Analiza Performantelor Economice LA S.c. Agrocomplex Lunca Pascani S.a

ANALIZA PERFORMANȚELOR ECONOMICE LA S.C. AGROCOMPLEX LUNCA PAȘCANI S.A.

CUPRINS

INTRODUCERE

Lista tabelelor și a figurilor

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL I ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND PERFORMANȚELE

ECONOMICE SPECIFICE PRODUCȚIEI AGRICOLE

1.1. Aspecte generale asupra producției agricole în România

1.1.1. Profitul în agricultură

1.1.2. Securitate în agricultură

1.1.3. Rentabilitate în agricultură

1.2. Metode de analiză a performanțelor economice ale unei întreprinderi

1.2.1. Aspecte generale privind performanța întreprinderii

1.2.2. Metode de analiza a performanței – considerații privind rezultatele

cercetărilor

CAPITOLUL II PREZENTAREA CADRULUI NATURAL ȘI ORGANIZATORIC AL S.C.

AGROCOMPLEX LUNCA PASCANI S.A., jud. IASI

2.1. Istoricul și amplasarea unității comerciale

2.2. Tehnica unității

2.3. Structura organizatorică și personalul unității

PARTEA A II A – CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL III OBIECTIVE ȘI METODE DE CERCETARE

3.1. Obiective

3.2. Metode de cercetare

CAPITOLUL IV ANALIZA PERFORMANȚELOR ECONOMICE ALE UNITĂȚII S.C.

AGROCOMPLEX LUNCA PASCANI S.A., jud. IASI

4.1. Analiza performanțelor pe baza contului de profit și pierdere

4.2. Analiza ratelor de performanță

CAPITOLUL V CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Anexe

BIBLIOGRAFIE

LISTA FIGURILOR

Figura 1.1 – Schema definirii performanței 20

Figura 1.2 – Sisteme diferite de evaluare a performanțelor 22

Figura 2.1. – Sigla S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. 26

Figura 2.2 – Structura personalului pe categorii de personal la S.C. Agrocomplex

Lunca Pașcani S.A. între 2013-2014 33

Figura 4.1 – Evoluția veniturilor și cheltuielilor totale 44

Figura 4.2 – Evoluția profitului brut 44

Figura 4.3.- Evoluția cheltuielilor totale 46

Figura 4.4.- Evoluția veniturilor totale 47

Figura 4.5 – Evoluția marjei comerciale 50

Figura 4.6 – Evoluția producției totale 51

Figura 4.7 – Evoluția valorii adăugate 52

Figura 4.8 – Evoluția excedentului brut din exploatare 53

Figura 4.9 – Evoluția rezultatului net 55

Figura 4.10 – Evoluția ratei medie a profitului 56

Figura 4.11 – Evoluția ratei profitului 59

Figura 4.12 – Ponderea rentabilității economice și a activelor totale 60

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1 Relația venituri -costuri – profit 11

Tabelul 1.2 Maximizarea profitului 12

Tabelul 2.1 Parcul de mașini și utilaje agricole 31

Tabelul 2.2 Clienți S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. 34

Tabelul 4.1 Contul de profit și pierdere 41

Tabelul 4.2 Analiza dinamicii cheltuielilor 45

Tabelul 4.3 Analiza dinamicii veniturilor 47

Tabelul 4.4 Analiza dinamicii și structurii cifrei de afaceri din exploatare 48

Tabelul 4.5 Analiza soldurilor intermediare de gestiune 49

Tabelul 4.6 Analiza marjei comerciale 50

Tabelul 4.7 Analiza producției exercițiului 51

Tabelul 4.8 Analiza valorii adăugate 52

Tabelul 4.9 Analiza evoluției principalilor indicatori de profitabilitate 58

INTRODUCERE

” Evoluțiile economice din ultimii ani au demonstrat relevanța și, în același timp, fragilitatea valorii în contextul economiei globale și a diversificării continue a surselor sale de formare. Agravarea situației economice globale a accentuat tendința manifestată atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel de întreprindere, de reorientare a atenției înspre datele economice fundamentale în procesul de evaluare și de analiză a performanței. Tot aici s-a definit conceptul de performanță și necesitatea ca ea să nu fie doar urmărită ci și gestionată, prin metodele analizei economico-financiare ale cărei rezultate se concretizează în indicatori de performanță financiară.”

” Lucrarea a fost structurată în patru capitole, organic legate între ele, gândite în ideea de a răspunde obiectivelor propuse prin studiul realizat, obiective ce duc la concluzia că nu trebuie înlăturată performanța dacă se dovedește utilă realizării țelurilor propuse, dar poate fi particularizată pe segmente de producție și eficacitate.”

” În primul capitol, sub titlul abordări teoretice privind performanțele economice specifice producției agricole, am arătat importanța pe care imaginea unei întreprinderi agricole o are și, pentru a cărei realizare, se presupune o atitudine anticipativă și preventivă în formularea obiectivelor proprii, atât în termeni economici, cât și în termeni sociali, fapt ce implică luarea în considerare a indicatorilor financiari și economici, fie de resurse umane și de organizare. Acest capitol mai include și reflectă principalele metode de analiză a performanței economice, de asemenea are menirea de a identifica, pornind de la literatură de specialitate, categoriile de indicatori care se folosesc sau ar trebui să se folosească în procesul de măsurare a performanței, urmate de o trecere în revistă a literaturii de specialitate orientate spre măsurarea performanței.”

În principal, literatura de specialitate destinată măsurării performanței se împarte în trei categorii:”

” în prima categorie se încadrează lucrările teoretice menite să clarifice conceptul de măsurare a performanței,”

” în a doua categorie se încadrează studiile care au drept obiectiv identificarea modului în care organizațiile își măsoară performanța,”

” în a treia categorie se încadrează studiile orientate spre identificarea determinanților performanței, în esența o reflectare a modului în care este măsurată performanța în literatura de specialitate.”

” S-au prezentat de asemenea, întreprinderea de producție agricolă analizate, făcând parte din categoria întreprinderilor mijlocii și mari. S-a accentuat faptul că abordările manageriale privind eficiența trebuie să se desprindă de rutină anterioară și să se orienteze spre practici care asigură succesul, respectiv câștigul, pentru satisfacția tuturor deținătorilor de interese – clienții, angajații, furnizorii, comunitatea, investitorii, managerii.”

” Consider că aceste aspecte conferă temei de cercetare alese un context actual, care urmează a fi valorificat sub aspect practic dar și teoretic, consecință a complexității problematicii analizei și gestiunii valorii întreprinderii.”

Capitolul patru al lucrării se concretizează pe definirea unui element cheie al performanței economice și anume analiza cotului de profit și pierdere dar și a rentabilității economice ale unității.

” Acest capitol pune în evidență principalii indicatori și a surselor acestora pentru evaluarea performanței, felul în care ei trebuie abordați, ce anume oferă în scopul unei cât mai bune înțelegeri a cerințelor utilizatorilor, în vederea îmbunătățirii activității.”

” Aceste metode noi de abordare a performantelor firmei, dintr-o perspectivă mai largă, reprezintă direcții ale cercetării viitoare, ce vizează extinderea rezultatelor lucrării, prin investigarea șanselor de unificare a celor două moduri de măsurare a performanței-tradițională și modernă combinație unică de soluții practice provenite din experiența în analiza sistemelor de evaluare a performanței.”

PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL I

Aspecte teoretice privind performanțele economice specifice producțiilor agricole

Aspecte generale asupra productivității agricole din România

În cadrul Uniunii Europene, România apare ca fiind țara cea mai dependentă de agricultură și în același timp ca fiind țara cu cel mai mare număr de fermieri din uniune luați ca un întreg. Acest lucru denotă faptul că, țara noastră pe lîngă că se evidențiază prin cel mai mare procent de agricultori în UE, deoarece în urma studiilor făcute fermierii din România reprezintă cca. 20% din întreaga forță de muncă din UE mobilizată de agricultură (Alboiu C., 2009), per asamblu agriculturii îi revine 6,6% din PIB-ul țării (Burja V. 2008).

Problema rolului agriculturii în dezvoltarea economică este dezbătută pe de-a întregul în multe lucrări de economie. În prima etapă, acest sector atât de prolific și de impunător cum este agricultura în esența sa, este privită ca un sector cu mult subordonat altor ramuri mult mai prolifice, pus în mișcare în cea mai mare parte de industrie. O dată cu înaintarea spre progres și în același timp spre retehnologizare, se pare că agricultura este ademenită în sfera certitudinii, mai ales în momentul în care i se recunoaște rolul motor și apare tendința de a-i atribui acestui sector, capacitatea unei dezvoltări autonome (Dona I., 2000).

Rolul esențial al agriculturii, ca ramură decisivă a economiei naționale, în conformitate cu noile tendințe impuse tot mai mult de așa zisul val al dezvoltării, îl reprezintă în primul rând stoparea declinului, dar și redresarea cu pași mici dar siguri a condițiilor pentru relansarea agriculturii românești pe toate planurile, în paralel cu potențialul economic, natural și uman de care țara noastră dispune, în scopul asigurării tot mai mult a alimentației populației, care reprezintă defapt o problemă majoră a întregului glob, odată cu accentuarea tot mai mult a efectului de seră și creșterea tot mai accentuă a populației.( Adam J.H., 1987)

Productivitatea în acest domeniu atât de profund cum este agricultura, diferă în mod direct în funcție de creșterea cantitativă și calitativă a producției agricole vegetale și animale, care este posibilă doar prin prisma potențialului productiv național.

Dacă este să privim situația agricolă din alte țări, am observa cum sistemul agricol în ultimul timp a crescut într-un mod acerb, odată cu dezvoltarea industriei materialelor de construcții, a creșterii potențialului biologic al materialului săditor care se evidențiază printr-o multitudine de soiuri și hibrizi performanți și a necesității deopotrivă de asigurare a unei eficiențe economico-financiare sigure și de durată. România, poate fi considerată una dintre țările cu agricultură dezvoltată, dar această schimbare a apărută cu mult după perioada periclitată de după perioada’89, în care totul a luat o întorsătură ademenitoare spre crearea unei agriculturi tot mai independente și neconstrânsă într-un sistem amorțit de putere.( Adam J.H., 1987).

Ca urmare a goanei tot mai acerbe față de profit, agricultura prin toate formele sale reprezintă cu desăvîrșire principala ramură a economiei, iar dezvoltarea acesteia cu certitudine poate începe din momentul în care este sprijinită de alte ramuri, acestea din urmă fiind respectiv ramurile producătoare de mijloace de producție și materialele necesare agriculturii, transporturilor și construcțiilor (Aurel C. și colab., 2000).

1.1.1. Profitul în agricultură

În cadrul unei ferme agricole, acest termen reprezintă plusul obținut, din faptul că acesta obține mai mult din vînzări decât cheltuieste pentru a produce bunurile aferente.

Profitul total în cazul unei ferme agricole (Pr) reprezintă diferența dintre veniturile totale din vînzări (VT) și costurile totale de producție (CT):

Pr = VT – CT

Pe când maximizarea profitului, are în vedere compararea costurile cu veniturile, plus o analiza a nivelului de producție, în acest caz profitul fiind maximizat.

În cazul maximizarii profitului există două metode prin care aceasta poate fi realizată.

Prima este utilizarea curbelor costurilor totale și veniturilor totale, iar a doua metodă o constituie utilizarea curbelor veniturilor medii și marginale și curbelor costurilor medii și marginale (Stefan G., si colab., 2006).

Tabelul de mai jos prezintă valorile veniturilor totale dar și a costurilor totale, astfel profitul total (Pr) îl întălnim ca diferența dintre VT și CT, iar în momentul în care valorile Pr ajung să fie sunt negative, ferma agricolă înregistrează pierderi pe măsură.

Tabelul 1.1

Relația venituri -costuri – profit

(Ștefan G. și colab., 2006)

Găsirea profitului maxim pe care îl poate realiza o firmă prin metoda curbelor veniturilor medii și marginale și curbelor costurilor medii și marginale presupune parcurgere a două etape.

În prima etapă se caută nivelul producției la carl în cazul unei ferme agricole (Pr) reprezintă diferența dintre veniturile totale din vînzări (VT) și costurile totale de producție (CT):

Pr = VT – CT

Pe când maximizarea profitului, are în vedere compararea costurile cu veniturile, plus o analiza a nivelului de producție, în acest caz profitul fiind maximizat.

În cazul maximizarii profitului există două metode prin care aceasta poate fi realizată.

Prima este utilizarea curbelor costurilor totale și veniturilor totale, iar a doua metodă o constituie utilizarea curbelor veniturilor medii și marginale și curbelor costurilor medii și marginale (Stefan G., si colab., 2006).

Tabelul de mai jos prezintă valorile veniturilor totale dar și a costurilor totale, astfel profitul total (Pr) îl întălnim ca diferența dintre VT și CT, iar în momentul în care valorile Pr ajung să fie sunt negative, ferma agricolă înregistrează pierderi pe măsură.

Tabelul 1.1

Relația venituri -costuri – profit

(Ștefan G. și colab., 2006)

Găsirea profitului maxim pe care îl poate realiza o firmă prin metoda curbelor veniturilor medii și marginale și curbelor costurilor medii și marginale presupune parcurgere a două etape.

În prima etapă se caută nivelul producției la care profitul este maxim (folosind CM și VM). Cea de a două etapă presupune aflarea valorii profitului la nivelul respectiv al producției (folosind Vm și Cm). Maximizarea profitului poate apărea și la nivelul producției la care VM ajunge să fie egal cu CM.

Există momente când se ajunge la un nivel al producției la care să nu se realizeze profit, în cazul de față, nivelul producției la care VM = CM va fi sub acel nivel la care pierderile ajung să fie minime. Astfel zis, ferma agricolă se va opri în a mai produce din moment ce nu își mai poate acoperi costurile variabile, situație ce se întâmpla în cazul în care când CVm (costul variabil mediu) se afla deasupra Vm (venitului mediu), iar această situație poartă denumirea de punctul de închidere pe termen scurt.

În cazul în care toate costurile ajung să fie variabile situația ajunge să fie pe termen lung; în acest caz, firma nu poate să-și acopere costurile medii pe termen lung, ferma agricolă în cauză își va înceta activitatea; aceast lucru în economie se traduce prin punctul de închidere pe termen lung (Vm < Cm).

Profitul este un indicator care aduce ’’n’’ efecte benefice asupra întreprinzătorului și nu numai, servind pe deplin asupra satisfacerii nevoilor economice prin următoarele puncte cheie prin care se mizează: stimulează inițiativa economică și în același timp se manifestă și prin asumarea riscului; duce spre o orientare a activității economice și tot odată poate fi considerată o sursă principală de finanțare a fermei (Stefan G. si colab., 2006).

Tabelul 1.2

Maximizarea profitului

(Ștefan G. și colab., 2006)

Prm – profitul mediu = PR/QT

În termeni economici, pentru ca o unitate agricolă să fie profitabila, ea trebuie să acopere toate cheltuielile de producție și de circulație din venituri proprii și să realizeze un profit pe măsură.

Profitul reprezintă un indicator economic ce se caracterizează printr-o valoare rezultată din diferența prețului de valorificare (Pv) și costul comercial (Cc) și se realizează din momentul în care atunci când producția se valorifică în procesul de schimb.

Pt = Qm (Pv – Cc), în care:

Pt – profitul total; Qm – producția marfă.

Mărimea profitului se determină în conformitate cu ajutorul ponderei și a calității producției marfă, din așa-zisa producție totală și a volumului cheltuielilor de producție.

În cadrul oricărei ferme agricole trebuie să se țină seama fără îndoială de creșterea producției marfă printr-o mai bună organizare a proceselor tehnologice și a resurselor existente, dar și de reducerea costurilor.

Așadar ponind de la lucruri teoretice, situația în țară și pe întreg globul prezintă diverse aspect în legătură cu performanțele economice.

Spațiul rural în România fără prea multe comentarii aduse în vag, reprezintă o componentă esențială și în același timp de ansamblu a economiei românești. Astfel spus, trei resurse rurale importante duc pe deplin la o restructurare a agriculturii și totodată la o dezvoltare unanimă a țării: suprafața agricolă utilă (14,8 mil.ha), forța de muncă agricolă (3,5 mil.) dar și suprafața totală a mediului rural, care se estimează la a 90% din suprafața totală a țării.

În prezent, agricultura din țara noastră nu a depășit încă situația de criză, iar economia pare a fi pe departe stabilă, acest lucru în contextul în care creșterea prețurilor produselor agricole, duce tot mai mult la adâncirea “foarfecelor prețurilor”.

În legătură cu cele enunțate mai sus, trebuie reținut faptul că pentru a ajunge la diferite standarde impuse de mai marele țări, producătorul nostru român trebuie să acționeze în concordanță cu realitatea economică care există atât pe plan național, cât și mondial, să aplice totodată metode tehnice și economice care să îi ofere stabilitate și eficiență economică sigură (Ungureanu G. și colab., 2012).

Țările înaintate din toate punctele de vedere, dar mai ales din punct de vedere economic susțin un alt punct de vedere și acela fiind că agricultura reprezintă o ramură principala, iar țările în cauză au ajuns să fie parțial autonome sub aspectul produselor agricole, nefiind neglijat faptul că o mare parte din producție face obiectul pieței mondiale (Caia A. și colab.,1998).

Integrarea agriculturii în economie este un fenomen ce are loc permanent, fiind totodată de lungă durată și complex, iar acest lucru are loc numai odată cu cele trei etape ale acestui fenomen de integrare a agriculturii în economie: etapa industrializării, etapa comercializării și etapa capitalizării agriculturii (Caia A. și colab.,1998).

Dacă este să privim per asamblu, am observa fără nici o reticență faptul că în unele zone cu condiții de producție agricole bune, se observă o creștere continuă a proceselor ce au loc concomitent cu modernizarea, specializarea, dar și cu integrarea în economia de piață.

Ca o paralelă în legătură cu situația de mai sus, în acele zone unde predomină condiții naturale mediocre sau vitrege, dar în același timp și cu un acces foarte redus la piață, exploatațiile agricole devin din ce în ce mai mult ineficiente și marginalizate.

Nu trebuie omis faptul că diversitatea potențialului agricol este influențat atât de factorii geografici și climatici, cât și de diferențele care există între diferite areale agricole, culturi agricole practicate, structuri ale exploatațiilor, nivelul intelectual al agricultorilor și lipsa de competitivitate (Neagu V. și colab., 1996).

Momentul crucial în care a început să triumfe tehnologia cu toate schimbările aferente și să predomine tot mai mult în câștiguri l-a reprezentat secolul al XIX-lea, secol care a pus bazele unei accelerări intense a procesului de producție, în acest domeniu atât de complex cum a ajuns să fie astăzi agricultura. În acest context trebuie reținut faptul că specializarea producției a pus pe roate tot mai mult în ultima perioadă extinderea speciilor, proliferarea a numerosi paraziți, dispariția prădătotorilor, dar și unele dezechilibre care au avut loc totodată în cadrul mediului înconjurător. Pe de altă parte întregul sectorul agriculturii a suferit un proces activ de poluare (Neagu V. și colab., 1996).

Cu certitudine trăim într-un secol al schimbării, unde se pune accent tot mai mult pe rentabilitatea exploatațiilor agricole, fără a lua în calcul costurile economie suportate în timp de sociectate, dar și de fiecare individ in parte.

Productivitatea la nivel național este un alt factor pe care mulți oameni, îl supra-accentuează în momentul când măsoară performanțele realizate de România, iar cum productivitatea se poate dobândi pe măsura muncii prestate, în urma unui studiu recent, muncitorii din agricultură reprezintă 32,1% din forța de muncă, dar contribuie cu aproimativ 8,5% din PIB, iar capacitatea productivă a terenului ajuns să fie de cca. 30% din media productivității în UE (Gavrilescu D. și colab., 2007).

Pentru a păstra și a proteja pe cât posibil resursele solului, care reprezintă de altfel cea mai prolifică resursă pentru viitoarele generații, s-au înființat instituții naționale și internaționale care militează în a folosi rațional și proteja totodată resursele solului utilizate tot mai mult în agricultură odată cu evoluția progresului și apariția tehnologiilor moderne ca ciupercile după ploaie. Astfel, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultura (F.A.O.) sprijină următoarele scopuri:

Inițierea unor programe globale în legătură cu nevoile tot mai abundente ale omenirii, în condițiile în care aceasta se află într-o continuă creștere;

Imortalizarea întregilor resurse și folosirea lor rațională în concordanță cu producerea de hrană;

Cercetări privind dinamica cererii de alimente și realizarea unei reserve mondiale.

Importanța agriculturii ca ramură și locul acesteia în economie sunt echivalate din ce în ce mai mult cu faptul că aceasta furnizează mijloace de hrană pentru întreg globul, în diferite areale geografice, cu toate că dezvoltarea științei și tehnicii duc la realizarea a numeroase cantități de produse, în special nealimentare, în mod special pe cale sintetică, determinînd într-un timp relativ scurt reducerea suprafețelor cultivate.

Agricultura per asamblu mai dispune și de o funcție eficientă ce duce la asigurarea industriilor prelucrătoare, cu diverse materii prime, ceea ce duce în mod special la dezvoltarea economiei, iar pe lângă acest lucru achiziționarea mijloacelor de producție, în cadrul sectorului agricol duce la intensivizarea și diversificarea proceselor.

Din ce ce în mai mult se pune în discuție faptul că agricultura posedă rolul de a furniza energie regenerabilă, lucru ce va determina modificări de structură majoră în legatură cu aspecte legate de productie, piețele produselor agroalimentare și sectoarele aferente (Bodescu D., 2011).

Deoarece nevoile sau dorințele ființei umane au ajuns să fie nelimitate, mijloacele sau resursele disponibile pentru îndeplinirea acestor dorințe au ajuns să fie și acestea la rândul lor nelimitate. În acest sens intervine „economia” care se ocupă în mod special cu utilizarea optimă a resurselor disponibile pentru a satisface nevoile.

O societate, o țară, cât și fiecare persoană în parte se confruntă cu constrângeri și limitări în legătură cu disponibilitatea resurselor. O resursă importantă reprezintă fără îndoială o cantitate de muncă, care se găsește disponibilă într-o societate la un moment dat (David L. Debertin, 2013).

Agricultura, încă din cele mai vechi timpuri a reprezentat pentru om o sursă de bază pentru subzistență, de aceea și astăzi oferă un mijloc de trai la jumătate din populația lumii. Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), oamenii din țările în curs de dezvoltare, unde creșterea populației este foarte rapidă se confruntă cu probleme legate de foamete.

În această perioadă, dimensiunea exploatațiilor agricole și disponibilitățile pe cap de locuitor de teren agricol au ajuns să fie în scădere odată cu cererile pentru alte sectoare de dezvoltare, iar acest declin al agriculturii se agravează din ce în ce mai mult odată cu noul val al retehnologizării.

Sistemele noastre agricole tradiționale s-au caracterizat, în principal în ferme mici și mijlocii care au produs și produc alimente și produse de origine animală și vegetală de bază pentru familiile lor și comunitățile sătești locale. Utilaje agricole în acest moment sunt privite cu alți ochi, deoarece fermierii decid individual tipurile de tehnologii aplicate, ce duc la creșterea producției în funcție de climă și condițiile de sol. Aceste tradiții au o legătură strânsă și cu metodele pentru combaterea bolilor și dăunătorilor, precum și pentru construirea fertilității solului și a structurii acestuia, deoarece agricultura, până nu demult, nu a inclus utilizarea de pesticide sau îngrășăminte chimice (B. Chandrasekaran K. Annadurai E. Somasundaram, 2010).

Agricultura este unică printr-o gamă vastă de sectoare, atât prin gestionarea terenurilor, cât și prin creșterea animalelor dacă este să luăm în considerare faptul că terenul agricol prevede alimente care hrănesc populația pământului de cca. 7 miliarde de persoane, fiind totodată o resursă esențială pentru agricultura durabilă din multe regiunile dezvoltare. Agricultura este frecvent discutată de multe grupuri sociale, în special în țările în curs de dezvoltare, în cazul în care de multe ori aceasta reprezintă o parte semnificativă a producției.

Natura sectorului agricol însumează un potențial mare, dacă este să facem referire la depășirea obstacole care intervin în calea punerii în aplicare a opțiunilor de atenuare a sărăciei, a ecologiei și a dezvoltării tehnologice. În mod similar importanța conservării patrimoniului natural și a resurselor, cum ar fi apa și cele terestre, de asemenea și a biodiversitatii acvatice, țin în mod curent de domeniul agriculturii. Conform studiilor, nu se poate realiza o concurență între diferite utilizări ale terenurilor dacă opțiunile alternative de a folosi disponibitățile de teren se exclud reciproc. Asadar, managementul durabil al agriculturii și al terenurilor este la baza dezvoltării societății (Smith P., Bustamante M. 2011).

Producătorii produselor alimentare, comercianții cu amănuntul moderni, exportatori de produse alimentare și industria serviciilor alimentare au ajuns să fie sub presiunea concurenței acerbe. Fermele mari și de dimensiuni medii folosesc puterea de piață și alianțe pentru a stabili cerințele de intrare pe piață. Aceste ferme folosesc totodată practica gestionarii lanțului de aprovizionare, în scopul de a obține controlul asupra procesele de aprovizionare și de a îmbunătăți eficiența de-a lungul lanțurilor de aprovizionare. Aceste modificări în organizarea industrială și a achizițiilor sunt create de costurile și cerințele tehnice care fac dificilă pentru micii fermieri moderni accesul pe piață. (Adam J.H., 1987).

Problema incluziunii a micilor fermieri în sistemele agroalimentare este nu doar o chestiune de eficiență a sistemelor dar este, de asemenea și una dintre întrebările cheie pentru veniturile și bunăstarea populațiilor rurale în țările în curs de dezvoltare. Din aceste motive se dorește crearea unor mecanisme instituționale eficiente pentru a spori participarea micilor fermieri în piețelor moderne ce se află în fruntea FAO (Carlos A. da Silva, Rankin M., 2013).

Producția agricolă se bazează pe resurse naturale, forță de muncă și mijloace tehnice de producție. Odată cu creșterea populației pe Pământ, resursele alimentare naturale sunt limitate, iar în acest scop omul modern încearcă prin diferite metode să influențeze acest lucru. Astfel zis, cunoștințele și activitățile omului modern au dus la crearea de pesticide și îngrășăminte pentru a crește randamentele la cultură de producție, dar și construirea de mașini pentru o mai mare performanță și eficiență a practicilor agricole și a sistemelor de irigare intensive a producției agricole.( Adam J.H., 1987).

Cu toate acestea, toate activitățile umane, în conformitate cu impactul pozitiv asupra creșterii agricole, au dus și la consecințe negative din punct de vedere ecologic; astfel zis, pesticide și îngrășăminte afectează ecosistemul agricol, mediu și biosfera.

1.1.2. Securitate în agricultură

La nivel național, accidentele agricole reprezintă o povară mare pentru economie, iar eficiența lucrătorilor este împiedicată de producțiile agricole și de productivitatea care a ajuns să fie redusă. Oricâte modificări am face și câte sisteme am folosi trebuie să se țină cont de faptul că sănătate și siguranță în agricultură rămân obiective de bază, iar nevoia pentru formularea și punerea în aplicare a politicii de securitate în agricultură încurajează preponderent performanțele. Tot acestea sunt acelea care vor spori securitatea alimentară și nivelul de trai al țării.

Fără îndoială agricultura este un actor major pentru problemele de securitate alimentară, în scopul de a ușura la nivel mondial presiunea asupra securității alimentare în agricultură. În cele mai multe țări în curs de dezvoltare, aceasta trebuie să fie dezvoltată în mod corespunzător și maximizată eficient. Per asamblu, agricultura reprezintă astăzi o ocupație periculoasă, cu milioane de lucrători.

O forță de muncă sănătoasă este cu siguranță una dintre cele mai importante active economice a unei națiuni. O forță de muncă nesănătoasă prin urmare poate fi considerată o pierdere economică a unei națiuni care la rândul său, afectează productivitatea și, în acest caz, securitatea alimentară. În consecință, economiștii și istoricii și-au concentrat atenția în mod deosebit asupra unei mai bune înțelegeri a factorilor determinanți de productivitate (Samuel Toyin Olowogbon, 2011).

Această deschidere a viitorului agriculturii încurajează actorii din mediul rural de a experimenta cu noi sisteme agricole, folosind imaginația, creativitatea și determinarea de a înlocui modelele dominante. În același timp, sistemele de masă pe viitor vor domina tehnologiile ecologice.

Inovarea este rezultatul unei confruntări între viziuni de actori care au adesea interese comune. Nu există nici o cale unică către o dezvoltare durabilă și trebuie să se găsească modalități de a încuraja apariția și co-existența diferitelor tipuri de sisteme de agricultură și produse alimentare. Succesul tranziției nu va depinde numai de capacitatea noastră de a regândi modelele existente, dar mai ales din dorința noastră de a ne forma un proces de învățare creativă și adaptabilă la noile cerințe de pe piață (E. Coudel, H. Devautour, C.T. Soulard, G. Faure and B. Hubert, 2013).

Lucrătorii și angajatorii din domeniul agricol duc lipsa de cunoștințe despre cum se poate preveni la locul de muncă, precum și abilitățile necesare pentru a pune în aplicare măsuri de protecție. De asemenea, securitatea muncii și intervențiile de informare medicală și de educație au fost efectuate în mai multe comunități, dar eficacitatea lor nu a fost evaluată de multe ori eficient. Cercetare participativă a fost necesar pentru a identifica pericolele care ar putea fi reduse prin intervenții și să se dezvolte, să pună în aplicare, precum și să evalueze astfel de intervenții în sprijinul agriculturii existent. Acest tip de cercetare este o provocare, din cauza cantității mari de timp și resursele necesare pentru a stabili coaliții, interventii de comportament, și apoi etape de evaluare

În acest tip de activitate se încearcă a se ține cont de mai mulți factori:

caracteristicile și dinamica agroecosistemelor biologice și fizice;

ecologia, diversitatea și durabilitatea sistemelor agricole;

relațiile dintre agroecosistemelor și a mediului natural, inclusiv a terenurilor, aer și apă;

agroecositemului și schimbările globale de mediu, inclusiv schimbările climatice, gaze cu efect de seră și poluarea aerului;

consecințele ecologice ale intensificare, degradarea solului, aplicarea deșeuri, irigare;

implicațiile de mediu de utilizare a terenurilor agricole și schimbarea utilizării terenurilor (Fuhrer J., 2015).

1.1.3. Rentabilitatea în agricultură

Rentabilitatea reprezintă un indicator economic ce pune în balanță producția de mărfuri și relațiile bănești. Ca urmare a acestui fapt, ca o unitate agricolă să devină rentabilă aceasta trebuie să acopere pe deplin toate cheltuielile de producție și de circulație din veniturile proprii și să realizeze în același timp profit. Rentabilitatea exprimă defapt capacitatea unităților economice de a obține un anumit profit, iar pe aceasta o găsim ca un raport între profit și cheltuielile de producție sau ca un raport între profit și suma fondurilor fixe și circulante.( Ansoff H.I., 1980)

r = = , în care:

r = rentabilitatea; Pr = profitul, lei;

Cht = cheltuielile totale de producție, lei; Ff = fondurile fixe, lei;

Fc = fondurile circulante, lei.

Creșterea rentabilității în sectorul agricol se determiă după o serie de factori din sfera producției, sfera circulației, sfera repartiției și din sfera consumului.

Dintre căile care pot contribui la sporirea rentabilității în agricultură, enumerăm:

creșterea volumului producției totale și a mărfii pe baza sporirii randamentelor;

îmbunătățirea structurii și calității produselor;

creșterea productivității muncii pe baza generalizării în producție a progresului tehnico-științific;

sporirea gradului de folosire a capacităților de producție;

creșterea vitezei de rotație a mijloacelor circulante;

reducerea costurilor unitare de producție;

creșterea prețurilor de producție prin îmbunătățirea calității produselor.

În legătură cu ultimul factor enunțat, cât și rolul pe care îl are asupra rentabilității, trebuie menționată importanța și rolul calității produselor obținute în realizarea unor prețuri de producție sporite. Realizarea unor produse de calitate mai bună echivalează, în mod cert, cu o sporire absolută a producției (Ștefan G., și colab., 2006).

În primul rând cunoașterea și folosirea eficienței economice în cazul producției agricole constituie o condiție esențială pentru planificarea și organizarea producției, dar și pentru îmbunătățirea lor tot timpul, având un rol decisiv în amplificarea costului de producție pe fiecare unitate de produs din ferma agricolă.

Dacă privim per asamblu, eficiența economică înglobează întreaga activitate economică, cu tot ceea ce înseamnă producția materială și circulația produselor.

1.2. Metode de analiză a performanțelor economice ale unei întreprinderi

1.2.1 Aspecte generale privind performanța întreprinderii

Noțiunea de performanță poate fi întâlnită în literatura de specialitate cu diferite sensuri, de exemplu: succes, rezultat al unei activități, acțiune..( Annick Bourgnigon, 1995)

În activitatea economică, conceptul de performanță acoperă accepțiuni diferite, cum ar fi: creștere, rentabilitate, productivitate, randament. ( Bernard Colasse, 1999)

Profesorul Mihai Ristea prezintă performanța ca fiind:

Figura 1.1 – Schema definirii performanței

Încercând să sintetizeze problematica performanței autorii M. Niculescu și G. Lavalette definesc acest concept ca fiind “echilibrul instabil rezultat din evoluția conceptelor de eficiență și eficacitate. ( Niculescu M., Lavalette G., 1999)

În sensul celor menționate mai sus performanța trebuie înțeleasă ca fiind capacitatea comportamentală a unui sistem de a obține un rezultat situat valoric la nivele de referința care să îl definească și comparabile cu realizări reprezentative din mediul economic în care acest sistem se manifestă.

Analiza performanțelor economico – financiare ale întreprinderii folosește drept sursă principală de informații contul de profit și pierdere și se concentrează cu precădere spre evidențierea formării rezultatului întreprinderii, respectiv, pe studierea structurii lui, ținând seama de interdependențele dintre elementele constitutive și factorii care au influențat asupra nivelului acestor performanțe. (Ansoff H.I., 1980).

Analiza performanțelor presupune analiza relațiilor financiare realizate de întreprindere cu partenerii ce afaceri concretizate în: cheltuieli, venituri și rezultate financiare.

Relațiile ce se creează între performanțele întreprinderii (cheltuieli, venituri și rezultate financiare) determină noțiuni economice definite în termeni de creștere economică, profitabilitate, rentabilitate, productivitate și competitivitate.

În domeniul economic, s-au dat mai multe definiții noțiunii de performanță. În diversitatea de definiții se disting trei mari orientări:

A fi performant înseamnă a realiza sau a depăși obiectivele propuse. Această definiție indică faptul că:

performanța depinde de o referință – obiectiv sau scop;

performanța este multidimensională atunci când scopurile sunt multiple;

performanța este un subansamblu al acțiunii;

performanța este subiectivă pentru că este produsul operației, prin natura subiectivă, care constă în a apropia o realitate de o dorință.

Mai trebuie menționat faptul că în procesul de evaluare a performanțelor unei întreprinderi este destul de riscant să tragem concluzii ferme. Aceste investigații au mai degrabă un caracter relativ deoarece condițiile afacerii diferă de la o întreprindere la alta și de la o industrie la alta. În același timp sistemul indicatorilor de performanță trebuie conceput pentru a satisface nevoia de informare a doua principale grupuri: managerii și investitori.( Ansoff H.I., 1980).

Pornind de la interesele celor două grupuri putem identifica sisteme diferite de evaluare a performanțelor, după cum se observa în figura de mai jos.

Figura 1.2 – Sisteme diferite de evaluare a performanțelor

1.2.2. Analiza performanței – considerații privind rezultatele cercetărilor

Prin analiza se înțelege o metodă generală de cercetare a realității bazată pe descompunerea unui întreg (obiect, fenomen, etc.) în părțile lui componente și pe studierea fiecăreia dintre acestea. (Hâncu I.D. – 1993)

Analiza diagnostic reprezintă o investigare largă a principalelor aspecte economice, tehnice, sociologice, juridice și manageriale a firmei. Analiza diagnostic este un instrument utilizat de manageri pentru examinarea unui sistem economic, în vederea identificării și rezolvării problemelor actuale și potențiale ale acestuia.

Principalul obiectiv al analizei diagnostic este evidențierea efectelor pozitive și negative generate de factori interni și externi, respectiv identificarea punctelor forte și a punctelor slabe.

În plan economic, conceptul de diagnostic la nivelul unei întreprinderii presupune identificarea disfuncționalităților activității ei. În sens larg, conceptul de diagnostic are în vedere observarea și analiza faptelor și responsabilităților, identificarea cauzelor și a măsurilor care conduc la reglarea sau îmbunătățirea situației economice.

Indiferent de domeniul de utilizare, demersul diagnosticului impune analiza complexă a mecanismului de formare și modificare a fenomenelor specifice.

Diagnosticul activității unei firme poate fi făcut nu numai în cazul în care aceasta se află în dificultate, ci și atunci când situația ei economico – financiară este normală, dar se urmărește îmbunatățirea acesteia. (Bannock G, 2005).

Obiectivele diagnosticului financiar-contabil sunt:

analiza creșterii și a performanțelor economico-financiare ale întreprinderii;

analiza poziției financiare a întreprinderii;

analiza previzională a riscului;

Unul dintre obiectivele funcției financiare a agentului economic este analiza sub aspect financiar a activității acestuia. Analiza financiară se efectuează într-o anumită perioadă de timp și are legătură cu toți factorii economici care au generat rezultatele financiare.

Complexitatea fenomenelor economice imprimă analizei un dublu caracter:

caracterul de disciplină, cu un set de principii generale care pot fi aplicate întreprinderii și în interpretarea tuturor problemelor economice trecute și prezente;

caracterul de activitate practică care oferă răspuns la întrebările privind relațiile de cauzalitate dintre fenomene și factori.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt orientate în principal spre evidențierea rentabilității și a riscului. Astfel, partenerii externi ( băncile, deținătorii de titluri financiare, furnizorii) care pot fi afectați de riscul de faliment pot recurge la analiza diagnosticului financiar, evaluând principalele “simptome” ale disfunctionalităților, deoarece stabilitatea întreprinderii este influențată de echilibrul financiar și capacitatea concurențială.

Diagnosticarea reprezintă punctul de pornire în proiectarea, fundamentarea și implementarea unor soluții strategice de creștere a viabilității economice, financiare și manageriale a firmei. De aceea este necesară cunoașterea amănunțită atât din punct de vedere teoretic cât și metodologic a diagnosticării. (Bannock G, 2005).

Întreprinderea este supusă unui proces de decizii care asigură funcționarea normală a acesteia. Apariția unor semne de dereglare a funcționării sistemului impune adoptarea unor decizii de corecție pornind de la cauze. Aici intervine analiza prin rolul său de depistare a cauzelor perturbatoare ale stării de normalitate.

Analiza economico-financiară are un rol fundamental în evaluarea, reglarea și ameliorarea performanțelor economico-financiare a întreprinderii.

Analiza economico-financiară are un rol important în verificarea modului de realizare a obiectivelor prestabilite prin planul de afaceri. O importanță deosebită în activitatea practică o are atributul analizei economico-financiare prin crearea unei bazei de date pentru elaborarea strategiilor pe termen scurt, mediu și lung.

Rolul analizei fiind de a oferi informații necesare fundamentării deciziilor pe criterii de eficiență în toate etapele.

Rezultatele analizei economico-financiare sunt utilizate în elaborarea diagnosticului economico-financiar ca o intervenție necesară pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și pentru evaluarea întreprinderii. Realizarea funcțiilor întreprinderii presupune exercitarea tuturor atributelor conducerii, iar fiecare din aceste atribute se realizează prin intermediul unui anumit tip de analiză.

În practica administrării și conducerii firmelor sunt numeroase problemele cu care se confruntă managerii acestora. Incertitudinea și riscul au dimensiuni din ce în ce mai mari și o frecvență tot mai mare de apariție. Acestea fac ca procesul decizional să fie tot mai complex, iar costul greșelilor să fie în continuă creștere. Planificarea strategică a activității dă posibilitatea întreprinderilor să-și orienteze viitorul, diminuând riscul nerealizării produselor la piață la dimensiuni rezonabile.

Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este pusă și urmaresc: analiza rentabilității, analiza riscului , analiza valorii întreprinderii. (Bannock G, 2005).

Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili și nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii. De cele mai multe ori informațiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informații referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informații referitoare la potențialul tehnic și uman, potențial comercial și juridic, managementul întreprinderii (informații dependente de întreprinderi).

Principalele scopuri urmărite sunt:

aprecierea rezultatelor financiare obținute;

evidențierea modalităților de realizare a echilibrului financiar;

examinarea randamentului capitalului investit;

evaluarea riscurilor.

Indicatorii cuprinși în diagnosticul financiar:

indicatori de lichiditate;

indicatori de rentabilitate;

indicatori de gestiune;

indicatori de solvabilitate;

analiza activelor și pasivelor pe termen scurt;

analiza activelor și pasivelor pe termen lung.

Concluzii

Sistemul agricol în ultimul timp a crescut într-un mod acerb, odată cu dezvoltarea industriei materialelor de construcții, a creșterii potențialului biologic al materialului săditor care se evidentiază printr-o multitudine de soiuri și hibrizi performanți și a necesității de opotrivă de asigurare a unei eficiențe economico-financiare sigure și de durată.

Odată cu noul val al retehnologizării, producătorii produselor alimentare, comercianții cu amănuntul moderni, exportatori de produse alimentare și industria serviciilor alimentare au ajuns să fie sub presiunea concurenții enorme. Fermele mari și de dimensiuni medii folosesc puterea de piață și alianțe pentru a stabili cerințele de intrare pe piață. Aceste ferme folosesc totodată practica gestionarii lanțului de aprovizionare, în scopul de a obține controlul asupra procesele de aprovizionare și de a îmbunătăți eficiența de-a lungul lanțurilor de aprovizionare.

Aceste modificări în organizarea industrială și a achizițiilor sînt create de costurile și cerințele tehnice care fac dificilă pentru micii fermieri moderni accesul pe piață. În acest moment un număr tot mai mare de ferme se bazează pe achiziții, din moment ce agricultura de contract poate fi un mod eficient și instituțională pentru a spori perspectivele de participare a micilor fermieri în sistemele agroalimentare modernizare.

Este evident că societatea de astăzi cere mai mult de la agricultură decît producția de alimente, iar utilaje agricole la rîndul lor se cer a fi preocupate tot mai mult de calitatea produselor alimentare, serviciilor ecosistemice, includerea populațiilor marginalizate, revitalizarea zonelor rurale, producerea de energie.

CAPITOLUL II

Prezentarea cadrului natural și organizatoric al S.C. AGROCOMPLEX LUNCA PASCANI S.A., jud. IASI

Figura 2.1. – Sigla S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A.

(http://agrocomplexlunca.infoferma.ro/, 22.04.2015, ora 15:53)

Ca studiu de caz am ales societatea comercială S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A., o societate complexă și în acelali timp la fel de diversicată, care în acest moment este organizată pe două sectoare productive și competitive. Susțin acest lucru deoarece agricultura și zootehnia în cadrul acestei unități au ajuns să fie interdependente, cu toate că sînt două sectoare perfomante din punct de vedere economic, atît prin produsele oferite, cît și prin rentabilitatea cu care societatea se ’’laudă’’.

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. în acest moment are capacitatea de a oferi potențialilor și actualilor clienți achizitionarea de produse de o calitate superioară la cele mai rentabile prețuri, iar flexibilitatea și diversificarea produselor oferă posibilitatea adaptării continue la schimbările și cererile de pe piața din România. Toate produsele și serviciile S.C. AgroComplex S.A. sînt controlate și evaluate după un plan stabilit anterior în conformitate cu reglementarile Uniunii Europene (http://www.producator-agricol.ro/, 22.04. 2015, ora 15:04).

Produsele și servicii oferite pe piață de S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A sunt următoarele:

Producția de lapte plus alte produse din lapte (brînză);

Carnea de bovine și ovine;

Reproducerea animalelor și îngrășătorie;

Producerea de mase furajere;

Cultivarea cerealelor, a plantelor tehnice și a celor furajere;

Activități industriale (atelier de tîmplarie și confecții metalice);

Comertul cu cereale, seminte, furaje și cu animale;

Activitati de intermediere cu produse agricole;

Comertul cu amanuntul al produselor in magazine proprii;

Fabrica de nutrețuri combinate;

Creșterea animalelor (bovine și ovine);

Paine și produse din patiserie;

Transport auto cu camioane sau tractoare;

Morărit( http://agrocomplexlunca.infoferma.ro/, 22.04.2015, ora 16:02).

2.1. Istoricul și amplasarea unității comerciale S.C. Agrocomplex

Lunca Pașcani S.A.

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. a prins viață nu cu mult timp după ce am devenit o țară ’’liberă și independentă’’, mai exact această unitate a luat viață pe data de 13 iunie 1991, în baza legii 31/ 1990 și a legii 18/1991, forma de proprietate fiind una individuală privată. Aceasta a rezultat din fostul CAP Lunca Pașcani, prin adeziunea a 253 de foști membrii cooperatori. În acest moment societatea agricolă deține 110 acționari (M. Codrina, 2011)

S.C. AGROCOMPLEX S.A., se situează în partea de nord-vest a județului Iași, dar și pe o parte a municipiului Pașcani și al comunelor Valea-Seaca, Todirești, Ruginoasa, iar sediul acestei societății agricole se găsește în municipiul Pașcani, pe str. Gării, nr.40, județul Iași (M Codrina, 2011).

Terenul exploatat de această societate este luat în arenda pe baza legii arendei cu nr.16/1994 prin intermediul unui contract pe o perioadă de 5-10 ani.

Forța de muncă este reprezentată de salariați permanenți, care au ajuns să fie la în jur de 170 persoane, din care bărbați 70 și 100 femei, precum și din muncitori agricoli sezonieri, care au ajuns să fie astăzi în număr de 250, toți lucrînd în acord pe baza normelor de producție sau volum de muncă prestat, în funcție de sectorul prestat (http://www.rasfoiesc.com/, 20.04.2015, ora 12:34).

În acest moment, performanțele tot mai ridicate care se observă din ce în ce mai mult în cadrul acestei unități, se datorează în mod implicit mecanizării lucrărilor agricole care se realizează cu resurse proprii, în aceste condiții se asigură fără îndoială productivitatea și calitatea dorită la cel mai redus preț de pe piața de pe raza județului Iași. Acest lucru se întîmplă în cunoștință de cauză, din moment ce lucrările făcute la epoca optimă, cît și de o calitate superioară asigură îndestulător tot mai mult sporuri mari de producție, în sectorul agricol.

Din punct de vedre a exploatării terenului arabil, societatea respectă așa zisa rotație a culturilor pe o perioada de 5 ani: cereale, leguminoase boabe, culturi tehnice și industrializare, cartofi, culturi furajere, iar în cazul acestor rotațațiilor se fac lucrări agrotehnice de combatere a eroziunii solurilor, dar și de desecare și drenaj pe terenurile din șes, iar solurile acide se corectează prin aplicarea amendamentelor pe baza de Ca din prelucrarea producției proprii de sfeclă pentru zahăr (http://www.rasfoiesc.com/, 22.05.2015, ora 16:31).

Sectorul zootehnic, care include creșterea și exploatarea vacilor de lapte, dar și a tineretului taurin aferent, creșterea și îngrășarea porcinelor, creșterea puilor de carne și găinilor ouatoare, creșterea și exploatarea ovinelor, facilitează într-un mod bio valorificarea superioară a produselor vegetale. Cu referire la acest sector, acesta este condiționat în legătură cu desfacerea produselor obținute în sectorul zootehnic, asigurînd venituri substanțiale societății pe întreg anul. Tot acest sector oferă fermei obținerea de îngrășăminte organice atît de necesare agriculturii, deoarece se cunosc foarte bine beneficile acestui îngrăsămînt organic, în condițiile în care gunoiul de grajd aduce o fertilitate sporită solului și are un rol important în imbunătățirea proprietatilor fizice, chimice și biologice ale solului. Tot în cadrul acestui sector se valorifică producția secundară de la diferite culturi, din cadrul unității: paiele, cocenii, frunzele și coletele de sfeclă.

Dintre obiectele de bază ale acestei unități agricole se enumeră următoarele: producția agricolă vegetală, ce include în mod exclusiv cultivarea cerealelor și plantelor tehnice, dar și desfacerea producției agricole obținute reprezintă cu certitudine una din prioritățile de bază, ca să nu uităm și de livrările de prestări servicii care au loc în domeniul de agricultură și a producției zootehnice.

Unitatea comercială S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. are ca obiect de activitatea, așa cum am enunțat anterior, domeniul producției vegetale și domeniul zootehnic în prealabil, iar terenul pe cale îl administrează aceasta este sub formă de contracte de arendă și concesiune prin cultivarea de cereale și plante tehnice.

Trebuie menționat faptul că statutul acestei societății agricole este în conformitate cu prevederile legii și totodată este preponderent autentificată, aceasta fiind înregistrată la ORC, cu nr. J17 /539 /1997.

Mult mai pe scurt, serviciile prestate de această societate agricolă sunt exclusive de: producție, condiționare, depozitare și livrare pe plan intern și export a cerealelor, dar și a plantelor tehnice și oleaginoase, în conformitate cu bunurile normele și rigorile care există în acest moment pe piață.

Aria geografică a segmentului de piață deservit de produsele și serviciile acestei societăți sînt reprezentate de Municipiului Pașcani într-o marjă foarte mare, dar și de restul județului, dar și de majoritatea localităților din județele limitrofe cît și o parte mare din județele Tulcea, Constanța și Ialomița.

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. este o societate complexă și diversificată, care rămîne fără îndoială cheia de bază care funcționează în mod sigur, în municipiul Pașcani, fiind totodată o sursă de locuri de muncă în această parte de țară și numai. Aceasta se ocupă în mod decisiv de: producția de lapte și produse lactate; carne bovină și ovină; desfacerea acestor produse în magazinul din incinta unității și magazinelor din orașul Pașcani; reproducției și îngrășătorie; producere de furaje; cultivarea de cereale și plante tehnice; cultura plantelor de nutreț; comerț cu ridicata cu cereale; semințe și furaje, comerț intermediar cu materii prime agricole și animale și comerț cu ridicata al animalelor vii.

În acest moment se cunoaște faptul că societatea exploatează în jur de 3.246 ha, iar acest teren se găsește sub formă de contracte pe termen lung de arendare, dar și de concesionare, din care 3.061 ha teren este arabil, iar restul de 185 ha este cultivat cu pășune (http://www.rasfoiesc.com/, 21.04. 2015, ora 13:45).

Societatea luată în studiu se mai ocupă și de creșterea bovinelor de lapte, iar din acest punct de vedere, societea însumează în acest moment 545 capete, iar aproximativ 779 capete însumează ovinele de lapte.

În sectorul prestări servicii societatea are în dotare o brutărie care corespunde normelor Uniunii Europene ce a început să funcționeze în anul 2005, iar astăzi produce zilnic 13.000 bucăți de pîine.

Cu aproximație, capacitatea totală a fermei zootehnice dispune în acest moment de 1.400 capete, asta pînă de curînd, deoarece această fermă, care este a familiei Pantazi număra doar vaci de lapte, dar efectivul acestoras-a majorat cu exemplare de carne, investiția de acest tip, fiind prima depe raza judeșului Iași. Totul a început acum patru ani cînd Bogdan Pantazi s-a decis să obțină fonduri europene pentru o fermă de vaci de carne. În următorul a fost depus proiectul pentru obținerea finanțării europene, în valoare de 2 milioane de euro (http://www.fabricadecarne.ro/, 22.04.2015, ora 15:02).

2.2. Tehnica unității S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A.

Este relevant faptul că orice exploatație agricolă sau zootehnică de orice marime ar fi ea, pentru a produce eficient și competitiv, trebuie să se încadreze în noile tendințe și să urmeze noul val, respectiv valul retehnologizării. În aceste condiții, agricultura de ieri a țării noastre trebuie să se înscrie în tendințele de mîine a agriculturii mondiale, care cu pași măreți întrece orice băriere, în legătură cu cantitatate și calitatea produselor, pregătirea managerială, înnoirea tehnică, aplicarea tehnologiilor moderne.

În legătură cu noul val care nu trece nevăzut în niciun sector, exploatațiile agricole din țara noastră, în acest moment, au ajuns în punctul în care contextul concurențial nu iartă pe nimeni; acest lucru se întîmplă odată cu dorința tot mai arzătoare de a investi în locuri și oameni, doar în scopul suprem de a obține un randament tot mai înalt la hectar, de a crește productivitațea muncii și de a valorifica tot mai mult eficiența economică, a cheltuielilor de producție și, în final, realizarea unor rentabilități competitive și durabile, folosind maximul de eficiență a resurselor tehnico-materiale (http://www.rasfoiesc.com/, 20.04.2015, ora 13:56).

Pentru a realiza toate lucrurile enuntațe mai sus, întregul sistemul este îngrădit de ’’mașini’’, deoarece doar acestea definesc ansamblul tuturor mijloacelor destinate realizării tuturor proceselor de muncă prevăzute în tehnologia de producție a unei culturi, a unei ramuri de producție agricolă sau a unui produs.

Din acest punct de vedere, unitatea comercială S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. este bine dotată în ceea ce privește parcul de mașini și în mod implicit se caracterizează prin varietate și multitudine, oferind înzecit o bună productivitate a muncii.

Astfel, S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. are în posesie o gamă variată de mașini și utilaje agricole, acestea deținînd un rol important în realizarea unei calități superioare a lucrărilor și în plus realizarea unei productivități superioare, care să ofere rezultate economic-financiare peste măsura așteptărilor la sfîrșitul oricărui ciclului de producție. Aceste mașini și utilaje provin prin cumpărarea secției de mecanizare a S.C. Agromec S.A. Pașcani și din cumpărări prin efort propriu, dar și cu ajutorul unor programe de finanțare europeană, numit Sapard.

Tabelul 2.1

Parcul de mașini și utilaje agricole

Sursa: S.C. Agroconplex Lunca Pașcani S.A.

2.3. Structura organizatorică și personalul la Agrocomplex

Lunca Pașcani S.A.

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. este o întreprindere agricolă de tip societar, societate comercială constituită în baza Legii nr. 31/1990., iar după două decenii de muncă și realizări în același timp S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. a ajuns să dispună de personal de înaltă calificare, dar și de experiență în domeniu, în contextul în care societatea a investit în oameni și munca lor, trimițindu-i la diverse treninguri și intershipuri.

Directorul general al acestei societăți este de meserie economist, iar acesta are o activitate în producție de peste 20 ani, plus multă experiență acumulată, în contextul în care a ocupat, atît funcții de execuție, cît și de conducere de-a lungul celor mai mult de două decenii de muncă prestată.

Administratorul general este de meserie economist, acesta avînd la activ o experiență în domeniu de peste 15 ani.

Directorul economic are o activitate și experiență în domeniu de peste 30 ani și cu funcții de conducere în peste 80% din activitate.

Din punct de vedere a realizării obiectului de activitate, unitatea Agricola S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. dispune atît de forță de muncă calificată, dar și necalificată, în functie de cerințele activității care se dorește prestată.

Forța de muncă folosită este alcătuita din angajați cu contract individual de muncă, însă pe o perioadă nedeterminată. Totodată această unitate dispune și de angajați sezonieri cu contract de muncă pe durată determinată, iar această forță de muncă este oferită de comunele și satele din împrejurimi, dar și de forță de muncă recrutată din Republica Moldova, în schimb doar pentru perioadă de lucru sezonieră.

În sectorul zootehnic, unitatatea agricolă recrutează forță de muncă tot din Repulica Moldova, dar cu contracte pe o perioadă nedeterminată, asigurîndu-se totodată acestora spații de cazare (Sursa: S.C. Agrocomlex Lunca Pașcani).

Figura 2.2 – Structura personalului pe categorii de personal la S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. între 2013-2014

(Sursa: Agroconplex Lunca Pașcani S.A.)

Numărul mare de forță de muncă pe care societatea îl folosește, atât în sectorul zootehnic, cît și în cel vegetal și se datorează în mod implicit posibilităților reduse ale societății privind mecanizarea.

Angajații din sectorul vegetal lucrează, pe perioada primăvară – vară – toamnă, zi lumină și sîmbăta, duminica, dar și în funcție de nevoi și de starea vremii, iar în zootehnie, programul angajaților include faptul că aceștea lucrează în prima parte a zilei de la 5 la 9, iar după amiază între 14,30-19,00, iar tot acestea prin rotație lucreaza în zilele de sîmbăta și duminică.

Unitatea își produce singură o parte din semințele necesare unui nou rocess de producție, cu excepția celor din categoriile biologice superioare care le achiziționează de la Stațiunile de Cercetare din țară sau prin import direct.

Toate produsele agroalimentare au desfacere asigurată: semințele fiind utilizate în unitate pentru reînființarea culturilor din anul următor pe de o parte iar pe de altă parte pe baza contractelor încheiate la începutul fiecărui an cu: PIONEER, MONSANTO EUROPE, KWS producția obținută este preluată în totalitate în stare brută (Codrina M., 2011).

Tabelul 2.2

Clienți S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A.

Sursa: S.C. Agroconplex Lunca Pașcani S.A.

Ferma agrozootehnică S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani și-a majorat afacerile cu 29% în concordanță cu anul trecut, la circa 6 milioane de euro, creștere ce a fost susținută de investițiile realizate în ultima perioadă, în culturile de de floarea-soarelui, porumb și sfeclă de zahăr. În 2012 S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. a raportat o cifră de afaceri de 14,2 mil. euro și un profit net de 74.000 euro. Cîștigul net al companiei a crescut în anul 2013 la 0,54 mil.euro, cu 86% peste cel din anul precedent (http://www.fabricadelapte.ro/, 22.04.2015, ora 17:17).

Concluzii

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. în acest moment are capacitatea de a oferi potențialilor și actualilor clienți achiziționarea de produse de o calitate superioară la cele mai rentabile prețuri, iar flexibilitatea și diversificarea produselor oferă posibilitatea adaptării continue la schimbările și cererile de pe piața Pașscaniului și din împrejurimi.

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. este o societate complexă și diversificată, fiind totodată o sursă de locuri de muncă în această parte de țară și numai. Aceasta se ocupă în mod decisiv de: producția de lapte și produse lactate; carne bovină și ovină; desfacerea acestor produse în magazinul din incinta unității și magazinelor din orașul Pașcani; reproducției și îngrășătorie; producere de furaje; cultivarea de cereale și plante tehnice; cultura plantelor de nutreț; comerț cu ridicata cu cereale; semințe și furaje, comerț intermediar cu materii prime agricole și animale și comerț cu ridicata al animalelor vii.

Ferma agrozootehnică S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani și-a majorat afacerile cu 29% în concordanță cu anul trecut, la circa 6 milioane de euro, creștere ce a fost susținută de investițiile realizate în ultima perioadă, în culturile de de floarea-soarelui, porumb și sfeclă de zahăr.

PARTEA A II A CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL III Obiectivele și metoda de cercetare

3.1 Obiective

În cadrul lucrării Analiza performanțelor economice la S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A., obiectivele constau în analiza contului de profit și pierdere în vederea stabilirii performanței la nivel de întreprindere dar și punerea în evidență a ratelor de rentabilitate ale firmei.

Obiectivele lucrării:

evidențierea contextului în care a apărut și s-a dezvoltat analiza economică, dimensionarea stadiului actual al cunoașterii printr-o abordare de la trecut la prezent, de la internațional la național,

evoluția calculului performantei economice a întreprinderii,

evidența trăsăturilor specifice managementului societăților comerciale,

conturarea abordărilor conceptuale referitoare la indicatorii financiari traditionali, sublinierea rolului acestora in existenta si buna functionare a companiei, motiv pentru care ne-am propus să surprindem principalele metode de măsurare a performanțelor realizate,

sublinierea faptului ca, in contextul actual al evaluării performanțelor întreprinderii, indicatori cum sunt cei de profit, costuri, de calitatea produselor și eficiență tehnologică, completați cu indicatori care să măsoare calitativ și compatibilitatea obiectivelor întreprinderii cu dezideratele salariaților săi, precum și caracterul procesului de decizie, gradul de adecvare a procesului de comunicare, vor aduce mari beneficii în luarea deciziilor de dezvoltarea afacerii.

prezentarea avantajelor si dezavantajelor folosirii unui tip sau altul de indicatori

atragerea atentiei asupra noilor posibilitati de masurare a performantei financiare, prin folosirea combinată a celor două tipuri de indicatori- financiari si nonfinanciari-ce orientează managementul financiar spre problemele cheie, identificate pe baza relațiilor de tip cauză-efect.

3.2 Metoda de cercetare

Lucrarea intitulată ”Analiza performanțelor economice la S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A., are menirea de a studia, cerceta și recomanda metodele și strategiile ce pot spori performanțele economice și financiare ale firmei prin evidențietrea punctelor forte așa cum reiese din analiza efectuată în carul lucrării.

In cadrul acestui capitol au fost abordate două probleme fundamentale :

obiectivele și scopul urmărite prin cercetare ;

materialul și metodologia de cercetare utilizate.

Metodologic, analiza situației actuale privind apicultura, evaluarea acțiunilor întreprinse pentru modernizarea sectorului agricol și adaptarea acestuia la cerințele Uniunii Europene, ne-au permis să stabilim principalele metode și tehnici de cercetare pentru realizarea proiectului.

Astfel, pentru cercetarea cantitativa si calitativa a performanței în agricultură (zonarea, potențialul productiv, tehnologii, eficienta economica, piața) s-a ales analiza economică și observarea directă.

Din cadrul metodei –analiza economica- se utilizeaza urmatoarele submetode:

analiza indicatorilor statistici;

analiza comparativa;

analiza regionala;

analiza input-output.

Din cadrul metodei –observarea directa- se utilizeaza urmatoarele submetode:

ancheta socio-economica;

experimentul economic.

Întregul proiect se realizează uzând de informare și documentare bibliografică din lucrări de specialitate, cercetare de teren prin observare directa, monitorizarea fermelor etalon, proiectarea modelelor noi de exploatații agricole precum și prin elaborarea unor lucrări de informare, documentare și diseminare a rezultatelor obținute pentru promovarea exploatațiilor agricole model, compatibile cu cerințele Uniunii Europene.

Metodele de cercetare utilizate în cadrul studiului au fost structurate în funcție de etapele parcurse, de la întocmirea planului pentru efectuarea analizei până la formarea concluziilor și elaborarea soluțiilor propuse pentru acest domeniu de activitate.

În cadrul întocmirii planului de desfășurare a cercetării s-a ținut cont de nivelul de dezvoltare a apiculturii românești în ansamblul ei și în cadrul perimetrului studiat cât și de prioritățile strategice ale acestei ramuri de activitate în contextul integrării în structurile europene și al necesității ameliorării eficienței economice.

În ceea ce privește importanța temei cercetate și calitatea informațiilor obținute minimizează aceste dezavantaje. Alegerea arealului care s-a luat în considerație pentru această temă de cercetare se bazează pe necesitatea de a se determina stadiul de dezvoltare și rentabilitatea a agriculturii în funcție de relieful în care aceasta se desfășoară, fiind cuprinse astfel toate formele.

Metodologia de cercetare a presupus utilizarea studiilor de birou și de teren, prin care au fost urmărite urmatoarele aspecte:

analiza stadiului cunoasterii domeniului cercetat în această lucrare pe baza literaturii de specialitate studiată;

stabilirea metodelor de cercetare;

alcătuirea unei baze de date necesară interpretarii informațiilor

gruparea, procesarea si prezentarea rezultatelor obținute în tabele, figuri, fotografii;

analiza datelor, interpretarea acestora, formularea concluziilor și a recomandărilor.

Metodele utilizate în dezvoltarea lucrării s-au încadrat în categoria metodelor clasice, dar au fost utilizate și alte metode, cum ar fi: metoda analizei performanței pe baza contului de profit și pierdere., analiza structurii și dinamicii diferiților indicatori de performanță, care s-au concretizat în stabilirea și calcularea concretă a acestora pe baza datelor furnizate de firma analizată, respectiv pe baza documentelor financiar contabile ale unității.

Lucrarea cuprinde aspecte practice referitoare la importanța și modalitațile de stabilire a performanței economice ale întreprinderii prin:

aspecte teoretice privind performanța economică și rentabilitatea economică a întreprinderii,

analiza și prezentarea aspectelor referitoare la imaginea, scurt istoricul firmei, structura organizatorică a acesteia,

studiu de caz ce vizează analiza performanțelor economice a întreprinderii prin analiza cheltuielilor și a veniturilor firmei,

segmentul cercetat a fost reprezentat de specificul firmei, respectiv activitatea acesteia, care are ca obiect specific cultivarea cerealelor și a plantelor tehnice și uleioase.

CAPITOLUL IV Analiza performanțelor întreprinderii

4.1. Analiza performanțelor pe baza contului de profit și pierdere

”Performanța financiară a unei entități se referă la profiturile pe care aceasta le obține din resursele pe care le controlează, la componentele acestor profituri și la caracteristicile acestor componente.”

Bilanțul contabil descrie situația patrimonială a unei întreprinderi la un moment dat indicând și mărimea acestuia ”este necesară prezența unui instrument care să explice modul de constituire a rezultatului și să permită desprinderea unor concluzii legate de performanța activității întreprinderii.” ( N. Feleagă, I. Ionașcu, 1993)

Acest instrument este cea de-a doua componentă a situațiilor financiare și anume contul de profit și pierdere.

Contul de profit și pierdere este situația financiară care trebuie să prezinte în mod sincer performanțele unei întreprinderi.

Structurile contului de profit și pierdere direct legate de evaluarea performanțelor sunt:

veniturile,

cheltuielile și

profitul ( pierderea).

Contul de profit și pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanțele activității unei întreprinderi, în cursul unei perioade date.

El constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidență fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogăției unei întreprinderi, pentru o anumită durată.

Contul de profit și pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune.

Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogățire a întreprinderii legate sau nu de activitatea sa normală și curentă.

Partea preponderentă a veniturilor o reprezintă cifra de afaceri realizată de întreprindere în cursul exercițiului.

Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprindere în cursul exercițiului.

Structura detaliată a contului de profit și pierdere format „listă” cu prezentarea cheltuielilor după natura lor cuprinde:

Mărimea reală a cifrei de afaceri;

Variația stocurilor de produse finite și lucrări în curs de execuție;

Lucrări efectuate de întreprindere pentru sine și înregistrate în activ;

Alte venituri de exploatare:

Cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile;

Alte cheltuieli externe.

Cheltuieli de personal:

Corectările de valoare privind cheltuielile de constituire, imobilizările corporale și necorporale;

Corectările de valoare privind elementele activului circulant, în măsura în care ele depășesc corectările normale de valoare în cadrul întreprinderii.

Alte cheltuieli de exploatare;

Venituri ce provin din participații, cu menționarea separată a celor ce provin de la întreprinderile legate;

Venituri care provin din alte valori mobiliare și din alte creanțe ale activului imobilizat, cu menționarea separată a celor ce provin de la întreprinderile legate;

Alte dobânzi și venituri asimilate, cu menționarea separată a celor ce provin de la întreprinderile legate;

Corectările de valoare privind imobilizările financiare și valorile mobiliare aparținând activului circulant;

Dobânzi și cheltuieli asimilate cu menționarea separată a celor ce vizează întreprinderile legate;

Impozitul asupra rezultatului care provine din activitățile ordinare;

Rezultatul care provine din activitățile ordinare după impozitare;

Venituri extraordinare;

Cheltuieli extraordinare;

Rezultate extraordinare;

Impozitul asupra rezultatelor extraordinare;

Alte impozite care nu figurează în posturile anterioare;

Rezultatul exercițiului.

”Informațiile pe care le furnizează contul de profit și pierdere sunt rezultatul mai multor selecții contabile, unor estimări și judecăți de valoare pe care le face conducerea firmei. Acest lucru de datorează și faptului că veniturile și cheltuielile sunt cuantificabile pe o bază contabilă și nu pe una de flux de numerar (de exemplu veniturile sunt recunoscute când acestea sunt cuvenite și cheltuielile, când au loc și nu când numerarul trece din contul firmei în al altei firme). ( Nicolae Hoanță, 2011)

Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanța întreprinderii este necesară respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui venit în contul de rezultate trebuie să se contabilizeze și toate cheltuielile care au contribuit la obținerea venitului respectiv.

Contul de profit și pierdere se întocmește în funcție de clasificarea și raportarea cheltuielilor, astfel există două modele: (Stefan G., 2009)

când cheltuielile se clasifică după natură și se raportează la producția exercițiului, avem patru fluxuri financiare: flux de exploatare; fluxul financiar; fluxul curent; fluxul extraordinar.

când cheltuielile se clasifică după destinație, contul de profit și pierdere cuprinde următoarele fluxuri: fluxul operațional: fluxul din exploatare: fluxul financiar: fluxul curent: fluxul extraordinar.

”Contul de profit și pierdere este unul dintre documentele contabile de sinteză prevăzute în Legea contabilității, în care sunt reflectate veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pe o perioadă determinată de timp (semestrul și anul financiar contabil), precum și modul de formare a indicatorilor de rezultat.”

Structura Contului de profit și pierdere cuprinde:

toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul perioadei analizate, împărțite în trei mari categorii: de exploatare, financiare și extraordinare;

toate cheltuielile aferente veniturilor, pe parcursul aceleiași perioade împărțite în trei mari categorii, prin simetrie cu structura veniturilor: de exploatare, financiare și extraordinare.

Tabelul 4.1

Contul de profit și pierdere

Sursa: S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A.

Pe baza contului de profit și pierdere rezultă următoarele grafice care reprezintă evoluția principalilor indicatori respectiv veniturile și cheltuielile totale, profitul, cifra de afaceri.

Figura 4.1 – Evoluția veniturilor și cheltuielilor totale

Firma înregistrează fluctuații ale veniturilor și ale cheltuielilor totale în cei trei ani, conform figurii 5.1, aceasta realizează profit brut din ce în ce mai mic, conform figurii 5.2, acest lucru datorându-se diferenței dintre veniturile totale înregistrate și cheltuielile totale înregistrate în fiecare an analizat.

Figura 4.2 – Evoluția profitului brut

Analiza evoluției costurilor

Pentru analiza dinamicii cheltuielilor se analizează indicii de dinamică, practic se face o analiză a cheltuielilor pe trei ani și se analizează creșterile sau scăderile anual comparativ cu anul 0 al perioadei.

Indicii reprezintă o metodă frecvent întâlnită în analiza fenomenelor economice și financiare, cu ajutorul lor se stabilește dinamica față de o bază fixă sau în lanț, se fac aprecieri asupra evoluției performanțelor, a capacității sistemului de a evolua într-un context dat.

Tabelul 4.2

Analiza dinamicii cheltuielilor

Figura 4.3.- Evoluția cheltuielilor totale

Conform evoluției cheltueililor, aceste înregistrează scăderi considerabile atât la nivelul cheltuielilor totale cât și creșteri a cheltuielilor din exploatare și a celor fianciare.

Această evoluție a cheltueililor este influențată de mărirea capacității de producție, de creșterea personalului, în special în ultimul an de analiză, repectiv 2014.

Analiza evoluției veniturilor

Veniturile întreprinderii reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat în cursul exercițiului. Potrivit reglementărilor contabile, în mod similar cheltuielilor, veniturile întreprinderii sunt structurate pe categorii de venituri, după natura lor, astfel conform tabelului 4.3.

Analiza structurală a veniturilor de exploatare ale societății furnizează informații foarte valoroase pentru identificarea acelor activități pe care societatea le desfășoară în scopul obținerii de profit, considerându-le prioritare.

Tabelul 4.3

Analiza dinamicii veniturilor

Din analiza structurii veniturilor în dinamică, conform tabelului 4.3, se constată următoarele: venitul din exploatare este preponderent în venitul total și are o tendință de diminuare de la un exercițiu la celălalt, ceea ce înseamnă că firma a înregistrat o scădere a producției și a mărfurilor vândute.

Figura 4.4.- Evoluția veniturilor totale

În perioada luată în calcul ( 2012 – 2014 ) veniturile au înregistrat un trend descendent. Dacă la nivelul anului 2012 acestea reprezentau 29.302.116 lei, în 2013 veniturile au înregistrat o scădere cu aproximativ 40 %.

”Veniturile din exploatare sunt compuse deci din cifra de afaceri, veniturile din variația stocurilor, veniturile aferente producției de imobilizări și alte venituri din exploatare.” (H. Cristea, I. Talpoș, M. Pirtea, Carmen Corduneanu, Aurora Lăbuneț, 2001)

Cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activității oricărei întreprinderi, fiind situat în fruntea indicatorilor de performanță în măsura în care condiționează mărimea profitului și ratei rentabilității.

Tabelul 4.4

Analiza dinamicii și structurii cifrei de afaceri din exploatare

Analiza indicatorilor parțiali ai rentabilității

”Contul de Profit și pierdere grupează veniturile, cheltuielile și rezultatele aferente unui exercițiu financiar pe tipuri de activități: de exploatare (legată de obiectul de activitate al firmei), financiare (legate de relațiile financiare implicate în activitatea normală a firmei) și cele cu caracter extraordinar (care decurg din situații care nu țin de activitatea desfășurată în mod curent de firmă).”

Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune prezintă importanță privind activitatea de exploatare deoarece pe baza acestuia se calculează anumiți indicatori specifici și relevanți pentru firmă, cum urmează:

Tabelul 4.5

Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Marja comercială

În ceea ce privește primul indicator din cadrul soldurilor intermediare este marja comercială care reflectă „rezultatul operațiunilor de vânzare/cumpărare de mărfuri”. (Stroe Radu, 2004)

Tabelul 4.6

Analiza marjei comerciale

Marja comercială înregistrează o tendință de creștere în perioada de analiză, crescând de la valoarea de -3.931 lei în anul 2012 la valoarea de 22.640 lei în anul 2013, această creștere se datorează creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor într-un ritm mai accelerat decât a cheltuielilor privind mărfurile.

Figura 4.5 – Evoluția marjei comerciale

Producția exercițiului

Producția exercițiului „exprimă valoarea activității de bază a societății concretizată in produse finite, fabricate sau in curs de fabricație, stocate sau deja vândute. (Stroe Radu, 2004)

Tabelul 4.7

Analiza producției exercițiului

În perioada de analiză producția exercițiului înregistrează o tendință de scădere de la valoarea de 28.799.033 lei în anul 2012 la valoarea de 14.878.254 lei în anul 2013, ajungând în anul 2014 la 11.126.018 lei.

Figura 4.6 – Evoluția producției totale

Analiza valorii adăugate

Valoarea adăugată este unul dintre indicatorii semnificativi ai activității, ce permite aprecierea capacității întreprinderii de a produce valoare nouă și de a-și relua activitatea la nivele de performanță superioară. Indicatorul exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi muncă și capital, peste valoarea materialelor și serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți.

Tabelul 4.8

Analiza valorii adăugate

Utilizând datele din tabelul 4.8, se observă faptul că valoarea adăugată a scăzut în perioada 2012-2014 cu 40 % în 2013 și cu 60 % în anul 2014 față de 2012. Această situație s-a datorat fluctuațiilor cheltuielilor cu materialele și a consumurilor provenite de la terți, dar și a influențelor și modificării producției exercițiului și a marjei comerciale.

Figura 4.7 – Evoluția valorii adăugate

Excedentul Brut de Exploatare (EBE)

Reprezintă rezultatul realizat din activitatea curentă a întreprinderii, fiind o măsură a capacității întreprinderii de a genera și conserva fonduri în condiții de funcționare.

= 14.044.299 – 203.727 – 8.666.205 = 5.174.367 lei;

= .8.493.834 – 205.440 – 5.813.802 = 2.474.592 lei;

= 3.448.384 – 163.464 – 2.469.503= 815.417 lei.

Pe întreaga perioadă analizată, excedentul brut al exploatării înregistrează un trend descendent, fapt care reflectă o scădere a capacității de finanțare a exploatării.

În anul 2013 excedentul brut al exploatării scade de la valoarea de 5.174.367 lei la valoarea de 2.474.592 lei, iar în anul 2014 excedentul brut al exploatării scade de la valoarea de 2.474.592 lei la valoarea de 815.417 lei, trendul descendent se datorează scăderii atât a valorii adăugate cât și a cheltuielilor de personal.

Figura 4.8 – Evoluția excedentului brut din exploatare

Rezultatul din exploatare

Este un indicator care măsoară performanța activității de producție și de comercializare a întreprinderii, fiind independent de politica financiară, cea de dividend, fiscală și de rezultatul extraordinar.

= 29.302.116 – 26.986.907 = 2.315.209 lei;

= 15.813.432 – 14.468.969 = 1.344.463 lei;

= 11.505.237 – 10.992.064 = 513.173 lei.

Pe perioada analizată rezultatul exploatării înregistrează o tendință de scădere, astfel în anul 2013 rezultatul exploatării scade de la valoarea de 2.315.209 lei la valoarea de 1.344.463 lei, adică o scădere în mărimi relative de 40 %.

Se observă astfel că rezultatul exploatării a înregistrat o scădere semnificativă în anul 2014 față de 2010. Această scădere este determinată atât de scăderea producției exercițiului cât și de scăderea eficienței activității desfășurate.

Rezultatul financiar

Reprezintă indicatorul de performanță al activității financiare a întreprinderii, fiind determinat prin compararea fluxurilor de venituri și cheltuieli legate de operațiunile financiare ale întreprinderii.

= 164.866 – 1.219.267 = – 1.054.401 lei;

= 89.493 – 1.277.062 = – 1.187.570 lei;

= 125.776 – 236.710 = – 110.934 lei.

Pe perioada analizată, rezultatul financiar înregistrează valori negative, astfel că în anul 2013 crește față de anul 2012, de la valoare de – 1.054.401 lei la valoarea de – 1.187.570 lei, creștere ce se datorează scăderii veniturilor financiare și creșterii cheltuielilor financiare,.

Rezultatul curent

Reprezintă cumulul celor doi indicatori anteriori: rezultatul de exploatare și respectiv cel financiar.

= 2.315.209 – 1.054.401 = 1.260.808 lei;

= 1.344.463 – 1.187.570 = 156.893 lei;

= 513.173 – 110.934 = 402.239 lei.

Rezultatul net al exercițiului

Exprimă rentabilitatea globală a întreprinderii, după deducerea impozitului din rezultatul brut:

= 1.260.808 – 259.568= 1.001.240 lei;

= 156.893 – 66.558 = 83.446 lei;

= 402.239 – 60.533 = 341.706 lei.

Figura 4.9 – Evoluția rezultatului net

4.2. Analiza ratelor de performanță

Ratele de performanță exprimă raportul între dou fluxuri financiare, fluxurile financiare sunt fie de rezultat fie de consum de resurse.

Analiza ratelor de performanță presupune analiza urătoarelor rate:

analiza ratelor de profitabilitate;

analiza ratelor financiare;

analiza ratelor economice.

Analiza ratelor de profitabilitate

Ratele de profitabilitate se formează în zona comercială a întreprinderii respectiv în zona vânzărilor și exprimă un raport între o bogăție aferentă vânzărilor și cifra de afaceri.

Principalele rate de perfonrmață sunt:

rata medie brută a profitului = *100

Unde:

RBE = Rezultatul brut al exercițiului

CA = Cifra de afaceri

Anul 2012 = 1.260.808/ 27.665.935 *100 = 4,56 %

Anul 2013 = 150.004 / 13.806.111 *100 = 1,09 %

Anul 2014 = 402.239 / 11.173.936*100 = 3,60 %

rata medie netă a profitului = *100

Unde:

RNE = Rezultatul net al exercițiului

CA = Cifra de afaceri

Anul 2012 = 1.001.240 / 27.665.935 *100 = 3,62 %

Anul 2013 = 83.446 / 13.806.111 *100 = 0,60 %

Anul 2014 = 341.706 / 11.173.936*100 = 3,06 %

rata marjei comerciale = *100

Unde:

MC = Marja comercială

CA = Cifra de afaceri

Anul 2012 = -3.931/ 27.665.935 *100 = -0,014 %

Anul 2013 = 22.640 / 13.806.111 *100 = 0,16 %

Anul 2014 = 4.340 / 11.173.936*100 = 0,04 %

Figura 4.10 – Evoluția ratei medie a profitului

Marja profitului net caracterizează eficiența politicii comerciale și a politicii de prețuri a firmei și arată profitul net din exploatare aferent cifrei de afaceri. Se poate observa conform figurii 5.8, că marja profitului net a avut un trend descendent în perioada analizată, de la 3,62 % în 2012 la 0,60 %.în 2013, majorându se în ultimul an analizat la 3,06 % .

Rata rentabilității comerciale arată rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Această rată are o tendință de creștere pe parcursul perioadei analizate, însă nu destul de mare ca să atingă nivelul minim recomandat. În anul 2013, creșterea ratei marjei comerciale față de 2012 se datorează creșterii profitului brut al exploatării.

Analiza ratelor de rentabilitate financiară

Rentabilitatea se calculează la nivel financiar și la nivelul exercițiului

rentabilitatea financiară exprimă rentabilitatea capitalului utilizat în întreprindere din punct de vedere a obțiunilor de plasament, astfel avem două rate:

rata rentabilității capitalului propriu = *100

Unde:

RNE = Rezultatul net din exploatare

Kp = Capital propriu

Această rată este o funcție de rată medie netă a profitului, de viteza de rotație a activelor circulante și de levier financiar.

rata rentabilității capitalului permanent = *100

Unde:

EBIT= Excedentul brut

Kper = Capital permanent

EBIT reprezintă profitul firmei înainte de luarea în calcul a rezultatului financiar și de supunerea la impozitul pe profit. In cazul analizat se observă o creștere, ceea ce semnifică o situație favorabilă pentru întreprindere, o creștere a profitului acesteia.

Analiza ratelor de rentabilitate economică

Rentabilitatea economică exprimă eficiența activității întreprinderii indiferent de sursele de finanțare și de sistemul fiscal, practic rentabilitatea economică exprimă eficiența utilizării capitalului în întreprindere în activitatea de producție.La activitatea de producție participă capitalul numit active, respectiv se calculează:

rata rentabilității economice = *100

Unde:

RBE= Rezultatul brut din exploatare

AT = active totale

rata rentabilității activelor = *100

Unde:

RNE= Rezultatul net din exploatare

AT = Active totale

rentabilitatea cheltuielilor = *100

Unde:

RNE= Rezultatul net din exploatare

CHt = Cheltuieli totale

rata de rentabilitate a veniturilor = *100

Unde:

RNE= Rezultatul net din exploatare

VT = Venituri totale

Tabelul 4.9

Analiza evoluției principalilor indicatori de profitabilitate

”Rentabilitatea financiară este un indicator prin prisma căruia posesorii de capital apreciază eficiența investițiilor lor, respectiv oportunitatea menținerii acestora.”

”Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența valorificării produselor societății. Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența generală a firmei, măsurată prin profitul net care revine veniturilor totale ale exercițiului. Acest indicator reflectă eficiența întregii activități (de exploatare, financiară și extraordinară).”

”Rata activelor imobilizate – reflectă indirect, intensitatea și exprimă gradul de investire a capitalului în cadrul firmei. Rata activelor circulante reprezintă ponderea activelor circulante în totalul patrimoniului. Toate acestea reflectă preponderent aspecte privind patrimoniul economic al întreprinderii, apartenența sectorială, natura activității și mai puțin aspecte de politică financiară.”

Figura 4.11 – Evoluția ratei profitului

”Rate rentabilității cheltuielilor măsoară eficiența consumului de resurse. Rata rentabilității resurselor consumate arată profitul net al exercițiului care revine pe unitatea de cheltuieli totale (care măsoară consumul total de resurse din firmă), capacitatea tuturor resurselor de a genera prin consum profit net.”

Figura 4.12 – Ponderea rentabilității economice și a activelor totale

”Rata rentabilității economice a activului caracterizează eficiența elementelor materiale angajate în activitatea firmei. Rentabilitatea economică măsoară gradul de rentabilitate al utilizării activului total.”

Pe perioada analizată rata rentabilității economice înregistrează în anul 2013 o scădere semnificativă față de anul 2012, reflectând o diminuarea capacității activului total de a degaja profit brut.

Scăderea nivelului ratei rentabilității economice în perioada 2012 – 2014, de la un nivel de 2,99 % în 2012 la un nivel de 0,38 % în 2013 și ajungând la un nivel în anul 2014 de 1,46 %, se datorează scăderii rezultatului net al exercițiului de la valoarea de 1.001.240 lei în 2012 lei la valoarea de 83.446 lei în 2013 și la 341.706 lei în anul 2014.

Rata activelor imobilizate are o pondere importantă în totalul patrimoniului firmei, ea se menține aproximativ la același nivel, situație care se explică prin faptul că în această perioadă nu au avut loc modificări însemnate în structura activelor imobilizate.

Rata activelor circulante are o pondere constantă în totalul patrimoniului firmei, în jur de 30 %, ea se menține aproximativ la același nivel, situație care se explică prin faptul că în această perioadă nu au avut loc modificări însemnate în structura activelor circulante.

Concluzii:

”Informațiile pe care le furnizează contul de profit și pierdere sunt rezultatul mai multor selecții contabile, unor estimări și judecăți de valoare pe care le face conducerea firmei. Acest lucru de datorează și faptului că veniturile și cheltuielile sunt cuantificabile pe o bază contabilă și nu pe una de flux de numerar (de exemplu veniturile sunt recunoscute când acestea sunt cuvenite și cheltuielile, când au loc și nu când numerarul trece din contul firmei în al altei firme).”

Contul de profit și pierdere este unul dintre documentele contabile de sinteză prevăzute în Legea contabilității, în care sunt reflectate veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pe o perioadă determinată de timp (semestrul și anul financiar contabil), precum și modul de formare a indicatorilor de rezultat.

Conform evoluției cheltueililor, aceste înregistrează scăderi considerabile atât la nivelul cheltuielilor totale cât și creșteri a cheltuielilor din exploatare și a celor fianciare. Analiza structurală a veniturilor de exploatare ale societății furnizează informații foarte valoroase pentru identificarea acelor activități pe care societatea le desfășoară în scopul obținerii de profit, considerându-le prioritare. În perioada luată în calcul ( 2012 – 2014 ) veniturile au înregistrat un trend descendent. Dacă la nivelul anului 2012 acestea reprezentau 29.302.116 lei, în 2013 veniturile au înregistrat o scădere cu aproximativ 40 %.

În perioada de analiză producția exercițiului înregistrează o tendință de scădere de la valoarea de 28.799.033 lei în anul 2012 la valoarea de 14.878.254 lei în anul 2013, ajungând în anul 2014 la 11.126.018 lei.

Pe întreaga perioadă analizată, excedentul brut al exploatării înregistrează un trend descendent, fapt care reflectă o scădere a capacității de finanțare a exploatării.

Pe perioada analizată rezultatul exploatării înregistrează o tendință de scădere, astfel în anul 2013 rezultatul exploatării scade de la valoarea de 2.315.209 lei la valoarea de 1.344.463 lei, adică o scădere în mărimi relative de 40 %.

Rata rentabilității comerciale arată rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Această rată are o tendință de creștere pe parcursul perioadei analizate, însă nu destul de mare ca să atingă nivelul minim recomandat. În anul 2013, creșterea ratei marjei comerciale față de 2012 se datorează creșterii profitului brut al exploatării.

Pe perioada analizată rata rentabilității economice înregistrează în anul 2013 o scădere semnificativă față de anul 2012, reflectând o diminuarea capacității activului total de a degaja profit brut.

Scăderea nivelului ratei rentabilității economice în perioada 2012 – 2014, de la un nivel de 2,99 % în 2012 la un nivel de 0,38 % în 2013 și ajungând la un nivel în anul 2014 de 1,46 %, se datorează scăderii rezultatului net al exercițiului de la valoarea de 1.001.240 lei în 2012 lei la valoarea de 83.446 lei în 2013 și la 341.706 lei în anul 2014.

CAPITOLUL V CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

”Performanța este o stare de competiție a întreprinderii atinsă printr-un nivel de eficacitate și de productivitate (eficiență) care îi asigură o prezență durabilă pe piață. Nu se poate să câștigi o cursă fără să știi unde vrei să ajungi și în ce condiții, fără să-ți definești traseul pe care vrei să-l parcurgi și resursele de care ai nevoie pentru susținerea cursei, fără să fii antrenat și motivat pentru câștigarea acesteia.”

”Cu cât întreprinderea va produce mai multă valoare cu atât va avea la dispoziție mai multe resurse pentru a le investi în lupta competițională pe termen lung. Se poate crea o definiție a performanței pornind de la următoarele elemente: a realiza ceva pentru un scop dat (a crea valoare); rezultatul (care poate fi definit în maniere diferite); potențialul de realizare (capacitatea creativă, fidelitatea clienților); compararea unui rezultat în raport cu referința (internă sau externă, aleasă sau impusă); competiția (aplicarea conceptelor de progres continuu, a face mai bine decât ultima dată); judecata, comparație.”

Sistemul agricol în ultimul timp a crescut într-un mod acerb, odată cu dezvoltarea industriei materialelor de construcții, a creșterii potențialului biologic al materialului săditor care se evidentiază printr-o multitudine de soiuri și hibrizi performanți și a necesității de opotrivă de asigurare a unei eficiențe economico-financiare sigure și de durată.

Odată cu noul val al retehnologizării, producătorii produselor alimentare, comercianții cu amănuntul moderni, exportatori de produse alimentare și industria serviciilor alimentare au ajuns să fie sub presiunea concurenții enorme. Fermele mari și de dimensiuni medii folosesc puterea de piață și alianțe pentru a stabili cerințele de intrare pe piață. Aceste ferme folosesc totodată practica gestionarii lanțului de aprovizionare, în scopul de a obține controlul asupra procesele de aprovizionare și de a îmbunătăți eficiența de-a lungul lanțurilor de aprovizionare.

Aceste modificări în organizarea industrială și a achizițiilor sînt create de costurile și cerințele tehnice care fac dificilă pentru micii fermieri moderni accesul pe piață. În acest moment un număr tot mai mare de ferme se bazează pe achiziții, din moment ce agricultura de contract poate fi un mod eficient și instituțională pentru a spori perspectivele de participare a micilor fermieri în sistemele agroalimentare modernizare.

Este evident că societatea de astăzi cere mai mult de la agricultură decît producția de alimente, iar utilaje agricole la rîndul lor se cer a fi preocupate tot mai mult de calitatea produselor alimentare, serviciilor ecosistemice, includerea populațiilor marginalizate, revitalizarea zonelor rurale, producerea de energie.

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. în acest moment are capacitatea de a oferi potențialilor și actualilor clienți achiziționarea de produse de o calitate superioară la cele mai rentabile prețuri, iar flexibilitatea și diversificarea produselor oferă posibilitatea adaptării continue la schimbările și cererile de pe piața Pașscaniului și din împrejurimi.

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. este o societate complexă și diversificată, fiind totodată o sursă de locuri de muncă în această parte de țară și numai. Aceasta se ocupă în mod decisiv de: producția de lapte și produse lactate; carne bovină și ovină; desfacerea acestor produse în magazinul din incinta unității și magazinelor din orașul Pașcani; reproducției și îngrășătorie; producere de furaje; cultivarea de cereale și plante tehnice; cultura plantelor de nutreț; comerț cu ridicata cu cereale; semințe și furaje, comerț intermediar cu materii prime agricole și animale și comerț cu ridicata al animalelor vii.

Ferma agrozootehnică S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani și-a majorat afacerile cu 29% în concordanță cu anul trecut, la circa 6 milioane de euro, creștere ce a fost susținută de investițiile realizate în ultima perioadă, în culturile de de floarea-soarelui, porumb și sfeclă de zahăr.

”Informațiile pe care le furnizează contul de profit și pierdere sunt rezultatul mai multor selecții contabile, unor estimări și judecăți de valoare pe care le face conducerea firmei. Acest lucru de datorează și faptului că veniturile și cheltuielile sunt cuantificabile pe o bază contabilă și nu pe una de flux de numerar (de exemplu veniturile sunt recunoscute când acestea sunt cuvenite și cheltuielile, când au loc și nu când numerarul trece din contul firmei în al altei firme).”

Contul de profit și pierdere este unul dintre documentele contabile de sinteză prevăzute în Legea contabilității, în care sunt reflectate veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pe o perioadă determinată de timp (semestrul și anul financiar contabil), precum și modul de formare a indicatorilor de rezultat.

Conform evoluției cheltueililor, aceste înregistrează scăderi considerabile atât la nivelul cheltuielilor totale cât și creșteri a cheltuielilor din exploatare și a celor fianciare. Analiza structurală a veniturilor de exploatare ale societății furnizează informații foarte valoroase pentru identificarea acelor activități pe care societatea le desfășoară în scopul obținerii de profit, considerându-le prioritare. În perioada luată în calcul ( 2012 – 2014 ) veniturile au înregistrat un trend descendent. Dacă la nivelul anului 2012 acestea reprezentau 29.302.116 lei, în 2013 veniturile au înregistrat o scădere cu aproximativ 40 %.

În perioada de analiză producția exercițiului înregistrează o tendință de scădere de la valoarea de 28.799.033 lei în anul 2012 la valoarea de 14.878.254 lei în anul 2013, ajungând în anul 2014 la 11.126.018 lei.

Pe întreaga perioadă analizată, excedentul brut al exploatării înregistrează un trend descendent, fapt care reflectă o scădere a capacității de finanțare a exploatării.

Pe perioada analizată rezultatul exploatării înregistrează o tendință de scădere, astfel în anul 2013 rezultatul exploatării scade de la valoarea de 2.315.209 lei la valoarea de 1.344.463 lei, adică o scădere în mărimi relative de 40 %.

Rata rentabilității comerciale arată rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Această rată are o tendință de creștere pe parcursul perioadei analizate, însă nu destul de mare ca să atingă nivelul minim recomandat. În anul 2013, creșterea ratei marjei comerciale față de 2012 se datorează creșterii profitului brut al exploatării.

Pe perioada analizată rata rentabilității economice înregistrează în anul 2013 o scădere semnificativă față de anul 2012, reflectând o diminuarea capacității activului total de a degaja profit brut.

Scăderea nivelului ratei rentabilității economice în perioada 2012 – 2014, de la un nivel de 2,99 % în 2012 la un nivel de 0,38 % în 2013 și ajungând la un nivel în anul 2014 de 1,46 %, se datorează scăderii rezultatului net al exercițiului de la valoarea de 1.001.240 lei în 2012 lei la valoarea de 83.446 lei în 2013 și la 341.706 lei în anul 2014.

”În privința performanței unității pe baza rezultatului exercițiului ar trebui luate în calcul aspecte legate de cheltuielile și venituri astfel creșterea beneficiilor economice viitoare, prin creșteri de active sau reduceri de datorii, în cazul veniturilor precum și descreșteri de beneficii economice viitoare, prin diminuarea de active sau creșteri de datorii, în cazul cheltuielilor.””Cu alte cuvinte realizarea activității economice și financiare a agenților economici indiferent de forma de proprietate, de managementul adoptat, de strategiile și investițiile realizate precum și ramura din care fac parte trebuie implementată și exercitată în așa fel încât rezultatele muncii, atât cele materiale cât și cele financiare, să se încheie cu profit pe parcursul exercițiului financiar.”

ANEXE

Tabelul 2.1

Parcul de mașini și utilaje agricole

Sursa: S.C. Agroconplex Lunca Pașcani S.A.

Tabelul 4.1

Contul de profit și pierdere

Sursa: S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A.

Tabelul 4.2

Analiza dinamicii cheltuielilor

Tabelul 4.5

Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Tabelul 4.9

Analiza evoluției principalilor indicatori de profitabilitate

BIBLIOGRAFIE

Achim Monica Violeta, 2009. Analiza economico – financiară. Editura Risoprint, Cluj – Napoca.

Adam J.H., 1987. Dictionary of Business English. Editura Longman, York Press.

Alboiu C., 2009. Analiză și gestiune economică. Editura economică, București.

Alexander D., Britton A., Jorissen A., 2003. International Financial Reporting and Accounting. Editura Thomson Learning, London.

Annick Bourgnigon, 1995., „Peut-on definir la performance?“, Revue Française de Comptabilité.

Ansoff H.I., 1980. Strategic management. Editura The Mac Millan Pres, London.

Aurel C. și colab., 2000. Marketing agroalimentar. Editura Ion ionescu de la Brad, Iași.

Bannock G., 2005. Economics and management of small business: an international perspective. Editura Routledge, London.

Bătrâncea I., Trenca I., Bejenaru A., Borlea N., 2007. Analiza performanțelor și riscurilor bancare. Editura Risoprint, Cluj – Napoca.

Bennis W., 1989. Leaders: The strategies for taking change. Editura Harper and Row, New York.

Berca M., 2001. Agricultura in tranzitie, Editura Ceres, Bucuresti.

Berecea M., Tanase Gh., 1999. Politici agrare, Editura APR, București.

Bernard Colasse, 1999. Analyse financière d’entreprise. Editura La Decouverté, Paris.

Brezuleanu S., 2009. Management în agricultură. Editura Tehnopress, Iași.

Chiran A., Elena Gîndu, 2004. Piața produselor agricole și agroalimentare – abordare teoretică și practică. Editura Ceres, București.

Chirica, C., Tesliuc, E., 1999. From Rural Poverty to Rural Development, National Comission for Statistics.

Ciurea, I.V., 1999. Managementul in exploatatiile agricole, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Cojoc Doina, Ignat Gabriela, 2009. Contabilitate și analiză economico financiară, Lucrări practice. Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Cojoc Doina, Ignat Gabriela, Iațco C., 2008. Contabilitate pentru ingineri, Editura Pim, Iași

Davis, R., Angela Gaburici, 1998. The Economic Activity of Private Farms in Romania during Transition: Just how competitive are they?, Centre for Economic Reform and Transformation, Heriot-Watt University, UK, Economic Forecasting Institute, Bucharest, Romania.

H. Cristea, I. Talpoș, M. Pirtea, Carmen Corduneanu, Aurora Lăbuneț, 2001. Gestiunea financiară a societăților comerciale. Editura Mirton, Timișoara.

Hâncu I.D. – 1993, Dicționar selectiv al limbii române, vol. I, Ed. Moldova Iași.

Leonte, J., Giurca Daniela, Campeanu Virginia, 2002. Politica Agricola Comuna – Consecinte Asupra Romaniei.

N. Feleagă, I. Ionașcu, 1993. Contabilitatea financiară, vol. I, Editura Economică, București.

Nicolae Hoanță, 2011. Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura C. H. Beck, București.

Niculescu M., Lavalette G., 1999. Stategii de creștere. Editura Economică, București.

Otiman, P.I., 1999. Restructurarea agriculturii si dezvoltarea rurala a Romaniei in vederea aderarii la Uniunea Europeana, Editura. Agroprint, Timisoara.

Stroe Radu, 2004. Gestiunea financiară a întreprinderii, Note de curs și aplicații. Editura ASE, București.

Ștefan G. și colab., 2007. Economia și filiera produselor agroalimentare. Editura Alfa, Iași

Ștefan G., 2008 – Analiza tehnico – economică, Note de curs USAMV- Iași

Vintilă Georgeta , 2006. Gestiunea financiară a întreprinderii. Editura Didactică și pedagogică, București.

BIBLIOGRAFIE

Achim Monica Violeta, 2009. Analiza economico – financiară. Editura Risoprint, Cluj – Napoca.

Adam J.H., 1987. Dictionary of Business English. Editura Longman, York Press.

Alboiu C., 2009. Analiză și gestiune economică. Editura economică, București.

Alexander D., Britton A., Jorissen A., 2003. International Financial Reporting and Accounting. Editura Thomson Learning, London.

Annick Bourgnigon, 1995., „Peut-on definir la performance?“, Revue Française de Comptabilité.

Ansoff H.I., 1980. Strategic management. Editura The Mac Millan Pres, London.

Aurel C. și colab., 2000. Marketing agroalimentar. Editura Ion ionescu de la Brad, Iași.

Bannock G., 2005. Economics and management of small business: an international perspective. Editura Routledge, London.

Bătrâncea I., Trenca I., Bejenaru A., Borlea N., 2007. Analiza performanțelor și riscurilor bancare. Editura Risoprint, Cluj – Napoca.

Bennis W., 1989. Leaders: The strategies for taking change. Editura Harper and Row, New York.

Berca M., 2001. Agricultura in tranzitie, Editura Ceres, Bucuresti.

Berecea M., Tanase Gh., 1999. Politici agrare, Editura APR, București.

Bernard Colasse, 1999. Analyse financière d’entreprise. Editura La Decouverté, Paris.

Brezuleanu S., 2009. Management în agricultură. Editura Tehnopress, Iași.

Chiran A., Elena Gîndu, 2004. Piața produselor agricole și agroalimentare – abordare teoretică și practică. Editura Ceres, București.

Chirica, C., Tesliuc, E., 1999. From Rural Poverty to Rural Development, National Comission for Statistics.

Ciurea, I.V., 1999. Managementul in exploatatiile agricole, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Cojoc Doina, Ignat Gabriela, 2009. Contabilitate și analiză economico financiară, Lucrări practice. Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Cojoc Doina, Ignat Gabriela, Iațco C., 2008. Contabilitate pentru ingineri, Editura Pim, Iași

Davis, R., Angela Gaburici, 1998. The Economic Activity of Private Farms in Romania during Transition: Just how competitive are they?, Centre for Economic Reform and Transformation, Heriot-Watt University, UK, Economic Forecasting Institute, Bucharest, Romania.

H. Cristea, I. Talpoș, M. Pirtea, Carmen Corduneanu, Aurora Lăbuneț, 2001. Gestiunea financiară a societăților comerciale. Editura Mirton, Timișoara.

Hâncu I.D. – 1993, Dicționar selectiv al limbii române, vol. I, Ed. Moldova Iași.

Leonte, J., Giurca Daniela, Campeanu Virginia, 2002. Politica Agricola Comuna – Consecinte Asupra Romaniei.

N. Feleagă, I. Ionașcu, 1993. Contabilitatea financiară, vol. I, Editura Economică, București.

Nicolae Hoanță, 2011. Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura C. H. Beck, București.

Niculescu M., Lavalette G., 1999. Stategii de creștere. Editura Economică, București.

Otiman, P.I., 1999. Restructurarea agriculturii si dezvoltarea rurala a Romaniei in vederea aderarii la Uniunea Europeana, Editura. Agroprint, Timisoara.

Stroe Radu, 2004. Gestiunea financiară a întreprinderii, Note de curs și aplicații. Editura ASE, București.

Ștefan G. și colab., 2007. Economia și filiera produselor agroalimentare. Editura Alfa, Iași

Ștefan G., 2008 – Analiza tehnico – economică, Note de curs USAMV- Iași

Vintilă Georgeta , 2006. Gestiunea financiară a întreprinderii. Editura Didactică și pedagogică, București.