Analiza Pozitiei Financiare a Firmei pe Baza Bilantului Contabil

Analiza pozitiei financiare a firmei pe baza bilantului contabil

INDEX TABELE

Tabel 2.1. 1 Ciclurile bilanțului funcțional 18

Tabel 2.1. 2 Bilanțul funcțional 19

Tabel 3.2. 3 Evoluția activului total 2011-2015 25

Tabel 3.2. 4 Rata activelor imobilizate 26

Tabel 3.2. 5 Rata activelor circulante 27

Tabel 3.2. 6 Ratele de structura a pasivului bilanțier 30

Tabel 3.2. 7 Indicatorii de lichiditate 31

Tabel 3.2. 8 Indicatorii de solvabilitate 33

Tabel 3.2. 9 Indicatorii de profitabilitate 34

Tabel 3.2. 10 Indicatorii îndatorării 36

Tabel 3.3. 11 Indicatorii echilibrului financiar 39

Tabel 3.3. 12 Perioade de incasare creanțe / plata datorii 41

Tabel 3.3. 13 Raport creante / datorii 41

Tabel 3.3. 14 Indicatorii echilibrului financiar pe baza ratelor 42

Tabel 3.3. 15 Previziuni bilanț 2016-2018 46

INDEX FIGURI ȘI GRAFICE

Figura 3.2. 1Graficul evoluției valorii totale a activului 26

Figura3.2. 2 Graficul evoluței activelor imobilizate 27

Figura 3.2. 3 Graficul ratei activelor circulante 28

Figura 3.2. 4 Structura activelor circulante 29

Figura 3.2. 5 Graficul structurii pasivului bilanțier 31

Figura 3.2. 6 Graficul lichidității 2011-2015 32

Figura 3.2.7 Graficul indicatorilor de solvabilitate 2011-2015 33

Figura 3.2.8 Graficul rentabilității economice 34

Figura 3.2. 9 Graficul rentabilității financiare 35

Figura 3.2. 10 Graficul ratei dobânzii 2011-2015 35

Figura 3.2. 11 Graficul îndatorării globale 36

Figura 3.2. 12 Graficul levierului financiar 37

Figura3.2. 13 Graficul efectului de levier 38

Figura 3.2. 14 Graficul autonomiei financiare 38

Figura 3.2. 15 Graficul capacității de rambursare 39

Figura 3.3. 16 Graficul evoluției FR- NFR-TN 40

Figura 3.3. 17 Graficul ratelor de finanțare 2011-2015 43

INTRODUCERE

Considerat secolul revoluției performanței, secolul XXI stabilește ca obiectiv fundamental al managementului financiar crearea unei viziuni competitive, viabile pentru organizație.

În acest sens firmele trebuie conduse într-o nouă viziune, ca afaceri transnaționale, în condițiile în care ele trebuie să facă față concurenței globale în ciuda faptului că piețele pot fi încă locale sau regionale, pentru multe dintre acestea.

În prezent un rol fundamental în economie revine performanței entităților economice în contextul în care competiția pentru fiecare segment de piață a devenit tot mai strânsă, iar mecanismele globalizării îi elimină din cale pe cei mai slabi.

Șansa de a supraviețui în această competiție crește pentru acele entități economice care își descoperă și își reduc vulnerabilitățile și implementează instrumente performante de gestiune, care le facilitează depistarea, explicarea și rezolvarea diverselor lacune de management.

Metodele și tehnicile manageriale din domeniul managementului financiar sunt instrumente ale managementului fundamentat științific, promovate în organizații pentru eficientizarea activității și gestionarea optimă a proiectelor propuse și implementate de către acestea. Se observă o creștere a preocupărilor specialiștilor pentru acest domeniu atât la nivel național, cât mai ales mondial.

În acest sens analiza finaciară este privită ca activitatea de diagnosticare a poziției financiare și a stării de performanță a întreprinderii la încheierea exercițiului financiar. Lucrarea de față își propune să găsească și să stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare a firmei S.C. Automobile Dacia SA în vederea fundamentării unei strategii de menținere și de dezvoltare într-un mediu concurențial.

Datorită vastei problematici a analizei financiar patrimoniale, lucrarea de față cuprinde doar o parte a indicatorilor economic financiari, respectiv cei considerați mai relevanți pentru domeniul de activitate și profilul firmei.

Analiza situației financiar patrimoniale are o importanță atât în plan intern, pentru eficientizarea activității manageriale, cât și pentru utilizatorii externi, parteneri economici și financiar-bancari, pentru fundamentarea unor posibile acțiuni de cooperare cu firma mai sus menționată.

Sursa informațiilor și datelor care au stat la baza lucrării este contabilitatea firmei și documentele contabile de sinteză, respectiv bilanțul contabil, contul de rezultate, anexele la bilanț și balanțele de verificare din perioada celor trei ani analizați.

Obiectivele acestei lucrări urmăresc în principal să evidențieze pe de o parte modalități de realizare a finanțării firmei, respectiv realizarea echilibrului financiar pe termen scurt și lung, iar pe de altă parte evidențierea treptelor de acumulare bănească, de rentabilizare a activității întreprinderii.

Lucrarea a avut ca obiectiv general realizarea, cu ajutorul unui instrumentar specific, diagnosticarea activității financiare a firmei în vederea depistării perturbațiilor, a principalelor puncte forte și slabe care să permită formularea unor recomandări de amplificare a potențialului de dezvoltare și viabilitate a firmei.

S-a dorit, de asemenea, ca lucrarea să fie un mijloc de fundamentare a deciziilor manageriale, o fază preliminară în elaborarea strategiilor de dezvoltare a firmei.

În prima parte a lucrării este realizată delimitarea conceptuală a analizei financiar patrimoniale precum și obiectivele acesteia. Tot aici s-a prezentat tipologia analizei economico-financiare precum și rolul acesteia în evaluarea și reglarea performanțelor economico-financiare ale întreprinderii.

Partea a doua a lucrării tratează analiza situației financiar patrimoniale a firmei, cu prezentarea bilanțului contabil ca sursă informațională de bază a analizei financiare, analizei patrimoniului net, analizei corelației fond de rulment-nevoia de fond de rulment-trezoreria netă, analizei structurii patrimoniale a întreprinderii, analizei lichidității și solvabilității firmei, analizei vitezei de rotație a activelor, precum și analizei indicatorilor de profitabilitate și rentabilitate.

Partea a treia a lucrării cuprinde studiul de caz pentru analiza situației financiar patrimoniale la S.C. Automobile Dacia SA. Analiza a fost realizată în dinamică, având ca orizont de timp perioada anilor 2011-2015.

Din acest motiv considerăm că rezultatele acestei analize oferă o imagine relevantă asupra situației financiar patrimoniale a firmei și poate sta la baza diverselor decizii pe care utilizatorii interni și externi trebuie să le ia la un moment dat.

Ultima parte a lucrării o reprezintă secțiunea de concluzii și propuneri în care s-a încercat realizarea unei sinteze a principalilor indicatori și realizarea diagnosticului calitativ al acestora prin metoda profilogramei. Concluziile au fost elaborate în urma unei grile de evaluare pe puncte a indicatorilor, precum și a nivelului și tendinței acestora prin diagnosticarea punctelor forte și a punctelor slabe pe fiecare categorie de indicatori analizați precum și pe fiecare indicator în parte.

După aceste aprecieri au fost elaborate concluziile finale ale analizei financiar patrimoniale a S.C. Automobile Dacia SA.

CAPITOLUL 1 ANALIZA POZITIEI FINANCIARE A FIRMEI PE BAZA RATELOR DE STRUCTURA

Delimitari conceptuale privind analiza poziției financiare a firmei si obiectivele acesteia

Într-un sistem economic concurențial, obiectivul major al întreprinderii este maximizarea valorii sale, respectiv creșterea averii proprietarilor acesteia (maximizarea averii acționarilor pentru societățile închise și maximizarea cursului titlurilor pentru societățile cotate la bursă). Aceasta implică desfășurarea activității firmei în condiții de rentabilitate superioară și în același timp menținerea solvabilității și a echilibrului financiar. Analiza economică presupune cercetarea unui fenomen sau process din punct de vedere economic, ceea ce implica corelativ evidențierea atât a eforturilor dimensionate prin consumul de resurse material, umane și financiare, cât și a efectelor generate de acestea prin prisma rezultatelor.

Alte obiective, cum sunt flexibilitatea financiară, creșterea maximală, menținerea puterii și autonomiei financiare reprezintă alternative posibile, unele substituibile, altele opozabile obiectivului maximizării valorii firmei. Flexibilitatea financiară reflectă capacitatea de adaptare a firmei la schimbările de mediu; o bună flexibilitate nu poate decât să contribuie la maximizarea valorii întreprinderii. Creșterea maximală nu conduce în mod necesar la maximizarea valorii firmei. Dar o creștere puternică poate duce, în anumite perioade, la degradarea rentabilității și mărirea riscului, la deficiențe de ordin financiar, deoarece deținătorii de capital preferă să-și plaseze resursele în întreprinderi care au creștere moderată, și în consecință un risc mai redus, dar care oferă o rentabilitate constantă. De asemenea, politica de păstrare a puterii și autonomiei financiare poate să conducă uneori la performante inferioare.

Astfel, managerii și acționarii trebuie să urmărească atingerea acelor obiective pe termen scurt care să contribuie la realizarea celui pe termen lung – creșterea valorii patrimoniale a firmei, singurul care permite perenitatea acesteia.

Obiectivele principale ale analizei financiar-patrimoniale sunt:

stabilirea patrimoniului net, respectiv a valorii contabile a averii acționarilor

determinarea sănătății financiare, respectiv detectarea unor eventuale situații de dezechilibru financiar care ar putea periclita continuitatea exploatării;

stabilirea lichidității și sovabilitătii firmei;

determinarea flexibilității financiare a acesteia pe baza tabloului fluxurilor de trezorerie;

caracterizarea eficientei elementelor patrimoniale;

întocmirea bugetelor de venituri și cheltuieli și a planurilor de finanțare;

evaluarea performantelor firmei.

pertinența strategiilor adoptate și aplicate de către managementul entității economice;

structura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;

situația financiară a entității economice;

starea de echilibru financiar;

previzionarea riscului economic, financiar și de faliment.

Procesul de conducere nu se poate baza pe rutină și intuiție ci pe o analiză științifică, pe o cunoaștere temeinică a situației date, o identificare a vulnerabilităților și oportunităților de dezvoltare.

Întreprinderea este o organizație socială, cu o structură și dinamică specifică, fapt ce determină și complexitatea actului decizional. Ca activitate practică, analiza economico-financiară are un caracter permanent, indiferent de subiectul care o efectuează deoarece prin valorificarea informației furnizate de sistemul și politicile contabile, se pot formula concluzii pertinente asupra ansamblului activității sau segmentelor acesteia.

Analiza ca metodă a cunoașterii presupune studierea legăturilor dintre multiplele componente ale unui sistem si acționează in direcția reglării funcțiunii acesteia, a schimbărilor de stare in concordanță cu obiectivele stabilite.

Pe baza analizei, factorul uman formulează concluzii prin care se dirijează efortul astfel încât efectele să fie maxime, satisfăcând prin aceasta cerințele proprietarilor capitalurilor investite.

Analiza Economico-Financiară studiază mecanismul de formare și modificare a fenomenelor economice prin descompunerea lor în elemente componente, în părți simple și prin stabilirea factorilor de influență. Descompunerea se face în trepte, de la complex la simplu, în vederea identificării cauzelor finale care explică o anumită stare de fapt, un anumit nivel de performanță sau o anumită evoluție a lor .

Analiza economică studiază fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor obținute. De asemenea, trebuie luate în considerare relațiile structural-funcționale și a celor cauză-efect.

Analiza economică este în fapt o metodă de cercetare care constă în descompunerea unui obiect sau fenomen în părți componente, în elementele cele mai simple pentru a le descoperii structura, relațiile de cauzalitate, factorii care le generează, legile formării și dezvoltării acestora.

Complexitatea analizei economico-financiare decurge și din faptul că în economie există următoarele situații:

același efect poate fi produs de cauze diferite;

aceeași cauză poate produce efecte diferite;

efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de factori sau forțe;

complexitatea și intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci și calitatea lui;

în fenomenul analizat pot apărea însușiri pe care nu le-a avut nici un element al fenomenului.

Tipologia analizei economice-financiare

Analiza economică poate fi clasificată în mai multe tipuri în funcție de diferite criterii, astfel:

după raportul între momentul în care se efectuează analiza și cel al desfășurării fenomenului:

analiza post-factum sau post operatorie, (analiza realizării obiectivelor);

analiza previzională sau prospectivă.

din punct de vedere al însușirilor esențiale sau al determinărilor cantitative ale fenomenelor:

analiza calitativă;

analiza cantitativă.

după nivelul la care se desfășoară analiza:

analiza microeconomică;

analiza macroeconomică.

După modul de urmărire în timp a fenomenelor:

analiza statică;

analiza dinamică.

După criteriile de studiere a fenomenelor:

analiza tehnico-economică;

analiza economi co-financiară;

analiza financiară.

În funcție de delimitarea obiectului analizat:

analiza pe ramuri, analiza pe unități organizatorice

analiza pe probleme (cifra de afaceri, rentabilitate, etc).

Ca disciplină independentă, care și-a delimitat obiectul în procesul de formare a specialistului economist, analiza economico-financiară răspunde unor necesități practice, fiind ancorată în realitățile întreprinderii. Aceasta, pe baza informației existente, cercetează rezultatele obținute, factorii care le-au determinat și concordanta acestora cu criteriile de eficiență, evidențiind posibilitățile de sporire a performanțelor întreprinderii.

Rolul analizei in evaluare si reglare performanțelor economico-financiare alte întreprinderii

Etimologic, diagnosticul înseamnă capacitatea de discernământ, iar într-o accepțiune sintetică, analiza diagnostic presupune reperarea simptomelor, a disfuncționalitătilor unei firme, cercetarea și analiza faptelor și a responsabilităților, identificarea cauzelor disfunctionalităților, elaborarea unor planuri de acțiune prin a căror aplicare practică se asigură redresarea și ameliorarea performanțelor.

Efectuarea diagnosticului unei firme poate fi motivată nu numai de situația în care aceasta are dificultăți, respectiv disfunctionalităti, ci și atunci când, se dorește îmbunătățirea performanțelor ei. Deoarece prin analiza economico-financiară se stabilesc punctele tari și slabe din activitatea unei firme dar și măsurile ce urmează a se aplica pe termen scurt și lung pentru atingerea anumitor obiective propuse, analiza diagnostic constituie o parte componentă a managementului strategic al întreprinderii.

În general, în funcție de scop, diagnosticul poate fi restrâns la anumite probleme sau extins în accepțiunea de diagnostic global. De exemplu, în analiza dosarului de credit întocmit de către bănci, accentul este pus pe capacitatea de plată a întreprinderii, fără a exclude și alte aspecte ale activității financiare.

Diagnosticul rezumat la o anumită problemă economico-financiară a firmei, folosit în practica managerială curentă, se efectuează mai ales când se semnalează disfunctionalităti în activitatea acesteia. Când întreprinderea se confruntă cu dificultăți grave se impune un diagnostic complex, global.

Analiza economico-financiară, trebuie să răspundă la două tipuri de obiective:

– O informare rapidă și structurată pentru luarea deciziilor tactice și operaționale (de tipul tablourilor de bord, evoluția trezoreriei, bugete glisante), rapiditatea deciziei constituind un factor esențial al reușitei

– O informație completă care să țină cont de capacitățile interne ale întreprinderii și mediul în care aceasta activează pentru luarea deciziilor strategice ( investiții, planuri de finanțare).

Analiza economico-financiară are un loc bine definit în structurile funcționale ale conducerii. Analiza economico-financiară intră sub incidența perfecționării, constituindu-se într-un instrument al centrelor de decizie în amplul proces de sporire a eficienței oricărei activități.

În concluzie, analiza economico-financiară are un rol fundamental în evaluarea, reglarea și ameliorarea performanțelor economico-financiare ale întreprinderii. De aceea, aceasta constituie baza studiilor de fezabilitate și a celor de evaluare economică a întreprinderilor, iar ca activitate practică, are un caracter permanent, indiferent dacă se realizează de către un compartiment în cadrul firmei, sau de către societăți specializate de consultanță, audit etc.

Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii

Analiza structurii financiare a patrimoniului firmei urmărește reflectarea raporturilor dintre elementele patrimoniale și mutațiile care au loc în cadrul resurselor și utilizărilor permanente și curente. Are ca obiectiv stabilirea și urmărirea evoluției ponderii diferitelor elemente patrimoniale (de activ și de pasiv). Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării bilanțului în procente și permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanțului oferind de asemenea posibilitatea realizării de analize comparative în timp și spațiu. Așa cum s-a mai prezentat, elementele de activ și pasiv sunt grupate în bilanț după natură, destinație și lichiditate, respectiv natură, proveniență și exigibilitate.

Analiza structurii activului bilanțier

Ratele de structură a activului, ca valoare, sunt influențate de caracteristicele tehnice, economice și juridice ale activității firmei. Se realizează în dinamică prin intermediul ratelor de structura ale elementelor activului bilanțier, valorile înregistrate de acestea fiind influențate de caracteristicile sectorului în care entitatea își desfășoară activitatea.

Principalele rate de caracterizare a structurii activului sunt:

Rata activelor imobilizate:

Această rată reflectă ponderea activelor imobilizate în patrimoniul total al întreprinderii. Diferitele elemente de active imobilizate justifică utilizarea unor rate complementare:

a.1) Rata imobilizărilor necorporale:

Mărimea acestui indicator reflectă ponderea activelor intangibile (brevete, licențe, mărci, fond comercial etc.) în activele totale ale firmei. În cazul firmelor românești, valoarea acestei rate este foarte redusă, în timp ce în alte țări, cum ar fi SUA, ponderea activelor necorporale depășește 50% din valoarea de înlocuire a firmelor.

a.2) Rata imobilizărilor corporale:

Această rată masoara ponderea capitalurilor fixe corporale in cadrul activelor firmei și valoarea ei depinde de specificul activității și de caracteristicile tehnice ale întreprinderii, înregistrând valori diferite de la o ramură la alta. Astfel, aceasta inregistreaza valori ridicate în cadrul firmelor ce necesita o infrastructură importantă sau echipamente costisitoare cum ar fi: productia și distribuția de energie, transporturi feroviare etc. Niveluri ridicate se intalnesc si in sectoare precum: industria grea, domeniul hotelier, exploatații agricole. Specialiștii apreciază că pentru întreprinderi comparabile, această rată semnifică capacitatea firmei de a rezista unei crize economice, știindu-se foarte bine că o imobilizare ridicată a capitalului atrage după sine un risc mare al netransformării acestora în lichidități. Nivelul indicatorului este influențat semnificativ de politica de amortizare, politica de investiții sau alegerea contabila intre cost istoric si valoare justa.

a.3) Rata imobilizărilor financiare:

Aceasta reflectă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care firma respectivă le-a stabilit cu alte firme cu ocazia operațiilor de creștere externe (participații, investiții de portofoliu, credite acordate etc). Această rată are valori mari în cazul societăților de investiții financiare, societăți de valori mobiliare, fonduri mutuale etc. și valori scăzute în cazul firmelor mici care nu pot efectua investiții financiare.

a.4) Rata activelor circulante:

Această rată reflectă ponderea activelor cu caracter temporar in total active, fiind o măsura a flexibilității financiare, întrucât evidențiază importanța relativă a activelor ușor de transformat în bani. Ca rate complementare, se recomandă a fi utilizate:

a.4.1) Rata stocurilor:

Acest indicator înregistrează valori mari în cazul firmelor cu activitate de producție, cu ciclu lung de fabricație, precum și a acelor firme cu specific de distribuție de bunuri materiale.

a.4.2) Rata creanțelor comerciale:

Rata creanțelor comerciale este influențată de domeniul de activitate, de natura relațiilor comerciale, precum și de termenele de plată practicate. Acest indicator evidențiază totodată importanta relativă a portofoliului de creanțe comerciale din patrimoniul întreprinderi, așadar depinde de natura clienților, de termenul de plată pe care firma îl acordă partenerilor săi si de managementul întreprinderii.

a.4.3) Rata disponibilităților bănești și a plasamentelor:

Aprecierea acestei rate trebuie făcută cu precauție deoarece disponibilitățile pot suferi modificări însemnate pe perioade scurte de timp. În același timp, trebuie avut în vedere raportul dintre disponibilități și plasamente precum și destinația plasamentelor. Conform unor opinii nivelul normal al acestui indicator ar fi de 1-2% însă datorită variabilității disponibilităților de la o perioada la alta acest indicator trebuie privit cu circumspecție.

Analiza structurii pasivului bilanțier

Principalele rate de structură a pasivului bilanțului utilizate sunt:

Rata stabilității finanțării:

Această rată este un indicator global al stabilității finanțării și reflectă ponderea surselor pe care le are întreprinderea pentru o perioadă mai mare de un an, în totalul surselor de acoperire a mijloacelor economice.

Rata autonomiei financiare:

Rata autonomiei financiare semnifică ponderea surselor proprii în finanțarea mijloacelor economice ale firmei și înregistrează valori diferite în funcție de politica financiară a întreprinderii și rentabilitatea ei. Se recomandă ca valoarea acesteia să fie mai mare decât 0,5.

Rata datoriilor pe termen scurt:

Această rată semnifică ponderea datoriilor cu termen de exigibilitate mai mic de un an în totalul surselor întreprinderii.

Rata datoriilor totale:

Această rată reflectă ponderea datoriilor pe termen lung, mediu și scurt în patrimoniul întreprinderii.

Analiza lichidității prin intermediul ratelor

Lichiditatea semnifică aptitudinea întreprinderii de a face fata obligațiilor, îndeosebi pe termen scurt, reflectând capacitatea acesteia de a transforma rapid activele circulante in numerar si echivalente ale numerarului.

Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:

Rata lichidității generale:

Datoriile curente sunt formate din obligațiile fată de furnizori, cele fiscale și salariale, creditele pe termen scurt precum și partea din împrumuturile pe termen mediu și lung a căror scadentă este în cadrul exercițiului financiar curent.

Se apreciază că situația lichidității generale este satisfăcătoare, după unele surse, în condițiile încadrării acestei rate în intervalul 1,2 si 1,8, iar după altele, în intervalul 2 si 2,2. Cu cât este mai mare lichiditatea, cu atât garanția plăților este mai mare.

Rata lichidității curente (intermediare):

Potrivit teoriei nord-americane, această rată este cunoscută și sub denumirea de "testul acid". Această rată este de obicei subunitară. Intervalul considerat ca satisfăcător pentru această rată este de 0,8-1.

Rata lichidității imediate:

In teoria economică, această rată este cunoscută și sub denumirea de rata solvabilității imediate. Interpretarea acesteia trebuie făcută cu mare grijă. Astfel, un nivel ridicat al acesteia indică o solvabilitate mare, dar poate fi consecința unei utilizări mai puțin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în același timp o garanție a solvabilității, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.

Analiza solvabilității

Solvabilitatea este capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile de plată la scadență. Ea reflectă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor de plată, îndeosebi din resurse proprii și se exprimă prin indicatorul rata solvabilității.

1.6.1. Rata solvabilității generale:

Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii (active imobilizate și active circulante). Cu cât valoarea ratei solvabilității generale este mai mare decât 1, cu atât situația financiară de ansamblu a firmei este mai bună.

1.6.2. Rata solvabilității patrimoniale:

Această rată indica ponderea resurselor proprii in totalul resurselor permanente ale întreprinderii. Valoarea minimă a ratei solvabilității patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze în limitele 0,3-0,5; iar peste 0,5 situația poate fi considerată normală.

Analiza profitabilității întreprinderii

Indicatorii de profitabilitate sau performanță financiară reflectă eficiența activității desfășurate de întreprindere, in sensul capacității acesteia de a folosi resursele disponibile pentru a obține profit.

Rata rentabilității economice (Rec) – Reflectă eficiența activității de exploatare a întreprinderii, fiind un indicator de apreciere a performanței manageriale.

Rata rentabilității financiare (Rf) – Evidențiază capacitatea firmei de a realiza profit net din capitalurile proprii angajate in activitatea sa.

1.8. Analiza gradului de îndatorare

Rata îndatorării globale – Exprimă ponderea datoriilor totale in total capitaluri si reprezintă autonomia ( independența) financiara a entității economice fată de terți. Nivelul optim nu trebuie sa depășească 50%.

Indicatorul se poate detalia pe următoarele variante:

1.8.1. Levierul financiar (Lf)

Acesta reprezintă ponderea datoriilor in capitalurile proprii, valoarea recomandata fiind de maxim 60%.

1.8.2. Rata autonomiei financiare

Măsoară gradul dependenței financiare a entității față de terți, recomandarea fiind ca valoarea indicatorului sa fie supraunitara.

1.8.3. Capacitatea de rambursare

Acesta reprezintă partea din datoriile totale ce poate fi achitată din capacitatea de autofinanțare. Se recomandă un procent de minim 25-30% din datoriile totale să poată fi susținut din capacitatea de autofinanțare.

CAPITOLUL 2 ANALIZA POZITIEI FINANCIARE A FIRMEI PE BAZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

2.1. Bilanțul – Instrument de reflectare e echilibrului financiar

Analiza situației financiare se bazează pe: bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil și anexele sale, raportul de gestiune etc.

Bilanțul este documentul contabil principal care prezintă situația patrimonială a unei întreprinderii la un moment dat. În activul bilanțului sunt înregistrate toate drepturile de proprietate și de creanță ale întreprinderii în ordinea inversă a lichidității (capacitatea posturilorde activ de a se transforma în numerar), iar în pasiv toate obligațiile, respectiv angajamentele asumate, aranjate în ordinea crescătoare a exigibilității (timpul cât sursa respectivă rămâne la dispoziția întreprinderii).

Egalitatea bilanțieră este necesară deoarece activul și pasivul sunt două reprezentări ale aceleași mărimi economice. Pasivul reflectă sursele fondurilor întreprinderii, iar activul constituie utilizările cărora le sunt afectate aceste fonduri, deci nici o sursă nu poate rămâne fără alocare, după cum nici o nevoie de finanțare nu poate exista fără surse de fonduri.

Unele aspecte privind volumul și structura activelor și pasivelor sau asigurarea surselor de finanțare a activității pot fi investigate și pe baza bilanțului contabil întocmit conform reglementărilor legislației în vigoare. în legătură cu analiza situației financiare pe baza bilanțului contabil, există însă două teorii fundamentale:

teoria bilanțului patrimonial (financiar), care are la bază analiza lichiditate-exigibilitate, numită în practica țărilor occidentale, analiza patrimonială; această analiză pune în evidentă riscul de insolvabilitate al întreprinderii, adică incapacitatea firmei de a-și onora angajamentele asumate fată de terți;

teoria bilanțului funcțional, conform căreia întreprinderea reprezintă o entitate economică și financiară asigurând realizarea anumitor funcții cum ar fi funcția de producție, funcția de investire și dezinvestire, precum și funcția de finanțare.

Bilanțul patrimonial prezintă o importantă deosebită pentru acționari (care sunt interesați să cunoască valoarea averii lor) și creditori (pentru care patrimoniul reprezintă o garanție pentru realizarea drepturilor lor). Acest tip de bilanț se obține în urma regrupării posturilor de activ și de pasiv după criteriile de lichiditate și exigibilitate.

Bilanțul funcțional oferă o imagine asupra modului de funcționare din punct de vedere economic a întreprinderii, evidențiind atât utilizările cât și sursele corespunzătoare fiecărui ciclu, respectiv de investiții, de exploatare și cel de finanțare și trezorerie.

Scopul bilanțului funcțional nu este inventarierea averii și angajamentelor întreprinderii, ci identificarea nevoilor acesteia, în continuă schimbare, și modului de alocare a surselor de finanțare pe diferite cicluri, răspunzând în acest fel cerințelor unei analize dinamice.

Ciclul de investiții cuprinde achiziționarea de active imobilizate. Astfel, imobilizările regrupate prin funcția de investiție, constituie nevoi (alocări) stabile (aciclice), care sunt finanțate în mod necesar din resursele durabile (aciclice) existente în pasivul bilanțului. Activele circulante cât și resursele pentru finanțarea lor sunt considerate ciclice deoarece recuperarea capitalurilor alocate și reînnoirea surselor se face după încheierea fiecărui ciclu de exploatare.

Ciclul de exploatare cuprinde fluxurile de aprovizionare, producție și distribuție (vânzări) atât sub formă de fluxuri fizice cât și financiare. Posturile de activ legate direct de operațiile ciclului de exploatare (stocuri, creanțe, clienți, cheltuieli de exploatare constatate în avans etc.) constituie active circulante de exploatare, care în mod firesc trebuie finanțate din datoriile de exploatare (datorii furnizori și asimilate, venituri din exploatare constatate în avans etc). Celelalte posturi de activ și pasiv care reflectă operațiuni diverse sunt regrupate în categoriile activ circulant în afara exploatării și datorii în afara exploatării, respectiv activul și pasivul de trezorerie.

Ciclul de finanțare se referă la ansamblul operațiunilor dintre întreprindere și proprietarii de capital (acționarii și creditorii întreprinderii). Acesta regrupează posturile de capitaluri proprii și datorii financiare, indiferent de scadența lor, iar provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt asimilate surselor proprii. Fluxul de finanțare permite întreprinderii să facă față decalajului dintre lichiditățile de intrare și cele de ieșire, provocat de ciclul de exploatare.

Luând în considerare semnificațiile acestor trei cicluri, funcția de investiție este plasată în partea din stânga, nivelul de sus al bilanțului; funcția de finanțare poate fi reprezentată în partea din dreapta, nivelul de sus al bilanțului; funcția de finanțare este poziționată exclusiv în partea de jos a bilanțului tabel 2.1.1.

Tabel 2.1. 1 Ciclurile bilanțului funcțional

Principiile care stau la baza întocmirii bilanțului funcțional :

activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută, adică valoarea de intrare în patrimoniu, iar în pasiv se iau în considerare amortizările și provizioanele;

imobilizările închiriate, deținute în leasing sau în locație de gestiune sunt integrate în activ și corespunzător în pasiv, la "împrumuturi și datorii asimilate" deoarece ele servesc ciclului de exploatare;

conceptul de activ fictiv nu mai este operațional;

cheltuielile care privesc exercițiile financiare viitoare se asimilează activelor imobilizate;

efectele scontate neajunse la scadență, debitorii privind capitalul subscris și nevărsat, primele privind rambursarea obligațiunilor și

diferențele de conversie de activ și de pasiv se tratează în același mod ca și la elaborarea bilanțului patrimonial;

f) amortizarea și provizioanele sunt incluse în pasivul bilanțului
funcțional ca surse aciclice (care rămân la dispoziția firmei o
perioada mai mare de un an).

Din perspectiva bilanțului funcțional, realizarea echilibrului financiar al întreprinderii nu presupune doar existența unui fond de rulment pozitiv, ci a unui fond de rulment acoperitor nevoilor de finanțare ale ciclului de exploatare (stocuri + creanțe de exploatare – datorii de exploatare).

Rolul bilanțului funcțional în analiza financiară este nu numai de a permite aprecierea vulnerabilității structurii financiare a întreprinderii reflectată de evoluția trezoreriei nete, dar și de a exprima corelația dintre structura financiară a firmei și natura activității sale.

Sintetizat bilanțul funcțional se prezintă astfel :

Tabel 2.1. 2 Bilanțul funcțional

2.2. Analiza echilibrului financiar pe baza corelației fond de rulment – necesar fond de rulment – trezoreria netă

Echilibrul financiar al întreprinderii apare ca o egalitate intre necesități si resurse de finanțare. Întreprinderea trebuie privită ca un sistem in interiorul căruia se stabilesc conexiuni intre diferitele structuri iar necesitățile de finanțare, ce sunt structurate pe categorii de prioritate, fac ca echilibrul financiar microeconomic sa fie un echilibru structural. Astfel, deși reflectă o stare la un moment dat, echilibrul financiar trebuie privit ca si un echilibru financiar dinamic si nu ca si unul static.

2.2.1. Analiza si diagnosticul fondul de rulment

Din perspectiva patrimoniala fondul de rulment este indicatorul care exprima in mărime absolută lichiditatea unei întreprinderi. In accepțiunea funcțională fondul de rulment reprezintă un element de pasiv sau resursa de finanțare stabilă destinată să acopere activele stabile.

sau

2.2.2. Analiza necesarul de fond de rulment

Prin definiție nevoia de fond de rulment reprezintă diferența dintre nevoile temporare și sursele temporare, respectiv suma care este necesară pentru a acoperi (finanța) decalajele care se produc in timp între fluxurile reale si fluxurile de trezorerie, determinate in primul rând de activitatea de exploatare.

Nevoia de fond de rulment se determină in două variante:

Pe baza bilanțului patrimonial:

In baza bilanțului functional:

2.2.3. Analiza trezoreriei nete

Trezoreria netă exprimă corelația dintre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment, reflectând situația financiară a firmei pe termen scurt, mediu si lung.

2.3. Analiza echilibrului financiar determina pe baza corelației creanțe – datorii curente

Analiza acestui indicator are scopul de a măsura în ce măsura întreprinderea poate să își acopere datoriile pe termen scurt pe baza creanțelor înregistrate.

Corelația creanțe-datorii poate sa fie analizată si prin prisma duratei de recuperare a creanțelor si respectiv duratei de achitare a datoriilor curente, prin intermediul cifrei de afaceri.

și

2.4. Analiza echilibrului financiar determina pe baza ratelor

Ratele de echilibru financiar sunt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung si scurt in cadrul unei întreprinderi, având ca scop evidențierea existenței fondului de rulment sau al insuficienței acestuia. Când spunem rate de echilibru ne referim la următorii indicatori:

2.4.1. Rata de finanțare a activelor imobilizate (Rfi)

Acest indicator evidențiază condițiile de finanțare a imobilizărilor fiind un indicator echivalent fondului de rulment in valoare absolută și se calculează după următoarea formulă:

Dacă indicatorul înregistrează o valoare supraunitară va rezulta ca ansamblul imobilizărilor va fi finanțat din resurse durabile iar o creștere a raportului va indica o îmbunătățire a structurii de finanțare. De cealaltă parte, o valoare subunitară sau o diminuare a raportului va indica o deteriorare a structurii de finanțare din cadrul întreprinderii.

2.4.2. Rata de finanțare a capitalurilor proprii (Rfcp)

Acest indicator evidențiază aportul capitalului propriu al întreprinderii în finanțarea utilizărilor permanente. Varianta optimă este ca indicatorul să înregistreze valori supraunitare.

2.4.3. Rata de finanțare a activelor curente (Rfac)

Acest indicator reflectă proporția în care fondul de rulment contribuie la finanțarea activelor curente.

2.4.4. Rata de finanțare a stocurilor (Rfs)

Acest indicator reflectă proporția in care fondul de rulment contribuie la finanțarea stocurilor.

Pentru acest indicator se consideră o acoperire normală a finanțării stocurilor dacă fondul de rulment reprezintă aproximativ două treimii din totalul stocurilor.

CAPITOLUL 3 STUDIUL DE CAZ – ANALIZA POZIȚIEI FINANCIARE LA SC AUTOMOBILE DACIA SA

3.1. Prezentarea societății comerciale

3.1.1. Data de identificare

Codul de identificare fiscala: 160796
Nr. inreg. Registrul Comertului: J03/81/1991

CAEN: 2910

Adresa: STR. UZINEI 1 MIOVENI, Judet: ARGES

Logo-ul companiei

3.1.2. Scurt istoric

Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în 1966. După semnarea unui contract de licență între Renault și statul roman în 1968, începe fabricarea modelului Dacia 1100 sub licența R8, urmat în 1969 de Dacia 1300, sub licența R12. Între anii 1970-1980, Dacia dezvolta o întreagă gamă de modele care va cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane și utilitare. Automobile Dacia continua autonom producția de autoturisme derivate din gama Renault 12 și după anul 1978. Anul 1995 este marcat de lansarea primului autoturism conceput 100% de inginerii romani, Dacia Nova.

Din 1990 Uzina de Autoturisme Mioveni devine S.C AUTOMOBILE DACIA S.A. , societate pe acțiuni, sediul social fiind intregistrat la adresa Mioveni, județul Argeș, strada Uzinei nr. 1-2, România. Societatea este înregistrată la registrul Comerțului cu numărul J03/81/13.02.1991.

În 1998, anul în care s-au aniversat trei decenii de la producerea primului automobil Dacia, de pe porțile uzinei a ieșit autoturismul cu numărul 2.000.000. În același an întreprinderea a obținut Certificatului de Atestare a Implementării Sistemului Calității ISO 9001.

La 2 iulie 1999 se semnează contractul de privatizare a societății si Dacia devine o marcă a Grupului Renault, avînd ca principală misiune susținerea dezvoltării Grupului pe piețele emergente. În 2000 are loc lansarea modelului Dacia SupeRNova, prima concretizare a colaborarii franco-romane, un autoturism echipat cu motor si cutie de viteze Renault.

In noiembrie 2002 este lansata gama de vehicule utilitare echipata cu motor diesel Renault. In aprilie 2003 are loc lansarea modelului Dacia Solenza, mai intai in versiunea de motorizare 1.4 MPI, pe benzina, iar din septembrie 2003, si in versiunea diesel, 1.9D. In 2004 are loc lansarea modelului Dacia Logan in doua versiuni de motorizare: 1.4MPI si 1.6MPI. In 2005 este inaugurat Centrul de Export CKD (ILN) si este lansata cea de-a treia versiune de motorizare din gama Logan – 1.5dCi. Datorita modelului Logan, Dacia isi depaseste in 2005 toate recordurile sale anterioare de productie (172.000 de unitati) si vanzari (164.000 de unitati).

RENAULT S.A deține pachetul majoritar de acțiuni la S.C Automobile DACIA S.A (99,43%). RENAULT S.A cu sediul in Franța este deținătoare a multiple filiale, împreună constituind un grup multinațional.

3.1.3. Obiect de activitate

Domeniul de activitate pentru S.C AUTOMOBILE DACIA S.A este fabricarea si comercializarea vehiculelor de persoane si utilitare produse in cadrul uzinei de la Mioveni cod Caen “2910 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier”

Societatea produce autovehicule si piese de schimb si prestează servicii, pentru clienți atât de pe piața internă, cât si de pe piața internațională.

Nomenclatorul de produse si servicii al S.C Automobile DACIA in 2015 se prezintă astfel:

Autovehicule DACIA in variantele Logan, Logan MCV, Logan VAN, Logan Pick-up, Dacia Sandero, Dacia Sandero Stepway si Dacia Duster

Piese de schimb pentru autovehiculele produse

Piese de prim montaj utilizate in cadrul Grupului Renault – Nissan.

3.2. Analiza poziției financiare a firmei pe baza ratelor de structură

3.2.1. Analiza structurii activului bilanțier

Pentru aprecierea corectă a situației financiare a întreprinderii se utilizează metoda ratelor de structură patrimonială care se stabilesc ca raport între un post din activ sau pasiv și totalul bilanțului, precum și ca raport între diferite componente de activ sau pasiv.

Analiza evoluției și structurii mijloacelor economice din patrimoniul întreprinderii se realizează cu ajutorul ratelor de structură ale activului. Punerea în evidență a structurii mijloacelor economice se realizează prin raportarea fiecărui post de activ la totalul activului.

Această modalitate furnizează informații ce pot fi relevante atunci când se fac comparații în dinamică la nivelul aceleiași întreprinderi pe mai mulți ani sau când se fac comparații între întreprinderi din aceeași ramură de activitate.

Înainte de a calcula ratele de structură si evoluția acestora am analizat evoluția valorii totale a activului in baza indicelui acestuia (IAt) pe baza formulei:

unde At0 reprezintă valoarea totală a activului in perioada de referință iar At in perioada analizată.

Tabel 3.2. 3 Evoluția activului total 2011-2015

Din tabelul de mai sus reiese că valoarea totală a activului a înregistrat creșteri de la an la an, excepție făcând anul 2014 când activul total al întreprinderii a înregistrat o ușoară scădere comparativ cu anul precedent, scădere de doar 1,91%. La finele anului 2015 valoarea totală a activului era de 7.382.444.309 lei fiind mai mare cu 1.288.185.180 lei față de 2011, reprezentând o creștere de 21,14%.

Totodată în tabel este prezentată dinamica valorii totale a activului precum și variația procentuală de la un an la altul .

Figura 3.2. 1Graficul evoluției valorii totale a activului

Rata activelor imobilizate (Rai) reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent, reflectând și gradul de investire a capitalului în firmă. De asemenea rata activelor imobilizate reflectă și gradul de imobilizare a activului. Rata activelor imobilizate se apreciază în funcție de specificul activității, iar defalcarea ratei activelor imobilizate se va realiza pe baza imobilizărilor necorporale, corporale și financiare după cum urmează:

Tabel 3.2. 4 Rata activelor imobilizate

Din tabelul de mai sus, se constată faptul că Rata Activelor Imobilizate în totalul activelor societății prezintă in dinamică oscilații ale trendului, crescător si respectiv descrescător, aceasta crescând de la 52,87% in 2011 la 57,75% in 2012, pentru ca mai apoi sa scadă in 2013 la 50,76% si apoi din nou să se înregistreze o ușoară creștere la 51,34% la finalul anului 2014. Scăderea accentuată a ratei intre anii 2012 si 2013 este pusă in seama scăderii activelor imobilizate de la 3.807.911.767 in 2012 la 3.701.452.060 in 2013 concomitent cu o creștere a activelor totale ale firmei de la 6.593.690.703 la 7.291.492.793. Rata activelor imobilizate reprezintă o pondere relativ bună în total active având în vedere domeniul de activitate al firmei și faptului că pentru activitatea de producție imobilizările corporale (mai ales într-o industrie de vârf) au valori ridicate. Totodată trendul descendent al activelor imobilizate este determinat și de acumularea amortizărilor anuale, ele fiind prezentate în bilanț la valoarea netă.

Figura3.2. 2 Graficul evoluței activelor imobilizate

Rata activelor circulante evidențiază importanța activelor circulante, relativ ușor de transformat in bani, in totalul activelor unei întreprinderi.

Tabel 3.2. 5 Rata activelor circulante

Din urma datelor analizate se constată ca activele circulante dețin o pondere însemnată din totalul activelor, cunoscând o evoluție in timp de la 47,04% in 2011 la 53,71% in 2015. Daca este sa privim acesta rată defalcată pe componente se observă că această creștere în timp a fost în mare măsură determinată de creșterea creanțelor comerciale de la 14,97% in 2011 la 22,19% in 2015.

Figura 3.2. 3 Graficul ratei activelor circulante

Cea mai mare pondere în totalul activelor circulante o dețin disponibilitățile bănești si creanțele, o pondere mai mică in totalul activelor circulante fiind deținut de stocuri. Acest fapt relevă o structură optimă a activelor circulante si denotă o lichiditate rapidă a activului circulant.

Pe baza graficelor de mai jos se poate observa care au fost ponderile stocurilor, creanțelor comerciale precum și disponibilităților bănești si plasamentelor în total activ pentru firma analizată. Trebuie să ținem cont și de faptul că din 2011 si până in 2015 ponderea activelor circulante in total active a crescut de la 47,04% la 53,71% in condițiile in care activul total a crescut la rândul lui cu peste 21%, fapt ce determină o creștere in valori absolute a tuturor indicatorilor menționați mai sus.

Din situația analizată reiese că rata stocurile a cunoscut evoluții modeste în ceea ce privește ponderea ei in totalul activelor, aceasta fiind cuprinsă între 4,89% si 6,98% în decursul celor 5 ani analizați.

Rata creanțelor comerciale a cunoscut cea mai puternică evoluție ajungând de la o pondere de aproximativ 15% înregistrată in 2011 să ajungă pana la maximul de 24,24% în anul 2013 si menținându-se la niveluri ridicate, de peste 20% din totalul activelor, și în ultimii 2 ani analizați.

O situație puțin mai deosebită a fost in cazul ratei disponibilităților bănești si plasamentelor. Această rată era în 2011 la nivelul de 25,15% din total active, având cea mai mare pondere din cele 3 elemente analizate la momentul respectiv. In anul 2012 a înregistrat o scădere însemnată ajungând să reprezinte doar 20,43% din total active, acest lucru putând fi pus pe seama creșterii creanțelor într-o oarecare măsura dar mai ales datorită contractării de credite, in valoare totală de 104,5mil lei, fapt ce a creat un impact negativ direct asupra disponibilităților existente in întreprindere. Ponderea acestei rate sa menținut in jurul valorii 20% si in anii 2013 si 2014 pentru ca abia in 2015 ponderea acestora să crească la 24,54% apropiindu-se de pragul inițial înregistrat la finele anului 2011.

Structura activelor circulante 2011-2015

Figura 3.2. 4 Structura activelor circulante

3.2.2. Analiza structurii pasivului bilanțier

În ceea ce privește ratele de structură ale pasivului, analiza acestora urmărește caracterizarea surselor de formare a mijloacelor economice și evoluția în timp a acestora.

Ratele referitoare la structura pasivului reflectă componența resurselor de care dispune întreprinderea. Ele explică politica de finanțare care constă în resursele de care poate beneficia întreprinderea în cele mai avantajoase condiții de cost și de durată. Permit aprecierea autonomiei financiare, respectiv repartiția între resursele proprii și datoriile întreprinderii.

Tabel 3.2. 6 Ratele de structura a pasivului bilanțier

Compania înregistrează o rată a stabilității financiare relativ ridicată valorile oscilând în intervalul 54,68-63,19%. S-a inregistrât un trend descendent, ceea ce a condus la majorarea ponderii datoriilor pe termen scurt în total pasiv.

În ceea ce privește autonomia financiară indicatorul înregistrează valori foarte ridicate de peste 90% prezentând garanții certe pentru stakeholderi, în special pentru acționari si pentru eventualii creditori. Totodată autonomia financiară foarte bună ceea ce ar permite firmei să se împrumute ușor de pe piețele de capital.

Datoriile pe termen scurt înregistrează un trend ascendent menținându-se totuși la limita a 45% din totalul pasivelor. Acest fapt (trend ascendent) se datorează unei ușoare diminuări a lichidității ce poate fi pusă pe seama creșterii creanțelor comerciale din ultimii 3 ani ai perioadei analizate în detrimentul disponibilităților bănești.

Rata datoriilor totale este doar cu puțin mai mare decât rata datoriilor pe termen scurt ceea ce denotă capacitatea firmei de a se administra în foarte mare măsură din surse proprii neînregistrând dezechilibre pe termen lung.

Figura 3.2. 5 Graficul structurii pasivului bilanțier

3.2.3. Analiza indicatorilor de lichiditate

Lichiditatea unei companii reprezintă capacitatea acesteia de a face fata obligatiilor sale pe termen scurt. Aceasta implica activele lichide ale afacerii care pot fi convertite rapid in numerar, in ipoteza in care acestea formeaza o asigurare fata de risc.

Tabel 3.2. 7 Indicatorii de lichiditate

Lichiditatea generală este un indicator des utilizat in testarea lichiditatii unei companii, care reflecta raportul dintre activele circulante disponibile (concretizate in stocuri, creante, investitii pe termen scurt, disponibilitati banesti) si datoriile curente. Din analiza efectuată pe perioada analizată (2011-2015) lichiditatea generală se încadrează in intervalul 1,02-1,28.

Având în vedere dimensiunile companiei si specificul activității din industria auto putem opina că valorile înregistrate denotă o lichiditate generală bună. Acest lucru evidențiază faptul că societatea nu prezintă riscul de incapacitate de plată.

Totodată indicatorul relevă terților (în special furnizorilor companiei) că obligațiile curente ale acesteia vor fi onorate în termenii contractuali stabiliți.

Indicatorul atinge valorile maxime la cele douaă capete ale intervalului. Astfel în 2011 indicatorul înregistrează valoarea de 1,28 după care se înregistreaza o scădere accentuată pana la nivelul de 1,02 in 2012 iar apoi crește progresiv pana in 2015 la pragul de 1,22 înregistrând în intervalul 2012-2015 un trend ascendent.

Lichiditatea curentă reprezintă capacitatea companiei de a plati datoriile pe termen scurt utilizand activele cu cel mai mare grad de lichiditate din bilant (însa de data aceasta sunt excluse stocurile, acestea fiind considerate mai greu de valorificat și cu o valoare incertă).

In ceea ce privește analiza efectuată putem observa că pragurile rezultate se încadrează în intervalul de siguranță de 0,8-1 ceea ce denotă faptul că activele cu gradul cel mai mare de lichiditate asigură finanțarea datoriilor curente ale companiei.

Lichiditatea imediată se regăsește in intervalul 0,44-0,68 ceea ce evidențiază un nivel bun al indicatorului valoarea minimă acceptată fiind 0,25.

Figura 3.2. 6 Graficul lichidității 2011-2015

3.2.4. Analiza indicatorilor de solvabilitate

Rata solvabilității generale reflectă gradul în care datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale firmei. Valoarea recomandată in cazul ratei solvabilității generale este ca aceasta sa fie mai mare decât 1. In cadrul studiului efectuate pe parcursul perioadei analizate se înregistrează valori ale ratei solvabilității mai mari decât 2 ceea ce relevă o solvabilitate generală excelentă. Acest fapt dă asigurări certe că firma își poate îndeplinii obligațiile financiare către furnizori, creditori, bănci dar și către bugetul de stat si bugetele asigurărilor sociale.

Tabel 3.2. 8 Indicatorii de solvabilitate

Rata solvabilității patrimoniale trebuie să aibe o valoare minimă cuprinsă între 0.3 si 0.5, iar valorile mai mari de 0.5 reflectă o situație normală. In cadrul firmei analizate valoarea ratei solvabilității patrimoniale a fost aproape de 0,94-0,95 pe decursul întregii perioade analizate.

Acesta este un rezultat excelent pentru firma, rezultat ce evidențiază un echilibru financiar bun pe termen lung si permite acoperirea datoriilor pe termen lung din capitalul propriu. De menționat este și faptul că această rată demonstrează capacitatea firmei de a se administra în mare măsură din surse proprii fără a fi nevoită sa apeleze la împrumuturi pe termen lung de la diverși creditori.

Evoluția solvabilității firmei pentru perioada analizată se poate observa în graficul de mai jos.

Figura 3.2.7 Graficul indicatorilor de solvabilitate 2011-2015

3.2.5. Analiza profitabilității întreprinderii

Rata rentabilității economice se determina ca raport intre rezultatul brut din exploatare (profit in cazul nostru) si activul total al intreprinderii. Deasemenea poate fi definită ca un raport între rezultatul exercițiului înainte de deducerea sarcinilior financiare (dobânzi si impozite) si capitalul permanent al firmei.

În urma calculului indicatorilor a reieșit următoarea evoluție a acestora:

Tabel 3.2. 9 Indicatorii de profitabilitate

In ceea ce privește firma analizată se poate observa cum de-a lungul întregii perioade analizate nivelul ratei s-a menținut în intervalul 5,47-6,42%. Mai jos se poate observa și graficul evoluția ratei rentabilității economice.

Figura 3.2.8 Graficul rentabilității economice

Rata rentabilității financiare exprimă rata de rentabilitate ce remunerează pe acționari, în calitate de proprietari care investesc în întreprindere capitaluri proprii. Totodată, în sens contabil, acesta rată este o măsură de bază a performanței întreprinderii.

În cazul firmei analizate se observă cum acesta a înregistrat niveluri relativ scăzute al ratei rentabilității financiare aceasta variind de-a lungul celor 5 ani intre 7,78% si 11,78%. De remarcat însă este trendul ascendent al ratei pe care firma l-a înregistrat in decursul perioadei analizate, aceasta crescând permanent de la an la an, fapt ce prezintă o garanție a eficienței utilizării capitalului pentru acționari si o totodată le oferă încredere să continue să investească si să sprijine dezvoltarea firmei prin aportul de noi capitaluri.

Figura 3.2. 9 Graficul rentabilității financiare

Rata dobânzii exprimă rentabilitatea din punctul de vedere al creditorilor, care pun la dispoziția întreprinderii capitaluri împrumutate (pe o perioadă mai mare de un an) și care sunt remunerați prin dobânzi. Nivelul acestei rate a înregistrat o scădere ridicată în perioada 2011-2012 de la 4,38% la 2,6% după care s-a menținut în următorii ani la niveluri relativ stabile cuprinse în intervalul 2,32 si 2,60%.

Figura 3.2. 10 Graficul ratei dobânzii 2011-2015

3.2.6. Analiza gradului de îndatorare

După părerea multor specialiști, starea de sănătate financiară a unei companii este reflectată și de gradul său de îndatorare. Acesta arată în ce măsură afacerea societății se sprijină pe bani împrumutați. Utilizarea cu succes a împrumuturilor poate duce la creșterea nivelului profiturilor pentru deținătorii afacerii. Rentabilitatea adusă de aceste fonduri împrumutate aparține acționarilor și, prin acaesta este majorată rentabilitatea capitalurilor proprii ale acestora.

Tabel 3.2. 10 Indicatorii îndatorării

Daca este să vorbim despre rata îndatorării globale putem observa că aceasta se află la un nivel mult mai mare decât cel optim recomandat de 50%. Astfel dacă in anul 2011 situația acestui indicator nu se abătea cu mult de nivelul recomandat fiind de 64,09% se poate observa cum in perioada 2013-2015 nivelul ratei s-a situata în intervalul 84,4%-89,63%. Acest lucru denotă dependența întreprinderii față de alte surse de finanțare decât cele proprii precum creditele, furnizorii, datoriile la stat.

Figura 3.2. 11 Graficul îndatorării globale

Levierul arată gradul de îndatorare a capitalurilor proprii și este o expresie a riscului suplimentar asumat de acționari prin apelarea la îndatorare, risc pentru care aceștia solicita o primă de risc, o remunerare suplimentară (sub forma efectului de levier financiar al îndatorării).

Datorită ponderii ridicate pe care capitalul social o deține in totalul capitalurilor (94-95%) putem observa că levierului financiar se află la un nivel similar ratei îndatorării globale si urmează un trend similar de creștere cu aceasta. Astfel si acest indicator se menține la niveluri mai mari decât cele considerate ca fiind optime , având in decursul celor 5 ani valori in intervalul 67,93-95,42%.

Figura 3.2. 12 Graficul levierului financiar

Efectul de levier reprezintă influența îndatorării asupra Rfin, adică influența îndatorarii asupra ratei de rentabilitate ce se cuvine acționarilor și pune în balanță riscul suplimentar pe care și-l asumă aceștia (prin îndatorare), măsurat prin levier (Datorii > 1 an / Cpr) cu remunerarea suplimentară pe care o primesc, reflectată în mărimea efectului de levier. Efectul de levier se calculează ca diferența dintre Rata rentabilității financiare (Rfin) si Rata rentabilității economice (Rec).

Deoarece Rec > Rdob pe decursul întregii perioade analizate, întreprinderea obține din exploatarea activelor de care dispune o rentabilitate suficientă pentru suportarea costului datoriilor (Rdob) dar și pentru o remunerare suplimentară a acționarilor. In această situație, efectul îndatorării asupra Rfin este unul favorabil iar creșterea gradului de îndatorare duce la creșterea Rfin, până în momentul în care Rec ar scădea sub nivelul Rdob. Totodată, deoarece Rfin > Rec pe decursul întregii perioade analizate acționarii sunt remunerați peste nivelul mediu de rentabilitate al întreprinderii.

Figura3.2. 13 Graficul efectului de levier

Indicatorul ce măsoara rata autonomiei financiare a avut valori supraunitare, acest lucru fiind de altfel si situația recomandată de către specialiști. Acesta s-a situat între 1,47 in 2011 și a scăzut treptat pâna la nivelul de 1,11 la finele anului 2015. Menținerea valorii indicatorului la nivel supraunitar garantează un nivel redus al dependenței financiare a entității față de terți.

Figura 3.2. 14 Graficul autonomiei financiare

În ceea ce privește capacitatea de rambursare acesta a avut o valoare optimă doar in anul 2011 când a fost înregistrată la nivelul de 38,15%. Recomandarea este ca un minim de 25-30% din datoriile totale să poată fi susținute din capacitatea de autofinanțare a întreprinderii. În intervalul 2012-2015 nivelul acestui indicator a fost cuprins între 24,01-29,86% iar acest lucru înseamnă că în viitorul apropiat firma ar putea fi nevoită să își găsească si alte mijloace suplimentare de acoperire a datoriilor.

Figura 3.2. 15 Graficul capacității de rambursare

3.3. Analiza poziției financiare a firmei pe baza echilibrului financiar

3.3.1. Analiza echilibrului financiar pe baza corelației fond de rulment – necesar fond de rulment – trezoreria netă

În cadrul analizei echilibrului financiar o corelație importantă este cea dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă. Acești indicatori permit aprecierea condițiilor de echilibru financiar între resurse si utilizări și pun în evidență doua principii ale finanțării: utilizările permanente să fie acoperite din resurse permanente iar utilizările temporare să fie finanțate pe seama resurselor temporare.

Încălcarea acestor principii de finanțare vor determina situații de dezechilibru financiar la nivelul firmei.

În urma calculului indicatorilor a reieșit următoarea evoluție a acestora:

Tabel 3.3. 11 Indicatorii echilibrului financiar

În cazul de față fondul de rulment pozitiv exprimă excedentul de resurse permanente care asigură finanțarea nevoilor permanente. – fond de rulment calculat într-o primă accepțiune ca diferență între capitalurile permanente si activele imobilizate nete.

În a doua accepțiune fondul de rulment calculat ca diferență dintre activele circulante și datoriile pe termen scurt relevă surplusul de active circulante în raport cu datoriile temporare. Mărimea fondului de rulment astfel calculată relevă în mod concret problema solvabilității viitoare a firmei, în acest caz indicatorul semnifică un excedent de lichiditate potențială și o marjă de siguranță care atenuează în mare măsură riscurile activității de exploatare ale entității analizate.

Având in vedere specificul activității firmei – producție industrială – si faptul că pentru realizarea producției firma posedă numeroase imobilizări (instalații tehnice, utilaje industriale etc), aceste imobilizări trebuie finanțate permanent într-un mod durabil si sigur deoarece acestea sunt un element fundamental al realizării producției.

Fondul de rulment (FR) a fost pozitiv pe durata întregii perioade analizate având valori cuprinse între 45.839.718 lei si 712.042.144 lei acest lucru însemnând ca firma dispune de lichidități si totodată că nu există un dezechlibru financiar determinat de gestiunea pe termen lung.

În perioada analizată se poate observa corelația dintre fondul de rulment si lichiditatea generală a firmei. Ambii indicatori înregistrează valori superioare la cele doua capete ale intervalului respectiv anii 2011 si 2015 iar cea mai mică valoare a indicatorilor a fost înregistrată in anul 2012 când s-au înregistrat cele mai slabe performanțe economico-financiare ale societății. Corelația dintre cei doi indicatori este explicabilă prin faptul ca ambii exprimă practic același lucru, unul dintre ei în valori absolute – fondul de rulment – iar celălalt în valori relative – lichiditatea generală.

Figura 3.3. 16 Graficul evoluției FR- NFR-TN

În cazul necesarului de fond de rulment (NFR) acesta a fost negativ de-a lungul celor 5 ani analizați fiind interpretat ca un lucru favorabil. Astfel nevoia de trezorerie pentru activitatea de exploatare a fost inferioară comparativ cu sursele de finanțare aferente activității de finanțare efectul fiind favorabil asupra trezoreriei.

Trezoreria netă (TN) a înregistrat valori pozitive de-a lungul întregii perioade analizate variind în intervalul de 1.242.323.187 lei înregistrat în 2012 și 1.811.305.918 lei în anul 2015. Deoarece trezoreria netă este pozitivă putem afirma că întreprinderea deține un excedent monetar, un nivel bun al lichidității, cee ace relevă faptul că întreprinderea are o rentabilitate economică foarte bună si oferă posibilitatea plasării în condiții de rentabilitate superioară a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției firmei pe piață.

3.3.2. Analiza echilibrului financiar determina pe baza corelației creanțe – datorii curente

Tot ca o condiție a realizării echilibrului financiar întreprinderea trebuie să urmărească îndeaproape evoluția raportului dintre creanțe și datorii precum și modificările pe care variația nivelului de activitate le aduce acestui raport. Între suma creanțelor și datoriilor pe termen scurt, pe de o parte, si perioada de recuperare a creanțelor si cea de folosire a resurselor atrase, de cealaltă parte, există o corelație generatoare de fluxuri bănești care poate influența disponibilitățile firmei în mod pozitiv sau negativ.

În urma studiului efectuat și analizei informațiilor obținute putem observa următoarele situații:

Tabel 3.3. 12 Perioade de incasare creanțe / plata datorii

Tabel 3.3. 13 Raport creante / datorii

În ceea ce privește viteza de rotație a creanțelor (perioada de recuperare/ imobilizare a creanțelor) acesta este relativ redusă astfel că firma reușește să își încaseze clienții pe parcursul celor 5 ani, în medie, într-un interval de 25,27 si 35,05 zile.

Durata în care reușește să își achite furnizorii este în medie cuprinsă între 60,85 si 78,24 zile. Astfel putem spune ca in medie perioada de recuperare a creanțelor este de aproximativ 2 ori mai scurtă decât perioada de folosire a resurselor atrase.

Un alt element de luat în calcul îl reprezintă volumul creanțelor si cel al obligațiilor pe termen scurt precum și raportul dintre soldul mediu al creanțelor și soldul mediu al conturilor de obligații. Dupa cum se poate observa raportul este de 0,41 în 2011 pentru ca in următorii ani sa aiba loc ușoare creșteri și scăderi ale acestuia variația situându-se în intervalul 0,4-0,53.

Astfel putem concluziona că deși durata de recuperare a creanțelor este de aproximativ 2 ori mai scurtă decât durata de recupearere a folosirii resurselor atrase, soldul mediu al acestora din urmă fiind de aproximativ 2 ori mai mare decât cel al creanțelor. În acestă situație se evidențiază o oarecare situație de echilibru în care creanțele și obligațiile se compensează reciproc.

3.3.3. Analiza echilibrului financiar determina pe baza ratelor

Ratele de echilibru financiar sunt expresia realizării acestui echilibru pe termen scurt sau lung al întreprinderii evidențiind existența sau insuficiența fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment si a trezoreriei nete. Ratele utilizate în analiza echilibrului financiar sunt: Rata activelor imobilizte, Rata de finanțare a capitalurilor proprii, rata de finanțare a activelor curente si rata de finanțare a stocurilor.

În urma calculului indicatorilor a reieșit următoarea evoluție a acestora:

Tabel 3.3. 14 Indicatorii echilibrului financiar pe baza ratelor

Rata de finanțare a activelor imobilizate are valori supraunitare in 4 din cei 5 ani analizați excepție făcând anul 2012 când indicatorul s-a situat la 98,43%. Putem spune că in general condițiile de finanțare ale imobilizărilor sunt bune, acestea fiind finanțate din resurse durabile. Deși in anul 2012 a avut loc o ușoară deteriorare a structurii de finanțare a întreprinderii aceasta s-a remediat in anii următori pentru ca să ajungă in anul 2015 la cea mai bună situație din toată perioada analizată.

Dacă este să comentăm rata de finanțare a capitalurilor proprii se observă că aceasta urmează un trend similar ratei activelor imobilizate cu excepția faptului că atât în 2012 cât și în 2013 indicatorul a înregistrat valori subunitare. Recomandarea este ca indicatorul să fie de asemenea supraunitar fapt ce s-a întâmplat in 2011, 2014 si 2015, acest lucru indicând o remediere a finanțării proprii a imobilizărilor in cadrul întreprinderii.

Rata de finanțare a activelor curente a avut valori destul de scăzute fiind situate in intervalul 0,02-0,22 ce semnifică o proporție redusă în care fondul de rulment contribuie la finanțare activelor curente.

În cazul ratei de finanțare a stocurilor situația este oarecum diferită. Între anii 2011 si 2015 indicatorul a înregistrat valori supraunitare de 1,47 respectiv 1,38 acest lucru indicând o acoperire foarte mare, în exces am putea spune, în care fondul de rulment acoperă nevoia de finanțare a stocurilor. In 2013 si 2014 fondul de rulment a reprezentat aproximativ 2/3 din totalul stocurilor, acesta fiind de altfel și situația în care există o acoperire normală a acestora. Anul 2012 este marcat de cel mai redus nivel al indicatorului de doar 0,13 ceea ce indica un nivel foarte scăzut de acoperire a stocurilor de către fondul de rulment.

Figura 3.3. 17 Graficul ratelor de finanțare 2011-2015

3.3.4. Previzionarea indicatorilor bilanțier 2016-2018

În urma analizei economico-financiară efectuată la SC AUTOMOBILE DACIA SA pe baza datelor colectate în perioada analizată respectiv 2011-2015 am încercat o previzionare a principalilor indicatori bilanțieri pentru perioada 2016-2018.

În realizarea previziunii bilanțului pentru perioada menționată a fost utilizat un model matematic cu ajutorul funcției forecast în Microsoft Excel.

Acesta, calculează și previzionează o valoare viitoare pe baza valorilor existente (istorice), utilizând versiunea AAA a algoritmului ETS (Exponential Triple Smoothing). Valoarea estimată este o continuare a valorilor istorice din perioada țintă specificată, fiind o continuare a cronologiei. Adesea această funcție este utilizată pentru a prognoza vânzările viitoare, cerințele de inventar sau tendințele consumatorilor.

Pentru ca previziunile să fie relevante, în utilizarea acestui model matematic este necesar ca cronologia să fie organizată cu un pas constant între diferitele puncte. De exemplu, ar putea fi o cronologie lunară cu valori în prima zi a fiecărei luni, o cronologie anuală sau o cronologie cu indici numerici. Pentru acest tip de cronologie, este foarte util să agregam date brute detaliate înainte de a aplica prognoza, ceea ce produce, de asemenea, rezultate mai precise ale prognozei.

Având în vedere reprezentarea norului de puncte specific unei anumite corelații, tendința relației este dată de dreapta care aproximează cel mai bine variația perechilor de valori X/Y. Traiectoria acestei linii se fixează pe baza unui model matematic, numit „metoda celor mai mici pătrate”, care asigură minimizarea distanțelor dintre punctele reale și linia de predicție, numită și linie de regresie.

Previziunile celor mai importante elemente ale activului si pasivului bilanțier sunt prezentate in tabelul de mai jos. Ele reprezintă trendul indicatorilor înregistrați în anii anteriori proiectați pentru o perioadă de timp viitoare.

Astfel, activele imobilizate vor cunoaște un puternic trend ascendent in 2016 când vor atinge nivelul de 3,635 mld lei urmând o creștere mult mai lină în 2017 si 2018 la 3,659 mld lei respectiv 3,683 mld lei.

Activele circulante vor înregistra în următorii 3 ani creșteri într-un ritm mult mai spectaculos decât cele imobilizate. Astfel acestea se vor majora cu peste 250 mil lei anual pentru a atinge valori de 4,2 mld lei in 2016, de 4,489 mld lei in 2017 si 4,778 mld lei in 2018. În ceea mai mare măsura această majorare va fi pusă pe seama creșterii creanțelor întreprinderii iar într-o măsura mai redusă pe seama majorării stocurilor si disponibilităților bănești.

Datoriile pe termen scurt vor crește si ele într-un ritm accentuat in următorii 3 ani acest lucru putând fi justificat datorită creșterii creanțelor de încasat ale firmei. Astfel conform estimărilor nivelul acestora va ajunge la 3,663 mld lei in 2016, la 3,905 mld lei in 2017 si de 4,148 mld lei in anul 2018.

Creșteri foarte mici vor fi înregistrate de datoriile pe termen lung si de subvenții, creșteri ce se estimează a se încadra in intervalul 2-6 mil lei anual.

Pentru următorii 3 ani estimările pentru capitalurie proprii sunt de creștere, creșteri însemnate ce vor duce totalul capitalurilor la 3,858 mld lei in 2016, la 3,935 mld lei în 2017 și vor depăși pragul de 4 miliarde de lei în anul 2018.

Tabel 3.3. 15 Previziuni bilanț 2016-2018

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În ultima parte a lucrării s-a elaborat o apreciere globală a situației financiar patrimoniale a SC AUTOMOBILE DACIA SA, metoda utilizată fiind cea a profilogramelor pentru fiecare grupa de indicatori, un procedeu de diagnosticare si apreciere calitativă a situației financiare.

După realizarea profilogramelor s-a realizat diagnosticul calitativ prin elaborarea listei punctelor forte și a celor slabe, s-a întocmit diagnostigrama pe seama rezultatelor din profilograme precum și elaborarea concluziilor finale ale situației economico-financiare.

Structura financiară

Profilograma structurii financiare (atașată la anexele prezentei lucrări) relevă următoarele elemente ce stau la baza diagnosticului financiar:

Puncte forte

Privind structura activului (utilizărilor)

Gradul de imobilizare a activului se constituie în limite normale

Grad de flexibilitate ridicat ce arată o tendință de creștere a structurii utilizărilor

Situație bună a constiturilor si utilizărilor activelor circulante

Privind strucura pasivului (resurselor)

Un grad de stabilitate financiară ușor peste mediu

Autonomia financiară este excelentă

Grad de îndatorare la termen relative redus

Drad de îndatorare global relativ redus

Puncte slabe

Creștere constantă a datoriilor la termen si a datoriilor totale

Concluzii privind structura financiară a patrimoniului

Din punct de vedere al ratelor de structură ale activului, termenele și gradele de lichiditate ale elementelor patrimoniale, putem conchide că firma SC AUTOMOBILE DACIA SA se află într-o situație medie. Tendința general manifestată la nivelul fiecărui indicator este una de depreciere pentru activele imobilizate (datorată in special amortizărilor) iar in cadrul activelor circulante trendul este unul crescător pentru toți indicatorii.

Structura activelor înregistrează un scor mediu de 0,547 iar rezerva de potențial pentru atingerea unei structuri a activului de maximă eficiență fiind de 0,453.

Din punct de vedere al ratelor de structură ale pasivului, care reflectă formarea, sursele și termenele de exigibilitate ale resurselor financiare putem concluziona că firma se află într-o situație favorabilă, caracterizată printr-un grad foarte ridicat de autonomie financiară, un nivel bun al stabilității financiare si un grad relativ redus de îndatorare atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Tendințele manifestate sunt unele de depreciere a situației existente excepție făcând autonomia financiară.

Structura pasivelor înregistrează un scor de bun de 0,8125 iar rezerva de potențial pentru atingerea unei structuri a pasivului de maximă eficiență fiind de 0,1875.

În concluzie în urma diagnosticului structurii patrimoniale se desprinde ideea că structura firmei este una satisfăcătoare, peste medie, rezerva de potențial pentru obținerea unei structure financiare de maximă eficiență fiind de 0,320.

Bonitatea financiară

Profilograma bonității financiare (atașată la anexele prezentei lucrări) relevă următoarele elemente ce stau la baza diagnosticului financiar:

Puncte forte

Siguranță în ceea ce privește acoperirea datoriilor curente pe seama activelor curente.

Siguranță în ceea ce privește posibilitatea acoperirii datoriilor totale și financiare pe seama activelor totale.

Siguranță în acoperirea datoriilor curente pe seama disponibilităților bănești.

Tendință de creștere, în general, a lichidităților pe seama creșterii mai rapide, ca ritm, a elemenetele active curente față de datoriilor curente.

Putem concluziona că din punctul de vedere al bonității financiare situația firmei este una foarte bună înregistrând din punct de vedere al eficienței financiare un scor ridicat de 0,813, rezerva de potențial pentru obținerea unei bonități financiare de maximă eficiență fiind de 0,187.

Profitabilitatea

Profilograma profitabilității întreprinderii (atașată la anexele prezentei lucrări) relevă următoarele elemente ce stau la baza diagnosticului financiar:

Puncte forte:

– Scăderea nivelului ratei dobânzii

– Trend ușor ascendent al ratelelor de rentabilitate a capitalurilor

Puncte slabe:

Niveluri scăzute ale rentabilității economice și financiare ce nu prezintă atractivitate pentru potențiali investitori

În concluzie putem spune că situația profitabilității întreprinderii nu este una extraordinară. Nivelul rentabilității economice s-a menținut la niveluri relative scăzute, trendul fiind constant de-a lungul anilor, în timp ce rentabilitatea financiară, aflată si ea la un nivel scăzut, a întregistrat ușoare aprecieri de la an la an fapt ce conferă acționarilor încredere ca în viitor vor fi remunerați din ce în ce mai bine. Scorul înregistrat este unul mediu de 0,458 iar nivelul de potential pana la atingerea unui nivel de maximă eficientă este de 0,542.

Echilibrul economic-financiar

Profilograma echilibrului economic-financiar (atașată la anexele prezentei lucrări) relevă următoarele elemente ce stau la baza diagnosticului financiar:

Puncte forte:

Activele imoblizate sunt finanțate din resurse durabile

Se asigură o bună finanțare a imobilizărilor din capitalurile proprii

Puncte slabe:

Nivel redus de finanțare a activelor circulante din fondul de rulment

Putem concluziona că din punct de vedere al echilibrului economico-financiar situația firmei este una medie spre bună. Ratele de finanțare a activelor imobilizate si a capitalurilor proprii au niveluri satisfăcătoare fapt ce dovedește o structură bună a capitalului. O situație similară s-a înregistrat în cazul ratei de finanțare a stocurilor în timp ce rata de finanțare a activelor circulante prezintă valori reduse, mult sub nivelul recomandat, observându-se totuși o tendintă de remediere a acestora pe parcursul ultimilor ani. Scorul înregistrat de indicatorii echilibrului economico-financiar este de 0,594 iar rezerva de potențial pentru obținerea echilibru financiar de maximă eficiență este de 0,406.

Gradul de îndatorare

Profilograma gradului de îndatoarare (atașată la anexele prezentei lucrări) relevă următoarele elemente ce stau la baza diagnosticului financiar:

Puncte forte:

Nivel bun al autonomiei financiare

Efect de levier pozitiv

Puncte slabe:

Un nivel alarmant al îndatorării globale si al levierului financiar

Din punctul de vedere al gradului de îndatorare firma înregistrează situații oscilante. Autonomia financiară se situează la niveluri supraunitare acestă fiind si situația recomandată. Efectul de levier este pozitiv fapt ce denotă o creștere a ratei de remunerare a capitalurilor proprii determinată de creșterea gradului de îndatorare.

Problemele apar când vine vorba de indicatorii ratei de îndatorare globală si a levierului financiar care au cunoscut în ultimii ani creșteri într-un ritm îngrijorător. Capacitatea de rambursare a firmei se menține in zona nivelului minim recomandat.

In concluzie putem spune ca gradul de îndatorare a firmei corespunde cerințelor de maximă eficiență într-o proporție acceptabilă scorul mediu înregistrat fiind de 0,425, având de acoperit o rezervă de potențial de 0,575.

Pentru a sintetiza rezultatele analizei financiar patrimoniale a SC AUTOMOBILE DACIA SA pe baza profilogramelor am construit diagnostigrama potențialului financiar al firmei.

Ca și concluzie finală, pe baza diagnostigramei potențialului financiar putem afirma că situația financiar-patrimonială la firma SC AUTOMOBILE DACIA SA relevă o stare medie spre bună a potențialului financiar-patrimonial, potențial ce corespunde cerințelor de maximă eficiență într-o proporție de 59,4%, având de acoperit o rezervă de potențial de 40,6%.

Apreciem această stare ca fiind una bună, prezentând totuși un real potențial de dezvoltare viitoare.

BIBLIOGRAFIE

ANEXE