Analiza Pozitiei Financiare a Intreprinderii pe Baza Bilantului Functional. Studiu de Caz la S.c. Calipso S.a

Introducere

Acesată lucrare are în vedere analiza poziției financiare a întreprinderii pe baza bilanțului funcțional pentru a ajuta întreprinderea să aibă o imagine despre modul de funcționare economică a acesteia, precum și despre funcțiile pe care le exercită.

Analiza financiară constituie acel studiu sistematic și metodic al situației, precum și evoluției unei întreprinderi analizând structura sa financiară și rentabilitatea, având ca și punct de pornire bilanțul, contul de rezultat, dar și toate informațiile oferite și obținute de la întreprindere despre trecutul, prezentul și viitorul acesteia.

Bilanțul este acel document contabil în care activul și pasivul este prezentat la închiderea unui exercițiu financiar.

Bilanțul funcțional are în vedere analiza și evoluția activității întreprinderii, precum și eliminarea acelor probleme financiare care sunt cauzate de activitatea lor.

În concepția economică, în cadrul bilanțul funcțional, activul acestuia este format din bunurile utilizate pe bază economică și nu pe baza dreptului de proprietate, iar pasivul arată care sunt sursele de finanțare pentru utilizatorii întreprinderii, avându-se în vedere sursa de finanțare pentru fiecare gen de utilizări.

Lucrarea de disertație cu titlul „Analiza poziției financiare a întreprinderii pe baza bilanțului funcțional” are studiul de caz la SC CALIPSO SA și este împărțită în două părți: o parte teoretică – primele trei capitole și una practică – ultimul capitol.

În primul capitol am vorbit despre conceptele: bilanț, bilanț financiar, bilanț funcțional, precum și despre legătura acestora.

În al doilea capitol am tratat analiza poziției financiare pe baza indicatorilor financiari cu ajutorul bilanțului funcțional, cum sunt fondul de rulment, nevoia de fond de rulment din exploatare și din afara exploatării, precum și trezoreria netă care sunt foarte importate în analiza situației financiare a întreprinderii.

În cel de-al treilea capitol am tratat noțiunea de tablou de finanțare: ce este și la ce ajută acest tablou, unde utilizările și resursele sunt principalele elemente.

În capitolul patru am realizat un studiu de caz la firma SC CALIPSO SA, din Oradea care are obiectul de activitate alimentația publică: baruri și alte activități de servire a băuturilor. În cadrul acestui capitol am prezentat firma, am realizat bilanțul financiar și cel funcțional, am calculat fondul de rulment, nevoia de fond de rulment din exploatare și din afara exploatării, precum și trezoreria netă, am constituit tabloul de finanțare a întreprinderii în anii 2012 -2013, iar la sfârșit am alcătuit un tablou de bord pe baza unor rate ale bilanțului.

La sfârșit lucrarea am încheiat-o prin prezentarea concluziilor, precum și a măsurilor și propunerilor de perfecționare a activității întreprinderii SC CALIPSO SA.

Am ales această temă fiindcă reprezintă o abordare mai nouă și mai modernă care speră să ajungă un sistem de tratare a informației financiare și funcționale și să acorde datele necesare adoptării deciziilor funcționale întreprinderilor.

Scopul acestei lucrări de disertație fiind cunoașterea bilanțului funcțional, realizarea acestuia, calcularea anumitor indicatori pe baza acestuia, precum și constituirea acelui tablou de finanțare care ajută la modul în care se desfășoară activitățiile întreprinderiilor pentru ca funcționarea acestora să fie în cele mai bune condiții.

Capitolul I. Analiza poziției financiare pe baza bilanțului funcțional

„Analiza financiară a întreprinderii reprezintă prin propria sa menire un fel de „Cenușereasă” a științelor economice. Scopul său este de a oferi celorlalte științe economice, în special celor ce tratează probleme de fundamentare a deciziilor legate de firma analizată, o caracterizare cât mai petinentă a situației cu care aceasta se confruntă. După cum se știe însă, Cenușereasa, având calități superioare surorilor sale mai „elevante”, a ajuns prințesă, în urma unui concurs care nu le-a lăsat acestora nici o șansă. Analiza financiară este necesară oricui este preocupat de problemele firmei și, în plus, este la îndemâna oricui.”

Analiza financiară a situației unei întreprinderi nu are nevoie în analizarea ei de elemente ale matematicii superioare, dar nici de elemente care fac parte din alte științe deoarece ea la prima vedere ar putea fi realizată de oricine.

Cu ajutorul unui aspect fundamental de care beneficiază analistul financiar prin capacitatea sa profesională, precum și prin volumul mare de date de care dispune, dar și de perioada în care trebuie finalizat studiul poate duce la modificarea concluziilor analizei financiare. Acest analist poate să facă erori care sunt foarte spectaculose sau fatale pentru întreprindere, fără a face ceva greșit, din cauza lipsei de informații de care dispune. Întotdeauna în interiorul unei întreprinderi sunt anumite persoane care dețin și au acces la mai multe informații despre întreprindere. Câteodată o analiză mai aprofundată poate duce la pierderi foarte mari pentru întreprindere din cauza unor elemente care nu coincid, sau din cauza datelor neactualizate la timp.

În cadrul analizei poziției financiare limitarea nu se face numai la acele date financiare ci și la introducerea acelor date economice, dar și bursiere, unde rezultatele pe baza analizei se află în modele financiare care sunt necesare abordării previziunilor.

În acest capitol am desbătut noțiuni despre bilanț deoarece atât în teoria, cât și în practica financiară se utilizează următoarele bilanțuri: bilanț patrimonial sau contabil, bilanț financiar și bilanț funcțional.

1.1. Bilanțul

Analiza pe baza bilanțului face referire la starea de echilibru sau dezechilibru care se află la nivelul unei întreprinderi în acea perioadă de timp. Această analiză se poate face cu ajutorul bilanțului contabil, dar și a informațiilor pe care acesta le oferă.

„Termenul de bilanț provine de la cuvântul italienesc ”bilancia” care are la bază latinescul ”bi” și ”lanx”, adică ”două talere”, simbolizând astfel o balanță cu două talere. Valori de mărime egală stau față în față și se egalează reciproc. Într-unul din talere apare valoarea activului, iar în celălalt valoarea pasivului.”

Bilanțul reprezintă acel document contabil de sinteză care transpune elementele de activ și de pasiv, sau altfel spus, mijloacele și resursele, la încheierea unui exercițiu financiar, unde sunt prezentate în funcție de natură, destinație și lichiditate sau în funcție de natură, proveniență și exigibilitate.

Lichiditatea constă în puterea activelor de a se putea transforma în bani. Activele trebuie să fie cât mai lichide, cum sunt disponibilitățile bănești, și nu cum sunt imobilizările, mai puțin lichide, pentru a putea ajuta la transformarea lor cât mai ușor în bani cash.

Exigibilitatea constă în puterea pasivelor din bilanț de a se putea transforma în lichidități sau rambursa furnizorilor de capitaluri. Pasivele care sunt cele mai exigibile sunt creditele de trezorerie, iar capitalurile proprii sunt cele mai puțin exigibile și care nu pot, și nu trebuie, să fie rambursate în niciun fel.

O definiție generală a bilanțului ar fi că acesta „este o situație patrimonială definitivă, care prezintă în forma contabilă activul și pasivul patrimoniului unei persoane, împreună cu rezultatele care au modificat forma inițială a patrimoniului, iar în definiția contabilă se arată că bilanțul este contul patrimoniului persoanei, alcătuit din activ și pasiv rezultat de soldurile situației finale a tuturor conturilor.”

„Bilanțul este un document de sinteză cu ajutorul căruia pot fi prezentate sintetizat, într-o structură dorită sau impusă de reglementările contabile, activele și pasivele patrimoniale.”

Atât activul, cât și pasivul face referire la aceeași realitate cu ajutorul mijloacelor de finanțare, dar și cu ajutorul utilizări acestora în acel timp, rezultând un echilibru permanent indiferent de modul de prezentare a bilanțului între activele și pasivele acestuia.

„Conform IAS 1, Prezentarea situațiilor financiare, obiectivul bilanțului este de a prezenta fidel informații despre poziția financiară a întreprinderii, respectiv, capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, cu ajutorul resurselor economice controlate (activele), al structurii de finanțare (datorii și capitaluri proprii), precum și cu ajutorul unor indicatori economico-financiari importanți (lichiditatea și solvabilitatea).”

Bilanțul contabil în literatura românească de specialitate poate fi înțeles sub mai multe forme ca:

– o soluție la metoda contabilității pentru a putea transpune principiul dublei reprezentări a averii, ca parte componentă a patrimoniului pentru agenții economici;

– o redare a utilizărilor și a resurselor care se află într-o întreprindere într-un anumit moment dat;

– o imagine a investițiilor și a finanțărilor la un moment dat într-o întreprindere;

– o imagine sau un cadru al situațiilor patrimoniale sau financiare într-un anumit moment dat;

– un tabel în care mărimea valorică a bunurilor economice existente sunt transpuse în unități monetare și sunt în strânsă legătură cu sursele acestora de finanțare, dar și cu rezultatul obținut din cadrul situație patrimoniului unei întreprinderi.

„Bilanțul a pătruns în lumea teoriei și practicii economice ca un model de sinteză în expresie bănească, la un moment dat, a relațiilor de echilibru dintre activele și pasivele patrimoniale. Se precizează că reflectarea echilibrului dintre activele și pasivele patrimoniale este funcția patrimonială a bilanțului contabil, chiar dacă în decursul timpului s-au conturat diverse alte funcții ale acestuia și s-au conceput diferite variante de modele bilanțiere care s-au cristalizat în diverse teorii ale bilanțului contabil.”

În structura bilanțului patrimonial trebuie analizate elementele de activ și de pasiv din cadrul bilanțului cu ajutorul dimensiunii și ponderii acestora din patrimoniul întreprinderii.

„În sistemul contabilității, bilanțul îndeplinește o funcție tehnico-contabilă, asigurând deschiderea și închiderea conturilor, precum și prezentarea la sfârșit de perioadă a mijloacelor economice existente, cu resursele lor de formare, inclusiv rezultatele activității desfășurate.”

Există două modele de bilanț care se întâlnesc în practică:

– bilanțul orizontal, care a apărut la începutul lui 1990 și a fost folosit până în 2001,

– bilanțul vertical, care a apărut din 2001.

În bilanțul patrimonial există câteva corelații importante cum ar fi:

„Corelația 1: activul unui bilanț este întotdeauna egal cu pasivul său;

Corelația 2: suma posturilor din activul bilanțului este întotdeauna egală cu a celor din pasiv;

Corelația 3: modificarea posturilor din bilanț înseamnă:

a.) folosirea capitalului pentru:

– orice creștere a unei poziții din activ;

– orice diminuare a unei poziții din pasiv.

b.) surse de capital pentru:

– orice diminuare a unei poziții de activ;

– orice creștere a unei poziții de pasiv.”

Categoriile mari ale structurii bilanțului sunt:

„ A. Active imobilizante

B. Active circulante

C. Cheltuieli în avans

D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an

E. Active circulante nete/datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an

H. Provizioane

I. Venituri în avans

J. Capitaluri proprii”

În concluzie, orice modificare în activul bilanțului patrimonial duce la o modificare și în pasivul acestuia, pentru a exista întotdeauna egalitate între acestea și o bună funcționare a întreprinderii.

„Formatul bilanțului, respectiv al bilanțului prescurtat nu se modifică de la un exercițiu financiar la altul. În cazuri excepționale sunt permise totuși abateri de la acest principiu pentru a se oferi o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii entității. Astfel de abateri și justificările corespunzătoare se prezintă în notele explicative la situațiile financiare.”

„Potrivit legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii entității pentru întocmirea situațiilor financiare anuale potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene. Informațiile cuprinse în această declarație sunt cele prevăzute de legea contabilității.”

1.2. Bilanțul financiar

Pe baza analizei financiare, bilanțul unei întreprinderi este format dintr-un bilanț financiar și un bilanț funcțional.

În întreprinderi problemele financiare care se găsesc se referă atât la prezentul, cât și la viitorul acestora; din această cauză se poate spune despre analiza financiară că are rădăcini puternice în prezent și un caracter pronunțat care este prospectiv. Tot de aici face parte și bilanțul financiar care are rolul organizării și funcționalității bilanțului.

Bilanțul financiar, sau altfel spus bilanț lichiditate-solvabilitate, se întocmește cu ajutorul bilanțului patrimonial, unde datele și informațiile acestuia rezultă ori din agregare, ori din divizare a datelor și informațiilor bilanțului patrimonial bazate atât pe datele, informațiile, cât și detaliile care se află în anexa bilanț cu referire la lichiditatea activelor, dar și la exigibilitatea pasivelor, unde trebuiesc schimbate datele contabile pentru ca ordinea posturilor atât de activ, cât și de pasiv să se poată face după anumite clasificări de lichiditate, dar și de exigibilitate.

„Bilanțul financiar (lichiditate – exigibilitate) constituie un suport al analizei financiare tradiționale ce are ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii în vederea unei evaluări patrimoniale care poate interesa atât proprietarii, cât și creditorii. În măsura în care creditorii utilizează un asemenea studiu este vorba de o analiză financiară externă.”

Bilanțul financiar se concretizează în creșterea lichidității activului și al exigibilității pasivului.

Lichiditatea crescătoare cu referire la posturile de activ constă în disponibilitatea acestora de a fi tot mai lichide în timp, și în acoperirea necesităților întreprinderii respective.

Exigibilitatea crescătoare cu referire la posturile de pasiv aranjate în funcție de ordinea lor constă în faptul că primele posturi din cadrul unei surse de finanțare sunt cele mai lent exigibile, adică capitalurile proprii, iar ultimele posturi ale acesteia sunt mai rapid exigibile, adică datoriile pe termen scurt.

„Scopul bilanțului financiar este acela de a inventaria averea și aranjamentele întreprinderii și de a le ordona pe termene de lichiditate, respectiv exigibilitate, pornind de la informațiile prezentate în bilanțul contabil și în notele explicative.”

În alcătuirea unui bilanț financiar trebuiesc respectate anumite reguli și principii care fac referire la aranjarea posturilor dintr-un bilanț în funcție de clasificarea lor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

„Analiza bilanțului financiar (analiza patrimonială) își propune identificarea stării de echilibru la nivelul firmei analizate. Practic, se încearcă evidențierea raportului dintre activele și pasivele pe termen lung și scurt. În principiu, activele pe termen lung ar trebui finanțate din pasive pe termen lung, în timp ce activele pe termen scurt, din pasive pe termen scurt.”

Constituirea și descrierea bilanțului financiar se poate realiza sub forma a două părți și anume: partea superioară care semnifică structura financiară bazată pe stabilirea componentelor din care este compus, adică necesarul de finanțat, precum și acele resurse de finanțare permanente; și partea inferioară care semnifică finanțarea ciclului de activitate, adică necesarul de finanțat care este pe termen scurt și acele resurse temporare de finanțare.

Un rol important îl are bilanțul financiar în cadrul analizei financiare deoarece el ajută la aflarea marjei de securitate financiară datorită fondului de rulment, care protejează întreprinderea față de riscuri, asigurând solvabilitatea ei.

1.3. Bilanțul funcțional

Tratarea în bilanțul financiar a acelui principiu de clasament, specific posturilor, a dus la apariția așa numitului bilanț funcțional. Acest bilanț funcțional aranjează posturile din cadrul bilanțului după cele mai mari funcțiuni ale întreprinderii. El fiind un bilanț mai operațional pentru explicarea funcționalității economice într-o întreprindere ajută în mod special bancherii să îl poată urmării mai ușor.

„Analiza situației financiare a întreprinderilor pe baza bilanțului financiar are un caracter static care nu evidențiază legăturile care se creează între resursele de care dispune întreprinderea și utilizarea acestora. Pe de altă parte, analiza bilanțului funcțional urmărește să ofere o imagine asupra modului de funcționare economică a întreprinderii, prezentând-o ca o entitate economică al cărei obiect este producerea de bunuri și servicii. În acest scop, ea exercită un ansamblu de funcții economice: producție, comercializare, repartiție, investiții și finanțare.”

Bilanțul funcțional este de preferat în întreprinderi deoarece ajută la analiza activității acestora, la evoluția sa, dar și la scoaterea în evidență a acelor probleme financiare care sunt datorate de activitatea lor.

„Concepția funcțională a bilanțului are ca obiectiv înțelegerea funcționării întreprinderii și grupează utilizările și resursele acesteia în stocuri de utilizări și stocuri de resurse. Aceste stocuri sunt grupate în bilanțul funcțional după o anumită logică, urmând ca apoi să se studieze relațiile care există între ele, atât pe verticală, cât mai ales pe orizontală.”

Mai multe funcții ale fluxurilor de resurse, dar și ale alocărilor din bilanțul funcțional sunt înregistrate pe o anumită perioadă de timp într-o întreprindere.

„Față de abordarea patrimonială, cea funcțională permite investigarea activității pe cicluri de operațiuni, luând în considerare rolul fiecăruia în generarea fluxurilor fizice de numerar.”

Bilanțul funcțional semnifică un instrument care este folositor la analiza financiară, reprezentând acel bilanț contabil retratat, unde posturile sunt ordonate după o anumită logică și într-o optică diferită față de cea a funcțiunii conturilor.

„Practic, pentru a ordona din punct de vedere funcțional posturile bilanțului contabil, este suficient să stabilim apartenența acestora la unul dintre ciclurile de funcționare, și anume:

– ciclul de investiții;

– ciclul de exploatare;

– ciclul de finanțare.”

Ciclul de investiții este format în întregime de aranjamentele inițiale de fonduri, obținute potrivit obiectivelor întreprinderii, pentru efectuarea mai apoi a anumitor fluxuri de numerar sau chiar a acelor echivalente ale numerarului.

Ciclul de exploatare reprezintă acel ciclu fundamental care acordă posibilitatea efectuării operațiunilor, atât de aprovizionare, cât și de producție, sau chiar de vânzare, pe o perioadă cât mai lungă sau chiar definitivă de timp. Principalele activități care produc venit la întreprinderi sunt cele referitoare la exploatare, adică mai bine spus activitățile de exploatare.

Ciclul de finanțare este alcătuit din totalitatea operațiunilor care se efectuează între întreprindere și acei proprietari de capital care sunt creditorii și acționarii. Acest ciclu de finanțare ajută ca întreprinderea să reușească decalajului care are loc între fluxul de lichiditate atât de intrare, cât și de ieșire, cauzat de ciclul de exploatare.

„Ciclul de investiții are în vedere în primul rând imobilizările. Ciclul de finanțare are în vedere resursele stabile și cele atrase ca urmare a activității de exploatare. În cadrul analizei ciclului de exploatare se au în vedere în primul rând operațiile legate de aprovizionare, producție și vânzări, respectiv activele pe termen scurt utilizate pentru desfășurarea acestora în condiții normale.”

Activitățile întreprinderii include în cele trei cicluri următoarele:

1.) în ciclul investițional (de investiții) se află activul aciclic stabil sau mai bine spus imobilizările, și resursele stabile;

2.) în ciclul de exploatare se găsesc activul ciclic care este cel de exploatare și cel din afara exploatării, și finanțarea scurtă de exploatare formată din flux fizic și financiar;

3.) în ciclul de finanțare se face referire doar la resurse.

Activul aciclic stabil este format din activele care au lichiditatea lor mai mare de un an, adică imobilizările, ele fiind luate în calcul la acea valoare a lor care scoate în evidență decizia inițială a acestora, ea fiind valoarea brută; iar ca o sursă proprie care este și de origine internă în pasiv se află amortizarea.

Activul ciclic de exploatare este format din acele componente care au legătură directă cu activitatea prezentă a întreprinderii, ca și de exemplu: stocuri, clienți.

Activul ciclic din afara exploatării are în componența sa, ca și de exemplu: creanțe care au legătură cu plata unor impozite sau chiar a unor taxe, decontările care sunt față de grup și față de asociați, capitalul atât subscris, cât și vărsat.

Trezoreria de activ este alcătuită din acele disponibilități bănești, precum și din acele valori mobiliare care sunt de plasament.

Resursele aciclice stabile care cuprinde acele surse proprii care sunt atât de origine internă (exemplu amortismentele), cât și de origine externă (exemplu capitalul social), precum și datoriile stabile (exemplu împrumuturile care sunt atât pe termen mediu, cât și lung).

Resursele ciclice aferente exploatării face referire la finanțarea pe termen scurt, unde obligațiile au legătură cu activitatea întreprinderii din acel moment (exemplu: furnizori, avansuri primite).

Din resursele ciclic din afara exploatării fac parte ca și de exemplu: acele obligații care sunt fiscale, precum și sociale care se găsesc în afara exploatării, cum ar fi: amenzi, penalități; un alt exemplu mai poate fi: datoriile referitoare la activele imobilizate, sau față un anumit grup ,sau chiar asociați.

Trezoreria de pasiv este alcătuită din acele credite bancare care sunt pe termen scurt, precum și din acel sold creditor al unui cont care este disponibil la bancă.

După structura sa bilanțul funcțional are următoarea formă:

Tabel 1.1.Bilanțul funcțional

Principiul comunității activității este principiul pe care îl are la bază bilanțul funcțional, de unde rezultă că întreprinderea se află într-o situație normală, adică întreprinderea ne fiind într-o stare de lichiditate sau chiar într-o stare de scădere sensibilă a activității în viitor.

Pentru conceperea bilanțului funcțional se folosește valoarea de origine de la elementele din care este alcătuit bilanțul. La aceste elemente, la intrarea lor în patrimoniu, se i-au în considerare și se înregistrează valorile brute și nu valorile nete ale întreprinderii.

„Un principiu de elaborare a bilanțului funcțional se referă la exprimarea posturilor de bilanț la valoarea brută (valoarea de origine a acestora), ceea ce impune includerea amortismentelor și provizioanelor în capitalurile proprii, ca resurse de autofinanțare a întreprinderii. Rezultă că bilanțul funcțional nu mai poate juca rolul asemănător bilanțului financiar în evaluarea patrimonială a posturilor, ci constituie un punct de plecare ideal pentru o analiză de flux, permițând determinarea variațiilor de stocuri.”

Un al doilea principiu al bilanțului funcțional face referire la noțiunea de stabilitate, unde se urmărește în cadrul patrimoniului durata posturilor. O altă noțiune este cea de permanență a bilanțului financiar care diferă de cea de stabilitate deoarece aceasta face referire la acel împrumut pe termen lung care rămâne tot timpul în cadrul imobilizărilor financiare, împreună cu datoriile pe termen lung care nu vor trece niciodată la cele pe termen scurt, chiar dacă scadența lor se schimbă.

Un alt principiu poate fi cel al afectării care se referă la aranjarea și organizarea posturilor, permițând prezentarea ciclurilor din care întreprinderile sunt formate, dar și a echilibrelor financiare ce provin din acestea.

Pe baza structurii bilanțului funcțional în activ se găsesc două tipuri de utilizări: una care face referire la exploatare, iar alta care face referire la independența din afara exploatării, adică la ciclul de producție. În pasivul structurii bilanțului funcțional se găsesc două tipuri de resurse: unele generate de exploatare, iar altele fără să aibă legătură cu acestea.

„Rolul bilanțului funcțional se concretizează în următoarele:

– aprecierea structurii financiare a întreprinderii;

– evaluarea necesităților de finanțare și a tipurilor de resurse de care dispune întreprinderea;

– determinarea raportului de echilibru între diferitele posturi sau grupe omogene și studierea diverselor modalități de obținere a echilibrului financiar funcțional;

– calcularea marjei se siguranță financiară a întreprinderii;

– analiza ratelor de finanțare;

– fundamentarea luării deciziilor.”

Analiza capitalurilor investite ale întreprinderilor în exploatare, precum și felul în care acestea au fost finanțate face obiectul bilanțului funcțional.

„Importanța bilanțului funcțional în analiza financiară decurge din faptul că permite aprecierea stabilității financiare a întreprinderii prin intermediul trezoreriei nete și exprimă independența dintre structura financiară și natura activității acesteia.”

Realizarea bilanțului funcțional se poate face în două moduri: atât într-o optică orizontală, cât și într-o optică „pool de fonduri”. optica orizontală se face dacă este nevoie în diferite etape a resurselor financiare, iar optica „pool de fonduri” se face dacă se distinge relația resurse financiare-nevoi.

„Scopul final al analizei bilanțului funcțional este înțelegerea nevoilor întreprinderii și a modului de finanțare a acesteia, reprezentarea coerentă și concretă a derulării diferitelor cicluri din activitatea firmei; în practică, bilanțul funcțional constituie suportul analizei trezoreriei.”

1.4. Legătura dintre bilanțul financiar și bilanțul funcțional

Diferențele care există între bilanțul financiar și cel funcțional sunt:

1.) „Se constată că totalul bilanțului funcțional este mai mare decât totalul bilanțului financiar ca urmare a faptului că primul reprezintă activele la valoarea brută, iar pasivul include amortismentele și provizioanele pentru depreciere, în timp ce al doilea redă activele la valoarea netă, din pasiv lipsind amortismentele și provizioanele.”

2.) Analiza externă care se face pe baza situației financiare a întreprinderii este importantă pentru creditori și se realizează cu ajutorul bilanțului financiar, pe când analiza internă se face de obicei de către managerii întreprinderii și se realizează cu ajutorul bilanțului funcțional.

3.) Bilanțul funcțional are loc cu ajutorul continuității activității sale, pe când bilanțul financiar este stabilit cu ajutorul încetinirii activității sale.

4.) În timpul în care bilanțul financiar este conceput pentru analize tradiționale statice, al doilea bilanț, cel funcțional ajută la formarea tabloului de finanțare, conceput pentru analize dinamice mai noi, de exemplu analiza financiară efectuată prin fluxuri.

„Față de bilanțul financiar, bilanțul funcțional are următoarele avantaje:

aplică principiile adecvării resurselor la nevoi specifice;

urmărește în primul rând natura elementelor de activ și pasiv, și nu lichiditatea și exigibilitatea;

elimină incidențele aspectelor juridice, contabile și fiscale care împiedică reflectarea situației economice și financiare reale a agenților economici.

Din cauza criticilor care au fost aduse la adresa celor două tipuri de bilanț, financiar și funcțional, cercetătorii au inventat un nou bilanț numit „pool de fonds”, adică ansamblu de fonduri, datorită noilor concepte apărute pe baza teoriei financiare neoclasice.

Noul bilanț se aseamănă în pasiv prin amortismentele și provizioanele de la nivelul fondurilor proprii cu bilanțul funcțional. Acest bilanț trebuie să fie întotdeauna egal cu bilanțul funcțional.

Structura bilanțului funcțional, cât și a celui financiar se face în patru mari cadrane astfel: două care fac parte din ciclurile lungi (alocările sau utilizările stabile, precum și resursele stabile) și două care fac parte din ciclul de exploatare (activul circulant, precum și datoriile circulante).

Capitolul II. Analiza indicatorilor echilibrului financiar calculați pe baza bilanțului funcțional

Tabelul care conține ordinea funcțională a operațiilor care au loc într-o întreprindere ajută la calcularea a patru indicatori.

2.1. Fondul de rulment net global (funcțional)

„Fondul de rulment exprimă excedentul capitalurilor permanente (capitaluri proprii + datorii pe termen mediu și lung) asupra activului imobilizant. Astfel spus, el reprezintă partea din capitalurile permanente ce este afectată finanțării ciclului de exploatare.”

Fondul de rulment este foarte des utilizat în analiza financiară deoarece acesta este un indicator clasic care evoluează în timp. Acesta poate fi: total, brut, economic, străin, propriu, etc. În teoria economică au apărut și noțiunile de fond de rulment net global sau funcțional.

Fondul de rulment patrimonial se poate calcula doar pe baza bilanțului patrimonial astfel:

Fondul de rulment net = Capitalul permanent – Active imobilizante

(patrimonial)

sau

Fondul de rulment net = Activ circulant – Datorii pe termen scurt

(patrimonial)

Mai nou fondul de rulment este calculat cu ajutorul fondului de rulment net global, prescurtat FRNG, pe baza bilanțului funcțional.

Fondul de rulment net global, sau altfel spus fond de rulment funcțional, are la bază un element din pasiv, adică o sursă de finanțare stabilă, acea parte din resursele durabile care este afectată finanțării din cadrul ciclului de exploatare și care ajută la acoperirea activelor stabile, precum imobilizările, adică o parte din nevoia de fond de rulment de exploatare.

Fondul de rulment funcțional, pornind de la pasiv, reprezintă acel surplus al resurselor stabile care este în raport cu nevoile sau utilizările stabile, calculându-se astfel:

FRNG = RS – US, unde

RS = Resurse stabile,

US = Utilizări stabile.

„Resursele stabile sunt formate din:

– resurse stabile proprii:

de origini interne: rezervele, rezultatul reportat, rezultatul exercițiului, amortizările, provizioanele;

de origine externă: capitalul social, prime legate de capital, subvenții pentru investiții;

– resurse stabile împrumutate: împrumuturi din emisiuni de obligațiuni, credite bancare pe termen lung și mediu; alte împrumuturi și datorii asimilate.”

Fondul de rulment funcțional, pornind de la activ, reprezintă acea mărime a nevoilor ciclice și chiar de trezorerie care nu este finanțată de acele resurse ciclice și chiar de trezorerie, calculându-se prin două moduri astfel:

FRNG = Nevoi ciclice și de trezorerie – Resurse ciclice și de trezorerie

sau

FRNG = (ACE + ACAE + TA) – (DE + DAE + TP), unde

ACE = Active ciclice de exploatare;

ACAE = Active ciclice din afara exploatării;

TA = Trezoreria de activ;

DE = Datorii de exploatare;

DAE = Datorii din afara exploatării;

TP = Trezoreria de pasiv.

Pentru a asigura un nivel optim al fondului de rulment care să ajute la acoperirea nevoilor ciclului de exploatare este necesară mărimea absolută aferentă fondului de rulment pentru a afla dacă aceasta s-a adaptat la nevoile întreprinderii.

Fondul de rulment net global este de două feluri:

– pozitiv;

– negativ.

Este pozitiv dacă îndeplinește următoarele relații: FRNG > 0 și RS > AS, și este negativ dacă FRNG < 0 și RS < AS, unde RS = Resurse stabile, As = Active stabile.

Dacă fondul de rulment net global este pozitiv atunci din evoluția activității întreprinderii are loc surplusul de resurse stabile sau permanente care ajută întreprinderea la finanțarea acestor nevoi.

La întreprinderile industriale dacă FRNG > 0, activele stabile – imobilizările, având valori mari, au nevoie de finanțarea durabilă, dar și sigură a acestora.

Dacă fondul de rulment net global este negativ are loc insuficiența la nivelul fondului de rulment.

La întreprinderile industriale dacă FRNG < 0, rezultă o situație favorabilă dacă se produce din cauza unei activități investiționale masive și are loc pe o perioadă scurtă de timp, 1-2 ani. Dacă în întreprindere crește nivelul de activitate cu ajutorul majorării resurselor stabile datorate investițiilor prin creșterea de imobilizări, rezultă că în viitor va crește fondul de rulment.

Fondul de rulment net global datorită a două părți: cea formată din capitalurile atât proprii, cât și asimilate, și cea formată numai din resurse împrumutate are următoarea relație:

FRNG = Fondul de rulment propriu + Fondul de rulment străin

Acest fond de rulment este important pentru întreprinderi, deoarece el ajută creditorii și întreprinderile la formarea unei marje de securitate, pentru a asigura față de terți independența financiară.

Din cauza variației posturilor de activ, dar și de pasiv, care ajută la aflarea fondului de rulment duce la modificarea acestuia.

Creșterea FRNG se realizează prin două moduri astfel:

1.) sporind resursele stabile ca și rezultat a unor decizii care duce la:

creșterea aportului adus de acționari, atât în numerar, cât și în natură;

creșterea rezultatului exercițiului, a celui raportat și chiar a celui afectat rezervelor;

obținerea de subvenții;

creșterea atât a provizioanelor, cât și a amortizărilor;

creșterea datoriilor financiare care sunt la nivelul emisiunii de obligațiuni, sau la nivelul de contractare a împrumuturilor noi care sunt pe termen lung;

2.) reducând activele imobilizante care nu dăunează, ea doar are întrebuințarea asupra producției și volumului activității întreprinderii. Reducerea activelor imobilizante prin diferite moduri duce la creșterea fondului de rulment.

„Reducerea FRNG poate fi determinată de:

a.) scăderea resurselor stabile prin:

– distribuirea de dividente;

– înregistrarea unor pierderi;

– reintegrarea subvențiilor pentru investiții;

– anularea provizioanelor;

– scăderea amortizărilor;

– rambursarea datoriilor etc.

b.) creșterea activelor imobilizate brute.”

2.2. Nevoia (Necesarul) de fond de rulment

„Desfășurarea activității de exploatare antrenează formarea nevoilor de finanțare, dar în același timp presupune și constituirea, în contrapartidă, a resurselor necesare finanțării acestor nevoi. Procedând la compararea globală a nevoilor de finanțare ale ciclului de exploatare cu resurse de finanțare corespunzătoare, se naște necesarul de fond de rulment (NFR).”

Necesarul sau nevoia de fond de rulment semnifică acele capitaluri ale întreprinderii care trebuiesc deținute în cadrul finanțării stocurilor, dar și a decalajelor temporare care are loc între plata furnizorilor și a anumitor datorii de exploatare cu încasarea de la clienți a creanțelor.

„Nevoia de fond de rulment reprezintă activele ciclice ce trebuiesc finanțate din fondul de rulment, respectiv activele cu lichiditate sub un an care urmează să fie finanțate din surse cu exigibilitate mai mare de un an.”

Necesarul de fond de rulment se poate calcula ca și sumă necesară pentru finanțarea decalajelor în viitor care are legătura între fluxurile reale și cele de trezorerie prin activitatea de trezorerie. Acesta se poate calcula și după următoarea relație:

Necesarul de = Nevoile de finanțare generate – Resurse generate

fond de rulment de operațiunile ciclice de operațiunile ciclice

Necesarul (Nevoia) de fond de rulment mai poartă denumirea de necesar net dacă aceasta este pozitiv după calculare sau de resursă netă dacă este negativ după calculare.

„Nevoia de fond de rulment semnifică în esență, activele circulante de natura stocurilor și a creanțelor nefinanțare pe seama obligațiilor pe termen scurt (surselor atrase). Obligațiile pe termen scurt de natura celor față de furnizori, salariați, bugetul de stat etc, până în momentul plății lor reprezintă o sursă atrasă de finanțare a activelor circulante.”

Necesarul de fond de rulment se calculează ca o diferență existentă între nevoile de finanțare temporare și acele resursele temporare ale întreprinderii.

Pe baza bilanțului funcțional nevoia de fond de rulment se calculează astfel:

NFR = AC -RC, unde

AC = Active (Utilizări) ciclice;

RC = Pasive (Resurse) ciclice.

„Comparând resursele pe termen scurt, cu activele investite pe termen scurt, în afara trezoreriei se obține dimensiunea valorică a necesarului de fond de rulment. Așadar, necesarul de fond de rulment reprezintă diferența dintre necesitățile de finanțare a ciclului de exploatare și datoriile de exploatare.”

Mărimea nevoii de fond de rulment are următorii factori:

natura sectorului de activitate;

durata ciclului de exploatare;

nivelul și evoluția de exploatare;

rata inflației;

nivelul costurilor de producție;

nivelul datoriilor de exploatare.

„Nevoia de fond de rulment (NFR) funcțional are două părți componente:

nevoia de fond de rulment din exploatare;

nevoia de fond de rulment din afara exploatării.”

2.2.1. Necesarul (Nevoia) de fond de rulment din exploatare

Necesarul (Nevoia) de fond de rulment din afara exploatării constituie partea din activele (nevoile) ciclice de exploatare care nu poate fi acoperită cu ajutorul pasivelor (resurselor) ciclice și care are nevoie să finanțeze întreprinderea prin resursele durabile.

Nevoia de fond de rulment se poate calcula astfel:

NFRE = Active circulante din exploatare – Datorii de exploatare

= Active ciclice din exploatare – Resurse ciclice din exploatare

= (Stocuri + Creanțe) – Obligațiuni

= Stocuri + Creanțe din exploatare – Furnizori – Datorii fiscale și sociale aferente exploatării

„Calculul necesarului de fond de rulment pentru exploatare implică deci activele, respectiv pasivele ciclice corespunzătoare, astfel:

Stocuri

+ Creanțe din exploatare (inclusiv: efectele scontate neajunse la scadență)

+ Cheltuieli înregistrate în avans privind exploatarea

– Furnizori

– Datorii fiscale și sociale aferente exploatării

– Venituri înregistrate în avans din exploatare

= Necesarul de fond de rulment pentru exploatare”

Nevoia de fond de rulment din exploatare poate să fie, atât pozitivă (NFRE > 0), cât și negativă (NFRE < 0).

Dacă NFRE > 0, atunci se constată un excedent de nevoi temporare care sunt în raport cu acele surse temporare posibile pentru mobilizat. Poate fi o situație normală dacă rezultatul din cadrul unei politici de investiții care vizează creșterea nevoii de finanțare este realizată pe baza ciclului de exploatare sau dacă este stabilită pe baza vânzărilor crescute și a duratei mărite a ciclului de fabricație datorită apariției produselor din ce în ce mai noi și mai complexe.

Nevoia de fond de rulment din exploatare poate contura un dezacord, în caz contrar, între lichiditatea stocurilor și creanțe în primul rând, precum și exigibilitatea datoriilor de exploatare în al doilea rând, după cu și există fără mișcare sau chiar cu mișcare.

O situație mai deosebită este în întreprinderile industriale unde se găsesc stocurile și creanțele extraordinar de mari, precum și obligațiile care sunt mai mici decât de obicei. Atunci se poate constata că este mai redus termenul pentru plata acestora, precum și valoarea lor, iar ele se vor înregistra în contul de achiziție.

Dacă NFRE < 0, atunci se constată un plus de surse temporare ciclice care sunt în raport cu acele nevoi care corespund capitalurilor circulante aferente exploatării.

Această situație mai poate fi apreciată și pozitiv în cazul în care este rezultatul din accelerarea rotației activelor circulante, precum și al însărcinării datoriilor care au scadențele mai mari. Poate fi apreciată negativ dacă limitarea la nivelul de activitate, staționările temporare la aprovizionarea și reînnoirea stocurilor, sau chiar la activitatea de producție este o situație nefavorabilă pentru întreprindere.

Nevoia de fond de rulment din exploatare, la agenții economici care au activitate de producție, este de cele mai multe ori pozitivă, din cauza specificului activității care pretinde imobilizarea stocurilor, o perioadă de timp mai mare, necesar pentru a se putea încasa produsele livrate, producând o nevoie de exploatare.

La întreprinderile cu activitate de comerț sau chiar de servicii, unde timpul de stocaj, dar și creditul clienților este neglijabil rezultă o sursă de exploatare deoarece este negativă nevoia de fond de rulment din exploatare.

„În acest caz, resursele exced necesarul. Este cazul întreprinderilor cu profil, distribuție cu amănuntul (hipermarketurile), care au creanțele egale cu zero (plata se realizează cu numerar), stocuri reduse (viteza de rotație a acestora fiind foarte accelerată) și obligații foarte mari (furnizorii acceptă condiții contractuale drastice, întrucât au asigurată desfacerea pentru cantități mari, au garantată încasarea și rotația rapidă a mărfurilor).”

Existența câtorva factori influențează evoluția nevoii de fond de rulment din exploatare, aceștia fiind:

– nivelul de activitate;

– cifra de afaceri;

– sectorul de activitate;

– tipul de produs;

– durata de exploatare;

– valoarea adăugată;

– gestiunea eficientă a elementelor referitoare la NFRE.

Dacă nevoia de fond de rulment de exploatare este inferioară fondului de rulment net global atunci există echilibru financiar deoarece întreprinderea se află într-o stare normală de funcționare.

2.2.2. Necesarul (Nevoia) de fond de rulment în afara exploatării

Necesarul (Nevoia) de fond de rulment pentru exploatare reprezintă acele nevoi care sunt din afara ciclului de exploatare și care nu sunt finanțate prin sau cu ajutorul resurselor ciclice, ele trebuind acoperite prin contribuția capitalurilor proprii.

Nevoia de fond de rulment se poate calcula astfel:

NFRAE = Active diverse – Resurse diverse

= Active ciclice din afara exploatării – Resurse ciclice în afara exploatării

= Alte active circulare – Datorii în afara exploatării

= Creanțe diverse din afara exploatării – Datorii diverse din afara exploatării

Calculul acestuia implică atât activele, cât și pasivele ciclice astfel:

„Creanțe în afara exploatării

+ Titluri de plasament

+ Cheltuieli înregistrate în avans din afara exploatării

– Datorii din afara exploatării

– Venituri înregistrate în avans din afara exploatării

= Necesarul de fond de rulment din afara exploatării”

Nevoia de fond de rulment din afara exploatării înregistrează atât o valoare pozitivă, cât și una negativă. Cea pozitivă formează acel consumator pentru resursele de finanțare, care necesită recunoașterea resurselor de finanțare suplimentare pentru a susține financiar acele activități care nu au legătură directă cu specificul principal al activității întreprinderii. Valoarea negativă formează un centru pentru finanțarea activității de exploatare, ajutând întreprinderea pentru asigurarea echilibrului financiar.

„Este foarte important să se realizeze distincția între „din exploatare” și „din afara exploatării”, pentru a putea localiza eventualele dezechilibre financiare apărute (din activitatea ciclică sau din activitățile cu caracter întâmplător – excepțional) și pentru fundamentarea estimării necesarului de finanțare.”

Nevoia de fond de rulment din exploatare este tot timpul mai mare decât nevoia de fond de rulment din afara exploatării.

„Astfel, necesarul de fond de rulment din exploatare evidențiază nevoia de finanțare determinată de ciclul de exploatare, suma pe care activitatea întreprinderii o solicită ca pe o nevoie permanentă, în timp ce necesarul de fond de rulment din afara exploatării este legat de operațiuni diverse derulate de întreprindere.”

2.3. Trezoreria netă

„Trezoreria reflectă imaginea disponibilităților monetare și a investițiilor financiare pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților. Încasările sunt de fapt operațiuni de intrare de trezorerie, iar plățile sunt operațiuni de ieșire de trezorerie. Este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente.”

Trezoreria are o legătură strânsă cu operațiunile financiare pe termen scurt care au loc într-o întreprindere. Într-o întreprindere trebuie să existe resurse financiare și de trezorerie pentru a putea ajuta îndeajuns nevoile financiare pe termen scurt. Partenerii financiari finanțează resursele de trezorerie rezultând gestiunea financiară a întreprinderii doar pe termen scurt.

Trezoreria netă se poate calcula astfel:

TN = FRNG – NFR

= FRNG – (NFRE – NFRAE)

= TA – TP, unde

TA – Trezoreria de activ

TP – Trezoreria de pasiv

Aceasta are legătură strânsă cu operațiile financiare de pe termen scurt care se găsesc în bilanțul funcțional doar în partea inferioară, ea fiind calculată astfel:

TN = Necesarul de trezorerie – Resurse de trezorerie

= Activ circulant financiar – Credite bancare curente

Trezoreria netă poate fi și ea atât pozitivă (TN > 0), cât și negativă (TN < 0). Este pozitivă dacă se realizează un surplus monetar pentru întreprindere din activitatea sa. Trezoreria este negativă dacă finanțarea dezechilibrului este ajutată de un credit de trezorerie cerut de întreprindere.

„Un nivel pozitiv al trezoreriei semnifică realizarea echilibrului financiar pe termen scurt al întreprinderii, deoarece întreprinderea dispune de lichidități care să îi permită acoperirea fără probleme a datoriilor pe termen scurt. În plus, o trezorerie pozitivă conferă întreprinderii și o autonomie financiară sporită, aceasta neavând credite pe termen scurt. Pe termen lung, menținerea unui nivel ridicat al trezoreriei pozitive poate afecta performanțele financiare ale întreprinderii datorită costurilor de oportunitate, cu efecte negative asupra remunerării capitalurilor.”

Dacă trezoreria este negativă în întreprindere se poate înregistra un dezechilibru financiar pe termen scurt deoarece resursele permanente nu acoperă necesarul de fond de rulment în totalitate, fiind necesară apelarea la un împrumut bancar. Dacă pragul de pericol nu este depășit în aproape toate întreprinderile se poate considera acest lucru o situație normală, putându-se bucura de un efect pozitiv al rezultatului levierului.

În concluzie, dacă trezoreria pozitivă și negativă se apropie către zero, se reduce riscul de a manevra greu surplusul de resurse și se oferă un nivel bun al autonomiei de finanțare, rezultând o situație favorabilă pentru întreprinderii.

„Trezoreria netă poate fi pozitivă sau negativă, după cum urmează:

a.) TN > 0, când FRNG > NFRT, sau Necesar trezorerie > Resurse trezorerie;

b.) TN < 0, când FRNG < NFRT, sau Necesar trezorerie < Resurse trezorerie.”

Unde NFRT – nevoia fondului de rulment total.

În funcție de soldul trezoreriei aceasta poate fi:

1.) pozitivă dacă oferă posibilitatea de realizare de plasamente și chiar deținere de disponibilități bănești;

2.) negativă dacă se înregistrează un dezechilibru financiar din cauza unor probleme majore care are nevoie de o examinare mai amănunțită; în anumite cazuri este vorba și de rezultatul unei gestiuni dorite pe baza condițiilor bancare pe termen scurt;

3.) medie nulă fiind cea mai bună gestiune pentru structura financiară a bilanțului.

„Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii și sensului acestuia, a existenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, a creditelor bancare pe termen scurt și a valori de trezorerie. De asemenea presupune identificarea factorilor de influență și cauzele care modifică acești factori.”

Capitolul III. Tabloul de finanțare

Tabloul de finanțare este rezumatul prevederii resurselor și surselor mobile de finanțare pentru a afla rezultatul patrimoniului pe un anumit parcurs de timp într-o întreprindere. Acest tablou mai poartă denumirea și de tabloul de utilizări și resurse deoarece egalitățile care se găsesc între fluxurile de utilizări și cele de resurse trebuie să fie pe o anumită perioadă de timp de gestiune.

„Pentru a surprinde fluxurile nete de trezorerie, practica financiară a elaborat tabloul de finanțare, pe baza bilanțului și contului de rezultate. Bilanțul descrie situația întreprinderii, la un moment dat, ca rezultat al fluxurilor fizice și financiare, iar contul de rezultate înregistrează cheltuieli și venituri ocazionate de aceste fluxuri. Separând cheltuielile plătibile în cursul exercițiului financiar, de cele a căror plată este scadentă în exercițiile următoare și veniturile încasabile în cursul exercițiului, de cele încasabile în viitor, se poate determina situația trezoreriei, respectiv fluxul monetar net al exercițiului (cash-flow).”

Pentru constituirea acestui tabel este nevoie de următoarele faze:

a.) constituirea unui bilanț diferențiat format din acțiunile contabile ale variatelor elemente patrimoniale pe o anumită perioadă de timp prin asemănarea și deosebirea din două bilanțuri consecutive valorile elementelor respective. În acest tablou de finanțare datorită variațiilor din cele două bilanțuri se ajunge la următoarele schimbări cum ar fi: la creșterea posturilor atât de pasiv, cât și de activ sau la diminuarea posturilor atât de pasiv, cât și de activ.

b.) aflarea fluxurilor semnificative de fonduri pe baza financiară, adică cele care fac referire și au o întâmplare neașteptată care poate fi amânată sau imediată la adresa trezoreriei.

În prima parte a acestui tablou de finanțare se poate urmării modul în care se obține echilibrul structural realizat pe baza bilanțului funcțional între utilizările și resursele stabile. În concluzie ce rezultă pe baza politicii de finanțare, precum și a celei de investiții într-o perioadă analizată duce la cauzele schimbării fondului de rulment net global care are loc într-o întreprindere.

În această parte se poate calcula variația fondului de rulment net global ( FRNG), cât și capacitatea de autofinanțare (CAF).

În partea a doua se justifică și se lămurește FRNG cu ajutorul elementelor care se află în partea inferioară din cadrul bilanțului funcțional, conturând formele circumstanțiale ale activității, precum și problemele acestora pentru trezorerie. Aici se mai analizează felul în care este folosit fondul de rulment net global pentru susținerea echilibrului funcțional între componentele ciclice din bilanț, adică utilizări și resurse ciclice, precum și pentru un echilibru monetar între încasări și plăți.

Acest tablou formează un document sintetic pentru a ajuta descrierea atât a politicii de investiții, cât și a celei de finanțare din cadrul întreprinderii, precum și o întâmplare neașteptată care poate apărea la adresa echilibrului financiar.

Dacă rezultatele care apar după realizarea tabloului de finanțare au conținut economic și financiar, interpretarea lor nu are nici un sens sau nici o logică.

Datorită fluctuațiilor posturilor bilanțului care se află în partea superioară, acestea duce la un echilibru destul de mare pentru a ajuta la recunoașterea tendințelor care pot apărea într-o evoluție și formare cauzată de o analiză nesemnificativă la adresa acestor tendințe. Din cauza unor elemente care sunt pe termen scurt și care duce la anumite instabilități sau discontinuități cu referire la variația posturilor din bilanț fac interpretarea acestora destul de grea. Din acest motiv interpretările se fac cu ajutorul fondului de rulment, a nevoi de fond de rulment , precum și a trezoreriei nete.

Utilizările și resursele au trei tipuri de clasificare constituindu-se tabloul de finanțare a bilanțului:

a.) maturitatea – reprezintă durata și termenul lor care arată construcția fondului de rulment financiar cu ajutorul tabloului care rezultă din bilanțul financiar;

b.) funcția (rolul) – realizat de oricare utilizare și resursă din ciclurile activității întreprinderii din bilanțul funcțional

c.) gestiunea globală a resurselor și utilizărilor – face referire la bilanțul „pool de fonduri”.

„Criteriul funcțional permite disocierea elementelor pe termen scurt, astfel:

fluxurile de exploatare care permit determinarea variației nevoii de fond de rulment în cursul perioadei. Nevoia de fond de rulment poate fi disociată în nevoie de exploatare (NFRE) și în afara exploatării (NFRAE).

fluxurile generate de operațiile financiare pe termen scurt care presupune o modificare a situației trezoreriei.”

Utilizările cât și resursele atât pe termen mediu cât și lung ajută la aflarea variației referitoare la fondul de rulment net global calculându-se diferența care există între resurse și utilizări. Nevoia de fond de rulment va deveni atât din activitatea de exploatare (NFRE), cât și din afara exploatării (NFRAE) dacă activitatea întreprinderii este complexe.

Tabloul de finanțare în concepția funcțională are următoarea formă:

Tabel 3.1. Tabloul de finanțare în concepția funcțională

Capitolul IV. Studiu de caz la firma SC Calipso SA

4.1. Prezentarea întreprinderii

Firma S.C. Calipso S.A. cu certificatul de înregistrare nr. 21/1972 la fosta Secțiune financiară regională a fost înființată în anul 1952 având numele de “TRUSTUL ALIMENTATIEI PUBLICE LOCALE ORADEA”(T.AP.L.). Ea are sediul în Oradea, pe strada Piața Independenței. Obiectul de activitate fiind alimentația publică: 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor. Având un număr de 6 unități de administrație publică în Oradea, dar fără personalitate publică, precum și multe spații comerciale care sunt toate închiriate.

Aceasta a funcționat pe baza principiului gestiunii economice fiind dotata atât cu fonduri fixe, cât și cu mijloace circulante proprii cu acea personalitate juridică care încheie un bilanț contabil propriu cu un cont la banca Națională Sucursala Bihor, precum și la Banca de Investiții din Oradea.

„În perioada de înființare și până în Decembrie 1989 I.C.S.A.P. Oradea a avut în subordonare, administrare și exploatare directă: unități operative de desfacere (restaurante cu forma clasică de desfacere și cu baza proprie de producție, restaurante cu autoservire cu baza proprie de producție, bufete tip ”express” cu baza proprie de producție, patiserii, cofetării, bufete, baruri de zi, unități tip ”Gospodina”, bufete de incintă, chioșcuri, puncte stradale), secții de producție (laborator de cofetărie, laborator de înghețată, laborator de răcoritoare, secție bucătărie caldă și rece, carmangerie), depozit (pentru băuturi, produse agro-alimentare, magazii, materiale), parc auto (cu garaj de întreținere), secție de întreținere.”

SC Calipso SA în administrarea directă are două mari unități: Restro Bar „COLORS” și Complexul „PIGALLE” din Rogerius care este alcătuit din cofetărie, bar de zi, laborator propriu, terasă. Împreună cu aceste două unități de la sfârșitul anului 2012, întreprinderea care este proprietară a 42 de unități, mai are și „Braserie” Băile 1 Mai, precum și Cofetăria „PIGALLE” din Cantemir are este formată din cofetărie și laborator propriu.

Întreprinderea a închiriat celelalte spații, care sunt peste 70, deținute unor agenți economici care se ocupă cu desfășurarea activităților proprii în ele pentru obținerea unor venituri constituite din chiriile încasate. În prezent întreprinderea are peste 63 de contracte de închiriere.

Întreprinderea are mijloace de transport auto izoterme proprii care transportă produse de patiserie, precum și de cofetărie restaurantelor hotelurilor care se află în Băile Felix ale întreprinderii SC TURISM FELIX SA, agenților economici din Oradea, dar și unităților proprii.

Cofetăriile Pigalle:

Întreprinderea are o tradiție veche de aproape 20 de ani care este în domeniul alimentar, iar investițiile care au loc în ultima perioadă au autorizat dezvoltarea capacitatii de producție cu ajutorul celor 2 laboratoare proprii de 730 mp. Capacitatea anuală de producție pe care o au cele două laboratoare la personalul este de 250.000 kg de produse de patiserie și precum și cofetărie. Laboratoarele au echipamente performante cum ar fi : dulapuri frigorifice, malaxoare, mașini de dospire, mașini de turat foietaj, mixere, mașini de gătit, cuptoare convecție, camere frigorifice.

Resto – Bar Colors

Acest restaurant este situat în centrul cartierului Rogerius, pe Bulevardul Dacia din Oradea. El reprezintă o atracție pentru tineri, datorită produsele comercializate, dar și datorită unei terase generoase care există în exterior și este acoperită..

Turism: Hotel Doubletree by Hilton Oradea

A primit titlul de complex hotelier de 5 stele în data de 25 septembrie 2012, fiind un proiect finalizat în baza unui contract de management care are un prestigios lanț hotelier de renume mondial – Hilton. Acesta are la dispoziție 147 de camere și apartamente:

51 Camere “Deluxe” cu balcon sau terasă

44 Camere Standard cu pat dublu “King Size”

42 Camere Standard cu 2 paturi (Twin)

7 Apartamente “One Bedroom Suite”

3 camere pentru persoane cu disabilități.

DoubleTree by Hilton Oradea

Acesta are un centru de conferințe de 300 mp. El este compus din 5 săli de diverse capacități, ideale pentru întâlniri de afaceri, conferințe, ședințe, seminarii și cursuri, dar și pentru toate evenimente.

Eforea spa at Hilton

Este un concept global Hilton Worldwide, creat de brandul reprezentativ al companiei, Hilton Hotels & Resorts. Soluția spa include un meniu exclusivist de tratamente și elemente de design inovator, oferind o variantă de spa “la cheie”, ușor de implementat și customizat.

SC Calipso SA are în administrare preluate cele 150 de unități, datorită:

renunțării la unitățile aflate doar în administrare/exploatare care sunt aproape 50%, acestea fiind cedate proprietarilor;

divizarea și cedarea a 27 de unități în baza unor acte normative;

vânzarea integrală a 11 unități.

Întreprinderea Calipso SA la formarea sa a pornit cu un capital social de 155.822.000 lei vechi în 1990 . În 01.09.2011, capitalul social al întreprinderii a fost de 44.946.172,50 lei noi.

„Acțiunile Societății sunt înscrise la Cota Bursei de Valori București, categoria II, cu indicativul CAOR, începând cu data de 11 mai 2012. La 31 decembrie 2012, societatea este deținută în proporție de 96,6513 % de SIF Banat – Crișana SA și în proporție de 3,3487 % de alți acționari.”

Evidența acțiunilor, dar și a acționarilor este realizată în condițiile legii de către înteprinderea S.C. Depozitarul Central S.A. București. Deci, acțiunile acestei întreprinderi sunt tranzacționate pe piața RASDAQ. O acțiune având valoarea nominală de 2,5 lei, iar capitalul social fiind divizat în 17.978.469 de cațiuni care sunt nominative și ordinare.

4.2. Structura bilanțului financiar la SC Calipso SA

4.3. Construcția bilanțului funcțional la SC Calipso SA

Activul

La întreprinderea SC Calipso SA se poate observa că totalul activelor aciclice (utilizări) stabile crește de la o perioadă la alta foarte puțin, de la 108.125.337 la 108.158.269, deoarece doar imobilizările corporale cresc, pe când imobilizările necorporale și cele financiare scad.

În cazul activelor ciclice aferente exploatării, acestea cresc de la 969.843 la 1.042.956, datorită altelor creanțe din exploatare care cresc de trei ori mai mult. Acestea nu cresc în proporție foarte mare deoarece atât stocurile, cât și creanțele comerciale sunt în scădere.

Activele ciclice din afara exploatării sunt în scădere de la 128.393 la 81.802 ceea ce este foarte bine pentru întreprindere deoarece acestea sunt doar din cheltuieli înregistrate în avans. În cadrul acestor active, creanțele față de grup și asociați, cât și debitorii diverși, nu înregistrează nici o valoare.

Trezoreria de activ este în creștere de la un an la altul: în anul 2012 având valoarea de 737.214, iar în anul 2013 o valoare de 1.165.162. Această creștere este datorată de investițiile financiare care sunt pe termen scurt, cât și de casa și conturile de la bănci care sunt în creștere de la o perioadă la alta.

În concluzie, pe ansamblu, se poate observa că totalul activului crește de la 109.960.787 în 2012 la 110.448.189 în 2013 ceea ce este un lucru bun pentru întreprindere.

Pasivul

Capitalurile proprii, la întreprinderea SC Calipso Sa, sunt în creștere de la 67.423.049 la 72.131.593; acest lucru fiind unul favorabil pentru întreprindere.

Împrumuturile pe termen mediu și lung sunt în scădere de la 33.889.256 la 30.827.529, fiind un aspect favorabil.

În cazul pasivelor aciclice (resurse) stabile, întreprinderea înregistrează o creștere de la 101.312.305 la 102.959.068.

La SC Calipso SA pasivele ciclice aferente exploatării scad semnificativ de la o perioadă la alta: de la 5.025.512 la 1.943.021 fiind un aspect favorabil deoarece scad atât datoriile comerciale, cât și alte datorii de exploatare, iar aici avansurile încasate au valoarea 0.

Pasivele ciclice din afara exploatării cresc de la 1.242.398 la 2.191.626 deoarece cresc datoriile față de grup și asociați, cât și veniturile înregistrate în avans, iar creditorii diverși înregistrează valoarea 0.

Trezoreria de pasiv este formată din datorii financiare pe termen scurt care cresc de la o perioadă la alta, aceasta înregistrează în anul 2012 valoarea de 2.380.572 și în anul 2013 valoarea de 3.354.474.

Totalul pasivului înregistrează aceleași valori în cei doi ani ca și totalul activului în cei doi ani de 109.960.787, respectiv 110.448.189 ceea ce înseamnă că întreprinderea funcționează corect.

4.4. Analiza indicatorilor echilibrului financiar calculați pe baza bilanțului funcțional la SC Capliso SA

Fondul de rulment net global

În cazul societății CALIPSO, în anii 2011 – 2012, fondul de rulment net global înregistrează valori negative, valori ce reflectă dezechilibrul financiar pe termen lung al întreprinderii, adică societatea nu dispune de o marjă de securitate, care să o protejeze de potențialele evenimente neprevăzute. Cu alte cuvinte, putem spune că întreprinderea nu și-a achiziționat imobilizările numai din surse permanente.

În ceea ce privește dinamica acestui indicator, aceasta este una negativă. Această având o tendință ușoară de creștere, înregistrată de fondul de rulment net global este datorată atât creșterii utilizărilor stabile, cât și a resurselor stabile.

Nevoia de fond de rulment din exploatare

În perioada analizată nevoia de fond de rulment din exploatare are valori negative, semnificând o scădere de nevoi temporare în raport cu surse temporare posibile de mobilizat. Chiar dacă acest indicator are valori negative în cei doi ani, acest lucru este unul benefic pentru întreprinde, deoarece aceste valori se datorează creșterii volumului vânzărilor sau a apariției de noi produse, ori a unei politici de investiții privind creșterea nevoi de finanțare a ciclului de exploatare.

Cauzele scăderii NFRE este dată de: nivelul de activitate, sectorul de activitate, durata ciclului de exploatare, valoarea adăugată, și gestionarea eficientă a elementelor NFRE.

Nevoia de fond de rulment în afara exploatării

NFRAE în anii 2011 – 2012 înregistrează o valoare negativă destul de mare, ceea ce semnifică un echilibru financiar. Aceste valori evidențiază un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor, dar și a creanțelor, iar pe de altă parte exigibilitatea datoriilor din cadrul exploatării, precum și existența acelor stocuri care sunt cu sau fără mișcare lentă.

Trezoreria netă

Trezoreria negativă înregistrată de întreprinderea SC CALIPSO SA în anii 2011 – 2012, reflectă dezechilibrul financiar al societății, adică există un deficit monetar la sfârșitul exercițiului. Pe ansamble manifestă o tendință de scădere, aspect negativ pentru întreprindere.

4.5. Întocmirea și interpretarea tabloului de finanțare la SC Calipso SA

În prima parte rezultă că variația fondului de rulment net global (Δ FRNG), precum și capacitatea de autofinanțare (CAF) este:

Δ FRNG = Δ RESURSE STABILE – Δ UTILIZĂRI STABILE

= 1.646.763 – 32.932 = 1.613.831

Δ FRNG = FRNG2012 – FRNG2011 = – 5.199.201 – (- 6.813.032) = 1.613.831

sau

Capacitatea de finanțare

Ca o concluzie la rezultatele obținute putem afirma că întreprinderea analizată nu dispune de capacitate de autofinanțare, deoarece politica de investiții nu este realizată la un nivel corespunzător, putându-se totuși lua și anumite măsuri de îmbunătățire. Acestă valoare negativă înregistrată de întreprindere se poate observa din cele două căi de calcul ale fondului de rulment net global, precum și a capacității de autofinanțare. Valorile negative ale fondului de rulment de la o perioadă la alta analizată este dovada înrăutățirii structurii financiare a întreprinderii CALIPSO. Variația negativă a fondului de rulment net demonstrează creșterea capacității întreprinderii de a degaja lichidități atât în partea superioară, cât și cea inferioară a bilanțului.

Ca măsuri de îmbunătățire și totodată de creștere a valorilor capacității de autofinanțare amintim: finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente, creșterea fondului de rulment, finanțarea totală sau parțială a noilor investiții și nu în ultimul rând asigurarea unui nivel optim al lichidităților.

În a doua parte a tabloului de finanțare, din datele obținute în urma analizei la întreprinderea CALIPSO reținem că trezoreria se modifică nu numai ca efect al cheltuielilor și veniturilor exercițiului, ci și ca urmare a variației stocurilor de active și a soldurilor de datorii și creanțe la sfârșitul perioadei față de începutul perioadei de gestiune. Valorile negative a trezoreriei de – 1.643.358 în anul 2012 și de – 2.189.312 în anul 2013 semnifică neplata creanțelor, precum și scăderea activelor pentru trezorerie. Trezoreria variază și în raport de cheltuielile plătibile pentru investiții și ca urmare a fluxurilor de capital și de dobânzi, rezultate din operațiile financiare a firmei în cursul exercițiului.

În sinteză tabloul de finanțare reflectă fluxurile de resurse financiare stabile și cele pe termen scurt, fiind astfel un instrument principal al gestiunii financiare pentru analiza și previziunea fondului de rulment și a variației trezoreriei nete a oricărei întreprinderi. În continuare sunt prezentate grafic elementele tabloului de finanțare cu valorile luate de acestea în cei doi ani analizați.

4.6. Întocmirea unui tablou de bord la SC Calipso SA pe baza unor ratelor a bilanțului

Capitolul V. Concluzii finale și recomandări

5.1. Concluzii

Bilanțul este un tablou contabil, un act contabil sau acel inventar al activului, cât și al pasivului al unei întreprinderi sau chiar al unei activități financiare care are loc pe o anumită perioadă dată de timp.

Bilanțul funcțional este acel instrument necesar în analiza financiară, unde posturile sunt aranjate într-o anumită logică diferite față de cele care sunt în funcție de funcționarea conturilor. Acesta este alcătuit din activul care are bunurile folosite de către întreprindere în toate scopurile economice și nu are doar de bunurile la care acesta are drept de proprietate; acest bilanț fiind format și din pasivul care arată sursele de finanțare pentru utilizări, aranjându-le în funcție de fiecare grupă de utilizări sursa lor de finanțare.

Pentru a se obține cele mai bune rezultate într-o întreprindere, scopul acesteia este de a folosi toate resursele de care dispune în cele mai utile moduri.

În cadrul analizei financiare a întreprinderii pe baza bilanțului funcțional se pot calcula câțiva indicatori: fondul de rulment net global, nevoia de fond de rulment din exploatare, cât și din afara exploatării și trezoreria netă. Pe baza acestei analize se mai poate realiza și un tablou de finanțare cu ajutorul activelor ( utilizărilor) și a pasivelor (resurselor).

Situația întreprinderii SC Calipso SA este una constantă datorită analizei indicatorilor pentru aflarea echilibrului financiar cu ajutorul bilanțului funcțional, fiind necesară stabilirea unor măsuri pentru a îmbunătății echilibrul financiar al acestei întreprinderi.

Puncte tari

Creșterea imobilizărilor corporale duce la creșterea totalului activelor aciclice sau utilizărilor stabile de la un an la altul cu o diferență de 32.932 de la 108.125.337 în primul an la 108.158.269 în al doilea an;

Scăderea cheltuielilor în avans de la o perioadă la alta;

Creșterea trezoreriei de activ datorită investițiilor financiare pe termen scurt și a casei și conturilor la bănci care înregistrează creșteri de la un an la altul;

Valorile pozitive ale capitalurilor proprii și în creștere de la 67.423.049 în 2012 la 72.131.539 în 2013 este un aspect favorabil pentru întreprindere;

Înregistrarea unei scăderi a împrumuturilor pe termen mediu și lung este un aspect favorabil pentru Calipso SA;

Atât activul, cât și pasivul din bilanțul funcțional înregistrează o creștere: în anul 2012 de 109.960.787, iar în anul 2013 de 110.448.189, acest lucru fiind datorat de buna desfășurare a activității întreprinderii;

Valorile negative din cei doi ani ai nevoii de fond de rulment din exploatare este un lucru benefic pentru întreprindere, fiindcă acest lucru este cauzat de creșterea volumului vânzărilor sau de apariția unor noi produse, precum de apariția unei politici de investiții cu referire la creșterea nevoi de finanțare a ciclului de exploatare;

Nevoia de fond de rulment din afara exploatării deși înregistrează valori negative semnifică un echilibru financiar;

Creșterea anumitor rate precum: a activelor circulante, a stabilității financiare, a autonomiei financiare, a solvabilității globale, dar și de îndatorare este un aspect benefic pentru întreprindere datorită creșterii activelor circulante mai repede decât activul total, creșterii capitalurilor proprii mai repede decât pasivul total, scăderii capitalurilor permanente, dar și a datoriilor totale într-o măsură mai mare decât pasivul total, precum și situării valorilor mult peste pragul de siguranță.

Durata de rotație a stocurilor și a clienților este una optimă, mai mică de 30 zile;

În anul 2013 durata de plată a furnizorilor se face la timp;

existența unei game largi de produse.

Puncte slabe

Scad stocurile de la o perioadă la alta;

Datoriile înregistrează creșteri de la un an la altul;

Înregistrarea valorilor negative ale fondului de rulment net global reflectă un dezechilibru financiar pe termen lung pentru întreprindere, unde aceasta nu dispune de o marjă de securitate care să o protejeze de evenimentele care pot apărea.

Trezoreria netă negativă reflectă un dezechilibru financiar pentru întreprindere, existând un deficit monetar la sfârșitul exercițiului;

Valorile negative ale capacității de autofinanțare duce la concluzia că întreprinderea nu dispune de capacitate de autofinanțare;

Scăderea valorii anumitor rate precum: a activelor imobilizate, a lichidității curente/ generale, a lichidității rapide, a lichidității imediate sunt cauzate de scăderea imobilizărilor din totalul activ, precum și de problemele la plățile scadente și la încasări din lipsa stocurilor și a creanțelor;

Viteza de rotație a furnizorilor este mai mare de 30 de zile;

Rata de rentabilitate economică are valori negative din cauza scăderii profitului brut și creșterii activelor totale, rata de rentabilitate financiară are aspect negativ din cauza scăderii profitului net și creșterii capitalurilor proprii, iar rata de rentabilitate comercială are valori negative din cauză că profitul total este mai mic decât cifra de afaceri;

Atât rata rentabilității veniturilor cât și a resurselor consumate au valori negative deoarece profitul brut este mai mic decât veniturile și cheltuielile totale.

5.2. Recomandări

Pentru a dispune de continuitatea activității, dar și de asigurarea activității întreprinderea trebuie să aibă în vedere următoarele măsuri și propune de îmbunătățire:

analizarea cu deosebită atenție a situațiilor financiare;

studierea amplasamentelor spațiilor comerciale ale proprietății întreprinderilor pentru diversificarea activității în funcție de potențialul oferit de piață în zona în care se găsesc acestea;

aprovizionarea continuă cu resursele materiale de care este nevoie;

alegerea furnizorilor și a mijloacelor de transport necesare și adecvate;

aducerea de personal calificat pentru dezvoltarea calității produselor realizate și obținerea prețuri cât mai bune la acestea;

organizarea și funcționarea mai bună în compartimentele de conducere;

creșterea capitalului propriu într-un ritm mai mare cu ajutorul acumulării de mai multe rezerve, majorării capitalului permanent, repartizării profitului sau primirea de noi subvenții pentru investiții;

creșterea cifrei de afaceri să fie mai mare decât creșterea capitalurilor proprii;

majorarea și îmbunătățirea rentabilității comerciale prin: creșterea volumului de vânzări, scăderea cheltuielilor din exploatare, precum și calcularea amortizărilor și provizioanelor în cel mai favorabil mod;

menținerea și pătrunderea pe noi piețe prin asigurarea de noi clienți pentru a dezvolta afacerea și pentru a reduce riscul de a avea un număr redus de clienți;

găsirea de modalități pentru acoperirea riscurilor;

introducerea unor noi indicatori financiari și funcționali pentru a afla periodic modul de desfășurare a activității întreprinderii;

finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente;

finanțarea totală sau parțială a noilor investiții;

asigurarea unui nivel optim al lichidităților;

menținerea echilibrului financiar și a profitabilității întreprinderii.

Bibliografie

Cărți:

1. Academia de Studii economice, Facultatea de Contabilitate și informatica de gestiune, Catedra de Analiză Economico-Financiare – Analiză economico-financiară, Ediția a doua revizuită și adăugită, Editura Economică, București, 2005,

2. Bugle Alexandru – Analiza financiară. Concepte și studiu de caz, Editura Mirton, Timișoara, 2005

3. Bușe Lucian – Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 2005

4. Chirila Emil – Gestiunea Financiară Întreprinderii, Note de Curs, Universitatea din Oradea

5. Dragotă Victor, Obreja Laura, Ciobanu Anamaria, Dragotă Mihaela – Management financiar, Vol. 1, Analiza financiară și gestiune financiară operațională, Editura Economică, București, 2003

6. Iacobescu Sp., Sorescu Al. – Contabilitatea comercială generală, Vol.II, București, 1923

7. Isfanescu Aurel, Robu Vasile – Analiza economico-financiară, Editura Economică, București

8. Niculescu Maria – Diagnostic global strategic, Vol. 2, diagnostic financiar, Editura Economică, București, 2003

9. Paraschivescu M., Păvăloaia W., Toma C. – Contabilitate și modele de analiză economică, Fundația academică “Gh.Zane” Iași, 1993

10. Petrescu Silvia – Diagnostic economico-financiar. Metodologie. Studii de caz, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004

11. Peyrard Josette – Analyse financiere, Vuibert gestion, Paris, 1986

12. Pop A. – Contabilitate comparată și aprofundată, Editura Intelcredo, Deva, 1996

13. Popa (Lezeu) Dorina, Meșter Cornelia – Analiza economico-financiară: elemente teoretice și aplicații practice, Editura Universității din Oradea, 2006

14. Popa Dorina – Suport de curs „Analiză financiară aprofundată”, Oradea, 2012

15. Robu Vasile, Anghel Ion, Șerban Elena-Claudia – Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică, București, 2014

16. Spătaru Liviu – Analiza economico-financiară. Instrument al managementului întreprinderii, Ediția a doua, Editura Economică, București, 2010

17. Stancu Ion – Gestiunea financiară a agenților economici, Editura Economică, București, 1994

Internet:

18. https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_1802_2014.pdf

19. http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_3055_2009.pdf

20. http://www.calipso-oradea.ro/

ANEXE