Analiza Judetului Satu Mare

Diverse

Analiza Judetului Satu Mare

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUI I

RELIEFUL

Județul Satu Mare are o alcătuire complexă din punct de vedere a formelor de relief, datorată condițiilor locale și a factorilor care au dus la crearea acestuia, astfel impunându-se gruparea lor în trei categorii majore:

zona de munte:depresiunea Oașului și Munții Oaș, Munții Igniș

zona de piemont :Dealurile Tășnadului și Culmea Codrului partea sudică și sud-estică

zona de câmpie: reprezentată de câteva unități ale Câmpiei de Vest

Zona montană

Munții Oaș, Gutâi, Țibleș, din care face parte zona montană a județului Satu Mare, s-au format la contactul dintre microplaca Transilvană și cea Panonică, mai precis la contactul dintre Carpații Orientali și marginea estică a Depresiunii Panonice, prin apariția a numeroase falii care au înlesnit pătrunderea la suprafață a magmei din adâncime ducând la formarea aparatelor vulcanice, precum și a numeroase corpuri magmatice intruzive acolo unde magma nu a ajuns la suprafață.

Zona depresionară a Oașului s-a format în badenian, înconjurată de conuri vulcanice. In pliocenul superior, odată cu retragerea apei mării, râurile au început să colmateze depresiunea mlăștinoasă a Oașului. Această colmatare a dus la formarea piemonturilor din interiorul depresiunii ca mai apoi terenul depresionar muntos sa fie fragmentat.

Eroziunea de suprafață, alterarea bio-chimică, procesele torențiale și de ravenare reprezintă procesele geomorfologice specifice acestuii etaj (Tarna Mare, Batarci, Turț, Cămărzana, Valea Rea, Tur, etc.). cantitatea mare de precipitatii favorizand eroziunea de suprafața a majoritatii versantilor despaduriti

Puternică fragmentare a reliefului este datorată rețelei apelor de suprafață. Vaile raurilor cu profile bine adâncite ce traverseaza mai multe strate geologice, duc la diferite forme ale impurificării râurilor.

Zona de piemont

În partea de SE a județului, la limita cu județul Maramureș, se întinde o măgură cristalină ce poartă numele de Culmea Codrului, o reminescență a munților cristalini hercinici. La poalele ei se așterne o zonă piemontană ce o leagă de regiunea de câmpie – Piemontul Codrului. În continuarea etajului colinar se individualizează Dealurile Tășnadului care s-au format mult mai recent, în locul lor actual, în pliocen, existând o lagună marină ce a fost colmatată de Râul Crasna. În perioada glaciațiunilor, datorită mișcărilor de subsidență, această zonă s-a ridicat concomitent cu coborârea zonei de câmpie în vecinătate.

Culmea Codrului este formată din șisturi cristaline care, în văile numeroaselor pârâuri, apar sub forma unor afrorismente. Piemontul Codrului, în schimb, este constituit din material aluvionar de glacis transportat și depus de apele curgătoare din masivul culmii Cordului.

Procesele geomorfologice actuale sunt diversificate sub aspectul desfășurării lor. Predominarea rocilor moi, rețeaua de văi deasă, extinderea terenurilor agricole creează un mare potențial de modelare. Eroziunea de suprafață se extinde pe întreg arealul, ravenarea și eroziunea torențială se evidențiază în peisaj, iar alunecările de teren sunt frecvente. Procesele de aluvionare și colmatare precum și eroziunea laterală de mal sunt datorate râurilor cu un debit mare.

Dealurile Tășnadului au formă de culmi boltite, brăzdate de apele curgătoare. Spre N culmile se termină brusc, pe când spre V se găsesc în legătură directă cu terasa Ierului. La baza culmilor se întâlnesc formațiuni ponțiene peste care se suprapun straturi pleistocene.

Două unități întregesc zona piemontană a județului: Dealurile Hododului – o prelungire nordică a Dealurilor Silvaniei și Dealurile Barcăului.

Zona de câmpie

Câmpia ocupă circa 2/3 din teritoriul județului, în partea centrală și vestică a acestuia și este parte integrantă a Câmpiei de Vest, formată în urma retragerii Mării Panonice.

Structura geologică a teritoriului constă în sedimente cretacice, paleogene, badeniene, sarmațiene, panoniene, respectiv depuneri fluviatile mai recente sub care se află fundamentul cristalin la mari adâncimi. Marea care a acoperit, începând din mezozoic, acest teritoriu se fragmentează treptat iar în pliocen, acest teritoriu, primind caracterul de lac, acesta retrădângu-se în pliocenul superior datorită colmatării râului. În această regiune mlăștinoasă, unde diferitele zone sunt supuse unor mișcări periodice lente, de coborâre sau ridicare, direcția apelor curgătoare a fost instabilă. Râurile, încă de la sfârșitul pleistocenului schimbându-și în repetate rânduri locul albiilor, au lăsat, astfel, un sistem întreg de meandre părăsite de diferite vârste.

Câmpia Someșului este cea mai întinsă zonă de câmpie din N-V țării, ocupând partea centrală a județului. Ea este străbătută de râul Someș, ale cărui aluviuni au format-o. Relieful este relativ monoton, caracteristic regiunilor de acumulare. În partea răsăriteană se întind terenuri joase, mlăștinoase, zonă cunoscută sub denumirea de Câmpia Livadei. În N-E apar conuri vulcanice izolate. Râul, care în trecut a cauzat inundații repetate, este îndiguit.

Câmpia Ecedea se întinde în bazinul fostei mlaștini Ecedea, formată în holocen, fiind considerată cea mai mare mlaștină eutrofă din Europa. Este câmpia cu cea mai joasă altitudine (112 m).

Câmpia Crasnei este o zonă joasă, situată la 5 de Câmpia Ecedea, aluvionată și drenată de râul Crasna. Suprafața ei este, în general, plană prezentând pe alocuri forme de microrelief pozitive (grinduri) și negative (microdepresiuni). Câmpia Careiului se prezintă ca o prispă mai înaltă față de câmpiile limitrofe, având altitudini cuprinse între 120 – 163 m. Relieful, modelat prin eroziunea fluviatilă, este în prezent slab ondulat. Zona este săracă în cursuri de apă.

Câmpia Nirului cuprinde nisipurile din NV țării, având o configurație specifică, șiruri de dune alternând cu terenuri mlăștinoase. Rețeaua hidrografică a teritoriului are caracter centrifug și insecvent.

Câmpia Ierului s-a format în locul unui străvechi șanț tectonic care până la începutul holocenului era albia comună de scurgere a întregului sistem hidrografic al Tisei. Este o zonă mlăștinoasă și inundabilă prin care curge râul Ier, formând imense meandre.

Etajul câmpiilor oferă un potențial redus pentru acțiunea de eroziune. În timpul viiturilor și inundațiilor predomină procesele de colmatare și aluvionare. Procesele de înmlăștinire și exces de apă sunt frecvente în câmpiile Ierului și Someșului. În Câmpia Careiului existența nisipurilor și dunelor creează posibilitatea apariției proceselor eoliene.

Fig.1 Reliful județului Satu Mare.

Campia Someșului și Valea Someșului :

Câmpia Someșului este creație exclusivă a Someșului inferior și a actualilor sau foștilor afluenți ai săi: Tur, Sar, Egher, Homorod, Crasna, etc.Este o câmpie aluvială recentă a Someșului care ieșind de la Seini a sedimentat masiv, procesul de aluvionare fiind stimulat de mișcările neotectonice de scufundare a Bazinului Panonic.

Procesul de acumulare impus de divagarea albiilor a creat o câmpie netedă cu aspect monoton, urmele vechilor albii fiind evidente în relief. Câmpia are o ușoară înclinare de la sud-est spre nord-vest, ecartul altitudinilor fiind cuprins intre 122.5–127.5m, coborând la 115 – 118 m, în albia Someșului.

Uniformitatea reliefului, privit în ansamblu se diversifică în detaliu prin asocierea câmpurilor cu denivelări ușoare, cu albii largi, active sau părăsite, în care se remarcă microrelieful de luncă : grinduri, albii părăsite, popine, belciuge, mlaștini și bălți, microdepresiuni, iar ca elemente ale reliefului antropic, diguri, canale de drenaj, rambleuri și debleuri, etc. Resursele de apă de suprafață din arealul studiat sunt constituite exclusiv de apele râului Someș, principala arteră hidrografică a zonei. Debitul mediu multianual al râului Someș în secțiunea Satu Mare este de 126 m³/s (Sofronie C., 2000).

Analiza valorilor debitelor zilnice pentru perioada 1970 – 2006 relevă un debit mediu multianual al Someșului în secțiunea Satu Mare de 135,2 m³/s reliefând o tendință de creștere a debitelor medii anuale. Resursa constituită de râul Someș în secțiunea Satu Mare, totalizează un volum anual scurs de 4,26 mld. m³. Acest volum reprezintă un potențial de circa 10,2% din potențialul resurselor de apă asigurate de râurile interioare care este de 40 mld. m³.

FACTORII CLIMATICI

Județul Satu Mare are o clima continentala cu influenta baltica in zona montana si continentala cu influenta oceanica in zona de cimpie.

Temperatura aerului

Media anuala este de + 9,4 grade C, cu o valoare minima de -2 grade C in luna ianuarie si maxima in luna iulie de + 21 grade C. Aceasta repartizare a temperaturilor determina aparitia primelor ingheturi, in prima jumatate a lunii noiembrie si ultimele la sfirsitul lunii martie cind apare si fenomenul de pornire a gheturilor. In cursul anului se inregistreaza cca. 120 zile cu temperaturi sub 0 grade C .

Fig.2 Variația temperaturilor medii anuale față de media multianuală și tendința de evoluției a acestora la stația meteorologică Satu Mare, în intervalul 1961 – 2006.

Precipiațiile

Regimul pluviometric în regiumea municipiului Satu Mare este influențat de o circulație atmosferică pe o direcție dominant sud-vestică. Analiza valorilor varieției anuale a precipitațiilor și a mediei lunare multianuale înregistrate la stația meteorologică Satu Mare în intervalul 1962 – 2006 relevă o medie multi anuală de 610 mm (609,8 mm) strat de apă. Rezultă un parametru meteorologic cu o mare variabilitate, valorile maxime înregistrându-se în ani 1974, 1998 și 2001, când cantitățile medii anuale au depațit 800 mm /an. Valorile minime s-au înregistrat în ani 1969, 1972, totalizând cantități medii anuale de sub 450 mm/an. Fluctuațiile se datorează alternanței anilor în care s-a manifestat mai pregnant activitatea ciclonică cu ani în care a persistat circulația de blocaj și regimul anticiclonic.

Fig. 2. Variația cantităților de precipitații medii anuale și tendița de evoluție a acestora la stațiile meteorologice Satu Mare și Supuru de Jos, în intervalul 1961 – 2006

Vântul

Analizând frecvența vântului la Satu Mare se constată că acesta bate dominant din sector sud – vestic cu 13,3 % din cazuri. Celelalte direcții cu pondere mai însemantă sunt estică cu 9,8 % și nord – vestică cu 9,7 %. Pe ansamblu, domină clamul atmosferic cu o pondere de 35,3 % din total cu deosebire la sfârșitul verii și începutul toamnei.

Fig. 3. Repartiția frecvenței vântului în procente pe direcții cardinale la statia meteorologică Satu Mare, în intervalul 1962 – 2002.

HIDROGRAFIA

Figura 4. Rețeaua hidrografică a județului Satu Mare, utilizabilă ca resursă de apă. (arhiva INHGA)

Bazinul Someșului

Someșul constituie artera principală a rețelei hidro străbătând 61 km pe teritoriul județului Satu Mare. El își colectează apele de pe o suprafață de 15.740 km2 din județele Cluj, Bistrița, Sălaj, Maramureș și Satu Mare, parcurgând atât zone de munte și deal cât și zone de câmpie. Panta este relativ mică de 0,2 – 0,5%, favorizând un curs liniștit cu un debit constant. Coeficientul de sinuozitate este de 2,12.

Principalii afluenți ai Someșului, pe teritoriul județului sunt: Valea Vinului, afluent pe stânga care drenează o suprafață de 69 km2 cu o lungime a cursului de 25 km și un coeficient de sunozitate de 2,20, Seinelul, afluent pe dreapta al Someșului, cu o lungime de 9 km și o suprafață bazinală de 21 km2, Homorodul Nou, afluent pe stânga, care drenează versantul nordic al Culmii Codrului, pe o suprafață de 302 km2, fiind legat de Someș printr-un canal. Lungimea râului este de 34 km cu un coeficient de sinuozitate de 2,28.

Crasna, afluent al Someșului cu confluența în Ungaria, are un curs de 57 km pe teritoriul județului adunându-și apele de pe o suprafață de 231 km2 din județele Sălaj și Satu Mare.

Crasna are în sectorul Satu Mare o pantă foarte mică, ceea ce-I conferă același curs liniștit (0,3 – 0,5 mc) ca și al Someșului.

Principalii afluenți ai Crasnei sunt Maja, cu un bazin de 22,4 km2 și o lungime de 28 km, apoi Cerna, cu un bazin de 112 km și o lungime de 18 și Maria, cu un bazin de 152 km și o lungime de 28 km.

Un afluent pe dreapta al Crasnei este și Homorodul Vechi, legat de acesta printr-un canal, cu o suprafață de 265 km2 și o lungiem de 38 km. Principalul lac de natură antropică este cel de la Moftin întins pe o suprafață de 100 ha, cu un volum de apă de 1,4 mil. m3 el având o folosință piscicolă.

Alte lacuri mai importante din punct de vedere turistic sunt cele de la Oțeloaia pe Homorodul Nou și cel de la Crucișor de pe Valea Văraștinii.

Bazinul Tisei este reprezentat de râul Tur, afluent direct al acestuia care are aproape întreaga suprafață a bazinului (1200 km2), pe teritoriul județului Satu Mare. Cursul principal are 70 km, diferiții afluenți având o importantă contribuție la extinderea bazinului. Astfel, Valea Rea are o suprafață are o suprafață a bazinului de 289 km și o lungime de 29, Talna are o suprafață de 176 km și o lungime de 38 km, Turț cu un bazin de 95 km2 și o lungime de 24, Racta, cu un bazin de 181 km2 și o lungime de 37 km. Coeficientul de sinuozitate pe întregul bazin este în jur de 1,30 – 1,50, având o pantă de 15%o.

Un alt afluent al Tisei este Tarna Mare cu o lungime de 17 km și un bazin de 313 km2 care are o pantă de 25%.

Lacurile prezente în acest bazin sunt de tip artificial, (antropic) cel mai important fiind lacul de la Călinești Oaș cu o suprafață de 380 ha și un volum de apă de  30,3 mil.m3. Acest lac are o utilizare complexă (alimentare cu apă, pescuit).

Din punct de vedere al suprafeței, lacurile de la Bercu Nou și Livada au o importanță deosebită, primul cu o suprafață de 285,4 ha și volum de 5,5 mil.m3, iar al doilea cu o suprafață de 258,4 ha acumulează un volum de apă de 4,2 mil.m3.

Figura 5. Hidrograful debitelor medii anuale și tendința de evoluție a acestora pe râul Someș la Satu Mare (arhiva INHGA)

Din punct de vedere cantitativ, râul Someș, poate asigura necesarul de apă din zonă, debitele minime medii zilnice și lunare situându-se peste limita minimă a etiajului.

Figura 6. Distribuția debitelor medii lunare ale râului Someș la Satu Mare (mc/s).

În perioadele deficitare, ținându-se cont de caracterul transfrontalier al râului Someș, s-a convenit cu partea ungară asigurarea unui debit minim necesar, aval de secțiunea Satu Mare de 4,60 m³/s. Perioada cea mai acută din șirul de ani 1970 – 2006 s-a înregistrat în anul 2003, semnalându-se în cursul anului menționat debite minime anuale de 26,3 m³/s în 23 de zile din an.

Resurse de apă ale spațiul adiacent ce pot compensa deficitul de apă potabilă a arealului studiat.

Alimentarea cu apă potabilă a municipiului Satu Mare, este în prezent doar parțial asigurată, datorită pierderilor mari de pe rețeaua de distribuție și din stația de tratare. Cu toate că, debitul instalat al sursei subterane este de 1628 l/s, randamentul de 60% al exploatării determină un deficit de apă circa 140 l/s. Pentru compensarea acestui deficit, Sofronie C., 2000, propune mai multe variante de suplimentare a alimentării cu apă, dintre care se pot menționa următorele :

1.Lacul Apa, s-a format datorită exploatarii agregatelor naturale dintr-o balastieră amplasată în apropierea localității Apa, prin interceptarea freaticului de către depresiunea formată, care a jucat rolul de dren pentru apele freatice.

Unitatea lacustră are un volum de circa 3,12 mil. m³ , adâncimile maxime variind între 10,8 – 12,2 m. Diferența dintre taluzurile malurilor și oglinda apei este de 5 – 6 m. Nivelul apei din lac se menține relativ constant la cota de 133,13 mdM. Resursa poate asigura un debit de 320 l/s, în această situație nivelul apei în lac reducându-se cu 1 – 1,5 m. Pentru utilizare este necesară construirea unei stații de pompare în zona lacului și o aducțiune în lungime de circa 20 km, până la stația de tratare Mărtinești. Din punct de vedere calitativ, apa lacului Apa se încadrează standardelor în vigoare, neexistând în prezent măsuri de protecție sanitară a zonei.

ACUMULAREA CALINESTI OAS

Acumularea Calinesti a fost realizata intre anii 1971-1973, fiind pusa in functiune in anul 1973. Este amplasata amonte de localitatea Coca, pe raul Tur, bazinul hidrografic al Tisei. Principala functiune a acumularii este cea de aparare impotriva inundatiilor si atenuarea undei de viitura pe raul Tur. Controleaza o suprafata bazinala de 359 kmp, debitul mediu multianual in regim natural fiind de 5,07 mc/sec. Volumul de atenuare al viiturilor este de 20.6 mil mc, intre cotele 143,5 si 147, 4 mdM.

Barajul este de tip frontal fiind construit din pamanturi argiloase, fara elemente speciale de etansare. Are o lungime maxima la coronament de 797 ml si o latime maxima de 9,5 m. Taluzele barajului sunt protejate prin pereu de beton in amonte si covor erbaceu in aval. Versantii raului Tur in sectiunea barajului sunt constituiti din roci eruptive : andezite si riolite acoperite cu strat deluvial de 0,5-2,8 m.

Folosinte :

-irigatii – suprafata prevazuta prin proiect a fi asigurata din lacul Calinesti Oas a fost de 4000 ha, insa pana in prezent nu s-au realizat irigatii din lac ;

-piscicultura – 143,05 mdM corespunde o suprafata de cca 314 ha si un volum de 5,65 mil. mc ;

-producerea de energie electrica – astfel din 1983 exista o MHC

In aval de acumulare pe raul Tur este asigurat un debit de servitute de 0,2 mc/sec si un debit minim salubru de 0,1 mc/sec.

CAPITOLUL II

Apele de suprafață

Definiții, normative și principii

Directiva Cadru Apă defineste în articolul 2 starea apelor de suprafață prin:

starea ecologică

starea chimică

Starea ecologică reprezinta structura și funcționarea ecosistemelor acvatice, fiind definită în conformitate cu prevederile Anexei V a Directivei Cadru Apă, prin elementele de calitate biologice, elemente hidromorfologice și fizico-chimice generale cu funcție de suport pentru cele biologice, precum și prin poluanții specifici (sintetici și nesintetici).

Conceptul promovat de Directiva Cadru Apă privind starea apelor are la bază o abordare nouă, integratoare care diferă fundamental de abordările anterioare în domeniul calitătii apei în care elementele hidromorfologice nu erau considerate, iar preponderența revenea elementelor fizico-chimice. Caracterizarea stării ecologice în conformitate cu cerintele Directivei Cadru Apă (transpuse în legislația româneasca prin Legea 310/2004 care modifică și completează Legea Apelor 107/1996), se bazează pe un sistem de clasificare în 5 clase, respectiv:

foarte bună, bună, moderată, slabă și proastă, definite și reprezentate astfel:

pentru starea foarte bună – valorile elementelor biologice se caracterizează prin valori asociate acelora din zonele nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore. Valorile elementelor hidromorfologice și fizico-chimice ale apelor de suprafață se caracterizează prin valori asociate acelora din zonele nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore;

pentru starea bună – valorile elementelor biologice se caracterizează prin abateri ușoare față de valorile caracteristice zonelor nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore. Valorile elementelor fizico-chimice generale se caracterizează prin abateri minore față de valorile caracteristice zonelor nealterate (de referință) sau cu alterari antropice minore;

pentru starea moderată – valorile elementelor biologice pentru apele de suprafață deviază moderat de la valorile caracteristice zonelor nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore; pentru starea slabă – există alterări majore ale elementelor biologice; comunitațile biologice relevante diferă substanțial față de cele normale asociate condițiilor nealterate zonele nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore;

pentru starea proastă – există alterări severe ale valorilor elementelor biologice, un număr mare de comunitați biologice relevante sunt absente față de cele prezente în zonele nealterate(de referință) sau cu alterări antropice minore

Directiva Cadru defineste starea chimică bună a apelor de suprafață, ca fiind starea chimică atinsă de un corp de apă la nivelul căruia concentrațiile de poluanți nu depășesc standardele de calitate pentru mediu, stabilite în anexa IX și sub Articolul

16(7), precum și sub alte acte legislative Comunitare ce stabilesc astfel de standarde. Standardele de calitate pentru mediu (EQS) sunt definite drept concentrațiile de poluanți ce nu trebuie depășite, pentru a se asigura o protecție a sănătații umane și a mediului.

Corpurile de apă care nu se conformează cu toate valorile standard de calitate pentru mediu se indică ca neîndeplinind obiectivul de stare chimică bună.

În evaluarea stării chimice, substanțele prioritare prezintă relevanță. În acest sens, Comisia Europena a aprobat Directiva nr. 2008/105/EC privind standardele de calitate pentru mediu în domeniul politicii apei și care amendează Directiva Cadru a Apei (Anexa II a Directivei 2008/105/EC a inlocuit Anexa X a Directivei Cadru Apă) care prezintă valorile standard de calitate pentru mediu pentru substanțele prioritare și alți poluanți (33 de substanțe și grupuri de substanțe sintetice și nesintetice + 8 alți poluanți

sintetici).

De asemenea, Directiva Cadru Apă, introduce un concept nou privind starea corpurilor de apă puternic modificate și artificiale, reprezentată de potențialul ecologic și de starea chimică.

În cazul corpurilor de apă puternic modificate și artificiale sunt definite 4 clase ale potențialului ecologic, respectiv: potențial ecologic maxim și bun, potențial ecologic moderat, potențial ecologic slab, potențial ecologic prost.

Elementele de calitate ale corpurilor de apă de suprafață artificiale și puternic modificate sunt acelea aplicabile la oricare dintre categoriile de apă de suprafață menționate anterior, valorile elementelor biologice și fizico-chimice pentru potențialul ecologic maxim, reflectând valorile asociate cu cel mai comparabil tip de apă de suprafață, ca urmare a condițiilor hidromorfologice care rezultă din caracteristicile de corp de apă puternic modificat și artificial.

Din punct de vedere calitativ, râul Someș, în secțiunea Satu Mare prezintă un grad de poluare relativ ridicat, datorită folosințelor din amonte, nefiind luat în calcul în prezent pentru alimentarea cu apă potabilă. Analizele bacteriologice relevă o încărcătură bacteriană medie de 1307166 număr bacili coliformi totali/dm³ de apă. Parametrii chimici în secțiunea Dara variază în funcție de debitul râului, poluări accidentale, temperatura apei, etc. Ecartul oscilației parametrilor chimici este redat în tabelul 4.

Tabelul 2. Valorile medii ale indicatorilor chimici ai apei râului Someș în secțiunea Dara

Parametrii chimici menționați în tabelul 4, se constituie în indicatori de calitate fizico – chimici reliefând gradul de încărcare bio-chimică a râului, gradul de curățenie, precum și poluările accidentale sau voite induse de factorul antropic.

pH- reprezintă concentrația ionilor de hidrogen, valoarea fiind cuantificată pe o scară cuprinsă între 0 – 14. Apele neutre au pH-ul 7, sub această valoare apele sunt acide, iar peste 7 sunt bazice. Valorile pH-ului cuprinse între 6,7 – 8,6 favorizează procesele vitale ale ihtiofaunei. Din acest punct de vedere apele râului Someș se încadrează în ecartul de valori ce permit desfășurarea normală a proceselor biotice ale ecosistemelor acvatice.

Oxigenul dizolvat este un indicator de apreciere a calității apelor de suprafață, care oferă informații cu privire la dezvoltarea viețuitoarelor acvatice (Trufaș C.,2003). Pentru a întreține viața, oxigenul dizolvat în apele râului trebuie să depășească 5 mg/l. Variațiile se datorează oscilațiilor termice, valori maxime înregistrându-se iarna când temperaturile scăzute determină reducerea proceselor de oxidare. Valorile minime se înregistrează vara, datorită temperaturilor ridicate ale apei și consumării oxigenului în procese chimice și biochimice. Apele râului Someș au valori relativ stabile ale oxigenului dizolvat, de peste 7 mg/l, datorită debitului lichid relativ bogat, a trecerii oxigenului din atmosferă în apă și a proceselor de fotosinteză.

Clorul are o importanță majoră îndeosebi în combinație cu sodiul, oferindu-i în combinație cu acesta, caracaterul alcalin al apei. Încărcătura mare cu cloruri a apelor Someșului, se datorează faptului că râul traversează sectoare salifere, combinat cu activitățile antropice .

CCO sau consumul chimic de oxigen este un indicator de calitate, ce relevă prin oxidare chimică directă, concentrația de compuși organici. Se referă la cantitatea de oxigen consumată în procesele reducătoare, fără intervenția organismelor vii. În secțiunea Dara, stabilirea CCO se bazează pe colectarea oxigenului din materiile organice utilizându-se agenți de oxidare de tipul permanganatului de potasiu ( KMnO4). Încărcarea organică a apei râului la care se adaugă lavajul solurilor indus de precipitații, determină creșterea valorii CCOMn.

Amoniul, azotiții și azotații sunt compuși anorganici ai azotului fiind considerați indicatori ai poluării apei.

Amoniul rezultă din descompunerea materiei organice în condiții anaerobe fiind un indiciu al deversării de ape menajere insuficient epurate ori prezența scurgerii apei de pe terenuri tratate chimic cu azotați.

Azotații provin din spălarea solurilor tratate chimic cu îngrășăminte azotoase, din nitrificarea amoniului ca urmare a oxidării bacteriene a materiilor, efluenți agro- industriali sau este rezultatul descompunerii naturale a organismelor moarte. Prezența azotaților determină reducerea cantității de oxigen dizolvat și sporirea cantității de fitoplancton din apă. Analizele zilnice ale apei Someșului relevă unele creșteri ale azotațiilor fără depășirea pragurilor crititice.

Azotiții sunt compuși intermediari, care se formează în apele naturale când nitrații sunt transformați în azot. Prezența nitriților, indică poluarea apelor cu reziduri organice în descompunere sau prezența materiilor fecale. Au o mare toxicitate apreciindu-se faptul că la concentrații mai mari de 0,10 mg/l în apa potabilă induc stări hipotensive, iar pe timp îndelungat provoacă afecțiuni cardiace grave și tumori maligne. Pe râul Someș, au fost decelate creșteri aleatoare ale azotițiilor, pe perioade scurte de timp.

Prin convenția cu Ungaria s-a stabilit un debit salubru al râului Someș, în secțiunea Satu Mare – frontieră de 4, 20 m³/s, pentru menținerea unui grad minim de diluție necesar, și valori ale indicatorilor de calitate care să nu depășească valorile maxime admise.

Acestea sunt :

CBO5 – 10,6 mg/l ;

Reziduu fix – 593 mg/l ;

Amoniu – 3,6 mg/l NH4 ;

Mangan – 1,6 mg/l ;

Detergenți – 0,19 mg/l ;

CBO5 sau consumul biochimic de oxigen exprimă cantitatea de oxigen necesară descompunerii materiilor organice în apă, printr-un proces biochimic, bacteriile și microorganismele consumând în procesul de descompunere cantități mari de oxigen.Valorile mai crescute ale CBO5, exprimă poluări cu materii biodegradabile, nivelele acceptabile depinzând de viteza și debitul râului precum și de volumul de ape uzate efluente în râu.

Reziduul fix cuprinde totalitatea substanțelor solide dizolvate compuse din impurități organice și anorganice, exceptând gazele dizolvate în apă, și reprezintă în fapt reziduul ce rămâne după evaporare și filtrare la 105 º C.

Manganul se află în cantități reduse fiind utilizat de plante pentru sinteza clorofilei (Sorocovschi V., 1996). Face parte din clasa substanțelor indezirabile găsindu-se în compoziția naturală a apei. Creșteri ale concentrației de mangan peste 2 mg/l poate periclita ecosistemul acvatic al râului și compromite calitatea apei cerută la folosințe.

Detergenții se încadrează în clasa micropoluanților chimici organici ce induc influențe negative asupra râului având efecte directe toxice și cancerigene (Sorocovschi V., 1996).

Gradul de curățenie al râului este de 66,8 %, corespunzător zonei β-mezosaprobe (Sofronie C., 2000) din acest punct de vedere apele râului încadrându-se în clasa a II-a de calitate. Directiva Cadru a CE în domeniul apei prevede un sistem de clasificare a calității ecologice ale apelor de suprafață în 5 categorii de calitate :

calitate foarte bună – valorile elementelor biologice se caracterizează prin valori asociate acelora din zonele nealterate de referință sau cu alterări de natură antropică nesemnificative, iar valorile elementelor fizico-chimice sunt egale cu valorile normale asociate apelor aflate în condiții nealterate ;

calitate bună – valorile elementelor biologice pentru apele de suprafață prezintă abateri minore față de valorile valorile normale asociate apelor aflate în condiții nealterate ;

calitate moderată – valorile elementelor biologice pentru apele de suprafață se abat moderat de la valorile de referință asociate apelor de suprafață ca rezultat al activității antropice ;

calitate nesatisfăcătoare – există alterări majore ale elementelor biologice de calitate pentru apele de suprafață, comunitățile relevante diferă substanțial de cele caracteristice condițiilor naturale ;

calitate nesatisfăcătoare – alterări severe ale valorilor elementelor biologice de calitate pentru apele de suprafață, comunitățile relevante diferind substanțial față de cele asociate condițiilor naturale.

După grupa indicatorilor toxici și speciali, Someșul se încadrează în grupa a III-a de calitate. Deși râul Someș se constituie într-o resursă hidrică importantă din punct de vedere cantitativ, nu poate fi utilizat în prezent pentru alimentarea cu apă potabilă și materie primă în industrie, întrucât costurile de tratare (filtrare, tratare cu cărbune activ, ozonizare) ar fi extrem de ridicate și evident neviabile economic.

Resursa trebuie luată în considerare pentru viitor presupunându-se o îmbunătățire a calității apei râului și introducerea unor tehnologii performante de tratare. Deși râul Someș se constituie într-o resursă de apă importantă a arealului urban Satu Mare, utilizările se limitează la prelevări de apă industrială tehnologică și pentru agrement.

CAPITOLUL III

Legislatie Naționala și europeana

1. Directiva Cadru Ape

omenirea se confrunta cu una dintre cele mai actuale probleme globale , lipsa si degradarea calitatii apei. 1988 a fost anul în care Comisia Europeana a decis elaborarea unei politici coerente și cuprinzatoare în domeniul apei,ca urmare a numeroaselor avertismente ale oamenilor de stiinta. Întrând în vigoare odata cu publicarea în Jurnalul Oficial OJ L327 la sfarsitul anului 2000 sub numele „Directiva Parlamentului si a Consiliului European 60/2000/EC privind stabilirea unui cadru de aciune comunitar în domeniul politicii apei”. Ea stabileste un cadru comun pentru managementul durabil și integrat al tuturor corpurilor de apa având ca scop principal atingerea unei „stari bune” a apei făcând referire la caracteristicile fizice,chimice și biologice ale acesteia.

Directiva Cadru Ape se bazează pe conceptul de monitoring integrat al apelor prezentat sub trei metode de integrare (tinand cont de influența factorilor naturali sau umani asupra cantitatii cât și calitatii apei)

-a ariilor de investigare la nivel de BH: ape de suprafaa în regim natural , ape de suprafata articiale sau ape cu regim puternic modificat antropic, ape subterane, arii protejate, eflueni;

-a mediilor de investigare: apa, sedimente carora le sunt integrate componentele biologice (biota)

– a elementelor/componentelor monitorizate: biologice, hidromorfologice si fizico-chimice (calitativ si cantitativ)

Directiva Cadru privind Apa urmareste:

• imbunatatirea mediului acvatic prin protecția și reducerea și incetarea evacuarilor și emisiilor de substante poluante

• prevenirea protejarea și imbunatatirea în calitatii apei în ceea ce privește starea ecosistemelor acvatice,terestre și a zonelor umede

• reducerea progresiva a poluarii apelor ubterane si prevenirea poluarii ulterioare.

• utilizarea durabila a apelor

Directiva Cadru Ape aduce un aport considerabil în ceea ce privește protecția apelor teritoriale,prevenirea și eliminarea poluarii în mediul marin. Tot odată impune statelor membre o serie de obligatiuni prin care solicita monitorizarea și clasificarea apelor cu scolul evaluarii starii ecologice precum și aplicarea de măsuri în vederea limitarii poluarii difuze a apelor la nivel bazinal.

DCA aduce beneficii atât pe plan social , economic cât și de mediu prin asigurarea unui management eficient și durabil al mediului acvatic,cat și imbunatatirea calitatii acestuia, formarea unui echilibru intre necesitatile sociale economice și de mediu prin definirea obiectivelor de mediu, și imbunatatirea protectiei și a calitatii mediului acvatic.

Implementarea DCA în România

România s-a angajat să implementeze Directiva Cadru privind Apa în același timp cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. În acest sens, sub coordonarea Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunarea (ICPDR), România a cooperat cu celelalte state dunărene pentru realizarea Planului de management bazinal al fluviului Dunarea, care reprezintă o viziune unitară privind activitățile de gospodărire durabilă a apelor din întregul bazin dunărean [1].

Figura 7. Mangementul integrat al resurselor de apă după A.N. “Apele Române”– Direcția Apelor Someș -Tisa, 2003.

Politica apei vizează gospodărirea cantitativă și calitativă eficientă a resurselor de apă. Gestiunea cantitativă a resurselor de apă de pe arealul analizat include :

satisfacerea folosințelor

gestiunea apelor mari (viituri)

gestiunea apelor mici (seceta)

evacuarea apelor meteorice

gestiunea apelor de suprafață:

– ape curgătoare

– ape stătătoare

gestiunea apelor subterane:

– ape freatice

– ape de adâncime

Gestiunea calitativă a resurselor de apă urmărește :

satisfacerea nevoilor calitative

protecția calității apelor

regenerarea calității apelor

dezvoltarea durabila

CAPITOLUL IV

4. Modalități de evaluare a calității apelor de suprafață

Comparație cu standarde (din legislație)

Indici de calitate a apei

Din punct de vedere calitativ chimismul apei din foraje prezintă ușoare diferențieri ale parametrilor. Analiza probelor de apă din forajul F 603 Martinesti (FE44) a evidențiat următoarele valori :

Tabelul 6. Parametrii fizico – chimici ai apei prelevate din forajul F 603 din frontul de captare Mărtinești–Micula

CAPITOLUL V

Surse de poluare

1.CLASIFICAREA SURSELOR DE POLUARE

Înainte de a face o clasificare a acestor surse trebuie să clarificăm câteva aspecte noționale și anume ce este poluarea, ce sunt sursele de poluare și care este rolul apelor în acest context.

Prin poluarea apelor se înțelege, conform Legii Apelor nr.107-96 deteriorarea calităților fizice, chimice, biologice și bacteriologice ale acestora produsă direct sau indirect de activitatea umană sau de procesele naturale.

Poluantul este acea substanță prezentă în concentrații mai mari decât cele naturale având un efect nociv asupra mediului acvatic.

Prin sursă de impurificare se înțelege locul de origine a emisiei de poluanți rezultată în urma unor procese naturale sau antropice.

Apele de suprafață joacă în acest caz rolul de receptor al poluanților emiși de sursele existente în bazinele hidrografice ale fiecărui râu.

Clasificarea surselor de impurificare se face după mai multe criterii. După origine sursele de impurificare se împart în:

surse naturale

surse antropice

Luând în calcul activitatea lor în timp ele pot fi:

surse permanente

surse accidentale

surse intermitente

Se poate face o clasificare a surselor și după gradul de epurare al apelor uzate evacuate:

surse organizate prevăzute cu instalații în scopul eliminării poluării

surse neorganizate apele uzate pătrund necontrolat în cele de suprafață.

În această lucrare analiza surselor de poluare se va baza pe cele două mari categorii: surse naturale și surse antropice. Se va face o analiză a indicatorilor care depășesc valoarea limită ipusă de STAS 4706/88 precum și a NTPA – 001/97.

2.SURSELE NATURALE

La ora actuală pe Terra nu se poate vorbi de un mediu 100% natural, influența umană făcându-și simțită prezența fie direct fie indirect prin intermediul unor componente ale mediului. De aceea când ne vom referi la sursele naturale de impurificare vom lua în calcul și efectul indirect al substanțelor poluante emise de om în ariile de locuire și activitate. Acești poluanți ajung în natură prin intermediul dinamicii mediilor hidro și meteo dar și în urma altor procese.

Sursele naturale de poluare sunt rezultate în urma interacțiunii dintre mediul hidric de suprafață și mediul înconjurător (relief, atmosferă, ape subterane, vegetație, sol, faună).

Pentru analiza impactului surselor naturale nu există doar elemente calitative cele cantitative lipsind. În monitorizarea apelor de suprafață nu s-a pornit de la analiza acestor medii naturale considerându-se că ele influențează într-o mai mică măsură calitatea mediilor hidro.

Totuși aceste surse naturale provoacă deseori modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor, influențând negativ folosirea lor. Nu este vorba de o poluare propriu-zisă de aceea termenul de impurificare este mai mult folosit.

Sursele naturale de poluare a apelor sunt în cea mai mare parte a lor surse cu caracter permanent rezultat în urma dinamicii proceselor din mediul înconjurător (circuitele apei, dinamica aerului etc.).

Alterarea și alte procese superficiale ca sursă de impurificare

Alterarea chimică a rocilor, a substratului în general, este influențată de precipitații, de compoziția atmosferică și de ecosistemele terestre. Parte integrantă a circuitului apei în natură apa de precipitații ajunge pe substratul existent în acel loc organizându-se scurgerea în suprafață. O parte din această apă prin infiltrație ajunge în stratul freatic sau de adâncime.

Alterarea mineralelor determină chimismul natural al apelor de suprafață, dar existența unor elemente în exces poate duce la o impurificare majoră.

Consultând harta geologică a județului Satu Mare observăm marea varietate de roci și minerale, de la andezitele bazaltoide, anfiboli și piroxeni, la rocile piroclostice (gresii) și geanodioritele porfirice în Munții Oaș și Gutâi, la granitele gnaisice micosisturile, paragnaisele, formațiunil cristaline, argilele roșcate, nisipuri și pietrișuri în Culmea Codrului și Dealurile Tășnadului continuând cu argilele și marnele și depozitele laessoidale și mlăștinoase din Câmpia de Vest.

La contactul dintre atmosferă, substanțe și apele de suprafață au loc o serie de procese (dizolvare, carbonatare, oxidarea, hidratarea și hidroliza) în urma cărora substanțele minerale ajung în compoziția apelor minerale naturale.

Poluanții rezultați din simpla dizolvare a mineralelor fără o schimbare a proprietăților sau participarea altor compuși sunt relativ rari (CaSO4, NaCl). De aceea are loc o dizolvare fie prin hidratare fie prin hidroliză. Procesul de hidroliză este mai important deoarece prin acest proces se realizează atacul asupra mineralelor din rocile de suprafață. Sărurile formate din acizi slabi respectiv tari cu baze tari respectiv slabe suferă acest fenomen și formează compuși slabi disociați.

Alterarea rocilor prin carbonatare este datorată CO2-ului dizolvat în apă, care reacționează cu diferite elemente cum ar fi calcarele, dolomitele etc. întâlnite mai ales pe cursul superior al Someșului și Crasnei.

Alterarea rocilor silicatice este mai complexă și totodată mai importantă datorită marilor suprafețe ocupate de aceste roci.

Foarte puțini silicați minerali se dizolvă complet în timpul alterării rocilor ceea ce duce la o impurificare a apei cu substanțe în suspensie.

Oxidarea în orizontul alterării se face în general asupra unor elemente ca și carbonul, sulful, fierul sau chiar oxigenul. Oxidarea carbonului se face cu consum mare de oxigen ceea ce duce la o scădere a cantității de oxigen din apă și la periclitarea existenței vieții. Oxidarea sulfului, găsit în natură sub formă de gips anhideit, pirită etc. dar și în alte minerale sub formă de sulfat și sulfuri, are ca rezultat obținerea acidului sulfuric. Prin eliberarea fierului din pirită are loc o acumulare a acestuia în cantități mari ceea ce duce la o poluare excesivă.

Dizolvarea datorită pH-ului se face în funcție de valoarea acestuia în apele de precipitații dar și în cele de suprafață. Dacă el are valori scăzute deci un caracter acid se dizolvă rocile cu caracter alcalin (oxizi carbonați), dacă are valori ridicate deci un caracter bazic se dizolvă rocile cu caracter acid (sulfați, azotați).

Un proces important este antrenarea unor componente și elemente conținute în argile și marne și acestea prezente din abudență pe teritoriul județului Satu Mare. Argilele și marnele fine sunt mai puțin solubile și nu reacționează cu apa fiind antrenate sub formă de suspensii.

În cadrul fenomenului de absorbție a unor elemente și schimb ionic realizat între apă și substrat se întâlnesc două situații:

absorbția ionilor mineralelor de către substanțele coloricale sau depuse (K+, Na+, NH4+, Fe2+, Cl-, SO4-, PO43-);

schimbul ionic dintre soluția apei și zonele de contact (Ca2+, Mg2+, Na+).

O altă categorie de surse legate de substratul geologic dar mai ales de cel litologic o constituie trecerea apei de suprafață prin zonele cu fenomene de eroziune a solului situat în general în Culmea Codrului și Dealurile Tășnadului, în Câmpia Careiului și Depresiunea Oașului. Acest lucru provoacă impurificarea cu particole solide antrenate din sol mai ales acolo unde solurile sunt argiloase sau marnoase.

Atmosfera ca sursă de impurificare a apelor

O importanță deosebită pentru studierea chimismului apelor, dar implicit și pentru poluarea aecstora, o constituie interacțiunea atmosferă / apă.

La interfața dintre cele două medii ploaia spală particulele străine din atmosferă și le introduce în apele de suprafață. Prin diferite procese ajung în apă provenite din atmosferă diferite substanțe (N2, NO2, NH3, SO4, N2S, CO2), pulberi minerale sau organice.

De asemenea pH-ul precipitațiilor influențează pH-ul apei de suprafață modificându-l în sens pozitiv sau negativ. Apele de precipitații conțin și unii izotopi radioactivi cu timp mic de înjumătățire I13’ (18 zile) Sr85 (53 zile) Cs144 (288 zile) Sr50 (25 ani).

Circuitul apei în natură din care fac parte și apele de precipitații și cele de suprafață este mult mai complex și nu poate fi studiat pe componente separat fără a se lua în considerare întreg sistemul.

Apele subterane

În funcție de substratul existent și de stratele permeabile pe care le traversează apele subterane pot reprezenta o sursă de impurificare prin aport de elemente chimice peste limitele normale.

Datorită contactului mai prelungit și nemijlocit cu rocile din sol și subsol apele subterane pot influența mineralizarea apelor de suprafață.

Totodată apele subterane drenează zonele de culturi agricole care prin folosirae îngrășămintelor și pesticidelor pot avea efecte nocive.

Vegetația, fauna și influențele lor

Mediul hidric fiind un mediu propice pentru existența și dezvoltarea vieții este impurificat odată cu încetarea din viață a organismelor care trăiesc în apă.

Impurificarea cu substanțe organice provenite de la organisme este foarte dăunătoare datorită consumului mare de oxigen necesar organismelor aerobe pentru descompunerea acestora.

O altă sursă de impurificare o reprezintă și vegetația terestră de pe mal care poluează apele cu frunze, crengi și alte substanțe.

În urma proceselor de fotosinteză plantele din mediul acvatic eliberează CO2 și consumă O2.

Fauna bacteriană și condițiile propice dezvoltării virușilor și enterovirușilor are o influență nefastă asupra folosințelor apei respective.

SURSELE ANTROPICE

Sursele antropice sau artificiale de poluare a apelor de suprafață sunt reprezentate în principal de apele uzate evacuate în acestea. Apele uzate provin din utilizarea apei în diferite scopuri (alimentare cu apă potabilă, folosințe în industrie și agricultură). Impurificarea cu diferite substanțe în urma folosințelor duc la poluarea lor excesivă.

După scopul și folosința acestor ape, sursele de impurificare se pot împărți în:

surse menajere

surse industriale

surse de natură agricolă

CAPITOLUL VI

Monitoringul calitatii apelor în judetul Satu Mare

Modernizarea si dezvoltarea sistemului de monitorizare a calitatii apelor este o activitate complexa, care are implicatii multiple reprezentate prin:

Ø Cresterea numarului subsistemelor de monitorizare din cadrul sistemului national de monitorizare a calitatii apelor, fata de cel existent, prin includerea unor noi subsisteme si redefinirea subsistemelor existente în conformitate cu prevederile Directivei Cadru, precum si a celorlalte Directive Europene in domeniul apei.

In acest sens, Directiva Cadru prevede faptul ca toate “corpurile de apa de suprafata din cadrul districtului bazinului hidrografic trebuie sa fie identificate ca facand parte dintr-una din urmatoarele categorii – rauri, lacuri, ape de tranzitie sau ape marine litorale – sau ca fiind corpuri de apa de suprafața artificiale sau corpuri de apa puternic modificate;” (Anexa II, 1.1. (I));

Subsistemele de monitorizare* pentru apele de suprafata si subterane,

prevazute de Directiva Cadru si de celelalte Directive Europene in domeniul apei sunt reprezentate de 7 subsisteme, care comparativ cu sistemul existent uprind inca doua noi subsisteme (subsistemul ape de tranzitie și subsistemul ape puternic modificate si artificiale), respectiv:

¨ Subsistemul rauri;

¨ Subsistemul lacuri naturale;

¨ Subsistemul ape de tranzitie;

¨ Subsistemul ape marine litorale;

¨ Subsistemul ape puternic modificate si artificiale;

¨ Subsistemul ape subterane;

¨ Subsistemul ape uzate.

Ø Definirea unor noi tipuri de monitoring

In conformitate cu prevederile Directivei Cadru in domeniul apei, sistemul national de monitorizare a calitatii apei curpinde trei tipuri de monitoring, respectiv:

¨ Monitoringul de supraveghere;

¨ Monitoringul operational;

¨ Monitoringul de investigare.

* In viitor este posibila o extindere a susbsistemelor de monitorizare cu cel al zonelor umede, gospodarite la nivel de bazin hidrografic si incluse in PGABH-uri. Propunerile privind inluderea acestora in sistemul de monitorizare, precum si cerintele de monitorizare sunt in discutie si vor fi prezentate spre analiza grupului Stategic de Coordonare a Implementarii DC in luna Oct.2002

Monitoringul de supraveghere** are rolul de a evalua starea tuturor apelor din cadrul fiecarui bazin sau sub-bazin hidrografic, furnizand informații pentru: validarea procedurii de evaluare a impactului, proiectarea eficienta a viitoarelor programe de monitoring, evaluarea schimbarilor pe termen lung a conditiilor naturale, precum si evaluarea schimbarilor pe termen lung a impactului activitatilor antropice asupra resurselor de apa. Monitoringul operational** trebuie realizat pentru toate acele corpuri de apa care, fie pe baza evaluarii impactului conform Anexei II din Directiva Cadru, fie pe baza monitoringului de supraveghere, sunt identificate ca avand riscul sa nu indeplineasca obiectivele de mediu. Monitoringul operational are ca scop stabilirea starii ecosistemelor acvatice ce prezinta riscul de a nu indeplini obiectivele de mediu precum si evaluarea oricaror schimbari in starea unor astfel de ecosisteme acvatice, schimbari care rezulta din programele de masuri.

Monitoringul de investigare** trebuie efectuat pentru: identificarea cauzelor depasirilor limitelor prevazute in standardele de calitate si in alte reglementari de mediu, pentru certificarea cauzelor pentru care un corp de apa nu poate atinge obiectivele de mediu (acolo unde monitoringul de supraveghere arata ca obiectivele stabilite pentru un corp de apa nu se pot realiza, iar monitoringul operational nu a fost inca stabilit), precum si pentru stabilirea impactului poluarilor accidentale.

In prezent, activitatea de monitorizare raspunde partial cerintelor Directivei Cadru si a celorlate Directive Europene in domeniul apei, prin acoperirea anumitor aspecte in domeniului monitoringului de supraveghere.

Ø Definirea si extinderea mediilor de investigare

Pana in prezent monitoringul calitatii apei s-a bazat in principal pe evaluarea calitatii apei din punct de vedere fizico-chimic. Procedurile de prelevare, metodele analitice si procedurile de control ale calitatii apei din punct de vedere chimic au fost comparate,evaluate si armonizate de exemplu in țările dunarene, insa in privinta monitorizarii si evaluarii starii ecologice a apelor, experienta existenta pe plan national,la nivelul bazinului Dunarii ca si pe plan european, nu a fost suficient dezvoltata, necesitand noi abordari si extinderi.

In conformitate cu prevederile Directivei Cadru si a celorlalte directive din domeniul apei sunt identificate urmatoarele medii de investigare , fiind necesara extinderea cu precadere a abordarii mediului biotic si cel al sedimentelor:

¨ Apa

** Cerinte suplimentare de monitorizare sunt necesare pentru ariile protejate identificate in conformitate cu

Anexa IV a DC, a caror programe de monitorizare sunt functie de tipul si respectiv de starea ariilor protejate

respective;
¨ Sedimente/materii in suspensie

¨ Biota

Ø Monitorizarea unor noi componente si a unor noi parametrii;

Principalele orientari si cerinte pentru monitorizarea unor noi componente și unor noi parametri in conformitate cu prevederile Directivei Cadru au la baza considerarea de aceasta data a relatiei efect – cauza, conform careia componentele sunt principalele elemente in evaluarea “stării“ apelor, elementele chimice și hidromorfologice fiind considerate ca elemente care vin în sprijinul celor biologice.

In acest sens Directiva Cadru (Anexa V,1,1.1) prevede monitorizarea unor noi componente/elemente biologice, reprezentate de macrofite, fitobentos și fauna piscicola, elemente neabordate in cadrul sistemul actual de monitorizare a apelor, precum si a unei multitudini de parametrii pentru care noi proceduri de analiza/investigare si evaluare sunt necesare. Avand in vedere riscul fata de mediul acvatic si de sanatatea umana reprezentat de substantele prioritare si in special de catre substantele prioritare periculoase , a fost elaborata la nivel european pentru prima data

Lista celor 32 de Substante si Grupe de Substante Prioritare care a intrat în vigoare prin Decizia Parlamentului si Consiliului European nr. 2455/2001/EEC, fiind transpusa in legislatia romaneasca prin HG 118/2002 care cuprinde un numar extins, respectiv 35 substante si grupe de susbstante prioritare. In acest fel se impune monitorizarea in toate mediile de investigare – apa/sedimente/biota a substantelor prioritare/periculoase (Art.16.7), ceea ce necesita elaborarea unor noi metode analitice și standarde de calitate, precum si existenta unei aparaturi de laborator cu sensibilitate foarte mare.

Ø Existenta unui personal de specialitate bine pregatit din punct de vedere profesional, implicat in aplicarea prevederilor complexe ale Directivelor Europene si in special a Directivei Cadru in domeniul apei;

Ø Dotarea cu aparatura de observatii, masuratori si prelevari probe, precum și aparatura de laborator in vederea realizarii analizelor mediilor, componentelor și parametrilor suplimentari prevazuti de Directiva Cadru si celelalte Directive Europene.
Procesul de monitorizare este in strinsa lagatura cu cel de evaluare a calitatii pelor, fiind considerate procese in “secventa” si avand drept scop cunoasterea si caracterizarea starii apelor de suprafata si subterane.

Unitatea fundamentala in cunoasterea si caracterizarea starii apelor, precum si in atingerea obiectivului comun reprezentat de “starea buna”, este reprezentat de corpul de apa, pe care Directiva Cadru il defineste ca fiind în cazul apelor de suprafata “un element distinct si important de apa de suprafata, cum ar fi: un lac natural, lac artificial, un curs de apa, rau sau canal, sau o parte a unui rau sau canal, apa de tranzitie sau o parte din apa marina litorala” (art.2.10), iar in cazul apelor subterane “un volum distinct de apa subterana dintr-un acvifer sau mai multe acvifere” (art. 2.12).

Corpului de apa, unitate fundamentala in monitorizarea apelor, i se asociaza obiectivele de mediu si programele de masuri in vederea atingerii obiectivelor respective.

Sursele menajere

Apele uzate menajere sunt rezultate în urma satisfacerii nevoilor gospodărești, igienico-sanitare și social-administrative ale populației care trăiește în general în zonele urbane.

Pe teritoriul județului Satu Mare în zona studiată, există trei stații de epurare orășenești care se constituie în tot atâtea surse de impurificare a apelor de suprafață: R.A. Comunala Satu Mare, R.A.G.C.L. Carei și S.C. Recon S.A. Negrești Oaș. În canalizarea orășenească deversează și majoritatea întreprinderilor aflate pe teritoriul acestor orașe conform NTPA – 002/97, de aceea vom considera stațile ca surse mixte și le vom trata ca atare.

Activitățile antropice cu impact major

Agricultura

Particularitățile de relief și climă, varietatea și întinderea solurilor cultivabile constituie factori stimulatori pentru practicarea unei agriculturi moderne inensive, astfel încât ea ocupă un loc important în economia județului. În anul 1992, județul Satu Mare a realizat 2,2% din producția agricolă a țării. Din suprafața totală a județului, care este de 441,7 mii ha, 317,6 mii ha reprezentând 71,9% este ocupată de suprafața agricolă, 17,7% adică 78 mii ha, de fondul forestier iar restul de 11,4% este ocupat de celelalte folosinte (ape curgătoare, lacuri, construcții, drumuri și alte terenuri neproductive ceea ce reprezintă un total de 46,3 mii ha). – piftie.

Suprafața agricolă este formată din teren arabil 67,2%, păduri 18,5%, fânețe 10,4%, vii și livezi 3,9%. Practicarea unei agriculturi moderne presupune folosirea de tehnici mecanizate în prelucrarea terenurilor care pot avea un efect negativ asupra mediului dacă sunt folosite necorespunzător. De asemenea, folosirea neadecvată a substanțelor chimice de genul îngrășămintelor, pesticidelor, ierbicidelor duce la degradarae capacității de susțienre a solului, iar prin intermediul apelor subterane se poate ajunge la o poluare a apelor de suprafață.

Zootehnia, o altă ramură a agriculturii, are un impact major asupra apelor de suprafață prin deversarea dejecțiilor animaliere direct sau prin stații de epurare îna cestea. Efectivul existent la sfârșitul anului 1995 este reprezentat în tabelul nr. 4.

Tabelul nr. 4 Efectivul de animale (mii capete) în anul 1996

Făcând un calcul, la 100 ha teren îi revin un număr de 31 bovine, 62 ovine și 95 porcine.

Industria

Județul Satu Mare se caracterizează printr-o economie industrial agrară care se află în perioada de tranziție către economia de piață.

Industria județului este bazată, în general, pe ramuri mai puțin poluatoare. Ea este concentrată în următoarele localități: Satu Mare, Carei, Negrești Oaș, Tășnad, Poiana Codrului, Ardud, Apa, Berveni, Livada, Odoreu, Supur, Turț și Medieșu Aurit.

În 1992 s-a realizat, în județ, 1,0% din producția națională. Dintre produsele realizate, cele mai reprezentative sunt:

mașini de gătit pe combustibil gazos (90% din producția națională);

confecții textile (3,2% din producția națională);

cherestea de stejr (8% din producția națională);

țesături de in și cânepă (15,4% din producția națională);

articole din lână;

uleriuri și grăsimi vegetale (7,7% din producția națională).

După cum am menționat, industria nu este o sursă principală de poluare, ea deversând apele uzate în canalizarea orașului.

Alte activități

Dintre celelalte activități antropice, un impact major asupra mediului hidrosferic îl au: transportul, turismul, comerțul, serviciile și activitatea spitalicească.

Transportul

Rețeaua de drumuri publice are o lungime de 1.511 km, din care 294 km drumuri modernizate și 1.247 km drumuri județene și comunale. Rețeaua de cale ferată are o lungime totală de 298 de km. În județ există 9 societăți de transport auto cu capital de stat pentru mărfuri și persoane și un număr în continuă creștere de societăți private. Prin gazele de eșapament eliberate în atmosferă de vehicule care sunt asimilate de către precipitații ca și nuclee de condensare, transportul este un mare poluator.

Turismul

Capacitatea de cazare existentă este de 1.998 locuri în cele 5 hoteluri, un han turistic, 5 cabane, două campinguri, 10 vile turistice și 5 tabere școlare. Zonele turistice mai importante sunt: Țara Oașului și Zona Codrului.

Zona Țării Oașului este o zonă complexă, cu obiective valoroase și felurite: peisaje atractive, inestimabile valori etnografice și folclorice.

Zona Codrului prezintă peisaje atractive cum ar fi Oțeloaia, Valea Bolzii, Izvorul lui Pintea, precum și izvoarele termale de la Acâș și Tășnad. La Satu Mare funcționează sezonier o bază pentru tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor, digestiv, ale sistemului enrvos, etc., cu ajutorul apelor termale. Turismul intensiv și prost practicat poate duce la distrugerea unor ecosisteme valoroase.

Comerțul

La începutul anului 1993 în județ își desfășoară activitatea de comerț 1.415 unități, din care 327 cu profil alimentar, 378 nealimentar iar 501 universal și mixt.

Serviciile

Există în județ 5 societăți de stat care desfășoară o activitate de cercetare științifică, 20 de unități de informatică, 64 societăți de construcții, 266 unități P.T.T.R., 8 unități de gospodărie comunală și două de gospodărie locativă.

Activitatea spitalicească se realizează în cele 6 spitale cu 2.273 paturi, 107 dispensare, 8 policlinici și 24 de farmacii. Prin deșeurile rezultate în urma activității de îngrijire a bolnavilor, care conțin o serie de microbi, viruși, bacterii, etc., această activitate este de o importanță majoră

CAPITOLUL VII

CARACTERISTICILE CALITATIVE

Caracateristicile calitative ale apelor de suprafață sunt rezultate din însumarea proprietăților fizice, chimice, biologice și bacteriologice ale acesteia.

În continuare voi analiza aceste proprietăți generalizate pentru toate apele de suprafață cu punctarea celor mai semnificative valori.

Proprietățile fizice

Temperatura, dintre toate proprietățile fizice, este cea mai importantă.

Temperatura este o proprietate a apelor care se modifică odată cu temperatura mediului înconjurător. Un factor de o mai mică pondere dar importanță mai mare îl constituie deversarea apelor “poluate termic”.

Temperatura apei, fiind în strânsă legătură cu cea a aerului atmosferic variază, aproape în aceleași intervale, ca și acesta, cu valori scăzute în intervalul noiembrie – aprilie și mai ridicate în perioada mai-septembrie. Cunoscând valorile medii anuale ale temperaturii apei și aerului se poate determina o dreaptă de regresie ce pune în evidență raportul dintre acestea.

Graficul nr. 6 Variația temperaturii aerului și apei

Temperatura influențează comportamentul chimic al apelor deoarece solubilitatea sărurilor dizolvate depinde de aceasta. Creșterea temperaturii determină creșterea proceselor de difuzie și dizolvare dar și a proceselor biotice.

Turbiditatea este reprezentată de concentrația de suspensii care nu se sedimentează în timp.

Ea variază în funcție de cantitatea de substanțe minerale dizolvate dar și de prezența sau absența substanțelor organice.

În graficul de mai jos se observă valoarea turbidității pe cele trei râuri: Someș, Crasna și Tur.

c. Radioactivitatea este proprietatae elementelor chimice de a emite spontan radiații de energie mare. Deoarece, în petrografia reliefului județului Satu Mare există puține roci radioactive, limita de 3,5 UM nu este depășită, putem spune că nu există o radioactivitate a apelor.

Proprietățile chimice

Substanțele chimice prezente în mod natural în apele de suprafață

Apele naturale conțin în disoluție o serie de elemente ca:

gazele reprezentate de O2 (provenit din aerul atmosferic dar și în urma proceselor de fotosinteză), CO2 (provenit din oxidarea substanțelor organice și din procesele geochimice), H2S, SO2;

substanțe minrale, anioni și cationi, cu o deosebită importanță asupra organismelor;

substanțe organice în stare dizolvată, coloidală sau în suspensie, provenite din descompunerea florei și faunei sau din impurități.

Substanțe minerale

Substanțele minerale sau sărurile dizolvate în apele naturale sunt constituite în proporție variabilă dintr-o serie de ioni. După sarcinile electrice acești ioni sunt:

cationi: alcalino pământoși (CA2+ și Mg2+) sau alcalini (Na+, K+)

anioni: radicali acizi puternici (Cl-, SO4-) sau radicali acizi slabi (HCO3-, CO2-).

Cele mai importante substanțe din punct de vedere al mineralizării apelor o au sărurile solubile: MgSO4 (30%), NaCl (20,4%), KCl (25,6%), KHCO3 (24,8%) și cele mai puțin solubile: CaSO4, MgCO3, CaCO3.

a.) Calciu (Ca2+) se combină frecvent cu HCO3- și rezultă ape bicarbonatocalcice. El apare și în urma dizolvării calcarelor, dolomitelor sau gipsului. În combinație cu oxigenul el determină o importantă proprietate a apei: duritatea.

Cantitatea de calciu variază, în apele de suprafață ale județului Satu Mare, în limite foarte largi, cu o medie de 55 mg/l în apele râului Someș, cu o creștere semnificativă în cele ale Crasnei – 100 mg/l și cu valori scăzute de 25 mg/l în apele Turului. Graficul nr. 6 pune în evidență valorile calciului și magneziului, cele două elemente care determină duritatea apei.

Graficul nr. 7 Variția concentrațiilor calciului și magneziului pe râurile Someș, crasna și Tur

Magneziu (Mg2+), component constant al apelor de suprafață provine din dizolvarea rocilor sedimentare. El determină, în combinație cu oxigenul, alături de calciu, duritatea permanentă a apei. După cum rezultă și din graficul nr.____ cantitatea de Mg variază de la valori medii de 7,5 mg/l în râul Tur, la valori de 12,5 mg/l în apele râului Someș, înregistrând valori mai ridicate de peste 20 mg/l în râul Crasnad.

Sodiu (Na+) este și el foarte răspândit în apele naturale, în special asociat cu clorul (Cl-), mai rar cu sulfații (SO4-) și foarte rar cu bicarbonații (HCO3-). Concentrații mari de natriu provin din rocile sedimentare. La fel ca și calciu și magneziu, concentrația de sodiu variază în funcție de fiecare râu în parte: Someș și Crasna 35 mg/l, Turul 10 mg/l.

Potasiu (K+) provine pe cale anorganică din sărurile de potasiu asociate, de obicei, celor de sodiu. Concentrațiile variază între 0,1 și 100 mg/l.

Graficul nr. 8 Variația concentrației sodiului pe râurile Someș, Crasna și Tur

Bicarbonatul (HCO3-) însoțește de obicei ionii de Ca2+ și Mg2+. O caracteristică a ionilor de HCO3- este faptul că generează fenomenul de alcalinitate. Ca și celelalte elemente cantitatea de HCO3 înregistrează valori mai mari de 100 – 200 mg/l și chiar mai mult în râurile Crasna și Someș și valori sub 100 mg/l în râul Tur.

Sulfatul (SO4-) se întâlnește în toate apele naturale însoțit de ionii de Ca2+ și Mg2+, mai rar de cei de Na+ și Fe2+. Ionul sulfat poate lua naștere și pe cale organică în urma proceselor biochimice care dau naștere H2S care, redus, dă naștere la SO4. Concentrația ionului sulfat variază de la 40 – 50 mg/l în râul Tur, la 70 – 100 mg/l în celelalte.

Clorul (Cl-) constituent minor al scoarței terestre are o importanță majoră ca și component al apei naturale, în combinație cu Na2+, oferindu-I acesteia caracaterul alcalin. Proveniența lui este atât organică cât și anorganică. Încărcătura mai mare o au apele Someșului și Crasnei (50, 70 mg/l) și mai mică Turul (15, 20 mg/l).

Graficul nr. 9 Variația sulfatului, clorului și carbonatului pe râurile Someș, Crasna și Tur

Substanțele organice

Substanțele organice întâlnite în mai mutle stări în apele naturale (dizolvate, coloidale, în suspensie) sunt în general compuși ai azotului rezultați din descompunerea organismelor moarte.

Amoniul (NH4+) se formează prin descompunerea acidului azotic ca urmare a descompunerii substanțelor organice (proteine). Valori ridicate ale acestui element, ca și a tuturor substanțelor organice, determină impurificarea apei și schimbarea categoriei de calitate a acesteia. Această schimbare se datorează consumului mare de oxigen necesar oxidării substanțelor organice.

Concentrațiile medii anuale în perioada 1993 – 1998 arată că valorile indicatorului amoniu, în apele de suprafață sunt în jurul a 0,5 – 3,0 mg/l. Unele valori mai ridicate s-au înregistrat în anii 1993 – 1994, când s-au înregistrat valori de până la 13,6 mg/l, pe râul Crasna, datorită unui control mai puțin riguros a surselor de impurificare cu dejecție animală. Aceasta a condus la scăderae calității apei până la categoria a III-a sau chiar degradată.

Graficul nr. 10 Variația concentrației amoniului, azotiților și azotaților pe râurile Someș, Crasna și Tur

Azotiți (HO2-) sunt produși intermediari ai oxidării microbiene a amoniacului sau a reducerii bacteriene a nitraților. Prezența acestora în apele de suprafață dovedește, în general, murdărirea apelor cu fecale de origine animală sau umană. Azotiții, în mod natural, prin oxidare, trec rapid în azotați (2NO2- + O2 = 2 NO3-).

Apele județului Satu Mare din punct de vedere al concentraților de azotiți, în perioada studiată (1994 – 1998) se încadrează în categoria I, mai rar în categoria II.

Azotații (NO3-), după cum am specificat, produși ai oxidării azotiților se găsesc în toate apele naturale. Ei pot avea două origini: organică (oxidarea bacteriană a materiilor organice) cât și anorganică (din mineralele azotate). La fel ca și azotiții, azotații se încadrează în normele de calitate a apei, în categoria I, conform STAS 4706/1988.

Fosforul (P) din apă poate proveni din rocile fosfatice (apatite), fie din spălarea solului, a gunoaielor sau din alte surse artificiale (detergenți, îngrășăminte).

Apele din județul Satu Mare se încadrează în categoria degradat din punct de vedere al prezenței fosforului conform graficului nr. 11.

Graficul nr. 11Variația concentrației fosforului pe râurile Someș, Crasna și Tur

Gazele dizolvate în apă

Gazele dizolvate provin fie din atmosferă, prin dizolvare la suprafața apei, fie din fotosinteza sau oxidarea aerobă sau anaerobă a substanțelor organice.

De mare importanță pentru calitatea apei este oxigenul dizolvat (OD) prezența lui constituind o condiție obligatorie pentru existența vieții în timp ce absența e o dovadă a poluării excesive cu substanțe de natură organică care consumă oxigen în timpul procesele de descompunere.

Existența pe râul Someș a unei concentrații medii multianuale de 8-9 mg/l constituie premisa pentru încadrarea acestui râu în categoria I de calitate în ceea ce privește regimul de oxigen. O altă situație o întâlnim pe râul Crasna unde această cantitate de oxigen dizolvat este mai mică, încadrând râul în categoria II de calitate sau din a III-a. Valori mari ale concentrației se întâlnesc și pe râul Tur, la Turulung, apa încadrându-se în categoria I.

Graficul nr.12Cantitatea de oxigen dizolvat în râurile Someș, Crana și Tur

Un alt gaz prezent în apă este dioxidul de carbon (CO2) dar el se găsește mai mult sub formă de carbonați și bicarbonați.

Peste o anumită valoare limită CO2 este agresiv.

Substanțe chimice poluante

Substanțele chimice care poluează apa râurilor sunt:

elemente chimice prezente în mod natural, în apele de suprafață care, la concentrații mari, pot avea un efect negativ asupra acestora;

metale grele sau alte elemente cu efect toxic;

substanțe organice în cantități mari sau mai greu degradabile, cu efect poluant major prin consumul oxigenului.

Metalele grele provin din surse de poluare cu ape industriale, îndeosebi de la exploatarea minieră Turț, dar și prin aportul din amonte pe râurile Someș și Crasna (zona Baia Mare, Zalău, Sărmășag, etc.). Dintre acestea, mai importante sunt: fierul, cuprul, manganul, plumbul, mercurul, nichelul, cromul, zincul și cadmiu. Poluarea cu astfel de substanțe este foarte periculoasă pentru apele de suprafață datorită toxicității și stabilității lor.

La mare parte din aceste elemente se înregistrează depășiri ale valorilor CMA- urilor.

Poluanții organici (pesticide, detergenți, fenoli, produse petroliere) sunt prezente în apele de suprafață, înregistrând valori sub limitele Cma-urilor, doar indicatorul fenoli în perioada studiată 1994 – 1998, depășind valoarea de 0,001 mg/l încadrând apele în categoria II.

Depășirea valorilor STAS precum și încadrarea în categoriile de apă, din punct de vedere a acestor substanțe, se poate observa mai bine în cadrul subcapitolului “indicatorii toxici specifici” din capitolul V.

Proprietăți biologice și bacteriologice

Mediul hidric este un mediu propice existenței și dezvoltării vieții. În apele curgătoare, o dezvoltare mai evidentă o au organismele bentonice care, datorită unei legături mai strânse cu substratul solid rezistă mai bine în fața curentului.

Planctonul, supus acțiunii dinamice a curentului, găsește aici condiții mai puțin favorabile de viață. Totuși, ca număr de specii și populație, planctonul prezintă o mai mare varietate.

Pe râul Someș biocenoza planctonică este reprezentată de diatomee, alături de cianoficee, euglenoficee, clorofile, ciliate libere sau fixe. Deseori are loc o înflorire a apelor cu cyclothela. Încărcarea bacteriană a râului Someș este de 1.307.166 bacili/dm3, în secțiunea Satu Mare și de 4.280.000 bacili/dm3, în secțiunea Dara, la ieșirea din țară, ceea ce denotă o poluare accentuată.

Pe râul Crasna, bentosul este reprezentat de tubificide și chironomide, în timp ce planctonul este reprezentat de bacterii filamentoase și zooglenale, cianofite, bacillariofite, euglenofite, ciliate și rotifere. Încărcarea bacteriană este de 14.000.000 bacili coliformi/dm3, ceea ce indică o poluare organică mare în secțiunea Supuru de Jos și de 48.300.000 bacili/dm3 la Berveni, apa având caracterul de degradat.

Pe râul Tur, la Turulung, biocenoza plantonică este reprezentată de diatomee, cloroficee, euglenoficee, bacterii, ciliate, rizopode și copepode. Încărcarea bacteriană are valori foarte scăzute.

O situație aparte o reprezintă biocenoza lacului Călinești Oaș. În structura fitoplanctonului acestui lac întâlnim diatomee, pirofite, crisofite, clorofite și euglenoficee.

Valorile biomasei fitoplanctonice sunt cuprinse între 0,71 și 1,25 mg/l, rezultând încadrarea lacului în categoria celor oligotrofe.

Zooplanctonul este reprezentat de ciliate, rizopode, rotiferi, cladocere, copepode. Biomasa zooplanctonică are valori cuprinse între 0,08 – 3,5 mg/l.

Încărcarea bacteriană are valori de 11.000 – 92.000 bacili/dm3 la mijloc și la deversor și de 35.000 bacili/dm3 la intrarea în lac.

SURSE DE IMPURIFICARE A APELOR DE SUPRAFAȚĂ

CLASIFICAREA SURSELOR DE POLUARE