Analiza Plătilor Electronice Prin Intermediul Băncilor

UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAȚI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA FINANȚE ȘI BĂNCI

Lucrare de licență

Coordonator stiintific,

Lect.dr. Ramona DUMITRIU

Student

URSU [anonimizat]

2016

UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAȚI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA FINANȚE ȘI BĂNCI

Analiza plăților electronice prin intermediul băncilor

Coordonator științific,

Lect.dr. Ramona DUMITRIU

Student

URSU [anonimizat]

2016

Cuprins

Introducere în studiul serviciilor bancare electronice

Capitolul 1. Moneda electronică. Istoric. Terminale. Tranzacții

1.1. Moneda electronică – Cardul de plată: istoric, clasificare.

1.1.1. Cardul cu bandă magnetică

1.1.2. Cardul cu cip (inteligent)

1.1.3. Elementele de securitate ale cardurilor cu banda magnetica. Fraude cu carduri.

1.2. Terminale de plată și retragere de numerar

1.2.1. Terminalul de plată, POS

1.2.2. Automatul bancar, ATM

1.2.3. Imprinterul, "Zip-Zap"

1.2.4. Calculatorul personal, PC, ca terminal de plata cu carduri

1.2.5. Telefonul ca terminal de plata cu carduri

1.3. Plățile electronice. Tranzacții. Autorizarea, decontarea și evidența tranzacțiilor

1.3.1. Plățile electronice

1.3.2. Tranzacții

1.3.3. Autorizarea și decontarea tranzacțiilor

1.3.4. Evidența tranzacțiilor

Capitolul 2. Servicii bancare electronice la distanță

2.1. Home Banking

2.2. Internet Banking

2.3. Mobile Banking

2.4. Phone Banking

Capitolul 3. Bănci acceptatoare și bănci emitente de carduri. Sisteme de plăți prin carduri.

3.1. Bănci acceptatoare si bănci emitente de carduri. Decontarea interbancară în operațiile cu carduri.

3.1.1. Băncile acceptatoare de plăți prin carduri, BA

3.1.2. Băncile emitente de carduri de plata, BE

3.1.3. Decontarea interbancară în operațiile cu carduri

3.2. Sisteme de plăți prin carduri

3.2.1. Clasificarea sistemelor de plăți prin carduri

3.2.2. Sisteme naționale, internaționale si private de plăți prin carduri

Capitolul 4.Studiu de caz

Introducere în studiul serviciilor bancare electronice

Dezvoltarea puternică. la nivel mondial, a Internetului si a telecomunicatiilor s-a făcut simțită și în mediul economic. Astfel, o serie de activități economice pot beneficia de avantajele majore oferite de către tehnologii. Ca urmare a folosirii tehnologiilor informationale, sistemul bancar a venit cu o noutate pe piața produselor și serviciilor bancare: lansarea serviciilor bancare elecronice, o alternativă durabilă la serviciile bancare clasice.

Instituțiile bancare le-au furnizat clienților servicii la distanță cu mult înaintea apariției termenului de e-banking, Transferul electronic de fonduri pentru plăți de valoare redusă, sistemele de gestiune a cash-ului la nivel de corporație, cât și automatele de unde se pot retrage sume de bani, au fost și sunt o prezență obișnuită în țările cu tradiție bancară, chiar și în Romănia. Serviciile bancare la distanță (Remote Banking), realizate pe cale electronică (e-banking), și care asigură efectuarea plăților și a altor transferuri de documente, au început să se dezvolte începând cu anul 1995, in Statele Unite ale Americii, când Prezidențial Bank din Maryland a lansat primele servicii bancare efectuate prin Internet. În anul 2004, peste 17% dintre americani utilizau serviciile electronice. Acestea au cunoscut o extindere deosebită, nu numai în Statele Unite ale Americii, ci și în Europa. Serviciile e-banking utilizează computerul și tehnologiile electronice ca suport pentru efectuarea de plăți și alte trasferuri de documente. Prin utilizarea serviciului "Personal Computer Banking" nu mai este nevoie ca să te deplasezi la bancă pentru a-ți ridica extrasele de cont, pentru a efectua plăți în lei sau valută și pentru a verifica dacă debitorii și-au onorat obligațiile. Toate aceastea se pot efectua de la birou, prin intermediul computerului. În plus, serviciul "Personal Computer Banking" este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.

Lucrarea de față își propune să analizeze aspectele relevante ale cardurilor bancare, instrumente moderne de plată care sunt asimilate tot mai mult în existența cotidiană și care tind să înlocuiască, într-o proporție dominatoare, moneda efectivă.

Am ales această temă, atât din considerente de ordin teoretic cât și practic, având în vedere și o oarecare lipsă a informației privind acest instrument de plată, întrucât literatura de specialitate economică nu este suficient de generoasă în tratarea subiectului la care ne referim.

Și în România, serviciile bancare electronice s-au dezvoltat rapid în ultimii ani și sunt în continuare în curs de dezvoltare și extindere. Serviciile bancare electronice reprezintă serviciile bancare care pot fi puse la dispoziția persoanelor fizice și a companiilor de către o bancă prin mijloace electronice sau parțial electronice, în general, prin intermediul unui telefon fix sau mobil, dar și prin Internet. Aceste servicii permit administrarea totală sau parțială a unui cont bancar, efectuată de deținătorul contului, contul putând fi curent, la termen sau de card, fără a mai fi necesară deplasarea deținătorului de cont la ghișeul băncii. Serviciile bancare electronice oferă acces la diverse informații de cont și financiarbancare, în general, și pot permite efectuarea de transferuri de fonduri și plăți din cont. Deținătorii de conturi pot avea acces la aceste servicii dacă se înregistrează la bancă în acest scop și primesc, după acceptarea înregistrării, o modalitate de identificare unică (nume, parolă, PIN – Personal Identification Number-, expresii de control, dispozitiv special etc.), care să le permită o utilizare sigură a serviciilor.

Capitolul 1. Moneda electronică. Istoric. Terminale. Tranzacții

Moneda electronică – Cardul de plată: istoric, clasificare.

Una dintre cele mai populare tehnologii din lumea bancară este fără îndoială cardul, instrumentul electronic de plată care a făcut posibilă apariția comerțului electronic. Preluând o mare parte din operațiunile de la ghiseu, cardul bancar a permis orientarea funcționarilor către servicii mai complexe și mai personalizate, care au dus la creșterea gradului de satisfacție a clientului.

Cardul de plată a aparut pentru prima dată in Statele Unite ale Americii în anul 1914, fiind emis de compania Western Union în scopul incurajării cumpărăturilor și creșterii fidelitătii clienților săi. Succesul cardului a fost rapid și apariția sa a reprezentat un punct de cotitură în istoria plăților, în general, și în istoria plăților fără numerar, în special. În 1976 cardul BankAmericard avea să devină bine cunoscutul card Visa, iar Bank of America, împreună cu alte bănci asociate și trecând prin mai multe transformări, devine Visa International. În țările vest-europene cardurile au apărut în jurul anului 1960, dar s-au extins abia după anul 1980. În ultimul deceniu al secolului XX, datorită eforturilor masive financiare, derulate de instituțiile bancare din țările avansate, baza materială a operațiunilor de plăți a crescut in asemenea masură încat folosirea cardurilor a ajuns la cote de neimaginat.

O altă tendință manifestată în ultima perioadă pe piața cardurilor se referă la utilizarea automatelor bancare. Potrivit No-cash, anul 2008 a consemnat o explozie în ceea ce privește utilizarea acestor dispozitive și pentru alte tranzacții decat cele de retrageri. Reincarcarea cartelelor telefonice și operațiunile de plată a facturilor, a ratelor la credite sau a transferurilor au însemnat peste doua milioane de tranzacții.

Pentru ca o persoana fizică sau juridică să devină posesoarea unui card, este necesar să solicite acest lucru companiei emitente , prin adresarea unei cereri și încheierea unui contract în care se precizează tipul de card, facilitățile de care va dispune detinătorul și obligațiile acestuia față de bancă. În momentul primirii cardului, banca îi comunică titularului parola personală (codul personal de identificare) abreviata PIN (Personal Identificatio Number). Posesorul cardului il poate utiliza în unul din următoarele scopuri: plata mărfurilor și serviciilor, retragerea de numerar de la bancomate, ATM-uri sau de la ghișeele băncii.

În prezent, întreaga lume civilizată tinde spre minimizarea utilizării numerarului. Eficiența înaltă a sistemelor de carduri internaționale le-a asigurat o dezvoltare continuă, și o raspândire largă pe plan mondial. Crearea unor sisteme de plăți globale, cum ar fi Visa și Mastercard Europe le-a dat clienților posibilitatea de a beneficia de toate avantajele pe care le ofera cardurile bancare practic în orice punct al globului pământesc. Analiza tendințelor dezvoltării businessului cardurilor bancare în lume denotă creșterea anuală a numărului detinătorilor acestora. Perfecționarea, modernizarea și eficientizarea instrumentelor și modalităților de plată au fost determinate pe de o parte de cuceririle știintei, îndeosebi în domeniul tehnologiei informațiilor și telecomunicațiilor digitale de date (IT&C), comunicațiilor prin circuite telefonice, cablu TV, fibră optică, satelit, telefonie mobilă, iar pe de altă parte de succesele de miniaturizare a componentelor în construcția calculatoarelor.

Motivele pentru care acest nou instrument de plata – cardul – a cunoscut o dezvoltare fenomenala intr-o perioada atat de scurta pot fi analizate din punctul de vedere al detinatorilor de carduri, al comerciantilor si al bancilor. Datorită nevoii tot mai mari de securizare a acestui instrument, precum și dezvoltării tehnologice actuale s-a ajuns la crearea și funcționarea a două tipuri de carduri, respectiv:

Carduri prevăzute cu bandă magnetică;

Carduri prevăzute cu microprocesor;

Cardurile prevăzute cu bandă magnetică, au informațiile cuprinse într-o bandă magnetică dispusă pe spatele cardului. Datorită memoriei limitate a acestei benzi, informațiile disponibile pe aceste tipuri de carduri fac referire strict la utilizator, emitent și algoritmul prin care se validează codul PIN introdus de utilizator. Din totalul cardurilor operaționale pe piață, în prezent, cardurile cu bandă magnetică reprezintă aproximativ 85-90%.

Cardurile prevăzute cu microprocesor sau cu cip, numite și smart carduri, reprezintă ultima generație de carduri. Sunt prevăzute cu un cip atașat pe avers, ce asigură reținerea informațiilor de securitate direct în acest cip, opțional asigurând alimentarea și golirea efectivă a fondurilor, funcționând pe principiul unui portofel electronic (Alimentarea se realizează din contul curent al utilizatorului, existent la bancă sau prin vânzarea de numerar). Memoria cip-ului este mult mai mare față de cea cuprinsă în banda magnetică a cardurilor obișnuite, astfel informațiile înmagazinate pe cip sunt structurate pe 4 nivele astfel:

Elementele de securitate ale cardurilor cu banda magnetica. Fraude cu carduri.

Cardul de plată este dotat cu o serie de elemente de securitate menite a elimina sau stopa pe cât posibil, frauda. Cele mai obișnuite fraude cu cardul de plată sunt furtul cardului și clonarea sa ilicită. Elementele de securitate ale cardului cu bandă magnetică, care îngreunează furtul și multiplicarea, sunt:

– PIN-ul, care trebuie să fie cunoscut numai de deținătorul legal al cardului, asociat cardului dar neînregistrat pe card, și valoarea sa de verificare, care este înregistrată

– înregistrarea sub formă magnetică a informațiilor

– embosarea (tipărirea în relief) caracterelor și acoperirea lor cu o altă culoare decât a cardului

– tipărirea caracterelor cu un font special (de exemplu italic revers) – plasticul produs cu culori și desene, eventual hologramă, specifice

– semnătura deținătorului de card PIN-ul este menit a face inutil furtul cardului, în vreme ce celelalte elemente de securitate, care reclamă existența unor echipamente și dispozitive speciale pentru a fi realizate, sunt menite a îngreuna copierea și multiplicarea. Desigur această securitate nu este infailibilă.

Terminale de plată și retragere de numerar

Inițierea unei plăți electronice cu card se face deobicei de la un terminal capabil să citească datele de pe card, să le pună sub forma unui mesaj și să le trimită mai apoi electronic la banca acceptatoare care deține terminalul. Datele de pe card pot ajunge însă la banca acceptatoare și fără ajutorul unui terminal electronic, ci sub forma unor formulare de hârtie (facturi) care sunt duse de comerciant la bancă zilnic, sau periodic (când se adună mai multe), acolo unde datele vor fi introduse în fișiere. Astfel comerciantul poate scrie de mână datele de card pe factură, sau poate folosi un terminal mecanic simplu, Imprinter, care îi automatizează această scriere în cazul cardurilor embosate. El va telefona băncii sale acceptatoare, comunicând datele de card prin telefon, și va cere ca aceasta să-i autorizeze tranzacția (pentru aceasta banca acceptatoare va lua legătura electronic cu banca emitentă a cardului). Dacă va primi autorizarea, va înscrie de mână pe formular numărul autorizării și-l va pune pe deținătorul de card să semneze (verificându-i semnătura cu cea de pe card). Această procedură manuală de constituire a unei tranzacții poate fi încă adecvată (e ieftină, dar e lentă și mai nesigură) în cazul unui număr mic de astfel de plăți (de exemplu în hoteluri mici, centre de închiriere de mașini etc).

Există cinci tipuri principale de terminale (sau puncte de acces la sistemul de plăți) dedicate operațiunilor cu carduri:

Terminalul de plată POS este cel mai răspândit terminal de carduri. El este prezent de regulă la comercianți (magazine, hoteluri, restaurante, stații de benzină, mijloace de transport, etc.) și permite plata cu card a mărfurilor sau serviciilor cumpărate de la aceștia. Terminalul poate fi cumpărat de comerciant sau îi poate fi închiriat acestuia, sau chiar lăsat în folosință, de banca la care comerciantul își ține contul. Terminalele de plată sunt de trei tipuri:

De pus pe masă (countertop), la care legătura de telecomunicații cu banca se face de regulă prin telefonie fixă sau prin alte legături fixe (de exemplu cablu de rețea).Sunt terminalele obișnuite din magazine sau din agențiile bancare.

Portabile, la care legătura se face prin radio, de la terminalul propriu-zis, la o ”bază” fixă care este conectată la bancă în mod fix. Se folosesc în restaurante și în locurile care reclamă o mobilitate de mică distanță, în gama de 30-50 de metri.

Mobile, care au o legătură cu banca asigurată printr-o funcție de telefon mobil încorporat. Se folosesc în general pe mijloace de transport (camioane de livrat marfă – pentru a permite comercianților să plătească pe loc, trenuri, avion) și oriunde (de exemplu pe o plajă, întrun stadion sau în chioșcuri) există acces la o rețea de telefonie mobilă. Sunt cele mai scumpe din cele trei tipuri.

Terminalul POS este un echipament de tip calculator specializat, prevăzut cu un sistem de operare și aplicații (programe) specifice.

Elementele terminalului POS care formează interfața cu deținătorul de card sau cu comerciantul sunt de regulă următoarele: un afișaj (display, monitor, ecran);o tastatură; o fantă pentru citire carduri cu bandă magnetică; o fantă pentru citire carduri cu cip ; o fantă prin care iese chitanța, sau formularul tipărit ; o serie de porturi de telecomunicații printre care cel de telefonie fixă și de legătură în rețea; un terminal de PIN, care la rândul lui cuprinde un ecran și o tastatură.

Operațiile cu carduri care pot avea loc la un terminal de plată POS sunt:

– Vânzare, prin care deținătorul de card plătește cu cardul de plată contravaloarea bunurilor sau serviciilor cumpărate de la comerciant.

-Anulare vânzare, prin care o vânzare anterioară este anulată, cumpărătorului restituindu-i-se banii (în contul de card)

– Cerere de infomații privind soldul curent al contului de card sau istoria ultimelor tranzacții efectuate de card

– Plata facturilor pentru utilități (telefoane, electricitate, apă, gaze, etc) efectuată în contul furnizorilor acestor servicii, furnizori care au un contract în acest sens cu banca deținătoare a terminalului

– Încărcarea (sau reîncărcarea) cardurilor preplătite, de exemplu încărcarea cu minute a unei cartele telefonice, sau încărcarea cu bani a unor carduri cu cip de tip ePortmoneu (ePurse).

– Avans de numerar (Cash Advance), în cazul în care terminalul se află într-o agenție bancară și deținătorul de card dorește să obțină numerar din contul său de card.

– Tratarea cardurilor de loialitate prin încărcarea cu puncte de loialitate sau cumpărarea cu puncte de loialitate

– Operații administrative pentru terminal prin care comerciantul, sau echipa de specialiști, poate configura sau parametriza terminalul și poate tipări jurnalul de tranzacții efectuate

– Alte operații, foarte diverse, pentru fiecare fiind necesară (în terminal și în procesatorul băncii) aplicația cu facilitățile corespunzătoare, printre care: schimb de mesaje între comerciant și procesator, folosirea terminalului pe post de aparat de pontaj pentru angajații magazinului care pontează cu un card de identitate, verificarea vârstei tinerilor (în cazul vânzării de alcool sau tutun) prin citirea permisului de conducere aflat sub formă de card cu bandă magnetică, efectuarea de sondaje de piață per cumpărător (care e întrebat de casier la momentul plății și care, în funcție de răspunsul la o serie fixă de întrebări, apasă tastele corespunzătoare, memorând răspunsul), și altele.

Există un mare număr de producători de terminale de plată POS. Printre cei mai cunoscuți sunt de exemplu Verifone, Hypercom, Ingenico, CyberNet Inc

Automat bancar, sau bancomat, prescurtat ATM, este expresia românească pentru cea englezească de Automated Teller Machine care are sensul de mașină automată cu funcție de funcționar de ghișeu de bancă (teller). Așa cum arată denumirea englezească echipamentul este esențialmente menit a executa în mod automat cât mai multe din operațiunile tipice ale unui funcționar de ghișeu de bancă, adică eliberarea de numerar, primirea de numerar spre depozitare, acceptarea de cecuri, furnizarea de informații asupra contului propriu și altele, cu observația că acest terminal poate fi amplasat practic oriunde, pe stradă sau în holurile magazinelor și hotelurilor, și funcționează 24 de ore din 24. Bineînțeles funcția cea mai răspândită, prezentă la toate modelele, este cea de eliberare de numerar sub formă de bancnote de diverse denominări (valori). Modelele superioare ale unei familii de automate bancare dispun în plus și de facilitatea de a permite depunerea de teancuri de bancnote a căror valoare este citită optic și este apoi creditată în timp real contului de card. Deasemeni se pot introduce cecuri, care sunt citite magnetic de către bancomat, iar contravaloarea lor poate fi creditată în timp real contului, sau poate fi ridicată sub formă de numerar.

Legătura între bancomat și bancă se realizează printr-o linie de telecomunicații închiriată și permanentă (necomutată), de exemplu prin cablu, radio sau satelit, ceea ce permite o funcționare în timp real a bancomatului, 24 din 24 de ore. Sistemul bancar informatizat, sau procesatorul, interpretează mesajele primite de la automatul bancar și le execută (de exemplu debitează sau creditează conturi de card sau cere autorizarea unei tranzacții cu card de la banca emitentă a cardului), după care trimite înapoi mesaje în timp real cu răspunsuri cum ar fi autorizarea unei tranzacții, sau informații cum ar fi de exemplu valoarea soldului curent al contului de card.

Din punct de vedere constructiv automatele bancare sunt de două tipuri principale – de interior și de exterior. Cele de interior sunt amplasate în agențiile bancare, holuri de hoteluri sau magazine, etc. (tip lobby – hol), iar cele de exterior pot fi amplasate pe stradă sau cu o parte în interior și cu o parte care iese în exterior spre stradă (TTW, through the wall – prin perete).

Elementele bancomatului care formează interfața cu deținătorul de card sunt:

– Un afișaj (display, ecran, monitor) pe care sunt afișate mesajele pentru deținătorul de card

– O tastatură prin care se introduce PIN-ul sau comenzi reprezentând de exemplu alegeri dintr-un meniu afișat pe display, cu număr variabil de taste, de regulă peste 15

– O fantă prin care se introduce cardul care trebuie citit (cu bandă magnetică sau cip)

– O fantă prin care iese teancul de bancnote ce reprezintă numerarul retras (bancnotele pot ieși fie toate odată sub formă de teanc, fie una câte una într-o succesiune rapidă)

– O fantă prin care vor ieși formularele tipărite, care pot fi chitanțe, balanța contului, istoria tranzacțiilor și altele

– O fantă prin care se introduc cecurile ce vor fi citite magnetic

– O fantă prin care se pot introduce teancuri de bancnote reprezentând numerar depus

– O fantă prin care bancomatul poate distribuii timbre, bonuri, cupoane, etc

– O cameră de luat vederi de mici dimensiuni, cu rol de securitate, care monitorizează continuu zona din fața bancomatului, păstrând informația video pe un suport magnetic. Operațiile cu carduri de plată care pot avea loc la un automat bancar sunt:

Retragere de numerar, însoțită de chitanță, cu suma dorită introdusă de la tastatură, sau aleasă dintre mai multe sume prefixate afișate pe display.

Cerere de informații privind soldul curent de card sau istoria ultimelor 3 până la 10 tranzacții efectuate cu cardul, informația fiind tipărită

Depunere de bani sub forma unui teanc de bancnote de diferite valori (denominări) și chiar de diferite valute, cu suma depusă creditată în timp real în contul de card. Se pot introduce sume mari de bani sub formă de teancuri de până la 50 de bancnote având zeci de valori (denominări), inclusiv de valute (currency) diferite. Operația este destinată în special comercianților care doresc să depună la sfârșitul zilei numerarul încasat peste zi.

Încasarea contravalorii unui cec care se introduce în fanta corespunzătoare spre a fi citit magnetic și optic (față și verso), cu suma de încasat disponibilă în timp real în contul cardului, sau ca numerar ce poate fi retras

Cumpărarea unor valori nebănești ca de exemplu timbre, bonuri valorice, cupoane – Plata facturilor în general și pentru facilități în special (telefoane, electricitate, apă, gaze, etc.) efectuată din contul de card către contul furnizorilor acelor servicii, furnizorii având un contract pentru acest gen de serviciu de plată încheiat cu banca deținătoare a bancomatului. Plătitorul cu card alege din meniul afișat operația de plată de utilități, apoi alege furnizorul pe care dorește să-l plătească și introduce în meniul afișat datele facturii (nume, cod, valoare, și altele), după care primește chitanța care atestă plata. Furnizorul de serviciu primește plata în timp real dacă contul său se află la banca deținătoare a bancomatului, sau prin ordin de transfer bancar dacă are contul la altă bancă

Schimbarea de PIN, prin care deținătorul de card poate să-și schimbe PIN-ul curent cu un altul nou (numai dacă ATM-ul aparține băncii care are și contul cardului)

O serie de operații administrative efectuate asupra bancomatului de către specialiști pentru configurări, parametrizări, tipărirea jurnalului de operațiuni, etc., automatul bancar nefiind funcțional în acele momente

O facilitate importantă a ATM-ului este acea de a putea, în anumite cazuri, confisca cardul introdus în fantă pentru citire, retrăgându-l în interiorul fantei și depozitându-l în interior (operația poartă numele de pick-up, capturare). Această confiscare are loc atunci când în decursul procesării tranzacției se constată ca e vorba de un card fraudulos (de exemplu e un card declarat furat. Un bancomat funcționează de regulă nonstop și necesită o administrare permanentă. Astfel banca deținătoare a bancomatului trebuie să asigure umplerea cu bani a casetelor de bancnote. Sistemul informatizat al băncii monitorizează continuu starea bancomatului și a telecomunicațiilor cu acesta, iar echipe/firme specializate de mentenanță și service intervin într-un timp minim pentru remedierea eventualelor defecțiuni semnalate.

Mari constructori de automate bancare sunt, de exemplu, companiile NCR, Siemens, DeLaRue, IBM sau Diebold. Dat fiind prețul foarte ridicat al acestor bancomate s-a dezvoltat și o puternică rețea de recondiționare și de revindere de bancomate ”la mâna a doua”, cu prețuri în gama 3000-4000 de euro.

Autorizarea, decontarea și evidența tranzacțiilor

Plăți electronice

Plățile electronice sunt plățile propriu-zise rezultate din activități comerciale, sau transferurile de fonduri rezultate din activități comerciale sau necomerciale, care se efectuează prin mijloace electronice. Mijloacele electronice prin care se realizează plățile electronice sunt calculatoarele și telecomunicațiile.

În cazul plăților electronice instrumentele de plată care inițiază un transfer de mijloace de plată sunt cardurile, ordinele electronice de transfer de fonduri, cecurile electronice, și practic toate formele de inițiere de transfer de fonduri care se pot pune sub formă electronică și pentru care există sisteme de procesare.

În figura 1 se prezintă schema generală simplificată de plată pentru bunuri sau servicii comerciale, sau pentru transferuri de fonduri.

În cazul plăților electronice realizarea acestei scheme generale se face prin mijloace electronice și nu prin formulare pe hârtie. În cazul unei vânzări electronice documentul de plată este o factură care se poate afla sub formă electronică, inițierea plății se face prin instrumente de plată electronice (de exemplu un cec electronic, eCec, sau un card), transferul de fonduri între bănci se face conform normelor băncii centrale pe cale electronică (în România, în 2004, a intrat în funcțiune TransFonD ca procesator de transfer de fonduri și decontări între bănci în timp real), iar documentele de reconciliere (extrase de cont, informațiile privind plata) se expediază prin mesaje electronice.

Figura 2 prezintă o schemă sugestivă, de principiu, a plăților electronice. În această figură apar elemente principale ale unei plăți electronice – punctele de acces (terminalele) la sistemul de plată prin care se inițiază o plată electronică, sistemele de telecomunicații, procesatorii de tranzacții electronice (reprezentați ca funcție, nu ca implementare fizică) și actorii finali care implementează și folosesc plățile electronice (bănci, operatori de telefonie mobilă, furnizori generali de produse și servicii ce pot fi plătite electronic, numiți global comercianți).

Tranzacții

În limbajul de toate zilele o tranzacție reprezintă o înțelegere perfectată între două părți, iar în particular, în domeniul comerțului, o tranzacție reprezintă o operație de vânzare-cumpărare, cedare de drepturi, etc., care presupune mai întotdeauna o plată.

În domeniul plăților electronice o tranzacție reprezintă orice operație efectuată cu un instrument de plată electronică, de exemplu un card de plată sau un cec electronic, eCec, precum și orice operație presupunând un transfer electronic de fonduri. În acest sens o operație de plată cu card la un terminal de plată POS este o tranzacție, o retragere de numerar de la un bancomat ATM este o tranzacție, dar și o cerere de informații privind soldul curent de cont de card este tot o tranzacție.

Tranzacțiile electronice se realizează prin mesaje care circulă prin liniile de telecomunicații între părțile implicate. Aceste mesaje pot fi blocuri de date de lungimi diferite compuse dintr-un antet ce cuprinde tipul, natura mesajului și lungimea lui, urmat de un corp al mesajului ce conține toate datele transportate de mesaj.

Tranzacțiile cu carduri de plată pot fi de două feluri: de tip ”cardul e prezent” (card present) sau de tip ”cardul nu e prezent” (card not present), la momentul efectuării plății și în fața comerciantului.

Tranzacțiile de tip ”cardul nu e prezent” sunt cele care se desfășoară pe Internet (eComerț) sau în cazul comenzilor adresate comerciantului prin telefon sau prin poștă (MOTO, Mail Order-Telephone Order), restul tranzacțiilor făcute la terminale sunt de tip ”cardul e prezent” întrucât atât cardul cât și deținătorul cardului sunt prezenți în fața comerciantului. Distincția dintre aceste tipuri de tranzacții are semnificație în importanta problemă a riscului plăților cu carduri întrucât, de regulă, o tranzacție făcută în fața comerciantului, cu deținătorul de card și cardul lui, ambii prezenți, oferă comerciantului o mai mare siguranță.

Din punctul de vedere al modului cum se desfășoară tranzacția prin legătura de telecomunicație se pot distinge de asemenea două tipuri mari de tranzacții: care se desfășoară cuplat (on line), și care se desfășoară local, decuplat (off line).

Tranzacțiile care se desfășoară cuplat implică o legătură de telecomunicații cerută de terminalul la care se desfășoară, în vreme ce acelea decuplate se desfășoară local, în terminal, fără nici-o legătură de telecomunicații.

Autorizarea și decontarea tranzacțiilor

O tranzacție electronică se desfășoară în mai multe etape succesive, fiecare etapă presupunând schimbarea unor mesaje. Într-o tranzacție de plată cu un card, înaintea efectuării propriu-zise a plății (la un terminal POS sau ATM), sunt necesare anumite verificări, făcute de bănci, care să dovedească că plata se poate face. Această etapă de verificări se numește autorizarea tranzacției și se finalizează cu unul din două răspunsuri posibile: autorizat, sau respins (împreună cu motivul respingerii).

Procesatorul de tranzacții cu carduri (numit și sistemul de management de carduri, SMC) din sistemul informatic al băncii la care este legat terminalul, apelează la procesatorul băncii emitente care deține contul implicat iar acesta face o serie de verificări pentru a constata dacă plata din acel cont se poate face. Verificările cuprind în general următoarele: există contul?; deținătorul de card este legal? (dacă tranzacția se face cu PIN, se verifică PIN-ul păstrat în banca emitentă cu cel introdus de la terminal) ; sunt bani suficienți în contul de card pentru această plată? (respinge tranzacția dacă nu sunt); este activ cardul? (banca emitentă poate bloca, sau inactiva, cardul, sau cardul poate fi expirat); sunt puse interdicții asupra cardului? (un card descoperit anterior ca fiind fraudulos este înscris într-o listă, disponibilă tuturor băncilor implicate, astfel de liste purtând uzual nume ca ”hot-list”, listă fierbinte, sau ”negative-list”, listă negativă). Prin urmare, pentru a face verificările menționate, banca care deține terminalul (numită și bancă acceptatoare, care va primi banii) trebuie să ia legătura prin sistemul de telecomunicații cu banca emitentă a cardului (banca care va da banii din contul de card), care va face verificările, și de la care va obține rezultatul acestor verificări sub forma unui răspuns ”autorizat” sau ”respins”, pe care îl va trimite mai apoi la terminal.

Figura 3 prezintă procesul de autorizare a tranzacțiilor și decontarea între bănci. Se pot observa cele două etape mari ale unei tranzacții: autorizarea tranzacției și decontarea între băncile participante.

Autorizarea unei tranzacții în timp real

Capitolul 2. Servicii bancare electronice la distanță

Băncile pot oferi clienților servicii bancare la distanță. îm principiu, pe două nivele:

– informațional – băncile prezintă oferta de produse și servicii prin informații stocate pe un server, prin intermediul unei pagini web sau prin trimiterea de email-uri, sistemul de informare fiind separat de sistemul informatic al băncii.

– tranzacțional – efectuarea unei game mai mult sau mai puțin extinse de operațiuni bancare:

deschideri de conturi; crearea/desființarea de depozite, plăți, transferuri de fonduri, vizualizare extrase de cont etc., implicând o conexiune între utilizator și sistemul informatic al băncii

Home Banking

Aplicațiile de home banking sunt aplicații care se instalează pe computerul clientului, iar comunicarea cu serverul băncii se realizează deobicei prin intermediul unui modem, pe o linie telefonică securizată. Serviciile de home banking sunt utilizate în principal de către clienții-persoane juridice.

Internet Banking

Aplicațiile de internet banking nu presupun instalarea unui software special pe computerul clientului, prezentând avantajul mobilității în utilizare, accesul nefiind dependent de un anume computer. Datele sunt stocate direct pe serverul băncii, sub forma unei baze de date, iar accesul clientului se realizează prin intermediul unui site web, securizat, prin utilizator și parolă de acces, precum și alte modalități ( security token, tastare nume utlizator și parolă pe ecran, tastare cifre din numărul de card atașat aleator etc.). Un alt avantaj al serviciilor de internet banking este acela că aceste aplicații nu stochează date la nivelul computerului clientului, atat informațiile curente căt și istoricul, fiind accesibile în orice moment, pe perioada accesului la server.

Mobile Banking

Aplicațiile mobile-banking presupun comunicarea cy banca prin telefonul mobil sau PDA-uri și se bazează pe servicii oferite de un operator de telefonie. Posesorul de telefon mobil poate transmite mesaje scrise către o bancă pentru obținerea de informații și efectuarea de operațiuni bancare și poate primi mesaje scrise sau sonore de răspuns. De regulă, mobile banking-ul seadresează persoanelor fizice, posesoare de carduri, care se adresează numai băncii emitente a cardului.

Phone Banking

Serviciile de phone banking permit posesorului unui cont curent administrarea acestuia prin intermediul unui apel realizat către o linie dedicată, la capătul celălalt al firului găsindu-se un reprezentant al băncii care realizează operațiunile solicitate în locul clientului.

Capitolul 3. Bănci acceptatoare și bănci emitente de carduri. Sisteme de plăți prin carduri.