Analiza Pragului de Rentabilitate Si Evaluarea Riscului de Exploatare

Economie

Analiza Pragului de Rentabilitate Si Evaluarea Riscului de Exploatare

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins:

Introducere

Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a “stării de sănătate financiară” a întreprinderii, la momentul realizării situațiilor financiare. Analiza echilibrului financiar este o modalitate de tratare a informației care oferă managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare.

Analiza financiară folosește instrumente și mijloace specifice pentru aprecierea situației financiare a întreprinderii pentru a adopta decizii coerente de gestiune, urmărește diagnosticarea situației financiare pentru fundamentarea politicii economico-financiare și a strategiei întreprinderii. Analiza financiară a întreprinderii este considerată prima fază a gestiunii financiare, fiind necesară în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor întreprinderii, în evaluarea rentabilității și riscurilor, în studiul fluxurilor financiare, în studiul proiectelor de investiții și în elaborarea prognozelor.

Lucrarea “Analiza pragului de rentabilitate și evaluarea riscului de exploatare la SC Killer SRL” este o sinteză în care am ilustrat atât aspecte teoretice ale analizei rentabilității, pragului de rentabilitate precum și riscului de exploatare cât și aspecte concrete, practice având drept subiect de analiză, Societatea Comercială Killer SRL. Abordarea aleasă este de a accelera întelegerea proceselor premargătoare analizei financiare precum și a procesului în sine, pe un exemplu concret. Prin modul în care a fost concepută, lucrarea subliniază în primul capitol “Aspecte teoretice privind pragul de rentabilitate și evaluarea riscului de exploatare” bazele teoretice ale analizei financiare ale întreprinderi explicând într-o manieră inteligibilă care sunt relațile care stau la baza acestui proces. În al doilea capitol “Prezentarea Societății Comerciale Killer SRL” este facută o prezentare a întreprinderii privind descrierea activității, obiectivele strategice, resursele umane, strategiile de piață, sistemul organizațional precum și organizarea compartimentului financiar-contabil. Al treilea capitol “Analiza pragului de rentabilitate și evaluarea riscului de exploatare la SC Killer SRL” am calculat și interpretat ratele care vizează rentabilitate, riscurile activității economice, de exploatare sau de faliment a întreprinderii.

În prezenta lucrare am încercat să analizez și evidențiez cât mai cuprinzător maniera în care întreprinderea își desfășoară activitatea și care este rezulatul analizei rentabilității economice, financiare sau comerciale si al evaluării riscurilor de faliment sau de exploatare.

Cap. 1 Aspecte teoretice privind pragul de rentabilitate și evaluarea riscului de exploatare

1.1 Importanța si necesitatea analizei financiare a întreprinderii

Analiza financiară este un studiu metodic al situației și evoluției unei întreprinderi privind structura sa financiară și rentabilitatea, pornind de la bilanț, contul de rezultat și de la toate celelalte informații oferite de întreprindere.

Analiza financiară este un sistem de tratare a informației apt să ofere managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare. Aceasta nu se limitează numai la date financiare, dar integrează date economice și bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare necesare elaborării previziunilor.

Evoluția analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerințelor diverșilor utilizatori în funcție de aspectele specifice domeniului de interes.

Principalii utilizatori ai analizei situațiilor financiare sunt: gestionarii, acționarii actuali si potențiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiștii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit, achiziția totală sau parțială a întreprinderii.

Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticul financiar, parte distinctă a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcțiunea financiar-contabilă a întreprinderii.

Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este dată de contabilitatea generală, care oferă informațiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză (conturi anuale) – Situațiile financiare anuale – ce se bazează pe un suport ce răspunde exigențelor reglementărilor românești armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. și cu Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS 1), O.M.F.P. 1752/2005, care cuprinde următoarele documente:

Bilanțul;

Contul de profit și pierdere;

Situația modificării capitalurilor proprii;

Situația fluxurilor de trezorerie (numerar);

Politici contabile și note explicative.

Obiectivul situațiilor financiare este furnizarea de informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii în exercițiul financiar încheiat și se prezintă în raportul anual, alături de raportul administratorilor și raportul auditorilor financiari.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză care “fotografiază” situația patrimonială și financiară a unei întreprinderi. Bilanțul reflectă poziția financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informații esențiale despre capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar și echivalente de numerar și despre necesitățile viitoare de resurse.

Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel sau în listă, cheltuielile și veniturile exercițiului structurate pe categorii (exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold a rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activități.

Contul de profit și pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux, acesta reflectă performanța întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permițând să se stabilească gradul de eficiență în utilizarea de noi resurse.

Altfel spus, contul de profit și pierdere reflectă performanța întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente, permițând astfel să se stabilească gradul de eficiență în utilizarea de noi resurse.

1.2 Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Contul de rezultat al exercițiului furnizează date care pot fi analizate pentru a obține indicatori necesari gestiunii, prin amenajarea Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune (Cascada SIG).

Soldurile permit evidențierea legăturii dintre funcțiunea de exploatare și funcțiunea financiară a întreprinderii și sunt împărțite în două categorii: SIG – activitate și SIG – rentabilitate.

Din punctul de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de gestiune caracteristice exploatării sunt indicatorii valorici ai producției și comercializării:

1) Cifra de afaceri (CA) exprimă volumul afacerilor realizate cu terții cu ocazia activității curente a întreprinderii și se determină cu ajutorul relației:

CA =Vânzări de mărfuri (activitate comercială + prestări servicii)(Vmf)+ Producția vândută (activitatea industrială) (Pv).

2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin activitatea de comercializare (produse și mărfuri cumpărate și revândute), este un element al valorii adăugate și se determină cu ajutorul relației:

Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Chmf).

3) Producția exercițiului (Pex) cuprinde bunurile și serviciile produse de întreprindere în cursul exercițiului, indiferent de destinație, fiind egal cu suma:

Pex = Producția vândută (Pv) + Producția stocată (±ΔS) + Producțiaimobilizată (Pi).

4) Valoarea adăugată (Vad) exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria activitate și se calculează cu relația:

Vad = Marja comercială (Mc) + Producția exercițiului (Pex) –Consumurile intermediare (Ci).

Contul de profit și pierdere permite evaluarea performanțelor întreprinderii, prin stabilirea conexiunii între soldurile intermediare de activitate economică și fluxul de rezultate, având ca punct de plecare valoarea adăugată.

5) Excedentul brut (Insuficiența) de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a genera și conserva fonduri în condiții de funcționare, fiind independent de politica financiară, fiscală și în domeniul amortizării; se calculează cu ajutorul relației:

EBE = Valoarea adăugată (Vad) + Subvenții de exploatare (Sbv) – Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I+Tx) – Cheltuieli cu personalul (Chp).

6) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanța comercială și industrială a întreprinderii, fiind independent de politica financiară și fiscală, dar ține cont de amortizare și provizioane; se determină cu relația:

Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare (Ave) – Amortizări și provizioane – Alte cheltuieli de exploatare.

Acest rezultat mai poate fi determinat și prin diferența: Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare.

7) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde elemente de fluxuri financiare și elemente ce corespund riscurilor atașate, fiind intermediar între rezultatul de exploatare și rezultatul curent:

Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare.

8) Rezultatul curent (Rcrt) ține cont de politica de finanțare a întreprinderii, nu este influențat de elemente extraordinare sau fiscale pure și este egal cu suma:

Rcrt = Rexp+ Rfin.= Rexp +(Venituri financiare – Cheltuieli financiare).

9) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobișnuită a întreprinderii, nefiind legat de activitatea curentă și se determină ca diferență:

Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare.

10) Rezultatul brut al exercițiului (Rbr) constituie soldul rezidual între veniturile totale și cheltuielile totale și se determină ca diferență:

Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.

11) Rezultatul net al exercițiului (Rnet) constituie soldul final după aplicarea cotei procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relației:

Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr (1 – i).

Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parțial distribuit (participare salariați la profit, dividende acționari) sau reinvestit (pentru mărirea capitalurilor proprii prin autofinanțare)

1.3 Capacitatea de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare (CAF), mai este numită și marjă brută de autofinanțare care se obține ca o diferență între fluxurile de intrare și fluxurile de ieșire generate de operațiunile curente de gestiune care lasă la dispoziția întreprinderii resurse proprii ce rămân disponibile pentru finanțarea diverselor necesități: rezultatul exercițiului după impozitare și cheltuielile care nu au antrenat plăți (amortizări, provizioane), după deducerea sumelor corespunzătoare participării salariaților la profit acordate în condițiile legii.

Capacitatea de autofinanțare se poate determina prin două metode:

1) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatării (EBE):

CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (Cheltuieli cu despăgubiri, donații, activele cedate) + Venituri financiare – Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare –Impozitul pe profit.

Această metodă pune în evidență originea capacității de autofinanțare, corectând excedentul brut de exploatare cu veniturile și cheltuielile care sunt la originea fluxurilor de trezorerie.

2) Prin metoda aditivă, pornind de la rezultatul net al exercițiului (Rnet):

CAF = Rnet + Amortizări și provizioane pt. deprecierea imobilizărilor corporale și necorporale + AjustRnet) constituie soldul final după aplicarea cotei procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relației:

Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr (1 – i).

Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parțial distribuit (participare salariați la profit, dividende acționari) sau reinvestit (pentru mărirea capitalurilor proprii prin autofinanțare)

1.3 Capacitatea de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare (CAF), mai este numită și marjă brută de autofinanțare care se obține ca o diferență între fluxurile de intrare și fluxurile de ieșire generate de operațiunile curente de gestiune care lasă la dispoziția întreprinderii resurse proprii ce rămân disponibile pentru finanțarea diverselor necesități: rezultatul exercițiului după impozitare și cheltuielile care nu au antrenat plăți (amortizări, provizioane), după deducerea sumelor corespunzătoare participării salariaților la profit acordate în condițiile legii.

Capacitatea de autofinanțare se poate determina prin două metode:

1) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatării (EBE):

CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (Cheltuieli cu despăgubiri, donații, activele cedate) + Venituri financiare – Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare –Impozitul pe profit.

Această metodă pune în evidență originea capacității de autofinanțare, corectând excedentul brut de exploatare cu veniturile și cheltuielile care sunt la originea fluxurilor de trezorerie.

2) Prin metoda aditivă, pornind de la rezultatul net al exercițiului (Rnet):

CAF = Rnet + Amortizări și provizioane pt. deprecierea imobilizărilor corporale și necorporale + Ajustarea valorii activelor circulante + Ajustări privind provizioanele

Această metodă informează asupra utilizării capacității de autofinanțare în mai multe scopuri: acoperirea pierderilor probabile și a riscurilor (provizioanelor); finanțarea creșterii (rezultatul pus în rezervă); remunerarea capitalului propriu (dividende) și rambursarea împrumuturilor.

1.4 Rentabilitatea si ratele de rentabilitate

1.4.1 Rentabilitatea

Rentabilitatea este categoria economică prin care se exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflectă performanța acesteia. Obiectivul principal al întreprinderii este atât mărirea averii participanților la viața întreprinderii (acționari, salariați, creditori, stat), cât și creșterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiționată de desfășurarea unei activități rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producție și a capitalurilor utilizate, indiferent de proveniență.

Analiza rentabilității se realizeză pe baza datelor din Contul de Profit și pierdere, situație financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăției plecând de la ansamblul cheltuielilor și veniturilor.

Structurarea contului de profit și pierdere sub formă tabelară permite determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri:

Debit Contul de profit și pierdere Credit

Reglementările contabile românești armonizate preferă formatul contului de profit și pierdere după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului din exploatare cere detalierea rezultatului și după destinație.

Ratele de rentabilitate evidențiază caracteristicile economice și financiare ale iîntreprinderilor, permițând astfel compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora. Ratele de rentabilitate se determină ca raport dintre efectele economice și financiare realizate și eforturile depuse pentru obșinerea lor. Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obtinuțe în raport cu activitatea întreprinderii și a mijloacelor economice sau financiare.

Rentabilitatea întreprinderii poate fi anlizată prin 3 categorii de rate:

Rate de rentabilitate comercială;

Rate de rentabilitate economică;

Rate de rentabilitate financiară.

1.4.2 Ratele de rentabilitate comercială

Ratele de rentabilitate comercială sau mai sunt numite și ratele marjelor beneficiare care apreciază randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatului.

Exită următoarele categorii de rate comerciale:

Rata marjei comeciale utilizată de întreprinderile cu activitate comercială și este data de relația :

Rata marjei comerciale=;

Aceasta rată evidențiază strategia comercială a întreprinderii analizate. Astfel o rată a marjei comerciale influiențează piața și politica prețurilor de vânzare. O rată în creștere și o CA scăzută indică faptul că întreprinderea încearcă să-și mențină marjele promovând o politica de prețuri înalte. Dacă rata marjei comercialae este în scădere însoțită de o creștere puternică a vânzărilor (CA) arată faptul ca întreprinderea preferă reducerea prețurilor de vânzare cu scopul de a câștiga un nou segment de piață. Creșterea ratei marjei comerciale împreună cu creșterea CA relevă o situație favorabilă întreprinderii, datorită punerii în vânzare de produse cu performanțe superioare sau ocuparea pe piață a unei poziții concurențiale forte.

Rata marjei brute de exploatare măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare independent de politica financiară, politica de investiții, de incidența fiscalității și a elementelor excepționale; este data de relația:

Valoarea ridicată a acestei rate reflectă posibilitatea financiară de înoire rapidă a echipamentelor întreprinderilor.

Rata marjei nete exprimă eficența globală a întreprinderii, implicit capacitatea sa de a realiza profit și a rezista concurenței, este definită de relația:

Rata marjei nete=

Rata marjei nete de exploatare sau rata exploatării pune iîn evidență eficiența activității de exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ si comercial:

Rata marjei nete de exploatare= ;

Rata marjei brute de autofinațare măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea sau remunerarea acționarilor săi. Este data de relația: Rata marjei brute de autofinațare=

Rata marjei asupra valorii adăugate măsoară raportul procentual dintre rezutatul brut de care dispune întreprinderea dupa deducerea cheltuielilor de exploatare

Rata majei asupra valorii adăugate=

1.4.3 Ratele de rentabilitate economica

Ratele de rentabilitate economică exprimă capacitatea activului economic (activ imobilizat brut + NFRE) de a degaja un surplus și de a asigura remunerarea aportorilor de fonduri – acționari și creditori – care asigură finanțarea.

a) ,

Rată de rentabilitate economică brută permite aprecierea performanței exploatării (industrială și comercială) și facilitează comparații intrasectoriale.

Evoluția în timp a acestei rate arată creșterea, stagnarea sau scăderea eficacității întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare și provizioane.

b) Rata economică brută este defintă de relația: .

Acest raport poate fi introdus într-un lanț de rate echivalent cu noțiunea de ROA (return on assets), care este o rată a rentabilității investițiilor:

c) Rata economică netă este defintă de relația:

Rentabilitatea economică trebuie să fie mai mare de 25% pentru ca întreprinderea să fie într-o situație favorabilă. Rata rentabilității economice are două dimensiuni și anume: una pentru remunerarea capitalurilor investite cel puțin la nivelul ratei minime de randament din economia națională, iar cealaltă pentru remunerarea riscului economic și financiar pe care și l-au asumat posesorii capitalurilor puse la dispoziția întreprinderii.

1.4.4 Ratele de rentabilitate financiară

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii degajate în activitatea sa.

Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al acționarilor unei întreprinderi, exprimat prin rata de remunerare a investiției de capital făcută de aceștia, în procurarea acțiunilor ei sau a reinvestirii totale sau parțiale a profiturilor ce le revin de drept. Ratele de rentabilitatea financiară a întreprinderii poate fi exprimate astfel:

Rata de rentabilitate financiara neta=

Rata de rentabilitate financiara înainte de impozit= ;

Randamentul capitalurilor proprii:

1.5 Riscul de faliment (insolvabilitate)

Influența structurii financiare asupra indicatorilor de rezultat se studiază cu ajutorul unui model simplu, cunoscut sub numele de modelul efectului de levier financiar, care facilitează analiza corelației dintre gradul de îndatorare al unei întreprinderi și capacitatea sa de a remunera capitalul propriu prin intermediul ratei rentabilității financiare. Astfel, efectul de levier pune în evidență creșterea sau descreșterea ratei de remunerare a capitalului propriu (rata rentabilității financiare), ca urmare a influenței costurilor fixe formate, în principal, din costul îndatorării. sau

Un obiectiv major al diagnosticului financiar în aprecierea stării de sănătate financiară a întreprinderii îl constituie evaluarea riscurilor ce îi însoțesc activitatea, din care unele semnalează fragilitatea (vulnerabilitatea), iar altele prefigurează falimentul (insolvabilitatea) ce amenință supraviețuirea (perenitatea).

Riscul de exploatare este legat de prezența cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor de exploatare, se apreciază pe baza coeficientului levierului de exploatare și măsoară sensibilitatea rezultatului exploatării la variația vânzărilor.

Riscul financiar decurge din prezența cheltuielilor ce remunerează datoriile, se apreciază prin coeficientul levierului financiar și măsoară sensibilitatea rezultatului curent la variația rezultatului din exploatare.

Cumularea riscului economic cu riscul financiar prin intermediul coeficientului levierului total permite evaluarea riscului global – economic și financiar – cu atât mai ridicat cu cât cheltuielile legate de amortizare și dobânzi dețin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor.

Există mai multe modele de calcul al riscului de faliment însă cele mai imporante despre care vom vorbi sunt: Altman și Conan-Holder.

Modelul Altman a fost elaborat în anul 1968 în SUA, fiind prima funcție-scor care a permis anticiparea a 75 % din falimente cu 2 ani înaintea producerii lor.

Modelul este aplicabil în special întreprinderilor cotate la Bursa de valori, funcția-scor (Z) comportă 5 variabile (rate) și este definită de următoare relație:

Z = 1,2R1 + 1,4R2 + 3,3R3 + 0,6R4 + 0,999R5,

în care:

exprimă ponderea capitalului circulant în totalul activelor, măsoară flexibilitatea întreprinderii și folosirea eficientă a capitalului circulant;

măsoară capacitatea de finanțare internă;

măsoară randamentul activelor;

măsoară independența (autonomia) financiară;

măsoară viteza de rotație a activelor (numărul de rotații).

Vulnerabilitatea întreprinderii în funcție de scor se apreciază astfel:

Modelul Conan-Holder a fost elaborat în anul 1978 pe un eșantion de 190 întreprinderi mici și mijlocii, din care jumătate au falimentat în anii1970-1975.

Funcția-scor cuprinde 5 variabile (rate) și se prezintă astfel:

Z = 0,24R1 + 0,22R2 + 0,16R3 – 0,87R4 – 0,1R5 ,

în care:

; ;

;

; .

Vulnerabilitatea întreprinderii în funcție de scorul realizat se apreciază după următoarea grilă de evaluare:

Tabelul 1

Modelul Centralei Bilanțurilor a Băncii Franței a fost elaborat pe baza a 3000 întreprinderi industriale cu 3 ani înaintea falimentului, în perioada 1975-1980.

Modelul prezice riscul de faliment pentru un orizont de 3 ani, operează cu un număr de 8 variabile (rate) și măsoară gradul de similitudine al întreprinderii cu cele normale sau aflate în pragul falimentului

1.6 Pragul de rentabilitate

Indiferent de obiectivele vizate de utilizatorii diagnosticului financiar, există o bază comună a relației rentabilitate – risc, în sensul că rentabilitatea este un indicator de performanță al întreprinderii, indiferent de natura acesteia.

Noțiunea de risc nu are semnificație decât atunci când se prezintă viitorul și se încearcă estimarea fluctuațiilor ratei rentabilității în elaborarea de previziuni.

Pentru estimarea riscului de exploatare și a riscului financiar, practica afacerilor utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de: pragul de rentabilitate o metodă de analiză previzională care permite stabilirea condițiilor necesare realizării echilibrului microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort).

Este o metodă grafică de reprezentare a elementelor care prin diferență dau beneficiul: pe abscisă se reprezintă volumul producției vândute (q), iar pe ordonată, cifra de afaceri (CA), costurile totale (CT), fixe (Cf) și variabile (Cv).

Metoda este aplicabilă în cazul unei producții omogene sau pe produs, după repartizarea cheltuielilor și pleacă de la ipoteza liniarității costurilor și cifrei de afaceri (Figura 1).

Realizarea echilibrului în aceste condiții presupune egalitatea:

B = CA – CT = q ∙ p – (Cf + q ∙ v) = q(p – v) – Cf,

care poate fi restrânsă la egalitatea:

B + Cf = Mcv,

în care:

q = Volumul fizic al vânzărilor;

p = Prețul de vânzare;

v = Cheltuieli variabile pe unitate de produs;

p – v = mcv = Marja unitară a costurilor variabile;

q (p – v) = Mcv = Marja totală a costurilor variabile;

Cf = Costurile fixe.

Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al vânzărilor sau volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri) echilibrează cheltuielile, rezultatul fiind egal cu zero (B = 0) numit și punctul mort.

Diagrama pragului de rentabilitate în condiții de liniaritate a cifrei de afaceri și a costurilor variabile, este utilizată în următoarele scopuri:

Stabilirea condițiilor necesare recuperării cheltuielilor din venituri fără profit, la punctul mort (B = 0), când din egalitatea:

qcritic (p – v) = Cf, rezultă următoarele valori critice:

a) Volumul critic al vânzărilor: (unități fizice);

b) Cifra de afaceri critică: (unittăți monetare).

Determinarea condițiilor necesare realizării unui beneficiu (B0), când din ecuația de echilibru: CA = Cf + Cv + B0 rezultă următoarele valori:

a) Volumul vânzărilor: (unități fizice);

b) Cifra de afaceri: (unități monetare);

Determinarea marjei de securitate (Ms), care să permită desfășurarea unei activități în condiții de siguranță, în două variante:

a) Ms = qv – qcritic (unități fizice);

b) Ms = CA – CAcritică (unități monetare).

Determinarea intervalului de siguranță (Is) oferit de vânzările efectuate în două variante:

a) (%);

b) (%)

Calculul indicelui de rentabilitate care măsoară marja de securitate în procente din cifra de afaceri, sau sporul de eficiență (Se), în două variante:

a) (%); b) (%).

Pentru evitarea riscului de exploatare maxim în zona punctului mort, se consideră necesară o marjă de securitate de 10 – 20 % peste cifra de afaceri critică.

1.7 Riscul de exploatare

Riscul de exploatare (economic) decurge din fluctuațiile rezultatului exploatării în funcție de poziția față de pragul de rentabilitate (punctul mort) și de structura costurilor de exploatare (în fixe și variabile).

1.7.1 Evaluarea riscului de exploatare

Aprecierea și evaluarea riscului de exploatare se poate realiza pe baza coeficientului levierului de exploatare (CLE).

Pentru un nivel dat al producției, CLE și implicit riscul de exploatare, este cu atât mai mare cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari:

Pe plan financiar rezultă că, dacă o întreprindere are un coeficient al levierului de exploatare ridicat, schimbări mici ale vânzărilor vor avea consecințe majore asupra rezultatului exploatării: acesta crește mult la creșterea vânzărilor, dar scade la fel de mult la reducerea acestora; acesta este riscul de exploatare asumat de întreprindere, care depinde de cuantumul cheltuielilor fixe.

Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat, întreprinderea trebuie să-și variabilizeze cheltuielile fixe, recurgând la reducerea stocurilor și la dezinvestire.

Fluctuațiile rezultatului exploatării care traduc riscul economic depind de: cifra de afaceri, ponderea cheltuielilor fixe și proximitatea de punctul mort.

1.7.2 Evalurea riscului financiar

Riscul financiar, sau de capital, privește structura financiară și depinde de modul de finanțare a activității: dacă aceasta este finanțată exclusiv din capitaluri proprii, nu comportă nici un risc financiar. Riscul financiar apare în cazul finanțării din surse împrumutate care implică cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor (dobânzi) care influențează rentabilitatea întreprinderii.

1) Riscul financiar este inexistent sau nesemnificativ în următoarele situații:

, la punctul mort (Rexp = 0);

În acest caz rezutatul net atinge maximul, deoarece .

b) , la finanțarea din capitaluri proprii (Chfin = 0):

În acest caz, rezultatul net evoluează echiproporțional cu rezultatul din exploatare (IRnet = IRexp).

2) Riscul financiar maxim (ce tinde la infinit):

→ ∞, în cazul finanțării din împrumuturi însemnate purtătoare de dobânzi care pot absorbi rezultatul din exploatare (Ch fin → Rexp).

În cazul unor cheltuieli financiare echivalente dobânzilor la împrumuturi la care se adaugă ratele scadente pentru rambursarea împrumuturilor coeficientul levierului financiar poate lua valori negative ce prefigurează riscul de insolvabilitate (faliment).

Pentru limitarea efectului cheltuielilor financiare prin intermediul coeficientului de levier financiar se are în vedere restabilirea unui echilibru microeconomic care să permită acoperirea cheltuielilor financiare pe lîngă cheltuielile fixe, ceea ce impune majorarea pragului de rentabilitate (valori critice) prin determinarea unui prag de rentabilitate global mai mare:

; .

Importanța coeficientului de levier financiar în gestiunea financiară curentă și previzională decurge din faptul că rezultatul net este sensibil la gradul de îndatorare și el condiționează mărimea beneficiului și dividendelor pe acțiune, interesante pentru acționari precum și autofinanțarea întreprinderii, care îi potențează capitalurile proprii.

1.7.3 Evaluarea riscului total (global)

Riscul total (economic- financiar) cumulează riscul economic cu riscul financiar, caracterizează riscul activității economice și financiare și se evaluează cu ajutorul coeficientului levierului total (CLT), fiind calculat prin produsul:

CLT = CLE · CLF sau prin relatia:

Riscul total este inexistent când rezultatul exploatării este maxim (p = v) și maxim în cazul cheltuielilor financiare care îl anulează (Rexp = Chfin).

Cap. 2 Prezentarea Societății Comerciale Killer SRL

2.1 Descrierea generală a scocietății

S.C. Killer S.R.L a luat ființă la data de 12 aprilie 1995 când a fost înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului Suceava, în conformitate cu legea 31/1990 având forma juridică de societate cu răspundere limitată.

Societatea are sediul social pe drumul județean Radăuți-Putna la marginea orașului Horodnicul de Jos, nr. 2 B, județul Suceava.

Compania S.C. Killer S.R.L este o societate cu capital integral privat românesc ce are ca obiect principal de activitate conform codului CAEN 1013 « Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre) » .

Capitalul social al societății a crescut treptat ajungând în prezent la 77 710 lei.

Compania S.C. Killer S.R.L a evoluat vizibil, dacă la început pleca de la o producție de circa 500 kg/zi acoperită prin câteva sortimente, astazi a ajuns la o producție de circa 10 tone/zi, diversificând și acoperind întreaga gamă de produse preparate din carne.

S.C. Killer S.R.L a beneficiat de un program de modernizare și retehnologizare grație unui program SAPARD finalizat în august 2006, prin care au fost extinse și modernizate atât spațiile de producție, au fost achiziționate noi utilaje și echipamente precum și spațiile de depozitare și desfacere.

În 2008 a fost finalizată o altă investiție ce constă într-o unitate de abatorizare utilată conform standardelor europene, unitatea având autorizare pentru comerț intracomunitar.

Compania S.C. Killer S.R.L are implementat sistemul de management integrat, managementul calității 9001:2008 și cel de siguranță alimentară 22000:2005 conform standardului HACCP.

Deși este o companie de marime mijlocie, aceasta dorește să se dezvolte ca o companie puternică, bine ancorată în societatea prezentă și viitoare.

2.2 Tendințele de dezvoltare ale S.C. Killer S.R.L

Tendințele existente ale activități desfăsurate în cadrul acestei organizații sunt de creștere calitativ și cantitativ a producției și serviciilor oferite diversilor clienți, de instruire, formare, exploatare folosirea unui personal calificat desfăsurării activităților în totalitatea sectoarelor (departamentelor) atât cele de producție, prestări servicii, cât si cele administrative și mai ales manageriale (care este cel mai fragil din punct de vedere al eficienței deciziilor/soluțiilor luate la nivelul întreprinderii).

În raport cu beneficiari produselor firmei S.C. Killer S.R.L se încercă anticiparea dorințelelor acestora, reacționând cu promtitudine la cerințele și nevoile exprimate și nu în ultimul rând încercă să răspundă cu calitate, performanță și prețuri competitive.

O altă tendință constă în promovarea firmei printr-o politică publicitată acerbă, creșterea popularității prin implicarea în sponsorizări dar și înlocuirea utilajelor deteriorate/ineficiente cu unele moderne, performante în vederea creșteri eficienței, profitabilități, etc.

O tendință esențială este înlaturarea concurenței (firme ce au același obiect de activitate și care încearcă cu încăpăținare să ocupe o mare parte din piață folosindu-se de diverse vicleșuguri ce încalcă etica și loialitatea concurențială), surclasarea lor printr-o prestație net superioară, menținera valorilor, calităților și chiar autodepasirea acestora printr-o preseverență accentuată.

2.3 Obiectivele strategice

Misiunea firmei S.C Killer S.R.L este de a deveni una din cele mai respectate și atractive companii din domeniul său de activitate, oferind un plus de valoare tuturor partenerilor.

Obiectivele stabilite de compania Killer sunt:

să asigure o poziție competitivă pe piață;

să diversifice portofoliul de clienți;

să fie percepuți ca un partener valoros și de încredere în comunitățile de afaceri dar si cele umane în care își desfășură activitatea;

să încheie parteneriate cu furnizori care să creeze valoare pentru clienții și pentru companie.

Obiectivele pe care această firmă a planificat să le îndeplinească sunt: dezvoltarea pieței în care își desfasoară activitatea și chiar o extindere geografică (vizând acoperirea unei suprafețe cât mai mari) ce implică și o extindere cantitativă a producției implicit o sporire a numărului de angajări, o diversificare a produselor, a pune în valoare capitalul uman prin inventivitatea și creativitatea.

Un alt obiectiv consta în folosirea eficientă a resurselor fizice și financiare. Folosirea unei forțe de muncă calificate, care sa nu fie suprasolicitată pentru a nu diminua randamentul activității, dar care, totodată, să nu conducă la utilizarea unui excedent de angajați calificați care ar atrage dupa sine o pierdere inutilă de resurse financiare.

O analizare și verificare prealabilă în ceea ce privește investiția în achiziționarea unor utilaje sau a altor firme, a dezvoltării și lărgirii unui segment al firmei, extinderea cu centre și în alte zone. O implementare incorectă a unui program de investiții viitoare, nejustificat din punct de vedere strategic ar putea produce grave dezechilibre la nivel financiar cu efecte invers proporționale cu cele asteptate.

Totalitatea decizilor luate de corpul managerial să ducă la o dezvoltare a firmei, la noi performanțe în domeniul decizional. Indiferent de rolul pe care trebuie să-l aibă managerul fie el interpersonal, decizional sau informațional, ei să conlucreze, să implementeze o politică (strategii) de promovare a serviciilor, a angajaților, implicit a firmei.

Performanțele angajaților acestei firme trebuie să atingă cote maxime. Aceștia trebuie stimulați în dorința de obținere a acestor performanțe, a autodepăsirii. Un alt obiectiv este acela de a asigura personalului firmei a unor condiții lipsite de stres, cu o motivare permanentă a dezvoltări creativității și calităților acestora, dezvoltarea loialității față de firmă, colegi; adică a unor norme etice (cum ar fi etica normativă, a rezultatelor, a contractului civil și chiar o etică a relațiilor de afaceri).

Un alt obiectiv este acela de îndeplinirea a responsabilităților publice prin a-și onora totalitatea contractelor contractelor semnate, prin plata la timp la bugetele de stat a dărilor, contribuțiilor și a taxelor, etc.

2.4 Cifra de afaceri și produsele/ serviciile principale

În ultimi 3 ani S.C. Killer S.R.L a obținut o cifra de afaceri de peste 50 milioane lei ceea ce caracterizează societatea ca fiind una care excelează la capitolul producție, investiții profitabile, comercializare/distibuție produse în raport cu competitorii săi de piață.

Evolutia cifrei de afaceri

Tabel 2

Produsele companiei

Produsele țărănești cu specific local/național, realizate prin metode clasice de producție (sărare uscată/umedă, cu afumare în celule tradiționale cu lemne și rumeguș de fag), fără injectare și adăugare de aditivi alimentary.

Muschi file natur, muschiuleț natur, carnați de casă, carnați cu piept împetit, tobă tărănească, caltabos, leber, rulada bucovineană, ruladă piept de porc, muschi țigănesc, pastramă de porc țărăneasca, cârnaciori de oaie, pastramă de oaie, pastramă de vită, jambon, cozonac de carne, slanină afumată, slanină cu boia.

Produse conservate prin sărare și afumate:

rasol afumat, costiță afumată, oase afumate, coaste afumate, picioare porc afumate;

Produse fierte și afumate:

cârnați: cârnați Debrețin, cârnați Trandafir, cârnați de porc, cârnați Harghita, cârnați Campion, Cabanos;

salamuri: salam București, salam Campion, salam cu Șuncă, salam de Casă, salam de porc, salam de Vară, salam Dumbrava, salam German, salam Țărănesc, salam Victoria;

Șunci și rulade:

șuncă de porc, șuncă de vită, șuncă de pui, șuncă Praga, șuncă Turist, șuncă York, ruladă din piept de pui, ruladă Strasbourg.

Specialități fierte și afumate:

mușchi file, ceafă afumată, piept afumat, șunculiță Țărănească, gușă, bacon, mușchi Montana, pastramă porc, pastramă Vită, pastramă pulpă pui;

Prospături:

parizer, parizer afumat, parizer de pui, parizer Țărănesc, cremwurști, cremwurști de pui, drob;

Semipreparate și produse pentru grătar:

carne tocată, carne preparată, pastă de mici, mici formați, cârnăciori proaspeți, hamburgeri, grilluri și marinate din carne de porc (cotlet, ceafă, pulpă) și de vită (antricot, vrăbioară, pulpă).

Compania S.C. Killer S.R.L dispune de distribuție directă conturată la nivel regional, acoperind județele Suceava, Botoșani, Iași, și parțial județul Neamț și Bacău iar de curând, din noimbrie 2013 a deschis un magazin în București.

S.C. Killer S.R.L dispune de o rețea de magazine proprii ce funcționează sub brand-ul „Killer” sau sub brand-ul „Produs în Bucovina”.

2.5 Resursele umane

Numărul persoanelor angajate în această întreprindere este în continuă creștere, actualmente firma ajunge la 145 de persoane angajate. Angajațiilor li se respectă toate drepturile prevăzute în Codul Muncii și le sunt platite la zi contribuțiile sociale către Bugetul asigurărilor sociale de stat, Bugetul asigurărilor pentru somaj și Fondul național pentru asigurări sociale de sănătate. Pentru că este o firmă respectabilă sunt prețuiți nu doar clienții ci mai ales angajații care sunt “emblema” firmei, cei fără de care firma nu ar putea obține nici un fel de performanțe (materiale și sociale).

Sistemul de salarizare în cadrul companiei S.C. Killer S.R.L se compune din următoarele elemente:

Salariul de încadrare/bază – stabilit în urma negocierilor colective sau individuale dintre patronat și salariați sau reprezentanții acestora, este echivalentul valoric al muncii prestate în intervalul de timp stabilit (norma întreagă de 8 ore, timp parțial de timp de lucru 6, 4, 2 ore) inserat în contractul de muncă și/sau “Registrul de evidență al salariaților”.

Sistemul de adaosuri la salarii și premii cuprinde: adaosul de acord, premii individuale acordate salariaților pentru realizări deosebite, cu ocazia sărbătorilor etc. Adaosurile și sporurile la salariu constituie partea variabilă a salariului și se acordă numai pentru: perfomanțe deosebite ale salariatului, munca prestată în condiții grele, rezultate importante pentru întreprindere, loialitate și stabilitate în muncă (vechime). Primele – reprezintă recompensele care se acordă ocazional la salariul de bază pentru performanțe deosebite individuale sau colective. Adaosurile la salarii și premiile reprezintă elemente accesorii ale salariului și se regăsesc în următoarele forme: adaos pentru rezultatele muncii în acord; premiile acordate din fondul de premiere (prime de vacantă, al treisprezecelea salariu etc.

Sporuri – reprezintă un supliment la salariu, care se acordă în raport cu diversitatea mare a condițiilor în care se desfășoara munca. De regulă, sporurile se acordă sub fromă de cote procentuale, aplicate asupra salariului de bază. Sporurile pot avea caracter permanent sau temporar și se clasifică astfel:

Sporul de vechime: se calculează în anii împliniți, iar sporul corespunzător se plătește lunar, cu începere din prima zi a lunii următoare aceleia în care s-a împlinit vechimea în muncă la tranșa respectivă. Nu se acordă retroactiv. Tranșele de vechime și procentele adoptate sunt următoarele:

Pentru o vechime de 3 – 5 ani, un spor de 5%;

Pentru o vechime de 5 – 10 ani, un spor de 10%;

Pentru o vechime de 10 – 15 ani, un spor de 15%;

Pentru o vechime de 15 – 20 ani, un spor de 20%;

Pentru o vechime de peste 20 ani , un spor de 25%.

Creșterea procentuală a sporului pe măsura creșterii vechimii umărește stimularea stabilității forței de muncă și prevenirea fluctuației

Sporul pentru ore suplimentare (și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale): 100% din salariu de bază până la 120 de ore/salariat/an și 50% pentru ce depășește 120 ore/salariat/an dacă orele suplimentare nu s-au compensat cu ore libere în următoarele 30 de zile de la efectuarea lor.

Alte drepturi de personal care se aplică la salariul brut sub forma unor indexări de salarii, a indemnizației pentru concediul de odihnă, a indemnizației pentru concediul de boală, ajutoare de deces, participarea la profitul obținut de unitate, tichete de masă.

2.6 Matricea SWOT și strategiile de piață la SC Killer SRL

Analiza SWOT prezintă o analiză a punctelor tari, slabe, a oportunităților și a amenințărilor existente la adresa întreprinderi. Aceasta analiză a fost creată cu scopul de a fi utilizată de întreprindere ca instrument de concepere a strategiilor.

Matricea SWOT Tabelul 3

Strategiile folosite pentru susținera obiectivelor și punctelor tari respectiv oportunităților precum și combaterea punctelor slabe și a amenințărilor ar fi următoarele:

Strategii generale(corporative)

Strategia de creștere prin concentrare printr-o:

Dezvoltarea pieței: constă în castigarea unei părți mai mari din piața curentă prin extinderea activități în noi zone geografice și prin adaugarea unor noi segmente de piață.

Dezvoltarea prosusului: constă în realizarea unor servicii și produse suplimentare celor existente.

Integrarea pe orizontală: constă în alipirea, asocierea, chiar o eventuală cumpărare a unei firme mai mici ce are același obiect de activitate; a căror produse și servicii sunt de calitate superioară/sau cel putin asemănatoare cu cele ale firmei noastre în vederea extinderii, dezvoltări clientelei, diversificări producției și multiplicări furnizorilor; acest plan este supus tratativelor de negociere.

Strategia de creștere prin integrare pe verticală prin :

Integrare în amonte: constă în pătrunderea în domenii de activitate prin care firma ar putea obține o creștere a calității materiilor prime și o reducere a costurilor acestora; acest lucrul realizându-se prin achizitionarea sau înființarea unei firme crescătoare de animale astfel având asigurată calitatea superioară a materiei prime și un cost mai redus pentru aceasta.

Integrarea în aval: constă în sporirea în mod direct a profiturilor realizate, respectiv o creștere a calității produsului final oferit consumatorului.

Strategii concurentiale (de afaceri) prin:

Strategia de dominare globală prin costuri reduse: se referă la aplicarea unor costuri reduse/ cel putin mai reduse decât a concurenței pentru serviciile și produsele oferite.

Strategia de diferențiere a produselor și serviciilor se poate realiza prin crearea unui renume în domeniu, un brand care sa fie asociat cu numele firmei, cu serviiciile oferite de aceasta, calitatea lor printr-o promovare ridicată (publicitate).

O corelație între obiective, matrice și strategii vizează prezentarea țintelor, scopurilor viitoare, a situației actuale cu bune si cu rele, precum s-a facut și ce ar trebui să se facă pentru valorificarea într-o manieră deosebită producția.

2.7 Sistemul de valori și sistemul organizațional

Sistemul de valori al firmei este alcatuit din totalitatea valorilor exprimând în general imaginea favorabilă a firmei prin care aceasta se remarcă.

Valorile firmei sunt alcatuite din următoarele elementele definitorii ce constau în:

respectarea clienților,

implicarea în afaceri atât conducătorilor cât și a personalui, clienților și furnizorilor,

informarea orice angajat are acces la toate informațiile de care are nevoie pentru desfăsurarea activității,

progresele angajațiilor si totodată a firmei nu există esecuri sau succese ci doar experiențe de învățare,

oferirea unor servicii de calitate clinților,

încrederea reciprocă între colaboratorii, comunicarea care trebuie sa fie mereu deschisă, sinceră care să ducă la finalitatea dorită,

asumarea tututor responsabilităților pentru consecințele propriilor decizii sau acțiunii,

comportament etic.

Denumirea firmei de « killer » vine din engleză și înseamană ucigaș/criminal. Iar sloganul firmei este« noi ucidem numai concurența ! » dovedește faptul că firma își dorește în principal să domine și să exceleze pe piața preparatelor din carne.

Sistemul organizatoric

Nivelul ierarhic reprezintă o altă componentă a structurii organizatorice și este alcătuit din totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate pe linii orizontale, la aceeași distanță față de managementul superior al organizației; nivelul ierarhic – reprezintă totalitatea compartimentelor de muncă din cadrul firmei.

Numărul nivelurilor ierarhice are o importanță deosebită pentru buna desfășurare a activității manageriale. Astfel, o diminuare a numărului de niveluri ierarhice are ca efect simplificarea și micșorarea circuitelor informaționale, creșterea operativității activităților, diminuarea posibilităților de deformare a informațiilor.

Factorii principali care influențează numărul de niveluri ierarhice a unei organizații sunt:

dimensiunea organizației, a entităților sale;

complexitatea activităților acesteia;

competența conducătorilor săi.

Ponderea ierarhicã (sau norma de conducere) reprezintã numãrul de persoane aflate în directa subordine a unui conducãtor.

Ea constituie o modalitate de ordonare a posturilor și funcțiilor în cadrul compartimentelor organizației. Dimensiunile ponderii ierarhice sunt influențate în special de:

tipul activităților desfășurate;

nivelul de pregătire și experiență profesională a titularilor de post;

gradul de motivare a personalului;

competența profesională a conducătorului;

numărul nivelurilor ierarhice (cu cât numărul nivelurilor ierarhice crește, cu atât ponderea ierarhică scade și invers).

Ponderea ierarhică înregistrează valori variabile, pe verticala structurii organizatorice crescând către nivelurile inferioare, iar pe orizontală, amplificându-se pe măsura trecerii de la compartimentele funcționale la cele operaționale.

Asigurarea unei ponderi ierarhice optime reprezintă unul dintre dezideratele importante ale unui management performant, deoarece o supradimensionare generează dificultăți în coordonarea și controlul activităților, în timp ce o subdimensionare conduce la un număr mare și nejustificat de posturi, și, în final, la o creștere a costului structurii organizatorice.

Administratoul are în subordine directorului general și departamentul tehnic. Directorul are la rândul său în subordine, departamentele: producție, calitate-vânzări, financiar-contabil, cercetare dezvoltare, mediu, resurse umane, IT, incierare, tehnic și echipa HACCP, care la rândul lor au subordonați.

Organigrama este de tip funcțional (fig.2) deoarece firma este de mărime mijlocie și prezintă o singura afacere. Acest tip permite centralizarea controlului strategic al rezultatelor, acumularea experienței și asocierea acesteia cu specializarea funcțională, simplifică recrutarea, perfecționarea și conducerea personalului din fiecare compartiment.

Tipul de piramidă este cel aplatizat iar ca avantaje se regăsesc: comunicațiile directe si adoptarea deciziilor foarte aproape de locul de implementare, deasemenea salariații sunt mai motivați, costurile cu managementul sunt scazute, informația este cât mai veridică.

Funcțiile – de conducere – cuprind sarcini și atribuții de coordonare a activității persoanelor subordonate. Cei ce dețin astfel de funcții au un grad mai mare de responsabilitate și autoritate.

Tipul de management practicat de SC Killer SRL este cel operativ pentru că utilizează perioade scurte de timp (lună, decadă, săptămână, zi, schimb) ține seama de cerințele de detaliu ale proceselor de execuție și de management.

Prin acest tip de management operativ, obiectivele generale și derivate sunt detaliate în obiective specifice și obiective individuale. Managementul operativ, în raport cu managementul anticipativ, este un management subordonat (condus).

FIG. 2 ORGANIGRAMA SC KILLER SRL

2.8 Departamentul financiar-contabil

Departamentul finaciar-contabil al societății S.C. Killer S.R.L este organizat conform prevederilor articolului 11 din Legea Contabilității nr. 82/1991 modificată și republicată.

Departamentul financiar-contabil: elaborează și fundamentează indicatorii financiari ai societății, reflectați de bugetul de venituri și cheltuieli, asigură organizarea și funcționarea normală a contabilității patrimoniale, asigură respectarea integrității patrimoniului societății și ia măsuri pentru întregirea lui, întocmește documentele de salarizare a personalului (fluturașii de salarii) și întocmește jurnalele conturilor.

Organizarea departamentului financiar-contabil este realizată în așa fel încât să acopere nevoile întregului grup. Directorul Economic este subordonat Directorului General și are în subordinea activitățile Departamentului Financiar – Contabil. Directorul economic este responsabil de organizarea și îndrumarea acțiunii de întocmire a dărilor de seamă statistice în domeniul financiar-contabil, a bilanțului contabil, a balanței de verificare și a altor situații informaționale specifice.

Departamentul dispune de serviciile a doi contabili coordonați de directorul economic.

Departamentul financiar-contabil intră în relație directă cu toate departamentele societății, relația fiind de colaborare cu acestea și subordonare cu departamentul de conducere.

Cap. 3 Analiza pragului de rentabilitate și evaluarea riscului de exploatare la SC Killer SRL

Contul de profit și pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux, acesta reflectă performanța întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permițând să se stabilească gradul de eficiență în utilizarea de noi resurse.

Contul de profit și pierdere în listă Tabelul 4

Contul de profit și pierdere reflectă performanța întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente, permițând astfel să se stabilească gradul de eficiență în utilizarea de noi resurse.

3.1 Analiza Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune

Contul de rezultat al exercițiului furnizează date care pot fi analizate pentru a obține indicatori necesari gestiunii, prin amenajarea Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune (Cascada SIG).

Soldurile permit evidențierea legăturii dintre funcțiunea de exploatare și funcțiunea financiară a întreprinderii și sunt împărțite în două categorii: SIG – activitate și SIG – rentabilitate.

Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune Tabelul 5

Interpretare:

1. Creșterea cifrei de afaceri nete de la un an la altul s-a datorat atât creșterii producției vândute, cât și a vânzărilor de mărfuri.

2. Creșterea producției exercițiului în cei trei ani consecutivi s-a datorat în special creșterii destocajului.

3. Creșterea valorii adăugate în anii 2010, 2011 și 2012 a fost consecința creșterii mai rapide a producției exercițiului în raport cu consumurile intermediare.

4. Creșterea Excedentului Brut din Exploatare de la an de an s-a datorat creșterii valorii adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul.

5. Rezultatului din Exploatare a crescut în 2010, apoi s-a diminuat puțin în 2011 urmând ca în 2012 să crească vizibil datorită creșterii mai lente sau mai rapide a sumei dintre excedentul brut din exploatare cu alte venituri din exploatare comparativ cu suma dintre amortizare și alte cheltuieli de exploatare.

6. Rezultatul financiar în 2010 a fost negativ datorită cheltuielilor financiare mai mari decât veniturile financiare. În 2011și 2012 avem un rezultat financiar pozitiv și în creștere având drept consecința creșterii veniturilor financiare și a reducerii cheltuielilor financiare.

7. Creșterea Rezultatului Curent a fost consecința reducerii în proporție mai mare a pierderii financiare comparativ cu scăderea rezultatului din exploatare .

8. Lipsa rezultatului extraordinar din anul 2010 s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu rezultatul brut, care a crescut ca urmare a creșterii mai rapide a veniturilor totale comparativ cu cheltuielile totale. În 2011 și 2012 rezultatul extraordinar este pozitiv și în scădere ca urmare a creșterii mai lente a cheltuieliilor în raport cu veniturile extraodinare.

9. Rezultatul net contabil al exercițiului a crescut în cei trei ani într-un ritm inferior creșterii rezultatului brut datorită creșterii mai rapide a impozitului pe profit.

3.2 Analiza capacității de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare (CAF), mai este numită și marjă brută de autofinanțare care se obține ca o diferență între fluxurile de intrare și fluxurile de ieșire generate de operațiunile curente de gestiune care lasă la dispoziția întreprinderii resurse proprii ce rămân disponibile pentru finanțarea diverselor necesități: rezultatul exercițiului după impozitare și cheltuielile care nu au antrenat plăți (amortizări, provizioane), după deducerea sumelor corespunzătoare participării salariaților la profit acordate în condițiile legii.

CAF =Capacitatea de autofinanțare se poate determina prin două metode:

1) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatării (EBE):

CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (Cheltuieli cu despăgubiri, donații, activele cedate) + Venituri financiare – Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare – Impozitul pe profit.

Această metodă pune în evidență originea capacității de autofinanțare, corectând excedentul brut de exploatare cu veniturile și cheltuielile care sunt la originea fluxurilor de trezorerie.

2) Prin metoda aditivă, pornind de la rezultatul net al exercițiului (Rnet):

CAF = Rnet + Amortizări și provizioane pt. deprecierea imobilizărilor corporale și necorporale + Ajustarea valorii activelor circulante + Ajustări privind provizioanele

Metoda fluxurilor sau deductivă

CAF 2010= 4215387-217588+127794+79072-94095-317042= 3793528

CAF 2011= 4942656+449919-650004+164035-78333-161-321844=4506268

CAF 2012= 7476192+78638-581698+178285-104601-10-536453= 6510353

Metoda aditivă:

CAF 2010= 1941956-217588+630007+1439153= 3793538

CAF 2011= 1957903+817664+2380705-650004=4506268

CAF 2012= 3107594+981315+2855754-581698+147388= 6510353

Interpretare:

Ambele metode utilizate pentru calculul Capacității de Autofinanțare arată creșterea acestui sold rezidual de flux cu 19 % , respectiv, 45 %.

Metoda fluxurilor reflectă faptul că la originea creșterii acesteia a stat majorarea excedentului brut de exploatare și diminuarea pierderii financiare.

Alte rezultate din exploatare au redus Capacitatea de Autofinanțare, ca urmare a depășirii altor venituri din exploatare de către cheltuielile aferente.

Metoda aditivă arată că această majorare s-a datorat atât creșterii rezultatului net, cât și creșterii amortizării și provizioanelor (ajustările imobilizărilor).

3.3 Analiza ratelor de rentanilitate

Rentabilitatea este categoria economică prin care se exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflectă performanța acesteia.

Analiza rentabilității se realizeză pe baza datelor din Contul de Profit și pierdere, situație financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăției plecând de la ansamblul cheltuielilor și veniturilor.

3.3.1 Analiza ratelor de rentabilitate comercială

Ratele de rentabilitate comercială sau mai sunt numite și ratele marjelor beneficiare care apreciază randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatului.

Tabelul 6

Interpretare:

Rata marjei comerciale este în creștere în cei trei ani anlizati, urmată de o cifră de afaceri în creștere relevă o situație favorabilă întreprinderii, datorită punerii în vânzare de produse cu performanțe superioare sau ocuparea pe piață a unei poziții concurențiale forte.

Rata EBE pe parcursul celor trei ani 2010, 2011, 2012 este în creștere însă nu reflectă o posibilitate financiară sporită de înoire rapidă a echipamentelor întreprinderilor.

Rata marjei nete este pozitivă și în ușoară creștere în toți cei 3 ani, ceea ce exprimă capacitatea întreprinderii de a realiza profit și a rezista concurenței.

Rata marjei nete de exploatare sau rata exploatării pune în evidență eficiența activității de exploatare care este constantă și pozitivă.

Rata marjei brute de autofinațare este pozitivă, în ușoară creștere și masoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea sau remunerarea acționarilor săi.

Rata marjei asupra valorii adăugate este pozitivă și în creștere în toți cei 3 ani analizați și măsoară raportul procentual dintre rezutatul brut de care dispune întreprinderea dupa deducerea cheltuielilor de exploatare.

Analiza ratelor de rentabilitate economică

Ratele de rentabilitate economică exprimă capacitatea activului economic de a degaja un surplus și de a asigura remunerarea aportorilor de fonduri – acționari și creditori – care asigură finanțarea.

Tabelul 7

Tabelul 8

Interpretare:

Rata rentabilității economice brute a scăzut în 2011 comparativ cu 2010 urmând ca în 2012 sa crească vizibil, evoluția în timp a acestei rate arată creșterea, stagnarea sau scăderea eficacității întreprinderii.

Rentabilitatea economică neta trebuie să fie mai mare de 25% pentru ca întreprinderea să fie într-o situație favorabilă dar în anii analizați valoarea este sub 25%, ceea ce arată ca S.C. Killer S.R.L nu este într-o situație favorabilă din punct de vedere a rentabilității economice.

3.3.3 Analiza ratelor de rentabilitate financiare

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii degajate în activitatea sa.

Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al acționarilor unei întreprinderi, exprimat prin rata de remunerare a investiției de capital făcută de aceștia, în procurarea acțiunilor ei sau a reinvestirii totale sau parțiale a profiturilor ce le revin de drept.

Tabelul 9

Interpretare:

Amblele rate ale rentabilității financiare în anul 2011 au scăzut ușor comparativ cu 2010, și în 2012 au crescut vizibil în raport cu cei 2 ani ceea ce exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a crea un surplus, după remunerarea capitalurilor împrumutate, care va permite remunerarea capitalurilor acționarilor (dividende) și autofinanțarea întreprinderii.

3.4 Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)

Influența structurii financiare asupra indicatorilor de rezultat se studiază cu ajutorul unui model simplu, cunoscut sub numele de modelul efectului de levier financiar, care facilitează analiza corelației dintre gradul de îndatorare al unei întreprinderi și capacitatea sa de a remunera capitalul propriu prin intermediul ratei rentabilității financiare.

Modelul Conan-Holder a fost elaborat în anul 1978 pe un eșantion de 190 întreprinderi mici și mijlocii, din care jumătate au falimentat în anii 1970-1975.

Funcția-scor cuprinde 5 variabile (rate) și se prezintă astfel:

Z = 0,24R1 + 0,22R2 + 0,16R3 – 0,87R4 – 0,1R5 ,

Determinarea funcției–scor Z – model Conan-Holder Tabelul 10

Unde: Tabelul 11

Interpretare:

S.C Killer S.R.L se află în situația următoare : Tabelul 12

Din datele tabelui se constată în toți cei trei ani, valori ale Funcției-scor superioare limitei minime de 0,16 și în creștere, care plasează întreprinderea într-o situație foarte bună cu un risc de faliment sub 10 %.

3.5 Analiza pragului de rentabilitate

Pentru estimarea riscului de exploatare și a riscului financiar, practica afacerilor utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de: pragul de rentabilitate (Analyse coût – volume – profit), (Breakeven Point Analysis), o metodă de analiză previzională care permite stabilirea condițiilor necesare realizării echilibrului microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort).

Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al vânzărilor sau volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri) echilibrează cheltuielile, rezultatul fiind egal cu zero (B = 0) numit și punctul mort.

Pragul de rentabilitate al produsului Sunca Praga Tabelul 13

Interpretare:

Volumul de activitate s-a situat peste pragul de rentabilitate, volumul fizic al vânzărilor și cifra de afaceri, superioare valorilor critice, au asigurat marje de securitate, intervale de siguranță și sporuri de eficiență positive pentru produsul analizat.

În exercițiul financiar 2011, 2012 performanțele au cunoscut dinamici nefavorabile comparativ cu exercițiul 2010, care reflectă o degradare a rentabilitățiipentru produsul șuncă Praga, confirmată de creșterea mai rapidă a cheltuielilor fixe comparativ cu creșterea cifrei de afaceri ceea ce a majorat valorile pragului de rentabilitate (volumul și cifra de afaceri critice), în vederea limtării riscului economic și financiar.

3.6 Analiza riscului de exploatare

Riscul de exploatare (economic) decurge din fluctuațiile rezultatului exploatării în funcție de poziția față de pragul de rentabilitate (punctul mort) și de structura costurilor de exploatare (în fixe și variabile).

Aprecierea și evaluarea riscului de exploatare se poate realiza pe baza coeficientului levierului de exploatare (CLE).

Riscul financiar (CLF), sau de capital, privește structura financiară și depinde de modul de finanțare a activității: dacă aceasta este finanțată exclusiv din capitaluri proprii, nu comportă nici un risc financiar.

Riscul total (economic- financiar) cumulează riscul economic cu riscul financiar, caracterizează riscul activității economice și financiare și se evaluează cu ajutorul coeficientului levierului total (CLT)

Calculul coeficienților de levier economic, financiar, total Tabelul 14

Interpretare:

Coeficientul levierului din exploatare al întreprinderii în creștere în toți cei trei ani analizați arată ca schimbări mici ale vânzărilor vor avea consecințe majore asupra rezultatului exploatării: acesta crește mult la creșterea vânzărilor.

Reducerea coeficientului levierului financiar în anul 2012 comparativ cu 2011 și 2010 arată diminuarea dependenței rezultatului net de rezultatul exploatrării și reducerea riscului financiar prin diminuarea cheltuielilor financiare.

Creșterea coeficientului levierului total de la un an la altul arată creșterea dependenței rezultatului net de dinamica cifrei de afaceri și a riscului total (economic financiar) prin majorarea cheltuielilor fixe.

Concluzii

Analiza echilibrului financiar și a poziției financiare a întreprinderii este o temă care are în vedere capaciatatea societății de îndatorare, solvabilitatea, de asigurare unei autonomii financiare pe termen scurt și de achitare a obligațiile bănești față de terți.

Analiza financiară este o modalitate de tratare a informației financiar-contabile care oferă managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare pe termen lung și scurt.

În cazul societății analizate S.C Killer SRL avem de a face cu o situatie favorabilă, pe parcursul celor 3 ani; în care conform datelor prezentate, firma a evoluat de la un an la altul din punt de vedere al vânzărilor prin cresterea progresivă cu peste 65% a cifrei de afaceri de la 30.857.930 în 2010 la 51.095.660 în 2012.

În ceea ce privește calculul și analiza indicatorilor și ratelor care definesc rentabilitatea i înreprinderii S.C. Killer SRL, pe parcursul anilor 2010, 2011, 2012, constatăm următoarele:

Rata marjei comerciale este în creștere în cei trei ani anlizati, urmată de o cifră de afaceri în creștere relevă o situație favorabilă întreprinderii, datorită punerii în vânzare de produse cu performanțe superioare sau ocuparea pe piață a unei poziții concurențiale forte.

Rata marjei nete este pozitivă și în ușoară creștere în toți cei 3 ani, ceea ce exprimă capacitatea întreprinderii de a realiza profit și a rezista concurenței.

Rentabilitatea economică brută în anii analizați are o valoare de peste 25%, ceea ce arată ca S.C. Killer S.R.L este într-o situație favorabilă din punct de vedere a rentabilității economice.

Ratele ale rentabilității financiare în anul 2011 au scăzut ușor comparativ cu 2010, și în 2012 au crescut vizibil în raport cu cei 2 ani ceea ce exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a crea un surplus, după remunerarea capitalurilor împrumutate, care va permite remunerarea capitalurilor acționarilor (dividende) și autofinanțarea întreprinderii.

Din punct de vedere al insolvabilității întreprinderea S.C. Killer S.R.L sa află într-o situație foarte bună cu un risc de faliment sub 10 %.

Volumul de activitate s-a situat peste pragul de rentabilitate, volumul fizic al vânzărilor și cifra de afaceri, superioare valorilor critice, au asigurat marje de securitate, intervale de siguranță și sporuri de eficiență positive pentru produsul analizat.

Reducerea coeficientului levierului financiar în anul 2012 comparativ cu 2011 și 2010 arată diminuarea dependenței rezultatului net de rezultatul exploatrării și reducerea riscului financiar prin diminuarea cheltuielilor financiare.

În concluzie, din cele prezentate mai sus putem spune fară echivoc ca întreprinderea analizată S.C Killer SRL este stabilă pe segmental său de piață, are o gestiune economică sănătoasă, nu prezintă riscul de a intra în insolvență (risc de faliment mic), are o activitate rentabilă care generează profit și pe viitor are capacitatea de a menține acest trend ascendent.

Insolvență conform art. 3 pct.1 din Legea 85/2006 este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile".

În România, în anul 2013 s-au deschis 26.372 de proceduri noi de insolvență, în creștere cu aproximativ 2% față de anul anterior, când s-au deschis 25.842 de insolvențe. Ritmul deschiderii acestor proceduri s-a accelerat în trimestrul al IV-lea, creșterea fiind alimentată de efectul negativ propagat de intrarea în insolvență a unui număr record de firme medii și mari.

Numărul firmelor cu cifră de afaceri mai mare de 1 mil. euro care au intrat în insolvență în 2013 este de 718 de companii, în comparație cu doar 485 de companii intrate în insolvență din în anul 2012.

Bibliografie

Balaure , V. , Marketing, Ed. Uranus, București, 2003;

Constantinescu, D., Managementul întreprinderii, Ed. SITECH, Craiova, 2005;

Dumitrean, E., Toma, C., Berheci, I., Scorțescu, Gh., Mardiros, N., Contabilitate financiară I, vol. II, Editura Sedcom Libris, Iași, 2002;

Georgescu N., Robu V., Analiză economico-financiară, ASE, București, 2001;

Gheorghiu, A., Analiza activității economice a întreprinderilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1982;

Ișfănescu A., Stănescu C., Băicuși A., Analiza economico-financiară, ed. II-a, Ed. Economică, București, 1999;

Mironiuc, M., Analiză economico-finaciară, editura Sedcom Libris, Iași, 2006

Panaite, N., Managementul firmei, Ed.Condor, București, 1994;

Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil, Ed., CECCAR, București, 2006;

Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, Bucuresti, 2005;

Rotaru A., Bostan I., Sisteme de salarizare, Editura Sedcom Libris, Iași, 2002;

Rusu D., Cuciureanu A., Petrescu Silvia, Dan G., Analiza activității economice a întreprinderilor, Ed.Didactică și Pedagogică, București, 1979;

Stancu I., Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară, Ed. Economică, București, 1996

Vintila, G. Gestiunea finaciara a intreprinderii, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti 2000;

Prima pagină

http://www.coface.ro/Stiri-Publicatii/Publicatii/Studiu-privind-situatia-insolventelor-din-Romania-pentru-anul-2013