Analiza Potentialului DE Cazare In Republica Moldova

ANALIZA POTENȚIALULUI DE CAZARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

CUPRINS:

Introducere

Actualitatea temei:

Industria hotelieră, apreciată în cele mai multe țări ca o activitate autonomă, distinctă, a domeniului turistic și, prin acesta, a complexului economic național, reunește într-un sistem coerent toate procesele desfășurate în unitățile de cazare generate de primirea, sejurul și plecarea călătorului. Conținutul acestui domeniu a evoluat pe măsura dezvoltării capacităților de cazare și a implicării lor în activitatea turistică, amplificându-se cu noi funcții și forme de prestații.

Relația de interdependență dintre activitatea turistică și industria hotelieră este complexă și profundă. Pe de o parte, dezvoltarea turismului este determinată cauzal de existența spațiilor de cazare, de gradul lor de echipare, de varietatea și calitatea prestațiilor oferite, iar pe de altă parte, industria hotelieră se dezvoltă cantitativ-calitativ ca urmare a circulației turistice.

Un fapt deosebit de evident, este anume acela că, pe măsura dezvoltării circulației turistice și transformării turismului în fenomen de masă crește numărul obiectivelor de cazare amplasate în afara orașelor, în zonele prin excelență turistică și, indubitabil, activitatea lor se orientează spre satisfacerea nevoilor turiștilor.

Serviciile de cazare, prin volumul și calitatea lor, influențează nu numai dezvoltarea de ansamblu a turismului, ci și eficiența acestui domeniu. Prin interesul exercitat, serviciile structurilor de cazare creează cadrul unei mai bune valorificări a potențialului turistic, a disponibilităților de forță de muncă, a dotărilor specifice, consolidând șansa unei exploatări superioare Totodată, complexitatea serviciilor de cazare, diversitatea lor trebuie să reprezinte un factor de prestigiu, de atractivitate a produsului turistic și indirect de creștere a eficienței comercializării lui.

Scopul principal al lucrării: Scopul lucrării a fost determinat de importanța analizei unităților de cazare și accentuarea rolul pe care aceasta îl joacă în industria turistică atât națională cât internațională.

O caracteristică distinctă a tezei se referă la problema dezvoltării structurilor de cazare și necorespunderii acestora standardelor internaționale de clasificare.

O latură aparte o constituie studiul comparativ al politicii de preț și analiza stabilirii prețurilor în funcție de metodele și strategii cunoscute.

Caracterul științific al tezei:

Caracterul științific original al tezei este impus de însăși necesitatea cunoașterii acestui domeniu, deoarece constituie în mare parte elementul principal de dezvoltare a industriei turistice.

Lucrarea de față elucidează lacunele existente la acest capitol conturând un tablou al evoluției unităților de cazare în Republica Moldova în raport cu altele.

Caracterul inovator al tezei este determinat de direcții de dezvoltare și perfecționare a activității de cazare în Republica Moldova.

Structura tezei:

Teza dată include studierea potențialului de cazare din Republica Moldova, nivelul de dezvoltare a acestui sector și direcțiile de promovare structurilor de cazare. Lucrarea este constituită din introducere și patru capitole, urmate de concluzii și recomandări, bibliografie și anexe.

Introducerea reflectă scopul și importanța dezvoltării industriei hoteliere, prezentând specificul acesteia. Sub alt aspect se menționează rolul unităților de cazare în structura promovării turismului.

Capitolul I „Considerații generale” abordează esența și rolul funcționării unităților de cazare în structura turismului internațional, evoluția acestora, cât și tendințele dezvoltării acestor unități pe plan mondial.

Capitolul II al tezei „ Produsul unităților de cazare – element al pieții turistice mondiale” propune aspecte ce țin de studiul normelor de clasificări internaționale ale unităților de cazare, cadrului juridic de reglementare a activității hoteliere în diferite țări și dinamica utilizării capacităților de cazare. Abordarea dată ne permite identificarea unităților de cazare în baza numeroaselor criterii analizate și reglementarea acestora la nivel de țară.

Capitolul III “ Tendințele desfășurării activității de cazare în Republica Moldova ” analizează potențialul pieții de cazare al Republicii Moldova relevând evoluția structurilor de primire turistică în perioada 2001-2005, capacitatea de cazare, și de asemenea circulația turistică înregistrată în cadrul unităților de cazare. Tot aici se conține și informația despre legislația Republicii Moldova cu privire la reglementarea activității de cazare și studiul comparativ al politicii de preț la nivel național și internațional.

Capitolul IV “Direcții de dezvoltare și perfecționare a activității de cazare în Republica Moldova” abordează în linii generale deficiențele și prioritățile de dezvoltare a structurilor de cazare în Republica Moldova, prin elaborarea unor direcții strategice pentru perfecționarea acestui sector important pentru economia națională.

La Concluzii au fost sugerate ideile la care s-au ajuns în urma efectuării tezei și au fost aduse câteva recomandări pentru dezvoltarea activității de cazare în Moldova.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Esența și rolul funcționării unităților de cazare în structura Turismului Internațional

O etapă importantă în desfășurarea prestației turistice, o reprezintă cazarea. De cele mai multe ori, prestațiile aferente ei sunt asociate cu cele pentru alimentația turiștilor, poate și pentru faptul că ambele categorii de servicii se derulează în aceleași incinte construite, ceea ce, în teoria și practica turistică occidentală, se definește prin termenul de ospitalitate. Termenul de ospitalitate, în accepțiunea conferită, este prezent și în reglementările juridice ale multor state. Astfel, legea turismului englez din 1969 definește ospitalitatea pentru turiști astfel: "hoteluri sau alte așezări, unde dormitul și masa sunt asigurate pe calea comerțului sau afacerii" [4, pag.193].

Serviciul de cazare vizează, prin conținutul său, conturarea condițiilor și confortului pentru adăpostirea și odihna călătorului. În practica turismului modern, el este produsul a ceea ce se numește industria hotelieră, sector care înglobează ansamblul activităților desfășurate în spațiile de cazare, acele prestații oferite turistului și în legătură cu rămânerea lui în unitățile hoteliere.

Volumul, structura și calitatea serviciilor de cazare depind, în primul rând, de existența unei baze tehnico-materiale adecvate: hoteluri propriu-zise, moteluri, hanuri, case de odihnă, cabane, popasuri turistice etc. Ele trebuie să dețină dotările corespunzătoare care să ofere turiștilor condiții optime și care să îndeplinească, după caz, și alte funcții. În al doilea rând, toți parametrii cantitativ-calitativi ai serviciilor sunt influențați de încadrarea cu personal a capacităților de cazare, de nivelul de calificare a lucrătorilor, de calitatea managementului hotelier. În acest context, insuficiența spațiilor de cazare și echiparea lor necorespunzătoare, necorespondența între nivelul confortului oferit și așteptările turiștilor, ca și insuficiența personalului sau slaba sa pregătire influențează negativ calitatea prestației turistice și, prin efectul propagat al acesteia, dimensiunile circulației turistice și posibilitățile de valorificare a ofertei turistice.

Industria hotelieră, apreciată în cele mai multe țări ca o activitate autonomă, distinctă, a domeniului turistic și, prin acesta, a complexului economic național, reunește într-un sistem coerent toate procesele desfășurate în unitățile de cazare generate de primirea, sejurul și plecarea călătorului. Conținutul acestui domeniu a evoluat pe măsura dezvoltării capacităților de cazare și a implicării lor în activitatea turistică, amplificându-se cu noi funcții și forme de prestații.

Inițial, existența unor stabilimente de primire a oaspeților a fost legată de efectuarea unor deplasări în alte scopuri decât cele turistice, cele mai multe dintre dotările de această natură fiind amplasate de-a lungul drumurilor și în centrele urbane. Primele "case publice" sau hanuri erau simple colibe goale, plasate în locurile de oprire a caravanelor în Orient pentru a adăposti comercianții și călătorii. Pentru pelerini, templele și casele religioase ofereau condiții pentru odihnă și hrană, obicei păstrat și astăzi în unele zone cu o astfel de vocație. Din cele mai vechi timpuri, romanii au fost cei care au înființat și susținut "stațiile poștale" în folosul mesagerilor statului sau altor călători privilegiați. De remarcat este faptul că, în acele timpuri ale Evului Mediu în principal, grupurile religioase conduceau hanurile presărate la marginea drumurilor, ospitalitatea fiind considerată o virtute a creștinilor, remarcată prin fondarea căminelor pentru călători în orașe și găzduirea călătorilor la mănăstiri [4, pag.194].

Calitatea condițiilor de primire în timpurile de-atunci, comparativ cu cele din zilele noastre, erau de un nivel calitativ înapoiat. "Hanul – în descrierea analistului american Feifer – era construit în jurul unei curți țărănești, unde puteau fi crescute și animale. În holul principal, dușumelele erau acoperite cu papură, mesele erau comune, lungi și înconjurate de bănci; doar cele „mai luxoase” dispuneau de draperii pe pereți. O singură sobiță furniza căldura, lumina era deosebit de slabă și posibilitatea de aerisire redusă… Oaspeții hanului dormeau câte o duzină într-o cameră, câte doi sau, uneori, patru într-un pat". Folosirea comună a spațiilor de cazare a fost normă, mai degrabă, decât excepție, până în jurul anilor 1800. Cu alte cuvinte, oaspeții unor astfel de locuri de primire nu se puteau bucura de calitatea serviciilor și intimitatea oferite oaspeților hotelurilor de astăzi [4, pag.194].

Pentru anul 2000 sunt estimate peste 300.000 de hoteluri în întreaga lume, din care aproape jumătate sunt localizate în Europa (tabelul 1.1). Ele reprezintă, concomitent, o importantă cerere de locuri de muncă și contribuie într-un mod major în economie la conturarea diverselor categorii de venituri, inclusiv cele bugetare. Numai în SUA se estimează circa 1,5 milioane persoane sunt angajate în hotelărie. Nu puține sunt exemplele hotelurilor de lux, ale trecutului sau cele edificate în timpurile noastre, unde, dacă și munca este mai puțin scumpă, revin în medie 3 angajați fiecărei camere de locuit. Cu alte cuvinte, un hotel cu 300 de camere poate să atragă până la 900 de persoane în angrenajul serviciilor impuse de practica unui turism civilizat. Costurile ridicate ale întreținerii și remunerării personalului lucrător, în contextul unei concurențe deloc comode și în acest domeniu, fac ca multe hoteluri din Europa și America de Nord, pentru a-și asigura un grad de rentabilitate normal, să reducă raportul anterior menționat la 1/1 sau 0,5/1, ceea ce-ar însemna cel mult 150-300 de angajați pentru derularea serviciilor hoteliere într-un imobil cu 300 de camere de oaspeți.

Trebuie reținut însă un fapt deosebit de evident, anume acela că, pe măsura dezvoltării circulației turistice și transformării turismului în fenomen de masă crește numărul obiectivelor de cazare amplasate în afara orașelor, în zonele prin excelență turistică și, indubitabil, activitatea lor se orientează spre satisfacerea nevoilor turiștilor.

Tabelul 1.1

Dimensiunile industriei hoteliere mondiale (2000)

Sursa: O.M.T., IHRA, Organization Mondiale du Tourisme, Edition 2002

Previziunile efectuate de către Organizația Mondială a Turismului asupra evoluției circulației turistice pe plan global ne demonstrează că turismul și în viitor va rămâne un domeniu în dezvoltare (fig.1.1), [ 23, pag.25].

Concomitent acestor evoluții, industria hotelieră se autonomizează ca sector distinct de activitate, își definește cu exactitate funcțiile, se perfecționează permanent, adoptându-se cerințelor tot mai exigente ale călătorilor și, în special, ale turiștilor.

Industria Industria hotelieră, deși nu se rezumă în exclusivitate la asigurarea serviciilor de cazare pentru turiști, manifestă multă disponibilitate pentru nevoile acestora, evoluează în interdependență cu activitatea turistică. O altă față a acestei relații este pusă în valoare de faptul că circa 70% din existentul de spații de cazare se găsește poziționat în zonele de interes turistic. Așa stând lucrurile, satisfacerea motivațiilor turiștilor devine, tot mai frecvent funcția-obiectiv a unităților hoteliere.

Relația de interdependență dintre activitatea turistică și industria hotelieră este complexă și profundă. Pe de o parte, dezvoltarea turismului este determinată cauzal de existența spațiilor de cazare, de gradul lor de echipare, de varietatea și calitatea prestațiilor oferite, iar pe de altă parte, industria hotelieră se dezvoltă cantitativ-calitativ ca urmare a circulației turistice.

Sursa: OMT

Fig. 1.1. Previziune asupra sosirilor în turismul internațional pentru

perioada 2000-2020

Nu este o noutate faptul că, pe lângă atracția exercitată de o destinație turistică, prin componentele sale naturale și antropice, amenajările aferente, în principal, condițiilor de odihnă și agrement, contribuie în mod hotărâtor la existența unui turism viguros în zona respectivă. Rolul fundamental al unor dotări de acest gen și, implicit, al calității serviciilor de cazare se evidențiază cu un grad de imperativitate și mai mare în cazul turismului de odihnă, de vacanță și de sejur mai lung, când turistul dorește să-și petreacă perioada de recreere într-un cadru natural, fără să fie lipsit însă de confortul specific civilizației contemporane [4, pag.196].

O altă latură a aportului industriei hoteliere la dezvoltarea turismului și, indirect, a întregii economii, o constituie valorificarea superioară a patrimoniului turistic, prin atragerea în circuitul turistic a diferitelor zone. Sunt cunoscute destule zone, deosebit de bogate în obiective turistice, rămase în afara interesului turiștilor datorită echipării necorespunzătoare sau lipsei unor condiții minime de cazare, după cum alte zone, mai puțin bogate în resurse turistice, sunt intens solicitate, între altele, și pentru confortul pe care îl oferă. În consecință, înțelegerea elementelor de profunzime ale acestui aspect al relației industrie hotelieră – turism are deosebită valoare pentru orientarea investițiilor și direcționarea dezvoltării sectorului hotelier.

De asemenea, industria hotelieră este cea care trebuie să creeze condițiile pentru ca un număr tot mai mare din populație să beneficieze de posibilitățile petrecerii vacanței sau sfârșitului de săptămână într-o zonă de destinație turistică. În felul acesta, nivelul de dezvoltare a industriei hoteliere exprimă măsura satisfacerii nevoii pentru turism a populației. Aceasta pentru că, sporirea veniturilor bănești, urbanizarea, creșterea timpului liber etc. au provocat mutații în comportamentul consumatorilor în direcția intensificării cererii turistice a acestora. Într-o astfel de relație, dacă serviciile hoteliere, în ansamblu sau într-o anumită zonă, sunt insuficiente în raport cu potențialul cererii sau calitativ necorespunzătoare, nu numai că vor determina schimbări în destinația vacanțelor, dar și în cea a veniturilor și disponibilităților de timp liber și, indirect scăderi în circulația turistică.

Serviciile de cazare, prin volumul și calitatea lor, influențează nu numai dezvoltarea de ansamblu a turismului, ci și eficiența acestui domeniu. Prin interesul exercitat, serviciile structurilor de cazare creează cadrul unei mai bune valorificări a potențialului turistic, a disponibilităților de forță de muncă, a dotărilor specifice, consolidând șansa unei exploatări superioare. Totodată, complexitatea serviciilor de cazare, diversitatea lor trebuie să reprezinte un factor de prestigiu, de atractivitate a produsului turistic și indirect de creștere a eficienței comercializării lui [15, pag. 102].

Astfel, ținem să menționăm că serviciile de cazare sunt o componentă principală ce contribuie direct la creșterea veniturilor fiecărei țări, deoarece cea mai mare parte a încasărilor turistice o înregistrează industria hotelieră.

Ponderea regională a încasărilor turistice internaționale în anul 2000 manifestă următoarea structurare a pieței turistice mondiale: 48,6%pentru Europa, 28,7 pentru Americi, urmate de Asia de Est/Pacific cu 17,3 și alte regiuni (figura 1.2).

Sursa: OMT

Fig. 1.2. Ponderea regională a încasărilor provenite din turismul internațional în anul 2000 (în %).

Sistemul serviciilor de cazare suportă la rândul său, așa cum a fost menționat anterior, influența dezvoltării turistice. Practic elasticitatea acestuia evoluează sub incidența unei complexități de fenomene socio-economice și factori, în cadrul cărora circulația turistică deține un loc prioritar. Sporirea numărului de turiști antrenează, în mod obiectiv, eforturi de adaptare din partea structurilor de cazare, eforturi care trebuie concretizate în sporirea și modernizarea capacităților de primire, în apariția de unități hoteliere cu funcții complexe, care să se adreseze diferențiat pe categorii de turiști și forme de turism, în diversificarea gamei de servicii comercializate.

1.2. Tendințe și perspective în dezvoltarea structurilor de cazare

pe plan mondial

Reunind tradiția de mai multe secole a ospitalității cu restricțiile unei gestiuni performante, activitate hotelieră oscilează între artizanal și high-tech, între serviciu și industrie. În ultimele decenii, pe plan internațional, activitatea hotelieră s-a apropiat tot mai mult de caracteristicile unei veritabile industrii, formula “industrie hotelieră” depășind tot mai mult stadiul de figură de stil. Unii autori au ajuns să se întrebe dacă într-adevăr este vorba despre o industrie sau mai degrabă despre …o artă, aceea de a oferi ospitalitate. Realitatea pare a fi a unui conglomerat turistic, industrial și comercial.

Prezentul și viitorul activității hoteliere mondiale este marcat de impactul câtorva fenomene:

Pentru a contracta expansiunea marilor lanțuri hoteliere integrate, tendința este de concentrare pe orizontală a ofertei hotelurilor independente, sub forma lanțurilor hoteliere voluntare, precum și prin încheiere de contracte de management hotelier și de franșiză;

Dimensiunile lanțurilor hoteliere integrate antrenează o anumită lipsă de suplețe, iar constrângerile de rentabilitate le obligă să-și concentreze atenția în mod selectiv, asupra unor segmente importante de piață, ceea ce favorizează prezența pe mai departe a hotelurilor de tip exploatație individuală, acolo unde lanțurile integrate nu sunt prezente sau nu pot absorbi totalitatea clientelei. În același timp, anumite segmente de clientelă, în special turiștii în vacanță, evită aparențele de standardizare și caută hoteluri de “dimensiuni umane”, integrate într-o regiune, care oferă servicii de calitate, personalizate și cu elemente de tradiție locală;

Informatizarea gestiunii determină mutații majore în specificul unor activități, în paralel cu menținerea între preocupările permanente a personalizării serviciilor. Lanțurile hoteliere sunt primele beneficiare ale avantajelor noilor tehnologii;

Locul clientelei regionale și naționale a fost luat în cursul ultimilor decenii de o clientelă din cele mai cosmopolită, cu preferințe bine definite, cunoscătoare a tipurilor de servicii și nivelurilor de confort pe care marile lanțuri hoteliere de marcă le pun la dispoziție (figura 1.3). Într-o astfel de situație, atât timp cât nu promovează și nu dezvoltă o imagine de marcă, hotelurile nu pot repurta un succes notabil pe piață.

Sursa: The European Hotel Industry, Travel Reasearch International, 2001

Fig. 1.3. Repartizarea pe areale geografice ale țărilor europene deținătoare de camere de hotel de marcă

În călătoriile sale, din Orient, în secolul al XIII-lea, Marco Polo relatează despre întâlnirea "caselor de oaspeți", fără a-și manifesta surprinderea, întrucât orașul său natal – Veneția – înregistra un număr apreciabil de hoteluri întreținute corespunzător și supravegheate de autoritatea publică locală.

Caracterul hanurilor de activitate comercială, lucrativă, având drept finalitate obținerea de profit, se detașează de restul rațiunilor ce le-au determinat apariția, abia în secolul al XV-lea, în Europa ele purtând numele familiilor bogate pe pământul cărora erau înființate.

Primul edificiu construit special pentru a îndeplini cerințele de ospitalitate ale unei structuri hoteliere a fost deschis la Londra în 1774, în Covent Garden. New York a răspuns, două decenii mai târziu, cu al său City Hotel, în 1794. Dar primul hotel cu servicii integrate, de cazare și bucătărie franțuzească, a fost Tremont, din Boston, deschis la începutul sec. al XIX-lea. A fost prima unitate de acest gen care dispunea de instalații de apă și canalizare, de acces distinct al oaspeților spre spațiile de cazare și posibilitatea de a oferi siguranță camerelor de locuit, cu echipamente inexistente până atunci, chiar dacă grupul sanitar era de folosință comună. Dotările camerelor de oaspeți, așa cum le știm noi astăzi, au început să se generalizeze în incintele hoteliere doar în ultimii 50 de ani. Totuși, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au deschis mai multe hoteluri, unele dintre ele dobândind o faimă internațională (de exemplu, Palace din San-Francisco, sau Savoy din Londra, în 1889) [4, pag.195].

Standardele înalte de care beneficiază clienții turiști ai hotelurilor de astăzi sunt rezultatul unui interes permanent de îmbunătățire a serviciilor din această categorie. Elveția, de exemplu, în Europa Continentală este de mult cunoscută, pentru calitatea hotelurilor sale.

Expresive se dovedesc și rezultatele unui studiu realizat de Horwath & Horwath pentru Asociația Internațională a Hotelurilor, cu privire la exigențele hotelurilor viitorului. Principalele tendințe înregistrate sunt:

Ameliorare echipamentelor și activităților de „loisir”, precum realizarea unei calități superioare a serviciilor;

Obținerea unui raport mai bun calitate/preț, prin restrângerea spațiilor de folosință comună, ceea ce implică utilizarea echipamentelor „self-sevice”, cu precădere la nivelul camerei;

Un spor al ofertei, pe de o parte pe seama hotelurilor de categorie foarte înaltă, care oferă spații de cazare tip apartament, pe de altă parte pe seama hotelurilor de clasă economică; în alți termeni, în primul rând se manifestă preocuparea pentru satisfacerea celor mai rafinate cereri, în al doilea rând câștigă teren noile concepte – produse moderne, strict standardizate, la un preț scăzut, ceea ce le face să devină produse de “masă”.

Astfel, ameliorarea și confortul se află permanent în atenția profesioniștilor, însă ceea ce contează în cele din urmă este totuși percepția clientului.

Preocupările hotelierilor se îndreaptă nu numai spre echipamentele de interior, ci și spre sistemele de construcție și arhitectură. Construirea în 1967 a hotelului HYATT Regency din Atlanta a fost identificată cu o adevărată revoluție, reprezentând un moment de cotitură în proiectare și arhitectura hotelieră. John PORTMAN, autorul noii concepții, se ridică hotărât împotriva tipului de hotel tradițional.

Hotelul nu este în nici un caz o colecție de dormitoare. După PORTMAN, hotelul constituie un edificiu cu funcții specifice; în același timp, trebuie să fie un oraș în miniatură. Hotelul nu trebuie să comunice o senzație de crispare.

PORTMAN a creat senzația grandorii spațiale. Parterul este desființat și înlocuit cu un imens “atrium” – un hol lăuntric, la HYATT Regency pe înălțimea celor 29 de niveluri, al cărui acoperiș filtrează razele solare. Ascensoarele sunt vizibile, într-un permanent sus-jos, iar coridoarele sunt și ele expuse, cu vedere spre “atrium”. Camera însă este sanctuarul intimității – liniștită, curată și plăcută. În momentul în care părăsești camera întri în arena publică.

PORTMAN pretinde că redă clienților natură izgonită din metropolă. În “atrium”-ul hotelurilor sale se găsesc restaurante, dar și lacuri, pâraie, cascade, poduri, fântâni, flori păsări exotice etc. Totul este conceput pentru ca hotelul să incite și să captiveze lumea, nu să fie un simplu loc unde călătorul grăbit își petrece noaptea.

Arhitectura monumentală a lui PORTMAN oscilează între decor de teatru și design aerospațial. Materialele de construcție folosite au la bază betonul, iar tehnologiile sunt convenționale. La HYATT Regency nu s-a folosit nici marmură, nici travertin, nici alte materiale scumpe.

Hotelul din Atlanta a fost urmat de alte hoteluri, cum ar fi cele din San-Francisco, Los Angeles, însă conceputul nu a întârziat să fie adoptat de asemenea în Europa și Asia.

O altă etapă care aduce o nouă tendință de inedit este apariția celebrului hotel de gheață din Nordul Suediei. Fiecare regiune sau sezon are propriile atracții, dar parcă nimic nu se poate compara cu experiența pe care turiștii o pot trăi la 200 de kilometri depărtare de Cercul Polar, în faimosul sat Jukkasjärvi. Înainte de apariția acestui hotel de gheață, puțini erau cei care se încumetau să vină aici în lunile de iarnă. Cel mai faimos dintre simbolurile Suediei moderne își datorează japonezilor, renumiți maeștri ai sculpturilor în gheață, care au făcut din Jukkasjärvi o galerie de artă în aer liber în 1989.

Un an mai târziu , un artist francez și-a adăpostit sculpturile din gheață într-un iglou construit direct pe apa înghețată a râului Torne. Câțiva dintre invitații la vernisaj și-au petrecut noaptea în iglou și au jurat că ar mai repeta experiența. Așa s-a născut ideea hotelului de gheață. În fiecare an, încă din luna martie, blocuri cântărind două tone sunt decupate din calota înghețată a râului Torne și sunt depozitate pentru a fi folosite din primele zile ale lui decembrie la construirea hotelului de gheață , al cărui design este diferit în fiecare an. Treizeci de mii de tone de zăpadă și patru mii de tone de gheață sunt folosite pentru construcția „clădirii” , pe care nici un alt schelet nu o susține , și ale cărei camere sunt decorate de artiști renumiți din întreaga lume. Șaizeci de încăperi de basm , incluzând recepția , holul de onoare , sala de expoziții , o sală de cinema , o capelă și barul Absolut , în care oaspeții îți savurează băuturile în pahare sculptate din gheață. La o temperatură exterioară care ajunge de multe ori la –40oC , atmosfera de interior , cu temperaturi între –5 și –8 grade, pare de-a dreptul fierbinte , iar emoțiile și amintirile turiștilor rămân multă vreme vii chiar și după ce pereții palatului de gheață se topesc la sfârșitul lunii aprilie [22, pag.10].

În altă parte a lumii, la Honolulu (Hawai), atelierele de arhitectură WAT&G au proiectat deja primul hotel “orbital” . 2017 este anul în care turismul spațial are șansa să devină realitate; costul unei scurte călătorii spațiale de antrenament, inclusiv expert însoțitor, este estimat la cel puțin 50000 de USD. Hotelul stelar al mileniului trei va avea o formă circulară, cu diametrul de 160 m. Pentru realizare sa arhitecții propun o metodă destul de ingenioasă: folosirea rezervoarelor goale ale navetelor spațiale care sunt decuplate înainte de intrare acestora și a căror soartă este de a “plonja” în atmosferă, unde sfârșesc pentru a lua foc. Hotelul propriu zis se află, de fapt va fi ancorat, în interiorul acestei structuri portante și conform proiectului, va conține o sută de paturi, toate camerele beneficiind de același grad de confort. Dar nu camerele, oricât de elegante ar fi ele, reprezintă marea problemă a proiectanților. Datorită condițiilor cu totul specifice din “hotel”, în particular lipsa gravitației, vor trebuie de amenajat săli de gimnastică speciale, care să permită exerciții necesare evitării slăbirii aparatului muscular care ar surveni fatal din cauza imponderabilității. Ceea ce nu înseamnă că turiștii nu vor avea posibilitatea să profite din plin de adevăratul spectacol al gimnasticii în absența gravitației. Iar, pentru că regimul alimentar va trebui și el luat în considerație, hotelul va adăposti și zone special amenajate destinate culturilor care să furnizeze permanent legume proaspete de care va fi cu siguranță nevoie [12, pag. 217].

CAPITOLUL II

PRODUSUL UNITĂȚILOR DE CAZARE – ELEMENT AL PIEȚII TURISTICE MONDIALE

2.1. Cazarea – parte componentă a ospitalității turistice

Industria ospitalități este definită ca industria serviciilor de cazare și industria serviciilor de alimentație, care sunt consumate în afara locuinței individuale sau familiale. Astfel, industria serviciilor de cazare cuprinde industria serviciilor de cazare primară, reprezentată de industria hotelieră și de industria serviciilor de cazare secundară, care îndeplinesc doar servicii de cazare [18, pag.12].

De când omul a devenit și călător, el a avut nevoie de o găzduire temporară, cât timp se găsea departe de locuința lui. Predecesorii hotelului actual, cum am amintit anterior, au fost hanurile și pensiunile. Ele primeau oaspeții din necesitatea de a-și reface forțele pentru continuarea călătoriei pe drumurile spre marile târguri comerciale. Cu timpul, hotelurile luxoase au însoțit vestitele stațiuni termale și balneare ale secolului trecut. Înaintând în timp, în secolul al XX-lea, se conturează și dobândește o pondere deosebit de mare în multe țări, pensiunea, ca formă de organizare a serviciilor de cazare turistică, cu siguranță, ca urmare și a sporirii numărului de vizitatori, transformării turismului în fenomen de masă [4, pag. 197].

În general, termenul de hotel are o semnificație foarte largă, de la o pensiune cu zece momente recreative, cu dotări de tipuri și categorii diferite pentru cazare și alimentație, la o clădire cu o mie sau mai multe camere, cu facilități pentru întrunirile turiștilor, cu condiții suficiente pentru informare și intermediere, pentru activități comerciale și activități cu caracter special.

Între circuitele economice ale serviciilor organizate de hotelieri, există o interferență continuă, ce se completează și se susțin reciproc și împreună țintind câtre aceeași finalitate – satisfacerea cât mai deplină a nevoilor clientului turist.

Cazarea este funcția principală a unităților hoteliere, indiferent de tipul, categoria de confort, gradul de dotare a acestora. Ea presupune existența unui spațiu și a dotărilor necesare asigurării condițiilor de odihnă și de igienă ale turistului. Odihna turiștilor în spațiile de cazare este condiționată de amplasarea acestora, de insonorizarea camerelor în raport cu zonele de mare circulație (holuri de staționare, culoare de trecere, scări, lifturi ș.a.) din incinta unității, de mișcarea personalului etc. Condițiile de igienă sunt dependente de calitatea echipamentului sanitar, de întreținerea și buna funcționare a acestuia, de existența obiectelor de inventar destinate igienei personale și de frecvența înlocuirii lor. În afara acestora, realizarea serviciului de cazare vizează crearea condițiilor pentru buna desfășurare a unor relații sociale, prin existența unor spații amenajate în vederea primirii turiștilor, desfășurării unor întâlniri cu prieteni sau parteneri de afaceri, realizării unor manifestări științifice ș.a. [4, pag. 198]

Totodată, funcția de cazare a structurilor hoteliere este întregită prim prestarea unor servicii complementare cum sunt: servicii de schimb valutar, păstrarea unor obiecte de valoare ale oaspeților, curățirea hainelor și a încălțămintei, spălatul și călcatul lenjeriei, repararea unor obiecte ale turistului, manipularea bagajelor, asigurarea parcării autoturismelor etc. Tot acestei grupe, de servicii hoteliere complementare, i se adaugă dotarea camerelor, la solicitarea clienților, cu inventar suplimentar (frigider, televizor, perne, pături, paturi ș.a.).

Industria hotelieră modernă se caracterizează prin existența unei tendințe de integrare a prestației privind cazarea, ca funcție de bază a suportului material și organizatoric pe care se bazează, și cea privind alimentația clienților găzduiți. Reținem însă că serviciul de alimentație publică, deși îndeplinește o funcție de bază în ansamblul serviciilor turistice, nu este obligatoriu prezent în toate unitățile de cazare. Acolo unde funcționează, el presupune existența unei varietăți de compartimente și tipuri de unități, care să satisfacă pentru toți oaspeții și în orice moment atât nevoia de hrană cât și pe cea de agrement. Organizarea unui serviciu propriu de alimentație publică ridică probleme deosebite în legătură cu amplasarea și funcționarea sa, care nu trebuie să afecteze volumul și calitatea celorlalte activități care concură la asigurarea serviciilor într-un obiectiv de primire turistică (fig. 2.1.).

Fig. 2.1 Structura serviciilor într-un obiectiv al ospitalității turistice.

În cadrul multor structuri ale ospitalității turistice sunt organizate activități prestatoare de servicii cultural-artistice și de agrement. Organizarea și desfășurare unor asemenea activități presupune existența unor dotări adecvate pentru petrecerea timpului și divertismentul turistului: piscine, saune, săli de gimnastică, terenuri de sport etc., cât și a unui personal de specialitate bine calificat care să asigure instruirea și supravegherea turiștilor. Tot în structura acestor categorii de activități sunt incluse și activitățile inițiate cu turiștii, de tipul concursurilor, serilor distractive etc., pentru care dotările și personalul nu ridică probleme deosebite. Unele unități hoteliere asigură condiții pentru desfășurarea unor manifestări cultural-artistice: festivaluri folclorice, reuniuni, întâlniri cu personalități ale artei și culturii, spectacole, expoziții etc. [4, pag.199].

Serviciile de informare, asigurate prin structurile de primire turistice, facilitează clienților interesați cunoașterea ofertei turistice, a posibilităților de petrecere cât mai agreabilă a vacanței. Astfel de servicii sunt asigurate de compartimentele de recepție ale unităților hoteliere și sunt oferite verbal la solicitarea turiștilor sau sub forma unor anunțuri, afișe, pliante etc. aflate la îndemâna turiștilor sau amplasate în locurile de trecere. De subliniat este faptul că cele mai multe dintre componentele acestei categorii de servicii nu sunt facultative, ci chiar obligatorii, orice unitate hotelieră ce-și respectă clienții trebuie să furnizeze informații privind: orarul de funcționare a diverselor unități prestatoare de servicii, orarele curselor mijloacelor de transport, formalitățile vamale sau de prelungire a vizei, programul manifestărilor cultural-artistice și sportive, programul acțiunilor de agrement organizate în unitate sau în zona respectivă de destinație turistică. De fapt, serviciul de informare realizat de unitățile hoteliere este o componentă a activității de publicitate turistică și întrebuințează, de cele mai multe ori, materialele documentare și informațiile folosite cu prilejul campaniilor promoționale.

Serviciile de intermediere, asemenea celorlalte servicii suplimentare, au drept obiectiv-țintă satisfacerea cât mai deplină a intereselor turiștilor. Prin urmare, unitățile hoteliere se interpun, în calitate de mijlocitor, între turiștii proprii și prestatorii de servicii specializați în: repararea sau întreținerea unor bunuri din dotarea turistului, închirieri de obiecte de uz personal pentru agrement, rezervări de locuri în mijloacele de transport sau în alte unități de cazare etc. Așa cum practica o demonstrează, dintre serviciile de intermediere, de o apreciere deosebită din partea turiștilor se bucură mijlocirea închirierii de autoturisme de la unitățile specializate, precum și mijlocirea unor activități cu caracter special: servicii de traduceri și stenografie, organizarea de congrese, conferințe și simpozioane, personal pentru supravegherea copiilor sau a persoanelor cu handicap [4, pag. 200].

Întreprinzătorii hotelieri mai oferă și servicii comerciale, de vânzare a unor produse necesare turistului pe durata sejurului, ca: ziare și reviste, ilustrate și efecte poștale, cărți, cosmetice, cadouri-amintiri, specialități alimentare etc.

În afara grupelor de servicii menționate, unitățile hoteliere pot oferi și alte categorii de prestații. În general, se remarcă preocuparea agenților economici din domeniu pentru diversificarea serviciilor hoteliere complementare funcției de cazare, ca urmare a creșterii exigențelor turiștilor, cât și interesului sporirii eficienței și atenuării sezonalității folosirii bazei materiale de cazare. De fapt, cu cât unitatea beneficiază de o încadrare superioară, cu atât ea trebuie să ofere clienților săi o gamă cât mai bogată și calitativă de astfel de servicii. Până la urmă, ca și în alte domenii, întregul proces se subordonează mecanismului legilor economice prezente în sistemul economiei de piață, în primul rând, legii concurenței. Privită ca un procedeu deschis de confruntare, prin care agenții economici hotelieri urmăresc să-și îmbunătățească situația, concurența devine calea cea mai bună de satisfacere a intereselor tuturor, respectiv, de maximizare a satisfacerii motivațiilor consumatorilor turiști. Sub presiunea concurenței și urmărind obținerea profitului, hotelierii sunt determinați să reducă cheltuielile pe unitatea de serviciu prestat, să extindă proporțiile capitalului, să introducă progresul tehnic în toate fazele activității: aprovizionarea cu bunurile specifice activității, organizarea și derularea propriu-zisă a prestațiilor, să sprijine activitatea de cercetare științifică din domeniu etc.

Concurența reprezintă nu numai un puternic factor stimulator pentru cei care lucrează bine (hotelierii care realizează productivități mai ridicate, costuri mai mici, servicii de calitate superioară), ci și un puternic factor coercitiv pentru cei care lucrează prost. Acei hotelieri care-și desfășoară activitatea cu o eficiență scăzută sau cu pierderi sunt constrânși prin concurență să-și restrângă sau chiar să-și înceteze activitatea.

2.2. Structurile de primire: caracteristici și criterii de clasificare

Serviciul de cazare reprezintă, alături de cele de transport, alimentație și agrement, un serviciu din categoria celor de bază solicitate de turist pe durata călătoriei sale și, în același timp, și un factor important de stimulare a cererii turistice. Astfel, unitatea de cazare rămâne elementul cel mai caracteristic al bazei materiale a turismului și pentru considerentul că celelalte elemente ale bazei materiale îndeplinesc funcții mult mai eterogene și deci participă cu pondere relativ mai oscilantă la încasările provenite din activitatea turistică.

Prin capacități de cazare se înțeleg acele dotări de bază materială care asigură înnoptarea și odihna turiștilor pe o anumită durată de timp, în baza unor tarife determinate, care diferă în funcție de gradul de confort oferit pe perioada din an în care sunt solicitate.

În practica turistică internațională se cunosc mai multe criterii de clasificare a unităților de cazare:

În funcție de structura rețelei de cazare:

forme de cazare de bază (hotel, motel, han turistic etc.)

forme de cazare complementare (camping, sat de vacanță, cabană, bungalou etc.)

În funcție de categoria de confort:

Unitățile de cazare turistică sunt clasificate în cinci categorii de confort, numerotate cu stele de la 1 la 5, de la gradul cel mai scăzut de confort 1* la cel mai înalt 5*.

În funcție de perioada de folosire a unităților de cazare:

unități de cazare cu activitate permanentă

unități de cazare cu activitate sezonieră

În funcție de capacitatea de primire a structurilor de cazare:

structuri de cazare mici (20-40 locuri)

structuri de cazare mijlocii (până la200-400 locuri)

structuri de cazare mari (până la 1000 locuri și peste)

Structurile de cazare turistică cuprind o multitudine de forme diverse care pot fi clasificate conform criteriului investiției (grea sau ușoare) și pe baza unor considerente de rentabilitate, amortizare, prețuri și clientela specifică în:

hoteliere

extrahoteliere

nepermanente

Hotelăria – cea mai răspândită și tradițională formă a cazării turistice – a devenit o activitatea de sine stătătoare, creatoare de locuri de muncă și sursă de venit. În majoritatea țărilor hotelurile sunt clasificate conform unui sistem de norme, în funcție de confort, dimensiune, echipamente, varietatea și calitatea serviciilor.

În Franța, de exemplu, hotelurile se împart în omologate pentru turism și neomologate. Hotelurile omologate pentru turism cuprind cinci grupe (de la 1 la 5 stele), conform normelor adoptate de administrație și controlate de Direcția Turismului a fiecărei țări în parte. Hotelurile neomologate nu corespund necesităților turismului internațional, fiind folosite pentru satisfacerea cererii interne.

Din punct de vedere tehnico-administrativ, hotelurile pot fi clasificate în hoteluri independente și hoteluri integrate în lanțuri. Hotelurile independente sunt caracterizate în general prin dimensiunea lor mică și prin o gestiune familiară. Gradul lor de confort le înscrie cel mult în clasa 2 stele. Dificultatea lor de a se adapta la evoluția cererii, în special a celei internaționale, le determină să se grupeze aderând la lanțurile hoteliere „voluntare” care au o forță promoțională ridicată și posibilități înalte de adaptare [5, pag. 128].

Cazare extrahotelieră cuprinde la rândul ei trei categorii de structuri:

Reședințele secundare

Apartamentele mobilate

Unitățile sociale de cazare

Reședințele secundare pot fi în proprietatea deplină, în coproprietate, dispunând de servicii colective și în proprietate multiplă. Cea mai dinamică dintre formele reședințelor secundare o reprezintă coproprietatea sau sistemul „condominiums”. Este vorba despre programe imobiliare vândute în coproprietate care cuprind servicii și prestări asigurate de o societate de gestiune. Aceste servicii includ curățenia apartamentelor, spălătorii, întreținerea dotărilor comune (piscină, teren de tenis etc.) și uneori și alimentația. Proprietarii utilizează în general acest tip de reședințe secundare pentru uz propriu dar și pentru a le da cu chirie, folosind o societate gestionară pentru acest serviciu. Această formulă s-a dezvoltat în SUA, Spania, Franța, în special în stațiunile montane și balneare.

Reședințele secundare în multiproprietate numită și „time sharing” reprezintă achiziționarea unei locuințe de vacanță care este utilizată în anumite intervale de timp (15 zile sau o săptămână), fiecare perioadă fiind vândută separat. Această formulă de achiziție a reședințelor secundare a făcut posibilă cumpărarea caselor de vacanță la prețuri foarte scăzute. Multiproprietatea manifestă tendință de expansiune în Franța, Belgia, Italia, Spania și SUA [5, pag. 129].

Apartamentele mobilate ca formă de cazare sezonieră ocupă un loc important în cazarea turistică, în special în unele țări din Europa. Acestea sunt răspândite în formula „bed and breakfast” în Anglia. Datorită costurilor fixe scăzute ele reprezintă cea mai elastică formă de cazare. Apartamentele mobilate sunt folosite ca modalitate de suplimentare a ofertei turistice în vârfurile de sezon.

Unitățile sociale de cazare sunt într-o evoluție rapidă, însoțind recesiunea economică mondială. Ele sunt formate din sate de vacanță, centre de tineret, hanuri pentru tineret, case familiale de vacanță, asociații ale comitetelor de întreprinderi fără scop lucrativ.

c. Structurile de cazare nepermanente sunt considerate: campingul, caravaningul și camping-carul. Toate aceste modalități de cazare sunt de obicei folosite în turismul intern, care poate fi organizat sau neorganizat („sauvage”). Astfel în primul caz sunt utilizate terenuri special amenajate care pot și ele la rândul lor să fie clasificate în mai multe clase calitative. În cel de al doilea caz, amplasarea materială se poate face pe orice teren, cu acordul proprietarului sau a unităților teritoriale.

Norme de clasificări Internaționale ale unităților de cazare

Normele metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice prezintă caracteristicile tipurilor de unități cu activitate hotelieră statuate să funcționeze în diferite țări ale lumii. Astfel fiecare stat în conformitate cu legile, prevederile și hotărârile emise de către organele responsabile pentru sectorul turistic, are la bază propriile norme metodologice de clasificare a unităților sale de cazare.

Structura acestor norme metodologice caracteristice fiecărei țări este prezentată în tabelele 2.1, 2.2, 2.3 și 2.4.

Tabelul 2.1

Norme de clasificări ale unităților de cazare în Asia

Sursa: WTO, IND.D.004, 16 aprilie 2004

*hostels – Hotelurile pentru tineret sau după denumirea internațională youth hostel sunt structuri de primire turistice, cu dotări simple, adaptate cerințelor caracteristice tineretului, care asigură servicii de cazare, masă, agrement, pe baza unor regulamente de organizare interioară specifice. De regulă, sunt amplasate în centre urbane universitare, stațiuni și alte zone turistice frecventate de tineret.

Tabelul 2.2

Norme de clasificări ale unităților de cazare în Europa

Sursa: WTO, IND.D.004, 16 aprilie 2004

*gîte – spațiu de cazare într-o casă de vacanță în mediul rural care asigură echipamentul, prețul și calitatea primirii vizitatorilor

**guesthouse – pensiune familială, casă de oaspeți

***B&B – cazare cu mic dejun inclus

Tabelul 2.3

Norme de clasificări ale unităților de cazare în Africa

Sursa: WTO, IND.D.004, 16 aprilie 2004

Tabelul 2.4

Norme de clasificări ale unităților de cazare în America de Nord și Sud

Sursa: WTO, IND.D.004, 16 aprilie 2004

*ecologes – cazare bazată pe principii ecologice

Clasificarea unităților de cazare conform cerințelor

Organizației Mondiale a Turismului

Dintre criteriile posibile de clasificare a unităților cu activitate hotelieră – practic formele de cazare comercială – Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) le ia în considerație pe cele care urmează, cu identificarea categoriilor respective.

a) În funcție de caracteristicile fundamentale:

– unități hoteliere și asimilare acestora (hotel, motel, pensiune, cabană);

– unități extrahoteliere și complementare.

b) În funcție de serviciile oferite și modalitățile de prestare:

– hotel;

– hotel fără restaurant;

– hotel-apartament;

– pensiune;

– motel;

– hotel plutitor;

– han pentru tineret/hostel;

– acvatel;

– hotel rulant;

– refugiu montan;

– apartament mobilat;

– camping;

– bungalou;

– vilă;

– castel;

– sat de vacanță;

– rulotă.

Fiecare tip de unitate are caracteristici exact definite. Pentru motel, de exemplu, termenul este rezultatul asocierii dintre, „motor car” și „hotel”. Motelurile americane – primele apărute – se caracterizau prin simplificarea formalităților: fără să coboare, automobilistul plătea și primea de la ghișeul recepției cheia ușii spațiului de cazare atribuit, în vecinătatea căruia putea să-și parcheze mașina, ținând-o sub supravegherea sa. Motelurile europene tind spre un compromis între motelul american și hotelul clasic. Specifică motelurilor este construcția pe orizontală, numai cu parter sau P + 1 [14, pag. 86].

Însă totuși, plecând de la specificul național, tipurile de unități cu activitate hotelieră statuate in fiecare țară în parte nu respectă fidel tipologia O.M.T.

c) În funcție de nivelul de confort:

– de lux(4*și5*);

– de nivel mediu;

– de categorie modestă.

Poate fi determinat un coeficient al nivelului de confort al capacității de cazare, după cum urmează:

nr. camere categoria 3* și peste

nr. camere total

În România, pentru hoteluri, valoarea acestui indicator este de aproximativ 0,16 sau, în procente, de 16%, iar în Franța, pentru hotelurile turistice, valoarea raportului este de 0,29 sau, în procente, de 29% [14, pag. 86].

d) În funcție de amplasarea în teritoriu:

de litoral;

de munte;

în stațiuni balneoclimatice;

în orașe (centru sau periferie);

în lungul căilor rutiere.

e) În funcție de data șederii:

de tranzit;

pentru sejur prelungit (de vacanță și rezidențiale).

Restrângând analiza la hoteluri, între unitățile de tranzit, un tip aparte îl reprezintă hotelul de zi, situat în centrul orașului, în apropierea gării sau în subsolul aeroportului și oferind condiții pentru o ședere diurnă, de câteva ore [14, pag. 87].

Un concept interesant se dovedește și ”boardinghouse” sau “all-suite hotel”, ca expresie a adoptării produsului hotelier la petrecerea de către oamenii de afaceri a unui sejur de durată. Adesea, în cadrul grupurilor multinaționale, cadrele de conducere sunt transferate după necesități, iar consilierii de întreprindere pot fi angajați pentru un singur sezon. Adaptat cerințelor cadrelor de conducere și clienților V.I.P., spațiul de cazare este o combinație între o cameră de hotel și un apartament cu chirie; el cuprinde dormitorul și camera de lucru (biroul). Acest gen de produs hotelier reprezintă deja 5% din piața SUA.

f) În funcție de regimul de funcționare:

deschise permanent;

sezoniere.

In Republica Moldova, numai 19 % din numărul de camere din unitățile cu activitate hotelieră au funcționare permanentă.

În Franța, regimul de funcționare sezonier al hotelurilor caracterizează o activitate care nu depășește 9 luni într-un an. 91% dintre hotelurile turistice sunt deschise permanent (cel puțin 9 luni).

g) În funcție de forma de exploatație:

exploatație individuală;

asociere (lanțuri hoteliere voluntare);

societăți sau grupuri (lanțuri hoteliere integrate).

Numărul hotelurilor turistice din Franța se împarte între exploatații individuale, lanțuri voluntare și lanțuri integrate în proporție de aproximativ 60%, 30% și, respectiv, 10%.

h) În funcție de forma de proprietate:

proprietate personală;

coproprietate privată (părți sociale, acțiuni);

proprietate de stat;

proprietate mixtă.

i) În funcție de capacitatea de cazare (hoteluri):

exploatație familială (până la 49 de camere);

capacitate medie (50-150 de camere);

exploatație tip “industrie hotelieră” (peste 150 de camere) [14, pag. 89].

2.3. Cadrul juridic de reglementare a activității hoteliere în diferite Țări ale lumii

Literatura de specialitate a demonstrat că nu există o noțiune concretă de clasificare internațională a bazelor hoteliere, deoarece în fiecare țară clasificarea este dată de Ministerul Turismului sau alte organisme acreditate. În acest context în tabelele 2.5, 2.6, 2.7 și 2.8 este prezentată informația comparativă despre particularitățile organizării industriei hoteliere din punct de vedere juridic la nivelul mai multor țări.

În general se folosește clasificarea pe stele, minimul fiind 1 stea iar maximul 5 stele. Această clasificare depinde de mărimea camerei, dotările camerei, grupul sanitar, dotările hotelului, etc. Clasificarea nu are tot timpul în vedere calitatea serviciilor oferite de personalul hotelier. De exemplu satele de vacanță (Holliday Villages) au un alt standard de clasificare fiind împărțite în HV1 și HV2. În general un sat de vacanță HV1 este echivalent la nivelul complexului hotelier cu un hotel de 5* dar la nivelul camerei cu un hotel de 4*.

Un alt exemplu ne poate servi Thailanda, unde conceptul de hotel de 4* sau 5* nu este folosit. Categoria nu are nici o importanță, este important însuși hotelul. În Bangkok hotelurile sunt concentrate în centrele istorice, de business și de agrement ale orașului. În orașul Pattaya este recomandabilă cazarea în hotelurile din centru, iar în partea de sud deseori este preferabilă închirierea cabanelor.

De asemenea în unele țări se practică o clasificare a vilelor și a apartament-hotelurilor dar această clasificare nu are nimic în comun cu cea acordată hotelurilor. În ultimii ani se observă tendința marilor agenții de turism internaționale de a acorda propriile lor clasificări unităților hoteliere pentru a exista o mai mare obiectivitate.

Tabelul 2.5

Organul responsabil de clasificarea structurilor de cazare și simbolurile

utilizate în țările din Europa

Sursa: WTO, IND.D.004, 16 aprilie 2004

Tabelul 2.6

Organul responsabil de clasificarea structurilor de cazare și simbolurile

utilizate în țările din Asia

Sursa: WTO, IND.D.004, 16 aprilie 2004

– lipsă de date

Tabelul 2.7

Organul responsabil de clasificarea structurilor de cazare și simbolurile

utilizate în țările din America de Nord și Sud

Sursa: WTO, IND.D.004, 16 aprilie 2004

Tabelul 2.8

Organul responsabil de clasificarea structurilor de cazare și simbolurile

utilizate în țările din Africa

Sursa: WTO, IND.D.004, 16 aprilie 2004

2.4. Dinamica utilizării capacităților de cazare

Punerea în evidență a economiei de scări se face prin raportarea costului în monedă la volumul fizic al producției, rezultatul comparându-se cu cele obținute în alți ani sau de alte unități de producție. Economia de scară poate fi analizată nu numai pe total întreprindere, ci și pe activități, precum și la nivelul unei subunități cu autonomie bugetară.

Pentru un hotel, economiile de scară se manifestă ca economie de volum: determinată de gradul de ocupare a camerelor; și economie de capacitate: urmarea numărului diferit de camere de la un hotel la altul. Economiile de scară se determinată prin comparare costurilor aferente cazării pentru o cameră ocupată, produsul hotelier putând fi considerat camera ocupată [8, pag.155].

Măsurarea economiei de volum se poate face pentru fiecare hotel prin compararea multianuală a costurilor medii aferente cazării pentru o cameră ocupată.

Este de evidențiat că un nivel ridicat al gradului de ocupare determină scăderea costului pentru o unitate de prestație. Economia de volum se realizează pe seama cheltuielilor fixe și parțial a cheltuielilor variabile neproporționale. Dacă, într-un hotel, de exemplu, cheltuielile fixe ating 50% din total, creșterea gradului de ocupare cu 10% antrenează o economie de volum de 4,6% din costul camerei ocupate [8, pag. 156].

Totuși, nivelul superior al gradului de ocupare și respectiv economia de volum nu trebuie fetișizate. Este preferat un grad de ocupare normal – ar putea să nu depășească 70% – și un tarif mediu real, efectiv încasat, cât mai ridicat.

Este adevărat că un hotel mai mare asigură premise pentru obținerea unei economii de capacitate. „Masa critică” acceptată de lanțurile hoteliere ca garanție a desfășurării unei activități rentabile este de 50 de camere. Intuitiv, ne gândim la cheltuielile care nu variază proporțional cu creșterea numărului camerelor (numărul de posturi aferente anumitor funcții etc.). Nici măcar salariul directorului de hotel nu se majorează proporțional cu dimensiunea hotelului.

Numărul de 50 de camere este și limita minimă acceptată de lanțurile hoteliere ca garanție a desfășurării unei activități rentabile.

Sursa statistică anilor citată grupează hotelurile turistice din Franța în cinci categorii:

– cu mai puțin de l0 camere – 10% dintre hoteluri;

– cu 10-19 camere – 34%;

– cu 20-49 de camere – 43%;

– cu 50-99 de camere – 10%;

– cu peste 100 de camere – 3%.

În Marea Britanie, nu mai puțin de 62% dintre cele 28.425 de hoteluri au până la 10 camere, 25% au între 1 î și 25 de camere, 11% între 26 și 100 de camere si sub 2% din totalul hotelurilor au peste 100 de camere – cu exactitate, 583 de hoteluri.

În Republica Moldova, capacitatea medie de cazare a unui hotel este de 99 de camere. In Franța, pentru hotelurile turistice, capacitatea medie este de 28 de camere. Intr-o altă țară cu vocație receptoare recunoscută – Spania – capacitatea medie a unui hotel este de 54 de camere.

Pragul de 50 de camere nu împiedică existența în țările recunoscute pe piață a unei majorități de mici exploatații hoteliere în proprietate particulară. Aceasta este consecința firească a bazei economice și istorice de apariție a hotelurilor, ca investiții individuale, mare parte din ele cu mai multe decenii în urmă, majoritatea continuând să funcționeze ca exploatații familiale.

De regulă, capacitatea medie a hotelurilor crește odată cu categoria de încadrare.

S-ar pute crede însă că creșterea numărului de camere ale unui hotel ar crea dificultăți de ocupare a acestora. Calculând coeficientul de corelație simplă pe un eșantion de câteva hoteluri alese aleatoriu, din toate categoriile de încadrare, se ajunge la rezultatul că nu există nici o legătură între numărul de camere ale unui hotel (factor independent) și gradul anual de ocupare a camerelor (factor dependent). Empiric chiar, se constată că altele sunt elementele care determină gradul de ocupare și nu capacitate de cazare.

Totuși, cel puțin pentru un anumit segment de clientelă, cele mai căutate hoteluri par a fi cele de dimensiuni “umane”, care personalizează prestația. Lanțul Sofitel își proclamă “Proporții umane, având o capacitate de 150-250 de camere”. Prin urmare, dimensiunea optimă a unui hotel Sofitel nu poate depăși cu mult acest nivel. Iar economia de capacitate acționează în intervalul cuprins între capacitatea de cazare aferentă masei critice – de 50 de camere – și capacitatea de cazare optimă.

CAPUITOLUL III

TENDINȚELE DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚII DE CAZARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

3.1. Potențialul pieții de cazare în Republica Moldova

Republica Moldova dispune de un potențial turistic valoros reprezentat prin peisaje naturale pitorești, monumente de o mare valoare arheologică, paleontologică, geologică, istorică. Iată de ce este atât de necesar dezvoltarea unei infrastructuri corespunzătoare și anume serviciilor de bază (cazare, transport, alimentație, agrement) este atât de importantă pentru atragerea turiștilor autohtoni și străini.

În Republica Moldova o importanță deosebită se acordă unei baze tehnico-materiale de cazare adecvate cât și îmbunătățirii structurii capacităților de cazare existente, în conformitate cu mutațiile survenite în cererea turistică și tendințele înregistrate pe plan național și internațional, de adaptare a ofertei la această cerere, în scopul creșterii nivelului de competitivitate a turismului moldovenesc, de asemenea promovarea și schimbarea imaginii Republicii Moldova la nivel mondial, ca destinație turistică unică.

Baza de cazare cuprinde totalitatea formelor de cazare (hoteluri, moteluri, vile, bungalouri,pensiuni turistice etc.) care, în vederea asigurării unui sejur cât mai atractiv, oferă turiștilor condiții optime de adăpostire (înnoptare), îndeplinind după caz și alte funcții caracteristice de domiciliu temporar.

3.1.1. Structurile de primire turistică și capacitatea de cazare

Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică și capacitatea de cazare turistică, pe tipuri de structuri în Republica Moldova, sunt prezentate în conformitate cu normele metodologice și criteriile de clasificare a structurilor de primire turistice aprobate prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.643 din 27 mai 2003.

Prin structură de cazare turistică se înțelege orice construcție sau loc amenajat, destinat conform proiectării și executării, pentru cazarea turiștilor [2 pag.229].

Tabelul 3.1.

Analiza activității de cazare în hoteluri și structuri similare în Republica Moldova în perioada 2000-2005

Sursa: Biroul Național de Statistică

Capacitatea de cazare turistică existentă reprezintă numărul de locuri de cazare turistică înscrise în ultimul act de recepție sau clasificare a structurii de cazare turistică colective, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de necesitate.

Capacitatea de cazare turistică în funcțiune (exprimată în locuri-zile) reprezintă numărul de locuri de cazare puse la dispoziția turiștilor de către structurile de cazare colective, ținând cont de numărul de zile în care acestea sunt deschise în perioada de raport, adică zilele în care a fost posibilă cazarea turiștilor [2 pag.229].

După anul 1999, când a fost deschisă perla de cinci camere și patru stele, numită „Nobil Club”, conceput inițial pentru diplomați și businessmeni, aproape în fiecare an este dat în exploatare cel puțin un hotel.

Astfel, în 2001 este inaugurat hotelul „Vila Verde” iar, un an mai târziu în 2002 compania „Leogrant” investește peste 10 milioane de dolari în Hotelul „Dedeman Grand Chișinău” cu 143 de camere, primul hotel de patru stele de clasa „lux” din Moldova care corespunde standardelor internaționale și este amplasat în centrul de afaceri al capitalei. Hotelul „Dedeman Grand Chișinău” aparține rețelei hoteliere internaționale Dedeman Hotels and Resorts International, proprietar al hotelurilor din Turcia, Cipru și Uzbekistan. Imediat în anul următor, în aprilie se deschide hotelul „Flowers”, cu 18 camere în stil clasic și o rară atmosferă de familie.

În septembrie același an este inaugurat hotelul „Luna”, cu 19 camere, situat în una din cele mai liniștite cartiere ale centrului orașului. În 2004 este deschis un nou hotel de 40 locuri , iar în 2005 – unul de 34 locuri.

Actualmente în Republica Moldova prestează servicii de cazare cca. 191 de structuri de cazare turistică colective, din care 70 hoteluri și structuri similare, majoritatea dintre care se află în municipiul Chișinău, 8 structuri de întremare și 113 structuri de odihnă și alte structuri (anexa nr. 1).

La 31 decembrie 2005, 6 hoteluri și structuri similare aveau categoria de clasificare de 4 stele, 5 – de 3 stele, 7 – de 2 stele, 2 – de 1 stea, iar celelalte nu erau clasificate pe stele (anexa nr. 2).

În aspect teritorial, cea mai mare pondere în totalul structurilor de cazare turistică colective o deține municipiul Chișinău (48,2%) (tabelul 3.1).

Capacitatea de cazare turistică, pe tipuri de structuri pentru anul 2005, este prezentată în tabelul 3.2.

În Bălți într-o măsură mai mare pentru turiști este rezervat hotelul „Basarabia”, ce dispune de 144 locuri.

Orașul Tighina dispune de un complex hotelier turistic „Prietenia” (250 locuri).

Tabelul 3. 2

Capacitatea de cazare turistică pe tipuri de structuri pentru anul 2005

Sursa: http://www.statistica.md/dates.php?lang=ro&ct=35

Baze turistice există la Soroca – „Victoria” cu 370 locuri, Vadul lui Vodă „Nistru” și „Codru” cu aproape 3000 locuri, majoritatea din care situate în căsuțe de vară și corturi și Dubăsari – „Dnestrovschii sad” cu 200 locuri. În figura 3.1 este prezentată informația despre evoluția numărului unităților de odihnă și anume a bazelor, caselor și pensiunilor de odihnă și capacitatea de cazare a acestora.

Pentru deservirea elevilor funcționează stații ale tinerilor turiști la Chișinău, Tiraspol și în satul Stroiești de lângă Camenca din Regiunea Transnistreană (anexa nr. 3).

Turiștii se mai pot folosi de un șir de hoteluri, care oficial nu aparțin întreprinderilor turistice. În Chișinău se evidențiază hotelurile „Dacia”, „Codru”, „Jolly Alon”, „VisPas”, „Dedeman Grand Chișinău”.

Sursa: http://www.statistica.md/dates.php?lang=ro&ct=35

Figura 3.1. Numărului unităților de odihnă și anume a bazelor, caselor și pensiunilor de odihnă și capacitatea de cazare a acestora în 2001-2004

În orașul Bălți din această categorie face parte filiala hotelului „Basarabia”, la Tighina – hotelul „Nistru”, la Tiraspol – hotelul „Drujba”, la Rîbnița – hotelurile „Țiderius” (154 locuri) și „Iubileinîi” (60 locuri), la Camenca – hotelul „Camenca” (200 locuri). Hoteluri de însemnătate locală există și în centrele județene Edineț, Ungheni, Orhei, Hîncești, Cahul, Comrat, precum și în unele centre raionale, însă nivelul lor de amenajare și de confort lasă mult de dorit.

În afara orașelor în republică există un număr nu prea mare de moteluri, printre care unul – „Struguraș”, situat între Chișinău și or. Ialoveni, ce reprezintă un complex turistic format din hotel (200 locuri de cazare), restaurant (cu 220 locuri), zonă de picnic, parcare, secție de reparație și deservire a autovehiculelor; un alt motel se află între Chișinău și or. Vatra și care oferă o gamă largă de servicii suplimentare. De asemenea în satul Todirești, jud. Chișinău se află un mic motel, însă de construcție modernă.

Funcții deosebite pentru turiști îndeplinesc vilele rurale ca de exemplu vila rurală – „Albasadorf” situată în preajma satelor Albota de Sus și Albota de Jos din județul Taraclia, la 30 km de Cahul. Această vilă are 18 camere cu toate comoditățile.

Funcții similare îndeplinesc și pensiunile agroturistice. Prima pensiune de acest fel este inaugurată în satul Trebujeni, jud. Orhei („Casa din luncă ” a soților Mihai și Ala Benzin).

Aproape de comuna Hîrtopul Mare, la 30 km de Chișinău, spre zona Orheiului Vechi, în locul unde a existat o fermă, a fost fondată stațiunea de vacanță „Satul Moldovenesc”, constituită din 7 căsuțe țărănești cu câte trei locuri fiecare, situat într-un loc pitoresc cu două lacuri, plajă, căsuțe pe apă, bărci, o baie finlandeză, un teatru de vară, un mic hipodrom, un teren de tenis etc.

În satul Pleșeni, turiștii sunt așteptați la pensiunea „Casa Mare” a familiei Cibotaru.

O altă pensiune turistică „Hanul de piatră” se află la 2 km distanță de Țipova, în satul Lalova. Turiștii cazați aici au posibilitatea să viziteze mănăstirea, grotele de la Țipova și să admire peisajele excepționale de aici.

Noi agropensiuni s-au deschis în satul Trebujeni și în comuna Tohatin – „Hanul lui Vasile”, care se află la 3 km de Chișinău.

O anumită însemnătate pentru turism o au casele de odihnă ce există la Holercani (300 locuri), Ivancea, jud. Orhei (cu 759 locuri, dintre care 30 staționare și 729 în căsuțe de vară) și or. Dubăsari (240 locuri).

În Republica Moldova la fel s-au păstrat și funcționează peste 200 tabere de odihnă, cum ar fi cele care se găsesc în pădurea de lângă satele Badicul Moldovenesc, Larga Veche și Larga Nouă din jud. Cahul.

În Republica Moldova funcționează stațiuni balneoclimaterice și de odihnă care oferă prestații în cadrul turismului de sănătate și frumusețe. Ele sunt amplasate în locuri atractive pitorești, oferind diferite servicii de tratament. În aceste stațiuni se odihnește populația autohtonă și un număr neînsemnat de clienți permanenți din străinătate.

De menționat cele mai importante stațiuni:

а) balneoclimaterice: "Nufărul Alb" (Cahul); "Codru" (Ungheni, Hîrjăuca); "Bucuria-Sind"; "Nistru" (Vadul lui Vodă) etc.

b) de odihnă și recreere: "Victoria" (Soroca); "Albinuța" (Ungheni); "Codru" (Ungheni, Bahmut); "Dumbrava Albă" (Bălți); "Albasadorf" (Taraclia, Albota) etc.
Cele mai solicitate sunt stațiunile din perimetrul zonelor acvatice: Vadul lui Vodă, Ghidighici și Costești, unde există un potențial eficace de dezvoltare și a turismului internațional.

Republica Moldova deține în proprietate și un șir de stațiuni balneoclimaterice și de recreere amplasate pe teritoriul Ucrainei (Truskaveț, Sergheevka, Odesa, Koblevo, Zatoka etc.).

3.1.2. Frecventarea structurilor de cazare turistică colective

Printre indicatorii cei mai reprezentativi pentru caracterizarea circulației turistice în unitățile de cazare se folosesc: numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică, numărul înnoptărilor, durata medie a sejurului, încasările din activitatea turistică etc.

Indicatorul numărul de turiști cazați în structuri de primire turistică se obține prin cumularea informațiilor cuprinse în diferite documente statistice, calculându-se efectiv la sfârșitul anului calendaristic.

În perioada 2003-2005, acest indicator a înregistrat fluctuații semnificative bazându-se pe creșteri anuale (figura 3.2).

Sursa: http://www.statistica.md/dates.php?lang=ro&ct=35

Fig. 3. 2. Numărul turiștilor cazați în structurile de cazare turistică colective pentru perioada 2003-2005

Totalul turiștilor cazați în structurile de primire turistică a înregistrat o creștere în 2004 față de 2003 cu 29573 mii turiști.

Astfel în perioada anului 2005 structurile de cazare turistică colective din republica Moldova au fost frecventate de 301,7 mii turiști sau cu 5,2% mai mult față de anul 2004. Numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de cazare turistică colective, pe tipuri de structuri, se prezintă în tabelul 3.3.

Tabelul 3.3

Numărul turiștilor cazați în structurile de cazare turistică colective

Sursa: http://www.statistica.md/dates.php?lang=ro&ct=35

Cea mai mare parte a turiștilor străini (79,7%), înregistrați în anul 2005, provine din țări situate în Europa. Ponderea cea mai mare au înregistrat-o turiștii străini sosiți din România (17,2%), urmată de Rusia (12,1%), Ucraina (12,1%), Italia (5,8%), Germania (3,8%), Belarus (3,2%) etc.

Un alt indicator reprezentativ în analiza circulației turistice îl constituie numărul de înnoptări înregistrat de fiecare unitate de cazare turistică colectivă (figura 3.3)

În 2003, în structurile de cazare turistică colective au fost înregistrate 1158,4 mii înnoptări ale rezidenților (88,7% din total) și 147,8 mii – ale nerezidenților (11,3% din total).

Pentru anul 2004 acest indicator înregistrează o creștere de aproape 181,4 mii număr de înnoptări, iar în 2005 în structurile de cazare turistică colective au fost înregistrate 1618,6 mii înnoptări, din care 1432 mii înnoptări ale cetățenilor moldoveni (88,5% din total înnoptări) și 186,6 mii – ale nerezidenților (11,5%), (tabelul 3.4).

Sursa: http://www.statistica.md/dates.php?lang=ro&ct=35

Fig. 3. 3. Numărul înnoptărilor în structurile de cazare turistică colective pentru perioada 2003-2005

În anul 2005 în structurile de cazare turistică colective au fost înregistrate 1618,6 mii înnoptări, din care 1432 mii înnoptări ale cetățenilor moldoveni (88,5% din total înnoptări) și 186,6 mii – ale nerezidenților (11,5%) (tabelul 3.4).

Tabelul 3.4

Numărul de înnoptări ale turiștilor în structurile de cazare

turistică colective

Sursa: http://www.statistica.md/dates.php?lang=ro&ct=35

Indicele de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune pe parcursul ultimilor ani a înregistrat o creștere relativ constantă. Astfel, în 2003 acest indice atingea cifra de 34,9%, în 2004 mărindu-se până la 37,9, iar în anul 2005 este de 43,0% la total structuri de cazare turistică colective.

Cel mai mare indice de utilizare a capacității de cazare turistică în funcțiune pe tipuri de structuri de cazare a fost înregistrat în structurile de întremare și anume 62,2% în 2003 iar în 2004 mărindu-se cu 8,6 % (70,8%).

Pentru anul 2005 acest indice de utilizare în structurile de întremare constituia 77,5%, înregistrând o creștere de 6,7 % față de anul precedent.

Durata medie a șederii pentru perioada anului 2005, la structurile de cazare turistică, a fost de 6,4 zile, la hoteluri și structuri similare – 3,6 zile, la structuri de întremare – 17,6 zile, la structuri de odihnă și alte structuri – 4 zile.

Sursa: http://www.statistica.md/dates.php?lang=ro&ct=35

Fig. 3. 4. Indicii de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune,

pe tipuri de structuri de cazare

Legislația Republicii Moldova cu privire la reglementarea

activității de cazare

Economia de piață este un mecanism complex de organizare și funcționare față de care statul nu rămâne un simplu spectator sau observator, ci este implicat atât direct, cât și indirect. Statul asigură, în mod democratic cadrul juridic-legislativ pentru desfășurarea activității economice și condițiile de exercitare a liberei inițiative de către agenții economici.

Tipurile structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare care pot funcționa în Republica Moldova, sunt stabilite prin Normele metodologice și criteriile de clasificare a structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare și de servire a mesei, elaborate de către Ministerul Culturii și Turismului și aprobate de Guvern (anexa nr. 4).

Structurile de primire turistica sunt obligate să obțină de la Ministerul Culturii și Turismului actul de clasificare. În cazul nerespectării criteriilor vizate, Ministerul Culturii și Turismului are dreptul de a suspenda sau anula actul de clasificare.

Clasificarea are ca scop prioritar protecția consumatorilor turiști, constituind o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort și a calității serviciilor oferite. Clasificarea structurilor de cazare pe categorii este bazată pe complexul de cerințe către:

Asigurarea tehnico-materială;

Nomenclatura și calitatea serviciilor oferite;

Nivelului de deservire.

Categoriile se înseamnă cu simbolul – “*” (stea). Numărul de stele se mărește concomitent cu ridicarea nivelului de calitate a serviciilor.

Normele metodologice de clasificare a structurilor de primire turistică din Republica Moldova:

hotel – structura de primire turistică, destinată cazării turiștilor in clădiri sau în corpuri de clădiri, care pune la dispoziția turiștilor camere sau apartamente dotate corespunzător, prestează servicii specifice și dispune de recepție și de spații de servire a mesei în incintă.
Categoriile de clasificare a hotelurilor sunt: 5, 4, 3, 2, 1 stele;

hotel-apartament – structura de primire turistică, destinată cazării turiștilor în clădiri sau în corpuri de clădiri, compuse din apartamente sau garsoniere, astfel dotate încât să asigure păstrarea și prepararea alimentelor, precum și servirea mesei în incinta acestora.
Categoriile de clasificare a hotelurilor-apartament sunt: 5, 4, 3, 2 stele;

motel – structură de primire turistică, destinată cazării turiștilor, situată de regulă în afara localităților, în imediata apropiere a arterelor rutiere importante, dotată și amenajată atât pentru cazare și masa, cit și pentru parcarea mijloacelor de transport în condiții de deplină siguranță.
Categoriile de clasificare a motelurilor sunt: 3, 2, 1 stele;

vilă turistică – structură de primire turistică cu capacitate relativ redusă, destinată cazării turiștilor, funcționând in clădire independentă, situată, de regulă, în zone de interes turistic și care prestează servicii specifice turiștilor.
Categoriile de clasificare a vilelor sunt: 5, 4, 3, 2, 1 stele;

bungalou – structură de primire turistică cu capacitate redusă, destinată cazării turiștilor, realizată, de regulă, din lemn sau din alte materiale ușoare, adecvate condițiilor climaterice din zona geografică respectivă.
Categoriile de clasificare a bungalourilor sunt: 3, 2, 1 stele;

pensiune turistică – structură de primire turistică, situată într-o localitate urbană, destinată cazării turiștilor, cu o capacitate intre 3 si 20 de camere, funcționând în locuințe private sau în clădiri independente, care asigură și pregătirea, și servirea mesei.
Categoriile de clasificare a pensiunilor turistice sunt: 4, 3, 2, 1 stele;

pensiune agroturistică – structură de primire turistică, situată într-o localitate rurală, destinată cazării turiștilor, cu o capacitate între 3 si 20 de camere, funcționând în locuințe private sau în clădiri independente, care asigură o parte din alimentația turiștilor cu produse din gospodăria proprie.
Categoriile de clasificare a pensiunilor agroturistice sunt: 3, 2, 1 stele;

camping – structură de primire turistică sezonieră, destinată cazării turiștilor în căsuțe de lemn, corturi sau rulote, amenajate astfel încât să asigure parcarea mijloacelor de transport, pregătirea mâncării și prestarea serviciilor aferente.
Categoriile de clasificare a campingurilor sunt: 4, 3, 2, 1 stele;

sat de vacanță – ansamblu de clădiri, de regulă, vile sau bungalouri, amplasat într-un perimetru bine determinat, care asigură turiștilor servicii de cazare, de alimentație și o gamă largă de prestații turistice suplimentare (de agrement, sportive, culturale etc.).
Categoriile de clasificare a satelor de vacanță sunt: 3, 2 stele;

tabără turistică – ansamblu de clădiri, de regulă bungalouri, amplasat într-un perimetru bine delimitat, care asigură turiștilor servicii de cazare, de alimentație și o gamă restrînsă de prestații turistice suplimentare.

Categoriile de clasificare a taberelor turistice sunt: 3, 2, 1 stele;

tabără de vacanță – ansamblu de clădiri cu capacitați de până la 10 paturi într-o cameră, amplasat într-un perimetru bine determinat, care asigură copiilor și adolescenților, cu vârsta între 7-16 ani, servicii de cazare, de alimentație și o gamă largă de prestații suplimentare specifice.
Categoriile de clasificare a taberelor de vacanță sunt: 2, 1 stele;

apartament sau cameră de închiriat în locuințe familiale – structură de primire turistică, destinată cazării turiștilor, constând dintr-un număr limitat de spații din locuințe private, care asigură și posibilitatea de pregătire a hranei în comun cu locatarul.
Categoriile de clasificare a apartamentelor sau a camerelor de închiriat în locuințe familiale sunt: 3, 2, 1 stele;

botel – structură de primire turistică, utilizată pentru cazarea turiștilor pe vase plutitoare (nave maritime/fluviale) bine amenajate în scopul călătoriei sau ca hotel plutitor, ancorat în porturi sau în locuri special amenajate.
Categoriile de clasificare a botelurilor sunt: 5, 4, 3, 2, 1 stele.

În anumite perioade, agenții economici pot utiliza și alte tipuri de spații cum ar fi: cămine studențești, internate, case de odihnă ale unor asociații nonprofit, destinate cazării membrilor acestora, chilii din cadrul mănăstirilor etc., cu condiția ca să dispună de autorizație sanitară de funcționare. Aceste spații nu se clasifică, iar tarifarea se face prin corelare cu spații de cazare de confort similar din unitățile clasificate.

3.3. Studiul politicii de preț la nivel național

Se știe că tarifele sunt proprii serviciilor. Un produs hotelier este o combinație de produse și servicii, căreia, uzual, i se asociază un preț forfetar (global). Astfel de produse sunt pensiunea completă și demi-pensiunea, ultima, pe lângă cazare și mic dejun, incluzând una dintre mesele principale (tabelul 4.1.). În cazul formulei „bed & breakfast" (B&B, cazare cu mic dejun), ca și al serviciului de cazare, contravaloarea este desemnată prin tarif.

Tabelul 3.5

Terminologia aranjamentelor hoteliere

Sursa: Adaptare după S. BAKER, P. BRADLEY, J. HUYTON, Principles of Hotel Front Office Operations, Cassell, London, 1994, p. 35.

Teoria marketingului identifică trei, uneori chiar o a patra orientare strategică pentru stabilirea nivelului de preț:

– orientarea după costuri;

– orientarea după concurență;

– orientarea după cerere;

– orientarea după diferitele reglementări guvernamentale și legislative,

De regulă, pe piețele bunurilor și serviciilor de consum, scăderea prețurilor și tarifelor garantează creșterea vânzărilor, potrivit unui coeficient de elasticitate subunitar sau supraunitar. Industria hotelieră răstoarnă o viziune simplistă a acestei reguli. Reducerea accentuată a tarifelor de cazare, chiar la un hotel de categorie modestă, mai degrabă generează suspiciune din partea clienților. Dacă un mare hotel celebru și-ar reduce tarifele la jumătate, hotelul ar fi în pericolul să rămână gol: clienții obișnuiți ai hotelului s-ar reorienta către un alt hotel… costisitor, iar ceilalți clienți potențiali ar fi în continuare inhibați de luxul și celebritatea hotelului, căruia nici măcar nu-i vor trece pragul. Ei se vor adresa tot hotelurilor pe care le percep conform statutului și bugetului lor.

Diferențierea tarifelor pe tipuri de camere, regimuri de ocupare a camerelor duble (ocupate de una sau două persoane), categorii de clientelă (pe cont propriu sau prin agenții de voiaj, din care individuali și grupuri, cetățeni autohtoni și străini, perioade de timp (sezon – extrasezon, week-end) etc. generează un sistem de tarife.

La hotelurile din Chișinău care utilizează tarife pe categorii de clientelă, reducerea medie este de 20% de regulă numai pentru grupe de oameni și clienți fideli.

În funcție de politica adoptată, tarifele afișate (plătite de clienții sosiți pe cont propriu) pot fi diferențiate și după etaj, vedere, suprafață, mobilier etc. În primul rând este cazul hotelurilor vechi, ale căror camere prezintă suprafețe foarte diferențiate. Deși restrângerea numărului de tarife practicate înlesnește gestiunea camerelor, ea poate determina nemulțumiri din partea clienților, precum și atribuirea preferențială a camerelor după criterii exterioare.

De regulă, tarifele de cazare afișate reprezintă prețul închirierii unei camere pentru 24 de ore. Pentru o cameră dublă, tarifele pot fi diferențiate, după cum închirierea se face la una sau două persoane, dacă camera este utilizată de o singură persoană tariful constituie 80% din tariful camerei (fără micul dejun). În situația în care un client solicită cazarea înainte de ora 12 a zilei de intrare sau își prelungește șederea după ora 12 a zilei de plecare, pot fi aplicate tarife suplimentare reprezentând o cotă procentuală variabilă din tariful afișat (în funcție de numărul de ore petrecute în afara „zilei hoteliere” obișnuit considerate – de la 12 la 12).

Opțiunile strategice de stabilire a tarifelor sunt determinate de criterii și factori specifici. Pentru stabilirea propriu-zisă a nivelului tarifelor se utilizează metode formale și neformale.

Dintre criteriile și factorii care stau la baza strategiei de tarif în activitatea de cazare fac parte criteriile economice, factorii cererii și reglementările legale.

Categoria criteriilor economice include acoperirea costurilor, realizarea profitului și rentabilității, gradul de ocupare, cotele de reducere acordate diferitelor categorii de clientelă, regimul de ocupare a camerelor duble, nivelul anterior al tarifelor, situația economică generală, impactul fenomenului inflaționist asupra costurilor, evoluția cursului de schimb, condițiile de plata, etc. Deși, se recunoaște, cea care „dictează" prețurile este piața și nu costurile, pe termen mediu și lung necesitatea acoperirii costurilor este evidentă.

Factorii cererii cuprind aspecte legate de sensibilitatea clientului față de tarife. Diferențierea oameni de afaceri și vacanțieri se adeverește insuficientă. Pentru oamenii de afaceri, motivația voiajului și șederii la hotel este hotărâtoare: dacă au venit să încheie un contract de cumpărare, chiar un tarif sensibil ridicat va fi considerat rezonabil, prin simpla comparație cu suma totală a contractului pe care îl examinează dacă au venit să vândă și este vorba despre un produs de referință, scump, oamenii de afaceri nu-și vor pune in pericol imaginea lor și a produsului pe care îl reprezintă cazându-se la un hotel ieftin.

Sensibilitatea la tarife și rezistența față de creșterile acestora este determinată și de alți factori. Clienții se dovedesc mai sensibili atunci când achită serviciul în numerar sau prin cec și mai puțin sensibili dacă efectuează plata prin carte de credit sau prin virament bancar.

Strategiile adoptate pot fi de următoarele tipuri:

– strategia tarifelor forfetare, aplicabilă, îndeosebi, grupurilor de turiști;

– strategia tarifului ridicat, practicată de hotelurile de lux, fără concurență pe o anumită piață;

– strategia tarifului scăzut, de pătrundere pe piață (tarif de lansare);

– strategia tarifului diferențiat, după criterii temporale (sezon, zile din săptămână, sărbători).

Stabilirea de facto a nivelului tarifelor se face prin intermediul metodelor formale și neformale. Metodele neformale sunt mai des evoluate pe teritoriul Republicii Moldova, chiar în majoritatea cazurilor, au un pregnant caracter empiric și permit stabilirea tarifului afișat (tabelul 3.6.)

Tabelul 3.6

Tarifele în funcție de categoria hotelului și a serviciilor oferite

Sursa: Elaborarea autorului în baza anchetei efectuate asupra hotelurilor din municipiul Chișinău

În această categorie se încadrează:

stabilirea intuitivă a tarifului afișat, neprecedată de o analiză a pieței. O astfel de „metodă” nu poate asigura maximizarea profitului;

în funcție de tariful concurenței, mai exact, copierea tarifului concurenței. Hotelul în cauză trebuie să beneficieze de aceleași facilități ca hotelul concurent. Ipoteza de lucru este aceea că hotelul concurent, la rândul său, a știut să-și stabilească propriul tarif;

în funcție de hotelul – leader (cel mai bun hotel de pe piață, din localitate), scăzând puțin tariful și… atacând piața;

prin încercări repetate, aplicând diferite tarife și urmărind reacția clienților. Se ignoră concurența, ca și perioadele și segmentele de clientelă marginale, nereprezentative pentru activitatea de ansamblu a hotelului. De exemplu, încercările dintr-o perioadă de vârf de sezon nu pot conduce la o concluzie corectă pentru stabilirea tarifului hotelului; de obicei, tariful aferent perioadelor de vârf de sezon se obține prin aplicarea unei majorări asupra tarifului obișnuit al hotelului.

Tot prin încercări, un grad de ocupare prea ridicat poate fi redus prin creșterea tarifului. Un grad de ocupare foarte ridicat (95%, de exemplu) nu este de dorit, nu numai pentru că se soldează cu imposibilitatea de a oferi camere unor clienți în zilele cu ocupare maximă, ci și pentru că are drept consecință uzura prematură a echipamentelor (mochete, mobilier etc.), iar „aglomerația" din hotel afectează calitatea prestațiilor. Practic, o cifră de afaceri poate fi obținută aplicând un tarif moderat și înregistrând un grad de ocupare foarte ridicat sau cu un tarif mai înalt și un grad de ocupare normal. De obicei se utilizează 1-2 dintre metodele neformale.

Metodele formale se bazează pe criterii obiective: investiția în hotel, gradul de ocupare, costurile viitoare, așteptările cu privire la recuperarea investiției.

CAPITOLUL IV

DIRECȚII DE DEZVOLTARE ȘI PERFECȚIONARE A ACTIVITĂȚII DE CAZARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În prezent se constată o reducere a capacităților de cazare în general pe țară, și majoritatea hotelurilor înregistrând indici scăzuți de ocupare, pe când hotelurile moderne mici și cele care au fost reconstruite pentru a corespunde cerințelor contemporane înregistrează indici mai ridicați de ocupare. Cu toate acestea, majoritatea structurilor de cazare nu corespund criteriilor internaționale de calitate.

În principiu, în afara perimetrului mun. Chișinău, în toate localitățile din republică se observă o insuficiență a structurilor de cazare ce prestează servicii de calitate la prețuri libere. Numărul de apartamente private folosite în scopuri de cazare nu este cunoscut.

Deficiențele unităților hoteliere și a structurilor similare:

– Insuficiența de hoteluri în orașele republicii, cu excepția capitalei, sau nealinierea celor existente la standardele internaționale.

Structurile de cazare care percep tarife reduse (hoteluri de 1-2 stele) nu corespund standardelor internaționale.

Majoritatea structurilor de cazare nu corespund categoriilor de clasificare.

Renovarea hotelurilor decurge încet din cauza lipsei de investiții capitale și de surse financiare.

Nu există facilități de acces în structurile de cazare pentru persoane cu handicap, și aceasta nici nu reprezintă o cerință obligatorie pentru construcția de noi hoteluri.

În sectorul hotelier nu este respectat Regulamentul cu privire la brevetarea activității turistice.

Personalul hotelier, în majoritate, nu cunoaște limbile de circulație internațională.

Lipsesc condițiile de pregătire inițială, profesională, de perfecționare și recalificare pentru personalul hotelier.

Prezentarea datelor cu privire la rata de ocupare a unităților de cazare este incompletă și este efectuată doar anual.

În majoritatea hotelurilor materialul publicitar și activitatea de marketing sunt de o calitate neadecvată.

Direcții strategice pentru perfecționarea unităților hoteliere și a structurilor similare:

Efectuarea clasificării structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare și servire a mesei, conform legislației în vigoare, și supravegherea corespunderii acestor structuri criteriilor minime de clasificare.

Realizarea unui studiu geografic al necesităților de dezvoltare a structurilor de cazare, pe categorii, tipuri și localități.

Completarea legislației în vigoare (care reglementează procesul de proiectare a construcțiilor noi) cu prevederi ce ar acorda facilități pentru vizitatorii cu handicap.

Avizarea obligatorie de către Ministerul Culturii și Turismului a proiectelor privind construcțiile noi din sectorul de cazare, conform legislației în vigoare.

Brevetarea turistică obligatorie a personalului hotelier.

Colectarea informației lunare vizând capacitatea și ocuparea structurilor de cazare, încasările și numărul salariaților.

Elaborarea și difuzarea pe larg a unui ghid cu privire la structurile de cazare din Republica Moldova.

În Republica Moldova funcționează stațiuni balneoclimaterice și de odihnă care oferă prestații în cadrul turismului de sănătate și frumusețe. Ele sunt amplasate în locuri atractive pitorești, oferind diferite servicii de tratament. În aceste stațiuni se odihnește populația autohtonă și un număr neînsemnat de clienți permanenți din străinătate.

Particularitățile climaterice favorabile ale Republicii Moldova permit aplicarea în stațiunile balneoclimaterice a diferitelor metode de tratament: helioterapia, aeroterapia, talasoterapia, terencuroterapia, ampeloterapia, peloidoterapia, balneoterapia etc.

Izvoarele cu ape minerale din Republica Moldova (peste 47), dispunând de înalte calități curative, reprezintă un factor determinant de dezvoltare a turismului balnear.

Deficiențele structurilor de întremare și alte structuri de odihnă și recreere:

Nu există o coordonare și reglementare la nivel de stat a activității instituțiilor balneoclimaterice.

Spațiile de cazare nu sunt, în majoritatea lor, amenajate în stil modern și nu corespund exigențelor pentru turismul internațional.

Utilajul medical și mobilierul sunt învechite.

Personalul nu posedă limbi de circulație internațională.

Starea tehnică a clădirilor și infrastructura aferentă sunt deplorabile.

Nu există ofertă pentru agrement adițional ( bazine de înot, terenuri de tenis și alte servicii suplimentare).

Lipsesc posibilitățile pentru o alimentație diversificată conform exigențelor turiștilor.

Nu există materiale promoționale de calitate editate în limbi de circulație internațională.

Direcții strategice pentru perfecționarea structurilor de întremare și alte structuri de odihnă și recreere:

Elaborarea unui program guvernamental privind dezvoltarea turismului balnear.

Efectuarea acreditării stațiunilor balneoclimaterice, a bazelor de odihnă și recreere, clasificării structurile de primire turistică din cadrul acestor stațiuni.

Efectuarea analizei resurselor de ape minerale din Republica Moldova și a calității acestora din punct de vedere balneoclimateric și elaborarea proiectelor investiționale spre a fi promovate pe piața internațională.

Asigurarea implementării unui program de training pentru managerii stațiunilor și unităților relevante în vederea unui management și marketing turistic eficient.

Implementarea unui program de marketing în general pe republică și în particular pentru stațiuni.

Includerea în sistemul de cercetări statistice în domeniul turismului, rapoarte statistice ale stațiunilor balneoclimaterice și stațiunilor de odihnă și recreere.

Amenajarea zonelor de odihnă și recreere în conformitate cu standardele internaționale.

Investițiile din sectorul hotelier

Investițiile înregistrate în industria hotelieră sunt în continuă creștere, iar Biroul Național de Statistică arată că în anii 1995-2003 suma alocată în hoteluri și restaurante a crescut 256 ori, de la o cifră infimă de 300 mii lei, în anul 1995, până la 76,8 milioane lei în 2003, iar cota lor în totalul investițiilor în capital fix s-a majorat de la 0,3 la sută la 2,1 la sută. Aceste investiții sunt făcute atât de străini cât și de oamenii de afaceri din Republica Moldova.

Estimările specialiștilor în acest domeniu, pentru anul 2004 au înregistrat circa 100 milioane de lei, aici fiind incluse și proprietățile la care lucrările se vor derula pe parcursul următorilor 2-3 ani. În paralel cu valoarea investițiilor, în anul 2005 a crescut și capacitatea de cazare turistică, la nivel național, iar această evoluție va continua și în următorii 5 ani, în primul rând în capitală.

În februarie 2005, statul a încheiat un contract cu Compania „Marriott International Incorporated”, care, pe lângă faptul că va deschide un complex hotelier de lux cu marca „Marriott”, va repara și va restaura edificiul Muzeului Național de Arte Plastice de pe bulevardul Ștefan cel Mare, 115. Ideea inaugurării unui complex hotelier de lux la Chișinău este susținută și de agenții economici care deja activează pe piața hotelieră a Moldovei.

Investițiile pe care compania „Marriott” intenționeză să le facă și termenul de dare în exploatare a complexului încă nu au fost făcute publice. Însă, cert este faptul că hotelul „Merriott” de cinci stele va fi primul de acest gen în Republica Moldova, iar acesta este încă un pas în afirmarea țării noastre pe plan internațional, drept un stat a cărui economie nu stă pe loc.

Concluzii și Recomandări

Fiind o temă actuală, pe plan turistic al Republicii Moldova, activitatea de cazare turistică este un element important ce duce la creșterea economiei naționale atât direct cât și indirect.

Serviciile de cazare, prin volumul și calitatea lor, influențează nu numai dezvoltarea de ansamblu a turismului, ci și eficiența acestui domeniu. Prin interesul exercitat, serviciile structurilor de cazare creează cadrul unei mai bune valorificări a potențialului turistic, a disponibilităților de forță de muncă, a dotărilor specifice, consolidând șansa unei exploatări superioare. Totodată, complexitatea serviciilor de cazare, diversitatea lor trebuie să reprezinte un factor de prestigiu, de atractivitate a produsului turistic și indirect de creștere a eficienței comercializării lui.

Volumul, structura și calitatea serviciilor de cazare depind, în primul rând, de existența unei baze tehnico-materiale adecvate: hoteluri propriu-zise, moteluri, hanuri, case de odihnă, cabane, popasuri turistice etc. Ele trebuie să dețină dotările corespunzătoare care să ofere turiștilor condiții optime și care să îndeplinească, după caz, și alte funcții. În al doilea rând, toți parametrii cantitativ-calitativi ai serviciilor sunt influențați de încadrarea cu personal a capacităților de cazare, de nivelul de calificare a lucrătorilor, de calitatea managementului hotelier. În acest context, insuficiența spațiilor de cazare și echiparea lor necorespunzătoare, necorespondența între nivelul confortului oferit și așteptările turiștilor, ca și insuficiența personalului sau slaba sa pregătire influențează negativ calitatea prestației turistice și, prin efectul propagat al acesteia, dimensiunile circulației turistice și posibilitățile de valorificare a ofertei turistice.

În lucrarea dată, scopul primar a fost punerea în evidență a importanței structurilor de cazare de care dispune Republica Moldova și care în urma unei dezvoltări și promovări consecvente, ar putea atinge standardele internaționale de clasificare și de asemenea deveni instrument de bază în crearea unei imagini pozitive a țării noastre pe plan internațional. Deoarece relația de interdependență dintre activitatea turistică și industria hotelieră este complexă și profundă. Pe de o parte, dezvoltarea turismului este determinată cauzal de existența spațiilor de cazare, de gradul lor de echipare, de varietatea și calitatea prestațiilor oferite, iar pe de altă parte, industria hotelieră se dezvoltă cantitativ-calitativ ca urmare a circulației turistice.

Analizând, din punct de vedere economic, consecințele ce ar putea fi aduse printr-o valorificare, dezvoltare și promovare corectă a activității de cazare din Republica Moldova, am putea constata că aceasta ar avea implicații directe și asupra creșterii nu doar a imaginii țării, ci și asupra numărului de turiști cât și a încasărilor în turism.

Republica Moldova dispune de un potențial turistic valoros reprezentat prin peisaje naturale pitorești, monumente de o mare valoare arheologică, paleontologică, geologică, istorică. Iată de ce este atât de necesar dezvoltarea unei infrastructuri corespunzătoare și anume serviciilor de bază (cazare, transport, alimentație, agrement) este atât de importantă pentru atragerea turiștilor autohtoni și străini.

Deci, am ajuns la concluzia că pentru a dezvolta activitatea de cazare în Republica Moldova,este necesar de urmat planul de acțiuni care a fost elaborat în capitolul patru al respectivei lucrări, respectând și principalele direcții de dezvoltare, enumerate în același capitol.

În Republica Moldova o importanță deosebită este necesar să se acorde atenție atât unei baze tehnico-materiale de cazare adecvate cât și îmbunătățirii structurii capacităților de cazare existente, în conformitate cu mutațiile survenite în cererea turistică și tendințele înregistrate pe plan național și internațional, de adaptare a ofertei la această cerere, în scopul creșterii nivelului de competitivitate a turismului moldovenesc, de asemenea promovarea și schimbarea imaginii Republicii Moldova la nivel mondial, ca destinație turistică unică.

În prezent se constată o reducere a capacităților de cazare în general pe țară, și majoritatea hotelurilor înregistrând indici scăzuți de ocupare, pe când hotelurile moderne mici și cele care au fost reconstruite pentru a corespunde cerințelor contemporane înregistrează indici mai ridicați de ocupare. Cu toate acestea, majoritatea structurilor de cazare nu corespund criteriilor internaționale de calitate.

BIBLIOGRAFIE

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 643 din 27 mai 2003, cu privire la criteriile de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare din Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 6 iunie 2003, Nr. 99-103 (1192-1196)

Anuarul Statistic al Republicii Moldova, Ediția Statistica, Chișinău 2005, 745 pag.

Bețișor Ala, Profit, Businessul hotelier în Moldova, V an. 2001, nr. 11 pag.35

Cosmescu Ioan, Turismul: Fenomen complex contemporan, Editura Economică, București 1998, 324 pag.

Cristureanu Cristina, Economia și politica turismului internațional, Casa editorială pentru turism și cultură ABEONA, București 1992, 246 pag.

Donoaică St., Aspecte din activitate de turism, Editura Litera , București 1989, 217 pag.

Erdeli George, Potențialul turistic al României, Editura Universității București, București 1996,

Evaluarea întreprinderii hoteliere. Oferta hotelieră mondială, Editura Uranus, București 2003, 194 pag.

Florea Serafim, Potențialul turistic al Republicii Moldova, Editura Labirint, Chișinău 2005, 376 pag.

Istrate I., Bran F., Roșu A., Economia turismului și a mediului înconjurător, Editura Economică, București 1996, 246 pag.

Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, București 2003

Lupu Nicolae, Hotel – economie și management, Ediția a III-a, Editura All Beck, București 2002, 232 pag.

Lupu Nicolae, Cartea dezvoltărilor de publicitate hotelieră, Centrul editorial-poligrafic A.S.E., București 1998

Lupu Nicolae, Tribuna economică, Economia de scară în activitatea hotelieră,V an.1998, nr.18. pag. 25

Minciu R., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Universitatea Independentă Dimitrie Cantemir, București 1993, 283 pag.

Sajin Ala, Economica, Activitatea hotelieră din Republica Moldova în pagini web, V an. 2002, nr.5 pag. 89-92

Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Editura Expert, București 2001,

Stănciulescu Gabriela, Stan Sorin, Milcu Mircea, Tehnica operațiunilor de turism, Editura ALL, București 1995, 325 pag.

Stănciulescu Gabriela, Managementul operațiunilor de turism, Ediția a II-a, Editura All Beck, București 2003, 325 pag.

Stănciulescu Gabriela, Lupu Nicolae, Țigu Gabriela, Dicționar poliglot explicativ de termeni în turism, Editura All Educational, București 2002

Stoina Cristian, Spânu Mădălina, Turism și marketing turistic, Editura Fundației România de Mâine, București 2003, 250 pag.

Super oferta – revista oamenilor activi, noiembrie-decembrie 2005, nr. 4-5, pag.8-11

Turcov Elene, Direcții de dezvoltare și promovare a turismului în Republica Moldova, Editura A.S.E.M., Chișinău 2002, 143 pag.

http://www.world-tourism.org/statistics/index.htm

http://www.ournet.md/Business_and_Economy/Travel_and_Lodging/

http://www.turism.md/rom/tiqc/

http://www.allmoldova.com

http://www.statistica.md/dates.php

BIBLIOGRAFIE

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 643 din 27 mai 2003, cu privire la criteriile de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare din Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 6 iunie 2003, Nr. 99-103 (1192-1196)

Anuarul Statistic al Republicii Moldova, Ediția Statistica, Chișinău 2005, 745 pag.

Bețișor Ala, Profit, Businessul hotelier în Moldova, V an. 2001, nr. 11 pag.35

Cosmescu Ioan, Turismul: Fenomen complex contemporan, Editura Economică, București 1998, 324 pag.

Cristureanu Cristina, Economia și politica turismului internațional, Casa editorială pentru turism și cultură ABEONA, București 1992, 246 pag.

Donoaică St., Aspecte din activitate de turism, Editura Litera , București 1989, 217 pag.

Erdeli George, Potențialul turistic al României, Editura Universității București, București 1996,

Evaluarea întreprinderii hoteliere. Oferta hotelieră mondială, Editura Uranus, București 2003, 194 pag.

Florea Serafim, Potențialul turistic al Republicii Moldova, Editura Labirint, Chișinău 2005, 376 pag.

Istrate I., Bran F., Roșu A., Economia turismului și a mediului înconjurător, Editura Economică, București 1996, 246 pag.

Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, București 2003

Lupu Nicolae, Hotel – economie și management, Ediția a III-a, Editura All Beck, București 2002, 232 pag.

Lupu Nicolae, Cartea dezvoltărilor de publicitate hotelieră, Centrul editorial-poligrafic A.S.E., București 1998

Lupu Nicolae, Tribuna economică, Economia de scară în activitatea hotelieră,V an.1998, nr.18. pag. 25

Minciu R., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Universitatea Independentă Dimitrie Cantemir, București 1993, 283 pag.

Sajin Ala, Economica, Activitatea hotelieră din Republica Moldova în pagini web, V an. 2002, nr.5 pag. 89-92

Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Editura Expert, București 2001,

Stănciulescu Gabriela, Stan Sorin, Milcu Mircea, Tehnica operațiunilor de turism, Editura ALL, București 1995, 325 pag.

Stănciulescu Gabriela, Managementul operațiunilor de turism, Ediția a II-a, Editura All Beck, București 2003, 325 pag.

Stănciulescu Gabriela, Lupu Nicolae, Țigu Gabriela, Dicționar poliglot explicativ de termeni în turism, Editura All Educational, București 2002

Stoina Cristian, Spânu Mădălina, Turism și marketing turistic, Editura Fundației România de Mâine, București 2003, 250 pag.

Super oferta – revista oamenilor activi, noiembrie-decembrie 2005, nr. 4-5, pag.8-11

Turcov Elene, Direcții de dezvoltare și promovare a turismului în Republica Moldova, Editura A.S.E.M., Chișinău 2002, 143 pag.

http://www.world-tourism.org/statistics/index.htm

http://www.ournet.md/Business_and_Economy/Travel_and_Lodging/

http://www.turism.md/rom/tiqc/

http://www.allmoldova.com

http://www.statistica.md/dates.php