Analiza Mecanismelor DE Aliante Strategice ÎN Contextul Globalizării
ACADEMIA DE SUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Relații Economice Internaționale
Programul de masterat Managementul Riscului Financiar Internațional
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Conducător științific:
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Hurduzeu
Autor:
Ștefania Ioana Marin
București, 2016
ACADEMIA DE SUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Relații Economice Internaționale
Programul de masterat Managementul Riscului Financiar Internațional
ANALIZA MECANISMELOR DE ALIANȚE STRATEGICE ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII
Conducător științific:
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Hurduzeu
Autor:
Ștefania Ioana Marin
București, 2016
ABSTRACT
“Analiza mecanismelor de Alianțe strategice în contextul globalizării”, este o temă îndelung analizată și atent supravegheată de experții economiei mondiale, aflându-se în plină desfășurare, întrucât se presupune că are la bază convergența economică a alianțelor și a corporațiilor multinaționale condiționate de progresele înregistrate în domeniul transporturilor și al tehnologiilor de comunicație. Astăzi noțiunea de progres implică evoluție într-un ritm accelerat datorită liberalizării economiilor mondiale, comunicațiilor, transporturilor și fluxurilor financiare din ce în ce mai rapide, concurența globală intensificându-se tot mai mult. Astfel, epoca globalizării intervine printr-o schimbare de paradigmă a noțiunii de piață, astăzi firma globală percepe lumea ca pe o singură piață. Prin analiza celor trei alianțe strategice Star Alliance, OneWorld și SkyTeam, lucrarea concentrează astfel o anumită viziune strategică corporativă asupra afacerilor derulate la nivelul piețelor internaționale în domeniul transportului aerian scoțând în evidență elementele mixului de marketing, leadership, profitabilitate, de productivitate sugerând astfel valoarea alințelor din punct de vedere economic. Interdependența dintre aceste două fenomente, globalizarea și apariția alianțelor a fost cea care a făcut posibilă modernizarea vieții economice, fiecare dintre cele două stând la baza evoluției celeilalte.
Cuvinte cheie: alianțe strategice, globalizare, fuziuni, avantaje competitive, economie mondială, strategie, transport aerian.
INTRODUCERE
Modernitatea este era în care ia naștere statul suveran, în care evoluțiile tehnologice și științifice încep să capete contur, prezența consumatorismului și creșterea nivelului de industrializare și de supunere a naturii devine o prioritate pentru statul națiune iar competitivitatea economiilor și companiilor este din ce în ce mai prezentă. În aceste condiții, globalizarea poate fi considerată drept un stadiu avansat al modernității. Astfel, procesul globalizării, consider că aduce în prim plan percepția unei lumi în schimbare, provocată de variațiile și instabilitățile din interiorul sistemului internațional din punct de vedere economic, social și mai recent al securității regiunilor și statelor.
Transportul aerian este o industrie importantă în economia mondială și are un impact recunoscut pe scară largă asupra dezvoltării comerțului mondial, facilitând schimbarea economică, politică și socială.
Lucrarea de față are la bază cercetări științifice și studii dintr-o perspectivă realistă a alianțelor strategice. Fiind structurată pe trei capitole, arată dimensiunile și importanța celor trei alianțe strategice aeriene în contextul globalizării, Star Alliance, OneWorld și SkyTeam. Astfel, alianțele strategice aeriene pot fi puse în evidență prin valoarea și implicațiile generate atât de fuziunea companiilor cât și leadership-ul de piață.
În primul capitol, intitulat Stadiul cunoașterii privind conceptul de globalizare, se are în vedere conceptul de globalizare în ansamblu. Se pleacă de la importanța globalizării, punctând beneficiile și riscurile acesteia prin liberalizarea la nivelul economiilor mondiale. Astfel, abilitatea companiilor de a forma alianțe strategice este crucială pentru următorul secol, pentru că noul context economic te obligă la fuziuni, achiziții, acorduri comerciale și alianțe strategice pentru a te putea consolida în poziția de leader pe o piață care va fi din ce în ce mai competitivă decât cea actuală. Prin urmare, procesul de globalizare nu a ajuns încă la final, el presupune atingerea unui nivel mai înalt de profitabilitate, de productivitate, de eficiență și de securitate în lume.
În cadrul capitolului II, denumit Descrierea alianțelor strategice și importanța acestora din punct de vedere economic, se prezintă legătura dintre factorii de succes sau de eșec care stau la bază fomării alințelor, obținerea unor avantaje competitive și în final, se prezintă valoarea alințelor din punct de vedere economic. Astfel, alianțele sunt esențiale pentru a obține o prezență mai puternică și mai eficientă pe piață. Alianțele sunt acum un mod de viață pentru afaceri, o parte importantă a operațiunilor curente cât și pentru strategiile viitoare.
Capitolului III, numit Analiză comparativă a principalelor alințe strategice aeriene la nivel mondial, prezintă partea cea mai importantă a lucrării, care constă într-o analiză a evoluției celor trei alianțe strategice aeriene – Star Alliance, OneWorld și SkyTeam. Pe parcursul ultimului deceniu, industria aerienă a fost consolidată în mod continuu de creșterea treptată a celor trei alianțe aeriene, majoritatea transportatorilor aliniindu-se într-una dintre Gal-uri. Perioada 98’-2000 a fost etapa de formare a alianțelor, dar acordurile dintre companiile aeriene vor continua și în deceniul următor.
În finalul lucrării sunt prezentate concluziile.
Tema disertației este de actualitate și cu implicații economice majore pentru oamenii de afaceri, dar și pentru turiștii care vor să ajungă în time la destinația de vacanță. Analiza alințelor strategice la momentul actual este un element interesant pentru a pune în evidență volumul încasărilor generate de industria aviatică pe de o parte, și de determinarea concurenților de a face față schimbărilor, pe de altă parte.
Am ales această temă deoarece am vrut să demonstrez impactul globalizării asupra lumii, asupra industriei trasporturilor aeriene. Transportul aerian conectează oameni, locuri, emoții, amintiri, așa cum sugerează și sloganurile celor trei alianțe strategice aeriene: The way the earth connects – Star Alliance, Oneworld revolves around you – OneWorld și Caring more about you – SkyTeam.
În vederea atingerii aspectelor enumerate anterior, metodologia se bazează pe efectuarea de monitorizări de presă scrisă cât și online, analiză de discurs, dar și rapoarte și articole de specialitate. Bibliografia este compusă din mai multe surse, preluate atât din literatură de specialitate dedicată acestui subiect, dar și monitorizări de presă scrisă/online. Printre acestea pot enumera mai multe tipuri de resurse bibliografice precum articolele academice, cărți sau studii care vizează această temă, articole de presă, discursuri politice și studii oficiale preluate de pe site-urile celor trei alianțe strategice aeriene.
Mulțumesc coordonatorului meu, domnului prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu și tuturor cadrelor didactice de la masterul Managementul Riscului Financiar Internațional, care au contribuit pas cu pas la desăvârșirea mea ca profesionist într-un domeniu apropiat sufletului meu.
CAPITOLUL I. STADIUL CUNOAȘTERII PRIVIND CONCEPTUL DE GLOBALIZARE
În cadrul acestui capitol voi aborda succinct conceptul de globalizare, beneficiile și riscurile acesteia prin liberalizarea piețelor la nivelul economiilor mondiale, cât și efectele pozitive și negative ale globalizării asupra lumii. Aceste abordări vor fi descrise în cele ce urmează.
Globalizarea – abordări conceptuale
Având în vedere conceptul de globalizare în ansamblu, putem pune în evidență două ipoteze: prima vizează globalizarea ca un fenomen inevitabil ce caracterizează epoca noastră de dezvoltare, un fenomen pe care societatea umană este forțată să-l înțeleagă deoarece, pune sub semnul întrebării evoluția societății umane. A doua ipoteză accentuează globalizarea ca fenomen social-istoric, manifestat în primul rând ca o teorie, apoi ca o necesitate practică, devenind o strategie pentru constituirea unei piețe unice răspândite pe o suprafață uriașă – state, regiuni, continente.
Lucrarea de față abordează prin acest termen dezvoltarea piețelor financiare globale, alințele strategice ale marilor companii și dominația lor asupra economiilor naționale, cât și modificările economice, politice, culturale și sociale ce influențează creșterea și stabilizarea fenomenului globalizării. Acest proces complex, este legat de puterea economică a marilor state industrializate, din păcate, a marilor companii transnaționale. Procesul însuși reunește țări cu puncte de vedere diferite de dezvoltare, cu diferite religii și culturi și, cel mai important, foste țări colonialiste și vechile lor colonii.
Astfel, termenul de “globalizare” provine din limba engleză, ca bază a cuvântului ”globalization” și se referă la emergența unei rețele internaționale, aparținând unui sistem economic și social. Una dintre primele utilizări a termenului de "globalizare", a fost publicat în anul 1930 – într-un articol intitulat ”Spre o Nouă Educație” – desemnand o trecere în revistă a experienței umane în educație. Un termen apropiat și anume, ”corporații gigant” a fost folosit în 1897 de către Charles Russell Tazel pentru a descrie întreprinderile naționale mari din acea perioadă. Din anul 1960, ambii termeni au început să fie utilizați alternativ de către economiști și cercetătorii din domeniul științelor sociale.
De la inventarea conceptului, globalizarea a inspirat numeroase definiții și interpretări având o încarcătură istorică deosebită pentru marile mișcări comerciale și imperialiste, făcând posibilă înțelegerea direcției în care se îndreaptă omenirea și susținând totodată ideea că globalizarea este un proces inevitabil.
Vladislav Inozemtsev definește globalizarea ca fiind una dintre cele mai populare studii sociale de astăzi, dar este în același timp, un “termen gol”. Termenul de globalizare a fost menționat doar ocazional până la mijlocul anului 1980, ceasul triumfător pentru această noțiune a venit după Războiul Rece, când a început să fie folosit pentru a descrie lumea care a devenit tot mai interdependentă în dimensiunea sa economică și informațională. În mediile politice, logica globalizării este percepută ca fiind cea mai importantă forță motrice pentru formularea politicilor interne dar și externe.
Din cauza complexității conceptului, proiectele de cercetare, articolele și dezbaterile au rămas în mare parte concentrate doar pe aspectul globalizării. Astfel, Roland Robertson, profesor de sociologie la Universitatea din Aberdeen, a fost prima persoană care a definit globalizarea ca fiind “o comprimare a lumii, și o intensificare a conștientizării acesteia ca un întreg”. Sub impactul globalizării, oamenii devin tot mai conectați între ei decât au fost vreodată pentru că informațiile și banii circulă extrem de rapid și la distanțe foarte mari. Martin Albrow și Elizabeth King, sociologi, definesc globalizarea ca fiind “toate acele procese prin care popoarele lumii sunt încorporate într-o singură societate mondială”.
În lucrarea sa ”Consecințele modernității”, Anthony Giddens folosește următoarea definiție: ”globalizarea poate fi definită ca o intensificare a relațiilor sociale din întreaga lume, care leagă localitățile îndepărtate în așa fel încât, întâmplările locale sunt formate în urma unor evenimente ce au loc la mile distanță și vice-versa.”
Pe de altă parte, în lucrarea ”Transformări globale”, David Held a studiat definiția globalizării evidențiind urmatorul aspect: “într-un sens simplu, globalizarea se referă la o interconectare globală rapidă, profundă și pe o scară largă, dar o astfel de definiție necesită o cercetare mai complexă”.
În acest fel, globalizarea evoluează de la un stadiu al manifestării economiei ca sistem de procese economice cvasiindependente, localizate în diferite arii geoeconomice de puteri independente, la manifestarea economiei ca proces unitar desfășurat la nivelul întregii planete și influențat de o structură multipolară formată din forțe independente. Acest proces presupune creșterea mobilității factorilor de producție și a nivelului de interconectare și interactivitate umană, economică, socială și instituțională.
Jurnalistul suedez Thomas Larsson, în cartea sa ”Cursa spre Top: Povestea reală a globalizării”, afirmă că ”globalizarea este procesul de micșorare a lumii, de scurtare a distanțelor și de apropiere a lucrurilor. Acesta permite oricărei persoane dintr-o parte a lumii să interacționeze cu cineva de pe cealaltă parte a lumii.” Astfel, globalizarea se poate referi la acele procese spațio-temporale ale schimbării, care constituie fundamentul transformărilor preocupărilor umane într-o organizație, totodată se poate referi și la conectarea și extinderea activității umane pe regiuni și pe continente. Fără referințe cu privire la extinderea în spațiu a conexiunilor, nu poate exista o formulare clară și coerentă a conceptului de globalizare, pe termen lung. O definiție satisfăcătoare a globalizării vizează fiecare dintre aceste elemente: extensie, intensitate, celeritate și impact.
Actualul ”val al globalizării” este generat de evoluții complexe și se distinge de cele precedente prin mutații rapide și ireversibile în domenii fundamentale ale vieții economice și sociale, ca urmare a conjugării mai multor factori, respectiv:
Explozia tehnologică și informațională, cu reverberații la scară planetară. Competiția pentru cucerirea piețelor globale ale tehnologiilor de vârf cunoaște o intensificare fară precedent. Principalele domenii purtătoare ale acestei tehnologii sunt: tehnica informațională (cu sectoarele intercorelate; semiconductori, calculatoare, electronica de consum, telecomunicațiile, automatizarea industrială, electronica – auto și medicală, biotehnica având ca nucleu tehnica genetică); industria noilor materiale de construcții; energia regenerabilă, (eoliană, solară, geotermală) și nepoluantă; tehnologia spațială; tehnologia mediului, „Triunghiul” SUA – Japonia – Uniunea Europeana atinge stadiul economiei informaționale, punând, astfel, capăt erei industriale, începute cu mai bine de 200 de ani în urmă (odată cu descoperirea mașinii cu abur de catre James Watt);
Intensificarea procesului de liberalizare a circulației mărfurilor, serviciilor și persoanelor;
Mondializarea piețelor financiare;
Internaționalizarea producției, în contextul proceselor de reformă și privatizare, care a condus la o nouă dinamică a concurenței între intreprinderi;
Rolul deosebit de important al societăților transnaționale (STN) și al investițiilor străine directe (ISD) în evoluția economiei mondiale;
Amplificarea componentei ecologice a dezvoltării, ce se reflectă în realizarea unui mai bun echilibru între rata de creștere a populației planetei și valorificarea rațională a resurselor materiale disponibile, în condițiile protejării mediului. Economia ecologică evoluează de la stadiul de simplă alternativă spre acela de componentă de bază a dezvoltării durabile, în condițiile în care, la început de mileniu III, lumea este confruntată cu imperativul major al împlinirii așteptărilor și exigențelor generației actuale, fară a compromite însă așteptările generațiilor viitoare.
„Cheia de boltă” a procesului de globalizare o reprezintă – în opinia oamenilor de știință și a unor analiști de prestigiu – progresul tehnologic, însoțit de transferul de tehnologii moderne și de activitatea fară precedent a societăților transnaționale. Este elocvent faptul că cele mai mari 500 de companii multinaționale „controlează” aproape 70% din comerțul mondial, iar veniturile realizate de primele 200 de companii din lume echivalează cu aproximativ 30% din produsul intern brut (PIB) mondial.
„Centrele transnaționale de putere economică”, așa cum afirma și prof. Mihaly Simai de la Institutul de Economie Mondială al Academiei de Științe din Ungaria – induc o expansiune continuă spre noi piețe și reglementări de afaceri. Ele sunt instrumente de bază în procesul de globalizare a piețelor, facilitând încheierea rapidă a tranzacțiilor și reducând costurile acestei operațiuni.
Având în vedere cele prezentate mai sus, putem susține faptul că procesul de globalizare nu a ajuns încă la final. El presupune atingerea unui nivel mai înalt de profitabilitate, de productivitate, de eficiență și de securitate în lume. De asemenea, globalizarea, conform căruia un eveniment important dintr-o țară poate fi resimțit de întreaga planetă, ca și globalizarea comunicării și informațiilor nu sunt decat premise ale unei globalizări reale.
Beneficiile și riscurile globalizării
Pentru unii oameni, globalizarea este sinonimă cu distrugerea mondială. În cele din urmă – cine știe – poate că acest lucru va fi adevărat. Dar, în realitate, sunt multe lucruri bune care au rezultat în urma globalizării. În aceast capitol, mă voi concentra în continuare asupra economiei, punctând atât beneficiile cât și riscurile globalizării. Beneficiile pe care globalizarea le aduce sunt de natură diferită, după cum urmează:
1) globalizarea, prin prisma comerțului internațional și libera circulație a capitalurilor și a tehnologiei, poate ajuta la convergență atâta timp cât obține o mai bună difuzare a tehnologiei și a diseminării ideilor;
2) globalizarea deschide libertatea economică; astăzi, legile protecționiste și restricțiile sunt impuse de țările care sfârșesc prin a ceda mobilitatea pe piața concurențială;
3) globalizarea promovează concurența, crește standardele de productivitate și de viață ale oamenilor din țările în curs de dezvoltare pe piața mondială. Concurența este considerată întotdeauna un aspect benefic atunci când se stabilesc codurile etice ce indică respectul față de concurent, furnizor, client, consumator și mediul înconjurător;
4) un alt beneficiu îl reprezintă accesul la piețele externe de capital și la tehnologia avansată de export la nivel mondial, în același timp le permite națiunilor mai puțin dezvoltate să se îndepărteze de monopolul producătorilor interni ineficienți și “protejați”;
5) deschiderea frontierelor este benefică pentru întreprinderi, deoarece le oferă alternative diferite de creștere față de cei de pe piața locală. Extinderea dimensiunii pieței este o oportunitate de evoluție;
Există, de asemenea, implicații mai puțin benefice, riscuri, în special legate de factorul economic:
1) asistăm la o intensificare a concurenței pe piețele internaționale rezultate prin reducerea prețului de transport, a comunicațiilor și transferurilor de tehnologie. Intensificarea concurenței este marcată de deficitul de resurse și de saturație a pieței, o situație care poate pune în pericol stabilitatea companiilor cu risc ridicat;
2) o altă implicare mai puțin benefică este reflectată în incertitudinea produsă de evoluția și sursele de aprovizionare cu bunuri, de fluctuațiile prețurilor pe piețele internaționale, la cursuri de schimb valutar diferite. Trebuie să se ia în considerare efectul ratelor de schimb ca un fenomen inerent în noua economie globală prin impunerea unor măsuri preventive începând cu interpretarea mecanismului ratei de schimb valutar la nivel mondial;
3) de asemenea, riscurile politice sunt asociate cu instabilitatea guvernelor naționale și cu războaiele, fie civile sau internaționale.
Fenomenul globalizării va avea efecte atât pozitive cât și negative asupra lumii, important fiind ca efectele pozitive să predomine. Pozitivitatea poate fi asigurată numai de un sistem mondial în care să domnească spiritul de cooperare. Globalizarea acționează în dublu sens: are nevoie de acest spirit de cooperare pentru a echivala cu progresul, asigurând în același timp mediul de existență și acțiunea acestui spirit. În aceste condiții, unul din obiectivele majore îl reprezintă crearea unui nou sistem global care să maximizeze avantajele conferite de globalizare și să minimizeze costurile impuse de acestea. Singurul mod prin care acest obiectiv poate fi atins este cooperarea între națiunile lumii, iar dinamica inovativă trebuie să includa crearea unui sistem instituțional cât se poate de eficient.
Noile sisteme instituționale (Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului) vor trebui să distribuie just veniturile și celelalte beneficii între națiuni și în interiorul fiecărei națiuni. Alocarea resurselor și implementarea mecanismelor de funcționare necesare trebuie dublate de transparență și simț de răspundere. Țările dezvoltate trebuie să privească cheltuielile semnificative pe care le suportă (pentru a aduce la un nivel satisfăcător economiile statelor în curs de dezvoltare) drept o investiție în stabilitatea globală.
În anul 2000, Fondul Monetar Internațional a identificat patru aspecte de bază ale globalizării:
Prognoze ale Bancii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional indică o creștere a competiției pentru cucerirea de noi piețe și pentru resursele financiare până la niveluri fără precedent. Asia de sud-est va continua să ramână regiunea cu cel mai rapid ritm de creștere. Creșterea economică se va sprijini în continuare, preponderent pe dezvoltarea comerțului intraregional, pe atragerea fluxului de capital străin și pe nivelurile mai scazute ale costurilor factorilor de producție. În acest sens, remarcăm faptul că SUA, după o lungă perioadă de timp ce a fost leader la nivel mondial, trece pe un loc secundar în favoarea Chinei, având cea mai mare economie de export din lume cât și economia cea mai complexă. De la aderarea Chinei în OMC în 2001, cota în comerțul mondial a crescut considerabil devenind leader mondial atât la exportul de servicii cât și la import, realizând în anul 2014, o valoare de 22,9 miliarde de dolari din exportul de servicii și, respectiv, 13,9 miliarde dolari din importul de servicii. Astfel, pentru mai multe țări din întreaga lume, China devine rapid cel mai important partener comercial bilateral. Guvernul de la Beijing a lansat un puternic slogan către economia chineză și anume de a se globaliza în adevăratul sens al cuvantului! În concluzie, banii au început sa se miște și în sens invers.
Tab.1. Creșterea exporturilor de servicii comerciale pe categorii și pe regiuni, 2005-2014.
Prelucrare pe baza datelor furnizate de World Trade Organization
Prin urmare, esența globalizării o reprezintă înlăturarea barierelor între diferite zone geografice (între diferite piețe). În primul rând, este vorba despre înlăturarea barierelor fizice, în special cele a celor determinate de distanțe, prin progresele tehnologice în domeniul transportului și mai ales al telecomunicațiilor. În al doilea rând, globalizarea presupune înlăturarea barierelor politice prin diminuarea rolului statelor, în special în ceea ce privește protecția economiilor naționale de liberă concurență din exterior. În ultimă instanță, ea are în vedere înlăturarea barierelor culturale, bazată, o dată în plus, pe progresul tehnologic.
Legătura dintre globalizare și liberalizare la nivelul economiilor mondiale
Mondializarea semnifică o abordare geopolitică și geoeconomică, evidențiată prin redefinirea alianțelor – fenomen în cadrul căruia apartenența la aceeași regiune geografică joacă un rol important, dar nu decisiv – precum și printr-un proces complex de integrare a economiilor, în contextul accelerării fluxurilor comerciale investiționale și internaționale prin transferul rapid de tehnologii.
Mondializarea și regionalizarea evoluează în cadrul unui accentuat proces de interdependență și de concurență pe o piață internațională tot mai exigentă. Amplificarea procesului de regionalizare impune implementarea unor soluții viabile de relansare a creșterii economice la ansamblul țărilor participante la procesul de cooperare, în scopul racordării mai rapide la dinamica globalizării. Opțiunea statelor pentru participarea la acțiuni de cooperare în cadrul grupărilor sau comunităților economice regionale este subordonată intereselor naționale de valorificare superioară a potențialului material, uman și tehnologic și de evaluare a identității regionale la scara relațiilor internaționale.
Datorită globalizării, economiile țărilor lumii sunt interdependente și se intercondiționează una pe cealaltă. Dacă în prima fază a mondializării economiilor am avut de-a face cu fenomenul de internaționalizare, în ultimă instanță avem de-a face cu globalizarea în plină fază de maturitate și expansiune. Astfel, coordonatele fundamentale ale procesului de globalizare sunt extinderea liberalizării internaționale, a transnaționalizării și adâncirea proceselor de integrare a piețelor mondiale.
Extinderea liberalizării circulației internaționale a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor, persoanelor, drepturilor de proprietate intelectuală, a cunoștințelor tehnice și tehnologice reprezintă un lucru vital pentru procesul de globalizare. Fenomenul reprezintă în sine diminuarea treptată a obstacolelor din calea mișcării internaționale a factorilor de producție.
Dimensiunile liberalizării internaționale sunt prezentate sintetic, după cum urmează:
– Liberalizarea fluxurilor comerciale cu mărfuri și servicii. În acest context, procesul se derulează în baza unor reguli internaționale stabilite de Organizația Mondială a Comerțului (OMC), din care fac parte majoritatea țărilor lumii. Se încearcă diminuarea obstacolelor netarifare din calea fluxurilor comerciale internaționale.
– Liberalizarea circulației capitalurilor. Este un proces înfăptuit prin eliminarea restricțiilor cu privire la participarea firmelor străine la operațiunile de capital pe piețele naționale de capital și reducerea controlului statului asupra intrărilor-ieșirilor de capital indiferent de destinația acestora, indiferent dacă ele sunt capitaluri pe termen scurt, mediu sau lung.
– Liberalizarea circulației persoanelor (cel mai puțin spectaculos aspect al globalizării). Astfel, migrația persoanelor pentru un loc de muncă mai bun este posibilă datorită existenței unui grad de deschidere a granițelor multor economii ale lumii pentru forța de muncă straină. Însă, multe țări mențin diverse controale la graniță în ceea ce privește pătrunderea persoanelor străine, iar țările puternic dezvoltate folosesc forța de muncă ieftină și disponibilă din țările mai puțin dezvoltate.
– Liberalizarea circulației cunoștințelor și tehnologiei. Transferul de cunoștințe, informații și tehnologii este un aspect deosebit al globalizării. Multe țări beneficiază astăzi de inovațiile tehnice și tehnologice de la investitorii străini direcți, iar pe de altă parte cunoștințele despre anumite tehnici manageriale și politici economice eficiente se pot procura rapid și la costuri joase de către indivizii și companiile care vor să le folosească în beneficiul lor. Trebuie remarcat, faptul că progresul tehnologic a generat scăderea cheltuielilor de transport, de comunicații, al procesării datelor, al șocării și accesului la informații.
Începând cu Revoluția Industrială s-a dezvoltat comerțul internațional cu bunuri și servicii. Industria și comerțul s-au transformat cu ajutorul progresului tehnic și al firmelor care au căutat mijloace și soluții practice pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor.
Înainte de al doilea Război Mondial, prima manifestare a internaționalizării s-a conturat cu ajutorul fluxurilor comerciale, exportul-importul de bunuri și servicii. După al doilea Război Mondial a luat naștere GATT care a permis realizarea de investiții străine directe dintr-o țară în alta, alături de liberalizarea comerțului internațional cu servicii. Cu ajutorul WTO și a semnării acordului GATT s-au conturat regulile jocului și s-au stabilit restricții și strategii protecționiste prin interevenția guvernului în anunite țări.
Astfel, se consideră a fi indispensabilă o analiză a procesului de internaționalizare a afacerilor, identificând principalii săi factori de influență macro și microeconomici. În evoluția lor postbelică, afacerile internaționale au cunoscut trei perioade distincte, etape asupra cărora s-a conturat deja un consens în literatura de specialitate.
Prima etapă, aparută după al doilea Război Mondial a avut drept scop refacerea economiei prin comercializarea bunurilor de larg consum. A doua etapă, a avut în prim plan boomul prețului petrolului fapt ce a condus la dezvoltarea exporturilor și implicit la stimularea ofertanților internaționali de resurse umane. Nu în ultimul rând, trecerea la economia de piață a țărilor est-europene, dezvoltarea schimburilor internaționale ale Uniunii Europene.
Internaționalizarea piețelor de bunuri, servicii și capitaluri, definită de procesul de extindere politică la nivel mondial, reprezintă un important factor de influențare a evoluției afacerilor economice internaționale. Prin urmare, acest proces a cunoscut cea mai spectaculoasă evoluție în cazul pieței capitalurilor, determinat de internaționalizarea intereselor investitorilor pentru titluri de valoare și dividente. Pe această piață se manifestă cel mai pregnant tendința de sustragere de la orice control național.
Procesul de internaționalizare este susținut, totodată, și de climatul creat prin demersurile internaționale conjugate de liberalizarea comerțului mondial, în primul rând sub egida Organizației Mondiale a Comerțului (fostul GATT). Liberalizarea, la randul ei, se află în stransă legatură cu procesul de armonizare a structurilor economice, de natura sa, susținute prin eforturile de protecție ale consumatorului, de mai bună orientare a acestuia în opțiunile sale comerciale. Confom datelor statistice OMC, în anul 1999, zona europeană, nord-americană și asiatică, aveau cu aproximație, 86% din comețul mondial. Această triadă este prezentată mai jos:
Fig 1.1. Comerțul mondial cu mărfuri
*)statele denumite „cei patru dragoni” sunt: Singapore, Taiwan, Hong-Kong și Republica Coreea, iar „sateliții” sunt considerați: Filipine, Thailanda și Vietnam.
Prelucrare din Internaționalizarea afacerilor – caracteristică a mediului de piața contemporană
Comerțul internațional, prin natura activităților desfățurate, reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare de activitate ale unei țări sau a unei comunități de țări, cum ar fi, de exemplu, cea a Uniunii Europene, el reprezentând de asemenea, o componentă principală în sistemul de comensurare a nivelului și vigorii unei economii naționale.
Comparativ cu anul 1999, în anul 2014, conform datelor statistice WTO, comerțul mondial a crescut semnificativ. Astfel, efectul globalizării a condus la liberalizarea schimburilor internaționale cu bunuri și servicii, generând creșteri și încasări ale importurilor de bunuri și servicii de la 7500 miliarde dolari în anul 2000 la 18700 miliarde dolari în anul 2014. La fel se întamplă și în privința exporturilor. Ce a condus la aceste transformări? Mecanismele generate de alinațele strategice gândite și aplicate de Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană și țările asiatice în frunte cu China. În ultimii ani s-a observat o creștere notabilă privind alințele strategice între companii. Cauzele principale au fost globalizarea economică și schimbările rapide în domeniul informației, tehnologiei și transporturilor.
Tab. 1.2. Comerțul mondial pe categorii de servicii comerciale, 2014
Prelucrare pe baza datelor furnizate de World Trade Organization
Analizând tabelul, putem observa faptul că valoarea exporturilor la nivelul anului 2014 a fost de 4940 miliarde dolari, iar valoarea importurilor de circa 4780 miliarde dolari. Serviciile de turism și de transport sunt cele mai comercializabile tipuri de servicii și acest lucru scoate în evidență faptul că cele mai multe alianțe strategice le vom regasi în aceste domenii de activitate economică.
Abilitatea companiilor de a forma alianțe strategice este crucială pentru urmatorul secol, pentru că noul context economic te obligă la fuziuni, achiziții, acorduri comerciale și alianțe strategice pentru a te putea consolida în pozitia de leader pe o piață care va fi din ce în ce mai competitivă decat cea actuală.
Și cele mai puternice companii își dau seama că resursele umane, finaciare, informatice și de infrastructură sunt limitate, astfel încât trebuie să creeze mecanisme de colaborare complementare cum ar fi mecanismele strategice.
CAPITOLUL II. Descrierea alianțelor strategice și importanța acestora din punct de vedere economic
În cadrul acestui capitol, voi face legătura dintre factorii de succes sau de eșec care stau la baza fomării alințelor, obținerea unor avantaje competitive și valoarea lor din punct de vedere economic.
2.1. Ce reprezintĂ alianțele strategice?
Noțiunea de alianță strategică este foarte utilizată dar puțin înțeleasă pe deplin. O alință strategică leagă fațete specifice afacerilor desfășurate de două sau mai multe companii. În esență, este o asociere care potențează eficiența strategiilor competitive ale companiilor participante prin intermediul schimburilor de tehnologii, produse și servicii, inclusiv cele referiatoare la resursele umane.
Pentru ca o alință strategică să aibă loc, aceasta trebuie să îndeplinească trei condiții simultane:
prima poziție se referă la faptul că firmele trebuie să aibă un obiectiv strategic comun pentru a fi realizată alianța;
a doua, are în vedere faptul că aceste companii își împart între ele beneficiile rezultate din alința strategică;
în al treilea rând, alianțele companiilor contribuie în mod constant pe anumit domeniu de activitate strategic.
Este foarte important să semnalăm faptul că nicio companie nu este izolată. Pe o piață independentă, fiecare companie trebuie să se gândească cum este cel mai bine pentru ea să lucreze cu altele și ce cotă de piață dorește să obțină din piața globală. Creșterea integrării pe piața mondială este denumită globalizare concurențială, iar conform dicționarului Webster’s, „alianța reprezintă o asociere între companii pentru a atinge anumite obiective comune ale membrilor săi.”
Nu există domeniu mai ofertant pentru alianțele strategice față de cel aerian însă, putem să prezentăm drept repere de referință urmatoarele alianțe strategice:
Companiile IBM, Siemens și Toshiba cooperează pentru dezvoltarea unei noi generații de microcipuri;
DuPont și Sony luptă pentru atingerea obiectivului comun în vederea dezvoltării unor sisteme pe bază de fibră optică;
Motorola și Toshiba s-au aliat pentru a face schimb de tehnologii informaționale în privința cipurilor și microprocesoarelor;
Genaral Motors și Hitachi lucrează pentru a dezvolta împreună componentele electonice ale automobilelor.
Alianțele strategice s-au dezvoltat având la bază procesul de globalizare care a permis schimbări la nivelul administrării companiilor iar alianțele strategice au evoluat din interiorul aceluiași sector de activitate spre sectoare de activitate diferite între companii internaționale.
Globalizarea cererii a fost condiționată de necesitățile piețelor din Europa și Japonia. Există o mare convergență a gusturilor, preferințelor și nevoilor consumatorilor pentru anumite tipuri de produse. De exemplu, tinerii din New York, Tokyo și Zurich cer același tip de telefon mobil, același model de jeans, ascultă aceeași muzică și beau aceleași tipuri de băuturi răcoritoare.
În afară de multiplele beneficii, dinamica procesului de globalizare contemporană aduce diverse provocări în întreaga lume și sunt fără precedent și destul de complexe. Ceea ce au aceste provocări în comun, este faptul că pot fi rezolvate doar printr-un efort global și doar în parteneriat. Cu alte cuvinte, nici un stat nu poate face față acestor provocări, în acest sens, este necesară o "alianță a civilizațiilor". În ziua de astăzi, stabilirea unor valoari atât pentru clienți cât și pentru acționari, impune crearea unor alianțe eficiente. Pentru companii, alianțele sunt esențiale pentru a obține o prezență mai puternică și mai eficientă pe piață. Alianțele sunt acum un mod de viață pentru afaceri, o parte importantă a operațiunilor curente cât și pentru strategiile viitoare.
Pe această bază, această lucrare oferă o perspectivă importantă și utilă asupra alianțelor strategice. Astfel, există mai multe moduri de a construi un avantaj competitiv, dar care depind foarte mult de gestionara alianțelor. Pe măsură ce ritmul de afaceri la nivel mondial se accelerează, iar clienții devin mai exigenți, companiile se confruntă cu un peisaj competitiv aflat într-o continuă schimbare. Piețele se mișcă atât de repede, încât este foarte dificil pentru o companie să aibă succes și să fie în pas cu toate tehnologiile, resursele, competențele și informațiile necesare pentru a acționa sau ataca. Alianțele strategice oferă o cale de a accesa noi piețe, de a cuprinde o arie geografică cât mai mare, de a obține tehnologie de ultimă oră, și nu în ultimul rând, de a căpăta abilități și competențe de bază într-un mod relativ rapid. Astfel, alianțele strategice au devenit o sursă cheie într-un mediu competitiv pentru firmele care au facut față la creșterea complexității organizatorice și tehnologice care au apărut pe piața mondială.
În zilele noastre, alianțele strategice reprezintă un concept de afaceri în care se schimbă structura și dinamica concurenței din întreaga lume. Cu ajutorul unei interpretări largi, alianța strategică este o relație între firme pentru a crea mai multă valoare decât pot pe cont propriu. Firmele se unesc pentru a atinge obiectivele de interes comun, în timp ce rămân independente. Companiile formează alianțe cu rivalii lor, furnizorii, și chiar cu clienții.
2.2. Principalele tipuri de alințe strategice
Se pot identifica patru tipuri de alințe strategice ca modalitate de internaționalizare a activității:
Tipul I: compania are stabilită o alință internațională de referință (una singură);
Tipul II: o anumită companie participă în mai multe alianțe globale pentru a-și crește puterea și poziția geografică;
Tipul III: o companie care participă în diverse alințe pentru a-și crește și dezvolta avantajele competitive;
Tipul IV: o companie care stabileste alianțe exclusiviste pentru a pătrunde pe anumite piețe cu restricții guvernamentale.
Cu cât o companie se bucură de o bună reputație în domeniul ei de activitate, cu atât este invitată să facă parte din mai multe alințe strategice și astfel, acea companie deține un rol de „vedetă” știind tot timpul ce se petrece în sectorul ei de activitate. Practic, pe ea nu o mai ia prin surprindere transformarile care se întâmplă în jur.
Alianțe strategice se stabilesc și între companiile ale căror directori generali sunt în bune relații sociale, care le permite sa dețină o poziție de leader pe acest sector de activitate. În scopul de a realiza un avantaj competitiv, procesul de management al alianței ar trebui să fie orientat spre oameni. O condiție esențială pentru gestionarea procesului o reprezintă relația personală care se dezvoltă între managerii de operare. Atunci când această relație se bazează pe încredere și respect, diferențele (fie ele de substanță sau stil) pot fi soluționate spre satisfacția ambelor părți. În cazul în care relația dintre manageri este mai puțin cordială, sunt necesare metode birocratice pentru a rezolva problemele relativ minore.
Odată ce managerii înțeleg faptul că o alianță este un proces care se construiește cu flexibilitate, capacitatea de reacție și obiectivele sunt interconecate. Alianțele strategice presupun o evaluare continuă a relațiilor și îmbunătățirea tuturor canalelor de comunicare în procesul de transfer de tehnologie.
În general, pentru a crea alianțe de succes, o companie trebuie să înțeleagă când alianțele au un sens strategic și cum să le gestioneze pentru a avea un rezultat de afaceri. Alianțele pot fi extrem de utile în situații de mare incertitudine și pe piețele cu oportunități de creștere pe care o companie, fie nu poate sau nu vrea să continue pe cont propriu. Mai precis, cele mai bune obiective pentru formarea unor alianțe strategice și obtinerea unor avantaje competitive, sunt după cum urmează:
Stabilirea unor noi standarde globale. Intrarea într-o alianță poate fi cel mai bun mod de a stabili standarde de tehnologie în acest sector.
Confruntarea cu concurența. Atunci când un producător de mare volum decide să atace o nouă piață geografică, apărarea este dificilă în cazul în care nu are dimensiuni comparabile. Alianța între companii este un răspuns care de multe ori a condus la rezultate pozitive. Este la fel de valabil pentru a încerca un atac asupra unui lider pe care și-a consolidat propriile sale poziții.
Depășirea barierelor protecționiste. Alianțele pot permite companiilor să evite controalele la import și să depășească barierele în calea pătrunderii comerciale. Alianțe pot fi, de asemenea, o modalitate de a respecta obligațiile din țara "gazdă", în ceea ce privește valoarea adăugată și participarea la capitalul întreprinderilor locale.
Divizarea riscurilor. Pentru anumite proiecte, riscurile de eșec sunt ridicate, și chiar mai mari atunci când investițiile sunt crescute.
Economia de scară. Există mai multe alianțe menite să împartă costurile fixe de producție și de distribuție, căutând să îmbunătățească volumul.
Accesul la un segment de piață. În segmentele mature, o companie vrea de multe ori să se dezvolte într-un segment de piață în cazul în care acesta nu are un acord cu o altă companie.
Accesul la o piață geografică. O alianță strategică este adesea o modalitate de a intra pe o piață care este protejată tarifar (național), precum și alte bariere, sau dominate de o altă societate cu anumite avantaje competitive.
Accesul la tehnologie. Convergența între tehnologii este originea multor alianțe. Este din ce în ce mai frecventă necesitatea companiilor de a face apel la concurență în diferite sectoare, în cazul în care doresc să realizeze o linie de produse.
Unirea forțelor. Anumite proiecte sunt prea complexe, cu costuri prea ridicate ca să fie gestionate de către o singură societate (contracte cu furnizorul militar, construcții de infrastructură civilă, etc.).
A trece peste un decalaj. În cazul în care o companie nu are resursele sau capacitatea necesara pentru a dezvolta o anumită strategie, o alianță cu una sau mai multe companii este soluția cea mai logică. A face o alianță pentru a avea acces la resursele și capacitățile care lipsesc pe plan intern este, probabil, motivul cel mai frecvent care determină o companie să caute parteneri.
“Anticiparea, o piesă de teatru”. Avantajele și riscurile de pionierat sunt semnificative. În multe sectoare, o companie abia înființată, pentru a intra pe piață, cu un produs nou obține avantaje, greu de depășit de către competitori. Compania este pentru prima dată în lungul unei curbe de experiență. Ea devine cea mai bună pe poziția de distribuție. Investește în marjele de profit inițiale ale procesului de producție, distanțându-se în continuare din competiție. Alianța strategică trebuie sa aibă un scop bine definit pentru a utiliza experiența de pionierat a unuia dintre parteneri. În cazul în care această experiență este adusă alianței, conferă de asemenea, avantaje și pentru ceilalți parteneri.
2.3. Factorii de succes sau de eșec ai alianțelor strategice
Beneficiile alianțelor strategice sunt:
potențează și dezvoltă îcasările proprii și ale asociațiilor. Compania care are alianțe strategice își face partea ei de muncă și se bazează pe celelalte companii să facă restul, eliberând o parte din resursele proprii și astfel, ea câștigă mai mult decat înainte;
benefiiciile alianțelor strategice se concretizează dacă există o compatibilitate culturală organizațională. Altfel spus, în momentul în care companiile aliate împart aceleași orizonturi de timp și au acelaș fel de a lua decizii în proiectele desfășurate;
un alt beneficiu important se referă la posibilitatea de a exercita control și la accesul la informație. O structură adecvată va trebui să faciliteze atingerea obiectivelor strategice pe care companiile și le-au gândit cand s-au aliat;
beneficiile alințelor strategice se analizează și din puct de vedere al randamentului economic dat de o anumită alianță. În urma unei experiențe bazate pe mulți ani, o companie înțelege cum să conducă, să configureze și să coordoneze o alință strategică.
Pentru a avea succes într-o alință strategică, va trebui monitorizată contribuția companiilor aliate. Va trebui recunoscută importanța fluxurilor de informații și vor trebui avute în vedere relațiile interne și rolul top managementului. De aceea, participarea top managementului este crucială pentru succesul unei alianțe.
Alianțele strategice pot avea și unele dezavantaje. Alianțele sunt costisitoare, nu numai din perspectiva cheltuielilor companiei, ci mai degrabă din cauza profitului care ar trebui împărțit între parteneri.
O altă problemă se referă la faptul că alianțele strategice implică investiții în resurse de timp manageriale pentru stabilirea alianței, gestionarea acesteia și rezolvarea posibilelor conflicte de interes între parteneri asupra funcționării alianței.
Alianțele pot lua sfârșit din numeroase motive. Relația de colaborare se poate rupe chiar daca alianța și-a îndeplinit misiunea sau scopul, strategiile partenere se pot schimba, eliminând necesitatea alianței. În lucrarea ”Alianțele strategice”, Richard J. Chernesky evaluează șase cele mai frecvente zone cu probleme care duc la eșecul alianțelor:
Managementul de proiect slab. Companiile implicate în alianțe trebuie în mod continuu să monitorizeze cât de repede se miscă piețele și cum avansul în tehnologie poate să modifice ipotezele și rezultatele așteptate care au predominat atunci când au fost semnate ofertele. Problemele încep atunci când directorii subestimează timpul și energia care trebuie să fie gestionate de mai multe alianțe partenere.
Blocarea strategică. Conflictele neanticipate în obiective, planuri de afaceri și operațiuni poate provoca o schimbare dramatică în viabilitatea unei anumite alianțe.
Pierderea controlului asupra strategiei de bază. În unele alianțe, partenerii pierd controlul cu speranța că iși vor reveni. În cazul în care un participant depinde în mod nejustificat de alianța pentru creștere, se poate pierde din vedere strategia de afaceri globală, nereușind să se concentreze pe propria afacere. Unul dintre cele mai rele lucruri pe care s-au întâmplat cu acest concept de alianță strategică, este că un partener sfârșește prin a crea un concurent.
Concentrarea pe beneficiile partenerilor. Esecul părților de a acționa la unison, se datorează focusării pe ceea ce celălalt participant obține din alianță.
Obiective definite slabe. Eșecul de a conveni asupra scopurilor și obiectivelor specifice, cum ar fi randamentul investițiilor, cota de piață, extinderea pieței, limitarea costurilor, etc de multe ori duc la dificultăți neprevăzute.
Alegerea partenerului greșit. Eșecul de a selecta partenerul potrivit poate face chiar și cea mai bună afacere fără succes. Atributele de afacere ale alianței General Motors cu compania coreeană, Daewoo, au fost pozitive și foarte atractive, dar diferențele din stilul de management și în culturile corporatiste, în cele din urmă au dus la o alianță strategică eșuată.
Pentru a asigura cea mai mare probabilitate de succes, organizațiile care contemplă formarea unei alianțe trebuie să dezvolte un proces disciplinat, structurat și sistemic (a se vedea figura 1).
Fig. 2.1. Formarea unui proces de alianță
Sursa: Analiza Boston Consulting Group (BCG)
Cooperarea implică ambele firme, acestea fiind nevoite să se adapteze și să învețe fiecare de la parteneri, stilul de operare. Fundamentul stilului de operare reprezintă cultura corporativă, iar integrarea culturii este o problemă importantă în alianțe. Există doi pași implicați în integrarea culturii corporatiste. Primul este acela de a identifica tipul de cultură care predomină în fiecare firmă. Al doilea este de a integra aceste culturi, astfel încât cele mai bune aspecte ale fiecăruia să fie încurajate în relația pe care o au.
Prin urmare, alianțele strategice pot fi un instrument puternic pentru atingerea obiectivelor strategice ale unei companii. În scopul de a îmbunătăți șansele de succes, companiile trebuie să urmeze un proces atent, organizat de la început până la sfârșit: de la conceperea strategică până la terminarea alianței. Este important să se ia o marjă de timp pentru a se stabili în mod corespunzător strategia pentru alianță, pentru a crea o structură optimă a unei alianțe prospere și pentru a se stabili norme clare de guvernare și de monitorizeze a rezultatelor în timp util.
2.4. VALOAREA ALIANȚELOR STRATEGICE AERIENE DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC
Alianțele strategice pot fi puse în evidență de trasportul aerian prin valoarea și implicațiile generate. Transportul aerian este o industrie importantă în economia mondială și are un impact recunoscut pe scară largă asupra dezvoltării comerțului mondial și a turismului. Privind dintr-o perspectivă mai largă, zborurile rapide și în condiții de siguranță a persoanelor și a bunurilor în orice loc din lume facilitează schimbarea economică, politică și socială. Privind spre viitor, transportul aerian reprezintă un interes major pentru factorii de decizie politică ca o condiție pentru dezvoltarea economică la nivel mondial și joacă un rol important în provocarea globală a secolului XXI legat de reducerea emisiilor de carbon.
Principalii operatori ai pasagerilor de transport aerian, cuprind o industrie provocatoare caracterizată atât în SUA cât și în restul lumii prin profituri mici și volatilitate ridicată. Un element distinctiv în afacerile companiilor aeriene constă în faptul că cei mai multi transportatori din lume sunt înscriși într-una din cele trei alianțe strategice existente – OneWorld, Star Alliance, și SkyTeam – alianțele aeriene la nivel mondial. Aceste rețele de companii aeriene oferă membrilor lor un bogat portofoliu la nivel internațional, la un cost marginal, care ar fi dificil de atins printr-o creștere organică.
Serviciile de transport aerian au fost liberalizate, în acest sens concurenți noi au intrat pe piață. În cele mai multe cazuri, transportatorii au adoptat modelul de afaceri low-cost și low- frills, în contrast cu serviciile complete a transportatorilor tradiționali existenți. Serviciile low-cost sunt de obicei caracterizate printr-o productivitate a muncii mai mare și costuri de exploatare mai scăzute, adică prin prețuri mai mici decât ai operatorilor tradiționali de transport. Acesta din urmă, s-au axat pe o acoperire mai largă a rețelelor, printr-un model de rețea hub, ce satisfac cerințele consumatorilor, având conexiuni directe atât pe plan intern cât și internațional. Ca un instrument pentru dezvoltarea acestui model de afaceri, alianțele aeriene la nivel mondial joacă un rol central.
Alianțele strategice nu reprezintă un fenomen unic în randul companiilor aeriene, deoarece acestea sunt evidente în multe alte servicii de fabricație, cât și în industrii. De fapt, în fiecare an se nasc aproximativ 2000 de noi alianțe strategice în lume, iar parteneriatele sub formă de alințe au crescut cu 15 procente anual.
Exemple relevante pot fi găsite în domeniul high-tech, de exemplu Sony și Ericsson au fuzionat în rețelele lor de telefonie mobilă pentru avea mai multe avantaje în fața compeției, sau în afacerile cu energie, un alt exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă și alianța dintre Chevron și Texaco din Orientul Mijlociu, generând miliarde de venituri pentru ambele companii. De asemenea, în activitatea de transport aerian există o tendință actuală a alianțelor între companiile aeriene. Și în domeniul transportului aerian de măfuri există alianțe strategice globale cum sunt SkyTeam Cargo și WOW Alliance, ale căror constituenți sunt diviziile de marfă ale unor membri ca SkyTeam și Star Alliance, în pofida faptului că dețin și o structură independentă.
Trebuie să reamintim faptul că, succesul alianțelor în industrie nu este garantată. În industria aeriană, transportatorii încheie acorduri de cooperare pentru a genera venituri mai mari, pentru a reduce costurile unitare de economii, precum și pentru a minimiza sau a departaja riscurile prin consolidarea poziției lor în afara pieței interne. Într-o primă abordare, cooperarea poate fi caracterizată ca având forma unor alianțe, fie tactice sau strategice. Alianțele strategice sunt acorduri bilaterale sau multilaterale, în care companiile aeriene aliate au aceleași obiective de afaceri, coordonând serviciile pentru a atinge obiectivele lor comune.
Scopul acestei cercetări este definit de importanța celor trei alianțe aeriene la nivel mondial în contextul globalizării – Oneworld, Star Alliance, și SkyTeam. În același timp, prevalența acestui cadru de colaborare între companiile aeriene necesită o cercetare aprofundată, deoarece forțele motrice ale globalizării, concurența pe piața națională, barierele la intrarea pe piețele externe, precum și stimulentele pentru crearea de valoare pentru acționari, depind de alianțele create la nivel mondial precum si de eforturile lor de expansiune.
Fig. 1. Diferite nivele de cooperare in cadrul unei alinte aeriene globale
Prelucrare pe baza datelor furnizate de Analysis of Global Airline Alliances as a Strategy for International Network Development
Prin code-sharing se înțelege împărțirea capacității aeronavei de zbor între companiile aliate și astfel, un cod este repartizat pentru fiecare companie aeriană implicată în înțelegerea strategică.
La nivelul anului 2014, companiile aeriene au transportat în siguranță 3,3 miliarde de pasageri și 50 de milioane de tone de marfuri pe o rețea de aproape 50.000 de rute. Acest lucru a avut un impact imens din puct de vedere economic – 58 milioane de locuri de muncă și 2,4 trilioane de dolari încasați din această activitate economică. Peste o treime din valoarea bunurilor comercializate la nivel internațional este livrată pe calea aerului. Anul 2014 a reprezentat celebrarea a 100 de ani de aviație comercială, care prin intermediul liberalizării a condus la transformarea planetei la o comunitate globală și prosperă.
Putem susține faptul că anul 2014 a reprezentat un an puternic pentru aviație. Dacă la nivelul anilor 2008-2009 au fost pierderi uriașe în timpul recesiunii, în anul 2014 a avut loc întărirea tendințelor pozitive a rentabilității companiilor aeriene.
Profitul net la nivelul industriei aeriene a fost de 16.4 miliarde de dolari în 2014, reprezentând 2.2% din totalul încasărilor. Acest lucru a reprezentat al cincilea an consecutiv de profitabilitate și a crescut de la 10.6 miliarde de dolari în 2013 la aproximativ 16.4 miliarde de dolari în 2014. Rentabilitatea industriei de transport aerian în 2014 se datorează în primul rând îmbunătățirii condițiilor economice globale, care au stat la baza creșterii cererilor în sectorul aerian de călători și de marfă.
Reducerea costurilor combustibilului a ajutat la obținerea de profit și reducerea costurilor de „handling” (manipularea bagajelor pasagerilor), crescând beneficiile companiilor aeriene. Astfel, consumatorii au beneficiat de o călătorie mai ieftină, iar tariful mediu de retur a fost în scădere cu 3% în 2014, comparativ cu 2013, după ajustarea inflației. Privind în perspectivă, performanța financiară a transportatorilor din afara SUA, ar putea fi împiedicată de aprecierea puternică a dolarului american. Un dolar consolidat poate afecta negativ costurile exprimate în dolari SUA. Cererea pentru serviciile de mărfuri și pasageri, măsurată în tone-kilometri de marfă (FTKs) și în transportul de călători km (RPKs), a cunoscut o dezvoltare accelerată în anul 2014. Aceasta a reflectat o redresare în economia mondială și o creștere a comerțului mondial.
Performanța economică a aviației a arătat variații notabile între regiuni. Ea a înregistrat cea mai mare îmbunătățire a economiei, cum s-a întamplat în Statele Unite și Marea Britanie, dar a crescut într-un ritm foarte rapid în unele țări în curs de dezvoltare, inclusiv China și India. În economiile emergente, creșterea PIB-ului are un impact mai mare asupra cererilor de transport aerian, pentru ca fiecare unitate din PIB generează mai multe călătorii aeriene în economiile emergente decât pe piețele mature.
În 2014, această tendință a cererii a fost susținută semnificativ de tarifele mai mici pe piețele din afara Statelor Unite ale Americii din cauza scăderii prețurilor combustibililor. S-a înregistrat, de asemenea, și o creștere a livrărilor de aeronave în 2014, cu un numar de 1,627 aeronave noi. Flota în circulație a crescut de la 26051 de aeronave, de la 25187 în 2013. Piesele de schimb pentru avioanele mai mari ca dimensiune decât predecesorii lor, au generat mai multe locuri de muncă pe piața mondială. În general, numărul de locuri disponibile din flota a crescut la 3,5 milioane, adăugându-se 5% din capacitatea de piață la nivel global.
Calitatea de membru într-o alianță aeriană globală pentru dezvoltarea unei rețele internaționale a fost adoptată de către 18 dintre cele mai mari 20 de companii aeriene din lume. Toți acești membri împreună adună jumătate din capacitatea mondială și două treimi din traficul internațional.
Scopul acestei lucrări este de a oferi un cadru explicativ care ar putea identifica motivele creșterii continue a celor trei alianțe aeriene la nivel mondial (GAL-uri) la un deceniu dupa ce au fost lansate. Intenția a fost de a oferi o viziune de ansamblu asupra GAL-urilor din economia de transport, de ordine publică cât și perspectivele de strategie corporativă.
Alianțele strategice ale companiilor aeriene reprezintă un mecanism de internaționalizare a activităților într-o lume globală. “A aduce oamenii mai aproape unii de alții” reprezintă un deziderat al marilor alianțe strategice aeriene care s-au format la nivel global și care fac obiectul cercetării din cadrul capitolului III.
CAPITOUL III. ANALIZA COMPARATIVĂ A PRINCIPALELOR ALINȚE STRATEGICE AERIENE LA NIVEL MONDIAL
În prezent, există trei companii aeriene în lume (Global Alliances GALs): Star Alliance, SkyTeam și Oneworld. Formate în timpul perioadei 1997-2000. Mai mult de un deceniu mai târziu, companiile aeriene înscrise în Alianțele Globale Aeriene dețineau în jur de 80% din traficul intercontinental între Asia, Europa și America. De la crearea lor, numărul de membri GAL a crescut de la an la an. Numărul de destinații acoperite de cele trei alianțe a urmat aceeași creștere. În acest capitol vom aborda creșterea celor trei Alianțele Globale Aeriene și vom analiza indicatorii economici și financiari ai alianțelor strategice.
3.1. PREZENTAREA ALINȚELOR STARATEGICE AERIENE
Multe dintre primele alianțe aeriene bilaterale și multilaterale au fost create pe piața transatlantică. KLM și Northwest Airlines au format în 1988, cea mai veche alianță aeriană strategică și în 1980, cea mai importantă alianță aeriană bilaterală. Swissair și Delta Airlines s-au aliat în 1989. La începutul anilor 1990, au luat naștere, în Atlanticul de Nord, alianțele strategice bilaterale, British Airways-US Airways și UnitedLufthansa. Din acel moment, până la consolidarea celor trei Alianțe Aeriene Globale, au existat și alte încercări de alianțe multilaterale ale unor companii aeriene. Figura 3.1. prezintă evoluția alianțelor internaționale construite în anii 1990, care nu au reușit.
Fig. 3.1. Evoluția alianțelor internaționale care au eșuat
Sursa: Iatrou & Oretti (2007), Suen (2002), și Knorr & Arndt (2003)
Alianțele au fost caracterizate prin lipsa unor obiective comune între parteneri pe termen lung, care este crucială pentru succesul alianțelor strategice. Knorr și Arndt, au subliniat, de asemenea, orgoliul de management elvețian drept cauză majoră pentru eșecul alianțelelor europene. Cu toate că Elveția a fost exclusă de pe piața UE în domeniul aviației, hub-ul Swissair din Zurich a avut un potențial de creștere limitat.
Până în 2001, au existat cinci alianțe strategice pe piața Atlanticului de Nord – OneWorld, SkyTeam, Wings, Qualiflyer – cu un program de fidelizare a clientelei și Latinpass – cu 10 membri din Europa Centrală și America de Sud. Cu toate acestea, în funcție de frecvența zborurilor din cadrul fiecărei alianțe de pe toate continentele locuite din lume, până atunci, numai Star Alliance și Oneworld au fost considerate ca fiind alianțe cu o acoperire globală. La scurt timp după aceea, imaginea companiilor aeriane multilaterale a fost stabilizată în jurul celor trei Alianțe Aeriene Globale actuale. Fiecare GAL a fost fondat de un operator de transport major din SUA, Europa, precum și un purtător asiatic major. Această acoperire intercontinentală cu purtători de frunte a făcut ca aceste alianțe să fie diferite de toate celelalte încercări reprezentate în figura 3.1. Primii ani de viață sunt rezumați pe scurt mai jos, iar principalii indicatori ai stării lor curente sunt raportate în secțiunea următoare.
Star Alliance a fost lansată de United Airlines, Air Canada, Lufthansa, SAS și Thai Airways International, în mai 1997. Înainte de sfârșitul anului, transportatorul brazilian Varig Airlines s-a alăturat alianței (înlăturată în anul 2007). Odată cu intrarea companiilor aeriene Air New Zealand și Ansett Australia, în martie 1999, a avut alianțe din toate continentele, cu excepția Africii. În anul 2006, South African Airways, membrul 18, a devenit prima companie aeriană din Africa la Star Alliance, care a făcut din această alianță, una cu adevărat globală. În 2009, Air India, Continental Airlines, TAM Airlines și Brussels Airlines au fuzionat, primind aprobarea pentru a forma un joint-venture in cadrul piețelor din Atlanticul de Nord. În prezent Star Alliace are 27 de membri, enumerați în tabelul 3.1.
Tab. 3.1. Membrii Star Alliance, 2015
Prelucrate pe baza datelor furnizate de The Star Alliance Network
În 2008, a fost prima alianță strategică care a luat premiul de leadership pe piața aeriană din partea Asociației Mondiale a Trasporturilor. În 2007, a fost votată alianța anului, de trei ori. Acesta a fost nominalizată ca fiind "cea mai bună alianță" de opt ori, în anul 2002. La sfârșitul verii 2015, Star Alliance a fost declarată de către cititorii revistei Traveler Business ca fiind linia aeriană cea mai bună. În calitate de membru a alianței, Lufthansa a câștigat un premiu la categoria "cea mai bună cursă aeriană – Clasa întâi", iar Singapore Airlines a fost numită "Cea mai bună companie aeriană din Asia / Pacific".
Datorită înființării Star Alliance s-au format și alte alianțe aeriene importante, precum Oneworld și Skyteam, descrise succint în cele ce urmează.
OneWorld este o rețea aeriană globală formată în septembrie 1998 de către cinci linii aeriene, de pe patru continente: American Airlines, Canadian Airlines (înlăturată în 2001), British Airways, Cathay Pacific și Qantas. Oneworld a intrat în vigoare în februarie 1999. Primul membru din America de Sud a fost LAN, în mai 1999. Pe lângă Star Alliance și SkyTeam, majoritatea membrilor au avut linii aeriene subsidiare care au devenit în curând filiale membre, precum Iberia Regional Air Nostrum în septembrie 1999, LAN Express și LAN Peru în mai 1999. Până în anul 2016, One Word s-a aliat cu următorii membrii, conform tab. 3.2.
Tab. 3.2. Membrii One World, 2015
Prelucrate pe baza datelor furnizate de site-ul www.oneworld.com
De asemenea, OneWorld, are aproximativ 30 de membri afiliați, companii aeriene care furnizează servicii regionale în asociere cu membrii alianței. Aceștia sunt: NIKI, sora austriacă a companiei Airberlin; American Airlines partener de fuziune US Airways și filialele lor regionale American Eagle, AmericanConnection și US Airways Express; francizații British Airways Comair (Africa de Sud) și Sun-Air (Danemarca) și filialele OpenSkies și CityFlyer BA; Iberia Regional Air Nostrum și Iberia Express; sora Cathay Pacific Dragonair; filialele grupului JAL JAL Express, J-AIR și Japonia Transocean Air; afiliații LAN – LAN Argentina, LAN Columbia, LAN Ecuador, LAN Express și LAN Peru (LAN Columbia de la sfârșitul anului 2013); Purtătorii QantasLink AirLink, Eastern Airlines Australia și Sunstate Airlines și Globus S7. Filiala paraguayană TA se va alătura în curând.
În procesul de globalizare mondială, eficiența companiilor depinde în mod direct de produsele oferite de operatorii de transport atât pentru transportul de pasageri, cât și pentru transportul mărfurilor. În acest scop, în 2000, Air France, Aeromexico, Delta, și Korean Air s-au unit pentru a forma ultima alianță aeriană, SkyTeam. Alianța este un acord între companiile aeriene cu privire la cooperarea în problemele de afaceri și de producție, bazate pe contacte strânse. În 2002, membrii SkyTeam – Delta, Air France, Korean Air, Alitalia, și Czech Airlines au obținut o permisiune comună a imunității antitrust în cadrul alianței. Atunci când Continental Airlines, KLM și Northwest Airlines, au aderat la SkyTeam în 2004, aceasta a depășit OneWorld ca a doua cea mai mare alianță din lume, după Star Alliance. În 2009, Air France-KLM și Delta au fuzionat și au lansat un joint-venture integrat pe piețele nord-atlantice.
SkyTeam cuprinde 20 de transportatori membri: Аeroflot, Aerolineas-Argentinas, Aeromexico, Air Europa, Air France, Alitalia, China Airlines, China Eastern, China Southern, Czech Airlines, Delta Air Lines, Garuda Indonesia, Kenya Airways, KLM Korean Air, Orientul Mijlociu Linii aeriene, Saudia, Compagnia Aerea TAROM, Vietnam Airlines, XIAMEN AIR, prezentați și în tabelul 3.3.
Tab. 3.3. Membrii SkyTeam, 2015
Prelucrate pe baza datelor furnizate de site-ul www.skyteam.com
Pe parcursul ultimului deceniu, industria aerienă a fost consolidată în mod continuu de creșterea treptată a celor trei alianțe aeriene globale – Star Alliance, OneWorld și SkyTeam. Așa cum este arătat anterior, majoritatea transportatorilor au fost aliniați într-una dintre Gal-uri. Cu toate că, în perioada 1988-2000 a fost etapa de formare a alianțelor strategice, dintre care doar cele trei alianțe aeriene la nivel mondial continuă astăzi, acordurile dintre companiile aeriene vor continua și în deceniul următor.
3.2. ANALIZA INDICATORILOR ECONOMICI ȘI FINANCIARI AI ALIANȚELOR STRATEGICE
În ciuda intrării noilor membrii, în prezent, toate cele trei alianțe sunt centrate pe membrii fondatori din Europa și SUA, care sunt cei mai mari transportatori aerieni din lume. Trebuie remarcat faptul că cel mai mare fondator al alințelor a fost un transportator aerian din SUA, iar al doilea cel mai mare, a fost un transportator fondator din UE. Chiar mai mult, companiile aeriene americane și British Airways-Iberia (IAG) pentru OneWorld și Delta Airlines și Air France-KLM pentru SkyTeam – au contribuit cu mai mult de 50% din totalul RPKs al GAL-urilor. În Star Alliance, entitatea fuzionată Unite-Continental și Lufthansa Group, care include și Austrian Airlines, printre altele, au contribuit cu 40% din totalul RPKs al alianței.
Tab. 3.4. Principalii indicatori ai alianțelor aeriene, 2015
Informații prelucrate pe baza datelor furnizate de site-urile www.staralliance.com,www.skyteam.com, www.oneworld.com
Star Alliance, OneWorld și SkyTeam acum cuprind 63 de linii aeriene membre, care reprezintă mai mult de 50% din capacitatea la nivel mondial și generează mai mult de 380 miliarde $ în venituri anual. În acest moment, alianțele au acaparat cea mai mare parte a transportatorilor de servicii aeriene de pe piețele din Europa, America de Nord și Asia-Pacific. Astfel, numai pentru America Latină și Orientul Mijlociu rămân piețe importante, în timp ce piața aviatică africană încă nu este dezvoltată suficient pentru a justifica o aderare pe scară largă la alianță.
Fig. 3.1. Evoluția pasagerilor transportați la nivel mondial
Prelucrare pe baza datelor din anexa nr. 1,
furnizate de International Civil Aviation Organization
Secolul XXI este văzut ca secolul internaționalizării și al globalizării în lumea economică. Transportul aerian este un facilitator și, ca atare, cererile pentru serviciile sale sunt derivate din cerințele de înaltă calitate, rapiditate și de încredere. Globalizarea, aproape prin definiție, înseamnă cereri pentru o mai mare mobilitate și acces, dar aceste cereri sunt pentru diferite tipuri de pasageri, pentru diferite tipuri de marfă, transportate în diferite locuri și pe distanțe diferite. Globalizarea i-a oferit transportului aerian, un rol important în trecut, și se pare că, inevitabil, acest rol va continua în viitor, deoarece stimulează tehnologia și forța de muncă, transferurile fluxurilor de idei, a bunurilor, inclusiv, a persoanelor.
Astfel, după cum se observă din graficul 3.1., traficul de pasageri la nivel mondial a înregistrat o creștere semnificativă, rapidă și constantă în ultimii ani, de la 2139 milioane pasageri înregistrați în anul 2005, la 3303 milioane pasageri în anul 2014. Proiecțiile privind rata de dezvoltare a transportului aerian sunt optimiste, în ciuda declinului înregistrat pe piață în anul 2009, generat de criza financiară globală. După depășirea acestui punct, creșterea traficului aerian continuă cu 4-6% pe an, astfel, putem spune că un rol important în evoluția numărului de pasageri în transportul aerian îl reprezintă și factorii externi, aici menționăm nivelul de dezvoltare a statelor, a economiei naționale și regionale.
Fig. 3.2. Traficul internațional de pasageri transportați de cursele programate conform orarului de zbor, Star Alliance, OneWorld și SkyTeam
Prelucrate pe baza datelor furnizate de site-urile http://www.staralliance.com/ , http://www.skyteam.com/ și www.oneworld.com/
Globalizarea sectorului transportului aerian a implicat liberalizarea acestuia și a permis accesul pe piață a companiilor private, formând alianțele strategice. Astfel, după cum reiese și în graficul 3.2., Star Alliance și-a menținut poziția de cea mai mare alianță a companiilor aeriene din 2014, cu 38 % din traficul programat total (în RPK), urmat de SkyTeam (29 %) și Oneworld (33%).
Fig. 3.3. Distribuția pe continente a traficului internațional de pasageri
Prelucrare pe baza datelor din anexa nr. 2,
furnizate de International Civil Aviation Organization
Figura 3.3. pune în continuare în evidență supremația operatorilor de transport din SUA, Europa, și Asia, dominând distribuția fluxului internațional de pasageri. Cei mai mulți transportatori din lume sunt înscriși într-una din cele trei alianțe strategice existente – OneWorld, Star Alliance, și SkyTeam. Cea mai scazută prezență în traficul internațional de pasageri se înregistrează în Africa, cu un număr total de 72320 mii pasageri, deoarece industria aeriană africană nu este dezvoltată suficient. În anul 2006, South African Airways, a devenit prima companie aeriană din Africa, membru a unei alințe, Star Alliance, făcând din aceasta, una cu adevărat globală.
Fig. 3.4. Traficul global al fluxurilor de pasageri în 2014
Sursa: UBM Aviation
Dimensiunea mare pe care o are Alianța Star, nu se traduce printr-o cotă de piață mai mare distribuită uniform în diferitele fluxuri regionale și transcontinentale reprezentate în figura 3.4. SkyTeam este cea mai mare alianță în Asia și America, și în fluxurile african-europene; OneWorld depășește Star Alliance pe cea mai mare piață transcontinentală din lume și anume, America-Europa, în timp ce Star Alliance este cel mai mare grup din Europa, Asia, Australia și Asia, dominând de asemenea, fluxul transcontinental Asia-Europa. În cele din urmă, un operator de transport nealiniat la alianțe, Emirates, transportă 13% dintre pasageri pe cont propriu, o provocare directă de la hub-ul de legătură din Dubai, pentru GAL-uri.
Acest capitol a analizat evoluția celor trei alințe strategice aeriene pe parcursul perioadei 2005-2014. Astfel, am observat că odată cu creșterea GAL-urilor în dimensiune, proporția de acorduri între membrii GAL crește.
Pe baza constatărilor din capitolele anterioare, următoarele concluzii pot fi trase din această teză cu privire la impactul alianțelor asupra globalizării:
în cele mai multe dintre cele mai mari economii din lume, sectorul de transport aerian întâmpină bariere mai mari pentru investițiile străine decât toate celelalte industrii, inclusiv sectorul serviciilor extensiv reglementate. Acest lucru face ca furnizarea serviciilor aeriene internaționale să reprezinte un caz excepțional într-o lume din ce în ce mai globalizată. Într-adevăr, combinația între creșterea mobilității internaționale a omului și existența unor bariere la intrarea în bazele străine/externe, sprijină logica din spatele dezvoltării unor acorduri de colaborare între companiile aeriene, cum ar fi alianțele aeriene la nivel mondial;
calitatea de membru într-o alianță aeriană globală pentru dezvoltarea unei rețele internaționale a fost adoptată de către 18 dintre cele mai mari 20 de companii aeriene din lume. Toți acești membri împreună adună jumătate din capacitatea mondială și două treimi din traficul internațional. Cu toate acestea, alianțele globale nu sunt singura strategie pentru o creștere de rețea; de fapt, ele au fost limitate la așa-numiții operatori de transport din rețea. Printre companiile aeriene de top-150, doar 30% sunt aliniate cu o alianță aeriană globală, restul sunt reprezentați de transportatorii low cost și transportatorii din Golful Persic;
beneficiile alianțelor pentru membrii înmatriculați se bazează în principal pe economiile de densitate și pe domeniul de aplicare, asociat cu acordurile de cod – share și pe colaborare, în stabilirea prețurilor și programarea în parteneriate antitrust. Alte beneficii, cum ar fi îmbunătățirea eficienței de învățare, economiile de costuri de achiziție în comun, realocarea adecvată a resurselor sau beneficiilor de marketing din asocierea cu "brandul companiei aeriene alianței globale", depinde de o colaborare mai strânsă între membrii. Aceste beneficii potențiale stau pe fondul unui compromis între câștigurile de consolidare și diluarea unor avantaje competitive ale firmelor, cum ar fi puterea de introducere pe piață a "brandului național" în rândul consumatorilor;
alianțele aeriene la nivel mondial vor juca în continuare un rol de lider în viitor. În apariția cadrului de reglementare comun între UE și SUA, care a permis operațiuni de cabotaj și fuziuni transfrontaliere, nu identificăm oportunități de creștere a veniturilor relevante pe piața transatlantică rezultate în urma consolidării în continuare. Creșterea mai puternică vor fi evidențiate în alte fluxuri internaționale și intercontinentale și persistența unor bariere de reglementare a investitorilor străini prevestește consolidarea alianțelor aeriene la nivel mondial ca o strategie pentru dezvoltarea unor rețele internaționale de transportatori.
Concluzii
Scopul acestei teze a fost acela de a oferi un cadru explicativ al mecanismelor alințelor strategice în contextul globalizării, identificat prin creșterea continuă a celor trei alianțe strategice aeriene la nivel mondial, la un deceniu după ce au fost lansate. Intenția a fost de a oferi o viziune de ansamblu asupra alianțelor din punctul de vedere al economiei de transport, de a demonstra relația de interdependență dintre globalizare și transportul aerian, interdependență, deoarece, globalizarea înseamnă evoluție continuă, iar constuirea de alianțe stategice produce coeziune și fuziune, pentru că astăzi corporațiile sunt mult mai puternice și se dezvoltă într-un ritm acerb. După părerea mea, globalizarea reprezintă o consecință a evoluției economiei mondiale iar acest lucru a determinat corporațiile să acționeze prin strategii de alianțe, impulsionând expansiunea și unificarea proceselor economice.
Datorită faptului că această lucrare este concentrată asupra alianțelor strategice din transportul aerian, voi trece în revistă câteva concluzii cu privire la cele trei alințe strategice aeriene: Star Alliance, OneWorld și SkyTeam.
În 1980 a început să se formeze acordurile internaționale ale unor linii aeriene ca o modalitate de a se dezvolta o rețea internațională multi-hub, în care transportatorii internaționali să alimenteze traficul reciproc din rețelele lor interne. Între 1989 și 2002, au existat patru încercări de a dezvolta alianțe aeriene multilaterale, conduse de Swissair, dar au eșuat din cauza absenței unui operator de transport european mare și a unui partener american. A cincea alianță strategică, cea între Northwest Airlines și KLM a ajuns să se integreze în alianța SkyTeam. Numai atunci când transportatorii mari din SUA, Europa și Asia au fuzionat, s-a reușit crearea unor alințe strategice puternice la nivel mondial în industria aeriană – Star Alliance (1997), OneWorld (1999), și SkyTeam (2000).
Astăzi, cele trei GAL-uri sunt multi-companii aeriene aliante prezente în cele mai multe țări. Împreună, ele au atins jumătate din cota capacității mondiale și două treimi din traficul de pasageri programat internațional. Din momentul în care s-au format, cele alianțe au atras în mod continuu noi membri din întreaga lume. Cu toate acestea, Atlanticul de Nord continuă să fie regiunea cu cea mai mare cota mondială de piață, atât în rutele intercontinentale, cât și intracontinentale. Cea mai scazută prezență se înregistrează în fluxul Asia-Europa și în Africa.
Globalizarea implică libera circulație peste granițe a persoanelor și a bunurilor comerciale fapt ce implică transporturile aeriene. Liberalizarea transporturilor aeriene a permis companiilor să opereze rute, distanțe și puncte unde altfel nu ar fi avut nicicând acces. Concurența acerbă rezultată din procesul de liberalizare a condus la căutarea de alianțe strategice pentru companiile aeriene. Aceasta este legătura directă, strânsă și de conexiune între globalizare, transporturile aeriene și alințele strategice.
Astfel, globalizarea aduce schimbări profunde la nivelul trasporturilor aeriene și determină managerii din companiile aeriene să acorde mai multă atenție cu cine se aliază și pe ce rute operează. Un plan strategic de acțiune corect îl reprezintă soluțiile de viitor pentru dezvoltarea și apoi mentinerea unei cote de piață importante în transporturile aeriene. Prin urmare, transportul aerian a constituit, încă de la începuturi, un mare ajutor pentru oameni și pentru toate domeniile de activitate datorită avantajelor speciale oferite, navigărilor rapide pe distanțe lungi, într-un timp din ce în ce mai scurt.
BIBLIOGRAFIE
Albrow, Martin and Elizabeth King (eds.), Globalization, Knowledge and Society London, 1990
Andreas Knorr, Andreas Arndt, Swissair’s Collapse – An Economic Analysis, IWIM – Institut für Weltwirtschaft, 2003
Bari Ioan T., Globalizare și probleme globale, București, Editura Economică, 2001
Budica Ilie, Globalizare și creștere economică, Revista finanțe publice și contabilitate v. 15, nr. 4 (Aprilie 2004), p. 24-2
Calugar Alexandra, Noi forme de internaționalizare: alianțe și cooperări, Iași, Lumen, 2006
Crouè, c. 1999
Charles Oman, Les défis politiques de la globalization et de la régionalisation, in Chariers de politique économique, nr. 11, Centre de développement de l’OCDE, Paris, 1996
Dumitru Miron, Mediul international de afaceri – note de curs, Academia de Studii Economice, București, 2010
Dumitru Patriche, Politici, programe, tehnici și operațiuni de comerț, Editura Economică, Bucuresti, 2003
Dirk Reiser, Globalisation: An old phenomenon that needs to be rediscovered for tourism, The journal of tourism and hospitality research, Vol 4 Iss. 4, 2003
Elena Drăgoescu, Fondul Monetar Internațional, Editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mureș, 2000
Frederique Sachwald, Les défis de la mondilasitation, innovation et concurrence, Ed. Masson, Pariss, 1994
Giddens, Anthony, The Consequences of Modernity Cambridge: Polity Press, 1991
Gradea Cristina Rodica, Finanțele intreprinderii în contextul generalizării procesului de globalizare, București, ASE, 2011
Held, David, Global Transformations Cambridge: Polity Press, 1999
Hurduzeu Gheorghe, Achiziții și fuziuni de firme: cazuri celebre, București, Editura Economică, 2003
Hurduzeu Gheorghe, Achizițiile internaționale de firme pe piața de capital, București, ASE, 1999
International Monetary Fund, Globalization: Threats or Opportunity, 12th April, 2000: IMF Publications
Ioncica M., Economia serviciilor. Teorie și practică, Ediția a III-a revizuită, Editura Uranus, București, 2003
Kostas Iatrou, Mauro Oretti, Airline Choices for the Future: From Alliances to Mergers, Ashgate Publishing, 2007
Larsson, Thomas, The Race to the Top: The Real Story of Globalization Washington, D.C.: Cato Institute, 2001
Mihaly Simai, Globalisation, multilateral cooperation and the development process, Institute for World Economics, Budapest, Working papers, nr. 63, aprilie 1999
Molnar Elisabeta Ilona, Operaționalizarea transporturilor turistice aeriene, București, ASE, 2012
Moldoveanu Marcel, Mersul lumii la cumpana dintre milenii, București, Ed. Expert, 2003
M. Beaud, Istoria capitalismului. De la 1500 până in 2000, Editura Cartier, București, 2001
Marin Pantelescu Andreea, Diversificarea și personalizarea serviciilor turistice în contextul globalizării, Editura ASE, 2009
Musetescu Radu, Alianțe strategice între firme pe plan internațional, București, ASE, 2005
Nicolae Al. Pop, Ionel Dumitru, Marketing internațional, Ed. Uranus, București, 2001
Patriche Dumitru, Comerț și globalizare, București, Editura ASE, 2003.
Popescu Irina Alina, Alianțele strategice în transportul aerian, Tribuna economică v. 17, nr. 28, 2006
Popescu Irina Alina, Globalizarea transportului aerian, Revista de comerț v. 8, nr. 1, 2007
Popescu Irina Alina, Transportul aerian în contextul globalizării economiei internaționale, București, ASE, 2006
Pop Al. N., Dumitru I., Marketing international, Ed. Uranus, București, 2001
Prado Luis, Alianzas estratégicas, Boletin de lecturas y economicas, UCA, FCSE, nr. 13, 2003
Renart Lluis, Cinco opticas para analizar alianzas estrategicas, Occasional Paper, Octubre, 2008
Robertson Roland, Globalization: Social Theory and Global Culture, Sage Publications, London, 1992
Soros George; trad. Silviu Lupescu; pref. Daniel Daianu, Despre globalizare, Iași, Polirom, 2002
Sorici Costin Octavian, Relația globalizare – regionalizare în economia mondială, București, ASE, 2005
The Battle of Armageddon, October, 1897, Pastor-russell.com.http://www.pastor-russell.com/volumes/V4/Study_07.html. Retrieved 31 July 2010.
Tugores-García, Analysis of Global Airline Alliances as a Strategy for International Network Development, Massachusetts Institute of Technology, June 2012
Vladislav L. Inozemtsev, The Present Day Globalization, Age of Globalization, 2008, Moscow
Veaceslav Bârdan, Petru Roșca Alianțele aeriene – noul cuvânt de ordine în transporturile aeriene, Catedra Marketing și REI, USM
Surse internet:
An introduction to oneworld: An alliance of the world’s leading airlines working as one, www.oneworld.com
http://www.aeroflot.ru/ru-en/about/skyteam
http://dictionary.oed.com/cgi/entry/50297775?single=1&query_type=word&queryword=Globalization&first=1&max_to_show=10
http://www.etymonline.com/index.php?term=globalization
http://www.icao.int/
https //www.iata.org/about/Documents/iata-annual-review-2015.pdf
https://www.lufthansagroup.com/en/company/alliances/star-alliance.html
https://www.oneworld.com/news-information/oneworld-fact-sheets/oneworld-at-a-glance
http://www.skyteam.com/en/about/
http://content.skyteam.com/contentapi/globalassets/about-us/pdf/skyteammembersfactssheet.pdf
http://www.staralliance.com
http://www.staralliance.com/documents/20184/22080/SCP_Facts+and+Figures/c8797e1f-12d0-46ea-b5ad-28edfa31803c
http://www.ubm.com
https://www.wto.org
https://www.wto.org/english/res_e/statis_e/its2015_e/its15_trade_category_e.htm
ANEXE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Mecanismelor DE Aliante Strategice ÎN Contextul Globalizării (ID: 109387)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.