Analiza Mecanismelor Psihosociale DE Influenta A Personalitatii Detinutilor DIN Cadrul Penitenciarului Jilava

Psihologie

Analiza Mecanismelor Psihosociale DE Influenta A Personalitatii Detinutilor DIN Cadrul Penitenciarului Jilava

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

CAPITOLUL I – MEDIUL PENITENCIAR ȘI CONSECINȚELE PSIHOSOCIALE ALE PRIVĂRII DE LIBERTATE

ALE DEȚINUȚILOR RECIDIVIȘTI

1.1. Considerente generale privind mediul penitenciar

1.2 Aspecte psihosociale ale mediului de penitenciar

1.3. Detenția și influențele sale asupra personalității umane

1.4. Cauzele și consecințele recidivei

CAPITOLUL II – ANALIZA MECANISMELOR PSIHOSOCIALE DE INFLUENȚĂ A PERSONALITĂȚII DEȚINUȚILOR DIN CADRUL PENITENCIARULUI JILAVA

2.1. Scurtă prezentare a Penitenciarului Jilava

2.2 Metodologia cercetării aplicative

2.2.1 Scopul si obiectivele cercetării

2.2.2 Stabilirea ipotezelor cercetării

2.2.3. Designul cercetării

2.2.4 Instrumentele utilizate

2.2.5 Analiza și prelucrarea datelor obținute în urma aplicării chestionarelor

CAPITOLUL III – REZULTATELE CERCETĂRII

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Penitenciarul reprezintă o lume în care principalele coordonate de existență sunt reprezentate de stres, disperare, neputință, eșec, crimă etc. În această lume atipică, principalii protagoniști sunt deținuții care au săvârșit o faptă și sunt nevoiți să își săvârșească pedeapsa privată de libertate.

Acest mediu este foarte strict, iar pentru a rezista este nevoie de tărie de caracter, de stabilitate a emoțiilor, precum și de acceptarea ajutorului atât din partea asistenților sociali, cat și din partea familiei. Este foarte important ca acești deținuți să fie ajutați să se reintegreze social și să fie ajutați pentru a nu recidiva comițând o altă infracțiune privativă de libertate.

Lucrarea este formată din patru capitole. În primul capitol intitulat – MEDIUL PENITENCIAR ȘI CONSECINȚELE PSIHOSOCIALE ALE PRIVĂRII DE LIBERTATE ALE DEȚINUȚILOR RECIDIVIȘTI, am vorbit despre mediul penitenciar, despre aspectele psihosociale ale mediului de penitenciar, precum și despre detenție și influențele sale asupra personalității umane. La finalul acestui capitol am abordat pe scurt și cauzele și consecințele recidivei.

Cel de-al doilea capitol – ANALIZA MECANISMELOR PSIHOSOCIALE DE INFLUENȚĂ A PERSONALITĂȚII DEȚINUȚILOR DIN CADRUL PENITENCIARULUI JILAVA prezintă pe scurt în prima parte Penitenciarul Jilava. Iar a doua parte reprezintă o cercetare statistică, prin aplicarea unui chestionar a unui număr de 40 de deținuți recidiviști din cadrul penitenciarului.

Capitolul al treilea – REZULTATELE CERCETĂRII reprezintă o trecere în revistă a principalelor rezultate ale cercetării din capitolul al doilea. Iar, în ultimul capitol, capitolul patru – CONCLUZII ȘI PROPUNERI am trasat câteva concluzii cu privire la deținuții și mediul carceral, precum și a câtorva propuneri de îmbunătățire a condițiilor deținuților și de ajutorare a acestora să revină și să se reintegreze în mediul social.

CAPITOLUL I – MEDIUL PENITENCIAR ȘI CONSECINȚELE PSIHOSOCIALE ALE PRIVĂRII DE LIBERTATE

ALE DEȚINUȚILOR RECIDIVIȘTI

1.1. Considerente generale privind mediul penitenciar

Pentru aplicarea sentințelor judecătorești din cauzele penale, statul recurge de cele mai multe ori la detenție.

Penitenciarul reprezintă cadrul material și sociocultural în care o persoană execută o pedeapsă privativă de liberate și unde îi sunt asigurate condiții pentru formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Dezvoltarea sistemului penitenciar s-a aflat continuu sub semnul timpului.

Deși nu ne putem imagina sistemul de pedepse fără sancțiunea închisorii, au existat totuși și vremuri în care aceasta nu a existat în forma ei actuală. Se pare că, înainte de secolul al XVI-lea, închisorile luau forma unor gropi, mine sau peșteri în care erau închiși cei care își așteptau pedeapsa. Închisoarea reprezenta deci un loc de așteptare a procesului sau a execuției, nicidecum pedeapsa propriu-zisă.

Mai târziu, au început treptat să apară case de corecție, sisteme inedite de închisoare (care facilita supravegherea permanentă a deținuților dintr-un turn central, fără ca supraveghetori să poată fi văzuți de către captivi), etc.

Un moment important în evoluția pedepsei cu închisoare au fost: anul 1948 prin Declarația Universală a Drepturilor Omului și anul 1955 prin Congresul Internațional asupra Prevenției Infracționalității și Tratamentul Infractorilor organizat de ONU.

Prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite se recunoaște „demnitatea și egalitatea ca drepturi inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane” ca „fundament al libertății, justiției și păcii în lume”, pentru prima dată în dreptul internațional s-a realizat o legitimitate a preocupărilor pentru tratamentul aplicat unei persoane chiar și în afara granițelor statului al cărui cetățean este.

În anul 1949 se înființează Consiliul Europei, ca organism interguvernamental, menit să apere drepturile omului și domnia legii. Patru ani mai târziu intră în vigoare Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1953), ce preia și dezvoltă o serie de prevederi care au ca obiect drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale ale omului.

În anul 1955 a fost adoptat de către Organizația Națiunilor Unite, Ansamblul Regulilor Minime de Tratament al Deținuților, document ce a reprezentat un progres semnificativ în sensul umanizării condițiilor de detenție. de asemenea, este pentru prima dată când sunt stipulate în mod explicit drepturile deținutului.

Scopurile închisorii, așa cum sunt ele consacrate în cele mai multe studii penitenciare, sunt de incapacitate/izolare, prevenția generală a comiterii de infracțiuni și reforma sau resocializarea deținuților.

Pedeapsa are două componente: constrângerea infractorului sau a potențialilor infractori să nu comită infracțiuni și reeducarea condamnatului.

Putem concluziona prin faptul că penitenciarul este o structură de izolare, de control social a individului criminal, de transformare a acestuia dintr-un pericol pentru semeni într-un individ util și pașnic pentru comunitate.

1.2 Aspecte psihosociale ale mediului de penitenciar

Adaptarea la mediul de detenție este aproape întotdeauna dificilă, creând în timp obiceiuri de gândire și de acțiune care pot fi disfuncționale în perioadele de adaptare post-detenție. Însă, efectele psihologice ale încarcerării diferă de la persoană la persoană și de cele mai multe ori sunt reversibile.

Închisoarea este foarte dureroasă și persoanele încarcerate suferă adesea consecințe pe termen lung din cauză că au fost subiectul durerii, deprivării și a stilurilor atipice de interacțiune cu alte persoane.

Viața în penitenciar este o viață de grup fiind anulată orice intimitate, totul este la vedere pentru ceilalți.

Psihologul Gheorghe Florian este de părere că mediul carceral, creează un tip aparte de relații interpersonale care nu au conținut, cu o dinamică și modalități aparte de structurare și manifestare. Psihologul roman crede că doi factori sunt esențiali pentru determinarea specificului relațiilor interpersonale din perioada detenției: unul dintre factori este cadrul specific al penitenciarului ca instituție, iar al doilea ar fi specificul populației carcerale, care prezintă particularități psihice și morale nefavorabile pentru construirea unor relații psihosociale pozitive.

Aplicarea unei pedepse privative de libertate îl obligă pe individ să trăiască într-un mediu de constrângere.

Din punct de vedere al Administrației Penitenciarelor perioada de executare a pedepselor se împarte în trei: carantina, executarea propriu-zisă și perioada pregătitoare eliberării. Fiecare dintre aceste etape au caracteristici și solicitări psihologice diferite.

Primul contact cu instituția penitenciară pune multe probleme condamnatului. În perioada de carantină, deținutul i-a contact cu noul statut social și cu noul mediu în care va trebui să trăiască pe perioada executării pedepsei privative de libertate. În această perioadă apar diverse somatizări de la cei care sunt aduși pentru prima dată: slăbesc, au insomnii, au dureri abdominale etc.

Cei care sunt mai sensibili sau sunt imaturi din punct de vedere afectiv și social suferă mai mult decât alte persoane cu un eu mai puternic.

În perioada executării propriu-zise, cei mai mulți dintre deținuți și-au găsit locul în cadrul relațiilor de grup, iar încălcarea regulilor oficiale este din ce în ce mai rară.

La majoritatea deținuților se instalează la un moment dat o intoleranță emoțională față de ambianța penitenciară: procesul începe cu aspecte legate de condițiile fizice ale detanției – spațiu insuficient, mirosuri neplăcute, somn dificil, zgomot permanent – și continuă cu aspectele legate de relațiile interumane – agresivitate verbală, practici anormale în ceea ce privește sexualitatea, umilințe de tot felul, etc. Apar bizarerii comportamentale, cu răzbunări absurde, cu denunțuri de tot felul, se deschid procese de divorț etc..

Ultima etapă, pregătirea pentru eliberare, se referă la săptămânile dinaintea libertății, când deținutul urmează un program special de instruire.

Deși cele mai multe efecte ale încarcerării sunt negative, există și cateva aspecte pozitive ale închisorii. În cele mai multe cazuri, închisoarea este privită pozitiv pentru oferirea liberă a tratamentului medical și stomatologic, pentru organizarea exercițiilor fizice și pentru calificarea profesională (munca și calificarea profesională ajută la combaterea pasivității și a plictiselii) .

Deci, putem concluziona că efectele încarcerării asupra deținuților sunt multiple și complexe. Foarte importantă este intervenția asistentului social și a autorităților publice în sprijinirea deținuților prin diminuarea efectelor distructive ale închisorii asupra personalității și sistemului social din care face parte deținutul.

1.3. Detenția și influențele sale asupra personalității umane

Adaptarea la mediul penitenciar este, de cele mai multe ori, foarte grea din cauza privațiunilor la care este supus deținutul și datorită faptului că trebuie să se adapteze la noi reguli și comportament.

Gheorghe Florian, în lucrarea „Psihologie penitenciară” este de părere că venirea în penitenciar tulbură echilibrul personalității. Stresul acumulat în faza de anchetă, intrarea într-o colectivitate nouă, controlarea riguroasă a conduitei, densitatea umană sau dependența față de personal conduce la apariția și cronicizarea unei patologii specifice. Lipsa spațiului personal, epuizarea subiectelor de discuție, absența unui refugiu conduc spre căderi afective, degradarea imaginii de sine și adaptări patologice.

Odată cu intrarea în penitenciar, individul resimte, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de vârstă, de structura sa psihologică, de gradul de maturizare socială etc., efectele privării de libertate și reacționează într-un mod personal la această nouă situație.

Deținuții trebuie să respecte dispozițiile privitoare la percheziția corporală și a bagajului personal, să se supună măsurilor sanitare și de igienă etc. De asemenea, aceștia trebuie să respecte dispozițiile cadrelor și să se achite de sarcinile încredințate. Nu se pot deplasa neînsoțiți și nu pot purta și păstra asupra lor unele obiecte. Dacă deținuții respectă aceste reguli vor putea să se adapteze ușor și bine la mediul penitenciar. Nerespectarea acestor condiții duce la inadaptare, inadaptare generată de o serie de factori psihologici și sociali.

Deținutul este decăzut din poziția sa economică, iar tot ceea ce posedă este fie confiscat, fie depus spre păstrare pentru momentul liberării. În zilele noastre, ceea ce posedă individul face parte din imaginea sinelui. De aceea, pierderea posesiei duce la scăderea încrederii în sine și la anxietate. Deținutul pierde dreptul de a dispune de bani, de a se prezenta în instanță în cauze civile, iar uneori pierde dreptul de a vota etc. Toate aceste demersuri mai mult sau mai puțin voluntare duc la ceea ce Goffman numea „moartea civilă” a deținutului.

Deținutul nou-venit este deposedat de cel purta și păstra asupra lor unele obiecte. Dacă deținuții respectă aceste reguli vor putea să se adapteze ușor și bine la mediul penitenciar. Nerespectarea acestor condiții duce la inadaptare, inadaptare generată de o serie de factori psihologici și sociali.

Deținutul este decăzut din poziția sa economică, iar tot ceea ce posedă este fie confiscat, fie depus spre păstrare pentru momentul liberării. În zilele noastre, ceea ce posedă individul face parte din imaginea sinelui. De aceea, pierderea posesiei duce la scăderea încrederii în sine și la anxietate. Deținutul pierde dreptul de a dispune de bani, de a se prezenta în instanță în cauze civile, iar uneori pierde dreptul de a vota etc. Toate aceste demersuri mai mult sau mai puțin voluntare duc la ceea ce Goffman numea „moartea civilă” a deținutului.

Deținutul nou-venit este deposedat de cel mai important lucru din punct de vedere simbolic: numele întreg. Dacă nu i se repartizează în loc de nume un număr, atunci cel puțin va fi denumit după numele mic, iar din formula de adresare lipsește de obicei pronumele de politețe.

O altă suferință a încarcerării este privarea de relații heterosexuale. Izolarea de soție sau de prietenă și încarcerarea pe termen lung pot produce efecte psihologice și fiziologice deosebit de grave.

O problemă destul de gravă care poate avea un impact ridicat asupra comportamentului și a personalității deținuților o reprezintă privarea de securitate.

Astfel, aici apare un paradox: reducerea criminalității se realizează prin forțarea infractorilor să se asocieze pe termen lung cu mii de alți infractori. Adunarea în același loc a sute sau mii de infractori nu poate să nu pună probleme de securitate, cu toate măsurile autorităților. Interacțiunile între deținuți nu pot fi controlate în cele mai mici detalii și nici permanent. În acest context, rivalitățile, disputele legate de putere și influență etc. se pot ușor transforma în violențe și chiar crime.

Adaptarea socială presupune ajustarea trăsăturilor personalității și a conduitei într-o anumită situație de interacțiune socială.

La contactul cu penitenciarul pot apărea și o serie de tulburări psihice, în special pentru deținuții primari. În ordinea frecvenței lor se situează stările depresive, caracterizate prin melancolie, disperare, tentative autolitice, halucinații auditive și vizuale, etc. Un alt grup de tulburări este construit din stări confuzionale care apar după câteva săptămâni de la depunerea în penitenciar: dezorientare timoraro-spațială, dureri de cap violente, somn agitat, coșmaruri etc..

Unii deținuți trăiesc un puternic sentiment de vinovăției, mai accentuat în prima parte a perioadei de executare a pedepsei. Efectele acestui complex sunt foarte numeroase și diverse, precum și formele sale de manifestare. Pe de o parte, el poate constitui un element de motivare și de acceptare a pedepsei, un impuls pentru cei în cauză în sensul de a se conforma vieții de penitenciar, aceasta având rolul unui factor de compensare. Însă, pe de altă parte poate constitui și un factor distructiv, care îl macină permanent pe cel în cauză, diminuându-i capacitatea de a executa anumite activități, împingându-l către o închidere în sine.

De asemenea, există și deținui care nu trăiesc sentimentul de vinovăție și nu realizează gravitatea faptelor comise, uneori chiar simțind satisfacții pentru ceea ce au făcut. Astfel, nu sunt puține cazurile în care unii deținuți se consideră nevinovați ori își diminuează vinovăția, susținând că au fost condamnați pe nedrept, că pedeapsa este mult prea mare în raport cu fapta comisă etc. Acești deținuți reprezintă deținuții problemă de la care ne putem aștepta la fapte protestante, la greutăți în acceptarea pedepsei și a rigorilor impuse de regimul de detenție.

Pe lângă relațiile instituționalizate formale, apar și relațiile informale. Regulile mediului detențional promovează relații sociale depersonalizate. Spațiul camerei de detenției este câmpul de acțiune al relațiilor interpersonale, unde indivizii își realizează nevoile de apreciere și dezvoltă comportamente comunitare.

Regulile mediului detențional promovează relații sociale depersonalizate. Relațiile sociale devin strict impersonale, rezultat al îndeplinirii stricte și exclusive a cerințelor rolurilor sociale. Consecințele psihosociale negative sunt subdezvoltare personală, frustrare generând rigiditate, dificultăți în comunicare și cooperare, inadaptare.

1.4. Cauzele și consecințele recidivei

Foarte multe persoane care ispășesc o pedeapsă în închisoare sunt tentate de a săvârși noi infracțiuni după ce sunt eliberate din detenție.

În urma unui studiu realizat de către Administrația Națională a Penitenciarelor s-a constatat că sunt foarte mulți foști deținuți care recidivează, rata de recidivă fiind destul de mare, chiar alarmant de mare – între 60% și 80% din totalul persoanelor deținute din Romania.

Foștii deținuți recidivează din diverse cauze, cauze care produc o serie de consecințe nedorite, atât pentru ei cat și pentru societatea în care aceștia trăiesc. Astfel, o parte dintre cauzele și consecințele care decurg din acestea sunt:

1. Excluziunea foștilor deținuți pe piața muncii

Cei mai mulți deținuți nu au un nivel ridicat de educație școlară sau de experiență profesională, astfel încât aceștia au șanse destul de mici de a se integra pe piața muncii. Ba mai mult, la angajare se solicită și cazierul judiciar care reprezintă o pată pe fruntea fostului deținut și un motiv pentru angajator de a nu-l angaja.

Astfel, foștii deținuți sunt excluși de pe piața muncii fiindu-le foarte greu să își găsească un loc de muncă, neavând astfel cu ce trăi cad, din nou, în patima infracționalității și a ilegalității.

2. Discriminarea socială față de foștii deținuți

Societatea are, de regulă, o percepție negativă față de un fost deținut prin ținerea la distanță și prin apelarea la diverse metode discriminatorii ce conduc la oferirea unui impact negativ asupra acestuia.

Societatea ar trebui să conștientizeze că prin acest comportament nu face decât rău atât fostului deținut care nu reușește să se reintegreze cat și întregii societăți prin revenirea acestora în penitenciare în urma comiterii unei noi infracțiuni.

3. Lipsa stimei de sine

Stima de sine se referă la modalitatea de autopercepție și la atitudinea față de sine. Un argument al faptului că la baza infracțiunii poate sta și stima de sine este și realitatea că personale cu o stimă de sine ridicată sunt preocupate să lase o impresie bună celor cu care vin în contact.

Astfel, deținutul eliberat cu o stimă de sine scăzută sau cu lipsă a stimei de sine cade mai ușor pradă comiterii unei noi infracțiuni, și deci a unei recidive infracționale. Este foarte important ca asistentul social sau autoritățile publice abilitate, precum și familia, prietenii și întreaga societate să ajute fostul deținut să își capete stima de sine și să încerce să se reintegreze în noua sa viață.

4. Sănătatea mintală

Unii recidiviști suferă de o problemă de sănătate mintală, care dacă nu este depistată din timp poate avea consecințe foarte grave asupra viitoarelor victime și a întregii societăți.

Persoanele cu astfel de probleme de sănătate au o capacitate redusă de a simți frica sau anxietatea, precum și absența oricărei înțelegeri a suferinței pe care o provoacă victimelor.

Astfel, un deținut cu o astfel de tulburare are nevoie de un regim de securitate corespunzător și de programe individuale de resocializare.

5. Lipsa asistenței sociale

Evaluarea nevoilor criminologice este un proces dinamic extrem de complex. De aceea, profesia de asistent social presupune atât noțiuni științifice, cat și elemente de dezvoltare personală.

Este foarte important ca în cadrul închisorii să existe personal pregătit care să ofere deținuților sprijin atât pe perioada detenției cat și după terminarea acesteia. Astfel, asistentul social trebuie să reprezinte liantul între deținuți și exteriorul spațului de detenție. În acest mod, asistentul social devine garantul continuării rolului activ al deținutului în cadrul familiei sale și al comunității din care face parte, astfel diminuându-se riscul recidivării deținutului.

O cauză importantă a recidivei în țara noastră o reprezintă și lipsa programelor de supraveghere și de asistență socială după detenție. Prin aceste programe foștii deținuți sunt ajutați și orientați în noua lor viață de după gratii.

În lume, de-a lungul timpului, prin diverse programe și proiecte s-a încercat identificarea celor mai bune soluții și practici pentru reintegrarea socială a foștilor deținuți, precum și pentru prevenirea fenomenului de recidivă. O dezbatere pe această temă a avut loc în data de 28 ianuarie 2013 la Casa ONU în cadrul proiectului „Revenirea foștilor deținuți pe piața muncii și integrarea lor în societate”.

Una dintre soluțiile evitării recidivei o reprezintă, deci, dezvoltarea unei atitudini pozitive și a unei dorințe de schimbare, precum și sprijinirea în reintegrare în noua viață de după gratii. Astfel, imediat după ce deținutul este eliberat din penitenciar, autoritățile publice sau serviciile comunitare ar trebui să se implice în:

– educație

– ocuparea forței de muncă

– sprijinirea găsirii unui adăpost

– oferirea de consiliere specializată pe diferite teme: alcool, droguri, violență, etc.

– consiliere în atitudinea față de viață în general, etc.

Prin acest sprijin, precum și prin conștientizarea nevoilor de care are o persoană eliberată din detenție, deținuții se vor adapta mai ușor vieții de zi cu zi, se vor reintegra și vor manifesta un nivel redus de recidivă.

CAPITOLUL II – ANALIZA MECANISMELOR PSIHOSOCIALE DE INFLUENȚĂ A PERSONALITĂȚII DEȚINUȚILOR DIN CADRUL PENITENCIARULUI JILAVA

2.1. Scurtă prezentare a Penitenciarului Jilava

Penitenciarul Jilava este un penitenciar cu o istorie lungă și tristă, fiind înființat în anul 1907, în Fortul nr.13 de apărare a Bucureștilor.

De-a lungul timpului, Penitenciarului București – Jilava a adăpostit sute de țărani din județul Ilfov, participanți la răscoala țărănească din primăvara anului 1907, prizonieri de război și dezertori, legionari, deținuți politici și, nu în ultimul rând, deținuți de drept comun.

În perioada interbelică aceasta a reprezentat un penitenciar de maximă siguranță în cadrul căruia erau închiși legionarii.

Mai târziu, peste câțiva ani, când au fost la putere comuniștii, închisoarea de la Jilava a reprezentat celula neagră de sub pământ – pușcăria politică – unde erau ținuți deținuții în condiții foarte precare: umezeală, întuneric, frig.

În zilele noastre, închisoarea de la Jilava a devenit un centru de detenție foarte activ care se implică în foarte multe proiecte menite să ajute deținuții să se recupereze și să se reintegreze în programul de libertate.

2.2 Metodologia cercetării aplicative

Cercetarea problemelor psihosociale ale deținuților recidiviști presupune în primul rând stabilirea scopului cercetării, a obiectivelor și ipotezelor de lucru.

2.2.1 Scopul si obiectivele cercetării

Scopul cercetării este acela de a cunoaște reacțiile psihoafective și comportamentale, a formelor psihosociale de influențare a deținuților să recidiveze din cadrul Penitenciarului Jilava.

Obiectivele cercetării

1. Identificarea principalelor mecanisme psihosociale prin care se realizează influența mediului penitenciar asupra deținuților recidiviști.

2. Cunoașterea climatului socio-uman din grupurile de deținuți și modul în care acestea influențează deținuții recidiviști.

3. Influența pe care familia, prietenii, societatea o are asupra stării de recidivă a foștilor deținuți.

4. Identificarea efectelor pe care îl au mecanismele psihosociale din mediul penitenciar asupra comportamentelor/atitudinilor/reacțiilor persoanelor recidiviste.

5. Identificarea cauzelor și efectelor stării de recidivă

6. Căutarea de soluții concrete și relevante pentru problema examinată

2.2.2 Stabilirea ipotezelor cercetării

Ipotezele cercetării

Pornind de la definirea problemei de cercetat putem formula o serie de ipoteze cu privire la aspectele ce urmează a fi cercetate.

1. Dacă condițiile din mediul penitenciar nu sunt propice dezvoltării pozitive a comportamentelor/atitudinilor/reacțiilor deținuților, atunci potențialul delincvent al acestora este în creștere.

2. Dacă grupul experimental (deținuții recidiviști) are un potențial delincvent mai crescut atunci problemele psihosociale ale acestora sunt în creștere.

3.Grupul experimental (deținuții recidiviști) are comportamente/atitudinii/reacții de ostilitate (resurse pentru un comportament cu potențial delincvent) mai scăzute atunci sprijinul venit din afară (familie, prieteni, societate, asistenți sociali etc.) este mai crescut.

Ipotezele statistice

1. H0: Nu există diferență între vârsta subiecților și starea de recidivă.

H1: Există diferență între vârsta subiecților și starea de recidivă.

2. H0: Nu există diferență semnificativă între vârstă și motivația pentru care deținutul a comis noua faptă.

H1: Există diferență semnificativă între vârstă și motivația pentru care deținutul a comis noua faptă

2.2.3. Designul cercetării

Metoda de cercetare utilizată este sondajul. Sondajul reprezintă metoda de procurare a informațiilor prin intervievarea persoanelor selectate din cadrul populației într-un eșantion.

Principalul instrument utilizat în cadrul sondajului este chestionarul, care reprezintă o succesiune de întrebări și enunțuri programate logic și psihologic, care urmează a fi adresate unui grup de subiecți pentru a înregistra reacția verbală a acestora. Metoda de contactare utilizată a fost interviul personal.

Pentru a putea oferi răspunsuri cercetării întreprinse am realizat un chestionar pe care l-am aplicat deținuților recidiviști din cadrul penitenciarului Jilava.

Chestionarul (anexa nr.1) realizat are un număr de 23 întrebări cu răspunsuri simple de: da și nu, dar și cu răspunsuri multiple, cu variante multiple.

Chestionarul este aplicat pe un eșantion de 40 de persoane: deținuți recidiviști (40 bărbați) din Penitenciarul Jilava.

2.2.4 Instrumentele utilizate

Pentru analiza și interpretarea datelor, în urma cercetării am folosit:

– programul statistic SPSS (Statistical Package for Social Sciences) .

După primirea răspunsurilor chestionarelor, am analizat răspunsurile obținute, într-un program de statistică a datelor, ce s-a realizat cu ajutorul programului statistic SPSS.

2.2.5 Analiza și prelucrarea datelor obținute în urma aplicării chestionarelor

Direcția de cercetare se îndreaptă spre deținuții recidiviști din cadrul

penitenciarului Jilava, rezultatele obținute analizându-se din punct de vedere cantitativ, dar și calitativ.

Toți respondenții implicați și-au dat acordul de participare și au fost asigurați

asupra confidențialității rezultatelor.

Nu au fost întâmpinate dificultăți în aplicarea chestionarelor, subiecții manifestând în general interes față de situația de testare.

Așadar în cele ce urmează voi prezenta rezultatele obținute pentru fiecare din cele 23 de întrebări comune din chestionarele aplicate deținuților recidiviști din cadrul Penitenciarului Jilava.

ÎNTREBAREA NR.1 – In ce categorie de vârsta va încadrați în momentul săvârșirii faptei?

Subiecții, sunt în număr de 40, dar au vârste diferite, cuprinse astfel: între 20-25 ani, 25-30 ani, 30-40 ani și peste 40 de ani. În urma analizelor efectuate, s-au obținut următoarele rezultate:

Figura nr. 2.1 – Vârsta subiecților

Vârsta celor care au răspuns chestionarului aplicat în cadru Penitenciarului Jilava este prezentată în tabelul și figura de mai sus.

Astfel, doar 2,5% dintre persoane are vârsta cuprinsă peste 40 de ani și 20 % sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 20-25 de ani.

Pentru ca cei care au între 30-40 de ani procentul este de 37,5%, iar ultima categorie a persoanelor și cea mai reprezentativă sunt cei cu vârsta cuprinsă între 20-25 de ani unde procentul este de 40%.

Deci, persoanele cu vârsta cuprinsă între 20-25 de ani sunt cele mai numeroase, ceea ce ne arată media de vârstă a deținuților recidiviști din cadrul Penitenciarului Jilava este una tânără.

ÎNTREBAREA NR.2 – Ultima formă de învățământ absolvită

Figura nr. 2.2 – Studiile subiecților

Cu privire la ultima formă de învățământ absolvită de către subiecții intervievați, se poate observa din figura de mai sus că majoritatea deținuților recidiviști au absolvit școala I-IV, aceștia fiind în procent de 65 %, mai mult de jumătate dintre ei. Urmați, cu un procent de 27,5 % de către persoanele care au terminat doar școala IV-VIII.

Într-un procent mic se află cei care au absolvit liceul, aceștia fiind în procent de 7,5%, iar facultatea nu a fost finalizată de nici un deținut intervievat.

ÎNTREBAREA NR.3 – Domiciliul dumneavoastră se află

În ceea ce privește domiciliul subiecților intervievați, aceștia au răspuns astfel:

Figura nr. 2.3 – Domiciliul subiecților

Din tabelul frecvențelor, precum și din graficul de tip diagramă prezentat mai sus se observă că cei mai mulți respondenți 57,5% au domiciliul în mediul urban. 42,5% dintre respondenți au declarat că au domiciliul în mediul rural.

ÎNTREBAREA NR.4 – Care sunt relațiile pe care le aveți cu părinți dumneavoastră?

Figura nr. 2.4 – Statistică privind relațiile cu părinții

Din răspunsurile date de către deținuții penitenciarului Jilava la întrebarea privind relațiile pe care aceștia le au cu părinții au fost la egalitate persoanele care consideră că au relații de înțelegere cu cele care consideră că relațiile lor sunt de iubire, acestea fiind în procent de 37,5%. În procent mai mic de 25% sunt subiecții care consideră că relațiile cu părinții sunt unele de cooperare.

Din răspunsurile lor se poate observa că cei mai mulți respondenți în procent de 75% sunt cei care declară că relațiile pe care aceștia le au cu părinții sunt unele de iubire și de înțelegere, rezultând astfel o legătură destul de strânsă cu aceștia.

ÎNTREBAREA NR.5 – Stare civilă

Figura nr. 2.5 – Statistică privind starea civila

Din analiza răspunsurilor la această întrebare se poate observa că majoritatea respondenților sunt necăsătoriți, fiind în procent de 52,5 %, iar procentul persoanelor căsătorite este de 47,5%.

Starea civilă este foarte importantă în păstrarea unui echilibru atât personal cat și profesional. În ceea ce privește starea de recidivă starea civilă joacă și ea un rol destul de important, deoarece lipsa unui cămin poate conduce la comiterea unei noi infracțiuni.

ÎNTREBAREA NR.6 – Starea de recidivă

Figura nr. 2.6 – Statistică privind starea de recidivă

Cu privire la starea de recidivă toți subiecții intervievați au comis o nouă infracțiune și astfel aceștia au revenit în mediul carceral.

ÎNTREBAREA NR.7 – Starea de sănătate

Figura nr. 2.7 – Statistică privind starea de sănătate

80 % dintre cei chestionați au declarat că au o stare de sănătate bună, că sunt sănătoși; fiind urmați de 17,5% cu afecțiuni medicale. Un procent de 2,5% dintre subiecți au declarat că suferă de boli somatice și mintale. Din această analiză se poate constata că majoritatea respondenților sunt clinic sănătoși.

ÎNTREBAREA NR.8 – Locul de munca

Figura nr. 2.8 – Statistică privind locul de muncă

La întrebarea privind locul de muncă, cei mai mulți chestionați, 32,5% au afirmat au muncit la negru deoarece astfel nu i-a mai fost cerut cazierul de către angajator, fiind urmați de 27,5% de cei care nu au găsit de lucru deoarece au cazier judiciar.

Un procent de 25% dintre respondenți au declarat că au fost refuzați de către angajatori deoarece îi considera a nu fi de încredere din cauza trecutului lor, iar 15 % nici măcar nu au încercat niciodată să își caute un loc de muncă.

Deci, un procent de 60%, mai mult de jumătate dintre subiecții deținuți intervievați au declarat că au întâmpinat probleme în a se angaja din cauza existenței cazierului judiciar, iar restul persoanelor nu au avut un loc de muncă din motive de încredere.

ÎNTREBAREA NR.9 – Care a fost atitudinea familiei cu privire la actele pe care le-ați comis, precum și cu starea de recidiva?

Figura nr. 2.9 – Statistică privind starea de recidiva

La întrebarea privind atitudinea familiei față de actele pe care aceștia le-au comis, precum și cu privire la starea de recidivă, cei mai mulți respondenți, în procent de 32,5% au declarat că nu și-au schimbat comportamentul față de ei, la egalitate cu cei care au declarat că familia i-a ajutat foarte mult. Deci, mai mult de jumătate (65%) dintre respondenți au declarat că familia i-a ajutat foarte mult. În procent de 25% sunt cei care au declarat că familia a încercat să îi supravegheze cu mai multa atenție de când aceștia au comis faptele respective. Iar, 10% declară că familia lor se simte rușinată cu privire la actele pe care aceștia le-au comis, precum și cu privire la starea de recidivă.

ÎNTREBAREA NR.10 – De cine va simțiți cel mai stigmatizat?

Figura nr. 2.10 – Statistică privind gradul de stigmatizare

Cei mai mulți subiecți, în procent de 22,5% au fost cei care au declarat că se simt stigmatizați de către poliție, fiind urmați la egalitate de 20%, de către cei care consideră că vecinii, angajatorii și rudele (altele decât părinții) sunt cei care îi resping și îi dezaprobă pe subiecții deținuți.

10% sunt cei care consideră că instituțiile medicale sunt cele care stigmatizează deținuții recidiviști, iar 7,5% au declarat că prietenii sunt cei care dezaprobă recidiviștii intervievați.

ÎNTREBAREA NR.11 – Cum vă influențează viața aceste faptul ca sunteți stigmatizat de cei din jur?

Figura nr. 2.11 – Statistică privind gradul de influență față de cei care îi stigmatizează

Cei mai mulți deținuți recidiviști (40%) au declarat faptul că dacă persoanele care îi stigmatizează îi respecta, le respectă și ei, iar 37,5 % au declarat că nu le pasă de felul în care aceștia se poarta cu ei. În procent de 17,5% sunt cei care au declarat că la început s-au simțit respinși, dar apoi nu le-au mai păsat, iar în procentul cel mai mic, de 5% sunt cei care au declarat că atitudinea oamenilor i-a enervate și de-asta au început să facă ce aveu chef și poate de aceea au și recidivat.

ÎNTREBAREA NR.12 – Cum crezi ca ar trebui sa se comporte oameni cu cei care au fost/sunt in penitenciar, pentru a-i ajuta sa se reintegreze social?

Figura nr. 2.12 – Statistică privind comportamentul oamenilor față de persoanele care au fost în penitenciar

Procentul cel mai mare, de 50% este reprezentat de deținuții care au declarat că este foarte important ca oamenii să îi respect ca pe orice altă persoană pentru a-i ajuta să se reintegreze social; fiind urmați de 30% dintre aceștia care consideră că este necesar ca oamenii să îi ajute dându-le un loc de muncă, iar 12,5% să îi ajute.

În număr mai mic, în procent de 5% sunt cei care au nevoie de sfaturi pentru a se putea integra social, iar 2,5% sunt reprezentați de subiecții care doresc ca oamenii să nu-i considere pleava societății.

Deci, cu privire la această întrebare, toți subiecții doresc ca oamenii să se comporte frumos cu ei, să îi ajute să se reintegreze social pentru a le fi mai ușor să se adapteze și să nu mai recidiveze.

ÎNTREBAREA NR.13 – Care este atitudinea ta față de infracțiunea comisă?

Figura nr. 2.13 – Statistică privind atitudinea față de infracțiunea comisa

La întrebarea privind atitudinea deținutului față de infracțiunea comisă, cei mai mulți subiecți, în procent de 87,5% au declarat că regretă actul comis. Doar un procent de 2,5% este reprezentat de cei care nu regretă actul comis, iar 10% au refuzat să răspundă la această întrebare.

ÎNTREBAREA NR.14 – Cine considerați că este vinovat de comiterea actului?

Figura nr. 2.14 – Statistică privind vinovatul comiterii actului

Cei mai mulți respondenți, în procent de 75%, au declarat că se consideră ei însuși vinovați de comiterea actului pentru care sunt închiși. În procent de 15% sunt cei care consideră grupul de prieteni vinovați, iar 7,5% dau vina pe hazard/destin, pe când 2,5% consideră familia ca fiind vinovată de fapta comisă de către ei.

ÎNTREBAREA NR.15 – Motivația pentru care ați comis noua fapta?

Figura nr. 2.15 – Statistică privind motivația pentru comitere noii fapte

Majoritatea subiecților declară că nu pot justifica fapta comisă, aceștia fiind în procent de 70 %. La egalitate, în procent de 10% sunt cei care declară că au comis o nouă faptă fiind provocat de victimă, respectiv din cauza influenței alcoolului.

2,5% dintre deținuții recidiviști au declarat că s-a apărat de victimă, iar 7,5 % nu recunosc fapta comisă.

ÎNTREBAREA NR.16 – Care este pedeapsa primita pentru fapta săvârșita?

Figura nr. 2.16 – Statistică privind pedeapsa primita pentru fapta săvârșita

Pedeapsa primită pentru noua faptă săvârșită de către majoritatea subiecților (fiind în procent de 52,5%) este de 6-15 ani – pedeapsă medie. Iar 47,5% sunt cei care au declarat că vor săvârși o pedeapsă scurtă de maxim 5 ani. Din analiza acestor răspunsuri se poate constata că sunt destul de mulți deținuți recidiviști care trebuie să săvârșească o pedeapsă cu prinsă între 6 și 15 ani.

ÎNTREBAREA NR.17 – Care sunt relațiile dumneavoastră cu personalul unității?

Figura nr. 2.17 – Statistică privind relațiile cu personalul unității

Din analiza răspunsurilor la această întrebare se poate observa că majoritatea respondenților, în procent de 65% au declarat că relațiile pe care le are cu personalul închisorii Jilava sunt relații cooperante, având un comportament bazat pe înțelegere și pe cooperare. Un procent de 30% dintre aceștia au declarat că au relații destinse cu personalul angajat, doar 2,5% consideră că relațiile cu angajații închisorii sunt unele tensionate.

În stabilirea relațiilor cu deținuții, personalului angajat îi revine un rol foarte important, aceștia trebuie să știe cum să comunice cu deținuții, cum să adopte strategiile de relaționare cu aceștia.

ÎNTREBAREA NR.18 – Dar relațiile dintre dumneavoastră și ceilalți deținuți?

Figura nr. 2.18 – Statistică privind relațiile cu ceilalți deținuți

Între indicatorii relaționali urmăriți, apar diferențe semnificative de pondere. Ponderea valorilor procentuale obținute la primii doi indicatori (relații destinse, cooperante) este semnificativ mai mare – structurată (89,7%) față de valorile procentuale obținute la ceilalți indicatori.

Astfel, 62,5 % dintre deținuți au declarat că au cu ceilalți deținuți relații cooperante, iar 27,5% relații destinse. Doar 2,5% dintre deținuți au declarat că au relații tensionate cu ceilalți deținuți, pe când 5%, respectiv 2,5% au declarat că au alt fel de relații, respectiv au refuzat să răspundă.

De regulă, grupul de deținuți manifestă relații de înțelegere, de cooperare, de ajutor reciproc cu ceilalți deținuți.

ÎNTREBAREA NR.19 – Pe ce criterii ați construit relații cu ceilalți deținuți?

Figura nr. 2.19 – Statistică privind criteriile pe care au construit relațiile

Cu privire la această întrebare, 52,5% dintre subiecți au declarat că au construit relații cu ceilalți deținuți pe criterii de afinități comune, iar 32,5% dintre aceștia pe criterii de vârstă.

Restul subiecților au răspuns la celelalte criterii relaționale cu o pondere destul de mică. Astfel, 5% au declarat că se înțeleg bine cu ceilalți deținuți pe criteriu de număr ani de condamnare, 7,5% pe criteriu economic, iar 2,5% pe alte criterii.

ÎNTREBAREA NR.20 – Ce activități desfășurați în penitenciar?

Figura nr. 2.20 – Statistică privind activitățile desfășurate în penitenciar

Majoritatea subiecților, în procent de 52,5 % sunt deținuții recidiviști care au declarat că desfășoară în penitenciar activități cu caracter educativ, religios, de informare, sportiv, consiliere etc. În procent de 25% sunt cei care desfășoară activități productive (munca la spălătorie, bucătărie, grădinărit, etc.), iar 22,5% desfășoară orice activitate.

Din tabelul și graficul de mai sus se poate observa faptul că toți deținuții recidiviști intervievați desfășoară activități în cadrul penitenciarului Jilava.

ÎNTREBAREA NR.21 – In cadrul perioadei de detenție ați fost sancționat

Figura nr. 2.21 – Statistică privind tipul de sancțiune aplicat în detenție

Analiza rezultatelor obținute cu privire la tipul de sancțiune aplicat în detenție, deținuții care nu au fost sancționați reprezintă 40% din totalul respondenților, în timp ce 60% au fost sancționați disciplinar:

1) Mustrare 25%

2) Retragere de pachet 27,5%

3) Izolare simplă 2,5%

4) Retragerea tuturor drepturilor 5%

Din sancțiunile aplicate, cei mai mulți respondenți, în procent de 27,5% au declarat că au fost sancționați cu retragerea de pachet.

ÎNTREBAREA NR.22 – Aveți sugestii pentru îmbunătățirea vieții, sistemului de pedepse și sancțiuni din penitenciar?

Figura nr. 2.22 – Statistică privind sugestiile pentru îmbunătățirea vieții, sistemului de pedepse și sancțiuni din penitenciar

La întrebarea privind sugestiile pentru îmbunătățirea vieții, sistemului de pedepse și sancțiuni din penitenciar cei mai mulți subiecți, în procent de 57,5% au declarat că ar trebui îmbunătățite condițiile de viață, fiind urmați de 15% care consideră creșterea nivelului educativ, profesional, cultural etc. că ar trebui îmbunătățit.

La egalitate sunt cei care cred că ar trebui îmbunătățită reevaluarea sistemului de pedepse și sancțiuni, cu cei care nu au sugestii, fiind în procent de 12,5%.

Doar 2,5% cred că este necesară îmbunătățirea atitudinii personalului angajat față de inculpați.

ÎNTREBAREA NR.23 – Care sunt planurile dumneavoastră de viitor

Figura nr. 2.23 – Statistică privind planurile de viitor

Cu privire la planurile de viitor ale recidiviștilor deținuți din cadrul penitenciarului Jilava, cei mai mulți, în procent de 32,5% au declarat că își vor căuta un loc de muncă, fiind urmați de 27,5% de cei care vor să-și întemeieze o familie.

La egalitate, în procent 15%, sunt cei care doresc să își construiască o casă și să restabilească relațiile cu familia, cu cei care doresc să plece din țară.

Procentul cel mai mic, de 5%, este reprezentat de cei care doresc reevaluarea deciziei instanței în legătura cu fapta comisă, la egalitate cu cei care doresc să-și îngrijească sănătatea.

Testarea ipotezelor statistice

Se iau în considerare următoarele ipoteze:

1. H0: Nu există diferență între vârsta subiecților și starea de recidivă.

H1: Există diferență între vârsta subiecților și starea de recidivă.

Cu privire la legătura dintre starea de recidivă a deținuților și vârsta pe care aceștia o au se poate observa că cele mai multe persoane care au recidivat au vârsta cuprinsă între 20-25 de ani, fiind urmați de cei cu vârsta între 30-40 de ani.

Cele mai puține persoane care au recidivat au vârsta de peste 40 de ani.

2. H0: Nu există diferență semnificativă între vârstă și motivația pentru care deținutul a comis noua faptă.

H1: Există diferență semnificativă între vârstă și motivația pentru care deținutul a comis noua faptă

Din tabelul de mai sus se poate observa că cele mai multe persoane intervievate care au avut drept motivați pentru a comite o nouă faptă: sunt cele care nu pot justific a fapta și care au vârsta cuprinsă între 20-25 ani.

CAPITOLUL III – REZULTATELE CERCETĂRII

Această cercetare a avut drept principală problemă analizată aflarea reacțiilor psihoafective și comportamentale, a formelor psihosociale de influențare a deținuților să recidiveze din cadrul Penitenciarului Jilava.

Desfășurarea prezentei cercetări ne-a permis formularea următoarelor concluzii:

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Scopurile închisorii sunt de incapacitate/izolare, prevenția generală a comiterii de infracțiuni și reforma sau resocializarea deținuților.

Ca orice instituție, dar în special ca o instituție totală, închisoarea are tendințe delimitatorii, adică de restrângere sau chiar interzicere a interacțiunilor sociale dintre instituționalizați și lumea exterioară.

Penitenciarul Jilava este una dintre cele mai vechi și mai mari închisori din țara noastră. În cadrul acesteia se află foarte multe persoane care au recidivat. Cauzele recidivei acestora sunt diferite și multiple.

În continuare am prezentat câteva sugestii, propuneri de sprijinire a deținuților recidiviști în integrarea socială după eliberarea din detenție.

Locul de muncă

După cum se poate observa din analiza de mai sus, un procent semnificativ de deținuți sunt șomeri sau ocupau locuri de muncă la negru. În identificarea motivelor care stau la baza situației de șomer a deținutului trebuie să se înceapă cu evaluarea atitudinii și sentimentelor asociate cu locul de muncă.

Se poate constata după o analiză a deținuților că majoritatea prezintă simptome de depresie, neîncredere în sine, neîncredere în abilitățile sale de obținere a unui loc de muncă sau chiar tulburări emoționale.

Pentru a ajuta deținuți în găsirea unui loc de muncă, se impune o explorare a intereselor și aptitudinilor deținutului. Așteptările deținutului sunt în egală măsură importante pentru identificarea unui loc de muncă agreabil atât din punct de vedere financiar, cat și personal.

După identificarea cauzelor și a sentimentelor asociate cu starea de șomer și după determinarea resurselor (interese, competențe etc.), urmează planificarea pașilor ce trebuie parcurși pentru a depășii această stare. O situație foarte întâlnită este cea în care deținutul nu este absolventul unui număr minim de clase cerut pentru urmarea unui curs de calificare (de obicei, opt clase). Astfel, pentru a urma cursuri de calificare, deținutul trebuie să urmeze și cursurile școlare.

Există de asemenea, în sprijinul deținuților, pentru a-i încuraja să intre pe piața muncii diferite legi. Potrivit acestor legi, șomerii care nu au putut ocupa un loc de muncă după eliberarea din detenție, pot beneficia la cerere de:

– medierea muncii

– stimularea mobilității forței de muncă

– stimularea angajatorilor prin subvenționarea locurilor de muncă și prin acordarea de credite și facilități

Locuința

O mare parte a deținuților au probleme cu locuința. Astfel, foarte multe persoane condamnate la închisoare locuiesc u părinții sau au domiciliul în locuințe închiriate în afara localității. De asemenea, cei mai mulți dintre ceștia nu sunt mulțumiți de condițiile de locuire.

Astfel, este foarte important ca deținuții să își găsească un loc al lor, o locuință în care să se simtă acasă.

Probleme ale dependenței

De multe ori, comiterea infracțiunii este corelată cu consumul sau chiar cu dependența de droguri sau alcool.

Este foarte important ca în cadrul penitenciarului Jilava să existe asistenți sociali care împreună cu deținutul să aprecieze gradul în care consumul de alcool sau droguri se asociază cu comiterea infracțiunilor. Acest obiectiv poate fi atins prin intermediul interviurilor, al analizelor anamnezice sau prin utilizarea unor scale sau ghiduri de interviuri.

Problema dependenței poate fi explorată cu ajutorul a numeroase teste sau modalități medicale ori psihologice.

Evaluarea stimei de sine

Stima de sine se referă la modalitatea de autopercepție și la atitudinea față de sine. Un argument al faptului că la baza infracțiunii poate sta și stima de sine este și realitatea că persoanele cu o stimă de sine ridicată sunt preocupate să lase o impresie bună celor cu care vin în contact.

În scopul reintegrării sociale, este necesară inițierea și dezvoltarea unor programe de asistență și consiliere în vederea însușirii unor comportamente și modele de gândire non-infracționale, astfel încât persoanele condamnate să fie încurajate să își asume responsabilitatea propriilor acțiuni, să își formeze o atitudine corectă față de muncă, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Prin intermediul acestor programe deținuții, precum și deținuții recidiviști pot fi ajutați în găsirea unui loc de muncă, pot fi ajutați în orientarea profesională, în pregătirea profesională, li se poate oferi o asistență și o consiliere psihosocială, etc.

BIBLIOGRAFIE

1. Amza T., Criminologie. Tratat de teorie și politică criminologică, Editura Lumina Lex, București, 2002

2. Bari I., Probleme globale contemporane, Editura Economică, București, 2003

3. Butoi Tudorel, Butoi Ioana, Tratat universitar de psihologie judiciară: Teorie și practică, Editura Phobos, București, 2003

4. Bus I., Psihodetenția comportamentului simulat, Ingram, Cluj-Napoca, 2000

5. Bus I., Psihologie și infracționalitate: Fundamente teoretice, Volumul I, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2005

6. Dumitru S., Penal Reform International. Serviciul comunitar – Recomandări pentru dezvoltarea programelor de muncă în folosul comunității în România, București, 2006

7. Durnescu Ioan, Asistență socială în penitenciar, Editura Polirom, Iași, 2009

8. Florian Gheorghe, Psihologie penitenciară – Studii și Cercetări, Editura Oscar Print, București, 2001

9. Neamțu George, Stan Dumitru, Asistență socială: studii și aplicații, Editura Polirom, Iași, 2005

10. Rachieru Adina, Impactul programelor de asistență socială în penitenciar, Editura Lumen, Iași, 2010

11. Sima T., Fenomene psihosociale contemporane, Editura Victor, București, 2004

12. Stănoiu R.M., Brezeanu O., Dianu T., Tranziția și criminalitatea, Editura Oscar Print, București, 1994

**** http://suntemprodusulmediului.ro/, Proiect de incluziune socială a foștilor deținuți

**** http://anp.gov.ro/web/penitenciarul-bucuresti-jilava/despre-noi

****http://anp.gov.ro/web/penitenciarul-bucuresti-rahova

ANEXE

Nr. Chestionar:_________

Data interviului:________

CHESTIONAR

Vă rog să completați acest chestionar care este anonim, marcând cu un (x), părerea dvs. la întrebările de mai jos.

Vă mulțumesc!

1. In ce categorie de vârsta va încadrați în momentul săvârșirii faptei:

20-25 ani

25-30 ani

30-40 ani

Peste 40 de ani

2. Ultima formă de învățământ absolvită:

școala I-IV

școala IV-VIII

liceul

facultatea

3. Domiciliul dumneavoastră se află:

în mediul rural

în mediul urban

4. Care sunt relatiile pe care le aveti cu parinti dumneavoastra?

de cooperare

de înțelegere

de iubire

de frică

5. Stare civilă

căsătorit

necăsătorit

divorțat

6. Starea de recidivă

Da

Nu

7. Starea de sănătate

sănătos

cu afecțiuni medicale

cu boli psihice

boli somatice și mintale

8. Locul de munca

nu am încercat niciodată să caut un loc de muncă

nu am găsit de lucru deoarece am cazier

am fost refuzat de către angajatori deoarece mi-a spus că nu sunt de încredere

am muncit la negru deoarece astfel nu mi-a mai cerut cazierul

9. Care a fost atitudinea familiei cu privire la actele pe care le-ati comis, precum si cu starea de recidiva?

nu și-au schimbat comportamentul față de mine

au încercat să mă supravegheze cu mai multă atenție

m-au ajutat

se simt rușinați

10. De cine va simțiți cel mai stigmatizat ?

vecinii

angajatorii

rudele (altele decât părinții)

prietenii

poliția

instituțiile medicale

11. Cum va influenteaza viata aceste faptul ca sunteti stigmatizat de cei din jur ?

nu imi pasa de felul in care se poarta cu mine

la inceput m-am simtit respins, dar apoi nu mi-a mai pasat

atitudinea oamenilor m-a enervate si de-asta am inceput sa fac ce aveam chef si poate de aceea am si recidivat

daca ma respecta, ii respect si eu pe ei

12. Cum crezi ca ar trebui sa se comporte oameni cu cei care au fost/sunt in penitenciar, pentru a-i ajuta sa se reintegreze social?

sa ne respecte ca pe oricare alta persoana

sa ne dea sfaturi

sa ne dea un loc de munca

sa nu ne mai considere pleava societatii

sa ne ajute

13. Care este atitudinea ta fata de infractiunea comisa?

regret actul comis

nu regret actul comis

nu raspund

14. Cine considerati ca este vinovat de comiterea actului?

eu

hazardul/destinul

grupul de prieteni

familia

alte situatii (care anume ?)………………….

15. Motivatia pentru care ati comis noua fapta?

provocat de victima

conflict sub influenta alcoolului

m-am aparat de victima

din gelozie

nu pot justifica fapta

nu recunosc fapta

16. Care este pedeapsa primita pentru fapta savarsita?

scurta (<5 ani)

medie (6-15 ani)

lunga (> 15 ani)

pe viata

17. Care sunt relatiile dumneavoastra cu personalul unitatii?

Relatii destinse

Relatii cooperante

Relatii tensionate

Altele

Nu raspund

18. Dar relatile dintre dumneavoastra si ceilalti detinuti?

Relatii destinse

Relatii cooperante

Relatii tensionate

Altele

Nu raspund

19. Pe ce criterii ati construit relatii cu ceilalti detinuti?

vârstă

forță

număr ani de condamnare

latura economică

afinității comune

altele (care anume ?)………………..

20.Ce activități desfășurați în penitenciar?

Activitati productive (munca la spalatorie, bucatarie, gradinarit, etc.)

Activitati cu caracter educativ, religios, de informare, sportiv, consiliere etc.

Orice activitate

21. In cadrul perioadei de detentie ati fost sanctionat prin:

Mustrare

Retragere de pachet

Izolare simpla

Izolare severa

Retragerea tuturor drepturilor

Nu am fost sanctionat

22. Aveti sugestii pentru imbunatatirea vietii, sistemului de pedepse si sanctiuni din penitenciar?

nu am sugestii

imbunatatirea conditiilor de viata

cresterea nivelului educativ, profesional, cultural etc.

imbunatatirea atitudinii personalului angajat fata de inculpati

reevaluarea sistemului de pedepse si sancțiuni

23. Care sunt planurile dumneavoastra de viitor:

intemeierea unei familii

construire unei case si restabilirea relatiilor cu familia

cautarea unui loc de munca

reevaluarea deciziei instantei in legatura cu fapta comisa

activitati de binefacere

ingrijirea sanatatii

sa plec din tara

altele