Analiza Impozitelor Si Taxelor Locale la Primaria Manesti In Perioada 2011 2013
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND IMPOZITELE
1.1. Conceptul de impozite și taxe
1.2. Clasificarea impozitelor și taxelor
1.3. Elementele impozitelor
1.4. Principiile impunerii
1.5. Așezarea și perceperea impozitelor
CAPITOLUL II. NOȚIUNI GENERALE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE
2.1. Bugetul local
2.2. Impozite și taxe locale
2.2.1. Impozitul pe clădiri
2.2.2. Impozitul pe teren
2.2.3. Taxa asupra mijloacelor de transport
2.2.4. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor
2.2.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate și reclamă
2.2.6. Impozitul pe spectacole
2.2.7. Taxa hotelieră
2.2.8. Taxe speciale
CAPITOLUL III
3.1. Prezentarea generală a Primăriei Mănești, Județul Prahova
3.2. Atribuțiile Consiliul Local
3.3. Atribuțiile primarului
3.4. Studiu de caz. Analiza impozitelor și taxelor locale la Primăria Mănești în perioada
2011 -2013
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
În domeniul fiscal sunt vehiculate mai multe noțiuni care se referă la unul și același obiect și anume asigurarea, urmărirea și perceperea impozitelor, a taxelor și a altor venituri în favoarea statului, care sunt cuprinse în bugetul de stat.
Noțiunea de fisc este des întâlnită în literatura de specialitate.
Denumirea de “fisc” provine din limba latină unde “fiscus” înseamnă coș. Prin urmare, putem deduce că la începuturile sale, activitatea fiscală se servea de coș pentru a colecta hrană sau alte obiecte de trebuință personală de la cei bolnavi, handicapați, lipsiți de mijloace de trăi etc.
Conținutul noțiunii de “fisc” ar fi:
– administrație însărcinată cu calculul și perceperea impozitelor;
– instituție de stat care stabilește și încasează contribuțiile către stat ale unei persoane, urmărește pe cei care nu și-au plătit la termen aceste obligații;
– totalitatea organelor care stabilesc, încasează, urmăresc silit și administrează impozitele și taxele cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
– instrument administrativ al statului reglementat prin norme juridice, care este chemat să stabilească și să administreze impozitele directe și indirecte, precum și taxele cuvenite statului.
În structura sistemului fiscal trebuie să intre ca o componentă totalitatea impozitelor și a altor venituri pe care statul, prin organele sale specializate le percepe în baza unor reglementări legislative.
Activitatea fiscală apare ca o componență a finanțelor publice și constă în stabilirea și perceperea impozitelor, taxelor și altor venituri ale statului.
În societatea în care trebuie să-și desfășoare activitatea administrațiile fiscale apar zilnic schimbări, administrația fiscală trebuie să fie flexibilă pentru a se adapta la standardele Uniunii Europene.
Necesitatea reformei administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri ale bugetului de stat a fost determinată de diverși factori, cum sunt schimbările economice și sociale apărute în ultima perioadă, obligațiile asumate de România ca stat al Uniunii Europene, mediul de afaceri conectat din ce în ce mai mult cu economia internațională, precum și schimbările care au avut loc în plan internațional în procesul de modernizare al administrației fiscale.
S-a luat în considerare crearea unei administrații fiscale moderne, autonome și funcționând pe baza bunelor practici recunoscute la nivel internațional, precum și eficientizarea activității de administrare a veniturilor și creșterea gradului de colectare, prin unificarea administrării tuturor veniturilor bugetului general consolidat, în cadrul unei agenții naționale de colectare.
Măsura colectării și monitorizării a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale trebuie să aibă un efect pozitiv pentru disciplinarea fiscală a contribuabililor.
Lucrarea mea prezintă noțiuni teoretice privind impozitele și taxele, în special impozitele și taxele locale fiind structurată pe trei capitole și bazată pe o bogată bibliografie.
In primul capitol s-au adus la cunoștință conceptul de impozite și taxe, clasificarea impozitelor, elementele impozitelor, principiile impunerii, asezarea și perceperea impozitelor.
Cel de-al doilea capitol cuprinde noțiuni generale privind bugetul local, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizatiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate și reclamă, impozitul pe spectacol, taxa hotelieră si taxe speciale.
La studiul de caz m-am axat pe impozitele si taxele locale ale primăriei Mănesti.
Capitolul I
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND IMPOZITELE
1.1. Conceptul de impozite și taxe
Impozitele reprezintă cea mai importantă componentă a prelevărilor fiscale anuale, cu rol decisiv asupra sferelor activităților economice, politice și sociale ale țării, sunt o formă de prelevare fiscală la dispoziția puterii de stat, central și locală, în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără vreo contraprestație directă și imediată.
Ioan Talpoș consideră că “impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerambursabil, a unei părți din veniturile sau averea unei persoane fizice și/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice “.
Impozitele au caracter obligatoriu și se impun prin lege fiecărei persoane fizice sau juridice care realizează venit sau posedă avere pentru care, conform legii, datorează impozit. În cazul nerespectării plătirii impozitelor, organelle fiscal pot efectua executarea silită. Acestea nu presupun prestație directă sau indirectă din partea statului. Staul deosebind impozitele de taxe, în cazul taxelor existând un raport de contraserviciu direct sau imediat.
Impozitele au caracter definitiv și nerambursabil, în schimbul acestora contribuabilii nu pot pretinde o plată directă din partea statului. Prin această caracteristică impozitele se deosebesc de împrumuturile publice care presupun rambursabilitatea și dobânzile aferente.
Taxele sunt o formă a prelevărilor fiscale reprezentând plăți făcute de către persoane fizice sau persoane juridice, pentru anumite servicii realizate în favoarea lor de către instituții publice.
Taxele fiscale dau plătitorului dreptul să beneficieze direct și imediat de un serviciu din partea unei instituții a statului (taxe de timbru pentru autentificarea actelor, eliberare pașapoarte etc).
Prin creșterea numărului plătitorilor de impozite, extinderea bazei de impunere și prin majorarea cotelor de impunere s-a realizat sporirea volumului încasărilor.
Prin urmare, impozitele constituie unul din principalele instrumente de care statul dispune pentru redistribuirea veniturilor și averilor.
1.2. Clasificarea impozitelor și taxelor
1.2.1. Clasificarea impozitelor
Impozitele sunt cea mai importantă component a prelevărilor fiscale anuale, având și un rol decisiv, hotărâtor, asupra sferelor activităților economice, sociale și politice ale unei țări.
Acestea sunt clasificate astfel:
A. După felul în care sunt așezate, calculate și încasate:
– impozite directe, sunt cele care se stabilesc direct pentru persoane fizice sau juridice, după venit (salariu, dobânda, profit etc) sau avere (clădire, pământ etc);
– impozite indirecte, sunt impozitele așezate și încasate de la persoanele care prestează servicii (comerț, turism, transporturi, spectacole, import, export etc) și vând bunuri (agricole, industrial etc) la care se adauga cote sau sume la prețul bunului său tariful prestării respectivului serviciu (accize, TVA).
Impozitele acestea nu depind de avere sau veniturile plătitorului, ele influențează veniturile consumatorilor finali, populația și cetățenii care le suporta. Cota de impozit este aceeași pentru fiecare cetățean, indifferent de venit.
B. După obiectul supus impozitării:
– impozitele pe venit, sunt impozitul pe venit global, impozitul pe salarii, impozitul pe profit etc;
– impozitele pe cheltuieli, cum este taxa pe valoare adăugată, impozitul pe circulația mărfurilor etc;
– impozitele pe avere, ca de exemplu impozitul pe clădiri, impozitul pe capital mobiliar, impozitul funciar etc.
C. După scopul urmărit:
– impozite financiare sunt cele instituite de stat în scopul realizării celei mai mari părți a veniturilor bugetului public.
– impozite de ordine sunt instituite în scopul limitării consumului unor bunuri sau a restrângerii unor acțiuni, precum și pentru realizarea unor deziderate ce nu au caracter fiscal.
D. După frecvența cu care se realizează impozitele:
– impozite ordinare (cu caracter permanent), sunt impozitul pe profit, impozitul pe venit global etc;
– impozite extraordinare, sunt impozitul pe vânzarea unui imobil, taxa vamala etc;
E. După nivelul de administrație publica care le gestionează:
– impozite administrate central, sunt impozitul pe profit, taxa pe valoare adăugată, impozitul pe venit global etc;
– impozite administrate la nivel local: județean, municipal, orășenesc și comunal.
1.2.2. Clasificarea taxelor
Taxele se clasifica după natural or și după obiectul acestora, astfel:
A. După natura lor, taxele pot fi:
– taxe judecătorești, cele care se încasează de instanțele jurisdicționale (judecătorii, tribunal, Curtea de Apel, Curtea de Conturi) pentru introducerea acțiunilor de judecată de către persoanele fizice sau persoanele juridice;
– taxe de notariat, cele încasate prin eliberarea, legalizarea sau autentificarea diferitelor acte sau copii de către notariate;
– taxe de consulare, se încasează de către consulate pentru eliberarea de origine, de acordare de vize etc;
– taxe de administrație, sunt cele plătite diferitelor organe de administrație publica privind eliberarea autorizațiilor, permiselor, legitimații etc, la cererea persoanelor.
B. După obiectul operațiunii care va fi taxată:
– taxe de timbre, cele încasate de către instituțiile publice pentru efectuarea unor operații, prin aplicarea unor timbre fiscal pe documentele emise (eliberarea unor documente de producător, premise, pașapoarte, autentificarea actelor de proprietate, de naștere, de căsătorie etc);
– taxe de înregistrare, sunt taxele percepute la vânzarea de teren sau immobile, la constituirea sau dizolvarea societăților comerciale etc.
1.3. Elementele impozitelor
Pentru că prin impozite să se poată realiza obiectivele urmărite de către stat la introducerea lor este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale, cât și de plătitori.
În legea prin care se instituie un impozit se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitului, materia supusă impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu-și termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere sau încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.
Printre elementele impozitului se numără:
– subiectul (plătitorul);
– suportatorul;
– obiectul impunerii;
– sursa impozitului;
– unitatea de impunere;
– cota impozitului;
– asieta fiscală;
– termenele de plată.
Subiectul impozitului
Este persoana fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozitul. Contribuabilii mai au și următoarele obligații referitoare la: declararea obiectelor impozabile și a mărimii acestora, întocmirea evidențelor specifice scrise, depunerea la fisc a unor deconturi periodice. Au dreptul de a beneficia de facilitățile legale și de a contesta operațiile considerate ilegale.
Suportatorul impozitului
Este persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul acestuia. Acest lucru este valabil în cazul impozitelor indirecte, potrivit legii. În cazul impozitelor indirecte, subiectului impozitului îi revine o îndatorire formală de a plăti impozitul, căci suportarea efectivă se realizează de către persoana care cumpără produsele sau serviciile :
– subiectul (plătitorul);
– suportatorul;
– obiectul impunerii;
– sursa impozitului;
– unitatea de impunere;
– cota impozitului;
– asieta fiscală;
– termenele de plată.
Subiectul impozitului
Este persoana fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozitul. Contribuabilii mai au și următoarele obligații referitoare la: declararea obiectelor impozabile și a mărimii acestora, întocmirea evidențelor specifice scrise, depunerea la fisc a unor deconturi periodice. Au dreptul de a beneficia de facilitățile legale și de a contesta operațiile considerate ilegale.
Suportatorul impozitului
Este persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul acestuia. Acest lucru este valabil în cazul impozitelor indirecte, potrivit legii. În cazul impozitelor indirecte, subiectului impozitului îi revine o îndatorire formală de a plăti impozitul, căci suportarea efectivă se realizează de către persoana care cumpără produsele sau serviciile a căror vânzare este supusă impozitelor.
Obiectul impunerii
Îl reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiectul impunerii poate fi, venitul sau averea. În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării, serviciul prestat, bunul importat sau cel exportat.
Sursa impozitului
Arată din ce anume este plătit impozitul, din venit sau din avere. În cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii este același în toate cazurile cu sursa, iar la impozitele pe avere, de regulă, impozitul se plătește din venitul realizat de pe urma averii respective.
Unitatea de impunere
Unitatea de impunere se folosește pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil, fiind o unitate de măsură. Întâlnim ca unitate de impunere: unitatea monetară la impozitul pe venit, metru pătrat de suprafață construită la impozitul pe clădiri, metrul pătrat la impozitul pe teren, bucată, kilogramul, litrul etc. la unele taxe de consumație.
Cota impozitului (cota de impunere)
Cota impozitului reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit într-o sumă fixă sau în cote procentuale (proporționale, progresive sau regresive).
Asieta fiscală
Prin asietă (mod de așezare a impozitului) se înțelege totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului. Asieta arată existența unei creanțe fiscale a statului și creează obligația de plată a impozitelor în sarcina contribuabililor. Stingerea acestei obligații se numește lichidare, care se face, în mod normal, prin încasarea impozitului.
Termenul de plată
Termenul de plată reprezintă dată până la care impozitul trebuie să fie plătit. Neachitarea impozitelor până la termenul stabilit prin lege, atrage după sine obligația contribuabilului de a plăti penalități de întârziere și majorări de întârziere.
În afara acestor elementelor tehnice prezentate, actul legal de instituire a unui impozit trebuie să mai cuprindă:
– facilitățile fiscale acordate;
– autoritatea și beneficiarul impozitului;
– posibilitatea impozitului;
– sancțiunile aplicabile și contestații.
Principiile impunerii
Impunerea reprezintă un complex de măsuri și operațiuni, efectuate în baza legii, care au scopul de a stabilii un impozit ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice.
După părerea lui Adam Smith, la baza politicii fiscale a statului ar trebui să stea mai multe principii, după cum urmează:
1. Principiul echitații fiscale consta în aceea că supușii unui stat să contribuie, pe cât posibil, cu impozite în funcție de veniturile obținute. Prin promovarea acestui principiu se urmărea anularea privilegiilor de care aveau parte nobilii în ceeea ce privește impozitele directe și participarea tuturor supușilor statului la acoperirea cheltuielilor publice pe măsura veniturilor obținute.
2. Principiul certitudinii impunerii presupune că mărimea impozitelor datorate să fie certa și nu arbitrara, iar termenele, modalitatea și locul de plată să fie cunoscute și respectate de fiecare plătitor. Prin promovarea acestui principiu, se urmărea să se pună capăt domniei bunului plac în stabilirea și încasarea impozitelor.
3. Principiul comodității perceperii impozitelor presupune că impozitele să fie percepute la termen și în mod convenabil pentru contribuabili.
4. Principiul randamentului impozitelor urmarea ca sistemul fiscal să asigure încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli.
Fiecare impozit nou introdus trebuie să corespundă cerințelor, principiilor de echitate, de politica financiară, de politică economică și socială.
Principii de echitate fiscală
Ca noțiune, echitatea fiscală înseamnă dreptate socială în materie de impozite.
Pentru a fi vorba de echitate fiscală sunt necesare:
Impunerea diferențiată a veniturilor și a averii în funcție de puterea contributivă a subiectului impozitului și scutirea de plată impozitului a persoanelor cu veniturile mici, adică stabilirea unui minim neimpozabil.
Respectarea echității fiscale presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, și anume:
– stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care să permită satisfacerea nevoilor de trăi strict necesare. Minimul neimpozabil însă poate fi stabilit ca atare numai în cazul impozitelor directe (mai ales în cazul impozitelor pe venit, neavând aplicabilitate în materie de impozite indirecte;
– sarcina fiscală să fie stabilită în funcție de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică cu luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum și a situației personale a acestuia (singur, căsătorit, numărul persoanelor aflate în întreținerea să);
– la o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în comparație cu sarcina altei persoane din aceeași categorie socială;
– impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepția persoanelor ale căror venituri se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).
O foarte mare importanță în respectarea echitații fiscal o are cota de impunere care determină modul de dimensionare a impozitului considerat. În practică, impunerea se face în sume fixe și în cote procentuale.
Un impozit cunoscut sub denumirea de capitație, care era impozit în suma fixa s-a practicat în evul mediu și în stadiile de început ale epocii moderne. În cazul capitației nu putem vorbi de echitate fiscală, deoarece la stabilirea acestui impozit nu se luă în seama mărimea venitului, averea sau situația personală a plătitorului.
Impunerea în cote procentuale o putem întâlni sub forma impunerii în cote proporționale, în cote progresive și în cote regresive. În cazul impunerii în cote proporționale se aplică aceeași cotă de impozit indiferent de mărimea obiectului impozabil, păstrându-se aceeași proporție intre valoarea averii și cuantumul impozitului datorat.
Impunerea în cote proporționale se întâlnește și în prezent, utilizându-se în cazul impozitelor directe și indirecte (la taxa pe valoare adăugată, la taxele vamale, la taxele de timbre etc)
Impunerea în cote progresive poate fi întâlnită în practică fiscala sub forma impunerii în cote progresive simple (globale) și a impunerii în cote progressive compuse (pe tranșe de venit).
Pentru impunerea în cote progresive simple se aplică aceeași cotă de impozit la întreaga materie impozabilă care aparține unui contribuabil.
Impozitul care revine asupra statului este obținut făcându-se produsul intre venitul impozabil (sau averea impozabilă) și cota de impozit corespunzătoare nivelului acestuia.
Impunerea în cote progresive compuse inaltura neajunsurile stabilite la impunerea în cote progresive globale.
Aceasta se folseste pentru impunerea veniturilor obținute de persoanele fizice, fiind întâlnită și la impoziele pe avere.
Impunerea în cote regressive se folosește în practică pentru impozitele indirecte, deoarece ponderea impozitului indirect în venitul cumpărătorului este invers proporțional cu mărimea venitului sau.
În concluzie, sistemul bazat pe utilizarea cotelor progresive compuse, respecta în cea mai mare măsură cerințele echitații fiscale. O cotă mai mare de impozitare, aplicată la un moment dat are o influență favorabilă asupra încasărilor bugetare, dar de la un anumit nivel al cotei, care devine descurajator pentru contribuabili, încasările încep să descrească.
Principii de politica financiară
Un impozit trebuie să îndeplinească și unele cerințe de ordin financiar, să fie stabil și flexibil și să aibe un randament fiscal ridicat, ceea ce presupune îndeplinirea următoarelor condiții:
1. Impozitul să aibe caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele și presupune că întreaga materie impozabilă aparținând unei persoane care obțin venituri din aceeași sursă, poseda același gen de avere sau prin cumpărare/import își apropie aceeași categorie de bunuri.
2. Să nu existe posibilități de sustragere de la impunere a unei părți din material impozabila.
3. Volumul cheltuielilor privind stabilitatea materiei impozabile, calcularea și perceperea impozitului să fie cât mai redus posibil.
Randamentul unui impozit nu trebuie să crească neapărat o dată cu creșterea volumului producției și a veniturilor în perioadele bune ale ciclului economic și nici să scadă în perioadele de criza ale acestuia.
Frecvențele modificări ale sistemului fiscal și ale cuantumului impozitării conduc la nedezvoltare economică pe o lungă perioadă de timp. Dacă se înregistrează o creștere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul să se majoreze în mod corespunzător și invers. De regulă în practică fiscală, elasticitatea impozitului acționează în sensul majorării impozitelor.
Un sistem fiscal trebuie apreciat în funcție de consecințe pe plan economic, financiar și social, nu numai în funcție de numărul și tipul impozitelor utilizate.
Pentru a putea repartiza echitabil sarcina fiscală în funcție de puterea contributivă trebuie să se urmărească respectarea echitații atât pe orizontală cât și pe verticală.
Echitatea pe orizontală presupune că persoanele cu aceeași capacitate contributive să fie supuse la plata unui impozit de mărime egală.
Echitatea pe verticală presupune aplicarea unui tratament diferit pentru persoanele cu capacitate contributive inegală.
Sistemul fiscal în orice țară este format din mai multe impozite, deoarece un singur impozit nu satisfice nevoile echitații și neutralității. Existând mai multe impozite fiecare cu avantajele și dezavantajele sale face posibilă atenuarea minusurilor unor impozite cu plusurile altor impozite.
Pentru a fi apreciat pozitiv un sistem fiscal trebuie să răspundă și unor condiții de ordin practic. Sistemul fiscal trebuie să fie favorabil pentru contribuabili și să nu fie necesar să se recurgă la constrângeri pentru încasarea impozitelor. Acesta trebuie să fie cunoscut și ușor de înțeles de către contribuabili. O dată cu acceptarea impozitelor de către contribuabili, aceștia respecta anumite condiții:
– sistemul fiscal și fiecare impozit trebuie să fie transparente, clare și simple, astfel încât contribuabilul să stabilească ușor cât datorează statului;
– organele fiscale au obligația să respecte viața private a cetățenilor;
– costurile de administrare a sistemului fiscal trebuie să fie rezonabile, din punct de vedere al aparatului fiscal care colectează impozitele, cât și din cel al contribuabilului care trebuie să respecte legile prin care sunt instituite impozitele.
1.4.3. Principii de politică economică
Statul urmărește, cu ocazia introducerii unui impozit realizarea obiectivelor. Este vorba de procurarea veniturulor necesare acoperirii cheltuielilor publice și de folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice, de simulare sau de reducere a producției sau a consumului unor mărfuri, de extindere a exportului sau de restrângere importului anumitor bunuri etc.
Dezvoltarea unor ramuri sau subramuri economice poate fi realizată și prin măsuri fiscale: stabilirea taxelor vamale ridicate la import, micșorarea impozitelor directe stabilite în sarcina întreprinzătorilor care își plasează capitalurile în ramura sau subramura respective etc.
Un nivel mai înalt al fiscalității poate prejudicial creșterea economică prin impozitul advers asupra ofertei locurilor de muncă, asupra fenomenului de economisire și asupra dorinței de investire și inovare. Utilizarea impozitului ca mijloc de intervenție în economie se face cu precauție, cu ajutorul impozitelor se stimulează atât cererea cât și oferta, deoarece în caz contrar poate fi afectat, echilibrul macroeconomic.
În concluzie, impozitele influențează deciziile economice și pot modifica comportamentul contribuabililor în calitate de investitori, salariați sau de generatori de economii.
1.4.4. Principii social-politice
Prin politica fiscală se urmărește realizarea obiectivelor de ordin social-politic.Cu ajutorul măsurilor cu caracter fiscal, partidul de guvernământ, în perioada alegerilor încearcă să-și mențină influenta în rândurile anumitor categorii sociale. În această perioadă se acorda unele facilitate contribuabililor care au un anumit număr de persoane în întreținere, anumitor categorii sociale (bătrâni, bolnavi cronici, orfani, handicapați, invalizi) care nu-și pot satisface nevoile individuale de trăi din lipsa surselor de venit, precum și pentru alte categorii stabilite, anual, prin Hotărâri ale Consiliului Local (pentru persoanele cu handicap de gradul I și ÎI, persoanele fizice nevăzătoare, pentru cazurile în care într-un an persoanele fizice beneficiază numai de ajutor de șomaj, alocație de sprijin sau ajutor social), se poate acorda reducere sau scutire de impozit pe clădiri și de impozit pe teren.
Impozitele se folosec și pentru a se limita consumul produselor care sunt dăunătoare sănătății (băuturi alcoolice, tutun).
În unele țări, pentru celibatarii și persoanele căsătorite fără copii se practică un impozit special, care influențează creșterea natalității.
Așezarea și perceperea impozitelor
Așezarea impozitelor presupune efectuarea unor operațiuni succesive constând în stabilirea mărimii obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozabil și perceperea/încasarea impozitului.
Stabilirea obiectului impozitului
Prin această operațiune se constată și se verifica materia impozabilă. Pentru că veniturile sau averea să fie supuse impunerii trebuie ca organele fiscale să constate existent acestora, iar apoi să fie supuse evaluării. Evaluarea materiei impozabile se face cu ajutorul metodei evaluării indirecte bazată pe prezumție sau prin metoda evaluării directe care se bazează pe probe.
Metoda evaluării indirecte are trei variante de realizare: evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil, evaluarea forfetară și evaluarea administrativă.
Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil permite stabilirea cu aproximație a mărimii obiectului impozabil, fără a se lua în seama situația persoanei căreia îi aparține obiectul respectiv. Dezavantajul evaluării pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil este că nu permite stabilirea exactă a obiectului impozabil, afectând activitatea fiscală.
Evaluarea forfetară costa în aceea că organele fiscale, atribuie o anumită valoare obiectului impozabil, cu acordul subiectului, dar nici prin această evaluare nu se poate stabilii cu exactitate valoarea obiectului impozabil.
Evaluarea administrativă, prin această evaluare organelle fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la dispoziție. Dacă subiectul nu este de acord cu evaluarea făcută de către organele fiscale acesta are dreptul de a o contesta, prezentând argumentele de rigoare.
Metoda evaluării directe are două variante de realizare: evaluarea pe baza unei declarații unei terțe persoane și evaluarea pe baza declarației contribuabilului.
Evaluarea pe baza declarației unei terțe persoane presupune că mărime obiectului impozabil se stabilește pe baza declarației scrise pe care o terță persoana cunoaște această mărime, este prin lege obligată la organele fiscale. Această evaluare are avantajul că elimina posibilitatea sustragerii de la impunere a unei părți din material impozabila, deoarece terta persoana care declara nu are interes să ascundă adevărul. Această evaluare este limitată, apelându-se la ea decât în cazul veniturilor din salarii.
Evaluarea pe baza declarației contribuabilului se face cu participarea directă a subiectului impunerii. Contribuabilul are obligația de a ține o evidentă strictă privind veniturile și cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfășoară, să încheie un bilanț fiscal, să întocmească și să înainteze organelor fiscale o declaratie din care să rezulte veniturile și cheltuielile sale și averea pe care o are. În urmă aceste declarații organelle fiscale stabilesc mărimea materiei impozabile. Prin aceasta modalitate de evaluare, însă poate fi posibilă sustragerea de la impunere a unei părți din material impozabila, sustragerea realizându-se prin întocmirea unei declarații nesincere, care nu poate fi controlată de către organele fiscale.
Determinarea cuantumului impozitului
După stabilirea obiectului impozabil, se calculează impozitul propiu-zis.Se disting două feluri de impozite, în funcție de modul în care au fost stabilite: impozite de repartiție și impozite de cotitate.
Impozitele de repartiție se caracterizau, în primele stadii ale epocii moderne, prin faptul că statul, în funcție de nevoile sale de venituri stabilea suma globală a impozitelor ce urmau să fie încasate în țară. Această sumă apoi era repartizată de sus în jos, pe unități administrative-teritoriale, la unitatea de bază (comună) avea loc defalcarea, pe obiecte impozabile a sumei atribuite.
Impozitele de repartiție prezentau mari variațiuni de la o unitate administrative-teritoriala la alta, în cazul acestor impozite încălcându-se respectarea cerințelor echitații fiscale.
Impozitele de cotitate sunt stabilite pornind de jos în sus, aplicându-se niște cote procentuale asupra obiectului impozabil, determinat pentru fiecare plătitor în parte.
Aceste impozite înlătura neajunsurile specific impozitelor de repartiție, fiind stabilite în funcție de mărime obiectului impozabil și ținându-se cont de situația personală a fiecărui plătitor.
Perceperea impozitelor (încasarea impozitelor)
După stabilirea mărimii impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoștința contribuabililor cuantumul impozitului datorat statului și termenele de plată ale impozitului, apoi trecându-se la încasarea impozitelor. S-au utilizat mai multe metode de percepere a impozitelor: strângerea impozitelor datorate statului de către unul din contribuabilii fiecărei localități, încasarea impozitelor cu ajutorul unor concesionari, încasarea impozitelor de către aparatul specializat al statului.
Încasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a efectuat în perioada epocii modern și se utilizează și în prezent. Încasările realizându-se astfel: direct de către organele fiscale de la plătitor, prin stopaj la sursă și prin aplicarea timbrelor fiscale.
Încasarea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitor se realizează astfel: plătitorul este obligat să meargă la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul sau organul fiscal are obligația de a se deplasa la domiciliul plătitorului pentru a se plăti impozitul.
Întreprinderile și instituțiile sunt obligate să rețină impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora, să-l verse la bugetul statului, editurile și publicațiile sunt obligate să rețină impozitul pe venit, să îl verse statului, la fel și alte instituții financiare la plata dobânzilor cuvenite deținătorilor de hârtii sau titularilor depozitelor de bani în cont. Încasarea impozitelor prin aplicarea timbrelor fiscale mobile se face în cazul taxelor datorate statului pentru acțiunile în justiție și pentru taxe privind certificate și diferite documente eliberate de către notariatele publice.
Capitolul II
NOȚIUNI GENERALE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE
2.1. Bugetul local
Potrivit Legii nr 273/2006 privind finanțele publice locale, prin bugetul local se înțelege a fi documentul în care sunt prevăzute și aprobate anual veniturile și cheltuielile unității administrative-teritoriale.
Veniturile și cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificației bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor Publice. Veniturile sunt structurate pe capitole și subcapitole, iar cheltuielile pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate și paragrafe, după caz. Cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată. Sumele defalcate care au destinație specială se folosesc de către autoritățile administrației publice locale conform legii.
Potrivit Legii finanțelor publice locale, bugetele locale sunt elaborate, administrate și executate în conformitate cu o serie de principii:
Principiul solidarității
Persoanele fizice cât și autoritățile administrative-teritoriale care se afla în situație de extremă dificultate pot fi ajutate prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetara constituit în bugetul local. Din acest fond de rezervă, Consiliile Locale, Județene sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot aproba acordarea de ajutoare, la cererea publica a primarilor sau din propria inițiativa.
Principiul proporționalității
Potrivit acestui principiu resursele financiare ale unităților administrativ – teritoriale trebuie să fie proporționale cu responsabilitățile autorităților administrației publice locale stabilite prin lege.
Principiul consultării
Acest principiu oferă dreptul autoritățile administrației publice locale, ca prin structurile asociative ale acestora, să fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor financiare către bugetele locale de la bugetul de stat.
Principiul autonomiei locale financiare
Unitățile administrativ-teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente, pe care autoritățile administrației publice locale le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor lor, pe bază și în limitele prevăzute de lege. Autoritățile administrației publice locale au competența stabilirii nivelurilor impozitelor și taxelor locale, în condițiile legii. Alocarea resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale nu trebuie să afecteze aplicarea politicilor bugetare ale autorităților administrației publice locale în domeniul lor de competență. Sumele defalcate cu destinație specială se utilizează de către autoritățile administrației publice locale în conformitate cu prevederile legale.
Activitatea bugetară la nivel local se desfășoară în patru etape: elaborarea proiectului de buget local, aprobarea proiectului de buget local, execuția bugetară, încheierea exercițiului bugetar.
1. Elaborarea proiectului de buget local cuprinde activitatea de determinare a veniturilor și cheltuielilor la nivelul unităților adiministrativ-teritoriale cu personalitate juridică (fiecare comună, oraș, municipiu, județ, sector al capitalei și Municipiul București).Se elaborează de către ordonatorii principali de credite.
2. Aprobarea presupune dezbaterea și votarea bugetelor locale de către autoritățile administrației publice locale cu funcție deliberativă și care au în competența lor această atribuție (consiliile locale, consiliile județene, precum și Consiliul General al Municipiului București);
3. Execuția bugetară constă în realizarea veniturilor la termenul și în cuantumul prevăzut în bugetul local și efectuarea cheltuielilor conform destinației prevăzute în bugetul local. Realizarea veniturilor în cuantumul prevăzut reprezintă o obligație minimă, în cadrul execuției bugetare putându-se realiza venituri în cuantumuri superioare celor prevăzute. În același timp, efectuarea cheltuielilor conform destinației prevăzute în bugetele locale reprezintă o obligație, ce nu poate fi încălcată. Această etapă este cea mai importantă, deoarece presupune transpunerea unor previziuni în plan concret, asigurându-se astfel finanțarea activităților și funcționarea instituțiilor publice de la nivel local;
4. Încheierea exercițiului bugetar presupune o dare de seamă completă asupra modului de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar expirat.
2.2. Impozite și taxe locale
Impozitele și taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unității administrative-teritoriale, informațiile referitoare la impozitele locale sunt de interes public, autoritățile administrației publice locale având obligația să asigure accesul liber și neîngrădit la acestea. Impozitele și taxele locale sunt folosite pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute în bugetele locale. Din categoria impozitelor și taxelor locale fac parte:
– impozitul pe clădiri;
– impozitul pe teren;
– taxa asupra mijloacelor de transport;
– taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
– taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
– impozitul pe spectacole;
– taxa hotelieră;
– taxe special.
2.2.1. Impozitul pe clădiri
Impozitul pe clădiri presupune că orice persoană care are în proprietate o clădire situate în România datorează anual impozit pentru acesta, către bugetul local al uitații administrative-teritoriale în care se afla localizată.
Impozitul pe clădiri face parte din cele mai constante surse de venituri ale bugetelor locale, orașelor și comunelor unde contribuabilii își au domiciliul sau unde se află bunurile impozabile.
Baza de calcul în cazul impozitului pe clădiri este diferită de la o persoană fizică, la o persoană juridică.Se stabilește în funcție de suprafața utilă ori construită a clădirii, materialele din care este realizată clădirea, în funcție de vechime, rang, zona unde se situează și utilități.
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii.
Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite.
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în lege.
În cazul persoanelor fizice care dețin mai multe clădiri cu destinația de locuință, altele decât cele închiriate, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:
– cu 65% pentru prime clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
– cu 150% pentru cea de-a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
– cu 300% pentru cea de-a treia clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
Valoarea impozabilă a clădirii, se reduce în funcție de anul terminării acesteia, după cum urmează:
– cu 20%, pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință;
– cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani și 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință.
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50% inclusiv.
Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%. În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădiri este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului – persoană juridical.
Impozitul/taxa pe clădiri se plătește anual, în două rațe egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Nu sunt supuse impozitului următoarele categorii de clădiri:
– clădirile proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
– clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute oficial în România și componentelor locale ale acestora, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
– clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
– clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
– clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
– clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;
– clădirile restituite;
– clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;
– clădirile utilizate pentru activități social umanitare, de către asociații, fundații și culte, potrivit hotărârii consiliului local.
2.2.2. Impozitul pe teren
Impozitul pe teren se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul.
Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în lege (actualizare conform HG 1309/2012).
În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în ha, cu suma corespunzătoare prevăzută în lege, înmulțită cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la art. 251 alin. (5) Legea 571/2003.
Impozitul pe teren se plătește anual, în două rațe egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv.
Nu se datorează impozit pe teren aferent clădirilor care beneficieaza de scutire conform prevederilor Codului Fiscal, la care se adauga:
– suprafața de teren care este acoperită de o clădire;
– orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;
– terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălți, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă;
– terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale, drumuri principale administrate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., zonele de siguranță a acestora, precum și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță;
2.2.3. Taxa asupra mijloacelor de transport
Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport.
Taxa asupra mijloacelor de transport, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoană își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
Taxa asupra mijloacelor de transport este o contribuție directă, datorată de posesorii de mijloace de transport cu tracțiune mecanică ce se determină pe baza capacității cilindrice a acestora, prin înmulțirea fiecăruia 200 cm3 sau fracțiune din această cu o sumă precizată în legisletia în vigoare.
Pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12t, precum și pentru combinațiile acestora taxa este stabilită în funcție de masa totală maximă autorizată, în funcție de numărul de axe și tipul de suspensie.
Pentru remorci, semiremorci și rulote taxele anuale se stabilesc în funcție de capacitatea acestora.
În cazul unui ataș, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa pentru motocicletele, motoretele și scuterele respective.
Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rațe egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:
– autoturismele, motocicletele cu ataș și mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;
– navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insulă Mare a Brăilei și Insula Baltă Ialomiței;
– mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
– mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public;
– vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare.
2.2.4. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor
Presupune că orice persoană care trebuie să obțină un certificate, aviz sau alta autorizație trebuie să plătească o taxă la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, înainte de eliberarea documentului solicitat.
Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări se stabilește de consiliul local și este între 0 și 8 lei inclusiv pentru fiecare mp de suprafață ocupată de construcție.
Taxa pentru eliberarea autorizației de amenajare de tabere de corturi, căsuțe sau rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcție.
Taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, situate pe căile și în spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și a panourilor de afișaj, a firmelor și reclamelor se stabilește de consiliul local și este între 0 și 8 lei inclusiv pentru fiecare mp afectat.
Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor nu se datorează:
– certificatul de urbanism sau autorizație de construire pentru lăcaș de cult sau construcție anexă
– certificat de urbanism sau autorizație de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparțin domeniului public al statului;
– certificat de urbanism sau autorizație de construire, pentru lucrările de interes public județean sau local;
– certificat de urbanism sau autorizație de construire, dacă beneficiarul construcției este o instituție publică;
– autorizație de construire pentru autostrăzile și căile ferate atribuite prin concesionare, conform legii.
2.2.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate și reclama
Contribuabilii care beneficiază sub diverse forme de serviciul de reclamă și publicitate sunt obligați să încheie contracte în acest sens și datorează bugetelor locale pe raza cărora se efectuează publicitatea o taxă de reclamă și publicitate.
Taxa de publicitate se determina prin aplicarea cotei cuprinse între 1% și 3% la valoarea serviciilor de publicitate.
Taxa de reclamă și publicitate se plătește lunar de către cel care efectuează reclamă și publicitatea la bugetul local al unității administrativ-teritorială în a cărei rază se realizează serviciul, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă și publicitate.
Valoarea taxei pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se calculează anual, prin înmulțirea numărului de metri pătrați sau a fracțiunii de metru pătrat a suprafeței afișajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel:
– în cazul unui afișaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este de până la 32 lei;
– în cazul oricărui alt panou, afișaj sau structură de afișaj pentru reclamă și publicitate, suma este de până la 23 lei.
Aceasta taxa se plătește în fiecare an, în două rațe egale, până la data de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv.
Sunt scutite de taxe pentru folosirea mijloacelor de publicitate și reclamă:
– taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate și taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se aplică instituțiilor publice, cu excepția cazurilor când acestea fac reclamă unor activități economice;
– taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate, nu se aplică unei persoane care închiriază panoul, afișajul sau structura de afișaj unei alte persoane, în acest caz taxa prevăzută la art. 270 fiind plătită de această ultimă persoană;
– taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se datorează pentru afișele, panourile sau alte mijloace de reclamă și publicitate amplasate în interiorul clădirilor;
– taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se aplică pentru panourile de identificare a instalațiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulație, precum și alte informații de utilitate publică și educaționale;
– nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate pentru afișajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcția lor, realizării de reclamă și publicitate.
2.2.6. Impozitul pe spectacole
Contribuabilii care organizează manifestări artistice sau sportive sunt obligați să plătească impozit, către bugetul local în raza căruia se desfășoară activitatea, potrivit legii.
Cota impozitului pe spectacole se determina astfel:
pentru spectacole de teatru, balet, prezentare film, spectacol de circs au orice competiție sportive, cota aplicată este de 2 %.
pentru alte manifestări artistice, cota de impozit este de 5 %.
Pentru activitățile artistice și distractive de videotecă și discotecă impozitul pe spectacole se stabilește în funcție de suprafața incintei în care se desfășoară spectacolul, pe zi de funcționare după cum urmează:
– în cazul videotecilor, suma este între 0 și 2 lei inclusiv;
– în cazul discotecilor, suma este între 0 și 3 lei inclusiv;
Impozitul pe spectacole nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri umanitare.
Plătitorii impozitului pe spectacole au obligația să țină evidența acestuia și să depună lunar, până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul respectiv.
2.2.7. Taxa hotelieră
Unitățile hoteliere încasează în momentul cazării persoanelor o taxă ce trebuie virata către bugetul local al unității administrative-teritoriale.
Taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unitățile de cazare.
Pentru șederea într-o unitate de cazare, consiliul local instituie o taxă hotelieră în cotă de 1% din valoarea totală a cazării/tariful de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, care se încasează de persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidență a persoanelor cazate.
Taxa hotelieră se datorează pentru întreaga perioadă de ședere, cu excepția cazului unităților de cazare amplasate într-o stațiune turistică, atunci când taxa se datorează numai pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare.
Taxa hoteliera este vărsata la bugetul local, lunar, până la data de 10, inclusive, a lunii următoarei celei în care s-a colectat taxa hoteliera de la persoanele care au plătit cazare.
Sunt scutite de taxa hotelieră:
– persoanele fizice în vârstă de până la 18 ani inclusiv;
– persoanele cu handicap de gradul I sau ÎI, persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat;
– pensionarii, elevii și studenții;
– persoanele fizice aflate pe durate satisfacerii stagiului militar;
– veteranii de război;
– văduvele de război sau văduvele veteranilor de război care nu s-au căsătorit;
2.2.8. Taxe speciale
Pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot adopta taxe speciale.
Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituția/serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a acesteia/acestuia, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestații ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.
Consiliile locale, județene sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, nu pot institui taxe speciale concesionarilor din sectorul utilităților publice (gaze naturale, apă, energie electrică), pentru existența pe domeniul public/privat al unităților administrativ-teritoriale a rețelelor de apă, de transport și distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale.
Capitolul III
3.1. Prezentarea generală a Primăriei Mănești, Județul Prahova
Primăria comunei Mănești funcționează în baza legii 215/2001, cu modificările și completările ulteriare, având o activitate de interes public. Primăria a fost înființată în jurul anului 1872, nefiind cunoscută data exactă.
Primariă comunei Mănești este instituția publică cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire, efectiv, hotărârile consiliului local, soluționează problemele colectivității locale și se constituie din: primar, viceprimar, secretarul comunei și aparatul propriu al consiliului local.
Primăria Comunei Mănești efectuează direct sau prin subcontractanți servicii de administrație publică locală destinate să satisfacă necesitățile, așteptările și cerințele cetățenilor și ale altor părți intersate.Misiunea primăriei este de a stimula și sprijini creșterea prosperității comunei și a bunăstării cetățenilor acesteia.
Obiectivul general al primăriei este dezvoltarea economică a comunei.
Conform legislației, prin legea 215/2001 a administratiei publice locale (actualizată prin Legea 286/2006), comuna Mănești este persoana juridica care are un patrimoniu, un buget propriu și hotărăște în ceea ce privește administrarea intereselor publice locale, exercitând în condițiile legii, autoritatea publică.
Aparatul propriu al consiliului local este structura organizatorică de specialitate care asigura îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor ce îi revin în domeniile de activitate stabilite de lege. Regulamentul de organizare și de funcționare a aparatului propriu se aprobă la propunerea primarului, de către consiliul local.
Autoritățile publice locale sunt primarul, ca autoritate executivă și consiliul local, ca autoritate deliberativă.Aparatul de lucru al primarului Comunei Mănești este format din entitățile funcționale stabilite prin organigrama aparatului propriu de specialitate aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local al comunei și cuprinde următoarele compartimente:
– compartiment secretariat;
– compartiment stare civilă și autoritatea tutelară;
– compartiment registru agricol;
– compartiment asistenta socială;
– compartiment de audit intern;
– compartiment contabilitate;
– compartiment impozite și taxe locale;
– compartiment achiziții publice;
– compartiment urbanism;
– compartiment administrativ gospodăresc;
– cămin cultural.
Compartimentele de specialitate din cadrul primăriei Mănești nu au capacitate decizională și nici dreptul de a iniția proiecte de hotărâri, ci doar componenta legală de a fundamenta prin rapoarte de specialitate, studii, referate, sub aspectul legal, formal, de eficienta sau eficacitate, necesar procesului decizional.
Principalele procese derulate în activitatea instituției sunt următoarele: dministrarea bunurilor din patrimoniul comunei (clădiri, terenuri, etc.), urnizarea serviciilor de utilitate publicăolectarea și utilizarea taxelor locale, administrarea bugetului local conform nevoilor locale, coordonarea dezvoltării prin servicii de urbanism și amenajarea teritoriului, control și disciplină în construcții, servicii sociale și autoritate tutelară, stare civiă, agricol, sprijinirea dezvoltării durabile locale prin instrumente economice, sociale, de mediu, culturale, educaționale, orientarea și informarea cetățeanului, organizarea și derularea colaborării cu alte instituții.
În exercitarea activităților, primăria comunei Mănesti angajează personal, achiziționează și utilizează produse , servicii, lucrări.
Activitatea de prestări de servicii de administrație publică locală este de regulă reglementată în legi și hotărâri la nivel național, precum și prin hotărâri ale organelor de conducere ale organizației.
În principal, veniturile primăriei sunt formate din taxele și impozitele percepute populației comunei și persoanelor juridice care au sediul în localitatea Mănești și care își desfășoară activitatea pe raza comunei.
Primăria comunei Mănești are 18 angajați, dintre care 2 cu funcție de conducere și 16 funcții de executie. Consiliul Local este format din 12 consilieri.
Primăria comunei își desfășoară activitatea într-o clădire din centul comunei, care are 11 birouri și o sala de ședințe.Din punct de vedere al echipamentelor, primăria deține un număr de 14 calculatoate, 9 imprimante, 2 fax, 2 copiator
Serviciul public de interes local al comunei Mănești a fost înființat prin hotărâre a consiliului local Mănești. Domeniul de activitate al serviciului public de interes local este paza, dar și lucrările de reparații, întreținere și salubrizare necesare la nivelul întregii comune, gestionare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în comună.
3.2. Atribuțiile Consiliul Local
Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.
Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:
– atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local;
– atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;
– atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului;
– atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;
– atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern;
– aprobă statutul comunei, orașului sau municipiului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local;
– aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local;
– exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăți comerciale sau regii autonome, în condițiile legii;
– aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar;
– aprobă, la propunerea primarului, contractarea și/sau garantarea împrumuturilor, precum și contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unității administrativ-teritoriale, în condițiile legii;
– stabilește și aprobă impozitele și taxele locale, în condițiile legii;
– aprobă, la propunerea primarului, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, în condițiile legii;
– aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale;
– asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor;
– hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii;
– hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii;
– avizează sau aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților;
– atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local;
– asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: educația, serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială, sănătatea, cultura, tineretul, sportul, ordinea publică, situațiile de urgență, protecția și refacerea mediului, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor natural, dezvoltarea urbană, evidența persoanelor, podurile și drumurile publice, serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local, după caz, serviciile de urgență de tip salvamont, salvamar și de prim ajutor, activitățile de administrație social-comunitară, locuințele sociale și celelalte unități locative aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale sau în administrarea sa, punerea în valoare, în interesul comunității locale, a resurselor naturale de pe raza unității administrativ-teritoriale, alte servicii publice stabilite prin lege;
– hotărăște acordarea unor sporuri și altor facilități, potrivit legii, personalului sanitar și didactic;
– sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase;
– poate solicita informări și rapoarte de la primar, viceprimar și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;
– aprobă construirea locuințelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale și a utilităților locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa;
– poate solicita informări și rapoarte specifice de la primar și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;
– hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;
– hotărăște, în condițiile legii, înfrățirea comunei, orașului sau municipiului cu unități administrativ-teritoriale din alte țări;
– hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din țară sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune.
Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetățean de onoare al comunei, orașului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc și condițiile retragerii titlului conferit.
Consiliul local îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.
3.3. Atribuțiile primarului
Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:
– atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii;
– atribuții referitoare la relația cu consiliul local;
– atribuții referitoare la bugetul local;
– atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor;
– alte atribuții stabilite prin lege;
– prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale;
– prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte și informări;
– elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale și le supune aprobării consiliului local.
– exercită funcția de ordonator principal de credite;
– întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local;
– inițiază, în condițiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emiterea de titluri de valoare în numele unității administrativ-teritoriale;
– verifică, prin compartimentele de specialitate, corectă înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât și a sediului secundar;
– coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publica de interes local;
– ia măsuri pentru prevenirea și, după caz, gestionarea situațiilor de urgență;
– ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidentei statistice, inspecției și controlului efectuării serviciilor publice de interes local prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a)-d), precum și a bunurilor din patrimoniul public și privat al unității administrativ-teritoriale;
– numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum și pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local;
– asigura elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local și acționează pentru respectarea prevederilor acestora;
– emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege și alte acte normative;
– asigura realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor.
Primarul îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară și asigură funcționarea serviciilor publice locale de profil, atribuții privind organizarea și desfășurarea alegerilor, referendumului și a recensământului.
Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuțiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și cu consiliul județean.
Numirea conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului organizat potrivit procedurilor și criteriilor aprobate de consiliul local, la propunerea primarului, în condițiile legii. Numirea se face prin dispoziția primarului, având anexat contractul de management.
3.4. Studiu de caz. Analiza impozitelor și taxelor locale la Primăria Mănești în perioada 2011 -2013
La nivelul primăriei Mănești evoluția impozitelor și taxelor locale este prezentată în tabelul următor:
Tabel nr. 1- Impozite și taxe locale datorate în perioada 2011-2013
Analizând primul tabel se constată că impozitele și taxele locale pe persoane fizice s-au mărit în anul 2013 cu 13.91% în comparație cu anul 2011, iar impozitele și taxele locale pe persoana juridică s-au mărit cu 207317 lei din anul 2011 până în anul 2013.
Impozitele pe clădiri pe persoane fizice au crescut cu 18036 lei în anul 2013 față de anul 2011.
La fel si impozitele pe teren intravilan pe persoane fizice, s-au mărit pe parcursul celor trei ani în anul 2011 erau 91202 lei, iar la sfârșitul anului au crescut cu 24454 lei.Impozitele pe amenzi pe persoane fizice si juridice au înregistrat creștere mare în anul 2013 comparativ cu anul 2011 și anul 2012.
Dacă analizăm impozitele și taxele locale din punct de vedere al gradului de încasare observam că marea majoritate a impozitelor nu au fost încasate integral la persoanele fizice și juridice.
Tabel nr.2-numarul contribuabililor în perioada 2011-2013
Prin creșterea numărului plătitorilor de impozite și majoararea cotelor de impunere s-a realizat sporirea volumului încasărilor.Pe parcursul celor trei ani analizați la primăria Mănești veniturile cele mai mari s-au realizat în urma încasărilor amenzilor, deoarece numărul plătitorilor de amenzi a crescut considerabil.
Analizând cel de-al doilea tabel observam că numărul contribuabililor a crescut de la an la an, în anul 2011 înregistrându-se 6451 de contribuabili, iar în anul 2013 fiind 7667 de contribuabili.
Tabel nr.3- impozite și taxe locale încasate în perioada 2011-2013
În cel de-al treilea tabel se observa că în cursul anilor analizați impozitele încasate pe clădiri pe persoane fizice au fost constante, la fel și impozitele pe teren intravilan, impozitele auto și amenzile. Impozitul pe teren extravilan a crescut în anul 2013 ajungând la un procentaj de 68.77%, în comparație cu anul 2011 când se înregistrat 54.20%.
Impozitele loacale pe persoane juridice în perioada analizată au rămas constante.
Impozitele si taxele locale analizate in anul 2012 și 2013 pe persoană fizică
Din registrul rol unic al primăriei Mănești am extras un rol unic.
Contribuabilul Chirca Dumitru, locuitor al comunei Mănești deținea în anul 2012 o clădire, teren intravilan, teren extravilan și mijloc de transport marca wolskwagen golf cu motor pe benzină și capacitate cilindrică de 1600 .
Clădirea cu suprafața construită de 161.00 , calculată prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelelor.Valoarea impozabilă de inventor în anul 2012 este de 55101.42 lei. Cădirea este situate în zona C, rang IV și are o vechime de aproximativ 32 de ani.
S-a stabilit luându-se în considerare suprafața construită a clădirii, vechimea, rangul și zona unde se situează, prin aplicarea cotei de 0,1% că impozitul pe clădire în anul 2012 a fost de 55 lei. Contribuabilul a plătit 49 lei din impozitul datorat la data de 15/02/2012, având majorări curente în valoare de 6 lei, plata majorărilor făcându-se la 04/12/2012.
Contribuabilul avea in anul 2012 teren intravilan cu suprafața de 2340 și teren extravilan cu suprafața de 11590 .
Luându-se în calcul numărul de metrii pătrați de teren, rangul și zona în care se situează terenul, în anul 2012, impozitul pe teren intravilan datorat de către contribuabil a fost de 54 lei, din totalul acestui impozit s-a plătit la data de 15/02/2012 suma de 49 lei și majorări curente 5 lei la data de 04/12/2012.
Impozitul pe teren extravilan pe anul 2012 s-a stabilit a fi de 50 lei, contribuabilul plătind 45 lei la 15/02/2012 și majorări curente 5 lei la data de 04/12/2012.
Impozitul pe mijlocul de transport a fost calculat în funcție de mijlocul de transport, (contribuabilul detinând autoturism marca wolskwagen golf cu motor pe benzină) și pe baza capacitatii cilindrice a acestuia (autoturismul contribuabilului avand capacitate cilindrică de 1600) prin însumarea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzatoare în lege, în acest caz suma fiind de 8 lei rezulta că impozitul datorat in anul 2012 a fost de 56 lei, plata acestuia a fost făcută la data de 15/02/2012.
În anul 2013 contribuabilul și-a păstrat clădirea cu suprafața de 161.00, valoarea impozabilă de inventor s-a mărit la 57657.60 lei.
Impozitul pe clădiri în anul 2013 a fost de 58lei, din acesta a plătit la data de 13/03/2013 suma de 52 lei și la 09/08/2013 majorări curente de 6 lei.
Impozitul pe teren intravilan în anul 2013 datorat a fost de 57 lei, plătind 51 lei la 13/03/2013 și suma de 6 lei reprezentând majorări curente.
Impozitul pe teren extravilan în 2013 s-a stabilit a fi 52 lei, iar la data de 13/03/2013 s-a mărit cu 10 lei, plata acestui impozit s-a realizat la data de 13/03/2013.
Impozitul pe mijlocul de transport în anul 2013 a rămas același, plata fiind făcută la data de 13/03/2013.
În urma analizei celor doi ani, în anul 2013 s-au mărit impozitul pe clădire și impozitul pe teren, iar impozitul pe mijlocul de transport a fost același.
La sfârșitul celor doi ani s-a înregistrat un sold bun.
Impozitele și taxele locale analizate in anul 2012 și 2013 pe persoană juridică
Din cadrul primăriei Mănești am extras un rol unic al unei persoane juridice, cabinet medical individual care își desfășoară activitatea în Comuna Mănești, într-o clădire închiriată, acesta posedă un autoturism marca wolskwagen passat cu motor pe benzină capacitate cilindrică de 1600 .
S-a stabilit luându-se în considerare suprafața construită a clădirii, vechimea, rangul și zona unde se situează, prin aplicarea cotei de 0,1% că impozitul pe clădire în anul 2012 a fost de 476 lei, plata impozitului a fost făcută la data de 28/09/2013.
În anul 2012, impozitul pe teren intravilan datorat de către contribuabilul persoană juridical a fost de 23 lei, plata acestora a fost făcută de către proprietarul terenului.
Impozitul pe mijlocul de transport în anul 2012 a fost de 64 lei, plata acestuia a fost făcută la data de 13/02/2012.
Fiind cabinet medical se plătește lunar taxa de firmă la bugetul local, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat in vigoare contractual de prestări servicii de reclamă.
Taxa de firma fiind determinată prin aplicarea cotei cupe între 1% si 3% la valoarea serviciilor de publicitate. În acest caz, în anul 2012 taxa de firmă a fost de 28 lei,contribuabilul făcând plata la data de 13/02/2012.
În anul 2013 contribuabilul deținea o suprafață de 891, în comparație cu anul precedent. Impozitul pe teren fiind în anul 2013 de 80 lei plata făcându-se la data de 08/02/2013.
Taxa de firmă a crescut în 2013, aceasta fiind de 29 lei, plata s-a facut la data de 08/02/2013.
Impozitul pe mijlocul de transport a rămas acelasi si în anul 2013, adică 64 lei pe an, plata făcânduse la data de 26/02/2013.
În urma analizei celor doi ani, în anul 2013 s-a constatat că plata impozitului pe clădire a fost facută de către proprietarul clădirei, nu de către chiriaș (cabinetul medical), chiriașul plătind impozit pe clădire doar în anul 2012.
Impozitul pe teren a crescut în anul 2013 cu 57 de lei, deoarece în acest an persoana juridică deținea suprafața de 891 teren intravilan.
Impozitul pe mijlocul de transport în cei doi ani a rămas la fel, iar taxa de firmă a crescut cu 1 leu în anul 2013 fată de anul 2012.
La sfârșitul celor doi ani s-a înregistrat un sold bun.
CONCLUZII
Impozitele reprezintă cea mai importantă componentă a prelevărilor fiscale anuale, cu rol decisiv asupra sferelor activităților economice, politice și sociale ale țării, sunt o formă de prelevare fiscală la dispoziția puterii de stat, central și locală, în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără vreo contraprestație directă și imediată.
Taxele sunt o formă a prelevărilor fiscale reprezentând plăți făcute de către persoane fizice sau persoane juridice, pentru anumite servicii realizate în favoarea lor de către instituții publice.
Impozitele sunt obligații de plată ale contribuabililor (persoane fizice și juridice) stabilite prin lege de către stat pentru susținerea cheltuielilor publice necesare furnizării de către aceștia a unor bunuri și servicii publice.
Conform articolului 53, aliniat (1) din Constituția României “cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice”.
În societatea în care trebuie să-și desfășoare activitatea administrațiile fiscale apar zilnic schimbări, administrația fiscală trebuie să fie flexibilă pentru a se adapta la standardele Uniunii Europene.
Ministerul Finanțelor Publice a început un proces intens de reformă și modernizare a activității de administrare fiscal. Necesitatea acestei reforme a administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri ale bugetului de stat a fost determinată de diverși factori, cum sunt schimbările economice și sociale apărute în ultima perioadă, obligațiile asumate de România odată cu aderarea la Uniunea Europeană, mediul de afaceri conectat din ce în ce mai mult cu economia internațională, precum și schimbările care au avut loc în plan internațional în procesul de modernizare al administrației fiscale.
Măsura colectării și monitorizării unitare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale trebuie să aibă un efect pozitiv pentru disciplinarea fiscală a contribuabililor. Agenția va urmări realizarea schimbările necesare în managementul administrației fiscale prin stabilirea unor criterii de evaluare a performanței obținute de personalul din cadrul administrațiilor fiscale.
Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale se stabilesc numai prin lege.
Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene în limitele și în condițiile legii.
Activitatea fiscală apare ca o componentă a finanțelor publice și constă în stabilirea și perceperea impozitelor, taxelor și altor venituri ale statului.
În cadrul finanțelor publice, fiscalitatea contribuie la constituirea fondurilor publice de resurse bănești la redistribuirea veniturilor între membrii societății și la atenuarea unor ilegalități cu privire la venituri, contribuie la educarea civică a cetățenilor și dezvoltarea responsabilității acestora pentru realizarea obligațiilor obștești prin obligația cetățenilor și agenților economici care au datorii fiscale să întocmească declarațiile prevăzute de lege pentru plată impozitelor și taxelor și prin stabilirea termenelor de plată a impozitelor și taxelor, precum și a unor amenzi, dobânzi și penalități de întârziere.
Fiscalitatea are și rolul de control al activității contribuabililor pentru combaterea faptelor ilicite, concurenței neloiale și evaziunii fiscale.
Impozitele pot fi folosite pentru a încuraja sau descuraja o anumită activitate economică. Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut între clase și pături sociale, între persoanele fizice și cele juridice.
Echitatea fiscală cere ca persoana care plătește impozitul să-l și suporte efectiv. Atunci când persoana care plătește impozitul nu este una și aceeași cu persoană care-l și suportă efectiv, avem de-a face cu repercusiunea.
Impozitele și taxele locale, precum și amenzile și penalitățile aferente acestora constituie integral venituri la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.
Veniturile provenite din taxa asupra mijlocului de transport, precum și amenzile și penalizările aferente se pot utiliza exclusiv pentru lucrări de întreținere, modernizare, reabilitare și construire a drumurilor locale și județene, din care 60% constituie venituri la bugetul local și 40% constituie venituri la bugetul județean.
Taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale. Pentru eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire de către președinții consiliilor județene, cu avizul primăriilor comunelor, taxele datorate constituie venit în proporție de 50% la bugetul local și de 50% la bugetul local al consiliului județean.
Pentru economia românească, al cărei grad de deschidere spre exterior este constant ascendent, cooperarea internațională reprezintă o premisă importantă pentru dezvoltare și modernizare.
BIBLIOGRAFIE
Haralambie George Alin, Fiscalitate.Teorie și aplicații, Editura Pro Universitaria, București, 2014.
Nicolae D. Popescu, Finanțe Publice, Editura Economică, București, 2002.
Țâțu Lucian,Șerbănescu Cosmin, Ștefan Dumitru, Fiscalitate, de la lege la practică,ediția a VI-a revăzută și actualizată, Editura C.H.Beck, București, 2009.
Voinea Gh., Concepte și expresii importante pentru aplicarea legislației fiscale din România, Editura Polirom,Iași, 2005.
Văcărel Iulian, Finanțe Publice, Editura Junimea, Iași, 2002.
Văcărel Iulian și colaboratorii, Finante Publice, Editura Didactică si Pedagogică, RA, Bucuresti, 2003.
*** Legea nr.571/2003 republicată privind Codul Fiscal.
*** Legea 571/2003 coroborată cu H.G. 44/2004 privind codul fiscal cu normele metodologice de aplicare, cap. IX Impozite si taxe locale, art. 248.
*** Legea 273/2006 din 29 iunie 2006 privind finantele publice locale, publicata in Monitorul Oficial.
*** Legea 215/2001 republicată privind administrația publică locală, art. 36.
BIBLIOGRAFIE
Haralambie George Alin, Fiscalitate.Teorie și aplicații, Editura Pro Universitaria, București, 2014.
Nicolae D. Popescu, Finanțe Publice, Editura Economică, București, 2002.
Țâțu Lucian,Șerbănescu Cosmin, Ștefan Dumitru, Fiscalitate, de la lege la practică,ediția a VI-a revăzută și actualizată, Editura C.H.Beck, București, 2009.
Voinea Gh., Concepte și expresii importante pentru aplicarea legislației fiscale din România, Editura Polirom,Iași, 2005.
Văcărel Iulian, Finanțe Publice, Editura Junimea, Iași, 2002.
Văcărel Iulian și colaboratorii, Finante Publice, Editura Didactică si Pedagogică, RA, Bucuresti, 2003.
*** Legea nr.571/2003 republicată privind Codul Fiscal.
*** Legea 571/2003 coroborată cu H.G. 44/2004 privind codul fiscal cu normele metodologice de aplicare, cap. IX Impozite si taxe locale, art. 248.
*** Legea 273/2006 din 29 iunie 2006 privind finantele publice locale, publicata in Monitorul Oficial.
*** Legea 215/2001 republicată privind administrația publică locală, art. 36.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Impozitelor Si Taxelor Locale la Primaria Manesti In Perioada 2011 2013 (ID: 135784)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.