Analiza Pietei Cardurilor In Insritutiile de Credit din Romania

=== f0be6e1f96f984f96745a94d7c45b1644b51d359_543008_1 ===

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ – BUCUREȘTI

FACULTATEA DE FINANȚE, BĂNCI ȘI CONTABILITATE

LUCRARE DE LICENȚĂ

TITLUL LUCRĂRII DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Prof./Conf./Lector/Asist. univ. dr./drd. NUME PRENUME

ABSOLVENT:

NUME INITIALA TATALUI. PRENUME

BUCUREȘTI

2018

* Pentru fiecare criteriu de apreciere se trece semnul X, corespunzător calificativului și notei acordate.

** Nota acordată de conducătorul științific se calculează cu relația: Suma totală a notelor acordate / 10

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E 2

1. Capitolul 1. Instrumente de plată pe piața din România și piața internațională. Istoric 4

1.1 SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC 4
1.2 PIAȚA CARDURILOR DIN ROMÂNIA 19

1.3. CARDURILE DE CREDIT – CARACTERISTICI…………………………………..21

1.4. PROVOCĂRI ALE PIEȚEI BANCARE ROMÂNEȘTI…………………………….25

2. Capitolul 2. Studiu de caz: Analiza pieței cardurilor de credit în România) 37

2.1 ASPECTE INTRODUCTIVE REFERITOARE LA PIAȚA CARDURILOR DE CREDIT ÎN ROMÂNIA 37

2.2 CARDURILE DE CREDIT ÎN ROMÂNIA – UN RĂU NECESAR 38

2.3. CARDUL DE CREDIT CO-BRANDED – O SOLUȚIE PENTRU CRIZA FINANCIARĂ……………………………………………………………………………….42

2.4. EVOLUȚIA PIEȚEI CARDURILOR DE CREDIT ÎN ROMÂNIA ÎN INTERVALUL 2006-2016………………………………………………………………..…53

2.5. OBIECTIVELE PEȚEI BANCARE PENTRU CREȘTEREA UTILIZĂRII CARDURILOR DE CREDIT ÎN ROMÂNIA…………………………………………..…57

CONCLUZII Și Propuneri 60

B I B L I O G R A F I E 70

Introducere

Creditul este unul dintre elementele centrale ale unei economii moderne și accesul facil la credit este un semn distinctiv al dezvoltării sectorului financiar într-o țară. Cardurile de credit au fost folosite, în multe locuri ale lumii, de mai bine de 60 de ani și, în multe țări, pentru majoritatea oamenilor, cardurile de credit sunt normele. Acest lucru nu a fost însă cazul României, unde penetrarea pe piață a cardurilor de credit a fost foarte limitată în cel mai bun caz.

În această lucrare ne propunem să oferim o imagine de ansamblu asupra pieței cardurilor de debit și de credit din România. Evităm să ne concentrăm doar pe cardurile de credit datorită domeniului lor limitat la momentul redactării acestei lucrări și, în schimb, am vrea să determinăm dacă acestea nu sunt utilizate deoarece românii nu doresc să preia credite sau pentru că nu este ușor să folosești cardurile ca mijloace de plată. Lucrarea este structurată în două părți. În prima secțiune oferim o prezentare a sectorului bancar în România și modul în care a fost afectată de criza financiară din ultimii doi ani. Aceasta este urmată de o prezentare a pieței cardurilor de debit și de credit, în care discutăm atât numărul de tranzacții, cât și tipul și cartea, precum și valoarea acestor operațiuni.

În lucrarea de față, după ce am prezentat aspectele teoretice despre cardurile de credit, ne-am concentrat pe analiza pieței cardurilor de credit. Concluzia studiului este că principalul motiv pentru acceptarea cardurilor de credit este perioada de grație, dar cu toate că aceasta crește, nu și-a atins încă potențialul. O cercetare mai aprofundată, folosind metode specifice, ar fi fost preferabilă.

Aspectele evidențiate în lucrare pot fi utilizate pentru creșterea portofoliului de clienți la nivel bancar sau pentru o cunoaștere mai aprofundată a pieței cardurilor de credit. Cardurile de credit au avantajul faptului că dobânda poate fi evitată dacă împrumutul este rambursat într-o anumită perioadă de grație specificată în contractul de împrumut.

Noi susținem că piața creditelor de consum din România este dominată de împrumuturi personale și împrumuturi pentru achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată. Avem de asemenea argumente că în România un interes deosebit se acordă produselor de credit personal.

Am constatat că arată că perioada de grație, cu o utilitate de 58%, joacă cel mai important rol în decizia de cumpărare. Dimpotrivă, cu doar 4% utilitate, taxele reprezintă cea mai puțin importantă caracteristică a cardurilor de credit. Cele mai multe bănci oferă beneficii suplimentare pentru comercianți populari.

Capitolul 1. Instrumente de plată pe piața din România și piața internațională. Istoric

1.1 Sistemul bancar românesc

Înainte de 1989, sistemul bancar românesc a fost structurat în mod specific unei economii centralizate. Restructurarea sistemului bancar a făcut primul pas la sfârșitul anului 1990, când banca nou-înființată, Banca Comercială Română, a preluat operațiunile cu amănuntul efectuate anterior de BNR. În același timp, au fost înființate unele societăți bancare private și filialele băncilor străine au fost integrate în activitatea bancară internă, numărul băncilor aproape triple.

Restructurarea sistemului bancar românesc

Restructurarea sistemului bancar a făcut primul pas la sfârșitul anului 1990, când banca nou-înființată, Banca Comercială Română, a preluat operațiunile cu amănuntul efectuate anterior de BNR. În același timp, au fost înființate unele societăți bancare private și filialele băncilor străine au fost integrate în activitatea bancară internă, numărul băncilor aproape triple.

Mediul economic neprietenos, calitatea slabă a managerilor și acționarilor băncilor și procedurile legale greoaie au condus la o creștere a tensiunilor, calitatea slabă a portofoliului de credite reprezentând dificultatea majoră a sectorului bancar. La sfârșitul anului 1998, creditele neperformante au reprezentat mai mult de 58% din portofoliul total de credite și 253% din capitalul de rangul 1, depășind cu mult acoperirea obișnuită – prin recapitalizare sau creșterea recuperării creditelor. În acest context, la începutul anului 1999, BNR a demarat un program de restructurare a sistemului bancar menit să evite riscul sistemic.

În cele din urmă, problema băncilor aflate în primejdie a fost rezolvată prin scoaterea din sistemul bancar a băncii Bancorex, cea mai mare bancă de stat (în octombrie 1999 Bancorex a fost supus unei fuziuni prin procesul de absorbție cu BCR) și prin adjudecarea a opt mici bănci cu capital privat în stare de faliment.

Banca Națională a României, Bancorex, a fost transferată la ASAR, în timp ce activele viabile au fost preluate de BCR, care a devenit cea mai mare bancă a sistemului bancar, ponderea acesteia în totalul activelor bancare fiind de circa 30%. Restructurarea bancară a determinat reluarea funcției de intermediere bancară și creșterea siguranței deponenților bancari. Costurile financiare ale restructurării sectorului bancar au fost suportate de guvern și au reprezentat 10% din PIB în perioada 1990-2003. S-au înregistrat progrese notabile și în domeniul reglementării și supravegherii bancare: implementarea unui sistem de rating bancar uniform și a unui sistem de avertizare rapidă; reducerea inspecțiilor la fața locului la un an; disciplina financiară prin criterii mai stricte pentru sancționarea băncilor; criterii mai stricte pentru autorizarea administratorilor și a acționarilor băncilor; a intensificat cooperarea cu autoritățile de supraveghere din România și străinătate.

În ciuda creșterii rapide din ultimii ani, celelalte instituții financiare dețin cote de piață relativ scăzute; prin urmare, impactul lor asupra stabilității financiare nu este semnificativ. În prezent, capitalul privat străin domină industria bancară din România, facilitând accesul la finanțare externă, sporind eficiența managementului riscului de credit și având un impact pozitiv asupra stabilității sectorului bancar. Analizând participarea băncilor de stat la activitatea sistemului bancar în perioada 1991-2006, se poate observa o diminuare de 50% a activității lor în perioada 2000-2003.

Începând cu anul 2004, activitatea lor a fost practic inexistentă, nu datorită scăderii încrederii clienților în sistem, ci mai ales datorită privatizării principalelor bănci de stat. Din punctul de vedere al ponderii băncilor de stat în întregul sistem bancar național, România este mai bine integrată decât alte state, cum ar fi Irlanda sau Suedia, unde mai mult de 50% din sistemul bancar este încă deținut de stat.

Mai mult decât atât, analizând proveniența capitalului străin în sistemul bancar românesc, putem observa că aceasta provine în principal din țările Uniunii Europene. Intrările de capital străin și privatizarea au dus la schimbări profunde în structura sistemului bancar românesc.

Astfel, la sfârșitul anului 2006, cota de piață a activelor băncilor cu capital majoritar de stat a scăzut la 6%, în timp ce cea a băncilor cu capital privat majoritar a crescut la 94%. Mai mult, în aceeași perioadă, băncile cu capital majoritar majoritar dețin 61,9% din totalul activelor sistemului bancar. Datorită greutății mari a capitalului străin (mai ales european) în sistemul bancar românesc, evoluția pieței bancare din România este influențată de tendințele sistemului financiar european. Astfel, în conformitate cu acțiunile și politicile importante ale băncilor europene, în zilele noastre România dezvoltă un proces de concentrare, caracterizat prin achiziții și fuziuni, cum ar fi cea dintre UniCredit Bank, HVB Bank România și "Ion Tiriac".

În același timp, putem observa o tendință de specializare. Cele mai multe dintre cele 38 de instituții de credit care funcționau la sfârșitul anului 2006 erau băncile universale, cu excepția a două bănci: un împrumut acordat întreprinderilor mici și mijlocii, iar celălalt finanțarea achiziționării de autoturisme. Trei bănci funcționează ca bănci specializate, din care două bănci sunt angajate în împrumuturi pentru locuințe, în timp ce o bancă este implicată în finanțarea comerțului exterior operațiuni.

În funcție de activitate, trei bănci operează pe baza unor legi speciale. Raiffeisen Bank pentru locuințe și HVB Bank for Housing sunt angajate în economii colective și creditare pentru locuințe. Banca Română de Export-Import (EXIMBANK) este o bancă specializată, al cărei rol este de a susține finanțarea exporturilor și de a asigura asigurarea pentru export.

Două alte bănci, deși pot oferi toate produsele și serviciile financiare specifice băncilor universale (în conformitate cu licența lor), specializate în principal în acordarea de credite pentru achiziționarea de autoturisme (Porsche Bank România) și pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii ProCredit Bank). Mențiune specială merită Banca de Economii (CEC), specializată în economii în perioada comunistă, care sa transformat într-o bancă cu amănuntul, beneficiind de garanția statului pentru depozitele populației.

Privatizarea Băncii de Economii (CEC), care deține 4,5% din totalul activelor bancare, este în desfășurare. Concentrarea pe piață, măsurată prin ponderea primelor cinci bănci în totalul activelor bancare (61,1%), indică un grad de concentrare mai scăzut în grupul țărilor aderente și candidate, rămânând totuși mai mare decât cel al țările din zona euro.

Tendința descendentă a concentrării pieței și creșterea ponderii băncilor cu capital majoritar majoritar poate indica o concurență mai mare. Competiția mai competitivă va duce la schimbări în strategia băncilor mici și mijlocii (posibila fuziune și achiziție), capacitatea lor de selffinanțare pe termen lung fiind semnificativ scăzută în comparație cu cea a marilor actori de pe piață. Cu toate acestea, este probabil ca acestea să se concentreze pe produse specializate sau pe anumite segmente de clienți.

Legătura cu practicile bancare moderne, asigurată de băncile străine și creșterea exigențelor clienților, au condus la o asimilare rapidă și la dezvoltarea serviciilor bazate pe tehnologii avansate. Datorită progresului tehnic, România a reușit să obțină rapid, aproape rapid, controale și instrumente bazate pe stadiul de hârtie și să utilizeze instrumentele bazate pe procesarea electronică, proces care în alte țări a fost dezvoltat în decenii. Astfel, pe lângă creșterea rapidă a numărului de operațiuni și a numărului de utilizatori ai operațiunilor de plăți electronice, în România sunt mai des solicitate și utilizate servicii precum internet banking, e-banking și e-finance.

În același timp, utilizarea pe scară largă a tehnologiei informaționale a permis în România introducerea unui nou concept numit "SELF BANKING" care, pe de o parte, satisface cerințele clienților privind flexibilitatea programelor de lucru ale băncilor și, pe de altă parte, permite scăderea costurilor operaționale pentru bănci, un element foarte important în cadrul unei concurențe puternice în domeniul bancar.

La băncile autohtone se poate observa tendința spre inovare. Este reprezentată de o diversificare continuă a produselor oferite clienților băncii, fie prin deschiderea de filiale specializate, fie prin oferirea de noi produse. În ceea ce privește noile produse, după ani de activitate și ani de activitate orientați doar către clienți corporativi, băncile românești au înregistrat, începând cu 2002-2003, un boom al creditului de consum, care a fost acordat în scurt timp prin credit ipotecar. Astfel, segmentul de retail a început să se apropie de nivelul specific țărilor cu sisteme bancare dezvoltate.

Următoarea etapă, și cea mai dificilă, este accesul băncilor comerciale în localitățile rurale, unde locuiește aproape jumătate din populația României și unde există două resurse abundente, mai puțin folosite:

transferurile lucrătorilor sezonieri români

Fonduri UE nerambursabile (disimilabile)

Structura activelor și pasivelor

Restructurarea și consolidarea sistemului bancar au contribuit la creșterea rapidă a activelor bancare în ultimii cinci ani. Analiza structurală a dinamicii bilanțului agregat arată că politica de management a investițiilor și a resurselor a suferit modificări semnificative.

Activele agregate nete ale instituțiilor de credit au crescut la sfârșitul anului 2005 cu 28,2 la sută în termeni reali, ajungând la 172,2 miliarde lei la sfârșitul anului 2006. Creșterea activelor agregate nete a fost determinată în principal de creșterea reală a operațiunilor interbancare și de extinderea creditării non-bănci. La sfârșitul anului 2006, operațiunile cu clienți nebancari au continuat să dețină cea mai mare pondere în total operațiuni (53,9 la sută, în creștere cu 6,7 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului), urmate de operațiunile interbancare (38,7 la sută, 2005). Investițiile în titluri de stat au deținut doar 1,8% din total operațiuni, față de 1,6% în 2005.

Potrivit datelor bilanțului monetar, pe parcursul anului 2006, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere continuă ca urmare a expansiunii creditelor în lei și a creșterii creditelor în valută. Structura creditului neguvernamental pe valută sa depreciat semnificativ în favoarea componentei RON (la 53/47 la sfârșitul anului 2006 față de 46/54 la sfârșitul anului 2005).

Ținând seama de nivelul inițial scăzut al creditelor acordate populației, se preconizează o continuare a creșterii, nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2005 fiind mult sub nivelul zonei euro. În plus, împrumutul imobiliar se află încă în faza de dezvoltare a copilului, reprezentând 25% din împrumutul acordat populației. Creșterea moderată a creditelor acordate companiilor se datorează și:

creșterea capacității de autofinanțare a întreprinderilor ca urmare a condițiilor macroeconomice favorabile; 

 extinderea finanțării prin intermediul datoriei comerciale;

constrângerile asociate cu participarea la licitațiile publice;

 creșterea finanțării externe.

Creșterea nivelului creditelor în sistemul bancar nu reprezintă un avantaj necesar, atâta timp cât calitatea acestora nu este adecvată. Dar calitatea creditului în sistemul bancar românesc este adecvată, înregistrând chiar o ameliorare comparativ cu anul 2000. Astfel, ponderea creditelor trecute și indirecte către clienții nebancari în creditul total către portofoliul de credite nebancare continuă tendința descendentă, atât în ​​ceea ce privește valoarea netă, cât și valoarea brută. În ceea ce privește pasivele, depozitele obținute din sursa de finanțare a băncilor comerciale.

Ponderea acestei componente în totalul pasivelor din bilanț, deși pe o tendință descendentă, a fost cu mult peste cea înregistrată în zona euro (reprezentând 30%). În zona euro depozitele instituțiilor monetare și financiare sunt semnificative (22 la sută). Emiterea de valori mobiliare, care sunt recunoscute pe scară largă ca sursă de finanțare în zona euro, dețin o mică parte din totalul pasivelor băncilor românești, reflectând o piață internă încă subdezvoltată a titlurilor de valoare private.

Cheltuielile externe au crescut semnificativ în ultimii ani; maturitatea acestora a crescut, contribuind astfel la potrivirea elementelor din bilanț. Prin urmare, exploatațiile și depozitele întreprinderilor și gospodăriilor, precum și fondurile externe reprezintă principalele surse de finanțare ale băncilor. Aceste surse sunt direcționate în principal către credite neguvernamentale și, într-o măsură mai mică, investite în titluri și plasamente interbancare.

Privind în viitor, dezvoltarea sistemului bancar românesc are câteva direcții previzibile, dar există și câteva direcții care nu pot fi previzibile. Scaderea ar putea fi inclusă în evoluțiile previzibile ale sistemului bancar românesc:

costurile de reducere a intermedierii bancare – este posibil transferul de plăți, datorită introducerii a Sistemului Electronic de Plăți și a depozitelor populației din cauza implementării și funcționării Fondului de garantare a depozitelor.

măsura privind obligațiile de constituire a rezervelor minime obligatorii în moneda națională – BNR a folosit foarte mult cerințele de rezervă ca instrument împotriva inflației, dar cu costuri mari pentru intermedierea financiară în general și în special pentru creditarea în moneda națională. Reducerea rezervelor minime obligatorii este un proces deja început și se va desfășura în perioada următoare pentru a reduce costurile băncilor comerciale, dar și pentru a evita neconcordanțele periculoase dintre economii, mai ales în moneda națională, și împrumuturile în principal în valută străină, inca. În ceea ce privește cerințele rezervelor în valută străină, Banca Națională a decis majorarea ratei.

creșterea ponderii creditelor neguvernamentale în PIB – este o tendință evidentă și va continua o vreme, în concordanță cu dezvoltarea economiei românești, creșterea concurenței în domeniul bancar și apariția de noi produse bancare.

restrângerea marjelor de dobândă determinate de dezvoltarea concurenței în sistemul bancar. Este natural să fie așa, deoarece pe piețele funcționale eficiente, beneficiul este câștigat din cauza volumului și a marjelor. Este evident că România ar trebui să accepte acest proces..

În categoria evoluțiilor mai puțin previzibile se înregistrează în viitor numărul băncilor din România. Există opinii pro și contra despre acest subiect. Unii dintre specialiști susțin că numărul băncilor va scădea. Argumentul lor este că 50% din băncile existente rețin mai puțin de 10% din totalul activelor, pentru că ar trebui să acționeze în sensul creșterii cotei de piață, fuziunii sau achiziției. Pe de altă parte, acest fapt nu înseamnă neapărat o scădere a numărului de bănci; este posibil să apară și bănci specializate pe piață.

Există, de asemenea, opinii în funcție de numărul de bănci nu va scădea, iar argumentul în acest caz este că numărul de locuitori pentru o bancă este încă scăzut. Fie acest argument este suficient de puternic deoarece numărul băncilor ar putea scădea, dar ar putea fi dezvoltată rețeaua teritorială a băncilor.

În concluzie, numărul băncilor din România în perioada 2012-2014 (ar putea fi rezultatul unor procese complexe, în care concurența interbancară și politica marilor jucători cu privire la rețeaua lor teritorială și veniturile din credite vor avea rol important. Este evident că în viitor calitatea serviciilor va fi mai importantă decât numărul băncilor.

Principalele obiective ale sistemului bancar românesc după aderare

Ținând cont de importanța sistemului bancar românesc, viitorul său trebuie să fie să îndeplinească condițiile de eficiență și competitivitate pentru a realiza funcțiile de bază: a) mobilizarea economiilor interne și realocarea lor către utilizări închiriabile; b) asigurarea mecanismelor de transmitere a politicii monetare; c) funcția optimă a sistemului de plăți.

Pentru a atinge aceste obiective, este necesar să se înceapă și să se încheie în timp scurt următoarele procese:

1. restructurarea portofoliului bancar – este absolut necesară o curățare a creditului portofolii

2. recapitalizarea băncilor – este necesar să impune, pentru a acoperi riscurile generate de operațiunile activelor, un capital adecvat pentru a garanta continuitatea activității băncilor.

3. privatizarea băncilor – reprezintă modalitatea mai rapidă de a introduce modificări privind comportamentul și strategia băncilor. Astfel, aceasta a asigurat independența băncilor față de guvern și sectorul public.

4. consolidarea sistemului bancar – prin crearea de bănci puternice și competitive la nivel național (folosind acțiuni cum ar fi fuziuni și achiziții

Toate aceste procese vor avea ca rezultat întărirea concurenței, care va determina: creșterea băncilor străine – vor asuma mai multe riscuri față de clienții locali; extinderea portofoliului de credite; extinderea serviciilor bancare ale proprietarilor; reducerea marjelor de dobândă și beneficii, precum și reducerea ratei dobânzii nominale și a riscurilor; un control atent al costurilor.

Potrivit viceguvernatorului BNR, sistemul bancar românesc are următoarele obiective pe termen mediu și lung:

Banca centrală a elaborat o strategie în patru etape pentru implementarea Basel II:

prima etapă: inițierea și continuarea schimbului de informații cu entitățile naționale (Asociația Română a Băncilor, Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare) și instituțiile internaționale (alte autorități de supraveghere) implicate în utilizarea Basel II;

etapa a doua: dezvoltarea mijloacelor de supraveghere a sectorului bancar la standardele Basel II, în special prin: a) transpunerea în legislația națională a directivelor și ajustarea sistemului de raportare prudențială; b) elaborarea ghidurilor pentru validarea modelelor interne; c) desfășurarea misiunilor de evaluare a condițiilor de implementare a Basel II la sediile instituțiilor de credit;

  etapa a treia: validarea modelelor interne de rating ale instituțiilor de credit;

etapa a patra: efectuarea de inspecții la fața locului privind punerea în aplicare a dispozițiilor Basel II.

Cadrul de reglementare va suferi schimbări profunde. Legile care guvernează activitatea bancară, cooperativele de credit, băncile de economii pentru băncile de locuințe și băncile ipotecare vor face obiectul unei revizuiri. În plus, legislația secundară va fi modificată și completată pentru a îndeplini cerințele din Basel II.

Opinia impartasita de aproape toti jucatorii de pe piata bancara din Romania este ca sistemul nostru bancar este gata sa implementeze prevederile Basel II. Există o întârziere relativă în implementarea Basel II în România, iar procesul provoacă provocări majore atât băncii centrale, cât și instituțiilor de credit. În cazul României, implementarea Basel II implică provocări importante atât pentru instituțiile de credit (ajustarea managementului riscului și a sistemului informatic, pregătirea personalului, disponibilitatea bazelor de date etc.), cât și a Băncii Naționale a României (ajustarea supravegherii, redactarea noilor reglementări cadru, formarea personalului etc.).

Rolul băncilor străine în sistemele bancare ale noilor state membre ale UE reprezintă o problemă actuală, dezbătută puternic în ultima perioadă, cazul României fiind o particularitate, ținând seama în special de transformările esențiale care au avut loc în acest sistem bancar în timp.

Astfel, primele guverne ale României, după căderea regimului comunist, în prima parte a anului 1990, au promovat ideea unei prezențe minime a băncilor străine pe piața națională, având în vedere o oportunitate mai mare de a păstra un sistem bancar național. Ulterior, până în 1997, băncile străine au fost autorizate să funcționeze în sistemul bancar românesc, în principal ca investiții de tip greenfield sau prin achiziționarea de instituții bancare naționale aflate în dificultate, fiind autorizate să dețină doar o cotă minoritară în procesul de privatizare.

Dar, odată ce România și-a exprimat aspirațiile de a deveni membru cu normă întreagă a Uniunii Europene, a fost oferită motivația politică necesară pentru a ridica restricțiile privind intrarea băncilor străine pe piața bancară din România, facilitând astfel participarea acestora bancare în procesul de privatizare a băncilor de stat românești. Ca urmare a acestor politici, ponderea activelor bancare deținute de băncile cu capital străin a crescut de la 15,2% în 1998 la 78,1% în 2010 (BNR, 1998, BNR, 2010).

În ceea ce privește principalele lucrări științifice care se concentrează asupra problemelor legate de eficiența băncilor și rolul băncilor străine în sistemele bancare naționale, majoritatea studiilor sunt efectuate în cazul Statelor Unite ale Americii și țărilor din UE.

Majoritatea acestor cercetări subliniază faptul că în sistemele bancare mai avansate, băncile străine tind să înregistreze un nivel mai redus de eficiență pentru activitățile pe care le desfășoară în comparație cu colegii lor interni. În ciuda acestor rezultate, există și o serie de cazuri în care băncile străine din anumite state dezvoltate au reușit să fie mai eficiente decât băncile interne.

Chiar dacă literatura academică dedicată noilor state membre ale Uniunii Europene este relativ mult mai mică decât cea axată pe țările din UE-15, există mai multe studii care susțin ideea că băncile străine sunt mai eficiente în cazul noilor statistici ale membrilor. Un motiv mult argumentat pentru aceste evoluții este reprezentat de faptul că băncile străine intră pe noile piețe ale statelor membre ale Uniunii Europene din diferite motive, având ca scop nu numai urmărirea clienților lor, ci și exploatarea oportunităților locale.

Luând în considerare aceste aspecte, cercetarea pe care am întreprins-o urmărește completarea literaturii existente pe această temă, oferind o imagine asupra eficienței sectorului bancar românesc și a factorilor determinanți ai acestuia – printre care putem menționa inovația financiară, eșantionul băncilor care acoperă aproape 91,3% din totalul activelor bancare ale sectorului românesc în 2009, făcând astfel una dintre cele mai cuprinzătoare cercetări efectuate până în prezent pe această temă. Băncile străine folosesc în practică mai multe inovații financiare pentru că beneficiază de progresele tehnice și de operațiunile bancare întreprinse de băncile mamă, aceste instituții având un interes direct în dezvoltarea și implementarea inovațiilor financiare, în principal datorită faptului că se află pe piețe mai dezvoltate, unde nivelul concurenței este foarte ridicat.

Sistemul bancar românesc a suferit printr-o serie de schimbări fundamentale de la căderea comunismului în iarna anului 1989, schimbări care pot fi rezumate în patru etape. Prima etapă, între 1989 și 1996, sa caracterizat prin reformarea sectorului bancar comunist și adoptarea unui model bancar pe două niveluri.

La primul nivel a fost Banca Națională a României care a asumat doar rolul de supraveghere și control, în timp ce al doilea nivel a fost compus de celelalte bănci comerciale. În această perioadă, mai multe bănci cu reputație internațională și-au urmărit clienții în România și în filiale deschise (Societe Generale) sau în sucursale deschise (Raiffeisen Zentralbank Oesterreich).

În această perioadă, activitățile băncilor străine din România s-au limitat la deservirea întreprinderilor străine, iar prezența acestora nu a fost considerată concurență de către băncile naționale.

A doua etapă, care a avut loc între 1997 și 2000, a fost caracterizată de o serie de scandaluri și falimente financiare care au determinat adoptarea unei noi legi bancare în 1998 și punerea în aplicare a mai multor reforme pentru a stabiliza și a spori siguranța României sectorul bancar. De asemenea, în această perioadă, procesul de privatizare a început odată cu dobândirea Banca Română pentru Dezvoltare de către Societe Generale în 1998, fiind considerată cea mai mare privatizare a unei bănci române la acea dată. După criza datoriilor externe din 1999 și declarația aspirațiilor de aderare la UE, noul guvern român a decis să înceapă un proces puternic de privatizare a principalelor bănci românești.

Etapa a treia a avut loc între 2000 și 2004 și a reprezentat o perioadă de privatizări intense. Două bănci importante din România, Banca Agricolă și Bancpost au fost privatizate în această perioadă. Primul a fost achiziționat de Raiffeisen Zentralbank Oesterreich în 2002, iar al doilea de către EFG Eurobank Ergasias în același an, după ce a fost inițial vândut General Electric Capital Corporation și Banco Portugues de Investimento în 1999.

Aceste evoluții au fost stimulate și de faptul că România a început ascensiunea ei în UE și, de asemenea, că mediul macroeconomic a devenit mai stabil. În general, principalele avantaje reprezentate de extinderea prezenței băncilor străine în România au fost reprezentate de o concurență sporită în sectorul bancar, conducând la o calitate înaltă și la o mai mare varietate de servicii la prețuri mai ieftine.

A patra etapă a început în 2005 și reprezintă o perioadă de creștere și dezvoltare rapidă pentru sectorul bancar românesc, cel puțin până în 2008, când efectele recesiunii economice și economice au lovit puternic peisajul macroeconomic românesc. În această perioadă, poziția băncilor străine a devenit mai puternică, culminând cu privatizarea principalei bănci românești, Banca Comercială Română, în 2007, pentru suma record de 3,75 miliarde de euro, din care 2,2 au fost obținute de către banca română stat.

Astfel, la sfârșitul anului 2009, 77,9% din totalul activelor bancare din România au fost deținute de bănci străine. De asemenea, în România funcționau 31 de bănci și 10 sucursale ale băncilor străine, din care doar 5 erau instituții interne, statul deținea o singură bancă (CEC Bank) și deținea majoritatea în altă bancă (Banca de Export-Import a României – Eximbank ).

În ceea ce privește adoptarea inovațiilor financiare în sistemul bancar românesc, din punct de vedere istoric, putem distinge două perioade principale. Astfel, într-o primă perioadă între 1989 și 1999, băncile naționale au jucat rolul principal în adoptarea și implementarea inovațiilor financiare în sistemul bancar românesc.

Astfel, în 1995, Banca Română de Dezvoltare, care la acea vreme era controlată de statul român, lansează primul card de credit pe piața românească intitulat PRIMA. La scurt timp după aceasta, încă în 1995, Banca Comercială Română, de asemenea o bancă de stat, a înregistrat prima tranzacție prin intermediul unui ATM din România.

Dar odată cu trecerea mileniului, băncile străine au fost cele care au luat inițiativa. Acest fapt a fost determinat în principal de dorința acestor bănci de a-și conserva cota de piață pe care au obținut-o ca urmare a achiziționării de bănci locale în procesul de privatizare prin oferirea de produse și servicii inovatoare care vor satisface clienții solicită și chiar dezvoltă nișe noi pentru bunuri și servicii bancare. De asemenea, începând cu anul 1999 băncile străine și-au extins operațiunile pe piața bancară din România, reușind să domine acest sector în 11 ani.

În ceea ce privește produsele bancare, dezvoltarea acestora a crescut odată cu sporirea procesului de acordare a creditelor, în special ca rezultat direct al dezvoltării creditelor de consum, începând cu anul 2001. Deși calendarul exact al unor astfel de evoluții nu poate fi identificat cu exactitate, definirea momentului a fost reprezentată de înființarea Raiffeisen Banca pentru Locuințe de către Raiffeisen România, aceasta fiind prima bancă de economii și împrumuturi din România. În 2011, Millenium Bank a lansat contul de e-mail, primul cont bancar pentru care clientul nu trebuie să meargă la bancă pentru al deschide.

Probabil cea mai spectaculoasă evoluție din sectorul bancar a fost înregistrată prin carduri, bancomate și internet banking. Astfel, în anul 1999 Banca Turco-Română lansează primul serviciu de internet banking din România, intitulat BTR.net. Deși acest lucru nu a ajutat foarte mult această instituție bancară pentru evitarea falimentului, aceasta marchează momentul în care băncile care operează în România au început să importe și să implementeze inovațiile financiare de ultimă oră. Acest premier este foarte important deoarece începând de la acest punct, ATM-urile devin din ce în ce mai flexibile în ceea ce privește operațiunile care pot fi întreprinse prin intermediul acestora, ajutând astfel băncile să-și rezolve problemele de proximitate.

La 20 mai 2004, Raiffeisen Bank instalează prima mașină automată de schimb valutar (AFXM), urmată de Banca Comercială Română. În prima săptămână de utilizare, AFXM instalat de Raiffeisen Bank a intermediat schimburi de peste 70.000 de euro, subliniind faptul că la nivelul clienților nu există rezistență în utilizarea acestor dispozitive.

În octombrie 2005, Pro Credit Bank devine prima bancă românească care emite cărți cu cip sub sigla VISA, în timp ce în aprilie 2006 ING Bank devine prima bancă din România care emite carduri de cip sub sigla Mastercard.

În noiembrie 2008, Garanti Bank lansează în România primul card fără contacte care utilizează tehnologia Mastercard Pay Pass. Ulterior, în 2010, BRD – cea de-a doua bancă din România cu active – adoptă și tehnologia Mastercard Pay Pass și semnează o serie de parteneriate cu serviciile de transport public local, Sibiul devenind în 2011 primul oraș european cu toate călătoriile de transport public plătită cu carduri de contact Mastercard sau Maestro Pay Pass.

În ianuarie 2011, City Bank a deschis în România prima agenție bancară inteligentă, în care un ATM permite clienților să retragă numerar în monedă dublă, fie în lei, fie în euro. Trebuie să subliniem, de asemenea, faptul că introducerea inovațiilor financiare este un proces care generează avantaje competitive doar pe termen scurt și foarte scurt. În absența unei legislații care ar trebui să protejeze brevetele, produsele și serviciile inovatoare, odată ce acestea au fost introduse în public și fiabilitatea lor a fost dovedită, sunt extrem de rapide copiate de majoritatea jucătorilor de pe piață, practic anulând avantajul competitiv al primului mobil.

Dacă în "90 băncile naționale au fost cele care au pus în practică inovațiile financiare în practică, prin care au contribuit la modernizarea sistemului bancar românesc și la dezvoltarea acestuia, astfel încât acesta ar putea atinge standardele piețelor mai mature. În schimb, odată cu trecerea mileniului, băncile străine, care au câștigat cote de piață imense în ultimul deceniu, au fost cele care au introdus tehnologii inovatoare în sistemul bancar românesc, cu scopul de a atinge mai degrabă un nivel superior de sofisticare a produselor și serviciilor lor și astfel fiind în măsură să-și conserve mai bine cotele de piață.

Statutul de stat membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007 presupune că România se va alinia cerințelor Uniunii Economice și Monetare în contextul asumării adoptării monedei unice europene și unul dintre sectoarele care vor purta schimbările relevante sunt cele financiar-bancare, caracterizate printr-un grad moderat și relativ stabil de focalizare.

Una dintre principalele caracteristici ale sistemului bancar românesc din ultimii ani este constituită din intensificarea competitivității, mai ales ca urmare a faptului că țara noastră a devenit componentă a Uniunii Europene. Pe de o parte, acest aspect a permis accentuarea investitorilor străini pe piața bancară internă, sistemul bancar românesc prezentând în structura sa unor entități noi, la nivelul băncilor mici și mijlocii, pe baza autorizării noilor instituții de credit și fuziune a băncilor existente și, pe de altă parte, facilitează efectuarea sistemelor bancare de către instituții financiare străine direct pe teritoriul României.

Astfel, la nivelul sectorului bancar românesc, pe fondul creșterii capitalizării, au avut loc anumite modificări structurale, în special pe segmentul băncilor cu participații majore private, din care cea mai mare parte are capital privat intern.

De asemenea, trebuie subliniat că, în structură, la nivelul sistemului bancar românesc,

componenta privată a stabilizat permanent poziția dominantă atingând, la sfârșitul anului 2008, 88,5 puncte procentuale în totalul sistemului.

Concurența din sistemul financiar-bancar românesc s-a intensificat în ultimii doi ani, ca urmare a unor schimbări legislative, constând în eliminarea măsurilor administrative de temperare a dinamicii creditului neguvernamental, aspect care face ca conținutul rezervei BNR nr.3 / 12.03.2007, valabil din data de 14 martie 2007, privind limitarea valorii creditelor pentru creditele destinate persoanelor fizice și care a condus la o relaxare a politicii de creditare, băncile fiind stimulate să elaboreze politici proprii de acordare a creditelor, luând în considerare profitul și strategia de risc.

Relaxarea relativă a condițiilor de credit a agitat oferta de împrumut acordată instituțiilor de credit și, prin urmare, se poate discuta despre intensificarea ritmului de creștere a creditelor neguvernamentale în ultimii ani, în condițiile în care băncile au luptat pentru creșterea cotei de piață și s-au mizat puternic pe extinderea operațiunilor, care a constat, printre altele, din extinderea rețelelor teritoriale cu aproximativ 1.000 de unități pe an.

Extinderea creditului neguvernamental acordat clienților nebancari, pe baza creșterii venitului populației, dar și a condițiilor relativ relaxate de creditare, a determinat ca prima poziție din instituțiile de credit românești să fie luată de piața internă. Astfel, activitățile interne reprezentate la nivelul anului 2007, 98,3% din totalul activelor agregate la nivelul sistemului, încheind anul 2008 pe aceeași poziție cu 92,5% din totalul activelor, rămânând componenta principală din structura activelor agregate ale sistemului bancar românesc, susținute în special de datoriile asupra sectorului nebancar din țară.

1.2. Piața cardurilor din România

În ultimele două decenii, importanța finanțării consumatorilor pentru sectorul privat a crescut în mod semnificativ, iar competitivitatea sectorului bancar a contribuit astfel la introducerea constantă pe piață a produselor financiare noi. În același timp, importanța cardurilor de credit și de debit ca mijloc de plată și a finanțării pe termen scurt nu poate fi dezbătută.

Scopul acestui subcapitol este de a prezenta o imagine generală a pieței cardurilor de debit și de credit din România, în urma Marii Recesiuni de la sfârșitul anilor 2000. Acest lucru se realizează în două părți, în primul rând prin prezentarea unei viziuni generale asupra sectorului bancar în România și urmărirea acestuia cu o prezentare a utilizării cardurilor de debit și de credit în general, utilizând datele macroeconomice publicate de Banca Națională a României.

Scopul acestei lucrări este de a elabora o imagine cât mai clară a sectorului pieței de carduri de credit și de debit din România. Acest obiectiv este realizat în două etape. Primul este o prezentare a sectorului bancar din România și modul în care acesta a condus, în ultimii ani, ca urmare a încetinirii creșterii economice a țării. Aceasta este urmată de o prezentare a pieței cardurilor de debit și de credit din România și evoluția acesteia în ultimii ani.

O scurtă trecere în revistă a sectorului bancar din România

Pentru a înțelege în mod corespunzător contextul în care piața de carduri de credit și debit a evoluat în ultimii ani, este necesar să avem o imagine clară a economiei în general și a sectorului bancar în special și a modului în care s-au schimbat aceasta perioada.

Situația economică din România, după Marea Recesiune de la sfârșitul anilor 2000, a fost greu de spus. Pe parcursul acestui interval, majoritatea indicatorilor macroeconomici importanți au avut un rău, astfel PIB pe cap de locuitor, investițiile străine directe și numărul companiilor din economie au scăzut.

Piața financiară a fost afectată și pe măsură ce numărul investitorilor scade, însă, surprinzător, valoarea stocurilor s-a îmbunătățit (Badea, 2012). Circumstanțele nu au fost modificate prin reacția autorităților care, în cele mai multe cazuri, au avut mai mult un rol pasiv în situație, cu scopul de a atinge anumite obiective cantitative și nu de a urmări schimbările calitative.

Sectorul bancar din România, sub supravegherea strictă a Băncii Naționale a României, a avut o evoluție destul de bună în ultimii ani. La prima vedere, s-ar părea că a fost lovit din greu, numărul instituțiilor de credit scade de la un total de 40 în 2007 la 36 în iulie 2015.

Această evoluție nu este totuși dificilă, datorită faptului că, în aceeași perioadă, valoarea activelor totale deținute de bănci a crescut, chiar dacă există mai puține bănci pe piața, cele care există în prezent sunt mai puternice decât înainte.

Această concluzie este coroborată cu solvabilitatea disponibilă în sistemul bancar. Atât rata solvabilității, cât și rata de îndatorare sunt cu mult peste nivelul de 8% și, respectiv, 6% cerut de standardele impuse de Banca Națională a României.

În această perioadă și pentru a sprijini dezvoltarea economiei, BNR a promovat o politică expansionistă în ceea ce privește oferta de bani, iar rata dobânzii cheie a scăzut semnificativ, de la 7,5% la sfârșitul anului 2007 până la 1,75% în luna mai a anului 2015.

Singura perioadă care nu se încadrează în același model ca restul este imediat după începutul anului 2008, când rata dobânzii cheie a crescut ușor. Acest lucru a fost făcut pentru a reflecta scăderea ușoară a ratei de solvabilitate care a avut loc în perioada respectivă și a fost un semnal că a fost posibilă o zbor de capital din băncile românești. Măsura a avut efectul dorit și, imediat după aceea, numărul depozitelor noi s-a triplat, în timp ce numărul creditelor noi a rămas același. În general, ultimii doi ani au reprezentat o perioadă de creștere lentă pentru sectorul bancar din România.

Cardurile din România au adoptat multe caracteristici ale produselor similare oferite în Europa de Vest și America de Nord, dar au fost adaptate la specificul românesc. Primele carduri care au apărut în România au fost cardurile de debit. Rolul lor a fost acela de a obișnui populația cu plățile electronice și de a scăpa de utilizarea numerarului.

Aceste obiective rămân valabile și vor dura mai multe decenii înainte ca majoritatea oamenilor să înțeleagă acest lucru. Scopul principal al acestei lucrări este prezentarea dezvoltării cardurilor ca metodă de plată în România față de alte țări din Europa de Est, dacă această metodă de plată a fost acceptată în mare măsură de populația și comercianții români și de băncile comerciale care au reușit să promoveze cardurile emise. În ceea ce privește băncile care oferă carduri de debit, acestea reprezintă o modalitate eficientă și ieftină de a atrage numerar pe termen scurt în economie.

Bilanțurile cardului, chiar dacă în multe cazuri sunt relativ mici, sunt rezumate, reprezintă o resursă financiară care poate fi recuperată cu un randament mai mare decât dobânda plătită. Succesul cardurilor de debit a fost asigurat prin promovarea salariilor. Cardurile de salarizare asigură certitudinea utilizării lor regulate de cel puțin unul sau două feed-uri cu salarii și cât mai multe retrageri. Băncile comerciale au exercitat de multe ori presiuni asupra companiilor pentru a introduce cardurilor de credit angajaților.

Cardurile de credit au cunoscut un boom în ultimii ani datorită diversificării produselor de împrumut. Succesul consumatorilor conduce la o mai mare măsură de luare în considerare a facilităților oferite de cardurile de credit. Unele bănci au încercat să limiteze utilizarea cardurilor de credit pentru a retrage comisioanele de retragere a numerarului prin introducerea unor restricții prohibitive sau pur și simplu prin limitarea retragerilor de numerar la o anumită sumă (de obicei un procent din suma împrumutată).

Cardurile de credit – caracteristici

După cum sugerează și numele, un card de credit permite cumpărarea de lucruri pe credit – ceea ce înseamnă că nu este nevoie de bani în avans pentru a plăti achizițiile. Dacă apar achiziții mari, neașteptate sau de urgență, un card de credit poate ajuta la gestionarea costului.

Un card de credit este o formă de împrumut negarantat, pe termen scurt. Spre deosebire de multe împrumuturi, activele nu vor fi utilizate ca garanție împotriva datoriilor cardurilor de credit. Dar, în general, beneficiarul va trebui să aibă un scor bun de credit pentru a avea succes în cererea pentru un card de credit – și cu siguranță atunci când aplică pentru acele carduri de credit care oferă cele mai bune condiții.

Plata prin card de credit poate oferi confort și fexibilitate. Cardurile de credit oferă în mod obișnuit împrumuturi fără dobândă pentru toate tranzacțiile de până la 56 de zile. Deci, dacă beneficiarul își limitează soldul în întregime în perioada fără dobândă, nu va avea nimic de plătit.

Utilizarea la cumpărături în limita disponibilă, oferă 0% dobândă la achiziții pentru o perioadă mai lungă, uneori un an sau mai mult. Cardurile pot, de asemenea oferi oferte de 0% pentru a vă muta împrumuturile de la un card la altul.

Unele carduri de credit oferă șansa de a câștiga cashback și recompense ori de câte ori sunt folosite. Altele pot fi utilizate pentru a ajuta la construirea unui scor de credit mai bun. Cu toate că cardurile de credit poartă o bandă de semnătură, tranzacțiile făcute personal sunt, de obicei, autorizate utilizând un număr de identificare personală sau PIN.

Un card de cumpărături este o formă de împrumut ce poate fi utilizată numai cu un anumit comerciant cu amănuntul sau cu un grup de vânzare cu amănuntul. În schimb, un card de credit de marcă poate fi legat de programul de recompense al comerciantului cu amănuntul, dar poate fi folosit în același mod ca orice alt card de credit.

Un card de credit poate fi utilizat pentru a plăti pentru tot felul de achiziții – fie că este vorba de bunuri sau servicii – făcute personal, prin telefon sau online. Toate companiile, cu excepția celor mai mici, au tendința de a se adapta pentru a primi plata prin card de credit, deși nu toate tipurile de carduri de credit sunt acceptate la fel de mult.

La plata în magazin, cardul de credit este introdus într-un cititor de carduri pentru a efectua achiziția sau asistentul de vânzări poate face acest lucru pentru cumpărător, în fața cumpărătorului. Pentru a se proteja cardul împotriva utilizării frauduloase, este important să nu fie pierdut din vedere. În restaurante există practica de a fi adus POS-ul în fața clienților.

Cititorul de carduri solicită întodeauna verificarea sumei totale a tranzacției. După ce este acceptat acest lucru, cumpărătorului i se va solicita să introducă codul PIN. Păstrarea ecranului acoperit în timp ce se introduce codul pin poate ajuta la asigurarea securității cardului de credit.

Când sunt efectuate achiziții online sau prin telefon, de obicei cumpărătorului i se va cere:

• număr lung pe fața cardul de credit;

• numele titularului cardului, exact așa cum este tipărit pe card;

• data de expirare a cardului;

• codul de securitate al cardului (CSC);

(CVV) – ultimele trei cifre de pe banda de semnături de pe spatele cardului.

Utilizarea de măsuri gratuite suplimentare de securitate online pot oferi o liniște suplimentară atunci când sunt făcute plăți online cu cardul de credit. Fiecare dintre aceste sisteme adaugă un pas suplimentar de autentificare la check-out, făcând tranzacțiile online mai sigure.

Mulți comercianți cu amănuntul online vor solicit utilizarea sistemului relevant la check-out cu cardul de credit. Pentru a face acest lucru, tot ce trebuie să facă utilizatorul este să înregistreze un cod de autentificare la alegere cu sistemul de securitate. Poate utiliza apoi acest cod pentru a verifica toate tranzacțiile online viitoare făcute utilizând aceeași cartelă și sistemul de securitate online. Utilizarea sistemului de securitate online al furnizorului de carduri îl va proteja pe cumpărător de răspundere și în cazul în care cardul este utilizat în mod fraudulos.

Atunci când este efectuată o rezervare – de exemplu, pentru un hotel sau un loc – cardul poate fi "pre-autorizat" pentru întreaga sumă a rezervării. Pre-autorizarea este o verificare pentru asigurarea că acel card de credit este valabil și nu a fost raportate ca pierdut sau furat. În timp ce suma înainte de autorizare nu va fi debitată din cont până când nu este efectuată plata efectivă, aceasta va fi reefectuată în soldul disponibil. Pre-autorizarea este utilă, deoarece înseamnă că ambele părți știu în prealabil că aveți fondurile disponibile pentru a plăti.

Creditul de consum include creditele acordate populației pentru un scop specific și împrumuturile acordate pentru uz general. Întrucât creditul de consum pentru un anumit scop este acordat sub rezerva constrângerii că creditul va fi utilizat pentru achiziționarea unui anumit produs sau serviciu, în cazul creditului de consum de uz general nu există niciun acord între creditor și împrumutat cu privire la produse care urmează să fie finanțate prin împrumut.

Spre deosebire de creditul ipotecar, creditul de consum general nu necesită garanții. De fapt, legile americane definesc creditul de consum ca credit pentru gospodării, indiferent de utilizarea sa, care nu se bazează pe garanții. În cadrul acestei abordări, creditul de consum poate fi utilizat pentru a cumpăra proprietăți, atâta timp cât împrumutul nu este garantat prin garanție.

Cu toate acestea, distincția dintre cele două tipuri de credite acordate gospodăriilor populației este neclară deoarece consumatorii folosesc din ce în ce mai mult creditul ipotecar mai ieftin pentru a finanța achiziționarea de bunuri sau alte active decât bunurile imobile. De asemenea, consumatorii ar putea arbitra între creditul ipotecar și cel al creditelor ipotecare din cauza impozitării – în SUA și în unele țări din UE (Olanda, Franța și Italia) debitorii pot deduce din dobânda lor impozabilă dobânda plătită pentru împrumutul ipotecar.

În 2008, Comisia Europeană a adoptat o nouă directivă privind creditul de consum, care vizează facilitarea creării unei piețe interne a creditelor de consum în Uniunea Europeană, stabilind, în același timp, protecția consumatorilor în întreaga Uniune Europeană. Termenul limită pentru transpunerea directivei în legislația națională a statelor membre a fost iunie 2010.

În analiza stării pieței creditului de consum din România, vom urmări indicatorii contextuali propuși de Creditul de consum în Uniunea Europeană în anul 2000, măsurând: (a) importanța relativă a creditului de consum și

(b) structura și concurența pieței

Importanța relativă a pieței

Din acest motiv, se estimează că, la nivelul UE, creditele de consum furnizate de bănci s-au ridicat în 2008 la 884 de miliarde de euro. Întrucât există date limitate privind împrumuturile de către AIF (sursele oficiale nu furnizează astfel de date) și luând în considerare faptul că AIF joacă un rol central în creditul de consum în țări precum Franța, Italia, Olanda și Marea Britanie, atunci putem argumenta că dimensiunea piața creditelor de consum din UE este mult mai mare. Raportul Mercer Oliver Wyman (2005) estimează că dimensiunea pieței creditului de consum la nivelul UE a fost de 1236 de miliarde de euro.

Din creditul de consum de 884 de miliarde de euro acordat de bănci, piața creditelor de consum din România a constituit în 2008 19,42 miliarde de euro (2,2%). Dimensiunea relativă a pieței (ca procent din PIB) prezintă discrepanțe puternice în întreaga UE. Deși țări precum Slovacia, Ungaria, Estonia, Lituania, Olanda și Luxemburg au o piață relativ mică pentru creditul de consum (sub 5% din PIB), alte țări precum Cipru (25%), Polonia (22.7% ) prezintă o evoluție relativă mai profundă a pieței.

Este de remarcat faptul că România, un nou stat membru al UE, prezintă o evoluție relativă a pieței la fel ca cea a economiilor occidentale mult mai mature. Pătrunderea relativ înaltă a creditului de consum în România reflectă un grad ridicat de îndatorare care ar putea reprezenta un risc sistemic datorită puterii de cumpărare mai scăzute a României și a deficitului legislației prudențiale naționale.

Criza care a început în 2008 a stopat creșterea creditului de consum în toate statele UE. Acest lucru era valabil și pentru România. Banca Centrală Română (RCB) nu furnizează informații privind creditul de consum. Cu toate acestea, sunt disponibile informații privind împrumuturile din sectorul privat.

Reducerea creditelor acordate de sectorul privat (și astfel a creditelor de consum) a început la sfârșitul anului 2008 și a continuat până în septembrie 2011, când dinamica anuală a intrat pe un teritoriu pozitiv, atingând 3,3% la sfârșitul anului 2011 și 4,2% în iunie 2012 Raportul privind stabilitatea financiară, 2012). Cu toate acestea, prin raportarea la 30 septembrie 2008, rata reală de creștere a creditului acordat sectorului privat a rămas negativă (-5,4% în iulie 2011 și -2% în iunie 2012).

Există discrepanțe consistente între creditul acordat sectorului privat denominat în valută și cel denominat din moneda națională. În timp ce prima dintre ele a prezentat o tendință pozitivă pe parcursul perioadei investigate, cea mai recentă arată o scădere relativă de -20% față de nivelul din 30 septembrie 2008.

Conform Raportului de Stabilitate Financiară al Băncii Naționale a României (2012), s-au confirmat mai mulți factori pentru a determina scăderea ofertei de credite către sectorul privat exprimată în moneda națională:

apetitul scăzut al riscului băncilor (aversiune cu risc ridicat);

fondurile pe termen lung exprimate în moneda națională;

emisiunile de lichiditate pe piețele financiare globale care afectează în special băncile mamă ale filialelor care operează în România.

Banca Națională Română (BNR) pare reticentă să recunoască contribuția sa la criza creditelor în primele etape ale crizei, datorită adoptării legislației prudențiale prociclice. Cu toate acestea, în cele din urmă, BNR a realizat consecințele negative ale legislației prudențiale adoptate asupra creditului și, în consecință, asupra sectorului real și asupra politicii monetare implementate, care vizează creșterea cererii și ofertei de credit.

Astfel, din septembrie 2008, BNR a redus rata dobânzii de politică cu 5 puncte procentuale cumulate, de la 10,25% la 5,25%, un semnal clar pentru băncile comerciale de a reduce prețul împrumuturilor. Pe partea de aprovizionare, RCB a adoptat în 2012 o legislație menită să faciliteze politica de rezervă necesară și să îmbunătățească lichiditatea pe piață (Raportul privind stabilitatea financiară a BCE, 2012).

Același raport arată că cererea de credit a fost, de asemenea, afectată pozitiv de redresarea economică începută în 2011 și de îmbunătățirea așteptărilor în economia reală. Toate aceste măsuri au oprit declinul creditelor acordate sectorului privat, deși după cum se arată în figura 1, în raport cu data de 30 septembrie 2008, rata reală de creștere a creditelor acordate sectorului privat a rămas negativă.

Provocări ale pieței bancare românești

Arhitectura sistemului băncilor din România, până în anii '89, a fost elaborată după modelul sistemului bancar al Uniunii Sovietice, planificat excesiv de centralizat. Primul element din acest sistem este Banca Națională care a îndeplinit rolul Băncii Centrale și al Băncii Comerciale, efectuând operațiuni de reducere și credit pentru populație. Acestea sunt nouă zecimale ale mașinii socialiste, reflectate în contabilitatea națională, reflectă producția și distribuția de active la nivel național și reprezintă cadrul societății socialiste.

Concentrarea băncii în România în această perioadă a atins cote maxime, în afară de BNR au mai rămas 3 bănci comerciale și banca de economii. De asemenea, au existat patru bănci străine autorizate să funcționeze și să realizeze un număr redus de operațiuni în valută: Producătorii Hanover Trust, Societe Generale, Banque Franco-Roumaine și Frankfurt Bank Bank. În afară de acestea, au existat și 860 de cooperative de credit și peste 6000 de fonduri de ajutor reciproc. Acest sistem bancar a eliminat concurența dintre bănci, deoarece acestea și-au dezvoltat activitatea și au acționat numai în sarcini foarte stricte și foarte limitate.

Banca Națională a României (BNR), înființată în 1880, banca centrală. Companie publică independentă cu sediul în București, Banca Națională a României este singura instituție autorizată să emită valută sub formă de bancnote și monede ca mijloc legal de plată în România. Conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR, principalele atribuții ale BNR sunt: ​​elaborarea și implementarea politicii monetare și a politicii ratei de schimb; autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, să promoveze și să supravegheze buna funcționare a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare; emite bancnote și monede ca mijloc legal de plată în România; Aranjamente de schimb și supraveghează respectarea acestora; Gestionarea rezervelor internaționale în România.

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a fost înființat în 1996, prin Ordonanța Guvernului nr. 39/1996, fiind constituită ca persoană juridică de drept public. Obiectivul principal al Fondului este depozitele de garantare a returnarii banilor in institutiile de credit de catre persoane fizice, persoane juridice sau entitati fara personalitate juridica, in conditiile si limitele stabilite de Legea Fondului si ca activitate de administrator special sau ca lichidator interimar al instituțiile de credit, în cazul în care numirea sa într-una din aceste calități.

De la înființarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, reprezentanții Asociației Băncilor din România au jucat un rol activ în elaborarea și implementarea reglementărilor privind garantarea depozitelor și a mecanismului de plată către deponenți în cazul falimente bancare. ARB este reprezentată de președintele și secretarul general al Consiliului de Administrație al Fondului garantează depozite în sistemul bancar.

Fondată la inițiativa comunității bancare din România, Credit Bureau este o societate pe acțiuni, care are 24 de bănci în calitate de membri fondatori. În prezent, biroul de credit are 27 de bănci în calitate de acționari. A intrat în funcțiune în august 2004, Biroul de Credit gestionează în prezent date pozitive și negative, din surse bancare și nebancare. Scopul Biroului de Credit a fost de a furniza informații veridice participanților la sistemul bancar, unități actualizate și consistente pentru persoanele care au luat împrumuturi de la bănci sau companii financiare, au

a cumpărat un contract de leasing care a fost asigurat împotriva riscului de neplată de către o societate de asigurări.

Activitatea biroului de creditare include: Portofoliul de colectare / prelucrare de date a clienților – persoane fizice ale participanților; Participanții au furnizat informații și analize pentru a identifica și cuantifica riscul de credit, creșterea calității creditului, reducerea riscului de fraudă și protecția creditorilor; Stabilirea unor criterii uniforme pentru evaluarea clientului (punctaj); Consultanta bancara si financiara.

Ca urmare a eforturilor deosebite depuse de banca centrală și comunitatea bancară pentru o reformă structurală a sistemelor de plăți și de decontare din România, România are în prezent un sistem modern de plăți, Uniunea Europeană existentă. Operatorul Sistemului Electronic de Plăți din România este TransFonD – societatea de transfer și decontare a fondurilor societății, o societate privată fondată de comunitatea bancară din România, cu acționari ai Băncii Naționale a României (33,33%) și 25 de bănci comerciale (66,67%). Activitatea principală a TransFonD este de a furniza servicii de compensare și decontare plăților fără numerar în monedă locală, pentru instituții, Banca Națională, Trezorerie și alte instituții financiare.

Principalele sarcini ale TransFond sunt: ​​administrarea și funcționarea SENT (casa de compensare automată); managementul și funcționarea tehnică a ReGIS (sistemul de decontare brute în timp real), conform mandatului Băncii Naționale a României; funcționarea tehnică a sistemului SAFIR (depozitarea și decontarea tranzacțiilor cu valori mobiliare); Furnizarea de sprijin pentru participanții la cele trei sisteme.

Institutul Bancar Român se axează în principal pe dezvoltarea profesională, formarea și specializarea personalului bancar, în conformitate cu cerințele instituțiilor de credit și ale Băncii Naționale a României, în cooperare cu Asociația Română a Băncilor și programe aprobate de Consiliul de Administrație.

Relația și colaborarea cu Asociația Română a Băncilor din cadrul Institutului Bancar Român este efectuată de către membrul fondator al ARB și membru al Consiliului de Administrație.

Caracteristicile și evoluția concentrării și consolidării băncii în perioada de restructurare a sectorului bancar și a tranziției către economia de piață

Punctul de plecare în demararea reformei instituțiilor bancare din aceste țări a fost transformarea mediului instituțional prin crearea unui sistem dublu alcătuit din primul grad al unei bănci centrale care să funcționeze conform principiilor economiei de piață și eliminarea directivelor planul unic, ale cărui atribuții sunt cele tradiționale ale unei bănci centrale autentice, și anume supravegherea și monitorizarea instituțiilor bancare, politica monetară și de schimb. Gradul doi sunt băncile comerciale nou create din portofoliul băncilor centrale cu rol mono-bancar într-o economie planificată, precum și celelalte bănci de stat, bănci cu capital privat, bănci străine cu capital mixt.

Astfel, în Ungaria din portofoliul băncii centrale de tip mono-bancar au fost înființate trei bănci comerciale, în Polonia nouă bănci comerciale, în Republica Cehă două bănci, iar în România a fost creată o singură bancă comercială românească.

Principalul obiectiv urmărit în reforma bancară din România a fost crearea unui sistem bancar modern și funcțional adaptat unor standarde internaționale care contribuie la dezvoltarea și stabilitatea economiei românești.

Reforma sistemului bancar românesc elaborată între anii 1990-2003 poate fi împărțită în două etape, etape care au ca bază măsurile luate în această perioadă. Perioada 1990-1997 care presupune reconstrucția sistemului bancar din România și introducerea principalelor acte legislative care stau la baza acestuia. În primii ani ai perioadei de tranziție după 1989 sa înregistrat o întârziere în dezvoltarea sistemului bancar românesc, întârzierea care a avut loc împotriva evoluției lente a proceselor macroeconomice. În afară de celelalte țări în perioada de tranziție, reforma sistemului bancar din România se caracterizează prin un stoc inițial al problemelor din sistem și din economia reală.

Anul 1990, anul care a marcat transferul către economia de piață, este anul în care a avut loc de facto și reforma sistemului bancar românesc, proces realizat din punct de vedere instituțional și funcțional, care presupune armonizarea vechilor sistem, înlocuind-o cu un nou sistem compus din două clase, adaptate sistemelor bancare ale țărilor Uniunii Europene.

Acest sistem are ca componente Banca Centrală și băncile comerciale, este un sistem bancar modern compus din instituții bancare, monetare și cu valute străine cu drepturi foarte limitate. Sistemul băncilor comerciale a fost creat în primul rând prin separarea Băncii Comerciale Române de Banca Națională, dar și prin dezvoltarea instituției bancare existente și crearea unor bănci cu capital național de stat, privat sau mixt, dar și de către permițând accesul băncilor străine la sistemul bancar românesc. La sfârșitul anului 1990, în România erau 12 bănci, dintre care 7 persoane juridice române și 5 sucursale ale unor bănci străine. Se observă în această perioadă o dominație a băncilor de stat a căror activitate a fost cel mai adesea afectată de ingerința politicii, iar soluția pentru protecția acestor bănci a fost: asigurarea unei guvernări corporative sănătoase oferite de privatizare.

Putem observa modificările înregistrate în sistemul bancar românesc în ultimii ani. Dacă în 1990 în România existau bănci cu capital majoritar străin, în 1997 erau 13 bănci cu capital străin majoritar și 10 sucursale ale unor bănci străine. Numărul băncilor din sistem crește astfel de la 12 bănci în 1990 la 43 în 1997. Nașterea pe piața bancară din România a băncilor cu capital străin majoritar a fost posibilă datorită încurajării de către autoritățile române a intrării pe piața bancară a investitorilor străini și a investițiilor străine.

În timpul socialismului, băncile străine au deschis sucursale în sistemul bancar românesc, iar băncile din România au avut posibilitatea să deschidă sucursale în afara țării. Această abordare a Băncii Naționale a României privind asigurarea accesului băncilor străine a fost una dintre cele mai liberale aplicate în țările în tranziție, Ungaria a permis deschiderea de sucursale de către băncile străine în 1997, Polonia în 1999.

Sala băncilor străine marcate în decursul anilor de activitatea băncii din România, care a avut un efect pozitiv asupra dezvoltării sistemului bancar din România, a fost un factor important al dezvoltării economice, contribuind la reformarea sistemului bancar și la creșterea economică ca un întreg.

Se observă în această perioadă gradul ridicat de concentrare în sistemul bancar. Chiar dacă numărul băncilor existente pe piața bancară din România a crescut de aproape opt ori în această perioadă, sistemul bancar este dominat de patru mari instituții bancare cu capital de stat: BCR, BRD, Banca Agricolă și Bancorex, care au avut un procent de 83% din totalul activelor.

Gradul de concentrare a băncii scade treptat datorită creditelor de performanță scăzute existente în portofoliul acestor bănci, ajungând la 61% din totalul activelor în anul 1997. Băncile de stat: Banca Comercială Română, Banca Agricolă, Banca Română pentru Dezvoltare, Bancpost și Eximbank dețin 2/3 din totalul activelor (Berea, 2001). De asemenea, procentul primelor trei bănci din sistem, BCR, Banca Agricolă și Bancorex, scade în total active de la 71% în 1991 la 57% în 1995, respectiv 52% în 1997.

Pentru a reduce riscul sistemic care a amenințat sistem bancar în această perioadă, a fost necesară scăderea gradului de concentrare a băncii, un grad ridicat de concentrare nefiind un element benefic pentru sistemul bancar românesc. Perioada 1998-2003 s-a caracterizat prin procesul de drenaj și consolidare a sistemului bancar și prin îmbunătățirea continuă a legislației bancare.

Legislația bancară din România a fost îmbunătățită continuu ca urmare a cerințelor impuse de Uniunea Europeană pentru ca țara noastră să adere la structurile Uniunii. În anul 1998, mediul normativ pentru reglementarea activității băncii a fost modificat și completat de legea bancară nr. 58/1998 și statutul BNR a fost modificat și completat prin Legea nr. 101/1998, a fost introdusă și legea privind procedura falimentului băncilor. Aceste legi acumulează experiența realizată de țara noastră din punct de vedere intern și internațional și experiența unor consultanți externi din țările membre care au contribuit la elaborarea acestora.

După cum afirmă Staikouras și Koutsomanoli-Fillipaki, cea mai simplă măsură a concentrării pieței este numărul de instituții bancare existente pe piață, deoarece această metodă de evaluare transmite numărul de opțiuni disponibile pentru consumatori. Putem observa că numărul băncilor în 1998 a atins limita maximă de 45 și apoi a scăzut în 2003 la un număr de 38 de bănci. Această scădere se datorează în mare parte procesului de drenare și consolidare a băncilor, realizat prin îmbinarea băncilor în această perioadă, dar și prin lichidarea unor bănci insolubile.

În această perioadă se constată o creștere a numărului de bănci străine de la un număr de 16 în 1997 la 21 în 2003. Banca Națională a României a susținut în această perioadă intruziunea capitalului străin pe piața românească, băncile să contribuie la intensificarea concurenței pe piața bancară, îmbunătățind oferta de produse și servicii, astfel încât într-un mediu concurențial băncile românești să fie cât mai eficiente posibil.

Piața bancară din România a avut ca lideri în decembrie 1998 patru mari bănci cu capital majoritar de stat (Bancorex, BRD, BCR și Banca Agricolă). Au deținut 62% din totalul activelor sistemului bancar, iar CEC avea 9,8%, ocupând locul 3 în sistemul bancar. Primele cinci bănci din sistemul bancar au avut în 1998 un procent de 68%.

Procentul primelor cinci bănci din activele totale scade la 66,7% în 1999, iar în 2000 procentul principalelor cinci bănci din totalul activelor a fost de 65,5%, în scădere față de anul precedent, ceea ce subliniază o creștere a concurenței în sistemul bancar. Primele cinci bănci sunt Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, CEC Bank, ABN AMRO Bank România SA și ING NV SA. Indicele Herfindahl-Hirschman a înregistrat o creștere de 1375 în comparație cu anul precedent, când a avut o valoare de 1296.

În 2001, procentul primelor cinci bănci din activele totale este de 66,1%. Aceste bănci sunt Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, CEC Bank, ABN AMRO Bank România SA și ING NV SA. Indicele Herfindahl-Hirschman a avut o valoare de 1427, ceea ce reprezintă o creștere a gradului de concentrare în sistemul bancar împotriva procesului de drenaj și restructurare a sistemului bancar.

Caracteristica dominantă a sistemului bancar în această perioadă este concentrarea sa, cinci bănci (Banca Comercială Română, Banca Comercială Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, CEC, ABN AMRO Bank) au avut o poziție dominantă la sfârșitul anului 2003 , cu un procent de 63,9% din totalul activelor. Indicele Herfindahl-Hirschman a avut o valoare de 1264, în scădere față de 2004.

Datorită creșterii concurenței în sistemul bancar, nivelul de concentrare suferă modificări, ceea ce va impune modificarea planului de acțiune al băncilor mici și mijlocii prin fuziuni și achiziții, astfel încât să se adapteze cerințele privind capitalul. O alternativă pentru întreținerea acestor bănci este concentrarea pe produse specializate sau pe anumite segmente de clienți.

Finalizarea procesului de drenaj și restructurare a sistemului bancar în 2003 a avut un cost de peste 3 miliarde USD echivalent pentru țara românească, și anume 10% din PIB. BNR continuă acțiunea de creare a unui sistem bancar modern și competitiv, capabil să inspire încrederea populației.

De asemenea, BNR a continuat să ia măsuri pentru creșterea calității supravegherii activității băncii, acțiuni care duc la crearea unui sistem bancar viabil. Anul 2003 este anul în care se simt rezultatele procesului de drenaj și consolidare a sistemului bancar care a început în perioada 1999-2000. La nivel macroeconomic se înregistrează evoluții favorabile și sistemul bancar a devenit unul echilibrat.

Principalele dificultăți ale procesului de reformă și tranziție la economia de piață

După cum afirmă Corrigan, un număr mare de economiști occidentali consideră că băncile au un rol important în dezvoltarea sistemului bancar, deoarece acestea sunt cele care creează structura economiei de piață, ele sunt tancuri reale ale dezvoltării economice și ale procesului de reformă a băncilor. Este necesar ca băncile să fie dezvoltate în funcție de restructurarea activității economice, deoarece ajustările la nivel macroeconomic ar trebui realizate odată cu restructurarea la nivel microeconomic.

În perioada de tranziție spre economia de piață, băncile erau proprietatea statului și aveau ca obiectiv menținerea întreprinderilor de stat, ceea ce a determinat aprobarea creditelor care au devenit cu performanțe scăzute, astfel încât resursele nu au fost alocate principiile profitabilității și au susținut o economie reală care ar fi trebuit de asemenea restructurată, economie care a înregistrat deficite de funcționare la nivel macroeconomic și microeconomic.

Aceasta este o consecință a faptului că politica realizată la nivel macroeconomic nu a fost dublată prin măsuri adecvate de reformă la nivel microeconomic, astfel încât adaptarea legislației bancare nu a fost suficientă deoarece, la nivel microeconomic, restructurarea și privatizarea nu au fost realizate în același timp, care a determinat accesul la resursele financiare ale unor întreprinderi aflate deja în dificultate. Putem afirma că în această perioadă restructurarea sistemului bancar a adus ritmul restructurării economiei reale, astfel că băncile au dezvoltat o atitudine reticentă față de creditarea economiei, atitudine care a venit din numărul mare de performanțe scăzute credite din portofoliu.

În 1998, creditele cu performanțe scăzute au înregistrat 52,6% din totalul creditului neguvernamental, în timp ce în 2009, 54,8%, ceea ce a împiedicat sistemul bancar să promoveze o creștere economică sănătoasă. De asemenea, acestea au inregistrat la sfarsitul anului 1999 un procent de peste 58% din portofoliul total de credite si 253% raportate la capitalurile proprii, imposibil de recuperat prin activitati intensificate sau recapitalizate, specialistii Bancii Nationale considerand imposibilitatea de recuperare de cel puțin 50% poate duce la un faliment virtual al sistemului bancar.

Necesitatea restructurării și drenajului sistemului bancar a fost stringentă, deoarece un grup de 7 bănci considerat ca fiind problematic avea un procent de peste 80% din totalul creditelor cu performanțe scăzute. Restructurarea acestor bănci a fost necesară pentru asigurarea unui bun proces al economiei naționale, fondurile utilizate pentru realizarea acestor restructurări au provenit din surse publice sau private.

Barisitz susține că în România, ca și în alte țări în tranziție, primul pas a fost relansarea Băncii Naționale a activităților cu numerar, crearea unui sistem bancar pe două niveluri, liberalizarea autorizației bancare în sistemul bancar în vederea creșterii concurenței. De asemenea, portofoliul creditelor de performanță redusă ale sistemului vechi centralizat și al celor acumulate în perioadele de tranziție a determinat măsurile ca transferul lor către o bancă de bună sau o bancă rea sau către o agenție de recuperare a datoriilor și înlocuirea acestora cu titluri de stat. În cazul României, au fost transferate la AVAB.

Putem afirma că rolul băncilor în perioada de tranziție spre economia de piață este foarte important, deoarece acestea sunt stabilite într-o legătură importantă a sistemului financiar a cărui performanță va oferi un instrument eficient de apreciere a stării de sănătate a economie în ansamblul său, iar volumul disponibilităților financiare existente din circulația într-o economie este o caracteristică a dezvoltării economiei în ansamblul său.

Problemele băncilor din această perioadă au provenit din sectorul real din cauza absenței separării dintre domeniul macroeconomic și microeconomic, absența stabilității financiare; acestea au fost, de asemenea, rezultatul unui mediu macroeconomic foarte instabil, recesiunea fiind un element predominant, iar deciziile luate la nivel economic sunt foarte incoerente, ceea ce duce la o deteriorare a activelor bancare. Principala dificultate cu care se confruntase România în această perioadă a fost inflația, într-o anumită perioadă de timp aceasta a fost hiperinflația, având ca cauză inconsistența aplicării unor politici monetare și fiscale și bugetare, întârzierea în dezvoltarea unor reforme în economia reală, ansamblu. De asemenea, aceasta se datorează unor incoerențe între Banca Națională și guvern, în multe cazuri BNR a încercat să ia unele decizii adoptate de guvern.

Gradul de agravare a situației economice a determinat și deteriorarea performanțelor financiare ale întreprinderilor, plasarea creditelor în categoria creditelor de performanță scăzută și garanțiile aferente acestor credite nu au putut fi exploatate deoarece nu exista nicio piață capabilă să realizeze posibilă această operație.

Așa cum a afirmat și D. Bădulescu, succesul reformelor structurale depinde în mare măsură de stabilitatea economică. Experiența acumulată în ultimul deceniu încurajează opinia că cele mai bune succese au fost obținute de acele economii în tranziție care au succedat simultan stabilizarea și au aplicat măsurile corespunzătoare de reformă.

În România, întârzierea reformelor a fost factorul care a condus la acumularea continuă a unor deficite cvasi-fiscale, materializate fie în creditele direcționate realizate din emisia băncii centrale, fie în acumularea de credite de performanță scăzută în bănci portofoliu sau pierderi ale întreprinderilor.

Împreună cu factorii macroeconomici, lipsa de coerență a legislației și lipsa disciplinei în problemele financiare și contractuale este un alt factor care a contribuit la creșterea dificultăților pentru crearea procesului de reformă a băncilor. Până în 1999 legislația privind falimentul bancar și supravegherea bancară a fost foarte permisivă, sancțiunile fiind ușoare.

Au fost acordate credite, altele nu au fost rambursate și au existat și situații în care un debitor cu rea-credință a beneficiat de apărare în fața creditorului, a fost avantajat chiar și atunci când a pierdut un traseu, nu a fost pedepsit pentru faptele sale. În afară de necesitatea îmbunătățirii legislației și a contextului juridic care ar facilita rezolvarea conflictelor și funcționarea corespunzătoare a acestui sistem, a fost necesară o instituție care să aibă ca obiect de activitate colectarea informațiilor despre creditele deținute de un debitor, persoană fizică sau juridică, în sistemul bancar și un sistem de rating util în analiza creditului.

În comparație cu Ungaria, care este prima țară care a introdus o nouă legislație bancară în 1992, care alinia sistemul bancar la standardele internaționale de contabilitate și o lege împotriva falimentului, și comparativ cu Polonia, acolo unde există un sistem electronic de supraveghere bancară și legislația împotriva falimentului, România și alte țări care au introdus ulterior aceste elemente indispensabile au trecut mult mai târziu prin procesul de restructurare și privatizare bancară. În 1999, odată cu introducerea sistemului de avertizare timpurie și a procedurii de clasificare a băncilor, aceste lacune legislative au fost eliminate.

În perioada 1990-1993, sistemul bancar românesc a fost considerat o sursă de subvenții a economiei naționale, a întreprinderilor din sectorul de stat, devenind astfel "o cutie de datorii neplătite. Rata dobânzii de pe piață a fost cu adevărat negativă, ceea ce creează premisele de necapitalizare a băncii.

Calitatea portofoliilor bancare a fost afectată de performanța săptămânală a creditului, de lipsa restructurării și a privatizării, deoarece în această perioadă statul care era proprietarul instituției bancare acorda credite statului care era proprietarul întreprinderea, creând astfel premisele apariției creditelor de performanță redusă.

În lipsa unei liberalizări a vieții economice presiunea asupra băncii centrale și a sistemului bancar devine în general o caracteristică constantă a modului în care funcționează sistemul, ceea ce se manifestă și printr-o cerere larg răspândită de credite ieftine.

Amânarea privatizării băncilor ca urmare a dinamicii lentă a restructurării întreprinderilor a întârziat crearea unui sistem bancar competitiv și pierderea rolului sistemului bancar ca rezervor al restructurării economiei. Începutul procesului de privatizare a băncilor a fost acordat pentru anul 1995, BRD fiind prima bancă privatizată, metodele de privatizare convenite fiind publice, licitarea cu investitorii conveniți, negocierea directă, accesul investitorilor din țară și din in strainatate.

Datorită acestei amânări a privatizării băncilor în perioada 1994-1996 băncile au fost folosite ca instrumente de finanțare preferențială a sectorului energetic, contribuind astfel și la faptul că băncile au fost văzute doar ca o sursă de bani și nu ca o instrument al eficienței economiei. În majoritatea țărilor aflate în tranziție, cu excepția Ungariei, guvernele au fost foarte prudente atunci când au facilitat accesul investitorilor străini datorită faptului că au considerat că băncile străine ar fi interesate de descărcarea de capital și că ar dori să susțină creditarea și astfel renașterea economiei.

Datorită întârzierii privatizării instituțiilor bancare, sectorul bancar a fost dominat de instituțiile statului, procentul instituțiilor private și al instituțiilor Greenfield era destul de scăzut. Acest lucru a favorizat apariția unor bănci de agenți sau bănci de buzunar care au funcționat ca departament financiar al acestor instituții și utilizate de stat pentru a acorda credite unor instituții de stat.

Reformele timpurii realizate în țări precum Polonia sau Ungaria au generat costuri mult mai mici decât reformele realizate în România, Cehia sau Slovacia, unde aceste reforme au fost amânate, iar cheltuielile pentru restructurarea băncilor au fost mult mai mari. Privatizarea instituțiilor bancare trebuie să fie strategia cea mai de succes, deoarece preluarea instituției bancare de către investitorii străini reprezintă o premisă viabilă pentru crearea de instituții competitive în acest domeniu.

Managerii și acționarii băncilor au avut o calitate scăzută, iar politicile de creditare realizate de aceștia s-au modificat de la incompetență la fraudă bancară și au ajuns la decapitalizarea băncilor, în special a celor cu capital social în lei.

Reducerea repetată a ratingului României a determinat limitarea posibilității de a beneficia de o anumită finanțare externă.

Chiar dacă Banca Națională a României a fost implicată în soluționarea situației creditelor de performanță scăzută, aceste bănci au beneficiat de creșterea eficienței, deoarece în anul 2000 nivelul cheltuielilor cu salariile angajaților în acest grup de bănci a reprezentat peste 55% cheltuielile salariale din întregul sistem, în timp ce veniturile aduse de aceștia au fost de 36-37%.

Falimentul băncilor Dacia Felix, Credit Bank, Bankcoop, Banca Albina și Bancorex a afectat încrederea populației în sistemul bancar, chiar dacă o mare parte din pierderi au fost acoperite de autoritățile naționale prin transferul lor către AVAB și emisiunea a titlurilor de stat și prin plata unor sume de bani de către Fondul de Garantare a Depunerilor. Așa cum au afirmat Dragne, Matei și Trancă (2012), aceste falimente s-au datorat și infracțiunilor din mediul bancar financiar, infracțiuni care au fost determinate de un mediu social care are la bază numeroși factori, dintre care amintim: mediul economic permisiv pentru unele instituții financiare, mediul juridic defectuos, mediul politic corupt, controlul advers și gestionarea frauduloasă a instituțiilor de credit.

Mediul economic permisiv, existent în această perioadă, a favorizat apariția unor instituții bancare, care au avut ca obiect obiectiv o îmbogățire rapidă. Mediul juridic defectat a creat condițiile pentru realizarea unor medii politice de afaceri ilegale, speculative și corupte, favorizând unele inițiative legislative nesănătoase, erodând mediul economic și ducând la consolidarea poziției lor în dezavantajul economiei naționale. Lipsa controlului în instituțiile bancare încurajează și amplifică frauda, ​​dar și contabilitatea greșită, unele decizii greșite ale conducerii datorită dorinței de a obține cât mai rapid un profit imens.

Putem observa că modul în care a fost realizată reforma sistemului bancar din România este aliniată la modelul celorlalte țări din Europa Centrală și de Est. Astfel, în România, problema creditelor de performanță scăzută a fost rezolvată de către Banca Națională a României, iar noi participanți la sistemul bancar, în cazul în care au fost autorizați în condiții de prudență, a fost creat sistemul de garantare a depozitelor, instituțiile care colectează expunerea a debitorilor din sistemul bancar ca central al riscurilor bancare și Oficiul de credit, sa realizat o liberalizare prudentă a contului de capital.

Dar, în afară de alte țări, cum ar fi Ungaria și Polonia, aceste instituții au fost create mult mai târziu, iar procesul de privatizare a început foarte târziu, în 1998, ceea ce a determinat o scădere a eficienței sistemului bancar și pierderea rolului său de motor al restructurării întreprinderii.

Considerăm că optica statului român în această perioadă de a privi instituțiile bancare doar ca o sursă de fonduri pentru anumite sectoare ale economiei este total greșită, rolul băncilor în economie este acela al unui motor al economiei dezvoltare. Pentru a asigura un succes complet al reformei sistemului bancar, primul pas care trebuia făcut a fost privatizarea sectorului economic, privatizarea care facilitează schimbul liber, voluntar cu prețurile convenite de ambii participanți la schimbul de dreptul de proprietate.

Am putea spune că privatizarea băncii conduce la creșterea eficienței băncii atunci când guvernele renunță complet la controlul instituției bancare, permite investitorilor strategici și băncilor străine să participe la procesul de privatizare fără a limita concurența.

Nevoia și importanța procesului de reformă în România este subliniată de mulți cercetători români ca Berea, care a afirmat că procesul reformei băncilor financiare în perioada de tranziție este un fenomen necesar pentru că asigură eliminarea vidului moștenit de la vechiul sistem și asigură crearea unor instituții în conformitate cu scopurile economiei de piață.

Așa cum a afirmat și C. Rotaru, restructurarea sistemului bancar, parte a procesului de reformă, este mai mult decât o necesitate impusă de parametrii economiei de piață, deoarece reconectarea economiei românești în structurile economice internaționale este o problemă financiară proces, fluxurile acestui proces fiind realizate prin intermediul băncilor.

Capitolul 2. Studiu de caz: Analiza pieței cardurilor de credit în România

2.1. Aspecte introductive referitoare la piața cardurilor de credit în România

Cardurile de credit sunt instrumente financiare care pot fi utilizate atunci când este necesar. Împrumutul oferit de un card de credit este fix. Succesul cardurilor de credit din România poate fi explicat prin cât de ușor pot fi obținute. Singura condiție necesară este periaoda de lucrur (minim trei luni vechime în muncă la același angajator) și o dovadă a salariului primit de solicitant.

Succesul lor vine în ciuda faptului că cardurile de credit sunt cele mai scumpe credite ale consumatorilor de pe piață, cu o dobândă anuală de până la 28%. Interesele sunt în majoritatea cazurilor însoțite de comisioane și taxe, care pot ridica costul creditului la 40%. Cu toate acestea, costurile ridicate pot fi evitate dacă cardurile de credit sunt utilizate pentru a finanța achizițiile din supermarketuri. În aceste cazuri, majoritatea băncilor oferă o perioadă de grație de 30 și până la 60 de zile de zile, în care, dacă e rambursat împrumutul, nu se plătește dobândă. Tabelul 2.1 rezumă avantajele și dezavantajele cardurilor de credit.

Cardurile de credit oferă și alte avantaje. Cele mai multe dintre ele sunt acoperite de asigurări (asigurări de viață și asigurări împotriva furtului). Băncile au dezvoltat parteneriate strategice cu principalii comercianți cu amănuntul (de exemplu, dintre BRD și Carrefour sau Unicredit Tiriac Bank și Metro). Aceste parteneriate iau forma co-brandingului, caz în care cardurile de credit sunt concepute atât cu brandul băncii, cât și cu cel cu amănuntul. Astfel de parteneriate strategice între bănci și comercianții cu amănuntul pot avea ca rezultat o utilizare sporită a cardurilor, niveluri mai mari de cheltuieli, oportunități de marketing eficiente și o mai mare satisfacție și valoare pentru clienți.

Tabel 2.1 Avantaje și dezavantaje ale cardurilor de credit.

Cele mai scăzute rate ale dobânzilor la cardurile de credit sunt acordate de CEC, o bancă cu capital românesc. ING, ATE Bank, OTP și BRD sunt, de asemenea, printre băncile cu cel mai mic cost al creditelor. Cele mai mari interese se regasesc la Garanti Bank, Banca Romaneasca, Unicredit, Raiffeisen. Aceștia din urmă au, alături de un dobândă de 26%, cele mai mari comisioane de pe piață.

ATE Bank și Millennium oferă cea mai lungă perioadă de grație pe piață, împreună cu comisionul scăzut din retragerile ATM-urilor. Alpha Banks se distinge de celelalte bănci prin cele mai mici costuri asociate cu retragerile ATM-urilor. BRD oferă un sistem bazat pe acumularea de puncte la fiecare achiziție de la comercianții cu amănuntul, puncte care sunt transformate în bani. La banca CEC la sfârșitul perioadei de grație trebuie să se plătească plătiți doar 2% pe lună din suma utilizată.

2.2. Cardurile de credit în România – un rău necesar

Studii recente din România au arătat că efectele crizei nu au fost atât de evidente pe piața cardurilor în comparație cu alte domenii. Din toate serviciile bancare, cardurile ar putea fi considerate un serviciu necesar, cu utilizare frecventă.

Acesta a fost argumentul principal pentru care piața cardurilor a fost activă la toate nivelurile: emiterea, acceptarea, tranzacțiile. Băncile au investit în carduri, iar campaniile lor de susținere au dus la rezultate remarcabile. Conform acelorași studii, utilizarea în creștere a cardurilor este o consecință a educării clienților în acest domeniu.

2009 a fost primul an în istoria pieței de carduri de credit din România, în care numărul cardurilor valabile în circulație a fost mai mic decât în ​​2008. Cu toate acestea, în doar 10 ani numărul de carduri de credit în circulație a crescut de peste 10 ori. Situația din 2009 privind portofoliul de carduri din România este aceeași în cazul altor 13 state europene. Din perspectiva scăderii înregistrate în 2009, România se află pe locul trei, după Grecia (13%) și Irlanda (8%), cu o scădere cu 5% a numărului de carduri în circulație (exact ca în cazul Bulgariei ).

În 2008, piața cardurilor a înregistrat lansări importante, în timp ce tendința din 2005-2006 a continuat și a vizat diversificarea portofoliului de produse al instituțiilor financiare și emiterea cardurilor de credit de toate tipurile: standard, co-branded sau premium. Instituțiile financiare au ajuns la o segmentare mai accelerată a portofoliului de caardurilor de credit și au început să se concentreze din ce în ce mai mult asupra serviciilor și beneficiilor dincolo de instrumentele de plată. Între timp, proprietarii de carduri au devenit din ce în ce mai educați și mai sofisticați știind ce să ceară în ceea ce privește cardurile. Mai mult, majoritatea instituțiilor financiare și-au adaptat rețeaua pentru a accepta carduri cu cip.

În plus, din cele 25 de programe noi lansate de MasterCard în 2008, doar două programe au fost carduri de debit (cardul debit Marea Unire lansat în parteneriat cu Bank Leumi – ediție specială și card debit euro lansat în parteneriat cu Banca Comercială Carpatica); restul fiind carduri de credit, ediții speciale, fie cu jetoane, fie cu co-branded.

Comparativ cu anul 2008, 2009 a fost anul reducerii costurilor materializat într-un număr descrescător de portofolii de card – prin închiderea conturilor inactive – și chiar prin renunțarea la anumite contracte de acceptare neprofitabile. În consecință, până la sfârșitul anului 2009, chiar dacă activitatea de emisiune nu ar fi fost oprită, portofoliul de carduri de credit valabile în circulație a ajuns la 12,8 milioane de carduri, cu o scădere de aproximativ 3,5% față de numărul înregistrat la sfârșitul anului 2008.

Cardurile de credit au înregistrat cea mai severă contracție, deoarece numărul acestora a scăzut cu aproape o jumătate de milion între martie 2009 și iunie 2009. Practic, în numai 3 luni, anul acesta a fost anulat (martie 2008 – martie 2009). Această scădere a numărului de portofolii a avut un efect benefic, deoarece a dus la creșterea numărului de carduri care generează tranzacții de la 81,6% în septembrie 2008 la 89,1% în septembrie 2009. De asemenea, o altă consecință a crizei a fost conservarea din portofoliile comerciale care au fost active.

Cu toate acestea, în ciuda greutăților mediului economic, piața cardurilor bancare a avut o evoluție pozitivă. La sfârșitul anului 2009, datele înregistrate de Banca Națională a României au arătat că numărul plăților cu carduri de debit a crescut la 16,3 milioane de euro de la 14,33 milioane euro în primul semestru al anului 2009, iar numărul plăților cu carduri de credit a crescut la 4,22 milioane de euro, de la 4,03 milioane de euro în primul semestru.

În contextul crizei financiare, portofoliul emitenților de carduri (bănci și IFN-uri) a scăzut cu un milion de carduri până la aproximativ 12,6 milioane de carduri între decembrie 2008 și decembrie 2010.

În anul 2010, tendința de contracție a emisiunii de card a rămas aceeași, astfel încât până la sfârșitul anului 2010 din numărul total al cardurilor emise, numărul celor valide a ajuns la 12,58 milioane din care 2,1 milioane au fost carduri de credit. Numărul total de carduri a scăzut cu 2,2% în 2010, însă numărul cardurilor de credit a scăzut cu 5,6% față de 2009 și cu 22% față de 2008.

Ținând cont de greutățile mediului economic, deținătorii de carduri de credit s-au axat în principal pe achiziționarea de produse esențiale. Valoarea medie a unei tranzacții cu carduri de credit a scăzut cu 11,6%, ceea ce indică faptul că românii și-au redus cheltuielile cu valoare mare. Cu alte cuvinte, nu mai cumpără bunuri de consum costisitoare, așa cum au fost în anii precedenți. Sectorul cardurilor de vizită a înregistrat o creștere pozitivă pentru toți indicatorii, au fost emise mai multe cardurilor de credit Visa (+ 12,5%), numărul tranzacțiilor cu aceste carduri a fost mai mare (+ 25,7%), iar numărul tranzacțiilor comerciale a crescut (+ 25,7%) care arată predispoziția crescândă a companiilor de a utiliza carduri.

În 2011, Visa a încurajat utilizarea cardurilor comerciale și mai mult prin campanii de comunicare, promoții, produse și servicii noi și au continuat să extindă rețeaua de acceptare pentru autoritățile publice locale și centrale să utilizeze carduri pentru plata ratelor și taxelor.

În contextul crizei financiare, băncile au cautat soluții în acest sens, prin urmare, în 2010, MasterCard Europe a efectuat o cercetare pe piața de carduri din România, care vizează obiceiurile legate de utilizarea cardurilor în rândul persoanelor cu vârsta peste 15 ani. Această cercetare a arătat faptul că într-o perioadă de criză oamenii sunt mai atenți cu cheltuielile lor, iar deținătorii de carduri încearcă să fructifică avantajele acestor produse.

De exemplu, 27% dintre respondenți au început să caute mai multe informații despre produsele financiare, 13% au spus că își achită datoriile de cumpărături în întregime în perioada de grație, 11% au căutat informații despre programe de fidelizare, 10% plătesc mai des direct prin card, pentru a evita taxa de retragere a numerarului, iar 9% au început să caute un card de credit cu plata în tranșă și fără niciun interes.

La nivel național, 41% dintre români dețin un card de plată, iar la nivel urban, deținătorii de carduri ating 54%. Procentele diferă foarte mult în funcție de nivelul de educație variind de la 20% dintre persoanele care au absolvit școala primară până la 85% în cazul persoanelor cu diplomă universitară.

Figura 2.1. Motivele pentru care românii preferă să aibă un card de credit.

39% dintre români achiziționează un card de credit, mai ales dacă primesc o ofertă de la bancă, 34% fac acest lucru pentru a avea întotdeauna o sumă de bani la dispoziția lor și 27% pentru a facilita tranzacțiile. În alegerea unui anumit card de credit, dobânzile și comisioanele mici sunt cele mai importante pentru 63% dintre deținători și banca emitentă pentru 53% dintre aceștia; perioada de grație este importantă pentru 38% dintre deținători, iar limita de credit este semnificativă pentru 36% dintre aceștia. Persoanele cu diplomă universitară sunt mai atente cu privire la aceste aspecte: 78% să acorde atenție intereselor și taxelor, 50% pentru perioada de grație și 46% pentru suma maximă disponibilă.

Figura 2.2. Procentul deținătorilor cardurilor de credit care plătesc cu cardul sume de peste 100 lei, respectiv 1000 lei.

Piața românească a făcut unele progrese importante, 17% dintre deținătorii de carduri spunând că plătesc prin card pentru sumele de peste 100 RON. Dintre toți deținătorii de carduri de credit, 21% arată această preferință. Pentru sume de peste 1000 RON, procentele cresc la 27%, respectiv 32% dintre posesorii de carduri de credit.

2.3. Cardul de credit co-branded – o soluție pentru criza financiară

În ciuda crizei care afectează portofoliul de carduri al băncilor, în data de 7 iunie 2011, în cadrul Galei NOCASH pentru activitatea băncilor în 2010, industria de carduri a acordat BRD – InstantPay un premiu pentru "Breaking new ground in the industry of payments without cash "și serviciul de transfer bancar ATM lansat de Western Union în parteneriat cu Banca Transilvania a fost considerat" Noutatea anului ".

Deși băncile comerciale au concurat pe o piață afectată de criza financiară, au obținut rezultate remarcabile, cum ar fi:

– cea mai bună promovare. Emitenții BCR – RATB au intrat în competiție cu campania "Ne ocupăm de un an" pentru promovarea operațiunilor de încărcare / reîncărcare a cartelei de transport RATB în rețeaua BCR; BRD sa alăturat competiției cu campaniile "À la carte" – "Fă-ți o carte ca originală ca tine", "Point Card" și "Instant Pay" – "Viteza în viață, super viteză în plată"; Banca Română cu campania "O carte inteligentă pentru cumpărături inteligente"; Banca Transilvania cu campania "Plătiți tarifele și taxele locale prin card"; GarantiBank – campaniile Bonus Card dedicate stimulării utilizării produselor și consolidării mărcii pe piață; Raiffeisen Bank cu campaniile "Multishop" – programul de bonusuri și rate fără dobândă și "Studentocard – O alegere perfectă pentru stilul tău de viață". Câștigătorul este GarantiBank pentru "Campania Bonus Card", deoarece, ca urmare a campaniilor sale de promovare, în 2010 GarantiBank a înregistrat o creștere în următoarele domenii: portofoliul de carduri de credit + 52%; carduri de credit active + 62%; numărul de tranzacții + 230%; valoarea tranzacțiilor + 270%.

Figura 2.3. Creșteri procentuale pentru GarantiBank în anul 2010, în ceea ce privește portofoliul de carduri de credit, carduri de credit active; numărul de tranzacții; valoarea tranzacțiilor.

– ruperea terenului nou în industria de carduri. BRD – Instant Pay a dezvoltat prima aplicație care permite utilizarea tehnologiei fără contact pentru plata tarifului în transportul public și BCR a creat posibilitatea reîncărcării cardului activ de transport direct de la bancomatele subterane.

– Banca Transilvania este cea mai bună bancă a anului pe piața cardurilor. În 2010, banca a atins un maxim în cazul portofoliului de carduri valabile în circulație și al rețelei terminalelor POS. De asemenea, Banca Transilvania a fost cea mai activă bancă în lansarea de produse și servicii pe piața plăților fără numerar.

– cardul de credit co-brand rămâne o soluție pentru criza financiară, fapt dovedit de competiția pentru acest produs printre marii jucători bancari. Astfel, Raiffeisen-Vodafone a fost cel mai de succes program de carte și co-brand având următoarele rezultate: Numărul de tranzacții în 2010 – 1.760.000; Valoarea tranzacțiilor în 2010 – 220 milioane RON; conturi noi de carduri în 2010 – 1.100. Banca Transilvania – Rotary; BRD – ISIC și GARANTI – AVON s-au bucurat de un succes similar.

Figura 2.4. Cifre atinse de Raiffeisen Bank în anul 2010 în ceea ce privește utilizarea cardurilor de credit.

În consecință, băncile caută în mod constant soluții și produse menite să sporească interesul clienților pentru achiziții de carduri ca răspuns la creditele deja obținute care au fost descurajate în momentul declanșării crizei financiare.

Numărul cardurilor cu cipuri va crește pe piața românească datorită eficienței acestora în ceea ce privește securitatea tranzacțiilor. Același lucru se va întâmpla și în cazul cardurilor co-brandate care asigură fidelitatea clienților. Acestea vor căuta să obțină cât mai multe avantaje posibil din diferitele tipuri de carduri. În același timp, se vor concentra asupra produselor de nișă, carduri de credit fie pentru cumpărături, fie pentru plata serviciilor publice.

Romanii au inceput sa foloseasca cardurile co-brandate care in cele din urma sunt credite inca. Numărul lor a crescut rapid la 300.000. Aparent, băncile care lucrează cu carduri de co-brand nu câștigă profituri incredibile, deoarece dacă împrumutul este returnat în mai puțin de o lună, rata dobânzii este zero.

Mai devreme sau mai târziu, toată lumea poate întârzia plata, iar banca are încă unele avantaje: este promovată în afara filialelor sale și vinde carduri prin intermediul magazinelor. Există o vorbă în lumea afacerilor: "vânzarea de carduri de credit prin co-brand înseamnă să vândă mai mult și mai bine". Tendința de a utiliza carduri de co-brand pentru plățile obișnuite va deveni mai proeminentă atâta timp cât dealerii și banca emitentă se vor gândi la tot mai multe beneficii atașate acestor carduri, ceea ce va conduce în cele din urmă la creșterea numărului de tranzacții cu carduri. În plus, băncile au negociat recent reduceri ale clienților cu mai mulți comercianți cu amănuntul.

Cardul din portofel ar putea fi mai mult decât un instrument de plată. Personalizat cu fotografia utilizatorului, parfumat sau decorat cu o oglindă mică, placa dvs. de plastic poate deveni un adevărat accesoriu. Cardul obișnuit de plastic este mai atractiv dacă are ceva în plus, motiv pentru care titularul îl scoate din portofel mai des. De fapt, ele sunt instrumente de plată utilizate pentru cumpărături, pentru plata on-line sau POS a ratelor și a taxelor sau pentru simpla retragere de numerar de la ATM. În plus, în cazul cardurlor de credit cu fotografii, identitatea titularilor ar putea fi ușor verificată.

În plus, cu sprijinul băncilor membre, biroul local al Visa Europe va încerca să răspundă nevoilor clienților prin lansarea unor produse inovatoare, cum ar fi cardurile fără contact, serviciul de retragere a numerarului sau plata on-line a ratelor și impozitelor.

În următoarea secțiune vom analiza informațiile referitoare la utilizarea cardurilor de debit și de credit, publicate de Banca Națională a României. Primul element pe care trebuie să-l luăm în considerare este numărul real de carduri în uz.

Numărul pentru ambele tipuri de carduri a crescut pe întreaga perioadă. În plus, numărul de carduri de credit este semnificativ mai mic decât numărul de carduri de debit. Acest lucru ne face să credem că românii preferă, în general, să evite utilizarea unui card de credit și, în cazul în care au nevoie de finanțare, preferă o metodă alternativă.

A devenit mult mai ușor să se folosească un card ca metodă de plată, deoarece numărul comercianților care acceptă un tip de card s-a dublat aproape. Ceea ce este interesant aici este faptul că numărul de ATM-uri a rămas aproape același.

Numărul de tranzacții care utilizează un card de debit sau de credit a avut de asemenea un model interesant, dar totuși așteptat. Este ușor de observat că numărul de tranzacții efectuate cu un card de credit s-a dublat între 2008 și 2015 și acest lucru ar fi semnificativ dacă nu ar fi fost afectat de tranzacțiile cu carduri de debit care au crescut de șase ori. Acest lucru vine în sprijinul ideii că românii preferă să stea departe de cardurile de credit.

De departe, tranzacția cea mai comună este retragerea de la un ATM, ceea ce înseamnă că marea majoritate a tranzacțiilor din economie se bazează pe numerar. Tranzacțiile POS au ajuns în urmă și, deoarece acceptarea plății prin utilizarea unui card devine omniprezentă în rândul comercianților, este probabil să le depășească; totuși acest lucru nu trebuie să se întâmple. Alte tipuri de tranzacții joacă un rol mult mai mic, dar este interesant de observat faptul că, în afara României, relația este inversată și majoritatea oamenilor preferă să plătească cu un card, spre deosebire de retragerea banilor.

Valoarea tranzacțiilor urmează același model ca și numărul lor. Astfel, valoarea plăților cu carduri de credit a fost mai mult sau mai puțin dublată, în timp ce valoarea totală a plății cu carduri de debit a crescut de mai mult de trei ori, o schimbare care nu este la fel de mare ca cea din numărul de tranzacții, dar acest lucru nu este surprinzător când considerăm că valoarea pentru cardurile de debit a fost deja de șase ori mai mare decât cea a cardurilor de credit și vorbim despre un popor care, dintr-un motiv sau altul, nu folosește niciun tip de card în general.

Creditele de consum sunt destul de populare în România, dar cardul de credit ca instrument nu este. Cel mai frecvent tip de operațiune efectuat cu un card este de a retrage bani din bancomat. Ceea ce este foarte interesant de observat este că, chiar dacă numărul de tranzacții la un POS a crescut semnificativ, valoarea lor nu a fost, ceea ce arată că există mult spațiu pentru o creștere viitoare în acest sens.

În această lucrare am încercat să oferim o imagine exactă a perspectivei macroeconomice pe piața cardurilor de debit și de credit din România, după anul 2007. Acest lucru a fost făcut în două etape. Sectorul bancar a trecut printr-o perioadă de curățare, în care numărul instituțiilor s-a diminuat, însă valoarea activelor totale s-a îmbunătățit, astfel încât lichiditatea este disponibilă în sistem.

Piața de carduri din România a început în 1994, prin crearea primei rețele de procesare a cardurilor de credit Visa și a centrului de procesare ROMCARD. În 1994, există cinci bănci naționale care sunt membre ale VISA, cu drepturi de emitere și acceptare a acestor carduri: Banca Comercială Română (BCR), Bancorex, Banca Agricola și Banca Ion Tziriac. ROMCARD era capabil să ofere băncilor românești o gamă completă de servicii legate de operațiunile de procesare a cardurilor. Primele carduri românești emise în nume propriu de către băncile românești au fost oferite de Banca Romana de Dezvoltare (BRD) în 1995 sub brandul Prima. Primul ATM din România a fost instalat în 1995 de către BCR.

Cardul este un instrument de plată folosit ca o alternativă la instrumentele clasice de plată. Cardul permite titularului să-și folosească banii proprii, dintr-un cont deschis în numele său, la emitentul cardului sau să utilizeze o linie de credit deschisă de emitentul cardului în favoarea titularului cardului pentru a efectua, cumulativ sau nu, următoarele operațiuni:

1. retragerea numerarului la terminale precum ATM;

2. Plata bunurilor sau serviciilor achiziționate de la comercianții care acceptă și plata obligațiilor către autoritățile publice, reprezentând: impozite, taxe, amenzi, penalități prin terminale POS sau alte mijloace electronice;

3. Transferuri de fonduri între conturi.

Cardurile sunt clasificate în funcție de mai multe criterii.

A. În funcție de modul în care informațiile sunt stocate și

caracteristicile de securitate, există: carduri cu bandă magnetică și carduri cu microprocesor.

B. Având în vedere funcțiile îndeplinite, avem: carduri de credit, carduri de debit, carduri de debit cu facilități (descoperit de cont), carduri de numerar, cartele multifuncționale.

C. În funcție de calitatea emitentului, există carduri emise de bănci și non-bănci.

D. După momentul în care tranzacția este utilizată, cardurile sunt clasificate în: carduri cu plată înainte, carduri cu plată acum (carduri de debit), carduri de credit cu plată mai târziu (carduri de credit), carduri de cumpărături, carduri de debit.

E. În funcție de zona de acceptabilitate cardurile pot fi clasificate în carduri de credit naționale și internaționale.

Aceste instrumente de plată includ un set de caracteristici obligatorii: sunt fabricate din plastic cu dimensiuni standard. Pe fața unui card se află: numele și prenumele titularului, numărul cardului, data de expirare, spațiul geografic de utilizare, sigla emitentului cardului și o hologramă. Pe verso, cardul are o bandă magnetică și o locație pentru semnătura titularului de card.

În perioada 2003-2008, portofoliul de carduri valabile în circulație a înregistrat o evoluție ascendentă. Printre factorii care au determinat această situație ne amintim:

1. Preocupările băncilor de a dezvolta calitatea cardurilor: în 2003, oficialii din zonă au condus la o politică de revigorare a cardurilor prin introducerea de noi caracteristici, cum ar fi atașarea serviciilor de asigurare la cardurile de debit;

2.Prezentarea pe piață a noilor bănci emise de carduri. De exemplu, Libra Bank și OTP Bank în 2006, Garantibank și Garantibank, Millennium Bank în 2007, Royal Bank of Scotland (ABN Amro Bank), Bank of Cyprus și Blom Bank în 2008.

3. Parteneriate între piața cardurilor și alte piețe: De exemplu, RZB a lansat un card de credit în parteneriat cu compania de telefonie mobilă Vodafone în 2004. Alianța dintre Banca Transilvania (BT) și Credisson International sau între BCR și Altex a condus emiterea a peste 50.000 de carduri de credit în anul 2005.

4. Creșterea numărului de studenți și pensionari care primesc bursa prin card.

În 2007, portofoliul de carduri active aflate în circulație are aproximativ 10,7 milioane de carduri, principalii emitenți fiind: BCR, BRD, RZB, BT și CEC Bank. BCR își menține poziția de lider pe piața cardurilor de debit și de credit, ajungând la 2,3 milioane de carduri. Pe locul doi este cu 2 milioane de carduri de credit active, urmată de Raiffeisen Bank (RZB) cu 1,5 milioane de carduri și BT cu 1 milion de carduri. Această extindere a portofoliului de carduri a fost susținută de creșterea tranzacțiilor la comercianți și ATM-uri. Numărul de carduri valabile în circulație în 2008 este estimat ca urmare a implicării în emiterea cardurilor băncilor noi: Royal Bank of Scotland ABN Amro Bank), Banca Ciprului.

În ciuda interesului băncilor pentru emiterea de carduri, începând cu anul 2007, putem observa o rată de creștere mai mică decât în ​​anii anteriori: 17% în 2007 față de 27% în 2006. Și în 2008 ritmul de creștere scade la 12% cu o tendință de scădere sub 10% în 2009.

Gradul de penetrare a cardurilor în rândul clienților băncii, precum și numărul de carduri la 1.000 de locuitori. Procentele și valorile absolute obținute se bazează pe următorii indicatori:

– populația din diferite regiuni ale țării,

– numărul de clienți bancari pe regiune,

– numărul de carduri emise în fiecare regiune. Raportarea numărului de carduri emise în fiecare regiune la numărul de clienți bănci obținem gradul de penetrare a cardurilor în rândul clienților băncilor.

La sfârșitul lunii august 2006 asistăm la următoarea situație din România: 18,6 milioane de clienți bancari și 9 milioane de carduri valabile în circulație. De aici rezultă că 48,4% dintre clienții băncii au carduri de credit. În București se află următoarea situație: 2.207.596 locuitori; 3.348.360 de clienți bancari; 2.230.120 carduri emise.

Figura 2.5 Piața cardurilor de credit în 2006 la nivelul Bucureștiului.

Bucureștiul este singura regiune în care se constată statistic că numărul de clienți bancari este mai mare decât populația, ca urmare a faptului că aici locuitorii au mai multe conturi deschise pentru mai multe interdicții decât restul țării. După capitală, unde gradul de penetrare a cardurilor în rândul clienților băncilor este de 66,6%, pe locul doi se află regiunea nord-vestică a țării, iar regiunea de est se situează pe locul cinci cu 44,4%. București înregistrează 1.010 de carduri de credit la o mie de locuitori. În capitală putem observa o rată de creștere mai mare decât cea înregistrată la nivel național, în ceea ce privește activitatea de emitere a cardurilor.

Bucuresti, este urmat de partea vestica a tarii cu orașe precum: Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis. Centrul țării ocupă locul al treilea cu 435 de carduri de credit la o mie de locuitori, iar regiunea de sud-est are 339 de carduri de credit la o mie de locuitori.

Figura 2.6. Gradul de penetrare al cardurilor de credit în primele 3 regiuni din țară după numărul cardurilor de credit.

Gradul de concentrare a cardurilor din aceste zone este motivat de interesul băncilor pentru anumite categorii de produse / mărci (carduri de debit, credit, Visa sau MasterCard). Numărul de carduri nu depinde de numărul de sucursale. O promovare eficientă a cardurilor, dar și atașarea unor servicii și facilități poate duce la creșterea numărului de clienți bancari. Evoluția numărului de ATM-uri în perioada 2004 – 2007.

În primii trei ani de discuție, creșteri în ceea ce privește instalarea bancomatelor, comparativ cu 2007. 2007 înseamnă o extindere semnificativă a numărului de echipamente pentru unii emitenți, cum ar fi BRD. Banca sa adunat într-un an, aproximativ 500 de bancomate. De asemenea, CEC Bank și-a mărit numărul bancomatelor de trei ori.

Această evoluție se bazează pe trecerea de la serviciile de retragere la plățile în numerar ca urmare a faptului că piața cardurilor salariale este saturată. Numărul de ATM-uri crește în aceeași măsură cu facilitățile oferite de aceste echipamente.

Companiile de telefonie mobilă sunt cele care provoacă extinderea serviciilor la bancomate, prin introducerea posibilității de plată a facturilor și reîncărcarea cartelelor telefonice la AT.

În 2005, patru bănci au mai mult de 500 de bancomate: BCR, RZB, BRD și Banc Post. Aceste bănci dețin 53% din piața pentru bancomate. În 2006, piața ATM-urilor este încă scăzută în comparație cu UE. BCR are cea mai extinsă rețea de ATM-uri: 1.015 în 2005 și 1.300 în 2006. Aceasta înseamnă instalarea a 24 de bancomate pe lună într-un an. Cel de-al doilea loc este acordat RZB, care a ajuns la 850 de bancomate, plasând aproximativ 70 de bancomate într-un an, urmat de BRD, care a instalat aproximativ 800 de bancomate, în timp ce BancPost are 540 de bancomate.

Figura 2.7 Distribuția numărului de ATM-uri pentru top 4 bănci în 2006.

De asemenea, în 2006, CEC Bank a început instalarea primelor 178 bancomate, în special în afara Bucureștiului. În 2007, putem observa o extindere semnificativă a rețelei de ATM-uri deținute de BRD și CEC. BRD a instalat într-un an 500 de bancomate și CEC 400.

.

Figura 2.8. Numărul ATM-urilor instalate pentru BRD și CEC în anul 2006 comparativ cu 2007.

Această majorare se bazează pe Legea 250/2003 care obligă persoane juridice angajate în comerțul cu amănuntul care obțin o cifră de afaceri mai mare de 100.000 de euro să accepte cardurile ca instrumente de plată. Plata bunurilor sau serviciilor contractate de românii în străinătate sau de către reprezentanții companiilor locale în străinătate a condus la o extindere a cardurilor ca instrument de plată.

BCR – liderul pieței de carduri la acea vreme, a instalat în jur de 8.500 POS-uri în perioada în discuție. Cele mai importante categorii de comercianți care au acceptat cardurile ca instrument de plată sunt stațiile de benzină precum Petrom, Rompetrol, hoteluri, dar și: Electrica, Tarom, Domo, Altex, Sensiblu, Mobexpert.

Plata prin POS-uri aparținând BCR este posibilă la diferite primării din țară și toate direcțiile de impozitare și taxe în București. Deși contribuim la o extindere vizibilă a rețelei POS, rapoartele Băncii Centrale Europene indică faptul că România este ultima țară dintre țările europene în ceea ce privește utilizarea cardurilor bancare.

2.4. Evoluția pieței cardurilor de credit în România în intervalul 2006-2016

Cauzele care conduc la o utilizare redusă a cardului în țara noastră în comparație cu alte țări din Europa sunt: ​​lipsa campaniilor de informare și educare a publicului cu privire la utilizarea cardurilor și a costurilor aferente acestor instrumente de plată.

În concluzie, principalii emitenți de carduri din România sunt: ​​BCR, BRD, RZB, BT și CEC. Piața de carduri din România colaborează cu alte piețe pentru a exploata oportunitățile de afaceri oferite de posibilitatea asocierii acestor servicii. Bucureștiul, nord-vestul țării și regiunile occidentale sunt locațiile unde gradul de penetrare a cardurilor în rândul clienților băncilor este mai mare comparativ cu întreaga țară. Rapoartele europene indică faptul că România este ultima țară dintre țările europene în ceea ce privește utilizarea cardurilor bancare. Rețelele de ATM-uri și POS-uri au înregistrat o expansiune semnificativă în perioada 2004-2007.

Piața de carduri din România înregistrează o creștere în plină expansiune, mai ales în ultimii ani, performanțe remarcabile în ceea ce privește numărul de utilizatori ai acestui instrument de plată, dar și volumul sau numărul de tranzacții.

Deși suntem aproape de ceea ce se întâmplă în Europa, utilizarea unei mase mai mici de numerar, România este încă mult în urmă în restul țărilor europene în ceea ce privește numărul de terminale POS și rețeaua de acceptare a cardurilor. Potențialul de dezvoltare a pieței cardurilor în România este foarte mare și acest lucru va fi benefic atât pentru bănci, cât și pentru producătorii de echipamente și tehnologii specifice cardurilor.

În raportul anului (2009 – 2010), 26% din tranzacțiile cu vize au fost făcute comercianților, în timp ce volumul cheltuielilor în magazinele Visa a fost de 12%. Acest lucru înseamnă un succes constant față de 2008, când tranzacțiile comerciale reprezentau 22% din totalul tranzacțiilor și 11% din total. Valoarea medie a tranzacțiilor de cumpărare este de 45 de euro și la un nivel similar cu anul 2008.

Creșterea solidă a Visa Europe în România a fost susținută de dezvoltarea comercianților care acceptă cardurile de plată Visa, unde înregistrările au crescut constant, atingând un total de 74.479 de locații în întreaga țară, cu 23% mai mult față de 2008. Numărul de carduri emise de bănci în România se ridică la 24,66 milioane la sfârșitul anului 2009, potrivit cifrelor de la Banca Națională a României, cu toate acestea, 22,680,000 au fost valabile și au fost doar 11.45.

Potrivit BNR, numărul de emitenți MasterCard (IFN) în 2007 a fost mai mic de 5, păstrând același număr pentru 2008, iar în 2009 și începutul lui 2010 această cifră a crescut la 5. În ceea ce privește Visa (instituțiile de credit) emitenții au crescut semnificativ de la 24 în 2007 la 27 în 2008, ajungând la 30 în 2009 și la începutul anului 2010.

MasterCard (instituții de credit) a avut următoarea evoluție: cei 20 de emitenți în 2007, 26 emitenți în 2008 și în 2009 și începutul anului 2010 un total 30 emitenți. După 13 ani de lansare a primului card, în România au fost difuzate 21,8 milioane de carduri. În ceea ce privește evoluția numărului de carduri de debit și de credit, se observă în mod clar că numărul cardurilor de debit este mai mare decât numărul cardurilor de credit. De asemenea, cardurile de debit sunt folosite în tranzacții mai mult decât cardurile de credit.

 Deși BCR a încheiat anul 2009 cu un portofoliu de carduri mai mic decât cel din 2008, cu atât mai puține contracte semnate cu comercianții, BCR s-a clasat pe primul loc în doi indicatori.

Prin urmare, în ceea ce privește numărul de ATM-uri instalate și numărul de produse lansate pe piață, BCR deținea prima poziție. Mai multe bănci au fost lideri de piață, dar numai cu un singur criteriu: CEC pentru numărul de carduri noi în circulație – 130.000, Garanti Bank pentru numărul POS (2600), UniCredit Tiriac Bank pentru numărul contractelor semnate cu comercianții cu amănuntul 6400), Banca Transilvania pentru numărul conturilor de card deschis (117600) și ING pentru utilizarea cardurilor, o creștere de 6,7 milioane de tranzacții față de anul precedent.

Criza nu înseamnă, în mod necesar, reducerea sau amânarea proiectelor de investiții, ci, mai degrabă, creșterea eficienței prin reducerea costurilor inutile. Deci, au fost ajustări masive ale portofoliului prin eliminarea acelor conturi / carduri care au fost inactive și nu generează decât costurile de întreținere pentru băncile și comercianții care nu au realizat tranzacții. Jumătate dintre primii 10 emitenți – care dețin peste 80% din piață – au semnat în 2009 sub nivelul din 2008 în portofoliul de carduri valabile în circulație.

Ca o politică de afaceri, a constatat că băncile s-au bazat pe carduri de credit au crescut mult rețeaua de acceptare. Cel mai bun exemplu este Garanti Bank, o instituție care a făcut portofoliul de cardurilor de credit cu cea mai rapidă creștere în termeni absoluți (peste 65.000 de carduri), triplând rețeaua de comercianți. În ceea ce privește utilizarea, se pare că toți emitenții și-au îmbunătățit performanța în 2008. Excepția este doar Bancpost. Poate că, după agregarea cu cardurile de credit înregistrate, rezultatul ar putea fi comparabil cu 2008 – ceea ce oricum este o performanță excelentă, deoarece portofoliul de carduri al Bancpost a scăzut cu aproape 300 000 în 2009.

Din creșterile anuale legate de carduri, se pare că băncile se așteaptă la o schimbare a comportamentului utilizatorilor care în cele din urmă vor exploata din ce în ce mai mult faptul că plata către comerciant nu este comandată. Reducerea costurilor este o problemă de ardere atât pentru bănci, cât și pentru orice buget de familie. Cifrele pentru anul 2009 arată clar că majoritatea investițiilor au fost făcute în dezvoltarea acceptării comercianților, în cazul în care există o rată de creștere de 30%.

Piața de carduri din România a cunoscut o creștere în ultimii ani ca fiind una dintre cele mai active regiuni în toate elementele sale: emiterea, instalarea dinamică a noilor terminale POS și ATM, volume de tranzacții de plată sau retrageri de numerar. Deși primele carduri au apărut cu aproximativ 16 ani în urmă, comportamentul posesorilor de carduri era încă o piață în devenire, doar 12,5% din tranzacții fiind făcute la comercianți.

Industria de carduri are un mare potențial în sectorul privat, în special în situații de criză, în special pentru supraviețuirea IMM-urilor și pentru finanțarea produselor de pe piață. La nivelul populației, există dorința de a înlocui plata cu numerar prin instrumente de plată electronică, mai ales dacă există beneficii în folosință (nu se percep taxe, se oferă programe de loialitate).

În concluzie, plata în numerar rămâne cea mai frecvent folosită metodă de plată, iar cardurile de plată din magazine devine o resursa a celor care recurg la această metodă de plată. Cu toate acestea, beneficiile cardurilor sunt mai puțin cunoscute de populație, fără taxe de plată prin card în magazin.

Plata utilităților direct la bancomat este, de asemenea, o opțiune interesantă pentru clienți și crește din punctul de vedere al utilizării și relevanței pentru clienți. Plățile online și serviciul de Internet Banking plătesc modalități mai puțin vizibile, iar intenția de a le utiliza în viitor este mai mică. În general, ele sunt percepute ca metode eficace și atractive, dar dificil de utilizat, care inspiră puțină încredere și sunt mai puțin accesibile.

Criza a reprezentat o oportunitate pe piața cardurilor deoarece, înainte de acest moment, utilizarea acestor produse bancare pentru tranzacții a fost la un nivel destul de scăzut. Băncile nu acordau prea multă atenție promovării cardurilor, iar deținătorii le foloseau doar pentru a retrage bani din ATM-uri. În plus, acceptarea acestor produse bancare comerciale a fost destul de scăzută.

Cu toate acestea, odată cu criza, băncile și-au dat seama de importanța cardurilor și au început să investească în infrastructură. Din ce în ce mai multe instituții au început să se concentreze asupra programelor de fidelizare a clienților pentru a promova creșterea utilizării cardurilor. În ansamblu, 2009 a fost un an bun pentru piața specializată: numărul de locuri de muncă a crescut numărul de carduri și tranzacțiile au crescut. Această tendință s-a menținut, într-o oarecare măsură, și în 2010.

Ca o concluzie generală, va fi necesară monitorizarea continuă și adaptarea pieței. Clientul existent este mai solicitant, mai educat și mai puțin tolerant în raport cu furnizorii de toate tipurile și în special cei ai serviciilor financiare.

Cardul este convenabil și profitabil pentru clientul băncii la un anumit nivel. Acesta este motivul pentru care în 2010 băncile merg pe diverse promoții pentru carduri, în special pentru credit.

De ani de zile, bancherii promovează în mod neobișnuit cardurile de utilizare în loc de numerar, dar, în mod paradoxal, nu acceptă plăți electronice de la birourile lor chiar și unitățile unde facturile de utilități sau taxele sunt plătite numai în numerar. Câteva bănci și-au instalat propriile case de mesagerie POS, dar pot fi utilizate numai pentru plăți în numerar (o operațiune similară cu retragerea de numerar din bancomat, doar atunci când aceste mașini nu funcționează).

România va ajunge foarte repede la o penetrare a cardurilor de credit la fel de mare ca în țările dezvoltate, unde statisticile arată că pe persoană există aproximativ 2,5-3 carduri în portofel. Pe piața cardurilor locale, penetrarea acestora este în prezent foarte scăzută, doar 0,6 carduri de persoană, dar potențialul pieței este ridicat. Populația activă raportată, fiecare român are 1,2 carduri în portofel. În prezent, între 60% și 80% din carduri sunt standard pe piața românească, fiind utilizate ca formă de plată și retragere de numerar de la bancomate, iar restul sunt parte din cardurile premium, inclusiv.

Toate tranzacțiile cu carduri Visa în România au crescut cu 23,2% în număr și 32% în valoare, în timp ce numărul cardurilor Visa a crescut cu 5,4%, până la 6,2 milioane de carduri în iulie 2010. De asemenea, românii care cheltuiesc la comercianții cu amănuntul care au un card Visa au crescut cu 43,5%, în timp ce numărul tranzacțiilor comercianților cu amănuntul a crescut cu 42,5%.

Procentul de achiziții cu Visa a reprezentat 2,2% din totalul cheltuielilor personale, ceea ce înseamnă că 1 euro la fiecare 45 de euro cheltuit în România a fost plătit cu un card Visa. Mai mult de un sfert din tranzacțiile cu Visa au fost făcute la comercianții cu amănuntul în 2010, ceea ce reprezintă un pas important față de anul precedent, aproximativ o cincime din tranzacții reprezentând plăți prin carduri în magazine.

Cardurile de credit s-au folosit de mai bine de 60 de ani. Introducerea lor în România, totuși, a fost un proces relativ lent. La începutul anilor 90 se caracteriza printr-un proces de reformă masivă a sectorului financiar, în condițiile în care acesta se transforma dintr-o societate comunistă și se adapta cerințelor unui mod capitalist de a face lucruri, astfel că multe bănci erau privatizate și restructurate. La început, numărul serviciilor și al serviciilor bancare a fost foarte limitat, iar sistemul a fost foarte rigid și lent de schimbat.

În timp, industria bancară a ajuns să recunoască importanța cardurilor de credit ca mijloc de creștere a finanțării private, facilitată prin mijloace diferite de plată și rambursată în rate, cu sau fără dobândă.

2.5. Obiectivele peței bancare pentru creșterea utilizării cardurilor de credit în România

Consacrarea cardurilor ca mijloc de plată în economia românească ar necesita realizarea următoarelor obiective:

– proiectarea și implementarea unui program agresiv de promovare a cardurilor ca mijloc de plată. Mic de statura

și articole convingătoare în presa scrisă, reclame TV sugestive afișate de mai multe ori pe zi, precum și alte acțiuni ar putea face ca persoanele fizice și juridice să folosească carduri de credit. Toți sunt conștienți de faptul că succesul unui produs depinde în mod direct (în proporție de cel puțin 70%) de calitatea și eficiența programelor de publicitate. Având în vedere costurile ridicate în publicitate, mesajul mass-media trebuie să fie orientat eficient. Lanturile de publicitate de tip "Această carte este atât viitorul cât și prezentul" sunt în detrimentul băncilor, din moment ce nu contează autenticitatea mesajului pe care îl trimit, modelele nu creează decât ideea unei uniformizări periculoase a destinatarului. Pentru a evita astfel de neajunsuri, banca trebuie să definească în mod clar produsul său, precum și sectorul de piață vizat. În acest fel, produsul va fi primit în special de subiectele vizate, iar succesul său va fi imediat.

Prin publicitate, băncile din România vor reuși în curând să genereze un nou tip de plată

comportamentului în mediul economic românesc.

crearea unor departamente specializate în bănci, departamente care sunt menite să asigure proiectarea, implementarea și administrarea unui program integrat de carduri. Lucrul cu cardurile necesită eforturi specializate și neîntrerupte, precum și rezultatele obișnuite ale unui personal strict strict specializat în acest domeniu (marketing, publicitate, sociologie comportamentală de piață, metodologie bancară). Pentru a obține rezultatele așteptate, funcționarul bancar care lucrează în acest domeniu trebuie să treacă printr-o instruire strictă. Soluții cum ar fi împrumuturile sau transferul de personal în creditare, plăți sau servicii de trezorerie nu generează altceva decât o abordare superficială a acestui domeniu și soluțiile ar putea să nu apară din cauza neimplicării comportamentale.

fără extrădarea studiilor de piață comportamentale sau a "filozofiei bancare", se poate presupune că un rezultat financiar favorabil nu va apărea decât dacă grefierul este conștient de responsabilitatea sa în ceea ce privește rezultatul final al activității sale zilnice. Pentru dezvoltarea cardurilor de credit comerciale și a cardurilor de credit de co-branded, băncile trebuie să furnizeze o explicație mai bună cu privire la avantajele acceptării cardurilor din modul în care funcționează pentru a convinge clientul de avantajele acceptării plății prin card. În același timp, banca trebuie să-și înțeleagă clientul și să se gândească la argumente viabile pentru a determina vânzătorul să accepte cardul, să-l convingă că astfel își va ridica profiturile.

Mentalitatea vânzătorului este aceeași:

– promovează un produs cunoscut pe care este sigur că îl va vinde.

– punerea unui accent mai mare pe calitatea produselor / serviciilor, precum și pe calitatea interfeței client-bancă;

– în perioada în care clienții vor acorda mai multă atenție la ceea ce plătesc în comparație cu ceea ce primesc, canalele electronice pe distanțe lungi au șanse mari de a fi promovate datorită eficienței, preciziei și costurilor reduse;

– este necesară compensarea veniturilor din dobânzi cu veniturile din taxe. Nivelul de utilizare a cardului trebuie să crească, iar oferta de servicii cu o valoare adăugată mai mare pentru client trebuie să fie finalizată.

– industria de carduri va oscila între două abordări – fie în mod individualist, la nivelul fiecărui emitent / acceptant pe baza unor acorduri bilaterale cu parteneri din diferite domenii sau în direcția unei colaborări sistemice în cadrul proiectelor naționale care sunt menite să să răspundă așteptărilor principale ale clienților (plata unitară a ratelor și impozitelor, facturi, amenzi, servicii de sănătate etc.). Cea de-a doua abordare, cea bazată pe colaborare, ia în considerare oportunitatea extinderii prezentei tehnologii EMV (standard global pentru cardurile de debit și de credit bazate pe tehnologia cu cipuri) cu contactul cu cel fără contacte care poate aborda problema transportului public, precum și toate cererile de plăți de mică valoare care necesită o viteză ridicată de execuție.

Afacerile bancare cu cardurilor de credit în general și carduri co-brand, în special, au un potențial uriaș de a obține un profit în cazul acelor bănci care se implică în proiectarea și administrarea unor programe integrate cu carduri. Având în vedere îngrijorarea constantă a băncilor românești în modernizarea activităților lor și adoptarea tehnicilor globale de operare la nivelul mediu al plăților în țara noastră, plățile cu carduri vor deveni cu siguranță o realitate obișnuită într-un timp scurt.

Piața de carduri din România a cunoscut recent o creștere de două cifre, fiind una dintre cele mai active piețe din regiune în cazul tuturor componentelor sale: emiterea de carduri, dinamica ratei de execuție a noilor terminale POS și ATM, numărul tranzacțiilor de plată și retragerea de numerar. Chiar dacă primele carduri de credit au fost emise în țara noastră cu aproximativ 14 ani în urmă, comportamentul titularilor de carduri este caracteristic unei piețe emergente, deoarece 12,5% din tranzacții sunt comerciale (restul reprezintă retragerea numerarului ATM).

Perioada în care orice actor prezent pe piață a folosit rezultate rapide și consecvente pe baza rețetelor clasice se încheie. Doar cei care reușesc să combine calitatea cu prețul, tehnologia cu eficiență și imaginație cu viteza de implementare vor supraviețui.

Monitorizarea permanentă a pieței și adaptarea continuă la diferite condiții vor deveni o necesitate. Actualul client este mai exigent, mai educat și mai puțin tolerant în relația sa cu orice furnizor și în special cu cei care prestează servicii financiare.

Capitolul 3. Concluzii și propuneri

Instituțiile de credit din România și-au consolidat rezistența la șocuri adverse și au făcut progrese semnificative în curățarea bilanțurilor. Împrumuturile bancare acordate economiei reale au înregistrat o revenire în principal pe canalul de creditare în monedă națională.

Creditele în monedă străină nu mai ridică probleme în ceea ce privește creditele, însă ponderea acestora în totalul creditelor este încă semnificativă, deși în scădere. În 2015, băncile s-au concentrat în principal pe împrumuturile acordate populației și mai puțin pe împrumuturile corporative.

Strategiile majore de creditare ale băncilor nu prevăd o schimbare a modelului de afaceri în următorii doi ani, având drept scop menținerea compoziției existente de către debitor și concentrarea asupra creditelor în lei. Creditele acordate de băncile-mamă au continuat să scadă într-o manieră ordonată, atenuând dependența sectorului bancar de finanțarea externă. Băncile se așteaptă ca această tendință să persiste. Raportul actual de credite / depozite, precum și cel anticipat de bănci, nu prezintă riscuri macroprudențiale.

Ratele de solvabilitate continuă să atingă niveluri adecvate, situându-se semnificativ peste pragurile minime cerute. Rezervele substanțiale de capital ale băncilor: (asigură o capacitate ridicată de a absorbi pierderile potențiale neașteptate; pot satisface cu ușurință cererea de credit existentă în economia reală; și începând cu anul 2016, să permită punerea în aplicare a bugetelor de capital fără a necesita contribuții suplimentare din partea acționarilor. Lichiditatea sectorului bancar se situează la niveluri semnificative. Băncile din România se află într-o poziție favorabilă în ceea ce privește respectarea standardelor internaționale privind adecvarea lichidităților și finanțarea stabilă.

În 2015, calitatea activelor bancare s-a îmbunătățit: rata creditelor neperformante a înregistrat o tendință descendentă, în timp ce tarifele provizionului net au scăzut considerabil. Aceste evoluții au avut un impact favorabil și important asupra capacității de promovare a sectorului bancar din România.

Având în vedere mediul macroeconomic favorabil, sistemul bancar nebancar a rămas într-un curs ascendent, fondurile de pensii și fondurile de investiții raportând cele mai mari creșteri. În plus, instituțiile bancare nebancare au reluat, de asemenea, creditarea, stocul de împrumut înregistrând evoluții similare cu cele ale împrumuturilor bancare acordate sectorului privat. Având în vedere compoziția prudentă a portofoliului, care se concentrează în special pe participațiile la titluri de stat și pe depozitele bancare, mediul persistent al ratei dobânzii scăzute este o sursă de vulnerabilitate pentru rentabilitatea investițiilor acestui sector și poate duce la o schimbare de comportament, și anume o trecere la active mai riscante.

România prezintă încă cel mai scăzut nivel de intermediere financiară în UE, măsurat atât de activele instituțiilor de credit, cât și de cele nebancare, la PIB. În anul 2015, activele totale ale sectorului financiar au crescut cu 4,3%, ponderea acestora în PIB atingând 75,6% la sfârșitul anului 2015 (comparativ cu 77,4% în 2014), în timp ce media UE28 sa situat la 284,6% din PIB în trimestrul III 2015.

Având în vedere importanța unui sistem financiar solid pentru dezvoltarea economică durabilă, este necesar să se definească un mix de politici coerent în sprijinul unei creșteri durabile a intermedierii financiare, atât în ​​ceea ce privește volumul de activitate, cât și gradul de diversificare a surselor de finanțare.

În acest scop, cele două autorități de supraveghere sectoriale, adică Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară, au inclus în liniile lor de orientare pentru perioada următoare un set de acțiuni menite să îndeplinească acest obiectiv. Cu toate acestea, inițiativele legislative recente menite să sprijine debitorii, indiferent de problemele lor, ne îndepărtează semnificativ de obiectivul menționat mai sus.

La sfârșitul anului 2015, activele sistemului financiar național au înregistrat evoluții favorabile în toate componentele sectoriale, fără modificări semnificative în structura sa. Fondurile de pensii au înregistrat cea mai rapidă dinamică, cu o majorare cu 28,6% a activelor totale, în timp ce sectorul bancar a crescut cu 2,9%. Structura de finanțare din economia reală rămâne asimetrică în cadrul întregului sistem financiar, majoritatea companiilor nefinanciare și gospodăriilor care se îndreaptă către bănci pentru finanțare. În plus, sectorul bancar acționează ca principal creditor intern al administrației publice, băncile reprezentând aproximativ 70% din titlurile de stat deținute de sistemul financiar românesc.

Expansiunea rapidă a sectorului financiar nebancar în ultimii ani (în special ca urmare a ascendentului, urmat de fondurile de investiții și fondurile de pensii), precum și apariția potențială a modificărilor comportamentului investitorilor față de activele cu risc sporit, pe fondul ratei scăzute a dobânzii, solicită o abordare holistică pentru identificarea și monitorizarea riscurilor și vulnerabilităților care ar putea deveni sistemice. Consolidarea concentrării întreprinderilor și gospodăriilor asupra altor intermediari financiari ar putea susține potențialul de creștere economică, cu un impact favorabil asupra diversificării surselor de finanțare.

Riscul sistemic reprezentat de o potențială contagiune între diferitele sectoare ale sistemului financiar, prin intermediul legăturilor bilanțiere existente între bănci și alți intermediari financiari, este în continuare gestionabil. 2015 a înregistrat evoluții semnificative în sectorul bancar și în componența împrumuturilor băncilor portofoliu. Fuziunile și achizițiile băncilor au câștigat un impuls, ceea ce a dus la scăderea numărului de bănci active și sucursale ale băncilor. Sectorul bancar românesc cuprinde 36 de instituții de credit, dintre care șapte sunt sucursalele băncilor străine (decembrie 2015).

Activele bancare au totalizat 417 miliarde lei, reprezentând aproximativ 59% din PIB (decembrie 2015). Băncile cu capital străin dețin circa 91% din activele din sectorul bancar (decembrie 2015). Componența activelor bancare are următoarele caracteristici: (i) împrumuturile din sectorul privat au cea mai mare pondere, deși în ultimii șapte ani (52 la sută în decembrie 2015 față de 58 la sută în decembrie 2008); (ii) împrumuturile din sectorul privat sunt împărțite în mod egal între sectoarele întreprinderilor și gospodăriilor populației; (iii) împrumuturile guvernamentale și-au mărit și mai mult ponderea (la 21,5% în decembrie 2015, față de 5% în decembrie 2008); (iv) activele externe și-au majorat ponderea în totalul activelor bancare, ajungând la o valoare maximă de 6,1% în septembrie 2015 (4,8% în decembrie 2015). Datoriile bancare cuprind în special depozitele din sectorul privat (60,8 la sută în decembrie 2015), realizate în mare parte de gospodării.

Pasivele externe reprezintă 15,5 la sută din bilanț, ponderea acestora scăzând treptat în ultimii ani ca urmare a scăderii volumului de îndatorare. În anul 2015, activele din bilanț au crescut34 datorită volumului substanțial al depozitelor ridicate pe piața internă35 și consolidării poziției de capital. Ponderea delegației băncilor centrale a continuat într-un mod ordonat, contribuind astfel la atenuarea semnificativă a vulnerabilităților legate de neconcordanța dintre operațiunile bancare. Depozitele interne mai mari au stabilit retragerile băncilor-mamă, ceea ce deschide calea creșterii în continuare a creditării.

În spatele reluării creditării sectorului privat a fost eliminată o parte considerabilă a creditelor neperformante din bilanțurile băncilor (începând cu 2014), capitalizarea bancară adecvată și recuperarea cererii de credit, parțial datorită ratelor scăzute ale dobânzii. În acest context, dinamica anuală a împrumuturilor a revenit la valori pozitive în termeni nominali începând cu august 2015 (3,0 la sută în decembrie 2015), după ce a rămas pe un teritoriu negativ de aproape doi ani și jumătate. Creditele au fost reluate în principal pe moneda națională segment. În 2015, împrumuturile denominate în leu au reprezentat 75% din creditele bancare noi în sectorul privat. Începând cu luna iunie 2015, ritmul lor anual de creștere nominală a atins valori dublu cifre.

În acest context, ponderea creditelor în valută străină în total credite (49,3 la sută în decembrie 2015, a fost depășită cu cea a creditelor exprimate în lei începând cu 2015 trimestrul trei, urmând opt ani în frunte. Aceste evoluții favorabile sunt benefice pentru: (i) debitorii, care evită astfel riscul valutar; (ii) băncilor, având în vedere compoziția monetară îmbunătățită a bilanțurilor și, de asemenea, (iii) banca centrală, datorită unei transmiteri mai bune a politicii monetare.

Trecerea în centrul atenției la împrumuturile în monedă națională a fost determinată și de consolidarea măsurilor macroprudențiale asociate cu eligibilitatea împrumuturilor în valută. Creditarea în monedă străină nu ridică probleme, ci rămâne o problemă de stoc.

În 2015, băncile s-au concentrat în primul rând pe împrumuturile acordate populației (cu o creștere nominală anuală de 5,7% în 2015, în scădere cu 1,1% în 2014). Creditarea corporativă a rămas practic neschimbată în termeni nominali anuali (-0,1% în decembrie 2015). Creditele ipotecare au raportat dinamica din două cifre (17 la sută în termeni nominali, decembrie 2015), peste cele ale creditelor de consum.

Cu toate acestea, creditul de consum a deținut ponderea predominantă în creditul anual acordat gospodăriilor casnice. În lumina inițiativelor legislative recente, băncile ar putea să-și adapteze strategiile în perioada următoare. Strategiile de schimbare ar fi, de asemenea, necesare pentru transformarea potențialului de împrumut al întreprinderilor în mod corespunzător.

Lanurile principale ale băncilor pentru următorii ani vizează: (i) creșterea creditării sectorului real (cu o rată medie anuală de creștere de 5,4 la sută) atât pentru gospodăriile populației (cu 5,3 la sută), cât și pentru societățile nefinanciare (cu 5,7 la sută); (ii) stimularea împrumuturilor acordate altor instituții financiare (în medie cu 4,4 la sută pe an); (iii) accelerarea ritmului acordării de împrumuturi corporațiilor financiare spre sfârșitul anului 2018 și (iv) concentrarea mai degrabă asupra creditelor în monedă națională decât asupra creditelor în valută.

Conform strategiilor băncilor majore, defalcarea creditelor pe sectoare va fi puțin schimbată în următorii ani, gospodăriile având cea mai mare pondere în creditele totale (49 la sută), în fața companiilor non-financiare (42 la sută) și a instituțiilor financiare (8 la sută). Creditele pentru locuințe acordate rezidenților vor continua să joace un rol important în politica de creditare a băncilor, reprezentând în continuare aproximativ 65% (la sfârșitul anului 2018) din totalul creditelor acordate populației. Inițiative legislative recente

ar putea conduce la modificări ale strategiilor de creditare ale băncilor pentru acest sector, din cauza creșterii incertitudinii în ceea ce privește legea privind lichidarea datoriilor.

În conformitate cu planurile menționate mai sus, nu se anticipează o schimbare a strategiei de creditare corporativă a băncilor înainte de sfârșitul anului 2018. Evoluția creditelor acordate sectorului real în următorii trei ani va fi în concordanță cu dinamica PIB nominală anticipată de Comisia Națională de Prognoză.

Se așteaptă ca ponderea creditelor acordate IMM-urilor să continue să scadă marginal până la 48% (la sfârșitul anului 2018), rata de creștere a acestora fiind în continuare mai mică decât cea a creditelor acordate întreprinderilor mari. Planurile actuale de împrumut ale băncilor evidențiază necesitatea revizuirii modelului actual de afaceri pentru a ajuta companiile cu perspective de creștere durabilă și pentru a îmbunătăți expertiza băncilor implicate în creditare.

Depozitele anticipate ale gospodăriilor populației și ale corporațiilor neguvernamentale sunt considerabil mai mari decât creditele nete acordate acestor două sectoare. Presupunând că nivelul de depreciere a activelor financiare, și anume provizioanele pentru împrumuturile acordate sectorului real, va rămâne aproape de nivelul de la mijlocul anului 2015, raportul credite / depozite pentru rezidenți este estimat să înregistreze valori sub unu în următorii ani, un argument pentru reluarea creditării.

Bilanțurile băncilor prezintă, în prezent, o nepotrivire a valutei între împrumuturi (plasând o distribuție echilibrată între împrumuturile în euro și leul) și depozitele (constituite din depozite majoritar leu). În perioada următoare, se estimează că împrumuturile denominate în leu vor crește ritmul de creștere, în timp ce creditelor în valută se estimează că vor scădea.

Componența depozitelor pe valute se așteaptă să rămână relativ neschimbată. Astfel, creșterea creditelor în monedă națională, susținută de cota dominantă a depozitelor denominate în lei, va reduce necorespunderea monedei. Într-adevăr, la sfârșitul anului 2015, datele bilanțiere monetară au indicat o pondere mai mare a creditelor exprimate în lei în sectorul privat (valoarea brută) la nivelul sistemului bancar.

Depozitele companiilor și populației vor fi principala sursă de finanțare a băncilor, înainte de depozitele instituțiilor financiare. Marea majoritate a depozitelor sunt acoperite în prezent de o schemă de garantare, adică aproximativ 86% din totalul depozitelor din sectorul real în iunie 2015, iar acest procent pare să rămână neschimbat în următorii trei ani, potrivit rapoartelor băncilor privind planurile de finanțare.

Titlurile de valoare emise de bănci reprezintă o sursă stabilă de finanțare, dat fiind scadența lor îndelungată, dar ele reprezintă o pondere modestă a datoriilor totale. Ponderea lor se estimează a fi o creștere ușoară spre sfârșitul anului 2018, până la 1,2% din totalul pasivelor. În același timp, în 2015 a fost implementată legislația specifică, creând astfel premisele dezvoltării unor emisiuni de obligațiuni garantate.

Prognozele bazate pe rapoartele băncilor privind planurile de creditare și de finanțare indică o îmbunătățire a principalilor indicatori de solvabilitate. Nivelul de capital de rang 1 proiectat pentru sfârșitul anului 2018 este peste 18%, având în vedere următoarele ipoteze: (i) rata generală de risc rămâne neschimbată; (ii) băncile nu mărturisesc creșteri suplimentare ale tarifelor provizorii și (iii) diferența dintre ajustările prudențiale și ajustările de depreciere (adică prudențialele) rămâne la sfârșitul anului 2015. Îmbunătățirea poziției de solvabilitate se datorează, în primul rând, unei creșteri mai rapide a fondurilor proprii față de activele ponderate la risc și, în al doilea rând, scăderii treptate a nivelurilor prudențiale naționale..

În 2015, instituțiile de credit au continuat să elimine creditele neperformante din bilanțurile lor, deși la o scară mai mică. Stocul împrumuturilor scrise a fost de 16,1 miliarde lei în decembrie 2015). Scrierile sunt concentrate în patru instituții de credit, acoperind în principal creditele pentru întreprinderi (74 la sută). Astfel, creditele neperformante, în conformitate cu reglementările naționale, s-au redus la jumătate de la sfârșitul lunii martie 2014, ajungând la 22,4 miliarde lei în decembrie 201538, cea mai mare parte a contracției în 2014. Creditele neperformante, conform EBA, au totalizat 36,1 miliarde în decembrie 2015.

În acest context, rata dobânzii la creditele neperformante a scăzut la 11,65 la sută în noiembrie 2015, de la 13,94 la sută în decembrie 2014. În conformitate cu noua decizie a NPL stabilită de EBA, rata dobânzii a scăzut de la 16,20 la sută în iunie 2015 la 13,61% în decembrie 2015. În ambele cazuri, dinamica favorabilă a acestui indicator se datorează parțial reluării creditării sectorului privat.

Scăderea stocului băncilor în bilanț la nivelul bilanțului, de asemenea, pe fondul volumului redus al creditelor neperformante noi (denumirea națională), a dus la reducerea la jumătate a împrumutului pe bază de IFRS pierderi la sfârșitul lunii noiembrie 2015 (la 16,9 miliarde lei) comparativ cu nivelul înregistrat în martie 2014.

În sectorul bancar în ansamblu, acoperirea NPL de provizioanele de pierdere a împrumuturilor a fost de 68,94% în noiembrie 2015 (denumirea națională) și respectiv la 57,39% în decembrie 2015. Băncile din România administrează rezerve de capital adecvate pentru acoperirea eventualelor pierderi neașteptate de risc de credit. Evoluțiile în raportul Texas relevă perspective mai bune pentru băncile care operează pe piața românească de a amortiza creditele neperformante prin intermediul capitalului de rangul 1 și a provizioanelor de pierderi la credite, însă lecturile se situează peste media UE.

La nivel agregat, raportul Texas, calculat în conformitate cu fosta definiție a creditelor neperformante, a scăzut din jur 80 la sută în 2013 până la aproximativ 50 la sută în 2015. Peste 90% din băncile din România raportează mai puțin de un raport din Texas (decembrie 2015).

Sectorul bancar prezintă o asimetrie semnificativă la nivel individual atât în ​​raportul NPL, cât și în raportul de acoperire NPL. În comparație cu metoda anterioară de calcul al acestor doi indicatori, metodologia EBA implică o schimbare importantă a nivelului lor, și anume: (i) creșterea ratei NPL ca urmare a includerii în baza de calcul a expunerilor pentru care debitorul este evaluat ca este puțin probabil să își plătească integral obligațiile de credit fără realizarea garanției și (ii) o scădere a ponderii dobânzii de acoperire a creditelor neperformante, ca urmare a reducerii mai mici a provizioanelor privind creditele și avansurile incluse recent în baza de calcul a creditelor neperformante (mai puțin de 90 de zile în trecut, pentru care se garantează blocarea garanției pentru a recupera integral o creanță).

Piața cardului românesc s-a încheiat anul trecut cu un portofoliu de 13,7 milioane de carduri, care au generat 384,5 milioane de tranzacții și un volum de 137,15 miliarde RON, potrivit datelor furnizate de Banca Națională a României (BNR), citată de NoCash, un site specializat pe card piață. În plus, în 2012 numărul de tranzacții și volumul au crescut cu 10%, respectiv 13% în 2011, în timp ce numărul bancomatelor a scăzut, iar POS-urile au crescut cu doar 1%, de la 124.920 în decembrie 2011 la 126.255 în decembrie 2012, aceeași sursă. Specialiștii spun că această creștere este rezultatul unei utilizări mai intense a cardurilor cu comercianții cu amănuntul în comparație cu retragerile din ATM-uri.

Piața cardurilor locale a făcut un pas semnificativ în luna mai 2017, când Visa Europe a lansat o strategie națională de încurajare și promovare a plăților cu card în sectorul public. Acesta conține mai multe măsuri pentru creșterea eficienței sectorului public și analizează impactul economic estimat al acestora. Obiectivele strategice propuse de Visa Europe includ reducerea economiei subterane cu 5% in patru ani, cresterea veniturilor catre PIB la 40% (media UE) in patru ani si economisirea de 1 miliard de lei in distributia prestatiilor sociale in termen de cinci ani.

România a promis partenerilor săi internaționali că va realiza o consolidare fiscală durabilă, iar economia subterană este unul dintre principalele obstacole în calea îndeplinirii acestui obiectiv. Studiile arată că sistemele electronice de plată contribuie la reducerea economiei subterane, în vreme ce cardul este instrumentul de plată electronic cel mai accesibil și utilizat cel mai frecvent.

Măsurile propuse au patru obiective principale: îmbunătățirea colectării taxelor locale prin intermediul plăților cu carduri, creșterea eficienței distribuirii bunăstării și performanțelor prin utilizarea cardului, reducerea birocrației și sporirea eficienței financiare prin transferarea cheltuielilor de călătorie pentru lucrătorii din sectorul public pe carduri; măsuri de reducere a economiei subterane prin transferarea unor facilități la plățile electronice cu carduri.

În prezent, economia subterană a României este estimată la 39,6 miliarde de euro, o scădere de peste 3,5 la sută față de 2008 și de 15 la sută față de 2003. Dar, în ciuda acestui fapt, țara se situează pe locul al doilea în Europa pentru ponderea pieței negre în PIB. Conform studiului privind economia subterană în Europa, publicat de Visa Europe, estimarea a fost estimată la 28% în 2013, similar cu nivelul înregistrat de Croația, Estonia și Lituania, în timp ce Bulgaria a înregistrat 31% în acest an.

În aprilie 2017, BRD-Groupe Societe Generale a anunțat că a depășit 100.000 de carduri contactate emise pe piața românească. Tehnologia fără contact este prezentă în tot mai multe aspecte ale vieții de zi cu zi. Atributele sale – viteză, confort și simplitate – îl recomandă nu numai clienților individuali, ci tuturor categoriilor de comercianți cu amănuntul. Potrivit creditorului, BRD este cel mai mare emitent de carduri bancare din România, cu peste 2.3 milioane de carduri valabile emise.

În altă parte, Raiffeisen Bank a anunțat la sfârșitul lunii martie, că are cel mai mare portofoliu de carduri de credit din România, și anume peste 385.000, dintre care 95.000 sunt carduri de credit emise în 2012. Creditorul are peste 1,6 milioane de carduri active (atât de debit și de credit).

Mulți creditori au lansat campanii promoționale pentru cardurile lor în acest an, văzând și valorificând potențialul acestui segment de piață. De exemplu, clienții OTP Bank România, care se aplică între 15 mai și 15 iulie pentru un card de credit MasterCard care permite orice plată să fie făcută în șase tranșe – indiferent de valoarea acesteia, la orice comerciant din țară sau în străinătate – poate câștiga unul dintre cele 16 premiile săptămânale cu câte o sumă de bani în valoare de 500 EUR. Facilitatea este disponibilă și pentru furnizorii de utilități și pentru plățile online.

Cardul de credit MasterCard cu rate emise de OTP Bank facilitează orice plată în țară sau în străinătate și oferă clienților noștri posibilitatea de rambursare în șase rate cu dobândă zero, flexibilitate în plata ratelor, aprobare rapidă și siguranță pentru tranzacții. Cardul are un caracter unic pe piața românească și este aliniat la angajamentul asumat de OTP Bank de a identifica și promova eficient produsele și serviciile, satisfăcând cerințele actuale ale pieței.

În altă parte, CEC Bank a lansat o campanie de promovare pentru MasterCard pentru persoanele fizice la mijlocul lunii martie 2017. În perioada 15 martie – 14 iunie, orice client care a scos un card MasterCard Debit, Credit sau Gold și a efectuat tranzacții comerciale de minim 50 RON ar putea câștiga unul dintre cele 600 de premii de 50 RON fiecare sau, prin tragere la sorți, unul din șase În România.

Prin lansarea acestei campanii promoționale, clienții aveau posibilitatea de a câștiga premii atractive timp de trei luni, pe lângă avantaje cum ar fi comisionul zero la solicitarea cardului, tranzacțiile cu comercianții cu amănuntul din țară și străinătate și posibilitatea de a plăti facturile direct la ATM-urile creditorului și accesați o limită de credit cu dobânzi avantajoase.

Nu în ultimul rând, Banca Transilvania a lansat campania "Fă-ți ce ai visat de când erai copil! Dacă nu acum, atunci când?", Ca parte a programului de fidelizare Star BT.

Schema este destinată clienților care au un card de credit. Ca parte a campaniei, clienții care solicită un card MasterCard Forte între 1 aprilie și 30 iunie obțin o perioadă de grație de trei luni, trei luni de dublu puncte BT Star și eliberarea gratuită a cardului. Pe parcursul acestei campanii, a avut loc o creștere de 15.000 de carduri MasterCard Forte și un impact pozitiv asupra plăților cu card de credit către comercianții cu amănuntul. Până în prezent, în doar un an și jumatate de la lansare, programul Star BT a adus o creștere de peste 60% în acest tip de tranzacție.

Piața cardrilor de credit din România este zn continua expansiune. Dacă în anii ce au urmat crizei cardurile de credit au fost ocolite, ca urmare a faptului că românii nu le-au gestionat în mod responsabil și au ajunsă să ai probleme mari cu achitarea ratelor, în anii 2015 și 2016 românii au reînceput să aleagă să aibă carduri de credit din ce în ce mai multe. În timpul crizei financiare, în România și nu numai, cardul de credit a fost văzut ca un instrument de plată periculos, deoarece utilizatorii nu au avut o educație financiară adecvată, iar utilizarea total neadecvată l-a adus probleme de ordin financiar.

În anul 2015, băncile de pe piața românească au reușit să vândă 171.732 de carduri de credit, iar în anul 2016, numărul cardurilor de credit emise a crescut depășind chiar așteptările băncilor. La o primă vedere, consumatorii români nu par a avea abilitatea de a învăța din trecut, iar băncile se expun dacă clienții cardurilor de credit nu își achită sumele cheltuite de pe carduri. Cu alte cuvinte, sunt expuși nu numai deținătorii de carduri de credit, ci ci băncile și stabilitatea economică a țării.

Este evident faptul că preferințele românilor pentru un astfel de instrument de plată vin și din faptul că în 2016 a avut loc o creștere economică, cu toate acestea nu este justificată dublarea numărului de carduri de credit emise în 2016, față de anul 2015. În anul 2016 au fost emise 345.879 de carduri de credit.

Astfel pentru a se evita eventuale destabilizări economice, din cauza utilizării impulsive a cardurilor de credit, băncile emitente ar trebui să ia unele măsuri preventive, cum ar fi: creșterea rigurozității de acordare a acestor instrumente bancare; o analiză financiară asuprea riscului de neplată a potențialilor beneficiari; organizarea de seminare sau cursuri de educație financiară și oferirea de sfaturi cu privier la utilizarea corectă a cardurilor de credit etc.

În cee ace privește literature de specialitate, aceasta a fost îmbogățită cu informații actuale referitoare la caracteristicile pieței cardurilor de credit din România. Cu toate acestea, studiul realizat nu are pretenția de a fi unul exhaustiv, deoarece sunt multe aspecte și caracteristici ale pieței cardurilor de credit care nu au fost abordate în lucrarea de față, datorită timpului scurt și a limitării numărului de pagini.

Pentru viitoarele cercetări, ar fi relevant de analizat: efectele pe termen lung ale utilizări necorspunzătoare ale cardurilor de credit; caracteristicile demografice ale beneficiarilor de carduri de credite; caracterisiticile pieței cardurilor de credit la nivel local (analize comparative între utilizatorii de carduri de credit de la nivel rural și urban). De asemenea, ar fi relevant de analizat modul în care schimbările economice contribuie la schimbarea pieței cardurilor de credit și respective percepția consumatorului român față de cardurile de credit – evoluții în timp.

Bibliografie

Bejenaru, A. (2007), Riscul operaţional în activitatea instituţiilor de credit, Revista Finanţe publice şi contabilitate, nr.5, Bucureşti.

Bolocan Mihail-Dragoş, Peter Balogh (2010), Mutations in the Romanian banking system in the context of globalization and european integration, Globalization and Higher Education in Economics and Business Administration, Iaşi;

Carling, K., Jacobson, T., Linde, J., Roszbach, K., (2007), Corporate credit risk modeling and the macroeconomy, Journal of Banking and Finance, no. 31: 845-868.

Dardac, N şi Moinescu, B (2006), Probleme privind operaţionalizarea Acordului BASEL II la nivelul sistemului bancar din România, Revista Analiză şi prospectiune economică, Bucureşti;

Făt, Codruţa, 2007, “Finanţe internaţionale”, Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, Cluj-Napoca;

Funar, Sabine, Produse şi servicii bancare, Ed. AcademicPres, Cluj Napoca, 2001;

Jianu Iulia (2006), Performanţa – o noţiune care se caută pentru a se regăsi. Ambiguitate şi claritate”, Revista Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor, nr.5 , Bucureşti;

Marinescu, I.(2004), În căutarea noţiunii de performanţă, în revista Contabilitate şi informatică de gestiune, nr. 2/ 2004;

Neagu, F. – Integrarea europeană a sectorului bancar românesc, Oeconomica 4, Bucureşti, 2003;

Neagu, F., Mărgărit, A. – Riscurile pentru stabilitatea financiară din România generate de sectorul populaţiei, Caiete de studii ale Băncii Naţionale a României nr. 14, Bucureşti, 2005;

Predescu, I., 2005, „Activitatea bancară între performanţă şi risc”, Ed. Expert, Bucureşti;

Roubini, Nouriel and Mihm Stephen, 2010, “Economia crizelor, curs-fulger despre viitorul finanţelor”, Ed.Publica. Bucureşti;

Rossi, S., Schwaiger, M., Winkler, G., (2005) Managerial behaviour and cost/profit efficiency in the Banking Sectors of Central and Eastern European Countries, Working Paper no. 96, Austrian National Bank;

Taleb, Nassim Nicholas, 2010, “Lebăda Neagră. Impactul foarte puţin probabilului“,

Ed.Curtea Veche, Bucureşti;

Trenca, I., 2004, “Metode şi tehnici bancare – principii, reglementări, experienţe”, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca;

Trenca, Ioan, Bolocan Mihail-Dragoş (2010), Considerations regarding credit portfolio risk management of the banking institution, Revista „Finanţe. Provocările viitorului”, Anul IX, nr.1/2010 pp.84-90, Editura Universitară Craiova (ISSN 1583 – 3712), JEL, RePEc (G21).

Williams, J., (2004), Determining management behaviour in European banking, J. Banking Finance 28, 2427–2460.

*** Banca Centrală Europeană, „Blue Book. Payment and Securities Settlement System in

the European Union;

*** Banca Centrală Europeană – Financial FDI to the EU accession countries, Directorate General International and European Relations, Frankfurt em Main, 2004, p. 26.

***Banca Naţională a României – Buletine lunare, 2000-2009.

*** B.N.R. (2006), Creditul neguvernamental în România : perspective şi implicaţii, Caiete de studii, nr.15.

*** B. N.R. (2006), Rolul companiilor nefinanciare în asigurarea şi menţinerea stabilităţii financiare. Caiete de studii, nr.17.

*** BNR, 2011, Raport asupra stabilităţii financiare 2011.

*** ECB, 2010, „Beyond ROE – How to measure Bank performance?”, appendix to the

Report on EU Banking Structure.

***EFMA, 2008, „Central and Eastern European Banking Study 2008”.

*** EFMA, Capgemini, UniCredit Group, 2010, „Small business banking and the crisis:

managing development and risk (World retail banking report special edition)”.

http://www.bnr.ro/Rolul-sistemului-bancar-din-Romania-in-reluarea-cresterii-economice-6092.aspx;

http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/platile-cu-cardul-au-depasit-13-mld-lei-in-t1-2017-plus-28-16408743

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/bucket8/id8327/raport_privind_piata_serviciilor_de_plati_prin_carduri-neconfidential.pdf,

http://www.ensight.ro/wp-content/uploads/2011/05/Executive-Summary-Analiza-pietei-bancare-si-a-asigurarilor.pdf

http://www.ensight.ro/wp-content/uploads/2011/05/Executive-Summary-Analiza-pietei-bancare-si-a-asigurarilor.pdf;

http://www.bnr.ro/Indicatori-plati–perioada-2013–2015T1-5252.aspx

https://www.simplucredit.ro/blog/evolutia-pietei-cardurilor-romania/

http://www.alb-romania.ro/Documents/statistici/2016/Romanian%20Consumer%20Credit%20%20Market%2001%2001%20-%2031%2003%202016%20(2).pdf;