Analiza Performantei la S.c. Darcom Construct S.r.l. pe Baza Ratelor de Rentabilitate
ANALIZA PERFORMANȚEI
LA S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
PE BAZA RATELOR DE RENTABILITATE
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I: RENTABILITATEA – MĂSURĂ A PERFORMANȚELOR
ECONOMICO-FINANCIARE ALE FIRMEI
Locul rentabilității în cadrul indicatorilor de măsurare a performanțelor
Ratele de rentabilitate: tipuri, conținut, utilitate
1.2.1. Rata rentabilității economice
1.2.2. Rata rentabilității financiare
1.2.3. Rata rentabilității resurselor consumate
1.2.4. Rata rentabilității veniturilor
Sursele informaționale ale analizei ratelor de rentabilitate
CAPITOLUL II: ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE
LA S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
2.1. Prezentarea generală a S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
2.1.1. Prezentarea societății
2.1. 2.Scurt istoric al S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
2.2. Rata rentabilității economice la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
2.2.1. Rata rentabilității economice a activelor
2.2.2. Rata rentabilității economice a capitalului angajat
2.3. Rata rentabilității financiare la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
2.4. Rata rentabilității resurselor consumate
la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
2.5. Rata rentabilității veniturilor la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
2.6. Căi de creștere a rentabilității la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Sub efectul presiunii concurenței, dar și al crizei financiare mondiale, în actualul mediu economic, managerii trebuie să se informeze cu exactitate asupra performanțelor întreprinderii pentru a stabili, cu cea mai mare precizie, poziția exactă pe care se află în raport cu concurenții, avantajele de care firma dispune, dar în special, amenințările prezente și potențiale ce planează asupra acesteia.
Performanța poate fi privită drept expresia bogăției create de întreprindere ca rezultat al punerii în practică a unei strategii globale viabile, ce-i permite acesteia valorificarea resurselor atrase și a oportunităților mediului de afaceri concurențial, în condițiile satisfacerii așteptărilor tuturor partenerilor săi și al supraviețuirii ei pe termen lung.
Profesorii C. Bărbulescu și C. Bâgu, în „Managementul producției”, afirmau că performanța reprezintă acel nivel al celor mai bune rezultate obținute.
Autorii M. Niculescu și G. Lavalette caracterizează performanța ca fiind o stare de competitivitate a entității economice, atinsă printr-un nivel de productivitate și eficacitate care-i asigură o prezență durabilă pe piață.
Obiectivul urmărit de toate firmele în perioada actuală nu este doar acela de a supraviețui, dar și de a derula o activitate rentabilă, o activitate care să creeze profit, adică un câștig mai mare decât ceea ce consumă. Așadar, se poate afirma că, în economia de piață, sensul activității economice este finalizarea prin profit.
Factorii de decizie din întreprindere folosesc analiza economico – financiară în scopul diagnosticării stării de performanță și echilibru financiar al întreprinderii pentru determinarea punctelor tari și punctelor slabe ale gestiunii financiare în vederea conceperii strategiei de menținere și dezvoltare a întreprinderii.
Prin folosirea indicatorilor economico-financiari poate fi caracterizată performanța unei întreprinderi, dar abia în momentul în care unul sau mai mulți utilizatori folosesc informația oferită de aceștia într-un proces decizional aceasta capătă importanță. Aceleiași informații, utilizatorii îi pot asocia mai multe semnificații, în funcție de obictivele stabilite, de gradul de înțelegere și perspectivele fiecăruia. Atâta timp cât informațiile primite de manager sunt certe și complete, iar derularea programelor coincide planului stabilit, evaluarea și controlul performanței prezintă relevanță.
În caracterizarea performanței financiare a unei firmei, folosirea sistemului de rate creează un plus informațional procesului decizional, prin extinderea relevanței comparațiilor în timp și spațiu și a estimărilor în legătură cu eficiența cu care sunt dobândite rezultatele raportate de firmă. Dar, asemănător tuturor indicatorilor financiari tradiționali și acestea prezintă limite conceptuale datorate sensibilității lor față de politicile fiscale și contabile ale mediului economic în care funcționează întreprinderea.
Reliefarea performanței se poate realiza numai prin comparație cu alte rezultate înregistrate, această raportare constituind una din cerințele conceptului de performanță. A fi performant înseamnă a realiza sau a depăși obiectivele propuse.
Managerii performanți pot prognoza, respectiv planifica activitatea firmei în scopul dezvoltării eficiente a întreprinderii în funcție de indicatorii rentabilității, rentabilitatea reprezentând una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței activității economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și vânzare.
Comensurarea rentabilității se realizează cu ajutorul a două două categorii de indicatori: profitul și ratele de rentabilitate. Rentabilitatea în măsură absolută este reflectată de profit, iar măsura în care capitalurile sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de ratele de rentabilitate.
Am abordat tema „Analiza performanței S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L. pe baza ratelor de rentabilitate” apreciind că analiza performanței pe baza acestor rate este absolut necesară tuturor agenților economici, indiferent de sfera de activitate, aceasta sporind capacitatea de a înțelege complexitatea fenomenelor economico-financiare.
Lucrarea de față tratează în primul capitol numit „Rentabilitatea – măsură a performanțelor economico-financiare ale firmei” aspecte teoretice privind locul rentabilității în cadrul indicatorilor de măsurare a performanțelor, dar și tipologia ratelor de rentabilitate și sursele informaționale ale analizei ratelor de rentabilitate.
În cel de-al doilea capitol intitulat „Analiza ratelor de rentabilitate la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.” am conceput o scurtă prezentare a societății analizate, apoi am calculat, analizat și interpretat, utilizând tabele și grafice, cele patru rate de rentabilitate precizate în Capitolul 1.
La finalul acestui capitol mi-am expus părerea în ceea ce privește căile de creștere a rentabilității la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L..
Se poate afirma că prezenta lucrare, în ansamblul ei, conturează și asigură perceperea noțiunii de rentabilitate și a elementului principal, cel care stă la baza asigurării ei, profitul, fiind astfel reflectat nivelul de performanță al firmei analizate.
CAPITOLUL I
RENTABILITATEA –
MĂSURĂ A PERFORMANȚELOR
ECONOMICO – FINANCIARE ALE FIRMEI
1.1. Locul rentabilității în cadrul indicatorilor de măsurare a performanțelor
Crearea de valoare este considerată drept noua valență a performanței unei întreprinderi. În temeiul acestui concept, o firmă este performantă atunci când asigură o rentabilitate superioară costului capitalului investit, în condiții de risc și eficiență, conforme cu așteptările acționarilor săi.
Rentabilitatea este categoria economică ce exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflectă performanța acesteia. Obiectivele majore ale întreprinderii constau atât în creșterea averii participanților la viața acesteia (acționari, salariați, creditori, stat), cât și în majorarea valorii sale. Realizarea acestui obiectiv este condiționată de desfășuarea unei activități rentabile care să ducă, în primul rând, la remunerarea factorilor de producție (munca și capitalul) indiferent de proveniență, precum și la obținerea unui surplus.
Rentabilitatea întreprinderii este un rezultat al întregii activități care depinde în mare măsură de productivitatea activității de exploatare. Creșterea productivității, chiar dacă nu are o influență imediată asupra rentabilității datorită factorilor din mediul extern, va influența creșterea rentabilității pe termen lung. O rentabilitate ridicată, datorată unei productivități ridicate constituie o bază solidă a performanței prezente, dar nu garantează menținerea acesteia în viitor. Pentru menținerea acestei stări competitive sunt necesare: calitatea și responsabilitatea în livrarea produselor și prestarea serviciilor, viteză (scurtarea timpilor de producție și livrare), flexibilitate pentru o adaptare rapidă la cerințele pieței și inovare.
Monitorizarea permanentă a rentabilității, în economia de piață, este absolut necesară pentru asigurarea unei continuități a activității. Pentru toate categoriile de activități economice și de resurse avansate sau consumate, efectele economice se concretizează, în ultimă instanță, în profitul obținut de o întreprindere. Cu alte cuvinte rentabilitatea măsoară capacitatea mijloacelor financiare, materiale și intelectuale ale întreprinderii de a aduce profit.
Nivelul rentabilității depinde atât de activitatea firmei (volumul și calitatea ofertei, nivelul costului unitar, performanțele marketingului și managementului propriu etc.), cât și de factori exogeni, independenți de firmă (nivelul prețurilor formate pe piață, volumul și dinamica cererii, preferințele consumatorilor, intensitatea concurenței ș.a.).
Profitul reprezintă scopul principal al investirii capitalului de către o întreprindere și totodată, criteriul prin care se apreciază eficiența economică a activității derulate de aceasta.
Rentabilitatea exprimă aceleași aspecte ca și profitul, dar cu ajutorul unor indicatori relativi care se regăsesc sub denumirea de rate de eficiență sau de rentabilitate.
Ratele de rentabilitate sunt determinate ca raport între efectele economice și financiare obținute (acumulare brută, profituri, dividende) și eforturile depuse pentru obținerea lor (activ total, capital angajat).
Calcularea acestor rate evidențiază caracteristicile economice și financiare ale firmei și admit compararea performanțelor industriale și comerciale.
Rentabilitatea economică sesizează eficiența utilizării mijloacelor materiale și financiare ce sunt destinate desfășurării activității întreprinderii. În cursul unui exercițiu financiar, capitalurile angajate de întreprindere sunt reprezentate de capitalurile proprii și de capitalurile împrumutate. Remunerarea capitalurilor prin distribuirea de dividende sau prin plata dobânzilor are loc după ce sunt acoperite investițiile strategice (active fixe), investițiile de exploatare (nevoia de fond de rulment) și investițiile de echilibru (asigurarea disponibilităților bănești). Rentabilitatea economică a capitalurilor angajate nu ține seama de modul în care sunt procurate capitalurile.
Pentru măsurarea rentabilității sunt utilizate următoarele forme de rezultate: rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul extraordinar, rezultatul curent, rezultatul brut al exercițiului, rezultatul net al exercițiului. Măsurarea rentabilității în mărime relativă este realizată prin intermediul următoarelor rate: rata rentabilității economice, rata rentabiilității financiare, rata rentabilității resurselor consumate, rata rentabilității veniturilor.
De majorarea rentabilității firmei sunt interesați toți participanții la activitatea acesteia:
a) Managerii – aceștia apreciază performanțele firmei prin intermediul profiturilor realizate;
b) Acționarii – urmăresc majorarea câștigului sub formă de dividende, pe de o parte, iar pe de altă parte, sporirea valorii de piață a întreprinderii prin creșterea acțiunilor listate la bursă;
c) Salariații – doresc obținerea unor remunerații mai mari intrând în conflict cu obiectivele rentabilității pe termen scurt, însă numai o rentabilitate pe termen lung asigură o dezvoltare a locurilor de muncă;
d) Creditorii – sunt interesați de rentabilitatea operațiunii întreprinderii întrucât aceasta asigură capacitatea de rambursare a împrumuturilor;
e) Statul și organele administrației locale – o rentabilitate crescută implică venituri mai mari la bugetul de stat și la bugetele locale, fidinar, rezultatul curent, rezultatul brut al exercițiului, rezultatul net al exercițiului. Măsurarea rentabilității în mărime relativă este realizată prin intermediul următoarelor rate: rata rentabilității economice, rata rentabiilității financiare, rata rentabilității resurselor consumate, rata rentabilității veniturilor.
De majorarea rentabilității firmei sunt interesați toți participanții la activitatea acesteia:
a) Managerii – aceștia apreciază performanțele firmei prin intermediul profiturilor realizate;
b) Acționarii – urmăresc majorarea câștigului sub formă de dividende, pe de o parte, iar pe de altă parte, sporirea valorii de piață a întreprinderii prin creșterea acțiunilor listate la bursă;
c) Salariații – doresc obținerea unor remunerații mai mari intrând în conflict cu obiectivele rentabilității pe termen scurt, însă numai o rentabilitate pe termen lung asigură o dezvoltare a locurilor de muncă;
d) Creditorii – sunt interesați de rentabilitatea operațiunii întreprinderii întrucât aceasta asigură capacitatea de rambursare a împrumuturilor;
e) Statul și organele administrației locale – o rentabilitate crescută implică venituri mai mari la bugetul de stat și la bugetele locale, fie direct sub forma impozitului pe profit, fie indirect, sub forma investițiilor și a creării unor noi locuri de muncă.
În concluzie, rentabilitatea este o formă sintetică de exprimare a performanțelor activității economico-financiare a unei întreprinderi, respectiv a utilizării tuturor factorilor de producție (mijloacelor de producție, forței de muncă etc.), ținând cont de stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și vânzare.
1.2. Ratele de rentabilitate: tipuri, conținut, utilitate
Evaluarea performanței financiare a unei întreprinderi, utilizând sistemul ratelor, constituie un procedeu logic de interpretare a rezultatelor obținute în urma eforturilor financiare necesare realizării acestora, mărimea rezultatului unei astfel de comparații reprezentând expresia relativă a eficienței/ ineficienței activității firmei.
Ratele de rentabilitate constituie indicatori ai performanței financiare ce caracterizează în expresie relativă capacitatea unei întreprinderi de a degaja profit în urma desfășurării activității sale. Tehnica de calcul admisă în literatura și practica de specialitate pentru aceste rate, constă în raportarea unui indicator de rezultat la un indicator de flux global al activității.
Clasificarea ratelor de rentabilitate poate fi făcută după mai multe criterii, însă cele mai importante sunt principiul bazei de raportare și principiul funcțional.
În funcție de principiul bazei de raportare se cunosc:
ratele de marjă sau de structură, care conțin la numitor un indicator de flux global al activității (ex. ratele rentabilității comerciale);
ratele de rentabilitate propriu-zise sau de eficiență, conțin la numitor resursele angajate sau consumate pentru obținerea rezultatelor.
În funcție de principiul funcțional putem distinge:
rate ale rentabilității economice;
rate ale rentabilității financiare;
rate ale rentabilității resurselor consumate;
rate ale rentabilității veniturilor.
Factorii esențiali ce pot influența ratele de rentabilitate se pot grupa după cum urmează:
Factori care țin de producție:
– volumul și calitatea produselor realizate de firmă;
– mărimea capitalului utilizat în scopul producerii anumitor bunuri și viteza de rotație a capitalului.
Factori care țin de preț:
– volumul încasărilor obținute;
– nivelul prețurilor de comercializare al produselor realizate.
Factori care țin de cost:
– structura și nivelul costului;
– gradul de minimizare a costului în cadrul firmei.
Fiecare factor contributie într-un anumit procent și, în același timp, întregul sistem de factori angrenați influențează rata rentabilității pe ansamblul firmei.
Ratele de rentabilitate înlesnesc orientarea structurii producției pe produse, ramuri și subramuri, în sensul găsirii acelora care asigură avantajul maxim. În scopul acesta, unele firme își restrâng ori abandonează activitățile cu profit mai mic și dezvoltă sau inițiază alte activități cu profit mai mare.
Utilizarea sistemului de rate în caracterizarea performanței financiare a unei firmei, aduce un plus informațional procesului decizional, prin creșterea relevanței comparațiilor în timp și spațiu și a aprecierilor în legătură cu eficiența cu care sunt obținute rezultatele raportate de firmă, însă, asemănător tuturor indicatorilor financiari tradiționali și acestora le sunt imputate limite conceptuale datorate sensibilității lor față de politicile fiscale și contabile ale mediului economic în care activează firma.
1.2.1. Rata rentabilității economice
Rata rentabilității economice exprimă gradul de remunerare a capitalurilor angajate în activitatea intreprinderii pe de o parte, iar pe de altă parte, modul în care sunt remunerate riscurile pe care acționarii sau asociații și le-au asumat pentru capitalul investit în cadrul firmei.
Rata rentabilității economice este utilizată pentru aprecierea performanțelor totale ale activității unei firme, independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal și poate fi exprimată sub mai multe forme, în funcție de modul de exprimare a indicatorului de efort, astfel:
– rata rentabilității economice a activelor, în cazul în care indicatorul de efort este reprezentat de activele totale sau cele de exploatare;
– rata rentabilității economice a capitalului investit sau angajat, atunci când indicatorul de efort este reprezentat de capitalul investit.
a) Rata rentabilității economice a activelor (Ra) se determină ca raport între rezultatul total al exercițiului sau profitul brut total (Pb) și activul total (At), format din activele imobilizate (Ai) și activele circulante (Ac):
(1.1)
unde:
Pb – profitul brut;
At – activul total;
Ai – activele imobilizate;
Ac – activele circulante;
Pe – profitul din exploatare;
Pf – profitul financiar;
Pex – profitul extraordinar.
De nivelul acestei rate sunt interesați, în mod special, managerii, care gestionează patrimoniul întreprinderii. Aceștia apreciază eficiența cu care sunt întrebuințate activele disponibile.
În situația în care activitatea întreprinderii este restrânsă la activitatea de exploatare, rata rentabilității economice a activului poate fi exprimată astfel:
(1.2) sau (1.3)
unde:
Ae – activul din exploatare;
EBE – excedentul brut din exploatare.
Utilizarea unui model sau a celuilalt depinde de interesul analistului de a scoate în evidență nivelul brut ori nivelul net al capitalului total. În situația în care două întreprinderi aplică politici diferite de amortizare, recomandarea este ca analiza comparativă a acestora sa fie elaborată pe baza valorilor brute (EBE/At), întrucât sunt independente de politica de amortizare adoptată.
Avantajul esențial al celor două exprimări este redat de faptul că rezultatul de exploatare nu este influențat de sistemul de impozite și taxe, iar excedentul brut de exploatare nu se află sub impactul politicii de amortizare aplicat de firmă.
Pentru aprofundarea analizei ratei rentabilității economice se recomandă folosirea metodei Du Pont, care presupune descompunerea acestei rate într-un produs de două rate, respectiv o rată de rotație sau de eficiență și o rată de marjă sau de rentabilitate a exploatării:
(1.4)
Potrivit acestui model, rata rentabilității economice este descompusă în viteza de rotație a activelor totale (CA/At) și rata rentabilității vânzărilor sau marja de profitabilitate a vânzărilor(Pe/CA). În funcție de natura activității firmei și de strategia urmărită de managementul întreprinderii, cele două rate componente acționează diferit asupra ratei rentabilității economice.
Astfel, în industrie, firmele realizează rate de rentabilitate economică ridicate pe seama unor cote de profit mai mari și nu printr-o rotație mai rapidă a activelor. Întreprinderile din sfera comerțului operează cu marje de profit mai reduse, dar beneficiază de o rotație mai accelerată a activelor.
Din descompunerea pe factori de influență se poate concluziona că o firmă care intenționează să majoreze rentabilitatea economică va trebui să sporească eficiența activității de exploatare sau să îmbunătățească gestiunea activelor totale ori să adopte ambele alternative.
În cazul acesta, managementul întreprinderii dispune de o multitudine de posibilități de a combina cei doi factori în scopul obținerii unui nivel de rentabilitate așteptat, însă va trebui să țină cont de caracteristicile activității firmei și ale sectorului în care aceasta își desfășoară activitatea.
Nu trebuie pierdută din vedere corelația inversă ce există între cei doi factori, în sensul că sporirea rentabilității vânzărilor (prin majorarea prețurilor de vânzare) duce la scăderea vitezei de rotație a activelor (prin reducerea volumului vânzărilor), în timp ce creșterea vitezei de rotație a activelor presupune o reducere a marjelor de profitabilitate a exploatării (prin diminuarea prețurilor de vânzare).
b) Rata rentabilității economice a capitalului angajat () este exprimată ca raport între excedentul brut din exploatare sau rezultatul din exploatare și capitalul angajat sau altfel spus, această rată „raportează performanțele apreciate sub forma unui rezultat net la dispoziția furnizorilor de capital la capitalurile permanente angajate în operare”:
(1.5) sau (1.6)
unde:
Ka – capitalul angajat, acesta având următoarea relație de calcul:
Ka = Kt – De = Kpr + Kîm (1.7)
unde:
Kt – capitalul total;
De – datorii de exploatare;
Kîm – capital împrumutat.
Rata rentabilității economice, calculată în felul acesta, măsoară performanțele folosirii capitalului angajat, acesta corespunzând surselor proprii și a celor atrase de natura creditelor care finanțează activitatea firmei pe termen lung.
Această rată prezintă interes, în primul rând, penru investitorii actuali și cei potențiali (acționarii și băncile), care o compară cu rentabilitatea altor forme de plasament (câștigul din plasarea capitalului la alte întreprinderi, dobânzile la depozitele bancare etc.), dar și pentru manageri, în cazul cărora un nivel însemnat al acestei rate sugerează o gestiune eficientă a capitalurilor investite. În sensul acesta, este comparată rata rentabilității economice cu rata medie a costului capitalului (Rca), întâlnindu-se următoarele cazuri:
– când > Rca, activitatea desfășurată degajă o rentabilitate economică superioară costului capitalului, înregistrându-se o valoare adăugată economică pozitivă, care va majora valoarea de piață a întreprinderii;
– când < Rca, rentabilitatea obținută nu acoperă solicitările furnizorilor de capital, înregistrându-se o valoare adăugată economică negativă și o diminuare a capitalurilor proprii.
Rata costului capitalului (Rca) se calculează ca o medie aritmetică ponderată a costurilor fiecărei surse de capital (proprii sau împrumutate):
(1.8)
unde:
Kpr – capitalul propriu;
Kîm – capitalul împrumutat;
Rc – costul capitalului propriu;
Rd – costul capitalului împrumutat.
Costul capitalului propriu este reprezentat de rata de rentabilitate cerută de acționarii întreprinderii, care să le garanteze un câștig comparabil celui pe care l-ar putea obține pe piață în aceleași condiții de risc.
Costul capitalului împrumutat corespunde cheltuielilor suportate de întreprindere ca urmare a recurgerii la împrumuturi și anume: dobânzi plătite, prime acordate creditorilor, comisioane etc.
Indiferent de modalitatea de calcul folosită, rata rentabilității economice este independentă de mecanismul de finanțare, de impactul activitatii extraordinare, dar și de politica fiscală.
1.2.2. Rata rentabilității financiare
Dacă rata rentabilității economice face referire numai la activitatea de exploatare exprimând remunerarea capitalului investit, rata rentabilității financiare cuantifică remunerarea capitalului propriu prin prisma tuturor celor trei tipuri de activitati: exploatare, financiara si extraordinara.
Rata rentabilității financiare are în vedere proveniența capitalurilor, fiind sensibilă la structura financiară a întreprinderii și în mare măsură influențată de gradul de îndatorare al întreprinderii.
Rata rentabilității financiare este un indicator semnificativ prin intermediul căruia se apreciează performanțele economico-financiare ale firmei, fie în cadrul diagnosticului intern, fie în analizele cerute de partenerii din exteriorul firmei.
Eficiența utilizării capitalurilor proprii ale firmei este exprimată de rata rentabilității financiare (Rf). În funcție de nivelul acesteia acționarii apreciază dacă investiția lor este justificată și dacă vor continua să sprijine dezvoltarea firmei prin aportul unor noi capitaluri sau prin renunțarea, pentru o perioadă de timp, la o parte din dividendele ce li se cuvin. La rândul lor, managerii sunt interesați de menținerea unui nivel corespunzător al acestei rate în scopul realizării criteriilor de performanță ale firmei.
Prin raportarea profitului net (Pn) la mărimea capitalului propriu (Kpr) se poate calcula rata rentabilității financiare:
(1.9)
Din această relație de calcul rezultă că, pentru creșterea nivelului ratei rentabilității financiare, este necesar ca profitul net să crească într-un ritm superior creșterii capitalului propriu.
Acționarii vor compara nivelul acestei rate cu costul capitalului propriu, respectiv cu rentabilitatea medie așteptată dacă acest capital ar fi fost investit în altă afacere cu riscuri comparabile.
În funcție de numărul de acțiuni deținute și de interesul acționarilor în cadrul firmei, rata rentabilității financiare are semnificații diferite pentru aceștia. Astfel, acționarii majoritari se vor mulțumi cu un nivel mai redus al dividendului, dar vor fi interesați de o capitalizare superioară a profitului pentru creșterea valorii firmei pe termen lung, în timp ce acționarii minoritari vor urmări doar valoarea dividendelor încasate și nu vor fi interesați de profitul net total obținut, apreciindu-și rentabilitatea financiară prin raportarea mărimii dividendelor la capitalul propriu, conform relației urmăroare:
Rf (1.10)
Ca și în cazul ratei rentabilității economice, se recomandă și în cazul analizei ratei rentabilității financiare folosirea metodei Du Pont. Această metodă presupune descompunerea într-un produs de două rate (una de eficiență a utilizării capitalurilor proprii și alta de marjă a profitabilității) cu scopul analizării modalității de formare a ratei rentabilității financiare și de a explica evoluția sa în timp:
(1.11)
unde:
eficiența folosirii capitalurilor proprii (rotația acestora);
rata rentabilității vânzărilor.
Potrivit acestui model, modificarea Rf este cauzată de modificarea eficienței folosirii capitalurilor proprii în activitatea de exploatare și de modificarea ratei rentabilitații vânzărilor.
O altă formă de exprimare pentru modelul anterior este următoarea:
(1.12)
unde:
;
eficiența activelor totale.
Gradul în care capitalurile proprii finanțează activele totale este exprimat de multiplicatorul capitalului propriu. Această rată expune, indirect, nivelul de independență financiară a întreprinderii sau nivelul de îndatorare. O majorare a valorii multiplicatorului capitalului propriu () indică faptul că datoriile finanțează un procent mai ridicat din activul total, ceea ce semnifică o sporire a îndatorării. Sporirea gradului de îndatorare nu reprezintă motiv de îngrijorare atâta timp cât creditele sunt întrebuințate eficient, iar această majorare a îndatorării nu depășește limitele rezonabile.
Efectul gradului de îndatorare asupra ratei rentabilității financiare poate fi analizat prin examinarea corelației dintre rata rentabilității financiare (Rf), rata rentabilității economice (Rka) și rata dobânzii (Rd).
Fiecare dintre aceste categorii de rate exprimă modul de finanțare a unei forme de capital. Astfel, dacă rata rentabilității economice exprimă eficiența utilizării capitalurilor investite, rata rentabilității financiare și rata dobânzii exprimă modul de remunerare a celor două componente ale acestuia (capitalul propriu și capitalul împrumutat).
Pentru a exprima legătura dintre aceste trei rate, se folosește relația:
(1.13)
unde:
Df– datoriile financiare;
Ci – cota de impozit pe profit;
– gradul de îndatorare numit și levierul financiar sau pârghia financiară;
(Rka–Rd) – diferențialul levierului financiar;
(Rka – Rd) – efectul de levier financiar.
Legătura dintre rentabilitate și îndatorare este obținută prin efectul de levier financiar. Constatăm că, în funcție de raportul dintre rata rentabilității economice și rata dobânzii, efectul de levier financiar va fi pozitiv sau negativ, adică apelarea la credite bancare va conduce la majorarea sau la diminuarea rentabilității financiare. Astfel:
Dacă Rka > Rd, recurgerea la capitaluri împrumutate va duce la majorarea rentabilității financiare pentru că efectul de lever financiar va fi pozitiv și va reveni acționarilor (Rf > Rka). În această situație, întreprinderea va avea interesul să utilizeze cât mai multe împrumuturi pentru a beneficia de efectul de levier financiar, însă până la limita riscului de insolvabilitate.
Dacă Rka = Rd, utilizarea împrumuturilor nu va avea niciun efect asupra rentabilității financiare, nivelul acesteia fiind același cu cel al rentabilității economice, rectificată cu cota de impozit pe profit: Rf = Re * (1 – Ci).
Dacă Rka < Rd, apelarea la noi împrumuturi va conduce la scăderea ratei rentabilității financiare (Rf < Rka), efectul de levier financiar fiind negativ. În cazul acesta, activitatea firmei nu este eficientă și, treptat, va conduce la decapitalizarea sa.
În concluzie, efectul de levier financiar este pozitiv numai în măsura în care rata rentabilității economice este superioară ratei dobânzii. Scopul esențial este de a cunoaște dacă eventualele condiții economice nefavorabile pot duce la scăderea rentabilității economice astfel încât să determine un efect de levier financiar negativ. Pentru aceasta pot fi făcute precizările următoare:
în cazul în care circumstanța economică este stabilă sau în dezvoltare, ceea ce admite realizarea de previziuni privind viitoarele încasări, îndatorarea nu este periculoasă și poate fi aplicată la niveluri ridicate dacă diferența dintre rata rentabilității economice și rata dobânzii este stimulativă;
când perioada studiată prezintă instabilitate economică, riscul ca activitatea firmei să se reducă este crescut, ceea ce înseamnă că îndatorarea devine periculoasă.
Managementul firmei poate lua următoarele măsuri de creștere a rentabilității financiare:
-sporirea rentabilității comerciale, adică modificarea profitului net într-un ritm superior modificării cifrei de afaceri, reducând cheltuielile de exploatare, sporind volumul de activitate și folosind un regim favorabil de calcul al amortizării și al provizioanelor;
-creșterea vitezei de rotație a capitalurilor angajate, dinamica cifrei de afaceri trebuind să devanseze dinamica propriilor capitaluri, ceea ce înseamnă fructificarea superioară a capitalului;
-majorarea gradului de îndatorare, în condițiile în care rata rentabilității economice este superioară ratei costului mediu al capitalului împrumutat.
Rata rentabilității financiare, ca de altfel și rata rentabilității economice, este un indicator cu scop informativ, care nu trebuie să ghideze întreaga activitate a firmei.
1.2.3. Rata rentabilității resurselor consumate
Rata rentabilității resurselor consumate sau rata rentabilității cheltuielilor intră în categoria ratelor de marjă și reprezintă raportul dintre un anumit rezultat economic și cheltuielile efectuate pentru obținerea acestuia. Managerii întreprinderii manifestă interes pentru această rată întrucât trebuie să asigure o utilizare eficientă a resurselor disponibile.
Rata rentabilității resurselor consumate indică cheltuielile efectuate pentru câștigarea unui leu de profit.
Putem calcula, astfel, următoarele rate mai importante:
a) Rata rentabilității cheltuielilor de exploatare (Rce), care poate fi exprimată în două moduri:
(1.14) și (1.15)
unde:
EBE – excedentul brut din exploatare;
Ce – cheltuieli de exploatare;
Aj – ajustări privind amortismentele și provizioanele de exploatare;
Cdda – cheltuieli cu despăgubiri, donații și active cedate;
Pe – profitul din exploatare.
b) Rata rentabilității cheltuielilor aferente cifrei de afaceri (Rc) se determină ca raport între profitul aferent cifrei de afaceri a întreprinderii (Pr) și costul producției vândute (C):
(1.16)
Modificările ce apar la nivelul ratei rentabilității resurselor consumate explică, în mod direct, tranformarea structurii producției vândute (s), a costurilor pe produse (c) și a prețurilor de vânzare fără TVA pe categorii de produse (p).
Creșterea ratei rentabilității resurselor consumate poate avea loc pe următoarele căi:
prin îmbunătățirea structurii producției vândute pe seama creșterii ponderii produselor a căror rată a rentabilității resurselor consumate pe unitatea de produs este superioară ratei medii pe total întreprindere;
prin reducere costurilor pe unitatea de produs;
prin creșterea prețurilor de vânzare, care poate avea loc pe baza ridicării calității produselor și în funcție de evoluția raportului dintre cerere și ofertă pentru bunurile respective.
Nivelul acestei rate este influențat de activitatea desfășurată de întreprindere și este mai ridicat în cazul firmelor care au o rotație lentă a activelor și mai scăzut în cazul firmelor cu rotație rapidă, ceea ce presupune compararea nivelului acestei rate cu media sectorului de activitate.
Asupra ratei rentabilității resurselor consumate se distinge influența costului, în direcții diferite: majorarea costului stimulează, atât scăderea profitului aferent cifrei de afaceri, cât și creșterea cheltuielilor aferente cifrei de afaceri. Din punctul acesta de vedere, în comparație cu alte rate, impactul costului asupra ratei rentabilitatii resurselor consumate este mult mai intens.
1.2.4. Rata rentabilității veniturilor
Eficiența activității de comercializare a firmei într-o anumită perioadă de timp, ca urmare a eforturilor de promovare a produselor și a politicii de prețuri folosite de întreprindere, este exprimată prin rata rentabilității veniturilor.
Rata rentabilității comerciale, cum mai este cunoscută, sau rata rentabilității vânzărilor este o rată de marjă și exprimă profitabilitatea, reflectând profitul ce revine la 100 lei venituri. Această rată de rentabilitate poate fi determinată, fie pentru activitatea totală a întreprinderii, fie pentru diferite genuri de activități.
Rata rentabilității comerciale (Rv) reprezintă raportul dintre un rezultat economic (excedentul brut din exploatare, profitul de exploatare sau profitul aferent cifrei de afaceri) și cifra de afaceri.
Pentru a determina rentabilitatea vânzărilor se poate utiliza una din relațiile de mai jos:
(1.17)
Rata rentabilității vânzărilor, calculată pe baza profitului de exploatare, privilegiază interesele furnizorilor de capital (proprietari și creditori) și pe cele ale autorității fiscale, deoarece profitul obținut din activitatea de exploatare este utilizat aproape exclusiv pentru remunerarea acestor categorii.
În unele situații, această rată este preferată și de manageri întrucât redă o marjă ce se formează după ce toate cheltuielile aferente exploatării au fost acoperite și ilustrează eficiența activității de comercializare a întreprinderii. De asemenea, ea exprimă participarea managerilor la realizarea performanțelor firmei.
Atunci când întreprinderea obține o rentabilitate comercială suficient de mare, poate fi majorat gradul de îndatorare până la nivelul considerat normal, obținându-se în felul acesta un nivel al ratei rentabilității capitalului angajat superior ratei dobânzii plătite la împrumuturile contractate. Dacă rentabilitate comercială nu este suficient de mare, firma va reduce gradul de îndatorare pentru a evita scăderea rentabilității capitalurilor folosite.
1.3. Sursele informaționale ale analizei ratelor de rentabilitate
În lumea afacerilor de azi, caracteristica definitorie a vieții economice este dată de creșterea complexității interdependențelor economico-financiare, concretizată în globalizarea fenomenelor legate de intrări, transformări și ieșiri și implicit în apariția unor fenomene noi, a unor teze și interpretări privitoare la performanța globală a agenților economici care își desfășoară activitatea într-un mediu aflat în interacțiuni de mare întindere și greu de anticipat.
În contextul acesta, pentru analiza situației financiare și patrimoniale a firmei, rolul esențial îl constituie situațiile financiar-contabile ce trebuie întocmite de fiecare societate comercială.
În țara noastră, potrivit OMFP nr. 881/2012 și OMFP nr. 1286/2012, societățile comerciale care au valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată au obligația să întocmească situațiile financiare în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Finaciară (IFRS). Celelalte societăți comerciale întocmesc situațiile financiare în concordanță cu OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial nr. 766 bis/10 noiembrie 2009, adică doar Contul de profit și pierdere, ca situație financiară anuală de prezentare a performanțelor firmei.
Sintetic vorbind, contul de profit și pierdere este documentul contabil de sinteză, care, în cursul unei perioade date, măsoară performanțele activității unei firme. În contul de profit și pierdere este prezentat rezultatul activității întreprinderii pe parcursul unui exercițiu financiar, care poate fi profit sau pierdere.
Potrivit Directivei a IV-a a Comunităților Economice Europene, schema listă a contului de profit și pierdere, cu prezentarea veniturilor și cheltuielilor după natura lor, se prezintă astfel:
Cifra de afaceri netă
Variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție
Producția realizată de entitate pentru stocurile proprii și capitalizată
Alte venituri din exploatare
a) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
Cheltuieli cu personalul:
a) Salarii și indemnizații
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii
a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și imobilizările necorporale
b) Ajustările de valoare privind activele circulante, în cazul în care acestea depășesc suma ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză
Alte cheltuieli de exploatare
Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate
Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate
Alte dobânzi de încasat și venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate
Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile deținute ca active circulante
Dobânzi de plătit și cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind entitățile afiliate
Profitul sau pierderea din activitatea curentă
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
Impozitul pe profit
Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
Profitul sau pierderea exercițiului financiar
Rezultatul total al exercițiului (profit sau pierdere), indicatorul sintetic prin care se apreciază, sub forma absolută, rentabilitatea unei firme, se calculează în contul de profit și pierdere, ca diferență între veniturile totale (Vt) și cheltuielile totale (Ct), astfel:
Rt (Pb) = Vt – Ct
Nivelul rezultatului total mai poate fi determinat prin însumarea rezultatului de exploatare (Re) cu rezultatul financiar (Rf) și cu rezultatul extraordinar (Rex):
Rt = Re + Rf + Rex = (Ve – Ce) + (Vf – Cf) + (Vex – Cex)
Însumând rezultatul de exploatare cu rezultatul financiar se obține rezultatul curent (Rc):
Rc = Re + Rf,
și prin înlocuire în formula de mai sus se obține o altă modalitate de calcul al nivelului rezultatului total:
Rt = Rc + Rex
Rezultatul din exploatare reprezintă componenta cea mai importantă a rezultatului total, fiind agreat, în principal, de investitori pentru caracterizarea rentabilității economice a activității finanțate. Pe baza contului de profit și pierdere, nivelul acestuia se poate determina ca diferență între veniturile din exploatare și cheltuielile din exploatare:
Re = Ve – Ce
Determinarea, structurarea și cunoașterea patrimoniului entității presupun ca sursă informațională de bază bilanțul contabil, formatul acestuia fiind prevăzut în OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.
Alături de contul de profit și pierdere, precum și de celelalte instrumente financiare, bilanțul contabil constituie o componentă a conturilor anuale, abordarea acestuia putându-se realiza din două puncte de vedere: economic și juridic.
Din punct de vedere economic, bilanțul este definit ca reprezentând totalitatea resurselor deținute de întreprindere și modul de utilizare a acestor resurse, respectiv valoarea activelor și sursa de proveniență a acestora. Interpretarea sintetică dată bilanțului se transpune sintetic prin ecuația:
Figura 1.1. Abordarea bilanțului contabil din punct de vedere economic
Conținutul noțiunii de „utilizări” fiind definit de bunurile economice deținute de firmă, iar cel al „resurselor” de datoriile firmei față de proprietari și de creditori, ecuația anterioară este echivalentă cu :
Figura 1.2. Prezentarea ecuației de echilibru abilanțului contabil
Astfel, putem defini bilanțul ca fiind un document contabil de sinteză prin intermediul căruia sunt prezentate elementele de activ și de pasiv ale firmei la încheierea exercițiului financiar.
În accepțiune juridică, bilanțul contabil este documentul de sinteză ce reflectă, pe de o parte, drepturile de proprietate și creanță ale firmei, iar pe de altă parte, datoriile firmei față de creditori și proprietari.
Bilanțul contabil prezintă rolul de bază în asigurarea informațiilor referitoare la formele funcționale de investire a fondurilor în activitatea unui titular de patrimoniu, precum și la modalitatea de formare a acestora în cadrul relațiilor cu mediul social-economic. Rolul acestui document financiar-contabil este și acela de a prezenta rezultatul anual pe care îl generează gestionarea mijloacelor economice antrenate în procesele economico-financiare derulate prin activitatea entității.
Forma de bilanț propusă prin OMFP nr. 3055/2009 presupune prezentarea elementelor de activ și datorii grupate după natură și lichiditate, respectiv natură și exigibilitate. Iată că în noua legislație impusă de standardele europene nu se mai face trimitere la active și pasive, ci la active și datorii.
Procedeul încorporării în bilanț sau în contul deprofit și pierdere a unui element este recunoașterea. Criteriile de recunoaștere a activelor și datoriilor se referă la respectarea cumulativă a două condiții:
probabilitatea realizării/ieșirii de beneficii economice viitoare;
evaluarea credibilă a elementului.
Importanța recunoașterii în delimitarea capitalurilor proprii, a activelor și datoriilor este evidentă: dacă activele și datoriile sunt recunoscute și evaluate corect și capitalurile proprii vor fi corect determinate și prezentate.
Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații cu privire la dinamicile financiare ale firmei prin profitul obținut în urma desfășurării activității, acesta reflectând atât performanța cât și capacitatea acesteia de a reinvesti sau de a motiva direct, prin dividende, pe acționari.
CAPITOLUL II
ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE
LA S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
2.1. Prezentarea generală a S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
2.1.1. Prezentarea societății
Denumirea: S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
Sediul: România, municipiul Caracal, strada General Gheorghe Magheru, nr. 17, Bl. A6, Sc. 3, Ap.14, județul Olt.
Forma juridică: – persoană juridică română
– societate comercială cu răspundere limitată
– capital integral privat
Cod unic de înregistrare la Registrul Comerțului: 16779609
Numărul din Registrul Comerțului: J28/608/2004
Capitalul social subscris și vărsat: 700000 lei
Stare firmă: în funcțiune
Durata: nelimitată
Acționariat: Cîrciu Dan Cristian – asociat unic
2.1.2. Scurt istoric al S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L. a fost înființată în anul 2004, cu sediul în Caracal, str. Gh. Magheru, nr. 17, bl A6, sc.3, et.3, ap. 14 și are ca asociat unic pe domnul Cîrciu Dan Cristian, acesta fiind și administratorul societății. Obiectul principal de activitate este comerț cu amanuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, cod Caen 4711.
În momentul constituirii, societatea a avut ca obiect principal de activitate comerțul cu produse alimentare și nealimentare care se desfășura în două magazine specializate. Unul din spațiile comerciale în care se desfășoară activitatea se află în proprietatea societății, celălalt fiind proprietate personală a asociatului unic.
S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L. și-a început activitatea cu șase angajați, dintre care cinci lucrători comerciali și un contabil, în prezent numărul angajaților societății fiind de 16. Primul magazin a fost înființat către sfârșitul anului 2004 în str. Dragoș Vodă, nr. 2A și inițial a fost închiriat, după care, în anul 2006 a fost cumpărat de asociatul unic pe persoană fizică. Acesta este situat în cartierul Horia, Cloșca și Crișan (HCC) pe șoseaua de centură București-Corabia și are o suprafață de 60 mp, inclusiv spațiul de depozitare. Poziția magazinului este foarte bună, acesta fiind situat într-un cartier de blocuri, la care se adaugă și clienții din trafic.
Cel de-al doilea magazin a fost deschis la sfârșitul anului 2007, în str. Intrarea Buzești, nr.4A, tot cu chirie, iar în decembrie 2008 a fost cumpărat pe societate. Acesta este situat în cartierul Gară (cartier de blocuri), fiind poziționat strategic și are o suprafață de 50 mp, inclusiv spațiul de depozitare. Principalii clienți sunt persoanele fizice care locuiesc în cartier, și cei ocazionali care tranzitează cartierul.
Ambele magazine sunt prevăzute cu sisteme de alarmă și camere video și sunt monitorizate de S.C. TICONI PAZĂ ȘI PROTECȚIE S.R.L..
Segmentul de piață ocupat de cele două magazine este reprezentat de cele două cartiere în perimetrul cărora funcționează, nefiind concurenți importanți în zonă. Aprovizionarea se face de la furnizori cu distribuție proprie, cum ar fi S.C. TDG S.R.L., S.C. SINCER S.R.L., S.C. TOP MOD S.R.L., S.C. CONSTELAȚIA S.R.L., S.C. COCA COLA S.A., S.C. INTERBRANDS S.R.L., S.C. ANA ȘI CORNEL S.R.L., S.C. CARMOLIMP S.R.L. etc. Periodic, de două-trei ori pe lună, aprovizionarea se face și din Craiova, din centre comerciale precum Metro, Selgros, Bănie, Marlorex, Auchan, iar vânzarea produselor se face cu amănuntul. Dependența de furnizorii – distribuitori este sub 60%, iar societatea nu prezintă furnizori sau clienți restanți.
Începând cu anul 2010, firma și-a extins activitatea prin închirierea hotelului Romula din orașul Caracal, str. Piața Victoriei, nr.14. Hotelul aparține S.C. PARC S.A. cu care S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L. a încheiat două contracte de închiriere pe cinci ani, respectiv nr.9/04.07.2010 și 16/01.10.2010.
Prin contractul nr. 9/04.07.2010 a fost închiriat parterul hotelului unde în trecut exista un bar și un coafor, iar prin cel de-al doilea contract, 16/01.10.2010, au fost închiriate etajele I și II de camere. Hotelul este compus din parter și șase etaje de camere, pe fiecare etaj fiind 12 camere și un apartament.
Hotelul Romula se află în centrul orașului, chiar la intrarea în parcul „ Constantin Poroineanu ” și este singurul din oraș cu o asemenea dimensiune (celelalte hoteluri sau pensiuni nu au mai mult de 10 camere și nu există nici unul în centru).
Chiria pentru spațiile închiriate este de 500 euro pentru parter și câte 500 de euro pentru fiecare etaj, totalizând 1.500 euro/ lună, respectiv 2,20 euro/mp, însă prin contract s-a obținut o perioadă de grație de un an și jumătate pentru Mezanin și un an și nouă luni pentru cele două etaje de camere. Pe fiecare etaj, pe lângă cele 12 camere există și un apartament cu două camere.
Reducerea de chirie a fost acordată întrucât spațiile închiriate necesitau renovare, iar această investiție s-a ridicat la suma de 254358 lei, din care 154358 lei din surse proprii, iar diferența de 100000 lei din capital împrumutat.
În incinta hotelului societatea și-a amenajat o sală de fitness și o sală de masaj. În august 2012 societatea și-a extins suprafața construită a restaurantului de la 60 de locuri la 250 de locuri, restaurant ce a fost dat în folosință la sfârșitul lunii decembrie 2012 (mai precis de revelion). La restaurantul-bar în serile de vineri și sămbătă sunt organizate jocuri interactive și karaoke, iar în week-end sunt oraganizate evenimente: nunți, botezuri, majorate, aniversări. În celelalte zile ale săptămânii sunt organizate întâlniri de afaceri, diverse prezentări și tot aici se poate servi masa, atât de către clienții hotelului, cât și de către publicul larg.
Din august 2012, societatea a mai amenajat 12 camere situate la etajul III. Această firmă are o relație de colaborare foarte bună cu firma Yazaki Romania și toate solicitările de cazare de la acestă firmă se fac la acest hotel. Societatea și-a mărit numărul de camere functionale, întrucât firma Yazaki Romania a solicitat inchirierea a 12 camere, permanent, pe o perioadă de 24 de luni, cu o chirie lunară de 300 euro /cameră/lună. Pe lângă serviciul de cazare, societatea desfășoară și activitate de catering la această firmă.
Din punct de vedere al amenajărilor, societatea dispune de toate utilitățile necesare, spațiul fiind complet modernizat și renovat.
Pentru rezervări la cazare, în prezent, firma nu are contracte încheiate, acestea realizându-se pe bază de comenzi ferme sau pe e-mail.
Societatea desfășoară și activitate de construcții: finisaje interioare și exterioare, reparații și consolidări de construcții, drumuri, lucrări terasiere, etc. Firma dispune de o serie de echipamente pe care le folosește pentru buna desfășurare a acestei activități: buldoexcavator, autobasculantă, două excavatoare, autogreder, trei buldozere, trailler, macara de 18 tone etc.
Cifra de afaceri și profitul net au avut următoarea evoluție în perioada 2008-2013:
Figura 2.1 Figura 2.2
2.2. Rata rentabilității economice
la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
Rata rentabilității economice este utilizată pentru aprecierea performanțelor totale ale activității unei firme, independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal.
Voi analiza rata rentabilității economice la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L. folosind următoarele modele:
a) rata rentabilității economice a activelor, indicatorul de efort fiind reprezentat de activele totale sau cele de exploatare;
b) rata rentabilității economice a capitalului angajat, indicatorul de efort fiind reprezentat de capitalul angajat.
2.2.1. Rata rentabilității economice a activelor
Voi determina rata rentabilității economice a activelor (Ra) raportând la activul total (At), format din activele imobilizate (Ai) și activele circulante (Ac), rezultatul total al exercițiului sau profitul brut total (Pb), utilizând relația (1.1) prezentată în capitolul 1 la pagina 8, pe care o voi nota Ra*. Indicatorii utilizați la calcularea ratei rentabilității economice a activelor (Ra*) sunt prezentați în tabelul următor:
Tabelul 2.1
Urmărind datele prezentate în tabelul de mai sus constatăm că activele totale au cunoscut o creștere relativă de 47,22%, în anul 2012 comparativ cu anul 2011, ca urmare a unei majorări a activelor imobilizate de 49,67%, dar și a activelor circulante de 43,97%. În anul 2013 nivelul activelor totale a crescut față de anul 2012, creșterea fiind de 30,81%, pe fondul unei majorări semnificative a activelor circulante de 91,02%, în timp ce activele imobilizate au cunoscut o reducere de 12,72%.
Analizând evoluția profitului brut sesizăm un nivel ascendent al acestuia. În anul 2012, creșterea de 34,75% a profitului brut s-a datorat atât majorării profitului din exploatare cu 12,47%, cât și profitului financiar cu 13,11%. În schimb, în anul 2013 comparativ cu anul 2012 observăm o pierdere financiară de 8 584 lei (33,88%), dar are loc o sporire a profitului din exploatare cu 13647 lei (19,38%), ceea ce conduce la creșterea profitului brut cu 5 063 lei, însemnând o creștere relativă de 11,23%.
Pentru a urmări cu ușurință evoluția ratei rentabilității economice a activelor în perioada 2011-2013 la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L. am realizat următorul grafic:
Figura 2.3
Observăm că, în anul 2012, rata rentabilității economice a activelor (Ra*) înregistrează o ușoară scădere față de anul 2011, ajungând de la 5,11% la 4,68%. Această diminuare, cu 0,43%, a avut loc ca urmare a creșterii nivelului activelor totale (47,22%) într-un ritm superior creșterii nivelului profitului brut (34,75%).
Creșterea activelor totale într-un ritm superior creșterii nivelului profitului brut a avut loc și în anul 2013, ceea ce a condus la o scădere a ratei rentabilității economice a activelor de 0,70 de procente, aceasta reducându-se de la 4,68% la 3,98%.
Voi analiza, în continuare, rata rentabilității economice a activelor utilizând cea de-a doua relație, relația (1.2) de la pagina 8, dar și descompunerea acesteia într-un produs de două rate, conform relației (1.4). Voi face această analiză pe baza indicatorilor din tabelul de mai jos, iar rata rentabilității economice a activelor o voi nota, de data aceasta, cu Ra**:
Tabelul 2.2
Se observă că profitul din exploatare prezintă o creștere de 12,47% în anul 2012 comparativ cu anul 2011 și de 19,38% în anul 2013 față de anul 2012. Creșterea activelor totale de 47,22% în anul 2012 și de 30,81% în anul 2013 este superioară ritmului de creștere a profitului din exploatare ceea ce face ca nivelului ratei rentabilității activelor (Ra**) să se diminueze de la 9,56%, cât era în anul 2011, la 7,31% în anul 2012, respectiv la 6,67% în anul 2013.
Descompunând rata rentabilității economice a activelor (Ra**) într-un produs de două rate (eficiența activelor totale și rata rentabilității vânzărilor) conform metodei Du Pont, vom identifica cauzele ce au condus la modificarea nivelului acestei rate.
Identificăm o ineficiență a activelor totale, nivelul acestei rate prezentând o reducere cu 39,94% în anul 2012 față de anul 2011, respectiv o scădere a rentabilității vânzărilor cu 0,20% ceea ce determină diminuarea ratei rentabilității economice a activelor cu 2,25%. În anul 2013 comparativ cu anul 2012, rata rentabilității vânzărilor se apreciază ușor, de la 4,70% la 4,92%, însă activele totale sunt utilizate ineficient și în acest an, rata de eficiență a activelor totale înregistrând o scădere (datorată creșterii activelor totale într-un ritm superior cifrei de afaceri) cu 19,89%, de la 155,37%, cât era în anul 2012, la 135,48% în anul 2013. Deci, activele totale au fost utilizate ineficient și în anul 2013, iar creșterea ratei rentabilității vânzărilor este nesemnificativă ceea ce provoacă o diminuare a ratei rentabilității economice a activelor (Ra**) și în acest an, de la 7,31% la 6,67%.
Pentru a spori rata rentabilității economice a activelor (Ra**) managementul firmei trebuie să ia măsuri de creștere a rentabilității vânzărilor, fie de creștere a rotației activelor, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că între cei doi factori există o corelație inversă.
Am realizat graficul următor pentru a urmări mai exact evoluția ratei rentabilității activelor calculată cu ajutorul celor două formule:
Figura2.4
Urmărind evoluția ratei rentabilității activelor (Ra**), calculată ca raport între profitul de exploatare, de data aceasta, și activele totale constatăm că nivelul acesteia este mai mare, dar evoluția este esemănătoare celei calculată anterior.
Nivelul profitului din exploatare este superior profitului brut (nivelul acestuia fiind diminuat de pierderea financiară, atât în 2012, cât și în 2013) ceea ce determină o rată a rentabilității activelor (Ra**) mai mare decât rata rentabilității activelor (Ra*).
Voi continua analiza ratei rentabilității activelor calculată de data aceasta pe baza excedentului brut de exploatare, conform relaței (1.3) din capitolul 1, pagina 8, pe care o voi nota Ra***. Indicatorii utilizați pentru calcularea acestei rate sunt prezentați în tabelele 2.3 și 2.4:
Tabelul 2.3
În ceea ce privește evoluția excedentului brut din exploatare identificăm o sporire a nivelului acestuia de 33,56% în anul 2012 comparativ cu anul 2011 și de 11,26% în anul 2013 față de anul 2012.
Această majorare a excedentului brut din exploatare se datorează, în 2012, creșterii nivelului valorii adăugate economice de 78,43%, prin aportul valorii adăugate din producție, în special, care a avut o creștere de 178,22%, dar și a marjei comerciale ce a avut o sporire de 16,71%. Deși valoarea adăugată economică a avut un ritm de creștere inferior celui de majorare a nivelului impozitelor și taxelor (163,98%) și cheltuielilor salariale (219,59%), valoarea adăugată a înregistrat o valoare superioară acestora.
Chiar dacă ritmul de creștere a valorii adăugate economice este inferior ritmului de creștere a impozitelor și taxelor și în anul 2013, cheltuielile salariale au avut un ritm de creștere redus, situat sub cel al valorii adăugate economice, fapt ce a făcut posibilă creșterea excedentului brut din exploatare și în acest an.
Tabelul 2.4
Rata rentabilității economice a activelor (Ra***) are un nivel pozitiv în anul 2011, de 18,33%, iar în anul 2012 remarcăm o diminuare a acestei rate la 16,63%, scăderea ratei menținându-se și în anul 2013, când ajunge la un nivel de 14,15%. Reducerea nivelului ratei rentabilității economice a activelor a fost cauzată, atât în 2012, cât și în 2013, de creșterea excedentului brut din exploatare într-un ritm inferior creșterii activelor totale.
Iată și o comparare, prezentată în figura 2.5, a evoluției ratei rentabilității economice a activelor calculată în cele trei moduri:
Figura 2.5
Analizând evoluția ratei rentabilității economice a activelor, determinată prin cele trei modalități de mai sus, se observă că nivelul acesteia are valori diferite în funcție de modul de calcul aplicat, însă, indiferent de formula de calcul aplicată, nivelul acestei rate are un trend descendent de la un an la altul, aspect ce se interpretează nefavorabil.
În concluzie, managementul firmei trebuie să adopte măsuri pentru sporirea ratei rentabilității economice a activelor a firmei, fie, așa cum am mai precizat, prin creșterea eficienței utilizării activelor, fie prin creșterea rentabilității veniturilor.
2.2.2. Rata rentabilității economice a capitalului angajat ()
Prin determinarea acestei rate sunt măsurate performanțele utilizării capitalului angajat, care corespunde surselor proprii și celor atrase de natura creditelor care finantează activitatea întreprinderii pe termen lung.
Voi analiza mai întâi rata rentabilității economice a capitalului angajat () exprimată ca raport între rezultatul din exploatare și capitalul angajat (conform relației 1.6 din capitolul 1, pagina 9). În acest sens am utilizat datele din tabelul următor:
Tabelul 2.5
După cum am observat, profitul de exploatare a înregistrat creșteri, atât în anul 2012, cât și în anul 2013, de 12,47%, respectiv de 19,38%. Capitalul propriu s-a majorat în anul 2012 cu 24,79% față de anul 2011, iar în anul 2013 a înregistrat o creștere de 393,20% comparativ cu anul 2012, ca urmare a majorării capitalului social de la 4 000 lei la 700 000 lei. Diminuarea nivelului capitalului împrumutat din anul 2013, de 10,70%, față de anul 2012, nu va afecta sporirea capitalului angajat, întrucât capitalul proriu are ponderea cea mai mare în capitalul angajat, așadar, capitalul angajat prezintă creștere și în 2012, de 21,60%, dar și în 2013 de 167%.
Constatăm că rata rentabilității economice a capitalului angajat este pozitivă în toți cei trei ani de analiză, însă nivelul acesteia scade de la un an la altul, ceea ce se apreciază negativ. Dacă în anul 2011 nivelul ratei rentabilității economice a capitalului angajat era de 17,85%, în anul 2012 înregistrează o scădere cu 1,43%, ajungând la un nivel de 16,51%, iar în anul 2013 scăderea este mult mai accelerată, atingând un nivel de 7,38%, ceea ce înseamnă o scădere cu 9,13%.
Am expus în figura 2.6 evoluția ratei rentabilității economice a capitalului angajat Rka* conform celor menționate mai sus:
Figura 2.6
În acest grafic se observă destul de clar evoluția negativă a nivelului ratei rentabilității economice a capitalului angajat Rka*, apreciind acest lucru ca fiind negativ. Diminuarea ratei s-a produs ca urmare a creșterii capitalului angajat într-un ritm superior creșterii profitului din exploatare.
Poate fi analizată evoluția ratei rentabilității capitalului angajat și pe baza excedentului de exploatare, folosind pentru a calcula nivelul acesteia, relația 1.5 din capitolul 1, pagina 9 și utilizând datele prezentate în tabelul 2.6 și pe care o voi nota **:
Tabelul 2.6
Rata rentabilității economice a capitalului angajat (**), calculată ca raport între excedentul brut de exploatare și capitalul angajat, a fost în anul 2011 de 34,22%, iar în anul 2012 nivelul acesteia s-a majorat cu 3,37%, având valoarea de 37,59%, indicând o utilizare eficientă a capitalului angajat.
Creșterea nivelului capitalului angajat într-un ritm mult mai rapid creșterii excedentului brut din exploatare, în anul 2013 în comparație cu anul 2012, care s-a datorat în special majorării capitalului social de la 4 000 lei la 700 000 lei, face ca rata rentabilității economice a capitalului angajat (**) să înregitreze o scădere cu 21,94%, nivelul acesteia reducându-se de la 37,59%, cât era în 2012, la 15,65% în 2013.
Evoluția ratei rentabilității economice a capitalului angajat, determinată prin cele două modalități expuse mai sus, este prezentată în figura următoare:
Figura 2.7
Întrucât excedentul brut din exploatare are valori diferite de cele ale rezultatului din exploatare se observă că și rata rentabilității economice a capitalului angajat calculată prin această a doua modalitate are valori diferite de cea calculată anterior. În 2013, ritmul de scădere este mai pronunțat pentru cea de-a doua relație (Ebe/Ka) pentru care s-au obținut niveluri sensibil mai ridicate.
De constat este faptul că, scăderea ratei rentabilității economice a capitalului angajat indică ineficiența utilizării capitalului angajat.
2.3. Rata rentabilității financiare
la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
În scopul aprecierii utilizării eficiente a capitalurilor proprii ale firmei voi face o analiză a ratei rentabilității financiare. În acest sens voi determina rata rentabilității financiare raportând mărimea profitului net la mărimea capitalului propriu, folosind datele prezentate în tabelul ce urmează:
Tabelul 2.7
Pentru creșterea nivelului ratei rentabilității financiare, este necesar ca profitul net să crească într-un ritm superior creșterii capitalului propriu. Acest lucru a avut loc în anul 2012 când profitul net a avut o creștere de 34,32%, iar capitalurile proprii s-au majorat cu 24,79%, fapt ce a dus la sporirea ratei rentabilității financiare de la 18,46% cât era în anul 2011, la un nivel de 19,87 % în anul 2012, o creștere cu 1,41% față de anul anterior.
În anul 2013 ritmul de creștere al profitul net a fost inferior celui din 2012, sporirea acestuia fiind în acest an de 6,40% comparativ cu 34,32% cât a fost în 2012. Urmărind nivelul capitalului propriu, observăm un ritm de creștere accelerat, de la 24,79% cât era creșterea în anul 2012 la o majorare de 393,20% în anul 2013. Acestă sporire a capitalului propriu, în 2013, într-un ritm cu mult mai rapid majorării profitului net, se reflectă în evoluția nivelului ratei rentabilității financiare care indică o scădere cu 15,58%, de la un nivel de 19,87%, în anul 2012, la 4,29% în anul 2013.
Am expus această evoluție a ratei rentabilității financiare în graficul următor:
Figura 2.8
Utilizând rata eficienței folosirii capitalurilor proprii () și rata marjei profitabilității (), conform metodei Du Pont, voi analiza mai detaliat rata rentabilității financiare,indicatorii utilizați în acest sens sunt prezentați în tabelul 2.8, de mai jos:
Tabelul 2.8
Chiar dacă capitalurile proprii nu au fost utilizate eficient, întrucât rotația acestora s-a diminuat cu 52, 23% s-a înregistrat o creștere a ratei rentabilității financiare în anul 2012, cu 1,41%, lucru ce a fost posibil datorită majorării ratei rentabilității vânzărilor, care a înregistrat o creștere de la 2,17%, nivelul ratei din anul 2011, la 2,49% în anul 2012, pe fondul profitului net ce a devansat în dinamică cifra de afaceri.
Se poate observa o situație diferită ce s-a produs în anul 2013, când ambele rate s-au redus. Rata rentabilității vânzărilor a scăzut de la 2,49%, cât era în anul 2012, la 2,32%, nivelul anului 2013, această diminuare s-a datorat ritmului de creștere mai rapid a cifrei de afaceri comparativ cu profitul net. Eficiența utilizării capitalurilor proprii s-a diminuat mult mai rapid în anul 2013, cu 612,91% față de anul 2012, datorită creșterii nivelului capitalului propriu (393,20%) într-un ritm accelerat față de creșterea nivelului cifrei de afaceri (14,06%).
Reducerea celor doi indicatori a avut un impact negativ asupra ratei rentabilității financiare, nivelul acesteia scăzând în anul 2013 la 4,29%, de la 19,87%, cât era în anul 2012, situație ce se apreciază negativ. În sensul majorării ratei rentabilității financiare sunt necesare luarea măsurilor care să ducă la sporirea eficienței capitalului angajat, în special.
Voi analiza în continuare legătura dintre rata rentabililtății financiare (Rf), rata rentabilității economice a acapitalului angajat (Rka) și rata dobânzii (Rd), prin intermediul gradului de îndatorare (Gi), numit pârghie financiară sau levier financiar, și al cotei de impozit pe profit.
Prin efectul de levier financiar se determină legătura dintre îndatorare și rentabilitate, iar pentru a determina acest indicator, precum și ceilalți indicatori necesari, voi utiliza relația (1.13), din capitolul 1, pagina 12, și datale prezentate în tabelul 2.9 pentru a surprinde efectul de levier financiar:
Tabelul 2.9
În anul 2011, constatăm că rata rentabilității economice a capitalului angajat este superioară ratei costului capitalului împrumutat, deci efectul de levier financiar este pozitiv (4,17%) și determină o sporire a ratei rentabilității financiare, care atinge în acest an un nivel de 18,46%.
Observăm că, în anul 2012, rata rentabilității economice a capitalului angajat s-a diminuat cu 1,34%, de la 17,85% la 16,61%, dar a rămas și în acest an superioară ratei costului capitalului împrumutat, care a scăzut de la 14,72% la 11,45%. Levierul financiar este pozitiv și chiar a crescut față de anul 2011 cu 2,27%, lucru ce a fost posibil datorită majorării diferențialului levierului financiar cu 1,93%. Creșterea levierului financiar a determinat o sporire a ratei rentabilității financiare de la 18,46%, nivelul anului 2011, la 19,87%.
În anul 2013, remarcăm o situație diferită față de anii precedenți. Rata rentabilității economice a capitalului angajat s-a diminuat într-un ritm mai accelerat față de anul anterior pe fondul creșterii profitului din exploatare într-un ritm mai lent creșterii capitalului angajat. În schimb, rata costului capitalului angajat a crescut de la 11,45% la 16,16% depășind nivelul ratei rentabilității economice a capitalului angajat cu 8,78%. Acest lucru a provocat reducerea diferențialului levierului financiar cu 13,93%, iar efectul de levierul financiar a devenit negativ deoarece a scăzut de la 6,44%, cât era în anul 2012, la -2,12%. Efectul de levier financiar, fiind negativ, implică o reducere a ratei rentabilității financiare cu 15,58%, nivelul acesteia fiind în anul 2013 de 4,29%. În acest caz, contractarea unor noi împrumuturi va conduce, treptat, la decapitalizarea firmei, întrucât se va reduce rata rentabilității financiare (Rf Rka), efectul de levier financiar fiind negativ.
În figura 2.9, pentru o observare mai atentă, am prezentat evoluția ratei rentabilității economice a capitalului angajat (Rka) comparativ cu evoluția ratei costului capitalului angajat (Rd):
Figura 2.9
Managementul firmei va trebui să ia măsuri pentru sporirea vitezei de rotație a capitalurilor angajate, dinamica cifrei de afaceri trebuind să devanseze dinamica capitalurilor proprii, ceea ce înseamnă fructificarea superioară a capitalului.
2.4. Rata rentabilității resurselor consumate
la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
Este o rată de marjă și se determină ca raport între un rezultat economic și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestuia, indicând cât costă obținerea unui leu de profit.
Pentru a analiza rata rentabilității resurselor consumate (Rce) la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L. am calculat această rată utilizând relația (1.15) din capitolul 1, pagina 13 și am folosit în scopul acesta datele expuse în tabelul ce urmează:
Tabelul 2.10
Rata rentabilității resurselor consumate a avut în anul 2011 un nivel de 5,15%, care a scăzut în anul 2012 la 4,91% ca urmare a creșterii cheltuielilor de exploatare într-un ritm superior creșterii rezultatului din exploatare. În anul 2013 se observă o sporire a profitului de exploatare într-un ritm mai accelerat decât creșterea cheltuielilor de exploatare, ceea ce a determinat creșterea ratei rentabilității resurselor consumate de la 4,91%, nivelul anului anterior, la 5,12% în 2013.
Am prezentat evoluția ratei rentabilității resurselor consumate în cei trei ani de analiză în figura următoare:
Figura 2.10
Nivelul ratei rentabilității resurselor consumate s-a majorat în anul 2013, situație ce se apreciază pozitiv.
Voi continua analiza ratei rentabilității resurselor consumate (Rce) pe baza excedentului brut din exploatare, folosind ca mod de calcul relația (1.15) din capitolul 1, pagina 13, pe baza datelor expuse în tabelul 2.11:
Tabelul 2.11
Identicăm o sporire a ratei rentabilității resurselor consumate în anul 2012 comparativ cu anul 2011, cu 1,63%, de la 10,36% la 11,99%, ca urmare a creșterii excedentului brut din exploatare într-un ritm superior cheltuielilor de exploatare. Creșterea excedentului brut din exploatare, în anul 2013, s-a redus la 11,26 de la 33,56%, cât era în anul anterior, în timp ce cheltuielile de exploatare au înregistrat o reducere a creșterii nivelului în 2013 mai mică decât cea a excedentului de exploatare, mai ales că în acest an și ajustările privind amortismentele și provizioanele de exploare au avut o creștere mai redusă. Aceste modificări au determinat o ușoară diminuarea a ratei rentabilității resurselor consumate de la 11,99%, nivelul anului 2012, la 11,66% în 2013.
Evoluția nivelului ratei rentabilității resurselor consumate, determinat prin cea de-a doua modalitate, este prezentată în graficul următor:
Figura 2.11
Se poate constata, că rata rentabilității resurselor consumate, determinată prin cea de-a doua modalitate de calcul, are un nivel diferit de cea anterioară și chiar și o evoluție diferită. Aceste diferențe apar pe fondul modificării dinamicii excedentului din exploatare și profitului exploatării comparativ cu cheltuielile de exploatare.
Voi analiza în continuare rata rentabilității resurselor consumate (Rc) obținută ca raport între profitul aferent cifrei de afaceri (Pr) și cheltuielile aferente cifrei de afaceri (C), conform datelor din tabelul de mai jos:
Tabelul 2.12
Se observă că nivelul profitului aferent cifrei de afaceri prezintă o creștere de 1,79% în anul 2012, respectiv de 4,04% în anul 2013, însă această sporire a profitului aferent cifrei de afaceri este inferioară ritmului de creștere a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri care au înregistrat o majorare de 17,91% în anul 2012, respectiv de 14,51% în anul 2013. Datorită creșterii profitului aferent cifrei de afaceri într-un ritm inferior creșterii cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, rata rentabilității resurselor consumate are un trend descendent de la un an la altul.
În graficul următor am prezentat evoluția ratei rentabilității resurselor consumate așa cum reiese și din tabelul anterior:
Figura 2.12
Nivelul ratei rentabilității resurselor consumate s-a redus de la 5,15%, cât era în anul 2011, la 4,44 % în anul 2012, iar această diminuare a continuat și în anul 2013, ajungând la un nivel de 4,04%. Această situație se apreciază negativ, fiind nevoie de adoptarea unor măsuri care să determine o creștere a cifrei de afaceri într-un ritm superior creșterii cheltuielilor, cum ar fi de exemplu creșterea volumului vânzărilor prin diversificarea ofertei, asigurarea unui raport optim calitate-preț, fidelizarea clienților prin acordarea de discounturi și alte facilități etc.
2.5. Rata rentabilității veniturilor
la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
Rata rentabilității vânzărilor sau rata comercială este cea mai cunoscută formă a ratei rentabilității veniturilor și indică profitabilitatea activității derulate de firmă. Inițial, voi analiza rata rentabilității vânzărilor (Rv) obținută ca produs între excedentul brut de exploatare și cifra de afaceri, potrivit relației (1.17) de la pagina 14, capitolul 1, utilizând datele din tabelul 2.13:
Tabelul 2.13
Analizând evoluția excedentului din exploatare comparativ cu cifra de afaceri, în anul 2012 față de anul 2011, nivelul acestuia înregistrează o creștere de 33,56%, fiind superioară creșterii cifrei de afaceri, care s-a mărit cu 17,12%. Ca urmare a creșterii excedentului de exploatare într-un ritm mai rapid creșterii cifrei de afaceri, rata rentabilității vânzărilor a cunoscut o majorare de la 9, 39% la 10,70%, situație ce se apreciază pozitiv întrucât indică o creștere a rentabilității vânzărilor.
Se observă că în anul 2013, această situație se modifică, având loc o diminuare a nivelului ratei rentabilității vânzărilor cu 0,26%, de la 10,70%, nivelul anului 2012, la 10,44% în 2013, reducerea fiind influențată de un ritm de creștere mai redus al excedentului de exploatare față de cifra de afaceri.
Nivelul ratei rentabilității vânzărilor interpretat mai sus este redat și în graficul ce urmează:
Figura 2.13
Constatăm, deci, o ușoară reducere a rentabilității vânzărilor în anul 2013 față de anul precedent, dar comparativ cu anul 2011 observăm o creștere a rentabilității vânzărilor.
În continuare, voi analiza rata rentabilității vânzărilor (Rv) obținută ca raport între profitul de exploatare, de data aceasta, și cifra de afaceri, utilizând datele expuse în tabelul 2.14. Această rată, calculată pe baza profitului de exploatare, este preferată de manageri deoarece indică contribuția acestora la realizarea performanțelor firmei și reflectă o marjă ce se formează în urma acoperirii tuturor cheltuielilor de exploatare, chiar dacă au caracter potențial sau nu.
Tabelul 2.14
Rata rentabilității vânzărilor determinată pe baza profitului din exploatare prezintă, în anul 2011, un nivel de 4,90%, însă, în anul 2012 aceasta se diminuează ajungând la un nivel de 4,70%, reducere ce s-a produs pe seama creșterii mai rapide a cifrei de afaceri, în anul 2012, comparativ cu profitul de exploatare. Situația se schimbă, în anul 2013, ca urmare a creșterii profitului din exploatare într-un ritm mai rapid decât creșterea cifrei de afaceri, ceea ce determină o sporire a ratei rentabilității vânzărilor cu 0,22%, nivelul acesteia ajungând în 2013 la 4,92%.
Rata rentabilității vânzărilor determinată pe baza profitului din exploatare, în tabelul anterior, este prezentată în figura 2.14:
Figura 2.14
Putem observa din acest grafic o sporire a rentabilității vânzărilor în anul 2013 comparativ cu anii anteriori, ceea ce denotă o eficiență a activității de comercializare a firmei în acest an, când veniturile din vânzarea mărfurilor sunt superioare celor din anul 2012.
Rata rentabilității vânzărilor poate fi determinată și pe baza profitului aferent cifrei de afaceri, ca raport între acest indicator și cifra de afaceri. Voi analiza evoluția acesteia rate calculând-o și prin această modalitate, întrebuințând datele prezentate mai jos, în tabelul 2.15:
Tabelul 2.15
Urmărind datele prezentate mai sus constatăm că cifra de afaceri are un ritm de creștere mai accelerat decât cel al profitului aferent cifrei de afaceri, ceea ce va determina un nivel al marjei comerciale, calculată prin această a treia modalitate, în scădere de la un an la altul.
După cum se poate observa și din următorul grafic (figura 2.15), rata rentabilității vânzărilor s-a diminuat de la 4,90%, nivelul anului 2011, la 4,26% în anul 2012, această scădere a ratei producându-se și în anul 2013, când nivelul acesteia s-a redus la 3,88%. Datorită nivelului descendent al acestei rate constatăm că firma nu a reușit să adopte măsurile necesare pentru a spori marja comercială.
Figura 2.15
2.6. Căi de creștere a rentabilității
la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L.
În mod concret, o firmă ce intenționează să-și sporescă rentabilitatea acționează în sensul creșterii cifrei de afaceri, reducerii costurilor de producție și, nu în ultimul rând, accelerării vitezei de rotație activelor.
Profitul este sursa importantă de finațare a dezvoltării unei activități și reprezintă partea componentă a capitalurilor unei entități. O creștere a acestui indicator reliefează o activitate eficientă din punct de vedere al fructificării capitalurilor proprii.
În urma analizei efectuate la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L., concluzia generală este aceea că activitatea desfășurată de această societate este rentabilă, întrucât în toți cei trei ani analizați, respectiv 2011, 2012 și 2013, firma a realizat profit, lucru ce constituie punct forte pentru societate.
Firma a obținut profit din activitatea de exploatare în toți cei trei ani de analiză, creșterea cea mai mare fiind în anul 2013, când valoarea acestuia a fost de 84 077 lei. Venitul din vânzarea mărfurilor a avut cea mai mare contribuție la sporirea profitului din exploatare, iar în anii 2012 și 2013 a contribuit semnificativ și venitul aferent producției vândute.
Am constatat anterior că, în raport cu activele totale, ritmul de creștere al profitului de exploatare este inferior ritmului de creștere al activelor totale, rezultând de aici un nivel al ratei rentabilității economice a activului ce se diminuează în anul 2012, dar și în anul 2013, însă nivelul acestei rate rămâne pozitiv. Firma a reușit o sporire a eficienței activității de exploatare în anul 2013, dar nu a reușit o îmbunătățire a gestiunii activelor totale. Pe viitor va fi nevoie de o sporire mai accentuată a eficienței activității de exploatare sau de o majorare a rotației activelor totale ori ambele, dar nu trebuie omis faptul că între cei doi factori există o corelație inversă.
Ritmul de creștere a profitului de exploatare a fost inferior și ritmului de creștere a capitalului propriu și implicit ritmului de creștere a capitalului angajat (capitalul propriu având ponderea cea mai mare în capitalul angajat), atât în 2012, cât și în 2013, conducând la obținerea unui nivel al ratei rentabilității economice a capitalului angajat în descreștere de la un an la altul. Chiar dacă rata rentabilității economice a capitalului angajat a fost pozitivă în cei trei ani, descreșterea acesteia se apreciază negativ și va trebui luată în considerare creșterea rotației capitalurilor pentru sporirea ratei rentabilității economice a capitalului angajat.
De asemenea, pentru sporirea nivelului ratei rentabilității economice, este necesară adoptarea unor măsuri legate de selectarea unor furnizori de materii prime și materiale cu oferte optime calitate-preț, inovarea, dar în special promovarea produselor și crearea unor rețele de distribuție care să ofere firmei nivelul de rezultate economice care să remunereze capitalul angajat.
Dimensiunii ratei rentabilității economice i se atribuie un rol hotărâtor în stabilirea modului de finanțare pe termen lung și scurt. Tot capitalul angajat în activitatea întreprinderii necesită a fi remunerat dar, spre deosebire de capitalul propriu (remunerat în funcție de obținerea de profit), capitalul împrumutat trebuie remunerat indiferent de rezultatele intreprinderii.
Rentabilitatea firmei nu poate fi analizată independent de aspectele legate de structura sa financiară. Cunoașterea structurii financiare, cu care firma poate derula o activitate rentabilă, precum și identificarea nivelului de îndatorare la care poate apela, astfel încât acesta să nu se reflecte negativ asupra rentabilității sale financiare, prezintă interes în cazul oricărei firme. Prin nerespectarea acestei restricții se poate ajunge la un dezechilibru financiar, chiar dacă se înregistrează o rentabilitate economică însemnată, va fi absorbită de nivelul cheltuielilor financiare, pe care un grad de îndatorare mult prea ridicat le poate genera.
Nivelul ratei rentabilității financiare la S.C. DARCOM CONSTRUCT S.R.L. a fost unul pozitiv, atât în anii 2011 și 2012, cât și în anul 2013. Evoluția acestei rate nu este una mulțumitoare în ceea ce privește nivelul înregistrat în anul 2013. Dacă în anul 2012 rata rentabilității financiare a crescut de la 18,46%, nivelul anului 2011, la 19,87%, observăm că în anul 2013 a înregistrat o diminuare cu 15,58%, având un nivel de 4,29%.
Diminuarea ratei rentabilității financiare din anul 2013 s-a datorat modificării relative pozitive a capitalului propriu de 393,20% față de anul 2012, în timp ce profitul net a avut o creștere mult mai lentă, de numai 6,40%.
O entitate ce beneficiază de capital împrumutat (de credite bancare, în special), va trebui să suporte cheltuieli financiare ridicate, iar acest lucru se va reflecta în diminuarea posibilităților de autofinanțare, iar pentru acoperirea nevoilor de finanțare, va fi nevoită să apeleze la dobândirea unor credite noi. În situația aceasta se impune criteriul rentabilității: dacă rata rentabilității economice este superioară ratei dobânzii, este posibil și de dorit să se apeleze la credite. Prin compararea ratei rentabilității economice cu costul capitalului împrumutat apare efectul de îndatorare.
S-a putut observa că, în anii 2011 și 2012, rata rentabilității economice a fost superioară ratei dobânzii. În anul 2011 rata rentabilității economice a avut un nivel de 17,85%, în timp ce rata dobânzii a fost de 14,72%, fiind deci inferioară ratei rentabilității economice. Această situație a avut loc și în anul 2012, chiar dacă rata rentabilității economice s-a redus la 16,51% și rata dobânzii s-a diminuat atingând nivelul de 11,45%, nivel ce a rămas inferior ratei rentabilității economice. În schimb, în anul 2013 situația s-a modificat, rata rentabilității economice diminuându-se până la nivelul de 7,38% și devenind inferioară ratei dobânzii, aceasta având în acest an nivelul de 16,16%. În cazul acesta, contractarea unor noi împrumuturi va conduce, treptat, la decapitalizarea firmei, întrucât va scădea rata rentabilității financiare (Rf Rka), efectul de levier financiar fiind negativ.
Managementul firmei va trebui să ia măsuri pentru sporirea vitezei de rotație a capitalurilor angajate, dinamica cifrei de afaceri trebuind să devanseze dinamica capitalurilor proprii, ceea ce înseamnă fructificarea superioară a capitalului.
Nivelul ratei rentabilității resurselor consumate s-a redus de la 5,15%, cât era în anul 2011, la 4,44 % în anul 2012, iar această diminuare a continuat și în anul 2013, ajungând la un nivel de 4,04%. Această situație se apreciază negativ, fiind nevoie de adoptarea unor măsuri care să determine o creștere a cifrei de afaceri într-un ritm superior creșterii cheltuielilor.
Este cunoscut faptul că nu diminuarea costurilor reprezintă o pârghie în sensul sporirii nivelului de rentabilitate, ci negocierea atentă a prețurilor de achiziție a resurselor, gestionarea corespunzătoare a acestora pe parcursul activității, motivarea angajaților în majorarea performanțelor firmei, eficientizarea rețelelor de distribuție, astfel încât cheltuielile aferente să fie optimizate.
În privința rentabilității vânzărilor, se observă un ritm de creștere al cifrei de afaceri mai accelerat decât cel al profitului aferent acesteia, ceea ce face ca rata rentabilității vânzărilor să se diminueze de la 4,90%, nivelul anului 2011, la 4,26% în anul 2012, această scădere a ratei având loc și în anul 2013, când nivelul acesteia s-a redus la 3,88%. Datorită nivelului descendent al acestei rate consider că firma trebuie să adopte următoarele măsuri pentru a spori marja comercială: creșterea puterii de negociere cu furnizorii și obținerea unor prețuri de achiziție avantajoase, accelerarea rotatiei activelor circulante, îmbunătățirea randamentului activelor imobilizate, prin utilizarea intensivă a acestora, însă ținând cont și de performanțele acestora și creșterea cheltuielilor într-un ritm mai redus creșterii veniturilor.
De asemenea, consider necesar ca firma analizată să adopte o nouă strategie de marketing prin care să își facă cunoscute produsele și serviciile ce le poate oferi. În cazul adoptării unei strategii comerciale, este necesară întocmirea unui plan detaliat de realizare ținând cont în același timp de elementele perturbatoare care vor interveni.
Elaborarea și folosirea metodelor de calcul și analiză a performanței societății analizate s-au bazat pe documentele de sinteză contabile. Considerând că nivelul indicatorilor analizați nu se modifică semnificativ de la o perioadă la alta doar datorită unor cauze obiective, am determinat legătura dintre indicatorii din bilanțul contabil și contul de profit și pierdere și variația în timp, în funcție de modificarea factorilor de influență.
În concluzie, firma analizată a desfășurat o activitate rentabilă în cei trei ani de analiză, însă nivelul de performanță înregistrat de aceasta a cunoscut un declin în anul 2013, acest lucru fiind reflectat de diminuarea ratelor de rentabilitate în acest an comparativ cu anii anteriori.
BIBLIOGRAFIE
Marian Siminică, Diagnosticul financiar al firmei, editura Sitech, Craiova, 2010;
Mirela Ganea, Modelarea performanței economico-financiare a întreprinderii, Editura Universitaria, Craiova, 2012;
Daniel Cîrciumaru, Analiza performanțelor economico-financiare, suport de curs, Craiova, 2012;
Lucian Bușe, Marian Siminică, Daniel Cîrciumaru, Dalia Simion, Mirela Ganea, Analiză economico-financiară, Editura Sitech, Craiova, 2010;
Monica Violeta Achim, Sorin Nicolae Borlea, Analiza financiară a entității economice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2012;
Vasile Robu, Ion Anghel, Elena Claudia Șerban, Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică, București, 2014;
Lucian Bușe, Analiză economico-financiară, Editura Economica, București, 2005;
Nicolae Sichigea, Dorel Berceanu, Gestiunea financiară a întreprinderii-manual universitar, Editura Universitaria, Craiova, 2002;
Alexandru Buglea, Analiză economico-financiară, Editura Universității de Vest,Timișoara, 2008;
Constantin Bărbulescu, Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică, Strategii și politici de redresare și dinamizare a activității, Editura Economică, București, 2002;
Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu, Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005;
Ion Lala Popa, Melania E. Miculeac, Analiză economico-financiară, Editura Mirton, Timișoara, 2009;
C. Bărbulescu, C. Bâgu, „Managementul producției, vol II-Politici manageriale de producție”, Editura Tribuna Economică, București, 2001;
Lucian Bușe, Daniel Cîrciumaru, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Editura SITECH, Craiova, 2008;
Silvia Petrescu, Analiză și diagnostic financiar – contabil, Editura CECCAR, București, 2008;
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene;
Maria Niculescu, George Lavalette, Strategii de creștere, Editura Economică, București, 1999;
w.w.w. scribd.com
Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010;
N. Georgescu, V. Robu, Analiză economico-financiară, Editura ASE, București, 2001.
Anexe
BIBLIOGRAFIE
Marian Siminică, Diagnosticul financiar al firmei, editura Sitech, Craiova, 2010;
Mirela Ganea, Modelarea performanței economico-financiare a întreprinderii, Editura Universitaria, Craiova, 2012;
Daniel Cîrciumaru, Analiza performanțelor economico-financiare, suport de curs, Craiova, 2012;
Lucian Bușe, Marian Siminică, Daniel Cîrciumaru, Dalia Simion, Mirela Ganea, Analiză economico-financiară, Editura Sitech, Craiova, 2010;
Monica Violeta Achim, Sorin Nicolae Borlea, Analiza financiară a entității economice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2012;
Vasile Robu, Ion Anghel, Elena Claudia Șerban, Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică, București, 2014;
Lucian Bușe, Analiză economico-financiară, Editura Economica, București, 2005;
Nicolae Sichigea, Dorel Berceanu, Gestiunea financiară a întreprinderii-manual universitar, Editura Universitaria, Craiova, 2002;
Alexandru Buglea, Analiză economico-financiară, Editura Universității de Vest,Timișoara, 2008;
Constantin Bărbulescu, Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică, Strategii și politici de redresare și dinamizare a activității, Editura Economică, București, 2002;
Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu, Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005;
Ion Lala Popa, Melania E. Miculeac, Analiză economico-financiară, Editura Mirton, Timișoara, 2009;
C. Bărbulescu, C. Bâgu, „Managementul producției, vol II-Politici manageriale de producție”, Editura Tribuna Economică, București, 2001;
Lucian Bușe, Daniel Cîrciumaru, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Editura SITECH, Craiova, 2008;
Silvia Petrescu, Analiză și diagnostic financiar – contabil, Editura CECCAR, București, 2008;
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene;
Maria Niculescu, George Lavalette, Strategii de creștere, Editura Economică, București, 1999;
w.w.w. scribd.com
Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010;
N. Georgescu, V. Robu, Analiză economico-financiară, Editura ASE, București, 2001.
Anexe
\
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Performantei la S.c. Darcom Construct S.r.l. pe Baza Ratelor de Rentabilitate (ID: 135942)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.