Analiza inegalităților economice din Uniunea Europeană. Cazul României [306329]

Analiza inegalităților economice din Uniunea Europeană. Cazul României

Coordonator:

Student: [anonimizat], măsurate în special prin compararea indicatorilor sociali și macroeconomici.

Problema discrepanțelor și a inegalităților economice și sociale existente între state sau în interiorul acestora a rămas mereu de actualitate fiind resimțite întotdeauna de către popoarele în dezvoltare. Se vorbește adeseori despre G8 (grupul celor mai industrializate 8 țări) și despre țări în dezvoltare sau Lumea a III-a. [anonimizat], [anonimizat]. De aceea, o mulțime de țări continuă să se afle și astăzi în urma altora cu decenii întregi.

[anonimizat], economia mondială se caracterizează printr-o mobilitate sporită a [anonimizat]-i preocupe pe toți participanții la viața economică. [anonimizat] a disparităților economice între țările lumii sau a [anonimizat], sensul și dinamica lor în funcție de particularitățile și specificul fiecărei țări sau ale fiecărui grup de state.

Capitolul 1. Efectul polarizator al dezvoltării economice

Dezvoltarea a fost în mod tradițional înțeleasă drept capacitatea unei economii naționale de a genera o creștere anuală constantă a [anonimizat] a PNB depășește ritmul de creștere a populației: venitul/locuitor sau Produsul Național Brut/locuitor.

În trecut dezvoltarea economică a fost abordată doar în termenii unei modificări planificate a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], și distribuției veniturilor erau de o importanță secundară față de preocupările legate de creșterea economică.

Dificultățile cu care se confruntă multe țări în dezvoltare (deși au depus eforturi susținute în direcția industrializării), [anonimizat] a șomajului, în contextul creșterii economice. O [anonimizat]: „Dacă una dintre aceste trei probleme centrale (sărăcie, șomaj, inegalitate) s-[anonimizat], ar fi ciudat să numim rezultatul "dezvoltare" chiar dacă venitul/locuitor s-a dublat”.

[anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat] s-a desfășurat uniform în timp și spațiu. Adevărata amenințare constă în efectul polarizator al dezvoltării la scară planetară și creșterea amețitoare a decalajelor economice.

Paradoxul cel mai mare, și aspectul care creează oricărui cercetător un sentiment de îngrijorare vizează slaba difuziune teritorială a dezvoltării economice, în contrast cu progresele științei și tehnologiei care, cel puțin teoretic, pot fi aplicabile oriunde. De altfel, decalajele economice se manifestă și în cadrul unui continent (remarcându-se diferențele de dezvoltare dintre Vestul Europei și Est), dar chiar și între regiunile unei țări.

Tabel . Nivelul de dezvoltare în diferite țări ale lumii (2017)

Sursa: Banca Mondială, World Development Indicators 2017

De asemenea, atunci când sunt analizate ratele medii de creștere ale diferitelor economii pot apărea diferențe aparent mici între țări. Însă aceste diferențe minore pot avea un impact major asupra calității vieții pe termen mediu și lung. Un exemplu în acest sens reprezintă cazul Marii Britanii și a Statele Unite ale Americii. Datele statistice arată faptul că în anul 1870, Produsul Intern Brut per locuitor era cu 20% mai mare în Marea Britanie decât în Statele Unite ale Americii. De atunci însă, situația s-a inversat semnificativ: un american are un venit cu peste 30% mai mare decât un locuitor din Marea Britaniei în prezent. Conform datelor furnizate de economistul-istoric Angus Maddison, este mai surprinzător faptul că diferența între cele două țări provine dintr-o diferență înregistrată între ratele medii anuale de creștere a PIB de numai jumătate de procent mai mare în Statele Unite ale Americii (aproximativ 1,8% în perioada 1870-2008) decât în Marea Britaniei (aproximativ 1,3%) pe durata a peste o sută de ani. Această inversare poate fi explicată pe baza principiului cumulativ al creșterii, a cărui efect poate fi observat în tabelul teoretic următor:

Tabel . Modificarea PIB atunci cand ratele de creștere sunt diferite în țările ipotetice A, B, C, D și E

Sursa: The Maddison-Project, http://www.ggdc.net/maddison/maddison-project/home.htm, 2013;

Tabelul de mai sus arată efectul cumulativ a diferențelor relativ reduse între ratele de creștere, dar care induc un impact major pe o perioadă de timp mai mare: dacă o țară se dezvoltă mai rapid comparativ cu alta, decalajul între respectivele economii se va amplifica progresiv. Spre exemplu, țările A și B pornesc de la același nivel de baza în anul 2010 (100). Dacă țara A înregistrează o creștere economică medie de 2% anual, în timp ce țara B are o creștere de numai 1%, atunci Produsul Intern Brut al economiei A va fi dublu față de cel al lui B în aproximativ 70 de ani.

Acestea calcule se confirma inclusiv în practică. Exista o serie întreagă de exemple în care grupuri de țări diferă din punct de vedere al ratelor de creștere economică și al veniturilor. Spre exemplu, există țări ce dispun de (1) venituri foarte înalte pentru locuitorii săi dar care par a-și fi epuizat sursele de creștere extensiva (spre exemplu statele din nordul și centrul Europei); (2) state bogate care încă se dezvolta cu o rată rapidă de creștere; (3) state care înregistrează rate de creștere înalte și ce converg către venituri ridicate, dar încă mai au de recuperat decalaje mari; și (4) state aflate într-un „cerc vicios al sărăciei” cu venituri extrem de scăzute și rate de creștere economică aproximativ nule (în general țările subdezvoltate din Africa sau Asia).

Tabel . Creșterea economică și polarizarea la nivel mondial

Sursă: Banca Mondială, http://data.worldbank.org/, 2016;

De-a lungul istoriei, au existat însă cazuri pozitive, în care anumite state au reușit să spargă cercul vicios al sărăciei prin politici publice adecvate. Acestea pot influența rata creșterii economice și creșterea productivității în mai multe moduri: (1) încurajarea economisirii și a investițiilor private sau publice, (2) facilitarea intrării fluxurilor de investiții străine directe, (3) promovarea educației și sănătății populației, (4) reglementarea și protejarea drepturilor de proprietate și a libertății comerțului, (5) promovarea cercetării, dezvoltării și inovării în vederea creării de noi tehnologii și produse, (6) control creșterii populației sau menținerea unei rate demografice adecvate nevoilor țării, (7) menținerea stabilității politice și multe altele.

De acest gen de politici au beneficiat economiile din Estul și Sudul Asiei, printre care Coreea de Sud, Singapore, Taiwan sau Hong-Kong). Aceste țări au reușit să rupă cercul vicios al sărăciei și să înceapă procesul de convergență a veniturilor față de țările mai dezvoltate ale lumii. Astfel creșterea economică susținută, timp de patru decenii, a dus la multiplicarea Produsului Intern Brut per locuitor de peste opt ori, succesul acestor țări fiind denumit miracolul Asiei de Est. În spatele acestui succes au stat atât politicile economice coerente ce au dus la baza stabilității macroeconomice, da și instituțiile financiare puternice, ce au alocat corespunzător capitalul.

Figura . Miracolul Asiei de Est: Creșterea PIB-ului/locuitor ($)

Sursa: Historical Statistics of the World Economy: 1-2008 AD, Angus Maddison;

Această poveste de succes este prezentată de economistul Paul Krugman într-un articol numit „The Myth of Asia's Miracle” din Foreign Affair: „Într-o perioadă, liderii de opinie din Vest s-au regăsit în situația de a fi atât surprinși cât și îngroziți de ratele de creștere economică extraordinare reușite de un set de economii estice. Deși aceste economii erau substanțial mai sărace și mai mici decât cele din Vest, viteza cu care acestea s-au transformat din societăți țărănești în puteri industriale; abilitatea acestora de a susține rate de creștere mai mari decât națiuni avansate, dar și abilitatea acestora de a contesta și de a depăși tehnologia americană sau europeană în anumite domenii, a condus la ridicarea unor întrebări cu privire nu numai la puterea economică vestică, dar și ideologia vestică în general”.

1.1 Constrângerile dezvoltării economice în teorie și practică

După cum se poate constata cu ușurință omenirea se prezintă astăzi puternic polarizată, fiind de facto împărțită între bogați și săraci. În cadrul grupei de țări din urmă se pot observa anumite caracteristici comune, problemele cu care se confruntă fiind asemănătoare, realmente constrângeri în calea dezvoltării:

Nivel de trai scăzut. Această caracteristică tinde să fie valabilă pentru majoritatea populației țărilor în dezvoltare, și se particularizează printr-un nivel scăzut al veniturilor, condiții de locuit inadecvate, stare precară de sănătate, rate înalte de mortalitate infantilă, speranță de viață scăzută, acces limitat la educație, etc.

Niveluri scăzute ale productivității: Se manifestă atât ca o cauză, dar și ca o consecință a nivelului de trai scăzut. Se datorează în principal dotărilor tehnologice de nivel inferior, managementului defectuos, dar și calificării insuficiente și mentalității personalului. Astfel în țările în dezvoltare resursele de muncă sunt utilizate mai ineficient în comparație cu cele din țările dezvoltate.

Resurse umane inadecvate: În general, în țările sărace, adesea lipsește clasa antreprenorilor bine instruiți si motivați pentru a aloca cât mai eficient resursele, astfel încât producțiile care se obțin să fie cât mai eficiente.

Resurse naturale inadecvate: Oferta de resurse naturale a unei țări este importantă, dar nu este o condiție necesară și suficientă pentru a asigura creșterea economică. În principiu, o țară cu un pământ sterp sau cu rezerve de resurse naturale inadecvate va realiza relativ mai greu creșterea economică comparativ cu o țară cu mai multe rezerve naturale.

Rate foarte mari de creștere a populației. În țările în dezvoltare s-au înregistrat creșteri apreciabile ale venitului național, dar cele mai multe dintre câștiguri au fost literalmente "anulate" de populația care a crescut tot mai mult. Creșterea prea rapidă a populației a determinat probleme în raport cu resursele economice de care are nevoie acea populație, tot mai mare, astfel într-o anumită măsură, legea populației a lui Malthus tinzând să se confirme.

Dependența și vulnerabilitatea în relațiile internaționale. Printre cauzele care contribuie la menținerea unor decalaje apreciabile, o constituie și marea inegalitate în ceea ce privește distribuția puterii economice și politice între țările bogate și cele sărace. Țările sărace sunt vulnerabile și dezavantajate cu privire la fenomenul migrației personalului înalt calificat dinspre țările în dezvoltare spre cele dezvoltate, mult mai capabile să asigure personalului calificat un venit considerabil mai mare.

Instituții financiare inadecvate: Lipsa unui sistem adecvat de instituții financiare se constituie adesea într-o restricție în fața dezvoltării din cauza lipsei surselor de finanțare. Investițiile joacă un rol-cheie în procesul creșterii iar o importantă sursă de fonduri o constituie economiile gospodăriilor și cele ale firmelor. Dar crearea capitalului intern prin eforturile proprii ale țării înseamnă o reducere a standardului prezent de viață (atunci resursele trebuie să fie realocate în special prin dezafectarea celor legate de producția de bunuri pentru consumul curent). Dacă standardul de viață se află deja la nivelul de subzistență sau aproape de acesta, o astfel de realocare va fi dificilă. O asemenea situație este adesea descrisă ca fiind cercul vicios al sărăciei.

Infrastructură precară: Pentru a putea desfășura comerț eficient, este necesar să se apeleze adesea la unele servicii cheie, cum ar fi rețeaua de transport și comunicații, numită infrastructură. Numeroase șosele, poduri, căi ferate și porturi apar astfel stringent necesare pentru a permite transportul oamenilor, al materialelor și al bunurilor finale.

O altă constrângere importantă a dezvoltării o poate reprezenta însuși sistemul economic adoptat de către o națiune. Exemplul cel mai elocvent, relativ recent, privind ineficiența alocării resurselor îl reprezintă sistemul economiei planificate, așezat pe principii comuniste.

Comunismul a venit atât cu o critică în plan teoretic la adresa capitalismului, cât și cu o strategie aparent viabilă de dezvoltare economică. Părintele comunismului, Karl Marx, susținea idea potrivit căreia sistemul capitalist nu putea continua la nesfârșit creșterea neechitabilă. El a anticipat că în societatea capitalistă inegalitățile vor spori, iar proletariatului va fi tot mai asuprit.

Începând cu URSS în 1920, multe națiuni l-au urmat pe Marx și au stabilit sisteme în care planificarea centralizată guvernamentală a înlocuit ordinea spontană a pieței libere.

Totuși, în ultimele două decenii ale secolului XX, guvernele țărilor comuniste au abandonat unul câte unul aparatul central de planificare. Anul 1989 a demonstrat întregii lumi superioritatea sistemului de piață bazat pe prețuri libere față de planificarea centralizată ca metodă de organizare a activității economice. Eșecul planificării centralizate are multe cauze, dintre cele mai importante remarcându-se eșecul coordonării. Deoarece planificatorii încearcă să coordoneze toate deciziile economice privind producția, investiția, comerțul și consumul pe care le iau producătorii și consumatorii din toată țara, calculul economic s-a dovedit imposibil de realizat cu un grad rezonabil de eficiență.

O alta cauză a declinului sistemului socialist o reprezintă golurile de producție, lipsa unor bunuri (sau supraabundența altora) și în general bunurile de calitate redusă, ca urmare a normelor de producție stricte ce vizau numărul de unități, nu și calitatea acestora. De asemenea, la începutul anilor `90 puține produse realizate în Europa de Est au fost capabile să reziste concurenței bunurilor produse în economiile de piață avansate..

Lipsa stimulentelor pentru muncitorii din economiile planificate s-a concretizat in lipsa productivității. Deoarece aceștia aveau securitate aproape completă la locul de muncă a fost imposibil să se asigure suficienți stimuli pentru a se lucra eficient în asemenea condiții.

Efectele sistemului comunist se pot vedea și astăzi chiar în cadrul aceluiași popor, până și după înlăturarea sistemului economic socialist. Experiența Germaniei de Est și de Vest: Aceste țări au pornit la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, de la niveluri ale productivității sensibil egale și de la structuri industriale asemănătoare. Dar după patru decenii de capitalism în Vest și de socialism în Est, productivitatea în fostele landuri din blocul comunist se afla la o treime față de valorile occidentale, însă cu investiții masive și cultura administrativă din vest, o parte din decalaj a fost recuperată.

Figura . PIB/locuitor în landurile fost comuniste (Germania de Est) și cele din Germania de Vest (Euro, 2015)

Sursa: Eurostat;

De asemenea, Corea a fost un singur stat până în anul 1948, împărțindu-se ca urmare a jocurilor geopolitice de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Astăzi Coreea de Sud, este o țară democratică, dezvoltată, una dintre cele mai puternice (și libere) economii ale lumii, cu o calitate a vieții de invidiat (PIB/locuitor: 20.000 de dolari). Coreea de Nord este în schimb una dintre cele mai sărace țări, brăzdată de foamete, ci un singur capitol la care excelează: propaganda. PIB pe cap de locuitor: 1.200 de dolari.

Figura . Evoluția PIB/locuitor în Coreea de Sud și Coreea de Nord ($)

Sursa: Historical Statistics of the World Economy: 1-2008 AD, Angus Maddison;

1.2 Acumularea decalajelor economice și sociale în Europa

Existența divergentelor economice în rândul țărilor europene merge înapoi până la istoria timpurie a continentului, atunci când diferențele majore dintre Occidentul Creștin-feudal și periferiile barbare sau ținuturile de frontieră, erau o caracteristică a secolelor medieval. Relația de tip “centru-periferie”, s-a declanșat odată cu dezvoltarea comerțului modern după descoperirea Americii. Nord-vestul Europei a devenit nucleul unui sistem comercial extins rapid în Oceanul Atlantic, pe baza producției de bunuri de larg consum, acumularea de capital, precum și proto-industrializarea ce a mers mână în mână cu dizolvarea treptată a relațiilor feudale, dezvoltarea unei societate pluralistă și creșterea statului absolut. Această zonă în consecință a devenit locul de naștere al capitalismului comercial și a revoluției industriale. Periferiile în schimb (adică țările mediteraneene, nordice și central est-europene) au continuat să păstreze structurile și instituțiile tradiționale devenind furnizori de produse agricole și materii prime pentru țările din centru. Astfel, condițiile socio-economice și politice au fost semnificativ diferite în zorii industrializării intre centrul european si regiunile periferice.

Revoluția Franceză și cea Industrială din Marea Britanie au transformat nucleul Occidental complet. Fabricile mecanizate au crescut în mod semnificativ output-ul, generând o creștere rapidă de până la 4% pe an (în loc de 0.2 – 0.3% specifice creșterii revoluției pre-industriale).

Tabel 1. Disparitățile dintre regiunile Europene (Produsul național brut per locuitor în Marea Britanie = 100%)

Sursa: Bairoch Paul, “Europe’s gross national product: 1800-1975”, Journal of European Economic History, 5 (2), pag. 279;

Până la sfârșitul secolului al 19-lea Belgia, Elveția, Olanda și recenta Germanie unită s-au alăturat nucleului industrializat iar contrastul cu periferia (predominant agrară) s-a majorat în primii 60 de ani din secolul 19.

Creșterea susținută a țărilor din centru, a deschis piețe nelimitate pentru exporturile tradiționale de materii prime și produse agricole din periferie. Dar, țările din periferie nu erau capabile de o creștere majoră a producției fără să adopte reforme socioeconomic, abolirea instituțiilor feudale, introducerea unui sistem legal modern, drepturi de proprietate, învățământ minim obligatoriu și tehnologii moderne în agricultură. Vestul industrializat avea tot interesul să inițieze un boom de investiții străine directe în infrastructura de transport și într-un sistem internațional economic stabil, promovând comerțul liber.

Cu ajutorul modernizării sistemului socio-economic și a transporturilor, boom-ul exporturilor a permis reinvestirea veniturilor în agricultură. Dar modernizarea acestuia în unele cazuri a fost inegală și în multe nu a fost conectată cu industrializarea sectorului primar sau cu modificări structurale importante.

Singura regiune periferică, care a reușit să reducă decalajele de dezvoltare și să se alăture “centrului” până la începutul secolului 20, a fost Scandinavia. Danemarca, Suedia și Norvegia au eradicat analfabetismul și au adoptat un sistem legal-constitutional (inexistent în alte regiuni periferice). Danemarca prin uriașele venituri din exporturile produselor agrare a dezvoltat industrii care gradual au alimentat piața internă, în timp ce Suedia și Norvegia, în loc să exporte lemn, au pus bazele cele mai avansate industrii ale hârtiei, inginerie modernă și o generare a puterii electrice mai eficiente, fapt ce a permis dublarea veniturilor per locuitor.

Tabel 2. Disparitățile dintre regiunile Europene (PNB per locuitor, Centrul Occidental=100%)

Sursa: Bairoch Paul, “Europe’s gross national product: 1800-1975”, Journal of European Economic History, 5(2), pag. 279;

În schimb, creșterea economică din regiunile din Europa de Est nu a fost de ajuns pentru a ajunge din urmă Vestul dezvoltat. Mai mult, din cauza creșterii economice lente din regiunea mediteraneană, disparităților generale s-au majorat.

Primul Război Mondial a schimbat în mod dramatic cadrul European social și politic. În deceniile interbelice s-au manifestat revolte sociale în periferii împotriva țărilor de bază dominante. Italia fascista a declarat războiul “proletarilor împotriva națiunilor burgeze” în anii 1920 în timp ce Rusia bolșevica a declarat război capitalismului ca sistem, urmată de alte națiuni periferice ce și-au amplificat naționalismul economic, adoptând forme de intervenționism extreme, dirijism, protecționism și substituirea produselor industriale importate.

În multe cazuri, substituirea bunurilor importate a creat rezultate pozitive, țările din periferie devenind mai independente. Națiunile din Balcani, Ungaria și Polonia și-au dublat producția industrială, absorbind astfel o parte importantă din forța de muncă angajată inițial în agricultură. Dar spre deosebire de țările din centru, dezvoltarea sectoarelor moderne ale vremii precum cel chimic, electrotehnic și industria auto, nu a avut loc și în periferie. Ajustarea structurală, în sensul unei “distrugeri creative” în sensul dat de Joseph Schumpeter, către noile tehnologii ce necesitau ample cercetări de dezvoltare, sisteme educaționale performante și investiții în noi ramuri intensive în capital a avut loc numai în țările dezvoltate, ce dispuneau de suficiente resurse. De cele mai multe ori, distrugerea a rămas fără creare.

Odată cu anii devastatori din cel de-al Doilea Război Mondial și Războiul Rece ce l-a urmat, a fost însemnat ruperea totală a blocului țărilor aflate sub influența Sovietică de nucleul Occidental. În URSS și Europa Centrală și de Est, resursele au fost concentrate către o politică de industrializare ambițioasă, ce a creat milioane de slujbe și a grăbit urbanizarea. Dar în acest sistem izolat, dezvoltarea serviciilor și comunicațiilor, competitivitatea comerțului și standardele tehnologice a rămas pe plan secund, creșterea bazându-se pe tehnologi învechite. Acest fapt este relevat și de statisticile vremii: în ciuda progreselor importante, veniturile periferie erau numai la jumate din nivelul celor din centru.

Tabel 3. Nivelul veniturilor din periferie (centrul Occidental = 100%)

Sursa: Augus Maddison, “Monitoring the World Economy 1820-1992”, OECD, 1995, pag. 228;

În anii reconstrucției de după război, centrul Occidental, s-a bucurat de cea mai ridicată perioada de prosperitate, cu ajutorul fondurilor Planului Marshall și a presiunilor politice considerabile ce a stimulat procesul integrării economice. Revoluția managerială, economiile de scară, noua diviziune a muncii și industrializarea puternică, a oferit un nou potențial de creștere până la cele două crize ale petrolului din anii 1973 și 1980.

Grafic 1. Evolutia PIB per locuitor in Europa 1870-2010 ($)

Sursa: Jutta Bolt si Jan Luiten van Zanden, „The First Update of the Maddison Project – Re-estimating Growth Before 1820”, 2013;

Apariția calculatorului personal și revoluția tehnologică a determinat noi ajustări structurale, cu costuri sociale (șomaj) și încetinirea creșterii economice. Rata creșterii economice în centru, a scăzut de la 3,8% anual (1950-1973) până la 1.8% (1973-1992), pe când în periferia mediteraneană, creșterea s-a redus de la 4.8% la aproximativ 2.2%. Ambele zone, după dureroasă perioada de tranziție, s-au acomodat gradual cu cerințele revoluției comunicațiilor, și au început să profite de avantajele acesteia. Ascensiunea spectaculoasă a Comunității Europene și a procesului de integrare, libertatea de mișcare a capitalului și introducerea monedei unice a determinat noi surse de creștere pentru Vestul și Sudul Europei.

Pe lângă investițiile străine directe importante realizate de către companii multinaționale, un rol important în reducerea decalajelor regionale din cadrul Comunității l-a avut politica de coeziune și fondurile de investiții. Canalizarea unor resurse importante înspre dezvoltarea noilor membrii a determinat că cele mai performante tari din periferie să se aproprie de standardele centrului privind veniturile: Spania a ajuns la 72% iar Irlanda la 73% din media europeană. La fel cum țările scandinave au reușit integrarea în centrul dezvoltat la sfârșitul secolului 19, țările din Sudul Europei, au reușit să se aproprie structural de centrul European.

În schimb, țările din Europa Centrală și de Est au urmat alt drum. Creșterea economică anuală din perioada 1950-1973 a scăzut de la 3.9% la aproximativ 1.2% până în anul 1989. La sfârșitul acestei perioade, numeroase țări din regiune sufereau de un declin economic, inflație accentuată, și o criză a datoriilor ce a dus Polonia, Iugoslavia și Bulgaria la faliment. Criză economică acută, acumulată ani la rând în țările socialiste, eclipsand toate beneficiile din perioada de creștere economică rapidă de până-n anii 70’.

După colapsul regimurilor a avut loc un declin și mai acut. În 1993, producția industrială și agricolă s-a înjumătățit iar PIB-ul pe locuitor s-a redus cu 20-25%, țările din regiune suferind din cauza unei inevitabile “crize transformaționale”.

Recuperare treptată și extrem de inegală a necesitat un deceniu doar pentru a ajunge la nivelul PIB-ului din 1989 în țările cele mai performante din Europa Centrală până în anul 2000. Stabilizarea macroeconomică, privatizarea economiilor și orientarea spre piață, partea vestică a Europei Centrale și de Est: Estonia, Polonia, Republica Ceha, Slovacia și Ungaria au realizat progrese notabile în adoptarea tehnologiilor moderne, restructurarea economiilor proprii și intrarea în structurile occidentale ca NATO sau UE, revenindu-si astfel din criza tranziției din anii 90’. Dar în ciuda dezvoltării economice entuziaste în această parte a Europei, secolul XX s-a încheiat cu un decalaj enorm între nucleul Occidental și periferia europeană, Europa Centrală și de Est.

1.2 Decalajele economice și sociale în prezent

Diversitatea economică regională a devenit o amenințare la adresa progresului economic în UE (Iammarino et al., 2017) într-un moment în care globalizarea pune noi provocări în calea coeziunii economice. În timp ce dovezile sugerează că economia UE ca a

întregul a beneficiat și continuă să beneficieze de globalizare, aceste beneficii nu sunt transmise în mod automat și uniform în toate regiunile europene (Comisia Europeană, 2017c).

Politica de coeziune a investit masiv în reducerea disparităților economice în regiunile UE. Ea a cofinanțat investițiile în inovare, educație și rețelele digitale și de transport, contribuind la crearea unei piețe unice care să stimuleze creșterea și productivitatea

și specializarea în domenii de avantaj comparativ în toate regiunile. Ca atare, aceasta consolidează poziția companiilor din UE pe piețele globale, în care trebuie să concureze atât cu firmele din locații cu costuri reduse, cât și cu cele înalte inovatoare.

Criza a fost extrem de perturbatoare în multe părți ale UE. Aceasta a inversat tendința pe termen lung de reducere a disparităților regionale. Aceasta a dus la reducerea activității economice și a ocupării forței de muncă în multe state membre. Cu toate acestea, primul

pot fi detectate semne ale procesului de convergență. Cu toate acestea, multe regiuni au încă un PIB pe cap de locuitor și o rată a ocupării forței de muncă sub nivelul lor de dinaintea crizei.

Politica de coeziune a avut o contribuție substanțială la coeziunea economică. În anii 2007-2014, aproximativ 400 000 de IMM-uri au primit sprijin în cadrul politicii de coeziune și au fost create direct peste 1 milion de noi locuri de muncă. Cu toate acestea, disparitățile economice rămân în continuare, necesitând sume importante de investiții dincolo de perioada actuală de programare, în cazul în care acestea urmează să fie reduse.

Acest capitol descrie tendințele recente ale coeziunii economice în regiunile și orașele din UE. Acesta acoperă tendințele diferențiate ale PIB-ului pe cap de locuitor în UE și impactul globalizării, precum și factorii care stau la baza competitivității regionale, cum ar fi gradul de educație terțiar, antreprenoriat, inovare și digitale și de transport

rețele. De asemenea, acesta prezintă un indicator agregat, indicele competitivității regionale, care urmărește să rezume diferitele dimensiuni ale competitivității regiunilor UE.

Principala preocupare este evidențierea performanței regiunilor mai puțin dezvoltate și a diferitelor tipuri de zone, orașe și zone rurale, în special.

Produsul intern brut

PIB este măsura centrală a conturi naționale , care rezumă poziția economică a unei țări sau a unei regiuni. Poate fi folosit pentru a analiza performanțele și ciclurile economice (cum ar fi recesiuni, recuperări și brațe). Pentru a compensa diferențele de nivel de preț între țări, PIB poate fi convertit utilizând factori de conversie cunoscuți sub denumirea de paritatea puterii de cumpărare (PPP) . Utilizarea PPP (mai degrabă decât a pieței ratele de schimb ) determină transformarea datelor într-o monedă comună artificială numită a standardul puterii de cumpărare (PPS) . În termeni generali, utilizarea seriei PPS, mai degrabă decât a unei serii bazate pe euro, tinde să aibă un efect de nivelare, deoarece regiunile cu PIB foarte mare pe cap de locuitor în euro au de asemenea tendințe să aibă un nivel relativ ridicat al prețurilor (de exemplu, costul care trăiește în centrul Parisului este, în general, mai mare decât costul vieții în regiunile rurale din Europa de Est).

PIB la prețurile pieței în UE UE-28 a fost evaluată la EUR 14,8 trilioane în 2016; acest lucru a fost egal cu o medie de EUR 29,0 mii pe cap de locuitor. Dezvoltările în timp pot fi analizate pe baza unui a prețul PIB constant , care elimină impactul modificărilor de preț / efectelor inflaționiste. Figura 1 arată impactul considerabil al crizei financiare și economice mondiale asupra producției economice a UE-28 în 2009, pe măsură ce PIB-ul a scăzut cu 4,4 % în termeni reali. Deși a avut loc o revenire în 2010 și o creștere continuă în 2011, economia UE-28 a contractat din nou în 2012 (producția scăzând cu 0,5 %). Ulterior, au existat patru ani consecutivi (2013-2016) de creștere a PIB real, cu cea mai recentă rată de schimbare în 2016 (1,9 %) ușor mai scăzută decât cea înregistrată în 2015 (2.2 %).

GDP is the central measure of national accounts, summarising the economic position of a country or region. It may be used to analyse economic performance and cycles (such as recessions, recoveries and booms). In order to compensate for price level differences between countries, GDP can be converted using conversion factors known as purchasing power parities (PPPs). The use of PPPs (rather than market exchange rates) results in the data being converted into an artificial common currency called a purchasing power standard (PPS). In broad terms, the use of PPS series rather than a euro-based series tends to have a levelling effect, as those regions with very high GDP per capita in euro terms also tend to have relatively high price levels (for example, the cost of living in central Paris is generally higher than the cost of living in rural regions of eastern Europe).

GDP at market prices in the EU-28 was valued at EUR 14.8 trillion in 2016; this equated to an average of EUR 29.0 thousand per capita. Developments over time can be analysed on the basis of a constant price GDP series, which removes the impact of price changes/inflationary effects. Figure 1 shows the considerable impact of the global financial and economic crisis on the EU-28’s economic output in 2009, as GDP fell by 4.4 % in real terms. Although there was a rebound in 2010 and continued growth in 2011, the EU-28 economy contracted again in 2012 (output falling by 0.5 %). Thereafter, there were four consecutive years (2013 to 2016) of growth in real GDP, with the latest rate of change in 2016 (1.9 %) slightly lower than that recorded in 2015 (2.2 %).

Hartă 1 arată PIB pe cap de locuitor în 2015 pentru nivelul NUTS 2: valorile prezentate se bazează pe PIB pe cap de locuitor în PPS, exprimat ca procent din media UE-28 stabilită la 100 %. Regiunile relativ "bogate", în care PIB-ul pe cap de locuitor era mai mare decât media UE-28, sunt afișate în regiunile albastre și relativ "sărace", unde PIB-ul pe cap de locuitor era sub media UE-28. Există câteva aspecte ale notei:

o bandă de regiuni relativ "bogate" se deplasează din nordul Italiei, până în Austria și Germania, înainte de a se despărți într-o direcție spre țările Benelux, sudul Angliei și sudul Irlandei, iar în direcția opusă Statele membre nordice ;

alte buzunare cu regiuni relativ "bogate", de exemplu, în sudul Franței, în nord-estul Spaniei sau în nord-estul Regatului Unit;

concentrare relativ ridicată a creării de bogăție în regiunile capitalei, care sunt adesea descrise ca insule înconjurate de regiuni "mai sărace";

o bandă de regiuni relativ "sărace" care rulează de la Statele membre baltice în jos prin regiunile estice ale UE către Grecia și sudul Italiei, înainte de a se extinde în Marea Mediterană până la Peninsula Iberică.

Map 1 shows GDP per capita in 2015 for NUTS level 2 regions: the values presented are based on GDP per capita in PPS, expressed as a percentage of the EU-28 average which is set equal to 100 %. Relatively ‘rich’ regions, where GDP per capita was above the EU-28 average, are shown in blue and relatively ‘poor’ regions, where GDP per capita was below the EU-28 average, are shown in purple. There are several aspects of note:

a band of relatively ‘rich’ regions runs from northern Italy, up through Austria and Germany before splitting in one direction towards the Benelux countries, southern England and southern Ireland, and in the other direction towards the Nordic Member States;

other pockets of relatively ‘rich’ regions’, for example, in the south of France, the north-east of Spain, or north-east of the United Kingdom;

a relatively high concentration of wealth creation in capital city regions, which are often depicted as islands surrounded by ‘poorer’ regions;

a band of relatively ‘poor’ regions running from the Baltic Member Statesdown through eastern regions of the EU to Greece and southern Italy, before extending across the Mediterranean to the Iberian Peninsula.

Figura . PIB-ul/locuitor exprimat la paritatea puterii de cumpărare a regiunilor raportat la media Uniunii Europene în 2015 (UE28 = 100%)

Sursă hartă: Eurostat,

Cel mai înalt nivel al PIB pe cap de locuitor în UE a fost înregistrat în Inner London – West

Distribuția bogăției în UE a fost oarecum înclinată în măsura în care existau 101 niveluri NUTS 2 regiuni în care PIB-ul mediu pe cap de locuitor era mai mare decât media UE-28 în 2015, în comparație cu 175 de regiuni unde acesta era inferior; ca atare, crearea de bogăție pare concentrată în buzunarele regionale. Aproape 16 % din nivelul 276 NUTS 2 regiuni pentru care sunt disponibile date (a se vedea harta 1 pentru acoperire) a raportat că PIB-ul pe cap de locuitor a fost de cel puțin 25 % mai mare decât media UE-28; acestea sunt arătate în cele mai întunecate nuanțe de albastru. Multe dintre ele erau regiuni sau grupuri de regiuni capitale ale regiunilor care au înconjurat regiunile capitalei, în timp ce marea majoritate a celorlalte au fost grupate în centrul hărții, acoperind Germania de vest și sud, Austria de vest și nordul Italiei (precum și Elveția ).

The highest level of GDP per capita in the EU was recorded in Inner London – West

The distribution of wealth across the EU was somewhat skewed insofar as there were 101 NUTS level 2 regions where average GDP per capita was above the EU-28 average in 2015, compared with 175 regions where it was below; as such, wealth creation appears concentrated in regional pockets. Some 16 % of the 276 NUTS level 2 regions for which data are available (see Map 1 for coverage) reported that their GDP per capita was at least 25 % higher than the EU-28 average; these are shown in the two darkest shades of blue. Many of them were capital city regions or clusters of regions that neighboured capital city regions, while the vast majority of the others were grouped together in the centre of the map, covering western and southern Germany, western Austria and northern Italy (as well as Switzerland).

În partea superioară a clasamentului, în UE s-au înregistrat patru regiuni în care PIB-ul pe cap de locuitor era mai mult decât dublul mediei UE-28, și anume: Inner London – West (una din cele două regiuni capitale din Regatul Unit) o singură regiune la acest nivel de analiză), Hamburg (nordul Germaniei) și Regiunea Bruxelles-Capitale / Bruxelles-Hoofdstedelijk Gewest (regiunea capitalei belgiene). Fiecare dintre acestea se caracterizează printr-un număr mare de navetieri, cu un număr mare de persoane care călătoresc să lucreze din regiunile învecinate și uneori mai departe. Într-adevăr, îmbunătățirile în infrastructura de transport au făcut ca distanțele de deplasare mai lungi să fie fezabile și, în ultimii ani, au existat un model tot mai mare de navetă internațională. Un astfel de exemplu este Luxemburg, unde o mare parte a forței de muncă călătorește zilnic dincolo de frontierele naționale din Belgia, Germania sau Franța.

At the upper end of the ranking, there were four regions in the EU where GDP per capita was more than double the EU-28 average, namely: Inner London – West (one of two capital city regions in the United Kingdom), Luxembourg (a single region at this level of analysis), Hamburg (northern Germany) and Région de Bruxelles-Capitale/Brussels Hoofdstedelijk Gewest (the Belgian capital city region). Each of these is characterised by a high number of commuters, with large numbers of people travelling to work from neighbouring regions and sometimes further afield. Indeed, improvements in transport infrastructure have made longer commuting distances feasible and there has, in recent years, been a growing pattern of international commuting. One such example is Luxembourg, where a high proportion of the workforce travels each day across national borders from neighbouring Belgium, Germany or France.

Un număr de regiuni ale capitalei au urmat în clasamentul cu următoarele niveluri superioare de PIB pe cap de locuitor, în jur de 75 % mai mare decât media UE-28. Acestea au inclus regiuni care acoperă capitalele slovace și cehe (Bratislavský kraj și Praha), capitala franceză (Île de France), cea de-a doua din cele două regiuni ale capitalei din Regatul Unit (Inner London – East) și capitala suedeză (Stockholm) ; ei s-au alăturat de Oberbayern (sudul Germaniei), al cărui centru administrativ este München.

A number of capital city regions followed in the ranking with the next highest levels of GDP per capita, around 75 % higher than the EU-28 average. These included regions covering the Slovakian and Czech capitals (Bratislavský kraj and Praha), the French capital (Île de France), the second of the two capital city regions in the United Kingdom (Inner London – East) and the Swedish capital (Stockholm); they were joined by Oberbayern (southern Germany), whose administrative centre is München

Figura 3 confirmă faptul că regiunile capitale au avut tendința de a înregistra cele mai ridicate niveluri de PIB pe cap de locuitor în fiecare dintre statele membre ale UE. Într-adevăr, singurele excepții de la această regulă (printre statele membre multiregionale) au fost Germania și Italia. PIB-ul pe cap de locuitor la Berlin a fost de aproape 20 de ani % peste media UE-28, dar a fost sub media națională germană, în timp ce același raport în Lazio a fost de aproximativ 10 % peste media UE-28 și a fost, de asemenea, mai mare decât media națională italiană. Astfel, în ciuda faptului că Germania are cel mai mare număr de regiuni cu PIB pe cap de locuitor cel puțin 25 % mai mare decât media UE-28, regiunea capitalei nu era printre ei; într-adevăr, au existat 16 niveluri NUTS 2 regiuni din Germania care au înregistrat un PIB pe cap de locuitor mai mare decât cel înregistrat pentru Berlin. O comparație similară pentru regiunea capitalei italiene relevă faptul că există cinci regiuni din nordul Italiei care au înregistrat un PIB mediu pe cap de locuitor mai mare decât cel înregistrat în Lazio.

Figure 3 confirms that capital city regions tended to record the highest levels of GDP per capita in each of the EU Member States. Indeed, the only exceptions to this rule (among the multi-regional Member States) were Germany and Italy. GDP per capita in Berlin was almost 20 % above the EU-28 average, but was below the German national average, while the same ratio in Lazio was approximately 10 % above the EU-28 average and was also higher than the Italian national average. As such, despite Germany having the highest number of regions with GDP per capita at least 25 % higher than the EU-28 average, the capital city region was not among them; indeed, there were 16 NUTS level 2 regions in Germany which posted GDP per capita above that recorded for Berlin. A similar comparison for the Italian capital city region reveals that there were five northern Italian regions which posted average GDP per capita above that recorded in Lazio.

Sursă: Eurostat

Politica de coeziune vizează regiunile în care PIB pe cap de locuitor este mai mic de 75 % din media UE-28

Distribuția asistenței pentru dezvoltare regională a UE sub forma finanțării din cadrul politicii de coeziune vizează în mod specific regiunile în care PIB pe cap de locuitor este mai mic de 75 % din media UE-28. Rețineți că finanțarea pentru perioada de programare 2014-2020 a fost deja stabilită în raport cu PIB-ul mediu pe cap de locuitor pentru perioada de trei ani care acoperă perioada 2007-2009.

Cohesion policy is targeted at regions where GDP per capita is less than 75 % of the EU-28 average

The distribution of EU regional development assistance in the form of cohesion policy funding is specifically targeted at those regions where GDP per capita is less than 75 % of the EU-28 average. Note that funding for the 2014 to 2020 programming period has already been fixed in relation to average GDP per capita for the three-year period covering 2007 to 2009.

Hartă 1 arată că există 82 de niveluri NUTS 2 regiuni în care PIB-ul pe cap de locuitor era mai mic de 75 % din media UE-28 în 2015; acestea sunt arătate de cea mai întunecată nuanță de mov în Harta 1. Mai mult de un sfert (22 din cele 82) din aceste regiuni au înregistrat un PIB pe cap de locuitor care a fost mai mic decât jumătate din media UE-28, inclusiv: cinci din cele șase niveluri NUTS 2 regiuni din Bulgaria (excepția era Yugozapaden, regiunea capitalei); cinci regiuni poloneze; patru din cele șapte regiuni maghiare; patru din cele opt regiuni ale României; trei regiuni grecești; și Mayotte, o regiune franceză de peste mări. Cele mai scăzute niveluri ale PIB-ului mediu pe cap de locuitor au fost înregistrate în trei regiuni bulgare – Severozapaden, Severen tsentralen și Yuzhen tsentralen – și Mayotte, deoarece producția economică pe locuitor în fiecare dintre acestea era mai mică decât o treime din media UE-28.

Map 1 shows there were 82 NUTS level 2 regions where GDP per capita was less than 75 % of the EU-28 average in 2015; these are shown by the darkest shade of purple in Map 1. More than a quarter (22 out of the 82) of these regions registered GDP per capita that was less than half the EU-28 average, including: five out of the six NUTS level 2 regions from Bulgaria (the exception was Yugozapaden, the capital city region); five Polish regions; four out of seven Hungarian regions; four out of eight Romanian regions; three Greek regions; and Mayotte, a French overseas region. The lowest levels of average GDP per capita were recorded in three of the Bulgarian regions — Severozapaden, Severen tsentralen and Yuzhen tsentralen — and Mayotte, as economic output per inhabitant in each of these was less than one third of the EU-28 average.

O comparație între nivelul NUTS 2 regiuni care înregistrează cele mai înalte și cele mai scăzute nivele ale activității economice relevă disparitățile mari în crearea de bogăție între regiuni. PIB mediu pe cap de locuitor în Inner London – West (580 % din media UE-28) a fost de 20 de ori mai mare – ținând seama de diferențele dintre nivelurile prețurilor – ca în Severozapaden (Bulgaria) unde a fost înregistrat cel mai scăzut nivel al PIB pe cap de locuitor (29 % din media UE-28). O analiză similară efectuată pentru fiecare dintre statele membre UE multiregionale arată că cele mai largi disparități în crearea de bogăție au fost înregistrate în: Regatul Unit, unde PIB pe cap de locuitor în Inner London – West a fost de 8,6 ori mai mare decât în ​​West Wales și Vaile; Franța, unde PIB pe cap de locuitor din Île de Franța a fost de 5,6 ori mai mare decât în ​​Mayotte; România, unde PIB pe cap de locuitor în București – Ilfov era de 4,0 ori mai mare decât în ​​Nord-Est. Dimpotrivă, crearea de bunăstare a fost relativ uniformă în Croația, Slovenia, statele membre nordice, Portugalia, Austria, Olanda, Grecia, Irlanda și Spania, deoarece regiunea cu cel mai ridicat nivel al PIB pe cap de locuitor nu a înregistrat niciodată o valoare mai mare decât cea dublă înregistrată pentru regiunea cu cea mai mică valoare; această situație a fost repetată și în Norvegia și în Albania.

A comparison between the NUTS level 2 regions recording the highest and lowest levels of economic activity reveals the wide disparities in wealth creation between regions. Average GDP per capita in Inner London – West (580 % of the EU-28 average) was 20 times as high — having taken account of differences in price levels — as in Severozapaden (Bulgaria) where the lowest level of GDP per capita was recorded (29 % of the EU-28 average). A similar analysis carried out for each of the multi-regional EU Member States reveals that the widest disparities in wealth creation were recorded in: the United Kingdom, where GDP per capita in Inner London – West was 8.6 times as high as in West Wales and The Valleys; France, where GDP per capita in Île de France was 5.6 times as high as in Mayotte; Romania, where GDP per capita in Bucuresti – Ilfov was 4.0 times as high as in Nord-Est. By contrast, wealth creation was relatively evenly spread across Croatia, Slovenia, the Nordic Member States, Portugal, Austria, the Netherlands, Greece, Ireland and Spain, as the region with the highest level of GDP per capita never recorded a value that was more than double that recorded for the region with the lowest value; this situation was also repeated in Norway and in Albania.

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/GDP_at_regional_level

Analiza evoluțiilor economice regionale în timp

Figura 1 a arătat deja că sa înregistrat o încetinire semnificativă a ritmului în care activitatea economică se extindea în UE-28 în 2008, deși impactul principal al crizei financiare și economice mondiale nu a avut loc până în 2009. Dat fiind că criza a început deja pentru a afecta unele dintre statele membre ale UE în 2008, analiza care urmează se bazează pe o comparație între valorile ridicate de dinainte de criză din 2007 și cele mai recente informații disponibile pentru anul 2015.

PIB-ul mediu pe cap de locuitor în UE-28 a fost de 26,0 mii PPS în 2007. Ea a fost aproape neschimbată în 2008 (în creștere cu 100 PPS), dar apoi a scăzut considerabil la 24,5 mii PPS în 2009, după care a durat doi ani înainte a revenit la același nivel ca în 2008. Ulterior, economia UE-28 sa extins pe parcursul a patru perioade consecutive, deoarece PIB-ul mediu pe cap de locuitor a atins 28,9 mii PPS.

Figure 1 has already shown that there was a marked slowdown in the rate at which economic activity was expanding in the EU-28 in 2008, although the main impact from the global financial and economic crisis was not experienced until 2009. Given the crisis had already begun to affect some of the EU Member States in 2008, the analysis that follows is based on a comparison between the pre-crisis highs of 2007 and the latest information available for 2015.

Average GDP per capita in the EU-28 stood at 26.0 thousand PPS in 2007. It was almost unchanged in 2008 (rising by 100 PPS), but then fell considerably to 24.5 thousand PPS in 2009, after which it took two years before it had returned to the same level as in 2008. Thereafter, the EU-28’s economy expanded during four consecutive annual periods, as average GDP per capita reached 28.9 thousand PPS.

Cea mai rapidă creștere a PIB pe cap de locuitor a fost înregistrată pentru o regiune de vest și trei estul capitalei

Au existat 124 de niveluri NUTS 2 regiuni care au considerat că averea lor relativă, măsurată cu PIB pe cap de locuitor, crește între 2007 și 2015, în timp ce un număr mai mic (152) a înregistrat un declin. Cea mai mare creștere a creșterii averii, în raport cu media UE-28, a fost înregistrată pentru regiunea cu cel mai ridicat nivel al PIB pe cap de locuitor, și anume, Inner London-West; au fost urmate de trei regiuni capitale din estul Europei, și anume București – Ilfov (România), Bratislavský kraj (Slovacia) și Mazowieckie (Polonia).

There were 124 NUTS level 2 regions that saw their relative wealth, as measured by GDP per capita, increase between 2007 and 2015, while a somewhat higher number (152) reported a decline. By far the biggest increase in wealth creation, in relation to the EU-28 average, was recorded for the region with the highest level of GDP per capita, namely, Inner London – West; it was followed by three capital city regions from eastern Europe, namely, Bucuresti – Ilfov (Romania), Bratislavský kraj (Slovakia) and Mazowieckie (Poland).

În ciuda variațiilor mari ale nivelurilor medii ale PIB pe cap de locuitor între regiunile din unele state membre ale UE, a existat un model relativ uniform al schimbărilor în activitatea economică în perioada 2007 – 2015. Printre statele membre ale UE multiregionale, PIB pe cap de locuitor a înregistrat o creștere mai rapidă decât media UE-28 în fiecare regiune a Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României, Slovaciei și a celor trei state membre baltice (fiecare dintre acestea fiind o singură regiune la acest nivel de detaliere), precum și fiecare regiune, cu excepția regiunii capitalei din Cehia și Austria, și a fiecărei regiuni, cu excepția regiunii sudice a insulei Sjælland din Danemarca. Marea majoritate a regiunilor din Belgia și Germania – cu excepția a două în ambele cazuri – a înregistrat, de asemenea, o creștere a nivelului relativ de viață. Dimpotrivă, PIB-ul mediu pe cap de locuitor în fiecare regiune a Greciei, Spaniei, Croației, Olandei, Sloveniei, Finlandei și Suediei a crescut într-un ritm mai lent decât media UE-28, în timp ce toate regiunile decât Italia și Portugalia – Provincia Autonoma di Bolzano / Bozen în fosta și Norte în cel de-al doilea – a înregistrat o rată de schimbare care era sub media UE.

Despite wide variations in average levels of GDP per capita between the regions of some EU Member States, there was a relatively uniform pattern to changes in economic activity over the period from 2007 to 2015. Among the multi-regional EU Member States, GDP per capita grew at a faster pace than the EU-28 average in every region of Bulgaria, Hungary, Poland, Romania, Slovakia and all three of the Baltic Member States (each of which is a single region at this level of detail), as well as every region except for the capital city region in the Czech Republic and Austria, and every region except for the southern island region of Sjælland in Denmark. The vast majority of regions in Belgium and Germany — all but two in both cases — also recorded an increase in their relative living standards. By contrast, average GDP per capita in each region of Greece, Spain, Croatia, the Netherlands, Slovenia, Finland and Sweden grew at a slower pace than the EU-28 average, while all but one region in Italy and in Portugal — Provincia Autonoma di Bolzano/Bozen in the former and Norte in the latter — recorded a rate of change that was below the EU average.

Deși rămâne o diviziune est-vest în ceea ce privește crearea de bogăție în UE-28 (după cum se arată în harta 1), acest model este mai puțin pronunțat decât înainte de aderarea a 13 state membre la UE în 2004, 2007 și 2013, sugerând că aderarea la UE și politica de coeziune au fost eficiente, cel puțin parțial, în abordarea disparităților naționale și regionale. O examinare mai detaliată arată că există un număr din ce în ce mai mare de regiuni în statele membre din vestul UE cu niveluri relativ scăzute ale PIB-ului mediu pe cap de locuitor. Acestea sunt adesea caracterizate ca având în trecut domenii industriale proeminente și se pare că au fost, într-o oarecare măsură, lăsate în urmă printr-o deplasare de la activitățile industriale grele din cea mai mare parte a UE, după cum sa dovedit prin stagnarea sau scăderea standardelor lor de viață . Exemplele includ mai multe regiuni din sudul Belgiei (de exemplu, Prov Hainaut și Prov. Luxemburg), Franța de nord și est (Picardie, Champagne-Ardenne și Lorraine) sau Regatul Unit (West Wales și Valleys, Valea Tees și Durham și South Yorkshire).

Although there remains an east–west divide in terms of wealth creation in the EU-28 (as shown in Map 1), this pattern is less pronounced than before the accession of 13 Member States to the EU in 2004, 2007 and 2013, suggesting that EU membership and cohesion policy have been effective, at least in part, at addressing national and regional disparities. A closer examination reveals that there are a growing number of regions in western EU Member States with relatively low levels of average GDP per capita. These are often characterised as having previously been prominent industrial heartlands, and it would appear that they have, to some degree, been left behind by a move away from heavy industrial activities in much of the EU, as witnessed through their stagnating or falling living standards. Examples include several regions in southern Belgium (for example, Prov. Hainaut and Prov. Luxembourg), northern and eastern France (Picardie, Champagne-Ardenne and Lorraine), or the United Kingdom (West Wales and The Valleys, the Tees Valley and Durham and South Yorkshire).

Schimbări structurale

Ultimele trei hărți din acest articol (Maps 4 până la 6) ar trebui privite în mod unison, în măsura în care prezintă schimbări structurale în perioada 2004-2014 pentru agricultură, silvicultură și pescuit (secțiunea A din NACE), industrie și construcții (secțiunile B-F ale NACE) și servicii (secțiunile NACE G-U). Fiecare hartă se bazează pe evoluția valorii adăugate brute: pe de o parte, hărțile identifică nivelul NUTS 2 regiuni după gradul de specializare – umbrele de măsline denotă un grad scăzut de specializare, în timp ce umbrele violete reprezintă un grad ridicat de specializare; pe de altă parte – rata de schimbare a ponderii fiecărei grupe de activități (în termeni de valoare adăugată) este prezentată comparativ cu media UE-28, cu nuanțe mai ușoare, ceea ce denotă o creștere mai mică decât media (sau, de fapt, o scădere) culori mai întunecate, reprezentând o creștere mai mare decât cea medie a cotei. Rețineți, de asemenea, că scările utilizate în fiecare hartă sunt diferite, reflectând greutatea relativă a fiecărei activități în economia totală.

Cea mai săracă regiune din UE se caracterizează prin concentrarea activității sale economice în activități agricole, forestiere și de pescuit

Hartă 4 arată regiunile din UE care au fost relativ specializate în agricultură, silvicultură și pescuit în 2014. Se poate aștepta ca acestea să fie relativ slab populate, regiuni rurale. Au existat 17 niveluri NUTS 2 regiuni în care ponderea agriculturii, silviculturii și pescuitului în valoarea adăugată totală a fost de cel puțin cinci ori mai mare decât media UE-28 (1,6 %). Acestea au fost situate predominant în regiunile estice și sudice ale UE: cinci regiuni din Grecia, trei regiuni din Bulgaria, Ungaria și România, două regiuni din Portugalia și unul din Franța. Cel mai înalt grad de specializare a fost înregistrat la Severozapaden, în nord-estul Bulgariei – care era cea mai "cea mai săracă" regiune din UE; în Severozapaden, agricultura, silvicultura și pescuitul reprezentau o cotă din valoarea adăugată totală (12,5%) %), care a fost de 7,9 ori mai mare decât media UE-28. Au existat încă două regiuni în care ponderea agriculturii, silviculturii și pescuitului în valoarea adăugată totală a fost de cel puțin șapte ori mai mare decât media UE-28, ambele situându-se în sudul Ungariei: Dél-Alföld (11,8 %) și Dél-Dunántúl (11.6 %).

Regiunile cu raporturi relativ mari de specializare pentru servicii au avut tendința de a fi fie regiuni ale capitalei, fie destinații turistice

Hartă 5 prezintă modele de specializare pentru industrie și construcții și poate fi în contrast cu informațiile afișate în Hartă 6 pentru servicii; în multe privințe, aceste două hărți sunt complementare, în măsura în care agricultura, silvicultura și pescuitul reprezintă în general o parte foarte mică din valoarea adăugată totală și, prin urmare, regiunile relativ specializate în industrie și construcții tind să fie nespecializate în servicii și viceversa. Hărți 5 și 6 pot fi, de asemenea, în contrast cu informațiile afișate în Hărți 7.1 și 7.2, care oferă o analiză a statisticilor structurale de afaceri regionale pentru ocuparea forței de muncă (mai degrabă decât a valorii adăugate) în cadrul activităților industriale și al serviciilor nefinanciare.

Distribuția regiunilor în funcție de specializarea lor relativă relevă faptul că există 113 niveluri NUTS 2 regiuni în care industria și construcțiile au reprezentat o cotă mai mică din valoarea adăugată totală decât media UE-28 (24.4 %) în 2014, în timp ce există 163 de regiuni în care ponderea era egală sau mai mare decât media. O analiză similară arată că în UE existau 171 de regiuni în care serviciile au reprezentat o cotă mai mică din valoarea adăugată totală decât media UE-28 (74,0 %), în timp ce există 105 regiuni în care cota a fost egală sau mai mare decât media. Aceste diferențe sunt influențate de dimensiunea relativă (economică) a fiecărei regiuni și sugerează că o specializare relativ înaltă în activitățile de servicii a fost concentrată în regiunile cele mai dominante din punct de vedere economic, adesea în regiunile capitalei.

În 2014, au existat trei niveluri NUTS 2 regiuni în care ponderea industriei și a construcțiilor în valoarea adăugată totală a fost mai mare de două ori mai mare decât media UE-28: Groningen din nordul Țărilor de Jos (specializat în extracția gazelor naturale și activitățile conexe), Nyugat-Dunántúl în vest Ungaria (autovehicule) și Dytiki Makedonia în nordul Greciei (exploatare minieră și producție de energie electrică). În afară de acestea, majoritatea regiunilor în care ponderea industriei și construcțiilor în valoarea adăugată totală a fost de cel puțin 20 % mai mare decât media UE-28 (după cum arată și nuanțele violete din hartă 5) au fost amplasate în Germania și Austria, precum și în Polonia, Republica Cehă, Slovacia și România. Cotele ridicate ale industriei și construcțiilor din aceste patru state membre estice reflectă, în parte, relocarea în cadrul UE a activităților de producție către centrele de costuri reduse. În schimb, au existat 47 de regiuni în care ponderea din valoarea adăugată totală a serviciilor a fost mai mare de 10 % peste media UE-28 (așa cum arată și nuanțele violete din hartă 6). Acestea erau în principal regiuni sau regiuni ale capitalei ca destinații turistice, de exemplu, Ionia Nisia (o regiune insulară a Greciei, inclusiv Corfu), Algarve (în sudul Portugaliei) sau Illes Balears (Spania).

În întreaga UE-28, ponderea industriei și a construcțiilor în valoarea adăugată totală a scăzut de la 26,2 % în 2004 la 24,4% % în 2014, în timp ce ponderea serviciilor a crescut de la 71,8% % până la 74,0 % în aceeași perioadă. Informațiile afișate în Hărți 5 și 6 pot fi folosite pentru a analiza schimbările structurale în economiile regionale, identificate prin umbrirea lor – regiunile cu rate de schimb care depășesc media UE-28 au un umbrire mai intensă (mai închisă).

În UE existau 13 regiuni în care ponderea industriei și a construcțiilor din totalul valorii adăugate a crescut cu cel puțin 5,0 puncte procentuale în perioada 2004-2014 (comparativ cu o reducere medie de 1,8 puncte pentru UE-28). Toate aceste regiuni s-au caracterizat prin relativ specializarea activităților industriale și de construcții, sugerând astfel că distribuția acestor activități a devenit mai specializată și concentrată într-un număr relativ mic de regiuni. Aceste 13 regiuni au fost situate în principal în statele membre din estul UE, dintre care 5 provin din Bulgaria (toate regiunea capitalei Yugozapaden), două din Ungaria (Nyugat-Dunántúl și Dél-Alföld), Polonia (Lubuskie și Dolnoslaskie) Sud-Est și Sud-Muntenia), precum și regiuni singulare din Germania (Oberpfalz) și Țările de Jos (Groningen).

În schimb, regiunile în care ponderea activităților industriale și de construcții în valoarea adăugată totală a scăzut într-un ritm mai rapid decât media UE-28 au fost adesea cele care au înregistrat deja un grad relativ redus de specializare relativă în aceste activități. În timp ce ponderea industriei și a construcțiilor în totalul valorii adăugate UE-28 a scăzut cu 1,8 puncte procentuale în perioada 2004 – 2014, au existat 39 de regiuni în care ponderea din valoarea adăugată totală a activităților industriale și de construcții a scăzut cu cel puțin 5,0% puncte. Dintre acestea, cele mai mari contracții în activitate au fost înregistrate în trei regiuni spaniole (Principado de Asturias, Cataluña și Andalucía); două limbi grecești (Attiki și Dytiki Ellada) și două regiuni finlandeze (Etelä-Suomi și Pohjois-ja Itä-Suomi); regiunea capitalei irlandeze (sudică și estică); și cele două insule mediteraneene din Cipru și Malta (ambele regiuni la acest nivel de detaliere).

Efectuând o analiză similară a serviciilor, modelele de dezvoltare au fost mai puțin clare. Aceasta poate reflecta, cel puțin parțial, ponderea ridicată a serviciilor în valoarea adăugată totală, cu schimbări structurale mai concentrate pe mișcările între diferite servicii decât pe agregatele mai largi ale serviciilor și ale industriei / construcțiilor. Au fost șapte niveluri NUTS 2 regiuni din UE în care ponderea adăugată a serviciilor a crescut cu cel puțin 10 % mai rapid decât media UE-28 în perioada 2004 – 2014. Aceste șapte regiuni au fost împărțite: trei dintre acestea erau relativ nespecializate în serviciile -Nord-Est și Sud-Vest Oltenia (în România) și Castilla-la Mancha (în Spania ); două au fost foarte specializate – regiunile insulare din Cipru și Malta (ambele regiuni la acest nivel de detaliere); iar în două, ponderea serviciilor în economiile regionale a fost relativ apropiată de media UE-28, deși au înregistrat o creștere rapidă a ponderii valorii adăugate generate de serviciile – Dytiki Ellada (în Grecia) și Principado de Asturias (în Spania ).

The final three maps in this article (Maps 4 to 6) should be viewed in unison, insofar as they show structural changes during the period 2004 to 2014 for agriculture, forestry and fishing (NACE Section A), industry and construction (NACE Sections B–F), and services (NACE Sections G–U). Each map is based on developments for gross value added: on one hand the maps identify NUTS level 2 regions by degree of specialisation — the olive shading denotes a low degree of specialisation, while purple shading is a high degree of specialisation; on the other — the rate of change for the share of each activity grouping (in value added terms) is presented relative to the EU-28 average, with lighter shades denoting slower than average growth (or in fact a fall) in the share and darker shades representing higher than average growth in the share. Note also that the scales used in each map are different, reflecting the relative weight of each activity in the total economy.

The poorest region in the EU was characterised by its economic activity being concentrated within agriculture, forestry and fishing activities

Map 4 shows those regions in the EU that were relatively specialised in agriculture, forestry and fishing in 2014. As may be expected these tend to be relatively sparsely populated, rural regions. There were 17 NUTS level 2 regions where the share of agriculture, forestry and fishing in total value added was at least five times as high as the EU-28 average (1.6 %). They were predominantly located in eastern and southern regions of the EU: five regions from Greece, three regions from each of Bulgaria, Hungary and Romania, two regions from Portugal, and one from France. The highest degree of specialisation was recorded in Severozapaden in north-eastern Bulgaria — which was the ‘poorest’ region in the EU; in Severozapaden, agriculture, forestry and fishing accounted for a share of total value added (12.5 %) that was 7.9 times as high as the EU-28 average. There were two more regions where the share of agriculture, forestry and fishing in total value added was at least seven times as high as the EU-28 average, both of which were located in southern Hungary: Dél-Alföld (11.8 %) and Dél-Dunántúl (11.6 %).

Those regions with relatively high specialisation ratios for services tended to be either capital city regions or tourist destinations

Map 5 shows specialisation patterns for industry and construction and may be contrasted with the information shown in Map 6 for services; in many respects these two maps are complementary, insofar as agriculture, forestry and fishing generally accounts for a very small share of total value added and hence those regions which are relatively specialised in industry and construction tend to be unspecialised in services and vice-versa. Maps 5 and 6 may also be contrasted with the information shown in Maps 7.1 and 7.2, which provide an analysis of regional structural business statistics for employment (rather than value added) specialisation across industrial activities and non-financial services.

The distribution of regions according to their relative specialisation reveals that there were 113 NUTS level 2 regions where industry and construction accounted for a lower share of total value added than the EU-28 average (24.4 %) in 2014, while there were 163 regions where the share was equal to or above the average. A similar analysis reveals there were 171 regions across the EU where services accounted for a lower share of total value added than the EU-28 average (74.0 %), while there were 105 regions where the share was equal to or above the average. These differences are influenced by the relative (economic) size of each region, and suggest that relatively high specialisation in service activities was concentrated in the most economically dominant regions, often capital city regions.

In 2014, there were three NUTS level 2 regions where the share of industry and construction in total value added was more than twice as high as the EU-28 average: Groningen in the north of the Netherlands (particularly specialised in natural gas extraction and related activities), Nyugat-Dunántúl in western Hungary (motor vehicles), and Dytiki Makedonia in norther Greece (mining and power generation). Aside from these, most of the regions where the share of industry and construction in total value added was at least 20 % higher than the EU-28 average (as shown by the purple shades in Map 5) were located in Germany and Austria, as well as Poland, the Czech Republic, Slovakia and Romania. The high shares of industry and construction in these four eastern Member States reflects, in part, the relocation within the EU of manufacturing activities to lower cost centres. By contrast, there were 47 regions where the share of total value added accounted for by services was more than 10 % above the EU-28 average (as shown by the purple shades in Map 6). These were principally capital city regions or regions characterised as tourist destinations, for example, Ionia Nisia (a Greek island region including Corfu), Algarve (in southern Portugal), or Illes Balears (Spain).

Across the whole of the EU-28, the share of industry and construction in total value added fell from 26.2 % in 2004 to 24.4 % in 2014, while the share of services rose from 71.8 % to 74.0 % during the same period. The information shown in Maps 5 and 6 may be used to analyse structural shifts in regional economies, identified by their shading — those regions with rates of change that were above the EU-28 average have more intense (darker) shading.

There were 13 regions in the EU where the share of industry and construction in total value added rose by at least 5.0 percentage points during the period covering 2004 to 2014 (compared with an average reduction of 1.8 points for the EU-28). All of these regions were characterised by being relatively specialised in industrial and construction activities, thereby suggesting the distribution of these activities was becoming more specialised and concentrated within a relatively small number of regions. These 13 regions were primarily located in eastern EU Member States, with five from Bulgaria (all but the capital city region of Yugozapaden), two each from Hungary (Nyugat-Dunántúl and Dél-Alföld), Poland (Lubuskie and Dolnoslaskie) and Romania (Sud-Est and Sud – Muntenia), as well as single regions from each of Germany (Oberpfalz) and the Netherlands (Groningen).

By contrast, those regions where the share of industrial and construction activities in total value added declined at a faster pace than the EU-28 average were often those which already recorded a relatively low degree of relative specialisation in these activities. While the share of industry and construction in total EU-28 value added declined by 1.8 percentage points during the period 2004 to 2014, there were 39 regions where the share of total value added accounted for by industrial and construction activities fell by at least 5.0 percentage points. Among these, the largest contractions in activity were recorded in three Spanish regions (Principado de Asturias, Cataluña and Andalucía); two Greek (Attiki and Dytiki Ellada) and two Finnish regions (Etelä-Suomi and Pohjois- ja Itä-Suomi); the Irish capital city region (Southern and Eastern); and the two Mediterranean islands of Cyprus and Malta (both single regions at this level of detail).

Making a similar analysis for services the patterns of development were less clear. This may, at least in part, reflect the high share of services in total value added, with structural shifts more concentrated on movements between different services rather than between the broader aggregates of services and industry/construction. There were seven NUTS level 2 regions in the EU where value added share of services grew at least 10 % faster than the EU-28 average during the period 2004 to 2014. These seven regions were split: three of them were relatively unspecialised in services —Nord-Est and Sud-Vest Oltenia (in Romania) and Castilla-la Mancha (in Spain); two were highly specialised — the island regions of Cyprus and Malta (both single regions at this level of detail); and in two the weight of services in the regional economies was relatively close to the EU-28 average, although they too recorded rapid growth for the share of added value generated by services —Dytiki Ellada (in Greece) and Principado de Asturias (in Spain).

Principalele constatări statistice

PIB pe cap de locuitor a fost mai mare în regiunile capitalei, adesea considerabil mai mare decât în ​​orice altă regiune; PIB pe cap de locuitor a fost, de asemenea, în general peste medie în alte regiuni metropolitane.

Multe regiuni din est ale UE au fost mai puțin afectate negativ de efectele pe termen mediu și lung ale crizei financiare și economice mondiale și au considerat că ritmul lor de viață relativ se îmbunătățește într-un ritm rapid; acest lucru a fost în special cazul regiunilor din Polonia, România și Slovacia. În schimb, impactul crizei continuă să fie evident în multe regiuni din sudul UE.

Criza a amplificat inegalitățile economice din mai multe state membre ale UE: în timp ce unele regiuni au continuat să crească într-un ritm rapid, altele – adesea foste zone industriale sau regiuni slab populate – au fost "lăsate în urmă", cu PIB-ul mediu pe cap de locuitor stagnat.

Tiparele regionale ale productivității regionale a muncii se aseamănă foarte mult cu cele înregistrate pentru PIB pe cap de locuitor. Regiunile în care aceste două rapoarte sunt relativ ridicate sunt adesea caracterizate prin specializarea într-una sau mai multe dintre următoarele activități: producție științifică și tehnologică de vârf, servicii financiare și avansate pentru întreprinderi. Ca atare, performanța lor economică poate reflecta investițiile în educație, cunoaștere, inovare și tehnologie.

Regiunile cu raporturi relativ ridicate de specializare pentru activitățile industriale și de construcții au fost, de asemenea, caracterizate de o creștere rapidă a acestor activități, sugerând că avantajul lor competitiv în aceste activități a fost consolidat.

Main statistical findings

GDP per capita was higher in capital city regions, often considerably higher than in any other region; GDP per capita was also generally above average in other metropolitan regions.

Many eastern regions of the EU were less adversely affected by the medium and long-term effects of the global financial and economic crisis and saw their relative living standards improve at a rapid pace; this was particularly the case for regions in Poland, Romania and Slovakia. By contrast, the impact of the crisis continues to be apparent across many southern regions of the EU.

The crisis amplified economic inequalities in several EU Member States: while some regions continued to grow at a rapid pace, others — often former industrial heartlands or sparsely populated regions — were seemingly ‘left behind’, with their average GDP per capita stagnating.

Territorial patterns of regional labour productivity closely resemble those recorded for GDP per capita. Those regions where these two ratios are relatively high are often characterised by specialisation in one or more of the following activities: scientific and high-technology manufacturing, financial and advanced business services. As such, their economic performance may reflect investment in education, knowledge, innovation and technology.

Those regions with relatively high specialisation ratios for industrial and construction activities were also characterised by rapid growth for these activities, suggesting that their competitive advantage in these activities was being consolidated.

–

Quality of life

Foreword

Walter Radermacher

Director-General, Eurostat

Chief statistician of the European Union

Economic indicators, such as the gross domestic

product (GDP), while important, do not tell us

completely how well we are doing. Following a

growing consensus that societies need data to

complement the information provided by GDP,

the European Commission initiated in 2009 the

action ‘GDP and beyond — Measuring progress in

a changing world’ which proposes priority topics to

further develop environmental and social indicators

and to report more accurately on distribution and

inequalities.

The indicators on quality of life, aiming to

measure progress in society, should reflect its

multidimensionality and cover the individuals’

conditions that contribute to life satisfaction, such

as job, health status, social relationships, free time,

educational level, environmental quality, security

and governance. Measuring quality of life requires

looking at all of these elements at the same time and

calculating economic and non-economic, subjective and objective, as well as averages and disparities

across population groups.

This is exactly the purpose of this flagship publication which combines objective indicators on different

life domains with subjective evaluations from individuals, using data on subjective well-being collected

for the first time across all EU Member States with the quality standards of official statistics. A great

potential is now offered to researchers, policy-makers and the EU citizens to know more about the social

progress.

Quality of life in Europe — facts and views is divided

into nine chapters covering the 8+1 dimensions of

the quality of life framework:

•• material living conditions;

•• productive or main activity (covering

employment);

•• health;

•• education;

•• leisure and social interactions;

•• economic and physical safety;

•• governance and basic rights;

•• natural and living environment; and

•• overall life satisfaction.

As people’s life satisfaction cannot be reduced to

one single aspect, this publication presents the

different aspects of quality of life, combining

objective indicators with the subjective evaluation

of individuals’ situations. The subjective indicators

available for each dimension are analysed taking

into consideration different socio-economic

factors such as age, sex, labour status, etc. while

their impact on self-assessed satisfaction levels

are evaluated. Then the relationship between

the subjective perceptions and the objective

measurements belonging to the same domain are

studied. Nevertheless, the dimensions are often

interlinked and multi-causality appears. This

publication touches on the issue but does not

examine it in details. This offers the potential for

further research on the topic.

Capitolul 2. Analiza decalajelor economice și sociale dintre România și Uniunea Europeană

http://pubdocs.worldbank.org/en/119621524127061283/Romania-Snapshot-Spring2018.pdf

Sursa: Eurostat

Alocarea deficitară în raport cu nevoile reale de finanțare a învățământului romanesc se observă în statisticile non-financiare:

Rata abandonului școlar în rândul tinerilor (procent din populația cu vârsta între 18 și 24 de ani care au cel mult educație primară) și atragerea populației între 24 și 74 de ani către continuarea educației și participarea la traininguri, în vederea pregătirii profesionale, sunt inferioare mediei europene.

Figura 3.21: Nivelul educației in România (%)

Sursa: Eurostat

În schimb, România excelează în privința absolvenților de facultăți de matematică, științe și tehnologie (15 absolvenți la 1000 persoane, fata de 14 în Europa).

În condițiile în care cheltuielile privind cercetarea și dezvoltarea sunt la aproximativ un sfert din media europeană, nu este de mirare faptul că numărul de patente înregistrate la Biroul de Patente Europene este unul infim, si prin urmare, România exportă produse cu valoarea adăugată mică, a căror principal avantaj competitiv este prețul și costul redus al muncii.

http://www.zfcorporate.ro/banci-asigurari/ora-adevarului-cu-cat-ne-va-duce-in-sus-la-paritatea-puterii-de-cumparare-cresterea-economica-de-7-17007788

http://www.sansabuzoiana.ro/evenimente.html?aid=75595

http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/romania-dos-decalajele-dintreregiuni-adancesc-loc-atenueze-1_5aa6ab02df52022f757a5af3/index.html

http://www.zfcorporate.ro/banci-asigurari/georgescu-bnr-productivitatea-muncii-a-ramas-la-50-din-media-ue-dupa-2008-incetineste-convergenta-14897738

http://www.zfcorporate.ro/profesii/pe-ultimul-loc-in-ue-doar-19-din-populatia-ocupata-din-romania-are-studii-superioare-fata-de-media-ue-de-33-15535932

Concluzii

Conform celei mai recente statistici Eurostat cu privire la nivelul veniturilor la nivel de regiune, centrul Londrei se află în anul 2015 în topul regiunilor dezvoltate, locuitorii acestei regiuni având o putere de cumpărare de 3.43 ori mai mare decât media UE și 12.3 ori mai mult decât media locuitorilor din Severozapaden, Bulgaria (cea mai puțin dezvoltată regiune din EU), cu numai 28% din media UE, următoarea în topul negativ fiind regiunea Nord-Est din România la o diferență de numai un punct procentual, 29%.

De altfel cele mai sărace 20 de regiuni, din cele 271 în care este împărțită UE, se află în România, Bulgaria, Polonia și Ungaria, iar cele mai bogate zone sunt în Germania, Olanda, Danemarca și Marea Britanie.