Analiza Infractiunilor de Trafic de Persoane. Traficul de Persoane In Scop de Cersetorie

CUPRINS

Lista figurilor utilizate în text……………………………………………………………….6

Abrevieri utilizate în text…………………………………………………………………….7

SECȚIUNEA I – Analiza infracțiunii de trafic de persoane………………………………8

CAPITOLUL I – Noțiuni și terminologii folosite pentru înțelegerea conceptului de trafic de persoane……………………………………………………………………………………8

Considerații generale privind corupția si conceptul de libertate al persoanei…………………………………………………………………………..8

Reglementări juridice cu privire la libertatea persoanei………………………10

CAPITOLUL II – Traficul de persoane……………………………………………..……..12

Considerații generale cu privire la traficul de persoane………………………12

Trăsăturile traficului de persoane………………………………………………17

Formele traficului de persoane………………………………………………….18

Aspecte privind infracțiunea de trafic de persoane adulte prevăzute de legea 678/2001…………………………………………………………………………..20

Părțile traficului de persoane………………………………………………..…22

Agresorul……………………………………………………………….……22

Victima……………………………………………………………………….24

Activitatea rețelei infracționale care are ca scop traficul de persoane……….28

Recrutarea……………………………………………………………………28

Tranzitul – transportul și trecerea frontierei……………………………..29

Transferul……………………………………………………………………31

Adăpostirea……………………………………………………………………31

Preluarea………………………………………………………………………31

Traficul de persoane în Noul Cod Penal……………………………….…..….32

SECȚIUNEA a II-a – Analiza infracțiunilor de trafic de persoane în vederea exploatării cerșetoriei…………………………………………………………………………….….…..33

CAPITOLUL I – Prezentarea generală…………………………………….…….…….….33

Cerșetoria în România………………………………………………….…….…34

Distribuția victimelor traficului de persoane în scopul cerșetoriei….……….35

CAPITOLUL II – Încadrare juridică……………………………………………………….37

Încadrarea juridică În România………………………………………..………37

Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane………………………………………………………………………….…37

CAPITOLUL III – Caracteristicile victimelor traficului de persoane în scopul cerșetoriei……………………………………………………………………………………39

Vulnerabilitatea…………………………………………………………………39

Vârsta și genul……………………………………………………………………40

Genul……………………………………………………………………..….40

Victimele de sex feminin…………………………………………….40

Victimele de sex masculin……………………………………………41

Vârsta……………………………………………………………………..…41

Minorii……………………………………………………………….41

Adulții………………………………………………………………..43

Bătrânii………………………………………………………………43

Distribuția victimelor in functie de varsta si sex…………………….……43

Condiții de viață anterioare traficării………………………………………….45

Existența dizabilităților…………………………………………………….45

Nivelul de educație………………………………………………………….45

Mediul de proveniență………………………………………………….…..46

Situația profesională și materială…………………………………………..46

Familie și relația dintre membrii…………………………………………..46

Starea civilă…………………………………………………………………47

Starea de sănătate…………………………………………………………..47

Antecendente penale…………………………………………………….….48

Suport social…………………………………………………………….…..48

Recrutarea și relația victimelor cu recrutorii…………………………………49

Relația victimelor cu recrutorii…………………………………………….49

Metode de recrutare………..……………………………………………….49

4.2.1. Recrutarea…………………………………………………………….51

4.2.1.1. Promisiunea unui loc de muncă………………………………..51

4.2.1.2. Răpire……………………………………………………………54

4.2.1.3. Promisiunea unui tratament……………………………………55

4.2.1.4. Promisiunea unei căsătorii de formă……………………….….56

4.2.1.5. Promisiunea unui loc si a unei modalități de cerșit banoasă….56

4.2.1.6. Alte modalități……………………………………………………56

4.2.2. Tranzitul……………………………………………………………….57

4.2.3. Transferul……………………………………………………………..58

4.2.4. Adăpostirea……………………………………………………………59

4.2.5. Preluarea………………………………………………………………59

CAPITOLUL IV – Exploatarea victimelor……………………………………………..….60

Sistemul de exploatare…………………………………………………………..60

Modul concret de exploatare…………………………………………………….61

Limitări și abuzuri asupra victimelor…………………………………………..62

Infracțiuni conexe……………………………………………………………….63

Asigurarea nevoilor de trai……………………………………………………..63

Distribuirea banilor……………………………………………………………..64

Caracteristicile traficanților……………………………………………………64

Cazul Țăndărei…………………………………………………………………..66

CAPITOLUL V – Soluții pentru prevenirea traficului de persoane în scopul cerșitului…………………………………………………………………………………..…67

Soluții pentru problemele victimelor traficului de persoane în scopul cerșetoriei………………………………………………………………….…….67

Soluții pentru problema cerșetorilor reglementate de către Convenția a Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane………………………………………………………………………….…68

Măsuri privind combaterea traficului și reducerea numărului de traficanți………………………………………………………………………………………………….68

CONCLUZII………………………………………………………………..………………..70

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………74

Lista figurilor utilizate în text

Figura 1. Dinamica anuală a formelor de exploatare în rândul victimelor traficului de persoane

Figura 2. Modalități de traficare a persoanelor în 2009

Figura 3. privind distribuția victimelor traficului de persoane în vederea cerșetorii în Europa

Figura 4. Distribuția de vârstă și gen

Figura 5. Educația în rândul victimelor

Figura 6. Familia din care provin victimele minore

Figura 7. Relația victimelor cu recrutorii

Figura 8. Modalități recrutare adulți

Figura 9. Modalități recrutare minori

Figura 10. Tipuri de abuz suferite de victimă în timpul exploatării

Abrevieri utilizate în text

ANITP – Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane

DCCO – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate

DGASPC – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

DPC – Direcția Protecția Copilului

ISJ – Inspectoratul Școlar Județean

MAI – Ministerul Afacerilor Interne

ONG – Organizație Non-Guvernamentală

UNODC – Biroul Națiunilor Unite pentru prevenirea Criminalității și a Drogurilor

SIMEV – Sistem Integrat de Monitorizare și Evaluare a Victimelor

UN – Națiunile Unite

SECȚIUNEA I

Analiza infracțiunii de trafic de persoane

CAPITOLUL I

Noțiuni și terminologii folosite pentru definirea conceptului de trafic de persoane

Considerații generale privind fenomenul de corupție și conceptul de libertate al persoanei

Corupția este considerată, în general, o activitate ilicită din domeniul administrației de stat sau al politicii care constă în folosirea de către persoane cu puterede decizie, în scopul îmbogățirii personale, a drepturilor și împuternicirilor încredințate lor.

Pe plan internațional există mai multe definiții ale corupției.

În documentele O.N.U. corupția este definită drept: „abuzul de putere săvârșit pentru a se obține câștiguri în scopuri private. De aici reiese că fenomenul corupției depășește cu mult fenomenul mitei”. Noțiunea include „mituirea ca recompensă pentru alunecarea de pe poziția de îndeplinire a datoriilor de serviciu, nepotismul ca protecție bazată pe relațiile personale și însușirea mijloacelor publice pentru scopuri personale. Secretariatul O.N.U. a elaborat în baza unei analize a experiențelor diferitelor țări o definiție care include în noțiunea de corupție și furtul, însușirea averii statului de către funcționarii de stat, delapidarea șiabuzul în serviciu pentru obținerea pe cale ilicită a unor foloase personale ca rezultat al utilizării neoficiale a statutului lor de persoană oficială. Este vorba de un conflictîntre datoria civică și interesul personal”. Conform Biroului Națiunilor Unite pentru Lupta Împotriva Drogurilor și a Crimei, găsim următoarea lista de comportamente: ,,conflictul de interese, delapidarea, frauda, mita, corupția politica, nepotismul și extorcarea.”

Grupul interdisciplinar pentru corupție al Consiliului Europei a conceput o definiție mai largă: „corupția reprezintă mituirea sau alt comportament al persoanelor cărora le-a fost încredințată exercitarea unor funcții în sectorul de stat sau privat, comportament ce duce la încălcarea obligațiilor în conformitate cu statutul lor de funcționar public, colaborator privat, agent independent sau de persoană responsabilă ce practică alt gen de activități și are drept scop obținerea unor venituri ilegale pentru sine sau alții. În cazul de față subiect al acțiunilor corupte poate fi numai o persoană publică ce are calitatea de funcționar.”
Politologul american Samuel P. Huntington a definit corupția ca fiind „comportamentul demnitarilor publici care se abat de la normele acceptate pentru a servi unor scopuri particulare’’.

Definiția generală a corupției folosită de către instituțiile de referințădin domeniul anti-corupție, cum ar fi Banca Mondială și Transparency International, descrie corupția drept un abuz de funcție publică în scopuri private șiîn detrimentul intereselor publice față de care funcționarul ar trebui să se îngrijească cel mai mult conform atribuțiilor sale de serviciu. Pieter Bottelier,în calitatea sa de fost consultant superior la Banca Mondială pentru Asia de Est și Regiunea Pacificului, a specificat faptul că abuzul dat se produce în momentul în care un funcționar solicită, acceptă sau extorchează mită. Tot el consideră că există corupție și atunci când un agent privat oferă mită cu scopul să ocolească politicile și procesele publice pentru a obține un avantaj concurențial sau un profit. Acest abuz de funcție publică poate avea loc și în lipsa mitei, prin alte metode cum ar fi patronajul și nepotismul, vinderea de bunuri de stat la un preț sub nivelul celor curente, coalizareapentru sustragerea resurselor publice sau furt necomplicat, direct.

Corupția reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupția este frecvent întâlnită în societate și este deosebit de gravă deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria economică, afectând interesele colective prin: însușirea, deturnarea și folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor funcții publice prin relații preferențiale, încheierea unor tranzacții prin eludarea normelor morale și legale.

Corupția se referă la un ansamblu de activități imorale, ilicite, ilegale care sunt realizate de către indivizi care au funcții de conducere sau exercită un rol public, dar și de către grupuri și organizații, publice (private) care au ca scop să obțină avantaje materiale sau morale sau să ajungă să aibă un statut social superior. Pentru obținerea acestora utilizează ca forme de constrângere, șantajul, înșelăciunea, mituirea, cumpărarea, intimidarea.

Printre cauzele care favorizează apariția corupției se regăsesc și:

– slăbirea autorității statului datorită ineficienței instituțiilor acestuia, degradarea nivelului de trai al indivizilor;

– lipsa unor valori sociale însoțită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul instituțional și legislativ care să fie în concordanță cu condițiile socio-economice.

Libertatea este concepută de obicei ca absența oricărei constrângeri exterioare: acest sens uzual al cuvântului “libertate”, definește, de altfel, și sensul său originar. La originile civilizației noastre, libertatea este condiția liberă a omului care nu este sclav (servus) sau prizonier. Prin opoziție cu sclavul, tratat ca o unealtă neîsuflețită, lipsită de drepturi, stăpânul sau cetățeanul dispunea în mod liber de persoana sa și participa activ la viața orașului. Astfel, libertatea este mai întâi un statut, adică o condiție socialăși politică, garantată printr-un ansamblu de drepturi și datorii, înainte de a fi concepută de către filozofi și teologi ca o caracteristică individuală pur psihologică și morală.

Libertatea mai înseamnă și că individul trebuie sa suporte consecințele faptelor sale, că va fi lăudat sau blamat pentru ele. Libertatea și responsabilitatea sunt inseparabile. O societate care nu recunoaște că fiecare individ are propriile valori pe care este îndreptățit să le urmeze nu poate avea nici un respect pentru demnitatea individului și nu poate cunoaște libertatea. La fel de adevărat esteși căîntr-o societate liberă individul va fi respectat în funcție de modul cum își folosește libertatea.

Reglementări juridice cu privire la libertatea persoanei

Documentul juridic cel mai important care a reușit să releveze într-o formă modernă problema drepturilor și libertăților omului a fost adoptat la 26 august 1789în perioada Revoluției Franceze prin Declarația drepturilor omului și cetățeanului care înscrie chiar în primul său articol ideea căoamenii se nasc liberi și rămân liberi și egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi fondate decât pe egalitatea comună, stabilind ca scop al oricărei asociații politice apărarea drepturilor naturale și imprescriptibile ale omului, libertatea, proprietatea, siguranța și rezistența împotriva asupririi.

Cele mai importante documente adoptate în perioada postbelică,în domeniul apărării drepturilor omului sunt:

Declarația Universală a Drepturilor Omului

Convenția Europeană privind protecția drepturilor omului și apărarea libertăților fundamentale cu Protocolul Adițional din 20 martie 1952;

Pactul Internațional privind drepturile cetățenești și politice;

În plan intern, dreptul la libertate este garantat prin Constituția României și Codul de procedură Penală.

Libertatea individuală, în accepțiunea sa strict juridică, a fost și a rămas categoria, sau mai exact, instituția care a preocupat și preocupă, în cel mai înalt grad, societatea umană, individul și puterile publice. Segment al unei categorii mai largi – libertatea – libertatea individuală asigură omului acea securitate juridică atât de necesară vieții.

Instituția libertății individuale trebuie abordată ca o instituție într-o evidentă evoluție și perfecționare, de la un simplu deziderat filozofic și politic la o realitate juridică. Știut fiind că libertatea individuală a fost și a rămas, din păcate, ținta abuzurilor și ilegalităților, rămâne evident interesul pentru cercetarea științifică de identificare, în complexitatea lor a factorilor de risc, a cauzelor încălcărilor de lege, dar mai ales a identificării soluțiilor practice legislative de protecție eficientă a celor două mari interese care apar: interesul individului, înțeles ca drept fundamental și interesul statului, înțeles ca o ordine de conduită a oamenilor, o ordine juridică de constrângere, putere de comandă, voința distinctă de voința indivizilor, fiind mai mult decât suma voințelor individuale, ea situându-se deasupra lor.

Domeniu de mari dimensiuni teoretice, legislative și jurisprudențiale, libertatea individualăși siguranța persoanei au cunoscut și cunosc reușite, dar și nerealizări. Aceasta deoarece libertatea individuală are o dinamică ce ține pasul, într-o simetrie aproape perfectă, cu dinamica economică și socială, cu evoluția spiritului civic, cu calitatea profesionalăși morală a autorităților publice. Într-o exprimare destul de apropiată de adevăr, reușitele și neîmplinirile în domeniu sunt direct proporționale cu calitățile guvernării, cu maniera în care exigențele statale și cele individuale ale omului se află sau nu într-un raport echilibrat, rezonabil.

Având în vedere dispozițiile constituționale și legale, putem observa că libertatea individuală este o instituție juridică având o dublă natură: constituțională și penală. De aici pot rezulta mai multe consecințe teoretice și practice precum: fiind o instituție cu dublă natură juridică – penală și constituțională – instituția libertății individuale poate fi considerată autonomă; caracterul interdisciplinar este evident, eforturile teoretice și practice pentru protecția libertății individuale trebuie sa fie atât din partea constituționalistilor cât și din partea penaliștilor, reglementările juridice în materie trebuie să se coreleze, jurisprudența în materie trebuie să fie mai nuanțată decât în alte domenii, prioritate având instituțiile privind drepturile omului.

CAPITOLUL II

Traficul de persoane

Considerații generale cu privire la traficul de persoane

Traficul de persoane este o infracțiune împotriva libertății persoanei comisă de către traficanți în scopul exploatării persoanei și poate să implice sau nu trecerea frontierelor. Traficul de persoane încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului, de la libertatea de mișcare, de comunicare sau de exprimare, la dreptul oricărei ființe umane la demnitate, securitate, integritate fizică și psihică, iar în cazuri extreme încălcând chiar dreptul la viață.

Traficul de persoane este un fenomen subteran care are dimensiuni globale și este vinovat pentru producerea a milioane de drame omenești. Prezent mai ales în zonele afectate de conflicte șiîn statele confruntate cu dificultăți economice, traficul de ființe umane a cuprins și România, ca țară de origine și tranzit pentru victime. Cauzele traficului de persoane nu trebuie neapărat explicate strict dintr-o perspectivă a lipsurilor de natură materială, ci și prin acei factori care determină vulnerabilitatea unei persoane față de acest tip de trafic – nivelul de educație sau istoria unor abuzuri în familie, de pildă – traficul este un fenomen social. Ființele umane sunt reduse la condiția de marfă, vândute și revândute din ce în ce mai scump ca simple obiecte și apoi exploatate de către traficanți, care obțin profituri substanțiale.

Traficul de persoane este asociat cu denumirea de sclavie modernă și reprezintă o amenințare la adresa libertatății, integrității fizice, psihice și pentru viața celor care îi cad pradă.

Traficul de ființe umane este o activitate infracțională prin care se obține un profit mare cu riscuri scăzute, ce are efecte grave pentru siguranța și bunăstarea victimelor sale.

Traficul de persoane aduce consecințe extrem de dure pentru victime (violențe continue din partea traficanților, care pot duce inclusiv la uciderea persoanelor traficate). Consecințele negative ale traficului se extind de la victimele directe (traume fizice și psihologice, consecințe grave asupra sănătății persoanelor, dar și diminuarea șanselor victimelor de a duce o viața normală datorită faptului că traficarea împiedică învățarea unor varii deprinderi utile și necesare pentru a funcționa ca membru util al societății) la comunitățile și societatea, în ansamblu, din care acestea provin și care se confruntă în ultimă fază cu pierderea valorosului capital uman.

Traficul de ființe umane a cunoscut, în ultimii ani o creștere constantă, și a devenit o problemă atât națională cât și internațională.

Fenomenul nu este unul episodic, el implică un număr mai mare de persoane, și cunoaște profundeși multe conotații de ordin social și economic, demonstrează încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului șia devenit o problemă care se agravează constant.

În această situație, este necesar să se formuleze politici coerente prin care să se prevină și combată traficul de ființe umane. Acest demers devine mai greu realitate pentru că există o serie de dificultăți datorate, în primă instanță, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului, pentru că există o mobilitate foarte mare, circulația peste frontiere a persoanelor și bunurilor este intensă, iar, fenomenul este obscur, obscuritatea este asigurată de menținerea manifestărilor sale prin activități aparent legale.

Pentru o analiză corectă a traficului de persoane trebuie să se facă raportare la cauzele care i-au determinat apariția.

Conceptul de trafic nu este unul nou, pentru prima dată fiind utilizat în secolul al XVI-lea, în calitate de sinonim pentru comerț. Astfel, acest termen nu avea conotații negative. Totuși, către sec. al XVII-lea, traficul a început a fi asociat cu vânzarea ilicităși/sau neloială a mărfurilor. Deși la începuturi, prin trafic se înțelegea, în mare parte, vânzarea de droguri și arme, către sec. al XIX-lea aceasta noțiune mai includea și comerțul cu ființe umane tratate ca bunuri și vândute în sclavie. Acest comerț ’’tradițional” cu sclavi a fost scos în afara legii spre finele sec. al XIX-lea.

La începutul sec. al XX-lea, termenul de trafic se referea de obicei, la comerțul de sclavi albi, care reprezenta circulația peste frontierele internaționale a femeilor și copiilor înscopul practicării prostituției. Doar spre finele anilor ‘90, traficul a fost asociat cu prostituția și exploatarea sexuală a femeilor și copiilor.

Odată cu adoptarea Protocolului pentru prevenirea, suprimarea și pedepsirea traficului de persoane, adițional Convenției ONU,împotriva criminalității transnaționale organizate (Protocolul de la Palermo, 2000), în domeniul traficului au fost inserate doua inovații:

– în primul rând, a fost adoptată o definiție internațională a traficului de ființe umane;

– în al doilea rând, definiția oferita de Protocol este una destul de extinsă privind domeniul de aplicare și inserează munca forțată ca unul dintre scopurile traficului, pe lângă scopul exploatării sexuale.

În timp ce Protocolul enunța câteva distincții certe între traficul în scopul exploatării sexuale și traficul în scopul exploatării muncii și a serviciilor (precum și practicile referitoare la sclavie sau similare sclaviei și servituții), trebuie ținut cont de faptul că exploatarea sclaviei nu reprezintă munca forțată. În general, traficul la acel moment se refera la circulația persoanelor, de multe ori ilegală, peste hotare sau pe teritoriul aceluiași stat, fenomen tratat ca o activitate comercială care finisează cu exploatarea prin muncă sau sexuală.

Articolul 3 al Protocolului de la Palermo definește traficul de persoane:

„Terminologie

În termenii prezentului Protocol:

a) expresia trafic de persoane indică recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare de recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăți ori avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conține, cel putin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau serviciile forțate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe;

b) consimțământul unei victime a traficului de persoane pentru exploatarea amintită, astfel cum este enunțată la lit. a) din prezentul articol, este indiferent atunci când unul din oricare dintre mijloacele enunțate la lit. a) a fost folosit;

c) recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil în scopul exploatării este considerată trafic de persoane, chiar daca aceștia nu fac apel la nici unul dintre mijloacele menționate la lit. a) din prezentul articol;

d) termenul copil indica orice persoană cu vârsta mai mică de 18 ani.”

Această definiție are mai multe aspecte pozitive care reflecta realitatea fenomenului:

– nu restrânge traficul la exploatarea sexuală. Ea se concetreaza asupra condițiilor de muncă forțată, aservire, tinere în stare de sclavie și a practicilor similare sclaviei, fiecare din ele după cum au fost definite în dreptul internațional;

– ea nu se concentrează în exclusivitate asupra femeilor și fetelor, dar recunoaște ca femeile, barbații, fetele și băieții pot fi cu toții victime;

– ea nu cere ca victimele să traverseze un hotar recunoscut internațional, ținând cont de faptul că persoanele pot fi traficate intern, dintr-o regiune în alta, în hotarele unei singure țări;

– cu excepția cazului în care o persoană cu vârsta de 18 ani, Protocolul impune o anumită distorsiune a voinței victimei liber exprimate, prin recurgere la forță, înșelăciune, abuz de putere și astfel respecta capacitatea unei persoane adulte de a lua decizii determinate autonom referitoare la viața sa, în mod special referitor la munca și opțiunile de migrație. Datorită faptului ca înșelăciunea este suficientă pentru un caz de trafic, aplicarea forței și constrângerii, nu sunt elemente necesare. Dacă oricare din mijloacele ilegale au fost folosite ( de exemplu: constrângere, fraudă, înșelăciune), este irelevant dacă victima cedează în cele din urmăși acceptă exploatarea.

Convenția împotriva sclaviei, articolul 1, definește sclavia ca

"Starea sau condiția unei persoane, asupra căreia se exercită una sau toate puterile care derivă din dreptul de proprietate."

Procedee asemănătoare sclaviei sunt constrângerea cauzată de datorii, aservirea, căsătoriile în scopul exploatării și munca infantilă. Totuși, este important de reținut că termenii "exploatarea prostituției" și "exploatarea sexuală" nu sunt definiți în legile internaționale și că Protocolul, în mod voit, lasă acești termeni nedefiniți. Protocolul poate fi considerat ca un pas înainte în procesul de armonizare a definițiilor, dar el nu rezolvă toate problemele.

Și alte organizații internaționale au elaborat definiții ale fenomenului de trafic de persoane:

În conformitate cu art. 4 al Convenției Consiliului Europei privind măsurile contra traficului de ființe umane, expresia ”trafic de ființe umane”, desemnează recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea persoanelor prin amenințare ori prin utilizarea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate ori de o situație de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plăți sau de avantaje pentru obținerea consimțământului unei persoane având autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării. Exploatarea cuprinde cel puțin exploatarea altor persoane prin prostituție sau alte forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forțate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe.

Din punct de vedere criminologic, traficul de ființe umane poate fi definit, ca fiind o formă particulară de manifestare a criminalității organizate care constăîn comerțul cu oameni sau cu organe și țesuturi ale lor în scopul extragerii de profituri considerabile, speculând o anumită cerere și ofertă existentăîn acest sens. Definiția criminologică are un caracter natural, ea reflectă realitatea așa cum este.

Lipsa unei definiții clare a infracțiunii de trafic de persoane reprezintă un obstacol ce împiedică prevenirea eficientăși urmărirea penală, recunoașterea drepturilor omului, cercetarea fenomenului, elaborarea și coordonarea unei politici eficiente, cooperarea internaționalăîn scopul combaterii acestui flagel.

În mecanismul traficului de ființe umane sunt implicați mai mulți actori, în funcție de sarcina care îi revine traficantului concret. Actorii principali sunt:

Capul

Racolatorul

Însoțitorul

Patronul

Victima

Capuleste persoana care organizează și conduce activitatea de traficare a ființelor umane.

Racolatorul este persoana care efectuează recrutarea (inclusiv tăinuirea, transmiterea) potențialelor victime.

Însoțitorul este persoana care asigură deplasarea persoanelor traficate (victimelor) din țara de origine spre țara de destinație sau de tranzit.

Patronul este persoana care cumpără victimele și le exploatează în diverse scopuri.

Victima este persoana care a fost traficată.

Pe lîngă actorii principali, în traficul de ființe umane sunt implicați, de asemenea, și o seamă de actori secundari. Dintre aceștia fac parte: informatori, lucrători ai serviciilor de perfectare a actelor de identitate, lucrători ai misiunilor diplomatice însărcinați cu perfectarea vizelor, polițiști, vameși, demnitari corupți etc.

Filierele constau din traseul, bine pus la punct și asigurat, pe care îl parcurg victimele traficului de ființe umane din țara de origine prin țara (eventual țările) de tranzit spre țările de destinație.

Este vorba de o schemă generală, în realitate însă, în funcție de o serie de factori, mecanismul traficului de ființe umane poate lua, bineînțeles, cele mai diverse forme de realizare a activității criminale. Spre exemplu, dacă traficul este înfăptuit de o singură persoană, atunci ea efectuează de una singură și racolarea, și transportarea, precum și vînzarea victimelor. Dar dacă traficul are loc în cadrul unei țări, atunci cade etapa transportării victimelor și toată gama de acțiuni ce se impun (perfectarea actelor, trecerea frontierei etc.).

Pentru a caracteriza cu precizie fenomenul în discuție este deosebit de important a remarca încă un aspect. Traficul de ființe umane are loc în condițiile excluderii voinței persoanei traficate din tranzacția efectuată, fie prin suprimare, fie prin inducere în eroare. Cu alte cuvinte, consimțământul victimei de a fi supusă comerțului ori lipsește (ea este forțată), ori, deși este prezent, el a fost pronunțat ca urmare a unor informații false furnizate de traficant, adică vizează alt lucru.

Trăsăturile traficului de persoane

Asociația Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova definește traficul de persoane în studiul “Fenomenul migrației și traficul de persoane”, după cum urmează:

„- privit din punct de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de ființe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu;

– sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri uriașe), rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic și pe baza cărora se realizează activitatea de traficare);

– din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și susțin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea în sine, eșecurile în viață, migrația occidentalilor, amatori de experiențe sexuale, către Est, unde piața prostituției este mai tentantă;

– din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiția de „marfă”, sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluție viitoare;

– din perspectiva implicațiilor sociale, datorită creșterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen național și transnațional, fiind favorizat de procesul general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor moderne;

– prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri uriașe pentru traficanți, care reinvestesc veniturile obținute în derularea în continuare a activităților ilicite.

Din punct de vedere al complexității fenomenului traficului de ființe umane, putem evidenția următoarele trăsături ale acestuia:

– este o formă de manifestare a crimei organizate și, în aceasta calitate, posedă trăsăturile caracteristice acestui tip de criminalitate, are o esență identicăși se supune legilor de existență proprii fenomenului din care face parte. Traficul de persoane este organizat de grupuri criminale clandestine care sunt adesea implicate și în alte tipuri de criminalitate organizata. Structurile acestor grupuri sunt foarte variate, pornind de la grupuri amatoare, izolate, pana la organizații structurate la nivel internațional;

– este o formă de violență, deoarece victimele traficului sunt supuse adesea unor forme de violență care le afectează foarte grav.”

Formele traficului de persoane

Din definiția traficului de persoane cuprinsa în Protocolul pentru prevenirea, suprimarea și pedepsirea traficului de persoane, adițional Convenției ONU, împotriva criminalității transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune, în funcție de caracteristicile persoanelor traficate și traficante, de scopul urmărit și de interesul vizat, precum și de natura cauzelor care au generat fenomenul, de implicațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului).

Formele traficului de persoane variază în funcție de:

– numărul persoanelor implicate

– tipul de traficanți

– de victime

– clienți

– gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului și în raport de care traficul rămâne național sau se extinde peste granițe.

În traficul de ființe umane sunt implicate predominant persoane fizice (recrutori, contrabandiști sau complici), “dar și persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenții de turism, societăți de transport, firme de producție și distribuție de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care oferă spectacole de strip-tease etc.).”

Din punctul de vedere al organizării traficanților, traficul îmbracă următoarele forme:

– traficul ocazional, când se raportează doar la transportarea internă/internațională a victimelor;

– traficul în bande sau grupuri mici când traficanții sunt bine organizați și specializați în traficarea cetățenilor în afara granițelor, folosind aceleași rute;

– traficul internațional, organizat până la cel mai mic detaliu și deosebit de greu de combătut.

Din perspectiva abuzurilor aplicate victimelor, traficul prezintă:

– aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor, lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool și droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea victimei să-și recruteze, la rândul ei, rudele sau prietenii.

– aspectul juridic (deposedarea de acte de identitate, posedarea și utilizarea de acte false, amenințările cu predarea la poliție);

– aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplata, reținerea unor plăți nejustificate).

Cercetări recente au arătat ca traficul nu este atât de asociat cu alte forme de crimă organizată cum se credea. Mulți traficanți sunt oportuniști care profită de un prilej favorabil. Pe de alta parte, traficul de ființe umane și crimă organizată folosesc uneori aceleași rute și rețele, în unul din modurile de mai jos:

– traficul paralel, în care persoanele sunt traficate folosind aceleași rute și rețele ca pentru mărfurile ilegale;

– traficul combinat, în care traficul de persoane se face în același timp cu alte forme de contrabandă (de exemplu, folosind aceleași vehicule);

– traficul de înlocuire, în care aceleași rute sunt folosite pentru traficul cu diferite mărfuri, altele de fiecare dată (de exemplu, rețelele crimei organizate pot folosi fostele rute ale traficanților de arme pentru a introduce clandestin persoane într-o zonă de conflict după terminarea ostilităților).

– traficul invers, în care aceleași rute sunt folosite pentru traficul în ambele direcții; traficul de persoane se desfășoară intr-un sens, iar contrabanda cu droguri, în celălalt sens;

– comerțul cu amânuntul combinat, în care se face trafic de mărfuri diverse, inclusiv de arme, droguri și arme.

Pot fi evidențiate următoarele forme ale traficului de ființe umane, în dependenta de scopul propriu-zis al traficului inițiat:

• traficul de ființe umane, în special al femeilor și copiilor cu scop de exploatare sexuală, inclusiv:

– pentru organizarea prostituției;

– pentru organizarea practicării prostituției în unitățile militare sau în locurile de dislocare a forțelor armate;

– pentru organizarea turismului sexual;

– pentru servicii pornografice (în special folosirea copiilor de ambele sexe în acest scop);

• traficul de ființe umane în scop de exploatare prin sclavie, inclusiv:

– folosirea în munci istovitoare;

– folosirea în economia tenebră;

– folosirea în activități de producere a produselor ilegale sau de contrabandă;

– folosirea în lucrări casnice;

– munca copiilor (spălarea mașinilor, munca agricolă etc);

• traficul de ființe umane, în special al copiilor și invalizilor în activitatea de cerșetorie, cum ar fi:

– folosirea copiilor

– folosirea invalizilor

– „arenda” pruncilor pentru cerșetorie

• căsătoriile în scop de exploatare (inclusiv folosirea sistemului „mirese prin poștă”):

– pentru folosirea persoanei în munca casnică;

– pentru nașterea forțată a copiilor;

– pentru îngrijirea bolnavilor și vârstnicilor, copiilor, etc

• traficul de ființe umane în scopul prelevării și transplantării organelor și țesuturilor;

• traficul de copii, în scopul adopției ilegale;

• traficul de ființe umane în scopul folosirii în conflicte armate;

Aspecte privind infracțiunea de trafic de persoane adulte prevăzute de legea 678/2001

În România, înrăutățirea condițiilor socio-economice a determinat o mare parte a populației să considere emigrarea ca unica oportunitate de atingere a unui standard decent de viață. În condițiile în care existau numeroase bariere în acest sens, migrația ilegală și apelul la persoane sau rețele care să favorizeze acest lucru, precum și integrarea pe piața muncii din străinătate a părut o alegere rațională pentru multe persoane, în special femei. Predominanța acestui fenomen în rândul femeilor a fost dată de lipsa oportunităților pe care o aveau de înfruntat acestea în România (sărăcie, lipsa locurilor de muncă), dar și de aparența unor oportunități mai mari în străinătate (posturi de muncă de menajere, infirmiere, meserii pentru practicarea cărora nu este nevoie de specializare).

Legea 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane este o lege penală specială cu întâietate de aplicare fața de reglementările generale. Scopul reglementărilor pe care această lege le aduce este în egală măsură acela de prevenire și combatere a traficului de persoane cât și de protecție și asistență a victimelor unui astfel de trafic, care constituie o violare a drepturilor persoanei și o atingere a demnității acesteia.

Prin dezvoltarea economică fără precedent a unor țări sau regiuni ale lumii a cărei consecință directă este creșterea veniturilor personale – și deci a puterii financiare – a majorității locuitorilor din aceste țări și regiuni, precum și prin extinderea din ce în ce mai mare – aproape până la generalizare – a mijloacelor de comunicare informaționale rapide a crescut foarte mult numărul și aria potențialilor cumpărători/consumatori de carne vie provenind din alte țări sau regiuni sărace, ajungându-se la un adevărat comerț internațional cu persoane în diferite scopuri – prostituție, pornografie, prelevări de organe, etc.

Necesitatea introducerii acestor noi reglementări rezidă în pericolul social deosebit de ridicat pe care îl reprezintă atât pentru individ cât și pentru societate, în ansamblu, faptele de trafic de persoane. Inegalitățile sociale profunde dintre cele două extreme cunoscute și în țara noastră și anume “clasa săracilor” și “clasa bogaților” generează riscuri mari mai ales pentru tinerii proveniți dintre săraci, care dornici de a ieși din sărăcie, sunt atrași de mirajul câștigurilor promise de traficanți și apoi exploatați fără milă de către aceștia. Dependența inițială a victimelor de oprimatori se accentuează și le face pe parcursul “afacerii” mai vulnerabile și mai ușor de controlat primilor revenindu-le din câștiguri atât cât să trăiască iar celorlalți cea mai consistentă parte.

Diversitatea metodelor de exploatare a victimelor de către traficanți impune o reacție pe măsură din partea societății, de contracarare a fenomenului atât prin asprirea pedepselor cât și prin confiscarea câștigurilor sau a bunurilor obținute în mod ilicit. Prin adoptarea acestei legi, separat de prevederile din codul penal, s-au stabilit noi mijloace de luptă împotriva acestui fenomen din ce în ce mai amplu și mai diversificat și s-a dat o nouă eficiență prevederilor Convenției O.N.U. pentru reprimarea traficului de ființe umane și a exploatării prostituției semenilor adoptată în 1949 și ratificată de România prin Decretul nr.482/1954 precum și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ale acestuia adoptată la Roma în 1950 ratificată de România prin legea nr.30/1994 și a Convenției O.I.M. privind munca forțată sau obligatorie adoptată în 1930 și ratificată de România prin Decretul nr.213/1957.

După intrarea în vigoare, la 11 decembrie 2001 a Legii 678/2001, în terminologia juridică din țara noastră și-au făcut apariția două noi categorii de termeni speciali și anume infracțiuni privind traficul de persoane, respectiv infracțiuni în legătură cu traficul de persoane.

Prin exploatarea unei persoane se înțelege:

executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate;

ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;

obligarea la practicarea cerșetoriei;

prelevarea de organe.

Părțile traficului de persoane

5.1. Agresorul

Agresorul, în cazul traficului de ființe umane poate fi orice persoană fizică care îndeplinește condițiile generale de răspundere penală. Traficanții sunt atât bărbați cât și femei.

În general recrutorii sunt persoane tinere, îmbrăcate îngrijit și care fac o bună impresie, atât prin semnele exterioare ale bunăstării lor cât și prin poveștile de succes pe care le vehiculează privind propria reușită ori a altor persoane care au plecat la muncă în străinătate, fiind cu atât mai convingători cu cât prezintă ca fiind foarte atractive condițiile de lucru: posturi foarte bine plătite în țări din Europa de Vestși care nu necesită o calificare deosebită.

Agresorii de sex feminin reprezintă, în majoritatea cazurilor, prima verigă în lanțul de traficare, acestea captând foarte ușor încrederea și interesul tinerelor, profitând de lipsa experienței de viață a acestora, de lipsa educației, de starea lor materială precară și naivitatea lor, prin prezentarea acelorași cazuri ale persoanelor care au fost plecate să lucreze în străinătateși s-au întors cu sume mari de bani, după o perioadă scurtă de timp. Femeile care săvârșesc astfel de fapte au fost,în majoritatea cazurilor, ele însele victime ale traficului, cunoscând astfel foarte bine mecanismul de traficare și devin foarte experimentate în atragerea victimelor și plasarea lor în scopul exploatării. Femeile se ocupă de trafic de bunăvoie de cele mai multe ori, pentru câștigurile mari obținute, dar alteori desfășoară această activitate din cauza presiunii exercitate asupra lor de către traficanții cărora le-au aparținut în schimbul eliberării lor.

Art. 12 din Legea nr. 678/2001 a fost modificat prin O.U.G. nr. 79/2005, prin care se prevede și o calitate specială pe care trebuie sa o îndeplinească subiectul activ al infracțiunii, respectiv cea de funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Nevoia unei astfel de reglementări speciale privind subiectul calificat sau circumstanțiat de calitatea de funcționar public a apărutdatorită faptului că, în numeroase cazuri activitatea infracționalădesfășurată de traficanți a fost facilitată de reprezentanți ai autorităților publice, iar pe de altă parte, prin introducerea acestei circumstanțe agravante suplimentare celor deja instituite prin legea nr. 678/2001 (care se regăsește între agravantele enumerate de art. 24 din Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, încheiată la Varșovia la 16 mai 2005 și semnată de România la aceeași dată), se realizează o armonizare a normelor interne cu legislația europeană existentăîn materia traficului de ființe umane.

Tipuri de agresori

În traficul de persoane sunt implicați diferiți infractori, pe mai multe planuri, începând cu acțiuni desfășurate spontan de infractori individuali, neorganizați, până la filiere internaționale de trafic cu un grad complex de organizare.

În general, rețelele de traficanți de persoane sunt grupuri care își desfășoară activitatea în cadrul unor familii sau comunități etnice în mai multe țări. Aceste grupuri infracționale comunică cu grupuri din străinătate și le livrează celor din urmă victime pentru a le satisface nevoile antisociale.Rețelele de traficanți de persoane locale își desfășoară activitatea la granița României, iar pentru a face rost de victime, acestea se integrează în localitățile de unde au să își procure materia primă. De multe ori racolatorii au ajuns să cunoască victimele prin intermediul cunoștințelor sau a familiei. Astfel aveau deja cunoștințe privindsituația lor materială precară, intenția de a-și căuta locuri de muncă în străinătate. Toate acestea fiind elemente de vulnerabilitate prin care au reușit să manipuleze.

Traficul de ființe umane presupune, în cele mai multe cazuri, desfășurarea unor activități specifice pe teritoriul statului de origine al victimelor, acțiuni continuate pe teritoriul statului de destinație, unde activitatea infracțională se poate finaliza ori poate continua pe teritoriul altor state. Astfel, traficul dobândește un caracter transnațional și transfrontalier în realizarea căruia sunt implicate mai multe persoane cu roluri precis determinate și care, prin acțiuni simultane sau succesive, conlucrează nemijlocit la comiterea faptei.

În acest fel se constituie rețele de trafic de persoane care sunt cel mai adesea grupuri bine organizate, din care fac parte recrutori, intermediari, transportatori, gazde și traficanții propriu-ziși, care pur și simplu cumpără victimele pentru a le exploata. Aceste rețele sunt grupuri de interese care acționează după reguli stricte și după principiul maximizării profitului.

Un alt tip de rețea este aceea organizată pe o scară largă și controlează toate aspectele traficului de persoane, începând cu recrutarea și transportul până la organizarea locală a bordelurilor și prostituatelor de stradă.

Aceste rețele sunt organizate în stilul unei companii și au divizată activitatea în mai multe arii, cum ar fi: recrutarea, procurarea documentelor, transportul și organizarea prostituției ori a activității de cerșetorie. Traficanții implicați știu foarte bine ce au de făcut pentru a menține controlul și folosesc metode brutale pentru a menține ordinea. Acești traficanți reduc victimele la statutul de mărfuri cu care se face comerț, de tipul mentalității vânzătorilor de sclavi din trecut. Acest tip de rețele de trafic provin în mod preponderent din Ucraina, România, Rusia și Bulgaria, dar se extind în întreg estul și centrul Europei.

Cu privire la modalitățile de recrutare în cazul majorității victimelor acestea au declarat că ele inițiativa de apleca în străinătate a fost a lor. Unele știau că acolo urmează să se prostitueze, dar majoritatea dintre ele au fost înșelate cu privire la natura muncii, la condițiile de muncă și de trai, destinația reală, vor exista în realitate.

5.2. Victima

Victimă a traficului de persoane este orice persoană care este supusa acțiunii de traficare.

Victime ale traficului sunt considerate:

persoanele care au fost supuse la violență, abuzuri de autoritate sau amenințări care au stat la baza intrării lor în acest proces ce a dus la exploatarea lor sexuală sau a survenit pe parcursul acestuia;

acele persoane care au fost înșelate de organizatori/traficanți și care au crezut că au un contract de muncă atrăgător, fără nicio legătură cu comerțul sexual sau pur și simplu un loc de muncă obișnuit;

acele persoane care sunt conștiente de adevăratele intenții ale organizatorilor/traficanților și care au consimțit anterior la aceasta exploatare sexuală, cauza fiind situația vulnerabila în care se aflau. Abuzarea de situația de vulnerabilitate a victimelor este inclusă, în mod expres, ca element constitutiv al traficului.

În ceea ce privește vârsta victimelor, este de remarcat că majoritatea victimelor traficului de ființe umane sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani. Astfel, conform studiului realizat de experții Organizației Internaționale pentru Migrație, 73,9% dintre victimele traficului asistate făceau parte din acest grup de vârstă, iar 15,8% depășeau vârsta de 25 de ani. Totodată, ponderea minorilor printre victimele traficate este una relativ constantă de 10%.

Principala caracteristică a vulnerabilității potențialei victime este dorința ei puternică de a își îmbunătăți condițiile precare de viață prin plecarea și obținerea unor venituri în străinătate.

Moduri de constrângere ale victimelor

Prin amenințare se are în vedere acțiunea constituind o formă a violentei psihice, care presupune efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temere, fapt ce o pune în situația de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii.

Violența fizică nepericuloasă pentru viața și sănătatea persoanei constăîn cauzarea intenționată a leziunilor corporale, care au drept urmare dereglarea de scurtă durată a sănătății sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacitații de muncă, fie prin aplicarea intenționată a loviturilor sau prin săvârșirea altor acte de violență care au cauzat o durere fizică dacă acestea nu au creat un pericol pentru viața sau sănătatea victimei.

Violența psihică constă într-o amenințare asupra psihicului persoanei sub a cărei influență, victima nu-și dirijează voința în mod liber și săvârșește o activitate la dorința traficantului.

Răpirea unei persoane presupune acțiuni contrare dorinței sau voinței victimei însoțită de schimbarea locului de reședință ori de aflare temporarăîn alt loc cu privarea ei de libertate. Răpirea unei persoane presupune existența următoarelor trei etape:

capturarea victimei;

luarea și deplasarea ei de la locul permanent sau provizoriu al acesteia (locul de trai, de munca, de odihna etc);

reținerea persoanei cu privarea de libertate împotriva voinței sau neluarea în seama a voinței acesteia.

Confiscarea documentelor constituie lipsirea victimei sub orice formă de documente de identitate, de călătorie ș.a. (pașaport, buletin de identitate, permis de ședere, documente de călătorie etc.).

Înșelăciunea constă în inducerea în eroare și păgubirea unei persoane prin prezentarea drept adevărate a unor fapte mincinoase sau inversate în scopul de a obține pentru sine sau pentru altcineva realizarea traficului de persoane. Înșelăciunea ca metodă de săvârșire a infracțiunii se poate manifesta atât prin acțiuni active, care constau în comunicarea informațiilor false despre anumite circumstanțe sau fapte, cât și prin inacțiuni care rezidă în ascunderea, tăinuirea circumstanțelor sau faptelor reale (de exemplu, false promisiuni pentru un loc de muncă legal, tăinuirea condițiilor adevărate în care victima va fi forțată să muncească etc.).

De regulă, în contextul traficului de ființe umane, este vorba de înșelăciunea privitoare la promisiuni, atunci când făptuitorul induce victima în eroare în ceea ce privește intențiile sale adevărate (de exemplu, îi promite că va fi angajată la o muncă decentă și bine plătită, cu toate că în realitate nu are această intenție).

Înșelăciunea este foarte des folosită în activitatea infracțională a traficanților, pentru a convinge potențialele victime să accepte serviciile propuse. Victimele sunt înșelate de traficanți prin:

prezentarea, cu bună-știință, a unor informații false referitoare la tipurile de servicii pe care ei și complicii lor le acordă. De exemplu, traficantul comunică persoanelor recrutate că își asumă obligația de a le asigura toate condițiile necesare deplasării lor în statul în care acestea doresc să-și caute un loc de muncă. Pentru serviciul propus el solicită în avans o sumă de bani, urmând ca restul banilor să fie achitați după angajarea victimelor la serviciu în străinătate,condiție destul de tentantă pentru persoanele recrutate;

oferirea unor promisiuni false privitoare la avantajele de care persoana racolată va beneficia în statul străin. Traficantul promite victimei că o poate angaja, în altă țară, la un serviciu bine remunerat în calitate de dansatoare, chelneriță, menajeră sau chiar prostituată, în condiții avantajoase;

necomunicarea intențiilor adevărate pe care, de fapt, le urmărește. În acest caz, traficantul nu comunică victimei despre intenția sa de a o transmite altor persoane, care o vor exploata sub diverse forme și o vor supune unui tratament inuman (maltratare fizică, psihică).

Abuzul de poziție de vulnerabilitate presupune utilizarea de către traficant a stării speciale în care se găsește persoana datorită:

situației sale precare din punct de vedere al supraviețuirii sociale;

situației create de o sarcină, infirmitate, boală, deficiență fizică sau mintală;

situației sale precare și ilegale în legătură cu intrarea sau șederea în țara de tranzit sau de destinație.

Prin vulnerabilitate se înțelege ansamblul de situații speciale care pot determina un om să accepte exploatarea sa. Starea de vulnerabilitate poate fi condiționată de diferiți factori, cum ar fi izolarea victimei, situația ei psihică sau economică grea, afectarea familială ori lipsa de resurse sociale și altele.

Abuzul de putere reprezintă utilizarea în mod exagerat de către un subiect special – persoană cu funcție de răspundere din cadrul unei autorități publice – a atribuțiilor ce i-au fost conferite prin lege. Persoana cu funcție de răspundere face, cu intenție, uz de situația sa, în interes personal sau material, contrar intereselor de serviciu, pentru a asigura realizarea activității infracționale;

Abuzul de putere, ca modalitate de săvârșire a traficului de ființe umane, poate fi folosit atât de autorul (coautorul) infracțiunii, cât și de complice. Bunăoară, o persoană cu funcție de răspundere (funcționar de poliție, șef al postului vamal sau de grăniceri, procuror, funcționar din cadrul guvernului) este conducătorul unui grup de traficanți, sau membru al acestui grup, sau activează pe cont propriu, și contribuie nemijlocit la săvârșirea infracțiunii, prin înlăturarea impedimentelor de care se poate lovi el personal sau coautorii săi în procesul de realizare a actului de traficare a persoanelor. În acest caz, persoana cu funcție de răspundere săvârșește o infracțiune de trafic de persoane prin abuz de serviciu. Dacă una dintre persoanele cu funcție de răspundere sus-menționate și-a dat acordul din timp să ajute un grup de traficanți sau un traficant care activează pe cont propriu la săvârșirea traficului de persoane ori consimte acest lucru în timpul realizării actului infracțional sau după consumarea lui, atunci ea este complice la infracțiune.

6. Activitatea rețelei infracționale care are ca scop traficul de persoane

6.1. Recrutarea

Recrutarea, ca modalitate alternativă în care are loc traficarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obținerii unui profit.

Drept căi de recrutare se folosesc, în general, acestea:

Recrutarea fetelor interesate prin baruri, cafenele, cluburi și discoteci;

Recrutare prin rețele "particulare" în familii și în cercuri de prieteni;

Reclame, anunțuri, oferte de muncă sau pentru studii în străinătate;

Agenții care oferă locuri de muncă, studii, căsătorii sau călătorii în străinătate;

Căsătorii false.

Una din tehnicile de racolare este răpirea, dar mai des întâlnită este tehnica amăgirii totale sau parțiale a victimei, fie în legătură cu natura muncii pe care o va presta, fie în legătură cu diferitele condiții financiare sau de muncă, fie în legătură cu toate aceste detalii la un loc.

Recrutor poate fi un independent sau o firmă cu profil aparent de impresariat artistic sau de plasare de forță de muncă în străinătate. Aproximativ 70% dintre recrutori sunt bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, uneori chiar mai în vârstă. Femeile recrutori sunt într-un număr mai mic și vârsta este cuprinsă 18 și 35 de ani. S-au întâlnit familii în care și soția cât și soțul aveau drept ocupație racolarea și transportul victimelor.

De multe mai multe ori, victima îl cunoștea pe traficant sau recrutant,de dinainte, uneori chiar acesta erao rudă. Cunoștință sau rudă recrutorul îi inspira încredere victime. De regulă ocupațiile recrutorilor erau de barman, vânzător într-un magazin, taximetrist, vânzător de bilete pentru jocuri de noroc, adică ocupații în care aveau contact intens cu publicul.

Traficanții pentru atragerea persoanelor în situație de trafic, utilizează un număr foarte mare de metode:

Prin forță, constrângere, complicitate șiignoranța– recrutorii promit locuri de muncă bine remunerate acolo unde vor să le ducă pe victime. Se poate ajunge și la violență și constrângere. Se poate întâmpla ca victimele să fie răpite, dar de cele mai multe ori la există o înțelegere între traficant și potențiala sa victimă;

Prin recrutare voluntară a victimelor, mai exact acestea cer să plece pentru că nu intuiesc consecințe. Victimele sunt atrase de o viață mai bună, mulți migranți pleacă voluntar cu recrutorii, unii chiar căutându-i, dornici fiind sa le plătească taxele solicitate și acceptând sa se îndatoreze fata de recrutor, astfel riscând sa ajungă într-o situație de servitute, în care datoriile sunt de cele mai multe ori sporite de câteva ori;

Prostituție și trafic. Femeile care lucrează în industria sexuală a țării de origine sunt supuse unui risc sporit de a deveni traficate. Aceasta, deoarece proxeneții, în mare parte, sunt membrii ai rețelelor criminale, iar femeile au fost deja traficate în țara lor, vândute sau revândute;

Documente false. Migranții ar putea primi acte false: pașapoarte, vize, contracte de muncă, certificate de casătorie etc.

Prin aplicarea anumitor proceduri. Înainte de plecare, traficanții ar putea sa-i oblige pe migranti și familiile lor sa plătească integral sau în parte cheltuielile de calătorie, în bani cash sau sub alte forme.

6.2. Tranzitul, transportul și trecerea frontierei

După recrutare urmează faza transportului și a transferului, fază ce presupune cazarea și primirea victimei în mai multe etape, inclusiv preluarea inițială și transferul victimei pe teritoriul țării ei de origine. Transportul este orchestrat de recrutor și se face, de regulă, pe trasee stabilite anterior. Transportul victimei are loc la scurt timp după recrutare, astfel încât victima să nu aibă timpul necesar pentru a se răzgândi.

Trecerea frontierei se face adesea în mod fraudulos. Victima trece granița însoțită de recrutor și de o călăuză, fiind apoi preluată de primul ei cumpărător, care drept garanție îi oprește pașaportul – dacă are. Din această tranzacție recrutorul câștigă o sumă variabilă de bani.

Există trei metode de bază pentru intrarea în țara de destinație:

Pe ascuns – intrare ilegală în vehicule, containere, trenuri, feriboturi, pejos, etc.

Pe față – prin prezentarea unor documente de intrare falsificate, cum ar fi pașapoarte din UE furate sau falsificate

Pe față – prin prezentarea unor documente valabile, autentice, în care s-au aplicat vize de intrare false, de exemplu vize de turist sau de student.

În timpul călătoriei în țara respectivă sau în străinătate, e posibil ca drepturile fundamentale ale victimei să fie grav încălcate, ea fiind supusă la abuzuri și alte crime. Multe dintre victime n-au mai fost niciodată în străinătate și sunt total dependente de traficanții lor. Unele femei părăsesc țara de origine fără un pașaport valabil pentru călătorii internaționale, pentru că li s-a spus că nu au nevoie de el, sau că vor primi un pașaport mai târziu. Dacă totuși victimele sunt în posesia unui pașaport, de multe ori documentul le este confiscat, rămânând la traficant ca un fel de garanție că victima se va supune.

Victimele care se află în ilegalitate sunt și mai vulnerabile la capriciile agenților lor, care știu că e puțin probabil ca ele să obțină protecția poliției sau a statului respectiv, în cazurile în care procesul de transfer a fost întrerupt, sau victimele au cerut ajutor din proprie inițiativă.

Principalele rute sunt:

Ruta Baltică

Din Rusia și statele baltice se merge pe rute terestre până la marea Baltică, apoi cu feribotul în țările Scandinave; mai rar se merge pe rute terestre direct în Finlanda și nordul Suediei.

Ruta Nordică

Din Estul Europei prin Polonia, Ungaria și Republica Cehă, în Germania și apoi Scandinavia. Această rută este folosită și ca ultimă etapă în călătoria migranților care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa și America de Sud.

Ruta Centrală

Din țările Europei Centrale se folosește rețeaua densă de autostrăzi sau legăturile feroviare de lungă distanță, pentru a ajunge în Austria și Nordul Italiei.

Ruta Balcanilor Centrali

Se pleacă din statele Caucazului, Asia și Europa de Est,
trecând prin țările Balcanilor Centrali, apoi prin Ungaria până în statele UE.

Ruta Balcanilor de Sud

Se pleacă din statele Caucazului, Asia și Europa de Est,
trecând prin Republica Moldova, România, Bulgaria și Albania, intrând în UE prin Italia sau Grecia.

Ruta Sudică

Din Africa de Vest prin Algeria și Maroc, traversând cu vaporul strâmtoarea Gibraltar, ajungând în Portugalia și Spania.

Ruta Vestică

Se pornește din America Centrală și de Sud, se intră în UE prin Peninsula Iberică. Această rută este folosită și ca ultimă etapă în călătoria migranților care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa și America de Sud.

Nu trebuie neglijat faptul că, deseori, țara de destinație finală nu este prima țară din Uniunea Europeană în care intră persoana traficată; de aceea se va face distincția între rute de tranzit extern și intern. Unele filiere de trafic transportă victimele direct din țara de origine în țara de destinație, fără să mai treacă prin țări de tranzit.

Autoritățile de stat pot reduce traficul de persoane pe aceste rute printr-o supraveghere sporită, de exemplu prin controale la anumite puncte de trecere etc. Totuși fiecare "rută" este mai mult un indicator general al direcției, și mai puțin un traseu specific marcat pe o hartă. Nu se dețin destule informații concrete suficiente despre aceste trasee. Traficanții sunt foarte iscusiți în a-și schimba rutele și metodele de operare, iar multe din informațiile despre activitățile lor se obțin în mod întâmplător sau ca anecdotă. Lipsa de informații este un punct slab al măsurilor anti-trafic, pentru care trebuie să se găsească soluții. În concluzie, cea mai dificilă sarcină este depistarea eficientă a punctelor vulnerabile pe parcursul acestor rute de trafic.

6.3. Transferul

Vânzarea este esența traficului de ființe umane. Victimele sunt transformate forțat în marfă și sortate ca atare de traficanții-cumpărători. În acest stadiu, victimele își dau seama că scopul traficantului este exploatarea. Din momentul în care victimele ajung în țara de destinație finală, ele descoperă că vor trăi în condiții de sclavi.

6.4. Adăpostirea

Adăpostirea este plasarea persoanelor traficate într-un loc ferit pentru a nu fi descoperite de reprezentanții organelor de drept sau de persoanele terțe care ar putea anunța autoritățile despre infracțiunea de trafic de persoane. Adăpostirea victimei are loc în alta localitate. Acest loc poate fi hotel, local de recepție sau apartament. Victimele traficului de ființe umane sunt adăpostite, de regula, pentru a evita contactul cu alte persoane oficiale sau neoficiale.

Adăpostirea este foarte greu a fi probată, deoarece ea ține mai mult de asigurarea de loc de trai decât cu constrângere. Prezenta și gradul de vinovăție al proprietarului de local depinde de volumul de informație despre cele întâmplate, pe care îl deținea.

6.5. Preluarea

Preluarea este definită ca fiind luarea în custodie a persoanelor de către un traficant de la altul ca urmare a vănzării-cumpărării sau a altor tranzacții ilegale în scopul exploatării sau înlesnirii exploatării acesteia.

7. Traficul de persoane în Noul Cod Penal

În elaborarea Noului Cod Penal s-a avut în vedere a se crea un cadru legislativ coerent, în care să nu existe o suprapunere a normelor penale, reglementările să fie simplificate pentru a se asigura aplicarea lor unitară și cu celeritate și să fie armonizate cu cele din legislația Uniunii Europene. Astfel, Noul cod cuprinde o nouă parte în care sunt incluse infracțiuni care erau cuprinse în legi speciale și care aveau, în practica judiciară, o mai mare frecvență. Printre aceste infracțiuni se enumeră și cele din materia traficului de persoane: Capitolul VII ”Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile” , Titlul I ”Infracțiuni contra persoanei” alături de infracțiuni cum ar fi: Sclavia, proxenetismul, supunerea la muncă forțată, exploatarea cerșetoriei. Folosirea unui minor în scop de cerșetorie.

În Noul Cod penal, aceste infracțiuni au ca obiect generic al relațiile sociale care se referă la principalele atribute ale persoanei. Acestor atribute le corespunde câte un capitol. Capitolul VII, ”Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile”cuprinde norme care protejează libertatea persoanei care se află în incompatibilitate cu infracțiunile care se referă la libertatea persoanei.

Obiectul material este constituit din corpul victimei iar subiectul pasiv este circumstațiat.

Elementul material există prin comiterea infracțiunilor specificate de către normă. Aceste infracțiuni se săvârșesc întotdeauna cu intenție. Actele preparatorii sunt posibile dar nu sunt incriminate. Doar în cazul folosirii unui minor în scop de cerșetorie este vorba de o infracțiune de obicei. Este pedepsită tentativa doar pentru sclavie, trafic de minori, trafic de persoane și în cazul agravantei infracțiunii de proxenetism atunci când a fost vorba de constrângere. Variante agravante au legiferate pentru traficul de minori, proxenetism și exploatarea cerșetoriei.

SECȚIUNEA a II-a

Analiza infracțiunilor de trafic de persoane în vederea exploatării cerșetoriei

CAPITOLUL I

Prezentarea generală

În general, cerșetoria este definită ca activitatea de strângere de diferite valori materiale ca mijloc de existență. Aceste valori sunt numite și ”pomeni”și termenul este preluat din activitatea din jurul bisericii când, cu diferite ritualuri, obiceiul este de se acorda mâncare și diferite obiecte. În lume, cei mai mulți cerșetori sunt în țările slab dezvoltate. Printre cauzele cunoscute ale cerșetoriei sunt:

Șomajul

Un handicap care să ducă la incapacitatea de muncă

Lipsa veniturilor la bătrânețe

Lenea

Pur și simplu plăcerea de a cerși

Problema exploatării prin cerșetorie nu a fost pusă la nivel internațional până în

ultimii ani.

Până în prezent s-au identificat trei tipuri de cerșetorie:

Cerșetorie voluntară

Exploatarea prin cerșetorie – tragerea, în mod abuziv, de foloase de către o persoane asupra alteia care pratică cerșetoria.

Traficul de persoane în scopul obligării la cerșetorie, recrutarea, transportarea prin folosirea de mijloace abuzive în scopul supunerii acestora de a practica cerșetoria.

Un raport al UNODC din 2012 arată, în ceea ce privește traficul de persoane, exploatarea prin cerșetorie reprezintă 1,5% din totalul victimelor de pe glob.

.

1. Cerșetoria în România

România are un grad scăzut al persoanelor fără loc de muncă, dar în ciuda acestui lucru și datorită faptului că încă există pe teritoriul țării un nivel de trai scăzut, s-a dezvoltat în timp, obiceiul cerștoriei în familiile sărace, cu lipsă de educație ori în care au aparut cazuri de infracțiuni de violență domestică.

Pe lângă aceasta, minorii fugiți de acasă au ajuns în orașe sau alte localități și necunoscând pe nimeni sau neavând o capacitate ori iscusință de a lucra, au ajuns să cerșească pentru a supraviețui.

Acești minori recurg la cerșetorie datorită faptului că este cel mai simplu mod de a câștiga bani, fără a depune niciun fel de muncă, dar și pentru că minorii au un mai mare succes în a câștiga bani din aceasta faptă datorită unor factori psihologici, în principal mila trecătorilor.

Datorită vulnerabilitatii lor, minorii cerșetori ajung să fie racolați de indivizi din rețelele de crimă organizată ce se ocupă cu traficul de persoane.

Persoanele care sufera de un handicap fizic grav constituie un procentaj foarte ridicat din cerșetoriși la fel ca și minorii, aceștia reprezintă ținte sigure pentru rețelele de trafic de persoane.

Conform datelor statistice din 2013, în România ”70.000 de copii stăteau pe străzi și cerșeau, dintre care 5.000 doar în București.. Aceleași statistici au arătat că cerșetoria poate aduce o sumă de peste 5.000 de lei pe lună. Fenomenul a luat amploare în ultimii ani și se caracterizează prin exploatarea persoanelor cu dizabilități și a minorilor. Cei care profită sunt traficanții.

România este unul dintre statele europene în care infracțiunea de cerșetorie este încriminată. Ca și în cazul traficului de persoane, victimele nu sunt pedepsite iar sistemele de ocrotire și protecție a minorilor au în vedere copii care au fost obligați la cerșetorie, inclusiv cei care au fost obligați de către proprii lor părinți.

Obligarea la cerșetorie este pe locul trei în topul formelor ale traficului de persoane. În fiecare an 10% din totalul victimelor identificate la nivel național, exploatate atât intern cât și extern, cad pradă traficanților de persoane în scopul obligării la practicarea cerșetoriei.

Figura 1. Dinamica anuală a formelor de exploatare în rândul victimelor traficului de persoane

Cerșetoria este una dintre cele mai vizibile infracțiuni pentru că se desfășoară în spații publice, în văzul tuturor și este susținută de milostenie, spirit creștin și bunăvoință a societății civile.

2. Distribuția victimelor traficului de persoane în scopul cerșetoriei

Datorită deschiderii granițelor, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, a dus la o amplificare a fenomenului de traficare a victimelor în scopul cerșetoriei. În perioada 2004- 2005 s-a realizat un studiu în cadrul Sistemului Integrat de Monitorizare a Victimelor Traficului de Persoane. Traficarea în scopul cerșetoriei este pe locul trei în ierahia motivelor pentru traficare.

Figura 2. Modalități de traficare a persoanelor în 2009

Preferate sunt țările europene. Același studiu arată că, în 2009, țările preferate erau Spania și Italia.

Figura 3.Distribuția victimelor traficului de persoane în vederea cerșetorii în Europa

La ora actuală țările care au probleme cu persoanele traficate în scopul cerșetoriei sunt Franța și Marea Britanie, tocmai din cauza deschiderii acestora privind imigrația.

CAPITOLUL II

Încadrare juridică

1. Încadrarea juridică În România

În Noul Cod penal, cerșetoria este reglementată de articolul 214.alin “(1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta este săvârșită în următoarele împrejurări:

   a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerșește;

   b) prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.”

În cazul minorilor articolul 133 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului ”fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material” este infracțiune.Pentru că această lege specială nu încrimina majorul, altul decât părinte sau reprezentant legal, Noul Cod penal sancționează în articolul 215, „fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

2. Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane

Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane din 16/05/2005 a fost ratificată de România în 2006 și a fost publicată Monitorul Oficial, Partea I nr. 622 din 19/07/2006. Statele membre ale Consiliului Europei alături de alte state care are au semnat documentul au considerat că ”scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi;  considerând că traficul de ființe umane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane;  considerând că traficul de ființe umane poate conduce la o situație de sclavie pentru victime;  considerând că respectarea drepturilor victimelor, protecția acestora, precum și lupta împotriva traficului de ființe umane trebuie să reprezinte obiective primordiale; considerând că orice acțiune sau inițiativă în domeniul luptei împotriva traficului de ființe umane trebuie să fie nediscriminatorie și să ia în considerare egalitatea dintre femei și bărbați, precum și o abordare bazată pe drepturile copilului”.

Documentul are la bază Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 1950 și Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate.   

Traficul de ființe umane este definit în document ca ”recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea persoanelor, prin amenințarea cu ori prin utilizarea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate ori de o situație de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plăți sau de avantaje pentru obținerea consimțământului unei persoane având autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării”. În ceea ce privește exploatarea termenul cuprinde prostituția celorlalți orice altă formă de exploatare sexuală, munca sau serviciile forțate, sclavia și practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe.

Conform normativului european, nu prezintă nici un fel de relevanță dacă victima și-a dat

consimțământul. Tot trafic de persoane se consideră. ” recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea unui copil în scopul exploatării se consideră trafic de ființe umane”.

Victima este orice persoană care a fost supusă traficului de persoane.

Pentru țările semnatare convenția reglementează obligația ca acestea să susțină politici și programe în scopul prevenirii traficului de ființe umane. Mijloacele prezentate de convenție sunt:: ”cercetări, campanii de informare, sensibilizare și educare, inițiative sociale și economice și programe de pregătire, destinate în special persoanelor vulnerabile la trafic și profesioniștilor implicați în combaterea traficului de ființe umane.”

O altă obligație a țărilor care au aderat la normativul european este de asigura o legislație privind imigrația care să includă monitorizarea privind intrarea și șederea în țară.

Convenția europeană reglementează măsuri pentru prevenirea traficului de persoane:  

cercetări privind cele mai bune practici, metode și strategii;

măsuri de sensibilizare a opiniei publice asupra răspunderii și rolului important al mass-media și al societății civile pentru identificarea cererii drept una dintre cauzele de bază ale traficului de ființe umane;

campanii de informare pentru grupuri-țintă, care să implice în mod corespunzător, printre altele, autoritățile publice și factorii de decizie politici;

măsuri preventive, incluzând programe educative destinate fetelor și băieților pe perioada școlarizării acestora, care să sublinieze caracterul inacceptabil al discriminării bazate pe sex și consecințele ei negative, importanța egalității dintre femei și bărbați, precum și demnitatea și integritatea fiecărei ființe umane.

CAPITOLUL III

Caracteristicile victimelor traficului de persoane în scopul cerșetoriei

1. Vulnerabilitatea

În cazul victimelor traficului de persoane în scopul cerșetoriei nu este vorba de apartenența de gen. Factorii de vulnerabilitate sunt următorii:

Nivelul scăzut de educație

Lipsa oportunităților de muncă

Absența sau disfuncționalitatea rețelei de suport social și psihologic prin abuzul de alcool în familie, lipsa sau inadecvența modelului parental și lipsa suportului afectiv

Nivel scăzut de trai

Acești factori conduc la victimizarea și, implicit, la posibilitatea coerciției.

Modul de recrutare nu diferă de modalitățile de rerutare specifice traficului de

persoane, însă, statisticile arată că în ceea ce privește cerșetoria în străinătate majoritatea victimelor au fost înșelate cu promiterea unui loc de muncă.

2. Vârsta și genul

2.1. Genul

2.1.1. Victimele de sex feminin

În perioada post-1989, datorită restructurării statului român într-un stat democratic, condițiile socio-economice ale familiilor de muncitori s-au schimbat. Dacă în era comunistă existau la oraș familii de muncitori în care bărbații munceau și întrețineau familia, iar femeile erau casnice, odată cu venirea curentului democratic în țara noastră femeile casnice fără studii sau fără pregatire într-o meserie au fost lovite în cadrul familiei de o relativă slăbiciune financiară. În aceste situații bărbatul a rămas să întrețină singur familia într-un cadru economic instabil datorită evenimentelor politice, iar aceste familii afectate au sărăcit. Datorită dezbinarii familiale drept consecință a neînțelegerii între soți, a abuzului de alcool sau de substanțe narcotice (după 1989 aveau sa intre în România valurile de contrabandă cu heroină ce au luat cu asalt marile orașe ale țării) ori a reorganizării marilor întreprinderi, femeile rămase fără un mijloc de auto-susținere financiară au ajuns să cersească ori, mai rau, să se prostitueze.

Se reține că, în general, femeile de la oraș au fost mult mai mult afectate de acest eveniment socio-politic decât femeile de la țară din simplul motiv că femeile casnice din mediile rurale au avut acest rol în cadrul familiilor lor de nenumărate generații și că ele se puteau susține financiar din munca agricolă.

Pe lângă familiile de muncitori au fost afectate și femeile singure (necăsătorite ori văduve) care au fost concediate datorită restructurărilor făcute în perioada privatizarii întreprinderilor de stat. Unele dintre aceste femei, rămânând fără loc de muncă și având drept cunoștințe meserii arhaice, puternic lovite de curentul modernizării și occidentalizării, nu au reușit să își găsească un loc de muncă și s-au antrenat în activitatea de cerșetorie datorită nevoii financiare.

Din punct de vedere psihologic, femeile cerșesc sau sunt folosite ca mijloc de cerșetorie datorită perceptiei generale că sunt sexul slab, concepție specifică epocii patriarhatului.

În general, femeile care cerșesc sunt bătrâne, ori femei tinere cu copii. În aceste cazuri se folosesc două stimulente psihologice: primul al femeii bătrâne sărace și lipsite de apărare și de mijloace de supraviețuire și cel de-al doilea, al femeii tinere, cu copil și lipsita de mijloace de supraviețuire.

În perioada contemporană, perioadă a rețelelor infracționale ce controlează traficul de persoane, nu se întâlnesc aproape deloc femei adulte și sănătoase care cerșesc în afară de cazurile reale ale activității de cerșetorie în nume propriu la care recurg unele femei datorită unor situații familiale dificile reale menționate mai sus (datorită negăsirii unui loc de muncă, datorită evacuării din locuințe etc.)

2.1.2. Victimele de sex masculin

În cazul cerșetorilor de sex masculin cauzele ce duc la activitatea de cerșetorie sunt cu mult mai variate. Bărbații cerșetori au, în general, un handicap fizic vizibil din două motive principale: acest handicap le oferă un acces mai rapid la mila publicului datorită vizibilității handicapului, dar și datorită lipsei unei mile naturale orientate către sexul masculin datorită puterii lui fizice native ridicate. O altă cauză o reprezintă precăderea bărbaților de a deveni dependenți de alcool sau substanțe narcotice, fapte de natură decadentă ce duc deseori de la scăderea nivelului de trai al dependentului și până la pierderea locuinței, cei afectați devenind oameni ai străzii, iar singura sursă de venit revenind din activitatea de cerșetorie.

A treia cauză o reprezintă bărbații foști deținuti care nu reușesc să se reabiliteze social după eliberare și devin oameni ai străzii, singura lor sursă de venit reprezentând-o activitatea de cerșetorie ori diverse fapte ilicite.

A patra cauză o reprezintă activitatea intentionata de cerstorie în scop de a asigura un venit bărbatului cerșetor care este sănătos și abilitat social, dar care recurge la această activitate anti-socială din diverse motive, precum lenea de a munci legal pentru a-și asigura venitul.

2.2. Vârsta

2.2.1. Minorii

Numărul de cerșetori minori a luat amploare după evenimentele din Decembrie 1989 datorită scăderii eficienței organelor de asistență socială în cazul familiilor sărace de la sate și, în special, în cazul familiilor românilor de etnie rromă.

Datorită ignoranței cetățenilor români și a lipsei de simț civic, combinate cu o lipsă de zel din partea organelor de poliție, minorii au început sa fie folosiți ca mijloc de realizare a faptei de cerșetorie de către parinții lor, tutorii lor ori alte terțe persoane ce manifestă o influență asupra minorilor.

Prin observație practică se poate nota faptul că minorii de etnie rromă reprezintă majoritatea cerșetorilor minori. Acest lucru se datorează faptului că s-a dezvoltat în timp un obicei al familiilor rrome de a concepe mulți copii pentru a-i trimite la cerșit. Aceste familii se întrețin din activitatea de cerșetorie, dar și din diverse alte activități ilegale.

Cerșetorii minori realizează activitatea de cerșetorie împreună sau supravegheați de un adult în grupuri de minori sau, în cazul sugarilor, ca mijloc de a realiza activitatea de cerșetorie.

Cerșetorii minori pot fi întâlniți cel mai des în locuri publice foarte circulate sau în mijloace de transport în comun. Aceștia stau de obicei pe lângă magazine și restaurante, în intersecții sau în zone aglomerate. În general, își aleg cu atentie locul de cerșit și țintesc aceste zone pentru că le crește probabilitatea de a primi bani.

Locul în care cerșetorii minori își realizează activitatea de cerșetorie este atent ales datorită unor factori ce le cresc eficiența, de exemplu:

în mijloacele de transport în comun nu pot fi ignorați datorită spațiului închis în care se află

la intersecții se pot plimba foarte ușor printre mașinile ce sunt staționate la semafor

la intrarea în magazine sau lângă restaurante/patiserii au acces la toți clientii datorită unei singure uși de acces

în locuri publice au ca țintă locuri de întâlnire consacrate unde știu că victimele sunt nevoite să rămână

Modul de a realiza activitatea de cerșetorie este calauzită de niște arhetipuri ce dau cea mai bună eficiență:

mama cu bebelușul în brațe

grupul de minori din mijloacele de transport în comun

adolescenții din intersectie

părintele cu minorul bolnav

minorul ce însoțește părintele cu handicap fizic/psihic

În timp, aceste modele de cerșetori au devenit normă datorită eficienței lor și a impactului emoțional pe care îl imprimă trecătorilor.

2.2.2. Adulții

Cerșetorii adulți au la îndemână o serie de mijloace atent elaborate pentru a cerși. Aceștia se folosesc deseori de minori pentru a cerși ca mijloc de a realiza fapta sau sub rol de însoțitor. Pe lângă asta, adulții se folosesc de handicapuri fizice pentru a apela la mila publicului. De multe ori, cerșetorilor adulți li se aduc vătămări corporale grave de către traficanți pentru a le imprima anumite defecte fizice ori handicapuri.

2.2.3. Bătrânii

Batrânii cad victime traficului de persoane datorită imposibilității acestora de a se apăra fizic de traficanți, dar și datorită faptului că, de multe ori, aceștia nu au familii.

Cerșetorii bătrâni evită folosirea unei boli ca mijloc de cerșetorie datorită unei insensibilități a populației rezultată în urma faptului că, în general, batrânii dezvoltă natural diverse boli mai grave și acest mod de a cerși nu are un foarte mare impact emoțional asupra publicului.

2.3. Distribuția victimelor în functie de varsta și sex

Un studiu realizat de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) prin Sistemul Informatic de Evidență și Monitorizare a Victimelor Traficului de Persoane – SIMEV în perioada 2010 -2011 arată că numărul victimelor traficate în scopul de a fi obligate la practicarea cerșetoriei arată următoarea distribuire pe vârstă și gen. Această distribuție este prezentată în următorul grafic:

Figura 4. Distribuția de vârstă și gen

Acest studiu arată că victimele sunt în general persoane adulte, din care 67,5% sunt de genul masculin, iar 32,5% feminin.

Minoritatea determină vulnerabilitate în fața traficanților deoarece aceștia au trăsături cognitive și de personalitate care determină un profil victimal prin fragilitatea lor fizică și psihică, capacitatea lor de a anticipa acțiunea agresorilor este redusă prin faptul că sunt imaturi pentru a aprecia oamenii și situațiile. Minorii sunt creduli și sugestibili.

Deși în număr mai mic, persoanele vârstnice devin victime din cauza veniturilor care nu le pot asigura un trai decent. Chiar dacă multe dintre aceste victime au studii, de regulă gimnaziale este prezentă vulnerabilitatea prin pierderea suportului afectiv datorită pierderii partenerului de viață și abandonului copiilor. Aceste persoane suferă de o excluziune socială în paralel cu sentimentul de îndatorare față de anumite persoane. Unele dintre ele, pe fondul vulnerabilităților psihice, ajung să derapeze din punct de vedere moral, din care un exemplu ar fi alcoolismul. O parte dintre vârstnicii obligați să practice cerșetoria în străinătate provin din aziluri. Numărul lor mai mic se datorează vulnerabilității fizice care ar putea să aducă probleme traficanților pe drum.

3. Condiții de viață anterior traficării

3.1. Existența dizabilităților

Persoanele cu dizabilități reprezintă o categorie aparte de victime ale traficanților de persoane datorită imposibilității de a se apăra ori fizic, ori psihic. De asemenea datorită faptului că, de cele mai multe ori nu-și pot asigura cele necesare traiului zilnic pot fi ușor manipulați cu promisiuni. De multe ori motivul traficării îl constituie promisiunea de a fi supuși unei intervenții chirurgicale sau obținerea unor proteze în străinătate.

3.2. Nivelul de educație

Același studiu realizat de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) prin Sistemul Informatic de Evidență și Monitorizare a Victimelor Traficului de Persoane – SIMEV în perioada 2010 -2011 arată că, în principal victimele unui asemenea trafic sunt persoanele fără studii sau cu studii puține, dar într-un procent apropiat sunt și persoanele cu studii gimnaziale. Structura victimelor în funcție de studii este prezentată în graficul de mai jos.

Figura 5. Educația în rândul victimelor

Victimele fără educație sau cu educație minimă ajung victime deoarece lipsa unei educații îi vulnerabilizează prin faptul că nu au calificări profesionale care să le permită să poată presta o muncă pentru a-și asigura un minim nivel de trai. Majoritatea victimelor au, cel mult, 8 clase.

3.3. Mediul de proveniență

Aproape toți cei care ajung victime ale traficului de persoane în scopul cerșetoriei provin din comunități sărace. Conform studiului SIMEV victimele provin aproape în mod egal atât din mediul rural (51%) cât și din mediul urban (49%).

3.4. Situația profesională și materială

În ceea ce privește situația materială a victimelor unui astfel de trafic, acestea au o viață la limita existenței, adică trăiesc de multe ori în sărăcie extremă. Majoritatea dintre acestea nu au avut multă vreme un loc de muncă stabil. Sursele de venit provin din munci sezoniere cum ar fi: munca cu ziua la alte persoane, în agricultură, mici construcții, tăiat de lemne, curățenie în casă sau ogradă. Veniturile le erau sporadice, neajungând să asigure o limită subzistentă.

Pentru unele victime singurele surse de venit sunt ajutoarele sociale și educația copiilor, total insuficiente.

În ceea ce privește condițiile de locuit, victimele trăiesc în case insalubre, construcții improprii locuitului, rulote, de cele mai multe ori nici astea nefiind ale lor. Majoritatea dintre aceste locuințe nu au instalații sanitare și, chiar, nici curent electric.

Pornind de la piramida lui Maslow, cel care a afirmat că ”ființele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfăcute”, prin nesatisfacerea trebuințelor elementare biologice: apă, hrană, adăpost, securitate, protecția-casă, hrană, siguranță, persoanele traficate prezintă un grad foarte mare de vulnerabilitate. Un leitmotiv al acestor persoane este acela că nu vedeau o altă posibilitate de existență și că nu aveau nimic de pierdut.

3.5. Familia și relația dintre membrii

Victimele traficului de persoane în scopul cerșetoriei provin, de regulă, din familii cu probleme: mulții copii, părinți alcoolici sau violenți, un singur părinte, abandon.

Studiul SIMEV, din perioada 2010-2011 relevă că majoritatea victimelor minore provin din familii biparentale.

Figura 6. Tipul de familie din care provin victimele minore

Vârstnicii devin victime deoarece de cele mai multe ori nu au familie.

3.6. Starea civilă

Cele mai multe dintre victime sunt necăsătorite sau trăiesc în concubinaj, astfel, în special, femeile nu au suportul sau protecția unei familii.

3.7. Starea de sănătate

Persoanele invalide au devenit în timp un produs de lux pentru traficanții de persoane deoarece imaginea acestor cerșetori care au mâini sau picioare amputate inspiră compasiune și durere.

Acest tip de cerșetori câștigă, în condiții optime (locație foarte circulată, vârstă înaintată și o poveste bună), cea mai mare sumă de bani dintre toate celelalte tipuri de cerșetori.

Cerșetorii invalizi independenți reprezintă o țintă sigură pentru rețelele de crimă organizată ce se ocupă cu traficul de persoane din simplul motiv că nu se pot apăra de agresori, dar și din cauza faptului că persoanele cu handicap din Romania își pot găsi foarte greu un loc de muncă, acestea putând fi amăgite de către rețelele de infractori că le oferă locuri de muncă, dar de fapt să îi oblige să cerșească.

Majoritatea cerșetorilor invalizi din Romania au fost racolați deja de rețelele de traficanți de persoane și au fost duși în state din Europa și puși sa cerșească acolo.

Unii traficanți preferă metoda de impact emoțional a unei boli de sănătate. Aceștia îndeamnă victimele să susțină că suferă de o boală foarte gravă care necesită un tratament urgent, de obicei în altă țară și suma necesară este de ordinul zecilor de mii de euro. Uneori pe pancartele ținute de victime scrie că rude apropiate suferă de presupusa boală.

Datorită nevoii urgente a tratamentului, acești cerșetori speră să impresioneze trecătorii, dar de obicei nu reușesc să îi impresioneze decat pe cei naivi. Această metodă nu dă rezultate foarte bune și de aceea, uneori, cerșetorii se folosesc și de un minor pentru a susține că acesta are de fapt boala sau handicapul.

Acești minori sunt ținuti, de obicei, în scaune pentru invalizi sau, daca sunt sugari, ținuti în brațe de către adultul cerșetor.

3.8. Antecendente penale

Mare parte dintre victime au antecendente penale, în special pentru furt. Acestea se află într-o spirală descendentă a vieții lor, guvernată de criminalitate.

3.9. Suport social

La nivel social o persoană are nevoie de suport pe trei dimensiuni: emoțional, instrumental și informațional. Dacă dimensiunea emoțională este asigurată, de regulă, de familie, lipsa suportului se reflectă și la nivelul comunității unde victimele locuiesc. Dimensiunea instrumentală se referă la un ajutor direct, concret cum ar cel de natură financiară. Dimensiunea informațională însemnă îndrumare pentru rezolvarea unei probleme a persoanei. Victimelor traficului de persoane le lipsește cel puțin una dintre cele trei dimensiuni.

4. Recrutarea și relația victimelor cu recrutorii

4.1. Relația victimelor cu recrutorii

Recrutorii sunt, de regulă, persoane cunoscute, vecini, amici și chiar rude. Studiul realizat de către ANITP în perioada 2010-2011 demonstrează acest fapt.

Figura 7. Relația victimelor cu recrutorii

În cazul recrutorilor necunoscuți, întâlnirea pare a fi spontană, accidentală, recrutorul aducând discuția spre nevoile victimei și propun plecarea în străinătate unde victima să-și rezolve problema, de cele mai multe dându-se ei înșiși persoane care au reușit acest lucru. De fapt, recrutorii își cunosc foarte bine victimele.

4.2. Metode de recrutare

Principala modalitate de recrutare o constituie promisiunea unui loc de muncă sau de a cerși în străinătate.

Studiul ANITP-ului din 2010-2011 arată care este ponderea modalităților de recrutare. Procentele sunt aproape similare cu cele rezultate din alte studii în perioade diferite. Pentru că profilul victimei minor este diferit de cel al majorului, datele sunt prezentate în două grafice diferite.

Figura 8. Modalități de recrutare a adulților

Figura 9. Modalități de recrutare a minorilor

Nivelul de risc asumat de către recrutori se datorează găsirii victimelor vulnerabile care nu își pun probleme, nu întreabă ceva care i-ar putea să-i dea de gol.

În comunități mici recrutorii folosesc tehnica bulgărului de zăpadă: o viitoare victimă atrage prin diseminarea informațiilor alte potențiale victime.

Nivelul de risc asumat de către recrutori se datorează găsirii victimelor vulnerabile care nu își pun probleme, nu întreabă ceva care i-ar putea să-i dea de gol.

În comunități mici recrutorii folosesc tehnica bulgărului de zăpadă, o viitoare victimă atrage prin diseminarea informațiilor alte potențiale victime.

Rețele de traficanți cuprind recrutori, cei care se ocupă cu tranzitul, cei care vând victimele și cei care se ocupă efectiv cu activitatea de cerșetorie.

4.2.1. Recrutarea

Recrutarea se face prin urmatoarele metode si pretexte:

4.2.1.1. Promisiunea unui loc de muncă

Cea mai răspândită modalitate de recrutare în scopul cerșetoriei o constituie promisiunea unui loc de muncă. Motivele pentru care victimele sunt ușor păcălite de aceste promisiuni sunt explicate de către psihologul Cristiana Levițchi prin expresia „unii dau în ideea că o să ajungă în Rai” și „cei mai egoiști sunt altruiștii pentru că oferind, ei se așteaptă, în fond, să câștige ceva în schimb” . De asemenea, el explică și de unde provine acest profil al victimei. „Avem o mentalitate de tip comunist. Dacă pe vremea lui Ceaușescu, oamenii primeau case, serviciu și oricine putea merge în concediu, acum lumea iese în stradă să ceară sau vine la psiholog să refuleze pentru că nu are concediu” .

Recrutorii vizează mediile sărace, unde informația este restrânsă. Aceștia mizează pe tehnica bulgărului de zăpadă. Informația că cineva poate ajuta cu slujbe în străinătate se transmite rapid, în cadrul familiei, apoi la vecini și în final în întreaga comunitate. Practic se formează grupuri a celor care caută locuri de muncă în străinătate. În clipa în care victima este racolată aceasta deja are cunoștințe privind ce fel de loc de muncă li se poate oferi, ce salariu vor primi și o vagă idee despre condițiile în care vor trăi. Studiul ANTIP a adunat mai multe declarații de genul „Am mai vorbit cu oameni de prin sate care urmau să plece și ei și m-am gândit că o să fie bine” (B, 44 ani). “…am discutat cu tatăl și mama mea care au fost mulțumiți de această ocazie de a câștiga un ban în plus (F, 29 ani)….du-te acolo că va fi bine!”

Motivul pentru care persoanele cu un nivel de trai foarte scăzut cad ușor victime ale recrutorilor este acela că nu li se cer sume de bani pentru deplasarea în străinătate.

A) Victime majore

1. Persoane cu dizabilități

Reprezintă o categorie aparte de victime ale traficului de persoane în scopul cerșetoriei pentru că în cazul acestora dificultățile de natură socială și economică sunt mai acute, mare parte dintre acestea nu au posibilitatea de a-și asigura necesarul, trăind la limita supraviețuirii. Recrutorii le aleg victime și pentru că nu au posibilitatea de a se apăra tocmai din cauza dizabilităților. Un alt motiv este și acelea că imprimă milă în rândul celor de la care se urmărește a se primi bani.

Aici recrutorii profită de dorința de libertate și de demnitate a victimelor sau, în cazul persoanelor cu handicap psihic de lipsa lor de discernământ. În luna mai a anului 2014, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale de la Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu au arestat un traficant care era urmărit atât național cât și internațional. În mandatul de arestare erau precizate următoarele: ”în perioada 2010 – 2011, urmăritul împreună cu alți suspecți au racolat mai multe persoane (inclusiv persoane cu handicap) de la un azil din municipiul Sibiu, cărora le-au propus să meargă în Germania, la muncă, cu promisiunea că le vor fi asigurate transportul, cazarea și masa zilnică, precum și un venit lunar de aproximativ 250 de euro. În Germania, victimele erau obligate să cerșească sub supravegherea directă a persoanelor cercetate în acest dosar, sumele de bani obținute fiind însușite de inculpați”.

Tot la Sibiu, DIIICOT a cercetat un grup de traficanți care, în perioada 2010 – 2011,

au racolat mai multe victime de la un azil de noapte din municipiul Sibiu. Acestea aveau o situație materială precară și sufereau de diferite afecțiuni psihice. DIICOT Sibiu precizează într-un comunicat: "Sub pretextul oferirii unui loc de muncă, victimele au fost transportate în orașul Duisburg, Germania, unde au fost obligate să practice cerșetoria, prostituția sau să comită infracțiuni de furt și să predea zilnic membrilor grupării suma de 100 de euro fiecare. Victimele erau amenințate și supuse unor suferințe fizice în situația în care nu reușeau să predea învinuiților sumele de bani pretinse".

2. Persoane cu un nivel scăzut de trai

Mare parte din această categorie sunt nemulțumite de viața lor. De altfel studiul ANTIP din 2012 au folosit expresii de genul „nu eram mulțumit de viața mea de atunci; nu-mi plăcea nimic; nu aveam nici o bucurie”. Această categorie de victime cuprinde alte subcategorii de victime:

a) Persoane fără educație. Acestea își găsesc cu greu o slujbă care să le asigure traiul de zi cu zi. În studiul amintit victimele foloseau expresii de genul: „nu-mi ajungeau banii pentru hrană”, „îmi ajungeau banii pentru foarte puțină mâncare”. Lipsa posibilității asigurării nevoilor de bază îi face creduli, de altfel majoritatea au dat declarații precum: „Am mai vorbit cu oameni de prin sate care urmau să plece și ei și m-am gândit că o să fie bine… Nu am mai pus multe întrebări despre cum o să lucrez și cum o să fiu plătit….În plus, nu aveam nimic de pierdut, nu îmi trebuia niciun ban ca să plec”(B, 40).

Aceste victime nu au nici o viziune privind viitorul lor: „…eu am puțină școală, nu mă pricep la afaceri și nu mă gândesc la alte metode de a câștiga bani, în afară de muncă ..știu că nu sunt foarte deștept dar pot să mă descurc și singur.”(B, 22). „…familia își câștiga existența muncind cu ziua sau chiar cerșind împreună, veniturile familiei situându-se sub pragul sărăciei, trăind practic de pe o zi pe altă”(B, 41). Recrutorii îi fac foarte ușor victime prin promisiunea unui loc de muncă. Aceste promisiuni sunt de genul: „Le-a explicat că în Franța le găsește de lucru, dar nu le-a spus ce vor face concret. I-a asigurat că vor avea bilet de microbuz plătit….”; ”..vom primi o sumă de bani pe lună, cazare, transport, grădiniță pentru copii” (F,32 ani).

b) Persoane fără adăpost. Promisiunea de a găsi un loc de muncă se face asemănător cu cel a victimelor fără educație

c) Mame singure. Pentru că sunt disperate, adesea marginalizate și fără educație, recrutorul le promite un loc de muncă și condiții pentru copii, eventual posibilitatea de a-i lăsa într-un centru pe timpul lucrului sau de faptul că vor beneficia de ajutor material pentru creșterea lor.

d) Persoane aflate în diferite dificultăți materiale. Recrutorii vizează persoane aflate în situații financiare deplorabile sau aflate la marginea unui dezastru. De fapt, profită de starea de disperare a victimelor. Câteva date despre relația recrutor-victimă în momentul recrutării rezultă din următoarea declarație a unei victime interievată în cadrul studiului ANTIP: „aveam nevoie de bani să repar casa și să pot să trăiesc și am hotărât să încerc. Am vorbit cu oameni din sat care urmau să plece și ei s-au gândit că o să fie bine. Nu am întrebat cum o să lucrez și cum o să fiu plătit. M-am gândit că sigur o să fie mai bine ca în România. Am auzit prin S. (orașul din apropiere) că sunt oameni care pleacă în Franța la muncă. Când am fost și eu odată la S. la piață, mi-a spus și mie un bărbat pe care nu îl cunoșteam că dacă mă interesează să plec în străinătate, să lucrez în construcții, mă ajută el. Am întrebat cine asigură transportul și când se pleacă și mi-a zis că el duce oamenii acolo cu mașina și acolo o să stăm într-o casă până câștigăm bani și ne închiriem ceva. Peste trei zile am și plecat. E adevărat că nici eu nu am întrebat prea multe dar știam că și alții au mers și aveam nevoie de bani. Nu m-am gândit că se poate întâmpla ceva rău. În plus, nu aveam nimic de pierdut, nu îmi trebuia niciun ban ca să plec (B, 44 ani).

e) Persoane care deja practică cerșetoria. Recrutorii promit acestora că vor avea un loc de muncă bine plătit. Cum această categorie este extrem de vulnerabilă din cauza lipsei educației și a stringentelor nevoi financiare, ele se află mult sub limita unui nivel de trai cât de cât decent, cerșetorii devin victime sigure.

f) Persoane care au părăsit instituțiile pentru minori la vârsta majoratului. Aceste persoane prezintă un mare grad de vulnerabilitate. Un studiu realizat de către Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții realizat în luna octombrie a anului 2014 numit "Angajarea tinerilor din centrele rezidențiale – oportunități și bariere actuale" la solicitarea Fundației Scheherazade arată că tinerii care au fost instituționalizați ”au un nivel scăzut al deprinderilor de viață independentă, sunt ușor de manipulat, vulnerabili, interiorizați, au un nivel scăzut de toleranță și consideră că lumea le este datoare pentru situația de dificultate în care se află, iar oferta de îngrijire și protecție.”

4.2.1.2. Răpire

A) Victimă majoră

De cele mai multe ori, persoanele care cad victime traficanților sunt persoanele cu handicap. Acestea nu pot opune rezistență. De cele mai multe ori recrutorii sunt femei.

B) Victimă minoră

Cel mai adesea sunt răpiți copiii:

a) Copii instituționalizați. Răpitorii urmăresc o perioadă de timp copii care sunt instituționalizați pentru a-i observa pe cei care prezintă un grad mare de vulnerabilitate, după care racolează viitoarea victimă. Traficanții stabilesc un minim contact cu acești minori, încât să se poată deplasa cu aceștia în locuri ferite sau atunci când lumina zilei este mai slabă și îi răpesc pur și simplu. Alteori, sub diferite promisiuni, mâncare, dulciuri, jucării îi atrag în punctele de tranzit. Uneori răpitorii promit copiilor o familie.

Există cazuri când minorii sunt convinși de a se deplasa la locul răpirii de alți minori, special instruiți pentru a le promite o viața mai frumoasă decât cea din cămin.

b) Minori fără supraveghere. Răpitorii aleg, de regulă, minorii cei mai susceptibili de a trezi milă. Sunt preferați cei cu handicap sau cu anume calități care ar atrage simpatia. Metodele sunt, de regulă, aceleași ca și în cazul copiilor instituționalizați.

c) Minori obligați de părinți să cerșească. În comunitățile foarte sărace, recrutorii îi conving pe părinți să-și vândă copii pentru a fi luați și tranzitați pentru cerșit. Există cazuri când acești copii sunt, pur și simplu, închiriați pentru anume perioade de timp.

4.2.1.3. Promisiunea unui tratament

Recrutorii aleg victime cu diferite deficiențe sau chiar suferinzi de boli cronice. Aceste victime provin din medii sărace, nu au asigurări medicale și nici informații privind boala lor. Traficanții se împrietenesc ușor cu aceștia deoarece și ei sunt marginalizați de către societatea în care trăiesc și doresc a socializa. Victimele caută empatie și înțelegere și, astfel, recrutorii reușesc să câștige repede încrederea lor. Nu după multă vreme, pe fondul unor povești inventate despre cazurile altor persoane care și-au găsit vindecarea în străinătate, apare invitația de a accepta să plece în țara unde li se promite tratamentul miraculos.

În poveștile lor, recrutorii pomenesc de organizații care se ocupă gratuit de vindecarea bolilor de care suferă victimele sau promit că vor plăti chiar ei costul tratamentului. Recrutorii își recrutează victimele îmbrăcându-se elegant, curat și abordând comportamentul unor persoane bogate și cu relații.

4.2.1.4. Promisiunea unei căsătorii de formă

De regulă, victime unei asemenea modalități de racolare o constituie femeile. Acestea provin din medii sărace și sunt marginalizate de către comunitatea în care trăiesc. Din cauza unei educații precare ele nu pot să-și găsească slujbe care să le asigure traiul necesar. Recrutorii preferă și femeile care au copii, aceștia devenind, la rândul lor victime. Pe fondul profilului românului sărac ce așteaptă ajutor din partea statului, recrutorii le promite victimelor ajutor pentru o căsătorie de formă care le-ar asigura victimelor ajutor din partea statutului. O altă formă este promisiunea că prin căsătorie ar putea obține slujbe bine plătite în străinătate.

4.2.1.5. Promisiunea unui loc si a unei modalități de cerșit banoasă

A) Victimă majoră

Recrutorii aleg drept victime cerșetori sau persoane care doresc să-și câștige existența din această practică (persoane cu dizabilități, fără studii care au încercat să-și găsească o slujbă sau câștigă insuficient din slujbe de o zi). Acestora li se promit venituri mari în străinătate.

B) Victimă minoră

Recrutorii promit minorilor mulți bani, protecție și atenție.

4.2.1.6. Alte modalități

În funcție de victimă, recrutorii promit victimelor diferite lucruri. Cum victimele sunt, de preferință, fără educație, trăind în medii închise, cu un bagaj informațional redus, acestora li se promite ceea ce-și doresc. Cu talent deosebit de persuasiune, recrutorii ajung să afle care sunt cele mai mari dorințe ale victimelor și prin ce ar putea să le câștige încrederea. Inventează povești despre anume situații inventate în care dorințe ca ale victimelor s-au transformat în realitate. Cum victimele nu au cunoștințe despre adevărata situație din țara amintită în povestiri, pe fondul disperării, consideră promisiunea recrutorului ca marele lor noroc. De multe ori nici nu cer prea multe detalii și se lasă duși de povestea frumos cosmetizată, exact conform propriilor lor vise.

În cazul minorilor, recrutorilor le este mai ușor să inventeze povești pe care aceștia să le creadă, tocmai pe fondul naivității datorate vârstei.

Există situații în care proprii părinți își trafichează copiii, adică chiar ei sunt recrutorii. Un astfel de caz a fost mediatizat în Belgia. În 2010  Curtea de Apel din Bruxelles a achitat o femeie rromă care a fost condamnată în primă instanță pentru ca ”a exploatat un copil pe care l-a pus sa cerșească, pe motiv că era vorba despre copilul său”. În urma acestui fapt, senatorii Christine Defraigne, Martine Taelman si Andre Dubus au depus o propunere legislativa prin care să se înăsprească exploatarea copiilor prin cerșetorie.

În 2013, conform publicației Le Nice Matin din Nisa, un tribunal ”a condamnat la patru luni de închisoare, un cuplu de români care și-au trimis copiii la cerșit.”

4.2.2. Tranzitul

Transportul este organizat de recrutor și se face pe trasee alese anterior de acesta. Transportul are loc la scurt timp după recrutare, astfel încât victima să nu aibă timpul necesar pentru a se răzgândi și a încerca să se întoarcă acasă.

Trecerea frontierei se face adesea în mod fraudulos, folosind mijloace ilegale (identitate falsă, acte false etc.). Victima trece granița însoțită de recrutor și de o călăuză, fiind apoi preluată de cumpărător care, drept garanție, îi oprește pașaportul, îi ia banii ori o amenință. Din această tranzacție recrutorul câștigă o sumă variabilă de bani.

Din punct de vedere al vizibilității, tranzitul se face:

Pe ascuns – intrare ilegală în vehicule, containere, trenuri, feriboturi, pe jos, etc. ;

Pe față – prin prezentarea unor documente de intrare falsificate, cum ar fi pașapoarte din UE furate sau falsificate;

Pe față – prin prezentarea unor documente valabile, autentice, în care s-au aplicat vize de intrare false, de exemplu vize de turist sau de student.

În cazul victimelor care sunt recrutate prin promisiunea unui loc de muncă există două modalități de tranzit:

Victimele consimt la transportarea în țara de destinație. Lor li se cumpără bilet de transport sau sunt tranzitate cu mijloacele de transport ale traficanților. Recrutorii sunt în legătură cu firme de transport internațional sau dețin, chiar ei, vehicule destinate pentru astfel de trafic.

În 2012, a fost arestată o rețea de traficanți formată din șapte persoane, care, de aproape un an, au dus în Italia ”mai multe persoane pe care le-au sechestrat, le-au înfometat și chiar le-au bătut când au refuzat sa cerșească”. Victimele au acceptat transportul pentru că li se promisese un loc de muncă în această țară;

Victimele consimt pentru o anume destinație dar destinația este cu totul altă. În acest caz unele victime consimt, până la urmă, să accepte destinația sub amenințare sau constrângere fizică.

În ceea ce privește tranzitul există adevărate rețele care cuprind recrutori, transportatori și notari. Când țara de origine nu este o țară membră a Uniunii Europene, traficanții recurg la falsificarea pașapoartelor. În cazul minorilor, pentru ca aceștia să poată fi trecuți peste graniță, li se întocmesc certificate false de naștere.

O parte dintre cerșetori sunt duși ocazional în străinătate. Spre exemplu, la sfârșitul lunii aprilie, când s-a născut prințesa Regatului Unit al Marii Britanie, avioanele de pe ruta București-Londra, erau înțesate de persoane care s-au deplasat cu unic scop cerșetoria și furtul din buzunare.

În ceea ce privește transportul, femeile sunt cele care au rol important pentru că ele inspiră mai multă încredere autorităților. Acestea sunt folosite mai ales când este vorba de traficarea copiilor. În cazul lor, traficanții folosesc false acte notariale, traficanții femei fiind trecute drept însoțitori ai minorilor.

4.2.3. Transferul

Mare parte dintre rețele de traficanți sunt specializate. O mare dintre aceștia se ocupă de racolarea victimelor în țară și alții de preluarea lor în țara de destinație. De cele mai multe ori victimele află abia când ajung în țara de destinație despre motivul real pentru care au fost transportați acolo. Traficanții îi iau în primire chiar de la sosire și îi însoțesc în locuri special pregătite pentru ei. În majoritatea cazurilor li se iau actele de identitate.

În unele cazuri victimele adunate în loturi sunt cazate în locuințe speciale în țară înainte de a fi îmbarcate pentru străinătate. Un astfel de caz este al  rețelei Curt si Bairam, considerate extrem de periculoase, care acționau în județul Giurgiu. Autoritățile i-au urmărit aproape un an și jumătate. Trei dintre traficanți acționau în țară, în timp ce alți trei în Spania. Victimele erau amăgite că vor primi locuri de munca în Spania. Acestea erau cazate, într-un imobil al unuia dintre traficanți. La destinație, pașapoartele victimelor erau confiscate.

4.2.4. Adăpostirea

Sunt cazuri în care victimele locuiesc împreună cu traficanții în același apartament, dar regula este ca aceștia să locuiască în condiții improprii. Conform datelor SIMEV, rulote, microbuze dezafectate, beciuri, case părăsite sau în adăposturi dezafectate corturi. Unele dintre victime dorm sub cerul liber sau pe băncile din parcuri. Despre cât de improprii pot fi condițiile de locuit este elocventă declarația unei victime din cadrul studiului ANTIP din 2012: ”fără curent electric, apă curentă, fără toaletă, fără uși sau geamuri, fiind astfel nevoiți să punem pături și ce-am mai găsit pe acolo, la uși sau ferestre…”(F, 32 ani); „…seara dormeam mai mulți oameni din România într-o casă a rețelei, pe saltele și pe unde apucam…”(B, 23 ani).

Victimele traficanților nu primesc, de regulă, mâncare și dacă o primesc o primesc o singură dată pe zi, seara. În același studiu o femeie obligată să cerșească a declarat: „Mâncam numai din tomberoane, copii mai primeau sandwich-uri sau hăinuțe de la trecători…”(F, 32 ani), „…..eu începeam să mă simt tot mai rău, eram slăbit, tușeam, îmi era tot timpul frig, dar nici nu se punea problema să mă ducă la doctor”(B, 44 ani).

4.2.5. Preluarea

În cazul preluării victimele sunt în custodie de către un traficant de la altul ca urmare a vânzării-cumpărării sau a altor tranzacții ilegale in scopul exploatării sau înlesnirii exploatării acesteia. Despre o astfel de predare o victimă a declarat în cadru studiului ANTIP: „când am ajuns în Franța am fost dus la o casă unde am văzut că sunt mai mulți țigani și am fost lăsat la ei, atât eu cât și ceilalți oameni pe care i-a adus din România…. Cei la care locuiam, era o familie de țigani dar la ei mai veneau în vizită și alții care spuneau că și ei au oameni la cerșit (B, 44 ani). Când am ajuns acolo am fost predat la o familie de țigani la care locuiau mai mulți oameni și mi-au zis că a două zi va trebui să merg la cerșit cu ceilalți pentru că altceva nu este de lucru și trebuie să plătim cazarea și mâncarea. Am spus că eu nu am venit acolo să cerșesc și mi-a spus că pot să mă întorc dacă am bani și dacă nu, va trebui să merg la cerșit și chiar m-au bătut. Mai erau și alte familii de țigani care veneau în vizită la țiganii la care stăteam noi, erau toți împreună și cred că făceau și ceva afaceri cu mașini (B, 40 ani)”.

Rețelele de traficanți colaborează între ele, mai ales în cazul romilor, aceste rețele sunt formate din rubedenii care acționează în mai multe țări, sau localități. Ele fac schimb de victime, își vând unora altora pe aceștia. Închirierea are loc atunci cerșetoria este însoțită de alte infracțiuni, cel mai adesea furtul. Când au loc evenimente importante, unde sunt aglomerații umane, traficanții care stăpânesc zona închiriază victime, numărul mare asigurând obținerea de bani și de obiecte de valoare.

Vânzarea și închirierea fac parte și dintr-o posibilitate de supunere a victimei pentru că nu i se lasă posibilitatea de a se obișnui. Ea rămâne în permanență într-o stare de teroare și astfeleste eliminat riscul de a fugi.

CAPITOLUL IV

Exploatarea victimelor

1. Sistemul de exploatare

Majoritatea victimelor află abia când ajung la destinație că urmează fie exploatate.

Metodele de cerșetorie pe care victimele sunt obligate să le practice sunt următoarele:

Mesaje scrise în limba țării unde cerșesc. Mesajele sunt, de cele mai multe ori,

înduioșătoare prin care dorește a se obține mila publicului.

Mâna întinsă

Cântatul la un instrument

Prezentarea unui handicap

Statuia umană

Victimele primesc de la traficanți cutii, pancarte și câteva cuvinte în limba țării unde

cerșesc. De asemenea ele sunt învățate cum să se ferească de poliție. Ol altă metodă o constituie vânzarea de ziare care sunt, de fapt, gratuite.

Victimele sunt așezate în zonele aglomerate în perioade în care circulă multă lume. Ele sunt obligate să cerșească câte 8-10 ore pe zi. În tot acest timp sunt supravegheate.

Traficanții aplică metode de coerciție precum bătaia și proliferează amenințări cu bătaia, rănirea prietenilor și rudelor și la adresa rudelor rămase în țară. Uneori victimele primesc mici recompense în bani.

2. Modul concret de exploatare

Victimele sunt duse dimineața la locul unde trebuie să cerșească și sunt luate după cel puțin 10 ore. Între timp traficanții vin și le iau sumele de bani adunate. Metodele prin care victimele se supun și încearcă să fugă sunt psihice și fizice, ajungând, de multe ori, la limita subumanului. Victimele sunt, de cele mai multe ori supravegheate. Despre modalitatea de lcru a acestor traficanți este cel al grupării Hant care, conform comunicatelor polițiștilor de Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, în perioada 2005-2011, a recrutat zeci de persoane cărora le-a promis un loc de muncă în străinătate. „Persoanele recrutate erau transportate în zona supermarketurilor, a bisericilor sau zonelor de agrement, unde erau îmbrăcate într-o pânză de culoare albă, pe față le era aplicată o cremă de culoare albă și executau pantomimă. Victimele erau supravegheate permanent de membrii grupării, care colectau banii obținuți din practicarea cerșetoriei.

A) Constrângeri fizice. Acestea încep imediat după ce se ajunge în țara de destinație. Metodele aplicate sunt bătăile, violurile, înfometarea. Referitor la constrângerile fizice mass media dădea publicității cazul uneia dintre cele mai atroce grupări de traficanți de persoane în scopul cerșitului. Victimele erau mutilate pentru a trage mila cetățenilor. O parte dintre persoane au fost vândute ca sclavi. Constănțenii au fost cumpărați de o bandă de traficanți români, cu promisiunea unui trai mai bun în Italia. Printre victime, a fost și care, fără un picior an fost vândut de bunicul lui, pentru 500 de euro. ”De dimineață și până seara era la cerșit pe străzile din Milano. Trebuia să le aducă zilnic o anumită sumă capilor rețelei, altfel risca o bătaie soră cu moartea.” Printre zecile de victime, unele dintre ele aveau mâini sau picioare rupte de către traficanți.

B) Constrângeri psihice. Traficanții își constrâng victimele prin amenințare. Victimele sunt amenințate că vor fi pedepsite rudele, uneori chiar cu moartea. În ceea ce le privește pe ele, traficanții le amenință cu înfometarea, bătaia, abandonarea în țara străină unde nu vor putea să se descurce și cu informarea autorităților despre statutul clandestin sau ilegal pe teritoriul statului, respectiv. În studiul ANTIP o victimă a declarat: „Îmi era tot timpul frică, noaptea nu puteam să dorm, îmi bătea inima foarte tare, nu știam ce o să fac. Nu aveam bani, ne urmăreau toată ziua. Ne amenințau tot timpul că ne omoară. Ei erau 7 și ne supravegheau tot timpul, eram tot timpul transportați în mașini și nu aveam cu cine să vorbim…sunt foarte periculoși, îmi era frică de ei și încă îmi este pentru că îi caută pe cei care dau declarație împotriva lor și vor să îi cumpere cu bani sau îi amenință. Eu nu vreau bani, dar mi-e frică să dorm noaptea, dacă vin după mine” (B 22 ani) ; „îmi este frică și acum că o să vină la mine acasă să îmi facă ceva rău. Se știe că am dat declarație la poliție.” (B, 40 ani)

O altă metodă de constrângere psihică este aceea că unele victime sunt obligate să asiste la abuzarea fizică a altor victime. Tot în Studiul ANTIP o victimă a declarat: „am fost bătută odată de C (soția traficantului) și copii mei au fost bătuți și luați (sechestrați) de traficant… la un moment dat am aflat că traficantul vrea să mă violeze de față cu soțul meu și să mă trimită la produs. Atunci m-am hotărât, de frică, să fug împreună cu copiii mei. Dar cu ajutorul soțului meu care nu știa de ce am plecat am fost prinsă de traficanți. Mi-a luat copiii mai mici și am primit amenințări cu moartea dacă mai plec fără știrea lor.” (F, 33 ani)

3. Limitări și abuzuri asupra victimelor

Încă de când ajung la destinație victimelor le sunt luate actele de identitate. În primele zile victimele sunt supravegheate în permanență și sunt constant amenințate și chiar bătute. Li se aplică diferite constrângeri pentru ca victimele, în stare de teroare, să-și piardă încrederea în sine și dominarea să fie cât mai puternică.

În următoarea perioadă victimele sunt lăsate singure să cerșească. La diferite perioade de timp sunt monitorizate. Li se permite chiar să părăsească locul în care locuiesc dar se întețesc amenințările la adresa familie, în special copiilor și a celor rămași în țară. Este momentul în care li se înapoiază actele de identitate pentru ca victimele să le poată prezenta organelor locale dacă sunt legitimate.

Studiul amintit în lucrare a realizat o diferențiere clară a abuzurilor suferite de victimă.

Figura 10. Tipuri de abuz suferite de victimă în timpul exploatării

4. Infracțiuni conexe

Pe lângă cerșetorie victimele mai sunt obligate să practice furturile din buzunare, din magazine. Acestea sunt instruite de către traficanți. O altă infracțiune o constituie prostituția. Femeile sunt obligate să se prostitueze pe timp de noapte.

5. Asigurarea nevoilor de trai

Condițiile de locuit, sunt inumane și improprii. De cele mai multe ori victimele locuiesc în rulote, beciuri, microbuze dezafectate, case părăsite, corturi, în adăposturi dezafectate sau dorm chiar pe băncile din parcuri.

În ceea ce privește hrana, victimele primesc, de regulă, de mâncare numai o dată pe zi seara, hrana are un aport caloric minim. Există și situații în care acestea nu primesc absolut nimic de mâncare, pentru că traficanții consideră că revine în responsabilitatea victimelor să-și procure hrana de la trecători. Victimele nu au asigurată îmbrăcămintea adecvată condițiilor și nu au acces la serviciile de sănătate.

6. Distribuirea banilor

Victimele sunt nevoite să plătească cu sume foarte mari transportul din România spre țara de destinație p și transportul zilnic către locurile de cerșit, și hrana. Traficanții solicită anumite sume de bani, pentru o așa-zisă protecție asigurate victimelor pe stradă. Se ajunge, ca la finalul zilei, victimele să nu primească nici un ban.

Banii sunt ridicați de către membrii ai rețelei de traficanți , o dată sau chiar de două ori pe zi, victimele sunt controlate foarte sever pentru a nu ascunde, cumva, sume de bani. Când traficanții nemulțumiți de sumele de bani colectate, aplică diverse metode pentru a determina victimele să strângă mai mulți bani: prin amenințări verbale sau chiar fizice, o nouă instruire cu modificarea metodelor de a „cerși”, prelungirea orelor de „muncă”, și aplicarea de pedepse cum ar fi privarea de hrană pentru anumite perioade de timp.

Victimele nu știu ce sume au fost câștigate, deoarece, de cele mai multe ori, banii sunt colectați direct de către traficanți din recipiente. Din datele prezentate de presă sumele câștigate zilnic prin cerșetorie sunt între 60-70 de euro ajungând chiar 100 de euro pe zi. Astfel, o victimă exploatată prin cerșetorie poate câștiga 2500-3000 de euro.

7. Caracteristicile traficanților

Studiul SIMEV, din 2012 arată că o mică parte dintre traficanți acționează pe teritoriul României, 8,9%, acestea acționează în grupuri restrânse și nu fac parte din grupuri de criminalitate organizată sau grupări infracționale. În ceea ce privește traficul extern, conform studiului, 49,7 dintre traficanți au făcut parte din grupări infracționale organizate. Studiul a mai arătat că Media de vârstă a persoanelor cercetate pe teritoriul României este de 36 de ani. Se constată că media de vârstă a traficanților care acționează în străinătate este peste 38 de ani. În a o prezintă bărbații. Femeile, pentru că inspiră mai multă încredere, se ocupă cu scoaterea victimelor din țară. Majoritatea dintre ei nu au ca preocupare principală cerșetoria ci se ocupă cu alte infracțiuni, proxenetismul, furturile și tâlhăriile.

O parte dintre victimele care au mai multă vechime în rețeaua de traficanți devin supraveghetori ai noilor recrutați. Deși sunt în continuare exploatați, ei trăiesc cu impresia că au un rol important în rețea și, într-un oarecare timp, vor avea condiții mai bune, mai multă mâncare și chiar vor fi scutiți de represalii.

Traficanții pot avea următoarele caracteristici:

A) Persoană necunoscută victimei

În ceea ce privește racolarea victimelor de către necunoscuți, Studiul privind exploatarea prin cerșetorie în relație cu traficul de persoane, realizat de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane arată că întâlnirile sunt, aparent spontane. De fapt, recrutorul cunoaște foarte bine care sunt vulnerabilitățile victimei. Mare parte dintre victime au făcut declarații asemănătoare cu următoarea „Am auzit despre posibilitatea de a pleca la muncă în străinătate, în Franța, când eram într-un oraș din apropiere, de la un om pe care nu l-am cunoscut până atunci și care m-a văzut probabil că sunt mai amărât și m-a întrebat dacă nu am nevoie de bani”(B, 40).

Victimele sunt atrase prin oferirea unei prietenii necondiționate. Recrutorul disimulează empatia cu problemele victimei, oferindu-i, chiar, unele mici ajutoare în sume mici de bani. Această postură de om profund preocupat de problemele victimei și cu aparența că are puterea de a ajuta duce ca victima să capete o mare încredere în el.

B) Persoană cunoscută victimei

În ceea ce privește recrutarea victimelor din cercul de cunoștințe, studiul amintit precizează că multe dintre victime îl cunoșteau pe recrutor.

a) Vecini

Recrutorul poate fi vecinul victimei care nu știe despre acesta decât că stă perioade lungi de timp în străinătate unde muncește. Victima cunoaște situația materială a recrutorului și este convinsă că aceasta se datorează muncii cinstite și este foarte ușor de convins că poate ajunge la același nivel de trai.

b) Rudă

Recrutorul are imaginea unei persoane care a reușit să se descurce în străinătate, are o situație materială bună. Victima cade pradă tocmai din cauza acestei imagini.

Studiul ANTIP din 2012 a scos în evidență cazul unei persoane care și-a vândut proprii părinți ca să fie traficați pentru a practica cerșetoria.

c) Persoană cunoscută în cercul de cunoștințe.

Studiul amintit precizează că multe dintre victime au făcut declarații de genul de genul „îl știam pentru că era o cunoștință de-a soțului meu.” (F, 32)

Traficanții de etnie rromă prezintă anumite particularități.

Rapoartele DIICOT-ului arată că mare parte dintre traficanți sunt de etnie romă. Grupurile infracționale sunt formate din 3-4 persoane, de regulă din aceeași familie sau din două familii care se cunosc. Există dese colaborări și înțelegeri între grupurile de romi traficanți privind zona de acțiune. La un moment dat s-a spus că asimilarea romilor cu cerșetoria se datorează mass-mediei, însă, diverse studii confirmă acest lucru. Acest fapt se datorează sărăciei, excluziunii sociale, discriminării, lipsei educației acestei etnii. De asemenea politicile de protecție socială s-au dovedit a fi ineficiente. Această categorie prezintă un profil al victimei perfecte pentru astfel de practici având în plus și capacitatea de a se iluziona.

8. Cazul Țăndărei

Cel mai mediatizat caz de trafic de persoane în scopul obligării la practicarea cerșetoriei a fost cel al rețelelor din localitatea Țăndărei. Traficanții care au acționat în perioada 2002 – 2006 în teritoriul Angliei, Spaniei, Franței și Italiei.

Rețelele de traficanți s-au dezvoltat în jurul familiilor și persoanelor cu influență în comunitățile de rromi: în timp s-au format mai mulți lideri.

Totul a început în anii ‘90 când câteva persoane de etnie rromă au început să emigreze. Cu banii obținuți din ajutoarele sociale dar și din infracțiunile comise s-au întors în țară și au arătat opulență: haine de firmă, bijuterii, mașini de lux. Pentru încasa alocațiile de stat și-au luat și frații, verii, rudele și copiii acestora. Nu au avut de gând să se integreze, ci de a încasa bani. Nu a durat mult până când au început să cerșească și să fure din magazine și din buzunare.

După un timp au început să recruteze copii ai familiilor nevoiașe. Pentru că puteau fi ușor de manipulat, cele mai multe victime, cu promisiunea obținerii de ajutoare sociale, au fost racolate din mediul comunităților rrome sărace. După o perioadă în care ”afacerea” le mergea, au început să își recruteze victime și din alte localități și din județele învecinate.

În localitățile de domiciliu se ocupau cu camăta și în schimbul datoriilor erau recrutați copiii părinților datornici. Au fost recrutați în acest fel și adulți.

Pentru a trafica copii au mituit cabinete notariale îi ajutau să obțină sau să falsifice documente. Au racolat în rețeaua lor persoane fără antecedente penale, plătite pentru a fi însoțitorii copiilor în momentul trecerii graniței. Cel mai ușor de traficat au fost copiilor cu vârsta între 8-16 ani, pentru că a actele lor puteau fi cu ușurință falsificate.

În străinătate, rețeaua s-a extins prin racolarea altor membri din mediul infracțional al imigranților, slovaci, cehi, polonezi, majoritatea de etnie rromă. Aceștia trimiteau minorii la cerșit, spălat parbrize în intersecții sau la comiterea unor infracțiuni de furturi din buzunare, magazine sau restaurante.

Specialiștii sunt de părere că politicile sociale din țările unde au acționat au favorizat dezvoltarea fenomenului de trafic de persoane. Cea mai mare veniturilor rețelelor de traficanți provin din Anglia.

CAPITOLUL V

Soluții pentru prevenirea traficului de persoane în scopul cerșitului

1. Soluții pentru problemele victimelor traficului de persoane în scopul cerșetoriei

Un studiu privind traficul de persoane în scopul cerșetoriei, realizat de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – ANTIP în 2013 propune următoarele soluții pentru rezolvarea problemelor cerșetorilor:

să realizeze posibilități de integrare școlară și profesională care să ofere victimelor un grad mai mare de autonomie și astfel să se reducă nivelul de vulnerabilitate a acestora în fața recrutării;

să inițieze programe de dezvoltare comunitară, la nivel local prin care să fie

identificate resurse pentru creșterea nivelului de trai a potențialelor victime, persoane aflate în dificultate;

să realizeze servicii de asistență adecvate problemelor categoriilor de victime cum ar fi: programe de recalificare, identificarea tuturor oportunităților de angajare conform nivelului de educație;

să fie crescut numărul de centre și locuri disponibile pentru persoanele aflate în

dificultate;

copiii identificați ca fiind vulnerabili să fie incluși în programe sau centre de zi pentru a le fi asigurate nevoile de bază și a li se acorda sprijin privind integrarea lor socio-profesională.

2. Soluții pentru problema cerșetorilor reglementate de către Convenția a Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane

Drept soluții pentru victimele traficului de persoane în scopul cerșetoriei, Convenția Consiliului Europei reglementează ca țările semnatare să adopte măsuri legislative pentru asistența victimelor în vederea reabilitării fizice, psihologice și sociale prin:

condiții de viață care să poată asigura subzistența lor, prin măsuri precum cazare corespunzătoare și sigură, asistența psihologică și materială;

accesul la îngrijiri medicale de urgență;

servicii de traducere și interpretare, dacă este cazul;

consiliere și informații privind, în special, drepturile prevăzute de lege pentru ei și serviciile ce le sunt puse la dispoziție, într-o limbă pe care acestea o pot înțelege;

asistență care să permită ca drepturile și interesele lor să fie prezentate și luate în considerare în etapele procedurii penale desfășurate împotriva autorilor de infracțiuni.

3. Măsuri privind combaterea traficului și reducerea numărului de traficanți

Studiul privind traficul de persoane în scopul cerșetoriei, realizat de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – ANTIP în 2013 propune ca măsuri privind reducerea numărului de traficanți:

să se mărească pedepsele acordate traficanților considerându-se că legislația prevede pedepse suficient de aspre încât să demotiveze actele traficanților pentru că, în practică, li se acordă pedepse minime. Pedepsele minime duc la asumarea riscului comiterii infracțiunilor de către traficanți;

echipajele de poliție să fie prezentă pe străzile din zonele care sunt cunoscute că există un număr mare de persoane care practică cerșetoria;

victimele unui astfel de trafic să fie protejate în timpul judecății penale. Ele să fie

audiate doar de procuror împreună cu acele persoane care sunt autorizate în protecția lor. Victimele, altfel sunt intimidate de către traficanți și-și schimbă declarațiile;

informarea prin campanii publice populația despre ceea ce reprezintă traficul de

persoane în scopul cerșetoriei, modalitățile de racolare și despre faptul că un traficant poate fi un prieten un coleg și chiar o rudă;

integrarea unui număr mai mare de victime în programe speciale de protecție a martorilor;

să se evalueze riscurile de caz acolo unde se constantă o creștere a cestora și

eliminarea acestora;

să se ofere de training și consultanță organismelor și structurilor polițienești care se ocupă cu asigurarea ordinii publice cu privire la laturile criminale ascunse ale cerșetoriei stradale și nu numai;

să se asigure specializarea personalului instituțiilor abilitate în acest tip de trafic;

Cooperarea cu alte state în vederea de acordarea de asistență reciprocă prin informarea ambasadelor românești cu privire la tendințele traficării din România în vederea ca acestea să fie pregătite în țara de destinație a traficului.

CONCLUZII

Privit ca fenomen global al timpului nostru, traficul de persoane a transformat istoria comerțului cu persoane, adaptându-l din punct de vedere al scopului urmărit, societății contemporane, diversității, complexității și dimensiunilor acesteia. Periculozitatea acestui fenomen depășește cu mult previziunile și statisticile naționale și internaționale. Ca un organism tentacular bine organizat, traficul de persoane se adaptează constant la mediul social, speculându-i posibilele slăbiciuni și trecând peste barierele ridicate de lege, anihilarea unei rețele de trafic intr-o regiune a globului, putând determina prin imediata reacție de autoapărare, proliferarea traficului în altă parte a lumii.

Datorită faptului ca traficul de persoane prezintă un pericol social ridicat, aducând atingere grava drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, norma penală constituie un instrument esențial, central chiar, al activității de prevenire și combatere al acestui fenomen anti-social.

La nivel național, pe fondul reglementărilor internaționale ONU și a celor regionale-europene, România a incriminat în anul 2001, pentru prima dată, traficul de persoane ca infracțiune penală. Receptiv la prefacerile juridice extranee și confruntat la rândul său cu fenomenul traficului de persoane, legiuitorul român a ales în timp să urmeze modelul Protocolului ONU și pe cel al Convenției Consiliului Europei, adaptând concomitent legislația penală și noului statut de membru al Uniunii Europene.

Rezultatul nu este neglijabil din perspectiva chestiunilor normate juridic, necesitând însă constante modificări și completări, uneori întârziate de multitudinea problemelor de reglementat și, în plus, de urgența care determină prioritatea reglementării lor.

Din analiza desfășurată, apreciem că progresele legislative în domeniul traficului sunt reale, fiind recunoscute ca atare de rapoartele de specialitate ale ONU, OSCE, SUA etc.

Legea specială nr. 678/2001 are în vedere problemele esențiale care necesită reglementare: prevenirea traficului, prinderea și sancționarea traficanților, protecția victimelor traficului de persoane. În acest sens, legea specială și regulamentul său de aplicare detaliază în capitole distincte regulile de prevenție, normele materiale penale privind incriminarea distinctă și sancționarea infracțiunilor de trafic de persoane, respectiv trafic de minori, și a faptelor în legătură cu acestea, normele procedurale referitoare la desfășurarea procesului penal, dispozițiile normative vizând protecția și asistența victimelor traficului și cele prin care se încearcă să se asigure cooperarea internațională în domeniu.

Din punctul de vedere al formei, dar și, într-o anumită măsură, al conținutului, legea specială română urmărește firul normativ al Protocolului ONU. Definiția infracțiunii de trafic de persoane și cea a traficului de minori sunt preluate din textul internațional, respectând rigorile detaliului referitor la modalitățile și mijloacele de realizare a faptei, la scopul acesteia. Cu toate acestea, legea nu face nici o precizare expresă legată de incriminarea traficului național sau transfrontalier, incriminarea ambelor manifestări reieșind din textul legii.

În fapt, legea română îmbunătățește definiția ONU prin înserarea traficului de organe ca formă specifică a exploatării persoanelor traficate.

Pedepsele penale pentru infracțiunea de trafic de persoane, respectiv cea de trafic de minori respectă normele Protocolului ONU, pe cele comunitare și pe cele ale Convenției Consiliului Europei, fiind proporționale cu gravitatea faptei, distincte în funcție de formele agravate ale infracțiunilor și având un cuantum cuprins între 3 și 12 ani, respectiv 5 și 15 ani pentru formele simple ale acestora.

Un alt aspect pozitiv este acela al instituirii distincte și tranșante a dispoziției de nepedepsire a subiectului pasiv al infracțiunii de trafic pentru fapte săvârșite în perioada exploatării.

De asemenea, legea precizează expres și faptul că tragerea la răspundere penală a făptuitorului nu depinde de existența sau inexistența consimțământului victimei manifestat în momentul recrutării acesteia.

Cu toate acestea, carențele pe care le manifestă legea specială română nu sunt puține, fiind generate ca și în alte cazuri, de lipsa promptitudinii în completarea și modificarea normelor, acțiuni atât de necesare pentru aducerea la zi a textului, pentru menținerea sa în concordanță cu prefacerile realității. Avem în vedere, spre exemplu, introducerea în lege a unor norme de trimitere la prevederile Codului penal care referă la posibilitatea angajării răspunderii penale a persoanei juridice, acest aspect fiind reglementat ulterior intrării în vigoare a legii, prin intermediul normelor penale generale. De asemenea, ar fi necesară precizarea în lege a calității de subiect activ al grupurilor criminale organizate și trimiterea în acest sens la dispozițiile penale cuprinse în Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

O altă lacună a normelor anti-trafic o reprezintă lipsa incriminării cererii de persoane traficate, în sensul folosirii serviciilor prestate de victimele traficului, cunoscând situația de exploatare în care se află acestea. Proiectul Codului penal român are deja în vedere incriminarea pe viitor a acestei fapte, în conformitate cu normele ONU și cu cele ale Consiliului Europei.

Pe fondul armonizării legislative determinată de calitatea de membru al Uniunii Europene, legislativul român trebuie să aibă în vedere întregul complex de norme comunitare care au incidență asupra normelor juridice anti-trafic și care vizează aspecte de ordin procedural penal, asistența și protecția socială a victimelor traficului, în special a femeilor și copiilor etc. Astfel, modificarea și Legii nr. 678/2001 trebuie realizată în tandem cu cea a tuturor actelor normative române care ating problemele traficului de persoane, de la norma penală, la cea administrativă, civilă sau cea a dreptului muncii etc.

În prezent, deși există propuneri concrete de perfectare a legii speciale române privind lupta anti-trafic, punerea lor în practică a fost amânată, ca urmare a elaborării unor noi coduri: penal, de procedură penală, civil și de procedură civilă.

Apreciem că, deși sistematizarea normativă realizată prin codificare este în esență benefică, nu credem că ea este oportună și în cazul traficului de persoane.

Complexitatea infracțiunii în sine impune mai degrabă păstrarea legii speciale care o incriminează și completarea ei, decât înlocuirea acestei legi cu norme penale materiale și procedurale, disparat enunțate în alte acte normative. Legea specială, prin faptul că se referă la principalele aspecte legate de prevenirea și combaterea traficului, echivalează cu un ghid normativ în domeniu, creând o imagine de ansamblu pentru cel care o aplică.

Ceea ce diminuează din eficiența legii anti-trafic nu este forma în care normele se prezintă, ci, în principal, actualizarea lor, precizia limbajului normativ, la care se adaugă și o lipsă de coordonare instituțională la nivelul structurilor implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane, precum și o lipsă de resurse financiare, de altfel chestiune de notorietate în România.

Cu toate acestea, eforturile legislative și instituționale ale statului român de a preveni și combate traficul de persoane național și transfrontalier sunt notabile și constante, reflectate concret în numărul crescând de victime identificate, în numărul condamnărilor pentru infracțiunea de trafic, în identificarea și anihilarea unor rețele de trafic în regiune. Rezultatele pozitive sunt asigurate și de colaborarea directă și constantă a autorităților române cu cele corespondente ale statelor naționale și cu cele internaționale și regionale: UNODC, UNICEF, INTERPOL, Europol, Eurojust, FRONTEX etc.

De asemenea, apreciem ca benefică crearea Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, cu atribuții de monitorizare a manifestărilor fenomenului de trafic de persoane în vederea contracarării sale, activitate care facilitează coordonarea activităților de prevenire și combatere a traficului de persoane la nivel național, în funcție de datele statistice furnizate de către acest organism.

Ceea ce nu apreciem însă, este schimbarea periodică a ierarhiei administrative a instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane, situație care creează confuzii de adresare la nivel intern și internațional și îngreunează rezolvarea operativă a problemelor legate de trafic.

Trebuie să recunoaștem că, în orice domeniu, inclusiv cel de față, acțiunile statelor lumii sunt ghidate de interesele proprii și doar în plan secundar de binele comun, planetar. Din această perspectivă, sistemul sancționator al ONU se dovedește adesea ineficient, conjunctura economică și politică dictând asupra tragerii la răspundere a statelor membre pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, inclusiv în cazul traficului de persoane.

Din perspectivă juridico-penală, dinamica fenomenului impune o continuă adaptare a legislației și a celorlalte măsuri sociale adiacente, fapt care necesită și un studiu atent al diverselor legislații care au înregistrat un real succes în domeniul combaterii și prevenirii traficului de persoane. Aceste reglementări vor putea servi ca model pentru crearea unor norme și standarde naționale și internaționale în sfera prevenirii și combaterii fenomenului de care ne-am ocupat în această lucrare.

Indiferent însă de rigoarea cu care infracțiunea de trafic de persoane va fi reglementată și sancționată la nivel internațional și național, dacă statele lumii nu vor avea în vedere, în primul rând, luarea măsurilor necesare în vederea combaterii cauzelor sociale și economice care întrețin fenomenul în sine, lupta va fi pierdută ab initio.

BIBLIOGRAFIE

Aronowitz.A., Theuermann.G., Tyurykanova. E. Analyzing The Business Model of Trafficking în Human Beings to Better Prevent the Crime, OSCE-UNGIFT. Austria: Ueberreuter, 2010.

Maslow.A.H. „Motivație și Personalitate”, Editura Trei, București, 2008;

Al.Boroi, S.Corlățeanu –Drept Penal.Partea generală, Culegere de spețe pentru uzul studenților, Ed. All Beck, București 2003;

Diaconescu H., Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, București, 2005;

Macovei Elena, Prostituția între ignoranță și mistificare, Editura ANTET XX PRESS, București, 2005;

Florin Marius Popa , Integritate publică și coruptțe. Abordări teoretice și empirice, Editura Economică, 2012;

Mateuț Gh., Ștefăroi N., Petrescu V, Luca V., Gafta G., Dublea A., Traficul de ființe umane – Infractor, victimă, infracțiune, Asociația Alternative Sociale Iași, 2005;

Ungureanu Ricu și colab., Traficul de ființe umane, Editura Prouniversitaria, București, 2006;

Documente legislative, convenții, directive:

Codul penal; Codul de procedură penală. București: Editura Moroșan;

Convenția nr.29/1930 privind munca forțată sau obligatorie, ratificată de România prin Decretul nr.231/1957 publicat în „Buletinul Oficial al României”, nr.4.Partea I, din 18 ianuarie 1958. Declarația universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948, Emitent: Organizația Națiunilor Unite, publicată în broșura din 10 decembrie 1948;

Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului Europei;

Legea 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice (actualizată până la 13 mai 2010);

Legea nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, cu toate modificările ulterioare;

Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii;

Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu toate modificările ulterioare;

Legea 300/2006, pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare și semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005;

Legea nr.470/2001 pentru ratificarea Protocolului facultativ la Convenția cu privire la drepturile copilului, referitor la Legea nr.565 din 16 octombrie 2002 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000;

Legea 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu toate modificările ulterioare;

Ordin 335/2007 pentru aprobarea Mecanismului Național de Identificare și Referire a Victimelor Traficului de Persoane;

Convenția privind sclavia, 25 septembrie 1926;

Convenția adițională privind abolirea sclaviei, a comerțului cu sclavi și a instituțiilor și practicilor similare sclaviei,7 septembrie 1956;

Studii, rapoarte, articole și alte publicații

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane. Traficul de copii în România. Studiu asupra procesului de recrutare. București: Editura Alpha Media Print, 2009;

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane. Traficul de copii în România. Studiu asupra procesului de recrutare. București: Editura Alpha Media Print, 2012;

Raportul anual privind victimele traficului de ființe umane în Europa de Sud-Est, 2005

UNODC. Global Report on Trafficking în Persons, 2012, UN, New York, 2012;

Studiu internațional. Trafficking affecting Romani communities in Bulgaria, Czech Republic, Hungary, Romania and Slovakia – European Roma Rights Centre;

Asociația Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova, Fenomenul migrației și traficul de persoane

Site-uri

www.alternativesociale.ro

www.antitrafic.ro

www.migratie.md

www.mj.ro

www.scj.ro

www.antiprostituție.ro

www.lastrada.md

www.www.juspedia.ro

www.transparency.org.ro

www.pna.ro

www.ana.gov.ro

www.arduph.ro

www.coe.int

www.mediafax.ro

www.a1.ro

www.transilvaniareporter.ro

anitp.mai.gov.ro

www.ziare.com

www.realitatearomaneasca.ro

www.debanat.ro

www.reporterntv.ro