Analiza Performantelor Unei Societati Bancare

ANALIZA PERFORMANȚELOR

UNEI SOCIETĂȚI BANCARE

CUPRINS

INTRODUCERE

Dezvoltarea piețelor financiare și diversificarea instrumentelor financiare au mărit posibilitățile de acces la fonduri pentru bănci. În acest fel, băncile au intrat și pe piețele de capital, la concurență cu societățile de valori mobiliare, de asigurări, fonduri mutuale, fonduri de pensii. În același timp, piețele s-au extins și au apărut oportunități de dezvoltare a unor produse noi și de furnizare a unei game mai largi de servicii. În timp ce ritmul acestor schimbări pare să fie mai rapid în unele țări decât în altele, băncile de pretutindeni au devenit, în general, mai implicate în procesul de dezvoltare a noilor instrumente, produse, servicii și tehnici.

Sectorul bancar, în manifestarea lui permanentă, este o parte componentă de bază a sistemului economico-financiar. În economia de piață, băncile au un rol major, ele acționând ca ”vârf de lance” în promovarea reformei și manifestarea concretă a mecanismului autoreglării economice. Performanțele bancare s-au îmbunătățit, în primul rând ca urmare a faptului că s-au dezvoltat mult produsele și serviciile bancare în toate domeniile de activitate. Însăși esența activității bancare s-a îmbunătățit prin organizarea băncilor ca societăți pe acțiuni și prin demararea procesului de privatizare.

Conceptul de evaluare a performanțelor bancare nu poate fi abordat și înțeles separat de managementul bancar, ca factor specific de rentabilizare a sectorului bancar.

În vederea reflectării principalelor rezultate ce influențează performanțele bancare se urmăresc următoarele: colectarea informațiilor, înregistrarea tuturor operațiilor ce afectează patrimoniul instituției bancare, întocmirea documentelor de sinteză, care oferă mediului exterior imaginea sintetică, fidelă și retrospectivă a situației băncii.

Natura eficienței economice este dată de raportul între efectul și efortul economic pe care le implică orice activitate economică, considerație care stă la baza modelului de analiză a relației venituri – cheltuieli. Analiza structurală și evolutivă a veniturilor și cheltuielilor contribuie la determinarea profiturilor cu repartizarea pe segmente de activitate.

În contextul obținerii de rezultate profitabile, un bun cadru de evaluare a performanțelor, se concretizează în analiza indicatorilor de bonitate (rata rentabilității financiare, rata rentabilității economice, multiplicatorul capitalului, rata profitului, rata marjei de dobândă).

Lucrarea de față prezintă un segment al activității complexe a băncilor comerciale și anume cel al analizei și evaluării performanțelor din activitatea bancară.

Tratarea subiectului propus a fost posibilă numai prin utilizarea unor elemente conceptuale specifice mai multor domenii: management bancar, analiză economică, contabilitate, statistică.

În contextul celor prezentate, am considerat că analiza performanțelor bancare în este o temă de actualitate și am abordat această temă în trei capitole. Astfel, în primul capitol am prezentat evoluția sistemului bancar, punând accentul pe transformările care s-au produs în activitatea bancară după anul 1990. În cel de-al doilea capitol am definit performanța bancară și am prezentat principalele metode de evaluare a acesteia, respectiv indicatorii de performanță și sistemele de rating bancar. Al treilea capitol este consacrat prezentării performanțelor BCR, una din cele mai importante bănci din sistemul bancar românesc. Am încheiat lucrarea cu câteva concluzii la care am ajuns în urma studiului realizat.

CAPITOLUL I

EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

1.1. Sistemul bancar românesc după 1990

Sistemul monobancar caracteristic economiei cu planificare centrală a fost înlocuit după anul 1990 și s-a revenit la sistemul organizării pe două niveluri. În aceste condiții, Banca Națională a României are responsabilitatea de a conduce politica monetară și de a exercita și celelalte funcții specifice unei bănci centrale, iar băncile comerciale și celelalte instituții de depozit urmau sa aibă ca principale funcții atragerea disponibilităților bănești și acordarea de credite.

Se impunea înlocuirea vechiului sistem economic cu unul nou, bazat pe un cadru instituțional cu sisteme financiare, bancare, monetare și valutare specifice economii de piață.

Prima etapă a dezvoltării sistemului bancar a fost înființarea, la 1 decembrie 1990, a Băncii Comerciale Române, prin preluarea tuturor operațiunilor comerciale de la Banca Națională a României, creându-se astfel nucleul sistemului băncilor comerciale.

Fostele bănci de stat (Banca Româna de Comerț Exterior, Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară și Banca de Investiții) au fost transformate în bănci comerciale pe bază de hotărâre a guvernului.

În primii ani de după 1990 ritmul de înființare a noi bănci a fost considerabil, dar acesta s-a redus ulterior. Sistemul bancar românesc a prezentat, până la începerea procesului de privatizare bancară, un caracter preponderent etatist, deși numărul băncilor private l-a depășit pe cel al băncilor de stat.

Sistemul bancar a reprezentat sursa de subvenționare a economiei naționale in perioada 1990-1993. Rata dobânzii a fost real negativă, ceea ce a condus decapitalizarea băncilor. Absența restructurării și a privatizării a determinat o slaba performanță a creditului, fapt ce a afectat calitatea portofoliilor bancare. După anul 1994, rata dobânzii a devenit real pozitivă, dar susținerea insuficientă a politicii monetare, precum și reformele structurale, au determinat accentuarea problemelor sistemului bancar. Pierderile din economie au fost acoperite, în continuare, de sectorul bancar, care era cu capital majoritar de stat și a putut fi folosit in acest scop. Volumul creditelor neperformante a crescut din cauza necorelării activității de creditare cu reformele structurale și a creșterii indisciplinei financiare, acesta s-a situat la nivelul de două treimi din totalul acestora în perioada 1996-1998, sistemul bancar continuând să se confrunte cu probleme majore.

În următorii ani sistemul bancar a început să-și revină, numărul entităților bancare crescând de la 12, câte existau în anul 1991, la 41 în anul 2001, dintre care 33 dintre acestea erau persoane juridice române, iar 8 reprezentau sucursale ale băncilor străine. Începând cu anul 1991 se observă o creștere constantă a numărului de instituții bancare, acesta ajungând la un maxim de 45 în anul 1998. Ca urmare a procesului de consolidare a sistemului bancar, început in perioada 1998 -1999 (realizat printr-o serie de măsuri ce au vizat asanarea acestuia și privatizarea societăților bancare la care statul este acționar principal), s-a înregistrat o scădere a numărului total de entități bancare (de la 45 în 1998 la 41 în 2001) și a numărului băncilor cu capital integral și majoritar de stat în special (de la 7, în 1998, la 3, în 2001).

Procesul de privatizare bancară a determinat modificări ale cotelor de piață ale băncilor în ultimii ani, remarcându-se o reducere bruscă a acesteia în cazul băncilor cu capital majoritar de stat. La sfârșitul anului 2000, societățile bancare cu capital majoritar românesc dețineau o cota de doar 3%. În schimb, cota de piață a băncilor cu capital străin a înregistrat în 2000 o creștere a cotei de piață de aproximativ 120% față de anul anterior, ajungând la o cotă de 50,88%. De asemenea au fost înființate bănci cu capital privat autohton și străin precum și sucursale ale unor bănci străine.

Ca o reacție comportamentală normală a băncilor la cerințele impuse de economia de piață, sistemului bancar românesc din această perioadă a fost caracterizat prin dezvoltarea structurală și cantitativă a activității băncilor. Ținând cont de cerințele impuse, de impactul factorilor exogeni asupra economiei reale, precum și de presiunea din ce în ce mai accentuată a concurenței pe piața financiar-bancară, băncile s-au dezvoltat și și-au adaptat oferta. Astfel, s-au dezvoltat și diversificat produsele și serviciile bancare, a crescut viteză și s-au perfecționat instrumentele de decontare, au fost informatizate sistemele de transmitere a datelor de natură contabilă, statistică și chiar a celor privind procesul de transfer. De asemenea eforturile de capitalizare, precum și presiunea concurențială, au determinat băncile să-și creeze sau să-și modernizeze rețeaua teritorială.

Dificultățile tranziției și-au pus amprenta și pe evoluția sistemului bancar, astfel că multe bănci înființate după 1989 au fost nevoite să își înceteze activitatea sau să fie preluate prin fuziune de alte bănci. Falimentul unor bănci cu capital privat în aceasta perioadă s-a datorat administrării deficitare a acestora, cât și slabei supravegheri a sistemului bancar din partea băncii centrale.

Procesul de privatizare a băncilor cu capital de stat din România a început cu Banca Româna de Dezvoltare, prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către grupul francez Société Générale achiziție finalizată în luna martie a anului 1999.

Descentralizarea sistemului bancar prin apariția primelor reglementări legale specifice acestuia privind separarea atribuțiilor B.N.R și legiferarea băncilor comerciale stă la baza transformărilor ulterioare ce au avut loc în sistemul bancar. Băncile care au pătruns treptat în sistem au încercat să-și formeze poziții relativ stabile pe piața bancară românească.

1.2. Impactul concurenței asupra evoluției sistemului bancar românesc

Având in vedere rolul și importanța pe care le-au avut băncile la buna funcționare a unităților economice și a economiei în ansamblu, s-a impus ca, in perioada de tranziție la economia de piață, să se creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse și servicii bancare de un nivel calitativ superior, care să satisfacă exigențele tuturor categoriilor de agenți economici (clienți) din economie.

În economia de piață, eficiența economică a activității bancare este reflectată de mărimea profitului, de aceea băncile și-au organizat activitatea astfel încât să poată atrage un număr cât mai mare de clienți,care să le asigure realizarea obiectivului propus.

Băncile sunt preocupate să-și perfecționeze activitatea astfel încât să poată realiza la cel mai înalt nivel obiectivele propuse, ținând seama că pe piața bancară concurența va crește pe măsură ce se nasc noile nuclee, ale economiei. Obiectivul major al băncilor este să ofere produse și servicii bancare de cea mai bună calitate, cu o servire exemplară civilizată și operativă, menită atât să atragă cât și să își păstreze clienții.

În țara noastră s-a urmărit crearea unui sistem bancar modern, cu rol de echilibrare a disponibilităților agenților economici și ale populației, existente în bănci cu împrumuturile (creditele) necesare, solicitate pe piața bancară.

Pentru ca piața bancară românească să-și poată desfășura activitatea în bune condiții a avut nevoie de unele schimbări, privind conținutul de ansamblu al relațiilor ce definesc domeniul bancar, astfel:

modificarea unor condiții de creditare, astfel încât să se asigure utilizarea eficientă a creditelor: garantarea acestora cu patrimoniul agenților economici solicitanți;întărirea controlului in cursul derulări acțiunilor de creditare in vederea menținerii echilibrului dintre masa monetară în circulație și cantitatea de bunuri si servicii nou create și destinate pieței.

îmbunătățirea sistemului de decontări, pentru evitarea blocării în lanț a conturilor agenților economici.

transformarea în capitaluri productive a economiilor în stare latentă ale populației, prin atragerea și depunerea disponibilităților bănești în conturi bancare cu dobânzii cu și investirea lor în acțiuni productive.

întărirea rolului și funcțiilor controlului bancar, ținând seama de noile raporturi ce s-au stabilit între regiile, societățile comerciale, populație și bănci.

Controlul trebuie să urmărească: respectarea regimului decontărilor, a formelor și instrumentelor de plată între toți titularii de corii de conturi, pentru a se asigura fluență circulației monetare, siguranța plății furnizorilor și mutualitatea acceptării plăților, urmărirea utilizării creditelor pentru producție, circulație și destinație conform destinației, verificarea garanției și rambursarea acestora la termenele scadente.

Regiile, societățile comerciale, firmele particulare și populația au posibilitatea să opteze asupra băncii unde își deschid contul de disponibilități și de aceea băncile care își desfășoară activitatea pe piața bancară românească trebuie să țină cont de faptul că trebuie să își slujească clienții corect și cu promptitudine, să-i ajute și să-i îndrume (inclusiv printr-un control exigent) fără a-i bloca însă, prin excese birocratice și fără a le leza autonomia.

Dezvoltarea serviciilor și operațiunilor specifice va permite în timp diversificarea activității bancare. Aceasta va conduce la accentuarea concurenței, vechea sectorizare fiind înlocuită de o reală specializare bancară, care va depinde de natura si mărimea operațiunilor derulate, de categoria de clienți cărora fiecare bancă li se adresează, și nu în ultimul rând, de calitatea serviciilor oferite clienților

Băncile noi,care au intrat în sistem, au posibilitatea derulării încă de la început a unei activități bancare moderne, informatizate și atragerii celor mai profitabile companii nou înființate în calitate de clienți.

Ele au șansa de a decide, pe baza cadrului legal creat, al condițiilor concrete existente în economie și al studiilor de marketing efectuate, genul operațiunilor bancare, cărora doresc să le acorde atenție deosebită, în cadrul activității de ansamblu al băncii.

Obiectivul principal al pieței bancare este, să ofere avantaje suplimentare clienților băncilor, avantaje ce vor rezulta din două considerente importante:

1) clientul va beneficia de creșterea libertății de alegere, prin reorientarea activității către instituții care oferă prețuri mai mici sau prin obținerea unor servicii care nu erau disponibile anterior.

2) prețurile (tarife, comisioane), la cele mai multe servicii financiare ar trebui să scadă ca rezultat al pieței interne mai mari. Concurența va fi factorul principal de reducere a prețurilor, deși poate fi avută în vedere și reducerea marjei de profit a băncii.

Concurența, faptul că cel mai bun supraviețuiește, este poate ce mai bun proces pe care îl aduce economia de piață, iar aceasta face ca fiecare jucător de pe piață să-și perfecționeze continuu gama de produse și servicii, să-și diminueze costurile, să se orienteze mai mult spre necesitățile clienților pentru a se putea menține, ori, acesta este chiar motorul dezvoltării.

Putem afirma că este îmbucurător faptul că și pe piața bancară românească în ultimii ani au început să se simtă unele „mișcări” importante, care denotă o anumită creștere a concurenței. Recent, mai ales pe piața de retail banking, putem găsi ipostaze ale concurenței bancare dintre cele mai îmbucurătoare pentru clienți, însemnând de fapt practici existente deja pe piețele europene dezvoltate, de cele mai multe ori, implementarea în România, de către unele bănci străine a unor servicii și produse bancare pe care le ofereau de ceva vreme pe piețele lor de origine, întrucât printre cele mai active bănci întâlnim BRD- Groupe Société Générale, Unicredit România, Raiffeisen Bank sau Bank,bănci cu tradiție în mediul bancar European.

1.3. Rolul serviciilor bancare și al personalului în dezvoltarea sistemului bancar

În România, după 1989, produsele și serviciile bancare s-au diversificat foarte mult prin angajarea în operațiuni, altă dată efectuate exclusiv de societăți bancare specializate și prin prestarea de noi servicii. Prin extinderea serviciilor bancare s-a urmărit în primul rând creșterea profitului bancar și în al doilea rând sprijinirea clientelei, ușurând acesteia accesul la serviciile dorite.

Băncile au întocmit programe de dezvoltare a afacerilor, au promovat marketingul bancar ce presupune evaluarea necesităților prezente și viitoare al clienților, realizarea unor produse și oferirea unor servicii care să satisfacă aceste necesități promovarea și orientarea produselor pentru a răspunde cerințelor clienților.

Pătrunderea și dezvoltarea informaticii și telecomunicațiilor s-au răsfrânt asupra creării și răspândirii sistemelor de transfer electronic de fonduri, asupra dezvoltării rețelei de distribuitoare automate de bancnote.

Totodată au fost create ghișee bancare automate, case de compensație interbancare, acestea conducând la creșterea vitezei operațiunilor bancare, la reducerea costurilor serviciilor financiare.

Pentru promovarea unor noi metode de finanțare, băncile au venit în întâmpinarea clienților dezvoltând s-au intermediind pentru aceștia operațiuni de leasing financiar (ce sunt desfășurate de bănci prin societăți distincte, constituite în acest scop) factoring, plasament cu valori mobiliare, certificate de depozit.

O altă categorie de servicii s-a dezvoltat în sfera afacerilor internaționale și cuprinde încasarea operațiunilor de export, finanțarea exportului prin instituții naționale de garantare a creditului pentru export, negocierea și încasarea cambiilor străine, facilitarea importurilor prin credite documentare, angajarea în opțiuni cu monedă străină. Au fost dezvoltate servicii de sprijinire a afacerilor ce oferă servicii de informare privind creditele, evaluări de performanță a unor firme cu perspectiva de a deveni parteneri. În vederea dezvoltării serviciilor personale s-au diversificat conturile, apărând conturi de economii, conturi de investiții și conturi cu programe diferite de economisire.

O dată cu intensificarea concurenței pe piața românească, atât băncile străine cât și cele românești încearcă să își atragă clienți cu produse în premieră, competitive, bazate pe soluții inovatoare. În țara noastră există un interes sporit al clienților bancari pentru servicii electronice, iar numărul utilizărilor acestor servicii crește sensibil de la o lună la alta.

Până în prezent, se constată că cea mai bună strategie au avut-o băncile care au îmbinat sistemul tradițional cu cel on-line. Peste 60% dintre clienții din România doresc contact direct cu bancă, prin intermediul produselor și serviciilor electronice, dar doresc și contact personal prin intermediul sistemului tradițional (deoarece pentru deschiderea unui cont aceștia încă preferă să intre într-o clădire de bancă, ce inspiră securitate și confidențialitatea informațiilor). Încetinită în dezvoltarea sa, pe de o parte de factorii economici (veniturile mici duc la lipsa unei rentabilități a produselor și serviciilor bancare) iar pe de altă parte de o anumită cultură economică (preferința populației pentru cash), introducerea mijloacelor de realizare a operațiunilor bancare electronice au prins contur în cadrul majorității băncilor românești.

Băncile cu capital străin au fost primele care au implementat aceste servicii bancare fapt care le-a permis extinderea sectorului lor de clientelă.

Băncile oferă deponenților garanția că își pot retrage fondurile oricând doresc, și le plasează spre fructificare doar pe acele de care clienții nu au nevoie imediat. Pentru fundamentarea încrederii, societățile bancare trebuie să adopte, un comportament prudențial în luarea deciziei de plasare a fondurilor. Creșterea încrederii clienților, în capacitatea societăților bancare de a oferi servicii sigure și rapide, presupune printre altele, un flux continuu de informații, dezvoltarea procedurilor de securitate pentru depistarea fraudelor, a erorilor sau a ordinelor de plată neautorizare, prelucrarea automată a instrumentelor de plată. În procesul de intermediere bancară, un element esențial îl reprezintă încrederea.

Un accent deosebit se pune pe comportamentul lucrătorului bancar, acesta trebuind să se afirme pe de o parte ca un model de amabilitate, serviabilitate, spirit de cooperare cu clientela, iar pe de altă parte ca un model de politețe și eleganță de limbaj și exprimare.

Lucrătorul bancar trebuie să vadă în societățile comerciale și în persoanele fizice, clienți care trebuie păstrați, cultivați, de aceștia depinzând volumul activității bancare și inclusiv nivelul profitului bancar.

Creșterea rapidă a numărului de bănci nu a fost însoțită și de o creștere calitativă corespunzătoare activității bancare. Insuficiența specialiștilor, lipsa preocupării pentru elaborarea de norme proprii și faptul că principiul prudenței a rămas pentru mulți bancheri un element fără valoare care nu a permis consolidarea sistemului bancar românesc.

1.4. Tendințe actuale ale activității bancare

Prin apariția unor instrumente financiare noi, prin dereglementarea piețelor financiare și extinderea băncilor și altor instituții financiare internaționale, s-a dezvoltat un sistem financiar global funcțional, bazat pe mișcarea liberă a capitalului, în care se manifestă tot mai mult interdependențele dintre piețele financiare internaționale, integrarea și unificarea acestora, iar granițele geografice nu mai restricționează tranzacțiile financiare.

Activitatea bancară la nivel internațional a trecut printr-un complex proces de globalizare. Strategia adoptată de băncile cu o puternică dezvoltare locală a fost una de colectare de fonduri și acordare de credite în cadrul piețelor naționale. Alt bănci și-au orientat dezvoltarea spre piețele financiare, concomitent cu finanțarea locală a portofoliilor de titluri naționale. Alegerea altor bănci a fost un model mondial de banca de retail sau activități corporatiste, instituțiile de credit încercând să răspundă nevoilor clientelei prin intermediul prezenței și finanțării locale. Aceste alegeri sunt diferite de conceptul de banca internațională, care are la bază colectarea de surse dintr-o țară pentru finanțarea împrumuturilor într-o alta. Principala diferență între activitatea bancară globală și cea internațională ține de modul de finanțare a activelor străine – creanțe asupra debitorilor aflați în afara țării de origine. O banca internațională utilizează fonduri provenind de pe piața să internă, în timp ce o banca globală utilizează fonduri colectate chiar de pe piața externă însăși.

Începând cu anul 1980, la nivel macroeconomic, mișcarea globală de liberalizare a activităților financiare a cuprins băncile, efectul fiind creșterea puternică a presiunii concurențiale. Sectorul serviciilor financiare s-a globalizat progresiv și a căpătat o dimensiune mondială. Globalizarea financiară corespunde constituirii unei vaste piețe mondiale a banilor. Începută în 1982, aceasta se bazează pe trei factori, și anume: decompartimentarea piețelor, dereglementarea financiară și dezintermedierea. Astfel, mutațiile financiare cu care se confruntă sectorul bancar sunt determinate de globalizarea financiară în primul rând, dar și de inovațiile tehnologice și financiare.

Toate aceste cauze au condus după anii 1990 la o serie de operațiuni de restructurare și consolidare în sectorul bancar. O primă etapă a restructurărilor de pe piețele bancare naționale a fost concentrarea băncilor, ceea ce a dus la reduceri importante ale numărului de bănci și de unități bancare. În cursul deceniului trecut, numărul fuziunilor și achizițiilor în sectorul financiar mondial (bănci, asigurări, societăți de investiții) a crescut de 6 ori, iar după anul 1999 s-a înregistrat o scădere a numărului acestor operațiuni, în special în cadrul Uniunii Europene. După această primă etapă, activitatea s-a deplasat în afara granițelor. Cea mai spectaculoasă formă a operațiunilor de restructurare bancară se referă la operațiile de consolidare a bilanțurilor sau a fondurilor proprii prin fuziuni și achiziții, operațiuni care implică un efort important de raționalizare a resurselor și a mijloacelor, în scopul reducerii cheltuielilor.

Pentru reducerea costurilor și a riscurilor, precum și pentru extinderea portofoliului de clienți, băncile au apelat și la acțiuni ca diversificarea, regrupările, repoziționările strategice. Ca urmare a liberalizării condițiilor de operare în bănci, s-au produs transformări în modul lor de organizare, s-au redefinit competențele și a activitățile specifice. În ceste condiții, în cadrul marilor grupuri multispecializate prezente în marile centre financiare ale lumii s-a realizat o adevărată reorientare strategică tehnică și comercială. Toate sunt orientate spre căutarea de noi surse de creare de valoare, spre găsirea unui nou model de bancă, bazat pe noile activități, dar confruntat, de asemenea, cu provocarea globalizării, care se va accentua în deceniile următoare.

Prin dereglementarea produsă în întreaga lume a fost posibilă consolidarea și extinderea către tipuri tot mai variate de instituții financiare, iar îmbunătățirile în procesele informatice, telecomunicații și tehnologii financiare au facilitat extinderea geografică, permițând instituțiilor să administreze fluxuri tot mai mari de informații din mai multe locații și să evalueze și gestioneze riscurile cu costuri mai mici, fără a avea neapărat o proximitate geografică față de clienți. Creșterea activităților transfrontaliere ale companiilor nefinanciare a mărit și ea cererea pentru instituțiile care furnizează servicii financiare dincolo de frontiere.

Cu toate aceste schimbări, nu putem spune ca industria serviciilor financiare în general, și sectorul bancar în particular, sunt pe deplin globalizate. Cu toată consolidarea bancară masivă din țările dezvoltate, fuziunile și achizițiile transfrontaliere nu au fost atât de frecvente frecvente. Este foarte probabil ca activitatea bancară să nu devină niciodată complet globalizată, deoarece o anumită categorie de servicii bancare – cum ar fi creditarea micilor afaceri – ar putea rămâne apanajul băncilor mici, locale, în timp ce pentru alte servicii – cum ar fi creditele sindicalizate – este mai potrivită furnizarea de către instituții mari, globale. Filialele companiilor multinaționale preferă să folosească serviciile unei bănci care cunoaște piața locală, cultura, limba și reglementările locale, mai degrabă decât bănci care sunt familiare cu condițiile de pe piața țării de origine. Aceasta sugerează că extinderea globalizării va rămâne limitată. Totuși, în țările cu nivel scăzut de dezvoltare financiară (cum ar fi fostele țări socialiste), multinaționalele preferă să lucreze cu bănci din țările lor de origine sau cu bănci globale, decât cu bănci locale.

În economia bancară europeană, implicarea capitalului străin s-a realizat întâi pe calea fluxurilor transfrontaliere și abia apoi pe calea investițiilor directe, respectiv implantarea de bănci străine.

Din punct de vedere doctrinar, teoria banking-ului multinațional a deschis un câmp nou de activitate pentru cercetări ulterioare. Unul dintre principalii piloni ai teoriei este identificarea surselor de avantaje comparative în banking-ul internațional, respectiv factorii care duc la alegerea unei anumite locații. În acest sens sunt necesare câteva precizări, care să particularizeze cadrul de aplicare a acestei teorii la realitățile țărilor europene post-comuniste. În primul rând, în sectorul bancar din țările Europei Centrale și de Est intrarea capitalului străin s-a făcut prin constituirea sau cumpărarea de instituții bancare, care devin astfel bănci străine. Deși există și alte posibilități de intrare, care nu privesc proprietatea directă, și anume alianțele strategice, în cazul țărilor din zona amintită intrarea capitalului străin s-a făcut doar pe calea proprietății, respectiv cumpărarea unor entități existente sau înființarea de noi entități, dată fiind situația economică instabilă și structura financiară subdezvoltată,.

În al doilea rând, trebuie făcută o delimitare între cele două căi de internaționalizare, prin intrare de fluxuri sau entități străine (inward) respectiv prin ieșire (outward). Internaționalizarea de tip intrare se referă la situația în care instituțiile bancare străine intră într-o țară sau regiune și/sau cea în care activitățile bancare dintr-o anumită țară sau regiune se exprimă în principal într-o monedă străină. Internaționalizarea de tip ieșire privește situația în care instituții bancare dintr-o țară își stabilesc prezența în altă țară. Fără îndoială, în cazul țărilor din Europa Centrală și de Est, nivelul internaționalizării de tip intrare este ridicat, în unele chiar foarte ridicat, în timp ce internaționalizarea de tip ieșire este foarte rară.

În al treilea rând, analiza activităților bancare internaționale are în vedere două aspecte: problema modelelor de expansiune externă a băncilor, dintr-o perspectivă a organizării industriale, și problema rolului băncilor în fluxurile financiare transfrontaliere. Condițiile și motivațiile principale ale investițiilor străine directe, în general, sunt, conform cercetărilor realizate în literatura de specialitate, următoarele:

motivații care țin de eficiența internaționalizării: imperfecțiunile pieței produselor (cauzate în principal de barierele la intrare și segmentarea pieței), imperfecțiunile piețelor factorilor de producție (legate de problema avantajelor comparative ce ar putea fi obținute prin expansiune);

avantajele procurate de anumite locații ca motive pentru intrare (abordarea fiind aici concentrată pe explicarea locului specific în care se realizează anumite implantări): servirea și urmarea clienților existenți în propria lor expansiune internațională, intrarea pe o piață în creștere, capabilă să ofere oportunități de câștig, precum și obținerea controlului asupra unor surse de materii prime.

Europa financiară este concepută pornind de la un grup de trei libertăți, respectiv libertatea circulației capitalurilor, libertatea instituțiilor și libertatea prestărilor de servicii financiare ceea ce necesită o analiză a rolului băncilor universale în cadrul UE.

În prezent, una din cele mai importante caracteristici ale sistemelor bancare din țările Europei Centrale și de Est o reprezintă gradul ridicat de implicare străină, sub forma reprezentanțelor, sucursalelor și filialelor. Acest lucru a fost posibil datorită liberalizării legislațiilor bancare din aceste țări, dar și oportunităților de afaceri pe care sistemele bancare din regiune le oferă pentru băncile străine. Majoritatea băncilor străine care au investit în regiune sunt bănci mari, cunoscute pe plan internațional, provenind din țări dezvoltate, unde, din cauza saturației liniilor de activitate tradiționale și concurenței acerbe, posibilitățile de creștere sunt limitate. Un alt motiv important care a determinat băncile străine să investească în Europa Centrală și de Est a fost menținerea clientelei din țările de origine ce a efectuat investiții în străinătate. Alegerea uneia sau alteia dintre cele trei modalitățile de implantare depinde de mai multe criterii, între care foarte important este gradul de integrare a economiilor țării gazdă și țării de origine.

În prezent, opoziția dintre banca universală și banca specializată se justifică prin avantajul serviciilor și activităților propuse. Astfel, banca universală sau mai familiar, banca ce face tot, operabilă atât la nivel național cât și regional, regrupează totalitatea sau cvasitotalitatea activităților bancare. Tipul acesta de bancă este prezentă în ansamblul țărilor germanice, care regrupează Germania, Țările de Jos, Austria, Elveția. În schimb banca specializată tinde să se concentreze pe o gamă de operațiuni care acoperă o varietate de instituții, atât prin mărimea, cât și prin natura activității lor.

Alături de sistemul universal german se remarcă familia anglo-saxonă a băncilor caracterizată prin preponderența mecanismelor de piață în cadrul intermedierii financiare și prin specializare, după cum este cazul instituțiilor bancare din Marea Britanie, Irlanda, Danemarca. Alături de acestea există și familia latină a băncilor care regrupează sistemele în care ponderea intermedierii bancare este puternică, sau în care specializarea băncilor este o tradiție, după cum este cazul Franței, Spaniei și mai recent al Portugaliei și Italiei.

Sectorul bancar european a fost marcat de procesele de liberalizare, internaționalizare și de universalizare a activităților din toate domeniile, cu consecințe privind creșterea concurentei. În plus integrarea europeană vizează în principal domeniul financiar bancar, prin crearea pieței bancare europene, piața unica, cu influențe atât asupra țărilor membre ale UE cât și asupra țărilor din exteriorul acestora.

La nivel european se manifestă două tendințe antagoniste:

Instaurarea unei piețe unice bancare;

Menținerea disparităților între diferitele sisteme bancare.

În spațiul european, elementul central pentru caracterizarea unui sistem bancar este dimensiunea băncilor, datorită existenței operațiunilor de fuziune și absorbții. Competitivitatea sporită în raport cu concurența și obținerea unui nivel sporit al performanței, precum și diversificarea pieței, posibil de obținut atât la nivel geografic cât și la nivel sectorial sunt cele două aspecte care explică importanța acestui element. Prin modul lor de funcționare, băncile universale clasice dispun de capacitatea de inovație la nivelul produselor și tehnicilor, ceea ce la permite adaptarea la numeroase activități financiare.

Această descriere justifică motivația creșterii dimensiunii instituțiilor bancare în interiorul fiecărei țări membre. Concentrările bancare între diferite țări necesită transferul de tehnologie, pentru satisfacerea nevoilor pieței. O asemenea orientare către un ansamblu bancar compact, deținut de către societăți din ce în ce mai influente, apare ca o evoluție naturală și indispensabilă în cadrul spațiului european.

1.5. Mutații în evoluția pieței produselor și serviciilor bancare

În condițiile actualei evoluții, în fața noilor provocări, doar o parte din bănci, atât cele ale Europei Occidentale, cât și cele din țările central-est europene și nu numai, vor fi capabile să exploateze noile oportunități ale lumii financiare globalizate, reușind astfel să se adapteze. Caracteristicile acestei piețe financiare tot mai unite și intens concurențiale, produsele financiare tot mai omogene, inovațiile ușor de copiat, infrastructura (rețelele de calculatoare sau terminalele electronice, rețelele de POS-uri sau ATM-uri) tot mai sofisticată și costisitoare, reglementările naționale care tind să se uniformizeze și să se înscrie în structuri standardizate internațional, soluțiile de rezolvare a crizelor care sunt inspirate tot mai mult din experiența precedentă sunt cele mai importante elemente de care băncile trebuie sa țină seama în definirea strategiei. În aceste condiții piața tinde să fie tot mai uniformă, oferind oportunități egale pentru toți participanții, dar nivelând în același timp în mare măsură veniturile și profitul.

Evoluția băncilor va fi în sensul concentrării, concentrare realizată atât prin preluarea băncilor mici sau falimentare de către cele mari, cat și prin fuziuni sau alianțe ale unor instituții financiar-bancare puternice. Concentrarea bancară, dezvoltată diferit de la o țară la alta, se manifestă prin creșterea volumului capitalurilor și îndeosebi a resurselor, conferind băncilor posibilitatea de a mari volumul și structura operațiunilor. Concentrarea bancară îmbracă forma holdingurilor bancare, caracterizate prin păstrarea identității și a independenței juridice a unităților controlate prin concernele bancare și, de asemenea, se manifestă și prin asocierea ocazională a unor bănci pentru acordarea unor împrumuturi mari sau pentru efectuarea unor operațiuni mai importante, dând naștere consorțiilor și sindicatelor bancare. Prin concentrarea bancară, indiferent de formă, sunt vizate creșterea puterii financiare a băncilor, o capacitate inovațională sporită, canale de distribuție lărgite pentru produse/servicii, lărgirea surselor de venituri, reducerea costurilor în vederea menținerii piețelor și a pătrunderilor pe noi piețe în lumea actuală, când competiția a devenit globală.

Specializarea în funcție de segmentul de piață targetat și progresul informaticii reprezintă o altă direcție de evoluție, care va determina integrarea operațională la scara mondială. Ca rezultat al confruntării dintre bănci și instituțiile nebancare sau chiar non-financiare care efectuează operațiuni bancare în lumea bancară se manifestă tot mai mult tendința de universalizare a operațiunilor bancare, aceasta presupunând că, pe lângă operațiuni de colectare, de depozitare și de acordare a creditelor, băncile să se angajeze și în alte operațiuni, afectând atributul de bancă comercială tradițională, cumulându-se activitatea comercială cu cea de investiții, iar pe de altă parte, angajându-se în operațiuni de asigurări, portofoliu, management și în diverse inovații financiare caracteristice epocii actuale. Băncile vor trebui să facă eforturi financiare considerabile pentru a face față evoluției tehnologiilor și informaticii, să fie tot mai interesate de promovarea de noi servicii și produse bancare, să acorde o atenție sporită previziunilor (anticipărilor), pentru a transforma orice nouă direcție a mediului diversificat în care operează într-o oportunitate de dezvoltare.

Schimbările revoluționare din domeniul tehnologiei și comunicațiilor produc modificări majore și în modul de derulare a activităților de către toate organizațiile și, în special, de către bănci și instituții financiare. În această perioadă de descentralizare, de tehnologie electronică și digitală, un număr din ce în mai mare de instituții vor deveni tot mai conștiente de importanța informării clienților despre derularea activității bancare, iar aceste instituții pot fi brokeri de informații, detailiști de un anume tip, companii de petrecere a timpului liber sau companii tehnologice. Tendința s-a evidențiat deja prin creșterea numărului de entități nebancare care pătrund pe piața bancară. Putem spune ca transformarea sectorului bancar tradițional a fost determinată de competiția din partea băncilor netradiționale, de evoluțiile revoluționare în domeniul tehnologiei și solicitările sporite ale clienților. Băncile care vor să supraviețuiască și să progreseze în această lume nouă și provocatoare trebuie să se schimbe radical și rapid.

Modelul viitoarei activități bancare de retail se conturează în mod clar și nu trebuie subestimat. Se vorbește tot mai mult de ,,banca virtuală", care este definită ca un model în plină dezvoltare a activității bancare, în care, pentru crearea de noi produse și servicii, sunt implicate mai multe companii și în care clienții pot beneficia de serviciile bancare prin mai multe canale de distribuție. Elementul-cheie care a stat la baza acestei evoluții a fost tehnologia, permițând efectuarea electronică a comunicărilor și a tranzacțiilor financiare între client și bancă, fără a fi necesară prezenta fizică a clientului la sediul instituției. Băncile care reacționează la oportunitățile și provocările oferite de era electronică introduc deja o gamă de canale noi de distribuție, cu ajutorul cărora să-și ofere serviciile clienților. Factorii motivaționali din spatele acestor schimbări sunt numeroși, printre aceștia evidențiindu-se nevoia de reducere a costurilor și de sporire a eficientei.

Pentru a face față schimbărilor prezentate, băncile și-au redefinit strategiile de distribuție, iar activitățile de management al rețelei au fost îmbunătățite. Principalele instituții din cadrul sectorului au continuat să-și extindă rețele de bancomate și au introdus serviciile bancare telefonice, pentru facilitarea raționalizării și restructurării sucursalei în calitate de canal de distribuție. Numărul sucursalelor, ca și cel al personalului a fost redus în mod semnificativ, iar funcțiile sucursalei au fost reorientate spre un rol mai mult comercial și de vânzare. În pofida reducerii numerice, sucursala a devenit un element mult mai important în cadrul strategiilor mix-ului de marketing în sectorul serviciilor financiare. Rolul său, design-ul și organizarea au fost transformate complet, aceasta rămânând canalul-cheie de distribuție. Astfel, prin mărirea spațiului pus la dispoziția clienților, s-au facilitat condițiile pentru obținerea de informații referitoare la produsele bancare, având ca efect creșterea șanselor de vânzare a produselor și serviciilor, fapt care, la rândul său, duce la creșterea segmentului de piață și a profitabilității. Soluțiile constructive ale incintei băncilor sunt în schimbare, reflectând modificările de atitudine în servirea clientului, și au ca scop creșterea productivității și eficientei în oferirea serviciilor financiare. Totuși, soluția constructivă trebuie să asigure buna desfășurare a principalelor funcții ale activității bancare. De asemenea, s-a acordat atenție aranjării în spațiu a sucursalelor, iar ierarhizările eficiente ale acestora au evoluat. În viitor, este inevitabilă continuarea raționalizării. Deoarece structura rețelei optime se schimbă în mod constant, datorita progresului tehnologic și a sistemelor de livrare și distribuție în plina evoluție, dinamismul sucursalei în calitate de canal de distribuție se va accentua.

Este de așteptat ca tranzacțiile bancare de tip retail procesate de sucursale să se reducă, în timp ce băncile planifica o creștere spectaculoasă a canalelor alternative de distribuție, incluzând ghișeele automate de bancă, chioșcurile bancare, cărțile de debit, centrele de servicii telefonice, serviciile bancare electronice și banca la domiciliu.

În pofida acestei dezvoltări a canalelor alternative de distribuție, sucursala este încă principalul punct de contact și va continua să joace un rol important pentru multe bănci. Rolul său se va schimba prin punerea accentului pe servicii bancare personale, lăsând clienții să desfășoare mai multe tranzacții de rutină prin intermediul canalelor electronice de distribuție. Ca variantă a procesului de automatizare, pe măsura dezvoltării tehnologiei, se tinde spre extinderea unor sucursale automate de tip "chioșc bancar" unde se realizează toate tranzacțiile pe ecran, produsele fund expuse ca în vitrina unui magazin. Nu va mai dura mult până la apariția ghișeelor automate de bancă, procesoare de imagini, cu sisteme video și ecrane de tip "touch" (prin atingere), precum și a celor care încasează cecuri și deschid conturi. Localizarea acestora va fi variata și va include gări, supermagazine, centre de afaceri, precum și orice alt loc în care grupuri de oameni tind să se adune în mod regulat.

De la sucursala tradițională, cu toată gama de servicii se tinde spre sucursala complet automatizată, ca soluție ideală pentru persoane fizice și mici întreprinzători.

Cadrul de operare al sistemelor bancare a suferit importante schimbări sub impactul progresului înregistrat în tehnologia informatică. Industria financiar-bancară se adaptează astăzi unei piețe noi, sub impactul globalizării și exploziei tehnologice, devenite atribute ale realității economice. Condițiile integrării piețelor financiare în noua economie, pe fondul dezvoltării tehnologiilor informatice, atribuie un rol specific serviciilor bancare electronice, cu perspective de dezvoltare accelerata în viitor, datorita principalelor avantaje pe care le oferă.

Extinderea plăților prin intermediul cardurilor a luat o amploare deosebita în Occident, iar în ultima vreme și în celelalte tari ale lumii, fapt care a determinat reducerea circulației numerarului, aceasta nedepășind 20% din volumul tranzacțiilor. Pretutindeni în lume industria cardurilor se revoluționează. Începutul mileniului trei a însemnat și debutul unui nou proces care va duce, în numai câțiva ani, la înlocuirea totală a cardurilor cu bandă magnetică cu smart-carduri. Aceste instrumente de plată prezintă o serie de avantaje certe, grade memoriei de 64 k, care le furnizează o capacitate de înmagazinare a datelor de peste 50 de ori mai mare decât cele cu bandă magnetică, cât și grație dialogului bidirecțional cu terminalele electronice ale comercianților, ceea ce reduce semnificativ costurile de operare ale acestora. Mai mult, acest tip de carduri oferă un grad sporit de securitate utilizatorilor, informația stocată fiind imposibil de alterat sau de copiat.

Gradul ridicat de securitate-motivul binecunoscut al migrării către cardurile cu cip, este pus în umbra de performantele cardului optic. Cardul optic este format din două straturi, între care este introdusă banda optică, bazată pe tehnologia CD-ROM. Acesta poate fi zgâriat, găurit, dar informația stocata poate fi citită în continuare. Siguranța este dată tocmai de imposibilitatea alterării datelor și de posibilitatea confruntării identitarii titularului cardului cu cea a utilizatorului. În plus, cardul optic dispune de o capacitate de memorare cu mult peste posibilitățile cipului. Memoria foarte mare de care dispune permite stocarea, de exemplu, a imaginii amprentei sau retinei posesorului, astfel că furtul de identitate va deveni imposibil. Mai mult, siguranța este întărită prin stocarea pe card a hologramei utilizatorului și a unui fișier care să conțină datele personale de identificare. Investițiile necesare unui astfel de proiect sunt nesemnificative, comparativ cu avantajele care pot fi obținute. Singura modificare necesară la nivelul ATM-urilor și POS-urilor bancare constă în instalarea unui cititor de bandă optică. În plus, capacitatea ridicată a memoriei va putea permite băncilor să ofere o gamă mult mai mare de servicii, utilizarea cardului depinzând, în ultima instanță, de inventivitatea instituțiilor financiare. Cu toate acestea este greu de crezut că, în condițiile în care, pe plan mondial, abia s-a trecut la implementarea cipului, Visa și MasterCard, marile organizații de profil fără de care nu se poate imagina implementarea generalizată a cardului optic pentru soluții de plăți, vor îmbrățișa acest proiect pe termen scurt sau mediu.

Băncile operează, așadar, într-un mediu în care fluxul informațional este din ce în ce mai rapid. Succesul și, câteodată, supraviețuirea unei bănci depind în mare parte de capacitatea ei de a intui și de a se adapta permanentelor schimbări, flexibilitatea și deschiderea către noi tehnologii contribuind la câștigarea cursei. Din acest motiv, băncile sunt deosebit de afectate de creșterea fluxului informațional și trebuie să se pregătească corespunzător. Vor fi necesare investiții mari, pentru a fi pregătiți pentru viitor. Pe fondul unui trend descrescător al veniturilor, pe de o parte, și al necesitații de a investi sume considerabile în noi tehnologii, pe de alta parte, bancherii sunt siliți să-și schimbe strategia tradițională pe piață. Alianțele strategice, fuziunile însoțite de o expansiune pe piețele în dezvoltare, precum cele din Europa Centrala și de Est, ar trebui să confere grupurilor bancare standardul necesar pentru a rămâne competitive. Din ce în ce mai multe bănci ajung la concluzia că resursele, cum ar fi capitalul și personalul, sunt limitate. Pentru a eficientiza la maximum resursele existente, toate eforturile trebuie concentrate asupra centrului industriei bancare – receptivitatea față de nevoile clienților și serviciile oferite acestora. Având în vedere că și clienții sunt supuși unui mediu ce se află în permanentă schimbare, factorul timp joacă un rol tot mai important în decizia de a folosi un serviciu sau un produs nou. Posesorii, din cauza unui program de lucru prelungit nu găsesc timp pentru a utiliza serviciile bancare, aceasta și din pricina că majoritatea băncilor au un program cu publicul destul de limitat. Cu cât clienții își accesează mai ușor conturile, cu atât avantajul competitiv este mai mare. Multe bănci au ajuns la aceasta concluzie și, în consecința, oferă noi produse pe piață, cunoscute sub denumirea generica de home-banking. În aceasta categorie de produse pot fi întâlnite componente ce au un singur scop: posibilitatea oferită clientului de a accesa oferta de servicii bancare de acasă, fără să mai fie necesară deplasarea lui până la sediul unității bancare unde îi este deschis contul.

Ca urmare, asimilarea soluțiilor oferite de Internet, de către furnizorii de produse și servicii bancare tradiționale, reprezintă o condiție esențială în evitarea riscului marginalizării acestora în sistem și în beneficierea de avantajele revoluției informatice. O rapidă dezvoltare o va avea comerțul electronic financiar prin internet și componentele sale internet banking și mobile banking, care conduc detașat tendințele actuale ale revoluției electronice din sectorul bancar european, oferind totodată băncilor noi oportunități. dar și noi provocări.

Electronic-banking este primul serviciu bancar la distanță care a scutit oamenii de afaceri de drumurile zilnice la bancă. Electronic-banking-ul permite utilizatorului să facă de la birou sau de acasă (home banking), din fața calculatorului, operațiuni în conturi bancare. Instrumentele de tip electronic-banking sau home banking se bazează pe o aplicație software a emitentului, instalată la sediul deținătorului, pe o stație de lucru individuală sau în rețea. Pentru firmele cu o activitate intensă, electronic-banking-ul s-a dovedit a fi de un real folos.

Internet banking-ul nu trebuie privit numai ca o simplă extensie a produselor moderne, ci și ca o modalitate de scădere a costurilor tranzacțiilor, dublată de o acoperire geografică nelimitată. Pe măsură ce numărul utilizatorilor de internet crește, competiția dintre cele două canale bancare (tradițional și internet) va deveni tot mai puternică. Pentru a supraviețui în noul mediu economic, care va fi caracterizat de o proliferare a serviciilor și un număr crescut de concurenți, inclusiv foarte mulți nou intrați, băncile tradiționale trebuie să-și redefinească interfețele cu clientul, incluzând internetul printre acestea și de asemenea strategiile de segmentare a pieței produselor bancare și a clienților. Internet banking-ul mărește și mai mult gradul de libertate al celor care ordonă plăți și transferuri. Aceștia nu numai că nu mai sunt legați, în relația cu banca, de drumul la ghișeu, dar nici măcar nu trebuie să se afle la sediul firmei. Dacă în cazul electronic-banking-ului, serviciul nu se poate accesa decât de la calculatorul aflat în companie sau la domiciliu, internet banking-ul poate fi utilizat de la orice calculator conectat la internet, indiferent unde se află acesta. Practic, utilizatorul serviciului nu trebuie nici măcar să posede un calculator personal, un internet-cafe fiind suficient. În plus, operațiunile care se pot realiza sunt aceleași ca și în cazul electronic-banking-ului. Băncile au început deja să sară peste etapa primară a electronic-banking-ului direct la internet banking. Rămâne însă o problemă esențială care se ivește în momentul în care se implementează acest tip de serviciu: securitatea comunicațiilor prin internet.

Mobile banking-ul, tehnologia de ultimă oră în ceea ce privește furnizarea serviciilor financiare promite să revoluționeze modul de efectuare a tranzacțiilor, oferind oamenilor de afaceri o independență totală față de contactul cu banca. Transferurile bancare, ordinele de plată, viramentele, precum și consultarea istoricului operațiilor se pot realiza direct de pe telefonul mobil. Aceasta previziune de revoluționare a pieței serviciilor bancare la distanță este determinate de creșterea explozivă a utilizatorilor de telefonie mobilă.

Băncile vor trebui să ia în considerare cu privire la instrumentele prezentate mai sus numeroasele riscuri la care se expun, care nu au fost pe deplin evaluate și să studieze, totodată, efectele pe linia veniturilor bancare, ca urmare a expansiunii activităților bancare electronice. Într-un viitor nu prea îndepărtat, tehnologiile informatice vor schimba complet actuala configurație a băncilor tradiționale. Tot mai multe servicii vor fi automatizate, clienții vor prefera să-și efectueze singuri operațiunile prin internet sau prin telefon, astfel că noua bancă va deveni mai mult un centru de afaceri. Actuala bancă tradițională se va transforma într-un centru tehnic de lucru, un fel de bancă fără clienți fizici.

Instituțiilor bancare au pătruns pe piața asigurărilor, iar această acțiune reprezintă un efort pentru modernizarea sectorului serviciilor financiare, în scopul satisfacerii nevoilor de diversificare ale consumatorilor. Deciziile privind oportunitatea pătrunderii băncilor în domeniul asigurărilor țin cont, însă, nu numai de nevoia de modernizare, ci și de satisfacerea cerințelor consumatorilor pieței. Conceptul de "bancassurance" este definit ca o nouă orientare strategică a instituțiilor financiare în raporturile cu clienții, dar diferă considerabil de la o țară la alta, mai ales în ceea ce privește modalitatea băncilor și a companiilor de asigurări de a-și folosi reciproc canalele de distribuție. Capacitatea băncilor de a intra cu succes pe piața asigurărilor depinde atât de mediul de ansamblu al economiei, dar și de anumite caracteristici specifice mediului bancar.

Intrarea puternică a băncilor pe piața asigurărilor s-a dezvoltat mai întâi în Țările de Jos, apoi în Spania și s-a generalizat în anii '80 ai secolului trecut, în Franța și Germania, cucerind apoi toată Europa Occidentală. Băncile sunt interesate de bancassurance mai ales pentru a-și extinde câmpul de operare, în timp ce asiguratorii doresc să preia o parte din clienții tradiționali ai băncilor. Acest sistem constituie o cale pentru plasarea disponibilităților bănești dintr-o economic, al cărei rezultat a luat forma unei colaborări. Fenomenul bancassurance a demarat sub forma distribuirii încrucișate a produselor, pentru a beneficia de o reducere reciprocă a cheltuielilor de distribuție. Forma dominantă de manifestare a constituit-o vânzarea asigurărilor de viață prin intermediul ghișeelor băncilor, însoțită de o cooperare destul de limitată, în general în materia asigurărilor de daune sau a altor servicii financiare. Ca urmare în general a inițiativei băncilor, acest fenomen s-a extins și la alți deținători de rețele ale poștei și ale caselor de economii. În Europa, acest fenomen s-a generalizat și amplificat în anii '90 ai secolului trecut, datorită sporirii considerabile a rolului piețelor financiare, a internaționalizării lor și, în general, în căutarea unei gestionări cât mai eficace a marilor portofolii active. Prinde contur astfel o industrie a serviciilor care înglobează asigurările de viață, fondurile de pensii, asigurările de persoane, creditul pentru consum, gestiunea activelor în contul terților.

Condițiile economice severe și apariția fenomenului de dezintermediere generat de participanții de tip nebancar au determinat scăderea profitabilității bancare. Pe de altă parte, lumea bancară a fost supusă permanent unor revoluții profunde, cum sunt: dereglementarea, deschiderea de noi frontiere, înlăturarea barierelor sectoriale și diversitatea mijloacelor de piață folosite. Ca atare, băncile căută continuu noi oportunități pe toate piețele financiare în funcție de tipurile de consumatori. În ceea ce privește intrarea băncilor pe piața asigurărilor, ele au avantajul unor canale de distribuție deja create, a unei clientele stabile, dispun de abilitatea de gestionare a banilor și experiența tehnologică.

Dar între bănci și societăți de asigurări se vor intensifica legăturile de colaborare. La nivelul Uniunii Europene, trecerea băncilor de la depozitele tradiționale la bancassurance este grăbită de concurența exercitată de pachetele de asigurări de viață și de programele oferite de fondurile de pensii private. Însă această tendință se manifestă și în tarile unde băncile nu se implicau în mod tradițional în activitățile de asigurare. Această colaborare, concretizată în acorduri de distribuție încrucișată a produselor, crearea unor societăți mixte, evitarea unei competiții directe, achiziționarea de către bănci a unor societăți de asigurări, depinde de caracterul reglementărilor legale, care pot fi mai mult sau mai puțin favorabile pentru perioade mai lungi, și, într-un mod deloc neglijabil, de complexitatea produselor oferite, cu mențiunea că cele simple prezintă mai mult succes, mai ales în situația în care se adresează unor clienți mai puțin sofisticați.

Într-un mediu competitiv calitatea devine un factor important. Chiar și atunci când eficienta serviciilor atinge un anumit nivel și devine standard în sectorul bancar, pot să se mențină diferențe în ceea ce privește "latura umana" a prestării serviciilor: relațiile directe dintre personalul bancar și client. Operațiunile bancare în continuă schimbare solicită aptitudini speciale din partea personalului bancar, impunându-se în acest sens eforturi pentru ridicarea calității forței de muncă, a competențelor. Acesta este un domeniu foarte important, iar băncile care asigură un nivel ridicat al calității serviciilor își lărgesc, în acest mod, segmentul de piață. Serviciile oferite clienților implică modul în care personalul bancar tratează clienții: politețe, promptitudine, eficiență, nivel de instruire, clientul mulțumit constituind un aspect esențial în menținerea și dezvoltarea afacerilor bancare.

Aceasta cu atât mai mult dacă se are în vedere tendința de depersonalizare a relației dintre bancă și client: pe de o parte, agenții economici devin mai dependenți de bănci, în condițiile în care interesul băncilor de a satisface operativ și universal solicitările clienților se generalizează. Pe de alta parte, băncile se omogenizează în ceea ce pot oferi ele clienților și de aici interesul pentru o anumită bancă se restrânge în favoarea opțiunii pentru oricare banca. De asemenea, caracteristicile băncii la domiciliu conduc la diminuarea la maximum a relațiilor personale dintre clienți și bănci.

Alianțele strategice cu diverși comercianți sau companii de asigurări, împreună cu canalele de distribuție alternative, nu numai ca duc la diversificarea vânzării serviciilor bancare, dar modifică și structura costurilor. Cu cât o bancă reușește să meargă în aceasta direcție, cu atât este mai bine pregătită pentru viitor. Serviciile bancare sunt mai mult sau mai puțin comparabile, cel mai important criteriu de competitivitate rămânând prețul. Cu cât o bancă poate ține mai bine sub control costurile, cu atât poziția să pe piață va fi mai solidă. Dată fiind competiția severă pentru clienți, utilizarea de noi canale de distribuție este absolut necesară pentru ca băncile să-și îmbunătățească standardul calitativ al serviciilor prestate, să-și sporească cota de piață, să diminueze costurile și să sporească profitul.

CAPITOLUL II

EVALUAREA SI ANALIZA PERFORMANȚELOR BANCARE

În contextul globalizării și al integrării europene, scopul esențial al managementului băncilor constă în alegerea celor mai eficiente modele de profitabilitate, care vizează posibilitățile de acoperire a plasamentelor cu resurse proprii, la nivelul fiecărei unități de lucru.

Majorarea volumului de resurse și plasamente și diversificarea ofertei de produse și servicii au condus la preocupări permanente ale băncilor pentru rezolvarea calitativă, în sensul stabilirii modalităților de optimizare și cuantificare a realizărilor și structurii portofoliului de resurse și plasamente, în scopul obținerii unor performanțe superioare, elaborându-se în acest sens, modele de analiză și urmărire a profitabilității bancare.

2.1. Definirea performanței bancare

Performanța poate fi definită ca fiind nivelul măsurabil de stabilitate a activității unei bănci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natură și un trend normal de creștere al profiturilor de la o perioadă de analiză la alta. Managementul performanțelor se intersectează cu cel al domeniului de management bancar, calitatea reflectându-se în performanțele bancare. Acesta este legat de managementul activelor și pasivelor bancare, care se reflectă în bilanțul fiecărei societăți bancare. Performanțele bancare, ca latură a managementului bancar, dar și ca rezultat al optimizării acestuia, reprezintă un instrument de analiză de mare importanță pentru managerii băncii, acționari și nu în ultimul rând, pentru toți participanții pe piețele monetare, care, prin natura activității, au relații de afaceri cu băncile .

Un loc aparte în cadrul managementului bancar îl ocupa strategiile de optimizare a performanțelor bancare, deoarece băncile, ca societăți comerciale, au ca obiectiv fundamental optimizarea profiturilor , performanța băncii reprezentând un indiciu al stabilității și al încrederii deponenților, astfel că trebuie încurajată obținerea unor performante cât mai mari, pentru un sistem financiar eficient și dinamic. Din punct de vedere managerial se poate determina o profitabilitate a unităților teritoriale ale băncii, o profitabilitate a clienților băncii, fiecare din aceste segmente fiind considerate centre de profit, caz în care profitabilitatea băncii este o rezultantă a însumării profitabilității clienților sau a profitabilității produselor și serviciilor promovate de bancă.

În cadrul sectorului bancar, caracterizat printr-o concurență intensivă, băncile moderne nu-și permit să ofere produse și servicii lipsite de profitabilitate, astfel că trebuie să-și organizeze funcțiile lor de o manieră care să le permită stabilirea contribuției exacte la rezultate a părților lor componente; în acest sens în ultimul deceniu s-au dezvoltat sisteme rafinate pentru evaluarea performantelor bancare, care contribuie la formularea deciziilor băncii privind produsele și serviciile oferite.

Un cadru eficient de evaluare a performanțelor cuprinde o serie de elemente precum: organizarea adecvată ce permite alocarea veniturilor și cheltuielilor pe unități de activitate, în raport cu diversele linii de afaceri, produse sau segmente de piață ale unei bănci, un sistem intern de stabilirea a prețurilor în scopul cuantificării contribuției diferitelor unități de activitate la rezultat și mijloace de încorporare a elementelor de risc în cadrul de evaluare a performanțelor. O dată cunoscute aporturile pe linii de activitate, produse sau piețe, se pot stabili în mod clar segmentele de clienți cele mai promițătoare și produsele ce trebuie analizate cu privire la capacitatea lor de generare a veniturilor, un cadru adecvat de evaluare a performanțelor permițând și analizarea aportului net pe care îl are relația cu un client important la rezultatul final al băncii.

Extinderea rețelei teritoriale, majorarea volumului de resurse și plasamente și diversificarea ofertei de produse și servicii au condus la preocupări permanente ale băncilor pentru o dezvoltare calitativă, în sensul stabilirii modalităților de optimizare a realizărilor și structurării portofoliului de resurse și plasamente, în scopul obținerii unor performanțe superioare, elaborându-se în acest sens modele de analiză și urmărire a profitabilității bancare, organizate ca centre de profit, putând exista situația ca banca pe ansamblu să prezinte o profitabilitate bună dar o anumită unitate teritorială să se confrunte cu dificultăți.

Performanțele unei bănci depind întotdeauna de calitatea managementului, calitate care este evaluată prin rezultatele obținute în urma deciziilor manageriale. Anticiparea cu precizie a evoluțiilor variabilelor economice în care managerii trebuie să ia decizii este un lucru greu de realizat.

Aprecieri asupra mediului concurențial, pieței, produselor bancare, riscurilor, constrângerilor, înseamnă, practic, descifrarea viitorului și cunoașterea din timp a ritmului în care se produc aceste schimbări în vederea elaborării unor strategii realiste și pertinente.

Pentru a avea performanțe, managementul trebuie să aibă în vedere următoarele elemente:

Selecția piețelor și produselor potrivite;

Un sistem de informații competitiv;

Recompensarea personalului băncii în funcție de performanțe;

Cunoașterea tehnicilor și instrumentelor financiare;

Gestionarea financiară bună;

Elaborarea de strategii echilibrate pornind de la performanțele anterioare.

Necesitatea de a dispune de un sistem informațional competitiv reprezintă o condiție pentru realizarea performanțelor bancare. Chiar dacă nu întotdeauna un sistem de informații bun asigură un bun management, lipsa lui duce la luarea unor decizii nefundamentate științific. Realizarea unui bun sistem de informare a managementului apare mai dificilă pentru bănci decât pentru ceilalți agenți economici. Ea nu gestionează doar propriile conturi ca orice întreprindere, ci și conturile clienților ei, întocmește diverse situații contabile pentru autoritățile monetare. Elaborarea deciziilor implică mai întâi colectarea unui număr foarte mare de informații care nu sunt disponibile nici în sistemul general de contabilitate, nici în diverse situații statistice elaborate de bancă. Insuficiența prelucrării contabile sau statistice a informațiilor impune ca fiecare bancă să-și organizeze culegerea, tratarea și circulația informațiilor într-un sistem unitar de informații de gestiune, care permite tuturor decidenților să dispună de mijloace de analiză satisfăcătoare. În bancă, sistemul de informații de gestiune este unealta indispensabilă de cunoaștere care alimentează fiecare decident cu informații, înainte ca acesta să ia o decizie. El asigură, totodată, comunicarea între centrală și unitățile teritoriale, jucând astfel pentru bancă rolul sistemului nervos din corpul uman.

Al doilea element cu pondere majoră în asigurarea performanțelor este selecția piețelor și a produselor pe care banca le poate valorifica profitabil. În vederea realizării planurilor strategice, managerii trebuie să tina cont și de celelalte instituții financiare existente și de produsele și serviciile pe care acestea le vând și numai după aceea să selecteze cu atenție piețele și produsele. Totodată, în selectarea pieței și produselor trebuie să țină cont de puterea economică a băncii, experiența și evoluția economiei.

Al treilea element constă în recompensarea personalului băncii în raport cu performanțele obținute. Păstrarea managerilor buni și încurajarea performanței ar trebui să fie obiectivele primare în planul de recompensare.

Există patru elemente cheie în elaborarea planurilor bune de recompensare:

în primul rând, banca ar trebui să plătească pentru sarcina îndeplinită de fiecare salariat;

în al doilea rând, planul de recompensare ar trebui să fie flexibil, în așa fel încât și managerii din poziții ierarhice mai joase să poată fi recompensați la nivelul managerilor de la vârf;

în al treilea rând, toți salariații ar trebui să fie plătiți în funcție de performanțele băncii;

în al patrulea rând, unii manageri ar trebui să aibă o formă de recompensare specifică performanței pe care banca a obținut-o datorită activității lor;

Luarea în considerare a celor patru elemente ar genera următoarele efecte favorabile:

banca va tinde să ajungă la mai puțini manageri și funcționari neperformanți;

reducerea cheltuielilor cu salariile;

creșterea performanțelor bancare

Al patrulea element, care stă la baza realizării unei bune performanțe bancare, este cunoașterea instrumentelor și tehnicilor financiare. Băncile ar trebui să evalueze efectele utilizării instrumentelor financiare prin prisma veniturilor și a riscurilor potențiale. Înțelegerea acestor instrumente și tehnici financiare este vitală pentru managementul bancar.

Al cincilea element, gestionarea financiară bună, presupune un management prudent. Prudența constă în respectarea unor restricții în ceea ce privește asumarea unor riscuri mari la credite pentru a compensa creșterea cheltuielilor cu salariile și investițiile băncii în active fixe sau lungirea portofoliului de credite neperformante prin rescadențări și reeșalonări în vederea diminuării prezente a portofoliului de credite neperformante pe seama împingerii în viitor a acestora.

Al șaselea element, elaborarea de strategii echilibrate este necesară pentru aprecierea veniturilor prin prisma riscurilor și totodată, oferă mijloace de a face față schimbării și soluții de gestionare a riscurilor. Elaborarea unor strategii echilibrate presupune stabilirea nivelului ratei de rentabilitate pe care banca vrea să o atingă concomitent cu riscurile pe care și le poate asuma și determinarea poziției viitoare a băncii.

Poziția viitoare a băncii este conturată în strategia pe termen lung a băncii. Punctul de plecare în elaborarea strategiei pe termen lung este analiza performanțelor anterioare ale băncii. O bancă trebuie să știe unde a fost, ce este, înainte de a-și propune unde vrea să ajungă.

Evaluarea profitabilității unei bănci comerciale se efectuează cu ajutorul indicatorilor de performanță bancară, indicatori ce reflectă o multitudine de aspecte referitoare la gradul de realizare a profitului, eficiența managerială și operațională.

După ce s-a recurs la optimizarea activelor și pasivelor băncii și implicit, a raportului venit-risc folosit pentru a identifica ariile de cea mai mare preocupare , pot fi utilizate mijloace suplimentare de măsurare a performanțelor bancare cu scopul de a identifica și a comensura punctele specifice forte.

Este vorba în primul rând de faptul că fiecare bancă va trebui să sesizeze tendințele veniturilor din diversele active productive, să examineze modul în care veniturile brute se compară cu acelea ale unor instituții similare în privința activelor specifice și să identifice a căror rentabilitate poate fi mărită.

În al doilea rând , trebuie evaluate veniturile din surse nepurtătoare de dobândă, în scopul examinării performanțelor bancare în ceea ce privește obținerea de venituri din alte surse decât dobânda din activele productive. Specialiștii occidentali apreciază că, deși venitul din surse nepurtătoare de dobândă este relativ mic, în cazul celor mai multe bănci, în viitorii ani, contribuția acestuia la veniturile băncii va fi din ce în ce mai mare.

În al treilea rând, sunt luate în considerare, pe de o parte, cuantumul dobânzilor plătite de bănci pentru sursele atrase, iar, pe de altă parte, eficiența costurilor de funcționare. Costurile ridicate sau peste medie pot fi un indiciu din ce în ce mai mare.

În concluzie, îmbunătățirea performanțelor bancare, ca rezultat al optimizării managementului, presupune acțiunea conjugată a doi factori: pe de o parte, optimizarea raportului între nivelul dobânzilor active și cel al dobânzilor pasive, iar, pe de alta parte, optimizarea structurii plasamentelor și a resurselor.

Poziția unei bănci trebuie apreciată global atât de conducerea băncii și de acționari, cât și de autoritățile bancare și de investitorii potențiali. Aceștia din urmă se află într-o poziție relativ defavorizată, datorită faptului că nivelul lor de informare este mai scăzut.

2.2. Indicatori de evaluare a performanțelor bancare

La nivelul fiecărei unități bancare se determină periodic mai multe tipuri de indicatori de apreciere a activității ce pot fi organizați și structurați în sisteme de indicatori care conferă o imagine asupra poziției și evoluției băncii la un anumit moment, instituirea lor fiind corelată cu decizia strategică a băncii privind organizarea unităților bancare ca centre de profit, astfel încât evaluarea pe baza criteriilor de performanță să contribuie la analiza rezultatelor obținute, „cu cât se cunoaște mai mult referitor la activitatea operațională a firmei, cu atât va fi mai bună selecția indicatorilor folosiți”.

În practica bancară se utilizează o multitudine de indicatori pentru analiza și evaluarea performanțelor bancare, însă este oportună structurarea lor în funcție de obiectivele principale ale managementului bancar , astfel:

indicatori pentru aprecierea eficienței de ansamblu a activității băncii;

indicatori pentru evaluarea calității activelor;

indicatori pentru aprecierea rentabilității și profitabilității și corelațiile dintre aceștia;

indicatori pentru analiza veniturilor și cheltuielilor bancare;

indicatori de rating bancar.

I. Indicatorii pentru aprecierea eficienței de ansamblu a activității băncii

Rata profitului brut sau net reflectă gradul în care veniturile obținute de bancă reprezintă profit, brut sau net, și sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în vederea obținerii lor. Se determină conform relației:

Rata profitului brut =

Rata profitului net =

Acești indicatori prezintă un caracter specific având în vedere că atât numărătorul , cât și numitorul fracției reprezintă elemente ce necesită maximizarea, prin îmbunătățirea raportului dintre venituri și cheltuieli – maximizarea veniturilor și minimizarea cheltuielilor. Rata profitului va fi cu atât mai mare cu cât cheltuielile sunt corespunzător dimensionate, și, în consecință, eficiența activității desfășurate de bancă este mai bună și managementul mai performant.

Rata rentabilității determinată ca raport între profitul brut și cheltuielile totale, reflectă rezultatele managementului bancar de optimizare a plasamentelor în corelație cu resursele atrase. Acest indicator se calculează astfel:

Rata rentabilității =

Optimizarea raportului dintre venituri și cheltuieli reprezintă o latură esențială a managementului bancar, fiind sursa principală a majorării profitului activității bancare. Realizarea unui nivel optim al cheltuielilor se poate obține având în vedere tendința de reducere a ponderii acestora, în special a celor cu funcționarea băncii în ansamblul activității, precum și majorarea cheltuielilor determinată de: creșterea volumului resurselor atrase și a nivelului dobânzilor bonificate, diversificarea gamei de produse și servicii bancare oferite clienților. Rata rentabilității este cu atât mai mare cu cât o unitate de profit se obține cu un volum minim de cheltuieli.

Productivitatea muncii, calculată ca raport procentual între cifra de afaceri și totalul personalului băncii se utilizează pentru evaluarea performanțelor băncii în funcție de numărul salariaților existenți și reflectă volumul cifrei de afaceri pe salariat realizată într-o anumită perioadă.

Menținerea unui număr de personal supradimensionat în raport cu volumul operațiunilor și serviciilor are un impact negativ asupra activității băncii prin efectuarea unor cheltuieli suplimentare, cu consecințe asupra diminuării cifrei de afaceri.

Ponderea salariilor în totalul cheltuielilor cu funcționarea băncii, determinată ca raport procentual între salarii și cheltuielile aferente acestora și cheltuielile de funcționare ale băncii.

Cheltuielile cu funcționarea pe salariat reprezintă o componentă a cheltuielilor totale ale băncii, valoarea profitului pe salariat fiind direct proporțională cu volumul și calitatea operațiunilor efectuate clienților băncii. Indicatorul se calculează conform relației:

Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din comisioanele încasate ilustrează eficiența utilizării timpului de lucru de către angajații băncii ca urmare a operațiunilor efectuate:

Gradul de acoperire a cheltuielilor cu funcționarea băncii din comisioane reflectă măsura în care veniturile obținute din operațiunile în numele clienților acoperă cheltuielile cu funcționarea băncii:

Cheltuielile cu funcționarea băncilor trebuie să asigure operativitatea serviciilor bancare prestate în condiții moderne pentru personalul fiecărei unități bancare, dimensionarea acestora fiind corelată cu volumul de activitate, numărul personalului și gradul de utilizare a spațiului în care se desfășoară activitatea.

Un nivel înalt al indicatorului reflectă organizarea eficientă a activității băncii și o poziție importantă în cadrul sistemului bancar, deținută ca urmare a calității și diversității serviciilor oferite clienților.

II. Indicatori pentru evaluarea calității activelor

Sunt utilizați pentru a evidenția structura activelor unei bănci din punct de vedere al performanței și al capacității acesteia de a genera venituri și se structurează astfel:

Rata utilizării activelor, determinată ca raport între veniturile totale obținute de bancă și activele utilizate în acest scop, reflectă fructificarea optimă a activelor băncii și capacitatea activelor de a genera venituri pentru bancă și se calculează astfel:

Rata utilizării activelor=

Realizarea unui volum optim al activelor este posibilă prin stabilirea unui anumit nivel al ratei dobânzii și prin creșterea ponderii activelor cele mai rentabile, ținând cont însă de faptul că acestea sunt și cele mai riscante.

Remunerarea activelor, calculată ca raport între profitul brut și totalul activelor, exprimă gradul în care activele băncii sunt remunerate pentru obținerea profitului brut și oferă o bază de comparație a eficienței activității bancare între diferite țări, care au cote diferite de impozite pe profit, conform legislației fiscale naționale.

Remunerarea activelor =

Ponderea activelor neperformante în total active, evidențiază activele care nu concură la dezvoltarea performanțelor băncii, un volum mare al acestora conducând la pierderi cu efecte majore asupra capitalului băncii:

Ponderea creditelor restante în total active sau total credite:

Ponderea provizioanelor pentru credite neperformante și dobânzi restante în total credite. O valoare mare a indicatorului nu reflectă neapărat un volum mare al creditelor neperformante, el putând indica preocuparea băncii de a se proteja prin constituirea provizioanelor:

III. Indicatori pentru aprecierea rentabilității și profitabilității și corelațiile dintre aceștia

Pentru analiza profitabilității unităților bancare se utilizează un model de analiză – sistemul DuPont- ce compară profitul obținut de societatea bancară cu riscul, și măsoară performanțele unei bănci și expunerea acesteia prin intermediul unui set de indicatori specifici, precum: rentabilitatea economică, rentabilitatea capitalului, efectul de pârghie.

Rentabilitatea economică (Return on Assets), exprimată ca raport între profitul net și total active, arată capacitatea managementului băncii de a utiliza resursele în scopul obținerii de profit.

ROA =

unde: ROA = rentabilitate economică/rentabilitatea activelor

Se apreciază că acest indicator reflectă cel mai bine eficiența bancară întrucât exprimă direct rezultatul în funcție de managementul specific al intermedierii bancare și optimizarea operațiunilor active.

În situația în care indicatorii înregistrează un trend descrescător înseamnă că banca întâmpină dificultăți în realizarea veniturilor, iar o evoluție crescătoare denotă rezultate pozitive, dar și un risc excesiv asumat de bancă.

Rentabilitatea capitalului propriu (Retur on Equity) prezintă importanță deosebită pentru acționarii unei bănci întrucât reflectă capacitatea managementului de a se implica în activitatea băncii, obiectivul fundamental al acestuia constituindu-l maximizarea valorii investiției acționarilor prin realizarea unor plasamente performante și utilizarea eficientă a resurselor băncii.

ROE =

unde: ROE = rentabilitatea capitalului propriu/rentabilitatea financiară

ROE constituie un element care influențează cursul bursier al acțiunilor băncii întrucât valoarea să influențează cererea și oferta de acțiuni emise, fiind de dorit ca valoarea acestui indicator să depășească valoarea ratei medii a dobânzilor pe piață pentru a face ca acțiunile băncii să fie mai atractive decât plasamentele în depozite bancare.

Efectul de pârghie sau multiplicarea capitalului (Leverage Multiplier) se calculează ca raport procentual între totalul activelor și capitalurile proprii, și arată de câte ori s-au multiplicat capitalurile proprii prin intermediul operațiunilor active ale băncii.

Efectul de pârghie =

Indicatorul reflectă gradul de dezvoltare al afacerilor unei bănci pornind de la un anumit volum al capitalurilor proprii și variază invers proporțional cu ponderea capitalurilor proprii în ansamblul pasivelor bancare, astfel: cu cât ponderea acestora este mai mare, cu atât efectul de pârghie este mai mic, invers, o pondere mai mică a capitalurilor proprii în totalul pasivelor bancare determină un efect de pârghie mai mare al băncii respective.

Un indicator important de apreciere a profitabilității activității bancare îl constituie marja dobânzii, în vederea determinării acesteia fiind necesară existența unei structuri corespunzătoare a evidenței contabile curente a băncilor și a bilanțului și contului de profit și pierdere.

Marja dobânzii se determină ca raport între veniturile nete din dobânzi (venituri din dobânzi-cheltuielile cu dobânzile), și activele generatoare de venit (purtătoare de dobânzi):

Marja dobânzii =

O valoare ridicată a marjei dobânzii respectiv un venit net din dobânzi cât mai mare obținut la un nivel dat al activelor, reflectă un management eficient al activelor și pasivelor, o activitate profitabilă dar în același timp angajarea în activități cu grad mare de risc. Un nivel redus al marjei dobânzii indică un volum ridicat al cheltuielilor cu dobânzile, dar și o expunere mai prudentă a băncii la risc, care conduce la venituri din dobânzi mai mici, dar mai sigure.

Printre factorii care influențează nivelul ratei dobânzii amintim:

capacitatea de atragere a unor resurse stabile la un preț mic;

valorificarea eficientă a resurselor atrase;

realizarea de plasamente profitabile în condițiile asumării unor riscuri acceptabile.

Băncile din țările cu economie de piață dezvoltată se bazează, pe lângă plasamentele purtătoare de dobânzi și pe alte active ce aduc băncii câștiguri sub diferite forme, de exemplu plasamente pe piața de capital, la care banca câștigă prin creșterea cursului portofoliului de titluri deținute sau prin intermediul dividendelor.

IV. Indicatori pentru analiza veniturilor și cheltuielilor bancare

Randamentul economic, exprimat ca raport între cheltuielile totale și veniturile totale, calculate conform modelului de profitabilitate al băncii:

Randamentul economic =

Se consideră că eficiența centrului de profit este mai ridicată în situația în care indicatorul înregistrează valori reduse, un factor de influență reprezentându-l cheltuielile, altele decât cele bonificate la resursele atrase, care trebuie permanent diminuate în scopul îmbunătățirii performanțelor bancare.

Ponderea veniturilor din dobânzi în total active:

Ponderea veniturilor din alte surse decât dobânzile în total active:

Rata cheltuielilor cu dobânzile față de total active

2.3. Indicatori de rating bancar

Activitatea unei bănci se desfășoară în condiții concrete de piață și de aceea este supusă unui cumul de riscuri. În practica bancară din România și din alte țări au fost construite sisteme de rating bancar, cele mai cunoscute sunt cel din Statele Unite, cunoscut sub denumirea CAMEL și sistemul uniform de rating bancar din România, cunoscut sub denumirea de CAAMPL.

CAMEL este un acronim format pe baza principalelor elemente componente ale procesului de examinare a siguranței și solidității băncilor:

solvabilitatea – Capital adequacy;

calitatea activelor – Asset quality;

conducerea – Management;

veniturile – Earnings;

lichiditatea – Liquidity.

Pentru fiecare element se atribuie calificative de la 1 la 5 (5 pentru nivelul maxim de preocupare al autorităților bancare). Exceptând băncile cu calificative 3 la care examinările se fac cel puțin o dată pe an, celelalte bănci sunt examinate o dată la 24 de luni.

Din structura acestor criterii se poate observa că performanța este privită mai ales ca soliditate. Aprecierea performanței instituțiilor de depozit supravegheate se face prin evaluarea fiecărui criteriu de performanță pe baza rapoartelor periodice. Calificativul CAMEL este o notă compusă (medie ponderata), pe care autoritatea bancară o recalculează periodic.

Indicatorii ce caracterizează componentele specifice ale sistemului de rating CAMEL, intervalele valorice aferente notei corespunzătoare unei părți dintre indicatori, precum și modalitatea de agregare a punctajelor individuale se preiau și de sistemul de rating din România – CAAMPL. Sistemul de rating bancar CAAMPL se bazează pe evaluarea a șase componente, notate folosind o scară de valori cuprinsă între 1 și 5, astfel încât 1 reprezintă cel mai performant nivel și 5 cel mai scăzut, marcând nivelul maxim de preocupare a autorității bancare.

Componentele specifice de analiză sunt următoarele:

1.Adecvarea capitalului (C)

2. Calitatea acționariatului (A)

3. Calitatea activelor (A)

4. Management (M)

5. Profitabilitate (P)

6. Lichiditate (L).

Evaluarea celor șase componente specifice de performanță (CAAMPL) reprezintă criteriul esențial pe care se bazează stabilirea ratingului compus, ce presupune acordarea unui punctaj de la 1 la 5. Ponderea semnificativă în decizia clasificării băncii într-unul din cele cinci ratinguri compuse o are ratingul aferent managementului. În cazul în care cel puțin una dintre componente a fost evaluată în rating 5, ratingul compus atribuit băncii nu va putea fi unul superior (1 sau 2).

Astfel, fiecare bancă primește câte un rating pentru fiecare indicator de analiză, pentru fiecare componentă CAAMPL și în final un rating compus și un scor final ce reprezintă punctajul total acordat indicatorilor ce definesc elementele CAAMPL.

Ratingurile aferente componentelor CAAMPL sunt periodic actualizate în urma acțiunilor de inspecție la sediul băncilor.

Pe baza datelor agregate ale indicatorilor economico-financiari și de prudență bancară se stabilește un rating compus pentru sistemul bancar.

Definirea celor cinci ratinguri compuse:

Rating compus 1

Băncile din această grupă sunt viabile sub toate aspectele și pentru cele șase componente au ratingul 1 sau 2. Se apreciază că deficiențele care pot să apară sunt minore și poate fi ușor controlate de către consiliul de administrație și conducerea executivă a băncii.

Dificultățile reale care apar pot fi depășite cu eforturi minime, instituțiile fiind rezistente la influențele din afara sistemului bancar. Aceste bănci își desfășoară activitatea în conformitate cu legile și reglementările în vigoare și și-au stabilit performanțe și practici de administrare a riscului în funcție de mărimea și complexitatea lor, dar și de categoria de risc.

Rating compus 2

Structura de bază a băncilor din această clasă este sănătoasă. În acest caz, pot să apară doar dificultăți moderate, pe care consiliul de administrație și conducerea executivă pot și au capacitatea să le gestioneze.

Aceste instituții sunt stabile și au capacitatea de a depăși dificultățile cauzate de fluctuațiile pieței, ele se conformează legilor și reglementărilor în vigoare. În general, practicile administrării riscurilor sunt satisfăcătoare în funcție de mărimea instituției, complexitatea și categoria de risc.

Deoarece în cazul acestor bănci nu apar probleme majore de supraveghere, preocuparea organelor de supraveghere este una de rutină.

Rating compus 3

Pentru instituțiile din această clasă este necesar un anumit grad de preocupare din partea organelor de supraveghere cu privire la una sau mai multe din cele șase componente menționate.

La aceste instituții poate să apară o combinație de deficiențe, care pot oscila între moderat și sever. Managementul trebuie să demonstreze capacitatea și dorința de a remedia dificultățile în mod eficient și la timp.

În general, aceste instituții sunt mai puțin capabile de a rezista la fluctuațiile pieței, dată fiind vulnerabilitatea crescută a acestora la influențele externe, prin comparație cu băncile clasificate în ratingul compus 1 și 2. Mai mult, aceste instituții se pot afla în conflict semnificativ cu aplicarea legilor și reglementărilor în vigoare. Practicile de administrare a riscurilor pot fi nesatisfăcătoare în funcție de mărimea instituției, complexitatea și categoria de risc.

Pentru aceste bănci se impune mai mult decât o supraveghere de rutină, deși declinul lor nu pare probabil dacă se are în vedere potențialul general și capacitatea financiară a acestora.

Rating compus 4

Băncile clasificate în această grupă se caracterizează, în general, prin practici nesigure, iar condiții în care operează pot fi considerate riscante. În aceste cazuri se înregistrează performanțe necorespunzătoare, care apar din cauza problemelor financiare și manageriale serioase. Problemele care apar variază de la deficiențe severe la critice, care nu au fost rezolvate în mod satisfăcător de către executiv sau consiliul de administrație. Practicile manageriale nu corespund, în general, cu dimensiunea instituției, complexitatea și tipul de risc.

În general, instituțiile din această grupă sunt incapabile să reziste fluctuațiilor de piață. Nerespectarea legilor și reglementărilor în vigoare este semnificativă. O supraveghere atentă este absolut necesară, ceea ce conduce, în cele mai multe cazuri, la acțiuni decisive pentru remedierea problemelor.

Băncile din această grupă reprezintă un risc pentru fondul de asigurare a depozitelor. Declinul este posibil dacă problemele sau deficiențele nu se rezolvă la timp și în mod satisfăcător.

Rating compus 5

Băncile din această clasă aplică cele mai nesatisfăcătoare practici și acționează în cele mai riscante condiții, au o performanță critic deficitară, adesea cu practici de administrare a riscurilor complet inadecvate în funcție de mărimea instituției, complexitatea și categoria de risc, necesitând cea mai severă preocupare din punct de vedere al supravegherii. Instituirea supravegherii/administrării speciale implică declasarea băncii în ratingul inferior 5.

Volumul și gravitatea problemelor apărute depășesc capacitatea sau dorința conducerii băncii de a le controla și remedia. În aceste situații apare necesitatea unei asistențe financiare externe sau de altă formă, imediate, pentru a păstra viabilitatea acestora.

Supravegherea atentă și continuă este absolut necesară. Băncile din această grupă constituie un risc maxim pentru fondul de asigurare a depozitelor și declinul este foarte probabil.

Caracterizarea componentelor care stau la baza determinării ratingului compus

Adecvarea capitalului (C)

Pentru definirea acestei componente se pornește de la ideea că o bancă trebuie să demonstreze capacitatea de a menține un capital adaptat cu natura și profilul de risc, precum și cu capacitatea conducerii de a identifica, măsura și controla aceste riscuri.

Pentru stabilirea gradului de adecvare a capitalului se are în vedere efectul riscurilor de credit, de piață și a altor riscuri asupra condiției financiare a băncii. Tipurile și mărimea riscurilor, în activitatea băncii, determină în ce măsură capitalul ar trebui să se situeze deasupra nivelului minim impus de reglementări pentru a face față unor consecințe nedorite.

Adecvarea capitalului unei bănci este evaluată (dar nu limitată) în funcție de următorii factori:

nivelul și calitatea capitalului și situația generală financiară a băncii

capacitatea managementului de a acoperi nevoile curente de majorare a capitalului social

natura, trendul și volumul activelor problemă și provizionarea corespunzătoare a acestora

structura bilanțului (incluzând natura și suma imobilizărilor corporale), riscul pieței, concentrarea riscului

expunerea riscului din activități extrabilanțiere

calitatea și consistența veniturilor, justețea dividendelor

perspective și planuri de creștere, precum și experiența trecută

accesul la piața de capital și alte surse de capital.

În perioadele în care banca realizează performanțe slabe, capitalul, acționând ca un tampon, menține încrederea publicului în sistemul bancar, promovează stabilitatea fondurilor depozitarilor și sprijină dezvoltarea rezonabilă a instituției.

Definirea ratingurilor aferente adecvării capitalului:

Rating 1: indică un nivel puternic al capitalului comparativ cu profilul de risc al băncii.

Rating 2: indică un nivel al capitalului satisfăcător comparativ cu profilul de risc al băncii.

Rating 3: indică un nivel al capitalului mai puțin satisfăcător care nu poate susține complet profilul de risc al băncii. Aceste rating indică necesitatea perfecționării, deși nivelul capitalului depășește minimul cerut de reglementări.

Rating 4: indică un nivel deficitar al capitalului, viabilitatea băncii putând fi amenințată. În acest caz se poate cere ajutorul acționarilor sau suport financiar din surse externe instituției.

Rating 5: indică un nivel deficitar critic al capitalului, amenințând viabilitatea băncii. Se impune ajutorul financiar imediat al acționarilor sau o finanțare externă a instituției.

Calitatea acționariatului (A)

O componentă de bază în evaluarea de ansamblu a sănătății unei bănci este și calitatea acționariatului. Stabilirea ratingului pentru această componentă are la bază analiza și evaluarea unor factori, de ordin financiar, managerial, de conformare cu prevederile legale, precum și a riscului de țară (în situația în care acționarii semnificativi au domiciliul în afara României). În baza sistemului CAAMPL, Direcția Supraveghere din Banca Națională a României face eforturi pentru a se asigura că acționarii tuturor băncilor sunt evaluați într-o manieră uniformă și cuprinzătoare, ceea ce îi permite să-și îndrepte atenția asupra acelor acționari care manifestă slăbiciuni de natură financiară sau influențează negativ situața de ansamblu a băncii.

Acționarii băncii pot fi persoane fizice, persoane juridice bancare și nebancare, holdinguri, agenții guvernamentale sau combinații ale acestora.

O atenție deosebită trebuie să se acorde acționarilor semnificativi (orice persoană fizică sau juridică care deține cel puțin 5% din acțiunile unei băncii). Pentru determinarea influenței pe care aceștia o au asupra băncii, respectiv dacă sunt o sursă de sprijin pentru bancă sau pot constitui un pericol potențial pentru întreaga activitate, se analizează situațiile lor financiare. Acolo unde este cazul, în evaluarea calității unor firme acționare se ia în considerare și ratingul atribuit de o agenție specializată de rating.

Acționarii pot fi sau nu implicați în mod activ în operațiunile zilnice. Cu toate acestea ei trebuie să facă dovada clară a faptului că deținerea unui pachet de acțiuni nu este în detrimentul efectuării de către bancă a unor operațiuni sănătoase. Prin acest rating se evidențiază capacitatea acționarilor băncii de a influența activitatea acesteia, în sensul de a asigura realizarea unor operațiuni financiare sigure, sănătoase și eficiente, în concordanță cu prevederile legislației în vigoare.

Capacitatea și performanțele acționarilor se bazează, fără a se limita însă la aceștia, pe aprecierea următorilor factori de evaluare:

nivelul și calitatea sprijinului acordat de acționari în activitatea băncii;

disponibilitatea și abilitatea acționarilor de a gestiona riscurile ce pot să apară ca urmare a schimbării condițiilor de desfășurare a activității băncii sau a inițierii unor activități sau apariției unor produse bancare noi;

nivelul riscurilor apărute în urma implicării firmelor acționare în afacerile băncii;

caracterul, capacitatea financiară și responsabilitatea acționarilor;

modul în care acționarii sunt afectați de influența dominantă a altor acționari sau a managementului băncii;

volumul creditelor și a altor facilități acordate de bancă acționarilor, în concordanță cu prevederile legislației în vigoare;

capacitatea acționarilor de a asigura un nivel al lichidității corespunzător pentru a acoperi la timp obligațiile financiare;

evaluarea riscului de țară al acționarilor în funcție de condițiile economice, sociale și politice din țara de reședință a acestora;

relațiile dintre bancă și acționarii săi, precum și efectele acestor relații asupra activității și stabilității financiare a băncii;

efectuarea de operațiuni în condiții privilegiate pentru acționari;

dorința demonstrată de a servi nevoilor legitime ale băncii;

performanțele și profilul de risc al instituției.

Definirea ratingurilor aferente calității acționariatului:

Ratingul 1: arată sprijinul puternic acordat de acționari, corelat cu mărimea, complexitatea și profilul de risc al instituției. Riscurile semnificative sunt consistent și eficient identificate, măsurate, monitorizate și controlate. Acționarii și-au demonstrat capacitatea de a interveni cu promptitudine asupra problemelor, controlând riscurile existente și potențiale. Dacă acționarii semnificativi au primit un rating acordat de o agenție de rating recunoscută, atunci acesta ar trebui să fie unul dintre cele mai mari.

Ratingul 2: relevă un sprijin satisfăcător acordat de acționari coroborat cu mărimea, complexitatea și profilul de risc al instituției. Chiar dacă apar slăbiciuni minore, acestea nu afectează siguranța și sănătatea băncii, iar acestea sunt monitorizate de factorii de decizie. În general, riscurile și problemele semnificative sunt identificate, măsurate, monitorizate și controlate eficient. Dacă acționarilor semnificativi li s-a acordat un rating de către o agenție de rating recunoscută, atunci acesta ar trebui să fie cel aferent unei firme fundamental sănătoase, în cazul căreia slăbiciunile sunt considerate minore și pot fi controlate fără dificultate de către managementul acesteia.

Ratingul 3: indică necesitatea îmbunătățirii gradului de implicare a acționarilor, practicile de gestionare a riscului fiind mai puțin satisfăcătoare. Capacitatea acționarilor de a interveni în rezolvarea problemelor este insuficientă dat fiind tipul, mărimea sau situația financiară a băncii. Riscurile semnificative sunt inadecvat identificate, măsurate, monitorizate sau controlate.

Ratingul 4: arată existența unor deficiențe semnificative în implicarea acționarilor, practicile de gestionare a riscului fiind inadecvate comparativ cu natura activității băncii. Nivelul problemelor și expunerea la riscuri sunt excesiv de mari, fiind în același timp inadecvat identificate, măsurate, monitorizate sau controlate.

Ratingul 5: denotă carențe majore ale performanței acționariatului. Acționarii nu au demonstrat capacitatea și dorința de a corecta problemele și de a implementa practici corespunzătoare de gestionare a riscului. Problemele și riscurile semnificative sunt identificate, măsurate, monitorizate sau controlate în mod inadecvat, amenințând viabilitatea instituției.

Calitatea activelor (A)

Prin acest rating este reflectat riscul potențial al creditelor, al investițiilor și al altor active, precum și al tranzacțiilor extrabilanțiere. Evaluarea calității activelor trebuie analizată și în funcție de gradul de provizionare al acestora. De asemenea, trebuie să se ia în calcul toate celelalte riscuri care pot afecta valorificarea activelor băncii, incluzând riscurile de exploatare, de piață, de reputație, strategie și altele. Capacitatea managementului este reflectată de măsura în care reușește să identifice, să urmărească și să controleze aceste riscuri.

Calitatea activelor băncii este evaluată (în mod nelimitativ) în funcție de următorii factori:

practici sănătoase de administrare a creditului și de identificare a riscurilor;

nivelul, distribuția, gravitatea și trendul activelor neperformante atât pentru tranzacțiile bilanțiere cât și extrabilanțiere;

adecvarea provizioanelor și a altor rezerve;

riscul de credit rezultat din tranzacții extrabilanțiere, cum ar fi scrisori de garanție, acreditive, linii de credit și altele;

varietatea și calitatea portofoliilor de credite și investiții;

gradul de concentrare a riscului;

adecvarea politicilor și practicilor de credit și investiții;

capacitatea managementului de administrare corespunzătoare a activelor, inclusiv identificarea și colectarea activelor problemă;

adecvarea controlului intern și a sistemelor informatice manageriale.

Definirea ratingurilor aferente calității activelor:

Rating 1: relevă faptul că activele și practicile de administrare a creditului. Au o calitate adecvată. Deficiențele apărute sunt minore și expunerea la risc referitoare la protecția capitalului este modestă. Supravegherea calității activelor în astfel de instituții presupune este minimă.

Rating 2: indică o calitate satisfăcătoare a activelor și a practicilor de administrare a creditului. Nivelul și seriozitatea sistemului de clasificare și alte deficiențe justifică un nivel limitat al supravegherii.

Rating 3: indică o calitate a activelor și a practicilor de administrare a creditului mai puțin decât satisfăcătoare. Poate fi vorba de o situație de moment sau se poate vorbi de o deteriorare a calității activelor sau o creștere a expunerii la risc. Nivelul și seriozitatea clasificării activelor impun o supraveghere atentă.

În general se manifestă nevoia îmbunătățirii practicilor de administrare a creditului și a riscului.

Rating 4: este atribuit instituțiilor financiare cu o calitate a activelor și a practicilor de administrare a creditului deficitare. Nivelul riscului activelor problemă este controlat necorespunzător, expunând instituția la potențiale pierderi, care nu sunt controlate și care pot amenința viabilitatea acesteia.

Rating 5: indică o calitate critică a activelor sau a practicilor de administrare a creditului care pot constitui o amenințare iminentă pentru viabilitatea instituției.

Management (M)

Acest rating este utilizat pentru a evidenția capacitatea consiliului de administrație și a managementului băncii de a identifica, cuantifica, monitoriza și controla riscurile activității și de a asigura stabilitatea, siguranța și eficiența instituției, în concordanță cu legile și reglementările în vigoare.

Conducerea executivă este cea care răspunde pentru dezvoltarea și implementarea politicii, procedurilor și practicilor care transpun obiectivele consiliului de administrație și limitele de risc în standarde prudente de operare.

În funcție de natura și scopul activităților băncii, practicile manageriale au în vedere întreaga gamă de riscuri: riscul de credit, de lichiditate, de piață, operațional, de tranzacție, de reputație, de strategie, de conformitate, legal și alte riscuri. Practicile manageriale eficiente sunt demonstrate de: existența unui personal competent, a unor politici adecvate, a unui program de audit propriu și control intern adaptat mărimii și complexității instituției, abilitatea în gestionarea riscurilor, precum și de existența unui sistem informațional eficient.

Din punct de vedere al supravegherii, riscul reprezintă posibilitatea ca evenimente potențiale, previzibile sau neașteptate să aibă un impact negativ asupra capitalului sau veniturilor unei bănci.

Simpla existență a riscului nu trebuie să fie neapărat motiv de îngrijorare. Ceea ce examinatorii trebuie să decidă este dacă și în ce măsură riscurile asumate sunt bine administrate. Se consideră că riscurile sunt bine gestionate când acestea pot fi înțelese, măsurate și controlate și când banca are este capabilă să reziste impactului negativ al acestora. Dacă examinatorii apreciază că riscurile asumate nu sunt bine cuantificate, această concluzie trebuie comunicată conducerii băncii în vederea luării de măsuri pentru limitarea sau eliminarea acestora. Măsurile care se impun în acest caz sunt reducerea expunerii, majorarea capitalului sau îmbunătățirea activității de administrare a riscului.

Definirea calificativelor acordate riscurilor aferente activității băncii (risc compus 1):

– risc mare (corespunzător ratingurilor 4 și 5): apare în cazul în care poziția analizată are o pondere importantă în total activitate sau în total resurse sau are o pondere mai mare decât cea înregistrată în cadrul grupului de referință (peer group); de asemenea poate fi determinată de un număr mare de tranzacții de un anumit tip sau de efectuarea de tranzacții cu grad mare de complexitate (peste cel normal). Urmare factorilor enunțați banca poate înregistra o pierdere importantă;

– risc moderat (corespunzător ratingului 3): apare în cazul în care poziția analizată are o pondere moderată în total activitate sau în total resurse sau această pondere se apropie de cea înregistrată în cadrul grupului de referința; de asemenea acest risc este propriu unui volum rezonabil de tranzacții de un anumit tip sau în cazul efectuării de tranzacții obișnuite. Ca urmare, deși din activitatea desfășurată poate rezulta pierdere, aceasta are un nivel rezonabil și poate fi acoperită în perioada următoare;

– risc scăzut (corespunzător ratingurilor 1 și 2): apare în cazul în care datorită volumului sau naturii poziției analizate riscul producerii unei pierderi este scăzut chiar în cazul existenței unui control intern ineficient; de asemenea este asociat cazului în care pierderea aferentă poziției analizate are un impact neglijabil asupra poziției financiare a băncii.

Definirea calificativelor acordate riscurilor aferente administrării băncii (risc compus 2):

– administrare bună (corespunzătoare ratingurilor 1 și 2): indică faptul că managementul băncii identifică și controlează toate tipurile de riscuri aferente activității desfășurate de bancă. Consiliul de administrație participă la administrarea riscurilor, se asigură de existența unei strategii sănătoase pentru activitatea băncii și a politicilor de aplicare a limitelor maxime de expunere și a plafoanelor de lucru pe care le aprobă, revizuiește și actualizează periodic în funcție de condițiile impuse de mediul de afaceri. La stabilirea politicilor și limitelor maxime de expunere, un rol definitoriu îl au raportările generate de sistemul informatic în vederea monitorizării diferitelor tipuri de riscuri. De asemenea procedurile de audit și de control intern sunt adecvate mărimii și activității băncii. În cazul existenței unor excepții de la politicile și procedurile aprobate (în număr redus) este puțin probabil ca acestea să determine o pierdere importantă;

– administrare acceptabilă (corespunzătoare ratingului 3): indică faptul că managementul băncii, eficient în mare măsură, are câteva lipsuri. De asemenea, indică capabilitatea managementului de a face față expunerilor inerente (și ca urmare previzibile) care pot apare în cursul normal al activității. Cu toate că banca înregistrează unele slăbiciuni în administrarea riscurilor, această situație este cunoscută și se fac eforturi pentru rezolvare. Supravegherea realizată de conducerea băncii, politicile și limitele de expunere stabilite, raportările și administrarea sistemului informatic sunt considerate adecvate pentru menținerea stabilității și sănătății băncii. Riscurile sunt controlate de conducere într-o manieră în care nu este necesară decât o supraveghere de rutină din partea autorității de supraveghere;

– administrare proastă (corespunzătoare ratingurilor 4 și 5): indică faptul că managementul are lipsuri serioase, necesitând ca urmare o supraveghere atentă din partea autorității de supraveghere. Indicii ale unui management defectuos sunt încălcarea propriilor proceduri și politici adoptate sau aprobarea, cu titlu de regulă, a excepțiilor de la acestea. Managementul realizat în aceste condiții poate afecta stabilitatea și sănătatea băncii, în cazul în care nu sunt luate măsuri de remediere.

Definirea calificativelor acordate riscului compus total aferent managementului:

– risc compus scăzut (rating 1 și 2): va fi asociat unei activități al cărei risc este scăzut. De asemenea, chiar și unei activități cu risc moderat îi poate fi asociat un risc compus scăzut, în cazul în care practicile de administrare a societății și controlul intern sunt eficiente, fiind în măsură să asigure diminuarea riscului activității.

Rating 1 atribuit managementului indică performanțe remarcabile ale acestuia și practici corespunzătoare de administrare a riscului în funcție de mărimea, complexitatea și profilul de risc al instituției. Riscurile semnificative sunt efectiv identificate, măsurate, monitorizate și controlate.

Rating 2 indică performanțe satisfăcătoare ale managementului și consiliului de administrație referitoare la mărimea, complexitatea și profilul de risc al instituției. Deficiențele minore care pot să apară nu influențează siguranța și viabilitatea instituției. În general, riscurile și problemele semnificative sunt efectiv identificate, măsurate, urmărite și controlate.

– risc compus moderat (rating 3): va fi asociat unei activități al cărei risc moderat este diminuat de practicile de administrare a societății. De asemenea, poate fi atribuit în cazul în care banca desfășoară activități cu grad scăzut de risc în condițiile în care practicile de administrare a societății înregistrează slăbiciuni majore. Pe de altă parte, poate fi propriu unei activități al cărei risc mare este diminuat de practicile eficiente de administrare a societății, astfel încât pierderile posibile ar avea un impact moderat asupra situației financiare a băncii;

Rating 3 acordat managementului indică performanțe ale acestuia sau practici de administrare a riscurilor mai puțin satisfăcătoare, care necesită îmbunătățiri.

Capacitatea factorilor de decizie poate fi insuficientă pentru tipul, mărimea sau condiția instituției. Problemele și riscurile semnificative pot fi inadecvat identificate, măsurate, monitorizate sau controlate.

– risc compus ridicat (rating 4 și 5): va fi asociat unei activități în care administrarea băncii nu reușește să reducă riscurile mari aferente diferitelor operațiuni efectuate. Ca urmare banca poate înregistra o pierdere importantă care să afecteze grav situația financiară. De asemenea, acest risc se poate întâlni și în cazul în care activităților desfășurate li se asociază un risc moderat, caz în care se constată că managementul băncii nu posedă o corectă înțelegere a riscurilor aferente mediului de afaceri și nu poate anticipa și răspunde schimbărilor suferite de acesta;

Rating 4 acordat managementului indică performanțe deficitare ale acestuia sau practici de administrare a riscurilor inadecvate.

Dimensiunea deficiențelor și a expunerii la risc este excesivă. Problemele și riscurile semnificative inadecvat identificate, măsurate, urmărite, controlate impun luarea unor măsuri urgente din partea factorilor de decizie.

Rating 5 indică deficiențe critice în activitatea managementului și consiliului de administrație sau carențe severe în administrarea riscurilor. Managementul și consiliul de administrație nu au demonstrat capacitatea de a corecta problemele și de a implementa practici corespunzătoare de administrare a riscurilor. Problemele și riscurile semnificative sunt identificate, măsurate, urmărite sau controlate inadecvat și continuă să amenințe viabilitatea instituției. Este necesară înlocuirea sau întărirea managementului și a consiliului de administrație.

Elementele aferente riscului administrării societății:

1) Supravegherea realizată de conducerea băncii

Capacitatea și performanțele managementului și consiliului de administrație sunt evaluate, în principal, pe baza următorilor factori:

gradul de implicare a factorilor de decizie în asigurarea condițiilor optime de desfășurare a activității băncii;

identificarea riscurilor majore inerente activităților desfășurate și depunerea tuturor diligențelor din partea conducerii pentru a fi în permanență informată în legătură cu aceste riscuri în condițiile modificărilor intervenite atât pe piețele financiare cât și în activitatea instituției;

adecvarea politicii interne (normelor interne) privind activitatea de bază și riscurile pe care aceasta le incumbă, precum și conformanța acestora cu reglementările prudențiale;

revizuirea periodică a limitelor maxime de expunere în scopul asigurării conformității cu modificările strategiei instituției, a condițiilor pieței precum și cu introducerea unor noi produse;

familiarizarea conducerii cu sistemul de evidență și raportările utilizate pentru măsurarea și monitorizarea surselor principale de risc;

încadrarea în posturile de conducere a unui personal calificat și cu experiență în domeniul de activitate;

încadrarea unui număr suficient de personal care să asigure desfășurarea activității într-o manieră sănătoasă;

personalul angajat trebuie să satisfacă condițiile de integritate, să respecte valorile etice și să aibă competența cerută de realizarea unei administrări prudente a activității instituției;

supravegherea activității curente a angajaților;

identificarea tuturor riscurilor asociate noii activități sau noului produs, precum și asigurarea unei infrastructuri și practici de control intern adecvate înaintea introducerii unor noi produse sau activități;

reacția (receptivitatea) factorilor de decizie la recomandările auditorilor și autorităților de supraveghere;

profunzimea managementului și succesiunea acestuia;

măsura în care consiliul de administrație și managementul sunt afectate sau sensibile la influența dominantă sau concentrarea autorității.

2) Strategii, politici, proceduri și limite de expunere (norme interne de lucru)

În evaluarea strategiilor, politicilor, procedurilor și limitelor de expunere, inspectorul trebuie să se asigure că:

politicile, procedurile și limitele de expunere asigură identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul riscurilor inerente tuturor tipurilor de activități (acordare de credite, operațiuni cu titluri, operațiuni cu devize, etc.);

politicile, procedurile și limitele de expunere respectă strategia stabilită de conducerea băncii și sunt compatibile cu experiența conducerii și cu puterea financiară a instituției;

politicile stabilesc responsabilitățile și competențele fiecărui angajat;

politicile prevăd revizuirea noilor activități pentru a se asigura că infrastructura necesară identificării, monitorizării și controlului riscurilor aferente este disponibilă anterior implicării instituției în desfășurarea acestora.

3) Monitorizarea riscurilor și administrarea sistemului informatic:

În evaluarea monitorizării riscurilor și administrării sistemului informatic, examinatorul trebuie să se asigure de existența următoarelor:

practicile de monitorizare a riscurilor precum și raportările elaborate în acest scop acoperă toata gama riscurilor;

sursele de informații și procedurile utilizate în evaluarea și monitorizarea riscurilor sunt adecvate, documentate și testate practic pentru a se asigura temeinicia acestora;

raportările sunt conforme cu activitățile desfășurate de instituție și sunt astfel structurate ca să asigure atât monitorizarea expunerilor și a conformității cu limitele și obiectivele stabilite cât și eventual să permită efectuarea de comparații a rezultatelor obținute față de cele planificate;

raportările transmise conducerii sunt corecte, de actualitate și conțin suficiente informații pentru ca factorii de decizie să identifice orice tendințe nefavorabile și să evalueze nivelul de risc la care instituția trebuie să facă față.

4) Control intern adecvat

În evaluarea sistemului de control intern, examinatorul trebuie să se asigure de existența următoarelor:

controlul intern este adecvat tipului și nivelului de risc aferent activității instituției

stabilirea clară a competențelor și a responsabilităților pentru monitorizarea respectării politicilor și procedurilor precum și încadrarea în limite

procedura de raportare acordă suficientă independență personalului implicat în activitatea de control și asigură separarea sarcinilor în cadrul instituției

asigurarea conformității între structura organizatorică oficială și operațiunile desfășurate

raportările financiare, operative precum și cele prudențiale sunt corecte, demne de încredere, de actualitate, permit detectarea excepțiilor care sunt investigate cu promptitudine

existența procedurilor care să asigure conformitatea cu reglementările în vigoare

auditul intern și celelalte practici de control asigură independența și obiectivitatea

practicile de control sunt revizuite și testate periodic; procedurile și concluziile auditului sunt documentate; acțiunile întreprinse în vederea corectării slăbiciunilor sunt verificate și revizuite în mod obiectiv

consiliul de administrație și celelalte comitete (pentru supravegherea administrării creditului, gestiunea activelor și pasivelor, de audit ș.a.) revizuiesc periodic eficiența practicilor utilizate.

Profitabilitate (P)

Calitatea și cantitatea veniturilor sunt evaluate în funcție de: capacitatea de a asigura adecvarea capitalului prin reinvestirea profitului; nivelul, trendul și stabilitatea veniturilor; sursele veniturilor; nivelul cheltuielilor de operare; vulnerabilitatea veniturilor la expunerile riscului de piață; adecvarea provizioanelor pentru pierderile la credite și alte rezerve; tranzacțiile cu titluri de valoare; efectele de taxare asupra veniturilor; procesele previzioniste și sistemele informaționale ale managementului.

Acest rating reflectă atât volumul și trendul veniturilor, dar și factorii care pot afecta susținerea sau calitatea veniturilor. Volumul, dar și calitatea veniturilor, pot fi influențate de administrarea excesivă și inadecvată a riscului de credit, care poate determina constituirea de provizioane suplimentare pentru pierderi din credite, sau de nivelurile ridicate ale riscului pieței care pot expune nejustificat veniturile instituției la fluctuațiile ratei de dobândă.

O încredere nejustificată în câștiguri extraordinare, poate duce, de asemenea, la diminuarea calității veniturilor. Veniturile viitoare pot fi afectate de incapacitatea de a prevedea și controla fondurile și cheltuielile de operare, strategii de afaceri executate defectuos sau prost consiliate, un slab management sau expunere necontrolată la alte riscuri.

Definirea ratingurilor aferente profitabilității :

Rating 1: indică venituri solide. Veniturile sunt mai mult decât suficiente să suporte costul operațiunilor, menținerea adecvării capitalului și alocarea unor niveluri corespunzătoare pentru constituirea de rezerve care să asigure o bună calitate a activelor, o creștere a acestora, precum și contracararea tuturor factorilor care afectează trendul veniturilor.

Rating 2: indică venituri satisfăcătoare. Veniturile sunt suficiente să suporte costul operațiunilor, menținerea adecvării capitalului și nivelurile de alocare (de rezerve) considerate necesare asigurării calității activelor, creșterea acestora și alți factori care afectează calitatea, cantitatea și trendul veniturilor. Veniturile care sunt relativ constante sau care au înregistrat un ușor declin, pot primi ratingul 2 dacă avem asigurarea că nivelul de venituri ale băncii este adecvat în sensul factorilor de evaluare menționați mai sus.

Rating 3: indică venituri care cer să fie îmbunătățite. Veniturile nu pot să suporte în întregime costul operațiunilor și să asigure creșterea capitalului și nivelurile de alocare (de rezerve) în legătura cu condiția generală a instituției, creșterea și alți factori care afectează calitatea, cantitatea și trendul veniturilor.

Rating 4: indică venituri insuficiente. Veniturile sunt insuficiente să suporte costul operațiunilor și menținerea unui capital și a unor niveluri de alocare (de rezerve) corespunzătoare. Instituțiile astfel evaluate pot fi caracterizate prin fluctuații în câștigul net, dezvoltare și trenduri negative semnificative, pierderi intermitente sau o cădere reală a veniturilor în anii anteriori.

Rating 5: indică un volum al veniturilor mult deficitar. O instituție financiară cu rating 5 înregistrează pierderi care reprezintă o serioasă amenințare privind viabilitatea acesteia, prin eroziunea capitalului.

Lichiditate (L)

Lichiditatea și administrarea resurselor și plasamentelor sunt evaluate în funcție de tendința și stabilitatea depozitelor; gradul și evoluția utilizărilor pe termen scurt, sursele volatile de fonduri, finanțarea activelor pe termen lung; accesul la piețele monetare și alte surse de finanțare; adecvarea surselor de lichiditate și abilitatea de a face față nevoilor de lichiditate; eficiența politicilor și practicilor de lichiditate, strategiile de administrare a fondurilor; sistemele informatice de administrare și planurile de finanțare; capacitatea managementului de a identifica, măsura, monitoriza și controla lichiditatea și nivelul de diversificare al surselor de finanțare.

În evaluarea adecvării poziției de lichiditate a unei instituții financiare, o atenție specială ar trebui să fie acordată nivelului curent și viitor al surselor de lichidități, comparativ cu nevoile de fonduri, precum și adecvării practicilor de administrare a fondurilor în funcție de mărimea, complexitatea și profilul de risc al instituției. În general, prin practicile de constituire a fondurilor ar trebui să se asigure menținerea unui nivel al lichidității suficient pentru a face față în timp obligațiilor sale financiare și pentru a răspunde nevoilor curente ale băncilor.

Prin practicile adoptate ar trebui să demonstreze capacitatea instituției de a administra schimbările neplanificate cu privire la sursele de constituire a fondurilor, ca și reacția la modificările condițiilor pieței, care pot afecta posibilitatea unei lichidări rapide a activelor, cu pierderi minime.

În plus, practicile de constituire a fondurilor ar trebui să confere certitudinea că lichiditatea nu a fost menținută cu costuri înalte sau printr-o încredere excesivă în sursele de constituire a fondurilor care se dovedesc a nu fi utilizabile în timp, datorită stresului financiar sau schimbărilor adverse în condițiile pieței.

Definirea ratingurilor aferente lichidității:

Rating 1: indică niveluri de lichiditate puternice și practici de administrare a fondurilor bine dezvoltate. Instituția are acces sigur la suficiente surse pentru constituirea de fonduri în termeni favorabili pentru nevoile de lichidități prezente și anticipate.

Rating 2: indică niveluri de lichiditate și practici de administrare a fondurilor satisfăcătoare. Instituția are acces la surse suficiente de fonduri în termeni acceptabili pentru asigurarea nevoilor de lichiditate prezente și viitoare. O serie de deficiențe minore pot fi constatate în practicile de administrare a fondurilor.

Rating 3: indică niveluri de lichiditate sau practici de administrare a fondurilor care necesită îmbunătățiri. Instituțiile clasificate în acest rating nu au acces rapid la fonduri în termeni rezonabili sau pot înregistra deficiențe semnificative în perioadele de administrare a fondurilor.

Rating 4: indică niveluri de lichiditate deficitare sau practici inadecvate de administrare a fondurilor. Instituțiile clasificate în acest rating nu sunt capabile să obțină un volum suficient de fonduri în termeni rezonabili pentru asigurarea nevoii de lichiditate.

Rating 5: indică niveluri de lichiditate sau practici de administrare a fondurilor atât de deficitare încât viabilitatea instituției este grav amenințată. Instituțiile clasificate în această categorie necesită asistență financiară externă imediată pentru a asigura rambursarea obligațiilor la scadență sau alte nevoi de lichiditate.

Un sistem bancar sănătos este construit pe bănci profitabile și capitalizate în mod adecvat. Profitabilitatea, sub forma profiturilor realizate, este, de regulă, una din sursele cheie ale generării capitalului, iar profitul reprezintă rezultatul final care reflectă efectele nete ale politicilor și activităților unei bănci într-un exercițiu financiar. Analiza modificării diverșilor indicatori în timp relevă modificările politicilor și strategiilor băncii și/sau a mediului său de afaceri.

CAPITOLUL III

ANALIZA PERFORMANȚELOR BCR

3.1. Prezentarea băncii

Banca Comercială Română (B.C.R), membră Erste Group, este o bancă universală, care se adresează în aceeași măsură clienților persoane fizice cât și clienților persoane juridice, fiind cea mai importantă instituție bancară din România; înființată în anul 1990, în urma Hotărârii Guvernului României nr.1011 din 4 septembrie, care prevedea reorganizarea Băncii Naționale a României și înființarea Băncii Comerciale Române.

În data de 12 noiembrie 1990, Guvernul României emitea Hotărârea nr.1195, care reglementa organizarea și funcționarea Băncii Comerciale Române, prin preluarea de la Banca Națională a României a tuturor operațiunilor specifice unei bănci comerciale cu începere de la 1 decembrie 1990, cu 5.317 salariați, prin cele 100 de unități formate din: Administrația Centrală, Sucursale Județene, Sucursala Municipiului București, filiale și agenții.

Începutul a fost foarte dificil, conducerea Băncii Comerciale Române reușind să aducă banca la parametrii deja cunoscuți și confirmați pe plan intern și internațional, devenind in timp una din cele mai puternice și prestigioase bănci românești.

Banca s-a dezvoltat atât prin creșterea gamei de produse și servicii bancare pe care le-a oferit până acum clientelei sale, cât și prin asimilarea rapidă a unora noi, din care sunt menționate:

trecerea la creditarea pe termen mediu și lung pentru investiții;

acordarea de credite în valută;

deschiderea de conturi în valută pentru persoane fizice și juridice și efectuarea de operațiuni de schimb valutar;

derularea operațiunilor de decontare, în numele clienților, a activităților de comerț exterior.

Interesul clienților de toate categoriile pentru colaborarea cu B.C.R., evoluția acestei clientele contribuie în final la completarea imaginii despre bancă.

B.C.R a marcat, de-a lungul timpului, mai multe premiere pe piața bancară românească, printre care: în anul 1994 – B.C.R devenea primul acceptator de carduri din România și membru principal EUR, în anul 1995 – B.C.R emitea primele carduri de debit sub siglă internațională și se efectua prima tranzacție la un ATM în România, în anul 2000 – B.C.R lansa primul credit de trezorerie pentru persoane fizice și opera primele operațiuni cu titluri de valoare pe piața secundară, în anul 2002 – B.C.R lansa primul credit ipotecar de pe piața bancară românească, în anul 2003 – B.C.R era prima bancă românească furnizoare de credite ipotecare clienților retail și corporate, în anul 2004 – B.C.R era prima bancă din România care a instalat Automate de Schimb Valutar (ASV), în anul 2005 – B.C.R permitea utilizarea, în rețeaua sa de POS-uri și ATM-euri a cardurilor cu CHIP (smart-card), în anul 2006 – B.C.R lansa în premieră, prin Universitatea BCR, programul de practică – STU BCR – care permite studenților efectuarea practicii în cadrul a șapte sucursale BCR din București.

BCR a fost nominalizată drept “Banca Română a Anului 2009” de către publicația The Banker. În anul 2009, la Gala Premiilor Euromoney desfășurată la Londra, BCR a fost desemnată “Cea mai bună bancă din România în domeniul Private Banking” de către prestigioasa revistă Euromoney. BCR a fost numită “Banca Anului 2009” în domeniul Imobiliar de către EuropaProperty.com, cu ocazia celei de-a cincia ediții a Premiilor Imobiliare Sud-Est Europene (South-Eastern European Real Estate Awards), una dintre cele mai prestigioase din regiune. Dominic Bruynseels a fost numit “Cel mai bun bancher al anului 2009” de către Piața Financiară. În 2009, la Gala română a Bancherilor de Top, BCR a primit premiul pentru ”Stabilitatea performanței și continuitate ca lider de piață”. În 2009, la Gala Anuală a Premiilor “e-Finance”, Click 24 Banking BCR a câștigat două din cele 10 premii acordate revista “e-Finance”, pentru cele mai bune performanțe în online banking. În 2009, BCR a fost declarată a doua cea mai generoasă companie din România, cu ocazia evenimentului Top Donatori organizat de Forbes România.

Campania Școala de Bani a primit numeroase medalii de aur în competiții naționale și interțaționale prestigioase: Golden World Awards for Excellence, medii sociale, categoria PR; European Sabre Awards, categoria Servicii Financiare și Romanian PR Awards, categoria Comunicare Corporativă. Școala de Bani a primit, de asemenea, o nominalizare la Cannes.

B.C.R. a primit premiul “Cel mai de încredere brand bancar din România”, premiu oferit de Readers Digest în 2010, și distincția Superbrand Românesc, oferită de Superbrands România, cu ocazia Consumer Superbrands 2010. BCR a primit Premiul Voluntarul Anului 2010 oferit de Junior Achievement România (JAR) pentru cei mai mulți voluntari implicați în programele educaționale JAR

B.C.R a evoluat de la statutul de bancă românească la cel de bancă corporativă condusă de un investitor internațional, prin finalizarea în anul 2006 a procesului de privatizare prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni către ERSTE BANK AG.

Începând din anul 2007 și până în prezent noul management al B.C.R, în vederea îmbunătățirii eficienții și eficacității băncii în cadrul grupului financiar ERSTE precum și în vederea consolidării poziției de lider în sistemul bancar românesc, a implementat și promovat programe de modernizare și optimizare a activităților, strategii de vânzare și diversificarea gamei de produse și servicii bancare care s-au apropiat de standardele de lucru performante, de satisfacerea și deservirea clienților conform necesităților acestora, de atragerea de noi resurse financiare prin majorarea portofoliului de clienți și integrarea la sistemul financiar bancar european.

B.C.R. oferă servicii bancare și alte servicii financiare clienților persoane fizice și juridice, precum și instituțiilor guvernamentale care își desfășoară activitatea în România și în străinătate. Aceste servicii includ:

– deschideri de conturi;

– plăți interne și externe;

– operațiuni de schimb valutar;

– finanțări pentru capital de lucru;

– facilități de finanțare pe termen mediu și lung;

– credite pentru persoane fizice;

– finanțări pentru întreprinderi mici și mijlocii;

– scrisori de garanție;

– servicii de leasing, asigurări, brokeraj, servicii de consultanță financiară și gestionarea activelor.

BCR oferă, de asemenea, servicii bancare prin internet, prin telefon și soluții de e-commerce. Banca utilizează finanțări corporative și contribuții ale acționarilor, standarde privind clienții, linii directoare pentru dezvoltarea afacerilor, standarde contabile în cadrul unui sistem unitar și consolidat, deopotrivă pentru sine și pentru subsidiarele sale.

BCR are o structură la două niveluri: central și teritorial. La nivel central, Banca este organizată în șapte linii de afaceri (business lines) de bază. Una este subordonată direct Președintelui Executiv, iar celelalte șase acoperă domeniile retail & private banking, corporate banking, finanțe și managementul riscurilor, trezorerie & piețe de capital și operațiuni.

La nivel teritorial, serviciile retail și corporate sunt organizate pe opt regiuni. Fiecare dintre regiunile de retail este coordonată de un Director Regional Retail, direct subordonat Vice-Președintelui Executiv Retail & Private Banking. Regiunile corporate sunt coordonate de directori regionali corporate, direct subordonați Directorului Executiv al Direcției IMM-uri și Sectorul Public. Entitățile funcționale ale Centralei asigură cadrul organizatoric legal pentru executarea serviciilor băncii. Entitățile funcționale și unitățile teritoriale răspund de aplicarea legislației relevante și reglementărilor naționale, precum și a regulamentelor interne ale BCR.

Unitățile teritoriale sunt dedicate integral activităților de front-office și dețin responsabilități de afaceri fie retail, fie corporate. Sucursalele rețelei nu au personalitate juridică. Unitățile retail sunt sucursale județene, sucursale sau agenții și, începând cu septembrie 2010 au fost grupate în opt regiuni retail: Nord Vest, Vest, Sud Vest, Sud, București, Sud Est, Nord Est și Centru. Fiecare regiune acoperă mai multe județe, în funcție de zona geografică.

B.C.R. este în prezent cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiuni în străinătate, precum și de leasing, economisire & creditare în scopuri locative (bancă pentru locuințe) și subsidiare pentru pensii private.

3.2. Analiza comparativă a rezultatelor economico – financiare ale băncii în perioada 2010-2012

După doi ani de declin, economia românească a avansat cu circa 2,3 – 2,5% în anul 2011 pe fondul evoluției favorabile a industriei și a unui an agricol excepțional. Exporturile au înregistrat o creștere de peste 20%, acestea fiind susținute, în medie, de o cerere externă solidă în special pe segmentul bunurilor de capital care dețin o pondere de peste 40% în total exporturi. Consumul gospodăriilor a rămas la un nivel destul de modest, acesta manifestând o ușoară înviorare începând din al treilea trimestrul al anului, ca urmare a creșterii importante a autoconsumului în urma producției agricole foarte mari. Continuarea procesului de consolidare fiscală a exercitat presiuni de ordin negativ asupra consumului privat, vânzările cu amănuntul au rămas în zona negativă la nivelul întregului an, scăderea cea mai mare fiind observată pe segmentul produselor alimentare.

Pe lângă venitul disponibil real negativ care a afectat bugetele familiale și în 2011, o posibilă explicație pentru scăderea în continuare a vânzărilor de alimente ar fi putut fi chiar nivelul înalt al producției de legume și fructe obținute la nivelul gospodăriilor și destinat în mare parte autoconsumului. Investițiile au înregistrat și ele o ușoară revenire în anul 2011, pe seama trendului favorabil înregistrat de sectorul construcțiilor nerezidențiale, mulți din marii retaileri extinzându-și rețelele de distribuție într-un ritm foarte alert. Orientarea mult mai puternică a guvernului spre alocarea de fonduri pentru infrastructură combinată cu evoluția mai mult decât favorabilă pe segmentul comercial a determinat intrarea sectorului construcțiilor în zona pozitivă. Segmentul rezidențial din păcate a continuat să scadă în 2011, declinul acestuia însă prezentând o tendință de atenuare.

Politica monetara a fost bine ancorată, primul semn de relaxare venind în noiembrie când banca centrală a redus dobânda cheie la 6%, după ce încetinirea inflației devenise deja o certitudine. Este important de menționat faptul că banca centrală urmărește cu atenție și evoluția economică a României și semnalul de relaxare poate fi și astfel explicat, în condițiile în care totuși criza datoriilor suverane la nivel european și situația dezastruoasă a Greciei afectau de ceva vreme sentimentul investitorilor la nivel de regiune. Cursul de referință al BNR pentru EUR/RON s-a depreciat semnificativ până la minimul de 4,362 la data de 25 noiembrie 2011. În decembrie, cursul s-a mai apreciat în condițiile unor intrări mai mari de bani de la românii care lucrează în străinătate și ale vânzărilor de valută ale unor bănci chiar înainte de trecerea la raportarea conform (închiderea pozițiilor valutare ca urmare a provizioanelor mai mici pe IFRS decât in RAS).

Începând cu luna mai 2011 a intrat in vigoare noul Cod al Muncii care a fost adus mai aproape de cerințele Uniunii Europene. Modificările aduse au avut ca scop în principal creșterea flexibilității pieței muncii din România și creșterea bazei contributorilor la bugetul de stat, concomitent cu crearea de resurse suplimentare la bugetul de stat.

Banca Comerciala Romana si-a desfășurat activitatea in contextul prezentat mai sus și a ocupat, la fel ca si in anii precedenți, primul loc in cadrul sistemului bancar românesc în ceea ce privește cota de piață a activelor.

Activele totale ale BCR au avut o creștere modestă de 4,3% (sau 3.133,3 milioane RON) în comparație anuală până la 76.745,7 milioane RON (17.751,6 milioane EUR) beneficiind de o creștere a resurselor atrase de la clienți. BCR și-a consolidat poziția de lider pe piață, la o cotă de peste 20%.

Portofoliului de credite a continuat să crească ușor în 2011, în contextul unei cereri eligibile de credit încă slabă. Volumul agregat al portofoliului de credite către clienți (înainte de provizioane, ) a crescut cu 2,2% în comparație anuală, la 53.376,3 de milioane RON (12.346,2 milioane EUR), de la 52.238,6 de milioane RON (12.256,8 milioane EUR) la finele anului 2010, creștere determinată în principal de împrumuturile către companii.

BCR i-a păstrat poziția de lider de piață pe partea de creditare, având o cotă de 22%, și și-a consolidat poziția de lider la creditarea imobiliară retail în euro, segment pe care a câștigat 0,7 pp, cotă de piață in 2011 atingând o pondere de 29%.

BCR a continuat în 2011 să extindă creditarea către sectoarele productive ale economiei. Portofoliul de credite corporate a continuat să crească pe parcursul ultimelor trei trimestre. În zona de creditare a afacerilor retail volumele au crescut, în principal în trimestrul al treilea al anului 2011. Cererea eligibilă de credite rămâne, în general, redusă, in concordanță cu nivelul mai scăzut al veniturilor disponibile ale populației și cu tendințele pieței orientată în principal către refinanțarea creditelor mai vechi și către împrumuturile acordate prin intermediul programului „Prima Casa 4”. Impulsul pozitiv al programului „Prima Casa” a continuat, BCR fiind liderul celei de a patra etape a acestui program, cu o sumă curentă totală de peste 330 milioane EUR (reprezentând o cot ă de piață de peste 50%) ajutând astfel circa 8.800 familii să își achiziționeze prima lor locuință. De la începutul programului „Prima Casa”, BCR a acordat credite de peste 930 milioane EUR pentru mai mult de 23.500 familii.

În 2011 BCR are una dintre cele mai atractive oferte de creditare, în ceea ce privește ratele dobânzilor, calitatea și simplitatea proceselor, cu scopul de a fi banca de primă alegere, atât pe segmentul de creditare, cât și pe cel de economisire.

Sumele datorate clienților au crescut cu 4,9% de la începutul anului până în prezent, la 39.664,3 milioane RON (9.174,5 milioane EUR), de la 37.828,8 milioane RON (8.875,8 milioane EUR). Banca își menține poziția de lider pe piața depozitelor primare. Depozitele clienților rămân principala sursă de finanțare a BCR, banca bucurându-se totodată de sprijin puternic din partea băncii-mamă.

BCR este, de asemenea, lider pe piața fondurilor europene, deținând în prezent o cotă de 40% din totalul proiectelor aprobate în perioada 2008 – 2011 (dintr-un total de peste 12,4 miliarde EUR, reprezentând Programe Operaționale care se adresează investitorilor privați și autorităților locale). BCR a continuat să implementeze soluții variate de finanțare pentru a sprijini redresarea sectorului IMM (precum facilitățile de finanțare JEREMIE, BERD, BEI, IFC).

Confortul oferit de serviciile bancare la distanță „BCR 24 Banking” atrage din ce în ce mai mulți clienți. Astfel, există o migrare constantă a tranzacțiilor de la numerar către canale directe (internet, telefon și echipamente tip self-service). Numărul operațiunilor derulate în anul 2011, prin intermediul Click 24&Alo 24 Banking BCR a fost de 6,2 milioane, cu 38 % mai multe decât numărul total de tranzacții derulat pe tot parcursul anului 2010. Valoarea totală a operațiunilor realizate în 2011 s-a dublat în comparație cu anul 2010, atingând valoarea de 24,9 miliarde RON.

Profitul operațional al Grupului BCR s-a ridicat la 2.437,1 milioane RON (574,6 milioane EUR), în scădere cu 14,6% de la 2.853,4 milioane RON (676,4 milioane EUR) la sfârșitul lunii decembrie 2010, din cauza reducerii venitului operațional, însă se menține solid la nivel trimestrial, având în vedere încetinirea relansării economice.

Venitul operațional net a scăzut cu 8,7% în comparație anuală, la 4.132,7 milioane RON (974,3 milioane EUR) de la 4.525,2 milioane RON (1.072,7 milioane EUR) ca rezultat al scăderii ratelor dobânzii și al comprimării marjei de dobândă care au afectat venitul din dobânzi (mai mic cu 10,9% sau 754,5 milioane RON). Venitul din dobânzi a fost sub presiune și din cauza menținerii unei cereri scăzute de credite de consum și a creșterii competiției pentru afaceri de calitate.

Venitul net din comisioane a crescut cu 24,9% la 580,1 milioane RON (136,8 milioane EUR) în comparație cu 464,4 milioane RON (110,1 milioane EUR) la sfârșitul lunii decembrie 2010, creștere determinată de un rezultat pozitiv al activității de creditare ce a urmat impactului puternic negativ în T4 2010 al alinierii la reglementarea UE privind protecția consumatorului, care a restructurat fluxurile de afaceri și a redus venitul din comisioane ale băncilor, atât pentru împrumuturile de retail noi, cât și pentru cele existente.

Rezultatul net din tranzacționare, mai mare cu 35,8% la nivel anual, extrem de pozitiv, a contribuit cu 422,4 milioane RON (99,6 milioane EUR) la venitul BCR, creșterea fiind determinată în principal de tranzacțiile valutare (rezultatul net la sfârșitul anului 2010 a fost de 311,1 milioane RON). BCR își menține poziția de lider pe piața din România pentru Certificate de trezorerie și obligațiuni.

Cheltuielile operaționale s-au menținut la un nivel aproape constant (+1,4% în comparație anuală), atingând valoarea de 1.695,6 milioane RON (399,7 milioane EUR) față de 1.671,8 milioane RON (396,3 milioane EUR), dovedind o administrare adecvată a costurilor în pofida majorării TVA la mijlocul anului 2010. BCR a continuat să investească în formarea profesională a personalului, internet și canale alternative, precum și în modernizarea rețelei sale de unități – toate aceste "costuri bune" având ca rezultat costuri mai ridicate cu amortizarea.

Costurile nete cu provizioanele de risc pentru împrumuturi și plăți în avans au totalizat 2.154,9 milioane RON (508,0 milioane EUR), în creștere cu 7,9% în comparație anuală (1.997,7 milioane RON la sfârșitul anului 2010), reflectând impactul asupra clienților a încetinirii relansării economice. Creditele neperformante au rămas sub control, reprezentând 20,6% din portofoliul de credite, la sfârșitul lunii decembrie 2011. BCR se bucură de o confortabilă rată de acoperire a creditelor neperformante de 119% (garanții și provizioane). Principalul factor care contribuie la volumele de credite neperformante noi a fost segmentul corporativ, IMM-urile în special continuând să se confrunte cu constrângeri severe de lichiditate, iar unele corporații mari au intrat sau au reintrat în incapacitate de plată a creditelor după reeșalonare. O recuperare treptată este preconizată o dată ce creșterea economică se accelerează.

Raportul creditelor neperformante pe segmentul de retail este relativ stabil de la începutul anului, datorită formării extrem de reduse de credite neperformante noi, abordării conservatoare a creditării în valută, calității extrem de ridicate a împrumuturilor din ultimii doi ani și procesului de colectare eficient.

BCR continuă să se concentreze asupra administrării proactive și prudente a riscului, ceea ce însemnă în principal reeșalonarea și restructurarea selectivă a împrumuturilor pentru clienții aflați în dificultate, colectarea îmbunătățită și procese îmbunătățite de aprobare și monitorizare.

Profitul înainte de impozitare s-a ridicat la 119,6 milioane RON (28,2 milioane EUR), în scădere față de 641,9 milioane RON la sfârșitul anului 2010, declin determinat în special de scăderea venitului operațional și de nivelul ridicat al provizioanelor pentru împrumuturile acordate companiilor, evoluții care nu au putut fi compensate de creșterea venitului net din comisioane și a rezultatului din tranzacționare. Rentabilitatea capitalurilor proprii a scăzut până la 0,9% la sfârșitul lunii decembrie 2011 (6,7% la sfârșitul anului 2010), ca rezultat al contracției veniturilor și al majorării capitalului. Profitul net (după impozitare și interese minoritare) este de 68,4 milioane RON (16,1 milioane EUR).

În T4 2011 a fost înregistrată o creștere cu 467,8 milioane RON a capitalului BCR, din care contribuția Erste a fost de 430,0 milioane RON. Prin aceasta, BCR este și mai bine pregătită pentru finanțarea economiei reale a României după reluarea revenirii economice. În același timp, Erste Group și-a sporit participația în BCR la 89,1294%, achiziționând participațiile SIF-urilor – proces care va continua și în 2012.

Tabelul 1

SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE

la 30 decembrie 2011 ()

Sursa: http://www.bcr.ro/ro/investitori/rapoarte-financiare

Tabelul 2

Situația consolidată a contului de profit și pierdere – distribuția trimestrială

în anul 2011

– valori în milioane RON

Sursa: http://www.bcr.ro/ro/investitori/rapoarte-financiare

În 2012 a început un proces de transformare și va continua pe parcursul anului 2013. Obiectivele sunt clare, în primul rând banca țintește îmbunătățirea treptată a calității activelor și a cadrului general de management al riscurilor. În paralel, banca încearcă să optimizeze calitatea modelului de business, prin intermediul reorganizării departamentelor de afaceri, rețelei de sucursale și prin simplificarea generală a modelului operațional. Restructurarea în profunzime a operațiunilor are în vedere, mai întâi de toate, îmbunătățirea experienței clienților și adaptarea generală a organizației la noile realități de pe piața bancară din România.

Grupul BCR a obținut un rezultat operațional solid în valoare de 2.357,8 milioane RON (528,9 milioane EUR) în 2012, în scădere cu 3,3%, de la 2.437,1 milioane RON (574,6 milioane EUR) în 2011, în principal din cauza venitului net din dobânzi mai mic, parțial compensat de scăderea costurilor, venituri din comisioane mai ridicate și rezultatul net din tranzacționare mai bun.

Venitul operațional a scăzut cu 2,2%, până la 4.040,5 milioane RON (906,3 milioane EUR), față de suma de 4.132,7 milioane RON (974,3 milioane EUR) în anul precedent. Declinul a fost cauzat în principal de cererea slabă de credite de consum, precum și de nivelul redus al creditelor de investiții și de capital de lucru pentru companii, cu impact asupra venitului net din dobânzi, în scădere cu 7,6% față anul anterior, până la 2.891,5 milioane RON (648,6 milioane EUR) de la 3.130,2 milioane RON (738,0 milioane EUR). Venitul net din comisioane a crescut cu 9,4% față de anul anterior, până la 634,8 milioane RON (142,4 milioane EUR) de la 580.1 milioane RON (136.8 milioane EUR) în 2011, în principal datorită volumelor mai mari de tranzacționare. Rezultatul net din tranzacționare a crescut cu 21,8%, respectiv cu 91,9 milioane RON față de anul anterior, adăugând 514,3 milioane RON (115,4 milioane EUR) la veniturile pe anul 2012, în principal datorită câștigurilor din tranzacțiile de schimb valutar & re-evaluări.

În pofida cheltuielilor semnificative de restructurare, cheltuielile operaționale au scăzut cu 0,8% față de anul anterior, la valoarea de 1.682,8 milioane RON (377,4 milioane EUR), de la 1.695,6 milioane RON (399,7 milioane EUR) în 2011, mulțumită măsurilor extinse de optimizare și managementului strict al costurilor. Costurile de restructurare aferente anului 2012, inclusiv costuri anticipate pentru anul 2013, au fost acoperite de economiile făcute cu cheltuielile de personal, chirii și clădiri, consultanță, marketing. Astfel, raportul cost-venituri a rămas stabil la 41,6% față de 41% în 2011, în pofida cheltuielilor semnificative de restructurare înregistrate în 2012.

Costurile nete cu provizioanele de risc pentru credite și avansuri acordate clienților au totalizat 3.625,9 milioane RON (813,3 milioane EUR) în 2012, față de 2.154,9 milioane RON (508,0 milioane EUR) în 2011, reflectând impactul unei economii slăbite asupra clienților retail și companiilor. Rata creditelor neperformante (NPL) a fost de 26,7% din portofoliul total de credite la 31 decembrie 2012, în timp ce formarea de noi credite neperformante s-a redus semnificativ, atât în termeni absoluți cât și relativi. BCR înregistrează al patrulea trimestru consecutiv în care s-a îmbunătățit rata de acoperire a creditelor neperformante, în prezent 58,6%, semnificativ superioară valorii de 50,6% la sfârșitul anului 2011.

Provizionarea prudentă și cheltuielile de restructurare au afectat profitul net după impozitare și interese minoritare, acesta ajungând la o valoare negativă de 1.234,7 milioane RON (276,9 milioane EUR) în 2012.

Volumul agregat al creditelor acordate clienților (înainte de provizionare, ) a rămas stabil la 53.243,0 milioane RON (11.979,5 milioane EUR), (-0,2%) față de 53.376,3 milioane RON (12.346,2 milioane EUR) la finele anului 2011, activitatea nouă de creditare fiind afectată de cererea slabă. Banca intenționează să se concentreze asupra creditării în RON, astfel încât să inverseze combinația de valute în cadrul portofoliului de credite pe termen mediu și lung și să-și folosească din plin capacitatea puternică de autofinanțare în RON.

Sumele datorate clienților au rămas în cea mai mare parte stabile la 37.875,1 milioane RON (8.521,8 milioane EUR) la sfârșitul lunii decembrie 2012 (-4,5% față de perioada similară a anului anterior). Depozitele clienților rămân principala sursă de finanțare a BCR, în timp ce banca se bucură de sprijinul susținut al băncii-mamă, precum și de surse de finanțare diverse prin emisiunea de obligațiuni.

BCR și-a menținut poziția de lider de piață, controlând 19,3% din cota de piață a activelor, în pofida scăderii activelor totale cu 4,5% față de perioada similară a anului anterior, la suma de 73.287,6 milioane RON (16.489,5 milioane EUR).

Tabelul 3

DECLARAȚIA CONSOLIDATĂ DE VENIT pe anul 2012 ()

Sursa: http://www.bcr.ro/ro/investitori/rapoarte-financiare

Tabelul 4

Declarația consolidată a poziției financiare () la data de 31 decembrie 2012

– sumele în milioane RON

Sursa: http://www.bcr.ro/ro/investitori/rapoarte-financiare

Potrivit unui analize realizata de Bancherul.ro, Raiffeisen Bank, a 6-a banca româneasca după mărime, împreuna cu Banca Transilvania, a treia banca în funcție de valoarea activelor, sunt cele mai solide instituții de credit dintre marii jucători prezenți pe piață, surclasând BCR si BRD în topul a 6 dintre cei mai importanți indicatori de funcționare: profit, solvabilitate, rata creditelor neperformante, nivelul de provizioane, rentabilitate și nivelul lichidității.

Pentru realizarea clasamentului, fiecare dintre cele 5 bănci (BCR, BRD, UniCredit, Raiffeisen si BT) a primit puncte de la 1 la 5, corespunzătoare poziției ocupate în fiecare dintre topurile monitorizate, și anume valorarea profitului, rata de adecvare a capitalului (solvabilitatea), rata creditelor neperformante, nivelul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, nivelul lichidității, reflectat in raportul dintre credite si depozite, precum și nivelul rentabilității (raportul cost-venit).

Banca Transilvania s-a clasat pe primul loc, alături de Raiffeisen, primind câte 5 puncte, maximul, la doi indicatori, și anume: nivelul de acoperire cu provizioane a neperformantelor (de peste 100%) și la raportul credite-depozite, de 72%. Banca din Cluj a fost pe locul doi la alți doi indicatori: nivelul profitului obținut în anul 2012 (340 milioane lei) și rata redusă a creditelor neperformante (aproape 12%). În total, BT a obținut 21 de puncte, la fel ca Raiffeisen Bank. Pe de altă parte, BT stă cel mai slab la nivelul de adecvare a capitalului, de 12,2%, care este însă mai mare decât nivelul minim legal de 8%. Concurenții săi principali au niveluri de solvabilitate între 13% si aproape 15%, în cazul UniCredit.

Și Raiffeisen Bank a obținut două note maxime, pentru cea mai profitabilă bancă românească (392 milioane lei in 2012) și cel mai mic nivel al creditelor neperformante, de 7,2% înregistrat la finalul anului 2012. Cu toate acestea, indicatorul care măsoară rentabilitatea, adică raportul cost-venit, este cel mai slab dintre cele 5 bănci, respectiv 59%.

UniCredit are cea mai ridicată solvabilitate, de aproape 15%, precum și un bun nivel de acoperire a neperformantelor, rata acestora fiind destul de mică, astfel că s-a clasat pe locul 3. Slăbiciunea băncii rămâne însă raportul încă dezechilibrat dintre credite și depozite, de 143%.

Raiffeisen și UniCredit au profitat de poziția lor solidă si de oportunitățile din piață pentru a-și majora cotele de piață: ambele au achiziționat portofoliile de retail ale Citi, respectiv RBS, doua bănci cu clienți de calitate și performanțe bune, dar care au fost nevoite să se retragă de pe piața românească din cauza problemelor băncilor-mamă.

Primele 2 bănci românești după mărime, BCR și BRD, s-au dovedit și cele mai vulnerabile la criză, intrând pe pierderi, substanțiale chiar in cazul BCR, de peste 1 miliard de lei. Problema acestora s-au dovedit creditele neperformante, duble sau chiar triple față de celelalte 3 instituții concurente, astfel că acoperirea acestora cu provizioane se dovedește dificilă.

În schimb, ambele bănci stau bine la coeficientul de rentabilitate, ceea ce înseamnă că, o data depășită problema neperformantelor, ele și-ar putea regăsi forțele. Iar primele semne deja au apărut în primul trimestru din 2013: BCR și-a redus substanțial pierderea, iar BRD a revenit pe profit.

Topul celor mai puternice bănci:

1. BT, Raiffeisen: 21 puncte

3. UniCredit: 19 puncte

4. BRD: 16 puncte

5. BCR: 13 puncte

Profit-pierdere 2012 (milioane lei)

Raiffeisen: 392

BT: 340

UniCredit: 177

BRD: – 332

BCR: – 1.234

Solvabilitate
UniCredit Tiriac Bank: 14,8%

BRD: 14,1%

Raiffeisen Bank: 13,5%

BCR: 13%

BT: 12,20%

Rata credite neperformante

Raiffeisen: 7,2%

BT: 11,92%

UniCredit: 17%

BRD: 22%

BCR: 28,2%

Acoperirea cu provizioane a creditelor neperformante

BT: 108,34%

UniCredit Tiriac Bank: 89%

Raiffeisen: 75%

BCR: 58%

BRD: 54%

Raport cost-venit (rentabilitate)

BCR: 39,1%

BRD: 45,7%

UniCredit Tiriac Bank: 45,7%

BT: 50,65%

Raiffeisen: 59%

Raport credite-depozite (nivelul lichidității)

BT: 72%

Raiffeisen: 92%

BRD: 94,6%

BCR: 138%

UniCredit Tiriac Bank: 143%

Raportul Anual pe anul 2012 realizat de BNR, studiu prin care face o radiografie completă asupra sistemului bancar românesc, arată că indicatorul de solvabilitate pe întreg sistemul bancar a înregistrat valori superioare cerinței minime reglementate (14,9 la sută la sfârșitul anului 2012 față de minimul de 8 la sută). Deși a înregistrat o ușoară creștere a activității, sistemul bancar a resimțit din plin efectele crizei internaționale, iar principalii indicatori de cuantificare a riscului de credit au consemnat o înrăutățire; astfel, rata riscului de credit a crescut până la 29,9 la sută (de la 23,3 la sută la finele lunii decembrie 2011). Deteriorarea acestui indicator s-a datorat îndeosebi constrângerilor asupra situației financiare a clienților, în contextul unei creșteri economice modeste. Astfel, România are una dintre cele mai mari rate a creditelor neperformante din UE, după Grecia (20,7%) și Irlanda (18,7%). De asemenea, rata creditelor neperformante – principalul indicator de evaluare a calității portofoliilor de credite, din perspectivă prudențială – a continuat să crească, de la 14,3 la sută (31 decembrie 2011) la 18,2 la sută (31 decembrie 2012).

Rata creditelor neperformante ia în considerare creditele și dobânzile restante de peste 90 de zile și cele în cazul cărora au fost inițiate proceduri judiciare față de operațiune ori față de debitor ca proporție în total credite și dobânzi clasificate. Reglementarea de prudență bancară definește inițierea de proceduri judiciare ca fiind cel puțin una dintre următoarele măsuri luate în scopul recuperării creanțelor: darea de către instanță a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau declanșarea procedurii de executare silită față de persoanele fizice sau juridice.

La finele anului 2012 sistemul bancar românesc a înregistrat o pierdere de 2,3 miliarde lei, ca urmare a deprecierii activelor financiare și a efectului indus de reevaluarea garanțiilor aferente creditelor. Din această perspectivă, principalii indicatori de profitabilitate au consemnat, pentru al treilea an consecutiv, valori negative (-5,92 la sută și respectiv -0,64 la sută la 31 decembrie 2012). Conform Raportului Anual al BNR, băncile din România au închis în anul 2012 nu mai puțin de 323 de unități, iar numărul salariaților a scăzut cu 4.003 persoane. Numărul de salariați din sistemul bancar a scăzut cu 980 în 2011. În anul 2010, din sistemul bancar românesc plecaseră 1.145 de angajați, iar în 2009 băncile românești dăduseră afară 2.068 de persoane.

Raportul BNR mai arată că în anul s-au produs o serie de modificări în structura sistemului bancar românesc. Față de sfârșitul anului 2011, numărul instituțiilor de credit a scăzut de la 41 la 40 de entități, ca urmare a fuziunii prin absorbție dintre Intesa Sanpaolo România și CR Firenze România, finalizată la 1 octombrie 2012. O schimbare s-a produs în structura acționariatului instituției de credit Banca Românească (membră a Grupului National Bank of Greece), ca urmare a achiziționării de către acționarul majoritar National Bank of Greece a acțiunilor deținute de către BERD.

O serie de alte modificări înregistrate pe piața bancară din Grecia au avut ulterior impact asupra structurii acționariatului băncilor cu capital originar din această țară. Este cazul ATE Bank România, care a fost achiziționată de Piraeus Bank Grecia, ca urmare a preluării de către aceasta a operațiunilor Agricultural Bank of Greece.

Totodată, au intervenit schimbări ale denumirii unor instituții de credit, și anume MKB Romexterra Bank S.A. și Emporiki Bank România S.A., care au devenit Nextebank S.A., respectiv Credit Agricole Bank România S.A.

În consecință, la sfârșitul anului 2012, în sistemul bancar românesc activau 32 de bănci, persoane juridice române (inclusiv o organizație cooperatistă de credit) și 8 sucursale ale băncilor străine.

Segmentul băncilor cu capital majoritar privat autohton s-a redus ca urmare a migrării Băncii Transilvania la categoria băncilor cu capital majoritar străin, pe fondul unor modificări intervenite în structura acționariatului, care au condus la creșterea cotei de participație a unor persoane fizice și juridice străine la sfârșitul anului 2012.

3.3. Analiza indicatorilor de performanță ai băncii pentru anul 2013

BCR a îndeplinit în anul 2013 o misiune dificila, reatingând pragul de rentabilitate, fără a considera efectele cu caracter singular, și, mult mai important, luând măsuri decisive în ceea ce privește costurile, organizarea și strategia, menite a consolida fundamentele BCR ca lider al sistemului bancar din România. Prioritatea în anul 2014 este creșterea afacerilor sănătoase, cu un accent special dedicat eficienței și capacității de orientare către clienți, cu ajutorul unor procese interne mai bune. Banca va trebui sa facă față în continuare provocărilor importante care se ivesc, nu în ultimul rând reducerea stocului de împrumuturi neperformante, în contextul unei creșteri economice promițătoare, care întârzie, totuși, a se manifesta printr-o cerere de creditare mai solidă. Pentru a-și atinge scopurile, banca oferă clienților servicii financiare sigure, sustenabile, transparente, consolidând mai departe încrederea acestora în BCR.

BCR, cea mai mare bancă din România, a revenit in anul 2013 pe profit, încheind anul cu un profit în jur 360 – 370 mil.lei, cu 200 mil. lei sub câștigul din primele nouă luni, din cauza unor provizioane suplimentare și a vânzării unor credite neperformante. După primele nouă luni de anul trecut, BCR a raportat un profit net de 563 mil. lei, în cea mai mare parte ca rezultat al unui impact fiscal pozitiv, profitul brut fiind de numai 17 mil. lei. Fără efectul pozitiv din eliberarea unui provizion fiscal, banca ar fi făcut un profit operațional modest și la septembrie. În ultimul trimestru au mai fost constituite provizioane pentru anumite credite restructurate și s-au marcat pierderi pe vânzarea unor credite neperformante.

În anul 2012, BCR avusese o pierdere record de 1,2 mld. lei pe fondul creșterii cu 68% a provizioanelor constituite pentru acoperirea pierderilor din credite neperformante. Rezultatul negativ anual din 2012 a reprezentat o premieră pentru BCR, deși în perioada de criză banca a mai înregistrat pierderi trimestriale sau semestriale.

Grupul BCR a obținut un rezultat operațional solid în valoare de 2.489,9 milioane RON (563,4 milioane EUR) în 2013, în creștere cu 5,6%, de la 2.357,8 milioane RON (528,9 milioane EUR) în 2012, în condițiile unui venit net din dobânzi mai mic, dar compensat de scăderea costurilor, ca rezultat al ambițiosului program de redresare a băncii.

Venitul operațional în 2013 a înregistrat o scădere ușoară cu 1,2%, până la 3.990,1 milioane (902,9 milioane EUR), de la 4.040,5 milioane RON (906,3 milioane EUR) în 2012.

Venitul net din dobânzi , în 2013 a fost mai mic cu 3%, la2.803,4 milioane RON (634,3 milioane EUR), față de 2.891,5 milioane RON (648,6 milioane EUR) în 2012, din cauza cererii modeste de credite, în pofida revenirii graduale a afacerilor noi.

Venitul net din comisioane a crescut semnificativ în 2013 cu 17,7%, la747,7 milioane RON, față de 634,8 milioane RON (142,4 milioane EUR) în 2012, în principal datorită accentului dedicat operațiunilor de tranzacții și plăți.

Rezultatul net din tranzacționare în 2013 a scăzut cu 14.6%, la RON 439,3 milioane RON (99,4 milioane EUR), de la 514,3 milioane RON (115,4 milioane EUR) în 2012, reflectând venituri mai reduse din operațiunile de schimb valutar.

Cheltuielile operaționale au scăzut semnificativ cu 10,9% la 1.500,2 milioane RON (339,5 milioane EUR), față de 1.682,8 milioane RON (377,4 milioane EUR) în principal datorită măsurilor extinse de optimizare și managementului strict al costurilor.

Astfel, raportul cost-venituri s-a îmbunătățit la 37,6% în 2013, față de 41,6% în 2012.

Costurile nete cu provizioanele de risc pentru credite în 2013 au scăzut semnificativ cu 41,2% până la 2.132,7 milioane RON (482,6 milioane EUR) de la 3.625,9 milioane RON (813,3 milioane EUR) în 2012, în linie cu așteptările, având în vedere scăderea ratei de formare a unor noi credite neperformante. Rata creditelor neperformante (NPL) din portofoliul total de credite la 31 decembrie 2013 a fost de 29,2%, menținându-se stabilă față de trimestrele anterioare, în baza unor eforturi de recuperare eficiente, vânzări de portofolii și în pofida reducerii totale a portofoliului de credite. Rata de acoperire a creditelor neperformante, 65,8% în decembrie 2013, s-a îmbunătățit semnificativ față de valoarea de 58,6% la sfârșitul anului 2012, reflectând o prioritate-cheie a managementului privind îmbunătățirea calității activelor.

Profitul net după impozitare și interese minoritare, în anul 2013 a atins valoarea de 591,2 milioane RON (133,8 milioane EUR) față de pierderea de 1.234,7 milioane RON (276,9 milioane EUR) din 2012, pe baza unui rezultat operațional excelent care a compensat costurile de risc încă ridicate, de asemenea considerând efectul pozitiv cu caracter singular al eliberării de pasive fiscale în T2 2013, în valoare de 560,8 milioane RON (127,7 milioane EUR).

Volumul agregat al creditelor acordate clienților (înainte de provizionare, ) a scăzut cu 12,2% ajungând la 46.735,5 milioane RON (10.453,0 milioane EUR), față de 53.243,0 milioane RON (11.979,5 milioane EUR), la finele anului 2012, activitatea nouă de creditare fiind afectată de cererea slabă și reuind numai parțial să compenseze rambursările și contracția portofoliului de credite. Banca intenționează să se concentreze asupra creditării în RON, astfel încât să inverseze combinația de valute în cadrul portofoliului de credite pe termen mediu și lung și să-și folosească din plin capacitatea puternică de autofinanțare în RON.

Sumele datorate clienților au scăzut ușor cu 1,0%, la 37.494,9 milioane RON (8.386,3 milioane EUR) față de 37.875,1 milioane RON (8.521,8 milioane EUR) la sfârșitul lunii decembrie 2012. Depozitele clienților rămân principala sursă de finanțare a BCR, în timp ce BCR se bucură de sprijinul susținut al băncii-mamă, precum și de surse de finanțare diverse și acorduri de finanțare cu Instituții Financiare Internaționale.

BCR și-a menținut poziția de lider de piață, în pofida scăderii valorii totale a activelor cu 8,9%, ajungând la 66.728,8 milioane RON (14,924,8 milioane EUR) față de 73.287,6 milioane RON (16.489,5 milioane EUR) la 31 decembrie 2012.

Tabelul 5

DECLARAȚIA CONSOLIDATĂ DE VENIT pe anul 2013 ()

Sursa: http://www.bcr.ro/ro/investitori/rapoarte-financiare

Tabelul 6

Declarația consolidată a poziției financiare () la data de 31 decembrie 2013

– sumele în milioane RON

Sursa: http://www.bcr.ro/ro/investitori/rapoarte-financiare

Acționarii BCR au aprobat bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2014, care prevede un profit net de 647 milioane lei, pe fondul unui ușor avans al creditării, la 48,16 miliarde lei, corespunzător unei rate de 8,1% a rentabilității capitalurilor proprii, care vor creste cu 600 milioane lei, la peste 8 miliarde lei. Potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aprobat in AGA, BCR va constitui în anul 2014 provizioane aferente creditelor si avansurilor de 1,23 miliarde lei. Banca anticipează că va atrage de la clienți depozite cu 2 miliarde de lei mai mult decât contabiliza in septembrie anul trecut, astfel că soldul de la finele anului este prognozat la 38 miliarde lei. Creșterea se va reflecta fidel în bilanțul băncii, activele la final de an fiind estimate la 67,56 miliarde lei..

La nivelul Grupului BCR se prognozează un profit net mai scăzut, de 515 milioane lei, în condițiile în care provizioanele estimate (1,64 miliarde lei) sunt mai mari cu 400 milioane lei comparativ cu nivelul anticipat doar la nivelul băncii.

3.4. Direcții de acțiune pentru îmbunătățirea performanțelor băncii

Pentru o specializare mai promptă și eficientă a societăților bancare, se impune elaborarea unei strategii de dezvoltare a activității. Strategia de dezvoltare a B.C.R. cuprinde toate elementele ce participă la desfășurarea activității acesteia, începând cu conturarea structurii organizatorice și dimensionarea personalului, proiectarea de produse și servicii care să întărească relația băncii cu clienții și care să participe la realizarea nivelului planificat al profitului. De asemenea, la elaborarea strategiilor, B.C.R. tine seama de calitatea și personalitatea chiar a conducerii băncii, astfel încât opțiunile strategice să aibă potențialitatea reală necesară.

Este cert că un management bazat pe aprecieri empirice, nefundamentate printr-o planificare riguroasă, nu poate fi eficient și nu poate satisface obiectivul de bază al oricărei activități productive, acela de maximizare a profitului. Cu cât strategia are un termen mai lung, cu atât mai redusă este probabilitatea ca nivelul propus al profitului să se realizeze.

Absența strategiilor de dezvoltare, ignorarea sau elaborarea acestora fără să se țină seama de realitățile contextului au dus, alături de alte cauze, la apariția situațiilor de depreciere a poziției pe piață a unor bănci, concretizate în stări de insolvabilitate temporară ce au condus în unele cazuri la faliment. Conducerea fără o abordare strategică este o conducere haotică ce duce cu siguranță la pierdere.

Ca orice strategie bancară, strategia B.C.R. are ca obiectiv fundamental nivelul profitului în perioada următoare. Cu cât strategia are un termen mai lung, cu atât mai redusă este probabilitatea ca nivelul propus la profitului să se realizeze.

În cele din urmă, la elaborarea strategiei banca a avut ca obiective elemente de dezvoltare care să conducă, pe de o parte, la realizarea unei creșteri rezonabile a profitului, iar pe de altă parte, să poată cuprinde evoluții variabile, ajustabile în funcție de conjunctura viitoare. Asemenea elemente se referă la:

Perfecționarea sistemelor de evidență și comunicare;

Educarea și perfecționarea personalului;

Dimensionarea rețelei teritoriale;

Creșterea vitezei operațiunilor;

Promovarea rapidă și eficientă a noilor produse și servicii;

Dezvoltarea relațiilor cu clienții.

O strategie implică modificări și actualizări pe măsura atingerii obiectivelor propuse. Determinarea parametrilor pe termen lung presupune inevitabil asumarea riscului de nerealizare și de aceea în elaborarea strategiilor, băncile românești se mărginesc să elaboreze proiecte pe o perioadă mai redusă de timp, de regulă de până la cinci ani, admițând că direcțiile și sensurile evoluției băncii sunt determinate pentru perioade mai lungi.

Planificarea strategică descrie, probabilistic, un anume curs al acțiunilor viitoare. Elementele cheie în planificarea strategică a B.C.R. au fost următoarele:

Țelul sau misiunea băncii definește obiectivul și valoarea socială a activității bancare. Se afirmă, în general, că misiunea băncilor este de a obține profit, fără îndoială profitul este fundamental pentru supraviețuirea băncii în mediul concurenței, dar el se poate obține prin realizarea misiunii sociale.

Obiectivele strategice exprimă rezultatele finale la care țintește activitatea organizației și sunt, de regulă, evaluate printr-un sistem de indicatori specifici (cifra de afaceri, valoarea profitului, nivelul salariilor). O modalitate de stabilire, realizare și evaluare a obiectivelor este managementului prin obiective cu următoarele caracteristici:

implicarea managementului de vârf în stabilirea obiectivelor și practică;

participarea tuturor nivelurilor managementului;

controlul frecvent al performanțelor și evaluarea rezultatelor obținute;

libertate apreciabilă în selectarea metodelor prin care să fie îndeplinite obiectivele.

c) Strategiile alternative ale băncii sunt programe de acțiune și desfășurare a forțelor și resurselor vizând realizarea integrală a obiectivelor;

d) Politicile sunt și ele formulări generale, linii directoare ce orientează concepția și acțiunile în luarea deciziilor.

e) Procedurile și regulile sunt planuri ce stabilesc metode uzuale de efectuare a activităților. În acest sens, banca elaborează permanent norme privind diferitele secțiuni ale activității sale. Acestea sunt permanent ținute la curent cu cerințele pieței și reglementările legale în vigoare.

f) Programele reprezintă pașii de parcurs, resursele de utilizat și alte elemente necesare efectuării unei acțiuni date.

g) Bugetele sunt expresia valorică a rezultatelor prevăzute în strategii și programe. Bugetele determină banca să aibă prevederi exprimate numeric în ceea ce determină evoluția viitoare a veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor.

Bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă, așadar, elementul principal de planificare prin care se asigură realizarea unor etape a obiectivelor cuprinse în strategia de dezvoltare a băncii. În același timp, bugetul de venituri și cheltuieli este elementul fundamental al antecalculațiilor de costuri, băncile fiind obligate să asigure reglementările normative interne precum și mijloacele necesare organizării contabilității de gestiune.

Caracterul dualist al bugetului de venituri și cheltuieli – instrument de aplicare a strategiei băncii și în același timp ca instrument al contabilității de gestiune contribuie la analiza elementului principal al activității manageriale în bancă corespunzător conceptului de profitabilitate. Acest concept presupune efectuarea de analize de natura măsurării profitabilității, determinarea indicatorilor economico-financiari sau instrumentarea unor modalități de planificare a profitului a cărui fundamentală sarcină este realizarea de profituri și găsirea metodelor de maximizare a acestora în viitor.

Bugetul de venituri și cheltuieli constituie elementul cheie al conducerii B.C.R., managementul prin bugete devenind astfel modalitatea fundamentală prin care se realizează corelarea politicilor băncii pe termen mediu și lung cu activitatea curentă .

Corectitudinea previziunilor veniturilor și cheltuielilor reprezintă elementul esențial care face diferența dintre o strategie excepțională și una cu rezultate medii. Din acest motiv, calitatea acestor previziuni este deosebit de importantă. Previzionarea unor rezultate superioare cu mult celor care se vor înregistra prin aplicarea în practică a strategiei poate conduce la un eșec simțitor. De asemenea, erorile în sensul subestimării rezultatelor financiare ar putea determina renunțarea la aplicarea acesteia, ce se poate interpreta a fi un cost de oportunitate suportat de organizatori.

B.C.R. dă importanța cuvenită acestui instrument de conducere a activității, iar rezultatele se pot observa în consolidarea poziției ei pe piață, în stabilitatea relativă și dezvoltarea accentuată, atât în planul dimensiunilor teritoriale, cât și în planul extinderii volumului și structurii operațiunilor.

Principalele măsuri care ar trebui luate în sensul creșterii performanțelor bancare în cazul B.C.R.:

datorită existenței concurenței interbancare, banca va trebui să mențină și să atragă noi clienți prin măsuri atractive pentru aceștia: dobânzi mai mici pentru creditele acordate, dobânzi mai mari acordate pentru sumele acestora din conturile deschise la banca respectivă, perceperea unor comisioane moderate în condițiile asigurării unor servicii prompte și de calitate;

pentru îmbunătățirea serviciilor sale, banca trebuie să beneficieze de personal competent, de o extindere a computerizării, a gamei operațiunilor efectuate prin prelucrarea automată a datelor; calcularea periodică a indicatorilor bancari și luarea de măsuri pentru îmbunătățirea calitativă a acestora, introducerea unor calcule de actualizare, corelarea permanentă a ratei dobânzii cu dobânda pieței pentru stăvilirea inflației;

credite performante și eliminare, pe cât posibil, a pierderilor din activitatea de creditare. Pentru aceasta este necesară o clientelă serioasă, solvabilă, acordarea creditelor pe baza unor garanții reale, verificarea atentă a garanțiilor și, astfel reducerea pe cât posibil a riscurilor de creditare.

În mod evident, aceste măsuri se impun corelate cu un comportament bancar prudent, ceea ce înseamnă și faptul că banca trebuie să se abțină de la anumite practici, incluzând, între altele, manevrarea unor produse și servicii bancare în care nu dispune de experiență profesională; sau convingerea că dimensiunea mai mare va asigura profituri suplimentare, principala sursă de majorare a capitalului băncii.

Strategia Grupului BCR ia în considerare atât tendințele de pe piață, cât și schimbările din mediul economic, și stabilește pilonii dezvoltării viitoare traduși prin 6 inițiative strategice:

– Concentrare pe creșterea satisfacției clienților și activarea acestora;

– Management activ al portofoliului de credite;

– Păstrarea poziției de lider în creditarea garantată;

– Susținerea absorbției de Fonduri UE;

– Concentrarea pe resursele locale, menținând poziția bună în ce privește produsele de economisire și investiții;

– Simplificarea și standardizarea proceselor, în special a celor de vânzare și servire.

În acest context, se vor realiza în perspectivă performanțele bancare cu un impact deosebit asupra încrederii clienților în banca respectivă și a întregului sistem.

CONCLUZII

Băncile au profitat de mutațiile aduse de globalizarea financiară; ele nu au rămas pasive în fața acestor transformări, ci, dimpotrivă, au evoluat și și-au adaptat activitatea la noile realități. Băncile se prezintă astăzi ca mari grupuri multispecializate, capabile să ofere o gamă completă de servicii bancare și financiare și să desfășoare o activitate care se internaționalizează și se globalizează tot mai mult. Activitatea tradițională de retail, orientată spre colectarea de depozite și acordarea de credite, rămâne cel mai adesea baza pe care se realizează noile activități legate de managementul activelor, al titlurilor sau asigurărilor.

Diversificarea produselor și serviciilor bancare, atât pentru clientela corporatistă cât și pentru persoane fizice, dar și pentru stat și colectivități locale, generalizarea utilizării în tranzacțiile bancare a tehnologiilor IT și a rețelelor informatice complexe, reprezintă principalele tendințe, dar și provocări pentru instituțiile bancare în perioada următoare.

Liberalizarea și internaționalizarea sistemului bancar în România a avut ca efect creșterea concurenței ceea ce a determinat băncile autohtone: să își reducă costurile operaționale concomitent cu investirea unor sume importante în noi tehnologii; să își mărească portofoliul de credite prin reducerea altor active și mărimea bazei de clienți, fapt ce a condus la creșterea riscului de credit și majorarea provizioanelor bancare, etc.

Noua istorie a sistemului bancar intern a fost marcată de elemente cu o semnificație deosebită, precum și apariția și consolidarea unei comunități a băncilor comerciale independente, constituirea și întărirea treptată a structurii și activității de supraveghere specifice unui mediu bancar dezvoltat, extinderea pe piața românească a activității instituțiilor bancare internaționale, formarea unei culturi bancare pe piața locală concomitent cu apariția de noi produse și servicii bancare adaptate cerințelor unei clientele tot mai sofisticate, intensificarea concurenței.

În consecință, toate aceste aspecte au dus la creșterea performanțelor în sistemul bancar, în contextul unui nivel măsurabil de stabilitate al activității bancare.

În vederea obținerii performanțelor se impune analiza rezultatelor bancare printr-un sistem deschis, al căror specific constă în reglarea activității prin conexiune inversă (feed-back).

Pentru ca acest mecanism să fie cât mai eficient, sistemul de evaluare bancară trebuie să dispună și să ofere informații complete, operative, complexe și de calitate, ceea ce presupune la bază înregistrarea tuturor operațiunilor în concordanță cu conceptul juridico – economic al patrimoniului.

Problema esențială o constituie valorificarea acestor informații, care nu poate fi asigurată decât în cadrul unui sistem informațional bancar, de evaluare a tuturor operațiunilor, îmbunătățit continuu, pornind de la o premisă fundamentală: orice decizie economică urmărește minimizarea efortului (al cheltuielilor) și maximizarea efectului (a veniturilor).

Analiza cheltuielilor și veniturilor bancare se identifică cu procedeele de evaluare a rentabilității la o bancă comercială. În contextul maximizării veniturilor și minimizării cheltuielilor, rezultatul financiar este pozitiv, putând dispune de profituri suplimentare.

Complexitatea activității bancare, dinamica accentuată a fenomenelor și proceselor economice specifice, face imposibilă exprimarea eficienței și performanțelor bancare printr-un singur indicator; de aici, rezultă utilitatea elaborării unui sistem de indicatori de profitabilitate (rata rentabilității financiare, rata rentabilității economice, multiplicatorul capitalului, rata profitului, rata marjei de dobândă) la nivel de bancă, care să cuantifice modul de gestionare a resurselor și riscurilor, a elementelor de venituri și cheltuieli.

În cele din urmă, analiza performanțelor bancare prezintă o importanță majoră, sistemul bancar reprezentând principalul sistem circulator din economie. Dezvoltarea sectorului bancar este una din operațiunile esențiale ale promovării reformei economice și ale consolidării dezvoltării unei economii de piață.

BIBLIOGRAFIE

Aurelian Alexandru, Paul Berea – Modernizarea Sistemului Bancar , Editura Expert, București 2003

Basno Cezar, Produse, costuri, performanțe bancare, Editura Economică, București, 2000

Basno Cezar, Nicolae Dardac, Management bancar, Editura Economică, București, 2002

Dardac N., Barbu T., Monedă, Bănci și Politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005

Dănilă Nicolae, Retail banking, Editura Expert, București, 2005

Nicolae Dănilă, Aurel Berea, Management bancar.Fundamente și orientări, Editura Economică, București, 2000

Deaconu Petre, Creditare bancară, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008

Ionescu L., Economia și rolul băncilor, Editura Economică, București 2004

Lăzărescu S., Rating financiar, Editura ASE, București, 2003

Manolescu Gheorghe, Politica monetară, piața financiară și sistemul bancar, Editura Fundației România de Mâine, București 2010

Manolescu Gheorghe, Bănci și credit, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006;

Mihai I., Management financiar bancar, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

Mihai I., Managementul activităților bancare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009

Nițu Ion, Principiile profitabilității bancare, Editura Expert, București, 2002

Oprițescu M.(coord.), Managementul riscurilor și performanțelor bancare, Editura Universitaria, Craiova, 2006

Oprițescu M., Popescu J., Manta A., Monedă, Credit, Bănci, Editura Sitech, Craiova, 2009

Rotaru C., Managementul performanței bancare, Editura Expert, București, 2000

Spulbar C., Nanu R., Berceanu O., Sisteme bancare comparate, Editura Sitech, Craiova, 2005

Stoica Maricica, Gestiunea bancară, Editura Luminalex, București, 2002

Dardac N., Moinescu B., Evaluarea managementului instituțiilor de credit prin metode cantitative, http://www.ectap.ro/articole/35.pdf

Georgescu-Goloșoiu L., Mijloace, modalități și instrumente de plată, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=203&idb=

*** www.bcr.ro

*** www.bnro.ro

*** www.bancherul.ro

*** http://www.banknews.ro

*** http://www.biblioteca-digitala.ase.ro

BIBLIOGRAFIE

Aurelian Alexandru, Paul Berea – Modernizarea Sistemului Bancar , Editura Expert, București 2003

Basno Cezar, Produse, costuri, performanțe bancare, Editura Economică, București, 2000

Basno Cezar, Nicolae Dardac, Management bancar, Editura Economică, București, 2002

Dardac N., Barbu T., Monedă, Bănci și Politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005

Dănilă Nicolae, Retail banking, Editura Expert, București, 2005

Nicolae Dănilă, Aurel Berea, Management bancar.Fundamente și orientări, Editura Economică, București, 2000

Deaconu Petre, Creditare bancară, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008

Ionescu L., Economia și rolul băncilor, Editura Economică, București 2004

Lăzărescu S., Rating financiar, Editura ASE, București, 2003

Manolescu Gheorghe, Politica monetară, piața financiară și sistemul bancar, Editura Fundației România de Mâine, București 2010

Manolescu Gheorghe, Bănci și credit, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006;

Mihai I., Management financiar bancar, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

Mihai I., Managementul activităților bancare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009

Nițu Ion, Principiile profitabilității bancare, Editura Expert, București, 2002

Oprițescu M.(coord.), Managementul riscurilor și performanțelor bancare, Editura Universitaria, Craiova, 2006

Oprițescu M., Popescu J., Manta A., Monedă, Credit, Bănci, Editura Sitech, Craiova, 2009

Rotaru C., Managementul performanței bancare, Editura Expert, București, 2000

Spulbar C., Nanu R., Berceanu O., Sisteme bancare comparate, Editura Sitech, Craiova, 2005

Stoica Maricica, Gestiunea bancară, Editura Luminalex, București, 2002

Dardac N., Moinescu B., Evaluarea managementului instituțiilor de credit prin metode cantitative, http://www.ectap.ro/articole/35.pdf

Georgescu-Goloșoiu L., Mijloace, modalități și instrumente de plată, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=203&idb=

*** www.bcr.ro

*** www.bnro.ro

*** www.bancherul.ro

*** http://www.banknews.ro

*** http://www.biblioteca-digitala.ase.ro