Analiza Politicii de Pret In Tarifarea Serviciilor Turistice
LUCRARE DE LICENȚĂ
ANALIZA POLITICII DE PREȚ ÎN TARIFAREA SERVICIILOR TURISTICE
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. – MODALITĂȚI DE ANALIZĂ A POLITICII DE PREȚ
1.1.Flexibilitatea politicii de preț și impactul asupra pieței
1.2.Factorii care influențează prețul
1.3..Modalități de determinare a prețului
1.3.1. Determinarea prețului în funcție de costuri
1.3.2. Determinarea prețului în funcție de cerere
1.3.3. Determinarea prețului în funcție de concurență
CAPITOLUL II. – ANALIZA POLITICII DE PREȚ ÎN TURISM
2.1. Forme de prezentare a prețului în turism
2.2. Diferențieri de prețuri practicate în turism
2.3. Metode de stabilire și analiză a prețurilor în turism
2.3.1. Orientarea prețului în funcție de costuri
2.3.2. Orientarea prețului în funcție de cerere
2.3.3. Orientarea prețului în funcție de concurență
2.3.4. Orientarea politicii de prețuri în funcție de potențialul economic
al consumatorului
CAPITOLUL III. – CIRCUIT TURISTIC CULTURAL ÎN EUROPA. STUDIU DE CAZ: STABILIREA TARIFULUI PROGRAMULUI TURISTIC
3.1. Prezentarea caracteristicilor programului turistic
3.2. Desfășurarea programul turistic
3.3. Analiza de preț a programului
3.4. Interpretarea Costurilor in forma grafica
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Politica de preț reprezintă stabilirea exactă și cât mai aproape de realitate a prețurilor și tarifelor pentru produsele și serviciile oferite.
Prețul constituie elementul cel mai flexibil al mixului de marketing, care face legătură între produs și piață, respectiv între cerere și ofertă; de asemenea, prețul constituie elementul de echilibrare a cererilor și ofertei, respectiv elementul care influențează volumul producției de bunuri și servicii.
Prețul nu poate fi considerat pe deplin o variabilă controlabilă de firmă, iar pe de alta parte nu constituie o variabilă care este străină de controlul firmei.
Nivelul prețului determină capacitatea firmei de a se menține pe piață, iar determinarea sa este amenințată de forțele imprevizibile precum competiția, cererea, costurile. Stabilirea unui echilibru just între prețuri și prestații este esențială; dacă se adoptă o politică de preț neadecvată se poate ajunge la:
– diferențe substanțiale ale prețului aceluiași produs în diferite țări;
– presiuni pentru reducerea și/sau acordarea de bonificații mai mari rezultate din astfel de variații;
– dezvoltarea unei piețe negre.
Analiza politicii de prețuri trebuie să acopere toate laturile activității întreprinderii – tehnologică, comercială, a potențialului productiv, financiară, inovativă, umană.
Pentru o analiză sinoptică a politicii de prețuri trebuie să se ia în calcul: structura și dinamica pieței; segmentul de piață acoperit de întreprindere; factorii de influență a pieței și a segmentului acoperit de întreprindere; concurenții întreprinderii pe piață; factorii cheie ai succesului pe piață, precum și costurile proprii.
Așadar, cei mai importanți factori care influențează formarea prețurilor sunt factorii economici, între care se remarcă: cererea pentru produsul respectiv, costul acestuia, nivelul calitativ, etapa din ciclul de viață în care se află produsul, concurența, strategia de distribuție și cea promoțională etc.
Pentru a exemplifica modalitatea de analiză a politicii de preț am abordat sfera serviciilor, respectiv domeniul turismului.
Lucrarea este structurată în trei capitole: CAPITOLUL I MODALITĂȚI DE ANALIZĂ A POLITICII DE PREȚ; CAPITOLUL II ANALIZA POLITICII DE PREȚ ÎN TURISM ȘI CAPITOLUL III CIRCUIT TURISTIC CULTURAL ÎN EUROPA. STUDIU DE CAZ: STABILIREA TARIFULUI PROGRAMULUI TURISTIC.
În lucrare sunt tratate următoarele probleme:Flexibilitatea politicii de preț și impactul asupra pieței,Factorii care influențează prețul, Modalități de determinare a prețului, Determinarea prețului în funcție de costuri, Determinarea prețului în funcție de cerere, Determinarea prețului în funcție de concurență,Forme de prezentare a prețului în turism, Diferențieri de prețuri practicate în turism, Metode de stabilire și analiză a prețurilor în turism, Orientarea prețului în funcție de costuri,Orientarea prețului în funcție de cerere, Orientarea prețului în funcție de concurență, Orientarea politicii de prețuri în funcție de potențialul economic al consumatorului,Prezentarea caracteristicilor programului turistic, Desfășurarea programul turistic, Analiza de preț a programului
CAPITOLUL I.
MODALITĂȚI DE ANALIZĂ A POLITICII DE PREȚ
Flexibilitatea politicii de prețși impactul asupra pieței
Politica de preț reprezintă cea mai mobilă componentă a mixului de marketing. Poate fi considerat ca elementul care face legătura și conexiunea cea mai clară dintre produs și piață, respectiv între cerere și ofertă. El poate fi modificat rapid, spre deosebire de celelalte componente ale mixului de marketing, iar schimbările de preț atrag de regulă un răspuns imediat din partea pieței.
Din punctul de vedere al marketingului, prin preț se înțelege totalitatea mijloacelor de măsură a gradului de valorificare a resurselor firmei și a oportunităților exteriore, barometru al capacității de adaptare la cerințele mediului, instrument pentru recuperarea cheltuielilor efectuate și, nu în ultimul rând, modalitatea principală de generare a profitului.
“În accepțiunea de marketing, prețul este conceput ca un element în poziționarea produsului care face o declarație consumatorilor potențiali în legătură cu natura, calitatea și caracteristicile competitive ale produsului pe care îl vor achiziționa.”[]
Implicațiile prețului în structura mixului de marketing:
prețul constituie elementul cel mai flexibil al mixului de marketing. În acest sens, dinamica politicii de preț, de cele mai multe ori, este mai mare decât dinamica restului de politici ale mixului de marketing;
prețul constituie elementul de legătură între produs și piață, respectiv între cerere și ofertă;
prețul este singurul element, din totalul celor patru elemente ale mixului de marketing care generează efectiv și direct venituri și profituri. În acest sens, politicile de produs, distribuție și promovare, în general, generează costuri sau cheltuieli;
nivelul prețului poate fi considerat un criteriu de evaluare a produsului (de exemplu a calității), respectiv criteriu decizional în strategia de penetrare pe diferite segmente de piață (în funcție de nivelul de atractivitate a pieței);
prețul constituie elementul de echilibrare a cererilor și ofertei, respectiv elementul care influențează volumul producției de bunuri și servicii.
Prețul nu poate fi controlat de întreprindere ca celelalte elemente ale marketingului – mix (produs, plasament, promovare), dar nici nu poate fi considerat un element cu totul extern, imposibil folosit în termeni de marketing.
Prețul influențează asupra tuturor elementelor marketingului, iar deciziile cu privire la stabilirea prețului la produse trebuie luată odată cu adoptarea programelor mixului de marketing. Importanța prețului în componența marketingului – mix variază în dependență de diferite împrejurări (figura nr.1).
Figura nr.1.Legătura reciprocă dintre preț și alte elemente ale marketingului
Principiul general al economiei de piață este stabilirea liberă a prețului de către întreprindere. Totodată există și unele excepții:
legislații speciale pentru unele produse
protejarea unor producători sau consumatori
acorduri sau restricții internaționale
limitarea indirectă prin intermediul politicii fiscale salariile consumatorilor.
Principalele funcții ale prețului sunt prezentate în figura de mai jos (figura nr. 2).
Figura nr. 2. Funcțiile prețului în condițiile economiei de piață
Principalele obiective ale politicii de preț a firmei sunt:
a. atacarea concurenței prin intermediul prețului, pentru a o determina sa renunțe la fabricarea sau comercializarea de produse similare cu cele ale firmei. Pe această cale se urmărește oferirea pe piață a unui produs ce poate fi larg difuzat la un preț accesibil, obligând concurența să se alinieze la acest nivel și/sau să renunțe la comercializarea respectivelor produse.
b. apărarea în fața ofensivei concurenței, prin alinierea prețurilor firmei la cele ale celorlalți parteneri din branșă sau, din contră, prin ridicarea semnificativă a nivelului prețului, în cazul unor produse de prestigiu.
c. pătrunderea cu produsele sale într-o anumită rețea de distribuție prin acordarea acestor intermediari a unor condiții avantajoase de plată.
d. pătrunderea extensivă pe piață, la baza acesteia stând fixarea unui
nivel de prețuri suficient de accesibil pentru cel mai larg segment de consumatori.
e. intenția de a lua caimacul pieței prin fixarea unui nivel înalt de preț al produselor, accesibil numai anumitor segmente de clienți, foarte pretențioși si cu un grad ridicat de solvabilitate.
Obiectivele privesc modelarea mărimii profitului ce se adaugă costurilor totale de producție și comercializare, pentru obținerea prețului la care se comercializează produsele pe piețe.
1.2.Factorii care influențează prețul
Prețul constituie unul dintre elementele principale ale mixului de marketing, comparativ cu restul componentelor mixului de marketing (produs, promovare, distribuție), acesta comportă aspecte și situații extrem de complexe. Astfel, în comparație cu restul elementelor mixului de marketing are un caracter dual privitor la factorii de influență.
Pe de o parte, prețul nu poate fi considerat pe deplin o variabilă controlabilă de firmă, iar pe de alta parte nu constituie o variabilă care este străină de controlul firmei.
Prețul exercită o influență deosebită asupra diferitelor variabile de marketing ale întreprinderii (și nu numai), însă, la rândul său, se află sub influența a numeroși factori, care sunt clasificați, în literatura de specialitate, după numeroase criterii.
Factorii care își pun amprenta asupra stabilirii prețurilor, respectiv a deciziilor referitoare la preț au fost grupați de profesorul Kotler în două categorii, și anume factori interni și externi întreprinderii:
• din categoria factorilor interni fac parte:
– obiective organizaționale și de marketing;
– obiective de preț;
– strategia de marketing;
– costurile;
– alte variabile ale mixului de marketing.
• din categoria factorilor externi fac parte:
– cererea;
– concurența;
– percepția cumpărătorului; – membrii canalului de marketing;
– alți factori ai mediului extern al întreprinderii.
La stabilirea prețului influențează factorii controlabili (costul producției, costul suportului de marketing, calitatea produsului, imaginea produsului) și independenți (nivelul prețurilor existente pe piață, situația cererii și ofertei, situația competiției pe piață).
Figura nr.3. Factorii interni și externi ce influențează politica de preț și procesul de formare a prețurilor
O altă clasificare a factorilor ce își exercită influența asupra prețurilor esteurmătoarea, care ia în calcul un număr de trei categorii distincte, după cum urmează:
• factori interni ai pieței: cererea, oferta, caracteristicile pieței;
• factori externi ai pieței: conjunctura economică, politicile de marketing practicate la un moment dat, conjunctura politică etc.;
• factori subiectivi: psihologia publicului, influențele exercitate demediul social etc.
Factorii de mediu ce influențează prețul unui produs sunt, la rândul lor,extrem de numeroși:
• factorii economici: inflația, fazele ciclului economic, efectul Griffen(în perioadele de crizăcumpărătorii se orientează spre bunurile de folosință curentă, renunțând, mai ales, la bunurile de folosință
îndelungată) și alții;
• factorii politico-juridici: politica fiscală, reglementările legale referitoarela stabilirea prețurilor și a reducerilor de preț;
• factorii tehnologici: sofisticarea modului de plată, variabilele dedistribuție etc.;
• factorii socio-culturali: sistemul de valori ce guvernează societatea,efectul Veblen (un efect de snobism, conform căruia un produs cu prețridicat poate să cerilor
O altă clasificare a factorilor ce își exercită influența asupra prețurilor esteurmătoarea, care ia în calcul un număr de trei categorii distincte, după cum urmează:
• factori interni ai pieței: cererea, oferta, caracteristicile pieței;
• factori externi ai pieței: conjunctura economică, politicile de marketing practicate la un moment dat, conjunctura politică etc.;
• factori subiectivi: psihologia publicului, influențele exercitate demediul social etc.
Factorii de mediu ce influențează prețul unui produs sunt, la rândul lor,extrem de numeroși:
• factorii economici: inflația, fazele ciclului economic, efectul Griffen(în perioadele de crizăcumpărătorii se orientează spre bunurile de folosință curentă, renunțând, mai ales, la bunurile de folosință
îndelungată) și alții;
• factorii politico-juridici: politica fiscală, reglementările legale referitoarela stabilirea prețurilor și a reducerilor de preț;
• factorii tehnologici: sofisticarea modului de plată, variabilele dedistribuție etc.;
• factorii socio-culturali: sistemul de valori ce guvernează societatea,efectul Veblen (un efect de snobism, conform căruia un produs cu prețridicat poate să certifice apartenența cumpărătorului / consumatorului acestuia la un anumit grup social).
Așa cum produsul este definit ca un ansamblu de elemente corporale și acorporale, prețul, la rândul său, se află sub influența a două categorii de factori:tangibili (calitatea, de exemplu) și intangibili (marca, de exemplu).
Unii specialiști[] consideră că cei mai importanți factori ce influențeazăformarea prețurilor sunt factorii economici, între care se remarcă: cererea pentru produsul respectiv, costul acestuia, nivelul calitativ, etapa din ciclul de viață în care se află produsul, concurența, strategia de distribuție și cea promoțională etc.
Dintr-o altă perspectivă de abordare, factorii care-și exercită influențaasupra prețurilor pot fi grupați în următoarele categorii:
• concurența;
• intermediarii;
• furnizorii;
• restricțiile guvernamentale.
1.3.Modalități de determinare a prețului
Determinarea prețului este o operațiune extrem de importantă, ce se realizează în funcție de trei elemente esențiale, și anume: costuri; cerere și concurență. Fiecare dintre acestea acționând în mod diferit asupra procesului de stabilire efectivă a prețului, în funcție de obiectivele urmărite.
Modalitatea concretă, efectivă de determinare a prețului se diferențiază de la o întreprindere la alta: unele întreprinderi își fixează prețurile doar în funcție de concurență, altele în funcție de suma costurilor etc.
1.3.1. Determinarea prețului în funcție de costuri
O primă metodă de stabilire a prețului unui produs sau serviciu este metoda de calcul alcosturilor. Această metodă pornește de la premiza că indiferent de tipul de produs sau serviciu furnizat sau oferit, acestea implică anumite costuri, prețul de vânzare neputând a fi sub nivelul costurilor. Cu alte cuvinte, prețul de vânzare trebuie să acopere în totalitate costurile de producție și desface la care se adaugă și profitul scontat al firmei.
Figura nr.4. .Raporturile dintre costurile întreprinderii și prețurile pieței
Figura nr.4. .Raporturile dintre costurile întreprinderii și prețurile pieței
Prin urmare,metoda costuri presupune ca prețul de vânzare să se stabilească astfel încât firma,prin vânzarea produsului, pe lângă acoperirea costurilor să obțină și un anumit profit.
Această metodă, în general, ridică 2 mari probleme și anume:
– analiza și calcului riguros al costurilor;
– analiza rentabilității privitor la costuri, respectiv stabilirea volumului de vânzări care trebuierealizat pentru ca firma să aibă o activitate rentabilă la un anumit preț (nivelul veniturilor din vânzări să fie mai ridicat decât nivelul costurilor.
a) Tipurile de cost
La modul general, costurile reprezintă sumele pe care le suportă fiecare producător pentru așiacoperii sursele și factorii de producție necesari pentru desfășurarea proceselor de producție și de desfacere (vânzare) a produselor.
Pe de altă parte, costurile pot fi privite ca fiind indicatorii sintetici, rezultativi și de eficiență,deoarece caracterizează calitatea muncii desfășurate în cadrul firmelor prin compararea eforturilor (cheltuielilor).
Din punctul de vedere al clasificării costurilor, avem două mari categorii, și anume[]:
a) costuri economice (Ce), care reprezintă expresia bănească a tuturor intrărilor de resurse într-ofirmă în cursul perioadei de referință. Aceste costuri se împart în:
– costul implicite (Ci), sunt cele ale intrărilor de resurse și servicii neachiziționate de cătreîntreprindere de pe piață, deoarece folosește resursele care le aparțin (pământul, infrastructura);
– costurile explicite (Cex), sunt cele ale intrărilor de resurse și servicii achiziționate de întreprinderede pe piață;
b) costul contabil (Cc), măsoară costuri explicite, deci numai o parte din costul economic.
Corespunzător celor 2 costuri se pot calcula 2 categorii de profit:
– profitul economic (Pe), care reprezintă diferența dintre valoarea totală și costul tuturor intrărilor deresurse folosite în cursul perioadei de referință;
– profitul normal (Pn), care reprezintă partea din costurile firmei care nu este cuprinsă în costulcontabil, fiind, deci, costul implicit al resurselor furnizate de proprietarul firmei.
Din alt punct de vedere, costurile se pot structura după modul de individualizare a costurilor de producție. În acest sens, avem:
– Costuri directe (Cd) – sunt costurile care se pot individualiza pe produs sau grupe de produseomogene (materii prime, materiale directe, salarii directe, CAS, combustibil, energie, alte cheltuieli directe);
– Costuri indirecte (Ci) – sunt acele costuri ce nu se pot localiza, sunt comune mai multor produsesau grupe de produse (cheltuieli cu regia, secția, cheltuieli cu promovarea, cheltuieli generale ale firmei, cheltuieli de protocol). Aceste cheltuieli se repartizează asupra produselor în raport cu: cheltuielile comune secției, ore funcționare utilaj etc.);
Pe baza celor 2 tipuri de costuri se poate calcula costul total (Ct) după relația:
Ct = (Cd + Ci ) + Cd = Cp + Cd
unde:
Cd = costurile de desfacere produs pe piață (costurile de vânzare)
Cp = costurile de producție propriu-zise
b) Pragul de rentabilitate
Pragul de rentabilitate reprezintă punctul în care veniturile totale egalează costurile totale,respectiv punctul de la care se poate genera profit. Pe baza pragului de rentabilitate se poate calcula volumul minim de produse care trebuie fabricate pentru a acoperii costurile de producție.
Deoarece orice decizie, indiferent de natura ei, sau de domeniul la care se referă, dă naștere, direct sau indirect, unei relații cost – venit, criteriul rentabilității trebuie să fie omniprezent în conducerea activității economice. El trebuie, deci, avut în vedere atât în elaborarea strategiei și tacticii întreprinderii, cât și în activitatea curentă de coordonare a activității.
Se poate, deci, aprecia că, pentru conducerea întreprinderii este deosebit de utilă cunoașterea nivelului minim al activității economice, care, in raport cu volumul investițiilor și al cheltuielilor de exploatare, asigură recuperarea integrală a costurilor, pentru evitarea unor situații financiare încordate. Acest nivel minim este cunoscut în literatura de specialitate sub numele de punct critic sau prag de rentabilitate.
In determinarea punctului critic (pragului de rentabilitate) se are în vedere faptul că există o serie de cheltuieli, care depind de capacitatea proiectată a acesteia și nu de volumul de activitate efectiv realizată (amortizări, taxe, chirii, impozite pe terenuri și mijloace fixe închiriate, diferite cheltuieli administrative etc.), numite cheltuieli fixe. Existența acestor cheltuieli impune ca volumul producției și serviciilor realizate să aibă un asemenea nivel încât din suma câștigurilor obținute, la fiecare produs sau prestare, pe lângă cheltuielile variabile să fie acoperite și cele fixe.
Formula de calcul a pragului de rentabilitate se determină egalând încasările (I) cu costurile totale (CT); dar: I = R * p, unde:
R = mărimea desfacerilor;
p = prețul unitar, și
CT = (R * cV) + CF, unde:
CF = costurile totale fixe;
cV = costuri variabile pe produs/serviciu vândut.
Legenda
I = încasări
CT = costuri totale
CV = costuri variabile
CF = costuri convențional constante
R = volumul producției corespunzător punctului critic
De aici rezultă: R = CF/(p – cV).
Deci, R este volumul activității pentru care întreprinderea își acoperă integral cheltuielile fără a înregistra însă beneficii. Ori, întreprinderile sunt interesate nu numai să-și acopere costurile ci și să realizeze un beneficiu (planificat, minim acceptat, etc.) – Bm.
În aceste condiții, plecând de la formula punctului critic se poate determina mărimea desfacerilor (a activității, în general) care asigură realizarea beneficiului folosind formula derivată: X = (CF + Bm)/(p – cV).
În practică[], pe lângă prețul și cheltuielile variabile pe produs se utilizează și mediile ponderate ale acestora, in funcție de structura activității, dat fiind faptul că, de cele mai multe ori, conducerea întreprinderilor este interesată de pragul de rentabilitate a unei întregi unități operative (și chiar a întregii întreprinderi) și de abia în al doilea rând de rentabilitatea fiecărui produs în parte. Utilizarea celor două formule de calcul se poate face pentru determinarea volumului minim al activității la capacitățile de cazare, la spălătorii, grupuri gospodărești, unități prestatoare de servicii personale, la unitățile de agrement, etc.
1.3.2. Determinarea prețului în funcție de cerere
Prețul exercită o influență directă asupra cererii, și invers. Relația între preț și cerere se transpune în conceptul de funcție a cererii.
Estimarea acestei funcții se poate realiza în două forme posibile: într-o formă restrânsă, considerând că prețul concurenței rămâne constant și într-o formă extinsă, care include o estimare, pentru fiecare nivel al prețului stabilit de către întreprindere, a diferitelor prețuri ale concurenței și ale altor agenți economici.
Funcția cererii exprimă numărul de unități vândute pe piață, la niveluri de preț diferite, într-o anumită perioadă de timp[].
În mod obișnuit, cererea și prețul se află într-o relație inversă: cu cât prețul este mai mare, cu atât cererea scade, și invers. Există însă și excepții de la această regulă, în cazul produselor de lux de exemplu, motivația fiind simplă: consumatorii asociază creșterea prețului cu o îmbunătățire a calității.
Un element de o deosebită importanță în procesul de determinare a prețului în funcție de cerere este reprezentat de elasticitatea cererii în raport cu prețul.
Abordată prin prisma consumatorului, elasticitatea cererii în raport cu prețul este influențată de o serie de elemente, dintre care mai importante sunt: existența unei zone de preț de referință; atracția exercitată de anumite prețuri (prețurile psihologice); inegalitatea sensibilității consumatorilor la preț; utilizarea prețului ca un indicator de calitate.
Existenta unei zone de preț de referință În urma unor observări și analize repetate, s-a constat că, de regulă, fiecărui produs i se asociază o zonă de prețuri
acceptabile, urmare a informării și manifestării experienței consumatorului. Sub un anumit prag (minim), produsul este respins pentru ca induce o calitate redusă, iar peste un anumit prag (maxim), produsul nu este cumpărat, fiind apreciat „prea scump”. Zona prețului de referință este legată de existența unui preț de referință, stabilit, în numeroase cazuri, în funcție de prețul produselor similare.
Atracția anumitor prețuri pentru consumatori Exercită o atracție deosebită asupra consumatorilor prețurile terminate în cifra 9.
Inegalitatea sensibilității consumatorilor la preț Consumatorii au un comportament, implicit o sensibilitate diferită față de prețuri, respectiv nivelul
acestora, ei putând fi încadrați în una din următoarele categorii: cei fideli prețurilor scăzute, cei fideli prețurilor medii și cei fideli prețurilor ridicate. Diferențierile care se manifestă sunt datorate profilurilor socio-demografice, precum și factorului timp.
Utilizarea prețului ca un indicator de calitate În urma studiilor efectuate,
s-a constatat că există o relație pozitivă între preț și calitatea unui produs; mai mult decât atât, prețul joacă un rol mai important atunci când reprezintă singura
informație disponibilă decât în cazul în care este asociat altor informații referitoare la produs.
În realitate, sunt inventariate un număr însemnat de situații concrete în care calitatea este dedusă din preț, dintre care prezentăm, în continuare, doar câteva, considerate importante:
• numele mărcii sau al fabricantului nu joacă un rol important;
• consumatorii au o experiență redusă în procesul de cumpărare;
• calitatea este dificil de evaluat;
• se percep diferențe de calitate considerabile;
• prețul reprezintă un atribut important al produsului;
• presiunea timpului asupra actului de cumpărare este mare;
• transparența prețurilor este mai scăzută;
• încrederea pe care consumatorul o are în informațiile referitoare la preț
oferite de furnizor este mare etc.
În realitate, există și situații în care cumpărătorii/consumatorii (altfel spus cererea) sunt mai puțin sensibili la evoluția prețurilor[]. Aceste situații sunt următoarele:
• valoarea unică – produsul se detașează prin originalitate, având calități distinctive unice;
• notorietatea produselor de substituție – cumpărătorii nu au informații referitoare la existența substituenților;
• facilitatea de comparație – performanțele produselor sunt greu de
comparat;
• ponderea cheltuielii – prețul produsului reprezintă o pondere redusă în venitul total al cumpărătorului;
• avantajul final – avantajul final adus de produs este puțin important pentru cumpărător;
• costul partajat – costul produsului este partajat cu costul altor produse;
• efectul de investiție – produsul este utilizat ca un complement al unui produs principal deja cumpărat și chiar amortizat;
• calitatea percepută – produsul este asociat imaginilor puternice de calitate, prestigiu, exclusivitate;
• stocarea – cumpărătorii nu au posibilitatea să stocheze produsul.
1.3.3. Determinarea prețului în funcție de concurență
Orientarea după concurență a prețurilor este o altă metodă, având, de regulă, frecvența cea mai mare în practică. Pe o piață din ce în ce mai concurențială, nici nu este practic posibilă ignorarea prețurilor concurenților. Comparând prețurile produselor întreprinderii, cu cele ale celorlalți competitori (bineînțeles ținând seama de nivelul costurilor pe care le are întreprinderea), rezultă nivelul optim al prețurilor ce vor fi practicate pentru propria ofertă.
Concurența poate avea un rol hotărâtor în determinarea prețului, având în
vedere multitudinea, dimensiunea și forța concurenților. În economia de piață concurențială, orientarea prețurilor în funcție de concurență este strategia la care
întreprinderile apelează cel mai frecvent. Modalitatea concretă de raportare la concurență depinde de mai mulți factori, între care se remarcă: poziția întreprinderii pe piață; obiectivele acesteia; cota de piață deținută și perspectivele evoluției acesteia.
Pe piață, în funcție de numărul de concurenți și de gradul de diferențiere a
produselor, distingem următoarele situații[]:
• concurența pură, caracterizată prin aceea că un număr mare de ofertanți se adresează unui număr mare de cumpărători, nici unul dintre ei neputând influența nivelul prețurilor. În consecință, în această situație, prețul nu poate fi controlat de întreprindere;
• oligopolul, caz în care pe piață se înfruntă un număr redus de ofertanți, concurenții fiind dependenți unii de alții în stabilirea prețurilor;
• monopolul, ce corespunde unei piețe pe care se înfruntă un ofertant și un număr mare de cumpărători, ofertantul având un rol hotărâtor în formarea prețurilor.
Mai pot fi utilizate și alte metode de stabilire a prețului precum:
-În funcție de consumator. Aceasta este o metodă foarte utilă și foarte importantă în zilele noastre.. Primul lucru pe care îl facem este să ne uităm la preț și după la alte aspecte. Aceste remarci nu sunt pentru toate produsele și serviciile dar se aplică la cel puțin 80% din cazuri.Această metodă analizează comportamentul consumatorului când vine vorba de preț. Pentru a stabili acest comportament trebuie să răspunzi la următoarele întrebări:
– Care sunt clienții/grupul de clienți care ar plăti pentru a cumpăra acel produs?
– Cred clienții tăi că primesc ceva util/ceva care le aduce un plus de valoare atunci când cumperă un produs la un anumit preț?
– Își asumă clienții sintagma “prețuri mare înseamnă calitate superioară” când cumpără produsul?
Dacă există un răspuns cât mai sincer la aceste întrebări se poate începe strategia de stabilire a prețului. Conform acestei metode, prețul îl poți stabili în funcție de 3 criterii:
folosești un preț mai ridicat pentru a sprijini imaginea produsului;
folosești un preț mai mic pentru a crește volumul de vânzări;
stabilești o gamă de prețuri pentru diferite grupuri de clienți.
–metoda mixtă.Aceasta vine de la utilizarea unei strategii de preț care să includă toate metodele de mai sus. Este metoda cea mai grea de folosit deoarece trebuie să realizezi 3 analize din 3 perspective diferite. Pe de altă parte, îți poate da prețul cel mai exact atât din punctul de vedere al consumatorilor cât și din cel al cheltuielilor totale și al concureței. Întotdeauna trebuie să reușim să facem balanța dintre cele 3 metode. În ziua de azi nu mai este relevant și nici benefic să folosim doar o singură metodă.
CAPITOLUL II.
ANALIZA POLITICII DE PREȚ ÎN TURISM
2.1. Forme de prezentare a prețului în turism
Politica de preț reprezintă stabilirea exactă și cât mai aproape de realitate a prețurilor și tarifelor pentru produsele și serviciile oferite în turism.
În lucrările de specialitate dar și în limbajul curent sunt utilizate o serie de expresii în ce privește prețul, pe care un consumator de servicii turistice le întâlnește în diverse situații. Cei mai cunoscuți termeni sunt următorii[]:
a) tarif – prețul propriu-zis al serviciilor de turism (de transport, de cazare etc.);
b) taxă – prețul dobândirii unui drept (folosirea unui spațiu de parcare sau campare) sau prețul unui serviciu special (cel de învățământ turistic);
c) onorariu – expresia monetară a valorii altor servicii, cum ar fi asistența juridică sau medicală acordată turiștilor;
d) salariu – prețul forței de muncă ocupate în turism;
e) comision – se folosește pentru a indica prețul serviciilor de intermediere;
f) cotizație – prețul serviciilor furnizate de o organizație (gen automobil-club), în schimbul căruia se dobândește dreptul și avantajele de a face parte din ea;
g) chirie – prețul plătit pentru a beneficia de un drept de folosință (exemplu: o ambarcațiune);
h) dobândă – de fapt, este prețul unui credit;
i) impozit – prețul unui privilegiu;
j) mită – prețul înduplecării unei persoane (a unui recepționer) pentru a-i facilita clientului ceva (obținerea unui loc de cazare);
Deși noțiunea de preț o înglobează pe cea de tarif, de cele mai multe ori când se vorbește despre
• prețuri – se are în vedere expresia monetară a valorii unor bunuri materiale (exemplu: bucatele oferite de un restaurant);
• tarife – se are în vedere valoarea (obiectivă sau subiectivă) a unui bun nematerial (a unui serviciu)
Prețul este folosit de consumatori ca un indicator de bază al calității serviciilor, unde absența aspectului produsului conferă prețului “împuterniciri speciale” în privința aprecierii calității acestuia.
În acest context, stabilirea unui preț real este foarte importantă, mai ales în cazurile în care prestarea unui serviciu turistic diferă substanțial de la o firmă la alta și unde riscul de a cumpăra un serviciu de slabă calitate este ridicat.
2.2. Diferențieri de prețuri practicate în turism
În stabilirea prețului pentru produse turistice, firma de turism are responsabilități multiple și trebuie să utilizeze măsuri strategice și tactice care trebuie să țină seama de caracteristicile serviciilor și felul în care acestea influențează prețul.
Formarea și evoluția prețurilor practicate în turism sunt rezultatul acțiunii unei multitudini de factori:
j
În consecință, prețurile produselor turistice se formează pe baza mecanismelor pieței, dar și în funcție de particularități care le marchează evoluția în timp și spațiu.
Principalele trăsături ale formării și evoluției prețurilor în turism:
Se constată existența unui evantai foarte larg al prețurilor pentru unul și același produs turistic.
a. caracterul sezonier al consumului turistic determină o nuanțare puternică a prețurilor în funcție de momentul consumului (exemplu: uneori diferența între prețurile practicate în sezon turistic față de cele din extrasezon poate ajunge la 30 – 40%);
b. localizarea ofertei în raport cu elementul de atracție turistică atrage diferențieri ale prețurilor tot atât de puternice ca și cele impuse de sezonalitate.
Exemplu: într-o stațiune de pe litoral prețurile pot înregistra diferențe de până la 40%, în funcție de poziția hotelului față de plajă ;
c. un factor important al diferențierii prețurilor în teritoriu este raportul de schimb valutar
Exemplu: prețurile plătite de turiști în valuta țării primitoare pot fi mai mari sau mai mici pentru același produs turistic, în funcție de cursul de schimb al valutelor țărilor emițătoare față de valuta țării primitoare:
d. un alt factor îl reprezintă gradul de concentrare a producției
Astfel, s-a constatat că acolo unde gradul de concentrare este mic, deci ne aflăm în fața unui număr mare de producători mici și mijlocii, pentru același produs turistic prețurile pot înregistra o gamă foarte largă de valori;
e. diferențieri apreciabile ale prețurilor serviciilor turistice se pot face și în funcție de tipul consumatorului de turism
Exemplu: Pentru aceeași perioadă și produs, prețurile pot diferi în funcție de motivația de consum turistic: tarifele de transport în general și cele de transport aerian în special.
2. În cazul serviciilor turistice se înregistrează, uneori, o evoluție relativ independentă de raportul cerere – ofertă.
a. piața turistică este dificil de apreciat spontan pe planul relației cerere – ofertă, atât de către consumator, cât și de producător.
Exemplu: Pot interveni numeroase înțelegeri între producători, ceea ce transformă libera concurență în concurență dirijată sau chiar în monopol.
b. exploatarea unor resurse financiare turistice se poate realiza în condiții mai avantajoase, implicând cheltuieli mai mici. Diferențele ce se creează pe această cale permit unor producători obținerea unei rente diferențiale.
Exemplu: existența unor plaje naturale întinse și ușor accesibile;
Exemplu: prezența unor resurse de ape termale ce necesită cheltuieli mici de exploatare, a unei pante montane ușor de amenajat pentru schi etc.;
c. un producător de servicii turistice obține o rentă de monopol, cu consecințe asupra nivelului prețurilor de vânzare.
Exemplu: lanțurile hoteliere internaționale care, prin mijloacele financiare de care dispun, desfășoară o campanie promoțională masivă ce le creează o poziție de monopol în sectorul serviciilor hoteliere și uneori chiar de transport.
d. reglementări ale statului (directe sau indirecte) în materie de prețuri turistice, micșorând și mai mult dependența față de factorii pieței.
3. În turism, de multe ori, acționează și efectul limitat al prețurilor asupra consumului;
• în decizia de cumpărare a turistului variabila preț poate să aibă o influență moderată, slabă sau inexistentă.
Exemplu: în vacanță, turistul este dispus să cheltuiască mai mult, învingându-și anumite bariere restrictive de ordin bugetar. Dorește ca cel puțin o dată pe an să se simtă bine, să consume ceea ce îi place, detașându-se de rigoarea propriu-zisă a prețurilor.
4. Una dintre cele mai importante trăsături ale prețurilor și tarifelor la serviciile turistice constă în tendința lor de manifestare inflaționistă:
pe termen scurt consumul turistic poate provoca și întreține tensiuni inflaționiste, în funcție de condițiile locale și naționale, aceste tendințe se pot generaliza și chiar croniciza. Această tendință este alimentată la rândul ei de mai mulți factori:
concentrarea în timp și spațiu a unei cereri imperioase și masive, confruntată cu o ofertă rigidă din punct de vedere cantitativ și calitativ;
în perioadele de sezon turistic, prețurile și tarifele serviciilor turistice au tendința de creștere. La aceasta se adaugă faptul că unele modificări ale prețurilor de piață ale unor factori de producție se răsfrâng asupra tarifelor serviciilor turistice în sensul creșterii lor;
caracterul tot mai restrictiv al unor resurse naturale, speculațiile cu terenurile favorabile dezvoltării activității turistice, majorează tot mai mult costurile de producție;
intrările nete de devize de pe urma activității turistice sunt inferioare sumelor alocate pentru dezvoltarea acestui sector;
multe firme turistice sunt nevoite să plătească salarii mai mari angajaților lor tocmai datorită caracterului sezonier al ocupării și rarității forței de muncă salariate; astfel inflația prin cerere se transformă în inflație prin costuri.
5. În unele cazuri, produsul turistic nu este ușor identificabil. De multe ori el conține în sine o gamă întreagă de alte servicii. Prestatorii acestor servicii nu au întotdeauna legătură între ei. De aici decurg unele dificultăți de stabilire a prețului produsului final.
6. Spre deosebire de toate celelalte situații când marfa este deplasată către consumator, în turismconsumatorul este acela care se deplasează către locul unde se prestează serviciul turistic. Din această cauză el nu poate examina produsul înainte de a-1 achiziționa, ci îl plătește mai întâi și după aceea vede dacă el a corespuns sau nu dorințelor sale.
Politica de preț se individualizează în ceea ce privește conținutul său și formularea strategiilor corespunzătoare datorită naturii și caracteristicilor produsului turistic.
Particularitățile produsului turistic influențează decisiv modalitatea de stabilire a prețurilor prestațiilor turistice.
Perisabilitatea produsului turistic impune adaptarea prețului în funcție de variațiile sezoniere alecererii turistice în vederea folosirii cât mai eficiente a capacității existente. Deoarece operatorii din turism se află în imposibilitatea de a stoca produsul în vederea unei utilizări viitoare, uneori aceștia sunt puși în situația de a lua decizii de ultim moment cu privire la preț, pentru a evita o pierdere totală a încasărilor (așa cum procedează și companiile aeriene, tour-operatorii, oferind pe termen scurt, reduceri semnificative de tarife în vederea creșterii gradului de ocupare a capacității de transport). Cererea turistică având un caracter sezonier, operatorii din turism diferențiază prețurile în funcție de momentul consumului (sezon de vârf, intermediar sau extrasezon). Nuanțări ale tarifelor de cazare practicate sunt determinate și de amplasarea structurii de primire în raport cu principala atracție (plaja sau pârtia de schi). Având în vedere sezonalitatea cererii turistice, considerăm că se poate analiza o diferențiere a marjelor de profit aplicate. Astfel, acestea vor fi mai mari sezonul de vârf (când gradul de solicitare este ridicat și există premise favorabile obținerii unui coeficient de utilizare a capacității turistice superior) și mai scăzute în extrasezon, în faza de lansare a unui nou produs turistic, precum și în perioadele de conjunctură defavorabilă.
Prețul produsului turistic este de tip forfetar (global), fiind stabilit prin cumularea tarifelor serviciilor de transport, cazare, alimentație, agrement, tratament, asigurare, asistență turistică (ghid) etc.
Având în vedere conținutul eterogen al produsului turistic, considerăm că se impune asigurareaunei corelări a politicilor de preț ale întreprinderilor care prestează serviciile înglobate în structuraunui aranjament turistic. Modificarea tarifului unui serviciu turistic prin creșterea sau reducerea nivelului acestuia are efecte negative, respectiv pozitive, asupra cererii turistice aferente produsului global. Ca urmare, constatăm că efectul de reducere sau creștere a volumului de vânzări va fi resimțit de toți operatorii turistici care sunt implicați în realizarea produsului turistic compozit.
În practică, poate apărea și situația în care o măsură de reducere a tarifului operată de către unul din prestatori este anulată de o decizie de creștere a tarifului unui alt serviciu turistic.
Deoarece în oferta agenției de turism se prezintă prețul global al produsului turistic, consumatorii interesați nu au posibilitatea de a cunoaște tarifele și comisioanele din componența aranjamentelor forfetare.
În stabilirea prețurilor produselor turistice, întreprinderile de profil trebuie să aibă în vedere faptul că turiștii din zilele noastre sunt din ce în ce mai experimentați și mai exigenți, decizia lor de cumpărare având la bază o analiză a raportului calitate-pret a aranjamentelor turistice oferite pe piață.
Aprecierea acestui raport în turism are un pronunțat caracter subiectiv, în condițiile în care piața turistică se caracterizează printr-o concurență puternică, produsele turistice oferite fiind similare, decizia de cumpărare a consumatorilor (care nu pot examina produsul înainte de a-1 consuma) are drept punct de reper prețul ca indicator al calității aranjamentului turistic.
Turistul nu-și alege aria de destinație doar în baza factorilor climatici, sociopolitici, culturali și umani, ci și în funcție de factorii economici reprezentați de costurile de transport și suma cheltuielilor ce urmează a le face în localitatea de destinație, în consecință, mai ales în turismul internațional, prețul mediu al serviciilor turistice intră în mecanismele concurențiale, care se nasc între zonele similare, chiar îndepărtate între ele și au cu atât mai multă importanță cu cât gradul de diferențiere a uneia dintre ele este mai mic.
În plus, în turism constatăm dificultatea comparării prețurilor, deoarece produsele turistice au un conținut eterogen. Specific serviciilor turistice este faptul că, datorită intangibilității acestora, rolul informațional al prețului se amplifică, vorbindu-se chiar de un rol psihologic al acestuia!
Cercetările în industria ospitalității au demonstrat că turiștii au tendința de asocia prețurile ridicate cu o calitate superioară a serviciilor și facilităților turistice. Cauzele sunt legate de insuficiența informațiilor sau experienței anterioare cu privire la caracteristicile ofertelor concurente, de complexitatea serviciilor turistice care determină percepția unui risc ridicat al deciziei de cumpărare a produsului turistic.
Intangibilitatea serviciilor turistice determină manifestarea unor rețineri în acceptarea unui anumit nivel al prețului unui aranjament turistic. Ca urmare, considerăm imperios necesară realizarea uneiinformări cât mai complete a turiștilor prin intermediul broșurilor turistice sau direct prin sugestiile și recomandările agenților de turism.
Nivelul preturilor în turism (în special în cazul unităților hoteliere) este influențat de costurile fixe foarte ridicate comparativ cu alte domenii. Astfel, investițiile în echipamente turistice se pot ridica la 90% din valoarea capitalului unității de cazare.
Literatura de specialitate identifică o serie de factori determinanți ai sensibilității cererii turistice la preț, precum: valoarea de unicat a produsului, existenta unui înlocuitor, gradul de participare a consumatorului la cheltuieli, ponderea unei categorii de cheltuieli în cadrul prețului global.
Remarcăm însă și manifestarea unei anumite independente a consumului turistic fată de prețuri, determinată de factori psihologici. Astfel, în concediu, turistul este dispus să cheltuiască mai mult, având tendința uneori să treacă peste unele restricții de ordin bugetar.
Crearea percepției de valoare de unicat a produsului turistic generează o reducere a sensibilității la preț a consumatorilor. Astfel, operatorii din turism încearcă să-și diferențieze oferta fată de concurenți convingând clienții de valoarea superioară a aranjamentului lor turistic. Aici trebuie să se țină cont și de gradul ridicat de implicare psihologică a consumatorului, mai ales în cazul achiziționării unui produs turistic al cărui preț conferă o anumită poziție socială cumpărătorului.
În măsura în care consumatorii nu știu de existența unei oferte turistice substituente, aceștia vor fi mai puțin sensibili față de preț. Această situație apare, de exemplu, în cazul turiștilor sosiți seara la o destinație turistică și care, în general vor servi cina și micul dejun la restaurantul hotelului unde sunt cazați, deoarece nu sunt încă familiarizați cu ofertele alternative care există în cadrul stațiunii, întrucât cheltuielile aferente călătoriilor de afaceri sunt suportate de către firmă, consumatorii în cauză se vor arăta mai puțin interesați de preț. Ca urmare, companiile aeriene și unitățile de cazare caută să atragă acest segment valoros al cererii turistice prin oferirea unor bonusuri clienților fideli care vor putea beneficia de acestea în perioada de concediu.
Sensibilitatea consumatorilor la tarifele serviciilor turistice variază și în funcție de modalitățile deplată a acestora. Astfel, turiștii se dovedesc mai sensibili atunci când achită contravaloarea serviciului în numerar sau prin cec și mai puțin sensibili dacă efectuează plata prin carte de credit sau prin virament bancar (această ultimă variantă fiind mai des întâlnită în America față de Europa). Consumatorii sunt mai puțin sensibili la preț cu cât costul aferent unei componente a produsului turistic este mai mic în raport cu prețul global al voiajului (de exemplu, cheltuielile unei excursii în Deltă pentru turiștii care petrec un sejur la Marea Neagră). În consecință, prestatorii din turism sunt interesați ca serviciile lor să fie înglobate într-un aranjament turistic complex, distribuit prin intermediul agențiilor de turism.
Creșterea veniturilor populației din țările dezvoltate și a timpului liber, precum și comportamentul subiectiv al turistului pot determina micșorarea reacției consumatorului la modificările prețurilor. Totuși, în general, majoritatea clienților din turism reacționează puternic la variațiile de preț. În prezent, se constată elasticitatea foarte accentuată a cererii de produse și servicii turistice în funcție de preț prezintă o tendință de creștere datorată unor cauze de genul celor care se menționează în continuare:
Turismul modern se adresează unor categorii din ce în ce mai largi de consumatori, ale căror venituri sunt relativ scăzute, argumentul preț având ca urmare o importanță foarte mare.
• Dezvoltarea puternică a ofertei turistice accentuează situația excedentară a acesteia în timpul anumitor sezoane, ceea ce conduce la manifestarea unei concurențe substituționale ridicate, în care atracția prețului joacă un rol important. Ca urmare, marketerii din turism încearcă să reducă aceste posibilități de substituire, printr-o politică de diferențiere a produsului și crearea de preferințe în favoarea ofertei sale. Aceasta oferă posibilitatea practicării unor prețuri care să varieze în anumite limite.
• Transparența pieței turistice are tendința de creștere, consumatorul dispunând de capacități sporite de informare asupra prețurilor și produselor turistice, ceea ce îi permite să analizeze diferitele raporturi calitate-preț. Dacă avem în vedere ponderea majoritară a componentei imateriale a ofertei turistice, înțelegem importanța factorului subiectiv în aprecierea acestor raporturi.
• Consumatorul conștientizează din ce în ce mai mult valoarea ofertei turistice ca un raport dintre calitate și preț. Ca urmare, inclusiv persoanele care dispun de venituri ridicate adoptă din ce în ce mai mult comportamentul consumatorului conștient de valoarea produsului turistic.
Printre motivele pentru care politica de preț ocupă o poziție dominantă în practica turistică se au în vedere următoarele:
a. Prețul reprezintă singurul element al mixului de marketing care aduce venit, celelalte componente concretizându-se în cheltuieli;
b. Pentru marea majoritate a turiștilor, prețul constituie un factor determinant în luarea deciziei de cumpărare. Deși, în general, cererea turistică variază invers proporțional cu prețurile practicate, în mod excepțional și un preț ridicat poate fi atrăgător pentru anumite categorii de cumpărători care îl asociază cu o calitate ridicată și cu reflectarea unui statut și a unei poziții corespunzătoare în societate;
c. Cumpărătorii reacționează în mod frecvent mai rapid la variațiile de preț decât la modificarea celorlalte variabile ale mixului de marketing, care au de obicei un efect întârziat și mai greu cuantificabil;
d. În condițiile în care produsele turistice sunt diferențiate numai prin variabile ce țin de preț, o creștere a acestuia va determina o scădere a cererii, iar o scădere a prețului poate determina o creștere a competitivității produsului;
e. Flexibilitatea și mobilitatea ridicată a prețului se manifestă și în turism, acesta putând fi modificat relativ ușor, rapid și frecvent, cu intensități și la niveluri foarte diferite.
Pe piața turistică prețul voiajului forfetar practicat de agențiile de turism este mai mic decât suma prestațiilor luate separat. Astfel, deontologia relațiilor între prestatori și agențiile de turism a consacrat principiul ca tariful cu care un intermediar comercializează un serviciu (cazare, alimentație, transport etc.) să fie mai mic sau cel mult egal cu cel practicat de prestator. Aceasta se concretizează prin faptul că tarifele contractuale de decontare sunt mai mici cu cel puțin marja intermediarului. Totuși, deși primește un tarif mai mic pentru clienții trimiși de agențiile de turism partenere, unitatea de turism (de exemplu, hotelul) trebuie să le ofere aceeași calitate a serviciilor ca și cea primită de consumatorii care achită tariful integral la fața locului.
În industria ospitalității, una din particularitățile politicii de preț o constituie manifestarea unei largi varietăți a nivelului prețului practicat pentru același tip de produs turistic. De asemenea, prețurile plătite de turiști în valuta țării receptoare variază pentru același produs turistic, în funcție de cursul de schimb al valutelor țărilor emițătoare fată de valuta țării primitoare.
Particularitățile politicii de preț în turism sunt legate și de modalitățile de achitare a tarifelor percepute pentru serviciile prestate. Dacă avem în vedere acest criteriu putem identifica serviciile turistice cu plată și cele aparent gratuite. Majoritatea prestațiilor fac parte din prima categorie, aici fiind incluse:
a). serviciile achitate anticipat (înaintea începerii consumației turistice) se referă la cele incluse în prețul global al produsului turistic (achitat la agenția de turism), cât și la abonamentele pentru folosirea unor facilități de bază materială (de exemplu, piscine, instalații de transport pe cablu);
b). servicii achitate în momentul consumației (servicii de cazare, alimentație publică, transport, agrement pentru turiștii pe cont propriu și pentru anumite solicitări suplimentare din partea turiștilor cu aranjamente organizate). Plățile în avans favorizează firma din punct de vedere financiar, dar în primul rând este vorba de certitudinea plății. Astfel, cum să se evite de exemplu în marile hoteluri ca din numărul mare de „ieșiri", un procent mic de clienți „să uite" a se prezenta la recepție înainte de a pleca? În timp ce, în general, plata serviciilor de cazare și alimentație se practică după prestare, lanțul hotelier Ibis a introdus regula de plată la sosire, însă această procedură a nemulțumit unii clienți care nu au acceptat această practică reticentă (gândindu-se în primul rând că sunt suspectați de neonestitate). Numeroase mari hoteluri au reușit să elimine toate formalitățile „deconturilor de dimineață" și indispunerea clienților datorită rândurilor lungi de așteptare. Un imprimat al cărții de credit este preluat la sosirea clientului și în noaptea precedentă datei plecării, factura este glisată pe sub ușa camerei; clientul o verifică înainte de a pleca și dacă este de acord nu mai trebuie să treacă pe la recepție. Hotelul posedă imprimanta cărții sale de credit și, în astfel de hoteluri, cheile au fost înlocuite cu cartele magnetice la care se schimbă codul după fiecare client.
c) servicii cu decontare ulterioară consumației (de exemplu, plata serviciilor turistice prin sistemul cărților de credit);
d) servicii cu plata în rate.
Remarcăm că în oferta turistică există o serie de servicii aparent gratuite, cu rol promoțional (al căror cost se recuperează din tarifele de bază), precum transferuri gratuite hotel-aeroport pentru clienții unei anumite unități de cazare; accesul gratuit al acestora la instalațiile proprii de agrement; servicii de parcare a autoturismelor; transferul bagajelor în camere; scutirea de taxe pentru copii și cazarea gratuită a acestora; cursuri gratuite pentru practicarea unor sporturi (schi, înot).
În practică întâlnim următoarele diferențieri de prețuri în turism, și anume:
1. În funcție de sezon/perioadă
– mai multe sezoane in cadrul hotelului;
– reduceri în hotelurile din orașe pe perioada week-end-ului;
– în timpul sezonului: cererea este mare, oferta rămâne neschimbată, camerele sunt oferite doar pentru perioade de o săptămână.
2. În funcție de momentul rezervării
– reduceri pentru rezervările timpurii cu 2 luni înainte do călătorie:
– reduceri pentru rezervările de ultim moment.
3. În funcție de grupurile-țintă
– după vârstă;
– la prima vizită.
4. In funcție de nivelul vânzărilor
– rabat pentru cei care cumpără mai mult;
– provizii pentru intermediarii de călătorii în funcție de nivelul vânzărilor.
5. În funcție de tipul de desfacere
Rezerve pentru:
– companiile de turism (whole-saler) care au programe turistice proprii;
– agenții turistice (retailer) care vând programe organi/ate de whole-saler;
– intermediari: sisteme de rezervare, grupări hoteliere.
6. În funcție de modalitatea de plată:
– plata cash.
– plata prin virament
7. In funcție de calitate
– după mărime, dotarea camerelor;
– locuri în teatre.
2.3. Metode de stabilire și analiză a prețurilor în turism
Alegerea și fundamentarea prețurilor se face în funcție de diferiți factori structurali, comportamentali sau conjuncturali.
2.3.1. Orientarea prețului în funcție de costuri
Prețul produselor turistice va trebui să asigure, prin încasările obținute din vânzări, acoperirea costurilor și o marjă minimă de profit. În procesul de analiză și fundamentare a nivelului de preț se au în vedere : costurile variabile (cheltuieli cu salariile personalului sezonier, cu telefonul, costurile de reclamă și publicitate, poștă, rechizite, benzină și motorină pentru vehicule etc.), costurile fixe (amortizările, dobânzile, asigurările fondurilor fixe, remunerarea personalului permanent etc.), costurile marginale, pragul de rentabilitate.
În turism, costurile fixe (între care amortizarea ocupă un loc central) sunt ridicate, ceea ce încurajează și justifică reducerile importante de preț practicate pe termen scurt pentru cantitatea nevândută de produse turistice perisabile. Ponderea cheltuielilor cu salariile este, de asemenea, relativ mare, deoarece produsul turistic se bazează pe serviciile prestate de personalul firmei de turism.
În cadrul deciziilor referitoare la politica de preț se remarcă problema definirii unității de serviciu consumată. Astfel, operatorii turistici pot adopta una din următoarele variante:
– tarifarea fiecărui serviciu elementar consumat de turist;
– tarifarea ofertei globale de servicii (a produsului turistic concretizat într-un pachet de servicii);
– o combinație a celor două variante (metoda cel mai frecvent folosită).
Avantajele primei metode sunt pentru firmă: o mai bună analiză și evidență a costurilor și deci o mai bună rentabilitate, iar pentru client o mai mare echitate, adică el nu plătește decât ceea ce efectiv a consumat. Cei care nu utilizează un serviciu sau altul, nu plătesc pentru ceea ce nu utilizează. În schimb, sistemul de plată devine complicat și costisitor atât pentru întreprindere, cât și pentru client. În plus, acesta nu știe, în avans, cât va avea în total de plătit în timpul voiajului turistic.
Cea de a doua metodă presupune o simplificare a modalității de plată, clientul având posibilitatea să cunoască de la început cât îl va costa produsul turistic. Remarcăm însă că, în acest caz, firma turistică nu poate cunoaște marja și rentabilitatea reală a fiecărui serviciu.
Adoptarea unei combinații a acestor două variante oferă întreprinderii turistice posibilitatea de a se diferenția de concurenți prin includerea unui anumit număr și tip de servicii în prețul forfetar și tarifarea separată a unor prestații opționale.
Decizia operatorului din turism se va lua asupra următorului punct: ce să se includă în preț și care servicii periferice să se tarifeze separat? Răspunsul este legat evident de ponderea acordată avantajelor și inconveniențelor fiecărei din cele două metode, dar și de preocupările de inovare și diferențiere pe care poate firma să le dezvolte.
Compania Club Mediterranée s-a distins de concurenții săi prin practica „totul inclus", cu excepția consumului de la bar. Tot prin inovare în acest sens s-a remarcat și firma de închirieri auto Budget care a trecut în anii '70 de la tarifarea în funcție de tipul de închiriere al mașinii, tipul acesteia și distanta parcursă, la tarifarea după kilometraj nelimitat, încercând să stimuleze clientela care parcurge distanțe mai lungi. Această inovare i-a permis câștigarea rapidă a unei părți mari de piață și plasarea în eșalonul de vârf al firmelor cu această activitate.
Deoarece produsul turistic are un caracter compozit, prețul acestuia este de tip forfetar, în structura sa fiind incluse atât tarifele serviciilor individuale (transport, cazare, masă, agrement, tratament, servicii de ghid), cât și adaosurile (comisioanele) aferente diferitelor categorii de intermediari implicați în procesul de distribuție (agenții de turism turoperatoare și detailiste).
Ca o caracteristică a fundamentării prețului în turism este de remarcat utilizarea unui element de cost numit „marja de siguranța”, care reprezintă cota pe care operatorii turistici o adaugă la costurile nete ale prestațiilor directe, cu scopul de a-și acoperi pierderile ce intervin ca urmare a unei exploatări parțiale a capacităților de transport sau de cazare. În relația dintre prestatorii de servicii turistice (unități de cazare, alimentație, agrement, întreprinderi de transport) și touroperatori, aceștia din urmă sunt interesați să obțină prețuri cât mai mici pentru capacitățile contractate, deoarece acestea constituie elemente de cost pentru intermediarii din industria turistică. Variind cotele de adaos comercial (comisioanele), ei vor putea practica prețuri cu amănuntul proporționale, progresive, degresive, insensibile sau contrare în raport cu modificările de tarife operate de firmele turistice prestatoare. Având în vedere că turistului i se prezintă prețul global al produsului turistic, consumatorul potențial nu are posibilitatea de a cunoaște tarifele serviciilor și comisioanele din componența produsului forfetar.
Ținând cont de sezonalitatea cererii turistice, se consideră că se poate realiza o diferențiere a marjelor de profit aplicate. Astfel, acestea vor fi mai mari în sezonul de vârf (când gradul de solicitare este ridicat și există premise favorabile obținerii unui coeficient de utilizare a capacității turistice superior) și mai scăzute în extrasezon, în faza de lansare a unui nou produs turistic, precum și în perioadele de conjunctură defavorabilă.
În general, practicarea unor marje de profit mici de către întreprinderile turistice poate conduce la realizarea unor cifre de afaceri mari.
Directorul de marketing al firmei turistice trebuie mai întâi să estimeze care este volumul de vânzări ce marchează pragul de rentabilitate, iar apoi să stabilească modul în care acesta din urmă va fi influențat prin practicarea unor prețuri diferite pentru același produs turistic. În cazul unei structuri de primire, pragul de rentabilitate corespunde unui anumit coeficient de utilizare a capacității de cazare și variază în funcție de nivelul tarifelor percepute pe loc de cazare. Se remarcă faptul că în industria hotelieră pragul de rentabilitate este superior altor ramuri economice datorită nivelului ridicat al costurilor fixe.
În general, remarcăm faptul că tarifele brute sunt tarife publice, afișate la recepțiile structurilor de primire, ele fiind la nivelul celor încasate de prestatori de la turistul care li se adresează direct. Nivelul comisionului este însă un element confidențial al contractului și pe care părțile nu-1 pot face public. Același caracter confidențial îl au și tarifele nete contractuale, fie din contractele de comision, fie din alte contracte. Dacă părțile nu convin altfel, sau dacă legislația nu prevede obligații contrare, nivelul comisionului sau tarifele de decontare nu vor apărea pe documentele eliberate clienților. Ele pot apărea pe documentele de călătorie, dar numai pe exemplarele cu circulație internă în cadrul agenției de turism sau între aceasta și partenerul contractual.
Un demers analitic asupra pieței internaționale de profil arată că în majoritatea țărilor se utilizează procente diferite de taxă pe valoarea adăugată pentru unitățile de cazare, respectiv pentru cele de restaurație (de exemplu, în Franța 5,5%, respectiv 18,6%; în Portugalia 5%, respectiv 16%). Unele destinații turistice instituie cote de TVA mai ridicate în cazul hotelurilor și restaurantelor de lux (de pildă, în Italia pentru categoriile standard de unități turistice TVA este de 9%, iar pentru cele de lux 13%). Există și țări care operează cu o cotă de TVA unică în turism (Grecia 8%, Austria 10%, Germania 15%, Marea Britanie 17,5%). Ceea ce remarcăm este faptul că în țările Uniunii Europene, la nivelul cărora tindem să ne aliniem, cota de TVA în turism este, în general, jumătate din TVA-ul care se practică în alte activități, în situația în care turismul a fost declarat ramură economică prioritară, considerăm că ar fi normal ca TVA aplicată să cunoască un nivel inferior celui utilizat pe plan național și similar ca nivel cu cel practicat pe plan internațional.
Conform legislației în vigoare în România, în cadrul contractului de călătorie turistică se menționează care sunt elementele de cost incluse în prețul pachetului de servicii turistice: serviciile de transport (destinații turistice, categoria de clasificare a mijloacelor de transport), serviciile de cazare (categoria de clasificare a unității), serviciile de alimentație (pensiune completă, demipensiune sau numai mic dejun), taxele de aterizare, îmbarcare/debarcare în porturi și pe aeroporturi, taxe de turist, intrările la muzee, excursiile, cheltuielile de viză și de asigurare, serviciile ghidului etc.
2.3.2. Orientarea prețului în funcție de cerere
În industria turistică, nivelul prețurilor produselor comercializate trebuie să corespundă cererii și valorii percepute de consumatorii potențiali. Stabilirea prețurilor în funcție de cerere implică luarea în considerare a intensității acesteia, a prețului psihologic pe care cumpărătorul este dispus să-l accepte. Se disting două limite între care se situează prețul psihologic (de acceptabilitate):
o limită inferioară a prețului, sub care turistul începe să manifeste neîncredere în calitatea serviciilor turistice care i se oferă;
• o limită superioară de acceptabilitate a prețului produsului turistic care depinde de gradul de solvabilitate al consumatorilor.
În plus, se remarcă pe piața turistică existența unei anumite categorii de consumatori (cu venituri mai mari) pentru care produsele turistice oferite sub o anumită limită de preț încetează să-i mai intereseze. Cauza o constituie gradul prea ridicat de accesibilitate a acestor produse, care nu corespunde caracterului de exclusivitate pe care turiștii de lux o consideră ca un atribut al poziției lor sociale.
Politica de preț în structurile de primire turistice din România prevede, conform reglementărilor legale, ca tarifele să se determine „în mod liber, pe baza cererii și ofertei și a calității serviciilor oferite". Ca urmare, în perioadele de sezon turistic, atunci când raportul dintre cerere și ofertă este supraunitar, operatorii din turism pot să crească prețurile produselor turistice. În schimb, în extrasezon, din cauza nivelului redus al cererii, firmele turistice sunt nevoite să practice importante reduceri de tarife în vederea stimulării cererii și obținerii unui grad de ocupare cât mai bun a capacităților turistice. În plus, în perioadele cu cerere turistică scăzută pot fi oferite unele avantaje sau servicii suplimentare gratuite care să fie atrăgătoare pentru turiști (de exemplu, servicii de cazare gratuită pentru copii până la 16 ani care dorm în cameră cu părinții).
Dacă analizăm comportamentul consumatorilor turistici, care asociază unui anumit nivel al prețului o calitate corespunzătoare acestuia, vom remarca faptul că reducerile de tarife practicate de operatorii din turism pot conduce, contrar legii cererii, la pierderea unor clienți. Cauza o constituie faptul că există riscul ca diminuarea prețului produsului turistic să fie interpretată ca fiind însoțită și de o scădere a calității serviciilor oferite,
Cererea turistică se va manifesta efectiv pe piață în măsura în care există o corelație între nivelul prețurilor produselor turistice și cel al veniturilor și economiilor populației. Astfel, politica de preț în funcție de cerere trebuie să aibă la bază premisa conform căreia, indiferent de calitatea și atractivitatea produselor turistice oferite, acestea nu vor fi achiziționate decât în măsura în care prețul lor se încadrează în posibilitățile financiare ale cumpărătorului. Ca urmare, în fundamentarea prețului unui produs turistic (de o anumită calitate și având o anumită structură a serviciilor oferite), considerăm că este necesară o analiză care să pornească de la cercetarea volumului de cheltuieli pe care și le poate permite un turist pentru satisfacerea nevoilor turistice.
Considerată într-o perspectivă mai largă, apreciem că politica de preț a operatorilor turistici trebuie să țină seama și de comportamentul diferit al consumatorilor în funcție de conjunctura economică. Astfel, în perioada de avânt a economiei, populația este dispusă să cheltuiască mai mult pentru satisfacerea nevoilor turistice prin efectuarea unor voiaje mai scumpe, spre destinații mai îndepărtate de reședință, inclusiv cu avionul, și prin cazări în structuri de primire având o categorie superioară de clasificare. Evident că în perioadele de recesiune economică cererea turistică se va orienta spre produse turistice mai ieftine ca preț, caracterizate printr-un nivel de confort mai redus (de exemplu, cazare în camping sau în pensiune agroturistică).
Strategiile de prețuri în funcție de cerere-ofertă pe care le poate viza agenția de turism sunt:
>strategia „smântânirii" (identificarea avantajului de piață) constă în fixarea unor prețuri mari atunci când cererea pe piața turismului (orientată spre ea) este ridicată, depășind vizibil nivelul ofertei (în timpul vârfului de sezon,concurență slabă), în baza ei se mărește substanțial profitul atât pe seama diferenței între preț și costul unitar, cât și pe seama volumului de vânzări;
prețul (mare) este efectul cererii (ridicate);
>strategia penetrării se recomandă atunci când întreprinderea de turism își propune încurajarea cererii (atragerea clientelei) și extinderea pieței proprii, când sporirea profitului are la bază doar creșterea volumului de vânzări;
prețul (coborât) este cauza unei cereri viitoare ridicate;
> strategia supraviețuirii se impune când din diverse motive (îmbătrânirea produsului, intensificarea concurenței, scăderea puterii de cumpărare a veniturilor populației), poziția pe piață produsului turistic este periclitată, ea bazându-se pe prețuri din ce în ce mai coborâte.
2.3.3. Orientarea prețului în funcție de concurență
Concurența puternică de pe piața turistică este accentuată de caracterul substituibil al produselor turistice, precum și de creștere a experienței consumatorilor.
Activând pe o astfel de piață, firma turistică este nevoită să practice prețuri similare (sau mai reduse) cu cele ale concurenților, dacă serviciile sale sunt asemănătoare, sau să-și diferențieze oferta, inclusiv prin intermediul prețului.
Orientarea prețului în funcție de concurență este mai dificil de realizat de către operatorii de turism datorită caracterului intangibil al produsului turistic și variabilității în timp a cererii. Firma de servicii trebuie să-și compare oferta cu cea a concurenței în funcție de percepțiile consumatorilor și nu în funcție de propriile opinii. Astfel, remarcăm că, la prețuri similare, consumatorii pot percepe diferit calitatea serviciilor, optând pentru firmele turistice care oferă cel mai bun raport calitate-preț.
Dacă analizăm comportamentul consumatorilor turistici observăm că aceștia reacționează mai rapid la schimbarea prețurilor (care poate fi realizată ușor, rapid și frecvent), decât la modificarea produselor turistice. Ca urmare, concurența de pe piața turistică se va manifesta în primul rând prin nivelul prețurilor practicate de firmele de turism și, într-o măsură mai mică, prin structura produselor turistice oferite.
Strategiile de prețuri în funcție de concurență pe care le poate viza firma de turism sunt:
. Strategia tarifului ridicat
• constă în promovarea produsului turistic pe o piață unde cererea turistică nu prea oscilează în funcție de modificările prețului și permite întreprinderii turistice să-și recupereze integral costurile înainte de apariția unei oferte curente;
• este indicată pentru prestatorii care au costuri ridicate și în cazul turismului de lux, caracterizat printr-un grad înalt de confort și accesibil numai unei anumite categorii de turiști;
2. Strategia tarifelor paușale
• constă în perfectarea de aranjamente de tipul „totul inclus", prin care se oferă turiștilor diferite variante de călătorii spre anumite destinații la prețuri globale, care include un pachet minimal de servicii obligatorii, la un nivel determinat de confort:
• prețul forfetar corespunde unor preferințe reale ale turiștilor, având avantajul că ei pot cunoaște din timp costul exact al sejurului, putând să-și alcătuiască un buget al concediului, fără riscul unor surprize neprevăzute la destinație;
3. Strategia tarifului scăzut – tarif de lansare
• se folosește ori de câte ori se intenționează să se pătrundă pe o anumită piață, fiind în general, aplicată de agențiile mari de voiaj și pentru o perioadă limitată de timp;
• de îndată ce pozițiile de pe piața respectivă au fost consolidate, agențiile de voiaj intervin cu produse turistice readaptate la tarife mai ridicate;
4. Strategia tarifelor diferențiate
• constă în aplicarea unor prețuri și tarife pentru servicii diferențiate în decursul unui an calendaristic.
Exemplu: tarife mai reduse în perioadele de extrasezon și început de sezon, după care urmează tarife mai ridicate în perioada de sezon plin când cererea turistică este destul de mare;
• o anumită diferențiere a tarifelor poate fi făcută și în funcție de amplasarea hotelurilor (în centru sau la periferie, în imediata vecinătate a plajei sau mai departe), eventual a camerelor (cu vedere spre mare sau nu, cu balcon sau nu);
• urmărind o mai bună organizare și folosire a bazei tehnico-materiale, întreprinzătorii și prestatorii de servicii acordă, uneori, turiștilor care călătoresc individual sau în grupuri organizate o serie de facilități, fie sub forma unor reduceri de tarife, fie sub forma unor gratuități.
Exemplu: turismul de masă. turismul social, turismul do tineret ș.a., unde numărul de participanți depășește o limită minimă convenită:
• este aleasă și în funcție de ciclul de viață al produsului turistic
Exemplu: când produsul turistic se află în declin nu se mai pot aplica tarife și prețuri ridicate, pentru ca aceasta ar contraveni grav nivelului calitativ ai acestuia și ar îndepărta și mai mult cererea:
• multe întreprinderi de turism atrag turiștii prin tarife relativ competitive la produsele și serviciile de bază, contând pe creșterea încasărilor din oferirea unor servicii complementare (distracții, agrement, oferirea de mărfuri speciale).
2.3.4Orientarea politicii de prețuri în funcție de potențialul economic al consumatorului
Strategiile de prețuri utilizate sunt următoarele:
a Strategia de piață a turistului de lux – se poate distinge o piață a turismului de lux:
• destul de îngustă, formată din clienți cu venituri ridicate,
dificil de satisfăcut;
• cer produse turistice sofisticate, la niveluri de prețuri cu amplitudini mai mari sau mai mici;
b. Strategia de piață a turistului de masă – se poate distinge o piață a turismului de masă:
• constituită din clienți cu venituri moderate și chiar modeste, destul de numeroși, care pretind produse turistice mai puțin elaborate și la preturi scăzute;
• acceptarea unor prețuri ridicate este dificilă, lent și greoi de remarcat de la un an la altul;
c. Strategia de piață a turistului de mijloc – se poate distinge o piață a turismului de mijloc:
• care întrunește turiștii cu venituri medii;
• ai cărei clienți sunt mai ușor de satisfăcut, dar cu tendință de parvenire și de copiere a categoriilor turiștilor de lux (uneori pot accepta produse turistice Ia prețuri ridicate).
Indiferent de clasa în care se situează, în concepția fiecărui consumator turistic există totuși două limite de preț:
• o limită inferioară – sub care turistul începe să manifeste neîncredere in calitatea produsului ce i se oferă;
• o limită superioară – dincolo de care el începe să considere că produsul turistic oferit este prea scump; în consecința, încetează să-l mai intereseze.
Trebuie să se încerce orientarea prețului în volum de cheltuieli accesibil turistului.
Exemplu: unii prestatori de servicii turistice recurg la introducerea în preț doar a elementelor strict necesare (transportul, cazarea și, eventual, unele mese, restul serviciilor urmând a-i fi oferite clientului doar cu titlu opțional). Pe această cale prețurile pot să scadă, devenind competitive.
2.3.5 Modalități de ajustare a prețului
Prețurile, luând în considerare specificul unor consumatori de produse turistice și caracteristicile pieței, pot fi ajustate prin diverse modalități, utilizându-se strategiile:
a) Strategia rabaturilor și bonificațiilor prin care se urmărește recompensarea clienților care cumpară cantități mari de servicii sau produse turistice sau care își manifestă cererea în perioade din extrasezon. Această strategie se bazează pe:
1. discounturile sau bonificațiile la plata în avans a facturilor care se referă la reduceri de preț acordate clienților ce procedează la achitarea tarifelor într-un interval de timp prestabilit;
2. discounturile pentru grupuri de turiști ce stimulează turismul de grup, această formă având un rol important în buna folosire a capacităților disponibile și în veniturile firmei de turism;
3. prime cantitative care se acordă clienților ce solicită sejururi de durate imporatante;
4. bonificații comerciale de care beneficiază distribuitorii pentru serviciile ce le prestează firmei de turism;
5. reduceri extrasezon care sunt specifice perioadelor în care capacitățile disponibile nu sunt utilizate la întregul lor volum;
6. bonificații promoționale acordate intermediarilor care participă la promovarea produselor turistice, etc.
b) Strategia prețurilor diferențiate presupune prețuri diferite pentru produsele turistice, chiar dacă nivelul costurilor este același. În cadrul acestei strategii avem:
1. prețuri diferențiate pe categorii de turiști (elevi, studenți, pensionari, etc care plătesc tarife mai mici decât ceilalți clienți);
2. prețuri diferențiate pe categorii de produse turistice, însă fără ca nivelurile costurilor sau condițiile de calitate să fie mult diferite.
3. prețuri diferențiate în funcție de perioada când sunt satisfacute cererile (sezon sau extrasezon, cursul săptămânii sau sfârșit de săptămână);
4. prețuri diferențiate în funcție de amplasament.
Această strategie devine eficientă dacă sunt respectate următoarele condiții:
-piața turistică să fie segmentată clar în funcție de aceleași criterii de diferențiere;
-cumparătorii de servicii la prețuri reduse să nu procedeze la revânzarea acestora la prețuri normale, etc.
c) Strategia prețurilor pe criterii geografice care presupune practicarea unor prețuri proporționale cu distanța. În acest sens se utilizează mai multe tipuri de prețuri:
1. prețuri fără tarife de transport prin care turiști au posibilitatea să utilizeze mijloacele proprii și să platească în acest sens mai puțin;
2. prețuri uniforme care includ și prețul mediu al transportului și sunt destul de atractive pentru turiști care provin de la distanțe importante. Pentru clienții din zone apropiate, astfel de prețuri sunt inechitabile.
3. prețuri zonale care se situează între cele două categorii de prețuri de mai sus, și presupune fixarea de prețuri globale diferite pentru clienții din zone diferite.
d) Strategia modificării prețurilor care trebuie să țină seama de toate reacțiile posibile ale clienților și concurenților. Modificarea prețurilor se poate realiza prin reducere sau majorare.
Reducerile de preț se impun atunci când capacitatea este utilizată la un nivel redus, când concurența își schimbă prețurile inițiale, când cota de piață este scăzută, etc.
CAPITOLUL III
CIRCUIT TURISTIC CULTURAL ÎN EUROPA. STUDIU DE CAZ: STABILIREA TARIFULUI PROGRAMULUI TURISTIC
3.1 Prezentarea caracteristicilor programului turistic
Desfășurarea programului
ZIUA I – Plecare din Timișoara și sosire la Viena
ZIUA II – Viena
ZIUA III – Veneția
ZIUA IV- Milano
ZIUA V–Paris
ZIUA VI- Plecare din Paris cu destinația Bordeaux (vizitare)
ZIUA VII- Bordeaux (vizitare) cu destinația Madrid
ZIUA VIII- Madrid
ZIUA IX – Lisabona
ZIUA X- Sevillia
ZIUA XI – Alicante – Valencia
ZIUA XII – Barcelona
ZIUA XIII – Marsilia
ZIUA XIV – Cannes – Nice
ZIUA XV –Genova- Florența
ZIUA XVI – Roma
ZIUA XVII – Napoli – Bari – Brindisi
ZIUA XVIII –Igumenița
ZIUA XIX –Atena
ZIUA XX – Salonic
ZIUA XXI – Sofia – București – Timișoara
PREZENTAREA CARACTERISTICILOR PROGRAMULUI TURISTIC
DENUMIREA EXCURSIEI: „CIRCUIT TURISTIC ÎN EUROPA”
Codul excursiei : E 01
Durata: 21 zile
Mijlocul de transport: autocar
Itinerar: Timișoara – Viena –Veneția– Milano – Paris – Bordeaux – Madrid – Lisabona – Sevilla – Alicante – Valencia – Barcelona – Marsillia –Cannes- Nice – Genova –Florența – Roma – Napoli – Bari – Brindisi – Igumenița –Atena – Salonic – Sofia – București – Timișoara
Servicii asigurate:
– cazare: 19 nopți în camere duble, la hoteluri de două stele;
– masă: 19 demipensiuni (inclusiv 3 cine cu specific tradițional);
– servicii de transport cu autocar de 4 stele;
– vizite la 9 muzee;
– 9 tururi de oraș;
– plimbare cu vaporașul pe Sena și în Veneția și vapor Brindisi – Igumenița – servicii de ghid pe toată durata excursiei;
– asigurarea medicală;
3.2..Desfășurarea programul turistic
ZIUA I
Plecarea din Timișoara. În autocar ghidul prezintă conducătorii auto și programul excursiei. Pe parcursul călătoriei se vor prezenta/descrie obiective istorice, turistice, culturale, aparținând civilizației europene din cele mai vechi timpuri și pâna în prezent. Se ajunge la Viena unde are loc cazarea și masa la hotel Academia 2*.
ZIUA II
În Viena se face turul orașului unde se vizitează Stefandom – cândva o biserică romană reconstruită în stil gotic, Kaisergruft – capela imperială unde sunt înmormântați peste 140 de membri ai familiei regale, Figarohaus- unde a locuit și a compus marele Mozart în perioada sa de glorie : 1784-1786, Graben – strada magazinelor de lux, Primăria – cu impresionanta față în stil gotic, Hofburgul – palatul de iarnă, adevărat oraș interior, reședință a regilor Habsburgi, care adăpostește tezaurul regal, biblioteca națională, Manejul Spaniol, muzeul Goethe, muzeul de istorie al artelor Kunsthistorisches Muzeum, Palatul de vară Schonbrunn. După turul de oraș se pleacă spre Veneția unde se realizează cazare și masa la hotel Gallini 2*.
Figura nr. 3-1 Palatul de vară Schonbrunn ; Sursa:www.google.com
ZIUA III
Vizitarea orașului Veneția cu însoțitorul de grup român. Dintre atracțiile turistice ale Veneției se vizitează: Piazza San Marco – centrul Veneției turistice, cu Bazilica San Marco (cu cei 400 mp de mozaic venețian poartă numele evanghelistului Sf. Marcu, ale cărui moaște au fost recuperate de venețieni din Alexandria în secolul IX), Palatul Dogilor (reședința oficială a dogilor și sediul guvernului în timpul republicii, palatul ilustrează puterea Veneției din perioada sa de glorie; in Sala Marelui Consiliu se poate admira colecția de artă ce cuprinde opere ale lui Tintoretto și Veronese; învecinată cu palatul este fosta închisoare ducală, legată de palat printr-un pod, denumit “Puntea Suspinelor”),
Piazzetta San Marco-cu două coloane din secolul XII, una pe care tronează leul înaripat (simbolul Veneției), iar cealaltă purtând statuia Sf.Teodor (primul patron spiritual al Veneției), Campanilla – nu are scară, înăuntrul ei se află casa scării, din cărămizi cu mari deschideri alungite, în jurul căreia se rotește rampa. Marele Canal- străbate orașul pe o lungime de 3,5 km, fiind flancat de palate realizate în secolele XIII-XVIII, în variate stiluri arhitectonice, Galleria dell’Accademia(adăpostită de fosta Scuola della Carita, expune o valoroasă colecție de picturi venețiene aparținând pictorilor: Bellini, Tizian, Tintoretto, Veronese, Guardi), Palatul baroc Ca’Rezzonico, Palatul Giustinian (într-unul dintre aceste două palate a locuit Richard Wagner, aici compunând Tristan și Isolda), Palatul Ca’Foscari(datează din secolul XV și a fost construit în stil gotic), principalele poduri peste canal (Ponte dell’Accademia, Ponte di Rialto). Se va pleca spre Milano unde are loc cazarea la hotel Serena de 2 *.
Figura nr. 3-2Palatul Dogilor; Sursa:www.google.com
ZIUA IV
Cunoscut în antichitate sub numele de Mediolanum (“în mijocul câmpiilor”) capitală a Imperiului Roman de Apus, capitală a Ducatului Milano sub conducerea familiilor Visconti și Sforza, Milano este astăzi cel mai important oraș al nordului industrial al Italiei. Dintre atracțiile turistice culturale ale orașului care se vizitează: Castelul Sforzesco (construit în secolul XV în stilul Renașterii în timpul domniei familiilor Visconti și Sforza, castelul găzduiește un muzeu ce expune colecții de sculpturi, picturi, arte aplicate, tipărituri, cea mai valoroasă piesă fiind “Pietá Rondanini”- ultima sculptură a lui Michelangelo), Biserica Santa Maria delle Grazie (construită între 1466-1490, în stil gotic), Domul (situat în Piazza del Duomo, Domul este cea mai mare construcție în stil gotic din Italia, construcția sa fiind inițiată în 1386), Teatrul Scala (construit între 1775-1778 în stil neoclasic, pe locul bisericii Santa Maria della Scala, Teatrul Scala este unul dintre cele mai renumite teatre din lume). Se pleacă spre destinația Paris unde are loc cazarea și masa la hotel Modern de 2 *.
Figura nr. 3-3Domul din Piazza del Duomo ; Sursa:www.google.com
ZIUA V
Această zi este destinată pentru realizarea unui tur de oraș al Parisului și împrejurimilor. Supranumit “orașul luminilor” sau “orașul viselor”, Parisul este unul dintre cele mai frumoase orașe europene. Beneficiind de o bogație culturală covârșitoare, Parisul atrage prin numeroasele sale atracții turistice.
Astfel pentru frumusețea culturală se vor vizita următoarele:
Muzeul Louvre care este situat în inima Parisului, ocupă un domeniu de 40 hectare, punând la dispoziția publicului vizitator circa 60.000 mp de săli de expoziție. Louvre-ul este transformat în castelul luxos, în stilul Renașterii, de regele François I. Piramida de sticlă, prin care se face astăzi intrarea în muzeu, a fost dată în folosință în 30 martie 1989, fiind opera artistului Ieoh Ming Pei. Muzeul Louvre a fost fondat în 1793 și cuprinde următoarele secțiuni: Antichități Orientale, Arta Islamului, Antichități egiptene, Antichități grecești, etrusce și romane (aici poate fi admirată celebra “Venus din Milo”), Sculptura, Obiecte de Artă (diamantul “Le Régent” este una dintre atracțiile acestei secțiuni), Pictura (“Mona Lisa” și “Feciora cu Pruncul și Sfânta Ana” apartinând lui Leonardo da Vinci, sunt două dintre atracțiile acestei secțiuni), Arta grafică, Istoria Louvre-ului medieval, Arta și civilizațiile Africii, Asiei, Oceaniei si Americilor,Arcul de Triumf (L’Arc de Triomphe) este cel mai mare arc de triumf din lume, având 49 m înălțime și 44 m lățime. A fost inaugurat în 1806 de Napoleon, pentru a comemora victoriile Marii Armate, Piata Concorde (Place de la Concorde),este cea mai mare piață a Parisului, și a fost construită între 1754-1763 de arhitectul regelui Louis al-XV-lea, Jacques Ange Gabriel, Turnul Eiffel a fost construit în 1889, în vederea Expoziției Internaționale de la Paris organizată cu ocazia comemorarii centenarului Revoluției Franceze de către Gustave Eiffel. Având 300 m înălțime și cântărind circa 7000 de tone, turnul Eiffel era în 1930 cea mai înaltă clădire din lume. Deși la început contestat de personalități franceze marcante turnul Eiffel a devenit în timp unul dintre simbolurile Parisului, Bazilica Sacre-Coeur (Basilique du Sacré Coeur) Construcția efectivă a început în 1876, sub îndrumarea arhitectului Paul Abadie. Bazilica a fost construită în stil romano-bizantin. Interiorul bazilicii este decorat cu mozaicuri, unul dintre ele reprezentându-l pe Isus răstignit. Vitraliile originale ale bazilicii au fost sparte în 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, în timpul luptei pentru recuperarea Parisului, fiind înlocuite ulterior, Catedrala Notre-Dame este situată în Piața Parvis, fiind considerată inima Parisului. Catedrala a fost construită în secolul XII (1163) și aparține stilului gotic. În această catedrală a fost încoronat Napoleon. Impresionează portalurile sculptate, datând din secolul XIII: Portalul Fecioarei, Portalul Judecății de Apoi. În capelă apar sculptate în piatră scene biblice printre care și Cina cea de Taină, datând din secolul XIV. Tot din secolul al-XIV-lea datează și Fecioara cu Pruncul situată în apropierea altarului, Domul Invalizilor a fost construit în 1670 la initiativa Regelui Soare pentru a adăposti soldații răniți. Principalele atracții sunt: Mormântul lui Napoleon (realizat din porfir roșu finlandez cu o bază din granit verde), Muzeul Armelor (cel mai mare muzeu militar din lume), Biserica Domului, Muzeul planoreliefurilor. Domul Invalizilor este a doua clădire ca înălțime din Paris după Turnul Eiffel, Turnul Montparnasse are o înălțime de 210 m, terasa lui oferind o imagine panoramică asupra Parisului. Cel mai rapid lift din Europa conduce turiștii de la parter până la al 56 lea etaj, în timp record de 38 s. Aici, la cei 196 m înălțime, se află cafeneaua situată la cea mai mare înălțime din Paris, Pantheon-ul Pantheon-ul este situat în Place du Pantheon. Inițial biserica, Pantheon-ul a devenit necropola oamenilor mari: Mirabeau, Voltaire, Rousseau, Hugo, Zola, Centrul National de Artă si Cultură “Georges Pompidou” a marcat arhitectura anilor ’70 cu aspectul său high-tech, contrastând îndrăzneț cu clădirile aflate în jurul său. În prezent clădirea găzduiește Muzeul Național de Artă Modernă, ce expune colecții de artă modernă (începând din 1905 și până în prezent): Miró, Dubuffet, Picasso, Léger, Chagall, Kandinsky, Giacometti, Matisse. O altă atracție este atelierul Brâncuși, cu o expoziție a operelor celebrului sculptor. Palatul Bourbon a fost construit în perioada secolelor XVIII-XIX, având aspectul unui templu grecesc, Opera din Paris a fost construită de Charles Garnier între 1860-1875, fiind considerată cel mai frumos monument din perioada celui de-al Doilea Imperiu. Impresionează Marea Scară, construită din marmură de diverse culori și sala de spectacole, al cărui plafon a fost pictat de Marc Chagall în 1964, Cimitirul Montparnass a fost creat în 1824 și a devenit o atracție turistică datorită faptului că aici sunt înmormântate câteva personalități aparținând intelectualității și elitei artistice: Frédéric Bartholdi-sculptorul Statuii Libertății, Charles Baudelaire, Samuel Beckett, Simone de Beauyoir, Constantin Brâncuși, Brassaï, André Citroёn, Charles Garnier, Eugène Ionesco, Pierre Larousse, Guy de Maupassant, Tristan Tzara, Jean-Paul Sartre.
Versailles
Palatul Versailles a fost construit în 1623 de regele Louis al-XIII-lea, clădirea a fost destinată să fie castelul de vânătoare al regelui. Sub îndrumarea arhitectului Louis Le Vau și ulterior a arhitectului François d’Orbay Palatul Versailles devine un simbol al opulenței. Acum sunt construite Sala Oglinzilor, Apartamentul Regelui, Apartamentul Reginei, Biblioteca, Camera Ceasului, Capela Regală. Grădinile Palatului Versailles au fost amenajate de artistul André Le Nôtre, fiind una dintre atracțiile palatului. Marele și Micul Trianon sunt alte atracții ale Versailles-ului.
Cazarea și masa turiștilor se face la hotel Modern de 2 *.
Figura nr. 3-4 Mormântul lui Napoleon; Sursa:www.google.com
ZIUA VI
Plecarea din Paris spre Bordeaux un mare centru istoric, industrial și comercial. Aici se vizitează obiectivele de importanță culturală: Catedrala în stil gotic înflorită de sculpturi, Turnul Rey Berland, Marele Teatru se află la capătul bulevardului Allees de Tourny și este o construcție pur clasică cu coloane și arcuri simetrice, și reprezintă contribuția cea mai deosebită a sec.XVIII a arhitecturii franceze. Cazare și masa la hotel California 2*.
ZIUA VII
Se servește micul dejun după care se vor vizita și celălalte obiective culturale importante din Bordeaux: Chateau Naut-Brion este un stabiliment care datează din sec.XIX și de unde începe podgoria din Bordeaux, Casa Vinului care oferă o documentare despre diferitele podgorii Bordelais. Palatul Rhoan și faimosul pod peste Garona oferă turistului o imagine impresionantă, Biserica romanică St. Croixeste o construcție din sec.XVIII. După această vizită se pleacă spre Madrid unde turiștii vor lua masa și se vor caza la hotel Asturias 2*.
ZIUA VIII
În Madrid se va face un tur de oraș pentru vizitarea obiectivelor culturale:
Plata Mayor este o piață grandioasă din sec.XVIII, a fost în trecut locul de desfășurare a luptelor cu tauri, a marilor festivaluri și ceremonii și este decorată cu picturi murale și înconjurată de arhitectură barocă. Biserica și mănăstirea Descalzas Reales (sec.XVI) care cuprinde picturi de Rubens, Tizian și colecții de tapiserii flamande atrage foarte mulți turiști, Palatul regal construit în stil baroc are mai multe camere decât orice alt palat din Europa (peste 2.800 dintre care 50 sunt deschise pentru vizitare). Interiorul este predominant rococo iar în grădina palatului se află Muzeul Caleștilor. Imensul palat este decorat cu fresce de Tiepolo, picturi de Goya, Rubens, Velsquez și El Greco, tapiserii spaniole și flamande, Muzeul Prada (sec.XVIII) este pinacoteca cea mai veche și celebră din lume – expune doar o treime din cele aproximativ 6.000 de picturi pe care le deține. Aici există colecții ale regilor spanioli, opere de artă sculptură, grafică; opere ale lui Rubens (Orfeu, Calea Lactee), Rembrandt (Arthemise, Autoportret); El Greco (Bunavestire); Tizian (Carol al V-lea); Rafael (Sfânta Familie); picturile lui Goya, Palatul Cason del Buen Retiro a fost construit în 1638 fiind transformat succesiv în Muzeul Armelor apoi a devenit atelier fotografic și iar muzeu, unde sunt expuse obiecte de artă spaniolă din sec.XIX, El Escorial este reședință a regilor Spaniei și mănăstire fortificată sub munte. Complexul a fost construit în perioada 1562-1584; include o bazilică, Palatul lui Filip II, mausoleul regal, câteva colecții de artă, o bibliotecă și un muzeu. După aceasta se va pleca spre Lisabona unde turiștii vor fi cazați la hotel Lar do Areeiro de 2*.
Figura nr. 3-5 Biserica și mănăstirea Descalzas Reales ; Sursa:www.google.com
ZIUA IX
În Lisabona are loc de dimineață turul orașului în care se vor vizita următoarele obiective: Torre de Beleme (Turul Beleme) care este o adevărată bijuterie de arhitectură cu o structură romano-gotică, ornată cu logii. Acest elegant turn manuelin este înalt de , a fost construit între 1515-1519, are o formă pătrată și are 5 etaje, Padrao Des Descolerimentos (Monumentul Descoperirilor) construit în 1960 este un monument impresionant dedicat celor ce s-au avântat și sacrificat pentru descoperirile geografice din sec.XV-XVI. Acesta este înalt de și este realizat de sculptorul Leopoldo de Almeida, Mănăstirea Jeronimilor reprezintă piesa de glorie a artei manueline. Complexul monahal construit de regi era compus numai din biserica Santa Maria și din claustrul monahal. Biserica Santa Maria la portalul principal are o ornamentație de piatră, în stil gotic. În partea opusă a altarului se află mormintele neo-manueline ale lui Vasco Da Gama și a lui Camas. Biserica Santa Maria poate fi considerată un panteon monarhic și național, Claustrul mănăstirii Jeronimilor care merită să fie vizitat este o capodoperă a stilului manuelin decorat în abundență, Muzeul Caleștilor a fost creat în 1904 de ultima regină Amelia și adăpostește o colecție magnifică de calești și litiere, Teatrul Național Dona Maria construit în 1840 pe amplasamentul vechiului palat al inchiziției, dominat de statuia lui Gil Vicente, Catedrala Se ridicată în stil romanic la sfârșitul sec.XII, interiorul acestuia este susținut de arcade mari în stil romanic. Claustrul atașat catedralei are un autentic stil gotic. După această vizită se va pleca spre Sevilla unde are loc cazarea și masa la Hotel Monde Carlo de 2*.
ZIUA X
În Sevilla se vor vizita obiectivele de interes turistic cultural: Catedrala din Sevilla are116 metri lungime și 76 metri lățime, este a treia biserică creștină ca mărime din lume (după Sf. Petru din Roma și Sf. Paul din Londra) și cea mai mare biserică gotică. Aici, se află monumentul funerar ce pretinde a adăposti rămășițele exploratorului Columb, picturi de-ale lui Goya, Murillo, Pedro de Campagna, Luis de Vargas și Zurbarán și o cruce construită din primul transport de aur adus de Columb din America, la Giralda (numele turnului) vine de la interesanta giruetă din vârful său – o statuie din bronz datând din sec. XVI reprezentând-o pe fecioara Maria (el Giraldillo), Alcázarul din Sevilla, are o caldură și un farmec aparte, pardoselile, tavanele și pereții săi plini de fantezie sunt complicate opere de artă, atingând culmile prețiozității în încăperea lui Carol al V-lea, în Salón de Embajadores și Patio de las Doncellas, Universitatea fondată în 1502 este recunoscută pentru prestigiul bibliotecii Columbiene care conține peste 40.000 volume de cărți și manuscrise. Apoi se va pleca spre Alicante unde turiștii vor fi cazați la hotel Goya de 2*.
ZIUA XI
În Alicante care este un oraș deosebit de pitoresc situat pe Costa Blanca se vizitează: Castelul Santa Barbara, Marina, elegantul port de agrement și Esplanada Spaniei, una dintre cele mai frumoase faleze de pe litoralul mediteranean), Catedrala San Nicolas, Cartierul vechi El Barro, se poate realiza o promenadă, după care se va pleca spre Valencia unde are loc o vizită la obiectivele cele mai importante: Plaza del Ayuntamiento, care se află în centrul orașului adăpostind și Primăria. Meseria pe care Valencia a transformat-o în artă, cea a ceramicii, este prezentată în Palacio de Marqués de Dos Aguas care adăpostește Museo Nacional de Cerámica unde întâlnim cele mai vechi exponate fabricate la Paterna și Manises, produse foarte căutate odinioară de către toate familiile regale europene, Catedrala din Valencia cunoscută sub numele de La Seu cu o splendidă rozetă-vitraliu de 6,50 m diametru. În catedrală, se află capela care găzduiește o cupă din agat roșu ce se presupune a fi Sfantul Graal, Miguelet. Până în 1865, Valencia a fost un oraș fortificat, din zidurile de incintă se mai păstrează astăzi, Portal de Valldinga (deschis în ziduri din 1400), Torres de Serranos și Torres de Quart, Palau de la Musica. Cinematograful Hemisferic (operă a marelui architect contemporan Calatravas). După aceasta se continuă traseul spre Barcelona unde are loc cazarea și masa turiștilor la Hotel Del Conte de 2*.
ZIUA XII
În Barcelona se face un tur al orașului în care se vor vizita următoarele obiective de interes cultural: Cartierul gotic este o așezare medievală cu peste 20 de puncte de interes turistic, dintre care se vizitează: Basilica de Santa Maria del Pi monument gotic catalan (sec.XIV-XVI) cu o spectaculoasă rozetă vitraliu, Palatul de Fiveller (1571), Catedrala Barcelona (1298-1408) monument gotic, lucrare de mare valoare aparținând lui Nicola Pissano.
Operele lui Antonio Gaudi sunt răspândite în tot orașul, însă cea care este considerată capodoperă, cea mai spectaculoasă este Catedrala SagradaFamilia – cea mai mare din lume, construită în stil modern (1884-1926 an în care el a murit și a lăsat catedrala neterminată). Ea are 110 m lungime , 60 m înălțime, trei fațade, 12 clopotnițe și 6 turle mari și construcția ei continuă și în prezent. Fațada Nașterii și cele patru turnuri prezintă scene din viața lui Isus care simbolizează Speranța, Caritatea, Credința. Fațada Patimilor înfățișează scene din ultima săptămână de viață a lui Isus. Parcul Gűell (1900-1914) care cuprinde pe lângă Palatul Muntaner rezervat lui Gűell (mare industriaș) și Casa Triars și cea în care s-a instalat Gaudi pe timpul construcției parcului, La Rambla este cea mai faimoasă stradă a Spaniei și are pe traseul său de 1,25 km obiective turistice și culturale de mare interes. Palatul Berenguer de Aquilar găzduiește de mulți ani Muzeul Picasso cel mai vizitat muzeu din Barcelona este format din trei clădiri impresionante de piatră și prezintă vizitatorilor numeroase lucrări din toate etapele de creație ale renumitului pictor (Femeia Machiată, Portretul Lolei), Fântâna Magică este cea mai mare din Barcelona, și prezintă timp de două ore un spectacol de jocuri de apă, lumini și artificii. Cazarea și masa se va realiza tot la hotel Del Conte.
ZIUA XIII
Din Barcelona se pleacă spre Marseille în Franța unde turiștii au parte de o plimbare prin parcurile orașului și se vor vizita: Catedrala Notre Dame de la Garde (construcție datând din a doua jumatate a secolului XIX, în stil romano-bizantin), Manastirea Saint Victor, Castelul Borély (construit în 1770, în stil baroc de o familie de comercianți), Castelul d’If (fortăreață construită în 1524, în timpul domniei lui François I, devenită faimoasă datorită romanului “Contele de Monte Cristo” a lui Alexandre Dumas), Palatul Pharo (dăruit de oraș lui Napoleon al-III-lea), Fortul Saint Nicolas (construit în 1680, în timpul domniei lui Louis al-XIV-lea), iar cazarea și masa va avea loc în Hotel Prado Perier de2*.
Figura nr. 3-6 Catedrala Notre Dame de la Garde ; Sursa:www.google.com
ZIUA XIV
Se continuă drumul pe Coasta de Azur prin orașele Cannesîn care se vizitează următoarele obiective:Turnul Suquet (datând din secolul XII, o rămășiță din Castelul călugărilor Lérins) și biserica Notre Dame de l’Espérence (secolele XII-XVI).Renumit pentru plajele sale dar și pentru că anual găzduiește celebrul Festival Internațional de Film, Cannes a devenit o destinație favorită a iubitorilor de lux. și Nice în care se vizitează:Conacul Adam si Eva (singurul exemplar de casă pictată, tipică pentru vechiul oraș Nice, cu o fațadă ornată cu basoreliefuri în 1584), Opera (inaugurată în 1885, este tipică pentru arhitectura din perioada celui de-al Doilea Imperiu), Palatul Prefecturii (fostul Palat Regal, ce a aparținut Prinților Savoy), Crucea de Marmură (ridicată în 1568 pentru a celebra întâlnirea dintre Papa Paul al-III-lea, Charles V și François I), și se trece în Italia la Genova unde are loc cazarea la hotel Serafino Liguria 2*.
ZIUA XV
În Genova unde se va lua micul dejun și se face o vizită la obiectivele importante de aici cum ar fi: Palatul Cataldi, Palatul Bianco această cetate a dat mulți oameni mari printre care Cristofor Columb, Catedrala gotică di San Lorenzo, după care se pleacă spre Florența unde se va face un tur de oraș în care se vor vizita obiectivele cele mai importante:: Bazilica San Lorenzo (fiind refăcută în stilul roman în anul 1000, Noua Sacristie, opera a lui Michelangelo, este capela familiei de Medici), Bazilica Santa Croce (construită în secolele XIII-XIV de Arnolfo di Cambio și pictată în interior de Giotto), Palatul Medici Riccardi (construit în stilul Renașterii de arhitectul Michelozzo în 1444, palatul a funcționat timp de 100 de ani ca reședință a familiei de Medici, fiind ulterior cumpărat de familia Riccardi), Palatul Uffizi (construit la mijlocul secolului XVI, palatul a fost menit să adăpostească birourile justiției, în prezent fiind sediul Muzeului Uffizi ce expune colecția de artă a familiei de Medici, colecție ce conține opere aparținând lui Giotto, Boticelli, Michelangelo, Rubens, Rafael, Rembrandt, Goya), Galeria de Artă “Accademia” (renumită datorită faptului că expune câteva dintre sculpturile lui Michelangelo, printre care celebrul “David”), după care se ajunge la Roma unde are loc cazarea și masa turiștilor la hotel Fenicia 2*.
ZIUA XVI
În Roma se vor vizita punctele de interes cultural deosebit: Forumul roman (centrul civic al vechii Rome), Templul lui Saturn, Colina Capitoliului (cu Palazzo Senatorio, Palazzo dei Conservatori, Palazzo del Museo Capitoline, Templul lui Jupiter Capitolinus, Biserica Santa Maria din Aracoeli), Forumul lui Traian, cu faimoasa Columna a lui Traian, ridicată în cinstea victoriilor împotriva Daciei, Colosseum-ul (construcția acestuia a fost inițiată din ordinele împaratului Vespasian dar a fost terminată în timpul împăratului Domițian, Termele Caracalla, Circus Maximus (cel mai mare și mai vechi circ roman), Fontana di Trevi (fântână arteziană în stil baroc, Biserica Santa Maria Maggiore (situată pe Dealul Esquilino, această biserică a fost prima biserică romană care a fost numită după Fecioara Maria; turnul-clopotniță al acestei biserici este cel mai înalt din Roma), Biserica San Pietro in Vincoli (cu celebra statuie Moise, aparținând lui Michelangelo), Biserica Santa Maria Sopra Minerva (construită în stil gotic, adăpostește statuia “Isus ducând crucea” aparținând lui Michelangelo),Pantheonul[].
Vaticanul
Piazza San Pietro (creație a lui Bernini) și în special Bazilica San Pietro (cea mai mare biserică din lume, la realizarea căreia au contribuit artiști precum: Bramante, Michelangelo, Rafael, Bernini, Baldassare Peruzzi, Bazilica San Pietro adăpostește mormântul Sf. Petru; Creațiile lui Michelangelo: Pieta și statuia Sfântului Petru, scaunul Sfântului Petru; creații a lui Bernini pot fi admirate în interiorul Bazilicii San Pietro), Capela Sixtina (poartă numele papei Sixtus al-IV-lea, cel care a ordonat construcția sa la sfârșitul secolului XIV și a fost pictată de artiști precum: Boticelli, Pinturicchio, Ghirlandaio, dar renumele i se datorează frescei realizate de Michelangelo reprezentând Creația și Judecata de Apoi). Cazarea se face la hotel Fenicia
Figura nr. 3-7 Piața Vaticanului ; Sursa:www.google.com
ZIUA XVII
Dimineața turiștii se vor îndrepta spre Napoli unde vor vizita: Castelul dell’Ovo (situat pe tărm, castelul a fost construit de William I în 1154 și mărit de Carol I de Anjou), Mănăstirea San Martino (situat pe Dealul Vomero, mănăstirea a fost construită în stil baroc în secolul XIV), Biserica San Domenico Maggiore (datând din secolul XIV ), Castelul Nuovo (cunoscut și sub denumirea de Maschio Angevin, castelul a fost construit în secolul XIII din ordinele regelui Charles I de Anjou), Biserica Santa Chiara (construită între 1310-1328, biserica este cea mai mare biserică din Napoli), Opera San Carlo (cea mai mare opera din Italia și una dintre cele mai frumoase din lume, a fost construită în 1737 sub conducerea lui Carol al-III-lea de Bourbon), Muzeul Național Capodimonte (adăpostit de Palatul Regal Capodimonte-construcție datând din secolul XIX, realizată din ordinele regelui Charles Bourbon, Muzeul Național Capodimonte expune operele aparținând artiștilor: Masaccio, Rafael, Botticelli, Michelangelo[],după carese vor întrepta spre Bari și apoi Brindisi și vor pleca cu vaporul spre Igumenița(Grecia).
ZIUA XVIII
În Igumenița se va servi micul dejun și se va continua traseul spre Atena unde va avea loc cazarea și masa turiștilor la Hotel Alma 2*.
ZIUA XIX
La Atena se va realiza un tur de oraș unde se vor vizita: Akropolis care a fost construit în epoca clasicismului, perioada lui Pericle reprezintă un ansamblu de monumente create de-a lungul unei jumătăți de secol. El este format din:Propile, Templul Atenei Nike, Partenonul construit în stil doric din marmură în 437-435 î.Cr., Pinacoteca (galerie de picturi), Muzeul Acropolei conține piese scoase din ruinele templelor incendiate de perși la Acropole, Centrul istoric : Biblioteca lui Hadrian cu 5 încăperi, Plaka, Turnul vanturilor (sec I î.Cr.), Templul lui Poseidon, MuzeulArheologic Național (cuprinde sinteza artei antice grecești, opere ale lui Fidias, Policlet, Bustul lui Herodes Aticus)șise va porni spre Salonic unde are loc cazarea la Hotel Pella 2*.
ZIUA XX
De la Salonic unde se face o vizită a celor mai importante obiective:Turnul Alb, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Piața Aristoteles, Biserica Sf. Dumitru care are un foarte apreciat mozaic pe fața nordică a stâlpului de sud unde se află figura sfântului, se pleacă spre Sofia unde are loc cazarea turiștilor la Hotel Red Bed and Breakfast 2*.
ZIUA XXI
În Sofia se vor vizita obiectivele turistice principale: Palatul Regal adăpostește astăzi Galeria de Artă și Muzeul de Etnografie, Catedrala Alexandru Nevski (1904-1912) al cărei interior este frumos pictat cu marmură de diferite culori, adusă din toate colțurile lumii, Biserica Sf. Sofia este sub formă de cruce, Biserica Sf. Vineri care conține o pictură de mare importanță istorică datând din sec. al-XV-lea., după care se va pleca spre București și apoi spre Timișoara.
Figura nr. 3-8SC VISIT SRL; Sursa:www.google.com
3.3. Analiza de preț a programului
ANALIZA DE PREȚ NR 0016
Simbolul E 01
Dennumirea excursiei (acțiunii): „Circuit turistic în Europa”
Perioada: 1-21. 07. 2013
Grup minim: 35 persoane
Extras.din.program: Itinerar: Timișoara – Viena –Veneția– Milano – Paris – Bordeaux – Madrid – Lisabona – Sevilla – Alicante – Valencia – Barcelona – Marsillia –Cannes- Nice – Genova –Florența – Roma – Napoli – Bari – Brindisi – Igumenița –Atena – Salonic – Sofia – București – Timișoara
Durata: 21 zile; Mijlocul de transport: autocar. Servicii asigurate: cazare, masă, transport (10.110km), vizite la muzee și divertisment
Organizator: SC Visit România grup: 35 pers.
CALCULAȚIA PREȚULUI DE VÂNZARE – în EURO
Așadar, tariful pentru turiștii care participă la programul turistic “Circuit cultural în Europa” este de 1899 euro/persoană.
Figura nr. 3.8 Interpretarea Costurilor
CONCLUZII
În stabilirea prețului pentru produse și servicii, firma are responsabilități multiple și trebuie să utilizeze măsuri strategice și tactice care trebuie să țină seama de caracteristicile serviciilor și felul în care acestea influențează prețul.Prețurile produselor și serviciilor se formează pe baza mecanismelor pieței, dar și în funcție de particularități care le marchează evoluția în timp și spațiu. Lucrarea se concentrează pe analiza politicii de preț în turism, datorită varietății formelor pe care le îmbracă și posibilităților multiple de interpretare și poziționare.
Spre deosebire de toate celelalte situații când marfa este deplasată către consumator, în turismconsumatorul este acela care se deplasează către locul unde se prestează serviciul turistic. Din această cauză el nu poate examina produsul înainte de a-1 achiziționa, ci îl plătește mai întâi și după aceea vede dacă el a corespuns sau nu dorințelor sale.
Politica de preț se individualizează în ceea ce privește conținutul său și formularea strategiilor corespunzătoare datorită naturii și caracteristicilor produsului turistic.
Particularitățile produsului turistic influențează decisiv modalitatea de stabilire a prețurilor prestațiilor turistice.
Perisabilitatea produsului turistic impune adaptarea prețului în funcție de variațiile sezoniere alecererii turistice în vederea folosirii cât mai eficiente a capacității existente. Deoarece operatorii din turism se află în imposibilitatea de a stoca produsul în vederea unei utilizări viitoare, uneori aceștia sunt puși în situația de a lua decizii de ultim moment cu privire la preț, pentru a evita o pierdere totală a încasărilor (așa cum procedează și companiile aeriene, tour-operatorii, oferind pe termen scurt, reduceri semnificative de tarife în vederea creșterii gradului de ocupare a capacității de transport). Cererea turistică având un caracter sezonier, operatorii din turism diferențiază prețurile în funcție de momentul consumului(sezon de vârf, intermediar sau extrasezon). Nuanțări ale tarifelor de cazare practicate sunt determinate și de amplasarea structurii de primire în raport cu principala atracție (plaja sau pârtia de schi). Având în vedere sezonalitatea cererii turistice, considerăm că se poate analiza o diferențiere a marjelor de profit aplicate. Astfel, acestea vor fi mai mari sezonul de vârf (când gradul de solicitare este ridicat și există premise favorabile obținerii unui coeficient de utilizare a capacității turistice superior) și mai scăzute în extrasezon, în faza de lansare a unui nou produs turistic, precum și în perioadele de conjunctură defavorabilă.
Prețul produsului turistic este de tip forfetar (global), fiind stabilit prin cumularea tarifelor serviciilor de transport, cazare, alimentație, agrement, tratament, asigurare, asistență turistică etc.
Având în vedere conținutul eterogen al produsului turistic, considerăm că se impune asigurareaunei corelări a politicilor de preț ale întreprinderilor care prestează serviciile înglobate în structura unui aranjament turistic. Modificarea tarifului unui serviciu turistic prin creșterea sau reducerea nivelului acestuia are efecte negative, respectiv pozitive, asupra cererii turistice aferente produsului global. Ca urmare, constatăm că efectul de reducere sau creștere a volumului de vânzări va fi resimțit de toți operatorii turistici care sunt implicați în realizarea produsului turistic compozit.
În practică, poate apărea și situația în care o măsură de reducere a tarifului operată de către unul din prestatori este anulată de o decizie de creștere a tarifului unui alt serviciu turistic.
Deoarece în oferta agenției de turism se prezintă prețul global al produsului turistic, consumatorii interesați nu au posibilitatea de a cunoaște tarifele și comisioanele din componența aranjamentelor forfetare.
În stabilirea prețurilor produselor turistice, întreprinderile de profil trebuie să aibă în vedere faptul că turiștii din zilele noastre sunt din ce în ce mai experimentați și mai exigenți, decizia lor de cumpărare având la bază o analiză a raportului calitate-preț a aranjamentelor turistice oferite pe piață.
În lucrare este prezentată modalitatea de stabilire a tarifului unui program turistic de către un touroperator important din România, SC Visit SA, București, utilizând o combinație a metodelor de stabilire a prețurilor pe bază de costuri și concurență.
S.C Visit S.A promovează un circuit în Europa pe durata a 21 de zile și cu un traseu prin marile orașe ale Europei de Sud (Timișoara – Viena –Veneția– Milano – Paris – Bordeaux – Madrid – Lisabona – Sevilla – Alicante – Valencia – Barcelona – Marsillia –Cannes- Nice – Genova –Florența – Roma – Napoli – Bari – Brindisi – Igumenița –Atena – Salonic – Sofia – București – Timișoara) cu scopul de a face cunoscut potențialul cultural deosebit al acestor orașe și constituie o modalitate de ridicare a gradului de educare a persoanelor interesate de istoria și obiectivele culturale ale acestor orașe.
Costul acestui circuit realizat de S.C Visit S.A prin analiza de preț este de 1.899 € de persoană și stimulează pe cei pasionați de cultura altor popoare și care doresc să-și lărgească orizontul de cunoaștere.
Bibliografie
Balaban, Delia, Cristina, Publicitatea – de la planificarea strategică la implementarea media, București:Polirom, 2009;
Cristureanu Cristina, Neacșu Nicolae, Băltărețu Andreea „Turism internațional”, Editura Oscar Print, București, 2002.
Dinu Mihaela, „Geografia turismului”, Editura Didacticăși Pedagogie, București,2002.
Draica Constantin „Turism internațional-practici de elaborare și distrib. produsului turistic”, Editura All Back, București, 2003.
Draica Constanti „Ghid practic de turism internațional și intern”, Editura All Beck, București, 1999.
Draica Constantin, Turism internațional-practici de elaborare și distribuire aprodusului turistic”, Editura All Back, București, 2003.
Florescu, C., Balaure, V., Boboc, St., Cătoiu, I., Olteanu, V., Pop, Al., N., Marketing, București: Garell Poligraphis, 1992;
Glăvan Vasile „Resurse turistice pe Terra”, Editura Economică,
București 2000
Ionel Gheorghe, Crișan Careba „Tehnica operațiunilor de turism
internațional”, Editura Sport-Turism, București, 2004.
Ionescu Ion „Turismul fenomen social-economic și cultural”, Editura Oscar, Print, București, 2000.
Kotler, Ph., Managementul Marketingului: Analiză, Planificare, Implementare, Control, București: Teora, 1999;
Kotler, Ph., Marketing Management, (11th Edition), New York: Prentice Hall, 2001;
Minciu Rodica „Economia Turismului”, Editura Uranus, București, 2004.
Mnerie, D., Lădar, L., Mnerie, Gabriela-Victoria, Marketing general, Editura Fundației pentru cultură și învățământ IOAN SLAVICI, Editura Eurostampa, Timișoara, 2012
Mnerie, D., Lădar, L., Marketing – intern și internațional, Editura Fundației pentru cultură și învățământ IOAN SLAVICI, Timișoara, 2010
Nicolescu Eugeniu ,, Markrtingul in turism ’’ Editura Sport – Turism , Bucuresti , 1975
Paina, N., Lazăr, D., Vorzsak, A., Plăiaș, I, Pop, D.,M., și alții, Bazele Marketingului, Cluj- Napoca: Presa Universitară Clujană, 2002
Raboca H., Lazăr I., Solomon Adina, 'Exploratory Analysis of Customer Satisfaction in case of Cluj-Napoca, City Hall Social Canteen', 2009, Transylvanian Review of Administrative Sciences,No.25E/January, p.111-131;
Raboca, Horia, Măsurarea satisfacției clienților serviciilor publice, Cluj – Napoca : Accent, 2008
Sandor, Sorin, Dan, 'Cadrul de Autoevaluare a Funcționării Instituțiilor Publice – Stimulent pentru o calitate sporită a serviciilor publice sau formalitate?', 2005, Revista Transilvană de ȘtiințeAdministrative,Vol.3 no.15
Țigu Gabriela „Tehnica operațiunilor de turism”, Editura All Beck, București, 1999
http://www.google.com
http://www.archive.org/details
Bibliografie
Balaban, Delia, Cristina, Publicitatea – de la planificarea strategică la implementarea media, București:Polirom, 2009;
Cristureanu Cristina, Neacșu Nicolae, Băltărețu Andreea „Turism internațional”, Editura Oscar Print, București, 2002.
Dinu Mihaela, „Geografia turismului”, Editura Didacticăși Pedagogie, București,2002.
Draica Constantin „Turism internațional-practici de elaborare și distrib. produsului turistic”, Editura All Back, București, 2003.
Draica Constanti „Ghid practic de turism internațional și intern”, Editura All Beck, București, 1999.
Draica Constantin, Turism internațional-practici de elaborare și distribuire aprodusului turistic”, Editura All Back, București, 2003.
Florescu, C., Balaure, V., Boboc, St., Cătoiu, I., Olteanu, V., Pop, Al., N., Marketing, București: Garell Poligraphis, 1992;
Glăvan Vasile „Resurse turistice pe Terra”, Editura Economică,
București 2000
Ionel Gheorghe, Crișan Careba „Tehnica operațiunilor de turism
internațional”, Editura Sport-Turism, București, 2004.
Ionescu Ion „Turismul fenomen social-economic și cultural”, Editura Oscar, Print, București, 2000.
Kotler, Ph., Managementul Marketingului: Analiză, Planificare, Implementare, Control, București: Teora, 1999;
Kotler, Ph., Marketing Management, (11th Edition), New York: Prentice Hall, 2001;
Minciu Rodica „Economia Turismului”, Editura Uranus, București, 2004.
Mnerie, D., Lădar, L., Mnerie, Gabriela-Victoria, Marketing general, Editura Fundației pentru cultură și învățământ IOAN SLAVICI, Editura Eurostampa, Timișoara, 2012
Mnerie, D., Lădar, L., Marketing – intern și internațional, Editura Fundației pentru cultură și învățământ IOAN SLAVICI, Timișoara, 2010
Nicolescu Eugeniu ,, Markrtingul in turism ’’ Editura Sport – Turism , Bucuresti , 1975
Paina, N., Lazăr, D., Vorzsak, A., Plăiaș, I, Pop, D.,M., și alții, Bazele Marketingului, Cluj- Napoca: Presa Universitară Clujană, 2002
Raboca H., Lazăr I., Solomon Adina, 'Exploratory Analysis of Customer Satisfaction in case of Cluj-Napoca, City Hall Social Canteen', 2009, Transylvanian Review of Administrative Sciences,No.25E/January, p.111-131;
Raboca, Horia, Măsurarea satisfacției clienților serviciilor publice, Cluj – Napoca : Accent, 2008
Sandor, Sorin, Dan, 'Cadrul de Autoevaluare a Funcționării Instituțiilor Publice – Stimulent pentru o calitate sporită a serviciilor publice sau formalitate?', 2005, Revista Transilvană de ȘtiințeAdministrative,Vol.3 no.15
Țigu Gabriela „Tehnica operațiunilor de turism”, Editura All Beck, București, 1999
http://www.google.com
http://www.archive.org/details
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Politicii de Pret In Tarifarea Serviciilor Turistice (ID: 136008)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.