Analiza Judetului Mures

CAPITOLUL 2

Localizarea zonei/aglomerării

2.1.Informații generale

Județul Mureș este situat în zona centrală a României, în Podișul Transilvaniei, în bazinul superior al râului Mureș și bazinele râurilor Târnava Mare și Târnava Mică. Face parte din Regiunea de dezvoltare „Centru” alături de alte 5 județe: Alba, Brașov, Covasna, Harghita și Sibiu, fiind situat în partea nordică a Regiunii.

Județul se întinde între culmile muntoase ale Călimanului și Gurghiului până în PodișulTârnavelor și Câmpia Transilvaniei,fiindstrăbătut de râul Mureș de la NE către SV pe o distanță de 187 km. Se situează la 337 km de capitala țării, București, și datorită poziționării centrale pe harta României, se înregistrează distanțe oarecum egale din zona față de punctele de trecere a frontierelor.

Suprafața sa de 6714 kmp reprezintă 2,8 % din teritoriul țării, fiind al 13-lea județ din țară ca mărime și primul ca mărime în Regiunea de Dezvoltare „Centru” (19,7%).

Județul Mureș se învecinează cu șapte județe: la nord-est cujudețul Suceava, la est cujudețul Harghita, iar la sud-est cujudețul Brașov. În partea de sud-vest se întindejudețul Sibiu, iar hotarul cujudețul Alba se află în zona de sud-vest a județului Mureș. În partea de vest, la confluența Arieșului cu Mureșul începe granița cujudețul Cluj, iar la nord se învecinează cujudețul Bistrița-Năsăud.

Fig.1. Încadrarea județului Mureș în Regiunea de Dezvoltare Centru.

2.2.Zonă/aglomerare (hartă)

În ceea ce privește organizarea administrativ-teritorială, județul Mureș cuprinde:

4 municipii (Tîrgu-Mureș, Sighișoara, Reghin, Târnăveni)

7 orașe (Luduș, Sovata, Iernut, Miercurea Nirajului, Sărmașu, Sângeorgiu de Pădure, Ungheni)

91 comune

464 sate

Fig.2 Organizarea administrativ – teritorială a județului Mureș.

Ierarhizarea oficială a așezărilor s-a realizat în anul 2001, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 351/2001, respectiv Planul de Amenajare a Teritoriului Național, secțiunea a IV-a, Rețeaua de localități. Ierarhizarea localităților urbane și rurale se realizează pe ranguri- de la 0 la rangul 5, ținând cont preponderent de criteriul administrativ, prin aceasta înțelegându-se fie funcția de reședință de județ, fie rangul de municipiu, oraș sau comună.

În județul Mureș așezările, după criteriul rangului, se prezintă astfel:

Municipiul Tîrgu-Mureș cu o suprafață de 66,96 Kmp și o populație de 134290 locuitori,este cel mai mare oraș din județul Mureș fiind și reședința județului. Situat în zona central-nordică a României, pe ambele maluri ale cursului superior al râului Mureș, orașul are ca delimitare geografică râul Mureș și dealul Cornești. Tîrgu-Mureș se învecinează cu comunele Sângeorgiu de Mureș, Cristești, Livezeni, Sântana de Mureș și Sâncraiu de Mureș.

Fig. 3 Harta Municipiului Tîrgu-Mureș.

Fig.4 Municipiul Tîrgu-Mureș – vedere aeriană dinspre vest.

Municipiul Reghin este situat pe râul Mureș, la confluența acestuia cu râul Gurghiu, are o suprafață de 72,82 kmp și o populație de 33281 locuitori, este al doilea oraș ca mărime din județul Mureș.

Fig.5 Harta Municipiului Reghin.

Fig.6 Municipiului Reghin – vedere aeriană.

Municipiul Sighișoara este situat pe râul Târnava Mare, în sud – estul județului Mureș, are o suprafață de 96 kmp și o populație de 28102 locuitori.

Fig.7 Harta Municipiului Sighișoara.

Fig.8 Municipiului Sighișoara – vedere aeriană.

Municipiul Târnăveni este situat pe râul Târnava Mică, în partea de sud-vest a județului Mureș, se întinde pe o suprafață de 60,39 kmp și are o populație de 22075 locuitori.

Fig.9 Harta Municipiului Târnăveni.

Fig.10 Municipiului Târnăveni – vedere aeriană.

2.2.1.Harta orașelor din județul Mureș

Fig.11 Harta Orașului Luduș.

Fig.12 Orașul Luduș – vedere aeriană.

Fig.13 Harta Orașului Sovata.

Fig.14 Harta Orașului Iernut.

Fig.15 Orașul Iernut – vedere aeriana.

Fig.16 Harta Orașului Ungheni.

Fig.17 Harta Orașului Sărmașu.

Fig.18 Orașul Sărmașu – vedere aeriană.

Fig.19 Harta Orașului Miercurea Nirajului.

Fig.20 Harta Orașului Sângiorgiu de Pădure.

2.3.Estimarea zonei și a populației posibil expusă poluării

Populația stabilă a județului Mureș la data de 20 octombrie 2011 era de 550.846 locuitori. Populația feminină este majoritară: ea reprezintă 51,2 % din populația stabilă (281.905 persoane). Față de situația existentă la recensământul anterior, populația stabilă a scăzut cu 30.005 persoane (-5,2 %). Această scădere este mai accentuată în rândul persoanelor de sex masculin, care s-a redus cu 15.365 persoane (-5,4%), în timp ce numărul persoanelor de sex feminin a fost cu 14.640 (-4,9%) mai mic.

În municipii și orașe locuiesc 50,2 % din totalul populației stabile. Față de situația de la penultimul recensământ, ponderea populației stabile din mediul urban a crescut cu 1,3 puncte procentuale în detrimentul mediului rural.

Populația localităților urbane din județul Mureș:

În comune trăiesc 274095 persoane, reprezentând 49,8% din totalul populației stabile.

Numărul populației stabile repartizate pe comune:

În ultimii 20 ani, populația județului s-a redus cu 6,6%, înregistrând un ritm de declin mai scăzut decât la nivel național, iar până în anul 2050, potrivit prognozelor demografilor, județul Mureș ar mai putea pierde alte 25% din populația actuală.

La baza acestei evoluții au stat atât scăderea natalității (de la 13,8% în 1990 la 11,1% în 2009) cât și un intens proces migrațional. Ca urmare a sporului natural negativ, populația județului Mureș a scăzut cu aproape 13 mii persoane, partea cea mai mare a declinului datorându-se însă soldului puternic negativ al migrației interne și externe.

Pe lângă scăderea populației, un alt motiv de îngrijorare este degradarea continuă a structurii pe vârste, datorată procesului de îmbătrânire a populației, ceea ce semnifică faptul că grupele tinere de vârstă se vor diminua, în schimb cele de vârstă înaintată vor crește.

Numărul persoanelor cu vârsta de până la 14 ani va scădea continuu de la 16,81 % în 2011, până la 10,92% în anul 2050. Numărul vârstnicilor de peste 65 de ani va crește de la 16,43 % în anul 2011 până la 30,60% în 2050.

Ca urmare a scăderii ponderii populației tinere (0-14 ani), raportul de dependență demografică s-a redus în ultimii 20 ani de la 52% la 44%, însă va ajunge până în anul 2050 la 71% datorită creșterii ponderii populației vârstnice. Ca efect al acelorași modificări ale structurii pe vârste, rata îmbătrânirii demografice a crescut de la 470%o la 953%o în 2010, valoarea acestui indicator putând crește de 3 ori până în anul 2050. Aceste valori plasează județul Mureș printre județele cu un ritm prognozat mai scăzut de îmbătrânire demografică din România. În perioada 1990-2010 s-a înregistrat și o creștere moderată a speranței de viață, aceasta ajungând în prezent la 73,29 ani.

Analizate în profil teritorial, evoluțiile demografice mai sus amintite se desfășoară în mod diferit. Există zone cu un puternic dinamism economic și social precum zona metropolitană a municipiului Tîrgu-Mureș, în care numărul populației crește, menținându-se o structură echilibrată pe grupe de vârstă, în timp ce unele comune din Câmpia Transilvaniei sau din zona adiacentă municipiului Târnăveni suferă un proces accelerat de îmbătrânire și depopulare.

2.4.Date climatice

Clima Județului Mureș este caracterizată prin:

climat temperat-continental moderat, cu unele diferențieri legate de formele de relief;

temperaturi medii anuale cuprinse între 8-9,2 grade Celsius în zonele colinare și de podiș, respectiv 0-4 grade Celsius în regiunile montane;

iernile sunt reci, umede și de lungă durată;

verile sunt răcoroase;

temperatura maximă absolută (40,6 grade Celsius) a fost înregistrată la Săbed (16. august 1952);

temperatura minimă absolută (-32,8 grade Celsius) a fost înregistrată la Tg Mureș (25. ianuarie 1942 și 23. ianuarie 1963);

cantitatea medie anuală a precipitațiilor însumează 500 mm în partea de vest a județului, 700-800 mm în partea centrală și de NE și circa 1400 mm pe crestele munților;

vânturile predominante bat dinspre NV, iama sunt frecvente dinspre NE (viteza atingând uneori valori de 50 m/s);

viteza medie a vânturilor: 3,1 m/s;

frecvente inversiuni de temperatură în sezonul rece.

2.4.1. Regimul temperaturilor

Poziția central-estică a Județului Mureș în cadrul Depresiunii Transilvaniei, vecinătatea Carpaților Orientali în estul județului, determină ca pe teritoriul județului să se dezvolte un climat continental moderat de dealuri și podiș în tranziție spre climatul montan. Marea varietate morfologică a teritoriului impune diferențieri sensibile din punct de vedere climatic, inclusiv prindeterminarea unor regimuri topoclimatice specifice influențat de aceleași mase de aer predominante din sector vestic și nord-vestic.

Radiația solară globală pe ansamblul județului înregistrează o sumă anuală ce se cifrează la 100-110 kcal/cm2an. Valorile cele mai mici ale radiației globale sunt specifice intervalului noiembrie-ianuarie, când se înregistrează 2-3,5 kcal/cm2an, iar cele mai mari sume medii lunare se înregistrează în lunile mai-iunie cu valori de 14,5-15,3 kcal/cm2an. Aceste valori alături de variația sezonieră determinată de mișcarea aparentă a soarelui, mai suferă și variații spațiale determinate de expoziția și înclinația versanților, de nebulozitatea atmosferică. Din aceste considerente o intensitate ridicată a radiației solare se înregistrează în Câmpia Transilvaniei (în primul rând pe versanții cu expoziție sudică), în zonele de culoar, și scade treptat spre zona montană, unde se înregistrează și minimul intensității radiației. Acest lucru este subliniat și de durata medie de strălucire a soarelui care totalizează 2065,5 ore pe an în zona Câmpiei Transilvaniei și 1800- 1850 ore pe an în zona montană.

Temperatura medie anuală este deasemenea neuniform distribuită în teritoriu, astfel că în partea vestică a județului acestea se mențin la valori de 8-9 grade Celsius și peste 9 în culoarul Mureșului și culoarul Tâmavelor, iar în partea estică scad treptat până la 4—2 grade Celsius. Luna cea mai rece a anului pentru unitatea colinară joasă din cadrul Județului este ianuarie, cu medii termice de -3 – -5 grade Celsius, iar luna cea mai caldă este iulie cu medii termice de+18-+19 grade Celsius, cu ușoare creșteri în culoarele de vale. Pentru unitatea montană luna cea mai rece este februarie, cu valori de -4 – -10 grade Celsius, iar cea mai caldă luna august, cu valori de +8 – +12 grade Celsius. Temperaturile extreme înregistrate în cadrul județului subliniază caracterul de aridizare a climatului din zona Câmpiei Transilvaniei, unde maxima termică a fost de +40,6 grad Celsius, valoare înregistrată în localitatea Săbed la 16 august 1952, respectiv răcirile din culoarele hidrografice determinate de inversiunile termice care au determinat producerea minimei absolute la Tîrgu Mureș ce a fost de -32,8 grade Celsius la 25 ianuarie 1942. în ceea ce privește numărul de zile cu temperaturi pozitive în decursul unui an, acesta este de 286 zile, iar în 79 zile din an se înregistrează temperaturi negative. Prima zi cu temperaturi medii zilnice mai mari sau egale cu 0 grade Celsius se produce în medie după data de 21 februarie în partea central-vestică a județului și după data de 1 martie în partea estică. în zona montană înaltă aceasta poate întârzia mult peste această dată. Ultima zi cu temperaturi medii zilnice mai mari sau egale cu 0 grade Celsius este data de 11 decembrie în partea central-vestică a județului și 1 decembrie în zona montană estică și de podiș.

Prima zi cu temperaturi medii zilnice mai mar sau egale cu 10 grade o reprezintă în medie data de 11 aprilie care se desfășoară pe majoritatea teritoriului județului, pătrunzând pe văi până în zona subcarpatică. în zonele înalte din estul județului și cele din podiș producerea acestor medii întârzie până la data de 21 aprilie. Ultima zi cu această medie termică zilnică se înregistrează în medie la data de 11 octombrie în partea central-vestică, între 1 și 11 octombrie în Câmpia Transilvaniei și zona subcarpatică, și mai devreme de 1 octombrie în zona montană estică a județului.

Evapotranspirația potențială în partea centrală și de vest începe cu luna aprilie cu valori medii de 50-55 mm, este maximă în luna iulie cu valori de peste 140 mm și se încheie în luna noiembrie cu valori de 10 mm. în partea sudică a județului în zona culoarului Tâmavei Mari evapotranspirația începe cu luna martie cu valori medii de 16-18 mm, crește până la 135 mm în luna iulie, iar procesul se încheie în luna noiembrie. Din diferența cu valorile precipitațiilor rezultă indicele de ariditate care se ridică până la 78 mm în luna ianuarie, scade la 24 mm în luna martie, crește până la 34 mm la sfârșitul lunii mai, se reduce la 22 mm la sfârșitul lunii august și crește la 40 mm în luna decembrie (valori specifice culoarului Mureș și zonelor limitrofe). Pentru culoarul Tâmavei Mari și zonelor limitrofe, indicele de ariditate are valori asemănătoare, adică 80 mm în luna ianuarie, 37 mm în luna aprilie, 46 mm la sfârșitul lunii mai, 20 în luna septembrie și 40 mm în luna decembrie.

Data medie de producere a primei zile cu îngheț la sol este 1 octombrie în zona montană estică (în zona montană înaltă se pot produce înghețuri începând din luna august-septembrie), precum și în zona de podiș. în cea mai mare parte a județului primul îngheț se produce în intervalul 1-11 octombrie, iar în extremitatea vestică a culoarului Mureș în aval de Luduș acesta se produce în intervalul 11-21 octombrie. Data medie de producere a ultimului îngheț la sol are aceeași desfășurare spațială ca și primul îngheț, astfel că în cea mai mare parte acesta se produce în intervalul 21 aprilie-1 mai. în zona subcarpatică și montană estică acesta întârzie după data de 1 mai, iar în zona vestică a culoarului Mureș ultimului îngheț se produce înainte de 21 aprilie.

Fig.20 Diagrama temperaturii maxime jud. Mureș.

Umezeala relativă a aerului prezintă variații lunare și teritoriale în cadrul județului specifice tipului de circulație atmosferică și respectiv altitudinii locului. Astfel în luna ianuarie umezeala relativă medie lunară are valori de 84-88 % în ariile joase ale județului și peste 88 % în zonele înalte de podiș și unitățile montane estice. în luna iulie media lunară a umezelii relative este cuprinsă între 72-80 % în zona de deal și de podiș și peste 80% în zona montană înaltă din estul județului.

De asemenea inversiunile de temperatură care influențează pregnant temperatura aerului, se semnalează în toate lunile sezonului rece, în condițiile invaziei de aer polar sau arctic, când se formează o „cupolă” sub care poluanții, stopați în ascensiune, se concentrează progresiv. La un gradient normal al temperaturii aerului (răcirea treptată pe măsură ce crește altitudinea), gazele și pulberile au o evoluție ascendentă și sunt supuse unei diluări accentuate. În cazul inversiunilor termice, straturile de aer mai rece, blocate sub cele de aer cald, împiedică formarea curenților de convecție (ascendenți) și blochează noxele emanate, acestea dispersându-se pe orizontală, în situații de calm atmosferic, scurgându-se lent spre punctele mai joase, unde formează acumulări mari. Aceste inversiuni favorizează fenomenul de poluare.

2.4.2. Regimul precipitațiilor

Precipitațiile atmosferice au o distribuție spațială neuniformă pe teritoriul județului cu sume ce cresc cantitativ spre zona montană estică. Astfel în Câmpia Transilvaniei și culoarul Mureșului în aval de Luduș se înregistrează valori de 550 mm/an (valori influențate de circulația foehnică ale maselor de aer ce traversează Munții Apuseni) și cresc treptat spre zona montană estică până la valori de 1000-1200 mm/an. Sub aspect cantitativ precipitațiile atmosferice sunt mai abundente în perioada de primăvară-vară și mai scăzute în perioada rece a anului. Astfel cantitatea medie multianuală de precipitații din luna iulie este cuprinsă între 80-180 mm în partea centrală subcarpatică și până la valori medii lunare de 120-180 mm în zona montană. în luna ianuarie pe cea mai mare parte a județului se înregistrează în medie 30-50 mm, iar spre zona montană acestea cresc până la 100 mm. Cantitățile maxime de precipitații căzute în 24 ore care exprimă fidel gradul de torențialitate a regimului pluviometric, înregistrează valori de până la 135 mm/24 ore în Câmpia Transilvaniei și culoarul Mureșului la Luduș (iunie 1922), 145,5 mm/24 ore la Miercurea Nirajului (18 iunie 1929), 75.2 mm/24 ore la Tg Mureș (29 august 1925).

Umiditatea aerului exprimată în % din capacitatea aerului de a prelua vaporii de apă la temperatura dată, variază între 80 % în zona montană și cca. 70 % în zona inferioară. Suprafețele de apă produc creșteri locale de umiditate. Se observă că valoarea medie a umidității se înscrie în limitele de confort (75 % cu un minim în lunile aprilie și iulie și cu maxim în iunie și decembrie când cresc zilele cu ploi).

Data medie de producere a producere a primei ninsori pe teritoriul județului o reprezintă 15-20 octombrie și întârzie treptat pe măsură ce altitudinea scade astfel că în zona central-vestică și în Câmpia Transilvaniei prima ninsoare se produce în ultima decadă a lunii noiembrie. Ultima ninsoare se produce în medie în intervalul 20 martie- 1 aprilie în zonele joase din partea centrală și vestică și în intervalul 25-30 mai în zona montană. Numărul mediu anual de zile cu ninsori în decursul sezonului rece este de 40-60 zile în zona montană, 30-40 zile în zona subcarpatică, iar în zona Podișului Tâmavelor și Câmpiei Transilvaniei se reduce la 20-30 zile și tinde să scadă sub 20 zile în zona culoarului Mureș și Tâmave. Stratul de zăpadă are o durată medie anuală de90-160 zile în zona montană, scade la 55-80 zile în zona de podiș și Câmpie, iar în aval de Luduș în culoarul Mureșului durata stratului de zăpadă scade sub 55 zile (determinate de pătrunderile aerului cald din partea de sud-vest). Grosimile medii ale stratului de zăpadă ating în zona montană 80-120 cm, în zona submontană și de podiș 50-60 cm, iar în culoarul Mureșului și Tâmavelor 25-40 cm cu variații locale.

Fig.21 Diagrama precipitațiilor jud. Mureș.

Precipitațiile, atât cele sub forma lichidă, cât și cele sub formă de zăpadă, joacă un rol important în purificarea atmosferei, prin aducerea la sol a elementelor în suspensie și prin dizolvarea unei părți din gaze. Precipitațiile au o influență pozitivă asupra capacității de filtrare a noxelor de către vegetație și asupra rezistenței la poluare a acesteia.

Prin reacția oxizilor de sulf și a altor substanțe cu apa din precipitații, inclusiv ceața, rezultă acizi foarte agresivi care pot participa la formarea ploilor acide.

O mare parte din cantitatea de precipitații cade în timpul verii fapt care ar putea contribui la purificarea aerului și la spalarea pulberilor poluante depuse pe plante,dar această acțiune benefică este mult diminuată de structura ploilor, de multe ori sub formă de averse, alternant cu intervale mari de secetă.

De asemenea, precipitațiile mai reduse din timpul iernii, coroborate cu calmul atmosferic și inversiunile termice, frecvente în această perioadă, contribuie la menținerea unui nivel ridicat al poluării atmosferei.

2.4.3. Regimul eolian

Circulația atmosferică se realizează predominant din sector vestic și nord-vestic cu o frecvență de 12.1 %. În lunile de iarnă vânturile dominante sunt cele din sector nord-estic cu o frecvență cuprinsă între 10,8 – 13,8 %. Vitezele cele mai mari ale vântului se înregistrează în zonele montane înalte pe culmile munților Călimani, unde vitezele rafalelor depășesc 45-50 m/s. Spre zonele joase din partea centrală și vestică viteza medie a vântului scade la 2-4 m/s. Influențele circulației estice și sudice sunt extrem de slabe datorită barajului natural al Carpaților Orientali și Meridionali.

Frecvența și viteza medie a vânturilor (multianuale)

Un factor important în depoluarea locală prin transportul aerian al poluanților îl reprezintă curenții convectivi ascendenți. Formarea și intensificarea accentuată a acestora în timpul zilei, vara, este favorizată de valorile scăzute ale nebulozității, de însorirea și încălzirea puternică a solului și în final de realizarea unei stratificări termice instabile, (gradienți termici verticali foarte mari) și a transportului convectiv al poluanților.

Fig.22 Diagrama vitezei vântului jud. Mureș.

Fig.23 Roza vânturilor pentru jud. Mureș.

Procesele advective și radiative în interacțiune cu formele locale de relief (versanțimontani, culoare de vale) creează condiții de încălzire excesivă vara în Câmpia Transilvaniei, derăcire deosebită iama pe culoarele de vale în situațiile de calm atmosferic frecvente în regimanticiclonic. Deasemenea aceste condiții determină formarea brizelor de munte precum și aproceselor de canalizare a maselor de aer pe culoarele de vale în ambele sensuri.

Lipsa curenților de aer (starea de calm atmosferic), au amplificat creșterea valorilor indicatorului PM10.

În condițiile de inversiune termică precum și în anotimpurile de tranziție dintre sezonulcald și cel rece sunt specifice cețurile radiative în special în zonele depresionare și culoarele devale.

2.4.4. Regimul nebulozității

Nebulozitatea atmosferică este uniform distribuită pe teritoriul județului în sezonul rece al anului (6,5-7 zecimi în luna ianuarie), cu excepția zonelor montane înalte care se află deasupra plafonului noros cu valori ale nebulozității cuprinse între 6-6,5 zecimi. în sezonul cald nebulozitatea crește în conformitate cu creșterea altitudinii și aproprierea de zona montană din est, astfel în zona culoarului Mureș, în Câmpia Transilvaniei și Podișul Tâmavei Mici nebulozitatea este cuprinsă între 4—4,5 zecimi și crește treptat până la 6,5-7 în zona montană înaltă (valori medii specifice lunii iulie).

Numărul mediu anual de zile senine urmează fidel distribuția spațială a nebulozității, astfel că în culoarul Mureșului și Tâmavelor se înregistrează 110-120 zile senine, în partea centrală și sudică respectiv în Câmpia Transilvaniei 100-110 zile senine, urmând ca acestea să scadă în zona subcarpatică la 80-100 zile, iar în zona montană sub 80 zile senine pe an. în ceea ce privește numărul mediu anual de zile acoperite se observă valori de 120-140 zile în partea central-vestică al județului, 140-160 zile în zona Câmpiei Transilvaniei, Podișul Tâmavelor și zona Subcarpaților Mureșului și crește la valori de peste 160-180 zile în zona montană.

Fig.24 Diagrama acoperiri cu nori pentru jud. Mureș

2.5. Topografia

Relieful Județului Mureș este integrat treptelor morfogenetice montane, deluroase, depresionare și culoarelor de vale. Trăsăturile morfometrice (hipsometrie, fragmentare, geodeclivitate, expoziție, energie) și morfologice (morfodinamica versanților, albiilor, luncilor) argumentează influența litologiei, tectonicii (neotectonicii), structurii, climei, hidrografiei, vegetației, faunei și componentei antropice. Treptei morfogenetice montane îi aparțin unitățile magmatismului și vulcanismului neogen, Munții Călimani și Munții Gurghiului.

Munții Călimani definesc prin morfometrie și morfodinamică potențialul geosistemic al sectorului nord – estic al județului Mureș. în spațiul mureșan, Munții Călimani aliniază cele mai mari înălțimi Vf. Pietrosu 2102 m, Vf.Rățitișu 2022 m, Vf. Bistricior 1990 m, Vf. Ruscii 1923 m. Aceste vârfuri conturează marginea sudică și vestică a uriașului crater vulcanic (5-10 km) care se desfășoară în direcție nordică. Călimanul poartă amprenta glaciațiunilor cuatemare exprimată prin căldările glaciare de pe versantul nordic al Rețitișului. Sub Vârful Bistricior apar două căldări (circuri glaciare) care atestă prezența glaciațiunii cuatemare în spațiul mureșan. Versanții sudici și vestici ai Călimanilor, aparținând spațiului geografic mureșan, etalează o morfologie în trepte altimetrice bine definite ca potențial morfologic. Răspunsul rocii la acțiunea agenților morfogenetici este evaluat prin relieful pe roci cristaline și relieful carstic, prin varianta reliefului pseudocarstic, înscris rocilor conglomeratice cu ciment calcaros. Prin formele de stalactite și stalagmite, draperii, arabescuri, ace, turnuri, spațiul montan mureșan etalează o diversitate peisagistică mare (Peștera “Grota Haosului”, “Grota Ruinelor”, “Palatul de ciocolată”).

Munții Gurghiului au un pronunțat caracter de masivitate, iar gradul de acoperire cu vegetație de conifere este mult mai ridicat decât în masivele învecinate. Proiecția cartografică a acestui masiv nu poate fi substituită funcțiilor lui teritoriale. Este dificil de argumentat limitele de exploatare a acestui masiv, dacă nu se iau în analiză componentele geologice, geotehnice, exploatarea antropică. Masivele Fâncelu și Saca definesc prin morfologia lor caracterele funcționale ale Munților Gurghiului, respectiv potențialul turistic atractiv, în sens larg, dar și științific. Aparatele vulcanice Fancelu (1684 m), Bătrâna (1634 m), Saca (1777 m), Tătarca (1688 m) sunt încă bine conservate, aspect demonstrat de menținerea radiară pe flancurile conurilor a rețelei hidrografice (Sălard, Iad, Sebeș, Idicel, Cașva, Fancel, Lăpușnea, Niraj, Sovata, Corund) și circulare la baza conurilor (Gurghiu, Secușul, Târnava Mică).

Treapta morfogenetică deluroasă este reprezentată prin unitățile geomorfologice de contact, Piemontul Călimanilor și Gurghiului, care realizează trecerea spre unitatea subcarpatică deluroasă a structurilor anticlinale, brahianticlinale, sinclinale și brahisinclinale, domurilor și cuvetelor domale și interdomale din spațiul bazinal transilvan, respectiv unităților morfogenetice a dealurilor și depresiunilor submontane și intracolinare. Exprimarea acestor forme tectono- structurale este foarte diferită în spațiul piemontan și subcarpatic în raport cu cel intrabazinal, de podiș (Podișul Tâmavelor, Câmpia Transilvaniei).

Piemontul Călimanilor și Gurghiului prezintă caracterele unei regiuni deluroase înalte, cu altitudini medii la nivel interfluvial de 650 – 800 m și cu văi puternic adâncite, rezultând o energie a reliefului de 150 – 200 m. Altitudinile mari sunt susținute de prezența aglomeratelor vulcanice, microaglomeratelor vulcanice, breciilor și microbreciilor piroclastice, emeritelor. Produsele vulcanice au “îngropat” vechiul relief subcarpatic, fapt de altfel exprimat în aspectele de concordanță inversă și prezența reliefului de butonieră.

Unitatea morfologică subcarpatică se desfășoară în estul regiunii analizate, între văile Mureșului și Tâmavei Mari, prin subunitățile subcarpatice ale Reghinului și Tâmavei Mici.

Masivele deluroase, dezvoltate pe structuri cu duble afinități tectonice, prezintă regional dealuri dezvoltate pe structuri anticlinale cu bombări locale și închideri periclinale, înscrise depozitelor pliocene cu iviri sporadice de sarmațian (Dl. Lapoș, Dealul Teleac). Morfologia acestora este dată de fronturile succesive de cueste desfășurate până la limita platourilor vulcanice. Spațiul interfluvial este dominat de suprafața de eroziune de 550 – 650 m, generalizată în regiune, sub care se desfășoară întreaga suită de procese geomorfologice contemporane: alunecări de teren, pseudosolifluxiuni, ravenație, șiroire, etc.

Frecvență mare prezintă valorile altitudinale cuprinse între 500-550 m ce marchează și principalele înșeuări. Fragmentarea reliefului prezintă valori în intervalul 0,5 km/km2-3,3 km/km2, iar energia de relief nu depășește 200 m – 300 m, valorile medii situându-se în intervalul 80 – 90 m. Geodeclivitatea terenului sau pantele prezintă valori de 15,1° – 55° în axul anticlinalului diapir (Șieu-Sânioară) și 3° – 5° în perimetrul glacisului bazai al DealurilorTeleacului. Domină ca frecvență categoriile III (5,1° – 15°) și IV (15,1° – 35°) de pantă, pante specifice manifestării proceselor de mișcare în masă și celor torențiale, iar categoriei a Vl-a (> 55°) îi aparține doar abruptul din Dl. Nirajului, unde râul Niraj a secționat parțial structura de dom și a creat o butonieră.

Morfologia Subcarpaților Reghinului exprimă influența tectonicii prin alternanța cutelor anticlinale și sinclinale, prin alternanța unităților depresionare și spațiilor interfluviale și pe cea a litologiei sarmațiene (vh – bsi) și pannoniene.

Dealurile subcarpatice înalte (1000 m – 1070 m) apar fie ca inversiuni de relief și aparțin sinclinalului Bichiș – Șiclod, fie înscrise anticlinalelor diapire (Culmea subcarpatică Șieu – Sânioară) ori anticlinalelor (Dealurile Teleacului). Conservarea spațiului interfluvial s-a realizat datorită platoșei de aglomerate în cazul Dealurilor Bichiș (1079 m) și Șiclod (1025 m). Culmea Șieu (746 m) – Sânioară (756 m) se suprapune anticlinalului diapir și formațiunilor rezistente la modelare (conglomeratele de Jabenița), acest fapt explică atât altitudinile mai ridicate față de unitățile din jur, dar și reflexul diapirismului tectonic, ce susține înălțările continui postpliocene. Aceste manifestări neotectonice sunt reflectate în morfologia defileului Mureșului și dedublarea terasei de luncă de la Brâncovenești. Versanții sunt sculptați în depozitele pannoniene și se remarcă printr-o instabilitate accentuată.

Dealurile Teleacului reprezintă o asociere de interfluvii divergente etajate, a căror altitudine descrește dinspre Dealul Lapoș (628 m), suprapus apexului anticlinalului Teleac spre culoarele de vale si bazinetele de eroziune intercalate (Teleac, Mura Mare, Pădureni, Călușari, Habic, Ilioara). Râurile care au deschis structura anticlinală Teleac au schițat bazinete de eroziune închise de fronturi structurale, din care s-au desprins alunecările de teren masive, de tip glimee, de la Pădureni și Ilioara. Văile care drenează acest teritoriu sunt largi, fără terase, subsecvente sau obsecvente, intens aluvionate și slab drenate, într-o fază înaintată de anastomozare și îmlăștinire.

Unitățile depresionare ale Subcarpaților Reghinului (Depresiunea Deda – Porcești, Depresiunea Ruși Munți, Depresiunea Reghinului, Depresiunea Dumbrăvioara) se succed dinspre rama montană spre cea de podiș (Câmpia Transilvaniei). Morfologia acestor depresiuni este dominată de relieful teraselor și luncilor fluviale. Subsidența din Depresiunea Reghinului a stimulat procesele de eroziune areală și liniare, astfel că trecerea de la unitățile depresionare spre unitatea montană se realizează prin piemonturi, glacisuri, unități morfologice de contact, care moderează panta fronturilor structurale atât spre Dealurile Fărăgăului (Câmpia Transilvaniei) cât și spre platourile de aglomerate vulcanice ale Călimanilor și Gurghiului. Fronturile structurale sunt mai evidente la nivelul bazinetelor depresionare Eremitu, Ibănești, Glăjăriei, etc.

Fragmentarea reliefului este definită de intervalul de valori cuprinse între 1,2 km/km2 – 3,2 km/km2, valori care argumentează o fragmentare ridicată, aspect demonstrat de numeroasele înșeuări și bazinete de eroziune lărgite. Fragmentarea mare a reliefului asigură un grad înalt de accesibilitate în zonă, dar limitează exploatarea agricolă a teritoriului. Energia reliefului înregistrează valori medii cuprinse între 70 și 100 m.. Geodeclivitatea terenului este demonstrată prin frecvența mare a categoriilor III (5,1° – 15°) și IV (15,1° – 31°) de pantă, respectiv a terenurilor moderat înclinate și înclinate. Categoria a Il-a de pantă, slab înclinată (2,1° – 5°), caracterizează sectoarle bazale ale versanților, respectiv glacisurile.

Subcarpații Târnavei Mici se desfășoară între Valea Nirajului și continuă sub aceiași fizionomie până în Valea Nico Alb, afluent al Târnavei Mari. înaintarea spre vest al aglomeratelor vulcanice (ce susțin și cele mai mari înălțimi, Vf. Bichiș, 1079 m) și dezvoltarea structurilor domale (Corunca, Nadeș) și brahianticlinale (Dumbrăvioara, Emei) a contribuit la reducerea în suprafață în secțiune transversală a fâșiei subcarpatice, concomitent cu atenuarea unor trăsături morfofuncționale. Sunt totuși prezente depresiunile cu caracter submontan Sovata, Câmpu Cetății – Eremitu și cele cu caracter intracolinar Dămieni-Măgherani-Chibeni-Solocma.

Depresiunea Sovatei se înscrie județului Mureș prin sectorul nord – vestic. Are aspectul unui uluc submontan alungit în direcția defileului de la Săcădate, prin care depresiunea vine în contact cu Subcarpații Reghinului. Geneza depresiunii este legată de procesul de eroziune al Târnavei Mici, care împreună cu afuenții săi, a atacat flancul anticlinalului diapir Sovata- Praid și a creat o depresiune de tip butonieră, în care astăzi dominanta peisagistică o reprezintă lacurile pe sare, cu fenomenul de heliotermie. Morfologia depresiunii este exprimată prin relieful de luncă și terase (5 nivele). Depresiunea este închisă spre vest prin Măgura Bichișului, care etalează un front structural abrupt, cu polițe structurale menținute la nivelul pachetelor de conglomerate, afectat de alunecări de teren.

Depresiunea intracolinară Dămieni – Măgherani – Chibed – Solocma a luat naștere prin eroziune selectivă la contactul dintre aglomeratele vulcanice din măgurile Bichiș și Șiclod cu formațiunile sedimentare nisipo-argiloase din cutele subcarpatice.

Micile bazinete depresionare prezintă versanți asimetrici, modelați prin alunecări de teren puțin profunde. Spre vest relieful se înalță ușor (550-700 m) marcând boltirea anticlinală Trei Sate. La nivelul acestei boltiți se asociază platouri structurale (Platoul Curmăturii), suprafețe interfluviale jalonate de vârfuri cu aspect piramidal sau conic, boturi de deal, în formă triunghiulară ori trapezoidală, versanți înclinați, prelungi și în trepte, peste care se suprapun ogașe și ravene viguroase, alunecări de teren (Măgherani, Bezid, Crișeni, Solocma).

Târnava Mică și afluenții săi, Ghergheș și Cușmed partajează teritoriul în trei subunități deluroase: Dealurile Nirajului; Dealurile Măgheranilor și Dealurile Bezidului, la sud de Târnava Mică. Prezintă o fragmentare redusă la nivelul culmilor interfluviale ce separă bazinul hidrografic al Tâmavei Mici de cel al Nirajului, valorile fiind cuprinse între 0,6 km/km2 și 0,9 km/km2. La nivelul măgurilor densitatea fragmentării atinge valori de 1,5 – 1,8 km/km2,demonstrând friabilitatea depozitelor pannoniene, în raport cu conglomeratele și gresiile badeniene ce susțin forme de relief mai viguroase în nordul regiunii (cumpăna de ape Mureș – Șieu).

Aceste aspecte morfologice sunt reflectate în utilizarea terenurilor. Pe culmea interfluvială sunt prezente, în petice, pădurile de cvercinee și făgete, iar la nivelul inferior al glacisurilor și piemontan, apar livezile de pomi fructiferi (mai frecvente în Subcarpații Reghinului) și viile, aflate în stare diferită de degradare, datorită abandonului agricol, cu frecvență mai mare în Subcarpații Tâmavelor). Geodeclivitatea teritoriului este demonstrată de frecvența mare a pantelor din categoria a Il-a (2,1° – 5°) și a IlI-a (5,1° – 15°), iar pantele din categoria a IV-a (15,1° – 30°) sunt proprii doar fronturilor de cuestă de la Dămieni, Trei Sate, Dealul Bezidului, și martorilor structuralo-erozivi susținuți de conglomeratele badeniene de Jabenița, respectiv: Culmea Bichiș (1079 m), Culmea Lapoșului (628,4 m).

Prezența argilelor și mai ales a argilelor carbonatice (mame) în pachete groase, în alternanță cu nisipurile și orizonturi subțiri de tufuri, explică morfodinamica accentuată a versanților și aportul de material deluvial și coluvio-proluvial în albia râurilor. Rezultatul este consemnat prin: dezvoltarea unor glacisuri bazale extinse (Dealurile Nirajului, Dealurile Măgheranilor); prezența văilor subadaptate cu albii supraînălțate și fenomene de băltire a apei (prin ridicarea nivelului freatic), iar subordonat modificarea chimismului solurilor; apariția unor perimetre cu alunecări și alunecări-surpări: Corunca, Pădureni, Ilioara, Bozeni, Viforoasa.

Apariția proceselor de mișcare în masă a fost condiționată în multe cazuri de intervenția antropică voluntaristă (Valea Săivari,V. Căpâlna, Valea Maiadului, Dealul Bezidului). Energia de relief se menține în jurul valorii de 80 – 150 m în Dealurile Bezidului și Măgheranilor și depășește aceste valori în Dealul Bichișului și Lapoșului. Geodeclivitatea teritoriului se încadrează în categoriile III (5,1° – 15°) și IV (15,1° – 30°) de pantă, respectiv reprezentativi sunt versanții cu pante moderate și înclinate. Pante foarte înclinate (categoria a V-a) 35° – 45° apar pe fronturile de cuestă ce mărginesc văile subsecvente ale Tâmavei Mici, Nirajului și afluenților acestora: V. Șardu Nirajului, V. Hodoșa, V. Trestiei, V. Vaghejohat, V. Nirajului Mic, V. Ghergheșului, V. Bezidului, V. Rouă, V.Șanțu, etc. Râpele de alunecare aparțin categoriei a VI- a, abrupturi, cu pante ce depășesc 55°, iar această categorie de pante este prezentă pe teritoriul localităților Pădureni, Ilioara, Corunca, Bălăușeri. Densitatea fragmentării reliefului se menține între valorile de 0,7-1,1 km/km2.

Depresiunea Sângeorgiului de Pădure desfășurată spre nord prin culoarul Neaua-Rigmani marchează limita dintre Subcarpații Tâmavei Mici și Podișul Tâmavelor. Relieful este reprezentat prin luncile largi ale văilor și prin terasele fluviale desfășurate mai ales pe versantul stâng, dar și prin versanții disecați de ravene și organisme le torențiale.

Acolo unde văile au intersectat orizontul de sare (de vârstă badenian-wieliciană) s-au format insule de soluri halomorfe (solonețuri). Frecvent terenurile mlăștinoase se identifică cu slatinile (terenuri mlăștinoase sărăturate) în sectoarele de luncă a Văii Sovatei, Valea Săcădat, Valea Cușmed, Valea Tâmavei Mici. De asemenea aportul deluvial dinspre versanți diminuează capacitatea de transport al râurilor și competența acestora. Văile prezintă paturi aluviale cu tendițe de supraînălțare, necesitând lucrări de regularizare și dragare. Umiditatea mai ridicată la nivelul văilor este condiționată și de menținerea nivelului freatic aproape epidermic datorită stocajului de aluviuni. Văile în genere sunt ocupate cu pășuni și fânețe, iar glacisurile sunt cultivate cu cereale. Livezile au câștigat teren în defavoarea pădurilor, mai ales în Dealurile Bezidului și Măgheranilor.

Terasele sunt ariile cele mai stabile din punct de vedere morfodinamic și cele mai propice realizării unor infrastructuri tehnico-edilitare.

Dealurile Tâmavei Mici își definesc morfologia în spațiul geografic al județului Mureș prin spațiul interfluvial dintre Mureș și Târnava Mică, Dealurile Nadășului și Platoul Gomeștilor.

Interfluviul Mureș – Târnava Mică prezintă o morfologie cu pronunțate caractere asimetrice atât la nivelul interfluviilor cât și al văilor. Culmea Neaua ce se desfășoară între depresiunea de contact Sângeorgiu de Pădure, culoarul depresionar Neaua-Rigmani, înșeuarea Bălăușeri- Acățari, prezintă o asimetrie pronunțată datorată activității proceselor erozionale contemporane, care desprind interfluvii secundare etajate, atât prin procesele de eroziune liniare (ravene, ogașe), cât și prin cele areale, respectiv alunecările de teren masive, lenticulare ori curgerilor noroioase.

Podișul Tâmăvenilor asociază în morfologia contemporană o culme îngustă de 5 -10 km, care se ridică brusc deasupra Văii Tâmavei Mici, etalând un front de cuestă de circa 200 m. Spre nord, culmea asociază o serie de trepte largi care joncționează cu terasele Mureșului. Martorii erozivo-structurali se mențin la nivelul unei creste înalte (600-650 m), marcată din loc în loc de picuiuri, menținute de nisipurile cimentate sau de tufurile vulcanice. Axul sinclinoriului transilvan, orientat pe direcția Reghin – Ocna Mureș – Vințu-de Jos, aliniază cele mai consistente depozite miocen-pliocene, iar transpunerea lor geomorfologică este dată de văile largi, caracterul subadaptat al văilor, versanții cu instabilitate accentuată (datorită friabilității depozitelor), manifestată prin alunecări de teren, tasări, solifluxiune și creeping.

Dealurile Nadeșului, cunoscute și sub denumirea de Podișul Jacodului, asociază structurile periferice ale domurilor Nadeș, Filtelnic, Șoimuș. Grefate pe depozite pannoniene, constituite din nisipuri slab cimentate, conglomerate, ele au facilitat eroziunea râurilor atât în plan vertical cât și în plan orizontal. Morfologia rezultată este definită de un relief de cueste, ce asociază în plan peisagistic o fragmentare intensă, cu martori structuralo- erozivi la nivel interfluvial și sisteme torențiale poziționate la nivelul interfaței vale-versant.

Podișul Dumbrăvenilor definește morfologia spațiului geografic desfășurat între Valea Nadășului și Valea Bălții și se caracterizează printr-un relief cu aspect colinar în care altitudinile nu depășesc 600 – 650 m, iar văile ce însoțesc interfluviile Tîmavei Mari și Tâmavei Mici sunt puternic colmatate, local mlăștinoase, iar versanții sunt degradați de torenți și alunecări de teren. Brahianticlinalul Dumbrăvenilor, cu pante periclinale de 3-5°, înscrise depozitelor nisipoase mio- pliocene, prezintă o morfololgie articulată de interfluvii largi asimilate suprafeței de nivelare “Platforma Agârbiciu” (450-500m), cueste și suprafețe monoclinale bine conturate.

Podișul Vânători este delimitat morfologic de culoarul depresionar Saschiz -Bunești și Valea Șaeșului – izvoarele Hârtibaciului, unde predomină un relief de platou aproape orizontal, cu ușoare denivelări în trei trepte, definit de terasele fuviale, dezvoltate până la 110 m altitudine relativă.Pâraiele Dracului, Albeștilor, Hotarului și Vânătorilor au disecat platoul structural prin văi adânci și înguste , cu versanți puternici înclinați, la nivelul cărora se desfășoară procese de versant contemporane de tip pseudosolifluxional, alunecări de teren, șiroire și ravenație.

Câmpia Transilvaniei desfășurată în vestul județului Mureș, se suprapune ariei structurale a domurilor, iar din punct de vedere litologic depozitelor badeniene și sarmațiene. Trăsăturile morfologice ale acestui teritoriu sunt definite de altitudinea mijlocie a interfluviilor rotungite ori asimetrice, de panta relativ moderată sau mică a suprafețelor resecvente. Ponderea suprafețelor plane ori cvasiorizontale în raport cu cele plane ale podurilor structurale este aproape echivalentă. Relieful puțin accidentat, cu altitudine medie de 500 m, cu un peisaj dominat de elemente silvostepice la nivelul ecosistemelor, ar înscrie această unitate geomorfologică în spațiul geografic mureșan ca unitate de câmpie. în sprijinul apelativului de mai sus ar veni și utilizarea predominant agro-cerealieră pe un sol cu textură argiloasă, argilo-nisipoasă și argilo- lutoasă, din categoria cambosolurilor și cemisolurilor, deși nu lipsesc și erodosolurile.

Câmpia Transilvaniei, încorporată județului Mureș, apare ca o unitate deluroasă, în care energia de relief oscilează între 150-160 m, altitudinea mijlocie se menține înjur de 400 – 450 m, iar fragmentarea reliefului atinge valori de 0,45 – 0,52 Km/ km2.

Relieful se prezintă ca un ansamblu de coline, care la partea superioară sunt relativ netede, iar sporadic prezintă vârfuri ascuțite, martori structuralo-erozivi, care atestă prezența intercalațiilor de roci mai dure din molasa neogenă, respectiv tufuri și gresii sarmatice. Sub nivelul interfluviilor principale se dezvoltă, la nivelul bazinelor hidrografice, interfluvii mai scunde, orientate în raport cu direcția de scurgere a afluenților (Voiniceni, Repaș, Icland, Lechinței, Fugo, Drăculea, Lunca, Flețul, Baia, Agrișul, Șarul, Beța, Pârâul de Câmpie, Luțul, Ercea, Noroiașu, Milășelu, Șesu, Bologa).

Văile cu caracter subsecvent reliefează versanții în cuestă, fragmentați de procesele morfodinamice actuale, care generează o rețea densă de ogașe, ravene, torenți, la care se adaugă arealele cu alunecări de teren și curgeri noroioase.

Câmpia Sărmașului articulează cele mai pregnante trăsături ale toponimului de câmpie. Suprapusă bazinului hidrografic al Pârâului de Câmpie, își definește morfologia prin altitudinea redusă, de 350 – 450 m, energia de relief de 160 m, prezența celor mai întinse suprafețe interfluviale și văilor exagerat de largi.

Treapta morfogenetică a culoarelor de vale proiectează temporal evoluția paleogeografică pliocen – cuatemară, în care morfologia teritoriului este exprimată prin trăsăturile morfologice ale teraselor fluviale și morfodinamica versanților, în matricea pleistocen – holocenă.

Treapta morfogenetică a culoarelor de vale, joasă sub raport altitudinal, prezintă o pantă longitudinală a talvegurilor sub 5%, care condiționează o aluvionare intensă a luncilor, fenomen realizat nu atât prin aportul râurilor principale, ci pe seama materialului aportat de afuenții laterali cu regim de scurgere torențial. Aportul de materiale dinspre versanți, intermediat de procese de alunecare, surpare, prăbușire, pseudofluxiune, curgeri noroioase, a modificat raportul între capacitatea de transport al râurilor și competența lor, astfel că râurile afluente Pârâului de Câmpie ori Comlodului și Lechinței etalează o luncă foarte largă, cu numeroase coturi de meandre, brațe libere sau meandre părăsite, ce demonstrează adaptabilitatea modelului fluvial la tectonica, neotectonica și morfologia albiei minore ori majore. Acest model de adaptibilitate se exprimă prin văile subadaptate sau incompetente, cu funduri plate, care demonstrează incompetența lor de evacuare, la nivelul albiei minore a mesajului venit dinspre versant prin insuficiența debitului lichid.

Culoarul Mureșului străbate longitudinal regiunea, fiind dominat de terasele inferioare ale Mureșului: terasa de luncă (2-6 m), terasa a-II-a (8-12 m) și terasa a-III-a (20-30m), cea mai extinsă, și terasa a -IV – a de 40 – 50 m altitudine relativă, a cărui pod este parazitat de glacisurile coluviale ale afuenților cu regim torențial de scurgere. Lunca prezintă lățimi de 1-4 km și este fragmentată de depresiuni mlăștinoase, cu meandre părăsite, grinduri și popine. La creșteri mari de nivel o bună parte a șesului aluvial este inundat. Deasupra luncii, nivelele de terasă sunt bine evidențiate în sectorul Deda + Brâncovenești, implicând și dedublarea teraselor inferioare sub impulsul tectonismului diapiric, pentru ca la sud de Reghin nivelurile de terasă să confirme evoluția cuatemară a spațiului mureșan prin patru nivele de terasă amintite anterior. Dacă cursul superior al Mureșului corespunde defileului Deda – Toplița, în spațiul geografic mureșan, cu aspecte de antecedență, cu îngustări impuse de dyk-urile vulcanismului neogen și lărgirile pleistocen – holocene, definite ca bazinete de eroziune (Lunca Bradului, Sălard, Răstolița), cursul intrabazinal este definit de raportul vale-versant și morfologia teraselor pleistocen- holocene. Adaptarea cursului Mureșului la structură și tectonică este evidențiată de sectoarele de antecedență din spațiul brahianticlinalelor și domurilor gazeifere de la Ogra – Sânpaul, Bogata de Mureș, Cucerdea, Fărăgău, care au definit depresiunile de tip butonieră de laAțintis ori au argumentat migrația și amplitudinea meandrelor, rezultând un coeficient de meandrare de 1,98.

Culoarul Nirajului se desfășoară între confluența Nirajului cu Mureșul la Ungheni și localitatea Eremitu. Lărgimea culoarului crește spre zona de confluență, iar în perimetrul localității Ungheni atinge maximul de desfășurare în profil transversal, respectiv 1,5 km. Morfologia culoarului este impusă de relieful de terase, în număr de 7.

Terasele prezintă poduri extinse, acoperite de culturi pomicole, cerealiere ori sunt destinate vetrelor rurale.

Culoarul Tâmavei Mici definește un traseu consecvent al Tâmavei Mici în spațiul montan și subcarpatic, iar intrarea în podiș este marcată de adunarea apelor de la Sângeorgiu de Pădure. Târnava Mică prezintă până aici sectoare de îngustări (defileul de la Sărățeni, Trei Sate) și lărgiri depresionare (Sovata, Chibed). Terasele fluviale, în număr de 7 consemnează activitatea neotectonică pe de o parte, iar pe de altă parte disponibilitatea teritoriului pentru infrastructură edilitară antrpopică ori turistică. Lunca este largă, cu porțiuni mlăștinoase, supusă în mare parte inundațiilor.

Culoarul Târnavei Mari se suprapune spațiului geografic al Județului Mureș prin sectorul cuprins între confluența cu pârâul Mureni și confluența cu pârâul Laslea. Morfologia culoarului este definită de aspectul depresionar cu o asimetrie impusă de versantul drept în cuestă, care argumentează la Sighișoara desfășurarea orașului pe treptele de terase levagire ale Tâmavei Mari. După ieșirea de la Sighișoara, valea se lărgește, iar terasele dezvoltate pe stânga râului, sub Hula Daneșului confirmă influența neotectonicii, climatului și factorului antropic în definirea parametrilor geomorfologici ai evoluției cuatemare, în special a parametrilor morfometrici ai proceselor geomorfologice actuale ori contemporane.

Fig.25 Unitățile de relief jud. Mureș

2.6. Informații privind tipul de ținte care necesită protecție în zonă

Principala țintă ce necesită protecția în zonă rămâne populația.

Calitatea sănătății populației reprezintăîn fapt unul din obiectivele acestui plan ce urmărește ca prin aplicarea măsurilor propuse să ducă spre scăderea concentrațiilor de poluanți în aer astfel încât incidența înbolnăvirilor din aceste cauze să cunoască o reducere semnificativă.

Populația stabilă a județului Mureș la data de 20 octombrie 2011 era de 550.846 persoane. Populația feminină este majoritară: ea reprezintă 51,2 % din populația stabilă (281.905 persoane). Față de situația existentă la recensământul anterior, populația stabilă a scăzut cu 30.005 persoane (-5,2 %). Această scădere este mai accentuată în rândul persoanelor de sex masculin, care s-a redus cu 15.365 persoane (-5,4%), în timp ce numărul persoanelor de sex feminin a fost cu 14.640 (-4,9%) mai mic.

În municipii și orașe locuiesc 50,2 % din totalul populației stabile. Față de situația de la penultimul recensământ, ponderea populației stabile din mediul urban a crescut cu 1,3 puncte procentuale în detrimentul mediului rural.

Populația localităților urbane din județul Mureș:

În comune trăiesc 274095 persoane, reprezentând 49,8% din totalul populației stabile.

Numărul populației stabile repartizate pe comune:

Pe lângă scăderea populației, un alt motiv de îngrijorare este degradarea continuă a structurii pe vârste, datorată procesului de îmbătrânire a populației, ceea ce semnifică faptul că grupele tinere de vârstă se vor diminua, în schimb cele de vârstă înaintată vor crește.

Născuți vii pe sexe și medii

Decedați pe grupe de vârstă

Rata mortalității pe medie

Din datele analizate se observă în ultimii șase ani o scadere a ratei mortalității de la 11,9 în anul 2010 la 11,3 în anul 2014.

Decedați pe cauze de deces

Se observă că cel mai ridicat indice de mortalitate se regăsește în cazul bolilor asociate și poluării aerului: tumori, boli endocrine, boli ale aparatului circulator, boli ale aparatului respirator, malformații congenitale.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pe baza datelor colectate a estimat că în anul 2012 au murit circa 7 milioane de oameni – unul din opt din totalul deceselor la nivel mondial- ca urmare a expunerii la poluarea aerului. Ceea ce relevă că poluarea aerului este acum în lume cel mai mare risc de mediu la adresa sănătății umane. Reducerea poluării aerului ar putea salva milioane de vieți.

Tumori

În cazul bolilor cancerigene, statisticile medicale demonstraeză că poluarea aerului provoacă, pe lângă cancerul de plămâni și alte tipuri de tumori maligne ale buzei, cavității bucale, traheei și bronhiilor, și alte tipuri de cancer.

Boli endocrine

Cercetările au scos la iveală că o familie de patru persoane care arde gunoiul în curte se face responsabilă de producerea unei cantități de dioxină similară celei eliberate de un incinerator de deșeuri care deservește un oraș, dar care are instalații specializate, conforme și autorizate.

Fumul ce rezultă din aceste arderi, pe lângă dioxină, conține și o serie întreagă de alte substanțe poluante responsabile de dereglarea sitemului endocrin.

Astfel de cazuri sunt întâlnite și în județ, mai ales în zonele în care se depozitează necontrolat deșeuri sau în gropile de gunoi neecologizate până la această dată.

Boli ale apartului circulator

Ultimile cercetări demonstrează că poluarea afectează cordul mai mult decât cocaina, stresul sau oboseala. Poluarea atmosferică determină o creștere a riscului de probleme respiratorii și o creșterii a viscozității sângelui, cu riscuri crescute astfel și pentru infarct.

Boli ale aparatului respirator

S-a demonstrat că în zonele urbane puternic industrializate există o serie de radicali liberi mai periculoși de cât cei identificați în fumul de țigară ori rezultați în urma arderii biocarburanților. Astfel, în zonele poluate se poate inhala, cu peste trei sute de ori mai mulți radicali liberi, cu efecte grave asupra sănătății în general și aparatului respirator în special, inclusiv cu risc ridicat de cancer pulmonar.

Foarte afectați de poluare, pentru toată durata vieții, pot fi copiii și tinerii, deoarece lipsa aerului curat nu permite plămânilor să se dezvolte la capacitatea normală. Plămânii se dezvoltă între 10 și 18 ani, cu o perioadă de prelungire la băieți. După ce ating capacitatea pulmonară maximă, funcția acestor organe poate sa rămână stabilă până la vârsta a treia.

Această capacitate pulmonară scăzută, care presupune cel mult 80% din capacitatea pulmonară normală pentru vârsta respectivă, va avea impact pe parcursul întregii vieți a individului și are efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Ca efecte imediate, se pot înregistra răceli frecvente, iar pe termen lung, risc crescut de boli grave, respiratorii și cardiovasculare.

De altfel, poluarea aerului afectează căile respiratorii și sănătatea adultului înca din viața intrauterină, susțin oamenii de știință. Un studiu demonstrează ca influențele precoce asupra sistemului respirator determină o intensificare a maladiilor respiratorii la vârsta adultă, și, implicit, o speranță de viață mai scăzută. Concluzia studiului a fost aceea că frecvența respiratorie este influențată de gradul de poluare a aerului și cu cât frecvența este mai ridicată, cu atât inflamarea sistemului respirator este mai pronunțată și riscă sa devină mai gravă. Autorii studiului au ajuns la această concluzie, pe baza observațiilor referitoare la faptul că poluarea crește nevoile respiratorii ale fetusului, astfel încât cei afectați sunt nevoiți să respire respire de 48 de ori pe minut față de media de 42 de respirații pe minut a fetușilor cu expunere scăzută la poluare. Cercetarea s-a realizat cu luarea în considerare a trei indicatori ai poluării atmosferice: procentul de azot, cel al dioxiodului de azot si numărul de particule în suspensie din aer.

Malformații congenitale

Poluarea nu doar reduce durata de viață, ci și anulează sau diminuează posibilitatea de a aduce pe lume noi indivizi, afectând fertilitatea, sporind riscul de avort și schimbând dinamica populației, prin influențarea sexului bebelușilor. Astfel, un studiu, a evidențiat că poluarea scade eficiența unui tratament de fertilitate cu 25%, la pacientele expuse, dar crește riscul de naștere prematură, greutate mică la naștere și malformații. Tot în cadrul unui studiu, s-a scos la iveala că poluarea aduce și modificări ale sexului bebelușilor, cu o incidență de 30% mai crescută a celor de sex feminin, la mamele expuse la poluare.

Prin modelarea, datelor obținute de la INSSE Mureș în ceea ce privește decedați pe cauze, cu datele statistice oferite de OMS, obținem o imagine de ansamblu a ratei deceselor în județul Mureș datorate poluări aerului.

Cauzistica probabilă a deceselor cauzate de poluarea aerului în Jud. Mureș:

2.7. Stații de măsurare (hartă, coordonate geografice)

În conformitate cu prevederile Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător responsabilitatea privind monitorizarea calității aerului înconjurător în România revine autorităților pentru protecția mediului.

Poluanții monitorizați, metodele de măsurare, valorile limită, pragurile de alertă și de informare și criteriile de amplasare a punctelor de monitorizare sunt stabilite de legislația națională privind protecția atmosferei și sunt conforme cerințelor prevăzute de reglementările europene.

În prezent Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) efectuează măsurători continue de dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), particule în suspensie (PM10 și PM2.5), benzen (C6H6), plumb (Pb). Calitatea aerului în fiecare stație este reprezentată prin indici de calitate sugestivi, stabiliți pe baza valorilor concentrațiilor principalilor poluanți atmosferici măsurați.

În prezent în România sunt amplasate 142 stații de monitorizare continuă a calității aerului, dotate cu echipamente automate pentru măsurarea concentrațiilor principalilor poluanți atmosferici. RNMCA cuprinde 41 de centre locale, care colectează și transmit panourilor de informare a publicului datele furnizate de stații, iar după validarea primară le transmit spre certificare Laboratorului Național de Referință pentru Calitatea Aerului (LNRCA) din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

O stație de monitorizare furnizează date de calitatea aerului care sunt reprezentative pentru o anumită arie în jurul stației. Aria în care concentrația nu diferă de concentrația măsurată la stație mai mult decât cu o ”cantitate specifică” (+/- 20%) care se numește ”arie de reprezentativitate”.

Cele 142 de stații de monitorizare sunt structurate astfel:

24 stații de tip trafic;

57 stații de tip industrial;

37 stații de tip fond urban;

15 stații de tip fond suburban;

6 stații de tip fond regional;

3 stații de tip EMEP

Stație de tip trafic

evaluează influența traficului asupra calității aerului;

raza ariei de reprezentativitate este de 10-100m;

poluantii monitorizati sunt dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compusi organici volatili (COV) si pulberi in suspensie (PM10 si PM2,5);

Stație de tip industrial

– evaluează influența activităților industriale asupra calității aerului;

– raza ariei de reprezentativitate este de 100m-1km;

– poluanții monitorizați sunt dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compuși organici volatili (COV) și pulberi în suspensie (PM10 si PM2,5) și parametrii meteo (direcția și viteza vântului, presiune, temperatura, radiația solară, umiditate relativa, precipitații);

Stație de tip urban

– evalueaza influența "așezărilor urmane" asupra calității aerului;

– raza ariei de reprezentativitate este de 1-5 km;

– poluanții monitorizați sunt dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compuși organici volatili (COV) și pulberi în suspensie (PM10 si PM2,5) și parametrii meteo (direcția și viteza vântului, presiune, temperatura, radiația solară, umiditate relativă, precipitații);

Stație de tip suburban

– evaluează influența "așezărilor urmane" asupra calității aerului;

– raza ariei de reprezentativitate este de 1-5 km;

– poluanții monitorizați sunt dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compuși organici volatili (COV) și pulberi în suspensie (PM10 si PM2,5) și parametrii meteo (direcția și viteza vântului, presiune, temperatura, radiația solară, umiditate relativă, precipitații);

Stație de tip regional

– este stație de referință pentru evaluarea calității aerului;

– raza ariei de reprezentativitate este de 200-500km;

– poluanții monitorizați sunt dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compuși organici volatili (COV) și pulberi în suspensie (PM10 si PM2,5) și parametrii meteo (direcția și viteza vântului, presiune, temperatura, radiația solară, umiditate relativă, precipitații);

Stație de tip EMEP

– monitorizează și evaluează poluarea aerului în context transfrontier la lungă distanță;

– sunt amplasate în zona montană la medie altitudine: Fundata, Semenic și Poiana Stampei;

– poluanții monitorizați sunt dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compuși organici volatili (COV) și pulberi în suspensie (PM10 si PM2,5) și parametrii meteo (direcția și viteza vântului, presiune, temperatura, radiația solară, umiditate relativă, precipitații);

Sistemul de monitorizare permite autorităților locale pentru protecția mediului:

– să evalueze, să cunoască și să informeze în permanență publicul, alte autorități și instituții interesate, despre nivelul calității aerului;

– să ia, în timp util, măsuri prompte pentru diminuarea și/sau eliminarea episoadelor de poluare sau în cazul unor situații de urgență;

– să prevină poluările accidentale;

– să avertizeze și să protejeze populația în caz de urgență;

Informațiile privind calitatea aerului, provenite de la cele 142 de stații de monitorizare și datele meteorologice primite de la cele 119 stații de monitorizare vor fi transmise la Centrele locale de la cele 41 Agenții pentru Protecția Mediului.

Datele despre calitatea aerului, provenite de la stații, vor fi prezentate publicului cu ajutorul unor panouri exterioare (amplasate în mod convențional în zone dens populate ale orașelor) ,i cu ajutorul unor panouri de interior (amplasate la Primării sau sediile Agențiilor pentru Protecția Mediului)

La nivel național există 107 de puncte de informare a publicului (48 de panouri exterioare și 59 de panouri interioare).

Rețeaua națională de monitorizare a calității aerului centralizează acum datele din cele 142 stații răspândite pe tot teritoriul României. Stațiile sunt arondate la cele 41 de Centre locale, situate în Agențiile de Protecția Mediului.

Valorile masurate on-line de senzorii analizoarelor instalate în stații, sunt transmise prin GPRS la centrele locale. Acestea sunt inter-conectate formând o rețea ce cuprinde și serverele centrale, unde ajung toate datele și de unde sunt aduse în timp real la cunoștința publicului prin intermediul site-ului http://www.calitateaer.ro/ , al panourilor publice de afișare situate în marile orașe precum și prin punctele de informare situate în primării sau sediile Agențiilor pentru Protecția Mediului.

Din dorința de a informa cât mai promt publicul, datele prezentate sunt cele transmise on-line de către senzorii analizoarelor din stații (datele brute). Așadar, valorile trebuie privite sub rezerva ca acestea sunt practic validate numai automat (de catre software), urmând ca la centrele locale specialiștii să valideze manual toate aceste date, iar ulterior central să se certifice.

Baza de date centrală stochează și arhivează atât datele brute, cât și cele valide și certificate. Specialiștii accesează aceste date, atât pentru diferite studii, cât și pentru trasmiterea raportărilor României către forurile europene.

Fig.26 Circuitul datelor conform http://www.calitateaer.ro/ .

În județul Mureș, Agenția pentru Protecția Mediului Mureș exploatează patru stații automate de monitorizare a calității aerului incluse în Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului.

Acestea sunt amplasate astfel:

o stație de monitorizare a fondului urban (MS-1) amplasată în Tîrgu-Mureș în zona centrală a municipiului – str. Köteles Sámuel nr. 33 pentru indicatorii: monoxid de carbon, oxizi și bioxid de azot, ozon, bioxid de sulf, benzen și alți compuși organici volatili, particule în suspensie PM 10.

Coordonate geografice Stereo 70: X=466366 Y=560296

Fig.27 Stație de monitorizare a fondului urban MS-1 .

o stație de monitorizare a influenței zonei industriale (MS-2) amplasată în Tîrgu-Mureș str. Libertății nr. 120 pentru indicatorii: monoxid de carbon, oxizi și bioxid de azot, ozon, bioxid de sulf, particule în suspensie PM 10.

Coordonate geografice Stereo 70: X=464456 Y=559446

Fig.28 Stație de monitorizare a influenței industriale MS-2 .

o stație de monitorizare a influenței zonei industriale (MS-3) amplasată în Luduș pentru indicatorii: monoxid de carbon, oxizi și bioxid de azot, bioxid de sulf, particule în suspensie PM 10.

Coordonate geografice Stereo 70: X=431111 Y=553501

o stație de monitorizare a influenței zonei industriale (MS-4) amplasată în Târnăveni pentru indicatorii: monoxid de carbon, oxizi și bioxid de azot, benzen și alți compuși organici volatili, bioxid de sulf, particule în suspensie PM 10.

Coordonate geografice Stereo 70: X=446791 Y=537361

Fig.29 Stație de monitorizare a influenței industriale MS-4 .

Deoarece amoniacul este poluant specific pentru municipiul Tîrgu-Mureș, iar în perioadele de calm atmosferic sau ceață se înregistrează episoade de poluare a aerului înconjurător, concentrația de amoniac în aerul respirabil este monitorizată continuu în municipiul Târgu Mureș. Monitorizarea imisiilor de amoniac se face prin măsurători continue automate în două puncte pe teritoriul municipiului Tîrgu Mureș astfel:

într-un punct fix, respectiv la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, Str. Podeni nr. 10 Tg.Mureș; folosim metoda clasică ce prevede prelevare în soluție și analiză instrumentală pe un spectrofotometru.

într-un punct mobil, a cărui locație se schimbă în fiecare lună; folosind “sistemul mobil de monitorizare a imisiilor de amoniac” achiziționat în 2010 și echipat cu un analizor automat Thermo și un prelevator multicanal.

Fig.30 Amplasarea stațiilor de monitorizare a calității aerului din jud. Mureș