Analiza Juridico Penala a Infractiunii de Circulatie Ilegala a Materialelor Si Utilajelor Destinate Producerii sau Prelucrarii Substantelor Narcotice, Psihotrope sau a Analoagelor Lor

Tema :Analiza juridico-penală a infracțiunii de circulație ilegală a materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor

ABREVIERI

Alin. – aliniat;

Art. – articol;

CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

CP – Cod penal;

CSJ – Curtea Supremă de Justiție;

Etc. – etcetera;

Lit. – litera;

Nr. – număr;

ONU – Organizației Națiunilor Unite;

P. – pagină;

Pct. – punct;

RM – Republica Moldova;

Ș.a – și altele;

U.E– Uniunea Europeană;

Vol. – Volumul;

Introducere

Actualitatea temei studiate.

Printre problemele actuale cu care se confruntă comunitatea internațională trebuie evidențiată în mod deosebit problema privind traficul ilicit de droguri. Actualitatea problemei date este condiționată de creșterea exponențială a numărului de persoane consumatoare de droguri, fapt ce provoacă îngrijorare în planul pericolului degradării speciei umane. Odată cu amplificarea traficului ilicit de droguri și precursori și descoperirea efectelor nocive ale acestora asupra organismului, omenirea a devenit conștientă de pericolul acestui fenomen, fapt pentru care cauzele și consecințele lui sunt astăzi pe agenda forurilor organizațiilor internaționale (în primul rând, ale Organizației Națiunilor Unite), menționându-se multiplele efecte nefaste ale drogurilor.

Astfel, în Declarația cu privire la contracararea traficului ilicit de droguri și abuzului de substanțe narcotice, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 14.12.1984, se menționează, printre altele, că comunitatea mondială exprimă neliniște în legătură cu faptul că traficul ilicit de droguri și abuzul de substanțe narcotice împiedică bunăstarea fizică și morală a popoarelor, în special a tinerilor. De asemenea, este consemnat că „oferta” și „cererea” ilegală în privința drogurilor, abuzul de ele și traficul lor ilicit împiedică progresul economic și social, amenințând grav securitatea și dezvoltarea multor țări și națiuni, iar contracararea acestor fenomene necesită aplicarea tuturor măsurilor de ordin moral, juridic și logistic la nivel național, regional și internațional. În Declarația cu privire la principiile directoare de reducere a cererii în privința drogurilor, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10.06.1998, se menționează că abuzul de droguri și traficul lor ilicit au consecințe devastatoare pentru toate țările, implicând: impactul funest asupra sănătății oamenilor; creșterea infracționalității, a violenței și a corupției; epuizarea resurselor umane, naturale și financiare care puteau fi folosite pentru progresul social-economic; pierderea de vieți omenești, dezagregarea familiilor și comunităților; slăbirea structurii politice, culturale, sociale și economice.

Obiectul de studiu al lucrării îl formează infracțiunea incriminată la art.2173 CP RM la care se prevede răspunderea penală pentru circulația ilegală a materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. Astfel nu se urmărește studierea tuturor infracțiunilor din acest domeniu ci doar a unei fapte penale prin care se stabilește răspunderea penală pentru traficul de precursori.

Scopul și obiectivele lucrării.

Scopul prezentei lucrări constă în analiza juridico-penală a infracțiunii de circulație ilegală a materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, prin prisma teoriei dreptului penal și practicii judiciare formate pe marginea aplicării legii penale în domeniul de referință. De asemenea, prin intermediul acestei lucrări mi-am propus ca scop și abordarea unor propuneri de lege ferenda în domeniul prevenirii juridico-penale eficiente a acestei infracțiuni.

Pentru realizarea scopurilor menționate indicat, au fost trasate următoarele obiective:

prezentarea cadrului normativ internațional și național de incriminare a traficului de droguri, inclusiv a faptei de circulație ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor;

studierea experienței legislațiilor penale ale altor state în domeniul prevenirii traficului de droguri;

analiza detaliată și argumentată a obiectului material al infracțiunii de circulație ilegală materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, în scopul identificării acestuia în practica de aplicare a legii penale;

analizarea detaliată a elementelor și semnelor constitutive ale infracțiunii de circulație materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor etc.

Metodologia cercetării științifice.

În contextul studiului efectuat au fost utilizate un șir de metode de cercetare, precum ar fi: metoda analizei, care a constat în examinarea critică a doctrinei penale incriminată la art.2173 CP RM; metoda clasificării, care a permis clasificarea infracțiunilor legate de traficul de droguri; metoda comparativă, care reflectă studiul comparativ al legislațiilor penale în materia incriminării traficului de droguri; metoda logică, adică aplicarea regulilor și categoriilor logicii juridice la interpretarea normelor dreptului pozitiv.

Structura lucrării.

În vederea realizării scopurilor și obiectivelor menționate în introducerea lucrării, aceasta a fost structurată după cum urmează: introducere, două capitole și opt paragrafe.

CAPITOLUL I:

ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE CIRCULAȚIE ILEGALĂ A PRECURSORILOR ÎN SCOPUL PRODUCERII SAU PRELUCRĂRII SUBSTANȚELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE SAU A ANALOAGELOR LOR

Caracterizarea generală a sediului normativ național de incriminare a infracțiunilor de traficare a drogurilor

Sănătatea publică și conviețuirea socială se numără printre valorile sociale de o deosebită importanță. Tocmai în vederea prevenirii și combaterii lezării acestor valori, în cadrul art.211-222, care alcătuiesc Capitolul VIII din Partea Specială a Codului Penal, se prevede răspunderea pentru infracțiunile contra sănătății publice și conviețuirii sociale.

În general, sănătatea reprezintă starea organismului uman caracterizată prin echilibrul cu mediul ambiant, condiționată de mai mulți factori de natură biologică și socială. Însă, o asemenea definire largă a noțiunii de sănătate nu facilitează perceperea sănătății ca valoare socială apărată de legea penală. Or, calitatea sănătății de a evolua ca valoare socială nu întotdeauna este determinată de starea biologică a organismului uman. În general, noțiunea de sănătate determinată de ansamblul de indicatori antropometrici, clinici, fiziologici și biochimici, stabiliți cu luarea în considerație a factorilor de sex și vârstă, precum și a condițiilor climatice și geografice.

Sănătatea trebuie caracterizată nu doar calitativ, dar și cantitativ. Or, deși sănătatea constituie, într-o anumită măsură, starea aflată în opoziție cu boala, ea poate fi legată de diferite stări limitrofe și nu are limite precise. Starea de sănătate nu exclude prezența morbidității în stare germinativă, așa cum absența unor afecțiuni manifestante ale sănătății nu indică neapărat asupra lipsei unei boli. Totuși, demersul nostru este orientat spre descoperirea înțelesului noțiunii de sănătate publică, și nu al celei de sănătate în general.

Ce trebuie de înțeles prin „sănătate publică”? Conform Legii Republicii Moldova privind supravegherea de stat a sănătății publice, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 03.02.2009 , prin „sănătate publică” se înțelege ansamblul de măsuri științifico-practice, legislative, organizatorice, administrative și de altă natură destinate să promoveze sănătatea, să prevină bolile și să prelungească viața prin eforturile și alegerea informată ale societății, comunităților publice, celor private și ale indivizilor.

Totuși, nu putem include în aceeași definiție a noțiunii „sănătate publică” sănătatea unei anumite părți de populație și sistemul de măsuri preventive îndreptate spre ocrotirea sănătății acelei părți de populație. Este vorba despre sisteme de referință diferite. în calitatea sa de valoare socială, sănătatea publică este ocrotită printr-un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, juridic, medical și de altă natură. Sub aspect juridico-penal, scopul ocrotirii sănătății publice rezidă în păstrarea și consolidarea sănătății fizice și psihice a fiecărui om, în menținerea vieții lui active de lungă durată, în acordarea de asistență medicală în cazul pierderii sănătății. Pornind de la acest scop sănătatea publică poate fi privită ca una dintre principalele premise ale existenței normale și ale dezvoltării mecanismului social. Sănătatea publică reprezintă sănătatea cumulată a națiunii, o astfel de stare a activității populației când ea poate să-și îndeplinească funcțiile biologice și alte funcții specifice. Ea este condiția necesară pentru crearea bunurilor materiale în societate, reprezentând în același timp temelia pe care se formează spiritualitatea societății. Sănătatea publică poate fi privită ca acel segment al vieții sociale care asigură condițiile necesare pentru îndeplinirea funcțiilor biologice și de muncă.

În concluzie, sănătatea publică este valoarea socială reprezentând sănătatea cumulată a indivizilor care formează un grup social organizat – sat, oraș, raion, municipiu, societatea în ansamblu.

Din această definiție rezultă că noțiunea de sănătate publică trebuie deosebită de noțiunea de sănătate a persoanei (ultima fiind apărată împotriva infracțiunilor contra sănătății persoanei, prevăzute de Capitolul II al Părții Speciale a Codului Penal). Or, sănătatea publică constituie sănătatea unei anumite mase de oameni, a unui sumum nedeterminat de indivizi nepersonificați.

Într-un alt context, noțiunea de conviețuire socială are, pe de o parte, un sens larg, potrivit căruia cele mai multe relații sociale sunt, în fond, relații de conviețuire socială, relații de viețuire a unor oameni împreună cu alți oameni, în acest sens, și în cazul infracțiunilor contra persoanei se încalcă unele relații de conviețuire socială, după cum se încalcă asemenea relații și în cazul infracțiunilor contra patrimoniului. Mai mult, în sens larg, prin orice infracțiune se aduce atingere relațiilor sociale, deoarece orice infracțiune tulbură relațiile sociale, adică relațiile de conviețuire dintre oameni, relațiile de conviețuire socială.

Noțiunea de relații de conviețuire socială are însă și un sens mai restrâns, când avem în vedere acel mediu social care presupune contacte mai apropiate, directe, frecvente între oameni, a căror perturbare implică o suferință morală, cum sunt contactele care implică bună-cuviința și respectul reciproc, moralitatea publică și atitudinea grijulie față de patrimoniul natural și cultural. Tocmai în acest sens este folosită noțiunea de conviețuire socială în capitolul de față. Așadar, înțelesul noțiunii de conviețuire socială presupune bună-cuviință, politețe, curtoazie, alte asemenea atitudini prezente în viața de zi cu zi. Astfel calitatea sau trăsătura distinctă a acestor atitudini este dată de aprecierea sauprețuirea reciprocă a persoanelor, prețuire exprimată prin stima, considerația sau respectul ce și-l datorează una alteia. Aceste atitudini pot contribui la întreținerea raporturilor interumane, dar aportul lor este redus, uneori numai formal, dacă nu sunt dublate de motivații morale puternice. Tot în categoria acestor manifestări de conviețuire socială sunt incluse și diferite atitudini de bună-cuviință și comportament „civilizat”, formate sub presiunea grupului. Specificul comun al acestor atitudini este faptul că ele depind mai mult de uzanțe decât de morală sau de drept; ele se formează treptat, spontan și nu sunt creația imediată a unei organizații.

Așadar, obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Capitolul VIII al Părții Speciale a Codului Penal este constituit din relațiile sociale referitoare la sănătatea publică și la conviețuirea socială.

Fiecare din infracțiunile contra sănătății publice și conviețuirii sociale are un obiect juridic special: relațiile sociale cu privire la prevenirea transmiterii unei boli venerice (în cazul infracțiunii specificate la art.211 CP RM); relațiile sociale cu privire la prevenirea contaminării cu maladia SIDA (în ipoteza infracțiunilor prevăzute la art.212 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de medicamente (în cazul infracțiunii specificate la art.2141 CP RM); relațiile sociale cu privire la bunăstarea sanitaro-epidemiologică a populației (în ipoteza infracțiunii prevăzute la art.215 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de produse (mărfuri) sau servicii periculoase pentru viața sau sănătatea consumatorilor (în cazul infracțiunii specificate la art.216 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva operațiunilor ilegale cu astfel de plante, săvârșite în proporții mari și fară scop de înstrăinare (în ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(l) art.217 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale lor, apărate împotriva producerii, preparării, experimentării, extragerii, prelucrării, transformării, procurării, păstrării, expedierii, transportării ilegale a acestor substanțe, săvârșite în proporții mari și fară scop de înstrăinare (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva semănatului, cultivării, prelucrării sau utilizării a astfel de plante fară autorizație, săvârșite în scop de înstrăinare (în ipoteza faptei infracționale specificate la alin.(l) art.2171 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale lor, apărate împotriva operațiunilor ilegale cu asemenea substanțe, săvârșite în scop de înstrăinare, precum și împotriva înstrăinării ilegale a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM); relațiile sociale cu privirela circulația legală a precursorilor utilizați pentru producerea sau prelucrarea substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (în ipoteza infracțiunii specificate la art.2172 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală a materialelor și utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe (în cazul infracțiunii prevăzute la art.2173 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, apărate împotriva consumului ilegal de asemenea substanțe, săvârșit în mod public sau pe teritoriul instituțiilor de învățământ, instituțiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităților militare, în locuri de agrement, în locurile de desfășurare a acțiunilor de educație, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acțiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora (în ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(l) art.2175 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de substanțe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva organizării consumului ilegal de asemenea substanțe (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, apărate împotriva introducerii ilegale intenționate, indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia, a unor asemenea substanțe (în ipoteza faptei infracționale specificate la art.217 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de preparate narcotice sau psihotrope, apărate împotriva prescrierii fară necesitate a unor astfel de preparate (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(l) art.218 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de preparate și substanțe narcotice sau psihotropei apărate împotriva falsificării rețetei sau a altor documente care permit obținerea unor asemenea preparate și substanțe (în ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de substanțe narcotice sau psihotrope, de materiale sau utilaje destinate producerii sau prelucrării unor astfel de substanțe, de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva încălcării regulilor stabilite de circulație legală a oricăror din aceste bunuri, care a cauzat pierderea lor (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM); relațiile sociale cu privire la circulația legală de substanțe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva organizării ori întreținerii speluncilor pentru consumul substanțelor menționate, precum și punerii la dispoziție a localurilor în aceste scopuri (în ipoteza infracțiunii specificate la art.219 CP RM); relațiile sociale cu privire la moralitatea și neaservirea raporturilor sexuale (în cazul infracțiunii prevăzute la art.220 CP RM); relațiile sociale cu privire la integritatea, substanța și potențialul de utilizare a monumentelor de istorie și cultură, sau a obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului (înipoteza infracțiunii specificate la art.221 CP RM); relațiile sociale cu privire la cultivarea și păstrarea sentimentului de respect și pietate față de cei decedați și față de obiectele care păstrează memoria lor (în cazul infracțiunii prevăzute la art.222 CP RM).

Totodată, nu se exclude vătămarea, în mod adiacent, a unor relații sociale cu privire la valorile sociale specifice care derivă din valori sociale fundamentale, altele decât sănătatea publică și conviețuirea socială, la unele modalități agravate ale infracțiunilor cu obiect juridic simplu. Aceste modalități sunt prevăzute la: alin.(2) art.2141; alin.(2) art.215; lit.b) alin.(2) și lit.c) alin.(3) art.216; alin.(5) art.218 (în situația cauzării din imprudență a vătămării sănătății persoanei sau a altor urmări grave); lit.d) alin.(2) art.220 CP RM etc.

În afară de infracțiunile cu obiect juridic simplu, există și infracțiuni cu obiect juridic complex, făcând parte din același capitol al legii penale. Printre infracțiunile cu obiect juridic complex se numără: infracțiunea prevăzută la art.213 CP RM, care aduce atingere relațiilor sociale cu privire la acordarea competentă a asistenței medicale, precum și relațiilor sociale cu privire la sănătatea sau viața pacientului; fapta infracțională specificată la art.214 CP RM, care aduce atingere relațiilor sociale cu privire la exercitarea în condiții de legalitate a profesiei medicale sau a activității farmaceutice, precum și relațiilor sociale cu privire la sănătatea sau viața unei persoane.

De asemenea, unele infracțiuni contra sănătății publice și conviețuirii sociale au un obiect juridic multiplu, printre acestea numărându-se, de exemplu, infracțiunea de sustragere sau extorcare a substanțelor narcotice sau psihotrope (art.2174 CP RM). Această infracțiune aduce atingere relațiilor sociale cu privire la circulația legală a substanțelor narcotice sau psihotrope, precum și relațiilor sociale cu privire la posesia asupra substanțelor narcotice sau psihotrope.

În alt plan, infracțiunile contra sănătății publice și conviețuirii sociale se comit: prin acțiune sau inacțiune (în situația faptelor penale specificate la art.211- 213, alin.(4) și (5) art.218, art.221 CP RM); numai prin acțiune (în cazul faptelor infracționale prevăzute la art.214, 2141, 216, 217, 2171-2176,1 alin.(l)-(3) art.218, art.219, 220 și 222 CP RM); numai prin inacțiune (în ipoteza infracțiunii specificate la art.215 CP RM).

Semnele secundare ale laturii obiective sunt, în general, irelevante pentru calificarea infracțiunilor contra sănătății publice și conviețuirii sociale. Totuși, pentru unele din aceste infracțiuni existența următoarelor semne secundare este obligatorie: 1) metoda: pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință (lit.d) alin.(2) art.2174 CP RM); 2) modul, modul public (alin.(l) art.2175 CP RM); 3) locul: încăpere, alt loc pentru depozitare sau locuință (lit.d) alin.(2) art.2174 CP RM); teritoriul instituțiilor de învățământ, instituțiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităților militare, locurile de agrement, locurile de desfășurare a acțiunilor de educație, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acțiuni culturale sau sportive ori imediata apropiere a acestora (lit.e) alin.(3) art.217, lit.e) alin.(3) art.2171, lit.b) alin.(3) art.2173, alin.(l) art.2175 CP RM).

Din punctul de vedere al laturii subiective, cele mai multe din infracțiunile contra sănătății publice și conviețuirii sociale se caracterizează prin intenție. În cazuri mai rare, infracțiunile făcând parte din acest grup presupun manifestarea intenției față de fapta prejudiciabilă și a imprudenței în raport cu urmările prejudiciabile (de exemplu, infracțiunile prevăzute la art.214, alin.(2) art.2141, lit.b) alin.(2) și la lit.c) alin.(3) art.216 CP RM). Alteori, făptuitorul, manifestând imprudență în raport cu urmările prejudiciabile ale infracțiunii, manifestă o atitudine de neglijență (în situația infracțiunii specificate la art.213 CP RM) sau de imprudență ori intenție față de fapta prejudiciabilă (în ipoteza infracțiunilor prevăzute la alin.(4) art.212, art.215 și la alin.(4), (5) art.218 (atunci când presupune cauzarea din imprudență a vătămării sănătății persoanei sau a altor urmări grave) din CP RM).

De asemenea, la calificarea unor infracțiuni contra sănătății publice și conviețuirii sociale este necesară stabilirea scopului special (în cazul infracțiunilor specificate la art.217, 2171-2174, alin.(2) art.2175, lit.c) alin.(3) art.218, art.219, 222 CP RM (în ipoteza de însușire a obiectelor ce se află în mormânt sau pe el) sau a motivului special (în situația infracțiunilor prevăzute la alin.(5) art.218 (atunci când infracțiunea este săvârșită din interes material), la lit.b) alin.(2) art.222 CP RM).

În cele mai frecvente cazuri, subiectul infracțiunilor contra sănătății publice și conviețuirii sociale este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârșirii infracțiunilor a atins vârsta de 16 ani. Numai în cazul infracțiunilor prevăzute la alin.(3) art.212, lit.b) alin.(4) art.217, alin.(3) și lit.b), d) alin.(4) art.2171, lit.a), b) alin.(3) art.2173, art.2174 și la alin.(2) art.2176 CP RM vârsta minimă a răspunderii penale este de 14 ani. Doar în situația infracțiunilor prevăzute la lit.b1) alin.(3) art.217 și la lit.b1) alin.(3) art.2171 CP RM vârsta minimă a răspunderii penale este de 18 ani.

De menționat că faptele infracționale specificate la art.2141,215-217,2171- 2173, 218 și 221 CP RM pot avea ca subiect și o persoană juridică (cu excepția autorității publice).

În ipoteza mior infracțiuni specificate în Capitolul VIII al Părții Speciale a Codului penal, făptuitorul trebuie să aibă calitățile unui subiect special (se au în vedere faptele prevăzute la art.211, alin.(2) și (4) art.212, art.213, 215, lit.d) alin.(3) art.217, lit.d) alin.(3) art.2171, lit.c) alin.(2) art.2173, lit.c) alin.(2) art.2174, alin.(l) și (4) art.218 CP RM). De asemenea, în cazul sustragerii substanțelor narcotice sau psihotrope, adoptând forma delapidării averii străine, făptuitorul trebuie să aibă calitățile unui subiect special. în această ipoteză, care cade sub incidența art.2174 CP RM, subiectul special este administratorul bunurilor încredințate. Ținând seama, în principal, de interconexiunile mai strânse ce există între obiectele juridice speciale ale unor sau altor infracțiuni, care sunt prevăzute în Capitolul VIII al Părții Speciale a Codului Penal, putem distinge următoarele trei tipuri ale acestora:

infracțiuni contra sănătății publice (art.211-216 CP RM);

infracțiuni legate de traficul de substanțe narcotice, psihotrope, analoage sau precursori ai acestora (art.217-219 CP RM);

infracțiuni care aduc atingere unor relații de conviețuire socială (art.220- 222 CP RM).

În viziunea noastră infracțiunile de traficare a drogurilor pot fi clasificate în două categorii:

A. Infracțiuni de traficare propriu-zisă a drogurilor. La această categorie sunt atribuite două infracțiuni: circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare (art.217 CP RM) și circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor cu scop de înstrăinare (art.2171 CP RM).

În baza acestui model incriminator legiuitorul moldovean a dat expresie unei individualizări legale pentru faptele de traficare a drogurilor. Legiuitorul, pe bună seama a considerat că traficul ilicit al substanțelor menționate, orientat spre înstrăinarea lor prezumă un grad prejudiciabil sporit față de aceeași faptă săvârșită fără un asemenea scop. Din atare considerente, fapta incriminată la art.2171 CP RM este sancționată mai aspru în raport cu cea pedepsită la art.217 CP RM

B. Infracțiuni care facilitează sau creează condiții pentru traficul de droguri. Din rândul acestor fapte de pericol fac parte: circulația ilegală a precursorilor în scopul producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.2172 CP RM); circulația ilegală a materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.2173 CP RM); sustragerea sau extorcarea substanțelor narcotice sau psihotrope (art.2174 CP RM); consumul ilegal public sau organizarea consumului ilegal de substanțe narcotice, psihotrope sau analoagele acestora (art.2175 CP RM); introducerea ilegală intenționată în organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (art.2175 CP RM); prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulație a substanțelor narcotice sau psihotrope (art.216 CP RM); organizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope (art.219 CP RM). În esență, faptele infracționale menționate nu presupun traficarea nemijlocită a drogurilor, ci constau în crearea de condiții prielnice sau facilitatea traficării acestora.

1.2. Elemente de drept comparat privind incriminarea traficului de droguri în legislațiile penale ale altor state

Federația Rusă.

În Rusia Codul penal din anul 1996, prin cele 6 articole (228-233) din secțiunea IX, stabilește răspunderea, în primul rând pentru faptele (în afară de cultivare) legate nu numai de produsele stupefiante dar și de substanțele psihotrope, ceea ce reprezintă implementarea în legislația rusă a dispozițiilor Convenției din anul 1971 precum și ale Convenției din anul 1988 și, în al doilea rând, eliberarea ilicită sau falsificarea de rețete sau alte documente care dau dreptul la obținerea produselor stupefiante sau substanțelor psihotrope, ceea ce reprezintă delimitarea în normă specială de sine stătătoare de drept penal a interzicerii încălcării regulilor de eliberare, realizare, vânzare, distribuire a produselor stupefiante sau a substanțelor psihotrope, prevăzute în art. 228 alin. 5 din CP al Rusiei.

Alături de novațiile amintite, în Federația Rusă a fost creată o bază legislativă și normative-juridică pentru combaterea drogurilor reprezentată de legea federală a Federației Ruse din 8 ianuarie 1998 „Referitor la produsele stupefiante și substanțele psihotrope”, Legea federală a Federației Ruse din 25 septembrie 1998 „Referitor la licențele pentru unele tipuri de activități”, Hotărârea Guvernului Federației Ruse nr. 681 din 30 iunie 1998 „Referitor la aprobarea listei de produse stupefiante, substanțe psihotrope și precursori ai acestora, care se supun controlului în Federația Rusă”, Hotărârea Guvernului Federației Ruse nr. 591 din 15 iunie 1998 „Referitor la aprobarea regulilor privind transportul produselor stupefiante sau substanțelor psihotrope în scopul tratării bolnavilor în tranzit pe teritoriul Federației Ruse”, Hotărârea Guvernului Federației Ruse nr. 892 din 6 august 1998 „Referitor la aprobarea regulilor de admitere a persoanelor în munca cu produsele stupefiante și substanțele psihotrope ,Tabelul sintetic al concluziilor Comitetului permanent pentru controlul drogurilor privind clasificarea pe cantități mici, mari și foarte mari cu produse stupefiante, substanțe psihotrope și substanțe cu efect puternic, descoperite în depozitare ilicită sau în circulație”, aprobat la ședința Comitetului Permanent privind controlul drogurilor din 2 decembrie 1988 (protocolul nr. 7/69 – 98) și alte documente juridico-normative.

În afară de aceasta, în Hotărârea Plenarei Curții Supreme a Federației Ruse nr. 9 din 27 mai 1998 „Referitor la practica judiciară în dosarele privind infracțiunile legate de produsele stupefiante, substanțele psihotrope și substanțele cu efect puternic și toxice” sunt cuprinse îndrumările detaliate privind cele mai importante, complexe și dificile probleme din practica aplicării legislației privind răspunderea pentru infracțiunile amintite.

România.

Deținerea de droguri pentru consumul propriu și traficul ilicit în scopul obținerii unor avantaje materiale. Legea penală nu face nici o deosebire cu privire la aplicarea sancțiunii penale, în cazul în care o persoana dependenta deține droguri pentru propriul consum, dar în același timp execută și activități de trafic, cum ar fi spre exemplu comercializarea lor, în scopul obținerii unor avantaje materiale, și cazul în care o persoană nedependentă de droguri execută aceleași activități. În ambele situații, faptele se vor încadra în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000, alin. 1 sau 2, în funcție de natura drogului traficat (de mare risc sau de risc).

Desigur că în mod obligatoriu în faza de urmărire penală sau în faza de judecată după caz, organul judiciar trebuie să dispună față de infractorul dependent o măsură de natură medicală, în conformitate cu art. 27 alin. 2, combinat cu art. 19 din aceeași lege care trimite la dispozițiile Codului penal și Codului de procedură penală. Evident, este vorba de dispunerea de către organul judiciar a unei măsuri de siguranță de natură medicală, în speță de obligarea la tratament medical sau internarea medicală, după caz, pentru dezintoxicare.

Atunci când traficantul dependent este condamnat la o pedeapsă privativa de libertate, măsura medicală stabilită de instanță se va executa în timpul detenției, într-o unitate sanitară abilitată de Ministerul Sănătății, dar aflată în subordinea Ministerului Justiției.

Deținerea de droguri pentru consumul propriu și traficul ilicit în scopul finanțării propriului consum. În practica judiciară se întâlnesc situații în care dependentul de droguri deși le deține ilicit, face și trafic cu ele, în scopul obținerii unor sume de bani necesare finanțării propriului consum.

Legea nr. 143/2000 nu cuprinde în reglementările ei o astfel de situație, mai specială, adică dependentul deține droguri pentru propriul consum, dar în același timp și vinde din ele numai în vederea obținerii sumelor de bani necesare cumpărării altora. În urma acestei situații, dependentul obținând pe drogurile vândute mai mulți bani decât cei investiți pentru cumpărarea lor, reușește ca din profitul realizat să-și plătească drogurile consumate de el.

Neexistând nici o altă dispoziție derogatorie de la regula generală, înseamnă că faptele dependentului vor fi încadrate tot în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000, fapta de deținere ilicită și cea de comercializare de droguri în vederea finanțării propriului consum fiind considerate de legiuitor ca trafic de droguri.

Într-o astfel de situație dependentul va fi condamnat cu pedeapsa prevăzută în art. 2 alin. 1 sau 2, după caz, după cum drogurile ce au făcut obiectul traficului au fost de risc sau de mare risc.

Pentru încadrarea faptelor menționate în această ipoteză în textul art. 2 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul nu face nici o distincție în privința cantităților deținute sau traficate. Indiferent de cantitatea deținută și cea traficată, vor fi incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 sau 2 din Legea nr. 143/2000.

Ca și în ipoteza anterioară, faptele dependentului de a deține droguri și a desfășura activități de comercializare cu acestea în scopul finanțării propriului consum sunt asimilate de legiuitor cu traficul mare de droguri.

Deoarece subiectul activ al infracțiunii și în această ipoteză este un dependent de droguri, în mod obligatoriu în faza de urmărire penală sau în faza de judecată, după caz, organul judiciar trebuie să dispună măsuri de siguranță de natură medicală.

Deținerea ilicită de droguri de către un toxicoman numai în scopul consumului propriu. Este cea mai des întâlnită situație în practica judiciară.

O asemenea faptă constituie o infracțiune și cade sub incidența art. 4 din Legea nr. 143/2000. De aceea nu ni se pare corect când în prezentarea unor astfel de cazuri în mass-media se menționează că persoanele în cauză au fost arestate sau condamnate “pentru consum de droguri”.

Prin această prezentare eronată sau deformată se aduce un mare prejudiciu imaginii internaționale a României, deoarece se interpretează în afara hotarelor sau chiar în interior că în țara noastră se dau ani grei de pușcărie pentru consumul de droguri, ceea ce este absolut neadevărat. În astfel de situații, condamnările intervin nu pentru consumul de droguri supuse controlului național ci pentru deținerea ilicită a lor.

În cazul săvârșirii unei asemenea infracțiuni, prima problemă și cea mai grea care se pune pentru organul de urmărire penală este aceea de a stabili precis dacă cantitatea de drog deținută ilegal de către toxicoman era destinată consumului propriu sau și consumului propriu și traficului ilicit. În această privință Legea nr. 143/2000 este deficitară și nu cuprinde nici un fel de criterii pentru a se putea face o departajare corectă a celor două situații generate de deținerea ilegală de droguri.

Săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de către persoane toxicomane sau netoxicomane, în condiții care agravează răspunderea penală. Conformându-se recomandărilor Convenției internaționale din anul 1988 pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, legiuitorul român a prevăzut în Legea 143/2000 posibilitatea agravării răspunderii penale pentru infracțiunea de trafic de droguri dacă aceasta a fost săvârșită în anumite împrejurări.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea 143/2000, alin.1 constituie circumstanțe agravante următoarele situații:

a) persoana care a comis infracțiunea îndeplinea o funcție ce implică exercițiul autorității publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcții;

b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are potrivit legii atribuții în lupta împotriva drogurilor;

c) drogurile au fost trimise și livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activități interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituție sau unitate medicală, de învățământ, militară, loc de detenție, centru de asistență socială, de reeducare sau instituție medical-educativă, locuri în care elevii, studenții și tinerii desfășoară activități educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;

d) folosirea minorilor în săvârșirea faptelor prevăzute la art. 2-11;

e) drogurile au fost amestecate cu alte substanțe care le-au mărit pericolul pentru viață și integritatea persoanelor.

(2) În cazul circumstanțelor prevăzute la alin. 1 lit. c la maximul special prevăzut de lege se poate adăuga un spor care nu poate depăși 5 ani în cazul închisorii sau maximul general în cazul amenzii.

Aceste circumstanțe agravante speciale, specifice infracțiunilor de trafic de stupefiante, nu înlătură și aplicarea circumstanțelor prevăzute în art. 75 din Codul penal. Deci este posibil ca într-un caz concret infractorului traficant de droguri să-i fie aplicabile în același timp atât circumstanțe agravante prevăzute în art. 75 C penal dar și în art. 14 din Legea 143/2000. De exemplu, un traficant din motive josnice, distribuie stupefiante pentru consum în incinta unei unități sanitare unde sunt internate persoane pentru dezintoxicare. În această situație vor fi incidente atât dispozițiile art. 75 lit. d din Codul penal cât și dispozițiile art. 14 alin. 1 lit. c din Legea 143/2000.

Nu ne propunem să facem o analiză a acestor circumstanțe agravante prevăzute de art. 14 din Legea 143/2000, deoarece ar excede subiectul abordat în lucrarea noastră.

Franța.

Potrivit legislației franceze, în cazul aplicării pedepsei închisorii până la un an pentru consum ilicit e droguri, aceasta poate fi suspendată condiționat, în ipoteza în care inculpatul toxicoman dorește să urmeze un tratament medical pentru dezintoxicare. Dacă toxicomanul inculpat nu dorește să urmeze un tratament medical, instanța îl poate obliga prin hotărârea ce o va pronunța efectuarea în mod obligatoriu a tratamentului.

În baza legii drogurilor, au fost emise directive ministeriale care armonizează aplicarea în practică a dispozițiilor legale de către poliție și serviciile franceze de sănătate. În problema ce o analizăm interesează în special directiva din 17 iunie 1999 privind acțiunile judiciare împotriva dependenților de droguri, prin care se recomandă procurorilor să își bazeze deciziile împotriva consumatorilor de droguri pe principii de sănătate. Această orientare reprezintă unul dintre elementele principale ale Planului de Acțiune Francez privind drogurile adoptat în anul 1999.

Secțiunea referitoare la traficul ilicit a legii din 31 decembrie fost modificată de mai multe ori, vizându-se in special înăsprirea pedepselor și introducerea unor noi infracțiuni.

Codul penal francez care a intrat în vigoare în anul 1994, prevede și el infracțiuni la regimul drogurilor (traficul ilicit), dar consumul ilicit a rămas incriminat în legea din 31 decembrie 1970.

În practică, în cazul simplilor consumatori de droguri supuse controlului național se recurge la alternativa terapeutică și nu la aplicarea pedepsei. Totuși directiva din 17 iunie 1999 nu este singura modalitate de a se evita sancțiunea penală în cazul consumatorilor de droguri supuse controlului național. În majoritatea cazurilor consumatorii de droguri depistați de poliție primesc mai întâi un avertisment. Acest avertisment poate fi însoțit de solicitarea agentului constatator ca respectivul consumator să contacteze un serviciu social sau medical ori să se prezinte la ședințele de consiliere.

Deținerea de droguri supuse controlului național potrivit legii franceze constituie infracțiune, indiferent dacă drogul deținut era destinat consumului propriu sau traficului ilicit. În anumite situații, în funcție de cantitatea drogului deținut și de elementele faptei, procurorul poate opta pentru acuzarea de consum sau de trafic. Dacă delicventul este acuzat doar de simplu consum el poate primi o pedeapsă de maximum un an închisoare și o amenda de până la 3800 euro.

Codul de procedură penală francez (art. 41-1) reglementează o instituție juridica specială numită “înțelegerea penală”. Această instituție oferă o bază legală procurorului de a renunța la urmărirea penală în cadrul anumitor infracțiuni minore, legate mai ales de simplul consum de droguri. Potrivit legii franceze, procurorul are la îndemână o gamă variată de măsuri care, dacă sunt acceptate de învinuit, pot pune capăt urmăririi penale. Astfel, dacă în baza înțelegerii intervenite învinuitul solicită în mod voluntar achitarea unei amenzi sau prestarea unei activități neremunerate în folosul comunității, se pune capăt urmăririi penale.

În cazul în care deținerea de droguri pentru consum este socotită trafic de droguri potrivit codului penal francez (art.222 – 37), făptuitorul poate fi condamnat cu pedeapsa închisorii de până la 10 ani și cu amendă de până la 7600 euro.

Actul de naștere al Uniunii Europene (în continuare U.E.) îl constituie Tratatul asupra U.E. semnat , la 7 februarie 1992, de către miniștrii afacerilor externe și cei ai finanțelor statelor membre ale Comunităților Europene la acea dată, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Potrivit declarației finale la acest tratat, U.E. nou creată își propune drept obiectiv strategic organizarea în mod coerent și solidar a relațiilor dintre statele membre și popoarele lor.

O atenție deosebită este acordată de către tratatul de cooperării statelor membre în domeniul justiției și Afacerilor Externe. Ulterior, tratatul de a fost modificat prin tratatul de semnat la 2 octombrie 1997 (ratificat în prezent de toate statele membre ale U.E.), cât și prin tratatul de din 26 februarie 2001.

Tratatul de are meritul că aduce unele modificări tratatului de , prin care se impulsionează cooperarea judiciară în materie criminală, stabilește că statele membre ale U.E. trebuie să adopte măsuri progresive privind stabilirea unor reguli minimale referitoare la elementele constitutive ale infracțiunilor și sancțiunilor în domeniul crimei organizate, terorismul și traficul de droguri.

De asemenea, tot potrivit tratatului de , Consiliul Uniunii Europene încurajează cooperarea între organele de procuratură, poliție și justiție prin intermediul EUROJUST, fapt ce va permite ca Eurojustiția să contribuie la o mai bună coordonare între autoritățile naționale de urmărire penală ale statelor membre, pentru investigarea infracțiunilor grave, transfrontaliere, în cazul crimei organizate.

În baza tratatului de din anul 1992, așa cum a fost el modificat în anul 1997 și 2001, țările membre ale U.E consideră ca fiind chestiuni de interes comun următoarele domenii judiciare: lupta contra fraudei de dimensiuni internaționale, cooperarea judiciară în materie penală și cooperarea polițienească în lupta contra terorismului, traficului ilicit de droguri (s.n.) și alte forme grave de criminalitate internațională.

Rezultă așadar, din documentele care guvernează funcționarea U.E., că traficul și consumul ilicit de droguri constituie pentru statele membre o problemă majoră de maximă importanță care trebuie să se reflecte atât în domeniul legislativ, preventiv și represiv al acestui fenomen. Datorita importanței acestei probleme, U.E. a inițiat un plan de acțiune, pe perioada 2002-2004 pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în țările membre. Pentru implementarea acestui plan și nu numai, a fost creat “Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (în continuare E.M.C.D.D.A.) care reprezintă una din cele 15 Agenții ale Comunității Europene, de către instituțiile U.E. în domeniul drogurilor, precum și despre acțiunile întreprinse sau planificate de această agenție, în virtutea mandatului său.

Pentru a facilita schimbul de informații între Comisia Europeană și E.M.C.D.D.A., aceasta a creat un organism denumit “Punct Focal” în cadrul Directoratului General al Justiției și Afacerilor Interne.

PUNCTUL FOCAL are misiunea de a implementa Planul de Acțiune al U.E. de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri.

La rândul său, E.M.C.D.D.A. coordonează o rețea de puncte focale naționale (N.E.P.) organizate în cele 15 state membre ale U.E., precum și în Norvegia. Împreună aceste centre de colectare a informațiilor formează “rețeaua informațională europeană de droguri și dependență de droguri” – REITOX.

REITOX reprezintă instrumentul de colectare și schimb de informații între țările membre ale U.E. Este vorba de legături umane și computerizate cu sistemele și între sistemele de informare națională a statelor membre ale U.E. și Norvegia și partenerii lor în E.M.C.D.D.A.

În concluzie putem afirma că la nivelul U.E. există creat mecanismul necesar prin care se urmărește evoluția fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri în țările membre.

Intrarea României în U.E. va ridica o seamă de probleme pentru autoritățile din țara noastră privind fenomenul consumului și traficului de droguri dar și în planul creării unor structuri (N.E.P.) în măsură să furnizeze datele și informațiile solicitate de E.M.C.D.D.A.

În țările membre ale U.E., conceptul de “consum ilegal de droguri” cunoaște trei accepțiuni. Astfel, în ordinea gravității consumului ilicit de droguri, într-o primă accepțiune funcționează conceptul de “consum experimental de droguri”.

Potrivit acestui concept, consumul experimental de droguri constă în utilizarea de droguri supuse controlului național de către o persoană, de obicei o singură dată sau de foarte puține ori în scopul experimentării (dar nu repetat), cel mai adesea din curiozitate și / sau din dorința de a experimenta senzația creată.

În sondajele care se fac în rândul populației cu vârsta cuprinsă între diferite limite, pe linia consumului ilicit de droguri experimental, datele apar într-o rubrică intitulată “prevalența de-a lungul vieții”, ceea ce se traduce cu “orice utilizare a unui drog în mod ilicit sau în mod licit, de-a lungul vieții unei persoane”. De exemplu, în cazul administrării unui stupefiant unei femei însărcinate, în vederea provocării unui avort nedureros, acea femeie poate susține că o dată în viață a consumat și ea un stupefiant.

Într-o a doua accepțiune, funcționează conceptul de “consum recreativ de droguri”. Prin acest concept se definește consumul mai frecvent de substanțe interzise, ce au devenit atribut al vieții moderne și relaxării, cum ar fi spre exemplu întrebuințarea de cannabis, extasy sau L.S.D.

Caracteristicile importante ale acestei categorii de consumatori sunt absența dependenței, absența excesului și a frecvenței consumului .

Această categorie de persoane consumă ilicit droguri numai “uneori” sau “periodic”, dar rar.

În sondaje acest consum recreativ figurează la rubrica “utilizare de droguri în ultimele 12 luni”, sau “utilizare în ultimele 30 de zile”.

Persoanele care practică “consumul recreativ de droguri în timpul liber” sau “de duminică” cum se mai numesc, își asumă un mare risc, deoarece sunt potențiali consumatori ce vor deveni dependenți de droguri, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.

Într-o a treia accepțiune, funcționează conceptul de “consumul de droguri-problemă”. Consumatorii de droguri problemă reprezintă o minoritate a întregii populații a unei țări, comparativ cu persoanele care “au experimentat” sau au practicat un “consum recreativ”.

Consumatorii de droguri problemă reprezintă persoanele care suferă ca urmare a comportamentului lor, de la decese prin supradoze și alte tipuri de mortalitate, până la contaminarea unor boli infecțioase (cum ar fi H.I.V./S.I.D.A. și diferite tipuri de hepatită virală), dar și din pricina unor probleme economico-sociale, sau a dependenței, care laolaltă cu prețul ridicat al procurării drogurilor alimentează criminalitatea în societate.

Consumatorii de droguri problemă sunt aceia care într-o țară mențin mecanismul traficului ilicit și se oferă să le cumpere indiferent de prețul solicitat de traficanți. De aceea, consumul de droguri problemă cu toate consecințele sale de ordin social și economic este acela care atrage atenția factorilor de decizie a unui stat și față de care se îndreaptă ansamblul măsurilor preventive și represive elaborate de acesta.

Conform unor documente internaționale, în România numărul persoanelor care au încercat un consum experimental cu droguri supuse controlului național în timpul vieții a crescut în anul 2002.

Din studiul legislației penale a țărilor membre ale U.E. rezultă că sancționarea prin mijloace de drept penal a consumului ilicit de droguri supuse controlului național diferă considerabil de la o țară la alta.

Diferența în abordarea incriminării sau neincriminării consumului ilicit de droguri pornește de la însăși conceptul sintagmei “consum ilicit”.

Astfel, în concepția unor state, consumul de droguri în sine nu reprezintă decât o definiție juridică referitoare la utilizarea individuală de substanțe interzise acestui scop, care diferă de alte “acte interzise” în materie de droguri cum ar fi: fabricarea, producerea, prepararea, cultivarea, vânzarea, deținerea, transportul sau furnizarea de droguri, motiv pentru care nu concep incriminarea faptei de consum ilicit de droguri ca un delict distinct.

Dimpotrivă, alte state membre ale U.E., reflectă această distincție juridică prin interzicerea consumului ilicit de droguri și plasarea lui în sfera ilicitului penal, socotindu-l ca pe un delict distinct, alături de celelalte fapte ilicite care caracterizează traficul ilicit de droguri.

Astfel, potrivit legislației penale în Franța, Finlanda, Grecia și Suedia consumul de droguri în sine constituie o infracțiune distinctă (specifică) care se sancționează potrivit legii.

În alte 5 țări ale U.E. (Spania, Olanda, Belgia, Portugalia și Luxemburg) consumul de droguri este interzis și sancționat dar numai în anumite circumstanțe, iar în Irlanda și Marea Britanie numai atunci când vizează anumite substanțe.

În alte 4 țări membre ale U.E.(Austria, Italia, Germania și Danemarca), consumul ilicit nu este prevăzut în legislația penală ca fiind infracțiune, cum este și cazul României.

1.3 Standarde internaționale antidrog și impactul lor asupra legislație Republicii Moldova

La momentul actual comunitatea internațională luptă vehement cu problema răspândirii drogurilor, vizând în acest context politici penale naționale și internaționale.

Tratamentul juridic aplicabil produselor și substanțelor psihotrope constituie un capitol însemnat în teoria drogului, îndeosebi pentru faptul că prin Convenția din 1961 (numită unică) au fost codificate noțiunile de bază ale sistemului de control internațional, care au devenit ulterior reguli generale în materie, preluate chiar și de convenția următoare, cea din 1971 privind substanțele psihotrope.

Conferința din anul 1912 de a pus sub control, pe lângă opiu, morfină și ecgonină și cocaina (cu toate că ultimele două sunt stimulente și depresoare), numindu-le global, ca fiind toate „droguri dăunătoare”.

Convenția Internațională, semnată tot în anul 1925, în art. 10, prevede că regimul de control se extinde asupra „oricărui stupefiant” la care Convenția nu se referă și care este susceptibil de a da loc la abuzuri analoge și a produce efecte la fel de dăunătoare ca și substanțele vizate.

Cu același prilej, numărul acestor substanțe pentru care s-a instituit regimul de control crește de la 4 la 7, cuprinzând: cannabisul, produs natural, rășina acestuia și preparatele galenice; sărurile cocainice, frunzele de coca, ecgonina; heroina; sărurile morfinice, preparatele opiacee; petidina, substanța de bază.

Convenția de din anul 1931 renunță la utilizarea termenului de „stupefiant” și se referă în conținutul său la „drog”.

Întâlnim, totodată, cu redactarea și semnarea acestei convenții, la începutul deceniului patru nașterea sistemului tablourilor care împart drogurile în două grupe, după cum urmează:

droguri puternice: opiul, morfina, heroina, cocaina și unii dintre alcaloizii acestor opiacee;

droguri mai puțin puternice: codeina și etilmorfina.

Art. 11 al Convenției din 1925 precizează că poate fi luat sub control produsul care poate fi „transformat” în stupefiant, dar acest produs trebuie să fie „derivat din unul dintre alcaloizii opiului ori al frunzei de coca”.

Ambiguitatea definirii stupefiantelor este continuată și de către Convenția de 114, semnată la data de 24 iunie 1936 care arată, chiar în articolul 1 că acestea sunt drogurile și substanțele cărora li se aplică și li se vor aplica dispozițiile Convenției de 115 din 23 ianuarie 1912 și ale convențiilor de din 19 februarie 1925 și 13 iulie 1931.

Conform opiniilor anterior vizate, clasificarea propusă, rod al voinței statelor semnatare, este perpetuată până la zi, prin Convenția116 din anul 1988.

Lucrurile se complică și mai mult prin Protocolul semnat în anul 1946, care adaugă o serie de substanțe cu proprietăți psihotrope, de origine sintetică direct pe tablourile ce includ stupefiantele.

Până în anul 1971, doar stupefiantele erau, de regulă, supuse controlului internațional. Dar, ca urmare a îngrijorării crescânde, determinată de abuzul înregistrat de substanțele psihotrope de origine sintetică (cum ar fi amfetaminele, sedativelehipnotice și halucinogenele) masiv apărute pe piață, începând cu finele celui de-al doilea război mondial s-a impus adoptarea Convenției privind substanțele psihotrope, de o conferință de plenipotențiari, care și-a ținut lucrările Ia Viena, între 11 ianuarie și 21 februarie 1971.

Prin intrarea în vigoare a Convenției respective, la data de 16 august 1976, s-a lărgit în mod considerabil câmpul de control internațional în materie de droguri.

Sistemul de control stabilit prin Convenția din 1971 este bazat, într-o mare măsură pe cel intrat în vigoare în 1964, în virtutea Convenției din 1961 privind stupefiantele. Și în acest caz se menține sistemul celor patru tablouri distincte, pe care sunt înscrise substanțele psihotrope, având în vedere proprietățile diferite, inegalitatea terapeutică și alte considerente care pretind măsuri diverse de tratament juridic.

Când una dintre părți intră în posesia unor informații referitoare la o substanță care încă nu este supusă controlului internațional și care, după părerea sa, poate face necesară includerea ei pe unul din tablouri, va adresa o notificare Secretarului general. La rândul său, Secretarul general va comunica notificarea respectivă părților, Comisiei Consiliului pentru Stupefiante și, dacă notificarea a fost făcută de una din părți, Organizației Mondiale a Sănătății.

Dacă din informațiile care însoțesc notificarea rezultă că substanța în cauză este susceptibilă de a fi inclusă în Tabelul I sau în Tabelul II se va examina de către părți posibilitatea aplicării cu titlu provizoriu a tuturor măsurilor de control aplicabile substanțelor de pe aceste tabele. Dacă o notificare este referitoare la o substanță deja înscrisă pe unul dintre tabele, Organizația Mondială a Sănătății va transmite Comisiei noile sale constatări pentru a putea hotărî transferarea acelei substanțe de la un tabel la altul sau să suprime înscrierea ei pe tabele. Orice hotărâre de acest gen va fi comunicată părților și va intra în vigoare la 180 zile de la data comunicării, excepție făcând partea care va informa Secretarul general că datorită împrejurărilor excepționale ea nu este în măsură să supună substanța tuturor dispozițiilor aplicabile. Totuși, fiecare dintre părți va trebui să aplice cel puțin următoarele norme de control:

partea care a notificat o asemenea hotărâre cu privire la o substanță care până atunci nu fusese supusă controlului nici cuprinsă în Tabelul I va ține seama, pe cât posibil de măsurile de control speciale enumerate de art. 7 și în ceea ce privește această substanță va trebui: să ceară autorizații pentru fabricarea, comercializarea și distribuirea substanței conform dispozițiilor prevăzute la articolul pentru substanțele din Tabelul II; să ceară ca aceasta să fie furnizată sau distribuită numai pe bază de prescripție medicală; să se conformeze obligațiilor referitoare la export și import, excepție făcând față de o altă parte care a adresat Secretarului general o notificare cu privire la substanța în cauză; să se conformeze obligațiilor pentru substanțele din tabelul 2 prin care se prevăd interdicții sau restricții la export și import; să pedepsească orice acțiune contrară legilor sau regulamentelor adoptate în cadrul îndeplinirii obligațiilor prezentate mai sus.

partea care a notificat Secretarului general o hotărâre de acest fel în legătură cu o substanță până atunci nesupusă controlului și adăugată pe Tabelele II, III ori IV va trebui să ceară licență pentru fabricarea, comercializarea și distribuirea ei, să ceară ca ea să nu fie furnizată sau distribuită decât pe bază de ordonanță medicală, să se conformeze dispozițiilor referitoare la export și import precum și dispozițiilor care prevăd interdicții sau restricții la import și export precum și să ia măsuri în vederea oricărei acțiuni contrare legilor sau regulamentelor adoptate în cadrul executării obligațiilor menționate.

În ceea ce privește dispozițiile referitoare la controlul preparatelor, se impune a se face următoarele precizări: un preparat, sub rezerva celor prevăzute în mod expres în art. 3 din Convenția din 1971, este supus acelorași măsuri de control ca și substanța psihotropă pe care o conține și, dacă el conține mai multe asemenea substanțe va fi supus măsurilor de control aplicabile acelei substanțe care face obiectul celui mai strict regim. Dacă un preparat care conține o substanță psihotropă alta decât substanța din Tabelul I este compus în așa fel încât nu prezintă risc de abuz ori acesta este neglijabil iar, substanța nu poate fi recuperată în cantități care pot da naștere la abuzuri prin mijloace lesne aplicabile și în consecință acest preparat nu creează o problemă de sănătate și nici de ordin social, preparatul respectiv va putea fi exceptat de la anumite măsuri de control. În consecință, dacă una din părți constată că un preparat se încadrează în parametrii indicați mai înainte va putea dispune exceptarea lui, în țara sa ori în una dintre regiunile sale, de la una sau de la toate măsurile de control prevăzute în Convenția din 1971. Cu toate acestea preparatul în cauză va fi supus obligațiilor privind licențele, înregistrarea în ceea ce privește aplicarea lui la fabricare, interzicerea și restrângerea importului și exportului, inspecția, informațiile ce trebuie furnizate de către părți în ce privește aplicarea lui la preparatele exceptate și la acele prevederi referitoare la pedepsirea actelor contrare legii ori regulamentelor adoptate conform obligațiilor convenționale asumate.

În ceea ce privește câmpul de aplicare a controlului referitor la substanțele psihotrope altele decât cele din Tabelul I părțile vor autoriza transportul de către călători internaționali al unor mici cantități de preparate pentru uz personal, folosirea acestor substanțe în industrie pentru fabricarea de preparate sau produse nepsihotrope, sub rezerva aplicării în cazul lor a unor măsuri de control prevăzute de convenția aflată în discuție până ce starea substanțelor psihotrope nu mai poate, în practică să dea loc la abuzuri sau să fie recuperate ca și folosirea acestor substanțe pentru capturarea animalelor de către persoane autorizate, în mod special, de către autoritățile competente.

O altă regulă întâlnită de altfel și atunci când s-a făcut referire la măsurile de control aplicabile stupefiantelor este aceea privind limitarea utilizării substanțelor psihotrope din Tabelul I în scopuri medicale și științifice ca și regula că fiecare parte să ia măsuri de limitare a fabricării, exportului, importului, distribuirii, stocărilor, comercializării și folosirii substanțelor din Tabelele I, II, III în scopuri medicale și științifice precum neautorizarea acelorași substanțe cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Părțile semnatare vor trebui să interzică orice utilizare a substanțelor din Tabelul I, cu excepția celor utilizate în scopuri științifice ori medicale foarte limitate, de către personal special autorizat care lucrează în instituții medicale sau științifice ce țin direct de guverne sau care au fost autorizate în mod expres de guverne.

Fabricarea, comercializarea, distribuirea, deținerea acestor substanțe se poate face numai pe baza unei licențe speciale și a unei autorizări prealabile și cu prevederea unei severe supravegheri asupra activităților și actelor enunțate.

Să nu permită eliberarea unei persoane special autorizate decât numai a acelei cantități necesare scopului pentru care a fost dată autorizarea și să ceară persoanelor care exercită funcții medicale și științifice să înregistreze achiziționarea acestor substanțe.

Să interzică exportul și importul acestor substanțe exceptând cazul în care exportatorul și importatorul vor fi unul și celălalt autoritatea sau administrația competentă din țara sa sau regiunea exportatoare sau importatoare respectiv alte persoane sau întreprinderi pe care autoritățile competente din țările sau regiunile lor le vor autoriza explicit în acest scop.

Comunitatea mondială nu a putut rămâne în expectativă, în timp ce calamitatea drogurilor își manifestă plenar posibilitatea extinderii și, ca atare, secolul nostru a asistat la o multiplicare neasemuită a activităților desfășurate pe plan național și internațional, în scopul prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri, chiar dacă acestea nu au fost totdeauna coordonate și finanțate corespunzător, conform speranțelor investite în ele. La 1 februarie 1909 au loc , din inițiativa guvernului Statelor Unite ale Americii, condus de Theodore Rooswelt, lucrările Comisiei internaționale asupra opiului. Era începutul unui larg șir de măsuri de control. Semnarea tratatului a fost, în sine, un eveniment ce a constituit în istoria omenirii prima activitate de această natură, coordonată pe plan internațional. Prin semnarea acestui tratat, a fost pus sub acuzare, în premieră, gradul ridicat de pericol reprezentat de morfină și se solicitau, de asemenea, măsuri drastice pentru controlul riguros al fabricării, desfacerii și distribuirii acestui drog ce poartă numele zeului Morfeu.

Și cu toate că respectiva Comisie nu a instituit norme de conduită obligatorie, ea făcând doar recomandări, a fost un început de drum.

Nu peste mult timp, în dorința de a avansa cât mai grabnic pe calea deschisă, la 23 ianuarie 1912, douăsprezece state, printre care se află: Germania, Anglia, Franța, Olanda, Portugalia, Rusia, Italia și altele se întâlnesc acest moment, cooperarea internațională în materie de controlare juridică a drogurilor considerate dăunătoare, prin semnarea Convenției internaționale a opiului, devine o problemă de drept internațional.

Tratatul în cauză prevedea în mod expres că producția ca și desfacerea opiului brut trebuiau supuse controlului național prin legi adoptate de fiecare stat în parte.

Un alt tratat în care problematica drogurilor și-a regăsit locul este cel semnat ce a intrat în vigoare în 1920.

Convenția internațională a opiului, semnată , la 19 februarie 1925, având ca obiectiv principal supunerea comerțului mondial cu droguri unui control internațional, lărgește sfera de aplicabilitate a Convenției de și asupra frunzelor de coca și a cânepii indiene, interzicând utilizarea acestora în alte scopuri decât cele medicale ori științifice. Totodată, obligă părțile semnatare să aplice drastice sancțiuni penale pentru săvârșirea de infracțiuni ce aduc atingere reglementărilor sale. Tot s-au semnat și convențiile din 13 iulie 1931 și 26 iunie 1936, cea din urmă intrată în vigoare în octombrie 1939 și denumită Convenția pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare.

În aceeași direcție a fost semnat la 19 noiembrie 1948 Protocolul de prin care Organizația Mondială a Sănătății era autorizată să propună supunerea regimului internațional de restricție a oricărui nou drog obținut. În anul 1953 protocolul fusese semnat de un număr de nouă state. Complexitatea acordurilor juridice asupra stupefiantelor au arătat necesitatea unificării și simplificării lor. Eforturile importante în acest sens au fost puse cap la cap conducând la trei convenții actuale în vigoare, care redau voința permanentă de a pune de acord diferitele interese ale unui număr crescut de țări. Aceste trei convenții sunt:

– Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961;

– Convenția din 1971 privind substanțele psihotrope;

– Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988.

În prezent, baza legală a preocupărilor comunitare în lupta împotriva drogurilor este reprezentată de prevederile Tratatului de 143 (1999) referitoare la:

prevenirea toxicomaniei – art. 152 privind sănătatea publică – Titlul XII al Tratatului instituind Comunitatea Europeană – Tratatul C.E.

lupta împotriva traficului ilegal de droguri – obiectiv formulat în cadrul Titlului VI, „Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală” a Tratatului asupra Uniunii Europene – Tratatul U.E;

cooperarea internațională – prevăzută în Titlul V „Politica externă și de securitate comună” al Tratatului U.E.

Principalul element novator al Tratatului U.E. se regăsește în art. 29 (Titlul VI) care vizează asigurarea unui nivel ridicat de protecție a europenilor într-un „spațiu de libertate, securitate și justiție”.

Cu toate acestea, se observă tendința de dezincriminare a folosirii și posesiei în scop personal a unor droguri de risc mic sau a mai multor asemenea droguri în unele țări ale Uniunii Europene.

Astfel, Olanda – unul dintre statele membre ale U.E. – este un exemplu grăitor în acest sens, întrucât în această țară, posesia și folosirea în scop personal de marijuana nu mai atrage pedeapsa închisorii. Nu se poate vorbi însă de o uniformizare în ceea ce privește legislația privind drogurile în țările Uniunii Europene. Posesia, folosirea, producerea, fabricarea, importul, exportul de droguri atrage în continuare sancțiuni distincte, după cum cel care realizează o asemenea activitate se supune unui sistem punitiv. Astfel, această persoană se poate supune unui sistem în care:

1. Este dezaprobată o asemenea activitate, dar statul nu intervine (așa-zisa dezincriminare):

– toleranța în ceea ce privește acuzarea unor activități minore, deși legea prevede sancționarea săvârșirii lor: posesia și folosirea în scop personal a unor cantități foarte mici de drog;

– toleranța legislativă: legile nici măcar nu interzic o asemenea conduită (folosirea, nu posesia, drogurilor în Germania, Italia și Olanda).

2. Statul intervine, dar nu la nivel penal, ci administrativ sau civil. De exemplu, în Spania, posesia și folosirea drogurilor în scop personal atrage sancțiuni administrative.

3. Statul intervine sancționând penal: pedeapsa cu închisoarea avându-se în vedere tipul și cantitatea drogului.

Prin folosire se înțelege consumarea de droguri de către indivizi. Germania, Italia și Olanda nu interzic folosirea drogurilor „per se” (pentru consum propriu).

Spania consideră folosirea drogurilor ca ilegală, dar este pedepsită numai dacă fapta este săvârșită în public. Suedia și Franța, în schimb, interzic și pedepsesc folosirea drogurilor.

Posesia „per se” este interzisă în statele membre U.E., dar nu în toate este considerată infracțiune. Atunci când vorbim de posesie per se avem în vedere: posesia unei cantități mici de droguri, posesia în circumstanțe care indică în mod clar că drogurile sunt destinate consumului propriu sau cel puțin nu sunt vândute cu obținere de profit. Posesia poate însemna ca persoana să aibă droguri în mână, în haine, în mașină sau să aibă control efectiv asupra lor deținând o cheie a unei cutii ce le conține etc.

Obținerea de droguri implică fie existența unei alte persoane care oferă sau vinde (atrage tratarea acestei persoane ca furnizor) sau producerea sau cultivarea chiar de către cel ce folosește drogul (ceea ce în anumite sisteme legislative cunosc o rezolvare diferită).

Activitățile ce țin de protejarea populației contra alcoolismului și narcomaniei sunt asigurate de către următoarele acte normative și legislative pe problemă:

Legea Republicii Moldova nr.382-XIV din 6 mai 1999 „Cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor” (Monitorul Oficial, 1999, nr. 73-77, pct. 339);

Legea Republicii Moldova nr.713-XV din 6 decembrie 2001 „Privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope” (Monitorul Oficial, 2002, nr. 36-38, pct. 208);

Decret nr.531-III din 3 martie 2002 pentru promulgarea Legii „Privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope”

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1433 din 7 noiembrie 2002 „Cu privire la aprobarea Regulamentului instituției narcologice a Ministerului Sănătății și Regulamentului Centrului de dezintoxicare medicală din cadrul instituțiilor medicale (spital județean, municipal) subordonate Ministerului Sănătății” (Monitorul Oficial, 2002, nr. 154-157, pct. 1584)

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1434 din 7 noiembrie 2002 „Cu privire la măsurile de prevenire a conducerii mijloacelor de transport în stare de ebrietate” (Monitorul Oficial, 2002, nr. 151-153, pct. 1568);

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.166 din 15.02.2005 „Cu privire la aprobarea măsurilor de combatere a narcomaniei și narcobusinessului în anii 2005-;

Decizia Consiliului Municipal Chișinău nr.22/58 din 4.05.2005 „Cu privire la aprobarea Planului de Măsuri de combatere a narcomaniei și narcobusinessului pe teritoriul mun.Chișinău în anii 2005-.

Actele legislative și normative nominalizate sunt trasează exigențele activităților serviciilor abilitate în teritoriu și responsabile de situație, conlucrare, implementarea măsurilor de prevenție, profilaxie, educație, tratament etc.

În acest sens, pe parcursul anilor au rămas rezerve neutilizate privind protejarea populației contra alcoolismului și narcomaniei, racordarea legislației la exigențile internaționale care țin de realizarea în anul 2006.

CAPITOLUL II

ANALIZA JURIDICO-PENALĂ INFRACȚIUNEA DE CIRCULAȚIE

ILEGALĂ MATERIALELOR ȘI UTILAJELOR

DESTINATE PRODUCERII SAU PRELUCRĂRII

SUBSTANȚELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE SAU A ANALOAGELOR LOR

2.1. Obiectul juridic și obiectul material al infracțiunii

Realitatea obiectivă ne demonstrează că traficanții de droguri manifestă o ingeniozitate deosebită pentru producerea, prepararea și mai ales de experimentarea unor noi substanțe narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. De fapt, progresul tehnologic ce este propriu și, în același timp, indispensabil societății contemporane creează posibilitatea desfășurării acestor practici criminale prin folosirea de materiale, de echipamente sau de utilaje special destinate obținerii unor asemenea substanțe.

Implementarea de către R. Moldova a standardelor internaționale de prevenire a traficului ilicit de droguri a făcut necesară intervenția legiuitorului în sensul incriminării faptei de circulație ilegală a materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.

În conformitate cu prevederile art.13 al Convenției ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, părțile trebuie să ia măsurile pe care le consideră potrivite pentru a preveni comerțul și deturnarea de materiale și echipamente în scopul producerii sau fabricării de stupefiante și substanțe psihotrope și vor coopera în acest scop.

De asemenea, potrivit art.3 alin.(1), fiecare stat-parte al Convenției este obligat să adopte măsurile necesare pentru a stabili caracterul de infracțiuni penale, în conformitate cu dreptul său intern, pentru activitatea intenționată legată de fabricarea, transportul, deținerea sau distribuirea de echipament, materiale utilizate în/sau pentru cultura, producția sau fabricarea ilicită de stupefiante sau substanțe psihotrope.

Plecând de la aceste premise deloc neglijabile, legiuitorul autohton a evaluat periculozitatea faptei de circulație ilegală a materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor la nivelul unei fapte infracționale incriminând-o la art.2173 CP RM

Potrivit textului incriminator, constituie infracțiune producerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transmiterea, transportarea sau înstrăinarea materialelor ori a utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe.

Obiectul infracțiunii îl formează valorile sociale și relațiile sociale create îl formează valorile sociale și relațiile create în jurul acestei valori care sunt prejudiciate ori vătămate prin fapta infracțională.

Caracterizarea de ansamblu a valorilor sociale și a relațiilor sociale de pe poziția ocrotirii lor de normele dreptului penal este o etapă importantă, dar nu și o etapă de definitivare a studiului problemei privind obiectul infracțiunii. Dezvăluirea conceptului și a conținutului valorilor sociale și a relațiilor sociale, ocrotite de legea penală, reprezintă nu altceva decât o premisă metodologică pentru examinarea altor aspecte, mai concrete, ale problemei obiectului de apărare penală, aspecte care au atât însemnătate teoretico-științifică, cât și practică. Or, analiza acestor aspecte este o condiție sine qua non în elucidarea rolului obiectului infracțiunii în activitatea legislativă și în cea de aplicare a reglementărilor penale.

Prin obiect juridic general al infracțiunii înțelegem ansamblul relațiilor sociale privitoare la ordinea de drept, adică privitoare la totalitatea valorilor sociale apărate de legea penală împotriva infracțiunilor. Această categorie de obiect juridic este comună pentru toate infracțiunile prevăzute de legea penală.

Noțiunea obiectul juridic generic (de grup) al infracțiunii desemnează un grup de valori sociale de aceeași natură și de relații sociale create în jurul acestor valori și datorită lor, vătămate sau lezate de către un grup de infracțiuni.

Așadar, obiectul juridic generic (de grup) al infracțiunii este reprezentat de totalitatea valorilor sociale din unul și același domeniu și a relațiilor sociale care s-au creat în jurul acestor valori și datorita lor. La constituirea unui obiect generic (de grup) al infracțiunii legiuitorul a inclus în conținutul acestuia o totalitate de valori și relații sociale omogene, astfel încât înțelesul lor să fie clar determinat de elementele esențiale pe care le cuprind.

Obiectul juridic generic (de grup) al infracțiunii este constituit din valoarea socială fundamentală în a cărei componență este inclusă, într-o formă specifică, valoarea socială individuală, care constituie obiectul juridic special (specific) al infracțiunii. De asemenea, fac parte din obiectul juridic generic (de grup) al infracțiunii relațiile sociale create în jurul și datorită valorii sociale fundamentale respective.

Abordând problema privind însemnătatea obiectului juridic generic al infracțiunii, trebuie să remarcăm în primul rând că el servește drept criteriu de sistematizare a Părții speciale a legislației penale.

Incriminările cuprinse în Partea specială a legislației penale sunt sistematizate în grupuri mari (capitole – în Codul penal al Republicii Moldova). Această sistematizare se face, după cum am menționat, după obiectul generic comun, adică după valoarea socială fundamentală și după relațiile sociale corespunzătoare acesteia. Sunt cunoscute cele 18 capitole ale Părții speciale a Codului penal al Republicii Moldova.

Pe baza acestui obiect cu trăsături comune, diferite infracțiuni sunt reunite în grupuri. De exemplu, infracțiunile de furt, jaf, tâlhărie, escrocherie, pungășie etc., săvârșite în dauna patrimoniului, sunt reunite în grupul „Infracțiuni contra patrimoniului” (Capitolul VI al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova).

Obiectul juridic generic sau de grup se reflectă în parte în obiectul juridic special al infracțiunii din grupul respectiv. Iată de ce importanța valorii sociale fundamentale (în cazul nostru – a patrimoniului) se răsfrânge asupra tutu- ror infracțiunilor și poate determina incidența unor instituții juridico-penale pentru întregul grup. Pot exista trăsături comune întregului grup (de exemplu, obiectul material și prejudiciul la infracțiunile contra patrimoniului) sau unui număr mare dintre infracțiunile componente.

De menționat, de asemenea, că sistematizarea incriminărilor după obiectul juridic generic al infracțiunii, pe care aceste incriminări îl prevăd, servește la o mai bună cunoaștere a acestor incriminări. Din această perspectivă gnoseologică, cunoașterea fiecărei incriminări în parte presupune cunoașterea trăsăturilor întregului grup.

Obiectul generic (de grup) al infracțiunilor legate de circulația ilegală a drogurilor se consideră securitatea sănătății populației.

Securitatea sănătății populației reprezintă totalitatea relațiilor sociale care asigură condiții sigure de viață a unui cerc nelimitat de oameni.

La rândul său, categoria de obiect juridic special (specific) al infracțiunii servește la determinarea individualității unei infracțiuni în cadrul unui grup de infracțiuni de același gen. Obiectul juridic special al infracțiunii este valoarea socială concretă (și, implicit, relațiile sociale corespunzătoare) căreia i se aduce atingere prin infracțiune. Obiectul juridic special al infracțiunii este obiectul infracțiunii, așa cum acesta este descris prin norma incriminatoare.

Rațiunea evidențierii obiectului juridic special al infracțiunii constă în a concretiza la gradul maxim posibil caracterul și gradul prejudiciabil al unor sau altor acte de conduită, care vatămă sau amenință valorile sociale și relațiile sociale apărate de legea penală. De aceea, este pe deplin justificată tendința de a formula o astfel de definiție a noțiunii de obiect juridic special al infracțiunii care ne-ar apropia cel mai mult de realitate și care ne-ar ajuta să individualizăm și să stabilim cât mai precis gradul prejudiciabil al fiecărei infracțiuni săvârșite.

Într-o altă ordine de idei, este cunoscut că obiectul fiecărei infracțiuni determină întregul caracter al infracțiunii date, îi conferă o fizionomie deosebită, care o disociază de alte fapte infracționale. De aceea, soluționarea corectă a problemei obiectului juridic special al infracțiunii are o importanță excepțională de ordin teoretic și practic.

Obiectul juridic special al infracțiunii este reprezentat de relațiile sociale privitoare la sănătatea publică a căror ocrotire implică circulația în condiții de legalitate a materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori a plantelor care le conțin.

Obiectul material al infracțiunii este reprezentat de materialele și utilajele destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe.

Considerăm că în șirul de fenomene care alcătuiesc noțiunea de obiect material al infracțiunii trebuie incluse numai acele entități care, fiind influențate, produc vătămarea sau amenințarea obiectului juridic al infracțiunii. În caz contrar, noțiunea de „obiect material al infracțiunii” își pierde orice semnificație juridică. De aceea, nu pot fi recunoscute ca obiect material al infracțiunii faptele, procesele etc.

Nu toate entitățile aflate în orbita relației sociale pot avea calitatea de obiect material al infracțiunii. Această calitate o pot avea entitățile care, spre deosebire de fenomenele ideale, au o natură corporală și care, fiind influențate, fac posibilă fixarea influențării prin percepția din afară.

În acest sens, putem specifica, de exemplu, că relațiile sociale cu privire la patrimoniu se fac perceptibile simțurilor noastre prin intermediul unor anumite bunuri, care pot evolua ca obiecte materiale ale infracțiunilor contra patrimoniului. În ce privește atingerea adusă valorii sociale amintite și relațiilor sociale corespunzătoare, despre obiectul material al infracțiunii se poate vorbi numai în cazul în care obiectul apărării penale este vătămat sau amenințat pe calea excluderii din sfera relațiilor sociale corespunzătoare a entităților materiale ce servesc drept motiv, condiție sau mărturie de existență a acestor relații, fie pe calea unei asemenea schimbări parțiale a acestor entități, care duce la dispariția sau la modificarea considerabilă a relațiilor sociale respective. Astfel, obiectul material al infracțiunii trebuie scos în evidență doar în cazurile în care pentru vătămarea efectivă sau potențială a obiectului apărării penale este necesară o influențare nemijlocită, determinată, asupra entităților materiale ce intră în sfera acestui obiect al apărării penale.

În concluzie, putem menționa că, spre deosebire de obiectul juridic al infracțiunii, obiectul material al infracțiunii constă în entitatea materială asupra căreia se îndreaptă influențarea nemijlocită infracțională, prin al cărei intermediu se aduce atingere obiectului juridic al infracțiunii.

Distincția după categorii a obiectului infracțiunii poate fi făcută nu doar pe baza naturii acestuia (materiale sau nemateriale), ci și pe baza unui alt criteriu – al ierarhizării valorilor sociale care fac obiectul infracțiunii, ierarhizare ce conduce 1a constituirea valorilor fundamentale ca obiecte juridice generice ale infracțiunilor.

Pentru existența obiectului material este necesar de a se constata că respectivele materiale sau utilaje sunt destinate în mod special procesului tehnologic de producere sau preparare a substanțelor menționate. Condiția nu este îndeplinită în cazul anumitor obiecte de uz casnic sau de altă natură care pot fi folosite în calitate de elemente ajutătoare în procesul de producție sau preparare a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori de cultivare a acestor substanțe (veselă, mașină de tocat carne, obiecte de protecție, obiecte destinate lucrărilor agricole etc.).

În sensul art.2173 CP RM prin materiale și utilaje se are în vedere totalitatea uneltelor, aparatelor, dispozitivelor destinate asigurării procesului de producere sau preparare a substanțelor sus-menționate sau de cultivare a plantelor care le conțin.

Pentru existența faptei nu are însemnătate dacă acestea sunt de fabricație industrială sau artizanală.

Din categoria unor asemenea materiale sau utilaje fac parte:

concasorul este aparatul destinat fărâmițării materiilor din care se obțin drogurile. În general, concasarea este operația de sfărâmare a unui material dur în bucăți mai mici, cu ajutorul utilajelor speciale numite „concasoare”. În procesul producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, concasorul poate fi utilizat, de regulă, atunci când acestea sunt obținute din materii prime aflate în stare solidă;

malaxorul reprezintă un utilaj cu ajutorul căruia sunt amestecate materiile din care se obțin drogurile. Generic, mărunțirea poate fi definită ca operația care are ca obiect reducerea dimensiunilor materiilor prime sau materialelor sub acțiunea unor forțe mecanice. În context, malaxorul poate fi folosit la mărunțirea materiilor prime sau a altor preparate care conțin substanțe narcotice sau psihotrope;

extractorul este aparatajul cu ajutorul căruia se efectuează extragerea substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor din materii prime sau preparate care le conțin;

centrifuga este un aparat de înaltă turație, folosit pentru separarea prin centrifugare a drogurilor din alte substanțe sau preparate. Nu este exclus ca centrifuga să fie folosită și într-o destinație opusă celei menționate, adică pentru rafinarea sau curățarea de impurități a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.

În acest nomenclator mai pot fi incluse asemenea materiale sau utilaje precum coloana de distilare, etuva de uscat, dulapul uscător, mecanismele utilizate la încapsularea în fiole a substanțelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor etc.

Materialele și utilajele destinate cultivării plantelor care conțin substanțe narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora sunt diverse agregate fabricate sau adaptate astfel încât să se asigure îngrijirea sau recoltarea lor.

Aceste materiale și echipamente sunt extrem de variate, pornind de la improvizații, realizări de factură artizanală ori achiziții din comerț, mergând până la instrumente și aparatură de ultimă oră, rezultat ale celor mai recente inovații și invenții.

Remarcarea cu prilejul unor activități polițienești de rutină a unor asemenea materiale și echipamente, în anumite locuri, unde, de obicei, nu ar avea ce căuta, poate constitui un indiciu de natură să ducă la descoperirea unui laborator clandestin. Dar este la fel de posibil, ca respectivele ustensile să aibă o altă motivare, pentru a justifica prezența lor în locul respectiv. De aceea, și într-un caz, și în celălalt, este nevoie de opinia unor specialiști în domeniu, pentru a stabili cu certitudine dacă ne găsim sau nu în prezența unui laborator clandestin.

Clasificarea materialelor și echipamentelor din laboratoarele clandestine.

Așa cum afirmăm aceste echipamente, ustensile de laborator și substanțe chimice care pot fi utilizate la producerea ilegală a stupefiantelor și substanțelor psihotrope, nu sunt specifice numai unui anumit drog, ele fiind de regulă polivalente, servind, așa dar la realizarea de droguri diferite, cu unele excepții. Unele din aceste substanțe au și utilizare licită.

Dar, în funcție de rolul avut în procesul tehnologic, care are ca finalitate obținerea drogurilor ilicite , ele pot fi clasificate în:

Materiale și echipamente pentru extracție, transformare sau fabricare. În rândul acestora enumerăm (nu exhaustiv): concasor, malaxor, extractor, centrifugă, mașină de spălat, coloana de distilare, evaporatorul, etuvă de uscat, dulap uscător, presă filtru, pompă pneumatică, balon de sticlă cu trei gâturi etc.

Materiale utilizate în cursul diferitelor operații, bazine, vase sub presiune, găleți, diverse recipiente, eprubete, fiole, spatule, site, baloane de sticlă, hârtii de filtru, sticle de decantare, vase pentru vid, diverse butoaie, cuve pentru decantare etc.

Surse de energie și apă curentă.

Una din caracteristicile cele mai demne de reținut ale laboratoarelor clandestine este și faptul că aceste sunt mari consumatoare de energie și de apă curentă și, în funcție de procesul tehnologic, de căldură și în consecință este necesar să reținem următoarele aspecte:

În ceea ce privește curentul electric se remarcă conectarea, de regulă în mod fraudulos printr-o derivație înainte de intrarea în contor, în scopul îndepărtării unor bănuieli legate de consumul excesiv.

Se mai utilizează butelii cu gaz metan, arzătoare, reșouri, cuptoare etc.

Debitul apei curente folosite trebuie șă fie suficient de mare și constant pentru a satisface cerințele mari ale unui asemenea laborator.

Aparate și greutăți pentru cântărire și aparatură pentru condiționarea drogurilor. Din rândul acestora enumerăm : cântarele clasice cu greutăți, cântare electronice, balanțe, mașini de capsulat (pentru unele substanțe psihotrope), mașini de comprimat, mașini pentru lipirea foilor din material plastic etc.

Materiale folosite pentru ambalare și împachetare în laboratoarele clandestine.

Acestea au, la rândul lor, importanță, întrucât servesc la ambalarea și împachetarea stupefiantelor și substanțelor psihotrope fabricate în cadrul laboratoarelor clandestine, putând să ne conducă, tot în anumite condiții, la adresa unde se află și funcționează acestea.

Identificarea unor materiale necesare ambalării și împachetării într-un anumit loc, în cantitate apreciabilă, trebuie să trezească de îndată suspiciunile polițiștilor. De aceea, deși astfel de materiale sunt arhicunoscute tuturor, le prezentăm în cele ce urmează, de asemenea, cu caracter orientativ:

Folii din material plastic (transparente sau opace);

Ghilotină (mașină de tăiat) foliile din material plastic și /sau hârtie;

Cutii și saci din hârtie;

Pânze și saci (săculeți) din pânză;

Cutii din carton ori din material plastic;

Damigene, canistre;

Role din scotch, sfoară etc.

Materiale de protecție corporală

Pentru mai mult decât necesara protejare a persoanelor dintr-un laborator clandestin, unde se manipulează în mod curent substanțele chimice esențiale, precursori și apoi stupefiantele și substanțele psihotrope obținute, se impune folosirea materialelor de protecție cum ar fi:

mânuși, șorțuri și cizme din cauciuc ori material plastic, rezistente la acțiunea corozivă a acizilor;

măști pentru protejarea respirației care trebuie să evite inhalarea vaporilor corosivi, toxici, degajați de unele produse: chimice ori rezultate din anumite reacții chimice.

ochelari de protecție, halate etc.

În situația în care polițistul va depista, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de serviciu, materiale de protecție corporală, el va trebui să își pună aceeași întrebare profesională: „este justificată prezența acestora în locul respectiv? oare nu se ridică nici un semn de întrebare în această privință ?”

2.2 Latura obiectivă a infracțiunii.

Latura obiectivă reprezintă unul dintre cele patru elemente ale componenței infracțiunii și constă în totalitatea condițiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru existența infracțiunii. În literatura de specialitate se menționează că latura obiectivă este caracterizată de manifestările exterioare prin care se realizează acțiunea sau inacțiunea și se produc urmările prejudiciabile. Deci latura obiectivă reprezintă aspectul exterior al comportamentului persoanei ce a comis o infracțiune. Latura obiectivă o constituie fapta prejudiciabilă, ilegală care se săvârșește într-un anumit loc și într-o anumită perioadă de timp, prin intermediul unui anumit mijloc sau unei anumite metode. De asemenea, în conținutul acesteia sunt incluse urmările prejudiciabile care s-au produs ori s-ar fi putut produce ca rezultat al săvârșirii faptei. Anume semnele ce caracterizează latura exterioară a comportamentului persoanei determină conținutul laturii obiective a infracțiunii. Acest comportament trebuie să fie în primul rând prejudiciabil. În alin. (1) al art. 14 din CP al RM, legiuitorul determină un asemenea comportament drept o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală și pasibilă de pedeapsă penală.

Uneori, legea caracterizează fapta prejudiciabilă cu anumite cerințe esențiale, a căror îndeplinire determină chiar existența ei. Dintre acestea pot fi amintite: condițiile de timp, de loc, mijloacele ori metodele ce se cer pentru existența unor anumite infracțiuni.

Alteori, legea impune anumite mijloace pentru existența faptei prejudiciabile ca semn al laturii obiective a infracțiunii.

O faptă este prejudiciabilă numai atunci când provoacă apariția unei vătămări materiale sau periclitarea unei valori sociale, adică producerea unei stări de pericol ce amenință o anumită valoare socială. Determinând vătămarea materială cauzată prin săvârșirea faptei prejudiciabile, teoria dreptului penal folosește noțiunea de „urmare prejudiciabilă”. Iar pentru existența legăturii dintre fapta săvârșită și urmarea prejudiciabilă și stabilirea dependenței dintre aceste noțiuni în literatura de specialitate se folosește termenul legătură de cauzalitate sau raportul cauzal. Ambele semne – urmarea prejudiciabilă și legătura cauzală – se referă la latura obiectivă a infracțiunii.

Astfel latura obiectivă a infracțiunii se caracterizează printr-un grup de semne ce determină aspectul exterior al comportamentului persoanei. Cercetarea laturii obiective a infracțiunii se face prin examinarea semnelor sale componente, recunoscute în doctrina penală ca fiind: a) fapta prejudiciabilă; b) urmarea prejudiciabilă; c) legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea prejudiciabilă; d) locul, timpul, metoda și mijlocul comiterii faptei.

Latura obiectivă este una dintre cele patru elemente ale componenței infracțiunii. Analizând dispozițiile normelor din Partea specială a Codului penal, observăm că numai unul dintre semnele obiective enumerate anterior caracterizează absolut toate componențele infracțiunilor. Acest semn este fapta prejudiciabilă (elementul material). Toate celelalte semne se întâlnesc numai în unele componențe concrete. Urmarea prejudiciabilă și, respectiv, legătura cauzală sunt semne ce caracterizează toate componențele materiale de infracțiune, iar locul, timpul, metoda și mijlocul se întâlnesc comparativ mai rar în descrierea componențelor infracțiunilor în Partea specială a Codului penal. Pornind de la aceasta, în dreptul penal toate semnele laturii obiective a infracțiunii se clasifică în două grupe: principale și facultative.

Din prima categorie face parte numai fapta prejudiciabilă. Toate celelalte semne urmând a fi incluse în cea de a doua grupă.

Rezumând cele menționate, putem formula un șir de dispoziții finale:

1. Este absolut necesar ca latura obiectivă să fie examinată nu numai ca o totalitate de semne obiective abstracte, facultative ale componenței infracțiunii, legiferate în dispozițiile articolelor din Partea specială a CP RM, ci și ca unul dintre elementele principale ale infracțiunii în calitate de fenomen prejudiciabil real.

2. Fiind unul dintre elementele componenței infracțiunii, latura obiectivă se află intr-o unitate indivizibilă cu celelalte elemente de bază – obiectul, subiectul și latura subiectivă.

3. Determinarea corectă a laturii obiective a componenței infracțiunii reprezintă o premisă absolut necesară a temeiului răspunderii penale (art. 51 din CP RM).

4. Procesul calificării infracțiunii începe cu determinarea corespunderii exacte anume a semnelor laturii obiective care se conțin în dispozițiile normelor Părții speciale a Codului penal cu semnele faptei prejudiciabile săvârșite. Latura obiectivă constituie un element necesar, obligatoriu al componenței infracțiunii, care reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale.

5. Semnele laturii obiective a infracțiunii fiind reglementate deosebit de complex în legea penală, devin, de cele mai dese ori, criterii de delimitare a componențelor de infracțiune adiacente, care se deosebesc numai printr-un singur semn ce le caracterizează (de ex.: furtul (art. 186 din CP RM) și jaful (art. 187 din CP RM)).

6. După aceleași temeiuri, latura obiectivă constituie criteriul care permite delimitarea comportamentului criminal de cel necriminal, și anume a infracțiunilor de delictele administrative sau disciplinare.

7. Anume în funcție de semnele laturii obiective se stabilește gradul și caracterul prejudiciabil al infracțiunii. Astfel acestea sunt luate în seamă la stabilirea categoriei și a termenului pedepsei pentru infracțiunea săvârsită.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea prevăzută la art. 2173 CP RM poate fi săvârșită prin una dintre acțiunile alternative prevăzute de norma incriminatoare, și anume:

producerea;

fabricarea;

procurarea;

păstrarea;

expedierea;

transmiterea;

transportarea;

înstrăinarea materialelor ori a utilajelor specificate de textul de lege.

În contextul infracțiunii examinate pe lângă activitatea de producere a materialelor sau a utilajelor destinate producerii sau preparării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, legiuitorul incriminează suplimentar și acțiunea de fabricare a acestora.

În principiu, aceste două acțiuni au același înțeles, presupunând activitatea în urma căreia sunt obținute materiale sau utilaje pentru producerea sau prepararea substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor acestora sau cultivarea plantelor care conțin atare substanțe. Fabricarea este însă activitatea orientată spre producerea în serie a respectivelor materiale sau utilaje, care, de regulă, are un caracter industrial.

Transportarea de materiale sau utilaje destinate producerii substanțelor narcotice sau psihotrope presupune deplasarea lor dintr-un loc în altul, inclusiv în limitele uneia și aceleiași localități, săvârșită cu utilizarea oricărui tip de transport sau a unui obiect utilizat ca mijloc de transport, indiferent de locul păstrării substanțelor strămutate, în interiorul teritoriului vamal al R. Moldova.

Va exista transportare și atunci când fapta este comisă fără utilizarea mijlocului de transport, făptuitorul urmărind nu intenția păstrării sau deținerii substanțelor narcotice sau psihotrope, ci pe cea a deplasării acestora dintr-un loc în altul.

Transportarea materialelor sau utilajelor amintite peste frontiera vamală a R. Moldova, prin eludarea controlului vamal ori tăinuirea de el, prin ascunderea în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, prin folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, prin nedeclararea sau declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei urmează a fi încadrată în baza art.248 CP RM alin.(1), dacă este săvârșită în proporții mari sau în baza art.248 CP RM alin.(5), dacă este săvârșită în proporții deosebit de mari.

Dacă fapta de trecere peste frontiera vamală a R. Moldova a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analogelor lor a fost precedată sau urmată de transportarea acestor obiecte, făptuitorul urmează a fi supus răspunderii penale în baza unui concurs de infracțiuni: art.248 alin.(1) sau alin. (5) și art. 2173 CP RM De asemenea, mai este de menționat că atunci când condiția de proporții nu este îndeplinită, fapta urmează a fi calificată doar în baza art.2173 CP RM

Prin procurare se are în vedere acțiunea prin care făptuitorul intră în materialelor sau utilajelor destinate producerii substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Procurarea poate fi rezultatul cumpărării, schimbului pe alte bunuri, luării cu împrumut, însușirii substanțelor găsite etc.

În același sens, procurarea de substanțe narcotice, psihotrope sau analoagele lor este definită în Hotărârea Plenului CSJ din 26.12.2011, ca fiind obținerea lor de către o persoană printr-o tranzacție ilicită (cumpărare, primire cu titlu de împrumut, de cadou sau în schimbul altor mărfuri și obiecte, precum și în calitate de mijloc de decontare reciprocă pentru o lucrare realizată, un serviciu prestat sau ca rambursare a datoriei etc.), în urma căreia aceasta devine posesorul acestor substanțe.

Săvârșită în această modalitate, infracțiunea se va consuma din momentul trecerii utilajelor sau materialelor respective în posesia celui vinovat.

Păstrarea utilajelor sau materialelor destinate producerii substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor presupune posesia faptică a acestora de către subiect (asupra sa, în încăperi, locuri special adaptate, mijloace de transport etc.). Va exista infracțiune și atunci când făptuitorului i-au fost încredințate aceste substanțe pentru depozitare temporară.

Răspunderea pentru păstrarea utilajelor sau materialelor destinate producerii substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor survine indiferent de durata ei. Însă de perioada de derulare a activității infracționale se va ține cont la individualizarea pedepsei.

Infracțiunea comisă în modalitatea păstrării substanțelor caracterizate are un caracter continuu consumându-se, potrivit art.29 alin.(2) CP RM , din momentul încetării activității infracționale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate.

Încetarea activității infracționale poate avea loc fie datorită unei cauze voluntare, fie a unei situații silite. În primul caz, făptuitorul curmă el însuși acțiunea sau inacțiunea constitutivă, aflată în curs de desfășurare, renunțând să o mai prelungească. În celălalt caz, activității infracționale i se pune capăt prin intervenția fizică, materială a organelor de drept sau datorită unei împrejurări obiective cu caracter fortuit.

Expedierea este acțiunea de trimitere prin bagaj, cu ajutorul transportului, animalelor sau prin intermediul unor persoane (curieri) a materialelor sau a utilajelor sus-menționate, fără participarea directă a expeditorului, indiferent de faptul dacă ele au ajuns sau nu la locul de destinație.

În speță: „(…) S.V., într-una din zile, la sfârșitul lunii aprilie 2010, în perioada 26 aprilie 2010 până la 29 aprilie 2010, aflându-se în Turcia, de la o persoană necunoscută, a procurat substanțe narcotice în proporții deosebit de mari, și anume: heroină în cantitate de . În scopul introducerii ilegale a substanțelor narcotice procurate din Turcia în R. Moldova, heroina procurată a împachetat-o într-un container de polietilenă, pe care l-a pus într-o geantă de piele de culoare cafenie, special amenajată, având un fund dublu în vederea tăinuirii de controlul vamal, prin ascunderea într-un loc special pregătit și adaptat în acest scop, pe care, la 28 aprilie 2010 sau 29 aprilie 2010 în Istanbul, Turcia, a transmis-o cet. T.S., aflat cu microbuzul de serviciu de model „Mercedes Sprinter”, pentru ca acesta să o transporte în R. Moldova pe numele lui U.S.

La data de 01 mai 2010 T.S., aflat la volanul microbuzului de serviciu de model „Mercedes Sprinter”, având în calitate de bagaj geanta cu substanțe narcotice – heroină, transmisă de către S.V., a intrat în țară, traversând frontiera vamală a R. Moldova, realizând intenția lui S.V. de a transporta peste frontiera vamală a R. Moldova substanțele narcotice menționate. La 02 mai 2010, în jurul orei 11.30 în mun. Chișinău, geanta împreună cu conținutul aflat în ea a fost transmisă de către T.S. lui S.V.”.

În această situație infracțiunea se consideră consumată din momentul în care persoana a trimis materiale sau utilajele destinate producerii substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagele acestora indiferent de faptul dacă a ajuns sau nu la locul de destinație.

Se mai poate observa că la art.2173 CP RM , pe lângă acțiunea de înstrăinare a materialelor sau a utilajelor descrise, mai este pedepsită și acțiunea de transmitere a acestora. În fond, între aceste două acțiuni nu există o deosebire calitativă semnificativă, mai mult decât atât, considerăm că acțiunea de înstrăinare o înglobează pe cea de transmitere. Însă, plecând de la ideea că însuși legiuitorul le diferențiază, constatăm că din punct de vedere faptic transmiterea materialelor sau utilajelor menționate presupune acțiunea prin care făptuitorul le oferă unei alte persoane pentru uz temporar. Acțiunea de înstrăinare, la rândul ei, presupune transmiterea lor cu titlu gratuit sau oneros în posesia unor altor persoane prin diferite metode (vânzare, dare cu împrumut, donare, schimb etc.).

Din punctul de vedere al configurării semnelor laturii obiective, infracțiunea analizată are o componență formală și se consideră consumată din momentul în care făptuitorul a săvârșit una dintre acțiunile menționate.

Dacă fapta incriminată la art.2173 CP RM a fost precedată sau urmată de comiterea uneia dintre acțiunile prevăzute la art.217 sau 2171 CP RM , subiectul urmează a fi tras la răspundere penală în baza unui concurs real de infracțiuni.

În ipoteza în care făptuitorul acționează în vederea creării unor condiții prielnice pentru ca o altă persoană să producă sau să prepare substanțe narcotice sau psihotrope, activitatea infracțională urmează a fi încadrată cu titlu de complicitate la art.217 sau 2171 CP RM în concurs cu art.2173 CP RM.

Fapta descrisă la art.2173 CP RM constituie o infracțiune unică cu acțiuni alternative. Astfel, dacă persoana, sub imperiul unei singure intenții criminale, săvârșește două sau mai multe acțiuni, fapta va fi calificată după regulile unei infracțiuni unice (de exemplu, acțiunea de producere urmată de acțiunea de înstrăinare a materialelor sau a utilajelor destinate producerii sau preparării substanțelor narcotice). Deși nu influențează calificarea, de acest lucru se va ține cont la individualizarea pedepsei penale.

Însă dacă intențiile în raport cu faptele săvârșite sunt diferite, atunci persoana va fi supusă răspunderii penale pentru concurs real de infracțiuni.

De asemenea, infracțiunea prevăzută la art.2173 CP RM poate îmbrăca forma unei infracțiuni prelungite, caz în care, reieșind din prevederile art.30 alin.(2) CP RM, fapta se va considera consumată din momentul săvârșirii ultimei acțiuni criminale.

2.3 Latura subiectivă a infracțiunii

Latura subiectivă a componenței infracțiunii reprezintă activitatea psihică a persoanei legată nemijlocit de săvârșirea infracțiunii, care este alcătuită din elementele intelective, volitive și afective ce determină și însoțesc actul fizic de executare. Astfel, conținutul laturii subiective constituie aspectul interior al infracțiunii.

Spre deosebire de latura obiectivă a infracțiunii, care se materializează într-un act exterior de execuție și poate fi percepută nemijlocit de partea vătămată, de martori și alte persoane, latura subiectivă exprimă momentul subiectiv, poziția psihică a subiectului infracțiunii în raport cu activitatea materială desfășurată de el și nu poate fi percepută de organele de simț ale omului. Cunoașterea laturii subiective poate avea loc doar prin analiza și aprecierea comportamentului făptuitorului și a împrejurărilor săvârșirii infracțiunii.

În acest sens, latura subiectivă a componenței infracțiunii constituie partea interioară a infracțiunii, care determină atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta prejudiciabilă săvârșită și de urmările acesteia, sub raportul conștiinței, voinței și emoțiilor sale.

Analiza juridico-penală a laturii subiective a componenței infracțiunii se realizează prin intermediul semnelor juridice care o caracterizează: vinovăția, scopul și motivul infracțiunii, emoțiile. Importanta juridico-penală a acestor semne nu este identică, însă toate în ansamblu caracterizează procesul lăuntric care are loc în conștiința celui vinovat. Deși se interconditionează, aceste semne reprezintă totuși entități psihologice cu conținut de sine stătător. Nici unul dintre semnele laturii subiective nu întrunește ui corpul său un alt semn al acesteia ca parte componentă.

Vinovăția, sub formă de intenție sau imprudentă, constituie semnul principal (uneori singurul) al laturii subiective a componenței oricărei infracțiuni. În lipsa vinovăției nu există componența infracțiunii, iar făptuitorul nu poate fi tras la răspundere penală.

Deși vinovăția are o importanță deosebită la calificarea faptei drept infracțiune, de una singură ea nu scoate în evidență mobilurile lăuntrice ce au determinat persoana să săvârșească infracțiunea și rezultatul final pe care tinde să-1 obțină. De aceea, în cadrul anumitor infracțiuni, pentru completarea laturii subiective, prin textele incriminatoare sunt prevăzute și alte condiții referitoare la motivul și scopul infracțiunii. Spre deosebire de vinovăție, motivul și scopul infracțiunii reprezintă semne facultative ale laturii subiective a componenței infracțiunii.

În afara vinovăției rămân și emoțiile (simțurile, trăirile) persoanei, care însoțesc săvârșirea infracțiunii. În cazul săvârșirii oricărei infracțiunii persistă o anumită nuanță emoțională, ce exprimă trăirile persoanei în acel moment (satisfacție sau căință, frică, mânie, frământări, rușine etc.). Or emoțiile nu sunt incluse, de obicei, în cadrul semnelor laturii subiective a componenței infracțiunii. Aceasta se explică prin faptul că în momentul săvârșirii infracțiunilor rolul emoțiilor este limitat, ele influențând doar formarea imboldurilor și a motivelor săvârșirii infracțiunii. Caracterul emoțiilor permite să fie percepute adecvat motivele infracțiunii și intenția adevărată a celui vinovat. Doar în unele cazuri, emoțiile, trăite de către vinovat, sunt luate în considerație de legiuitor la structurarea componențelor infracțiunilor, constituind un semn obligatoriu al laturii subiective. Acestea sunt stările ce însoțesc pregătirea și executarea propriu-zisă a faptei infracționale.

Aprecierea corectă a laturii subiective a componenței infracțiunii are o mare importanță juridico-penală, în special pentru:

1. delimitarea comportamentului criminal de cel noncriminal;

2. determinarea temeiului răspunderii penale;

3. calificarea infracțiunilor;

4. delimitarea componențelor infracțiunilor omogene (adiacente);

5. aprecierea caracterului prejudiciabil al faptei și infractorului;

6. aplicarea răspunderii și pedepsei penale echitabile.

Latura subiectivă a faptei prevăzute șa art.2173 CP RM se compune dintr-un semn obligatoriu: vinovăția, sub forma intenției directe.

Latura subiectivă a infracțiunii se exprimă prin intenție directă, adică făptuitorul își dă seama de destinația pe care o au materialele sau utilajele vizate și dorește realizarea în privința acestora a uneia dintre acțiunile incriminate. Pentru încadrare nu are relevanță scopul sau motivul de comitere a infracțiunii.

Atunci când subiectul fabrică, produce, procură materialele sau utilajele menționate și urmărește scopul de a produce sau a prepara efectiv substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ori de a cultiva plantele care le conțin, acesta urmează a fi tras la răspundere penală suplimentar și pentru pregătirea infracțiunii prevăzute la art.217 sau 2171 CP RM.

Privitor la infracțiunea analizată, în textele incriminatoriu de la art.2173 CP RM legiuitorul nu face careva referiri exprese la motivul și scopul de comitere a faptelor. De asemenea, din interpretarea normelor menționate nu rezultă că motivul sau scopul pot fi subînțelese ca semne necesare ale componenței de infracțiune.

Prin urmare, pentru existența laturii subiective a infracțiunii, scopul și motivul sunt irelevante, însă de ele se va ține seama la individualizarea pedepsei penale. Astfel, chiar și în pofida faptului că aceste semne nu se stabilesc la calificare, determinarea lor se face obligatorie de către organele de drept, întrucât de natura acestora se indispensabil legată problematica aplicării pedepsei penale de către instanța de judecată. Acest lucru rezultă din prevederile exprese ale art.75 CP RM, la care în calitate de criteriu general al individualizării pedepsei penale este consacrat motivul de comitere a infracțiunii.

Motivul sau mobilul pune în evidență determinanții psihici, subiectivi care dau impulsul intern al trecerii la faptă, cum sunt pasiunile, dorințele, pornirile, tendințele etc., reprezentând cauze interne ale conduitei antisociale.

2.4. Subiectul infracțiunii

Subiecții infracțiunii sunt persoanele implicate în săvârșirea unei infracțiuni, fie prin comiterea actului de executare, fie prin suportarea consecințelor, a răului cauzat prin săvârșirea acesteia.

Din definiția infracțiunii ca faptă ce prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală, a rezultat că infracțiunea este o faptă săvârșită de o persoană fizică, întrucât aceasta acționează cu vinovăție, cu o anumită poziție psihică față de valorile sociale ocrotite penal. Subiectul infracțiunii poate fi definit ca fiind persoana fizică care săvârșește o infracțiune din care se naște obligația de a răspunde penal.

Astăzi, în epoca modernă, subiect activ al infracțiunii nu poate fi decât omul. Totuși, în legile vechi, în evul mediu și cel modern, nu numai omul, dar și animalele și chiar obiectele neînsuflețite erau socotite că pot comite infracțiuni și în consecință erau pasibile de pedeapsă. Astfel, în legea mozaică, era pedepsit boul care ucidea cu coarnele un om. Legea persană pedepsea câinele care mușca un om, în modul următor: întâi i se tăia urechea dreaptă, apoi cea stângă, după care i se tăia coada și în final era omorât prin tăiere în bucăți. La greci, prin Legea lui Dracon, se pedepseau cu moartea animalele care omorau un om. Pedepsirea animalelor a continuat și în evul mediu, chiar în perioada modernă.

La 4 iunie 1094, primarul din Lyon a condamnat la moarte un porc care mâncase un copil. În anul 1220, episcopul de Lyon a excomunicat niște omizi care mâncau pădurile. În anul 1516 în localitatea Troyes din Franța a avut loc procesul unor omizi care au avut desemnat un avocat din oficiu, și în care „instanța” a pronunțat următoarea hotărâre:

Oricât de ciudată ni s-ar părea pedepsirea animalelor și a obiectelor neînsuflețite care au făcut un rău inconștient acest lucru a fost posibil „pentru mințile care vedeau în pedeapsă o răzbunare contra autorului suferinței”.

Legislația contemporană a unor state străine prevede posibilitatea aplicării sancțiunilor penale față de animale. Așa, de exemplu, în 1990 în statul Texas a fost pronunțată o sentință care prevedea aplicarea pedepsei capitale față de un câine pentru atacuri repetate asupra persoanelor.

Infracțiunile – fapte prejudiciabile, sunt săvârșite de persoanele fizice sau juridice numite în dreptul penal subiecți ai componenței infracțiunii.

Din conținutul art. 21 CP RM, rezultă că sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvârșirii infracțiunii, au împlinit vârsta de 16 ani.

Drept subiect al componenței de infracțiune (infractor) poate fi recunoscută numai persoana care a săvârșit infracțiunea. Aceasta rezultă direct din dispozițiile art. art. 3,4,5,6,7 CP RM, precum și dintr-un șir de alte norme ale dreptului penal.

O primă observație ar fi aceea că trebuie făcută o delimitare între un subiect de drept penal și un subiect al infracțiunii. După cum se știe o lege penală când intră în vigoare, se adresează destinatarilor ei, deci tuturor membrilor societății, impunându-le sub sancțiune penală o anumită conduită față de valorile sociale fundamentale ale societății și ocrotindu-i din punct de vedere penal ca titulari ai valorilor respective. Prin intrarea în vigoare a legii penale se creează raporturi juridice de drept penal între stat împreună cu titularii valorilor ocrotite ca beneficiari ai ocrotirii juridice penale și destinatarii legii penale ca titulari ai obligației de conformare. Deci, într-un fel sau altul membrii societății sunt implicați în raporturile de drept penal fie ca beneficiari ai legii penale, fie ca destinatari. Ca urmare a nașterii raportului juridic penal de conformare, membrii societății devin subiecți de drept penal.

În literatura de specialitate s-a arătat că „prin subiect de drept penal se înțelege persoanele fizice sau juridice implicate în raporturile juridice penale de conformare sau de conflict, fie ca destinatari ai obligațiilor de conformare, după caz, a obligației de a răspunde penal pentru nerespectarea acestor obligații, fie ca beneficiari ai ocrotirii juridice penale”.

Prin nerespectare de către destinatarul legii penale a obligației de conformare și săvârșire a faptei interzise, ia naștere raportul juridic penal de conflict. Deci, „persoanele implicate în săvârșirea unei infracțiuni, fie prin săvârșirea infracțiunii, fie prin suportarea consecințelor, a răului cauzat prin săvârșirea acesteia sunt subiecți ai infracțiunii”.

După cum se poate constata din cele două definiții, noțiunea de subiecți ai infracțiunii nu este identică cu aceea de subiecți de drept penal.

Subiect al infracțiunii este persoana fizică responsabilă ce a atins vârsta răspunderii penale și care a comis o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală.

Subiect al infracțiunii este persoana care posedă nu numai semnele sus – enumerat, dar și de alte calități, ce pot avea o importanță juridico – penală. Este vorba atât de semne biologice, cât și de cele sociale: apartenența după sex, după starea sănătății, starea familiară, nivelul de dezvoltare, funcția ocupată și alți indici, ce determină statutul persoanei în societate.

Subiecții de drept penal se împart în titulari și destinatari.

Subiect al acestor infracțiuni pot fi atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice. Persoana fizică trebuie să fie responsabilă și să atingă vârsta de 16 ani.

Răspunderea penală a persoanei juridice Alin. (3) art. 21 CP al Republicii Moldova prevede că : „persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiții:

persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispozițiilor directe ale legii, se stabilesc îndatoriri sau interdicții pentru efectuarea anumite activități;

persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activități ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate;

fapta care cazează sau creează pericolul cauzării de daune în proporții considerabile persoanei, societății sau statului a fost săvârșită în interesul acestei persoane juridice sau au fost admisă, sancționată aprobată, utilizată de organul sau persoana împuternicită cu funcții de conducere – a persoanei juridice respective;

Atât legislatorul nostru cât și jurisprudența, nu au experiența în ceea ce privește operarea cu instituția răspunderii penale a persoanei juridice, de aceea se pare că nu este o sarcină ușoară a stabili relația între această instituție nouă de drept penal și celelalte instituții deja existente, precum și coraportul cu celelalte ramuri ale sistemului de drept și instituțiile sale…

Considerăm că este totuși inevitabilă comiterea unei greșeli în tratarea teoretică și aplicarea practică a acestei instituții, principala cauză constând în faptul că dreptul nostru penal a fost și rămâne orientat spre persoana fizică ca unicul subiect posibil de a comite infracțiuni și a purta răspundere penală. Cu toate că noul Cod Penal cuprinde și persoana juridică ca subiect al infracțiunii, celelalte categorii ale dogmaticii penale nu sunt totalmente adaptate la realitatea cu care urmează să fie confruntate.

O persoana juridică poate evalua ca victimă a infracțiunii, însă posibilitatea ei de a fi subiect activ al infracțiunii nu este încă unanim acceptată nici în doctrina autohtonă, nici de multe alte jurisdicții străine. Dreptul penal contemporan a ales această opțiune în urma unor evenimente istorice care au determinat reorganizarea sa excluziv în jurul persoanei fizice. Criminalitatea de grup constituie un pericol pentru societate nu din cauza caracterului său propriu, ci datorită tendințelor indivizilor care predomină în el și care hotărăsc activitățile sale, utilizând forma colectivă pentru a rămâne în afara oricărei urmăriri penale.

Actualitatea subiectului abordat se explică nu numai prin includerea în noul Cod Penal al Republicii Moldova a instituției răspunderii penale a persoanelor juridice, necunoscută până în prezent și care necesită o cercetare profundă, dar și prin faptul că fenomenul criminal, care astăzi capătă tot mai multe forme organizate, tinde să-și desfășoare activitatea în cadrul formelor organizaționale aparent legale, instituind societăți pe acțiuni, societăți cu răspundere limitată etc., aceasta având destinația unui scut și fiind concepute în scopuri criminale, și nu celor de fapt declarate în actele de constituire. Sub alt aspect problema răspunderii penale a persoanelor juridice este determinată de problemele sociale și economice ale societății noastre: pierderile pe urma unei activități ale persoanelor juridice cauzează nu numai prejudiciu de ordin material cetățenilor, societății, statului, dar pun în pericol însăși securitatea și existența acestora.

În literatura penală străină, în privința posibilității răspunderii penale a persoanelor juridice (morale), s-a conturat două opinii. Într-o opinie, s-a considerat că persoanele juridice nu pot răspunde penal, întrucât nu sunt dotate cu inteligență și voință, iar din punctul de vedere juridic este posibil să se impute o culpă unei persoane morale (juridice). Răspunderea penală presupune o culpă personală a celui ce a săvârșit fapt. Un alt punct de vedere care s-a formulat este variabil răspunderii penale a persoanelor juridice, considerându-se că persoanele juridice constituie o realitate juridică, având o voință colectivă proprie, și că, dacă nu se poate aplica persoanelor juridice pedeapsa închisorii, se poate aplic sancțiuni pecuniare (amendă, confiscare), sau se poate lua o măsură de drept penal, ca dizolvarea persoanei juridice ori o altă măsură de natură a duce la încetarea activității sale.

Situația actuală, majoritară în sistemul dreptului continental, care pune în sarcina ființelor umane consecințele actelor ilegale comise de persoanele juridice, este rezultatul unei evoluții ce a durat aproape două secole, începând cu Revoluția Franceză de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

În 1978, Comisia Europeană pentru problemele criminalității a Consiliului Europei a recomandat a recunoaște persoanele juridice responsabile de comiterea infracțiunilor ecologice. În 1988, urmează o altă recomandare a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, nr. (88) 18, care recomandă statelor – membre ale Consiliului Europei a recunoaște întreprinderile responsabile pentru infracțiunile comise chiar dacă infracțiunea este străină obiectului de activitate al acesteia.

Convenția Europeană de drept penal asupra corupției, adoptată la 27.01.1999 în art. 18 prevede răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracțiuni, reprezentând darea și luarea de mită, trafic de influență și spălare a banilor, stabilite prin Convenție, săvârșite în interes propriu prin intermediul unei persoane fizice care acționează individual sau ca o parte a unui organ al persoanei juridice și care are o funcție de conducere în cadrul persoanei juridice, după cum urmează:

puterea de reprezentare a persoanelor juridice; sau

autoritatea de a lua decizii în numele persoanei juridice; sau

autoritatea de a controla persoana juridică;

precum și implicarea acestei persoanei fizice ca complice sau instigator la infracțiunile anterior descrise.

Răspunderea penală a persoanelor juridice este prevăzută și de la alte Convenții Internaționale, cât și de legislațiile naționale.

Vinovăția persoanelor juridice trebuie definită reieșind din trăsăturile caracteristice ale acesteia (voința de grup, structura, metoda adoptării deciziilor, mecanismul funcționării și de interacțiune a unităților structurale, politica sau cultura de grup), nu luând însă ca bază calitățile individului – conștiința și voința ca calitățile umane.

Principiile personalității pedepselor, după cum este definită în prezent, se opune atât opunerii persoanelor juridice, cât și în cazul răspunderii indivizilor. Sancțiunea care atinge grupul ar avea, fără îndoială, repercusiuni și asupra persoanelor nevinovate. Însă, orice condamnare poate avea repercusiuni asupra persoanelor terțe inocente: privarea de libertate a unei persoane sau condamnarea ei la o amendă grea poate priva familia acesteia de orice venit sau sursă de existență. Cu toate acestea, sancțiunea nu este privită ca o atentare la principiul personalității pedepselor, deoarece nu este executată direct față de membrii familiei condamnatului. În acest sens, condamnarea unei persoane juridice nu este în nici un caz o întoarcere la răspunderea colectivă.

Răspunderea exclusivă a indivizilor din cadrul persoanelor juridice nu este suficientă, deoarece structura internă de grup este adesea într-atât de complexă încât identificarea persoanei fizice concrete este practic imposibilă. În unele cazuri, decizia criminală este luptă de un organ colectiv, infracțiunea neputând fi imputată vreunui individ. În SUA, de exemplu, în jurul a 2/3 din cazurile de urmărire penală a persoanelor juridice, soldate cu condamnarea lor, au ca rezultat și condamnarea persoanelor fizice din cadrul acestora. Aceasta înseamnă că 1/3 din cazuri actele nici a unui individ n-au fost considerate suficient de dezaprobării, deci au rămas nepedepsite, adică nu s-au putut acumula destule probe pentru a putea angaja răspunderea lor penală. Toate aceste metode de aprobare a deciziilor, promovate și sprijinite de mecanismul corporativ, devine un scut pentru conducători, manageri, angajații persoane juridice în vederea tragerii lor la răspundere.

2.5 Formele agravante ale infracțiunii

La art. 2173 CP RM este agravată răspunderea penală pentru fapta de circulație ilegală a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor săvârșită în prezența următoarelor forme agravante:

b) de două sau mai multe persoane.

Justificarea agravării răspunderii penale în acest caz derivă din faptul că săvârșirea infracțiunii de două sau mai multe persoane își poate produce mai lesne efectul. Și nu în ultimul rând, infracțiunea săvârșită de mai multe persoane demonstrează un cinism exclusiv al participanților la săvârșirea infracțiunii.

Ca și orice altă infracțiune încriminată în partea specială a prezentului cod penal, fapta de circulație ilegală a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor se califică ca săvârșit de două sau mai multe persoane în următoarele condiții cumulative:

– la săvârșirea infracțiunii să participe cel puțin două persoane. În general, referindu-ne la infracțiunile comise în grup ca variante cu circumstanțe agravante, trebuie să specificăm că în acest sens în literatura de specialitate există o polemică. Unii autori consideră că pentru existența agravantei este necesar ca la comiterea infracțiunii să participe cel puțin două persoane care posedă semnele subiectului infracțiunii. În acest sens se invocă drept argument faptul că la alin. 6 al art. 42 CP al RM se cerea condiția ca toți participanții trebuie să posede semnele subiectului infracțiunii. Într-o altă opinie se consideră că infracțiunea este săvârșită de două sau mai multe persoane (soluție valabilă și pentru infracțiunea analizată) are loc în următoarele cazuri: a) coautoratul; b) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care întrunește semnele subiectului infracțiunii, în comun cu o persoană care nu întrunește aceste semne; c) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care întrunește semnele subiectului infracțiunii, prin intermediul unei persoane care nu întrunește aceste semne.

O soluție similară celei expuse este invocată de Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 29.08.1994, în care se arată că acțiunile participantului la violul săvârșit de un grup de persoane urmează să fie calificate conform acestei agravante, indiferent de aceea că ceilalți participanți la infracțiune nu au fost trași la răspundere penală din cauza iresponsabilității lor sau din alte temeiuri prevăzute de lege.

Din considerente de ordin pragmatic aderăm și noi la cea din urmă soluție și considerăm că semnul calificativ în cauză va fi prezent și atunci când infracțiunea este comisă de un subiect al infracțiunii de rând cu o persoană care nu are această calitate ;

– persoanele participante sau măcar două dintre aceștia să execute nemijlocit latura obiectivă a infracțiunii, adică să aibă calitatea de autori. Conform alin. (1) al art. 42 CP RM se consideră autor persoana care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, precum și persoana care a săvârșit infracțiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt posibile de răspunderea penală din cauza vârstei fragede, iresponsabilității sau din alte cauze prevăzute de lege. Noțiunea, înfăptuirea nemijlocită a infracțiunii include nu numai acțiunile care pricinuiesc rezultatul infracțional, ci și acelea care cauzează acest rezultat. Autorul poate realiza pe deplin sau parțial latura obiectivă a violului.

– între participanți să existe înțelegerea de a săvârși împreună infracțiunea. Această condiție rezultă din comunitatea de intenții care este obligatorie pentru participație, indiferent sub forma prin care se manifestă. Calificarea faptei ca săvârșită de un grup de persoane poate avea loc în cazul în care persoanele participante acționau de comun acord în vederea comiterii infracțiunii. Nu este necesar ca această înțelegere să fie prealabilă ci este obligatoriu ca ea să fi intervenit până la etapa tentativei consumate.

c) cu folosirea situației de serviciu.

Subiectul infracțiunii, în acest caz, este calificat, putând fi persoana care deține una dintre următoarele calități alternative:

persoana publică, prin care, potrivit art.123 alin.(2) CP RM ,se înțelege: funcționarul public, inclusiv funcționarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securității naționale și ordinii publice, altă persoană care deține grade speciale sau militare); angajatul autorităților publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din biroul persoanelor cu funcții de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activități de interes public;

persoana cu funcție de demnitate publică, este definită la art.123 alin.(3) CP RM după cum urmează: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituția R. Moldova sau care este învestită în funcție, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Președintele R. Moldova sau Guvern, în condițiile legii; consilierul local; deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; persoana căreia persoana cu funcție de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale;

persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau nestatală, care în conformitate cu art.124 CP RM constituie: persoana căreia, în organizația indicată sau într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin numire, prin alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor sau acțiunilor administrative de dispoziție ori organizatorico-economice.

Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope și a analoagelor acestora, precum și a plantelor care le conțin săvârșită cu folosirea situației de serviciu constituie o formă specială a abuzului de putere sau a abuzului de serviciu, excluzându-se astfel posibilitatea încadrării faptei în baza unui concurs ideal de infracțiuni cu trimitere la art.327 sau 335 CP RM.

O pedeapsă mai aspră este statuată la art. 2173 CP RM. alin. (3) la care este agravată răspunderea penală pentru fapta de circulație ilegală a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor săvârșită în prezența următoarelor forme agravante:

a) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală ori în favoarea acestora.

Cu referință la prima circumstanță agravantă, prin raportare la norma definitorie prevăzută la art.46 CP RM, se poate deduce că săvârșirea acțiunilor prevăzute la art.2171 CP RM de un grup criminal organizat are loc în cazul în care acestea sunt comise de o reuniune stabilă de persoane, care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracțiuni.

Săvârșirea faptei de către un grup criminal organizat urmează a fi delimitată de circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare comisă de două sau mai multe persoane.

La delimitarea acestor două forme de activitate infracțională se va ține cont, în mod prioritar, de legătura funcțională ce există între participanții la infracțiune. Astfel, grupul criminal se caracterizează prin asemenea trăsături cum ar fi: stabilitatea, prezența în componența lui a unui organizator, existența unui plan dinainte elaborat al activității infracționale comune, repartizarea obligatorie a rolurilor între membrii grupului criminal organizat, mai ales la etapa pregătirii infracțiunii.

Luându-se drept punct de reper prevederile art.47 CP RM ,săvârșirea faptei de către o organizație criminală are loc în cazul în care aceasta este comisă de o reuniune de grupuri criminale organizate, formând o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizației și structurile ei, a funcțiilor de administrare, asigurare și executare a intențiilor criminale ale organizației în scopul de a influența activitatea economică și de altă natură a persoanelor fizice și juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obținerii de avantaje și realizării de interese economice, financiare sau politice.

Infracțiunea se consideră săvârșită de o organizație criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizației respective, la însărcinarea acesteia.

Organizatorul și conducătorul organizației criminale poartă răspundere pentru toate infracțiunile săvârșite de această organizație, indiferent de faptul dacă au luat sau nu parte la săvârșirea acestor infracțiuni.

În cazurile în care organizația criminală și-a început activitatea infracțională, iar membrii acesteia au săvârșit activități legate de circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau a plantelor care le conțin, prevăzute de planurile organizației date, atunci acțiunile organizatorului sau conducătorului organizației criminale trebuie calificate prin concurs, conform art.284 și art.2171 alin.(4) lit.b) CP RM.

În situația săvârșirii de către membrii organizației criminale a infracțiunilor care nu au fost prevăzute în planurile activității organizației criminale răspunderea pentru aceste infracțiuni o vor purta numai cei care au comis nemijlocit aceste infracțiuni.

b) pe teritoriul instituțiilor de învățămînt, instituțiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităților militare, în locurile de agrement, în locurile de desfășurare a acțiunilor de educație, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acțiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora,

 În ipoteza acestei circumstanțe agravante locul de săvârșire a faptei devine un semn circumstanțial obligatoriu.

Prin loc de agrement se are în vedere locul de utilitate publică sau un alt loc în care se desfășoară anumite acțiuni sociale, culturale, educative sau de altă natură la care participă mai multe persoane.

Prin loc din imediata apropiere a acestora se are în vedere locul aflat în imediata vecinătate, la limită, iar săvârșirea traficului de droguri este în măsură să perturbeze buna desfășurare a activităților în respectivele instituții sau locuri de agrement.

Încheiere

În rezultatul acestui studiu au fost trase anumite concluzii care derivă din scopurile și obiectivele ce au fost menționate în introducerea lucrării. Printre concluziile cu caracter general pot fi menționate următoarele:

1. Infracțiunile de traficare a drogurilor pot fi clasificate în două categorii:

A. Infracțiuni de traficare propriu-zisă a drogurilor. La această categorie sunt atribuite două infracțiuni: circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare (art.217 CP RM) și circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor cu scop de înstrăinare (art.2171 CP RM);

B. Infracțiuni care facilitează sau creează condiții pentru traficul de droguri. Din rândul acestor fapte de pericol fac parte: circulația ilegală a precursorilor în scopul producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.2172 CP RM); circulația ilegală a materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.2173 CP RM); sustragerea sau extorcarea substanțelor narcotice sau psihotrope (art.2174 CP RM); consumul ilegal public sau organizarea consumului ilegal de substanțe narcotice, psihotrope sau analoagele acestora (art.2175 CP RM); introducerea ilegală intenționată în organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (art.2175 CP RM); prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulație a substanțelor narcotice sau psihotrope (art.216 CP RM); organizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope (art.219 CP RM). În esență, faptele infracționale menționate nu presupun traficarea nemijlocită a drogurilor, ci constau în crearea de condiții prielnice sau facilitatea traficării acestora.

Obiectul juridic special al infracțiunii incriminate la art. 2173 CP RM este reprezentat de relațiile sociale privitoare la sănătatea publică a căror ocrotire implică circulația în condiții de legalitate a materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori a plantelor care le conțin.

Obiectul material al infracțiunii este reprezentat de materialele și utilajele destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe.

Din categoria unor asemenea materiale sau utilaje fac parte: 1) concasorul este aparatul destinat fărâmițării materiilor din care se obțin drogurile. În general, concasarea este operația de sfărâmare a unui material dur în bucăți mai mici, cu ajutorul utilajelor speciale numite „concasoare”. În procesul producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, concasorul poate fi utilizat, de regulă, atunci când acestea sunt obținute din materii prime aflate în stare solidă; 2) malaxorul reprezintă un utilaj cu ajutorul căruia sunt amestecate materiile din care se obțin drogurile. Generic, mărunțirea poate fi definită ca operația care are ca obiect reducerea dimensiunilor materiilor prime sau materialelor sub acțiunea unor forțe mecanice. În context, malaxorul poate fi folosit la mărunțirea materiilor prime sau a altor preparate care conțin substanțe narcotice sau psihotrope; 3) extractorul este aparatajul cu ajutorul căruia se efectuează extragerea substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor din materii prime sau preparate care le conțin; 4) centrifuga este un aparat de înaltă turație, folosit pentru separarea prin centrifugare a drogurilor din alte substanțe sau preparate. Nu este exclus ca centrifuga să fie folosită și într-o destinație opusă celei menționate, adică pentru rafinarea sau curățarea de impurități a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.

În acest nomenclator mai pot fi incluse asemenea materiale sau utilaje precum coloana de distilare, etuva de uscat, dulapul uscător, mecanismele utilizate la încapsularea în fiole a substanțelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor etc.

Bibliografie

Acte normative:

Constituția Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994)// Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1994. – Nr.1.

Convenția unică asupra stupefiantelor, adoptată la 30.03.1961, și Protocolul de modificare a acestei Convenții, adoptat la 25.03.1972 (în vigoare pentru Republica Moldova din 03.11.1994) // Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.128-180.

Convenția asupra substanțelor psihotrope, adoptată la 21.02.1971 (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995) // Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.181-213.

Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la 20.12.1988 (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995) // Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.214-247.

Codul penal al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18.04.2002) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.128-129.

Codul penal al Republicii Moldova (adoptat de Sovietul Suprem al RSS Moldovenești la 24.03.1961) // Veștile Sovietului Suprem al RSS Moldovenești. – 1961. – Nr.10.

Codul civil al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.82-86.

Codul de procedură penală al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.104-110.

Codul penal român (adoptat la 28.06.2004) // Monitorul Oficial al României. – 2004. – Nr.575.

Legea Republicii Moldova cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.05.1999) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.73-77.

Legea Republicii Moldova privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.12.2001) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.36-38.

Legea României nr.143 din 26.07.2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri // Monitorul Oficial al României. – 2000. – Nr.362.

Practică judiciară:

1. Decizia Colegiului penal al CSJ a R. Moldova din 21.02.2012 // Dosarul nr.1ra152/2012

Manuale, monografii și tratate:

Alecu Gh. Manual de educație antidrog.- Constanța: Ed. C.N.A.P.M.-S.A., 2003.

Antoniu G., Dreptul penal și integrarea europeană, Revista de Drept Penal, nr.3/2001

Ardelean H. ș. a. Droguri și toxicomani. – Oradea: Ed. Europrint, 2001.

Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V., Budeci V., Carpov T., Cușnir V., Cojocaru R., Mariț A., Popovic T., Ulianovschi Gh., Ulianovschi X., Ursu N., Volcinschi V., Cod penal al Republicii Moldova, Comentariu, Chișinău, 2009.

Basarab M., Drept penal. Partea generală, vol. I. București: Ed. Lumina Lex , 2001

Borodac A., Drept penal, Partea generală, Chișinău, 1994.

Borodac A., Manual de drept penal, Partea specială, Chișinău, 2004.

Boroi A., Drept Penal. Partea Generală, Ediția a III-a, București: Ed. ALL BECK , 2001

Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M., Drept penal, Partea generală , vol I, Chișinău, Cartrier juridic, 2005.

Brînză S., Stati V., Drept penal. Partea specială, Vol.-I, Ed. Tipografia Centrală, Chișinău, 2012

Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Țurcanu I., Grosu V., Drept penal, vol II, Chișinău, Cartrier juridic, 2005.

Cojocaru R., Infracțiuni contra sănătății publice și a conviețuirii sociale, Suport de curs, Seria: Drept penal (Partea specială), Chișinău, 2014.

Cojocaru R., Infracțiuni privind traficul de substanțe narcotice, psihotrope sau de analoage ale acestora (Teorie și practică judiciară), Chișinău, 2014.

Dicționarul Enciclopedic Român, vol. 2 (D-J).- București: Ed. Politică, 1967.

Dicționarul explicativ al limbii române.- București: Ed. Academiei, 1975, p. 282

Dima T. Traficul și consumul illicit de droguri. – București: Ed. Lumina-Lex, 2001.

Drăgan J. Aproape totul despre droguri, Ed. Militară, București, 1994

Drăgan J. Dicționar de droguri.- București: Ed. Național, 2000, p. 121-122.//Gorun G.Ș. Paradisuri artificiale – Toxicomaniile.- București: Ed.Viața Medicală Românească, 2003.

Drăgan J., Alecu Gh., Țipișcă M. Dreptul Drogurilor.- Constanța: Ed. Dobrogea, 2001.

Florea V., Florea F. Dreptul execuțional penal.- Chișinău: Ed. Arc, 1999.

Gorun G.Ș. Paradisuri artificiale – Toxicomaniile.- București: Ed.Viața Medicală Românească, 2003.

Grigorescu E. Din ierburi s-au născut medicamentele.- București: Ed. Albatros, 1987.

Hassanov E. Lupta împotriva infracționalității legate de droguri.- București: Ed.Paideia, 2002.

Marcari I., Drept penal al Republicii Moldova. Partea generală, Centrul editorial al USM, Chișinău , 2002.

Paladi A., Probleme de politică penală în domeniul prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri, Chișinău, 2007

Savenko V. G., Sergheev A. N., Poluektov S. S., Sorokin V. I., Filippov N. A., Semkin E. P. Răspândirea narcoticelor.- Moscova: Editura “M.A.I.”, 1992, p. 14

Stancu E. Tratat de Criminalistică.- București: Ed. Universul Juridic, 2002, p. 619-622//Stancu E. Tratat de Criminalistică.- București: Ed. Actimi, 2001.

Stancu E., Matei G. Producția, traficul și consumul de droguri; implicații asupra stabilității economice și politice a țărilor din Estul Europei//Revista Română de Criminalistică, nr. 5, 2001, p. 34

Traian Dima Traficul și consumul ilicit de stupefiante, Ed. Lumina Lex, București, 2001.

Valentin C. Documente de bază ale comunității europene, Ediția a II-a.-Iași: Editura Polirom, 2002.

Zolyneak M., Drept Penal, Partea Generală, vol. II. Iași: Ed. Fundației „Chemarea”, 1993

Комисарова В. С., Павлухина А.Н., Уголовное право. Общая часть, Издательство «Питер» , 2003, ст. 68

Незнамова З. А., Уголовное право. Общая часть , Издательство «НОРМА», Москва, 2001, ст. 169

Ediții periodice:

Alecu Gh. Comunitatea și lupta împotriva drogurilor//Curierul Judiciar nr. 3-4, Chișinău 2001.

Charpenel Y., Maestracci N. Droguest et Toxicomanies.- Paris: Ed. O.F.D.T., 1999, p. 10//Richard D., Senon J. L. Dictionnaire des drogues, des toxicomanies et des dependences.- Paris: Ed.Larouse, 1999.

Deniker P. La psichopharmacologie, Collection Que sais je, nr.1216.- Paris: Presse Universitaire de France, 1976.

Jecikov I. Combaterea infracțiunilor cu privire la droguri: aspecte teoretice și practice// Revista Avocatul poporului, 2004, nr. 1.

Ulianovschi Gh., Legea penală. Sancționarea repetării infracțiunii. Probleme și soluții //Avocatul poporului 10-11/4, 2004.

Golubenco Gh., Alexei N., Obreja E. Situația actuală în Republica Moldova, căile de prevenire și combatere a circulației ilegale a substanțelor narcotice și psihotrope//Revista Administrarea Publică, 1999, nr. 2, p. 47-62.

EMCDDA “Report on the drug situation in the candidate CEECS” pe anul 2002

Bibliografie

Acte normative:

Constituția Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994)// Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1994. – Nr.1.

Convenția unică asupra stupefiantelor, adoptată la 30.03.1961, și Protocolul de modificare a acestei Convenții, adoptat la 25.03.1972 (în vigoare pentru Republica Moldova din 03.11.1994) // Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.128-180.

Convenția asupra substanțelor psihotrope, adoptată la 21.02.1971 (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995) // Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.181-213.

Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la 20.12.1988 (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995) // Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.214-247.

Codul penal al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18.04.2002) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.128-129.

Codul penal al Republicii Moldova (adoptat de Sovietul Suprem al RSS Moldovenești la 24.03.1961) // Veștile Sovietului Suprem al RSS Moldovenești. – 1961. – Nr.10.

Codul civil al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.82-86.

Codul de procedură penală al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.104-110.

Codul penal român (adoptat la 28.06.2004) // Monitorul Oficial al României. – 2004. – Nr.575.

Legea Republicii Moldova cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.05.1999) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.73-77.

Legea Republicii Moldova privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.12.2001) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.36-38.

Legea României nr.143 din 26.07.2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri // Monitorul Oficial al României. – 2000. – Nr.362.

Practică judiciară:

1. Decizia Colegiului penal al CSJ a R. Moldova din 21.02.2012 // Dosarul nr.1ra152/2012

Manuale, monografii și tratate:

Alecu Gh. Manual de educație antidrog.- Constanța: Ed. C.N.A.P.M.-S.A., 2003.

Antoniu G., Dreptul penal și integrarea europeană, Revista de Drept Penal, nr.3/2001

Ardelean H. ș. a. Droguri și toxicomani. – Oradea: Ed. Europrint, 2001.

Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V., Budeci V., Carpov T., Cușnir V., Cojocaru R., Mariț A., Popovic T., Ulianovschi Gh., Ulianovschi X., Ursu N., Volcinschi V., Cod penal al Republicii Moldova, Comentariu, Chișinău, 2009.

Basarab M., Drept penal. Partea generală, vol. I. București: Ed. Lumina Lex , 2001

Borodac A., Drept penal, Partea generală, Chișinău, 1994.

Borodac A., Manual de drept penal, Partea specială, Chișinău, 2004.

Boroi A., Drept Penal. Partea Generală, Ediția a III-a, București: Ed. ALL BECK , 2001

Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M., Drept penal, Partea generală , vol I, Chișinău, Cartrier juridic, 2005.

Brînză S., Stati V., Drept penal. Partea specială, Vol.-I, Ed. Tipografia Centrală, Chișinău, 2012

Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Țurcanu I., Grosu V., Drept penal, vol II, Chișinău, Cartrier juridic, 2005.

Cojocaru R., Infracțiuni contra sănătății publice și a conviețuirii sociale, Suport de curs, Seria: Drept penal (Partea specială), Chișinău, 2014.

Cojocaru R., Infracțiuni privind traficul de substanțe narcotice, psihotrope sau de analoage ale acestora (Teorie și practică judiciară), Chișinău, 2014.

Dicționarul Enciclopedic Român, vol. 2 (D-J).- București: Ed. Politică, 1967.

Dicționarul explicativ al limbii române.- București: Ed. Academiei, 1975, p. 282

Dima T. Traficul și consumul illicit de droguri. – București: Ed. Lumina-Lex, 2001.

Drăgan J. Aproape totul despre droguri, Ed. Militară, București, 1994

Drăgan J. Dicționar de droguri.- București: Ed. Național, 2000, p. 121-122.//Gorun G.Ș. Paradisuri artificiale – Toxicomaniile.- București: Ed.Viața Medicală Românească, 2003.

Drăgan J., Alecu Gh., Țipișcă M. Dreptul Drogurilor.- Constanța: Ed. Dobrogea, 2001.

Florea V., Florea F. Dreptul execuțional penal.- Chișinău: Ed. Arc, 1999.

Gorun G.Ș. Paradisuri artificiale – Toxicomaniile.- București: Ed.Viața Medicală Românească, 2003.

Grigorescu E. Din ierburi s-au născut medicamentele.- București: Ed. Albatros, 1987.

Hassanov E. Lupta împotriva infracționalității legate de droguri.- București: Ed.Paideia, 2002.

Marcari I., Drept penal al Republicii Moldova. Partea generală, Centrul editorial al USM, Chișinău , 2002.

Paladi A., Probleme de politică penală în domeniul prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri, Chișinău, 2007

Savenko V. G., Sergheev A. N., Poluektov S. S., Sorokin V. I., Filippov N. A., Semkin E. P. Răspândirea narcoticelor.- Moscova: Editura “M.A.I.”, 1992, p. 14

Stancu E. Tratat de Criminalistică.- București: Ed. Universul Juridic, 2002, p. 619-622//Stancu E. Tratat de Criminalistică.- București: Ed. Actimi, 2001.

Stancu E., Matei G. Producția, traficul și consumul de droguri; implicații asupra stabilității economice și politice a țărilor din Estul Europei//Revista Română de Criminalistică, nr. 5, 2001, p. 34

Traian Dima Traficul și consumul ilicit de stupefiante, Ed. Lumina Lex, București, 2001.

Valentin C. Documente de bază ale comunității europene, Ediția a II-a.-Iași: Editura Polirom, 2002.

Zolyneak M., Drept Penal, Partea Generală, vol. II. Iași: Ed. Fundației „Chemarea”, 1993

Комисарова В. С., Павлухина А.Н., Уголовное право. Общая часть, Издательство «Питер» , 2003, ст. 68

Незнамова З. А., Уголовное право. Общая часть , Издательство «НОРМА», Москва, 2001, ст. 169

Ediții periodice:

Alecu Gh. Comunitatea și lupta împotriva drogurilor//Curierul Judiciar nr. 3-4, Chișinău 2001.

Charpenel Y., Maestracci N. Droguest et Toxicomanies.- Paris: Ed. O.F.D.T., 1999, p. 10//Richard D., Senon J. L. Dictionnaire des drogues, des toxicomanies et des dependences.- Paris: Ed.Larouse, 1999.

Deniker P. La psichopharmacologie, Collection Que sais je, nr.1216.- Paris: Presse Universitaire de France, 1976.

Jecikov I. Combaterea infracțiunilor cu privire la droguri: aspecte teoretice și practice// Revista Avocatul poporului, 2004, nr. 1.

Ulianovschi Gh., Legea penală. Sancționarea repetării infracțiunii. Probleme și soluții //Avocatul poporului 10-11/4, 2004.

Golubenco Gh., Alexei N., Obreja E. Situația actuală în Republica Moldova, căile de prevenire și combatere a circulației ilegale a substanțelor narcotice și psihotrope//Revista Administrarea Publică, 1999, nr. 2, p. 47-62.

EMCDDA “Report on the drug situation in the candidate CEECS” pe anul 2002