Analiză privind c auzele depopulării unor județe din România [630582]

Analiză privind c auzele depopulării unor județe din România

Principalele cauze ale depopularii anumitor zone sunt sporul natural negativ și migrația.
Sporul natural al unei populații raportat în valori absolute reprezintă diferența dintre numărul născuților
vii și numărul decedaților într -o perioadă de referință. În valori relative, sporul natural reprezintă diferența
dintre natalitate și mortalitate , în care natalitatea reprezintă numărul de nascuți vii la 1000 de persoane, iar
mortalitatea număru l de decedați la 1000 de locuitori. Un element al sporului natural îl constituie rata
mortalitații infantile care raportează numărul de copii decedați la vârste mai mici de 1 an de zile la 1000 de
născuți vii. După evoluția numărului populației, sporul nat ural poate fi pozitiv, moment în care numărul
născuților vii este mai mare decât cel al decedaților; negativ în situația în care numărul născuților vii este mai
mic decât numărul decedaților și zero atunci când numărul născuților vii este egal cu numărul d ecedaților.
Conform estimărilor Deviziei de Populație a Organizației Națiunilor Unite, anunțate la finele lunii iulie
2015, populația globului va crește inevitabil pană în anul 2050, ajungând la aproximativ 9,7 miliarde locuitori.
Cea mai mare parte a cre șterii populației lumii este datorată unei liste scurte de țări, acestea sunt fie cu
fertilitate mare, în special cele din Africa, fie țări cu populație foarte ridicată. În perioada 2015 -2050, jumătate
din creșterea populației lumii este de așteptat să fie concentrată în nouă țări: India, Nigeria, Pakistan, Republica
Democratică Congo, Etiopia, Republica Unită Tanzania, Statele Unite ale Americii, Indonezia și Uganda,
enumerate în funcție de mărimea contribuției lor la creșterea totală.
În contrast puternic , Europa va suferi o scădere accentuată a populației, fiind continentul cu cea mai
scăzută fertilitate -1,55 copii/femeie față de med ia globală -2,5 copii/femeie. Între 2015 și 2050, excesul de
decese față d e numărul născuților din Europa se estimează că va fi de 63 de milioane, în timp ce numărul net
de migranți internaționali în Europa se estimează că va fi de aproximativ 31 de milio ane, ceea ce implică o
diminuare generală a populației Europei cu aproximativ 32 de milioane.
Dacă în urmă cu câteva decenii pericolul demografic principal era considerat suprapopularea, astăzi
fenomenul cu mult mai ingrijorător este legat de structura populației, respectiv de îmbătrânirea demografică.
Aceasta presupune schimbarea structurii pe vârste a popula ției, prin creșterea importantă a proporției
vârstnicilor în populația totală, în detrimentul proporției tinerilor, ca tendință fermă și de lungă durată, cu
numeroase implicații în toate sferele activității umane. Populația la nivel global în vârstă de 60 de ani sau mai
mult este în creștere, la o rată de 3,26% pe an, conform studiilor recente.

În prezent, Europa are cel mai mare procent din populația lumii în vârstă de 60 de ani sau mai mult
(24%), se așteaptă ca proporția să ajungă la 34% în 2050. Europa va experimenta o îmbătrânire semnificativă
a populației în următoarele câteva decenii , cu o manifestare diferită de la țară la țară, în funcție de condiții le
economico -sociale concrete. A cest fenomen a fost abordat până acum cu o deosebită se riozitate de autoritățile
naționale în cadrul țărilor membre ale Uniunii Europene, care și -au elaborat, pe baza unor analize complexe
multidisciplinare, propriile politici sociale în domeniul demografic.

România a cunoscut în ultimele decenii modificări s emnificative ale structurii populației. O
componentă a acestor schimbări s -a datorat perioadei de tranziție demografică și a fost similară cu cea din
țările dezvoltate. Spre deosebire de consecințele de ordin demografic, oarecum mai latente, cele economice
își manifestă de mai multă vreme caracterul lor acut, devenind deosebit de grave în ultimii ani. Societatea
romanească resimte astăzi din plin, efectele unor procese de îmbătrânire, nu tocmai avansate comparativ cu
alte țări, dar cu o dinamică alertă în p erioadele următoare. Declinul economic și efectele restructurării creează
probleme greu de rezolvat pe linia asigurării unei protecții economico -sociale minime, în cadrul căreia
ponderea cea mai importantă a beneficiarilor o dețin persoanele vârstnice.
Populațiile din 48 de țări sunt așteptat e să scadă cu mai mult de 15% până în 2050, dintre care România
ocupă locul 2 în lume după Bulgaria, cu o scădere preconizată a fi de aproximativ 22% . Rom ânia riscă să
piardă 4,3 milioane de locuitori, atingâ nd pragul de 15,2 milioane.
Trebuie reamintit și faptul că populația țării noastre s -a diminuat în ultimii douăzeci ș i cinci de ani cu
3,4 milioane (15%) , din cauza sporului natural negativ și a migraț iei masive, iar fenomenul este îngrijorător
și va continua cu si guranță și î n viitor. Rata natalității s -a redus î n mod constant din 1990 și până azi, de la
13,6 la 8,3 î n 2014. Anul 1991 a fost ultimul î n care România a î nregis trat spor natural pozitiv, odată cu
dispariț ia comunismului, câțiva factori care au dus la scăderea natalităț ii au fost emanciparea femeii, apariț ia
metodelor contraceptive moderne, legalizar ea avortului, schimbarea percepț iei referitoare la familie, divorț ș i
cariera , constrângerile de ordin material, frica de asumare a ră spunde rii parentale etc. . După acest an, rata
natalității a suferit o scădere accelerată, iar rata mortalității a rămas, mai mult sau mai puțin, aceeași. Așadar,
România a pierdut pe cale naturală peste 900.000 oameni.

În momentul de față, tendința familiilor este de a amâna apariț ia unui copil, de a se conce ntra pe
dezvoltarea profesională . Conform Anuarului demografic realizat de Insti tutul Naț ional de St atistică pentru
anul 2014, grupa de vârstă cu cea mai mare rată a fertilității era 20 ‐24 de ani cu 201,4 născuți‐vii la 1000
de femei în 1970, respectiv 191,4 în 1985, în perioada 2005 ‐2014 rata fertilității a cunoscut o scădere notabilă,
la numai 70 de născuți ‐vii la 1000 de femei pentru grupa de vârstă 20‐24 de ani în 2005 și la doar 55,9 în
2014. În anii 2005 și 2014 grupa de vârstă cu cea mai mare rată a fertilității este 25 ‐29 de ani cu valorile de
77,3, respectiv 67,8 născuți ‐vii la 1000 de femei , ceea ce arată o creștere a vârstei la care femeile se decid
să aibă copii.
În general, migrația este o com ponentă nesemnificativă a schimbării populației comparativ cu
natalitatea sau mortalitatea. Cu toate acestea, în unele țări și zone, impactul migrației asupra mărimii
populației este semnificativ. Un exemplu relevant este Romania. Datele Institutului Națio nal de Statistică
arată că, în perioada 1990 -2013, aproape 480.000 de români au emigrat definitiv.

Migrația este unul dintre cele mai vechi fenomene colective care presupune deplasarea populației de
pe un teritoriu pe altul determinată de factori politici, sociali, economici , dar și naturali. Componentele
acesteia sunt imigrația și emigrația. Printre cauzele migrației se evidențiază: izbuncirea războaielor, sărăcia,
corupția politică, lipsa locurilor de muncă, lipsa diferitelor drepturi și libertăț i, dezastrele natura le,intoleranța
religioasă etc.

Migrația nu reprezintă un fenomen nou, ea existând dintotdeauna în diferite forme de manifestare. Cu
toate acestea, în România s -a dezvoltat cu precădere dupa anul 1989, odată cu dispariția regimului c omunist.
La nivel macroeconomic, migrația conduce la destabilizarea pieței de muncă, prin crearea fie a unui
excedent în anumite zone, fie la deficitul forței de muncă, în anumite sectoare, pe anumite perioade și în
anumite zone. Excedentul forței de muncă într-un sector poate fi privit drept un fenomen agresiv de către
populația nativă.
Emigrația reprezintă acțiunea de părăsire a ț ării natale, cu scopul stabilirii într-o altă țară sau regiune
definitiv sau temporar, aceasta fiind un factor de interes majo r pentru statul sursă și instituțiile sale. Interesul
statului este acut, î ntrucât acesta are nevoie de o cunoaștere cât mai precisă a populației care emigrează.
Populațiile hotărăsc să se mute în noile regiuni sau țări împreună cu toț i membrii familiei sp erând în gă sirea
unui trai mai bun, a unei p iețe a muncii mai dezvoltate, câ t și a unui climat prietenos. De -a lungul timpu lui,
numeroși emigranți s -au reî ntors în țările de origine după ce au reușit să își îmbunătățească considerabil situația
financiară în țările de adopție, însă plecarea acestora din țara mamă poate produce decalaje demografice
serioase la nivelul economiei statului. Pierre George distinge patru categorii de emigranți și anume: emigrantul
care își manifestă dorința de a -și schimba țara ș i, în final, naționalitatea; muncitorul străin care este un emigrant
temporar; persoanele expluzate, repatriate, t ransferate și refugiații care au optat pentru părăsirea țării lor. În
majoritatea cazurilor, emigranții se mută în state care se deosebesc pro fund de țările natale prin tradițiile
culturale, religioase sau economice, încercând să -și păstreze cultura, tradiția sau limba pe care de cele mai
multe ori le transmit urmaș ilor. Conflictul dintre cultura nativă și cea a țării de adopție poate crea contr aste
sociale care pot conduce la neînțelegerea sistemelor sociale de către noii veniți pe lume.
Imigrația reprezintă acțiunea de a veni dintr -o țară, într -un stat sau regiune în care indivizii nu sunt
nativi, cu scopul de a se stabili în special pentru o p erioadă permanentă de timp. Imigrația este o urmare a unor
factori precum: prosperitatea economică, motivele politice, motivele familiale (de ex: reunificarea acesteia),
de a scăpa de un conflict sau dezastru natural, sau pur și simpla dorința de a își sch imba mediul de viață.
Imigrația este un factor de luat în seamă, întrucât ponderea celor care doresc să vină în statul de destinație
provine din țări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Aceștia acced, în general, din aceleași motive pentru
care cetățe nii proprii pleacă în străinătate. Străinii care migrează generează o serie de efecte pozitive dar și
negativ e cu repercusiuni atâ t asupra lor cât și a populației locale. Imigrația reprezintă un fenomen relativ nou
pentru societatea românească care a cunos cut o mai mare amploare cu precădere în ultimul deceniu, în special
în perioadele de creștere economică, în contextul aderării în Uniunea Europeană și drept consecință a

politicilor naționale în domeniul educației. Marea parte a străinilor, preponderent bă rbați, se află în România
cu scopul de a desfășura activități comerciale, având avantajul unei legislații permisive și favorabile
investițiilor străine și deschiderii de afaceri.
Fenomenul de schimbare a reședinței obișnuite în altă țară decât Romania pentru o perioadă de cel
puțin 12 luni a atins un nivelul maxim în anul 2007, anul aderării României la UE. Ulterior fenomenul a scăzut
în intensitate, scădere reprezentată și prin modificarea condițiilor economico ‐sociale din statele membr e UE
dezvoltate ca efect al crizei financiare mondiale declanșate în 2008. Num ărul imigranților care și‐au schimbat
reședința obișnuită a înregistrat valori aproximativ constante în p erioada 2003 ‐2007, după care s -a
înregistrat o ușoară creștere a acestora .

Cele două județe supuse analizei sunt Cluj și Vaslui, acestea se deosebesc prin nivelul de dezvoltare
economică, fapt care va genera deosebiri la nivelul sporului natural și a migrației, prezentate pe larg în partea
a doua a proiectului.
Județul Cluj reprezintă un pol al dezvoltării economice a României și un magnet pentru forța de muncă ,
cu o populație de 699.898 în 2014 și o durată medie de viață de 76,68 ani. Potrivit Ziarului Finaciar, acest
județ „are una dintre cele mai bune rate de angajare a populației stabile, salariul mediu net este cu 5% mai
mare decât media la nivel național, iar rata șomajului este printre cele mai scăzute rate din țară ”. Sporul natural
înregistrat în anul 2014 este de -1,8.
Județul Vaslui este unul dintre județele cu ce a mai mare concentrare de populație rurală cu nivel redus
de educație. Populația acestuia măsura 479.815 persoane în 2016 , durata medie de viață era de 74,62 ani în
2014, iar sporul natural de -3,4. În cadrul p roiectul ui editorial „Economia județelor la ra port“ , realizat de Ziarul
Financiar, Adrian Porumb oiu, arbitru român și economist, susținea că „Vasluiul este depopulat. Oamenii au
plecat la muncă în Spania sau Italia (…). Forța de muncă este la fel de ieftină sau de scumpă ca peste tot în
România. Îns ă nu prea mai sunt locuitori. Dacă înainte de ’89 în orașul Vaslui locuiau 100.000 de oameni,
acum dacă mai sunt 45.000“ .