Analiza Industriei de Textile Si Confectii la Nivel Global

Industria de textile și confecții este una dintre cele mai vechi și mai mari industrii de export, generând vânzări de miliarde de dolari la nivel global în fiecare an. Industria ușoară este împărțită în producția de îmbrăcăminte și textile, având drept principale caracteristici dezvoltarea de tendințe ale modei, branduri, dezvoltarea rețelei de distribuție prin intermediul magazinelor și optimizarea logisticii de la producție la magazine. Datorită dezvoltărilor tehnice și tehnologice din ultimele decenii, în industria de confecții și textile s-au implementat noi metode și proceduri care au condus la creșterea productivității și apariția de noi produse textile pe piață. Pe această cale, companiile din industrie reușesc să satisfacă dorințele complexe ale consumatorilor, cererile și tendințele mondiale ale modei. Trendul în ceea ce privește rata de creștere, design, modă, utilizarea și dimensiunea unui anumit sortiment este dat de marile centre de consum, respectiv țările cele mai bogate.

În ultimii ani și în special după apariția crizei economice, importanța industriei de confecții și textile în economiile anumitor țări a devenit tot mai evidentă. Totuși, există diferențe semnificative în sarcinile de producție, rolul pe care industria îl are în fiecare țară, dar mai ales în cadrul schimburilor internaționale. Dinamica exporturilor de articole de îmbrăcăminte arată un progres semnificativ pe piața mondială de haine înregistrat de China, a cărei industrie de confecții joacă un rol foarte important atât pe plan național cât și global.

În sectorul confecțiilor de îmbrăcăminte, producția poate fi dispersată în cadrul mai multor locații din interiorul sau din afara țării. În cazul țărilor dezvoltate, aceasta este asociată cu externalizarea producției către țări în curs de dezvoltare, iar în cazul celor din urmă producția se mută în alte localități și între țări în căutare forță de muncă de ieftină sau mai rapidă. Companiile transnaționale își pot muta capitalul peste granițe pentru a-și reduce costurile de producție, însă întreprinderile mici și lucrătorii individuali nu au această mobilitate, fiind nevoiți să activeze pe o piață din ce în ce nesigură, caracterizată printr-o concurență exacerbată.

Producția și comerțul global sunt controlate de un număr relativ mic de corporații. Retailerii, companiile de marketing și producătorii înființează rețele de producție descentralizate, prin care cumpărătorii au acces facil la mărfuri și la specificațiile acestora disponibile on-line. Astfel rețele diferențiate ale contractorilor produc produsele finite pentru cumpărători din diferite părți ale lumii, având la dispoziție o piață de desfacere globală.

Până în urmă cu aproximativ trei decenii, industria de îmbrăcăminte producea în general articole vestimentare în masă, după anumite stiluri standardizate, care nu variau foarte mult de la un anotimp la altul. Performanțele managerilor erau în principal determinate de capacitatea de aprovizionare optimă a companiei cu materie primă, ciclurile de producție erau previzibile, furnizorii erau de regulă identificați la nivel regional și relațiile cu aceștia se stabileau pe termen lung, iar colecțiile de sezon erau împărțite în două: primăvară/vară și toamnă/iarnă.

După anii 1990, retailerii din sectorul de textile și confecții au început să își extindă gamele de produse în funcție de dorințele consumatorilor, căutând în același timp să mențină costurile de producție cât mai scăzute. Concurența exacerbată a permis comercianților cu amănuntul să își consolideze poziția pe piață, sporind în același timp puterea de negociere și cumpărare a companiilor. Marile companii de îmbrăcăminte au început să își externalizeze producția, subcontractând firme din alte țări, fiind în căutare permanentă de forță de muncă ieftină și costuri cât mai mici ale producției. Numărul de colecții pe an a crescut semnificativ în ultimii 25 de ani, unele branduri de modă oferind până la 20 de colecții în fiecare an.

Transferul către o producție mai flexibilă și diminuarea costurilor în sectorul de textile și confecții a fost intensificat și datorită eliminării Acordului Multifibre (MFA) în 2005. Renunțarea la sistemul care a reglementat comerțul din acest domeniu încă din anul 1974 a expus companiile la concurența globală, precum și la o rivalitate ridicată pentru investiții străine și generarea de oportunități privinbd ocuparea forței de muncă în rândul țărilor subcontractante. Producția textilă a fost mai puțin predispusă la schimbări rapide în locații de producție, deoarece procesele de producție și de manipulare necesită acces la cantități mari de energie și resurse naturale, cum ar fi apa, dar și datorită factului că acest domeniul necesită o forță de muncă mai calificată.

În urma crizei economice din 2008 care a afectat și acesastă industrie, a fost evidențiată vulnerabilitatea financiară a întreprinderilor mici și mijlocii cu capital local caracteristice pentru sectorul de textile și confecții. Erodarea situației financiare a brandurilor internaționale și a comercianților cu amănuntul, precum și diminuarea cererii în Statele Unite ale Americii și Europa a intensificat competitivitatea dintre companii și instabilitatea mediului de afaceri la nivel internațional. Furnizorii au resimțit această concurență din plin, deoarece multe dintre firmele producătoare de confecții cărora le livrau materie primă au intrat în faliment. Angajații au fost nevoiți să accepte diminuarea salariilor, sau chiar să fie disponibilizați. Fosta Federație Internațională a lucrătorilor din textile, îmbrăcăminte și pielărie (ITGLWF) a raportat că aproximativ 8.000 de unități de producție din domeniul textilelor și a îmbrăcăminteo au fost închise după 2008, ceea ce a determinat o pierdere de 11 milioane de locuri de muncă la nivel global (Forstater, 2010). Deși sunt semne de revigorare a economiei mondiale, ritmul de creștere nu este la nivelul la care pot fi create suficiente locuri de muncă pentru a restabili nivelul de ocupare existent înaintea crizei.

În prezent, companiile din industria de textile și confecții pot fi divizate în două categorii în funcție de valoarea de producție și brand:

high-end – include fabrici care utilizează tehnologia într-un procent mai mare și au mai mulți lucrători calificați. Stakeholderii au un grad mai mare de angajament și inițiativă

low-end – cuprinde fabrici care acordă un preț cât mai mic pe producție, slab tehnologizate și care oferă de multe ori condiții de muncă precare pentru angajați.

Producția actuală de textile și confecții este caracterizată prin existența mai multor actori de diferite dimensiuni, in locatii dispersate geografic. De asemenea, producția cuprinde etape și activități variate care trebuie efectuate în ordine într-un interval de timp limitat (Fernandez-Stark, Frederick, Gereffi, 2011). Industria de textile și confecții este caracterizată printr-o volatilitate ridicată, o predictibilitate scăzută (Bruce, Daly, 2006), precum și prin marje de profit în general scăzute. Subcontractarea este o acțiune frecvent întâlnită, intermediarii, prin costuri mici de producție, reduc prețurile timp, iar timpul de producție cât mai mic este foarte important în această industrie (Rossi, 2013; Masson et al., 2007). Expertii din industrie consideră că brandurile care sunt, de asemenea, și retaileri vor obține marje mai mici și se vor confrunta cu creșterea costurilor (Kenneally, 2014), iar din ce în ce mai mulți comercianți cu amănuntul vor ieși de pe piață sau vor fi nevoiți să își reducă operațiunile (Stealing Share). Retailarii și marile branduri de textile și confecții caută o mai mare flexibilitate în design, calitate, și promptitudine în livrare pentru a-și menține competitivitatea pe piață. În figura 4.1. este prezentat lanțul de aprovizionare al companiilor din industria de textile și îmbrăcăminte de producție, așa cum este organizat în prezent.

Figura de la pag 4, Wages and Working Hours in the Textiles, Clothing, Leather and Footwear Industries

Analiza financiară a sectorului de textile și confecții

De la liberalizarea comerțului în 2005, valoarea totală a exporturilor de textile și îmbrăcăminte a crescut de la 480 miliarde de dolari în 2005, la 709 miliarde miliarde de dolari în 2012, reprezentând 4% din totalul exporturilor de mărfuri la nivel mondial, Din aceste cifre, valoarea articolelor de îmbrăcăminte exportate a fost de 423 miliarde de dolari, iar valoarea textilor a reprezentat 286 miliarde de dolari (Organizația Mondială a Comerțului, 2013). În 2010, China a devenit cel mai mare exportator de textile și îmbrăcăminte din lume, depășind Uniunea Europeană. În pofida faptului că firmele își concentrează în permanență producția în țări care oferă costuri reduse, China rămâne cel mai important producător și exportator de textile și confecții la nivel global.

În tabelul 4.1 sunt prezentați primii 10 exportatori ai lumii în anul 2012, China ocupând primul loc cu o pondere de 35,58% din volumul total al exporturilor de 930.897.479.378 dolari, mai mult decât ceilalți nouă exportatori importanți la un loc. De remarcat este faptul că în primii 10 exportatori se situează patru dintre țările membre UE, respectiv Italia cu o pondere de 6,37%, Germania cu 4,78%, Franța care a înregistrat 2,81% din exporturile globale și Belgia cu o pondere de 2,30%. Statele Unite ale Americii ocupă locul șase, exportând în 2012 textile și confecții în valoare de 34.522.545.814 dolari. Celelalte state care nu se află în clasament au înregistrat exporturi cumulate de 273.318.263.624 dolari, reprezentând o pondere de 29,36% din volumul total.

Tabelul 4.1 Top 10 exportatori de textile și confecții la nivel global, în 2012

Sursa: UN Comtrade Database

În ceea ce privește importurile, în 2012 s-au înregistrat importuri de textile și confecții în valoare de 863.673.588.511 dolari la nivel global. Tabelul 4.2 prezintă primii 10 importatori ai lumii, între care se remarcă SUA, cu un volum de 151.267.618.455 dolari, reprezentând 17,52% din total. În acest clasament, China ocupă abia locul patru cu o pondere de doar 5,93% și importuri totale în valoare de 51.215.499.511 dolari. Celelalte state importatoare care nu se regăsesc în clasament au o pondere totală de 39,1%, ceea ce reprezintă un volum total de 337.708.621.395 dolari.

Tabelul 4.1 Top 10 importatori de textile și confecții la nivel global, în 2012

Sursa: UN Comtrade Database

Forța de muncă din sectorul de textile și confecții

Încă de la începutul anilor 1970, branduri multinaționale au externalizat din ce în ce mai mult activitățile de producție către țările în curs de dezvoltare pentru a reduce costurile de producție. Barierele de intrare reduse și investițiile minime necesare în industria de confecții au determinat creșterea numărului de angajați în fabricile de confecții în regiunile unde accesul la un loc de muncă bine plătit era limitat și unde noi oportunități au fost create în special pentru tineri necalificați, femei și lucrători migranți integrați pentru prima dată în câmpul muncii (Plank, Ross și Staritz, 2014). Cu toate că aceasta a reprezentat o rată mai mare de participare a forței de muncă și noi oportunități de responsabilizare pentru aceste grupuri marginalizate anterior, a atras de asemenea și exploatarea muncitorilor de către manageri sau angajatori în vederea menținerii costurilor de producție la un nivel competitiv pe piața mondială.

Industria de textile și confecții este esențială pentru ocuparea forței de muncă în multe țări cu venituri mici. În tabelul 4.3 este prezentat numărul de angajați pe fiecare dintre cele două sectoare: textile și confecții pentru principalele țări producătoare din domeniu.

Tabel 4.3 Ocuparea forței de muncă în industria de textile și confecții – producători principali

Sursa: Organizația Internațională a Muncii (ILO), 2014

Datorită numărului mare de companii din acest domeniul și caracterului global al activităților, este dificilă colectarea datelor privind numărul real de angajați din industrie. Cifrele prezentate vizează ani diferiți, iar o parte din producătorii importanți, precum Bangladesh sau Combodgia nu au furnizat astfel de informații, așadar nu se poate face o comparație între acestea, însă pot fi trase anumite concluzii referitoare la forța de muncă din sectorul de textile și confecții. La nivel global, China, principalul exportator al lumii în această industrie, are și cel mai mare număr de angajați, peste 11 milioane înregistrați în 2010, cifră dificil de atins de către altă țară.

Industria de textile și confecții are o tradiție puternică în Europa, aici înregistrându-se cea mai ridicată producție până în anul 2010 (Organizația Internațională a Comerțului, 2014). Reducerea numărului de angajați din industrie a început chiar înainte de 2005, dar a fost accentuată de criza financiară din 2008 și creșterea costurilor de transport și a materiei prime care a generat pierderea locurilor de muncă pentru aproximativ 50% dintre angajații din domeniu în ultimul deceniu. Numărul angajaților s-a diminuat cu peste 55% în Spania, Franța, Germania, Republica Cehă, cea mai mare scădere înregistrându-se în Marea Britanie: 67% (Adinolfi și Andersen, 2011). Cu toate acestea, industria de textile și confecții din Europa încă înregistrează 1,8 milioane de angajați (Euratex, 2012). Companiile cu mai puțin de 50 de angajați reprezintă mai mult de 90% din forța de muncă din Europa, iar numărul mediu de lucrători dintr-o firmă este de 10 persoane (Adinolfi and Andersen, 2011).

Majoritatea angajaților din industria de confecții este reprezentată de femei tinere cu aptitudini relativ reduse, în special îm țările în curs de dezvoltare. Femeile reprezintă, în medie, 68% din forța de muncă în industria confecțiilor și 45% în cea de textile (Organizația Internațională a Muncii, 2014). Condițiile de muncă în industria confecțiilor și unele practici din industrie pot fi dificile pentru lucrătorii de sex feminin (Fontana și Silberman, 2013). Salariile mici, oportunitățile reduse de negociere colectivă și remunerarea redusă egală crează o vulnerabilitate sporită pentru femei, generând în același timp și probleme de etică în industria de textile și confecții, care vor fi abordate ulterior în această lucrare.

4.1.1 Ce reprezintă industria de textile și confecții – care sunt activitățile de bază

Producția și comercializarea de produse textile și confecții cuprinde mai multe seturi diferite de activități, ocupații și roluri ale căror caracteristici modelează profilul sectorului. De exemplu, sectorul confecțiilor include activități precum designul vestimentar, prelucrarea și distribuția, la rândul lor divizate în etape precum:

dezvoltarea de produse și planificarea colecției;

realizarea unor studii de piață pentru a adapta liniile de producție în funcție de solicitările consumatorilor;

proiectarea de noi prototipuri și modele;

stabilirea standardelor de calitate pentru fiecare componentă a articolului vestimentar;

determinarea costurilor implicate cu producția produsului, inclusiv investiția în instalații și echipamente, organizarea muncii, recrutarea, formarea și controlul forței de muncă și a relațiilor cu furnizorii;

fabricarea și asamblarea produselor selectate;

comercializarea și distribuția confecțiilor produse.

Modurile variate în care aceste activități pot fi combinate influențează semnificativ eficiența organizațiilor din industria de confecții și textile. Obținerea unor performanțe ridicate depinde de gradul în care acestea sunt integrate în sistemul de producție, dar și de oportunitatea deciziilor adopatate. În plus față de cele prezentate, unele companii includ în activitățile lor, cumpărarea de țesături precum și designul de produs și de comercializare, deși fabricarea articolelor vestimentare este încredințată subcontractanților. Din ce în ce relația de marketing este o variabilă critică în unii distribuitori de stabilire a relațiilor de subcontractare cu producătorii, în timp ce unele companii industriale căuta să se mute în distribuție.

Procesele care au loc în industria de textile și confecții constau în:

tratatea sau prelucratea materiilor prime ce urmează a fi utilizate în vederea producerii de diverse fibre textile sau fire:

fibre naturale: bumbac, lână, mătase, in, cânepă, iută, etc.;

fibre sintetice: fibre organice pe baza de produse petrochimice, cum ar fi poliester, nailon, poliamidă, acrilic, polipropilenă , etc și fibre din materiale anorganice, de exemplu, sticlă, metal, carbon sau ceramică.

producția de țesături tricotate și țesute (de exemplu, de tricotat și țesut);

activități de finisare – conferirea caracteristicilor estetice solicitate de cumpărători: albire, imprimare, vopsire, impregnare, acoperire, plastifiere, etc;

transformarea acestor țesături în produse:

îmbrăcăminte, tricotate sau țesături;

covoare;

textile de casă: lenjerii de pat, fețe de masă, perdele etc.;

textile tehnice sau industriale: echipament militar, echipament sportiv, textile medicale, gazon sintetic etc.

Lanțul de textile și îmbrăcăminte cuprinde mai multe seturi diferite de activități, ocupații și roluri ale căror caracteristici modelează profilul sectorului. Spre exemplificare, în figura 4.1 sunt prezentate activitățile desfășurate în cadrul companiilor de confecții în vederea producerii de articole vestimentare.

Primul pas constă în dezvoltarea de produse și planificarea întregii colecții. În acest stadiu se efectuează o cercetare de piață și sunt identificate recomandări în vederea obținerii informațiilor necesare pentru adaptarea liniilor de producție la cererea pieței. Pe baza unor criterii de profitabilitate sunt luate decizii preliminare cu privire la ciclul de viață anticipată a produselor și etapele necesare în procesul de fabricare, modificare sau înlocuire. Următorul pas constă în elaborarea de noi modele. Designeri schițează modele noi, detaliate ale diferitelor părți ale articolului vestimentar, de exemplu: gulere, manșete etc. Departamentul de proiectare producție determină modul în care fiecare parte urmează să fie făcută, stabilește standarde de calitate pentru fiecare model, determină modul în care produsul trebuie să fie asamblat și costul respectivului articol de îmbrăcăminte. Un departament de prototipuri realizează obiectul vestimentar, urmând apoi fabricarea propriu-zisă a obiectelor vestimentare. Această etapă implică un set separat de decizii pe care managerii trebuie să le ia referitor la investiții în instalații și echipamente, organizarea muncii, recrutarea, formarea și controlul forței de muncă și a relațiile cu furnizorii. Ultima etapă este reprezentată de distribuția și comercializarea confecțiilor create.

Fig. 4.1. Activitățile desfășurate în cadrul companiilor de confecții în vederea producerii de articole vestimentare

Sursa: Elaborat de autor

Pot fi identificate trei tipuri principale de întreprinderi de confecții (Dunford, 2004)

Întreprinderi ale căror activități principale constau în designul articolelor vestimentare și promovarea acestora – personalul tehnic este relativ redus, însă firmele obțin cifre de afaceri ridicate comparativ cu numărul de angajați.

Companii producătoare – au, de regulă dimensiuni mici, dar sunt specializate pe un anumit domeniu.

Întreprinderi integrate vertical – realizează designul și producția articolelor vestimentare, comercializându-le ulterior prin propriile rețele de distribuție.

Sectorul de retail constituie ultimul segment în cadrul lanțului de aprovizionare în cadrul sectorului de textile și îmbrăcăminte fiind, așadar important pentru toate produsele de textile și confecții care sunt vândute consumatorului final. Deși unele companii din industrie au creat propriile rețele de distribuție în cadrul strategiei de integrare pe verticală, sectoarele de producție și de distribuție rămân foarte diferite în funcție de natura și de caracteristicile lor, și, prin urmare, trebuie tratate separat.

4.1.2 Caracteristicile pieței globale de textile și confecții

Industria de îmbrăcăminte din întreaga lume se confruntă cu o problemă similară: imposibilitatea de a valorifica întreaga producție de articole vestimentare. Ultima criză economică a generat o scădere constantă a producției, pierderea piețelor care a atras după sine disponibilizarea unui număr mare de angajați, închiderea întreprinderilor neperformante sau deplasarea producției în țări cu forță de muncă ieftină. Pentru a face față concurenței ridicate și a schimbărilor survenite pe piață, statele dezvoltate s-au adaptat, intensificându-și cercetările de sisteme automate a proceselor tehnologice, conducând astfel la progresul în domeniul automatizării și roboticii, precum și inventarea de noi așa-numitele mașini de cusut inteligente. Astfel automatizarea proceselor de producție devine inevitabilă pentru supraviețuirea firmelor în noul context economic mondial. Schimbare rapidă a tendințelor modei, apariția de materiale și tehnologii noi, dar și clienți tot mai exigenți impun nevoia de producție flexibilă, adaptabilă diverselor modificări ale parametrilor de producție pentru articolele de îmbrăcăminte inovative și în tendințe (Colovic, 2012).

Carecteristicile principale ale companiilor comptetitive de pe piața mondială de textile și confecții sunt următoarele:

companiile au dimensiuni medii, 200 – 500 angajați, nu produc pe stoc, cunosc foarte bine cerințele clienților și produc în general articole de bază, de exemplu: cămăși, pantaloni, rochii și în tendințe, vandabile;

integrare verticală a proceselor de producție în vederea reducerii timpilor morți și a eficientizării activităților;

companiile de nișă sunt specializate pe un anumit segment de piață: producători de articole de lux, textile medicale, articole de sport cu elemente inovative încorporate etc care și-au dezvoltat o rețea de firme în diverse țări, cu sisteme de producție și vânzare flexibile și o caliatate a produselor recunoscută. Succesul acestora depinde totuși de dorințele și nevoile unei piețe în permanentă schimbare și tot mai pretențioasă (Colovic, 2012).

China a devenit principalul câștigător în urma proceselor de restructurare din industria ușuară, devenind cel mai mare producător de îmbrăcăminte, cu o cotă de un sfert din exporturile mondiale (Perotti-Reille 2008). Producătorii chinezi au reușit să pătrundă pe piața mondială în principal datorită costurilor reduse cu forța de muncă, obținând cote de piață din ce în ce mai ridicate. Pe întreg teritoriul țării există numeroase clustere de textile și îmbrăcăminte puternic orientate spre export. Companiile și-au optimizat lanțurile de producție, astfel încât pot realiza toate procesele: de la obținerea de fibre la articole de îmbrăcăminte, confectii, si finisaje.

O lungă perioadă de timp, principalul avantaj competitiv al produselor fabricate în China a fost prețul de producție foarte scăzut comparativ cu alte state din Europa sau America, însă erau considerate ca având o calitate îndoielnică. În ultimii ani, însă, s-a constatat că exporturile de textile și îmbrăcăminte ale Chinei către Germania au devenit similate cu acelea din Italia sau Polonia în ceea ce privește valoarea produselor. Așadar, China, cel mai mare exportator de produse textile și confecții din lume, își îmbunătățește calitatea mărfurilor, iar exporturile includ și alte piețe. Această tendință este observată și în alte țări precum India sau Mexic care si-au ajustat, de asemenea, structurile de export și au făcut eforturi pentru a-și îmbunătăți competitivitatea (Economics, 2009).

Marii retaileri au un impact puternic asupra lanțurilor de valori deoarece aceste companii păstrează controlul tuturor funcțiilor strategice în timp ce subcontractează producția. Este binecunoscut faptul că branduri de lux sunt produse în țări cu salarii mici sub controlul strict al companiilor care le subcontractează. Inițial, aici sunt dezvoltate noi produse, sunt fabricate pre-colecții, sunt comandate materiale, care mai apoi sunt transferate către producători. Producția în firmele de subcontractare este controlată de ingineri si specialisti de producție, pentru a garanta standardele de calitate. În cele din urmă, în sediul central sunt proiectate strategii de marketing, iar produsele sunt vândute prin lanțurile de vânzare ale companiei. O serie de producători de textile și confecții care si-au dezvoltat un brand propriu, desfășoară mai degrabă activități de comerț, decât de producție.

În structura prețurilor de pe piața de textile și confecții o pondere importantă revine activităților de comerțul cu ridicata și cu amănuntul și valori reduse pentru activitățile de producție, Cu alte cuvinte, prețul unui produs de marcă reflectă într-o foarte mare măsură brandul respectiv și mai puțin materia primă și producerea acestuia. În aceste condiții, comerțul pare a fi activitatea profitabilă comparativ cu producția competitivă pe plan internațional.

Industria de textile și confecții este un sector dinamic, caracterizat prin forță de muncă intensivă, preponderent feminină, atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare și salarii mici. De asemenea, este un sector în care retehnologizarea sau modernizarea utilajelor de lucru nu implică costuri foarte mari comparativ cu alte industrii, nici chiar în statele mai puțin dezvoltate, astfel încât companiile din domeniu se pot adapta cerințelor clienților și pot încorpora în procesul de producție diverse proceduri sau sisteme inovative cu un efort financiar relativ scăzut. În plus, faptul că prețuri utilajelor de producție sunt destul de mici constituie un avantaj în procesul de industrializare pentru țările sărace, dar cu o rată foarte mare de creștere a producției în acest sector, așa cum este cazul Indiei sau Bangladeshului.

Totuși, companiile din industria textilă și de îmbrăcăminte au și activități cu o valoare adăugată mare, așa cum este cazul proceselor de proiectare, cercetare și dezvoltare. Pentru a-și spori avantajul concurențial, aceste companii utilizează capitalul uman intensiv în design și marketing, în special pe segmente de piață, precum articolele sportive sau textilele sanitare unde atât de proiectarea cât și tehnologia materialelor au o importanță deosebită, sau în cazul textilelor industriale unde tehnologia materialelor constituie un factor competitiv important.

În funcție de piața căreia i se adresează, se poate afirma că sectorul de textile și confecții este divizat în două mari categorii, fiecare cu caracteristici specifice:

Pe piața produselor de calitate, industria este caracterizată prin tehnologie modernă, un grad ridicat de flexibilitate, iar lucrătorii și designerii sunt relativ bine plătiți. Avantajul competitiv al firmelor din acest segment de piață, exceptând eficiența costurilor, este legat de capacitatea de a produce modele în funcție de preferințele cumpărătorilor, sau care influențează opțiunile acestora. Funcțiile de bază ale firmelor care deservesc acest segment de piață se află în mare parte în țările dezvoltate și de multe ori în zone geografice limitate sau clustere din cadrul acestor țări.

Firmele orientate spre producția de masă sau produse standard sunt întâlnite în special în țările aflate în curs de dezvoltare. Forța de muncă este de regulă semi-calificată sau necalificată, prost platită și formată în special din femei. Aceste firme colaborează cu retaileri, care au o putere foarte mare de cumpărare. De asemenea, retaileri și-au dezvoltat propriile branduri și se aprovizionează direct de la furnizori, fie străini sau locali (Nordås, 2004).

Sectorul de textile și îmbrăcăminte poate fi perceput drept un lanț de activități distincte integrate în procesul de producție, fiecare dintre acestea fiind situată acolo unde poate contribui la adăugarea de plus-valoare produsului finit, de exemplu: aprovizionarea cu materie primă, procesul de proiectare, producția, distribuția și comercializarea. Deciziile privind fiecare activitate în parte sunt luate în funcție de aspecte precum: costurile implicate, calitatea, fiabilitatea de livrare, costuri de transport și de achiziționare etc.

4.1.3 Modificări în sectorul de confecții și textile

Inițial, produsele de textile și de îmbrăcăminte erau comercializate de către producători puternici spre un sector de distribuție format în mare parte din retaileri mici și mijlocii. Sistemul s-a modificat, de la unul condus de producător la unul condus de client, reprezentat prin marii distribuitori, iar în prezent, distribuția este tot mai mult controlată de un număr redus de jucători importanți de pe piața de retail care pot influența și excercita o presiune considerabilă asupra producătorilor.

Declinul micilor comercianți cu amănuntul independenți a redus rolul relațiilor tradiționale în care producătorii își prezentau colecțiile mai multor intermediari. Relațiile de putere erau favorabile producătorilor care puteau stabili ritmul de proiectare și prezentare a colecțiilor, având și capacitatea de a impune prețuri. O dată cu creșterea în importanță a lanțurilor de magazine specializate și hiperrmarketurilor, puterea a fost transferată către sectorul de distribuție. Consumatorii au devenit mai atenți la preț, iar lanțurile de magazine au determinat reducerea prețurilor sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 (Dunford, 2004).

Liberalizarea pieței europene de textile și confecții de la 1 ianuarie 2005 a permis accesul pe piețe variate, conducând la creșterea exporturilor și a importului, dar a fost și o acțiune controversată deoarece industruia concentrează un număr important de angajați, în special în regiunile în care locurile de muncă alternative ar fi dificil de găsit, categorie pe care o face vulnerabilă în raport cu schimările permanente apărute. Se consideră că textilele și confecțiile sunt printre sectoarele în care țările în curs de dezvoltare au cel mai mult de câștigat de pe urma liberalizării comerțului multilateral (Folcut et al, 2009).

4.1.5 Probleme actuale în industria de confecții și textile

Industria textilă și de îmbrăcăminte a devenit un fenomen global și, datorită conexiunilor sale complexe cu mai multe alte domenii, inclusiv de fabricație, publicitate, productia de materii prime, transport și vânzare cu amănuntul, profiturile enorme care se prefigurează în industria modei pot determina companiile să adopte un comportament lipsit de etică. Pentru a menține o imagine socială pozitivă, companiile considerau că este mai facil să abordeze sustenabilitatea financiară și de mediu, deoarece acestea sunt ușor de măsurat și implică un risc reputațional mai scăzut. În ultimul deceniu, industria de textile și confecții s-a concentrat din ce în ce mai mult pe elementul social evidențiat prin cazurile șocante ale angajaților exploatați, condiții de muncă precare în lanțurile de aprovizionare ale mai multor mărci de top. (Gîrneață, 2014 – Articol Barcelona)

Conceptul de etică în industria modei vizează activități precum designul modelelor, producția, retailul și achizițiile etice. Acesta acoperă o gamă largă de aspecte, cum ar fi condițiile de muncă, exploatare, comerț echitabil, producția durabilă, protecția mediului și bunăstarea animalelor.

Abordarea etică a afacerilor din domeniul de textile și confecții atrage reacții pozitive din partea consumatorilor. Aceștia pot alege să rămână fideli unui brand datorită faptului că acesta promovează un comportament etic, are o imagine bună în rândul consumatorilor prin modul în care își tratează angajații, prin acțiunile de protejare a mediului, de stimulare a economiei locale. Prin atragerea și menținerea unui număr cât mai mare de clienți, companiile ajung să își consolideze poziția pe piață, să înregistreze performanțe financiare ridicate, iar managerii să se bucure de recunoașterea meritelor și de aprecierea angajaților și a stakeholderilor.

Principalele probleme de etică în domeniul textilelor și al confecțiilor constau în:

Exploatarea muncii – Practica de a folosi forță de muncă prost plătită este des întâlnită în țările în curs de dezvoltare, cu preponderență în fabricile de îmbrăcăminte din Asia care au costuri mici de producție. În multe companii de aici, programul de lucru al salariaților este adesea prelungit, angajații fiind uneori supuși la muncă forțată, iar salariile sunt foarte mici, inadecvate pentru un trai decent. De asemenea, angajații sunt discriminați și hărțuiți de către conducere, nefiindu-le respectate drepturile legale sau libertatea de asociere. Prăbușirea unei fabrici de îmbrăcăminte de opt etaje în Bangladesh în aprilie 2013, care a ucis mai mult de 1.100 de persoane a atras atenția la nivel mondial asupra condițiilor grele îndurate de mulți lucrători din industria de îmbrăcăminte din Asia, care furnizează articole vestimentare marilor retaileri din Vest (http://www.bbc.com/). Conform BGMEA, numărul angajaților din sectorul de confecții din Bangladesh a crescut de cinci ori în doar 10 ani, respectiv de la 800.000 în 1993, la 4.000.000 in 2013. Salariul minim pentru un muncitor îmbrăcăminte în Bangladesh s-a mentinut din 1994 la doar £ 7 pe lună, in urma unei greve a angajaților, a fost mărit la echivalentul a £ 12 pe lună, jumatate din nivelul estimat al salariului minim de existență (http://www.cleanupfashion.co.uk/).

Exploatarea copiilor, care pot fi supuși la violență și abuz, cum ar fi ore suplimentare de muncă forțată, precum și condiții improprii de lucru: spații înghesuite și neigienice, mâncare proastă, dar și salarii mici. Costul redus al hainelor în magazine se justifică și prin forța de muncă prost plătită angajată la fablicarea acestora.

Bumbacul asigură o mare parte din materia primă din industria textilă, dar la cultivarea acestuia sunt utilizate 22,5% din insecticide din lume și 10% din pesticide din lume, substanțe chimice care pot fi periculoase pentru mediu și dăunătoare pentru fermierii care îl cultivă. Anual sunt utilizate pesticide în valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari, dintre care pesticide în valoare de aproximativ 819 milioane de dolari au fost declarate toxice de către Organizația Mondială a Sănătății (http://www.who.int/en/). Starea de sănătate a lucrătorilor care pulverizează pesticide peste câmpurile de bumbac precum și a celor care locuiesc în jurul acestor câmpuri este afectată în mod negativ. De asemenea, utilizarea pesticidelor toxice conduce la poluarea aerului, apei și a solului.

Actualele practici de cultivare a textilelor sunt considerate nesustenabile, din cauza daunele pe care le aduc mediului. De exemplu, Marea Aral din Asia Centrală a scăzut la doar 15% din volumul său inițial, din cauza cantității mari de apă necesară pentru producția și vopsirea bumbacului (Cathcart și Bădescu, 2011; Glantz, 2007; Micklin, 2007).

Costurile scăzute și sezonalitatea articolelor de modă înseamnă că o mare parte din hainele rămase nevândute este destinată pentru incinerare sau transformată în deșeurilor. Conforrm Waste Online, Marea Britanie aruncă 1 milion de tone de îmbrăcăminte în fiecare an (http://www.wasteonline.org.uk/).

Falsurile – Brandul unui produs constituie uneori un criteriu suficient pentru a i se crește prețul, poate chiar nejustificat pentru calitatea sa. Falsificatorii încearcă să profite de acest fapt prin crearea unor replici ieftine adăugând ilegal numele unor case de modă celebre și scumpe.

Multe animale sunt crescute pentru a furniza blană și piele pentru industria modei (Eadie, 2011, Johnson, 2012). Din ce în ce mai multe organizații militează pentru eliminarea utilizării elementelor de proveniență animală în confecționarea articolelor vestimentare, considerând creșterea animalelor doar pentru sacrifícare a fi a practică lipsită de etică și sancționează dur companiile care au în colecțiile lor asemenea articole.

Un aspect important privind codurile etice se referă la responsabilitatea întreprinderilor din țările dezvoltate, în raport cu partenerii comerciali din țările în curs de dezvoltare care, de cele mai multe ori sunt considerați simpli furnizori care trebuie să se conformeze codurilor stabilite de către întreprinderile străine care plasează comenzile. În țările în curs de dezvoltare, multe guverne încearcă să promoveze drepturile omului la locul de muncă, precum și asociațiile sindicale, pentru a le oferi angajaților condiții de muncă decente, care să respecte legislația națională. De aici derivă două noi aspecte importante: comerțul echitabil și campaniile de etichetare.

Comerțul echitabil reprezintă o mișcare socială și economică prin care sunt promovate standarde internaționale de producție etice, reglementări privind forța de muncă și politicile de mediu în comerțul cu mărfuri sau produse de bază, cum ar fi bumbacul. Comerțul echitabil include principii precum plata la un preț echitabil și egalitatea între sexe. Cu un număr tot mai mare de puncte de vânzare stabilite în diverse țări, rețelele de retail au tendința de a înlocui producătorii tradiționali sau de a-și pune propriul logo pe articolele de textile și confecții fabricate de subcontractanți. Deoarece aceste întreprinderi satisfac, în general, cerințele unui număr foarte mare de consumatori, politicile de aprovizionare sunt extrem de diversificate și întotdeauna îndreptate spre obținerea unor costuri de producție reduse. În vederea menținerii unei imagini publice bune și pentru a-și intensifica relațiile comerciale cu subcontractanții din țările în curs de dezvoltare, marii retaileri au devenit conștienți de importanța adoptării unui comportament etic responsabil.

Campaniile de etichetare constau în introducerea unei etichete pe articolele de textile și confecții prin care se atestă faptul că au fost fabricate în condiții de muncă acceptabile. Principiile pe care întreprinderile trebuie să le respecte pentru a putea utiliza această etichetă variază în funcție de campaniile și organizațiile în cauză, dar, în general, se folosesc aceleași principii de bază: eliminarea utilizării muncii copiilor, stabilirea unui salariu minim, respectarea reglementărilor din legislația locală în vigoare, ceea ce a mediului, etc. Un exemplu în acest sens o reprezintă campania derulată de Fundația Rugmark în diverse țări în care fiecare exportator de covoare plătește un impozit de 1% pentru a folosi eticheta care atestă că produsele au fost fabricate în conformitate cu principiile etice. Taxa este plătită prin UNICEF către organizații locale care dezvoltă proiecte pentru copii în domeniul educației, formării și al construirii de școli.

Exemple de comportament etic ale companiilor care activează în industria textilă și de confecții:

Compania din Marea Britanie, Dorothy Perkins a introdus colecția ”O Line” de veste și tricouri fabricate din materiale organice. S-a stabilit ca din prețul fiecărei veste organice, a unui tricoul sau a unor perechi de cizme 5 dolari, precum 1,50 dolari și din vânzarea fiecărui sac fabricat din fibre către fundația Woodland Trust. Aceste sume au fost colectate în scopul plantării de copaci în Marea Britanie, compania Dorothy Perkins având ca scop plantarea a 40.000 copaci într-un an.

Compania americană Fair Indigo, renumită pentru producerea de haine elegante folosind conceptul de comerț echitabil. Muncitorii sunt plătiți cu un salariu just, iar în fabrici sunt asigurate condiții adecvate de sănătate și siguranță. Hainele sunt produse din materiale complet organic, iar cataloage lor sunt realizate din hârtie reciclată. Podeaua magazinelor, precum și umerașele sunt realizate din bambus.

După ce Levi Strauss a adoptat în 1992 un cod intitulat "Termeni de angajament pentru partenerii de afaceri și linii directoare pentru selectarea țării", multe alte companii producătoare de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și grupuri de retail majore au urmat exemplul. Codul de etică implementat de Levi Strauss prezentat în Anexa 1 detaliază principii generale aplicabile tuturor activitățilot firmei și se face o distincție între principiile interne ale companiei și practicile care trebuie aplicate cu partenerii săi comerciali, sau chiar în alegerea țărilor către care vor subcontracta anumite activități. Conceptul de "parteneri de afaceri" include contractanții și subcontractanții care produc sau finalizează produsele companiei, precum si furnizori care oferă materiale utilizare pentru confecționarea acestor produse. În acest mod, compania dorește să se asigure că nu funcționează în țările care ar putea avea un efect negativ asupra imaginii sale publice și a reputației sale de bun angajator. Sunt analizate astfel imaginea socială sau politică a unei țări și impactul acestei imagini asupra reputației companiei, condițiile generale privind siguranța și sănătatea la locul de muncă, respectarea drepturilor omului; sistemul legislativ și stabilitatea politică, economică și socială a țării. În cazul în care Levi Strauss consideră că o țară nu oferă suficiente garanții în oricare dintre aceste domenii, se va abține de la a dezvolta relații comerciale cu aceasta. Întreprinderea poate decide să nu reînnoiască relațiile contractuale în țările în care există o deteriorare a situației. Astfel, Levi Strauss a reziliat relațiile sale comerciale cu un număr de țări, în principal din cauza nerespectării drepturilor omului.

La o primă etapă, criteriile de selecție a țării fac posibilă prevenirea dezvoltarii relațiilor comerciale în țări considerate ca prezentând un risc ridicat de nerespectării drepturilor umane. Într-o a doua etapă, înainte de a selecta un subcontractant sau, mai general, un partener de afaceri, întreprinderea efectuează o evaluare etică a potențialului întreprinderilor în cauză. Această evaluare este efectuată de către o echipă de la sediu alcătuită din reprezentanți ai diferitelor departamente tehnice, incluzând și una dintre cele 50 de persoane special instruite în materie de practici etice de către Levi Strauss. După selectarea unui partener de afaceri, sunt efectuate audituri periodice pentru a verifica respectarea de către întreprindere a obligațiilor sale sociale. Această monitorizare, care poate fi efectuată în timpul inspecțiilor de calitate, dar, de asemenea, și în timpul vizitelor neprogramate la subcontractanți, este o practică internă în cadrul Levi Strauss. Întreprinderea publică în mod regulat rezultatele acestor inspecții și audituri într-o formă rezumată în așa numitele " Fișe cu recomandări globale de selectare a furnizorilor ", care pot fi obținute la cerere. Levi Strauss a jucat un rol de pionierat în domeniul eticii în afaceri, menținîndu-și credibilitatea în rândul consumatorilor și al angajaților săi ca o întreprindere responsabilă social. Datorită dialogului permanent purtat cu partenerii de afaceri și reprezentanții lucrătorilor, a fost în măsură să rezolve cele mai multe dintre problemele sociale inerente in orice activitate industrială, fără a aduce atingere succesului comercial.

4.1.6. (Strategia de vânzări)

Producătorii din industria de textile și îmbrăcăminte care obțin performanțe ridicate sunt aceia care au un sistem eficient de proiectare și vânzări bune. Orientarea producătorilor către un brand propriu le sporește vânzările și le conferă un avantaj competitiv în fața celorlalți concurenți. Partea principală a procesului de vânzare o constituie informarea consumatorilor referitor la avantajele și beneficiile pe care le primesc prin cumpararea unui anumit produs specific. În ultimii ani, cererea de articole de îmbrăcăminte a fost influențată de o serie de facturi, prezentați în figura 4.1 :

Fig. 4.1. Factorii care influențează cererea de articole de îmbracăminte

Sursa: Elaborat de autor

De asemenea, există și alți factori cu o importanță mai mică, dar care își aduc aportul la modificarea vânzărilor de articole de îmbrăcăminte, fiind vorba de: anotimp, temperatură, perioada zilei, anumite zile din lună (zilele de salarii), perioade din an (înaintea sărbătorilor, a vacanțelor etc.).

Progresul tehnologic și dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicațiilor au determinat schimbări majore în economia mondială. Crearea unui număr mare de acorduri economice și diverse comunități economice a dus la integrarea a numeroase piete eterogene într-o piață unică, la nivel mondial. Astfel, factorii socio-culturali au dobândit o nouă dimensiune, conturându-se o societate de consum.

Ritmul în care totul se schimbă nu permite emiterea unor previziuni precise în majoritatea activităților economice, fiind dificil să fie atinse obiectivele stabilite și strategiile de afaceri. De aceea, se poate spune că mediul de astăzi este turbulent și caracterizat prin discontinuitate. Pietele care inițial păreau a fi relativ stabile, cu fluctuații ocazionale s-u schimbat rapid. Consumatorii și-au schimbat opțiunilor, alegerile lor devenind sofisticate, datorită tehnologiei moderne care permite obținebea unor produse și servicii de înaltă calitate foarte ușor la prețuri mici, peste tot în lume. Există un risc pentru toți producătorii din domeniul textilelor și al confecțiilor, indiferent de dimensiunea companiilor. În vederea atingerii obiectivelor stabilite în viitor este necesară asumarea riscurilor. Când managerii doresc să investească în noi tehnologii, noi mașini de cusut și echipamente, se raportează la perioada precedentă, astfel că riscul devine o provocare. Asumarea riscului este una dintre modalitățile prin care sunt descoperite aptitudinile, producătorii pot îmbunătăți controlul asupra situațiilor viitoare, iar managerii pot deveni mai încrezători. În cazul în care managerii unei companii nu sunt dispuși să își asume riscuri, ei nu își vor folosi întregul potențial.

Managementul riscului reprezintă o componentă extrem de importantă în dobândirea unor performanțe ridicate atât financiare căt și manageriale, putând afecta rezultatele globale de afaceri. Tipurile de riscuri la care pot fi supuse companiile din industria textilă și de confecții sunt prezentate în figura 4.2.

Fig.4.2 Riscurile din industria de textile și confecții

Sursa: Elaborat de autor pe baza informațiilor din literatura de specialitate

Pentru a reduce riscurile prezentate, managerii companiilor de textile și confecții pot utiliza planificarea strategică. Aceasta reprezintă un proces care include: percepția asupra condițiilor de piață, nevoile consumatorilor, avantajul competitiv pe piață, condițiile politice, juridice și socio-economice, de dezvoltare tehnologică, precum și conștientizarea opțiunilor strategice disponibile precum și a amenințărilor cu care se confruntă organizațiile. În vederea creării planificării strategice, managerii trebuie să dețină informații referitoare la mediul extern și intern, în scopul de a defini direcții de acțiune pornind de la obiectivele stabilite inițial. Planificarea strategică include modul în care managerii aleg să răspundă la schimbările unui mediu dinamic, vizează procesele focalizate și productive, modul în care sunt selectate prioritățile și sunt conectați stakeholderii.

4.1.8. Considerații personale

Pentru a-și îmbunătăți productivitatea, companiile din industria de textile și confecții trebuie să urmărească eficientizarea utilizării tuturor resurselor naturale, reducerea costurilor, aplicarea de noi soluții în producție, utilizarea unor sisteme informaționale adaptate pentru activitățile din industrie, tehnici de management si un design modern. Pentru a fi competitive pe piață, este necesar să se adauge noi valori articolelor de îmbrăcăminte, utilizând noile materiale și tehnologii precum: textile ecologice – green fashion (Popescu, 2013), țesături de reglare a temperaturii, tehnologia antimicrobiană, protecție împotriva ultra violetelor, îmbunătățirea echipamentelor de protecție etc.