. Analiza Performantelor Economico Financiare ale Intreprinderii
CUPRINS
INTRODUCERE
Plata, ca mecanism de reglare a funcționării are un impact decisiv, complex și permanent în luarea deciziilor de către conducerile agenților economici privind opțiunile în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, eficienta utilizării lor în vederea asigurării viabilității. În contextul mecanismelor pieței creșterea gradului de complexitate a activității economice a agenților economici are implicații profunde în procesul de conducere, proces care se poate realiza numai pe baza unui studiu atent al realității.
Indiferent de nivelul la care se exercită și de domeniul pe care îl vizează, activitatea de conducere, prin esența ei, implică cunoașterea temeinică a situației date, a întregului complex de cauze și factori care o determină, fapt care se realizează prin intermediul analizei economico-financiare.
Analiza financiară, ca disciplină științifică sau activitate practică, explică realitatea economico-financiară pornind de la limbajul contabil. Prin tratarea, prelucrarea și interpretarea informațiilor contabile (și de alta natură), în cadrul trasat de teoria economică, analiza financiară permite evaluarea stării de fapt și identificarea pistelor de progres ale întreprinderii în coerență cu condițiile mediului economic, social, politic în care își desfășoară activitatea.
Analiza financiară furnizează un ansamblu de concepte, tehnici și metode care permit tratarea informațiilor interne și externe, interpretarea acestora, emiterea unor judecăți de valoare și aprecieri asupra activității întreprinderii, în vederea formulării unor recomandări pertinente privind evoluția acesteia, nivelul și calitatea performanțelor, gradul de risc într-un mediu concurențial extrem de dinamic.
Analiza performanțelor economico-financiare trebuie să utilizeze toate sursele de informații susceptibile, să evidențieze caracteristicile economico-financiare ale întreprinderii. Informațiile furnizate de către contabilitate, în particular de către contabilitatea financiară, constituie materialul esențial utilizat în demersul metodologic al analizei rezultatelor.
În prezent, se constată creșterea importanței analizei economico-financiare, conștientizându-se că managementul performant poate fi un mijloc de sporire a rezultatelor întreprinderii.
Prezenta lucrare are intenția de a susține și argumenta rolul analizei în orientarea deciziilor manageriale, astfel încât consecința acestor decizii să satisfacă scopul urmărit de orice întreprindere și anume obținerea unui profit cât mai ridicat și pe o perioada cât mai îndelungată.
CAPITOLUL 1
STUDIUL CADRULUI ORGANIZATORIC ȘI
NORMATIV AL ÎNTREPRINDERII
1.1. Prezentarea generală a întreprinderii.
S.C. CALCARUL S.A. a fost înființată în anul 1995 în urma desprinderii de societatea mamă S.C. PALUX S.A. Cîmpulung Moldovenesc, având forma juridică de societate pe acțiuni cu capital majoritar privat.
Întreprinderea este încadrată în categoria societăților mari cu o cifră de afaceri în anul 2007 de 18.063.971 lei, având un număr de 258 salariați. Dintre aceștia 21 se încadrează în cadrul personalului TESA.
Atuurile societății în fața firmelor concurente sunt dotarea tehnica de excepție, seriozitatea, calitatea lucrărilor executate și respectarea termenelor asumate, aspecte recunoscute de toți partenerii de afaceri.
Obiectul de activitate al S.C. CALCARUL S.A. este prelucrarea lemnului, producerea și comercializarea produselor minerale concasate-sortate din zona.
Relațiile cu partenerii de afaceri vizează următoarele aspecte:
• Clienții
Trebuie să remarcăm faptul că aproape 80% din producția firmei privind producția de cherestea este destinată exportului. Pe această piață firma exportă doar produsele de un nivel calitativ ridicat.
Principala piață de desfacere este reprezentată de zona Orientului Mijlociu (Liban, Iran). Pentru a-și desface produsele în aceste țări sunt utilizate două modalități de export:
– exportul direct: în acest sens S.C. Calcarul S.A. a încheiat un contract de desfacere cu firma JABWOOD din Liban;
– exportul în comision: prin Forex SA Suceava și Middle East S.A. București.
Pe piața internă produsele sunt vândute, în special către fabrici de mobilă. De asemenea în urma procesului de producție rezultă o serie de produse de proastă calitate: tocătura, celuloza. Aceste produse sunt livrate către S.C. SOMES S.A. Dej.
Deșeurile sunt folosite, în proporție de 60%, pentru alimentarea centralei proprii de căldură. Restul, de 40% din deșeuri, sunt folosite pentru alimentarea centralei orașului Vatra Dornei, prin contract încheiat cu Primăria Orașului Vatra Dornei.
Producția de piatră este destinată zonei, circa 70%. În acest sens S.C. Calcarul S.A. a încheiat un contract cu S.C. MOSCHLOR S.A. iar restul de 30% altor clienții: Romsilva Suceava, Direcția Drumuri Forestiere Humor, COS Târgoviște, etc.
• Furnizorii
Materia primă, pentru această întreprindere, o constituie lemnul brut (buștenii), și piatra. Firma are cariere de extracție de dolomită proprii ). Procurarea lemnului se face prin două modalități:
– prin participarea la licitații publice organizate de Direcția Silvică Suceava. În urma acestor licitații întreprinderea câștigă dreptul de a exploata anumite suprafețe împădurite denumite parchete. Relațiile cu Direcția Silvică Suceava se desfășoară odată cu participarea la licitații, respectiv pe parcursul achitării ratelor contractuale ce permit exploatarea respectivelor suprafețe.
Responsabilitatea controlului asupra modului în care se desfășoară activitatea de exploatare revine Ocoalelor Silvice pe raza cărora se află aceste suprafețe împădurite. Astfel firma intră în contact cu Ocoalele Silvice cum ar fi cele din localitățile: Pojorâta, Iacobeni, Cârlibaba, Ciocănesti, Broșteni, Dorna Candrenilor sau Ocolul Silvic Dorna.
– prin achiziții de la persoane fizice proprietare de suprafețe împădurite. Astfel pentru a avea materia primă necesară desfășurării procesului de producție, întreprinderii îi revine sarcina transportului buștenilor, deoarece furnizorii exploatează prin forțe proprii parchetele.
Pe lângă furnizorii de materii prime o pondere importantă o au furnizorii de utilități și materiale consumabile:
– furnizorii de mașini, utilaje și instalații pentru producție. În general acestea se achiziționează direct din import sau prin firme intermediare. Dintre firmele românești care furnizează astfel de produse firmei amintim: Tools Solution SRL Suceava, IRUM S.A. Reghin, Rofelix Univers S.R.L. Cluj Napoca, etc.
– furnizorii de utilități. Pentru a-și asigura energia electrică necesară procesului de producție, dar și administrației și sectorului comercial, firma a încheiat contract de furnizare de energie electrică cu filiala locală a EON Moldova. Apa este asigurată prin stația proprie de captare.
– furnizorii de piese de schimb: S.C. Tănase Enola SNC, Romups Suceava, S.C.Hurgiș S.R.L.
• Concurenții
S.C. CALCARUL S.A. reprezintă principala întreprindere de prelucrare a lemnului și producerea și comercializarea produselor minerale concasate-sortate din zona.
În zonă, principalul concurent îl constituie S.C. ROMANEL S.A. Vatra Dornei, S.C. REGNAFOR S.A. Vatra Dornei. De asemenea amintim S.C. DORNAFOR SA Vatra Dornei, SC MASP DER WALT S.A. Ciocănesti, S.C. CRACIUN COM S.R.L. Vatra Domei.
Capitalul social, acțiunile
Firma are un capital social de 6.217.392 lei, aferent unui număr de 2.623.372 acțiuni. Ultima modificare a capitalului social a avut loc în 2006 când s-a hotărât majorarea valorii nominale a unei acțiuni de la 0,3729 lei la 2,37 lei, prin încorporarea beneficiilor nete realizate în anii precedenți și repartizate la rezerve. Acționarii majoritari ai societății sunt reprezentați de angajații acesteia care dețin 52,34% din totalul acțiunilor firmei. Interesele acestora sunt reprezentate de Asociația Salariaților întreprinderii.
Tabel nr. 1.1 – Structura acționariatului la S.C. CALCARUL S.A. POJORATA
1.2. Structura organizatorică și funcțională a întreprinderii.
Structura organizatorică a firmei reprezintă elementul esențial al sistemului de conducere, determinând într-o proporție însemnată funcționalitatea acesteia, modul de utilizare a resurselor umane, materiale și financiare, nivelul cheltuielilor și profitului. O firmă, pentru a-și putea desfășura
activitatea, își creează o structură organizatorică adecvată, care să-i permită să desfășoare activități curente și de perspectivă într-un mediu concurențial aflat într-o continuă mișcare.1
Procesul de organizare constă în gruparea activităților necesare pentru îndeplinirea obiectivelor unei firme și atribuirea fiecărei grupe unui manager, care are autoritatea necesară pentru orientarea, antrenarea și coordonarea oamenilor ce realizează aceste activități. În esență, organizarea este ,,un proces de diviziune a muncii, de precizare a responsabilităților și a autorității".2
Structura organizatorică reprezintă totalitatea persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și a relațiilor dintre acestea, urmărind realizarea obiectivelor prestabilite de firmă.3
La S.C. CALCARUL S.A. este caracteristică structura organizatorică funcțională, sistemul putând comunica atât pe verticala, cât și pe orizontală.
Acest tip de structură poate fi utilizată, cu bune rezultate, în firmele mici și mijlocii, cu o singură afacere, în care activitățile ,,cheie" sunt bine definite prin scopuri și arie de specializare. Poate fi aplicată și în firmele integrate vertical, care sunt dominant orientate spre producție. Firma este organizată ca societate pe acțiuni, fiind condusă de Consiliul de Administrație, a cărui componentă este hotărâtă de Adunarea Generală a Acționarilor și în subordinea căruia se află directorul general.
Structura organizatorică a societății comerciale CALCARUL S.A este reflectată în organigrama prezentată în Anexa nr. 2.
Adunarea Generală a Acționarilor este organul de conducere a firmei. Ea decide asupra
_____________________________
1 Nedelea, Al., Marketing, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003,, p. 59
2 Nica P., Iftimescu A., Management.Concepte și aplicații, Editura Universității Alexandru loan Cuza, Iasi, 2003, p. 174.
3 Jaba O. Managementul producției industriale, Editura Sedcom Libris, Iași, 2005, p. 156
organizării și activității firmei, fiind responsabila de politica economică, financiară și comercială a unității. Principala sarcină pe linie financiar-contabilă este aprobarea sau modificarea bilanțului și contului de profit și pierdere și repartizarea profitului, în conformitate cu prevederile legii.
Adunarea Generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este nevoie a se lua o hotărâre pentru: mărirea capitalului social, schimbarea obiectului societății, schimbarea formei societății, mutarea sediului, fuziunea cu alte societăți, reducerea capitalului social și reîntregirea sa prin emisiunea de acțiuni,
dizolvarea anticipată a societății, cesiunea acțiunilor către terți, emisiunea de obligațiuni, aprobarea operațiunilor de cumpărare de bunuri, inclusiv mijloace fixe, oricare altă modificare a contractului de societate ori a statutului, sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea Adunării Generale extraordinare.
Consiliul de Administrație al S.C. CALCARUL S.A. este compus din 5 membri. Aceștia sunt numiți pe o perioada de 4 ani și pot fi revocați de Adunarea Generală a Acționarilor.
Consiliul de Administrație se întrunește lunar la sediul CALCARUL S.A., sau ori de cate ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi, desfășurându-și activitatea în baza propriului regulament de organizare și funcționare și a reglementărilor legale în vigoare. Consiliul de Administrație este condus de un președinte, iar în lipsa acestuia, de un membru, în baza mandatului președintelui.
Președintele numește un secretar fie dintre membrii Consiliului de Administrație, fie din afara acestuia.
Gestiunea societății poate fi controlată de către 3 cenții poate fi controlată de către 3 cenzori aleși de Adunarea Generală a Acționarilor pe o perioada de 3 ani. Cenzorii sunt obligați să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă bilanțul contabil și contul de profit și pierdere sunt legal întocmite și în concordanță cu înregistrările și dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea bilanțului contabil. Cel puțin unul dintre cenzori trebuie sa fie expert contabil.
Directorul General are în subordine directă toate departamentele firmei . Acesta este persoana care negociază toate contractele firmei cu furnizorii și clienții, dar și cu personalul, după ce în prealabil a primit rapoarte complete elaborate de la departamentele din subordine.
Directorul economic este acea persoană care răspunde de partea economică a firmei și asigură coordonarea raportărilor sintetice privind situațiile economice ale unității. Acesta verifică bilanțul, balanțele și alte documente importante ale unității și le semnează în cazul în care sunt complete, acordă sau refuză viza de control preventiv; reprezintă firma în relațiile cu banca sau organele Ministerului de Finanțe. Angajații societății se grupează pe departamente. Departamentele și angajații din cadrul acestora au atribuțiile stabilite prin prezentul regulament și prin fișa postului.
Organizarea funcțională a firmei
Datorită dezvoltării economice continue și a evoluției concepțiilor privind managementul, funcțiile întreprinderii au căpătat un caracter dinamic, ele încorporând sarcini și atribuții noi. Putem constata că nu există o delimitare clară între funcțiile și activitățile desfășurate în cadrul firmei deoarece o activitate poate fi cuprinsă în mai multe funcții.
În cadrul S.C. CALCARUL S.A. se regăsesc cele cinci funcții de bază ale unei întreprinderi, respectiv: funcția de cercetare – dezvoltare, funcția comercială, funcția de producție, funcția financiar-contabilă și funcția de personal.
Funcția de cercetare-dezvoltare reprezintă ansamblul activităților desfășurate în cadrul firmei prin care se studiază, se concepe, se elaborează și se realizează cadrul tehnic, tehnologic și organizatoric al firmei.4
Prin aceasta este asigurată asimilarea și introducerea tehnologiilor moderne de producție, obținerea de noi produse finite, îmbunătățirea tehnologiilor de fabricație, adaptarea tehnologiilor la specificul obiectului de activitate al firmei, astfel încât să fie atinse obiectivele de calitate și productivitate ale unității. Obiectivele de bază ale funcției sunt: optimizarea fluxurilor de fabricație; îmbunătățirea proceselor de muncă, a activității de întreținere și reparații; perfecționarea structurii organizatorice.
Funcția comercială cuprinde ansamblul activităților de cunoaștere a cererii și ofertei pieței, de procurare nemijlocită a materiei prime, materialelor, echipamentelor de producție necesare desfășurării producției întreprinderii și de vânzare a produselor care fac obiectul de bază al acesteia. Mai cuprinde și activități de cercetarea a piețelor de desfacere și a concurenților, activitatea de promovare, publicitate și reclamă, participarea la târguri și expoziții.
Ca obiective pot fi enumerate: onorarea la timp și cu profesionalism a comenzilor ; asigurarea comenzilor și a contractelor unității.
Funcția de producție este prin natura sa funcția tehnică a întreprinderii. Funcția de producție cuprinde totalitatea activităților de bază, auxiliare și de servire prin intermediul cărora se duc la îndeplinire obiectivele referitoare la fabricarea produselor, realizarea lucrărilor și prestarea serviciilor la nivelul societății comerciale.
Ținând seama de natura activităților ce fac obiectul acestei funcții, în cadrul ei se cuprind următoarele : exploatarea; controlul tehnic de calitate; întreținerea și repararea utilajelor; gestiunea producției.
Principalele activități, din perspectiva sistemului informațional economic, ale biroului tehnic se referă la stabilirea planurilor de producție și lansarea comenzilor în fabricație, iar secțiile de ______________________________
4 Neagu C., Managementul firmei, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004, pg. 55,56.
producție realizează normarea personalului care lucrează în secții și întocmirea raportului de producție.
Funcția financiar-contabilă are rolul de a pune la dispoziția întreprinderii resursele financiare și tehnice necesare funcționării și dezvoltării sale. Acoperă deci o triplă dimensiune: de solvabilitate (disponibilitatea capitalurilor în momentul necesar), de rentabilitate (utilizarea capitalurilor în modul cel mai economic) și de control. Funcția financiar-contabilă cuprinde activități referitoare la modalitățile de finanțare a activităților unității, având în vedere și rezultatele obținute. Funcția se mai referă la păstrarea integrității patrimoniului și la cunoașterea în orice moment a modului în care sunt gospodărite fondurile bănești, dar și cele materiale ale unității. Obiectivul principal al acestei funcții este creșterea capitalului și a lichidităților firmei, administrarea resurselor financiare, reinvestirea profiturilor, aspecte legate de impozite și taxe.
Funcția de personal integrează toate activitățile desfășurate în vederea asigurării și dezvoltării potențialului uman necesar .Ca obiective se pot enumera următoarele: îmbunătățirea pregătirii profesionale a angajaților prin cursuri de specializare; îmbunătățirea condițiilor de muncă ale salariaților; stimularea salariaților în ceea ce privește realizarea unor planuri de îmbunătățire a sistemului.
Funcția de personal este considerată ca o preocupare strategică, vitală pentru reușita întreprinderii. O funcție modernă de personal trebuie să răspundă la cerințele unor domenii cum sunt: administrarea personalului, gestiunea personalului, comunicarea socială și informarea, condițiile de muncă, relațiile sociale, analiza climatului social.
1.3. Baza juridică a sistemului contabil, organizarea compartimentului financiar-contabil și relațiile acestuia cu celelalte compartimente.
Ansamblul normelor, mijloacelor și activităților funcționale utilizate în vederea efectuării corecte, la timp și cu cheltuieli minime a lucrărilor contabile reprezintă organizarea structurală a contabilității.
La baza organizării și conducerii contabilității se află reglementările conținute în:
Legea contabilității nr. 82/1991 republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.48 din 14.01.2005;
Planul de conturi general;
Normele metodologice privind utilizarea planului de conturi;
Nomenclatorul privind modelele registrelor și formularelor tipizate;
Normele privind întocmirea și prezentarea situațiilor financiare conținute în Legea contabilității O.M.F.P. nr. l752 / 20055, art. 3 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conform cu directivele europene publicat în Monitorul Oficial al României 30/11/2005.
_____________
5 ***Lex Expert
Organizarea contabilității financiare se realizează, de regulă în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicita să îndeplinească această funcție6.
Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare și răspund, împreună cu personalul din subordine de organizarea și conducerea contabilității.
Contabilitatea poate fi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul
contabilității, încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate în condițiile O.G. nr.65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabila și a contabililor autorizați, cu modificările și completările ulterioare, care răspund, potrivit legii7.
Activitatea financiar-contabilă în cadrul S.C. CALCARUL S.A. se realizează de compartimentul financiar-contabil, subordonându-se ierarhic contabilului sef. Acest compartiment are următoarele componente: planificarea economico-financiară, analiza economică, mijloacele fixe, stocuri, încasări/plăți, salarizare.
Planificarea economico-financiară:
asigură prin bugetul de venituri și cheltuieli fondurile necesare desfășurării ritmice a programului de producție;
efectuează calcule de fundamentare a indicatorilor economico-financiari privind rentabilitatea, beneficiile, veniturile, producția marfa, viteza de rotație a mijloacelor circulante și alți indicatori;
asigură aplicarea corectă a legii privind formarea și vărsarea beneficiului și urmărește constituirea fondurilor din beneficii la termen și în cuantumul prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat
participă la raționalizarea sistemului informațional al unității;
analizează anual și ori de cate ori este necesar normativele specifice aprobate și face propuneri de îmbunătățire a acestora;
urmărește primirea la termen a facturilor pentru mărfurile exportate și importate;
urmărește lichidarea stocurilor de produse finite;
efectuează decontarea în termen a operațiunilor rezultate din activitatea de comerț exterior;
urmărește circulația documentelor de decontare cu banca, analizează volumul facturilor neîncasate și stabilește măsurile corespunzătoare;
Analiza economică
participă la prezentarea și susținerea bilanțului și a raportului explicativ, la analiza
rezultatelor economico-financiare pe baza datelor din bilanț și urmărește modul de realizare a sarcinilor rezultate din analiză;
_____________
6Legea contabilității nr.82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, art.10.
7 Airinei D., Filip M., Fătu T., Grama A., Fotache D., Georgescu M., Fînaru L., Introducere în informatica economică. Ediția a IV-a, Editura Sedcom Libris, Iași, 2003, p. 33.
asigură furnizarea datelor necesare pentru întocmirea bilanțurilor și analiza rezultatelor
economico-financiare;
verifică corectitudinea privitoare la decontarea cheltuielilor de producție,
urmărește închiderea lunara a situației cheltuielilor pe elemente;
face propuneri de studii cu privire la raționalizarea sistemului informațional;
efectuează lunar analiza indicatorilor de productivitate a muncii și salarizarea
personalului pe secții și pe unitate;
efectuează analiza listelor de facturi de plată și de încasat și stabilește variantele
circuitelor de compensare a datoriilor reciproce;
discută posibilitățile de compensare cu clienții și furnizorii;
elaborează propuneri de costuri anuale, trimestriale, precum și de perspectiva în ceea ce
privește costurile la nivelul unității pe baza studiilor proprii, a datelor de prognoză și a
elementelor de fundamentare primite de la celelalte compartimente;
urmărește modul de realizare a costurilor de producție pe produs, pe articole de calculate
ce rezultă din analizele efectuate de secții comparativ cu cele planificate și sesizează
conducerea în eventualitatea unor neajunsuri constatate;
participă la întocmirea lucrărilor necesare analizei privind realizarea costurilor de producție, lunar, trimestrial, anual, sau ori de câte ori conducerea solicită asemenea
analize;
întocmește situații privind analiza factorilor care au influențat realizarea costurilor de
producție;
prezintă periodic și ori de câte ori este necesar informări privind realizarea costurilor de
producție la nivel de unitate;
urmărește și analizează evoluția prețurilor și tarifelor la produsele și serviciile proprii,
prezentând conducerii propuneri de îmbunătățire,
propune Consiliului de Administrație nivelul de plan al cheltuielilor indirecte pentru
fiecare secție de producție;
centralizează realizările costurilor de producție comparativ cu cele planificate pentru
produsele realizate;
elaborează propuneri de perspectivă în domeniul costurilor;
elaborează decizii de preț pentru produsele noi sau pentru modificarea nivelul prețului la
produsele vechi;
Mijloace fixe:
asigură efectuarea corectă și la timp a tuturor înregistrărilor contabile privind evidența mijloacelor
fixe și calculul amortizărilor, evidenta cheltuielilor de investiții;
propune spre casare mijloace fixe complet amortizate, cu durata de funcționare expirată, uzate fizic sau moral sau care nu mai prezintă siguranță în funcționare. După obținerea aprobării conducerii, înainte de a fi casate sunt scoase la licitație deschisa, cu strigare și adjudecare la prețul cel mai mare.
Stocuri:
stabilește norme de stoc pentru toate materialele aprovizionate și urmarește evitarea formării stocurilor supranormative și a consumării stocului de siguranță și refacerea imediată a acestuia;
calculează și înregistrează nivelul stocului pe baza documentelor furnizate de serviciile
de aprovizionare și desfacere;
ia măsuri pentru preîntâmpinarea formării de stocuri de produse finite, fără mișcare, cu mișcare lentă sau supranormative și valorificarea acestora;
răspunde de respectarea strictă a disciplinei contractual în ceea ce privește sortimentele, calitatea, termenele de livrare;
întocmește propunere de norme de stoc pentru produsele pe care le realizează și participă la recalcularea periodică a normativelor mijloacelor circulante pentru produsele finite.
Încasări/plăți
răspunde de organizarea și funcționarea în bune condiții a contabilității valorilor patrimoniale ale unității;
asigură respectarea prevederilor legale privind integritatea proprietății unității și ia toate măsurile legale de reîntregire a avutului societății în cazul în care a fost păgubit;
asigură intreținerea corectă a jurnalului de cumpărări pentru stabilirea TVA deductibilă;
asigură confidențialitatea tranzacțiilor comerciale pe care le încheie;
facturează toate livrările de produse, certificând exactitatea și legalitatea prețurilor de facturare;
întocmește și analizează corespondența de urmărire a debitorilor interni;
asigură inventarierea costurilor de clienți creditori și debitori;
asigură evidența obligațiilor de plată către bugetul de stat și alte impozite și taxe, precum și regularizarea operațiunilor legate de acestea;
asigură evidența obligațiilor de plată către acționari;
asigură emiterea deciziilor de imputare pentru recuperarea pagubelor aduse patrimoniului de către personalul unității pe baza actelor de constatare și control avizate de conducerea societății.
Salarizare
asigură și răspunde de efectuarea corectă și la timp a calcului privind drepturile salariale
ale personalului, drepturi bănești lunare și alte drepturi bănești, întocmind listele și statele de plată;
întocmește și prezintă spre aprobare conducerii situația privind manopera realizată și salariile realizate;
analizează și propune, în colaborare cu celelalte compartimente, forme de salarizare noi, corespunzătoare activității desfășurate.
Corelațiile între componentele serviciului financiar-contabil
Sistemul de planificare financiară are corelații cu cel de producție. De la sistemul de producție vin toate notele de fundamentare cu privire la activitatea de producție, investiție, rezultatele activității, iar pe baza acestora sistemul de planificare întocmește Bugetul de venituri și cheltuieli, efectuează antecalculații pentru emiterea de decizii pentru prețurile de înregistrare a producției din depozit și prețuri de vânzare către terți.
Sistemul de analiză economică utilizează datele transmise de celelalte sisteme, iar sistemul de contabilitate generală transmite mai departe rapoarte conducerii societății, rapoarte obținute pe baza datelor actualizate din activitatea celorlalte sisteme.
Sistemul de gestiune a mijloacelor fixe intră în corelație cu secțiile de producție care gestionează mijloacele fixe și care urmăresc evidența fiecărui reper în parte după validarea mișcărilor curente de mijloace fixe. Din sistemul de gestiune a mijloacelor fixe, comisiile de inventariere constituite în cadrul secțiilor de producție, preiau liste de inventariere a mijloacelor fixe pentru desfășurarea operativă a operațiunilor de inventariere și apoi prezintă rezultatele inventarierii într-un proces verbal necesar sistemului de contabilitate generală.
Sistemul de gestiune a stocurilor are corelații atât cu sistemul de aprovizionare, cu care execută tranzacții de intrări-recepții, cât și cu sistemul de producție și comisia de inventariere, tranzacțiile cu acestea constând în ieșiri sau transferuri. Din sistemul de gestiune a stocurilor, comisiile de inventariere a stocurilor constituite în cadrul secțiilor de producție preiau liste de inventariere a stocurilor pentru desfășurarea operativă a operațiunilor de inventariere și apoi prezintă rezultatele inventarierii într-un proces verbal necesar sistemului de contabilitate generală.
Sistemul de încasări/plăți are corelații cu partenerii de la care se primesc comenzile pentru lansarea în producție prin Serviciul Desfacere și Serviciul Tehnic, caruia le prezintă pentru a le lansa în fabricație. La finalizarea comenzii Serviciul încasări/plăți anunță clientul.
În corelație cu acest sistem intră și băncile, prin care se efectuează principalele tranzacții de trezorerie: încasări de la clienți, plăți către furnizori, transfer de numerar în casierie pentru plata salariilor.
Sistemul de salarizare urmărește evidența datelor personale ale angajaților și salarizarea acestora, iar corelatiile principale stabilesc cu trezoreria și cu autoritățile administrative în vederea depunerii declarațiilor lunare stabilite prin acte normative.
1.4. Prezentarea structurilor informatice din întreprindere
Pentru a studia sistemul informațional al S.C. CALCARUL S.A POJORATA trebuie să ne îndreptăm atenția asupra mai multor aspecte, și anume: informațiile de ieșire obținute din actualul sistem și de care au nevoie persoane din unitate pentru exercitarea sarcinilor ce le revin; datele de intrare în sistem vehiculate în unitate pentru fiecare loc de muncă; modul în care sunt păstrate și stocate datele; procesele de prelucrare la care sunt supuse datele, ordinea prelucrărilor și dependența dintre datele trecute prin diverse procese.
Obținerea informațiilor de ieșire se face prin intermediul ferestrelor de selectie. Totuși interfețele programelor existente în firmă nu beneficiază de cele mai noi tehnologii informaționale, de tip grafic și multimedia. Principalele informații care se obțin din cadrul sistemului apar sub forma listelor, situațiilor de ieșire, documentelor, ecranelor, a răspunsurilor la întrebari. Multe dintre situatiile obținute cu ajutorul produselor software existente în unitate conțin informații ce trebuiesc consultate în cadrul mai multor compartimente.
Informațiile necesare generării rapoartelor de lucru sunt asigurate atât prin culegerea lor din documentele curente pe suport hartie (facturi, chitanțe, bonuri de consum, etc.) cât și din alte aplicații ale sistemului, existente în firma.
Realitățile societății moderne ne arată că o dată cu dezvoltarea economiei de piata și sporirea gradului de complexitate al informației economice, trebuie să se dezvolte corespunzător, ca arie, conținut și oportunitate, pentru ca ea sa poată furniza elementele necesare luării deciziilor, să poata reflecta exact situația patrimonială a entităților și rezultatele activității economico-financiare.
Dacă până aici am făcut referire la sistemul informațional al întreprinderii, în cele ce urmează vom analiza sistemul informatic și componentele sale (hardware și software).
Sistemul informatic este considerat o componentă a sistemului informațional, în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt calculatoarele electronice.
Vorbind despre sistemele electronice de calcul, putem spune că acestea reprezintă un ansamblu de echipamente (hardware), care împreună cu un sistem de programe (software) realizează prelucrarea automată a datelor furnizate de utilizatori în scopul obținerii informațiilor. Echipamentele hardware sunt formate din calculatorul propriu – zis și echipamentele periferice. Ele sunt folosite pentru culegerea, stocarea, prelucrarea, redarea și transmiterea rezultatelor.8
S.C. CALCARUL S.A. este dotată corespunzator din punct de vedere al echipamentelor hardware, deoarece toate departamentele firmei dispun de calculatoare destul de performante și echipamente periferice corespunzatoare. Totuși, în structura organizatorică a firmei nu se regăsește un departament de informatică de sine stătător. Din punct de vedere al resurselor umane de specialitate, singurul care asigură administrarea sistemului și întreținerea echipamentelor, este programatorul de la firma
______________________
8Țugui A., Fătu T. Managementul resurselor umane, Editura. Sedcom Libris, Iași, 2004, p. 110.
MENSOFT, lași, cu care firma a încheiat contract de service din anul 2003 și în prezent.
Firma dispune de un număr de 17 calculatoare, dintre care 14 sunt în cadrul rețelei ce exista în firmă. Aceste calculatoare sunt de tip Pentium II, III și IV și folosesc 3 imprimante, 2 imprimante matriciale (STAR LC – 15 și EPSON LX -1170), și 1 Laser(HP Laserjet4), legate de asemenea în rețea. În forma ei actuala, rețeaua este formată dintr-un singur server de rețea.
Din punct de vedere practic, produsele informatice reprezintă o suită de instrucțiuni prin care se controlează operative realizate de calculator. În sens restrâns, produsul informatic a fost privit ca un cod care, odata instalat pe un echipament, face ca acesta să execute anumite sarcini.
În prezent se fac eforturi pentru ca firma noastră să se apropie de ceea ce înseamnă o întreprindere modernă din punct de vedere al softului utilizat. Se folosesc produse informatice elaborate de programatorul Adi Moldovan, de la firma MENSOFT Iași, care ofera și servicii de consultanță și actualizare a aplicațiilor furnizate. Pe lângă produsele informatice de bază (ca de exemplu Windows XP, Microsoft Office, Total Commander), firma utilizează și produse software menite să-i ușureze activitatea financiar – contabilă și de gestiune a producției.
Principalul produs software folosit este cel oferit de firma MENSOFT din Iași, Software care înglobeaza module pentru gestiune, (AXON Gestiune), pentru gestiunea pentru salarii (AXON Personal) sau pentru preluarea notelor contabile și generarea rapoartelor contabile (AXON Contabilitate)
CAPITOLUL 2
SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE, SURSELE DE INFORMAȚII
PENTRU ANALIZA FINANCIARĂ
Situațiile financiare reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic terților informațiile colectate și prelucrate de sistemul contabil. Acestea mai sunt cunoscute și sub denumirile de conturi anuale, documente contabile de sinteză sau bilanț contabil. Se numesc situații anuale deoarece aceste informații de sinteza sunt publicate, de regulă, la sfarșitul exercițiului financiar, care durează, de cele mai multe ori, un an. Însă, adesea, utilizatorii solicită date privind performanțele întreprinderii și la intervale mai mici de timp. Asfel, sunt publicate de către întreprinderi unele informații și la alte intervale: semestrial, trimestrial sau lunar.9
Obținerea unei imagini fidele asupra poziției financiare, performanței și modificărilor pozitiei financiare reprezintă obiectivul fundamental al contabilității Atingerea acestuia nu presupune întotdeauna focalizarea pe elemente de detaliu, ci mai ales pe agregarea lor în imagini globale, care surprind situația actuală și perspectivele unității economice.
A decide corect și operativ înseamnă a fi în permanență bine informat. Elaborarea deciziilor economice și aprecierea activității trecute, sunt fundamentate pe informații de natură contabilă, iar structurarea și agregarea informațiilor de această natură se realizează prin intermediul documentelor de sinteză și raportare contabila10.
2.1. Obiectivele și funcțiile situațiilor financiare
Conform cadrului general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performanța și modificările poziției financiare, a întreprinderii, acestea fiind utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.
Poziția financiară se referă la relațiile dintre elementele bilanțului (acțiunile, datoriile și capitalurile proprii).
Poziția financiară este influențată de:
• resursele economice pe care le controlează intreprinderea, informatiile cu privire la acestea fiind utile pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a genera numerar sau echivalente de numerar în viitor;
• structura financiară a întreprinderii, informațiile despre aceasta permit anticiparea nevoilor viitoare de creditare sau șansele de a primi finanțare în viitor, precum și a modului în
__________________
9 Horomnea E., Tabară N., Buzdugan D., Georgescu I., Bețianu L., Bazele contabilității. Concepte. Modele. Aplicații, Editura Secom Libris, Iași, 2006, p.319.
10 Horomnea E., Bazele contabilității. Concepte, aplicații, lexicon, Editura Sedcom Libris, Iași, 2003, p.307.
care profiturile și fluxurile viitoare de numerar vor fi repartizate între persoanele care au un interes în întreprindere;
• lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii, informațiile despre acestea fiind utile pentru anticiparea capacității întreprinderii de a-și onora angajamentele financiare la scadență;
• capacitatea întreprinderii de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea.
Performanțele unei întreprinderi se referă la relatia dintre veniturile și cheltuielile din contul de profit și pierdere. Informațiile despre performanțele întreprinderii, mai ales profitabilitatea acesteia, folosesc anticipării capacității întreprinderii de a genera fluxuri de numerar folosind resursele existente, precum și formulării unor raționamente în ceea ce privește eficiența cu care vor fi utilizate noile resurse.
Modificarea poziției financiare reflectă, în general, modificările structurilor din contul de profit și pierdere și ale celor din bilanț. Informațiile privind modificarea poziției financiare a întreprinderii sunt necesare pentru evaluarea activităților sale de exploatare, finanțare și de investiții, oferind o bază pentru evaluarea capacității întreprinderii de a genera numerar sau echivalente de numerar și a nevoilor întreprinderii de a utiliza aceste fluxuri de numerar11.
Informațiile privind poziția financiară sunt oferite, în principal de bilanț, cele privind performanța, de contul de profit și pierdere, iar cele privind poziția financiară de situațiile distincte.
Situațiile financiare anuale îndeplinesc, în principal, două funcții:
• funcția rezumativă, care se referă la demersul de generalizare la nivelul mulțimii conturilor de bilanț, precum și la acțiunea de sistematizare a soldurilor conturilor în vederea obținerii de indicatori valorici cu putere de reflectare sporită, de sistematizare a acestora într-un sistem în masură să caracterizeze, la un moment dat, situația economico-juridică a perimetrului contabil respectiv;
• funcția informațională, care constă în faptul ca ceea ce ofera situațiile financiare anuale este imaginea fidelă a unui domeniu al realității, determinat printr-o localizare spatio-temporară a nivelului elementelor de activ și pasiv, de venituri, cheltuieli și rezultate.
Întocmirea situațiilor financiare reprezintă un proces complex de agregare a datelor în vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situația patrimoniului și rezultatele obținute. Desfășurarea acestui proces se concretizează într-o suită de lucrări, dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele la redactarea sau completarea propriu-zisă a bilantului.
Lucrările preliminare sunt denumite lucrări de închidere a exercițiului, fiind structurate astfel:
_____________________
11 www.mefromania.ro – Contabilitatea Instituțiilor Publice
1. Întocmirea balanței de verificare primară, care are rolul înfatisarii unei imagini de ansamblu a situației scriptice a intreprinderii prin preluarea marimilor semnificative ale
conturilor din registrul Cartea Mare. Balanța de verificare se întocmește conform modelului adoptat de întreprindere, cele mai des întâlnite fiind balanțele cu patru sau cu cinci serii de egalități;
2. Inventarierea generală a patrimoniului, care are rolul de a verifica existența concordanței între realitatea fizică și cea din contabilitate, stabilind situația reală a patrimoniului. Efectuarea inventarierii este obligatorie la începutul activității, cel puțin odată pe an pe parcursul funcționării, în cazul fuziunii sau divizării, la încetarea activității, precum și în alte situații. Inventarierea se efectuează la locul depozitării sau păstrarii bunurilor, prin numarare, cântărire, măsurare sau prin alte mijloace, rezultând listele de inventariere;
3. Contabilizarea operațiunilor de regularizare: intervine atunci când situația reală a unor elemente patrimoniale constatată în urma inventarierii este diferită de cea consemnată scriptic, inregistrările putându-se referi la plusuri sau minusuri de inventar, amortizări exceptionale, ajustări pentru depreciere, provizioane pentru riscuri și cheltuieli, delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor, consemnarea diferențelor de curs valutar;
4. Determinarea rezultatului contabil și a celui fiscal, respectiv calculul și înregistrarea impozitului pe profit: presupune punerea față în față a veniturilor și cheltuielilor, prin intermediul contului 121 ,,Profit și pierdere";
5. Repartizarea profitului sau acoperirea pierderii: în cazul în care întreprinderea obține profit, Consiliul de Administrație propune modul de repartizare a acestuia pe destinații, decizia finală în acest sens urmând să fie luată de Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociațiilor;
6. Închiderea tuturor conturilor: pune în funcțiune contul 892 ,,Bilanț de închidere", acesta creditându-se cu soldurile conturilor de pasiv și debitându-se cu soldurile conturilor de activ. Dupa efectuarea acestor înregistrări conturile se soldează.
7. Întocmirea balanței de verificare finală: se realizează pe baza datelor din Cartea Mare.
Balanța de verificare finală conține, pentru fiecare cont sintetic, datele cele mai semnificative privind situația de la începutul și, respectiv, sfârșitul exercițiului pentru care se întocmesc situațiile financiare, precum și cele privind mișcările din cursul exercițiului (inclusiv a celor generate de diferențele de inventar, determinarea rezultatului exercițiului, a impozitului pe profit și repartizarea profitului net). În plus, balanța de verificare finală are și rolul de a asigura controlul corectei preluări și prelucrări a datelor corespunzătoare mișcărilor de valori, intervenite după elaborarea balanței de verificare primare. Pe baza datelor din balanța de verificare finală se întocmește bilanțul contabil și contul de profit și pierdere.
Situațiile financiare reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic terților informațiile colectate și prelucrate de sistemul contabil. Acestea mai sunt cunoscute și sub denumirile de conturi anuale, documente contabile de sinteză sau bilanț contabil.
Se numesc situații anuale deoarece aceste informații de sinteză sunt publicate, de regulă, la sfârșitul exercitiului financiar, care durează de cele mai multe ori, un an. Însa, adesea, utilizatorii solicită date privind performanțele întreprinderii și la intervale mai mici de timp. Astfel, sunt publicate de către întreprinderi unele informații și la alte intervale: semestrial, trimestrial sau lunar (în cazul întreprinderilor cotate la bursele importante ale lumii)12 . Potrivit art.29 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, la sfârșitul exercițiului întreprinderile întocmesc un raport anual ce cuprinde situațiile financiare anuale, raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, și propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderilor contabile.
Situațiile financiare sunt documente de sinteză prin care sunt comunicate informații contabil-financiare necesare majorității utilizatorilor. Potrivit Cadrului IASC, majoritatea utilizatorilor consumă informații pentru:
• a hotărî când sa cumpere, să păstreze sau să vândă o investiție de capital;
• a evalua răspunderea sau gestiunea manageriala;
• a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și de a oferi alte beneficii angajaților săi;
• a evalua garanțiile pentru creditele acordate întreprinderii;
• a determina politicile de impozitare;
• a determina profitul și dividendele ce pot fi distribute;
• a elabora și utiliza date statistice despre venitul național;
• a reglementa activitatea întreprinderilor13.
Situațiile financiare nu acopera totuși întotdeauna nevoile utilizatorilor, deoarece ele exprimă în bună măsură efecte financiare ale unor evenimente trecute, și, în același timp, nu conțin de regulă informații nefinanciare. Situațiile financiare reprezintă rezultatele administrării întreprinderii de către conducatori, inclusiv gestionarea resurselor de către acestia. Utilizatorii evaluează modul de administrare sau responsabilitatea conducerii pentru a lua decizii economice, cum sunt: păstrarea investiției, dezvoltarea acesteia sau retragerea din afacere.
Analiza financiară pleacă de la situațiile financiare, ea aducând un plus de relevanță, claritate și expresivitate în aprecierea situației economico-financiare a întreprinderii și punând în evidență toți factorii care au contribuit la rezultatele obținute și contribuția fiecăruia.
Pentru a fi utilă pentru consumatori (utilizatori) informația contabilă trebuie să îndeplinească atribute denumite caracteristici calitative. Așa cum prevede Cadrul general IASB pentru elaborarea și
____________________________________________________
12 Hlaciuc E., Curs Bazele contabilității., 2006, p.66.
13 Istrate C., Introducere în contabilitate, Ed. Polirom, Iași, 2002, p.163.
prezentarea situațiilor financiare cele patru caracteristici calitative principale sunt: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea14.
2.2. Principiile elaborării situațiilor financiare
Obiectivul fundamental al contabilității privind asigurarea unei imagini fidele asupra situației patrimoniului și rezultatului exercitiului se realizează pe baza unor reguli, metode și proceduri contabile
care se fundamentează și concretizează avându-se în vedere anumite principii și convenții contabile generale.
Practica contabilă a oricărei economii de piață nu poate fi concepută fără utilizarea unor principii de bază.
În acest sens se are în vedere faptul că în activitatea practică se pot întâlni operații contabile pentru care nu există stabilite reguli sau proceduri de rezolvare, iar soluționarea lor se poate înfăptui numai prin apelarea la unul sau mai multe principii contabile, ceea ce justifică necesitatea existentei, cunoașterii și înțelegerii corecte a conținutului lor.
Aceste principii și convenții contabile sunt acceptate de practicieni sau impuse de lege, în vederea asigurarii unei anumite omogenizări a comportamentelor contabile la nivelul unui teritoriu dat și reprezintă ,,enunțuri conceptuale generale utilizate ca sistem de referință pentru obținerea informației contabile, referitoare la situația patrimoniului, situația financiară și rezultatul obținut". Este foarte important ca orice utilizator al informației contabile să poată recepta și percepe rapoartele și sintezele contabile în mod corect. În acest scop, a fost elaborat un set de norme numite principii general acceptate (G.A.A.P. – Generally Accepted Accounting Principles).
Principiile izvorăsc din practică și se modifică o dată cu aceasta. În consecință, ele nu sunt nici imuabile și nici universale. Acceptarea lor are loc prin consensul producătorilor și
utilizatorilor informației contabile15.
Principiile contabile de bază asimilate pentru activitatea practică din țara noastră sunt enumerate și definite în mod succint în Regulamentul privind aplicarea Legii contabilității. În continuare se prezintă
principiile în cauză, în sensul detalierii condițiilor și a modului de aplicare a lor.
Principiul permanenței metodelor contabile constă în asigurarea continuității de la un exercițiu la altul, a aplicării metodelor contabilizării și a evaluării adoptate în contabilitate privind măsurarea și analiza activelor, datoriilor și rezultatelor. Pe această cale se asigură integritatea situației patrimoniului și comparabilitatea în timp a informațiilor. Metode și evaluari diferite conduc la rezultate diferite. Așa cum se arată în standardele de contabilitate, modificarea metodei de contabilitate are loc atunci când noua metodă este impusă de lege sau de o autoritate cu atribuții de normalizare a contabilității,
precum și în cazul în care se consideră că această schimbare va oferi o prezentare mai adecvată a bilanțului
______________________
14 Istrate C., Introducere în contabilitate, Ed. Polirom, Iași, 2002, p.163.
15 Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitara, București, 2005, p. 19.
contabil16.
Principiul continuității pornește de la premisa că firma își va continua activitatea în viitorul previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau de reducere semnificativă a activității17.
Creditorul și, în egală măsură, orice potențial investitor, sunt interesați de acest aspect. Întocmirea documentelor de sinteză contabilă și evaluarea documentelor patrimoniale are loc prin recunoașterea principiului continuității. Dacă în cursul anului activitatea firmei este întreruptă, documentele de sinteză contabilă vor fi redactate la acea dată.
Principiul prudenței constă în aceea ca pentru deprecierile, riscurile și pierderile probabile care pot surveni în activitatea exercițiului curent sau anterior nu este admisa, pe de o parte, supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, iar pe de alta parte subevaluarea elementelor
de pasiv și a cheltuielilor. Aceste cerințe asigură evitarea transferării în perioada viitoare a incertitudinilor din cursul exercițiului curent ori a celui anterior sau altfel spus să nu se influențeze patrimoniul și rezultatele exercițiilor viitoare cu ceea ce nu se referă la acestea.
Prudența presupune inregistrarea minusurilor latente de valoare (amortizări și provizioane) și pierderile sau cheltuielile viitoare și așteptarea realizării definitive a profiturilor pentru înregistrarea lor ca venituri. Deci, un venit trebuie înregistrat în momentul realizării efective, iar o cheltuială în momentul în care realitatea devine palpabilă. Procedând astfel, se evită supraevaluarea elementelor de activ și a cheltuielilor și subevaluarea elementelor de pasiv și a veniturilor ținând seama de deprecieri, riscuri și pierderi probabile generate de desfășurare a activității curente.
Înfaptuirea acestui principiu presupune utilizarea conturilor de regularizare cu ajutorul cărora se realizează decontarile între exerciții financiare și a conturilor de amortizări și ajustări pentru înregistrarea deprecierilor.
Prudența temperează optimismul exagerat al oamenilor de afaceri și ofera în același timp
creditorilor o marjă de siguranță.18
În esență, acest principiu impune respectarea următoarelor aspecte 19:
• sunt luate în considerare numai profiturile obținute până la data încheierii exercițiului financiar;
• se ține cont de toate obligațiile previzibile și pierderile potențiale care au luat naștere în cursul exercițiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exercițiu anterior, chiar dacă asemenea obligații sau pierderi apar între data încheierii exercițiului îi data intocmirii bilanțului;
• se ține cont de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, indiferent dacă rezultatul exercițiului financiar este profit sau pierdere.
______________________
16,17 Hlaciuc E., Curs Bazele contabilității., 2006, p.54.
18 Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, București, 2005, p.31.
19 Horomnea E., Bazele contabilității. Concepte și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004, p.67.
Principiul independenței exercițiului. Este cunoscut și ca principiul autonomiei exercițiului. Presupune delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor aferente activității unui agent economic pe
măsura angajării acestora și trecerii lor la rezultatul exercițiului la care se referă.
Exercițiile financiare au, de regulă, o durata de 12 luni. În această perioadă efectele tranzacțiilor și a altor operații economice sunt luate în considerare din momentul în care se
produc și nu din momentul mișcării sau decontării lor. Ca atare, cheltuielile aferente exercițiului curent se înregistrează în contabilitatea acestor exerciții chiar dacă se vor plăti în exercițiile viitoare. De asemenea, veniturile aferente exercițiului curent se înregistrează în contabilitatea acestor exerciții chiar dacă încasarea lor se va face în perioadele viitoare.
Creanțele și datoriile agentului economic a căror facturare și decontare se fac ulterior, vor fi reflectate în contabilitate cu ajutorul unor conturi distincte prevăzute în planul de conturi.
Nerespectarea acestui principiu influențează direct mărimea rezultatului financiar al exercițiului
curent.20
Principiul intangibilității bilanțului de deschidere reclamă concordanța perfectă dintre bilanțul de închidere a unui exercițiu financiar și cel de deschidere a exercițiului imediat următor. Este interzisă modificarea patrimoniului de la sfârșitul exercițiului (31 decembrie), care evident trebuie reportat (transferat) asupra exercițiului urmator. Orice eventuală eroare descoperită în bilanț, dupa aprobarea și depunerea acestuia, va fi corectată în anul în care a fost constatată, prin
înregistrari contabile adecvate și transparente.21
Principiul necompensării. Este interzis a se efectua compensarea între posturile de activ și cele de pasiv, între creanțe și datorii, între posturile de cheltuieli și venituri. În felul acesta se asigură transparența informației, implicit evaluarea și înregistrarea separata în contabilitate a elementelor patrimoniale de activ și pasiv, cheltuieli și venituri.
Principiul necompensării nu trebuie absolutizat, el este opozabil numai în cazul în care activele și pasivele, datoriile și creanțele, cheltuielile și veniturile constituie structuri separate și în virtutea cerințelor pragului de semnificație trebuie prezentate separat în situațiile financiare. O asemenea precizare conduce la problema compensării. În acest sens activele și datoriile nu trebuie compensate decât cu excepția cazurilor în care substituirea este cerută sau permisă de un standard de contabilitate. De asemenea, elementele de venituri și cheltuieli, pot fi compensate din aceeași tranzacție/eveniment ori din tranzacții/evenimente similare nu sunt semnificative22.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv. În vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziții de bilanț, se determină separat valoarea corespunzătoare fiecărui element individual de activ. Astfel valoarea stocului de produse finite se determina în funcție de
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
20 Pântea I.P., 27 Bodea G., Contabilitatea financiară, actualizată la Standardele Europene, Editura Intelcredo, Deva, 2006, p.20.
21 Horomnea E., Tabără N., Buzdugan D., Georgescu I., Bețianu L., Bazele contabilității. Concepte. Modele. Aplicatii, Editura Secom Libris, Iași, 2006, p.55.
22 Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, București, 2005, p.31.
costul de producție efectiv al fiecărui sortiment de produse aflate în stoc23.
Principiul pragului de semnificație. Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat separat în cadrul situațiilor financiare. Elementele cu o valoare nesemnificativă care au aceeași natură sau funcții similare trebuie insumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.
Informațiile sunt semnificative dacă o omisiune sau o declarare eronată a lor poate influența deciziile economice ale utilizatorului lor. Cu ocazia întocmirii situațiilor financiare trebuie evitate două extreme:
• să nu fie prea condensate sau agregate deoarece îngreunează utilizarea lor, duc la decizii eronate și îngreunează controlul;
• să nu abunde în detalii inutile și nesemnificative deoarece se aglomerează traseele de
transmitere a lor și se îngreunează activitatea de interpretare și utilizare a acestora.
Informațiile furnizate de contabilitate trebuie să fie relevante, adică să fie selecționate și filtrate astfel încât costul acestora să fie mai mic decât avantajele pe care acestea le produc la utilizatori. O informație este ,,semnificativă" numai dacă este utilă pentru beneficiari, dar pragul de semnificație este o mărime relativă, el depinde de nivelul ierarhic al utilizatorilor, de mărimea și specificul unităților patrimoniale, precum și de alți factori.
Relevanța unei informații depinde de natura sa calitativă și de mărimea elementelor la care se referă. Uneori, raportarea prin intermediul situațiilor financiare a unor informații referitoare la un nou sector de activitate este utilă pentru aprecierea riscurilor și oportunităților chiar dacă nivelul lor cantitativ este redus24.
Principiul prevalenței economicului asupra juridicului, potrivit căruia informațiile prezentate in situațiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică și financiară și nu numai forma lor juridică.
De la principiile enumerate mai sus vor putea fi permise abateri doar în cazuri exceptionale și vor fi consemnate în notele explicative. Se va prezenta, de asemenea și o evaluare a efectelor acestor abateri asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și a rezultatului întreprinderii, precum și motivele care au determinat abaterile respective.
2.3. Structura situațiilor financiare anuale
Conform art.5 din Legea contabilității nr.82/1991 republicată în M.O. nr.48 din 14.01.2005, fiecare unitate patrimonială are obligația să țină contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale. Structura situațiilor financiare anuale care trebuie întocmite de către intreprinderi diferă în funcție de mărimea acestora.
________________
23 Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, București, 2005, p.31.
24 Oprean I., Matiș D., Pașca N., Deaconu A., Marian D., Oltean L, Popa I., Achim S., Bazele contabilitatii agentilor economici din România, Editura Intercredo, Deva, 2003, pp 75-76, 147-148
În Ordinul nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 și O.M.F.P. nr. 2374/2007, publicat în Monitorul Oflcial, Parlea I nr.1080 din 30/11/2005 se precizează urmatoarele:
• Persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii de mărime: total active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50, întocmesc situații financiare anuale care cuprind: bilanț; cont de profit și pierdere; situația modificărilor capitalului propriu; situația fluxurilor de trezorerie; note explicative la situațiile financiare anuale25.
• Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime mentionate mai sus întocmesc situații financiare anuale simplificate care cuprind: bilanț prescurtat; cont de profit și pierdere; note explicative la situațiile financiare anuale simplificate. Opțional, ele pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau fluxurilor de trezorerie26.
Potrivit legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însotite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene.
Pentru situațiile financiare ale anului 2007, întocmite potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităților Economice Europene, încadrarea în criteriile de mărime prevăzute se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare ale anului 2006.
Persoanele juridice care au întocmit situații financiare anuale simplificate vor întocmi situații financiare complexe numai dacă în doua exerciții financiare consecutive depășesc limitele a două dintre cele trei criterii de mărime. Persoanele juridice care au întocmit situațiile financiare anuale complexe vor întocmi situații financiare anuale simplificate numai dacă în două exerciții financiare consecutive nu depășesc limitele a două dintre cele trei criterii de mărime.
2.3.1. Bilanțul contabil
Principiul dublei reprezentări a patrimoniului se concretizează în reflectarea averii unităților economice și sociale sub doua aspecte:
• sub aspect concret, natural-material, al destinației și utilităților bunurilor în activitatea desfășurată, bunuri ce constituie obiect al proprietății, pentru care se utilizează noțiunea de mijloace economice;
________________
25 Oprean I., Matiș D., Pașca N., Deaconu A., Marian D., Oltean L, Popa I., Achim S., Bazele contabilitatii agentilor economici din România, Editura Intercredo, Deva, 2003, pp 75-76, 147-148
• sub aspectul raporturilor de proprietate, în cadrul cărora se dobândesc elementele de avere, respectiv al modului de dobândire (proveniență) pentru care se utilizează noțiunea de resurse economice.
Dubla reprezentare a averii constituie trasătura esențială a metodei contabilității, o lege de bază, permanentă și universală a acesteia. Caracteristicile dublei reprezentări sunt integrate în metoda contabilității prin procedeul bilanț.
Bilanțul – prima componentă a situațiilor financiare anuale prezintă situația patrimoniului unei întreprinderi la sfârșitul exercițiului curent, comparativ cu exercițiul precedent, printr-un sistem de indicatori, procesul de obținere a acestor indicatori pornind de la soldurile debitoare și creditoare cuprinse în Balanța de verificare finală. Indicatorii de la începutul anului pot fi preluați, în condițiile conservării acelorași structuri, din bilanțul precedent sau se determină, la fel ca și pentru sfârșitul anului, prin preluarea soldurilor inițiale, respectiv a soldurilor finale ale conturilor din Balanța de verificare finală26.
Abordări ce au la bază conceptul de patrimoniu
Plecând de la conceptul de patrimoniu, bilanțul poate fi abordat din punct de vedere juridic, economic și financiar:
Concepția juridică, care cunoaște accepțiunea contemporană cea mai largă, definește bilanțul ca situație a patrimoniului și explică conținutul activului ca fiind constituit din totalitatea drepturilor de proprietate și a drepturilor de creanță, iar conținutul pasivului ca fiind dat de capitalurile propriii și totalitatea datoriilor (obligațiilor).
Concepția economică consideră activul bilanțului ca un ansamblu de utilizări (bunuri economice, creanțe, pierderi) iar pasivul un ansamblu de resurse (surse) (aporturi la capital, rezerve, beneficii, datorii, etc.).
Concepția financiară asupra conținutului bilanțului este orientată spre necesitatea de a cunoaște în ce măsură întreprinderea este aptă, ca urmare a mijloacelor pe care le posedă, să-și onoreze (achite) datoriile față de terți atunci când acestea ajung la scadență. În această viziune activul bilanțului este considerat un ansamblu de mijloace util pentru achitarea datoriilor la scadență, deci activul este privit sub aspectul capacității de lichidate. Pe de alta parte, pasivul este tratat prin prisma termenelor la care datoriile (obligațiile) trebuie achitate, respectiv când devin exigibile la plată27.
Cadrul General de Armonizare a Reglementărilor Contabile cu Directiva a Vl-a a Uniunii Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate stipulează ca ,,Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elemente de activ și de pasiv ale întreprinderii la
_______________
26 Ordinul nr.1752, art. 3 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conform cu directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 și O.M.F.P. nr. 2374/2007
27 Epuran M., Băbăiță V., Imbrescu C., Teoria contabilității, Editura Economică, București, 2004, pp. 131-132
încheierea exercițiului. Bilanțul cuprinde toate elementele de activ și pasiv grupate după natură, destinație și lichiditate respectiv natura, proveniența, exigibilitate28.
Bilanțul contabil îndeplinește un set de funcții:
• de generalizare a informațiilor, datele fiind preluate din conturi și grupate după anumite standarde, oferind o centralizare a informațiilor;
• de informare, furnizând informații atat la nivel managerial, dar și altor persoane fizice și juridice interesate de unitate;
• de analiză, permițând determinarea unor indicatori economico-financiari necesari stabilirii unui diagnostic a situației financiare și rentabilității înregistrate, precum și o eventuală evaluare a acestora.
În calitatea sa de document contabil de sinteză, bilanțul reprezintă activul și pasivul unității patrimoniale la încheierea exercițiului, precum și în celelalte momente când se încheie, potrivit dispozițiilor legale29.
Structurile bilanțului legate direct de evaluarea poziției financiare sunt activele, datoriile și capitalul propriu.
În înțelesul actualelor reglementări contabile :
• un activ reprezintă: o resursă controlată de entitate, ca rezultat al unor evenimente trecute; de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare și al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil.
• o datorie reprezintă: o obligație actuală a entității, care decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice.
• capitalurile proprii reprezintă: interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în activele unei entități; după deducerea tuturor datoriilor sale30.
Activul bilanțier, prin conținutul său, exprimă destinația și lichiditatea bunurilor economice aflate în patrimoniul agentului economic. Destinațiile pe care le pot lua bunurile economice sunt: utilizarea (separat sau împreuna cu alte active) de către întreprindere în scopul producerii de bunuri sau prestării de servicii, schimbul cu alte active, înstrăinarea sau stingerea unei datorii, respectiv repartizarea către acționarii întreprinderii.
Lichiditatea exprimă posibilitatea de transformare a unui activ în bani. În funcție de toate aceste criterii și în ordinea inversă a lichidității se disting următoarele categorii de active patrimoniale:
_________________________
28 Epuran M., Băbăiță V., Imbrescu C., Teoria contabilității, Editura Economică, București, 2004, pp. 131-132, 138-141
29 Hlaciuc E., Curs Bazele contabilității., 2006, p.72.
30 Oprea I., Popa I.E., Nistor C.E., Oprean D., Bazele contabilității. Logica înregistrărilor. Contabilitate -aplicații practice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004, p.45.
1. Active imobilizate:
• Imobilizări necorporale;
• Imobilizări corporate;
• Imobilizări financiare;
2. Active circulante:
• Stocuri;
• Creanțe;
• Investiții financiare pe termen scurt;
• Disponibilități bănești: în numerar și, respectiv, în cont;
3. Cheltuieli înregistrate în avans.
Prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul caruia îi sunt destinate.
1. Activele imobilizate, denumite și active fixe, bunuri imobile sau active pe termen lung, aceste active se referă la valorile din patrimoniul firmei cu existentă durabilă. Perioada de utilizare și de lichiditate a acestor active este mai mare de un an, acestea participând la mai multe cicluri economice, nefiind necesară înlocuirea lor dupa prima întrebuințare. Activele imobilizate nu sunt destinate direct comercializării, ci servesc la realizarea produselor finite și la prestarea serviciilor.
Din această categorie fac parte:
Imobilizările necorporale, numite și active intangibile sau nemateriale, cuprind: Cheltuielile de constituire; Cheltuielile de dezvoltare; Concesiunile, brevetele, licențele, mărcile comerciale, drepturile și activele similare, dacă acestea au fost achiziționate cu titlu oneros; Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achizitionat cu titlu oneros; avansurile și imobilizările necorporale în curs de execuție.
Imobilizările corporate, numite și active fixe tangibile sau imobilizări fizice. În această structură se includ: Terenurile și construcțiile; Instalatiile tehnice și mașinile; Alte instalații, utilaje și mobilier; Avansurile și imobilizările corporale în curs de execuție.
Imobilizările financiare reprezintă sume de bani investite de către un agent economic în patrimoniul unei alte unități patrimoniale și se mai numesc investiții financiare sau de portofoliu. Prin aceste plasamente, agentul economic urmărește obținerea de beneficii imediate sau viitoare. Acestea cuprind: Acțiunile deținute la entitățile afiliate; împrumuturile acordate entităților afiliate; Interesele de participare; împrumuturile acordate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare; Investițiile deținute ca imobilizări; alte împrumuturi.
2. Activele circulante se mai numesc active curente și cuprind valorile de natura stocurilor și producției în curs de execuție, creantele și valorile în curs de decontare, precum și titlurile de plasament și disponibilitățile bănești. Activele circulante se caracterizează prin faptul că se află în patrimoniul agentului economic o perioadă redusă de timp, se află într-o continuă mișcare, modificându-și continuu forma materială și utilitatea. Consumarea acestora are loc după fiecare ciclu de producție, fiind necesară înlocuirea lor.
Active circulante materiale, numite și stocuri, cuprind: Materiile prime și materialele consumabile; Producția în curs de execuție; Produsele finite și mărfurile; Avansurile pentru cumpărări de stocuri.
Creanțele sau valorile în curs de decontare (încasare) cuprind: Creanțele comerciale; Sumele de încasat de la entitățile afiliate; Sumele de încasat de la entitățile de care compania este legată în virtutea intereselor de participare; Alte creanțe; Capital subscris și nevărsat. Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.
Investițiile pe termen scurt. În cadrul acestora se cuprind: Acțiunile deținute la entitățile afiliate; Alte investiții pe termen scurt.
Casa și conturi la bănci, cuprind în structura lor: Disponibilități bănești în conturile curente; disponibilitățile bănești în numerar (Casieria); Acreditivele; Alte valori de trezorerie; Valorile de încasat și avansurile de trezorerie.
3. Conturi de regularizare și asimilate, Acestea au următoarea structură: Cheltuieli înregistrate în avans; Decontări din operațiuni în curs de clarificare; Diferențe de conversie-activ.
Pasivul bilanțier grupează resursele în funcție de natura lor juridică și de gradul de exigibilitate a surselor de finanțare. Exigibilitatea reprezintă însușirea unei datorii de a deveni scadentă (plătibilă). În funcție de gradul lor de exigibilitate, sursele de finanțare se clasifică în capitaluri permanente și datorii pe termen scurt.
Datorii ce trebuie plătite intr-o perioada de pâna la un an:
• Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni;
• Sume datorate instituțiilor de credit;
• Avansuri încasate în contul comenzilor;
• Datorii comerciale – furnizori;
• Efecte de comerț plătit,
• Sume datorate entităților afiliate;
• Sume datorate entităților de care compania este legata în virtutea intereselor de participare;
• Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale.
Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an:
• Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile;
• Sume datorate institutiilor de credit;
• Avansuri încasate în contul comenzilor;
• Datorii comerciale – furnizori;
• Efecte de comerț de plătit;
• Sume datorate entităților afiliate;
• Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare;
• Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale.
Provizioane:
• Provizioane pentru pensii și obligații similare;
• Provizioane pentru impozite;
• Alte provizioane.
Venituri în avans.
Capital și rezerve:
• Capital subscris:
– Capital subscris vărsat;
– Capital subscris nevărsat;
• Prime de capital;
• Rezerve din reevaluare;
• Rezerve:
– Rezerve legale;
– Rezerve statutare sau contractuale;
– Alte rezerve.
• Profitul sau pierderea reportat(ă);
• Profitul sau pierderea exercițiului financiar.
Conținutul claselor ,,Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an" și ,,Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an" sunt similare, diferența dintre cele două apărând doar din punctul de vedere al perioadei de decontare.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se constituie la sfârșitul exercițiului financiar, pe seama cheltuielilor, în cadrul principiului prudenței.
Capital și rezerve: capitalurile proprii constituie resursele stabile de care dispune o unitate patrimonială. Acestea, împreună cu creditele pe termen lung, fac parte din categoria capitalurilor permanente. Potrivit legii, existența capitalului social sau individual este o condiție obligatorie pentru înființarea și funcționarea societăților, acesta constând în aporturi în bani și în natură ale asociaților sau acționarilor aduse în unitate la înființare.
Veniturile înregistrate în avans sunt pasive de regularizare care privesc încasarea anticipată a unor sume sau creanțe. Acestea sunt repartizate ulterior asupra perioadelor de referință. Pasivele de regularizare asigură respectarea principiului independenței exercițiului și realizarea imaginii fidele deoarece presupun efectuarea unor calcule contabile menite să sporească gradul de exactitate al informațiilor oferite de situațiile financiare anuale.
2.3.2. Contul de profit și pierdere
Orice activitate economică și socială este pe de o parte consumatoare de resurse, iar pe de altă parte producatoare de rezultate. Astfel, contabilitatea a simțit necesitatea studierii și prezentării echilibrului specific proceselor interne transformatoare, care modifică masa și structura patrimoniului atât cantitativ, cât și calitativ. Aceste modificări sunt determinate de relațiile existente între cheltuielile și veniturile rezultate în urma desfășurării activității
întreprinderii, sintetizate sub forma rezultatului final.
Bilanțul propriu-zis, deși prezintă mărimea rezultatului global, în structura sa, el nu explică proveniența acestuia și cauzele care 1-au generat. Prin urmare, contabilitatea a fost determinată să elaboreze un alt cont anual care să explice modul de formare a rezultatului și să favorizeze desprinderea unor concluzii privitoare la performanțele activității întreprinderii.
Astfel, a fost elaborat " Contul de profit și pierdere " (Contul de rezultate).
Legislatia contabilă din România a adoptat un model al contului de profit și pierdere sub forma de listă, în care veniturile și cheltuielile sunt structurate dupa natura și conținutul lor economic. Un asemenea mod trebuie sa cuprindă informații referitoare la: ,,cifra de afaceri, veniturile și cheltuielile exercițiului, grupate dupa natura lor, precum și rezultatul exercițiului (profit sau pierdere)31.
Elaborarea și publicarea Contului de profit și pierdere a fost determinat nu numai de necesitățile de informare internă a unității, ci și de cerințele impuse terților și, în special, de stat (interesat în primul rand de respectarea legislației fiscale).
După cum s-a arătat, bilanțul prezintă activele, datoriile și capitalurile proprii, pe baza cărora se evalueaza poziția financiară a unei întreprinderi. Contul de profit și pierdere (Contul de rezultate) prezintă veniturile și cheltuielile pe baza cărora se evalueaza performanțele întreprinderii respective.
Cadrul general definește cheltuielile și veniturile astfel:
• Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de ieșiri sau scăderi ale valorilor activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora catre acționari.
• Veniturile constituie creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de ieșiri sau creșteri ale activelor sau descreșteri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuțiile acționarilor. Principalele structuri din contul de profit și pierdere sunt:
________________________________________________________________________________
31 Dumitrean E., Toma C., Scorțescu Gh., Brheci I., Mardiros D.N., „Contabilitate financiară", Volumul al II-lea, Editura Sedcom Libris, Iași, 2002, p. 140-141.
I. Veniturile de exploatare, care sunt reprezentate prin acele venituri obtinute din desfășurarea activității de bază a unității patrimoniale, concretizate în:
a) Veniturile din vânzarea marfurilor exprimă prețul de vânzare (exclusiv taxa pe valoarea adaugată) al bunurilor achiziționate de la terți și revândute în aceeași stare sau prețul de vânzare al bunurilor obținute din procesul de exploatare și vândute prin magazinele proprii de prezentare și desfacere. O asemenea categorie de venituri are o pondere însemnata la agenții economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea mărfurilor, dar poate fi întalnita și la celelalte entități economice (cu o pondere mai redusă)32.
b) Producția vândută: reflectă prețul de vânzare (exclusiv taxa pe valoarea adaugată) al produselor finite, semifabricatelor, produselor reziduale, lucrărilor, studiilor și cercetărilor executate, serviciilor prestate, precum și veniturile din redevente, locații de gestiune, chirii și activități diverse facturate;
c) Prin însumarea veniturilor din vânzarea marfurilor cu producția vândută se obține cifra de afaceri, indicator important în aprecierea mărimii întreprinderii și a situației economico- financiare, baza de calcul a unor impozite și taxe;
d) Veniturile din producția stocată reprezintă variația în plus (situație de stocaj) sau în minus (situație de destocaj) între valoarea la cost de producție efectiv a stocurilor de produse și producția în curs de la finele perioadei, și valoarea stocurilor inițiate de produse și producție în curs, neluând în calcul provizioanele pentru depreciere constituite pentru aceste stocuri. Veniturile din producția stocată au rezervate în contul de profit și pierdere două rânduri:
• Solduri creditoare (stocaj);
• Solduri debitoare (destocaj).
e) Veniturile din producția de imobilizari reflectă valoarea imobilizărilor corporale și necorporale realizate în regie proprie, exprimată în costuri efective de producție.
Evaluarea producției stocate și a producției de imobilizări în costuri efective de producție constituie consecință aplicării principiului prudenței în evaluare.
f) producția exercițiului se obține prin însumarea algebrică a producției vândute, veniturilor din producția stocată și a veniturilor din producția de imobilizări.
g) Veniturile din subvenții de exploatare se referă la subvențiile primite de la buget, colectivități publice sau alte unități patrimoniale pentru acoperirea pierderilor, a diferențelor de preț la unele produse și servicii subvenționate sau pentru finanțarea unor acțiuni de interes major.
h) Alte venituri din exploatare este un post eterogen ce reflectă recuperările de creanțe de la clienți și debitori diverși, precum și alte venituri din exploatare ce nu au fost avute în vedere anterior.
______________________________________________________________________
32 Tabara N., Horomnea E., Toma C., Analiză contabil-fmanciară. Teorii, concepte, metode și tehnici de valorificare a informației contabil-financiare în procesul decizional, Editura Tipo Moldova, Iași, 2002, p.88.
i) Veniturile din provizioane privind activitatea de exploatare exprimă veniturile din reluări (anulari, diminuari sau consumari) de provizioane pentru riscuri și cheltuieli, pentru deprecierea imobilizărilor corporale, necorporale și în curs și pentru deprecierea activelor circulante.
II. Cheltuielile pentru exploatare reprezintă expresia bănească a consumului de resurse necesare activităților normale privind obținerea produselor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor. Ele sunt concretizate în:
a) Cheltuielile privind mărfurile – evidențiază costul de achiziție al mărfurilor vândute în cursul exercițiului;
b) Cheltuielile cu materiile prime;
c) Cheltuielile cu materialele consumabile;
d) Cheltuielile cu energia și apa;
e) Alte cheltuieli materiale.
Toate aceste structuri reflectă costurile de achiziție ale materiilor prime, materialelor, energiei și apei consumate de entitate. Este un post al contului de rezultate cu caracter eterogen, care exprimă Cheltuielile generate de uzura obiectelor de inventar, cheltuielile privind baracamentele și amenajările provizorii, consumul de materiale nestocate, costul de achiziție al animalelor, păsărilor și ambalajelor ieșite din gestiune pe parcursul exercițiului;
f) Totalul cheltuielilor materiale cumulează toate posturile contului de rezultate prezentate anterior, cu excepția cheltuielilor privind mărfurile.
g) Cheltuielile cu lucrări și servicii executate de terți vizează utilitățile procurate de unitate din afara ei, cum sunt: cheltuielile cu întreținerea și reparațiile; redevențe, locații de gestiune și chirii; studii și cercetări; prime de asigurare; alte servicii executate de terți și colaboratori; comisioane; onorarii; protocol, reclamă și publicitate; transport de bunuri și persoane; deplasări, detașări, transferări; poștă, telecomunicații; servicii bancare, etc.);
h) Cheltuielile cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate grupează obligațiile unității față de bugetul central, bugetele locale, alte organisme publice generate de impozite, taxe, contribuții și vărsăminte asimilate datorate potrivit legislației fiscale în vigoare;
i) Cheltuielile cu remunerațiile personalului se referă la efortul facut de unitate pentru remunerarea salariaților angajați, pe bază de contract de muncă;
j) Cheltuielile privind asigurările și protecția socială sunt generate de folosirea factorului uman în procesul de exploatare și se concretizează în contribuțiile la asigurările sociale, fondul de șomaj, fondul special pentru sănătate, fondul pentru risc și accidente, calculate pe baza fondului de salarii total;
k) Cheltuieli cu personalul – total reflectă costul manoperei și se obține prin cumularea celor două posturi precedente.
l) Alte cheltuieli de exploatare este un post eterogen care grupează pierderile din creanțe față de clienți incerți sau în litigiu și alte cheltuieli din exploatare neindividualizate anterior;
m) Cheltuielile cu amortizările și provizioanele grupează acele cheltuieli de exploatare generate de amortizarea imobilizărilor și de constituirea sau suplimentarea provizioanelor pentru: riscuri și cheltuieli; deprecierea imobilizărilor corporale, necorporale și în curs; deprecierea elementelor de stocuri; creanțe neîncasabile față de clienți incerți, rău platnici sau cu care unitatea se află în litigiu.
III. Rezultatul din exploatare apare din compararea totalului veniturilor din exploatare cu totalul cheltuielilor din exploatare și se concretizează în profit (dacă veniturile sunt mai mari) sau în pierdere (în situația inversă).
IV. Veniturile financiare reprezintă contravaloarea remunerării capitalului propriu investit în activitatea unor firme sau sunt o consecință a factorilor conjuncturali, fiind structurate în:
a) Venituri din participații, alte imobilizări financiare și creanțe imobilizate care grupează sumele încasate sau de încasat sub formă de dividende sau dobânzi pentru investițiile efectuate pe termen lung în activitatea altor unități;
b) Venituri din titluri de plasament ce reflectă diferențe care apar, în momentul vânzării titlurilor de plasament, între prețul de cesiune al acestora (mai mare) și valoarea lor contabilă (mai mică).
c) Venituri din diferențe de curs valutar care sunt determinate de încasarea creanțelor în devize (când cursul de schimb de la data încasării este mai mare decât cel de la data facturării), plata datoriilor în valută (când cursul de schimb de la data plății este mai mic decât cel de la data primirii facturii și regularizarea soldului conturilor de disponibilități exprimate în devize (cursul de schimb de la data închiderii exercițiului este superior celui la care au avut loc încasările și plățile);
d) Venituri din dobânzi care se referă la dobânzile încasate sau de încasat pentru împrumuturile acordate pe termen scurt, pentru titlurile de plasament deținute și pentru disponibilitățile păstrate în conturi bancare;
e) Alte venituri financiare exprimă veniturile realizate din sconturile obținute de la furnizori și creditori diverși pentru achitarea anticipată a datoriilor față de aceștia, precum și alte venituri de natura financiară care nu au fost menționate anterior;
f) Veniturile din provizioane apar ca urmare a reluării provizioanelor de natura financiară privind: riscuri și cheltuieli; deprecierea imobilizărilor financiare; deprecierea titlurilor de plasament și deprecierea creanțelor din conturile de decontări în cadrul grupului sau cu asociații.
V. Cheltuieli financiare constituie contraprestația pe care trebuie să o acorde unitatea pentru folosirea resurselor acordate de alte firme pe termen lung, pierderile care apar în condițiile imposibilității de a recupera total sau parțial investițiile efectuate pe termen lung sau pierderile generate de factori conjuncturali. Această structură a contului de rezultate include următoarele elemente:
a) Pierderile din creanțe legate de participații – reflectă sumele investite în activitatea unităților la care se dețin participații, care nu mai pot fi recuperate din diferite cauze, inclusiv dobânzile aferente;
b) Cheltuielile privind titlurile de plasament cedate sunt reprezentate de diferențele care apar în momentul vânzării titlurilor de plasament între prețul de cesiune al acestora (mai mic) și valoarea lor contabilă (mai mare);
c) cheltuielile din diferențe de curs valutar evidentiază diferențele nefavorabile de curs valutar constatate cu ocazia lichidării creanțelor și datoriilor exprimate în devize și diferențele nefavorabile de curs aferente disponibilităților în devize;
d) Cheltuieli privind dobânzile exprimă sumele plătite sau de achitat pentru împrumuturile primite de la terți;
e) Alte cheltuieli financiare includ cheltuieli ocazionate de sconturile acordate clienților și debitorilor diverși pentru încasarea anticipată a creanțelor față de aceștia, precum și alte cheltuieli de natura financiară care nu au fost avute în vedere anterior;
f) Cheltuielile cu amortizările și provizioanele vizează cheltuielile de natura financiară ce apar ca urmare a constituirii sau suplimentării provizioanelor privind: riscuri și cheltuieli; deprecierea imobilizărilor financiare; deprecierea titlurilor de plasament; deprecierea creanțelor din conturile de decontări în cadrul grupului și cu asociații. Se includ în această categorie și cheltuielile ocazionate de amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor.
VI. Similar rezultatului din exploatare se determină și rezultatul financiar (sub forma de profit sau pierdere) ca diferența între totalul veniturilor financiare și totalul cheltuielilor financiare.
VII. Rezultatul curent al exercițiului exprimă rezultatul activității curente desfășurată de o unitate patrimonială. El reprezintă diferența dintre totalul veniturilor curente (de exploatare și financiare) și totalul cheltuielilor curente sau ca suma algebrică între rezultatul din exploatare și cel financiar.
VII. Veniturile extraordinare – total conțin informații privind veniturile obținute de agenții economici din operații care nu au un caracter ordinar, normal, adică nu sunt generate de activitatea curentă. În această categorie intră subvențiile pentru dezastre naturale, daune pretinse de deținătorii de polițe în urma producerii de calamități etc.
IX. Cheltuielile extraordinare – vizează cheltuielile generate de operații de natură extraordinară, accidentală, care au loc în activitatea unei întreprinderi.
X. Din compararea mărimii veniturilor excepționale cu cea a cheltuielilor excepțional se obține rezultatul exercițiului, concretizat în profit sau pierdere.
XI. Rezultatul brut al exercițiului se obține prin deducerea din veniturile toate (din exploatare, financiare și excepționale) a cheltuielilor totale (din exploatare, financiare și exceptionale).
În situația în care cheltuielile totale sunt superioare veniturilor totale, rezultatul brut al exercițiului se concretizează în pierdere și coincide cu rezultatul net ale exercițiului (pierdere). în situația inversă, rezultatul brut al exercițiului se materializează în profit, care este supus impozitării și care diferă de rezultatul net al exercițiului.
XII. Impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei impozabile. Baza impozabilă (profit fiscal) se determină pe baza relației:
Profit fiscal = Rezultatul brut al exercițiului – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile
XIII. Dacă din profitul brut al exercițiului se deduce impozitul pe profit, se obține rezultatul (profitul) net al exercițiului.
2.3.3. Situația fluxurilor de trezorerie
În economia întreprinderii, nu toate încasările reprezintă neapărat venituri, așa cum plațile nu semnifică întotdeauna cheltuieli. Unele cheltuieli generează plăți, în timp ce altele nu sunt urmate de plăți efective. Deducem de aici că bilanțul și contul de profit și pierdere nu oferă suficiente informații despre modul de gestionare al trezoreriei întreprinderii. Pornind de la aceste considerente, "Situația fluxurilor de numerar", recomandă necesitatea întocmirii ,,Situației fluxurilor de trezorerie.
Informațiile referitoare la fluxurile de numerar ale unei entități sunt utile pentru utilizatorii situațiilor financiare în procesul luării de decizii economice, deoarece constituie o bază de evaluare a capacității entității de a genera numerar și echivalent de numerar, precum și a utilității acestor fluxuri.
Fiind parte integrantă a situațiilor financiare, situația fluxurilor de numerar furnizează informații care permit utilizatorilor evaluarea modificărilor în activele nete ale entității, structura sa financiară, inclusiv informații referitoare la lichiditatea și solvabilitatea sa, precum și capacitatea entității de a influența valoarea și momentul apariției fluxurilor de numerar.
Numerarul cuprinde disponibilitățile bănești și depozitele la vedere, adică banii la care entitatea poate avea un acces imediat.
Echivalent de numerar sunt investițiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. În mod normal, investițiile sunt considerate echivalente de numerar doar când au o perioadă scurtă de scadență, de regulă trei luni sau chiar mai puțin. Prin urmare, investițiile de capital nu vor fi incluse în această categorie, cu excepția cazului în care sunt, în fondul lor economic, echivalente de numerar. Exemplul clasic este cel al acțiunilor preferențiale achiziționate în cursul unei perioade scurte de timp înaintea scadenței lor și cu o dată de răscumparare specificată.
Fluxurile de numerar sunt intrările sau ieșirile de numerar și echivalente ale acestuia. Situația fluxurilor de trezorerie are rolul de a raporta fluxurile de această natură aferente unei perioade, structurate pe activități distincte: exploatare, investiție și finanțare, inclusiv creșterea netă a numerarului sau echivalentelor de numerar obținute prin compararea situațiilor existente la începutul și sfârșitul exercițiului. Această componentă a situațiilor financiare este opțională pentru entitățile care nu sunt obligate să aplice Standardele Internaționale de Contabilitate.
Activitățile de exploatare sunt principalele activități producatoare de venit ale entităților, precum și alte activități care nu sunt activități de investiție sau finanțare. Fluxurile de numerar care provin din activitățile de exploatare constituie o parte importantă a situației fluxurilor de numerar, deoarece arată succesul sau insuccesul înregistrat de aceste activități la generarea unor fluxuri suficiente pentru rambursarea creditelor, plata dividendelor și realizarea de noi investiții fără ca entitatea să fie nevoită să facă apel la surse externe de finanțare.
Activitățile de investiție constau în achiziționarea șj cedarea de active imobilizate pe termen lung, precum și de alte investiții, care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Aceste fluxuri sunt prezentate separat deoarece ele reprezintă cheltuieli efectuate cu resurse menite să genereze venit și fluxuri de numerar în viitor.
Activitățile de finanțare sunt activități care au ca efect modificări ale dimensiunii și compoziției capitalurilor proprii și datoriilor entității. Prezentarea separată a acestor fluxuri este importantă deoarece este folositoare în estimarea cererilor viitoare de fluxuri de numerar din
partea celor care finanțează entitatea.
Fluxurile de trezorerie generate de activitățile de exploatare pot fi prezentate prin utilizarea uneia din următoarele metode:
Metoda directă operează numai cu informații de tip încasări și plăți. Potrivit acestei metode, fluxurile de trezorerie aferente celor trei activități se calculează ca diferența între încasările și plățile efective ce corespund tranzacțiilor și evenimentelor care s-au produs în întreprindere, pe durata unui exercițiu financiar. Metoda directă este agregată de investitori, pentru că reprezinta punctul de plecare în realizarea previziunilor asupra cash-flow-urilor, în vederea stabilirii valorii întreprinderii.
Metoda indirectă este mai simplă de aplicat și preferată, după parerea unor specialiști, de managerii care nu doresc să prezinte utilizatorilor externi imaginea reală despre lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii lor. Ea implică determinarea fluxurilor de trezorerie din activitățile de exploatare cu ajutorul informațiilor din contabilitatea de angajament ( din Contul de profit și pierdere ). Astfel, se aplică de la rezultatul net contabil ( care include veniturile și cheltuielile referitoare la activitatea de finanțare și investiții ; veniturile și cheltuielile calculate ). Aceasta se ajustează apoi cu veniturile și cheltuielile calculate. În final, are loc ajustarea rezultatului net cu variația necesarului de fond de rulment de exploatare.33
A. Metoda directă prezintă încasările și plățile aferente exercițiului financiar respectiv, clasificate pe cele trei tipuri de activități (de exploatare, de investiții și de finanțare). întreprinderile preferă să folosească aceasta metodă, deoarece informațiile obținute sunt folosite la estimarea fluxurilor viitoare de numerar. Informațiile se pot obține din înregistrări contabile sau din ajustarea vânzărilor, costului acestora și a altor elemente din contul de profit și pierdere cu variații ale stocurilor, creanțelor și datoriilor și a altor elemente care afectează numerarul.
Fluxul de numerar din activități de exploatare:
• Încasări în numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;
• Plăți în numerar către și în numele angajaților;
• Plăți în numerar către furnizorii de bunuri și servicii;
• Plăți în numerar și restituiri de impozit pe profit, doar dacă nu pot fi identificate în mod specific cu
activitățile de investiții și de finanțare34.
Fluxuri de numerar din activități de investitii:
• Plăți în numerar pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe, active corporate și alte active pe termen lung;
• încasări în numerar din vânzarea de terenuri și clădiri, instalații și echipamente, active necorporale și alte active pe termen lung;
• Plăți în numerar pentru achiziția de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi;
• încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi;
• Avansuri în numerar și împrumuturile efectuate către alte parți;
• încasări în numerar din rambursarea avansurilor și împrumuturilor efectuate către alte părți.
Fluxuri de numerar din activități de finanțare:
• Venituri în numerar din emisiunea de acțiuni și alte instrumente de capital propriu;
• Plăți în numerar către acționari pentru achiziționarea sau răscumpararea acțiunilor întreprinderii;
• Venituri în numerar din emisiunea de obligațiuni, credite, ipoteci și alte împrumuturi;
• Rambursări în numerar a unor sume împrumutate;
__________________
33 Horomnea, E., Tratat de contabilitate. Teorii, concepte, principii, standarde. Aplicații, vol. II., Editura Sedcom Libris, Iași, 2003, p.1001-101.
34 Standardul Internațional de Contabilitate 7 – Situațiile fluxurilor de numerar.
• Plăți în numerar ale locatarului pentru reducerea obligațiilor legate de o operațiune de leasing financiar.
Fluxuri de numerar – total
Numerar la începutul perioadei
Numerar la finele perioadei
Pe baza acestei metode, profitul sau pierderea netă este ajustată cu efectele tranzacțiilor ce nu au natura monetară, amânările sau angajamentele de plăți sau încasări în numerar din exploatare trecute sau viitoare, și elementele de venituri și cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din investiții sau finanțări.
Ambele metode vor furniza aceleași cifre, dar metoda directă este preferată de IAS 7 deoarece furnizează mai multe informații despre entitate. Totuși, această metodă este rar utilizată în practică, deoarece aplicarea ei este mai dificilă și solicită mai mult timp.
B. Metoda indirectă. Prin această metodă, pornind de la valoarea contabilă a rezultatului exercițiului financiar, sunt efectuate ajustări pentru determinarea fluxului de numerar. Se are în vedere ca prin practicarea unei contabilități de angajament sunt înregistrate veniturile și cheltuielile în momentul facturării lor și nu în momentul încasării sau plății, iar în calculul profitului sunt luate în considerare unele elemente de venituri și cheltuieli nemonetare, care nu presupun intrari sau ieșiri de numerar din trezorerie, ceea ce face să crească diferența dintre
mărimea rezultatului realizat și mărimea numerarului din trezorerie.35
Această metodă este preferată de producători, deoarece poate fi obținuta ușor, prin preluarea unor informații prezentate deja în bilanț și în contul de profit și pierdere și este structurată în felul urmator:
Fluxuri de numerar din activități de exploatare:
• Rezultatul net;
• Modificări pe parcursul perioadei ale capitalului circulant;
• Ajustări pentru elementele nemonetare și alte elemente incluse la activitățile de investiții sau de finanțare. Fluxuri de numerar din activități de investiții:
• Plăți în numerar pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe, active corporale și alte active pe termen lung;
• Încasări în numerar din vânzarea de terenuri și clădiri, instalații și echipamente, active necorporale și alte active pe termen lung;
• Plăți în numerar pentru achiziția de instrumente de capital propriu și de creanța ale altor întreprinderi;
_________
35 Dragot, V., Ciobanu, A., Obreja, L., DragotS, M., Management financiar, București, Editura Economică, 2003, pp.224-225.
• Încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi;
• Avansuri în numerar și împrumuturile efectuate către alte părți;
• Încasări în numerar din rambursarea avansurilor și împrumuturilor efectuate către alte părți.
Fluxuri de numerar din activități de finanțare:
• Venituri în numerar din emisiunea de acțiuni și alte instrumente de capital propriu;
• Plăți în numerar către acționari pentru achiziționarea sau răscumpararea acțiunilor
întreprinderii;
• Venituri în numerar din emisiunea de obligațiuni, credite, ipoteci și alte împrumuturi;
• Rambursări în numerar a unor sume împrumutate;
• Plăți în numerar ale locatarului pentru reducerea obligațiilor legate de o operațiune de leasing financiar.
Fluxuri de numerar – total
Numerar la începutul perioadei
Numerar la finele perioadei
Analiza fluxurilor de trezorerie pe toate cele trei tipuri de activități este utilă pentru: corelarea profitului (pierderii) cu numerarul; separarea activităților care implică numerar de cele care nu implică numerar; evaluarea capacității întreprinderii de a-și îndeplini obligațiile de plăți cash; evaluarea fluxurilor de numerar pentru activitățile viitoare (cash-flow strategic)36.
Societățile comerciale care nu au obligația de a întocmi situația fluxurilor de trezorerie se pot orienta după urmatorul model:
• Fluxuri de numerar din activități de exploatare: încasări; plăți;
• Fluxuri de numerar din activități de investitii: încasări; plăți;
• Fluxuri de numerar din activități de finanțare: încasări; plăți;
• Fluxuri de numerar – total;
• Numerar la finele perioadei;
• Numerar la începutul perioadei.
Privind metoda de calcul a fluxurilor de trezorerie IAS 7 recomandă metoda directă, aceasta furnizând informații utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, iar prin metoda indirectă aceste informații nu sunt disponibile. în practică însă, întreprinderile preferă metoda indirectă întrucât are o logică de calcul mai apropiată de formatul raportărilor contabile.
2.3.4. Situația modificărilor capitalurilor proprii
Conform Ordinului nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 și O.M.F.P. nr.
_______________
36 Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară Editura Universitatii Suceava 2007, p 68
2374/2007, situația modificărilor capitalului propriu se întocmește obligatoriu de către persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii de mărime: total active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50. Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime menționate mai sus întocmesc opțional situația modificărilor capitalului propriu.
Aceasta reprezintă o componentă separată a situațiilor financiare anuale și trebuie să cuprindă o prezentare a soldurilor de deschidere și de închidere pentru capitalul social, primele de capital, fiecare rezervă, rezultatul reportat și rezultatul exercițiului, precum și modificările acestora, indicându-se suma de la începutul exercițiului financiar, sumele transferate în sau din cont în timpul exercițiului financiar, natura, sursa și destinația oricăror asemenea transferuri, respectiv suma ramasă la sfarșitul exercițiului financiar.
Modificările în capitalul propriu al întreprinderii între două date ale bilanțului reflectă creșterea sau reducerea activului net sau a avuției în cursul perioadei, în baza principiilor particulare de evaluare adoptate și prezentate în situațiile financiare. Cu excepția modificărilor rezultate din tranzacțiile cu acționarii, cum ar fi aporturile de capital și dividendele, modificarea globală a capitalului propriu reprezintă câștigurile și pierderile totale generate de activitățile întreprinderii pe parcursul perioadei.
Situația modificărilor capitalului propriu trebuie să evidențieze:
• profitul net sau pierderea netă a perioadei;
• fiecare element de venit și cheltuială, câștig sau pierdere care este recunoscut direct în capitalul propriu și totalul acestor elemente;
• efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile și corecția erorilor fundamentale.
Tot în situația modificărilor capitalurilor proprii sau în note explicative trebuie prezentate:
• tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuțiile către aceștia;
• soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei și la data bilanțului și modificările pe parcursul perioadei;
• o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul și la sfârșitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.
Pe ansamblu, situația modificărilor capitalului propriu trebuie să prezinte soldurile de deschidere și de închidere pentru capitalul social, prime de capital, rezerve, rezultatul reportat și rezultatul exercițiului, precum și modificările acestora prin indicarea:
• sumei la începutul exercițiului;
• sumelor transferate în sau din cont în timpul exercițiului financiar;
• natura, sursa sau destinația oricăror asemenea transferuri;
• suma ramasă la sfârșitul exercițiului financiar.
Prezentările cifrice din situația modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoțite de informații referitoare la:
• natura modificărilor;
• tratamentul fiscal aplicat, acolo unde este cazul;
• natura și scopul pentru care au fost constitute rezervele;
• orice alte informații semnificative.
Situația modificărilor capitalului propriu prezintă detaliat toate variațiile pe care activul net (capitalul propriu) le-a suferit între momentul de început și cel de sfârș.it al exercițiului fmanciar. Pe baza acestui document poate fi analizată capacitatea de menținere (sau erodare) a capitalului, precum și profitul general sau pierderea generală a întreprinderii.
2.3.5. Politici contabile și note explicative
Notele explicative oferă o gamă largă de informații adiționale, relevante pentru necesitățile analiștilor și a celorlalți utilizatori. Ele trebuie să ofere informații despre bazele de întocmire a situațiilor financiare și despre politicile contabile specifice selecționate și aplicate pentru tranzacții și evenimente semnificative; să prezinte informațiile cerute de Standardele Internaționale de Contabilitate care nu sunt prezentate în altă parte în situațiile financiare; și să ofere informații suplimentare care nu sunt prezentate în situațiile financiare, dar care sunt necesare pentru o prezentare fidelă. Acestea trebuie să prezinte politicile contabile adoptate de întreprindere pentru a determina valorile elementelor din bilanț, ale profitului sau ale pierderii aferente fiecărui exercițiu, ale fluxurilor de trezorerie și modificărilor capitalului propriu.37
Totodată se va menționa dacă situațiile au fost întocmite în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 48 din data de 14.01.2005.
Notele explicative conțin informații referitoare la poziția financiară și rezultatele obținute, informații necesare utilizatorilor. Prezentarea notelor explicative trebuie să se facă într-o manieră sistematică, iar fiecare element din bilanț, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie și situația modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoțit de o trimitere la nota care cuprinde informații legate de acel element.
Notele explicative trebuie să cuprindă informații privind metodele de evaluare aplicate diferitelor elemente din situațiile financiare anuale și metodele utilizate pentru calcularea ajustărilor de valoare. Pentru elementele incluse în situațiile financiare anuale care sunt sau au fost
____________________
37 Standard Internațional de Contabilitate I – Prezentarea situațiilor financiare
inițial exprimate în moneda straina (valuta), trebuie prezentate bazele de conversie utilizate pentru a le exprima în moneda națională38.
Pentru a asigura buna lor înțelegere, următoarele informații trebuie prezentate cu claritate și repetate ori de câte ori este necesar:
• denumirea entității care face raportarea;
• faptul ca situațiile financiare anuale sunt proprii acesteia și nu grupului;
• data la care s-au încheiat sau perioada la care se referă situațiile financiare anuale;
• moneda în care sant întocmite situațiile financiare anuale;
• exprimarea cifrelor incluse în raportare (de exemplu, în RON).
Ordinul nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 și O.M.F.P. nr. 2374/2007, înfățișează modalitatea de prezentare a notelor explicative:
Nota 1. Active imobilizate;
Nota 2. Provizioane;
Nota 3. Repartizarea profitului;
Nota 4. Analiza rezultatului din exploatare;
Nota 5. Situația creanțelor și datoriilor;
Nota 6. Principii, politici și metode contabile;
Nota 7. Participații și surse de finanțare;
Nota 8. Informații privind salariații și membrii organelor de administrație, conducere și de supraveghere;
Nota 9. Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico-financiari;
Nota 10. Alte informații.
Nota 1 – „Active imobilizate" prezintă variația în timp a valorilor brute și deprecierilor exprimate prin amortizări și provizioane (sold la 1 ianuarie, creșteri, reduceri, sold la 31 decembrie).
Nota 2 – ,,Provizioane" prezintă existența și mișcarea diferitelor tipuri de provizioane (sold la 1ianuarie, transferuri, sold la 31 decembrie).
Nota 3 – ,,Repartizarea profitului" reflectă repartizarea profitului pe destinații legale: profit net repartizat la rezerve, pentru acoperirea pierderii, la dividende, profit nerepartizat.
Nota 4 — ,,Analiza rezultatului din exploatare" prezintă componentele rezultatului din exploatare ,,după destinație" din exercițiul curent față de exercițiul precedent și cuprinde următorii indicatori:
_____________
38 Ordin nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 și O.M.F.P. nr. 2374/2007
a) Cifra de afaceri netă;
b) Costul bunurilor vândute și al serviciilor prestate (3 + 4 + 5);
c) Cheltuielile activității de bază;
d) Cheltuielile activităților auxiliare;
e) Cheltuielile indirecte de producție;
f) Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (1-2);
g) Cheltuielile de desfacere;
h) Cheltuieli generale de administrație;
i) Alte venituri din exploatare;
j) Rezultatul din exploatare (6-7-8+9).
Nota 5 – ,,Situația creanțelor și datoriilor" evidențiază creanțele și datoriile comerciale, clasificate după lichiditate, respectiv exigibilitate (sold la 31 decembrie, termen de lichiditate, respectiv de exigibilitate).
Nota 6 – ,,Principii, politici și metode contabile", prezintă abaterile de la principiile contabile, schimbarea metodelor de evaluare în cursul exercițiului financiar, precum și implicațiile asupra rezultatului, tratamente contabile alternative, etc. În această notă se vor prezenta:
• Reglementările contabile aplicate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale.
• Abaterile de la principiile și politicile contabile, metodele de evaluare și de la alte prevederi din reglementările contabile, mentionându-se: natura; motivele; evaluarea efectului asupra activelor și datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii.
• Dacă valorile prezentate în situațiile financiare nu sunt comparabile, absența comparabilității trebuie prezentată în notele explicative, însoțită de comentarii relevante.
• Valoarea reziduală pentru imobilizări stabilită în situația în care nu se cunoaște prețul de achiziție sau costul de producție al acesteia.
• Suma dobânzilor incluse în costul activelor imobilizate și circulante cu ciclu lung de fabricate.
• În cazul reevaluării imobilizărilor corporale: elementele supuse reevaluarii, precum și metodele prin care sunt determinate valorile rezultate în urma reevaluării; valoarea la cost istoric a imobilizărilor reevaluate; tratamentul în scop fiscal al rezervei din reevaluare; modificările rezervei din reevaluare.
• Dacă activele fac obiectul ajustărilor excepționale de valoare exclusiv în scop fiscal, suma ajustărilor și motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate în notele explicative.
• Dacă valoarea prezentată în bilanț, rezultată după aplicarea metodelor FIFO, CMP sau LEFO, diferă în mod semnificativ, la data bilanțului, de valoarea determinată pe baza ultimei valori de piață cunoscute înainte de data bilanțului, valoarea acestei diferențe trebuie prezentată în notele explicative ca total, pe categorii de active fungibile.
Nota 7- ,,Participată și surse de finanțare" prezintă următoarele informații:
• capital social subscris/patrimoniul entității;
• numărul și valoarea totală a fiecărui tip de acțiuni emise
• acțiuni răscumpărabile:
– data cea mai apropiată și data limită de răscumpărare;
– caracterul obligatoriu sau neobligatoriu al răscumpărarii;
– valoarea eventualei prime de răscumpărare;
• acțiuni emise în timpul exercițiului financiar:
– tipul de actiuni;
– număr de acțiuni emise;
– valoarea nominală totală și valoarea încasată la distribuire;
– drepturi legate de distribuție:
• numărul, descrierea și valoarea acțiunilor corespunzătoare;
• perioada de exercitare a drepturilor;
• prețul plătit pentru acțiunile distribuite;
• obligațiuni emise:
tipul obligațiunilor emise;
valoarea emisă și suma primită pentru fiecare tip de obligațiuni;
obligațiuni emise de entitate, deținute de o persoană nominalizată sau împuternicită de aceasta:
• valoarea nominală;
• valoarea înregistrată în momentul plății.
Nota 8 – ,,Informații privind salariații și membrii organelor de administrație, conducere și de supraveghere" cuprinde mențiuni cu privire la:
• îndemnizațiile acordate directorilor și administratorilor;
• obligațiile contractuale cu privire la plata pensiilor către foștii directori și dministratori;
• valoarea avansurilor și a creditelor acordate directorilor și administratorilor în timpul exercițiului:
rata dobânzii;
principalele clauze ale creditului;
suma rambursată pană la acea dată;
obligații viitoare de genul garanțiilor asumate de entitate în numele acestora;
• salariații:
număr mediu, cu defalcarea pe fiecare categorie;
salarii plătite sau de plătit, aferente exercițiului;
cheltuieli cu asigurările sociale;
alte cheltuieli cu contribuțiile pentru pensii.
Nota 9 – ,,Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico-financiari".
Principalii indicatori economico-financiari prezentați în notele explicative sunt:
• Indicatori de lichiditate:
Indicatorul lichidității curente (Indicatorul capitalului circulant);
Indicatorul lichidității imediate (test acid).
• Indicatori de risc:
Indicatorul gradului de îndatorare;
Indicatorul privind acoperirea dobânzilor.
• Indicatori de activitate (indicatori de gestiune):
Viteza de rotație a stocurilor (rulajul stocurilor);
Număr de zile de stocare;
Viteza de rotatie a debitelor-clienti;
Viteza de rotație a creditelor-furnizor;
Viteza de rotație a activelor imobilizate;
Viteza de rotație a activelor totale.
• Indicatori de profitabilitate:
Rentabilitatea capitalului angajat;
Marja brută din vânzări.
• Indicatori privind rezultatul pe acțiune (se determină în conformitate cu prevederile IAS33):
Rezultatul pe acțiune:
• Profit net atribuibil acțiunilor comune;
• Număr de acțiuni comune luate în calcul;
Raportul dintre prețul de piață al acțiunii și rezultatul acțiunii.
Nota 10- ,,Alte informații" oferă date cu privire la prezentarea întreprinderii, relațiile acesteia cu filialele, cu alte întreprinderi asociate, onorariile plătite auditorilor, angajamente acordate sau primite, etc.
2.4. Caracteristicile calitative ale situațiilor financiare
Conform Cadrului general al IASC, pentru atingerea obiectivului situațiilor financiare, informațiile pe care acestea le cuprind trebuie să întruneasca următoarele caracteristici calitative care determină utilitatea lor, și anume: inteligibilitate, relevanță, credibilitate și comparabilitate39.
În afară de acestea, în literatura de specialitate mai sunt enumerate o serie de caracteristici calitative: neutralitatea, prudența, integralitatea, comparabilitatea.
__________________
39 Georgescu L, Elemente de contabilitate aplicate în societățile comerciale și instituțiile publice, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004, p.235.
Inteligibilitatea reprezintă calitatea pe care trebuie sa o aibă informațiile furnizate de situațiile financiare de a putea fi ușor ințelese de către acei utilizatori care dispun de cunoștințe suficiente privind desfășurarea afacerilor și a activităților economice, de noțiuni de contabilitate și au dorința de a studia informațiile prezentate cu diligentele cuvenite. Totuși nu toate informațiile sunt accesibile pentru orice categorie de utilizator. Există informații complexe și relevante pe care le conțin situațiile financiare, chiar dacă nu toată ,,lumea" le va ințelege. Aceste informații nu pot fi excluse din situațiile financiare doar pe motivul că ar putea fi prea dificil de înțeles de către anumiți utilizatori.
Relevanța presupune calitatea informației de a influența deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor anterioare. Informațiile privind poziția financiară sau performanțele precedente sunt frecvent folosite ca bază pentru previzionarea poziției și performanței financiare viitoare.
În acest context operează conceptul numit prag de semnificație, conform căruia o informație este semnificativă dacă omisiunea sau declararea ei eronată influențează nemijlocit deciziile economice ale utilizatorului. Pragul de semnificație reprezintă mai curând o limită decât o însușire primară a informației de a fi utilă și relevantă.40
Credibilitatea. Pentru a fi credibilă informația trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacțiile și alte evenimente. Credibilitatea presupune ca informația să prezinte evenimentele și tranzacțiile în corespondență cu fondul lor și cu rentabilitatea economică și nu doar cu forma lor juridică.
Informația este credibilă atunci când nu conține erori semnificative, nu este părtinitoare, oferind suficiente elemente de certitudine în elaborarea deciziilor de către utilizatori. Caracterul de relevanță al informației nu genereaza implicit credibilitatea acesteia.
Evenimentele și tranzacțiile trebuie înregistrate în contabilitate în concordanță cu fondul lor și cu rentabilitatea economică și nu doar cu forma lor juridica. Având în vedere faptul că prevalența economicului asupra juridicului este principiul potrivit căruia evenimentele și tranzacțiile trebuie să fie reflectate în contabilitate în concordanță cu realitatea economică și nu numai cu norma lor juridica, în acest mod informația contabilă devine credibilă.
Neutralitatea susține ca o informație, pentru a fi credibilă, trebuie să fie neutră, lipsită de influențe, nepărtinitoare. Situațiile financiare sunt neutre dacă, prin selectarea și prezentarea informației, nu influențează luarea unei decizii sau formularea unui raționament pentru a obține un rezultat sau un obiectiv predeterminat.
Prudența presupune includerea unui grad de precauție în exercitarea raționamentelor necesare pentru a face estimările cerute în condiții de incertitudine, astfel încât activele și veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile și cheltuielile să nu fie subevaluate. Totuși,
__________________
40 Horomnea, E., Bazele contabilității. Concepte și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004, p.311
exercitarea prudenței nu permite, de exemplu, constituirea de rezerve sau ajustări excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situațiile financiare nu ar fi neutre și, astfel, nu ar avea calitatea de a fi credibile.
Integralitatea se referă la faptul că, pentru a fi credibilă, informația conținută în situațiile financiare trebuie să fie completă, în limitele rezonabile ale pragului de semnificație, având în vedere costul obținerii acesteia. Nu se va prefera o informație completă a cărei cost de obținere depașește mărimea riscului asumat printr-o decizie aleatoare. O omisiune poate denatura informația făcând-o astfel să nu mai aibă caracter credibil și să devină defectuoasă din punct de vedere al relevanței.41
Comparabilitatea este acea calitate a informației oferite de situațiile financiare care asigură posibilitatea comparării în timp în vederea identificării tendințelor în poziția financiară și performanțele întreprinderii. Ea se referă și la posibilitatea de a compara situațiile financiare ale diverselor întreprinderi pentru a le evalua poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare. Conformitatea cu Standardele Internaționale de Contabilitate, inclusiv prezentarea politicilor contabile utilizate de întreprindere ajută la realizarea comparabilității. Orice modificare intervenită în metodele de evaluare și prezentare a informațiilor în situațiile financiare trebuie menționată în politicile contabile ale întreprinderii.
2.5. Limite ce privesc informația relevantă și credibilă
Cadrul general IASC definește limitele informației relevante și credibile respectiv: oportunitatea, raportul cost-beneficiu, echilibrul dintre caracteristicile calitative și imaginea fidelă/prezentarea fidelă.
Oportunitatea are în vedere raportarea la timp a informației pentru ca aceasta să-și poată realiza utilitatea în deciziile economice. Orice întarziere exagerată în raportarea informației conduce la pierderea relevanței acesteia41.
Raportul cost-beneficiu se referă la faptul ca beneficiile obținute de pe urma utilizării informației trebuie să depășească costul furnizării acesteia. Având în vedere că evaluarea beneficiilor și a costurilor reprezintă rezultatul unui raționament profesional, stabilirea unui echilibru între beneficiu-cost este o formulare generală, deoarece costurile pot să nu fie suportate în mod direct sau neapărat de acei utilizatori care se bucură direct și de beneficii, la fel cum de beneficii se pot bucura și alți utilizatori decât cei pentru care informația este pregatită. Un exemplu pentru această situație ar putea fi cazul în care oferirea unor informații suplimentare creditorilor poate reduce costurile îndatorării întreprinderii.
Echilibrul dintre caracteristicile calitative. Acesta reprezintă o problemă de raționament profesional care aparține celor care produc sau utilizează informațiile din situațiile financiare.
_______________
41 Hlaciuc E., Curs Bazele contabilității, Editura Universitatii Suceava 2006, p.92.
Uneori, în practică, stabilirea unui asemenea echilibru este necesar, scopul fiind de a satisface obiectivul situațiilor financiare.
Imaginea fidelă/prezentarea fidelă. Situațiile financiare sunt frecvent descrise ca prezentând o imagine fidelă a poziției financiare, performanței și modificărilor poziției financiare a unei întreprinderi. Deși acest ,,cadru general" nu abordează direct astfel de concepte, aplicarea caracteristicilor calitative principale și a standardelor adecvate de contabilitate are, în mod normal, ca rezultat întocmirea unor situații financiare care reflectă, în general, o imagine fidelă a situației întreprinderii43.
Având în vedere cele enunțate anterior, concluzionam că, prin natura și conținutul lor,
datele conținute în situațiile financiare trebuie să îndeplinească urmatoarele conditii:
• să fie accesibile pentru orice persoană care are cunoștințe despre lumea afacerilor și dorește să se informeze în acest domeniu;
• să permită investitorilor și creditorilor să-și formuleze o opinie corectă și relevantă asupra
mediului economic al firmei, asupra rezultatelor obținute, inclusiv asupra elementelor
de risc potențial;
• să ofere informații suficiente cu privire la datoriile și creanțele întreprinderii, lichiditatea și solvabilitatea acesteia;
• să exprime într-o formă clară obligațiile entității patrimoniale, inclusiv raporturile cu statul și acționarii;
• să ofere, atunci când este cazul, informații suplimentare pentru argumentarea și explicarea ,,mesajului" conținut în aceste documente de sinteză și raportare contabilă.
2.6 Auditarea situațiilor financiare anuale
Expresia „audit" provine de la latinescul ,,audiere" care înseamnă a asculta, a audia, iar verbul englezesc ,,to audit" este tradus prin a controla, a verifica, a inspecta. în fapt, termenul ,,audit", de conotatie anglo-saxonă, acopera în esență aceeași idee ca și termenii de revizie, verificare sau control, dar lui i se asociază adesea conceptele de calitate, rigoare, modernism, calificare 44.
Suportul relațiilor dintre partenerii de afaceri, în condițiile economiei de piață, il constitute informația financiară, care se regăsește în conturile anuale ale fiecărui agent economic. Organizațiile economice și sociale au produs întotdeauna informații contabil-financiare. Nevoia de a verifica aceste informații implică un control al conturilor, o revizuire a acestora, o examinare critică efectuată de persoane de specialitate, independente.
Condiția impusă prin Legea contabilității nr. 82/1991, art. 10, ca bilanțul contabil să ofere o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situațiilor financiare și a rezultatelor (a poziției financiare, a performanțelor și a modificării poziției financiare) este insoțită de obligația impusă
____________
43 Traian, N., Contabilitate aprofundată, Editura Ex Ponto, Constanța, 2002, p.40.
44 Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universitatii Suceava 2007, p 68
cenzorilor să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă bilanțul și contul de profit și pierdere sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele, dacă acestea din urmă sunt regulat ținute și dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea bilanțului contabil.
Pentru a avea credibilitate, informațiile conținute în situațiile financiare anuale primesc o validare socială furnizată, în principal, în două moduri: prin instituirea unor norme, reguli și principii contabile general acceptate și prin certificarea informațiilor destinate a fi transmise terților de către profesioniști contabili acreditați și recunoscuți public45.
Validarea informațiilor furnizate de întreprindere este necesară deoarece terții nu le pot controla decât după ce situațiile financiare sunt publicate. Rolul auditului financiar derivă din necesitatea oferirii către terți a unor informații reale, de încredere, prin intermediul profesioniștilor contabili, care prin calitatea lor recunoscută public dau credibilitate acestor informații.
Conform IFAC (International Federation of Accountants Control), auditul constituie forma
cea mai înaltă de asigurare pe care o poate da un profesionist asupra unei informații, în opoziție cu misiunea de examinare limitată, care presupune o asigurare negativă.
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – C.E.C.C.A.R. în normele pentru audit financiar, verificarea și certificarea bilanțurilor, apreciază ca auditul financiar reprezintă ,,Examinarea efectuată de un profesionist competent și independent (cenzor, expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare) în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:
• validității și corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de conducerea întreprinderii (controlul intern);
• imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute de întreprindere (auditul legal cerut de lege și exercitat de către cenzori și auditul contractual efectuat la cererea întreprinderii de către experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare sau societăți de expertiză contabilă)".46
Diversitatea misiunilor face complexă elaborarea unei tipologii a auditorilor. Conform situației auditului în raport cu entitatea obiect al misiunii, distingem un audit extern și un audit intern. În primul caz, misiunea este condusă de un profesionist liberal exterior instituției, în al doilea, ea este îndeplinită de un serviciu funcțional al întreprinderii, cel mai adesea atașat conducerii generale.
Conform statutului auditorului, s-a stabilit să se diferențieze:
• Misiuni de audit contractual ale căror obiective sunt liber determinate de către mandatar;
• Misiuni de audit legal al cărui cadru și semnificație sunt fixate prin legi și regulamente.
Pentru a-și putea exprima opinia, auditorul trebuie să confirme că situațiile financiare sunt în acord cu concluziile sale și că ele reflecta corect deciziile conducerii întreprinderii și dau o imagine fidelă activității
____________________
45 Florea I, Florea R., Macovei I., Berheci M., Introducere în expertiza contabilă și auditul financiar, Editura CECCAR, București, 2005 p. 108.
46 Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universității Suceava 2007, p 68
și situației financiare a întreprinderii.47
Examenul situațiilor financiare are ca obiect verificarea:
• faptului că bilanțul, contul de profit și pierdere și celelalte componente ale situațiilor financiare sunt coerente, concordă cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile și reglementărilor în vigoare și țin cont de evenimentele posterioare datei de închidere;
• faptului că anexele comportă toate informațiile de importanță semnificativa asupra situatiei patrimoniale, financiare și rezultatelor obtinute.
Tehnicile de examinare a situațiilor financiare se sprijină pe procedurile analitice prevăzute de ISA 520 (International Standard on Auditing) și în mod deosebit pe:
stabilirea ratiourilor obișnuite de analiză financiară și compararea lor cu cele ale
exercițiilor precedente și ale sectorului de activitate;
comparative între datele reieșite din situațiile financiare și datele anterioare,
posterioare și previziunile întreprinderii sau ale altor întreprinderi similare;
compararea în procent față de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit
și pierdere.
Obiectivul central al examinării situațiilor financiare îl constituie verificarea dacă acestea dau o imagine fidelă, clară și completă:
Poziției financiare a întreprinderii, prin:
• ținerea corectă și la timp a contabilității;
• existența inventarierii patrimoniului, a corectei valorificări a acesteia și a cuprinderii acestui rezultat în situațiile financiare;
• preluarea corectă în balanța de verificare a datelor din conturile sintetice și concordanța dintre acestea și conturile analitice;
• corecta efectuare a operațiilor legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social;
• corecta evaluare a elementelor patrimoniale conform reglementărilor în vigoare;
• întocmirea bilanțului contabil pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice; corelarea datelor din anexe cu cele din bilanț.
Rezultatelor financiare, prin:
• întocmirea contului de profit și pierdere pe baza datelor din contabilitate privind perioada de raportare;
• stabilirea profitului net și a destinațiilor acestuia propuse adunării generale conform dispozițiilor legale;
Situației financiare, prin:
• existența garanțiilor pentru împrumuturile și creditele obținute sau acordate de întreprindere,
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
47 Tabără N., Horomnea E., Toma C., Conturile anuale în procesul decizional. Elemente de contabilitate, analiza financiară și evaluarea performanțelor întreprinderii, Editura Tipo Moldova, Iași, 2002, pp.303-305.
• existența suficientă a resurselor financiare.48
Analizând obiectivele auditului financiar, se constată evoluția acestora, ajungându-se la formularea și acceptarea obiectivului actual al auditului financiar sub forma următoare: ,,Obiectivul unui audit al situațiilor financiare este acela de a da posibilitatea auditorului de a exprima o opinie privind întocmirea situațiilor financiare respective, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru general de raportare financiară identificat".49
Cu toate că opinia auditorului sporește credibilitatea situațiilor financiare, utilizatorul nu trebuie să considere că această opinie este o garanție a valabilității viitoare a entității, asa cum nu este garanția eficienței conducerii entității.
Exista si limitari inerente in procesul de audit, care afecteaza abilitatea auditorului de a detecta erori semnificative. Aceste erori sunt cauzate de factori precum. utilizarea testelor; limitări inerente ale oricărui sistem de contabilitate și de control intern; faptul că majoritatea probelor de audit sunt mai degrabă persuasive decât conclusive.50
Având în vedere cele prezentate, putem concluziona că auditarea conturilor anuale este acțiunea de validare socială a informației contabile și nu acțiunea de căutare a unui adevar contabil obiectiv care să nască încrederea din partea utilizatorilor de informație contabilă.
________________________________
48 Toma M., Initiere in auditul situatiilor financiare ale unei entitati, Editura CECCAR, Bucuresti, 2005, p. 162
49 Audit financiar 2000. Standarde. Codul privind conduita etica fi profesională, Editura Economică, Bucuresti, 2000, p.28.
50 Tulvinschi M. Curs Audit Financiar Contabil Editura Universității Suceava, 2006, p.54
CAPITOLUL 3
ANALIZA REZULTATELOR ÎNTREPRINDERII
Lumea contemporană devine, din ce în ce mai mult, o realitate de neconceput fără preocuparea pentru performanță, reușita și succes. Aceste elemente au devenit motivația, aproape obsedantă, a oricărei întreprinderi care încearcă să se înscrie și să se mențină durabil pe o piață concurențiala.
În general, termenul de performanță are semnificația unui ,,rezultat prestigios" a unei ,,realizări deosebite". Transpus în mediul de afaceri, conceptul de performanță este interpretat ca o ,,bună reușită" sau ca un ,,succes", în plan general sau pe domenii specifice de activitate ale întreprinderii (tehnic, comercial, financiar, social etc.), care poate fi cuantificat cu ajutorul unui ansamblu de indicatori sau criterii de natură cantitativă și calitativă (profit, rentabilitate, cifră de afaceri, cash-flow, cota de piață, cost de externalitate, imagine de marcă, climat social, reputația echipei manageriale etc.) și care este expresia gestiunii activității întreprinderii51.
Analiza performanțelor economico-financiare trebuie să se realizeze în corelație cu obiectivele pe termen lung vizate de fiecare întreprindere.
Sursa informațională pentru analiza performanțelor întreprinderii o reprezintă Contul de profit și pierdere. Informațiile pe care acesta le conține sunt utile atât pentru a evalua performanțele anterioare și/sau curente ale întreprinderii, cât și pentru estimarea rezultatelor sale viitoare. Astfel, pe baza Contului profit și pierdere se pot determina o serie de indicatori, care poartă numele de solduri intermediare de gestiune sau marje de acumulare, care completează gama indicatorilor de apreciere a performanțelor economico-financiare ale întreprinderii.
3.1 Definirea conceptului de rezultat
Rezultatul financiar sintetizează eficiența cu care s-a desfășurat întreaga activitate economică a unității patrimoniale și poate îmbrăca două forme: profit (beneficiu) sau pierdere.
Conform dicționarului Larousse, profitul este definit ca ,,rezultatul obținut de proprietatea industrială sau de o activitate comercială sau financiară" sau venitul adus de capitalul adus într-o întreprindere, reprezentând diferența dintre încasările efective și totalul cheltuielilor aferente. Profitul unei întreprinderi corespunde acelei părți a veniturilor care rămâne după ce s-au efectuat toate cheltuielile legate de producție (achiziție de materii prime, plata salariilor și a obligațiilor sociale) și dupa ce s-au remunerat ceilalți factori de producție.
O parte a acestui profit este apoi prelevat de către stat sub forma de impozit pe profit. Profitul net este apoi distribuit proprietarilor întreprinderii (acționari sau asociați) sub forma de dividende,
_________________
51 Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universității Suceava 2007, p 68
iar o parte este păstrat pentru creșterea capacităților de producție (autofinanțare).52
Unul dintre cele mai importante obiective care justifică existența unei întreprinderi este obținerea de profit. Potrivit unor autori, întreprinderea este definită ca fiid o unitate economică ce produce sau cumpără pentru ca prin vânzarea a ceea ce a produs sau cumpărat să obțină un câștig. Realizarea acestui obiectiv supune întreprinderea la o serie de eforturi ocazionate de atragerea și antrenarea resurselor economice în diferite activități, altfel spus, la o serie de cheltuieli.
Efectele degajate de aceste activități și care constituie substanța profitului sunt venituri. Mecanismul formării rezultatului la nivel de întreprindere este prezentat în schema urmatoare:
Eforturi Efecte
______________________________________________________________________________
Intrare Ieșire Intrare Ieșire
natura
consumatori populația finali
munca
consumatori
intermediari
întreprinderi
capital
atragere de resurse vânzari
economice produse
Figura nr.1 Mecanismul formării întreprinderii
Sursa: Feleagă N., Malciu L., Bunea Ș., Bazele contabilității. O abordare europeană
și internațională, Editura Economică București, 2003
__________________
52 Crețoiu, Gh., Bucur, I., Contabilitate. Fundamentele și noul cadru juridic. Editura All Beck, București.
Din schema de mai sus se observă cum valorile produse și vândute pe piața clienților generează venituri, în timp ce valorile utilizate pentru obținerea acestor venituri, care remunerează în fapt factorii de producție, generează, cheltuieli.54
Profitul sau pierderea obținut(ă) de întreprindere este utilizat (ă) frecvent ca o măsura de apreciere a performanțelor. Necesitățile informaționale privind rezultatul vizează, mai ales din partea investitorilor și managerilor, cunoașterea fluxurilor de cheltuieli și venituri care explică acest rezultat. Profitul este un indicator atât de semnificativ în sistemul economiei de piață, încât fără profit și fără motivația indusă de profit, acest sistem ar dispărea. Indicatorul profit are calitatea de coordonată fundamentală a activității economico-financiare și de condiție a realizării ei optime.55
Obținerea profitului (rezultatului pozitiv) este scopul urmărit în orice activitate economică deoarece acesta reprezintă sursa de finanțare proprie a activelor cedate, resursa din care se plătește costul capitalului propriu dar și împrumutat, se asigură dezvoltarea firmei precum și contribuția la constituirea fondurilor bugetare. El este exprimat prin excedentul de venit față de cheltuieli, reprezentând o sursa obținută, de regulă, în activitatea de realizare a bunurilor, lucrărilor sau serviciilor pe piață și concretizată în surplusul de mijloace (bănești) intrat în patrimoniu. Profitul poate fi definit în mai multe accepțiuni.
Accepțiunea de ordin legislativ definește profitul ca diferență între veniturile și costurile aferente lor, acesta apărând ca un câștig legitim, legal, urmare a respectării legilor privind evidențierea, de către firmă, a tuturor veniturilor și a cheltuielilor ocazionate de o activitate economică și ca profit nelegitim sau nelegal dacă o parte din venituri nu a fost înregistrată sau unele cheltuieli au fost majorate artificial.
Într-o alta accepție, profitul este un venit rezidual ce revine întreprinderilor ca urmare a progreselor economice și tehnice realizate de acestea în activitățile desfășurate. A treia perspectiva definește profitul ca o remunerare a factorilor de producție pentru efortul depus, dar și pentru priceperea de a depăși riscurile inerente activităților economic e.56
Pierderea sau rezultatul negativ exprimă partea din cheltuieli neacoperită din venituri, adică partea din resursele consumate și nerecuperate, mărimea bunurilor consumate în activitatea întreprinderii și care nu a putut fi acoperită din veniturile proprii.
În raport cu efectele pe care le are asupra situației patrimoniale, rezultatul exercițiului echivalează cu o ,,îmbogațire" a întreprinderii, atunci când se concretizează în profit (care majorează capitalurile proprii) sau cu o ,,sărăcire" a unității, dacă se materializează în pierdere (care diminuează capitalurile proprii).57
_______________
54 Feleagă N., Malciu L., Bunea Ș., Bazele contabilității. O abordare europeană și internațională, Editura Economică, București, 2003, pp. 68-69.
55 Mironiuc M., Analiza performanțelor economico-financiare ale întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 1999, p.87.
56-57 Bucătaru D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2004, p.205.
Scopul urmărit de fiecare întreprinzator este obținerea de profit. Un deficit contabil este o
contraperformanță pe care întreprinderea trebuie să o corecteze cât mai repede posibil pentru a nu influența în mod negativ activitatea viitoare a firmei, fiind pusă în joc insăși existența sa.58
Potrivit opticii fiscale din țara noastră rezultatul exercițiului se determină pe fiecare gen de activitate desfășurată de agenții economici (de exploatare, financiară și extraordinară), ca diferență între veniturile și cheltuielile corespunzatoare fiecărei activități, obținându-se urmatoarele categorii de rezultat:
Rezultat din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli pentru exploatare
Rezultat financiar= Venituri financiare – Cheltuieli financiare
Rezultatul curent al exercițiului = Rezultat din exploatare + Rezultat financiar
Rezultat extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare
Rezultatul brut al exercițiului = Rezultatul curent al exercițiului + Rezultat
extraordinar.59
Rezultatul exercițiului înaintea impozitării (profit brut sau pierdere) nu este omogen, în compoziția sa intrând rezultate din activități diferite. În figura urmatoare este prezentat modul de formare a rezultatului exercițiului după impozitare, pe baza datelor din contul de profit și pierdere.
Figura nr.2. Formarea rezultatului exercițiului
Sursa: Gheorghiu, AL, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2004
________________
58-59 Bojian O., Gestiunea generală. Bazele contabilității. Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, București, 2003, p.264.
Rezultatul exploatării se determină ca diferență între veniturile din exploatare și cheltuielile de exploatare. Veniturile din exploatare sunt compuse din cifra de afaceri, veniturile din producția stocată, veniturile aferente producției de imobilizări și alte venituri din exploatare. Cheltuielile de exploatare includ cheltuielile aferente ciclului de exploatare (activități de producție și de comercializare a mărfurilor). În cazul în care producția stocată și imobilizată se evaluează în costuri efective, veniturile aferente lor sunt egale cu cheltuielile neînregistrându-se profit60.
În această situație rezultatul exploatării este determinat de rezultatul aferent cifrei de afaceri, iar diferența dintre alte venituri din exploatare și alte cheltuieli de exploatare și de diferență dintre veniturile din provizioane privind exploatarea (când obiectul sau cauza care a generat constituirea provizionului nu mai există) și cheltuielile cu provizioanele aferente exploatării (pentru deprecierea
stocurilor de materii prime, materiale, producție neterminata, produse finite, mărfuri; pentru creanțe neîncasate, clienți rău-platnici aflați în litigiu; pentru deprecierea activelor imobilizate necorporale și corporale etc.).
Rezultatul financiar (profit sau pierdere) se calculează ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile financiare. Veniturile financiare provin din titluri de participare, din diferențe de curs valutar, din dobânzi etc. Cheltuielile financiare se referă la dobânzi, despăgubiri, amenzi, penalități, diferențe de curs valutar etc.
Rezultatul curent al exercițiului (profit sau pierdere) se obține însumând rezultatul exploatării și rezultatul financiar. O altă modalitate de determinare a rezultatului curent al
exercițiului este ca diferența între veniturile curente (venituri din exploatare plus financiare) și cheltuieli curente (cheltuieli de exploatare plus financiare).
Rezultatul extraordinar al exercițiului (profit sau pierdere) este un rezultat întamplător, neavând caracter de regularitate, așa cum este cazul rezultatului curent al exercițiului. Rezultatul extraordinar al exercițiului se determină ca diferență între veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare ale perioadei.
În această categoric se includ veniturile și cheltuielile privind calamitățile, respectiv subvențiile aferente și alte evenimente extraordinare.
Rezultatul exercițiului înaintea impozitării (profit brut total sau pierdere) este format din rezultatul curent și cel extraordinar ale exercițiului. Se mai poate determina ca diferență între veniturile totale și cheltuielile totale.
Rezultatul impozabil (fiscal) este diferit de rezultatul exercițiului înaintea impozitării, pentru că se impun unele corecții. Astfel, se adună cheltuielile care depășesc nivelul admis prin acte normative (de exemplu, cheltuielile de protocol, cheltuielile de transport etc.) și cele neadmise a
_____________
60 Tabară N., Horomnea E., Toma C., Analiza contabil-financiară. Teorii, concepte, metode și tehnici de valorificare a informației contabil-financiare în procesul decizional, Editura Tipo Moldova, Iași, 2002, p.89.
se scădea din rezultatul impozabil. (de exemplu amenzi, penalități, provizioane nedeductibile etc.). Deci nu se impozitează deducerile fiscale cum sunt rezervele legale, pierderile din anii precedenți, reducerea de impozit, stabilite prin acte normative, în cazul reinvestirii profitului, dacă este legiferata etc.
Rezultatul exercițiului după impozitare (profit sau pierdere) se determină ca diferența între rezultatul impozabil și impozitul pe profit.
3.2. Stabilirea rezultatului exercițiului financiar
Activitatea de determinare a rezultatului exercițiului se poate confrunta cu anumite dificultăți generate de controversele privind modul de abordare și de definire a rezultatului. În general toate abordările pornesc de la premisa că măsurarea performanțelor implică în principal determinarea profitului ca expresie pozitivă a rezultatului. În acest sens sunt posibile mai multe abordări: o abordare patrimonială, o abordare economică și o abordare financiară.
I Abordarea patrimonială are în vedere măsurarea profitului pe baza variației patrimoniului întreprinderii în cursul unui exercițiu pe baza formulei următoare:
Rezultat = Capitaluri proprii la fmele exercițiului N – Capitaluri proprii la finele
exercițiului N-l
Potrivit așa-numitei ecuații patrimoniale, rezultatul exercițiului este reprezentat de variația capitalurilor proprii, de-a lungul exercițiului, cu luarea în calcul a eventualelor modificări suferite de capitalul social și distribuiri rezultatului.
Performanța întreprinderii este masurată în funcție de variația patrimoniului în cursul unui exercițiu. Pentru a putea măsura astfel rezultatul exercițiului este nevoie de două bilanțuri succesive.
2. Abordarea economică presupune stabilirea rezultatului ca diferența între venituri și cheltuieli: Rezultat = Venituri – Cheltuieli
Rezultatul poate fi o mărime pozitivă, denumită profit sau beneficiu, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumita pierdere, atunci când sunt mai mari cheltuielile decât veniturile.
Acest mod de determinate a rezultatului caracterizează toate sistemele de contabilitate în partida dublă, dar prezintă particularități îndeosebi în funcție de accepțiunile atribuite noțiunilor de venituri și cheltuieli, precum și de modul în care operează unele principii.
Dificultatea determinării rezultatului exercițiului, din punct de vedere economic, pleacă de la controversele privind definirea și conectarea veniturilor și cheltuielilor aferente unui exercițiu.
3. Abordarea financiară a rezultatului are la bază variația trezoreriei întreprinderii în cursul unei perioade de timp determinate pe baza relației: Rezultat = Încasări – Plăți
Acest mod de determinare a rezultatului este specific contabilității de casă, în care veniturile coincid cu încasările, iar cheltuielile coincid cu plățile. În contabilitatea de angajamente, pentru a determina rezultatul financiar, veniturile și cheltuielile trebuie împărțite în venituri și cheltuieli monetare și nemonetare, rezultând relația:
Rezultat = Venituri – Cheltuieli + Venituri – Cheltuieli
monetare monetare nemonetare nemonetare
În practică se regăsesc toate cele trei concepții, dar rolul esențial revine concepției economice, conform căreia rezultatul reprezintă un indicator care exprimă performanța financiară a unei întreprinderi și se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile exercițiului financiar.
Cele mai importante venituri nemonetare sunt ,,Variația stocurilor", iar dintre cheltuielile nemonetare cele mai importante sunt provizioanele și amortizările.
În determinarea rezultatului, este esențială identificarea momentului când o activitate desfășurată de întreprindere ocazionează o cheltuială sau genereaza un venit. În mod frecvent, profitul este confundat cu trezoreria întreprinderii. Aceasta confuzie este rezultatul percepției eronate a conceptelor de cheltuiala și venit. Există tendința de a atribui oricărei plăți semnificația de cheltuială și respectiv oricărei încasări semnificația de venit. Evoluția acestor două concepte a trebuit să țină seama de decalajul în timp care există între fluxurile de bunuri și servicii (vânzări, cumpărări) și fluxurile de trezorerie (încasări, plăți) .
Din necesitatea aplicării principiului independenței exercițiului, cheltuielile și veniturile trebuie atasate exercițiului căruia ii corespund. Dacă pe parcursul exercițiului financiar cheltuielile și veniturile sunt înregistrate pe măsura apariției lor, la sfârșitul perioadei se poate produce un decalaj între elementele înregistrate și cele care trebuie să participe la determinarea rezultatului. Apariția acestor decalaje antrenează necesitatea unor ajustări. În acest scop, conturile de regularizare sunt utilizate pentru a repartiza cheltuielile și veniturile în timp, astfel încât să se atașeze fiecărui exercițiu cheltuielile și veniturile aferente.
Apariția unui decalaj între manifestarea unui anumit eveniment și constatarea sa contabilă se poate datora mai multor situații. Pe de o parte, unele cheltuieli și venituri aparțin exercițiului, dar nu au fost contabilizate (cheltuielile de plată și veniturile de primit). Pe de alta parte, unele cheltuieli și venituri au fost contabilizate, dar nu aparțin exercițiului respectiv (cheltuielile și veniturile constatate în avans). De exemplu, poate exista un decalaj juridic între faptul generator de cheltuială și exigibilitatea acesteia. De exemplu, pentru anumite taxe și impozite, faptul generator se situează în exercițiul N, dar acestea vor fi realizate de întreprindere în exercițiul N+l.
Manifestarea unor decalaje în timp între fluxurile de bunuri și servicii și fluxurile de trezorerie impune anumite cerințe în privința recunoașterii cheltuielilor și veniturilor. Exigentele contabilității de angajamente impun ca venitul să fie recunoscut de regulă în momentul angajării unei creanțe, iar cheltuiala, în momentul angajării unei datorii. Ținând cont de aceste cerințe, rezultatul exercițiului, respectiv profitul sau pierderea, se determină ca diferența între veniturile și cheltuielile exercițiului, indiferent de data încasării sau plății lor61.
Rezultatul exercițiului financiar are două componente: o componentă contabilă, care este reflectată prin rezultatul contabil al exercitiului și o componentă fiscală, care este reflectată prin rezultatul fiscal al exercițiului financiar.
Rezultatul contabil al exercițiului se determină ca diferența între venituri și cheltuieli, indiferent de data încasării sau plății lor. El se stabileste lunar ca efect al închiderii conturilor de cheltuieli (clasa a 6-a) și a conturilor de venituri (clasa a 7-a) prin contul 121 profit și pierdere". În cazul în care veniturile fiecărei perioade (luna calendaristică) sunt mai mari decât cheltuielile perioadei, rezultatul apare sub forma profitului, iar în cazul în care veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, rezultatul apare sub forma pierderii.62
Rezultatul definitiv al exercitiului financiar se stabilește anual la închiderea acestuia și reprezintă soldul final al contului 121 „ Profit și pierdere".
Soldurile intermediare de gestiune sunt paliere succesive în formarea rezultatului final,
construcția acestora realizându-se în cascadă, pornind de la cel mai cuprinzător (producția
exercițiului + marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului).
O parte dintre soldurile intermediare de gestiune caracterizează performanța activității de producție și comercializare, ca de exemplu: cifra de afaceri, marja comercială, producția exercițiului, valoarea adăugată. O altă parte dintre solduri caracterizează rentabilitatea întreprinderii, respectiv: excedentul (deficitul) brut de exploatare, rezultatul din exploatare, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut și rezultatul net al exercițiului.
3.3. Analiza soldurilor intermediare de gestiune ce caracterizează activitatea de exploatare
Din punct de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de gestiune caracteristice exploatării sunt indicatori valorici ai producției și comercializării ,care permit însumarea tuturor rezultatelor obținute de întreprindere, materializate în produse finite, semifabricate, prestații destinate pieței sau utilizării în interes propriu care sunt imobilizate în întreprindere.
3.3.1. Analiza cifrei de afaceri
Cifra de afaceri (CA) reprezintă suma totala a veniturilor din operațiuni comerciale efectuate de o unitate, respectiv vânzarea de mărfuri și produse, într-o perioadă. determinată, neincluzând venituri financiare și extraordinare.
Cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activității oricărei întreprinderi, fiind situată în fruntea indicatorilor de performanță în măsura în care condiționează mărimea
profitului și a ratei rentabilității.
______________
61 Mironiuc M., Analiza economico-fmanciara.Elemente teoretica-metodologice și aplicatii, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2006, p.341
62 Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universității Suceava 2007, p 98
Cifra de afaceri reprezintă un indicator esențial pentru precizarea locului societății comerciale în sectorul de activitate, a poziției acesteia pe piață, a capacității de a lansa și
dezvolta activități profitabile63.
Tabel nr.4.1. Analiza cifrei de afaceri
CA — Cifra de afaceri;
Vmf- Venituri din vânzarea mărfurilor;
Pv – Producția vândută;
Vsubv. – Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete.
Interpretarea rezultatelor
În perioada 2006 – 2007 cifra de afaceri a crescut semnificativ, cu 3.914.808 lei (27,60 %), datorită faptului că drumurile sunt într-un proces de modernizare, cererea produselor carieră – balastieră a crescut. Un alt factor care a contribuit la această creștere se datorează calamităților naturale, care au provocat doborâturi de masă lemnoasă în cantități semnificative .
Astfel veniturile din vânzarea mărfurilor a crescut cu 5.055 lei (6,70%), iar producția vândută s-a majorat cu 3.909.753 lei (27,70%).
___________________
63 Bîrsan M., Curs Analiza economico-financiară, Editura Universității Suceava 2007, p 68
3.3.2. Analiza marjei comerciale
Marja comercială (Mc) măsoară rezultatele activității comerciale, reprezentând diferența dintre veniturile din vânzarea mărfurilor și costul de cumpărare al mărfurilor vândute. Acest indicator reprezintă valoarea care rămâne la dispoziția întreprinderii pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare proprii și asigurarea profitului.64
Tabelul nr. 4.2. Analiza marjei comerciale în perioada 2006 – 2007
mc – marja comercială;
vmf – venituri din vânzarea mărfurilor;
chmf – costul mărfurilor vândute
Evoluția marjei comerciale
Figura nr.4.2. Evoluția marjei comerciale în perioada 2006 – 2007
_________________
64 Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universității Suceava 2007, p 112
Interpretarea rezultatelor
În perioada 2006 – 2007 se constată o creștere a marjei comerciale cu 21.692 lei (63,90%). Această creștere a fost determinată de scăderea mai rapidă a costului mărfurilor vândute în comparație cu veniturile obținute din vânzarea mărfurilor care au crescut mai puțin. Scăderea costului mărfurilor vândute cu 16.637 lei (40,20%) a determinat creșterea marjei comerciale cu 49%. Concomitent, creșterea marjei comerciale cu doar 14,90% se datorează creșterii veniturilor din vânzarea marfurilor cu 5.055 lei (6,70%).
3.3.3. Analiza producției exercițiului
Producția exercițiului este un indicator specific întreprinderilor care au ca obiect de activitate producția. Ea dimensionează întreaga activitate realizată de întreprindere. Într-un exercițiu, fiind expresia valorică a tot ceea ce se produce în întreprindere, respectiv, valoarea producției vândute (Pv), variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție (±Ps) și valoarea producției imobilizate (Pi): 65 Pex = Pv±Ps+Pi
Producția exercițiului este indicatorul valoric care dimensionează întreaga activitate desfășurată de întreprindere în cursul unui exercițiu, fiind utilă și necesară în analiza volumului activității întreprinderilor cu ciclu lung, unde finalizarea produselor are o durată relativ mare (peste o lună) și, în consecință, producția neterminată (în curs de execuție) deține o pondere mare66.
Producția exercițiului este un indicator cu caracter neomogen, deoarece elementele care il determină sunt evaluate diferențiat, astfel:
Producția vândută este evaluată la prețul de vânzare. Ea se constituie din facturările de produse finite, semifabricate, produse reziduale etc. la prețul de vânzare fără TVA, inclusiv reducerile acordate după facturare. Nu se încadrează în producția vândută bunurile achiziționate și revândute, fără a fi supuse unor transformări prin intermediul unui proces productiv.
Producția stocată este evaluată la costul de producție. Ea reflectă variația în plus sau în minus dintre valoarea, la cost de producție, a stocului de produse finite și produse în curs, la finele perioadei, și valoarea stocurilor inițiale, fără a lua în calcul provizioanele pentru depreciere. Variația negativă a producției stocate (soldul debitor al contului 711 „Variația stocurilor" înseamnă un stoc la sfârșitul perioadei inferior stocului de la începutul perioadei, ca urmare a comercializării unei părți din stocurile de produse finite și semifabricate.
Variația pozitivă a producției stocate (soldul creditor al contului 711 „Variația stocurilor") reflectă creșterea stocului de produse finite și semifabricate la sfârșitul perioadei care, dacă este însoțită de diminuarea vânzărilor, reflectă dificultățile întreprinderii de a-și valorifica producția. IAS 1 ,,Prezentarea situațiilor financiare precizează că variația stocurilor de produse și producție în curs de execuție reprezintă o corecție a cheltuielilor de producție pentru a reflecta fie
_____________
65 Mironiuc M, Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006, pp.89-90.
66 Petrescu S., Analiză și diagnostic financiar-contabil.-Ghid teoretico-aplicativ, Editura CECCAR, București, 2006, p.37
faptul că producția a crescut nivelul stocurilor, fie că vânzările suplimentare au diminuat nivelul stocurilor. IAS 1 prezintă variația stocurilor de produse și producție în curs de execuție ca prim element al cheltuielilor de exploatare și nu ca pe o componentă a veniturilor de exploatare, asa cum este prezentat în Contul de profit și pierdere din țara noastră.
Producția imobilizată este evaluată la costul de producție. Ea este reprezentată de valoarea imobilizărilor corporale și necorporale realizate în regie proprie de întreprindere, care nu sunt destinate pieței, ci satisfacerii unor necesități interne ale acesteia. Potrivit OMFP 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 și O.M.F.P. nr. 2374/2007, producția imobilizată se numește ,,Producția realizată de entitate pentru scopurile sale proprii și capitalizată".
Tabelul nr.4.3. Analiza producției exercițiului
Figura nr. 4.3.Evoluția Producției exercițiului în perioada 2006 – 2007
Interpretarea rezultatelor
Analizând datele din tabelul nr.3, se desprinde concluzia că în perioada analizată producția exercițiului a avut o evoluție pozitivă, datorită creșterii producției vândute cu 3.909.753 lei (27,70%). Evoluția producției vândute în perioada 2006 – 2007 a determinat creșterea producției exercițiului cu 3.783.734 lei (25,50%).
În ceea ce privește producția stocată, se constată că în perioada 2006 – 2007 soldul debitor al contului 711 ,,Variația stocurilor" a crescut cu 126.019 lei, ceea ce reflectă și buna comercializare a stocurilor de mărfuri deținute de întreprindere.
În aceeași perioada producția imobilizată a fost inexistentă, neexercitând astfel nici o influență asupra producției exercițiului.
3.3.4. Analiza valorii adăugate
Valoarea adaugată (Vad) este unul dintre indicatorii semnificativi ai activității întreprinderii, exprimând creșterea (plusul) de bogăție care se obține din activitatea tehnico-productivă. Exprimând aportul întreprinderii în cadrul producției de bunuri și servicii, valoarea adăugată permite aprecierea structurii și metodelor de producție ale întreprinderii, prin intermediul gradului de integrare (ca aport între valoarea adăugată și producția corespunzătoare
sau cifra de afaceri), precum și dezvoltarea sau regresul activității întreprinderii. 67
Întreprinderea produce bunuri și servicii, dar consumă o parte a producției altor întreprinderi și numai diferența dintre ceea ce produce și ceea ce consumă în acest scop mărește valoarea propriei producții. Această producție traduce rolul creator al întreprinderii, exprimă crearea sau creșterea valorii aduse de întreprindere bunurilor și serviciilor achiziționate de la terți prin activitățile de producție sau de comercializare și măsoară ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria activitate, prin utilizarea factorilor de producție. 68
Într-o primă accepție, valoarea adăugată exprimă plusul de bogăție sau valoarea nou creată de întreprindere prin activitatea tehnico-productivă, peste valoarea bunurilor și serviciilor achiziționate de la terți și consumate în procesul productiv. Calculul valorii adăugate ține seama de faptul că output-ul unei întreprinderi reprezintă frecvent input-ul alteia, iar prin deducerea valorii acestora din urmă (consumuri intermediare) din valoarea producției realizate de întreprindere se evită dublele înregistrări. Acest fapt face din valoarea adăugată un indicator de măsurare a performanțelor activității de exploatare mai realist decât cifra de afaceri, care include un anumit procent de factori de producție achiziționate de la terți.
A doua accepțiune a valorii adăugate consideră că aceasta reprezintă suma acumulărilor monetare care servește la remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea întreprinderii, astfel:
• personalul, remunerat prin: salarii, ajutoare materiale, participare la profit, indemnizații, contribuția angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate, contribuția unității la fondul de șomaj, alte datorii sociale (Chp);
• statul, remunerat prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate, impozitul pe profit (it);
• creditorii (capitalul împrumutat), remunerați prin dobânzi și comisioane (ChJ);
• acționarii (capitalul propriu), remunerați prin dividende (D);
____________________
67 Ișfănescu A., Stănescu C., Băicuși A., Analiză economico-financiară (cu aplicații în societățile comerciale, industriale, de construcții și transporturi), Ed. Economică, București, 1999, p.67.
68 Petrescu S. Analiză și diagnostic Financiar- Contabil,Ghid teoretico-aplicativ,Ed. CECCAR,București, 2006, p.59.
• întreprinderea, remunerată prin autofinanțare (AJ): profitul în rezervă (Pr), cheltuielile cu amortizările și provizioanele (Am) 69.
Valoarea adăugată, prin conținutul său, este unul dintre indicatorii cei mai semnificativi ai activității întreprinderii, suma valorilor adăugate ale tuturor agenților economici constituind
PIB: ∑Vad = PIE
Din punct de vedere al analizei economico-financiare, valoarea adăugata interesează, în primul rând, ca indicator de performanță a activității de exploatare care se regasește, în final, în rezultatul net al oricărei întreprinderi. În al doilea rând, valoarea adăugată stă la baza determinării altor indicatori folosiți în analiza eficienței utilizării factorilor de producție și în analiza competitivității întreprinderii (eficiența utilizării mijloacelor fixe, randamentul mijloacelor fixe în funcțiune, productivitatea muncii, rata de investire, gradul de integrare pe verticală a producției etc.).
Literatura de specialitate occidentală precizează că valoarea adăugată se situează printre cele trei criterii esențiale de apreciere a ,,calității economice" a întreprinderii, alături de rentabilitate și cash-flow. Din punct de vedere al fiscalității, valoarea adăugată reprezintă baza de calcul pentru taxa pe valoarea adăugată datorată statului.
Plecând de la cele două accepțiuni ale valorii adăugate, calculul indicatorului se realizează după:
• Metoda sintetică (substractivă), situație în care valoarea adăugată poartă denumirea de valoare adăugată ,,produsă" sau ,,realizată";
• Metoda analitică (aditivă), când valoarea adăugată este numită valoare adăugată
,,repartizată"; Potrivit metodei sintetice, valoarea adăugată se determină după modelele care urmează:
• Valoarea adăugată brută ,,produsă", determinată de întreprinderile care desfășoară numai activitate de producție: Vad = Pex – Ci,
în care: Ci – Consumurile intermediare
Potrivit acestui model, creșterea valorii adăugate se poate realiza atunci când creșterea producției exercițiului se realizează într-un ritm superior ritmului de creștere a consumurilor intermediare.
Consumurile intermediare reprezintă valoarea bunurilor și serviciilor achiziționate de la terți pentru a fi consumate în procesul productiv al întreprinderii. Valoarea lor se determină însumând următoarele elemente din Contul de profit și pierdere: cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile; alte cheltuieli materiale (cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar; cheltuieli privind materialele nestocate; cheltuieli privind animalele și păsările; cheltuielile privind
ambalajele); alte cheltuieli din afară (cu energia și apa); cheltuieli privind prestațiile externe
_________________________
69 Mironiuc M., Analiză economico-fmanciară. Elemente teoretică-metodologice și aplicații, Editura. Sedcom Libris, Iași, 2006, pp.92-95.
(cheltuieli cu întretinerea și reparațiile; cheltuieli cu redeventele, locațiile de gestiune și chiriile; cheltuieli cu primele de asigurare; cheltuieli cu studiile și cercetările; cheltuieli cu colaboratorii; cheltuieli privind comisioanele și onorariile; cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate; cheltuieli cu transportul de bunuri și persoane; cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări; cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații; cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate; alte cheltuieli cu servicii executate de terți; venituri din subvenții pentru alte cheltuieli de exploatare).
• Valoarea adăugată brută ,,realizată" determinată de întreprinderile din sfera distribuției: Vad = Mc-Ci
• Valoarea adăugată brută determinată de întreprinderile care desfășoară atât activitate de producție, cât și activitate de comerț cu mărfuri: Vad=Pex + Mc- Ci
• Valoarea adăugată netă (Vadiv), determinată după metoda substractivă:
Vadff= Vad Am = Pex -Ci -Am
În cazul în care cheltuielile cu amortizările și provizioanele nu sunt incluse în Consumurile intermediare, valoarea adăugată este brută, iar când elementele menționate sunt incluse în consumurile intermediare și se deduc din valoarea adăugată brută, se determină valoarea adăugată netă.
Potrivit metodei analitice, valoarea adăugată repartizată se deterrnină prin însumarea elementelor care reprezintă remunerații cuvenite participanților direcți și indirecți la activitatea întreprinderii, după metodele următoare:
• Valoarea adaugată brută ,,repartizată" determinate înainte de repartizarea profitului net: Vad = Chp +It + Chf+ Rnet+ Am, în care: Rnet – Rezultatul net (profit) înainte de repartizare.
• Valoarea adăugată brută ,,repartizată" determinată după repartizarea profitului net:
Vad = Chp + It + Chf+D + Af = Chp + It + Chf + D + (Pr+Am)
• Valoarea adăugată netă ,,repartizată": VadN= Vad-Am
Calculul valorii adăugate după metoda analitică exclude apriori veniturile financiare, care nu derivă din activitatea de producție, respectiv, dividendele aferente titlurilor imobilizate (titluri de participare, interese de participare și alte titluri imobilizate), dividendele aferente investițiilor financiare pe termen scurt, dobânzile aferente împrumuturilor acordate, dobânzile aferente creanțelor legate de interesele de participare, alte venituri financiare94.
În continuare se va prezenta calculul valorii adăugate prin metoda substractivă.
___________________
94 Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretica-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006, pp.97-98.
Tabelul nr.4.4. Analiza valorii adăugate în perioada 2006-2007
Chm – Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile
Achm – Alte cheltuieli materiale;
Acha – Alte cheltuieli din afară;
Chpe – Cheltuieli cu prestațiile externe.
Evoluția valorii adăugate
Figura nr.4.4. Evoluția valorii adăugate în perioada 2006-2007
Interpretarea rezultatelor
Pe baza datelor din tabelul nr. 4 se desprind următoarele concluzii:
Valoarea adăugată a crescut cu 2.824.021 lei (25%) în 2007 comparativ cu 2006. Această evoluție s-a datorat influenței următorilor factori:
• Producția exercițiului a crescut în perioada 2006 – 2007 cu 3.783.734 lei (26,60%) și a determinat creșterea valorii adăugate cu aceeași sumă, adică cu 33,50%.
• Marja comercială a crescut în perioada 2006 – 2007 cu 21.692 lei (63,90%). Această evoluție pozitivă a marjei comerciale a determinat creșterea valorii adăugate cu 21.692 lei (0,20%).
• Consumurile intermediare în 2007 față de 2006 au crescut cu 931.405 lei (31,80%) determinând scăderea valorii adăugate cu 931.405 lei (8,30%). În cadrul consumurilor intermediare, influența asupra valorii adăugate a fost următoarea:
• Creșterea cheltuielilor cu materiile prime și materialele consumabile cu 132.805 lei (16,40%) în 2007 față de 2006 a determinat creșterea valorii adăugate cu 132.805 lei (1,20%).
• Creșterea altor cheltuieli materiale în 2007 față de 2006 cu 259.626 lei(814,70%) a determinat creșterea valorii adăugate cu 259.626 lei (2,30%).
• Creșterea altor cheltuieli din afară cu 124.113 lei (37,40%) a determinat scăderea valorii adăugate cu 124.113 lei (1,10%).
• Creșterea cheltuielilor cu prestațiile externe în perioada 2006 – 2007 cu 414.864 lei (23,60%) a determinat scăderea valorii adăugate cu 414.864 lei (3,70%).
3.3.5. Relațiile dintre indicatorii de performanță a activității de exploatare
Indicatorii valorici – cifra de afaceri, producția exercițiului, valoarea adăugată – pot cunoaște dinamici diferite care se analizează prin intermediul a două mărimi: raportul statistic și raportul dinamic.
Raportul statistic (Rs) compară valorile a doi indicatori, iar raportul dinamic (Rd) compară ritmurile de creștere a indicatorilor.
În general, raportul statistic dintre indicatorii valori permite caracterizarea evoluției elementelor care diferențiaza acești indicatori Rapoartele dinamice se stabilesc pe baza indicilor cu baza fixă a indicatorilor valorici principali (cifra de afaceri, producția exercițiului, Valoarea adaugată, valoarea adăugată netă). Aceste rapoarte vor caracteriza evoluția comparativă a indicatorilor valorici față de o anumită referință, față de un anumit criteriu, în cele mai multe cazuri față de perioada precedentă95.
La baza calculului rapoartelor dinamice stau indiciile indicatorilor valorici calculați prin raportarea valorilor prevăzute și realizate față de perioada precedentă.
Principalele rapoarte statice și dinamice sunt următoarele:
Relația între valoarea adăugată și producția exercițiului:
Acest raport exprimă ponderea valorii adăugate în producția exercițiului. El trebuie să înregistreze valori cât mai mari, evidențiind astfel reducerea ponderii consumurilor intermediare (Sci).
_____________________
95 Spataru L., Analiza economico-financiară. Instrument al managementului intreprinderilor, Ed. Economica, Bucuresti, 2004, p.
Acest raport compară ritmurile de creștere a celor doi indicatori, creșterea raportului reflectând reducerea relativa a consumurilor intermediare.
Relația dintre valoarea adăugată și cifra de afaceri:
Gradul de integrare pe verticală (Giv) reflectă capacitatea întreprinderii de a-și asigura singură un număr de faze de producție, fără aport extern. Un grad ridicat de integrare economică diminuează riscul dependenței întreprinderii de furnizorii de consumuri materiale și energetice care afectează realizarea producției prin reducerea gradului de dependență externă.
Acest raport evoluează invers față de gradul de dependență externă. Cu cât gradul de integrare pe verticală este mai ridicat, cu atât gradul de dependență externă este mai scazut și invers.
Relația dintre cifra de afaceri și valoarea adăugată
Gradul de dependență externă depinde de natura activității desfășurate, este relativ stabil în timp și mărimea lui diferă în funcție de sectorul de activitate. Raportul are valori mari în întreprinderile de distribute și mai mici în cele productive. Acest indicator are semnificație numai în analizele comparative intra-sectoriale. Raportul caracterizează riscul dependenței de aportul extern.
4. Relația între producția vândută și producția exercițiului
în care :
sps – ponderea producției stocate în producția exercițiului;
spi – ponderea producției imobilizate în producția exercițiului.
Acest raport evidențiază ponderea producției vândute în producția exercițiului. Creșterea în dinamică a valorii indicatorului explică faptul că întreprinderea nu are dificultăți de valorificare a producției. Paralel cu creșterea ponderii producției vândute în producția exercițiului, se diminuează ponderea producției stocate și a celei imobilizate în producția exercițiului.
Relația între valoarea adăugată netă și valoarea adăugată brută
în care:
sa – ponderea amortizării în valoarea adăugată brută.
Indicatorul măsoară ponderea valorii adăugate nete în valoarea adăugată brută a întreprinderii. Ponderea crescătoare a raportului indică diminuarea ponderii cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adăugată brută, fie datorită faptului că întreprinderea utilizează în activitatea curentă mai mult forța de muncă decât mijloacele tehnice, fie din cauza intineririi semnificative a mijloacelor tehnice din dotare. Cele două ponderi evoluează în sens invers, iar suma lor este egală cu 100%.
Valoarea acestui raport depinde de dinamica amortizării, creșterea raportului reflectă reducerea relativă a amortizării.
Tabelul nr.4.5. Analiza rapoartelor statistice și dinamice dintre indicatorii valorici ai producției
Interpretarea rezultatelor
Rsi – În perioada analizată se constată că la 100 lei producție a exercițiului întreprinderea a realizat 79,50% în anul 2006 și 78,59% în anul 2007. Concomitent cu scăderea ponderii valorii adăugate în producția exercițiului a crescut ponderea consumurilor intermediare în producția exercițiului de la 20,50% în 2006, la 21,50% în 2007.
Rdl – aferent perioadei 2006 – 2007 este subunitar (0,987) datorită sporirii valorii adăugate în această perioadă într-un ritm mai lent decât ritmul de creștere al producției exercițiului.
Rs2 – în ceea ce privește gradul de integrare pe verticală, acesta a scăzut în anul 2007 față de anul 2006 de la 79,736% la 78,00%, ceea ce înseamnă orientarea întreprinderii și spre factori de producție externi. Valorile acestui raport, mai mari decât 60% în fiecare an, sunt specifice întreprinderii de producție.
Rd2 – este subunitar în perioada 2006 – 2007 (0,978), ceea ce arată că în această perioadă valoarea adăugată a sporit într-un ritm mai lent decât ritmul sporirii cifrei de afaceri.
Rs3 – În perioada 2006 – 2007 gradul de dependență față de terți a scăzut de la 125,40% la 128%, ceea ce înseamnă ca s-ă majorat riscul de exploatare la care se supune întreprinderea.
Rd3 – aferent perioadei 2006 – 2007 este supraunitar (1,020), indicând faptul că cifra de afaceri a crescut într-un ritm mai rapid decât ritmul de sporire al valorii adăugate din această perioadă.
Rs4 – în perioada analizată ponderea producției vândute în producția exercițiului a crescut de la 99,20% în 2006, până la 100,10% în anul 2007, concomitent cu scăderea ponderii producției stocate și a producției imobilizate de la 0,8% în 2006 până la -0,1% în anul 2007. Această creștere a producției vândute reflectă ușurința întreprinderii în a-și valorifica producția.
Rd4 – aferent perioadei 2006 – 2007 este supraunitar (1,008), ceea ce indică faptul că producția vândută a crescut într-un ritm mai rapid decât ritmul de creștere al producției exercițiului.
Rs5 – în perioada analizată ponderea valorii adăugate nete în valoarea adăugată a crescut de la 81,70% în 2006 la 89,90 în 2007. Acest fapt relevă scăderea ponderii amortizării în valoarea adăugată de la 18, 30% în anul 2006 la 10,10% în anul 2007.
Rd5 – aferent perioadei 2006 – 2007 este supraunitar (1,099), fapt care indică un ritm de creștere mai rapid al valorii adăugate nete față de ritmul de majorare al valorii adăugate.
Analiza soldurilor intermediare de gestiune ce caracterizează rentabilitatea
întreprinderii
3.4.1. Analiza excedentului brut de exploatare
Excedentul brut de exploatare (EBE) este un indicator al performanțelor industriale și comerciale ale întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a genera și conserva fonduri în condiții de funcționare.
Excedentul brut de exploatare se calculează potrivit relației:
EBE – Vad + Sbv + Vdob – (I + Tx) – Chp, în care:
Sbv – Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri;
1+ Tx – Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate;
Chp – Cheltuieli cu personalul.
Tabelul nr. 4.6. Analiza excedentului brut de exploatare
Vsubv. – Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri; Ch.imp. – Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate;
Chp – Cheltuieli cu personalul.
Interpretarea rezultatelor:
În perioada 2006-2007 excedentul brut de exploatare dovedește că întreprinderea are capacitatea să remunereze capitalurile avansate și totodată poate să onoreze obligațiile fiscale, deoarece capacitatea de autofinanțare derivată din activitatea de exploatare este în creștere cu 46,60%.
Valoarea adăugată este una din cauzele evoluției ascendente a indicatorului, majorându-se cu 25% în perioada analizată. Efectul pozitiv exercitat de creșterea valorii adăugate asupra excedentului brut de exploatare a fost diminuat de creșterea cheltuielilor cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate cu 11,10% și a cheltuielilor cu personalul cu 18,90%.
3.4.2. Analiza rezultatului din exploatare
Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanța comerciala și industrială a întreprinderii. El este independent de politica financiară și fiscală, dar ține cont de amortizare și provizioane (ajustări), determinându-se conform relației:
Rexp = EBE + Avexp – Chdesp – Chdob ±Aim ±Aac ±Ap, în care:
Avexp -Alte venituri din exploatare;
Chdesp – Cheltuieli cu despăgubiri, donații și active cedate;
Chdob – Cheltuieli privind dobânzile de refmanțare înregistrate de entitățile care au ca
obiect de activitate leasingul;
Aim -Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale;
Aac – Ajustări de valoare privind activele circulante;
Ap – Ajustări privind provizioanele.
Tabelul nr.4.7. Analiza rezultatului din exploatare
Interpretarea rezultatelor
Evoluția excedentului brut de exploatare aferentă perioadei 2006 – 2007 a avut o influență favorabilă asupra rezultatului de exploatare, acesta crescând în perioada amintită cu 804%. Această evoluție favorabilă a fost accentuată de creșterea altor venituri din exploatare cu 2.219,90%, precum și de scăderea cheltuielilor cu despăgubiri, donații și active cedate cu 8,20% și a celor cu ajustarea valorilor privind imobilizările corporale și necorporale cu 30,80%.
3.4.3. Analiza rezultatului din exploatare conform Notei explicative 4
În țara noastră structura Contului de profit și pierdere în vigoare prezintă elementele de venituri și cheltuieli grupate după natura lor. Din această cauză, Nota 4 ,,Analiza rezultatului din exploatare" evidențiază calculul rezultatului având în vedere gruparea cheltuielilor de exploatare după funcțiile întreprinderii (sau dupa destinație), respectiv funcția: de producție, de desfacere și administrativă. Astfel, rezultatul din exploatare (Rexp) se determină după modelul96:
===============================================================
96 Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universității Suceava 2007, p 124
Rexp=Rb-Chd-Chga+Avexp =CA-C-Chd- Chga+Avexp, în care
Rb – Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete;
Chd – Cheltuielile de desfacere;
Chga – Cheltuielile generate de administrate;
Avexp – Alte venituri din exploatare;
C – Costul bunurilor vdndute și al serviciilor pr estate.
Costul bunurilor vândute și al serviciilor prestate include Cheltuielile directe, aferente activităților de bază și auxiliare, și Cheltuielile indirecte de producție.
Cheltuielile activităților de bază (Chabz) sunt reprezentate de: costul de achiziție al materiilor prime și materialelor directe, energia consumată în scopuri tehnologice, manopera directă etc. Toate aceste elemente de cheltuieli se identifică direct pe un obiect de calculație, încă din momentul efectuării lor, și se includ direct în costul obiectelor respective.
Cheltuielile indirecte (Chind) nu se pot identifica și atribui direct pe un obiect de calculație, ci privesc intreaga producție. Ele cuprind: amortizarea utilajelor și echipamentelor cheltuieli indirecte cu forța de muncă, cheltuieli cu întreținerea secțiilor și utilajelor, cheltuieli cu conducerea și administrarea secțiilor etc.
Cheltuielile de desfacere și cheltuielile generate de administrare sunt considerate cheltuielile perioadei. Cheltuielile perioadei prezintă următoarele caracteristici: nu pot fi identificate pe obiecte de calculație stabilite; se referă la bunurile și serviciile consumate în cursul exercițiului curent; nu se includ în costul bunurilor, lucrărilor și serviciilor; nu se iau în calcul pentru stabilirea soldurilor finale ale conturilor de stocuri.
Cheltuielile de desfacere sunt costurile pentru promovarea produselor finite pe piață, precum: publicitatea, livrarea, comisioane pentru vânzări, transportul și depozitarea în scopul vânzării. Cheltuielile administrative includ costurile managementului, care nu pot fi asociate sferei producției și nici vânzărilor.
Această prezentare a rezultatului din exploatare oferă informații mai relevante pentru anumite categorii de utilizatori, dar clasificarea costurilor pe destinații poate fi arbitrară.
În IASI ,,Prezentarea situațiilor financiare" se menționează că modelul de clasificare a cheltuielilor de exploatare pe destinații se adaptează mai bine unui sistem contabil monist, în care contabilitatea financiară este conectată la contabilitatea de gestiune.
Tabelul nr.4.8. Analiza rezultatului din exploatare
Chaa – Cheltuielile activității auxiliare
Interpretarea rezultatelor:
Majorarea semnificativă a rezultatului din exploatare în perioada 2006 – 2007, cu 804% este consecința creșterii cifrei de afaceri într-un ritm mai rapid (ICA =127,60%) comparativ cu ritmul de creștere a costului bunurilor vândute și al serviciilor prestate (Ic=121,70%) și a creșterii altor venituri din exploatare cu 2.819,80% (Ialteven=2.913,80%).
3.4.4. Analiza rezultatului flnanciar
Rezultatul financiar (Rf) reprezintă rezultatul din activitatea financiară a firmei și cuprinde elemente de fluxuri financiare și elemente ce corespund riscurilor atașate, fiind intermediar între rezultatul de exploatare și rezultatul curent. Acesta se calculează conform formulei: Rfin= Vfin – Chfin, în care: Vfin – Venituri financiare;
Chfin – Cheltuieli financiare.
Tabelul nr.4.9. Analiza rezultatului financiar
Evoluția rezultatului financiar
Indicatori
Fig.nr.4.5. Evoluția rezultatului financiar în perioada 2006-2007
Interpretarea rezultatelor:
Spre deosebire de anul 2006, în anul 2007 rezultatul financiar a constat într-o pierdere financiară, acesta diminuându-se cu 73,90%. Evoluția nefavorabilă se explică prin creșterea cheltuielilor financiare cu 282,50% și prin diminuarea cu 18,90% în această perioadă.
3.4.5. Analiza rezultatului curent
Rezultatul curent (Rcrt) cuprinde atât rezultatul activității normale și curente cât și al activității financiare și ține cont de politică de finanțare a întreprinderii, nefiind influențat de elemente extraordinare sau fiscale pure. Rezultatul curent se determină după următoarea formulă de calcul: Rcrt = Rexp + Rfin, în care: Rexp – Rezultatul din exploatare;
Rfin – Rezultatul financiar.
Tabelul nr.4.10. Analiza rezultatului curent
Evoluția rezultatului curent
Indicatori
Fig. 4.6. Evoluția rezultatului curent în perioada 2006-2007
Interpretarea rezultatelor:
În perioada 2006-2007 rezultatul curent s-a majorat cu 387,10% datorită creșterii rezultatului de exploatare cu 804%, care a absorbit pierderea financiară de 73,90% din această perioadă.
3.4.6. Analiza rezultatului extraordinar
Rezultatul extraordinar (Rextr) – profit sau pierdere – este un rezultat întamplător, neavând caracter de regularitate, așa cum este cazul pentru rezultatul curent al exercițiului. Rezultatul extraordinar al exercițiului se determină ca diferență între veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare ale perioadei. În această categorie se includ venituri și cheltuieli legate de capital (cedarea de active) și aferente operațiunilor de gestiune97.
Rextr = Vextr -Chextr, în care:
Vextr – Venituri extraordinare;
Chextr – Cheltuieli extraordinare.
3.4.7. Analiza rezultatului brut
Rezultatul brut (Rbr) al exercițiului reprezintă soldul rezidual între veniturile totale și cheltuielile totale și se determină conform următoarei relații:
Rbr = Vt- Cht, in care:
Vt – Venituri totale;
Cht – Cheltuieli totale.
El mai poate fi determinat și ca suma a celor trei rezultate: de exploatare, financiar și extraordinar sau ca sumă a rezultatului curent și a celui extraordinar.
_______________
97 Țole M., Analiză economico-financiară. Metode, tehnici și studii de caz, Editura Universitară, București, 2004, p.195
Tabelulnr.4.11.Analiza rezultatului brut
Calculat pe baza veniturilor și cheltuielilor totale, situația rezultatului brut se prezintă în felul următor :
Tabelul nr. 4.12.Analiza rezultatului brut
Rezultatul brut
Fig.nr4.7. Evoluția rezultatului brut în perioada 2006-2007
Interpretarea rezultatelor:
După cum se observă în cele două tabele rezultatul brut a înregistrat o creștere în perioada 2006 – 2007 cu 387,10% (IRbr = 487,10%). În perioada analizată cheltuielile totale au fost devansate de veniturile totale (Ivt = 134,30% > ICht = 116,30%).
3.4.8. Analiza rezultatului net al exercițiului
Rezultatul net (Rnet) al exercițiului constituie soldul final după aplicarea cotei de impozit pe profit asupra rezultatului brut, conform următoarei relații: Rnet = Rbr – Ipr = Rbr(l-i),
în care: Ipr – Impozit pe profit; I – Cota procentuală de impozit.
Rezultatul net al exercițiului (profitul sau pierderea), determinat după luarea în calcul a ansamblului veniturilor și cheltuielilor și după deducerea impozitului pe profit, are o dublă semnificație. Pe de o parte, acesta este confirmarea rentabilității globale a activității (productive, comerciale, financiare și a evenimentelor extraordinare). Pe de alta parte, rezultatul exercițiului măsoara fluxul resurselor adiționale create de întreprindere (în cazul profitului) sau fluxul resurselor consumate de către aceasta în cursul exercițiului (în cazul pierderii) 98. În consecință, rezultatul exercițiului evidențiază efectele activității desfășurate asupra acumulărilor firmei.
Tabelul nr.4.13. Analiza rezultatului net al exercițiului
Evoluția rezultatului net
Indicatori
Fig.nr.4.8. Evoluția rezultatului net în perioada 2006-2007
Interpretarea rezultatelor
După cum se observă din tabelnl nr.13, rezultatul net contabil constituie un profit pentru perioada analizată. Acesta a crescut cu 2.312.643 LEI (386,30%).
Din figura nr.l 1 unde este prezentată grafic evoluția rezultatului net, a rezultatului brut și a impozitului pe profit, în perioada 2006 – 2007 se observă că toate acestea au avut o evoluție
_____________
98 Mironiuc M., Analiza economico-financiară.. Elemente teoretico-metodologice si aplicații, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2006, p.356.
crescătoare. Se observă că, de asemenea, ca rezultatul curent și rezultatul brut sunt egale în perioada analizată, ceea ce indică inexistența rezultatului extraordinar.
3.5. Analiza dinamicii fluxurilor de rezultat
Analiza orizontală sau cronologică a Contului de profit și pierdere este una dintre cele mai simple tehnici de analiză a dinamicii elementelor cuprinse în această situație financiară, în special, a dinamicii fluxurilor de rezultate. Atunci când analiza dinamicii se realizează prin compararea Conturilor de profit și pierdere pe mai mulți ani succesivi (cel puțin cinci ani) ea se numește analiză de trend. Evoluția rezultatelor, sensul și amploarea variației lor, caracterul temporar sau întâmplător al acestora pe parcursul perioadei analizate sunt vizualizate cu ajutorul indicilor cronologici. Indicele ia valoarea 100% în anul de bază, care este de regulă primul an al seriei99.
Dinamica fluxurilor de rezultate este analizată, pe baza informațiilor din Contul de profit și pierdere, după cum urmează:
Tabelul nr. 4.14. Contul de profit și pierdere — LEI
Interpretarea rezultatelor:
În perioada 2006 – 2007 se constată majorarea rezultatului net al exercițiului cu 391,60% (I =491,60%). Prin această creștere se traduce activitatea performantă desfășurată în întreprindere, astfel:
• Rezultatul din exploatare s-a majorat cu 804,028% ( lRexp = 904,028%) datorită creșterii într-un ritm superior a veniturilor din exploatare (Ivexp = 135,932%) comparativ cu ritmul de creștere a cheltuielilor de exploatare (Ichexp=l 14,216%). Din analiza compoziției veniturilor de exploatare se remarcă:
– scăderea la zero a soldului creditor al contului 711 ,,Variația stocurilor", de 99.460 lei de la începutul perioadei; la sfârșitul perioadei se constată un sold debitor de 26559 lei la acest cont, ceea ce indică o mai bună comercializare a stocurilor de produse finite și produse în curs existente la începutul perioadei.
– scăderea cifrei de afaceri cu 27,668% (Ica =127,668%), în special pe seama creșterii componentei sale principale, producția vândută (Ipv = 127, 780%). În cadrul cheltuielilor de exploatare se observă în mod deosebit:
• scăderea cheltuielilor privind mărfurile cu 40,200% (Imf=59,800%);
• majorarea altor cheltuieli din afară cu 37,493% (I altech.=137,493%);
• majorarea cheltuielilor cu prestațiile externe cu 23,657% (Ichprest.=123,657%);
• majorarea cheltuielilor cu materiile prime și materialele consumabile cu 16,421%
(Ichmat = 116,421%).
• pierderea financiară de la sfârșitul anului 2007, în sumă de 83.589 RON a fost cauzată de creșterea cheltuielilor financiare (a celor privind dobânzile, a pierderilor din creanțe legate de participații, a cheltuielilor privind investițiile financiare cedate, a cheltuielilor din diferențe de curs valutar și a celor privind sconturile acordate) cu 282,524% (Ichf=382,524%) concomitent cu scăderea veniturilor financiare (a celor din investiții financiare pe termen scurt, a veniturilor din investiții financiare cedate, a veniturilor din diferențe de curs valutar și din sconturi obținute) cu 18,806% (Ivf= 81,194%). În categoria cheltuielilor financiare se remarcă sporirea altor cheltuieli financiare cu 328,247% (Iachfin =428,986%) și a cheltuielilor cu dobânzile cu 189,247% (Ichd = 289,247%). Diminuarea semnificativă a veniturilor financiare cedate, a veniturilor din diferențe de curs valutar și din sconturi obținute) cu 21,477% (Iavh= 78,523%).
• rezultatul extraordinar fiind nul, datorită absenței evenimentelor cu caracter extraordinar din activitatea întreprinderii, nu a exercitat influență asupra rezultatului net al exercițiului;
• majorarea rezultatului brut, care reprezintă baza de impozitare cu 387,162% (IRbr=487,162%), în 2007 față de 2006.
3.6. Analiza capacității de autofinanțare
Capacitatea de autofinanțare (CAP) nu reprezintă propriu-zis un sold intermediar de gestiune. Astfel, în accepțiunea Planului Contabil Francez, capacitatea de autofinanțare reprezintă un indicator monetar privind rezultatul exercițiului care rezultă din confruntarea veniturilor monetare cu cheltuielile monetare (inclusiv impozitul pe profit).
Capacitatea de autofinanțare este un surplus monetar global. Caracterul ,,net" se explică prin determinarea acestui indicator după deducerea impozitului pe profit, iar caracterul global prin faptul că este degajată de întreaga activitate a întreprinderii.
Prin urmare, spre deosebire de rezultatul brut al exploatării, care se referă numai la activitatea de exploatare, capacitatea de autofinanțare ține cont de toate laturile activității întreprinderii (exploatare, financiară, extraordinară) 100.
Capacitatea de autofinanțare, cunoscută și sub numele de marja brută de autofinanțare, reflectă potențialul brut de autofinanțare a întreprinderii, respectiv resursele financiare potențiale generate de activitatea curentă și rentabilă a întreprinderii, după deducerea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadență. Nu se iau în calcul fluxurile financiare degajate sau absorbite de operațiuni precum: investițiile/dezinvestițiile în active imobilizate, finanțările externe sub forma de majorări/reduceri de capital, contractarea/rambursarea împrumuturilor externe, repartizarea profitului.
Indicatorul rezultă, de fapt, din confruntarea ansamblului veniturilor susceptibile să genereze incasări cu totalul cheltuielilor susceptibile să determine plăți, incluzându-se în cadrul acestora din urmă și fluxul impozitului pe profit.
Destinația capacității de autofinanțare este să remunereze capitalurile proprii angajate în activitatea întreprinderii (prin dividende), sa finanțeze investițiile de creștere (prin partea din rezultatul net lăsată în rezervă), investițiile de menținere sau de înlocuire (prin amortizarea ce
are caracterul unei resurse care permite înlocuirea imobilizărilor depreciate) din exercițiile viitoare101.
Capacitatea de autofinanțare mai este cunoscută și sub denumirea de cash-flow și se calculează prin două metode:
Conform procedeului deductiv (substractiv), capacitatea de autofinanțare se determină după modelul următor:
_________________
100 Niculescu M., Diagnostic financiar, Volumul al doilea, Editura Economică, Bucurețti, 2005, p. 180
101 Mironiuc M., Analiză economico-fmanciară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006, p.358.
CAP = Excedentul brut de exploatare
+ Alte venituri din exploatare (cu excepția: veniturilor din vânzarea activelor cedate și alte operațiuni de capital (contul 7583); veniturilor din subvenții pentru investiții (contul 7584); veniturilor din provizioane (cont 7812)
– Alte cheltuieli de exploatare (cu excepția: cheltuielilor privind prestațiile externe (grupele de conturi 61 și 62); cheltuielilor cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (contul 635); cheltuielilor privind activele cedate și alte operațiuni de capital (contul 6583); cheltuielilor de exploatare privind provizioanele (contul 6812)
+ Venituri financiare (cu excepția: veniturilor din investiții financiare cedate (contul 764); veniturilor financiare din ajustări pentru pierderea de valoare (contul 786)
– Cheltuieli financiare (cu excepția: cheltuielilor privind investițiile financiare cedate (contul 664); cheltuielilor financiare privind ajustările pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare (contul 6863); cheltuielilor financiare privind ajustările pentru pierderea de valoare a activelor circulante (contul 6864).
+ Venituri extraordinare
– Cheltuieli extraordinare
– Impozitul pe profit
2. Conform metodei aditive (analitică) capacitatea de autofmanțare se calculează plecând de la rezultatul net al exercițiului, corectat cu soldul obținut prin compensarea veniturilor încasabile cu cheltuielile plătibile102:
CAF = Rezultatul net
+ Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere
– Venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere privind activitatea de
exploatare
+ Cheltuieli financiare privind amortizările și ajustările pentru pierdere de valoare
– Venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare
+ Cheltuieli privind activele cedate și alte operațiuni de capital
– Venituri din vânzarea activelor cedate și alte operațiuni de capital
+ Cheltuieli privind investițiile financiare cedate
– Venituri din investiții financiare cedate
– Venituri din subvenții pentru investiții
În cadrul unei întreprinderi, punctul de plecare pentru determinarea autofinanțării este reprezentat de capacitatea de autofinanțare.
______________________
102 Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 353-361.
Ea reflectă potențialul financiar de creștere economică a acesteia, respectiv sursa financiară generată de activitatea întreprinderii, după deducerea tuturor cheltuielilor plătibile la scadență103.
Autofinanțarea reprezintă partea din capacitatea de autofinanțare ce rămâne la dispoziția întreprinderii după ce se deduc dividendele distribuite. Ea reprezintă un mijloc de finanțare a firmei din forțele proprii, care îi va întări structura financiară. Există situații în care firma are capacitate de autofinanțare, dar nu are autofinanțare suficientă, caz în care ea trebuie să apeleze la împrumuturi.
Prin deducerea din capacitatea de autofinanțare a dividendelor distribuite (Div) și a altor repartizări, cum ar fi participarea salariaților la profit (Ps), se determină autofinanțarea globală (Af). Ea exprimă capacitatea efectivă a întreprinderii de a se finanța din mijloace proprii104:
AF = CAF-Div-Ps;
Nivelul ideal de autofinanțare este dificil de apreciat, dar teoretic pot exista cel puțin trei cerințe privind autofinanțarea105:
• Autofinanțarea minimă, care cuprinde numai amortismentele, când întreprinderea dorește să se retragă de pe o piață în regres, urmând să-și producă numai sumele necesare reînoirii mijloacelor de producție.
• Autofinanțarea de menținere este necesară pentru păstrarea nivelului producției, fără dezvoltarea lui. Pe lângă amortismente, autofinanțarea trebuie să cuprindă compensarea creșterii prețurilor. Mijloacele de producție pot fi reînnoite.
• Autofinanțarea de dezvoltare este cerută în cazul în care se dorește creșterea producției. Este o autofinanțare de menținere plus un supliment pentru a pune în operă mijloace mai performante și poate fi insoțită de alte surse de finanțare (noi aporturi ale acționarilor). Capacitatea de autofinanțare și autofinanțarea în perioada 2002-2004 se prezintă astfel:
______________________
103 Stancu I., Finanțe, teoria piețelor financiare, finanțele întreprinderilor, analiza și gestiune financiară, Editura Economică, București, 1996, p.338.
104 Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 353-361.
105 Petrescu S.Analiză și diagnostic Financiar- Contabil,Ghid teoretico-aplicativ,Editura CECCAR,București, 2006, p.84.
Analiza capacității de autofinanțare prin metoda deductivă
Tabelul nr. 4.15. Determinarea capacității de autofinanțare prin metoda deductivă
În perioada 2006 – 2007 capacitatea de autofinanțare a întreprinderii a crescut cu 43%, ceea ce indică faptul că întreprinderea are în această perioadă potențial financiar pentru a remunera capitalurile proprii antrenate în activitatea întreprinderii și pentru finanțarea investițiilor. Această evoluție a capacității de autofinanțare a întreprinderii se datorează influenței următorilor factori:
• Excedentul brut de exploatare, care prin creșterea sa cu 46,60% explică faptul că activitatea de exploatare a fost generatoarea unui surplus monetar potențial care a avut ca efect favorabil asupra capacității de autofinanțare;
• Alte venituri din exploatare, prin creșterea lor cu 807.949 lei (3.219,80%) au avut de asemenea o influență pozitivă asupra capacității de autofinanțare a întreprinderii;
• Sporirea cu 2.174.804 lei (486,30%) a dividendelor care remunerează capitalurile proprii plasate de acționari în întreprindere, a condus la obținerea unei autofinanțări cu 49,70% în anul 2007 față de anul 2006.
Analiza capacitatii de autofinantare prin metoda aditiva
Tabelul nr.4.16.. Determinarea capacității de autofinanțare prin metoda aditivă
Rnet – Rezultatul net;
Chexp.am.pr.- Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere;
Vproviz- – Venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare;
Chfin.am. – Cheltuieli financiare privind amortizările și ajustările pentru pierdere de valoare;
Vfin.ajust. – Venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare;
Chactiveced. – Cheltuieli privind activele cedate și alte operațiuni de capital;
Vactiveced. – Venituri din vânzarea activelor cedate și alte operațiuni de capital;
Chinv. – Cheltuieli privind investițiile financiare cedate;
Vinv. – Venituri din investiții financiare cedate;
Vsubv. – Venituri din subvenții pentru investiții;
Interpretarea rezultatelor analizei:
Corespunzător procedeului aditiv, majorarea cu 43, % a capacității de autofinanțare este consecința principală a:
• îmbunatățirii rentabilității absolute (rezultatului net) aferente activității globale a întreprinderii cu 2.312.643 lei386,30%);
• creșterii cu 538.636 lei (3.220,30%) a veniturilor din vânzarea activelor cedate și
alte operațiuni de capital.
Posibilitatea de autofinanțare a investițiilor, de creștere, menținere și înlocuire a întreprinderii s-a diminuat cu 49,70%, după ce o parte din creștere (2.174.804 lei) din capacitatea de autofinanțare a fost destinată remunerării acționarilor și a participării salariaților la profit.
3.7. Analiza ratelor de rentabilitate
Soldurile intermediare de gestiune și în general indicatorii exprimați sub formă de marje pot oferi informații utile cu privire la formarea profitului întreprinderii, dar nu suficient de reprezentative pentru cei care și-au investit capitalurile în întreprindere. Din această cauză profilul trebuie relativizat prin compararea sa cu indicatori sau mărimi care reflectă efortul depus. Pentru a individualiza contribuția diferitelor resurse la formarea rezultatului întreprinderii se utilizează în analiză ratele rentabilității resurselor consumate, în variantele de mai jos:
sau sau
Ratele rantabilității comerciale se prezintă ca în tabelul următor:
Tabelul nr. 4.17. Determinarea ratelor rentabilității comerciale
Evoluția ratelor rentabilității
Fig.nr.4.10. Evoluția ratelor rentabilității comerciale în perioada 2006-2007
Interpretarea rezultatelor analizei:
Analiza datelor din tabelul de mai sus conduce la următoarele constatări în legatură cu rentabilitatea vânzărilor întreprinderii:
• Activitatea de comerț cu mărfuri s-a dovedit mai puțin rentabilă în anul 2007, fapt explicat prin creșterea cu 53,80% a ratei marjei comerciale, ceea ce arată că întreprinderea nu are în acest an o poziție consolidată pe piață;
• În perioada 2006 – 2007 rata marjei brute de exploatare s-a majorat cu 14,60%, ca urmare a creșterii excedentului brut de exploatare, cu 46,60% într-un ritm mai rapid decât creșterea înregistrată de cifra de afaceri (cu27,60%). Creșterea acestui raport indică posibilitatea întreprinderii de a-și reînnoi mijloacele fixe depreciate, de a acoperi costul capitalului și de a-și asigura creșterea și dezvoltarea.
• Rata marjei nete de exploatare în 2007 s-a majorat cu 725,90% indicând faptul că, după deducerea din cifra de afaceri a cheltuielilor variabile și a cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor, rezultatul de exploatare s-a majorat cu 16,90 lei la 100 lei cifra de afaceri.
• Rata marjei nete evidențiază majorarea în 2006 – 2007, a rezultatului net cu 11,90 la 100 lei cifra de afaceri.
• Rata rentabilității resurselor consumate, în primele două variante de calcul, pune în evidență faptul că la 100 lei resurse consumate în activitatea de exploatare și financiară a întreprinderii s-a obținut un rezultat brut (curent) mai mare cu 324% față de cel din anul 2006. Aceasta se explică prin creșterea într-un ritm mai rapid a rezultatului brut (curent), de 387,10% în raport cu creșterea cheltuielilor totale (curente) de 16,30%.
• Rata rentabilității resurselor consumate, în 2007 a cunoscut o sporire care s-a datorat creșterii mai rapide a rezultatului de exploatare, de 804% în raport cu creșterea cheltuielilor de exploatare, de 14,20%.
3.7.1. Analiza ratelor rentabilității economice
Pentru calculul ratelor de rentabilitate economică se face abstracție de proveniența capitalului (propriu sau împrumutat) investit în întreprindere și de politica fiscală promovata de aceasta.
Pentru exprimarea ratei de rentabilitate economică se raportează un indicator de rezultat la o evaluare a capitalului economic pus în operă de întreprindere. În funcție de elementele luate în calcul, ratele rentabilității economice pot căpăta configurația ratelor rentabilității activului total (a capitalului angajat) sau a ratelor rentabilității activului de exploatare (a capitalului economic).
3.7.1.1. Analiza rentabilității activului total
Rata rentabilității activului total (Re) măsoară rentabilitatea întregului capital angajat în activitatea curentă a întreprinderii, dupa relația108:
Rezultatul economic luat în considerare pentru calculul acestui indicator este rezultatul înainte de deducerea cheltuielilor financiare și a impozitului pe profit (rezultatul curent la care se adaugă cheltuielile financiare). Așadar, rezultatul înainte de deducerea cheltuielilor financiare și a impozitului este independent de modul de finanțare a întreprinderii (din capitaluri proprii și/sau împrumutate), ceea ce facilitează utilizarea raportului în analizele comparative interîntreprinderi, și neutralizează influența fiscalității asupra indicatorului.
În activul total se includ imobilizările pentru activitatea de exploatare, imobilizările în afara exploatării, imobilizările financiare, nevoia de fond de rulment pentru exploatare și în afara exploatării, precum și disponibilitățile bănești.
Rata rentabilității economice reflectă măsura în care rezultatul economic este suficient pentru a finanța necesarul de active circulante și activele imobilizate în activitatea de exploatare.
Calculul rentabilității activului total se prezintă ca în tabelul următor:
Tabelul nr. 4. 18. Determinarea ratei rentabilității activului total
__________________________
108 Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006, p.372-373.
Interpretarea rezultatelor analizei:
Rata rentabilității activului total, în perioada 2006 – 2007 are tendiță crescătoare de la 9,50% la 50,70%, ca urmare a creșterii semnificative a rezultatului economic de 372,70% în raport cu diminuarea activului total, cu 10,9%. Tendința crescătoare s-a datorat îmbunătățiri strategiei de promovare a produselor firmei.
3.7.1.2. Analiza ratelor rentabilității activelor de exploatare
Activul de exploatare sau capitalul economic înglobează imobilizările utilizate de întreprindere pentru activitatea de exploatare și necesarul de fond de rulment pentru exploatare.
Capitalul economic poate fi brut (Cecb) sau net (Cecn), după cum imobilizările pentru exploatare includ sau nu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare.
De asemenea, rezultatul generat de capitalul economic investit în activitatea de exploatare are caracterul unui rezultat brut (EBE) sau net (RexP) 109
Rentabilitatea activului de exploatare se poate analiza cu ajutorul ratelor următoare:
sau
Pentru a realiza o analiză cauzală a ratei rentabilității activului de exploatare al întreprinderii, relațiile precedente pot fi descompuse în două sau mai multe rapoarte, care reprezintă factorii săi de influență, dupî modelul:
Primul raport (rata marjei brute de exploatare) exprimă capacitatea întreprinderii de a genera excedent brut de exploatare, după acoperirea cheltuielilor variabile din cifra de afaceri.
Al doilea factor este raportul de rotație a capitalului economic brut în cifra de afaceri. Acesta este cauza eficienței gestiunii capitalului economic prin numărul de rotații pe care acesta le realizează în cursul exercițiului.
Rata rentabilității activului de exploatare poate fi exprimată și ca produs între rata marjei brute asupra valorii adăugate, eficiența utilizării activelor imobilizate și coeficientul investițiilor strategice sau gradul de imobilizare a capitalului economic:
Determinarea ratelor rentabilității activelor de exploatare se realizează conform tabelului următor:
_________________
109 Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006, p.373-374.
Tabelul nr. 4.19. Determinarea ratelor rentabilitatii activelor de exploatare
Interpretarea rezultatelor analizei :
În perioada 2006 – 2007 ratele rentabilității activelor de exploatare au tendința crescătoare, după cum urmează:
• La 100 lei capital economic brut utilizat în activitatea de exploatare se obține un excedent brut de exploatare cu 36,10% mai mare în anul 2007 decât în anul 2006; Majorarea ratei rentabilității brute a activului de exploatare este evidențiată și de creșterea într-un ritm mai rapid a excedentului brut de exploatare, cu 46,60% față de cea a capitalului economic brut, de 7,20%.
• La 100 lei capital economic net utilizat în activitatea de exploatare se obține un rezultat din exploatare cu 843,80% mai mare în 2007 decât în 2006. Majorarea ratei nete a activului de exploatare este consecința creșterii semnificative a rezultatului din exploatare, de 804% față de diminuarea capitalului economic net, de 3,40%. Analiza ratelor rentabilitatii activului de exploatare se poate realiza și prin lanțuri de rapoarte după cum urmează:
Tabelul nr.4.20. Determinarea ratelor de rentabilitate economică
Interpretarea rezultatelor analizei:
În perioada 2006-2007, majorarea ratei rentabilității activului brut de exploatare cu 36,679% este:
• în cazul primului model de analiză, rezultatul majorării marjei brute de exploatare cu 14,856% și a creșterii numărului de rotații ale capitalului economic brut în cifra de afaceri cu 18,994% ;
• în cazul celui de-al doilea model de analiză, se datorează creșterii ratei marjei brute asupra valorii adăugate cu 17,288% și a eficienței utilizării activelor imobilizate cu 21,799% față de scăderea cu doar 4,288% a coeficientului investițiilor strategice.
4.5.2. Analiza ratelor rentabilității financiare
Rentabilitatea financiară. (Rf), în limbaj anglo-saxon "Return On Equity" (ROE), poate fi evaluată pe baza valorilor contabile, înscrise în situațiile financiare, sau pe baza valorilor de piață, în ipoteza în care acțiunile întreprinderii sunt cotate la bursă.
Rentabilitatea financiară sau rentabilitatea capitalurilor proprii interesează în mod deosebit investitorii și analiștii bursieri, pentru că reprezintă măsura finală a rentabilizării resurselor pe care acționarii le-au încredințat întreprinderii sub forma capitalului de risc.
Rata rentabilității financiare (Rf), în valori contabile, este definită ca raport între
rezultatul net (Rmt) sau rezultatul brut (Rbrui) al exercițiului și capitalurile proprii (Cpr) sau media acestora, daca în cursul exercițiului au loc modificări semnificative ale capitalului prin noi aporturi în numerar:
Indicatorul evidențiază rata de remunerare a capitalurilor proprii prin efectul gestiunii globale a întreprinderii, inclusiv a activității financiare și extraordinare. El exprimă aptitudinea managerului întreprinderii de a asigura rentabilizarea capitalurilor care i-au fost incredințate spre gestionare de către acționari.
Pentru a evalua potențialul de autofinanțare (CAP) a întreprinderii în raport cu capitalurile proprii, se poate calcula rata rentabilității financiare după urmatorul model:
Acest raport exprimă creșterea posibilă a capitalului propriu, în cursul perioadei, înainte de eventuala decizie de distribuire a unei parți din rezultatul net al exercițiului sub formă de dividende sau alte prelevări.
Din rata rentabilității financiare astfel calculate pot deriva alte două rate de rentabilitate:
Primul raport poartă numele de indice de autofinanțare, iar cel de-al doilea se numește indicele dividendelor. Ei sunt complementari prin însumarea acestora obținându-se raportul din care au derivat.
În cazul unor analize de detaliu, literatura de specialitate recomandă descompunerea ratei rentabilității financiare în două sau mai multe rapoarte, care explică cauzele ce au determinat mărimea indicatorului descompus 110:
Prima descompunere prezintă rata rentabilității financiare ca un produs între rata marjei nete de acumulare numită și profitabilitate și raportul de rotație a capitalurilor proprii în cifra de afaceri.
A doua modalitate de descompunere a ratei rentabilității financiare evidențiază dependența sa de marja netă de acumulare, de rotația capitalului permanent în cifra de afaceri și față de structura financiară a întreprinderii.
Structura financiară a întreprinderii poate fi exprimată ținând seama de componentele capitalului permanent (capital propriu și datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an – D>ian:
în care :
CIT – coeficientul îndatorării la termen
Rata rentabilității financiare mai poate fi descompusă și în felul următor:
Conform acestei descompuneri, rata rentabilității financiare este influențată de rata rentabilității economice și de impactul îndatorării (Iind ) 111.
În ceea ce privește impactul îndatorării, acesta poate exercita asupra ratei rentabilității economice efect eroziv, nul sau multiplicativ, în funcție de mărimea raportului levierului financiar (raportul gradului de îndatorare).
______________
110 Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006, pp.379-381.
111Mironiuc, M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006, p.382-384.
Tabelul nr.4.2.1. Determinarea ratelor rentabilității financiare
Ratele rentabilității financiare
Interpretarea rezultatelor analizei:
În perioada 2006-2007 ratele rentabilității financiare au avut următoarea evoluție:
• Rata de remunerare a capitalurilor proprii a crescut în perioada analizată cu 246,30% în varianta care utilizează la numerator rezultatul net și cu 244,90% în cazul variantei ce ia în calcul rezultatul brut. Capacitatea managerului întreprinderii de a gestiona capitalul de risc a crescut datorită majorării rezultatului net (cu 386,30%) și a celui brut (387,10%) într-un ritm mai rapid decât creșterea capitalurilor proprii (cu 41,20%).
• Rata care indică capacitatea de autofinanțare a întreprinderii în raport cu capitalurile proprii s-a majorat în perioada analizată cu 1,40%; această creștere se datorează creșterii capacității de autofinanțare într-un ritm mai rapid (cu 43,00 %) decât creșterii capitalurilor proprii (cu 41,10%).
Creșterea ratei anterioare a avut consecințe nefavorabile asupra indicelui autofinanțării și favorabile asupra indicelui dividendelor; la 100 lei capitaluri proprii partea din profitul net destinată autofinanțării s-a diminuat cu 64,50%, iar partea destinată remunerării acționarilor prin dividende a crescut cu 242,30%.
Analiza ratelor de rentabilitate financiară prin lanțuri de rapoarte
Tabelulnr.4.22. Determinarea ratelor rentabilității financiare
Interpretarea rezultatelor anatizei:
În perioada 2006-2007, majorarea ratei rentabilității financiare prin lanțuri de rapoarte se explică prin:
• în prima variantă de descompunere, majorarea ratei rentabilității financiare cu 246,30% este consecința majorării marjei nete cu 283,30%, precum și a diminuării cu 9,50% a gradului de reînnoire a capitalului propriu prin intermediul cifrei de afaceri;
• în a doua variantă de descompunere, creșterea ratei rentabilității financiare rezultatul înregistrării unei marje nete superioare cu 283,30% în anul 2007 față de 2006, al creșterii numărului de rotații efectuate de capitalul permanent în cifra de afaceri cu 14,70% și al diminuării ratei de dependență față de structura financiară cu 21,10%;
• în a treia variantă de descompunere creșterea ratei rentabilității financiare este rezultatul majorării ratei rentabilității economice cu 902,20% și al scăderii impactului îndatorării cu 65,60%. Diminuarea gradului de îndatorare în perioada analizată de la 1,189 la -0,249 are un impact multiplicativ asupra ratei rentabilității economice.
CONCLUZII
Rațiunea primară a unei întreprinderi este de a răspunde unor nevoi sociale sau economice care să-i legitimeze existența și mobilizarea resurselor tehnico-materiale, umane, financiare. În realizarea obiectivelor sale, întreprinderea acționeaza într-un mediu complex, care-i afectează activitatea, îi impune reguli și atitudini, îi validează rezultatele. Menținerea întreprinderii la un nivel de performanță care să-i susțină dezvoltarea și evitarea unor erori extrem de costisitoare impun luarea unor decizii corecte și rapide, elaborate pe baza unor informații reale, permanent actualizate și a unui sistem de proceduri adecvate125.
Creșterea valorii firmei ca obiectiv major nu poate fi cunoscută fără analiza activității economico-financiare. Analiza economico-financiară s-a impus în teoria și practica economică drept un instrument indispensabil pentru realizarea obiectivelor pe care le urmăresc atăt cei care gestionează firma, cât și toți agenții externi care sunt interesați de mersul afacerilor firmei126.
O intreprindere nu poate supraviețui, respectiv nu se poate dezvolta într-o economie liberă și concurențială decât în măsura în care e capabilă să răspundă într-o manieră durabilă nevoilor pieței. A răspunde pieței presupune identificarea corectă a dorințelor clienților, a motivației reale ale acestora, respectiv asigurarea promptă a unei oferte de bunuri și servicii adecvate.
Totodată, funcționarea stabilă și eficiența a unei întreprinderi în sistemul economiei de piață este condiționată de satisfacerea criteriului eficacității în alocarea și exploatarea potențialului intern al acesteia. Un rol deosebit în fundamentarea unor decizii în măsura să integreze cerintele de mai sus revine analizei financiare, concretizată în evaluarea complexă a activității și rezultatelor întreprinderii, a perspectivelor sale de dezvoltare, în corelație cu cerințele pieții și cu exigentele mediului concurențial127.
În cadrul lucrării de față, am analizat sistemul indicatorilor de performanță economico-financiară al S.C. CALCARUL S.A.POJORÂTA, începând cu analiza soldurilor intermediare de gestiune ce caracterizează activitatea de exploatare (de producție și comercială) și continuând cu analiza soldurilor intermediare de gestiune ce caracterizează rentabilitatea întreprinderii, analiza capacității de autofinanțare, a ratelor de rentabilitate.
Analiza informațiilor contabile, în special a situațiilor financiare stă la baza elaborării de către manageri a deciziilor celor mai favorabile pentru firmă. Responsabilitatea managerului pe linia activității firmei este de a lua deciziile care să ducă la maximizarea profitului acestuia.
__________________
125 Petcu M., Analiza economico-financiară a întreprinderii. Probleme, abordări, metode, aplicații, Editura Economică, București, 2003, p.ll.
126 Gheorghiu Al., Analiză economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2005, p.13.
127 Niculescu M., Diagnostic financiar, Editura Economică, București, 2005, p.22.
Analiza soldurilor intermediare de gestiune ce caracterizează activitatea de exploatare a condus la următoarele constatări:
Cifra de afaceri a societății analizate a cunoscut o evoluție ascendentă, înregistrând în intervalul 2006 – 2007 o sporire cu 3.914.808 lei (27,60%) datorită faptului că drumurile sunt într-un proces de modernizare, cererea produselor de carieră-balastieră a crescut. Un alt factor care a contribuit la această creștere se datorează calamităților naturale, care au provocat doborâturi de masă lemnoasă în cantități semnificative.
Astfel, veniturile din vânzarea mărfurilor au crescut cu 5.055 lei (6,70%), iar producția vândută s-a majorat cu 3.909.753 lei 827,70%).
Marja comercială a înregistrat o evoluție ascendentă în perioada analizată. Această creștere a fost determinată de scăderea mai rapidă a costului mărfurilor vândute în comparație cu veniturile obținute din vânzarea mărfurilor.
În perioada 2006 – 2007 se constată o creștere a veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 5.055 lei (6,70%), însă aceasta nu a putut acoperi scăderea semnificativă a marjei comerciale, ca urmare a influenței negative exercitate de majorarea costului mărfurilor vândute cu 16.637 lei (40,20%).
Producția exercițiului a înregistrat o evoluție ascendentă în perioada analizată, motivată prin creșterea producției vândute. În anul 2007, creșterea producției exercițiului cu 3.783.734 lei (26,60%) s-a datorat majorării producției vândute cu 3.909.753 lei (27,70%). Evoluția pozitivă a producției vândute se datorează politicii adecvate de promovare a produselor adoptată de S.C. CALCARUL S.A, iar pentru menținerea acestei tendințe crescătoare este necesar ca întreprinderea să-și adapteze mereu strategia de pătrundere pe piață.
În ceea ce privește producția stocată, se constată că în perioada 2006 – 2007 soldul debitor al contului 711 ,,Variația stocurilor" a crescut cu 126.019 lei ceea ce reflectă o bună comercializare a stocurilor de mărfuri deținute de întreprindere.
Influența producției stocate asupra producției exercițiului a fost negativă în perioada analizată; producția stocată s-a micșorat cu 126.019 lei, determinând scăderea producției cu 0,80%. Producția imobilizată a fost inexistentă în perioada supusă analizei neexercitând astfel nici o influență asupra producției exercițiului.
Valoarea adăugată a manifestat o tendință crescătoare, majorându-se cu 2.824.021 lei (25%) în 2007 față de 2006, în special datorită evoluției pozitive a producției exercițiului.
Consumurile intermediare au crescut în 2007 față de 2006 cu 931.405 lei (31,80%) determinând scăderea valorii adăugate cu 931.405 lei (8,30%).
În cadrul consumurilor intermediare, influența asupra valorii adăugate a fost următoarea:
• creșterea cheltuielilor cu materiile prime și materialele consumabile cu 132.802 lei (16,40%) în 2007 față de 2006 a determinat scăderea valorii adăugate cu 132.802 lei (1,20%).
• creșterea altor cheltuieli materiale în perioada analizată cu 259.626 lei (814,70%) a determinat scăderea valorii adăugate cu 259.626 lei (2,30%).
• creșterea altor cheltuieli din afară cu 124.113 lei (37,40%) a determinat scăderea valorii adăugate cu 124.113 lei (1,10%);
• creșterea cheltuielilor cu prestațiile externe în perioada analizată cu 414.864 lei (23,60%) a determinat scăderea valorii adăugate cu 414.864 lei (3,70%).
În analiza structurii și dinamicii rezultatului net al exercițiului, am plecat de la principalele arii de gestiune ale întreprinderii: de exploatare, financiară și extraordinară. Acest lucru a presupus o analiză verticală a contului de profit și pierdere, în vederea aprecierii impactului succesiv al celor trei rezultate de gestiune asupra rezultatului financiar al întreprinderii.
Rezultatul brut se determină atât la nivelul întregii activități a firmei, cât și pe fiecare tip de activitate în parte, determinându-se rezultatul din exploatare, financiar și extraordinar. Prin însumarea primelor două se obține rezultatul curent al întreprinderii. În perioada analizată evoluția acestor rezultate a fost următoarea:
Rezultatul din exploatare în perioada 2006 – 2007 a avut o dinamică pozitivă, crescând cu 804%. Creșterea rezultatului din exploatare în această perioadă s-a datorat creșterii excedentului de exploatare și a altor venituri din exploatare, scăderii cheltuielilor cu despăgubiri, donații, etc.;
Rezultatul financiar a fost negativ în anul 2007, ceea ce înseamnă că în acest an întreprinderea a făcut apel la surse externe de finanțare a activității, care generează un cost peste veniturile financiare realizate. În anul 2006 s-a înregistrat un profit din activitatea financiară, de 319.093 lei.
Rezultatul extraordinar este inexistent în perioada analizată, ceea ce înseamnă că firma nu s-a confruntat cu evenimente deosebite. Inexistența rezultatului extraordinar determină egalitatea rezultatului curent cu rezultatul brut în această perioadă.
Un rol important în analiza performanțelor economico-financiare ale întreprinderii îl au ratele de rentabiiitate. Acestea măsoară posibilitatea întreprinderii de a asigura, cu resursele de care dispune, cea mai bună remunerare a capitalurilor investite. În ceea ce privește rentabilitatea comercială, în cazul întreprinderii analizate s-au concluzionat următoarele:
• activitatea de comerț cu mărfuri s-a dovedit mai puțin rentabilă în anul 2007, fapt explicat prin creșterea cu 53,80% a ratei marjei comerciale, ceea ce arată că întreprinderea nu are în acest an o poziție consolidată pe piață;
• în perioada 2006 – 2007 rata marjei brute de exploatare s-a majorat cu 14,60%, indică posibilitatea întreprinderii de a-și reînnoi mijloacele fixe depreciate, de a acoperi costul capitalului și de a-și asigura creșterea și dezvoltarea.
• rata marjei nete de exploatare în 2007 s-a majorat cu 725,90% indicând faptul că, după deducerea din cifra de afaceri a cheltuielilor variabile și a cheltuielilor fixe, rezultatul de exploatare s-a majorat cu 16,90 lei la 100 lei cifra de afaceri.
• rata marjei nete evidențiază majorarea în perioada 2006-2007, a rezultatului net cu 11,90 lei la 100 lei cifra de afaceri.
Ratele de rentabilitate economică permit aprecierea performanțelor realizate în cadrul activității curente (de producție și comercializare) a întreprinderii, fiind considerate expresia capacității managerului de a asigura o eficientă gestiune a activității de exploatare. În ceea ce privește ratele rentabilității activului de exploatare, în urma analizei efectuate la S.C. CALCARUL S.A. se constată că acestea au fost ridicate în anul 2007, indicând faptul că rezultatul din exploatare din acest an este suficient pentru a finanța necesarul de active circulante și active imobilizate în activitatea de exploatare.
Rata rentabilității activului total în perioada 2006 – 2007 are tendința crescătoare, de la 9,50% la 50,70% datorită creșterii semnificative a rezultatului economic de 372,70% în raport cu diminuarea activului total, cu 10,90%.
Ratele de rentabilitate financiară au înregistrat în perioada analizată valori crescătoare, ceea ce indică o situație de echilibru în ceea ce privește rata de distribute a dividendelor și rata de autofinanțare. De asemenea, valoarea crescută a acestei rate conferă un plus de credibilitate a firmei în relatiile cu băncile sau alți creditori, fiind o garanție ca întreprinderea își va respecta angajamentele.
În anul 2007, rata de remunerare a capitalurilor proprii a crescut cu 246,30% – în varianta care utilizează la numărător rezultatul net și cu 244,90% – în cazul variantei ce ia în calcul rezultatul brut. Capacitatea managerului întreprinderii de a gestiona capitalul de risc a crescut datorită majorării rezultatului net (cu 386,30%) și a celui brut (cu 387,10) într-un ritm mai rapid decăt creșterea capitalurilor proprii (cu 41,20%).
Rata care indică capacitatea de autofinanțare a întreprinderii în raport cu capitalurile proprii s-a majorat în perioada analizată cu 1,40%; în consecință, au crescut posibilitățile de creștere a capitalului propriu al întreprinderii, prin creșterea capacității de autofinanțare într-un ritm mai rapid (cu43%) decât creșterea capitalurilor proprii (cu 41,10%).
Creșterea ratei anterioare a avut consecințe nefavorabile asupra indicelui autofinanțării și favorabile asupra indicelui dividendelor; la 100 LEI capitaluri proprii partea din profitul net destinat autofinanțării s-a diminuat cu 64,50%, iar partea destinată remunerării acționarilor prin dividende cu 242,30%.
Capacitatea de autofinanțare este un indicator foarte important pentru întreprindere, ea reflectând potențialul financiar de creștere economică a acestuia, respectiv resursele financiare generate de activitatea întreprinderii, după ce s-au dedus toate cheltuielile plătibile la o anumită scadență. La S.C. CALCARUL S.A. în 2007, capacitatea de autofinanțare crescând cu 43% indică că întreprinderea are în această perioadă potențial financiar pentru a remunera capitalurile proprii antrenate în activitatea întreprinderii și pentru finanțarea investițiilor.
Un alt indicator de măsurare a autofinanțării îl reprezintă excedentul brut de exploatare. Deosebirea dintre acesta și capacitatea de autofinanțare constă în faptul că excedentul brut de exploatare reflectă surplusul monetar potențial rezultat numai din activitatea de exploatare, iar capacitatea de autofinanțare evidențiază surplusul monetar potențial creat de activitatea globală a întreprinderii (inclusiv din operațiunile cu caracter financiar și extraordinar). Acest indicator a înregistrat o creștere în anul 2007 de 46,60%. Se constată o bună capacitate a firmei de a-și menține și dezvolta potențialul producției.
Se observă așadar că, pe ansamblu, întreprinderea a obținut profit datorită rezultatului din activitatea de exploatare, rezultatul financiar fiind negativ în anul 2007, indicând faptul că, pe lângă capitalurile proprii, firma a apelat și la sursele externe de finanțare a activității, care generează un cost peste veniturile financiare. Devine evidentă importanța analizei rezultatelor în cadrul oricărei întreprinderi, aceasta fiind utilă atât managerilor, cât și altor persoane interesate să afle informații: creditori, acționari, furnizori, concurența, statul. Analiza economico-fmanciară a rezultatelor întreprinderii oferă în mod direct informații cu privire la rentabilitatea activității desfășurate și în mod indirect cu privire la: situația echilibrului financiar al întreprinderii; capacitatea de plată a obligațiilor pe termen lung, mediu și scurt; dacă întreprinderea are o structura a capitalurilor adecvată activității desfășurate; eficiența cu care sunt investite capitaluri disponibile; dacă se realizează o gestiune eficientă a resurselor, precum și alte aspecte legate de întreprinderea analizată.
ANEXA nr.l
BILANȚUL S.C. CALCARUL S.A.
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE AL S.C. CALCARUL S.A
BIBLIOGRAFIE
1. Andone L, Robert J. Mockler, Dorothy G. Dologite, Țugui AL, Dezvoltarea sistemelor
inteligente în economie. Metodologie și studii de caz, Editura Economică București, 2001;
2. Andone L., Țugui AL, Sisteme inteligente în management, contabilitate, finanțe. bănci și
marketing, Editura Economică, București, 1999;
3. Airinei D., Filip M., Fătu T.,Grama A., Fofache D., Georgescu M., Finaru L. Introducere în
informatica economică. Editura Sedcom Libris, lași. 2003;
4. Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universității Suceava 2007;
5. Bucătaru D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea. lași. 2004:
6. Budugan D., Georgescu, L, Bazele contabilității, Editura Sedcom Libris, lași, 2003;
7. Crețoiu Gh.. Bucur, L.Contabilitate. Fundamentele și noul cadru juridic. Ed. All Beck,
București;
8. Dragotă V., Ciobanu A., Obreja L., Dragotă M., Management financiar, București. Editura
Economică, 2003;
9. Dumitrean E., Toma C, Scorțescu Gh., Berheci L., Mardiros D., N., Contabilitate financiară I,
Volumul al Il-lea, Editura Sedcom Libris, lași. 2002;
10. Feleagă L, Ionașcu L, Tratat de contabilitate financiară, Volumui I, Editura Economică,
București, 1998;
11. Feleagă N., Malciu L., Bunea S., Bazele contabilității. O abordare europeană și
internațională, Editura Economică, București. 2003;
12. Florea I, Florea R., Macovei L, Berheci M.. Introducere în expertiza contabilă și auditul
financiar, Editura CECCAR, București, 2005;
13. Georgescu L, Elemente de contabilitate aplicate în societățile comerciale și instituțiile
publice, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004;
14. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivelul microeconomic, București,
Editura Economică, 2004;
15. Hlaciuc E., Curs Bazele contabilității. Editura Universității Suceava, Ed. Universitatii
Suceava 2007
16. Horomnea E., Tabără N., Budugan D., Georgescu E., Bejianu L., Bazele contabilității,
Editura Sedcom Libris, Iaș.i, 2006;
17. Horomnea E., Bazele contabilității. Concepte și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004;
18. lonescu C., Informarea financiară în contextul internaționalizării contabilității, Editura
Economică, București, 2003;
19. Istrate C, Introducere în contabilitate, Editura Polirom, Iași; 2002;
20. Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații,
Editura Sedcom Libris, Iași, 2006;
21. Nedelea, Al., Marketing, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003,
22. Nica P., Iftimescu A., Management. Concepte și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004;
23. Niculescu M., Diagnostic financiar, Volumul al Il-lea, Editura Economică, București, 2005;
24. Oprea D., Meșniță G., Sisteme informaționale pentru manageri, Editura Polirom, Iași, 2002;
25. Oprea C., Ristea M., Bazele contabilității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003;
26. Oprean L., Popa LE., Nistor C.E., Oprean D., Bazele contabilității. Logica inregistrărilor.
Contabilitate – aplicații practice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004;
27. Pascariu Gh., Audit financiar – studii, teorii și norme profesionale, Ed. Fundației Academice
,,Gheorghe Zane", Iași, 2004;
28. Pântea I.P., Bodea Q.,Contabilitatea financiară, actualizată la Standardele Europene,
Editura Intelcredo, Deva, 2006;
29. Petcu M., Analiza economico-financiară a întreprinderii. Probleme, abordări, metode,
aplicații, Ed. Economică, București, 2003;
30. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar. Metodologie. Studii de caz, Ed. Sedcom Libris,
lași, 2004;
31. Petrescu S., Analiză și diagnostic financiar-contabil Ghid teoretico-aplicativ, Editura
CECCAR, București, 2006;
32. Petrescu S., Moroniuc M., Analiză economico-financiară. Teorie și aplicații, Editura Tiparul,
lași, 2002;
33. Pop A., Contabilitatea financiară românească armonizată cu Directivele Contabile
Europene, Standardele Internaționale de contabilitate, Editura Intelcredo, Deva, 2002;
34. Ristea M., Dumitru C.G., Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, București, 2003;
35. Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, București, 2005;
36. Spătaru L., Analiza economico-financiară. Instrument al managementului întreprinderilor,
Editura Economică, București, 2004;
37. Tabără N., Horomnea E., Toma C, Analiză contabil-financiară. Teorii, concepte, metode și
tehnici de valorificare a informației contabil-financiare în procesul decizional, Editura Tipo
Moldova, lași, 2002;
38. Toma M., Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR,
București, 2005;
39. Tole M., Analiză economico-financiară. Metode, tehnici și studii de caz, Editura
Universitară, București, 2004;
40. Tulvinschi M. Curs Audit Financiar Contabil Editura Universității Suceava, 2006
41. Audit financiar 2000. Standarde. Codul privind conduita etică și profesională, Editura
Economică București, 2000;
42. Ghid pentru înțelegerea și aplicarea IAS 1. Prezentarea situațiilor financiare, Editura
CECCAR, București, 2004, p.282;
43. *** Standard Internațional de Contabilitate 1 – Prezentarea situațiilor financiare;
44. *** Standardul International de Contabilitate 1 – Situațiile fluxurilor de numerar;
45. *** Ordinul nr.1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme
cu directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 și O.M.F.P. nr. 2374/2007
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Analiza Performantelor Economico Financiare ale Intreprinderii (ID: 133110)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.