilități obiective, ci folosind probabilități subiective. F.J. Anscombe și Robert J. Aumann abordează și ei aceeași cale. În cele din urmă, abordarea Savage . Anscombe . Aumann cu privire la utilitatea anticipată este considerată mult mai cuprinzătoare decât conceptul mai vechi introdus de Neumann . Morgenstern.

O perspectivă intermediară este abordarea dependenței de stare, dezvoltată de K.J.Arrow și G. Debreu. Deși această abordare nu contrazice ipotezele utilității anticipate, ea nu implică atribuirea de probabilități matematice obiective sau subiective. Structura abordării dependenței de stare este foarte mult folosită pentru explicarea teoriei echilibrului general warlasian. Ea a devenit populară în special după aplicațiile realizate de Hirshleifer, Diamond și Rander și a devenit metoda predominantă de încorporare a incertitudinii în contextul echilibrului general. Formularea ipotezelor utilității anticipate a permis studierea atitudinii indivizilor față de risc.

După cel de-al doilea război mondial, Milton Friedman, Leonard J. Savage și Harry Markowitz, au analizat conceptul de adversitate față de risc și proprietățile relative ale utilității anticipate. Măsurarea adversității față de risc a fost dezvoltată de John W. Pratt și Kenneth J. Arrow. Ulterior, Manachem Yaari, Richard Kihlstrom și L. Mirman au extins definiția adversității față de risc în contexte cu mai multe variabile.

Includerea riscului și incertitudinii în teoria economică a ridicat două probleme. În primul rând, definirea și delimitarea conceptelor de risc și incertitudine. În al doilea rând, modul în care aceste concepte influențează deciziile economice. Cum evaluează agenții economici investițiile? Ce anume crește sau reduce incertitudinea, determinând astfel modificări ale comportamentului indivizilor? Deși atenția economiștilor s-a concentrat pe găsirea unor răspunsuri la acest tip de întrebări, apelarea riscului și incertitudinii a fost în cea mai mare parte de natură euristică și nesistematică.

Distincția dintre risc și incertitudine a fost introdusă pentru prima dată în 1921 de Frank H. Knight în capitolul 7 al lucrării „Risc, Incertitudine și Profit”. Înainte de apariția acestei lucrări, puțini economiști au inclus în teoriile pe care le-au elaborat aspecte legate de risc și incertitudine. Knight a analizat riscul și incertitudinea din perspectiva profitului și a spiritului de întreprindere în condițiile unui sistem concurențial.

În interpretarea lui Knight, riscul se limitează la situațiile în care decidentul poate atașa probabilități matematice evenimentelor întâmplătoare care pot apărea. Incertitudinea se referă la situații în care evenimentele nu pot fi exprimate în termenii unor probabilități matematice precise. În acest sens, J.M. Keynes scrie: “Prin cunoaștere incertă, dați-mi voie să explic, nu intenționez, în special, să disting între ceea ce este cunoscut ca sigur și ceea ce este doar probabil. În acest sens, jocul de ruletă nu este subiect de incertitudine… Sensul în care eu utilizez termenul este acela în care perspectiva unui război în Europa este incertă, la fel cum incerte sunt prețul cuprului și rata dobânzii peste 20 de ani… În legătură cu aceste chestiuni nu există nici o bază științifică pentru formarea vreunei probabilități matematice. Pur și simplu nu știm”.

În 1965, G. Stigler a făcut observația potrivit căreia, atunci când un individ construiește o interpretare a unui text ce conține un material contradictoriu și ambiguu, acesta poate să schimbe sensul acesteia în favoarea unei interpretări sau a alteia. Aplicând această interpretare lucrării lui Knight, se poate spune că scopul acestuia în lucrarea sa „Risc, incertitudine și profit” a fost să explice profitul ca o recompensă pentru asumarea incertitudinii. Knight apreciază că: „Este această incertitudine reală care… dă forma caracteristică a acțiunii organizației economice ca întreg și este responsabilă pentru venitul caracteristic al antreprenorului”. Prin urmare, se poate determina modul în care Knight a utilizat distincția dintre risc și incertitudine din modul în care el definește profitul. În concepția lui Knight, profitul reprezintă diferența dintre venit și costurile contractuale.

Costurile contractuale sunt definite ca fiind costuri pe care antreprenorul alege să nu le suporte el însuși. În acest sens, Knight scrie: „Trebuie să se facă o distincție între venitul antreprenorului și veniturile contractuale obținute pentru servicii”…….subliniind faptul că ultimele sunt atribuite în timp ce venitul antreprenorului este rezidual. Urmând concepția economiștilor clasici, Knight exclude din profit dobânda și salariile managerilor, argumentând că acestea, fiind contractuale sau atribuibile, sunt, din punct de vedere calitativ, diferite de profit, chiar dacă în realitate ele pot fi plătite aceleiași persoane. Una dintre contribuțiile lui Knight este observarea faptului că recompensa pentru asumarea hazardului asigurabil ar trebui exclusă din profit din același motiv: prima de asigurare este privită ca fiind un cost al contractării, astfel încât ea ar trebui inclusă mai degrabă în costuri decât să fie considerată o componentă a profitului în situația în care antreprenorii aleg să se asigure.

Dacă profitul este considerat ca fiind o recompensă pentru asumarea hazardurilor neasigurabile și dacă incertitudinea determină o creștere a profitului, se poate spune că incertitudinea ar trebui identificată cu hazardul neasigurabil. Pe de altă parte, riscul poate fi privit în legătură cu hazardurile asigurabile.

Motivația antreprenorilor

Iată cum sunt motivați antreprenorii:

– Construcția pe care o realizezi este resursa cea mai de preț a unui antreprenor;

– Valoarea adăugată pe care o aduce în mediul de afaceri, în cel social, dar și în cel al familiei;

– Dorința de a fi independent și de a nu depinde de alții;

– Stăpânul propriului destin și al angajaților (din perspectiva asumării riscurilor);

– Recunoașterea socială (ca factor de responsabilitate si implicare socială);

– Urmarea propriului vis și mulțumirea de a face ceea ce îți place.

Enumerăm o serie de satisfacții și insatisfactii in activitățile antreprenoriale, surprinse de profesorul Roxana Carmen Cordoș în cartea antreprenoriat:

Satisfacții

Independența (autonomia) – este câștigată, în urma inițierii unei afaceri, deoarece antreprenorul este cel care ia decizii și face ca lucrurile să aibă o anumită direcție stabilită de el însuși. Pentru antreprenor, afacerea presupune și un grad ridicat de responsabilitate. Și în această situație, întreprinzătorul dorește să și-o asume.

Libertatea de decizie și acțiune care este conferită de deținerea unei afaceri apare pentru el ca o necesitate asumată.

Autorealizarea – întreprinzătorul, deținând o afacere proprie, nu mai întâmpină piedici în autorealizare, singurele fiind cele determinate de propria sa capacitate și creativitate.

Posibilitatea unui câștig nelimitat – cei mai mulți întreprinzători obțin mult mai mult câștig decât dacă ar lucra pentru alții. Antreprenorul, în cazul în care are succes, poate obține un profit care să îi acopere dobânda la capitalul împrumutat și care ar putea recompensa riscul asumat, efortul depus, talentul și propria capacitate antreprenorială și managerială.

Siguranța muncii – este un alt aspect pentru întreprinzătorul care are siguranța unui loc de muncă și avantajul că poate lucra atâta timp cât este capabil de muncă fără să fie obligat să iasă la pensie.

Angajarea membrilor familiei – în cazul în care afacerea înregistrează rezultate bune, întreprinzătorul își va putea angaja toți membrii familiei. Acesta este un alt aspect avantajos, deoarece afacerea va avea continuitate prin preluarea ei de către copii. Pe de altă parte, în afacerea derulată de membrii familiei poate exista o morală și o încredere mai bună.

Folosirea independentă a capitalului acumulat – antreprenorul poate să-și plaseze capitalul în propria afacere, în loc să investească în afacerile deținute de alții și care pot fi riscante, sau în loc să-și țină banii în depozite bancare.

Insatisfacții

Riscul pierderii capitalului investit – mulți întreprinzători contribuie cu bunuri sau cu sume importante de bani. Acestea pot fi pierdute în cazul unei afaceri nereușite.

Povara responsabilității totale – în caz de eșec sau succes în afaceri, întreprinzătorul este singurul răspunzător. Odată cu mărimea firmei, cresc și responsabilitățile. Dacă pentru unele persoane munca de conducere este ceva atractiv, pentru altele ea poate constitui o adevărată povară.

Deciziile luate îi afectează nu numai pe întreprinzători și firmă, ci și pe clienți, salariați. De aceea, multe persoane preferă să lucreze pentru alții limitându-și responsabilitatea la sarcinile de muncă în cadrul programului lor de lucru.

Periclitarea carierei – În caz de eșec, una din marile probleme întâlnite la unele persoane care doresc să devină antreprenori este că ele nu vor mai fi capabile să se întoarcă la vechiul lor loc de muncă în caz de eșec. Această preocupare o au persoanele care au un loc de muncă bine plătit.

Apelarea la experți – deoarece un întreprinzător nu poate fi cunoscător în toate domeniile de activitate, el se vede nevoit să apeleze la experți și să asculte recomandările lor. Acest lucru reprezintă o lezare a spiritului lor de interdependență.

Frustrarea în caz de succes – în cazul dezvoltării firmei va trebui suplimentat numărul de salariați și atribuite acestora unele prerogative, ceea ce pentru unii întreprinzători poate părea frustrant. Cea mai neplăcută decizie în caz de creștere a afacerii este, pentru unii întreprinzători, aceea de a ceda o parte din control.

Abaterile de la etică – uneori, în caz de succes, se impune o abatere de la valorile de etică profesională. În cazul în care practicile vin în conflict cu etica întreprinzătorului, se pot crea stări de nemulțumire.

Program de lucru foarte încărcat – antreprenorul nu are un program de lucru fix. El este primul care vine și ultimul care pleacă. În fazele de început ale afacerii el trebuie să facă totul: 14 -16 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, fără concediu.

Posibilă deteriorare a relațiilor familiale – datorită programului de lucru prelungit și consumului de energie și timp, antreprenorul are puțin timp pentru familie și cei dragi.

Afectarea stării de sănătate – munca îndelungată, stresul prelungit, consumul nervos și de energie, aduc organismul într-o stare de epuizare făcând loc frecvent apariției unor boli.

Riscul și incertitudinea – definiții

Definițiile date de Knight riscului și incertitudinii au la bază trei clasificări ale rezultatelor incerte:

(1) probabilități determinate apriori – care sunt determinate în mod deductiv, ca în situația aruncării zarului;

(2) probabilități statistice – care sunt determinate de evaluări empirice al frecvențelor relative, cum ar fi de exemplu asigurările de viață;

(3) estimări – în care nu există nici o bază validă pentru clasificarea situațiilor posibile.

Knight asociază riscul cu primele două clasificări, iar incertitudinea cu cea de-a treia clasificare. La o primă vedere, s-ar putea spune că prin incertitudine, Knight definește situațiile în care nu este aplicabil un calcul probabilistic.

Knight nu face însă distincția dintre probabilitățile subiective și probabilitățile obiective și nici nu arată faptul că probabilitățile subiective se pot aplica chiar și în situații de incertitudine: “Este adevărat că și în situații de incertitudine se face un calcul probabilistic. Nu este neapărat ca un om de afaceri să estimeze cel mai bine rezultatele acțiunilor lui, dar probabil să aprecieze probabilitatea ca estimarea lui să fie corectă”. Chiar și atunci când insistă asupra utilității probabilităților obiective în situații de incertitudine, Knight arată în mod clar că indivizii sunt capabili să formuleze probabilități subiective.

Astfel, distincția dintre risc și incertitudine este legată de distincția dintre probabilitățile subiective și obiective. Knight scrie: “(…) de asemenea, se pot folosi termenii de probabilități obiective și probabilități subiective pentru a caracteriza riscul și, respectiv, incertitudinea”. De aici reiese faptul că dacă toate întâmplările (hazardurile) pot fi clasificate ca risc sau incertitudine, atunci acestea pot fi caracterizate utilizând fie probabilități obiective, fie probabilități subiective.

Riscuri asumate de antreprenori

Între riscurile pe care și le asumă un antreprenor se pot sublinia următoarele:

– renunțarea la ideea unui loc de muncă stabil ca angajat, pentru un loc de muncă nesigur (cel puțin în faza de început a afacerii);

– se poate ca în afacere să investești bani din propriul tău buzunar, pe care, în caz de eșec, să nu îi mai poți recupera;

– este posibil să te înglodezi în datorii pe care să-ți fie greu să le restitui;

– s-ar putea ca pe sectorul de piață pe care ți l-ai ales concurența să fie prea puternică;

– să ai probleme cu găsirea și angajarea unor oameni cu adevărat competenți.

Dezvoltarea sau inhibarea antreprenoriatului se poate datora și unor factori macroeconomici, obiectivi, asupra cărora întreprinzătorul nu poate acționa:

– evoluția generală e economiei,

– inflația,

– rata dobânzii,

– accesul la capital,

– reglementarile guvernamentale, etc.

CAPITOLUL II. ANTREPRENORIATUL RURAL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Potrivit datelor prezentate de Direcția Generală pentru Întreprinderi și Industrie din cadrul Comisiei Europene, în Uniunea Europeană (UE) există aproximativ 20 de milioane de întreprinderi mici și mijlocii (IMM). Marea majoritate (90%) sunt microîntreprinderi care angajează mai puțin de 10 persoane, multe dintre acestea fiind localizate în mediul rural.

Complexitatea activității de întreprinzător este o problemă de interes general și reprezintă o preocupare pentru factorii decizionali. Subiectul tinde să capete importanță pe agenda politică în perioade marcate de dificultăți economice.

Necesitatea de a încuraja spiritul antreprenorial a apărut ca urmare a înțelegerii faptului că acesta generează afaceri profitabile și cu mare capacitate de adaptabilitate la nevoile economiei.

Antreprenoriatul este un factor major de creștere economică, inovare, competitivitate, ocupare a forței de muncă și integrare socială, fiind de mult timp susținut la nivel european. În prezent, promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului

reprezintă una dintre direcțiile principale ale Strategiei Europa 2020, care își propune, pentru următorii șapte ani, să creeze mai multe locuri de muncă și să asigure condiții

de viață mai bune pentru populația din UE.

Totodată, promovarea și consolidarea antreprenoriatului reprezintă una dintre cele mai importante metode de abordare a problemelor economice ale comunităților rurale și o soluție pentru recenta încetinire a creșterii economice înregistrată în multe state membre ale UE.

2.1. Acțiuni desfășurate de Rețeaua Europeană de Dezvoltare Rurală

Pornind de la această problemă, Rețeaua Europeană de Dezvoltare Rurală (REDR) împreună cu rețelele naționale rurale (RNR) au decis pentru prima dată, în decembrie 2009, să lucreze împreună pentru a contribui la consolidarea antreprenoriatului rural.

Această colaborare a REDR și RNR privind „Antreprenoriatul Rural” s-a concretizat prin organizarea unui Grup de Inițiativă Tematică Comună (GITC), grup care și-a început activitatea cu ocazia celei de-a opta reuniuni a RNR, desfășurată la Roma, în decembrie 2010.

Scopul acestei inițiative a fost de a sprijini actorii din mediul rural în identificarea și promovarea de strategii și acțiuni viabile, care să răspundă schimbărilor economice importante survenite în zonele rurale, precum și necesităților sociale din mediul rural.

Reprezentanții RNR reuniți în cadrul acestei inițiative și-au propus să împărtășească cunoștințe și experiențe relevante privind modul în care programele de dezvoltare rurală, actuale și viitoare, pot aborda mai bine provocarea de a încuraja întreprinzătorii din mediul rural să dezvolte afaceri profitabile și durabile într-un mediu economic inovativ, bazat pe competitivitate, așa cum este cel european.

Pentru început, în cadrul GITC a fost elaborată o „Analiză a contextului antreprenorial în statele membre UE selectate”, pe baza rezultatelor unei cercetări derulate de 15 RNR din Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Letonia, Malta, Olanda, Slovacia și Suedia, la care au contribuit și numeroase GAL. Ulterior, după consultări ample cu REDR, în 2010 și 2011, activitatea GITC a continuat, fiind identificate patru sub-teme specifice inițiativei tematice, antreprenoriat rural, fiecare având diferite acțiuni (Tabel 2.1.):

Tabel 2.1.Antreprenoriat rural, fiecare având diferite acțiuni

Pentru fiecare dintre aceste sub-teme au fost stabilite o serie de acțiuni comune ale RNR, pentru care s-au desfășurat, până în anul 2013, seminarii, vizite de studii, ateliere de lucru, și au fost realizate materiale de informare, în formă scrisă și video. Majoritatea documentelor rezultate pot fi consultate pe site-ul REDR (www.enrd.ec.europa.eu).

2.2. Analiza contextului antreprenorial în state membre UE

În ceea ce privește analiza contextului antreprenorial în statele membre UE selectate pentru acest raport al REDR, aceasta s-a axat, în principal, pe următoarele aspecte:

a) Prezentarea caracteristicilor antreprenorilor rurali;

b) Descrierea principalelor provocări cu care se confruntă aceștia;

c) Prezentarea nevoilor antreprenorilor rurali;

Prezentarea metodelor și activităților antreprenoriale utilizate în diferite state

membre ale UE.

La baza analizei au stat rezultatele unui sondaj realizat de cele 15 RNR și numeroase GAL-uri. Astfel, pentru ca rezultatele cercetării să prezinte o imagine cât mai clară și concludentă a aspectelor urmărite, a fost elaborat și aplicat un chestionar care a cuprins trei secțiuni:

I. Întrebări simple pentru explorarea conceptului de antreprenoriat rural și identificarea principalelor provocări cu care se confruntă întreprinzătorii din mediul rural;

II. Lista instrumentelor/programelor de sprijin pentru antreprenoriat rural, exemplificarea instrumentelor/programelor existente care sprijină și încurajează antreprenorii din mediul rural, atât pe cei potențiali, cât și pe cei existenți;

III. Analiza nevoilor antreprenorilor rurali.

Această secțiune a fost cea mai complexă, cuprinzând un set de întrebări ce au fost adresate în vederea identificării, în profunzime, a tuturor nevoilor antreprenorilor rurali.

Potrivit rezultatelor sondajului desfășurat, principalele probleme care s-au evidențiat în analiza de context au fost următoarele:

1. Succesul antreprenorilor din mediul rural depinde de competențele deținute, de abilitățile în conducerea unei afaceri, de capacitatea de a fi creativi și de a-și asuma

riscul afacerii;

2. Întreprinzătorii din mediul rural, atât cei existenți, cât și cei potențiali, au nevoie de sprijin suplimentar pentru consolidarea și dezvoltarea afacerilor chiar dacă dețin competențele necesare desfășurării/demarării unei afaceri;

3. Grupurile țintă principale pentru consolidarea spiritului antreprenorial în mediul rural sunt: tinerii, femeile și micii fermieri deținători de ferme de subzistență și semi-subzistență;

4. Sectoarele țintă pentru consolidarea antreprenoriatului rural sunt: agricultura,

procesarea produselor agricole, serviciile de bază, turismul;

5. Zona rurală favorizează apariția de noi întreprinderi, dar este un mediu antreprenorial vulnerabil, ce depinde în egală măsură de factori externi (infrastructura locală, mediul social, mediul economic, mediul cultural, tradiții etc.), cât și de factori interni (capacitatea, aptitudinile și competențele antreprenorului).

2.2.1. Cercetări pentru antreprenorii din mediul rural

Cercetarea efectuată a identificat diverse provocări pentru antreprenorii din mediul rural, dar în analiza de context au fost prezentate cele mai importante:

1. Politicile și reglementările. Pentru toate tipurile de activități desfășurate de antreprenorii rurali, această provocare este văzută ca factor al unei birocrații excesive,

mai ales când afacerea este un start-up sau o microîntreprindere care dorește să își dezvolte activitatea;

2. Factorii culturali și sociali. Pentru startup-uri și afacerile existente în mediul rural această provocare este legată în special de scăderea densității populației, ceea ce

conduce la o informare dificilă a actorilor locali sau regionali.

3. Factorii economici. Pentru start-up-uri și afaceri existente, această provocare este legată de lipsa resurselor financiare proprii și accesul dificil pe piața de capital

(credite, împrumuturi și garanții) ale antreprenorilor din mediul rural.

4. Factorii naturali și de mediu reprezintă și ei o provocare pentru dezvoltarea antreprenoriatului rural.

2.2.2.Nevoile antreprenorilor din mediul rural

Așa cum am afirmat anterior, cel mai complex aspect al analizei a fost secțiunea privind identificarea nevoilor. Pornind de la ideea de bază a analizei, respectiv sprijinirea antreprenoriatului rural și crearea unei game diverse de afaceri în zona rurală, au fost identificate o serie de nevoi.

1. Nevoi ale întreprinzătorilor potențiali sau existenți din mediul rural

• Furnizarea de cursuri de instruire în managementul afacerilor;

Furnizarea de cursuri de instruire în domeniul inovării, al managementului schimbării, al managementului riscului și al dezvoltării creativității și capacității antreprenoriale ale persoanelor fizice, în special pentru tineri și femei;

• Crearea de rețele de antreprenori axate, în principal, pe transferul de cunoștințe și schimbul de bune practici;

• Furnizarea de sprijin tehnic constând într-o serie de inițiative dezvoltate în jurul unor proiecte specifice din agricultură, industria alimentară, turism, servicii de bază și activități de recreere.

2. Nevoi ale antreprenoriatului din mediul rural

• Facilitarea accesului la finanțare la nivel local, respectiv, cât mai aproape de locul unde se desfășoară activitatea economică, pentru a răspunde mai bine și mai eficient nevoilor mediului de afaceri;

• Reducerea birocrației, simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene pentru dezvoltare rurală și, implicit, îmbunătățirea relațiilor dintre autoritățile implicate în programele de dezvoltare rurală și aplicanți;

• Schimbarea de atitudine a instituțiilor de pe piața de capital, în special a instituțiilor financiar-bancare, care asociază un grad ridicat de risc majorității întreprinzătorilor din zona rurală, respectiv tinerilor întreprinzători, tinerilor fermieri, micilor fermieri, mai ales afacerilor nou înființate;

• Nevoia creării unor produse specializate de creditare pentru tinerii antreprenori rurali, care să completeze efortul financiar susținut din fonduri naționale și europene;

• Valorificarea cunoștințelor locale în elaborarea și implementarea politicilor și programelor de dezvoltare rurală;

• Sincronizarea aprobării contractelor de finanțare, avizării documentațiilor și plății proiectelor cu graficul de realizare a afacerilor propuse prin proiecte;

• Crearea, la nivelul comunităților locale, a unui climat de înțelegere a problemelor cu care se confruntă întreprinzătorii din mediul rural, precum și susținerea inițiativelor antreprenoriale de către autoritățile locale;

• Comunicarea mai bună între actorii naționali, regionali și locali privind nevoile antreprenorilor rurali.

CAPITOLUL III. PROFILUL ANTREPRENORULUI RURAL: RESURSE, VALORI ȘI ATITUDINI

Dezvoltarea antreprenorială este relativ slab reprezentată în zonele rurale datorită, în principal, capitalului financiar limitat, culturii antreprenoriale deficitare, nivelului scăzut al infrastructurii precum și fenomenului de migrație temporară masivă peste hotare.

3.1. Caracteristica predominantă a IMM-urilor rurale

Aproximativ 9 din 10 IMM-uri active în mediul rural dispun de până la 10 angajați. La nivelul întregului sector de afaceri rural, societățile comerciale au în medie 7,5 salariați, peste 50% dintre firme dispunând de 1 sau 2 salariați, ingloband proximativ 3% din populația angajată a României.

Grupul cel mai reprezentativ al întreprinderilor din mediul rural (37% din total întreprinderi rurale) desfășoară activități de comerț. Restul de întreprinderi rurale activează în domeniul construcțiilor (15%), industriei prelucrătoare (12,6%) și în cadrul domeniului agricol (8% din total).

Sectorul de afaceri rural prezintă un grad de diversitate relativ scăzut fiind compus în principal din magazine alimentare, baruri și restaurante, construcții (firme de lucrări în construcții, magazine materiale de construcții, firme de producere a unor componente pentru construcții), transport rutier de mărfuri și călători și pensiuni agroturistice.

Caracteristica predominantă a IMM-urilor rurale o constituie puternica orientare către comerț; o posibilă explicație a acestei stări de fapt rezidă în resursele financiare scăzute ale antreprenorilor rurali, orientarea către afaceri caracterizate de o perioadă mai scurtă pentru recuperarea investițiilor, lipsa de capacități și abilități antreprenoriale complexe ce are drept consecință adoptarea unor modele de afaceri simplificate, ușor de reprodus.

3.1.1. Activitățile IMM-urilor la nivel regional

Structura de activități a IMM-urilor din regiunea Sud-Est evidențiază un grad de specializare relativ ridicat. Astfel, în județul Brăila regăsim preponderent firme din comerț și agricole și mai puțin firme de construcții; în ceea ce privește județul Galați, acesta dispune în principal de firme din comerț, alături de un important număr de firme de construcții dar un număr comparativ mai mic de societăți ce activează în domeniul agricol.

Comparativ cu alte regiuni, Sud Muntenia prezintă un grad de omogenitate mai mare în ceea ce privește distribuția IMM-urilor rurale pe domenii de activitate, firmele din comerț și construcții fiind preponderente în ambele județe analizate (aproximativ 2/3 din totalul IMM-urilor rurale).

Regiunea Sud-Vest Oltenia prezintă cel mai ridicat grad de omogenitate dintre toate regiunile analizate, structura pe domenii de activitate a sectorului IMM rural fiind compusă din domeniile: comerț (mai mult de jumătate din firmele rurale), urmat de sectorul construcțiilor, agricol, industria prelucrătoare și cel al hotelurilor și restaurantelor.

Datorită în special condițiilor geografice, zona Centru dispune de un grup mai restrâns de firme agricole, dar în același timp prezintă un sector agroturistic și al industriei prelucrătoare mult mai bine dezvoltat în comparație cu celelalte regiuni.

Preferințele de investiții în afaceri ale populației rurale se îndreaptă către domeniul comerț, alimentație publică (30% dintre subiecții intervievați manifestându-și preferința pentru acest domeniu), urmat de de domeniul agricol și zootehnic (26%) și cel al serviciilor și turism (21%).

Față de structura actuală a sectorului de afaceri rural, există o tendință cel puțin declarativă de diversificare a domeniilor investiționale spre sectorul serviciilor (slab reprezentat în structura actuală a domeniilor de activități) și cel agricol.

Principalele opțiuni investiționale menționate de către posibilii antreprenori în cadrul sectorului servicii cuprind următoarele tipuri de activități: pensiune agro-turistică, servicii de îngrijire personală (coafor, cosmetică, frizerie, fitness), servicii de curățenie, curățătorie chimică, servicii pentru copii (grădiniță, after school, spații de joacă) și diverse servicii de întreținere (instalații electrice, amenajări spații verzi, amenajări interioare).

Exista un tip aparte de antreprenoriat caracteristic mai mult poate mediului rural, antreprenoriatul de subzistență, cel în care predomină tipul întreprinzătorilor care, prin derularea unei afaceri, vizează mai degrabă asigurarea unui câștig suficient pentru a-și întreține familia decât maximizarea profitului.

Geneza acestui tip de comportament antreprenorial se explică prin faptul că, în lipsa unor oportunități de angajare, o serie largă de categorii socio-profesionale din mediul rural încearcă să își exercite profesia pe cont propriu ca persoană fizică autorizată sau mai rar prin intermediul unei societăți comerciale.

De altfel, grupul cel mai consistent al subiecților intervievați privesc antreprenoriatul ca o prelungire a activității și experienței profesionale anterioare, ca angajați (38% din total fiind motivați de faptul ca au lucrat, au experiență în domeniul în care intenționează să investească), experiența dobândită în țară sau în

O altă categorie de antreprenori sunt cei a căror motivație rezidă în dorința de a împrumuta și a pune la lucru modele de afaceri considerate ca viabile în alte părți (23% din total) sau cei care sunt motivați de lipsa de concurență în localitatea de reședință a unui anumit tip de afacere (15%).

În general, antreprenorii rurali vizează demararea unor afaceri de mică anvergură (din punct de vedere al capitalului inițial necesar demarării afacerii), majoritatatea acestora (67% din total) intenționând să investească nu mai mai mult de 5000 Euro într-o viitoare afacere.

Persoanele din mediu rural nu agrează ideea de a avea mai mult de un asociat atunci când se gândesc să demareze o afacere.

Potențialul antreprenor rural preferă să demareze o afacere fie de unul singur, fără nici un asociat (49% din total subiecți), fie împreună cu doar un singur asociat (37%).

3.1.2. Finanțarea activităților

În ceea ce privește finanțarea inițială a afacerii, majoritatea celor care intenționează să pornească o afacere fără asociați se bazează pe capitalul propriu; aceștia vizează cel mai adesea o afacere de mici dimensiuni ce necesită o investiție de până la 5000 de Euro.

Cu cât crește suma necesară demarării afacerii și totodată numărul de asociați cu atât crește gradul de diversificare a surselor de finanțare inițială.

Deși 22 % dintre subiecți agrează ideea unui împrumut bancar sau a unui împrumut de la familie sau prieteni (10% din total), putem remarca că intenția de a accesa un credit sau un alt tip de finanțare înregistrează mai degrabă un nivel scăzut.

În ceea ce privește durata amortizării investițiilor inițiale și obținerea profitului, media întregului eșantion este de 9,6 luni, ceea ce înseamnă că antreprenorul rural a început să îmbrățișeze o viziune a afacerilor mai degrabă pe termen mediu sau lung, îndepartându-se oarecum de viziunea modelului de afaceri din comerț caracterizată de o perioadă mai scurtă în ceea ce privește recuperarea investițiilor.

3.2. Profilul antreprenorului rural

Pentru realizarea cercetării cantitative a fost proiectat un eșantion de conveniență format din participanți la cursurile de antreprenoriat, eșantion ce a inclus 504 subiecți cu vârstă de 18 ani și peste, rezidenti în mediul rural, în zonele de implementarea a proiectului DR&ES din județele Dolj și Olt (Regiunea Sud-Vest Oltenia); județele Giurgiu, Argeș, Prahova și Dâmbovița (Regiunea Sud-Muntenia) și județul Brăila din Regiunea Sud-Est.

3.2.1. Proiectarea și structura chestionarului

Pentru a identifica particularitățile fenomenului antreprenorial din mediul rural, proiectarea chestionarului a urmărit să investigheze oportunitățile antreprenoriale de la sate și să descrie profilul socio demografic și psihologic al întreprinzătorului rural.

In ceea ce priveste profilul psihologic al antreprenorului rural (valori si atitudini antreprenoriale), pentru a valida rezultatele cercetarii si pentru a avea o baza de analiza comparativa intre diferitele regiuni de dezvoltare, am inclus o serie de intrebari si scale de raspunsuri asemanatoare cercetarii Rural Manager realizate de Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri in regiunile Nord-Est, Centru si Sud-Est.

De asemenea, întrebările incluse în chestionar au făcut referire la principalele resurse și condiționări necesare inițiativei antreprenoriale.

3.2.2. Investigația de teren

Interviurile au fost realizate exclusiv în mediu rural cu diferite categorii socio-demografice de respondenți angajate sau fără ocupație la data efectuării cercetării ce și-au manifestat intenția de a demara o afacere în viitorul apropiat.

Culegerea datelor a fost realizată cu ajutorul echipelor de experți din zonele de implementare a proiectului. Interviurile au fost realizate față-în-față în locația de desfășurare a cursurilor de antreprenoriat, de regula sedii de scoli sau primarii.

3.2.3. Analiza profilului antreprenorului rural

Profilul demografic al antreprenorului rural reproduce în mare măsură pe cel al corespondentului său urban.

Ca și în mediul urban, antreprenorul rural este mai degrabă o persoană de sex masculin (2/3 din total antreprenori) aflată cu predilecție în grupa de vârstă 30-39 ani, căsătorit și cu copii.

Grafic 3.1. Structura de varsta a antreprenorului rural

Potențialul antreprenor rural este cel mai adesea absolvent de liceu sau școală profesională (68 % din total) și dacă este angajat, lucrează în mediul privat ca muncitor sau lucrător în comerț. Lucrând în mediul privat, afacerea patronului reprezintă adesea un model și un cadru de învățare pentru propria-i afacere ce urmează a fi demarată. Trebuie remarcat totodată că mai mult de jumătate din viitorii antreprenori chestionați nu dispuneau de o ocupație la data efectuării cercetării, fiind de regulă lucrători neremunerați în gospodarie (33,4%) sau șomeri (7%).

Grafic 3.2 Profilul educational al antreprenorului rural

Aproape 2/3 din totalul subiecților și-a manifestat intenția de a demara o afacere într-un domeniu în care nu dețin o calificare certificată printr-o diplomă.

Grafic 3.3 In ultimii cinci ani, ati muncit in strainatate?

În ceea ce privește resursele de comunicare și IT, cercetarea a relevat că peste 2/3 din totalul subiecților au acces zilnic la un calculator (76% din total) iar 56 % utilizează internetul zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână.

42% dintre viitorii antreprenori declară că reușesc să comunice în cel puțin o limbă străină. De altfel 9% dintre potențialii antreprenori, conform graficului de mai sus, au muncit în străinătate în ultimii cinci ani pe o durată medie de 25 de luni.

Grafic 3.4 Cum apreciati pregatirea dvs. in urmatoarele domenii?

Rezultatele cercetării au relevat că posibilii antreprenori rurali se consideră mai degrabă slab pregătiți în mai toate domeniile relevante pentru demararea și administrarea unei afaceri.

Astfel, 72% dintre aceștia consideră că dețin puține sau foarte puține cunostințe referitoare la managementul financiar în timp ce 69% declară că au foarte puține sau puține cunoștințe în ceea ce privește accesarea fondurilor UE sau modalitățile de contractare a unui credit bancar.

În fine, 67% și respectiv 63% se consideră slab pregătiți în domeniul planificării activităților de producție și comerciale sau în cele legate de elaborarea unui plan de afaceri.

Faptul că majoritatea analiștilor indică existența unui deficit de cultură antreprenorială și de educație a afacerilor în spațiul rural românesc este pe deplin validat de rezultatele cercetării noastre și recomandă o intensificare a eforturilor de educație antreprenorială a persoanelor din mediul rural.

Grafic 3.5. Piedici in calea succesului in afaceri

Deși majoritatea posibililor antreprenori investigați resimt lipsa cunoștințelor necesare inițierii și administrării unei afaceri, în general, aceasta nu este considerată o piedică în calea succesului în afaceri. În acest sens doar 5% dintre subiecții investigați consideră că educația insuficientă sau lipsa cunoștințelor de management sau marketing drept principal obstacol în calea succesului antreprenorial.

În schimb, rezultatele cercetării arată că, în percepția oamenilor de la sate, principala piedică în calea succesului în afaceri o reprezintă lipsa capitalului financiar (resimțită de către 21 % din total subiecți), urmată în mod aproximativ egal de neatractivitatea generală a afecerilor rurale, birocrația excesivă, lipsa sprijinului din partea autorităților locale și condițiile de piață nestimulative.

Este interesant de remarcat că majoritatea obstacolelor percepute de către subiecți sunt de natură exterioară, în sensul că la modul general oamenii nu le pot controla direct.

Totuși, 14 % dintre subiecți consideră că lipsa curajului personal sau a unei mentalități de afaceri îi împiedică pe oamenii din mediul rural să inițieze o anumită activitate antreprenorială.

Grafic 3.6. Principalele calitati care conduc la succesul in afaceri

În încercarea de a explora mai în profunzime calitățile de natură psihologică, intrinsecă ale antreprenoriatului așa cum sunt acestea percepute de către oamenii din mediul rural, am căutat răspunsuri la intrebarea ce îi face pe oameni să aibă succes în viață si în afaceri la modul particular.

Conform graficului de mai sus, profilul persoanei de succes este definit în primul rând prin accesul la resurse financiare și prin competența profesională.

Alături de aceste 2 calități, fundamentale în accepția spațiului rural, o persoană trebuie să dispună de o puternică voință și încredere personală, inteligență și o bună viziune asupra afacerii pe care vrea să o inițieze.

În fine, un alt ingredient al succesului este dat de sprijinul familiei și de relațiile cu persoanele influente din comunitatea în care trăiesc.

În general, oamenii de la sate consideră că pentru a avea succes, o persoană trebuie să dispună de bani, să fie competent și să știe exact ce vrea să facă în activitatea pe care dorește să o întreprindă, să dea dovadă de perseverență și să se asigure de sprijinul persoanelor influente și al familiei.

?

Grafic 3.7. Care dintre urmatoarele calitati va lipsesc dvs personal pentru a deveni bogat ?

Întrebați care din calitățile ce alcătuiesc profilul ideal menționat mai sus le lipsesc pentru a avea succes, persoanele din mediul rural au menționat lipsa accesului la resurse financiare (28% din total) și lipsa sprijinului din partea persoanelor influente din comunitate (14%).

În afara lipsei resurselor financiare și a relațiilor personale, subiecții investigați au menționat ca principal obstacol intrinsec în calea succesului, lipsa voinței și a încrederii personale (11%), competența în domeniul în care ar dori să investească și lipsa unei voințe clare de afaceri.

Grafic 3.8. Perceptia mediului de afaceri de catre persoanele din mediul rural

Rezultatele cercetării arată persistența percepției că afacerile de succes au la bază relațiile cu cei mai influenți oameni la nivel local: funcționari publici, politicieni sau oameni de afaceri.

Deși relația cu oamenii influenți ai comunității este foarte valorizată de către viitorii oameni de afaceri, aceștia au o percepție mai degrabă negativă asupra mediului de afaceri local.

Astfel, percepția dominantă este că cei mai mulți oameni de afaceri sunt corupți, dependenți de politic (în sensul că succesul lor se datorează afacerilor pe bani publici), mai degrabă slab pregătiți profesional dar care totuși contribuie la dezvoltarea economică a localității sau comunității în care își desfășoară activitatea.

Valori antreprenoriale

Studiiile sociologice cu privire la antreprenoriat au identificat de-a lungul anilor mai multe caracteristici individuale care asigură succesul în afaceri și care, odată internalizate, conduc la formarea unui stil comportamental de tip antreprenorial.

Acesta presupune o bună capacitate de calculare și asumare a riscului, o mai mare creativitate și capacitate de organizare, o folosire mai eficientă a timpului și informațiilor și o abilitate ridicată în luarea deciziilor.

În graficul de mai jos prezentăm valoarea indicilor fiecărei variabile ce compune stilul antreprenorial (pe un interval de la 1 la 4, unde 1 înseamnă o deschidere totală spre antreprenoriat, iar 4 o îndepărtare totală de acesta), așa cum a reieșit din cercetarea cantitativă a posibilior antreprenori rurali din zonele de implementare DR&ES.

Grafic 3.9. Valori antreprenoriale (1=deschidere totala spre antreprenoriat, 4=indepartare totala de antreprenoriat)

Valorile recunoscute de către subiecții cercetării sunt într-o anumită măsură îndepărtate de profilul de valori al antreprenorului ideal.

Valori constitutive tipului antreprenorial precum acceptarea și controlul incertitudinii, asumarea riscului sau acceptarea unui eventual eșec sunt împărtășite mai degrabă cu prudență de către posibilii antreprenori rurali.

Datele cercetării reiterează și amplifică faptul, menționat mai sus, că în mediul rural există un deficit de cultură antreprenorială și recomandă, încă o dată, o intensificare a eforturilor de educație antreprenorială a persoanelor din mediul rural.

Prezentăm în continuare răspunsurile în valori procentuale pentru fiecare variabilă luată în considerație în analiza stilului antreprenorial (Tabel 3.1.):

Tabel 3.1. Acceptarea riscului

Acceptarea riscului în afaceri este mai degrabă redusă, ceea ce denotă o atitudine antreprenorială prudentă sau un calcul al riscului foarte riguros. Cei ce declară că acceptă frecvent riscul sunt mai degrabă bărbați tineri cu o incidență ridicată (Tabel 3.2.).

Tabel 3.2. Acceptarea incertitudinii

Potențialii antreprenori rurali par să nu agreeze situațiile neclare sau contextele greu controlabile; aceștia preferă mai degrabă situațiile certe sau cel mult incomode, cu un grad relativ redus de incertitudine (Tabel 3.3).

Tabel 3.3. Controlul propriului destin

În ceea ce privește controlul propriului destin, rezultatele cercetării relevă faptul că marea majoritate a potențialilor antreprenori rurali nu își dorește să depindă de alții, mai mult, tind către o cât mai mare independență în acțiunile pe care le întreprind (Tabel 3.4.).

Tabel 3.4. Atitudinea față de nou

Contrar percepției destul de înrădăcinate cu privire la tradiționalismul și conservatorismul rural, atitudinea pozitivă față de nou este acceptată de către aproape toți potențialii întreprinzători din mediul rural (Tabel 3.5.).

Tabel 3.5. Nevoia de împlinire

Nevoia de a deveni o persoană importantă, de a ajunge cineva este mare la aproape jumătate din subiecții cercetării; pentru aceștia, dorința de împlinire constituie principalul motivator în demararea unei afaceri (Tabel 3.6.).

Tabel 3.6. Încrederea în propria persoană

Aproape jumătate dintre subiecții investigați caută sprijin și sfaturi de la cei din jur. Cei mai încrezători în forțele proprii sunt mai degrabă persoane de sex masculin, tinerii, cu nivel de educație mai ridicat și venituri peste medie (Tabel 3.7.).

Tabel 3.7. Perseverența

Majoritatea subiecților investigați valorizează perseverența și consecvența în urmărirea scopurilor propuse. Ambiția și hotărârea reprezintă ingrediente fundamentale ale succesului în afaceri în accepțiunea majorității antreprenorilor rurali (Tabel 3.8.).

Tabel 3.8. Spiritul de inițiativă

Majoritatea subiecților declară că acceptă sfaturi, deși nu au întotdeauna nevoie de acestea; acest fapt denotă o atitudine echilibrată între încrederea în forțele proprii și acceptarea faptului că sfaturile, îndrumările pot avea consecințe pozitive în derularea unei afaceri (Tabel 3.9).

Tabel 3.9. Sesizarea oportunităților

Sesizarea oportunităților are legatură cu descoperirea șanselor de reușită în orice condiții. Cei mai mulți viitori antreprenori rurali consideră că au un simț mediu sau ridicat de detectare a oportunităților de afaceri (Tabel 3.10).

Tabel 3.10. Disponibilitatea pentru muncă

Dorința de a munci peste medie face parte din etica antreprenoriatului și a capitalismului iar a-ți plăcea ceea ce faci este un ingredient critic al succesului de afaceri; dorința și plăcerea de a muncii este prezentă la majoritatea potențialilor antreprenori investigați (Tabel 3.11).

Tabel 3.11. Eventualitatea unui eșec

Teama unui eventual eșec reprezintă un obstacol psihologic important în calea demarării unei afaceri. Cei care prezintă un grad mai ridicat de acceptare a unui eventual eșec sunt mai degrabă bărbați, tineri și cu venituri peste medie.Valorile imprimă oamenilor anumite tipare comportamentale și anumite percepții atitudinale. Graficul de mai jos măsoară percepția de sine a viitorilor antreprenori rurali.

Grafic 3.10. Percepția de sine a antreprenorilor rurali

Majoritatea viitorilor antreprenori se consideră mai degrabă niște persoane sănătoase, fericite și sociabile; deși consideră că au avut noroc în viață, aceștia se percep ca fiind mai degrabă săraci decât bogați (Grafic 3.11).

Grafic 3.11. In legatura cu munca pe care o depuneti in prezent, apreciati mai degraba ca:

În ceea ce privește atitudinea față de munca pe care o depun în prezent la data efectuării cercetării, posibilii întreprinzători consideră că deși este atractivă și apreciată de către ceilalți cetățeni, aceasta nu le aduce veniturile așteptate, mai ales în condițiile în care le solicită prea mult timp. Deși consideră că munca pe care o efectuează în prezent le afectează pozitiv situația familială, 44% dintre subiecți ar dori să o schimbe față de 41% care se simt comfortabil cu ceea ce fac în prezent.

CONCLUZII

Inițiativa privată  sub forma întreprinderilor mici  și mijlocii este mai redusă  în mediul rural în comparație cu mediul urban. Deși mediul rural oferă multe avantaje naturale pentru investiții și pentru dezvoltarea activităților economice lucrative, populația rurală  pare să  aibă  încă  mari rezerve în a lucra cu băncile, iar în condițiile fărâmițării proprietăților agricole și întârzierii în formarea unei piețe a pământului, valoarea acestui activ rămâne foarte scăzută  și astfel puțin avantajoasă  în folosirea lui ca garanție acceptată de instituțiile bancare în acordarea de credite.  

Nivelul mai redus de dezvoltare a capitalului uman în zonele rurale în comparație cu zonele urbane îngreunează  manifestarea spiritului de întreprindere.

Adaptarea programelor  școlare la condițiile specifice diferitelor zone este o precondiție a ameliorării acestui aspect, care, în timp, se poate realiza prin implicarea mai pragmatică atât a autorităților centrale (Ministerul Educației), cât și a autorităților locale. 

Nu de puține ori, lipsa unei infrastructuri critice (rețele de drumuri, aducțiuni de apă, energie electrică, canalizare, prelucrarea apelor uzate, gaz metan etc.) împiedică  dezvoltarea activităților economice sau mărește costurile afacerilor, reducându‐le astfel potențialul de competitivitate.

Implicarea autorităților centrale s‐ar justifica în condițiile în care autoritățile locale nu reușesc să  fie eficiente în atragerea  și utilizarea fondurilor structurale accesibile României după integrarea în Uniunea Europeană.    

Ignorarea acestor aspecte va genera agravarea lor  și accentuarea în anii următori a disparităților dintre zonele rurale și urbane. Oricum, adresarea acestor probleme nu poate genera rezultate spectaculoase imediate, în primul rând, din cauza volumului sever limitat de resurse financiare de care dispune România și a factorilor de natură culturală și educațională.  

BIBLIOGRAFIE

Bucur Viorel, Curs Antreprenoriat, ClujNapoca 2011

Coase: Natura Firmei în Natura Firmei . origini, evoluție și dezvoltare, editori Oliver E. Williamson și Sidney G. Winter, Editura Sedona, Timișoara 1997

Constantin Popescu: Creșterea care sărăcește, Editura Tribuna Economică, București, 2003

Dan Popescu, Economia Intreprinderii , Editura Continent, p. 7-8

Frank Knight: Risk, Uncertainty and Profit, Houghton Mifflin, 1921.

Georgescu-Roegen N., „Legea entropiei și procesul economic”, Editura Politică 1979, p87

Jan Baptist Say, Traty on Economics A treatise on political economy; or the production distribution and consumption of wealth

Roxana Carmen Cordoș, Bacali, L. și alții , Antreprenoriat, Ed. Todesco, Cluj-Napoca, 2008

Orio Giarini și Walter R. Stahel: Limitele certitudinii, Editura Edimpress-Camro, București, 1996

V. Madgearu, Studiul întreprinderilor comerciale și industriale, Institutul de Cercetări Economice, profesor Virgil Madgearu, București, 1944, p. 43, după Ovidiu Nicolescu – coordonator – Management, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992, p. 36.

Legea Nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, M.O. nr. 349/1999, modificată și completată.