Analiza Performantelor Intreprinderilor Romanesti

ANALIZA PERFORMANȚELOR ÎNTREPRINDERILOR ROMÂNEȘTI

CUPRINS

I CONCEPTUL DE PERFORMANȚĂ ECONOMICĂ
1.1 Teoria economică și performanțele economice
1.2 Contabilitatea și performanța economică
1.3 Analiza economică și performanța economică

II METODE ȘI TEHNICI DE ANALIZĂ A PERFORMANȚELOR ECONOMICE
2.1 Rentabilitatea
2.2 Solvabilitatea și lichiditatea
2.3 Scoringul în determinarea performanțelor

III APRECIERI ALE PERFORMANȚELOR ÎNTREPRINDERILOR ROMÂNEȘTI
3.1 Eșantionul selectat(cele mai profitabile 5 acțiuni listate la BVB )
3.2 Aprecieri asupra rentabilității întreprinderilor din eșantion
3.3 Aprecieri asupra solvabilității și lichidității întreprinderilor din eșantion

IV MĂSURI DE CREȘTERE A PERFORMANȚELOR ÎNTREPRINDERILOR ROMÂNEȘTI (CONCLUZII ȘI PROPUNERI)

BIBLIOGRAFIE

I CONCEPTUL DE PERFORMANȚĂ ECONOMICĂ

1.1 Teoria economică și performanțele economice

La modul general, performanța reprezintă o realizare deosebită într-un domeniu
de activitate. Aceasta, nu există prin ea însăși, fiind în fapt dependentă de modul de reprezentare a reușitei de către diferitele categorii de utilizatori ai informațiilor contabile; de asemenea, performanța înseamnă succes.

Performanța este rezultatul acțiunii. Măsura performanțelor este înțeleasă ca o evaluare ulterioară a rezultatelor obținute.

În diversitatea de definiții date în mediul economic, se pot cataloga trei categorii importante: definiția performanței în funcție de nivelul de realizare a obiectivelor sale strategice, definiția performanței în funcție de crearea valorii și definiția performanței în funcție de productivitatea si eficacitatea întreprinderii. Este performant cel care atinge obiectivele sale neexistând performanță independentă de obiectivele propuse.

Performanța întreprinderii redă capacitatea acesteia de a determina fluxuri viitoare de numerar, prin utilizarea resurselor existente, precum și gradul de eficiență în utilizarea de noi resurse.

Performanța poate însuma productivitatea și eficacitatea. Conceptului de performanță i se asociază abilitatea de a procura resursele necesare la cel mai mic cost, maximizarea rezultatelor obținute, pornind de la o cantitate dată de resurse și eficacitatea.

Performanța poate fi înțeleasă ca o stare prin care întreprinderea devine competitivă și se apropie de un nivel de eficacitate și productivitate care-i asigură o prezență durabilă pe piață. Se poate stabili că o întreprindere performantă este în același timp și eficace, și productivă. Eficacitatea și productivitatea sunt cauze care determină performanța.

Se poate observa că performanța este privită în maniere diverse de către fiecare categorie care o analizează. Managerii adoptă performanța globală în viziunea promițătoare asupra companiei lor, investitorii actuali si potențiali filtrează performanța cu ajutorul rentabilității investițiilor lor, salariații sunt dependenți de stabilitatea si rentabilitatea companiei, creditorii au în viziunea lor solvabilitatea acesteia, iar clienții preferă stabilitatea companiei.

Performanțele întreprinderii se ating prin stabilitatea și interdependența a patru sfere de influență: eficiența proceselor de producție; satisfacerea acționarilor (a tuturor aporturilor de fonduri); satisfacerea clienților; capacitatea întreprinderii de creștere și dezvoltare, gradul de inovare, de utilizare a oportunităților.

Măsurarea performanței

Performanța s-a măsurat fie prin volumul firmei, fie prin rentabilitatea și profitul obținut.

Contextul economic axat pe dezvoltarea piețelor financiare și intuirea performanțelor viitoare ale întreprinderilor impuse de către investitori determină măsurarea performanței printr-o modalitate dinamică.

Rezultatul contabil este socotit a fi un indicator de bază pentru măsurarea performanței financiare a întreprinderii. Prin modul său de calcul este orientat spre trecut, servind ca fundament al evaluării rezultatelor obținute în urma desfășurării unui proces, în decursul unei perioade de timp trecute.

Analiza și evaluarea rezultatelor trecute au un rol important în previzionarea performanței viitoare. Deci măsura performanței are un efect anterior acțiunii. Rezultatul contabil are și alte utilizări fiind: ghid al politicii de dividend și de acumulare; mijloc de predicție a rezultatelor viitoare, cu scopul de a lua decizii de investire sau dezinvestire, mijloc de evaluare a capacității managementului de a conduce întreprinderea în cauză.

Dacă este vizată măsurarea performanței activităților desfășurate de întreprindere, stabilită în mod cert pe axa timpului trecut, performanța financiară se poate obține prin diferența dintre venituri și cheltuieli. Dacă beneficiarii informației contabile vizează măsurarea dezvoltării patrimoniale a unei întreprinderi, atunci performanța se poate măsura ca diferență dintre activul net de la sfârșitul și începutul perioadei, excluzând aporturile din partea proprietarilor și distribuțiile față de aceștia.

Diagnosticul financiar ca instrument al determinării performanței este necesar managerului întreprinderii pentru a găsi rezolvări concrete în ceea ce privește: creșterea, rentabilitatea, echilibrul și riscurile existente în contextul analizat.

Astfel se subliniază rolul detaliat al fiecărei componente:

Fig. nr. 1 – Rolul fiecărei componente în determinarea gradului de performanță

Din perspectiva restrânsă, diagnosticul financiar sprijină interesele comune ale acționarilor, ale participanților activi: angajați și manageri, la derularea în condiții optime a procesului economic al întreprinderii.

Dacă se dorește obținerea dezvoltării, se verifică starea întreprinderii în scopul identificării unui număr suficient de resurse pentru investiții și un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă fără riscul de a dezechilibra structurile financiare. De asemenea, se verifică dacă întreprinderea are o rentabilitate suficientă pentru a suporta creșterea, ceea ce impune compararea rezultatelor obținute cu mijloacele folosite.

Identificarea rezultatelor economice și a manierei în care s-au format și repartizat între participanții interni și externi permite evaluarea performanțelor întreprinderii, care este redată în echilibrul financiar. În primul rând, se va urmări dacă structurile financiare ale întreprinderii aderă la echilibru, în sensul aptitudinii întreprinderii de a răspunde angajamentelor pe termen scurt și lung, ceea ce impune examinarea solvabilității și lichidității întreprinderii.

În al doilea rând, este urmărită maniera în care este finanțată întreprinderea, ceea ce impune cunoașterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu și a datoriilor. Compararea rezultatelor obținute cu capitalurile utilizate implică rentabilitatea economică și pe cea financiară prin care se determină riscurile.

În al treilea rând, trebuie să verifice abilitatea întreprinderii de a-și menține echilibrul financiar, ceea ce impune studierea fluxurilor financiare în timpul unuia sau mai multor exerciții.

În această perioadă sunt relevante atât investițiile corporale, necorporale, financiare, rambursarea împrumuturilor cât și autofinanțarea și creditele de care a dispus întreprinderea sub forma unor resurse noi.

Pentru a determina conduita financiară a întreprinderii în finanțarea dezvoltării este utilă stabilirea tablourilor de fluxuri financiare plurianule, și introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a prevedea evoluția structurilor financiare.

Capacitatea de a genera fluxuri de numerar viitoare reflectă activitatea optimă prin care întreprinderea înregistrează venituri din activitatea desfășurată, iar utilizarea resurselor existente presupune realizarea cheltuielilor în perioada analizată. Veniturile și cheltuielile constituie, elemente legate direct de evaluarea performanțelor întreprinderii.

Eficacitatea în folosirea resurselor este relevată prin intermediul profitului (atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile) pierderea reflectând latura opusă a eficacității (atunci când veniturile sunt inferioare cheltuielilor).

Rentabilitatea – criteriu de performanță

Rentabilitatea este „oglinda” economică prin care este redată abilitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflectă performanța acesteia. Scopul principal al întreprinderii este atât creșterea averii participanților la viața întreprinderii (acționari, salariați, creditori, stat), cât și creșterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este restricționată de derularea unei activități rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producție și a capitalurilor utilizate, indiferent de proveniență.

Orice afacere presupune implicarea unei investiții plasată în vederea obținerii unui rezultat performant. Creșterea acestui rezultat încurajează degajarea unor noi surse disponibile pentru alte investiții în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri este oglinda performanțelor ei concretizate în venituri corelate și dependente de eforturile depuse reflectate în cheltuielile aferente.

În funcție de maniera în care se realizează comparația între efecte și eforturi în analiza rentabilității se utilizează două serii de indicatori de evaluare: în mărimi absolute și în mărimi relative.

Fig. nr. 2 – redarea indicatorilor în mărimi absolute și relative

Marjele nu redau în mod fidel gradul de rentabilitate al întreprinderii, deoarece pot exista unități foarte rentabile cu marje mici și invers, rentabilități slabe cu marje mari. Doar ratele definesc cu acuratețe gradul de rentabilitate, relevând în modul cel mai sintetic eficiența utilizării capitalurilor.

Analiza rentabilității se realizează pe baza elementelor componente din contul de rezultat Profit și pierdere. Astfel, pornind de la situația financiară anuală redactată în termeni de flux, se observă ansamblul fluxurilor patrimoniale care încurajează obținerea rezultatelor financiare optime pornind de la ansamblul cheltuielilor și veniturilor.

1.2 Contabilitatea și performanța economică

Performanța întreprinderii, respectiv capacitatea de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente este dezvăluită de către soldul net al contului (creditor sau debitor). Contul de profit și pierdere poate fi considerat ca o imagine a performanței

Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată după natură și după funcții (destinație), fiind redat tabelar sau în listă.

Structurarea contului de profit și pierdere sub formă tabelară permite determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri redată în tabelul nr.1:

Debit Contul de profit și pierdere Credit

Reglementările contabile românești armonizate preferă formatul contului de profit și pierdere după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului din exploatare cere detalierea rezultatului și după destinație.

De exemplu, Contul de profit și pierdere al firmei Total Soft, conform formatului de prezentare în listă este redat în tabelul nr. 2:

Din analiza datelor tabelului nr. 2 rezultă că indicatorii de performanță ai întreprinderii au crescut, rezultatul net al exercițiului dezvăluind creștere de 26,3 %.

Creșterea rezultatului brut al exercițiului a fost consecința creșterii veniturilor totale cu 31,2 %, iar a cheltuielilor totale cu 30,6 %.

Investigarea manierei de determinare a rezultatului este o introducere în analiza rentabilității, dar și în analiza financiară, a diagnosticului financiar și a evaluării întreprinderii.

Rezultatul determină capacitatea de autofinanțare a întreprinderii, autofinanțarea și conceptul de cash-flow, care stau la baza conceptului de flux de trezorerie.

Capacitatea de autofinanțare ajută la definirea unor rate financiare de performanță și la calcularea unui alt sold rezidual important pentru întreprindere: autofinanțarea.

Autofinanțarea (AF) reprezintă partea din capacitatea de autofinanțare care răm6,3 %.

Creșterea rezultatului brut al exercițiului a fost consecința creșterii veniturilor totale cu 31,2 %, iar a cheltuielilor totale cu 30,6 %.

Investigarea manierei de determinare a rezultatului este o introducere în analiza rentabilității, dar și în analiza financiară, a diagnosticului financiar și a evaluării întreprinderii.

Rezultatul determină capacitatea de autofinanțare a întreprinderii, autofinanțarea și conceptul de cash-flow, care stau la baza conceptului de flux de trezorerie.

Capacitatea de autofinanțare ajută la definirea unor rate financiare de performanță și la calcularea unui alt sold rezidual important pentru întreprindere: autofinanțarea.

Autofinanțarea (AF) reprezintă partea din capacitatea de autofinanțare care rămâne la dispoziția întreprinderii după deducerea dividendelor distribuite:

AF = CAF – Dividende distribuite

Autofinanțarea relevă starea de dezvoltare a întreprinderii, fiind un mijloc de finanțare pe care aceasta îl găsește în propriile forțe, care îi va întări stabilitatea, mărind fondul de rulment. Ea constituie o resursă proprie de care dispune întreprinderea prin prezența capitalurilor proprii, a căror absență conduce la dezechilibrarea structurii bilanțului.

Sunt situații în care întreprinderea are capacitate de autofinanțare, dar nu are o autofinanțare suficientă care se traduce prin apelarea la împrumuturi, ceea ce are ca efect prezența datoriilor în totalul capitalurilor din bilanț.

Creșterea autofinanțării conduce la reducerea dividendelor distribuite, fapt care atrage nemulțumirea acționarilor, care aspiră în mod firesc la remunerarea capitalurilor investite.

În analiză, se recurge la capacitatea de autofinanțare cât și la autofinanțarea propriu-zisă, pentru determinarea unor indicatori de rentabilitate cu rol important în evaluarea performanțelor întreprinderii, cum ar fi:

a) , sau:

b) , sau: ;

c) , sau:

Calculul Capacității de Autofinanțare și Autofinanțării pe baza datelor contului de profit și pierdere al întreprinderii analizate se poate exemplifica în tabelul nr. 3:

Calculul CAF și AF

Din datele tabelului nr. 3 se desprind următoarele concluzii:

1. Soldul rezidual de flux a înregistrat o creștere cu 105,4 %.

2. Se observă majorarea excedentului brut de exploatare și diminuarea pierderii financiare.

3. Alte rezultate din exploatare au contribuit la scăderea Capacității de Autofinanțare, ca efect al depășirii altor venituri din exploatare de către cheltuielile aferente.

4. Metoda aditivă reflectă faptul că această creștere s-a datorat atât măririi rezultatului net, cât și creșterii amortizării și provizioanelor.

5. Autofinanțarea s-a remarcat printr-o ascensiune cu 139,3 %, într-un procent mai mare decât capacitatea de autofinanțare, datorita creșterii într-o proporție mai mică a dividendelor distribuite acționarilor comparativ cu Capacitatea de Autofinanțare.

Aceste rate trebuie urmărite în timp, pe o perioadă de mai mulți ani, pentru a pune în evidență evoluția sănătății și independenței financiare a întreprinderii.

Indiferent de obiectivele urmărite de utilizatorii diagnosticului financiar, există un fundament comun al relației rentabilitate – risc, în sensul că și rentabilitatea este un indicator de performanță al întreprinderii, indiferent de natura acesteia.

Pentru evaluarea completă a gradului de utilizare a activelor circulante, bilanțul trebuie ajustat cu datele analitice referitoare la rulajele diferitelor conturi care se regăsesc în indicatorii de bilanț. Se folosește astfel, balanța de verificare pe rulaj a conturilor. În acest sens, se impune efectuarea unei analize externe a bilanțului, care vizează unul din cei mai importanți indicatori sintetici calitativi – viteza de rotație a activelor circulante – care are efecte directe asupra indicatorilor de performanță (beneficiul și rata rentabilității).

Viteza de rotație a activelor circulante influențează cei mai importanți indicatori de performanță ai întreprinderii. Orice accelerare a vitezei de rotație atrage o evoluție favorabilă a acestor indicatori, după cum orice încetinire va avea efecte negative asupra lor.

Se constată efectul favorabil al accelerării vitezei de rotație a activelor circulante prin reducerea duratei unei rotații, care conduce la eliberări de active circulante și la creșterea beneficiului. Implicit, creșterea numărului de rotații majorează ratele de rentabilitate economică și financiară, alături de creșterea gradului de lichiditate a activului și de profitabilitatea cifrei de afaceri.

1.3 Analiza economică și performanța economică

Modelul Băncii Comerciale Române, utilizează un set de rate și indicatori de performanță pentru stabilirea bonității întreprinderii pe baza unei grile de punctaj cu 6 criterii:

Criteriile de evaluare a bonității financiare – modelul BCR – sunt notate cu puncte care, însumate, servesc la clasificarea întreprinderilor în 5 categorii (de la A la E ), în funcție de care li se apreciază credibilitatea și probabilitatea de a aspira spre o creștere economică performantă.

Grila de evaluare a bonității pe baza Modelului BCR se prezintă în tabelul nr.4 astfel:

Punctajul realizat dezvăluie situația economică-financiară și trădează gradul de risc de insolvabilitate al întreprinderii. Aceasta poate fi încadrată în una din cele 5 categorii de bonitate, care îi permite sau nu, să beneficieze de credite în tabelul nr.5:

Pe baza tabelului de mai sus, se consideră că întreprinderile din categoriile A și B au o situație economico-financiară bună, o bonitate corespunzătoare pentru a putea beneficia de credite bancare.

Întreprinderile din categoria C prezintă un grad ridicat de risc, bonitatea pentru a beneficia de credite impunând o primă de risc relativ ridicată.

Ele trebuie supravegheate din punct de vedere al solvabilității în vederea recuperării creditelor la primele semne de neîncredere.

Întreprinderile din categoriile D și E au bonități care nu prezintă garanții și nu pot beneficia de credite pe care să le poată rambursa la termen.

De exemplu, grila de punctaj a întreprinderii analizate, conform Modelului BCR se prezintă în tabelul nr. 6:

Grila de evaluare a bonității – Model BCR

Punctajul acumulat (16÷20) situează întreprinderea în categoria B, cu o situație economico-financiară bună, care prezintă o bună bonitate ce îi permite să beneficieze de credite.

În concluzie, se poate aprecia că un sistem de măsurare a performanței are ca rol principal: ameliorarea performanței întreprinderii; dar și a bazei cuantificării performanței prin schimbarea standardelor incorecte și prin avertizarea managerilor de necesitatea schimbării planurilor.

Astfel, performanța întreprinderii depășește sfera rezultatelor financiar-contabile superioare, respectiv profitabilitatea maximă, echilibrul financiar stabil, capacitatea de a genera cash necesar funcționării și extinderii în perspectivă, și vizează toate aspectele non-financiare și financiare ale activității sale.

Analiza financiară își poate aduce o contribuție decisivă la detectarea precoce a diverselor categorii de riscuri ce prefigurează o stare de prefaliment, atât prin metodologia clasică de evaluare a riscului economic și a riscului financiar, cât și prin utilizarea unor metode și procedee speciale de evaluare a riscului de insolvabilitate utilizate pe plan internațional sau specifice economiei românești.

Pentru a atinge performanțe economice este ideal a se realiza analize financiar-contabile cât mai pertinente dar pentru a crește acea performanță este necesar a se accepta riscul ce implică dezvoltarea dar și factorii care pot perturba buna funcționare a întreprinderii. Apartenența la risc a fiecărei etape din dezvoltarea economică este justificată de mediul complex în care evoluează orice întreprindere.

II METODE ȘI TEHNICI DE ANALIZĂ A PERFORMANȚELOR ECONOMICE

2.1. Rentabilitatea

Rentabilitatea ca rezultat financiar

Rentabilitatea se poate măsura prin diverse formule:

Rentabilitatea activelor – ROA (return on asset, denumită și rata rentabilității economice):

ROA =

Indicatorul rata rentabilității economice se mai poate determina:

Re = x 100 Sau Re =

Rata rentabilității comerciale se stabilește prin raportul:

Rc =

Randamentul capitalului angajat – ROI (return on investment) – se determină pe total capital și pe tipuri de activități:

ROI = sau ROI =

Rentabilitatea capitalului – ROE [return on investment (equity)], denumită și rata rentabilității financiare se determină astfel:

ROE =

Multiplicatorul capitalului: =

Rata utilizării activelor (Rua):

Pragul de rentabilitate și evaluarea riscurilor

Riscul este dependent atât de prețul de vânzare, cost, cifra de afaceri, dar și de structura costurilor. Structura cheltuielilor raportată la repartiția cheltuielilor fixe și a celor variabile, are o influență directă asupra rentabilității ceea ce determină formularea modelului de analizare a „punctului mort”.

Cheltuielile variabile sunt direct proporționale cu nivelul producției.

Cheltuielile fixe sunt independente de nivelul activității fiind suportate chiar și în absența Cifrei de Afaceri (cheltuieli cu întreținere, personalul administrativ).

Punctul mort sau pragul de rentabilitate relevă nivelul minim de activitate la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere. Dacă este depășit acest nivel, atunci întreprinderea își atinge scopul inițial, devenind rentabilă.

Pragul de rentabilitate (Qpr) se calculează astfel:

Qpr = , unde CF sunt cheltuielile fixe, iar mcv este marja unitară asupra cheltuielilor variabile (CA-CV)

În procesul decizional, o reală importanță o are stabilirea pragului de rentabilitate în zile (PR zile), având semnificația datei calendaristice la care pragul de rentabilitate este atins.

PR zile =

Unde CAPR =

Evaluarea riscului de exploatare structural se poate realiza prin intermediul ratei ce exprimă direct riscul de exploatare:

Rpr =

Cu cât această rată va fi mai mare, cu atât va crește și nivelul riscului.

Indicele de securitate (Is) relevă marja de securitate de care dispune firma

Is = CA reala – CA pr/CA reala

Pragul de rentabilitate și evaluarea riscurilor prezintă o semnificație deosebită deoarece determină nemijlocit aprecierea privind:

economicitatea;

profitabilitatea;

eficiența managementului bancar.

Printre indicatorii de această natură, se remarcă:

Greutatea specifică a veniturilor din dobânzi în total active: =

Ponderea veniturilor din alte surse: =

Rata cheltuielilor cu dobânda: =

La dimensionarea personalului se au în vedere indicatorii:

sau: =

Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile și de funcționare a băncii are ca scop stabilirea eficacității corelării dintre nivelul personalului, utilizarea spațiului și volumul de activitate:

Sau

Relația venituri-riscuri

Profitabilitatea la nivel global este un cumul al celor de la nivel inferior. Riscul implicat în activitatea financiară derulată este supus acelorași rigori din punct de vedere al monitorizării și al formei de manifestare.

În acest context aflat în dinamică permanentă este necesară alcătuirea unui sistem de management corelat cu cerințele specifice ce presupun monitorizarea atentă a rentabilității și a variabilității capitalului propriu.

Modul eficient de supraveghere asigură atât stabilitatea cât și posibilitatea fortificării unei relații pertinente dintre venituri și riscuri, bazată pe soluții eficiente în privința asumării unor riscuri controlabile, în corelație cu veniturile anticipate.

Tabelul nr. 7 – Impactul creșterii riscurilor asupra veniturilor:

M = probabilitate ridicată ca riscul crescut să determine creșterea venitului

m = probabilitate medie ca riscul crescut să influențeze creșterea venitului

Prin fixarea unui punct strategic în raportul dintre venituri și riscuri se pot stabili o serie de roluri specific managementului financiar care presupune următoarele:

inițierea unui sistem managerial stabil și eficient de coordonare minuțioasă a riscului în activitatea desfășurată;

aprecierea veniturilor curente și a intercorelației acestora cu nivelul celor patru categorii principale de risc asumate (riscul de credit, de dobândă, de lichiditate, de capital);

planificarea strategică a obiectivelor în funcție de riscurile aferente dar și de nivelul de rentabilitate a capitalului propriu;

estimarea cât mai clară a punctelor tari și slabe ale firmei, a stadiului de dezvoltare a managementului practicat.

În determinarea rezultatelor unei firme și înțelegerea mecanismelor afacerilor desfășurate se poate utiliza următoarea redare grafică:

Fig. nr. 3 – Evaluarea rezultatelor firmei

La nivelul firmei se stabilește nivelul celor trei etape semnificative din derularea activității financiare a acesteia, astfel:

Rezultatele financiare sunt cele ce influențează

Eficiența afacerilor

Randamentul capitalului

Randamentul investițiilor se referă la:

Randamentul dividendelor;

Fluxurile de numerar

Valoarea pachetului de acțiuni se referă la:

Generarea de lichidități și fluxuri de venituri viitoare

Creșterea valorii acțiunilor

Randamentul și profitul aferent activității firmei este influențat prin metode proprii fiecărei politici financiare interne stabilite de fiecare firmă. Raportul dintre venituri și cheltuieli, gradul de investire a capitalului, sunt racordate la principiile adoptate cât mai eficient de managerii responsabili de succesul economico-financiar al firmei.

Însă riscul unor eșecuri este mai rapid simțit în anumite situații neprevăzute conducând spre faliment.

Pentru a putea semnala la timp aceste situații critice este necesară alcătuirea unui diagnostic și a unei analize pertinente a elementelor care pot perturba activitatea normală a firmei.

Analiza principalelor cauze care atrag o stare financiară critică a întreprinderii și apoi conduc în mod inevitabil la faliment se referă la:

Cauze de natură operațională, cauze de natură contabilă, cauze privind organizarea rețelei, cauze privind managementul practicat în firmă.

Cauzele de natură operațională, se referă la:

ritmul descendent al vânzărilor ca efect al unei politici eronate privind promovarea unor produse și servicii, a modului de funcționare a marketingului și reclamei, a relațiilor cu clienții și furnizorii a unui nivel de prețuri/tarife neadecvat;

alcătuirea unor stocuri excesive ce se dovedesc inutile, la un nivel care ignoră normele existente în domeniu;

denaturarea stării financiare, ca efect al creșterii datoriilor și a presiunilor de achitare a unor creditori; a manifestării unui proces lent de recuperare a debitelor; limitarea nivelului lichidităților; îngrădirii accesului la împrumuturi;

utilizarea finanțărilor pe termen scurt, pentru investiții a căror profitabilitate nu este rapidă;

Cauzele de natură contabilă, se referă la.

abaterile prevederilor unor standarde și norme contabile;

nivelul ridicat al unor conturi de cheltuieli și nerespectarea normelor în domeniu;

reevaluările repetate și inadecvate ale activelor;

neconcordanța dintre mărimea și mișcarea unor conturi (contul de profit și pierderi, creditori, debitori, vânzări, împrumuturi, investiții);

anumite lacune remarcate în expertiza financiară, în activitatea de audit și control.

Cauzele referitoare la organizarea rețelei sunt:

gradul amplificat al rețelei căruia nu i se răspunde în mod justificat din punct de vedere economic și financiar, care nu utilizează surse informaționale adecvate;

nerecunoașterea unei autonomii corespunzătoare rețelei;

profitabilitatea mai scăzută a unei părți a rețelei de unități și o cotare de piață nesemnificativă;

Cauzele privind politica de management adoptată:

strategiile și politicile economico-financiare ale firmei au fost neconcludente și mai ales irelevante;

riscurile implicate nu au beneficiat de o apreciere justă.

capacitatea organizatorică a fost la rândul ei compromisă prin disensiuni la nivelul organelor de conducere, anumite lacune semnalate în specializarea unor factori cu rol în management;

tendințele de impunere a propriilor păreri în dezbaterile consiliilor firmei dar și fluctuațiile prea dese la nivel managerial.

În analiza rezultatelor, conceptul de profitabilitate poate fi extins de la investigarea pe termen scurt a profiturilor regăsite în dividendele acordate acționarilor, la o altă modalitate de exprimare prin creșterile de capital și a eficientizării acestuia, care să genereze lichidități în perspectivă și astfel să contribuie la ridicarea valorii acțiunilor și implicit a averii acționarilor.

Modalitățile de previziune a elementelor ce controlează gradul de eficiență a managementului sunt dependente la rândul lor de o serie de factori:

analizarea modurilor de îmbunătățire a managementului și estimarea profitului sporit în urma schimbărilor realizate;

evaluarea capacității de mărire a cifrei de afaceri și schimbările de natură structurală cu impact pozitiv asupra profitului;

abilitatea managementului de a se racorda la schimbările continue ale contextului competițional;

stimularea și mai ales susținerea motivată a implicării creative a personalului prin contribuțiile pertinente abile să dezvolte cât mai eficient produsele și serviciile oferite;

conversia politicilor și strategiilor economico-financiare și investiționale ale întreprinderii în scopul fortificării poziției de pe piață și atingerea unor noi segmente ale pieței interne și internaționale cu produse și servicii standardizate la niveluri cât mai înalte;

garantarea derulării fluxurilor financiare în condiții optime, asistarea investirii eficiente a capitalului în contextul restricționării și previzionării riscurilor pe fundalul dezvoltării economice;

În vederea proiectării în plan îndepărtat a activității întreprinderii va fi demarată o acțiune bazată pe reorientare a structurii organizatorice, informaționale și a sistemului de management, care să ofere posibilitatea armonizării deciziilor pe verticală și orizontală, în contextul unei creșteri eficiente a calității managementului. Astfel, calitățile acestui tip de management vor fi recunoscute prin trăsături specifice conturate în noua modalitate de desfășurare a activității prin:

stările economice imprecise supuse unor tranziții, crize, a căror previzionare și rezolvare va reprezenta un obiectiv primar al managementului;

managementul resurselor umane va beneficia de o creștere a ponderii tinerilor între 18-35 de ani, mai exigenți și independenți;

structura organizatorică a firmelor va fi orientată spre constituirea unor asociații de firme mici și mijlocii, puternic autonomizate și conectate informatic;

se va contura cât mai clar specializarea firmei spre executarea operațiunilor principale și realizarea în afara firmei a unor activități și produse auxiliare;

o tendință accentuată va fi aceea de a desfășura activități, de a realiza produse și servicii de calitate, pentru a răspunde cerințelor competiționale;

managementul se va împărți de fapt în mai multe echipe de lucru care se ghidează după reguli creative, inovatoare pentru a găsi formule optime de rezolvare a problemelor complexe;

limbajul comunicării va dobândi valențe din ce în ce mai profunde, comunicarea nonverbală câștigând cât mai mult prin abordarea strategică a impactului vizual, expresiv, auditiv;

liderul în acest process al managementului va promova concepte noi racordate la cerințele actuale aflate în continuă schimbare.

Pentru obținerea la un nivel superior a performanței, și pentru expunerea redusă la riscuri este solicitată atingerea unui nivel ridicat de creativitate și spontaneitate și de optimizare a metodelor de economisire și de viziune în perspectivă, pe termen lung.

O semnificație deosebită o reprezintă luarea în considerare a unor standarde internaționale de eficiență privind:

stabilirea de obiective și selectarea priorităților;

identificarea principalilor factori de realizare a scopului propus;

organizarea unor structuri performante;

asigurarea unei conduceri eficiente;

optimizarea timpului.

ANALIZA PRAGULUI DE RENTABILITATE

Pragul de rentabilitate

Rata de rentabilitate economică

Rata de rentabilitate financiară

Această analiză dezvăluie date ajutătoare în alocarea bugetelor viitoare, despre situațiile în care vânzările sunt egale cu cheltuielile variabile și cu cele fixe; nivelul cifrei de afaceri pentru care rezultatul întreprinderii este nul – pragul de rentabilitate.

Repartizarea cheltuielilor fixe și a celor variabile se realizează în raport cu cifra de afaceri și influențează în mod direct rentabilitatea.

Cheltuielile variabile sunt influențate de nivelul producției și se identifică prin: materiile prime, materialele directe, salariile personalului direct productiv.

“Cheltuielile fixe sunt independente de nivelul activității, sunt angajate în scopul funcționării normale a întreprinderii, fiind plătite chiar în absența cifrei de afaceri (apă, electricitate, întreținere, personal administrativ, cheltuieli cu amortizarea).”

Riscul de exploatare este direct afectat de nivelul cheltuielilor fixe, fiind necesară o cifră de afaceri mai mare pentru a putea acapara aceste cheltuieli fixe. Marja cheltuielilor variabile trebuie să fie superioară cheltuielilor fixe ca modalitate de evidențiere a profitului obținut din urma activității de exploatare.

Aceste grupări ale cheltuielilor fixe și variabile sunt relevante numai pe termen scurt, deoarece pe termen lung toate cheltuielile sunt considerate variabile.

Se realizează astfel o analiză ce are la bază trei elemente: costul atins, volumul de activitate și profitul atins; și prin care cheltuielile fixe sunt asociate marjei cheltuielilor variabile.

“Punctul mort sau punctul critic reprezintă nivelul de activitate (CA) care absoarbe în totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade iar rezultatul este zero.

Punctul mort, denumit și prag de rentabilitate reflectă nivelul minim de activitate pe care trebuie să-l realizeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere. Depășind acest nivel critic, activitatea întreprinderii devine rentabilă.” Un nivel scăzut al pragului de rentabilitate atrage un risc economic mic.

Determinarea pragului de rentabilitate (cifra de afaceri pentru care rezultatul este nul):

Cheltuielile fixe (C.F.) sunt redate în sume absolute

Marja asupra cheltuielilor variabile (M.C.V.) este redată în cifre relative

Tabelul nr. 8 – Redarea valorilor procentuale ale cheltuielilor variabile și ale marjei comerciale

Impact Developer & Contractor SA

Fig. nr. 4 – Redarea valorilor procentuale ale cheltuielilor variabile și ale marjei comerciale

Analiza graficului relevă relația inversă între cheltuielile variabile și marja comercială. Astfel, cu cât acestea sunt mai mari, cu atât marja comercială este mai mică.

Având ca model pragul de rentabilitate, se poate evalua riscul de exploatare structural prin două modalități.

Se calculează rata care identifică în mod direct riscul de exploatare (RPR);

Se calculează indicele de securitate (IS) care evidențiază marja de securitate de care dispune întreprinderea. Cu cât acest indice este mai mare, cu atât marja de securitate a întreprinderii va avea valori pozitive.

În același scop, al identificării riscului de exploatare structural se mai poate folosi și un indicator de poziție față de pragul de rentabilitate. Mărimea acestuia poate fi relativă, sau absolută.

Mărimea absolută (flexibilitatea absolută) ra este calculată astfel: ra = CA – CAPR

Poziția absolută este mare, ceea ce relevă o mare flexibilitate a întreprinderii la evoluția pieței pe care își desfășoară activitatea iar valoarea riscului de exploatare este redusă.

Mărimea relativă, rr denumită și coeficient de volatilitate, este redată astfel:

Valoarea coeficientului de volatilitate reflectă aceleași date ca și coeficientul denumit flexibilitate absolută.

Pragul de rentabilitate este ținta minimă pe care o are la bază întreprinderea în scopul obținerii de profit.

Dimensiunea riscului calculat cu ajutorul punctului critic, este valorificată de coeficientul riscului de levier al exploatării.

RATELE DE RENTABILITATE

Ratele de rentabilitate a capitalurilor

Din perspectiva depistării performanței întreprinderii analizate, un interes ridicat îl are studierea comparării rezultatelor finale cu abilitatea de investire a capitalului angajat.

Ratele de marjă sunt rate de structură a componentelor valorice de acumulare în raport cu veniturile (Rata marjei = Marja/Cifra de afaceri). Aceste rate se împart în marja brută și marja netă. Marja brută este redată astfel: MCV%, VA%, EBE%, EBIT%, iar marja netă este reprezentată prin (EBIT – Impozit)%, PN%.

Datorită raportării diferitelor marje la cifra de afaceri din activitatea comercială, aceste rate de marjă se identifică și prin ratele de rentabilitate comercială. Rolul acestor rate este de a reliefa un factor cantitativ al rentabilității capitalurilor, marja rezultând din diferența între prețul de vânzare și costurile întreprinderii.

Rentabilitatea capitalurilor se identifică prin înmulțirea ratei de marjă cu rata de rotație:

Ratele de rotație mai pot fi reprezentate de inversul acestui coeficient: Activ economic/CA, în cazul acesta exprimând cantitatea necesară de capital investit în scopul obținerii unui leu cifra de afaceri anuală. Durata unei rotații complete a capitalurilor prin cifra de afaceri este direct proporțională cu durata anuală de obținere a cifrei de afaceri.

Ratele de rotație sunt factori calitativi și se calculează prin raportarea datelor din contul de profit și pierdere la cele din bilanț, în comparație cu ratele marjei care folosesc în calcul numai datele din contul de profit și pierdere. Prin ratele de marjă este evidențiată structura valorică a cifrei de afaceri, iar prin ratele de rotație se reliefează intensitatea exploatării activelor întreprinderii.

Rata de rentabilitate economică (Rec) este cunoscută sub denumirea de ROA – return on assets, se determină prin intermediul raportului:

Randamentul capitalurilor proprii este dezvăluit de rata de rentabilitate financiară. Această rată are rolul de a remunera proprietarii întreprinderii prin “distribuirea de dividende către aceștia și prin creșterea rezervelor, care, reprezintă o creștere a averii proprietarilor.

Rata rentabilității financiare (Rfin) este egală cu raportul:”

Determinarea rentabilității financiare (ROE)

Ratele de rotație exprimă profitabilitatea (abilitatea de a obține venituri), iar ratele de structură a capitalurilor sunt indicatori de reprezentare a riscului.

Ratele de structură pot fi considerate rate de solvabilitate redând posibilitatea întreprinderii de a suporta angajamentele asumate față de furnizorii de capital. Ratele de structură sunt factori calitativi ca și ratele de rotație. Acestea sunt de fapt rate ale îndatorării calculate ca pondere a datoriilor totale în total pasiv (Datorii/Pasiv), sau pot fi calculate ca pondere a acestor datorii față de capitalurile proprii (levierul = Datorii/Capitaluri proprii). Se poate ajunge la ponderea îndatorării: Datorii/Activ = 1 – Capitaluri proprii/Activ Aceasta reprezintă complementara ratei indirecte a îndatorării (Activ/Capitaluri proprii).

Rata excedentului brut de exploatare (REBE) oferă o apreciere globală asupra rentabilității brute a capitatului investit.

Tabelul 9 – Ratele de rentabilitate financiară

Fig 5 – Ratele de rentabilitate financiară

Din datele Tabelului nr. 9 se desprind următoarele concluzii:

1. Rata rentabilității financiare s-a redus în ultimul an, ca urmare a dinamicii inferioare a rezultatului din exploatare și, respectiv, a rezultatului brut comparativ cu capitalurile proprii și capitalurile permanente.

2. Reducerea randamentului economic al activelor s-a datorat reducerii rezultatului din exploatare în condițiile creșterii activului net total.

3. Levierul financiar a înregistrat o reducere treptată de la un an la altul datorită creșterii datoriilor totale.

RISCUL ECONOMIC

Riscurile la care este supusă întreprinderea se desfășoară pe trei planuri: de exploatare sau economic, de finanțare sau de îndatorare de insolvabilitate sau de faliment.

Riscul economic este influențat în mod direct de fluctuația cifrei de afaceri și de poziția ei față de pragul de rentabilitate: cu cât cifra de afaceri este mai îndepărtată de pragul de rentabilitate, cu atât întreprinderea este mai puțin riscantă. Astfel, elasticitatea e, a profitului brut, numită și efect de levier de exploatare (operațional), exprimă variația procentuală a profitului brut (EBIT) determinată de variația cu 1% a cifrei de afaceri (CA):

Datorită influenței cheltuielilor fixe și a celor variabile exercitate asupra cifrei de afaceri se ajunge la expresia:

unde:

CApr = pragul de rentabilitate, sau punctul mort al exploatării

Mărimea riscului financiar al întreprinderii este direct influențată de nivelul cheltuielilor fixe, de nivelul ratei de îndatorare și al cheltuielilor cu dobânzile. Cu cât acestea vor crește, cu atât se va mari și el.

Insolvabilitatea și lipsa de lichiditate converg către o stare de eșec al întreprinderii. Riscul falimentar, sau, capacitatea întreprinderii de a face față angajamentelor asumate față de terți, poate fi analizat din punct de vedere static prin intermediul echilibrelor financiare bilanțiere sau dinamic prin analiza fluxurilor din tabloul de finanțare.

Analiza statică a bilanțului este direct influențată de starea patrimonială cu referire la activul economic și la patrimoniul net al acționarilor prin care creditorii au posibilitatea de evaluare a garanțiilor. În ceea ce privește starea funcțională a bilanțului, acesta reprezintă totalitatea repartizărilor de fonduri și respectiv a surselor de proveniență a lor desfășurate pe cele trei domenii financiare reprezentative: de investiții, de finanțare și de exploatare.

Instrumentele operaționale aplicate în analiza statică patrimonială a riscului de faliment sunt fondul de rulment și ratele de solvabilitate și de lichiditate.

În ceea ce privește concepția patrimonială, se poate aprecia solvabilitatea întreprinderii dacă este asigurat echilibrul specific maselor bilanțiere de aceeași durată. Trebuiesc respectate cele două reguli financiare:

activ imobilizat net ≤ capitalul permanent

activ circulant ≥ datorii de exploatare

Tabelul nr. 10 – Evaluarea riscului economic al firmei Impact Developer & Contractor SA

Coeficientul efectului de levier financiar (CELF), sau coeficientul de elasticitate e2, redă sensibilitatea rezultatului curent înainte de deducerea impozitului pe profit (Ri) în cazul unei eventuale schimbări suferite de rezultatul exploatării.

Unde: Ri = Re – Chfin

ΔRi = ΔRe

Coeficientul de elasticitate e3 redă influența rezultatului net asupra variației rezultatului curent.

Coeficientul de elasticitate e3 redă influența rezultatului net asupra variației rezultatului curent.

Această valoare 1 implică un coeficient combinat al efectului de levier (CELC) care se află asfel:

CELC = CELF x CELE

“Coeficientul de elasticitate global, ca rezultantă a efectelor celor două structuri (operațională și financiară), evidențiază impactul celor două categorii de costuri fixe (structurale și financiare) asupra transformărilor cifrei de afaceri în profit curent (înainte de impozit).

Luarea în calcul a cheltuielilor financiare, care la un nivel dat de activitate (alocare de capital împrumutat) sunt considerate fixe, conduce la determinarea unui prag de rentabilitate global, conform relației:”

Nivelul ridicat al acestui coeficient de elasticitate global este direct proporțional cu nivelul riscului.

Tabelul nr. 11

Pentru evitarea riscului de exploatare maxim în zona punctului mort, se consideră necesară o marjă de securitate de 10 – 20 % peste cifra de afaceri critică.

Pe baza datelor din tabelul nr.11 se desprind următoarele concluzii:

Volumul de activitate s-a situat peste pragul de rentabilitate, volumul fizic al vânzărilor și cifra de afaceri, superioare valorilor critice, au asigurat marje de securitate, intervale de siguranță și sporuri de eficiență pozitive.

În exercițiul financiar curent, performanțele au cunoscut dinamici nefavorabile comparativ cu exercițiul precedent, reflectand o degradare a rentabilității, creșterea cifrei de afaceri (cu 26% în anul 2012 și cu 46.45% în anul 2013), ceea ce a majorat valorile pragului de rentabilitate (volumul și cifra de afaceri critice), în vederea limtării riscului economic și financiar.

Analiza ratei rentabilității economice

Rre = CA/At * Re/CA, unde:

Rre – rata rentabilității economice;

At – active totale;

Re – rezultatul exploatării

Tabel nr. 12 – Situația principalilor indicatori care influențează nivelul ratei rentabilității economice ale firmei Impact Developer & Contractor SA în perioada 2011-2013

Fig. nr. 6 – Situația principalilor indicatori care influențează nivelul ratei rentabilității economice ale firmei Impact Developer & Contractor SA în perioada 2011-2013

Rata rentabilității economice înregistrează creștere între anii 2011 și 2012 de și apoi o scădere între anii 2012 și 2013. Inițial, creșterea se datorează în special sporirii rezultatului exercițiului, ca urmare a sporirii rezultatului din exploatare și a scăderii valorii cifrei de afaceri cu aproape. Totuși această creștere a fost stopată de evoluția nefavorabilă a vitezei de rotație a activului care scade inregistreaza scadere.

În perioada anilor 2012-2013 scăderea ratei economice se datorează scăderii semnificative a vitezei de rotație a activului și a creșterii a rezultatului exercițiului la 1 leu cifră de afaceri. Ca măsură necesară a fi urmată pentru sporirea ratei economice se recomandă reducerea rațională a elementelor de activ cum ar fi stocurile și creanțele și creșterea cifrei de afaceri, care în perioada analizată a înregistrat un trend descrescător ajungând în anul 2013 la valoarea de 64793LEI.

Analiza ratei rentabilității comerciale 

Rc = Profit net/CA * 100

Tabel nr. 13- Situația principalilor indicatori care influențează nivelul ratei rentabilității comerciale în perioada 2011-2013

Fig. nr. 7 – Situația principalilor indicatori care influențează nivelul ratei rentabilității comerciale ale firmei Impact Developer & Contractor SA în perioada 2011-2013

Rentabilitatea comercială are o evoluție favorabilă pe parcursul celor 3 ani de analiză. În anul 2011 rentabilitatea comercială are o creștere de +419.93% datorită sporirii de peste 3 ori a profitului net și datorită scăderii CA. În anul 2013 se continuă trendul ascendent al ratei comerciale, care sporește astfel cu 6.16%. Evoluția favorabilă este determinată de scăderea semnificativă a CA care ajunge la 64793LEI, fiind cu peste 50% mai mică față de anul 2011 și de scăderea cu 54.62% a profitului net.

2.2.Solvabilitatea și lichiditatea

RISCUL FINANCIAR

Evaluarea situației financiare a societății se poate face prin intermediul fondului de rulment, acest indicator fiind o dovadă a finanțării activelor circulante permanent reînnoibile, prin intermediul unei părți din resursele financiare permanente.

Solvabilitatea exprimă abilitatea întreprinderii de a distribui obligațiile pe termen lung

într-o manieră reușită. Astfel se vor acoperi angajamentele contractate în perioadele anterioare, operațiile curente, prelevările obligatorii. În aflarea solvabilității se raportează activul net contabil la total pasiv bilanțier. Valoarea minimă a pragului adoptată de bănci este de 33%. Formula uzuală de calcul a solvabilității este redată sub forma: DATORII/PASIV, formulă cunoscută sub denumirea de rata a îndatorării.

Gradul de îndatorare generală se obține astfel:

Datorii totale/ Capitaluri proprii x 100

Analiza gradului de îndatorare generală se face după următoarele procentaje.

Rezultatul este necorespunzător dacă procentajul depășește 100%

Rezultatul este satisfăcător dacă se încadrează între 60 – 100%

Se poate considera bun, rezultatul obținut până la 60%

Gradul de îndatorare financiară

Datorii financiare totale/ Capitaluri proprii x 100

Analiza gradului de îndatorare

Rezultatul este necorespunzător dacă procentajul depășește 70%

Rezultatul este satisfăcător dacă se încadrează între 30 – 70%

Rezultatul este bun dacă nu depășește 30%.

Solvabilitatea mai poate fi apreciată și prin intermediul levierului: DATORII/CAPITALURI PROPRII. Dacă acționarii răspund în mod limitat prin capitalurile lor proprii, se înregistrează o solvabilitate foarte bună dacă rata îndatorării este mai mică de 50% iar levierul este mai mic de 100%. Dacă întreprinderea este apreciată în mod pozitiv de către creditorii ei, se pot accepta rate de îndatorare de până la 67% și un levier de până la 200%.

Solvabilitatea se determină astfel:

Total activ – Stocuri– Clienți incerți – Alte active incerte/ Datorii totale. Rezultatul obținut trebuie să fie > 100.

Tabelul 14 – RateLE de solvabilitate

Ratele de lichiditate redau însușirea întreprinderii de a achita datoriile curente ce vor fi scadente pe perioada scurtă.

Rata curentă măsoară totalitatea lichidităților potențiale, a activelor circulante, comparativ cu datoriile cu scadență mai mică de un an, astfel:

În obținerea ratei lichidității rapide se vor scădea stocurile din activele curente, astfel formula va fi:

Tabelul nr. 15 – Ratele de lichiditate

Această rată rapidă reflectă abilitatea întreprinderii de a-și achita datoriile pe termen scurt, folosindu-se de creanțe și de disponibilități.

Valoarea minimă a acestei rate impuse de bănci este de 80% (acid test ≥ 0.8).

Lichiditatea imediată se află prin: Active temporare + Datorii curente – Stocuri – Clienți incerți / Datorii cu scadență < 1 an x 100

Analiza lichidității se face după următorul criteriu:

Dacă valoarea ei este mai mică de 100% este necorespunzătoare;

Dacă se încadrează între 100 – 120% este satisfăcătoare;

Dacă se încadrează între 120 – 150% este bună;

Dacă este peste 150% se consideră a fi foarte bună.

Rata imediată redă raportul celor mai lichide componente ale activului față de obligațiile pe termen scurt.

Modul de interpretare a datelor trebuie să adopte o manieră prudențială bazată pe prezumția contextuală diferită de la o societate la alta. Ansamblul activelor poate prezenta diferite grade de lichiditate din punct de vedere cantitativ. Este necesar a se face comparații cu întreprinderi asemănătoare, sau cu valori anterioare ale acelorași rate.

Riscul de faliment poate fi analizat din punct de vedere static prin intermediul instrumentelor operaționale: nevoia de fond de rulment și trezoreria netă.

2.3 Scoringul în determinarea performanțelor

Analiza bonității financiare a firmei analizate în vederea încadrării în clasa de risc a creditului

Tabel nr.16 Analiza bonității financiare a societății în anul 2011

Din analiza acestor informații rezultă că firma se înscrie în clasa de risc – ,,medie” ceea ce determină din punctul de vedere al BNR necesitatea alcătuirii unui raport detaliat asupra creditului acordat.

Tabel nr.17 Analiza bonității financiare a societății în anul 2012

Tabel nr.18 Analiza bonității financiare a societății în anul 2013

Din analiza acestor informații reiese că societatea se încadrează în clasa de risc – ,,mică’’ ceea ce determină din punctul de vedere al BNR necesitatea ,,observației” în privința creditului acordat.

III APRECIERI ALE PERFORMANȚELOR ÎNTREPRINDERILOR ROMÂNEȘTI

3.1 Eșantionul selectat (cele mai profitabile 5 acțiuni listate la BVB )

1.Banca Transilvania (TLV) +43.67%

Banca Transilvania s-a remarcat prin indicatorii de profitabilitate și rentabilitate, baza solidă de depozite atrase raportată la creditele acordate, ponderea mai redusă în portofoliu a creditelor în valută, precum și capitalizarea adecvată, majorării cheltuielilor nete au fost majorate cu provizioanele pentru risc de credit.

Analiștii Reuters estimează pentru finele anului 2012 venituri operaționale de 1.601 miliarde RON și un profit net de 298.14 milioane RON, iar pentru 2013 1.765 miliarde RON, respectiv 340.29 milioane RON. Rezultatele preliminare pentru 2012 vor fi probabil raportate în perioada 28 ianuarie – 7 februarie 2013. Banca nu obișnuiește să plătească dividende, optând pentru majorarea capitalului social.

2. Carbochim (CBC) +49.34%

Dinamica ascendentă a titlurilor producătorului de substanțe abrazive Carbochim nu a fost determinată în mod direct, vânzările în scădere ușoară și deteriorarea marjelor de profitabilitate indicând o încetinire a activității. Însă, aprecierea cotațiilor a fost încurajată de speculațiile bursiere.

Accentuarea incertitudinilor din acționariat și cererea în descrestere pentru abrazivi în sectorul industrial justifică un pronostic cel puțin rezervat pentru titlurile CBC în acest an.

3. SIF Transilvania (SIF3) +50.85%

SIF Transilvania a fost cea mai profitabilă societate de investiții financiare anul trecut, câștigând de pe urma vânzărilor de acțiuni la Erste Group Bank și BRD – Groupe Societe Generale. Investitorii au fost răsplătiți cu un randament excepțional al dividendului, rezultat în urma valorificării participației la BCR în T4/2011. 

Pentru anul 2013, luând în calcul profitul raportat pentru primele nouă luni și politica de distribuire a societății din ultimii ani, s-a remarcat un dividend net de 0.075 RON/acțiune, reprezentând un randament de 10.27% la cel mai recent preț de închidere. De asemenea, este prevazută o evoluție ascendentă a cotației SIF3 în anticiparea datei de înregistrare pentru dividend, titlurile fiind atractive și pe termen lung datorită discountului față de VUAN".

4. Aerostar Bacău (ARS) +51.26%

Aerostar Bacău, cel mai mare producător roman de aeronave, a beneficiat de un an 2013 foarte bun datorită orientării spre piețele externe. Compania a reușit să atingă o pondere a exporturilor în cifra de afaceri de circa 80%, iar în iulie a câștigat un contract important pentru reparația de avioane.

Rezultatul a avut un ecou imediat, cifra de afaceri crescând trimestrial cu peste 33% față de perioadele similare din 2011, iar T3/2012 a adus un avans al profitului net de 162%. 

Pentru anul 2013, compania și-a bugetat o creștere a afacerilor de 27% și un profit brut de 19 milioane RON, ținte pe care le va atinge datorită cererii crescute pentru produsele și serviciile sale și programului solid de investiții inițiat anul trecut, oferind astfel motive stabile pentru continuarea trendului ascendent al cotațiilor. Aerostar are o politică rigidă de plată a dividendelor, distribuind în ultimii ani 72% din profit către investitori".

5. SIF Moldova (SIF2) +51.73%

Prin raportarea unor rezultate financiare mai bune comparativ cu anul anterior, SIF Moldova s-a evidențiat prin indicatorii de rentabilitate și profitabilitate, prin ponderea crescută a activelor lichide din portofoliu și a acțiunilor listate din totalul activelor. 

"Emitentul se remarcă și printr-un management mai apropiat de standardele acceptate, justificându-și astfel valoarea mai scăzută a discountului față de VUAN. Pentru anul 2012 se prefigurează că toți indicatorii bugetari vor fi depășiți, făcând posibilă susținerea politicii de dividend stabilite în 2011 prin oferirea unui randament al dividendului de minim 5%. În 2013, emitentul intenționează să continue optimizarea portofoliului sub aspectul ponderii diferitelor categorii de active și al expunerilor sectoriale, precum și atingerea unor indicatori de performanță care să reflecte un management strict al costurilor". Cu randamente anuale cuprinse între 43% și 315%, cele mai profitabile 10 acțiuni listate la BVB întrec de departe randamentele de 5-7% oferite în 2012 de sistemul bancar pentru plasamentele în lei. Casa de brokeraj Tradeville a realizat un clasament al acțiunilor tranzacționate la Bursa de Valori București în funcție de randamentul anual, date care contrazic ipoteza „păstrării banilor în bancă în lipsa unor oportunități investiționale la bursa locală”.

Aprecieri asupra rentabilității întreprinderilor din eșantion

Tabelul nr. 19 – Evoluția ratelor financiare în anul 2013

Fig. nr. 8 – Evoluția ratelor financiare în anul 2013

Tabelul nr. 20 – Ratele de rentabilitate financiară

Fig. nr. 9 – Ratele de rentabilitate financiară

Din datele Tabelului nr. 20 se desprind următoarele concluzii:

1. Rata rentabilității financiare a atins punctul maxim în cadrul companiei SIF Muntenia.

2. Creșterea randamentului economic al activelor s-a datorat creșterii rezultatului din exploatare în condițiile creșterii activului net total.

3. Levierul financiar a înregistrat o reducere la Banca Transilvania (TLV) datorită fluctuației datoriilor totale.

4.Rata rentabilității financiare s-a redus în cadrul SIF Moldova, ca urmare a dinamicii inferioare a rezultatului din exploatare și respectiv, a rezultatului brut comparativ cu capitalurile proprii și capitalurile permanente

5.Reducerea randamentului economic al activelor s-a datorat evoluției invariabile a rezultatului din exploatare în condițiile creșterii activului net total

6.Levierul financiar a înregistrat o creștere în cadrul ambelor firme analizate, datorită scăderii datoriilor totale.

PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI

O bună decizie, bazată pe un risc asumat și o evaluare pertinentă a gradului de incertitudine, poate să asigure profituri substanțiale. Aceleași elemente aleatorii, insuficient stăpânite, pot conduce la faliment. Experiența românească, ca de altfel și cea de pe piețele tradiționale confirmă faptul că ambele ipoteze sunt posibile. În această situație, calitatea informațiilor despre piața în care firmele funcționează este foarte importantă.

Adaptarea din mers la exigențele cererii și ofertei, ale luării deciziilor celor mai adecvate în condiții de incertitudine și risc, se enumeră printre obiectivele pe care trebuie să le atingă.

3.3 Aprecieri asupra solvabilității și lichidității la întreprinderile din eșantion

Tabelul nr. 22 – RateLE de solvabilitate

Ratele de lichiditate redau însușirea întreprinderii de a achita datoriile curente ce vor fi scadente pe perioada scurtă.

Rata curentă măsoară totalitatea lichidităților potențiale, a activelor circulante, comparativ cu datoriile cu scadență mai mică de un an, astfel:

În obținerea ratei lichidității rapide se vor scădea stocurile din activele curente, astfel formula va fi:

Tabelul nr. 23 – Ratele de lichiditate

Fig. nr. 11 – Ratele de lichiditate

Această rată rapidă reflectă abilitatea întreprinderii de a-și achita datoriile pe termen scurt, folosindu-se de creanțe și de disponibilități.

Valoarea minimă a acestei rate impuse de bănci este de 80% (acid test ≥ 0.8).

Lichiditatea imediată se află prin: Active temporare + Datorii curente – Stocuri – Clienți incerți / Datorii cu scadență < 1 an x 100

Ratele de lichiditate confirmă abilitatea întreprinderilor de a achita datoriile curente ce vor fi scadente pe perioada scurtă.

Din cele două tabele redate mai sus rezultă că cele două firme analizate se înscriu în plafoanele procentuale impuse de rigorile standard. Excepția o întâmpină în cadrul ratei lichidității de numerar care nu este atinsă.

IV MĂSURI DE CREȘTERE A PERFORMANȚELOR ÎNTREPRINDERILOR ROMÂNEȘTI – CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Fiecare investitor are ca principal obiectiv maximizarea valorii companiei pe care o deține dar în aceeași măsură, țintește spre performanța elementelor care ajută la îndeplinirea acestui scop. În același timp trebuie să considere că rentabilitatea investițiilor crește în aceeași măsură cu riscul aferent.

Studierea profitului în mărimi absolute nu constituie decât o etapă preliminară a analizei rentabilității, pentru relevanța raționamentului fiind necesară raportarea la alți indicatori, ratele rezultate furnizând informații cu semnificații economico-financiare complexe.

Metoda ratelor constă, în principal, în posibilitatea efectuării de o manieră simplă și eficientă de comparații în toate cele trei dimensiuni: norme, timp și spațiu.

Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate (profit sau pierdere) și un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse consumate) sau un stoc (capital propriu, active totale). Rata rentabilității este o mărime relativă care exprimă gradul în care capitalul în întregul său, aduce profit.

În ansamblul indicatorilor economico-financiari rata rentabilității se situează printre cei mai sintetici indicatori de eficiență ai activității întreprinderii. Rezultatele activității întreprinderii din toate stadiile circuitului economic se reflectă în profit și în rata rentabilității Comparativ cu costurile pe produs, care reflectă rezultatele din stadiul producției, rata rentabilității le sintetizează și pe cele din stadiul distribuției.

Rata rentabilității, ca indicator de eficiență, poate avea forme diferite, după cum se ia în considerare profitul brut sau profitul net la numărător, sau se schimbă baza de raportare care exprimă efortul sau cheltuiala procesului de producție. Diferitele modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilității au putere informativă diferită, reflectând eficiența diferitelor laturi ale activității economice ale întreprinderii. Indicatorii construiți în funcție de capitalul avansat sau ocupat exprimă predominant interesele investitorilor, în timp ce indicatorii construiți pe resurse consummate exprimă preponderent interesele managerilor unității economice.

Creșterea vânzărilor

Avantajul exploatat:

Când este motivată și bine antrenată, echipa de vânzări depune eforturi excepționale pentru a crește vânzările atât pe orizontală cât și pe verticală

Obiectivele tactice:

Creșterea numărului de clienți

Creșterea numărului de repere vândute

O structură de preț avantajoasă pentru client

Motivarea forței de vânzări

Măsuri luate:

Instruirea reprezentanților de vânzări pentru activitatea de Hunting în zone geografice noi.

Instruirea reprezentanților de vânzări privind exploatarea judicioasă a oportunităților de vânzare din zonele deja acoperite

Introducerea unui sistem de avansare în cariera bazat pe rezultatele obținute

Reducerea costurilor

Avantajul exploatat:

Reducerea costurilor fără a afecta calitatea serviciilor, calitatea produselor, creșterea vânzărilor.

Obiectivele tactice:

Analiza profitabilității fiecărui client

Analiza profitabilității produselor oferite

Analiza profitabilității procesului de vânzare

Analiza zilnică a activității departamentului de vânzare și reducerea timpilor ineficienți

Măsuri luate:

Eliminarea majorității clienților care nu sunt profitabili.

Păstrarea doar a clienților neprofitabili care aduceau avantaj strategic

Stabilirea unor reguli de dezvoltare geografică care să țină cont de profitabilitatea și de potențialul viitorului client

Conceperea unui algoritm eficient de combatere a obiecțiilor și de preluare a reclamațiilor

Calitatea rezultatelor obținute în realizarea proiectelor din ultimii ani a depins de adoptarea de către firme a unei metodologii și competențe specifice în restructurarea societăților.

În prezent, aceste firme reunesc trei funcții principale:

Strategie. Selecția sectoarelor de activitate și a obiectivelor pe sector, studiul și pregătirea dosarelor;

Finanțarea. Capitalizarea noilor structuri pentru consorțiu și finanțarea prin:

Acționariatul societății (creștere de capital)

Posibilitatea oferită anumitor membri administrativi din structura achiziționată să participe la capitalul societății;

Împrumuturile bancare contractate

Restructurarea vizează o creștere a eficacității și a rentabilității financiare adaptând strategia, procesele, structura și gestiunea resurselor umane.

Revizuirea strategiei axând eforturile pe creșterea și rentabilizarea pe termen scurt;

Reorganizarea fundamentală a societății, a proceselor sale și a procedurilor pentru optimizarea eficacității și rentabilității printr-o nouă organizare a producției, o selecție a colaboratorilor, o adaptare a portofoliilor produselor și clienților.

Într-o economie de piață modernă, analiza performantelor întreprinderilor este un element fundamental al deciziilor de organizare a producției, de extindere sau restrângere a acesteia. Iar mediul concurențial poate stabili o conexiune performantă abordată prin rentabilitatea atinsă.

Rentabilitatea se definește prin capacitatea unei firme de a obține din activitatea pe care o desfășoară un profit, în condițiile mobilizării resurselor de care dispune și reprezintă un instrument de fundamentare a tuturor deciziilor ce privesc atât gestiunea internă a firmelor, cât și relațiile lor cu partenerii de afaceri. Astfel, contextul fie intern sau extern, dobândește calitatea de a fi un criteriu esențial de apreciere a eficienței economice. Rentabilitatea reflectă eficiența economică finală a întregii activități economico – financiare. Este importantă relația dintre rentabilitate și dezvoltare durabilă, ce ar trebui să existe în politica firmelor ca un element variabil definitoriu.

O poziție solidă a firmelor analizate în sectorul infrastructurii va permite o creștere a competitivității acestora pe termen lung.

Principala modalitate de creștere a afacerilor va fi asigurarea producției proprii. În acest context, este importantă raționalizarea vânzărilor

În analiza rezultatelor, conceptul de profitabilitate poate fi extins de la investigarea pe termen scurt a profiturilor regăsite în dividendele acordate acționarilor, la o altă modalitate de exprimare prin creșterile de capital și a eficientizării acestuia, care să genereze lichidități în perspectivă și astfel să contribuie la ridicarea valorii acțiunilor și implicit a averii acționarilor.

Pentru obținerea la un nivel optim a performanței, și pentru expunerea redusă la riscuri este solicitată atingerea unui nivel ridicat de creativitate și spontaneitate și de optimizare a metodelor de economisire și de viziune în perspectivă, pe termen lung.

Pentru a evita și a manipula riscurile, managerul firmei trebuie să fie un strateg de elită, care să anticipeze provocările viitoare, să promoveze interesele firmei în mod inteligent și intuitiv pentru a răspunde provocărilor majore din mediul economic.

Maximizarea profitului constituie premiza realizării obiectivului strategic, de perspectivă, al oricărei firme.

În ceea ce privește firmele analizate, se pot desprinde următoarele concluzii: în prezent, acestea dețin întâietate pe piață. Trebuie adoptat și practicat un management general, tehnic și economic competent, cu deschidere către evoluțiile actuale, trebuie identificate într-un program măsurile și acțiunile aducătoare de venituri. În acest sens se pot presta servicii noi și se poate intra în concurență sau parteneriat cu unii operatori din piața de profil.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE