Analiza Privind Evolutia Datoriei Publice a Romaniei In Perioada 2009 2014

Introducere

Lucrarea de față reprezintă o încercare de a trata tema “Evoluția datoriei publice a României în perioada 2009-2014” și de a evidenția principalele obiective ale managementului datoriei publice.

Am ales această temă deoarece fenomenul datoriei publice este un subiect extrem de actual în contextul crizei economico-financiare globale, datorită faptului că, în ultimii ani, foarte multe state au acumulat stocuri de datorie publică, de regulă urmate de creșteri ale dimensiunii sectorului public și de politici fiscale și bugetare imprudente. Această situație este cu atât mai evidentă în România, țară care se află într-o recesiune economică severă.

Scopul lucrării de licență îl constituie analiza și generalizarea teoriilor privind datoria publică, stabilirea circumstanțelor de apariție a acestui fenomen, a efectelor de influență a politicilor economice din țară asupra ei și viceversa, precum și studierea necesității și a căilor de reducere a datoriei publice în România.

Lucrarea de licență este structurată pe trei capitole și anume:

În primul capitol “Abrdări conceptuale privind datoria publică a României” sunt prezentate noțiuni generale despre datoria publică, cadul legal, cauzele și managementul datoriei publice în România.

În cel de al doilea capitol “Datoria publică internă și datoria publică externă a României” , sunt prezentate datoriile interne și externe ale României.

In ultimul capitol “Analiză privind evoluția datoriei publice a României în perioada 2009-2014”, sunt prezentate evoluția cronologică a datoriei publice si Strategia de administrare a datoriei publice in România in perioada 2015 – 2017.

CAPITOLUL I. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI

Prezentarea generală a noțiunii de datorie publică

În general, noțiunea de datorie publică cuprinde totalitatea sumelor datorate de către stat (respectiv de către administrația centrală de stat, unitățile administrativ-teritoriale și de unele instituții publice), la un moment dat, creditorilor săi interni și externi, persoane fizice și juridice.

Conform legislației din România, datoria publică este reprezentată de totalitatea obligațiilor pecuniare la un moment dat, rezultate din împrumuturi, în lei și în valută, pe termen scurt, mediu și lung, contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta, precum și obligațiile statului către trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar în vederea acoperirii deficitelor bugetului de stat.

Datoria publică se clasifica în funcție de mai multe criterii, astfel:

a) După formele datoriei publice se împarte în:

datoria publică internă (față de creditori interni)

datoria publică externă (față de creditori externi)

b) În funcție de termenul pentru care se contractează împrumuturi, distingem:

datorie publică pe termen scurt (flotantă);

datorie publică pe termen mediu și lung (consolidată).

c) În funcție de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi:

datorie publică brută, dată de valoarea totală a împrumuturilor , indiferent unde sunt plasate acestea;

datorie publică netă, în care nu intră valoarea împrumuturilor plasate la instituțiile statului. Datoria publică netă va cuprinde numai valoarea efectelor deținute de persoane fizice sau juridice. Diferența între datoria publică brută și cea netă reprezintă valoarea efectelor publice în care au fost plasate diferite fonduri aparținând statului.

Finanțarea cheltuielilor publice, ca expresie a nevoilor societății, se realizează prin intermediul:

Resurselor financiare publice prelevate de la contribuabili și evidențiate în bugetul general consolidat, pe componentele sale;

Fondurilor externe nerambursabile;

Împrumuturilor interne și externe, garantate direct sau indirect de către autoritățile administrației publice, atât centrale cât și locale.

Obligațiile reprezintă angajamentele care decurg din contractarea împrumuturilor, și anume:

rambursarea împrumutului;

plata dobânzilor, a comisioanelor;

a unor avantaje speciale acordate creditorilor.

Structura datoriei publice

Datoria publică se stabilește și se gestionează în mod distinct pe cele două forme ale ei:

datoria publică guvernamentală ;

datoria publică locală.

Datoria publică guvernamentală este o parte din datoria publică, care reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în numele României, de pe piețele financiare.

Datoria publică guvernamentală poate fii:

Datoria publică guvernamentală directă exprimă totalitatea obligațiilor financiare ale statului, la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale de Guvern.

Datoria publică guvernamentală garantată reprezintă totalitatea obligațiilor statului la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile garantate de Guvern.

Datoria publică locală este o parte din datoria publică, care reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale autorităților administrației publice locale, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe piețele financiare.

De asemenea, în funcție de termenul de rambursare a împrumuturilor, datoria publică se împarte în:

flotantă, cuprinzând datoriile din împrumuturi pe termen scurt;

consolidată, reprezentând pe cele din împrumuturi pe termen mijlociu sau lung.

În funcție de calitatea creditorilor, în unele țări se face distincție între datoria publică brută și datoria publică netă.

Datoria publică brută reprezintă suma totală a efectelor publice, indiferent de deținătorii acestora.

Datoria publică netă este formată din suma totală a efectelor publice obținute de persoanele fizice și juridice (cu excepția celor de drept public); nu cuprinde valoarea împrumuturilor plasate la instituțiile statului.

După natura obligațiilor asumate există:

Datorie publică efectivă, ce evidențiază totalitatea obligațiilor financiare asumate direct de către stat de pe piețele interne și externe de capital;

Datorie publică garantată, respective totalitatea obligațiilor financiare garantate de către stat și ai căror beneficiari sunt autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și agenții economici.

În funcție de piața pe care este lansat împrumutul și de moneda în care este emis, datoria publică poate fi internă și externă.

Figura 1.1 Clasificarea datoriei publice in functie de termenul de contractare.

Sursa: Călin M.-“Datoria Publică”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006, p.18

Cheltuielile anuale reprezentând plăți exigibile în contul datoriei publice formează în ansamblul lor serviciul datoriei publice, care are două forme:

serviciul datoriei publice interne;

serviciul datoriei publice externe.

Datoria publică exprimata intr-o monedă nationala sau intr-o monedă de circulație internatională poate fi raportată la numărul de locuitori ai țarii analizate, obținandu-se datoria publică pe locuitor, indicator utilizat pentru a urmari atât evoluția datoriei publice cat și pentru comparații internaționale.

Gradul de îndatorare al țarii se determină raportând soldul datoriei publice ca produs intern brut. Indicatorul ne arată cât anume din produsul intern brut ar fi necesar pentru a rambursa datoria publică țarii în anul de referință și are doar o valoare teoretică, deoarece pentru amortizarea datoriei publice poate fi utilizată numai o parte din produsul intern brut, și anume ceea ce ramâne după ce s-au realizat alocările pentru consum și pentru investiții.

Alături de indicatorii privind gradul de îndatorare al unei țari o importantă deosebită o reprezintă și indicatorii care caracterizează efortul financiar anual. În cazul acestora se remarcă serviciul datoriei publice, care exprimă cheltuieli anuale reprezintă plați exigibile în contul datoriei publice și cheltuielilor cu rambursarea datoriei propriu-zise și cele legate de plata dobânzilor și a celorlante cheltuieli aferente .

Deasemenea se pot calcula si urmatorii indicatori legati de serviciul datoriei publice:

marimea medie a serviciului datoriei publice pe locuitor;

raportul dintre serviciul datoriei publice si produsul intern brut;

raportul dintre serviciul datoriei publice si totalul cheltuielilor publice;

ponderea serviciului datoriei publice in totalul cheltuielilor.

Instrumentele datoriei publice

Prin instrumentele datoriei publice înțelegem acele modalități concrete prin care statul sau autoritățile locale se pot îndatora. Pentru fiecare din componentele datoriei publice există instrumente specifice de constituire.

Instrumentele de datorii utilizate de Ministerul Finanțelor Publice în administrarea datoriei publice guvernamentale sunt următoarele:

Titlurile de stat în monedă națională, inclusiv titlurile de stat în valută plasate pe piața internă, rambursabile din resurse bugetare; dacă resursele nu sunt suficiente pentru a asigura plata serviciului datoriei publice interne, se emit noi înscrisuri, determinând, astfel, consolidarea datoriei publice;

Titluri de stat în valută plasate pe piața financiară externă;

Împrumuturi de stat de la Banca Națională a României destinate acoperirii golurilor de casă între încasările și plățile bugetare;

Împrumuturi de stat de la bănci comerciale, de la alte instituții financiare, persoane juridice române și străine, în condiții rezultate în urma negocierilor;

Împrumuturi de la guverne și agenții guvernamentale străine, instituții financiare internaționale sau de la alte organizații internaționale;

Împrumuturi temporare din disponibilitățile Contului Curent General al Trezoreriei Statului;

Garanții de stat la împrumuturi interne și externe contractate de diverși debitori.

Instrumentele datoriei publice locale sunt:

Titlurile de valoare, principalele fiind obligațiunile municipale;

Împrumuturile de la societățile comerciale bancare sau de la alte instituții de credit;

Împrumuturile temporare din disponibilitățile Contului Curent General al Trezoreriei Statului;

Garanțiile acordate de autoritățile administrației publice locale.

Tehnici de stingere a datoriei publice

Prin stingerea datoriei publice înțelegem acel procedeu prin care se diminuează datoria publică. Cea mai comună și mai normală cale de stingere a datoriei publice este rambursarea ei, dar practica a demonstrat că stingerea datoriei publice se poate face și prin alte metode:

Rambursarea constituie restituirea sumelor împrumutate de stat celor care i le-au oferit și se poate face prin tehnici cum ar fi:

la scadență

în tranșe

aleatoriu, prin tragere la sorți.

Refinanțarea este acea operațiune prin care se contractează un împrumut din care se va rambursa un alt împrumut ajuns la scadență. Pe total datorie, suma rămâne aceeași, însă un împrumut va fi stins, creditorilor respective fiindu-le rambursate sumele.

Incapacitatea de plată este acea situație în care statul declară că nu mai poate face plăti. În acest caz o parte sau chiar întreaga datorie a statului va fi anulată.

Deprecierea monetară este modalitatea de diminuare a datoriei reale a statului, deși datoria nominală nu se modifică. Acest lucru este posibil datorită inflației care erodează capitalurile împrumutate. Astfel, dacă un stat împrumută 100 mld. u.m. iar până la scadență puterea de cumpărare a monedei a scăzut cu 50%, practic acest lucru înseamnă că statul și-a diminuat în mod real obligația de plată cu 50%, chiar dacă în termeni nominali valoarea datoriei a rămas aceeași.

Repudierea este situația în care statul refuză să plătească datoria, deși nu este în incapacitate de plată.

În cadrul acestei metode avem alte operațiuni posibile în cazul împrumuturilor de stat, operațiuni care, chiar dacă nu duc la stingerea datoriei publice, determină diminuarea costurilor lor:

Conversiunea – procedeul prin care înscrisurile unui împrumut mai vechi sunt preschimbate cu înscrisurile unui împrumut mai nou, emis cu o dobândă mai mică;

Arozarea – procedeul prin care înscrisurile unui împrumut mai vechi sunt preschimbate cu înscrisurile unui împrumut mai nou, emis cu o dobândă mai mare;

Consolidarea datoriei – procedeul prin care înscrisurile unui împrumut mai vechi sunt preschimbate cu înscrisurile unui împrumut mai nou, emis pe o perioadă mai mare de timp.

Cadrul legal privind datoria publică în România

Activitatea privind contractarea și garantarea împrumuturilor interne și externe rambursabile pe termen mediu sau lung și gestionarea datoriei publice se exercită de către Guvern, prin intermediul Ministrul Finanțelor Publice.

În administrarea datoriei publice guvernamentale, Ministrul Finanțelor Publice are ca obiectiv asigurarea necesităților de finanțare guvernamentală în condițiile unor costuri pe termen lung cât mai reduse și limitării riscurilor implicate.

Instrumentele utilizate de Ministrul Finanțelor Publice în scopul atingerii obiectivelor privind administrarea datoriei publice guvernamentale se stabilesc prin norme emise în aplicarea Ordonanței de Urgență privind datoria publică. La definirea instrumentelor de datorie se au în vedere reglementările în materie ale instituțiilor europene abilitate.

În cazul operațiunilor de administrare a riscurilor aferente obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale, Ministrul Finanțelor Publice poate încheia acorduri cu instituțiile financiare, în vederea utilizării de instrumente specifice, care pot prevedea compensarea obligațiilor rezultate între părțile participante, astfel încât să rezulte periodic o singură obligație finală netă a uneia dintre părți.

Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezintă o obligație necondiționată și irevocabilă a statului de plată a capitalului, a dobânzilor și a altor costuri aferente împrumuturilor contractate sau garantate; comisioanele, valoarea discount-ului, cheltuielile cu plata altor servicii legate de contractarea împrumuturilor de stat, precum și cheltuielile aferente serviciilor prestate de agențiile de rating pentru evaluarea riscului de țară vor fi plătite din bugetul de stat.

Cheltuielile privind serviciul datoriei publice guvernamentale se finanțează din:

disponibilitățile Contului Curent Global al Trezoreriei Statului;

finanțările rambursabile angajate în numele statului pentru refinanțarea datoriei publice guvernamentale;

cheltuielile prevăzute cu această destinație în bugetul de stat;

sumele încasate de Ministerul Economiei și Finanțelor de la subîmprumutați, în baza acordurilor încheiate cu aceștia, cu respectarea condițiilor acordurilor prin care au fost angajate finanțările rambursabile;

sumele prevăzute în bugetele persoanelor juridice care au contractat finanțări rambursabile cu garanția statului;

fondul de risc constituit la Ministerul Economiei și Finanțelor pentru situațiile în care garantații nu își onorează obligațiile prevăzute în acordurile încheiate cu Ministerul Economiei și Finanțelor;

alte surse, în condițiile legii.

Sursele fondului de risc sunt următoarele:

sumele încasate sub formă de comisioane de la subîmprumutații de stat;

sumele încasate de la subîmprumutați, garantați de stat, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane, și alte costuri aferente finanțărilor rambursabile garantate sau subgarantate de stat;

dobânzi la disponibilitățile aflate în contul fondului de risc;

majorări de întârziere aplicate pentru neplata la termen de către subîmprumutați sau garantați de stat a comisioanelor la fondul de risc și respectiv a ratelor scadente, a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente finanțării rambursabile;

sume recuperate conform legii;

fonduri alocate de la bugetul de stat în acest scop.

Datoria publică externă mai poate fi contractată și pentru:

a) crearea unor noi locuri de muncă și susținerea întreprinderilor privatizate sau de stat, pe baza priorităților economice și sociale stabilite de Guvern;

b) finanțarea restructurării economiei și constituirea stocurilor strategice, inclusiv producția de bunuri și servicii pentru piața internă și externă;

c) finanțarea proiectelor de investiții în infrastructură, inclusiv cele pentru servicii sociale;

d) finanțarea achizițiilor publice.

Rambursarea împrumuturilor de stat se asigură, după caz, din împrumuturi special contractate pentru refinanțarea datoriei publice, din resurse ale contului general al trezoreriei statului, precum și din alte resurse stabilite prin dispoziții legale. Rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor și a altor costuri aferente datoriei publice au prioritate față de alte obligații ale statului.

În situația în care, la împrumuturile contractate sau garantate de stat, fondurile bănești sunt insuficiente pentru acoperirea integrală a plăților scadente, toate responsabilitățile asumate de agentul sau agenții mandatari desemnați încetează prin preluarea simultană a obligațiilor de către Ministerul Finanțelor Publice. Acesta este singurul contractant și administrator al datoriei publice și are autoritatea să stabilească balanța zilnică a contului general al trezoreriei statului, viitoarele niveluri ale cerinței de lichiditate, scadența datoriei publice, costurile cu dobânzile corespunzătoare și refinanțarea sau diminuarea datoriei publice.

Necesitatea apelului la împrumuturi angajate de Guvern este legată de:

finanțarea deficitului bugetului de stat;

refinanțarea datoriei publice;

susținerea balanței de plăti și consolidarea rezervei valutare a statului;

finanțarea proiectelor de investiții pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei;

finanțarea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii cu capital majoritar românesc;

finanțarea achiziționării de bunuri și servicii, inclusiv importul de materii prime și resurse energetice;

îndeplinirea obligațiilor legate de garanțiile de stat pentru împrumuturi;

amortizarea și achitarea împrumuturilor guvernamentale și răscumpărarea datoriei neachitate, incluzând capitalul, dobândă și alte costuri;

finanțarea necesităților pe termen scurt ale bugetului de stat;

finanțarea cheltuielilor legate de lichidarea consecințelor dezastrelor naturale și ale altor calamități;

menținerea în permanență a unui sold corespunzător în contul general al trezoreriei statului, stabilit de Ministerul Finanțelor;

alte necesități stabilite prin legi speciale (Legea datoriei publice nr. 97/2006).

Cauzele existenței datoriei publice în România

Asumarea de către state a unor sarcini și atribuții din ce în ce mai ample și complexe, pe măsura evoluției lor și sub constrângerea a numeroase necesități economico-sociale, a determinat o creștere apreciabilă a volumului resurselor bănești necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Astfel, veniturile ordinare, obținute de la stat în principal din impozite și taxe, dar și de la întreprinderile și proprietățile sale, s-au dovedit a fi insuficiente în raport cu necesitățile curente de resurse bănești și a apărut astfel deficitul bugetar, impunând apelul statelor la alte categorii de resurse, denumite generic extraordinare tocmai pentru a arăta că, spre deosebire de cele dintâi, utilizarea lor nu se înscrie în limitele evoluției normale.

Ca și formă a dezechilibrului bugetar, deficitul bugetar este expresia necorelării sau decalajului dintre fluxurile de intrare și cele de ieșire la/de la fondurile bugetare, ca și dimensiune a resurselor vehiculate. El se concretizează prin soldul negativ dintre suma veniturilor obișnuite sau curente, mai mici, și cea a cheltuielilor publice de acoperit pe seama acestora, mai mari.

Cu privire la cauzele deficitelor bugetare ale României din perioada postdecembristă, acestea se regăsesc în principal în evoluția nefavorabilă a economiei reale, reflectată în evoluția produsului intern brut, ca bază a prelevărilor fiscale. Scăderilor anuale repetate și de mare amploare ale PIB le-au corespuns reducerea considerabilă a veniturilor bugetare în mărimea reală și concomitent adâncirea deficitului bugetar.

În vederea finanțării deficitului bugetului de stat, au fost și sunt admise în România prin legislația în vigoare două surse principale, și anume disponibilitățile Trezoreriei și împrumuturile de stat interne și externe.

În condițiile în care economia națională suflă din greu, fără perspectivă de a ajunge la o constantă, fie ea și de nivel foarte scăzut, pentru a face față cerințelor din ce în ce mai mari în execuția bugetară, se acumulează datorie publică internă.

Creșterea datoriei publice în România nu ar fi o problemă deosebit de grea în contextul în care ar exista o prognoză, fie și pe termen scurt sau mediu.

În condițiile de acum, în care veniturile la buget sunt net depășite de cheltuielile stabilite prin bugetul de stat, se recurge la posibilitatea echilibrării bugetului prin creșterea datoriei publice interne și a celei externe.

Această datorie publică internă este purtătoare de dobânzi serioase, ceea ce va conduce la creșterea, pe de o parte, a cheltuielilor de la bugetul de stat, iar pe de altă parte, va avea ca efect scumpirea vieții populației.

În momentul de față, datoria publică a ajuns la un nivel mai ridicat, pentru care Guvernul va trebui să plătească și dobânzi. Pentru a face față necesității de a plăti datoria internă, Guvernul, prin Ministerul de Finanțe, nu are altă soluție decât să împrumute în continuare de la băncile comerciale și să atragă bani de la populație prin emisiuni de certificate de trezorerie. Acesta este mecanismul prin care Guvernul poate răspunde cerinței majore de surse pentru acoperirea cheltuielilor de la bugetul statului.

Astfel nivelul datoriei publice interne pe care îl înregistrează România în prezent este suficient de mare, în condițiile în care veniturile populației, pentru majoritatea, au ajuns la niveluri greu de suportat.

Managementul datoriei publice

Managementul datoriei publice constă în stabilirea unei strategii de gestiune a datoriei statului aptă de a mobiliza sumele necesare finanțării, de a realiza obiectivele de risc și de cost stabilite de către autorități, precum și celelalte obiective fixate de acestea, cum ar fi dezvoltarea și menținerea unei piețe a titlurilor de stat performante.

În contextul mai larg al politicilor economice naționale, statele trebuie să vegheze că atât nivelul, cât și ritmul de creștere al datoriei publice să fie sustenabile, iar serviciul datoriei publice să poată fi asigurat în diverse situații, respectând obiectivele de cost și de risc. Este necesară, de asemenea, menținerea îndatorării sectorului public pe o traiectorie viabilă, precum și punerea în practică a unei strategii credibile de reducere a nivelului datoriei, dacă acesta este excesiv.

Datoria publică trebuie structurată adecvat în ceea ce privește ratele dobânzii, scadențele și moneda în care sunt contractate împrumuturile. O slabă structurare, referitor la elementele prezentate mai sus, precum și existența unui nivel ridicat al garanțiilor acordate de Guvern împrumuturilor contractate de instituțiile publice sau de agenții economici private au constituit factori ce au contribuit la declanșarea sau propagarea crizelor economice.

În funcție de natura regimului de schimb, o recurgere excesivă la împrumuturile în valută ar putea exercita presiuni asupra cursului de schimb și/sau asupra ratei dobânzii dacă investitorii devin reticenți în refinanțarea datoriei statului. Reducând riscul ca gestiunea portofoliului datoriei statului să devină sursă de instabilitate pentru sectorul privat, o gestiune prudentă a datoriei publice poate permite țărilor să fie mai puțin expuse riscului de contagiune și celui financiar.

Portofoliul datoriei publice este portofoliul financiar cel mai important al unei țări. El conține structuri financiare complexe și riscante și poate genera un risc substanțial asupra patrimoniului statului, precum și a stabilității financiare a țării. Crizele recente au evidențiat necesitatea ca statele să-și limiteze expunerea la riscul de lichiditate și la alte riscuri ce fac ca economiile lor să devină vulnerabile la șocurile externe. O gestiune sănătoasă a riscului în sectorul public este, deci, capitala pentru gestiunea riscului în alte sectoare ale economiei, deoarece entitățile economice din sectorul privat se confruntă cu mari probleme atunci când slaba gestionare a riscurilor, la care este expus statul, deschide posibilitatea unei crize de lichiditate.

Alături de practicile sănătoase de gestiune ale datoriei s-a afirmat, o dată cu numeroasele crize survenite pe piețele datoriei, necesitatea unei piețe a capitalurilor performantă și robustă. Cu toate că politica de gestiune a datoriei publice nu a fost unică, nici măcar principala cauză a crizelor economice, este evident că structura inadecvată a scadențelor, ratelor dobânzii și componentei în valute a portofoliului datoriei au contribuit la agravarea acestor fenomene. Chiar în cazul unor direcții adecvate ale politicii macroeconomice, practicile riscante de gestiune a datoriei fac economia mai vulnerabilă la șocurile economice și financiare.

Îndatorarea slab structurată și riscantă este, adesea, consecința unor politici fiscale, monetare și a cursului valutar inadecvate. Aceste fenomene se intercondiționează reciproc, manifestarea în sens invers a lor fiind, de asemenea, constantă. O politică prudentă de gestiune a datoriei nu poate înlocui, însă, măsuri adecvate în planurile bugetar și monetar. Dacă orientările macroeconomice sunt greșit direcționate, gestiunea datoriei nu poate în sine să evite o criză.

Experiența recentă demonstrează că o piață dezvoltată a datoriei publice interne, prin diversificarea instrumentelor, se poate substitui finanțării bancare (și invers), atunci când această sursă se epuizează, ajutând economia să suporte șocurile financiare.

În concluzie, chiar dacă șocurile economico-financiare își au originea în sectorul financiar intern sau provin dintr-o contagiune financiară mondială, o politică prudentă de gestiune a datoriei publice, asociată unei politici macroeconomice sănătoase, este indispensabilă pentru reducerea costurilor pe plan uman și cel al producției.

Obiectul gestiunii datoriei publice îl reprezintă satisfacerea nevoilor de finanțare ale statului și ale obligațiilor sale de plată la un cost cât mai redus pe termen mediu și lung, în condițiile menținerii riscurilor la un nivel tolerabil.

Riscurile ce apar în gestionarea datoriei publice trebuie să facă obiectul unei urmăriri atente și trebuie evaluate cu grijă. Aceste riscuri sunt:

riscul de piață – are în vedere riscurile legate de evoluția prețurilor pieței, de asemenea se referă și la problemele generate, în cazul împrumuturilor în monedă națională sau în valută, de variația ratei dobânzii, ce determină modificarea serviciului datoriei publice;

riscul de refinanțare – este vorba de riscul de a reînnoi datoria externă la un cost mult mai ridicat, sau, în caz extrem, de a nu putea fi refinanțată;

riscul de lichiditate – se disting două tipuri de riscuri de lichiditate:

primul tip are în vedere costul suportat de investitorii care vor să-și închidă o poziție luată pe titluri de stat prin vânzarea acestora, atunci când numărul operatorilor de piață, și deci cel al cumpărătorilor, a scăzut mult sau piața nu este suficient de activă;

cel de-al doilea tip, din punctul de vedere al statului, are în vedere o situație în care, volumul activelor lichide, de care dispun autoritățile, este susceptibil de a se diminua substanțial, din cauza obligațiilor neprevăzute ale trezoreriei și/sau în cazul dificultăților întâmpinate de către stat în obținerea, în termen scurt, de resurse lichide prin împrumut.

riscul de credit – este vorba de riscul de neexecutare, din partea statului sau a garantului a obligațiilor contractuale având ca obiect active financiare;

riscul operațional – grupează diferite tipuri de riscuri, cum ar fi: erorile de tranzacționare în diferite etape ale execuției și înregistrării operațiunilor, insuficiente sau greșeli de control intern sau ale sistemelor și seviciilor, probleme juridice, catastrofe naturale, ce prejudiciază activitatea economică.

O gestiune prudentă a datoriei, vizând evitarea structurilor și strategiilor de împrumut periculoase este crucială, dat fiind consecințele macroeconomice grave pe care le antrenează incapacitatea de plată a datoriei, marile pierderi de producție și costurile mari. Aceste costuri pot conduce la falimente de întreprinderi și bănci, precum și la pierderea credibilității și capacității administrației de a mobiliza resurse interne și din exterior.

CAPITOLUL II. DATORIA PUBLICĂ INTERNĂ ȘI DATORIA PUBLICĂ EXTERNĂ A RONÂNIEI

Datoria publică internă

La nivel național, atât angajarea împrumuturilor publice de pe piața financiară internă, cât și garanțiile acordate de stat unor terți pentru a contracta împrumuturi se realizează de către Guvern, în limita sumei aprobate de Parlament, prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice sau al altor instituții financiare specializate, care dobândesc calitatea de agent al statului.

Datoria publică internă a României însumează totalitatea obligațiilor bănești contractate de stat (guvern, instituții publice, financiare, de unitățile administrative-teritoriale) la un moment dat, rezultate din împrumuturi interne și externe cu persoane fizice și juridice pe piața internă și externă. Împrumuturile pot fi contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta.

Datoria internă a României reprezintă o obligație necondiționată a statului, de rambursare a împrumuturilor contractate în lei, de plată a dobânzilor și a altor costuri aferente.

Instrumentele datoriei publice interne ale statului includ:

Titlurile de stat libelate în monedă națională;

Împrumuturile de stat acordate de Banca Națională a României în condițiile stabilite de Legea privind statutul Băncii Naționale a României;

Împrumuturile de stat contractate la băncile comerciale din România;

Împrumuturile de stat contractate la alte instituții de credit din România și de la agenții guvernamentale.

Titlurile de stat libelate în monedă națională pot fi emise atât în formă materializată, cât și în formă dematerializată.

Datoria publică a unei țări prezintă importanță deosebită pentru analiza situației sale financiare, a gradului său de îndatorare, a creditului de care acesta se bucură, a relației existente între balanța creanțelor și angajamentelor și balanța de plăți. Pentru a oferi o imagine a situației financiare a unei țări, trebuie să se țină seama de deprecierea sau acoperirea suferită în timp în moneda țării respective, care face posibilă studierea dinamicii datoriei publice și a tendințelor înregistrate în perioada analizată.

Datoria publică internă este generată de:

Împrumuturi pe termen scurt primite de la Banca Națională a României pentru echilibrarea în execuție a bugetului de stat; dacă nu se rambursează se consolidează și rămân în datoria publică de la sfârșitul anului;

Emisiunea de bonuri de tezaur și plasarea lor pe piața internă;

Plasarea pe piața internă de înscrisuri pe termen mediu și lung prin subscripție publică pentru atragerea de resurse necesare acoperirii deficitului bugetar anual;

Garanții acordate de stat la creditele bancare interne ale agenților economici sau autorităților locale pentru realizarea unor obiective de importanță națională;

Atragerea pe termen scurt a disponibilităților din contul Trezoreriei.

În cazul României, în baza aprobărilor date de Guvern, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să garanteze, în numele și în contul statului, credite bancare interne, pe termen scurt, mediu și lung, contractate de unități economice la bănci comerciale pentru următoarele destinații:

realizarea programelor de restructurare aprobate de organele și autoritățile legal constituite;

constituirea stocurilor la principalele produse strategice, necesare economiei naționale, stabilite de către Guvern;

finanțarea efectuării unor lucrări agricole;

finanțarea realizării producției cu ciclu lung de fabricație destinată exportului;

realizarea unor obiective de investiții de interes național.

Emiterea de către Ministerul Finanțelor Publice a garanțiilor necesare unităților economice, pentru contractarea creditelor interne, este condiționată de acceptarea de către minister a clauzelor cuprinse în contractele de credit.Gestionarea datoriei publice interne se asigură de către Ministerul Finanțelor și constă în:

contractarea împrumuturilor de stat;

organizarea și ținerea evidenței, prin conturi publice, a datoriei publice interne;

rambursarea datoriei publice;

calculul și plata dobânzilor, comisioanelor și spezelor datorate;

efectuarea altor operațiuni publice.

În practica românească actuală, îndatorarea publică internă se caracterizează printr-o dinamică relativ susținută, în condițiile utilizării unor diverse modalități de îndatorare, cum ar fi:

emisiunea și plasarea certificatelor de trezorerie cu dobândă adresabile persoanelor juridice;

emisiunea și plasarea certificatelor de trezorerie cu discount adresabile persoanelor juridice rezidente în România;

emisiunea și plasarea certificatelor de trezorerie cu dobândă pentru populație.

La nivelul comunităților locale, datoria publică internă se formează:

prin împrumuturi interne, contractate de autoritățile publice locale de la bănci comerciale sau de la alte instituții de credit;

pe baza titlurilor de valoare emise de către autoritățile publice locale și subscrise de către diverse persoane fizice sau/și juridice.

În cazul unităților publice administrativ – teritoriale, Consiliile locale și județene sau Consiliul General al municipiului București pot aproba contractarea de împrumuturi interne și externe, pe termen mediu și lung, pentru realizarea de investiții publice de interes local, precum și pentru refinanțarea datoriei publice locale.

Împrumuturile interne locale pot fi contractate fără garanția Guvernului, cu condiția informării prealabile a Ministerului Finanțelor, însă cele externe locale necesită aprobarea comisiei de autorizare a acestor împrumuturi formată din reprezentanți ai Guvernului, Băncii Naționale a României și ai autorităților publice locale.

Datoria publică locală internă reprezintă o obligație generală ce presupune rambursarea ei la scadențele convenite și plata dobânzilor și a comisioanelor stabilite prin acordurile încheiate. În acest context, ratele scadente aferente împrumuturilor contractate, dobânzile și comisioanele datorate se înscriu în bugetul local.

Pentru determinarea gradului de risc se efectuează o analiză economico-financiară a documentației prezentate de persoana juridică ce solicită o garanție de stat și se prezintă Ministerului Finanțelor, care determină, în procente, gradul de risc.

Dacă acesta nu depășește 10% din valoarea împrumutului gradul de risc se acceptă. Apoi, în funcție de gradul de risc determinat, Ministerul Finanțelor calculează cuantumul comisionului de risc ce trebuie virat în contul fondului de risc, de către beneficiarul împrumutului garantat. Comisionul de risc se determină prin aplicarea cotei procentuale (a gradului de risc) la valoarea împrumutului garantat și se virează în cuantumul și la termenele stipulate în convenția încheiată cu Ministerul Finanțelor.

În scopul acoperirii riscurilor care pot să apară, se constituie „Fondul de risc pentru garanții interne" și se gestionează de către Ministerul Finanțelor, în regim extrabugetar, prin Contul General al Trezoreriei Statului.

Acest fond se alimentează cu:

sumele încasate sub formă de comisioane de la beneficiarii creditelor bancare angajate;

dobânzile bonificate la disponibilitățile fondului și păstrate la Trezoreria publică sau la bănci, sub forma depozitelor bancare sau ca disponibilități la vedere;

penalizările aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor negociate și stabilite cu beneficiarii creditelor bancare garantate;

sumele prevăzute în bugetul de stat cu această destinație, care se stabilesc și se aprobă public în funcție de gradul minim de expunere la risc și de cuantumul celorlalte resurse care alimentează fondul.

Angajamentele de datorie publică, în lei sau în valută, se înregistrează în Registrul datoriei publice interne, instituit legal la Ministerul Finanțelor.

Datoria publică externă

Pentru a defini datoria publică externă, se va porni de la definirea datoriei externe, ca fiind suma în valută datorată, la un moment dat, de o țară altor țări și/sau instituții financiare internaționale în baza creditelor primite de stat (guvern) și de întreprinderi private, dar cu garanția statului precum și de firme sau persoane particulare și care urmează a fi achitată intr-o perioadă mai mare de un an.

Legătura dintre datoria publică a unei țări și cea externă este asigurată tocmai prin datoria publică externă. Aceasta, deoarece, datoria publică a unei țări este formată din datoria publică internă și datoria publică externă, în timp ce datoria externă are drept componente atât datoria publică externă, cât și datoria privată externă (numită și datorie externă comercială negarantată).

Noțiunea de datorie externă are mai multe sensuri, respectiv:

Datoria externă brută în sens larg, care reprezintă sumele de bani și alte valori pe care rezidenții unei țări (persoane fizice sau juridice) le datorează străinătății la un moment dat. Sumele pot fi datorate de către: stat, unități administrativ-teritoriale, întreprinderi private cooperatiste, persoane fizice. Sumele respective pot fi datorate creditorilor: organisme internaționale, guverne, bănci, firme private precum și persoanele fizice rezidente în străinătate.

Datoria externă brută în sens restrâns, cuprinde toate obligațiile bănești ale persoanelor fizice și juridice față de străinătate cu excepția:

creditelor pe termen scurt (sub un an);

investițiile străine directe fără termen de rambursare;

împrumuturi externe cu o perioadă de grație de 10-15 ani;

împrumuturi acordate în condiții avantajoase de creditorii externi sucursalelor și filialelor lor aflate în străinătate;

credite contractate de persoane fizice sau juridice negarantate de autoritățile publice.

Datoria externă, în interpretarea Băncii Mondiale și a celorlalte instituții din sistemul său, cuprinde:

sumele datorate unor creditori publici și privați, în valută, bunuri sau servicii cu perioada de rambursare mai mare de un an;

sumele datorate de persoanele private, dar garantate de o autoritate publică.

Potrivit acestei interpretări, datoria externă nu cuprinde:

datoria persoanelor private către străinătate, negarantată de autoritățile publice;

datorii din tranzacții cu Fondul Monetar Internațional;

datoria care poate fi achitată, la opțiunea debitorului, în moneda țării sale;

sume datorate unor creditori rezidenți în străinătate, pentru care nu au fost stabilite termene de plată.

Figura 2.1: Structura datoriei externe totale privită după termen, debitor și creditor, în interpretarea Băncii Mondiale

Sursă: Contribuție proprie.

Datoria externă netă, cuprinde diferența dintre activele publice și cele private ale rezidenților unei țări în străinătate și activele deținute de rezidenții străini în țara considerată. Adesea, în datoria externă netă se includ numai creanțele lichide sau ușor realizabile față de străinătate, celelalte creanțe care nu pot fi ușor mobilizate excluzându-se din calcul.

Activele rezidenților țării analizate în străinătate cuprind:

împrumuturile subscrise și/sau acordate în străinătate;

titlurile aferente plasamentelor în străinătate;

investițiile directe de capital realizate în diverse țări;

disponibilitățile valutare din conturile deschise la bănci din străinătate.

Activele aparținând rezidenților străini în țara analizată sunt constituite din:

împrumuturile acordate de organismele publice din alte țări (guverne, agenții guvernamentale, bănci naționale ș.a.);

creditele angajate de la bănci private, de la anumite organisme financiare și de la alți creditori străini;

investițiile de capital ale străinilor;

titlurile de plasament ale străinilor;

disponibilitățile valutare și alte valori ale persoanelor publice sau private din străinătate.

În timp, în raportul dintre angajamentele externe ale unei țări și creanțele sale asupra străinătății pot să intervină modificări astfel încât aceasta să-și schimbe poziția, devenind din debitor extern net creditor extern net sau invers (vezi cazul S.U.A., care până în 1984 au fost cel mai mare creditor al lumii, pentru că din anul următor să devină cel mai mare debitor, în condițiile în care Japonia a devenit prima țară creditoare a lumii).

Împrumuturile externe reprezintă o formă a exportului de capital și au înregistrat o dezvoltare foarte mare în secolul al XX-lea datorită existenței, pe piața țărilor dezvoltate, a unui surplus relativ de capital, care își caută plasament peste graniță în condiții mai avantajoase decât în interior.

Împrumuturile sau creditele externe se grupează după anumite criterii, astfel:
1. În funcție de destinație, deosebim:

credite pe mărfuri (sunt mai frecvente și se acordă pentru cumpărări de mărfuri de la creditor sau din țara acestuia);

credite financiare (se folosesc mai rar și se acordă de organisme financiare internaționale în valută convertibilă; acestea se utilizează de către debitor, potrivit nevoilor sale, fie pe piața creditorului, fie pe o terța piață, în special în scopuri productive cum ar fi: construirea de întreprinderi extractive, centrale electrice, fabrici producătoare de bunuri de consum, drumuri și poduri, căi ferate și alte lucrări de infrastructură etc.);

2. În funcție de durata pentru care se acordă, distingem:

credite acordate pe termene scurte (1-2 ani);

credite acordate pe termene medii (3-5 ani);

credite acordate pe termene lungi (peste 5 ani).

Beneficiarul unui credit extern este interesat ca termenul de rambursare să fie suficient de îndepărtat pentru a-și procura resursele necesare restituirii acestuia și achitării dobânzilor, comisioanelor și a altor cheltuieli aferente.
Dacă împrumutul extern are o destinație productivă, atunci termenul de rambursare trebuie stabilit în funcție de momentul punerii în funcțiune a obiectivului respectiv și de valoarea adăugată ce se poate obține de pe urma acestuia. De aceea, în cadrul termenului final de rambursare se stabilesc trei perioade distincte, și anume:

perioada de utilizare a creditului;

perioada de grație a creditului (în cursul căreia nu se efectuează plăți pentru rambursarea acestuia);

perioada de rambursare propriu-zisă a creditului.

În concluzie, termenele creditelor se stabilesc în funcție de:

destinația acestora;

rentabilitatea obiectivului pentru care se contractează împrumutul;

practica internațională;

legislația existentă în țara creditorului și, respectiv, în țara beneficiarului creditului;

prevederile unor convenții internaționale în materie s.a.

3. În funcție de modalitatea de rambursare, deosebim:

credite externe rambursate în cote egale;

credite externe rambursate în cote inegale (care cresc progresiv);

credite externe rambursate într-o singură tranșă (la scadență).

4. Din punct de vedere a garanției solicitate, întâlnim:

credite externe acordate pe baza unei garanții materiale (cum ar fi: mărfuri, documente de dispoziție asupra mărfurilor, acțiuni și obligațiuni, depozite ale unor firme, ale unor instituții guvernamentale, venituri ale statului, rezervele de aur și devize ale statului etc.);

credite externe acordate pe baza unei garanții morale.

5. Din punctul de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de către:

întreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firmă);

bănci și alte instituții de credit (credite bancare);

guverne (credite guvernamentale);

organisme financiare internaționale (credite financiare);

rentieri și alte persoane fizice (împrumuturi de stat).

Întreprinderile furnizoare și instituțiile financiar-bancare acordă credite pe baze bilaterale, guvernele acorda asistență publică bilaterală, iar organismele financiare internaționale acordă asistență publică pe baze multilaterale.

Asistența publică bilaterală prezintă următoarele caracteristici:

se acordă de către:

guvernele țărilor dezvoltate, membre ale Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare pentru Țările membre ale O.C.D.E.;

guvernele unor țări exportatoare de petrol, membre ale O.C.D.E. etc.

îmbracă următoarele forme:

ajutoare în natură sau în bani;

asistența tehnică și militară;

împrumuturi în condiții privilegiate.

Asistența publică multilaterală se acordă de organisme financiare internaționale, cum ar fi:

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.I.R.D.), denumită și Banca Mondială;

organismele financiare regionale: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Interamericană de Dezvoltare, Banca Africană de Dezvoltare, Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Caraibelor;

organisme financiare ale Comunității Economice Europene: Fondul European de Dezvoltare, Banca Europeana de Investiții.

6. Din punctul de vedere al beneficiarului de credite externe, în calitate de împrumutat pot sa apăra:

întreprinderi private și publice;

bănci și alte instituții financiare;

guverne, unități administrativ-teritoriale;

alte instituții de drept public.

Uneori, în cazul împrumuturilor acordate pe baze bilaterale de către țările dezvoltate, aprobarea acestora este însoțită de:

condiții economice, cum ar fi:

utilizarea sumelor acordate pentru finanțarea unor programe economice numai pentru obiectivele agreate de țările creditoare;

valorificarea resurselor naturale, de către țările în curs de dezvoltare, preponderent, sub formă de materii prime și semifabricate;

utilizarea creditelor externe pentru procurarea de echipamente și alte produse industriale din țările creditoare ș.a.

condiții politice, cum ar fi:

sprijinirea politicii interne și externe a guvernului țării creditoare, a inițiativelor și acțiunilor acestuia pe plan internațional, de către guvernul țării debitoare;

respectarea drepturilor omului;

restaurarea și consolidarea democrației ș.a.

condiții militare, cum ar fi:

aderarea țării beneficiare la anumite alianțe militare;

crearea de baze militare străine pe teritoriul țării beneficiare;

participarea la anumite acțiuni militare;

achiziționarea de tehnică de luptă și armament din țara creditoare ș.a.

Ca parte a datoriei publice, datoria publică externă se manifestă în anumite forme în toate țările lumii, dar ponderea sa în totalul datoriei publice diferă de la o țară la alta și de la un grup de țări la altul, altfel:

în țările dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei publice este relativ scăzută;

în țările în curs de dezvoltare, ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei publice este relativ ridicată, deoarece, de regulă, acestea sunt nevoite să apeleze pe o scară mai largă la resurse externe.

Opțiunea țărilor lumii pentru împrumuturile interne și externe este dependentă de:

mărimea pieței interne a capitalului de împrumut;

volumul comerțului exterior;

raportul dintre exportul și importul care compun comerțul exterior.

Spre deosebire de datoria publică internă, datoria publică externă este mai împovărătoare din următoarele motive principale:

împrumuturile externe trebuie rambursate, în timp ce împrumuturile interne pot fi transformate în împrumuturi perpetue, sau rambursarea lor poate fi amânata printr-o conversie într-un împrumut pe termen lung;

obligațiile privind dobânzile și alte cheltuieli aferente împrumuturilor externe se stabilesc de către creditori, guvernul țării beneficiare neavând control asupra acestora;

o depreciere a valutei debitorului pe piețele monetare interne creste povara plăților de dobânzi și a capitalului rambursat;

plățile trebuie efectuate la termenele stabilite de către creditori și nu la cele convenabile țării debitoare;

neplata/nerestituirea la termene stabilite a dobânzilor, comisioanelor sau a capitalului împrumutat atrage penalități și creează dificultăți pentru obținerea unor credite în viitor;

balanța de plăți este influențată negativ dacă sumele obținute, prin împrumuturi externe, nu sunt utilizate pentru creșterea exporturilor, sau pentru reducerea importurilor țării debitoare;

pierderea de suveranitate reprezintă, uneori, un preț indirect al recurgerii la împrumuturi externe (este cazul împrumuturilor obținute de la unele instituții financiare internaționale și care pot cere guvernului țării beneficiare să promoveze anumite politici economice).

Potrivit legislației românești în vigoare, la propunerea Guvernului, Parlamentul aprobă plafonul de credite externe în limita gradului de îndatorare externă, în care se încadrează necesarul de împrumuturi externe pe baza strategiei privind datoria publică externă.

Garantarea de către stat, prin Ministerul Finanțelor, a unor credite externe pentru investiții contractate de societăți comerciale, regii autonome și instituții publice, se efectuează pe baza analizelor de proiect ale Băncii de Export-import a României (EXIMBANK S.A.). Analizele de proiect, care au la bază documentațiile întocmite de către solicitanții creditelor externe, se înaintează Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, care poate să aprobe sau nu continuarea procedurii de contractare a creditelor externe.
    Solicitanții creditelor externe garantate de stat sunt obligați să prezinte Ministerului Finanțelor următoarele documente:

aprobarea Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, dacă această aprobare este cerută de lege;

proiectul acordului de împrumut;

proiectul scrisorii de garanție;

contractul comercial de împrumut;

fundamentarea resurselor mobilizabile necesare rambursării împrumutului, plății avansului, dobânzilor și a comisioanelor aferente;

alte documente solicitate de către banca străină creditoare.

Pe baza analizei acestor documente, Ministerul Finanțelor întocmește o nota-mandat cu privire la condițiile de negociere a acordului de împrumut, prin care se fixează și eventualele limite de negociere pe care acest minister le acceptă în favoarea diverșilor solicitanți de credite externe.

În calitate de garant al creditelor externe, Ministerul Finanțelor, în numele statului, evaluează riscurile monetare, valutare și financiare asociate împrumutului analizat, oportunitatea și condițiile de acordare a garanției, astfel încât credibilitatea financiara a statului român, pe plan internațional, să nu fie afectată.
Dacă aceste condiții sunt întrunite, Ministerul Finanțelor emite scrisoarea de garanție și, pe baza mandatului primit de la Guvern, participă la negocierea acordurilor de împrumut.

Totodată, concomitent cu emiterea scrisorii de garanție, între Ministerul Finanțelor (în calitate de garant) și beneficiarul creditului extern (în calitate de garantat) se încheie o convenție, prin care se stabilesc cotele procentuale de participare la Fondul de risc pentru garanții externe și împrumuturi subsidiare, precum și obligațiile și drepturile părților contractante.
Fondul de risc pentru garanții externe și împrumuturi subsidiare se constituie de către Ministerul Finanțelor, se administrează în regim extrabugetar și se alimentează cu:

sumele datorate de către beneficiarii de credite externe, garantate de stat;

dobânzile bonificate la disponibilitățile acestui fond de către Trezoreria publică;

penalitățile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor datorate.

fonduri alocate de la bugetul de stat în acest scop;

alte surse legal constituite.

Împrumuturile externe contractate de statul român, în nume propriu, precum și cele garantate de stat se înscriu în Registrul datoriei publice externe, care este instituit legal la Ministerul Finanțelor.

Când situația o impune, Guvernul analizează oportunitatea și condițiile de reeșalonare, refinanțare și/sau conversiune a datoriei publice externe și prezintă propunerile sale Parlamentului în vederea aprobării.

Revizuirea datoriei publice externe se efectuează, adesea, atunci când țara debitoare, fie întâmpină dificultăți în respectarea termenelor scadente (datorita insuficienței resurselor valutare), fie nu are dificultăți în onorarea serviciului datoriei publice externe, dar dorește să beneficieze de conjunctura favorabilă a pieței de capital (prin rambursarea anticipata a unor împrumuturi). În practica internațională se utilizează următoarele metode de revizuire a datoriei publice:

reamenajarea sau restructurarea (prin care se modifica scadențarul rambursărilor și rata dobânzii în scopul asigurării condițiilor ca debitorul să poată achita arieratele înregistrate);

recapitalizarea sau consolidarea (prin recapitalizare se urmărește angajarea unui nou împrumut pentru restituirea celui restant, iar consolidarea înseamnă a considera stinsă o datorie anterioară, rămasă neplătită, prin subscrierea unui împrumut nou pe o perioadă mai îndelungată);

anularea sau „ușurarea" datoriei publice (reprezintă metoda de ultimă instanță a revizuirii datoriei, foarte greu acceptată de creditori și constă în scutirea totala sau parțială a țării debitoare de serviciul aferent unor împrumuturi scadente).

Deseori, revizuirea datoriei publice, prin anularea sau „ușurarea" datoriei publice, se efectuează din rațiuni politice, în scopul creșterii influenței creditorilor în țările debitoare.

Mărimea și evoluția datoriei publice externe se află în strânsă dependență față de balanța de plăți externe, al cărei proiect se elaborează de către Ministerul Finanțelor, în colaborare cu Banca Națională a României.
Execuția balanței de plăti externe se urmărește de către Banca Națională a României, care întocmește și transmite, trimestrial, Ministerului Finanțelor situația drepturilor și angajamentelor externe ale statului.

Semestrial, Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României prezintă Guvernului informări cu privire la modul de realizare a prevederilor înscrise în balanța de plăți externe, precum și propuneri de soluții pentru acoperirea deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al acesteia.
Documentele vizând execuția balanței de plăți externe pentru anul financiar încheiat se finalizează de către Guvern și se înaintează, spre aprobare, Parlamentului, până la 30 iunie.

Definiția datoriei externe consacrată la nivel internațional în urma cercetărilor realizate de către organismele internaționale, care au ca obiect principal de activitate creditarea țărilor cu probleme în asigurarea necesităților financiare, prezintă datoria externă brută la un moment dat ca fiind “suma totală a pasivelor contractuale utilizate și neachitate ale rezidenților față de nerezidenți, și obligația rezidenților de a rambursa ratele de capital, cu sau fără dobândă, sau de a achita dobânda, cu sau fără ratele de capital”. Astfel, datoria externă însumează obligațiile unei țări față de creditori din străinătate și cuprinde atât datoria statului, cât și datoria contractată de beneficiari privați (persoane fizice și/sau juridice).

Datoria publică externă este un parametru fundamental pentru evaluarea stării finanțelor publice, ea putând fi definită și ca o consecință a următoarelor aspecte macroeconomice:

capacități de producție reduse, în raport cu consumul, investițiile și cheltuielile publice;

economisirea internă insuficientă, față de investiții și deficitul bugetar;

deficit al balanței conturilor curente prea ridicat, comparativ cu intrările nete de fonduri (datoria fiind exceptată);

ieșiri de capital excesive, sub forma investițiilor directe sau chiar “scurgeri de capital” în afara granițelor.

Datoria publică externă se manifestă în anumite forme în toate țările lumii, dar ponderea sa în totalul datoriei publice diferă de la o țară la alta și de la un grup de țări la altul: în țările dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei publice este relativ scazută, pe când în țările în curs de dezvoltare ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei publice este relativ ridicată, deoarece, de regulă, acestea sunt nevoite să apeleze pe o scară mai largă la resurse externe de finanțare. Opțiunea țărilor lumii pentru împrumuturile interne și externe este dependentă de marimea pieței interne a capitalului de împrumut, volumul comerțului exterior, raportul dintre importul și exportul care compun comerțul exterior, care diferă în funcție de nivelul de dezvoltare al fiecărei țări.

Rolul datoriei publice externe este acela de a suplimenta resursele naționale, contribuind la majorarea investițiilor și, în general, a tuturor cheltuielilor interne, și poate fi înțeles prin prisma avantajelor pe care contractarea de credite externe le presupune.

Prin majorarea produsului intern brut – mai ales prin majorarea investițiilor – capitalul extern accelerează ritmul creșterii economice, în funcție de mărimea intrărilor de capital și de eficiența cu care este utilizat. Deci un prim avantaj rezidă în accelerarea creșterii economice.

Capitalul extern contribuie în cazul țărilor mai puțin dezvoltate la suplimentarea procesului intern de acumulare a capitalului, situat în aceste țări la un nivel relativ redus. Apelarea la credite externe poate contribui la ridicarea generală a nivelului calitativ al activității economice, dacă este utilizat în sensul modernizării economiei și al diversificării exporturilor. Participarea capitalului extern la dezvoltarea unor ramuri moderne, restructurarea exporturilor și evoluția pe termen lung a raportului de schimb sunt indicatori care pot fi utilizați în aprecierea rolului capitalului extern la întărirea poziției competitive a țării respective pe plan internațional.

Un ultim avantaj pe termen lung al capitalului extern este acela că fondurile externe pot fi folosite pentru depășirea unor dificultăți pe termen scurt, inclusiv pentru depășirea crizelor de lichiditate, permițând astfel realizarea planurilor de perspectivă. De exemplu, contractarea de credite externe poate contribui la depășirea unor dificultăți în domeniul balanțelor de plăți, fără a fi afectate importurile în sensul scăderii lor, fără a se forța creșterea costisitoare a exporturilor și, astfel, fără a se amâna realizarea proiectelor de investiții.

În consecință, rolul datoriei publice externe poate fi văzut prin prisma următoarelor implicații:

a) împrumuturile externe permit țării contractante să investească și să consume peste posibilitățile sale curente interne și, de fapt, să finanțeze formarea capitalului nu numai prin mobilizarea economisirilor interne, ci și prin folosirea economisirilor țărilor cu capital în surplus;

b) împrumuturile externe pot conduce către o creștere economică mai rapidă, permițând finanțarea unui volum de investiții mai mare și antrenarea mobilizării resurselor de care dispune țara respectivă, conferindu-le totuși o utilizare într-o manieră mai rezervată, mai prudentă, dar și mai eficientă.

c) împrumuturile externe pot servi, de asemenea, la finanțarea deficitelor temporare ale balanței de plăți și pot oferi autorităților soluția evitării luării de măsuri care ar putea compromite programul de dezvoltare a țării.

Guvernul analizează, când situația o impune, oportunitatea și condițiile de reeșalonare și refinanțare a datoriei publice externe și prezintă propuneri Parlamentului în vederea aprobării.

Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează anual raportul privind datoria publică guvernamentală și îl transmite Guvernului spre aprobare. Forma aprobată a raportului este transmisă spre informare Parlamentului, dar nu mai târziu de data de 30 iulie a anului următor celui de raportare.

CAPITOLUL III. ANALIZĂ PRIVIND EVOLUȚIA DATORIEI PUBLICE A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 2009-2014

Evoluția datoriei publice interne a României în perioada 2009-2014

Datoria publică la 31 decembrie 2009 în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările ulterioare, a fost în valoare de 147.329,0 mil. lei, din care datoria publică guvernamentală de 136.493,8 mil. lei reprezintă 92,6% din total datorie publică, în timp ce datoria publică locală de 10.834,2 mil. lei a reprezentat doar 7,4% din totalul datoriei publice.

Având în vedere efectele crizei financiare globale asupra accesului, termenilor și condițiilor de împrumut pentru companiile care implementează proiecte de interes strategic, cu efect multiplicator în economie, în anul 2009 Ministerul Finanțelor Publice a avut în vedere acordarea de garanții de stat pentru atragerea de resurse financiare pentru astfel de proiecte.

Plafonul de garanții pentru anul 2009, inclus ca și criteriu de performanță în Aranjamentul Stand-by FMI (ratificat prin OUG nr. 99/2009 cu modificările ș i completările ulterioare) a fost în valoare de 7,7 mld. de lei, modificat la 12 mld. lei pentru perioada 2009 – 2010.

În anul 2009, împrumuturile din disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului au scăzut cu 11,5 mld lei până la nivelul de 28,1 mld. lei datorită reducerii randamentelor titlurilor de stat în 2009 și utilizării acestora ca principal instrument de finanțare.

La 31 decembrie 2010 în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările ulterioare, a fost în valoare de 194.459,2 mil. lei, din care datoria publică guvernamentală de 182,510,3 mil. Lei, reprezintă 93,9% din total datorie publică, în timp ce datoria publică locală de 11,948,9 mil.lei a reprezentat doar 6,1% din totalul datoriei publice.

Creșterea datoriei publice în anul 2010 față de datoria înregistrată la sfârșitul anului 2009 (cu 47,1 mld. lei) a fost determinată in principal de contractarea de împrumuturi pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice, precum și datorită emiterii de garanții în cadrul programului guvernamental “Prima Casă”.

Figura 3.1 Evoluția datoriei publice în perioada 2009- 2010

Sursă: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Rap_dat_pub_guv_31dec2010.pdf

Datoria publică guvernamental ă la 31 decembrie 2010 a fost în valoare de 182,5 mld. lei, reprezentând 35,5% din PIB , în creștere cu 8,1% din PIB față de sfârșitul anului 2009.

Structura datoriei publice guvernamentale după tipul datoriei arată că datoria publică guvernamentală contractată direct de stat la sfârșitul lunii decembrie 2010 a reprezentat 98,1% din total datorie publică guvernamentală, iar datoria publică guvernamentală garantată de stat a reprezentat 8,2% din această datorie.

Figura 3.2 Datoria publică guvernamentală dupa tipul datoriei.

Sursă: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Rap_dat_pub_guv_31dec2010.pdf

Datoria publică la sfârșitul anului 2011 înregistra o valoare de 222.768,7 mil. lei, din care un procent de 94,37% reprezintă datoria publică guvernamentală iar 5,63% reprezintă datoria publică locală. În anul 2011 totalul datoriei publice reprezintă 38,50% din PIB, în creștere față de anul 2010 când totalul datoriei publice reprezenta 37,90% din PIB.

La 31 decembrie 2012 în valoare de 240,8 miliarde lei, din care datoria publică guvernamentală a fost de 226,8 miliarde lei (reprezentând 94,2 % din total datorie publică), în timp ce datoria publică locală a fost de 14,0 miliarde lei (reprezentând 5,8 % din total datorie publică).

Creșterea datoriei publice în anul 2012 față de anul 2011 cu 17,6 miliarde lei a fost determinată în principal de datoria angajată pentru acoperirea necesităților de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice guvernamentale.

Figura 3.3 Evoluția datoriei publice.

Sursă:http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/RAPANUAL_privindDPG31dec2012.pdf

Datoria publică guvernamentală la 31 decembrie 2012 a fost în valoare de 226,8 miliarde lei, reprezentând 38,6% din PIB , în creștere cu 0,8 % din PIB față de sfârșitul anului 2011.

Din totalul datoriei publice guvernamentale înregistrat la sfârșitul lui 2012, datoria publică guvernamentală directă a reprezentat 36,4 % în PIB, în creștere cu 0,6 % în PIB față de sfârșitul anului 2011, diferența reprezentând-o datoria publică guvernamentală garantată.

În cursul anului 2012, datoria publică guvernamentală garantată a crescut ajungând la sfârșitul anului la 13,1 miliarde lei, în special urmare garanțiilor acordate în cadrul programelor guvernamentale.

Garanțiile acordate în anul 2012 au fost în valoare de 3.146,4 milioane lei, astfel:

în cadrul programului guvernamental „Prima Casă” – 2.219,7 milioane lei; în cadrul programului de reabilitare termică a clădirilor de locuit cu finanțare prin credite bancare – 2,1 milioane lei;

în cadrul programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească finanțate din instrumentele structurale ale UE – 54,9 milioane lei;

în cadrul programului Mihail Kogălniceanu pentru IMM-uri – 75,4 milioane lei;

garanția acordată pentru împrumutul contractat de Compania Națională de Căi Ferate „ CFR” S.A. de la BERD și având ca destinație sprijinirea restructurării financiare a companiei – 175,0 milioane Euro (794,3 milioane lei).

Datoria publică contractata în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările ulterioare a fost la 31 decembrie 2013 în valoare de 267,2 miliarde lei, din care datoria publică guvernamentală a fost de 252,2 miliarde lei (reprezentând 94,4 % din total datorie publică), în timp ce datoria publică locală a fost de 15,0 miliarde lei (reprezentând 5,6 % din total datorie publică).

Creșterea datoriei publice în anul 2013 față de anul 2012 cu 26,4 miliarde lei a fost determinată în principal de datoria angajată pentru acoperirea necesităților de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice guvernamentale, dar și pentru consolidarea rezervei financiare în valută la dispoziția Trezoreriei Statului.

Figura 3.4 Evoluția datoriei publice

Sursă:http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/RAPANUAL_privindDPG31dec2013.pdf

Datoria publică guvernamentală la 31 decembrie 2013 a fost în valoare de 233,0 miliarde lei, reprezentând 37,1 % din PIB.

Ponderea cea mai mare în total datorie publică guvernamentală a fost reprezintă de datoria publică guvernamentală directă (34,8% în PIB), care a crescut cu 1,1 % în PIB față de sfârșitul anului 2012, diferența reprezentând-o datoria publică guvernamentală garantată. În cursul anului 2013, datoria publică guvernamentală garantată a crescut ajungând la sfârșitul anului la 14,2 miliarde lei, în special ca urmare a garanțiilor acordate în cadrul programelor guvernamentale.

Garanțiile de stat acordate în anul 2013 au fost în valoare 2.207,4 milioane lei, pentru programe guvernamentale:

programul guvernamental „Prima Casă”;

programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească finanțate din instrumentele structurale ale UE; programul Mihail Kogălniceanu pentru IMM-uri.

După piața pe care s-a emis datoria publică guvernamentală, 50,4 % din total datorie publică guvernamentală s-a contractat de pe piața internă și 49,6 % de pe piața externă. Majoritatea datoriei publice guvernamentale interne a fost reprezentată de titluri de stat (certificate de trezorerie, obligațiuni de tip benchmark în lei și titluri de stat în Euro), în timp ce datoria externă a fost alcătuită din euroobligațiuni emise pe piețele internaționale de capital, împrumuturi externe contractate de la creditori oficiali (instituții financiare internaționale și instituții bilaterale/agenții guvernamentale) și de la bănci comerciale.

Analiza datoriei publice a României în perioada 2009 – 2014 a fost realizată pe baza raportărilor Minstrulul Finanțelo Publice și a situațiilor prezentate de acesta la solicitarea echipei de audit.

Astfel, în perioada 2009 – 2014, datoria publică a României a cunoscut următoarea evoluție:

Figuta 3.5: Evoluția datoriei publice a României în milioane lei/milioane euro

și a datoriei publice în euro pe locuitor în perioada 2009– 2014

*date operative la 31.12.2014

În anul 2009 datoria publică fost de 147.329,0 milioane lei ( echivalentul a 29.384,7 milioane euro), populația României fiind de 21,5 mil de persoane, revenindu-i fiecărui locuitor datoria de 1.366,7 euro.

În anul 2014 datoria publică a fost de 295.578,7 mil. lei ( echivalentul a 64.946,5 mil. Euro), populația României fiind de 19,9 mil. locuitori, fiecare personă având datoria de 3.313,9 euro.

Structura datoriei publice în perioada 2009– 2014 este prezentată în tabelul de mai jos:

Figura 3.6: Structura datoriei publice în perioada 2009 – 2014

*date operative la 31.12.2014

Structura datoriei publice în perioada 2009– 2014 este prezentată este reprezentară de urmatorii indicatori

Datorie publică (milioane euro) – în anul 2009 a fost de 29.384,7 iar in 2014 a fost de 695.946,5.

Datorie publică guvernamentală (mil. lei) – în anul 2009 a fost de 136,493,8 ajungând in 2014 la 265.391,0 .

Datorie publică locală ( mil. lei) – în 2009 era de 10.835,2 mil. lei, iar in 2014 a ajuns la 30.187,7 mil. lei

Datoria publică (mil. lei) – în 2009 era de 147.329.0 mil. lei, iar in 2014 a ajuns la 295.578,7 mil. lei.

Evoluția datoriei publice externe în România în perioada 2009 – 2014

În anul 2010 contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 5 158 milioane euro, în creștere cu 5,0 la sută față de anul 2009, datorită majorării soldurilor negative de la venituri și servicii și diminuării excedentului transferurilor curente.

Figura 3.7: Balanța de plăți în 2009 – 2010

-mil. Euro-

Sursă : http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=4957.

S Sursa datelor: Institutul Național de Statistică (INS). Importurile FOB sunt calculate pe baza coeficientului de transformare CIF/FOB de 1,0834 determinat de INS.

Deficitul contului curent în anul 2010 a fost finanțat în proporție de 50,3 la sută prin investiții directe ale nerezidenților în România, care au înregistrat 2 596 milioane euro (comparativ cu 3 488 milioane euro în anul 2009), din care participațiile de capital au însumat 2 040 milioane euro, iar creditele intra-grup 556 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu și lung a fost la 31 decembrie 2010 de 72 019 milioane euro (79,3 la sută din total datorie externă), în creștere cu 9,5 la sută față de 31 decembrie 2009.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2010 nivelul de 18 746 milioane euro (20,7 la sută din total datorie externă), mai mare cu 21,6 la sută față de 31 decembrie 2009.

Figura 3.8: Datoria externă a României în 2009 – 2010* și serviciul datoriei externe în anul 2010

-mil. euro-

Sursă: http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=4957.

*) Soldul datoriei externe este calculat pe bază cash (nu include dobânda acumulată și care nu a ajuns la scadență); de asemenea nu sunt incluse alocările de DST de la FMI. 
a) împrumuturi externe contractate direct de MFP și autoritățile administrației publice locale în baza legislației privind datoria publică, inclusiv cele conform OUG nr. 99/2009.
e – date estimate

p – date provizorii

r – date revizuite.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung a fost 32,1 la sută în anul 2010, comparativ cu 33,9 la sută în anul 2009. Gradul de acoperire a fost 8,6 luni de importuri de bunuri și servicii la 31 decembrie 2010, față de 8,5 luni la 31 decembrie 2009.

În anul 2012 contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 5 039 milioane euro, în scădere cu 15,1 la sută față de anul 2011, pe fondul reducerii deficitului balanței veniturilor și al balanței comerciale (cu 540 milioane euro, respectiv 96 milioane euro), precum și al majorării excedentului balanței serviciilor și al transferurilor curente (cu 238 milioane euro, respectiv 25 milioane euro).

Figura 3.9: Balanța de plăți în 2011 – 2012

-mil.euro-

Sursă: http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=6336.

 
S Sursa datelor: Institutul Național de Statistică – Comerțul internațional cu bunuri. Importurile FOB se calculează de BNR pe baza coeficientului de transformare CIF/FOB determinat de INS. Începând cu luna ianuarie 2012 se utilizează coeficientul de transformare CIF/FOB de 1,0430 care înlocuiește vechiul coeficient CIF/FOB de 1,0834. Pentru comparabilitatea datelor privind importurile FOB, seriile lunare ale anului 2011, respectiv cele aferente anului 2010 au fost recalculate utilizându-se coeficientul de transformare CIF/FOB de 1,0430.

Deficitul contului curent în anul 2011 a fost finanțat în proporție de 33,7 la sută prin investiții directe ale nerezidenților în România, care au înregistrat 1 917 milioane euro (în scădere cu 13,6 la sută față de anul 2010), din care participațiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1 430 milioane euro, iar creditele intra-grup 487 milioane euro.

Figura 3.10: Datoria externă a României în 2011- 2012* și serviciul datoriei externe în anul 2011

-mil.euro-

Sursă: http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=6336.

e – date estimate

p – date provizorii

r – date revizuite

Datoria externă pe termen mediu și lung a fost 75 612 milioane euro la 31 decembrie 2011 (76,7 la sută din total datorie externă), în creștere cu 3,7 la sută față de 31 decembrie 2010.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2011 nivelul de 22 994 milioane euro (23,3 la sută din total datorie externă), mai mare cu 17,6 la sută față de 31 decembrie 2010.

În perioada ianuarie – decembrie 2014, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 696 milioane euro, comparativ cu 1 168 milioane euro în aceeași perioadă a anului 2013, în principal pe fondul majorării excedentului înregistrat de balanța serviciilor (cu 1 169 milioane euro) și al reducerii deficitului balanței veniturilor primare (cu 242 milioane euro).

Figura 3.11: Balanța de plăți în 2013 – 2014

-mil. Euro-

Sursă: http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=9939#meth.

p – Date provizorii

Investițiile directe ale nerezidenților în România (date estimate) au însumat 2 426 milioane euro, din care participațiile la capital (inclusiv pierderea netă estimată) au înregistrat 2 581 milioane euro, iar creditele intragrup au avut o valoare negativă de 155 de milioane euro (net).

Datoria externă pe termen lung a însumat 76 116 milioane euro la 31 decembrie 2014 (80,8 la sută din total datorie externă), în scădere cu 3,5 la sută față de 31 decembrie 2013.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2014 nivelul de 18 143 milioane euro (19,2 la sută din total datorie externă), în scădere cu 5,6 la sută față de 31 decembrie 2013.

În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 3,8 miliarde euro.

Figura 3.12: Datoria externă a României în 2013- 2014* și serviciul datoriei externe în anul 2014

-mil. Euro-

Sursă: http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=9939#meth.

e – date estimate
p – date provizorii

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 38,3 la sută în perioada ianuarie – decembrie 2014, comparativ cu 42,9 la sută în anul 2013. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a fost 6,9 luni la 31 decembrie 2014, comparativ cu 7,3 luni la 31 decembrie 2013.

Strategia de administrare a datoriei publice in Romania in perioada 2015 – 2017

Prezentă Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale aferentă perioadei 2015-2017 (denumită în continuare Strategie) reprezintă o continuare a Strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2014-2016 și a fost realizată în conformitate cu bunele practici internaționale definite în Liniile directoare ale Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional referitoare la elaborarea strategiilor de datorie publică.

Ca și în cazul edițiilor anterioare, Strategia revizuită pentru orizontul de timp 2015-2017 este în concordanță cu Strategia Fiscal-Bugetară pe termen mediu și cu pachetul financiar incheiat cu FMI/UE/BM. Strategia prevede direcția în care autoritățile intenționează să acționeze pentru asigurarea finanțării și pentru îmbunătățirea structurii portofoliului de datorie în vederea îndeplinirii obiectivelor Ministerului Finanțelor Publice pentru administrarea datoriei publice guvernamentale, respectiv:

Asigurarea necesarului de finanțare al administrației publice centrale și a obligațiilor de plată, pe fondul minimizării costurilor pe termen mediu și lung;

Limitarea riscurilor financiare asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale;

Dezvoltarea pieței interne a titlurilor de stat.

Următoarele principii vor sta la baza deciziilor de finanțare în perioada 2015-2017:

Favorizarea unei finanțări nete în monedă națională care să faciliteze dezvoltarea pieței interne a titlurilor de stat și să sprijine diminuarea expunerii la riscul valutar.

Se va urmări realizarea unui profil cât mai uniform al rambursării datoriei, cu precădere pentru portofoliul în monedă națională, evitând pe cât posibil concentrarea rambursărilor de rate de capital/refinanțărilor de titluri de stat pe termen scurt.

Atenuarea riscului de refinanțare prin menținerea unei rezerve în valută și eventual contractarea unor linii de credit atunci când condițiile acestora sunt favorabile.

Menținerea sub control a expunerii la riscul de rată de dobândă prin monitorizarea ponderii datoriei interne care își modifică rata dobânzii într-un an și a perioadei medii până la următoarea modificare a ratei de dobândă pentru întregul portofoliu de datorie.

Eliminarea graduala a emisiunilor de titluri de stat denominate în EURO pe piața internă, pe termen mediu.

În procesul de finanțare externă se va avea în vedere contractarea de datorie preponderent în EURO.

Continuarea parteneriatului cu instituțiile financiare internaționale pentru a beneficia de termenii și condițiile avantajoase oferite de aceste institutii.

Aceste principii sunt exprimate ca interval țintă indicative pentru principalii indicatori de risc care să permită flexibilitate în administrarea datoriei publice guvernamentale pentru a răspunde la modificarea condițiilor de pe piețele financiare, astfel:

– pentru administrarea riscului valutar:

1. menținerea ponderii datoriei denominate în moneda națională din total datorie publică guvernamentală între 40% (minim) și 55%.

– pentru administrarea riscului de refinanțare:

menținerea ponderii datoriei scadente în termen de 1 an între 20% și 30% (maxim) pentru datoria în monedă națională și între 15% și 25% (maxim) pentru total datorie.

maturitatea medie rămasă ar trebui menținută între 3,0 (minim) și 5,0 ani pentru datoria denominată în monedă națională și între 5,0 (minim) și 7,0 ani pentru total datorie.

– pentru administrarea riscului de rată de dobândă

ponderea datoriei care își modifică rata dobânzii într-un an să rămână între 20% și 30% (maxim) pentru datoria în monedă națională și între 15% și 25% (maxim) pentru datoria totală.

menținerea perioadei medii până la următoarea modificare a ratei de dobândă între 3 (minim) și 5 ani pentru datoria în monedă națională și între 4,5 (minim) și 6,5 ani pentru total datorie.

Concluzii

In concluzie datoria publică reprezintă totalul obligațiilor juridice bănești, care revin statului, la un moment dat, în virtutea împrumuturilor făcute până la acel moment de orice alt subiect de drept.

Datoria publică internă reprezintă partea din datoria publică totală care reprezintă totalitatea obligațiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice rezidente în România, în lei sau în valută.

Efectul datoriei publice asupra economiei pe termen scurt îmbracă forma dezlocuirii sau stimulării investițiilor, ca urmare a unei politici bugetare expansioniste generatoare de deficit bugetar. Pe măsură ce statul sporește cheltuielile publice, subminează economia națională, cu efect negativ asupra investițiilor. Pe termen lung, datoria publică influențează negativ atât capitalul cât și producția națională.

Efectul creșterii datoriei publice asupra investițiilor, pe termen scurt, este evidențiat de fenomenul specific al dezlocuirii. Teoria dezlocuirii presupune că o politică expansionistă, generatoare de deficit bugetar, va avea drept urmare, dezlocuirea investițiilor private. Efectul negativ major al unei mari datorii publice este substituirea capitalului privat de către datoria publică. Pe termen lung, înlocuirea capitalului a avut un impact negativ asupra creșterii economice și nivelului de trai al cetățenilor

Aplicarea unor politici economice bazate pe mari deficite ale bugetului de stat și pe acumularea unei mari datorii publice decapitalizează economia națională. În esență, mecanismul formării datoriei publice este următorul: deficitul bugetar generat de costurile acțiunilor economice și sociale ale guvernului și instituțiilor publice în creștere, precum și deficitul balanței de plăți externe – cauzat, în principal, de dezechilibrul balanței comerciale, constiute principalele cauze generatoare de datorie publică.

Impactul datoriei publice asupra economiei naționale presupune o analiză complexă, ce corelează problema deficitului public de cheltuielile guvernamentale, veniturile fiscale și datoria publică. Cu cat un stat înregistrează deficite bugetare în creștere, cu atât nivelul datoriei publice va fi mai mare, și în consecință, serviciul datoriei publice va fi mai dificil de suportat.

Bibliografie

1. Banc Pamfil – “Finante generale”, Seria Didactica, Alba-Iulia, 2006

2. Ceaușu Iulian – “Dicționar enciclopedic managerial”, Vol. I, Editura Academică de Management, București, 2000.

3. Clipici Emilia, Magdalena Rădulescu – “Integrare Europeană în contextul globalizării economice” Sesiune internațională de comunicări științifice 17-18 mai 2003, Vol.II, “Finanțe, credit, bănci” Editura Agir, București, 2003.

4. Dragotă Victor, Ciobanu Anamaria, Obreja Laura, Dragotă Mihaela –“Management financiar”, Editura Economică, București, 2003.

5. Gaftoniuc Simona – “ Finanțe internaționale”, Editura Economică, București, 2000.

6. Gheorghe Matei, Drăcea Marcel, Drăcea Raluca – “Finanțe publice”, Editura Sitech, , 2005.

7. Klein, Thomas M. – “External Debt Management – An Introduction”, World Bank Technical Paper Number 245, Washington, D.C.

9. Moșteanu Narcisa Roxana –„ Finanțe Publice” , Editura Universitară București,2011.

10. Moșteanu Tatiana – “Buget și trezorerie publică”. Editura Universitară București, 2004.

11. Moșteanu Tatiana -“Gestiunea datoriei publice”, Editura Universitară, București, 2005.

12. Moșteanu Tatiana – “Finanțe publice”, Editura Universitară București, 2005.

13. Moșteanu Tatiana – “ Finanțe Publice – Note de curs si aplicații pentru seminar” Ediția a III-a. Editura Unicersitară București, 2008.

14. Mihăilescu Ion – „Finanțe Publice” . Editura Independența Economică, 2010.

12.Munteanu Irena – “Moneda si operatiunile institutiilor de credit”, Editura Ex Ponto, Constanta, 2008.

15. Moraru Dan – “Finanțe publice și evaziune fiscală” . Editura Economică, 2008.

16. Negrea Alexandru – “Finanțe publice”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2009.

17. Negrea Alexandru – “Fiscalitate. Metode si tehnici fiscale”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2009.

18. Negrea E. Finanțele întreprinderilor de comerț și turism, Editura Metropol, București, 1994.

19. Ristea Luminița, Iacob Laura, Trandafir Adina – “Finanțe publice- prezent și perspective”, Editura Ex Ponto, Constanța 2006.

20. Stoica Angelica – “Finanțe publice”, curs, Universitatea “Dunărea de jos” Galați , 1997.

21. Ștefura Gabriel -“România și problemele integrării europene”, Editura Universitară Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2005, Vol I, Finanțe.Monedă.Bănci

22. Țâțu L, Șerbănescu C, Ștefan D, Nica A Fiscalitate și control fiscal; aplicații practice, Ed. ANER, București, 2002

23.*** Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 64 din 27 iunie 2007 privind datoria publică, publicată în Monitorul Oficial, nr. 439 din 28 iunie 2007, cap. II, art.3, alin. 3.

24.*** Strategia privind managementul datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2015 – 2017.

25. *** www.adevarul.ro

26. *** www.bnr.ro

27. *** www.businessday.ro

28. ***www.cnp.ro

29. ***www.euractiv.ro

30. ***www.evz.ro

31. ***www.insse.ro

32. ***www.mfinante.ro

33. ***www.monitoruloficial.ro

34. ***www.ziare.com