Analiza Performantei Firmei pe Baza Indicatorilor Potentialului de Finantare
Analiza performanței firmei pe baza indicatorilor potențialului de finanțare
Cuprins
Introducere
Capitolul I. ROLUL INDICATORILOR POTENȚIALULUI DE FINANȚARE
ÎN CARACTERIZAREA PERFORMANȚEI ECONOMICO–FINANCIARE A FIRMEI
1.1. Concepte și delimitări teoretice privind performanța economico-financiară
1.2. Sistemul de indicatori care exprimă potențialul de finanțare al firmei
1.3. Sursele informaționale necesare analizei performanței
Capitolul II. ANALIZA INDICATORILOR POTENȚIALULUI DE FINANȚARE LA S.C. SITECH S.R.L.
2.1. Prezentare generală a S.C. SITECH S.R.L.
2.1.1. Scurt istoric
2.1.2. Domeniul de activitate
2.1.3. Forma organizatorico – juridică
2.1.4. Structura organizatorică
2.1.5. Principalii clienți ai firmei
2.1.6. Principalii furnizori ai firmei
2.1.7. Relația autor-editor-cumpărător
2.1.8. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari
2.2. Analiza capacității de autofinanțare la S.C. SITECH S.R.L.
2.2.1. Metoda deductivă.
2.2.2. Metodea aditivă
2.3. Analiza autofinanțării la S.C. SITECH S.R.L.
2.4. Analiza cash flow-ului la S.C. SITECH S.R.L.
2.4.1. CASH-FLOW din activitatea de exploatare
2.4.2. CASH FLOW din activitatea de investiții
2.4.3. CASH FLOW din activitatea de finanțare
2.5. Căi de creștere a capacității de autofinanțare și a cash-flow-ului la
S.C. SITECH S.R.L.
Concluzii
Bibligrafie
ANEXE
Introducere
„Întreprinderea are o stare bună de sănătate”, dar se dorește
îmbunătățirea performanțelor ei.
– Jean Pierre Thibaut
În prezent, performanța entităților economice are un rol important în condițiile în care competiția între agenții economici prezenți în diverse segemente de piață a devenit tot mai acerbă, iar fenomenul globalizării îi înlătură pe cei mai slabi. Astfel, posibilitatea de a supraviețui în această competiție crește pe măsură ce entitățile economice își identifică și își reduc totodată, punctele slabe, vulnerabilitățile, într-un timp scurt, și reușesc să utilizeze instrumente performante de gestiune, care să îi ajute să identifice, să explice și să rezolve diverse lipsuri în structura de management a întreprinderii.
Scopul acestei lupte este dat de creșterea competitivității, cu luarea în considerare a diverselor obstacole ce pot să apară în calea spre reușită a entităților economice, dintre care pot fi menționate legislația imperfectă și în permanentă schimbare, puternica implicare a politicului asupra economicului, instabilitatea din societate ce caracterizează țara noastră.
Concurența tot mai strânsă și trecerea de la economia industrială la cea bazată pe cunoștințe și informații, precum și criza financiară existentă la nivel mondial, au condus la schimbarea cerințelor care se impun agenților economici, făcându-i să își diversifice responsabilitățile față de societate.
Mediul economic impune, de asemenea, noi standarde de performanță care sunt în afara sferei economicului. Astfel, evoluțiile macroeconomice influențează activitatea entităților, în special pe cea a multinaționalelor, cauzându-le pierderi precum diminuarea cifrei de afaceri, a cotei de piață, micșorarea numărului de clienți etc.
Prezenta lucrare analizează performanța economică a unei firme de dimensiune redusă, pe baza indicatorilor potențialului de finanțare, și propune totodată diverse modalități de gestionare a resurselor sale, întrucât performanța necesită atât cuantificare cât și gestionare. Motivația și importanța acestei teme rezidă din dorința de a arăta că performanța nu este un indicator static, ci unul dinamic, ce trebuie urmărit în permanență de către managerul acesteia.
Conceptul de performanță este perceput diferit de către fiecare categorie de utilizatori de informații, și de aceea, stârnește interesul multor cercetători, analiza sa fiind unul dintre obiectivele majore ale conducerii entității economice.
Lucrarea este împărțită în două capitole: primul se referă la rolul indicatorilor de finanțare în caracterizarea performanței economico-financiare a firmei S.C. SITECH S.R.L., iar al doilea oferă informații generale cu privire la specificul activității fimei și tratează mai apoi analiza indicatorilor respectivi, pentru ultimii trei ani, prezentând nivelul și evoluția acestora în mărime absolută și relativă.
Lucrarea se încheie cu prezentarea contribuțiilor proprii aduse la stadiul cunoașterii aferent domeniului abordat, și anume cel al performanțelor economice pe baza indicatorilor potențialului de finanțare, prin propunerile de creștere a capacității de autofinanțare și a cash flow-ului societății analizate, și cu expunerea concluziilor finale deprinse din activitatea de cercetare.
CAPITOLUL I.
ROLUL INDICATORILOR POTENȚIALULUI DE FINANȚARE
ÎN CARACTERIZAREA PERFORMANȚEI
ECONOMICO–FINANCIARE A FIRMEI
1.1. Concepte și delimitări teoretice privind performanța economico-financiară
Orice activitate economică, indiferent de domeniul în care se desfășoară, poate fi caracterizată în funcție de realizări, de efecte produse precum și de modul de îndeplinire a obiectivelor propuse. Aceasta pot fi cuantificată prin diverși indicatori și apreciată prin raportarea acestora la un element de refererință dinainte stabilit.
Astfel, reliefarea performanței unei firme se poate realiza doar prin comparație cu alte elemente înregistrate, această raportare fiind una din cerințele conceptului de performanță. A fi performant înseamnă a atinge sau a depăși obiectivele propuse. Referențialul ales poate fi nu numai obiectivul ce trebuie realizat, ci și rezultatele agenților economici competitori, activanți în același sector economic. Totuși, această raportare, este relativă, întrucât este posibil ca niciunul dintre competitori să nu fie capabili de performanță, la un moment dat.
În literatura de specialitate, nu există o viziune unitară asupra conceptului de performanță, existând fie definiții particularizate ale acesteia, ce surprind doar anumite laturi ale ei, fie definiții generale, care sunt greu de cuantificat, și anume:
M. Porter consideră că performanța întreprinderii depinde de capacitatea sa de a crea valoare pentru clienții săi;
A. Bourguignon definește performanța ca reflectând realizarea obiectivelor oraganizaționale;
Ellie Cohen asimilează performanța cu eficiența, urmărind rezultatele obținute de întreprindere în raport cu resursele utilizate;
Philippe Lorino afirmă că performanța pentru întreprindere reprezintă ceea ce contribuie la ameliorarea cuplului valoare-cost, și nu doar ceea ce contribuie la diminuarea costului sau la creșterea valorii;
C. Marmuse consideră performanțaca este cea care permite menținerea unei distanțe, pe termen lung, față de concurenți, printr-o puternică motivare (pe baza sistemelor de recompensă), a tuturor membrilor organizației;
În prezent, profesorii Niculescu și G. Lavalette definesc performanța economică a unei firme ca fiind echilibrul instabil, rezultat din evoluția conceptelor de eficiență și eficacitate.
Termenul de eficiență are mai multe accepțiuni în literatura de specialitate. Astfel, unii autori consideră că o activitate este eficientă atunci când se atinge scopul dorit cu efort minim. Se impune așadar, delimitarea gradului de concordanță dintre rezultatele obținute și scopul propus de la care se începe eficiența.
În accepțiunea cea mai generală, eficiența este definită ca fiind raportul direct sau indirect dintre efectele utile obținute și efortul depus:
Eficiența = Efect/Efort sau Eficiența = Efort/Efect.
Eficiența are diverse forme, în funcție de specificul domeniului de activitate în care se urmărește și de natura efectelor care se obțin, și anume:
– productivitatea, atunci când se evaluează eficiența muncii cheltuite în procesul de producție:
– rentabilitatea, când se evaluează capacitatea unei firme de a obține profit;
– randamentul, în privința eficienței utilizării mijloacelor fixe;
– gradul de valorificare productivă a materialelor, eficiența utilizării materiilor prime și materialelor în procesul de producție;
– ratele de gestiune sau de rotație, când se urmărește eficiența utilizării elementelor patrimoniale (active și capitaluri).
Eficacitatea este definită ca fiind nivelul de satisfacere a exigențelor externe, respectiv, ale clienților, statului, furnizorlor, salariaților, acționarilor. Putem spune că o întreprindere devine eficace atunci când reușește să identifice și să controleze interactivitatea dintre sursele externe și interne de dezvoltare, răspunzând cât mai bine așteptărilor partenerilor externi.
În concluzie, o întreprindere este performantă atunci când este în același timp, și eficientă și eficace. Performanța depinde așadar, de două variabile, eficiența și eficacitatea, combinația dintre acestea reflectând nivelul de performanță al unei firme. Pentru realizarea unei activități eficiente, este necesar ca eficacitatea să primeze asupra eficienței, aceasta fiind condiția esențială pentru implementarea progresului tehnic și pentru supraviețuirea pe piața economică.
Indicatorii prin care se apreciază performanțele au un rol deosebit în diagnosticarea activității unei firme, deoarece măsoară în formă financiară sau non-financiară, finalitatea unei activități economice lucrative. Acestea fiind spuse, indicatorii de performanță pot avea următoarele utilizări:
reprezintă principalul element determinant al politicii de dividend;
sunt o modalitate de previziune a rezultatelor viitoare;
constituie instrumentul de evaluare a eficienței managementului întreprinderii;
reprezintă instrumentul managerial într-o serie de domenii (politica de stabilire a prețurilor, negocierile salariale, determinarea potențialului de creditare);
permit măsurarea gradului de îndeplinire a obiectivelor fixate.
Utilizarea cash flow-ului în construcția indicatorilor de performanță a întreprinderii a permis luarea în considerare a capacității firmei de a gestiona corect activitatea curentă, pentru ca ulterior, să se pună accentul pe indicatorii care reflectă procesul de creare de valoare.
1.2. Sistemul de indicatori care exprimă potențialul de finanțare al firmei
Indicatorii economico-financiari reprezintă expresia finalității acțiunilor derulate de către o întreprindere. Aceștia sunt diverși, și se pot clasifica după mai multe criterii:
după caracterul lor, se disting:
– indicatori cantitativi (rentabilitatea, eficiența, productivitatea muncii);
– indicatori calitativi (măsura în care clienții sunt satisfăcuți de produse, reclamații aduse de clienți etc.).
b) după conținut:
– indicatori de rezultate;
– indicatori de eficiență;
– indicatori de eficacitate.
c) după frecvența utilizării:
– indicatori tradiționali (cifra de afaceri, excedentul brut de exploatare, profitul, productivitatea, marja comercială, ratele de rentabilitate etc.);
– indicatori moderni bazați pe crearea de valoare (valoarea adăugată economică, valoarea adăugată sub formă de cash flow etc.) și indicatori ai dezvoltării durabile.
d) după modul de exprimare:
– indicatori în mărime absolută;
– indicatori în mărime relativă.
Dintre aceștia, indicatorii de performanță care exprimă potențialul de finanțarea al firmei sunt capacitatea de autofinanțare, autofinanțarea și cash flow-ul obținut din cele trei activități ale firmei (operațională, de investiții și de finanțare).
1.3. Sursele informaționale necesare analizei performanței
Analiza performanțelor unei întreprinderi este necesară pentru evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care întreprinderea le va putea controla în viitor. În acest sens, informațiile despre variabilitatea performanțelor sunt importante, ele fiind utile pentru anticiparea capacității întreprinderii de a genera fluxurile de trezorerie, cu resursele existente. De asemenea, ele sunt utile și pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.
Informațiile privind performanța sunt oferite în primul rând de contul de profit și pierdere, însă părțile componde exploatare, profitul, productivitatea, marja comercială, ratele de rentabilitate etc.);
– indicatori moderni bazați pe crearea de valoare (valoarea adăugată economică, valoarea adăugată sub formă de cash flow etc.) și indicatori ai dezvoltării durabile.
d) după modul de exprimare:
– indicatori în mărime absolută;
– indicatori în mărime relativă.
Dintre aceștia, indicatorii de performanță care exprimă potențialul de finanțarea al firmei sunt capacitatea de autofinanțare, autofinanțarea și cash flow-ul obținut din cele trei activități ale firmei (operațională, de investiții și de finanțare).
1.3. Sursele informaționale necesare analizei performanței
Analiza performanțelor unei întreprinderi este necesară pentru evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care întreprinderea le va putea controla în viitor. În acest sens, informațiile despre variabilitatea performanțelor sunt importante, ele fiind utile pentru anticiparea capacității întreprinderii de a genera fluxurile de trezorerie, cu resursele existente. De asemenea, ele sunt utile și pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.
Informațiile privind performanța sunt oferite în primul rând de contul de profit și pierdere, însă părțile componente ale situațiilor financiare se pot completa reciproc, ele reflectând diferite aspecte ale acelorași tranzacții sau ale altor evenimente. Deși fiecare situație oferă informații diferite, este probabil ca niciuna să nu servească unui singur scop sau să ofere toate informațiile impuse din necesitățile specifice ale utilizatorilor. Spre exemplu, contul de profit și pierdere oferă o imagine incompletă a performanței dacă nu este folosit împreună cu bilanțul și situația modificărilor poziției financiare.
Situațiile financiare cuprind, de asemenea, note suplimentare prin care sunt detaliate o serie de informații prezentate în mod global în bilanțul contabil, sau în contul de profit și pierdere. Spre exemplu, pot fi incluse informații cu privire la riscurile și incertitudinea ce afectează întreprinderea.
Contul de profit și pierdere detaliază rezultatul obținut prin evidențierea veniturilor și a cheltuielilor după natura lor și a rezultatului exercițiului pe categorii de activități și pe total. Astfel, după natura activității, atât veniturile cât și cheltuielile, precum și rezultatul exercițiului se delimitează în trei grupe: din exploatare, financiare și extraordinare.
Veniturile din exploatare cuprind: cifra de afceri (CA), veniturile aferente producției stocate (Vps), veniturile aferente producției imobilizate (Vpi), precum și alte venituri din exploatare (AVe)
Ve = CA + Vps + Vpi + Ave
Cifra de afaceri cuprinde valoarea produselor vândute, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate, la care se adaugă veniturile din vânzarea mărfurilor și cele din subvenții pentru exploatare.
Producția stocată cuprinde variația stocurilor de produse finite, semifabricate și producție neterminată, la sfârșitul exercițiului financiar față de începutul acestuia.
Producția imobilizată cuprinde valoarea mijloacelor fixe realizate de întreprindere în regie proprie, pentru necesități proprii. Producția stocată și cea imobilizată se evaluează în costuri de producție, ceea ce face ca veniturile să fie egale cu cheltuielile acestora.
Cheltuielile de exploatare cuprind cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile, cheltuielile cu energia și apa, alte cheltuieli materiale, costul mărfurilor vândute, cheltuielile cu personalul, cheltuielile cu amortizările și provizioanele aferente exploatării, cheltuielile privind prestațiile externe, cheltuilei cu alte impozite, taxe și văsăminte asimilate, și alte cheltuieli de exploatare.
Prin compararea veniturilor cu a cheltuielilor de exploatare rezultă rezultatul din exploatare.
Veniturile financiare includ veniturile din interese de participare, venituri din alte investiții financiare, venituri din dobânzi, precum și alte venituri. Cheltuielile financiare cuprind ajustarea valorii imobilizărilor financiare, cheltuilei privind dobânzile, și alte cheltuieli financiare. Diferența dintre veniturile financiare și cheltuielile financiare ne conduce la rezultatul financiar.
Veniturile și cheltuielile extraordinare se referă la activitățile cu caracter întâmplător derulate în întreprindere. Comparând veniturile totale cu cheltuielile totale, se obține rezultatul brut al exercișiului, din care, scăzându-se impozitul pe profit, se obține profitul net.
CAPITOLUL II.
ANALIZA INDICATORILOR POTENȚIALULUI
DE FINANȚARE LA S.C. SITECH S.R.L.
2.1. Prezentare generală a S.C. SITECH S.R.L.
Aleea Teatrului, nr. 2, bloc T1, parter, Craiova;
Tel./Fax: 0251/ 414 003; 0351 401 501;
Reg. Com. J16/3071/1992; Capital social 90.000 lei;
C.U.I. 3088903
E-mail: [anonimizat]; [anonimizat]
Cod IBAN B.C.R. RO78RNCB0134041637990001
Cod IBAN BTRL RO47BTRL01701202J23835XX
Cod IBAN Trez. Craiova RO23TREZ2915069XXX002120
”Editura este o societate comercială (firmă) cu funcții socio-culturale care are o bună cunoaștere a cererii de pe piața de carte, pe baza căreia investește resurse financiare în producția de carte, își promovează și își vinde produsele pentru a recupera fondurile investite și (e) a obține un (eventual) profit.”
2.1.1. Scurt istoric
Editura SITECH s-a înființat în 1992, fiind axată de la început pe carte științifică, cu precădere universitară.
În perioada 1992-2014 au fost editate peste 1200 de titluri cu autori din toate centrele universitare din țară, motiv pentru care bibliotecile acestor centre au cărți de la această editură.
În ultimi ani, Editura SITECH a obținut 5 premii ale Academiei Române, 3 premii balcanice și alte premii naționale cu diferite ocazii.
O bună colaborare a avut și cu cadrele didactice din cadrul Academiei de Poliție „A. I. Cuza”, editând în ultimii 4 ani 347 titluri de carte în tiraje de la 50 exemplare la 500 de exemplare.
Ca o apreciere a calității cărților editate la SITECH, este și faptul că în perioada 2005-2014, 230 titluri de carte au obținut finanțare din partea Agenției Naționale pentru Cercetare Științifică din cadrul MEC.
Editura SITECH face parte din lista editurilor românești de prestigiu, acreditate de fostul CNCSIS, actual CNCS, prin CNATDCU, pentru Panelul 4, care include domeniile: științe juridice, sociologice, politice și administrative, științe ale comunicării, științe militare, informații și ordine publică, științe economice și administrarea afacerilor, științe psihologice, ale educației, educație fizică și sport.
2.1.2. Domeniul de activitate
Activitatea preponderentă este cea de editare și tipărire a cărților, revistelor, formularelor și altor imprimate.
Oferta produselo/ serviciilor firmei cuprinde:
– cărți cu interiorul alb-negru sau color în orice tiraj cu blocul de carte broșat sau cusut cu ață și copertă tare de mucava:
– cataloage cu interiorul în policromie;
– broșuri cu interior alb-negru sau color pe hârtie de 80 g/mp sau dublu cretată;
– afișe format A1, A2, A3, A4 pe orice suport;
– bannere orice dimensiune;
– pliante pe hârtie A4 de 80 g/mp sau cretată;
– mape de prezentare; pliante turistice și comerciale;
– fluturași de diverse mărimi;
– rollup-uri cu listare în policromie, dimensiuni standard.
2.1.3. Forma organizatorico – juridică
Sediul societății este în Craiova, Strada Aleea Teatrului, nr. 2, bloc T1, parter –nivel superior, aceasta nu mai deține alte puncte de lucru sau titluri de participare strategice.
S.C. SITECH S.R.L. este o societate privată, iar ca formă de organizare este o societate cu răspundere limitată.
Societatea este înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul J16/3071/1992, având codul de identificare fiscală RO3088903.
Societatea area un capital social subscris și vărsat de 90 000 lei. Societatea este condusă de doi asociați, ponderea acestora la capitalul social fiind următoarea: director general 68%, director adjunct 32%.
Implicarea acționariatului este așadar una puternică. Domnul Popa Aurel deține funcția de administrator al societății, din data de 2 noiembrie 1992, având procentajul majoritar. Celălalt asociat, domnul Stoica Dorinel, este director asociat al societății din data de 1 noiembrie 1995. Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, admnistratorul societății a reușit să facă cunoscut numele editurii atât în țară, cât și în străinătate, dovada fiind numeroasele publicații apărute sub numele editurii.
Evidența contabilă la S.C. SITECH S.R.L. se ține în programul de contabilitate Petrescu, firma respectând o serie de principii, politici și metode contabile care stau la baza bunei funcționări.
2.1.4. Structura organizatorică
Figura 2.1. Organigrama societății
Societatea are o structură organizatorică ierarhic funcțională alcătuită din compartimente operaționale și compartimente funcționale, având la bază respectarea principiului unității de decizie și acțiune.
Structura organizatorică a organizației este realizată în conformitate cu funcțiile de bază și respectă totodată următoarea succesiune:
Figura 2.2. Structura organizatorică a S.C. SITECH S.R.L.
2.1.5. Principalii clienți ai firmei
Tabelul 2.1. Date despre principalii clienți
Societatea a stabilit încă de la început relații de bună colaborare cu clienți săi, prin îmbunătățirea permanentă a calității produselor sale, venind în acest sens cu oferte care să corespundă cerințelor pieței. De-a lungul existenței sale, un rol important l-au costituit investițiile in tehnologia folosită, achizițiile de utilaje performante, programele informatice folosite și consumabilele de o calitate deosebită.
În lista clienților firmei se regăsesc în mare parte persoanele fizice care au menținut relații de colaborare cu aceasta, atât din țară, cât și din străinătate, cunoștințe ale acestora, care la râdul lor au făcut recomandări altor cunoștințe, editura lărgindu-și astfel portofoliul de clienți.
Pe lângă persoanele fizice, în lista clienților se enumeră și cele juridice, diverse instituții educaționale, asociații de studii și cercetare, edituri din țară care optează pentru tipărirea publicațiilor la firma în cauză, datorită prețurilor avantajoase, calității și promptitudii oferite.
2.1.6. Principalii furnizori ai firmei
Editura SITECH are relații de colaborare cu diverși furnizori care asigură materia primă. Relatiile dintre aceștia sunt stabilite prin contracte de vânzare-cumpărare, reglementate de prevederile Codului Civil.
Plata materialelor se efectuează atât în avans cât și după procurarea materialelor în termen de 90 zile. Condițiile de livrare sunt stipulate în contract și sunt respectate de ambele părți.
Tabelul 2.2. Date despre principalii furnizori
2.1.7. Relația autor-editor-cumpărător
Figura 2.3. Relația autor-editor-cumpărător
Pentru publicarea unei cărți este necesară încheierea unui contract între editor și autor, pe baza căruia autorul cedează editurii (cesionează) dreptul de publicare și difuzare a operei sale. Practic, o carte este considerată drept proprietate intelectuală a autorului ei. În cazul traducerilor contractul se încheie cu traducătorul operei și cu proprietarul copy-rightului. Preluarea unui fragment dintr-o carte fără indicarea semnelor de citare și a sursei reprezintă o practică care nu face onoare nici autorului și nici editurii (piraterie editorială/plagiat) și este pedepsită prin lege. Editura discută aceste aspecte cu fiecare client, în scopul unei bune colaborări de ambele părți.
Odată stabilite aceste aspecte, urmează partea de redactare. Aici au loc o serie de activități de pregătire editorială a manuscrisului până la faza de bun de tipat după cum urmează:
lectura manuscrisului și operarea unor modificări;
stilizarea;
verificarea conformității cu normele ortografice, de punctuație și gramaticale în vigoare;
verificarea traducerilor;
corectarea erorilor de dacilografiere/culegere;
elaborarea textelor de prezentare pentru catalog, a textului pentru copertă;
corectura manuscrisului după tehnoredactare etc.
După ce un manuscris este inclus în planul editorial al editurii, acesta intră sub îngrijirea directă a unui redactor care întreprinde toate acțiunile de mai sus până la bunul de tipar.
2.1.8. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari
Tabelul 2.3. Principalii indicatori economico-financiari
Grafic, evoluția principalilor indicatori se prezintă astfel:
Figura 2.4. Principalii indicatori economico-financiari (2006-2014)
Potrivit datelor din graficul de mai sus, se observă o evoluție descendentă a cifrei de afaceri a firmei în perioada 2006-2014; firma obține o creștere a mărimii profitului în anul 2007, urmând ca în anul următor acesta să scadă drastic, de la 74.270 lei, la 13.662 lei, ajungând la 11.200 lei la sfârșitul anului 2014. Datoriile cresc proporțional cu activele imobilizate și, totodată, cu cele circulante. Mărimea capitalurilor proprii crește de la un an la altul, de la suma de 102.014 lei, înregistrată la finalul exercițiului financiar 2006, la 366.891 lei, în 2014. Numărul de angajați este redus la jumătate, la finalul anului 2014, în comparație cu anul 2006.
Statistici firmă față de media pe localitatea Craiova:
Figura 2.5. Evoluția cifrei de afaceri a firmei în comparație cu media pe localitatea Craiova
Figura 2.6. Evoluția profitului net al firmei în comparație cu media pe localitatea Craiova
Figura 2.7. Evoluția numărului de angajați al firmei în comparație cu media
pe localitatea Craiova
2.2. Analiza capacității de autofinanțare la S.C. SITECH S.R.L.
Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar al firmei de a-și remunera capitalurile proprii și de a-și autofinanța investițiile. Capacitatea de autofinanțare reprezintă de fapt, o sursă internă aflată la dispoziția întreprinderii, care se determină la sfârșitul unui exercițiu contabil și pe baza căreia se creează planul de investiții viitoare.
Ea constituie așadar, o sursă internă de finanțare generată de activitatea desfășurată pe o anumită perioadă de timp, destinată să asigure:
finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente;
creșterea fondului de rulment;
finanțarea totală sau parțială a noilor investiții;
rambursarea împrumuturilor contractate;
remunerarea capitalurilor angajate.
Capacitatea de autofinanțare se prezintă sub forma unui surplus monetar net global, ce rezultă din confruntarea veniturilor totale monetare cu cheltuielile totale monetare (inclusiv impozitul pe profit). Caracterul net este dat de faptul că acest indicator se determină după deducerea impozitului pe profit, iar caracterul global rezidă din faptul că este degajată de întreaga activitate a întreprinderii. Însă, capacitatea de finațare nu trebuie confundată cu excedentul brut de exploatare, deoarece acesta se circumscrie sferei activității de exploatare, în timp ce capacitatea de autofinanțare vizează toate laturile activității întreprinderii (exploatare, financiară și extraordinară).
Pentru a determina nivelul capacității de autofinanțare, se pot utiliza două metode:
metoda deductivă;
metoda aditivă.
2.2.1. Metoda deductivă, numită și metoda substractivă ia în calcul toate încasările și plățile potențiale implicate de veniturile și cheltuielile realizate de întreprindere din cele trei activități, adică exploatare, financiară și extraordinară.
Capacitatea de autofinanțare se determină plecând de la excedentul brut de exploatare (EBE) la care se adaugă alte venituri monetare și se scad alte cheltuieli monetare:
CAF = EBE + Alte venituri monetare – Alte cheltuieli monetare
sau,
CAF = EBE
+ Alte venituri din exploatare*
– Alte cheltuieli din exploatare**
+ Venituri financiare***
– Cheltuieli financiare****
+ Venituri extraordinare
– Cheltuieli extraordinare
– Impozit pe profit.
Având în vedere conținutul excedentului brut din exploatare, relația poate deveni:
CAF = Rezultatul din exploatare
+ Amortizări și provizioane
+ Valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate
– Venituri din vânzarea de active
– Subvenții pentru investiții virate aupra rezultatului exercițiului
+ Venituri financiare***
– Cheltuieli financiare****
+ Venituri extraordinare
– Cheltuieli extraordinare
– Impozit pe profit.
* fără veniturile din vânzarea de active și subvențiile pentru investiții virate asupra exercițiului financiar;
** fără valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate;
*** fără reluări asupra provizioanelor;
**** fără amortizări și provizioane financiare calculate.
În concluzie, capacitatea de autofinanțare este fluxul potențial de lichidități aferent întregii activități a întreprinderii, care rezultă din deducerea din veniturile monetare totale (Vt*), ce presupun încasări, a cheltuielilor monetare totale (Ct*) și a impozitului pe profit, ce presupune efectuarea de plăți.
2.2.2. Potrivit metodei aditive, CAF se determină prin adăugarea la rezultatul net al exercițiului a categoriilor de cheltuieli calculate, dar neplătibile (cheltuieli cu amortizarea și provizioanele) și scăderea veniturilor calculate, dar neîncasabile (venituri din provizioane), astfel:
CAF = Rezultatul net al exercițiului
+ Cheltuieli calculate
– Venituri calculate
+ Valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate
– Venituri din vânzarea de active.
sau,
CAF = Rezultatul net al exercițiului
+ Cheltuieli cu amortizarea și provizioanele (de exploatare și financiare) calculate
– Venituri din provizioane (din exploatare și financiare)
+ Valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate
– Venituri din vânzarea de active
– Subvenții pentru investiții virate asupra rezultatului exercițiului.
Structura surselor de finanțare ce intră în componența CAF se reprezintă astfel:
Tabelul 2.4. Componența CAF
Capacitatea de autofinanțare reflectă așadar, forța financiară a unei întreprinderi, garanția securității și independenței acesteia. Diferența dintre venituri și cheltuieli încasabile conduce la determinarea capacității de autofinanțare care evidențiază remunerarea întreprinderii.
În funcție de mărimea surselor de finanțare, se pot identifica următoarele corelații:
1) dacă firma înregistrează profit net, putem avea următoarele destinații ale surselor de finanțare:
– Pn = Div, iar Aj = Af – rezultatul net se distribuie pentru acordarea de dividend, iar la dispoziția firmei rămân doar amortizările și provizioanele pentru autofinanțare;
– Pn > Div, Aj + Pnr = Af – rezultatul net este distribuit parțial pentru dividend, iar restul este reinvestit în cadrul întreprinderii;
2) dacă Pn = 0, capacitatea de autofinanțare cuprinde doar amortizările și provizioanele (CAF = Aj);
3) dacă Pn < 0, firma înregistrează pierdere, iar capacitatea de autofinanțare va fi mai mică decât suma amortizărilor și provizioanelor.
În acest caz, putem avea trei situații:
– dacă pierderea netă este mai mare decât nivelul amortizărilor și provizioanelor, se obține un nivel negativ al CAF;
– dacă pierderea netă este egală cu nivelul amortizărilor și provizioanelor, se obține o capacitate de autofinanțare nulă;
– dacă pierderea netă este mai mică decât nivelul amortizărilor și provizioanelor, se obține un nivel pozitiv al CAF.
În cazul firmei analizate, voi prezenta nivelul și evoluția capacității de autofinanțare, pentru ultimii trei ani (2012, 2013 și 2014), cu ajutorul datelor din contul de profit și pierdere aferent fiecărui an:
I. Metoda deductivă:
CAF = RBE + Venituri financiare monetare – Cheltuieli financiare monetare + Venituri extraordinare monetare – Cheltuieli extraordinare monetare – Impozit pe profit
RBE = VA totală + Venituri din subvenții de exploatare aferente CA nete – Cheltuieli cu salariile – Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
Valoarea adăugată totală (VA) = MC (marja comercială) + Vap (valoarea adăugată produs)
Marja comercială (MC) = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile
Vap = Qe (producția exercițiului) – Cm (cheltuieli de la terți)
Qe = Producția vândută (Qv) + Variația stocurilor (ΔQs) + Producția imobilizată (Qi)
Tabelul 2.5. Calculul capacității de autofinanțare prin metoda deductivă
sursa: calcule proprii efectuate pe baza elementelor din Contul de profit și pierdere întocmit pentru exercițiile financiare 2012,2013,2014
Concluzii:
Din analiza evoluției indicatorilor, putem observa următoarele:
– Veniturile din vânzarea mărfurilor înregistrează un nivel de 68.862 lei în anul 2012, 21.879 lei în anul 2013 și 19.248 lei în anul 2014. Se observă așadar, o scădere semnificativă a acestora, cu aproximativ 70% în anul 2013 față de 2012, urmând ca în anul următor să se reducă cu 12% față de cel precedent.
– Cheltuielile privind mărfurile scad în proporție de 63% în anul 2013 față de anul 2012, urmând ca mai apoi, în anul următor să crească cu 37,7%, ceea ce înseamnă o marjă comercială negativă a vânzărilor de mărfuri. Cauza acestei pierderi a vânzărilor de mărfuri pot fi discount-urile prea mari acordate clienților, prețurile de vânzare mai mici decât costurile mărfurilor, pentru anumite cantități semnificative pentru firmă. O marjă comercială negativă semnifică, așadar pierderi pentru firmă, ceea ce impune o atenție sporită pentru manager, în ceea ce privește discount-urile acordate clienților, deoarece discount-ul acordat acestuia să asigure o vânzare cu marjă comercială minimă pozitivă, ca toate celelalte cheltuieli generate de realizarea vânzării, care nu se regăsesc în costul mărfii (cheltuielile cu salariile, cu stocarea, distribuția și promovarea produselor), să fie acoperite.
Figura 2.8. Evoluția marjei comerciale la nivlelul anilor 2012, 2013, 2014
– Analizând evoluția producției exercițiului financiar, se observă o creștere a stocurilor cu 13 procente în anul 2014 față de anul precedent, ceea ce înseamnă un semnal de alarmă pentru firmă, în sensul urmăririi atente a dinamicii acestora, pentru optimizarea vânzărilor.
– Valoarea adăugată totală înregistrează o ușoară creștere de 2% în anul 2013 față de anul precedent, urmând mai apoi să scadă cu 12 procente în anul următor, pe seama scăderii concomitente a marjei comerciale obținute și a valorii adăugate produse. Întrucât valoarea adăugată este indicatorul care măsoară puterea economică reală a întreprinderii, scăderea mărimii acesteia semnifică o încetinire a mijloacelor de acțiune ale întreprinderii, în relația cu cumpărările (piața de amonte) și cea cu vânzările (piața de aval). Din acest considerent, valoarea adăugată are o importanță mai mare decât cifra de afaceri, care nu poate oferi singură o imagine fidelă, adevărată a performanței firmei.
Figura 2.9. Nivelul și evoluția valorii adăugate totale pentru perioada analizată
– Ca urmarea a reducerii personalului firmei, scad cheltuielile cu salariile acestora, cu aproximativ 12 procente în anul 2013 față de 2012, respectiv 2014 față de 2013.
– Societatea a înregistrat în cei trei ani analizați profit din activitatea de exploatare, în mărime absolută de 239.119 lei în 2012, 240.878 lei, în anul următor și de 206.469 lei în anul 2014. Se observă așadar, o creștere procentuală de 1 % în anul 2013 și o scădere de 15 procente în 2014, pe seama scăderii valorii adăugate totale și a veniturilor din subvențiile de exploatare aferente cifrei de afaceri nete.
Figura 2.10. Mărimea excedentului brut din exploatare obținut de firmă în cei trei ani
– Capacitatea de autofinanțare a înregistrat nivelul de 104.012 lei în anul 2012, 102.302 lei în 2013 și 108.848 lei în 2014. Se constată o scădere procentuală de 25 în 2013 și o creștere de 6,4% în 2014. Nivelul capacității de autofinanțare este aproximativ de două ori mai mic decât cel al excedentului brut de exploatare, deoarece din acesta din urmă, se mai acoperă și pierderea financiară (care este destul de mare) și impozitul pe profit.
Figura 2.11. Evoluția capacității de autofinanțare și a excedentului brut din exploatare
II. Metoda aditivă
Tabelul 2.6. Determinarea CAF prin metoda aditivă
Figura 2.12.a, 2.12.b Structura surselor de finanțare ce intră în componența capacității de autofinanțare pentru anii 2012 și 2013
Figura 2.13. Structura surselor de finanțare ce intră în componența capacității
de autofinanțare pentru anul 2014
În urma analizei capacității de autofinanțare, prin metoda aditivă, se constată o scădere a mărimii acesteia în anul 2013, față de anul precedent, cu 9%, și o creștere a acesteia cu aproximativ 10 procente în anul următor. Această creștere s-a datorat creșterii mărimii profitului net și a ajustărilor privind amortizarea și provizioanele.
În ceea ce privește structura capacității de autofinanțare, se observă ponderea semnificativă a ajustărilor privind amortizările și provizioanele de 94% în anul 2012, 93% în anul următor, și de 89% în anul 2014.
Pe baza capacității de autofinanțare, se pot calcula mai multe rate financiare, ce pot fi utilizate în aprecierea independenței financiare a societății, și anume:
a) Capacitatea de rambursare a datoriilor financiare (Crf) – această rată reflectă numărul de ani necesari pentru a assigura rambursarea datoriilor financiare pe baza capacității de autofinanțare anuale degajate de întreprindere:
Crf = Datorii financiare/CAF.
unde datorii financiare = împrumuturi din emisiunea de obligațiuni + sume datorate instituțiilor de credit (pe termen scurt) + împrumuturi din emisiunea de obligațiuni + sume datorate instituții de credit (pe termen lung).
b) Rata de finanțare a investițiilor (Rfi) reflectă proporția în care întreprinderea poate asigura finanțarea investițiilor anuale pe seama creșterii capacității de autofinanțare, în situația în care întreaga sumă ar fi alocată în acest scop:
Rfi = (CAF/Investiții anuale) *100
unde Investiții anuale = Total imobilizări corporale an de referință – Total imobilizări corporale an de bază
c) Rata de acoperire a excedentului brut din exploatare (Rae) reflectă participarea fluxului potențial de lichidități din activitatea de exploatare la formarea fluxului total de disponibilități al întreprinderii:
Rae = (CAF/EBE)*100
d) Rata de acoperire a dividendelor (Rad) exprimă raportul dintre capacitatea de autofinanțare și dividendele plătite acționarilor.
Rad = (CAF/Dividende)*100
Întrucât firma nu adistribuit dividende la finalul celor trei exerciții financiare, calculul acesti rate nu se impune.
Tabelul 2.7. Rate financiare utilizate în aprecierea independenței financiare a societății
Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din Bilanțul financiar al S.C. SITECH S.R.L. (2012, 2013, 2014)
Concluzii:
Având în vedere cele prezentate, se pot concluziona următoarele:
– Capacitatea de rambursare a datoriilor financiare este mare în cei trei ani studiați, ea înregistrând o creștere de la 7,70 ani, în 2012, la 10,84 ani, în 2013, urmând ca mai apoi, în 2014, să scadă, întro-o proporție nesemnificativă. Acest lucru semnifică un grad mare de îndatorare al firmei pe termen lung. Mărimea capacității de rambursare, pe termen lung și în regim permanent, trebuie să fie, mai mică de 3-4 ani. Aprecierea nivelului său se face în directă corelație cu durata de rambursarea a datoriilor financire la termen.
Indicatorul exprimă o situație nefavorabilă pentru firmă, întrucât, nivelul acestuia este mai mare decât perioada prevăzută de rambursare a datoriilor financiare la termen. Firma nu își poate rambursa repid creditele bancare din resursele angajate în cei trei ani analizați.
În anul 2014, se observă o ușoară scădere a capacității de rambursare, pe fondul rambursării unei părți din creditul pe termen lung. Nivelul ridicat al acesteia impune luarea unor decizii radicale de către structura de management, care trebuie să se preocupe în mod continuu de reducerea îndatorării și a costului finanțării activității sale de exploatare, în vederea ameliorării situației actuale.
Rata de acoperire a excedentului brut scade în anul 2013, cu 4,18%, urmând ca în anul următor să crească, cu aproximativ 11 procente. Tendința de creștere se datorează reducerii mărimii impozitului pe profit (de la 4.454 lei, în 2012, la 3.141 lei în 2013, urmând ca în 2014 să înregistreze o valoare de 2.856 lei) și a pierderii financiare față de excedentul brut din exploatare. În consecință, cheltuielile care trebuiau acoperite din rezultatul brut din exploatare s-au diminuat, ducând la creșterea capacității de finanțare în anul 2014.
Figura 2.14. Nivelul datoriilor financiare ale firmei în perioada 2012-2014
Figura 2.15. Evoluția capacității de rambursare a datoriilor financiare
în perioada 2012-2014
Figura 2.16. Evoluția ratei de acoperire a excedentului brut din exploatare – 2012-2014
2.3. Analiza autofinanțării la S.C. SITECH S.R.L.
Autofinanțarea constituie în general pivotul finanțării întreprinderilor și pentru unele dintre ele, sursa exclusivă a finanțării în fazele decisive ale dezvoltării. Autofinanțarea (Af) reprezintă o sursă proprie de energie internă, destinată să acopere nevoile de finanțare ale exercițiilor următoare, expresie a bogăției create de întreprindere. Nivelul său este determinat de creșterea surselor obținute din propria activitate a întreprinderii și care vor rămâne în mod permanent la dispoziția acesteia pentru finanțarea activității viitoare.
Așadar, mărimea autofinanțării depinde de doi factori:
1. Excedentul de resurse financiare generat de activitatea firmei, reprezentat de capacitatea de autofinanțare;
2. Cota parte din aceste resurse distribuite acționarilor sub formă de dividende.
Acestea fiind spuse, se poate afirma că autofinanțarea reprezintă acea parte din capacitatea de autofinanțare rămasă disponibilă după distribuirea dividendelor cuvenite acționarilor, adică:
Af = CAF – Div.
Autofinanțarea evidențiază posibilitățile reale ale unei întreprinderi de a se autofinanța, după deducerea remunerării acționarilor.
În funcție de interesul acestora, nivelul autofinanțării poate să difere, existând următoarele posibilități:
– utilizarea profitului net pentru remunerarea acționarilor, prin dividende, ceea ce determină creșterea disponibilităților acestora pe termen scurt;
– capitalizarea profitului în cea mai mare parte, în cadrul firmei, pentru dezvoltarea acesteia și creșterea valorii de piață a acțiunilor de ținute de acționari.
De aceea, se pot face trei delimitări conceptuale, în analiza autofinanțării, și anume: autofinanțarea minimă, autofinanțarea de menținere și de dezvoltare.
Autofinanțarea minimă este alcătuită din suma amortizării și are rolul de a face posibilă menținerea firmei în stare de funcționare. Însă, datorită apariției inflației și evoluției tehnologiei, această formă de autofinanțare nu este suficientă pentru reînoirea imobilizărilor necesare păstrării capacităților de producție existente.
Autofinanțarea de menținere cuprinde sursele care vor asigura pe viitor acoperirea cheltuielilor necesare meținerii potențialului productiv și respectv, pentru reînoirea imobilizărilor și acoperirea riscurilor referitoare la deprecierea unor elemente de activ. Aceasta include amortismentele, adică autofinanțarea minimă, și provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor, având rolul de a compensa uzura fizică și morală a activelor imobilizate și înlocuirea capacităților de producție existente, cu altele noi.
Autofinanțarea de dezvoltare conține autofinanțarea de menținere și acea parte din rezultatul net al exercițiului, destinată modernizării și sporirii capacității de producție a firmei.
Opțiunea pentru una dintre acestea, pe care o va alege o întreprindere, deprinde de politica de dividend adoptată de acționari/asociați, și de politica de amortizări și provizioane.
Atunci când se realizează un proiect de investiții, autofinanțarea este absolut necesară și prezintă următoarele trăsături caracteristice:
– constituie o sursă independentă și relativ stabilă de finanțare a întreprinderii, în situații conjuncturale nefavorabile;
– autofinanțarea este absolut obligatorie pentru finanțarea investițiilor;
– face posibilă reducerea gradului de îndatorare, și implicit, a cheltuielilor financiare;
– conferă societății o anumită autonomie financiară, care îi permite independența față de instituțiile financiare și de credit;
– este un important indicator pentru măsurarea rentabilității capitalurilor proprii, respectiv pentru rentabilitatea financiară;
– asigură premisele pentru atragerea capitalului extern și a finanțărilor de pe piețele de capital.
Caracterul fundamental al acestei resurse ține de faptul că aceasta constituie elementul în baza căruia finanțarea externă va putea fi solicitată și atrasă de către întreprindere.
O autofinanțare ridicată asigură pe investitorii financiari asupra posibilităților de remunerare și de punere în valoare, de către întreprindere, a fondurilor pe care ei le vor investi.
Autofinanțarea creează capacitatea de rambursare a datoriilor întreprinderii și dă o măsură riscului pe care furnizorii de fonduri și-l asumă.
Autofinanțarea apare deci, ca un fond de acumulare pe care întreprinderea îl obține din propria activitate și este o consecință sintetică a diferitelor aspecte ale politicii sale.
Prin nivelul său, autofinanțarea servește la aprecierea performanțelor întreprinderii, sugerând potențialilor investitori capacitatea acesteia de a utiliza eficient capitalurile încredințate și de a asigura o remunerare stimulativă.
Așadar, un nivel ridicat al autofinanțării asigură creșterea autonomiei financiare a firmei și permite o mai mare libertate în realizarea obiectivelor pe termen lung, fiind un aspect important urmărit de către manageri. Creditorii firmei, iau în considerare nivelul acestui indicator, întrucât mărimea absolută și relativă a autofinanțării reflectă capacitatea de rambursarea a sumelor împrumutate, cât și nivelul riscului de neplată a datoriilor contractate.
Pentru o apreciere mai corectă a autofinanțării, pe lângă evoluția ei în mărime absolută, trebuie urmărite și ratele autofinanțării, și anume:
Rata de autofinanțare a imobilizărilor corporale (RAIC) măsoară acea parte din investițiile efectuate de o firmă pentru procurarea de imobilizări corporale, acoperită prin autofinanțare:
RAIC = (Autofinanțarea/Imobilizări corporale achiziționate)*100
Nivelul acesteia este de preferat să tindă spre 1 sau spre 100%.
Rata de autofinanțare a imobilizărilor corporale și financiare (RACF) ia în calcul ansamblul imobilizărilor corporale și financiare achiziționate în cursul perioadei:
RACF = (Autofinanțarea/Imobilizări corporale și financiare achiziționate)*100
Rata de autofinanțare globală (RAFG) pleacă de la premisa că noile investiții productive antrenează o creștere a necesarului de resurse pentru finanțarea activelor circulante (variația necesarului de fond de rulment), din care o parte trebuie acoperită prin autofinanțare, calculându-se cu relația:
RAFG = (Autofinanțarea/Nevoia de finanțare globală)*100
sau
RAFG = (Autofinanțarea/Investiții + Variația nevoii de fond de rulment)*100
Cu cât nivelul acestor rate este mai mare, cu atât situația întreprinderii este apreciată ca fiind mai favorabilă.
Așadar, se poate spune că sporirea autofinanțării, prin creșterea capacității de autofinanțare, duce la consolidarea situației financiare a întreprinderii, prin creșterea capitalurilor proprii și a libertăților de acțiune a managerilor.
Astfel, între capacitatea de autofinanțare și autofinanțare, există următoarele corelații:
Af < CAF, Af = autofinanțarea de menținere și Pn = Div, ceea ce înseamnă că tot profitul net a fost distribuit pentru dividende, iar firma nu mai poate realiza decât investiții de înlocuire a capacităților de producție, pe seama amortismentelor și provizioanelor;
Af < CAF, Af >Am și Pn>Div, deci o parte din profitul net este repartizată pentru dividende, iar restul este reinvestită în firmă pentru dezvoltare, prin crearea de noi capacități de producție;
Af = CAF, Af = Am + Pn și Div = 0, ceea ce înseamnă că firma nu acordă deloc dividende, reinvestind întregul profit net obținut. Este o situație favorabilă atunci când întreprinderea identifică noi posibilități de investire a profitului net în propria activitate de exploatare.
Având în vedere că firma studiată este o societate cu răspundere limitată și că la finalul celor doi ani, nu s-au distribuit dividende către asociații acesteia, valoarea autofinanțării este egală cu capaciatatea de autofinanțare a acesteia.
Adică, pentru anul 2012: autofinanțarea = 105.845 lei, pentru anul 2013 autofinanțarea este egală cu 96.545 lei, iar pentru anul 2014, autofinanțarea este de 105.924 lei.
Figura 2.17. Nivelul autofinanțării (2012-2014)
Firma a ales să reinvestească întregul profit net obținut în propria activitate de exploatare..
Tabelul 2.8. Rata autofinanțării imobilizărilor corporale cumpărate (2012-2014)
Rata autofinanțării imobilizărilor corporale cumpărate are valoarea de 208,2% în anul 2014, ceea ce înseamnă că investițiile efectuate de firmă au fost finanțate din aporturi ale acționarilor.
Rata de autofinanțare a nevoilor globale de finanțare (R) reprezintă raportul dintre autofinanțare și nevoia de finanțare reprezentată de activele imobilizate și variația nevoii de fond de rulment:
ΔNFR2013/2012 = 380.570 – 269.942 = 110.628 lei
ΔNFR2014/2013 = 309.556-380.570 = – 71.014 lei
Dacă nevoia de fond de rulment este pozitivă, ea semnifică un surplus de nevoi temporare, în raport cu resursele temporale posibile de mobilizat. Situația în care nevoia de fond de rulment este pozitivă, poate fi considerată normală numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare, adică dacă firma își extinde operațiunile și are nevoie temporară de surse de finanțare pe termen scurt pentru capitalul de lucru. În caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de-o parte, și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor și urgentarea plăților. Acest lucru semnifică o ieșire a numerarului din companie iar dacă această tendință este constantă, firma se va confrunta cu probleme de lichiditate.
Concluzii:
Din analiza indicatorilor, se pot concluziona următoarele:
– activele imobilizate se regăsec într-o pondere mai mică față de cele circulante (44,4% în 2013, 41,5% în 2014 ), care înregistrează o creștere de 20,4% în 2014, față de 2013, această evoluție datorându-se creșterii stocurilor, așadar a unei gestionări proaste a acestora, dar și unei gestionări defectuoase a creanțelor, sau a unei restrângeri a dimensiunii exploatării datorată micșorării cererii.
– Casa și conturile la bănci au o evoluție descendentă, scăzând cu 31% în 2013 față de anul 2012, și cu 84 % în 2014 față de 2013.
– Se observă o creștere adatoriilor pe termen scurt, care pe parcursul a doi ani se dublează față de cât erau inițial, în 2012. Această evoluție se datorează celor două prelungiri de linii credit la care firma a apelat.
– Necesarul de fond de rulment înregistrează o scădere în anul 2014, de 18%, pe fondul unei valori negative înregistrate în anul 2014, care poate fi apreciată ca fiind bună, doar dacă în ciuda datoriilor mari, s-au făcut investiții în active aducătoare de valoare adăugată. Cum nivelul valorii adăugate obținute în anul 2014 este inferior celei obținute în anul precedent, se poate concluziona că investițiile făcute nu au fost aducătoare de valoare firmei.
– Rata de autofinanțare a nevoilor globale de finanțare înregistrează o ușoară creștere pe seama creșterii nivelului autofinațării și a scăderii valorii obținute din însumarea activelor imobilizate și a necesarului de fond de rulment.
2.4. Analiza cash flow-ului la S.C. SITECH S.R.L.
Pentru ca performanța unei întreprinderi să fie apreciată corect, ea trebuie ca pe lângă obținerea de profit să realizeze și un cash flow pozitiv. Profitul este primul pas indispensabil în obținerea unei performanțe, dar el trebuie dublat de cash flow. Nu este suficient să aibă profit ci și să existe resurse financiare concrete, în casierie sau în bănci și nu pe hârtie..
Cash flow-ul, cunoscut și sub denumirea de flux de numerar, este legat de contabilitate de casă, iar profitul este legat de contabilitatea de angajamente. Existența cash flow-ului este esențială pentru a plăti salariile, furnizorii, impozitele și taxele, dividendele, creditorii de capital, chiar dacă avem un profit substanțial.
Cash flow-ul (engl. “mișcarea banilor”) reprezintă un indicator de apreciere a performanței unei entități care se stabilește ca diferență între încasări și plăți.
Între profit și cash flow există mai multe diferențe. Prima constă în faptul că profitul este un rezultat global, calculat în funcție de totalitatea veniturilor și a cheltuielilor (monetare și calculate, în timp ce cash flow-ul este un rezultat parțial care include doar venituri și cheltuieli monetare, cele calculate nefiind luate în calcul.
A doua mare diferență: profitul contabil este un rezultat definitiv, în funcție de care se stabilesc impozite, taxe, salarii, dividende, în timp ce cash flow-ul este un rezultat tranzitoriu.
Cash flow-ul poate fi potențial, ca diferență între veniturile și cheltuielile monetare, dar și cash flow efectiv ca diferență între încasări și plăți.
Societățile derulează operațiuni de gestiune (de exploatare, operaționale) și operațiuni de capital (investiții, de finanțare și rambursare a capitalurilor atrase). Operațiunile de gestiune se găsesc în conturile de venituri și cheltuieli reflectate în contul de profit și pierdere și se sintetizează în profitul net, amortizare (dacă nu au fost reinvestite) ca surse potențiale pentru cash-flow-ul societății. Operațiunile de capital nu apar în contul de profit și pierdere acestea nefiind venituri sau cheltuieli în perioada analizată (se consideră venituri sau cheltuieli privind operațiunile de capital vânzarea unui activ).
Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizează informații privind modul în care întreprinderea generează și utilizează numerarul și echivalentele de numerar.
În cadrul tabloului fluxurilor de trezorerie, fluxurile de numerar sunt grupate pe activități de exploatare, investiții și finanțare.
Tabelul 2.10. Tabloul de finanțare al unei firme
Sursa: www.ase.ro
CF = ΔTN = CFop + CFinv + CF fin
unde
CFop = PN – Rezultatul financiar + AMO – ΔNFR
CFinv = (IMO0 – AMO) – IMO1 + Rezultatul aferent vanzarii activelor imobilizate
CFfin = ΔCPR + ΔDATfin – Dividende + rezultat financiar
2.4.1. CASH-FLOW din activitatea de exploatare
Cash flow-ul din activitatea de exploatare cuprinde disponibilul obținut din vânzări, precum și sumele pe care firma le cheltuie pentru a genera vânzări. Acestea includ cheltuielile de exploatare, precum salariile, chiriile și impozitele, și încă două elemente care reduc mărimea cash flow-ului, și anume sumele plătite pentru stocuri și dobânzile plătite în contul datoriilor.
Cash-flow-ul din activitatea de exploatare este un indicator acceptabil al performanțelor firmei, dar nu unul perfect. Unul din neajunsurile acestuia constă în faptul că dobânzile plătite în contul datoriilor (cheltuielile cu dobânzile) sunt tratate separat față de dividendele plătite: în timp ce dobânzile plătite reduc cash flow-ul din exploatare, dividendele plătite reduc cash-flow-ul din finanțare. Ambele remunerează furnizorii de capital, însă situația cash flow-ului le tratează în mod diferit.
Rezultatul (excedentul sau deficitul) brut din exploatare exprimă rezultatul economic brut ce se obține din activitatea de exploatarea a întreprinderii. Excedentul brut din exploatare se calculează pe baza veniturilor și cheltuielilor de exploatare care implică încasări și plăți efective sau potențiale. El se poate stabili în două modalități:
1. plecând de la valoarea adăugată (Va):
EBE = Va + Se – IT –Cp,
unde Va – valoarea adăugată;
Se – subvențiile de exploatare primite de la stat;
IT – valoarea impozitelor și taxelor datorate (mai puțin impozitul pe profit și TVA)
Cp – cheltuieli cu personalul.
2. prin compararea veniturilor de exploatare care implică încasări (Ve) cu cheltuielile de exploatare care generează plăți (Ce)
EBE = Ve – Ce
Veniturile din exploatare cuprind veniturile din vânzarea mărfurilor, producția exercițiului și subvențiile pentru exploatare, iar cheltuielile includ costul de achiziție al mărfurilor vândute, consumurile provenite de la terți, cheltuielile cu personalul și impozitele, taxele și vărsămintele asimilate. Nu se iau în considerare, în cadrul veniturilor de exploatare, veniturile din provizioane de exploatare și alte venituri de exploatare, iar din cheltuielile de exploatare, se ignoră ajustările (cheltuielile cu amortismentele și provizioanele) și cheltuielile cu despăgubiri, donații și active cedate.
Astfel, excedentul brut de exploatare poate fi caracterizat ca surplusul monetar potențial (cash flow-ul potențial) degajat de activitatea curentă.
Excedentul brut de exploatare este un indicator de rentabilitate a activității principale a firmei și poate fi utilizat pentru:
– finanțarea investițiilor;
– rambursarea împrumuturilor;
– remunerarea capitalurilor împrumutate;
– remunerarea capitalurilor proprii;
– plata impozitului pe profit.
Analiza excedentului brut de exploatare se poate face atât în mărime absolută, cât și pe baza unui sistem de rate.
Analiza pe baza nivelului său absolut permite urmărirea dinamicii acestuia. Creșterea nivelului poate avea loc în următoarele condiții:
-creșterea valorii adăugate, prin creșterea producției exercițiului și prin îmbunătățirea gradului de prelucrare a materiilor prime (IVA >1);
-creșterea valorii adăugate într-un ritm superior creșterii cheltuielilor salariale și a impozitelor și taxelor (IVA >ICs și IVA >IIT).
Ratele excedentului brut de exploatare permit aprecierea structurii acestuia și a modului în care nivelul său acoperă diferitele nevoi de finanțare.
Rata amortizării:
RA = (Amortizare/EBE)*100
Rata cheltuielilor financiare:
RCf = (Cheltuieli financiare/EBE)*100
Rata dividendelor:
Rdiv = (Dividende/EBE)*100
Rata autofinanțării:
Raf = (Autofinanțare/EBE)*100
Rata marjei brute a exploatării – arată rezultatul monetar de exploatare obținut la 100 lei producție a exercițiului:
RM = (EBE/Qe)*100
f) Rata capacității de dezvoltare – arată ce parte din valoarea adăugată este folosită pentru finanțarea dezvoltării firmei, prin reținerea amortismentelor și a profitului net, dar și pentru remunerarea creditorilor financiari (prin cheltuielile cu dobânzile):
Rcd = (EBE/Salarii)/*100
Nivelul excedentului brut de exploatare trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura menținerea capitalului tehnic (prin amortizare), remunerarea capitalului împrumutat (prin intermediul cheltuielilor cu dobânzile), remunerarea capitalului propriu (prin dividende), dezvoltarea întreprinderii (prin capitalizarea unei părți din profitul obținut).
Concluzionând, se poate afirma că excedentul brut din exploatare arată nivelul global de profitabilitate a activității de producție și comercializare, fiind un instrument util pentru evaluarea performanțelor unei afaceri, fiind utilizat de către manageri și de către investitori. Factorii de care depinde mărimea și dinamica excedentului brut de exploatare sunt gradul de prelucrare al materiilor prime în cadrul firmei – reflectat prin intermediul valorii adăugate, corelația dintre capacitatea de a produce valoare adăugată și nivelul de remunerare a muncii, fiscalitatea și politica de subvenționare a ramurii de către stat.
Tabelul 2.11. Analiza excedentului brut de exploatare la S.C. SITECH S.R.L.
– lei
Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din contul de profit și pierdere.
Concluzii:
Excedentul brut de exploatare a avut valoarea de 239.119 lei în anul 2012, crescând la 240.878 lei în anul 2013, urmând ca mai apoi, în anul următor, să scadă la 206.469 lei. Evoluția sa a fost de stagnare în cei doi ani (2012, 2013) și de scădere cu 14,28% în anul următor. Această evoluție descendentă se datorează micșorării gradului de prelucrare a materiilor prime și materialelor, lucru care se reflectă în mod direct în mărimea valorii adăugate. Dependența față de nivelul tehnic și tehnologic, de gradul de uzură și de randamentul utilajelor, dar și de politica de prețuri, face ca valoarea adăugată totală obținută de firmă din activitatea de exploatare să scadă. De asemenea, micșorarea valorii excedentului brut de exploatare se datorează diminuării subvențiilor primite de la stat.
Figura 2.18. Nivelul ratei amortizării în perioada 2012-2014
Rata amortizării înregistrează o scădere cu 4% în anul 2013 față de anul precedent, de la 41,55% la 37,21%. În 2014 aceasta rată crește la 45,885, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din nivelul rezultatului brut de exploatare se consumă pentru acoperirea amortismentelor. Creșterea acestei rate se datorează investițiilor făcute de către firmă în anul 2014 în imobilizări corporale, ceea ce justifică evoluția amortismentelor și a ratei acestora față de excedentul brut de exploatare. Firma ar trebui să înregistreze o reducere a acestei rate în perioada următoare, prin creșterea volumului de activitate, și anume a producției exercițiului, a cifrei de afaceri, și a valorii adăugate, și implicit, a excedentului brut de exploatare, pentru ca investițiile efectuate să aibă o eficiență crescută.
Rata cheltuielilor financiare are o valoare destul de ridicată deoarece firma a contractat credite bancare pe termen lung în sume mari. În anul 2013, firma a apelat la credite bancare pentru a-și finanța investițiile. Creșterea cheltuielilor financiare se datorează creșterii cheltuielilor cu dobânzile, care dețin o pondere însemnată în structura acestora, ele reprezentând costul capitalului împrumutat, ca sursă de finanțare. Politica financiară își pune amprenta asupra structurii financiare, iar de aceea managerul ar trebui să ia eventuale măsuri de restricționare generate de insuficiența capitalurilor proprii, în vederea atenuării riscului care însoțește activitatea desfășurată. Acest lucru se poate face prin aprovizionarea corespunzătoare a întreprinderii, atât din punct de vedere cantitativ, cât și structural, în concordanță cu nevoile producției, prin reducerea stocurilor de materii prime, materiale și produse finite, în așa fel încât să fie asigurată la timp restituirea creditelor și, implicit, să se poată realiza condițiile de creștere a autofinanțării.
Figura 2.19. Rata cheltuielilor financiare în perioada 2012-2014
În perioada analizată, se observă faptul că firma nu a distribuit dividende, astfel că rata dividendelor are valoarea 0, profitul realizat de firmă fiind capitalizat și utilizat pentru finanțarea investițiilor viitoare.
Rata autofinanțării arată procentul din rezultatul brut de exploatare rămas disponibil pentru autofinanțare (pentru investiții și rambursări de împrumuturi). Din calculele efectuate rezultă că în cazul firmei studiate, nivelul ratei autofinanțării a scăzut în anul 2013, față de anul 2012, de la 44,27%, la 40,09%. În anul următor aceasta crește atingând un nivel de 51,31%, ceea ce înseamnă, cu 11 procente mai mult față de perioada precedentă.
Rata marjei brute a exploatării exprimă profitabilitatea activității operaționale a firmei, crescând în anul 2012 de la 24,88%, la 26,83%, în anul 2013. Acest lucru nu este valabil și în anul următor, cand are loc o scădere a acestei rate, cu 7 procente, ceea ce înseamnă că o parte din producția realizată nu mai rămâne la dispoziția firmei pentru a-și finanța dezvoltarea.
Rata creării de bogăție de către salariați are o valoare de 84,25% în anul 2012, crește în 2013 la 96,27% și scade în anul următor, la 93,57%. Aceasta reflectă excedentul brut de exploatare care revine la 100 lei salarii plătite.Fiind o rată de eficiență a utilizării resurselor umane, evoluția sa reflectă schimbările apărute în corelația productivitatea muncii – salariu mediu plătit. În pofida creșterii salariului în decursul perioadei analizate, numărul salariaților scade, cheltuielile salariale scad implicit, iar pe seama unei valori adăugate mai mici față de perioada precedentă, scade și excedentul brut din exploatare, ducând la o eficiență diminuată a utilizării resuselor umane.
Figura 2.20. Mărimea valorii adăugate totale în perioada 2012-2014
2.4.2. CASH FLOW din activitatea de investiții
CASH FLOW- din activitatea de investiții sunt banii generați intern, din activități non-operaționale, care cuprinde banii investiți în echipamente, în mijloace fixe, etc. aceste investiții reprezentând profitul pe termen lung.
Cash flow-ul din activitatea de investiții este de obicei negativ, deoarece cea mai mare parte a sa este reprezentată de cheltuielile de capital pentru achiziția de imobilizări productive. El ține cont de intrările sau ieșirile izolate rezultate din achiziții sau dezinvestiri.
Astfel, fluxurile de trezorerie ale activității de investiții oferă informații cu privire la modul în care întreprinderea își asigură perenitatea și creșterea. Aceste fluxuri se referă la:
-plățile efectuate pentru achiziționarea de imobilizări corporale și necorporale și a altor active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare capitalizate și plățile implicate de imobilizările produse de firmă pentru sine;
– încasări ce provin din vânzarea de imobilizări corporale și necorporale și a altor active pe termen lung;
– plăți efectuate pentru cumpărarea de titluri de participare și de titluri de creanță ale altor întreprinderi;
– avansuri de trezorerie și împrumuturi acordate;
– încasări provenite din rambursarea avansurilor și a împrumuturilor acordate altor părți.
CFinv = – ΔAI (active imobilizate – valoare brută) = – (AI1 – AI0 + Cheltuieli cu amortizarea)
Tabelul 2.12. Cash flow-ul din activitatea de investiții
– lei –
Pentru anul 2012:
CFinv = -27.666 lei
Pentru anul 2013:
CFinv = -8.782 lei
Pentru anul 2014:
CFinv = – 145.599 lei
Din calculele obținute se observă creșterea cash flow-ului din activitatea de investiții, în cursul anului 2014, ca urmare a achizițiilor de mijloace fixe, făcute de firmă, deci ca urmare a sporirii cheltuielilor de capital pentru cumpărarea de imobilizări productive.
2.4.3. CASH FLOW din activitatea de finanțare
CASH FLOW-ul din activitatea de finanțare conține disponibilul primit în urma emisiunii acțiunilor, obligațiunilor și a contractării creditelor bancare. El se diminuează cu dividendele primite.
Activitatea de finanțare cuprinde acele operațiuni care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii și capitalurilor împrumutate ale întreprinderii.
Mișcările de trezorerie generate de activitatea de finanțare se referă la:
– încasările din emisiunea de acțiuni și de alte elemente ale capitalurilor proprii;
– vărsăminte către acționari pentru achiziționarea sau răscumpărarea acțiunilor întreprinderii;
– încasări din emisiunea de împrumuturi obligatare, împrumuturi statutare, bilete de trezorerie, titluri de împrumut ipotecar sau a altor titluri de împrumut pe termen scurt sau lung;
– rambursarea sumelor împrumutate sub formă de lichidități;
– vărsăminte efectuate de un locatar pentru reducerea soldului datoriei referitoare la un contract de locație – finanțare.
Diferența dintre fluxurile pozitive și cele negative reprezintă fluxul net de trezorerie, care poate fi pozitiv (atunci când intrările de fonduri sunt mai mari decât ieșirile), situație ce exprimă creșterea disponibilităților bănești care pot fi folosite pentru plățile imediate, sau negativ (intrările de fonduri sunt mai mici decât ieșirile), caz în care este vorba de o diminuare a numerarului de care dispune entitatea economică.
CFfin = Δ Capitaluri proprii – RN + Δ Împrumuturi pe termen lung
Tabelul 2.13. Cash flow-ul din activitatea de finanțare
– lei –
Pentru anul 2012:
CFfin = -23.012 lei
Pentru anul 2013:
CFfin = -11.258 lei
Pentru anul 2014:
CFfin = – 46.573 lei
Se observă o creștere a cash flow-ului din activitatea de finanțare în anul 2014, în sumă de 46.575 lei, față de 11.258 lei, cât era în anul 2014.
Diferența dintre fluxurile pozitive și cele negative reprezintă cash-flow-ul net, care poate fi pozitiv (intrări mai mari decât ieșiri) , ceea ce semnifică o creștere a disponibilităților bănești, ce pot fi utilizate pentru efectuarea plăților imediate, sau negativ, intrări mai mici decît ieșiri), adică o diminuare a numerarului de care dipune întreprinderea.
2.5. Căi de creștere a capacității de autofinanțare și a cash-flow-ului la
S.C. SITECH S.R.L.
Cheltuielile cu amortizarea reduc volumul impozitului pe profit, prin micșorarea bazei de impozitare, și astfel, creează condițiile de creștere a autofinanțării. Deși amortizarea, pe total, are o influență neutră asupra autofinanțarii, prin aplicarea diverselor metode de amortizare se poate ajunge la constituirea anuală a unui fond de amortizare mai mare sau mai mic. În cazul creșteri fondului de amortizare, scad fluxurile negative (de ieșire) reprezentând impozitul pe profit aferent și cresc fluxurile de autofinanțare.
Politica financiară își pune amprenta asupra structurii financiare, iar de aceea managerul ar trebui să ia eventuale măsuri de restricționare generate de insuficiența capitalurilor proprii, în vederea atenuării riscului care însoțește activitatea desfășurată. Acest lucru se poate face prin aprovizionarea corespunzătoare a întreprinderii, atât din punct de vedere cantitativ, cât și structural, în concordanță cu nevoile producției, prin reducerea stocurilor de materii prime, materiale și produse finite, în așa fel încât să fie asigurată la timp restituirea creditelor și, implicit, să se poată realiza condițiile de creștere a autofinanțării.
Întrucât prețurile de vânzare sunt mai mici decât costurile mărfurilor, pentru anumite cantități semnificative pentru firmă, acestea duc la o marjă comercială negativă ce înseamnă, așadar pierderi pentru firmă. Din acest considerent, se impune o atenție sporită pentru manager, în ceea ce privește discount-urile acordate clienților, deoarece discount-ul acordat acestuia să asigure o vânzare cu marjă comercială minimă pozitivă, ca toate celelalte cheltuieli generate de realizarea vânzării, care nu se regăsesc în costul mărfii (cheltuielile cu salariile, cu stocarea, distribuția și promovarea produselor), să fie acoperite.
Autofinanțarea reprezintă baza dezvoltării oricărei întreprinderi, alături de aportul adus la capitalul propriu. Menținerea și creșterea acesteia sunt aspecte importante urmărite de managerul firmei, fiind cruciale pentru dezvoltarea afacerii sale. Managerul firmei trebuie, așadar să asigure existența lichidităților pentru a-și onora angajamentele asumate, respectiv datoriile cu scadență în viitorul apropiat, asigurân echilibrul financiar pe termen scurt.
Mijloacele de finanțare pe care acesta decide să le utilizeze trebuie să corespundă din punct de vedere calitativ, nevoilor întreprinderii. Alegând ca mijoc de finanțare sursele interne (autofinanțarea), societatea beneficiază de reduceri substanțiale de impozit, pentru profitul reinvestit, si deci, de autonomie financiară. Finanțarea proprie creează capacitatea de rambursare a datoriilor și dă o măsură riscului pe care furnizorrii de fonduri și-l asumă.Capacitatea de autofinanțare este indicatorul ce dă expresivitate economică firmei , asigurând garanția și independența financiară.
Concluzii
Pe baza sistemului de indicatori și a corelației de echilibru eficiență/eficacitate, folosite în procesul de analiză a performanței firmei S.C. SITECH S.R.L., cu ajutorul datelor din bilanțul contabil și din contul de profit și pierdere, întocmite pentru exercițiile financiare 2012, 2013 și 2014, se pot concluziona următoarele:
Veniturile din vânzarea mărfurilor înregistrează o scădere semnificativă, cu aproximativ 70% în anul 2013 față de 2012, urmând ca în anul următor să se reducă cu 12% față de cel precedent
Cheltuielile privind mărfurile scad în proporție de 63% în anul 2013 față de anul 2012, iar în anul următor cresc cu 37,7%, ceea ce înseamnă o marjă comercială negativă a vânzărilor de mărfuri. Cauza acestei pierderi a vânzărilor de mărfuri pot fi discount-urile prea mari acordate clienților, prețurile de vânzare mai mici decât costurile mărfurilor, pentru anumite cantități semnificative pentru firmă. O marjă comercială negativă semnifică, așadar pierderi pentru firmă, ceea ce impune o atenție sporită pentru manager, în ceea ce privește discount-urile acordate clienților săi, deoarece discount-ul acordat acestuia trebuie să asigure o vânzare cu marjă comercială minimă pozitivă, ca toate celelalte cheltuieli generate de realizarea vânzării, care nu se regăsesc în costul mărfii (cheltuielile cu salariile, cu stocarea, distribuția și promovarea produselor), să fie acoperite.
Valoarea adăugată totală înregistrează o ușoară creștere de 2% în anul 2013 față de anul precedent, urmând să scadă cu 12 procente în anul următor, pe seama scăderii concomitente a marjei comerciale obținute și a valorii adăugate produse. Întrucât valoarea adăugată este indicatorul care măsoară puterea economică reală a întreprinderii, scăderea mărimii acesteia semnifică o încetinire a mijloacelor de acțiune ale întreprinderii, în relația cu cumpărările (piața de amonte) și cea cu vânzările (piața de aval). Din acest considerent, valoarea adăugată are o importanță mai mare decât cifra de afaceri, care nu poate oferi singură o imagine fidelă, adevărată a performanței firmei
Societatea a înregistrat în cei trei ani analizați profit din activitatea de exploatare, în mărime absolută de 239.119 lei în 2012, 240.878 lei, în anul următor și de 206.469 lei în anul 2014. Se observă așadar, o creștere procentuală de 1 % în anul 2013 și o scădere de 15 procente în 2014, pe seama scăderii valorii adăugate totale și a veniturilor din subvențiile de exploatare aferente cifrei de afaceri nete.
În urma analizei capacității de autofinanțare, prin metoda aditivă, s-a constatat o scădere a mărimii acesteia în anul 2013, față de anul precedent, cu 9%, și o creștere a acesteia cu aproximativ 10 procente în anul următor. Această creștere s-a datorat creșterii mărimii profitului net și a ajustărilor privind amortizarea și provizioanele.
În ceea ce privește structura capacității de autofinanțare, se observă ponderea semnificativă a ajustărilor privind amortizările și provizioanele de 94% în anul 2012, 93% în anul următor, și de 89% în anul 2014.
Capacitatea de rambursare a datoriilor financiare este mare în cei trei ani studiați, ea înregistrând o creștere de la 7,70 ani, în 2012, la 10,84 ani, în 2013, urmând ca mai apoi, în 2014, să scadă, întro-o proporție nesemnificativă. Acest lucru semnifică un grad mare de îndatorare al firmei pe termen lung. Mărimea capacității de rambursare, pe termen lung și în regim permanent, trebuie să fie, mai mică de 3-4 ani. Aprecierea nivelului său se face în directă corelație cu durata de rambursarea a datoriilor financire la termen. Indicatorul exprimă o situație nefavorabilă pentru firmă, întrucât, nivelul acestuia este mai mare decât perioada prevăzută de rambursare a datoriilor financiare la termen. Firma nu își poate rambursa repid creditele bancare din resursele angajate în cei trei ani analizați.
Rata de acoperire a excedentului brut scade în anul 2013, cu 4,18%, urmând ca în anul următor să crească, cu aproximativ 11 procente. Tendința de creștere se datorează reducerii mărimii impozitului pe profit (de la 4.454 lei, în 2012, la 3.141 lei în 2013, urmând ca în 2014 să înregistreze o valoare de 2.856 lei) și a pierderii financiare față de excedentul brut din exploatare. În consecință, cheltuielile care trebuiau acoperite din rezultatul brut din exploatare s-au diminuat, ducând la creșterea capacității de finanțare în anul 2014.
Necesarul de fond de rulment prezintă o scădere în anul 2014, de 18%, pe fondul unei valori negative înregistrate în anul 2014, care poate fi apreciată ca fiind bună, doar dacă în ciuda datoriilor mari, s-au făcut investiții în active aducătoare de valoare adăugată. Cum nivelul valorii adăugate obținute în anul 2014 este inferior celei obținute în anul precedent, se poate concluziona că investițiile făcute nu au fost aducătoare de valoare firmei.
Rata de autofinanțare a nevoilor globale de finanțare înregistrează o ușoară creștere pe seama creșterii nivelului autofinațării și a scăderii valorii obținute din însumarea activelor imobilizate și a necesarului de fond de rulment
Excedentul brut de exploatare a avut valoarea de 239.119 lei în anul 2012, crescând la 240.878 lei în anul 2013, urmând ca mai apoi, în anul următor, să scadă la 206.469 lei. Evoluția sa a fost de stagnare în cei doi ani (2012, 2013) și de scădere cu 14,28% în anul următor. Această evoluție descendentă se datorează micșorării gradului de prelucrare a materiilor prime și materialelor, lucru care se reflectă în mod direct în mărimea valorii adăugate. Dependența față de nivelul tehnic și tehnologic, de gradul de uzură și de randamentul utilajelor, dar și de politica de prețuri, face ca valoarea adăugată totală obținută de firmă din activitatea de exploatare să scadă. De asemenea, micșorarea valorii excedentului brut de exploatare se datorează diminuării subvențiilor primite de la stat.
Rata amortizării înregistrează o scădere cu 4% în anul 2013 față de anul precedent, de la 41,55% la 37,21%. În 2014 aceasta rată crește la 45,85%, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din nivelul rezultatului brut de exploatare se consumă pentru acoperirea amortismentelor. Creșterea acestei rate se datorează investițiilor făcute de către firmă în anul 2014 în imobilizări corporale, ceea ce justifică evoluția amortismentelor și a ratei acestora față de excedentul brut de exploatare. Firma ar trebui să înregistreze o reducere a acestei rate în perioada următoare, prin creșterea volumului de activitate, și anume a producției exercițiului, a cifrei de afaceri, și a valorii adăugate, și implicit, a excedentului brut de exploatare, pentru ca investițiile efectuate să aibă o eficiență crescută.
Rata autofinanțării arată procentul din rezultatul brut de exploatare rămas disponibil pentru autofinanțare (pentru investiții și rambursări de împrumuturi). Din calculele efectuate rezultă că în cazul firmei studiate, nivelul ratei autofinanțării a scăzut în anul 2013, față de anul 2012, de la 44,27%, la 40,09%. În anul următor aceasta crește atingând un nivel de 51,31%, ceea ce înseamnă, cu 11 procente mai mult față de perioada precedentă.
Rata creării de bogăție de către salariați are o valoare de 84,25% în anul 2012, crește în 2013 la 96,27% și scade în anul următor, la 93,57%. Aceasta reflectă excedentul brut de exploatare care revine la 100 lei salarii plătite.Fiind o rată de eficiență a utilizării resurselor umane, evoluția sa reflectă schimbările apărute în corelația productivitatea muncii – salariu mediu plătit. În pofida creșterii salariului în decursul perioadei analizate, numărul salariaților scade, cheltuielile salariale scad implicit, iar pe seama unei valori adăugate mai mici față de perioada precedentă, scade și excedentul brut din exploatare, ducând la o eficiență diminuată a utilizării resuselor umane.
Din calculele obținute se observă creșterea cash flow-ului din activitatea de investiții, în cursul anului 2014, ca urmare a achizițiilor de mijloace fixe, făcute de firmă, deci ca urmare a sporirii cheltuielilor de capital pentru cumpărarea de imobilizări productive.
Se observă, de asemenea, o creștere a cash flow-ului din activitatea de finanțare în anul 2014, în sumă de 46.575 lei, față de 11.258 lei, cât era în anul 2014
Din analiza indicatorilor, reiese că autofinanțare presupune finanțarea firmei din surse proprii interne, mărimea acesteia depinzând de capacitatea de autofinanțare a firmei, capacitate determinată, la rândul ei, de mărimea amortizărilor și provizioanelor calculate și neconsumate încă, de mărimea profiturilor nerepartizate încă și de mărimea veniturilor rezultate din dezinvestiții. Întrucît amortizarea este o cheltuială deductibilă fiscal, rezultă că economiile fiscale astfel realizate reduc într-o măsură importantă costul autofinanțării.
Analizând evoluția capacității de autofinanțare, se observă o scădere a mărimii acesteia în anul 2013, față de anul precedent, cu 9%, și o creștere a acestia cu aproximativ 10 procente în anul următor. Această creștere s-a datorat majorării profitului net și a ajustărilor privind amortizarea și provizioanele.
În ceea ce privește structura capacității de autofinanțare, se observă ponderea semnificativă a ajustărilor privind amortizările și provizioanele de 94% în anul 2012, 93% în anul următor, și de 89% în anul 2014.
Bibligrafie
Cărți, reviste, articole:
Bușe L., Siminică M., Cîrciumaru, Simion D., Ganea M., Analiză economico-financiară, Ed. Sitech, Craiova, 2011;
Dincă M., Importanța cash-flow-ului pentru creșterea valorii firmei (Revista Finanțe – provocările viitorului);
Dragotă V., Obreja Brașovenu L., Dragotă I.M., Management financiar, Ediția a II-a, vol. I, Diagnosticul financiar al companiei, Ed. Economică, București, pag. 169-170;
Siminică M., Diagnosticul financiar al firmei, Editura Sitech, Craiova, 2010;
Adrese web:
www.antreprenoriat.upm.ro/antreprenoriat-transilvan/echilibrul-financiar-si-capacitatea-de-autofinantare
www.ase.ro/upcpr/analiza_fluxurilor_de _numerar
www.financejournal.ro/fisiere/revista
www.scribd.com/Analiza_practică_a_cash_flow-ului
www.sitech.ro/despre-noi
www.tradeville.eu/tradepedia/cheltuieli-de-exploatare
www.universitatea-cantemir.ro/cercetare/documentare/analiza-cash_flow
www.wikipedia.org/wiki/Editura
Bibligrafie
Cărți, reviste, articole:
Bușe L., Siminică M., Cîrciumaru, Simion D., Ganea M., Analiză economico-financiară, Ed. Sitech, Craiova, 2011;
Dincă M., Importanța cash-flow-ului pentru creșterea valorii firmei (Revista Finanțe – provocările viitorului);
Dragotă V., Obreja Brașovenu L., Dragotă I.M., Management financiar, Ediția a II-a, vol. I, Diagnosticul financiar al companiei, Ed. Economică, București, pag. 169-170;
Siminică M., Diagnosticul financiar al firmei, Editura Sitech, Craiova, 2010;
Adrese web:
www.antreprenoriat.upm.ro/antreprenoriat-transilvan/echilibrul-financiar-si-capacitatea-de-autofinantare
www.ase.ro/upcpr/analiza_fluxurilor_de _numerar
www.financejournal.ro/fisiere/revista
www.scribd.com/Analiza_practică_a_cash_flow-ului
www.sitech.ro/despre-noi
www.tradeville.eu/tradepedia/cheltuieli-de-exploatare
www.universitatea-cantemir.ro/cercetare/documentare/analiza-cash_flow
www.wikipedia.org/wiki/Editura
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Performantei Firmei pe Baza Indicatorilor Potentialului de Finantare (ID: 135941)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.