Analiza Problemei de Politică Publică Referitoare la Numărul de Locuri din Sistemul de Învătământ Pentru Educatia Timpurie din Cluj Napoca

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI”, CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, ADMINISTRATIVE ȘI ALE COMUNICĂRII

SPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL PROIECTELOR ȘI EVALUAREA PROGRAMELOR ÎN SFERA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

COORDONATORI ȘTIINȚIFICI:

Conf. univ. dr. Marton Balogh

Asist. univ. drd. Bianca Veronica Radu

ABSOLVENT:

Urdă Raluca-Andreea

Cluj-Napoca

2016

Fiecare copil pe care îl educăm este un om dăruit societății”

Nicolae Iorga

Introducere

Într-o perioadă marcată de provocări economice și sociale fără precedent, în secolul vitezei, a informației, este de o importanță crucială oferirea tuturor copiilor o bază solidă în viață prin oferirea unei educații și îngrijiri de calitate. Beneficiile pe care le aduce educația și îngrijirea de calitate a copiilor preșcolari au fost din ce în ce mai mult recunoscute, de la avantaje economice pentru societate în ansamblul ei, la performanțe mai bune în școală. Educația timpurie, ca primă treapta de pregatire pentru educația formală, se ocupă de formarea copilului de la naștere pana la intrarea în sistemul de învățămant obligatoriu și ține cont de caracteristicile dezvoltării fiecarui copil.

Paradoxul educației timpurii din România cât și din Europa este că deși populația de vârstă preșcolară este în declin, cererea pentru înscrierea copiilor în cadrul instituțiilor pentru educația timpurie depășește oferta, în principal datorită faptului că nu există o infrastructură educațională suficientă pentru a face față cererilor, genrată de modul de abordare al garantării unui loc în cadrul instituțiilor care oferă servicii de educație și îngrijire pentru copii preșcolari. Accesul și calitatea reprezintă cele două aspecte principale cu are se confruntă factorii de decizie în domeniul educației și îngrijirii copiilor preșcolari din țările europene.

Această lucrare abordează problema accesului la educația timpurie atât la nivel antepreșcolar cât și la cel preșcolar din perspectiva cererii și ofertei locurilor în creșe și grădinițele din Cluj-Napoca. Lucrarea urmărește realizarea unei analize a sistemului de învățământ preșcolar din România, respectiv Cluj-Napoca, în comparație cu alte state europene din perspectiva infrastructurii sistemului de învățământ pentru educația timpurie, a modului de finanțare cât și a resurselor umane în vederea elaborării unor soluții și recomandări valide pentru problema locurilor din creșele și grădinițele clujene.

Pe parcursul lucrării vor fi prezentate concepte cheie despre analiza problemelor de politică publică, despre educația timpurie în general apoi despre sistemul de educație timpurie din România comparativ cu alte state europene, urmat de o analiză amănunțită a situației sistemului de învățământ antepreșcolar și preșcolar din Cluj-Napoca, în vederea definirii cât mai corecte a problemei legate de oferta locurilor în creșe și grădinițe.

…………………………………………………………………………………………

CAPITOLUL I. POLITICI PUBLICE

1.1 Noțiuni introductive

1.2 Problema de politică publică

1.1.1 Clasificarea problemelor de politică publică

1.1.2 Etape în structurarea problemelor de politică publică

1.3 Analiza politicilor publice

CAPITOLUL II. SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR ÎN ROMÂNIA COMPARATIV CU ALTE STATE

2.1 Educația timpurie

Educația reprezintă un fenomen social prin care se înțelege transmiterea experienței de viață de la o generație la alta, cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform cu aceste deprinderi. Un copil educat are șanse mai mari să își atingă potențialul, să devină un adult productiv, un cetățean implicat și să contribuie la dezvoltarea societății în care trăiește. Educația timpurie reprezintă baza de la care un copil pornește în procesul său educațional. Beneficiile substanțiale pe care le aduce educația și îngrijirea de calitate a copiilor preșcolari au fost din ce în ce mai mult recunoscute, de la avantaje economice pentru societate în ansamblul ei, la performanțe mai bune în școală.

În trecut, până la sfărșitul secolului XX, conceptul de educație timpurie se referea la educația de dinainte de școlarizarea copiilor, desfășurată în intervalul de la 3 ani la 6/7 ani. Educația timpurie era considerată o activitate sistematizată, efectuată în instituții specializate de tipul grădinițelor și era cunoscută ca învățământ/educație preșcolară. În cadrul Conferinței Mondiale de la Jomtien din Thailanda, din 1990 –Educația pentru toți – a fost introdus un nou concept, cel de “lifelong learning” adică educație pe tot parcursul vieții. Declarația de la Jomtien a marcat un moment important pentru educația timpurie întrucît a subliniat ideea că: „Învățarea începe de la naștere. Acest fapt atrage nevoia de educație și îngrijire timpurie, ce pot fi asigurate prin implicarea corespunzătoare a familiilor, a comunităților și a programelor instituționale.” Astfel, conceptul de educație timpurie s-a lărgit, coborând sub vârsta de 3 ani și a fost exprimat prin sintagma “dezvoltarea timpurie a copilului” care include în sfera sa educația, protecția și sănătatea. Acest fapt a condus la un nou discurs în politicile privind copilul mic, printr-o abordare convergentă a domeniului social, educațional și sanitar.

Astăzi prin educație timpurie înțelegem abordarea pedagogică ce acoperă intervalul de viață de la naștere la 6/7 ani, adică până în momentul intrării copilului la școală (în cazul României). În întreaga lume, serviciile de educație și îngrijire timpurie se adresează copiilor de la naștere și până la intrarea în școală, fiind deseori două servicii separate: servicii pentru copii de pînă la 3 ani și pentru copii de la 3 ani pînă la intrarea în școală. Vârsta intrării în școală variază de la țară la țară, dar se consideră că până la 8 ani toți copiii din lume sunt cuprinși în învățămîntul primar. National Association for the Young Children (NAYEC) definește educația timpurie ca „servicii destinate copiilor de la naștere la 7/8 ani în cadrul diferitelor tipuri de programe (normal, prelungit etc.) oferite în creșe, acasă, în grădinițe și școli primare, precum și în cadrul programelor de recreație”.Această nouă perspectivă a dus la dezvoltarea unor strategii și politici socio-educaționale către ideea de a avea oportunitatea de a îngrijii copilul în afara familiei, în servicii specializate. S-a făcut astfel trecerea de la îngrijirea în familie, privată, la cea în servicii publice denumite servicii de îngrijire și educație în afara familiei (out of family).

2.2 Organizarea și funcționarea sistemului de învățământ preșcolar din România

În România dreptul fundamental la educație este consacrat în Constituție (articolul 32) și este asigurat prin Legea Educației Naționale nr.1 din 5 ianuarie 2011, conform căreia „misiunea asumată de lege este de formare, prin educație, a infrastructurii mentale a societății românești, în acord cu noile cerințe, derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene și din funcționarea în contextul globalizării și de generare sustenabilă a unei resurse umane naționale înalt competitive, capabilă să funcționeze eficient în societatea actuală și viitoare.”Fiecarui cetățean român sau al statelor membre ale Uniunii Europene, al statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene ii este asigurat dreptul egal de acces la toate nivelurile și formele de învățământ fără nici o formă de discriminare pe tot parcursul vieții.

Structura sistemului de învățământ din România cuprinde:

educația timpurie: învățământul antepreșcolar (0-3 ani) și preșcolar (3-6 ani);

învățământul primar: clasa pregătitoare și clasele I-IV;

învățământul secundar: gimnazial V-VIII și liceal IX-XII/XIII (teoretic, vocațional și tehnologic);

învățământul profesional;

învățămîntul terțiar: postliceal;

învățământul superior: de licență, masterat și doctorat;

Învățământul antepreșcolar și cel preșcolar fac parte din sistemul național de învățământ și sunt integrate în structura învățământului preuniversitar, fiind coordonat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Creșele și, după caz, centrele de zi în care se organizează grupe de educație timpurie antepreșcolară fac parte atât din sistemul național de servicii sociale reglementat de Legea asistenței sociale nr. 292/2011, prin furnizarea de servicii de îngrijire și supraveghere, cât și din sistemul de învățământ preuniversitar reglementat de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, prin furnizarea de servicii de educație timpurie antepreșcolară. Învățământul antepreșcolar și cel preșcolar se realizează în baza principiilor democratice, a drepturilor copiilor la educație și la protecție, indiferent de condiția socială, materială, de sex, rasă, naționalitate, apartenență politică sau religioasă a părinților.

Educația antepreșcolară se organizează în creșe și, după caz, în grădinițe și în centre de zi. Creșa este un serviciu de interes local, public sau privat, care are misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii integrate de îngrijire, supraveghere și educație timpurie copiilor de vârstă antepreșcolară. Creșa, ca serviciu destinat copiilor sub 3 ani, a fost dezvoltat în țara noastră începănd cu anii 1970-1980, ajungând la un apogeu în anii ‘80 când în România exista un număr de 902 creșe și 90 000 de copii îngrijiți în cadrul acestora.

Asigurarea personalului didactic necesar desfășurării educației antepreșcolare se face de către autoritățile administrației publice locale, împreună cu inspectoratele școlare, cu respectarea standardelor de calitate și a legislației în vigoare. Programul de funcționare al unităților/structurilor/secțiilor în care se oferă servicii de educație antepreșcolară este flexibil, urmărește acoperirea nevoilor copiilor și părinților și poate fi program normal,( până la 5 ore pe zi), în funcție de solicitările părinților, program prelungit( 10 ore pe zi) sau program săptămânal, de luni până vineri.

Conform art. 28 lit. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare învățământul preșcolar din România se organizează în grădinițe cu program normal (5 ore/zi), prelungit (10ore/zi) și săptămânal. Grădinițele pot funcționa ca unități cu personalitate juridică sau în cadrul altor unități școlare cu personalitate juridică. Autoritățile administrației publice locale și inspectoratele școlare asigură condițiile pentru generalizarea treptată a învățământului preșcolar. De asemenea grădinițele pot fi de stat sau private, finanțate de la buget sau cu taxă. În România, învatamântul antepreșcolar și preșcolar de stat este gratuit.

Personalul didactic este reprezentat de educatoare numite după legea educației „profesori pentru învățământ preșcolar” în cazul grădinițelor, respectiv „educator-puericultor” în cazul creșelor . Fiecărei grupe i se atribuie un cadru didactic pentru programul normal și două cadre pentru programul prelungit, care vor lucra în ture. Copii sunt organizați pe grupe în ambele cazuri. În unitățile care oferă servicii de educație timpurie, se recomandă următoarea modalitate de organizare: grupa mică – copii până la 1 an; grupa mijlocie – copii de 1 – 2 ani; grupa mare – copii de 2 – 3 ani.Totuși se recomandă constituirea grupelor eterogene și repartizarea fraților și prietenilor de vârste diferite în aceeași grupă. În cazul grădinițelor copii sunt organizați astfel: grupa mică (3-4 ani), grupa mijlocie (4-5 ani) grupa mare (5-6 ani).

Grupa de preșcolari se constituie și cuprinde, în medie, 15 copii, dar nu mai puțin de 10 si nu mai mult de 20 în timp ce numărul copiilor la grupa de antepreșcolari este în medie de 7 copii, dar nu mai puțin de 5 copii și nu mai mult de 9 .

În acest moment în România există o diversitate de instituții pentru educație timpurie atât antepreșcolară cât și preșcolară:

• Centre de zi pentru copii sub 6 ani aflați în situație de risc, coordonate de Direcția Județeană de Asistență Socială si Protecție a Copilului;

• Centre de zi sau grădinițe particulare pentru copiii sub 6 ani, aprobate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), care oferă exemple de bună practică în domeniu;

• Grădinițe cu creșă pentru copiii din aceeași grupă de vârstă ca și cei din centrele de zi (sub 6 ani);

• Grădinițe pentru copiii de la 3 la 6/7 ani. Acestea sunt finanțate de consiliile locale și sunt coordonate de Ministerul Educației, Cercetării,Tineretului si Sportului;

• Creșe pentru copiii de la 4 luni la 3 ani, care primesc copii și peste 3 ani. Acestea sunt finanțate și coordonate de consiliile locale, fără supervizare din punct de vedere profesional si fără standarde educaționale sau de alt tip.

Grădinița se succede învățământului antepreșcolar reprezentat de creșe și precede școala care începe obligatoriu cu clasa pregătitoare, de la 6 ani.

2.1.1 Infrastrucura

Unitățile de învățământ de stat pot deține în administrare bunuri proprietate publică, cele de învățământ particular au drept fundament proprietatea privată, iar cele de învățământ confesional aparțin, în funcție de entitatea care le-a înființat, uneia dintre cele două forme de proprietate.Terenurile și clădirile unităților de educație timpurie, de învățământ preșcolar, înființate de stat, fac parte din domeniul public local și sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora și sunt administrate de către consiliile de administrație, conform legislației în vigoare.

Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat și centrele județene de resurse și asistență educațională fac parte din domeniul public județean și sunt în administrarea consiliului județean, prin consiliile de administrație ale unităților de învățământ respective. Celelalte componente ale bazei materiale a unităților de învățământ sunt de drept proprietatea acestora și sunt administrate de către consiliile de administrație. Schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar de stat se poate face de către autoritățile administrației publice locale, numai cu avizul conform al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

Imobilele în care se furnizează serviciul educațional învățământ preșcolar trebuie să răspundă

următoarelor cerințe constructive și de amplasament:

să fie situate în zone ferite de surse poluante și de zgomote, în afara arterelor de mare circulație;

să aibă ferestrele claselor orientate spre sud, sud-est, sud-vest, est sau vest, în funcție de zonele climatice;

între clădirea unității și accesul în curtea acesteia să fie prevăzut un spațiu verde cu lățimea de min. 25 m, cu rol în reducerea influențelor zgomotului stradal (dacă este cazul);

terenul aferent trebuie să aibă între 10 – 50 mp/ elev/ tură, în funcție de factorii geografici, de mediu – urban, rural – și de specificul unității: cu/ fără internat și cantină;

terenul aferent să fie împrejmuit și ales astfel încât să împiedice băltirea apei pluviale;

clădirile trebuie să aibă avizul prealabil al inspectoratului de poliție sanitară și medicină preventivă județean

Clădirile în care se furnizează serviciul învățământ preșcolar trebuie să fie prevăzute cu rampe de acces pentru persoanele cu nevoi speciale. În interiorul unităților de învățământ circulația copiilor trebuie separată de cea pentru activitățile gospodărești. Instituțiile în care se furnizează serviciul învățământ preșcolar trebuie să ofere condiții (săli de sport, terenuri) pentru desfășurarea orelor de educație fizică.

Datele furnizate de Institutului Național de statistică la nivelul anului 2014 arată că în România funcționau 1205 grădinițe cu personalitate juridică, cu 11746 mai puține decât în anul 1996 când au fost înregistrare 12951 de grădinițe (valoarea cea mai mare dintre anii 1990-2014).Conform legii, în sistemul național de învățământ, unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică dacă se organizează și funcționează, după caz, astfel: a) cu minimum 300 de elevi; b) cu minimum 300 de elevi, preșcolari și antepreșcolari;c) cu minimum 150 de preșcolari și antepreșcolari; d) cu minimum 100 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special. Pentru asigurarea accesului egal la educație și formare profesională, autoritățile administrației publice locale, în baza avizului conform al inspectoratelor școlare, aprobă organizarea, funcționarea și, după caz, dizolvarea unor structuri de învățământ, fără personalitate juridică – ca părți ale unei unități de învățământ cu personalitate juridică – și subordonate aceluiași ordonator principal de credite, în condițiile legii.

În ultimii 5 ani numărul grădinițelor a scăzut de la 1498 la 1205 grădinițe.

Tabel nr.2 Numărul grădinițelor din România în ultimii 5 ani

Acest fapt poate fi explicat de scăderea populației și îmbătrânirea acesteia fapt ce a dus la închiderea grădinițelor sau organizarea acestora în cadrul școlilor sau a altor unități școlare cu personalitate juridică din multe localități.

Dintre aceste unități școlare cele mai multe sunt grădinițe publice dar acestea sunt în continuă scădere pe când numărul celor private este în creștere.

Tabel nr.3 Numărul grădinițelor în funcție de forma de proprietate

Între numărul de locuri existent în creșele de stat și cel al copiilor cu vârsta de până la trei ani este o diferență uriașă. Datele oficiale sunt elocvente: doar 5 copii dintr-o sută își găsesc un loc la creșă.

În prezent, în România, potrivit datelor furnizate de Ministerul Muncii, și reconfirmate de Uniunea Națională a Creșelor din România (UNCR), există de creșe de stat (față de cele aproape 1.000 câte funcționau în decembrie 1989), dar nici una dintre acestea nu se află în mediul rural.

Situația unităților de învățământ antepreșcolar

Tabel nr.3 Numărul creșelor în funcție de forma de proprietate

2.1.2 Finanțarea sistemului de învățământ preșcolar

Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii.

Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară.

Statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul general obligatoriu de stat, particular și confesional acreditat. Învățământul de stat este gratuit. Finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se face, din 2012, după principiul “resursa financiară urmează elevul”, în baza căruia alocația bugetară aferentă unui elev sau unui preșcolar se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață. Finanțarea învățământului preuniversitar de stat, particular și confesional se asigură din fonduri publice sau din alte surse, potrivit legii iar a celui particular și confesional acreditat se face din taxe, din fonduri publice, în cazul învățământului preșcolar, primar și gimnazial obligatoriu, precum și din alte surse.

Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ preuniversitar de stat. Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) investiții, reparații capitale, consolidări, subvenții pentru internate și cantine, cheltuieli pentru evaluarea periodică națională a elevilor; cheltuieli cu bursele elevilor;cheltuieli pentru transportul elevilor; cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice; cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie periodică a salariaților din învățământul preuniversitar, cu excepția celor care, potrivit legii, se efectuează gratuit; cheltuieli pentru concursuri școlare și activități educative extrașcolare organizate în cadrul sistemului de învățământ; cheltuieli pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, pentru personalul angajat, preșcolari și elevi; gestionarea situațiilor de urgență; cheltuieli pentru participarea în proiecte europene de cooperare în domeniul educației și formării profesionale. Finanțarea complementară aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene și cu asistența tehnică a inspectoratelor școlare județene. Finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, în cazul școlilor speciale.

Finanțarea suplimentară este acordată ca sumă globală fixă din bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru premierea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu rezultate deosebite în domeniul incluziunii sau în domeniul performanțelor școlare. Consiliile locale, și consiliile județene contribuie la finanțarea suplimentară, acordând granturi unităților de învățământ, în baza unei metodologii proprii. Finanțarea suplimentară se realizează pe bază de contract încheiat între unitatea școlară și finanțator.

Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține venituri proprii din activități specifice, conform legii, din donații, sponsorizări sau din alte surse legal constituite.

Finanțarea de bază se face în limitele costului standard per elev sau per preșcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Incluzând și costurile non-salariale, aceste reglementări prevăd că finanțarea de bază a școlilor rezultă din costul standard per elev/preșcolar multiplicat cu coeficienții specifi ci și cu numărul de elevi, și este aprobat anual prin hotărâre de guvern. Prin cost standard per elev se înțelege suma medie necesară acoperirii cheltuielilor de baza cu pregătirea didactică a unui elev etalon pe parcursul unui an calendaristic. Costul standard se calculează anual, fiind aplicabil începând cu anul următor stabilirii acestuia. Pentru anul 2015 Conform Hotărârii Nr. 1274 din 21 decembrie 2011, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora pentru unitățile de învățămant se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar/an. Aceste standarde de cost pe elev/preșcolar/an pentru cheltuielile mai sus menționate se determină pentru fiecare nivel de învățămant, filiera, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de elevi, de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățămant și de mediul urban/rural.

2.1.3 Resursele umane

Personalul

În unitățile de învățământ preuniversitar, personalul este format din personal didactic, care poate fi personal didactic de conducere, personal didactic de predare, personal didactic auxiliar, și personal nedidactic.

Personalul didactic auxiliar și administrativ/nedidactic este organizat în compartimente de specialitate (secretariat, financiar-contabil, administrativ, precum și alte compartimente obligatorii)care se află în subordinea directorului/directorului adjunct, în conformitate cu organigrama proprie și cu hotărârile interne ale fiecărei unități de învățământ preuniversitar. Personalul didactic auxiliar este format din: bibliotecar, informatician, laborant, tehnician, pedagog școlar, instructor de educație extrașcolară, asistent social, corepetitor, mediator școlar; secretar, administrator financiar (contabil), instructor-animator, administrator de patrimoniu.

Personalul nedidactic își desfășoară activitatea în baza prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 345 din 18.05.2011. Angajarea personalului nedidactic în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridicăse face de către director, cu aprobarea consiliului de administrație, prin încheierea contractului individual de muncă. Activitatea personalului nedidactic de întreținere și curățenie – mecanici, paznici, portari, magazioneri, muncitori, gestionari, personalul de cantină, internat și de aprovizionare este coordonată de administratorul de patrimoniu.

În învățământul preuniversitar de stat și particular, posturile didactice se ocupă prin concurs organizat la nivelul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Funcțiile didactice sunt:

a) în educația antepreșcolară: educator-puericultor – se normează câte un post pentru fiecare grupă de copii; în instituțiile cu program prelungit sau săptămânal, personalul didactic se normează pe ture;

b) în învățământul preșcolar: profesor pentru învățământ preșcolar – se normează câte un post pentru fiecare grupă de copii; în instituțiile cu program prelungit sau săptămânal, personalul didactic se normează pe ture;

La nivelul anului 2014 în cadrul unităților preșcolare erau angajate un număr de 54 124 de persoane dintre care 65, 47 % personal didactic.

Tabel nr. 4 Structura efectivelor personalului din învățământul preșcolar la nivelul anului școlar 2013/2014

Din totalul personalului din învățământul preuniversitar, peste jumătate funcționează în ciclul primar și gimnazial, aproape 30% în liceu, aproximativ 18% în învățământul preșcolar, și ponderi reduse în învățământul profesional și în cel postliceal și de maiștri. În învățământul primar și gimnazial special funcționează 5,4% din totalul personalului, respectiv 5% dintre cadrele didactice cuprinse în aceste niveluri.

Fig. 1 Ponderea personalului din învățământul preuniversitar în

anul școlar 2013/2014, pe niveluri de studii

Evoluția numărului de cadre didactice pe niveluri de învățământ și mediul de rezidență:

Tabel nr.5 Evoluția numărului de cadre didactice pe niveluri de învățământ și medii de rezidență

Analiza pe medii de rezidență a numărului cadrelor didactice indică o creștere în mediul urban, la nivelul învățământului preșcolarîn timp ce în mediul rural a fost în contiunuă scădere.

Conform legii, în învățământul preșcolar grupa cuprinde în medie 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20. Cu toate acestea în practică, la nivelul orașelor de foarte multe ori numărul de elevi este depășit. Astfel că legea prevede ca „în situații excepționale, formațiunile de preșcolari din grupa mare sau de elevi pot funcționa sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, pe baza unei justificări corespunzătoare, ținând seama de încadrarea în costul standard per elev și în numărul maxim de posturi aprobat pentru învățământul preuniversitar la nivelul județului, respectiv al municipiului București.”

Tabel nr. 6 Numărul de elevi per cadru didactic

Potrivit raportului, în medie unui cadru didactic îi revin între 15 și 20 de copii. În mediul rural numărul copiilor este mai are datorită existenței grupelor combinate, astfel cadrul didactic se ocupă de o grupă formată din copii cu vârste între 3 și 6 ani. Aceștia fiind toți copii de vârstă preșcolară înscriși, din toată comuna, respectiv satul. În mediul urban există însă situații în care deși sunt mai multe grupe organizate, numărul de copii este atat de mare încât acestea devin supraaglomerate cu peste 20 de copii, mai ales în municipiile reședință de județ, unde numărul locuitorilor este foarte mare. Această aglomerare este încurajată și de modul actual de finanțare al unităților de învățământ per preșcolar.

Beneficiarii sistemului de învățământ pentru educația timpurie

Beneficiarii primari ai învățământului preuniversitar sunt antepreșcolarii, preșcolarii și elevii. Comunitatea locală și societatea, în general, sunt beneficiari terțiari ai învățământului preuniversitar.Învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari. Toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanților beneficiarilor primari și prin consultarea obligatorie a reprezentanților beneficiarilor secundari și terțiari, respectiv a structurilor asociative reprezentative ale părinților, a reprezentanților mediului de afaceri, a autorităților administrației publice locale și a societății civile.

Evoluția efectivelor de copii din sistemul de învățământ preșcolar:

Tabel nr.7 Evoluția efectivelor de elevi din sistemul de învățământ preșcolar

Ca urmare a trecerii copiilor de 6 ani în învățământ primar, este prezentă o scăderea a numărului copiilor din învățământul preșcolar (568,2 mii copii, cu 13 mii mai puțin comparativ cu anul 2013), concomitent cu creșterea, numărului de elevi din învățământul primar (942,7 mii elevi, cu peste 10 mii mai mult față de anul anterior).

În anul 2013/2014, învățământul preșcolar a cuprins 568,2 mii copii, școlarizați în 1187 grădinițe și 10817 secții ce funcționează pe lângă alte niveluri de învățământ.

Tabel nr. 8 Rata brută de cuprindere în invățământul preșcolar (3-5/6 ani)

În anul școlar 2013/2014, rata brută de cuprindere în învățământul preșcolar – reprezentând procentul copiilor cuprinși în grădiniță din totalul copiilor de vârstă corespunzătoare nivelului preșcolar, a scăzut față de anul anterior (87,4%), înregistrând, totuși, o valoare semnificativ mai ridicată față de cele din perioada 2009/2012. Această creștere aparentă a valorii indicatorului este, în primul rând un efect al includerii clasei pregătitoare în învățământul obligatoriu: s-a redus grupa de vârstă teoretică corespunzătoare învățământului preșcolar de la 3-6 ani la 3-5 ani, în același timp o parte semnificativă de copii cu vârsta de 6 și chiar 7 ani rămânând cuprinși încă în grădinițe.

Calculată la nivelul anului școlar 2013/2014, durata medie de frecventare a grădiniței de către copiii din România este de 2,5 ani (raportat la durata teoretică de 3 ani a învățământului preșcolar). Durata medie de frecventare a învățământului preșcolar a înregistrat o creștere continuă în ultimul deceniu, atingând valoarea de 3,1 ani în ultimii ani școlari (prin raportare la durata teoretică de 4 ani de învățământ preșcolar). În anul 2013/2014, valoarea indicatorului a fost de 2,5 ani ca și în anul precedent. Scăderea duratei medii de frecventare a grădiniței a fost determinată de trecerea grupei de vârstă de 6 ani la învățământul obligatoriu, respectiv de trecerea de la raportarea la durata teoretică de 4 ani la cea de 3 ani de învățământ preșcolar.

Analiza ratelor specifice de cuprindere în grădiniță din ultimii ani reflectă creșterea participării la învățământul preșcolar a copiilor din grupa de vârstă 3-5/6 ani. În anul școlar 2013/2014, valorile ratelor specifice de cuprindere au căzut ușor față de anul anterior. Astfel, 75% dintre copiii de 3 ani, aproape 84% dintre cei de 4 ani și 88% dintre copiii de 5 ani sunt cuprinși în grădinițe.

Tabel nr. 9 Rata de cuprindere în grădiniță pe vârste și medii de rezidență

Astfel, dacă înainte de implementarea debutului școlar la 6 ani peste trei sferturi dintre copiii de această vârstă erau cuprinși în grădinițe și aproximativ 20% în ciclul primar, începând cu anul 2012/2013 a scazut semnificativ ponderea copiilor de 6 ani din grădinițe (17,8% în 2012/2013 și 14,9% în 2013/2014), concomitent cu creșterea ponderii copiilor de 6 ani înscriși la școală (peste 73% în 2012/2013 și peste 81% în 2013/2014).

Aceste date evidențiază faptul că introducerea clasei pregătitoare de la vârsta de 6 ani și, respectiv, implementarea unor modificări curriculare corespunzătoare (începând cu anul școlar 2012/2013) au constituit un răspuns pozitiv la tendința părinților de a amâna vârsta debutului școlar din cauza temerilor legate de dificultățile școlii.

2.3 Educația timpurie în alte state

În toate țările europene există o formă de educație timpurie subvenționată de stat și acreditată, pentru copii de la naștere până la vârsta la care sunt incluși în sistemul de învățământ obligatoriu. În Europa, 32 de milioane de copii se încadrează în intervalul de vârstă pentru utilizarea serviciilor de educație și îngrijire timpurie. Proiecțiile demografice sugerează faptul că până în anul 2030 numărul de copii cu vârsta sub 6 ani va scădea cu 7,6%. Acest lucru reprezintă faptul că vor fi cu 2,5 milioane mai puțini copii în Uniunea Europeană în anul 2030 decât erau în anul 2012. Scăderea cea mai drastică a numărului de copii este așteptată în unele țări din Europa de Est și în Spania. Aceste proiecții demografice sugerează că, în viitor, cererea pentru serviciile de educație timpurie va scădea. Dar această tendință în sine nu este suficientă pentru a compensa actuala lipsă de locuri din sistemul de educație pentru preșcolari, care se manifestă în aproape toate țările europene, în special în ceea ce privește grupa de vârstă mai mică.

Populația din grupa de vârstă 0-5 ani, 2015

Evoluția populației Europei (EU-28 + IS LI NO )cu vârsta între 0-5 ani în ultimii 10 ani

Conform Sintezei Eurydice a politicii în domeniul educației și îngrijirii copiilor preșcolari din 2014 accesul și calitatea reprezintă cele două aspecte principale cu care se confruntă factorii de decizie în domeniul educației timpurii din țările europene. În mod ideal, acestea trebuie să fie abordate simultan deoarece asigurarea accesului pentru toți, fără asigurarea calității nu ar putea aduce beneficiile scontate pentru copii. În egală măsură, asigurarea unei educații timpurii de înaltă calitate, fără asigurarea unui număr suficient locuri, nu ar putea fi o soluție acceptabilă, în cazul în care obiectivul general este de a oferi sisteme de educație echitabile și eficiente.

Garantarea disponibilității locurilor din sistemul de educație timpurie reprezintă asigurarea faptului că oferta este compatibilă cu cererea. În cea mai mare parte, și în majoritatea țărilor, educația timpurie nu este obligatorie, astfel încât disponibilitatea nu înseamnă neapărat că fiecare copil are nevoie de un loc alocat. Totuși, aceasta înseamnă că acei copii ai căror părinți solicită un loc, ar trebui să beneficieze de unul, fără întârzieri nejustificate și la o distanță

rezonabilă de casă. În țările europene, cererea variază considerabil, în special în cazul celor mai mici dintre copii.

Fig.Cererea și oferta de locuri în structurile instituționale destinate educației timpurii

subvenționate de la buget, 2012/2013

Datele arată că pentru copii mai mici (aspect care diferă în funcție de fiecare țară) în majoritatea Europei cererea pentru locuri în sistemul de învățămînt pentru educația timpurie este mai mare decât oferta. Pentru copii mai mari tările în care oferta satisface cererea sunt mai numeroase. Doar Danemarca, Finlanda, Suedia și Norvegia nu raportează dezechilibre semnificative între cerere și ofertă pentru niciun grup de vârstă.

În Portugalia oferta satisface cererea numai pentru copiii cu vârsta de 5 ani. Pentru Suedia nu există date disponibile la nivel național. Cu toate acestea, un recent raport guvernamental arată că, în cadrul mai multor municipalități, oferta satisface cererea. Doar aproximativ 2% din copii trebuie să aștepte operioadă de două-trei luni pentru un loc. În Regatul Unit serviciile preșcolare subvenționate de la buget care sunt analizate aici reprezintă dreptul legal de care beneficiază copiii cu vârsta de 3 și 4 ani, care au un program parțial (15 și respectiv 12.5 ore pe săptămână). Oferta satisface cererea în ceea ce privește numărul de locuri, dar nu și în ceea ce privește numărul de ore sau locul în care se află structura respectivă. În cazul României cererea este mai mare decât oferta pentru ambele categorii de copii.

Majoritatea țărilor europene utilizează două abordări pentru garantarea locurilor în sistemul de educație timpurie:

prin conferirea unui drept legiferat de a beneficia de un loc în sistemul de educație și îngrijire a copiilor preșcolari;

prin instituirea obligativității participării copiilor la educația timpurie;

În ambele cazuri, autoritățile publice se angajează să garanteze un loc în sistemul de educașie timpurie. Cu toate acestea, există câteva diferențe fundamentale. Un drept legiferat reprezintă dreptul copilului la educație timpurie, în timp ce educația timpurie obligatorie înseamnă obligația legiferată de participare a copilului la aceasta. Conferindu-i caracterul unui drept legiferat, autoritățile publice trebuie să garanteze un loc pentru fiecare copil ai cărui părinți îl solicită (în cazul în care se încadrează în intervalul de vârstă acoperit de dreptul legiferat), indiferent de statutul ocupării forței de muncă, de cel socio-economic sau familial. În schimb, în țările unde educația timpurie este obligatorie, autoritățile publice trebuie să asigure un număr suficient de locuri în învățământul preșcolar și antepreșcolar, pentru toți copiii care se află în intervalul de vârstă desemnat prin dreptul legiferat.

În plus, dreptul legiferat nu implică în mod automat faptul că serviciul este furnizat, în mod gratuit, ci numai că serviciul este subvenționat de la buget și la un preț accesibil. Educația timpurie obligatorie implică faptul că serviciul este oferit în mod gratuit în cadrul structurilor publice.

Fig.Garantarea unui loc în sistemul de educație și îngrijire a copiilor preșcolari

Majoritatea țărilor europene s-au angajat să ofere tuturor copiilor un loc în sistemul de educație timpurie, fie prin stabilirea unui drept legal de a beneficia de servicii de educație și îngrijire sau prin declararea obligativității de participare, cel puțin la ultimul an preșcolar. Șapte țări, și anume Croația, Italia, Lituania, România , Slovacia, Islanda și Turcia nu au introdus încă niciuna dintre aceste măsuri. Opt țări europene, și anume Danemarca, Germania (din august 2013), Estonia, Malta (din aprilie 2014), Slovenia, Finlanda, Suedia și Norvegia, garantează fiecărui copil, imediat după naștere, un drept legal de a beneficia de servicii de educație timpurie, adeseori imediat după sfârșitul concediului de creștere a copilului. De obicei, părinții trebuie să contribuie la costurile pentru serviciile respective până la începutul învățământului obligatoriu. Cu toate acestea, taxele sunt relativ scăzute, fiind oferite reduceri pentru cei cu mijloace reduse. În toate celelalte țări, diferența între sfârșitul concediului pentru creșterea copilului și dreptul legal de a beneficia de servicii de educație timpurie este mai mare de doi ani. În aproximativ o treime dintre sistemele educaționale europene (cele trei Comunități din Belgia, Irlanda, Spania, Franța, Luxemburg, Ungaria, Portugalia și întregul Regat Unit), dreptul legal de a beneficia de servicii de educație și îngrijire a copilului subvenționate de la buget începe atunci când copiii împlinesc vârsta de 3 ani sau cu câteva luni mai devreme. În mod normal, copii au dreptul de a beneficia în mod gratuit de aceste servicii. De obicei, durata educației și îngrijirii oferită în mod gratuit corespunde unei zile de școală normală, cu excepția Irlandei și a întregului Regat Unit, unde gratuitatea acoperă numai 10-15 de ore pe săptămână.

Diferitele modalități de a face educația timpurie accesibilă și disponibilă afectează ratele de participare ale celor mai mici dintre copii.

Participarea la sistemul de educație timpurie a copiilor cu vârsta sub trei ani este foarte scăzută. În anul 2002, a fost adoptat „obiectivul de la Barcelona pentru dezvoltarea de infrastructuri pentru îngrijirea copiilor”, cu scopul ca, până în anul 2010, să fie furnizate servicii de îngrijire pentru 33% dintre copiii cu vârsta sub 3 ani. Cu toate acestea, până în anul 2011, doar zece țări din Uniunea Europeană au atins obiectivul de la Barcelona. Danemarca se remarcă printr-un procent de 74% al copiilor cu vârsta sub trei ani aflați în sistemul de educație timpurie. Participarea la sistemul de educație timpurie în rândul copiilor cu vârsta sub trei ani a fost deosebit de scăzută (aproximativ 10% sau mai puțin) în Bulgaria, Republica Cehă, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, România și Slovacia. Unele dintre aceste țări oferă perioade lungi de concedii pentru îngrijirea copiilor.

Ratele de participare ale copiilor cu vârsta sub 3 ani în structurile instituționale

destinate educației timpurii, 2011

În schimb, în Uniunea Europeană 93% dintre copii participă la sistemul de educație preșcolară înainte de a începe învățământul primar. Diferențele mari între cele două rate de cuprindere din fi poate fi explicată prin prisma vârstei de începere a învățământului obligatoriu, care diferă de la stat la stat, de durata concediilor maternale, modul de legiferare, garantarea sau nu a locurilor.Întrucât educația timpurie este de obicei voluntară, participarea crește odată cu vârsta copiilor și, în mod natural, scade rapid atunci când copiii încep învățământul primar obligatoriu. Cu toate acestea, o serie de țări au încă un drum lung de parcurs pentru a atinge obiectivul european care prevede ca, până în anul 2020, cel puțin 95% din copiii cu vârsta cuprinsă între 4 ani și vârsta de începere a învățământului primar obligatoriu să participe la sistemul de educație timpurie. În anul 2011, participarea copiilor din grupa de vârstă menționată la programe de nivel ISCED 0 se situa între 70 și 79% în Grecia, Croația, Polonia, Slovacia, Finlanda și Elveția. Cea mai scăzută rată de participare a fost în Turcia (43%). Letonia, Austria și Ungaria sunt foarte aproape de atingerea țintei, cu rate cuprinse între 90 și 95%. În România diferența dintre rata de cuprindere a copiilor sub 3 ani și rata de cuprinderea copiilor cu vârsta între 4 și 6 ani în sistemul de învățământ pentru educația timpurie este foarte mare ( 80 %). Această situație poate fi explicată în mare parte de concediul maternal de 2 ani de care beneficiază părinții români.

Ratele de participare la sistemul de educație timpurie (copiii cu vârsta cuprinsă între 4 ani și vârsta de școlarizare obligatorie) ca procent din grupa de vârstă corespunzătoare, 2011

În rândul guvernelor din Europa a existat o recunoaștere tot mai mare a importanței investițiilor în educația și îngrijirea copiilor preșcolari . Educația timpurie de înaltă calitate, care este accesibilă tuturor copiilor necesită investiții substanțiale – fie din surse publice, fie din surse private. Oferta privată limitează cererea în raport cu bugetul public, însă aceasta depășește adeseori mijloacele pe care le au familiile cu venituri scăzute.

Finanțarea educației timpurii variază în mod semnificativ în sistemele europene de educație. Multe țări consideră că aceasta reprezintă un serviciu public esențial și pun la dispoziție sume substanțiale din fonduri publice. Unele țări alocă sectorului privat furnizarea serviciilor de educație și îngrijire destinate copiilor mai mici fiind necesar ca părinții să suporte toate costurile acestor servicii; în timp ce în alte țări, copiii pot participa în mod gratuit la sistemul de educație timpurie de la cele mai fragede vârste. În câteva țări, părinții plătesc taxe pe parcursul primilor ani până la începutul învățământului primar. Cu toate acestea, educația timpurie poate fi subvenționată prin diferite forme de sprijin oferite familiilor (prin facilități fiscale, alocații sau tichete) sau sprijin oferit furnizorilor de educație sau printr-o combinație între cele două modalități.

Fig. Existența structurilor instituționale publice și private destinate educației timpurii, 2012/2013

Această figură prezintă toate tipurile de servicii disponibile din punct de vedere legal, indiferent de numărul de copii înscriși. Serviciile de educație și îngrijire pentru copiii mai mici sunt în mare parte oferite de către furnizori privați, care depind în principal de taxele plătite de către părinți în Cipru, Luxemburg, Malta și Regatul Unit (Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord). În aceste țări, un procent cuprins între 60% și 100% dintre copii sunt înmatriculați în cadrul unor structuri private de educație timpurie (care se auto-finanțează), unde taxele sunt destul de ridicate. Cu toate acestea, unele țări subvenționează în mod indirect educația timpurie, prin plăți către familii (prin facilități fiscale, alocații sau tichete).

În câteva țări, serviciile oferite de către structurile organizate la domiciliu reprezintă o parte importantă a serviciilor de educașie timpurie pentru copiii mai mici. În Belgia (Comunitatea germană), Germania, Franța și Islanda, acest tipde îngrijire este privat, dar subvenționat de la buget publice. Serviciile private oferite la domiciliu (subvenționate de la buget) predomină și în Belgia (Comunitatea franceză). Serviciile publice oferite la domiciliu predomină în Belgia (Comunitatea flamandă), Danemarca și Finlanda.

Cel mai întâlnit model de finanțare a sistemului de educație timpurie este reprezentat de o combinație între finanțarea centrală și cea locală. Acest tip de abordare este folosit în 11 sisteme educaționale pentru finanțarea educației timpurii pentru copii mai mici și în 21 de sisteme educaționale pentru sprijinirea structurilor destinate copiilor mai mari. Se realizează adeseori o împărțire a costurilor pentru infrastructură și a celor operaționale, deși variază între țări care dintre niveluri are responsabilitatea pentru fiecare element.

De exemplu, în Estonia, autoritățile centrale alocă un sprijin pentru autoritățile locale destinat întreținerii clădirilor și dezvoltării mediului de învățare în instituțiile pentru educașia timpurie. Costurile operaționale (costuri de administrare, remunerarea personalului, taxele sociale și costurile pentru materialele didactice) sunt acoperite parțial de către autoritățile locale și parțial prin taxele plătite de către părinți. În schimb, în Letonia și în România în structurile instituționale pentru copiii mai mari, ministerele educației acoperă costurile pentru remunerarea personalului, în timp ce autoritățile locale sunt responsabile pentru infrastructură.

Uneori, finanțarea este alocată pentru un anumit număr de ore. În Lituania, autoritățile centrale finanțează 20 de ore pe săptămână,în timp ce autoritățile locale acoperă restul. În Regatul Unit, autoritățile locale finanțează ceea ce este prevăzut anual prin dreptul legal la învățământ preșcolar pentru copiii cu vârsta peste 3 ani (variind între 10 și 15 de ore pe săptămână).

Autoritățile locale reprezintă singura sursă de finanțare pentru întreaga etapă a educației timpurii în Danemarca, Croația, Polonia, Islanda și Norvegia. Acestea reprezintă singura sursă de sprijin pentru structurile instituționale destinate copiilor mai mici din Bulgaria, Republica Cehă, Letonia, România și Slovacia, precum și copiilor mai mari din Regatul Unit (Scoția). În Germania, deși landurile sunt implicate, autoritățile locale suportă majoritatea costurilor pentru educația timpurie. În Suedia, educația este, de asemenea, finanțată în principal de către autoritățile locale. Cu toate acestea, în Polonia, începând cu luna septembrie 2013, de la bugetul central a fost pusă la dispoziție o subvenție orientată către învățământul preșcolar.

Autoritățile regionale joacă un rol important în finanțarea EICP în Germania, Spania, Italia și Austria. În Belgia (Comunitatea franceză) și Portugalia, regiunile cofinanțează educația timpurie pentru copiii mai mici, în timp ce în Republica Cehă, regiunile sunt implicate în finanțarea învățământului preșcolar. În Austria, guvernul regional stabilește o alocare de bază pentru toate structurile publice și private (subvenționate de la buget) de EICP. Cea mai mare parte a costurilor sunt acoperite de către furnizor (autoritățile locale). În Austria, distribuirea proporțională a costurilor variază considerabil între nivelul regional, nivelul local și contribuțiile părinților.

Accesibilitatea reprezintă un factor foarte important în asigurarea faptului că toți copiii au acces la sistemul de educație timpurie, în special aceia care au cea mai mare nevoie, de exemplu, copiii care provin din familii cu venituri mici. Prin urmare, cele mai multe țări europene oferă în mod gratuit cel puțin un an de învățământ preșcolar, în timp ce aproximativ jumătate dintre sistemele de învățământ europene oferă gratuitate pe întreaga perioadă de desfășurare a nivelului ISCED 0 (programe educaționale furnizate în structuri instituționale pentru copiii cu vârsta peste 3 ani). În general părinții plătesc pentru primii ani înainte de ISCED 0, iar aceste costuri variază considerabil de la o țară la alta .

Danemarca, Finlanda, Suedia și Norvegia sunt singurele țări care au echilibrat cererea și oferta, oferă servicii de îngrijire și educație timpurie subvenționată împreună cu un drept legiferat (garantarea unui loc) de la o vârstă fragedă. Danemarca înregistrează cele mai mari rate de participare, 74 % dintre copiii cu vârsta sub 3 ani fiind înscriși în structurile instituționale destinate educației timpurii. Educația fiind astfel atât accesibilă, cât și disponibilă în aceste țări, întrucât taxele sunt destul de mici.

De exemplu, în Suedia, taxele pentru educația timpurie sunt plafonate la un nivel de 110 EUR SPC (Standardul puterii de cumpărare care variază în funcție de zone de la 0,7 la 1,2 euro) pe lună. În Danemarca, Finlanda și Norvegia, educația timpurie este puțin mai scumpă, cu taxe lunare de 270 EUR SPC, 216 EUR SPC și, respectiv, de 200 EUR SPC. Pentru a face educația timpurie accesibilă pentru toate familiile, sunt oferite reduceri de taxe sau scutiri pentru cei care au nevoie. În plus, în Norvegia, părinții beneficiază de o scutire de taxe, în timp ce Finlanda oferă sprijin, sub forma unei alocații familiale, în cazul în care un copil frecventează o formă privată de educație timpurie.

În schimb, sectorul privat, care se auto-finanțează, este proeminent în câteva țări în care se aplică o filosofie mai liberală a statului bunăstării. În Irlanda, Cipru, Luxemburg și Regatul Unit, se consideră că părinții sunt responsabili pentru copiii mici, iar, „interferența” statului este minimizată. Taxele pentru serviciile de educație timpurie privată pot fi destul de mari. De exemplu, în Anglia, taxele medii lunare pentru o săptămână de 40 de ore, pentru un copil cu vârsta de doi ani, ajung la 866 EUR (£ 754) SPC. Cu toate acestea, sunt disponibile unele subvenții specifice: unii copii cu vârsta de doi ani, care provin din familii defavorizate, pot beneficia de câteva ore furnizate în mod gratuit (10-15 ore săptămânal).

Letonia, Lituania și România oferă servicii gratuite de educație timpurie, începând cu cea mai fragedă vârstă posibilă pentru participare (sub 1 an). Părinții contribuie doar pentru costul meselor. În Bulgaria, taxele acoperă în cea mai mare parte costul pentru mâncare (în valoare de 50 EUR SPC). Totuși, în aceste țări, nu există locuri garantate (cu excepția României, începând cu vârsta de cinci ani) și mulți copii nu pot avea accesla servicii de educație și îngrijire timpurie. În plus, concediul de îngrijire a copilului are o durată destul de mare (până la vârsta de doi ani) și, astfel, în mod obișnuit, mamele sunt cele care au grijă de copii. Această situație este reflectată clar în ratele destul de scăzute de participare ale copiilor cu vârsta sub 3 ani (de la 2 la 15 %).

CAPITOLUL III. SITUAȚIA SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PENTRU EDUCAȚIA TIMPURIE LA NIVELUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA

3.1 Structura demografică a municipiului Cluj-Napoca și a localităților din împrejurimi

Conform datelor statistice publicate de Institutul Național de Statistică în urma recensământului din 2011, populația județului Cluj este de 659,4 mii, din care aproape jumătate locuiește în Cluj-Napoca. Municipiul Cluj-Napoca are o populație de aproximativ 500.000 de locuitori, 309.136 de locuitori stabili conform recensământului din anul 2011 și alte 150.000 de persoane, din care 100.000 studenti, completează populația orașului, respectiv cei care vin să studieze la Cluj-Napoca și cei care lucrează în oraș – fără să aibă reședința în Cluj-Napoca.Printre acestea seregăsesc în mare parte persoane din comunele limitrofe precum Apahida, Feleacu, Florești, Baciu și Chinteni. Trei dintre acestea având cel mai mare număr de populație stabilă: Florești (22813 persoane), Apahida (10685 persoane) și Baciu (10317 persoane) conform recensământului din anul 2011.

Consecința acestor mișcări ale populației este faptul că persoanele din comunele învecinate vin în oraș la locul de muncă iar pentru a le fi mai ușor doresc să își înscrie copii în grădinițele sau școlile din apropierea acestora ceea ce duce la crșterea numărului de cereri și însuficiența numărului de locuri în Cluj-Napoca, în condițiile în care aceste comune nu oferă suficiente locuri în creșe și grădinițe.

Tabel Populația stabilă din județul Cluj , municipiul Cluj și localitățile limitrofe

Se poate observa o ușoară creștere a populației de la an la an. Aceasta se suprapune de fapt cu o performanță și dinamică superioară a economiei locale, aspect ce poate fi interpretat drept un indicator al atractivității și dinamismului comunității.Trebuie avut însă în vedere faptul că în aceste cazuri avem de-a face de fapt cu un proces de suburbanizare, cu o creștere puternică a populației din comunele limitrofe marilor municipii.

Tabel Populația pe grupe de vârstă în 2015

Din tabelul anterior se poate observa numărul de copii cu vârstă între 0-4 ani din Cluj-Napoca și localitățile limitrofe în anul 2015. Deși majoritatea copiilor între 0-2 ani sunt îngrijiți acasă, o parte au nevoie de un loc la creșă, loc pe care localitățile din împrejurimi nu pot să îl asigure. De asemenea se poate observa numărul de copii între 5 și 9 ani, care ar trebui să fie înscriși în sistemul de învățământ, evident în cazul preșcolarilor localitățile limitrofe nu pot oferi aceste locuri în grădinițele disponibile pe raza comunelor. În cazul comunei Florești există Grădinița Cu Program Prelungit Cetatea Fetei, Grădinița Cu Program Prelungit „Clubul Păpădiilor", acestea fiind publice iar private: Grădinița și Creșa Cu Program Prelungit „Daniela”, Grădinița Cu Program Prelungit „Prietenii Lui Mickey” care sunt autorizate și alte centre educaționale de zi care funcționează ca grădinițe dar nu au obținut autorizație: Grădinița „Cuiburi de Soare”, Centrul Educațional „Continuum” cu pedagogie Montessori, Grădinița „Hansel și Gretel”, Creșa și Grădinița „Shiny Stars”.Deși oferta este mai mare, majoritatea locurilor sunt în grădinițe private unde costurile depășesc de multe ori posibilitățile părinților. În comuna Apahida, Baciu, Chinteni, Feleacu există câte o singură grădiniță de stat și nici o creșă. De asemenea nu există creșe sau grădinițe private autorizate.

Populația cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani din Cluj-Napoca și comunele învecinate ne arată că în aceste zone există populație activă, care a intemeiat sau va întemeia familii, în urma cărora vor rezulta copii care vor avea nevoie de locuri în creșe, grădinițe, și școli pentru aceștia. Persoane care lucrează, o mare parte în municipiul Cluj-Napoca și care în lipsa locurilor în unitățile de învățământ, mai ales în cele publice din localitățile de domiciliu se vor îndrepta către oraș pentru a-și înscrie copii în sistemul de învățământ.

Astfel putem concluziona că populația din zonele limitrofe ale municipiului Cluj-Napoca reprezintă un factor în plus care duce la supraaglomerarea creșelor și grădinițelor din oraș și reprezintă un aspect cheie care trebuie avut în vedere pentru determinarea unor soluții.

3.2 Sistemul de învățământ pentru educația timpurie în Cluj-Napoca

Învățământul din județul Cluj are o structură bine echilibrată, având o ofertă bogată atât în sistemul public, cât și în cel privat, de la nivelul preșcolar până la cel universitar, în limbile

comunităților etnice din județ: română, maghiară și germană.

Conform „Strategiei pentru învățământul preuniversitar local a municipiului Cluj-Napoca 2014-2020”, calitatea serviciilor educaționale în învățământul preuniversitar din Cluj Napoca este percepută ca una modestă ( pe o scală de la 1 la 10, este de 6,62), apropiată de performanța percepută față de sistemul național de învățământ (6,23). Cetățenii orașului au un nivel ridicat de educație (aproximativ 25% au studii superioare), ceea ce face ca așteptările lor față de sistemul de învățământ să fie mai mari. Astfel că raportat la aceste exigențe, performanța sistemului este modestă, chiar dacă este pe primele locuri la nivel național.

Punctele tari ale sistemului de învățământ preuniversitar din Cluj Napoca, conform analizei SWOT realizaă în cadrul Strategiei pentru învățământul preuniversitar local 2014-2020 se referă la ofertele multiple de învățare, printr-o rețea școlară extinsă și diversificată; raportul număr elevi/ număr cadre didactice foarte bun; existența unui învățământ universitar puternic dezvoltat, capabil să stimuleze dezvoltarea învățământului preuniversitar; existența unei „culturi a învățării” și a unor așteptări ridicate privind învățarea.Printre punctele slabe se numără fărâmițarea rețelei școlare, care duce la subutilizarea resurselor materiale și umane existente în învățământul preuniversitar și motivarea redusă a cadrelor didactice pentru actul didactic. Oportunitățile sunt reprezentate de interesul tot mai crescut al actorilor economici pentru optimizarea sistemului educațional; fondurile europene care pot fi atrase prentru dezvoltarea serviciilor educaționale; interesul crescut și expectanțele ridicate ale părințiolor privind calitatea actului educațional. Amenințările cele mai mari ale sistemului de învățământ preuniversitar în cadrul căruia se încadrează și cel preșcolar sunt evoluția demografică negativă; rezistența la schimbare din interiorul sistemului educațional; lipsa de consecvență și de coerență în implementarea măsurilor pentru creșterea calității sistemului educațional.

La o populație de 321 687 locuitori, la nivelul municipiului, în 2014 exista un număr total de 112 unități de învățământ preuniversitar, din care 42 de grădinițe, 18 școli de învățământ primar și gimnazial, 47 de licee și 5 școli postliceale. Numărul grădinițelor a crescut în ultimii ani ajungând la 49 de unități în anul școlar 2015-2016 din care 29 cu personalitate juridică.

Conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică și de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, la nivelul orașului Cluj-Napoca în anul 2014 funcționau un număr de 44 de grădinițe cu personalitate juridică, atât publice cât și private, situație care a rămas la fel și în anul școlar curent.

Tabel nr.10 Nr. uităților de învățământ preșcolar acreditate din Cluj-Napoca

*Inclusiv Grădinița „Waldorf ”care este de stat, însă cu taxă și fără personalitate juridică.

În total, la nivelul anului 2016 există 55 de uități de învățământ preșcolar public, însă doar 29 au personalitate juridică, restul fiind arondate celor cu personalitate juridică. Majoritatea grădinițelor au arondate una sau două structuri, după caz. Dintre acestea un număr de 9 unități arondate, sunt grădinițe cu program normal, restul fiind cu program prelungit.

O singură grădiniță este cu program special, care are drept misiune reabilitarea copiilor cu cerințe educative speciale, integrarea școlară și socială a acestora .Grădinița oferă șanse egale la educație copiilor preșcolari cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani, care la intrarea în grădiniță prezintă particularități precum: dizabilități cognitive, întârziere în dezvoltarea limbajului, tulburări ale funcțiilor limbajului, dificultăți de învățare, autism, sindrom Down, tulburări socioafective, tulburări asociate.În acest moment, grădinița are înscriși 65 de preșcolari, domiciliați atât în municipiul Cluj-Napoca cât și în celelalte localități ale județului Cluj.

Grădinița „Waldorf ” este singura unitate de învățământ preșcolar alternativ, de stat din Cluj-Napoca. În România funcționează 6 din cele 46 de alternative educaționale recunoscute la nivel mondial: step by step, pedagogia Waldorf, pedagogia curativă, pedagogia Montessori, tehnicile Freinet și planul Jena. În Cluj există mai multe școli care oferă acces la 4 dintre cele 6 alternative menționate anterior.

Pe lângă acestea in Cluj-Napoca mai funcționează 27 de grădinițe private, dintre care 19 cu personalitate juridică, 3 structuri ale grădinițelor și 5 care aparțin de școli (Grădinițele „Țăndărică” nr 1, 2, 3 și 4 aparțin de Școala Gimnazială „Elf” din Cluj-Napoca iar Grădinița „Happy Kids” aparține de „Transyllvania College -The Cambridge International School in Cluj”. Dintre acestea 3 sunt grădinițe cu program normal restul având program prelungit.

Toate aceste unități de învățământ sunt acreditate sau dețin autorizație de funcționare.

Conform Strategiei de Dezvoltare a județului Cluj 2014-2020, situația infrastructurii de învățământ din județ este una relativ bună. Acest lucru se datorează, pe de o parte, faptului că în anii 2006-2008 s-au făcut investiții în multe din orașele și comunele județului, ca și în alte județe, din fonduri centrale, din care s-au modernizat clădiri și s-a investit în infrastructura unităților de învățământ, în echipamentele și materialele de învățământ, în special în echipamente IT. Pe de altă parte, Clujul a avut și proiecte proprii, și ajutoare din orașe înrudite, fapt care a adus județul Cluj în vârful județelor țării, depășind inclusiv capitala. De asemenea primăria efectuează în fiecare vară lucrări de reparații la toate unitățițe de învățământ preuniversitar din oraș care necesită astfel de intervenții, creșe, grădinițe, școli și licee.

Printre obiectivele urmărite de primăria Cluj-napoca se numără și rezolvarea problemei locurilor în grădinițe și creșe mai ales în zona centrală. În perioada 2009-2013 au fost date în folosință 1230 de locuri în gradinițe și 405 in creșă. În acest scop Primăria Cluj-Napoca a demarat două proiecte de investiții pentru rezolvarea problemei locurilor în creșe și gradinițe pentru zona centrală: unul pe str. Moților nr. 58 unde se vor crea locuri pentru 295 de copii (175 vor frecventa gradinița, iar alti 120 vor merge la creșă) printr-o reconversie funcțională a unui imobil existent și cel de-al doilea pe strada Marinescu nr.6o (creșă). Cu toate acestea numărul locurilor la grădiniță rămâne o problema constantă la nivelul orașului Cluj-Napoca, atât la nivelul zonei centrale cât și a cartierelor noi construite unde nu există nici un fel de unitate de învățământ cum este cazul cartierului Bună Ziua.

Resurse umane

Populația de vârstă preșcolară, deși a scăzut considerabil în anii 1990 față de anul 1989, în a doua jumătate a anilor 2000 a înregistrat o creștere ușoară, astfel încât în anul școlar 2009-

2010 au fost 21.706 copii înscriși în grădinițe la nivelul întregului județ, având un personal de 1.429 educatoare, iar numărul mediu de preșcolari pe o educatoare a ajuns la 15,1 sub media națională și regională,ceea ce asigură o pregătire mai bună a copiilor. În anul școlar 2014-2015 media s-a menținut la 15,01 preșcolar/cadru didactic, conform datelor furnizate de ISCJ.

Diferențele pe limba de predare sunt foarte mari, în timp ce în grupele cu predare în limba română situația era mai bună, de 13,9 copii per educatoare, la grupele cu predare în limba maghiară numărul mediu de copii ajungea la 33,7 pe educatoare în anul 2009, deși situația s-a îmbunătățit mult față de anul 2005 (48,8 copii/educatoare).

Raportul statistic elevi/cadru didactic în Cluj-Napoca ultimii cinci ani se situează la un nivel foarte bun. Însă problema este în cazul grădinițelor cu program prelungit centrale unde cererea este mult mai mare astfel că sunt mai mulți copii înscriși, iar în cazul lor unui cadru didactic îi revin mult mai mulți copii pe când în cazul grădinițelor de cartier situația este puțin mai bună. Productivitatea cadrelor didactice, în termeni de ptrșcolari/educatoare, este un indicator important pentru a înțelege măsura în care există riscul ca, din cauza suprasolicitării, calitatea actului educațional să fie una în scădere.

Tabel nr. Raportul statistic elevi/cadru didactic în Cluj-Napoca

La nivelul județului Cluj și al municipiului Cluj-Napoca numărul cadrelor didactice a fost destul de constant în perioada 2010-2014, cu o scădere înregistrată la nivelul anului 2014 :

Tabel Nr. 11 personalului didactic din sistemul de învățământ preșcolar la nivelul județului Cluj, respectiv al municipiului Cluj-Napoca

Evoluția cadrelor didactice o urmează, cu excepția nivelului liceal, pe cea a numărului elevilor.

Se remarcă o scădere a numărului cadrelor didactice în anul 2014 datorată creșterii efectivelor de preșcolari/elevi pe grupă cu scopul încadrării în bugetul aprobat, calculat conform reglementărilor legale în vigoare pe baza costului standard pe preșcolar și datorită restructurării unor unități de învățământ. În învățământul preșcolar majoritatea cadrelor didactice sunt de sex feminin, la nivelul întregului județ pentru anul 2014 fiind doar 5 persoane de sex masculin angajate.

Numărul de copii înscriși în grădinițele din Cluj-Napoca reprezintă aproximativ jumătate din numărul de copii înscriși la nivelul întregului județ.

Tabel Nr. copiilor înscriși în grădinițe la nivelul județului Cluj, respectiv al municipiului Cluj-Napoca

Evoluția efectivelor de copii din sistemul de învățământ, la nivel de municipiu a fost una variabilă. Pe de-o parte, numărul copiilor din grădințe a crescut constant, în perioada 2005-2011 , de la 8302 la 10 741 de preșcolari, pentru întreaga perioadă numărul acestora avansând cu aproximativ 30%, în timp ce numărul elevilor din învățământul primar și gimnazial a scăzut cu 11,4%. Începând cu anul 2012 s-a înregistrat o scădere, însă aceasta este insesizabilă în cazul numărului de locuri în creșe și grădinițe deoarece se adugă numărul copiilor cu domiciliul în localitățile învecinate.

Costul întreținerii unui copil la grădinița publică versus grădinița privată

Proiecte de care au beneficiat grădinițele din Cluj-Napoca în ultimii ani

CAPITOLUL IV. Analiza problemei de politică publică referitoare la numărul de locuri din sistemul de învățământ pentru educația timpurie din Cluj-Napoca

3.1 Metodologia cercetării

3.1.1 Scopul și obiectivele cercetării

3.1.2 Metode și instrumente de cercetare

3.1.3 Descrierea eșantionului

3.2 Descrierea fenomenului studiat

3.2.1 Analiza cantitativă

3.2.2 Analiza calitativă

CAPITOLUL IV. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE