Analiza Politicii Creditelor Comerciale Si a Implicatiilor Asupra Lichiditatii Intreprinderilor
LUCRARE DE DISERTAȚIE
ANALIZA POLITICII CREDITELOR COMERCIALE ȘI A IMPLICAȚIILOR ASUPRA LICHIDITĂȚII ÎNTREPRINDERII. STUDIU COMPARATIV
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul 1 – DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND CREDITELE COMERCIALE ȘI LICHIDITATEA
1.1. Creditul comercial – definiții și structură
1.2. Criterii și costuri de acordare ale creditului comercial
1.3. Analiza SWOT a politicii creditului comercial
1.4. Corelația dintre politica creditului comercial și lichiditate
Capitolul 2 – ANALIZA MEDIULUI INTERN ȘI EXTERN AL SOCIETĂȚILOR ANALIZATE
2.1. Analiza sectorului în care activează întreprinderile
2.2 . Structura organizatorică și funcțională a societăților
2.2.1. Structura organizatorică și funcțională a S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV
2.2.2. Structura organizatorică și funcțională a S.C. ALBALACT S.A. ALBA
2.3. Relațiile întreprinderilor cu terții
Capitolul 3 – ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII CREDITELOR COMERCIALE
3.1. Particularități privind creanțele și datoriile unei societăți
3.2. Contabilitatea decontărilor cu furnizorii și clienții
3.2.1. Noțiuni generale privind decontările comerciale
3.2.2. Aspecte generale privind reducerile comerciale
3.3. Recunoașterea și evaluarea creditelor comerciale
3.4. Reflectarea în contabilitate a operațiunilor privind creditele comerciale
Capitolul 4 – ANALIZA INFLUENȚEI CREDITELOR COMERCIALE ASUPRA LICHIDITĂȚII SOCIETĂȚILOR STUDIATE
4.1. Analiza creditelor comerciale prin rate de structură
4.2. Analiza creditelor comerciale în funcție de structura clienților și furnizorilor
4.3. Analiza influenței creditelor comerciale asupra echilibrului financiar
4.3.1. Analiza efectelor creditelor comerciale asupra necesarului de fond de rulment
4.3.2. Analiza efectelor creditelor comerciale asupra trezoreriei nete
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
INTRODUCERE
În condițiile actuale, contabilitatea este indispensabilă pentru economia unei tări. Indiferent cât de mult a progresat domeniul calculatoarelor electronice, contabilitatea rămâne una dintre cele mai exacte forme de evidență. Se poate afirma că civilizația acestui mileniu se dezvoltă sub imperiul informației. Contabilitatea este singura care poate să ofere informații precise, inofmrații pe care managerul se poate sprijini în luarea deciziilor.
În vederea obținerii rezultatelor pozitive orice companie trebuie să utilizeze în mod cât mai rațional resursele materiale, umane și financiare de care dispune.
Economia de piață presupune o provocare continuă, unde riscul este pretutindeni. “Cine nu riscă, nu câștigă” fiind și deviza asumării riscului fiecărui business. Cu ajutorul informației contabile “afaceristul” devine mai pragmatic, evitând pe cât posibil riscul, acesta obține un profit garantat. De aici putem observa și utilitate majoră pe care informația contabilă o are în procesele decizionale.
De asemenea, un important rol în lucrare prezentă cât și în practica economică, fiind o “activitate proprie ființelor inteligente” este reprezentat de analiza economico-financiară care intervine în procesul de elaborare, evaluare și respectiv control al deciziilor luate de către managerii întreprinderii.
Cu ajutorul analizei economico-financiare activitatea unei întreprinderi se poate gestiona eficient, de asemenea se pot propune măsuri pentru a corecta disfuncționalitățile societății, se poate evalua gradul ei de funcționalitate ca sistem și fundamenta strategia ei. Așadar analiza economico-financiară este un instrument al managementului întreprinderii, menit să participe la înțelegerea trecutului și a prezentului precum și pentru a orienta acțiunile managerului în prezent și viitor.
În desfășurarea activității unei întreprinderi un rol esențial, chiar vital îl au clienții și furnizorii acesteia, dar și creanțele, respectiv datoriile care derivă. Obiectivele unei întreprinderi, realizarea de profit, supraviețuirea, respectiv dezvoltarea, se realizează prin îmbunătățirea continuă a relațiillor comerciale.
Pentru a-și majora vânzările, firmele apelează la diferite metode de atragere și fidelizare a clienților, una dintre acestea fiind vânzarea de produse cu plata la termen, care se stabilește de comun acord cu clientul ce nu dispune de lichidități necesare la momentul respectiv. Acesta este și motivul pentru care, în prezent, managementul creditului comercial este una dintre cele mai folosite procedee de maximizare a vânzărilor și a profitabilității unei afaceri.
Creditului comercial a apărut imediat ce furnizorii au înțeles că firmele care nu dispun de alte surse de finanțare, nu le vor fi niciodată clienți. Acesta reprezintă o sursă importantă și convenabilă de finanțare în special pentru întreprinderile mai mici, care, atunci când nu pot apela la finanțarea bancară, pot totuși să beneficieze de creditele comerciale acordate de furnizori în baza relației de încredere dezvoltată cu furnizorul.
Politica creditului comercial participă la adoptarea deciziilor de investiții, managerii vor urmări intotdeauna o structură financiară eficientă, mai exact acea structură a capitalurilor care oferă întreprinderii posibilitatea de a-și crește rentabilitatea, cu un cost și un risc minim.
Conform unei expresii vechi „lichiditatea creează lichiditate”, fapt ce semninifică că odată ce unele persoane încep să facă comerț, altele li se vor alătura. De aici se conturează ipoteza conform căreia schimburile comerciale sunt profitabile, asigurând un nivel al lichidității confortabil pentru partenerii implicați.
Motivul pentru care am ales ca temă de disertație „Analiza politicii creditelor comerciale și a implicațiilor asupra lichidității întreprinderii” se datorează în principal faptului că nivelul de lichiditate al unei întreprinderi are o influență decisivă în ceea ce privește continuitatea desfășurării activității ei în condiții normale. Totodată, datorită situației economice din prezent, majoritatea întreprinderilor recurg la banii furnizorilor pentru a se finanța. În aceste condiții, variația lichidității se agravează, iar revalorificarea politicii de credit comercial reprezintă o direcție de acțiune.
Însă, o politică de credit comercial eficientă nu constituie soluția unică în rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă o întreprindere. De aceea, toate întreprinderile ar trebui să-și identifice și să-și cuantifice costurile pentru a analiza și a lua o decizie optimă.
Prezenta lucrarea este efectuată pe exemplul a două societăți din industria alimentară respectiv PRODLACTA S.A. BRAȘOV și ALBALACT S.A. ALBA. Cele patru capitole care compun lucrarea de față urmăresc, prin conținutul lor să reliefeze aspectele cele mai importante din contabilitatea operațiunilor de decontare cu terții, precum și nivelul de influență al acestora asupra lichidității întreprinderii.
În primul capitol numit “Delimitări conceptuale privind creditele comerciale și lichiditatea” sunt prezentate noțiunile generale cu privire la conceptele de credit comercial și lichiditate, respectiv definiția și structura creditului comercial; criteriile și costurile de acordare a creditului comercial; analiza SWOT a politicii creditului comercial, precum și corelația dintre politica creditului comercial și lichiditate.
Cel de-al doilea capitol, “Analiza mediului intern și extern al societăților analizate” prezintă o imagine de ansamblu asupra societăților și a relațiilor acestora cu terții.
Capitolul al treilea intitulat “Reflectarea în contabilitate a creditelor comerciale” cuprinde aspecte teoretice și practice de bază privind decontările cu terții care conduc la apariția creanțelor, respectiv a datoriilor comerciale.
Ce-l de-al patrulea capitol și ultimul, este reprezentat de “Analiza influenței creditelor comerciale asupra lichidității societăților studiate” și surprinde legăturile ce se stabilesc la nivelul unei întreprinderi între creanțele și datoriile ei comerciale, precum și influența lor asupra nivelului de lichiditate al întreprinderii.
Ținând cont de aspectele enumerate anterior, scopul acestei lucrări este de a contura politica de credit comercial pe care o adoptă întreprinderile românești și de a observa care este gradul de influență al acesteia asupra lichidității. Acest aspect este analizat pe baza trezoreriei nete, indicator în mărime absolută și a ratei lichidității imediate, în mărime relativă.
Capitolul 1 – DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND CREDITELE COMERCIALE ȘI LICHIDITATEA
Datorită situației actuale o mare parte din companii sunt tentate să apeleze la banii furnizorilor ca și sursă de finanțare. Acest aspect reliefează faptul că creditul comercial reprezintă o sursă de finanțare externă foarte importantă pentru întreprinderi, fiind totodată unul dintre cele mai importante tipuri de credite. În cele ce urmează, ținând cont de aspectele prezentate anterior, am încercat să surprind particularitățile creditului comercial, rolul acestuia în economie, precum și riscurile la care se supun firmelor care recurg la această sursă externă de finanțare.
Creditul comercial – definiții și structură
Creditul comercial este creditul care rezultă în urma operațiunii de vânzare a mărfurilor pe baza unor efecte de comerț sau a altor instrumente de credit, la care participă, atât producătorul, cât și comerciantul. O altă definiție dată acestui concept prezintă creditul ca pe o plată amânată, pe care furnizor o acordă clientului său. Creditul comercial este considerat un împrumut civil. Diferența dintre acesta și creditul bancar cănstă în faptul că banca împrumută comerciantului banii depunătorilor sau fonduri ale altor bănci, în timp ce creditorul civil împrumută proprii săi bani.
Creditul comercial prezintă următoarele caracteristici:
reprezintă un împrumut reciproc pe care și-l acordă agenții economici la vânzarea mărfurilor sau prestarea de servicii, amânând plățile;
prin intermediul acestui tip de credit firmele își pot comercializa producția chiar și înainte de momentul în care cumpărătorii vor dispune de bani să o plătească, îmbinând astfel interesul furnizorilor de a-și asigura vânzarea mărfurilor cu interesul beneficiarilor de a le procura care, fiind lipsiți de capital nu le vor plăti imediat, ci la o dată ulterioară, stabilită de comun acord;
această formă de credit premite beneficiarului ca la momentul oportun să poată acorda și el credit comercial partenerilor săi de afaceri. Astfel, apare un transfer reciproc de resurse, menit să sprijine ambele părți implicate.
Modul de apreciere al creditului comercial poate fi diferit în funcție de propriile interese, atât de către furnizorul care îl acordă, cât și de către beneficiarul acestui tip de credit. Firmele caută să-și atribuie o cotă de piață cât mai mare fiind conștiente că orice relaxare a activității le oferă avantaje concurenței, avantaje care se pot dovedi a fi imposibil de recuperat. Astfel, pe lângă îmbunătățirea calității și a prețurilor la produsele sau serviciile oferite, competiția se desfășoară și prin facilitățile acordate clienților.
Creditul comercial îmbracă două forme:
Creditul cumpărator – apare sub forma plăților efectuate în avans; este frecvent utilizat în anumite ramuri, cum ar fi: construcțiile de imobile și agricultură; această modalitate de credit apare ca o prefinanțare de către clienți a produselor pe care doresc să le cumpere.
Creditul vanzător – vizează vânzarea mărfurilor cu plata amânată.
Factorii care participă la dezvoltarea creditului comercial se pot identifica din cele trei componente care se desfășoară în acest domeniu, cum sunt: componenta tradițională, comercială și financiară.
Componenta tradițională face referire la interesele comune, ale agenților implicați în procedeul de schimbare al costurilor de organizare a activitații comerciale. Astfel, pentru producător se reduc costurile de depozitare ale stocurilor de mărfuri, iar în cazul cumpărătorului se reduc costurile aferente mijloacelor de plată. Prin creditul comercial, elasticitatea dovedită de furnizor serveeficiarului ca la momentul oportun să poată acorda și el credit comercial partenerilor săi de afaceri. Astfel, apare un transfer reciproc de resurse, menit să sprijine ambele părți implicate.
Modul de apreciere al creditului comercial poate fi diferit în funcție de propriile interese, atât de către furnizorul care îl acordă, cât și de către beneficiarul acestui tip de credit. Firmele caută să-și atribuie o cotă de piață cât mai mare fiind conștiente că orice relaxare a activității le oferă avantaje concurenței, avantaje care se pot dovedi a fi imposibil de recuperat. Astfel, pe lângă îmbunătățirea calității și a prețurilor la produsele sau serviciile oferite, competiția se desfășoară și prin facilitățile acordate clienților.
Creditul comercial îmbracă două forme:
Creditul cumpărator – apare sub forma plăților efectuate în avans; este frecvent utilizat în anumite ramuri, cum ar fi: construcțiile de imobile și agricultură; această modalitate de credit apare ca o prefinanțare de către clienți a produselor pe care doresc să le cumpere.
Creditul vanzător – vizează vânzarea mărfurilor cu plata amânată.
Factorii care participă la dezvoltarea creditului comercial se pot identifica din cele trei componente care se desfășoară în acest domeniu, cum sunt: componenta tradițională, comercială și financiară.
Componenta tradițională face referire la interesele comune, ale agenților implicați în procedeul de schimbare al costurilor de organizare a activitații comerciale. Astfel, pentru producător se reduc costurile de depozitare ale stocurilor de mărfuri, iar în cazul cumpărătorului se reduc costurile aferente mijloacelor de plată. Prin creditul comercial, elasticitatea dovedită de furnizor servește intereselor ambelor părți implicate și facilitează circulația mărfurilor.
Componenta comercială se referă la utilizarea creditului comercial ca și mijloc de creștere a vânzărilor, fiind practicată de orice furnizor în condițiile date.
Componenta financiară semnifică alocarea unor resurse clientului, pentru o perioadă dată, pentru care plata este amânată la o dată stabilită de ambele părți. Această componentă are o importanță crescăndă, atât în activitatea beneficiarului cât și în activitatea furnizorului.
Creditul comercial stimulează emisiunea de titluri, cum sunt biletele la ordin și cambiile, ca titluri de creanță, și reprezintă avantajul scontării la bănci.
În țările dezvoltate, creditele comerciale se utilizează ca și modalități de reducere și promovare a cheltuielilor financiare și dețin o pondere importantă în totalul datoriilor unei întreprinderi. Creditele comerciale primite au un impact major asupra creditelor bancare, contribuind la reducerea solicitărilor la astfel de credite, și de asemenea, pe baza creditelor comerciale se poate accelera creșterea cifrei de afaceri.
Criterii și costuri de acordare ale creditului comercial
În vederea identificării criteriilor de acordare ale creditului comercial, întreprinderile trebuie să stabilească care dintre clienții lor pot beneficia de acest tip de credit și în ce măsură. În cazul în care o întreprindere vinde pe credit numai clienților săi cei mai solvabili, atunci cu siguranță nu va avea pierderi din neonorarea creanțelor. Însă, un aspect nefavorabil în această situație îl reprezintă posibilitatea de a pierde la cifra de afaceri. Datorită politicii restrictive a clienților, este posibil ca profiturile neobținute, să fie mai mari atât față de costurile rezultate în urma vânzării pe credit la anumiți clienți nesiguri, cât și față de riscul neîncasării unor sume în situația în care beneficiarii de vânzări pe credit ar da faliment.
Condițiile creditului comercial se negociază între agenții implicați și țin cont de:
politica de credit comercial pe care o adoptă firma furnizoare;
natura obiectului actului de vânzare-cumpărare;
situația financiară a furnizorului-creditor, respectiv a vânzătorului;
situația financiară a clientului-debitor, cumpărătorului;
procedurile comerciale specifice pieței pe care se efectuează tranzacția.
În genaral, rolul politicii de credit comercial al întreprinderii este creșterea cifrei de afaceri cu scopul de a majora profitul net, iar pentru stabilirea acestuia, firma trebuie să formuleze mai multe variante care să țină cont de următorii parametri:
evoluția cifrei de afaceri previzionată, în funcție de condițiile creditului comercial pentru fiecare variantă;
mărimea costurilor de administrare a creditelor;
costul resurselor în funcție de valoarea împrumutului acordat;
mărimea discountului;
riscul direct.
De asemenea la stabilirea politicii de credit comercial a întreprinderii, managerul financiar trebuie să echilibreze costurile aferente acordării creditului cu cele ale neacordării sau diminuării mărimii acestuia. Astfel, costurile acordării creditului comercial sunt:
pierderea de dobândă – a acorda credite comerciale este echivalent cu a acorda credite fără dobândă. Datorită faptului că, în general, clienții debitori nu sunt încasați în totalitate, creditele devin destul de riscante, motiv pentru care dobânda pierdută se situează la o rată riscantă;
puterea de cumpărare scăzută – odată ce are loc acordarea creditului comercial se realizează un transfer de valoare de la cel care acordă creditul, respectiv furnizorul, la cel care-l obține, iar datorită creșterii generalizate a prețurilor, beneficiarul plătește datoria la o valoare mai mică față de cea pe care a luat-o cu împrumut;
costurile de administrare și înregistrare a creditelor comerciale – în general, administrarea creditelor comerciale implică o creștere semnificativă a volumului contabilizării tranzacțiilor, datorită faptului că foarte multe firme care acordă credite comerciale consideră că este necesar să folosească personal care să se ocupe special de administrarea și încasarea debitelor comerciale;
primele de asigurare a riscului de neplată – În situația în care întreprinderea nu adoptă o politică prudentă a creditului comercial, datorită insolvabilității financiare, anumiți clienți nu vor putea plăti, însă acest risc poate fi acoperit prin asigurare;
rabatul acordat sau discountul – se acordă cu prudență, pentru plata promptă a mărfurilor vândute sau a serviciilor prestate pe credit, dar și gestionarea lui presupune un anumit cost;
aprecierea potențialului valoric al clientului – culegerea și prelucrarea informațiilor în scopul clasificării clienților de către întreprindere sau alte agenții specializate implică un cost.
Rentabilitatea resurselor investite în creditele comerciale trebuie comparată în permanență cu costul resurselor necesare finațării lipsei de lichiditate a vânzătorului.
Gestiunea creditului comercial presupune un cost, care deține următoarele componente:
Costuri de gestiune operativă a creditului – a acorda credite propriilor clienți implică anumite costuri care preced și urmează acestei decizii, spre exemplu: cheltuieli privind obținerea informațiilor referitoare la clienți, cheltuieli poștale, cheltuieli cu remunerarea angajaților responsabili de gestiunea creditelor comerciale, cheltuieli bancare etc. Nivelul acestor cheltuieli crește odată cu sporirea valorii creditelor comerciale acordate.
Costurile aferente capitalului investit în creditul comercial. Costul capitalului investit este costul mediu ponderat al resurselor finaciare la care apelează vânzătorul. Înainte de a lua decizia de a investi în creditele comerciale cu o durată diferită trebuie să se analizeze sursele de finațare pe care vânzătorul trebuie să le contracteze în vederea asigurării lichidității și totodată pentru a putea aplica politica creditului comercial fără a se expune riscului de lichiditate.
Costurile relative la întârzierile de plată. Spre deosebire de categoriile de costuri anterior prezentate care sunt inevitabile în momentul în care întreprinderea decide să rapeleze la vânzările pe credit, acestă categorie de costuri apare doar în situația de nerespectare a condițiilor negociate între părțile implicate. Din această grupă de costuri fac parte urmatoarele elementele: cheltuieli de solicitare a efectuării plății; sumele plătite societăților de factoring pentru serviciile de recuperare a creanțelor comerciale; cheltuieli legate de acțiunile judecătorești; costul capitalului la care trebuie să apeleze vânzătorul în vederea finanțării necesarului de fond de rulment etc.
Pierderile ocazionate la acordarea de credite comerciale. Cu scopul de a gestiona pierderile posibile ocazionate de aplicarea politicii de credite comerciale, întreprinderea își structurează portofoliu său de clienți pe categorii de risc și în funcție de gradul lor de insolvabilitate. În acest fel, ea poate lua decizia de a vinde celei mai riscante categorii de clienți numai atunci când capacitatea sa de producție nu este saturată sau când, din anumite motive ce țin de piață, nu poate vinde unor clienți situați la un nivel de risc mai redus. În literatura de specialitate se menționează faptul că este de preferat ca o întreprindere să acorde credite comerciale la toate categoriile de clienți, însă pornind de la categoriile de clienți care prezintă cel mai mic risc, până când venitului marginal (Vm), care reprezintă produsul dintre cifra de afaceri din vânzările pe credit și probabilitatea de încasare (pî) a acestora este superior costului marginal (Cm) ce rezultă din aplicarea acestei politici, respectiv:
Cm < Vm , unde
Vm = CA* pî
1.3. Analiza SWOT a politicii creditului comercial
Scopul utilizării creditului comercial, la fel de vechi ca și comerțul este finanțarea pe termen scurt a activității cumpărătorului de către furnizor.
În țara noastră, datorită unei lipse severe de lichidități, se apelează tot mai des la creditul comercial. În țările cu o economie de piață dezvoltată, acesta acoperă o parte importantă din resursele financiare ale unei întreprinderi. Astfel ponderea creditului comercial în totalul surselor de finanțare în unele țări ale lumii este de: 40% în Canada, 30% în Japonia, 20% în Franța, 20% în Italia 20% și 10% în SUA.
Tabel nr.1.3 Analiza SWOT a politicii de credite comerciale
Din cele prezentate, reiese faptul că, creditul comercial poate fi o sursă de finanțare importantă în special pentru întreprinderile mici și mijlocii și prezintă atât avantaje cât și dezavantaje pentru ambele părți implicate în procesul de vânzare-cumpărare pe credit dar și pentru economia națională.
1.4. Corelația dintre politica creditului comercial și lichiditate
În vederea aprecierii sănătății financiare a unei întreprinderi, trebuie să se analizeze pe lângă solvabilitatea ei, și lichiditatea acesteia deoarece, pentru a se afla într-o situație favorabilă nu este suficient ca o întreprindere să-și achite datoriile, mai exact să fie solvabilă, aceasta trebuie să aibă posibilitatea de a le rambursa și la termenele stabilite.
Lichiditatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a-și transforma în bani, rapid și fără pierdere de valoare activele de care dispune în vederea asigurării unui circuit normal al resurselor financiare.
Indirect, lichiditatea unei întreprinderi poate fi cuantificată prin următorii indicatori:
Mărimea pieței de desfacere – cu cât piață este mai mare cu atât se exercită o influență mai favorabilă asupra lichidității întreprinderii;
Durata de mobilizare a lichidităților – o durată mai mare presupune o lichiditate mai redusă;
Modul de circulație a activelor prin vânzare – presupune achiziționarea din punct de vedere juridic, prin gir sau prin cesiune.
Lichiditatea activelor reprezintă posibilitatea acestora de a se schimba rapid în bani, și poate fi măsurată cu ajutorul ratelor rumătoare:
Rata lichidității generale:
Rlg= Ac/Dc
Rata lichidității reduse:
Rlr= Ac – S/D<1an
Rata lichidității imediate (testul acid)
Rli= D/D<1an
Lipsa de lichiditate se poate datora factorilor exogeni – avem în vedere aici particularitățile mediului de afaceri în care întreprinderea își desfășoară activitatea sau factorilor endogeni, ce țin de caracteristicile politicii de credit comercial adoptată de către managementul întreprinderii.
Creditele clienți și avansurile acordate furnizorilor reprezintă o alocare de capitaluri ale firmei, fiind pentru gestiunea viitoare a acesteia, o nevoie de finanțare. Aceste sume reprezintă pentru întreprindere o imobilizare de fonduri care încetinește viteza de rotație a activelor, micșorând totodată și lichiditatea financiară a întreprinderii. La polul opus se află creditele furnizori și avansurile primite de la clienți care reprezintă pentru întreprindere o sursă de finanțare a ciclului de exploatare. Aceste sume fiind o mobilizare pentru întreprindere, mai exact o finanțare pe seama surselor provenite de la partenerii de contracte, menite să mărească lichiditatea financiară.
Politica creditului comercial are un efect de bumerang asupra deciziilor investiționale. Creditul comercial acordat conduce la o creștere a riscului de lichiditate, dar în același timp asigură competitivitatea întreprinderii, menținerea și extinderea portofoliului ei de clienți și respectiv un rulaj rapid al produselor. Însă, efectuarea de investiții, pe termen lung asigură continuitatea desfășurării activității întreprinderii, o adaptare mai flexibilă la modificările din ramura sa de activitate și reduce riscurile prin diversificarea activității firmei.
O politica optimă de credit și un nivelul optim pentru efectele comerciale de primit depind în mare măsura de condițiile de operare specifice fiecărei întreprinderi.
Lichiditatea este o proprietate generală a activelor și totodată o iluzie care exprimă capacitatea lor de a fi transformate rapid și cu un minim efort, fiind mereu prezentă atunci când nu ai nevoie de ea, însă rareori atunci când ai nevoie de ea. Lichiditatea unei întreprinderi exprimă capacitatea acesteia de a-și finanța activitățile sale curente. Pierderea acestei capacități este simptomul problemelor financiare în întreprinerea dată. Una din sarcinile conducerii întreprinderii reprezintă estimarea și acoperirea în mod corect a nevoilor de lichiditate ale firmei. Deținerea unei lichidități în excedent față de necesitățile întreprinderii poate afecta profitabilitatea acesteia, în timp ce lipsa necesarului strict o poate conduce la insolvență într-un anumit moment. Altfel spus, o întreprindere este considerată „lichidă” atunci când resursele degajate de operațiunile sale curente îi oferă suficiente disponibilități pentru a putea face față scadențelor pe termen scurt.
Capitolul 2 – ANALIZA MEDIULUI INTERN ȘI EXTERN AL SOCIETĂȚILOR ANALIZATE
Pe parcursul capitolului doi voi prezenta câteva aspecte cu privire la caracterizarea generală a celor două societăți pe exemplul cărora, spre sfărșitul lucrării, voi realiza un studiu comparativ privind influența politicii de credite comerciale asupra lichidității acestora. Aspectele pe care le voi trata vor face referire la sectorul în care activează întreprinderile, structura organizatorică și funcțională a acestora, urmând ca în finalul capitolului să evidențiez care sunt relațiile întreprinderilor cu terții.
2.1. Analiza sectorului în care activează întreprinderile
Desi consumul de produse lactate in Romania este scazut, mult sub media europeana piața laptelui și a produselor lactate în România este estimată în prezent la 1,28 miliarde de euro, echivalentul unei producții de aproximativ 4,7 miliarde de litri. Datele oficiale arată că doar 22% din producția de lapte este valorificată către fabricile de procesare, 39% este reprezentată de consumul familial, 29% este livrat direct pe piață, iar 10% este consum tehnologic. În țară sunt doar 223 de unități de procesare a laptelui și produselor lactate din care 94 sunt unități care îndeplinesc cerințele UE, fiind aprobate pentru schimburi intracomunitare și alte 51 sunt unități care îndeplinesc cerințele structurale ale UE și care au fost autorizate să proceseze lapte conform și neconform cu standardele UE, fără separare.
Din totalul pieței laptelui procesat, 77% este deținută de societățile mari, cum sunt: Napolact, Albalact, LaDorna, Brailact, Prodlacta și Danone, 11% aparține mărcilor private și restul de 12% din piață este reprezentată de micii producători.
În România, balanța import-export este total dezechilibrată, spre exemplu, în anul 2013 la brânzeturi și cașuri, s-au importat 2.000 de tone, în valoare de 70 de milioane de euro, în timp ce din punct de vedere cantitativ, s-a exportat mai mult, respectiv 2.700 de tone, dar în valoare de doar 15 milioane de euro. În aceste condiții s-a realizat un export de materie primă pe cașuri, concomitent cu un import de produse finite, procesate superior.
În industria laptelui se estimează că începând din anul 2015 când va dispărea cota de lapte vor surveni modificări cu privire la concentrarea unităților de producție și procesare a laptelui. În aceste condiții numărul micilor întreprinzători va scădea drastic, iar marii jucători și mărcile private își vor crește cota de piață deținută în prezent. Concomitent, în situația în care micii producători nu vor dispărea definitiv aceștia vor rămâne prezenți doar pe piața locală, în timp ce marii producători se vor orienta preponderent spre piața națională, și chiar spre piața externă, unde își vor spori vânzările.
În prezent consumul anual pe cap de locuitor în România este de 36 de litri de lapte, echivalentul a aproximativ 100 de ml/zi, comparativ cu o medie europeană de 64-65 de litri în țări precum Belgia, Elveția, Slovenia, Olanda sau Serbia. În opinia nutriționiștilor, consumul zilnic recomandat de lapte este de 250 de ml/zi, adică mai mult decat dublul consumului zilnic actual din România.
În ceea ce privește brânzeturile, românii consumă în total 100.000 de tone anual, cifră în care se includ și vânzările din piețe și din producție proprie. Cu toate acestea, România este departe de a atinge consumul din țările dezvoltate, unde se estimează că fiecare locuitor consumă anual câteva zeci de kilograme de cașcaval sau brânză.
. Structura organizatorică și funcțională a societăților
Structura organizatorică a unei întreprinderi reprezintă elementul esențial al sistemului de conducere, determinând într-o proporție însemnată funcționalitatea acesteia, modul de utilizare a resurselor umane, materiale și financiare, nivelul cheltuielilor și al profitului.
Organizarea este un proces de diviziune a muncii, prin care se precizează responsabilitățile și autoritățile. Rațiunea de a fi a organizării derivă din necesitatea stabilirii ierarhiilor și a autorității necesare îndeplinirii obiectivelor. Astfel prin definirea cât mai clară a canalelor de comunicații se realizează, în acelasși timp, o comunicare mult mai eficientă în și între grupuri.
Prin structură organizatorică se urmărește identificarea elementelor componente, a caracteristicilor fiecărei componente și a relațiilor dintre ele. Aceasta oferă o viziune de ansamblu asupra unei întreprinderi, o sintetizare a mecanismului de funcționare a acesteia și permite unui organism din exteriorul întreprinderii să desprindă esențialul.
Structura organizatorică este structurată astfel: postul, funcțiile, numărul de subordonați direcți ai managerilor, compartimentele, nivelurile ierarhice, relațiile organizatorice, activitățile și atribuțiile.
Componentele fundamentale ale structurii organizatorice unei întreprinderi sunt reprezentate de două mari părți: structura funcțională sau de conducere și structura operațională, de producție.
Structura funcțională evidențiază modul de formare și grupare a componentelor de conducere ale firmei, dar și a celorlalte componente existente, cum sunt cele: administrative, economice, tehnice și relațiile care se stabilesc între acestea.
Structura operațională are în vedere numărul și structura unităților de producție, modul de organizare internă, mărimea și modul amplasării spațiale a unităților de producție, precum și relațiile de cooperare care se stabilesc între acestea în vederea realizării în condiții optime a procesului de producție din cadrul fimei.
Având în vedere modul de îmbinare și raporturile ce se stabilesc între elementele de natură funcțională și operațională se evidențiază următoarele tipuri de structuri: structura funcțională, structura ierarhică și structura ierarhic-funcțională.
Structura organizatorică și funcțională a S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV
Structură organizatorică a societății PRODLACTA S.A. este de tip ierarhic-funcțională în care se regăsesc atât componentele operaționale – reprezentate de secția de producție, cât și componentele funcționale – reprezentate de personalul de pe nivelurile de conducere și relațiile dintre aceștia în vederea desfășurării în condiții optime a procesului managerial și de execuție. Structura organizatorică a întreprinderii este reprezentată grafic și prezentată în Anexa nr.1.
În 2013, societatea a înregistrat un număr mediu de 181 de salariați, din care 8 salariați ocupă funcții de conducere, 31 angajați personal administrativ, iar restul de 142 angajați au calificări conforme cu fișa postului și reprezintă personalul de execuție.
În ceea ce privește organigrama societății PRODLACTA, aceasta include atât funcții de conducere cu posturile de director general, director resurse umare, director producție, director tehnic, director economic și director comercial cât și funcții de execuții cu posturi cum sunt cele de contabil, casier sau muncitori calificați.
Cele 4 niveluri ierarhice de conducere care se regăsesc în organigrama societății PRODLACTA sunt reprezentate după cum urmează:
Adunarea Generală a Acționarilor este primul nivel de conducere al întreprinderii. Aceasta decide asupra activității societății, asigurând politica economică și comercială. Dintre principalele atribuții ale acestui organ de conducere putem menționa: aprobarea sau modificarea bilanțului și a contului de profit și pierdere, stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, aprobarea repartizării profitului reportat precum și fixarea dividendelor.
Societatea PRODLACTA dispune de un auditor financiar care are ca obligații supravegherea gestiunii societății, verificarea situațiilor financiare în vederea stabilirii legalității lor, precum și dacă acestea sunt conforme cu registrele și întocmite în mod constant sau dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a realizat conform regulilor privind întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. Auditorul financiar prezintă adunării generale un raport care va cuprinde toate aceste aspecte, precum și eventualele propuneri pe care acesta le are cu privire la situațiile financiare și repartizarea profitului. Adunarea generală va aproba situațiile financiare anuale numai în situația în care raportul auditorilor este întocmit și însoțește situațiile finaciare. Auditorul intern va informa membrii consiliului de administrație cu privire la eventualele probleme din administrație și a încălcărilor reglementărilor legale și prevederilor actului constitutiv pe care le întâlnesc.
Auditorul are obligația de a nu divulga acționarilor sau diverșilor terți date referitoare la operațiunile societății, constatate în urma exercitării mandatului lor.
Consiliul de administrație din cadrul organigramei PRODLACTA se situează pe cel de-al doilea nivel de conducere, fiind preocupată îndeosebi de desfășurarea activităților necesare în scopul realizării obiectului de activitate al firmei. Principalele atribuții ale Consiliului de administrație sunt: stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale întreprinderii; întocmirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar; organizarea Adunării Generale a Acționarilor și implementarea deciziilor acesteia; numirea în funcție a directorilor și stabilirea salariului acestora; supravegherea activității directorilor. De asemenea Consiliul de administrație se ocupă și de toate activitățile necesare deschiderii procedurii de insolvență a societății și are drept de reprezentare a firmei în raport cu terții și în justiție, prin intermediul președintelui său.
Directorul General este situat pe cel de-al treilea nivel de conducere al societății. Acesta consideră că îndeplinirea obiectivelor companiei și succesul acesteia pot fi realizate numai prin implicarea tuturor angajaților. Directorul general urmărește asigurarea resurselor și a mijloacelor necesare pentru obținerea produselor lactate proaspete, brânzeturilor și a înghețatei.
Pe cel de-al patrulea nivel de conducere din cadrul organigramei funcționale a societății PRODLACTA se regăsesc directorii celor mai importante compartimente din întreprindere. Aceștia sunt reprezentați de: directorul de resurse umane, directorul de producție, directorul tehnic, directorul economic și directorul comercial. Referitor la ponderile ierarhice se pot menționa următoarele aspecte:
Directorul de resurse umane are în subordine compartimentul de resurse umane, salarizare. Acesta întocmește formalitățile cu privire modificarea organigramei, a numărului de angajați și a statului de funcții; întocmește documentele necesare încheierii contractului individual de muncă și acordă toate drepturile salariale prevăzute de legislația în vigoare; realizează documentația în vederea stabilirii salariilor de bază, salariilor de merit, indemnizațiilor de conducere și diferitelor sporuri acordate de întreprindere; asigură desfășurarea în bune condiții a examenelor de promovare a angajaților; întocmește statele de plată; ține evidența orelor suplimentare ale tuturor angajaților înscrise în listele de pontaj; răspunde de evidența corectă și la zi a orelor suplimentare plătite; introduce în baza de date informațiile referitoare la concediile de odihnă, concediile medicale acordate pe baza certificatelor medicale și a cererilor acestora; răspunde de depunerea la organele competente a declarațiilor privind impozitul pe salarii și toate contribuțiile sociale obligatorii.
Directorul de producție al societății PRODLACTA SA are obligația de a instrui personal din subordine și de face cunoscute acestora toate procedurile interne cu privire la folosirea corespunzătoare a echipamentelor, utilajelor și aparatelor necesare procesului de fabricare a tuturor sortimentelor de produse lactate și brânzeturi; răspunde de crearea și menținerea unui climat favorabil îndeplinirii sarcinilor de lucru în cadrul departamentului; răspunde de starea de funcționare a echipamentelor, a aparaturii, și a utilajelor de procesare a laptelui. De asemenea, în cazul în care apare vreo defecțiune la utilajele sau echipamentele cu care își desfășoară activitatea, acesta trebuie să anunțe imediat persoanele responsabile. Pentru directorul de producție de la PRODLACTA S.A. o preocupare permanentă o reprezintă folosirea cât mai eficientă a capacității de producție în vederea creșterii productivității muncii.
Directorul de producție coordonează activitatea celor patru departamente pe care la are în subordine: departament producție brânzeturi și cașcaval, departament producție lactate proaspete, departament producția laptelui și a untului și departamentul producție de înghețată.
Directorul tehnic are în subordine numai departamentul de întreținere, reparații, modernizări și infrastructură tehnică. Directorul tehnic al societății PRODLACTA S.A. asigură respectarea procesului tehnologic al fiecărui produs; realizarea calitativă și la termen a reparațiilor necesare la diferite instalații și utilaje din cadrul întreprinderii; organizează și controlează menținerea și dezvoltarea capacităților de producție, urmărind utilizarea corectă a fondurilor de investiții; asigură desfășurarea continuă a procesului de producție; urmărește încheierea contractelor pentru noile investiții, întocmind la termen documentația tehnică necesară. De asemenea directorul tehnic răspunde de funcționarea în parametrii normali a utilajelor, aparaturii și echipamentelor din dotarea firmei, precum și de informarea în timp util a persoanelor responsabile privind orice defecțiune apărută în funcționarea echipamentelor cu care acesta își desfășoară activitatea.
Directorul economic are în subordine serviciul financiar, casieria și serviciul contabilitate care evidențiază scriptic și valoric materiile prime și produsele finite care se obțin în urma procesului de producție din cadrul întreprinderii. Directorul economic împreună cu șefii celor trei servicii și a contabililor din subordine întocmesc documentele de evidență contabilă ale firmei; efectuează operațiunile de inventariere; țin evidența furnizorilor și a clienților importanți pe categorii; întocmesc balanța de verificare lunară, bilanțul contabil anual și contul de profit și pierdere. De asemenea directorul economic organizează, conduce, îndrumă și răspunde de desfășurarea activității financiar-contabile din cadrul societății PRODLACTA S.A. în mod eficient și în conformitate cu normele legale și răspunde de întocmirea corectă a documentelor justificative și de circuitul acestora în cadrul întreprinderii. Separat, serviciul financiar se ocupă cu gestionarea surselor monetare, respectiv a plăților și încasărilor societății, în timp ce serviciul contabilitate are rolul de a înregistra și evidenția toate mișcările, transformările activelor circulante, imobilizate din societate.
Directorul comercial coordonează activitatea compartimentelor de aprovizionare și vânzări. Acesta se ocupă în principal de întocmirea facturilor de livrare a produselor; procurarea materiilor prime și materiale necesare realizării procesului continuu de producție; pregătirea produselor pentru livrare; vânzarea produselor finite clienților ținând cont de nevoile și preferințele acestora. Directorul comercial răspunde de calitatea negocierii contractelor încheiate cu furnizorii întreprinderii, de propunerile de potențiali furnizori, în urma studierii reputației acestora pe piață și de calitatea materiilor prime și a resurselor materiale furnizate de către aceștia, precum și pentru calitatea activității angajaților aflați în subordinea sa.
Compartimentul administrativ, protocol, secretariat, pază planifică, coordonează și monitorizează activitatea personalului administrativ. Serviciile realizate de acesta sunt: pază, curățenie, întreținere și protocol. În cadrul acestui compartiment se realizează grafice de pază și fișa zilnică de prezență pentru personalul de pază și muncitorii necalificați; se lansează comenzi periodice privind aprovizionarea cu rechizite, papetarie și alte materiale necesare întreținerii și reparațiilor din cadrul firmei. De asemenea compartimentul administrativ instruiește personalul întreprinderii cu privire la Protecția Muncii, Prevenirea și Stingerea Incendiilor și le aduce la cunoștință metodele de apărare împotriva incendiilor, după care verifică dacă personalul a însușit și aplicat informațiile prezentate.
Structura organizatorică și funcțională a S.C. ALBALACT S.A. ALBA
S.C. ALBALACT S.A. ALBA prezintă de asemenea o structură organizatorică mixtă de tip ierarhic-funcțională. Aceasta se regăsește, reprezentată grafic în Anexa nr.2.
În preznt, personalul din cadrul companiei ALBALACT S.A. este în număr de 707 salariați, din care 529 de angajați, în proporție de 75% reprezintă personalul administraitiv și 178 de angajați, respectiv 25%, personalul productiv al societății.
Structura organizatorică a societății ALBALACT S.A. cuprinde atât funcții de conducere cum sunt cele de director resurse umane, director producție, director tehnic, director economic, director comercial și director de marketing cât și funcții de execuții cu posturile de contabil și muncitori calificați.
Cele trei niveluri ierarhice de conducere reprezentate în organigrama societății ALBALACT S.A. se prezintă astfel:
Adunarea Generală a Acționarilor reprezintă primul nivel de conducere al societății și este compus din cinci membri, un președinte, care este și directorul general al întreprinderii și 4 vicepreședinți. Aceștia decid asupra întregii activități a întreprinderii, asigurând politica economică și comercial și a ca principale atribuții următoarele: aprobarea contractării de împrumuturi bancare și acordarea de garanții; aprobarea sau modificarea bilanțului și a contului de profit și pierdere; aprobarea repartizării profitului reportat și stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli; fixarea dividendelor; aprobarea înființării sau desființării de filiale, agenții, sucursale, precum și participarea cu capital la alte societăți comerciale.
Directorul General Albalact este situat pe cel de-al doilea nivel de conducere al firmei și se ocupă îndeosebi de organizarea procesului de producție al lactatelor, precum și de implementarea celor mai inovative tehnologii de producție din industria acestora; supraveghează și controlează modalitățile de desfășurare a activității din cadrul societății; negociază cu furnizorii de materii prime necesare în procesul de fabricare al produselor lactate proaspete sau procesate; împreună cu directorul economic analizează bugetul de venituri și cheltuieli; urmărește nivelul realizărilor producției zilnice; verifică împreună cu directorul de producție și cei din subordinea sa dacă procesul de fabricație se respectă în derularea activității de producție; se ocupă de atragerea de noi clienți, respectiv de menținerea relațiilor cu clienții existenți ai întreprinderii.
Directorul general adjunct Rarăul este directorul genaral al societății Rarăul Câmpulung Moldovenesc care a fost achiziționată în 2008 de Albalact în vederea dezvolării producției de brânzeturi. Acesta administrează întreaga activitate a întreprinderii împreuna cu Directorul general al societății Albalact și al echipei de management al acesteia.
Directorul de resurse umane verifică respectarea clauzelor contractuale întocmite de conducerea societății; urmărește respectarea regulamentului de ordine interioară pentru păstrarea ordinii și a disciplinei, iar în cazul in care constată abateri de la acesta, elaborează propuneri de sancționare angajaților vinovați; verifică și aprobă documentele de personal cum sunt: adeverințele de salariat, statele de plată, bonusurile acordate de societate care influențează nivelul salariilor; urmărește integrarea și adaptarea noilor angajați în companie; identifică nevoile de instruire ale angajaților, pe baza cărora elaborează și implementează programe de instruire pentru aceștia; identifică și propune măsuri care să motiveze personalul societății; asigură o comunicare eficientă în întreprindere și între departamentele acesteia pentru a păstra un climat pozitiv în relațiile dintre angajați și rezolvă diferitele conflicte ce apar pe parcurs.
Directorul de producție – planificare are în subordine compartimentul de planificare & control și răspunde de conținutul și calitatea produselor companiei. Principalele atribuții ale acestuia sunt: coordonarea întregii activități de producție și planificare a stocurilor, precum și a activității de laborator și controlul calității; asigură urmărirea proiectelor executate; verifică întocmirea corectă a documentației privind proiectele în desfășurare; are obligația de a cunoaște și de a folosi materialul de protecție din dotare, iar în caz de defecțiune sau necesitate la orice echipament de lucru de a informa directorul tehnic.
Directorul tehnic al societății ABALACT propune măsuri și soluții pentru a valorifica capacitățile de producție la maxim și totodată pentru a le moderniza; elaborează planuri de investiții și achiziții tehnologice în vederea creșterii competivității de piață și respectiv a rentabilității economice; directorul tehnic organizează și verifică activitatea secțiilor; răspunde de efectuarea la termen și de calitate a reviziilor și reparațiilor echipamentelor și utilajelor de lucru, precum și de respectarea regimului tehnologic al instalațiilor; asigură aprovizionarea cu utilaje, materiale și combustibili în vederea respectării programului de producție; ia măsuri cu privire la protecția muncii instruind angajații din subordine; respectă normele de protecție a muncii și dispozițiile date în urma controalelor realizate; elaborează specificațiile de funcționare ale instalațiilor și utilajelor, precum și instrucțiunile de protecție a muncii și de prevenire și stingere a incendiilor.
Directorul economic are în subordine biroul financiar și biroul de contabilitate și coordonează obiectivele strategice, operaționale și tactice atât pentru biroul financiar și contabil cât și pentru departamentul de IT, având sub conducerea sa o echipă de 12 specialiști. Principalele atribuții ale acestuia sunt: organizarea și desfășurarea în condiții optime a tuturor activităților din domeniul financiar-contabil cu privire la activitatea economico-financiară; reprezentarea societății în relațiile cu clienții, furnizorii și alți terți; respectă prevederile legislative în vigoare din domeniul financiar-contabil; întocmește bugetul de venituri și cheltuieli; menține legătura în perrnanență cu organele fiscale și bancare pentru realizarea operațiunilor de încasări și plăți; analizează rezultatele economico-financiare obținute de societate și răspunde de realizarea balanțelor contabile lunare și a bilanțului anual, stabilind măsuri de creștere a eficienței activității companiei; răspunde de îndeplinirea obligațiilor financiare ale firmei față de bugetul statului, bănci și alți terți.
Directorul comercial coordonează activitatea celorlalte birouri din cadrul compartimentului comercial, cum ar fi: compartimentul de aprovizionare, prospecte și cercetare, respectiv compartimentul de vânzări. Printre atribuțiile acestuia se numără: monitorizarea zilnică a activității desfășurate de personalul din subordine pentru o aplicare corectă a procedurilor de aprovizionare sau livrare; răspunde de implementarea și dezvoltarea unei strategii optime de distribuție și vânzări în toate canalele de vânzări ale întreprinderii; se ocupă de eficientizarea activității de aprovizionare – livrare a produselor finite către toate magazinele societății; menține relații bune cu furnizorii de materii prime și stabilește întâlniri cu aceștia în vederea rezolvării într-un mod cât mai eficient al tuturor problemelor apărute; elaborează și implementează împreună cu directorul general toate strategiile comerciale necesare atingerii target-urilor propuse și coordonează întreaga activitate comercială a rețelei de magazine pe care societatea ALBALACT S.A. le are deschise atât la nivel local cât și național.
Directorul de marketing are în subordine departamentul de publicitate și promovare a brandurilor. Acesta se ocupă în permanență cu studiul ofertelor de vânzare ale întreprinderii, prețurile și toate gamele de produse pe care firma le comercializează; stabilește planul și bugetul de marketing anual, coordonând strategiile de poziționare și de dezvoltare ale brandurilor companiei; este la curent cu toate informațiile legate de promoțiile de pe piață ale concurenței; evaluează piața actuală și tendințele acesteia în vederea stabilirii celor mai avantajoase surse de aprovizionare care să asigure calitatea produselor în cantitățile necesare și în conformitate cu cererea de pe piață.
Din analiza structurii funcționale și organizatorice a celor două societăți, putem observa faptul că relațiile care se stabilesc între acestea la nivel de compartimente sunt relații de cooperare, relații organizatorice de autoritate, relații de reprezentare și relații de control, care contribuie la desfășurare eficientă a activității celor două societăți în domeniul produselor lactate procesate și neprocesate.
Relațiile întreprinderilor cu terții
Pe parcursul desfășurării activității lor, entitățile patrimoniale stabilesc relații de decontare cu frunizori, clienți, care în contabilitate poartă denumirea de terți fie ele persoane fizice sau juridice. Aceste relații comerciale generează creanțe sau obligații, datorii și au termene de decontare scurte.
S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV datează încă din 1900, la acea dată fiind cunoscută sub denumirea de “Lăptăria lui Jensen”, prima din Tările Române. Pe parcursul anilor, societatea a trecut prin mai multe schimbări, urmând ca abia din 27 decembrie 1990, în baza legii 31/1990 să devină societate comercială cu capital de stat sub denumirea de PRODLACTA S.A, iar din 1995 a devenit societatea privată.
Obiectul principal de activitate al societății îl reprezintă colectarea, prelucrarea, conservarea, comercializarea laptelui și a produselor lactate, având ca produse principale: laptele de consum, produse lactate proaspete, untul, brânzeturile, înghețata și produse complementare gen: maioneză, cremă de cacao, cremă de brânză și de unt (Cod CAEN 1051- Fabricarea produselor lactate și brânzeturi).
Succesul înregistrat de societate pe piața laptelui și a brânzeturilor până în prezent se datorează în mare măsură și relațiilor întreprinse, atât cu clienții, cât și cu furnizorii acesteia.
Clienții societății sunt reprezentați atât de persoane fizice cât și de persoane juridice și reprezintă o categorie foarte importantă de terți în domeniul în care activează întreprinderile analizate datorită faptului că, fără clienți întreprinderile nu și-ar putea continua activitatea pe o piață atât de saturată cum este cea a laptelui și a produselor lactate.
Dintre toate gamele de produse oferite ponderea cea mai mare în cifra de afaceri înregistrată de S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV o dețin clienții pentru produsele de lactate proaspete, respectiv 38,48%. Principalii clienți ai întreprinderii sunt: clienți cu rețele de magazine cum sunt: Kaufland, Carrefour, Billa, Metro, Auchan, Mega image, Selgros, Lidl, Profi, Unicarm sau Penny market, distribuitori – intermediari, unități intermediare, spitale și alete unități speciale, precum și clienții cu un singur magazin
Astfel, cei mai semnificativi clienți-persoane juridice ai societății PRODLACTA S.A sunt prezentați în tabelul de mai jos.
Tabel nr.2.3 Pincipalii clienți ai S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV
Furnizorii de materii prime reprezintă de asemenea o categorie semnificativă pentru buna desfășurare a activității întreprinderii, aceștia asigurând la timp aprovizionarea cu resursele materiale necesare.
Pentru materia primă, lapte, furnizorii principali ai întreprinderii sunt reprezentați de: producătorii agricoli individual, în proporție de 82,7%, asociații zootehnice cu capital privat, 7,5% și societăți comerciale cu capital de stat 9,8%, .
Pentru zahăr, respectiv glazură, principalii furnizori sunt: S.C. Prosoft S.R.L. Brașov, S.C. Fabrica de zahăr Bod S.A., S.C. MilkPact S.R.L. Târgu Mureș, S.C. Esarom S.R.L. Sibiu.
Astfel, cei mai reprezentativi furnizori – persoane juridice sunt prezentați în tabelul următor.
Tabel nr.2.4 Furnizori reprezentativi ai S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV
Având în vedere faptul că întreprinderea și-a creat un brand puternic pe piața românească a lactatelor și brânzeturilor unde ocupă în prezent locul patru, pentru aceasta concurența reprezintă un factor determinant în realizarea obiectivelor. Pe piața locală, societatea PRODLACTA S.A. deține în raport cu concurența o poziție de lider, cu o cotă de aproximativ 57% din totalul produselor de pe piața lactatelor
Principalii concurenți ai societății PRODLACTA S.A. sunt:
pentru laptele de consum – Covalact, Zoocomp, Agrostar
pentru produsele proaspete – Covalact, Delaco, Danone, Brenac
pentru brânzeturi – Covalact, Societatea de Industrializare a Laptelui Hargita, micii producători particulari
pentru unt – Covalact, I.L. Harghita, I.L. Mureș
pentru înghețată – Amicii din Piatra Neamț, Delta, Napolact, Pepino, Betty Ice Cream.
Societatea ALBALACT S.A. ALBA are ca și activitate de bază colectarea laptelui industrializarea și desfacerea produselor lactate către diverși beneficiari. Concomitent cu creșterea volumului de activitate prin creșterea cifrei de afaceri și a volumului de producție societatea a avut în permanență atenție creșterea rentabilității activității acesteiai și a îmbunătățirii rezultatelor sale financiare, fapt ce s-a datorat într-o mare măsura și clienților și furnizorilor săi reprezentativi.
Cei mai importanți clienți ai societății ALBALACT SA sunt reprezentați de: S.C. Kaufland românia S.C.S, Carrefour România S.A, Metro Cash&Carry România S.R.L, Mega Image S.R.L, Lidl Discount S.R.L, Selgros Cash&Carry S.R.L, Auchan România S.A, Profi Rom Food S.R.L cu care întreprinderea a realizat în anul 2012 un procent de 56%, respectiv 62% în 2013 din cifra de afaceri.
Tabel nr.2.5 Top trei clienți ai S.C. ALBALACT S.A.ALBA
Societatea are încheiate contracte comerciale cu ferme, asociații zootehnice, precum și societăți comerciale cu capital privat, atât din țară cât și din UE. Prețul laptelui este negociat cu furnizorii întreprinderii astfel încât să mixul optim preț/proteină/grăsime. Ditre frunizorii de materii prime și materiale ai întreprinderii cei mai reprezentativi sunt reprezentați de: ferma Bioterra Doștat, de la care societatea ALBALACT S.A. procesează 70% din producția de lapte a acesteia, ferma de la Gârbova de Sebeș a grupului olandez DN Agrar Apold, S.C. Thrace Greiner S.R.L, S.C. Supremia S.R.L., S.C. Ambro S.R.L., Tetra Park Suedia.
Tabel nr.2.6 Furnizori reprezentativi ai S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Principalii concurenți ai societății ALBALACT S.A., reprezentați pe grupe de produse sunt:
Lapte de consum: Covalact, Danone, Prodlacta, LaDorna, Friesland;
Produse proaspete gen brânză proaspătă, smântănă, iaurt: Covalact, Danone, Simultan, Friesland;
Unt: Covalact, Macromex, Friesland.
Capitolul 3 – ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII CREDITELOR COMERCIALE
În general, în cadrul activitățiilor economice se realizează schimburi de valori. Adică, una din părțile contractate oferă un bun sau serviciu spre vânzare, iar cealaltă emite contravaloarea sa. Putem deosebi aici două fluxuri de valori de sens contrar, adică fluxul de mărfuri, respectiv bunuri și servicii și contrafluxul valorilor de schimb, în general al banilor. De cele mai multe ori nu se realizează în același moment ambele fluxuri. Adică, una din parțile contractate oferă bunul sau serviciul, urmând ca plată să se facă ulterior, iar în alte cazuri livrarea bunurilor și a serviciilor poate să fie precedată de acordarea unor avansuri, în general bănești.
În condițiile în care relațiile de schimb nu se produc în același moment, în contabilitatea întreprinderii vânzătoare apare înregistrat un drept de încasare, respectiv creanță, iar în cea a întreprinderii cumpărătoare o obligație de plată, respectiv datorie.
3.1. Particularități privind creanțele și datoriile unei societăți
Creanțele și datoriile pe termen scurt ale unei societăți reprezintă două structuri patrimoniale cu o importanță majoră, care exercită o influență semnificativă asupra situației financiare a oricărei întreprinderi.
Contabilitatea terților este cea care oferă informațiile necesare pentru a evidenția datoriile și creanțele întreprinderii față de clienți și furnizori, asociați/acționari, unitățile din cadrul grupului, debitori și creditori diverși, personalul întreprinderii, asigurările și protecția socială, bugetul statului.
Conceptul de datorie are înțelesul unei obligații curente a întreprinderii, rezultată în urma unor evenimente trecute și de la care, în momentul decontării se așteaptă o ieșire de resurse încorporând beneficii economice. Cu alte cuvinte, datoriile comerciale ale unei întreprinderi reprezintă surse străine de finanțare pe termen scurt atrase de la creditori, aceștia fiind agenții economici care au avansat valorile economice. Reflectarea în contabilitate a acestor datorii începe odată cu crearea angajamentelor și încetează la momentul plății lor.
În ceea ce privește creanța, aceasta este definită ca fiind un drept actual ce revine entității ca rezultat al unor evenimente trecute, prin decontarea cărora se așteaptă intrări de resurse care atrag beneficii economice. Altfel spus, acestea reprezintă drepturile generate de existența unui decalaj între momentul livrării bunurilor economice sau prestării serviciilor și cel al decontării contravalorii acestora. Refelctarea în contabilitatea a creanțelor comerciale începe odată cu apariția dreptului față de terți și încetează în momentul încasării lor.
Creanțele sunt elemente de activ care potrivit IAS 1 “Prezentarea situațiilor financiare” trebuie clasificate ca active curente numai atunci când:
se așteaptă ca activul să fie realizat sau este deținut pentru a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entității;
activul este deținut pe termen scurt sau cu scopul de a fi comercializat și se asteaptă ca acesta să fie realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului;
activul este reprezentat în numerar sau echivalent de numerar a căror utilizare nu este restricționată.
Datoriile sunt elemente de pasiv care potrivit IAS 1 “Prezentarea situațiilor financiare” trebuie clasificate ca datorii curente atunci când se așteaptă ca decontarea datoriei să fie realizată în cursul normal al ciclului de exploatare al entității și atunci când devine exigibilă într-o perioadă de maxim 12 luni de la data bilanțului.
3.2. Contabilitatea decontărilor cu furnizorii și clienții
În contabilitate, totalitatea creditorilor unei întreprinderi prezentați sub forma datoriilor comerciale legate de achizițiile de bunuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii caracteristice ciclului de exploatare al firmei sunt delimitați printr-o structură ce poartă denumirea de „furnizori și conturi asimilate”. Decontarea cu furnizorii face referire la datoriile din exploatare care apar în urma derulării operațiunilor de aprovizionare cu bunuri și servicii necesare unității patrimoniale pentru desfășurarea în bune condiții a activității acesteia.
Debitorii unei entități patrimoniale sunt prezentați sub forma creanțelor comerciale legate de livrarea de bunuri, executarea de lucrări cât și de prestarea de servicii specifice ciclului de exploatare al societății și sunt delimitați într-o structură distinctă ce poartă denumirea de „clienți și conturi asimilate”. În conturile de evidență a clienților se înregistrează drepturile entității de a încasa o sumă de bani de la agenții economici cu care aceasta desfășoară o operațiune de vânzare-cumpărare.
3.2.1. Noțiuni generale privind decontările comerciale
În funcție de momentul decontării, vânzările/cumpărările pot fi grupate astfel:
cu decontare imediată – în numerar;
cu decontare ulterioară – pe credit comercial clasic sau cambial.
Creditul comercial clasic constă într-o amânarea a plății acordată de către furnizor clientului său, iar la momentul decontării se folosesc instrumente clasice cum sunt ordinele de plată, CEC-ul sau chitanța.
Creditul comercial cambial are la bază un efect comercial, respectiv bilet la ordin sau cambie care precizează exact, pe lângă altele și scadența, suma de plată, precum și banca la care se va face decontarea acestuia.
Creanțele comerciale se regăsesc în categoria creanțelor curente și au drept trăsătură principală faptul că se desfășoară într-o perioadă scurtă de timp, respectiv 30, 60 sau 90 de zile.
La rândul lor, datoriile comerciale fac parte din categoria datoriilor curente ale entității și sunt generate de achiziția pe credit a bunurilor sau a serviciilor prestate.
Relațiile economice care dau naștere la creanțe și datorii comerciale impun existența unui număr semnificativ de persoane fizice sau juridice, a căror urmărire individuală se realizează prin organizarea unei contabilități analitice ca răspuns la nevoile de informare și control asupra operațiunilor care se cer a fi prezentate într-un mod cât mai detaliat.
Urmărire creanțelor și a datorilor față de furnizori, respectiv clienți se realizează valoric, pe categorii de persoane fizice sau juridice, precum și în funcție de data și documentul de creare, respectiv stingere a acestora. În acest sens în contabilitatea analitică, atât furnizorii cât și clienții întreprinderii se grupează în interni și externi, iar în cadrul acestor categorii pe termene de plată.
Datoriile comerciale acoperă parțial nevoile de finanțare ale întreprinderii generate de gestiunea stocurilor și a creditelor acordate clienților. În condițiile în care printr-o activitatea normală a întreprinderii marimea lor se reînnoiește în permanență, acestea conduc la diminuarea necesarului de fond de rulment, în timp ce în cazul creanțelor, în situația imobilizării unor sume sub forma „clienților neîncasați” și mai ales atunci când volumul acestora este în creștere, se pune problema lichidității. Motiv pentru care este de preferat realizarea unui echilibru între acestea precum și o urmărire permanentă a circuitului fluxurilor de numerar, a structurii vânzărilor și achizițiilor, precum și a evoluției cifrei de afaceri. Astfel întreprinderea va putea preîntâmpina apariția unor dezechilibre financiare, respectiv evita intrarea în incapacitate de plată.
3.2.2. Aspecte generale privind reducerile comerciale
Într-un mediu de piață concurențial, cumpărătorul în relațiile pe care le are cu furnizorii săi beneficiază de un sistem de reduceri. Aceste reduceri cuantifică printre altele încrederea existentă între cei doi parteneri, calitatea bunurilor, precum și volumul afacerilor și apar fie din dorința de a răsplăti fidelitatea unui client, achitarea unei datorii înainte de scadență sau încălcarea unor clauze contractuale. Îndiferent de motivul apariției acestora, scopul lor este unul singur și anume de a determina clientul să cumpere, participând astfel la creșterea cifrei de afaceri.
După natura lor, reducerile acordate de furnizori pot fi: reduceri comerciale, unde avem rabaturile, remizele și risturnurile care au o infruență directă asupra mărimii nete a facturii și reduceri financiare reprezentate de sconturi.
Rabaturile reprezintă acele reduceri comerciale excepționale care sunt acordate de furnizor atunci când se constată că bunurile livrate nu corespun calitativ, iar clauzele contractuale nu sunt respectate sau i s-au livrat clientului marfa necomandată. Astfel, se micșorează prețul de vânzare stabilit anterior între vânzător și cumpărător, prin aplicarea unei cote numită rabat, dar, în unele cazuri se poate acorda și o diminuare în sumă absolută la valoarea facturii. Scopul acordării acestei reduceri îl reprezintă evitarea unor posibile conflicte cu clientul respectiv precum și păstrarea legăturii contractuale cu acesta pe viitor.
Remizele se acordă asupra prețului curent de vânzare în funcție de cantitatea de marfă vândută sau poziția preferențială a clientului. Acestea pot fi simple și compuse și pot rezulta din aplicarea unor cote procentuale, de cel mult 1% sau în urma negocierii între vânzător și cumpărător.
Risturnurile sunt reprezentate de acele reduceri de preț anuale și globale acordate de furnizor în relațiile cu același client pentru depășirea unui plafon valoric aferent unei perioade determinate, de regulă un an.
Sconturile reprezintă acele reduceri de care poate beneficia clientul, în cazul în care acesta își achită datoriile înainte de termenul normal de exigibilitate.
Rabatul și remizele pot fi acordate și facturate cu ocazia livrărilor, astfel la client se reduce prețul de vânzare al mărfurilor. În cazul rabatului și al remizei acordate ulterior livrării bunurilor, acestea necesită înregistrări specifice de rectificare a datoriei față de furnizori, a taxei pe valoarea adăugată și a costului de achiziție a bunurilor cumpărate, proporțional cu reducerea acordată. Articolul contabil aferent acestei rectificări va fi similar celui prin care s-a înregistrat intrarea în patrimoniu a bunurilor achiziționate, cu deosebirea că sumele reprezentând rabatul sau remiza acordată se vor înregistra în roșu.
În situația în care reducerile de preț cu caracter comercial se acordă ulterior facturării mărfurilor, ele nu mai influențează prețurile acesteia, contabilizându-se ca “alte venituri din exploatare”.
Fiind o reducere care se acordă la sfârșit de an risturnul necesită o înregistrare diferită deoarece în tot acest timp bunurile au fost fie vândute fie consumate, deci nu se mai găsesc în gestiune, fiind cuprinse pe cheltuieli. Motiv pentru care nu mai poate fi rectificat costul bunurilor, rectificându-se astfel conturile de cheltuieli în care au fost incluse bunurile.
Reducerile comerciale trebuie să fie convenite între ambele părți și prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare ca și clauze contractuale. Metodologia de calcul a reducerilor:
reducerile comerciale premerg reducerilor financiare – se calculează întai rabatul, apoi remiza, risturnul și în cele din urmă scontul;
reducerile se aplică asupra netului anterior;
reducerile comerciale și financiare, indiferent dacă sunt acordate la facturarea bunurilor sau ulterior, acestea nu se includ în baza de calcul a TVA.
Diferența între valoarea la preț de vânzare și reducerile comerciale se numește net comercial.
3.3. Recunoașterea și evaluarea creditelor comerciale
Recunoașterea este procesul încorporării în bilanț sau în contul de profit și pierdere al întreprinderii a unui element, dar numai atunci când acesta îndeplinește criteriile de recunoaștere. Pentru ca un element să fie recunoscut în situațiile financiare, trebuie să existe probabilitatea ca viitor acesta să genereze un beneficiu economic entității precum atribuirea unui cost sau a unei valori care să poată fi evaluată credibil.
Evaluarea reprezintă procedeul prin care se cuantifică în expresie monetară creanțele și datoriile folosind prețuri și tarife. Evaluarea creanțelor și datoriilor se realizează în trei momente principale și anume: la intrarea în unitate, la inventariere, la închiderea exercițiului și cu ocazia decontării lor, respectiv la ieșirea din unitate.
La momentul intrării în unitate datoriile și creanțele se evaluează și se înregistrează la valoarea nominală adică la suma înscrisă în documentul justificativ ce stă la baza înregistrării în contabilitate. Referitor la creanțele și datoriile în valută, acestea se înregistrează atât în lei, cât și în valută deoarece contabilitatea se ține în monedă națională și în limba română. La sfârșitul fiecărei luni, creanțele și datoriile în valută se evaluează la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională Română. Diferențele de curs valutar ocazionate de creanțele și datoriile în valută se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar. Aceste prevederi sunt valabile și pentru creanțele și datoriile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul valutar, în această situație diferențele rezultate se recunosc în contabilitate la alte venituri financiare sau alte cheltuieli financiare.
La inventariere, datoriile și creanțele se evaluează la valoarea de inventar sau altfel spus la valoarea probabilă de plată, respectiv de încasat.
La momentul închiderii exercițiului evaluarea creanțelor și a datoriilor se realizează la valoarea de intrare care trebuie să fie în conformitate cu rezultatele inventarierii, ca și consecință a aplicării principiului prudenței. Acest aspect conduce la definirea a două situații:
Valoarea de inventar a datoriilor comerciale > Valoarea contabilă a datoriilor
– se înregistrează astfel elementele corespunzătoare de datorii.
Valoarea de inventar a creanțelor < Valoarea de intrare în entitate a creanțelor
– în acesastă situație se recunoaște o ajustare pentru depreciere.
Elementele de creanțe și datorii în valută, precum și a celor cu decontare în lei se evaluează la bilanț a în funcție de cursul unei valute la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, în ziua închiderii exercițiului financiar. Cheltuielile din diferențe de curs valutar apar în urma diferențelor nefavorabile rezultate ca efect al creșterii cursului de schimb valutar al datoriilor concomitent cu scăderea cursului valutar al creanțelor de la sfârșitul exercițiului. În ceea ce privește diferențele favorabile, acestea sunt înregistrate ca venituri din diferențe de curs valutar.
Alte venituri/cheltuieli financiare sunt reprezentate de diferențele favorabile sau nefavorabile care iau naștere în urma evaluării datoriilor și creanțelor comerciale exprimate în lei dar a căror decontare se face la cursul unei valute.
În momentul ieșirii din entitate, respectiv în momentul decontării creanțelor și datoriilor, acestea sunt evaluate la valoarea lor inițială, de intrare. În situația în care pentru creanțele scoase din entitate au fost constituite ajustări, în momentul decontării lor acestea sunt anulate și înregistrate la venituri.
În urma evaluării, valorile creanțelor și datoriilor determinate vor fi recunoscute în situațiile financiare anuale. Pentru acest fapt se presupune alegerea unor baze de evaluare, care se pot concretiza în costul curent, costul istoric, valoarea realizabilă și valoarea actualizată.
Costul curent reprezintă înregistrarea creanțelor și datoriilor la suma în numerar sau echivalente de numerar care ar trebui plătită sau încasată, dacă datoriile și creanțele ar fi fost generate de evenimente din perioada curentă.
Costul istoric presupune înregistrarea elementelor de creanțe și datorii la suma plătită sau încasată în numerar sau echivalente de numerar la data efectuării tranzacției.
Valoarea realizabilă sau de decontare a obligației presupune înregistrarea acestor elemente la suma în numerar sau echivalente de numerar pentru stingerea datoriilor și încasarea creanțelor comerciale la data evaluării.
Valoarea actualizată presupune înregistrarea datoriilor și creanțelor la valoarea actualizată a ieșirilor sau intrărilor viitoare nete de numerar în condițiile desfășurării normale a afacerii.
Reflectarea în contabilitate a operațiunilor privind creditele comerciale
În cursul lunii aprilie principalele operațiuni reflectate în contabilitatea celor două societăți, PRODLACTA S.A BRAȘOV, respectiv ALBALACT S.A. ALBA privind decontarea creanțelor și datoriilor comerciale sunt prezentate în Registrul Jurnal nr.1.
Pe 01.04.2014 Pe baza facturii nr. 101553/01.04.2014 și a notei de intrare recepție nr. 5173/01.04.2014 societatea PRODLACTA S.A. BRAȘOV recepționează de la Ferma Haller Brașov materii prime facturate de aceștia la 12.000 lei cu TVA de 24%. Datorită nerespectării clauzelor contractuale referitoare la calitate, furnizorul acordă o reducere de preț de 500 lei.;
Pe 02.04.2014 se primește factura nr. 1154 de la furnizorul S.C. Mateo Electro Service S.R.L. Brașov reprezentând avansul în valoare de 15.000 lei cu TVA de 24%, pentru efectuarea unei lucrări de reparații la echipamentele tehnologice din dotarea societății PRODLACTA S.A. BRAȘOV;
Pe 04.04.2014, se emite un bilet la ordin către Ferma Haller Brașov pentru materiile prime achiziționate în data de 01.04.2014;
Pe 06.04.2014, se livrează produse finite hypermarketului Kaufland SCS în valoare de 239.152,10 lei, TVA 24% pe baza Avizului de însoțire nr. 1391/06.04.2014; Se scot din evidență produsele finite vândute întocmindu-se Procesului Verbal de Scoatere din Evidență nr. 294/06.04.2014. Costul de producție al acestora este de 177.830,50 lei;
Pe 07.04.2014, se primește de la firma specializată, Mateo Electro Service S.R.L. factura nr. 2471 pentru serviciul de reparație executată la echipamentele tehnologice în valoare de 61.800 lei cu TVA 24% pentru care s-a acordat un avans de 14.880 inclusiv TVA. Valoarea avansului acordat a fost inclusă în factura finală;
Pe 10.04.2014, se achită contravaloarea biletului la ordin scadent, reprezentând obligația societății față de furnizorul de materii prime, Ferma Haller Brașov, în valoare de 14.260 lei; Plata se efectuează din contul de disponibilități, în baza Ordinului de Plată nr. 3165;
Pe 12.04.2014, se emite factura restantă nr. 4915 clientului Kaufland SCS, pentru produsele finite livrate în data de 06.04.2014 pe baza avizului de însoțire, în valoare de 296.548,60 lei; În aceeași zi se evidențiază și exigibiliatea TVA-ului aferent facturii emise;
Pe 15.04.2014, S.C. ALBALACT S.A. ALBA vinde produse finite hypermarketului METRO CASH & CARRY ROMÂNIA pe baza facturii nr. 3183/15.04.2014, în valoare de 2.451.365,14 lei, TVA 24%. Se descarcă gestiunea produselor finite vândute conform procesului verbal de scoatere din evidență nr. 915, valoarea mărfurilor la preț de înregistrare fiind de 1.783.419,79 lei;
Pe 18.04.2014, S.C. ALBALACT S.A. ALBA deține o creanță în valoare de 14.101,42 lei asupra clientului S.C. Marcos S.R.L, care se afla în situație de insolvabilitate, creanță care conform Hotărârii Judecătorești nr.1 nu mai poate fi încasată;
Pe 23.04.2014, pe baza facturii nr. 3183/15.04.2014 societatea primește și acceptă în locul creanței de la hypermarketul Metro Cash & Carry un efect comercial, respectiv cambie de la o terță persoană juridică care se obligă să achite contravaloarea facturii;
Pe 24.04.2014, pe baza facturii nr. 3183/15.04.2014 se depune efectul comercial la bancă Raiffeisen Bank sucursala Alba Iulia pentru încasare;
Pe 25.04.2014, societatea PRODLACTA S.A BRAȘOV primește de la furnizorul S.C. Esarom S.R.L. Sibiu factura de reducere nr. 2081/25.04.2014, conținând risturn în valoare de 785,80 lei, pentru materiile prime achiziționate, TVA 24 %;
Pe 26.04.2014, se plătește datoria față de furnizorul Mateo Electro Service S.R.L. pentru reparația efectuată, în valoare de 76.632 lei prin virament bancar, conform ordinului de plată nr. 16;
Pe 29.04.2014, are loc încasarea efectului comercial depus la banca Raiffeisen conform facturii nr. 3183/15.04.2014 și a extrasului de cont nr. 11/29.04.2014.
REGISTRUL – JURNAL Nr.1
Pagina 1
Capitolul 4 – ANALIZA INFLUENȚEI CREDITELOR COMERCIALE ASUPRA LICHIDITĂȚII SOCIETĂȚILOR STUDIATE
Analiza economico-financiară este definită de foarte mulți autori ca fiind o știință a interpretării ce se bazează pe corelații dintre cunoștințele informațiile oferite prin intermediul științelor economice. Cu ajutorul analizei economico-financiare se poate urmări activitatea unei entități patrimoniale, se pot lua, din timp, măsurile necesare în vederea corectări eventualelor disfuncționalități apărute la nivelul firmei și de asemenea se alege strategia acesteia.
Majoritatea întreprinderilor din România se confruntă cu o lipsă a lichiditățiilor, fapt ce conduce la o întârziere în încasarea creanțelor proprii. În aceste situații companiile sunt nevoite să caute soluții prin intermediul cărora să se poată proteja împotriva oricăror dezechilibre financiare cu care s-ar putea confrunta partenerii lor la un moment dat, și care le-ar influența direct propria afacere. Motiv pentru care fiecare întreprindere trebuie să analizeze o serie de indicatori care exercită o influență directă asupra echilibrului său financiar.
Analiza creditelor comerciale prin rate de structură
Așa cum am menționat pe parcursul lucrării, creanțele sunt elemente de activ și se regăsesc în analiza ratelor de structură a activului bilanțier. Pe baza acestor elemente, în cele ce urmeză vom analiza un indicator de structură numit rata creanțelor (Rc) care se calculează prin raportarea creanțelor comerciale (Cc) la activul total al întreprinderii (AT), astfel:
În ceea ce privește pasivul bilanțier una din cele mai semnificative rate de structură a acestuia o reprezintă rata resurselor curente (Rrc). Acest indicator măsoară ponderea cu care datoriile ce urmează a fi exigibile în maxim un an participă la formarea resurselor totale de finanțare ale firmei. Modificările trezoreriei societății influențează rata resurselor curente care se calculează raporând valoarea datoriilor mai mici de un an (D<1an) la pasivului total al întreprinderii (PT).
Un alt indicator esențial în analiza datoriilor comerciale îl reprezintă rata datoriilor comerciale (RDcom), care se determină prin raportarea datoriilor comerciale (Dcom) la pasivul total al întreprinderii (PT).
Pe baza datelor extrase atât din bilanțul firmei S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV, cât și din bilanțul societății ALBALACT S.A. ALBA, se vor analiza cei mai semnificativi indicatori care exercită influențe asupra creanțelor și a datoriilor comerciale ale societăților.
Tabel nr.4.1 Rata creanțelor la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Sursa: Bilanțurile pe 2012 și 2013 la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Pentru a înțelege mai bine analiza efectuată, datele rezultate au fost redate în Figura nr.4.1 “Rata creanțelor comerciale la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA”.
Figura nr.4.1 Rata creanțelor comerciale la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Conform datelor reflectate în figura de mai sus,putem observa că la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV rata creanțelor s-a majorat cu 43,48% în anul 2013 față de anul 2012, ajungând de la 6,99% la 10,06% în timp ce la S.C. ALBALACT S.A. ALBA aceasta a scăzut cu 5,81%. Creșterea indicatorului se datorează în principal creșterii volumului vânzărilor la societatea PRODLACTA S.A. și a acordării unor termene de decontare mai mari clienților ceea ce semnifică totodată și o situație favorabilă pentru întreprinderii, existând posibilitatea creșterii cifrei de afaceri. Un alt efect asupra majorării ratei creanțelor l-a avut și creșterea creanțelor comerciale în anul 2013 față de 2012 cu 39,26% concomitent cu o scădere a activelor totale cu 3,29%, în 2013 față de anul 2012. În același timp la S.C. ALBALACT S.A., rata creanțelor a înregistrat o ușoară scădere de la 20,55% la 19,26%, fapt ce s-a datorat creșterii într-o proporție mai mică a creanțelor comerciale (13,67%) comparativ cu creșterea activului total (20,67%). Deși au un trend descrescător, valorile înregistrate de acest indicator sunt superioare valorilor înregistrate la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV, evidențiind interesul entității de a-și consolida relațiile cu clienții, disponibilizând astfel o parte din lichiditățile sale, prin acordarea de termene de decontare mai mari partenerilor cu care întreprinderea are încheiate contracte.
Tabel nr.4.2 Rata resurselor curente și rata datoriilor comerciale la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și la S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Sursa: Bilanțurile pe 2012 și 2013 la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Datele rezultate în urma efectuării analizei asupra ratei resurselor curente și a ratei datoriilor comerciale sunt redate în Figura nr.4.2 Rata resurselor curente la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACTA S.A. ALBA, respectiv Figura nr.4.3 „Rata datoriilor comerciale la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA”.
Figura nr.4.2 Rata resurselor curente la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Rata resurselor curente a înregistrat valori crescătoare atât la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV cât și la S.C. ALBALACT S.A. ALBA, altfel spus a crescut contribuția lor la finanțarea activității societății în perioada curentă comparativ cu perioada precedentă, cu 439,86%, respectiv cu 11,44%. În cazul societății PRODLACTA S.A. BRAȘOV, creșterea indicatorului a fost una bruscă și s-a datorat în principal creșterii datoriilor care trebuie achitate într-o perioadă de până la un an cu 422,53%, dar și reducerii pasivului total al întreprinderii în perioada analizată, cu 3,21%. La S.C. ALBALACT S.A. ALBA s-a înregistrat o creștere atât la nivelul datoriilor ce urmează a fi plătite într-o perioadă de până la un an, dar într-o proporție mult mai mică, respectiv 34,47% cât și la pasivul total al întreprinderii, cu 20,67%. Valorile pe care cele două societăți le-au înregistrat în perioada analizată sunt peste limita de 33% stabilită de literatura de specialitate, dar nu depășesc limita de 50%, fapt ce reprezintă o situație favorabilă pentru întreprinderi, nefiind compromisă stabilitatea financiară a acestora.
Figura nr.4.3 Rata datoriilor comerciale la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Din figura de mai sus putem observa că rata datoriilor comerciale înregistrează o valoare crescătoare la societatea PRODLACTA S.A. în timp ce în cazul societății ALBALACT S.A. aceasta se diminuează, reflectând proporția cu care datoriile comerciale ale întreprinderilor participă la formarea resurselor de finanțare totale ale acestora. Rata datoriilor comerciale la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV prezintă în anul 2013 o creștere semnificativă de 133,22% față de anul precedent, fapt ce s-a datorat creșterii valorii datoriilor comerciale cu 125,74% în anul 2013 comparativ cu anul 2012, în timp ce totalul pasivului a înregistrat o scădere în perioada analizată, cu 3,21%. La S.C. ALBALACT S.A. ALBA datoriile comerciale reflectă o tendință descrescătoare în perioada analizată, respectiv 3,35%, în timp ce pasivul total a înregistrat o creștere de 20,67%.
În literatura de specialitate există numeroase rate de structură destinate utilizatorilor, investitorilor sau conducerii întreprinderii cu scopul de a înțelege sau defini politica de strategie a firmei, însă în prezenta lucrare au fost calculate numai acele rate care exercită influențe directe asupra creanțelor și datoriilor comerciale din cadrul unei firme, contribuind la formarea unor opinii referitoare la elasticitatea sau rigiditatea entității de a se adapta la eventualele modificări ale macromediului.
Analiza creditelor comerciale în funcție de structura clienților și furnizorilor
Pentru a înțelege mai bine analiza creditelor comerciale se va analiza și structura acestora în raport cu cei mai reprezentativi clienți și furnizori ai societăților analizate. Astfel, pentru realizarea acestei analize se vor lua primii trei clienți și trei furnizori cu care întreprinderile analizate desfășoară relații comerciale de o perioadă mai lungă de timp. Furnizorii și clienții selectați în vederea realizării acestei analize sunt prezentați în tabelele de mai jos.
Tabel nr.4.3 Analiza structurii creanțelor/datoriilor comerciale la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV
Sursa: Bilanțurile pe 2012 și 2013 la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV
Datele reflectate de analiza structurii creanțelor și a datoriilor comerciale au fost prezentate în Figura nr.4.4 Structura creanțelor și a datoriilor comerciale la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV.
Figura nr.4.4 Structura creanțelor și a datoriilor comerciale la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV
Cu privire la structura creanțelor comerciale aparținând societății PRODLACTA S.A. BRAȘOV se poate observa că în anul 2012, societatea deținea creanțe față Kaufland S.C.S în valoare de 1.328.496 lei, adică 41,91% din valoarea totală a creanțelor firmei, comparativ cu anul 2013 când valoarea creanțelor a atins suma de 1.836.109 lei, însă, deși acestea au înregistrat o creștere semnificativa de 38,21% în perioada analizată, ponderea lor în totalul creanțelor entității prezintă o tendință descrescătoare, respectiv de 0,49%, fapt ce se datorează majorării creanțelor comerciale totale în anul 2013 (4.414.465 lei) față de anul 2012 (3.169.855lei).
În ceea ce privește clientul S.C. Carrefour S.R.L. în anul 2012 creanțelor față de acesta erau în valoare de 625.321, respectiv 19,73% din totalul acestora, în anul 2013 însă nivelul creanțelor s-a ridicat până la valoarea de 941.244 lei, ceea ce reprezintă o pondere de 21,32% în totalul creanțelor.
În anul 2012 societatea PRODLACTA S.A. a înregistrat față de clientul S.C. Lidl Discount S.R.L. creanțe în valoare de 398.526 lei semnificând 12,57% din totalul creanțelor înregistrate în anul 2012, comparativ cu anul 2013 când valoarea acestora a crescut, ajungând până la valoarea de 617.921 lei și un procent de 14% din valoarea creanțelor totale ale întreprinderii.
Analizând datoriile comerciale și implicit furnizorii cei mai semnificativi cu care societatea deține contracte de parteneriat putem observa că valoarea datoriilor comerciale pe care întreprinderea PRODLACTA S.A. le deține față de ferma Haller Brașov înregistrează în anul 2012 o valoare de 981.217 lei, adică 40,20% din totalul datoriilor comerciale, comparativ cu anul 2013 când aceasta crește semnificativ ajungând la valoarea de 2.274.156 lei reprezentând totodată 43,93% din valoarea datoriilor comerciale totale. Totodată, se poate observa că valoarea foarte mare a acestora în anul 2013 a condus la o creștere semnificativă a valorii datoriilor comerciale totale de la 2.293.313 lei la 5.176.928 lei în perioada curentă.
Întreprinderea, în anul 2012, prezenta datorii comerciale către furnizorul S.C. Fabrica de zahăr Bod S.A. în valoare de 451.395 lei, adică 21,32% din totalul acestora. În anul 2013 deși datoriile comerciale au înregistrat o creștere semnificativă față de acest furnizor ajungând la valoarea de 784.115, ponderea lor în totalul datoriilor comerciale a scăzut la 15,15%.
În ceea ce privește cel de-al treilea furnizor analizat, respectiv S.C. Esarom S.R.L conform graficului putem observa că și acesta a pierdut teren în totalul datoriilor comerciale ale întreprinderii PRODLACTA S.A. ajungând de la un procent de 13,18% cât prezenta în 2012 la unul de 11,60% în anul 2013, chiar dacă valoarea datoriilor aferente furnizorului aproape că s-au dublat, ajungând de la 302.174 lei în 2012 la 600.790 lei în 2013.
În anul 2012 creanțele înregistrate de întreprindere față de cei trei clienți reprezentativi analizați înregistrează un procent de 74,21% din totalul creanțelor companiei, comparativ cu anul 2013, la aceiași categorii de creanțe a avut loc o creștere, astfel acestea ajungând să dețină o pondere de 76,91%. Restul de 25,79%, respectiv 23,09% fiind constituită din alte creanțe comerciale aferente celorlalți clienți cu care întreprinderea deține relații de colaborare.
În ceea ce privește ponderea datoriilor comerciale pe care întreprinderea o deținea în anul 2012 față de cei trei furnizori semnificativi analizați era de 73,06% din totalul acestora, comparativ cu anul 2013 când aceasta au scăzut la o cotă de 70,68% din totalul lor. Restul de 26,94%, respectiv 29,03% fiind reprezentați de categoria altor furnizori ai firmei.
Tabel nr.4.4 Analiza structurii creanțelor/datorilor comerciale la S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Sursa: Bilanțurile pe 2012 și 2013 la S.C. ALBALACT S.A. ALBA
În urma efectuării analizei structurii creanțelor și a datoriilor comerciale din cadrul societății datele rezultate au fost prezentate în Figura nr.4.5 Structura creanțelor și a datoriilor comerciale la S.C. ALBALACT S.A. ALBA.
Figura nr.4.5 Structura creanțelor și a datoriilor comerciale la S.C. ALBALACT S.A. BRAȘOV
Prin intermediul graficului de mai sus putem afirma că societatea ALBALACT S.A. ALBA deține în anul 2012 mai multe datorii comerciale decât creanțe, diferența nefiind una foarte mare. În anul 2013 situația se schimbă creanțele comerciale devenind superioare datoriilor înregistrate de întreprindere, care prezintă o tendință descrescătoare. Cu privire la structura creanțelor comerciale din cadrul societății, conform datelor din tabelul de mai sus, ponderea cea mai mare a acestora, respectiv 30,50% este înregistrată față de clientul Kaufland S.C.S în anul 2012, acesta păstrându-și locul și în anul curent înregistrând totuși un procent mai mic de 29,52% în totalul creanțelor comerciale deși valoarea creanțelor prezintă un trend ascendent de la 12.729.445 lei în anul 2012 la 14.008.581 lei în 2013. Se poate observa că valoarea creanțelor a crescut semnificativ concomitent cu valoarea totală a creanțelor comerciale, însă pe categorie de clienți creanțele prezintă mici oscilații învârtindu-se în jurul acelorași valori.
Cu privire la cel de-al doilea client analizat, respectiv S.C. Carrefour S.R.L. în anul 2012 se înregistrează o valoare a creanțelor de 9.820.001 lei adică 23,53% din totalul creanțelor comerciale, în timp ce în anul 2013 nivelul creanțelor a crescut până la 11.381.225 lei, aceasta reprezentând 23,99% din totalul creanțelor comerciale ale întreprinderii, fiind o diferență foarte mică în procente față de anul anterior supus analizei.
În anul 2012 întreprinderea a înregistrat față de clientul S.C. Metro Cash&Carry S.R.L. o valoare a creanțelor de 7.518.912 lei semnificând 18,02% din totalul creanțelor aferente anului 2012, comparativ cu anul 2013 când valoarea lor s-a majorat până la valoarea de 8.957.118 lei, deținând un procent de 18,88 % din totalul creanțelor comerciale la nivelul întreprinderii.
Legat de datoriile comerciale și implicit de furnizorii cei mai reprezentativi de la care întreprinderea se aprovizionează se constată o valoare a datoriilor comerciale aferente Fermei BioTerra Doștat în anul 2012 de 9.841.305 lei, adică 23,28% din totalul datoriilor comerciale ale întreprinderii, comparativ cu anul 2013 când aceasta înregistrează o diminuare, ajungând la valoarea 9.008.017 lei și o pondere mai mică de 22,05% în totalul datoriilor comerciale ale societății studiate.
La furnizorul de ambalaje S.C. Thrace Greiner S.R.L. al societății ALBALACT S.A situația datoriilor comerciale în anul 2012 se prezintă în felul următor: în anul 2012 valoarea datoriilor era de 7.949.518 lei, adică 18,81% din totalul acestora, în timp ce în anul 2013 valoarea datoriilor au înregistrat o valoare mai scăzută de 7.503.885 lei, adică 18,37% din totalul lor.
În privința celui de-al treilea furnizor de materii prime al societății ALBALACT S.A. ALBA, respectiv S.C. Supremia S.R.L valoarea datoriilor comerciale în perioada supusă analizei au o tendință descrescătoare, astfel în 2012 societatea deținea datorii comerciale față de acest furnizor în valoare de 7.016.997 lei, adică 16,60% din totalul lor, iar în anul 2013 valoarea datoriilor a scăzut la 6.891.337 lei, adică 16,87%.
Conform analizei efectuate putem observa că în anul 2012 creanțele aferente celor trei clienți semnificativi ai societății înregistrau un procent de 72,05% în totalul creanțelor comerciale, comparativ cu anul 2013 când aceleași creanțe, deși au înregistrat o creștere semnificativă procentul acestora a scăzut la 27,61% în totalul creanțelor înregistrate de întreprindere. Restul de 27,95%, respectiv 27,61% fiind constituit din alte creanțe referitoare la ceilalți clienți ai entității.
În ceea ce privește datoriile comerciale aferente celor trei furnizori supuși analizei procentul acestora în totalul datoriilor comerciale era de 58,69%, comparativ cu anul 2013 când acestea au scăzut la 57,29% din totalul lor. Restul de 41,31%, respectiv 42,71% aparținând altor furnizori.
4.3. Analiza influenței creditelor comerciale asupra echilibrului financiar
Pentru a-;i desfășura activitatea în condiții optime, o întreprindere are nevoie de echilibrul financiar. Resursele financiare reprezintă sunt foarte restrictive la realizarea obiectivelor strategice ale întreprinderii. În această situație este de preferat efectuarea unei analize, stabilind astfel măsura în care aceste resurse sunt sau nu suficiente pentru acoperirea necesarului de finanțat, reflectat în activul bilanțier al firmei. Pentru realizarea acestui aspect se va efectua o analiză pe orizontală a bilanțului care poartă denumirea de analiza echilibrului financiar.
Pentru acest tip de analiză este necesar ca bilanțul contabil al întreprinderilor, sub formă de listă, să fie transformat într-un bilanț financiar, cu posturi de activ și de pasiv situate față în față, sub formă de conturi, urmând ca posturile de activ să fie aranjate crescător în funcție de lichiditatea lor, iar cele de pasiv ținând cont de ordinea crescătoare a exigibilității lor. Printr-o comparație a acestor două tipuri de elemente se reliefează indicatorii clasici care contribuie la analiza stării de echilibru a întreprinderii, cum sunt: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă.
4.3.1. Analiza efectelor creditelor comerciale asupra necesarului de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment (NFR) în opinia multor analiști este reprezentat ca fiind unul dintre cei mai semnificativi indicatori pentru analiza echilibrului financiar al unei întreprinderi. Această afirmație provine din faptul că necesarul de fond de rulment ține cont nu numai de structura activelor și a pasivelor curente ci și de raportul de lichiditate/exigibilitate care apare între ele. În vederea desfășurării activității de exploatare, întreprinderea își finanțează o parte din activele circulante prin intermediul capitalurilor provenite de la terți, cum sunt: furnizorii, salariații, acționarii, clienții sau creditorii. Ceea ce rămâne nefinanțat din aceste surse se acoperă din fondul de rulment sau apelând la datoriile pe termen scurt și poartă denumirea de necesar de fond de rulment net.
Necesarul de fond de rulment arată valoarea nevoilor financiare pe care le implică realizarea unor acțiuni repetitive în formarea ciclului de exploatare curent reprezentate de achizițiile sau vânzările întreprinderii, a cărui contravaloare trebuie acoperită cel puțin de resursele stabile ale entității. Cu alte cuvinte, acesta reprezintă banii care urmează a fi rulați în cadrul entității pentru a asigura o bună funcționare a acesteia.
Necesarul de fond de rulment se calculează ca diferență între sumă activelor circulante (Ac) și cheltuielilor în avans (Chav), mai puțin activele de trezorerie (At) și datoriile cu exigibilitate de până la un an (D<1an), la care se adaugă veniturile în avans mai puțin sumele de reluat într-o perioadă de până la un an (Vav) și se scad pasivele de trezorerie (Pt) astfel:
Din formula necesarului de fond de rulment derivă un număr de indicatori care se numesc rate de rotație și care pot contribui la caracterizarea lichidității unei întreprinderi.
Rata sau viteza de rotație a creanțelor clienți (Vrc) exprimă, în număr de rotații, de câte ori se pot reînnoi creanțele comerciale prin efectul vânzărilor, pe parcursul unui exercițiu financiar. Situația prezentă conduce la acordarea unor noi termene de plată clienților sau la creditarea altor clienți, întreprinderea urmărind astfel să-și păstreze relațiilor comerciale cu clienții și totodată să-și majoreze cifra de afaceri prin optimizarea vânzărilor.
Aceste aspecte atrag după sine și anumite costuri pe care societatea este nevoită să și le asume cum sunt costurile finanțării, care la un moment dat îi pot compromite lichiditatea proprie. Costurile finanțării sunt direct proporționale cu prelungirea duratei de alocare a capitalului clienților și cu riscul de insolvabilitate al acestora.
Indicatorul se calculează prin raportarea cifrei de afaceri (CA) la creanțele comerciale (Cc), iar o valoare crescătoare a acestuia reprezintă faptul că întreprinderea reușește să își colecteze creanțele într-un mod eficient, creând astfel o situație confortabilă lichidității întreprinderii. Cu scopul de a obține o mai bună precizie la calculul acestui indicator, analiștii recomandă ca la numărătorul raportului să se folosească doar acea parte din cifra de afaceri care corespunnde vânzărilor pe credit. Pe baza acestui raport, investitorii și alți utilizatori interesați pot afla câți lei investiți în credite comerciale corespund la un leu cifra de afaceri.
Formula de calcul a acestui indicator se prezintă astfel:
Termenul mediu de recuperare a creanțelor clienți (Trc) arată termenul mediu de încasare a creanțelor comerciale de la clienți și este mult mai expresiv decât indicatorul vitezei de rotație a creanțelor clienți. Pentru a reflecta un grad normal de lichiditate al firmei acest indicator nu trebuie să depășească 30-45 de zile. Valoarea crescătoare a acestui indicator conduce la o majorare a necesarului temporar de finanțat al firmei și poate indica probleme legate de controlul creditelor clienți ca rezultat al existenței unor clienți rău platnici, aflați în dificultate financiară.
Pentru a calcula acest indicator se raportează valorea creanțelor comerciale (Cc) la cifra de afaceri a entității (CA) înmulțind cu numărul mediu de zile dintr-un an astfel:
În ceea ce privește datoriile comerciale ale entității putem calcula indicatorul viteza de rotație a datoriilor către furnizori (Vrfz) raportând valoarea achizițiilor de la furnizorii întreprinderii (Afz) la valoarea datoriilor către furnizorii respectivi (Dfz), astfel se observă de câte ori pot fi decontate datoriile către furnizori prin efectul vânzărilor. Pentru o analiza mai detaliată a indicatorului la numărătorul raportului se recomanda a se ține cont doar de achizițiile pe credit comercial. Raportând datoriile către furnizori la cifra de afaceri, putem afla câți lei datorie sunt necesari a fi contractați în realizarea unui leu cifră de afaceri. Acest indicator se calculează după următoarea formulă:
Atunci când se dorește a se aprecia situația lichidității unei întreprinderi se poate apela la calculul unui indicator semnificativ cum este termenul mediu de plată al datoriilor către furnizori (Tpf) prin intermediul căruia se evidențiază perioada de timp în care datoriile către furnizori devin exigibile. În situația în care indicatorul arată o valoare mai ridicată înseamnă că furnizorii au acordat un termen de plată mai lung întreprinderii datorită încrederii pe care aceștia au dobândit-o ca urmare a achizițiilor în mod constant și de o valoare semnificativă ale întreprinderii.
În sens invers, o valoare scăzută a acestui indicator poate prezenta o creștere a gradului de lichiditate al firmei sau poate fi doar consecința unui nivel scăzut al contractelor încheiate de întreprindere cu furnizorii săi, stabilindu-se astfel o negociere dificilă în obținerea creditelor furnizor care poate avea un impact negativ asupra întreprinderii.
Pentru a determina termenul mediu de plată a datoriilor către furnizori se raportează datoriile față furnizori la valoarea achizițiilor efectuate de la aceștia:
În situația în care se constată că rambursările datoriilor către furnizori sunt amânate în mod constant este un semn cî întreprinderea se confruntă cu dificultăți de onorare a plaților.
Între cele două rate prezentate anterior, respectiv viteza de rotație a creanțelor clienți, și viteza de rotație a datoriilor către furnizori există o strânsă legătură și anume: atunci când valoarea vitezei de rotație a datoriilor către furnizori este sunb nivelul valorii vitezei de rotație a creanțelor clienți înseamnă că recuperarea creditelor comerciale de la clienți se face într-un ritm mai alert comparativ cu perioada în care se achită datoriile către furnizori. Acest aspect conduce la o bună apreciere a gradului de lichiditate al entității.
În tabelul de mai jos se regăsesc exemplificați indicatorii cu privire la creanțele și datoriile comerciale prezentați anterior, aparținând societăților PRODLACTA S.A. BRAȘOV, respectiv SC ALBALACT S.A. ALBA, cu scopul de a realiza analiza asupra echilibrului financiar al firmelor.
Tabel nr.4.5 Calculul în mărime absolută a indicatorilor cu influență directă asupra echilibrului financiar al societăților PRODLACTA S.A.BRAȘOV și ALBALACT S.A. ALBA
Sursa: Bilanțurile pe 2012 și 2013 la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și ALBALACT S.A. ALBA
Datele rezultate ca urmare a efectuării analizei indicatorilor în mărime absolută ce exercită o influență directă asupra echilibrului financiar al societăților PRODLACTA S.A. BRAȘOV și ALBALACT S.A. ALBA sunt prezentate în Figura nr.4.6 “Necesarul de fond de rulment la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A.ALBA”.
Figura nr.4.6 Necesarul de fond de rulment la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Analizând datele redate în graficul de mai sus putem observa că necesarului de fond de rulment în cazul societății PRODLACTA S.A. BRAȘOV indică o valoare pozitivă în anul 2012, în timp ce în anul 2013 valoarea acestuia scade cu 351,13% ajungând la o valoare negativă de -6.962.677, ceea ce reprezintă faptul că resursele atrase de la furnizori au fost mai mult decât suficiente pentru a acoperi necesarul de finanțare generat de activitatea de exploatare. La S.C. ALBALACT S.A. ALBA, necesarul de fond de rulment prezintă valori pozitive și crescătoare în perioada analizată, această situație se datorează în principal creșterii decalajului nefavorabil dintre nivelul creanțelor comerciale ale întreprinderii care au crescut cu 13,67% în perioada analizată față de cea precedentă, imobilizând astfel resursele financiare ale societății. La această situație a contribuit și nivelul datoriilor comerciale care au scăzut în anul 2013 cu 3,35% față de perioada de bază, reducându-se astfel resursele care puteau contribui la finanțarea activității de exploatare, respectiv cele atrase de la furnizori.
Tabel nr.4.6 Calculul în mărime relativă a indicatorilor cu influență directă asupra echilibrului financiar al societăților PRODLACTA S.A. BRAȘOV și ALBALACT S.A.ALBA
Sursa: Bilanțurile pe 2011, 2012 și 2013 la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Pentru a înțelege mai bine analiza echilibrului financiar al firmelor S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV, respectiv S.C. ALBALACT S.A. ALBA datele rezultate în urma acestei analize au fost prezentate în Figura nr.4.7 “Indicatori în mărimi relative la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA”.
Figura nr.4.7 Indicatori mărimi relative la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Conform graficului de mai sus viteza de rotație a creanțelor comerciale a crescut semnificativ cu 100,69% la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV, influențând pozitiv capacitatea de plată a societății. Explicația poate fi dată de creșterea cifrei de afaceri într-o măsură mult mai mare, cu 179,23%, comparativ cu creșterea creanțelor comerciale care a fost de doar 39,26%. La societatea ALBALACT S.A. ALBA indicatorul a înregistrat de asemenea o creștere de 8,24%, fapt ce s-a datorat acelorași modificări, dar în proporții diferite, astfel cifra de afaceri a societății ALBALACT S.A. a crescut într-un ritm mai alert, respectiv cu 23,07%, comparativ cu ritmul de creștere al creanțelor comerciale de 13,70%. Această situație conferă întreprinderilor analizate o stare de confort pentru lichiditatea lor.
Creșterea acccelerată a vitezei de rotație a datoriilor față de furnizori la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV cu 98,50% reprezintă efectul diminuării datoriilor comerciale într-o măsură mai mare cu 68,9% comparativ cu achizițiile de la furnizori care au scăzut de asemenea, dar într-o proporție mai mică, respectiv 38,23%. La societatea ALBALACT S.A. ALBA acest indicator a scăzut cu aproximativ 2 rotații, respectiv 15,56%, ca urmare a majorării achizițiilor de la furnizori într-un ritm mai lent, cu 20,45% comparativ cu creșterea datoriilor comerciale în proporție de 42,68%.
De asemenea conform datelor furnizate de analiza efectuată la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV se poate observa că viteza de rotație a datoriilor față de furnizori este inferioară vitezei de rotație a creanțelor comerciale. Această situație este favorabilă lichidității întreprinderii datorită faptul că recuperarea creditelor comerciale se face mai repede decât se plătesc datoriile față de furnizori. Aceeași situație este valabilă și la societatea ALBALACT S.A. ALBA, întrucât viteza de rotație a creanțelor este superioară vitezei de rotație a datoriilor față de furnizori, adică întreprinderea își recuperează mai rapid creanțele comerciale decât își onorează obligațiile către furnizorii de materii prime și materiale.
În cazul societătii PRODLACTA S.A. BRAȘOV termenul mediu în care aceasta își recuperează creanțele comerciale este mult peste limitele normale admise de literatura de specialitate, întrucât valoarea acestui indicator depășește în ambii ani supuși analizei limita de 30-45 de zile, sicietatea înregistrând în anul 2012 un termen de 124,37 zile, iar în anul 2013 62,02 zile. Un aspect favorabil totuși este reprezentat de scăderea accentuată a indicatorului cu 49,13%, dar insuficientă pentru a coborî sub limita admisă, existând astfel posibilitatea ca o parte din clienții întreprinderii să aibă dificultăți financiare, care pe termen lung ar putea conduce la insolvabilitate. Totodată, putem observa că termenul mediu de recuperare al creanțelor este superior termenului mediu de plată a datoriilor comerciale, exercitând un aspect favorabil asupra lichidității întreprinderii.
Referitor la societatea ALBALACT S.A. ALBA acest indicator înregistrează valori mult mai bune situându-se în intervalul indicat de literatura de specialitate, dar foarte aproape de limita maximă de 45 de zile. În anul 2013 termenul de plată al furnizorilor depășind chiar această limită cu aproximativ 2. De asemenea se poate observa o diminuare termenului de recuperare al creanțelor cu 7,58%, aproximativ 3 zile în perioada curentă față de cea precedentă. În ceea ce privește termenul în care datoriile comerciale devin exigibile acesta a crescut cu 18,46% devenind superior termenului de recuperare al creanțelor, ceea ce solicită entității un necesar de finanțat al ciclului de exploatare mai mare și care va trebui acoperit recurgând la alte modalități de finanțare purtătoare de dobândă.
Durata ciclului monetar a scăzut în perioada analizată cu 56,99% în cadrul societății PRODLACTA S.A. BRAȘOV și cu 24,96% la societatea ALBALACT S.A. ALBA datorită modului în care au fost gestionate stocurile întreprinderilor precum și a relațiile comerciale cu clienții și furnizorii acestora, fapt ce a generat consecințe favorabile pentru lichiditatea întreprinderilor. În cazul societății PRODLACTA S.A. BRAȘOV, durata ciclului comercial este mult peste 80 de zile, necesitând creșterea necesarului de finanțat al ciclului de exploatare, în timp ce la societatea ALBALACT SA acesta este mai mic de 30 zile fapt ce prezintă o stare optimă a trezoreriei entității.
În cele ce urmează se va efectua o analiză a necesarului de finanțat al întreprinderilor la 100 lei cifră de afaceri, utilizând datele din tabelul anterior, rezultatele analizei fiind prezentate în tabelul de mai jos.
Tabel nr.4.7 Determinarea necesarului de finanțat la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și la S.C. ALBALACT S.A.
Sursa: Bilanțurile pe 2011,2012 și 2013 la S.C.PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Analizând tabelul de mai sus, se constată că societatea PRODLACTA S.A. BRAȘOV trebuie să investească în anul 2012 27,5 lei în activele sale circulante și 11,47 lei în 2013 pentru a obține 100 lei cifră de afaceri. De asemenea se observă o scădere a necesarului de finanțat la 100 lei cifră de afaceri cu 58,29% ca efect al creșterii posibilității de rentabilizare a investițiilor în elemente de activ circulant, participând astfel la creșterea capacității de plată a întreprinderii. La baza modificărilor prezentate anterior se afla pe de o parte diminuarea necesarului de finanțat aferent creanțelor comerciale la 100 lei cifră de afaceri cu 50,13%, echivalent cu a spune că pentru a obține 100 lei cifră de afaceri întreprindere a investit mai puțin în creanțele comerciale în perioada curentă, pe de cealaltă parte acestă diminuare a condus și la necesitatea unor datorii mai mici în perioada curentă cu 49,63% în vederea obținerii a 100 lei cifră de afaceri, comparativ cu anul 2012.
Oprindu-ne privirea asupra stocuri și a modului în care au fost ele gestionate în cadrul întreprinderii se poate observa că acestea au creat disponibilități de la o perioadă analizată la alta, astfel necesarul de finanțat pentru stocuri a înregistrat de asemenea o diminuare de 57% la 100 lei cifră de afaceri.
În ceea ce privește societatea ALBALACT S.A. ALBA situația se prezintă puțin diferit, valorile necesarului de finanțat fiind foarte mici și descrescătoare în perioada supusă analizei, astfel pentru a obține 100 lei cifră de afaceri întreprinderea trebuie să investească 7,61 lei în activele circulante aferente anului 2012 și numai 3,1 lei în anul 2013. Valorile mici și descrescătoare ale necesarului de finanțat la 100 lei cifră de afaceri reflectă o capacitate de plată ridicată a întreprinderii precum și o rentabilizare eficientă a investițiilor în elemente de activ circulant. Diminuarea necesarului de finanțat la nivelul societății ALBALACT S.A. ALBA s-a datorat în principal scăderii necesarului de finanțat aferent creanțelor comerciale la 100 lei cifră de afaceri cu 7,65%, prin urmare, în perioada curentă întreprinderea a investit mai puțin în creanțele comerciale pentru a obține 100 lei cifră de afaceri, însă cu toate acestea necesarul de finanțat la 100 lei cifra de afecri al datoriilor față de furnizori a crescut cu 18,47% în anul 2013 comparativ cu anul 2012.
Necesarul de finanțat aferent stocurilor de la întreprinderea ALBALACT SA ALBA s-a diminuat cu 24,95% la 100 lei cifră de afaceri, stocurile generând disponibilități de la o perioadă la alta datorită modului eficient în care au fost gestionate.
4.3.2. Analiza efectelor creditelor comerciale asupra trezoreriei nete
Trezoreria netă (TN) poate fi definită ca reprezentând excedentul de disponibilități rezultat în urma desfășurării activității unei entități pe parcursul unui exercițiu financiar. Alftel spus exprimă echilibrul financiar al societății fiind calculat ca diferență între fondul de rulment net (FRn) și necesarul de fond de rulment (NFR) astfel:
O altă definiție dată trezoreriei nete presupune calcul acesteia ca diferență între activele de trezorerie (At) ale societății și pasivele acesteia de trezorerie (Pt) astfel:
În acest context, trezoreria netă reprezintă un excedent de disponibilități degajat de evoluția curentă a operațiunilor de încasări și plăți ce se desfășoară într-o entitate pe parcursul unui exercițiu financiar.
Prin intermediul trezoreriei nete putem calcula și interpreta mai multe rate de lichiditate, însă specifică creanțelor și datoriilo comerciale este rata lichidității imediate (Rli), care mai poartă denumirea totodată și de raport de disponibilitate sau raport al capacității imediate de plată. Literatura de specialitate consideră că o limită de 20-30% din valoarea datoriilor pe termen scurt este suficientă pentru conservarea trezoreriei dintr-o întreprindere, astfel se asigură și garanția de lichiditate pentru întreprindere.
Rata lichidității imediate se determină raportând activele de trezorerie ale întreprinderii (At) la datoriile curente (Dc):
În situația în care o întreprindere dispune de un excedent de resurse lichide aceasta poate decide fie să acorde credite comerciale clienților, pentru a spori vânzările, fie să aprovizioneze materii prime în cantități mai mari cu scopul de a beneficia de anumite facilități de preț care sunt acordate de furnizori, totodata aceasta poate recurge la efectuarea unor plasamente mai rentabile.
În vederea efectuării analizei asupra trezorerie nete cât și asupra lichidității întreprinderii au fost calculați toți indicatorii descriși mai sus pe exemplu societăților PRODLACTA S.A. și ALBALACT S.A. și prezentați în tabelul următor.
Tabel nr.4.8 Determinarea trezoreriei nete la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Sursa: Bilanțurile pe 2012 și 2013 la SC PRODLACTA S.A. BRAȘOV și SC ALBALACT S.A. ALBA
Analiza trezoreriei nete efectuată în cadrul firmelor care fac obiectul lucrării a condus la următoarele date care sunt prezentate în Figura nr.4.8 “Trezoreria netă la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA”.
Figura nr.4.8 Trezoreria netă la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
Conform datelor rezultate în urma analizei trezoreriei nete din cadrul S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV putem observa că în anul 2013 aceasta a înregistrat o valoare negativă de -2.599.488 lei, ceea ce înseamnă că activele de trezorerie ale întrepriniderii au înregistrat valori inferioare pasivelor de trezorerie, ca urmare a contractării de noi credite bancare pe termen scurt.
În cazul societății ALBALACT S.A. ALBA trezoreria netă înregistrează valoari negative în ambele perioade supuse analizei. Deși activele de trezorerie ale întreprinderii au cunoscut o creștere extrordinară în perioada curentă de 244,81%, această situație nu a fost suficientă pentru a acoperi necesarul de finanțat al întreprinderii, astfel încât societatea a fost nevoită să apeleze la finanțarea prin credite bancare pe termen scurt.
Situația trezoreriei nete negative prezentă la ambele societății analizate ne arată faptul că atât societatea PRODLACTA S.A. BRAȘOV cât și ALBALACT S.A. ALBA se confruntă cu un dezechilibru financiar, respectiv deficit monetar, fapt ce le constrânge în ceea ce privește dezvoltarea activității proprii și le obligă să apeleze la credite bancare pe termen scurt care, în general, sunt purtătoare de dobândă, pentru a-și finanța activitatea curentă.
Tabel nr.4.9 Calculul ratei lichidității imediate la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C.ALBALACT S.A. ALBA
Sursa: Bilanțurile pe 2012 și 2013 la SC PRODLACTA S.A. BRAȘOV și SC ALBALACT S.A. ALBA
Ultima analiză efectuată asupra firmelor PRODLACTA S.A. BRAȘOV respectiv ALBALACT S.A ALBA cu scopul de a observa influența exercitată de creditele comerciale asupra lichidității întreprinderilor este reprezentată de analiza lichidității imediate, datele rezultate fiind prezentate în Figura nr.4.9 “Rata lichidității imediate la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA”.
Figura nr.4.9 Rata lichidității imediate la S.C. PRODLACTA S.A. BRAȘOV și S.C. ALBALACT S.A. ALBA
În figura de mai sus, rata lichidității imediate a societății PRODLACTA S.A. prezintă o valoare descrescrescătoare în perioada analizată, astfel în anul 2012, aceasta reprezenta 31% din datoriile pe termen scurt de rambursat, comparativ cu anul 2013 cand ponderea acestora a scăzut cu 98,35% ajungând la un procent de doar 1% în totalul datoriilor curente. Diminuarea raportului s-a datorat creșterii într-o proporție foarte mare a datoriilor curente de 422,52%, la care a contribuit și scăderea semnificativă a activelor de trezorerie de 91,30%.
În ceea ce privește rata lichidității imediate la S.C. ALBALACT S.A. ALBA, conform datelor din tabel aceasta prezintă un trend crescător în perioada analizată chiar dacă datoriile curente înregistrate de societate în anul 2013 au crescut cu 34,44% creșterea activelor de trezorerie într-o proporție mai mare cu 244,81% a avut o influență semnificativă asupra indicatorului, conducând la creșterea acestuia la un procent de 11% în valoarea totală a datoriilor curente de rambursat.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Politicii Creditelor Comerciale Si a Implicatiilor Asupra Lichiditatii Intreprinderilor (ID: 136005)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.