Analiza Ministerului Sanatatii

Introducere

Autoritățile administrației publice pun în practică deciziile luate în cadrul activității executive si se împart în: autorități publice de stat (centrale) și autorități ale administrației publice locale.

Din autoritățile administrației publice de stat face parte administrația de specialitate, din care fac parte ministerele. Ministerele sunt organe de specialitate ale administrației publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora. Acestea se organizează și funcționează numai în subordinea Guvernului. Ministrii sunt cei care raspund de activitatea ministerului si ei reprezinta ministerul in raport cu celelalte autoritati publice.

In acesta lucrare imi propun sa realizez un studiu comparativ intre Ministerele Sanatatii din Germania, Italia si Franta, tari care fac parte din Uniunea Europeana.

Prezentarea Ministerului Sanatatii in 3 tari ale Uninunii Europene

GERMANIA

Ministerul Federal al Sănătății (Bundesministerium für Gesundheit, BMG)

Atribuții

Ministerul Federal al Sănătății este responsabil pentru politica guvernului în ceea ce privește:

– politica în domeniul sănătății la nivel național, european și internațional;

– managementul și reforma sistemului de sănătate;

– menținerea și creșterea calității sistemului de îngrijire a sănătății;

– consolidarea interesului pacienților;

– asistență medicală preventivă și profilactică;

– politica în ceea ce privește prevenirea îmbolnăvirilor;

-politica europeană și internațională în domeniul sănătății, precum și activitatea Responsabilului Guvernamental Federal pentru Droguri și a Ombudsmanului Pacienților.

– stabilirea liniilor directoare pentru fabricarea, studiul clinic, aprobarea, canalele de distribuție si monitorizarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale, având ca obiective principale: calitatea, eficacitatea și siguranța medicală; siguranța produselor biologice, de exemplu produsele din sânge; asigurările de sănătate și asigurarea obligatorie împotriva riscului de dependență; preocuparea pe termen lung pentru sistemele de asigurări; menținerea viabilității economice, precum și echilibrarea nivelurilor contribuției la sistemul asigurărilor de sănătate; prevenirea și lupta împotriva drogurilor; legislația referitoare la persoanele cu disabilități; reabilitarea medicală și profesională; acordarea asistenței medicale pentru persoanele cu disabilități și promovarea intereselor lor; regulamentul privind spitalizarea și medicația;

Activitatea ministerului se concentrează în principal, pe elaborarea de proiecte de lege, ordonanțe și reglementări administrative.

În ansamblu, sfera activităților efectuate de către Ministerul Federal al Sănătății poate fi condensată pe prevenirea bolilor și îngrijirea sănătății pe termen lung, salvgardarea și dezvoltarea eficienței în domeniul asigurărilor de sănătate. În acest scop, ministerul a realizat o reformă majoră în domeniul sănătății în anul 2007, care a îmbunătățit calitatea și eficiența sistemului de sănătate, în ceea ce privește îngrijirea sănătății pe termen lung și a consolidat interesul pacienților. De asemenea, au fost echilibrate ratele de contribuție la sistemul asigurărilor de sănătate.

Domeniul promovării sănătății și prevenirii bolilor este din ce în ce mai important. Ministerul Federal al Sănătății promovează campanii și inițiative în acest domeniu, cum ar fi: "3.000 de pași" (o campanie împotriva lipsei de exercițiu), "Viața are greutate" (campania împotriva tulburărilor de alimentație); inițiative referitoare la sănătatea femeilor și a copiilor, precum și planul de acțiune pentru punerea în aplicare a strategiei de control privind virusul HIV / SIDA.

În anul 2008, reforma în domeniul îngrijirii sănătății pe termen lung a reprezentat o sursă de îmbunătățiri concrete în ceea ce privește beneficiile oferite persoanelor care au nevoie de îngrijiri medicale pe termen lung, rudelor acestora și personalului de îngrijire medicală. Pentru prima dată, pacienții au o susținere legală în ceea ce privește îngrijirea și consilierea pe termen lung (managementul de caz). O serie de măsuri sunt destinate eliminării deficiențelor în ceea ce privește calitatea îngrijirilor medicale.

Ministerului Federal al Sănătății are, de asemenea, sarcina de a corela politica națională de sănătate cu reglementările europene și internaționale în domeniu. Globalizarea, turismul modern, deschiderea față de Europa de Est au făcut posibilă colaborarea cu parteneri străini pentru combaterea pericolelor și a riscului apariției bolilor.

Organizare

Conducerea Ministerului Federal al Sănătății este compusă din: ministru, 2 secretari de stat parlamentari (cu un consilier personal, respectiv 2 consilieri personali) un secretar de stat (cu 3 consilieri personali), precum și responsabilul guvernului federal pentru interesele pacienților (are în subordine Oficiul Guvernului Federal pentru Protecția Pacienților) și responsabilul guvernului federal pentru droguri (are în subordine Oficiul Guvernului Federal pentru Protecția Împotriva Drogurilor).

În structura Ministerului Federal al Sănătății se află următoarele departamente:

1. Departamentul pentru management, comunicare și aspecte legate de politica în domeniul sănătății, cu următoarele subdepartamente: Management și politica în domeniul sănătății, Presă și relații publice

2. Departamentul general pentru probleme europene și internaționale cu următoarele subdepartamente: Personal. Drept. Organizare.Management informatizat; Buget. Telematică; Politica europeană și internațională în domeniul sănătății.

3. Departamentul medicamente, dispozitive medicale și biotehnologie

4. Departamentul pentru ocrotirea sănătății, asigurări sociale de sănătate, suport și îngrijire medicală cu următoarele subdepartamente: Ocrotirea sănătății și spitalizare; Asigurări sociale de sănătate; Suport și îngrijire medical

5. Departamentul pentru prevenirea bolilor, protecția sănătății, lupta împotriva maladiilor și biomedicină cu următoarele subdepartamente: Lupta împotriva maladiilor, îngrijiri generale de sănătate și biomedicine; Infecții și protecția sănătății; Prevenire

Ministerul Federal al Sănătății are în subordine, din punct de vedere tehnic și administrativ următoarele instituții guvernamentale: Institutul federal pentru medicamente și dispozitive medicale, Centru federal pentru educație în domeniul sănătății, Institutul german pentru documentare și informare medical, Institutul Paul Ehrlich, Institutul Robert Koch

Ministerul Federal al Sănătății este responsabil cu controlul Autorității Federale privind Asigurările Sociale precum și cu supravegherea cadrului legal privind organizarea și funcționarea sistemului asigurărilor de sănătate.

FRANȚA

Ministerul sănătății și sporturilor (Ministère de la santé et des sports)

Atribuțiile și organizarea Ministerului sănătății și sporturilor sunt reglementate prin Decretul nr. 2007-1002 din 31 mai 2007 privind atribuțiile ministrului sănătății și sporturilor, modificat prin Decretul nr. 2009-59 din 16 ianuarie 2009.

Ministrul sănătății și sporturilor pregătește și pune în aplicare politica Guvernului privind :

sănătatea publică,

organizarea sistemului de îngrijirea sănătății,

organizarea sistemului de asigurări de sănătate și de maternitate,

activitățile fizice și sportive,

practicarea sporturilor.

In colaborare cu alte ministere competente, ministrul sănătății și sporturilor:

elaborează și pune în aplicare regulile privind politica de protecție a sănătății împotriva diverselor riscuri de îmbolnăvire;

este responsabil cu organizarea sistemului de prevenirea îmbolnăvirilor și de îngrijirea sănătății;

are competențe în domeniul profesiilor medicale și paramedicale;

pune în aplicare și dezvoltă împreună cu miniștrii competenți, politica Guvernului privind dezvoltarea practicării sportului și coordonează acțiunile în acest domeniu, atunci când acestea se încadrează în activitatea departamentelor ministeriale;

are competențe în lupta împotriva toxicomaniei.

Ministrului sănătății și sporturilor îi sunt subordonate:

1. Direcția generală de sănătate;

2. Direcția de spitalizare și de organizare a sistemului de îngrijirea sănătății;

3. Direcția sporturilor;

4. Serviciul național cu competențe naționale în pregătirea olimpică și paraolimpică.

Direcția generală de sănătate este constituită din: Directorul general al sănătății, Directorul general adjunct, Secretarul general, Secretarul general adjunct, Departament de urgențe sanitare.

În subordinea directorului general al sănătății se află:

A. Misiuni: Misiunea calitate și management; Misiunea însărcinată cu coordonarea pandemiilor gripale; Misiunea afaceri europene și internaționale; Misiunea de analiză strategică, previziune și cercetare științifică; Misiunea de informare și comunicare

B. Subdirecții:

1. Subdirecția pentru politica practicilor și produselor de sănătate. Aceasta are în subordine următoarele compartimente: Compartimentul pentru calitatea practicilor și cercetărilor biomedicale, Compartimentul medicament, Compartimentul pentru dispozitive medicale și alte produse de sănătate, Compartimentul pentru componentele și produsele corpului uman

2. Subdirecția pentru promovarea sănătății și prevenirea maladiilor cronice. Aceasta are în subordine următoarele compartimente: Compartimentul pentru sănătatea populației, Compartimentul cancer și maladii cornice, Compartimentul pentru sănătate mentală

3. Subdirecția pentru prevenirea riscurilor infecțioase. Aceasta are în subordine următoarele compartimente: Compartimentul pentru riscuri infecțioase și politica de vaccinare, Compartimentul pentru infecția HIV/ITS/Hepatite, Compartimentul pentru infecții și altor riscuri asociate îngrijirilor medicale

4. Subdirecția pentru prevenirea riscurilor îmbolnăvirilor asociate mediului și produselor alimentare. Aceasta are în subordine următoarele compartimente: Compartimentul mediu exterior și produsele chimice; Compartimentul mediu interior, mediile de lucru și accidentele vieții cotidiene; Compartimentul alimentație și nutriție; Compartimentul calitatea apei,

În ceea ce privește Departamentul de urgențe sanitare, acesta are în subordine Centrul operațional pentru recepția și reglementarea urgențelor sanitare și sociale cu următoarele unități: Unitatea de alerte și răspuns, Unitatea de asistență operațională și logistică, Unitatea de organizare și planificare.

Ministrul sănătății și sporturilor împreună cu ministrul ecologiei, dezvoltării și managementului durabil, ministrul economiei, finanțelor și ocuparea forței de muncă are autoritate asupra direcției regionale, a calității și securității industriale, atunci când aceasta are competențe în ceea ce privește siguranța nucleară și protecția împotriva radiațiilor.

Impreună cu ministrul muncii, relațiilor sociale și solidarității, ministrul sănătății și sporturilor are autoritate asupra : Inspectoratului general privind afacerile sociale (IGAS); Secretarului general al ministerului afacerilor sociale; Direcției generale de administrare a personalului și a bugetului (DAGPB); Delegației de afaceri europene și internaționale (DAEI); Delegației de informare și comunicare (DICOM).

Împreună cu ministrul muncii, relațiilor sociale și solidarității, ministrul bugetului, conturilor publice și funcției publice, ministrul sănătății și sporturilor are autoritate asupra : Direcției de securitate socială(DSS); Direcției de cercetare, studii, evaluare și statistici (DREES).

În colaborare cu Înaltul Comisariat pentru Tineret, ministrul sănătății și sporturilor are autoritate asupra: Direcției de resurse umane, de administrare și de coordonare generală; Inspectoratului general al tineretului și sporturilor; Înaltului funcționar al apărării și securității (HFDS).

Ministrul sănătății și sporturilor dispune și de Misiunea interministerială de luptă împotriva drogurilor și a toxicomanie și la nevoie de Direcția generală de acțiuni sociale (DGAS).

2.3. ITALIA

Ministerul Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale

(Ministero del Lavoro, della Salute e delle Politiche Sociali)

Atribuții

Ministerul Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale (Sectorul Sănătate) este organul central al Serviciului Sanitar Național. Ministerul operează în contextul instituțional stabilit de reforma constituțională din 2001, care a introdus autoritatea legislativă concurentă a statului și a regiunilor, precum și puterea de reglementare a regiunilor, în materie de siguranță a sănătății și chiar în alte discipline cu caracter sanitar, cum sunt: protecția și siguranța în muncă, structura profesiilor, alimentație, cercetare științifică.

Rolul statului în materie de sănătate s-a transformat în timp, dintr-o funcție proeminentă de organizator și administrator al serviciilor sanitare, în acela de garant al echității, în transpunerea în viață a dreptului la sănătate stabilit de Constituție. Este vorba despre o evoluție a descentralizării, din anul 1978, când s-a constituit Serviciul Sanitar Național, până în anii '90, când s-a recunoscut regiunilor un rol fundamental în programarea, organizarea și gestionarea serviciilor sanitare. Din 2001, asistența publică de sănătate se realizează prin acordurile între stat și regiuni.

În contextul și în concordanță cu politica privind sănătatea a Uniunii Europene, Planul sanitar național 2003-2005 a reliefat printre sarcinile ministerului următoarele:

garantarea echității sistemului, calitatea, eficiența și transparența printr-o comunicare corectă și adecvată;

evidențierea inegalității și inechității în promovarea acțiunilor de corectare și ameliorare;

colaborarea cu regiunile pentru evaluarea realității sanitare și pentru îmbunătățirea sănătății;

trasarea căilor de inovare, schimbare și înfruntarea marilor pericole care amenință sănătatea publică.

Structura și atribuțiile

Organizarea sectorului de sănătate, din cadrul Ministerului Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale este:

1. Ministru

2. Subsecretari de stat

3. Oficii de colaborare directă ale Ministerului

4. Consiliul Superior al Sănătății este un organ consultativ tehnico-științific al ministrului. Consiliul Superior al Sănătății este constituit pe o perioadă de 3 ani. Adunarea reprezentanților în Consiliul Superior al Sănătății este structurată în 5 secțiuni care se ocupă de diferite tematici de natură sanitară sau socială.

5. Comandamentul carabinierilor (poliției) pentru protecția sănătății

6. Departamente și direcții. Oficiile fostului Minister al Sănătății se impart în 4 departamente, fiecare dintre acestea fiind organizat în direcții generale, pentru a răspunde mai bine exigențelor de protecție a sănătății cetățenilor și a sănătății veterinare: Calitate, Inovație, Prevenire și Comunicare, Sănătate Publică Veterinară, Nutriție și Siguranța Alimentelor

A. Departamentul calitate – realizează intervenții pentru dezvoltarea și monitorizarea de sisteme de garanție a calității serviciului sanitar național și pentru valorificarea capitalului fizic, uman și social. Cuprinde 3 direcții generale: Direcția generală programare sanitară, niveluri de asistență și principii etice ale sistemului; Direcția generală de resurse umane și profesii sanitare; Direcția generală sisteme informative.

B. Departamentul inovației – desfășoară activități de propulsare a dezvoltării cercetării științifice și tehnologice în materie de sănătate. Cuprinde 3 direcții generale: Direcția generală medicamente și dispozitive medicale; Direcția generală cercetare științifică și tehnologică; Direcția generală personal, organizare și bilanț.

C. Departamentul prevenire și comunicare – desfășoară activități de coordonare, pază intervenție ce revin statului în problema securității sănătății, a ambientului și a condițiilor de viață și de bunăstare a persoanelor. Cuprinde 3 direcții generale: Direcția generală de prevenire sanitară; Direcția generală comunicare și relații instituționale; Direcția generală raporturi cu Uniunea Europeană și raporturi internaționale

D. Departamentul pentru sănătate publică veterinară, nutriție și siguranța alimentelor – are sarcina de a garanta siguranța alimentară și sănătatea veterinară în limitele apărării sănătății umane și animale, bunăstarea animalelor, cercetarea și experimentarea, finanțarea și controlul institutelor zooprofilactice experimentale, estimarea riscului în materie de siguranță a alimentelor. De asemenea se ocupă de nutriție, de medicamente veterinare, de alimentația animalelor. Cuprinde 3 direcții generale: Direcția generală pentru sănătatea animalelor și medicamente veterinare; Direcția generală pentru siguranța alimentelor și nutriție; Secretariatul național de evaluare a riscurilor în lanțul alimentar.

7. Oficii periferice și teritoriale – distribuite pe tot teritoriul țării, care desfășoară activități de control și oferă servicii beneficiarilor. Acestea sunt:

– USMAF – Oficii de sănătate maritimă, aeriană și de frontieră

Odată cu mărirea fluxului de mărfuri, de persoane și mijloace de transport, a crescut rolul sectorului public de sănătate transfrontaliră realizată prin Oficiile de sănătate maritimă, aeriană și de frontieră (USMAF), structuri subordinate Ministerului Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale, distribuite omogen pe teritoriul național. Acestea sunt situate în interiorul majorității porturilor și aeroporturilor naționale, cu scopul de a construi un filtru protector împotriva riscului pătrunderii bolilor. Prin intermediul personalului tehnic care lucrează aici, este prima structură chemată să efectueze supravegherea igienico-sanitară a mijloacelor de transport, mărfuri și persoane care sosesc pe teritoriul italian și comunitar.

De asemenea, furnizează călătorilor un suport eficace de prevenire împotriva bolilor infecțioase și desfășoară activități igienico-sanitare, mai ales pe vasele cu drapel italian. Oficiile sunt subordonate direct Direcției generale de prevenire sanitară, pe baza indicațiilor operative ale Direcției generale a siguranței alimentelor, în special în ceea ce privește alimentele de origine nonanimală.

– UVAC – Oficii veterinare pentru îndeplinirea obligațiilor comunitare;

– PIF – Posturi (puncte) de inspecție frontalieră.

Acestea sunt oficii periferice ale Ministerului Sănătății, care fac parte integrantă dintr-o rețea PIF a Uniunii Europene. Sunt abilitate de UE cu efectuarea controalelor veterinare pe animale vii, produse de origine animală și hrană pentru animale, provenite din terțe țări și destinate pieței comunitare ori tranzitului către alte țări terțe.

PIF asigură suportul tehnic și operativ, pentru oficiile vamale, în scopul de a împiedica comerțul clandestin de produse și animale. Orice PIF este autorizat sa controleze orice gamă de mărfuri, în funcție de caracteristici (structură și utilare), și, în cazul unor rezultate nefavorabile, să adopte măsuri sanitare specifice – respingerea produselor sau distrugerea lor. Coordonarea PIF revine Direcției generale pentru sănătatea animalelor și medicamente veterinare, pe baza indicațiilor Direcției generale pentru siguranța alimentelor și nutriție.

SASN – Servicii de asistență sanitară pentru personalul navigant

Asistența sanitară pentru personalul navigant, maritim al aviației civile (și pentru membrii lor de familie care au dreptul) este asigurată în Italia de Unitatea Sanitară Locală (ASL). Ministerul Sănătății asigură, totodată, asistența sanitară și în exterior pentru marinarii îmbarcați sau în așteptarea îmbarcării, personalul navigant aerian aflat în raport constant de lucru. Această asistență acoperă toată perioada de boală contractată în astfel de situații. Sunt garantate pentru personalul navigant, maritim și din aviația civilă și servicii medico-legale.

Asistența sanitară în Italia este asigurată celor care au dreptul prin intermediul ambulatoriilor aparținând de Direcția Generală de Resurse umane și profesii sanitare, situate în apropierea porturilor și aeroporturilor : ambulatorii situate în nordul și centru Italiei (Oficiile SASN – Genova); ambulatorii situate în sudul Italiei ți în insule (Oficiile SASN – Napoli). În aceste ambulatorii lucrează medici cu contracte de muncă pe bază de convenții civile, generaliști sau specialiști, personal sanitar nonmedical și administrativ.

Medicul de bord – asistență medicală pe nave.

Necesitatea medicului de bord a apărut pentru a face față exigențelor din timpul traversărilor oceanice (situații de urgență medicală de orice tip – fracturi, boli infecțioase, nașteri neașteptate ș.a.). Medicul de bord se bucură de gradul de ofițer (funcționar) sanitar, devenind o figură de prim rang printre profesioniștii de pe nave, de neînlocuit în lungile călătorii pe mare. Din anul 1986, serviciul medical la bord a devenit obligatoriu nu numai pentru navele de pasageri, ci și pentru navele comerciale italiene, sau celor destinate navigației pe Marea Mediterană, cum ar fi: nave destinate serviciului public de croazieră, nave de traversare, etc.

8. Comisii, comitete și grupuri de lucru

A. Comisia pentru combaterea HIV/SIDA

B. Comisia pentru supravegherea și controlul dopingului și pentru protecția sănătății în sport

C. Comisia consultativă pentru produse biocide

D. Grupul de lucru asupra stării vegetative și de minimă conștiință

E. Comisia interministerială în materie de biotehnologie

D. Centrul național de prevenirea și controlul maladiilor: comitet strategic si comitet științific permanent

F. Comisia unică pentru dispozitive medicale

G. Grupul de lucru privind intervenția sanitară și reabilitarea în favoarea persoanelor cu disabilități; Comisia consultativă privind bolile neuromusculare

H. Nucleul de evaluare și verificare a investițiilor publice în sănătate

I. Comitetul de egală oportunitate

J. Observatorul național pentru profesii publice liberale

K. Comisia privind oportunitatea prescripțiilor

L. Comitetul comun al Ministerului Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale și Ministerului Politicii Agricole, Alimentației și Silviculturii; Comitetul comun al Ministerului Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale și Ministerului Educației Cercetării; Comitetul comun al Ministerului Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale și Ministerului Tineretului; Comisia sport-sănătate

M. Comisia consultativă pentru eliberarea licențelor de publicitate sanitară

N. Comisia națională pentru cercetare sanitară; Grupul de lucru tehnico-științific în sectorul cercetării biomedicale; Comitetul organizator pentru pregătirea statutelor celor 3 rețele de cercetare în materie cardiovasculară, neurologică și oncologică

O. Comisia tehnică permanentă pentru sistemele de transfuzii; Comisia tehnică permanentă pentru tranzacțiile în materia transfuziilor de sânge sau produse din sânge infectat și de vaccinare obligatorie; Grupul de lucru pentru determinarea facilităților de recoltare și conservare a materialelor biologice umane pentru aplicații clinice, diagnosticare și cercetare

P. Comisia pentru protecția animalelor pentru lapte și a celor destinate tăierii; Comisia consultativă pentru medicamente veterinare

R. Comitetul național pentru siguranța alimentară; Comisia unică pentru alimentație și nutriție; Comisia consultativă pentru produse fitosanitare; Comisia națională multidisciplinară pentru alăptarea maternă

S. Comisia tehnică permanentă pentru transplanturi

Ș. Comisia de investigare – Fundația "Institutul mediteranean de hematologie"

Concluzii

ministerele au denumiri si atributii diferite, includ mai multe sfere de activitate (sport in Franta, munca si politici sociale in Italia);

astfel, politica guvernului in fiecare dintre cele 3 tari se face diferit, respectiv : in Germania – sanatate ; in Franta – sanatate si sport ; in Italia – sanatate, munca si politici sociale;

conducerea si organizarea ministerelor din cele 3 tari analizate se realizeaza in mod diferit.

In opinia mea, pentru o eficienta ridicata, sunt de parere ca Ministerul Sanatatii trebuie sa se ocupe strict de domeniul al carui nume il poarta.

Bibliografie:

http://www.bmg.bund.de/cln_162/nn_1168278/DE/Ministerium/ministerium__node.html?__nnn=true

http://dic.academic.ru/dic.nsf/enwiki/4933550

http://www.bmg.bund.de/cln_162/SharedDocs/Downloads/DE/Neu/BMG-Kurzportraet__OrgaPlan,templateI

http://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do;jsessionid=317DDB6C15FF3B9AA90A3CF14DBD94A6.tpdjo06v_1?cidTexte=LEGITEXT000020127519&dateTexte=20090504

http://www.sante-sports.gouv.fr/IMG//pdf/

http://www.ministerosalute.it/ministero/sezMinistero.jsp?label=org