Analiza Modalitatilor de Manevra a Subunitatilor de Rachete Antiaeriene din Fortele Terestre In Teren Muntos

Analiza modalităților de manevră a subunităților de Rachete Antiaeriene din forțele terestre în teren muntos

CUPRINS

INTRODUCERE

1. PRINCIPII GENERALE

1.1 Forme caracteristice de relief ale terenului muntos

1.1.1 Forme caracteristice de relief

1.1.2 Influența naturii solului asupra accesibilității vehiculelor

1.1.3 Influența vegetației asupra accesibilității mașinilor de luptă

1.2. Particularități ale acțiunilor desfășurate în teren muntos

1.3. Amenințarea aeriană asupra mijloacelor proprii 8

2. ROLUL, ORGANIZAREA, DOTAREA ȘI MISIUNILE SUBUNITĂȚILOR DE RACHETE ANTIAERIANE

2.1. Cerințe generale necesare succesului operațiilor

2.2. Operațiile de comandă și recunoaștere în cadrul grupei de rachete antiaeriene

2.3. Executarea misiunilor de către grupa de rachete antiaeriene

3. PREGĂTIREA ȘI DESFĂȘURAREA MANEVRELOR DE LUPTĂ A SECȚIEI DE RACHETE ANTIAERIENE

3.1 Acțiunile subunităților de rachete antiaeriene pe timpul ofensivei

3.2. Acțiunile subunităților de rachete antiaeriene pe timpul operației defensive

3.3. Acțiunile subunităților de rachete antiaeriene pe timpul operațiilor intermediare

4.STUDIU DE CAZ:MODALITĂȚILE DE MANEVRĂ ÎN TEREN MUNTOS ALE BATERIEI CA94 PE TIMPUL APĂRĂRII UNUI PUNCT DE COMANDĂ

4.1. Ordinele de operații

CONCLUZII

LISTA CU ABREVIERI

BIBLIOGRAFIE

Pagină albă

INTRODUCERE

Acțiunile de luptă desfășurate împotriva platformelor aeriene ale inamicului, sunt operații importante, prioritare, fără de care celelalte acțiuni de luptă nu ar putea să-și îndeplinească scopul. Forțele proprii de apărare antiaeriană, trebuie să fie capabile să ducă lupta cu inamicul aerian, la orice oră, în orice loc, în orice condiții de mediu.

Această lucrare „Analiza modalităților de manevră a subunităților de Rachete Antiaeriene din forțele terestre în teren muntos.” abordează probleme ale apărării antiaeriene pe timpul pregătirii și desfășurării acțiunilor de luptă.

În primul capitol este tratată noțiunea de teren muntos, enumerând unele din cele mai importante particularități și efectele care pot influența tehnica de luptă pe timpul deplasării acesteia. De asemenea este supusă atenției noțiunea de amenințare aeriană și principalele mijloace de zbor care fac obiectul acestei amenințări, împreună cu procedeele de acțiune și caracteristicile tehnico-tactice de care acestea dispun.

Capitolul al doilea prezintă probleme legate de organizarea și rolul subunităților de rachete antiaeriene, precum și reguli privind întrebuințarea complexelor de rachete antiaeriene în lupta cu inamicul aerian.

Capitolul al treilea prezintă modul de întrebuințare a complexelor de rachete antiaeriene pe timpul operațiilor desfășurare de forțele terestre, în scopul de a realiza o apărare de succes a tuturor categoriilor de forte sprijinite.

Capitolul patru reprezintă contribuția personală din cadrul lucrării, capitol în care am prezentat necesitatea apărării antiaeriene a unui punct de comandă în situații cheie. Această parte este structurată în două părți, prima parte cuprinde ordinele de operații care trebuie elaborate în scopul desfășurării acțiunilor de luptă, iar cea de-a doua parte cuprinde harta tactică, unde vor fi prezentate acțiunile prezentate în ordinele de operații elaborate.

Astfel, această lucrare prezintă operațiile necesare pentru pregătirea, conducerea și desfășurarea acțiunilor de luptă cu inamicul aerian, evidențiind particularitățile acestora, în vederea atingerii unei eficiențe cât mai ridicată.

PRINCIPII GENERALE

Principala misiune a subunităților de artilerie antiaeriană este să ducă lupta cu inamicul aerian în scopul apărării forțelor și mijloacelor unității interarme sprijinite împotriva atacului aerian, atacului cu rachete și supravegherii aeriene, prin utilizarea la capacitate maximă a tehnicii de luptă. Pentru aceasta, comandantul trebuie să anticipeze cursul de operații al inamicului, astfel încât subunitatea să poată acționa independent, sprijinind astfel intenția comandantului, în scopul îndeplinirii misiunii. Pentru aceasta este foarte important să se cunoască principiile generale ale câmpului tactic în care se duc luptele și caracteristicile inamicului aerian, astfel încât să fie pregătiți pentru orice situație.

Forme caracteristice de relief ale terenului muntos

Relieful muntos, se extinde deasupra terenului limitrof pe o suprafață limitată, fiind mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de m.

Forme caracteristice de relief

La o înălțime montană se deosebesc:

vârful- partea cea mai de sus a unei înălțimi; de regulă are forma de cupolă, dar câteodată ia forma ascuțită, denumită pisc, sau se prezintă sub forma unei platforme orizontale denumite platou;

versanții- suprafețele laterale ale înălțimilor; sunt în pantă lină dacă înclinarea lor este sub 50, în pantă mijlocie la o înclinare de 50-200 și abrupți la o înclinare de peste 200;

piciorul pantei- linia de trecere a versanților în terenul înconjurător sau baza înălțimii, bine conturată din toate părțile.

creasta- (culmea, botul de deal, crupa) este o înălțime prelungită într-o anumită direcție, care coboară până la terenul înconjurător. Cei doi versanți ai unei creste se întretaie după linia de creastă sau linia de despărțire a apelor (cumpăna apelor). Privită în spațiu, creasta este o linie sinuoasă, determinată de vârfuri, șei și chiar întreruptă în cazul pasurilor sau trecătorilor. Pintenul este o ridicătură mică, atât ca înălțime cât și ca întindere, constituind o prelungire a crestei.

valea este o adâncitură prelungită, care coboară într-o anumită direcție. La o vale se deosebesc – partea cea mai de sus de unde începe valea, firul văii sau talvegul- linia de întâlnire a versanților, fiind partea cea mai de jos a văii, în care se strâng și se scurg apele ce se colectează de pe versanți și gura văii- adică confluența a doua văi. O vale mare, largă, cu fundul ușor înclinat, se numește luncă. În terenurile muntoase se găsesc văi foarte înguste și adânci, cu versanții foarte abrupți. Acestea se numesc chei, iar când sunt mai largi –trecători.

șaua este porțiunea de creastă dintre două vârfuri consecutive, având forma asemănătoare cu șaua de călărie. Este în același timp atât locul de întâlnire a doi munți sau două dealuri, cât și locul de formare a două văi ce coboară în cele două părți opuse ale crestei.

Influența naturii solului asupra accesibilității vehiculelor

După natura lor, solurile sunt pietroase, argiloase, mlăștinoase, nisipoase și sărătuoase. Duritatea suprafeței solului și diferența de calitate a acestuia influențează gradul de accesibilitate a acestuia, având un impact direct asupra folosirii tehnicii. Solurile pietroase, argiloase și mlăștinoase sunt caracteristice regiunilor montane.

Solurile pietroase și argiloase provoacă un grad mare de uzură cauciucurilor și șenilelor. În același timp îngreunează nivelul de lucrare pentru amenajare a drumurilor.

Solurile argiloase favorizează în general utilizarea tehnicii, dar pe timpul ploios provoacă greutăți mari deplasării tehnicii.

Solurile mlăștinoase micșorează atât capacitatea de manevră cât și mobilitatea tehnicii. Aces tip de teren compartimentează solul în zone greu accesibile sau chiar inaccesibile, reducând activitatea tehnicii doar pe ruta de ocolire sau traversare. Dacă recunoașterile se fac cu mare atenție și amănunțită, se pot găsi zone accesibile chiar și în mlaștinile inaccesibile.

1.1.3 Influența vegetației asupra accesibilității mașinilor de luptă

Orice zonă împădurită prezintă particularități proprii. Existența pădurilor influențează activitatea în mod diferit, în funcție de mărime, caracteristici specifice, natura solului, existența poienilor și a rețelelor de drumuri de exploatare și altele.

După formă și etajare se deosebesc următoarele tipuri:

Păduri simple – formate numai din copaci, fără lăstăriș sau tufăriș, coroanele pomilor formând un singur etaj;

Păduri complexe – formate din copaci, lăstăriș și tufăriș, coroanele acestora constituind două sau trei etaje.

Un exemplu de pădure complexă este o pădure mixtă de conifere și foioase, unde primul etaj este format de coroanele coniferelor, cel de-al doilea de coroanele foioaselor, iar etajul al treilea de lăstăriș și tufăriș.

După desime și gradul de închidere a coroanelor se deosebesc:

Păduri rare (rariști) – formate din copaci ale căror coroane sunt dispuse la distanțe mai mari decât diametrul acestora. Printre copaci deplasarea se poate executa relativ ușor.

Păduri dese – sunt cele la care distanța dintre coroane este mai mică decât diametrul lor. Aceste păduri stingheresc vădit acțiunea autovehiculelor.

Păduri compacte – sunt cele la care coroanele se închid între ele, formând un acoperiș continuu. Având în general o vegetație foarte deasă, precum și copaci dărâmați constituie un mare impediment împotriva mobilității vehiculelor.

După înălțimea și grosimea medie a copacilor, deci în general după vârsta pădurii, se deosebesc:

Păduri tinere – cu înălțimea până la 5-6 m și grosimea medie a copacilor în jur de 10 cm. la înălțimea pieptului unui om. De regulă aceste păduri sunt foarte dese. De asemenea ele sunt lipsite de obicei de drumuri, șenilatele trecând însă cu ușurintă.

Păduri mijlocii – cu înălțimea de peste 5-6 m și grosimea medie a copacilor până la 20-25 cm. Accesul este legat direct de existența drumurilor.

Păduri bătrâne – sunt considerate cele cu grosimea medie a copacilor de peste 25 cm. În astfel de păduri copacii sunt mai rari și nu întotdeauna au o închidere perfectă a coroanelor, iar buștenii căzuți și putrezi sunt un fenomen destul de frecvent, îngreunînd deplasarea.

După specia arborilor se pot face unele deducții cu privire la natura solului. De pildă, dacă bradul crește numai în terenuri argiloase și umede, prin care se trece mai greu mai ales pe timp ploios, pinul crește și în terenuri nisipoase.

Pădurile creează și zone favorabile de microclimat,variațiile zilnice de temperatură fiind mai mici, astfel încât ziua și vara este mai răcoare, iar noaptea și iarna este mai cald decât în câmp deschis. Totodată pădurea oferă protecție împotriva vântului, iar efectul precipitațiilor este mai redus decât cel în câmp deschis.

Este important de reținut faptul că hărțile topografice nu conțin alte informații cu privire la păduri decât forma, mărimea, existența poienilor, drumurilor și benzilor defrișate, înălțimea, grosimea, distanța dintre copaci, porțiuni exploatate sau arse. Multe dintre aceste date sunt doar orientative sau valabile în momentul în care s-a întocmit harta. De aceea, la pregătirea oricărei activități, este necesară o recunoaștere prealabilă a zonei sau dacă acest lucru nu este posibil, cel puțin prin obținerea pe alte căi a informațiilor necesare cunoașterii particularităților pădurii în care se dorește a se acționa.

1.2. Particularități ale acțiunilor desfășurate în teren muntos

Pentru apărarea trupelor proprii sau a unor obiective specifice, când lupta se duce în teren muntos, dispozitivul de luptă al bateriei de rachete antiaeriene, trebuie să fie asigure apărarea cicrculară și apărarea antiaeriană a comunicațiilor din punctele obligatorii de trecere. În momentul organizării acțiunilor de luptă, grupa de rachete antiaeriene trebuie să țină cont de anumite particularități și anume:

Unghiurile de tragere și vizibilitatea să nu fie limitată datorită terenului;

Funcționarea stațiilor de radiolocație e îngreunată de vegetația numeroasă;

Raritatea legăturilor de comunicații și starea lor, pantele, defileurile, toate acestea duc la o deplasare cu viteze mici, putând crea inconveniente cu privire la aprovizionarea la timp a materialelor, muniției sau alimentelor;

Amenajarea genistică va fi îngreunată de caracteristicile terenului;

Posibilitatea apariției incendiilor datorită pădurilor din împrejurimi;

Coordonarea între secțiile de lansare este îngreunată datorită lipsei vizibilității;

Risc mare de atac din part căi a informațiilor necesare cunoașterii particularităților pădurii în care se dorește a se acționa.

1.2. Particularități ale acțiunilor desfășurate în teren muntos

Pentru apărarea trupelor proprii sau a unor obiective specifice, când lupta se duce în teren muntos, dispozitivul de luptă al bateriei de rachete antiaeriene, trebuie să fie asigure apărarea cicrculară și apărarea antiaeriană a comunicațiilor din punctele obligatorii de trecere. În momentul organizării acțiunilor de luptă, grupa de rachete antiaeriene trebuie să țină cont de anumite particularități și anume:

Unghiurile de tragere și vizibilitatea să nu fie limitată datorită terenului;

Funcționarea stațiilor de radiolocație e îngreunată de vegetația numeroasă;

Raritatea legăturilor de comunicații și starea lor, pantele, defileurile, toate acestea duc la o deplasare cu viteze mici, putând crea inconveniente cu privire la aprovizionarea la timp a materialelor, muniției sau alimentelor;

Amenajarea genistică va fi îngreunată de caracteristicile terenului;

Posibilitatea apariției incendiilor datorită pădurilor din împrejurimi;

Coordonarea între secțiile de lansare este îngreunată datorită lipsei vizibilității;

Risc mare de atac din partea grupărilor de cercetare-diversiune;

Terenul muntos poate influența propagarea undelor electromagnetice;

Datorită naturii căilor de comunicații, puterea motoarelor scade și totodată crește consumul de carburanți.

Cercetarea spațiului aerian se face de observatorii aerieni, amplasați în pomi, foișoare sau căpițe de furaje. Comandantul grupei de rachete antiaeriene ia măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor și întărește paza și observarea dispozitivului de luptă. Totodată unii trăgători antiaerieni pot fi amplasați în pomi înalți, în funcție de deciziile luate de comandantul de grupă/pluton.

1.3. Amenințarea aeriană asupra mijloacelor proprii

Amenințarea aeriana este una din componentele principale care amenință siguranța națională, datorită posibilităților largi de cercetare, descoperire și nimicire cu diverse mijloace specific aeriene, lucru care necesită o atenție mărită asupra modalităților de acțiune. Amenințarea aeriană reprezintă un pericol permanent, care se materializează în acțiuni rapide, violente, cu caracter decisiv, cu urmări distructive asupra trupelor, populației civile și obiectivelor unui stat. Astfel, existența potențialului militar aerian în zona, duce la crearea condițiilor favorabile victoriei, în cazul unui conflict, doar prin dispunerea forțelor într-un interval scurt de timp în cadrul unor acțiuni aeriene.

Particularitățile amenințării aeriene din punctual de vedere al subunității de rachete antiaeriene se deosebesc în funcție de tipul de tehnică din înzestrarea subunității și de specificul acțiunilor mijloacelor aeriene.

La o analiză a fenomenului militar contemporan, observăm faptul că acesta se află într-o continuă creștere a dimensiunilor verticale a acțiunilor militare, a mijloacelor aeriene și a celor de apărare antiaeriană. În orice conflict major, bătălia aeroterestră este caracterizată prin:

atacuri executate împotriva unui număr mare de ținte, cu un număr mare de aeronave, care zboară la o înălțime mica, ținând cont de variațiile formelor de relief;

folosirea unei game variate de muniții cum ar fi: bombe, muniții ghidate cu precizie la țintă, rachete antiradiolocație, etc.

realizarea atacurilor prin surprindere având în vedere că nimeni nu este complet pregătit împotriva unui astfel de atac și nici nu poate preîntampina efectele acestuia;

aglomerarea spațiului aerian cu diverse mijloce, mijloace de foc, aeronave inamice sau proprii;

folosirea rachetelor balistice cu bătaie mică de către inamic pentru neutralizarea mijloacelor de lovire dispuse în spatele câmpului tactic;

reacția împotriva acțiunilor aeriene întreprinse de inamic trebuie să fie un automatism, deoarece timpul disponibil pentru deliberare este foarte scurt;

conflictul electromagnetic intens datorat acțiunii, utilizării și contraacțiunii radioelectronice.

Mijloacele de amenințare aeriană

Amenințările aeriene, în raport cu capabilitățile adversarului, pot fi clasice sau de ultimă generație, oferind posibilitatea de a fi completate cu acțiuni specifice războiului.

Avioanele sunt una din cele mai importante amenințări, datorită următoarelor caracteristici:

pot îndeplini diverse misiuni, atât ziua cât și noaptea, atât în cadrul operațiilor ofensive, cât și în cazul celor defensive;

sunt utilizate pentru lansarea unor arme inteligente;

sistemele integrate de navigație/bombardament specifice de tipul misiunii, le oferă o acuratețe ridicată, indiferent de condițiile de timp sau vreme;

prezintă o probabilitate ridicată de supraviețuire și îndeplinire a misiunilor;

Datorită costurilor ridicate ale avioanelor de ultimă generație, se impune modernizarea avioanelor actuale, în defavoarea achiziționării de avioane din generațiile următoare. Astfel, este nevoită orientarea spre avioane multirol care folosesc muniție inteligentă, cu posibilități de lansare a atacului din afara zonei de nimicire a apărării antiaeriene.

Elicopterele sunt utilizate pentru îndeplinirea unei game largi de misiuni și în special pentru sprijin aerian apropiat, caracterizat prin:

putere mare de foc, datorită folosirii de rachete antiblindate, mitraliere de calibru mare și alte sisteme de armament moderne, cu precizie ridicată;

capacitate mare de supraviețuire în câmpul tactic, datorată atât blindajului cât și a instalațiilor de avertizare și bruiaj;

mobilitate ridicată, datorată capacității de surprindere a inamicului, prin deplasarea pe un traiect de zbor neuniform.

Aparatele de zbor fără pilot sunt platforme aeriene folosite in scopul supravegherii și obținerii datelor despre ținte cu scopul de a fi descoperite, identificate, localizate, repartizate și indicate, și în același timp sunt utilizate pentru a avalua pierderile produse inamicului. (F.A.-1.1.2,2010:12).

În cadrul acțiunilor de luptă acestea pot fi dirijate prin dispozitivul de luptă propriu sau pe baza unui program înregistrat în memoria procesorului de bord.

Avioanele/Elicopterele/Rachetele fără pilot se pot clasifica astfel:

autodirijate, pe baza unui program înregistrat în memoria procesorului de bord;

teledirijate, dirijate de la sol de către operatori;

aerostate cu senzori și posibilități de transmitere a informațiilor.

Aparatele de zbor fără pilot pot îndeplini o gamă largă de misiuni și prezintă următoarele avantaje:

au dimensiuni reduse;

în comparație cu mijloacele aeriene cu piloți umani, prezintă costuri de fabricație mai mici;

resursa umană nu e pusă în pericol în cazul unui contraatac din partea inamicului;

pot îndeplini diverse misiuni.

Misiunea principală a aeronavelor fără pilot o constituie supravegherea și recunoașterea câmpului de luptă, dar pot fi folosite și pentru atacuri la sol sau în cadrul războiului electronic. Acestea pot fi echipate cu camere de filmat sau camere cu infraroșu, aparate de fotografiat sau sisteme de cercetare a spațiului prin radiolocație, focoase de atac și emițătoare laser folosite pentru dirijarea muniției inteligente la țintă.

Datorită dimensiunilor reduse și a amprentelor termice și de radiolocație acestea sunt greu de descoperit, urmărit și combătut, ceea ce le oferă șanse mari de supraviețuire.

Rachetele balistice tactice sunt adesea lansate de pe transportoare mobile, de la sol. Rachetele de acest tip transportă încărcături CBRN și se clasifică în funcție de bătaie, astfel:

– rachete balistice tactice cu bătaie scurtă (până la 1000 km);

– rachete balistice tactice cu bătaie medie (între 1000 și 3000 km).

Rachetele de croazieră sunt mijloace aeriene autopropulsate, autodirijate și fără pilot, care zboară la înălțimi prestabilite și transportă încărcături convenționale sau neconvenționale.

În funcție de destinație, acestea pot fi clasificate în:

– rachete de croazieră anti-navă (ASCMs);

– rachete de croazieră împotriva Forțelor Terestre (LACMs).

Cele folosite împotriva țintelor terestre prezintă capacitate mare de supraviețuire și o precizie ridicată. Acestea pot fi lansate de la sol, din aer sau de pe suprafața apei. Pe timpul zborului, sunt greu de detectat, deoarece pot zbura la înălțimi mici sau mari și pe rute indirecte. Ele pot ataca din orice direcție și pot ocoli zonele de nimicire a tehnicii antiaeriene în funcție de traseul prestabilit pentru acestea. Aceste tipuri de rachete sunt greu de detectat cu sistemele radar datorită tehnologiilor stealth și a posibilităților de observare scăzute. Folosirea de către acestea a motoarelor turbojet cu absorție de aer și turbofan, fac posibil zborul acestora la viteze subsonice, la înălțimi mai mici de 20 de metri și posibilitate mai mare a razei de acțiune.

Rachetele de croazieră prezintă o precizie ridicată de funcționare și posibilitatea programării unei căi de acțiune neprevăzute, datorită sistemelor de ghidare pe care le utilizează. Se apreciază că în următorii 10 ani numărul rachetelor de croazieră va crește, odată cu mărirea razei de acțiune, îmbunătățirea preciziei și reducerea amprentei radar. Adăugarea submunițiilor inteligente va duce la permiterea angajării unităților blindate aflate în mișcare. (F.T./A.A./5.1, 2005:12).

Rachetele aer-sol sunt asemănatoare celor de croazieră lansate din aer, cu diferența că sunt de dimensiuni mai mici, o rază de acțiune mai mică, nu au aripi și nu urmăresc conturul terenului. Ele sunt lansate de către avioanele de vânătoare sau bombardament. Majoritatea rachetelor aer-sol se dirijează prin comenzi radio, radiații electromagnetice sau sisteme de dirijare laser. Cele dirijate prin radiații electromagnetice, mai sunt cunoscute și sub numele de rachete antiradiolocație.

Rachetele antiradiolocație au o rază de acțiune mai mare de 100 km și de obicei sunt lansate de aeronave putătoare, dinafara zonei de acțiune a sistemelor antiaeriene.

Rachetele aer-sol prezintă capacități tot mai ridicate, devenind tot mai precise și mai letale. Acestea odată cu dezvoltarea tehnologică primesc capabilități noi, precum capacitatea de a ataca sistemele radar ale inamicului, descoperite în câmpul de luptă.

Desantul aerian tactic se constituie din marea unitate tactică de arme întrunite, din cadrul subunităților care aparțin eșalonului rezervei. În funcție de situație, desantul aerian poate desfășura subunități de parașutiști care să ajute la îndeplinirea misiunilor împreună cu marile unități de arme întrunite, fără a se subordona acestora.

Desantul aerian este destinat pentru a executa misiuni cheie în dispozitivul de luptă al inamicului sau în spatele acestuia, pe o durată limitată de timp.

Tactici, tehnici și proceduri de acțiune a mijloacelor aeriene

Acțiunile forțelor aeriene inamice este necesară pentru obținerea controlului spațiului aerian, respectiv câștigarea supremației aeriene.

Forțele aeriene reprezintă o categorie principale de forțe care poate acționa atât independent, cât și întrunit, pentru a duce la îndeplinirea cu succes a operațiilor militare.

Datorită faptului că acestea pot îndeplini o gamă largă de misiuni în cadrul câmpului tactic, ele au în compunere următoarele categorii de mijloace:

mijloace aeriene pentru luptă (avioane de vânătoare, de bombardament, elicoptere de atac, vehicule fără pilot și rachete de croazieră);

mijloace aeriene pentru transport (avioane și elicoptere pentru transport);

mijloace aeriene pentru cercetare (avioane și vehicule aeriene fără pilot).

În prima etapă a operațiilor avioanele de vânătoare și bombardament vor acționa împotriva bazelor aeriene cu scopul de a câștiga supremația aeriană. A doua etapă constă în neutralizarea elementelor de comandă și control, a unităților de sprijin și logistică.

Aviația de vânătoare-bombarament/atac la sol desfășoară acțiuni în cadrul operațiilor aeriene, concomitent cu loviturile rachetelor sol-sol, a elicopterelor de atac, a vehiculelor fără pilot și a acțiunilor războiului electronic.

Principalele procedee de acțiune a aviației de vânătoare și bombardament sunt următoarele:

lovituri concentrate, constau în lovirea aceluiași obiectiv cu toate mijloacele de atac aerian angajate în acel moment;

lovituri simultane – acestea se folosesc doar în momentul în care apărarea antiaeriană a fost nimicită și atunci când este dispus un număr sufficient de mare de mijloace aeriene de atac;

lovituri successive, constau în concentrarea eforturilor mijloacelor de atac aerian în momentele și pe zonele considerate importante în cadrul luptei;

vânătoare liberă, constă în căutarea, descoperirea și combaterea independent a țintelor inamicului.

Pentru lovirea diferitelor obiective din câmpul tactic, aviația de vânătoare și cea de bombardament poate recurge la următoarele procedee de atac și anume:

atacul din picaj;

atacul din zbor orizontal;

atacul din zbor planat;

atacul din cabraj;

bombardament cu bombe autodirijate prin fascicol laser.

Atacul din picaj se execută la distanțe cuprinse între 3 și 5 km față de obiectiv, sub un unghi cuprins între 300 și 600, cu viteza de intrare în picaj cuprinsă între 600 și 750 km/h.

Atacul din zbor orizontal se realizează la diferite înălțimi și viteze, sub forma a 3 moduri diferite, astfel:

bombardament din zbor orizontal la înălțimi mici se execută la viteze cuprinse între 500 și 1480 hm/h, prin lansarea bombelor de la înălțimi cuprinse între 150 și 15000 de metri;

bombardament din zbor orizontal, în urma efectuării manevrelor de picaj- acest tip de bombardament este dependent de aparatura automată de calcul de la bordul avioanelor;

bombardament din zbor orizontal după un reper ajutător- se execută la înălțimi mici și mijlocii, cu ajutorul dispozitivelor de calcul automate și după un reper care se află la o distanță apropiată față de ținta terestră;

Atacul din zbor planat se utilizează în cazurile în care vizibilitatea este redusă, cu un unghi de picaj cuprins între 100 și 250.

Atacul din cabraj constă în apropierea de țintă până la o distanță cuprinsă între 100 și 1000 de metri , sub un unghi de 450 sau 900. Când sunt țintite obiective care au o puternică apărare antiaeriană, bombardamentele în cabraj oferă cea mai bună eficacitate.

Elicopterele sunt întrebuințate pentru a îndeplini o gamă variată de misiuni, atât misiuni de atac, cât și misiuni de apărare, iar în comparație cu aviația de vânătoare și bombardament, prezintă următoarele avantaje:

nu necesită aerodromuri, pot ateriza și decola de pe orice porțiune de teren plat;

pot fi ascunse sau camuflate ușor în apropierea clădirilor sau pot fi camuflate cu complete de mascare;

pot acționa la înălțimi mici și foarte mici, lucru care le face greu de descoperit de către stațiile radar de cercetare de la sol sau de către cele de la bordul avioanelor;

Procedeele de acțiune pe care le folosesc elicopterele sunt următoarele:

atac din zbor orizontal;

atac din picaj;

atac di zbor la punct fix;

atac de la sol.

În misiunile de sprijin apropiat, elicopterele execută misiuni complexe caracterizate de:

puterea mare de foc;

capacitatea ridicată de supraviețuire în câmpul de luptă;

mobilitatea;

posibilitatea de surprindere;

capacitatea de luptă împotriva blindatelor.

Puterea mare de foc constă în posibilități de atac de la distanțe mari, datorită echipamentelor de ultimă generație cu care acestea sunt dotate cum ar fi rachetele aer-aer sau aer-sol, rachete antiradiolocație, nedirijate sau antiblindate, mitraliere de calibru mare și tunuri de calibru 20-30 mm.

Capacitatea ridicată de supraviețuire în câmpul tactic este determinată ținându-se cont de următoarele elemente care constituie sistemele de apărare, sisteme ca:

blindajul, carlinga și componentele principale;

instalațiile de avertizare și bruiaj împotriva rachetelor dirijateîn infraroșu sau radiolocație;

instalațiile de avertizare radar;

emițătoarele de bruiaj radioelectronic;

dispozitivele de aruncare a poliedrilor de bruiaj radioelectronic;

narmarea cu diverse mijloace pentru autoapărare. (F.T./A.A./5/3, 2004)

Mobilitatea ridicată le permite să efectueze acțiuni de surprindere a adversarului, prin efectuare de traiecte de zbor neuniform. Principalele caracteristici ale zborului elicopterelor sunt:

timpul de întoarcere la 900 este de 20÷25 s;

raza de viraj cuprinsă între 60 și 330 m;

trecerea de la zborul la punct fix la regimul de zbor cu viteza de până la 260 km/h în 25÷30 s, respectiv frânarea totală în 20÷30 s;

viteza de urcare pe orizontală cu o încărcătură normală este de 6 m/s.

Capacitatea de luptă împotriva blindatelor este dată de posibilitățile sale de zbor, mascare și a sistemelor de atac cu care sunt echipate elicopterele.

Aparatele de zbor fără pilot pot îndeplini în mare parte aceleași obiective pe care le pot îndeplini aeronavele cu pilot, dar față de acestea, prezintă următoarele avantaje:

au dimensiuni mai mici față de celelalte aeronave, ceea ce le face mai greu de descoperit;

în comparație cu aeronavele cu pilot, au costuri de producție mai scăzute;

pot fi dirijate pe baza unui program înregistrat în memoria computerului de bord sau pe baza dispozitivului propriu de luptă;

nu este expusă resursa umană la niciun pericol.

Îm câmpul tactic avioanele fără pilot pot executa misiuni de cercetare, transport, acțiuni de război electronic și de inducere în eroare a inamicului. Pentru Forțele Terestre, aceste tipuri de aeronave constituie un pericol major.

Acțiunile de cercetare a câmpului tactic, pot fi executate cu aeronavele fără pilot, avioanele de cercetare și a elicopterelor destinate localizării punctelor de comandă sau a dispozitivelor de apărare antiaeriană. Cele mai eficiente pentru astfel de misiuni sunt avioanele fără pilot, deoarece datorită dimensiunilor reduse sunt detectate greu de stațiile radar, astfel sunt cele mai des utilizate pentru astfel de tipuri de misiuni. Odată ce acestea își îndeplinesc misiunea și descoperă obiectivele, inamicul trece la neutralizarea lor cu ajutorul mijloacelor de atac sau bombardamentul artileriei.

În concluzie, inamicul poate efectua acțiuni aeriene împotriva forțelor și obiectivelor, prin lovituri aeriene directe sau raiduri, prin utilizarea diferitelor mijloace de atac aerian. Totodată acesta poate derula acțiuni de cercetare a câmpului tactic cu scopul de a descoperi ținte și obiective terestre pe care ulterior le nimicește. Subunitățile de luptă antiaeriană desfășoară diverse acțiuni prin care să limiteze efectele acțiunilor ostile ale inamicului asupra forțelor și obiectivelor militare sau civile proprii.

Desantul aerian tactic presupune transportul de trupe pe calea aerului în dispozitivul de luptă al inamicului. În luptă, desantul aerian poate îndeplini următoarele misiuni:

distrugerea mijloacelor de atac nuclear și a sistemelor de cercetare-lovire ale inamicului;

cucerirea unor capete de pod sau raioane de importanță tactică și menținerea lor până la sosirea trupelor proprii;

interzicerea afluirii rezervelor sau a retragerii trupelor și zădărnicirea ocupării de către acestea a unor raioane favorabile de apărare;

scoaterea din funcție a unor obiective importante din dispozitivul de luptă al inamicului;

dezorganizarea conducerii trupelor și activității inamicului;

interzicerea inamicului de a ocupa un aliniament favorabil desfășurării forțelor care vor duce lupta de întâlnire;

participarea la încercuirea și nimicirea inamicului, în cooperare cu forțele proprii.

Pagină albă

ROLUL, ORGANIZAREA, DOTAREA ȘI MISIUNILE SUBUNITĂȚILOR DE ARTILERIE ANTIAERIANĂ

Apărarea antiaeriană reprezintă principala misiune executată de subunitățile de rachete antiaeriene din cadrul Forțelor Terestre, în scopul nimicirii tuturor mijloacelor de zbor ale inamicului care efectuează, prin îndeplinirea misiunii la capacitate maximă de foc.

Apărarea antiaeriană poate fi executată atât la nivelul de ansamblu cât și nemijlocit.

În cadrul apărării antiaeriene de ansamblu, apărarea obiectivelor se execută prin îndeplinirea misiunii utilizând focul subunității de rachete antiaeriene concomitent cu aviația de vânătoare și a celorlalte sisteme de apărare antiaeriană.

Apărarea antiaeriană nemijlocită se execută prin primirea misiunii de la eșalonul superior, de către subunitatea de rachete antiaeriene, conform măsurilor și regulilor specifice apărării antiaeriene. Aceasta include și utilizarea armamentului de infanterie, pentru realizarea protecției proprii împotriva inamicului de la sol.

În cadrul Forțelor Terestre, un element important îl constituie lupta cu inamicul aerian cu ajutorul tehnicii de artilerie și rachete antiaeriene din dotare.

Misiunea subunităților de rachete antiaeriene este să ducă lupta cu inamicul aerian astfel încât să protejeze trupele și obiectivele proprii împotriva atacurilor aeriene, acționând în limitele posibilităților tehnice, în cadrul bateriei de rachete antiaeriene, dar și independent.

Pentru a-și putea duce la capăt misiunea, subunitățile de rachete antiaeriene trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

să pregătească zona de apărare împotriva atacurilor aviației inamice;

cu ajutorul radarelor din înzestrare, să determine traiectoriile aeronavelor inamice;

folosindu-se de capacitatea maximă de combatere a sistemelor, să neutralizeze mijloacele aeriene de zbor;

să interzică inamicului utilizarea spațiului aerian în zona de acțiune a sistemelor.

Subunitățile de rachete antiaeriene din cadrul forțelor interarme au datoria de a proteja trupele de la sol prin apărarea antiaeriană, sprijinind astfel forțele proprii împotriva atacurilor și cercetării aeriene întreprinse de către inamic.

Organizarea plutoanelor de rachete antiaeriene din cadrul Forțelor Terestre diferă în funcție de tipul de tehnică pe care o au în dotare.

De obicei, plutoanele de rachete antiaeriene se compun din două sau patru grupe de tragere și sistemele de comandă din compunerea acestora.

În cadrul unei astfel de grupe de rachete antiaeriene intră în compunere un anumit număr de servanți, în funcție de tehnica folosită, comandantul grupei, un șofer și un mecanic conductor, în funcție de caz.

În principiu, o subunitate de rachete antiaeriene are în compunere următoarele componente:

comanda bateriei;

pluton comandă, care poate fi și automatizat;

plutoane de tragere/lansare;

grupă tehnică – numai la bateriile SA-8, SA-6, SA-9;

grupă stație electrică – numai la bateriile SA-6, SA-8.

Dotarea cu tehnică de luptă a subunităților de rachete antiaeriene din dotarea Forțelor Terestre este prezentată în următorul tabel.

2.1. Cerințe generale necesare succesului operațiilor

Indiferent de tipul acțiunilor de luptă pe care subunitățile de rachete antiaeriene le întreprind, acestea și în special comandantul trebuie să practice câteva noțiuni ca agilitatea, inițiativa, adâncimea, multilateralitatea și sincronizarea.

Agilitatea reprezintă puterea forțelor de acționa înaintea inamicului, preluând inițiativa în luptă. Pentru subunitățile de rachete antiaeriene, acest lucru constă în capacitatea de a acoperi o suprafață cât mai mare din teritoriul aerian, astfel încât să fie în stare să descopere și să combată inamicul aerian mult mai eficient.

Inițiativa este una din componentele de bază care duc la reușita în luptă și la îndeplinirea misiunii. Aceasta are ca cerință un spirit agresiv și ofensiv care să se deruleze pe toată durata acțiunii și presupune anticiparea operațiilor aeriene ale inamicului de către comandantul de subunitate în situația în care subunitatea acționează la nivel întrunit.

Subunitatea de rachete antiaerine trebuie să împiedice îndeplinirea misiunilor de către forțele aeriene inamice, înainte ca acestea să-și lanseze operațiile împotriva trupelor proprii pe care apărarea antiaeriană le protejează.

Adâncimea presupune culegerea de informații astfel încât să se facă posibilă acțiunea în tot dispozitivul de luptă. Aceasta caracteristică este determinată de tehnica și de caracteristicile tehnico-tactice ale acesteia și de sistemele radiotehnice din compunere.

Multilateralitatea presupune capabilitatea de a acționa mai multe misiuni în același timp și trecerea de la o misiune la cealaltă în cel mai scurt timp posibil.

Sincronizarea reprezintă desfășurarea sincronă în timp și spațiu și constă în lovirea inamicului în momentele cheie, prin concentrarea eforturilor în momentul oportun. Această sincronizare mai poate presupune și manevrele subunităților de rachete antiaeriene în câmpul tactic.

2.2. Operațiile de comandă și recunoaștere în cadrul grupei de rachete antiaeriene

Desfășurarea acțiunilor de comandă și recunoaștere de către subunitățile de rachete antiaeriene, este imperios necesară pentru a asigura succesul subunității antiaeriene.

Comanda este autoritatea pe care comandantul militar o are și o exercită în scopul direcționării, coordonării și controlului unor structuri militare aflate în subordine..

Eficiența comenzii asupra subunităților de rachete antiaeriene este dată de către relația de comandă, procedurile de operare care se află în vigoare, antrenamentul, nivelul de instruire și întrebuințare a procedurilor de control.

Pentru ca o subunitate de luptă să fie organizată astfel încât să poată îndeplini diferite tipuri de misiuni, s-au stabilit relații de comandă, pentru a se putea defini legăturile între forțele care asigură sprijin prin foc și trupele sprijinite.

Relațiile de comandă reprezintă specificul comenzii și controlului dintre structurile combatante, între cele care asigură sprijinul și cele sprijinite. Autoritatea de comandă este diferită în funcție de fiecare tip de relații de comandă și anume:

Relația de subordonare organică reprezintă comanda în momentul în care subunitatea este parte integrantă a unei unități și astfel, face parte din statul de organizare al unității respective;

Relația de subordonare permanentă este stabilită în momentul în care o subunitate este atașată permanent altei unități. În acest caz, autoritatea, controlul și responsabilitatea comenzii, este transferată în totalitate unității din care subunitatea transferată va face parte. Acest tip de relații este unul specific conflictelor moderne, unde, pentru îndeplinirea misiunilor încredințate, se pot crea grupări de forțe aparținând unor structuri diferite, dar se vor subordona permanent noii unități în care vor fi încadrate;

Relația de subordonare temporară se exercită în momentul în care o subunitate este plasată în subordinea unei unități pentru o perioadă definită de timp. Subunitatea transferată trebuie să se conformeze noilor reguli impuse de către unitatea căreia va intra în subordine. Comandantul unității care primește în subordine subunitatea, va exercita același grad de comandă și control și în cele mai multe cazuri, este cel care asigură suportul administrativ și logistic noii unități;

Relația de control operațional este folosită atunci când o subunitate este trecută sub comanda altei subunități, cu scopul de a îndeplini o misiune, limitată în timp și spațiu. Subunitatea trecută în control operațional nu primește suport administrativ de la unitatea căreia a fost încredințată, decât atunci când acest lucru este specificat în ordinul de operații care direcționează statutul controlului operațional.

Relațiile de sprijin prin foc sunt relații care definesc aranjamente și totodată responsabilități între structura de forțe care asigură sprijinul prin foc și structura sprijinită. Astfel, avem patru tipuri de relații de sprijin și anume:

Sprijin direct ;

Sprijin general ;

Întărire ;

Sprijin general și de întărire .

Sprijinul direct reprezintă situația în care subunitatea de rachete antiaeriene oferă sprijin pentru o unitate sau subunitate care nu are în compunere subunități de rachete antiaeriene.

Astfel, subunitatea de rachete antiaeriene din cadrul forțelor terestre își coordonează deplasarea și poziționarea cu trupele sprijinite, timp în care le apără antiaerian. Un pluton de rachete antiaeriene este capabil să ofere sprijin unei unități tip batalion și comandantul plutonului de apărare antiaeriană trebuie să se dispună în conformitate cu planul de operații al comandantului batalionului de arme întrunite.

Sprijinul general reprezintă situația în care o unitate de rachete antiaeriene oferă sprijin pentru o forță aliată în întregime. Acest caz este caracterizat de faptul că unitatea de rachete antiaeriene care asigură sprijinul nu este aflată în subordinea unității sprijinite, ci este aflată sub controlul comandantului eșalonului superior de apărare antiaeriană.

Întărirea reprezintă situația în care o subunitate de rachete antiaeriene oferă sprijin și întărire prin foc unei alte subunități de rachete antiaeriene al unei unități de arme întrunite. Subunitatea care acordă sprijinul este poziționată în așa fel încât să fie capabilă să ofere sprijin cel puțin uneia din prioritățile unității întrunite, în funcție de hotărârile luate de către comandantul unității de apărare antiaeriană a unității sprijinite.

Sprijinul general și întărirea constituie situația în care o unitate de rachete antiaeriene oferă sprijin pentru o forță aliată în întregime și totodată sporește sprijinul acordat de către o altă unitate de rachete antiaeriene. Misiunea unității de rachete antiaeriene este de a oferi sprijin general trupelor și obiectivelor proprii din zona specifică, dar totodată trebuie să se coordoneze cu unitatea de rachete antiaeriene întrunită, cu scopul de a spori acoperirea mijloacelor de luptă din spatial destinat apărării antiaeriene.

În momentul în care subunitatea de rachete antiaeriene primește ordin de a sprijini antiaerian un batalion din forțele aliate, infanterie,vânători de munte,tancuri, parașutiști sau a altor unități de armă, este obligatorie instituirea unui proces de planificare prin care să se poată efectua coordonarea acțiunilor trupelor sprijinite și a celor care asigură sprijinul.

Coordonarea acțiunilor forțelor aliate constă în sincronizarea acțiunilor și informarea reciprocă asupra situației în care se află. Aceasta se realizeză în orice mediu, terestru,maritim,aerian, și cel mai important se realizeză în timp și în funcție de secvențele operațiilor întreprinse.

Ordinele care sunt transmise în cadrul luptei, reprezintă documentele care sunt transmise planurile de acțiune și misiunile de către comandanți, trupelor subordonate.

Formatul unui ordin de acțiune este tip standard, astfel încât subunitățile pot modifica sau completa, după caz, conținutul acestui ordin standard, pentru a-și satisface cerințele specifice misiunii. Comandantul subunității antiaeriene, poate emite un ordin verbal sau în scris, în funcție de timpul la dispoziție pe care-l are. Plutonul de apărare antiaeriană, poate să combină ordinul de acțiune specific acesteia, cu ordinul de acțiune al unității întrunite.

Principalele ordine de acțiune folosite în luptă sunt următoarele :

Ordinul de avertizare (WARNO) are rolul de a înștiința subunitățile despre misiunea pe care acestea urmează să le îndeplinească. Acest ordin trebuie să fie scurt, concis și se poate transmite prin comunicații sau curier. În cadrul acestui ordin, trebuie cuprinse informații despre misiunea următoare, schimbările apărute în cadrul organizării, instrucțiuni în ce privește deplasarea, descrierea generală a zonei de acțiune, ultimele informații primite de la echipele de cercetare și de unde și când se va emite ordinul de acțiune;

Ordinul de acțiune (OPORD) este un ordin complet, emis de către subunitate înaintea începerii unei misiuni și conține paragrafe în care se găsesc informații despre situație, misiune, modul de execuție, logistică și comandă. Conținutul paragrafelor poate fi adaptat de subunitate în funcție de cerințele misiunii, iar anumite probleme care cer o descriere mai largă a acțiunilor, pot fi incluse în anexe separate. Astfel, comandantul subunității de rachete antiaeriene, care sprijină o unitate aliată, va întocmi o anexă a sprijinului prin foc antiaerian la ordinul de acțiune al unității sprijinite;

Ordinul fragmentar (FRAGO) este o formă prescurtată a ordinului de acțiune și are ca scop actualizarea ordinului de acțiune. Acest ordin poate cuprinde informații despre schimbări ale poziției inamicului, acțiuni ce implică organizarea trupelor proprii, a măsurilor de control sau inențiile superiorului în cadrul schimbării de manevră. În cadrul unei misiuni, dacă aceasta este de lungă durată, se emite un singur ordin de operații care apoi va fi actualizat prin mai multe ordine fragmentare. Acest ordin trebuie să fie scurt, și se poate transmite în scris sau oral.

După ce ordinul de acțiune a fost primit, comandantul subunității de rachete antiaeriene, începe un proces de planificare propriu. Procedurile pentru conducerea trupelor sunt destinate focalizării eforturilor liderului plutonului de rachete antiaeriene. Astfel, comandantul subunității trebuie să înțeleagă pașii din cadrul acestor proceduri și este obligat să-i exerseze, pentru a putea să-i implementeze eficient în cadrul misiunilor.

Procedurile pentru conducere a trupelor și modalitățile de modificare a fiecărui pas, sunt obligatorii pentru fiecare comandant de pluton care acționează independent în cadrul unei baterii de rachete antiaeriene.

În funcție de relațiile de comandă și cele de sprijin stabilite pentru subunitatea de rachete antiaeriene, comandantul acestei subunități va primi un ordin de operații și o anexă cu sprijinul prin foc antiaerian, de la unitatea de forțe întrunite pe care subunitatea de rachete antiaeriene o sprijină antiaerian.

De regulă, informațiile transmise trebuie să includă date despre:

Organizarea pentru luptă a apărării antiaeriene;

Situația curentă;

Misiunea eșalonului superior;

Schema manevrei;

Cercetarea aeriană și terestră a câmpului de luptă;

Acțiunile inamicului pe cale aeriană;

Acțiunile aviației proprii;

Realizarea siguranței nemijlocite a dispozitivelor de luptă;

Logistica subunității.

După primirea misiunii, comandantul trece la parcurgerea secvenței 1, secvență ce presupune analiza misiunii primite și începerea pregătirii acesteia de către subunitate. În cazul în care misiunea este de a sprijini trupele aliate din cadrul unităților interarme, este necesar să se ia în considerare și misiunile acestora.

Comandantul unității este obligat să parcurgă cu atenție un proces logic de analiză a cerințelor misiunii. Estimarea făcută, trebuie să aibă în vedere analiza misiunii,terenului,trupelor proprii și a inamicului și timpul de care dispun trupele. Astfel, el va analiza situația luând în considerare acești factori atunci când va întocmi schema de manevră și cerințele apărării antiaeriene.

Pe timpul în care efectuează analiza, comandantul trebuie să țină cont de următoarele probleme și să răspundă următoarelor :

Care este misiunea subunității și care sunt intențiile comandantului suprem;

Timpul avut la dispoziție pentru planificarea și pregătirea misiunii;

Timpul necesar pentru ocuparea dispozitivului de luptă și pregătirea pentru tragere;

Dacă situația actuală permite trupelor să facă simulări înainte de misiune;

Care sunt sarcinile subunității;

Cunoașterea situației aeriene a inamicului și posibilitățile acestora de a riposte împotriva apărării antiaeriene aliate;

Situația subunităților de apărare antiaeriană din zonă;

Sectoarele de tragere și acoperirea aeriană;

Modul de asigurare a logisticii pentru subunitățile luptătoare;

Mascarea, obstacolele, căile principale de acces și de comunicație;

Starea vremii și cum poate starea vremii influența acțiunile trupelor proprii;

Starea personalului subunității, muniției și carburanților, precum și a tuturor celorlalte materiale din resortul logisticii;

Graficul cu odihna personalului subunității.

Pentru pregătirea acțiunilor de luptă, comandantul va trebui să aloce subordonaților cel puțin 2/3 din timpul la dispoziție al acestora.

Comandantul fubunității parcurge secvența nr. 2 odată cu emiterea unui ordin de avertizare, care ulterior va fi completat cu informații primite de la ordinul de operații si cel fragmentar.

Acesta este obligat să aducă la cunoștință subordonațiilor informații despre :

Misiunea următoare;

Pregătirile inițiale care trebuiesc făcute;

Locația și momentul în care vor primi un ordin de operații detaliat;

Alte informații care pot ajuta subordonații în procesul de pregătire a misiunii.

Secvența nr. 3 este parcursă în momentul în care comandantul emite un plan previzoriu în cadrul căruia, revede informațiile primite pe timpul analizei misiunii și rezultatul planificării inverse, va consta într-un calcul al timpului necesar pentru:

Momentul în care trebuie să fie gata pentru executarea misiunii;

Emiterea ordinului de operații;

Deplasarea în noua poziție și ocuparea acesteia;

Acest calcul al timpului necesar se va aduce la cunoștință subunității în cel mai scurt timp posibil și va fi actualizat de câte ori este necesar. Odată cu finalizarea acestui proces, comandantui subunității trece la planificarea luptei cu inamicul aerian, în funcție de planurile eșalonului superior și indicațiilor pentru planificare.

Astfel, pentru a putea începe planificarea luptei, comandantui subunității trebuie să:

Înțeleagă intențiile comandantului superior;

Înțeleagă misiunea trupelor sprijinite, precum și schema manevrei acestora și a subunității proprii;

Determine căile de apropiere ale inamicului aerian și terestru.

Comandantul subunității de apărare antiaeriană este obligat să execute o planificare paralelă cu cea a statului major a unității sprijinite antiaerian și în același timp, comandantul trebuie să planifice schema de manevre a forțelor și mijloacelor subunității. Această schemă de manevră trebuie planificată în funcție de schema de manevră a unității sprijinită antiaerian sau a bateriei din care subunitatea de rachete antiaeriene face parte.

În cadrul planificării, se va ține cont de faptul că plutoanele de rachete antiaeriene tip SA-7 din cadrul batalionului de forțe întrunite, acționează de regulă în mod independent, cele tip SA-7, SA-8, SA-9 din cadrul bateriei de rachete antiaeriene pot acționa și independent, iar plutoanele de rachete antiaeriene SA-6 acționează doar în cadrul bateriei din care fac parte.

Comandantul plutonului de rachete antiaeriene, este specialistul cu cel mai înalt rang și din punctul de vedere al apărării antiaeriene, este consilierul comandantului forțelor întrunite. Acesta trebuie să țină cont și să compare planul de apărare antiaeriană, cu fazele de manevră a unității sprijinite sau cu planul subunității din care face parte.

Pe timpul planificării, comandantul trebuie să ia măsuri în cazul schimbărilor care apar, să se asigure că subunitatea este informată despre acestea și că au fost înțelese de către subordonați. Acesta va respecta principiile de bază ale luptei cu inamicul aerian și va ține cont în cadrul planificării de situația tactică și amenințările din partea inamicului, misiune, protecția mijloacelor antiaeriene și disponibilități.

Principiile cele mai importante pentru subunitatea de rachete antiaeriene sunt atacul timpuriu, acoperirea, adâncimea apărării antiaeriene și manevrele efectuate în luptă.

În cadrul planificării schemei de manevre a forțelor și mijloacelor subunității antiaeriene, se vor găsi și elemente de care se ține cont la întocmirea planului apărării antiaeriene.

În momentul în care comandantul subunității de rachete antiaeriene este nevoit să aleagă schema cu dispozitivele de luptă și pozițiile fiecărei mașini și instalație de luptă, va ține cont de:

Existența posibilităților de observare peste formele înalte de teren din zonă și pe direcțiile cele mai probabile de atac ale inamicului aerian;

Adâncimea dispozitivului forțelor aliate care sunt sprijinite antiaerian;

Comunicațiile dintre comandanții subunităților, precum și cele dintre personalul care deservește tehnica;

Drumuri și căi de acces spre poziții;

Protecția împotriva atacurilor terestre.

Pe lângă pozițiile de lansare și cercetare stabilite, comandantul va trebui să prevadă între 1-3 poziții de rezervă, care vor fi întrebuințate succesiv pe timpul misiunii.

Pentru subunitățile de rachete antiaeriene SA-6/7/8/9, în cadrul raionului în care acestea duc acțiuni de luptă, se va amenaja și un raion de așteptare, în care se asigură mascarea tehnicii și în funcție de capabilitățile de manevră a tehnicii, se va planifica și modalitatea de manevră pentru ocuparea poziției de bază și de rezervă, iar mașiniile de luptă sau instalațiile de lansare vor executa foc succesiv din cele două poziții menționate. Trăgătorii instalațiilor de lansare al complexului SA-7, se vor masca în teren și vor executa foc spre ținte din cele mai apropiate poziții de tragere. Subunitățile de asigurare, își vor planifica o poziție de bază și două de rezervă, poziții pe care le vor ocupa ulterior la ordin.

Comandantul subunității va alege cea mai bună poziție în teren, ținând cont de:

Organizarea plutonului pentru luptă;

Locul punctului de comandă al forțelor sprijinite;

Dispersarea plutonului;

Căile de acces spre poziții;

Posibilitățile de mascare;

Comunicațiile din rețeaua apărării antiaeriene.

Pentru ocuparea noilor poziții indicate, comandantul parcurge secvența nr. 4 , care presupune inițierea marșului, lucru pe care acesta trebuie să-l facă în cel mai scurt timp posibil, odată cu primirea ordinului de avertizare. De cele mai multe ori, deplasarea se execută simultan cu inițierea procesului de planificare.

Subunitatea de rachete antiaeriene, execută marșul în cadrul bateriei din care face parte sau împreună cu unitatea de forțe întrunite pe care o sprijină antiaerian. Pe timpul deplasării, plutonul de rachete antiaeriene, trebuie să fie în măsură să execute foc antiaerian pentru protecția coloanei aflate în marș. În situația în care planificarea nu s-a putut face pe timpul marșului, comandantul subunității, se prezintă la punctul de comandă al unității sprijinite antiaerian și începe planificarea împreună cu comanda unității interarme. Locțiitorul comandantului conduce marșul și acțiunile de aprovizionare și de coordonare cu forțele aliate.

Ocuparea dispozitivului de luptă se face din mișcare sau din locul ultimei opriri. În cazul ocupării din mișcare, această modalitate se alege de obicei pe timpul desfășurării acțiunilor ofensive. În general, plutonul de rachete antiaeriene este sfătuit să ocupe o poziție recunoscută de către grupa de recunoaștere, iar în cazul în care recunoașterea unei poziții nu este posibilă, comandantul plutonului întocmește schița unei pozișii.

Comandantul fiecărei mașini de luptă, autovehicul sau instalație de lansare, ordonă mecanicului conductor drumul pe care să-l parcurgă până la poziția indicată de către comandant, respectând pe parcursul deplasării ordinele acestuia.

Acesta, trebuie să acorde o atenție ridicată următoarelor chestiuni:

Urmele lăsate de roți sau șenile să urmeze liniile naturale din teren;

Mașina de luptă, autovehiculul sau instalația de lansare, pe timpul deplasării, să aibă o poziție orizontală de câte ori este posibil acest lucru;

Axa longitudinală a tehnicii, în momentul mascării acesteia și pe momentele adăpostirii, dacă situația o permite să fie orientate spre drumurile de ieșire;

În cazul în care există pericol de îngheț, să se așterne un covor de vreascuri, pentru a preveni riscul de îngheț și înțepenire a șenilelor.

Odată ce s-a ajuns la poziția ordonată, operatorii încep și pregătesc tehnica pentru tragere, iar subordonații trec la starea de pregătire ordonată.

Pe timpul desfășurării acțiunilor de trecere în starea ordonată, grupa de servici care are în componență sistemele de rachete antiaeriene portative SA-7, duc acțiuni de cercetare a spațiului aerian. În acest timp, comandantul plutonului de rachete antiaeriene, stabilește raionul vehiculelor pentru transport. De îndată ce locul a fost stabilit, ordonă ocuparea și mascarea acestuia.

Secvența nr. 5 este parcursă în momentul în care comandantul ordonă executarea unei recunoașteri terestră în zonă. Această recunoaștere este posibilă cel mai des în situațiile în care subunitățile se găsesc în defensive, fiind mai greu de realizat în timpul unei ofensive.

Cu ajutorul recunoașterilor făcute în zona de acțiune a forțelor terestre, se va confirma, infirma sau reconsidera planul de acțiune provizoriu. Aceste recunoașteri de regulă vor fi executate concomitant cu recunoașterile desfășurate de către trupele din componenta unității interarme și împreună cu comanda acestora.

Pentru ca misiunea să poată fi îndeplinită cu success, este necesară cel puțin o recunoaștere în teren a acțiunilor de luptă de pe hartă.

Recunoașterea cuprinde totalitatea activităților desfășurate de plutonul sau grupa R.A.A. în scopul determinării locului elementelor dispozitivului de luptă, cercetării itinerarelor de deplasare și asigurarea condițiilor optime de ocupare a acestuia de către subunitate. (F.T./A.A./5/1)

Comandantul bateriei alege personalul din grupa de recunoaștere pentru plutoanele de rachete SA-6/8/9, iar pentru plutoanele de SA-7, personalul pentru grupa de recunoaștere este ales de către comandantul plutonului.

În compunerea grupei de recunoaștere intră :

Locțiitorul comandantului de baterie sau un comandant de secție;

1-2 comandanți de grupă;

1-2 cercetași observatori;

1 cercetaș chimic;

1-2 radiotelefoniști;

2-4 servanți de instalație de lansare/mașină de luptă;

Șoferi în funcție de numărul de autovehicule necesare.

Pe timpul deplasării, grupa de recunoaștere, execută observarea inamicului, a terenului, starea itinerariului pe care se execută deplasarea, capacitatea de trecere a podurilor, gradul de înclinare a pantelor și cercetarea NBC.

La sosirea în raionul dispozitivului de luptă, grupa de recunoaștere trebuie să :

Organizeze cercetarea spațiului aerian;

Organizeze cercetarea NBC;

Să fie în măsură să aleagă raionul de așteptare, pozițiile de tragere, de rezervă și cele vremelnice;

Să stabilească locul de dispunere a punctului de comandă, a raionului cu tehnică și a stațiilor de radiolocație;

Să precizeze direcțiile probabile de atac ale inamicului aerian și terestru;

Stabilească direcția de bază a tragerii;

Determine coordonatele pozițiilor de tragere și a celor de rezervă;

Să stabilească modul de realizare a siguranței nemijlocite;

Stabilească ordinea de executare a lucrărilor de mascare și amenajare genistică;

Să aleagă repere din teren care să ajute la indicarea țintelor.

Comandantul grupei de recunoaștere cercetează rezultatele și completează fișa recunoașterilor, iar în funcție de rezultat decide dacă raionul corespunde îndeplinirii misiunii. În cazul în care acesta nu corespunde, cu aprobarea comandantului superior, se va alege un alt raion în vecinătatea celui stabilit anterior. Drumurile de acces spre raion se marchează cu indicatoare, iar la sosirea plutonului, comandantul grupei de recunoaștere îl întâmpină și-l însoțește spre locurile stabilite, astfel încât aceștia să fie în măsură să ocupe dispozitivul de luptă din mișcare.

Executarea recunoașterilor nu trebuie să întârzie pregătirea plutonului pentru îndeplinirea misiunilor de luptă. Odată cu terminarea executării observațiilor în teren, comandantul parcurge secvența nr. 6 și anume, execută completarea planului. Acesta se realizează prin adăugarea detaliilor necesare la planul inițial precum și modalitățile de aplicare a măsurilor de luptă și protecție a trupelor. La nevoie, comandantul va întocmi anexa, care să fie adăugată la planul de operații a unității întrunite.

Înainte de lansarea execuției fiecărei operații, este necesară desfășurarea repetiției sau a simulării, care se poate realiza în teren, în lada cu nisip sau pe hartă. De regulă la această repetiție participă doar comandanții de grupe și de plutoane, dar dacă timpul și situația o permite, ar trebui să participe tot personalul subunității.

La terminarea matricei de execuție a subunității, personalul acesteia, trebuie să știe exact ce are de făcut. Această matrice reprezintă baza pentru realizarea simulării.

Comandantul subunității de rachete antiaeriene care sprijina antiaerian unitatea de arme întrunită, participă la executarea simulării de către entitatea de arme sprijinită antiaerian. Acesta va explica planul de apărare antiaeriană și în funcție de fiecare situație a planului de acțiune, schema de manevre pe care o va efectua.

Pe timpul desfășurării acțiunilor de luptă, comandantul subunității de rachete antiaeriene, trebuie să fie în măsură să adopte secvențe și proceduri, în funcție de schimbarea acțiunilor inamicului și în funcție de modificările apărute la schema manevrelor eșalonului superior sau a trupelor proprii.

Comandantul subunității, trebuie să se asigure că:

Înaintea de începerea acțiunilor de luptă, fiecare subordonat știe ce are de făcut și fiecare mașină de luptă sau instalație de lansare se află la locul prestabilit în matricea de execuție și sunt gata pentru începerea misiunii;

Rețelele sunt monitorizate și sunt în stare de funcționare.

Pregătirile anterioare și cele imediate, fac parte din pregătirea pentru tragere și au în componență următoarele activități:

Analiza situației aeriene;

Cuplarea instalațiilor de lansare și a stațiilor de radiolocație din compunerea complexului și executarea controlului funcțional;

Pregătirea anterioară a rachetelor pentru tragere;

Aprecierea stării de pregătire pentru tragere;

Însușirea misiunii de combatere a țintei aeriene, primită de la punctul de comandă;

Odată ce ținta a fost indicată, se trece la căutarea, descoperirea și recunoașterea acesteia pentru a fi nimicită;

În cazul în care bruiajul există, se trece la stabilirea acestuia, a tipului și a intensității acestuia și se stabilesc măsuri de combatere a acestuia, iar mai apoi se trece la cuplarea aparaturii de protecție împotriva bruiajului;

Alegerea instalațiilor de lansare pentru tragere;

Indicarea țintei, căutarea și prinderea acesteia de către SRD;

Se precizeză tipul și caracterul țintei, iar apoi se alege procedeul de însoțire;

Trecerea instalației de lansare și a rachetelor stabilite în regim “ȚINTĂ” ;

Determinarea elementelor inițiale pentru tragere;

Stabilirea felului focului și a numărului de rachete pentru lansare;

Determinarea momentului oportun pentru lansarea rachetelor;

Stabilirea posibilitățiilor de repetare a tragerii.

Comandantul subunității de rachete antiaeriene, trebuie să fie în măsură să sincronizeze pozițiile mașinilor de luptă și a instalațiilor de lansare, cu cele ale trupelor sprijinite antiaerian.

Avertizarea în cazul apariției unei ținte inamice, se realizeză de regulă de la radarele proprii ale unității de apărare antiaeriană, pe baza datelor, printr-o rețea clasică sau automatizată. În cazul țintelor care apar prin surprindere, cum sunt elicopterele de atac sau avioanele de atac la sol ale inamicului, avertizarea se face de către comandant prin circuitul de comandă al bateriei sau cel al trupelor sprijinite.

Recunoașterea aeronavelor proprii, se poate face după următoarele elemente și anume:

Tipul constructiv și anume, modelul aeronavei;

Semnele de identificare, de recunoaștere a apartenenței de stat;

Conduita, este reprezentată de manevre de zbor, poziția trenului de aterizare sau conectarea sistemului de iluminare;

Semnalele acestora, răspunsurile la emisiile electronice ale sistemului de identificare sau avertizările vizuale trimise de către acestea.

Aeronavele inamice se pot recunoaște după următoarele elemente:

Tipul constructiv și anume, modelul aeronavei;

Semnele de identificare, de recunoaștere a apartenenței de stat;

Conduita, reprezentată de manevrele de atac pe care aviația inamică le întreprinde;

Criteria de ostilitate.

Combaterea țintelor aeriene ale inamicului, se execută în funcție de caracteristicile tehnico tactice, a caracteristicilor de evoluție și în funcție de regulile de tragere ale fiecărui complex de rachete antiaeriene în parte. Se stabilesc reguli de control ale spațiului aerian, astfel încât, siguranța aeronavelor proprii să nu fie pusă în pericol.

Comandantul subunității, pe parcursul desfășurării acțiunilor de luptă, trebuie să:

Aducă la cunoștință situația aeriană a inamicului echipelor care deserves tehnica de luptă și să participle la conducerea acestora în cadrul luptei;

Transmită la timp rapoartele solicitate de superiori;

Mențină legăturile radio atât cu eșalonul superior, cât și cu subordonații;

Anunțe în cel mai scurt timp posibil subunitățile de apărare antiaeriană vecine, despre apropierea aeronavelor de luptă ale inamicului, în special despre elicopterele de atac;

Controleze și să coordoneze modul de executare a lucrărilor de întreținere la tehnică;

Anunțe din timp rezervele necesare de rachete, muniție și carburanți, în vederea unei alimentări propice.

2.3. Executarea misiunilor de către grupa de rachete antiaeriene

Subunitatea de rachete antiaeriene prezintă principalul mijloc de foc la dispoziția comandantului unității interarme pentru lupta cu inamicul aerian, care poate avea un caracter decisiv asupra operațiilor.

Principii generale

Toate operațiile care se efectuează împotriva inamicului aerian, se execută din dispozitivele de luptă.

Dispozitivul de luptă reprezintă gruparea mijloacelor de combatere a aviației inamice din cadrul subunităților de rachete antiaeriene, astfel încât acțiunile de luptă pe care acestea le duc să se desfășoare în condiții de eficiență maximă. Astfel, este necesar ca planul de acțiune să fie foarte bine structurat. Dispozitivul de luptă trebuie să fie simplu și realizat în concordanță cu concepția apărării antiaeriene.

Orice dispozitiv de luptă este compus dintr-un punct de comandă, o poziție de tragere și o zonă de staționare a mijloacelor de transport.

Poziția de tragere este dispusă în dispozitivul de luptă al bateriei, iar în cazul în care se lucrează independent, este dispusă în funcție de trupele pe care le sprijină. Această poziție reprezintă poziția din care se execută combaterea țintelor aeriene.

La stabilirea acestor poziții, trebuie să se ia în considerare condițiile terenului, tipul de tehnică care este folosită și modalitățile de acțiune ale inamicului.

Poziția de tragere trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici și anume:

solul să fie stabil, orizontal astfel încât să permită dispunerea tehnicii conform capacităților tehnico-tactice ale acestora;

câmpul de observare și tragere să fie unul circular, iar unghiurile de acoperie să fie maxim de 0-50 grade;

să nu existe obstacole de orice fel în jurul poziției de tragere, lucru care ar duce la îngreunarea observării;

să fie dispuse lângă căi de acces care să permită mutarea tehnicii în cel mai scurt timp în caz de nevoie;

să nu existe în preajma pozițiilor de tragere linii de înaltă tensiune care sa ducă la bruierea stațiilor de radiolocație;

să existe surse de apă potabilă în zona de dispunere;

să existe posibilități de mascare naturală;

poziția de tragere aleasă să nu fie într-o zonă care să permită persistența substanțelor chimice sau biologice în cazul unui atac;

să existe posibilitatea executării lucrărilor genistice necesare.

Pe timpul executării misiunilor de apărare antiaeriană, indicarea poziției de tragere se primește de la comandantul de baterie și aceasta este sub forma unor numere care reprezintă repere din teren. În apropierea acestor poziții de tragere, se execută poziții de așteptare, cu scopul de a masca și de a induce în eroare inamicul aerian care execută cercetarea zonei.

Executarea focului de către subunitățile de rachete antiaeriene la capacitatea maximă presupune ca militarii să fie repartizați în ture de maxim 4 ore, atât ziua cât și noaptea.

Comandantul de pluton primește lista cu planificările, iar cei care nu se află în tură, pot executa alte misiuni în funcție de ordinul comandantului.

Reguli generale ale planificării și poziționării sistemelor de artilerie antiaeriană

Planificarea și poziționarea sistemelor de artilerie antiaeriană se face pe baza a șase reguli generale:

– sprijinul reciproc;

– distribuția echilibrată a focului;

– suprapunerea focului;

– acoperirea cu pondere a riscurilor;

– angajarea oportună;

– apărarea în adâncime.(F.T./A.A.05/1/, 2005:37)

Sprijinul reciproc se obține prin poziționarea sistemelor de rachete antiaeriene astfel încât să poata combată ținte din zona moartă a complexului de rachete vecin. Sistemele de rachete pot extinde zona moartă astfel încât să crească necesitatea sprijinului reciproc. (fig 1.1.)

Fig.1.1 Sprijinul reciproc

Distribuția echilibrată a focului, se realizează prin poziționarea sistemelor de rachete antiaeriene astfel încât volumul de foc să fie egal în orice direcție. Această dispunere se folosește de grupele de rachete în momentul în care itinerarul de zbor al aeronavelor inamice nu este cunoscut. (fig 1.2.)

Fig.1.2 Distribuția echilibrată a focului

Concentrarea focului se obține prin dispunerea sistemelor de rachete astfel încât posibilitățile de combatere a acestora să se suprapună. Din cauza capabilităților de luptă reduse ale unor sisteme sau a înălțimilor mari de la care aviația lansează atacurile, comandantul de pluton trebuie să aplice concentrarea focului pe verticală și să aplice sprijinul reciproc. (fig. 1.3.)

Fig.1.3 Suprapunerea focului

Acoperirea cu pondere a riscurilor presupune combinarea focului și concentrarea acestuia pe cele mai probabile rute sau direcției de atac ale inamicului. În astfel de cazuri în care concentrarea focului se poate face pe o anumită direcție, comandantul plutonului poate risca să lase alte zone descoperite. (fig. 1.4.)

Fig.1.4 Acoperirea cu pondere a riscurilor

Angajarea oportună presupune poziționarea sistemelor de rachete astfel încât acestea să poata combate țintele aeriene înainte ca acestea să detecteze pozițiile de tragere antiaeriene sau să deschidă focul. (fig. 1.5.)

Fig.1.5 Angajarea oportună

Apărarea în adâncime constă în poziționarea sistemelor de foc ale rachetelor antiaeriene progresiv, astfel încât mijloacele inamicului să fie combătute unul câte unul. Astfel, sunt diminuate șansele ca aviația inamică să ajungă la obiectivul pe care acestea îl au ca țintă.(fig. 1.6)

Fig.1.6 Apărarea în adâncime

Momentele misiunii de foc

Pentru combaterea țintelor aeriene, subunitățile de artilerie antiaeriană trebuie să îndeplinească următoarele condiții și anume:

Descoperirea – sistemele de rachete antiaeriene cu ajutorul stațiilor radiotehnice din dotare cercetează spațiul aerian și descoperă țintele aeriene, înainte ca acestea să devină un pericol pentru obiectivele apărate.

Prinderea și însoțirea – această operațiune constă în colectarea datelor despre țintă astfel încât să se poată crea prinderea și însoțirea acesteia.

Clasificarea – subunitățile de rachete antiaeriene trebuie să facă diferența între aeronavele inamice și rachetele balistice ale acestora. Acestea trebuie să combată rachetele balistice bazându-se pe clasificare și nu pe identificare.

Identificarea – aceasta constă în diferențierea țintelor amice de cele inamice. De preferat ar fi ca în timpul procesului de identificare să se facă diferența între țintele reale și cele de inducere în eroare și să se determine tipul acestora.

Alegerea țintei – presupune alegerea țintelor prin procesul de selecție a țintelor descoperite de aparatura radiotehnică din compunere și stabilirea priorităților de combatere ale acestora.

Selectarea sistemelor de arme – presupune alegerea sistemului care prezintă cele mai multe avantaje și este cel mai eficient în situația tactică dată.

Angajarea – presupune alegerea țintelor care urmează a fi combătute și a sistemelor de rachete care să deschidă focul. Aceste sisteme de rachete trebuie să fie capabile să urmărească țintele aeriene și să le combată în timp util.

Distrugerea – este operațiunea finală a tuturor sistemelor de rachete antiaeriene și astfel aceasta este operațiunea principală din cadrul misiunii. În cazul în care țintele nu sunt distruse, trebuie împiedicate astfel încât să nu-și poată îndeplini misiunea.

Cercetarea

Cercetarea se execută neîntrerupt printr-un sistem unitar care are ca scop culegerea în timp util a datelor despre inamic, despre pericolul chimic și biologic, caracteristicile zonei de operație și starea atmosferică.

Cercetarea în cadrul sistemelor de rachete antiaeriene se execută cu ajutorul stațiilor de radiolocație din compunere sau prin observare și cuprinde următoarele operațiuni:

Căutarea mijloacelor aeriene;

Descoperirea mijloacelor aeriene;

Urmărirea mijloacelor aeriene;

Caracterizarea mijloacelor aeriene.

Pentrul succesul operațiilor de cercetare, la nivelul subunității de rachete antiaeriene, trebuie executate următoarele acțiuni:

Organizarea și cercetarea permanentă a spațiului aerian;

Utilizarea datelor primite de la stațiile de radiolocație și cele de la sistemul de conducere a focului pentru indicarea țintelor;

Cunoașterea în permanență a traiectelor de zbor ale inamicului aerian prin folosirea radio-detectoarelor de țintă din dotare;

Recunoașterea de către servanți a țintelor inamice și a celor proprii și totodată și a măsurilor de control aplicate zonei supravegheate.

În timpul unui atac aerian, stațiile de radiolocație din compunerea unităților de rachete antiaeriene au misiunea de a executa neîncetat cercetarea spațiului aerian.

În cazul în care de la punctul de comandă nu se primesc date de indicare a țintelor, cercetarea se poate executa și cu stațiile de radiotehnice ale sistemelor de conducere a focului, daca sunt înzestrate cu aceste mijloace tehnice. În cazul în care cercetarea se face cu aceste sisteme, trebuie să asigure:

Descoperirea, identificarea și însoțirea țintelor aeriene, indiferent de condițiile atmosferice, de zi sau noapte, în limita capabilităților tehnice ale sistemelor;

Determinarea parametrilor țintei și a coordonatelor precise ale țintei;

Să obțină informații despre caracteristicile țintelor aeriene;

Să poată determina bruiajul inamicului și să lucreze corect în aceste condiții;

Să observe rezultatele tragerii.

Cercetarea spațiului aerian prin observare este obligatorie și se organizează pe baza ordinului comandantului eșalonului superior împreună cu alte formațiuni din zonă sau posturi vecine.

În cazul sistemelor care nu dispun de mijloace de cercetare prin radiolocație, atunci cercetarea prin observare e forma de bază a cercetării.

Pentru realizarea cercetării prin observare, se stabilesc puncte de observare care trebuie să fie dotate cu materiale și mijloace de comunicații, în funcție de misiunea primită. În timpul marșului, când tehnica este în mișcare, cercetarea se face de către observatori aeriani plasați pe autovehicule.

În cazul cercetării prin observare, se asigură:

Descoperirea, urmărirea și identificarea țintelor aeriene, în special a celor care zboară la înălțimi mici;

Observarea rezultatelor tragerii;

Precizarea zonelor în care mijloacele aeriene lovite se prăbușesc;

Precizarea zonelor în care este lansat desantul aerian inamic;

Să identifice substanțele toxice din aer și de la baza solului;

Observarea atât a inamicului terestru cât și a celui de la suprafața apei, în scopul prevenirii unor atacuri prin surprindere;

Observarea situației meteorologice, a incendiilor sau a calamităților natural.

Observarea rezultatelor tragerii se face pentru a determina eficacitatea tragerilor și totodată pentru studierea manevrelor executate de inamic pe timpul tragerilor și determinarea zonei de cădere a țintelor lovite.

Manevra și deplasarea forțelor

Subunitățile de rachete antiaeriene care execută misiuni împreună cu forțe pe care le sprijină antiaerian, trebuie să aibă o mobilitate cel puțin egală cu mobilitatea acestora. În timpul luptei, subunitatea de rachete antiaeriene se deplasează în poziția de tragere, respectiv cea de rezervă pentru protejarea de focul executat de inamic și respective pentru acoperirea trupelor sprijinite.

Pentru deplasarea în poziția de tragere, comandantul de subunitate alege itinerarul de deplasare și locul de dispunere. În cazul în care deplasarea se face în condiții cu vizibilitate redusă sau zăpadă, comandantul dirijează șoferul în scopul ocolirii obstacolelor.

La traversarea zonelor aflate sub focul inamicului, subunitatea execută traversarea în cea mai mare viteză. În condițiile în care vizibilitatea e redusă, se evită deplasarea pe direcția inamicului și se folosesc mijloacele de localizare cu infraroșu și cele cu viziune termică. Cercetarea trebuie făcută cu mare atenție datorită metodelor și sistemelor de camuflare și mascare a tehnicii.

Sincronizarea acțiunilor subunităților de rachete antiaeriene cu acțiunile forțelor sprijinite, necesită o mobilitate ridicată și adaptare rapidă la schimbări.

Comandantul de pluton/grupă trebuie să conoască la executarea apărării antiaeriene a unităților interarme, următoarele noțiuni:

– să fie familiarizat cu tactica de luptă a unității interarme;

– să cunoască planul de operație al acesteia;

– să integreze acțiunile sale în cele ale unității sprijinite.(F.T./A.A./5/1, 2005:42)

f) Comunicațiile

Sistemele de comunicație realizează legătura cu eșalonul superior, trupele sprijinite și celelalte sisteme de apărare antiaeriană din zonă.

Cu ajutorul acestor sisteme de comunicații, posibilitățile de sincronizare a acțiunilor de luptă cresc exponențial și duc la o angajare oportună a țintelor aeriene.

Schimbarea poziției de tragere se face doar la ordinul eșalonului superior. În cazul în care se întrerup comunicațiile cu eșalonul superior, comandantul de pluton/grupă poate lua independent decizia de schimbare a poziției de tragere, cu condiția de a anunța cu prima ocazie eșalonul superior. În situația în care comunicațiile au fost întrerupte, se încearcă menținerea contactului vizual cu forțele sprijinite.

Pagină albă

PREGĂTIREA ȘI DESFĂȘURAREA MANEVRELOR DE LUPTĂ A SECȚIEI DE RACHETE ANTIAERIENE

Pe timpul luptelor cu inamicul aerian, subunitățile de rachete însoțesc în câmpul tactic trupele sprijinite și participă cu acestea la operațiunile pe care le desfășoară, indiferent de natura acestora (ofensive, defensive sau intermediare). Indiferent de mijloacele de acțiune sau de tipul trupelor sprijinite, orice acțiune se încadrează într-una din operațiile precizate anterior.

Acțiunile subunităților de rachete antiaeriene pe timpul ofensivei

Ofensiva reprezintă forma principală și decisivă de acțiune apecifică leptei armate prin care Forțele Terestre realizează capturarea, izgonirea sau nimicirea inamicului, participând la îndeplinirea scopului final al războiului. (F.T./A.A./5/1, 2005)

În cadrul operațiilor de ofensivă sunt descrise principii tactice privind întrebuințarea sistemelor de rachete antiaeriene în luptă pe timpul operațiilor.

Acțiunile ofensive sunt purtate cu scopul de:

A combate forțele inamicului;

A cucerii poziții decisive;

A priva inamicul de resurse;

A obține informații;

A schimba acțiunea inamicului, inducându-l în eroare;

A menține inamicul într-o poziție favorabilă forțelor proprii;

A dezorganiza inamicul.

Pentru asigurarea succesului operațiilor este necesară surprinderea inamicului și concentrarea eforturilor de foc asupra acestuia. De asemenea, cu ajutorul inițiativei comandanților să se execute pătrunderea rapidă în teren și exploatarea avantajelor.

Ofensiva se poate executa asupra pozițiilor de apărare ale inamicului, în contact cu acesta sau din mișcare, ținându-se cont de caracteristicile reliefului, de metodele de comunicare între trupele proprii și de starea trupelor. Indiferent de procedeul în care se execută ofensiva, subunitatea de rachete antiaeriene trebuie să se găsească într-o continuă mișcare, ieșind rapid de sub focul inamicului cu scopul micșorării nivelului de vulnerabilitate.

În situațiile în care subunitatea de rachete antiaeriene este încadrată forțelor interarme care execută acțiuni de ofensivă, se folosesc poziții de tragere avansate cu scopul sprijinirii trupelor proprii și trebuie să se țină cont de următoarele riscuri:

Vulnerabilitate crescută la atacurile cu armament ușor și la focul artileriei inamice;

Capacitățile de manevră sunt mult mai scăzute în cazul pozițiilor de tragere avansate, în comparație cu capabilitățile trupelor sprijinite.

Sistemele de rachete A-94, A95 și SA-8, datorită mobilității mari de care dispun, pot fi mult mai ușor integrate în cadrul structurilor interarme, primind misiuni de sprijin direct a acestora. În schimb, subunitățile dotate cu sisteme SA-6 și SA-8, sunt destinate apărării de ansamblu, acționând întrunit.

În timpul ofensivei, subunitățile de rachete antiaeriene trebuie să fie într-o permanentă stare de luptă astfel încât să fie pregătite să deschidă focul în orice moment.

Pe timpul ofensivei, subunitățile de rachete antiaeriene A-94 și A-95 pot primi autoritatea de la eșalonul superior de a identifica și angaja independent ținte aeriene.

Modul de control al focului este centralizat la nivelul divizionului sau a celor care exercită controlul în zona respectivă de operații. Acest procedeu se folosește în special pentru sistemele de rachete A-94, A-95 care au o rază scurtă de acțiune și un control descentralizat al focului.

Ofensiva este de mai multe feluri și anume:

Ofensiva din mișcare;

Ofensiva din contact;

Urmărirea.

Ofensiva din mișcare se execută în urma unei pregătiri în timp scurt, împotriva unei apărări nepregătite sau pregătite în grabă, cu scopul exploatării unei situații favorabile sau preluării inițiativei după o apărare desfășurată cu succes. (F.T./A.A./5/1, 2005)

Pentru obținerea victoriei în lupta cu inamicul aerian, este nevoie de o planificare amplă și amănunțită făcută anterior acțiunilor de luptă.

Acest procedeu de acțiune presupune o pregătire secretă a acțiunilor, astfel încât inamicul să fie luat prin surprindere și să prezinte o vulnerabilitate redusă la loviturile de apărare ale inamicului.

În cazul în care subunitatea de rachete antiaeriene acționează independent, ocupă un dispozitiv de luptă fiind pregătită să execute focul cu scopul sprijinirii trupelor proprii și respectiv pentru ocuparea poziției de rezervă sau a unei noi poziții de tragere.

Deplasarea se execută la semnalul stabilit, pe itinerarul ordonat, în coloana unității sprijinite, pregătiți în orice moment pentru a executa focul din opriri scurte în cazul unor atacuri aeriene.

Pe perioada pregătirii și executării ofensivei, subunitatea de rachete antiaeriene trebuie să participe la acoperirea punctului de comandă, gruparea forțelor pe direcția principală de atac, subunitățile de artilerie, detașamentele îndepărtate și subunitățile care resping contraatacul inamicului sau forțează un curs de apă. De asemenea, se va împiedica aprovizionarea pe calea aerului a inamicului încercuit.

Continuitatea luptei cu inamicul aerian se face odată cu avansarea din timpul ofensivei în mișcare, concomitent cu trupele sprijinite. Schimbarea zonelor de poziție se execută doar la ordinul primit de la eșalonul superior.

Ofensiva din contact presupune folosirea planificată coordonată a focului și manevrei pentru ruperea apărării pregătite a inamicului, distrugerea și capturarea acestuia.(F.T./A.A./5/1, 2005)

Atunci când inamicul este luat pe nepregătite, neavând o defensive adânc eșalonată, ofensiva prin contact nemijlocit care necesită utilizarea sincronă a întregului potential ofensiv, este cea mai eficientă formă de ofensivă.

Pentru ca apărarea antiaeriană să-și îndeplinească misiunea în condiții maxime de reușită, trebuie luate în considerare următoarele aspecte:

Căile de apropiere aeriană, mai ales în cazul elicopterelor;

Zonele de angajare a țintelor;

Zonele de interes;

Direcțiile și aliniamentele de cercetare aeriană.

În schema de manevră a unității interarme, pe timpul apărării grupa de rachete antiaeriene este integrată astfel încât să apere punctele de comandă, logistica sau pentru a întări mijloacele de sprijin prin foc asupra inamicului.

Subunitatea de rachete antiaeriene care a desfășurat acțiuni de apărare în cadrul unității interarme, își continuă activitatea operând din aceași poziție. În cazul în care situația misiunii o cere, aceasta își poate muta poziția, prin ocuparea unui alt dispozitiv.

Deschiderea focului se poate face doar dupa ce s-a ocupat poziția de tragere și servanții au trecut sistemul în poziția pentru luptă.

Contraatacurile inamicului aerian se execută de regulă din mișcare, prin opriri scurte. În cazul în care contraatacul inamicului este puternic și pune în pericol siguranța trupelor, se trece în poziția de apărare din care se resping contraatacurile, astfel încât se ajunge la nimicirea inamicului. Procedeul de respingere a contraatacurilor este impus de inamic, dar în același timp este și condiționat de situația forțelor, rezervele disponibile și caracteristicile terenului.

Urmărirea reprezintă un procedeu al ofensivei, un atac asupra inamicului deja aflat în retragere pentru exploatarea succesului.

Scopul principal al urmăririi inamicului este acela de a neutraliza forțele acestuia sau de a le captura, iar pentru ca acest lucru să fie dus la îndeplinire, este nevoie de o deplasare rapidă a forțelor în câmpul de luptă și descentralizarea comenzii și controlului.

Plutoanele de rachete antiaeriene trebuie să dispună de o mobilitate ridicată astfel încât să poată ține pasul cu forțele sprijinite pe întreaga perioadă a misiunii de luptă.

3.2. Acțiunile subunităților de rachete antiaeriene pe timpul

operației defensive

Apărarea este forma de luptă armată, de regulă impusă și adoptată temporar, prin care Forțele Terestre realizează respingerea, oprirea sau întârzierea acțiunilor inamicului aflat în ofensivă.(F.T./A.A./5/1, 2005:47)

Scopul apărării este crearea condițiilor favorabile trecerii în ofensivă. Pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie de îndeplinirea următoarelor obiective:

Diminuarea capacității de atac a inamicului;

Respingerea ofensivei inamicului;

Menținerea obiectivelor stabilite;

Preluarea inițiativei odată cu trecerea la ofensivă.

Defensiva trebuie organizată pe aliniamentele de teren cele mai favorabile și care aduc un avantaj strategic trupelor proprii, de obicei când trupele nu se află în contact nemijlocit cu inamicul.

Sistemul de lovire este compus în principal din focurile de artilerie, bombardamentele aviației, mijloacele antiblindate, rachetele și artileria antiaeriană, loviturile tancurilor și armamentul greu de infanterie.

În cadrul apărării inamicului, sistemul de lovire se bazează pe loviturile de tancuri, sistemele antiblindate și elicopterele de luptă ale acestuia. Foarte important este sistemul de conducere și control al acestuia.

Pregătirea operațiilor trebuie executate de către comandantul de grupă/pluton într-un timp cât mai scurt, astfel încât subordonații să aibă mai mult timp de pregătire. Pentru ca apărarea să fie mai eficientă, după întocmirea planului de operații, este necesară realizarea câtorva repetiții și recunoașteri.

Obiectul apărării antiaeriene îl fac zonele înaintate din teren ocupate de forțele proprii, punctele de comandă și logistica.

Regruparea și schimbarea pozițiilor de tragere reprezintă principalele componente ale apărării antiaeriene.

În momentul pregătirii regrupării, comandantul de grupă/pluton, trebuie să cunoască:

Modul prin care forțele sprijinite acționează;

Direcțiile pe care se execută contraatacurile;

Aliniamentele de desfășurare a trupelor și itinerariile de deplasare;

Misiunile grupelor de lansare;

Pozițiile de lansare a mijloacelor antiaeriene.

Odată cu realizarea și ocuparea poziției de tragere, comandantul de grupă/pluton are obligația de a comunica subordonaților despre posibilele proceduri de acțiune ale aviației inamice, modul de acțiune al trupelor proprii, procedeul prin care deplasarea se va executa spre zona de tragere din zona de așteptare.

Odată cu realizarea cercetării aeriană a zonei de către inamicul aerian, comandantul deplasează subunitatea în poziția de tragere.

Toate manevrele făcute în câmpul tactic trebuie să dea dovadă de o coordonare precisă și se fac doar la ordinul comandantului de pluton/grupă.

Obiectivele liniare cum sunt căile ferate , podurile peste cursuri de apă sau aerodromurile, sunt apărate antiaerian prin dispunerea grupelor sau plutoanelor de artilerie antiaeriană la distanțe cuprinse între 500 și 1000 metri față de obiectivul protejat.

Subunitățile de rachete antiaeriene tip SA-8 “OSA” și cele de A-95, sunt dispuse de regulă în apărare între aliniamentele subunităților de apărare din comunerea forțelor de infanterie și pozițiile de apărare ocupate cu subunități de rachete antiaeriene SA-6 “KUB”.

Plutoanele/grupele de rachete antiaeriene deschid focul asupra mijloacelor de acțiune aeriană ale acestuia, atâta timp cât acesta desfășoară acțiuni de pregătire a ofensivei.

Complexele de rachete antiaeriene SA-6 “KUB” sunt dispuse în cadrul bateriilor de rachete, pe aliniamente de unde să poată combate aviația inamică de la distanțe foarte mari.

La o distanță de 5-20 km față de aliniamentul bateriei de rachete antiaeriene, se dispun grupele de transport rachete și verificări din cadrul complexelor SA-6 “KUB” și SA-8 “OSA” pe platforme în zona bateriei tehnice.

Pe timpul operațiilor defensive, subunitățile de rachete antiaeriene, pot executa următoarele tipuri de acțiuni:

Apărarea mobilă;

Apărarea pe poziții;

Apărarea pe aliniamente intermediare;

Apărarea în încercuire.

Apărarea mobilă se materializează în acțiuni care au ca scop îcercuirea, nimicirea sau capturarea inamicului, prin desfășurarea acțiunilor ofensive și care constă în obligarea inamicului să ocupe un aliniament care îl face vulnerabil la contraatacuri și la învăluire.(F.T./A.A./5/1, 2005:50).

Pentru desfășurarea operațiuniilor de apărare mobilă, se execută operațiuni de întârziere a inamicului, precum și operațiuni ofensive care necesită folosirea manevrei de apărare mobilă la scară largă.

Plutoanele/grupele de rachete antiaeriene A-94, A-95 și SA-8 “OSA” duc acțiuni de apărare antiaeriană a trupelor care au ca misiuni întârzierea ofensivei inamicului și a celor care desfășoară contraatacuri.

Astfel, subunitățile de rachete antiaeriene SA-6 “KUB” sunt destinate pentru apărarea antiaeriană a trupelor din adâncimea dispozitivului de luptă propriu.

Apărarea pe poziții se execută în momentul în care este necesară blocarea ofensivei și reducerea avantajului numeric al inamicului.

Spre deosebire de apărarea mobilă care necesită un dispozitiv de luptă cu o adâncime considerabilă, apărarea pe poziții se poate executa pe diferite adâncimi, în funcție de tehnica folosită, de trupele implicate în acțiune, de zona și terenul pe care se desfășoară apărarea.

Acțiunile de luptă ale inamicului vor fi sprijinite de mijloace aeriene de luptă și de focul masat al artileriei.

Astfel, comandanții de plutoane/grupe care duc acțiuni de luptă independent, trebuie să fie atenți la alegerea pozițiilor de așteptare, tragere și a celor de rezervă.

De regulă plutoanele/grupele de rachete antiaeriene A-94 vor fi dispuse pe primul aliniament în cadrul batalioanelor. Acestea vor executa sprijin unităților care contracarează ofensiva inamicului, a celor care acționează prin contraatacuri și a punctelor de comandă.

Plutoanele de rachete antiaeriene A-95 și SA-8 “OSA”, vor executa operațiuni în cadrul celui de-al doilea aliniament, acționând în cadrul bateriilor prin sprijin direct sau general a trupelor aflate la linia de contact cu inamicul.

Subunitatea de SA-6 “KUB” va acționa în cadrul apărării antiaeriene pe cel de-al treilea aliniament cu misiunea de sprijin general al forțelor proprii.

Apărarea pe aliniamente intermediare se adoptă atunci când inamicul este superior în numărul de mijloace de luptă și efective, cu scopul de a-i întârzia acțiunile, avansarea și producerea de pierderi cât mai mari.

Întârzierea avansării inamicului, oferă prilejul eșalonului superior de a pregăti alte operații care să favorizeze trupele proprii atâta timp cât acestea nu desfășoară operațiuni cu caracter decisive. Pe perioada deplasării pe poziții de apărare intermediară, subunitățile de rachete antiaeriene se deplasează pe poziții de rezervă și de tragere, concomitent cu deplasarea forțelor proprii.

Apărarea în încercuire se execută atunci când trupele proprii au fost încercuite de inamic și au ca misiune apărarea unor obiective proprii din teren. Plutonu/grupa de rachete antiaeriene acționează integrat în cadrul bateriei de apărare antiaeriană a trupelor sprijinite. Principalele obiective apărate sunt aerodromurile și pistele pentru elicoptere, astfel încât să interzică inamicului împiedicarea operațiunilor de aprovizionare sau evacuare aeriană.

Când există pericolul încercuirii, comandantul de pluton/grupă este obligat să raporteze ierarhic și să:

– întărească observarea circulară;

– creeze stocuri de materiale;

– urgenteze evacuarea rîniților și tehnicii deteriorate;

– stabilească norme severe de consum.(F.T./A.A./5/1, 2005:52)

3.3. Acțiunile subunităților de rachete antiaeriene pe timpul operațiilor intermediare

Operațiile intermediare reprezintă acțiuni care se organizează pentru începerea unei noi misiuni sau în cazul finalizării unei misiuni aflate în desfășurare.

Pe timpul operațiilor intermediare, subunitatea de rachete antiaeriene efectuează următoarele operațiuni și anume :

deplasarea;

staționarea;

regruparea;

înlocuirea;

retragerea.

Deplasarea este o acțiune de bază, care este efectuată indiferent de condiții. Aceasta se execută în scopul schimbării pozițiilor dispozitivelor de luptă sau a dispunerii în teren, efectuarea manevrelor sau refacerea posibilității de luptă a trupelor din rezervă.

Pe timpul deplasării, pot apărea amenințări ale unor atacuri aeriene inamice, lucru care face ca subunitățile de rachete antiaeriene să fie în măsură în orice moment să execute foc asupra țintelor inamice, prin opriri scurte sau din mers, cu sau fără ieșirea din coloana de deplasare a tehnicii, în funcție de tipul tehnicii și de caracteristicile tehnico-tactice. Dacă subunitatea primește informații despre un atac iminent al aviației inamice, acestea vor constitui un dispozitiv de luptă pentru combaterea inamicului. După sfârșitul atacului, se reia deplasarea în condiții normale.

În cazul în care zona prin care se necesită deplasarea este mare, deplasarea se poate executa cu ajutorul mijloacelor de transport pe cale feroviară, maritimă sau aeriană.

Înaintea îmbarcării, unitățile se dispun în poziția de așteptare, iar după debarcare, în poziția de adunare. Pe întreaga perioadă a îmbarcării/debarcării, subunitățile de rachete antiaeriene, ocupă un dispozitiv de apărare în jurul trupelor concentrate, pe direcțiile cele mai probabile de atac ale inamicului aerian și execută apărarea antiaeriană a forțelor proprii.

Deplasarea plutonului/grupei de rachete antiaeriene, se poate executa prin următoarele procedee:

deplasarea prin marș;

deplasarea prin intermediul transportoarelor (feroviar, maritim, aerian);

deplasarea combinată (transport și marș).

Deplasarea prin marș se execută de către plutonul/grupa de rachete antiaeriene integrată în coloana de deplasare a forțelor sprijinite. În funcție de condițiile meteo și de timpul avut la îndemână, marșul poate fi normal sau forțat.

Marșul normal, reprezintă deplasarea în teren a trupelor, în condiții normale, prin respectarea condițiilor impuse pe timpul deplasării. Acesta se execută de obicei noaptea și în condiții de timp favorabile.

Marșul forțat reprezintă deplasarea în grabă a forțelor, în condiții de urgență sau necesitate, cu viteze mari de deplasare, în funcție de terenul în care se execută deplasarea și de caracteristicile tehnico-tactice ale tehnicii, cu scopul îndeplinirii misiunii încredințate în timp oportun.

Plutonul/grupa de rachete antiaeriene se deplasează formând o singură coloană, păstrând distanțe de 25 sau 30 de metri între vehicule.

Pentru menținerea capacității de luptă a trupelor și pentru executarea verificărilor la tehnică, se organizeză halte. Acestea pot fi halte mici, mari sau zone de odihnă.

Haltele mici se caracterizeză prin oprirea coloanei pe partea dreapta a drumului, ordinea tehnicii rămânând la fel. La ordin, trupele debarcă pe partea dreaptă a drumului în timp ce șoferii execută controlul la tehnică. Pe timpul haltelor mici, subunitatea se află în starea de disponibilitate pentru luptă.

În cadrul haltelor mari, se organizeză locuri de odihnă, iar comandantul se asigură că tehnica este alimentată cu combustibil și mascată. De asemenea, se asigură și hrană caldă a personalului. În cadrul haltelor mari, subunitatea se dispune în dispozitiv de luptă.

Șoferii nu au voie să părăsească coloana decât la ordinul comandantului. În cazul în care apar defecțiuni tehnice la autovehicul, șoferul scoate pe partea dreaptă autovehicului și împreună cu mecanicul conductor încearcă să remedieze defecțiunea, în cazul în care aceasta poate fi remediată într-un timp scurt. În cazul în care problema a fost rezolvată, autovehiculul își va relua poziția în coloană la prima haltă mică. În cazul în care defecțiunile nu pot fi remediate într-un timp scurt, se iau măsuri pentru tractarea autovehiculului. În acest caz, personalul va fi transportat cu vehiculul care execută tractarea.

Când marșul are loc iarna, comandantul este obligat să asigure următoarele măsuri de protecție a personalului și tehnicii astfel:

să ofere personalului posibilitatea de a se proteja împotriva degerăturilor;

să asigure motoarele autovehiculelor și tehnicii cu sisteme de preîncălzire;

să prevină înghețarea lichidului de răcire din motoare;

să se asigure că armamentul funcționează în cazul temperaturilor scăzute;

să asigure autovehiculele cu mijloacele necesare pentru trecerea zonelor cu zăpadă mare;

să organizeze zone pentru uscarea echipamentului personalului din subordine.

Pe timpul haltelor, motoarele fără antigel se vor acoperi cu prelate împotriva înghețului sau se vor porni periodic. Pentru trecerea zonelor cu zăpadă mare și a porțiunilor alunecoase, tehnica se va echipa cu lanțuri antiderapante , iar șenilele cu patine cu crampoane.

Marșul în zonele muntoase necesită o atenție sporită datorită profilului terenului. Trebuie să se țină cont de faptul că la urcarea sau coborârea porțiunilor abrupte și a zonelor greu de traversat, viteza scade considerabil, iar distanțele între vehicule se vor mări. În astfel de situații vehiculele trebuie asigurate cu sisteme suplimentare de frânare . Înaintea de traversarea acestor tipuri de zone, personalul debarcă.

Pe timpul haltelor, personalul se dispune de-a lungul drumului, în zone care nu prezintă un pericol de avalanșe sau alunecări de pietre.

După urcarea pantelor, în cazul în care situația o cere, la ordinal comandantului se organizeză pauze pentru răcirea motoarelor autovehiculelor.

Marșul prin zonele împădurite se execută pe drumurile forestiere sau prin zonele despădurile, cu distanță mica între vehicule. Totodată trebuie luate măsuri împotriva incendiilor și măsuri pentru înlăturarea copacilor căzuți sau a altor obstacole pentru eliberarea drumului.

Planul marșului pe timp de noapte se pregătește de obicei pe perioada zilei, recunoașterea fiind executată din timp. Înainte de executarea marșului se pregătește și se verifică aparatura de vedere pe timp de noapte și odihna personalului, în special cea a șoferilor și mecanicilor conductor. Marșul trebuie executat astfel încât să asigure mascarea unităților înainte de apariția luminii.

Atunci când marșurile se execută pe drumuri cu praf sau la temperature ridicate, se verifică periodic instalația de răcire a autovehiculelor și filtrele de aer sunt curățate de praf.

Deplasarea cu ajutorul mijloacelor de transport constă în prima fază în aducerea trupelor într-o poziție de așteptare. De obicei acest lucru se execută pe perioada nopții sau în condițiile în care vizibilitatea este scăzută. Odată cu ocuparea poziției de așteptare, trupele se dispun în dispozitivul de luptă.

Până la momentul începerii deplasării, comandantul prezintă trupelor modul și regulile de îmbarcare, modul de asigurare a tehnicii pe platformele de transport, modul de comportament și măsurile de siguranță care se impun.

Deplasarea din zona de așteptare spre zona de îmbarcare se execută în așa fel încât odată cu sosirea în zona de îmbarcare, să se înceapă îmbarcarea tehnicii.

În cazul în care deplasarea se execută pe calea ferată, tehnica se îmbarcă cu ajutorul rampelor de îmbarcare, în timp ce se asigură posture de observare permanentă în zonă.

La sosirea în zona de debarcare, subunitatea ocupă poziția de așteptare, fiind pregătiți în orice moment pentru începerea acțiunilor de luptă. Subunitatea trebuie să fie pregătită pentru debarcarea în zone special amenajate, pentru executarea marșurilor în zonele indicate și pentru ocuparea pozițiilor de luptă.

Transportul pe calea apei se execută doar în condițiile în care nu există alte posibilități de deplasare. În astfel de cazuri, se prezintă problemele care pot apărea la îmbarcarea și debarcarea tehnicii și a personalului și a celor care vizeză în mod direct desfășurarea activităților subunității pe timpul transportului.

Transportul pe calea aerului se execută doar în situațiile în care celelalte mijloace de transport nu sunt disponibile din cauza insuficienței acestora sau distrugerea acestora de către inamic. În astfel de cazuri, pe calea aerului sunt transportate doar subunitățile care au în dotare tehnică ușoară.

Deplasarea combinată se execută pe itinerarii unde contactul cu inamicul nu este prevăzut și pe distanțe foarte mari. În cazul deplasărilor cu ajutorul mijloacelor de transport, se respectă aceleași reguli ca în cazul celorlalte tipuri de deplasări.

Staționarea se adoptă atunci când subunitatea execută pauze de odihnă în timpul marșului, înaintea sau după executarea unei misiuni. În timpul staționării, subunitatea nu execută niciun fel de misiune, nu execută deplasare și nici nu se găsește în dispozitiv de luptă.

Scopul staționării este acela de pregătire a următoarei misiuni, de refacere a forțelor și de odihnă a personalului.

Regruparea constituie ansamblul de măsuri și activități ce se execută în scopul creării unei noi grupări deforșe pentru trecerea la îndeplinirea unei noi misiuni, mutării efortului ăn cursul desfășurării operației pe oaltă direcție și întăririi grupării existente. (F.T./A.A./5/1,2005:58)

Subunitatea de rachete antiaeriene, execută regruparea la ordinul comandantului, cu condiția ca în același timp în care execută regruparea, să asigure și protecția antiaeriană a unităților sprijinite.

Înlocuirea cupride un ansamblu de măsuri și activități ce se xecută, de regulă, noaptea sau în alte condiții de vizibilitate redusă pentru predarea la ordin a zonei de către subunitatea care a ocupat-o altei subunități, în vedera îndeplinirii unor noi misiuni de către fiecare subunitate în parte. (F.T./A.A./5/1, 2005:58)

Subunitatea de rachete antiaeriene execută apărarea antiaeriană în dispozitivul de luptă a ariei repartizate, până în momentul în care subunitatea care le va lua locul în cadrul misiunii de apărare își ocupă poziția de luptă.

Retragerea este procedeul care se adoptă temporar pentru scoaterea forțelor de sub loviturile inamicului și punerea lor într-o situație mai avantajoasă, ocuparea unor aliniamente favorabile continuării operației sau regruparea pe poziții aflate în spatele liniei de contact în vederea îndeplinirii altor misiuni. (F.T./A.A./5/1, 2005:59)

Subunitatea de rachete antiaeriene responsabilă cu apărarea punctelor de trecere , ocupă poziția de luptă astfel încât să sprijine antiaerian trupele proprii pe timpul traversării de către acestea a punctelor de trecere.

În concluzie, acest capitol descrie modul în care sunt întrebuințate subunitățile de rachete antiaeriene din cadrul Forțelor Terestre, în scopul realizării unei apărări antiaeriene a tuturor categoriilor de forțe și mijloace sprijinite de către acestea.

Totodată sunt prezentate și tipurile de tehnică și modul de operare a fiecăruia în funcție de situația dată.

Pagină albă

4. STUDIU DE CAZ: MODALITĂȚILE DE MANEVRĂ ÎN TEREN MUNTOS ALE BATERIEI CA94 PE TIMPUL APĂRĂRII UNUI PUNCT DE COMANDĂ

În cadrul acțiunilor desfășurate de grupele și plutoanele de rachete antiaeriene, indiferent de natura operațiilor, tehnica din dotare se folosește în diferite categorii de dispozitive și se poziționează pe diferite aliniamente în funcție de caracteristicile particulare pe care le dețin.

Complexul SA-7, permite combaterea eficace a țintelor care zboară la punct fix și a celor manevriere.

Dispunerea acestui complex se execută la primul aliniament de contact, iar posibilitatea de nimicire cu o singură rachetă este de 0,2-0,4.

Datorită faptului că este un sistem portabil, mobilitatea întâmpină foarte puține limitări, acest sistem având posibilitatea de a ajunge aproape în orice punct și poate executa lansări din locuri unde altor sisteme aflate în dotare, lupta cu inamicul aerian le-ar fi imposibilă.

Fiind un sistem portativ, cu foarte puține limitări de manevră, are posibilitatea de a se masca foarte ușor, în orice loc, iar datorită lipsei aparaturii terestre de recunoaștere, nu poate fi descoperit de radarele de cercetare ale inamicului. Fiind un sistem ușor de mânuit, are posibilitatea de a executa lansări chiar și din coronamentul copacilor.

De aceea în cadrul operațiilor de luptă în teren muntos, fiind un complex atât de fiabil, este favorit de rachetiștii antiaerieni, datorită capacității mari de manevră și mascare de care se bucură acest sistem.

4.1. Ordinele de operații

Ordinul de Avertizare

Neclasificat

Exemplar unic

Batalionul 200 Rachete Antiaeriene

Bilbor

Nr.001

141730MAI14

ORDINUL DE AVERTIZARE

Referințe: ordinal de operații nr. 001 a cdt. B. 200 RAA

Hărți: 1:50.000

Timp operativ: Ora ZULU

1.Situația

La 141200MAI14, se declanșează ofensiva pe direcția CULOARUL, cu intenția de a pătrunde în zona Bilborului, având ca obiective revenirea statului URANIA în vechea sferă de influență, ocuparea depresiunii și exploatarea resurselor din munții care o înconjoară. Concomitent cu acțiunea forțelor terestre, e posibil să întrebuințeze desant parașutat cu misiunea de a întoarce frontul trupelor proprii, de a dezorganiza conducerea acțiunilor și de a întârzia introducerea în luptă a eșalonului aflat în rezervă.

Aviația de cercetare, cu avioane de tipul MIG-23 C FLOGGER și MIG-25 FOXBAT, începând cu ora 141245MAI14, violează spațiul aerian al statului GOTATEA, acționează la înălțimi medii și mari, în ritmul a 3 ieșiri de avion/zi și o ieșire de avion/noapte. Folosind procedee de cercetare prin fotografiere și infraroșu, vizează descoperirea trupelor în raioanele de concentrare, dispozitivele de luptă a forțelor de apărare antiaeriană, activitatea pe căile de comunicații și dispunerea punctelor de comandă și a rezervelor.

Aviația de vânătoare-bombardament, cu avioane de tip MIG-29 FULCRUM, SUHOI-30 și SUHOI-27 FLANKER, începând cu 150230MAI14 a cucerit superioritatea aeriană locală și execută acțiuni de lovire folosind procedeele picaj și cabraj. Intensitatea acțiunilor e de 2-3 ieșiri de avion/zi și 4 ieșiri de avion/noapte. Acțiunile acestora vizează lovirea punctelor de comandă, sistemelor de apărare antiaeriană, precum și a coloanelor aflate în marș.

Elicopterele de tip KA-52 HOKUM-B ALIGATOR și MI-24 HIND, acționează în principal în adâncimea tactică, pe flancurile batalionului, cu scopul de a descoperi și neutraliza eșalonul aflat în rezervă și coloanele aflate în marș. Elicopterele atacă în special prin ambuscade și la chemare. Acțiunile acestora sunt de 2-3 ieșiri de elicopter/zi și o ieșire de elicopter/noapte.

2.Misiunea

Batalionul 200 RAA, execută apărarea antiaeriană a forțelor și mijloacelor Bg. 3 VM, în raionul de concentrare, pe timpul deplasării, pe timpul realizării dispozitivului de luptă și pe timpul desfășurării operației împotriva țintelor aeriene care acționează la înălțimi mici și foarte mici.

3.Execuția

Începând cu 141700MAI14, Bt. 1 RAA continuă apărarea antiaeriană a forțelor și mijloacelor proprii, dispuse în raionul de concentrare și pregătește efectivele, tehnica și materialele în vederea executării unei noi misiuni.

Instrucțiuni de coordonare: 1715-1730 Briefing de analiză a misiunii

141730MAI14 Emiterea WARNO nr. 001

1830-1900 Briefing de luare a deciziei

141900MAI14 FRAGO recunoașteri nr. 002

1930-2000 Executarea recunoașterilor

2000-2030 Definitivarea concepției operației

142100MAI14 Emiterea OPORD nr. 003

142115MAI14 Briefing de aducere la cunoștință a OPORD

150100MAI14 Gata de tragere

150230MAI14 Gata de luptă

4.Sprijin logistic

Sprijinul logistic este asigurat de bateria logistică proprie.

5.Comanda și comunicațiile

PC Bz al Bg. 3 VM – biserica din loc. Bilbor, intră în funcțiune începând cu 150100MAI14

PC Rz al Bg. 3 VM – școala din vestul loc. Bilbor

PC Bz al Bt. 1 RAA – casele de la intrarea din vest a loc. Bilbor

PC Rz al Bt. 1 RAA – școala din centrul localității

PC Bz al Bt. 2 RAA – biserica din loc. Bilbor

PC Rz al Bt 2 RAA – școala din centrul localității

Comandantul Brigăzii 3 VM

Locotenent Colonel

Sabău Doru

Ordinul de operații

Neclasificat

Exemplar unic

Batalionul 200 Rachete Antiaeriene

Bilbor

Nr. 001

141200MAI14

ORDINUL DE OPERAȚII NR.001

Referințe: Harta 1:50.000

Timp operativ: ora ZULU

1.Situația

1.1.Inamicul terestru

Începând cu 141200MAI14, declanșează ofensiva asupra statului GOTATEA, de pe aliniamentul Bîtca Ciungilor, Piciorul Ciorbic și Bîtca Mezovinești cu misiunea de a cuceri și exploata resursele munților din împrejurul depresiunii. Sunt informații că inamicul terestru e constituit dintr-un B VM (B 909 din cadrul Bg 9 VM), cu punctul de comandă la cota 1088, la 2 km S față de Bîtca Mezovinești.

1.2.Inamicul aerian

Aviația de cercetare, acționează de la înălțimi medii și mari, în special din direcția SE, cu platforme aeriene de tipul MIG-23 FLOGGER și MIG-25 FOXBAT. Acțiunile aviației de cercetare vizează descoperirea punctelor de comandă, dispozitivelor de luptă ale subunității de apărare antiaeriană, dispunerea rezervelor și activitatea de pe căile de comunicații. Procedeele prin care acționează sunt cele de fotografie și termoviziune. Acționează cu 3 ieșiri de avion/zi și o ieșire de avion/noapte.

Aviația de vânătoare-bombardament acționează cu platforme aeriene de tipul MIG-29 FULCRUM, SUHOI-30 și SUHOI-27 FLANKER, în scopul cuceririi și menținerii supremației aeriene în zona de operații. Procedeele de lovire pe care acestea le folosesc sunt cele prin picaj și cabraj. Acțiunile aviației de vânătoare-bombardament vizează neutralizarea punctelor de comandă, a sistemului de comandă și control, descoperirea și neutralizarea sistemelor de apărare antiaeriană. Intensitatea acțiunilor e de 2-3 ieșiri de avion/zi și 4 ieșiri de avion/noapte.

Elicopterele de atac acționează cu aparate de tipul MI-24 HIND și KA-52 HOKUM-B ALIGATOR. Acționează în special pe la flancurile unităților aflate în contact, prin procedee de atac la chemare și ambuscadă. Acțiunile acestora vizează puncte de comandă, lovirea coloanelor aflate în marș și a trupelor aflate în eșalonul de rezervă. Acțiunile elicopterelor de atac sunt de 5 ieșiri de elicopter/zi. Acestea mai asigură sprijin aerian nemijlocit, pe timpul introducerii în luptă a forței de acțiune ulterioară precum și lovirea statului pe timpul executării contraatacurilor.

1.3.Trupele proprii

La 141700MAI14, divizia 3 vânători de munte a oprit forțele inamicului pe aliniamentul Bîtca Ciungilor, Piciorul Ciorbic și Bîtca Mezovinești. Brigada 3 VM se află dispusă în raionul de concentrare, cu centrul la cota 1383,5 la 0,5 km S față de Piciorul Gotca și este pregătit pentru executarea unei noi misiuni. Batalionul 200 rachete antiaeriene, se află dispus în raionul de concentrare, cu centrul la cota 1369,0 aflată la 0,5 km N față de Dosul Obcinii și e pregătită pentru executarea unei misiuni. Forțele aeriene proprii execută acțiuni de cercetare și lovire în sprijinul forțelor terestre. Forțele aeriene acționează cu 12 elicoptere IAR 330 PUMA SOCAT, în special misiuni în dispozitivul de luptă propriu și acționează la chemare. Forțele aeriene mai acționează cu 6 avioane de vânătoare bombardament MIG-21 LanceR, care execută acțiuni de recucerire a supremației aeriene locale în aliniamentul operațional GOLD. Intenția comandantului B 200 RAA, este de a apăra antiaerian principalele forțe și mijloace ale Bg 3 VM pe timpul deplasării și ocupării dispozitivului de luptă în aliniamentul operațional GOLD pentru nimicirea țintelor aeriene, care acționează la înălțimi mici și foarte mici, începând cu 150500MAI14 apără AA principalele forțe și mijloace ale Bg 3 VM, pe timpul ducerii luptei de apărare în aliniamentul operațional, în scopul creării condițiilor, trecerii la ofensivă a forțelor aliate.

2.Misiunea

Misiunea bateriei 1 rachete antiaeriene este de a apăra nemijlocit punctul de comandă al Bg. 3 VM pe timpul deplasării, realizării dispozitivului de luptă și ulterior, apără antiaerian nemijlocit în cooperare cu bateria 2 rachete antiaeriene punctul de comandă al Bg. 3 VM pe timpul ducerii luptei de apărare antiaeriană împotriva inamicului aerian care acționează la înălțimi mici și foarte mici, sub protecția bruiajului electronic.

3.Execuția

Pentru a-și realiza noua misiune, bateria își încetează actuala misiune la 142300MAI14 și se deplasează în coloana PC al Bg. 3 VM, pe itinerarul Lupul, în coloana nr. 1 a Bg. 3 VM și ocupă dispozitivul de luptă astfel:

Secția 1 Bt 1:

PT bază: cota 1038,0 (1 km SV față de loc. Bilbor)

PT rezervă: cota 925,0 (2 km SV față de loc. Bilbor)

Sector de tragere: LS: cota 1104,0 – Vîrful Șeștinii

LD: cota 890,5

Secția 2 Bt 1:

PT bază: cota 1069,56 (Piciorul Bilbor)

PT rezervă: cota 1091,5 (0,5 km NV față de Piciorul Bilbor)

Sector de tragere: LS: cota 1019,3

LD: cota 780

Secția 1 Bt 2:

PT bază: cota 968,0 (lângă biserica loc. Bilbor)

PT rezervă: cota 982,5 (0,5 km E față de centrul loc. Bilbor)

Sector de tragere: LS: cota 925,0

LD: cota 943,5

Secția 2 Bt 2:

PT bază: la 0,5 km față de S loc. Bilbor

PT rezervă: cota 877,0 la 1 km N față de loc. Răchitiș

Sector de tragere: LS: cota 973,0

LD: cota 1131,0

GATA DE TRAGERE 150100MAI14

GATA DE LUPTĂ 150230MAI14

Finalitatea: Aviația inamică e combătută, iar în cooperare cu forțele aeriene proprii câștigă supremația aeriană.

Instrucțiuni de coordonare

Durata estimativă a operației 2-3 zile

Gata de tragere 150100MAI14

Gata de luptă 150230MAI14

Nivelul amenințării CBRN nu există

Semnale: convenționale

Direcții: Răchitiș

Aliniamente: Bîtca Ciungilor, Piciorul Ciorbic și Bîtca Mezovinești

Itinerarii: Lupul: La Mori – cota 1379,0 , 0,1 km S față de cota 1261,5 , 0,5 km E față de cota 1233,5.

PI 0,5 km N față de vf Piciorul Gotca la 142305MAI14

PC 0,1 km SV față de cota 1261,5 la 142345MAI14

PF 0,5 km V față de cota 1069,0 la 150055MAI14

Jderul: Ieșirea nordică a raionului de refacere, cota 1379,0 , 0,1 km S față de cota 1261,5 , cota 1247,0

PI 0,5 km N față de vf Piciorul Gotca la 142305MAI14

PC 0,1 km SV față de cota 1261,5 la 142345MAI14

PF 0,5 km V față de cota 1069,0 la 150055MAI14

Puncte de contact pentru PC ora 142345MAI14, secretul TUNET, parola ALB. Echipa de contact este formată dintr-un ofițer și 2 caporali din Bt. 1

Ordinea în coloană: Coloana 1: B210 VM, PC al Bg 3 VM, Bt. 1 RAA

Coloana 2: B200 VM, B500 logistic, Bt. 2 RAA

4. Sprijin logistic

Bt. 1 RAA este susținută logistic de către B500 logistic

5. Comanda și comunicațiile

Comanda:

PC. Bz. Bg. 3 VM – biserica din loc. Bilbor

PC. Rz. Bg. 3 VM – școala din vestul loc. Bilbor

PC. Bz. Bt. 1 – școala din vestul loc. Bilbor

PC. Rz. Bt. 1 – școala din centrul localității

PC. Bz. Bt. 2 – biserica din loc. Bilbor

PC. Rz. Bt. 2 – școala din centrul localității

Comunicațiile:

Se asigură prin plutonul 1 comunicații din cadrul bateriei stat major

Rețele radio: pe timpul deplasării 2 rețele 12 UUS și 13 UUS

Pe timpul ducerii acțiunilor de luptă: rețeaua comandă-raport și rețeaua indicare

Rapoarte:

La începerea misiunii

La ajungerea în raionul de acțiune

La termenul GT

La termenul GL

La 10 minute după fiecare acțiune de luptă

La ora 20:30 a fiecărei zi de luptă

Comandantul bateriei 1 rachete antiaeriene

Sublocotenent

Andrei Roman

Ordinul de marș

ORDINUL DE MARȘ nr. 01

Referințe: Harta 1:50000 și ordinal de acțiune al B 200 RAA

Timp operativ: Ora ZULU

1.Situația

Nu sunt modificări

2.Misiunea

Nu sunt modificări

3.Execuția

Bateria execută deplasarea în coloana PC al Bg. 3 VM, pe itinerarul Lupul, în coloana nr. 1 a Bg. 3 VM. Piesele de servici sunt prima și ultima mașină din cadrul coloanei, iar pe timpul deplasării sunt dispuși observatori pe vehiculele și mașinile aflate în coloană.

Itinerariul de bază: Lupul: La Mori – cota 1379,0 , 0,1 km S față de cota 1261,5 , 0,5 km E față de cota 1233,5.

PI 0,5 km N față de vf Piciorul Gotca la 142305MAI14

PC 0,1 km SV față de cota 1261,5 la 142345MAI14

PF 0,5 km V față de cota 1069,0 la 150055MAI14

Itinerariul de rezervă: Jderul: Ieșirea nordică a raionului de refacere, cota 1379,0 , 0,1 km S față de cota 1261,5 , cota 1247,0

PI 0,5 km N față de vf Piciorul Gotca la 142305MAI14

PC 0,1 km SV față de cota 1261,5 la 142345MAI14

PF 0,5 km V față de cota 1069,0 la 150055MAI14

Puncte de contact pentru PC ora 142345MAI14, secretul TUNET, parola ALB.

Echipa de contact este formată dintr-un ofițer și 2 caporali din Bt. 1

Ordinea în coloană: Coloana 1: B210 VM, PC al Bg 3 VM, Bt. 1 RAA

Coloana 2: B200 VM, B500 logistic, Bt. 2 RAA

4. Sprijin logistic

Nu sunt modificări

5. Comanda și comunicațiile

Comanda: Nu sunt modificări

Comunicațiile:

Se asigură prin plutonul 1 comunicații din cadrul bateriei stat major

Rețele radio: pe timpul deplasării 2 rețele 12 UUS și 13 UUS

Pe timpul ducerii acțiunilor de luptă: rețeaua comandă-raport și rețeaua indicare

Rapoarte:

La începerea misiunii

La ajungerea în raionul de acțiune

La termenul GT

La termenul GL

La 10 minute după fiecare acțiune de luptă

La ora 20:30 a fiecărei zi de luptă

Ordinul Fragmentar

ORDINUL FRAGMENTAR nr. 01

Referințe: Harta 1:50000 și ordinal de acțiune al B 200 RAA

Timp operativ: Ora ZULU

1.Situația

1.1 inamicul terestru – nu sunt modificări

1.2 inamicul aerian – la 151030MAI14 a lansat două atacuri cu desant aerian la cota 957,5 și 890,5 , în sudul localității Bilbor, cu scopul de a cuceri localitatea și de a scoate din luptă brigada 3 VM. La ora 150620MAI14, a executat o lovitură de aviație cu SUHOI-30 și a scos din luptă secția 2 a Bt. 2.

1.3 trupele proprii – nu sunt modificări

2.Misiunea

Nu sunt modificări.

3.Execuția

Pentru a-și continua misiunea și pentru a nu risca să fie încercuiți de desantul parașutat, forțele proprii se retrag începând cu 151110MAI14, pe itinerarul Viespea, în coloana Bg. 3 VM și ocupă dispozitivul de luptă astfel:

Secția 1 Bt. 1: PT bază: cota 957,7

PT rezervă: cota 970

Sector de tragere: LS: cota 1142,0

LD: cota 1065,0

Secția 2 Bt. 1: PT bază: cota 1112,3

PT rezervă: cota 939,56

Sector de tragere: LS: cota 1172,5

LD: cota 1039,0

Secția 1 Bt. 2: PT bază: cota 1039,0

PT rezervă: cota 1067,4

Sector de tragere: LS: cota 998,0

LD: cota 1159,0

Gata de tragere 151500MAI14

Gata de luptă 151600MAI14

Itinerariul Viespea: cota 1247,0 , 0,2 km E față de Bîtca Văcăriei – cota 1244,2 , 0,5 km N față de Vârful Rușilor – cota 1172,5 , 0,1 km N față de cota 970,0.

PI 0,5 km V față de cota 1069,0 la 151100MAI14

PC 0,7 km V față de cota 1172,5 la 151330MAI14

PF 0,1 km N față de cota 957,7 la 151500MAI14

4.Sprijin logistic

Nu sunt modificări

5.Comanda și comunicațiile

PC de bază al Bg 3 VM , Bt. 1 și Bt. 2 RAA – 1,5 km V față de cota 1039 m

Comandantul bateriei 1 rachete antiaeriene

Sublocotenent

Andrei Roman

4.2 Modalități de realizare a exercițiului tactic cu programul Adobe Illustrator

Adobe Illustrator este un program creat și distribuit de către Adobe Systems, folosit pentru editor grafic vectorial 2D, incluzând capabilități de creare a obiectelor 3D.

Este un mediu extins pentru grafica vectorială, cu multiple planșe de lucru și transparențe în gradienți.

Cu ajutorul acestui program se poate crea sau manipula diferite documente sau fișiere, apelând la diversitatea elementelor de care programul dispune, elemente precum panouri, butoane, bare și ferestre.

Spațiul de lucru este locul unde se poate executa orice aranjare a acestor elemente. Totodată, fiecare spațiu de lucru se poate adapta la modul de lucru dorit, prin selectarea unui spațiu de lucru prestabilit sau prin crearea unuia nou.

Cele mai importante elemente ale spațiului de lucru sunt:

Bara de control se află în partea superioară a programului și conține un comutator pentru spațiile de lucru, meniuri și diverse controale de aplicație;

Panoul cu instrumente conține instrumentele necesare pentru crearea, editarea ilustrațiilor, imaginilor și a altor elemente de pagină. Totodată, elementele similare sunt grupate;

Fereastra Document afișează fișierul sau imaginea la care se lucrează în acel moment;

Panoul control afișează opțiuni pentru instrumentul curent selectat;

Cadrul aplicației are datoria de a grupa toate aplicațiile într-o singură fereastră integrată, creând astfel o aplicație care poate fi tratată ca o singură unitate. În momentul mutării sau redimensionării cadrului aplicației, toate elementele din interiorul acestuia sunt modificate, pentru a se evita suprapunerile cu obiectele schimbate.

Liniile curbe, folosite pentru crearea zonelor de refacere, a traseelor de deplasare și a delimitării frontului au fost create vectorial, folosind uneltele “pen”. Pentru crearea semnelor convenționale a secțiilor, bateriilor și punctelor de comandă dar și a sectoarelor de tragere, au fost folosite uneltele “rectangle”, iar pentru scrierea numerelor a fost folosită unealta “type” din cadrul aplicației.

Pentru delimitarea limitelor de tragere a secțiilor s-au folosit uneltele din cadrul “line segment”, iar pentru darea culorii propriu zise fiecărui element tactic în parte, a fost folosit ghidul color al aplicației.

Pentru crearea vectorială a aviației inamice, s-au folosit multiple unelte din panoul cu instrumente.

4.3 Rezultate în urma studiului de caz

Având în vedere faptul că una dintre cele mai importante caracteristici ale subunităților de rachete antiaeriene este mobilitatea, este nevoie de o coordonare precisă și rapidă pentru îndeplinirea misiunilor la parametrii optimi. Pentru crearea unei coordonări precise, este nevoie de o comunicare rapidă, deci nu poate exista asigurarea succesului unei operații fără succesul celorlalte, având în vedere ca fiecare etapă a operațiilor este în strânsă legătură una cu cealaltă și nu se pot executa una fără cealaltă.

Datorită informării la timp cu privire la amenințarea aeriană, subunitatea de rachete antiaeriene a putut să-și pregătească misiunea într-un timp oportun, prin emiterea ordinelor necesare și a unui ordin de marș, putându-se executa recunoașterea traseelor din zona montană în care se aflau dispuși, pentru deplasarea în condiții sigure împreună cu forțele care necesită sprijin antiaerian și îndeplinirea cu success a misiunii în locația prestabilită. Odată ajunși la locul stabilit pentru ocuparea pozițiilor de tragere, datorită mobilității cu care au decurs operațiile desfășurate, servanții bateriilor de rachete antiaeriene au timp să ocupe pozițiile de tragere și să analizeze cele mai probabile direcții de atac ale inamicului aerian, iar în același timp comandanții bateriilor au timp să analizeze atât situația aeriană, cât și cea terestră, putând astfel să întocmească schema de acțiune.

Odată cu

CONCLUZII

Prin intermediul acestei lucrări, s-a avut în vedere evindențierea, prezentarea și explicarea aspectelor legate de particularitățile pregătirii și desfășurării acțiunilor de luptă de către secția de rachete antiaeriene în teren muntos. Aceste particularități, trebuie luate în vedere de către comandantul de secție, în momentul planificării și executării oricărei misiuni de luptă. Având în vedere faptul că prima funție pe care toți absolvenții vor fi încadrați, va fi cea de comandant de secție, informațiile dobândite în urma întocmirii planurilor de operații și a hărții vor fi utile în dezvoltarea profesională și în activitățile care se vor desfășura de-a lungul carierei.

Principala misiune a subunității de rachete antiaeriene, este să ducă lupta cu inamicul aerian, în orice loc și în orice condiții, cu scopul de a apăra trupele și mijloacele proprii sprijinite, utilizând la capacitate maximă tehnica de luptă. Pentru aceasta, comandantul trebuie să fie în măsură să cunoască influența reliefului asupra accesibilității vehiculelor pe timpul manevrelor și să cunoască particularitățile specifice zonei în care se desfășoară acțiunile de luptă și totodată comandantul trebuie să fie capabil să anticipeze cursul de operații ale inamicului, să poată acționa independent, în scopul sprijinirii intenției comandantului, pentru îndeplinirea misiunii.

Astfel, comandanții trebuie să fie în măsură să recunoască și să interpreteze corect caracteristicile tehnico-tactice ale platformelor aeriene inamice, astfel încât să poată stabili care este cea mai eficientă măsură pentru combaterea acestora. Datorită dezvoltării continue a tehnologiei platformelor de zbor, subunitățile de rachete antiaeriene, trebuie să-și adapteze constant principiile de utilizare în luptă a mijloacelor de luptă din dotare. Astfel, comandantul trebuie să fie în măsură să comande operațiile de recunoaștere și ducere a luptei, fiind capabil să întocmească planurile de luptă, necesare oricărei operații, astfel încât să fie mereu pregătit să schimbe natura acțiunilor de luptă pe care le desfășoară, concomitent cu acțiunea trupelor sprijinite.

În concluzie, pentru succesul operațiilor și executarea misiunilor în cel mai scurt timp și cu un efort minim din partea resurselor tehnice și unamen, este obligatoriu să se țină cont de particularitățile zonei și acțiunilor de luptă, în orice situație.

LISTA CU ABREVIERI

BIBLIOGRAFIE

1. AN-2- Regulamentul general pentru conducerea acțiunilor militare, București 1998;

2. F.T./A.A./5/1 Manualul pentru luptă al plutonului/grupei de Rachete Antiaeriene/ Artilerie Antiaeriană din cadrul Forțelor Terestre, Sibiu, 2005;

3. A.N.-3 Regulamentul de semne convenționale și abrevieri, București 1996;

4. F.T./A.A./3/2 Manualul pentru luptă al bateriei de rachete antiaeriene / artilerie antiaeriană din cadrul forțelor terestre, Sibiu 2005, STANAG 4312 și 4061;

5. F.T.-1 Doctrina Operațiilor Forțelor Terestre, București 2004;

6. F.T./I.-7 Manualul pentru luptă al grupei de infanterie, Făgăraș 2006;

7. F.T./A.A./5/3 Manualul pentru luptă al plutonului și grupei de cercetare din artileria antiaeriană a forțelor terestre, Sibiu 2004, STANAG 2014, 2868, 3736, 3805 și 3880;

BIBLIOGRAFIE

1. AN-2- Regulamentul general pentru conducerea acțiunilor militare, București 1998;

2. F.T./A.A./5/1 Manualul pentru luptă al plutonului/grupei de Rachete Antiaeriene/ Artilerie Antiaeriană din cadrul Forțelor Terestre, Sibiu, 2005;

3. A.N.-3 Regulamentul de semne convenționale și abrevieri, București 1996;

4. F.T./A.A./3/2 Manualul pentru luptă al bateriei de rachete antiaeriene / artilerie antiaeriană din cadrul forțelor terestre, Sibiu 2005, STANAG 4312 și 4061;

5. F.T.-1 Doctrina Operațiilor Forțelor Terestre, București 2004;

6. F.T./I.-7 Manualul pentru luptă al grupei de infanterie, Făgăraș 2006;

7. F.T./A.A./5/3 Manualul pentru luptă al plutonului și grupei de cercetare din artileria antiaeriană a forțelor terestre, Sibiu 2004, STANAG 2014, 2868, 3736, 3805 și 3880;