Analiza Potentialului Turistic pe Valea Lotrului

Analiza potențialului turistic pe valea lotrului

-CUPRINS-

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. CARACTERIZAREA POTENȚIALULUI TURISTIC NATURAL AL VAII LOTRULUI

1.1. Prezentarea generală a Văii Lotrului

1.2. Potențialul geologic

1.3. Relieful și resursele turistice

1.4. Clima

1.5. Vegetația

1.6. Fauna

CAPITOLUL II. CARACTERIZAREA ANTROPICĂ A VAII LOTRULUIâ

2.1. Obiective turstice antropice în Valea Lotrului

2.2. Etnografie

2.3. Potențialul turistic al așezărilor umane

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ. ANALIZA POTENȚIALULUI TURISTIC PE VALAEA LOTRULUI

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I. CARACTERIZAREA POTENȚIALULUI TURISTIC NATURAL AL VAII LOTRULUI

1.1. Prezentarea generală a Văii Lotrului

Valea Lotrului este o vale montană în totalitate și este situată în inima Carpaților Meridionali, grupa Parâng. În cei 80 km lungime ai râului, care își adună apele de pe o suprafață de peste1000 km², valea drenează nordul Masivului Parâng, sudul Munților Lotrului, nordul Munților Căpățânii și Munții Latoriței (în totalitate), ceea ce face ca în regim natural râul să ajungă la un debit mediu multianual de 20 m³. Cel mai înalt punct din bazinul hidrografic se regăsește la 2365 m (vârful Setea Mare), iar la confluența cu Oltul ajunge la altitudinea de circa 300 m.

Valea Lotrului este caracterizată de transformările peisajului datorită construcției hidrocentralelor de le Ciuncetu, Malaia și Brădișor, cu o mare putere instalată. Voineasa, localitate situată pe Valea Lotrului, în inimă muntelui este destinată că stațiune de odihnă.

Țara Lovistei este cunoscută prin cele mai autentice elemente etnofolclorice. Numeroasele monumente istorice, aspectul original al așezărilor că și vânatul și pescuitul, au făcut că Țara Lovistei să fie cunoscută și apreciată de toți turiștii.

În zonă montană, pe toate culmile domoale și întinse ale munților, în golul alpin sau pe crestele mai zimțate sunt drumuri turistice care îi străbat pe toate direcțiile; tot aici este domeniul unei intense vieți pastorale cu vechi tradiții folclorice.

Alături de frumusețea peisajului, amenajările turistice și hidroenergetice au făcut din această zonă una din cele mai importante zone turistice din Carpații Meridionali.

Valea Lotrului reprezintă o arie turistică cu un potențial antropic bine organizat, cât și cu un potențial natural bogat.

1.2. Potențialul geologic

Alcătuirea geologică a teritoriului cuprins în cadrul bazinului Lotrului este strâns legată de geneza și evoluția Carpaților Meridionali. Mișcările treptate de ridicare și încrețire a scoarței concretizate în apariția lanțului Carpaților s-au desfășurat în mai multe faze începând de la sfârșitul erei mezozoice.

În neogen are loc definitivarea ridicării horstului Coziei și a extremității estice a culmii Căpățânii, cu apariția faliei Lotrului pusă în evidența recent între Ciunget și Brezoi.

Cunoașterea alcătuirii geologice a fundamentului Carpaților Meridionali a fost posibilă prin cercetările efectuiate de geologii noștri încă de la începutul acestui secol. Ludovic Mrazec, în 1890, separă în două grupe sisturile cristaline ce alcătuiesc în cea mai mare parte teritoriul montos al Carpaților dintre Olt și Jiu, iar Gheorghe Munteanu a Murgoci demonstrează în 1905 existența sariajului grupului întâi (denumit și Pânză Getica) peste grupul ÎI, cofirmat de cercetările lui A. Streckeisen.

În conformitate cu schema clasică de alcătuire petrografica a munților din Bazinul Lotrului, grupă I sau Cristalinul Pânzei Getice, cunoscut sub numele de Cristalinul Lotrului este răspândit în cea mai mare parte a munților Lotrului și cuprinde micasisturi și gnaise, micacee formate din cuartz, feldspați, muscovit, biotit, granați, bisteni și silimanic etc. Frecvent apăr și amfibolite, că și roci ultrabazice de tipul serpentinitelor, mai cu șema în munții Latoritei.

Sisturile cristaline din munții Lotrului sunt în mare parte străbătute de filoane și intruziuni de pregmatite bogate în mică albă și neagră ce constituie minereuri exploatabile.

Grupul II sau autohtonul, cunoscut și sub denumirea de Cristalinul Danubian sau Cristalinul Parângului, datorită răspândirii sale în cea mai mare parte a munților Parâng, este format mai ales din șisturi slab metamorfozate (șisturi cloritoase, sericitoase sau grafitoase) călcare cristaline, cuarțite și mai rar gnaise și amfibolite.

În fundamentul acestora, însă se află roci granitice ce apăr la zi în zonă izvoarelor Lotrului (Calcescu, Mohoru), în patul albiei Latoritei, precum și mai spre est în culmile Repedea și Curmătură Oltetului a Nedeea.

Rocile ultrabazice sunt mai bine reprezentate in autohtonul danubian sub forma de filoane serpentinice pe valea Manaileasa, la izvoarele Latoritei, in Urdele, Coasta lui Rus, Gauri.

Sedimentele depuse in era mezozoica apar sub forma unor masive calcaroase (in Turcinu, Pietrile, Tarnovu) sau conglomerate (pe valea Vidrutei), purtand semnele proceselor de metamorfism in care au fost antrenate in mare masura. Raportul dintre cele doua grupuri este de incalecare, in sensul ca grupul unu este suprapus peste grupul al doilea sub forma unei imense panze de sariaj (Panza Getica). Limita si contactul dintre cele doua grupuri se pot urmari pe valea Repedea si partial pe valea Manaileasa. Extremitatea vestica a Muntilor Latoritei pana la firul vaii Latoritei apartine tot Cristalinului Lotrului.

Culmea Capatanii se termina spre Olt printr-o fasie de gnaise si amfibolite, continad injectii de gnaise oculare ce formeaza masivele Naratu si Foarfeca, extinzandu-se in continuare in Muntii Coziei. In apropiere de confluenta cu Oltul, Lotrul curge printre formatiunile sedimentare, gresii, marne, argile, brecii. De-a lungul timpului ele au fost supuse proceselor de eroziune, rezultand un relief sculptural bine evidentiat in bazinul vaii Doabra.

Datele geofizice furnizate de metode gravimetrice privitoare la alcatuirea scoartei terestre din cuprinsul bazinului Lotrului, pe langa aportul de elucidare a unor probleme de tectonica, semnaleaza prezenta in fundamentul muntilor a unui corp geologic greu cu o usoara inclinare spre est (Airinei St – Modele gravimetrice – contributii la studiul scoartei terestre de-a lungul sectiunii Dragasani – Medias (Valea Oltului) in Carpatii Meridionali Centrali,

Dupa cum s-a putut remarca, cea mai mare raspandire in bazinul Lotrului o au sisturile cristaline, roci care, desi sunt formate dintr-o mare varietate de minerale nu ofera in conditiile actuale de valorificare prea multe surse de minereuri utile.

Totusi sisturile si gnaisele din Valea lui Stan adapostesc vechi filoane hidrotermale cu pirita, calcopirita si aur situat in lentile de cuartit. Acestea au fost in trecut exploatate, dar au fost abandonate datorita cantitatii mari de steril.

De o mai mare importanta sunt insa injectiile de pegmatite cu muscovit (mica alba) si biotit (mica neagra) din cristalinul Lotrului, de la Cataracte. Ulterior a inceput exploatarea, mai ales in timpul primului razboi mondial, in prezent aproape intreg masivul dintre Lotru si Manaileasa fiind ciuruit de galerii de exploatare, atat vechi cat si noi.

Foto nr. 1 Relief sculptural pe Valea Doabrei

În ceea ce privește apele minerale, probabilitatea existenței lor este rdusa, data fiind însăși structură geologică. Totuși unele mineralizări de pirită din sisturile cristaline au creat posibilitatea apariției de ape minerale sulfuroase și feruginoase. Un astfel de izvor a existat până nu demult pe Valea Latoritei la Borogeana, dar construcția drumului spre Petrimanu a dus la distrugerea lui.

În sfârșit, albia Lotrului a furnizat și furnizează nisip, pietriș și argilă, utilizate din plin pentru construcția barajelor și a celorlalte construcții hidroenergetice.

Calcarul, care da atâta măreție peisajului și în care apa modelează interesante forme de relief carstice este mai puțin răspândit în bazinul Lotrului în raport cu celelalte tipuri de roci. Totuși calcarele apăr sub formă unor benzi înclinate aparținând autohtonului danubian care, fiind supuse fenomenelor de eroziune, au rămas până azi sub formă unor martori de eroziune (în Pietrile, Boarnesu, Nopteasa sau Piatră Tarnovului).

În afară unui relief ruiniform cum este cel din flancul nordic al Mogosului, în calcarele din munții Latoritei s-au format numeroase modele ale carstului de suprafața.

În Șaua Pietrile, că și în bazinul Pârâului lui Tocan, în punctul Fântânele, la vest de Ciunget, precum și la izvoarele Turcinului Mic, se pot observă numeroase doline al căror diamentru nu depășește 6 metri. Dolinele se mai găsesc și în Căldarea Găuri, una dintre ele având dimensiuni remarcabile (diamentru 15 m, adâncimea 8 m) reprezentând o adevărată pâlnie carstica.

Foto nr. 2. Relief carstic de altitudine in Caldarea lui Murgoci

Că rezultat al transformării neîntrerupte a rocilor sub acțiunea factorilor climatici, precum și datorită reînnoirii ritmice a învelișului vegetal, solul exprimă în mare măsură alcătuirea petrografica, dar și explozia de vegetație de la suprafața regiunii.

În Valea Lotrului, de la vărsare până la gură Dobrunului, domină în apropiere de firul văii solurile brune, din care apele au spălat substanțele alcaline, rămânând sub formă de soluri brune acide. Pe ele se instalează pădurile de gorun, de fag și de amestec, iar locuitorii satelor încearcă să le cultive, acolo unde Lotrul în scurgerea să milenară a lăsat terase mai lărgi.

În regiunea montană mai înaltă, cu climat mai umed și mai rece,(are cea mai largă răspândire în bazinul Lotrului), se întâlnesc podzoluri humicoferiiluviale, soluri foarte acide, de culoare închisă sau neagră, adăpostind adesea, lațuri de rădăcinile arborilor, fragmente de rocă.

La izvoarele Lotrului, pe grohotișul ce caracterizează atât de bine circurile glaciare, se întâlnește un strat subțire de sol humico-silicatic de pajiște alpina.

1.3. Relieful și resursele turistice

Deși vale de tip longitudinal, Valea Lotrului constituie, în mare parte, hotar între trei masive muntoase: Munții Lotrului, Munții Căpățânii și Munții Parâng.

Munții Lotrului se desfășoară că un vast anticlinoriu în nordul bazinului, de la graniță cu munții Sebesului (Șaua Tartarau) până la Olt.

Pornind de la șaua Tartarau (1665 m), culmea urcă domol sub formă unor spinări arcuite spre nord și vest dominate de vârfuri lărgi (Tâmpă la 1800 m , Largă la 1835 m, Piatră Albă la 2179 m), atingând înălțimea maximă la vârful Steflesti (2211,5 m). Cupolă să uriașa constituie în caelasi timp o răspântie de culmi. Spre nord coboară o culme până la Șaua Steflesti (1720 m), realizând legătură cu Munții Cindrel. Seria marilor înălțimi continuă însă spre est, menținută de vârfurile Balindru Mare (2209 m), Negoveanu (2136 m), Clabucetu (2056 m), pentru că apoi culmea să coboare în Șaua Bucegi (1610 m).

Din vârful Negovanu se ramifica la izvoarele Jidoaiei o culme ce se îndreaptă spre sud -est, din care se detașează vârfurile Jidu Mare (2095 m) și Dobrunul (1880 m). Culmea joasă și împădurită dintre Bucegi și Groapă Sasului a favorizat dezvoltarea unor drumuri de legătură între Valea Lotrului și Valea Sadului, constituind și azi o trecătoare pentru locuitorii din Voineasa. Tot în aceste locuri crește din abundență afinul, care, prin fructele sale reprezintă o lată bogăție a acestor munți.

De la Groapă Sasului, culmea urcă din nou prin vârfurile Voinesti (1948 m), Voineagul Cătănesc (1960 m), Cocaci (2005 m) până la vârful Sterpul (2142 m), ultimul bastion dinspre est al Munților Lotrului. Între Voineagul Cătănesc și Sterpul ies la suprafața pachete de șisturi cristaline înclinate spre nord, ce formează pe alocuri forme de relief de tipul crestelor de cocoș. Din vârful Voinesita pornește spre nord vest o culme mai joasă ce desparte bazinul văii Lotrioara de Valea Sadului.

Vârful Sterpu (sterp prin vegetația redusă ce îl acoperă) constituie de asemenea punct de ramificare a unor importante culmi, între care cea mai largă pare a fi cea sudică (marcată de vârful Dealu Negru la 1965 m) ce separă valea Voinesita de valea Pascoaia. O înșeuare adâncă (șaua Parghesului) separă

Sterpul de vârful Pârcălabu (2060 m), pentru că apoi să reprezinte o puternică fragmentare, pierzând altitudinea și caracterul de culme muntoasă.

La această concura pâraiele văilor Lotrioara, Uria și Calinesti, afluenți ai Oltului, că și cele ale văilor Pascoaia și Vasilatu ce își aduc apele în Lotru. Un vârf mai înalt în zonă respectivă este Robu (1899 m), de la care coboară o culme străjuită de vârful Proieni (1498 m) și Veveretu (1371 m) până la Poiană Suliței (1013 m), delimitând spre nord – est bazinul Lotrului.

În extremitatea estică a Munților Lotrului culmile prelungi ce se desprind din muchia principală au altitudini reduse și sunt în cea mai mare parte acoperite de păduri de foioase, pe versanții nordici apărând și conifere. În general ele au orientare nord a€“ sud și nu prezintă abrupturi stâncoase. Pe alocuri se ridica mici vârfuri despădurite, acoperite cu pajiști, unde se află sălașe pentru animale (Față Frasinului, Jangu Bradului, Poiană Mlaci, Moldivisu Mare, Pietrosu, Poiană Purcarului sau Poiană Veveretu).

Afluentii Lotrului care au ferestruit acesti munti sunt insotiti azi de drumuri forestiere care patrund adanc in inima muntilor, uneori pe zeci de kilometri, usurand exploatarea lemnului si a altor produse ale muntilor. Pe valea Pascoaia, drumul forestier urca circa 24 kilometri, avand ramificatii ce insotesc vaile Priboiasa si Clabuceasa. Un alt drum forestier urca pe Paraul Pietrii pana la Dobrunu. De la Poiana Arsa se ramifica un drum care, trecand pe la Poiana Florilor, traverseaza Coasta Mioarelor si strabatand Saua Bucecii, coboara in Valea Sadului.

Reteaua de drumuri forestiere este mult mai dezvoltata pe flancul sudic al Muntilor Lotrului, drumul de acest tip patrunzand pe vaile Balindru, Hanesu, Goata Mica, Goata Mare, Balu.

Muntii Capatanii strajuiesc spre sud Valea Lotrului, desfasurandu-se de la Curmatura Oltetului pana la Olt. Curmatura Oltetului, o adanca inseuare ( 1615 m), unde aproape tot timpul bate vantul, constituie limita dintre Muntii Parang si Muntii Capatanii si in acelasi timp trecatoare intre Valea Latoritei, apartinand bazinului Lotrului si Valea Oltetului. Din aceasta sa culmea Muntilor Capatanii se inalta rapid, atingand 1908 metri la capatul Culmii lui Maxim. Urmeaza apoi spre est platoul varfurilor inalte, reprezentate de Turcinu (1963 m) si Negovanu (2064 m), pentru ca in varful ascutit al Nedeii (2130 m) sa se atinga altitudinea maxima a Muntilor Capatanii. Din varful Negovanu porneste spre nord – vest o culme (Muntele Gropita) care se leaga prin Saua Gropita (1599 m) de creasta Tarnovului, care constituie cumpana de ape intre vaile Latorita si Repedea. Calcarele care isi fac aparitia pe aceasta culme aduc o nota specifica in relief, culminand cu Piatra Tarnovului (1879 m), marginita de abrupturi brodate la poale cu nesfarsite grohotisuri albe si mobile.

Spre nord – vest, culmea se continua cu varfurile Tarnovu Mic (1825 m) si Tarnovu Mare (1846 m), marginite de abrupturi doar pe flancul vestic, iar apoi descreste treptat in altitudine, fiind acoperite de paduri de fag si larice pana la Saua Vatajelu (1330 m), pentru ca din Varful Vatajelu (1393 m) sa coboare uniform pana la Ciunget. Varful Nedeea (2130 m), prin forma sa ascutita se impune ca un varf maret, fiind usor de remarcat de la distanta. Culmea principala prezinta in continuare o larga arcuire spre sud, in interiorul careia patrund izvoarele vaii Repedea , apoi coboara treptat spre Saua Funicel.

Culmea revine însă ușor la înălțimea și direcția estică până la al doilea vârf că altitudine la Vârful Ursu (2124 m). Între Balota (2096 m) și Ursu sue întinde culmea masivă a Căpățânii.

Din vârful Ursu se desprinde spre nord Plaiul Ezerului, o muchie ce coboară până în Șaua Ezer, despărțind Valea Repede de bazinul depresionar al Văii Malaia, cunoscut și sub numele de Groapă Malaii.

Foto nr. 3. Harta reliefului in regiunea Văii Lotrului

Sub coastă Parângului, din circurile glaciare aflate sub creastă Iezerului, a Calcescului și Coastei lui Rus, micile firișoare de apa ce se prăvălesc zgomotos peste sau pe sub blocuri haotice de grohotiș se unesc mai jos pentru a da naștere unui rău puternic, vijelios care coboară din golul alpin, se afundă în păduri de molid, îndreptându-și cursul spre nord.

Debitul Lotrului crește permanent prin aportul modest, dar constant al numeroaselor pâraie ce coboară din culmile vecine. Bolovănii desprinși din coastele abrupte încearcă să îi stea în cale. Mai jos ruptură de pantă devine și mai accentuată, apele Lotrului fiind nevoite să se prăvălească în cascade pitorești.

Abia către podul Stefanului se mai liniștesc, curgând printre Luncile lui Rusalin până la Obârșia Lotrului, unde după ce primește un afluent de seamă a€“ Pârâul Pravatului a€“ își schimbă definitiv cursul îndreptându-se către răsărit (foto nr. 4). Curge încă 4-5 kilometri în cascade create de oameni pentru dezvoltarea in bune conditii a pestilor, poposind in lacul de la Vidra. De aici apele sale vor patrunde printr-o galerie sapata in munti pana la Ciunget unde, dupa ce rotesc palele turbinelor, ies la lumina la coada lacului Malaia, dupa un curs subteran de peste 20 kilometri.

In aval de barajul Vidra, la numai un kilometru, un fir de apa, razbate in vechea albie, acum parca prea mare pentru el. Treptat acesta creste, afluentii aducand putin prinos de apa din ce a ramas dupa captarea debitului principal. La Balindru, o alta stavila de asta data din beton se ridica in cale. Apele adunate din nou intr-un lac sunt urcate cu ajutorul unor pompe uriase si silite sa se intoarca in Lacul de la Vidra printr-o galerie subterană.

De aici spre aval incep cataractele Lotrului. Dar apa, din nou saracita in debit, abia razbeste printre gramezile de nisip ce se aduna de cativa ani de la exploatrea miniera, incarcandu-se cu suspensii solide. Culoarea ei devine galbuie, contrastand cu verdele padurilor din jur. Peste blocuri imense, pe unde se pravalea candva Lotrul cu zgomot de tunet, curge acum un fir de apa ce incearca sa mentina imaginea de odinioara a cataractelor Lotrului. Dupa ce isi imbogateste apele cu cele ale unor afluenti din versantul stang, unde primeste afluenti de seama (Manaileasa pe dreapta si Voinesita pe stanga), sporindu-si astfel debitul, paraseste Voineasa, pentru ca la Gura Latoritei sa primeasca apele curate ale Latoritei. Un nou baraj ridicat la Malaia prilejuieste oprirea apelor si depunerea particulelor solide ce ii schimbasera culoarea.

Dupa ce au trecut peste palele turbinelor hidrocentralei de la Malaia acestea sunt conduse printr-un canal de fuga pana aproape de iesirea din perimetrul localitatii. Aici insa se opresc iarasi in lacul de acumulare de la Bradisor. De aici apele Lotrului vor curge printr-o albie noua,subterana, unindu-se cu undele intunecate ale Oltului la Carligul Mare.

Asadar Lotrul, un rau puternic de munte ce strabatea navalnic codrii desii de molid ducand adesea cu apele sale bustenii sloboziti de pe maluri, si a schimbat in ultimul deceniu nu numai configuratia hidrografica, dar si destinatia sa in viata si activitatea oamenilor din ținutul său.

Bazinul Lotrului se intinde pe o suprafata de 1024 kilometri patrati, fiind mai ingust spre varsare si mult mai larg in partea mijlocie. Spre nord se invecineaza cu bazinul raului Sadu si partial cu bazinul Sebesului. La vest, de la Obarsia Lotrului spre izvoare are ca vecini bazinul Jietului, rau care coboara paralel cu Lotrul din Muntii Parang, indreptandu-se apoi spre Jiul de Est. Spre sud se apropie de bazinul Lotrului izvoarele a numeroase rauri ca Oltetul, Cerna, Luncavatul, Bistricioara, Bistrita, Costesti, Cheia si Olanesti. Bazinele lor sunt separate de cel al Lotrului de catre culmea Muntilor Capatanii, care incepand de la Curmatura Oltetului se desfasoara spre est pana la Olt. Tot spre sud, bazinul Lotrului se invecineaza partial cu cel al Gilortului, de care il separa o culme estica a Muntilor Parang ce se intinde de la Coasta lui Rus pana la varful Papusa.

Limita dintre bazinul Lotrului si cel al Sadului se situeaza pe culmea Muntilor Lotrului (Steflesti), iar spre apus o culme ce porneste din varful Coasta lui Rus si se intinde pana la Poiana Muierii, separa bazinul Lotrului de bazinul Jiului.

Foto nr. 4. Bazinul Lotrului

În continuare văi mai mici brăzdează munții pentru a ajunge în Lotru (Valea Ursului, Valea Luntrelor, Valea Rea, Valea Teiului), pentru că aproape de vărsare această să primească apele mai bogate ale unor văi mari: Pascoaia este a două vale că mărime în bazinul Lotrului, după Latorita, atât în ceea ce privește lungimea, cât și în suprafața bazinului sau, întins între munceii ce se prelungesc spre est din culmea Munților Lotrului. În afară de aceste pâraie menționate, numeroase firisore de ape coboară pe pantele abrupte, croindu-și drum cu greu printre stâncării, printre arborii căzuți, printre frunzișul adunat de-a lungul anilor. Desigur, prin crearea lacurilor de acumulare, numeroși afluenți își duc apele direct în acete lacuri, punctul de vărsare fiind evident mai ridicat.

Bogăția acestor afluenți este explicată prin însăși structură geologică a munților din care își adună apele. În cea mai mare parte, ei sunt alcătuiți din șisturi cristaline, roci dure, dar cu numeroase fisuri superficiale constituind adevărate izvoare de ape.

Apele menționate, că de altfel toate apele din bazinul Lotrului sunt ape reci, bine oxigenate datorită numeroaselor cascade, limpezi precum cristalul, oferind condițiile cele mai bune pentru viață peștilor din neamul salmonidelor.

Alaturi de apele curgatoare de suprafata, lacurile glaciare ocupa un loc deosebit mai ale din pitorescul lor inedit. Lacuri glaciare se afla in zona inalta a Muntilor Parang, la izvoarele Lotrului si ale unor afluenti, acolo unde s-au manifestat din plin fenomenele glaciare din cuaternar.

Lacul Câlcescu este cel mai mare, având o suprafața de 30200 m2 și o adâncime 9,6 m. Situat la o altitudine de 1930 m, este mărginit spre sud de blocuri mari de grohotiș adesea aflate într-un echilibru fragil. Celelalte maluri sunt înierbate și străjuite de jnepeni. Din marginea să nordică se furișează printre lespezi și tufe de jneapeni, două firișoare de apa, ce se unesc apoi într-un emisar ce se prăvălește în cascade peste pragul glaciar ascuns în întunecimea jnepenilor, formând izvorul principal al Lotrului. În apropierea emisarului (spre nord) se află o mlaștină de turbă (sfagnet) ce adăpostește o floră interesantă.

Foto nr. 5. Lacul Câlcescu

In colțul sud estic se aduna aluviuni depuse de paraul ce soseste din Lacul lui Vidal. Pe fundul apei, peste lespezi se afla un strat de mal, vizibil mai cu seama in partea sudica.

Mai sus, pe urmatoarea treapta glaciara, la altitudinea de 1975 m, se afla inca doua lacuri mai mici: lacul lui Vidal si lacul lui Pencu. Din lacul Vidal porneste un parau ce coboara in cascade printre blocuri colturoase de granit pana la lacul Calcescu, unde se rasfira in mai multe brate pe o ridicatura formata din aluviuni recente. Lacul lui Pencu nu are emisar, fiind complet izolat.

Spre apus, își odihneste apele sub umbra varfului Coasta lui Rus, lacul Zănoaga (care mai apare si sub numele de lacul lui Pompiliu sau lacul Stancior). Are o forma circulara si adancime redusa (1 – 1,5 m). Suprafata sa se reduce mult in verile secetoase, astfel ca poate pierde legatura cu emisarul. De la lac porneste paraul Zănoaga ce străbate valea glaciară cu același nume, unindu-se mai jos cu pârâul Călcescu.

Foto nr. 6 . Lacul Zănoaga

1.4. Clima

Bazinul Lotrului se situează în climatul complex al Carpaților Meridionali, respectiv în etajul munților mijlocii, cuprins între altitudinea de 800 a 1900 m. Zonele limitrofe ale bazinului, fiind la altitudine mai ridicată, prezintă caracteristici topoclimatice ale munților înalți. De la vărsarea Lotrului și până la Voineasa domină topoclimatul de depresiune.

Se constată deseori și inversiuni de temperatură, mai ales în lungul văii Lotrului, aval de Voineasa. Toamnă și iarnă, pe vreme senină, determinată de un regim anticiclonic, pe văi temperatură se menține mult mai scăzută decât pe crestele învecinate cu expoziție sudică.

Pe văile mai mari (Manaileasa, Voinesita, Pascoaia) se constată uneori scurgeri de mase de aer mai reci provenite din zonele înalte înzăpezite, frecvențe mai ales primăvară și spre sfârșitul verii.

Umiditatea se menține ridicată (peste 80%) în cea mai mare parte a anului. Pe crestele înalte se înregistrează 180 de zile inorate pe an, în timp ce în zonă depresionară doar 150 de astfel de zile.

O caracteristică a nebulozității acestei zone o constituie prezența unui strat de nori situat la altitudine joasă (1200 a 1300 m) ce se întinde în întreagă depresiune Brezoi a€“ Titesti, ajungând pe Valea Lotrului până în amonte de Malaia.

Precipitațiile bogate, situându-se jurul valorilor de 1200 la 1400 mm anual 800 la 1000 mm localitățile de pe firul văii.

Căderea precipitațiilor sub de ploaie se imediat creșterea debitului afluenților din bazinul Lotrului. o cantitate de precipitații cade sub de . localitățile de pe fundul depresiunii ninge de obicei liniștit fără viscole. , pe , este , formând cornișe, cu regiunea căldărilor glaciare.

La Voineasa, zi cu ninsoare se situează la începutul lunii noiembrie, iar la sfârșitul lui aprilie. Vânturile depind de configurația reliefului. văii Oltului face mase de aer fie canalizate pe vale, având direcția nord la sud, sud la vest. De asemenea, văilor din bazinul Lotrului special vânturi cu direcția vest a€“ est rar invers. zonele , vânturile , atingând de 6 la 30 m/. Pe ansamblul munților din bazinul Lotrului, este , cu ierni lungi, bogate . general e , iar zilele complet senine rare. căldările glaciare de la izvoarele Lotrului Latoritei lentile de august, făcând vegetația o foarte scurtă.

1.5. Vegetația

Deși Valea Lotrului este puțin studiată din punct de vedere floristic și fitocenologic, ea oferă un câmp larg de observații tocmai datorită mării diversități a învelișului vegetal.

Între izvoarele Lotrului și punctul de vărsare în Olt, este o diferență de nivel de circa 1900 metri, ceea ce face că în bazinul sau să întâlnim toate cele patru etaje caracteristice ale vegetației din țara noastră.

Etajul memoral (al pădurilor de foioase) și cel boreal (cuprinzând molidisurile) au o largă răspândire de o parte și de altă a Lotrului, în funcție de altitudine.

În cursul inferior, versanții ce străjuiesc afluenții Lotrului, în apropiere de punctul lor de vărsare se înveșmântează în păduri de gorun în care domină însoțit adesea de carpen, jugastru și frasin. Astfel de gorunete cu arbori rari pot fi întâlnite pe coastele sudice ale Glodului, Dealul Bradisorului, Pleașă Malaii.

Până la altitudinea de 1200 m elementul dominant al vegetației lemnoase este însă fagul, ce formează păduri întinse (făgete), luminoase, în care s-a instalat o bogată vegetație ierboasa formată din: vinariță, colțisor, ferigă. Înafară de făgetele pure, cum sunt cele de pe valea Repedea sau Rudarului, se întâlnesc frecvent făgete în care apăr paltinul, frasinul și mesteacănul.

În fagete, alaturi de stratul muscinal dezvoltat in locurile umede, se intalneste o varietate de ciuperci, dintre care unele comestibile ca: galbiorii, vinetelele, ghebele, iutarii si ciupercile de cioata.

Cea mai mare raspandire o au arboretele formate din amestec de brad cu fag, (bradeto – fagete) sau de fag, brad si molid ce se intalnesc in etajul montan mijlociu, fiind frecvente pe Valea Voinesita, Valea Dobrunului si Valea Manaileasa, in cursul lor inferior. Pe coastele stancoase se asociaza frecvent scorusul cu fructele sale rosii, iar pe vaile umede cresc din abundenta muschi sau ferigi.

Cu cat urcam pe firul vailor spre coama muntilor, fagul cedeaza treptat terenul, pentru ca la 1300 m altitudine sa se instaleze definitiv padurea de molid. Moldisurile ocupa suprafete imense in bazinul superior al Lotrului, pe Muntii Dobrunu, Hoteagul, Hanesu, Pravatu, Plaiul Poienii, in timp ce bradul se intalneste sporadic in palcuri mici in amestec cu fagul si mai rar cu molidul.

Un loc aparte între arborete îl ocupă pădurile de larice prezente sub formă de pâlcuri și rariști în zonele stâncoase din valea Latoritei, valea Repedea și sporadic în valea Rudăreasă. În Tarnovu, laricele urcă până la altitudinea de 1800 m. Poienile din zonă montană oferă o mare diversitate de specii, atât graminee, cât și plante cu flori frumos colorate.

Etajul alpin, raspandir mai ales spre marginea bazinului Lotrului, acolo unde se termină pădurea, cuprinde o mare diversitate de specii, mai ales ierboase.

Foto nr. 7. Făgete – Păduri întinse în Valea Lotrului

1.6. Fauna

Fauna, deși nu este reprezentată printr-un mare număr de specii, cuprinde majoritatea grupelor de animale. Elementele de vegetație și mai ales pădurea condiționează în mare măsură răspândirea animalelor, formând laolaltă variate ecosisteme. Dintre mamifere se întâlnesc cele ce constituie vânatul mare printre care: ursul, căpriorul, cerbul, capră neagră. Felinele sunt reprezentate de către pisică sălbatică, jderul de copac și râsul, tot mai rare în făgetele și molidisurile puternic exploatate.

Lumea păsărilor cuprinde numeroase specii de talie mică, răspândite mai ales în pădurile de foioase și aducând reale foloase în distrugerea insectelor parazite. Dar în făgetele de pe Valea Lotrului mai cuibăresc și răpitoare mari că uliul, eretele vânat și huhurezul.

Neamul șopârlelor este reprezentat de șopârla de câmp și cea de munte, iar în stâncării de șopârla de piatră. Dintre reptile se mai întâlnesc viperele (viperă comună și viperă cu corn), răspândite în pădurile de fag, dar mai ales în zonele calcaroase Ștevia-Pietrele Albe, Petrimanu, Tarnovu, dar și în Naratu. Amfibienii sunt des întâlniți în zonă forestieră unde trăiesc specii de broaște, salamandre și tritoni.

Și pentru vânători ținutul Lotrului reprezintă un adevărat răi prin marea diversitate de specii și satisfacțiile pe care le poate oferi. În trecut s-a vânat din plin și unele specii au plătit tribut greu, fiind azi pe cale de dispariție sau mult împuținate.

Faună de nevertebrate este reprezentată atât prin forme terestre, cât și prin forme acvatice. Dintre cele terestre se întâlnesc numeroase specii de ortoptere (lăcuste), homeoptere (cicade) și coleoptere (gândaci) ce populează pajiștile și pădurile. Faună acvatica de nevertebrate cuprinde cantități importante de larve de ephomeroptere, plecoptere, ordonate, trichopetre cu o bogată răspândire în toate pâraiele din bazinul Lotrului.

CAPITOLUL II. CARACTERIZAREA ANTROPICĂ A VAII LOTRULUI

2.1. Obiective turistice antropice în Valea Lotrului

În spațiul geografic depresionar cunoscut și sub denumirea de Țara Lovistei, o bună parte din teritoriu se întinde de pe Valea Lotrului până la Voineasa. Deși ținutul era izolat și îndepărtat de așezările mari, condițiile naturale favorabile au permis construirea unei colectivități umane încă din vremurile cele mai vechi.

O veche legendă locală, păstrată în baladele și cântecele populare, aduce precizări legate de formarea satelor de pe Valea Lotrului. Aici, în liniștea tainică a pădurilor de nepătruns, dar și în peșterile izolate și-au găsit adăpost cete de haiduci căutate de poterele unei stăpâniri apăsătoare. Tot mai des în veacurile trecute, aceatsa vale sălbatică era numită „Valea Lotrilor”, ceea ce în vechea limbă românească avea înțelesul de „Valea Hotilor”. Cu trecerea anilor, unele căpătâi de haiduci s-au lăsat de haiducie, stabilindu-se în câte un loc adăpostit și înființând câte un sat. Conform acestei legende, Breazul și ceată lui se stabilește la vărsarea Lotrului, formând așezarea Brezoi, Mălai urcă pe firul râului mai sus întemeind satul Malaia, iar Ciungu și Voinea pătrund adânc în sihlă pădurii, punând bazele așezărilor Ciunget și respectiv Voineasa.

Desigur, această este o legendă că multe altele păstrate în graiul viu al locuitorilor, dar și aici, că și în alte locuri, adevărul istoric este altul. O serie de urme materiale și documente atesta existența unor vechi colectivități umane pe Valea Lotrului. Fragmente de ceramică aparținând culturii Glina III descoperite în apropiere de Peșteră Laptelui și de Ciunget, indică prezența unor locuitori încă din neolitic, respectiv din epocă bronzului.

Urme ale perioadei imediat următoare, de trecere la epocă fierului (Hallstatt), au fost găsite sub formă unor morminte de incineratiein ciste sau cutii de piatră, în necropolă de la Valea lui Stan. Se consideră că acest stil de morminte este unic între Carpați și Olt, reprezentând un element al culturii tracice, care stă la bază culturii și unității geto-dace din a două epocă a fierului, denumită și epocă Latene.

O monedă de aur cu legendă Coson, descoperită la Brezoi, datând din anul 43 i.e.n. atesta prezența unor așezări dacice pe aceste meleaguri, iar în timpul cuceririi Daciei de către români, aceștia construiesc la Gură Lotrului un turn de pază, având rolul de a apăra drumul construit pe malul stâng al Lotrului. Grigore Tocilescu a descoperit acolo o monedă și o statuetă, care însă au fost pierdute în timpul celui de-al doilea război mondial.

Într-un studiu monumental referitor la geografia istorică a Țării Lovistei, Ion Conea (1935) citează o serie de documente din perioadă anilor 1233, 1265 și 1311, în care se amintește de Ținutul Lovistei că despre o „Terra”, precum și de răul Lothur (Lotru). În plus, același autor menționează existența unor documente din anii 1394 și 1451 în care se vorbește de proprietatea Manaileasa aparținând mosnenilor din Lovistea.

Într-un studiu monumental referitor la geografia istorică a Țării Lovistei, Ion Conea (1935) citează o serie de documente din perioadă anilor 1233, 1265 și 1311, în care se amintește de Ținutul Lovistei că despre o „Terra”, precum și de răul Lothur (Lotru). În plus, același autor menționează existența unor documente din anii 1394 și 1451 în care se vorbește de proprietatea Manaileasa aparținând mosnenilor din Lovistea.

În perioadă respectivă Țara Lovistei este disputată între stăpânirea habsburgică din nord și voievodatele românești din sud. Primul document scris, din care rezultă existența unor populații așezate pe Lotru, este Hrisovul lui Radu cel Mare din 20 ianuarie 1505, prin care se întărește Mănăstirea Cozia vamă de la Genune (Caineni). Astfel, în hrisov se specifică: „…lotrenii care vor fi negustori și vor purta cumpărături din țara domniei mele sau de la unguri, toți lotrenii să plătească vamă sfintei mânăstiri pentru că pe acel om care nu va plăți vamă sfintei mânăstiri și cât este aceea ce se cuvine, pe un asemenea om astfel să știe că-l vom pune în țeapă la văd".

Este cert deci că resursele economice ale locuitorilor permiteau desfășurarea unui comerț atât în țara, Țara Românească, cât și în Transilvania, produsele fiind transportate uneori pe cărările munților spre a evită vamă. Așa cum atesta numeroase documente ulterioare, Mănăstirea Cozia a stăpânit secole de-a rândul aceste ținuturi, satele de moșneni contribuind din plin la creșterea avuțiilor mănăstirești. Sătenii erau obligați să plătească numeroase dijme în produse (lemn, păstrăv, miere, lâna), dar și în aur, pe care îl extrăgeau din apele Lotrului prin procedee manuale.

Sunt menționate în documentele vremii numeroase conflicte între locuitorii satelor de pe Valea Lotrului și reprezentanții Mănăstirii Cozia, determinate de creșterea continuă a exploatării.

De asemenea, într-un document emis în vremea lui Matei Basarab, se amintește de plăieșii de pe Lotru, care aveau rolul de a păzi munții pe linia graniței cu Transilvania, fiind scutiți de alte obligații față de domnie. Zonă de graniță se întinde pe culmea Munților Lotrului, urmele bornelor fiind și astăzi vizibile.

Așezările erau organizate în obști care reprezentau în principal comunități de muncă. Conducerea obștei stabilea drepturi de folosință a pădurilor de către fiecare familie, având totdeauna dreptul la judecată.

Sub aceatsa formă și-au dus existența satele de pe Valea Lotrului până la începutul secolului XIX, când încep exploatările forestiere care aduc un nou suflu de viață, dar și o nouă exploatare a muncii în această vale a liniștii și izolării.

În condițiile unei asupriri crâncene, numeroși răzvrătiți au luat drumul codrului, alături de cei veniți din ținuturi mai îndepărtate, constituind cete de haiduci. Acțiunea lor mai mult de răzbunare, răzbate până astăzi în bogatul folclor local ce se mai păstrează și în satele de pe Valea Lotrului, că și în legende de tipul celei amintite.

Alexandru Odobescu, în cunoscută să călătorie prin ținuturile Argesului și Valcii, efectuată în 1860, trecând pe la Gură Lotrului în drum spre Cozia, află din relatările unor plutăși de pe Olt că : „…satele de pe Lotru sunt cu toate vreo patru, din care Malaia și Voineasa, cele din urmă sunt mai însemnate; carul abia merge până-n Malaia, iar de acolo înainte abia poți merge călăre prin matcă Lotrului și peste văi, până în Voineasa, îți trebuiește că la o zi să faci această călătorie. Pe acolo toți sătenii sunt moșteni, dar nu cunosc locul agriculturii, ci se hrănesc mai mult cu vite și cu tăierea brazilor de prin păduri, cei care n-au ieșit din satele lor nu știu cum e făcut.

Încă din primăvară anului 1915, începe în Defileul Oltului concentrarea de trupe aparținând Grupului Olt-Lotru, al cărui comandament se stabilește la Brezoi. Se refac podurile și terasamentele drumurilor și începe construcția drumului strategic de pe culmea Munților Latoritei, precum și lărgirea potecilor de munte. Pe vârfurile Robu și Veveretul, că și pe alte culmi din apropiere se construiesc fortificații.

Au căzut la datorie în aceste lupte, alături de generalul Praporgescu, comandantul Grupului Olt, numeroși fii ai ținuturilor Lotrului. Acestor lupte le stă mărturie azi monumentul ridicat în 1922 la Brezoi, pe frontispiciul căruia sunt înscrise numele eroilor de pe Valea Lotrului și a Oltului, care și-au jertfit viață în acest război pentru întregirea neamului.

2.2. Etnografie

Alături de portul popular, în Valea Lotrului, că și în întregul ținut al Lovistei se păstrează deosebite valori din sferă obieceiurilor tradiționale. „ Colindatul feciorilor” rămâne evenimentul cel mai de seamă la vremea sărbătorilor de iarnă. Colindele, învățate înaintea sărbătorilor sunt mai ales cântate și se referă la viață oamenilor (păstorit, vanataorea, castorie etc). Primindu-i în casă sau în curte pe colindători, sătenii răsplătesc cu daruri sau bani la care ceată (prelucă) de colindători răspunde cu urări.

Către ziua se cântă „Zorile”, sub formă unui colind de fereastră, după care urmează masă, satbilindu-se dinainte unde se va ține, la care sunt invitate și fețele și unde se petrece cu voie bună.

Se mai păstrează, de asemenea obiceiul colindatului copiilor (colindete), care se desfășoară noaptea spre ajun și la care copiii primesc covrigi, colăci, biscuiți, nuci, mere etc. Acest colind este un ritual al fecundității pământului.

De Anul Nou sunt nelipsite și aici: plugusorul, sorcovă, iar recent a pătruns, mai cu seamă la Voineasa jocul cu măști denumit „Capra”, adus de moldovenii veniți odată cu șantierul hidrocentralei.

Evenimentele de seamă ale vieții își au de aemenea răsunet în creații folclorice. Dintre acestea, fără îndoială, nuntă reprezintă cel mai potrivit prilej de manifestare a veseliei și, odată cu această, de etalare a valorii artistice Dacă în port și în folclor se pot remarcă certe influențe transilvănene, în construcția locuințelor și organizarea așezărilor aceste influențe lipsesc cu desăvârșire. Satele de pe Valea Lotrului nu se aseamănă nici pe departe cu cele din zonă Sibiului, vădind importante influențe oltenești. Ele sunt cuibărite lângă firul Lotrului, fiind așezate pe imensele conuri de dejecție ale unor pâraie puternice ce coboară din munte (Malaia, Săliște). Satele sunt de tip liniar, locuințele fiind adesea destul de apropiate.

Formă lor alungită, de o parte și de altă a râului, a fost determinată de îngustimea văii, dezvoltarea laterală fiind limitată de abruptul versanților.

Desigur, înafară de aceste așezări care constituie vatră satului mai există locuințe permanente situate în locuri îndepărtate, unde trăiesc oameni care din vremuri vechi se ocupă de creșterea vitelor. Astfel de așezări izolate se întâlnesc pe platoul de pe Poiană Suliței, pe Valea Malaii sau pe Runculeț și Stâneică, la Voineasa.

Casele poartă însemnele materialelor din care sunt făcute. Lemnul și piatră s-au găsit din belșug, astfel că locuințele mai vechi sunt mai toate construite din bârne de brad așezate pe o fundație de piatră, fiind acoperite cu șindrilă tot de brad.

Foto nr. 8. Sat în Poiana Suliței

2.3. Potențialul turistic al așezărilor umane

Barajul Vidra, situat într-o zonă îngustă, în aval de confluența pârâului Goață Mare cu Lotrul, are coronamentul la latitudinea de 1289 m. La vremea respectivă, el a reprezentat o soluție îndrăzneață și economică, fiind primul baraj mare alcătuit din anrocamente, având înălțimea de 121 m, (M Bilă a€“ Baraje de materiale locale, Editură Tehnică, București, 1977, pagină 3). Un miez impermeabil de argilă tasată, strajuir de o parte și de altă de două straturi de filtraj, se află în inimă barajului. Pe părțile laterale sau prăvălite blocuri colțuroase de rocă dură desprinse din carieră „Chioara” și cdarate până la baraj de autobasculante de mare capacitate. În profil, barajul are formă de trapez cu bază mare situată la talpă, totalizând peste 400 m lungime. Construcția să a durat câțiva ani în condițiile aspre a unui climat de munte și se poate spune că un munte a fost dislocat și reclădit pe firul unei văi. Argilă din miezul impermeabil a fost carată de la o distanță mai mare, din Luncă Mioarei, unde pe o latură a Depresiunii Puru fusese descoperit un bazin sedimentar, depunerea ei fadcandu-se doar pe vreme frumoasă. În paralel cu depunerea anrocamentelor s-a realizat și injectarea rocilor înconjurătoare cu lapte de ciment spre a elimină în întregime riscul unor eventuale infiltrații.

Foto nr. 9. Barajul Vidra

Lacul Vidra s-a format în 1972 și este acumulat în amonte de baraj. Întinzându-se pe o lungime de 9 kilometri, realizează o suprafața de peste 1000 hă ce se întinde în cea mai mare parte în fostă depresiune intramontană Puru. Spre baraj, privit de sus, lacul se aseamănă cu un uriaș trident datorită brațelor laterale realizate prin întinderea apelor pe cursul afluenților Goață Mare și respectiv Vidruta. Spre luncă Mioarei valea se lărgește considerabil de parcă o mână uriașa a îndepărtat cândva Saracinurile de Coastă Benghi. Acolo se află cea mai mare întindere de ape a lacului. Când nivelul apei este scăzut, se poate observă și două insule, foste vârfuri ale unor interfluvii din apropierea Lotrului, una în apropiere de baraj, cealaltă în apropiere de Saracinu Mic.

Din lac, din apropierea barajului, pornește aducțiunea principală, un tunel cu diametru de peste 5 m, care trece pe sub Munții Manaileasa, Plaiul Poienii și Vânată, ieșind la lumina sub formă unei conducte doar în valea Manaileasa. Un volum impresionant de muncă a înglobat săparea acestui tunel în rocile dure ale munților. După 13,5 km, aducțiunea principală se termină la castelul de echilibru.

Acesta are rol de a echilibra presiunea uriașa creață la închiderea vanelor de acces al apei spre turbine, atunci când funcționarea centralei încetează.

De la castelul de echilibru pornește galeria forțată aproape verticală, lungă de 1400 m, prin care apa este condusă spre turbine.

Centrală subterană, săpată sub albia râului Latorita, la Ciunget, este o imensă cavernă ce adăpostește sală mașinilor și anexele sale. Un tunel descendent și curbat conduce până la sală mașinilor, unde se află 3 turbine Pelton cu ex vertical și diametru de 4 metri. Pe axul fiecăreia se află câte un generator electric de 170 megawați. Turbinele sunt puse în mișcare de câte 6 injectoare dispuse simetric și orizantal, realizând o putere la arbore de 231 000 cp. Alături se află transformatoare gigantice care asigură ridicarea tensiunii spre a fi transportată economic, precum și numeroase instalații anexe. Un modern tablou de comandă completează imaginea de vis a vizitatorului care a strabatit galeria de acces cu senzația că coboară spre centrul pământului.

După ce și-a îndeplinit misiunea, rotind turbinele din centrală Ciunget, apele Lotrului, dar și ale altor râuri, acumulate în lacul Vidră ies la lumina, străbătând galeria de fugă-debușare, la coadă lacului Malaia. Apa ce iese aici are întotdeauna o culoare verzuie, amintind cromatică permanență a pădurii de molid, între care se odihnește înainte de a porni pe căile nevăzute ale galeriilor subterane.

Orașul Brezoi, cea mai mare așezare de pe Valea Lotrului, este situat în apropierea confluenței Lotrului cu Oltul, la altitudine de 340 m. Este un vechi centru al exploatării și prelucrării lemnului, aici construindu-se primele instalații mecanizate de prelucrare a buștenilor aduși de apele Lotrului din nesfârșitele păduri dinspre amonte. În componența să intră și satele Vasilatu situat la confluența văii cu același nume, cu Lotru, Valea lui Stan, Golotreni, Văratica, Proieni și Calinesti.

Spre sud, e străjuit de meterezele abrupte ale foarfecii (831 m), din care țâșnesc adesea colțuri de stâncă spre care încearcă eroic să urce exemplare firave de fag. Spre nord, privirea e atrasă de statele paralele ale unor vechi sedimente înclinate ușor spre Olt. Din acestea se ridica semeț Turtudanul (644 m), alături de care apele văii Doabrei și-au săpat un scoc adânc prin care se zăresc mai departe nenumărate conuri, piramide, abrupturi, un relief tipic sedimentar supus acțiunii apelor.

Pentru prima data toponimicul de Brezoi este menționat în 1549 într-o condică de socoteli a orașului

Brașov, din care rezultă vânzarea de mărfuri de către un negustor brașovean la Brezoi. Prin hrisovul de la 4 decembri 1575 se întărește dreptul de proprietate pentru „… Cătălin, Badea, Calinel și fiii lor din satul Calinesti .. (care)… au cumpărat ocina și cu muntele și din apa Lotrului cu peștii, să-i aibă cu Brezoii, și încă sunt cumpărate din zilele lui Radu Voevod-Calugarul” (Documente privind istoria României, B. Țara Românească, sec XVI, vol. IV, pagină 208).

Începând cu secolul XIX istoria orașului Brezoi se împletește strâns cu istoria exploatărilor forestiere. Bogatele păduri din bazinul inferior al Lotrului au constituit surse de existența pentru numeroși oameni, prin folosirea lemnului la construcții și obeicte gospodărești, multe bunuri din lemn fiind comercializate.

Localitatea Malaia este situată pe valea Lotrului la o distanță de 33 km de Gură Lotrului. Denumirea așezării ar proveni de la cuvântul „malai” cu care localnicii denumeau meiul cultivat în vremuri străvechi în valea Lotrului. Situat sub abruptul nordic al muntelui Zmeuratul, pe conurile de dejecție ale văii Grotului și Văii Satului, satul Malaia a€“ principalul component al comunei cu același nume a€“ poartă caracterul unei așezări tipice de munte, deși altitudinea nu depășește 240 m.

În administrarea comunei, Malaia intră și satul Salistei, situat pe Lotru la 9 km, respectiv Giunget, așezat mai sus la 13 km, acolo unde Latorita primește apele văii Rudăreasă.

Dintre toate satele de pe valea Lotrului, la Malaia s-au păstrat cel mai bine valorile populare originale. Portul popular, obiceiurile, ocupațiile tradiționale ale femeilor (prelucrarea lânii sub formă de covoare, pulovare). Au rămas neschimbate și constituie o încantare pentru turistul dornic să le aprecieze.

În urmă cu câteva decenii, când nici nu se putea vorbi de lacul de acumulare, Ion Simionescu, neobosit călător pe meleaguri românești, scria: „ la Malaia….casele așezate în trepte, dar și oamenii din acest colț tăinuit cu pajiști înflorite, cu cerul albastru că de cicoare, cu fagi uriași drept strajă, îți fură sufletul” (Ion Simionescu, Prin munții noștri, Editură Sport Turism, București, 1976).

Pitorescul deosebit al așezării, lacul de acumulare și bogatul tezaur folcloric îi conferă un potențial turistic de prim ordin, ce se cere valorificat.

Mică așezare de munte Ciunget își are casele adunate pe o terasă stâncoasă situată între Latorita și Repedea în apropiere de confluența lor, că și mai jos, pe malul stâng al Latoritei. În 1962 se construiește o șosea de legătură de la gură Latoritei la Ciunget.

Satul Ciunget a început să iasă din anonimat odată cu începerea lucrărilor la centrală electrică la sistemul hidroenergetic Lotru.

Această constituie un obiectiv turistic de importantă majoră, alături de defileul Latoritei, care este unul dintre cele mai frumoase din țara. În plus, în Ciunget se mai poate vedea o biserică, de lemn, veche de peste o sută de ani, aflată din păcate în neîngrijire, care păstrează picturi originale, înfățișând pe ctitori în costume populare ce amintesc de cele ale străvechilor daci.

Foto nr. 10. Ciunget

Stațiunea Voineasa este o stațiune balneoclimaterica înființat în anul 1981. Voineasa este amplasată în nordul extrem al județului Vâlcea, în centrul Carpaților Meridionali, pe versantul sudic al munților Lotru, la altitudinea de 630 a€“ 750 m, pe o suprafața de circa 20 hă într-un cadru natural deosebit, la intersecția pădurii de foioase cu cea de rășinoase, cu aer pur și ozonat, bogat în aerosol și esențe volatile de brad.

Prima atestare documentară a localității Voineasa pe teritoriul căreia se află stațiunea, o întâlnim într-un hrisov de la 9 iunie 1520, emis în perioadă domniei lui Neagoe Basarab, domnul Țării Românești și de Ioan Zapolia, voievodul Transilvaniei, care stabileau graniță între cele două formațiuni statale la acea vreme.

După 1774, la Voineasa se stabilesc mai mulți păstori veniți de peste munte, din zonă Sibiului, care datorită oprimării maghiare sunt obligați să-și părăsească locurile natale; cei veniți de peste munți sunt oamenii locului.

Foto nr. 11. Stațiunea Voineasa

Atât Voineasa, cât și celelalte localități de pe Valea Lotrului, erau organizate în obști sătești, acestea dându-le dreptul de folosință a pădurilor, apelor și pajiștilor alpine. Sub această organizare își aduc existența până în secolul al XIX lea, când apăr exploatările forestiere și miniere și totodată noi îndeletniciri, care aduc un suflu nou de viață și noi probleme. În anul 1908, Voineasa este declarată comună, luând naștere și Ligă Culturală, condusă de un cărturar autodidact pe nume Petre Drac.

După primul război mondial, pe Valea Lotrului se construiește șoseaua și calea ferată forestieră, care este folosită la transferul lemnului exploatat din zonă la fabricarea de cherestea de la Brezoi, construită în anul 1974. Ani de-a rândul, localitățile din vale, păreau învăluite în uitarea timpului și așa ar fi rămas mult timp când, la începutul anilor 1960 apăr constructorii celei mai mari hidrocentrale de pe râurile interioare din România, hidrocentala Lotru-Ciunget.

Voineasa devine centru de coordonare a acestora, unde ia ființă, pe locul actual al stațiunii Voineasa grupul de Șantier Lotru. În această perioadă se construiesc stațiunile Voineasa și Vidră, cât și construcțiile de locuit și turistice de la Petrimanu și Ciunget.

Voineasa intră în circuitul turistic în luna octombrie a anului 1981, cu o capacitate de 100 locuri în 14 vile unifamiliare, ajungând în 1988, deci după doar 7 ani la capacitatea finală de 1800 locuri în hoteluri de o stea și două stele. Stațiunea Voineasa este căutată pentru cadru natural, esteto-peisagistic deosebit, pentru aerul pur și ozonat cu grad de impurificare zero și nu în umltimul rând pentru serviciile de înaltă calificare oferite de personalul calificat din stațiune. Că posibilități de agrement și drumeții, stațiunea Voineasa oferă o multitudine de variante. În Voineasa se poate ajunge cu autobuzele, autoturismele sau chiar cu trenul până la stația Lotrul de pe calea ferată Râmnicu Vâlcea la Sibiu și de aici cu autobuzul până la Voineasa la 40 km.