Analiza Pozitiei Financiare a S.c. Carpatcement Holding S.a

ANALIZA POZIȚIEI FINANCIARE A S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A.

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. ANALIZA POZIȚIEI FINANCIARE

1.1. Definirea analizei financiare. Poziția financiară

1.2. Bilanțul – principalul element de reflectare a echilibrului financiar

1.2.1. Bilanțul financiar

1.2.2. Bilanțul funcțional

1.3. Analiza activului net

1.4. Analiza lichidității și solvabilității întreprinderii

1.5. Analiza vitezei de rotație a activelor circulante

1.6. Analiza gradului de îndatorare

1.7. Analiza echilibrului financiar pe baza abordării funcționale

CAPITOLUL 2. PREZENTAREA SOCIETĂȚII – S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A.

2.1. Prezentarea companiei și al obiectului de activitate

2.2. Produse oferite și tehnologie de fabricație

2.3. Analiza SWOT a societății

2.4. Descrierea mediului economic în care activează organizația

2.4.1. Situația principalilor furnizori

2.4.2. Situația principalilor clienți și a vânzărilor

2.4.3. Situația principalilor concurenți

CAPITOLUL 3. Analiza poziției financiare a societății S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A.

3.1. Analiza activului net

3.2. Analiza structurii patrimoniale a societății

3.2.1. Analiza structurii activului

3.2.2. Analiza structurii surselor de finanțare

3.3. Analiza echilibrului financiar al societății pe baza abordării funcționale

3.4. Analiza lichidității și solvabilității întreprinderii

3.4.1. Analiza lichidității

3.4.2. Analiza solvabilității societății

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Bibliografie

INTRODUCERE

În contextual economic actual, în care recesiunea și-a pus amprenta asupra poziției financiare și a performanțelor fiecărei societăți, agenții economici trebuie să se adapteze condițiilor curente, în vederea maximizării șanselor de supraviețuire și dezvoltare pe piață. Asigurarea viabilității și expansiunii entităților presupune luarea deciziilor corecte și eficiente în alocarea resurselor.

Activitatea oricărei firme, în contextul reformei și al tranziției la economia de piață, se desfășoară într-un mediu dinamic și agresiv. În general, tranziția, reprezintă o perioadă de așezare a lucrurilor și conceptelor în ordinea lor firească, deci o schimbare, cu accent pe adaptarea noilor structuri la cerințele economiei de piață în condiții concurențiale tot mai aspre și mai bine definite.

Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare societate vizează, în principal, stabilirea și consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spațiul economic concret în care activează, obiectivul major spre care se îndreaptă, costurile implicate și șansele de izbândă. În acest context, firma este determinată să se raporteze permanent la cererea de piață, trebuie să anticipeze mișcările concurenței, să-și autoevalueze resursele de care dispune și să acționeze în direcția creșterii eficienței utilizării acestora etc.

Astfel, analiza financiară a societății reprezintă un criteriu decisiv pentru înțelegerea condițiilor prielnice sau nefavorabile, a punctelor slabe și punctelor forte, a îndeplinirii obiectivelor individuale, în sens larg. Analiza financiară joacă un rol deosebit în cadrul unei companii, acționând ca un instrument indispensabil in procesul de supraveghere a activității și performanțelor acesteia.

CAPITOLUL 1. ANALIZA POZIȚIEI FINANCIARE

Definirea analizei financiare. Poziția financiară

Analiza financiară vizează cu predilecție fluxurile financiare care se formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare și plasare a capitalului etc.

Analiza financiară reprezintă o metodă de cercetare a fenomenelor și proceselor economice din punct de vedere financiar. Aceasta studiază cheltuielile, veniturile și rezultatele financiare pe care le antrenează orice activitate economică pentru a descoperi cauzele care au influențat pozitiv sau negativ evoluția lor și întreprinde măsurile necesare care să contribuie la reducerea costurilor de producție și la îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, la creșterea gradului de rentabilitate a activității.

Ca disciplină științifică, analiza s-a afirmat în viața socială și economică, unde a contribuit și contribuie în continuare la progresul societății, inspirând prin metoda sa încredere în acțiunile viitoare. De-a lungul timpului, ca și alte științe, analiza și-a revizuit conceptele și terminologia, modalitățile de calcul și tehnicile aplicative, dar și-a păstrat nealterată construcția teoretică închegată rațional, având orizontul deschis spre orice prefacere și înnoire.

Potrivit alineatului 16 din Cadrul General de întocmire și prezentare a situațiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate, poziția financiară a unei întreprinderi este „influențată de resursele economice pe care le controlează, de structura sa financiară, de lichiditatea și solvabilitatea sa și de capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea”.

Pozitia financiară a unei întreprinderii este influențată de resursele economice pe care le controlează, de structura sa financiară, de lichiditatea și solvabilitatea sa, precum și de capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea. 

Informațiile despre structura financiară sunt utile pentru anticiparea nevoilor viitoare de creditare și a modului în care profiturile și fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate între cei care au un interes față de întreprindere; acestea sunt utile și pentru anticiparea șanselor întreprinderii de a primi finanțare în viitor. 

Obiectivele principale ale analizei poziției financiare a întreprinderii pot fi sintetizate astfel:

stabilirea activului net, ca formă de evaluare contabilă a averii acționarilor;

caracterizarea structurii mijloacelor economice și a surselor de finanțare;

aprecierea echilibrului financiar;

stabilirea lichidității și solvabilității, care îi interesează, în principal, pe creditorii firmei;

caracterizarea gestiunii activității cu ajutorul vitezei de rotație;

aprecierea stării financiare.

Sursa principală de informații privind poziția financiară este reprezentată de bilanț. Bilanțul contabil și notele explicative răspund multiplelor exigențe de ordin juridic și contabil fiind stabilite pe baza reglementărilor legale. Între datele furnizate de bilanțul contabil și realitatea economico-financiară a întreprinderii analizate pot să apară diferențe. Din acest motiv, majoritatea analiștilor financiari consideră că se impune operarea cu un așa zis „bilanț suport al analizei”. Prin valoarea teoretică și utilitate practică se disting: bilanțul patrimonial (financiar) si bilanțul funcțional.

Analiza poziției financiare se bazează pe datele din bilanț și cuprinde:

analiza structurii financiare a activelor, datoriilor și capitalului;

analiza corelației fond de rulment-necesar de fond de rulment-trezoreria netă;

analiza corelației dintre creanțe și obligații;

analiza lichidității și solvabilității grupului.

Pentru analiza activului net, structurii financiare, lichidității și solvabilității întreprinderii se folosesc informațiile din bilanțul patrimonial (financiar), iar pentru analiza echilibrului financiar informațiile pot fi obținute din bilanțul funcțional.

Bilanțul – principalul element de reflectare a echilibrului financiar

Patrimoniul unei entități organizaționale ce desfășoară o anumită activitate economico-socială denumită generic entitate patrimonială constituie „materia” de reflectare în contabilitatea financiară. Literatura de specialitate a dat noțiunii de patrimoniu mai multe accepțiuni dintre care cea mai des utilizată este cea economico-juridică după care patrimoniul este format din ansamblul bunurilor și drepturilor și obligațiilor ce caracterizează situația unei unități patrimoniale la un moment dat.

Putem defini bilanțul contabil ca fiind documentul de sinteză cel mai important, care asigură centralizarea și generalizarea datelor agenților economici într-o formă sistematică și unitară care prezintă o prezentare de ansamblu și un control al activității derulate și a rezultatelor obținute la sfârșitul perioadei de gestiune.

Bilanțul contabil prin structura sa și implicit prin datele pe care le conține reflectă după normele metodologice generale și în comparație cu exercițiul precedent sintetizat și sistematizat, toate elementele de activ și de pasiv ale unității patrimoniale la sfârșitul exercițiului, precum și în alte situații cum sunt: fuziune, încetarea activității, etc.

Punctul de plecare în analiza financiară este studiul structurii financiare a bilanțului, ceea ce înseamnă studiul relațiilor care există între diferite posturi de activ și de pasiv, care să definească condițiile de echilibru financiar al întreprinderii, altfel spus, capacitatea de a asigura solvabilitatea sa pentru a preîntâmpina riscul de faliment.

Studiul financiar al bilanțului constituie aspectul esențial al analizei financiare statice. Ea se sprijină pe examinarea unei situații contabile (bilanțul) stabilită în principal pe baza unei reglementări. Această reglementare care este de origine națională sau internațională implică constrângeri formale care afectează uneori semnificația economică și financiară a bilanțului.

Prezintă în schimb avantajul că furnizează un material informativ relativ uniform, astfel că analiștii financiari pot să folosească principiile generale de analiză și pot să facă unele comparații.

Mai putem defini așadar bilanțul ca fiind un raport financiar-contabil care reflectă în general bunurile deținute de întreprindere (ACTIV) și datoriile contractate pentru finanțarea acestor bunuri (PASIV), cât și diferența dintre cele două, respectiv câștigul sau paguba proprietarilor întreprinderii. El sintetizează starea patrimonială a întreprinderii la un moment dat.

Bilanțul unei întreprinderi trebuie să ofere informații relevante referitoare la profitul realizat de întreprindere în perioada unui exercițiu de un an; rentabilitatea la finele exercițiului financiar; la echilibrul ce trebuie să existe între resurse și nevoi.

Elementele de activ și de pasiv ale bilanțului mai pot fi însă grupate după două optici:

optica funcțională care consideră întreprinderea ca un portofoliu global de resurse și nevoi reflectând o activitate continuă. Clasamentul diferitelor posturi este apoi efectuat după funcția care corespunde celor trei cicluri: investiții, finanțare și exploatare.

optica financiară care consideră riscurile întreprinderii legate de îndatorare și de lipsa de lichiditate ceea ce poate conduce la încetarea plăților. Aceasta este optica care potrivit căreia,

ordonarea posturilor de bilanț se face de regulă în funcție de criteriul lichidității activului și exigibilității pasivului.

Analiza financiară presupune un studiu critic al posturilor sigure ale bilanțului contabil spre a opera regrupări ale fondurilor care conduc la un bilanț economic în optica funcțională și un bilanț financiar în optica financiară.

Bilanțul constituie instrumentul principal de reflectare a echilibrului financiar. Indiferent de momentul la care se încheie bilanțul, menținerea egalității între sumele totale înscrise în activul și pasivul său constituie o regulă ce trebuie strict respectată la întocmirea bilanțului, ea reprezentând de fapt principiul financiar fundamental care susține constituirea patrimoniului unei întreprinderi. Egalitatea bilanțieră este necesară nu pentru rațiuni tehnice sau convenționale ci pentru că reflectă echilibrul fundamental între activ și pasiv care sunt de fapt două reprezentări diferite ale aceleiași mărimi economice. Deoarece pasivul reflectă sursele fondurilor constituite de întreprindere iar activul grupează utilizările cărora le sunt afectate aceste fonduri înseamnă că nici o resursă nu poate rămâne fără alocare, după cum nu poate exista nici o nevoie fără surse de fonduri. În aceste condiții echilibrul dintre suma activului și cea a pasivului reprezintă de fapt echilibrul între valoarea nevoilor de finanțare și ceaților. Aceasta este optica care potrivit căreia,

ordonarea posturilor de bilanț se face de regulă în funcție de criteriul lichidității activului și exigibilității pasivului.

Analiza financiară presupune un studiu critic al posturilor sigure ale bilanțului contabil spre a opera regrupări ale fondurilor care conduc la un bilanț economic în optica funcțională și un bilanț financiar în optica financiară.

Bilanțul constituie instrumentul principal de reflectare a echilibrului financiar. Indiferent de momentul la care se încheie bilanțul, menținerea egalității între sumele totale înscrise în activul și pasivul său constituie o regulă ce trebuie strict respectată la întocmirea bilanțului, ea reprezentând de fapt principiul financiar fundamental care susține constituirea patrimoniului unei întreprinderi. Egalitatea bilanțieră este necesară nu pentru rațiuni tehnice sau convenționale ci pentru că reflectă echilibrul fundamental între activ și pasiv care sunt de fapt două reprezentări diferite ale aceleiași mărimi economice. Deoarece pasivul reflectă sursele fondurilor constituite de întreprindere iar activul grupează utilizările cărora le sunt afectate aceste fonduri înseamnă că nici o resursă nu poate rămâne fără alocare, după cum nu poate exista nici o nevoie fără surse de fonduri. În aceste condiții echilibrul dintre suma activului și cea a pasivului reprezintă de fapt echilibrul între valoarea nevoilor de finanțare și cea a resurselor de care dispune întreprinderea.

Prin conținutul său bilanțul contabil oferă informațiile necesare pentru aprecierea gestiunii financiare a întreprinderii precum și pentru stabilirea valorii acesteia, el caracterizând mărimea resurselor și a utilizărilor la care a recurs un agent economic în cursul unei perioade de gestiune. Deoarece reflectă starea patrimonială a întreprinderii, bilanțul se încheie la sfârșitul perioadei de gestiune, pe elemente de activ respectiv de pasiv.

Bilanțul financiar

Bilanțul patrimonial reprezintă un instrument de analiza realizat prin retratarea bilanțului contabil. Problemele principale ale analizei poziției financiare a întreprinderii rezolvate prin apelarea la bilanțul patrimonial sunt:

determinarea patrimoniului net;

analiza structurii financiare;

determinarea lichidității si solvabilității;

stabilirea gradului de îndatorare,etc.

Bilanțul financiar este stabilit într-o optică de lichidare a întreprinderii, el interesează acționarii și terții, mai ales împrumutătorii care se tem de punerea în redresare juridică a întreprinderii fiind aduși să supravegheze de aproape solvabilitatea și lichiditatea întreprinderii. Poartă numele de bilanț lichiditate-exigibilitate și urmărește să pună în evidență capacitatea întreprinderii de a-și asuma angajamente asumate față de terți. Pe baza datelor din bilanțul financiar se analizează riscul nerambursării datoriilor de către întreprindere și structura patrimoniului său, informațiile fiind oferite în special celor care au contribuit la constituirea patrimoniului, dar nu numai. Așadar bilanțul financiar îi interesează pe:

acționari – care doresc să cunoască valoarea patrimoniului la evoluția mărimii acestuia, durata de lichidare a acestuia în eventualitatea unei recuperări de capitaluri

creditori – care doresc să cunoască valoarea patrimoniului întreprinderii care reprezintă garanția realizării drepturilor lor

Principiile avute in vedere la elaborarea bilanțului patrimonial sunt:

evaluarea elementelor patrimoniale la valoarea lor neta;

ordonarea elementelor de activ in ordine crescătoare a gradului de lichiditate(aptitudinea de a se transforma in numerar);

ordonarea elementelor de pasiv in ordine descrescătoare a gradului de exigibilitate(perioada in care resursa este la dispoziția întreprinderii).

Pe baza datelor și a detaliilor prezentate în anexa la bilanț se vor modifica datele contabile astfel încât ordonarea posturilor de activ și pasiv să se facă exclusiv pe criterii de lichiditate respectiv exigibilitate.

Corecțiile care se vor aduce vor opera atât asupra activului cât ți asupra pasivului bilanțului. Asupra activului corecțiile urmăresc obținerea a două mărimi:

imobilizări nete

active circulante

Asupra pasivului aceste corecții urmăresc obținerea a trei mărimi:

capitaluri proprii

datorii pe termen mediu și lung

datorii pe termen scurt

Pentru constituirea bilanțului financiar se folosește bilanțul contabil (după repartizarea profitului) pe baza căruia din anexa la bilanț se aplică următoarele corecții:

1..Retratarea bilanțului

Această retratare presupune:

a) Eliminarea elementelor de activ fictiv

Elementele de activ fictiv sunt considerate nonvalori, sunt elemente care în caz de vânzare nu pot da naștere unui flux de numerar și în consecință ele trebuie eliminate din partea de activ. Dar pentru a se păstra egalitatea bilanțieră ele trebuie scăzute cu aceeași valoare și din pasivul bilanțului.

Dacă avem in vedere tabelul de mai jos, în partea stângă observăm elemente de activ fictiv iar în partea dreaptă sunt trecute elementele de pasiv care se vor diminua cu aceeași valoare.

Eliminarea activelor fictive

b) Eliminarea conturilor de regularizare

Conturile de regularizare pasiv se referă la:

Diferențe de conversie pasiv (beneficii latente). Cu această diferență favorabilă de curs valutar se majorează capitalurile proprii (rezerve)

Venituri înregistrate în avans – care se includ în capitalurile proprii (rezerve)

Decontări din operațiuni în curs de clasificare (sold creditor)cu suma cărora se majorează capitalurile proprii

Schematic eliminarea conturilor de regularizare pasiv se prezintă astfel:

În partea stângă sunt prezentate posturile de pasiv care se elimină

În partea dreaptă sunt prezentate posturile de pasiv care se majorează cu aceeași sumă

Eliminarea conturilor de regularizare pasiv

c) Reclasificarea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli vor fi incluse în capitaluri proprii doar dacă reprezintă elemente fără obiect real. În acest caz provizioanele constituite se asimilează rezervelor. Dacă ele însă reprezintă riscuri reale, au un scop și o valoare bine precizată și există o mare probabilitate de folosire a lor vor fi asimilate datoriilor cu scadență mai mare sau mai mică de 1 an, după caz.

2..Înregistrarea datoriei fiscale determină pe de o parte diminuarea capitalurilor proprii și pe de altă parte creșterea datoriei pe termen scurt.

Datoria fiscală reprezintă obligația societății ca urmare a creșterii veniturilor impozabile și reprezintă impozitul amânat asupra:

– provizioanelor reglementate

– subvențiile pentru investiții

– diferențele de conversie pasiv

– veniturile înregistrate în avans

– decontările asupra operațiilor în curs de clasificare

– provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli neincluse la datorii.

3..Regruparea elementelor bilanțiere prin agregarea anumitor date și divizarea altora în funcție de lichiditate respectiv exigibilitate.

Această regrupare presupune separarea elementelor bilanțiere de activ în 2 mărimi:

Active imobilizate nete cu durata mai mare de 1 an

Active circulante cu durata de utilizare mai mică de 1 an

Pentru aceasta unele creanțe și imobilizări financiare sunt regrupate după lichiditatea lor fiind trecute după caz la active imobilizate sau la active circulante

Asupra pasivului se fac regrupări de elemente bilanțiere astfel încât apar două mărimi: capitaluri permanente cu o exigibilitate mai mare de 1 an și datorii pe termen scurt cu o exigibilitate mai mică de 1 an. Însă la capitalurile permanente se mai face o divizare a acestora în funcție de natura surselor (proprii sau externe) reflectând capitaluri proprii și datorii pe termen lung.

În final, bilanțul financiar va arăta astfel:

Bilanțul funcțional

Bilanțul funcțional oferă o imagine dinamică a patrimoniului întreprinderii spre deosebire de cel financiar care oferă o imagine statică asupra patrimoniului ce caracterizează strict momentul în care este înlocuit.

Pentru conducerea întreprinderii este preferabil bilanțul funcțional deoarece permite analiza evaluării întreprinderii și a evoluției sale precum și evidențierea problemelor financiare generate de această activitate.

Bilanțul funcțional este utilizat de analistul financiar datorită următoarelor caracteristici:

permite realizarea unei analize dinamice deoarece pleacă de la premisa de continuitate a activității, iar elementele de activ și pasiv sunt privite ca structuri supuse unei permanente schimbări pe parcursul evoluției financiar – patrimoniale a întreprinderii

face posibilă identificarea nevoilor de finanțare pe care le are întreprinderea și în același timp a surselor de finanțare disponibile.

Concepția funcțională a bilanțului consideră bilanțul ca pe un ansamblu de utilizări (activul bilanțului) și resurse (pasivul bilanțului) ceea ce permite analiza activității pe cicluri de operațiuni cu luarea în considerare a rolului fiecărui element patrimonial în funcționarea întreprinderii. Dacă în cazul bilanțului financiar criteriul de ordonare a elementelor era gradul de lichiditate și exigibilitate, în cazul bilanțului funcțional criteriul de ordonare îl constituie funcțiunea căreia îi aparțin elementele fără să ținem seama de lichiditate și exigibilitate.

În concepția funcțională activul bilanțului va cuprinde toate bunurile consumate în activitatea economică (inclusiv bunurile asupra cărora nu au drept de proprietate) iar în pasivul bilanțului vom regăsi resursele de finanțare pentru fiecare categorie de utilizări. Ca utilizări, bunurile devin mijloace care sunt grupate după destinație în mijloace imobilizate și circulante iar sursele de finanțare corespondente sunt împărțite în surse stabile și resurse de activități curente.

Bilanțul funcțional se structurează în funcție de apartenența posturilor din bilanțul contabil la diferite cicluri de operațiuni cum ar fi:

ciclul de investiții – cuprinde ansamblul de decizii privind achiziționarea de active fixe corporale sau financiare, finanțarea acestor investiții trebuind să se realizeze din surse stabile.

ciclul de exploatare – presupune derularea unor operațiuni specifice de aprovizionare, producție, stocare, vânzare, în urma cărora se degajă un flux material (produse, lucrări, servicii) și unul financiar (de încasări și plăți)

ciclul de finanțare – cuprinde operațiunile derulate între întreprindere și proprietarii de capital (acționari și creditori) și permite eliminarea decalajelor dintre fluxul de lichidități de intrare și de ieșire degajat de ciclul de exploatare.

Pentru întocmirea bilanțului funcțional se utilizează valoarea de origine a elementelor care-l compun. Valoarea de origine este cea care a venit la înregistrarea elementelor în momentul intrării în patrimoniu.

Realizarea bilanțului funcțional presupune doua etape:

A). Tratarea posturilor din bilanțul contabil

Pentru întocmirea bilanțului funcțional se parcurg următorii pași:

Elementele de activ se înregistrează la valoarea brută pentru a reconstitui investiția inițială care s-a făcut în momentul achiziționării lor. Pentru a înregistra valoarea brută la valoarea netă se adaugă amortizările și provizioanele contabilizate.

Amortizarea este înregistrată în pasiv pentru a menține egalitatea A = P

Conceptul de nonvaloare sau de activ fictiv nu se mai utilizează tocmai pentru că patrimoniul este privit în mod dinamic ca element de continuarea a activității.

Mijloacele fixe deținute în leasing se asimilează activelor imobilizate sporind nivelul acestora cu valoarea de contractare iar în contrapartidă pentru pasiv se majorează împrumuturile pe termen mediu și lung cu partea rămasă de achitat și capitalul propriu cu partea achitată (amortizată)

Partea de cheltuieli înregistrate în avans care privesc mai multe exerciții viitoare (cheltuieli cu reparațiile capitale) sunt asimilate investițiilor și majorează valoarea activelor imobilizate iar cheltuielile înregistrate în avans care sunt aferente strict exercițiului viitor se asimilează creanțelor.

Postul decontări din operațiuni în curs de clasificare va suferi modificări în ceea ce privește separarea lui în părți ale exploatări și în afara exploatării ca de altfel și a postului cheltuieli constatate în avans.

Titlurile de plasament deși sunt considerate utilizări temporare lichide nu sunt transformate în lichidități într-un timp prea scurt ceea ce determină plasarea lor în utilizări temporare în afara exploatării.

Primele de rambursare a obligațiunilor se elimină din activ iar în contrapartidă pentru pasiv se diminuează împrumuturile pe termen mediu și lung (se procedează astfel deoarece prin respectarea principiului „valorii de origine” se consideră că primele de rambursare nu au fost acordate.

Diferențele de conversie activ și pasiv nu se mai înregistrează ca atare iar pentru revenirea la valoarea de origine se procedează astfel: cu valoarea diferențelor de conversie activ se majorează creanțele sau se diminuează obligațiile (funcție de natura acestora) respectiv cu valoarea diferențelor de conversie pasiv se diminuează creanțele sau se majorează obligațiile (în funcție de natura acestora)

Veniturile înregistrate în avans sunt asimilate datoriilor de exploatare deoarece din perspectiva continuării activității întreprinderii au o obligație față de clienți.

Diferențele de reevaluare trebuie neutralizate, eliminate deoarece conduc la modificarea costului istoric al imobilizărilor corporale și financiare. În acest fel, nivelul lor se scade atât din activele reevaluate cât și din capitalurile proprii.

B). Ordonarea posturilor de activ și de pasiv pe cicluri de operațiuni

În urma tratării posturilor bilanțului contabil și a ordonării posturilor bilanțiere pe ciclul de operațiuni va rezulta bilanțul funcțional are forma următoare:

Reprezentarea schematică de mai sus reprezintă și ciclurile de operațiuni care se desfășoară în unitate. Apar patru cicluri de operațiuni: de investiții, de exploatare, de trezorerie și de finanțare, însă de fapt unii economiști consideră ciclu de trezorerie ca fiind integrat în cel de exploatare rezultând în final cele trei cicluri care stau la baza concepției funcționale a bilanțului ciclul de investiții, cel de exploatare și ciclul de finanțare.

Analiza bilanțului funcțional nu are ca scop inventarierea averii și angajamentelor întreprinderii, ci înțelegerea nevoilor acesteia și a modului lor de finanțare, obiective care trebuie să reflecte imaginea derulării diferitelor cicluri de exploatare.

Analiza activului net

Elementele legate în mod direct de evaluarea poziției financiare a întreprinderii sunt activele, datoriile și capitalurile proprii.

Activul net reflectă activele întreprinderii negrevate de datorii. Activul net exprimă averea acționarilor stabilită pe baza bilanțului patrimonial. Acest indicator este echivalentul activului net contabil, respectiv a capitalului propriu corectat.

Activul net se poate calcula pe baza următoarelor două metode:

metoda sintetică;

metoda aditivă.

Metoda sintetică

Valoarea patrimonială a societății coincide cu activul net contabil, respectiv cu capitalurile proprii, determinate ca diferență între activul total și datoriile totale contractate.

Formula de calcul:

Ant = Ath – Dt

Având în vedere componența materială a activului net, respectiv prima modalitate de calcul, creșterea acestuia se înregistrează atunci când activele devansează datoriile totale.

Metoda aditivă

Activul net, in acest caz, este calculat prin însumarea surselor proprii de finanțare a firmei.

Formula de calcul:

Ant = KS – Rz – Ap + Cikp – Pikp + Rr + Re – Rrep

Analizând sursele de finanțare a activului net se pot întâlni, de regulă, următoarele aspecte:

dinamica cea mai accentuată o înregistrează sursele constituite pe seama rentabilității întreprinderii: rezervele legale până la limita prevăzută de lege, rezervele statutare majorate pe seama profitului net ca urmare a deciziei acționarilor și rezultatul reportat care poate fi profit nerepartizat (și atunci determină creșterea activului net) sau pierdere neacoperită (caz în care determină diminuarea activului net);

capitalul social se modifică doar în cazul unor noi aporturi, respectiv a unei finanțări din surse externe (ale vechilor acționari sau ale unor noi acționari) și/sau prin conversia unor datorii în capital social (stingerea unor datorii în schimbul unui pachet de acțiuni).

De asemenea, rezultatul reportat poate proveni din aplicarea pentru prima dată a IAS, mai puțin IAS 29, modificarea politicilor contabile, corectarea erorilor fundamentale, surplusul realizat din rezerve din reevaluare.

Deci, activul net poate să crească pe seama surselor interne (rentabilitatea întreprinderii) și pe baza unor surse externe (aporturi, primirea cu titlu gratuit a unor active, conversia unor datorii în capital social etc.).

Variația activului net, exclusiv cea determinată de noi aporturi ale acționarilor, conversia datoriilor în acțiuni, rezultatul reportat din aplicarea pentru prima dată a IAS, modificarea politicilor contabile și corectarea erorilor fundamentale, poate reprezenta rezultatul global al acționarilor obținut în perioada analizată.

Analiza lichidității și solvabilității întreprinderii

Informațiile despre lichiditate și solvabilitate sunt necesare pentru a estima capacitatea unei întreprinderi de a-și onora datoriile scadente.

Conform paragrafului 16 din Cadrul General de întocmire și prezentare a situațiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate, lichiditatea „se referă la disponibilitățile de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade”, iar solvabilitatea „se referă la disponibilitățile de numerar pentru o perioadă mai mare în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente”.

Analiza lichidității și solvabilității se efectuează cu ajutorul unor rate financiare care reflectă abilitatea unei întreprinderi (entități) de a-și onora obligațiile financiare exigibile pe termen scurt. Ele compară datoriile pe termen scurt (față de furnizori, bugetul statului etc.) cu activele curente sau cu fluxul de disponibilități care va permite onorarea acelor datorii.

Analiza lichidității societății

Lichiditatea semnifică:

abilitatea unui activ de a fi transformat în bani rapid și cu o pierdere minimă de valoare. Această definiție este cunoscută și ca lichiditate externă atunci când este analizată o întreprindere și se referă la posibilitatea investitorului de a transforma în bani plasamentul în acțiuni la întreprinderea respectivă.

abilitatea unei întreprinderi de a-și onora la scadență obligațiile de plată asumate pe seama activelor curente. Această definiție este cunoscută și sub denumirea de lichiditate internă.

În continuare vom analiza principalele rate de lichiditate întalnite în literatura de specialitate.

Rata lichidității curente (generală)

În mod evident, aceasta este cea mai cunoscută rată de lichiditate, ea examinând corelația dintre activele curente și datoriile curente (pe termen scurt) pe baza următoarei relații de calcul:

Nivelul ratei măsoara capacitatea grupului de a-și onora datoriile curente pe seama activelor curente pe care le deține. Aprecierea generală este că un nivel de 1,5 – 2,0 reprezintă un nivel asigurator al acestei rate, iar un nivel mai mic de 1,0 poate fi un semnal de alarmă privind capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile scadente pe termen scurt.

Rata lichidității intermediare (rapidă, redusă)

Unii analiști ar putea considera că nu trebuie luate în calcul toate activele curente atunci când este măsurată abilitatea unei întreprinderi de a-și onora obligațiile scadente pentru că, uneori, stocurile sau alte active curente nu sunt ușor de transformat în lichidități. Ca o alternativă, se poate calcula o rată mai conservatoare, calculată pa baza următoarei relații:

Având în vedere faptul că stocurile prezintă un risc de lichiditate mai ridicat comparativ cu celelalte elemente de active circulante, se reconsideră calculul lichidității companiei, pe baza relației de mai sus. Un nivel de 0,8 – 1,0 al acestei rate este apreciat drept corespunzător, în vreme ce un nivel mai mic de 0,5 poate evidenția probleme de onorare a plăților scadente.

Rata lichidității la vedere (imediate)

Aceasta reprezintă cea mai conservatoare măsură a lichidității interne a unei întreprinderi, în măsura în care se iau în considerare doar activele lichide la numărător.

Pentru a aprecia poziția financiară a unei întreprinderi din punctul de vedere al lichidității ratele de lichiditate evidențiate mai sus se impun a fi comparate cu ratele medii sectoriale.

Analiza solvabilității societății

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a acoperi datoriile totale.

În conformitate cu literatura de specialitate, urmatoarele rate sunt folosite pentru analiza solvabilității unei companii.

Rata solvabilității generale (globale)

Pentru a măsura gradul în care o întreprindere poate face față datoriilor, se utilizează și rata solvabilității globale:

Valoarea minimă a ratei solvabilității globale se consideră 1,4 (în cazul în care ponderea minimă a capitalului propriu în cadrul totalului surselor de finanțare este de 30%).

În cazul în care rata solvabilității globale este mai mică decât 1, atunci firma este insolvabilă.

Rata solvabilității patrimoniale

Băncile utilizează uneori, în studiile de analiză a bonității unui client, și indicatorul rata solvabilității patrimoniale:

În general, un nivel bun depășește valoarea de 0,5, în vreme ce un nivel între 0,3 – 0,5 evidențiază o situație satisfăcătoare. De regulă, o rată a solvabilității patrimoniale sub 0,3 este apreciată ca riscantă de către finanțatori.

Analiza vitezei de rotație a activelor circulante

Viteza de rotație a activelor circulante reprezintă unul dintre cei mai importanți indicatori pentru măsurarea eficienții utilizării activelor circulante, care reflectă schimbările ce apar în activitatea de exploatare și cea financiară a societății.

Pentru măsurarea eficienței utilizării acestor elemente de active, literatura de specialitate recomandă folosirea indicatorilor următori.

Numărul de rotații al activelor circulante

Acest indicator arată câte rotații complete desfășoară activele circulante în decursul unui exercițiu financiar, raportat la cifra de afaceri.

Formula de calcul:

Durata în zile a unei rotații

Acest indicator arată câte zile sunt necesare activelor circulante pentru a efectua o rotație completă.

Formula de calcul:

Viteza de rotație a activelor circulante influențează cei mai importanți indicatori de performanță a întreprinderii. Accelerarea vitezei de rotație determină o evoluție favorabilă a acestor indicatori, în timp ce încetinirea are efecte negative. Accelerarea vitezei de rotație se exprimă prin creșterea numărului de rotații a activelor circulante în cursul unei perioade sau prin reducerea duratei unei rotații.

Analiza gradului de îndatorare

Poziția financiară a întreprinderii poate fi caracterizată și cu ajutorul ratelor de îndatorare. Acestea exprimă rentabilitatea adusă acționarilor de către sursele împrumutate.

În acest scop pot fi calculate următoarele rate:

Rata îndatorării globale

Rîg =

Este un indicator general al îndatorării și exprimă proporția în care activitatea companiei este finanțată din alte surse decât cele proprii, cum ar fi împrumuturile bancare, furnizorii, datoriile către bugetul de stat etc.

O valoare mai mare decât 2 reflectă o capacitate de îndatorare saturată.

Rata îndatorării la termen

Rît =

Acest indicator mai poartă și denumirea de rata autonomiei financiare. Acest indicator măsoară volumul finanțării externe în raport cu finanțarea asigurată de catre acționari. O rată mai mică decât 1 arată că datoriile pe termen lung sunt acoperite cu capitaluri proprii.

Apelarea la capital împrumutat presupune și cheltuieli financiare. Aprecierea riscului la care se expune întreprinderea prin apelarea la credite poate fi realizată pe baza ratelor:

Raportul dintre cheltuielile financiare și cifra de afaceri

O valoarea mai mare de 3% se apreciază ca un potențial risc determinat de îndatorare pentru firmă.

Ponderea cheltuielilor financiare în excedentul brut al exploatării

Această rată este considerată una dintre cele mai importante în cazul folosirii metodei scorurilor. În cazul unei valori mai mari de 50% se consideră că riscul financiar este mare.

Rata privind acoperirea dobânzilor

,

unde: EBIT = rezultatul înaintea deducerii dobânzilor și a impozitului pe profit.

Analiza echilibrului financiar pe baza abordării funcționale

Analiza echilibrului financiar funcțional presupune studierea corelației dintre fondul de rulment net global și necesarul de fond de rulment, concretizată în trezoreria netă, precum și a ratelor de rotație ale activelor și pasivelor de exploatare.

Echilibrul financiar din punct de vedere funcțional este asigurat atunci când întreprinderea poate să-și finanțeze creșterea fără să-și afecteze trezoreria netă. Pentru aceasta fondul de rulment net global trebuie să acopere partea structurală a necesarului de fond de rulment, iar variațiile sezoniere sau conjuncturale ale necesarului de fond de rulment să fie acoperite pe seama creditelor de trezorerie.

Analiza corelației dintre fondul de rulment net global, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă.

Fondul de rulment

Relația de calcul este:

FR = Active curente – Datorii curente

Fondul de rulment patrimonial, denumit în continuare fond de rulment (FR), reflectă lichiditatea curentă în mărime absolută a unei întreprinderi pe termen scurt.

Fondul de rulment reprezintă marja de siguranță a întreprinderii, impusă de decalajul dintre sumele de încasat și sumele de plătit pe termen scurt, precum și de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidități și durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile.

Activitatea economică a unei societăți poate degaja una din următoarele situații:

Fond de rulment pozitiv (FR > 0), reprezintă o situație favorabilă pentru întreprindere, caracterizată prin resurse permanente excedentare necesităților pe termen lung;

Fond de rulment egal cu 0 (FR = 0), reprezintă cazul in care resursele permanente sunt egale cu nevoile permanente. Această situație nu este considerată a fi dificilă, dacă perioada de încasare a creanțelor este mai mică decât perioada de plată a datoriilor.

Fond de rulment negativ (FR < 0), reprezintă situația in care resursele permanente nu sunt capabile sa acopere nevoile permanente (în general, specifică societăților în cadrul carora durata medie de încasare a creanțelor este mai mică decât perioada medie de plată a datoriilor.

Dimensiunea fondului de rulment este influențată de următorii factori:

rezultatul exercițiului financiar – profit sau pierdere;

politica de distribuire a dividendelor;

modificările capitalului social, prin noi aporturi sau retrageri de aporturi ale acționarilor;

evoluția dimensiunii datoriilor pe termen mediu și lung;

evoluția dimensiunii activelor imobilizate.

Necesarul de fond de rulment (NFR)

Necesarul de fond de rulment reprezintă acea parte a activelor circulante nefinanțate din obligațiile pe termen scurt.

Pe baza bilanțului, necesarul de fond de rulment se determină astfel:

NFR = (Active curente – Investiții financiare pe termen scurt – Disponibilități bănești) – (Datorii pe termen scurt – Credite bancare pe termen scurt)

sau

NFR = (Stocuri + Creanțe) – (Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt)

Un necesar de fond de rulment pozitiv sugerează faptul că sursele de finanțare a activității curente nu sunt suficiente în comparație cu nevoile de finanțare, impunând astfel un fond de rulment pozitiv, care să acopere nevoile curente. Similar, un necesar de fond de rulment negativ reprezintă o situație favorabila pentru societate, sursele de finanțare pentru activitatea curentă fiind suficiente.

Dimensiunea fondului de rulment este influențată de următorii factori:

natura activității;

durata ciclului de producție;

viteza de rotație a stocurilor și a creanțelor;

volumul activității desfășurate.

Trezoreria netă

Trezoreria netă (TN) este indicatorul care exprimă corelația dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment, reflectând situația financiară a firmei, atât pe termen mediu și lung, cât și pe termen scurt.

Trezoreria netă se poate calcula pe baza bilanțului astfel:

TN = FR – NFR

sau

Tn = Ta – Tp

unde:

Ta reprezintă trezoreria de activ, respectiv soldurile debitoare ale conturilor de disponibilități și investiții financiare;

Tp reprezintă trezoreria de pasiv, respectiv soldurile creditoare ale conturilor de credite pe termen scurt.

Trezoreria netă pozitivă este un excedent monetar al exercițiului financiar. În cazul în care necesarul de fond de rulment este constant, atunci trezoreria netă pozitivă este echivalentul profitului net, diminuat cu dividendele plătite în cursul aceleiași perioade, la care se adaugă amortizarea și alte cheltuieli care nu presupun plăți.

Trezoreria netă negativă reflectă un deficit monetar la sfârșitul anului și care a fost acoperit pe seama creditelor pe termen scurt. În situația în care necesarul de fond de rulment este constant, trezoreria netă negativă este efectul înregistrării de pierderi.

Atunci când întreprinderea realizează produse rentabile, dispune de piață (de aprovizionare și de desfacere), dar înregistrează o creștere a necesarului de fond de rulment, ca urmare a dezvoltării activității, constatarea unei trezorerii nete negative nu semnifică o situație economico-financiară nefavorabilă, ci înregistrarea unui decalaj între termenul mediu de transformare a stocurilor și creanțelor în lichidități și durata medie de onorare a obligațiilor pe termen scurt.

CAPITOLUL 2. PREZENTAREA SOCIETĂȚII – S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A.

Prezentarea companiei și al obiectului de activitate

Compania a fost înființată în 2004 de grupul german HeidelbergCement, prin fuziunea companiei de management Carpatcement România SRL și a fabricilor de ciment pe care le deținea: Bicaz, Deva și Fieni. Sediul central al Carpatcement Holding SA este în București, Sos. București-Ploiești 1A, Bucharest Business Park, Intrarea C, Et. 1, Sector 1, Cod 013681. Obiectul principal de activitate al societății este Fabricarea cimentului, cod CAEN 2351. Carpatcement Holding S.A. este unul dintre cei mai importanți producători de ciment din România.

Înaintea cumpărării, fabricile figurau pe listele cu mari poluatori. Principalele amenințări, caracteristice pentru industria cimentului în general, erau: depășirea frecventă a limitelor legale ale emisiilor de praf și gaze de ardere, calitatea apelor uzate (menajere).

Din acest motiv, Carpatcement Holding S.A. a derulat un program de modernizare a fabricilor. Obiectivul a fost protejarea mediul înconjurător și conservarea resurselor naturale.

Carpatcement Holding S.A. este primul producător de ciment din România care a introdus folosirea combustibililor alternativi în procesul de producție (fabrica de la Deva, 21 iunie 2004). Investițiile de mediu pe care le-a făcut în modernizarea celor trei fabrici au însemnat un pas important pentru dezvoltarea durabilă a industriei cimentului din România. Valoarea acestor investiții depășește 25 milioane de Euro.

Fabrica de ciment Bicaz – Este prima fabrică achiziționată (1998). În 2005 fabrica a primit autorizația integrată de mediu, conform standardelor Uniunii Europene. Investițiile de mediu depășesc 7,9 milioane de Euro.

Fabrica de ciment Deva – În anul 2000 a fost achiziționată fabrica de ciment Deva. În 2005, Agenția Regională de Protecția Mediului Timișoara a eliberat fabricii de la Deva prima autorizație integrată de mediu din România. Investițiile de mediu realizate sunt de 8,6 milioane de Euro.

Fabrica de ciment Fieni – A fost achiziționată în octombrie 2002. În luna iulie 2006, fabrica a obținut autorizația integrată de mediu din partea Agenției Regionale de Protecție a Mediului Argeș. Valoarea investițiilor de mediu este de 8,6 milioane de Euro.

Carpatcement Holding S.A. monitorizează permanent și controlează impactul activităților fabricilor asupra mediului. A redus cu 99 % emisiile de praf la cele trei fabrici (Bicaz, Deva și Fieni) prin modernizarea utilajelor de desprăfuire folosite în procesele de producție, transport și depozitare.

Acționarul principal al Carpatcement Holding este grupul german HeidelbergCement, unul dintre cei mai mari producători de ciment la nivel mondial. Grupul își desfășoară activitatea în peste 50 de țări, deține peste 1.500 de fabrici

.

Figura 1. Structura acționariatului S.C. Carpatcement Holding S.A.

Evoluția vânzărilor la CARPATCEMENT HOLDING SA

Evoluția generală a societății în anul 2013 (de altfel, ca și în perioadele precedente) a fost afectată de contextul economic național puternic influențat de criza economico-financiară mondială. Prezenta criză financiară internațională, care a început în anul 2008, s-a adâncit semnificativ în 2009 și în a doua parte a anului 2010 și a continuat în anii 2012 și 2013. În România, criza a afectat constant sectorul dezvoltării infrastructurii naționale (în special în domeniul transporturilor), majoritatea proiectelor fiind înghețate, având astfel un impact semnificativ asupra pieței cimentului.

În prezent sunt imposibil de estimat efectele acestei crize financiare. Compania a luat însă măsuri drastice de reducere a costurilor la toate capitolele, a limitat creșterile salariale și a amânat o parte din investițiile planificate. Datorită acestei reacții rapide, s-a reușit limitarea efectelor crizei.

Produse oferite și tehnologie de fabricație

În prezent societatea produce ciment vrac sau însăcuit (livrat paletizat și însăcuit).

Cimentul este un material de construcții obținut prin măcinarea fina a unui amestec de clincher, ghips și adaosuri de fabricație. Clincherul este un produs intermediar obținut prin arderea la temperaturi înalte, intr-un cuptor rotativ, a unui amestec fin măcinat de calcar (~75%), argilă sau marnă și cenușă de pirită.

Cimentul este utilizat, împreună cu agregate (nisip, pietriș), apă și aditivi, la realizarea betoanelor, mortarelor și a altor materiale de construcții.

Carpatcement Holding SA produce și comercializează mai multe tipuri de ciment în fabricile de la Bicaz, Deva și Fieni.

Există mai multe tipuri de ciment care diferă în funcție de standardul de fabricație, compoziție, clasa de rezistență și domeniile de utilizare.

Cimenturi uzuale produse conform Standard: SR EN 197-1:2002 (standard european). SR EN 197-1:2002 este un standard care definește specificațiile pentru 27 de produse de ciment uzuale și pentru componentele lor. Definirea fiecărui ciment include proporția în care componentele sale trebuie combinate pentru a rezulta aceste cimenturi diferite într-o gamă de șase clase de rezistență. De asemenea, sunt definite și condițiile mecanice, fizice și chimice pentru acestea. Carpatcement Holding S.A. produce șase tipuri uzuale de cimenturi în conformitate cu acest standard. Ele sunt împărțite în două categorii: Cimenturi Portland și Cimenturi Portland Compozite. Aceste cimenturi acoperă toate aplicațiile obișnuite și sunt folosite pentru construcția elementelor și structurilor monolite sau prefabricate, armate, armate dispers sau precomprimate, precum și pentru mortare și paste de injectare. 

Cimenturi Portland cu rezistenta inițiala mare (CEM I) – Cimentul Portland este un ciment fabricat din 95-100% clincher Portland, 0-5 % componente auxiliare minore și ghips pentru reglarea timpului de priză. În cadrul S.C. Carpatcement Holding S.A. se produc două tipuri, ambele cu rezistență inițială mare: CEM I 42.5R și CEM I 52.5R. Cimentul Portland cu rezistență inițială mare CEM I 42.5R poate fi folosit la îmbrăcămințile rutiere pentru drumuri, autostrăzi și aeroporturi, în industriile prefabricatelor, betoanelor celulare autoclavizate și adezivilor. Cimentul Portland cu rezistență inițială mare CEM I 52.5R poate fi folosit în industria prefabricatelor care necesită clase ridicate de beton precum și pentru betoane/mortare utilizate pentru reparații cu timp scurt, injectări și paste specializate.

Cimenturi Portland compozite (CEM II) cu rezistență inițială mare – Cimentul Portland compozit este un ciment fabricat din 65-94% clincher Portland, 6-35% adaosuri de fabricație, 0-5 % componente auxiliare minore și ghips pentru reglarea timpului de priză. Adaosurile pot fi: materiale minerale anorganice naturale sau derivate din procesul de fabricație a clincherului cum sunt zgura de furnal, puzzolane naturale sau artificiale, cenușă, calcar, silice ultrafină etc. Cimenturile Portland compozite sunt utilizate în betoane simple, armate, armate dispers, precum și pentru mortare obișnuite de zidărie și tencuială. De asemenea, sunt recomandate pentru lucrări de stabilizare a pământurilor și materialelor granulare. Carpatcement produce patru tipuri de cimenturi Portland compozite, toate cu rezistență inițială mare: CEM II/A-S 32.5R, CEM II/A-LL 32.5R, CEM II/B-S 32.5R și CEM II/B-M (S-V) 32.5R.

Cimenturi specializate

Ciment pentru drumuri, autostrăzi și aeroporturi CD 40 produs conform Standard SR 10092:1978 (în proces de revizuire). Cimentul specializat CD40 este un ciment fabricat din 100% clincher Portland (cu anumite caracteristici mineralogice impuse) și ghips pentru reglarea timpului de priză. CD 40 poate fi folosit la îmbrăcămințile rutiere pentru drumuri, autostrăzi și aeroporturi.

Ciment cu căldură de hidratare limitată și rezistență moderată la ape sulfatice H II/A-S 32.5 produs conform Standard SR 3011:1996. Cimentul specializat H II/A-S 32.5 este un ciment fabricat din 80-94% clincher Portland (cu o anumită caracteristică mineralogică impusă), zgura 6-20% și ghips pentru reglarea timpului de priză. H II/A-S 32.5 poate fi folosit la turnarea betoanelor din elemente masive exploatate în medii moderat sulfatice.

Carpatcement a certificat cimentul CEM II/A-S 32.5 N-LH (Ciment Portland cu zgură cu căldură de hidratare redusă) în conformitate cu SR EN 197-1:2002 și SR EN 197-1/A1:2004. Cimentul CEM II/A-S 32.5 N-LH produs de către Carpatcement satisface exigențele mineralogice impuse clincherului în conformitate cu SR 3011:1996 putând fi folosit în aceleași domenii de utilizare ca și H II/A-S 32.5.

Procesul de producție al cimentului începe în cariera de calcar, cu excavarea pietrei de calcar și a argilei. Apoi, acestea sunt sfărâmate în bucăți de mărimea unei monede.

Aceste materii prime, împreuna cu un material care are aport de fier, sunt măcinate în mori și omogenizate într-o pudră, numită „faină brută”. Faina brută este încălzită la o temperatura de 1.450 ˚C. Temperatura înaltă transformă faină într-un material nou, numit clincher.

Clincherul este răcit brusc, fiind apoi măcinat împreună cu gipsul într-o pulbere fină. Acesta este cimentul Portland. Pentru obținerea diferitelor tipuri de ciment se adaugă zgură și / sau cenușă de termocentrală (material care rezultă din arderea cărbunelui sau a altor materiale de proveniență minerală).

Cimentul se livrează sub două forme: în vrac (pulbere în cisterne denumite cement-truck-uri) sau în saci paletizați și înfoliați (pentru protecție la umezeală).

Descrierea fluxului tehnologic pentru producția și livrarea cimentului vrac

În prezent pentru depozitarea cimentului în fabrici sunt utilizate silozuri. Cimentul extras din fiecare siloz este transportat prin intermediul unui sistem de rigole către cele patru elevatoare, două dintre ele având o capacitate de 150 t/h, iar celelalte două de capacitate 250 t/h (a se vedea fluxul tehnologic prezentat în anexă). Toate rigolele de transport ciment de la silozurile de ciment către cele patru elevatoare sunt de capacitate 250t/h.

Încărcarea vrac în camioane se poate face de la buncărele de încărcare vrac și direct de sub silozuri. Instalațiile de încărcare vrac de sub silozuri sunt de tip vechi și nu sunt prevăzute cu sistem de desprăfuire și instalație de control a cantității de ciment încărcate. În plus, aceste instalații de încărcare necesită o persoană permanentă pentru executarea și urmărirea procesului de încărcare. Sub fiecare buncăr sunt amplasate platforme de cântărire auto de capacitate 60 t, lungime 24 m.

Încărcarea vrac în vagoane se face direct de sub silozuri cu ajutorul unor instalații de tip vechi, montate în anul 1978, care nu sunt dotate cu sisteme de desprăfuire.

Cântărirea vagoanelor se face cu sisteme de cântărire mecanică, tip Balanța Sibiu, montate în 1978, având capacitate 100 t.

În aceste condiții încărcarea cu ciment a vagoanelor nu este uniformă, necesitând un număr mare de manevre ale acestora.

Dezavantajele sistemului actual de încărcare vrac sunt:

încărcarea vrac automată poate fi făcută numai pentru camioane și pentru un număr limitat de mărci de ciment;

în timpul încărcării vagoanelor nu există un control al cantității încărcate

repartizarea neuniformă a încărcăturii pe osiile vagonului poate conduce la accidente feroviare;

nu există o automatizare a fluxului de transport a cimentului.

În prezent, la fabricile de ciment ale Carpatcement funcționează linii de însăcuire cu capacități diferite (reprezentarea fluxului este prezentată în anexă):

Linii cu capacitatea proiectată de 110 t/h (saci de 50 kg) este compusă din:

Mașină de însăcuit rotativă Mollers cu opt guri de încărcare, pusă în funcțiune în 2001 care nu prezintă siguranță în exploatare și are opriri dese pentru întreținere și recalibrare;

Paletizor și înfoliator Beumer, puse în funcțiune în 2004;

Linii cu capacitatea proiectată de 60 t/h (saci de 50 kg) este compusă din:

Mașină de însăcuit rotativă second hand Haver&Boecker, cu 6 guri de încărcare, fabricată în 1976 și cumpărată de la fabrica din Burglengenfeld în 2004. În 2005 a fost făcută o modernizare a acestei mașini de însăcuit de către firma Ventomatic, însă aplicatorul de saci Ventomatic a avut adesea probleme tehnice (blocaje, ruperea brațului, ratarea așezării sacului pe pipa, etc.)

Paletizor second hand Beumer instalat în afara halei de paletizare, între aceasta și clădirea mașinii de însăcuit. Acest paletizor a fost achiziționat de la fabrica Walhalla, fabricat în 1996 și pus în funcțiune la Tașca în 2006. Paleții cu ciment sunt înfoliați manual.

Carpatcement Holding S.A. a obținut certificarea sistemelor de management integrat pentru:

Sistemul de Management al Calității ISO 9001:2000

Sistemul de Management de Mediu SR EN ISO 14001:2005 și EN ISO 14001:2004

Sistemul de Management al Sănătății și Securității Ocupaționale Certificat OH&S18001

Respectând principiile dezvoltării durabile, S.C. Carpatcement Holding S.A. a făcut eforturi pentru conservarea resurselor neregenerabile (minerale și combustibili fosili). În acest sens, a introdus în procesul de producere a cimentului combustibilii alternativi: anvelope uzate, uleiuri, reziduuri petroliere și lemnoase.

În 2005 fabrica a primit autorizația integrată de mediu de la Agenția Regională de Protecția Mediului Bacău în conformitate cu standardele Uniunii Europene.

Astfel, au fost recunoscute eforturile pe care societatea le-a depus pentru îmbunătățirea performanțelor de mediu, precum și a investițiilor realizate pentru folosirea celor mai bune tehnologii disponibile.

S.C. Carpatcement Holding S.A își propune lărgirea gamei de combustibili alternativi utilizați. Prin acțiunile întreprinse S.C. Carpatcement Holding S.A. va contribui la managementul durabil al resurselor și va diminua problema deșeurilor în zonă..

Tipuri de combustibili alternativi folosiți de S.C. Carpatcement Holding S.A.:

Anvelopele uzate, provenite din activitățile aferente industriei auto.

Materiale plastice, folii, carton și hârtie contaminată provenite din diverse activități industriale.

Uleiuri uzate și solvenți. Provin din industriile auto și chimică. Se acordă o atenție specială transportului lor din cauza compoziției chimice și a pericolului de explozie.

Reziduuri petroliere. Provin din activitățile curente ale industriei petroliere. Și în acest caz este nevoie de o supraveghere atentă a transportului.

Rumeguș impregnat cu uleiuri, lacuri și vopseluri și deșeuri petroliere. După ce este colectat de la generatori, deșeurile sunt supuse unor tratamente speciale care le fac posibil de utilizat în fabrici. Din cauza riscului de poluare pe care îl reprezintă, rumegușul impregnat trebuie transportat și manipulat cu o atenție deosebită.

Deșeuri lemnoase. Provin din industria agricolă, silvicultură sau din industria de procesare a lemnului.

S.C. Carpatcement Holding S.A. folosește combustibili alternativi respectând standarde stricte. Acestea se aplică în toate unitățile de producție ale Grupului HeidelbergCement și respectă recomandările internaționale în materie.

Folosește doar deșeuri și combustibili alternativi cu origini bine cunoscute și care corespund strict criteriilor de acceptare; analizele fizico-chimice complete sunt obligatorii;

Nu folosește deșeuri în cuptoarele sale dacă există alte soluții mai ecologice de eliminare a lor;

Nu folosește combustibili alternativi dacă aceștia ar putea avea un impact negativ asupra sănătății umane, mediului înconjurător sau a comunității locale;

Nu folosește deșeuri sau combustibili alternativi dacă volumul emisiilor rezultat din arderea lor este mai mare decât cel emis prin arderea unei cantități similare de combustibili tradiționali;

Acțiunea de co-incinerare este strict reglementată de autorizații emise de autoritățile competente.

În plus, prin acțiunile întreprinse S.C. Carpatcement Holding S.A. a conservat resurse de energie și a valorificat deșeuri, aducând astfel un beneficiu întregii comunități. Spre exemplu, în 3 ani, de când a introdus combustibilii alternativi în procesele de producție, a coincinerat:

aproximativ 50.000 de tone de anvelope uzate,

peste 20.000 tone de deșeuri lemnoase,

aproximativ 15.000 tone de reziduuri ale industriei petroliere.

Investițiile făcute, experiența acumulată în ultimii trei ani și suportul de specialitate primit din partea HeidelbergCement fac ca volumele de combustibili alternativi folosite în fabricile S.C. Carpatcement Holding S.A. să fie mult mai mari.

Analiza SWOT a societății

Analiza SWOT reprezintă un instrument managerial eficient, în identificarea punctelor critice din mediul intern, cât și extern al întreprinderii. Avantajul major al aceastei analize este faptul că furnizează indicațiile ce necesită a fi urmate de către manageri, în atingerea obiectivelor stabilite.

Puncte tari

Poziția concurențială puternică.

Poziția financiară puternică, stabilă, nivelul lichidității și al solvabilității foarte bun.

Compania mamă sprijină și coordonează activitatea diviziei locale. Compania mamă oferă suport absolut.

Companie mare, cu un număr ridicat de angajați, ce dezvoltă și sprijină forța de muncă la nivel local.

Creșterea infuziei de capital străin în economia Românească.

Promovarea cadrului legislativ pentru finanțarea și dezvoltarea zonelor rurale.

Experiența in accesarea fondurilor nerambursabile in perioada de pre-aderare (SPP, SAPARD, etc).

Promovarea utilizării combustibililor alternativi în detrimentul combustibililor fosili.

Reducerea semnificativă a emiselor de noxe și de praf, ca urmare a investițiilor masive în tehnologii de ultimă generație.

O vastă experiența in exploatarea și producerea produselor industriale (influențe semnificative din partea grupului, în acest sens).

Puncte slabe

Dependența de mediul politic și de sectorul infrastructurii naționale.

Influența ciclicității mediului politic și al alegerilor parlamentare și prezidențiale.

Dependența de investițiile străine directe.

Atractivitatea redusă a mediului economic românesc prin prisma investitorilor străini.

Legislația stufoasă în domeniul protecției mediului și a reducerii emisiilor de noxe, atât din punctul de vedere al reglementărilor locale, cât și al reglementărilor Uniunii Europene.

Nevoia de personal calificat, specializat în ingineria chimică și a produselor industriale.

Creșterea semnificativă a costurilor operaționale, ca urmare a nevoii de modernizare a echipamentelor tehnologice.

Proceduri complexe pentru accesarea fondurilor cu cofinanțare nerambursabilă.

Oportunități

Disponibilitatea unei piețe mari, aflate încă în plina dezvoltare pe plan local.

Posibilitatea de e beneficia de pe urma industriei construcțiilor.

Aducerea industriei cimentului, subdezvoltată pe plan local, la potențialul său real, prin facilitarea eforturilor de modernizare și restructurare a acesteia.

Posibilitatea accesării fondurilor europene nerambursabile, pentru modernizarea tehnologiilor de exploatare și producție.

Suportul unei companii mamă cu o poziție financiară foarte puternică, o cotă de piață solida la nivel global și o vastă experiență în industria cimentului.

Management competent, foarte bine calificat, cu rezultate extraordinare.

Posibilitatea oferirii de bunuri și servicii integrate la nivelul pieței construcțiilor (ciment, agregate, betoane).

Existența unei rețele proprii de distribuție.

Capacitate mare de producție, ceea ce poate ajuta la reducerea costurilor unitare.

Capacitatea de a obține împrumuturi mai ieftine de la nivelul grupului, în defavoarea obținerii finanțării la nivelul sistemul bancar local.

Riscuri

Criza financiară și mediul economic în declin.

Concurența mare pe piața locală.

Nivelul încă scăzut de absorbție a fondurilor europene.

Compania un își desfășoară activitatea și pe piața externă, ceea ce poate duce la pierderea unor potențiali clienți și consolidarea poziției principalilor competitori.

Devalorizarea monedei naționale cu impact direct privind cofinanțarea privata.

Dependența de personalul calificat specializat și creșterea mediei de vârstă în rândul angajaților.

Cunoștințe insuficiente și teama accesării fondurilor de către potențialii beneficiari din zona rurala.

Scăderea vânzărilor ca urmare a instabilității mediului politic și a dependenței pieței de dezvoltarea infrastructurii naționale.

Descrierea mediului economic în care activează organizația

Situația principalilor furnizori

Alegerea furnizorilor de către firmă se face în funcție de calitatea produselor sau a serviciilor prestate, termenele de livrare și de plată și preț. Aprovizionarea se efectuează în acord cu tehnologia de producție, fără a se crea imobilizări în stocuri.

Politica de preț a societății este axată pe maximizarea raportului preț-calitate, care să asigure un flux monetar ascendent și constant. Societatea urmărește consolidarea relațiilor de parteneriat cu furnizorii săi și achitarea datoriile în termenele convenite. Pe termen lung, pe măsura consolidării relațiilor, se urmărește și posibilitatea unor finanțări comerciale (credit furnizor).

Întrucât principalele materiale folosite în procesul de producție sunt exploatate și obținute intern, principalii furnizori ai companiei sunt furnizori de utilități, servicii de transport și combustibil, precum și furnizori de imobilizări (ca urmare a procesului de investire pe care compania îl dezvoltă).

Din tabelul 2.4.1. reiese situația achizițiilor (top 10 furnizori, după volumul achizițiilor, în 2013).

Tabelul 2.4.1. Situația principalilor furnizori

Situația principalilor clienți și a vânzărilor

Ca urmare a mediului economic în descreștere, și vânzările au întâmpinat un trend descendent în ultimele perioade (tabelul 2.4.2.1. ilustrează acest aspect). Mai mult decât atât, nivelul scăzut al lucrărilor de infrastructură, precum și scăderea nivelului investițiilor străine directe, au contribuit de asemenea la scăderea vânzărilor de ciment vrac. Pe de altă parte, scăderea puterii de cumpărare a populației a condus la scăderea vânzărilor de ciment însăcuit. Practic, volumele vândute au ajuns aproape la nivelul anului 2005, cu mult sub volumele vândute în perioada 2006 – 2008, care a fost marcată de aderarea la Uniunea Europeană și de boom-ul din industria construcțiilor.

Pe de altă parte, au existat foarte puține proiecte de infrastructură finanțate de Guvern în anul 2013, din cauza instabilității mediului politic, iar proiectele care au fost derulate în cursul anului (de exemplu, construcția Autostrăzii Transilvania) nu sunt situate în apropierea uneia dintre fabricile companiei, motiv pentru care, principalii competitori s-au aflat în avantaj.

2.4.2.1. Evoluția cifrei de afaceri la CARPATCEMENT HOLDING SA

Din punctul de vedere al vânzărilor de ciment, ponderea este de aproximativ 34% ciment însăcuit și 66% ciment vrac (vezi graficul 2.4.2.2).

2.4.2.2. Structura vânzărilor

Structura vânzarilor CARPATCEMENT HOLDING S.A., pe tipuri de produse, este 95% ciment și 5% alte produse (filler, calcar etc.). Structura vânzărilor, pe tipuri de produse, este evidențiată în tabelul 2.4.2.3., mai jos.

2.4.2.3 Structura vânzărilor pe tipuri de produse

Din punctul de vedere al clienților, compania desfășoară relații economice în principal cu dezvoltatori de infrastructură (care însă au o pondere foarte mica în ultimele perioade financiare, datorită stagnării dezvoltării infrastructurii naționale) și jucători pe piața de retail a materialelor de construcții. De asemenea, cel mai important client al CARPATCEMENT HOLDING S.A. este Cemprod Beton S.R.L., parte afiliată. Tabelul 2.4.2.4. de mai jos ilustrează evoluția vânzărilor către principalii clienți.

2.4.2.4.Situația principalilor clienți

Situația principalilor concurenți

Concurența reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale unui produs. Domeniul concurențial de pe piața cimentului din România, raportat la mărimea firmei, poate fi analizat atât din punctul de vedere al capacității de producție, cât și din punctul de vedere al volumelor vândute. Astfel, pe piața locală activează trei mari jucători.

Cotele de piață sunt aproximativ egale, fiecare dintre cele 3 companii având propriile rețele de distribuție, precum și divizii interne de vânzare a produselor agregate și a betoanelor. Astfel, diferența se face preponderent prin modul de promovare și puterea de negociere cu partenerii comerciali. Din acest punct de vedere, un impact semnificativ îl are și influența grupului asupra diviziilor locale.

Ca și CARPATCEMENT HOLDING S.A., și ceilalți doi competitori direcți sunt deținuți de companii externe, cu o experiență vastă pe piața cimentului și o poziție financiară solidă. Spre deosebire de CARPATCEMENT HOLDING S.A., ceilalți doi competitori direcți au vânzări și pe piața externă, nu doar local, însă acestea nu au o pondere semnificativă în totalul vânzărilor. Politica CARPATCEMENT HOLDING însă, furnizată de către grup, este ca societatea să se concentreze exclusiv pe piața locală, întrucât grupul are o rețea foarte bine dezvoltată în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est.

CAPITOLUL 3. Analiza poziției financiare a societății S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A.

Analiza activului net

Activul net exprimă averea acționarilor stabilită pe baza bilanțului patrimonial. Acest indicator este echivalentul activului net contabil, respectiv a capitalului propriu corectat.

În analiza activului net, trebuie menționat faptul că societatea CARPATCEMENT HOLDING S.A. a adoptat un program masiv de investiții de-a lungul timpului. Pe baza studiilor de fezabilitate pentru modernizarea celor 3 fabrici și a analizelor efectuate de către specialiștii Centrului Tehnic al Grupului, compania a avut următoarele obiective de-a lungul timpului: înlocuirea și modernizarea echipamentelor tehnologice, îndeplinirea indicatorilor de mediu și a cerințelor legale privind emisiile de noxe, concentrarea consumului de energie pe combustibilii alternativi, în detrimentul combustibililor fosili.

Evoluția investițiilor se prezintă astfel:

Metoda sintetică

Ant = At – Dt

Metoda aditivă

Activul net, in acest caz, este calculat prin însumarea surselor proprii de finanțare a firmei:

Ant = KS – Rz – Ap + Cikp – Pikp + Rr + Re – Rrep

2012 vs. 2011

Activul net a crescut cu 8% în exercițiul financiar 2012, în comparație cu exercițiul precedent (84,327 mii lei) și a scăzut cu 7%, respectiv 78,580 mii lei, în perioada 2013, comparativ cu 2012. Aceasta variație este egala cu variația capitalurilor proprii în cursul exercițiului și este explicată pe baza următoarelor aspecte.

Creșterea din exercițiul anterior se datorează în principal creșterii rezervelor din reevaluare cu 154% (174,747 mii lei) înregistrate ca urmare a deciziei societății de a își reevalua mijloacele fixe la data de 31.12.2012. Tot în sens pozitiv au influențat activul net și creșterea rezultatului exercițiului cu 7% (10,408 mii lei), care relevă creșterea eficienței activității societății, arătând creșterea capacității de dezvoltare.

Pe de alta parte, efectele pozitive au fost parțial compensate, în principal, de scăderea rezultatului reportat cu 40% (94,998 mii lei), ca urmare a deciziei societății de a distribui dividende către acționari, la data de 31.12.2012. Tot la scăderea activului net a contribuit și răscumpărarea acțiunilor proprii, în cursul exercițiului 2012, in valoare de 7,475 mii lei.

2013 vs. 2012

În exercițiul financiar 2013, comparativ cu exercițiul 2012, activul net a scăzut cu 7% (78,580 mii lei), în principal datorită scăderii rezultatului exercițiului cu 88,988 mii lei (respectiv 58 de puncte procentuale). Scăderea, datorată în principal condițiilor economice în regres la nivelul industriei în care operează compania, a fost parțial compensată de creșterea rezultatului reportat (cu 10,408 mii lei), ca urmare a transferului rezultatului realizat în anul anterior.

În același trend cu scăderea activului net este și evoluția mijloacelor fixe care, în exercițiul financiar 2013 comparativ cu 2012, au scăzut cu 8%, ca urmare a efectului amortizării din anul curent, precum și a scoaterii din gestiune a unor mijloace fixe uzate.

Analiza structurii patrimoniale a societății

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea și urmărirea evoluției ponderii elementelor patrimoniale, precum și a raporturilor care exista între aceste elemente. De asemenea, analiza structurii patrimoniale evidențiază schimbările calitative în situația mijloacelor economice și a surselor de finanțare, ajutând la fundamentarea politicilor și strategiilor financiare.

Analiza structurii activului

Rata activelor imobilizate ale societății arată poziția puternică pe care compania o susține în privința capitalului investit în activitatea pe care o desfășoară. Acest indicator înregistra o cotă semnificativă, de 73%, în exercițiul financiar 2011, urcând cu 3 puncte procentuale pentru a atinge punctul de 76% din totalul activelor în 2012 și 2013.

Structura activelor societății CARPATCEMENT HOLDING SA

Creșterea cu 3% în 2012 comparativ cu 2011 semnifică o consolidare a infrastructurii societății, cu consecințe favorabile asupra capacității de producție. Pe de alta parte, o imobilizare prea mare a capitalului în active poate duce la probleme de lichiditate pe termen scurt, cu impact negativ asupra fluxurilor de trezorerie, în cazul în care societatea nu dispune de suficiente lichidități pentru a își putea susține activitatea curenta.

Rata activelor imobilizate ale societății CARPATCEMENT HOLDING SA

Urmărind în detaliu structura activelor imobilizate, se observă că imobilizările corporale au cea mai mare pondere în totalul activelor, reprezentând mai multe de jumătate din valoarea acestora. Acest aspect reflectă politica de investiții a companiei, arătând un impact semnificativ în capacitatea de producție a companiei.

Din punctul de vedere al imobilizărilor financiare, acestea înregistrează o pondere de aproximativ 17% din totalul activelor, arătând faptul că societatea deține participații în capitalul altor companii (în cazul de față, este vorba despre interesele de participație deținute în capitalul diviziilor de agregate și betoane din cadrul grupului).

Întrucât industria in care operează compania este una de producție, ponderea imobilizărilor necorporale este una nesemnificativă.

Rata activelor circulante ale societății CARPATCEMENT HOLDING SA

Activele circulante au o pondere de aproximativ 24-25% din totalul activelor, menținându-și un trend relativ constant de-a lungul celor trei perioade financiare analizate, ca urmare a faptului ca societatea are o activitate de producție.

Analizând in detaliu activele circulante, observăm că cea mai mare pondere o au stocurile (aproximativ 14-15% din totalul activelor), urmate de creanțe (8-9% din totalul activelor). Stocurile se mențin la un nivel relativ constant de-a lungul perioadei analizate, iar nivelul lor sugerează o viteza de rotație bună și un bun control asupra procesului de producție. Tot o poziție favorabilă sugerează și nivelul relativ scăzut al creanțelor, arătând puterea de negociere a societății cu partenerii comerciali și un termen de încasare suficient de scăzut.

Investițiile financiare pe termen scurt și disponibilitățile bănești nu înregistrează ponderi semnificative în totalul activelor.

La nivel agregat, activele circulante au o viteză de rotație bună, înregistrând o medie de 2,4 rotații complete în decursul unui exercițiu financiar, durata medie a unei rotații fiind de 150 de zile. Având în vedere specificul activității companiei, respectiv complexitatea ciclului de exploatare, de la extragerea materiilor prime până la obținerea produsului finit, precum și faptul că CARPATCEMENT HOLDING are o activitate sezonieră (în perioada noiembrie – aprilie producția este oprită), putem concluziona că societatea reușește să utilizeze în mod eficient activele circulante pe care le deține.

Analiza structurii surselor de finanțare

Ratele de structură ale surselor de finanțare ale întreprinderii analizează importanța relativă și evoluția în timp a diferitelor surse de finanțare utilizate de către firmă.

Analiza structurii surselor de finanțare ale societății CARPATCEMENT HOLDING SA

În perioada analizată, societatea prezintă o poziție financiară stabilă, înregistrând o rată a stabilității financiare de aproximativ 85-86%, societatea bazându-se preponderent pe capitalurile proprii, ca surse de finanțare a activității de exploatare, ceea ce reiese și din același nivel ridicat al ratei autonomiei globale (85-86%). Nivelul ridicat al acestui indicator evidențiază importanța relativă a surselor de finanțare pe termen lung și se corelează cu nivelul ridicat al activelor imobilizate (aproximativ 73-76%).

Din punctul de vedere al îndatorării, compania își finanțează activitatea în proporție de 14-15% pe baza surselor externe. Dintre acestea, aproximativ 10-12% reprezintă datorii pe termen scurt, în principal față de partenerii comerciali și instituțiile de credit. Nivelul relativ scăzut al îndatorării, subliniază și el poziția financiara solidă a companiei.

Urmărind structura pasivelor, ajungem la aceeași concluzie, și anume că societatea își finanțează activitatea de exploatare preponderent pe seama capitalurilor proprii, datoriile față de partenerii terți (instituții de credit, furnizori, bugetul de stat), fiind foarte scăzute în comparație cu sursele interne de finanțare.

Analiza echilibrului financiar al societății pe baza abordării funcționale

Analiza echilibrului financiar al CARPATCEMENT HOLDING SA

Pe toata durata perioadei analizate, atât fondul de rulment, cât și trezoreria netă, prezintă valori pozitive, ceea ce demonstrează faptul că societatea reușește în mod constant să își acopere necesitățile pe termen lung pe seama surselor permanente, activitatea firmei degajând un excedent monetar la sfârșitul perioadei.

Pe de alta parte, se observă faptul că trezoreria netă a scăzut cu aproximativ 93% în exercițiul financiar 2012 comparativ cu 2012 (12,325 mii lei, în valoare absolută). Această scădere se datorează creșterii obligațiilor pe termen scurt, ca urmare a creșterii cifrei de afaceri, deci implicit a datoriilor comerciale față de furnizori, pe de o parte, iar pe de alta parte, creșterii datoriilor față de stat, ca urmare a creșterii rezultatului exercițiului.

În exercițiul financiar 2013, comparativ cu 2012, trezoreria netă înregistrează o ușoară creștere (cu 737 mii lei), în principal pe seama scăderii datoriilor comerciale către furnizori. Acest aspect, coroborat cu scăderea creanțelor în aceeași perioadă, sugerează faptul că societatea a reușit să își gestioneze mai bine relațiile cu partenerii comerciali, reușind să obțină termene de încasare și de plată mai favorabile.

Concluzionând cele trei perioade analizate, compania prezintă o poziție de echilibru, neavând dificultăți de lichiditate sau probleme în a-și susține activitatea operațională. Tot aceeași poziție de echilibru o sugerează și evoluția fondului de rulment comparative cu necesarul de fond de rulment, care au fluctuat într-un trend aproximativ asemănător, degajând o trezorerie netă și un sold al conturilor de lichidități pozitive la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar analizat.

Analiza lichidității și solvabilității întreprinderii

Informațiile despre lichiditate și solvabilitate sunt necesare pentru a estima capacitatea unei întreprinderi de a-și onora datoriile scadente.

Analiza lichidității

Lichiditatea poate fi definită ca fiind capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile de plată la scadență pe seama activelor sale curente. Analiza lichidității întreprinderii poate fi realizată pe baza ratelor de lichiditate și a fondului de rulment patrimonial.

Din punctul de vedere al proprietarilor societății, lichiditatea reprezintă capacitatea unui activ de a fi transformat în bani, cu o pierde minimă de valoare, în timp ce, din punctul de vedere al societății, lichiditatea reprezintă abilitatea acesteia de a-și onora obligațiile de plată ajunse la scadentă.

Analiza lichidității societății CARPATCEMENT HOLDING SA

În perioada analizată, rata lichidității curente (generale) este supraunitară, situându-se în jurul valorii de 2 (chiar 2,3 in 2013), ceea ce arată poziția stabilită a companiei, aceasta fiind capabilă să își acopere obligațiile curente de 2 ori pe seama activelor circulante. Creșterea cu 20% a ratei lichidității curente, in 2013 comparativ cu 2012, se datorează scăderii datoriilor comerciale pe termen scurt, ca urmare a unei ușoare scăderi a termenului de plată față de furnizori.

Mai mult decât atât, tot o poziție de echilibru și stabilitate financiară reflectă și rata lichidității imediate, aceasta situându-se în jurul valorii de 0.84 în exercițiul financiar 2011, înregistrând o scădere de 10% în 2012 (până în punctul de 0.76), pentru ca în 2013 să urce 14 puncte procentuale, până la valoarea de 0.87. Se observă că în toți cei 3 ani analizați, indicatorul prezintă o valoare peste 0.7, ceea ce arată faptul că societatea nu are dificultăți în a-și acoperi datoriile curente pe seama creanțelor și a disponibilităților. Acest aspect se corelează și nivelul trezoreriei, care rămâne pozitivă la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar.

Rata lichidității imediate înregistrează valori foarte scăzute, arătând faptul că societatea nu își poate acoperi mai mult de 12% din datoriile curente pe seama disponibilităților și a investițiilor financiare pe termen scurt, în 2011, respectiv nu mai mult de 5% in 2012 și 2013. Aceasta este o situație relativ normală, având în vedere profilul de producție al companiei, în care stocurile și creanțele au o pondere semnificativă în totalul activelor curente.

Analiza solvabilității societății

Rata solvabilității generale a societății este una foarte ridicată, depășind ușor valoarea de 8 unități în exercițiul financiar 2011 și 2012, pentru ca în 2013 să ajungă în apropierea pragului de 10 unități, ca urmare a scăderii datoriilor pe termen scurt cu aproximativ 24%. Aceste niveluri foarte ridicate se datorează ponderii foarte mari a capitalurilor proprii în totalul surselor de finanțare (aproximativ 85-86%).

Analiza solvabilității societății CARPATCEMENT HOLDING SA

Din punctul de vedere al solvabilității patrimoniale, acest indicator se situează în jurul valorii de 0.99 în toate cele trei perioade analizate, arătând faptul că societatea nu se bazează pe credite bancare pentru a își susține activitatea pe termen lung.

Corelând aceste rate de solvabilitate cu lichiditatea favorabilă a întreprinderii și cu trezoreria pozitivă în toate cele trei perioade financiare analizate, putem concluziona că societatea CARPATCEMENT HOLDING SA prezintă o poziție financiară solidă, de echilibru, neavând dificultăți în a-și susține activitatea curentă, reușind să plătească furnizorii și instituțiile bancare întotdeauna la scadență, având o politică bună de încasare a creanțelor și reușind să negocieze în condiții favorabile cu partenerii comerciali, activitatea companiei, atât pe termen scurt cât și pe termen lung, fiind finanțată preponderent din surse proprii.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Indicatorii financiari sunt folosiți cel mai adesea de către creditorii externi, investitorii și agențiile guvernamentale de reglementare. Acești indicatori sunt utili, de asemenea, controlului managerial și pentru a oferi o mai bună înțelegere a ceea ce așteaptă investitorii de capital, în materie de condiții financiare și de performanță. Utilitatea acestor indicatori depinde de experiența și creativitatea analistului financiar care le folosește. Indicatorii financiari sunt inutili dacă nu sunt analizați comparativ cu o bază de raportare.

O comparație a ratelor aceleiași firme de-a lungul timpului este importantă pentru evaluarea schimbărilor și tendințelor din condițiile financiare și profitabilitatea firmei. Această comparație poate fi istorică; poate, de asemenea, să cuprindă o analiză a viitorului firmei, bazată pe rapoartele financiare proiectate. Ratele mai pot fi judecate în comparație cu acelea ale firmelor concurente din aceeași linie de activități și, dacă e necesar, cu media pe industrie. În astfel de comparații însă e necesară o atenție sporită, deoarece distribuția ratelor financiare pentru o anumită industrie nu este, de obicei, normală. Au fost discutate și alte elemente implicate în comparațiile inter-companii, precum au fost prezentate și diversele surse ale informației despre ratele financiare.

După testele empirice din ultimii ani se pare că ratele financiare pot fi utilizate în previziunea cu succes anumite evenimente, în special a falimentului. Cu aceste teste, analiza ratelor financiare a devenit mai științifică și mai obiectivă decât oricând în trecut și în această privință, rezultatele pot fi spectaculoase. Analiza pe baza ratelor nu este completă, credem noi, dacă nu se are în vedere inflația, privită ca un factor care distorsionează ratele financiare. Atât compararea ratelor financiare în timp ale unei companii, cât și compararea între companii pot genera unele interpretări greșite în perioadele de fluctuație ale inflației. Schimbările în performanța financiară a unei companii pot fi cauzate în întregime de inflație, și mai puțin de management. Pentru a diferenția cauzele, analistul trebuie să recalculeze ratele financiare pe baza actualizării la inflație a costurilor istorice evidențiate de contabilitate.

În concluzie, considerăm importantă analiza performanțelor întreprinderii în strânsă legătură cu însușirile mediului în care este transmisă informația financiar-contabilă, cu scopul de a identifica limitele acesteia și mai ales punctele sale sensibile. De asemenea, ne manifestăm interesul pentru găsirea de soluții (chiar parțiale) în ceea ce privește problemele de agenție și de guvernanță, care marchează comunicarea financiară, și, prin extindere, orice organizație economică, indiferent că face sau nu apel la piețele de capital pentru finanțarea activității. O altă problemă-cheie, conturată în prezenta comunicare, este aceea a costurilor de informare, care plasează problema informației financiar-contabile într-o logică de eficiență.

Studierea problematicii analizei performanțelor conduce la identificarea unor perspective de cercetare viitoare extrem de generoase. Propunem, în cele ce urmează, câteva direcții de explorare:

Cercetări pentru dezvoltarea modelelor de contabilitate evenimențială, ca sursă alternativă de informații financiar-contabile;

Studii empirice pe piața românească cu privire la manifestarea fenomenelor de asimetrie informațională sau a relațiilor de agenție, în diverse sectoare;

Studii empirice pentru evaluarea nivelului de educare financiară a investitorilor instituționali și individuali (chiar dacă au fost deja realizate, aceste studii trebuie repetate pentru componenta lor dinamică, mai ales într-un mediu economic și social cum este cel românesc, în care mentalitățile evoluează rapid);

Studii interculturale cu privire la manifestarea problemelor de guvernanță în companii multinaționale implantate într-un mediu economic, politic și social diferit de cel de origine;

Studii cu privire la pârghiile de soluționare a problemelor de guvernanță etc. În această ultimă categorie putem încadra și propuneri de standardizare a raportului de gestiune cuprins în raportarea financiară. Cercetarea oportunității unui asemenea demers, precum și propunerea și testarea unor modele standardizate de rapoarte de gestiune s-ar încadra, prin urmare, în linia deschisă de prezenta lucrare și ar continua în mod firesc etapa problematizării cu cea a investigării soluțiilor practice.

Bibliografie

Bibliografie