. Analiza Performantelor Intreprinderii

CAPITOLUL 1

ANALIZA PERFORMANTELOR FINANCIARE ALE FIRMEI PRIN INTERMEDIUL SITUATIILOR FINANCIARE

Conceptul de performanta

Relatiile dintre domeniile performantei conduc la imbunatatirea performantei fi-nanciare. Daca in secolul trecut pe primul plan se afla cautarea performantei financiare, astazi firmele au invatat ca aceasta nu este doar o consecinta – ,,rezultatul cursei”, ci cursa in sine, precum si vectorul reusitelor curselor viitoare.

Pentru masurarea performantei financiare pot fi utilizati mai multi indicatori: respectarea bugetului, indicatori de profit, rate de profitabilitate, ROI, EVA. Acesti indicatori pun in evidenta performanta actuala, precum si oportunitati de imbunatatire.

Indicatorii financiari ai performantei sunt cei mai obiectivi, deoarece majoritatea firmelor acorda resurse importante pentru activitatile de control si audit. Cu toate acestea, nu lipsesc intentiile de manipulare a cifrelor.

Masurarea performantei financiare pe tipuri de centre de responsabilitate

Una dintre modalitatile de decupare a intreprinderilor este cea in centre de responsabilitate. In functie de tipul centrului, exista mai multe moduri de urmarire a performantei financiare:

Un centru de cost nu poate actiona decat asupra costurilor; prin urmare, scopul sau va fi respectarea costurilor bugetate (a costului standard). Masurarea si analiza abaterilor reprezinta principala modalitate de apreciere a performantei sale financiare.

Un centru de profit poate actiona asupra cheltuielilor si asupra veniturilor, prin urmare, pe langa respectarea bugetului de venituri si de cheltuieli, centrul trebuie sa asigure si o anumita evolutie a marjei (rezultatului).

1) Nadia Albu si Catalin Albu, Instrumente de management al performantei, Editura Economica, 2003, p. 176.

Exista mai multe optici utilizate in calculul profitului, ca de exemplu: profitul controlabil.

Un centru de investitii poate actiona asupra cheltuielilor, veniturilor si investitiilor. Prin urmare, indicatorii de apreciere a performantei trebuie sa arate gestionarea celor trei aspecte. Acest caz este cel mai complex, deoarece intreaga organizatie este un imens centru de investitii.

Printre indicatorii cei mai utilizati si mai renumiti in masurarea performantei financiare se numara:

ROI – indicator utilizat in intreprinderile americane inca de la inceputul secolului;

PR – o incercare de raspuns la criticile aduse ROI;

EVA – un indicator modern a carui miza este punerea in evidenta a valorii create pentru actionari.

RENTABILITATEA INVESTITIILOR – ROI SI PROFITUL REZIDUAL – PR

Managerii secolului al XIX-lea nu acordau deloc importanta randamentului utilizarii capitalului investit, ci doar eficientei cu care se desfasurau procesele de productie. Acest lucru era posibil deoarece firmele desfasurau o singura activitate. In momentul diversificarii activitatii, a avut loc trecerea la un mod de organizare bazat pe o logica financiara si pe descentralizare, fiind necesari indicatori de apreciere a performantelor. Astfel, cei care vor utiliza primii ROI sunt Du Pont (propusa de Donaldson Brown, 1912) si apoi General Motors. Return On Investment (ROI) devine indicatorul de apreciere a rentabilitatii tuturor tipurilor de investitii, el reprezentand obiectivul de rentabilitate cerut de catre actionari managerilor si transmis de catre acestia, mai departe, conducatorilor operationali. In aceste firme integrate vertical, eficienta capitalului investit in companie devine o informatie extrem de urmarita: ROI apare ca masura a profitabilitatii generale a firmei si a unitatilor din care este ea alcatuita.

Astfel, sistemul bazat pe rata rentabilitatii investitiei practicat la Du Pont permitea, atat prin formula de calcul, cat si prin modul de utilizare a acesteia, realizarea scopului in care a fost conceput: acela de a inlesni comparatia fiecarui aspect al operatiilor desfasurate in interiorul companiei cu o alta varianta de utilizare a capitalului si, in acelasi timp, utilizarea celei mai bune variante de informare a conducerii asupra activitatilor desfasurate. Acest sistem permitea si rezolvarea multor probleme care ar fi impiedicat extinderea si controlul unei organizatii de o asemenea talie.

MODUL DE CALCUL ROI

Atunci cand o intreprindere se organizeaza pentru prima data, ea obtine fonduri din capitalul social si din imprumuturi. O parte din acesti bani sunt utilizati pentru investitii in imobilizari, o alta parte pentru finantarea stocurilor si apoi a creantelor clienti. In momentul incasarii banilor de la clienti, pe langa banii investiti initial se primeste si marja (profitabilitatea vanzatorului sau rentabilitatea comerciala). Totusi, profitabilitatea firmei depinde si de numarul de cicluri complete desfasurate intr-o perioada (de cate ori se primeste marja de la client sau rata de rotatie a activului).

ROI = RENTABILITATE COMERCIALA * RATA DE ROTATIE A ACTIVULUI

SAU

ROI = PROFIT/VANZARI * VANZARI/CAPITAL INVESTIT

De multe ori, managerii sunt tentati sa urmareasca doar profitabilitatea vanzarilor; de aceea, un merit al ROI este fortarea managerilor sa controleze investitiile, la fel cum controleaza cheltuielile, veniturile si volumul vanzarilor. ROI reuneste multe aspecte ale responsabilitatii managerilor intr-o singura formula.

Termenii utilizati in calculul ROI:

Profitul sau rezultatul utilizat in calculul ROI este un rezultat de exploatare (inaintea dobanzilor si a impozitului –EBIT- earnings before interest and taxes);

Capitalul investit reprezinta practic investitiile pentru exploatare (imobilizari, stocuri etc), fiind excluse imobilizarile care sunt utilizate in alte scopuri (de exemplu, inchiriate). Una dintre problemele utilizarii ROI este considerarea imobilizarilor la valoarea lor neta sau bruta, existand avantaje si dezavantaje pentru fiecare situatie:

valoarea neta are ca avantaj coerenta cu contabilitatea financiara (in bilant este prezentata valoarea neta, iar in calculul EBIT s-a tinut cont de amortizari), insa principalele limite sunt legate de distorsiunile indicatorului (ROI creste artificial atunci cand imobilizarile se invechesc, incurajand neanlocuirea acestora);

valoarea bruta are ca avantaje eliminarea incidentei duratei si a metodei de amortizare si permite inlocuirea echipamentelor cu un impact minim asupra ROI. Dezavantajele se refera la inconsecventele cu situatiile financiare.

Avand in vedere ca acest aspect (consecventa) este privilegiat de catre manageri, de cele mai multe ori se utilizeaza valoarea neta, gasindu-se alte cai de stimulare a investitiilor.

Prin controlul ROI, managerii pot sa-si imbunatateasca performantele astfel: prin cresterea vanzarilor, prin reducerea cheltuielilor sau prin reducerea activelor. Fiecare dintre aceste dimensiuni poate avea efecte pozitive, dar si negative pe termen mediu si lung, de exemplu, pentru reducerea costurilor se aleg materiale mai ieftine, dar cu o calitate mai proasta.

Dezavantajele metodei ROI:

managerii operationali pot fi incitati sa manipuleze cifrele pentru obtinerea de rate de rentabilitate care sa-i avantajeze pe termen scurt, dar care sa greveze asupra valorii pe termen lung companiei;

incita la reducerea investitiilor in active intangibile si in activitatea de cercetare-dezvoltare. In acest fel, conducerea intreprinderilor sacrifica performantele pe termen lung pentru atingerea obiectivelor pe termen scurt;

Practicile de contabilitate manageriala adoptate in Statele Unite ale Americii dupa cel de-al doilea razboi mondial au stimulat intreprinderile americane sa adopte decizii care sa le puna intotdeauna in dezavantaj fata de flexibilitatea concurentilor straini care au aparut spre sfarsitul anilor ’60, in special a celor de peste Ocean.2)

ROI nu este cosecvent cu practica fluxurilor de trezorerie actualizate utilizate in alegerea investitiilor (R.H. Garrison);

__________________

2) H. T. Johnson – Relevance Regained, op. Cit., pg. 44

ROI poate crea scopuri si comportamente divergente;

ROI nu poate fi in totalitate controlat la nivelul unui departament.

O evolutie in masurarea performantei financiare o reprezinta profitul rezidual, care este practic rezultatul de exploatare pe care poate sa-l obtina un departament dupa ce a asigurat o rata minima a investitiilor. Principalul avantaj este dat de concentrarea asupra marimii profitului ramas, nu asupra formulei ROI. Ca principal dezavantaj se identifica imposibilitatea utilizarii acestui indicator ca baza de comparare pentru diverse departamente, deoarece este exprimat in marime absoluta si nu relativa.

VALOAREA ADAUGATA ECONOMICA – EVA (Economic Value Added)

Aceasta masura moderna de masurare a performantei reprezinta profitul net diminuat cu costul capitalului.

EVA = Rezultatul net – Capitalul permanent * Costul mediu al capitalului

Altfel spus, EVA masoara valoarea creata pentru actionari comparand rentabilitatea capitalului investit cu costul mediu al capitalului, deoarece:

EVA = Capitalul investit (Rentabilitatea capitalului investit – Costul mediu al capitalului).

In calculul EVA nu se utilizeaza informatiile contabile din situatiile financiare, ci trebuie facute anumite modificari; cabinetul care a creat acest instrument arata ca sunt peste o suta de retratari, insa intreprinderile care-l aplica se limiteaza la mai putine. Aceste retratari depind si de referentialul contabil care a stat la baza intocmirii situatiilor financiare.

Printre principalele retratari se afla: capitalizarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare (daca acest lucru nu s-a realizat in contabilitate), anularea incidentei impozitelor amanate deoarece nu corespund unor plati, considerarea locatiei – finantarii ca forma de finanatare prin bilant, se ajusteaza provizioanele incluse in rezultat pentru ca variatia lor sa corespunda unui flux de trezorerie.

______________

N. Albu, C. Albu, Instrumente de Management al Performantei, Ed. Econ.,2003, pg. 182.

Ignorarea unei retratari poate crea distorsiuni de milioane de dolari.

Intr-un interviu publicat in Expansion Management Review, J. Stern, creatorul EVA a aratat ca aceasta este mai mult decat o masura a performantei si ca introducerea EVA doar pentru a adauga un nou indicator va esua. Aceasta implementare trebuie insotita de un sistem de luare a deciziilor si de remunerare in functie de EVA.

Unul din meritele recunoscute de EVA este incercarea de masurare a valorii create de intreprindere. Avand in vedere ca obiectivul firmelor in ultimii ani a fost crearea de valoare, un indicator care sa cuantifice acest demers este cautat de toata lumea. Totusi, EVA are si dezavantaje precum numarul mare de retratari si costul ridicat al acestora, surprinderea doar a performantei financiare (bazata tot pe situatiile financiare), precum si necesitatea implementarii unei intregi filozofii EVA, nu doar a instrumentului, ceea ce implica dificultati.

Principalele limite ale indicatorilor financiari sunt date, in primul rand, de puternica orientare pe termen scurt si spre gestionarea individuala, de tentatia manipularii cifrelor, dar si de caracterul incomplet al performantei financiare. Diversele fatete ale performantei se regasesc si in toti indicatorii de valoare adaugata utilizati: Personal Value Added, Client Value Added.

Ne raliem la opinia conform careia: ,,Sistemul actual de informare al contabilitatii manageriale, constrans de procedurile si duratele de raportare a situatiilor financiare, este prea lent, prea complex si prea denaturat pentru a fi de ajutor managerilor in planificarea si luarea deciziilor. Datorita necesitatii de a indeplini obiective trimestriale sau anuale, sistemul intern de informare se concentreaza asupra producerii unei raportari lunare a rezultatelor. Si, in ciuda resurselor considerabile alocate obtinerii valorilor lunare sau trimestriale ale castigului, aceasta nu reusesete sa surprinda exact modificarea economica a valorii in timpul perioadei”. 3)

Este evident ca masurarea performantelor trebuie sa ca obiectivul firmelor in ultimii ani a fost crearea de valoare, un indicator care sa cuantifice acest demers este cautat de toata lumea. Totusi, EVA are si dezavantaje precum numarul mare de retratari si costul ridicat al acestora, surprinderea doar a performantei financiare (bazata tot pe situatiile financiare), precum si necesitatea implementarii unei intregi filozofii EVA, nu doar a instrumentului, ceea ce implica dificultati.

Principalele limite ale indicatorilor financiari sunt date, in primul rand, de puternica orientare pe termen scurt si spre gestionarea individuala, de tentatia manipularii cifrelor, dar si de caracterul incomplet al performantei financiare. Diversele fatete ale performantei se regasesc si in toti indicatorii de valoare adaugata utilizati: Personal Value Added, Client Value Added.

Ne raliem la opinia conform careia: ,,Sistemul actual de informare al contabilitatii manageriale, constrans de procedurile si duratele de raportare a situatiilor financiare, este prea lent, prea complex si prea denaturat pentru a fi de ajutor managerilor in planificarea si luarea deciziilor. Datorita necesitatii de a indeplini obiective trimestriale sau anuale, sistemul intern de informare se concentreaza asupra producerii unei raportari lunare a rezultatelor. Si, in ciuda resurselor considerabile alocate obtinerii valorilor lunare sau trimestriale ale castigului, aceasta nu reusesete sa surprinda exact modificarea economica a valorii in timpul perioadei”. 3)

Este evident ca masurarea performantelor trebuie sa se realizeze prin intermediul mai multor indicatori, cu scopul de a diminua limitele acestora, atat financiari, cat si nonfinanciari. Un sistem multidimensional si flexibil de masurare a performantei genereaza incitare, remunerarea performantei si crearea de valoare.

________________

3) Johnson si Kaplan, Relevance Lost. The rise and fall of management accounting, op. Cit., pg. 3.

1.2 APRECIEREA PERFORMANTELOR PE BAZA BILANTULUI CONTABIL SI A CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE

Desi contabilitatea in partida dubla are o existenta de mai bine de o jumatate de mileniu, abia in secolul al XIX-lea, prin marile intreprinderi industriale si comerciale, incepe sa se analizeze si sa se masoare periodic patrimoniul, cu ajutorul bilantului, si rezultatul, cu ajutorul contului de profit si pierdere, deci, sa se faca distinctia care deriva de aici intre capital si venit. O astfel de practica, remarca Bernard Colasse, isi regaseste explicatia prin cateva fenomene: numarul societatilor pe actiuni se multiplica, se separa conducerea intreprinderilor de proprietari, conducatorii fiind obligati sa informeze periodic asupra modului in care au gestionat patrimoniul si activitatea; contabilul apare ca mediator intre proprietari si conducatori, ramanand totusi, subordonatul acestora din urma; cateva dintre principiile actuale isi au obarsia in practica de intocmire a documentelor de sinteza, din secolul trecut (continuitatea activitatii si independenta exercitiilor, in special).

Pana in secolul al XIX-lea, conform lui Basil Yamey, lui Pollard si lui Rishard Brief, exista adesea tendinta de a confunda, in procesul contabil, bunurile intreprinderii cu cele ale proprietarilor sai. Incepand cu acest secol, se poate vorbi de actiunea principiului entitatii in contabilitate.

BILANTUL CONTABIL

Intr-o formula generala, deci simplificatoere, bilantul a fost si este considerat ca un document care permite sa se cunoasca, la un moment dat, patrimoniul unui comerciant, persoana fizica sau juridica, patrimoniu definit ca ansamblul drepturilor si obligatiilor acestui comerciant.

De asemenea, bilantul a fost, si mai este inca recunoscut ca un instrument static.

Viziunii traditionale despre bilant, asimilat unui inventar patrimonial condensat, Eugen Schmalenbach (Dynamische Bilanz, 1920) i-a opus conceptia sa referitoare la un bilant ca reprezentare a fortelor intreprinderii.El a constatat ca este mult mai important pentru conducatorii intreprinderii sa masoare sanatatea intreprinderii lor decat sa cunoasca valoarea intrinseca a elementelor care compun activul si pasivul.

Jacques Richard (Comptabilites et practioues comptables, Dalloz, 1996) contrapune cele doua tipuri de contabilitati: o contabilitate care, pentru a construi bilantul, nu retine decat valorile corespunzatoare lichidarii intreprinderii – contabilitatea statica; si o contabilitate care tine cont de valorile in miscare, independent de ce se intampla cu ele in caz de lichidare a intreprinderii – contabilitatea dinamica, si pledeaza pentru o contabilitate de tip dinamic.

Lucrarea “ Bilantul dinamic” a generat un alt mod de a gandi contabilitatea. Multe dintre ideile lui Schmalenbach au constituit puncte de plecare pentru reflectii ulterioare. In definitiile date astazi elementelor care compun bilantul este prezenta sintagma “avantaje economice viitoare”.

Abordari contemporane privind bilantul contabil

O prima grupa de abordari sunt concentrate pe conceptul de patrimoniu. Datorita caracterului ei integrator: ,, patrimoniul este format din ansamblul bunurilor ( corporale si necorporale), al drepturilor si obligatiilor ce caracterizeaza situatia unei entitati patrimoniale la un moment dat”1). In mod evident, componentele patrimoniului, pentru a primi girul contabilitatii, trebuie sa fie exprimate in etalon monetar. Rezulta, de asemenea, ca patrimoniul trebuie sa fie atasat unei persoane fizice sau juridice, care desfasoara acte de comert, numit titular de patrimoniu.

Determinarea, structurarea si cunoasterea patrimoniului se realizeaza cu ajutorul bilantului.

Plecand de la conceptul de patrimoniu, bilantul, la randul lui, poate fi interpretat in mai multe moduri.

Din punct de vedere economic, bilantul prezinta capitalurile titularului de patrimoniu. Capitalurile sunt reprezentate atat sub aspectul originii lor, respectiv resursele (aporturi de capital, rezerve, datorii, beneficii), cat si al modului de utilizare (bunuri economice, creante, pierderi).

________________

1) Niculae Feleaga, Ion Ionascu, Contabilitate financiara, vol. I, Ed. Ec, 93, pg 71.

Acest mod de interpretare genereaza ecuatia economica a bilantului:

UTILIZARI = RESURSE

Pe plan procedural, aceasta ecuatie este echivalenta cu ecuatia:

ACTIVE = PASIVE

Un bilant, vazut din punct de vedere economic, permite sa se raspunda, la sfarsitul exercitiului, la intrebari de natura urmatoare: de unde vin fondurile necesare finantarii necesitatilor intreprinderii, altfel spus, de cine este ea finantata? Care sunt necesitatile, altfel spus, care a fost utilizarea data resurselor de care intreprinderea a dispus?

Abordat din punct de vedere juridic, un bilant reflecta: in activ, drepturile de proprietate si de creanta, clasificate intr-o ordine rationala iar in pasiv, datoriile intreprinderii fata de terti si datoriile acesteia fata de aportorii de capitaluri pe baza de risc (asociati), clasificate intr-o ordine rationala.

Desi, din punct de vedere procedural, bilantul juridic se prezinta conform celor amintite mai sus, relatia de baza care decurge dintr-o astfel de interpretare este:

SITUATIE NETA = ACTIVE – DATORII FATA DE TERTI

Situatia neta reprezinta valoarea datoriilor intreprinderii fata de asociati sau, altfel spus, valoarea drepturilor pe care le poseda proprietarii asupra entitatii patrimoniale. Situatia neta este echivalenta capitalurilor proprii. In literatura de specialitate, vom intalni drept termeni echivalenti: patrimoniu si patrimoniu net.

O a doua grupa de abordari sunt centrate pe finalitatea bilantului, de a raspunde nevoilor analizei economico-financiare.

Modelul de bilant lansat de noul sistem contabil romanesc (incepand cu 1 ianuarie 1994), inspirat, intr-o oarecare masura, dupa modelul francez, prevede o structurare a activelor dupa destinatia lor, iar a pasivelor, dupa originea lor. Plecand de la bilantul intocmit si prezentat de intreprinderi, printr-o regrupare dupa functiile acesteia, se poate ajunge la o abordare de tip functional.

Printr-o prelucrare adecvata, se poate face trecerea de la bilantul functional la bilantul financiar. Pentru aceasta, elementele de activ si de pasiv trebuie reclasificate dupa criteriul duratei: cu o durata peste un an, cu o durata sub un an. Pentru aceasta, fie prin informatiile de la baza bilantului (modelul francez), fie prin anexe (modelul francez si cel romanesc) se dau detalii asupra duratelor unor posturi (elemente) din bilant. Sub aspect financiar, orice bilant se descompune in trei grupe mari: fondul de rulment, necesarul in fond de rulment si trezoreria.

Prezentarea functionala a bilntului

Functia

De Activ imobilizat

Investitii

Capitaluri

Functia Stocuri (+) proprii Functia

De Creante clienti (-) de

Exploatare Datorii fata de furnizori finantare

Functia Titluri de plasament Datorii

De (+) Disponibilitati financiare

Trezorerie

Aceste trei grupe informeaza asupra echilibrului financiar al intreprinderii, prin relatia:

Fondul de rulment (FR) – Necesarul in fond de rulment (NFR) = Trezoreria (T)

A treia grupa de abordari sunt de sorginte anglo-saxona. Intr-o astfel de viziune, sunt excluse judecatile patrimoniale ( cu conotatie predominant juridica).

Bilantul este documentul de sinteza care prezinta situatia financiara a intreprinderii.

Daca luam drept exemplu bilantul practicat de majoritatea firmelor americane, constatam ca pot fi definite trei mase valorice:

Assets (bunurile sau activele),

Liabilities (datorii),

Sharehoders equity (capitaluri proprii),

Prezentate fie in formatul orizontal, fie in formatul vertical.

Spre deosebire de multe tari europene, in care activul bilantier este prezentat in ordinea crescatoare a lichiditatii lor, iar pasivele, in ordinea crescatoare a exigibilitatii lor, in Statele Unite, firmele isi prezinta activele si pasivele in ordinea descrescatoare a lichiditatii, respectiv exigibilitatii lor. Aceasta clasificare denota un element al culturii contabile de tip american, accentul pus pe elementele pe termen scurt: lichiditatile si exigibilitatile imediate, prezentate ca prime elemente ale structurii bilantiere.

In ceea ce priveste prezentarea verticala, aceasta are o natura accentuata juridica (dar nu patrimoniala, termen neutilizat de tip anglo-saxon).Ea pune in evidenta partea creditorilor intreprinderii: terti care au o prioritate legala in fata proprietarilor. Situatia neta (capitalurile proprii) este considerata o parte reziduala.

Conform acestei forme verticale, ecuatia de baza a bilantului este:

Active

– Datorii

= Situatie neta (capitaluri proprii)

Bilantul permite formularea de judecati de valoare privind riscul pe care si-l asuma o intreprindere si evaluarea miscarilor viitoare de trezorerie. Pentru aceasta se poate proceda la o analiza a bilantului prin prisma lichiditatii/exigibilitatii si flexibilitatii financiare cu care se confrunta intreprinderea.

Lichiditatea se refera la intervalul de timp necesar ca pentru un element de activ sa fie realizat sau convertit in disponibilitati, iar exigibilitatea, la intervalul de timp necesar pentru ca o datorie sa fie achitata.

In general, se afirma ca, pentru o intreprindere, cu cat lichiditatea si exigibilitatea sunt mai mari, cu atat aceasta risca mai putin sa dea faliment.

Flexibilitatea financiara reprezinta capacitatea unei intreprinderi de a lua masurile necesare, in vederea modificarii valorilor si calendarului miscarilor de trezorerie, astfel incat sa se poata face fata nevoilor si situatiilor neprevazute. Cu titlu de exemplu, se poate afirma ca o intreprindere cu un pasiv extern (datorii) atat de mare incat lichiditatile sale sa fie considerate pentru a achita obligatiile la scadenta sau pentru a finanta cresterea sa economica este o intreprindere careia ii lipseste flexibilitatea.In schimb, o intreprindere care este apta sa surmonteze momentele dificile si care sesizeaza cu usurinta oportunitatile de investitii ce i se ofera este o intreprindere cu un grad inalt de flexibilitate financiara.

In general, se afirma ca, pentru o intreprindere, cu cat flexibilitatea financiara este mai mare, cu atat aceasta risca mai putin sa dea faliment.

Cat priveste bilantul consolidat, acesta este prezentat in format lista. Spre deosebire de modelele europene, activele si pasivele sunt prezentate in ordinea descrescatoare a lichiditatii lor, respectiv exigibilitatii lor. Totodata, criteriile de clasificare a activelor si pasivelor sunt lichiditatea si exigibilitatea, spre deosebire de multe tari ale Europei continentale, care prefera ordonarea dupa criteriul naturii economice si al surselor de provenienta.

Eforturile facute de Uniunea (Comunitatea) europeana, pe linia armonizarii sistemelor de contabilitate si a intocmirii rapoartelor societatilor comerciale, s-au concretizat in directivele la care sunt supuse statele membre. O data cu finalitatea lucrarilor directivelor, fiecarui stat membru ii revine obligatia de a le incorpora in legislatia nationala.

Directiva a IV-a din 25 iulie 1978 a vizat, cu predilectie, coordonarea dispozitiilor nationale cu privire la structura si continutul conturilor anuale si ale raportului de gestiune, modurile de evaluare cat si la publicarea acestor documente, in special pentru societatile cu responsabilitate limitata si societatile pe actiuni.

Directiva a VII-a din 13 iunie 1983 a avut ca obiect armonizarea intocmirii conturilor consolidate.

Directivele a IV-a si a VII-a nu au condus la o prezentare identica a conturilor anuale ale societatilor statelor membre. Si aceasta, pentru ca, mai intai, directivele nu sunt legi care sa aiba un impact direct asupra societatilor interesate si, apoi, ca ele lasa statelor membre un numar mare de optiuni si de dispozitii.

CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE – Inca de acum o jumatate de mileniu, Luca Paciolo1) arata in prima lucrare de literatura contabila (1494) ca “scopul fiecarui negustor este de a dobandi castig licit si competent pentru subzistenta sa”. De fapt, Paciolo vulgariza ceea ce sesizasera negustorii italieni: existenta oricarei afaceri este conditionata de obtinerea unui castig, din moment ce ei utilizau la 1434 un instrument pentru masurarea performantei-contul de profit si pierdere (utile e danno).1)

Daca la sfarsitul Evului Mediu, cand economia bazata pe capital era incipienta, masura performantei unei afaceri era castigul, in secolul al XIX-lea, marile companii pe actiuni ce oparau in industrie si comert isi masurau si analizau periodic performanta prin profitul prezentat in contul de profit si pierdere.

Contul de profit si pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteza care masoara performantele activitatii unei intreprinderi, in cursul unei perioade date. El constituie o sinteza a contabilitatii de flux la nivel microeconomic, deoarece pune in evidenta fluxurile de valoare care au contribuit la cresterea sau micsorarea bogatiei unei intreprinderi, pentru o anumita durata. Insa, definirea performantei firmei se face diferit, in functie de interesele utilizatorilor de informatie contabila si de postulatele si principiile contabile retinute pentru determinarea rezultatului. Astfel, unii utilizatori de informatie contabila sunt interesati mai mult de informatia privind profitul intreprinderii, pe cand altii urmaresc fluxurile (viitoare) de trezorerie. Chiar notiunea de profit sau beneficiu nu este definita in acelasi mod de economisti si de profesionistii contabili.2)

Astfel, unii experti contabili nu includ in beneficiu anumite elemente care contribuie la cresterea generala si la reusita firmei. In schimb, economistul J.R. Hicks (in “Value and Capital”, Oxford, 1946) defineste beneficiul ca “marimea maximala pe care un individ poate sa o cheltuiasca in cursul unei perioade, fara ca situatia financiara sa se modifice”.

Mai mult, conform uneia dintre interpretarile definitiei lui Hicks, nu trebuie masurat numai beneficiul monetar, ci si beneficiul fizic, reprezentat de “masura cresterii bogatiei, care provine din anumite calitati particulare” ca, de exemplu, din cresterea gradului de

____________________

1) Luca Paciolo, Tratat de contabilitate in partida dubla, versiune romaneasca de Dumitru Rusu si Stefan Cuciureanu, Editura Junimea, Iasi, 1981, pag.100

2)Consideratii privind crearea contului de profit si pierdere sunt prezentate de Niculae Feleaga in lucrarea “Controverse contabile”, Editura Economica, 1996, pag. 27-28.

pregatire profesionala. Desi expertii contabili recunosc utilitatea masurarii acestor elemente calitative, o astfel de evaluare prezinta un anumit grad de incertitudine datorat atat limitelor teoriei economice actuale cat si instrumentarului metodologic al contabilitatii.

Masurarea performantelor intreprinderii vizeaza, in mod esential, masurarea profitului, care poate fi abordata astazi din trei unghiuri de vedere:1)

Patrimonial, prin compararea valorii unei intreprinderi referitoare la doua momente diferite, utilizand aceleasi metode de evaluare.

Economic, prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele referitoare la aceeasi perioada.

Financiar, prin deducerea amortizarii din fluxurile nete de trezorerie (derivat din unghiul de vedere economic).

Din punct de vedere patrimonial, masurarea profitului intreprinderii pleaca de la ecuatia juridica a bilantului:

ACTIVE – DATORII = CAPITALURI PROPRII

Apoi, prin compararea capitalurilor proprii aferente a doua exercitii succesive, se poate determina rezultatul:

Capitaluri proprii – Capitaluri proprii = Rezultatul

aferente exercitiului aferente exercitiului exercitiului

N N – 1 N

____________________________

1) Niculae Feleaga, Imblanzirea junglei contabilitatii-concept si normalizare in contabilitate, Editura Economica, 1996, pag. 141-142.

Punctul de vedere economic defineste rezultatul ca diferenta intre venituri si cheltuieli:

VENITURI – CHELTUIELI = REZULTATUL EXERCITIULUI

Rezultatul poate fi o marime pozitiva, denumita profit sau beneficiu, atunci cand veniturile sunt mai mari decat cheltuielile, sau o marime valorica negativa, denumita pierdere, in situatia inversa.

Din punct de vedere financiar, rezultatul exercitiului apare ca variatia trezoreriei intreprinderii in cursul unei perioade, prin compararea fluxurilor de incasari cu cele de plati. Deoarece autofinantarea intreprinderii este asigurata de rezultatul exercitiului ( profit ) si cresterea amortizarii si provizioanelor, care sunt cheltuieli calculate, negeneratoare de plati, relatia care exprima marimea rezultatului in aceasta abordare este:

Capacitatea – Cheltuieli cu amortizarea = Rezultatul

de autofinantare si provizioanele exercitiului

Contul de profit si pierdere prezinta importanta pentru o gama larga de utilizatori de informatie contabila, fiecare urmarind satisfacerea propriilor nevoi informationale. Astfel, plecand de la contul de profit si pierdere, investitorii si creditorii pot sa evalueze fluxurile viitoare de trezorerie ale intreprinderii. In felul acesta, investitorii pot sa evalueze, cu cea mai mare exactitate, valoarea economica a intreprinderii unde sunt actionari, iar creditorii pot sa determine masura in care intreprinderea isi va putea rambursa datoriile.

Previziunea fluxurilor de trezorerie se face prin actualizarea performantelor (profiturilor) trecute ale intreprinderii, iar atunci cand exista o corelatie rationala intre performantele trecute si cele viitoare, estimarea rezultatelor si fluxurilor de trezorerie viitoare nu trebuie pusa la indoiala.

Contul de rezultate poate fi utilizat si de alte categorii de utilizatori: Clientii vor sa fie informati asupra capacitatii in care intreprinderea le poate furniza bunurile si serviciile de care au nevoie;

Sindicatele sunt interesate sa examineze rezultatele in vederea negocierii de noi conventii colective;

Guvernele utilizeaza informatiile privind rezultatele pentru fundamentarea politicilor economice si fiscale;

Managerii utilizeaza contul de profit si pierdere pentru evaluarea eficacitatii resurselor consumate si proiectarea de noi strategii de firma.

Intocmirea contului de profit si pierdere, ca si a bilantului contabil, constituie, de regula, o obligatie legala pentru societatile comerciale sau grupurile de societati. Prezentarea contului variaza, insa, de la o tara la alta, in functie de particularitatile economice, juridice si fiscale ale fiecarei tari, cat si de experienta de normalizare contabila.

Practica contabila contemporana permite conturarea unei tipologii de prezentare a contului de profit si pierdere, care are la baza doua criterii:

Clasificarea conturilor de rezultate dupa forma de prezentare:

Sub forma de tablou bilateral sau forma de cont (schema orizontala care prezinta in partea stanga cheltuielile si pierderile, iar in partea dreapta, veniturile si profiturile;

Sub forma de lista (sau schema verticala care descrie formarea rezultatului), care este cea mai utilizata forma de , pe plan mondial.

Clasificarea conturilor de rezultate dupa continutul informational:

Cont de rezultate cu prezentarea destinatiei cheltuielilor si veniturilor (sau cu prezentarea pe functiuni sau pe activitati a veniturilor si cheltuielilor).

Opinii asupra avantajelor si limitelor fiecarui mod de prezentare a contului de rezultate:

Prezentare contului de rezultate dupa natura economica a cheltuielilor si veniturilor este cea care raspunde unui criteriu obiectiv;

Delimitarea cheltuielilor pe functiuni ale intreprinderii, considerata ca fiind o prezentare subiectiva.

Practica prezentarii contului de rezultate in forma lista verticala si pe func-

tiuni ale intreprinderii (sau dupa criteriul centrelor de costuri) este intalnita, in special, in tarile anglo-saxone, cu un sistem contabil de intreprindere de tip monist, in care contabilitatea financiara este conectata cu contabilitatea de gestiune, cat si in alte tari unde normalizatorul contabil a prevazut si aceasta alternativa. Aceasta forma de prezentare a contului de rezultate raspunde mai bine nevoilor informationale ale managerilor, deoarece ofera in mod direct datele necesare gestiunii firmei.

Structurarea contului de profit si pierdere dupa natura economica a cheltuielilor permite determinarea valorii adaugate la nivelul intreprinderii si furnizarea de informatii necesare conturilor nationale. Aceasta clasificare a cheltuielilor asigura facilitarea prelucrarii informatiei contabile, deoarece inregistrarile in contabilitate se fac placand de la natura operatiei consemnate in documente, independent de destinatia interna a cheltuielii. Controlul intern si extern este de asemenea, facilitat. De regula, prezentarea contului de rezultate dupa natura veniturilor si cheltuielilor se intalneste in tarile cu un sistem contabil de intreprindere de tip dualist, caracterizat prin deconectarea, in diverse grade, a contabilitatii financiare de contabilitate de gestiune.

Prezentarea contului de rezultate dupa natura veniturilor si cheltuielilor este considerata ca raspunde contabilitatii generale deoarece prezinta marimea valorii adaugate de intreprindere si explica modul ei de impartire intre participantii la crearea acestei valori.

Aceasta structurare a contului de profit si pierdere prezinta informatii globale asupra intreprinderii privind capacitatea acesteia de a genera o valoare adaugata la intrarile in ciclul de exploatare, ca urmare a mijloacelor proprii (echipamente, personal) utilizate in procesul de productie si distributie si creeaza posibilitatea unor analize globale privind performanta intreprinderii. In practica, aceasta prezentare are inconvenientul ca modul de determinare a valorii adaugate, util si in contabilitatea nationala, se limiteaza doar la stabilirea valorii adaugate, fara a explica modul ei de formare, ceea ce ii limiteaza utilitatea in gestiunea intreprinderii. De aceea, unele solutii propun prezentarea contului de rezultate dupa natura economica a veniturilor si cheltuielilor, cu o clasificare secundara a cheltuielilor dupa functiile intreprinderii.

Informatia privind performanta intreprinderii este furnizata, in principal, de contul de rezultate, insa un cont de profit si pierdere ofera o imagine incompleta a performantei, fiind necesara folosirea lui impreuna cu bilantul contabil si un tablou de evolutie a situatiei financiare: tabloul de finantare sau tabloul fluxurilor de trezorerie.

1.3 NECESITATEA INTOCMIRII SI UTILIZARII UNUI TABLOU AL FLUXURILOR DE TREZORERIE

Necesitatea gasirii unui alt instrument care sa depaseasca modelul traditional al tabloului de utilizari si de resurese, ca situatie de trecere de la bilantul de deschidere la bilantul de inchidere, era utila. Asa cum contul de profit si pierdere explica formarea rezultatului, era util sa se conceapa o situatie care sa explice variatia de trezorerie.

Astfel, trezoreria devine informatie-cheie, deoarece, prin ea, intreprinderea isi finanteaza activitatea si isi asigura perenitatea. Prin ea, se determina indicatorii necesari gestiunii si analizei financiare, atat pe termen scurt, pentru masurarea solvabilitatii, cat si pe termen lung-masurarea nevoii de finantare.

Printr-o astfel de informatie, se asigura obiectivitate in analiza, deoarece, spre deosebire de fondul de rulment, necesarul in fond de rulment si capacitatea de autofinantare, trezoreria nu este un concept dominat de incidenta conventiilor si politicilor contabile.

Prin acceptarea raspunsurilor cerintelor unei contabilitati conceptualizate, informatiile circumscrise conceptului de trezorerie se adapteaza previziunilor si unei abordari de tip bugetar.

Modelul de plecare in evolutia practicii internationale spre un tablou al fluxurilor de trezorerie a fost standardul contabil american FAS 95 (1987) si situatia propusa, prin aceasta norma, de FASB. Dincolo de cateva diferente, Franta l-a preluat prin recomandarea Ordinului expertilor contabili, din octombrie 1988. La randul lui, organismul international de normalizare, IASC, emite si pune in aplicare, la 1 ianuarie 1979, norma 7 (IAS 7) privind tabloul de finantare, norma revizuita in 1992. Incepand cu 1 ianuarie 1994, marile intreprinderi din tarile dezvoltate, care aplica normele contabile internationale, trebuie sa publice in raportul lor annual un tablou de finantare axat pe analiza variatiei de trezorerie. De altfel, cadrul conceptual al IASC face din tabloul de finantare o componenta distincta a situatiilor financiare.

Menirea de baza a tabloului fluxurilor de trezorerie este sa furnizeze informatii relevante privind incasarile si platile unei intreprinderi, in cursul unui exercitiu, pentru a ajuta utilizatorii de situatii financiare, in special investitorii, in evaluarea solvabilitatii acesteia.

Obiectivul privind Tabloul Fluxurilor de Trezorerie, conform IAS 7, este acela de a trasa politicile de intocmire, de prezentare si de publicare aferente acestei situatii financiare, care au ca scop:

furnizare de informatii folositoare diferitilor utilizatori, deoarece aceste informatii le ofera o baza de evaluare a capacitatii intreprinderii de a genera lichiditati si echivalente de lichiditati;

acoperirea nevoilor de utilizare a acestor elemente de catre intreprindere;

cunoasterea scadentelor si asigurarea concretizarii elementelor de trezorerie.

Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizeaza informatii ce permit utilizatorilor sa evalueze:

scimbarile activului net al intreprinderii;

structura sa financiara (inclusiv lichiditatea si slvabilitate sa);

capacitatea sa de a modifica valorile si scadentarul fluxurilor de trezorerie, pentru a se adapta schimbarilor de circumstante si oportunitati.

Totodata, informatiile referitoare la fluxurile de trezorerie sunt folositoare pentru a permite utilizatorilor sa isi elaboreze modele pentru arecierea si compararea valorii actuale a fluxurilor de trezorerie viitoare ale diferitelor intreprinderi.

De asemenea, astfel de informatii intaresc comparabilitatea datelor referitoare la performantele exploatarii diferitelor intreprinderi, deoarece ele elimina efectele utilizarii unor prelucrari contabile diferite, pentru aceleasi operatii si evenimente.

Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie sa prezinte intrarile si iesirile de fonduri ale exercitiului, clasificate in:

fluxuri generate de activitatile de exploatare;

fluxuri generate de activitatile de investitii;

fluxuri generate de activitatile de finantare.

Altfel spus, tabloul se bazeaza pe o clasificare functionala a fluxurilor intreprinderii.

Soldul fluxurilor fiecarei categorii releva marimea contributiei fiecarei functii la variatia trezoreriei intreprinderii.

Miscarile de trezorerie legate de activitatile de exploatare, investitii si finantare sunt relativ diferite de la sector la sector de activitate.

Informatiile furnizate de tablou pot sa serveasca, de asemenea, la evaluarea relatiilor intre cele trei genuri de activitati. Una si aceeasi operatie poate sa presupuna miscari de trezorerie incluse in categorii diferite. Astfel, atunci cand rambursarea unui imprumut se refera atat la dobanzi cat si la capital, partea corespunzatoare dobanzilor poate sa fie clasificata in categoria fluxurilor aferente activitatilor de exploatare, in timp ce partea aferenta capitalului corespunde fluxurilor activitatilor de finantare.

CAPITOLUL II

ISTORICUL ASUPRA CONCEPTULUI DE TREZORERIE

2.1 TABLOUL DE UTILIZARI SI DE RESURSE

Tabloul de utilizari si de resurese permite sa se explice variatia patrimoniului intre bilantul de deschidere si bilantul de inchidere al unui exercitiu. Astfel, el este orientat spre o analiza patrimoniala a intreprinderii. Si, nu in ultimul rand, el furnizeaza o vedere de ansamblu asupra echilibrului financiar.

In elaborarea unui tablou de utilizari si de resurese, trebuie sa se faca o distinctie cat se poate de neta intre fluxurile patrimoniale, fluxurile financiare si fluxurile monetare.

Bernard Colasse1) apreciaza ca fluxurile patrimoniale nu au in mod obligatoriu un impact asupra disponibilitatilor intreprinderii. Este motivul pentru care el procedeaza la clasificarea acestora in trei categorii:

Prima categorie: fluxurile patrimoniale care au un impact imediat asupra disponibilitatilor: toate cumpararile – de imobilizari, de marfuri, de materii prime, de prestatii de servicii, platite imediat; toate vanzarile incasate imediat.

A doua categorie: fluxurile patrimoniale care nu au un impact imediat asupra disponibilitatilor intreprinderii: cumpararile si vanzarile pe credit.

A treia categorie: fluxurile care nu au, nici imediat, nici ulterior, un impact asupra disponibilitatilor : cheltuielile cu amortizarile genereaza un flux de diminuare a valorii, dar nu conduc, in nici un caz, la un flux de lichiditati.

Bernard Colasse atribuie calificativul de “monetare” fluxurilor patrimoniale din prima categorie, cel de “financiare”, fluxurilor din prima si a doua categorie, ceea ce semnifica faptul ca ansamblul fluxurilor financiare il include pe cel al fluxurilor monetare.

___________________

1)Bernard Colasse, Contabilitate generala, aditia a 4-a, traducere realizata de Neculai Tabara, Editura Moldova, 1995.

Tabloul de utilizari si de resurse are ca obiect prezentarea fluxurilor financiare, in timp ce fluxurile monetare, luate separat, fac obiectul tabloului fluxurilor de trezorerie.

Referitor la tabloul de utilizari si de resurse, Stolowy2) formuleaza o serie de utilizari, plecand de la opiniile extrem de diverse ale diferitilor utilizatori, privind valorile (informatiilor) care sunt structurate in aceasta situatie financiara. Astfel, tabloul de utilizari si de resurse poate fi calificat ca:

Un instrument indispensabil de gestiune si de previziune;

Un mijloc de realizare a diagnosticului de intreprindere, printr-o abordare mai globala si mai dinamica decat cea care face apel la rate;

Un mijloc de a face referire la fluxurile economice si financiare care au traversat intreprinderea si au modificat patrimoniul sau, precum si de a explica principalele aspecte ale comportamentului si perspectivelor acesteia;

Un mijloc pentru aprecierea gestiunii financiare a intreprinderii ( rata de investire, politica de autofinantare, raportul intre finantarea interna si cea externa);

Un mijloc pentru a analiza politica de investitii a intreprinderii (prin raportarea investitiilor la capacitatea de autofinantare, la cifra de afaceri si la imobilizarile nete la inceputul exercitiului);

Un mijloc de apreciere a politicii de dezinvestire a intreprinderii;

Un mijloc de evaluare si interpretare a politicii intreprinderii, de distribuire de dividende (in special, prin raportarea marimii sumelor distribuite la capacitatea de autofinantare);

Un mijloc pentru evaluarea politicilor comerciale ale intreprinderii, pe baza evolutiei datoriilor si creantelor comerciale;

Un mijloc pentru aprecierea riscurilor;

Un mijloc pentru aprecierea relatiei dintre rentabilitate si riscul asumat de intreprindere;

_____________

2)Herve Stolowy, Les tableaux de financement et de flux, 1989

Un mijloc pentru aprecierea relatiei dintre rentabilitate si riscul asumat de intreprindere;

Un instrument esential in diagnosticul realizat de banci asupra intreprinderii cliente, in privinta necesitatilor de finantare trecute si viitoare;

Un document pentru informarea actionarilor, personalului si altor categorii de terti (clienti, furnizori)

Un mijloc pentru testarea impactului deciziilor strategice ale intreprinderii.

La baza analizei fluxurilor stau trei criterii de clasificare a utilizarilor si resurselor:

maturitatea (durata, termenul) acestora;

functia indeplinita sau locul ocupat de fiecare utilizare sau resursa, in cadrul ciclurilor fundamentale ale activitatii intreprinderii;

insertia in gestiunea globala a unui ,,pool” de resurse si utilizari ale intreprinderii.

Tinand cont de primele doua criterii si plecand de la imaginea a doua bilanturi

succesive intocmite de o intreprindere, Planul contabil general francez (1982/1986) reconstituie structura unui tablou de utilizari si de resurse.

Criteriul ,,maturitatii” permite disocierea miscarilor care afecteaza ,,partea de sus a bilantului”, de cele care influenteaza ,,partea de jos a bilantului”. Primele definesc utilizarile si resursele pe termen lung si mediu, celelalte, utilizarile si resursele pe termen scurt.

Criteriul ,,functional” permite disocierea elemntelor pe termen scurt, dupa cum urmeaza:

fluxurile de exploatare, care permit determinarea ,,variatiei necesarului in fond de rulment” (NFR), in cursul perioadei;

fluxurile generate de operatiile financiare pe termen scurt, care presupun o ,,modificare a situatiei trezoreriei”.

Utilizarile si resursele pe termen mediu si lung isi mentin pozitia, in partea de sus a tabloului, ele permitand sa se determine, prin diferenta ,,resurse-utilizari”, ,,variatia fondului de rulment net”.

In cazul unei intreprinderi mari, cu activitate complexa, se va putea proceda la disocierea ,,necesarului in fond de rulment” in:

necesar in fond de rulment referitor la activitatea de exploatare propriu-zisa (NFRE);

necesar in fond de rulment referitor la opertiile ,,in afara exploatarii” (NFRAE).

In mod evident, aceasta disociere presupune disocierea variatiilor corespunzatoare.

A doua imagine globala permite degajarea urmatoarei relatii de echilibru financiar functional:

FRN – (NFRE + NFRAE) = T

Interpretarea unui tablou de utilizari si de resurse nu are sens, numai daca variatiile degajate au o semnificatie economica si financiara clara.

Astfel, variatiile posturilor din partea de sus a bilantului, variatii care corespund functiei de investire, prezinta un caracter de stabilitate suficient de mare si, care permit degajarea unor tendinte de evolutie.

Dimpotriva, in ceea ce priveste elementele pe termen scurt, in general, evolutia lor denota posibilitatea unei anumite instabilitati si a unei discontinuitati. In aceste conditii, variatiile corespunzatoare conduc, in nu putine cazuri, la o interpretare indoielnica, cel mai ilustrativ caz fiid cel al disponibilitatilor.

In general, se accepta ca analiza privind variatiile FRN si variatiile NFRE conduce la concluzii semnificative, in timp ce analiza variatiilor elementelor ,,in afara exploatarii” si ,,de trezorerie” nu vizeaza decat o ajustare globala.

Fondul de rulment (FR) este determinat ca diferenta intre resursele stabile si imobilizari, exprimate in valori brute. El oglindeste marimea resurselor stabile, disponibile pentru finantarea necesitatilor generate de activitatile curente.

Necesarul in fond de rulment (NFR) este format din necesarul in fond de rulment privind exploatarea (NFRE) si necesarul in fond de rulment in afara exploatarii (NFRAE):

NFRE reprezinta necesarul referitor la finantarea ciclului de exploatare. El indica marimea capitalurilor pe care intreprinderea trebuie sa le detina pentru finantarea stocurilor si a decalajelor temporare intre plata cumpararilor si a altor datorii din exploatare si incasarea vanzarilor.

NFRAE regrupeaza elementele neciclice si instabile, referitoare, de exemplu, la investitii sau la finantare.

Trezoreria neta reprezinta excedentul de resurse stabile sau insuficienta de resurse stabile, dupa finantarea imobilizarilor si a necesarului in fond de rulment. Asfel, ea se determina ca diferenta intre fondul de rulment si necesarul in fond de rulment.

Conform modelului Planului contabil general francez, trezoreria neta regrupeaza posturile de disponibilitati, diminuate cu creditele bancare curente.

Tabloul de utilizari si de resurse poate fi prezentat atat sub forma de cont cat si sub forma de lista. Indiferent de forma de prezentare, structura tabloului este aceeasi:

Resurse stabile

– Investitii

(1)= Variatia fondului de rulment

(2) Necesarul de finantare a ciclului de exploatare (variatia stocurilor

+ variatia creantelor – variatia datoriilor fata de furnizori)

(3) Necesarul in fond de rulment in afara exploatarii (variatia activelor

in afara exploatarii – variatia )

_____________________________________________________

(4)=(2)+(3) Variatia necesarului in fond de rulment

(5)=(1)-(4) Variatia trezoreriei nete (variatia disponibilitatilor – variatia

creditelor de trezorerie)

Ambele forme de prezentare cuprind doua parti, relatia obiectiv fiind cea de trezorerie.

Variatia fondului de rulment net global functional

In prima parte, sunt prezentate elementele de calcul ale variatiei fondului de rulment net global, adica resursele si utilizarile exercitiului, care vizeaza mijloacele structurale ale intreprinderii.

Resursele stabile

Functia principala a resurselor stabile este de a finanta utilizarile durabile ale intreprinderii. Stabilitatea este apreciata prin natura deciziei care a stat la originea utilizarii sau resursei.

Resursele stabile se clasifica in doua mari categorii:

resurse interne, masurate prin capacitatea de autofinantare (CAF);

resurse externe, in care sunt cuprinse: resursele in fonduri proprii, resursele exceptionale procurate prin cesiunea sau reducerile de elemente ale activului imobilizat si resursele stabile de indatorire.

Capacitatea de autofinantare a unei intreprinderi este surplusul monetar potential generat de activitatea acesteia. Ea reprezinta o contributie esentiala a activitatilor curente la variatia fondului de rulment net global. Determinarea ei se realizeaza prin doua metode:

– Metoda substractiva, ce permite sa se realizeze legatura intre contul de profit si pierdere si tabloul de finantare.

Conform acestei metode, CAF se calculeaza plecand de la excedentul brut din exploatare (EBE), indicator stabilit in cadrul tabloului soldurilor intermediare de gestiune:

Excedent brut din exploatare

+ Transferuri de cheltuieli (1)

+ Alte venituri din exploatare

– Alte cheltuieli din exploatare

+/- Cota parte din rezultatul operatiilor efectuate in comun (2)

+ Venituri financiare (a)

– Cheltuieli financiare (b)

+ Venituri exceptionale (c)

– Cheltuieli exceptionale (d)

– Participarea salariatilor la profit (3)

– Impozit pe profit

= Capacitatea de autofinantare

Metoda aditiva permite sa se calculeze CAF, plecand de la rezultatul exercitiului, corectat cu cheltuielile si veniturile care nu au incidenta asupra tezoreriei:

Rezultatul exercitiului

+ Cheltuielile cu amortizarile

+ Cheltuielile cu provizioanele (din exploatare, financiare si exceptionale)

– Veniturile din amortizare si provizioane (din exploatare, financiare si except.)

+ Valorile contabile ale activelor cedate (iesite din patrimoniu)

– Veniturile din vanzarea imobilizarilor

– Subventiile pentru investitii virate la venituri

= Capacitatea de autofinantare

Relatia de calcul a metodei aditive releva anihilarea influentei plusurilor si minusurilor de valoare rezultate din cesiunile de elemnete de activ. Scopul anihilarii este evitarea includerii de doua ori a acestor valori in resursele stabile.

2.2 TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE

Modelul de plecare in evolutia practicii internationale spre un tablou al fluxurilor de trezorerie a fost standardul contabil american FAS 95 (1987) si situatia propusa, prin aceasta norma, de FASB. Dincolo de cateva diferente, Franta l-a preluat prin recomandarea Ordinului expertilor contabili, din octombrie 1988. La randul lui, organismul international de normalizare, IASC, emite si pune in aplicare, la 1 ianuarie 1979, norma 7 (IAS 7) privind tabloul de finantare, norma revizuita in 1992. Incepand cu 1 ianuarie 1994, marile intreprinderi din tarile dezvoltate, care aplica normele contabile internationale, trebuie sa publice in raportul lor anual un tablou de finantare axat pe analiza variatiei de trezorerie. De altfel, cadrul conceptual al IASC face din tabloul de finantare o componenta distincta a situatiilor financiare.

OMF 94 din 20 februarie 2001 obliga toate intreprinderile sa intocmeasca tabloul fluxurilor de trezorerie si sa-l prezinte ca o parte integranta a situatiilor financiare. Dar, deoarece modelul acestei situatii financiare prezentat in OMF 94 este foarte schematic, intreprinderile vor intocmi situatia fluxurilor de trezorerie potrivit unuia dintre modelele prevazute in norma internationala IAS 7, folosind: metoda directa sau metoda indirecta.

IAS 7 recomanda intreprinderilor utilizarea metodei directe pentru ca aceasta metoda permite obtinerea de informatii care se dovedesc a fi utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, fapt ce nu este posibil prin aplicarea metodei indirecte.

Metoda directa presupune operarea directa in fluxuri monetare, pe care le grupeaza in diferite categorii de incasari si de plati.

Fluxurile de trezorerie relative la activitatile de exploatare (metoda directa)

Incasari generate de relatiile cu clientii

– Plati in favoarea furnizorilor si personalului

– Dobanzi si dividende platite

– Plati privind impozitele asupra beneficiilor

– Alte plati generate de exploatare

+/- Elementele extraordinare

= +/- Fluxul net de trezorerie relativ la activitatile de exploatare

Fluxurile de trezorerie ale activitatilor de exploatare sunt, in mod esential, consecinta principalelor activitati generatoare de venituri ale intreprinderii. Ca urmare, ele sunt, in general, rezultatul operatiilor si evenimentelor care concura la formarea rezultatului net.

Fluxurile de trezorerie ale activitatilor de investitii

Fluxurile care rezulta din activitati de investitii indica in ce masura platile au fost efectuate pentru achizitionarea de active destinate sa genereze venituri si fluxuri de trezorerie viitoare.

– Achizitionarea filialei X (-) trezoreria achizitionata

+ Cesiunea filialei Y

– Achizitionarea de imobilizari

– Achizitionarea de plasamente

+ Incasarile ce rezulta din cesiunea de imobilizari

+ Incasari ce rezulta din cesiunea de plasamente

+ Dobanzi incasate

+ Divedende primite (incasate)

_________________________________________________________________

= +/- Fluxul net de trezorerie relativ la activitatile de investitii

Fluxurile de trezorerie ale activitatilor de finantare

Activitatile de finantare sunt acele activitati care antreneaza schimbari in marimea si structura capitalurilor proprii si capitalurilor imprumutate si capitalurilor imprumutate ale intreprinderii.

Prezentarea separata a acestor fluxuri in tabloul de trezorerie este data de posibilitatea utilizarii lor in previziunea sumelor viitoare pe care aportorii de capitaluri le vor retrage din fondurile (capitalurile) viitoare.

+ Cresterea de capital, in numerar

– Rambursarea de capital in numerar

+ Emisiunea (contractarea) de imprumuturi (altele decat cele de trezorerie)

– Rambursarea de imprumuturi (altele decat cele de trezorerie)

– Rambursarea de datorii ce rezulta din contractele de locatie-finantare

– Dobanzi si dividende platite

________________________________________________________________

= +/- Fluxul net de trezorerie relativ la activitatile de finantare

CAPITOLUL III

OBIECTIVELE SI CONTINUTUL

TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE

CONFORM NORMEI IAS 7 – “ SITUATIA FLUXURILOR DE NUMERAR’’

OBIECTIVELE TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE

Modelul de plecare in evolutia practicii internationale spre un tablou al fluxurilor de trezorerie a fost standardul contabil american FAS 95 (1987) si situatia propusa, prin aceasta norma, de FASB (“ Financial Accounting Standards Board’’). Cu mici diferente, Franta l-a preluat prin recomandarea Ordinului expertilor contabili, din octombrie 1988. La randul lui, organismul international de normalizare, IASC, emite si pune in aplicare, la 1 ianuarie 1979, Norma 7 – IAS 7 privind tabloul de finantare, norma revizuita in 1992. Incepand cu 1 ianuarie 1994, marile intreprinderi din tarile dezvoltate, care aplica normele contabile internationale, trebuie sa publice in raportul lor anual un tablou de finantare axat pe analiza variatiei de trezorerie.

Ca o concluzie, se poate afirma ca rolul de baza al tabloului fluxurilor de trezorerie este sa furnizeze informatii relevante privind incasarile si platile unei intreprinderi, in cursul unui exercitiu, pentru a ajuta utilizatorii de situatii financiare, in special investitorii, in evaluarea solvabilitatii acesteia.

Obiectivul privind Tabloul Fluxurilor de Trezorerie, conform IAS 7, este acela de a trasa politicile de intocmire, de prezentare si de publicare aferente acestei situatii financiare, care au ca scop:

furnizare de informatii folositoare diferitilor utilizatori, deoarece aceste informatii le ofera o baza de evaluare a capacitatii intreprinderii de a genera lichiditati si echivalente de lichiditati;

acoperirea nevoilor de utilizare a acestor elemente de catre intreprindere;

cunoasterea scadentelor si asigurarea concretizarii elementelor de trezorerie.

Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizeaza informatii ce permit utilizatorilor sa

evalueze:

scimbarile activului net al intreprinderii;

structura sa financiara (inclusiv lichiditatea si slvabilitate sa);

capacitatea sa de a modifica valorile si scadentarul fluxurilor de trezorerie, pentru a se adapta schimbarilor de circumstante si oportunitati.

Totodata, informatiile referitoare la fluxurile de trezorerie sunt folositoare pentru a permite utilizatorilor sa isi elaboreze modele pentru aprecierea si compararea valorii actuale a fluxurilor de trezorerie viitoare ale diferitelor intreprinderi.

De asemenea, astfel de informatii intaresc coparabilitatea datelor referitoare la performantele exploatarii diferitelor intreprinderi, deoarece ele elimina efectele utilizarii unor prelucrari contabile diferite, pentru aceleasi operatii si evenimente.

Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie sa prezinte intrarile si iesirile de fonduri ale exercitiului, clasificate in:

fluxuri generate de activitatile de exploatare;

fluxuri generate de activitatile de investitii;

fluxuri generate de activitatile de finantare.

Altfel spus, tabloul se bazeaza pe o clasificare functionala a fluxurilor intreprinderii.

Soldul fluxurilor fiecarei categorii releva marimea contributiei fiecarei functii la variatia trezoreriei intreprinderii.

Miscarile de trezorerie legate de activitatile de exploatare, investitii si finantare sunt relativ diferite de la sector la sector de activitate.

Informatiile furnizate de tablou pot sa serveasca, de asemenea, la evaluarea relatiilor intre cele trei genuri de activitati. Una si aceeasi operatie poate sa presupuna miscari de trezorerie incluse in categorii diferite. Astfel, atunci cand rambursarea unui imprumut se refera atat la dobanzi cat si la capital, partea corespunzatoare dobanzilor poate sa fie clasificata in categoria fluxurilor aferente activitatilor de exploatare, in timp ce partea aferenta capitalului corespunde fluxurilor activitatilor de finantare.

CONTINUTUL TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE

Analiza structurii de detaliu vizeaza modelul tabloului relevat de norma internationala IAS 7. Alegerea noastra este datorata rolului pe care normele internationale il joaca aupra normalizarii marii majoritati a tarilor, inclusiv tara noastra.

Expresia FLUXURI DE TREZORERIE (cash-flows) desemneaza ansamblul intrarilor (inflows) si iesirilor (outflows) de lichiditati si de echivalente de lichiditati.

LICHIDITATILE (cash) se refera la fondurile diponibile si la depozitele la vedere.

EHIVALENTELE DE LICHIDITATI sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu usurinta intr-o marime determinata de lichiditati si care sunt supuse la un risc neglijabil de schimbare a valorii.

Scopul detinerii echivalentelor de lichiditati este de a face fata angajamentelor de trezorerie pe termen scurt. Se deduce ca scadenta lor este de regula sub trei luni. Oricum, detinerea de echivalente de lichiditati nu se face in scopul realizarii unor obiective de plasament.

Titlurile care reprezinta participatii sunt excluse din echivalentele de lichiditati. Fac exceptie actiunile privilegiate achizitionate cu putin timp inaintea scadentei lor si care au o data de rambursare determinata.

Daca imprumuturile bancare sunt, in principiu, elemente ale activitatilor de finantare, imprumuturile pe termen scurt rambursabile la vedere, acordate prin conturile curente, sunt incluse, in unele tari, in categoria lichiditatilor si echivalentelor de lichiditati.

Fluxurile de trezorerie nu cuprind miscarile intre elemente care constituie lichiditati sau echivalente de lichiditati, pentru ca ele fac parte din gestiunea trezoreriei intreprinderii. Dar, un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie sa prezinte intrarile si iesirile de fonduri, generate de activitatile de exploatare, de investitii si de finantare. Cat priveste gestiunea trezoreriei, aceasta cuprinde plasamentul excedentelor de lichiditati si echivalente de lichiditati.

Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie sa prezinte fluxurile de trezorerie ale exercitiului clasificate in activitati de exploatare, de investitii si de finantare.

Unele tranzactii pot sa includa fluxuri de trezorerie care sunt clasificate in mai multe activitati. In cazul rambursarii unui imprumut prin iesiri de trezorerie, plata se refera atat la dobanzi, cat si la capitalul imprumutat. Partea corespunzatoare bobanzilor poate sa fie clasificata in activitatile de exploatare, in timp ce partea corespunzatoare capitalului imprumutat este clasificata in activitatile de finantare.

FLUXURILE DE TREZORERIE GENERATE DE ACTIVITATILE DE EXPLOATARE

Acestea sunt, in mod esential, consecinta principalelor activitati generatoare de venituri ale intreprinderii si, ca urmare, ele rezulta din tranzactiile si alte elemente care concura la formarea rezultatului net.

Marimea fluxurilor de trezorerie implicate de activitatile de exploatare este un indicator cheie al masurii in care intreprinderea a degajat, prin exploatarea sa, suficiente fluxuri de trezorerie, pentru a rambursa imprumuturile sale, a mentine capacitatea sa operationala, a varsa dividende si a face investitii, fara sa recurga la alte surse externe de finantare. De asemenea, utilizate o data cu alte informatii, valorile fluxurilor istorice de trezorerie legate de exploatare pot sa fie utile pentru previziunea fluxurilor viitoare de trezorerie aferente exploatarii. Desi definitia anterioara a acestei categorii de fluxuri este lipsita de precizie, norma IAS 7 o clarifica astfel:

Incasarile care decurg din vanzarea de bunuri si prestarea de servicii;

Incasarile care provin din redevente, onorarii, comisioane si din alte venituri;

Platile privind datoriile fata de furnizorii de bunuri si de servicii;

Platile in favoarea salariatilor si in contul acestora;

Incasarile si platile relative la prime si calamitati, la anuitati si la alte prestatii legate de politele de asigurare, in cazul unei institutii de asigurari;

Platile si rambursarile de impozite asupra profitului, cu conditia ca ele sa nu poata fi in mod specific asociate activitatilor de finantare si de investitii.

Unele tranzactii, precum cesiunea unei imobilizari de tipul instalatiilor de productie, pot sa genereze un plus sau un minus de valoare, care afecteaza rezultatul net. Totusi, fluxurile de trezorerie legate de astfel de tranzactii nu apartin exploatarii, deoarece operatiile in cauza intra sub incidenta activitatilor de investitii.

O intreprindere poate sa detina titluri in scopuri comerciale, caz in care acestea sunt asemanatoare stocurilor achizitionate pentru a fi revandute. Ca atare, fluxurile de trezorerie care provin din achizitia de titluri detinute in scopuri comerciale sunt incluse in categoria activitatilor de exploatare. In mod asemanator, avansurile de trezorerie si imprumuturile acordate de institutiile financiare, din perspectiva acestor entitati, sunt clasificate, in general, in categoria activitatilor de exploatare, stiut fiind ca ele se refera la principala activitate generatoare de venituri.

FLUXURI DE TREZORERIE GENERATE DE ACTIVITATILE DE INVESTITII

Norma IAS 7 arata ca fluxurile care rezulta din activitatile de investitii indica in ce masura platile au fost efectuate pentru achizitia de active destinate sa genereze venituri si fluxuri viitoare.

Fluxurile de trezorerie generate de activitatile de investitii ofera informatii privind maniera in care intreprinderea isi asigura perenitatea si cresterea. Ele se refera la:

Plati efectuate pentru achizitia de imobilizari corporale si necorporale, precum si a altor active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare capitalizate si platile implicate de imobilizarile produse de intreprindere pentru sine;

Incasari care decurg din vanzarea de imobilizari corporale si necorporale, precum si a altor active pe termen lung;

Plati efectuate pentru achizitia de titluri de participare si de titluri de creanta emise de sau de la intreprinderi, precum si platile efectuate pentru achizitia de participatii la intreprinderile de tip joint-venture (altele decat platile efectuate pentru instrumente considerate ca fiind echivalente de lichiditati sau detinute in scopuri comerciale);

Incasari relative la vanzarea de titluri de participare si de titluri de creanta emise de sau provenite de la alte intreprinderi, precum si incasari relative la vanzarea de participatii in intreprinderile de tip joint-venture (altele decat incasarile generate de instrumente considerate ca fiind echivalente de lichiditati sau detinute in scopuri comerciale);

Avansurile de trezorerie si imprumuturile acordate tertilor (altele decat avansurile si imprumuturile acordate de o institutie financiara, care apartin fluxurilor generate de activitatile de exploatare, pentru astfel de entitati);

Incasari care decurg din rambursarea avansurilor de trezorerie si imprumuturilor acordate tertilor (altele decat avansurile si imprumuturile acordate de o institutie finanaciara).

FLUXURI DE TREZORERIE GENERATE DE ACTIVITATILE DE FINANTARE

Activitatile de finantare sunt acele activitati care antreneaza schimbari in marimea si structura capitalurilor proprii si imprumutate ale intreprinderii.

Prezentarea separata a acestor fluxuri in tabloul de trezorerie este data de posibilitatea utilizarii lor in previziunea sumelor pe care aportorii de capitaluri le vor retrage din fondurile (capitalurile) viitoare.

Miscarile de trezorerie generate de activitatile de finantare se refera la:

Incasari din enisiunea de actiuni si de alte instrumente de capitaluri proprii;

Varsamintele efectuate actionarilor pentru achizitia sau rascumpararea actiunilor intreprinderii;

Incasari din emisiunea de imprumuturi obligatare, bancare, de bilete de trezorerie, de imprumuturi ipotecare si de alte imprumuturi pe termen scurt sau lung;

Rambursarea sub forma de lichiditati a sumelor imprumutate;

Varsaminte efectuate de locatar pentru reducerea soldului datoriei referitoare la un contract de locatie-finantare.

PROBLEME PARTICULARE PRIVIND PREZENTAREA TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE

A. Prezentarea unor fluxuri de trezorerie in marime neta

In general, fluxurile de trezorerie trebuie sa fie prezentate la nivelul marimii lor brute. Altfel spus, nu este posibil sa se compenseze incasarile si platile din aceeasi categorie si chiar din categorii diferite.

Totusi norma IAS 7 admite doua exceptii de la aceasta regula. Astfel, unele fluxuri de trezorerie care provin din activitati de exploatare, de investitii sau de finantare pot sa fie prezentate (nu este o obligatie) in marime neta. Este vorba despre:

Incasari si plati in contul clientilor, atunci cand fluxurile de trezorerie decurg din activitatile clientului, dar nu decurg din cele ale intreprinderii;

Incasari si plati referitoare la elemente ce au un ritm de rotatie rapid, o valoare mare si scadente scurte.

Exemple de intrari si de iesiri de trezorerie vizate de cazul 1:

Acceptarea si rambursarea de depozite la vedere de catre o banca

Trezoreria detinuta in contul clientilor de catre o intreprindere specializata in plasamente;

Chiriile varsate proprietarilor de bunuri, dupa ce au fost colectate in contul lor.

Exemple de intrari si de iesiri de trezorerie vizate cazul 2:

Marimile “principalului” referitoare la cartile de credit;

Achizitia sau cesiunea de plasamente;

Alte imprumuturi pe termen scurt, ca de exemplu cele ce au o scadenta mai mica decat sau egala cu trei luni.

In cazul institutiilor financiare, fluxurile de trezorerie trebuie sa fie prezentate in marime neta, in cazul:

Incasarilor si platilor legate de acceptarea si rambursarea de depozite cu scadenta determinata;

Plasarii de depozite la alte institutii financiare si retragerii acestor depozite;

Imprumuturile acordate si avansurile consimtite in favoarea clientilor si rambursarii acestor imprumuturi si avansuri.

B. Fluxurile in monede straine

Toate fluxurile de trezorerie in monede straine sunt convertite la cursul zilei platii sau incasarii. Totusi, exista posibilitatea utilizarii unui curs mediu ponderat pentru ansamblul fluxurilor aferente unei perioade.

Lichiditatile si echivalentele de lichiditati in monede straine, existente la sfarsitul exercitiului, sunt convertite la cursul de inchidere.

Castigurile si pierderile nerealizate (latente), ce rezulta din variatia cursului intre data fluxurilor si data inchiderii exercitiului, nu constituie fluxuri monetare. Totusi, efectul variatiilor cursurilor lichiditatilor si echivalentelor de lichiditati detinute sau datorate este prezentat in tabloul fluxurilor de trezorerie, pentru a permite comparatia intre lichiditatile si echivalentele de lichiditati aferente deschiderii si inchiderii exercitiului. Prezentarea se face separat de fluxurile de trezorerie generate de activitatile de exploatare, de investitii si de finanatare.

C. Dobanzile si dividendele

Fluxurile de trezorerie, care provin din dobanzi si dividende incasate, trebuie sa fie prezentate separat de cele care sunt generate de dobanzile si dividendele platite. Totodata, ele trebuie sa fie delimitate pe cele trei categorii de activitati, iar aparenta lor la una sau alta dintre categorii trebuie sa fie mentinuta de la un exercitiu la altul.

Marimea totala a dobanzilor varsate in cursul exercitiului este indicata in tabloul fluxurilor de trezorerie, indiferent ca ele ar fi fost contabilizate la cheltuieli, in contul de profit si pierdere, sau incorporate in costul unui activ (capitalizate), conform celeilalte prelucrari autorizate, prevazute prin norma IAS 23 “Costurile indatorarii”.

Pentru institutiile financiare, dobanzile si dividendele incasate si varsate constituie fluxuri de exploatare. Pentru ceilalti agenti economici, situatia delimitarii este mai putin evidenta.

Dobanzile platite si dobanzile si dividendele primite pot fi clasificate in fluxurile de trezorerie din exploatare, deoarece ele intra in calculul rezultatului net. Ca alternativa, dobanzile varsate si dobanzile si dividendele primite pot fi clasificate la fluxurile de trezorerie din finantare, respectiv la cele de investitii, deoarece ele reprezinta resurse financiare sau castiguri asupra investitiilor.

Dividendele varsate pot fi clasificate in fluxurile de trezorerie din finantare, deoarece ele reprezinta costul obtinerii resurselor financiare. In mod similar, dividendele varsate pot sa fie clasificate printre fluxurile de trezorerie ale activitatilor de exploatare, in scopul de a ajuta utilizatorii in determinarea capacitatii intreprinderii privind degajarea de dividende dincolo de fluxurile de trezorerie de exploatare.

D. Impozitul asupra rezultatului

Avand in vedere ca impozitul se calculeaza asupra rezultatului intreprinderii, rezultatul care provine atat din operatiile de exploatare, cat si din activitatile de investitii si din cele de finantare, in mod ideal, acest impozit ar fi trebuit sa fie delimitat pe cele trei componente. Dar, daca este usor sa se impute cheltuiala (sarcina fiscala) unei activitati de investitii sau de finantare, adesea este imposibil sa se identifice fluxurile de trezorerie care rezulta din impozitare, acestea putand sa se produca in cursul unui alt exercitiu decat in cel in care a survenit operatia generatoare de fluxuri de trezorerie. Ca atare, platile privind impozitul asupra beneficiilor trebuie sa fie clasificate in categoria fluxurilor de de trezorerie din exploatare. Totusi, atunci cand este posibil sa se conecteze fluxul generat de impozit la o operatie ce da nastere unui flux de trezorerie clasificabil in categoria activitatilor de investitii sau de finantare, acest flux va fi prezentat, dupa caz, in rubricile activitatilor de investitii, respectiv de finantare.

Chiar daca fluxurile de trezorerie care rezulta din impozitarea rezultatului sunt delimitate si prezentate pe mai multe activitati, tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie sa prezinte si marimea totala a impozitelor platite.

In concluzie, Norma IAS 7 precizeaza ca platile (sau eventual recuperarile) de impozit asupra beneficiilor sunt clasificabile in categoria fluxurilor de exploatare, exceptand situatia in care ele ar putea sa fie clar identificabile in cadrul activitatilor de investitii sau de finantare.

E. Elementele extraordinare

Fluxurile implicate de elementele extraordinare nu constituie o rubrica particulara, asa cum se prezinta elementele extraordinare in contul de profit si pierdere, atunci cand apar elemente generatoare. Altfel spus, ele nu reprezinta o rubrica distincta de cele trei categorii de fluxuri ale tabloului de trezorerie. Ele trebuie sa fie prezentate separat, in cadrul fluxurilor din exploatare, din investitii si din finantare, pentru a permite utilizatorilor sa inteleaga natura si incidenta lor supra fluxurilor de trezorerie actuale si viitoare ale intreprinderii.

F. Tranzactii fara contrapartida in trezoreria intreprinderii

Tranzactiile referitoare la investitii si finantare, care nu implica lichiditati si echivalente de lichiditati, trebuie sa fie excluse din tabloul fluxurilor de trezorerie. Astfel de tranzactii trebuie sa fie indicate in situatiile financiare (in notele explicative) pentru a se furniza orice informatie relevanta relativa la aceste activitati de investitii si de finanatare.

Numeroase activitati de investitii si de finantare nu au efect direct asupra fluxurilor curente de trezorerie, cu toate ca ele au influenta asupra structurii capitalului si activului intreprinderii. Excluderea din tablou a tranzactiilor fara contrapartida in trezorerie este in coerenta cu obiectivul unui tablou al fluxurilor de trezorerie, deoarece aceste elemente nu antreneaza fluxuri de lichiditati si echivalente de lichiditati in cursul exercitiului. Norma IAS 7 furnizeaza cateva exemple de tranzactii fara efect asupra trezoreriei:

Achizitia de active, prin preluarea concomitenta de datorii legate direct de acestea sau printr-un contract de locatie-finantare;

Achizitia unei intreprinderi, prin intermediul unei emisiuni de actiuni;

Conversia de datorii in capitaluri proprii.

Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizeaza informatii privind modul in care intreprinderea genereaza si utilizeaza numerarul si echivalentele de numerar. Conform normei internationale IAS 7, fluxurile de trezorerie reprezinta ansamblul intrarilor si iesirilor de lichiditati sau de echivalente de lichiditati.

Lichiditatile semnifica fondurile disponibile si depozitele la vedere, iar echivalentele de lichiditati, plasamentele pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu usurinta intr-o marime determinata de lichiditati si a caror valoare nu risca sa se schimbe in mod semnificativ.

Lichiditatile se regasesc in : numerarul din casieria intreprinderii, conturile de la banci si acreditive.

Conturile la banci se refera la lichiditati sub forma de cecuri de incasat si efecte de incasat, disponibilitatile banesti din conturi curente deschise la banci, sumele in curs de decontare, dobanzile de incasat generate de disponibilitatile banesti din conturile curente.

Acreditivele reprezinta mijloace banesti ce se regasesc intr-un cont distinct la banca, din care urmeaza a se efectua plati catre furnizori, pe masura livrarii marfurilor, executarii lucrarilor sau prestarii de servicii.

Prin pozitia – avansuri de trezorerie – sunt delimitate disponibilitatile banesti repartizate spre a fi girate de catre administratori sau alti angajati imputerniciti de catre intreprindere, in vederea efectuarii unor plati in favoarea intreprinderii.

Evhivalentele de lichiditati

Titlurile de plasament sau investitii financiare temporare sau valori pe termen scurt negociabile sunt titluri de valoare achizitionate in vederea realizarii unui castig pe termen scurt.

Ele cuprind actiunile si obligatiunile dobandite pe termen scurt in vederea realizarii unui castig sau unui plus de valoare in momentul vanzarii lor.

Actiunile sunt titluri de valoare care atesta participarea la capitalul social al unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni, titluri negociabile ce pot fi nominative sau la purtator.

De asemenea, in componenta lor se includ si instrumentele de trezorerie (bonuri de tezaur) achizitionate cu scopul de a proteja disponibilitatile banesti sau de realiza operatiuni speculative.

Contul 502 ,,Actiuni proprii” este utilizat pentru evidentierea actiunilor proprii rascumparate de unitatea patrimoniala de la actionari sau asociati si are functie contabila de activ. Se debiteaza cu costul actiunilor proprii rascumparate si se crediteaza cu valoarea actiunilor proprii revandute sau anulate, iar soldul debitor reflecta actiunile proprii rascumparate, existente.

Contul 503 ,,Actiuni” evidentiaza actiunile cumparate de pe piata hartiilor de valoare, in scop de revanzare si are functie contabila de activ. Se debiteaza cu costul actiunilor cumparate si se crediteaza cu valoarea actiunilor revandute, iar soldul debitor reflecta actiunile cumparate, existente.

Obligatiunile sunt titluri de credit negociabile emise de societatile pe actiuni in limitele maxime prevazute de lege. Acestea apar ca: obligatiuni ca sursa de imprumut sau imprumut obligatar, obligatiuni ca titluri de participare, mai ales pentru obligatiunile convertibile in actiuni si obligatiuni achizitionate si aflate in portofoliu ca elemente patrimoniale pentru plasarea trezoreriei excedentare, inclusiv obtinerea de castiguri speculative, in special obligatiunile care se rascumpara la bursa.

Contul 505 ,,Obligatiuni emise si rascumparate” evidentiaza obligatiunile emise de intreprindere in vederea obtinerii de imprumuturi publice si rascumparate de la obligatari. Este un cont de activ, se debiteaza cu costul obligatiunilor emise si rascumparate si sumele incasate din diferentele favorabile intre pretul de rambursare si valoarea de rascumparare a titlurilor imediat negociabile, se crediteaza cu valoarea obligatiunilor emise si rascumparate anulate, precum si diferentele nefavorabile dintre pretul de rascumparare si pretul de rambursare a imprumutului din emisiunea de obligatiuni, iar soldul debitor reflecta obligatiunile emise si rascumparate.

Contul 506 ,,Obligatiuni”, cu functie contabila de activ, evidentiaza obligatiunile cumparate in vederea utilizarii temporare a trezoreriei in scopul conservarii acesteia, a obtinerii unui venit sub forma de dobanda sau cu ocazia revanzarii obligatiunilor. Debitul reflecta costul obligatiunilor cumparate, creditul valoarea obligatiunilor rambursate sau revandute, iar soldul debitor valoarea obligatiunilor existente, nerevandute.

Revanzarea titlurilor de plasament prin intermediul burselor de valori se face la pretul zilei, care poate fi mai mare sau mai mic decat pretul de cumparare. Diferentele de pret obtinute se evidentiaza in conturile de cheltuieli si de venituri financiare privind titlurile de plasament.

Pentru evidentierea datoriilor de plata pentru titlurile de plasament cumparate, datorii neapelate sau nenominalizate sub aspectul termenului de decontare, se utilizeaza contul de pasiv 509 ,,Varsaminte de efectuat pentru titluri de plasament”. Acesta se crediteaza cu obligatia de plata, se debiteaza cu plata obligatiilor privind titlurile de plasament, iar soldul creditor reflecta valoarea titlurilor de plasament neplatite inca.

Contul 511 ,,Valori de incasat” evidentiaza valorile de incasat, precum cecurile si efectele comerciale (cambii, bilete la ordin) primite de la clienti pentru bunurile livrate, lucrarile executate si serviciile prestate de intreprindere si acceptate a fi platite prin efecte comerciale. Are functie contabila de activ. Debitul sau reflecta valoarea cecurilor si efectelor comerciale primite de la clienti, creditul valoarea cecurilor incasate, precum si valoarea sconturilor acordate, iar soldul debitor, valoarea cecurilor si efectelor comerciale existente in stoc si neajunse la scadenta.

Contul 511 este cont neoperational. Operationale sunt analiticile sale: 5112 ,,Cecuri de incasat:, 5113 ,,Efecte de incasat”, 5114 ,,Efecte remise spre scontare”.

Contul 512 ,,Conturi curente la banci”, cont bifunctional, este utilizat pentru evidentierea disponibilitatilor banesti in lei si devize aflate in conturi la banci, a carnetelor de cecuri cu limita de suma, precum si a sumelor in curs de decontare. Se debiteaza cu sumele depuse din casieria intreprinderii, precum si sumele incasate de la diverse persoane juridice, prin virament si se crediteaza cu sumele ridicate din contul de disponibil de catre casieria unitatii, precum si sumele virate in contul diverselor persoane juridice pentru plata obligatiilor create. Soldul debitor reflecta disponibilitatile existente in conturi la banci, iar soldul creditor acordat la banci, atunci cand platile au fost mai mari decat disponibilul existent.

Contul 512 nu este operational direct, ci operationale sunt analiticile sale: 5121 ,,Disponibil la banca in lei”, 5124 ,,Disponibil la banca in devize” si 5125 ,,Sume in curs de decontare”.

Contul 518 ,,Dobanzi” evidentiaza dobanzile de platit, precum si dobanzile de incasat aferente creditelor primite de la banci, respectiv disponibilitatilor aflate in conturile curente, precum si dobanzile platite, aferente imprumuturilor primite, iar creditul sau, dobanzile de platit aferente creditelor primite, precum si pe cele incasate aferente disponibilitatilor din conturile curente. Soldul debitor reflecta dobanzile de primit, iar cel creditor dobanzile de platit.

Pentru efectuarea operatiilor curente de incasari si plati in casieria unitatilor patrimoniale se retine o anumita suma de bani in numerar, numita sold de casa. Aceasta poate fi atat in lei cat si in devize. Contul 531 ,,Casa”, cont de activ, este utilizat pentru evidentierea disponibilitatilor banesti in numerar, in lei si devize, ca urmare a operatiilor de incasari si plati. Are functie contabila de cont activ. Se debiteaza cu ridicarile de numerar de la banca, precum si incasarile directe in numerar, se crediteaza cu depunerile de numerar in cont la banca, precum si platile in numerar efectuate direct din casierie, iar soldul debitor reflecta numerarul existent in casieria intreprinderii, in lei sau in devize.

Contabilizarea distincta a oparatiilor de incasari si plati in lei si in devize face ca acest cont sa nu fie operational, desfasurandu-se pe subconturile: 5311 ,,Casa in lei” si 5314 ,,Casa in devize”.

Contul 532 ,,Alte valori” evidentiaza acele valori existente in casieria unitatii sub forma timbrelor fiscale si postale, biletelor de calatorie, biletelor de tratament si odihna, precum si miscarea acestora, ca urmare a procurarii si folosirii lor. Se debiteza cu valoarea elementelor mentionate achizitionate, se crediteaza cu valoarea acelorasi elemente folosite, iar soldul debitor reflecta alte valori existente in intreprindere.

Contul 541 ,,Acreditive” evidentiaza sumele in lei si in devize, deschise la banci pentru efectuarea de plati in favoarea unui tert, precum si a miscarii acestora ca urmare a platilor efectuate.Se debiteaza cu sumele la banca depuse la dispozitia tertilor, precum si diferentele favorabile de curs valutar, aferente existentului din contul de acreditive si se crediteaza cu sumele platite efectiv tertilor sau restituite unitatii patrimoniale ca urmare a incetarii valabilitatii platii, precum si diferentele nefavorabile de curs valutar, aferente existentului in conturile de acreditive deschise in devize. Soldul debitor reflecta acreditivele deschise la banci, existente.

Contul 542 ,,Avansuri de trezorerie” este utilizat pentru aprovizionarea unor bunuri sau acoperirea unor cheltuieli in vederea unei deplasari. Se debiteaza cu sumele incredintate persoanelor imputernicite de intreprindere in vederea efectuarii unor plati in favoarea intreprinderii, se crediteaza cu platile efectuate din avansuri de trezorerie. Soldul debitor reflecta avansuri de trezorerie acordate si nejustificate, inca.

Contul 519 ,,Credite bancare pe termen scurt” evidentiaza creditele acordate de banci pe termen scurt. Creditul sau reflecta creditele acordate de banci pentru nevoi temporare, debitul creditele pe termen scurt restituite bancilor finantatoare, iar soldul creditor pe cele nerambursate, inca.

Operatiile de transferuri de disponibilitati banesti intre conturile de la banci, precum si intre conturile de la banci si casieria unitatii se inregistreaza prin contul 581 ,,Viramnte interne”, cont de activ. Se debiteza cu sumele virate dintr-un cont de trezorerie si se crediteaza cu sumele intrate intr-un cont de trezorerie din alt cont de trezorerie. Nu prezinta sold.

Provizioanele pentru deprecierea conturilor de trezorerie se constituie, potrivit regulamentului privind aplicarea Legii Contabilitatii, numai pentru titlurile de plasament. In acest scop se utilizeaza contul 590 ,,Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament”, cont cu functie contabila de pasiv. Creditul acestui cont reflecta sumele aferente deprecierii titlurilor de plasament la finele exercitiului financiar, prin includerea in cheltuieli, iar debitul sau sumele privind reluarea provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament cand acestea devin fara obiect, prin includerea lor in venituri. Soldul creditor reflecta provizioane constituite, existente.

CAPITOLUL IV

DIMENSIUNI INTERNATIONALE ALE TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE

ABORDAREA BRITANICA PRIVIND TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE

Abordarea britanica referitoare la tabloul fluxurilor de trezorerie, conform FRS 1, se inspira din modelul american. Detaliile care exprima diferentele se refera la prelucrarea dobanzilor, impozitelor si dividendelor.

Putem retine ca, in conceptia britanica, trezoreria contine: disponibilitatile in casa si in banca, plasamentele pe termen scurt, creditele bancare curente si imprumuturile cu scadenta sub trei luni.

Plasamentele pe termen scurt sunt incluse in trezorerie, daca acestea satisfac urmatoarele conditii: sunt usor convertibile in disponibilitati, la nivelul unor valori cunoscute; scadentele lor sunt suficient de apropiate pentru a evita orice risc de variatie a valorii lor; intreprinderea le considera echivalente de lichiditati.

Norma FRS 1 impune publicarea tabloului fluxurilor de trezorerie, prin analiza variatiei fluxurilor monetare generate de trei functii (cicluri de activitate):

Fluxurile implicate de functia de exploatare;

Fluxurile implicate de functia de investitii;

Fluxurile implicate de functia de finantare.

Trezoreria degajata de activitatea de exploatare poate sa fie determinata pe baza metodei directe sau a metodei indirecte.Metoda directa permite punerea in evidenta fluxurilor de incasari (inflows) si de plati (outflows).Metoda indirecta calculeaza fluxurile de trezorerie plecand de la rezultatul inaintea impozitarii (si operatiile extraordinare).

_____________________

1) N. Feleaga, Sisteme Contabile Comparate,Ed a II-a, Vol. I,Ed. Economica, 1999, pag.94.

Norma FRS 1 s-a bazat pe ED 54 – ,,Tabloul fluxurilor de trezorerie”, penultimul proiect de norma emis de ASC, dinainte de a fi inlocuit cu ASB, in iulie 1990. In fapt, ceea ce propunea ED 54 era, in esenta, un tablou de utilizari si de resurse imbunatatit, care utiliza o definitie de tip ,,cash and cash equivalents” pentru fonduri.

Situatia solicitata prin FRS 1 era, in multe privinte, asemanatoare tabloului fluxurilor de trezorerie american. Fluxurile de trezorerie urmau sa fie analizate prin cinci rubrici standard:

Activitatile de exploatare (operating activities);

Venituri din participatii si serviciile de finantare (returns on investments and servicing of finance);

Impozitarea (taxation);

Activitatile de investire;

Activitatile de finantare.

Fiecare rubrica era insotita de un total al fluxurilor nete de trezorerie pentru activitatile/elementele redate mai sus. Mai mult, era solicitata publicarea totalului fluxurilor nete de trezorerie inaintea activitatilor financiare. Ideea era de a pune accentul pe efectele fluxurilor de trezorerie asupra necesitatilor de finantare ale entitatii in cauza.

Publicarea normei FRS 1 a reprezentat un salt in procesul de reforma a raportarii financiare pe care il dezvolta ASB. Ea a fost bine primita de practicieni si a condus la cresterea considerabila a calitatii comunicarii financiare. Cu toate acestea, decizia luata de ASB pentru a invita specialistii la comentarii privind functionarea normei ca parte a politicii ,,consiliului” de revizuire a principalelor standarde, in martie 1994, a fost intampinata.

Versiunea revizuita a FRS 1 a fost publicata in octombrie 1996. Noul format prevedea opt rubrici standardizate (standard headings):

Activitatile de exploatare;

Venituri din participatii si servicii de finantare;

Impozitarea;

Cheltuielile de capital si investitiile financiare (capital expenditure and financial investment);

Achizitiile si cesiunile de activitati (acquisitions and disposals);

Dividendele platite referitoare la capitalul societatii ( equity dividends paid);

Gestiunea lichiditatilor (management of liquid resources);

Activitatile de finantare (financing).

Primele sase rubrici trebuie sa urmeze secventa redata mai sus. In privinta ultimelor doua rubrici, fluxurile de trezorerie referitoare la gestiunea lichiditatilor si la activitatile de finantare, acestea pot sa fie induse sub o singura rubrica, cu subtotaluri separate.

In interiorul fiecarei rubrici standard, FRS identifica unele categorii individuale de incasari si plati care trebuie sa fie identificate separat, daca ele au o importanta relativa. Aceasta prezentare se poate face fie in tabloul fluxurilor de trezorerie, fie intr-o anexa.

ASB incurajeaza intreprinderile sa publice informatiile generate de aplicarea metodei directe, a caror obtinere nu este prea costisitoare. Cu toate acestea, metoda directa nu este prea utilizata, deoarece informatiile obtinute prin metoda indirecta sunt solicitate chiar daca a fost adoptata metoda directa. In sprijinul acestei optiuni a intreprinderilor vine si sarcina suplimentara presupusa de colectarea si analiza tranzactiilor monetare, motiv pentru care metoda directa este utilizata rar in practica.

Rubrica de venituri din participatii si servicii de finantare include: dobanzile incasate, dobanzile platite, dobanzile redeventelor contractelor de locatie- finantare, dividendele incasate de la intreprinderile asociate, dividendele incasate din alte participatii, dividendele actionarilor minoritari.

Fluxurile de trezorerie incluse la rubrica impozitare se refera la fluxurile care sunt adresate autoritatilor fiscale (plati) sau provin de la acestea (incasari), in virtutea rapoartelor privind profiturile din venituri si capital prezentate de intreprindere. Aceasta abordare este diferita de prelucrarea adoptata de norma contabila americana FAS 95, prin care fluxurile privind impozitarea sunt incluse ca parte a fluxurilor de trezorerie aferente activitatilor de exploatare.

______________________

2) N. Feleaga, Sisteme Contabile Comparate, Editia a II-a, Vol I,Contabilitatile anglo-saxone, Ed. Econ., 1999, pg. 97.

Fluxurile monetare generate de taxa pe valoarea adaugata, alte taxe din vanzari, impozitele pe proprietate si orice alte impozite si taxe, ce nu sunt bazate pe profiturile raportate de intreprindere, nu ar trebui incluse in acesta rubrica. Cu toate acestea, platile referitoare la impozitul anticipat asupra societatilor (ACT) si alte taxe asemanatoare sunt incluse la acesta rubrica deoarece sunt legate mai degraba de impozitul pe profit decat de alte impozite.

Fluxurile de trezorerie implicate de taxa pe valoarea adaugata si alte taxe din vanzari ar trebui sa apara intr-un singur post (ce exprima fluxul net) la rubrica privind activitatile de exploatare. Cu toate ca fluxurile de trezorerie actuale includ pe cele privind taxa pe valoarea adaugata, rubrica privind impozitarea are numai un efect pe termen scurt asupra situatiei trezoreriei intreprinderii.

Norma FRS 1 revizuita dezvolta rubrica ,,activitatile de investire” din formatul originar al tabloului, in doua rubrici: ,,cheltuielile de capital si investitiile financiare” si ,,achizitiile si cesiunile de activitati”.

Rubrica referitoare la ,,cheltuielile de capital si investitiile financiare” poate include posturi distincte cu privire la: platile efectuate pentru cumpararea de imobilizari corporale, incasarile din cesiuni de imobilizari corporale, platile generate de plasamentele financiare pe termen scurt si termen lung, incasarile din cesiuni de active financiare pe termen scurt si termen lung, imprumuturi acordate tertilor, rambursarile efectuate de terti privind imprumuturile acordate.

Achizitiile si cesiunile de activitati se refera la achizitiile sau cesiunile de activitati, sau la investitii intr-o entitate care, ca rezultat al tranzactiilor, devine sau inceteaza sa mai fie o intreprindere asociata, un ,,joint-venture” sau o filiala.

Rubrica: Dividendele platite referitoare la capitalul societatii, include dividendele platite referitoare la actiunile capitalului. Suma respectiva trebuie sa excluda orice credit de impozit referitor la dividende. Intr-o prima faza, ASB a intentionat sa includa in acesta rubrica toate dividendele platite atat actionarilor majoritari cat si celor minoritari. Totusi, in urma comentariilor, dividendele platite minoritarilor apar in cadrul unui post al rubricii ,,venituri din participatii si servicii de finantare”.

Gestiunea lichiditatilor include, de exemplu, fluxuri de trezorerie generate de cresterea depozitelor la termen, reducerea depozitelor la termen, cumpararea de certificate de depozit, cumpararea de obligatiuni, vanzarea de obligatiuni si altele.

Fluxurile de trezorerie aferente rubricii: Activitatilor de finantare se refera la incasari si plati generate de finantarea externa. Trebuie sa se faca o delimitare intre ,,principalul’ sumelor din finantare, care apar la acesta rubrica, si ,,serviciile de finantare, care apar la rubrica ,,venituri din participatii si servicii de finantare”.

Rubrica activitatilor de finantare include: incasari din emisiunea de actiuni si alte instrumente de capital; incasari din emisiunea de obligatiuni din imprumuturile primite; rambursarile de imprumuturi, altele decat cele pe termen scurt; platile privind redeventele contractelor de locatie-finantare; platile pentru rascumpararea actiunilor societatii; platile privind cheltuielile sau comisioanele generate de emisiunea de actiuni.

Elementele exceptionale si extraordinare

Norma revizuita recunoaste posibilitatea ca fluxurile de trezorerie sa poata fi exceptionale, in virtutea marimii sau incidentei lor.

Fluxurile de trezorerie relative la elementele exceptionale trebuie sa apara la rubricile care reflecta cel mai bine natura elementului. Pentru a recunoaste ca unele fluxuri de trezorerie pot fi exceptionale, norma revizuita lasa posibilitatea ca necesarul activitatilor de exploatare sa poata include fluxurile de trezorerie nerepetitive semnificative.

Chiar de la publicarea normei FRS 3, care proscria elementele extraordinare, publicarea fluxurilor de trezorerie extraordinare nu mai reprezinta o cerinta.

ABORDAREA AMERICANA PRIVIND TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE

Dispozitiile prevazute in norma FAS 95, modificata prin norma FAS 102, inlocuiesc si anuleaza opinia APB 19 ,,Publicarea variatiilor in situatia financiara”.

__________________

3) N. Feleaga, Sisteme Contabile Comparate, Editia a II-a, Vol. I, Contabilitatile anglo-saxone, Ed. Economica, 1999, pg. 192.

Ele obliga intreprinderea sa furnizeze un tablou al fluxurilor de trezorerie si solicita ca informatiile specifice referitoare la operatiile de finantare si de investitii, altele decat cele de simpla trezorerie, cat si alte evenimente sa faca obiectul unor publicari separate. APB 19 permitea, dar nu solicita, ca intreprinderile sa prezinte fluxurile de lichiditati in tabloul de variatii ale situatiei financiare.

Practica a identificat o serie de probleme implicate de utilizarea tabloului de variatii financiare: ambiguitatea unor termeni utilizati precum cel de ,,fonduri”; lipsa de comparabilitate ce rezulta din diversitatea obiectivelor tablourilor prezentate (trezoreria, trezoreria si investitiile pe termen scurt, activele cu rotatie rapida sau fondul de rulment); diferentele care rezulta in definirea fluxurilor de fonduri ce isi au originea in operatiile de exploatare (trezoreria sau fondul de rulment); diferentele in modurile de concepere a tablourilor (prezentare sub forma de resurse si utilizari ale fondurilor sau prezentare legata de ciclul de exploatare); variantele in clasificarea posturilor specifice in modelul legat de exploatare.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este o situatie a variatiilor de lichiditati intervenite in cursul perioadei. Definitia cuprinde o serie de clarificari, referitoare la: definirea lichiditatilor; clasificarea de maniera logica a numeroaselor tranzactii ce afecteaza lichiditatile; legatura dintre fluxurile de lichiditati si fluxurile de rezultate; prelucrarea tranzactiilor nemonetare si prelucrarea fluxurilor in monede straine.

Definirea lichiditatilor – Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie sa explice variatiile, in cursul exercitiului, a lichiditatilor sau a echivalentelor lor. Tabloul trebuie sa utilizeze mai degraba termeni precum lichiditati sau cvasilichiditati, decat termeni ambigui de tipul fondurilor.

Valorile totale ale lichiditatilor si cvasilichiditatilor, care apar in tabloul fluxurilor de trezorerie la inceputul si la sfarsitul perioadei, trebuie sa corespunda totalurilor sau subtotalurilor aferente rubricilor similare din bilant, la aceleasi date.

Conform normei FAS 95, cvasilichiditatile corespund investitiilor pe termen scurt, foarte lichide, care sunt in acelasi timp: imediat convertibile in sume banesti perfect determinate; data exigibilitatii lor este atat de apropiata, astfel incat ele sunt confruntate cu un risc nesemnificativ de schimbare a valorii, datorat unei schimbari a ratelor dobanzii.

Sunt considerate cvasilichiditati numai investitiile ce au o data de exigibilitate originara de cel mult trei luni, ca de exemplu: bonurile de tezaur, hartiile comerciale, fondurile pietei monetare si fondurile federale vandute (pentru o intreprindere ce are activitati bancare).

Cumpararea si vanzarea acestor elemente fac parte, in general, din operatiile de trezorerie ale intreprinderii si nu din operatiile de exploatare, de investire sau de finantare. Din acest motiv ele nu trebuie sa fie mentionate in tabloul fluxurilor de trezorerie.

Nu orice investitie calificata mai sus ca o cvasilichiditate trebuie sa fie in mod obligatoriu considerata astfel in tabloul fluxurilor de trezorerie. Politica referitoare la investitiile ce corespund definitiei este stabilita de intreprindere. Spre exemplu, o intreprindere ce realizeaza operatii bancare poate sa decida ca toate investitiile sale sa fie calificate drept cvasilichiditati, exceptand cele care se refera la contul sau curent. In schimb, o intreprindere ale caror operatii constau, in general, in investitii pe termen scurt in active foarte lichide poate sa decida prelucrarea acestor operatii ca investitii si nu ca elemente de cvasilichiditati.

Pentru asigurarea transparentei necesare, o intreprindere trebuie sa informeze tertii asupra politicii sale in materie de cvasilichiditati. Orice schimbare a acestei politici atrage dupa sine o schimbare de reguli contabile, fapt ce presupune retratarea documentelor anterioare.

Fluxurile de trezorerie se impart in trei categorii:

Fluxurile de trezorerie ce provin din operatii de investire

Operatiile de investire se refera la acordarea de imprumuturi si incasarea sumelor in urma rambursarii acestor imprumuturi, cumpararea sau vanzarea de titluri de imprumut sau de proprietate, cumpararea sau vanzarea de uzine, de echipamente sau de alte active productive.

Fluxurile pozitive de lichiditati ce provin din operatii de investire se refera la:

Incasarile generate de imprumuturi sau alte instrumente de credit acordate anterior si rambursate de terti sau de cesiunea de imprumuturi sau instrumente de credit acordate;

___________________

4) N. Feleaga, Sisteme Contabile Comparate, Editia a II-a, Vol I, Contabilitatile anglo-saxone, Ed. Economica, 1999, pg. 194.

Incasarile generate de vanzarea de titluri de proprietate emise de alte intreprinderi si incasarea veniturilor implicate de aceste investitii;

Incasarile generate de vanzarea terenurilor uzinelor, a echipamentelor si a altor active productive.

Fluxurile negative de lichiditati ce provin din operatii de investire se refera la:

Platile presupuse de acordarea de imprumuturi, precum si platile efectuate pentru cumpararea de titluri de creanta emise de alte intreprinderi (altele decat cvasilichiditatile si anumite titluri de datorii achizitionate in scopul revanzarii);

Platile efectuate pentru cumpararea de titluri de proprietate emise de alte intreprinderi (altele decat anumite actiuni inregistrate ca titluri de plasament);

Platile efectuate in momentul cumpararii, sau la scurt timp inainte sau dupa cumparare, pentru cumpararea de terenuri, uzine, echipamente si alte active productive.

Fluxurile de trezorerie ce provin din operatii de finantare

Operatiile de finantare se refera la procurarea de resurse de la proprietari (finantatori) si la remunerarea aporturilor lor, la contractarea de imprumuturi si rambursarea acestora, la obtinerea si rambursarea altor resurse pe termen lung.

Fluxurile pozitive de lichiditati ce provin din operatii de finantare se refera la:

Incasarile generate de emisiunea de titluri de proprietate;

Incasarile generate de emisiunea de obligatiuni, de imprumuturile ipotecare acordate, de efecte si alte imprumuturi pe termen scurt sau lung.

Fluxurile negative de lichiditati ce provin din operatii de finantare se refera la:

Platile de dividende sau alte distribuiri in favoarea proprietarilor, inclusiv platile efectuate de intreprindere pentru rascumpararea de actiuni proprii;

Rambursarile de imprumuturi;

Alte rambursari ale ,,principalului”, in favoarea creditorilor pe termen lung.

Fluxurile de trezorerie ce provin din operatii de exploatare

Operatiile de exploatare se refera la toate tranzactiile si la alte evenimente care nu au fost definite anterior ca fiind operatii de investire sau de finantare. In general, aceste operatii cuprind productia, cumpararea si vanzarea de bunuri, primirea sau prestarea de servicii. Se poate afirma ca fluxurile de lichiditati implicate de activitatile de exploatare reprezinta contrapartida in trezorerie a operatiilor si a altor evenimente retinute pentru determinarea rezultatului net.

Incasarile ce provin din operatii de exploatare se refera la:

Incasarile generate de vanzarea de bunuri si de servicii, inclusiv incasarea vanzarilor pe credit cat si a efectelor pe termen scurt sau lung trase asupra clientilor si implicate de vanzari;

Incasarile generate de veniturile implicate de imprumuturi si de alte instrumente de credit acordate tertilor sau de titlurile de capital (dobanzi si dividende);

Toate celelalte forme de incasari ce nu provin din operatii definite ca fiind investitii sau finantari, precum cele implicate de finalizarea favorabila a unui proces, sau de indemnizatiile varsate de o companie de asigurari (exceptand pe cele legate direct de o operatie de investire sau de finantare, cum ar fi, de exemplu, cazul distrugerii unui imobil), incasarile corespunzatoare rambursarilor efectuate de furnizori.

Platile ce provin din operatii de exploatare se refera la:

Platile generate de cumpararea de materii prime sau de marfuri, inclusiv rambursarile de cumparari pe credit si platile la scadenta ale efectelor pe termen scurt sau lung trase de acesti furnizori;

Platile efectuate in favoarea altor furnizori si salariatilor, in cotrapartida bunurilor sau serviciilor;

Platile efectuate in favoarea guvernului, reprezentand impozite, taxe, amenzi, penalitati;

Toate celelalte plati ce nu provin din operatii de investire sau de finantare, precum cele implicate de un proces, varsamintele pentru actiuni caritabile, platile corespunzatoare rambursarilor efectuate in favoarea clientilor.

_________________

5) N. Feleaga, Sisteme Contabile Comparate, Editia a II-a, Vol I, Ed. Economica, 1999, pg. 196.

Anumite incasari sau plati pot sa posede caracteristicile mai multor categorii de fluxuri de trezorerie. De exemplu incadrarea unei plati corespunzatoare unui bun ce poate fi catalogat fie ca un stoc, fie ca o imobilizare productiva depinde de activitatea considerata ca fiind sursa predominanta a fluxului de lichiditati. Astfel, achizitia si vanzarea de echipamente destinate sa fie utilizate de intreprindere sau sau sa fie inchiriate altor intreprinderi constituie, de obicei, o operatie de investire. Atunci cand insa un echipament este achizitionat sau produs pentru a fi utilizat de intreprindere sau inchiriat altor intreprinderi pentru o scurta perioada de timp, dupa care acesta este vandut, achizitionarea sau productia si vanzarea trebuie sa fie considerate operatii de exploatare.

Prezentarea fluxurilor de trezorerie

Un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie sa prezinte fluxurile nete de lichiditati presupuse de operatiile de exploatare, de investire sau de finantare si efectul net al acestor fluxuri asupra lichiditatilor si cvasilichiditatilor perioadei, astfel incat sa se poata compara lichiditatile si cvasilichiditatile de la sfarsitul perioadei cu cele de la inceputul perioadei.

Atunci cand isi prezinta prin tablou fluxurile generate de activitatile lor de exploatare, intreprinderile sunt incurajate sa releve categoriile principale de incasari brute si de plati brute, precum si suma lor aritmetica (fluxul net de lichiditati ce provine din operatiile de exploatare), ceea ce corespunde utilizarii metodei directe.

Intreprinderile care decid sa nu furnizeze informatii referitoare la diversele categorii de incasari si de plati prin metoda directa sunt obligate sa determine fluxul net de lichiditati generat de operatiile de exploatare pe baza metodei indirecte, prin ajustarea rezultatului net.

Aplicarea metodei indirecte presupune:

eliminarea efectelor oricarei operatii ce a decalat in timp incasarile si platile operatiilor de exploatare trecute ca, de exemplu, variatiile stocurilor in cursul perioadei, rezultatul amanat si alte operatii similare, precum si ajustarea incasarilor si platilor viitoare corespunzatoare operatiilor de exploatare ca, de exemplu, variatiile in cursul exercitiului a creantelor si datoriilor;

eliminarea efectelor presupuse de fluxurile de lichiditati aferente operatiilor de investire si de finantare precum amortizarile pentru depreciere, plusurile sau minusurile de valoare constatate la vanzarea terenurilor, cladirilor si echipamentelor, cesiunile de activitati (operatii de investire), castigurile sau pierderile legate de stingerea datoriilor (operatii de finantare).

Operatiile de investire si de finantare, fara contrapartida monetara

Atunci cand operatiile de investire si de finantare realizate de o intreprindere in cursul unui exercitiu au un efect asupra activelor sau pasivelor sale, fara ca ele sa antreneze totusi incasari sau plati, trebuie sa se procedeze la o informare distincta. O astfel de informare poate sa capete fie o forma descriptiva, fie forma unui tablou. Pot sa fie citate, in acest sens: conversiunea de datorii in titluri de capital, achizitionarea de active cu conditia de a prelua si datoriile corespunzatoare (achizitionarea unei cladiri prin preluarea imprumutului ipotecar al vanzatorului), obtinerea unei imobilizari pe cale de leasing, schimbul de active sau pasive contra altor active sau pasive, fara contrapartida monetara. In cazul in care unele tranzactii sunt efectuate numai partial contra plata, numai partea ce genereaza fluxuri de lichiditati trebuie sa faca obiectul tabloului fluxurilor de trezorerie.

Fluxurile de lichiditati in monede straine

Tabloul fluxurilor de trezorerie al unei intreprinderi ce realizeaza operatii in monede straine sau operatii externe trebuie sa prezinte fluxurile de lichiditati in monede straine, prin utilizarea cursului la data aparitiei fluxului. Daca rezultatul ce se poate obtine este sensibil egal cu cel ce s-ar fi obtinut prin utilizarea cursului in vigoare la data aparitiei fluxului, se poate proceda la folosirea unui curs mediu ponderat eferent perioadei.

Tabloul trebuie sa prezinte intr-o rubrica separata efectul modificarilor cursurilor asupra soldurilor detinute in monede straine. Aceste informatii sunt distincte de cele care pun in evidenta raportul soldurilor de lichiditati sau cvasilichiditati la sfarsitul si inceputul perioadei.

CAPITOLUL V

CAZ PRACTIC DE INTOCMIRE SI PREZENTARE A UNUI

TABLOU AL FLUXURILOR DE TREZORERIE

– CONFORM IAS 7 –

Toate operatiile pe care intreprinderea le desfasoara se regasesc imediat sau la termen, sub forma fluxurilor de trezorerie. Astfel, o firma isi asigura perenitatea doar daca prin activitatea sa degaja in mod permanent trezorerie.

Trezoreria reprezinta o informatie cheie, care permite aprecierea performantelor intreprinderii, avand si un rol strategic in ceea ce priveste nivelul sau de formare cat si modul de utilizare. Folosirea acestei informatii confera obiectivitate in gestiunea si analiza economico-financiara deoarece spre deosebire de fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si capacitatea de autofinantare, trezoreria nu este un concept dominat de incidenta conventiilor si politicilor contabile.

Existenta trezoreriei reflecta pozitia strategica a firmei in raport cu produsele sale, pietele sale, concurentii sai si factorii externi. De asemenea, aceasta constituie gajul flexibilitatii firmei deoarece permite managerilor sa realizeze obiectivele strategice ale firmei prin achizitii de mijloace fixe sau prin investitii financiare.

Prin trezorerie se intelege ansamblul operatiilor banesti si financiare pe care le efectueaza o unitate patrimoniala in scopul asigurarii mijloacelor banesti necesare desfasurarii in bune conditii a activitatii sale economice.

La baza analizei fluxurilor stau trei criterii de clasificare a utilizarilor si resurselor:

maturitatea (durata, termenul) acestora;

functia indeplinita sau locul ocupat de fiecare utilizare sau resursa, in cadrul ciclurilor fundamentale ale activitatii intreprinderii;

insertia in gestiunea globala a unui ,,pool” de resurse si utilizari ale intreprinderii.

Criteriul ,,functional” permite disocierea elemntelor pe termen scurt, dupa cum urmeaza:

fluxurile de exploatare, care permit determinarea ,,variatiei necesarului in fond de rulment” (NFR), in cursul perioadei;

fluxurile generate de operatiile financiare pe termen scurt, care presupun o ,,modificare a situatiei trezoreriei”.

Utilizarile si resursele pe termen mediu si lung isi mentin pozitia, in partea de sus a tabloului, ele permitand sa se determine, prin diferenta ,,resurse-utilizari”, ,,variatia fondului de rulment net”.

In cazul unei intreprinderi mari, cu activitate complexa, se va putea proceda la disocierea ,,necesarului in fond de rulment” in:

necesar in fond de rulment referitor la activitatea de exploatare propriu-zisa (NFRE);

necesar in fond de rulment referitor la opertiile ,,in afara exploatarii” (NFRAE).

In mod evident, aceasta disociere presupune disocierea variatiilor corespunzatoare.

A doua imagine globala permite degajarea urmatoarei relatii de echilibru financiar functional:

FRN – (NFRE +NFRAE) = T

Interpretarea unui tablou de utilizari si de resurse nu are sens, numai daca variatiile degajate au o semnificatie economica si financiara clara.

Astfel, variatiile posturilor din partea de sus a bilantului, variatii care corespund functiei de investire, prezinta un caracter de stabilitate suficient de mare si, care permit degajarea unor tendinte de evolutie.

Dimpotriva, in ceea ce priveste elementele pe termen scurt, in general, evolutia lor denota posibilitatea unei anumite instabilitati si a unei discontinuitati. In aceste conditii, variatiile corespunzatoare conduc, in nu putine cazuri, la o interpretare indoielnica, cel mai ilustrativ caz fiind cel al disponibilitatilor.

In general, se accepta ca analiza privind variatiile FRN si variatiile NFRE conduce la concluzii semnificative, in timp ce analiza variatiilor elementelor ,,in afara exploatarii” si ,,de trezorerie” nu vizeaza decat o ajustare globala.

Fondul de rulment (FR) este determinat ca diferenta intre resursele stabile si imobilizari, exprimate in valori brute. El oglindeste marimea resurselor stabile, disponibile pentru finantarea necesitatilor generate de activitatile curente.

Altfel spus, Fondul de rulment reprezinta partea din capitalul permanent utilizata pentru finantarea activelor circulante, impusa de diferentele dintre sumele de incasat si sumele de platit, precum si de decalajul dintre termenul mediu de transformare a acivelor circulante in lichiditati si durata medie in care datoriile pe termen scurt devin exigibile.

Modalitati de calcul a fondului de rulment:

Conform conceptiei patrimoniale, fondul de rulment se calculeaza astfel:

a) FR = Capital permanent – Active imobilizate

FR = 500.795 mil lei

Fondul de rulment pozitiv (500.795 mil lei) indica excedentul capitalurilor permanente in raport cu imobilizarile pe care le finanteaza, excedent ce va fi utilizat pentru finantarea activelor circulante.

Fondul de rulment poate fi descompus in fond de rulment propriu (FRp) si imprumutat (FRi):

FR = FRp + Fri

FRp = Capitaluri proprii – Active imobilizate

Fri = Datorii pe termen mediu si lung

b) FR = Active circulante – Datorii pe termen scurt

In aceasta situatie, fondul de rulment reflecta corelatia dintre lichiditatea activelor circulante si exigibilitatea datoriilor pe termen scurt. Acesta prezinta o valoare informativa ridicata, asigurand legatura dintre cele doua parti ale bilantului financiar. Ca urmare, fondul de rulment este considerat ca fiind cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate – exigibilitate, care permite aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de plata.

Potrivit conceptiei functionale, fondul de rulment functional sau fondul de rulment net global (FRGN) se determina astfel:

a) FRGN = Surse aciclice – Active aciclice

Fondul de rulment net global reflecta surplusul resurselor durabile in raport cu valorile imobilizate.

b) FRNG = (Nevoi ciclice + Nevoi de trezorerie) – (Resurse ciclice + Resurse de trezorerie) = (Active circulante de exploatare + Active circulante in afara exploatarii + Datorii in afara exploatarii + Credite bancare de trezorerie)

FRNG = -5.484.900 lei

Avand in vedere ca rezultatul fondului de rulment net global este negativ, putem aprecia ca intreprinderea nu are lichiditati, deci este obligata sa angajeze noi credite pentru finantarea nevoilor de exploatare.

Luand in considerare fomula de calcul de mai sus, daca fondul de rulment este pozitiv sau negativ, firma are lichiditati sau dimpotriva este obligata sa angajeze noi credite pentru finantarea nevoilor de exploatare.

Nevoia de fond de rulment reprezinta diferenta dintre nevoile temporare si sursele temporare, respectic suma necesara finantarii decalajelor, care se produc in timp intre fluxurile reale si fluxurile de trezorerie determinate in special de activitatea de exploatare.

Pe baza bilantului patrimonial, aceasta se stabileste astfel:

NFR = (Active circulante – Disponibilitati banesti) – (Datorii pe termen scurt) = (Active circulante – Disponibilitati banesti) – Obligatii pe termen scurt

Sau

NFR = (Stocuri + Creante) – Credite pe termen scurt

NFR = 16.915.117 lei

Partea activelor circulante nefinantata de datoriile pe termen scurt se regaseste sub forma nevoii de fond de rulment pozitiva (16.915.117 lei). Aceasta nevoie de fond de rulment pozitiva reflecta decalajul nefavorabil dintre lichiditatea stocurilor si creantelor pe de o parte si exigibilitatea datoriilor pe termen scurt, pe de alta parte.

Observam ca FR < NFR, deci se inregistreaza o trezorerie neta negativa (TN = – 16.919.117 lei) care indica un deficit monetar la sfarsitul anului, deci o situatie de dezechilibru financiar.

Nevoia de fond de rulment semnifica in esenta, activele circulante de natura stocurilor si a creantelor nefinantate pe seama obligatiilor pe termen scurt (surselor atrase). Obligatiile pe termen scurt de natura celor fata de furnizori, salariati, bugetul de stat si altele, pana in momentul platii lor reprezinta o sursa atrasa de finantare a activelor circulante.

Pe baza bilantului functional, nevoia de fond de rulment se determina astfel

NFR = Nevoi ciclice – Resurse ciclice

Necesarul in fond de rulment (NFR) este format din necesarul in fond de rulment privind exploatarea (NFRE) si necesarul in fond de rulment in afara exploatarii (NFRAE):

NFR = NFRE + NFRAE

NFRE = Active ciclice aferente exploatarii – Surse ciclice aferente exploatarii

NFRAE = Active ciclice din afara exploatarii – Surse ciclice din afara expl.

NFRE reprezinta necesarul referitor la finantarea ciclului de exploatare. El indica marimea capitalurilor pe care intreprinderea trebuie sa le detina pentru finantarea stocurilor si a decalajelor temporare intre plata cumpararilor si a altor datorii din exploatare si incasarea vanzarilor.

NFRAE regrupeaza elementele neciclice si instabile, referitoare, de exemplu, la investitii sau la finantare.

Marimea nevoii de fond de rulment din exploatare este influentata de natura activitatii, durata ciclului de fabricatie, viteza de rotatie a stocurilor si creantelor, nivelul de activitate si altele.

Daca nevoia de rulment este pozitiva, situatia se considera a fi normala numai daca este rezultatul unei politici de investitii privind cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare. Altfel, aceasta reflecta un decalaj nefavorabil intre lichiditatea stocurilor si creantelor si exigibilitatea datoriilor de exploatare.

Daca nevoia de fond de rulment este negativa, aceasta semnifica un surplus de resurse temporare comparativ cu nevoile temporare, situatia fiind favorabila doar daca este rezultatul accelerarii rotatiei activelor circulante si ale angajarii de datorii cu scadente mai mari. In caz contrar, situatia este negativa deoarece este determinata de intreruperi temporare in aprovizionarea si reannoirea stocurilor, sau in activitatea de productie.

Trezoreria neta reprezinta excedentul de resurse stabile sau insuficienta de resurse stabile, dupa finantarea imobilizarilor si a necesarului in fond de rulment. Asfel, ea se determina ca diferenta intre fondul de rulment si necesarul in fond de rulment.

Pe baza bilantului patrimonial (financiar), aceasta ce calculeaza cu urmatoarea formula:

TN = FR – NFR

TN = -16.915.117 lei

Daca nevoia de fond de rulment este constanta, trezoreria neta negativa este efectul inregistrarii de pierderi.

Trezoreria neta se poate calcula pe baza bilantului functional astfel:

TN = FRNG – NFR

Sau

TN = TA – TP

TA = trezoreria de activ, respectiv soldurile debitoare ale conturilor de disponibilitati si plasamente;

TP = trezoreria de pasiv, respectiv soldurile creditoare ale conturilor de credite pe termen scurt.

Trezoreria neta pozitiva semnifica un excedent monetar al exercitiului financiar si daca aceasta se mentine in cadrul mai multor exercitii financiare succesive, aceasta situatie demonstreaza o rentabilitate economica ridicata si posibilitatea plasarii rentabile a disponibilitatilor banesti pentru intarirea pozitiei firmei pe piata.

Daca nevoia de fond de rulment este constanta, atunci trezoreria neta pozitiva este echivalentul profitului net, diminuat cu dividendele platite in cursul aceleiasi perioade, la care se aduna amortizarea.

Daca in calculul nevoii fondului de rulment nu s-au luat in considerare creditele pe termen scurt, trezoreria neta negativa reflecta un deficit monetar, respectiv un dezechilibru financiar la sfarsitul anului, si care a fost acoperit pe seama creditelor pe termen scurt.

Daca nevoia de fond de rulment este constanta, trezoreria neta negativa este efectul inregistrarii de pierderi.

Totusi, atunci cand intreprinderea realizeaza produse rentabile, dispune de piata (de aprovizionare si de desfacere), dar inregistreaza o crestere a nevoii de fond de rulment ca urmare a dezvoltarii activitatii, existenta unei trezorerii nete negative nu semnifica o situatie economico-financiara nefavorabila, ci inregistrarea unui decalaj intre termenul mediu de transformare a stocurilor si creantelor in lichiditati si durata medie de onorare a obligatiilor pe termen scurt.

Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizeaza informatii privind modul in care intreprinderea genereaza si utilizeaza numerarul si echivalentele de numerar. Conform normei internationale IAS 7, fluxurile de trezorerie reprezinta ansamblul intrarilor si iesirilor de lichiditati sau de echivalente de lichiditati.

Lichiditatile semnifica fondurile disponibile si depozitele la vedere, iar echivalentele de lichiditati, plasamentele pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu usurinta intr-o marime determinata de lichiditati si a caror valoare nu risca sa se schimbe in mod semnificativ.

Lichiditatile se regasesc in : numerarul din casieria intreprinderii, conturile de la banci si acreditive.

Conturile la banci se refera la lichiditati sub forma de cecuri de incasat si efecte de incasat, disponibilitatile banesti din conturi curente deschise la banci, sumele in curs de decontare, dobanzile de incasat generate de disponibilitatile banesti din conturile curente.

Acreditivele reprezinta mijloace banesti ce se regasesc intr-un cont distinct la banca, din care urmeaza a se efectua plati catre furnizori, pe masura livrarii marfurilor, executarii lucrarilor sau prestarii de servicii.

Prin pozitia – avansuri de trezorerie – sunt delimitate disponibilitatile banesti repartizate spre a fi girate de catre administratori sau alti angajati imputerniciti de catre intreprindere, in vederea efectuarii unor plati in favoarea intreprinderii.

Evhivalentele de lichiditati

Titlurile de plasament sau investitii financiare temporare sau valori pe termen

scurt negociabile sunt titluri de valoare achizitionate in vederea realizarii unui castig pe termen scurt.

Ele cuprind actiunile si obligatiunile dobandite pe termen scurt in vederea realizarii unui castig sau unui plus de valoare in momentul vanzarii lor.

Actiunile sunt titluri de valoare care atesta participarea la capitalul social al unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni, titluri negociabile ce pot fi nominative sau la purtator.

De asemenea, in componenta lor se includ si instrumentele de trezorerie (bonuri de tezaur) achizitionate cu scopul de a proteja disponibilitatile banesti sau de realiza operatiuni speculative.

Analiza lichiditatii si solvabilitatii

Lichiditatea este proprietatea elementelor de a se transforma in bani, iar solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile de plata la scadenta.

Capacitatea de plata este reprezentata de solvabilitate imediata si exprima capacitatea mijloacelor banesti disponibile la un moment dat sau pentru o perioada scurta de timp, de a acoperi obligatiile scadente pentru acelasi interval de timp.

Pentru analiza lichiditatii si solvabilitatii unei firme se folosesc ratele. Pentru caracterizarea lichiditatii unei firme se compara pasivele pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeasi perioada. Ratele de lichiditate au rolul de a masura capacitatea de plata a firmei, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichiditatilor potentiale (active transformabile in moneda pe termen scurt) cu exigibilitatile potentiale (datoriile pe termen scurt) constituie o metoda rapida si usor de utilizat pentru aprecierea gradului in care face fata obligatiilor pe termen scurt.

Cele mai utilizate rate sunt:

Rata lichiditatii generale (Rlg) se determina prin raportarea valorii activelor curente la valoarea pasivelor curente.

Rlg = Active circulante/Datorii curente

Rlg/N-1 = 1,05

Rlg/N = 1,02

Se apreciaza ca situatia lichiditatii generale nu este chiar satisfacatoare deoarece nu se incadreaza intre intervalul 1,2-1,8, care este considerat satisfacator.

Activele curente includ disponibilitatile, valorile mobiliare foarte lichide, efectele comerciale de primit si stocurile, iar pasivele curente sunt formate din efecte comerciale de platit, credite bancare pe termen scurt, partea din imprumuturile pe termen mediu si lung a caror scadenta este in cadrul exercitiului financiar curent, impozite de platit si alte obligatii (salarii).

Daca o intreprindere trece prin dificultati financiare, aceasta isi va onora platile mai tarziu si va apela la creditele bancare. Daca pasivele curente cresc mai rapid decat activele curente, rata curenta scade, ceea ce duce la aparitia problemelor economico-financiare.

Valoarea supraunitara a acestei rate este expresia existentei unui fond de rulment care ii permite intreprinderii sa faca fata incidentelor care apar in miscarea activelor circulante sau a unor deteriorari ale valorii acestora. Daca rata este mai mare decat 1, intreprinderea beneficiaza de o trezorerie suficienta.

Cand valoarea acestei rate este subunitara, inseamna ca lichiditatile sunt mai mici decat exigibilitatile potentiale. Aceasta se datoreza faptului ca datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, in general, de activele circulante, iar fondul de rulment are o valoare negativa. Cu toate acestea, valoarea subunitara a ratei nu constituie un pericol atunci cand stocurile se reduc treptat in scopul achitarii datoriilor exigibile pe termen scurt, dar fara a sprijini continuitatea productiei.

Rata lichiditatii generale este cel mai utilizat mod de apreciere a solvabilitatii pe termen scurt, pentru ca indica masura in care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt perfect acoperite de valoarea activelor care pot fi transformate in lichiditati in decursul unei perioade, care corespunde perioadei de maturitate a datoriilor.

O rata cuprinsa intre valorile: 1,2-1,8 ar reprezenta o situatie optima in ceea ce priveste solvabilitatea generala.

Rata lichiditatii curente (Rlc) exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora datoriile curente din disponibilitati.

Rlc = Active circulante – Stocuri/Datorii curente

Rlc/N-1 = 0,31

Rlc/N = 0,23

Potrivit teoriei nord-americane, aceasta rata este cunoscuta si sub denumirea de ,,testul acid”. Aceasta rata este de obicei subunitara. Intervalul considerat ca satisfacator pentru aceasta rata este de 0,65-1.

Rata lichiditatii imediate (Rli) realizeaza legatura dintre elementele cele mai lichide ale activului cu obligatiile imediat exigibile ale pasivului. Aceasta rata masoara capacitatea intreprinderii de a rambursa datoriile, utilizand disponibilitatile existente.

Rli = Disponibilitati + Plasamente/Datorii curente

Rli/N-1 = 0,25

Rli/N = 0,21

In teoria economica, aceasta rata mai este cunoscuta sub denumirea de trezoreria la vedere sau rata solvabiliatii imediate.

O valoare redusa a ratei poate fi compatibila cu mentinerea echilibrului financiar, daca intreprinderea minimizeaza valoarea disponibilitatilor sale, detinand in schimb valori de plasament, creante, stocuri usor mobilizabile in concordanta cu exigibilitatea datoriilor imediate.

Mentinerea capacitatii de plata este rezultatul unei activitati complexe desfasurata de intreprindere si care reclama o corelare judicioasa a termenilor de plata, a obligatiilor, cu cele de incasare a creantelor. Eficacitatea analizei sporeste in situatia in care este luata in calcul si viteza de rotatie a capitalurilor intreprinderii. Rata lichiditatii imediate este, totusi, un indicator putin relevant din cauza instabilitatii incasarilor.

Pentru a masura gradul in care intreprinderea face fata datoriilor sale se utilizeaza Rata solvabilitatii generale (Rsg). Aceasta rata indica in ce masura datoriile totale sunt acoperite de catre activele totale ale intreprinderii (active imobilizate si active circulante).

Rsg = Activ total/Datorii totale =

(Active imobilizate + Active circulante)/Datorii totale

Rsg/N-1 = 1,67

Rsg/N = 1,35

Solvabilitatea este rezultatul unei activitati eficiente, iar lipsa capacitatii de plata si a lichiditatii pot avea caracter temporar daca intreprinderea se bazeaza pe o solvabilitate generala.

Rata solvabilitatii generale exprima securitatea de care se bucura creditorii pe termen lung si scurt, precum si marja de creditare a intreprinderii. Valoarea medie optima acestei rate este de 1,5.

In ambele perioade, nivelul acestor rate se incadreaza in limitele considerate normale, conform standardelor internationale. Ca tendinta se inregistreaza o diminuare a tuturor indicatorilor, cele mai accentuate fiind cele ale lichiditatii curente si generale. Desi situatia intreprinderii nu este alarmanta, trebuie adoptate masuri pentru mentinerea si chiar cresterea lichiditatii si solvabilitatii acesteia in perioadele urmatoare.

RATELE PRIVIND STRUCTURA ACTIVULUI

Ratele de structura a activului, ca valoare, sunt influentate de caracteristicile tehnice, economice si juridice ale activitatii firmei.

Rata imobilizarilor financiare

Rif = Imobilizari financiare/Total activ * 100

Aceasta reflecta intensitatea legaturilor si relatiilor financiare pe care intreprinderea respectiva le-a stabilit cu alte intreprinderi cu ocazia operatiilor de crestere externe (participatii, investitii de portofoliu, credite acordate). Aceasta rata are valori mari in cazul societatilor de investitii financiare, societati de valori mobiliare, fonduri mutuale. Aceasta inregistreaza valori scazute in cazul firmelor mici care nu pot efectua investitii financiare.

Rata activelor circulante

Rac = Active circulante/Total activ * 100

Rac/N-1 = 39,54 %

Rac/N = 53,31 %

Aceasta rata reflecta ponderea activelor circulante in totalul mijloacelor economice ale intreprinderii. Ca rate complementare, se recomanada a fi utilizate:

Rata stocurilor

Rs = Stocuri/Total activ * 100

Rs/N-1 = 27,91 %

Rs/N = 41,27 %

Acest indicator inregistreaza valori mari in cazul firmelor cu activitate de productie, cu ciclu lung de fabricatie, precum si a acelor firme cu specific de distributie de bunuri materiale.

Rata creantelor comerciale

Rcc = Clienti si conturi asimilate/Total activ * 100

Rata creantelor comerciale este influentata de natura clientilor si de termenul de plata pe care firma il acorda partenerilor sai.

Rata disponibilitatilor banesti si a plasamentelor

Rdb+p = Dispon. Banesti + Titl. de plasament/Total activ * 100

Rdb+p/N-1 = 9,92 %

Rdb+p/N = 11,01 %

Aprecierea acestei rate trebuie facuta cu precautie deoarece disponibilitatile pot suferi modificari insemnate pe perioade scurte de timp. In acelasi timp, trebuie avut in vedere raportul dintre disponibilitati si plasamente precum si destinatia plasamentelor.

RATELE PRIVIND STRUCTURA PASIVULUI

Rata stabilitatii finantarii

Rsf = Capital permanent/Total pasiv * 100

Rsf /N-1 = 50,59 %

Rsf/N = 47,59 %

Aceasta rata este un indicator global al stabilitatii finantarii si reflecta ponderea surselor pe care le are intreprinderea pentru o perioada mai mare de un an, in totalul surselor de acoperire a mijloacelor economice.

Rata autonomiei financiare

Raf = Capital propriu/Capital permanent * 100

Raf/N-1 = 39,70 %

Raf/N = 53,93 %

Rata autonomiei financiare semnifica ponderea surselor proprii in finantarea mijloacelor economice ale firmei si inregistreaza valori diferite in functie de politica financiara a intreprinderii si rentabilitatea ei. Se recomanda ca valoarea acesteia sa fie >1/2.

Rata datoriilor pe termen scurt

Rdts = Datorii pe termen scurt/Total pasiv * 100

Rdts/N-1 = 37,74 %

Rdts/N = 52,41 %

Aceasta rata reflecta ponderea datoriilor cu termen de exigibilitate mai mic de un an in totalul surselor intreprinderii.

Rata datoriilor totale

Rdt = Datorii totale/Total pasiv * 100

Rdt/N-1 = 59,90 %

Rdt/N = 74,33 %

Aceasta rata reflecta ponderea datoriilor pe termen lung, mediu si scurt in patrimoniul intreprinderii.

Activele circulante detin o pondere de 39,54% in primul an, care creste in urmatorul an pana la valoarea de 53,51%. Din punct de vedere al ratelor de structura a pasivului, intreprinderea prezinta o stabilitate financiara ridicata dar care s-a degradat in timp (47,59% in anul N fata de 50,59% in anul N-1). De asemenea firma dispune de autonomie financiara, ponderea capitalului propriu in capitalul permanent fiind de 53,93% fata de anul anterior cand aceasta era scazuta, limita admisa fiind de 50% din capitalul permanent. Rata datoriilor totale a crescut simtitor pe seama obligatiilor pe termen scurt, ceea ce a marit gradul de indatorare a firmei.

Putem spune ca fata de anul N, situatia financiara a intreprinderii este mult mai buna.

ANALIZA ECHILIBRULUI ECONOMICO-FINANCIAR

Echilibrul financiar al firmei reprezinta un sistem de corelatii, prin care se stabilesc anumite proportionalitati in cadrul si intre diferitele fluxuri financiare. Acestea reprezinta o premiza dar si o consecinta a unei desfasurari normale a activitatii firmei, in conformitate cu obiectul sau de activitate. Ca premisa, trebuie avute in vedere corelatiile obiective dintre necesitatile de resurse materiale si posibilitatile de finantare. De modul cum sunt utilizate si valorificate aceste resurse depinde asigurarea echilibrului economico-financiar sau dereglarea acestuia.

Pentru exprimarea corelatiilor implicate de echilibrul financiar, se utilizeaza urmatorii indicatori:

Rata autonomiei financiare

Raf = Capital propriu/Capital propriu + Capital imprumutat

Raf/N-1 = 0,74

Raf/N = 0,90

Rata de finantare a stocurilor

Rfs = Fond de rulment/Stocuri

Rfs/N-1 = 0,04

Rfs/N = 0,03

Rata de autofinantare a activelor

Raa = Capital propriu/Active fixe+Active circulante

Raa/N-1 = 0,25

Raa/N = 0,26

Rata datoriilor

Rd = Datorii totale/Active totale

Rd/N-1 = 0,60

Rd/N = 0,74

Echilibrul economico-financiar inregistreaza o degradare, totusi, unele dintre aceste rate se incadreaza in limitele considerate satisfacatoare, ceea ce demonstreaza functionarea corespunzatoare a firmei.

Fluxurile de trezorerie ale activitatilor de exploatare

+/-Rezultatul net inaintea impozitarii si elementelor 11.181.464

extraordinare

Eliminarea veniturilor si cheltuielilor fara incidenta asupra trezoreriei:

+ Cheltuielile cu amortizari si provizioane +564.736

– Venituri din amortizari si provizioane 0

Eliminarea veniturilor si cheltuielilor nelegate de exploatare:

+/-Rezultatul cesiunii imobilizarilor si plasamentelor 0

+Cheltuieli privind dobanzile + 9.833

-Venituri din plasamente 0

______________________________________________________________________

= +/-Rezultatul din exploatare inaintea variatiei necesarului in

fond de rulment 11.756.033

+/-Variatia stocurilor + 5.723.690

+/-Variatia conturilor clienti si a altor creante din exploatare (73.199)

+/-Variatia conturilor furnizori si a altor datorii din exploatare – 6.280.375

-Dobanzi si dividende platite 0

-Plati privind impozitele asupra beneficiilor – 2.790.828

+/-Elemente extraordinare 0

_____________________________________________________________________

= +/-Fluxul net de trezorerie al activitatii de exploatare (a) + 8.335.321

Fluxurile de trezorerie ale activitatilor de investitii

– Achizitionarea filialei X (-) trezoreria achizitionata 0

+Cesiunea filialei Y 0

-Achizitionarea de imobilizari – 2.557.297

-Achizitionarea de plasamente 0

+Incasarile ce rezulta din cesiunea de imobilizari 0

+Incasari ce rezulta din cesiunea de plasamente 0

+Dobanzi incasate + 136.804

+Dividende primite (incasate) 0

_________________________________________________________________________

= +/- Fluxul net de trezorerie al activitatilor de investitii (b) – 2.420.493

Fluxuri de trezorerie ale activitatilor de finantare

+Cresterea de capital in numerar 0

-Rambursarea de capital in numerar 0

+Emisiunea (contractarea) de imprumuturi (altele decat cele de trezorerie) 0

-Rambursarea de imprumuturi (altele decat cele de trezorerie) 0

-Rambursarea de datorii ce rezulta din contractele de locatie-finantare -20110

-Dobanzi si dividende platite – 6.009.833

_________________________________________________________________________

= +/- Flux net de trezorerie al activitatilor de finantare (c) – 6.010.034

Diminuarea neta a lichiditatilor (a+b+c)

Diminuarea neta a lichiditatilor (a+b+c) – 176.658

+Lichiditati la deschiderea exercitiului N + 4.981.468

_________________________________________________________________________

= Lichiditati la inchiderea exercitiului N + 5.158.126

Din analiza anului curent N, reiese ca intreprinderea inregistreaza la nivelul fluxului de exploatare (a), lichiditati in valoare de: + 8.335.321 lei ca urmare a activitatii rentabile desfasurate.

Fluxul de trezorerie din operatiile de investitii (b) evidentiaza necesarul de trezorerie (- 2.420.493 lei) generat de investiatia efectuata de firma pentru achizitionarea unei imobilizari. Se constata ca acest necesar de trezorerie poate fi acoperit integral de fluxul de trezorerie degajat de activitatea curenta. In cazul in care investitia nu putea fi acoperita se apela la o majorare de capital prin aportul actionarilor.

Dividendele si dobanzile platite, in suma de 600.983 lei, au condus la diminuarea beneficiilor nerepartizate. Beneficiul net a fost luat in calculul fluxului net de trezorerie la activitatile de exploatare. In schimb varsamintele de dobanzi si dividende vor fi inscrise in cadrul rubricilor corespunzatoare activitatilor de finantare, ca o iesire de fonduri.

CAPITOLUL VI

CONCLUZII PRIVIND TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE

Obiectivul meu privind alegerea temei: TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE CA MODEL DE ANALIZA A PERFORMANTELOR INTREPRINDERII , a avut ca scop aducerea, in plus, a unor argumente privind nevoia utilizarii tabloului fluxurilor de trezorerie a tuturor intreprinderilor.

Prin continutul sau, TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE raspunde nevoilor utilizatorilor de interpretare a informatiilor contabile din punct economic si financiar. Aceasta, cu atat mai mult cu cat este analizata in corelatie cu celelalte componente ale situatiilor financiare si anume Bilantul si Contul de profit si pierdere.

O situatie a fluxurilor de trezorerie nu este intocmita doar in scopul raportarii financiare periodice, ci poate fi elaborata in alte momente, pentru alte perioade de gestiune decat exercitiul financiar si pentru alte scopuri.

Printre alte scopuri se numara: analiza unui dosar de credit, evaluari de afaceri pentru a le cunoaste valoarea de piata sau alta valoare curenta, dezvoltarea unui management bazat pe valoarea creata de intreprindere si altele.

O situatie a fluxurilor de trezorerie, ca si componenta a situatiilor financiare, isi releva utilitatea in urmatoarele directii, asa cum sunt ele enumerate in normele contabile:

Asigurarea calitatii informatiilor contabile

Prin continutul sau, tabloul fluxurilor de trezorerie se circumscrie orientarii generale a standardelor de a asigura calitatea informatiilor, prin care si comparabilitatea.

Comparabilitatea este redata prin urmatoarele: eliminarea din situatiile fluxurilor de trezorerie a acelor venituri si cheltuieli de exploatare, precum si a altora de natura financiara, considerate calculate. Ele nu genereaza incasari si plati in exercitiul analizat si nu determina fluxuri de numerar. Astfel de elemente sunt: cheltuieli cu amortizarea, cheltuieli si venituri cu provizioanele, venituri din subventii pentru investitii si altele.

Consecinta este ca rezultatul curent nu mai este influentat diferit dupa cum o intreprindere a optat pentru amortizarea liniara, degresiva sau accelerata pentru acelasi tip de imobilizari.

Rezultatul curent reflecta mai corect performantele intrinseci ale intreprinderii, acum cand nu mai este influentat de subventiile care pot fi primite doar de catre anumite intreprinderi.

Tabloul fluxurilor de trezorerie aferente perioadelor trecute constituie baza pentru estimarea fluxurilor viitoare, si de aici, a valorii intreprinderii. Fiind publicate in cadrul situatiilor financiare, constituie un material valoros pentru un analist extern care poate sa realizeze evaluari si comparatii cu alte intreprinderi.

Posibilitatea efectuarii unor analize financiare

Informatia contabila este utila atunci cand ea ajuta la luarea unor decizii economice corecte, fundamentate. Dar, in procesul luarii deciziilor sunt implicate tehnici de gestiune care folosesc instrumente specifice analizelor financiare si evaluarii economice a afacerilor. Astfel, putem spune ca aportul informational suplimentar al situatiilor financiare, mai ales prin intermediul tabloului fluxurilor de trezorerie, ofera o baza de date partial prelucrate din punct de vedere financiar si economic.

Analizele financiare sunt facilitate prin cunoasterea de catre utilizatori a:

Modificarii activului net al intreprinderii

Activul net poate fi determinat printr-o metoda directa, ca suma a capitalurilor proprii. In acest caz, acesta este usor de citit ca si existent la finele exercitiului, respectiv in evolutia sa, din bilant si situatia modificarii capitalurilor proprii.

Printr-o alta metoda, cea indirecta, activul net se determina ca diferenta intre totalul activelor si al datoriilor intreprinderii si se obtine din bilant.

IAS 7 recomanda intreprinderilor utilizarea metodei directe pentru ca aceasta metoda permite obtinerea de informatii care se dovedesc a fi utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, fapt ce nu este posibil prin aplicarea metodei indirecte.

Diferenta dintre cele doua documente este ca primul prezinta solduri, rezultante ale unor tranzactii nefinalizate, in timp ce al doilea prezinta materializarea in incasari si plati a respectivelor tranzactii derulate in cursul exercitiului. Primul document este static, reflecta existente la un moment dat, in timp ce al doilea este dinamic, reflectand fluxuri.

Structurii financiare

Structura financiara este o marime apreciata de analistii financiari, iar uneori este luata in considerare in cadrul reglementarilor fiscale. Reflecta raportul dintre sursele de finantare de care intreprinderea a dispus in cursul perioadei si anume: capitalurile proprii, respectiv datoriile. Raportul:

DATORII/CAPITALURI PROPRII, este indicatorul independentei financiare deosebit de util celor care vor sa cunoasca situatia financiara prezenta si viitoare a intreprinderii.

Elementele structurii financiare sunt evidentiate in bilant, situatia modificarii capitalurilor proprii si in situatia fluxurilor de trezorerie. Totusi, ultimul document este mult mai folositor avand in vedere ca prezinta incasarile si platile privind capitalurile externe, provenite de la actionari, respectiv de la creditori, si eventual remunerarile acestora sub forma dividendelor si dobanzilor.

In acelasi timp, se indica posibilitatea determinarii de catre utilizatorii situatiilor financiare a solvabilitatii si lichiditatii intreprinderii.

Cei doi indicatori reflecta capacitatea intreprinderii de a face fata datoriilor curente (exigibile sub un an) prin activele curente sau totale pe care le detine.

Relatiilor dintre profitabilitate si fluxurile de trezorerie

Profitabilitatea nu este sinonima cu solvabilitatea. A avea un rezultat satisfacator raportat la cifra de afaceri a perioadei nu este acelasi lucru cu a dispune de acest rezultat in acel moment, sub forma de lichiditati.

Diferentele dintre cele doua stari sunt puse in evidenta in Tabloul fluxurilor de trezorerie, sub forma cheltuielilor si veniturilor negeneratoare de numerar, precum si a elementelor de active si datorii care amana incasarile si platile.

BIBLIOGRAFIE

Nadia Albu

Catalin Albu ,Instrumente de Management al Performantei”, Vol II – Control de Gestiune, Editura Economica, 2003

Niculae Feleaga ,,Sisteme Contabile Comparate”, Editia a II-a, Vol. I- Contabilitati Anglo-saxone, Editura Economica, 1999

Niculae Feleaga

Liliana Malciu ,Politici si Optiuni Contabile”, Editura Economica, 2002

Niculae Feleaga ,,Tratat de Contabilitate Financiara”, Vol. I, Editura Economica

Ion Ionascu , 1998

Aurel Isfanescu ,,Analiza Economico-Financiara”, Editura ASE, 2002

Vasile Robu

Anca Maria Hristea

Camelia Vasilescu

*** Standarde Internationale de Contabilitate 2000 – IASC, IAS 7 ,,Tabloul Fluxurilor de Trezorerie” (Cash Flow Statements)

Bogdan Ion Managementul financiar in afaceri, editia II, Ed. Universitara,Bucuresti, 2006

Bogdan Ion Managementul financiar in afaceri, editia II, Ed. Universitara,Bucuresti, 2007

Gheorghe Valceanu, Analiza economico-financiara. Ed. a II-a revizuita si

Vasile Robu, adaugita, Editura Economica, Bucuresti, 2005

Nicolae Georgescu

Mihai Ristea, Corina Contabilitate aprofundată, Ed. Universitară, Buc, 2005

Graziella Dumitru

Ilie Vasile Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Meteora Press, București, 2002