Analiza Portofoliului DE Active Bancare
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. : Abordare conceptuală: gestiune sau management bancar
Gestiune sau management bancar……………………………………1
Provocările managementului în domeniul creditării în contextul acordurilor Basel……………………………………………………2
Capitolul II. : Sistemul bancar românesc…………………………………………..3
Capitolul III. : Activele bancare………………………………………….6
Capitolul IV. : Bilanțul agregat al băncilor comerciale
4.1. Analiza evoluției activului agregat al instituțiilor de credit ……………11
4.2 Dinamica componentelor portofoliului agregat de active………………..12
4.2.1. Creditul neguvernamental………………………………………13
4.2.2 Intermedierea financiară………………………………………….16
4.2.3. Creditul guvernamental net……………………………………..17
4.2.4.Poziția „Alte active nete”…………………………………………18
4.3. Performanța bancară………………………………………………………19
Capitolul V: Analiza portofoliului de active Raiffeisen Bank
5.1. Scurtă prezentare………………………………………..………21
5.2. Analiza evoluției activelor………………………………………22
5.3. Indicatori de performanță……………………………………….30
Concluzii: evaluarea băncii Raiffeisen pe baza sistemului de avertizare timpurie CAAMPL…………………………………….…38
Pagini 45
=== ANALIZA PORTOFOLIULUI DE ACTIVE BANCARE ===
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. : Abordare conceptuală: gestiune sau management bancar
Gestiune sau management bancar……………………………………1
Provocările managementului în domeniul creditării în contextul acordurilor Basel……………………………………………………2
Capitolul II. : Sistemul bancar românesc…………………………………………..3
Capitolul III. : Activele bancare………………………………………….6
Capitolul IV. : Bilanțul agregat al băncilor comerciale
4.1. Analiza evoluției activului agregat al instituțiilor de credit ……………11
4.2 Dinamica componentelor portofoliului agregat de active………………..12
4.2.1. Creditul neguvernamental………………………………………13
4.2.2 Intermedierea financiară………………………………………….16
4.2.3. Creditul guvernamental net……………………………………..17
4.2.4.Poziția „Alte active nete”…………………………………………18
4.3. Performanța bancară………………………………………………………19
Capitolul V: Analiza portofoliului de active Raiffeisen Bank
5.1. Scurtă prezentare………………………………………..………21
5.2. Analiza evoluției activelor………………………………………22
5.3. Indicatori de performanță……………………………………….30
Concluzii: evaluarea băncii Raiffeisen pe baza sistemului de avertizare timpurie CAAMPL…………………………………….…38
INTRODUCERE
Numeroasele prefaceri care au avut loc în România în cadrul sistemului bancar: transformarea fostelor bănci de stat specializate în bănci universale, înființarea unor noi entități bancare, privatizarea băncilor rămase sub egida statului au avut ca rezultat un sistem bancar cu un capital predominant privat. Acestei dezvoltări permanente i-a corespuns și o legislație bancară în continuă schimbare și adaptare la legislația internațională și, în special, la cea existentă în Uniunea Europeană, Băncii Naționale revenindu-i un rol activ în acest domeniu. Progresele înregistrate pe linia macrostabilizării, coroborate cu eforturile băncilor de consolidare a poziției lor pe piața internă, au contribuit la întărirea stabilității și solidității sistemului bancar. Majoritatea teoreticienilor în management găsesc începuturile managementului la Frederic Taylor și la Henry Fayol, alții consideră ca au existat și înaintea acestora specialiști și practicieni care au pus în evidența elemente manageriale(R.Owen, Ch. Bobbage, etc). Sunt cercetători care împing istoria perceptelor manageriale până în Antichitate. Însă un lucru este sigur, indiferent de momentul în care acesta a fost tratat ca un concept, condiția esențială și de perspectivă a managementului, valabilă și pentru sistemul bancar, este sugestiv definită prin ceea ce P.Drucker numește noile „postulate ale managementului”, și anume: managementul este general, afirmându-se în toate domeniile de activitate.
Managementul unei instituții bancare îl definim ca reprezentând procesul de conducere și administrare a acesteia, pentru utilizarea resurselor de care dispune în scopul maximizării obiectivelor organizaționale și depășirii limitărilor provenite din mediul extern. Managementul activelor bancare constă, pentru o bancă, în determinarea unei situații ideale exprimate prin dimensiune și structură, precum și în luarea deciziilor ce-i permit să atingă această situație ideală. Eficientizarea managementului activelor bancare presupune supravegherea și gestiunea plasamentelor băncii care dețin ponderea majoritară în activul băncii și sunt foarte diversificate, ce trebuie orientate în direcția asigurării unui grad sporit de siguranță – risc minim, astfel încât acest risc, corelat cu profitul prognozat, să rezolve problema lichidității băncii. Managementul corelat al operațiunilor active și pasive implică o valorificare superioară a resurselor mobilizate de bancă prin angajarea unor operații active aducătoare de maxim de profit, succesul managementului bancar fiind, deci, legat de corelarea maturității activelor, nivelul dobânzii constituind un important criteriu de corelare a operațiunilor pasive cu cele active.
ABORDARE CONCEPTUALĂ: gestiune sau management bancar
Gestiunea bancară este un concept complex, cu multiple rezonanțe funcționale și ample semnificații ce poate fi enunțat fie ca reprezentare intelectuală a unei noțiuni, fie prin definirea caracterelor specifice. Noțiunea de „gestiune bancară” presupune atribuțiile de administrare, organizare, dirijare și control în vederea optimizării evoluției portofoliului, proces în care este obligatorie resposabilitatea echipei de conducere. În literatura de specialitate și în practica unităților bancare, termenul are două ipostaze: gestiunea riscurilor și gestiunea globală a bilanțului („asset and liability management”). Gestiunea implică, în exercitarea ei, posibilitatea de a acționa pe mai multe laturi ce pot fi identificate și considerate ca atare. Laturile sunt multilateral corelate și angrenate, astfel că: „gestiunea trebuie înțeleasă în ansamblul corelat al laturilor sale, mai pregnante sau mai puțin relevante, și se afirmă astfel ca un concept propriu, indepedent, care trebuie promovat in această substanță specifică ” P.Drucker numește noile „postulate ale managementului”, și anume: managementul este general, afirmându-se în toate domeniile de activitate; dezvoltarea spiritului de inovare constituie trăsătura esențială a managementului modern; managementul este orientat spre sporirea continuă a productivității muncii intelectuale și fizice; managementul se grupează pe tradiții culturale, sociale și politice ale fiecărei țări; managementul constituie principalul factor de sporire a eficienței activității desfășurate; ca o consecință logică a postulatului precedent, managementul constituie principalul animator al dezvoltării economice.
Prin termenul englezesc de „management” se întelege câmpul în care se întrepătrund administrarea, politicile și oamenii care iau decizii și exercită controlul necesar pentru a implementa obiectivele optime pentru dezvoltarea afacerii în scopul de a asigura stabilitate și creștere”. Termenul de „management” accentuează sensul de acțiune, mai mult decât cel de responsabilitate.
Managementul unei societăți bancare îl definim ca reprezentând procesul de conducere și administrare a acesteia, pentru utilizarea resurselor de care dispune în scopul maximizării obiectivelor organizaționale și depășirii limitărilor provenite din mediul extern. Managementul activelor și pasivelor bancare constă, pentru o bancă, în determinarea unei situații ideale exprimate prin dimensiune și structură, precum și în luarea deciziilor ce-i permit să atingă această situație ideală.
Managementul activelor si pasivelor bancare Băncile au deținut întotdeauna o vedere de ansamblu asupra activelor și pasivelor, însă în istoria lor s-a manifestat cu precădere managementul activelor. Aceasta susține faptul că felul și cantitățile depozitelor, precum și volumul celorlalte fonduri împrumutate, posibil de a fi atrase de catre bănci, erau în mare parte determinate de către clienții lor. În această accepțiune, sfera cheie de decizie pentru managementul bancar nu se bazează pe împrumuturi sau depozite, ci pe active. Controlul bancar se exercită numai asupra alocării fondurilor aferente, hotărând cine să primească cantitatea de împrumuturi disponibile si care sa fie condițiile pentru a le acorda. Într-adevăr, exista o anumită logica a managementului. Acest tip de management avea însă o anumită logică întrucât înaintea deregularizării industriei, tipurile de depozite și ratele de dobândă erau reglementate. Anii 1960 și 1970 anunță schimbări dramatice în managementul activelor și pasivelor bancare. Confruntate cu o creștere majoră a ratei dobânzii și o competiție acerbă pentru fondurile atrase, băncile au început să acorde mai multă atenție obținerii unor noi surse de fonduri și să monitorizeze mixul și costul depozitelor sale. Această nouă strategie a fost numită managementul pasivelor și urmărea același control al activelor pe care îl exercitaseră cu mult timp în urmă asupra activelor. În acest caz, pârghia de control era prețul, rata de dobândă sau orice altă condiție impusă de bancă pentru a-și atinge obiectivele.
În prezent, managerii bancari au învățat să privească propriile portofolii de active și pasive bancare ca pe un tot unitar, ținând cont de contribuția fiecăruia în atingerea principalelor sale scopuri: profitabilitate adecvată și un risc acceptabil. Luarea deciziilor în acest mod sintetizator și armonios asigură controlul asupra senzitivității băncii la schimbările ratetelor dobânzii de pe piață, în vederea minimizării pierderilor de profit net sau dividende. De obicei, principalele obiective ale managementului activelor și pasivelor bancare sunt: a. maximizarea sau măcar stabilizarea coeficientului sau spread-ului între dobânzile veniturilor și cheltuielilor, b. maximizarea, sau cel puțin protejarea valoarea (prețul acțiunii) băncii, la un nivel acceptabil al riscului.
Provocările managementului în domeniul creditării în contextul acordurilor Basel Principiul care stă la baza Basel I (1998) este adoptarea unei reglementări care să asigure același management al riscului pentru toate categoriile de instituții de credit, un cadru de reglementare ce are ca puncte slabe lipsa senzitivității fată de profilul de risc al fiecărei instituții in parte, cât si eficiența scăzută impusa de regulile duale ale managementului riscului pentru BNR față de celelalte entități. Basel II (2001) se adaptează particularităților fiecărei instituții (volumului de activitate si calității portofoliului de plasamente), fapt ce asigură senzitivitatea față de profilul de risc, volumul și gradul de sofisticare al activității. În plus apar drepturi și răspunderi sporite pentru instituții de credit; obiectivele interne (de management al riscului și de luare a deciziilor de afaceri) ale instituțiilor de credit converg cu cele urmărite de autoritățile de supraveghere. Metodologia aplicată de Basel II in privința adecvării capitalului pentru riscul de credit are următoarele influențe compensatorii: a.diversificarea claselor de expuneri, b.diversificarea ponderilor de risc, c.luarea în considerare a rating-urilor furnizate de instituțiile externe de evaluare a creditului,
d.diversificarea categoriilor de tehnici de diminuare a riscului de credit eligibile, e.eventuala reducere a nivelului fondurilor proprii, contrabalansată de reducerea cerinței de capital (8%).
II. SISTEMUL BANCAR ROMANESC
Activitatea bancară în România nu se situează la exigențele și standardele industriei bancare europene, piața bancară românească înregistrând un număr necorespunzator de operatori. Pentru a analiza concentrarea bancară specifică sistemului românesc trebuie să luăm în considerare structura de proprietate a acestuia. În esență, structura proprietății în cazul sistemului bancar este un indicator de calitate, reflectând gradul de intensitate al reformei și restructurării bancare, fiind în directă proporționalitate cu structura proprietății în economie. Rolul preponderent al capitalului privat a devenit o axiomă a evoluției economiilor moderne. Și în cazul țării noastre, sectorul privat a ajuns să producă circa 2/3 din PIB. Prin urmare, la sfârșitul anului 2007 sistemul instituțiilor de credit era constituit dintr-un număr de 41 de instituții de credit (comparativ cu 38 existente la finele anului 2006), din care: 2 instituții de credit cu capital de stat, 3 cu capital privat autohton, 26 cu capital privat majoritar străin și 10 sucursale ale unor bănci străine (7 în 2006).
Tabel nr 2.1 Componența sistemului bancar în funcție de structura de proprietate
Sursa: BNR, Caiet de studii numărul 12
În ultimii ani au existat schimbări în structura sistemului bancar ce au constau fie în privatizări, fuziuni, achiziționări, fie în deschideri de noi sucursale ale băncilor străine. Procesul de privatizare al Băncii Comerciale Române a fost finalizat, statul român primind aproximativ 2,2 miliarde EUR din vânzarea băncii către Erste Bank. În același timp, Guvernul a renunțat la vânzarea Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC) în condițiile în care oferta primită de la Banca Națională a Greciei în ultima fază a procesului de privatizare a fost sub așteptările sale. In 2007, Ministerul Economiei si Finantelor a elaborat un document potrivit caruia CEC va ramane in proprietatea statului cel putin inca patru ani, o decizie privind reluarea procesului de privatizare si metoda de vanzare a actiunilor urmand sa fie luata dupa 2011, cu doi ani peste termenul avansat de Guvern si conducerea bancii. În prima jumătate a anului 2006, principalele evenimente consemnate de sistemul bancar au fost: preluarea a 56,2 la sută din capitalul social al Băncii Daewoo de către Banca C.R. Firenze România (Italia), noua instituție de credit având denumirea Blom Bank Egypt; retragerea autorizației de funcționare a băncii Nova Bank; finalizarea în luna august a procesului de preluare a Eurom Bank S.A. de către Bank Leumi România; preluarea în aceeași lună a 56,96 la sută din capitalul Mindbank de către Banca Agricolă a Greciei2 și fuziunea între HVB Bank România și Banca Comercială Ion Țiriac, noua entitate (funcțională de la 1 septembrie) purtând numele de Banca Comercială HVB Țiriac S.A.; preluarea în luna octombrie a 55,4 la sută din acțiunile Băncii Romexterra de către MKB Bank, membră a grupului financiar german Bayerische Landesbank; acordarea la sfârșitul lunii decembrie a licenței de funcționare instituției de credit Bank of Cyprus pentru sucursala sa din România. În a doua jumătate a lui 2006 a fost finalizată fuziunea dintre HVB Bank România și Banca Țiriac (noua bancă rezultatå din fuziune – HVB Țiriac Bank va fuziona în 2007 cu UniCredit România). În anul 2007 au loc, de asemenea, fuziuni (preluarea prin absorbție de către UniCredit România a Băncii HVB Țiriac S.A., noua entitate desfășurându-și activitatea sub denumirea UniCredit Țiriac Bank S.A.; încetarea activității Băncii Blom Bank Egypt și transferul acesteia către Blom Bank France S.A. Paris, România); apariția unor noi entități bancare (înființarea Băncii Millennium S.A.), și deschiderea în România a trei sucursale ale unor bănci străine. Pe fondul acestor modificări, se poate aprecia că în prezent sistemul bancar românesc s-a apropiat într-o proporție importantă de o privatizare integrală. Capitalul social la nivelul sistemului bancar a însumat aproximativ 11 miliarde lei la sfârșitul anului 2007, cu 16,6 procente (9,4% în termeni reali) mai mare față de sfârșitul anului 2006, iar fața de anul 2005 cu 48,64%. Ponderea capitalului public în totalul capitalului sistemului bancar este în scădere în favoarea capitalului privat, care a ajuns la 87,2 la sută din total (comparativ cu 85,1 la sută în decembrie 2006).
Tabel nr. 2.2 Componența sistemului bancar în funcție de marimea capitalului social
Sursa: Buletin lunar BNR 2006-2007
Din punct de vedere al țării de origine a capitalului investit în băncile persoane juridice române și sucursalele băncilor străine care funcționează pe piața bancară românească, primele trei locuri au fost ocupate de Austria (cu 23,9 la sută în capitalul agregat pe sistem), Grecia (cu 16,4 la sută) și Olanda (cu 7,4 la sută).
Gradul de concentare bancară este indicator al dezvoltării unui sistem bancar și exprimă ponderea activului agregat net al primelor trei bănci în total activ la nivelul întregului sistem bancar. În literatura de specialitate, se consideră că un sistem bancar dezvoltat este caracterizat de o dispersie largă a activelor bancare. Bancherii consideră dominanța de piață un risc pentru dezvoltarea activității bancare, băncile mari fiind cele care stabilesc strategia și politica de prețuri în acest domeniu. Gradul de concentrare bancară a crescut spectaculos până în anul 2004, totuși, în anii care au urmat, datorită presiunii continue a concurenței din sistem, nivelul concentrării bancare a înregistrat o reducere ușoară, fluctuând in jurul valorii de 50%. Aceste schimbări survenite în structura sistemului bancar au consolidat poziția capitalului străin prezent, peste 30 de țări fiind reprezentate în structura acționariatului băncilor care operează pe teritoriul României.
Tabelul nr. 2.3. Evoluția gradului de concentrare bancară în sectorul bancar românesc
Sursa: rapoarte anuale BNR
Deși competiția la nivelul sistemului bancar este în creștere permanentă, anul 2007 s-a remarcat prin menținerea gradului înalt de concentrare a sistemului bancar. Primele 5 bănci din România în funcție de mărimea activelor (BCR, BRD-Groupe Société Générale, Raiffeisen Bank, HVB Țiriac, Banca Transilvania) dețineau 60,3 la sută din activele bilanțiere agregate, 63,5 la sută din totalul creditelor acordate, 58,4 la sută din depozitele atrase, 34,9 la sută din titlurile de stat și 53,3 la sută din capitalurile proprii ale băncilor comerciale românești. Aceste schimbări survenite în structura sistemului bancar au consolidat poziția capitalului străin prezent, peste 30 de țări fiind reprezentate în structura acționariatului băncilor care operează pe teritoriul României.
III. ACTIVELE BANCARE
Operațiunile active ale băncilor comerciale sunt operațiunile prin care băncile își angajează resursele în vederea îndeplinirii funcționalităților statutare și a obținerii de profit . Operațiunile active reprezintă pentru băncile comerciale operațiunile de utilizare a resurselor mobilizate de către instituțiile bancare sub forma atragerii de depozite, a contractării de împrumuturi sau din alte surse în vederea îndeplinirii funcțiilor specifice. Activele unei bănci comerciale reflectă modul în care au fost plasate resursele și cuprind, în principal, următoarele categorii, în ordinea descrescătoare a gradului de lichiditate:disponibilul aflat în casierie: numerarul; conturile curente și depozitele plasate la alte bănci comerciale; conturile curente deschise la banca centrală; titlurile de trezorerie și alte titluri deținute de către bancă; creditele de diverse categorii; creanțele din leasing; titlurile de participație; imobilizările corporale; fondul de comerț; imobilizările necorporale; alte categorii de active.
Disponibilul aflat în casieria băncii În vederea efectuării operațiunilor de încasări și plăți, băncile trebuie să păstreze o anumită cantitate de numerar în casierie. Numerarul aflat în casierie nu aduce băncii nici un venit, însă asigură acesteia capacitatea de a-și onora plățile față de clienți. Interesul băncilor este ca fondurile sub forma numerarului din casierie să fie cât mai mici, atât cât este necesar, surplusul de numerar fiind nefolositor, mai ales ținând seama de costul mare al oportunității plasării acestora în active aducătoare de venituri. Nevoia de numerar se poate aprecia de către bănci în funcție de datele statistice pe care acestea le dețin. Băncile se așteaptă ca, de regulă, la sfârșit de săptămână sau de sărbători, cererile de retragere de numerar din partea clienților să fie mai mari. Conturile curente și depozitele plasate la alte bănci comerciale Conturile NOSTRO reprezintă conturile curente deschise de o bancă în evidențele altei bănci ca urmare a stabilirii unor relații de corespondent. In scopul efectuării operațiunilor de încasări și plăți în numele clienților săi, o bancă deschide la unele din băncile sale corespondente conturi curente. În scopul fructificării excesului de lichiditate la un moment dat, băncile acționează pe piața interbancară, prin plasarea acestor fonduri sub forma depozitelor la vedere sau la termen, în baza unor aranjamente de cont curent, prin care se pot stabili și unele facilități pe care o bancă le poate acorda celeilalte bănci. Deoarece disponibilitățile din conturile NOSTRO sunt remunerate cu dobânzi mici, în unele cazuri nici nu se bonifică dobândă, este necesar ca soldurile acestora să fie ținute sub control zilnic, corelând volumul de operațiuni cu plasarea surplusurilor în depozite interbancare. Totodată, se pot înregistra pierderi dacă printr-o administrare defectuoasă a acestor active, se ordonă plăți peste disponibilul din aceste conturi (caz în care se operează pe sold debitor – overdraft). În ceea ce privește depozitele plasate la alte bănci comerciale, acestea reprezintă plasamente pe termen scurt (care variază de la o zi la maxim un an) remunerate la nivelul pieței și utilizate pentru fructificarea temporară a fondurilor disponibile. Conturile curente deschise la banca centrală în lei și în valută Rezerva minimă obligatorie reprezintă un instrument de politică monetară al cărui rol îl reprezintă asigurarea de către bancă a unor resurse minime lichide, necesare satisfacerii obligațiilor de plată ale clienților săi la un moment dat. Modul de determinare a rezervei minime obligatorii are la bază, în principal, volumul depozitelor clienților nebancari. Legislația din România referitoare la rezervele minime ale băncilor are la bază Regulamentul nr.4/1998 al Băncii Naționale a României, cu modificările ulterioare, care, printre altele, precizează că rezerva minimă obligatorie se constituie distinct, în lei, pentru fondurile atrase în lei și în valută (inclusiv în Euro) și pentru fondurile atrase în valută. Pentru rezervele minime obligatorii, Banca Națională a României bonifică dobânzi mai mici decât dobânda pieței, iar pentru surplusul de fonduri față de rezerva minimă obligatorie băncile comerciale nu primesc dobândă. Prin urmare, activitatea zilnică de administrare a fondurilor deținute în conturile curente la Banca Națională a României trebuie făcută cu acuratețe, în caz contrar apărând fonduri blocate inutil și neremunerate. Titlurile de trezorerie și alte titluri deținute de către bancă Băncile pot alege posibilitatea plasării fondurilor în titluri de valoare datorită veniturilor (sub forma dobânzii, a dividendelor sau a câștigurilor din operațiuni speculative) pe care acestea le aduc, precum și ușurinței cu care acestea pot fi transformate în lichidități pe piața secundară. Ansamblul titlurilor de valoare care figurează în activul unei bănci reprezintă portofoliul de titluri al acesteia. Prin deținerea de astfel de titluri, băncile își pot fructifica excesul de lichidități având garanția transformării destul de rapide în numerar în cazul apariției unor situații neprevăzute. -Credite acordate băncilor în baza unei convenții/contract încheiate între acestea: -Creditele și împrumuturile interbancare pot fi de pe o zi pe alta, la termen și financiare,
după cum urmează: • de pe o zi pe alta sunt credite sau împrumuturi fără garanție (în alb), acordate sau
primite, în baza unei convenții/contract, pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare; • la termen sunt credite sau împrumuturi fără garanție (în alb) acordate sau primite, pentru un termen fix, în baza unei convenții/contract, pentru care durata inițială este mai mare de o zi lucrătoare; • financiare (credite cumpărător) sunt acordate băncilor nerezidente, dar ai căror beneficiari finali sunt agenți economici nefinanciari, nerezidenți Credite acordate clienților nebancari În general, acestea trebuie să ocupe o pondere ridicată în totalul plasamentelor unei bănci comerciale, iar profitul obținut din activitatea de creditare reprezintă aproximativ 60- 70% din totalul veniturilor realizate. Tipurile, termenii și condițiile acordării de credite bancare, pe termen scurt, mediu și lung depind, în principal, de împrejurările și necesitățile clienților. Plasamentele unei bănci în credite acordate clientelei nebancare prezintă un grad de risc ridicat, dar și o remunerare superioară tuturor celorlalte plasamente. Printre categoriile cele mai importante de credite acordate de bănci se numără: a) Credite de trezorerie, destinate acoperirii necesarului de lichidități privind activitatea curentă a clienților; acest tip de credit se acordă pe termen scurt (maxim un an) și poate îmbrăca diverse forme, după cum urmează: – Avansul în cont curent – reprezintă o formă de finanțare prin care banca acordă clientului său un credit pentru finanțarea activității sale curente. În principiu, avansul în contul curent este similar facilității de credit overdraft, diferențele fiind acelea ca banca monitorizează modalitatea de utilizare a facilității și creditul se derulează print-un cont separat. Banca nu trebuie să fie notificată anticipat pentru fiecare tragere, dar aceasta trebuie justificată cu documente astfel încât să fie în concordanță cu scopul facilității. Acest produs poate fi rambursat oricând în perioada de valabilitate menționată în contractul de credit și are caracter revolving. – Facilitatea de overdraft – este un credit acordat unui client în contul său curent până la o limită aprobată. Facilitatea de descoperit de cont furnizează clientului fonduri lichide pentru a acoperi perioada dintre plata datoriilor pe termen scurt și realizarea activelor curente. Și acest produs este revolving și se poate rambursa oricând pe durata de viață a facilității, dar nu mai târziu de scadența finală. – Creditul revolving pe termen scurt – acest produs este, în principal utilizat pentru a finanța o tranzacție specifică: în cadrul unei limite prestabilite și până la maturitatea finală clientul poate efectua una sau mai multe trageri. Fiecare tragere are un caracter auto-lichidator, în sensul că veniturile din tranzacția finanțată reprezintă sursa de rambursare a creditului. – Credite pentru finanțarea stocurilor; – Credite sezoniere; – Credite pentru importuri; – Credite speciale în vederea îndeplinirii unui contract de desfacere neobișnuit prin proporții sau a obținerii unei finanțări temporare până la contractarea unor alte credite (bridge financing); – Produse structurate: factoring, forfetare. b) Creditele pe termen mediu și lung sunt destinate, în general, procurării de echipamente sau bunuri imobiliare, finanțarea investițiilor. Titluri de participație sau, așa cum le definește Legea bancară nr.58/1998, cu modificările ulterioare, investiții pe termen lung la capitalul social al altor societăți comerciale. Băncile își plasează fondurile în participații la alte societăți pentru dividendele pe care le obțin, care în cazul unor societăți puternice depășesc ca randament al investiției alte forme de plasament, cum ar fi creditele acordate. Conform articolului 48 din această lege, astfel de participații nu pot depăși 20% din capitalul social și 10% din fondurile proprii ale băncii. Un alt motiv pentru care băncile preferă astfel de plasamente îl reprezintă interesul pe care banca îl are pentru activitatea desfășurată de societatea respectivă, în sensul constituirii unui grup de societăți complementare de tipul firmelor de brokeraj, fondurilor mutuale, societăților de asigurări, societăților de leasing etc. Imobilizările corporale (clădiri, terenuri, echipamente de calcul, telecomunicații etc.) sunt indispensabile derulării unei activități normale ale unei bănci, neaducătoare de venituri, dar cu contribuție indirectă la realizarea profiturilor băncii. Acest tip de active prezintă un grad scăzut de lichiditate, constituind o sursă de ultimă instanță pentru acoperirea pierderilor și, de obicei, este utilizată în cazul lichidării băncii. Alte active de natura creditelor neperformante, cheltuielilor în avans, debitorilor etc. reprezintă imobilizări de fonduri neremunerate. Un credit neperformant reduce profitul băncii, deoarece rambursarea așteptată a fondurilor nu este realizată și trebuie înlocuită cu alte fonduri din rezervele băncii sau cu noi depozite, care implică niște costuri suplimentare. Astfel, orice bancă ar trebui să fie preocupată de limitarea fondurilor imobilizate în acest mod. În concluzie, succesul plasării fondurilor depinde de conceperea unui program investițional care urmărește aspectele mai jos prezentate: lichiditatea plasamentului, profitabilitatea, riscul asociat, perioada de imobilizare a fondurilor (structura scadențelor), rezervele de capital.
În general, prin plasarea resurselor banca obține un venit numit dobândă activă. Cu toate acestea, există o serie de active care nu sunt purtătoare de dobândă, neaducând venituri băncii. În această categorie intră numerarul, disponibilitățile în unele conturi curente, mijloacele fixe, cheltuielile în avans, plasamentele (creditele neperformante).
IV. BILANTUL AGREGAT AL BĂNCILOR COMERCIALE
4.1. Analiza evoluției activului agregat al instituțiilor de credit
Restructurarea și consolidarea sistemului bancar au favorizat, în ultimii cinci ani, accelerarea expansiunii activelor bancare (grafic nr.1). Analiza în structură a dinamicii bilanțului agregat relevă mutații importante în politica de administrare a plasamentelor și resurselor. Creșterea creanțelor în sectorul nebancar neguvernamental s-a reflectat în adâncirea intermedierii financiare, ponderea activelor instituțiilor de credit majorându-se până la 44,8% din produsul intern brut la finele anului 2006. Pe termen scurt, se poate aprecia că structura actuală a bilanțului nu ridică probleme din perspectiva corelării pe maturități a pasivelor cu activele, în contextul în care predominante sunt plasamentele la banca centrală și cele de natura creditului pe termen scurt. Tendința de extindere a maturității surselor de finanțare contribuie semnificativ la echilibrarea pe scadențe a pozițiilor bilanțiere.
Grafic nr. 4.1. Dinamica activului bancar real- Indici de creștere anuala
Sursa: Rapoarte anuale BNR
Reconfigurarea sectorului bancar, diversificarea portofoliului de produse și servicii oferite de instituțiile de credit și creșterea puterii de cumpărare a populației au dus la expansiunea activelor bancare în 2006, comparativ cu anul 2005 (cu 34,5 la sută în termeni nominali, respectiv cu 28,2 la sută în termeni reali) și în consecință la majorarea ponderii în PIB a sectorului bancar – cel mai important segment al sistemului financiar românesc – de la 44,8 la sută la finele anului 2005, la aproximativ 50,5 la sută în 2006.
Cea mai semnificativă componentă care concentrează jumătate din volumul activelor bancare (50,1% la finele trimestrului I 2006) o reprezintă creanțele asupra sectorului nebancar autohton. În cadrul acestei componente, se remarcă o evoluție ascendentă deosebită a creditului acordat populației, creșterea acestui segment depășind-o pe cea a companiilor.
Activul bilanțier agregat net a atins 250,1 miliarde lei la sfârșitul anului 2007, cu 45,1 la sută mai mare comparativ cu anul 2006 (acesta din urmă înregistrează o creștere de 34,4% față de 2005). Din punct de vedere al structurii nu s-au înregistrat modificări semnificative ponderea băncilor cu capital majoritar privat ridicându-se la 94,7 la sută, în defavoarea celor cu capital de stat (reprezentând 5,3 la sută, cu 0,2 puncte procentuale mai puțin față de decembrie 2006).
Majorarea activului net agregat a fost influențată în principal de sporirea activității de creditare a clienților nebancari (cu 51,2 la sută în termeni reali), de operațiunile cu titluri de stat (care au înregistrat o creștere de 63,5 la sută) și de operațiunile inter-bancare (care s-au majorat în această perioadă cu 17 la sută). În privința ponderilor deținute de aceste posturi bilanțiere în totalul activelor, în 2007 pe primul loc s-au menținut operațiunile cu clienții nebancari (59,7 la sută, în creștere cu 5,9 puncte procentuale față de sfârșitul anului anterior), urmate de operațiunile interbancare Plasamentele în titluri de stat deși în creștere au continuat să dețină o pondere destul de scăzută (2,1 la sută față de 1,8 la sută)
4.2 Dinamica componentelor portofoliului agregat de active în perioada 2005-2007
Preponderența activelor interne în bilanțul băncilor se menține ca o caracteristică a sistemului bancar românesc. Utilizând oportunitățile pieței românești, băncile au continuat să-și lichideze o parte din activele externe în scopul redirecționării lichidităților în special spre operațiunile de creditare a clientelei rezidente (companii și populație).
Tabelul nr.4.1 Structura activelor in total active(%)
Sursa: Buletin nr.12, 2005-2007, Banca Națională a României
Evoluția moderată a creditelor acordate companiilor rezidă și din : i) sporirea capacității acestora de autofinanțare ca urmare a cadrului macroeconomic favorabil; ii) creșterea finanțării prin intermediul datoriilor comerciale; iii) constrângerile legate de participarea la licitațiile publice; iv) creșterea finanțărilor din fonduri străine. Măsurile de temperare a creditului neguvernamental în valută adoptate de banca centrală în perioada 2004-2005 s-au reflectat într-un ritm mai lent de creștere a activului bilanțier în cursul anului 2005 și primul trimestru al anului 2006.
Creanțele asupra sectorului guvernamental s-au situat pe un trend descrescător. Volumul emisiunilor de titluri de stat s-a redus ca urmare a scăderii constante a deficitului bugetar, dar și a restrângerii pieței primare a acestora. Creanțele asupra instituțiilor de credit și a băncii centrale s-au situat pe o curbă ascendentă, atingând o pondere în totalul activelor bilanțiere (40,2% la sfârșitul trimestrului I 2006) superioară celei consemnate în zona euro (30%). Preponderența plasamentelor la banca centrală în totalul operațiunilor interbancare continuă să reprezinte o caracteristică importantă a sectorului bancar. Principalele componente ale acestei categorii de plasamente au fost reprezentate de: disponibilitățile în conturile curente deschise de instituțiile de credit în scopul constituirii rezervelor minime obligatorii, dar și facilitățile oferite în mod permanent de BNR (depozite atrase pe termen scurt și certificate de depozit emise de banca centrală) în scopul absorbirii excesului de lichiditate.
Tabelul nr.4.2. Structura activului agregat al instituțiilor bancare în perioada 2004-2006
Sursa: Rapoartele anuale ale Băncii Naționale a României RON
De remarcat este faptul că, în perioada 2004 – 2007, nivelul rezervei minime obligatorii la depozitele în valută s-a majorat de la 20% la 40%. Excluzând banca centrală, plasamentele interbancare ocupă un loc restrâns în activul bilanțier. Un alt element notabil îl constituie activele externe situate pe un trend descendent în contextul în care majoritatea băncilor s-au orientat spre finanțarea expansiunii creditului intern către populație.
4.2.1. Creditul neguvernamental
Creditul neguvernamental reprezintă totalitatea împrumuturilor acordate clienților nebancari, mai puțin cele pentru instituțiile bugetare sau Trezoreria Statului. Creditul neguvernamental este caracterizat da faptul că: -se acordă în general pentru activitatea de producție și comerț; -pot fi credite restante sau cu scadență întârziată. La începutul tranziției, creditul neguvernamental era format de fapt din creditele luate de intreprinderi de stat de la bănci de stat, credite devenite restante. Sectorul neperformant a generat și întretinut o inflație ridicată, iar statul, pentru a face față cheltuielilor sociale, a promovat mari deficite bugetare, împrumutându-se substanțial pe piață. Băncile și-au plasat fondurile obținute din depozitele intreprinderilor și populației în titluri guvernamentale fără risc. Cu timpul, statul și-a redus drastic deficitele bugetare, limitând astfel sensibil intervenția proprie pe piața creditului, lăsând, ca urmare, importante disponibilități pentru creditarea economiei reale. Scăderea inflației prin măsuri exclusiv monetare de către Banca Natională, ducând la scăderea dobânzilor, a făcut mai stimulativă contractarea de împrumuturi de către agenții economici. Astfel au apărut pe rând creditul imobiliar, creditul ipotecar și creditul de consum.
Conform datelor din bilanțul monetar agregat al instituțiilor financiare monetare, în anul 2007 s-a înregistrat intensificarea ritmului de creștere a creditului neguvernamental: +60,4 la sută (+50,5 la sută în termeni reali), comparativ cu +54,5 la sută (+47,3 la sută în termeni reali) în anul 2006, conducând la o intermediere financiară de aproximativ 36,6 la sută (cu 9,8 puncte procentuale mai mare față de anul precedent).
Graficul nr 4.2. Evoluția creditului neguvernamental în perioada 2004-2007
Ca urmare a accelerării semnificative a ritmului de creștere a componentei în valută (+84 la sută, comparativ cu 33,7 la sută în anul anterior) și a încetinirii ritmului de creștere a creditelor în lei (+39,2 la sută, față de 79,5 la sută în anul 2006), structura lei/valută a creditului neguvernamental s-a inversat în favoarea creditului în valută (45,7/54,3 la sută în decembrie 2007 față de 52,6/47,4 la sută la sfârșitul anului 2006). Astfel că, din creșterea înregistrată de creditul neguvernamental în anul 2007, 65,8 la sută s-au datorat majorării creditului în valută (față de 33,9 la sută în anul precedent), în timp ce contribuția componentei în lei s-a diminuat la 34,2 la sută (față de 66,1 la sută în anul 2006).
În ceea ce privește destinația creditului pe sectoare instituționale, ritmul de creștere a creditului acordat populației s-a menținut ridicat (+70,9 la sută în termeni reali; +75,2 la sută în anul precedent), cu mult peste cel al creditului acordat societăților nefinanciare (+37,8 la sută în termeni reali; +36,3 la sută în anul 2006), ajungând ca la sfârșitul anului ponderea creditelor acordate populației (48,3 la sută, de la 42,5 la sută în anul anterior) să fie la un nivel similar celei a creditelor acordate societăților nefinanciare (49,2 la sută, față de o poziție majoritară deținută în anul anterior: 53,8 la sută).
Creditul de consum a crescut cu 93,7 la sută (84,7 la sută în termeni reali) față de 99,4 la sută (83,5 la sută în termeni reali) în 2005, în timp ce creditul ipotecar s-a majorat cu 53 la sută (45,9 în termeni reali) comparativ cu 57,4 la sută (44,8 la sută în termeni reali) în anul anterior. În anul 2007, creditele în valută și cele destinate consumului au fost predominante în structura creditelor acordate populației. În condițiile în care componenta în lei și-a încetinit ritmul real anual de creștere (de la 84,2 la sută în decembrie 2006 la 36,5 la sută în decembrie 2007), iar cea în valută a înregistrat intensificări semnificative de ritm (de la 63,8 la sută în decembrie 2006 la 119,9 la sută în decembrie 2007), structura lei/valută a creditelor populației s-a inversat față de cea a anului 2006 în favoarea creditului în valută (46,9/53,1 la sută, de la 58,8/41,2 la sută în anul anterior). În ceea ce privește destinația creditelor populației, 77,1 la sută din acestea au fost credite de consum (din care 56,7 la sută au fost contractate în lei), în timp ce creditele pentru locuințe au reprezentat 19,9 la sută, fiind contractate predominant în valută (76,4 la sută).
Creditul acordat societăților nefinanciare a înregistrat în 2007 o creștere similară anului anterior. Și în cazul acestora componenta în lei și-a încetinit semnificativ ritmul anual de creștere (de la 58,8 la sută în decembrie 2006 la 28,2 la sută în termeni reali), concomitent cu accelerarea vitezei de creștere a creditelor în valută (de la 20,6 în anul 2006 la 46,6 la sută). Ca urmare, la sfârșitul anului 2007 ponderea creditelor în valută a ajuns la 55,3 la sută, comparativ cu 52 la sută în anul 2006.
Tendința de majorare a scadențelor creditelor s-a manifestat pe tot parcursul anului. Conform datelor din bilanțul monetar, creditul neguvernamental pe termen lung a crescut cu 105,5 la sută (92,8 la sută în termeni reali), ajungând la o pondere de 52,2 la sută din creditul neguvernamental total (comparativ cu 40,7 la sută la finele anului 2006). În cadrul acestei categorii de credite, predominante au rămas cele în valută (64,1 la sută, de la 54,4 la sută în anul 2006). Creditele pe termen mediu au înregistrat o creștere de 38,1 la sută (29,6 la sută în termeni reali) în anul 2007, reprezentând 23,8 la sută din creditul neguvernamental total. Și în anul 2007, componenta în lei a deținut ponderea majoritară (54,1 la sută; 54,8 la sută în anul anterior). Creditele pe termen scurt și-au încetinit ritmul anual de creștere comparativ cu anul anterior (+18,1 la sută în decembrie 2007; +32,8 la sută în decembrie 2006), ajungând să reprezinte la sfârșitul anului 21,2 la sută din creditul neguvernamental total, cu 7,6 puncte procentuale mai puțin față de anul anterior.
4.2.2 Intermedierea financiară
Stabilitatea sistemului financiar s-a menținut în 2007, intermedierea financiară s-a îmbunătățit, iar decalajul față de celelalte țări membre ale UE s-a redus. Sectorul bancar și-a consolidat poziția dominantă în sistem, deținând 83,8 la sută din totalul activelor financiare.
Graficul nr. 4.3. Intermedierea financiară
Această evoluție s-a datorat (A) dinamicii susținute a creditului, în contextul (B) menținerii indicatorilor de stabilitate financiară la niveluri confortabile, asigurând inclusiv rezistența la șocuri exogene deosebite.
A. Creditul neguvernamental a crescut cu 47 la sută în termeni reali în 2006, peste ritmul anului anterior (33,8 la sută). Aproape 90 la sută din credit este acordat companiilor nefinanciare și populației. În structură, creditul în monedă națională a devenit pentru prima oară majoritar, reprezentând 53 la sută din totalul creditului acordat. După criteriul maturităților, creditul pe termen lung a avut ritmul de creștere cel mai susținut, iar ponderea sa a devenit superioară celorlalte scadențe. După tipul debitorului, companiile nefinanciare și-au păstrat prima poziție, dar ponderea creditului către populație a avut o dinamică mai accentuată (ajungând la 42 la sută în 2006, de la aproape 7 la sută în 2005).
B. Dezvoltarea sectorului bancar s-a realizat într-o manieră prudentă. Solvabilitatea și lichiditatea rămân sensibil peste limitele minime reglementate. Rezultatele aplicației stress-test (pentru data de 30 iunie 2006) atestă rezistența la șocuri a sectorului bancar. Raportul de solvabilitate calculat în condițiile unui scenario extrem (deprecierea leului față de moneda europeană cu 19,1 la sută și reducerea ratei dobânzii cu 6,1 puncte procentuale) consemnează la nivel agregat o valoare de 14,9 la sută, superioară limitei minime admise de reglementările de prudență bancară în vigoare la data mai sus menționată (respectiv 12 la sută).
Aderarea României la Uniunea Europeană va accentua competiția pe piața serviciilor bancare, ținând cont de profitabilitatea mai ridicată în sectorul bancar românesc, nivelul intermedierii financiare încă redus și existența unui cadru de reglementare și supraveghere armonizat cu standardele Uniunii Europene. Se disting unele tendințe ce vor presupune monitorizare atentă: creșterea expunerii față de populație și majorarea scadențelor la credite.
4.2.3. Creditul guvernamental net
In 2007 s-a redus comparativ cu finele anului 2006, de la 24 990,3 miliarde lei la 20 594,8 miliarde lei (-17,6 la sută). Evoluția acestui indicator este rezultatul cumulat al:
majorării soldului contului general al Trezoreriei statului de la 4 313,9 miliarde lei în decembrie 2005, la 6 841,5 miliarde lei în decembrie 2006;
emisiunilor noi de titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor Publice pe piața internă;
diminuării contului de disponibilități în valută al Ministerului Finanțelor Publice deschis la Banca Națională (-958,3 miliarde lei);
majorării disponibilităților din contribuția financiară a Comunității Europene la dispoziția Fondului Național (fonduri PHARE).
În anul 2006, poziția „creditul guvernamental net” s-a schimbat de la un sold debitor de 21 493,2 miliarde lei la sfârșitul anului 2005, la un sold creditor de 1 936,5 miliarde lei la 31 decembrie 2007. Pe parcursul anului 2007, dinamica acestei componente a creditului intern ilustrează influența unui complex de factori:majorarea contului de disponibilități (în lei și în valuta) al Ministerului Finanțelor Publice deschis la Banca Națională; răscumpărarea unor titluri de stat, lansate de Ministerul Finanțelor Publice pe piața internă; creșterea disponibilităților din contribuția financiară a Uniunii Europene (fonduri PHARE).
Tabelul nr.4.4 Creditul guvernamental net în perioada 2004-2007
Sursa: Rapoartele anuale ale Băncii Naționale a României
4.2.4.Poziția „Alte active nete”
Aceasta poziție a continuat să înregistreze sold net creditor, care s-a majorat de la 41 244,4 miliarde lei la 31 decembrie 2005 la 63 432,2 miliarde lei la 31 decembrie 2006. În structură, s-au remarcat în mod deosebit:
majorarea conturilor de capital cu 27,4 la sută, rezultat al efortului de recapitalizare a băncilor.
creșterea diferențelor favorabile din reevaluarea activelor și pasivelor în valută.
În 2006, poziția „alte active nete” a continuat să înregistreze tot sold net creditor, care s-a majorat de la 63 432,2 miliarde lei la 31 decembrie 2005, la 92 295,9 miliarde lei la 31 decembrie 2007. În structură, se remarcă în mod deosebit:
majorarea conturilor de capital cu 25,2 la sută (16 373,4 miliarde lei);
creșterea diferențelor favorabile din reevaluarea activelor și pasivelor în valută
Activele externe nete ale sistemului bancar se obțin prin deducerea din activele externe în valută convertibilă (activele externe de rezervă plus participațiile la bănci străine) a pasivelor externe în valută convertibilă. Activele de rezervă reprezintă activele externe ale statului, care sunt gestionate de organele financiar-creditoare. Ele pot fi utilizate pentru finanțarea directă a deficitului PIB sau pentru o influență indirectă asupra lui (printr-o intervenție pe pietele valutare cu scopul reglării cursului monedei naționale, etc). Activele externe de rezervă ale sistemului bancar cuprind:
aurul monetar;
deținerile de DST;
devizele convertibile, care includ următoarele elemente: valute efective și cecuri, disponibilități la bănci în străinătate, titluri de valoare externe și alte disponibilități.
Activele externe nete ale sistemului bancar exprimate în lei (contrapartida externă a masei monetare) s-au majorat de la 236 923,5 miliarde lei la sfârșitul anului 2006, la 252 094,3 miliarde lei la 31 decembrie 2007 (+6,4 la sută). Creșterea este localizată la Banca Centrală (+58 023,1 miliarde lei, respectiv +25,2 la sută), în timp ce la nivelul instituțiilor de credit se observă diminuarea activelor externe nete cu 42 852,3 miliarde lei. La nivelul autorității monetare, intrările de valută au fost reprezentate, în principal, de: emisiunea de euroobligațiuni pe piața externă de capital; cumpărările nete de valută de pe piața valutară interbancară; împrumuturile externe primite de la FMI conform acordului stand-by (reprezentând eliberarea a trei tranșe din împrumut); creditele externe acordate de la Uniunea Europeană
Valoarea stocului de aur deținut de BNR a scăzut de la 1 132,2 milioane euro la 1 118 milioane euro (-14,2 milioane euro), în condițiile în care stocul s-a diminuat cu 236,2 kilograme, iar prețul aurului pe piața internațională s-a redus.
4.3. Performanța bancară
În conformitate cu reglementările de prudență bancară în vigoare, sistemul bancar este adecvat capitalizat. La sfârșitul anului 2005, nivelul agregat al indicatorului de solvabilitate era de 21,2%, fiind astfel cu mult peste limita de 12% cerută de reglementările Băncii Naționale a României sau minimul de 8% acceptat pe plan internațional. Scăderea indicatorului de solvabilitate în perioada 2004- 2006 reflectă în principal măsurile de recapitalizare a unor bănci cu capital de stat și majorarea capitalului minim obligatoriu impusă celorlalte bănci de către Banca Națională a României (tabelul nr. 4.5).
Analizând evoluția principalilor indicatori de prudențialitate din cursul anului 2007, ponderea creditelor restante și îndoielnice în total credite a rămas neschimbată, în timp ce ponderea acestora în total active s-a majorat cu 0,1 puncte procentuale față de decembrie 2006. Ponderea creanțelor restante și îndoielnice în capitalul propriu a înregistrat o creștere cu 1,1 puncte procentuale, până la nivelul de 2,6 la sută. Rata riscului de credit s-a majorat cu 1,2 puncte procentuale (până la 4 la sută), în timp ce rata generală de risc a crescut cu 4 puncte procentuale (până la 57 la sută). În ceea ce privește indicatorii de profitabilitate, nivelul ROA s-a diminuat cu 0,2 puncte procentuale (ajungând la 1,1 la sută), iar cel al ROE s-a majorat cu 0,2 puncte procentuale (până la 10,4 la sută).
Tabelul nr. 4.5. Principalii indicatori de prudență bancară
Sursa: Buletine lunare, BNR
V. ANALIZA PORTOFOLIULUI DE ACTIVE: RAIFFEISEN BANK
5.1. Scurtă prezentare
Raiffeisen Bank România este membră a Grupului RZB și subsidiară a Raiffeisen International Bank-Holding AG. Raiffeisen International este la rândul său o unitate consolidată în întregime a Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB) cu sediul în Viena. RZB este firma mama a Grupului RZB și instituția centrală a Grupului Bancar Raiffeisen (RBG) din Austria, cel mai puternic grup financiar din țară, din punct de vedere al activelor, care dispune de cea mai mare rețea de distribuție.
Raiffeisen International Bank-Holding AG este compania care administrează bancile din treisprezece state și subsidiarele acestora, la care deține majoritatea acțiunilor (în cele mai multe cazuri 100%). După cea mai mare Ofertă Publică Inițială din Austria, lansată în aprilie 2005, RZB ramâne acționarul majoritar al Raiffeisen, internațional, deținând 70% din acțiuni. Restul de 30% este tranzacționat la Bursa de Valori, fiind deținut de investitori instituționali sau privați.
În România, banca își desfășoară activitatea prin sediul central din București ce coordonează cele 432 de sucursale din țară (265 în 2006).
Structura acționariatului Raiffeisen Bank România s-a modificat după cumpărarea pachetului majoritar al falimentarei Bănci Agricola, astfel încât la 31 ianuarie 2007 ea se prezenta astfel:
Tabelul nr. 5.1. Structura acționariatului
Sursa: Raiffeisen Bank, Raportul Directoratului
Din punct de vedere al activităților desfășurate, banca a înregistrat o creștere a capacității de a dezvolta produse noi pentru persoane fizice (noi tipuri de conturi, finanțări, electronic banking) și pentru societățile comerciale (gestionarea numerarului, încasări și plăți, finanțarea comerțului internațional și a activităților curente) dar și operațiuni de trezorerie și investiții (brokeraj, servicii de consultanță financiară prin intermediul filialelor, finanțare structurată și de proiect). Prin prisma tuturor acestor activități întreprinse, banca s-a relansat și și-a consolidat poziția pe piața bancară românească.
Cota de piață. La 31 decembrie 2007 Raiffeisen Bank era, ca mărime, a treia bancă din România în ceea ce privește totalul activelor. Conform calculelor efectuate de bancă în baza statisticilor BNR, la sfârșitul anului 2006 Raiffeisen Bank deținea active de 4087 mil. euro, cotă de piață de 8.00%, comparativ cu 8.8% în anul 2005. Anul 2007 a fost marcat de creșterea concurenței în sectorul bancar, fapt care a determinat scăderea cotei de piață în totalul activelor la nivelul de 6,3%, poziția rămânând însă aceeași, locul al treilea în rândul celor mai stabile bănci.
Tabel nr. 5.2. Lista primelor zece bănci din sistemul bancar în funcție de volumul activelor
Sursa: INS, BNR
Portofoliul de clienți era de peste 2,2 milioane la sfarșitul anului 2006, comparativ cu anul precedent când banca cuprindea circa 1,95 milioane de clienți. În anul 2007, numărul clienților băncii s-a menținut în jurul valorii de 2,2 milioane, clienți clasificați pe următoarele segmente de afaceri: retail banking, corporate banking, sectorul public și instituții financiare, investiții și servicii de investiții financiare, administrarea activelor și leasing financiar.
5.2. Analiza evoluției activelor băncii Raiffeisen
Activele cu creștere mare în totalul activelor sunt reprezentate de:
Casa, disponibilități la bănci centrale- care au crescut cu 12,5 %, respectiv cu 50,5% în perioada 2005-2007, determinată, în principal de creșterea rezervei minime obligatorii la BNR, având o creștere reală de aproximativ 2.500 milioane RON; conform Regulamentului nr. 6/2002 emis de BNR, la 31 decembrie 2007, rata rezervei minime obligatorii a fost de 20% pentru fondurile atrase în RON și de 40% pentru fondurile în valută,
Efecte publice, obligațiuni și alte titluri cu venit fix au fost clasificate în titluri de investiții, titluri de plasament și instrumente titluri de tranzacții.Acestea au crescut cu 57,1 % în anul 2007 față de anul precedent, respectiv de la 319, în 2006, la 501 milioane RON în 2007. Creșterea este determinată în principal de obligațiuni municipale emise de Primăriile Bacău și Timiș, de obligațiuni emise de BRD, KFW și statul austriac ;
Creanțe asupra clientelei, care au înregistrat o creștere cu 22,6 % în 2007, o creștere mai însemnată având loc în anul 2006 (185,7 %), respectiv de la 720 milioane RON, la 31.12.2005, la 2.057 milioane RON, la 31.12.2006. Cresterea se datoreaza depozitelor la termen constituite la BNR in suma de 1.706 milioane RON.
Participațiile au crescut cu 298 % față de anul 2006, respectiv de la 49 la 195 milioane RON, creștere determinată în special de participația la capitalul social al Rolling Stock Company SA și la Raiffeisen Leasing IFN SA. Principalele modificari ce au avut loc in cursul anului 2007 in portofoliul de participatii detinut de Raiffeisen Bank sunt : achizitionari de participatii din capitalul social in valoare de 17.435.400 RON al unor societati de credite de consum, creșterea participatiilor prin majorarea capitalului social (majorarea valorii nominale a unei actiuni, emiterea de noi actiuni, incorporarea rezervelor constituite din profitul net realizat), vanzari al pachetului de actiuni.Activele totale ale Grupului Raiffeisen Bank au avut o evoluție ascendentă în perioada 2005-2007, ajungând la 15.674 milioane RON la data de 31 decembrie 2007, de la 11.133 milioane RON la sfârșitul anului 2005. Deși rata de creștere este în scădere, (14,1%) între 2006 și 2007 față de (23,4%) între anii anteriori, creșterea reală de 4.546 milioane RON este semnificativă, având în vedere presiunile concurențiale și investitiile efectuate în această perioadă. Creșterea a fost susținută și de specializarea și dezvoltarea rețelei de unități; care erau în număr de 463 la sfârșitul lui 2007 față de 265 în 2006 și de 215 la sfârșitul anului 2005. Structura activelor înregistrate în bilanțul contabil la 2007, comparativ cu cea aferentă anului 2006, este prezentată de tabelul nr. 5.3.de mai jos:
Sursa: raportări anuale, Raiffeisen
Efectele publice și alte titluri acceptate pentru refinanțare la băncile centrale reprezintă obligațiuni emise de Ministerul Finanțelor Publice și certificate de depozit emise de BNR. Aceste active financiare sunt încadrate în categoria celor pentru vânzare.La 31 decembrie 2007, titluri în valoare de 50,7 milioane RON erau utilizate ca garanții la BNR pentru asigurarea decontărilor finale a operațiunilor de compensare multilaterală interbancară, iar 12,45 milioane RON erau gajate pentru alte operațiuni (S.C.Bursa de Valori București S.A., Mastercard Inc., Visa Inc.).
Ponderea titlurilor de valoare în totalul activelor a scăzut semnificativ, de la 17,1% la sfârșitul lui 2005 la 2,3% în decembrie 2006, ca efect al lipsei licitațiilor de titluri de stat pe piața primară în timpul anului și al volumului scăzut de plasamente în certificate de depozit emise de BNR. Însă raportul active lichide pe total active a rămas la valoare ridicată, foarte apropiată de cea din 2005, datorită plasamentelor crescute pe piața interbancară și în rezervele minime obligatorii. Creditele și avansurile acordate clienților au crescut cu 30% în 2006. Banca a reușit nu numai să înlocuiască portofoliul de credite pe termen scurt care au ajuns la maturitate, ci și să schimbe structura portofoliului de credite, crescând ponderile creditelor acordate pe termen mediu și lung. În anul 2007, situația este asemănătoare, volumul titlurilor de valoare situându-se la un nivel scăzut în totalul activelor la o cotă procentuală redusă de numai 3,2%.
Portofoliul de instrumente cu venit fix, incluzând certificate de trezorerie și obligațiuni de stat, titluri emise de municipalități sau de companii, este folosit ca un instrument pentru administrarea riscului de dobândă. În procesul de liberalizare a contului de capital, investitorii nerezidenți au primit acces la emisiunile de piață primară a titlurilor emise de Guvern. Raiffeisen Bank este unul din dealerii primari autorizați care promovează lărgirea pieței secundare a titlurilor cu venit fix, atât în nume propriu, cât și pentru clienții Băncii.
Potrivit Raportărilor Manageriale, portofoliul de instrumente financiare cu venit fix al Raiffeisen Bank este constituit în principal din trei tipuri de portofolii. Portofoliul de tranzacționare constituit din titluri ce urmează a fi vândute în șase luni de la data cumpărării, scopul acestor tranzacții reprezentându-l profitul net obținut ca diferență dintre valoarea de cumpărare și valoarea de piață- la 31 decembrie 2007 acest portofoliu avea o valoare de 100.783 milione RON. Portofoliul disponibil pentru vânzare constituit din instrumente financiare care pot fi vândute oricând- la data de 31 decembrie 2007 acest portofoliu era compus din instrumente financiare cu scadențe cuprinse între un an și trei ani, denominate în RON, EURO si USD. Valoarea instrumentelor financiare denominate în RON era la 31 decembrie 2007 de 759.330 milioane RON din care bonuri de tezaur cu discont în valoare de 398.800 milioane RON și obligațiuni de stat în valoare de 360.530 milioane RON. Pe lângă titlurile denominate în lei, portofoliul mai conținea titluri în EUR în valoare de 4.98 milioane EUR și în USD în valoare de 5.45 milioane USD. Valoarea totală în echivalent lei a portofoliului de plasament era de 1.142.231 milioane lei. Portofoliul de investiții compus din instrumente financiare cu venit fix care urmează să fie deținute până la scadență. La 31 decembrie 2007 acest portofoliu era compus din obligațiuni în valoare de 18.09 milioane EUR (din care euroobligațiuni de stat cu maturitatea de cinci ani, în valoare 0.53 milioane EUR și euroobligațiuni corporative cu maturități între trei și cinci ani în valoare de 17.56 milioane EUR) și euroobligațiuni corporative cu maturitatea de cinci ani în valoare 9.98 milioane USD. Valoarea totală a portofoliului de investiții în echivalent lei era la 31 decembrie 2007 de 1.068.200 milione lei.
Titlurile de trezorerie și-au diminuat ponderea în totalul activelor față de anul 2006 în favoarea creditelor. Această reorientare a plasamentelor către credite se datorează, printre altele, scăderii randamentelor la titlurile de stat. Astfel, plasamentele la bănci au scăzut de la 1.429 miliarde RON la 15 miliarde RON, iar cele în valori mobiliare au scăzut de la 5.947 miliarde RON la 2.583 miliarde RON.
Graficul nr 5.1. Structura activelor in anul 2007
Sursa date: Rapoarte anuale ale băncii Raiffeisen
Raiffeisen Bank tranzacționează diverse instrumente financiare, inclusiv instrumente derivate, cu accent pe piața de schimb valutar. Se previzionează o creștere a sectorului de derivate, iar pentru anul 2008 banca a planificat o creștere a volumului de produse structurate oferit clienților.
Nivelul proprietăților, echipamentului și a activelor necorporale a înregistrat o creștere mult sub rata de creștere a activelor (14,1%), banca urmărind creșterea eficienței operaționale, inclusiv prin majorarea proporției activelor purtătoare de dobânzi în totalul activelui. Soldul la sfârșitul anului 2007 era de 36,86 milioane RON raportat la 34,32 milioane RON de la sfârșitul anului 2006, obținem o creștere în valoare de 2,54 milioane, adică 7,4 procente.
Tabelul nr.5.4. Numerarul și echivalente de numerar
Sursa: Situații financiare Raiffeisen comform IFRS
Nivelul deținerilor de numerar și echivalent de numerar a înregistrat un ritm de creștere apropiat de cel al activelor totale, în principal datorită creșterii, în anul 2006, a rezervei minime obligatorii menținute la BNR, creștere determinată, la rândul ei, de creșterea surselor rezervabile atrase (conturi curente, depozite de la clientelă, depozite de la bănci străine etc.). În anul 2006, Raiffeisen Bank este lider de piață în tranzacționarea de bancnote, înregistrând o creștere în volum de 113% față de 2005.
Dinamica structurii retail-corporate subliniază orientarea comercială a băncii, cu ponderea creditelor în totalul activelor crescând la 48% în 2006 (de la 46% în decembrie 2005), ceea ce indica o mai buna utilizare a surselor de finantare si o prezență activă a forței de vânzări pe piață. Banca și-a îmbunătățit atât structura activelor cât și modul de utilizare a surselor de finanțare. O proporție în creștere din activele sale a fost finanțată din surse atrase de la clienți (71,8%), în timp ce sursele respective au fost utilizate mai eficient în originarea de active purtătoare de dobânzi (APD) și, în special, de credite (67,2% la sfarșitul anului 2006, în creștere față de 65,8% la 31 decembrie 2005). În anul 2007, creditele acordate persoanelor fizice reprezintă 49 % din totalul creditelor acordate clienților, iar cele acordate persoanelor juridice au fost de 51%, structurate pe tipuri de industrii, conform tabelului de mai sus, fiind în acord cu politica de creditare a băncii, asigurând o diversificare corespunzătoare a portofoliului de credite și un management eficient al riscului de credit.
Tabel nr.5.5. Structura portofoliului de credite pe segmentele de retail-corporate
Sursa: Raportul administratorilor consolidat, Raiffeisen Bank
Concentrarea riscului de credit care provine din instrumente financiare există pentru grupuri de clienți, atunci cand aceștia au caracteristici economice similare, care pot afecta abilitatea lor de a-și duce la îndeplinire angajamentele contractuale și care pot fi afectate similar de schimbările economice sau alte condiții. Cea mai mare concentrare a riscului de credit apare pe contrapartide financiare sau categorii de clienți de credit (bilantier și extrabilantier).
Sumele prezentate în tabelul nr. 5.5. reprezintă pierderea maximă contabilă care poate fi înregistrată la data raportării în cazul în care toate contrapartidele nu și-ar îndeplini angajamentele contractuale, iar garanțiile existente s-ar dovedi lipsite de valoare. Din acest motiv, valoarea riscului de credit depășește cu mult pierderile așteptate, reflectate în provizionul pentru deprecierea valorii creditelor. Grupul deține garanții pentru creditele acordate clienților sub forma depozitelor în numerar, ipotecilor, garanțiilor și altor gajuri pe echipamente și/sau creanțe. Estimarea valorii juste se bazează pe evaluările garanțiilor efectuate la data împrumutului și în general sunt revizuite odata cu revizuirea facilității, precum și în cazul în care un credit devine neperformant. Grupul scoate în afara bilanțului un credit/investiție în titlu de valoare (precum și sumele aferente deprecierii) când se stabilește că respectivele credite/invesțitii în titluri nu mai pot fi recuperate.
Segmentul de piață retail. Raiffeisen Bank oferă o gamă complexă de servicii și produse noi celor peste 2,1 milioane de clienți persoane fizice și 130.000 întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). În a doua jumătate a anului 2006, Banca a lansat în premieră pe piața românească centrul “Raiffeisen Bank – Casa Ta”, destinat exclusiv acordării de credite imobiliare, primele două centre de acest tip au realizat 10% din creșterea totală a volumului de credite ipotecare. “Raiffeisen Exclusive” este marca pentru serviciile de private banking care a fost lansată tot în a doua jumătate a anului 2006 prin care fiecare client are bancherul personal, precum și locații dedicate în marile orașe ale țării. La sfârșitul anului, Raiffeisen Exclusive deținea în portofoliul său peste 500 de clienți și a contribuit cu peste 14% la creșterea depozitelor, adică un total de 705,5 milioane EUR.
Raiffeisen Bank care a implementat canale electronice de acces, serviciul de internet banking “Raiffeisen Online” a fost lansat în 2006 pentru persoane fizice, an în care 21.000 de clienți utilizau acest serviciu prin intermediul căruia au efectuat 89.000 de tranzacții. Banca posedă o gamă largă de carduri: de debit și de credit, pentru persoane fizice și juridice, în lei sau în valută, cu utilizare internațională sau națională, Visa sau Mastercard. La finalul anului 2007, Raiffeisen Bank deținea:
• 15,5% din numărul total de carduri active de pe piață, adică 1.403.406;
• 24% din numărul total de carduri de credit de pe piață, adică peste 170.000.
Creditele către persoane fizice au ajuns la 970 milioane EUR în anul 2007, reprezentând o creștere de 94% în comparație cu anul precedent.
Intreprinderile mici și mijlocii au reprezentat un obiectiv principal în 2007. În acest an, volumul de credite a crescut cu 30% până la 217 milioane EUR, iar depozitele au crescut cu peste 32% până la 462 milioane EUR.
Pe parcursul anului 2007, condițiile de creditare au fost îmbunătățite semnificativ prin extinderea termenelor de rambursare, accelerarea procesului de aprobare, simplificarea documentației. În ultima parte a anului, Banca a lansat creditul fără garanții materiale care se adresează companiilor cu o cifră de afaceri anuală mai mică de 1 milion de EUR.
Tabel nr. 5.6. Evoluția portofoliului de credite în funcție de destinația acestora
Sursa: Raportul auditorului asupra situațiilor financiare consolidate, Raiffeisen
Creditele pentru clienții corporate includ credite pentru finanțarea nevoilor curente de capital circulant, credite pentru finanțarea proiectelor de investiții și credite pe termen scurt. În vederea susținerii comerțului exterior, banca deține în portofoliul de servicii bancare: ordine de plată, acreditive și documentare, incasso documentar pentru import și export, scrisori de garanție/contragaranție bancară, avalizarea efectelor de comerț, operațiuni cu cecuri bancare și de călătorie și servicii în calitate de bancă corespondentă. Divizia Corporate Banking deservește companii cu o cifră de afaceri de peste 5 milioane EUR anual, entități publice și instituții financiare.
Creșterea puternică a volumului producției industriale, dezvoltarea continuă a sectorului imobiliar și a pieței de construcții, împreună cu apropiata integrare în Uniunea Europeană s-au reflectat și în rezultatele Băncii pentru segmentul clienților corporatiști. Baza de clienți s-a extins cu 712 clienți noi (reprezentând o creștere de 23% față de 2006), în timp ce veniturile au crescut cu 28%, până la 52,4 milioane. Rata cost/venituri s-a redus cu 29% față de 2005, ajungând la 53% la sfârșitul anului 2006, iar profitul înainte de impozitare a crescut cu 410%, totalizând 14,7 milioane EUR.
Produsele de credit pentru corporații sunt structurate pe trei mari grupuri: produse de finanțare pe baza bilanțului, finanțare structurată și finanțare de proiecte. În ansamblu, volumele anuale au crescut cu 6,4% până la 829,7 milioane EUR.
Sectorul Public. Pe parcursul anului 2007, Banca și-a dezvoltat parteneriatul strategic cu autoritățile publice pentru o implementare eficientă a proiectelor de interes național. Cu toate acestea, ținând cont de barierele legislative specifice sectorului public, venitul total generat de aceste tranzacții nu a reflectat creșterea volumului creditelor acordate. Totuși, riscul asociat acestor active se situează la un nivel confortabil în ceea ce privește indicatorii de profitabilitate. Departamentul Companii de Interes Național și-a extins în 2006 portofoliul de clienți care au implementat proiecte de investiții în transport, telecomunicații și infrastructură IT, oferindu-le soluții bazate pe modele de finanțare structurată. Această inițiativă, susținută de o structură proprie de finanțare, a asigurat o marjă mai bună a dobânzilor.
Instituții Financiare Dezvoltarea liniilor de activitate existente (companii de asigurare, companii de leasing, companii specializate în credite de consum și credit ipotecar, etc.) a continuat și în 2006, 23 de companii de asigurare lucrează prin Raiffeisen Bank, în timp ce toate firmele mari independente de leasing au beneficiat de mărirea limitelor în 2006. Această dezvoltare durabilă este reflectată de o creștere cu 124% a volumului de credite acordate acestui segment particular, ajungând la 184,7 milioane EUR. Volumul mediu al activelor a crescut cu 93,62%, iar cel al pasivelor cu 79,90%. Venitul brut a fost cu 40,35% mai mare, comparativ cu anul precedent, depășind 7,2 milioane EUR.
5.3. Indicatori de performanță ai Raiffeisen Bank
Tabel nr. 5.7.
Sursa: Raportul auditorului asupra situațiilor financiare consolidate, Raiffeisen
Note:
Rentabilitatea activelor totale medii (ROA) este calculată ca profit net împărțit la activele medii totale. Activele medii totale sunt calculate ca media soldurilor de deschidere și închidere pentru fiecare an.
Rentabilitatea capitalurilor proprii medii (ROE) este calculată ca profit net împărțit la capitalurile proprii medii. Capitalurile proprii medii sunt calculate ca medie a soldurilor de deschidere și închidere pentru fiecare an.
Ecartul de dobândă este calculat prin împărțirea venitului din dobânzi la media activelor purtătoare de dobânzi minus cheltuielile cu dobânda împărțite la media datoriilor purtătoare de dobândă.
Marja netă de dobândă este definită ca venitul din dobânzi minus cheltuielile cu dobânda împărțite la activele medii purtătoare de dobândă.
Creditele neperformante sunt creditele clasificate în portofoliul de credite în categoriile “îndoielnic” și “pierdere”, deținute în principal de clienții care au datorii (credite plus dobânzi) neplatite în termen de 90 de zile de la scadență.
Activele lichide includ numerarul și echivalentul de numerar, titlurile de tranzacție și titlurile de plasament, constând în principal din titluri de stat.
A. Calitatea activelor
Controlul asupra riscurilor bancare este unul din cei mai importanți factori de care depinde profitabilitatea băncii. Singurele riscuri care pot fi cuantificate sunt riscurile financiare, riscuri care sunt consecința dezechilibrelor permanente care apar între activele și pasivele băncii asupra cărora trebuie exercitat controlul managementului.
La data de 31 decembrie 2007, totalul împrumuturilor neperformante (inclusiv suma principală a împrumutului și dobânzile acumulate) se ridica la 1.5 milioane RON, și includea credite în valoare de 0,8 milioane RON cu dobânzi în valoare de 0,665 milioane RON. În anul 2006, banca a recuperat 0,201 milioane RON din creditele neperformante (inclusiv dobânda), respectiv 0,316 milioane din creditele neperformante (inclusiv dobânda) în anul 2005.
Tabelul urmator prezintă o defalcare a tuturor creditelor neperformante înregistrate în evidența bilanțieră la 31 decembrie 2006 și 2007 și a creditelor neperformante recuperate.
Tabelul nr.5.8. Defalcarea creditelor neperformante -milioane RON-
Sursa: Evidențitate în portofoliul Direcției Recuperare Debite
În continuare ne vom referi la indicatori privind riscul de credit ceea ce arată de fapt impactul negativ al creditelor neperformante ca factor agravant de producere al riscurilor financiare.Un indicator foarte important care arată calitatea activelor îl reprezintă rata creditelor neperformante, respectiv ponderea creditelor clasificate ”îndoielnic” sau ”pierdere” în total credite.Accentuarea scăderii creditelor neperformante și politica prudentă de provizionare au avut ca rezultat creșterea gradului de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane de la 10.01% în 2006 la 33.73% în 2007.
În anul 2007, ponderea creditelor pentru sectorul retail (persoane fizice și IMM-uri) în portofoliul de credite a crescut cu mai mult de 15% față de anul 2006. Aceasta este o tendință firească, având în vedere strategia de dezvoltare a băncii în sectorul retail și se așteaptă ca această pondere să crească în continuare, inclusiv prin valorificarea avantajului reprezentat de rețeaua dezvoltată de sucursale, agenții și reprezențante. Deși ca volum au crescut cu 34% ponderea creditelor pentru clienții corporate (inclusiv sectorul public) s-a diminuat.
Tabel nr 5.9. Alți indicatori privind calitatea activelor sunt evidențiati în tabelul
Sursa: Raportari financiare, Raiffeisen
În ceea ce privește finanțarea, se observă aceeași tendință de creștere a ponderii depozitelor de retail în defavoarea celor de corporate față de anul 2006, în pas cu evoluția pieței.
B. Adecvarea capitalului
În ceea ce privește nivelul de adecvare a capitalului, banca trebuie să se conformeze normelor privind nivelul fondurilor proprii, promulgate de BNR in 2005 și modificate succesiv ulterior, bazate pe standardele stabilite de Banca Reglementelor Internaționale. Aceste instrucțiuni prevăd ca băncile să mențină un nivel corespunzător al fondurilor proprii față de activele purtătoare de risc și expunerile în afara bilanțului. În conformitate cu aceste instrucțiuni, banca trebuie să mențină un raport minim de adecvare a fondurilor proprii mai mare de 12% și al capitalurilor proprii mai mare de 8%.
Tabelul nr.5.10. Indicatori de adecvare a capitalului
Sursa date: Raport auditor KPMG
C. Profitabilitate
La baza analizei profitabilității unei bănci se regăsesc situațiile financiare care oferă informații asupra etapelor de acumulare a veniturilor și cheltuielilor aferente, cu ajutorul cărora se calculează profitului instituției financiare și implicit a indicatorilor de profitabilitate.
Tabelul nr.5.11. Contul de profit și pierdere consolidat la 31 decembrie 2005 și 2007
Sursa: Raportul administratorilor consolidat, Raiffeisen Bank
Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a avut în 2007 valoarea de 22,7%, cu zece puncte procentuale mai mul decât în anul precedent, iar rentabilitatea activelor medii totale a fost de 2,1%, în creștere față de 1,5% din 2006. Multiplicatorul fondurilor proprii este în concordanță cu nivelul pieței, iar nivelul său relativ ridicat (10,8%) contribuie la îmbunătățirea profitabilității, în timp ce nivelul de capitalizare al băncii rămâne semnificativ mai mare decât cerințele de reglementare.
Analizând comparativ ecartul și marja netă de dobândă, se poate observa că ecartul de dobândă în anul 2005 este mai mare decât marja de dobândă, ceea ce denotă faptul că activele purtătoare de dobânzi ale bancii sunt mai mici decât pasivele purtătoare de dobânzi. Această situație se datorează proprietăților, echipamentelor și bunurilor necorporale, participațiilor și altor active a căror finanțare nu este acoperită în intregime de capitalul social și care, prin urmare, trebuie finanțate din surse purtătoare de dobândă. Pentru rezolvarea acestei probleme, banca a luat măsuri de vânzare a unor active auxiliare și, în luna ianuarie 2005 a avut loc o creștere de capital de 1.756.206 milioane lei care a restabilit echilibrul între activele purtătoare de dobândă și pasivele purtătoare de dobândă.
Marja netă de dobândă, calculată ca diferență între randamentul activelor purtătoare de dobânză și costul pasivelor purtătoare de dobândă a fost de 4,5% în 2007 (4,4% în 2006), semnificativ mai mare decât media central-europeană. Aceasta implică o mai bună stabilitate în timp a marjelor pe piață. Banca a creat premisele pozitive din acest punct de vedere prin orientarea către ADP (credite) și retail.
Atât veniturile din dobânzi, cât și cele din speze și comisioane, au crescut semnificativ în corelație cu creșterea activelor totale și a activelor purtătoare de dobânză (ADP), în pofida erodării naturale a marjelor de dobândă, într-o piață competitivă, în plină dezvoltare. Contribuția venitului din speze și comisioane a fost deosebit de importantă 44% din total venituri în 2007 (în 2006, 0,41%). Deși în scădere, ponderea cea mai importantă în veniturile totale continuă să o reprezinte veniturile nete din dobânzi (categoria de venit cu volatilitatea cea mai mică la nivelul contului de profit și pierdere) care au însumat 56% din totalul veniturilor, comparativ cu 59% din anul 2006. această tendință anunță, totuși o scădere a dependenței de veniturile din dobânzi.
Veniturile nete din tranzacționare sunt reprezentate de veniturile obținute de bancă din schimburile valutare, atât din relația cu clientela, cât și cea de pe piața interbancară, generând rezultate mai mari în anul 2006 față de 2005. De asemenea, o componentă importantă a acestei categorii de venit, obținută pe fondul deprecierii accentuate a leului față de euro, este reprezentată de reevaluarea activelor deținute în euro, corespunzătoare capitalului vărsat în valută de acționarul majoritar al băncii.
În pofida expansiunii organice a băncii, modificările raportului cheltuieli-venituri de la 71% în 2005, 68% în 2007 în scădere la 64% în 2007, arată o îmbunătățire a eficienței bancare.
Graficul nr.5,2. Structura profitului
Sursa: Raportul auditorului asupra situațiilor financiare consolidate, Raiffeisen
O atenție deosebită se acordă cheltuielilor cu personalul; având în vedere creșterea rapidă a salariilor și concurența în atragerea și reținerea de personal în industria bancară, raportul dintre cheltuieli cu personalul și venituri a crescut în 2007 cu 22,1%.
Cheltuielile administrative au avut cea mai semnificativă creștere, în special datorită creșterii cu 70% a cheltuielilor pentru amenajarea spațiilor și birourilor băncii, ca urmare a modernizării rețelei și strategiei de restructurare.
Piața bancară a crescut cu 40% în 2007, Raiffeisen a devansând ritmul de creștere al pieței. Astfel, creditele acordate clienților au crescut cu peste 17 la sută, mărind cota de piața a băncii pentru aceste produse financiare la 10,3 la sută, în noiembrie 2007. În ce privește depozitele atrase de la clienți, acestea s-au dublat, urcând și cota de piața a Raiffeisen pe acest sector la 9,2 la sută.
Profitul net al Raiffeisen Bank în 2007 a fost de 320 milioane RON, în creștere cu 74% față de profitul net al anului 2006 de 184 milioane RON. Profitul este, în final, scopul esențial al acționarilor unei bănci iar obiectivul este creșterea valorii băncii prin prevenirea și diminuarea riscurilor precum și întărirea și creșterea poziției băncii pe piață. Profitul bancar reprezintă diferența dintre veniturile din dobanzi, comisioane, speze (încasate sau de încasat) și cheltuielile efectuate cu dobânzile, comisioanele și taxele plătite, precum și cele cu funcționarea băncii. Profitul bancar poate fi brut sau net după deducerea impozitului pe profit. Profitul brut reflectă eficiența activității bancare sintetizând influențele tuturor factorilor care acționează direct sau indirect asupra veniturilor și cheltuielilor.
D. Lichiditatea
În evaluarea adecvării poziției de lichiditate a unei bănci, o atenție deosebită ar trebui acordată nivelului curent și viitor al surselor de lichidități, comparativ cu nevoile de fonduri, precum și adecvării practicilor de administrare a fondurilor în funcție de mărimea, complexitatea și profilul de risc al băncii. În general, practicile de constituire a fondurilor ar trebui să confere certitudinea că o bancă este capabilă să mențină un nivel al lichidității suficient pentru a face față în timp obligațiilor sale financiare și la costuri reduse chiar în situația unor schimbări adverse în condițiile pieței.
Tabelul următor evidențiază alți indicatori de lichiditate, utilizați în deteminarea gradului compus de rating (CAAMPL):
Tabelul nr.5.12. Indicatori privind lichiditatea
Sursa: Raportul Directoratului consolidat, Raiffeisen
În privința lichidității, gradul de acoperire a depozitelor clienților cu numerar și sume datorate de alte bănci a cunoscut o ușoară scădere, de la 33,13 % în 2006 la 29,46% în 2007. Această scădere se datorează tendinței de optimizare a deținerilor de numerar, având în vedere costul de oportunitate ridicat al acestuia. Ceilalți doi indicatori de lichiditate analizați (“Active lichide/depozite clienti” și “Credite/total active”) își datorează evoluția descrescătoare (de la 48,25% în 2006 la 37,46% în 2007), respectiv crescătoare (40,83% în 2006, respectiv 65,10% în 2007), diminuării deținerilor de titluri în favoarea creșterii ponderii creditelor. Această redirecționare a avut loc datorită scăderii randamentelor la titluri, ceea ce a motivat utilizarea resurselor obținute din vânzarea lor la acordarea de credite, care oferă un randament mai ridicat.
5.4. Concluzii: evaluarea băncii Raiffeisen pe baza sistemului de avertizare timpurie CAAMPL
Pentru evaluarea Raiffeisen Bank, vom folosi sistemul de avertizare timpurie CAAMPL adoptat de Banca Națională a României, vom exemplifica o serie de indicatori pentru fiecare componentă CAAMPL
În tabelul următor sunt prezentați o serie de indicatori pentru fiecare componentă CAAMPL la 31 decembrie 2007.
Tabel nr 5.13 Indicatori de performanță bancară Raiffeisen Bank la 31 decembrie 2007
Adecvarea capitalului
Pentru măsurarea gradului de adecvare al capitalului se determină urmatoarele raporturi:
Nivel de solvabilitate 1 – al carui nivel minim trebuie să fie 8%;
Nivel de solvabilitate 2_ al carui nivel minim trebuie să fie 12%;
Capital social/capital propriu;
Efectul de pârghie – capitaluri proprii/total active.
În cazul Raiffeisen Bank, indicatorii de adecvare a capitalului înregistrează următoarele valori:
Nivelul de solvabilitate 1 ≥ 8%;
Nivelul de solvabilitate 2 ≥ 12%;
Efectul de parghie ≥ 4, incadrând Raiffeisen Bank cu ratingul 2.
în concluzie, Raiffeisen Bank intră în categoria bancilor adecvat capitalizate din punct de vedere al capitalului. Nivelurile de rating 1 și 2 semnifică o marime a capitalului satisfacatoare în raport cu riscul asumat de bancă.
Calitatea activelor (A)
Calitatea activelor reflectă riscul potențial al creditelor acordate și al altor active precum și al operațiunilor extrabilanțiere.
Factorii care influențează calitatea activelor băncii sunt următorii:
practicile utilizate în administrarea creditului și identificarea riscului;
nivelul creditelor neperformante;
adecvarea provizioanelor ;
tranzacțiile extrabilanțiere și riscul de credit rezultat din acestea;
administrarea corespunzătoare a activelor, inclusiv identificarea celor cu probleme.
Indicatorii pe baza cărora se cuantifică calitatea activelor se caracterizează prin ratinguri de la 1 la 4 pentru Raiffeisen, cu următoarea semnificație: ratingul 1 indică o calitate adecvată a activelor și practicilor de administrare a creditului, necesitând o supraveghere minimă, ratingul 2 exprimă o calitate satisfăcătoare, ratingul 3 indică o situație mai puțin satisfăcătoare a practicilor de administrare a creditului, iar nivelul 4 al ratingului exprimă o calitate critică, deficitară a creditelor, ceea ce poate amenința viabilitatea instituției.
Profitabilitatea
Este indicatorul care reflectă nu numai volumul și trendul veniturilor, dar și factorii care pot afecta susținerea sau calitatea veniturilor. Pentru analiza performanței financiare a unei bănci sunt utilizați 13 indicatori, dintre care esențiali sunt rata rentabilității economice și rata rentabilității financiare.
Rata rentabilității economice (ROA) arată efectul capacității manageriale de a utiliza resursele băncii (proprii și atrase) în scopul obținerii de profit. Se apreciază că ROA este cel mai relevant indicator al eficienței bancare, deoarece exprimă rezultatul net (în primul rând) ca performanță a managementului activelor, în condițiile unui volum dat al resurselor. La nivelul anului 2007 acest indicator avea o valoare de numai 0,6%, în cazul băncii Raiffeisen.
Rata rentabilității financiare (ROE) este cea mai semnificativă expresie a profitului bancar din perspectiva acționarilor, deoarece evidențiază efectul angajării lor în activitatea bancară. La nivelul anului 2007, Raiffeisen Bank a avut o rată a rentabilității financiare egală cu 8,13% (corespunzător unui rating 2). Ratingul 2 evidențiază că veniturile sunt satisfăcătoare, dar pot înregistra un ușor declin.
Lichiditatea
În evaluarea adecvării poziției de lichiditate a unei bănci, o atenție deosebită ar trebui acordată nivelului curent și viitor al surselor de lichidități, comparativ cu nevoile de fonduri, precum și adecvării practicilor de administrare a fondurilor în funcție de mărimea, complexitatea și profilul de risc al băncii.
Pentru analiza lichidității sunt utilizați patru indicatori,dintre care reprezentativ este indicatorul „credite acordate clientelei la valoarea brută/depozite atrase de la clienți”, indicator ce arată cât din sursele atrase de la clienți sunt imobilizate în credite.
La nivelul anului 2006 Raiffeisen avea rating 1, corespunzător unui indicator de 57,18% În 2007, majorarea nivelului creditelor a determinat creșterea respectivului indicator la nivelul băncilor, spre deosebire de Raiffeisen, al carei indicator a fost de 103,5% (limita minimă pentru rating 1 fiind de 85%).
Din analiza clasificării efectuate de Banca Națională, și știind că ponderea Raiffeisen Bank în total active bancare este de peste 8 % rezultă că ca ratingul compus de clasificare al băncii este 3, în aceasta categorie aflându-se bănci care dețin peste 23 % din activele sistemului bancar. Am făcut această deducție deoarece, ca și la sistemul american CAMEL, nici B.N.R. nu face publice ratingurile acordate băncilor.
Raiffeisen Bank, evaluată ca având un grad compus de clasificare 3, necesită un anumit grad de preocupare din partea organelor de supraveghere cu privire la una sau mai multe din cele cinci componente menționate. Managementului îi rămâne să demonstrez dimensiunea capacității și a dorinței de a remedia dificultățile în mod eficient și la timp.
În general, aceste instituții sunt mai puțin capabile de a rezista la fluctuațiile pieței, dată find vulnerabilitatea crescută la influențele externe, prin comparație cu băncile cu grad compus „1” sau „2”.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Portofoliului DE Active Bancare (ID: 133606)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.