Analiza Modului In Care Metodele Moderne Conduc la Cresterea Interesului Elevilor Pentru Disciplina Religie

Analiza modului în care metodele moderne conduc la creșterea interesului elevilor pentru disciplina Religie

CUPRINS

INTRODUCERE

1.Motivarea alegerii temei și

raportarea acesteia la exigențele actuale ale educației

2.Abordarea temei în programa școlară

I.„LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE!” – ȘCOALA, LOCUL FORMĂRII

CARACTERULUI MORAL CREȘTIN AL COPILULUI

CAPITOLUL 1

Educația religioasă, componentă a misiunii Bisericii lui Hristos în lume

1.1.Ora de Religie – mijloc de inițiere în tainele credinței

1.2.Hristos – Pedagog și Învățător desăvârșit în Școală

1.3.Educația religioasă prin activități extracurriculare

cu caracter formativ –educativ

CAPITOLUL 2

Profilul moral-religios al profesorului de religie, mentor și ucenic

2.1Profesorul de religie – ucenic al lui Hristos

2.2.Profesorul de religie – educator și formator de caractere

2.3.Calități moral religioase ale profesorului de religie

CAPITOLUL 3

Copiii – moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu

3.1.Copiii în Vechiul Testament

3.2.Copiii în Noul Testament

3.3.Copiii în viziunea Sfinților Părinți

3.4.Copiii în Biserică, ieri și azi

CAPITOLUL 4

Conținutul educației religioase și impactul acesteia asupra formării caracterului

moral-creștin al copilului

4.1.Sfânta Scriptură –izvor de învățături moral-religioase în Școală

4.2.Viețile Sfinților – mijloace de formare a deprinderilor religioase la elevi

4.3.Impactul educației religioase asupra vieții morale a elevilor

CAPITOLUL 5

Disciplina Religie – puntea de legătură între Școală și Biserică

5.1Ora de Religie – inițierea elevilor în Sfintele Taine ale Bisericii lui Hristos

5.2.Profesorul de religie – mediator în relația elevului cu preotul comunității

5.3.Importanța orei de religie în implicarea activă a elevilor în viața Bisericii

II.METODELE MODERNE ACTIV-PARTICIPATIVE–OBIECTUL CERCETĂRII

PSIHOPEDAGOGICE

CAPITOLUL 1

Considerații teoretice și practice asupra metodelor moderne,

Activ-participative

1.1.Delimitări terminologice

1.2.Metode tradiționale

1.3.Metodele moderne

1.3.1.Metode active utilizate în evocarea cunoștințelor anterioare

1.3.2.Metode active utilizate în realizarea sensului

1.3.3.Metode active utilizate în reflecție

1.3.4.Metode moderne de evaluare a activității elevilor

1.3.5.Metode fundamentate pe acțiune

CAPITOLUL 2

Proiectarea și desfășurarea cercetării pedagogice

2.1.Tema cercetării psihopedagogice și motivarea alegerii acesteia

2.2.Metodele moderne la disciplina Religie, în viziunea altor cercetători de

specialitate

2.3.Elaborarea design-ului cercetării

2.3.1.Obiectivele cercetării

2.3.2.Ipotezele cercetării

2.3.3. Descrierea metodicii cercetării

2.4. Metodologia de cercetare / sistemul metodelor de cercetare

III.ORGANIZAREA, INTERPRETAREA

ȘI MĂSURAREA DATELOR CERCETĂRII

1.1.Autoobservarea sau metoda „observării de sine”, în rândul elevilor și a

profesorului de religie

1.2.Observarea sistematică a comportamentelor

elevilor implicați în experiment

1.3.Analiza lucrărilor practice ale elevilor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

1.Motivarea alegerii temei și raportarea acesteia la exigențele actuale ale educației

Îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos, „Lăsați copiii să vină la Mine!” (Matei 19, 14; Marcu 10,14) , este veșnic valabil în conștiința oamenilor, iubitori de Dumnezeu. Părinții râvnitori după Hristos, doresc comuniunea veșnică a copiilor cu Dumnezeu, născându-i spre viața veșnică. Nașterea în Împărăția lui Dumnezeu, este o bucurie nesfârșită alături de Sfinții lui Dumnezeu și de Îngerii Săi. Niciun alt îndemn nu este glăsuitor ca acesta, de a-ți lăsa copilul să meargă spre fericirea deplină, atât de râvnită aici pe pământ.

Împlinind îndemnul, copiii se transformă treptat, se îmbracă în Hristos, cresc alături de Hristos, se unesc cu Hristos. Transformarea este vizibilă, atât prin virtuți creștine dobândite, cât și prin înfrumusețarea trupului, a chipului, care radiază de iubirea lui Hristos.

Prin cuvintele: „Lăsați copiii să vină la Mine!”(Matei 19, 14; Marcu 10,14) este lesne de înțeles că părinții își pot conduce copiii spre Hristos prin educația religioasă cu care ar trebui să-i înconjoare încă din primii ani de viață. Să-i învețe să se însemnezecu Sfânta Cruce, să-i îndrume să-și țină mânuțele la rugăciune, să le explice care ar trebui să fie atitudinea la rugăciune, să-i conducă la Sfânta Biserică pentru a se împărtăși din dragostea lui Dumnezeu. Odată cu creșterea și înțelegerea

realității din jurul său, copilului trebuie să i se explice cu cuvinte simple cine este

Dumnezeu, cum Îi simte prezența în lume, cum comunică cu El etc.

De asemenea, părinții promovează educația religioasă prin exemplul lor, ei înșiși sunt modelele copiilor. Chiar dacă aceștia nu înțeleg ceea ce se întâmplă, subconștientul lor lucrează, și mai de vreme sau mai târziu vor copia faptele și gesturile părinților. De aceea, părinții trebuie să fie pentru copiii lor o flacără vie a

credinței. Crescând cu vârsta, încet-încet vor înțelege realitatea și o vor experimenta chiar ei. Faptele părinților sunt mult mai puternice decât cuvintele, acestea sunt mult mai rapid înregistrate de micuții creștini. Astfel se explică și gesturile multor copii de a imita preotul în momentul cădirii, ducând mâna în sus și în jos, exact așa cum se cădește.

Lipsa de rugăciune, de învățături morale, de învățături scripturistice, de pioșenie, de evlavie într-o familie, nu fac decât să înstrăineze copilul de Hristos, să-l

îndepărteze și să pătrundă cu greu în sufletul său. Nu trebuie uitat că blestemele, blasfemiile creează o lume întunecată, lipsită de armonie, de iubire, și mai ales de Hristos. Acestea nu sunt decât piedici în împlinirea îndemnului „Lăsați copiii să vină la Mine!” (Matei 19, 14; Marcu 10,14).

Iubirea părinților față de Sfânta Biserică, față de rugăciune, față de viața religioasă în general, conduce la întărirea credinței micului creștin în existența lui Dumnezeu și în practicarea acesteia. Disprețuirea faptelor de milostenie, a creștinilor, a preoților nu face decât să depărteze copilul de Dumnezeu, disprețuind și el la rândul său viața religioasă. Depărtarea de valorile moral-religioase, aruncă adolescentul, tânărul de astăzi în ghearele haosului, a plăcerilor lumești, a degradării morale, a denaturării ființei umane.

Responsabilitatea educației religioase nu o au numai părinții ci și Școala prin profesorul de religie, dar și Biserica prin preoții săi slujitori. Profesorul de religie are înalta datorie de a clădi în sufletul copilului, pe temelia zidită de părinți, dragostea față

de Dumnezeu . În colaborare cu profesorul de religie și nu numai, preotul are misiunea

de a-L întări pe Hristos în sufletul copilului prin Sfintele Taine.

Profesorul de religie are menirea de a învăța micul creștin să mențină relația strânsă cu Dumnezeu, prin toate învățăturile pe care le predă la clasă, prin metodele și mijloacele folosite cu tact pedagogic, prin manifestările reiligioase și mai ales prin profilul său moral, de care trebuie să dea dovadă în educația religioasă.

Așa cum educația religioasă împlinită de părinți sau din contră, lipsa acesteia

poate conduce la cunoașterea lui Hristos sau la înstrăinarea de El, tot așa și faptele profesorului de relegie, pot conduce la întărirea relației cu Dumnezeu sau din contră la ruperea relației. Profesorul de religie este ca preotul în Biserică, un model de urmat de către elevi, un jertfitor, un misionar. În virtutea acestei misiuni, de a-L mărturisi pe Hristos, asemenea preotului, religia nu este o oarecare disciplină, ci este un mijloc de a-L împărtăși pe Hristos. Ora de religie nu este una oarecare, ci este o „Sfântă Liturghie”, prin care Îl împărtășim pe Hristos, iar Hristos este în mijlocul fiecărei comunități de elevi.

În formarea deprinderilor moral-religioase contează foarte mult comportamentul verbal al profesorului, atitudinea acestuia față de viața religioasă, îmbinarea învățăturilor cu faptele, convingerile religioase. Profesorul de religie trebuie să fie el însuși un trăitor al ortodoxiei, pentru a insufla învățăceilor săi din experiența

sa și din cunoștințele sale.

În menținerea vie a relației copiilor cu Biserica, profesorul trebuie să colaboreze cu preotul comunității, care joacă un rol important în viața lor, atât în copilărie, adolescență, cât mai ales la maturitate. Crearea punții de legătură a copilului cu

preotul comunității prin orele de religie și prin manifestările religioase desfășurate în școală, poate fi importantă pentru stabilirea unei relații trainice și durabile.

Se constată că părinții, bunicii, profesorii de religie și preoții slujitori au un rol

important în împlinirea îndemnului lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine!” (Matei,19,14; Marcu 10, 14). Însă nu trebuie să uităm că societatea contemporană este favorabilă secularizării, globalizării, pierderii identității religioase, promovând subcultura, pseudocultura, imoralitatea, degradrea umană. Mass-media prin toate

ramurile ei joacă un rol negativ în viața creștinilor, înstrăinând omul de Dumnezeu. Absența oamenilor din biserici, necitirea Sfintei Scripturi, a Vieților Sfinților, a învățăturilor morale, întăritoare de suflet, lipsa rugăciunii și a postului, îmbinat cu idolatrizarea televizorului, a jocurilor pe calculator, a internetului, a telefoniei mobile, conduc la înstrăinarea de Dumnezeu, la degradrea morală a sufletului, la distrugerea chipului lui Dumnezeu în om.

Într-o astfel de societate sărăcită de valorile moral-religioase, s-a propus scoaterea însemnelor religioase din școli, ba chiar a disciplinei Religie, desconsiderându-se total îndemnul lui Hristos, de două mii de ani: „Lăsați copiii să vină la Mine!” (Matei 19,14; Marcu 10, 14).

Fiecare profesor de religie trebuie să dovedească prin fiecare oră de religie, că promovarea valorilor religioase în Școală nu face decât să înfrumusețeze sufletul, să-l

dezvolte armonis, integral. Fără dar și poate, fiecare părinte își dorește un copil cu calități alese, inteligent, înțelept, priceput, competent, sociabil, omenos. Printre toate acestea, un rol important îl are credința în Hristos care înfrumusețează sufletul și îl înnobilează.

Astăzi Școala promovează formarea competențelor la elevi, ceea ce înseamnă

că nu este suficient ca elevul doar să dețină informații ci și să le folosească cu dibăcie. Ca atare, în cazul nostru, la disciplina Religie se pune foarte mult accent pe formarea deprinderilor religioase precum ar fi: învățarea rugăciunilor și formarea atitudinii pozitive față de rugăciune și precticarea acesteia cu pioșenie, însemnarea corect cu Sfânta Cruce, apropierea de slujbele religioase și participarea activă la biserică, formarea atitudinii pozitive față de post, față de cărțile religioase, față de muzica bisericească etc.

Ministerul Învățământului prin reprezentanții săi pe ramura teologică, a făcut tot posibilul ca învățăturile cuprinse în Caietele speciale de religie să nu fie grele, să nu depășească puterea lor de înțelegere, să fie accesibile fiecărei vârste, punându-se mai mult accent pe formarea duhovnicească a elevilor. Caietele speciale sunt în fiecare an actualizate, lucrându-se la ceva nou care să mențină vie atenția elevilor asupra lor.

Acestea sunt foarte atractive prin coloritul lor, prin imaginile sugestive, prin aplicațiile de la fiecare lecție. Caietele speciale pentru clasele I-IV sunt pe placul tuturor elevilor, venind în întâmpinarea plăcerii lor de a colora, de a decupa și de a lipi. Pe lângă toate acestea, profesorul de religie completează cu metodele special alese pentru fiecare

lecție în parte și cu mijloacele didactice folosite, care de cele mai multe ori sunt pline de culoare. Strategiile interactive sunt din ce în ce mai cerute în desfășurarea orelor de curs, pentru a le potoli elevilor pofta de mișcare, agitația, dorința de afirmare, de

comunicare, dorința de centrare a învățământului asupra lui. De prin toate

ramurile ei joacă un rol negativ în viața creștinilor, înstrăinând omul de Dumnezeu. Absența oamenilor din biserici, necitirea Sfintei Scripturi, a Vieților Sfinților, a învățăturilor morale, întăritoare de suflet, lipsa rugăciunii și a postului, îmbinat cu idolatrizarea televizorului, a jocurilor pe calculator, a internetului, a telefoniei mobile, conduc la înstrăinarea de Dumnezeu, la degradrea morală a sufletului, la distrugerea chipului lui Dumnezeu în om.

Într-o astfel de societate sărăcită de valorile moral-religioase, s-a propus scoaterea însemnelor religioase din școli, ba chiar a disciplinei Religie, desconsiderându-se total îndemnul lui Hristos, de două mii de ani: „Lăsați copiii să vină la Mine!” (Matei 19,14; Marcu 10, 14).

Fiecare profesor de religie trebuie să dovedească prin fiecare oră de religie, că promovarea valorilor religioase în Școală nu face decât să înfrumusețeze sufletul, să-l

dezvolte armonis, integral. Fără dar și poate, fiecare părinte își dorește un copil cu calități alese, inteligent, înțelept, priceput, competent, sociabil, omenos. Printre toate acestea, un rol important îl are credința în Hristos care înfrumusețează sufletul și îl înnobilează.

Astăzi Școala promovează formarea competențelor la elevi, ceea ce înseamnă

că nu este suficient ca elevul doar să dețină informații ci și să le folosească cu dibăcie. Ca atare, în cazul nostru, la disciplina Religie se pune foarte mult accent pe formarea deprinderilor religioase precum ar fi: învățarea rugăciunilor și formarea atitudinii pozitive față de rugăciune și precticarea acesteia cu pioșenie, însemnarea corect cu Sfânta Cruce, apropierea de slujbele religioase și participarea activă la biserică, formarea atitudinii pozitive față de post, față de cărțile religioase, față de muzica bisericească etc.

Ministerul Învățământului prin reprezentanții săi pe ramura teologică, a făcut tot posibilul ca învățăturile cuprinse în Caietele speciale de religie să nu fie grele, să nu depășească puterea lor de înțelegere, să fie accesibile fiecărei vârste, punându-se mai mult accent pe formarea duhovnicească a elevilor. Caietele speciale sunt în fiecare an actualizate, lucrându-se la ceva nou care să mențină vie atenția elevilor asupra lor.

Acestea sunt foarte atractive prin coloritul lor, prin imaginile sugestive, prin aplicațiile de la fiecare lecție. Caietele speciale pentru clasele I-IV sunt pe placul tuturor elevilor, venind în întâmpinarea plăcerii lor de a colora, de a decupa și de a lipi. Pe lângă toate acestea, profesorul de religie completează cu metodele special alese pentru fiecare

lecție în parte și cu mijloacele didactice folosite, care de cele mai multe ori sunt pline de culoare. Strategiile interactive sunt din ce în ce mai cerute în desfășurarea orelor de curs, pentru a le potoli elevilor pofta de mișcare, agitația, dorința de afirmare, de

comunicare, dorința de centrare a învățământului asupra lui. De aceea se vorbește tot mai mult astăzi despre învățământul centrat pe elev, pe formarea deprinderilor: „a învăța să înveți”, a învăța să faci”, „ a învăța să fii”, „ a învăța să trăiești”, diferențiat de învățământul tradițional, în care accentul cădea asupra a ceea ce făcea profesorul.

Întrucât astăzi elevii sunt din ce în ce mai informați, nu mai este suficient doar să le vorbească profesorul prin discursul său, ci se dorește ca înșiși elevii să se implice în propriul lor act educativ.

2.Abordarea temei în programa școlară

Religia este o disciplină care se adresează sufletului, minții și inimii. Este profundă, plină de trăire, bogată în învățături. Înzestrează viața omului cu virtuți alese, ajutătoare la mântuire. Fără aceasta nu am înțelege sensul vieții, nu am cunoaște calea, adevărul și viața, nu ne-am cunoaște pe noi înșine. Luminarea minții prin învățăturile religioase nu face decât să ne conducă spre scopul pentru care am fost creați, mântuirea.

În virtutea acestor nobile argumente ale studierii religiei în școală, s-a propus introducerea disciplinei Religie în planurile de învățământ încă de la debutul școlarității, asigurând o abordare continuă a domeniului pe tot parcursul

învățământului preuniversitar – specifică majorității sistemelor educaționale care

includ religia în curriculumul școlilor publice.

„La debutul școlarității, disciplina Religie constituie un context de învățare care valorifică în plan educativ „marile întrebări” ale copiilor, experiențele de viață ale acestora, altele decât cele vizate în mod obișnuit de celelalte discipline din planul de învățământ, dar cu importanță majoră pentru dezvoltarea morală și pentru socializarea acestora”1.

Prin conținuturile vizate, disciplina Religie contribuie în mod direct la realizarea competențelor ariei curriculare „Om și Societate”. Acestea sunt cuprinse în programă sub forma competențelor generale și a competențelor specifice. Printre cele generale putem enumera: aplicarea unor norme de comportament specific moralei religioase în contexte de viață uzuale, colaborarea cu copiii și cu adulții din mediul familiar în acord cu valorile religioase, explorarea activă a unor elemente din viața de zi cu zi, din perspectiva propriei credințe. Competențele specifice presupune recunoașterea unor elemente de bază ale credinței religioase, aplicarea unor reguli de comportament moral-creștin în contexte de viață familiare, identificarea unor sărbători

și evenimente cu semnificații religioase2.

Elevii învață că Dumnezeu a creat lumea din iubire și că omul este cea mai importantă ființă de pe pământ, că relația cu familia, cu colegii, cu doamna

învățătoare, respectiv doamna profesoară de religie este foarte importantă. I se

1 Programa Școlară pentru disciplina Religie, cultul ortodox, clasa pregătitoare, Anexa 2 la Ordinul Ministrului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3656 /29.03.2012, București, 2012, p. 2.

2 Ibidem, pp. 3-6.

formează conștiința că Dumnezeu ne învață să ne ajutăm unii pe alții și că este întotdeauna cu noi prin fiecare sărbătoare religioasă. Este învățat ce înseamnă a fi creștin, cine este preotul și ce rol joacă în viața lui, ce este biserica și de ce mergem să ne închinăm acolo, cine este Maica Domnului și de ce este prețuită de creștini, cine sunt Sfinții etc.

Practic, elevul de șase ani face cunoștință pentru prima dată întru cadru formal cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu învățăturile Sale, cu rugăciunea și folosul rugăciunii, cu viața religioasă și efectele ei.

La clasele I-IV, competențele generale urmărite sunt cunoașterea și iubirea lui

Dumnezeu ca fundament al mântuirii și desăvârșirii omului, cunoașterea învățăturilor

Sfintei Scripturi, a tradițiilor religioase și a istoriei Bisericii, formarea virtuților creștine și consolidarea deprinderilor de comportament moral-religios.

Prin lecțiile cuprinse în programă: „Dumnezeu a făcut cerul și pământul”,

„Dumnezeu i-a făcut pe îngeri”, „Dumnezeu l-a făcut pe om”, „Sfânta Fecioară Maria”, „Nașterea Domnului”, „Copilăria lui Iisus”, elevii clasei I vor fi capabili să cunoască faptul că învățăturile creștine predate se găsesc în Sfânta Scriptură și că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

„Casa lui Dumnezeu – biserica”, „Rugăciunea micului creștin”, vor ajuta elevii clasei a doua să înțeleagă faptul că Sfânta Biserică este casa lui Dumnezeu și că este în beneficiul lor spiritual să participe la manifestările tradițional-creștine. „Maica Domnului -ocrotitoarea copiilor”, „Sfânta Filofteia – model de milostenie”, „Avraam

– răsplata credinței”, „Iosif și frații săi”, vor ajuta elevii să desprindă din faptele

Sfinților și ale personajelor biblice reguli de comportament moral-religios.

Elevii clasei a III-a, cu ajutorul Rugăciunii Domnești, Tatăl Nostru, vor fi capabili să explice stuctura Rugăciunii și s-o rostească. „Sfântul Andrei-ocrotitorul românilor”, „Sfântul Dimitrie cel Nou” și „Sfânta Cuvioasa Parascheva” vor îndruma elevii să precizeze căi personale de urmat pentru a-și însuși unele virtuți ale Sfinților. De asemenea, elevii vor fi capabili să formuleze aprecieri asupra comportamentului unor personaje biblice din Vechiul Testament precum: „Moise – alesul lui Dumnezeu”, „Regele David”, „Regele Solomon”.

În clasa a IV-a, elevii vor avea capacitatea să prezinte importanța iubirii ca mod de manifestare a lui Dumnezeu în lume prin studierea principalelor momente ale iconomiei mântuirii, realizate de Mântuitorul Hristos: „Intrarea Domnului în

Ierusalim”, „Cina cea de Taină”, „Patimile Domnului”, „Învierea Domnului”, „Iisus Hristos Se arată după Înviere”, „Înălțarea la cer”. „Decalogul – datoriile față de Dumnezeu”, „Datoriile – față de aproapele”, „Marea poruncă a iubirii” vor ajuta elevii

să argumenteze rolul respectării poruncilor divine pentru mântuire și să deosebească binele și răul , promovând binele conform poruncilor divine dăruite de Dumnezeu3.

La ciclul gimnazial, competențele generale dorite a se realiza în urma

procesului instructiv-educativ sunt: manifestarea valorilor și a cunoștințelor religioase în propriile atitudini și comportamente; cooperarea cu ceilalți în rezolvarea unor

probleme teoretice și practice, în cadrul diferitelor grupuri; aplicarea învățăturii de credință în viața personală și a comunității4.

În clasele a V-a și a VI-a se studiază cele șapte Sfinte Taine, urmărindu-se prin acestea formarea competențelor de a explica rolul și importanța acestora în iconomia mântuirii și desăvârșirea creștinilor. Prin „Pilda samarineanului milostiv”, „Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr”, „Pilda vameșului și a fariseului”, „Pilda celor zece fecioare” elevii vor identifica în clasa a cincea învățături morale care se desprind din Pilde și care sunt povețe de urmat atât în modul de gândire cât și în comportament. „Minunea din Cana Galileii”, „Pescuirea minunată”, „Vindecarea celor zece leproși”, „Femeia canaaneancă” îi ajută pe elevi să analizeze mesajul moral-religios al fiecărei minuni și să recunoască în Minunile Mântuitorului dumnezeirea Acestuia și dragostea Sa față de oameni.

Studierea minunilor Mântuitorului Hristos nu se oprește la nivelul clasei a VI-a, ci continuă și în clasa a VII-a prin „Vindecarea orbului din naștere”, „Învierea lui Lazăr”. Foarte important este ca elevii să conștientizeze importanța participării active a credincioșilor la rugăciunile Bisericii prin „Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristos”.

Prezentarea formelor de artă religioasă existente în Biserica ortodoxă se

realizează cu ajutorul conținuturilor: „Biserica – locaș de închinare”, „Icoana –

fereastră spre cer”, „Cântarea religioasă – formă de rugăciune”.

Prin prezentarea pe scurt a programelor școlare, am dorit să arăt că prin fiecare lecție cuprinsă în procesul instructiv-educativ, elevii se apropie de Dumnezeu, Îl cunosc pe Dumnezeu, Îl înțeleg, Îl iubesc și rămân în relație cu El. Lecțiile sunt astfel așezate în programă încât să contribuie la formarea integrală a elevului, la formarea deprinderilor morale și a atitudinilor pozitive. Nu se dorește doar acumularea de

informații, ci și punerea acestora în practică, făcând din micii creștini, adulți responsabili ai Bisericii lui Hristos. Prin fiecare lecție se împlinește îndemnul lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine!” (Matei 19,14;Marcu 10,14), făcând ca școala să fie locul formării caracterului moral-creștin al copilului.

3 Programe Școlare, Religie, cultul ortodox, clasele I – a IV-a, aprobat prin Ordinul Ministrului Nr. 5229

/01.09.2008, București, 2008.

4 Programe Școlare, Religie, cultul ortodox, clasele a V-a – a VIII-a, anexa 3 la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 5097/09.09 2009, București, 2009.

I.„LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE” – ȘCOALA, LOCUL

FORMĂRII CARACTERULUI MORAL CREȘTIN AL COPILULUI

CAPITOLUL 1

Educația religioasă,componentă a misiunii Bisericii lui Hristos în lume

Soborniceasca și apostoleasca Biserică, agonisită prin scump Sângele Domnului, a primit de la Capul ei, Hristos, puterea de a conduce oamenii pe calea mântuirii, de a săvârși Sfintele Taine și de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Hristos, fiind El Însuși Împărat, Arhiereu și Învățător, transmite împlinirea acestor trei slujiri Sfinților Apostoli și urmașilor acestora, episcopi, preoți și diaconi, însă aceștia nu o fac în numele lor, ci „în” Hristos și „prin” Hristos.

În virtutea propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu în lume, Sfânta Biserică s-a axat pe citirea Sfintelor Evanghelii și tâlcuirea acestora, predica sau cuvântul de învățătură al preotului, cateheze, vizite pastorale, cât și pe educația religiosă, împlinită în școli prin preoți slujitori sau profesori de religie, absolvenți ai Facultăților de

Teologie.

Se știe foarte bine că educația religioasă a suferit foarte mult în timpul perioadei comuniste, fiind înlăturată din instituțiile de învățământ, urmărindu-se „smulgerea” lui

Hristos din sufletele copiilor și formarea unor generații ateiste prin negarea existenței Lui. Însă, prin grija lui Dumnezeu, educația religioasă a fost reintrodusă în învățământ, după anul 1990. Aceasta a fost primită cu reticență de cadrele didactice

existente în sistem. Era văzută ca o disciplină care încurca elevii, care se putea învăța acasă și de care nu era nevoie în școală. La început, preoții slujitori erau cei mai îndreptățiți să predea religia în școli, fiind absolvenți ai Liceelor Teologice sau ai Facultăților de Teologie. Însă, aceștia nu erau doriți în mijlocul profesorilor de formație comunistă, fiind cu greu acceptați. Încet, încet, disciplina Religie a devenit disciplină de sine stătătoare, făcând parte din trunchiul comun, fiind predată la toate nivele de învățământ preuniversitar.

1.1.Ora de Religie – mijloc de inițiere în tainele credinței

Scopul predării religiei are un dublu aspect: informativ și formativ. Ora de religie, realizată prin coparticiparea profesorului și a elevilor, are o dimensiune care

trece dincolo de spațiul didactic, o dimensiune inițiatică5. Ora de religie trebuie să fie pregătită ca fiecare Sfântă Liturghie. Preotul se pregătește sufletește și trupește pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, asemenea și profesorul de religie, își pregătește scenariul didactic înainte, alegând cele mai bune metode și mijloace didactice prin care lecția să-și atingă scopul și obiectivele propuse.

Ora de religie este la fel de importantă ca și Sfânta Liturghie, întrucât și scopul uneia și al alteia este desăvârșirea, conducerea spre scopul ultim al existenței – trăirea în comuniune cu Dumnezeu. Profesorul ca și preotul are datoria de a sădi în sufletele elevilor acel minunat chip pe care Dumnezeu l-a gândit pentru fiecare dintre ei.

Ora de religie își atinge plenitudinea și finalitatea atunci când elevii devin

interesați și practicanți, atunci când ei conștientizează apartenența lor la Trupul mistic

al lui Hristos, care este Biserica6.

Preotul Ioan Bria specifică trei etape cu privire la inițierea elevilor în tainele credinței. O primă etapă este de aceea a-i face pe elevi ucenici ai lui Hristos prin vestirea Sfintei Evanghelii, asemenea Sfinților Apostoli. A doua etapă o constituie celebrarea credinței prin participarea la cult, prin fidelitatea față de sine și față de Biserică. Profesorul de religie își învață elevii că fiecare credincios își exprimă

credința sub o formă de adorare a lui Dumnezeu, de mulțumire și de bucurie. A treia etapă urmează contextualizarea și manifestarea credinței în viața personală și socială, ceea ce face ca ora de religie să fie ca o angajare a elevului la viața „în” și „prin” Hristos7.

Religia are o valoare practică pentru individ și pentru colectivitate: educația

religioasă ne poate face mai buni și mai impasibili la vitregiile și calmitățile existențiale, menținându-i pe oameni într-o integritate existențială și pe traiectul unei vieți echilibrate8. Introducerea micilor creștini într-o lume a iubirii lui Dumnezeu, a comuniunii, a frumuseții sufletești, a slavei dumnezeiești, a bogăției cerești, determină înfrumusețarea sufletească a acestora, dobândirea lui Hristos în inimile lor, dorința de transformare și înnoire a vieții.

Constantin Cucoș, în lucrarea „Educația religioasă. Repere teoretice și prectice” aduce o serie de argumente în favoarea inițierii tinerilor în tainele credinței prin educația religioasă:

1.Argumentul cultural: religia reprezintă și o formă de spiritualitate ce trebuie cunoscută de elevi, neputându-se considera cineva o persoană cultă fără a cunoaște

propriile referințe religioase, a celor cu care coexiști sau fără a cunoaște ceva despre

istoria religiilor sau fără a înțelege feomenologia actului religios. În plus, multe

5 Dr. Vasile Timiș, Religia în școală. Valențe eclesiologice, educaționale și sociale, Ed. P.U.C., Cluj-Napoca, 2004, p.27.

6 Ibidem.

7 Ion Bria, Ortodoxia în Europa, Ed. Trinitas, Iași, 1995, p. 4.

8 Constantin Cucoș, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice, Ed. Polirom, Iași, 1999, pp. 13-15.

producții culturale, clasice și contemporane se bazează pe Biblie sau Tradiție, tematizează motive cu substrat religios.

2.Argumentul psihologic: educația religioasă invită la reflecție, la

autocunoaștere, nu este doar transmitere de cunoștințe specifice ci și conturarea sau formarea personalității; e un prilej de fortificare interioară, de descoperire a

idealurilor, de convertire spre lumea valorilor absolute. Reprezentative în acest sens

sunt „Pilda fiului risipitor”, „Pilda talanților”, „Pilda celor zece fecioare”, „Pilda vameșului și a fariseului”, „Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr” etc.

3.Argumentul etic: educația religioasă poate aduce un suflu nou în ceea ce privește aspectele relaționale, comportamentale la nivel individual sau social. Morala

de tip religios poate umple un gol sau poate ajuta la depășirea unor sincope de orientare existențială. Încă din clasa a II-a elevii învață cum să relaționeze cu părinții,

cu frații, cu surorile. La clasa pregătitoare se trateză temele „Cum vorbesc cu cei din jur?”, „Cum mă comport ca un creștin?”. La clasa a III-a, elevii învață cum să se comporte în biserică, în timpul slujbelor religioase.

4.Argumentul sociologic: valorile religioase au virtutea de a aduce oamenii

laolaltă, de a crea legături durabile; religia funcționează ca un flux integrator, ca o formulă de congregare a acțiunilor la nivel social. Manifestările religioase închinate

Nașterii Domnului, Învierii Domnului și altor evenimente religioase au menirea de a

aduna elevii, părinții și profesorii la un loc.

5.Argumentul istoric: religia este un factor de coagulare și de perpetuare a

neamului; multe secole cultura s-a consumat în biserici și în mănăstiri. Un exemplu grăitor în acest sens este viața și lupta împăratului Constantin cel Mare, împreună cu

mama lui, împărăteasa Elena, în eliberarea creștinismului, temă pe care o întâlnim nu numai la orele de religie , ci și la orele de istorie. Ortodoxia în timpul dictaturii comuniste, prezintă la clasa a VIII-a sacrificiul multor deținuți politici în apărarea credinței strămoșești și mărturisirea ei cu prețul vieții, formându-le elevilor respectul pentru valorile religioase, salvate prin sânge de martiri.

6.Argumentul ecumenic: instrucția și formarea religioasă pregătește omul pentru

acceptarea și înțelegerea aproapelui, devenind mai generoși și mai puțin suspicioși cu ceilalți.

7.Argumentul teologic: fiecare persoană trebuie îndreptată spre Dumnezeu, să ajungă la un sens profund al vieții și al existenței. Îndrumarea elevilor la clasa a VII-a

spre cunoașterea profundă a lui Dumnezeu se realizează prin lecția „Sfânta Liturghie”. Prefacerea pâinii și a vinului în trupul și Sângele lui Hristos este cea mai puternică dovadă de iubire a lui Dumnezeu față de oameni.

8.Argumentul pedagogic9: educația religioasă deschide apetitul către perfecționarea de sine, reprezintă o modalitate de responsabilizare a eului în legătură cu opțiunile ulterioare.

Prin orele de religie, elevul este din ce în ce mai aproape de Dumnezeu. Nicio

altă disciplină nu răspunde problemelor vieții, așa cum răspunde disciplina Religie. Aceasta întregește viziunea elevului asupra societății, a comuniunii oamenilor, a relațiilor dintre ei, a suferințelor și a bucuriilor din lume. Elevilor li se poate răspunde la eternele întrebări: „Ce este viața?”, „Ce ste moartea?”, „Ce este fericirea?”, „Ce este binele?”, „Ce este răul?” etc.

1.2.Hristos – Pedagog și Învățător desăvârșit în Școală

Mântuitorul Hristos este Învățătorul desăvârșit al tuturor timpurilor. Învățăturile Sale sunt permanent actuale, adaptându-se tuturor vremurilor, modelând sufletele după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Învățăturile Sale vor dăinui până la sfârșitul veacurilor, așa cum a promis El Însuși, „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).

Mântuitorul Hristos era numit în mod obișnuit Învățătorul, așa cum era perceput de cei din jur. Tânărul bogat și învățătorul de lege i se adresează astfel:

„Bunule Învățător, ce bine să fac să moștenesc viața veșnică?” (Matei 19, 16, Luca

10, 25). Însuși Mântuitorul Hristos Se numește pe Sine Învățător: „Voi Mă numiți pe

Mine Învățătorul și Domnul și bine ziceți, că sunt!” (Matei 23, 8-10). La începutul misiunii Sale audiența era restrânsă, doar doisprezece Apostoli, dar în scurtă vreme

„mulțimea Îl îmbulzea ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu” (Luca V, 1). Fericiți erau ascultătorii Lui contemporani, care Îl urmau cu miile. Chiar și adversarii Săi, uimiți de puterea cuvântului Său, mărturiseau: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta” (Ioan, 7, 46), „Căci îi învăța ca Unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor” (Ioan, 7, 29).

Hristos este Învățător și Pedagog desăvârșit. Părintele bisericesc Clement

Alexandrinul a recunoscut arta desăvârșită a Mântuitorului Hristos în a-i învăța pe oameni, consacrându-I una din cele mai importante scrieri patristice „Pedagogul”. Aici menționează că „Pedagogul nostru este Sfântul Domnul Iisus, Cuvântul, Care conduce întreaga omenire. Însuși iubitorul de oameni Dumnezeu ne este Pedagog”10.

Conținutul învățăturilor Mântuitorului Hristos vizează realitățile veșnice: Dumnezeu, suflet, nemurire, Împărăția Cerurilor, iubire, comuniune etc. Acestea se

9 Ibidem, pp 13-15.

10 Clement Alexandrinul, Scrieri, volumul 4, în PSB, E.I.B.M.B.O.R., traducere de Pr. D. Fecioru , București, 1982,

p.198.

concentrează în jurul a trei teme mari: Dumnezeu, lume, om, ultimele două fiind abordate în perspectiva veșniciei11.

Tema centrală a învățăturilor Mântuitorului este Evanghelia Împărăției lui

Dumnezeu: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu” (Marcu, 1, 15), iar

pentru a cunoaște Împărăția, oamenii trebuia mai întâi să cunoască dumnezeirea și

mesianitatea Sa.

Locul activității didactice era peste tot, unde Îl urmau oamenii. Străbătând Iudeea, Galileea, Samaria, învăța în case (Vindecarea slăbănogului din Capernaum – Matei 9, 1-8), sub cerul liber (Predica de pe Munte – Matei, cap 9), în piețele publice, în adunări sociale, pe mare (Pescuirea minunată – Luca V, 11), pe uscat (Înmulțirea

pâinilor și a peștilor – Matei 14, 14-22), pe munte și la șes, în pustie, cu alte cuvinte în orice loc în care era ascultat.

Metodele catehizării Sale, anticipează, în sâmbure, cele mai eficiente principii și mijloace, pe care le-a promovat Pedagogia ulterioară, inclusiv cea modernă, pe care le implementează și astăzi12. Învățăturile Mântuitorului Hristos erau pe de-o parte simple, ușoare, plăcute la auz, pline de iubire adresate persoanelor neștiutoare de carte, iar pe de altă parte erau complexe, în pilde, usturătoare, înțepătoare, pline de măreție, demnitate și forță spirituală adresate știutorilor de carte, care de cele mai multe ori erau iscoditori. Un exemplu concludent în acest sens este cel al învățătorului de lege care, iscodindu-L pe Domnul Iisus Hristos L-a întrebat: „Învățătorule, ce să

fac ca să moștenesc viața de veci?”, iar Mântuitorul Hristos, cunoscându-i gândurile îl întreabă : „Ce este scris în lege, cum citești?”, iar acesta răspunde, citând din Scriptura Vechiului Testament. Dar tot nu se lasă, și dorește să meargă mai departe să –L iscodească pe Învățător, întrebându-L „Cine este aproapele meu?”. Iar Domnul Iisus Hristos îi povestește o pildă, din care acest învățător de lege, cu siguranță ar fi înțeles mesajul închegat între rândurile acestuia.

Printre principiile pedagogice actuale, bazate pe învățăturile Mântuitorului

Hristos, putem enumera:

1.Principiul psihologic – Învățătorul Hristos se adaptează permanent la mentalitatea, cunoștințele și preocupările oamenilor cărora le vorbea. Într-un fel

vorbea oamenilor simpli, în alt fel cu Nicodim cel erudit. Vorbește autoritar cu Petru

cel impulsiv, dar în alt fel cu Zaheu vameșul cel smerit etc.

2.Principiul natural – fără să solicite efortul de receptare a ascultătorilor, Mântuitorul folosește metoda inductivă, învață mai întâi cele ușor de reținut, după care

le prezintă pe cele care sunt importante în viața omului, arătându-i ceea ce este

esențial: „Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6,33).

11 Prof. Dr., Vasile Gordon, Introducere în catehetica ortodoxă, Curs pentru anul al III-lea, Pastorală, Univ. din

București, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Patriarhul Iustinian, București, 2003, p.27.

12 Ibidem.p.27.

3.Principiul intuitiv – a fost folosit de Mântuitorul Hristos în special în rostirea parabolelor ( Vița și mlădița –Ioan, 15, 1-5; Pilda Semănătorului – Matei 13, 3-9, Pilda neghinei – Matei 13, 24-30 etc). A folosit diverse mijloace intuitive precum: acțiunile (cuvintele Sale erau urmărite în chip pilduitor de o faptă concretă, ca de exemplu o vindecare, o înviere, înmulțirea pâinilor și a peștilor), individualizările ( insistând concret, pe atitudini ca „Dacă ochiul tău te smintește…” – Matei, 18, 9;

„Dacă-ți va da cineva o palmă …” – Matei 5, 38-42 pentru ca mesajul Său să fie bine înțeles și aplicat), contrastul (bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, vameșul și fariseul).

4.Principiul temeinic și durabil – „Cerul și pământul vor trece dar cuvintele

Mele nu” (Marcu 13, 31)

5.Principiul activ și practic – vorbește plugarilor despre semănător, podgorenilor despre lucrătorii viei, pescarilor despre pescuitul minunat, samarinencei despre Mesia Cel așteptat etc.

6.Principiul educativ – Mântuitorul Hristos urmărește nu numai informarea celor ce –L ascultă, ci și formarea pentru Împărăția Cerurilor, învățându-i concret ce să facă: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4)13.

Metodele folosite de Mântuitorul Hristos în cuvântările Sale erau cele care se folosesc astăzi : inductivă (parabolele), deductivă (Predica de pe munte), analitică (Pilda semănătorului), sintetică („fiți voi desăvârșiți precum și …”), genetică (Eu sunt ușa…”), experimentală (pescuirea minunată)14.

Forma de prezentare a învățăturilor este atât povestirea, pe care o întâlnim în

pilde, cât și dialogul (dialogul între Mântuitorul Hristos și învățătorul de lege, cu tânărul bogat, cu femeia samarineancă, cu femeia canaaneanc etc.).

Prin prezentarea învățăturilor Sale, raportate atât la cei simpli, cât și la cei învățați, Mântuitorul Hristos a dovedit că este un Învățător desăvârșit și un Pedagog desăvârșit. Acestea au rezistat nu numai în epoca Sa contemporană, ci s-su transmis de-a lungul veacurilor, fiind mereu actuale, mereu folositoare și mântuitoare. Fărăr cuvintele Mântuitorului nu am cunoaște calea, adevărul și viața, orbecăind mereu în

întuneric.

1.3.Educația religioasă prin activități extracurriculare cu caracter formativ –

educativ

În Dicționarul Internațional al Educației întâlnim trei noțiuni corelate: educație formală: „1.Educație în care rolurile de profesor și elev sunt bine definite și în care o

13 Ibidem, pp 27-28.

14 Preot prof. Univ. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș, prof. Dorin Opriș, „Metodica predării religiei”, Ed.

Reîntregirea, Alba Iulia, 2000, p. 33.

latură acceptă responsabilitatea celeilalte; 2.Educația primită în școală, opusă celei acumulate independent sau în cursul serviciului”; educație informală: „educație în care nu se pot distinge două laturi (de exemplu: profesor și student); de asemenea, educația dobândită de unul singur prin citit, experiență de viață etc”.; educația nonformală : „1. Educația primită în afara școlii sau în afara anilor afectați prin statutul școlarității, de exemplu,educația adulților; 2.Educația care are loc în afara școlii – de exemplu, prin influența mediului familial, a grupelor de prieteni și a mediului de viață” 15.

În timp ce educația formală este o educație sistemică ce se continuă în general în insituțiile școlare și face parte din ansamblul sistemului educativ,iar reușita individuală la terminarea fiecărui nivel este, în principiu, obiectul unei confirmări (diplome, certificat), permițând trecerea la nivelul superior, educația nonformală presupune educația urmărită în afara sistemului școlar, într-o manieră regulată sau intermitentă și poate fi considerată ca un ansamblu de mijloace extrașcolare de a dobândi cunoștințele generale sau calificări profesionale. Pentru educația nonformală un termen sinonim adesea utilizat este educația extrașcolară16.

Educația nonformală sau extrașcolară se referă în principal la activități organizate într-un cadru instituționalizat, în afara clasei (cercuri, întreceri, competiții, concursuri, olimpiade școlare) sau în afara școlii (excursii, tabere, vizite, cluburi, expoziții, vizionare spectacole etc).

La disciplina Religie, activitățile care pot fixa sau susține informațiile învățate

de elevi în timpul cursurilor sunt variate. De exemplu, în afara clasei cele mai

eficiente activități sunt:

-concursuri pe teme religioase: împărțirea elevilor pe grupe și supunerea acestora la diferite probe de cultură generală, de abilități practice (pictarea unei biserici sau a unui înger, confecționarea unei machete care să reprezinte o biserică sau un înger etc);

-vizionarea unui film religios: Întoarcerea fiului risipitor, Vameșul și fariseul, Lumina Sfântă de la Ierusalim etc;

-joc de rol: elevii sunt îndrumați și sprijiniți de profesor să intre în pielea personajului și să-l interpreteze, chiar să aducă și o notă de personalitate. Jocul de rol se poate face pe seama pildelor, a Minunilor Mântuitorului, studiate la clasă, Sfintele Taine etc.;

-simpozion: invitarea în școală a preotului comunității și a altor persoane importante, care pot furniza informații elevilor cu privire la temele religioase. Acestea pot fi cu caracter istoric, religios, medical etc. (De exemplu în satul Mislea din

Comuna Scorțeni, în secolele XV-XVI a existat pe locul actual al căminului de bătrâni

15 Bogdan Bălan, Ștefan Boncu, Andrei Cosmovici, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade

didactice, curs elaborat în tehnologia învățământului deschis la distanță, Ed. Poliromm Buc., 2005, 33.

16 Ibidem.

o mănăstire, ridicată de Radu Paisie, care a fost dărâmată. Preotul comunității poate fi invitat sa vorbească elevilor despre fascinanta istorie a mănăstirii Mislea).

-expoziție de icoane: elevii pot picta icoane cu sfinți, pe diferite teme. Acestea pot fi expuse părinților și oficialităților comunei. De asemenea elevii pot fi premiați

chiar de preotul comunității.

-manifestări cultural-religioase de Nașterea Domnului, de Învierea Domnului

etc. sunt:

În afara școlii, activitățile care pot întregi cunoștințele religioase ale elevilor

-vizitele la biserici și mănăstiri: elevii pot afla direct modul în care a fost și este

trăită credința ortodoxă. Pioșenia și evlavia întâlnită în mănăstiri, rasa monahală, rugăciunile monahilor, ascultările, frumusețea locașurilor de cult oferă elevilor o imagine obiectivă despre viața monahală;

-olimpiadele școlare: oferă elevilor posibilitatea de a-și testa cunoștințele religioase, dar și de a se afirma în fața celorlalți, ceea ce conduce la creșterea încrederii de sine ;

-participarea la slujbele religioase

Raportul educației nonformale cu educația formală se definește în mod tradițional ca un raport de complementaritate, așa cum rezultă din analiza conținuturilor, modalităților și formelor de realizare. Instituțiile școlare tind să-și extindă competența dincolo de zidurile lor, prin programe speciale, elaborate în scopul de de a sluji cerințele și aspirațiile la cultură ale populației, care simte nevoia de a se documenta și specializa într-un domeniu anume17.

CAPITOLUL 2

Profilul moral religios al profesorului de religie,mentor și ucenic

Profesorul de religie este pe de-o parte ucenic al lui Hristos, asemeni Apostolilor, care vesteau Cuvântul lui Dumnezeu, iar pe de altă parte este mentor sau învățător al micilor creștini, folosindu-se de cele mai înalte principii, metode și mijloace în propovăduirea Evangheliei. Pe de-o parte este supus lui Hristos, împlinește Cuvântul Său, merge la Biserică, se roaga, participă la Sfânta Liturghie și la Sfintele Taine, se unește cu Hristos prin Sfânta Taină a Împărtășaniei, iar pe de altă parte îi învață pe elevi, le formează deprinderea de a se ruga, îi obișnuiește cu postul, cu Sfânta Taină a Spovedaniei, Sfânta Taină a Împărtășaniei.

17 Ibidem, p. 36.

2.1.Profesorul de religie – ucenic al lui Hristos

Profesorul de religie nu poate fi oricine, ci persoana care simte o chemare în suflet pentru a-L mărturisi pe Hristos. Un pedagog contemporan susține această afirmație, precizând că „Educația religioasă nu e o simplă meserie pe care o poate îndeplini oricine, ci constituie o deprindere care este cucerită și însușită cu efort și credință exemplară. Personalitatea catehetului (adică profesorul de religie) își lasă direct amprenta asupra profilului spiritual al catehumenului (elevului)”18.

În virtutea acestui fapt, profesorul de religie trebuie să fie un adevărat sacerdot al catedrei (prin aceasta, putem vorbi azi de un sacerdoțiu al laicatului, întrucât majoritatea profesorilor de religie sunt mireni, chiar dacă au absolvit o Facultate de Teologie), având o responsabilitate soteriologică, nu doar educativă, de care depinde, în mare măsură, formarea gustului pentru sacru, dezvoltarea sentimentului religios19.

Prin misiunea sa educativ-religioasă, profesorul de religie împlinește îndemnul Mântuitorului Hristos, transmis Sfinților Apostoli: „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei, 28, 19-20).

Respectul pentru rugăciune, dragostea pentru biserică, deschiderea către viața religioasă, dorința de cunoaștere se formează atât în famile, cât și în școală. Sunt copii care nu primesc acasă niciun fel de educație religioasă, și atunci îi revine profesorului de religie măreața misiune de a-L sălășlui pe Hristos în sufletele lor.

Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, profesorul de religie îi

conduce pe elevi la Hristos, urmărit permanent de conștiința că sufletele date pe mâna lui vor fi cerute de Dumnezeu la Judecată. În virtutea acestui gând înfricoșător, profesorul este dator înaintea lui Dumnezeu să împlinească cu elevii săi tot ceea ce îi stă în putință, împlinind îndemnul lui Hristos.

Cuvintele profesorului de religie trebuie să fie cele mai alese, să nu dea prilej de sminteală în rândul elevilor și a colegilor, faptele sale să fie bine gândite și atent împlinite, pentru a nu atrage disprețul celorlalți atât asupra lui ca persoană, cât și

asupra Bisericii lui Hristos.

În viața școlii, „profesorul de religie este un slujitor fără sutană al Bisericii. De aici și necesitatea atașamentului său față de Biserică, ierarhie și rânduielile și buna viețuire creștină ortodoxă.”20. Este absolut necesar ca acesta să participe activ la Sfânta Biserică, căci altfel nu ar putea vorbi despre Sfânta Liturghie, dacă nu o trăiește în biserică, nu poate vorbi despre Sfintele Taine, dacă nu simte harul lui Dumnezeu

18 Constantin Cucoș, Educația religioasă – conținut și forme de realizare, EDP, București, 1996, p.124.

19 Pr. Dr. Eugen Jurca, Experiența duhovnicească și cultivarea puterilor sufletești, contribuții metodologice și pedagogie creștină, Ed. Marineasa, Timișoara, 2001, p.168.

20 Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, E.I.B.M.B.O.R.Buc., 2004, p. 335.

asupra lui, nu poate preda viețile sfinților dacă nu îi iubește pe aceștia și nu-i ia drept

model în viața lui.

2.2.Profesorul de religie – educator și formator de caractere

Împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu în școală, nu este singura menire a profesorului de religie, ci și formarea de caractere moral-religioase în rândul elevilor. Acesta este chemat să vorbească, să învețe și să facă cunoscute valorile religioase și frumusețea învățăturii creștine, „să miște sufletele învățăceilor și să formeze caractere moral-religioase”21. El „este chemat la munca deloc ușoară, dar frumoasă, de educator și formator, să-și deschidă inima și sufletul către învățăcei cu acea dragoste de pedagog, socotită miracolul oricărei activități didactice, care luminează mintea și sensibilizează sufletul în duhul valorilor morale”22.

În primul rând, pentru ca profesorul de religie să fie un bun pedagog și formator de caractere, trebuie să se pregătească temeinic pentru fiecare oră de curs, să aleagă, alături de cunoștințele predate, cele mai bune metode și mijloace de învățământ, astfel încât să conducă la formarea competențelor religioase la elevi. Trebuie evitat prezentarea la orele de religie în orice fel, fără nicio pregătire, căci aceasta stârpește din frumusețea acestora, transformându-le în ore seci, plictisitoare, lipsite de obiective, totul prezentându-se la întâmplare.

În al doilea rând, profesorul de religie trebuie să fie un bun psiholog,

adaptându-și lecțiile la puterea de înțelegere a elevilor, la vârsta acestora și chiar la nivelul de pregătire al acestora. Dacă el va veni să vorbească în fața copiilor de noțiuni

teologice înalte,de speculație teologică rafinată sau să folosească un limbaj prea specializat, riscă să nu fie ascultat sau înțeles, îndepărtând elevii de diciplina religie. Trebuie să acceptăm că la vârsta școlarității, foarte mulți elevi învață la o disciplină sau alta numai dacă se simt atrași de profesor. De aici tragem concluzia că metodologia profesorului este importantă în atragerea elevilor la clasă.

În timp ce profesorii de alte specialități sunt concentrați mai mult asupra

propriilor discipline și formarea competențelor specifice fiecărei discipline, profesorii de religie sunt atenți nu numai asupra cunoștințelor dobândite, ci și asupra comportamentului verbal și fizic al elevului, atitudinea la rugăciune, atitudinea față de colegi, atitudinea față de problemele altora, respectul față de părinți și cadre didactice. Profesorul de religie se implică mult mai mult în viața școlii, formându-le elevilor atitudini pozitive față de ceea ce îi înconjoară.

21 Ibidem, p. 329.

22 A se vedea Mesajul Prea Fericitului Părinte T e o c t i s t la deschiderea noului an școlar „Predarea religiei în școală vine să adâncească știința cărții, în Vestitorul Ortodoxiei, anul XII (2001), nr. 275 – 276, p.3.

Scopurile informativ și educativ-formativ ale educației religioase sunt îndeplinite atunci când între educator și educat există o comuniune deplină în duhul Evangheliei și a spiritualității creștine-ortodoxe 23.

Profesorul de religie trebuie să aibă conștiința prieteniei și a egalității întru Hristos în raport cu elevii săi, nicidecum a distanței impuse de stilul profesoral și din considerarea religiei ca o simplă disciplină de învățământ. Un profesor distant nu va avea nicio șansă de a transmite fiorul dragostei creștinești, care constituie, în definitiv, esența învățământului religios. Importanța orei de religie nu constă atât în transmiterea unor cunoștințe religioase, cât mai ales în contribuția la formarea duhovnicească a elevului, a dezvoltării caracterului său religios-moral, cu alte cuvinte în cunoașterea și apropierea lui de Dumnezeu24.

Pedagogia creștină nu se ocupă numai cu instruirea intelectuală și fizică, care este absolut necesară copiilor, ci ea pune tot interesul mai ales pe desăvârșirea morală a omului. În pedagogia creștină concepută de Clement Alexandrinul, un principiu fundamental al acestuia este : „Iisus Hristos – adevăratul Pedagog al creștinilor”, principiu după care, trebuie să se orienteze orice educator în lucrarea sa cu cei încredințați lor. Tot el spune mai departe: „Noi semănăm, udăm, îngrijim, dar numai Pedagogul-Iisus Hristos are puterea și face pe oameni să crească în desăvârșire până la asemănarea cu Dumnezeu”25.

Învățătura adevărată și desăvârșită se face numai „în” Iisus Hristos și „prin” Iisus Hristos, urmând modelul său de pedagog desăvârșit, fără de care învățătura oricărui profesor de religie ar fi doar una lumească, seacă, golită de iubire și înțelepciune.

2.3.Calități moral-religioase ale profesorului de religie

În conturarea profilului de bun pedagog și învățător, profesorul de religie, pe lângă competențele științifice de specialitate, aptitudinile psihopedagogice și metodice, conștiința profesională și receptivitatea față de nou, trebuie să aibă și o personalitate deosebită, încununată cu nenumărate calități moral-religioase.

„Un educator adevărat poate fi numai acela care se implică în viața socială, fiind stăpânit de o mare iubire pentru Dumnezeu și pentru oameni”26.

Calitățile care trebuie să împodobească personalitatea fiecărui profesor de

religie în munca educativă ar putea fi:

23 Pr. Conf. Dr. Ioan Chirilă, „Misiunea prin activitatea didactică religioasă” în Studii Teologice,EIBMBOR, seria a

III-a, anul I, nr. 3, iul-sep 2005, București, p. 173.

24 Pr. Dr. Eugen Jurca, Op. Cit, pp. 175 – 176.

25 Ierom. Magistrand Nestor Vornicescu, „Principii pedagogice în opera „Pedagogul” a lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice,E.I.B.M.B.O.R. seria a II-a, nr. 9-10, noi-dec, anul IX, București, 1957, p.733.

26 Preot prof. Univ. Dr. Sebastian Șebu, Op.cit., p. 24.

Vocația – o simțire lăuntrică, dăruită omului de Dumnezeu, care-l ajută să lucreze și să se perfecționeze pe drumul pe care l-a ales, să se dedice întru totul scopului său, educației copiilor, să fie foarte bun în ceea ce face și să aibă o viziune aparte asupra a ceea ce face, față de ceilalți oameni. Vocația este ca și o chemare spre ceea ce simți că ești capabil să faci. „Omul năzuește spre bine și are puterea să devină bun. Pentru aceasta trebuie să folosească toate puterile pe care i le-a dat Dumnezeu”27.

Dragostea – orice activitate a profesorului de religie trebuie să se desfășoare în duhul dragostei față de copii. La rugăciune, la organizarea clasei, la predarea noilor

cunoștințe, la evaluarea cunoștințelor, dragostea este criteriul după care se întâmplă

toate. Nu au ce căuta în comportamentul unui profesor de religie atitudini brutale față de elevi, vorbirea răstită, pedepsirea copiilor cu metode nepedagogice, bătaie, injurii, mod de adresare urât28.

Smerenia – cunoașterea de sine îl ajută pe profesorul de religie să nu-și supraestimeze capacitățile intelectuale și profesionale, determinându-l să înțeleagă că întotdeauna se poate mai bine. „Profesorul de religie trebuie să fie un om al smereniei, raportându-se mereu la idealul suprem, Mântuitorul Iisus Hristos”29.

Răbdarea – este o virtute obligatorie fiecărui profesor, fără de care nu ar putea înțelege elevul. Fiecare elev este unic, fiecare are temperamentul său, capacitatea lui de a învăța, capacitatea de a se adapta la nou, capacitatea de a comunica, capacitatea de a lucra în echipă, ceea ce solicită profesorul să aibă mai

multă răbdare cu fiecare elev în parte și să-l înțeleagă pe fiecare. Așa cum duhovnicul, consiliază fiecare persoană în parte, așa cum medicul tratează fiecare persoană în parte, așa cum asistentul social asistă fiecare persoană în parte, tot așa și profesorul

are datoria de a ajuta fiecare elev în parte să înțeleagă și să învețe.

Blândețea – model de blândețe ne-a dat Însuși Mântuitorul Hristos, când a spus Sfinților Apostoli: „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” (Matei 10, 16).

Sinceritatea – prin sinceritate, profesorul de religie cucerește încrederea elevilor. El trebuie să-și păstreze „curăția inimii” pentru a putea proteja sufletul curat elevilor30.

Bunătatea – profesorul de religie trebuie să le arate elevilor că-i înțelege, că- i pasă de ceea ce se întâmplă în viața lor, că le este alături atunci când au nevoie, că nu este răzbunător și că nu-i urăște. Pe de altă parte, bunătatea nu trebuie dusă la extrem, astfel încât elevii să se folosească de această bunătate ca de o slăbiciune a profesorului și să nu mai asculte de el.

Evlavia – este expresia credinței mărturisite de către profesor prin viața sa. Astfel, profesorul dă dovadă că activitatea sa este spirituală, duhovnicească, având o

27 Ierom. Magistrand Nestor Vornicescu, Op. Cit., p. 740.

28 Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Op. Cit., p. 333.

29 Preot prof. Univ. Dr. Sebastian Șebu, Op. Cit., p. 24.

30 Ibidem, p. 25.

putere educativă foarte mare, pentru că din evlavia profesorului se dezvoltă și evlavia

elevilor31.

Umorul, veselia și optimismul – sunt trei calități necesare profesorului de religie, pentru ca orele de religie să fie relaxante, atractive și pline de voioșie. Dacă

profesorul este vesel, le împărtășeșete și elevilor săi din veselia lui și din dragostea lui

pentru Dumnezeu.

Acestea sunt doar câteva din calitățile cerute unui profesor de religie, la care se adaugă profesionalismul, viața decentă, ținuta vestimentară , limbajul, care

întregesc imaginea acestuia ca adevărat creștin al Biserici lui Hristos.

CAPITOLUL 3

Copiii, moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu

Copiii, ființele sensibile, gingașe, lipsite de apărare, fără de răutate, naive sunt moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu, întrucât în ei nu sălășluiește răul, invidia, prărerea de rău, dușmănia, ci dragostea, puritatea, altruismul, atașamentul, curăția.

Inocența copilăriei este evidențiată de Mântuitorul Hristos în mustrarea adresată Sfinților Apostoli, care împiedicau copiii să vină să primească binecuvântarea lui Dumnezeu: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor” (Matei 19, 13-15, Marcu 10, 13-16, Luca 18, 15-17). „Domnul

agreează venirea copiilor la Dânsul, apreciind mult nevinovăția, supunerea și devotamentul de care sunt în stare la vârsta lor fragedă. Astfel de calități sunt absolut

necesare și celor care vor să intre în Împărăția Cerurilor. Cei care le posedă cu ingenuitatea acestor copii, pot fi siguri că a lor este Împărăția Ceruruilor”32.

Mântuitorul Hristos prețuiește atât de mult inocența și lipsa de răutate a copilăriei încât îi îndeamnă pe Sfinții Apostoli să fie asemenea copiilor, petrecând o viață curată, fără de prihană, neîntinată. Clement Alexandrinul ne lămurește că Mântuitorul Hristos le spune Sfinților Apostoli să fie precum copiii nu pentru că ar

gândi copilărește, sau pentru că ar fi primit o învățătură ușoară, ci pentru a-i îndemna să fie la răutate precum pruncii, cei care nu știu ce este răutatea33. El se folosește de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Fraților, nu fiți copii cu mintea, ci cu răutatea fiți prunci, iar cu mintea să fiți desăvârșiți” (I Cor. 14, 20).

Importanța atitudinii copilărești față de răutate este evidențiată de Mântuitorul

Hristos și în altă parte: „De nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor.

31 Ibidem.

32 Pr. Prof. Univ. Dr. Leon Arion, Comentarii la Sfânta Evanghelie după Matei, Ed. ASA, București, 2007, pp. 451-

452.

Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este mai mare în Împărăția lui Dumnezeu” (Matei, 18, 3-4). „Așadar, concluzionează părintele Leon Arion, pruncul este paradigma curățeniei sufletești, a smereniei și a slujirii dezinteresate…”34.

Viziuni asupra virtuților copilăriei întâlnim atât în Vechiul Testament, în Noul Tastament, cât și în scrierile Sfinților Părinți. Voi dezvolta viziunea față de copilărie, în Vechiul Testament, în Noul Testament, dar și la Sfinții Părinți.

3.1.Copiii în Vechiul Testament

În scrierile Vechiului Testament întâlnim o educație religioasă aleasă, încă din pruncie, atât în sânul familiei, cât și în mijlocul comunității religioase a vremii. În cărțile vechitestamentare: Leviticul, Numerii, Duteronomul, Pildele lui Solomon, Psalmii sunt relatate nenumărate învățături morale, bune de urmat atât în societatea acelei vremi cât și în zilele noastre.

Profesorul universitar doctor Constantin Cucoș, abordează în cartea sa „Istoria

Pedagogiei – idei doctrinare, pedagogice fundamentale” un capitol despre Elemente de pedagogie în Vechiul Testament. Aici specifică că în aproape toate cărțile

Vechiului Testament întâlnim numeroase sugestii și principii educative, expuse mai

puțin sistematic, dar în contexte elocvente și cu o periodicitate atât de mare încât acest corpus de scrieri devine un referențial moral-educativ de căpătâi pentru toate vremurile35.

Scopul major al educației la vechii evrei era, pe de-o parte, învățarea Legii

divine, iar pe de altă parte, supunerea față de această Lege în sensul aplicării ei la viața de zi cu zi”36. Educarea copiilor într-un spirit profund religios constituia o îndatorire permanentă și de căpetenie a părinților, și mai ales a tatălui. În Deut 6, 6-7 citim:

„Cuvintele acestea (adică poruncile divine) să le sădești în fiii tăi și să vorbești de ele când șezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci și când te scoli, să le legi ca semn la mână și să le ai ca pe o tăbliță pe fruntea ta”. Educația și instrucția religioasă

trebuia săvârșite din bună vreme, așa cum menționează și cartea Pilde: „Depinde de tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6)37.

Însuși regele Solomon socotește importante povețele părintești în clădirea

educației copiilor când spune prin marea sa înțelepciune: „ Păzește, fiule, povața

34 Pr. Prof. Univ. Dr. Leon Arion, Op. Cit., p. 428.

35 Prof. Univ. Dr. Constantin Cucoș, Istoria educației – idei doctrinare, pedagogice fundamentale, Ed. Polirom, Iași,

2001, sursă de informare internet – www.dascăli.ro – Elemente de pedagogie în Vechiul Testament.

36 Pr. dr. Constantin Mihoc, Taina căsătoriei și familia creștină, în învățăturile marilor Părinți ai Bisericii din secolul IV, Ed. Teofania, Sibiu, 2002, p. 24 apud Pr. Conf. Dr. Petre Semen, Familia și importanța ei în perioada

Vechiului Testament, în vol. Familia creștină azi, p. 16.

37 Ibidem.

tatălui tău și nu lepăda îndemnul maicii tale. Legă-le în inima ta, pururea atârnă-le de gâtul tău. Ele te vor conduce când vei vrea să mergi; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deștepta vor grăi cu tine. Că povața este un sfeșnic bun și legea o lumină, iar îndemnurile care dau învățătură sunt calea vieții” (Pilde 6, 20, 21, 22).

Pe de altă parte, Isus Sirah îi rușinează pe părinții care nu se îngrijesc de educația copiilor: „Rușine tatălui este fiul neînvățat… Fiica înțeleaptă face bogat pe bărbatul său; iar cea fără de rușine este de întristare celui ce a născut-o” (Sirah 22, 3-

4). Iar mai departe laudă înțelepciunea, istețimea, știința, arătând că acestea îi încununează pe cei care doresc să învețe și nu le ia în derâdere: „Nu se va învăța cel care nu este isteț; este isteție care înmulțește amărăciunea. Știința celui înțelept se va

înmulți ca un potop, și sfatul lui ca un izvor de viață. Cuvântul înțelept de-l va auzi cel

știutor, îl va lăuda și peste el va adăuga… Ca o casă în ruine este înțelepciunea prostului, și știința nebunului, cuvinte fără rost. Obezi în picioare celor nebuni este învățătura și ca niște cătușe în mâna cea dreaptă… Ca podoaba cea de aur este învățătura la cel înțelept și ca brățara în brațul drept” (Sirah 21, 13-14).

Ca metodă educativă, invocată în Vechiul Testament este menționat exemplul părinților, care mereu erau atenți la consecvența dintre cuvânt și faptă, apelând chiar la

aprecierea prin mustrare, atunci când realitatea conduitelor o impunea: „Mustră pe fiul tău și el îți va fi odihnă și îți va face plăcere sufletului tău” (Pilde 29, 17)38 .

Solomon îi învăța pe părinți să-și mustre copiii la timp dacă greșesc, pentru a evita mai târziu rușinea și ocara celorlalți sau chiar pedepsirea propriilor copii cu moartea, în cazul unor abateri mai grave: „Cel ce va lovi pe tatăl său ori pe mama sa

să fie dat morții. Cel ce va blestema pe tatăl său ori pe mama sa să fie omorât” (Ieș 21,

15-16). Iar în altă parte Sfânta Scriptură învață așa: „ De va avea cineva fiu neascultător și îndărătnic, care nu ascultă vorba tatălui său și de vorba mamei sale, și dacă aceștia îl ceartă, dar el nu-i ascultă, atunci tatăl său și mama sa îl vor prinde și-l vor duce la bătrânii cetății lor la poarta acelui loc, și vor zice către bărbații cetății lor: – Acest fiu al nostru este nescultător și îndărătnic, nu ascultă de vorba noastră; e lacom și bețiv… Atunci bărbații cetății lui îl vor ucide cu pietre, iar el va muri. Și vei stârpi pe cel rău din mijlocul vostru, iar ceilalți vor auzi și se vor teme” (Deut 21, 18-21).

Majoritatea familiilor de evrei , mai ales cele care aveau mulți copii, respectau întocmai preceptele religioase, iar copiii erau foarte respectuoși față de bătrâni, întrucât aceștia permiteau împlinirea legii 39.

Nu întâmplător, printre cele zece porunci, primite de Moise pe muntele Sinai se afla și aceasta: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție” (Ieș 20, 12).

Cinstirea părinților trebuia împlinită atât cu cuvântul căt și cu fapta, așa cum arată Isus

38 Prof. Univ. Dr. Constantin Cucoș, Istoria educației….

39 Diac. Prof. Univ. Dr. Emilian Vasilescu, Istoria religiilor, EDP, Buc., 1998, p.376.

Sirah: „În faptă și’n cuvânt cinstește-l pe tatăl tău, astfel ca binecuvântarea lui să vină peste tine; căci binecuvântarea tatălui întărește casele copiilor, dar blestemul mamei dezrădăcinează temeliile” (Isus Sirah 3, 8-9).

Se observă că principiile educației în Vechiul Testament erau foarte stricte, dure, impunând un total respect față de lege, față de educatori și față de comunitate.

Ceea ce explică și blestemul lui Noe supra fiului său Ham, care a văzut goliciunea

tatălui său, după ce acesta a băut vin și s-a îmbătat, descoperindu-se în cortul său, pârându-l la cei doi frați ai lui, Sem și Iafet. Tatăl a fost rușinat de ceea ce a făcut Ham și l-a blestemat pe fiul sau, Canaan, făcându-l robul fraților săi (Fac 9, 20-28).

Un părinte sau un educator nu primea ca un copil să-l facă de râs, fiind imediat

pedepsit, odată căzut sub incidența Legii. Puterea exemplului era foarte mare, ceea ce întărea convingerile celor care nu încălcau niciodată Legea. Mila față de mustrarea copilului sau pedepsirea lui, nu exista în Vechiul Testament, existând conștiința adevăratei educații, în spiritul educației religioase a vremii. De aceea spune Solomon:

„Cine cruță toiagul său își urăște copilul, iar cel care-l iubește îl ceartă la vreme”

(Pilde, 13,24).

Cu siguranță, pedepsirea propriului copil cu moartea, în cazul neascultării de părinți nu mai este privită cu ochi buni astăzi. Apărarea drepturilor la viață și la

educație a fiecărui copil, a devenit un slogan pentru societatea de astăzi, fiind

pedepsiți aspru acei părinți care-și bat copiii ,prin decăderea din drepturile părintești. Se constată că după Legea Veche, părinții aveau drept de viață și de moarte supra copiilor lor, pe când în zilele noastre, copiii sunt apărați prin lege încă din momentul nașterii, fiind protejați împotriva acelor părinți care nu-și îndeplinesc principalele

obligații: asigurarea unui cămin, procurarea hranei, asigurarea educației, asigurarea

îmbrăcămintei etc.

Constantin Cucoș ne învață că aceste reguli stricte ale Legii Vechi, trebuie decriptate cu înțelegere, în consens cu etosul vremii și al precarităților istorice de atunci. Severitatea educației era urmărită în mod pragmatic, întrucât inculcarea fricii față de păstrarea acestor porunci constituia , în opinia evreilor „începutul

înțelepciunii” (Pilde 1,7), iar duritatea preceptelor pecetluia, într-un fel, reușita dăinuirii lui peste veacuri. De aceea, schemele de conduită preferate în aceste scrieri se cer a fi relativizate la particularitățile istorice și contextualizate cultural. Dacă ele nu mai sunt astăzi valabile, aceasta se întâmplă pentru că lumea s-a schimbat, mentalitatea este alta, iar realitățile sunt percepute diferit40.

Scopul educației israelite îl constiuia însușirea poruncilor divine, transmise prin Moise, nu la modul pur teoretic, ci prin traducerea lor în fapte de viață. Nu era neglijată contribuția preoților la educarea copiilor, căci aceștia pe lângă serviciul

40 Prof. Univ. Dr. Constantin Cucoș, Istoria educației…

religios mai aveau și obligația de a-i învăța atât pe copii cât și pe adulți41. Copiii erau

învățați să-și respecte părinții, ca să le fie bine și să trăiască mulți ani pe pământ:

„Fiecare să se teamă de tatăl său și de mama sa, iar zilele Mele de odihnă să le păziți: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!” (Lev 19, 3). Erau învățați să aducă jertfe după

rânduială: jertfe de mâncare, jertfe de mulțumire, jertfe pentru păcat, jertfe pentru vinovăție și jertfe pentru ispășire. De asemenea erau inițiaiți să deosebească animalele curate de animalele necurate, bolile incurabile de bolile normale.

Poruncile din Decalog au o puternică valoare morală. Chiar forma lor de exprimare comportă această dimensiune. O axiomă are valoare morală și în măsura în care ea are o formă negativă. Din acest punct de vedere, poruncile nu prescriu, ci

proscriu, interzicând la modul foarte precis anumite acte: să nu ucizi, să nu comiți adulter, să nu furi, să nu depui mărturii mincinoase, să nu râvneși la bunurile aproapelui tău etc42.

Vechiul Testament nu prezintă numai învățături, porunci și pedepse pentru evrei, ci și modele de viețuire morală, întâlnită la copiii, cinstitori de Dumnezeu și de părinți. Copii, care prin ascultarea preceptelor morale au făcut cinste părinților lor, fiind binecuvântați de Dumnezeu neam de neamul lor. Isaac, se dovedește a fi un copil ascultător față de tatăl său, Avraam, prin supunerea acestuia față de voința tatălui de a- l aduce jertfă pentru Dumnezeu. Întrucât nu se împotrivește, nici Avraam pentru a-și jertfi fiul, nici Isaac pentru a se lăsa jertfit, Dumnezeu îi binecuvintează și pe unul și pe altul. Isaac moștenește toată averea tatălui său, se însoțește cu Rebeca, care-i devine soție și pe care o iubește foarte mult. Cu aceasta are doi copii, pe Esau și pe Iacov. „Și Domnul l-a binecuvântat. Și omul a ajuns bogat și a tot sporit până ce s-a ridicat foarte sus. Avea turme de oi, cirezi de vite și ogoare multe…” (Fac 26, 13-14).

Iacob, fiul lui Isaac, furând dreptul de întâi-născut al fratelui său, a fost binecuvântat de tatăl său: „Din roua cerului și din grăsimea pământului să-ți dea Dumnezeu belșug de grâu și de vin. Slujească ție popoarele, închine-se căpeteniile înaintea ta, stăpân să fii peste frații tăi…” (Fac 27, 28-29). Iacob a fost binecuvântat de Dumnezeu cu doisprezece copii, cu multă bogăție, înțelepciune și putere. Avea

foarte multe animale, pe care cu dibăcie le înmulțea. Dumnezeu era cu el, îl apăra și îl povățuia.

Iosif, fiul cel mic al lui Iacob și al Rahelei a fost mult binecuvântat de

Dumnezeu. Acesta a fost prins de frații lui și vândut negustorilor care mergeu în

Egipt, la curtea faraonului. Dumnezeu a fost cu el, având credință multă, ridicându-l din rândul slujitorilor și făcându-l guvernator al Egiptului. Și toate profețiile pe care i le-a descoperit Dumnezeu s-au împlinit, fiind Dumnezeu cu el în toate zilele vieții lui (Facere, 40).

41 Pr. Petre Semen, Biserica, Școala și Familia –factori determinanți în educarea tinerei generații, în Ortodoxia, revista Patriarhiei Române, seria a II-a, anul III, nr. IV, oct-dec 2011, Buc., p.29.

42 Pr. Prof. Dr. Constantin Cucoș, Istoria educației…

După înmulțirea evreilor în Egipt, ca urmare a stabilirii lui Iosif și a fraților lui pe acele pământuri, este curmată creșterea lor numerică, prin porunca faraonului de a ucide toți pruncii de parte bărbătească, de teama ca aceștia să nu ajungă la conducerea poporului. Dumnezeu o îmbărbătează pe femeia din seminția lui Levi, care a născut un prunc de parte bărbătească, să-i salveze viata fiului sau, punandu-l intr-un cos pe apa Nilului. Acesta este găsit de fiica faraonului, este luat la palat și crescut aici. Doică îi este chiar mama sa, de care nu știa nimeni. Primește numele Moise, care înseamnă „din apă l-am scos” (Ieș 2,10), fiind crescut în legea lui Dumnezeu și în dragoste față de evrei.

Cu toate că Moise a fost crescut în palatul fiicei faraonului, acesta a primit o

altfel de educație, departe de ura pe care egiptenii o nutreau față de evrei. În ascuns, Moise primea educație de la mama sa, învățând să se simtă evreu, și nu egiptean,iubindu-i pe cei care erau de origine cu el. Faptul că Moise avea sentimente protectoare față de evreii subjugați de egipteni, reiese din Sfânta Scriptură: „Și a fost că după multă vreme, când se făcuse mare, Moise a ieșit la frații săi, fiii lui Israel, și le-a văzut corvezile. A văzut cum un egiptean îl bătea pe un evreu, unul dintre frații săi, dintre fiii lui Israel. Uitându-se de jur-împrejur și văzând că nu-i nimeni prin preajmă, el l-a ucis pe egiptean și l-a ascuns în nisip”(Ieșire 2, 11-12).

Moise a crescut sub semnul iubirii lui Dumnezeu și al purtării Sale de grijă. Copilăria sa a fost binecuvântată de prezența lui Dumnezeu în viața sa. Fără înțelepciunea mamei sale și a iubirii lui Dumnezeu, Moise nu ar fi ajuns conducătorul și izbăvitorul poporului ales.

Un alt copil binecuvântat de Dumnezeu pentru înțelepciunea și supunerea sa

față de legea divină a fost David, cel mai mic fiu al lui Iesei, păstor în Betleem, nepotul lui Booz și al moabitencei Rut (Rut 4, 21-22). Acesta era bălan, cu ochii frumoși și plăcut înaintea Domnului, având o frumusețe sufletească rar întâlnită la cei de vârsta lui și mai ales la frații săi. Curajul său era fără margini, luptând fără frică cu leii și cu urșii care îi răpeau oile, când mergea cu ele la păscut. Curajul său venea din încrederea nemărginită în puterea lui Dumnezeu care îl scotea din toate încercările. Așa cum reiese și din lupta sa cu uriașul Goliat, față de care nu simțea nicio frică:

„Domnul, Cel ce m-a scos din gheara leului și din gheara ursului, El mă va scoate și

din mâna acestui Filistean netăiat-împrejur” (I Regi, 17,17).

Mult a iubit Dumnezeu pe cei care au împlinit legea Lui dumnezeiască. I-a

scăpat din necazuri, i-a ocrotit cu mâna Lui cea dreaptă,i-a ridicat din rândul mulțimilor, i-a făcut puternici, bogați, înțelepți și mai ales plini de credință. Personajele vechitestamentare pe care le-am exemplificat mai sus sunt doar câteva din cele pe care le relatează Sfânta Scriptură, înfățișând modele de comportare moral- religioasă în rândul copiilor. Este foarte importantă studierea sau lecturarea cărților din Vechiul Testament, pentru a ajuta tinerii de astăzi să înțeleagă respectul pe care îl datorau copiii în vechime părinților și mai ales lui Dumnezeu.

3.2.Copiii în Noul Testament

În Scriptura Noului Testament pasajele referitoare la relația copiilor cu Dumnezeu sunt la fel de numeroase ca și în Vechiul Testament. Acestea sunt întâlnite atât în Sfintele Evanghelii, cât și în Epistolele Sfinților Apostoli. Aici nu este descrisă doar raportarea copiilor la Dumnezeu sau la părinți, ci este evidențiată în repetate rânduri frumusețea copilăriei, inocența și naivitatea, pe care nu le mai întâlnești în nicio altă perioadă a vieții.

Inocența și frumusețea copilăriei au fost recunoscute de Însuși Mântuitorul

Hristos când „… I s-au adus copii, ca să-și pună mâinile peste ei și să Se roage; dar ucenicii îi certau. Iar Iisus a zis: „Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora

ca aceștia este Împărăția Cerurilor !” ”(Matei 19,13-15).

Ucenicii au încercat cu asprime să împiedice venirea mamelor cu copiii lor la Iisus Hristos. Dar Domnul dezaprobă atitudinea lor lipsită de iubire față de micile odrasle, deși îl auziseră pe Învățătorul lor cu altă împrejurare că prețuiește foarte mult puritatea lor sufletească, dându-i drept pildă de urmat pentru toți cei care doresc să intre în Împărăția Cerurilor. Domnul agreează venirea copiilor la Dânsul, apreciind

mult nevinovăția, supunerea, dragostea și devotamentul de care sunt în stare la vârsta

lor fragedă43.

În comunitatea evreiască era un obicei vechi: copiii să ceară binecuvântare de la părinții lor, de la bătrânii și de la mai marii poporului. Binecuvântarea se împărtășea, de obicei, prin punerea mâinilor peste capetele lor (Fac. 48, 14). În asemenea ocazii se înălțau rugăciuni către Dumnezeu pentru sănătatea și luminarea viitorului copiilor. În

acest sens, femeile doreau ca Iisus, care vindecase atât de mulți bolnavi și făcuse atâtea minuni, să-Și pună mâinile asupra copiilor lor, pentru ale dărui sănătate și binecuvântarea Sa, ca să crească cuminți și ascultători față de Dumnezeu și față de oameni44.

Pe lângă relatările Sfântului Evanghelist Matei cu privire la cuvintele

Mântuitorului Hristos despre copilărie și roadele ei duhovnicești, avem și dialogul dintre Mântuitorul Hristos și Nicodim, relatat de Sfântul Evanghelist Ioan.

Mântuitorul Hristos îi descoperă acestuia și celui împreună cu el mijlocul prin care

poate dobândi Împărăția Cerurilor: „Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște

cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu . Iar Nicodim a zis către

El: Cum poate omul să se nască fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție, de nu se va naște cineva din apă și din Duh nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3-5).

43 Pr. Prof. univ. dr. Leon Arion , Op. cit., p. 451.

44 Ibidem.

Conținutul dialogului dintre Mântuitorul Hristos și Nicodim se referă la renașterea spirituală, de care trebuie să dea dovadă oricine vrea să se apropie de mântuirea cea întru Hristos. „Așa încât, cel care dorește să devină ucenic demn al lui Iisus trebuie să se purifice, să fie într-o stare de probată inocență, asemănătoare cu a copilului nou născut. Omul creat cu trup și suflet, când vrea să se apropie de Dumnezeu în integritatea celor două elemente, trebuie să se prezinte ca un nou născut”

45.

Frumusețea copilăriei este accentuată datorită roadelor ei, care mențin sufletul curat față de Dumnezeu și față de cei din jur. Fără aceasta viața omului ar fi incompletă și amputată de ceea ce este mai frumos și plăcut. Copilăria este perioada din viață la care se raportează fiecare om, în momentele de durere, de tristețe, de fericire, ajutându-l să se regăsească pe sine.

Cunoscând aceasta, vom înțelege mai ușor de ce în tot timpul lucrării Sale mântuitoare printre oameni, Domnul nostru Iisus Hristos a păstrat cu iubire chipul pruncului, al copilului nevinovat, al tânărului, arătându-ni-i stăruitor pe aceștia ca pe niște ființe gingașe, prețuindu-le inimile curate și bune, privindu-i cu iubire, înviindu-i și socotindu-i vrednici de a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Lor le ia apărarea în fața

celor care doreau să-i alunge din templu pentru că tulburau liniștea prin veselia lor inocentă, zicându-le: „Oare niciodată n-ați citit că din gura pruncilor și a celor ce sug Și-a pregătit Dumnezeu laudă?” (Matei 21, 16)46.

Apreciind copilăria și puritatea ei, Cuviosul Siluan Athonitul îi îndeamnă cu

blândețe pe cei care-l ascultă să fie asemenea Copilului Hristos: „…rog pe Domnul să vă păzească ca să cunoașteți pe Făcătorul și Domnul nostru. Mă uit la voi și voi

semănați cu Copilul Hristos, și vreau ca voi să nu pierdeți harul lui Dumnezeu și să nu vă asemănați, când vă mâniați, vrăjmașului pentru gândurile cele rele. Vreau ca voi să fiți totdeauna asemenea Fiului Preacuratei Maicii lui Dumnezeu”47.

Față de iubirea justificată a lui Hristos față de copiii opriți să vină la El, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist deplânge situația tristă și zguduitoare în care se află astăzi unii copii, care sunt abandonați pe stradă, în orfelinate sau sunt prigoniți de

părinții lor, răpindu-le primăvara vieții. „Cât de departe se află un asemenea părinte față de îndatorirea lui paternă, știind că până și viețuitoarele necuvântătoare își ocrotesc odraslele!”48.

45 Pr. Prof. Univ. Dr. Leon Arion, 50 de Omilii ls Sfânta Evanghelie după Ioan, Ed. ASA, Buc., 2005, p. 109.

46 A se vedea Pastorale, „Lăsați copiii să vină la Mine” (Marcu 10, 14),Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos – 2003, Teoctist, Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în B.O.R., Buletin Oficial al Patriarhiei Române, anul CXXI, nr. 7-12, iulie- decembrie, Buc., 2003, p. 5.

47Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei (însemnări duhovnicești), studiu introductiv

și traducere diac. Ioan I. Ică Jr., ediția a IV-a revizuită, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 268.

48 Teoctist, Arhiepiescop al Bucureștilor, Art.. cit.,p. 5.

Continuând mesajul său către credincioși, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist găsește justificată atitudinea Mântuitorului Hristos de a se arăta necruțător față de cei care se poartă cu asprime cu copiii, care le întunecă sau le întinează viața, nesocotind dreptul lor sfânt la bucuria vieții, desfigurându-le chipul lor îngeresc, sau săvârșind păcatul strigător la cer, asemenea acelor mame care împiedică viața pruncilor. Pe unii ca aceștia Mântuitorul Hristos îi mustră, zicând: „Iar celui ce-i va fi piatră de poticnire unuia din aceștia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi dacă și-ar lega de gât o piatră de moară și s-ar arunca în mare” (Marcu 9, 42)49.

Însuși Copilul Hristos a fost un exemplu sau un model de urmat pentru toți copiii. Cu toate că Sfânta Scriptură relatează foarte puține despre copilăria lui Hristos, însă atât cât ne descoperă, ne arată un copil ascultător, supus și muncitor50.

Ascultarea și supunerea față de Maica Sa reiese din pelerinajul pe care l-a împlinit Familia Sfântă la Templul din Ierusalim. După închinarea la Templu, Maica Domnului și cu Dreptul Iosif L-au uitat pe Copilul Iisus, la numai doisprezece ani la Templu, din rânduiala lui Dumnezeu. La găsirea Acestuia, Maica Sa L-a mustrat cu blândețe, zicându-i: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă așa? Iată, tatăl tău și eu te-am căutat îngrijorați” și El a zis către ei: „De ce era să Mă căutați? Oare, nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuia să fiu?”(Luca 2,48-49). Chiar dacă nu a înțeles cuvintele Fiului ei, Maica Domnului L-a rugat să meargă cu ei acasă, „Și a coborât cu ei și a venit în Nazaret și le era supus” (Luca 2, 51). Se observă că Iisus nu S-a răzvrătit, nu S-a opus, nu S-a împotrivit mamei Sale, ci S-a supus întru toate, smerindu-Se pe Sine.

Plecând de ca chipul Pruncului Hristos și de la chipurile tuturor pruncilor,

suntem îndreptățiți să spunem că un copil este un dar al lui Dumnezeu pentru părinți, care înfrumusețează viața și care bucură sufletele. Suntem datori să prețuim și să ocrotim acest dar ceresc, revărsat în lume prin copii. „Mai mult încă, spune Părintele Patriarh Teoctist, Însuși Fiul lui Dumnezeu, întrupându-Se pentru mântuirea lumii, a luat smeritul chip de Prunc, identificându-Se astfel cu toți pruncii din lume. De aceea ne și învață zicând: „Tot cel ce va primi în numele Meu pe unul din acești copii, pe Mine Mă primește; și Cel ce Mă primește pe Mine, nu pe Mine Mă primește , ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine”51 (Marcu 9, 37).

Despre roadele copilăriei ne vorbește și Sfântul Apostol Pavel, când se adresează corintenilor în prima sa epistolă: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului” (I Cor. 13,11). Aici Sfântul Apostol se referă în mod cert la imaturitatea gândirii și a sentimentelor copilărești. În altă parte se adresează altfel corintenilor: „Fraților, nu fiți

49 Ibidem.

50 Pr. Lect. Dr. Constantin Mihoc, Căsătoria și familia în Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament și în tradiția iudaică, în Glasul Bisericii, revista Sfintei Mitropolii a Munteniei și Dobrogei, anul LVII, nr. 9-12, sep-dec,

2001, p.97.

51A se vedea Pastorale, „Lăsați copiii să vină la Mine”….,p 6.

copii la minte. Fiți copii când e vorba de răutate. La minte însă fiți desăvârșiți” (I Cor.

14, 20). Prin acest îndemn, Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe adulți să nu uite niciodată puritatea copilăriei, iertând din inimă greșelile celorlalți, arătând iubire vrăjmașilor.

Sfântul Evanghelist Matei, la rândul său, descrie alte roade ale copilăriei – smerenia, supunerea, ascultarea față de Dumnezeu și față de cei mai mari: „Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 4). Toți Sinopticii spun că la întrebarea Apostolilor: „Cine este, oare, mai mare în Împărăția Cerurilor?”, Domnul , pentru a arăta cât mai intuitiv care trebuie să fie atitudinea Apostolilor unii față de alții, a chemat la El un copil și, luându-l în brațe

(Marcu 9,36) a zis către ei: „Adevărat grăiesc vouă, de nu vă veți întoarce să fiți precum copiii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 3). Ceea ce înseamnă că

pruncul este paradigma curățeniei sufletești, a smereniei și a slujirii dezinteresate, fără a se impune. El nu se trufește, nu se mândrește, ci dimpotrivă, se arată supus, înțelegând că este cel mai mic și trebuie să asculte de cel mai mare52.

Sfânta Scriptură prezintă și sfaturi adresate copiilor, în relație cu părinții lor, dar

și părinților, în relație cu copiii lor. Și unii și alții sunt îndemnați să se înțeleagă reciproc, să se asculte reciproc și să se iubească reciproc. Pe copii, Sfântul Apostol

Pavel îi sfătuiește astfel: „Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul, că aceasta este

cu dreptate!” (Efes 6, 1) sau „Copiilor, ascultați pe părinții voștri întru toate, căci

aceasta este bine-plăcut Domnului!” (Colos 3, 20).

Pe părinți, Sfântul Apostol Pavel îi învață astfel: „Părinților, nu ațâțați la mânie pe copiii voștri, ca să nu se deznădăjduiască!” (Colos 3, 21) sau „… părinților, nu

întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului” (Efes 6, 4). Căci învățătura creștină este aceea care sădește virtuți și împodobește cu veșnicia sufletul unui copil. Și cine a reușit să înzestreze pe un copil cu astfel de comori cerești, i-a dat de moștenire nu numai pământul ci și cerul. De aceea câtă mâhnire este pentru Dumnezeu în ceruri când vede că sunt și părinți din aceia care nu numai că nu se îngrijesc de fericirea adevărată a propriilor copii, dar chiar când văd că

altcineva aruncă sămânța cea bună în sufletele lor, apoi se reped asupra lor cu mânie, și ca o pasăre de pradă, culeg acea sămânță ca nu care cumva să încolțească. Și față de acești părinți haini, se și îndreaptă povața cea dumnezeiască a Sfântului Apostol Pavel: „Părinților, nu ațâțați la mânie pe copiii voștri!” (Colos 3, 21)53.

Pentru ca un copil să devină o adevărată mângâiere pentru sufletele părinților lui, obosite și împovărate de ani și de greutăți, este necesar să fie crescuți și educați în spiritul creștin, în dragostea față de adevăratele valori morale și religioase. Ei trebuie

crescuți în duhul idealurilor spirituale și a frumosului moral și artistic, până la a

53 Părintele Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasile Vasilache, Predică la Sfânta Mare Muceniță Varvara, sursa Internet –

www.crestinortodox.ro

deveni iubitori ai acestui frumos și luptători pentru instaurarea supremației lui,

împotriva falsului, a mediocrității, a indiferenței și a superficialității54.

Această educație trebuie să înceapă din fragedă copilărie și să devină o constantă a vieții lor. Iar primul exercițiu pe care îl pot deprinde aceștia este

rugăciunea și frecventarea bisericii. Nimic nu ajută mai mult la dezvoltarea sănătoasă fizică și psihică a copilului ca rugăciunea și credința55.

Irineu, episcop de Ekaterinburg și Irbit ne dovedește printr-o povață, nevoia de a începe educația de la vârsta cea mai fragedă. Acesta ne povestește că în vremurile vechi, un pustnic prin viața sa sfântă și cunoașterea sufletului omenesc, i-a poruncit ucenicului său să smulgă un copac din rădăcini, care era un curmal tânăr, dar cu

rădăcini adânci. Îndeplinind fără șovăire voia înțeleptului, ucenicul s-a pus pe treabă.

Dar oricât s-a străduit, nu l-a putut clinti, părându-i-se ceva cu neputință de îndeplinit. Atunci bătrânul i-a arătat un copăcel foarte tânăr, pe care ucenicul l-a smuls imediat, cu rădăcini cu tot, fără un efort prea mare. Prin urmare, el nu a putut clinti copacul cu rădăcini adânci, puternice, dar l-a biruit lesne pe cel mai tânăr56.

Episcopul Irineu explică această povață astfel: părinții nu au autoritate asupra copiilor ajunși la maturitate dacă n-au început să-i educe de la vârsta cea mai fragedă,

deoarece învățătura din pruncie și deprinderile căpătate din primii ani rămân neclintite până la adânci bătrâneți. De aceea înțeleptul Sirah ne învață: „Ai feciori? Învață-i pe ei și înconvoaie din pruncie grumazul lor” (Sirah 7, 24)57.

Cea mai mare bucurie a părinților este atunci când copiii lor le fac cinste prin educația pe care au primit-o, nefăcându-i de rușine. Oglinda părinților sunt copiii, iar

copiii sunt produsul educației părinților. De aceea și Sfântul Ioan Evanghelistul, în

cea de a treia epistolă spune cu veselie: „Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr” (III Ioan 1,4).

Nu numai Sfântul Apostol Ioan prețuiește umblarea întru adevăr a celor învățați de el, care îi erau fii duhovnicești,ci și Sfântul Apostol Petru, care, adresându-se celor convertiți de el, le spune: „Ca fii asultători, nu vă împotriviți poftelor de mai înainte, din vremea neștiinței voastre…” (I Petru 1, 14).

Atât Mântuitorul Hristos, cât și Sfinții Apostoli acordau o importanță deosebită copiilor, apărându-i în fața răutații oamenilor, învățându-i pe părinți să-i protejeze și să-i învețe în dragostea de Dumnezeu, dar și pe ei înșiși, cum să se comporte cu părinții lor, ca să le fie lor bine și să trăiască mulți ani pe pământ, așa cum spune și

Scriptura Vechiului Testament. Pe lângă simțul protecției, de care au dat dovadă

Sfinții Apostoli față de copii, aceștia au evidențiat și inocența și puritatea copilăriei,

54 Preot Ioan C. Teșu, Patima desfrânării și lupta împotriva ei. Frumusețile căsătoriei și ale familiei creștine, Ed. Credința strămoșească, 2003, p. 134.

55 Ibidem.

56 Irineu, episcop de Ekaterinburg și Irbit, Educația religioasă pentru copii și tineri, ediția a doua, traducere în românește de Diana Potlog, Edit. Sofia, Buc, 2007, p. 5.

57 Ibidem.

pentru care Mântuitorul Hristos ar mântui pe toți oamenii dacă le-ar dobândi în fața

răutății acestei lumi.

3.3.Copiii la Sfinții Părinți

Educația copiilor a fost o deosebită preocupare nu numai în Vechiul Testament și Noul Testament , ci și pentru Sfinții Părinți ai primilor secole creștine, care au dedicat pagini întregi creșterii și educației moral-religioase a copiilor. Sfaturile lor au fost ca o piatră de temelie la consolidarea și întărirea relației cu Dumnezeu a multor familii, care au „născut” sfinți întru Împărăția lui Dumnezeu. Primele secole creștine au dat cei mai mulți sfinți, a căror educație „în” Hristos este valabilă în toate timpurile și în toate locurile, până la sfârșitul veacurilor.

Între Părinții veacului al IV-lea, un rol deosebit de important în această privință îl au, în special, Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur58,ale căror învățături sunt ziditoare de suflet.

Sfântul Vasile cel Mare nu a scris o operă specială dedicată educației copiilor. Cu toate acestea, el face dese referiri la preocuparea pe care trebuie s-o aibă familia și Biserica față de creșterea acestora59.

Pentru Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, valorile cunoașterii și formării tinerelor vlăstare, ori de unde ar proveni ele, fie din admirația pentru lucrurile mărețe din natură, fie din Sfânta Sriptură sau chiar din literatura păgână sunt vrednice de a fi luate în seamă, dacă se atinge scopul major : deprinderea „științei de a înțelege pe Dumnezeu”60.

Despre cunoașterea lui Dumnezeu sau despre învățarea despre Dumnezeu, Sfântul Vasile cel Mare spune că Acesta poate fi descoperit pe mai multe căi: fie din contemplarea lumii văzute, care este într-adevăr o școală a sufletelor înzestrate cu rațiune și un loc unde se poate învăța cunoașterea lui Dumnezeu, fiind printre cele văzute și simțite în lume o călăuză a minții pentru contemplarea celor nevăzute, precum zice apostolul (Rom. 1,20); fie prin cercetarea într-un chip înalt a cuvintelor

58 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Sfântul Vasile despre folosul culturii elene pentru educația creștină, în „Miracolul clasic”, Buc., 1940, pp. 218-254; A se vedea și :Prof. Constantin C. Pavel, Atitudinea Sfântului Vasile cel Mare față de cultura și filosofia păgână, în vol. Sfântul Vasile cel Mare închinare la 1600 de ani de la săvârșirea sa, IBM, Buc., 1980, pp 312-329, Pr. D Fecioru, Ideile pedagogice ale Sfântului Ioan Hrisostom, Buc., 1937; Pr. Lect. C. Grigoraș, Educația ridicată la treapta de sacerdoțiu creștin în pedagogia patristică, în vol. Familia creștină azi, Ed. Trinitas, Iași, 1995, pp. 62-77.

59 Sfântul Vasile cel Mare se ocupă de problema educației copiilor și a tinerilor, în special în lucrările: Regulile Mari, Regulile Mici, Reguli morale și Omilia către tineri, primele trei traduse de Pr. D. Fecioru, în PSB, 17 cf. Prof. Constantin C. Pavel, st. cit., p.317.

60Sfântul Vasile cel Mare, Epist. CCXCIV, PG, XXXII, 1037 A, apud Pr. Dr. Constantin Mihoc, Taina căsătoriei și

familia …, p. 159.

Scripturii, care-l conduc spre viața veșnică, instruindu-l cu cuvintele lor pline de

taină61 .

Plecând de la sfaturile Sfântului Apostol Pavel către copii și părinți (Colos 3,

20-21; Efes 6,1-4) , Sfântul Vasile cel Mare învață astfel: „Părinții trebuie să-și crească copiii întru învățătura și certarea Domnului cu toată blândețea și răbdarea ; sub niciun pretext, care s-ar referi la ei, să nu le producă mînie și întristare”62. Iar pe copii îi învață astfel: „Copiii trebuie să-și cinstească părinții și să li se supună în toate în care nu se împiedică porunca lui Dumnezeu”63.

Sfântul Vasile cel Mare este de părere că acceptarea de la o vârstă timpurie a copiilor în școală este de dorit, fiindcă, sufletul trebuie să fie îndrumat spre practicarea faptelor bune îndată, de la început, când este încă ușor de format și fraged și, fiind moale ca ceara, primește cu ușurință formele care se presează asupra lui, așa încât, atunci când va veni rațiunea și puterea de a judeca, să înceapă drumul de la primele noțiuni și de la exemplele de pietate care i-au fost predate, pentru ca rațiunea să arate ceea ce este folositor, iar obiceiul să îndrumeze cu ușurință spre săvârșirea binelui64.

În scrierile sale, Sfântul Vasile cel Mare ne descoperă felul în care erau educați tinerii în vremea contemporană lui. Astfel, ne relatează că aceștia erau duși la mănăstire, unde trăiau separat de restul fraților, fiind împărțiți, fete și băieți. Numai rugăciunile zilnice și munca în ateliere se săvârșeau împreună cu frații. Separarea de restul fraților avea o motivație educațională dar și una practică, deoarece somnul, privegherea, calitatea hranei și alte exerciții trebuia să fie corespunzătoare vârstei. Studiul se desfășura pe baza unei programe, de unde nu lipseau Sfânta Scriptură cu istoriile, numele și sentințele ei care înlocuiau poveștile nefolositoare. Pentru strădanie și răspunsuri bune, copiii primeau premii, căutându-se însă a nu li se stimula mândria, ci interesul față de învățătură. Pentru atitudini și fapte necorespunzătoare ei erau

pedepsiți, însă nu cu severitate și urmărindu-se permanent scopul îndreptării65.

Învățăturile Sfântului Vasile cel Mare au hrănit ani la rândul sufletele a multor copii, iubitori și ascultători de Dumnezeu. Acestea le-au fost ca o lege în viață, pe care le-au păstrat și le-au respectat cu sfințenie,supunându-se lui Dumnezeu și părinților.

Pentru părinți nu este o bucurie mai mare decât aceea de a le face cinste copiii prin educația primită, prin ascultarea de ei și prin frumusețea lor sufletească. Chiar dacă Sfântul Vasile cel Mare era călugăr, toți cei pe care-i învăța îi erau fii duhovnicești, și îi creștea duhovnicește cu fiecare învățătură transmisă. Învățăturile lui își aveau

izvorul în Hristos, izvor nesecat de înțelepciune și iubire, fără de care marele învățător

nu ar mai fi fost același.

61 Ibidem, p. 160.

62 Sfântul Vasile cel Mare, Reguli morale, 76, trad. cit., p.191, apud Pr. Dr. Constantin Mihoc, Taina căsătoriei…,

p.160

63 Ibidem.

64 Ibidem, p.161.

65 Ibidem.

Însuși Sfântul Vasile cel Mare provine dintr-o familie evlavioasă, cu frică de Dumnezeu și cu dragoste față de semeni. Astfel, din cei zece copii ai avocatului Vasile, tatăl Sfântului Vasile cel Mare, și ale soției sale, Emilia, trei fii au devenit episcopi: Vasile al Cezareii (cunoascut ca Vasile cel Mare-pentru înălțimea cuvântului său- 1 ianuarie), Grigorie de Nyssa (10 ianuarie) , Petru al Sevastiei (9 ianuarie); tot în rândul sfinților au fost trecute și două fiice: Macrina (19 iulie) și Teosfa (10 ianuarie)66.

Sfântul Vasile cel Mare vorbea cu bucurie despre copilărie și despre mama și bunica lui, care i-au insuflat dragostea de Dumnezeu: „Despre Dumnezeu am aflat de la fericita mea mamă și de la bunica, în copilărie” (Emilia și Macrina). „Am fost crescut de bunica mea (…) de la care am învățat expresia fericitului Grigorie (Sfântul Grigorie al Capadociei ,al Neocezareii), pe care ea a păstrat-o și mi-a transmis-o și mie și a păzit-o în mine din pruncie, crescându-mă în învățătura evlaviei”67.

Chiar dacă Sfântul Vasile cel Mare nu a tratat subiecte vaste despre educația creștină a copiilor, în completarea lui vine Sfântul Ioan Gură de Aur, ale cărui scrieri sunt stufoase și larg dezvoltate. Foarte mulți autori de cărți, în tratarea temelor despre educația moral-religioasă a copiilor au apelat la învățăturile sale, acordându-le importanța cuvenită.

În susținerea ideii Sfântului Vasile cel Mare, ca părinții să-și crească copiii în lumina Sfintei Scripturi, vine și Sfântul Ioan Gură de Aur, care îi întreabă retoric pe părinți: „Vrei tu ca copilul tău să fie ascultător? Ridică-l în disciplina și îndreptarea Domnului. Păzește-te de a privi ca ceva inutil pentru el studiul cărților divine, căci

chiar de acolo va învăța mai întâi să cinstească pe tatăl său și pe mama sa. O asemenea educație este cu totul în interesul tău”68. Prin respectarea învățăturilor Sfântului, bucurii duhovnicești au și copiii și părinții, învățând să vorbească aceeași limbă, limba lui Hristos.

De asemenea, în continuare, Sfântul Ioan Gură de Aur atenționează cu privire la metoda de educație, care trebuie să se bazeze pe iubire, blândețe, bunătate și nicidecum pe agresivitate și violență: „Nu bătaia trebuie să fie la îndemâna părinților, ci cuvântul de mustrare și atitudinea în fața greșelii. Când îl vezi că-ți calcă legea, pedepsește-l, uneori printr-o căutătură aspră și severă, alteori prin cuvinte usturătoare, iar alteori, prin cuvinte de mustrare; deșteaptă-i uneori ambiția prin cuvinte

66 Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Ed. Sofia, Ed. Cartea

Ortodoxă, Buc., 2006, p.57.

67 Sfântul Vasile cel Mare, Opere, vol III, PSB, Scrisoarea 196 către Neocezarieni, 1911, p.234.

68 Istoria, Viața Sfântului Ioan Gură de Aur (Hrisostom), tradusă din imba franceză de diaconul Gheorghe Băbuț,

vol 1, Paris, 1864, La 1596 de ani de la moartea sa, Ed. Mănăstirea Portărița, jud. Satu Mare, 2003, p. 261., Omil.

21, la Efes; Omil.9, la 1. Tes.

măgulitoare de a fi mai bun decât alții, alteori făgăduiește-i răsplată pentru o purtare bună”69.

În legătură cu bătaia, Sfântul Ioan Gură de Aur nu este de acord, îndrumându-i

pe părinți cum să procedeze în fața copiilor când aceștia greșesc, astfel încât nici să

nu-și piardă autoritatea asupra lor, dar nici să folosească bătaia: „Nu-l bate mereu și fără socoteală, ca să nu-l obișnuiești să fie crescut prin bătaie. Dacă se va obișnui să fie educat numai prin bătaie, va învăța să disprețuiască bătaia. Iar dacă a învățat să disprețuiască bătaia, ai stricat totul. Dimpotrivă, să se teamă de bătaie, dar să n-o primească. … Amenințarea atunci este bună, când este crezut că se va traduce în faptă. Căci dacă cel ce ți-a greșit îți află gândul, va disprețui și amenințarea și bătaia. Dimpotrivă, să se aștepte să fie pedepsit, dar să nu-l pedepsești, ca să nu se stingă teama de pedeapsă, … . Când vei vedea că teama are bune rezultate, fii blând. Firea

omenească are nevoie și de blândețe”70.

În scrierile sale, Sfântul Ioan Gură de Aur aduce învățături nu numai pentru părinți, ci și pentru educatori. Și aceștia, alături de părinți au o răspundere foarte mare în formarea caracterului creștin la copii, poate chiar mai mare decât a părinților. Aceasta pentru că educatorii au pregătire specială pentru a insufla copiilor educația,

sub diferitele ei forme, pe când părinți,insuflați de legea firii, de multe ori fac ceea ce

cred ei că este bine.

Despre cel care face educația, Sfântul Ioan spune că nu există o funcție în lume care să aibă importanța aceleia de a educa sufletul unui copil. Nu există comparație în lume cu arta de a forma și a regla spiritul și inima unui tânăr. Celui care o face, îi trebuie mai multă pricepere și aplecare decât făcătorului de statui și pictorului 71.

El aseamănă copilul în mâna educatorului cu o perlă , iar educatorul este pescarul care pescuiește mărgăritarele de sub apă. Iar dacă pescarul este iscusit, punând pe mână picătura aceea și rotind-o în palmă cu mâna cealaltă o face rotundă și-i dă formă perfect sferică. Dar după ce i s-a întipărit forma, nu mai poate fi modificată. Fiindcă tot ce este fraged poate primi orice neavând încă forma lui proprie fixă, drept pentru care e tras ușor spre orice formă; dar ceea ce este tare, dat fiindcă a dobândit ca stare duritatea nu iese ușor din ea, nici nu trece ușor printr-o altă stare72.

Pe de altă parte, Sfântul Ioan Gură de Aur încearcă să conștientizeze educatorul

cu privire la rolul său în formarea moral-religioasă a copiilor, încât spune cu durere

69 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, traducere din limba greacă și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 2001, p. 401.

70 Ibidem, p. 404.

71 Istoria Sfântului Ioan Gură de Aur……, Omil. 60 la Matei, p.261.

72 Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, cu un Cuvânt despre educația copiilor al Sfântului Ioan Gură de Aur, ediția a II-a, Ed. Deisis, Sibiu, 2006. Acest discurs unic în felul lui al Sfântului Ioan Gură de Aur , rostit probabil între anii 393-394 pe când slujea ca preot la Antiohia, are două teme distincte

dezvoltate în două părți inegale. Prima parte critică luxul vremii, iar a doua parte a discursului este dedicată temei

educației copiilor.

cuvintele: „Nimic nu este mai rău decât un învățător care este filozof numai în cuvinte. Acesta nici nu este dascăl, ci un fățarnic. De aceea Apostolii învățau mai întâi prin exemplul vieții lor și apoi prin cuvinte. Ba mai mult, nici nu aveau nevoie de cuvinte, deoarece faptele singure strigau”73.

Viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur despre educator și rolul său în educație, o completează mai departe Clement Alexandrinul, în opera sa „Pedagogul”, în care creionează nu numai portretul educatorului, ci și al Pedagogului desăvârșit, Domnul nostru Iisus Hristos. El este considerat unul dintre cei mai mari pedagogi ai Bisericii Creștine.

Acest părinte bisericesc a avut o singură preocupare în toată viața lui: tendința

permanentă după cât mai multă desăvârșire, căutarea adevărului, propovăduirea lui și modelarea vieții după acest adevăr. El s-a ocupat teoretic și practic cu problemele de pedagogie creștină, cu principiile pedagogiei și cu aplicarea lor în viață74.

Clement Alexandrinul este încredințat că Adevăratul nostru Pedagog este Iisus Hristos, iar educația făcută „în” Biserică și „prin” Biserică este educația lui Hristos. Aceasta transmite ceea ce a transmis Însuși Hristos. Educația care este făcută atât de preoți, cât și de profesori în școli este făcută în numele lui Hristos.

Dumnezeu se face om, pentru a reuși să-i ofere, să-i reveleze omului educația cea mai aleasă, educația care singură poate să ofere nemurirea, fără a-i violenta sau răni în vreun fel libertatea cu care l-a înzestrat. „Iisus este Pedagogul Care păstorește pe copii, este păstorul care are grijă de prunci… Cuvântul este Pedagogul Care ne duce pe noi la mântuire”75.

Orice pedagog, învățător se poate folosi de multe metode pedagogice înțelepte

enumerate de Clement Alexandrinul: sfătuirea (mustrare cu multă grijă, ceea ce atrage luarea aminte după sine); blamul (mustrare pentru fapte de rușine); dezaprobarea (mustrare făcută celor nepăsători și trândavi); dojana (un blam, care duce la pedeapsă); certarea (mustrare publică, făcând tuturor cunoscute păcatele); admonestarea (mustrare care pune pe gânduri); cercetarea (dojenire foarte aspră); ocara (mustrare aspră); acuzația (mustrare făcută celor care fac nedreptăți); luarea în râs (mustrare defăimătoare); reprobarea (dojana legală)76.

Cu privire la metoda de educare religioasă a unui copil, cea mai sigură și mai

eficientă este viața duhovnicească activă a părinților, pe care copiii o simt și la care

73 Gheorghe Badea, Flori alese din învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Omilia 1,3 La Fapte, P.G. 60,18, Antologie și Cuvânt înainte de Gh. Badea, traducere de Gh. Badea și Constantin-Bogdan Badea, Ed. Sf. Mina, Iași,

2008, p. 48.

74 Ierom. Magistrand Nestor Vornicescu, Art, cit., p. 726.

75 Ibidem; vezi și Prof. Dr. Cristina Benga, Idealul educațional în pedagogia Sfântului Clement din Alexandria, în

Glasul Bisericii, revista oficială a Sfintei Mitropolii a Munteniei și Dobrogei, anul LXV, nr. 9-12, sep-dec, 2006, pp.

354-368.

76 Clement Alexandrinul, Pedagogul, traducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, (PSB, 4), E.I.B.M.B.O.R., Buc,

1982, p.170 apud. Prof. Dr. Cristina Benga, Op. Cit., p. 366.

participă în funcție de vârsta lor și în conformitate cu trăsăturile lor de caracter. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că „Duhul credinței și al evlaviei părinților trebuie privit ca metoda cea mai sigură pentru păstrarea, educarea și întărirea vieții harice în copii”77.

Familia, care reprezintă biserica din casă, este o școală a iubirii, o școală a vieții, a creșterii duhovnicești și a cunoașterii Cuvântului lui Dumnezeu. Ea trebuie să devină locul propovăduirii Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu, o școală a întâlnirii cu Sfintele Taine și cu slujbele Bisericii, o școală de pregătire pentru participarea la ele. Familia constituie o școală atât pentru copii, cât și pentru părinți78.

În viziunea Sfinților Părinți, educația micilor creștini se face în duhul dragostei

de Dumnezeu, atât în sânul familiei, cât și într-un cadru instituționalizat. Toți Sfinții Părinți sunt de părere că exemplul personal al părinților, respectiv al celui care realizează educația, este mult mai eficient, conducând la împroprierea valorilor morale mult mai repede, dar și la trăinicia acestora în inimile copiilor. Faptele sunt mult mai grăitoare decât cuvintele, sunt edificatoare, construind în suflete repere, temelii pe baza cărora se poate zidi mai departe.

3.4.Copiii în Biserică, ieri și azi

Am constatat că educația copiilor în perioada Vechiului Tastament se făcea în respect față de Legea lui Dumnezeu, regulile fiind foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre. Porunca „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământ” sugera respectul față de părinți și supunerea față de aceștia, în caz contrar, înșiși părinții își dădeau copiii la moarte, prin uciderea lor cu pietre de către bătrânii cetății.

Tot din Vechiul Testament aflăm modele adevărate de copii supuși și ascultători față de părinții lor. Ascultarea acestora mergea până la moarte, așa cum am văzut în cazul lui Isaac, care din supunere totală față de tatăl său se lăsa jertfit pentru Dumnezeu. De asemenea, alături de Isaac, lista copiilor ascultători se completează cu

Iacov, Iosif, Moise, Daniel, Anania, Azaria, Misael și mulți alții, ale căror nume sunt

scrise în Sfânta Scriptură.

De altfel, în Vechiul Testament nu ni se înfățișează numai roadele ascultării, ci și cele ale neascultării, așa cum a fost fiul lui Noe, Ham, cel care a râs de goliciunea

tatălui său, determinându-l pe acesta să-l blesteme pe Canaan și să-i binecuvinteze pe ceilalți doi fii ai săi, Sem și Iafet, care l-au respectat pe tatăl lor și în situația în care se afla, acoperindu-i goliciunea. Astfel, Ham este prezentat în contrast cu cei doi frați ai

lui, Sem și Iafet, întrucât acesta este blestemat, el și familia sa, pe când frații lui sunt

77 Episcopul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, M., 1908, pp 241-243, apud Pr. Prof. Gleb Kaleda, Op. Cit.,

55.

78 Pr. Prof. Gleb Kaleda, Op. Cit, p.55.

binecuvântați cu tot neamul lor, arătând unde conduce nesupunerea, obrăznicia și nerușinarea dar și unde conduce ascultarea, respectul și bunacuviință.

În Noul Testament educația religioasă a copiilor se face în duhul dragostei față de Dumnezeu, prin împlinirea cuvintelor Mântuitorului Hristos: „Lăsați copiii să vină

la Mine!” (Matei 19, 13-15). Însuși Copilul Iisus este prezentat ca un model de ascultare față de părinți, respectându-Și mama prin supunerea față de cuvântul său. Cu toate că nu sunt relatări multe despre copilăria Domnului Iisus Hristos, însă scena biblică prezentată în Templu la vârsta de doisprezece ani este reprezentativă pentru toți copiii, întrucât Însuși Fiul lui Dumnezeu,Care S-a făcut Om, Se supune maicii Sale, cu atât mai mult noi trebuie să ne supunem, care suntem niște biete ființe pe

pământ.

După înălțarea Mântuitorului Hristos la ceruri, au luat naștere de-a lungul secolelor, nenumărate personalități creștine, înfrumusețând Biserica lui Hristos ca niște nestemate, ale căror strălucire nu scade niciodată. Aceste nestemate sunt Sfinții Părinți, a căror trăire duhovnicească, învățătură și mărturie rămân peste veacuri, întărind în credință mii și mii de credincioși. Învățăturile lor rămân un reper luminos pentru generațiile tuturor timpurilor, dar mai ales pentru educația religioasă în școli.

Atât Sfântul Vasile cel Mare, cât și Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigorie Teologul provin din familii cu o educație religioasă aleasă, cu mame care au realizat în familie un adevărat apostolat creștin.

Am văzut că în viața Sfântului Vasile cel Mare un rol important l-au avut cele

două femei mult iubitoare de Dumnezeu și jertfitoare, mama și bunica, cărora le

datora ceea ce a ajuns mai târziu.

În preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, un rol important l-a avut mama sa, Anthusa, care l-a crescut singură după moartea soțului său. I-a dăruit toată știința sa despre Dumnezeu, jertfindu-se până la moarte pentru fiul său.„Tânăra mamă iubea în fiul ei chipul viu al soțului ei, și mai ales calitățile eminente pe care le distingea deja în acest copil. Ea l-a ridicat ea însăși, nevrând ca alte mâini decât ale sale să atingă un suflet în care se pare că Cerul a pus deja atâtea bune voințe. Ioan a fost alăptat din credința mamei sale și din curajul ei; el respira aproape de ea, de la leagăn, această măreție a moravurilor, această evlavie tare a cărei amprentă a rămas peste viața sa”79.

Sfântul Ioan Gură de Aur povestește cum un autor pios o lăuda pe mama sa, zicând: „Niciodată vreo femeie n-a fost mai demnă de a purta numele de mamă”. Păgânii ei înșiși o venerau. Libanius, aflând de la el că mama sa era în vârstă de 40 de ani și văduvă de 20 de ani și nevoind să-și ia niciodată un alt soț, a strigat cuprins de admirație, întorcându-se spre auditoriul său idolatru: „O zeilor! Ce femei sunt la creștini!”80.

79 Istoria Sfântului Ioan Gură de Aur, Op. Cit, p. 25.

80 Ibidem.

O altă familie sfântă, Nona l-a adus la credință creștină pe soțul său care era păgân. Acesta a fost numit preot, iar mai târziu episcop de Nazianz. În mare evlavie a crescut și fiul lor, care a devenit ulterior un mare învățător al Bisericii, Grigorie Teologul (25 ianuarie). Cei doi arhierei ai Bisericii, tatăl și fiul, constituiau rodul cel mai de preț al apostolatului Sfintei Nona în familie81.

Apostolatul în familie a contribuit la creșterea duhovnicească a multor personalități ale Bisericii, de la începuturile ei și până astăzi. Jertfa iubitoare a mamelor a pus piatra de temelie în edificarea credinței creștine a mărturisitorilor lui Dumnezeu, martiri, ostenitori în pustii, cuvioși, mireni.

Conștiința educării copilului în dragostea față de Dumnezeu, din păcate, nu mai

este o prioritate de câteva secole încoace, formându-se familii în afara binecuvântării lui Dumnezeu, cu mentalități moderniste, departe de învățătura lui Hristos. Ba, mai mult, locul învățăturilor lui Hristos l-au luat învățăturile lumii acesteia, promovate prin idolul prezent în toate casele oamenilor, televizorul. Asociat acestuia se află calculatorul, internetul și tot ceea ce înseamnă tehnologia modernă.

S-au răsturnat valorile, care altă dată erau respectate și împlinite cu prețul vieții, precum demnitatea, onoarea, cinstea, cuvântul dat, astăzi sunt denigrate,

desconsiderate, nerespectate. La loc de cinste sunt minciuna, fățărnicia, înșelarea, cearta, dezbinarea și tot ceea ce ține de duhul lumii acesteia, înecată în păcate.

Cei mai mulți copii nu primesc educație religioasă în familie, întrucât nici părinții lor nu au primit la rândul lor. Ei transmit mai departe ceea ce au primit de la părinții lor când erau copii, educație fără de Dumnezeu sau mai bine spus non-

educație. Din fericire, sunt și părinți care își fac datoria înaintea lui Dumnezeu,

transmițând copiilor dragostea față de Dumnezeu prin ceea ce fac în familie și prin

ceea ce vestesc din învățăturile Mântuitorului.

Fericiți sunt acei copii ai căror părinți îi duc la mănăstiri, îi duc în pelerinaj la Sfinte Moaște, la Sfinte Biserici, la Sfintele Slujbe, ajutându-i să-L cunoască pe Dumnezeu în totalitatea vieții. De asemenea, nefericiți sunt acei copii, ai căror părinți sunt neglijenți față de setea lor de cunoaștere, lăsându-i pe aceștia în întunericul

credinței și al ignoranței față de Dumnezeu.

De asemenea, de plâns este situația în care părinții dărâmă ceea ce profesorul de religie clădește la clasă, făcându-i să se îndoiască de ceea ce acesta le transmite. Învățăturile părinților vin în contradicție cu învățăturile profesorului, creând confuzie

în mintea copiilor, neștiind ce să mai creadă și ce să mai facă. „Este trist să auzi din gura unor copii credincioși, care provin din familii intelectuale, cuvinte de genul – Părinții mei nu pot să-mi ofere educație religioasă”.Orice apostolat presupune

81 Pr. Prof. Gleb Kaleda, Op. Cit., p. 59.

muncă, care hrănește duhovnicește pe cel care este supus acestui fel de educație și, în același timp, ajută la creșterea spirituală a educatorului82.

În societatea tradițională, religia ocupa rolul cel mai important în educație. Și era și firesc acest lucru, căci modul de viață al comunităților tradiționale era prin

excelență unul religios. Religia configura universul de valori al comunităților umane, dând o definiție mai profundă tuturor valorilor fundamentale: ca adevăr, bine, frumos etc. Religia constituia reperul ontologic al orientării omului în lume și în viață. Atâta timp cât omul știa că există Dumnezeu și că Acesta este Cel care l-a creat și care îi poartă de grijă, cât timp știa că există viața de dincolo, unde mai mult decât aici va da socoteală pentru faptele sale, își raporta întreaga existență la voia și învățătura lui Dumnezeu83.

În societatea modernă, o altă autoritate se insinuează însă în conștiința oamenilor, și aceasta este mass-media sau, în mod deosebit televiziunea. Ele se constituie ca principal mediu de reflexie a realității, de educare și orientare a omului. Ele „ne spun cine suntem; ne conferă identitate. Ne învață ce vrem să fim; ne dă aspirații. Ne arată cum să devenim ce ne-am propus; ne oferă tehnica potrivită. Și ne spune ce și cum să ne simțim atunci când nu reușim; ne oferă salvarea. Astfel mass- media modifică calitativ modul în care apar și operează conștiința și identitatea noastră”84.

Golirea de Dumnezeu a lumii, desacralizarea conduce la transmiterea aceluiași duh lumesc și tinerelor generații, a căror educație se realizează în lipsa lui Dumnezeu. Pentru tinerii învățăcei, viața fără o conduită moral-religioasă pare a fi o normalitate, întrucât aceasta este singura pe care au cunoscut-o în sânul familiei. Iar dacă mai este câte o bătrânică care îi duce pe nepoți la biserică, este o fericire, dar poate fi văzută și ca având o mentalitate învechită, înapoiată și simplistă, departe de modernism.

Pentru foarte mulți tineri, modernismul înseamnă distracție fără socoteală, jocuri pe calculator, telefoane cât mai performante, coafură șic, îmbrăcăminte la modă. La biserică merg numai dacă au un necaz sau de urgentă nevoie, la obținerea unui examen. Copiii învată ceea ce traiesc, luându-i de modele pe cei care sunt în

mediul lor înconjurător: părinți, bunici, frați mai mari, unchi, mătuși, prieteni, colegi etc. Cea mai puternică influență asupra copiilor o au bineînțeles părinții, care își pun amprenta asupra educației lor prin cuvânt și faptă. Dorothy Law Nolte și Rachel Harris, pornind de la poemul „Copiii învață ceea ce trăiesc” au scris o carte cu același

nume, explicând și argumentând fiecare vers, arătând părinților cât de mult contează atmosfera familială. Poemul este destul de grăitor: „Dacă trăiesc în critică și cicăleală, copiii învață să condamne /Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învață să fie agresivi /Dacă

82 Ibidem, p. 61.

83 Virgiliu Gheorghe, Revrăjirea lumii, sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, vol al II-lea Edit. Prodromos, Fundația Tradiția Românească,Buc. 2006, p. 131.

84 Mihaela Constantinescu, Postmodernismul: Cultura divertismentului, Univers Enciclopedic, Buc., 2001, p. 13.

trăiesc în teamă, copiii învață să fie anxioși /Dacă trăiesc înconjurați de milă, copiii învață autocompătimirea…”. „Copiii sunt ca bureții. Absorb tot ce facem, tot ce spunem. Învață în fiecare clipă de la noi, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de asta”85.

Dacă până acum câteva secole, copiii erau mai legați de biserică, prin învățăturile catehetice care se făceau de către preoți, astăzi, micii creștini sunt împiedicați să vină la biserică, fiind atrași mai mult de tentațiile acestei lumi. În sprijinul chemării copiilor la biserică, s-au implementat diverse programe de motivare, formare de competențe și descoperire de noi talente. Acestea sunt diverse, cum ar fi:

„Hristos împărtășit copiilor”, „Icoana din sufletul copilului”, „Flori în Grădina

Ortodoxiei” etc. Un suflet modelat creștinește este un suflet câștigat pentru Împărăția lui Dumnezeu.

CAPITOLUL 4

Conținutul educației religioase și impactul acesteia asupra formării

caracterului moral-creștin al copilului

4.1.Sfânta Scriptură, izvor de învățături moral religioase în Școală

Sfânta Scriptură este cea dintâi carte studiată la orele de religie. Aceasta este cea care-L mărturisește pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Mântuitor al lumii. Descoperă taine adânci, învățături, sfaturi și un model de viețuire creștinească. Am putea spune că este un izvor de înțelepciune pentru elevi, un izvor de cunoaștere al necunoscutului Dumnezeu, spre care tindem cu toții.

Fără studierea Sfintei Scripturi, educația moral-religioasă a elevilor nu ar mai fi aceeași, fiind lipsită de lumina învățăturilor lui Hristos. Pornind de la Sfânta Scriptură, Îl cunoaștem pe Dumnezeu, prin lucrările Sale în lume, Îl căutăm pe Dumnezeu, Îl

chemăm în rugăciune și rămânem în relație cu El.

Sfânta Scriptură fiind scrisă sub inspirația Duhului Sfânt, aceasta lucrează diferit în sufletul fiecăruia, după cum colaborează fiecare cu Dumnezeu. Unii sunt însetați de cunoaștere și primesc răspunsurile mult așteptate, citind din Sfânta

Scriptură. Alții doresc să cunoască voia lui Dumnezeu și o citesc până desprind anumite reguli creștine după care să se ghideze, iar alții o citesc pur și simplu din curiozitate și li se descoperă atât cât doresc să primească.

85 Dorothy Law Nolte, Rachel Harris, Copiii învață ceea ce trăiesc. Educația care insuflă valori, traducere din

engleză de Luana Stoica, Ediția a II-a, Edit. Humanitas, Buc., 17.

Din Sfânta Scriptură se studiază de la clasa pregătitoare până la clasele mari. Învățăturile scripturistice comune tuturor claselor sunt Nașterea Domnului și Învierea Domnului, fiind adaptate la fiecare nivel de învățământ. La clasa I, elevii învață că Dumnezeu a creat lumea în timp și din nimic, în șase zile, înțelegând mai bine existența îngerilor în lume și crearea omului de către Dumnezeu. Minunile Mântuitorului sunt studiate atât în clasele a II-a, a III-a, cât și în clasele a V-a,a VII-a și a VIII-a , unele repetându-se pentru a le aprofunda. De asemenea, la clasă este studiată și viața Mântuitorului, de la fuga în Egipt, Copilăria, Patimile și suferințele Sale, dar și viața Lui după moarte. Patimilor Domnului sunt alocate șase lecții la clasa a IV-a, pentru a le studia în amănunțime. Nu trebuie uitat că multe reguli de conduită morală sunt învățate de elevi din Pildele rostite de Mântuitorul Hristos, pilde care sunt studiate la clasele a V-a, a VI-a și a VII-a.

Este absolut necesar ca profesorul de religie să folosească la clasă ca material didactic Sfânta Scriptură, pentru a le insufla elevilor dragostea pentru studierea acesteia, pentru a le forma elevilor deprinderea de a citi regulat din Sfânta Scriptură și de a le forma conștiința prezenței Sfintei Scripturi în viața lor.

Sfântul Ioan Gură de Aur găsește un folos duhovnicesc foarte mare în urma

citirii Sfintei Scripturi: „Mare câștig dobândim din citirea Sfintei Scripturi: mai întâi limba se schimbă (nemaigrăind cuvinte urâte); apoi sufletul prinde aripi și se înalță la cer, strălucind de lumina Soarelui dreptății; liberat pentru acel moment de necurăția gândurilor ticăloase, se bucură de mai multă seninătate și liniște…”86.

Studierea Sfintei Scripturi îi ajută pe elevi să-și potolească mânia pornită

împotriva colegilor, să fugă de violență și s-o condamne, să-și modeleze limbajul, să adopte o atitudine cuviincioasă în mediul școlii. Sunt conștientizați cu privire la importanța adoptării atitudinii creștine în școală, în societate și în afara lor, căci aceștia sunt ca niște lumini înaintea celorlalți. Astfel împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri”( Matei 5,14-16).

De asemenea, tot Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă cu durere că „necunoașterea Scripturilor este cauza tuturor relelor”87. „După cum soarele rănește privirile celor bolnavi, nu din cauza naturii, ci din pricina slăbiciunii ochilor, tot astfel se întâmplă cu cei care nu iau aminte la cuvintele lui Dumnezeu”88.

Sfântul Teofan Zăvorâtul ne învață cum să studiem din Sfânta Scriptură învățăturile cuprinse în ea, astfel încât să pătrundă adânc în sufletele noastre. „În timpul citirii , inima să nu fie ocupată cu nimic, să fie deschisă pentru adevăr și, pătrunzând cele citite cu înțelegerea, să le sădiți în inimă; astfel, fie un verset, fie altul vă va mișca inima, iar altul o va mișca foarte mult. Rețineți acele versete care vă va

86 Gheorghe Badea, Op. Cit.,Omilia 29,2 la Facere, P.G. 53, 262, p. 13.

87 Ibidem, Omilia 9,1 la Coloseni, P.G. 57, 32, p. 14.

88 Ibidem, Omilia 68, 2 la Ioan, P.G., 59,276, p. 15.

mișca inima și în timpul zilei pomeniți-le mai des, mai ales pe acela care vă mișcă mai mult… Este mai bine să citiți puțin, dar să vă însușiți și să simțiți cele citite, decât să citiți mult și să nu faceți aceste lucruri; fără ele citirea va fi ca semințele căzute lângă drum”89.

Dacă cuvintele Sfântului Teofan Zăvorâtul îi învață pe copii cum să citească din Sfânta Scriptură, eliberându-le mintea de toate cele lumești, Metodica predării religiei învață profesorul cum să instruiască elevul pentru a utiliza Sfânta Scriptură spre folos duhovnicesc: îi va învăța pe elevi să găsească un text în Biblie, să găsească locurile paralele, îi va ajuta să-și formeze deprinderea de a citi zilnic din Sfânta Scriptură, le va explica pericolul interpretării libere a Bibliei, nu va permite elevilor să facă speculații pe baza textului Sfintei Scripturi, îi va îndemna să învețe versetele pe care se sprijină învățătura de credință ortodoxă, pentru a le folosi în sens misionar și

apologetic90.

Fără deprinderea de a citi zilnic din Sfânta Scriptură, elevul nu se va folosi duhovnicește pe deplin de darurile lui Dumnezeu, nu-L va cunoaște pe Dumnezeu din revelația divină supranaturală, ci doar prin observarea lucrărilor Lui în lume, nu se va apropia de Dumnezeu printr-o legătură strânsă, plină de iubire. Sfânta Scriptură

trebuie să fie cea dintâi carte de căpătâi.

4.2.Viețile Sfinților-mijloace de formare a deprinderilor religioase la elevi

În completarea Sfintei Scripturi, un rol important în formarea duhovnicească a elevilor îl au Viețile Sfinților, mărturisitori de Dumnezeu, cuvioși, mucenici, ostenitori în pustie,patriarhi, călugări și simpli creștini. Iubirea de Dumnezeu până la jertfelnicie, mărturisirea cu prețul vieții, propovăduirea prin cuvânt și faptă, călcarea inimii, lepădarea de sine, nu fac decât să nască în sfufletele elevilor virtuți creștine, precum: înțelepciunea Sfintei Mucenițe Ecaterina; curajul Sfântului Gheorghe, cumpătarea Sfintei Maria Egipteanca, credința Sfântului Apostol Petru, dragostea Sfintei Mucenițe Filofteia, nădejdea de mântuire a Sfântului Apostol Pavel.

Nu numai formarea virtuților creștinești în sufletele copiilor are loc, ci și formarea deprinderilor de a pune în practică viața religioasă, de a o trăi la propriu, prin aplicarea principalelor învățături creștine. Există o relație de interdependență între virtuți și fapte, împlinirea faptelor bune conduc la întărirea virtuților, iar întărirea virtuților conduc la înmulțirea faptelor bune.

Educația religioasă trebuie să urmărească formarea deprinderilor morale prin întărirea voinței „ca să le iubească și să le practice, după harul lui Dumnezeu ascuns în

89 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Edit. Cartea Ortodoxă, Edit.

Egumenița, Galați, p.491.

90 Preot Prof. Univ. Dr. Sebastian Șebu, Op cit., 155.

ele”. Astfel, creștinul primește „în inima sa bucuria negrăită, prin cugetele și cuvintele duhovnicești care se află în fiecare din ele”91.

Întrucât voința morală a copilului are nevoie de o energie și de o motivație puternică pentru a trece la practicarea deprinderilor morale, profesorul de religie va folosi orice prilej pentru a-i ajuta pe elevi să le cunoască și să le practice92.

Nu întâmplător elevii învață Viețile Sfinților, ci acestea au rolul de a modela caractere, de a forma personalități creștine, de a împropria principii religioase, de a forma deprinderi și atitudini pozitive față de viața religioasă.

4.3.Impactul educației religioase asupra vieții morale a elevilor

Studiul religiei în școli este o mare șansă pentru copiii de astăzi, care Îl cunosc pe Dumnezeu într-un cadru instituționalizat, cu profesori calificați, bine pregătiți, absolvenți ai Facultăților de Teologie, comparativ cu părinții sau bunicii lor, care învățau despre Dumnezeu doar din ceea ce aflau din familiile lor ,pe stradă, în cercurile de prieteni sau de la biserică, atât cât puteau înțelege.

Programa de religie, planificările calendaristice, metodele interactive, mijloacele moderne de învățare, bogăția materialului didactic nu conduc decât la atragerea elevului spre viața religioasă, la îmbogățirea cunoștințelor religioase, la dezvoltarea vocabularului religios și, cel mai important, la dorința de a-L avea pe Dumnezeu în sufletele lor. Istorioarele moral-religioase, viețile Sfinților îi

sensibilizează atât de mult pe elevi, încât mărturisesc cu voce tare că vor să fie ca ei,

se identifică cu ei, se compară cu ei, cunoscându-și singuri minusurile și plusurile.

Plecând de la experiența mea didactică de la clasă, în urma lecturării unei istorioare despre puterea rugăciunii în viața unui tâlhar, care seară de seară se ruga Maicii Domnului cu cuvintele: „Bucură-te ceea ce ești plină de dar, Marie, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!”93,iar Maica Domnului îl apăra de diavol și nu-l lăsa pradă acestuia să-l omoare, elevii au fost atât impresionați de bunătatea Maicii Domnului față de tâlhar,care în cele din urmă s-a călugărit, încât mi- au cerut să spunem această rugăciune până la sfârșitul anului școlar, la terminarea

fiecărei ore de religie.

Iubirea orei de religie de către copii depinde în mare parte de pregătirea profesională a cadrului didactic, de disponibilitatea acestuia de a pregăti fiecare oră de curs, de adaptarea corectă a metodelor și a mijloacelor didactice, de folosirea

91 Sfântul Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovnicești, Edit. Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, 1995, p. 4.

92 Preot. Prof. Univ. Dr. Sebastian Șebu, Op. Cit., p. 134.

93 ***Istorioare duhovnicești pentru copii (3), tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Galaction,

Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2003, p.26.

mijloacelor moderne de învățământ, de participarea activă la viața în Hristos. Este total neadecvată prezentarea cadrului didactic la catedră fără nicio pregătire în prealabil a orei, lăsarea acesteia să se desfășoare la voia întâmplării, fără a avea obiective bine stabilite. În asemenea condiții, dacă elevii nu sunt motivați să se implice activ la derularea orei de curs, există riscul să apară monotonia, indiferența față de ceea ce spune profesorul, ignoranța, refuzul de a dialoga și chiar îndepărtarea elevului de viața religioasă. Profesorul este lumina copiilor spre Hristos, sau din contră piedică în calea spre Hristos.

Cunoștințele religioase acumulate în copilărie au o mare importanță în viața adulților de mâine, acestea își pun amprenta asupra fiecăruia, marcându-le într-un fel

sau altul personalitatea sau propria viață. Se pune întrebarea „De ce trebuie să ne grăbim să umplem inima copilului cu lumină și bunătate chiar din pruncie? În

copilărie întâlnim încrederea, simplitatea, blândețea, înduioșarea, mila, puterea imaginației, lipsa durității și a împietririi. Toatea acestea formează terenul în care cele semănate dau roade de 30,60 și de o sută de ori mai multe. Iar când, mai târziu, sufletul se va învârtoșa și se va înăspri, cele primite în copilărie vor putea să-l curețe și să-l mântuiască”94.

Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, vorbind despre necesitatea predării Religiei în școli, afirma că Religia, ca disciplină de învățământ are valențe educaționale deosebite, prin rolul ei formativ în viața tinerilor, reducând efectele negative ale crizei contemporane de identitate și de orientare, propunând modele viabile de bunătate și sfințenie, oferind în viața tinerilor repere în viața de familie și în

societate. Educația religioasă reprezintă un factor de stabilitate și de comuniune în

societatea românească, un izvor sfânt și statornic de inspirație pentru a apăra și promova identitatea spirituală și demnitatea persoanei care trăiește azi într-o lume din ce în ce mai pluralistă și mai fragmentată din punct de vedere spiritual și social. Religia fiind lumina vieții în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu oamenii, evidențiaza valoarea eternă a faptelor bune, săvârșite în timpul limitat al vieții terestre, și promovează comuniunea între generații prin valorile perene ale credinței cultivate și transmise95.

Dobândirea valorilor moral-religioase în școală ajută elevul, adolescentul, adultul să se raporteze la divinitate, formând conștiința prezenței lui Dumnezeu în lume și ca drept judecător, nu numai ca milostiv, forțându-i să aleagă cu precădere binele, iubind mai mult, jertfindu-se mai mult. Fără prezența acestora, poate că adolescenții ar fi ghidați de legea morală naturală, sădită în om încă de la creație,

94 N. E. Pestov, Cum să ne creștem copiii. Calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia

Ciornea, Ed. Sofia, Ed. Cartea Ortodoxă, Buc. 2005, p. 30.

95 Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Predarea Religiei în sistemul de învățământ public, un act de

dreptate și o necessitate permanent, în Glasul Bisericii, revista oficială a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, anul

LXVII, nr. 1-3, ian-mar 2008, p. 134.

ajutându-l să diferențieze binele de rău, dar aceasta nu ar fi în spiritul dragostei

creștine, nu ar fi în numele lui Hristos, care este iubire.

De asemenea, copiii primesc educație religioasă și acasă în familiile lor. Însă,

am remarcat o diferență netă între copiii care provin din familii armonioase, bine închegate, cu conduită morală, cu viață religioasă activă, cu o cultură religioasă

minimă și copiii care provin din familii cu un dezinteres total față de Dumnezeu și față

de Biserică și slujitorii ei, cu un interes scăzut față de educație în general, față de stilul vestimentar al copiilor, cu un interes crescut față de partea materială și de un viitor confortabil al acestora.

Copiii proveniți din familiile cu o educație sănătoasă sunt calzi sufletește,

ascultă cu interes lecția, intervin în discuție ori de câte ori au de completat din experiența lor religioasă din familii, vorbesc frumos și sunt ordonați în cuvinte și în ținută. Nu uită niciodată să vină la catedră și să spună profesorului că le-a plăcut lecția, că au mai aflat ceva nou, să pună întrebări sau să povestească prin ce locuri sfinte au călătorit cu familiile lor sau pur și simplu să ureze profesorului o zi buna sau o saptamana placuta.

Din contră, copiii proveniți din familii dezinteresate, nu urmăresc cu atenție lecția, nu-și fac temele, sunt distrați, par că se plictisesc, nu au o atitudine cuviincioasă

la rugăciune, îi fac pe ceilalți să râdă la rugăciune.

Educația religioasă în școală completează educația primită în familie, clădind peste ceea ce au clădit părinții. Este foarte important ca părinții să le formeze copiilor atitudinea pozitivă față de Dumnezeu, față de Biserică, de rugăciune și de slujitorii lui Hristos.

CAPITOLUL 5

Disciplina Religie –puntea de legătură între Școlă și Biserică

În timp ce Școala este o instituție de învățământ, în cadrul căreia se studiază Religia ca disciplină de învățământ, Biserica este o instituție teandrică, divino-umană, al cărei Cap este Hristos, iar creștinii formează Trupul lui Hristos. Dacă absolut toate cadrele didactice se supun programelor și deciziilor Ministerului Învățământului, creștinii în Biserică se supun numai lui Hristos, după a Cărei voie nimeni nu dă greș în lucrarea lui.

Prin intermediul orei de Religie, profesorul are înalta datorie de a stabili o relație între copii și Biserica lui Hristos. Bineînțeles că în stabilirea relației mă refer

atât la Biserică ca instituție, la învățăturile lui Hristos, la slujitorii lui Dumnezeu, la

creștini în general, cât și la comunitatea locală, căreia îi aparțin elevii școlii. Chiar

dacă profesorul prezintă la clasă cea mai mare parte a învățăturilor pe care preotul le

învață în biserică, totuși preotul le prezintă din perspectiva experienței duhovnicești a trăirii lui Hristos, ca mijlocitor între oameni și Dumnezeu. Aprofundarea lui Hristos este alta prin săvârșirea Sfintei Liturghii.

5.1.Ora de Religie – inițierea elevilor în Sfintele Taine ale Bisericii lui Hristos

La clasă, profesorul de religie îi introduce pe elevi în profunzimea relației cu Dumnezeu, în lucrarea harică a lui Dumnezeu asupra lumii. Elevii sunt învățați că Dumnezeu lucrează cu înțelepciune și cu dragoste prin harul Său dumnezeiesc, în inima fiecărui om, având fiecare o legătură tainică cu Dumnezeu.

Cuvântul Taină se referă aici, atât la cele șapte sfinte Taine ale Bisericii, lăsate

moștenire de Domnul nostru Iisus Hristos, cât și la lucrarea harică a lui Dumnezeu în lume. Harul lui Dumnezeu se revarsă peste oameni și în oameni prin lucrarea fiecărei Sfinte Taine. Astfel, prin Sfânta Taină a Botezului nou-botezatul se îmbracă în Hristos, ștergându-i-se păcatul strămoșesc. Prin mirungerea cu Sfântul și Marele Mir, nou-botezatului i se împărtășesc darurile Duhului Sfânt, cu ajutorul cărora crește în Hristos. Se unește cu Hristos prin Sfânta Taină a Împărtășaniei, încorporându-L în sine pe Însuși Hristos, realizându-se comuniunea cea mai înaltă a omului cu Dumnezeu.

Prin Sfânta Taină a Spovedaniei, creștinul nu primește numai iertarea păcatelor, ci și restaurarea sufletească și reîmbrățișarea lui Hristos. Tămăduirea trupească și sufletească o primește prin Sfânta Taină a Maslului, în urma ungerii cu untdelemn sfințit, în semnul Sfintei Cruci și în urma rugăciunii de vindecare trupească și

sufletească.

De asemenea o nouă viață, o nouă jertfă de sine în iubirea celuilalt se binecuvintează prin Sfânta Taină a Căsăstoriei. Nașterea de prunci, ajutorul reciproc pe calea mântuirii și în viață sunt țelurile cele mai înalte ale unei familii creștine. Iar misiunea cea mai înaltă, de a conduce oamenii pe calea mântuirii, de a săvârși Sfintele Taine și de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu o primesc și o împlinesc prin Sfânta

Taină a Preoției, doritorii de jertfă mai înaltă, candidații la treapta de diacon, preot și episcop.

Pe lângă materialul didactic bogat, care trebuie să însoțească lecțiile, pentru a

crea elevilor un orizont cât mai larg cu privire la fiecare Sfântă Taină, elevii trebuie să

participe pe viu la fiecare dintre ele, pentru a îmbina cât mai eficient teoria cu practica.

Participarea la Sfintele Taine, la Sfânta Liturghie, în centrul căreia se află

Sfânta Împărtășanie oferă elevilor mai multă credibilitate în cele spuse de profesor:

„Căci credibilitatea celui ce învață pe alții face mai ușor de primit cuvântul său, iar pe cei învățați de el mai atenți la aceasta”96.

Prezența într-un cadru viu liturgic îi ajută pe elevi să reflecteze mai mult la

viața lor, să abordeze altfel problemele vieții, ci nu drastic prin sinucidere sau alte practici imorale, îi ajută să-și mențină vie speranța, să dobândească și să mențină legături interioare cu izvoarele credinței și vieții ortodoxe97.

Pe lângă acestea, Sfânta Liturghie, spațiul liturgic, însăși Biserica lui Hristos prin preoții slujitori, cultivă virtuți, ca deschideri iubitoare spre Dumnezeu, după asemănarea lui Hristos, Care este „ființa virtuților” așa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul98 .

Ca urmare, elevii nu înmagazinează numai informații sau cunoștințe religioase,

ci li se formează deprinderea de a se ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfinților; atitudinea pozitivă față de Biserică, de Dumnezeu, de slujitorii Lui dar și capacitatea de a comunica în duhul lui Hristos cu cei din jurul lor, cu colegii și cu profesorii lor. Biserica poartă în sine un tezaur educativ colosal de mare, care nu se va epuiza niciodată și care formează generații de mici creștini, învățându-i să se adapteze vremurilor în care trăiesc. Nu numai să se adaptează societății, dar învață să și răspundă tentațiilor de tot felul, care dezumanizează, descreștinează, desacralizează.

Nu se poate educație religioasă în școală, fără participarea la viața liturgică și cunoașterea lui Hristos în cadrul Bisericii. Temelia acestei educații o formează viața cultică a Bisericii, care potrivit sfântului Nicolae Cabasila „este însemnată în Taine”99.

Prin îmbisericirea copiilor și prin participarea la viața sacramentală și liturgică a

Bisericii, se urmărește ca aceștia să devină părtași ai prezenței vii a lui Hristos și a operei Lui mântuitoare, să-i facă se depășească orice deviere în credință, să stabilească legături vii cu Maica Domnului și Sfinții lui Dumnezeu, prin puterea rugăciunii, să lege întreaga educație religioasă de taina Bisericii100.

5.2.Profesorul de Religie – mediator în relația elevului cu preotul comunității

Profesorul de religie nu este doar un profesor, care se supune inspectorului de specialitate, care relaționează pe cale profesională cu celelalte cadre didactice din școală și din afara școlii, care se întrunește la cercuri pedagogice cu profesorii de

96 Vasile cel Mare, La începutul Proverbelor, PG 31, 338 apud Ioannis V. Kokulis, Îmbisericirea elevilor, pntru o educație religioasă liturgică, traducere și prefață de Preasfințitul dr. Mihail Filimon, episcop al românilor din Australia și Noua Zeelandă, Ed. Deisis, Sibiu 2012, p. 259.

97 Ioannis V. Kokulis, Op. Cit., p.259.

98 Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol II, E.I.B.M.B.O.R., ediția a III-a, Buc.,

2003, p. 228.

99 Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, PG150, 392 D apud Ioannis V. Kokulis, Op. Cit., p. 132.

100 Ioannis V. Kokulis, Op. Cit., pp 132-133.

specialitate, ci este, și trebuie să fie, un colaborator cu preotul comunității în virtutea transformării sufletești a elevilor, ca acela care are puterea de a conduce oamenii pe calea mântuirii și de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu și de a săvârși Sfintele Taine.

Preotul comunității cunoaște toate problemele elevilor, situațiile lor familiale, dificultățile cu care se confruntă, având un orizont mai larg al cunoașterii lor decât profesorul de religie. Profesorul de religie este prezent o oră pe săptămână la fiecare clasă, reușind să contureze profilul moral, psihologic al elevilor în luni de zile, poate ani. Acesta, de la o săptămână la alta pierde contactul cu fiecare clasă, pe măsură ce este călător de la o clasă la alta, confruntându-se zilnic cu alte probleme.

De aceea, în înțelegerea elevilor, în depistarea problemelor cu care se confruntă, profesorul de religie trebuie să aibă o legătură strânsă cu preotul locului, pentru ca

împreună să depisteze neajunsurile lor sufletești și eliminarea lor. Ba mai mult, preotul comunității cunoaște aspecte ale vieții lor și de la Sfânta Taină a Spovedaniei, ceea ce îl ajută să explice anumite suferințe ale acestora.

Modernismul, secularizarea îndepărtează familii întregi de Biserică, pe fondul

absenței rugăciunii din viața lor și a unei legături slabe sau chiar inexistente cu

Biserica. Copiii, provenind din sânul unor astfel de familii, primesc educație religioasă poate doar de la profesorul de religie, în rest fiind seci în credință. O astfel de credință nelucrătoare conduce la apariția ideilor contare credinței ortodoxe, la refuzul de a se mai implica la orele de religie, devenind simpli spectatori. Sau, din contră, abuzați emoțional de problemele din familie (divorțul părinților, violența în familie, cearta frecventă a părinților, ignoranța părinților față de copii etc) se răzvrătesc împotriva divinității, arătând prin diferite moduri că nu vor să se mai numească creștini, ci atei, pentru că nu-L înțeleg pe Dumnezeu și nu-I simt prezența în viața lor.

Toate aceste motive enumerate, determină profesorul de religie să mențină o relație vie cu preotul comunității în a-i ajuta pe elevi. În afara relației cu preotul comunității, educația religioasă s-ar dezvolta unilateral, doar din perspectiva comunicării de informații, care formează sau nu atitudini și deprinderi.

Nu numai înețelegerea elevilor este urmărită în această relație, preot-profesor religie, ci și transformarea acestora în organe sau membre vii ale Bisericii lui Hristos, lucrătoare prin iubire și fapte bune.

Prin colaborarea conștientă a preotului paroh cu profesorul de Religie se evită

apariția indiferentismului religios. Preotul paroh este într-o atitudine de apreciere și respect față de eforul profesorului de a-i apropia pe copii de Biserică, iar profesorul realizează la rândul său așteptările preotului paroh în a-i conduce pe copii mai aproape de comunitatea bisericească locală101.

101 Ibidem, p.216.

Adolescența este considerată ca fiind perioada critică în care tânărul se regăsește pe sine, caută, se informează , se întreabă, caută răspunsuri, într-un cuvânt este agitată. Ea a fost comparată cu un tunel în care copiii „dispar” pentru ca să „iasă” la lumină la celălalt capăt peste câțiva ani ca niște adulți autentici. În această periodă tinerii trăiesc intens stări de labilitate emoțională, preocupări de a găsi modele neconvenționale (altele decât părinții și profesorii), reducerea atenției acordate părinților în paralel cu accese de „obrăznicie”, preocupări legate de propriul corp, autoanaliză amplificată. În asemenea condiții, orele de religie, Biserica sunt mijloace prin care acești tineri se regăsesc, se redefinesc, se identifică cu anumite modele, cum sunt Sfinții, caută absolutul, Îl caută pe Dumnezeu.

Școala și Biserica, prin reprezentanții ei, profesorul de religie și preotul locului urmăresc același interes prin educația moral-religioasă, creșterea intelectuală și morală a elevilor, în Hristos.

5.3.Importanța orei de religie în implicarea activă a elevilor în viața Bisericii

Fiecare oră de religie are un țel suprem, acela de a-l apropia pe elev de Dumnezeu și de a face din el un membru activ al Bisericii lui Hristos. Metodele și mijloacele didactice, personalitatea profesorului, pregătirea profesională și disponibilitatea de a pregăti fiecare oră, reprezintă o serie de factori care pot conduce la atingerea țelului propus.

De asemenea, ora de religie trebuie să se desfășoare într-un mediu armonios,

deloc stresant, în cadrul căreia elevul să dorească să se deschidă, să pună întrebări, să caute, să se informeze.

Colaborarea profesorului de religie cu preotul comunității are un rol important în atașarea elevilor de acesta și în nașterea dorinței de a-l căuta la biserică și de a deveni membrii activi ai Bisericii lui Hristos.

Nu mulți elevi, care participă la orele de religie, merg și la biserică, ci o mică

parte din aceștia, dar sunt implicați activ în viața bisericească: băieții participă alături de prărintele în Sfântul Altar, îl petrec cu lumânarea la ieșirea din Sfântul Altar, taie anafura, fac curățenie. Fetele ajută la curățenie în naos și în pronaos. Restul elevilor merg cel puțin de două ori pe an la biserică, de Paști și de Crăciun. Dintre aceștia care merg la biserică, mulți sunt implicați în programe educative organizate de preotul paroh, împreună cu doamna preoteasă. Printre acestea importante sunt colindele de Crăciun, scenete, cateheze, cerc de pictură etc.

Elevii care merg la biserică sunt mult mai implicați decât ceilalți, întâlnind învățături comune atât la ora de religie, cât și la biserică, ceea ce îi face să se afirme, arătând celorlalți că munca lor la biserică este rodnică. Convingerile lor religioase sunt mult mai puternice și mai stabile, influențându-i pozitiv și pe ceilalți.

Orele de religie îi ajută pe elevi să spună împreună cu Sfânta Muceniță Filofteia: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui!” (Matei 5, 7), învățând ce este milostenia, ce este dărnicia, iubirea, lepădarea de sine. Împreună cu Sfânta Cuvioasă Parascheva vor învăța să-și ajute semenii, făcând milostenie cu colegii, așa cum Sfânta își împărțea lucrurile sale fetițelor de vârsta ei. Împreună cu Sfântul Mucenic Gheorghe învață să-L mărturisească cu curaj pe Hristos, fără să le fie rușine să se închine când trec pe lângă o biserică, sau să le fie rușine să vorbească părinților ce –au învățat la orele de religie.

Istoria Bisericii prezintă o serie de exemple de maturitate duhovnicească la o vârstă foarte fragedă, asemeni Sfintei Mucenițe Filofteia. Cuviosul Sava Sfințitul (5

dec), întemeietorul Lavrei din apropierea Ierusalimului, care la vârsta de opt ani și-a

părăsit rudele pentru a intra în mănăstire; cuviosul Teodor Siceotul (22 apr), care de la vârsta de zece ani a început nevoința postului aspru și a privegherilor și timp de paisprezece ani a stat închis într-o peșteră, mitropoliții Moscovei, Petru și Teodor au intrat în mănăstire la vârsta de doisprezece ani102 etc.

Bineînțeles, că o asemenea râvnă pentru Dumnezeu nu se deprinde în timpul unei ore de religie, ci în urma unei educații moral-religioase, pornită din familie și

dezvoltată în școală și în biserică. Peste toate acestea, putem adăuga și darul lui Dumnezeu de a-L urma de la o vârstă fragedă, așa cum cunoaștem mulți Sfinți, aleși de Dumnezeu încă din pântecele maicii lor.

Ca urmare, ora de religie poate stârni dragostea elevilor pentru Dumnezeu și pentru Sfinții Săi, dar și pentru Biserică și slujitorii ei, dacă se transmite de la suflet la

suflet, de la profesor la elev.

102 N. E. Pestov, Op. Cit., p. 54.

II. METODELE MODERNE, ACTIV-PARTICIPATIVE – OBIECTUL CERCETĂRII PSIHOPEDAGOGICE

Întrucât sistemul de învățământ se bazează foarte mult pe metode în atingerea obiectivelor educaționale, voi stărui puțin asupra aspectelor teoretice ale metodelor predate la clasă, prezentând câteva considerații legate de definirea unor termeni de specialitate, prezentarea pe scurt a metodelor tradiționale și a metodelor moderne.

CAPITOLUL 1

Considerații teoretice și practice asupra metodelor moderne, activ- participative

1.1.Delimitări terminologice

La clasă, profesorul folosește o serie de strategii didactice, metode și tehnici în vederea formării competențelor la elevi. Voi defini pe scurt fiecare din aceste noțiuni.

Strategia didactică este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să acceadă la cunoaștere și să-și dezvolte capacitățile intelectuale, priceperile,

deprinderile, aptitudinile, sentimentele și emoțiile. Ea se constituie dintr-un ansamblu complex și circular de metode, tehnici, mijloace de învățământ și forme de organizare a activității, complementare, pe baza cărora profesorul elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficiență a învățării103.

Psihopedagogul Crenguța Lăcrămioara Oprea vorbește despre o strategie didactică interactivă care se referă la: stilul de conducere al activității instructiv- educativ, modul prin care se va produce învățarea (prin cooperare, prin competiție, prin colaborare, prin cercetare); căile și modalitățile care vor conduce la provocarea învățării dorite (metode, procedee, tehnici, mijloace etc); forme de organizare a activității (frontală, colectivă, pe grupe, individuală etc); modul de

participare al elevilor la activitate; timpul necesar aplicării strategiei alese; tipul de

dezvoltare vizat (cognitivă, afectivă, socială etc); modul de prezentare a conținuturilor; cadrul în care are loc experiența104.

103 Crenguța-Lăcrămioara Oprea,Strategii didactice interactive, EDP, Buc, 2009, p.26.

104 Ibidem, p.32

Metoda este un mod de acțiune (suită de operații) cu ajutorul căruia profesorul împreună cu elevii realizează obiectivele propuse105.

Metodele se împart în metode de predare, de învățare sau de realizare a sensului și de evaluare. Atât unele cât și altele se împart la rândul lor în metode

tradiționale și metode moderne.

Metodele tradiționale se centrează mai mult asupra profesorului și a ceea ce face el la clasă pentru a-i atrage pe elevi. Pe când metodele moderne se centrează pe elev și pe formarea competențelor acestuia.

Tehnicile didactice sunt o îmbinare de procedee didactice cu mijloace de

învățământ, pentru realizarea obiectivelor propuse106.

Atât strategia didactică, cât și metodele și tehnicile trebuie să fie alese corect

pentru a conduce la atingerea obiectivelor propuse.

1.2.Metode tradiționale

Psihopedagogul Constantin Moise enumeră metodele tradiționale pe

categorii astfel:

Metode de predare-asimilare: expunerea didactică, conversația didactică, demonstrația, observarea, lucrul cu manualul, exercițiul;

Metode de verificare: verificarea orală curentă, verificarea scrisă curentă,verificarea practică curentă, verificarea cu caracter global (examenul), fie în formă scrisă, fie orală, fie practică107.

Expunerea didactică presupune relatarea de către profesor a informațiilor

unei lecții, organizate de el, selectate și prelucrate, iar elevul are doar sarcina de a reține aceste informații și de a le reda în momentul în care este evaluat. Metodă care nu presupune decât dobândirea cunoștințelor din partea elevului și preluarea acestora fără a le dezvolta el însuși. În școala tradițională, cei mai mulți profesori aveau pretenția ca informațiile predate să fie redate de către elev întocmai, fără nicio schimbare din partea acestuia, sau adaus, ceea ce minimaliza aproape de zero contribuția elevului.

La disciplna religie, această metodă este foarte bună pentru a-l determina pe elev să înțeleagă cunoștințe dificile, interpretative, greu de asimilat, însă ținându-se seama de aportul acestuia. Elevul poate veni cu informații în plus, obținute din alte

surse de informație, care pot fi cercetate de profesor.

Conversația didactică este foarte des utilizată în procesul instructiv-

educativ, urmărindu-se un schimb de informații între profesor și elev. Este foarte bine venită atunci când profesorul urmărește să mențină vie atenția elevului asupra

105 Pr. Prof. Univ. dr. Sebastian Șebu, Op. Cit., p.63

106 Ibidem.

107 Bogdan Bălan, Ștefan Boncu, Constantin Moise, Op. Cit, p. 144.

a ceea ce vorbește, solicitând din când în când răspunsuri din partea elevilor. De asemenea ajută elevul să dobândească mai repede anumite informații. Poate fi folosită în anumite momente ale lecției, cum sunt: reactualizarea cunoștințelor, uneori și la predarea cunoștințelor, pregătirea pentru o nouă lecție, fixarea cunoștințelor și mai ales la evaluare.

Demonstrația este o metodă care ține exclusiv numai de profesor. Prin intermediul acesteia profesorul ajută elevul să înțeleagă fenomene și alte aspecte ale vieții, aducând o serie de explicații care să le argumenteze, să le definească de ce sunt într-un fel și nu altfel. Elevul are, în acest caz, un rol mai mult pasiv, de observator.

Lucrul cu manualul ajută atât profesorul, ca să facă elevul să înțeleagă mai repede, dar și elevul, să învețe. Însă, manualul nu este suficient pentru a-l ajuta pe

elev să-și dezvolte un orizont al cunoașterii. La un moment dat devine monoton să lecturezi oră de oră lecția și să rezolvi, în mare, aceleași aplicații la cele mai multe lecții. Într-adevăr, majoritatea manualelor s-au recondiționat, s-au reactualizat, modernizat, ceea ce este un aspect pozitiv pentru învățământul românesc. Caietul special de religie este alcătuit atractiv pentru elevi, cu foarte multe imagini, cu

aplicații numeroase.

În ceea ce privește verificarea orală, în școala tradițională, la o oră de curs

doar doi-trei elevi pot fi evaluați, în timp ce ceilalți elevi pot fi pasivi.

Chiar dacă, metodele tradiționale nu mai sunt de ajuns în societatea modernă de astăzi, acestea își au rolul lor în procesul instructiv-educativ, ajutând alături de

metodele moderne la dobândirea competențelor la elevi. Cu siguranță, orice cadru

didactic recunoaște rolul, importanța și statutul metodelor tradiționale în sistemul de învățământ.

1.3.Metodele moderne

În realitatea pedagogică actuală, metoda a dobândit și semnificația de modalitate de cunoaștere și acțiune, fiind susținută și generatoare, în același timp de principii și reguli prin care activitatea umană, care se dovedește tot mai legată de fenomenul educațional, primește numeroase semnificații și valoare sporită. De asemenea, ca urmare a nevoii de a asigura o anumită coerență procesului didactic, analizele privitoare la particularitățile pedagogiei ca știință argumentează importanța menținerii unui echilibru între componentele explicative și cele normative ale acesteia. În acest context, metoda capătă un dublu statut, prin rolul său în cadrul demersurilor investigative și în procesul educativ108.

108 Monica Opriș, „Metodologia cercetării pedagogice în domeniul educației religioase, specific, particularități, dificultăți”, în Studii Teologice, revista Facultăților de Teologie din Patriarhia Română, seria a III-a, anul VIII, nr.2, apr-iun, Buc, 2012, p. 67.

Metodele moderne aplicate la clasă sunt clasificate după următoarele criterii:

Metode active utilizate în studiul religiei, conform modelului: evocare –

realizarea sensului – reflecție :

 metode active utilizate în evocarea cunoștințelor anterioare:

Braistorming,

Scriere liberă

Stabilirea succesiunii evenimentelor

Masa rotundă simultană

Ciorchinele

Termenii – cheie inițiali

 metode active utilizate în realizarea sensului: SINELG

Cubul

Metoda photolangage Studiul de caz Cadranele

Analiza SWOT Organizatorul grafic

 Metode active utilizate în reflecție:

Linia vieții Întrebările Turul galeriei Jocul de rol

Același nume, altă poersoană/semnificație

 Metode active complexe:

KWL Mozaicul

Explorarea interdisciplinară

Metode complementare de evaluare din perspectiva interactivității de grup:

 Portofoliul

 Jurnalul reflexiv

 Oservarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor

 Fișa pentru activitatea personală a elevului

 Investigația

 Proiectul

Metode de cunoaștere a realității religioase:

 Vizite la biserici și mănăstiri,

 Studiul de caz,

 Prezența preotului satului la orele de Religie,

 Serbările religioase: scenete religioase și colinde de Crăciun

 Cultul divin:

Participarea la Sfintele Taine Participarea la Sfânta Liturghie Cântarea religioasă

 Concursul de cultură religioasă,

 Jocul de rol

Voi descrie doar o parte din metode, din care voi experimenta și la clasă, împreună cu elevii. Metodele alese sunt atât de predare, de învățare cât și de evaluare. Acestea au fost alese în funcție de temele lecțiilor, de timpul avut la dispoziție, de efectivele de elevi, de resursele materiale, particularitățile de vârstă, nivelul de inteligență.

1.3.1.Metode active utilizate în evocarea cunoștințelor anterioare

1.Brainstorming

Brainstorming-ul ( „asalt de idei” sau „cascada ideilor” ) este o metodă de stimulare a creativității și de generare a ideilor noi, prin activități de grup. Mai este numit și „evaluarea amânată” sau „furtuna de creiere”. Ca metodă de discuție și de creație în grup brainstorming-ul (brain = creier, storming = furtunos) a fost sistematizat în 1948 de către profesorul de la Universitatea Buffalo (SUA), Alexander Osborn în 1961 în lucrarea Applied imagination109. Are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluții, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în speranța că, prin combinarea lor se va obține soluția optimă.

Etape în utilizarea metodei:

se organizează clasa (în funcție de tipul de brainstorming –individual, în perechi sau în grup);

se comunică elevilor regulile de desfășurare a acestuia, sarcinile de lucru, solicitându-le să exprime în fraze cât mai scurte și cuprinzătoare ideile legate de respectivul subiect.

După ce elevii notează toate ideile, acestea sunt comunicate profesorului,

care le scrie pe tablă.

109 Crenguța-Lăcrămioara Oprea, Op cit, p.211.

Ideile notate sunt reluate, eventual reformulate, și grupate pe categorii, în

jurul unor cuvinte cheie sau imagini care pot constitui criterii de analiză110.

Exemple de subiecte analizate din perspectiva metodei brainstorming: Ce este invidia? Cauze și efecte (temă pentru clasa a II-a); Rolul profeților în Vechiul Testament (clasa a IV-a); Cauzele divorțului (clasa a VI-a – Sfânta Taină a Căsătoriei) etc.

2.Stabilirea succesiunii evenimentelor

Stabilirea succesiunii evenimentelor este o metodă prin care se descoperă relațiile de cronologie / succesiune existente în evenimentele prezentate de către profesor sau identificate de către elevi într-un text111.

Etape în desfășurarea metodei:

profesorul fie scrie evenimentele pe tablă, fie le scrie pe bilețele și solicită elevii să le extragă, fie le dă sarcina de lucru din manual sau dintr-un text;

elevii, grupați pe echipe ordonează cronologic evenimentele;

printr-o activitate frontală este stabilită și notată pe tablă succesiunea corectă a evenimentelor.

Exemple de teme: Încercările la care a fost supus Iosif, fiul lui Iacov din

Vechiul Tastament (temă pentru clasa a II-a); Cele zece plăgi aruncate asupra

Egiptului (temă pentru clasa a IV-a); Cele zece porunci (Decalogul-temă pentru clasa a IV-a); Suferințele Mântuitorului (temă pentru toate clasele, începând de la a IV-a și până la a VIII-a).

3.Ciorchinele

Ciorchinele se utilizează cu scopul de a stimula gândirea liberă, creativă și de tip divergent, de a sesiza conexiunile dintre idei, de a realiza noi asociații de idei, de a descoperi noi sensuri, semnificații, conotații112.

Etape:

propunerea unui cuvânt sau a unei sintagme, scris/scrisă pe tablă sau pe

fișa de lucru;

identificarea și scrierea altor cuvinte/sintagme corelate cu cuvântul sau sintagma cheie;

identificarea și realizarea conexiunilor dintre cuvinte /sintagme;

110 Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Modele și aplicații la Religie, Ed. Sf. Mina, Iași,

2008, p. 17.

111 Ibidem, p. 27.

112 Ibidem, p. 31.

prezentarea și discutarea ciorchinelui, indiferent dacă metoda s-a realizat individual sau pe echipe.

Exemple de teme: Sărbători închinate Sfinților (temă pentru clasa a V-a);

Martiri creștini în Dacia (temă pentru clasa a VI-a); Icoana (clasa a VIII-a).

Întâmpinarea

Domnului

Cu dată fixă

Botezul

Schimbarea

la Față

Învierea

Floriile

Înălțarea

Cu dată mobilă

Nașterea

Domnului

Sărbători Domnești Rusaliile

Nașterea

Sărbători

Sărbători

Îngerilor

Intrarea în

Sărbători Maicii

Domnului

Sf. Arhangheli

Biserică Sărbători

Sfintei Cruci

Bunavestire

Adormirea

Sărbători

Sfinților

Înălțarea Sf.

Cruci

Sf. Nicolae Sf. Ilie

Sf. Filofteia

Fig. Nr. 1 Reprezentarea modului de realizare a ciorchinelui

Metoda ciorchinelui este întâlnită în alte cărți de specialitate sub forma unei

alte denumiri, tehnica LOTUS (Floarea de nufăr), dar care urmărește același scop,

„…deducerea de conexiuni între idei, pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în jurul celei

principale, asemenea petalelor florii de nufăr.Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi câte alte 8 idei secundare. Astfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuie dezvoltate conexiuni noi…”113.

4.Termenii cheie inițiali

Profesorul propune spre dezbatere mai mulți termeni care au o relație între ei sau care reprezintă esența unei lecții. Cu ajutorul acestora fie se reactualizează o temă mai veche, fie se pregătesc elevii pentru o nouă lecție.

Etape în desfășurarea metodei:

profesorul propune elevilor termenii cheie;

în perechi, elevii identifică eventuale relații existente între cuvinte: logică, cronologică;

prezentarea relațiilor ce s-au stabilit între cuvinte;

stabilirea de către profesor a corectitudinii sau falsității relațiilor stabilite

între cuvinte de către elevi.

Teme propuse: Apostolatul creștin (clasa a V-a); Suferințele Mântuitorului;

Sfintele Taine (temă pentru clasele a V-a și a VI-a) etc.

5.Explozia stelară (Starbursting)

Explozia stelară (eng. „star” = stea; eng. „burst” = a exploda) este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstorming-ului. Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, la fel ca o explozie stelară114.

Etape în realizarea metodei:

se lansează de către profesor tema spre dezbatere;

elevii au sarcina de a formula cât mai multe întrebări în legătură cu subiectul discutat, întrebări pe care le propun colegilor din clasă. Prin această metodă se verifică cunoștinețele atât ale celor care formulează întrebările, cât și ale celor care răspund la întrebări. Profesorul poate aprecia verbal sau prin notare în caietul personal, cea mai bună întrebare.

113 Crenguța-Lăcrămioara Oprea, Op. Cit., p. 204.

114 Ibidem, p.214.

Cine?

Ce? Unde?

Când? De ce?

Fig. Nr.2 Reprezentarea ramificării întrebărilor

În cadrul metodei exploziei stelare

Exemplu de teme: Pilda fiului risipitor (temă pentru elevii clasei a VII-a);

Simbolul de Credință (temă pentru clasa a VIII-a).

1.3.2.Metode active utilizate în realizarea sensului

1.Cubul

Cubul este o metodă de studiere și prezentare din mai multe perspective a unui subiect / a unei teme. Prin utilizarea acestei metode se oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare explorării și abordării unui subiect sau a unei situații, prin abordări complexe și integratoare115.

Etape în realizarea metodei:

pe fețele unui cub se notează cuvintele: Descrie, Compară, Analizează, Asociază, Aplică, Argumentează (verbe care corespund nivelelor specificate în

taxonomia lui B. Bloom);

se enunță tema;

elevii, împărțiți pe grupe sau individual rezolvă sarcinile de lucru specificate pe fețele cubului, în funcție de tema primită (exemplu: descrie evenimentul reprezentat pe planșă; compară trăsăturile de personalitate ale personajelor; analizează profilul moral al fiului risipitor; asociază imaginea cu suferințele din viața Mântuitorului; aplică imaginea în chenarul care se potrivește; argumentează întoarcerea fiului risipitor acasă).

Exemple de teme: Pilda fiului risipitor; Suferințele Domnului nostru Iisus

Hristos etc.

115 Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active…., p.47.

2.Metoda photolangage

Metoda photolangage presupune selectarea unor imagini pe o anumită temă și prezentarea acestora elevilor, în scopul facilitării conversației pe tema dată. Elevii sunt chemați spre a se deschide sufletește, spre a relata momente asemănătoare din viața lor, arătând astfel partea sensibilă a fiecăruia dintre ei.

Etape în desfășurarea metodei:

profesorul prezintă elevilor imaginile selectate anterior;

elevii își aleg câte o imagine care îi reprezintă, după care au sarcina de a

explica de ce au ales-o pe aceea și nu alta.

Exemple de teme: Natura, darul lui Dumnezeu pentru oameni (temă pentru

clasa a V-a); Familia creștină (temă pentru clasa a II-a); Apostolatul elevilor printre prieteni (temă pentru clasa a V-a).

3.Studiul de caz

Studiul de caz poate fi definit ca metoda ce constă din confruntarea elevului cu o situație reală de viață, prin a cărei observare, înțelegere și interpretare, urmează să realizeze un progres în cunoaștere116.

Etape în desfășurarea metodei:

alegerea cazului real de viață și conturarea elementelor semnificative, prezentarea cazului;

inițierea și dirijarea de către profesor a dezbaterilor în vederea stabilirii alternativelor de rezolvare, prin selectarea celor mai potrivite metode de analiză (dezbatere tip masă rotundă, brainstorming);

stabilirea concluziilor și valorificarea proprie.

Exemple de teme: Postul și importanța lui (temă pentru clasa a VI-a);

Traficul cu ființe umane (temă pentru clasa a VIII-a); Căsătoria / Concubinajul etc.

4.Analiza SWOT

Analiza SWOT (în engleză Strenghts – Weaknesses – Opportunities – Threats, Puncte tari – Puncte slabe – Oportunități –Amenințări) constituie o metodă prin care sunt analizate concomitent caracteristicile interne (puncte tari, puncte slabe) și factorii externi (oportunități și amenințări) ale diferitelor aspecte, evenimente, fenomene, documente, activități aflate în studiu117.

Etape în desfășurarea metodei:

116 Bogdan Bălan, Ștefan Boncu, Op. cit., p.162.

117 Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active…, p. 76.

alegerea subiectului sau a temei de analizat;

împărțirea elevilor pe echipe;

analiza cazului conform tabelului de mai jos;

cunoașterea punctelor de vedere ale elevilor;

corectarea eventualelor greșeli și stabilirea corectă a mențiunilor.

Fig. Nr. 3. Analiza SWOT a unui aspect analizat – fiul risipitor

Exemple de teme, ce pot fi tratate prin metoda SWOT: Pilda fiului risipitor;

Internetul; Calculatorul; Drogurile etc.

5.Organizatorul grafic comparativ

Organizatorul grafic este o metodă prin care noțiunile religioase sunt schematizate și sistematizate cu ajutorul reprezentării grafice a materialului informativ ce urmează să fie exprimat oral sau scris.

Etape în realizarea metodei:

profesorul împarte clasa pe echipe/împarte sarcini individual

elevii analizează informația primită, completând tabelul cu informațiile

corecte;

fiecare echipă /fiecare elev expune materialul prelucrat.

Fig. 4 Reprezentare Organizator Grafic Comparativ – Martirii primelor secole creștine

Exemple de teme analizate cu ajutorul metodei organizatorului grafic comparativ: Martiriul primilor creștini (temă pentru clasa a VI-a); Sfinții Apostoli; Sărbătorile etc.

1.3.3.Metode active utilizate în reflecție

1.Același nume, altă persoană /semnificație

Același nume – altă persoană / semnificație este o metodă prin care se verifică și se consolidează cunoștințele elevilor din clasele mici, referitoare la persoane cu același nume / cuvinte cu semnificații diferite, prin activități de grup118.

Etape în desfășurarea metodei:

profesorul comunică elevilor sarcina de lucru – același nume, dar persoane diferite, din perioade de timp diferite (Iosif – fiul lui Iacov, logodnicul

Fecioarei Maria, Sfântul Iosif de la Partoș) sau aceeași denumire, dar altă

semnificație (biserică – clădire, comuniune de oameni; tâmplă – catapeteasmă, zonă a capului );

elevii, așezați pe grupe identifică mai multe persoane cu același nume,respectiv mai multe semnificații ale aceluiași cuvânt;

comunicarea rezultatelor; evaluarea rezultatelor de către profesor și îndreptarea eventualelor greșeli.

Botezătorul

Abținerea de bucate și de

la păcate

IOAN

Apostolul

Canal de Televiziune

POSTUL

Iacob

Loc de muncă

Fig. 5 Reprezentare tabel Același nume, altă persoană / semnificație – Ioan, Postul

2.Jocul de rol

Jocul de rol reprezintă o metodă prin care se urmărește formarea comportamentului elevilor pe baza unor acțiuni simulate, prin implicarea elevilor în activități sociale de grup, cu roluri și interacțiuni bine delimitate119.

118 Ibidem, p.105.

119 Ibidem, p. 110.

Etape în utilizarea metodei:

organizarea jocului: identificarea situației care urmează să fie simulată,

prezentarea sceneriului, stabilirea de comun acord cu elevii a participanților și a rolurilor acestora;

pregătirea și desfășurarea jocului: distribuirea de fișe cu textul fiecărui rol și cu indicații asupra intepretării acestuia, crearea unei atmosfere educative

favorabilă învățării prin jocul de rol la Religie;

interpretarea rolurilor;

evaluarea activității: analiza prin discuții frontale și individuale a modului de desfășurare a jocului de rol, prezentarea de către profesor a aspectelor reușite și a celor perfectibile, utile și în perspectiva unor viitoare activități similare.

Temele care ar putea fi tratate la clasă și sub forma jocului de rol ar fi:

momente din viața și Suferințele Mântuitorului Hristos: Copilăria; Prinderea;

Judecata (teme pentru elevi de la clasa a IV-a până la clasa a VIII-a); Pildele: Pilda fiului risipitor, Pilda vameșului și a fariseului, Pilda samarineanului milostiv (teme pentru toți elevii, de la clasa a IV-a, până la clasa a VIII-a) etc.

1.3.4.Metode moderne de evaluare a activității elevilor

1.Portofoliul

Portofoliul este o metodă de evaluare a cunoștințelor elevilor, a capacităților intelectuale, a capacității de restrângere a informației, a capacității de a prelucra informația, a capacității de a expune informația, dar și a motivației, interesului și atenței pe care le manifestă elevii față de orice disciplină, și în cazul nostru față de disciplina Religie, prin realizarea acestuia.

La disciplina Religie, portofoliul poate cuprinde:

Icoane cu Mântuitorul Hristos (Nașterea Domnului, Botezul Domnului, Intrarea Domnului în Ierusalim, copii ale icoanelor nefăcute de mâna omenească, cu chipul Mântuitorului de la diverse mănăstiri), cu Maica Domnului (Nașterea

Maicii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Bunavestire, Adormirea Maicii Domnului, icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la diferite mănăstiri) și cu Sfinții (Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Trei Iaerarhi, Sfântul Ilie

etc);

Mănăstiri ortodoxe românești: Mănăstirea Ghighiu, Mănăstirea Sinaia; Mănăstirea Crasna, Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Viforîta – monografii etc.

Moaște ale Sfinților: Sfânta Muceniță Filofteia; Sfânta Cuvioasă

Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfântul Grigorie Decapolitul etc.

Personalități remarcabile ale Ortodoxiei Românești: părintele Cleopa, părintele Galeriu, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Boca etc.

Poezii creștine: „Sfat bun” (La bunici am învățat, / Că, de cum cobor din pat, / Spre icoană să privesc / Și cu Domnul să vorbesc…”) , „Tatăl ceresc al tuturor: Dumnezeu” (Dumnezeu și-al nostru Tată / Ce în cer lumina-și poartă, /

Bunătatea-și dăruiește / Căci pe toate le iubește…) etc.

Citate din Sfânta Scriptură: despre Viața și Patimile Mântuitorului Hristos, învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos, călătorii misionare ale Sfinților Apostoli etc.

Exemple de teme: „Realizaează un portofoliu cu tema: Sărbătoarea……….. , moment de bucurie sfântă”. Sugestii de conținut: icoana sărbătorii, explicarea

evenimentului ales, tradiții legate de sărbătoarea selecționată, fotografii ale bisericilor care au hramul sărbătorii alese etc120.

Evaluarea portofoliului se realizează printr-o grilă, întocmită de profesor, în funcție de sarcinile de lucru cerute. Voi prezenta un exemplu de grilă de evaluare pentru modelul de mai sus.

Fig. 6 Reprezentare tabel Analiză Portofoliu

Ca timp de lucru, portofoliul se poate realiza începând de la două zile pănă la o săptămână, două săptămâni, un semestru, în funcție de amploarea conținutului acestuia și de dificultatea obținerii informațiilor.

2.Concursul

Concursurile sunt metode de evaluare prin care se verifică cunoștințele religioase ale elevilor la un moment dat, dar și aprecierea calitativă și cantitativă a

120 Camelia Muha, Religie creștin-ortodoxă, Caiet pentru elevi, clasa a V-a, Ed. Sf. Mina, Iași, 2009, p. 30.

acestora121.Concursul poate să fie la nivel național (Olimpada de Religie), județean (Flori în Grădina Ortodoxiei) sau local (concurs între școli) sau chiar la nivel de școală (concurs între clase) sau de clasă (concurs pe echipe de elevi).

Organizarea unui concurs presupune câteva etape:

Anunțarea elevilor cu o săptămână înainte și pregătirea acestora pentru

concurs;

de elevi;

Împărțirea elevilor pe echipe, prin tragere la sorți, în funcție de numărul

Prezentarea principalelor etape ale concursului;

Derularea concursului (în acest timp, profesorul notează pe tablă punctajul

pentru fiecare echipă)

Stabilirea echipei câștigătoare, în urma punctajului realizat

La disciplina Religie, concursul se poate realiza în urma încheierii unei unități de învățare, la sfârșitul unui semestru, în timpul orelor de recapitulare sau la sfârșitul unui an școlar, în timpul orelor de recapitulare finală.

În general, concursurile sunt bine primite de către elevi, întrucât creează în

rândul lor spiritul de competiție, îi realaxează, îi scoate din rutină, le oferă posibilitate de afirmare, le dezvoltă abilitatea de a comunica în echipă și a lucra în

echipă. Însă, nu există numai aspecte pozitive (așa cum vom vedea și la partea de

cercetare), ci sunt și aspecte negative: există clase de elevi polarizate, împărțite pe elevi foarte buni și elevi foarte slabi, care la formarea echipelor nu se împacă foarte bine, unii sunt foarte activi, iar alții cât se poate de pasivi, ceea ce generează nemulțumiri în rîndul celor buni.

Concursurile se realizează atât la clasele mici, a II-a, a III și a IV-a, cât și la clasele mari, a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a. Bineînțeles că de la un nivel la altul

diferă dificultatea sarcinilor de concurs.

Exemple de teme pentru concurs: Regii poporului ales (temă pentru clasa a III-a), Profeții Vechiului Testament (temă pentru clasa a IV-a), Pildele Mântuitorului Hristos (temă pentru clasele de gimnaziu); Patimile Mântuitorului (temă pentru clasele de gimnaziu) etc.

1.3.5.Metode fundamentate pe acțiune

1.Jocul didactic

Jocul didactic este metoda bazată pe acțiune, prin care profesorul folosește în scop didactic disponibilitatea elevilor pentru joc. Contribuțiile instructiv-

educative ale jocului didactic sunt importante pentru că, în reușita jocului, elevul se

antrenează cu toate disponibilitățile fizice, intelectuale și afective pe care le are122.

Propus și condus de către profesor, jocul didactic urmărește realizarea unor obiective religios-morale, prin antrenarea elevilor într-o activitate în care se

exersează un conținut conform cu obiectivele propuse. Atractivitatea și eficiența jocului didactic depind de ingeniozitatea profesorului în alegerea și organizarea acestuia, ținând cont de particularitățile elevilor123.

Etape în desfășurarea jocului didactic:

Pregătirea de către profesor a jocului didactic, ce urmează a fi realizat la clasă, cu elevii. Acesta poate fi: pregătirea unor bilețele cu cuvinte, pe care le vor

extrage elevii dintr-o punguliță; selectarea unor obiecte religioase, pe care să le

extragă elevii și să le numească și să le descrie etc.

Explicarea regulilor jocului didactic

Aplicarea jocului didactic

Urmărirea de către profesor a rezultatelor elevilor și corectarea eventualelor greșeli, completarea lipsurilor etc.

Exemple de teme, ce pot fi aplicate cu ajutorul jocului didactic: Cuvinte creștine: creștin, sfeșnic, policandru, catapeteasmă, chivot, mir etc; Obiecte religioase: cruce, sfeșnic, tămâie, acatist, sticluță cu mir, iconiță, lumânare, cățuie, candelă etc.

2.Exercițiul moral

Exercițiul moral presupune executarea și repetarea unor fapte și acțiuni, care au ca scop formarea deprinderilor religioase, a conștiinței religioase, a apartenenței la o comunitate religioasă sau religie.

Acesta poate fi realizat atât în timpul orelor de curs: învățarea dicției la rostirea rugăciunii, însemnarea corect cu Sfânta Cruce etc., cât și în afara orelor de curs: serbări religioase, acte caritabile.

Etape în realizarea metodei:

Formularea cerinței: rugămintea, îndemnul sau sugestia, entuziasmarea,

dispoziția, organizarea tradițiilor, inițierea de întreceri între elevi etc.

Exersarea propiu-zisă a acțiunii.

122 Ibidem, p. 145.

123 Ibidem.

3.Metoda îndrumării teoretice și practice

Profesorul îndrumă elevul, teoretic și practic, la realizarea actelor religioase, care au un impact mult mai mare asupra conștiinței religioase a elevilor. Aceasta se poate realiza în școală sau la biserică.

Etape în realizarea metodei:

Profesorul informează elevii cu privire la actele religioase, ce urmează a fi învățate, la ora de curs sau la biserică, prezentând obiectivele ce urmează a fi

realizate.

Săvârșirea actelor religioase sub îndrumarea profesorului

Urmărirea elevilor de către profesor în formarea deprinderilor corecte și a

cultivării atitudinii pozitive față de viața religioasă.

Această metodă, a îndrumării teoretice și practice se poate realiza în colaborare cu preotul comunității, pentru a îndruma elevii cât mai corect și pentru a le dezvolta acestora conștiința prezenței preotului în mijlocul lor, arătându-le că alesul lui Dumnezeu nu este trimis doar pentru persoanele în vârstă, ci și pentru

tineri și copii. Prezența preotului ajută elevii să dezvolte o relație de comunicare

mai bogată, facilitând deschiderea drumului copiilor către inima preotului.

Acestea au fost câteva din metode descrise de mine, cu observații atât din literatura de specialitate, cât și culese de mine de la clasă.

CAPITOLUL 2

Proiectarea, desfășurarea cercetării pedagogice

2.1.Tema cercetării psihopedagogice și motivarea alegerii acesteia

Religia ca disciplină de învățământ ocupă un loc important în dezvoltarea psihică și morală a elevului, alături de celelalte discipline, ca istoria, cultura civică, geografia, limba română etc. Fiecare are rolul de a forma în elev acele atitudini și comportamente care să înfrumusețeze caracterul și personalitatea. Cunoștințele studiate în școală, la fiecare nivel de învățământ sunt astfel așezate, încât să se completeze unele pe altele, formând un tot unitar care să conducă la dezvoltarea integrală a elevului.

Dacă istoria cultivă dragostea pentru patrie, respectul pentru strămoși, curajul pentru apărarea valorilor perene, geografia cultivă dragostea pentru frumusețile țării și mândria pentru ceea ce Dumnezeu a înzestrat țara noastră,

cultura civică insuflă datoia de a respecta drepturile semenilor și de a lupta pentru apărarea lor, religia formează în sufletul elevului sensibilitatea pentru Dumnezeu și pentru semeni, înclinația de a-i ajuta pe cei din jur, dorința de a fi cu Dumnezeu prin Sfânta Biserică și slujitorii ei. Religia nu se oprește aici, ci ea pregătește sufletele copiilor pentru dobândirea vieții veșnice. Ceea ce ne conduce cu gândul la ideea că toate disciplinele studiate în școală, la orice nivel de învățământ ajută

omul până la moarte, pe când religia îl ajută și după moarte, la dobândirea

comuniunii cu Dumnezeu.

Întrucât religia, ca disciplină de învățământ are o misiune atât de înaltă, de a- L face cunoscut pe Dumnezeu copiilor și de a-i menține în legătură vie cu El, profesorul are deplina datorie de a menține această legătură prin tot ceea ce face la clasă. Nu numai conținuturile în sine sunt importante, ci mai ales și metodele de

prezentare ale acestora, mijloacele folosite și materialul didactic care însoțesc fiecare lecție.

Este foarte bine cunoscut că în învățământul actual se vorbește atât de metode tradiționale de învățământ, centrate mai mult pe ceea ce face profesorul, cât și de metode moderne, care sunt centrate pe ceea ce face elevul. Prin metodele

moderne se urmărește formarea competențelor la elevi (în cazul nostru moral-

religioase: de a se ruga, de a povesti o pildă, de a căuta un verset în Sfânta

Scriptură, de a interpreta singur un verset din Sfânta Scriptura etc), adică a-l învăța pe elev să învețe singur.

Întrucât trăim într-o societate postmodernă, în care calculatorul, internetul, televizorul, telefonul și alte descoperiri moderne, sunt la loc de cinste pentru elevi, interesul pentru învățătură a început să scadă, fiind invers proporțional cu interesul

pentru tehnologia modernă. Aceasta determină profesorul de religie să-și centreze activitatea pe metode moderne, active, care să stârnească interesul elevului pentru cunoștințele religioase.

În zilele noastre, elevii au acces la foarte multe surse de informare, ceea ce

înseamnă că ei nu mai sunt dispuși doar să asculte expunerea profesorului, ci doresc o implicare activă în desfășurarea lecției sau a orei de religie. Se impune ca elevii să comunice mai mult, organizând cu ajutorul profesorului activități sau lecții pe ateliere de lucru, conversații cu persoane din afara școlii (în cazul nostru preotul satului, medicul, asistentul social, pompierul ), excursii și vizite la mănăstiri ( în urma cărora elevii să-și exprime propriile opinii și trăiri interioare), simpozioane tematice, festivități etc.

Plecând de la aceste considerații, am ales ca tema cercetării mele să fie:

„Analiza modului în care metodele moderne conduc la creșterea interesului elevilor pentru disciplina religie”.

Pe parcursul cercetării voi prezenta ipoteza de lucru, obiectivele pe care mi le-am propus, etape și rezultate. Voi încerca să arăt, prin ceea ce am lucrat la clasă, impactul metodelelor moderne asupra elevilor, rolul lor în optimizarea procesului

de învățământ, limite și amenințări.

2.2.Metodele moderne la disciplina Religie, în viziunea altor cercetători de

specialitate

Informarea și documentarea reprezintă demersuri active și critice de inventariere a datelor și rezultatelor referitoare la problema cercetată, obținute și cunoscute până în momentul respectiv, de evaluare a stadiului atins de cercetările anterioare în domeniul și problematica vizate, în ceea ce privește conținutul științific implicat și metodologia cercetării124.

Înainte de a trece la cercetarea problemei enunțate mai sus, este absolut

necesar să cunoaștem și punctele de vedere ale altor cercetători cu privire la aceasta temă și stadiul cercetărilor pentru a ne forma o imagine obiectivă asupra acesteia.

Locul și importanța educației religioase în viața omului au fost evidențiate

de majoritatea pedagogilor români, care au arătat că lucrurile din această lume primesc sens doar prin raportarea omului la Dumnezeu: „toate chestiunile politice, naționale, culturale trebuie învăluite în valoarea eternă a religiei”125.

124 Monica Opriș, Dorin Opriș, Mușata Bocoș, Cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2008, p. 37.

125 Bulacu, M., Pedagogia creștină ortodoxă, Buc, 1935, p.75.

Preotul Mihail Bulacu a fost preocupat, în special, de cunoașterea elevului, de realizarea unei educații religioase formative. Acest pedagog a apreciat și a valorificat contribuția pedagogiei experimentale, în vederea dezvoltării pedagogiei creștine. Astfel, pentru cunoașterea individualității elevilor, a propus îmbinarea metodelor pedagogiei creștine, cu metodele pedagogiei experimentale 126 .

În conținutul lucrării oferă datele obținute în urma unor experimente efectuate alături de pedagogi sau psihologi, în ceea ce privește: locul religiei ca disciplină de învățământ în preferințele elevilor (p.199), conținutul educației religioase (p.200), identificarea metodelor care pot face orele atractive (p.200-202), necesitatea realizării educației religioase de la vârsta copilăriei (p.212-215), influența factorilor din Biserică – atmosfera religioasă, practicile religioase, educația religioasă – asupra religiozității elevilor (p. 414 – 415).

Despre prezența religiei în școală și impactul acesteia asupra formării caracterului moral-religios al elevilor, a fost preocupat și Vasile Timiș, conferențiar universitar la Catedra de Didactica Științelor Socio-Umane din cadrul universității clujene Babeș –Bolyai, cu studii în Teologie și Psihologie, în lucrarea sa intitulată „Religia în școală. Valențe eclesiologice, educaționale și sociale”.

Cartea sa este structurată pe trei părți mari:

Prima parte :” Misiunea Bisericii și Educația. Convergențe și perspective”. Aici abordează mai multe subcapitole, printre care: Reglementări legislative cu privire la educația religioasă; Ora de religie, mijloc de inițiere în

tainele credinței; Cum percep tinerii anumite realități religioase și sociale; Cum este percepută ora de religie de către elevi, părinți și cadre didactice etc.

A doua parte: „Elemente de management educațional, cu aplicație în

cadrul educației religioase”. Printre subcapitolele tratate în această parte sunt:

Lecția, ca principală formă de organizare și desfășurare a activității didactice;

Programa școlară, Planificarea și proiectarea didactică.

A treia parte: Evaluarea ca factor de reglare și optimizare a educației

religioase . Această ultimă parte este structurată pe mai multe subcapitole, printre

care: Metode și procedee de realizare a evaluării la disciplina Religie, Metode alternative de evaluare, Strategii de evaluare a randamentului școlar la disciplina religie, Tehnici, metode și instrumente de evaluare.

În privința metodelor complementare de evaluare, Vasile Timiș precizează

că acestea pun în aplicare abilitățile practice ale elevilor, oferă profesorului o imagine și informații despre formarea religioasă a elevului (opinii, comportamente, reacții), iar elevului îi oferă șansa de a demonstra ceea ce știe și poate. Metodele complementare de evaluare propuse de Vasile Timiș sunt: portofoliul, observarea

126 Monica Opriș, Op. Cit, p. 23

directă, proiectul, evaluarea activității de grup, contextualizarea practică a cunoștințelor acumulate, chestionarul și testul, autoevaluarea elevilor127.

Metode active utilizate în studiul religiei, conform modelului evocare – realizarea sensului – reflecție, sunt tratate pe larg în cartea „Metode active de

predare – învățare. Modele și aplicații la Religie” scrisă de Dorin Opriș și Monica Opriș. Cei doi autori promovează convingerea că „Pedagogia activizării subiecților educației se bazează pe valoarea implicării și participării active a acestora în procesul propriei instrucții și educații”128.

Preocupările pedagogice din a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI au condus la dezvoltarea domeniului prin studierea influenței pe

care o au auspra învățării metodele activizante: abordarea euristică, problematizarea, învățarea prin descoperire, studiul de caz, jocul de rol,

instruirea/autoinstruirea asistată pe calculator etc. Superioritatea metodelor didactice active este astăzi unanim recunoscută în plan pedagogic, sociologic și biologic129.

Autorii cărții descriu teoretic și practic fiecare metodă în parte, atât pașii ce trebuie urmați de profesor în desfășurarea metodelor, cât și implicațiile pe care le

suportă fiecare metodă, propunând și modele de aplicații la diferite lecții. Lucrarea

este structurată pe trei părți mari:

Prima parte prezintă aspecte generale privind predarea-învățarea activă la

religie

A doua parte cuprinde o serie de metode active, conform modelului

evocare-realizarea sensului-reflecție, detaliate și explicate.

A treia parte tratează aspecte teoretice și practice privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, prin orele de religie

În sprijinul cadrelor didactice din peste 40 de țări (inclusiv România),

Asociația Internațională de Lectură (IRA), cu sediul la Washington, a inițiat programul educațional RWCT (Reading and Writing for Critical Thinking), care din perspectivă pedagogică, se bazează pe metode, procedee și tehnici de instruire

active și interactive.

[anonimizat] a susținut teza de doctorat pe tema: „Dimensiuni curriculare ale educației religioase”. Lucrarea sa a avut ca scop general investigarea problematicii educației religioase din perspectiva tuturor

componentelor care definesc și condiționează dezvoltarea și aplicarea

127 Dr. Vasile Timiș, Religia în școală, valențe eclesiologice, educaționale și sociale, P.U.C., Cluj Napoca, 2004, pp

211-215.

128 Dorin Opriș, Monica Opriș, Op. cit, p. 9.

129 Ibidem, p. 10.

curriculumului școlar specific acesteia: modalități de abordare, finalități propuse, conținuturi vehiculate, strategii de predare – învățare – evaluare130.

În al doilea capitol oferă o abordare comparativă la nivel european asupra concepțiilor și modurilor de realizare a educației religioase. Analiza comparativă

evidențiază faptul că educația religioasă este o dimensiune actuală și importantă a majorității sistemelor de învățământ, iar politicile educaționale din țările europene recunosc necesitatea educației religioase în școlile publice ca modalitate de îmbogățire a cunoștințelor, de comparare a experiențelor și de încurajare a dialogului între cei diferiți. În prezentarea rezultatelor cercetării, Irina Horga evidențiază cu privire la conținuturile educației religioase că, pentru elevi cele mai

importante sunt noțiunile de morală creștină și aplicarea lor în viața de zi cu zi. Ei văd ora de Religie ca pe o oportunitate de a afla răspunsuri la problemele specifice

ale adolescenților și rezolvarea acestora, la „marile probleme ale vieții” și de a trăi experiențe umane împărtășite.

Alte lucrări care tratează religia în școală și raportarea acesteia la

metodologia modernă sunt:

Dorin Opriș, „Ipostaze ale utilizării textului biblic în educația religioasă” (teroie, aplicații, cercetare), Ed. Sf. Mina, Iași, 2010, în care un loc aparte îl ocupă

subcapitolul „Repere teoretice privind cercetarea pedagogică în domeniul educației

religioase”;

Monica Opriș, „Metodologia evaluării. Abordări teoretice și investigative

în educația religioasă”,Ed. Sf. Mina, Iași, 2010, care tratează un capitol întreg despre „Tradițional și modern în metodologia evaluării la ora de religie”;

Dorin Opriș, „Dimensiuni creștine ale pedagogiei moderne”, Ed. Sf. Mina, Iași, 2010.

O altă lucrare științifică, dar nu cu specific religios, dar care evidențiază

rolul metodelor moderne în activizarea elevilor la clasă poate fi „Strategii didactice interactive”, de Lect. Univ. Dr. Crenguța-Lăcrămioara Oprea, E.D.P., ediția a IV-a, Buc. 2009. Aceasta este structurată pe patru capitole mari:

Capitolul 1: Strategii didactice interactive în contextul pedagogiei moderniste și postmoderniste

Capitolul al 2 -lea: Sociogeneza cunoașterii transpusă în strategii didactice

interactive

Capitolul al 3-lea: Strategii didactice interactive bazate pe învățarea prin colaborare și cooperare. În acest capitol sunt prezentate pe larg exemple de metode

130 Irina Horga, Rezumat teză de doctorat, Dimensiuni curriculare ale educației religioase, Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele educației, București, 2007, coordonator științific, Prof. Univ. Dr. Cezar Bârzea. , sursă Internet. – http://www.unibuc.ro

și tehnici interactive intra și inter-grupale, componente esențiale ale strategiilor interactive

Capitolul al 4-lea: De la strategii interactive de predare / învățare la strategii interactive de evaluare

În completarea bibliografiei poate fi amintită și lucrarea de specialitate:

„Metodica predării religiei”, Preot prof. univ. dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș, Prof. Dorin Opriș, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia 2000. Aceasta cuprinde șapte capitole mari, printre care, capitolul al patrulea este intitulat „Metode de predare-

învățare folosite în studiul Religiei”. Metodele sunt împărțite pe mai multe categorii:

Metode de învățământ clasificate după demersul logic

Metode de învățământ clasificate după izvorul principal al învățării: metode de comunicare și asimilare a cunoștințelor, metode de cunoaștere a realității religioase, metode fundamentate pe acțiune.

O documentare obiectivă a cercetării impune și studiul documentelor

curriculare oficiale, în vigoare, și anume: Curriculum-ul Național pentru învățământ obligatoriu, Planurile cadru de învățământ pentru clasele I-VIII,

Programele școlare, Ghidurile, îndrumătoarele, normele metodologice și

materialele suport, manualele.

Denumit Curriculum Național formal, în sens restrâns, curriculum înseamnă sistemul documentelor de tip reglator și normativ, în cadrul cărora se consemnează experiențele de învățare recomandate elevilor prin școală131. Conform acestei accepții, școala oferă ansamblul experiențelor de învățare care ajută tânărul de astăzi să se acomodeze societății, să se realizeze pe piața muncii, să învețe pe alții.

Cadrul curricular este un document oficial elaborat de Ministerul Educației Naționale și Consiliul Național pentru Curriculum, în care sunt prezentate planul cadru, structura anului școlar, competențele, schemele orare.

Religia este cuprinsă ca obiect de studiu în planul-cadru și face parte din trunchiul comnu, în baza Legii învățământului nr. 84/1995, republicată în temeiul

art. II din Legea nr. 151/1999 (privind aprobarea Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 36/1997).

Programa școlară este un document oficial elaborat de Ministerul Educației

Naționale și Consiliul Național pentru Curriculum. Aceasta cuprinde modelul

curricular, competențe generale,competențe specifice, activitățile de învățare. Competențele generale se subordonează idealului educațional și finalităților educației și se armonizează cu ale altor discipline. „Ele indică schimbările în

131 Al Crișan, Curriculum școlar, Ghid metodologic. Consiliul Național pentru Curriculum, București, 1995.

comportamentul elevilor la care ar trebui să ducă studiul disciplinei, pe nivele de

școlaritate”132 .

Exemple de competențe generale:

-formarea virtuților creștine și consolidarea deprinderilor de comportament

moral-religios;

-educarea atitudinilor de acceptare, înțelegere și respect față de cei de alte credințe și convingeri;

-cunoașterea și folosirea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase;

-cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii și desăvârșirii omului133.

Exemple de competențe moral-religioase:

-la sfârșitul clasei a II-a, elevul va fi capabil să-și formeze deprinderea de a

se ruga,

-va fi capabil să desprindă din faptele sfinților și ale personajelor biblice,

reguli de comportament moral-religios.

-La sfârșitul clasei a III-a, elevul va fi capabil să construiască texte scurte , cu conținut moral-religios,

-va fi capabil să manifeste interes pentru lecturarea unor poezii și povestiri

cu caracter moral-religios.

-La sfârșitul clasei a IV-a, elevul va fi capabil să explice rolul profeților

Vechiului Testament în pregătirea lumii pentru venirea Mântuitorului Hristos,

-va fi capabil să-L descrie pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Mântuitor al

lumii și Om adevărat.

-La sfârșitul clasei a VI-a, elevul va fi capabil să descrie regulile de

respectare a sărbătorilor bisericești și a tradițiilor religioase,

-elevul va fi capabil să aplice exemplul Samarineanului milostiv în relațiile cu semenii și cu cei de alte credințe.

-La sfârșitul clasei a VIII-a, elevul va fi capabil să utilizeze în diferite contexte expresiile și noțiunile religioase nou învățate, realizând conexiuni

interdisciplinare (istorie, literatură, muzică, geografie, artă),

-elevul va fi capabil să demonstreze importanța conlucrării omului cu harul

lui Dumnezeu în vederea mântuirii134.

Conform Programei școlare revizuite din 2008 pentru clasele V-VIII, cultul

ortodox, centrarea pe elev, ca subiect al activității instructiv-educative presupune respectarea unor exigențe ale învățării durabile așa cum sunt: utilizarea unor

132 Preot prof. Univ. Dr. Sebastian Șebu, Op. cit, p. 33.

133 Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Programe școlare, Religie, Cultul Ortodox, clasele I-IV, aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 5229 /01.09.2008, București, 2008.

134 Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Programă școlară revizuită , Religie, cultul ortodox, clasele a-V-a

–a VIII-a, aprobat prin ordinul ministrului 4698/07.07.2008, București, 2008.

metode active, care pot contribui la dezvoltarea capacității de comunicare, de manifestare a spiritului ecumenic, deschis, critic, tolerant și creativ; exersarea lucrului în echipă, a cooperării și /sau a competiției; realizarea unor activități tip proiect, în care elevii sunt implicați în exerciții de luare a deciziilor, de propunere a unei strategii de rezolvare a unei probleme din colectivul din care fac parte, din școală sau din comunitate.

2.3.Elaborarea design-ului cercetării

Spre deosebire de conceptul de „proiectare”, care are și o dimensiune calitativă , conceptul „design” se referă, predominant, la aspecte de ordin tehnic. Elaborarea design-ului cercetării presupune fixarea pașilor care vor fi urmați și articularea elementelor implicate într-un proiect coerent al cercetării.

2.3.1.Obiectivele cercetării

Fiecare cercetător își propune încă de la început câteva obiective pe care le urmărește pe tot parcursul cercetării. Acestea sunt cele care conduc cercetarea.

Întrucât tema cercetării de față este „Analiza modului în care metodele moderne conduc la dezvoltarea interesului elevilor pentru disciplina Religie”,

obiectivele cercetării sunt:

 Utilizarea metodelor moderne și a tehnicilor adecvate pentru determinarea obiectivă a atitudinilor și comportamentelor elevilor implicați în cercetarea pedagogică;

 Monitorizarea atitudinilor și comportamentelor elevilor în stabilirea creșterii eficienței învățării conținuturilor prin aplicarea metodelor moderne ;

 Analizarea situației dintre rezultatele școlare și învățarea prin aplicarea

metodelor moderne;

 Stabilirea și aplicarea probelor de control, aplicarea de chestionare elevilor, părinților și cadrelor didactice pentru a spori obiectivitatea datelor înregistrate;

 înregistrarea rezultatelor;

 Prelucrarea și interpretarea rezultatelor;

 Formularea concluziilor.

Obiectivele propuse sunt susținute de modernizarea sistemului de învățământ, a metodelor de predare-învățare cu accent pe metodele activ- participative, de dezvoltarea trăsăturilor esențiale ale personalității umane, capabile de a gândi interdisciplinar, de explozia informațională.

Nu sunt lipsite de interes activitățile extracurriculare, activități complexe în cadrul cărora se realizează observații directe, asupra unor comportamente și atitudini moral-religioase sau aplicații practice (prezența la biserică, atitudinea în fața preotului și în lipsa acestuia etc.). Voi avea în vedere și următoarele activități extracurriculare, care permit observarea directă a realității religioase : întâlniri cu preotul satului, participări la slujbele religioase în duminici și sărbători, excursii tematice; scenete religiose de Nașterea Domnului și Învierea Domnului.

2.3.2.Ipotezele cercetării

Ipoteza cercetării constiuie principalul instrument al unei cercetări științifice, elementul de reper al investigațiilor realizate, ea exprimă relații de tip „cauză – efect” sau relații /interrelații concomitente între anumite variabile (două sau mai multe). Practic, de la ipoteză pornește cea mai mare parte din cercetare; în cadrul cercetării ipotezele sunt testate empiric sau experimental, rezultatul fiind confirmarea /respingerea lor. Există și posibilitatea ca o ipoteză, o dată confirmată în urma testării, să devină legitate135.

Conform Noului Dicționar Universal al limbii române, termenul „ipoteză” desemnează o presupunere, o supoziție pe baza căreia se explică un fapt136. Ea este anticiparea unui răspuns posibil la o întrebare pe care și-o pune cercetătorul; ea reprezintă o anticipare referitoare la legătura dintre două sau mai multe variabile. Mai exact, ea reprezintă o predicție probabilă sau condiționată, un enunț/propoziție

/afirmație /judecată de tip predictiv, cu un anumit nivel de probabilitate, referitoare la o posibilă relație cauzală între variabilele independente și cele dependente. De aceea într-o cercetare constatativ-ameliorativă, se apelează frecvent la raționamentul ipotetic: „dacă… atunci…”, „cu cât… cu atât…”, „este posibil ca …”,

„ce ar rezulta dacă…”, iar pentru a descrie relațiile dintre variabile se recurge adesea la termeni și sintagme, cum ar fi: „determină”, „duce la”, „produce”, „este

corelat cu…”, „este cauza”, „este efectul”, „variază cu…”, „reflectă”,

„influențează”, „generează” ș.a.137.

„Dacă” ne obligă la o motivare, o condiționare, o presupunere și așteaptă un răspuns, o concluzie.

Ipoteza nu este o simplă părere, ci reprezintă o formă specifică a gândirii științifice care dă posibilitatea trecerii de la cunoașterea faptelor la cunoașterea legilor de producere a acestor fapte.

135 Monica Opriș, Op. Cit., 43.

136 Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul Dicționar Universal al Limbii

Române, Ed. Litera Internațional, București-Chișinău, 2007, p. 625.

137 Monica Opriș, Cercetarea pedagogică… p. 43.

Desigur că cele mai avizate ipoteze și concluzii în ceea ce privește învățământul sunt cele emise de specialiști și cercetători.

Ipoteza generală sau de bază care conduce realizarea cercetării și urmează să fie testată poate fi:

Aprofundarea învățăturilor religioase prin aplicarea metodelor moderne la clasele I-VIII, determină creșterea nivelului achizițiilor de cunoștințe și contribuie la dezvoltarea interesului elevilor pentru disciplina Religie;

Pe lângă ipoteza de bază mai pot fi formulate și următoarele ipoteze de

lucru:

Evaluarea cunoștințelor elevilor prin metode moderne conduce la

dimunuarea stresului și a emoțiilor în rândul elevilor;

Utilizarea metodelor moderne la disciplina Religie conduce la așezarea acesteia în topul preferințelor elevilor.

2.3.3. Descrierea metodicii cercetării

2.3.3.1.Locul desfășurării cercetării

Cercetarea pedagogică se desfășoară în comuna Scorțeni, Școala Gimnazială, comuna Scorțeni, județul Prahova, cu două structuri, situate în satul Mislea, și satul Bordeni. În satul Mislea există o Unitate Școlară și o Grădiniță, în satul Scorțeni sunt o Unitate Școlară și o Grădiniță, iar în satul Bordeni sunt două grădinițe și o Unitate Școlară. În toate trei unitățile școlare sunt aproximativ patru

sute de copii.

Din punct de vedere geografic, comuna Scorțeni, așa cum a fost denumită din vechime, se află pe Valea Mislea, în Depresiunea Mislea, la poalele Dealului Măceșului (856m), la jumătatea distanței dintre Ploiești și Câmpina, paralel cu Șoseaua Națională (DN1), care leagă Bucureștiul de Brașov. Accesul în această comună se face prin comuna Bănești (sat Urleta), localitate poziționată

perpendicular pe Șoseaua Națională DN1, fie prin orașul Băicoi (Liliești), fie prin orașul Plopeni. Localitățile cu care se învecinează comuna Scorțeni sunt: în partea de nord-vest – Urleta, Buștenari, Telega, Tufeni; în partea de sud-vest – Dâmbu și Liliești, iar în partea de sud – Cocorășii Mislii și Goruna.

Sate de moșneni, Scorțenii și Bordenii pot fi mai vechi decât întemeierea țării.Bătrânii locului povesteau odinioară că Negru-Vodă cu cete adunate de peste munți a bătut și a izgonit pe tătari, iar după aceea, împărțind „tovarășilor” săi locuri

de sate cu zapise pe piele de iepure, la Scorțeni s-a așezat unul Brăgărea.

Aceeași tradiție a fost culeasă și despre Bordeni. Pe panta Malotei, este un

loc zis Bordeala Malotei, unde se ascundeau sătenii de frica tătarilor. La Scorțeni s-

au găsit pe Valea Scorții, cioburi de vase de lut preistorice, urme de așezări de sate ale strămoșilor geți și daci.

Denumirea localității vine de la numele unui boier pe nume Scorțea, un

localnic care făcea ceaiuri din coajă de mesteacăn. Alte surse precizează altă teorie,

denumirea satului ar putea veni și de la râul cu numele Scorțea, ce străbătea această veche așezare. Sau ar putea veni și de la existența unor bordeie, acoperite cu bucăți de lemn, numite scoarțe.

În satul Scorțeni există o bisericuță, ridicată în anul 1730, declarată monument istoric, cu hramul Sfântul Nicolae, ridicată la rândul ei pe ruinele unei biserici mai vechi. De la această biserică foarte veche s-au păstrat icoana de hram,

Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, iconostasul și Ușile Împărătești, care

au fost păstrate în muzeul bisericesc din localitatea Brebu.

În secolul al XIX-lea, pe locul actual al Școlii Scorțeni a existat un lac, care a fost acoperit cu pământ, și s-a construit prima clădire a Școlii, cu patru clase și o cancelarie.

Satul Mislea a fost înzestrat cu sute de ani în urmă, în 1535-1537 cu un complex arhitectural, ridicat de Radu Paisie, din care nu s-a păstrat decât biserica

„Sfânta Treime”. După întemeierea mănăstirii, acesta ajunge foarte repede în paragină, datorită relei voințe a domnitorului Mircea Ciobanu, care o lipsește de toate odoarele sale. Însă, Petru Vodă Cercel reface mănăstirea, înzestrând-o și acordându-i scutiri de dări și vămi. Printre ctitorii și binefăcătorii mănăstirii se mai numără Mircea Turcitul, Mihai Viteazul și Matei Basarab, care iubea în mod

deosebit Valea Prahovei.

În Dicționarul Enciclopedic de Artă medievală Românească, Vasile Drăguț face o descriere succintă a sfântului locaș: „Zidită după primele canoane mănăstirești din Muntenia, așezământul avea incinta patrulateră, fortificată cu ziduri înalte, avea turn de apărare, turn de clopotniță și corpuri de chilii zidite pe pivnițe boltite. Biserica zidită pe plan triconic a fost afectată de multe refaceri ulterioare”138.

Denumirea satului Bordeni provine de la bordeiele, care se săpau jumătate în pământ, cu acoperiș de lemn. Acesta este format din trei părți: Bordenii Mici, Bordenii Mari și Sîrca. Alte teorii infirmă această origine a denumirii satului, opunând o altă teorie, și anume, proveniența numelui satului se trage de la numele

unei persoane, Bordea.

Vatra satului a fost întâi pe Lunca Runcului, apoi a urcat pe cele două terase

vecine, până la Sărata; în lunca acesteia se află Bordenii mici, care până la 1800 i

se zicea și Bordenii Vechi, azi Marginea. Aflăm de această denumire din

138 Vasile Drăguț, Dicționar Enciclopedic de Artă Medievală Românească, Ed. Vremea, 2000, p.250; sursă informare Internet http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-mislea-inchisoare-politica-pentru- femei

însemnările lăsate de Ioniță Logofătul, care după ce s-a preoțit, iscălește Ioniță

Logofăt, popa din Bordenii Vechi, județul Prahova, de la Margine.

2.3.3.2.Perioada de cercetare

Cercetarea se desfășoară în anul școlar 2012-2013.

2.3.3.3.Etapele și subetapele implicate

Cercetarea pedagogică își propune următoarele etape :

Stabilirea eșantionului de subiecți, a claselor experimentale și a claselor

de control

Elaborarea instrumentelor de cercetare pedagogică: chestionare pentru

elevi,părinți și cadre didactice, fișe de observație Utilizarea metodelor activ-participative. Înregistrarea și colectarea datelor

Interpretarea datelor obținute

2.3.3.4.Disciplinele de studiu implicate

Disciplina implicată: Religia.

2.3.3.5.Eșantionul de conținut

Conținuturile religioase valorificate în cercetarea pedagogică sunt din următoarele ramuri:

Clasa pregătitoare:

Dumnezeu este întotdeauna cu noi:

Îngerii sunt păzitorii copiilor

Ce simt față de ceilalți

Clasa I:

Dumnezeu este Tatăl nostru ceresc: Dumnezeu a făcut cerul și pământul Dumnezeu i-a făcut pe îngeri

Clasa a II-a

Despre credința creștină:

Casa lui Dumnezeu – biserica

Familia:

Iubirea părinților față de copii

Iubirea copiilor față de părinți

Clasa a III-a

Personalități biblice:

Moise – alesul lui Dumnezeu

Clasa a IV-a

Iubirea lui Dumnezeu prin poruncile Sale: Decalogul – generalități;

Decalogul – datoriile față de Dumnezeu; Decalogul – datoriile față de aproapele; Marea poruncă a iubirii

Iisus Hristos – Dumnezeu și Om :

Intrarea Domnului în Ierusalim;

Cina cea de Taină;

Patimile, Răstignirea, Moartea, Îngroparea Domnului; Cântări ale Sfintei Învieri;

Cum sărbătorim Învierea Domnului?;

Iisus Hristos Se arată după Înviere; Înălțarea la cer /Ziua eroilor

Clasa a V-a

Sfințirea timpului:

Sărbătorile împărătești

Mântuitorul Hristos – Învățătorul desăvârșit:

Pilda smarineanului milostiv

Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr

Pilda vameșului și a fariseului

Pilda celor zece fecioare

Biserica în primele veacuri creștine:

Întemeierea Bisericii Creștine. Răspândirea creștinismului

Natura – darul lui Dumnezeu pentru oameni

Clasa a VI-a

Sfințirea timpului

Maica Domnului

Biserica în primele veacuri creștine

Martiriul primilor creștini

Clasa a VII-a

Iisus Hristos – Învățător și Mântuitor :

Învierea lui Lazăr

Pilda fiului risipitor

Exprimarea învățăturii creștine

Legea cea nouă – Fericirile

Sfânta Liturghie

Clasa a VIII-a

Trăirea învățăturii creștine Icoana – fereastră spre cer Biserica, locaș de închinare

Călătorind cu Dumnezeu – pelerinajul la biserici și mănăstiri

Sfânta Scriptură –izvor de înțelepciune și iubire

Iubirea față de Dumnezeu și de aproapele – Legea desăvârșită a Noului

Testament

Teme comune tuturor claselor: Tradiții și obiceiuri de Crăciun

Alături de Hristos pe drumul Golgotei

2.3.3.6. Eșantioanele de subiecți

Elevii implicați în studiul experimental sunt din Școala Gimnazială, comuna

Scorțeni, după cum urmează:

 Clasa pregătitoare:

Clasa de experiment – clasa zero / Bordeni – 11 elevi

Clasa de control – clasa zero / Mislea – 13 elevi

 Clasa întâi:

Clasa de experiment – clasa I / Bordeni – 17 elevi

Clasa de control – clasa I / Scorțeni – 17 elevi

 Clasa a II-a:

Clasa de experiment – clasa a II-a / Bordeni – 18 elevi

Clasa de control – clasa a II-a / Mislea – 14 elevi

 Clasa a III-a:

Clasa de experiment – clasa a III-a / Bordeni – 19 elevi

Clasa de control – clasa a III-a / Scorțeni – 11 elevi

 Clasa a IV-a:

Clasa de experiment – clasa a IV-a / Mislea – 18 elevi

Clasa de control – clasa a IV-a /Bordeni – 27 elevi

 Clasa a V-a:

Clasa de experiment – clasa a V-a / Mislea – 12 elevi

Clasa de control – clasa a V-a / Bordeni – 16 elevi

 Clasa a VI-a:

Clasa de experiment – clasa a VI-a / Bordeni – 16 elevi

Clasa de control – clasa a VI-a / Mislea – 14 elevi

 Clasa a VII-a:

Clasa de experiment – clasa a VII-a / Mislea,clasa a VII-a Bordeni

Clasa de control – clasa a VII / Scorțeni – 18 elevi

 Clasa a VIII-a:

Clasa de experiment – clasa a VIII-a / Mislea – 18 elevi

Clasa de control – clasa a VIII-a Scorțeni – 13 elevi

2.3.3.7. Variabila independentă

Variabila independentă manipulată în cadrul experimentului este implicarea elevilor din clasele experimentale în cunoașterea învățăturilor creștine, prin folosirea metodelor moderne, care conduc la dezvoltarea spiritului creativ, abilitatea de a gândi critic, deschic, creativ, de a fi cooperanți în realizarea de activități, de a accepta puncte de vedere diferite și de a lua decizii corecte pe baza acestora.

2.3.3.8. Variabila dependentă

Variabila dependentă: efectele și rezultatele introducerii variabilei independente vor fi sesizate la nivelul achizițiilor școlare ale elevilor (respectiv că

se va asigura progresul școlar ) și ale comportamentelor moral-religioase înregistrate, precum și în apropierea acestora de viața bisericească și de religie în general.

2.4. Metodologia de cercetare / sistemul metodelor de cercetare

Sistemul metodelor de cercetare pedagogică reprezintă ansamblul metodelor și procedeelor utilizate în cercetarea științifică a fenomenului educațional. Acestea sunt căi operaționale în procesul cunoașterii fenomenului educațional, în studierea esenței și a articulațiilor acestuia, precum și în descoperirea de noi adevăruri.

Componentele metodologiei cercetării pedagogice și principalele sale

subcomponente sunt:

1.Sistemul metodelor de colectare a datelor cercetării:

Metoda autoobservației;

Metoda observației (sistematice) Experimentul psihopedagogic /didactic Metoda anchetei

Metoda analizei portofoliilor/produselor activității subiecților educației

Metoda testelor și a altor probe de evaluare scrisă

1. Sistemul metodelor de măsurare a datelor cercetării

2. Prelucrarea și interpretarea rezultatelor

Sistemul metodelor de colectare a datelor

1.Metoda autoobservației

Metoda autoobservației sau a observării de sine reprezintă o metodă de cercetare care presupune cufundarea cercetătorului în experiența sau în situația de cercetare analizată și studierea propriilor sale trăiri afective, gânduri, stări interioare, sentimente, motivații, așteptări, dorințe, reacții, comportamente, prestații etc139.

Imperativul „Să se cerceteze omul pe sine” (I Corinteni 11, 28) este condiție nu numai pentru primirea Sfinei Împărtășanii, ci implică, în cazul profesorului de religie și al elevilor, un examen de conștiință atât în plan sufletesc, cât și în planul activităților desfășurate. Responsabilitatea profesorului de religie privind modul în care își desfășoară activitatea ca trimis al Bisericii, investit de Sus cu putere pentru a-i învăța și a-i îndruma pe elevi spre cunoașterea lui Dumnezeu, îi obligă la o permanentă autoobservare și autoevaluare a propriilor acțiuni, pentru ca nu cumva

139 Monica Opriș, Cercetarea pedagogică…, p. 67.

„propovăduind altora pe Hristos să se arate pe el însuși netrebnic” (I Corinteni 9,

27)140.

Autoobservația ajută profesorul să regleze procesul instructiv-educativ, la predare, învățare, evaluare. Fișele de observație completate la clasă, lucrările de evaluare ale elevilor, fișele de asisitență completate de profesorii coordonatori de comisii metodice sau de director ajută profesorul de religie să înțeleagă la ce metode trebuie să mai lucreze pentru a se perfecționa, sau ce trebuie schimbat în procesul instructiv-educativ, pentru a-l ameliora.

Profesorul de religie trebuie să-și pună o serie de întrebări, la care tot el

trebuie să găsească răspuns:

-De ce unii elevi învață la religie, iar alții nu?

-Ce vor elevii de la orele de religie pentru a fi activi toți?

Chestionarele aplicate elevilor, părinților și cadrelor didactice din școală îmi aduc multe răspunsuri cu privire la activitatea mea didactică, le eficiența sau non- eficiența metodelor folosite la clasă; în legătură cu comportamentul meu la clasă, în școală; cu privire la activitățile pe care le desfășor în afara școlii sau în cadrul comisiilor metodice, și de ce nu, în legătură cu seriozitatea, responsabilitatea,

conștinciozitatea și implicarea mea ca profesor în școală.

Reacțiile elevilor la vederea profesorului în școală spun multe: dacă profesorul este salutat oriunde este văzut de către elevi, înseamnă un respect deosebit pentru acel profesor; dacă elevul îi zâmbește profesorului când îl întâlnește sau îl cu prinde în brațe cu mâinile, înseamnă că se simte foarte atașat de el și îi arată simpatie; dacă profesorul primește de la elevii de clasa întâi, clasa

pregătitoare și alte clase primare, bilețele cu mesaje de simpatie, cum ar fi: „te iubesc”, „ești frumoasă” sau tot felul de desene flori, cu prințese și regine, pe care scriu numele profesorului, înseamnă că acei copii sunt foarte atașați atât de profesor, cât și de disciplina lui.

Autoobservația este necesară și pentru a verifica existența concordanței între învățătura de credință și modul propriu de trăire a acesteia. În aceste condiții, examenul de conștiință are rolul de judecător al propriilor acțiuni141.

Studierea documentelor personale ale profesorului și analiza propriului comportament profesional, moral și religios pot genera cercetări pedagogice menite să amelioreze procesul de predare – învățare – evaluare la religie.

140 Ibidem, p. 69.

141 Monica Opriș, Metodologia cercetării pedagogice în…, p.67.

2.Metoda observației sistematice

Este cea mai utilizabilă metodă de cercetare la latitudinea oricărui lucrător didactic. Nu cere eforturi deosebite, nici fizice, nici materiale, singura condiție de realizat fiind principiul continuității și notarea constantă a observațiilor, mai ales obiectivă, corectă.

Pentru a cunoaște evoluția unui elev (intelectuală și comportamentală), profesorul se va axa pe observarea vocabularului, a memoriei și a gândirii. Aceasta îi va da posibilitatea de a colecta informații relevante cu privire la capacitatea lor de acțiune și relaționare, a competențelor și a abilităților de care dispun aceștia.

La începutul fiecărui ciclu, dar și an școlar, orice profesor, conștient de rolul și importanța misiunii sale, dorește să realizeze o instruire eficientă, identificând

nivelul de instruire al fiecărui elev, înregistrând evoluția acestora, evaluând progresul instruirii. Astfel poate cunoaște nu numai nivelul de pregătire al elevului, ci și direcția de evoluție școlară a acestuia, destinul profesional, înclinațiile și aptitudinile de care dă dovadă, atitudinile față de învățătură și de cultură în general, entuziasmul pentru activitățile școlare și implicit pentru orice fel de activitate.

Eficacitatea metodei crește considerabil atunci când „observarea

comportamentului elevilor este întreprinsă sistematic, presupunând:

Stabilirea obiectivelor acesteia (reperele) pentru o perioadă definită (cunoștințe acumulate abilități formate, capacitatea de a lucra în grup, atitudini față de colegi etc);

Utilizarea unor instrumente de înregistrare și sistematizare a constatărilor

(fișă, chestionare, scală de apreciere)”142.

Fișa de evaluare este completată de către profesorul cercetător, înregistrând

date despre comportamentul religios al elevului, despre aptitudinile deprinse de acesta pe parcursul orelor de religie, despre aplicarea cunoștințelor învățate la clasă și în afara ei. Dincolo de consemnarea acestor date,care pot fi interpretate, se creionează profilul moral-religios al elevului.

Dezavantajul acestei metode este că utilizarea ei necesită mult timp, iar interpretarea datelor poate fi subiectivă.

Se pune întrebarea: ce poate să observe în mod sistematic profesorul la elevii săi, pe parcursul unui an școlar sau a mai mulți ani școlari, sau chiar pe parcursul

unui semestru.

 Abilități intelectuale

Folosirea cu ușurință a vocabularului religios Stabilirea de conexiuni între cunoștințele religioase Gândire critică și interdisciplinară

142 I. T. Radu, Evaluarea în procesul didactic, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 2000, p.50

 Abilități sociale:

Capacitatea de a colabora cu colegii în spiritul vieții creștinești

Cultivarea de relații pozitive în grup

Toleranța și acceptarea punctelor de vedere diferite de cel propriu

Rezolvarea nonviolentă a conflictelor

Pentru cunoașterea evoluției școlare se folosesc și alte metode:

 Observarea participării la actul didactic (activizarea)

 Chestionarea orală

 Munca independentă (testele formative)

 Testele sumative (la sfârșitul unei unități de învățare sau etape școlare:

semestru, an școlar).

Atunci când cercetătorul devine parte integrantă a evenimentelor care sunt observate, există patru nivele de participare, combinații de două variabile: cunoașterea rolului de observator de către populația observată, respectiv gradul de implicare a cercetătorului. Acestea sunt: observator total, observator ca participant, participant ca observator și participant complet. Criteriul de succes al nivelului de participare este dat de ipoteza cercetării și de modalitățile propuse pentru colectarea datelor143.

În evenimentele observate, inclusiv în cele religioase, pot să apară patru

categorii de comportamente:

-comportamente non-verbale – mișcări ale corpului care pot furniza informații utile în acțiunile de observare a unei persoane, respectiv în deducerea cunoștințelor și abilităților pe care le deține: expresii faciale, care pot trăda bucuria, tristețea, teama, indiferența; poziția în bancă a elevului poate să ne sugereze plăcerea de a sta la oră și de a participa sau, din contră nepăsarea, indiferența, greutatea de face ceva ce nu-i place elevului; capul plecat pe bancă denotă plictiseală, dorința de a se termina cât mai repede ora sau, mai arată pentru autoobservația profesorului că metoda folosită de el nu este atractivă și plictisește.

-comportamente spațiale – implică menținerea sau modificarea distanțelor fizice dintre oameni sau dintre persoane și obiecte și oferă informații despre reacțiile unei persoane la comportamentul alteia, respectiv despre modul în care o anumită persoană se raportează la diferite obiecte144.

Apropierea/îndepărtarea fizică a unui elev de un alt elev sau de un profesor,

punerea mâinii pe brațul unui profesor, îmbrățișarea acestuia de către elevii din clasele mici, care încă se simt atașați de părinți, și de învățători, pe care-i văd ca pe niște părinți, arată apropierea și afecțiunea acestora față mentorii lor, față de ceea ce-i învață, satisfăcându-le împlinirile sufletești, sau mai bine spus completându-le

143 Mușcata Bocoș, Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003, p.81.

plăcerile copilăriei: să coloreze, să picteze, să împodobească o planșă prin diverse metode, să cânte, să citească etc.

-comportamente extra-lingvistice – sunt legate de comunicarea paraverbală și includ: viteza, tonul, volumul (tăria), inflexiunile sau alte caracteristici ale

vorbirii. Ele oferă indicii despre particularitățile unei persoane, despre starea ei de spirit etc145.

-comportamente lingvistice – se referă la conținuturile mesajelor orale sau ale materialelor scrise și vizează, în special, transmiterea de informații: modul de structurare a ideilor, realizarea de teme alese de elevi, preferința pentru metafore, comparații, spiritul analitic sau sintetic oferă profesorului informații privind

personalitatea elevului.Progresul de achiziții școlare, oglindit în posibilitatea de a

rezolva anumite sarcini didactice cu diferite grade de dificultate, în plăcerea de a căuta rezolvarea unor sarcini didactice dificile, oferă profesorului informații privind gradul de implicare în realizarea sarcinilor școlare146.

3.Experimentul psihopedagogic / didactic

Termenul „experiment” presupune provocarea intenționată a unui fenomen în scopul studierii lui147. În cazul de față, se propune aplicarea la clasă a mai multor metode moderne, în scopul observării și înregistrării efectelor pe care le provoacă acestea, în vederea creșterii sau descreșterii interesului elevilor pentru disciplina Religie, dar totodată și nivelul de cunoștințe asimilate de elevi prin intermediul acestor metode moderne.

În timp ce, prin metodea observației sistematice se urmăresc reacțiile elevilor, în deplinătatea libertate a acestora, fără vreo intervenție a profesorului, prin metoda experimentului, se intervine intenționat pentru a provoca reacții și a le urmări comportamentele și a le interpreta. „De aceea, el este numit și „metoda observației provocate, dar are rigoare și precizie mai mare decât observația, întrucât presupune producerea sau schimbarea deliberată a fenomenelor educaționale în vederea studierii lor aprofundate”148.

Metoda experimentului presupune parcurgerea a patru etape:

-etapa preexperimentală – diversitatea variabilelor implică elaborarea unor

instrumente de cercetare specifice, în funcție de metodele de culegere a datelor utilizate: metoda autoobservației, metoda observației,metoda anchetei, metoda

interviului, metoda testelor și a altor probe de evaluare scrise, metoda studiului de

145 Ibidem, p.77.

146 Ibidem, p. 78.

147 Ioan Oprea, Carmen Gabriela Pamfil,Op. Cit, p.451.

caz, metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare,

metoda analizei portofoliilor / a produselor activității subiecților investigați149.

Tot în cadrul acestei etape se stabilesc eșantioanele de elevi, împărțirea acestora în grupuri experimentale și grupuri de control, stabilirea variabilelor

independentă și dependentă etc.

-etapa experimentală – constă în introducerea variabilei independente, care va produce schimbări în comportamentul elevilor. Atunci când variabila dependentă constă în achiziții de cunoștințe, pe parcursul etapei experimentale se administrează probe de evaluare și teste formative de cunoștințe, în scopul verificării gradului de asimilare și înțelegere a acestora și a adoptării unor măsuri ameliorative150.

-etapa postexperimentală – constă în aplicarea unor teste finale, cu scopul comparării rezultatelor cu cele obținute în urma administrării testelor inițiale, urmărind progresul sau regresul nivelului de cunoștințe , dar în același timp se urmărește dacă se verifică ipoteza cercetării sau se sinfirmă.

-verificarea la distanță – are rolul de a stabili la un interval mai mare de timp, de ordinul lunilor, durabilitatea achizițiilor elevilor151.

În funcție de tipul eșantionului, experimentul poate fi de două feluri:

1.Experiment cu grup unic, care presupune doar o singură clasă de elevi – în acest caz se realizează la începutul experimentului testarea inițială, iar la sfârșitul experimentului testarea finală, urmând compararea rezultatelor acelorași elevi

2.Experiment cu grup de control, adică se au în vedere clase de elevi

paralele, cu un număr de subiecți aproximativ egal, urmând ca o clasă de elevi să fie supusă modificărilor intenționate ale profesorului, iar cealaltă clasă de elevi să- și desfoare normal activitatea. În urma experimentului se compară rezultatele, se interpretează și se stabilește dacă se confirmă sau nu ipoteza cercetării.

1.Ancheta (Chestionarul /investigația)

Deși cuvântul „anchetă” are o anumită conotație în conștiința oamenilor, unii cercetători îl propun ca metodă de investigare. Alții utilizează cuvântul

„chestionar”, care înseamnă mai mult un instrument (scris, consemnat) al anchetei /

investigației 152 .

149Dumitru Muster, Metodologia cercetării în educație și învățământ, Ed. Litera, Buc. 1985 apud Pr. Dorin Opriș, Cercetarea experimentală în domeniul educației religioase, între necessitate și etică, în Studii.Teologice., seria a III- a, anul VII, nr. 4, oct.-dec. revista Facultăților de Teologie din Patriarhia Română, Buc., 2011.

150 Pr. Dorin Opriș, Cercetarea experimentală…, p. 233.

151 Ibidem, p.234.

152 Maria Eliza Dulamă, Metodologie didactică – teorie și practică, Ed. Clussium, Cluj, 2008, p. 296.

Ca metodă pedagogică, ancheta presupune un dialog oral sau scris între cercetători și subiecții (profesor – elevi) supuși investigației, în cadrul căruia se culeg date (opinii, fapte, nevoi educaționale, interese, motivații, cunoștințe, comportamente, dorințe, aspirații) în legătură cu anumite fenomene, situații și manifestări.

Ancheta este preferată de cercetători întrucât permite culegerea de informații de la un număr cât mai mare de persoane într-un timp relativ scurt.

Etapele care se parcurg, de obicei, în realizarea unei anchete sunt

următoarele:

Precizarea clară a problemei de cercetare, a obiectivelor urmărite, a

obiectului anchetei;

Stabilirea eșantionului de subiecți

Elaborarea instrumentelor de investigație (chestionare, grile de interviu)

etc.

Realizarea anchetei pe teren

Analiza și prelucrarea calitativă și cantitativă (statistico – matematică) a

rezultatelor obținute153.

Instrumentul specific utilizat în anchete este chestionarul (în latină „questio” înseamnă căutare, cercetare, întrebare, interogatoriu), care reprezintă o succesiune de întrebări, ordonate logic, cronologic, elaborate de la simplu la complex, de la ușor la greu, de la concret la abstarct.

Aplicarea chestionarelor permite colectarea de informații utile

cercetătorului, referitoare la fenomene, situații și manifestări investigate, pe care el nu le poate cunoaște direct și personal, dată fiind răspândirea lor în spațiu și în timp.

Subiecții chestionați pot furniza răspunsurile prin formularea în scris sau verbală a acestora, conducându-ne spre diferențierea a două tehnici de anchetă, corespunzătoare celor două variante:

Ancheta indirectă /în scris / prin autocompletarea (autoadministrarea)

chestionarului;

Ancheta directă /orală154.

Sociologul T. Rotariu prezintă în cartea sa, „Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică” două părți ale chestionarului:

1.Partea introductivă – în cadrul căreia se prezintă subiecților necesitatea

aplicării chestionarului și o scurtă informare asupra temei cercetate; se evidențiază avantajele generale și specifice ale anchetei respective; sunt prezentate scopul și

153 Monica Opriș, Dorin Opriș , Cercetarea pedagogică…, p. 109.

154 Ibidem, p. 110.

obiectivele cercetării, precum și cine a inițiat cercetarea , dar și îndrumări cu

privire la completarea chestionarului;

2.În cea de a doua parte sunt prezentate întrebările propriu-zise, care pot fi în

număr de 2-3 până la 200-300, în funcție de: obiectul cercetării, tipul cercetării, finalitatea propusă, tehnica de anchetă, felul întrebărilor, calitatea și numărul operatorilor de anchetă, resursele materiale disponibile, timpul avut la dispoziție155.

În utilizarea chestionarului foarte important este formularea întrebărilor, de care depinde colectarea informației calitative. Acestea trebuie să fie clare, scurte, deloc ambigue, concise, ajutând subiectul să furnizeze cât mai degajat informația, cât mai complet și cât mai repede.

5.Metoda Analizei produselor activității elevilor

Pentru a determina eficiența procesului de învățământ sau pentru a releva unele trăsături ale personalității elevilor este necesară analiza diferitelor produse ale activității lor (obiecte confecționate, lucrări scrise, caiete de teme), precum și studierea documentelor școlare. Potențele, forțele psihice ale omului, însușirile și capacitățile lui se exteriorizează nu doar prin conduite motorii, verbale sau expresive, ci și prin produsele activității sale.

Produsele activității elevilor, ce pot fi analizate și care pot aduce informații profesorului sunt:

-realizarea planșelor la religie

-portofolii tematice :Maica Domnului, Patimile Domnului, Sărbători

-icoane cu chipul Domnului Iisus Hristos, chipul Maicii Domnului, Sfinți

-colaje de imagini : Zilele creației

-mărturisiri ale elevilor concretizate pe bucățele de hârtii, cu privire la afecțiunea lor față de profesor și față de orele de religie

Ca urmare, putem spune că orice produs ieșit din mâna elevului, îl caracterizează, îl descrie, îi trădează personalitatea, caracterul, cunoștințele,

abilitățile, atitudinile, competențele, dorința de a fi cât mai religios, dorința de a fi pe placul profesorului.

Analiza produselor realizate de elevi, indiferent de domeniu, oferă atât posibilitatea unei reflecții retroactive și luarea de măsuri corective, cât și

posiblitatea elaborării unor previziuni referitoare la dezvoltarea personalității

elevilor, implicit a potențialului și chiar pentru o orientare profesională.

155 T.Rotariu, P. Iluț, Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică, Ed. Polirom, Iași, 1997.

6.Metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare

Metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare presupune analiza, din perspectiva anumitor parametri stabiliți în concordanță cu scopul și obiectivele cercetării, a datelor oferite de:

-documentele curriculare oficiale

-diferite documente școlare, care permit colectarea de date concrete referitoare la activitatea profesorului de religie și a subiecților învățării. Aici se au în vedere competențele pe care trebuie să le formeze profesorul de religie elevilor la clasă, prin desfășurarea activității sale, unitățile de învățare pe care le folosește

în timpul experimentului, numărul de ore, finalitățile procesului isntructiv-

educativ, modele de activități, sarcini de învățare, metode activ-participative etc.

7.Metoda testelor și a altor probe de evaluare scrisă

Metoda testelor este foarte des aplicată în activitatea didactică, întrucât oferă informații despre nivelul de cunoștințe dobândite de elevi, despre lipsurile elevilor, despre felul în care și-au însușit anumite învățături religioase și corectitudinea acestora.

Testele, dacă au în compoziția lor itemi cu răspunsuri libere /deschise, pot furniza profesorului o serie de informații despre felul în care gândește un elev, în concordanță sau nu cu morala creștină, despre modul în care acesta poate trata o

problemă, raportându-se la divinitate sau nu, despre mediul din care provine,

religios sau nu. Foarte multe informații pot fi culese de către profesor prin testele

scrise.

De asemenea, tot prin intermediul testelor scrise se poate afla dacă un elev învață constant la disiplina religie, în urma rezultatelor foarte bune de la un rând de teste, sau dacă a învățat doar accidental, plăcându-i doar o anumită lecție, analizând rezultatele, care sunt în cea mai mare parte foarte slabe.

După numărul de subiecți cărora li se aplică în același timp , acestea pot fi:

-teste individuale (subiecții rezolvă testul individual)

-teste de grup (subiecții sunt organizați pe grupuri mici, de 6-7 persoane și

rezolvă testul în cadrul unei activități comune)

-teste colective (subiecții sunt organizați în grupuri mai mari de 6-7 persoane

și rezolvă împreună testul

-teste combinate (îmbină variantele de mai sus)156. În funcție de modul de aplicare, testele pot fi:

-teste orale

-teste scrise

-teste practice

În funcție de momentul aplicării, testele pot fi:

-teste inițiale

-teste curente

-teste finale / sumative

Alte probe de evaluare scrisă pot fi olimpiadele, concursurile între școli, etc. Prin toate aceste metode de culegere a informațiilor, voi încerca să prezint

cât mai fidel rezultatele cercetării, cât mai explicit, astfel încât să se verifice

ipoteza cercetării.

Sistemul metodelor de măsurare a datelor cercetării

În urma culegerii datelor cercetării, sunt aplicate o serie de metode prin care sunt măsurate informațiile obținute:

Numărarea presupune consemnarea prezenței sau absenței unor

particularități ale subiecților cercetării, care își găsesc corespondent în manifestările lor exterioare, în comportamentul lor (Exemple: numărarea notelor sau a mediilor unui anumit eșantion de elevi)

Clasificarea / ordonarea constă în așezarea datelor într-o anumită ordine

crescătoare sau descrescătoare, folosind un criteriu bine stabilit (exemplu: ordonarea elevilor în ordine descrescătoare în funcție de numărul componentelor portofoliului cu tema: „Maica Domnului”)

Metoda așezării în serie presupune, ca operație ulterioară consemnării

elementelor, compararea și ordonarea lor după un criteriu. Ordonarea elevilor după produsul activității lor se numește clasament

Metoda clasificării grupate presupune introducerea de notații, respectiv

de scări de evaluare calitative prin calificative sau cantitative / numerice (slab,

mediocru, bun, foarte bun; suficient pregătit, bine pregătit, foarte bine pregătit etc).

Compararea / raportarea presupune raportarea mărimii care urmează să fie măsurată la mărimea totală posibilă / mărimea teoretică157.

Sistemul metodelor de organizare,prezentare și prelucrare matematico-

statistică a datelor cercetării

-gruparea statistică are în vedere amplitudinea și frecvența absolută a valorilor (numărul care ne arată de câte ori valoarea respectivă se repetă în șirul de

date. Tabelele statistice pot fi analitice (în cazul în care se prezintă rezultatele individuale ale subiecților, consemnați în ordine alfabetică) și sintetice (în cazul în care se realizează o organizare a datelor măsurate, făcându-se abstracție de numele subiecților, rezultatele obținute de aceștia fiind grupate / ordonate în funcție de anumite criterii).

-graficele statistice – datele condensate în tabele pot fi reprezentate grafic în numeroase modalități, care permit obținerea unei prime imagini asupra formei distribuției, asupra structurii colectivității. Dintre diversele forme de reprezentare grafică a datelor cercetării, cele mai cunoscute sunt: ogiva frecvențelor , diagrama de structură, diagrama de comparație, histograma, poligonul frecvențelor etc.158.

Metodele de prelucrare matematico-statistică a datelor cercetării sunt

prezentate în partea a III-a a lucrării.

Acestea sunt metodele folosite la cercetare în vederea culegerii datelor,

prelucrării și interpretării lor.

158 Ibidem, p. 189.

III.ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

PEDAGOGICE

CAPITOLUL 1

Înregistrarea datelor cercetării, interpretarea și măsurarea lor

1.1.Autoobservarea sau metoda „observării de sine”, în rândul elevilor și a profesorului de religie

Prin intermediul acestei cercetări pedagogice experimentale mi-am propus să cunosc și să analizez impactul și contribuția metodelor moderne la creșterea interesului elevilor pentru disciplina Religie.

Creșterea interesului elevilor pentru disciplina Religie, ar trebui să conducă la atașarea acestora tot mai mult de viața religioasă, de punerea în practică a ceea ce învață la școală, de studierea tot mai mult a Vieților Sfinților și a Sfintei Scripturi, de îmbogățirea bagajului de cunoștințe religioase, de implicarea tot mai activă la orele de Religie, de realizarea temelor suplimentare, dar și de a merge tot mai des la Sfânta Biserică.

Plecând de la ipoteza cercetării, cu cât voi aplica mai multe metode moderne

la clasă, cu atât va crește interesul elevilor pentru disciplina Religie, am ales o serie de metode moderne, pe care le-am aplicat la un un anumit număr de clase, așa cum le-am prezentat în partea de metodică a cercetării, din cadrul celor trei școli, la care predau, constituind eșantionul experimental de elevi, și un alt număr de clase, care constituie eșantionul de control. Am ales un număr mai mare de clase experimentale, și tot atâtea și de control, pentru a evidenția cât mai clar modificările care se aduc în urma aplicării metodelor moderne.

Întrebările care se pun sunt următoarele: Oare, conduc metodele moderne la creșterea interesului elevilor pentru disciplina religie sau este doar o iluzie? Metodele moderne au și efecte negative? Dacă ar exista efecte negative, care ar fi acestea? Este suficient ca la orele de religie procesul instructiv – educativ de predare – învățare să se realizeze doar prin metode moderne? Dacă nu, de ce? Își mai găsesc locul la orele de religie și metodele tradiționale? Care ar mai fi meritul

acestora ? La aceste întrebări voi răspunde pe parcursul prezentării datelor culese și a interpretării acestora.

În secolul XXI, un secol al tehnologiei foarte avansate, cu acces larg la o masă mare de informații, nu mai este suficient să-i formezi elevului la școală un bagaj de cunoștințe, de care se va folosi în viață, ci să-i formezi o serie de

competențe cu ajutorul cărora să se adapteze la societatea modernă de astăzi, care

este într-o continuă tranziție.

Competențele generale, care se urmăresc a fi formate la elevi în decursul a

cel puțin doisprezece ani de studiu sunt:

-„ a învăța să știi” , adică elevul este învățat să învețe, el singur să-și procure informația, s-o prelucreze și s-o folosească. De aceea se folosesc metode moderne care îi îndrumă pe elevi să studieze ei singuri textul și după aceea sî îl analizeze împreună cu profesorul. Exemple de metode: învățarea prin descoperire, SINELG , metoda predării / învățării reciproce (elevul învață pe elev).

-„a învăța să faci”, elevul este îndrumat să facă față diferitelor situații în

viață. Ca de exemplu, la disciplina religie, elevul este îndrumat de mic să-și facă semnul Sfintei Cruci, să se închine la biserică (să cunoască rânduiala închinării la icoanele de pe catapeteasmă), să întocmească un pomelnic, să cânte colinde etc. Exemple de metode: exercițiul moral, metoda îndrumării teoretice și practice, vizite la biserici și mănăstiri, joc de rol etc.

-„a învăța să trăiești cu ceilalți”, elevul este învățat să fie tolerant față de cei din jurul său, și mai ales față de cei cu particularități deosebite. Exemple de metode

folosite în acest caz sunt: studiul de caz, concursurile, portofoliile pe echipe etc.

-„a învăța să fii”, presupune dezvoltarea personalității elevului, luarea unor decizii responsabile privind propria persoană. Metode moderne folosite în acest caz sunt: jurnalul reflexiv, explozia stelară etc.

În dezvoltarea acestor competențe, metodele moderne aplicate la clasă, ajută

elevul nu numai să se cunoască pe sine, în raport cu ceilalți, ci și să-și dezvolte gândirea, inteligența, bagajul de cunoștințe, simțul orientării, abilitatea de a comunica etc.

Aplicarea metodelor moderne, ajută nu numai elevul să se cunoască pe sine, ci și profesorul de religie, îl ajută să-și cunoacă limitele profesionale, să-și perfecționeze tactica didactică și să adapteze corect și eficient metodele la subiectul lecției, întrucât nu orice metodă se potrivește la orice lecție. La sfârșitul

fiecărei lecții, profesorul este dator să reevalueze fiecare moment al lecției și să

identifice greșelile și să nu le mai repete.

La majoritatea orelor de religie folosesc metode moderne, fie la reactualizarea cunoștințelor, fie în realizarea sensului sau la fixarea cunoștințelor.

Dorința de a aplica cât mai des metode moderne la clasă, am dobândit-o în urma unui curs de mentorat pentru mediul rural, în cadrul căruia am învățat cum să le folosesc la clasă, împreună cu elevii. Atunci am observat pentru prima dată

eficiența acestor metode.

Mi-am pus întrebarea :„ De ce mă plictisesc uneori la clasă, atât eu cât și elevii mei?”. Și am găsit răspunsul tot în cadrul orelor de religie, când mi-am dat seama că aveam nevoie de niște metode, care să ne solicite gândirea, să ne facă să

fim activi. Astfel, citind doar lecția cu elevii la clasă, explicându – le lecția și realizând aplicațiile din carte, nu erau suficiente să ne scoată din plictiseală. De fiecare dată când ne plictiseam, luam hotărârea ca la următoarele ore de religie să vin cu ceva nou, activ. Și bineînțeles că se vedea diferența foarte mare între cele două ore de religie. Elevii erau mult mai activi, erau mult mai interesați și mai atrași de ceea ce vorbeam.

Elevii nu au nevoie doar de a citi lecția din carte sau să asculte expunerea profesorului, ci doresc mai mult de atât, să descopere ei singuri, să gândească ei singuri aspectele unei probleme de discutat, să fie ei în centrul atenției procesului de predare-învățare, ci nu profesorul.

Îmi doresc de la elevii mei, ca în timpul orelor de religie să fie cât mai atenți

la ceea ce se discută în clasă, pentru a învăța din clasă, iar metodele moderne să-i relaxeze, astfel încât să se simtă atrași de disciplina religie, să o dorească și să o iubească. Iubind ora de religie, sau disciplina religie, elevul se apropie mai mult de Dumnezeu și își dorește o legătură mai strânsă cu El.

Pe de altă parte, pe lângă metodele moderne, ale căror merite nu le contestă

nimeni, povestirea sau expunerea, metode tradiționale au rolul lor în formarea competențelor la elevi la disciplina Religie. La predarea lecțiilor cu Sfânta

Muceniță Filofteia, Sfânta Cuvioasa Parascheva , Sfântul Dimitrie Basarabov și alți

sfinți, elevii sunt foarte atrași de felul în care povestesc, de flerul cu care povestesc, de multele amănunte pe care le îmbin la fiecare lecție, încât sunt numai ochi și urechi la mine, și simțim cu adevărat, atât eu cât și elevii mei, că Dumnezeu este în mijlocul nostru și Își revarsă harul Său asupra noastră. Simțim în acel moment un

fior care ne pătrunde pe toți și care ne leagă și ne sensibilizează.

La sfârșitul acestor ore, cu trăire duhovnicească, atât eu cât și elevii mei suntem plini de veselie și de dragoste unii față de alții. Îmi dau seama că de multe ori ajung cu povestitul la sfârșitul orei, când se sună, și mă surprinde de fiecare dată, că niciun elev nu se ridică din bancă, nu se mișcă în bancă, nu schițează niciun gest că s-ar fi sunat, rămânând în continuare atenți la mine. De multe ori,

îmi spun să mai stăm și în pauză, că ei renunță la pauză, numai să vorbim despre

ceea ce-i însetează pe ei.

Nu numai elevii din clasele mici sunt strași de povestire, ci și elevii din

clasele mari, o dată la câteva ore de religie, mă roagă să le mai spun povestioare

moral-religioase. Ceea ce mă face să înțeleg că ei doresc să se înduhovnicească, să învețe de la Sfinți, iar eu cîteodată omit acest aspect. Folosind multe metode moderne, elevii simt că doresc și altceva de la ora de religie și atunci reacția lor este ca un feed-back pentru mine.

Aplicarea metodelor moderne mă motivează ca la fiecare oră de religie să vin cu ceva nou, să îmi pregătesc lecțiile cu diverse metode, fișe de lucru și material didactic ore în șir, astfel încât elevii să nu se plictisească la orele mele, să

nu urască religia. Toate aceste motivații mă determină să îmbin metode, să le

adaptez în funcție de nevoile lecției și să fiu permanent pregătită.

Simplul fapt că elevii mă salută oriunde mă văd, că nu trec pe lângă mine fără să mă salute, că îmi zâmbesc și mă întreabă ce fac, că îmi dau bilețele la ore,

în care îmi spun că mă iubesc, imi dau de înțeles că iubesc atât ora de religie, cât și profesorul de religie, întrucât le sunt împlinite dorințele sufletești. ( Anexa 1, planșa 1).

Iubirea copiilor față de Dumnezeu și față de religie și profesorul de religie reiese și din atitudinea elevilor din clasele mici, care d-abia așteaptă să plece învățătorul din clasă pentru a veni profesorul de religie. Se răzvrătesc în momentul

în care aud că nu vor face religia și că vor face alte ore de română și matematică. Ba mai mult, când se întâmplă din cauza unor conjuncturi să nu facem ora de

religie, elevii nu se bucură, ci din contră se întristează și mă judecă și mă critică și îmi reproșează că nu am venit, și ei m-au așteptat.

De multe ori, elevii cei mici îmi mărturisesc că d-abia așteaptă să vină următoarea oră de religie.

NU Vă place disciplina Religie?

1% Nu stiu

1%

Da

98%

Fig. 1

La întrebarea elevilor, prin metoda chestionarului: „Vă place disciplina

Religie?”:

Din 160 de elevi chestionați, 158 au răspuns da, 1 elev a spus nu (elevul care a spus nu, l-am întrebat de ce nu-i place religia, atâta timp cât merge la biserică, ceea ce m-a uluit răspunsul lui.Acesta a răspuns că dorește la religie mai multe

rugăciuni) și 1 elev a ales să răspundă nu știu.

În procente, 98 % dintre elevi au răspuns da.

La întrebarea: „Credeți că este suficient o oră de religie pe săptămână?”

nu stiu,11 elevi

6%

Credeți că este suficient o oră de religie pe săptămână?

nu, 85 elevi

54%

da, 64 elevi

40%

da, 64 elevi nu, 85 elevi

nu stiu,11 elevi

Fig. 2

La întrebarea : „Vreți o schimbare la orele de religie?”

Vreți o schimbare la orele de religie?

12%

18%

70%

Da, 29 elevi

Nu, 110 elevi

Nu stiu, 20 elevi

Fig. 3

Dintre elevii care au răspuns da, vrem o schimbare, la întrebarea următoare din chestionar: „Dacă da, de ce?”, aceștia au adus următoarele argumente (voi prezenta cele mai pertinente argumente aduse de elevi):

„Da, pentru că ar trebui să ne mai jucăm jocuri religioase”

„Să citim cărți de religie, să scriem rugăciuni și să învățăm mai mult despre Iisus Hristos”

„Pentru că vrem lucruri de colorat, desenat, pictat și mai multe activități în

grup”

„Pentru a afla și a avea timp la dispoziție mai mult pentru a vorbi despre

disciplina însăși”

„Pentru că am vrea să ne dezvoltăm în activități”

„Ca doamna de religie să ne aducă un casetofon, pentru a asculta muzică religioasă”

„Să ne jucăm, să cântăm”

„Eu vreau să mai fac o oră de religie în plus”

„Da, pentru că orele de religie sunt neinteresante”

„La ora de religie aș vrea în plus să colorez și să povestiți”

La întrebarea de mai sus, „Credeți că este suficient o oră de religie pe săptămână?”, elevii care își doresc mai multe ore de religie, sunt de la clasele a III- a Bordeni, 17 elevi din 22 de elevi; clasa a IV-a Bordeni, 16 elevi au spus nu din

25 de elevi chestionați, clasa a IV-a Scorțeni, 9 elevi din 11 , clasa a III-a Scorțeni,

8 elevi din 11. La polul opus sunt clasele a IV-a Mislea, care au spus da, vrem o schimbare 10 elevi din 15 chestionați, Bordeni, clasa a V-a, 7 elevi din 15.

18

16

14

12

10

8

6

4

2

0

Nu stiu

Da

Da

Nu

Nu stiu

Fig. 4

La întrebarea: „Vreți o schimbare la orele de religie?”, elevii care își doresc să se petreacă altfel orele de religie sunt în număr mai mare la clasa a II-a Mislea, 7 elevi, la clasa a IV-a, Bordeni, un număr de 8 elevi, iar la celelalte clase, sunt câte unul, doi elevi. La polul opus, elevii, care nu-și doresc schimbări,cei mai mulți sunt din clasa a III-a Bordeni, 20 de elevi din 22, cât numără efectivul clasei, din clasa a VIII-a, Bordeni, 16 elevi, din 18, clasa a III-a, Scorțeni, 9 elevi din 10 chestionați. Sunt și elevi, care nu știu dacă doresc o schimbare, însă sunt în minoritate.

20

15

10

5

Da

0

Nu

Da Nu stiu

Fig. 5

Constat că majoritatea elevilor preferă orele de religie, cu excepția a doi elevi, care nu sunt încă hotărâți. Cert este că și acești doi elevi trebuie câștigați, însă nu cu forța, ci prin apropierea de sufletele lor prin alte mijloace. Rezultatul afirmativ în cea mai mare parte îmi dă de înțeles că trebuie să merg mai departe pe același drum, al metodelor moderne, activ-participative. Elevii sunt dornici să se afirme,prin cunoștințe, prin vocabular, prin energia lor.

Cei 85 de elevi, din 160 chestionați, care și-au exprimat părerea că o oră de religie pe săptămână nu este suficient, sunt elevi foarte activi la religie, pasionați

de cunoștințele religioase, întotdeauna la zi cu temele suplimentare pentru acasă, pregătiți la fiecare oră. De asemenea, tot în rândul acestora se numără și elevii care la sfârșitul orelor îmi captează atenția cu tot felul de întrebări de viață. Pe acești elevi mă bazez la fiecare recapitulare, evaluare sau fixarea cunoștințelor. Aceștia întotdeauna vor mai mult decât restul elevilor.

Cu siguranță în spatele acestor elevi sunt niște părinți cu o educație

religioasă aleasă, care le-au insuflat dragostea pentru Dumnezeu. Dintre aceștia, mulți merg în excursii la biserici și mănăstiri cu părinții și bunicii, la Sfânta Cuvioasa Parascheva, la Sfântul Dimitrie. Ceea ce înseamnă că acești copii, nu numai la școală sunt îndrăgostiți de religie, ci și acasă, unde practică credința în Dumnezeu împreună cu familia.

Cei 64 de elevi, care au răspuns că este suficient o oră de religie pe săptămână, nu sunt certați cu disciplina religie (așa cum am văzut din răspunsurile

lor la prima întrebare, fig. 1), dar nici nu sunt pasionați, așa cum sunt colegii lor.

Răspund la ore, participă la toate activitățile propuse de profesor, dar nu vin cu ceva în plus. Dintre aceștia, nu toți își pregătesc temele la religie, majoritatea sunt poate indiferenți față de teme, ca și la celelalte discipline (conform spuselor

colegilor lor), nu numai la religie. Deci, atitudinea lor negativă față de teme nu se întâmplă numai la religie, ci și la alte discipline. Dintre aceștia, sunt elevi care participă la selecțiile pentru olimpiadă, în fiecare an, dar nu se califică mai departe de etapa pe clasă, însă apreciez dorința lor de a concura alături de cei mai buni.

Nu numai elevii au fost întrebați cu privire la orele de religie, ci și părinții copiilor, cărora li s-a cerut să răspundă la întrebarea: „Cum descrieți activitatea didactică a profesorului de Religie din școală?”. Un număr de o sută de părinți au fost chestionați cu privire la această temă. Voi transcrie întocmai, câteva răspunsuri alese la întîmplare:

„Activitatea profesorului de religie este foarte bună. Copilul vine acasă

foarte încântat după ora de religie. O iubește pe doamna pentru că le vorbește frumos și le povestește multe lucruri interesante despre Domnul nostru Iisus Hristos”.

„Profesoara de religie își desfășoară orele cu multă pasiune făcând elevii să creadă în Dumnezeu și să devină buni creștini credincioși”.

„Activitatea didactică a profesorului de religie este una necesară pentru

îndrumarea copiilor la fapte bune, respect și dragoste față de Dumnezeu și respectarea tradițiilor creștine”.

„Sunt mulțumită de activitatea didactică a profesoarei, deoarece Găbița îmi

povestește ce le citește și le spune doamna de religie”.

„Activitatea didactică a profesoarei de religie din școală este foarte bună

deoarece s-a ocupat și le-a explicat foarte multe elevilor”.

„Comportamentul, răbdarea, blândețea, dragostea de meserie dă copilului

voință și înțelepciune”.

„Profesoara de religie din școală își desfășoară activitatea didactică foarte bine, atrăgând interesul elevilor, curiozitatea și dorința lor pentru activitatea de învățare”.

„După spusele copilului meu, profesorul lucrează cu interes la ora de religie. Am văzut de fiecare dată venind acasă cu fișe pentru a le completa”.

„Doamna profesoară își desfășoară orele cu profesionalism”.

„Din punctul meu de vedere, activitatea didactică a profesorului de religie este o activitate plină de interes, de dăruire sufletească și nu oricine poate să întreprindă așa ceva”.

„Interes pentru religie. Atașament față de elevi. Implicare sinceră”.

„Sunt foarte mulțumită de profesorul de religie, și aș vrea din tot sufletul să se continue această activitate pentru că învață foarte multe”.

„Activitatea profesorului de religie este bună”.

„Activitatea profesoarei de religie este cât se poate de normală și această

meserie se potrivește ca o mănușă pentru dânsa”.

„Consider că profesorul de religie își dă interesul în activitatea pe care o prestează. Astfel le-a distribuit copiilor hârtii cu imagini religioase, să le coloreze și să le completeze în unele cazuri. Fiecare lecție a fost predată și comentată la clasă”.

„Din cele transmise, eleva este foarte încântată nu numai de disciplină, dar și

de profesorul care o predă, fapt pentru care apreciez activitatea didactică depusă”.

„Binișor. Se poate și mai bine”.

„Din discuțiile purtate cu copilul despre activitatea de la școală, îmi povestește cu însuflețire despre ceea ce a făcut la orele de religie… este grijuliu cu tema de la religie”.

Acestea sunt o parte din răspunsurile părinților chestionați. Observ că părinții sunt la curent cu ceea ce se întâmplă la clasă, sunt interesați de activitatea

copiilor la religie și chiar reiese, din răspunsurile dumnealor, o bucurie mare că și dumnealor învață alături de copii despre Dumnezeu. Pot spune, că acești elevi își împlinesc misiunea de creștini, învățându-i pe părinții lor despre Viețile Sfinților, despre viața Maicii Domnului, Suferințele Mântuitorului și alte învățături morale. Așa cum creștinii, după ce părăsesc Sfânta Biserică și merg la casele lor și

povestesc mai departe învățăturile pe care le-au aflat, împlinindu-se efectul

„Liturghie după Liturghie”, așa și la ora de religie, se aplică aceeași regulă,

împlinindu-se, dacă pot spune așa, „ religie după religie”.

Simplul fapt, că elevii spun acasă ceea ce fac la orele de religie, îmi dau de înțeles că sunt impresionați de felul în care se desfășoară orele, că le sunt

satisfăcute dorințele (aici mă refer la fișele de lucru de colorat sau de completat, la

jocurile didactice, la concursurile pe echipe, la activitățile în grup, la manifestările religioase etc), că se simt împliniți sufletește prin ceea ce fac.

Această concluzie reiese și din răspunsurile elevilor, cuprinse în chestionare, la ultima cerință: „Descrieți în câteva cuvinte orele de religie”. Iată câteva din răspunsurile elevilor:

„Orele de religie sunt distractive pentru că avem fișe din care înțelegem mai

bine”.

„Uneori plictisitor, alteori distractiv”.

„Orele de religie sunt folositoare deoarece ne învață să credem în

Dumnezeu”.

„Orele de religie sunt foarte bune pentru noi, ele ne ajută să fim buni

creștini, orele nu sunt plictisitoare”.

„Orele de religie sunt mai speciale decât celelalte, învățăm să ne comportăm

mai frumos și ne călăuzește pe un drum mai bun”.

„Ora de religie este o oră plină de farmec, minunată împreună cu doamna profesoară de religie”.

„Orele de religie sunt niște ore la care nu te poți plictisi, mereu interesante,

iar mie îmi place acest lucru”.

„Zicem rugăciuni, citim multe lecții, multe joculețe distractive și mai povestim lecții”.

„Sunt frumoase, mai facem portofolii sau ne jucăm”.

„Frumoase. Ne rugăm. Citim. Cântăm”.

„…învățăm despre Domnul nostru Iisus Hristos și colorăm mereu”.

„Interesante, distractive, educative, captivante, folositoare”.

„Îmi place ora de religie deoarece lucrăm pe echipe”.

„Orele de religie sunt frumoase, învățăm multe lucruri interesante. Doamna ne explică pe înțelesul nostru”.

„Orele de religie sunt frumoase deoarece în timpul rugăciunilor îl simt aproape de mine. Doamna ne ajută să înțelegem orele de religie”.

„Ora de religie ne ajută să fim mai apropiați de Dumnezeu și când avem o

problemă noi ne rugăm și Dumnezeu ne va ajuta”.

„Sunt frumoase. Ne plac. Sunt distractive. Mai ales când suntem cu doamna de religie. Este frumoasă. Este drăguță,

„Ora de religie este una dintre orele la care particip cu drag”.

„Sunt foarte educative și îți îmbunătățesc credința. Mie îmi plac foarte mult

orele de religie”.

„Îmi plac foarte mult unele ore de religie. Când lucrăm doar cu manualul mă plictisesc foarte mult”.

„Orele de religie sunt minunate și aș vrea să fie numai religie. Religia este

materia mea preferată”.

„Îmi plac orele de religie deoarece mă eliberează uneori de griji și îmi dau o liniște sufletească”.

„Orele de religie sunt foarte creative… uneori sunt și distractive…”.

„Orele de religie mi se par bune, pline de bucurie”.

Se observă foarte clar că spusele copiilor confirmă răspunsurile părinților, prezentate mai sus, dar și opiniile părinților confirmă, la rândul lor, părerile

copiilor. Ceea ce înseamnă că există o deplină concordanță între ceea ce simt

copiii, cu privire la orele de religie, și imaginile pe care și le-au format părinții asupra procesului instructiv-educativ la disciplina Religie.

Totuși, printre răspunsurile elevilor sunt și păreri, nu neapărat negative, ci puțin rezervate cu privire la desfășurarea orelor de religie. Ceea ce înseamnă, că mai există o mică categorie de elevi, pe care nu-i satisface nicio metodă la religie,

fie ea modernă sau tradițională, ci ei așteaptă cu totul altceva de la disciplina religie. Poate că, ceea ce își doresc acești elevi nu este compatibil cu disciplina, poate vor mai mult joc, dar nu se poate transforma ora de curs într-un parc de joacă, nu acesta este țelul disciplinei religie. Sau poate ar trebui să insist mai mult

asupra aplicării teoriei inteligențelor multiple. Poate voi descoperi la acești elevi că pot creiona viața unui sfânt, nu literar, ci prin desen, sau că pot modela un mulaj sau o machetă, sau că pot cânta despre viața unui Sfânt, sau că se pot deschide către alți colegi, înțelegând suferințele Sfinților din perspectiva relației cu cei nevoiași, suferinzi etc.

Sau, aș putea spune că nu le-am acordat suficientă atenție acestor elevi, neremarcând dorințele lor. Poate, că ar trebui pe viitor atenția mea distributivă să fie îndreptată mai mult spre acești elevi, pentru a-i atrage și pe aceștia.

Alături de conturarea orei de religie de către elevi și părinți, în completarea acesteia vin și declarațiile cadrelor didactice din școală, colege și colegi de catedră,

cu privire la întrebarea: „Cum descrieți activitatea didactică a profesorului de religie?”. Au fost chestionațe toate cadrele didactice din școală: învățători,

profesori și profesori diriginți, însumând un număr de 22 de cadre didactice.

Dar înainte de a reda câteva din răspunsurile cadrelor didactice la această întrebre, voi analiza mai întâi procentajul răspunsurilor la întrebarea: „Din discuțiile dumneavoastră cu elevii, ați observat dacă se simt atrași de ceea ce fac la orele de religie?”.

Din discuțiile dumneavoastră cu elevii, ați observat dacă se simt atrași de ceea ce fac la orele de religie?

Nu stiu

4%

Nu

13%

Da

83%

Fig. 6

Nu numai această întrebare este relevantă, în obținerea răspunsurilor așteptate de mine, ci și următoarea întrebare: „V-au spus vreodată ce-au făcut la orele de religie?”. Iată procentajul răspunsurilor:

V-au spus vreodată ce-au făcut la orele de religie?

Nu stiu

0%

Nu

14%

Da

86%

Fig. 7

Se constată, că elevii încântați de modul în care decurg orele de religie au mărturisit plăcerea lor pentru această disciplină, nu numai părinților, ci și celorlalți profesori și învățători, care predau la clase, probabil fie din dorința de a-și exprima bucuria pe care o simt și doresc s-o împartă cu cineva, fie propun acestora metodele pe care le aplicăm împreună la orele de religie. Dar, nu numai, poate povestesc cadrelor didactice ceea ce i-a impresionat la religie sau poate ceea ce i-a uimit.

Acum voi reda câteva exemple din descrierea pe care au făcut-o colegii mei la adresa activității mele ca profesor de religie în școală, atât la clasă, cât și în afara acesteia, în cadrul comisiilor metodice:

„Seriozitate, punctualitate, corectitudine, implicare activă în toate activitățile, descoperire de elevi talentați” .

„Constructivă” .

„O activitate bogată în care folosește mult material didactic, le captează

atenția elevilor prin metodele moderne folosite la lecții”.

„Activitatea se desfășoară într-un climat plăcut, elevii participând cu interes în cadrul lecțiilor”.

„Profesionalism, seriozitate”.

„Foarte bună”.

„Eficientă”.

„Eficientă, pentru că de cele mai multe ori copiii pun în practică ceea ce

învață la religie”.

„Doamna se străduiește să îmbine utilul cu plăcutul”.

„Se implică foarte mult la clasă și la comisiile din care face parte. Încearcă să îmbine utilul cu plăcutul și întotdeauna reușește”.

„Doamna profesoară este foarte dedicată și pasionată de disciplina pe care o predă”.

„Activitatea didactică a profesorului de religie este profesionistă, respectă

atât programele școlare cât și particularitățile de vârstă ale elevilor”.

„Susținută cu multă seriozitate și simț de răspundere, ce denotă un grad

ridicat al înțelegerii importanței în formarea de timpuriu a personalității elevilor”.

„Are o disponibilitate extraordinară în a atrage elevii spre religie, spre

Dumnezeu, reușeșete să-i mobilizeze oricând este nevoie prin diferite acțiuni, reușeșete să-i schimbe pe elevi în bine…”.

Descrierea activității mele profesorale,realizată de cadrele didactice din școala în care predau, susțin întru totul ceea ce au relatat elevii și părinții, prin intermediul chestionarelor, întregind imaginea activității mele ca profesor de religie.

1.2.Observarea sistematică a comportamentelor elevilor implicați în experiment

În urma aplicării metodelor moderne la clasele experimentale, am observat nenumărate aspecte, care merită a fi consemnate și totodată analizate, întrucât întregesc cercetarea psihopedagogică de față. Acestea au fost aplicate în funcție de temele lecțiilor, de resusele materiale și de timp, dar și de configurația fiecărei clase: particularități de vârstă, nivel de inteligență, comuniune între elevi.

Multe metode din cele pe care le-am folosit au fost activ-participative, precum: brainstorming, stabilirea succesiunii evenimentelor, ciorchinele, SINELG, cubul, metoda photolangage, studiu de caz, cadranele, analiza SWOT, organizatorul grafic, întrebările, același nume, altă persoană / semnificație, jocul de

rol, KWL, portofoliul pe echipe, concursuri pe echipe etc.

Nu numai metodele moderne au fost în centrul atenției mele, așa cum este și normal, întrucât acestea sunt scopul cercetării mele, ci și alte aspecte, precum: atitudinea elevilor din clasele experimentale asupra preotului satului, invitat la

orele de curs, manifestările religioase în cadrul școlii, respectul elevilor pentru Sfânta Cruce și pentru rugăciune, dar și pentru icoane, atitudinea reciprocă a elevilor în cercul restrâns al clasei sau în afara acesteia, în perimetrul școlii.

În paralel cu clasele experimentale, la clasele de control orele de curs se desfășoară normal, mai bine spus tradițional, pentru a putea observa diferențele, dacă metodele moderne conduc la creșterea interesului elevilor pentru disciplina Religie.

Observații:

 Munca pe echipe. Elevii se simt stimulați și motivați să lucreze la orele

de religie pe echipe. Bucuria lor începe din momentul în care extrag bilețelele și își

cunosc coechipierii, până la sfârșitul aplicării sarcinilor de lucru. Întotdeauna

fiecare echipă își alege un lider, iar acela este ales de colegi. Liderul are calități deosebite. De fiecare dată am observat că au fost aleși ca lideri elevii buni și foarte buni, care să reprezinte echipa și care s-o conducă la succes.

Sunt echipe, în cadrul cărora elevii comunică foarte bine, ascultându-se reciproc unii pe alții, iar activitatea lor este eficientă. La astfel de echipe, elevii sunt foarte apropiați unii de alții când comunică, se privesc în ochi, vorbesc în

șoaptă și nu se ceartă când apar neînțelegeri. Rezultatele lor sunt de cele mai multe

ori bune, iar când lupta este strânsă dau tot ce pot pentru a câștiga. Astfel de echipe, cu o comunicare foarte bună am întâlnit la clasele a VIII-a Mislea, a VII-a Mislea, a V-a Mislea, a VI-a Bordeni, a V-a Bordeni.

Pe de altă parte sunt și echipe, în cadrul cărora comunicarea nu este punctul lor forte, doi-trei elevi caută soluții, iar ceilalți doar privesc, ascultă și nu se implică. Aceștia din urmă, se uită pe pereți, stau lipiți de speteaza scaunului, ceea

ce arată o totală relaxare pentru ei. Pe când ceilalți sunt aplecați peste bancă, comunicând. Aceasta arată, că elevii care au cunoștințe religioase doresc să le etaleze,vor să se afirme, pe când ceilalți sunt într-un total repaus.Astfel de echipe întâlnim la clasele a VI-a Mislea, a VI-a Scorțeni.

Partea bună este că elevii învață să lucreze în echipe, să se asculte unii pe

alții, să se respecte unii pe alții, să se cunoască mai bine unii pe alții și să socializeze mai ușor cu cei din jur, ajutându-i să se deschidă unii către alții. Chiar și cei despre care am spus că sunt într-un total repaus, stând lipiți de speteaza scaunului, colegii mai activi îi atrag spre comunicare, întrebându-i despre diferite soluții, ajutându-i cu timpul să se deschidă și ei, spre a comunica.

Într-adevăr, în rândul claselor de elevi am întâlnit și o clasă, în cadrul căreia elevii sunt polarizati, adică elevi foarte buni și elevi foarte slabi, care ripostează de

fiecare dată la formarea echipelor. Elevii foarte buni vor să-și valorifice cunoștințele dar nu au cu cine, întrucât colegii foarte slabi, membrii ai fiecărei echipe nu contribuie la îmbogățirea soluțiilor, ceea ce aduce de fiecare dată nemulțumiri. În urma aplicării a câtorva metode pe echipe, am constatat că acestei

clase munca pe echipe nu-i este favorabilă, ci muna individuală.

Majoritatea echipelor de elevi, formate în rândul celorlalte clase au reacționat foarte bine, au fost foarte active, dornice de concurență și de câștig. La

nicio altă clasă experimentală nu au fost nemulțumiri în rândul echipelor de elevi. Veselia a fost cuvântul de ordine, bucuria de a lucra în echipă dar și plăcerea de a desfășura ora de religie și altfel.

Sarcinile de lucru pot fi aceleași sau diferite. Atunci când sarcinile sunt aceleași, la evaluarea rezultatelor elevii spun cu voce tare ceea ce au realizat, fiecare echipă în parte, iar la sfârșit profesorul dă verdictul, adevărat sau fals, răspuns complect sau parțial. Aceasta îi încordează pe elevi în lupta cu colegii și îi înverșunează ca la următoarea sarcină de lucru să fie și mai atenți, mai ales că punctajul se înregistrează pe tablă, la fiecare echipă în parte. Atunci când sarcinile de lucru sunt diferite, lupta este aceeași, dar nu mai este atât de mare încordarea.

Tot pe echipe, elevii claselor a V-a Mislea și a VI-a Mislea au avut de realizat portofolii pe echipe. La clasa a VI-a, tema portofoliului a fost: „Maica Domnului”, iar echipele erau formate din câte trei elevi fiecare. Aceștia aveau în

cadrul portofoliului de realizat sarcini diverse, ca de exemplu: icoana Maicii

Domnului, desenată și pictată; poezii închinate Maicii Domnului, compuse sau culese din diferite surse de informare, biserici și mănăstiri închinate Maicii Domnului, atașate la portofoliu. Scopul era ca acești elevi să-și îmbogățească cunoștințele religioase prin aceste portofolii, dar și să învețe să muncească în echipă, să comunice în vederea completării portofoliului etc. Însă, în acest caz, am constatat că elevii foarte buni au fost nemulțumiți de colegii lor mai slabi, care au arătat ignoranță în realizarea sarcinii, lăsând în cea mai mare parte munca în seama lor.

La clasa a VI-a Bordeni, portofoliile au fost date ca sarcină individuală de lucru. Aceștia au realizat portofoliile, unele complete iar altele aproape complete, majoritatea arătau impecabil, însă în cazul lor a lipsit cooperarea și munca în echipă ceea ce dezvoltă competențele mult așteptate în școala de astăzi (Exemplu

de portofoliu la Anexa 1, planșa 7, doar o parte a portofoliului).

La clasa a V-a Mislea, elevii au primit ca sarcină de lucru portofolii pe echipe de câte doi, cu tema: „Zilele creației”, în care aceștia trebuia să enumere cele șase zile ale creației cu ajutorul imaginilor. Imaginile constau în ilustrații, poze, bucăți de ziare tăiate, desene și picturi realizate chiar de elevi. Elevii au fost atât de entuziasmați de temă, încât ora următoare de curs absolut toate echipele de

elevi au adus portofoliile și le-au prezentat în fața clasei. S-a văzut că aceștia s-au înțeles foarte bine, au comunicat foarte bine, au cooperat la fel de bine, niciun elev nu s-a plâns că ar fi muncit mai mult sau mai puțin, si pe lângă asta au dat dovadă de imaginație, creativitate și inteligență (Anexa 1, planșele 5 și 6).

Portofolii cu tema: „Zilele creației” au primit și elevii clasei a V-a Bordeni, însă nu pe echipe, ci individual. Am constatat că la ora următoare de curs, o parte din elevi au venit cu tema suplimentară, iar o parte nu, invocând diverse motive

pentru neefectuarea acesteia. Pentru aceștia din urmă, realizarea individuală a portofoliului nu a fost o motivație puternică pentru a-i detrmina să lucreze la timp tema (Anexa 1, planșele 3 și 4).

În schimb, tot la clasa a V-a Bordeni, elevii, organizați pe echipe au realizat o altă activitate pe tema: „Sărbători Domnești cu dată fixă”. Aceștia au fost solicitați să identifice în calendare sărbători închinate lui Dumnezeu cu dată fixă. Fiecare echipă avea la dispoziție o anumită lună a anului. Aplicația s-a făcut înainte de a preda noțiunile noi ale lecției, scopul meu a fost ca ei singuri să descopere aceste sărbători, metodă numită învățarea prin descoperire și familiarizarea cu denumirile sărbătorilor (cu siguranță elevii sunt familiarizați cu sărbătorile din viața de zi cu zi). Pe lângă acest aspect, de a identifica sărbătoarea închinată lui Dumnezeu, elevii învățau în același timp să lucreze cu calendarul creștin-ortodox. Chiar dacă unii elevii, mai lenți s-au descurcat mai greu, iar alții mai rapid, activitatea pe echipe a fost pe placul elevilor, i-a ajutat să fie mai activi, să fie mai receptivi la orice altă sarcină pe care le-o ceream. După această aplicație, le-am împărțit elevilor, tot pe echipe, icoane cu sărbători închinate lui Dumnezeu, cu dată fixă, având ca sarcină de lucru recunoașterea sărbătorilor domnești dar și a personajelor, precum și descrierea evenimentelor descrise în icoane. (Anexa 2, planșa 2).

Toate echipele au recunoscut evenimentele, au știut să le denumeacă, ceea ce înseamnă că elevii sunt familiarizați cu icoanele, însă nu toate echipele de elevi au

recunoacut în totalitate și personajele, ci doar parțial, ceea ce înseamnă că elevii

mai aveau de acumulat cunoștințe. Cunoștințele noi aveau să fie completate la ora

de curs.

Foarte important este să remarc că în timpul acestei activități pe echipe, elevii au fost atât de preocupați să rezolve sarcinile de lucru, încât nu au avut timp

să se plictisească, să intre în repaus sau să vorbească între ei în afara temelor, pe

care le aveau de discutat.

În timp ce la clasa a V-a Bordeni, am organizat clasa pe echipe la predarea lecției: „Sărbătorile Domnești cu dată fixă”, la clasa a V-a Mislea, lecția s-a desfășurat normal, am predat fiecare sărbătoare în parte, le-am explicat și le-am prezentat icoane. Bineînțeles că elevii erau foarte atenți la ceea ce le explicam, însă

le-a lipsit energia, entuziasmul de a lucra în echipă, competența de a se orienta pe un calendar creștin-ortodox, libertatea de a vorbi ei înșiși despre icoane, și nu profesorul.

Pe de altă parte, când elevii sunt solicitați să citească lecția din carte, unul să

citească și ceilalți să urmărească pe carte, doar cei care sunt interesați să citească sunt atenți, ceilalți se uită pe carte, dar nu știu unde a rămas colegul cu cititul, sunt dezorientați, plictisiți la un moment dat, chiar au tendița de a-și pleca capul pe bancă.

 Învățarea reciprocă. La clasa a VI-a Bordeni, elevi cu nivel intelectual ridicat și cu concurență între ei, cu dragoste pentru religie și cu interes pentru învățătură, le-am dat ca sarcină de lucru la lecția: „Sărbători în cinstea Sfinților” să

pregătească de la rubrica „ Lecturi suplimentare” câte un sfânt, la alegere, dar care să nu se repete și să-l prezinte în fața clasei, povestind colegilor momentul reprezentat din viața sfântului respectiv. Sfinții creionați au fost: Sfântul Gehorghe, Sfânta Ecaterina, Sfântul Andrei, Sfânta Varvara, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae etc.

Am dat această temă, întrucât acasă elevii nu ar fi putut să citească toți sfinții, și în acest mod au aflat în clasă istoria tuturor, chiar unii de la alții. Elevii au fost foarte entuziasmați de temă, întrucât ora următoare de curs, toți elevii, cu excepția unuia singur, au pregătit impecabil expunerea. Am constatat în rândul elevilor: expresivitate, cursivitate, limbaj religios, coerență în idei, lipsind

întreruperile, bâlbâielile sau emoția. Ora a decurs deosebit, elevii s-au comportat impecabil, s-au ascultat unii pe alții, s-au respectat unii pe alții.

La clasele a VI-a Mislea și Scorțeni, le-am cerut elevilor să pregătească un sfânt pentru a-i asculta, ca la orice oră de religie (la alegere, indiferent dacă se repetă; elevii nu au fost chemați în fața clasei, ci erau ascultați din bancă). La următoarele ore de religie, am constatat că mai mult de jumătate de elevi din ambele clase, nu și-au pregătit tema, au ignorat total sarcina de lucru. Trebuie să

precizez că la ambele clase, nivelul de inteligență este foarte scăzut, iar elevii nu pot îndeplini aceleași sarcini de luru ca și colegii lor de la Bordeni. De obicei, sarcinile lor sunt mult mai ușoare, bazate mai mult pe activități simple.

 Jocul religios este o activitate plăcută tuturor elevilor, începând de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a.

La clasa pregătitoare am observat că micuții elevi, la începutul anului școlar

și până aproape de sfârșitul semestrului al doilea, doreau ca majoritatea lecțiilor de la clasă se le facem mai mult prin joc. Dacă expuneam simplu niște noțiuni din viața creștinului sau a Mântuitorului Hristos sau a Sfinților, așa cum făceam la clasa I, elevii nu reușeau să fie atenți, erau numai cu ochii după joacă. Dacă le citeam normal dintr-o carte de povestioare moral-religioase, iar nu puteau fi atenți, nu reușeam să-i atrag, privirile lor erau dezorientate, râdeau unii la alții, ceea ce îmi dădeau de înțeles că nu așa îi atrag. Am încercat să le povestesc istorioarele cu diferite tonalități și cu interpretarea personajelor, captând cât de cât atenția lor. Însă captarea atenției a fost maximă la jocurile religioase, când elevii erau total implicați și dornici de a dicuta cu profesorul. La lecția „Sfinții Îngeri, creațiile lui Dumnezeu pentru oameni”, le-am vorbit întâi despre îngeri și despre cetele îngerești, pe care le-am enumerat de mai multe ori împreună, după care, prin joc am descoperit împreună cum se numesc cei doi arhangheli pe care-i sărbătorește Biserica Ortodoxă, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Am pregătit un set de hârtii, ca mărimea unui carnet de elev, pe care am scris pe-o parte cifre (în funcție de numărul de litere pe care îl conține numele Mihail, adică de la 1la 6, respectiv Gavriil, de la 1 la 7) iar pe cealaltă parte literele, care compuneau numele. Numele

Mihail era scris cu albastru, ca și cifrele, iar numele Gavriil cu roșu, deasemeni și cifrele. Acestea erau puse cu cifrele către elevi și cu literele către tablă. Separat, am mai întocmit câteva bilețele, pe care am scris cifre, pe unele cu roșu și pe altele cu albastru. Întâi elevii le extrăgeau pe cele albastre și după aceea pe cele roșii. Când extrăgea un număr, întorceam la tablă foița cu numărul respectiv, și așa făceam până când completam cuvântul. Astfel elevii aflau numele celor doi sfinți arhangheli. Elevii s-au arătat foarte încântați de această activitate, dornici să întoarcă bilețelele și să afle numele de pe spatele lor.

Elevii clasei I Bordeni au descoperit numele arhanghelului Mihail cu ajutorul unei fișe de lucru, pe care trebuia să unească punctele din fișă pentru a

descoperi numele acestuia. Sarcina de lucru a fost puțin solicitantă pentru elevi, însă, după spusele lor, a fost foarte plăcută și antrenantă. Fișa de lucru i-a ajutat pe

elevi să nu se plictisească, să-și ocupe timpul și să fie total concentrați asupra descoperirii numelui. Mai încet sau mai rapid, toți elevii au descoperit numele Sfântului Arhanghel.

Tot la clasa pregătitoare, elevilor le-am pregătit pe bilețele litere, care formau cuvinte la lecția de zi: „Creațiile lui Dumnezeu”. Pe măsură ce elevii

extrăgeau bilețelele cu lietere, acestea erau scrise pe tablă, după care le-am cerut să alcătuiască cuvinte, respectând tema de zi. Elevii au alcătuit cuvinte precum: pom, om, părere, mama, tata etc. Activitatea aceasta le-a menținut minute în șir atenția elevilor spre profesor.

La clasa a VIII-a, Mislea lecția: „Biserica, locaș de închinare”, am

recapitulat-o prin întrebări, dar nu orale, ci scrise pe bilețele. Bilețelele erau extrase de fiecare elev din punguliță, acestea erau câte două pentru fiecare elev în parte. Exemple de întrebări: Care sunt cele două sensuri ale cuvântului biserică? Cum se numește locul cel mai important din biserică? În ce parte a bisericii se roagă credincioșii? Cum se numește obiectul liturgic cu care tămâiază părintele în biserică? etc. Am observat că elevii erau atât de atrași de sarcina de lucru, încât se urmăreau cu mare atenție unii pe alții, se corectau la răspunsuri, în cazul în care erau greșite. Avantajul acestui joc religios a fost că prin intermediul bilețelelor au fost întrebați toți elevii, testându-le cunoștințele. Pe când la recapitularea frontală, nu reușeau toți elevii să răspundă. Important este că elevii s-au simțit activi, implicându-se cu toții la realizarea sarcinii de lucru.Toți elevii au știut răspunsurile.

În săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!” am organizat cu elevii, pe

clase un joc religios, bazat tot pe întrebări, din toată materia de până atunci. Întrebările erau aflate tot prin extragerea din punguliță, doar că elevii care nu știau

răspunsul primeau pedepse de la colegii lor care știau răspunsul. Exemple de

pedepse: Spune o poezie învățată la școală! Cântă un colind! Povestește ultima

carte citită de tine! etc. Elevii au fost atât de încântați de acest joc religios, încât

două ore nu s-au dezlipit de pe scaune, și nu acceptau în clasă niciun alt profesor pentru o altă activitate.

Acestea sunt doar câteva exemple din jocurile religioase aplicate la clase.

 Succesiunea evenimentelor este metoda prin care elevii clasei I Bordeni au ordonat cronologic, prin imagini, cu ajutorul profesorului, zilele creației. Elevii au

primit fiecare câte o mapă cu o fișă de lucru, pe care erau trecute 6 chenare, iar

alături niște imagini cu creațiile lui Dumnezeu (Anexa 1, fișa 9) . Sarcina de lucru era să lipească fiecare creație în ziua în care a luat ființă. Am observat că mjoritatea elevilor au reușit să ordoneze cronologic creațiile lui Dumnezeu din primele două zile, la următoarele zile au avut nevoie de sprijinul profesorului. Însă, chiar dacă i-

am ajutat, nu le-am indicat exact ceea ce trebuia să facă, ci doar i-am îndrumat, bazându-mă pe cunoștințele lor. La sfârșitul sarcinii de lucru, am constatat că

aceasta a fost puțin greoaie,obosindu-i psihic, însă le-a captat toată atenția, ținându-i ocupați mai mult de o jumătate de oră. Lecția a fost de recapitulare. La sfârșit i-am întrebat cum li s-a părut activitatea de astăzi, au fost sinceri și au spus: greoaie, dar frumoasă și interesantă.

La clasele V-VIII, elevii au ordonat cronologic Suferinețele Mântuitorului

Hristos cu ajutorul planșelor de la Editura Sfântul Mina (Anexa 2, planșa 1). Această sarcină de lucru s-a realizat în mai multe moduri: pe echipe, individual sau frontal. În toate situațiile, elevii trebuia să identifice evenimentul din viața Mântuitorului Hristos, după care le ordonau cronologic. O asemenea activitate le stimula memoria, atenția distributivă, concentrarea, capacitatea de a ordona cronologic evenimentele, dar în același timp se crea și o atmosferă religiosă, duhovnicească pentru înțelegerea și trărea evenimentului.

Pe echipe, planșele erau identificate mai rapid, creând în rândul acestora o concurență foarte mare (imagini din timpul orelor de curs Anexa 3, planșele 1 și

2). Într-adevăr, în activitatea pe echipe, se crează și o ușoară gălăgie atunci când elevii comunică între ei. Individual, elevii, solicitați să extragă o planșă din cele puse la dispoziție și să o identifice, aveau posibilitatea să răspundă fiecare. În acest

caz, răspunsul venea mai greu, elevul având mai mult timp de gândire. În cazul echipei, emoția, responsabilitatea răspunsului, atenția și concentarea sunt împărțite între membrii echipei, pe când individual, toate acestea aparțin unui singur elev.

Descrierea planșelor în fața clasei, de către elevi, testează atât cunoștințele

celor care descriu planșele, cât și a colegilor, care trebuie să recunoască planșa după indicii. În această ultimă situație, am constatat că elevii de clasa a VIII-a nu prea s-au descurcat la descrierea planșelor, de identificat le identificau, dar se împotmoleau la explicații.

Cu ajutorul acetor metode, elevii s-au familiarizat cu suferințele Mântuitorului Hristos, ajutându-i să recunoască cu ușurință planșele legate de Patimile Sale. După toate aceste metode, le-am cerut elevilor să ordoneze pe hârtie,

cronologic Patimile Mântuitorului Hristos. Sarcina de lucru era astfel formulată:

„Scrieți Suferințele la care a fost supus Domnul nostru Iisus Hristos, respectând

zilele săptămânii”. Iată rezultatele:

Clasa a VI-a Bordeni

Au ordonat corect evenimentele din viata Mantuitorului Hristos

Nu au ordonat corect evenimentele din viata Mantuitorului

23%

77%

Fig. 8

Clasa a IV-a Scorteni

5 raspunsuri corecte din 5 3 raspunsuri din 5 2 raspunsuri din 5 1 rapuns din 5

9%

18%

55%

18%

Fig. 9

În timp ce clasa a VI-a Bordeni a avut parte de o serie de aplicații cu planșele de la Editura Sfântul Mina, iar rezultatele sunt îmbucurătoare, clasa a IV- a Scorțeni a avut parte numai de manual, întrucât în programa de religie la clasa a IV-a sunt alocate un număr mare de ore pentru studierea Suferințelor Mântuitorului Hristos, bazându-ne mai mult pe lecții și pe imaginile din carte, iar rezultatele nu sunt așa cum mă așteptam.

La clasa a VIII-a Bordeni, aplicațiile cu planșele au fost de mai multe feluri: pe echipe, individual și frontal. Ordonarea cronologică a evenimentelor din Săptămâna Patimilor a fost împlinită cu succes de cea mai mare parte de elevi.

Clasa a VIII-a Bordeni

5%

25%

70%

Au ordonat corect toate evenimentele

Au ordonat corect 4 evenimente din 5

Au ordonat corect 3 evenimente din 5

Fig. 10

 Cuvinte cheie. O altă clasă la care am dicutatat despre Sfuferințele Mântuitorului fără a folosi planșele este clasa a V-a Bordeni. Aici, am făcut o mică recapitulare a evenimentelor din Săptămâna Patimilor cu ajutorul fișei de lucru, pe care am înșirat cuvinte cheie, iar elevii aveau sarcina să stabilească corespondența între cuvinte și să explice oral relațiile pe care le-au stabilit. Doar 5 elevi din 15 au reușit să ordoneze corect evenimentele din Săptămâna Patimilor.

Rezultatele elevilor ne arată că utilizarea planșelor la religie este benefică în

dezvoltarea memoriei vizuale la elevi, ajutându-i să rețină mai ușor cunoștințele învățate. De asemenea, folosirea planșelor la diverse aplicații îi ajută pe elevi să-și împroprieze mau ușor evenimentele importante din iconomia mântuirii noastre, fără să le mai studieze acasă, dar și să-i introducă mai repede în atmosfera de rugăciune și de pioșenie față de sărbătorile pascale.

 În cadrul lecției „Icoana, fereastră spre cer”, elevilor clasei a VIII-a, Bordeni le-am prezentat o serie de icoane, închinate Maicii Domnului și Sfinților,

pe care trebuia să le recunoască și să le numească. La această lecție specială, pentru

noi profesorii de religie, întrucât implică o mare răspundere din partea noastră de a

le insufla elevilor dragostea pentru icoane, invitat special a fost părintele satului,

care a completat aplicațiile mele cu cunoștințe despre pictura bisericească.

La majoritatea orelor de religie, unii elevi erau apatici, rugăciunea o spuneau

cu un glas aproape stins, la lecții luau cuvântul numai dacă erau solicitați, în rest ascultau. De această dată, fiind părintele de față s-au remarcat exact acești elevi, ba

mai mult, acești elevi mi-au recunoscut toate icoanele prezentate, dovedindu-mi că

le cunosc foarte bine, ceea ce a stârnit reacția plăcută a clasei.

Prezența părintelui i-a înviorat pe elevi, născându-se în ei dorința de afirmare și de competiție. La sfârșitul fiecărei lecții asistate, părintele îi evidențiază de fiecare dată pe cei care au reușit să se remarce prin cunoștințele dobândite.

Prezența părintelui a fost benefică la îmbogățirea cunoștințelor și în cadrul lecției: „Biserica-locaș de închinare”, tot la clasa a VIII-a Bordeni. După ce am

prezentat principalele noțiuni ale lecției, am rugat părintele să le vorbească elevilor despre Sfântul Altar, locul tainic, pe care foarte mulți dintre noi îl cunoaștem atât cât reușim să-l vedem din ușa diaconească. Părintele le-a vorbit în mod special de ceea ce nu se vede, despre Sfintele Moaște, despre Sfântul Antimis, obiectele sfinte de pe Sfânta Masă, Proscomidiar, pictură etc.

Scopul pentru care l-am invitat pe părintele a fost de a constata diferențe

între o oră normală de curs și o oră cu părintele ca invitat. Îmi puneam întrebarea:

„Oare există vreo influență a părintelui asupra elevilor?”. Răspunsul nu a întîrziat să apară, am constatat cu mare surprindere că elevii au reținut absolut tot ceea ce le-a comunicat părintele, arătându-mi că prezența părintelui a fost benefică în mijlocul elevilor. Nu integralitatea cunoștințelor m-a surprins plăcut, ci faptul că

foarte mulți elevi cunoșteau răspunsurile, fiind dornici să vorbească, elevi care la

cele mai multe ore nu vorbeau.

Succesiunea evenimentelor este o metodă care poate fi foarte bine aplicată la sfârșitul unității de învățare: „Sfințirea timpului” la clasa a VI-a ( Anexa 4, fișa de lucru nr. 8). Elevii pot fi solicitați să ordoneze cronologic sfinții prăznuiți în calendar sau pot să-i ordoneze după perioadele în care au trăit. În urma acestei

aplicații am observat că elevii au recunoscut toți sfinții din icoane, indiciile care se potriveau fiecăruia, însă au bîjbâit la stabilirea datelor de prăznuire, ceea ce mi-au dat de înțeles că elevii nu sunt familiarizați cu acestea. Trebuie să remarc că în colectivul acestei clase sunt doi elevi evangheliști, care participă la toate orele de

religie, implicându-se activ la fiecare oră de curs. Unul dintre aceștia, spre marea mea surprindere a știut de această dată răspunsurile la toate datele de prăznuire, dovedindu-mi că a fost mai atent decât colegii lui.

La clasa a III-a Bordeni, elevii au recapitulat lecția: „Moise, un om ales al lui Dumnezeu” cu ajutorul imaginilor, așezate pe două rânduri pe fișa de lucru, pe care trebuia să le recunoască și să le descrie în chenarul pus la dispoziție. Chiar

dacă majoritatea elevilor au recunoscut momentele din viața lui Moise, totuși nu au reușit să descrie cu cuvinte mai multe imaginile, ci doar să identifice imaginile.

La clasa a III-a Scorțeni, elevii au primit altă sarcină: să deseneze pe o foaie

A4 un moment din viața prooroculuilui Moise, să-l coloreze și la următoarea oră de curs să-l prezinte în fața clasei și să-l descrie. Am constatat că în timp ce elevii își

prezentau tema, reușeau să se exprime mai bine, să dea mai multe detalii despre

ceea ce au surprins în desen, poate și din cauza faptului că l-au pregătit de acasă.

Aceste detalii mi-au dat de înțeles că unii elevi se exprimă mai greu la scris, se inhibă, nu reușesc să-și ordoneze cunoștințele pe când la oral, se descurcă mai bine, capătă expresivitate, fluență și siguranță de sine. Aș putea aprecia că elevii de

la Scorțeni au fost mai încântați de temă, întrucât ei și-au ales momentul care i-au impresionat mai mult, sau care i-au încântat, l-au gândit cum să-l reprezinte în

desen, după care i-au dat și culoare. Pe când elevii de la Bordeni, au primit deja imaginile gata făcute la calculator, nelăsându-le lor posibilitatea de a și-le imagina. Poate că prezența imaginilor gata făcute pe fișa de lucru nu le stimula elevilor imaginația, ceea ce nu-i ajuta să reproducă cunoștințele învățate despre Moise.

 Ciorchinele. La altă clasă, clasa a II-a Mislea, am văzut reacții diferite

ale elevilor de la un moment la altul al lecției. La reactualizarea lecției: „Iubirea părinților față de copii”, elevii au fost întrebați frontal despre subiectul lecției: Cum definiți iubirea? Cum își arată părinții iubirea lor față de copii? La predarea lecției următoare „Iubirea copiilor față de părinți”, pentru a-i ajuta pe elevi să se deschidă mai mult la acest subiect am apelat la metoda ciorchinelui, desenând pe tablă schema (Anexa 2, fișa 5). Dintr-o dată parcă erau alți elevi, mult mai activi, dornici să răspundă cât mai mulți, săreau din bancă numai să-i văd și să-i numesc să răspundă. Chiar dacă elevii spuneau aceleași enunțuri și dacă i-aș fi întrebat liber, noua metodă i-a stimulat să răspundă și să se afirme.

 Metoda ciorchinelui este foarte bine venită la lecția de la clasa a V-a:

„Întemeierea Bisericii Creștine. Răspândirea creștinismului ”, cu ajutorul căreia elevii enumeră numele celor 12 Sfinți Apostoli, dar și locurile prin care L-au

propovăduit pe Domnul nostru Iisus Hristos (Anexa 4, fișele 4 și 5). În acest mod elevii reușesc să rețină mai ușor informațiile cerute. La recapitularea lecției prin întrebări, elevii au știut să numească toți Sfinții Apostoli, fără ajutorul profesorului. În timp ce la alte clase, la enumerarea celor 12 Apostoli (pe care i-am amintit odată

cu lecția specială de Sfintele Paști), nu au reușit să numească decât Apostolii: Petru, Ioan, Andrei, Matei, Toma, Iuda, Iacov (nume pe care le auzim mai des), iar Simon, Filip, Bartolomeu, Tadeu, Iacov sunt mai greu de reținut.

Metoda ciorchinelui este foarte utilă profesorului când tratează teme de generalitate sau de enumerare, ajutându-l să coordoneze activitatea elevilor în direcția prevăzută de el. De multe ori elevii nu se pot exprima cu privire la o temă anume,întrucât nu sunt stăpâni pe noțiuni sau nu știu cum să-și organizeze

informația. Rolul acestei metode este de a ajuta elevul să se concentreze asupra temei de discutat, prin ideile scurte care se stabilesc ca un ciorchine în jurul unui cuvânt cheie. Partea cea mai frumoasă a acestei metode este că din ideile enunțate pentru început, se nasc alte idei, care dezvoltă tema, iar la rândul lor aceste idei nasc alte idei ș.a.m.d. , ajutând elevul să-și creeze o imagine clară, de ansamblu, complexă asupra temei.

Această metodă este agreată de toate clasele, indiferent de nivelul intelectual al elevilor, întrucât se bazează pe idei scurte și multe, care se dezvoltă în lanț de la un elev la altul.

 Întrebările este o metodă la îndemâna fiecărui profesor, fiind foarte utilă

și plină de energie. Întrebările scurte, în lanț, una după alta, din aproape în aproape este pe placul tuturor elevilor, întrucât permite să răspundă un număr cât mai mare de elevi, de toate nivelele intelectuale. Centrează atenția elevilor asupra profesorului, ajutându-l să controleze foarte bine clasa. Elevilor le place să fie conduși de către profesor, prin întrebări scurte de la marginea problemei la miezul acesteia, menținându-le vie atenția. Această metodă se adaptează foarte bine la recapitularea unor teme de amploare, precum: Proorocul Daniel, Proorocul Ilie, Proorocul Moise, Sfânta Liturghie etc.

În ploaia de întrebări pe care profesorul le lansează către elevi, profesorul distribuie întrebările în funcție de nivelul de pregătire al fiecăruia, nefăcând vizibilă această diferențiere, ajutându-i pe elevi să se simtă toți importanți.

Într-adevăr există și dezavantaje la această metodă, și anume faptul că

profesorul formulând întrebările și dirijându-i pe elevi prin întrebări, elevii nu răspund decât la ceea ce li se cere, lipsindu-i de posibilitatea de a organiza ei singuri conținuturile, de a le gândi, de a le reproduce și de a le comunica. Practic profesorul îi dictează elevului tot ceea ce trebuie să spună dirijându-l prin întrebări.

 Explozia stelară. O metodă asemănătoare întrebărilor este metoda explozia stelară, o metodă aplicabilă la teme cu multe personaje, cum sunt Pildele, Minunile Mântuitorului, Viețile Sfinților, ajutându-i pe elevi să contureze

schematic tema (Anexa 4, fișa 7). Formulând întrebările, elevii preiau pentru câteva momente rolul profesorului, lansându-le către colegi. Cei care formulează întrebările trebuie să cunoască și răspunsurile pentru a-i corecta pe cei care răspund. Privind în perspectivă, această metodă îi ajută pe elevi să învețe să

gândească o problemă care trebuie rezolvată, analizând multe semne de întrebare și

găsind răspunsuri.

De fiecare dată elevii sunt încântați să aplice această metodă, întrucât îi ajută să comunice cu colegii, să-i testeze, să le arate celorlalți ce gândesc și cum

gândesc. Exemple de întrebări formulate de elevii clasei a VII-a Mislea la lecția:

„Învierea lui Lazăr” : „Câte zile a întârziat Hristos în Betania?”; „De ce a permis

Dumnezeu moartea lui Lazăr?”; „Cum l-a înviat Hristos pe Lazăr?” ; „Cui a spus

Hristos că merge să-l trezească pe Lazăr?” etc.

Explozia stelară îi ajută pe elevi să fie creativi și inventivi în asocierea

întrebărilor: „Când?”, „Cum?”, „Ce?”, „Cine?” etc cu conținuturile lecțiilor, dar le

stimulează și gândirea critică (de exemplu pot pune întrebări de genul: De ce nu a venit Hristos imediat când a fost chemat? De ce era Hristos întristat și înlăcrimat la mormântul lui Lazăr? Etc).

Această metodă este o piedică pentru elevii care nu cunosc conținutul lecției și care nu reușesc să asocieze întrebările cu conținuturile. Exemple de astfel de întrebări formulate de elevi slab pregătiți: „Ce a făcut?”; „În cine credea?”, „Unde

a înviat?”. Niciun elev nu ar înțelege sensul acestor întrebări, pentru a le putea

răspunde, nu se cunoaște subiectul, dar nici asupra cui se răsfrânge acțiunea.

 Metoda photolangage poate fi adaptată la nevoile lecției. Imaginile care pot fi prezentate elevilor pot face parte din viața de zi cu zi. La clasa a V-a Bordeni, în cadrul lecției: „Creștinul acasă și în biserică” am folosit ca material didactic o serie de imagini, din viața de zi cu zi, pe care le-am pus la dispoziție elevilor pe fișe de lucru (Anexa 4, fișa 6), solicitându-le să aleagă o imagine care-i

reprezintă sau care le amintește de o anumită perioadă a vieții lor. Scopul pentru care am ales această metodă a fost aceea de a-i determina pe elevi să se deschidă, să comunice liber, să vorbească despre ei, despre viața lor, despre locul pe care Îl are Dumnezeu în viața lor sau despre prezența principiilor moral-religioase în viața lor.

Am constatat că mulți elevi au ales imaginea cu câinele, justificând că au

câini acasă, că îi iubesc, îi îngrijesc, se joacă cu ei. De asemenea, imaginea cu familia a fost aleasă de alți elevi, justificând că au familii care îi iubesc, că trăiesc în armonie cu părinții, se simt iubiți și iubesc. Elevii care au optat pentru imaginea cu bunica, au explicat că în viața lor bunica are un rol important, întrucât îi răsfață, îi educă și își petrec cea mai mare parte a timpului alături de aceasta. Au fost elevi care s-au simțit atrași de imaginea cu preotul întrucât îl iubesc pe părintele satului, care îi cheamă la nenumărate acțiuni la biserică: cateheze, concurs de pictură, scenete, poezii de Crăciun și de Paști etc. Trebuie să remarc, că au fost elevi care au numit internetul și calculatorul, însă într-un număr foarte mic.

Întrucât elevii sunt antrenați în valul acestei lumi, acaparată de tehnologie,

această metodă, făcându-i să se deschidă și să vorbească despre ei, i-a făcut să se simtă sufletește mai veseli, mai energici, mai plini de viață, dornici de a comunica mai mult,dornici de comuniune cu Dumnezeu și cu oamenii din jur, catalogând ora ca fiind una mai specială decât celelalte.

Această diferență s-a observat și în momentul în care, la clasa a V-a Mislea, am predat această lecție, normal, cu discuții despre ceea ce trebuie să facă un creștin acasă și la biserică. Chiar dacă elevii participau activ la oră, răspundeau

întrebărilor profesorului, dar nu exista același efect pe care l-am observat la clasa a

V-a Bordeni, unde am aplicat această metodă nouă.

Metoda photolangage am aplicat-o cu succes și micilor elevi de la clasa

pregătitoare, atât de la Scoala Mislea, cât și de la Școala Bordeni. După câteva luni

de școală aveam nevoie să cunosc părerile elevilor cu privire la desfășurarea orelor de religie, pentru a-mi da seama dacă ceea ce fac este pe placul lor sau nu. De aceea am creat o fișă de lucru (Anexa 1, planșa 2; Anexa 4, fișa 1), pe care am aplicat imagini cu flori, imitând mimica omului în diferite stări sufletești: zâmbet, veselie, tristețe, furie. Alături de aceste imagini, în josul paginii am aplicat emoticoane, unul vesel și altul trist la fiecare persoană, față de care urmăream să obțin informații ale elevilor, încercând să aflu atitudinea lor față de acestea. Bineînțeles că am ales mai multe persoane, special pentru a nu atrage atenția doar asupra aceea ce urmăream eu. Persoanele alese au fost: doamna de religie, doamna învățătoare și mama.

După ce am lămurit ce înseamnă să schițezi un zâmbet când vrei să fii drăguț, să râzi voios când ești fericit, să fii trist când ai greșit cu ceva sau să te înfurii când ți se greșește cu ceva, i-am rugat pe elevi să deseneze cu galben acea

față pe care o simte fiecare față de doamna învățătoare, doamna de religie și mama,

cea veselă sau cea tristă (Anexa 1, planșa 4). Iată rezultatele:

Ce smit fata de doamna invatatoare?

Ce simt fata de doamna de religie?

Ce simt fata de mama?

100%

O iubesc

100%

O iubesc

100

%

O

iubesc

Fig. 11 Fig. 12 Fig. 13

 Masa rotundă este o metodă benefică atât elevilor mici cât și celor mari. Pot fi abordate diferite teme, care pot fi tratate la o masă rotundă. Scopul acestei metode este de a le crea elevilor o atmosferă familiară, de prietenie, de comunicare de la egal la egal, astfel încât să-i ajute să capete încredere în ei, să comunice să dialogheze atât cu profesorul, cât și cu colegii. Relația care se stabilește nu este numai elev – profesor, profesor – elev, ci și elev – elev.

La masă rotundă am discutat cu elevii din clasa pregătitoare, pentru a afla părerile lor cu privire la disciplina religie, nu numai prin desen, ci și prin comunicare liberă. Astfel, le-am lansat o serie de întrebări în direcția urmărită de mine: „Ce vă place la disciplina religie?” , „Ce nu vă place la disciplina Religie?”,

„Ce-ați vrea să faceți nou la religie, față de ceea ce ați făcut până acum?”.

Răspunsurile micilor elevi au fost și pozitive și negative: „Ne place la religie faptul că ne aduceți multe fișe de colorat”, „Nu ne place la religie faptul că ne povestiți prea mult și ne plictisiți”, „ Îmi place la religie când ne împărțiți mapele cu fișe colorate” (mapele cu fișe colorate sunt întocmite de Patriarhia Română și la fiecare lecție există o fișă de lucru pentru elevi – Anexa 2, planșa 3).

În urma acestei discuții am încercat să dau o altă culoare istorioarelor moral- religioase sau vieților Sfinților, prezentându-le cu diferite tonalități pentru a-i atrage.

Această metodă are un impact foarte mare asupra elevilor mari, mai ales cei de liceu, care simt nevoia să vorbească despre ei, care caută răspunsuri la

întrebările lor, care au nevoie să înțeleagă viața, să o vadă prin ochii unor oameni trecuți prin ea, să o judece cu mintea lor sau să o critice, acolo unde sunt

neîmpliniri.

Un profesor simte când elevii lui sunt însetați de cunoaștere, de subiecte care fac parte din școala vieții, întrucât aceștia deseori pun întrebări care n-au nicio legătură cu tema lecției de zi. Exemple de astfel de întrebări: „Există Dumnezeu?”,

„Există diavolul?”, „Există fantome?”, „De ce a creat Dumnezeu răul?”, „De ce

permite Dumnezeu suferința în lume?”, „ Cine este Antihristul?”. În momentul în care un elev este frământat de astfel de întrebări, înseamnă că el are nelămuriri pe care vrea să le înțeleagă. De aceea, de multe ori las de-o parte subiectul lecției de zi, pentru a le răspunde elevilor la întrebări atunci pe moment, când o cer ei.

Internetul îi bulversează pe elevi, îi dezorientează în credință, îi face să caute

răspunsuri, însă mai trist este că foarte mulți copii, dar și adulți au o încredere foarte mare în Internet, și cu greu îi determini pe unii elevi să înțeleagă unele realități ale vieții. De exemplu un elev a mărturisit că a citit pe Internet, pe diferite site-uri de socializare despre teoria evoluționismului, spunându-le colegilor că el crede în așa ceva. Reacțiile colegilor au fost promte, l-au certat foarte tare, aducându-i nenumărate argumente, după știința lor, a existenței lui Dumnezeu în lume. Pe de-o parte m-am bucurat de acest subiect, întrucât elevii au avut prilejul să-și expună convingerile, dar pe de altă parte m-am întristat, întrucât acest copil a lăsat de-o parte tot ceea ce a învățat la religie ani de zile, crezând dintr-o dată Internetului.

 Jocul de rol este bun de aplicat la religie, pe anumite situații de viață,

Pilde, Minuni, ajutându-i pe elevi să se transpună în pielea personajelor, să le înțeleagă mai bine și să-și împroprieze anumite comportamente. Nu numai beneficiile morale și intelectuale sunt prezente în acest caz, ci și dragostea pentru teatru și plăcerea colegilor de a urmări ca pe scenă pe cei implicați.

La clasa a VII-a Mislea, elevi cu dragoste pentru învățătură și cultură, au avut un joc de rol la Pilda fiului risipitor. După ce am studiat împreună pilda, și am cunoscut fiecare personaj în parte, elevii care au dorit să participe la această

aplicație, și-au ales pesonajele și s-au pregătit pentru săptămâna următoare. Toți colegii așteptau cu nerăbdare săptămâna următoare pentru a vedea cum se descurcă colegii. Elevii și-au pregătit replicile, așa cum erau în pildă, au reușit să urmeze acțiunea, însă aceștia aveau datoria de a înmulți replicile din pildă, respectând portretul fiecărui personaj. Unii elevi s-au descurcat foarte bine, atât ca interpretare, cât și la adăugarea replicilor, alții s-au emoționat, s-au pierdut, nefiind foarte bine pregătiți, tratând tema cu superficialitate. Chiar dacă în unele momente a fost nevoie și de sprijinul profesorului, momentul creat a fost plăcut, atractiv, creionându-le elevilor pașii pe care trebuie să-i urmeze la un alt joc de rol.

Jocul de rol nu se potrivește la orice clasă, foarte mult depinde de dragostea elevilor pentru cultură și învățătură. Am considerat că această metodă nu poate fi

aplicată și celorlalte clase de a VII-a de la Scorțeni și de la Bordeni, întrucât elevii acestor clase sunt gălăgioși, numeroși, cu elevi certați cu disciplina, care cu siguranță ar strica un moment frumos ca jocul de rol.

Jocul de rol poate fi foarte bine aplicat și în apropierea sărbătorilor de Paști sau de Crăciun, pentru a-i introduce pe elevi în atmosfera de sărbătoare. După ce am pregătit de acasă pe foițe replici cu momente scurte din Viața și Patimile

Mântutitorului Hristos, respectând Sfânta scriptură, le-am împărțit elevilor pe echipe. Echipele erau formate prin tragere la sorți. De asemenea și jocul de rol era primit tot prin tragere la sorți. Îi lăsam 15 minute să se pregătească împreună, să schimbe replici, să le memoreze. În acest timp mergeam de la o echipă la alta pentru a le da elevilor indicații și îndrumări. Fiecare echipă mergea în fața clasei și

juca rolul. Unii se descurcau mai bine, alții mai puțin bine. Însă, am constatat că în

fiecare echipă era cel puțin un elev care să intre în pielea personajului. Elevii se apreciau unii pe alții, se aplaudau, se motivau unii pe alții. Nu au fost elevi, care să nu-și dorească să participe la jocul de rol.

 Analiza SWOT este o metodă care poate fi aplicată în realizarea sensului. Este foarte bună la identificarea aspectelor pozitive și negative ale unei probleme, teme, situații de viață, precum și la oportunitățile și amenințările care se întrevăd.

Metoda îi ajută pe elevi să gândească, să analizeze problema, să fie atenți la aspectele importante ale unei probleme, să găsească soluții. La religie este foarte bine venită această aplicație, întrucât în programa de religie sunt multe aspecte de viață.

La clasa a V-a Mislea am aplicat această metodă la lecția: „Pilda vameșului și a fariseului”, la care elevii trebuia să găsească pentru fiecare pesonaj puncte tari și puncte slabe în raportul lor cu oamenii și cu Dumnezeu, dar și oportunități și

amenințări. Răspunsuri ale elevilor:

Personajul Puncte tari Puncte slabe Oportunități Amenințări

Fariseul -postitor,

-dădea zeciuială

la Templu

Vameșul -smerit înaintea lui Dumnezeu

-simțea starea de

păcătoșenie

-lăudăros

-fățarnic

-mândru

-îngâmfat

-fura bani

-asuprea oamenii la

strângerea

taxelor

-să fie smerit

-iubitor

-să fie corect

-iubitor

-să nu-i fie pri- mită rugăciu- nea

-să fie urât de

oameni

Și la clasa a VII-a Mislea, la „Pilda fiului risipitor” a fost aplicată analiza SWOT. Elevii au adus exemple foarte bune la cercetarea sufletească a fiului risipitor și a fiului cel mare. Exemplele le voi transcrie din testele de evaluare de la clasă:

Personajul Puncte tari Puncte slabe Oportunități Amenințări

Fiul cel mare

Fiul cel mic

-credința

-ascultarea

-muncitor

-cuminte

-cumpătat

-fidel/loial

-și-a venit în fire

-gelos

-invidios

-desfrânat

-cheltuitor

-să fie îngădu- itor față de fratele său

-să accepte ho- tărârea tatălui

său

-să cheltuiască

averea în

-se simțea dat la o parte

-se simțea

nedreptățit

-pierdea atenția

tatălui

-și-a distrus viața

-puterea de a-și -risipitor

scopuri bune

-a pierdut

cere iertare

-s-a îndreptat

-a redevenit

stăpân

-nu rezista tentațiilor

-nu asculta

sfaturile tatălui

-să muncească și să-i înmulțească

-să-și facă o familie

respectul fratelui

-putea să nu primească iertare

La clasa a V-a Bordeni au completat elevii același tabel, dar de data aceasta la „Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr”, la care putem analiza personajele din perspectiva a două direcții: bogatul în lume și în Iad, respectiv săracul în lume și în Rai. Și bogatul și săracul Lazăr au puncte tari și puncte slabe , însă trebuie identificate unde se stabilesc acestea și ce importanță au.

Acestea sunt doar trei exemple din temele care pot fi analizate astfel, cu siguranță, multe alte subiecte pot fi discutate din aceste puncte de vedere. Esențial este că o asemenea metodă stârnește interesul elevului pentru lecția respectivă. Identificarea părților pozitive și negative ale unei probleme pare a fi o plăcere

pentru elevi, întrucât îi ajută să fie creativi, intuitivi, critici, detectivi de situație, determinându-i să întoarcă problema pe toate părțile pentru a găsi răspnsuri.

Într-adevăr o asemenea metodă cere puțin efort intelectual, sclipire de moment, spirit de observație, spirit critic, ceea ce nu se potrivește tuturor elevilor,

nu este o metodă accesibilă tututror elevilor. Este potrivită acelor elevi, cărora le place să disece o problemă.

În acest sens am observat că la clasa a V-a Bordeni, la care am aplicat

această metodă, din 16 elevi, 13 elevi au participat la discuții, fiind foarte activi, iar

3 elevi nu au dat niciun răspuns. Trebuie remarcat că printre elevii care n-au

răspuns, sunt doi elevi buni la învățătură, dar de data aceasta nu s-au putut remarca.

Iar în rândul celor 13 elevi, sunt elevi care nu sunt mereu activi la ore, însă această metodă le-a stârnit interesul pentru analiză.

 Studiul de caz este o altă metodă de analiză, însă de data aceasta se au în vedere mult mai multe amănunte, apelându-se la discuții libere. La religie studiul de caz este întotdeauna raportat la oameni, urmărind stări sufletești, în raport cu Dumnezeu și cu lumea, comportamente în raport cu Dumnezeu și cu lumea, cauze și efecte, soluții și tratamente etc. Prin studiul de caz, profesorul urmărește modul

de gândire al elevului și raportarea lui la Dumnezeu și la oameni, dar și dacă și-a însușit de-a lungul unei perioade de timp anumite cunoștințe, atitudini, comportamente, specifice domeniului religios. Sau, de ce nu, în societatea secularizată de astăzi, profesorul poate identifica anumite înclinații nesănătoase la elevi, pe care le poate îndrepta cu ajutorul părinților, dirigintelui și a preotului.

Care ar putea fi acestea: gânduri de sinucidere, încredere scăzută în sine, imagine

deformată despre sine, adoptarea ideilor curentului emo etc.

La clasa a V-a Bordeni am propus elevilor un studiu de caz, potrivit vârstei lor, urmărind modul lor de gândire, reacția lor față de comportamentele indecente și viziunea lor asupra cauzelor comportamentelor deviante.

Pentru început voi prezenta cazul studiat:

„O femeie de la țară călătorea cu un grup de oameni care mergeau la

tribunal, pentru a primi sentința într-un proces. Pentru a-și mai uita de necazuri, ei au început să râdă pe seama femeii simple. Ajunși în fața tribunalului, l-au văzut pe judecător că așteaptă pe cineva la intrare. Spaima pe care au simțit-o la vederea lui, a fost amplificată când au constatat că femeia de care au râs era chiar mama judecătorului. Ajunsă în fața lui, mama l-a rugat pe fiul ei să fie îngăduitor cu acei oameni, deoarece sunt necăjiți.” (Inimă de mamă de P.S. Iustinian Chira – aici povestită pe scurt).

Elevii au fost împărțiți pe echipe, și fiecare echipă a primit aceleași sarcini:

-la întrebarea: „Ce i-a determinat pe acei tineri să râdă de biata femeie?”, elevii au răspuns: „Tinerii râdeau pe seama femeii ca să mai uite de necazuri”;

-la întrebarea: „Cum a reacționat femeia când se râdea de ea?”, elevii au răspuns: „ Nu a spus nimic, își vedea de treaba ei”; „Femeia era pașnică, liniștită”;

-„Dacă ați fi fost voi în locul femeii, cum ați fi reacționat?” – „Am fi

reacționat ca ea, deoarece oamenii erau duși de val”;

-„Dacă voi făceați parte din gașca de tineri, vă luați după grup, sau stăteați de-o parte?” – „Noi nu făceam la fel ca ei”; „Nu am fi făcut la fel, i-am fi îndemnat să o lase în pace că e bătrână”;

-„Dacă nu am fi făcut la fel, ce ne-ar fi determinat să n-o facem?” – „ Dumnezeu ne-a învățat să ne respectăm semenii”; „Ne determina politețea”; „Ne- am fi gândit că și ea este om ca noi și nu merită s-o batjocorim”;

-„Cum îi caracterizați pe tineri?” – „Tinerii erau niște mari nesimțiți”;

„Tinerii nu au cei șapte ani de acasă”; „Lipsiți de respect”;

-„Vi se pare normală reacția femeii?” – „Da, deoarece a reacționat ca o

femeie educată și n-a răspuns răului cu rău”; „Da, a reacționat normal”;

-„Cum o caracterizați pe mama judecătorului?” – „O femeie răbdătoare, bună la suflet”; „O femeie modestă, pașnică și iertătoare”; „O femeie cu gândul la Dumnezeu și foarte îngăduitoare”.

Cu siguranță că, dacă acest caz ar fi fost studiat cu elevi de liceu sau studenți, poate percepția lor asupra femeii și a comportamentului său ar fi fost alta. Când spun asta, mă refer la faptul că în societatea modernă de astăzi valorile s-au inversat: modestia este blamată, lauda și mândria sunt la loc de cinste; critica, bârfa, desfrânarea și violența primează în defavoarea cumpătării; invidia, disprețul

celuilalt sunt la ordinea zilei; milostenia, rugăciunea, bunătatea sunt doar pentru cei

slabi. Însă, acești elevi de clasa a V-a, încă și-au mai păstrat valorile, încă gândesc pozitiv. La început mi s-a părut că acești elevi răspund pozitiv la unele întrebări doar ca să mulțumească profesorul, să-i aprecieze, și ei de fapt să gândească altfel și să acționeze altfel. Dar, stând și gândidu-mă, mi-am dat seama că în școală încă mai sunt elevi cu caracter, cu personalitate care au puterea să spună nu influenței celorlalți.

Răspunsurile elevilor sunt mulțumitoare, raportate și la valorile educației, dar și la Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că și-au împropriat valori creștine, care se identifică în atitudinile lor față de mediul înconjurător.

Un alt caz, studiat numai la clasa a VIII-a este cazul Maria, legat de traficul

cu ființe umane. Prin intermediul acestuia am urmărit, nu să văd cum gândesc elevii, ci mai ales să-i informez, să le prezint cauze, efecte ale traficului cu ființe umane, prevenind un posibil pericol în acest sens. Această temă nu este prevăzută în programa de religie, însă este foarte utilă elevelor în perioada adolescenței. Fiind o lecție specială, am dorit să prezint acest subiect în colaborare cu preotul satului, dar și cu asistentul social al comunei. După ce eu prezentam fenomenul în sine (definiție, cauze, efecte, etape), asistentul social prezenta cazuri concrete cu fete

racolate, dar și posibilități de reintegrare a acestora în sânul comunității, iar părintele prezenta persoana umană ca fiind chipul lui Dumnezeu și modalități de tratare a acesteia prin asistență religioasă. Conținuturile erau însoțite și de material video cu fetele prinse în ghearele acestui fenomen, care denigrează psihic ființa umană.

În urma acestor relatări, am supus atenția elevilor asupra cazului Maria (cazul este prezentat pe larg în Anexa 2, fișa 10), o fetiță de clasa a VIII-a, nedorită de părinți și bunici, păcălită de un unchi care o duce împotriva voinței ei peste graniță, să se prostirueze. Elevii au avut următoarele sarcini: să identifice cauzele care au împins-o pe Maria să plece cu unchiul său; să identifice etapele prin care a

trecut până a reușit să scape de unchiul său; să identifice mijloace de reintegrare în

societate.

La prezentarea unui asemenea caz, elevii devin dintr- dată maturi, fetele par înspăimântate, iar atenția lor asupra cercetării cazului este maximă. Elevilor de clasa a VIII-a le place să discute probleme de viață, să le analizeze, întrucât și ei sunt deja adolescenți și privesc cu alți ochi viața. Îi responsabilizează un asemenea caz, ajutându-i pe elevi, mai ales pe fete să ia decizii bune în viață. În experiența

mea didactică am constatat că unele clase de elevi sunt așa de mature, încât nu le mai este de ajuns studierea lecțiilor din programă: istoria întemeierii mitropoliilor românești, întocmirea Patriarhiei Române, studierea crezului, ci vor mai mult de atât, să vorbim despre ei, despre situații de viață, întâmplări concrete. În primul an de învățământ ca profesor de religie, am întâlnit o clasă de elevi pe care nu o

puteam stăpâni prin metodele pe care le cunoșteam eu la momentul actual, motiv

pentru care erau foarte gălăgioși. Dar la prezentarea acestui studiu de caz, elevii s- au comportat exemplar: au fost foarte atenți, au răspuns la întrebări, chiar și cei care nu prea erau activi, au identificat corect cauzele, etapele, efectele, impresionându-i plăcut atât pe directorul școlii, cât și preotul invitat.

Elevilor le plac situațiile complicate, pe care să le analizeze, să le discute, să

le cerceteze. Nu se simt atrași de subiectele scurte. Nici elevii mai mici nu suportă

istorioarele moral-religioase scurte, cu acțiune aproape inexistentă, ci le plac povestioarele cu acțiune lungă, în care se imaginează în toiul acțiunii alături de personaje, se identifică cu ele, sau din contră se află într-un conflict intelectual cu acestea.

Pe de altă parte, nu este indicat să se folosească des studiul de caz, ci din când în când, alternativ cu alte metode. În caz contarar, profesorul riscă să plictisească elevii, să nu le mai mențină atenția vie, să aibă parte de o ripostă din

partea elevilor. Am observat, că aplicând în repetate rânduri studiul de caz la clasa a VIII-a Scorțeni, la orele de dirigenție, unde vorbeam despre droguri, tutun, consumul de alcool, aceștia s-au revoltat, spunând că s-au săturat de atâtea cazuri, mai vor și altceva, pe acestea le-au tot auzit și la televizor și acasă și la școală.

 Organizatorul grafic este o metodă ușoară, dar complexă, pe de-o parte, pe de altă parte, necesită mult timp din partea profesorului pentru a o pregăti. Este o metodă care cere mult timp și elevului, însă îi ajută pe elevii hiperactivi să-și canalizeze energia asupra acestuia.

Organizatorul grafic poate fi de mai multe feluri: comparativ, al caracteristicilor, cronologic, al etapelor, tip cauză-efect, tip situație –problemă – explicație / soluție. Cel ales de mine a fost organizatorul grafic comparativ la clasele a VI-a Bordeni și a VII-a Bordeni.

Exemple de astfele de metode elaborate pentru elevi hiperactivi:

„Identificați în careul de mai jos, atât pe orizontală și pe verticală, cât și pe

diagonală cuvinte care desemnează fapte bune și fapte rele”:

Exemple de fapte bune: milostenia (pe diagonală), credința (pe orizontală) și curaj (pe verticală). Exemple de fapte rele: mânie (pe verticală), desfrânat (pe orizontală), lacom (pe diagonală).

Scopul pentru care am creat acest organizator grafic comparativ a fost acela de a-i ajuta pe elevi să descopere singuri fapte bune și fapte rele, fără să le numesc eu. Cu siguranță, dacă făceam oral le-ar fi enumerat și ei pe unele dintre ele, însă

nu pe toate. Metoda a fost folosită la lecțiile: „Faptele bune, roade ale virtuților”,

„Faptele rele, încălcarea voii lui Dumnezeu”.

După ce elevii au identificat cuvintele, fiecare cuvânt a fost explicat împreună cu elevii.

Un alt organizator grafic a fost astfel prezentat: „Scrieți după fiecare număr

al fiecărui chenar litera care corespunde numărului respectiv, din rândurile de mai sus, obținând astfel cuvinte , iar ordonarea cuvintelor, conform literelor alfabetului, vor conduce la alcătuire de fraze.

1=I; 4=P; 7=T; 10=E; 13=Z; 16=L; 19=Ț; 21=Ă

2=N; 5=R; 8=O; 11=D; 14=F; 17=V; 20=B

3=S; 6=A; 9=M; 12=U; 15=C; 18=Â

A B C D E F / G H I J

Enunțul care reiese din completarea cuvintelor și ordonarea acestora este: FAPTELE BUNE SUNT ROADE ALE VIRTUȚILOR / PĂCATELE UCID SUFLETUL OMLUI.

Organizatorul grafic comparativ nu este o metodă dificilă, ci din contră, este o metodă ușoară, potrivită tuturor elevilor, indiferent de gradul intelectual, puțin obositoare, dar foarte atractivă. În momentul în care ai clase de elevi, cu atracție mai mică pentri învățătură și mai sunt și certați cu disciplina, o astfel de metodă este binevenită oricând (alte exemple de organizator grafic comparativ – Anexa 4, fișa 8).

La clasa a VI-a, organizatorul grafic comparativ a avut alt scop și altă formă, și anume acela de a ajuta elevii să identifice diferențele între elemente.

Lecția la care s-a prezentat această metodă a fost: „Martiriul primilor creștini”, iar elevii aveau sarcina de a diferenția persecutorii și martirii, ( martirii la rândul lor erau regi, soldați, simpli creștini; Anexa 4, fișa 10).

O astfel de metodă este atractivă pentru elevi, dar în caelași timp este și

obositoare. Necesită mult timp pentru a-l completa și mai ales pentru a căuta

informațiile în manual. Însă, la fixarea cunoștințelor de acest gen, metoda este

ideală.

 O altă metodă de analiză prin semne este SINELG. În acest caz, profesorul pune la dispoziția elevilor un text potrivit ca lungime, în cadrul căruia sunt o serie de informații cunoscute / necunoscute elevilor (Anexa 4, fișa 13). Însă, pot fi și cunoștințe contrare celor pe care le-au învățat elevii, pe care ei trebuie să le

identifice, să le însemneze și să le rectifice.

Notă: având în vedere faptul că profesorul testează cunoștințele elevului, poate avea în vedere să strecoare intenționat greșeli, pentru a verifica spiritul de observație și nivelul de cunoștințe.

O astfel de aplicație am realizat-o la clasa a VIII-a Mislea, unde am strecurat intenționat greșeli. Exemplific o parte a textului aplicat pe Simbolul de Credință,

care se studiază la începutul anului școlar:

„Dumnezeu Tatăl este Creatorul cerului și al pământului. El a creat lumea în șapte zile. A opta zi S-a odihnit. Toate cele văzute și nevăzute, create de Dumnezeu au fost aduse la existență din nimic. Pământul, înainte de a fi lucrat, era

netocmit și gol. …. Domnul nostru Iisus Hristos a fost creat de Dumnezeu Tatăl…”. (textul întreg se găsește la Anexa 2, fișa 12)

Evident că un asemenea text bulversează elevii, însă acesta este scopul, de a

se evidenția elevii cu cunoștințe bine fixate, cu spirit de observație și mai ales acei elevi care au fost atenți la explicațiile profesorului și le-au înțeles. În urma unui astfel de text, pot fi selectați elevii cei mai buni pentru olimpiada la religie.

Majoritatea elevilor au identificat greșlile care contraziceau textul Simbolului de Credință, ceea ce înseamnă că au învățat bine rugăciunea, însă numai cei mai buni, cei mai activi la religie au identificat și greșelile de interpretare.

Aceeași metodă a fost aplicată și la clasa a VII-a la „Sfânta Liturghie”, unde am urmărit același scop: înțelegerea de către elevi a noțiunilor noi ale lecției.

 Cadranele. O metodă eficientă pentru munca în echipe este matoda cadranelor. Întrucât această metodă permite împărțirea sarcinii în patru, este foarte potrivită pentru echipe de câte 4 membri, fiecare membru al echipei, primind o parte a sarcinii.

Metoda am aplicat-o cu succes la clasa a VI-a Bordeni, la lecția: „Sărbători

în cinstea Maicii Domnului” (Anexa 4, fișa 9). Am împărțit clasa în patru echipe, fiecare echipă având câte 4 membri. Am scris pe bilețele toate sărbătorile închinate Maicii Domnului: Nașterea Maicii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Buna-Vestire, Adormirea maicii Domnului, Acoperământul Maicii Domnului, Soborul Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirii, Punerea Cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă. Fiecare echipă avea sarcina de a trage la sorți câte două sărbători, fiecare temă era tratată de câte doi membri ai echipei, ajutându-se între ei.

Metoda ar fi fost și mai eficientă dacă le-aș fi dat elevilor ca temă suplimentară să pregătească acasă aceste sarcini și chiar să se documenteze asupra mai multor aspecte: tradiții și obiceiuri legate de sărbătoarea în sine, biserici și mănăstiri care poartă hramul închinat Maicii Domnului, minuni legate de aceste

sărbători, pelerinaje la sărbători etc. Ceea ce aducea un spor de informație.

Metoda cadranelor se potrivește foarte bine și temelor: Sfintele Taine, Cele zece porunci, Cererile din Rugăciunea Domnească, Sărbători în cinstea Sfinților, locuri de pelerinaje (care pot fi pregătite de acasă de elevi, pe echipe, și prezentate la clasă, sub îndrumarea profesorului) , biserici și mănăstiri etc. Temele pot fi foarte multe, însă totul depinde de profesionalismul celui care predă, de

disponibilitatea acestuia, dar și de implicarea elevilor.

Se observă că această metodă nu este grea, însă presupune mai multă muncă

din partea elevilor, voință și plăcere.

 Concursurile pe echipe de elevi sunt alte metode care-i motivează pe elevi și îi stimulează să se implice mai mult la orele de religie. Acestea pot fi organizate

atât în timpul anului școlar, pentru selecția la diferite concursuri sau la olimpiadă, prin lucrare scrisă, sau pot fi organizate și la sfârșit de semestru sau de an școlar,

pe echipe, ca probă orală, cu întrebări din lecțiile dintr-un semestru sau din tot anul școlar. Evident că pot fi organizate și la sfârșitul unei unități de învățare sau chiar la sfîrșitul unei lecții de 2-3 ore.

Concursul la sfârșit de an școlar a fost aplicat la mai multe clase: clasa a VIII-a Mislea, clasa a VI-a Mislea, clasa a V-a Mislea, clasa a III-a Bordeni, clasa a II-a Mislea și clasa a IV-a Mislea (ultimele două clase au participat la un concurs pe clase, formate din echipe mixte: elevi din clasa ambele clase).

Voi prezenta pe scurt câteva întrebări și răspunsuri ale elevilor clasei a VIII-

a, sub forma unui tabel, pentru a avea o imagine mai clară asupra întregii activități:

Celor două echipe le-am adresat 26 de întrebări. Modul de lucru: după ce puneam întrebarea, elevii discutau între ei, un elev, prin rotație spunea răspunsul de la fiecare echipă, după care dădeam vedictul: adevărat / fals. Lupta era foarte strânsă între echipe; echipa cu cele mai multe răspunsuri corecte era declarată câștigătoare.

La clasa a V-a Mislea, s-au format trei echipe. De asemenea întrebările au fost diverse, iar răspunsurile variate. Voi prezenta, tot sub forma unui tabel întrebările și răspunsurile:

Se observă că elevii au dat și răspunsuri corecte, dar și greșite. Cea de-a treia echipă, cu toate că nu erau elevi foarte slabi, totuși nu au avut încredere în ei, întrucât, după ce aflau răspunsul corect, mereu își reproșau unii altora: „Vezi, ți-

am spus eu!”, „Vezi, dacă nu asculți de mine?”. Se lăsau influențați cei bunicei de ceilalți, cărora li se părea că știu.

Tot cu elevii de la clasa a V-a Mislea, am realizat un concurs intitulat:

„Suferințele Mântuitorului”, pe trei secțiuni: pictură, creație și încondeiere ouă. Clasa a fost împărțită pe echipe, prin tragere la sorți. Cei care au tras la sorți

încondeiere, aveau de pregătit de acasă ouă curate, dar nu pictate. Pictarea și

încondeierea ouălelor se făcea în clasă. Cei care au tras la sorți secția creație aveau ca sarcină să se informeze acasă cu privire la Patimile și Suferințele Mântuitorului, iar eseul aveau să-l realizeze în clasă. Iar elevii care au tras la sorți pictură, nu aveau de făcut decât să pregătească materialul pe care vor picta la clasă (coală,

geam, lemn, piatră) și ustensilele de colorat.

Toate trei echipele s-au prezentat exemplar la clasă, fiecare elev primind diplomă de merit pentru talentul dovedit. Diplomele au fost împărțite elevilor la premiere.

Concursul pe echipe mixte, cu elevi din clasele a II-a și a IV-a Mislea s-a desfășurat în bune condiții, între elevi n-a existat niciun fel de divergență, chiar au fost foarte încântați de o asemenea experiență (elevii celor două clase au mai avut

o activitate comună în săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun”, când au cântat împreună cântece pentru copii și au participat la joculețe didactice, cu întrebări extrase din punguliță). Echipele formate au fost în număr de 8 a câte 4 membrii fiecare. Scorul era înregistrat pe tablă. Voi prezenta tot sub formă de tabel răspunsuri ale echipelor mixte de elevi (doar a două echipe, din lipsă de spațiu și

de timp).

Conform punctajului înregistrat pe tablă, din 10 întrebări, echipele au reușit să acumuleze astfel punctajele: locul I – 1 echipă cu 8p, locul al II-lea – 2 echipe cu 7p, locul al III-lea – 3 echipe cu 6p, locul al IV-lea – 2 echipe cu 5p.

Activitatea a fost foarte plăcută, elevii au fost plini de energie, dornici de victorie. Chiar dacă, nu au avut toți puncateje mari, consider că au învățat unii de la alții, iar pe viitor voi organiza și altfel de concursuri, iar elevii sunt deja formați cu regulile și cu modul de lucru.

În ceea ce privește selecția pentru Olimpiada de religie, în anul școlar 2011-

2012, pentru faza pe școală, la Bordeni s-au înscris 8 elevi, iar la Mislea 10 elevi.

Notele elevilor au fost următoarele:

Note Olimpiadă Religie 2011-2012/ 2012-2013

4.5

4

3.5

3

2.5

2

1.5

1

0.5

0

În urma notelor obținute la olimpiada de religie, elevii selectați la următoarea etapă, faza pe județ au fost elevii cu notele de 9 și de zece, conform graficului de mai sus.

La Olimpiada Județeană, dintre acești elevi, doi elevi au obținut premiul al

II-lea -9,30 și mențiune – 8, 53.

În anul școlar 2012-2013 la selecția pentru olimpiadă au participat decât elevii clasei a VII-a Bordeni. Un număr de 8 elevi au concurat pentru calificarea la faza judeteană de religie. Notele obținute de aceștia au fost bune și foarte bune. Trei note de 8, două de 9 și una de 10.

În urma notelor obținute de elevi, unul singur a dorit să meargă mai departe, elevul cu nota 10, iar la olimpiadă, rezultatul a fost pe măsură: locul I, 9,73.

Nu numai observațiile din timpul procesului instructiv-educativ sunt importante, ci și cele din afara acestuia, manifestările religioase, gesturile religioase, atitudinile față de rugăciune, față de icoane, de Sfânta Cruce, precum și exprimările orale cu privire la disciplina Religie. Voi prezenta în rândurile

următoare altfel de observații din timpul orelor de religie și din afara acestora:

Voi începe cu rugăciunea și atitudinea elevilor față de aceasta. Elevii sunt obișnuiți cu rugăciunea, le place, sunt atenți de fiecare dată la indicațiile mele, respectă sfaturile mele. Dacă se întîmplă vreodată să nu mai putem spune rugăciunea la sfâșitul orei (din motive care nu țin de elevi sau de profesor), elevii reacționează prompt: „Nu mai spunem rugăciunea?”, „Doamna profesoară, nu am spus rugăciunea!”, ceea ce îmi dau de înțeles că elevii se roagă și acasă și iubesc rugăciunea. Elevilor mai mari, din clasele V-VIII, pentru a-i ajuta să rețină mai ușor Simbolul de Credință, îi sfătuiesc să rostim rugăciunea la începutul orei. Chiar dacă este mai lungă, elevii nu ripostează, chiar le place să-l rostească și de multe ori, chiar ei îmi propun să spunem Crezul. Din clasele mari, aproape toți elevii știu Crezul, mai ales că-i ascult atunci când iau note mici, pentru ale îndrepta.

Am constatat că mulți elevi citesc lecții la religie înainte de a fi predate. Mă roagă să-i las să vorbească, pentru a-mi arăta că știu ce urmează. Astfel, în prima parte a lecției, uneori, în funcție de dificultatea temei religioase, realizăm lecția în colaborare. În primul rând las elevul să vorbească despre temă, ceea ce a înțeles, după care reiau eu și prezint tema cu lux de amănunte.Elevele de la clasa a V-a au avut dorința de a învăța următoarea lecție și de a o prezenta ele la începutul orei de curs. Această metodă, învățarea reciprocă, este benefică pentru elevi, întrucât se învață unii pe alții.

Față de anii anteriori, elevii au devenit mult mai responsabili în realizarea temelor pentru acasă. În timp ce altă dată prezentau portofolii, picturi incomplete, foi mototolite, scris execrabil, în ultimul timp, de doi-trei ani încoace, elevii își pregătesc cu mai mult interes temele, respectând întocmai indicațiile mele, le

prezintă complecte și foarte bine îngrijite. Elevii clasei a VIII-a Bordeni, m-au impresionat plăcut când le-am dat ca temă să o picteze pe Maica Domnului. Nu exagerez, toți elevii au adus picturile cu chipul Maicii Domnului, chiar și colega lor de altă confesiune. Mai frumos este faptul că picturile le-au făcut în colaborare cu domnul profesor de desen. Elevii l-au rugat pe domnul profesor să le schițeze pentru ora de religie chipul Maicii Domnului, la fiecare în parte, iar ei le-au pictat. Exemple din lucrările elevilor sunt atașate la anexa 1, planșa 6.

Nu numai icoanele elevilor de la clasa a VIII-a arată impecabil, ci și portofoliile realizate de elevii claselor a V-a Mislea (pe echipe), a V-a Bordeni (individual), a VI-a Mislea (pe echipe și individual), a VI-a Bordeni (individual).

Imagini cu lucrările elevilor sunt prezentate în anexa 1, planșa 7.

În timpul săptămânii, când în calendar sunt sărbători cu cruce roșie, cu acordul directorului, în timpul orei de religie perticip cu elevii la Sfânta Liturghie,

atât cât ne permite o oră de religie. Am observat că la biserică, elevii sunt foarte cuminți, nu crează probleme, sunt foarte ascultători și chiar îmi mărturisesc, când plecăm spre școală, că le-a plăcut foarte mult. Chiar ei mă solicită să mergem la

biserică (bineînțeles aici nu este vorba numai de zelul religios, dar și de a mai schimba mediul).

La manifestările religioase de Crăciun și de Sfintele Paști, elevii participă

cu mare drag, se implică și se bucură de fiecare moment. Joacă în scenete, cântă colinde sau recită poezii. Important este că pentru elevi, colindele sunt cea mai

mare plăcere. În orele alocate special pentru Nașterea Domnului, la fiecare clasă

cântăm colinde, facem concursuri și jucăm scenete. În preajma sărbătorilor,

întotdeauna elevii simt prin orele de religie frumusețea sărbătorilor.

Excursiile la mănăstiri și biserici monument sunt adorate de copii. Aici au

posibilitatea să dea mîna cu istoria, cu personalitățile importante ale neamului

românesc. Elevii, care au avut posibilitate financiară și dorință au vizitat mănăstirile: Ciolanu, Rătești, Muzeul Arhiepiscopiei Buzăului, Dealu, Viforâta, catedrala mitropolitană din Tîrgoviște etc. Bucuria lor cea mai mare este atunci când își cumpără obiecte religioase.

Ultima observație pe care doresc să o mai completez este aceea că, față de primii ani ai carierei mele didactice în această școală, 2006-2009, interesul elevilor pentru disciplina religie a crescut foarte mult. Aceasta, cred eu că se datorează în

mod special diversității de metode pe care le folosesc la clasă, ceea ce îi face pe elevi să nu se plictisească, determinându-i să aștepte cu mare drag orele de religie. Mărturiile lor sunt cele care îmi confirmă aceasta. Bineînțeles, că în principal favorite sunt conținutuirle religioase, nu metodele în sine. Ci felul în care sunt prezentate conținuturile îi atrage pe elevi.

Întrucât am prezentat în paginile de mai sus observațiile culese de mine în

momentul aplicării metodelor, și am observat că elevii sunt foarte atrași de disciplina religie, voi analiza din nou câteva răspunsuri ale elevilor la întrebările din chestionare cu privire la metodele moderne. Dacă într-adevăr, elevii iubesc religia și au fost sinceri în răspunsurile lor, ar trebui ca acestea să întărească observațiile mele și să le susțină.

Conform răspunsurilor elevilor, fișele de lucru, munca pe echipe, jocul didactic, portofoliile, lucrate individual sau pe echipe sunt preferate de cea mai mare parte a elevilor.

Poate că elevii, care au ales să răspundă „nu” și „nu știu” , nu au descoperit

sau nu au înțeles încă frumusețea acestor activități, individuale sau de grup, sau poate nu se pot deschide încă spre astfel de activități. Totuși, este un semn de întrebare, de ce nu le plac? Oare ce fel de activități preferă aceștia? Oare, undeva este o greșeală?

Conform observațiilor mele de la clasa a VI-a Mislea, unde am constatat că elevii buni nu preferă activitatea pe echipe, ci mai mult activitățile individuale și

frontale, chiar și chestionarele lor confirmă acestea. Prezint câteva argumente ale elevelor la întrebarea: „Vă plac portofoliile pe echipe?”. Argumente: „Nu, deoarece

unii elevi nu lucrează atât cât trebuie să lucreze”; „Nu, deoarece nu toți muncesc la

fel”; „Nu, deoarece unii învață mai mult și alții mai puțin”.

La întrebarea:„Împărțirea clasei pe echipe, vă ajută să vă dezvoltați cunoștințele?”, un elev și-a justificat răspunsul pozitiv printr-un argument foarte bun: „Da, deoarece eu am învățat de ceilalți colegi ceva ce nu știam”.

Constat că 70% din elevi apreciază manualul de religie și nu se plictisesc doar în prezența acestuia. Aceasta dovedește că acest caiet special de religie, după care elevii studiază, este foarte atractiv, este pe placul elevilor, și pe lângă imaginile care însoțesc lecțiile, sunt și foarte multe aplicații, care sunt foarte utile.

Elevii care au răspuns pozitiv, că înțeleg mai bine singuri lecția când o citesc

din carte, îi pot contrazice în acest caz. Din observațiile mele, unele lecții pot fi învățate de ei și înțelese (cum sunt viețile sfinților sau memorarea unui text), dar altele nu pot înțelese doar de ei, fără explicațiile profesorului. Elevilor de clasa a VII-a, le-am dat ca temă suplimentară să citească acasă și să povestească în clasă Pilda fiului risipitor, și nu au învățat-o. Chiar dacă, acțiunea este ușoară, interpretarea pildei nu o poate da decât profesorul.

În sprijinul observațiilor mele la clasă și a răspunsurilor elevilor din

chestionare, adaug în continuare și punctul de vedere al cadrelor didactice din școală, învățători, profesori diriginți și profesori (22 la număr), care au avut posibilitatea să primească din partea elevilor un feed-back la religie.

La întrebarea: „Din discuțiile dumneavoastră cu elevii, ați observat dacă se

simt atrași de ceea ce fac la orele de religie?”

DA NU NU ȘTIU

82% 4% 14%

La întrebarea: „V-au spus vreodată ce-au făcut la orele de religie?”

DA NU NU ȘTIU

86% 14% 0%

Se observă clar că este o unanimitate între observațiile mele, spusele copiilor și relatările cadrelor didactice. Nu numai despre religie spun copiii, evident, ci și despre alte discipline la care se aplică metode noi. Chiar și mie îmi spun copiii de metode moderne aplicate la istorie, rugându-mă să facem la fel, cum a făcut doamna profesoară. Ceea ce înseamnă că elevii sunt dornici de ceva mai mult decât o simplă metodă tradițională.

3.3.Analiza lucrărilor practice ale elevilor.

Voi prezenta rezultatele elevilor de la testele de control, la câteva clase, în urma utlizării la clasă a mai multor metode moderne, analizate în raport cu propriile rezultate de la alte teste de control, aplicate înainte de folosirea metodelor moderne, doar metode tradiționale.

Clasa a VI-a Bordeni

Primul test a fost aplicat la unitatea de învățare: „Credința creștină”, iar

lecțiile testate au fost: „Sfânta Taină a Cununiei”, „Sfânta Taină a Preoției”,

„Sfânta Taină a Maslului”. Data testării a fost 1.11.2012.

Al doilea test a fost aplicat la unitatea de învățare: „Biserica în primele veacuri creștine” cu lecțiile: „Martiriul primilor creștini”, „Martiri creștini în Dacia, în sec III-IV”, „Credință și jertfă: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Data testării a fost 28.03. 2013.

∑d reprezintă totalul diferențelor dintre cele două teste

∑d2 reprezintă pătratul diferențelor dintre cele două teste.

Cu ajutorul calculelor matematice, voi stabili dacă ipoteza lucrării este nulă sau nu. Reamintesc, ipoteza lucrării mele este următoarea: „Cu cât folosesc la clasă

metode moderne, cu atât crește interesul elevilor pentru disiplina religie”.

Voi urma câțiva pași semnificativi:

-1- După ce am consemnat în tabel elevii participanți la experiment, am calculat diferențele dintre notele de la cele două teste, respectând regula semnelor, obținând astfel diferențe nule, pozitive și negative.

-2-Se admite, în mod provizoriu, ipoteza nulă, respectiv se atribuie numai întâmplării diferențele constatate, notate cu d. Dacă aceste diferențe ar fi pur întâmplătoare, ele ar oscila în jurul valorii zero într-un sens sau altul, iar media lor,

notată cu d ar fi egală cu zero.

-3- Se calculează suma algebrică a diferențelor din coloana d ( respectându-

se regula semnelor), obținându-se astfel T

-4- Media diferențelor d se obține făcând raportul dintre T și N;

d =

-5- Se stabilește dacă media d este semnificativ diferită de zero sau nu,

utilizându-se criteriul t și formula:

t =

în care cunoaștem valorile pentru d și N, dar nu cunoaștem valoarea lui d

, respectiv abaterea standard a diferențelor. Pentru a o determina, se calculează mai

întâi dispersa diferenșelor, cu ajutorul formulei:

= , de unde: d = și apoi se calculează valoarea

lui t cu ajutorul formulei de mai sus.

-6- Se determină numărul gradelor de libertate cu ajutorul formulei:

n= N – 1

-7- Sr analizează în tabelul lui Student (anexa 3), valorile lui t pentru numărul de grade de libertate determinat, la diferite probabilități corespunzătoare

ipotezei nule / praguri de semnificații și se stabilește dacă diferența dintre medii

este statistic semnificativă, aplicând regulile convenționale 159

d = = = 1,30;

= = = = = = 1,89

d = = = 1,37 ; t= 1,37 t = = = = = 3,42

N-1 = 13-1= 12

Coform tabelului Student, la scara 0,05 – avem valoarea 2,18, iar la scara

0,02 avem valoarea 2,68. Diferența dintre cele două teste este de 3,42, ceea ce înseamnă că ipoteza nu este nulă, ci se constată o creștere semnificativă la cel de-al doilea test.

Tabel comparatativ sintetic pentru condensarea rezultatelor,înainte de experiment și după experiment.

Clasa a VI-a Mislea

Primul test a fost aplicat pe unitatea de învățare: „Credința creștină”, cu lecțiile: „Sfânta taină a Cununuiei”, „Sfânta Taină a Preoției”, „Sfânta Taină a Maslului”. Data testării a fost 05.11.2012.

Al doilea test a fost aplicat pe unitatea de învățare: „Iisus Hristos, Mântuitorul lumii”, cu lecțiile: „Răsplata credinței și a ascultării – Pescuirea

159 Monica Opriș, Dorin Opriș, Cercetarea pedagogică…., pp 230-231.

minunată”, „Binefacere și recunoștință – Vindecarea celor zece leproși”, „Stăruința

în rugăciune – Femeia canaaneancă”. Data testării a fost 28.01.2013.

d = = = 1,11

= = = = = = 1,36

= 1,16; t = 1,16

t = = = = 2,92

N-1 = 8, ceea ce înseamnă că sunt 8 grade de libertate.

Conform tabelului student, la scara 0,05 avem valoarea 2,31, iar la scara

0,02 avem valoarea 2,90, iar diferența dintre cele două teste este de 2,92, ceea ce înseamnă că ipoteza se confirmă, nefiind nulă.

Tabel comparativ sintetic pentru condensarea rezultatelor, înainte de experiment și după experiment:

Se constată o scădere a notelor slabe și o creștere ușoară a notelor bune și foarte bune.

Clasa a VII-a Bordeni

Primul test a fost aplicat pe unitatea de învățare: „Iisus Hristos, Învățător și Mântuitor”, cu lecțiile: „Învierea lui Lazăr”, „Pilda fiului risipitor”, „Pilda talanților”, la data de 21.02.2013.

Al doilea test a fost aplicat pe unitatea de învățare: „Trăirea învățăturii

creștine” la data de 23.05.2013.

d = = = 0,94

= = = = = = 1,43

= = 1,19

t= = = = = 3,35

N= 17-1= 16

Conform tabelului Student, valoarea lui 16 la scara 0,05 este de 2,12, iar la scara 0,02 este de 2,58. Diferența dintre cele două teste este de 3,35, ceea ce se

constată o creștere semnificativă.

Tabel comparativ sintetic pentru condensarea rezultatelor, înainte de

experiment și după experiment:

Se constată o scădere a notelor slabe și o creștere a notelor foarte bune.

Clasa a VII-a Mislea

Unitatea de învățare evaluată a fost: „Exprimarea învățăturii creștine” –

Sfânta Liturghie (3 ore de curs) la data de 19.04.2013 și unitatea de învățare:

„Trăirea învățăturii creștine” – Fericirile și Poruncile, la data de 31.05 2013.

d = = = 1,76

= = = = = = 2,52

= = 1,58, t = 1,58

t = = = = = 4.09

N-1 = 13-1=12; 12 grade de libertate

Conform tabelului student la scara 0,05 avem valoarea de 2,18, iar la scara

0,02, avem valoarea de 2,68, ceea ce înseamnă că diferența dintre cele două teste este semnificativă.

Rezultatele obținute în urma testelor ne demonstrează că diferența dintre notele elevilor sunt statistic semnificative și că utilizarea metodelor activ- participative a ameliorat semnificativ rezultatele acestora.

Pe lângă aceste rezultate bune, obținute de elevii acestor clase, sunt și clase

de elevi, ale căror rezultate nu sunt tocmai favorabile. Lecțiile s-au desfășurat mai

mult cu ajutorul metodelor moderne. Două exemple sunt clasa a V-a Bordeni și clasa a VIII-a Mislea.

Tabel comparativ sintetic pentru condensarea rezultatelor unui, înainte și

după experiment:

Se constată o creștere a notelor bune și foarte bune.

Voi prezenta rezultatele clasei a VII-a Scorțeni, clasă de control, la testele

aplicate pe aceleași unități de învățare ca și la clasa a VII-a Bordeni.

Tabel comparativ sintetic pentru condensarea rezultatelor unui eșantion de control, cu prezentarea notelor de la pretest și test.

Tabel comparativ sintetic pentru condensarea rezultatelor unui eșantion experimental, clasa a VII-a Bordeni și al unui eșantion de control, clasa a VII-a Scorțeni:

Atât la clasa a VII-a Scorțeni, cât și la clasa a VII-a Bordeni se constată o creștere a notelor bune și foarte bune, însă, la clasa a VII-a Bordeni, la care m-am axat pe metode moderne, notele foarte bune sunt mai multe.

O altă analiză comparativă este între clasa a IV-a Scorțeni, clasă de control și clasa a IV-a Mislea, clasă experimentală. În urma aplicării testului la ambele clase, după predarea Decalogului, am înregistrat următoarele rezultate:

După ce am analizat testele de evaluare a câtorva clase de elevi, mai departe, voi analiza alte documente: portofoliile elevilor.

În ceea ce privește analiza portofoliilor elevilor clasei a VI-a Bordeni, voi încerca să prezint pe fiecare sarcină de lucru, măsura în care acestea au fost realizate de fiecare elev în parte.

Înainte de a analiza mai detaliat tratarea sarcinilor de către elevi, trebuie să remarc că toți acești elevi și-au dat interesul să realizeze tema, așa cum au putut. Spun așa cum au putut, pentru că fiecare elev a completat cel puțin patru foi, însă nu toți au avut în vedere să trateze toate sarcinile cerute. Unii s-au axat mai mult pe icoane, prezentând mai multe icoane decât le-am cerut, alții mai mult pe poezie, redând nenumărate rânduri poetice închinate Maicii Domnului (unele culese din caietul special de religie, altele din manualul de limba și literatura română, iar altele de pe Internet), alții pe relatarea minunilor săvârșite de Maica Domnului sau chiar pe afișarea imaginilor cu biserici închinate Maicii Domnului. Cert este, că toți elevii au prezentat icoane cu Maica Domnului.

Realizarea unui astfel de portofoliu presupune ca elevul să dețină în biblioteca personală cărți cu subiectul cerut, Internet, icoane etc. Ceea ce nu toți elevii dispun de acestea, mai ales de bibliografie creștină sau de Internet. De aceea, aceștia au realizat portofoliile în funcție de aceste două aspecte. La o astfel de temă, un mare ajutor , ar fi de un real folos, din partea părinților sau a bunicilor pentru a-i ajuta pe elevi să procure informațiile. Însă, poate de multe ori, chiar aceștia îi dau înapoi pe elevi, din neputința lor sau din lipsa de timp sau din prea multe griji.

Cu alte cuvinte, un portofoliu poate fi realizat de un elev, ținând cont de aspectele enumerate mai sus, astfel încât profesorul să aibă parte de succes la realizarea temei de către elevi, în caz contrar, profesorul se poate confrunta cu o neputință a elevilor în realizarea temelor. Bineânțeles, în acest caz trebuie să ținem cont și de lenea de care dau dovadă unii elevi în realizarea temelor. Însă, în acest caz pot lua în calcul numai aspectele enumerate mai sus.

La final, situația realizării portofoliilor pe proporții este următoarea:

Note de 10 (zece) – 16,66% elevi Nota 9 (nouă) – 33,33% elevi Nota 8 (opt) – 25% elevi

Nota 7 (șapte) – 25%

Toți elevii, care au realizat portofoliile, nu și-au realizat în întregime tema

pentru că s-au axat mai mult pe unele dintre ele, de aceea există anumite deficiențe.

În continuare voi face o comparație între portofoliile realizate în perechi la clasa a V-a Mislea, cu tema „Zilele creației”, și clasa a V-a Bordeni, realizate individual. Am urmărit în special dorința elevilor de a realiza portofoliile, pe echipe sau individual, având în vedere fluxul de informații prezentat de elevi.

La clasa a V-a Mislea, una din echipe, formată din doi elevi, a prezentat în

portofoliu 49 de imagini, doar pentru o singură zi a creației: ziua a cincea – animalele subacvatice și păsările cerului. Elevii au prezentat 12 specii de animale subacvatice și 27 de specii de păsări. O altă echipă a tratat ziua a șasea: animalele sălbatice, domestice și omul. Aceștia au prezentat un total de 29 de imagini, din care 14 specii de animale sălbatice, 5 specii de animale domestice și oameni.

Elevii care au lucrat individual, cel mai mare număr de poze a fost 25 de imagini, însă aceștia au tratat toate zilele creației, restul elevilor au avut, în ordine

descrescătoare: 19, 15, 9, 8 și respectiv 6 pagini.

Ceea ce doresc să scot în evidență este faptul că, pe echipe elevii tratează temele mult mai bogat. Cu siguranță, dacă elevii de la Bordeni ar fi avut portofoliile pe echipe, acestea ar fi fost mult mai bogate.

La realizarea eseului cu tema: „Dragostea în viziunea Sfântului Apostol Pavel”, de către elevii clasei a VIII-a Bordeni, toți elevii au reușit să exprime dragostea așa cum o vede Sfântul Apostol Pavel, evidențiind că dragostea este liantul care ne leagă de Dumnezeu dar și de oameni.

Prin rezultatele prezentate mai sus, dar și prin observația sistematică și autoobservație, am reușit să arăt că metodele moderne, activ-participative au un rol important în creșterea interesului elevilor pentru disciplina religie.

CONCLUZII

În cercetarea mea psihopedagogică am dorit să evidențiez beneficiile metodelor moderne în procesul instructiv-educativ, și anume unul dintre acestea, și cel mai important este creșterea interesului elevilor pentru disciplina religie.

Interesul elevilor s-a arătat din mai multe puncte de vedere, nu neapărat

numai în acumularea cunoștințelor, ci și sub alte aspecte, și anume:

 Ascultarea cu interes a prelegerilor profesorului

 Implicarea totală în activitățile de la clasă

 Participarea cu plăcere la munca pe echipe

 Întocmirea cu mai multă responsabilitate a portofoliilor

 Realizarea cu mai mult entuziasm a temelor suplimentare pe echipe

 Participarea la serbările școlare la Nașterea Domnului

 Dragostea mărturisită pentru disciplina religie a elevilor

 Dorința elevilor de a participa la cât mai multe ore de religie

Metodele moderne au rolul de a dezvolta competențe la elevi, nu numai dobândirea de cunoștințe, metode care le dezvoltă personalitatea, creionând-o ca pe una complexă. În virtutea acestei afirmații, voi concluziona beneficiile metodelor moderne cu ajutorul metodei analiza SWOT, făcând referire în același timp și la metodele tradiționale. Evident, că metodele tradiționale au rolul lor bine stabilit în procesul instructiv-educativ, însă acestea nu mai sunt de ajuns în societatea

modernă de astăzi. Metodele moderne vin oarecum în ajutorul celor tradiționale, completându-le și dezvoltând alături de cunoștințe, competențe. Cu siguranță, că și în rândul metodelor moderne sunt niște neajunsuri, și pe parcursul analizei pe care

o voi realiza le voi evidenția.

Înainte de a realiza o analiză comparativă între metodele tradiționale și cele

moderne, voi stărui puțin asupra metodelor moderne aplicate la clasă, pentru a

vedea mai clar beneficiile acestora, dar și neajunsurile lor, și a înțelege mai bine analiza comparativă.

După ce am prezentat în tabelul de mai sus punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările, înregistrate de mine în aplicarea metodelor moderne, voi analiza în rândurile următoare metodele moderne în raport cu metodele tradiționale, identificând la fiecare aceleași puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări, la general, căutând în același timp limitele la care aceste două categorii de metode se completează unele pe altele, fără să se anuleze.

În timp ce metodele tradiționale ajută la dobândirea cunoștințelor, metodele moderne ajută la dobândirea competențelor . Tot cu ajutorul tabelului voi realiza această comparație.

mai bine;

-permit mai ușor aplicarea la clasă a

teoriei inteligențelor multiple;

-favorizează folosirea a cât mai mult material didactic la clasă;

-munca pe echipe ajută elevii să înțeleagă grupul, regulile lui, alegerea liderului și relația acestuia cu restul grupului

-dezvoltă elevilor creșterea interesului pentru disciplina religie;

-îndeamnă profesorul să se pregătească mereu în adaptarea metodelor, în realizarea fișelor de lucru, în alegerea celui mai bun și potrivit material didactic, îmbunătățindu-i cariera

didactică;

-oferă elevilor un oarecare confort la evaluarea orală, întrucât nu pot fi ascultați la o lecție mixtă mai mulți elevi de doi sau trei;

În tabelul următor voi analiza punctele slabe atât ale metodelor moderne, cât și ale metodelor tradiționale. Într-adevăr, metodele moderne au foarte multe beneficii în dezvoltarea competențelor la elevi, însă au și elemente slabe.

-metodele moderne se adresează mai mult gândirii, rațiunii,minții, mai puțin sufletului;

așteaptă altceva de la școală;

-evaluarea prin metodele moderne, un elev este ascultat iar ceilalți ascultă, îi transpune pe ceilalți elevi într-o stare de pasivitate, deconectându-i de la firul lecției; nu numai că-i deconectează, ci îi și plictisește;

-slăbesc interesul elevilor pentru

disciplina religie;

-prin metodele tradiționale, elevul are mai mult un rol pasiv; profesorului îi revine rolul activ, aflându-se el mai mult în centrul procesului instructiv-educativ;

-nu-l îndeamnă pe profesor să-și îmbunătățească strategiile de lucru, venind cu ceva nou, ci se lasă în voia

aceluiași tipar de lucru;

-nu dezvoltă competențe

Voi analiza la fiecare categorie de metode oportunitățile care se impun în

desfășurarea procesului instructiv-educativ.

particularitățile elevilor, eventual ale claselor;

-să îmbine corect metodele moderne cu

metodele tradiționale; metodele moderne nu conduc la o dobândire de cunoștințe mai eficientă decât ar putea- o face metodele tradiționale;

Bineînțeles, că pe măsură ce trece timpul, iar în învățământ apar noi și noi abordări ale lecțiilor, oportunitățiile divin din ce în ce mai multe și mai variate. Voi lua în calcul și amenințările care pot apărea atât în cazul metodelor moderne, cât și în cazul metodelor tradiționale.

În urma analizei amănunțite a beneficiilor și slăbiciunilor metodelor

moderne și tradiționale, pot concluziona că procesul de învățământ este eficient

prin îmbinarea corectă a a acestora. Pe lângă faptul că metodele moderne conduc la dezvoltarea competențelor la elevi, meritul lor cel mai mare este acela de a crește interesul elevilor pentru disciplina religie, atât sub aspectul creșterii informației, cât mai ales în pregătirea calitativă a temelor suplimentare. Îi îndepărtează de monotonie, de plictiseală și rutină, ajutându-i să se concentreze mai mult asupra sarcinilor de lucru și a rezolvării acestora. Prin metodele moderne, fiecare oră de religie își atinge scopul, și anume acela de a-l determina pe elev să-L iubească pe Dumnezeu, să iubească Biserica, să asculte cu ușurință învățăturile preotului, să dorească să se înduhovnicească, să dorească să vină cât mai repede ora de religie, să reacționeze, luând atitudine la atacurile credinței noastre, să se umple de veselie, să fie optimiști și de ce nu, să mediteze la viața pământească ți la viața veșnică.

Pentru a întări cele constatate de mine în cercetarea psihopedagogică, în ceea ce privește folosirea metodelor moderne și tradiționale la clasă, voi adăuga în continuare și opiniile de specialitate ale cadrelor didactice din școală, dar și a profesorilor de religie chestionați.

Pentru început voi analiza procentajul răspunsurilor cadrelor didactice din școală, dar și a profesorilor de religie cu privire la întrebarea: „Vi se par eficiente

metodele moderne?”

Vi se par eficiente metodele moderne?

25

20

15

10

5

0

cadre didactice din Scoala Scorteni profesori religie

Nu știu 0 0

Nu 0 1

Da 22 8

La următoarea întrebare, toate cadrele didactice au avut sarcina să

argumenteze eficiența metodelor moderne. Iată câteva argumente:

„Îi pune (pe elevi) în situația de a gândi, de a lucra împreună, de a se ajuta între ei”;

„Ușurează procesul de predare-învățare-evaluare”;

„Sunt mai atractive”;

„Sunt atractive și stârnesc curiozitatea, crescând interesul pentru subiectul

discutat”;

„Îi stimulează pe elevi să gândească liber și să coopereze”;

„Le captează atenția, le trezește interesul, ajută profesorul să-și atingă obiectivele”;

„Le stimulează creativitatea și îi implică pe elevi în procesul de învățare”;

„Metodele moderne sunt atractive, eficiente și utile”;

„Sporesc interesul elevilor pentru învățătură”;

„Îi implică și îi responsabilizează pe elevi”;

„Elevii sunt activi și participă cu interes”;

„Ajută elevii să înțeleagă mai bine și să rețină noțiunile predate”.

Voi prezenta și argumentele profesorilor de religie cu privire la eficiența metodelor moderne în procesul de predare-învățare:

„Reușesc să capteze atenția elevilor, întegrându-i în participarea activă la

lecție, nu doar din postura de spectator”;

„Copiii sunt atrași de nou și atunci sunt mai receptivi la noile cunoștințe,

dacă sunt tratate prin metode noi”;

„Metodele moderne încearcă și totodată reușesc să-i atragă mai mult pe elevi”;

„Concentrează atenția, stimulează creativitatea, atenția distributivă, spiritul

în echipă, comunicarea între elevi,dezinhibă elevii emotivi, dezvoltă limbajul expresiv”;

„Dezvoltă creativitatea elevilor”.

Toate cadrele didactice au fost întrebate dacă folosesc des la clasă metode

moderne.

Folosiți des la clasă metodele moderne?

Da Nu Nu știu

20

0

0

2

2

7

Cadrele didactice din

Școala Scorțeni Profesori religie

Se observă clar că cei mai mulți profesori chestionați apreciază eficiența metodelor moderne, folosindu-le des la clasă, ajutându-i pe elevi în dezvoltarea competențelor dorite în societatea modernă de astăzi.

Profesorii care au ales să răspundă că nu folosesc prea des metodele moderne la clasă, au adus și câteva argumente:

„Nu întotdeauna sunt eficiente”;

„Nu am timpul fizic necesar pentru pregătirea lor”;

„În afară de proiector nu cred că alte metode de a ține o lecție ajută la ora de religie, poate la alte discipline. Cred că ora de religie trebuie să fie ca și o oră petrecută în biserică la rugăciune, elevii să deprindă lucrurile folositoare sufletului”.

Pe lângă profesorii optimiști asupra eficienței metodelor moderne, avem și profesori rezervați, reticenți, ale căror opinii nu sunt favorabile metodelor moderne. Exact cum am constatat și eu în cercetarea mea, pregătirea metodelor

moderne presupune o marjă de timp din partea profesorului. Iată că ne-am lovit și de această problemă. Evident acesta este unul din punctele slabe ale metodelor moderne.

Într-adevăr, nu întotdeauna sunt eficiente metodele moderne, însă acestea își arată ineficiența în momentul în care nu sunt corect aplicate. Un profesor, în momentul în care vede că o metodă nu a fost suficient de bună, data viitoare știe ce

trebuie să facă, astfel încât aceasta să fie corect aplicată. Reacțiile elevilor sunt cel mai bun feed-back pentru profesor.

Nu întotdeauna video-proiectorul este foarte bun, ci acesta trebuie folosit,

nici prea des, dar nici prea rar, ajutând elevul nu numai să primească imaginile gata realizate, ci să-l lase și singur să-și închipuie realitatea, să și-o creioneze în mintea

lui, pentru a i se dezvolta imaginația, creativitatea, gândirea, gândirea critică. De

aceea sunt foarte bune metodele moderne cu activități pe echipe, în realizarea posterelor, a spoturilor publicitare etc.

În vederea cunoașterii opiniilor cadrelor didactice cu privire la alegerea metodelor moderne sau a metodelor tradiționale în procesul instructiv-educativ, a

unora în defavoarea celorlalte, am lansat întrebarea: „Vă bazați mai mult pe metodele tradiționale?”, aceasta pentru că, fără dar și poate, metodele tradiționale

își au rolul lor în dobândirea cunoștințelor la elevi. Cu siguranță, fiecare profesor cunoaște acest aspect, tocmai de aceea am dorit să cercetez și acest punct de vedere.

Iată părerile cadrelor didactice, atât ale colegilor mei din Școala Scorțeni, cât

și a profesorilor de religie chestionați:

19

20

18

16

14

12

10

8 6

6 3 3

4

2 0 0

0

Cadrele didactice din Școala

Scorțeni

Profesori religie

Da Nu Nu știu

Cadrele didactice care au afirmat că se bazează mai mult pe metodele

tradiționale, au adus următoarele argumente:

„Le consider eficiente din punct de vedere al învățării”;

„Sunt întotdeauna eficiente, dacă sunt bine utilizate”;

„Sunt mai ușor de aplicat”;

„Deoarece nu necesită mult timp de pregătire în prealabil”;

„Metodele moderne aduc un aport de informație sub o altă formă, mai atrăgătoare, fără a ajunge la atingerea sufletului unui elev. Dacă am folosi doar metode moderne de predare, consider că am rămâne mult mai reci unii față de alții, pentru că metodele moderne pun accent mai ales pe însușirea cunoștințelor, făcând abstracție de starea de spirit și de sentimentele unui elev, care își parcurge o parte din viața sa în școală”.

În argumentele profesorilor identific un alt punct slab al metodelor moderne, folosite în exces, pe care și eu l-am constatat în cercetarea mea, și anume acela de a conduce la o răceală a elevilor față de Dumnezeu, față de viața duhovnicească și față de aproapele.

Majoritatea cadrelor didactice își mențin poziția aleasă mai devreme, și

anume aceea de a folosi la clasă cât mai multe metode moderne, dar fără a renunța nici la metodele tradiționale. Aceasta am dedus-o în urma faptului că niciun profesor nu a ales varianta ultimă, prin care să-mi dea de înțeles că nu folosește deloc metodele tradiționale. Ceea ce înseamnă că fiecare profesor îmbină cum consideră mai bine metodele moderne cu metodele tradiționale.

Acest aspect este arătat prin răspunsurile profesorilor la ultima întrebare din

chestionar: „Este mai eficient să îmbinați metodele tradiționale cu cele moderne?”

20

20

15 0

0

2

10 9

0

5

0

Cadrele didactice din

Școala Scorțeni Profesori religie

Da Nu Nu știu

În urma prezentării părerilor profesionale ale cadrelor didactice, cu privire la importanța metodelor moderne în procesul de învățământ, am adus un aport considerabil în dezvoltarea convingerii că acestea conduc la creșterea interesului elevilor pentru disciplina religie. Într-adevăr, nu se realizează oricum, ci prin îmbinarea corectă a metodelor moderne cu cele tradiționale. Este destul de clar, că metodele moderne îi ajută pe elevi să fie mult mai activi, mai dinamici și dornici

de implicare, atâta timp cât sunt lăsați să se implice, fiind alți actori importanți ai

sistemului de învățământ.

Rezultatele cercetării psihopedagogice vor fi aplicate pe alți elevi, pentru a

stabili dacă acestea sunt reale, iar ipoteza este nulă sau nu.

BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, E.I.B.M.B.O.R.

2. Alexandrinul,Clement, Scrieri, volumul 4, în PSB, E.I.B.M.B.O.R., traducere de Pr. D. Fecioru , București, 1982.

3. Alexandrinul, Clement, Pedagogul, traducere, note și indici de Pr. D.

Fecioru, (PSB, 4), E.I.B.M.B.O.R., Buc, 1982.

4. Arion, Pr. Prof. Univ. Dr. Leon , 50 de Omilii ls Sfânta Evanghelie după

Ioan, Ed. ASA, Buc., 2005.

5. Arion, Pr. Prof. Univ. Dr. Leon, Comentarii la Sfânta Evanghelie după

Matei, Ed. ASA, București, 2007.

6. Badea, Gheorghe, Flori alese din învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur,

Omilia 1,3 La Fapte, P.G. 60,18, Antologie și Cuvânt înainte de Gh. Badea, traducere de Gh. Badea și Constantin-Bogdan Badea, Ed. Sf. Mina, Iași, 2008.

7. Bălan, Bogdan, Boncu, Ștefan,Cosmovici, Andrei, Psihopedagogie

pentru examenele de definitivare și grade didactice, curs elaborat în tehnologia

învățământului deschis la distanță, Ed. Poliromm Buc., 2005.

8. Bocoș, Mușcata, Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003.

9. Bria,Ion, Ortodoxia în Europa, Ed. Trinitas, Iași, 1995

10.Bulacu, M., Pedagogia creștină ortodoxă, Buc, 1935.

11.Coman, Pr. Prof. Ioan G., Sfântul Vasile despre folosul culturii elene pentru educația creștină, în „Miracoul clasic”, Buc., 1940.

12.Constantinescu, Mihaela, Postmodernismul: Cultura divertismentului,

Univers Enciclopedic, Buc., 2001.

13. Crișan, Al, Curriculum școlar, Ghid metodologic. Consiliul Național

pentru Curriculum, București, 1995.

14. Cucoș ,Constantin, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice, Ed. Polirom, Iași, 1999.

15. Cucoș,Constantin, Educația religioasă – conținut și forme de realizare,

EDP, București, 1996.

16. Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei (însemnări duhovnicești), studiu introductiv și traducere diac. Ioan I. Jr., ediția a IV-a revizuită, Ed. Deisis, Sibiu, 2001.

17. Dulamă, Maria Eliza, Metodologie didactică – teorie și practică, Ed. Clussium, Cluj, 2008.

18. Gordon,Prof. Dr., Vasile, Introducere în catehetica ortodoxă, Curs pentru anul al III-lea, Pastorală, Univ. Din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Patriarhul Iustinian, București, 2003.

19. Fecioru, Pr. D, Ideile pedagogice ale Sfântului Ioan Hrisostom, Buc.,

1937.

20. Gheorghe, Virgiliu, Revrăjirea lumii, sau de ce nu mai vrem să ne

desprindem de televizor, vol al II-lea Edit. Prodromos, Fundația Tradiția

Românească,Buc. 2006.

21. Irineu, episcop de Ekaterinburg și Irbit, Educația religioasă pentru copii și tineri, ediția a doua, traducere în românește de Diana Potlog, Edit. Sofia, Buc,

2007.

22. Jurca,Pr. Dr. Eugen, Experiența duhovnicească și cultivarea puterilor sufletești, contribuții metodologice și pedagogie creștină, Ed. Marineasa, Timișoara, 2001.

23. Kaleda, Pr. Prof. Gleb, Biserica din casă, traducere din limba rusă de

Lucia Ciornea, Ed. Sofia, Ed. Cartea Ortodoxă, Buc., 2006.

24. Kokulis, Ioannis V., Îmbisericirea elevilor, pntru o educație religioasă liturgică, traducere și prefață de Preasfințitul dr. Mihail Filimon, episcop al

românilor din Australia și Noua Zeelandă, Ed. Deisis, Sibiu 2012.

25. Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, cu un Cuvânt despre educația copiilor al Sfântului Ioan Gură de Aur, ediția a II-a, Ed. Deisis, Sibiu, 2006.

26. Mihoc, Pr. dr. Constantin, Taina căsătoriei și familia creștină, în

învățăturile marilor Părinți ai Bisericii din secolul IV, Ed. Teofania, Sibiu, 2002.

27. Muha, Camelia, Religie creștin-ortodoxă, Caiet pentru elevi, clasa a V- a, Ed. Sf. Mina, Iași, 2009.

28. Muster, Dumitru, Metodologia cercetării în educație și învățământ, Ed. Litera, Buc. 1985.

29. Necula, Pr. Prof. Dr. Nicolae D., Tradiție și înnoire în slujirea liturgică,

E.I.B.M.B.O.R.Buc., 2004.

30. Nolte, Dorothy Law, Harris, Rachel , Copiii învață ceea ce trăiesc. Educația care insuflă valori, traducere din engleză de Luana Stoica, Ediția a II-a, Edit. Humanitas, Buc.

31. Oprea, Crenguța-Lăcrămioara ,Strategii didactice interactive, EDP, Buc,

2009.

32. Oprea,Ioan, Pamfil, Carmen-Gabriela, Radu, Rodica, Zăstroiu, Victoria ,

Noul Dicționar Universal al Limbii Române, Ed. Litera Internațional, București-

Chișinău, 2007.

33. Opriș, Dorin , Opriș, Monica, Metode active de predare-învățare.

Modele și aplicații la Religie, Ed. Sf. Mina, 2004.

34. Opriș, Monica, Opriș, Dorin, Bocoș, Mușata, „Cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase”, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2008.

35. Pestov, N. E., Cum să ne creștem copiii. Calea spre desăvârșita bucurie,

traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Ed. Sofia, Ed. Cartea Ortodoxă, Buc.

2005.

36. Radu, I. T., Evaluarea în procesul didactic, București, Ed. Didactică și

Pedagogică, 2000.

37. Rotariu, T.,Iluț, P., Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică, Ed. Polirom, Iași, 1997.

38. Semen, Pr. Conf. Dr. Petre, Familia și importanța ei în perioada

Vechiului Testament, în vol. Familia creștină azi.

39. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, traducere din limba greacă și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 2001.

40. Sfântul Nicodim Aghioritul , Deprinderi duhovnicești, Edit. Episcopiei

Ortodoxe Alba Iulia, 1995.

41. Sfântul Teofan Zăvorâtul , Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea

Florentina, Edit. Cartea Ortodoxă, Edit. Egumenița, Galați.

42. Sfântul Vasile cel Mare, Opere, vol III, SPB, Scrisoarea 196 către

Neocezarieni, 1911.

43. Stăniloae, Preot Profesor Dumitru , Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol

II, E.I.B.M.B.O.R., ediția a III-a, Buc., 2003.

44. Șebu,Preot prof. Univ. Dr. Sebastian, Opriș,Prof. Monica, Opriș, prof.

Dorin, „Metodica predării religiei”, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.

45. Teșu, Preot Ioan C. , Patima desfrânării și lupta împotriva ei. Frumusețile căsătoriei și ale familiei creștine, Ed. Credința strămoșească, 2003.

46. Timiș, Dr. Vasile, Religia în școală, valențe eclesiologice, educaționale și sociale, P.U.C., Cluj Napoca, 2004.

47. Vasilescu, Diac. Prof. Univ. Dr. Emilian, Istoria religiilor, EDP, Buc.,

1998.

48. Zăvorâtul, Episcopul Teofan, Calea spre mântuire, M., 1908.

49. ***Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Programe școlare,

Religie, Cultul Ortodox, clasele I-IV, aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 5229

/01.09.2008, București, 2008.

50. ***Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Programă școlară revizuită , Religie, cultul ortodox, clasele a-V-a –a VIII-a, aprobat prin ordinul ministrului 4698/07.07.2008, București, 2008.

51. ***Istorioare duhovnicești pentru copii (3), tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2003.

52. ***Istoria, Viața Sfântului Ioan Gură de Aur (Hrisostom), tradusă din limba franceză de diaconul Gheorghe Băbuț, vol 1, Paris, 1864, La 1596 de ani de la moartea sa, Ed. Mănăstirea Portărița, jud. Satu Mare, 2003.

53. ***Pastorale, „Lăsați copiii să vină la Mine” (Marcu 10, 14),Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos – 2003

54. ***Programa Școlară pentru disciplina Religie, cultul ortodox, clasa

pregătitoare, Anexa 2 la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3656 /29.03.2012, București, 2012, p. 2.

55. ***Programe Școlare, Religie, cultul ortodox, clasele a V-a – a VIII-a,

anexa 3 la ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5097/09.09 2009, București, 2009.

56. ***Mesajul Prea Fericitului Părinte T e o c t i s t la deschiderea noului an școlar „Predarea religiei în școală vine să adâncească știința cărții, în Vestitorul Ortodoxiei, anul XII (2001), nr. 275 – 276.

Reviste Teologice

57. Benga, Prof. Dr. Cristina, Idealul educațional în pedagogia Sfântului Clement din Alexandria, în Glasul Bisericii, revista oficială a Sfintei Mitropolii a Munteniei și Dobrogei, anul LXV, nr. 9-12, sep-dec, 2006.

58. Chirilă,Pr. Conf. Dr. Ioan, „Misiunea prin activitatea didactică religioasă” în Studii Teologice, EIBMBOR, Seria a III-a, anul I, nr. 3, iul-sep

2005, București.

59. Daniel, Patriarhul bisericii Ortodoxe Române, Predarea Religiei în sistemul de învățământ public, un act de dreptate și o necesitate permanentă, în Glasul Bisericii, revista oficială a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, anul LXVII, nr. 1-3, ian-mar 2008.

60. Grigoraș, Pr. Lect. C., Educația ridicată la treapta de sacerdoțiu creștin

în pedagogia patristică, în vol. Familia creștină azi, Ed. Trinitas, Iași, 1995.

61. Mihoc, Pr. Lect. Dr. Constantin, Căsătoria și familia în Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament și în tradiția iudaică, în Glasul Bisericii, revista Sfintei Mitropolii a Munteniei și Dobrogei, anul LVII, nr. 9-12, sep-dec, 2001.

62. Opriș, Pr. Dorin, Cercetarea experimentală în domeniul educației

religioase, între necesitate și etică, în Studii.Teologice., seria a III-a, anul VII, nr.

4, oct.-dec. revista Facultăților de Teologie din Patriarhia Română, Buc., 2011.

63. Opriș, Monica, „Metodologia cercetării pedagogice în domeniul educației religioase, specific, particularități, dificultăți”, în „Studi Teologice”,

revista Facultăților de Teologie din Patriarhia Română, seria a III-a, anul VIII, nr.2,

apr-iun, Buc, 2012.

64. Pavel, Prof. Constantin C., Atitudinea Sfântului Vasile cel Mare față de cultura și filosofia păgână, în vol. Sfântul Vasile cel Mare închinare la 1600 de ani de la săvârșirea sa, IBM, Buc., 1980.

65. Vornicescu, Ierom. Magistrand Nestor, „Principii pedagogice în opera

„Pedagogul” a lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, E.I.B.M.B.O.R. seria a II-a, nr. 9-10, noi-dec, anul IX, București, 1957.

Surse Internet

66. Cucoș, Prof. Univ. Dr. Constantin, Istoria educației – idei doctrinare, pedagogice fundamentale, Ed. Polirom, Iași, 2001, sursă de informare internet – www.dascăli.ro – elemente de pedagogie în Vechiul Testament.

67. Drăguț, Vasile Drăguț, Dicționar Enciclopedic de Artă Medievală Românească, Ed. Vremea, 2000, p.250; sursă de informare Internet http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-mislea-inchisoare- politica-pentru-femei

68. Vasilache, Părintele Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasile, Predică la Sfânta

Mare Muceniță Varvara, sursa Internet – www.crestinortodox.ro

BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, E.I.B.M.B.O.R.

2. Alexandrinul,Clement, Scrieri, volumul 4, în PSB, E.I.B.M.B.O.R., traducere de Pr. D. Fecioru , București, 1982.

3. Alexandrinul, Clement, Pedagogul, traducere, note și indici de Pr. D.

Fecioru, (PSB, 4), E.I.B.M.B.O.R., Buc, 1982.

4. Arion, Pr. Prof. Univ. Dr. Leon , 50 de Omilii ls Sfânta Evanghelie după

Ioan, Ed. ASA, Buc., 2005.

5. Arion, Pr. Prof. Univ. Dr. Leon, Comentarii la Sfânta Evanghelie după

Matei, Ed. ASA, București, 2007.

6. Badea, Gheorghe, Flori alese din învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur,

Omilia 1,3 La Fapte, P.G. 60,18, Antologie și Cuvânt înainte de Gh. Badea, traducere de Gh. Badea și Constantin-Bogdan Badea, Ed. Sf. Mina, Iași, 2008.

7. Bălan, Bogdan, Boncu, Ștefan,Cosmovici, Andrei, Psihopedagogie

pentru examenele de definitivare și grade didactice, curs elaborat în tehnologia

învățământului deschis la distanță, Ed. Poliromm Buc., 2005.

8. Bocoș, Mușcata, Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003.

9. Bria,Ion, Ortodoxia în Europa, Ed. Trinitas, Iași, 1995

10.Bulacu, M., Pedagogia creștină ortodoxă, Buc, 1935.

11.Coman, Pr. Prof. Ioan G., Sfântul Vasile despre folosul culturii elene pentru educația creștină, în „Miracoul clasic”, Buc., 1940.

12.Constantinescu, Mihaela, Postmodernismul: Cultura divertismentului,

Univers Enciclopedic, Buc., 2001.

13. Crișan, Al, Curriculum școlar, Ghid metodologic. Consiliul Național

pentru Curriculum, București, 1995.

14. Cucoș ,Constantin, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice, Ed. Polirom, Iași, 1999.

15. Cucoș,Constantin, Educația religioasă – conținut și forme de realizare,

EDP, București, 1996.

16. Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei (însemnări duhovnicești), studiu introductiv și traducere diac. Ioan I. Jr., ediția a IV-a revizuită, Ed. Deisis, Sibiu, 2001.

17. Dulamă, Maria Eliza, Metodologie didactică – teorie și practică, Ed. Clussium, Cluj, 2008.

18. Gordon,Prof. Dr., Vasile, Introducere în catehetica ortodoxă, Curs pentru anul al III-lea, Pastorală, Univ. Din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Patriarhul Iustinian, București, 2003.

19. Fecioru, Pr. D, Ideile pedagogice ale Sfântului Ioan Hrisostom, Buc.,

1937.

20. Gheorghe, Virgiliu, Revrăjirea lumii, sau de ce nu mai vrem să ne

desprindem de televizor, vol al II-lea Edit. Prodromos, Fundația Tradiția

Românească,Buc. 2006.

21. Irineu, episcop de Ekaterinburg și Irbit, Educația religioasă pentru copii și tineri, ediția a doua, traducere în românește de Diana Potlog, Edit. Sofia, Buc,

2007.

22. Jurca,Pr. Dr. Eugen, Experiența duhovnicească și cultivarea puterilor sufletești, contribuții metodologice și pedagogie creștină, Ed. Marineasa, Timișoara, 2001.

23. Kaleda, Pr. Prof. Gleb, Biserica din casă, traducere din limba rusă de

Lucia Ciornea, Ed. Sofia, Ed. Cartea Ortodoxă, Buc., 2006.

24. Kokulis, Ioannis V., Îmbisericirea elevilor, pntru o educație religioasă liturgică, traducere și prefață de Preasfințitul dr. Mihail Filimon, episcop al

românilor din Australia și Noua Zeelandă, Ed. Deisis, Sibiu 2012.

25. Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, cu un Cuvânt despre educația copiilor al Sfântului Ioan Gură de Aur, ediția a II-a, Ed. Deisis, Sibiu, 2006.

26. Mihoc, Pr. dr. Constantin, Taina căsătoriei și familia creștină, în

învățăturile marilor Părinți ai Bisericii din secolul IV, Ed. Teofania, Sibiu, 2002.

27. Muha, Camelia, Religie creștin-ortodoxă, Caiet pentru elevi, clasa a V- a, Ed. Sf. Mina, Iași, 2009.

28. Muster, Dumitru, Metodologia cercetării în educație și învățământ, Ed. Litera, Buc. 1985.

29. Necula, Pr. Prof. Dr. Nicolae D., Tradiție și înnoire în slujirea liturgică,

E.I.B.M.B.O.R.Buc., 2004.

30. Nolte, Dorothy Law, Harris, Rachel , Copiii învață ceea ce trăiesc. Educația care insuflă valori, traducere din engleză de Luana Stoica, Ediția a II-a, Edit. Humanitas, Buc.

31. Oprea, Crenguța-Lăcrămioara ,Strategii didactice interactive, EDP, Buc,

2009.

32. Oprea,Ioan, Pamfil, Carmen-Gabriela, Radu, Rodica, Zăstroiu, Victoria ,

Noul Dicționar Universal al Limbii Române, Ed. Litera Internațional, București-

Chișinău, 2007.

33. Opriș, Dorin , Opriș, Monica, Metode active de predare-învățare.

Modele și aplicații la Religie, Ed. Sf. Mina, 2004.

34. Opriș, Monica, Opriș, Dorin, Bocoș, Mușata, „Cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase”, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2008.

35. Pestov, N. E., Cum să ne creștem copiii. Calea spre desăvârșita bucurie,

traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Ed. Sofia, Ed. Cartea Ortodoxă, Buc.

2005.

36. Radu, I. T., Evaluarea în procesul didactic, București, Ed. Didactică și

Pedagogică, 2000.

37. Rotariu, T.,Iluț, P., Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică, Ed. Polirom, Iași, 1997.

38. Semen, Pr. Conf. Dr. Petre, Familia și importanța ei în perioada

Vechiului Testament, în vol. Familia creștină azi.

39. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, traducere din limba greacă și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 2001.

40. Sfântul Nicodim Aghioritul , Deprinderi duhovnicești, Edit. Episcopiei

Ortodoxe Alba Iulia, 1995.

41. Sfântul Teofan Zăvorâtul , Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea

Florentina, Edit. Cartea Ortodoxă, Edit. Egumenița, Galați.

42. Sfântul Vasile cel Mare, Opere, vol III, SPB, Scrisoarea 196 către

Neocezarieni, 1911.

43. Stăniloae, Preot Profesor Dumitru , Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol

II, E.I.B.M.B.O.R., ediția a III-a, Buc., 2003.

44. Șebu,Preot prof. Univ. Dr. Sebastian, Opriș,Prof. Monica, Opriș, prof.

Dorin, „Metodica predării religiei”, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.

45. Teșu, Preot Ioan C. , Patima desfrânării și lupta împotriva ei. Frumusețile căsătoriei și ale familiei creștine, Ed. Credința strămoșească, 2003.

46. Timiș, Dr. Vasile, Religia în școală, valențe eclesiologice, educaționale și sociale, P.U.C., Cluj Napoca, 2004.

47. Vasilescu, Diac. Prof. Univ. Dr. Emilian, Istoria religiilor, EDP, Buc.,

1998.

48. Zăvorâtul, Episcopul Teofan, Calea spre mântuire, M., 1908.

49. ***Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Programe școlare,

Religie, Cultul Ortodox, clasele I-IV, aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 5229

/01.09.2008, București, 2008.

50. ***Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Programă școlară revizuită , Religie, cultul ortodox, clasele a-V-a –a VIII-a, aprobat prin ordinul ministrului 4698/07.07.2008, București, 2008.

51. ***Istorioare duhovnicești pentru copii (3), tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2003.

52. ***Istoria, Viața Sfântului Ioan Gură de Aur (Hrisostom), tradusă din limba franceză de diaconul Gheorghe Băbuț, vol 1, Paris, 1864, La 1596 de ani de la moartea sa, Ed. Mănăstirea Portărița, jud. Satu Mare, 2003.

53. ***Pastorale, „Lăsați copiii să vină la Mine” (Marcu 10, 14),Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos – 2003

54. ***Programa Școlară pentru disciplina Religie, cultul ortodox, clasa

pregătitoare, Anexa 2 la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3656 /29.03.2012, București, 2012, p. 2.

55. ***Programe Școlare, Religie, cultul ortodox, clasele a V-a – a VIII-a,

anexa 3 la ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5097/09.09 2009, București, 2009.

56. ***Mesajul Prea Fericitului Părinte T e o c t i s t la deschiderea noului an școlar „Predarea religiei în școală vine să adâncească știința cărții, în Vestitorul Ortodoxiei, anul XII (2001), nr. 275 – 276.

Reviste Teologice

57. Benga, Prof. Dr. Cristina, Idealul educațional în pedagogia Sfântului Clement din Alexandria, în Glasul Bisericii, revista oficială a Sfintei Mitropolii a Munteniei și Dobrogei, anul LXV, nr. 9-12, sep-dec, 2006.

58. Chirilă,Pr. Conf. Dr. Ioan, „Misiunea prin activitatea didactică religioasă” în Studii Teologice, EIBMBOR, Seria a III-a, anul I, nr. 3, iul-sep

2005, București.

59. Daniel, Patriarhul bisericii Ortodoxe Române, Predarea Religiei în sistemul de învățământ public, un act de dreptate și o necesitate permanentă, în Glasul Bisericii, revista oficială a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, anul LXVII, nr. 1-3, ian-mar 2008.

60. Grigoraș, Pr. Lect. C., Educația ridicată la treapta de sacerdoțiu creștin

în pedagogia patristică, în vol. Familia creștină azi, Ed. Trinitas, Iași, 1995.

61. Mihoc, Pr. Lect. Dr. Constantin, Căsătoria și familia în Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament și în tradiția iudaică, în Glasul Bisericii, revista Sfintei Mitropolii a Munteniei și Dobrogei, anul LVII, nr. 9-12, sep-dec, 2001.

62. Opriș, Pr. Dorin, Cercetarea experimentală în domeniul educației

religioase, între necesitate și etică, în Studii.Teologice., seria a III-a, anul VII, nr.

4, oct.-dec. revista Facultăților de Teologie din Patriarhia Română, Buc., 2011.

63. Opriș, Monica, „Metodologia cercetării pedagogice în domeniul educației religioase, specific, particularități, dificultăți”, în „Studi Teologice”,

revista Facultăților de Teologie din Patriarhia Română, seria a III-a, anul VIII, nr.2,

apr-iun, Buc, 2012.

64. Pavel, Prof. Constantin C., Atitudinea Sfântului Vasile cel Mare față de cultura și filosofia păgână, în vol. Sfântul Vasile cel Mare închinare la 1600 de ani de la săvârșirea sa, IBM, Buc., 1980.

65. Vornicescu, Ierom. Magistrand Nestor, „Principii pedagogice în opera

„Pedagogul” a lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, E.I.B.M.B.O.R. seria a II-a, nr. 9-10, noi-dec, anul IX, București, 1957.

Surse Internet

66. Cucoș, Prof. Univ. Dr. Constantin, Istoria educației – idei doctrinare, pedagogice fundamentale, Ed. Polirom, Iași, 2001, sursă de informare internet – www.dascăli.ro – elemente de pedagogie în Vechiul Testament.

67. Drăguț, Vasile Drăguț, Dicționar Enciclopedic de Artă Medievală Românească, Ed. Vremea, 2000, p.250; sursă de informare Internet http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-mislea-inchisoare- politica-pentru-femei

68. Vasilache, Părintele Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasile, Predică la Sfânta

Mare Muceniță Varvara, sursa Internet – www.crestinortodox.ro