Analiza Impactului Ias16, Ias36, Ias40 Asupra Situatiei Si Performantei Intreprinderilor
CUPRINS
PARTEA I. STUDIU DE CAZ PRIVIND NEAPLICAREA VALORII ÎNREGISTRATE ÎN CONTABILITATE PENTRU IMOBILIZĂRI, VENITURI ȘI CHELTUIELI
CAPITOLUL I: PREZENTAREA HOTEL INTERCONTINENTAL
1.1. Date de identificare Hotel Intercontinental
1.2. Sistemul de organizare al Hotelului Intercontinental
1.3. Prezentarea structurii hotelului
1.3.1. Prezentarea spațiilor de cazare
1.3.2. Tarifele practicate la Hotel Intercontinental
1.4. Principalele tipuri de servicii oferite de Hotel Intercontinental
1.5.. Analiza indicatorilor economico-financiari la Hotel Intercontinental 1.5.1. Evoluția cifrei de afaceri în perioada 2010-2012
1.5.2. Evoluția veniturilor totale în perioada 2010-2012
1.5.3. Evoluția cheltuielilor totale în perioada 2010-2012
1.5.4. Evoluția profitului în perioada 2010-2012
1.5.5. Gradul de ocupare al hotelului
1.5.6. Durata medie a sejurului
CAPITOLUL AL II-LEA: DETERMINAREA DURATEI DE VIAȚĂ CONTABILE ȘI FISCALE A IMOBILIZĂRILOR CORPORALE
CAPITOLUL AL III-LEA: TESTUL DE DEPRECIERE
3.1. Evaluarea valorii recuperabile
3.2. Recunoașterea și evaluarea unei pierderi din depreciere
CAPITOLUL AL IV-LEA: CALCULAREA ȘI ÎNREGISTRAREA AMORTIZĂRII ÎN CONTABILITATE
CAPITOLUL AL V-LEA: DETERMINAREA AMORTIZĂRII FISCALE ȘI IMPACTUL EI ASUPRA IMPOZITULUI PE PROFIT
CAPITOLUL AL VI-LEA: AMORTIZAREA CONTABILĂ ȘI PERFORMANȚA ÎNTREPRINDERII. AMORTIZAREA FISCALĂ ȘI IMPOZITUL PE PROFIT
CAPITOLUL AL VII-LEA. CONCLUZII PRELIMINARII
PARTEA A II-A. STUDIU DE CAZ PRIVIND APLICAREA VALORII ÎNREGISTRATE ÎN CONTABILITATE PENTRU IMOBILIZĂRI, VENITURI ȘI CHELTUIELI
CAPITOLUL I: PREZENTAREA GENERALĂ A HOTELULUI MAJESTIC
1.1. Scurt istoric
1.2. Prezentarea generală a hotelului
1.3. Organizarea și funcționarea
1.4. Analiza circulației și ofertei turistice
1.5. Evoluția indicatorilor economico-financiari ai activității turistice
CAPITOLUL AL II-LEA: INDICATORII DE ECHILIBRU FINANCIAR
2.1. Fondul de rulment
2.2. Fondul de rulment propriu
2.3. Nevoia de fond de rulment
2.4. Trezoreria netă
2.5. Situația netă
CAPITOLUL AL III-LEA: ANALIZA SOLVABILITĂȚII ȘI A LICHIDITĂȚII
3.1. Rata solvabilității generale
3.2. Rata îndatorării totale
3.3. Rata îndatorării pe termen lung
3.4. Rata lichidității generale
3.5. Rata de lichiditate imediată
CAPITOLUL AL IV-LEA: INDICATORII DE PERFORMANȚĂ
4.1. Soldurile intermediare de gestiune
4.1.1. Producția exercițiului
4.1.2. Valoarea adăugată
4.1.3. Excedentul brut de exploatare
4.1.4. Rezultatul exploatării
4.1.5. Rezultatul financiar
4.1.6. Rezultatul curent
4.1.7. Profitul net
4.2. Capacitatea de autofinanțare
4.2.1. CAF prin metoda deductivă
4.2.2. CAF prin metoda aditivă
CAPITOLUL AL V-LEA: RATELE DE RENTABILITATE
5.1. Rentabilitatea economică
5.2. Rentabilitatea financiară
CAPITOLUL AL VI-LEA: ANALIZA CASH FLOW-URILOR
6.1. Cash flow-ul de gestiune
6.2. Cash flow-ul de exploatare
6.3. Cash flow-ul disponibil după origine
6.4. Cash flow-uk disponibil după destinație
CAPITOLUL AL VII-LEA: TRATAMENTUL CONTABIL AL IMOBILELOR DE PLASAMENT ÎN VIZIUNEA IAS 40 DIN PERSPECTIVA SOCIETĂȚII
CAPITOLUL AL VIII-LEA: CONCLUZII PRELIMINARII
PARTEA A III-A. CONCLUZII GENERALE
Bibliografie
Anexe
PARTEA I
STUDIU DE CAZ PRIVIND NEAPLICAREA VALORII ÎNREGISTRATE ÎN CONTABILITATE PENTRU IMOBILIZĂRI, VENITURI ȘI CHELTUIELI
CAPITOLUL I
PREZENTAREA HOTEL INTERCONTINENTAL
1.1. Date de identificare Hotel Intercontinental
Obiectul de activitate îl constituie vânzarea produsului turistic alcătuit din servicii de bază și cele suplimentare. În statut și contract sunt precizate următoarele:
Respectarea condițiilor, drepturilor si obligațiilor ce decurg din prevederile convenției de afiliere încheiate.
Prospectarea pieței externe, propagarea externă și contractarea pe piața turistică de lux și a oamenilor de afaceri.
Organizarea de programe turistice, activități de cooperare și prestări de servicii hoteliere, bancare, transport turistic, dezvoltarea activităților de agrement, servicii suplimentare etc., organizarea de activități comerciale, congrese, banchete, pe devize convertibile, pentru clientela de lux (oameni de afaceri, turiști individuali și grupuri de turiști).
Prestarea de servicii în valută la cererea persoanelor fizice și juridice aflate temporar sau permanent în România (reprezentanțele unor firme străine, personalul ambasadelor).
Aprovizionarea și vânzarea de marfă pe valută convertibilă, prin magazine proprii și unități de alimentație publică.
Efectuarea schimbului valutar și dezvoltarea operațiunilor de încasare a contravalorii operațiunilor prestate pe valută efectivă, cecuri de călătorii, cărți de credit, vouchere ale agențiilor de voiaj sau alte sisteme de plată, în aceleași condiții în care acestea sunt acceptate în hoteluri.
Aplicarea unei politici tarifare proprii, în conformitate cu tarifele și prețurile practicate în cadrul rețelei de hoteluri pe piața internațională a turismului de lux.
Desfășurarea unei activități de investiții conform programului de dezvoltare și prevederilor convenției de aplicare.
Principalul serviciu de bază este cazarea. Acest serviciu se referă la crearea condițiilor pentru odihna turiștilor, pentru rămânerea lor un timp mai îndelungat la locul de destinație. Se presupune existența unor condiții de cazare adecvată și dotările necesare asigurării confortului. La Hotelul Intercontinental cazarea nu mai reprezintă doar asigurarea acestor condiții de găzduire; serviciul de cazare a fost perfecționat si diversificat de-a lungul timpului, activitatea fiind în permanență adaptată la cerințele tot mai variate ale clienților. Specifica lanțului Intercontinental este prestarea serviciilor hoteliere caracterizată prin unicitate, lux si stil. Aceste trăsături specifice îi conferă un caracter aparte, iar menționarea la obiect de activitate a cazării ca principal serviciu oferit nu are sensul clasic de simpla găzduire a turiștilor.
1.2. Sistemul de organizare al Hotelului Intercontinental
Organizarea și funcționarea Hotelului Intercontinental, adică repartizarea activităților și operațiunilor pe lucrători, asigurarea coordonării lor și adoptarea de măsuri concrete pentru realizarea obiectivelor fixate, funcționează prin gruparea următoarelor activități:
De contact nemijlocit cu clientela (front-office în sens larg);
Cu caracter birocratic;
Recepția, serviciul de etaj și serviciul de alimentație;
Departamentele de bază, cazarea și alimentația, la care se adaugă departamentele de administrație și cel al prestațiilor auxiliare;
Operaționale, reprezentate de prestația serviciilor hoteliere (sunt activitățile generatoare de încasări);
Funcționale, activități indispensabile bunei funcționări a hotelului, acoperind funcții de administrație, control, comercializare, întreținere (sunt activități care înregistrează numai costuri).
În Hotel Intercontinental funcționează următoarele departamente:
De contabilitate, condus de directorul economic sau contabilul-șef, având ca responsabilitate activitățile de casierie, facturare, controlul încasărilor, debitorii, furnizorii și trezoreria (verificarea finală a încasărilor hotelului), cuprinzând și resursele umane;
De aprovizionare condus de șeful responsabil cu aprovizionarea, care transmite comenzi furnizorilor și gestioneaza stocurile. Serviciul de aprovizionare centralizează toate comenzile emise de către diferitele servicii ale hotelului, fiind singurul în masură care poate să transmită comenzile furnizorilor;
De front-office, activitățile sale specifice desfășurându-se la nivelul holului de intrare, condus de șeful de recepție care are în subordine ceilalți angajați ai acestui departament (recepționer, lucrător rezervări, telefonistă, casier, facturier, bagajist și lucrătorii de noapte);
De cazare, condus de directorul de cazare care are în subordine șeful de recepție, guvernanța generală și administratorul șef. Cazarea turiștilor în hotel se face la orice oră, în limita locurilor disponibile (în acest sens lucrătorii de la recepție trebuie să cunoască foarte bine starea permanentă a camerelor pentru evitarea surprizelor neplăcute) și în funcție de rezervările și contractele facute anterior și confirmate. Hotelul este dotat cu camere pentru persoane cu handicap și nefumători dotat cu cele mai moderne facilități, având următoarea structură: single, double, French-cu pat de mijloc, suite și apartamente.
De alimentație, condus de directorul de alimentație care are în subordine șeful de restaurant, responsabilul cu banchetele și reuniunile și directorul executiv din departamentul de alimentație. Restaurantul Intercontinental oferă într-o ambianță deosebită preparate culinare cu specific românesc, turcesc și internațional, iar Snack Barul oferă gustări calde și reci, precum și o gamă variată de băuturi și cockteiluri. Salonul restaurantului se încadrează Normelor aprobate prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 56/1995.
De resurse umane, ale cărui atribuții sunt: angajarea, recrutarea, promovarea, pregătirea angajaților; remunerația angajaților; analiza și evaluarea posturilor.
Tehnic, foarte util pentru buna funcționare a echipamentelor tehnice și electronice, necesare pentru desfățurarea eficientă în hotel. Personalul acestui departament este format din electronist, electrician, mecanic, decorator, ei având un statut de colaboratori cu hotelul.
Alte servicii, folosite datorită faptului că majoritatea clienților acestui hotel sunt oameni de afaceri, iar premisele de bază ale unei afaceri de succes sau ale unei întâlniri de afaceri sau în interes de serviciu sunt aparatura performantă în domeniu și ambianța. Astfel, serviciile oferite de Hotel Intercontinental stau la dispoziția clienților în Business Center și Meeting Room. Pentru relaxare și menținerea formei fizice, centrul de întreținere pune la dispozitia clienților: saună, masaj, coafură, frizerie.
1.3. Prezentarea structurii hotelului
Hotel Intercontinental, amplasat în centrul comercial, financiar și cultural al capitalei, are o activitate permanentă și este mereu disponibil clienților, oferind servicii de calitate bună și tarife pe măsură.
1.3.1. Prezentarea spațiilor de cazare
Structura serviciilor oferite de hotel este următoarea:
Camere dotate cu aer condițonat;
Tv. color și sistem Pay-Tv;
Mini-bar;
Telefon cu facilități Voice Mail;
Sistem automat de trezire;
Posibilități de a utiliza computer în toate camerele hotelului;
Mini-safe;
Restaurantul Intercontinental oferă preparate culinare cu specific românesc, turcesc și internațional;
Drink Bar și Snack Bar oferă cele mai variate băuturi;
Room-service la dispoziția clienților 24 de ore pe zi;
Business Center;
Meeting Room;
Computere, conectare internet, telex, fax, copiatoare, retroproiectoare, ecran Filip Chart, tv, video;
Centru de înfrumusețare cu saună, masaj, fitnes, coafură, frizerie;
Casă de schimb valutar;
Servicii medicale;
Angajații (în special cei care intră în contact cu clienții) vorbesc franceza, germana, engleza și turca;
Parcare.
Gama serviciilor suplimentare oferite de hotel Intercontinental se diferențiază în funcție de natura relațiilor financiare: cu plată și gratuite. În categoria celor cu plată se înscriu unele servicii de intermediere: de închiriere a unor obiecte de inventar (echipamente speciale audio-video), închirierea de automobile (eventual cu șofer), închirierea de spatii pentru organizarea de conferințe și banchete.
Alte servicii cu plată sunt: convorbiri telefonice, fax, telex, comisioneret, parcare, asistență tehnică pentru automobile, transfer de la și la aeroport, păstrarea obiectelor de valoare și a bagajelor clienților, curățarea hainelor și a încălțămintei.
Un alt serviciu cu plată oferit de Intercontinental București este business centre. Este vorba despre un ansamblu de birouri integral echipate si care beneficiază de o serie de alte lor; analiza și evaluarea posturilor.
Tehnic, foarte util pentru buna funcționare a echipamentelor tehnice și electronice, necesare pentru desfățurarea eficientă în hotel. Personalul acestui departament este format din electronist, electrician, mecanic, decorator, ei având un statut de colaboratori cu hotelul.
Alte servicii, folosite datorită faptului că majoritatea clienților acestui hotel sunt oameni de afaceri, iar premisele de bază ale unei afaceri de succes sau ale unei întâlniri de afaceri sau în interes de serviciu sunt aparatura performantă în domeniu și ambianța. Astfel, serviciile oferite de Hotel Intercontinental stau la dispoziția clienților în Business Center și Meeting Room. Pentru relaxare și menținerea formei fizice, centrul de întreținere pune la dispozitia clienților: saună, masaj, coafură, frizerie.
1.3. Prezentarea structurii hotelului
Hotel Intercontinental, amplasat în centrul comercial, financiar și cultural al capitalei, are o activitate permanentă și este mereu disponibil clienților, oferind servicii de calitate bună și tarife pe măsură.
1.3.1. Prezentarea spațiilor de cazare
Structura serviciilor oferite de hotel este următoarea:
Camere dotate cu aer condițonat;
Tv. color și sistem Pay-Tv;
Mini-bar;
Telefon cu facilități Voice Mail;
Sistem automat de trezire;
Posibilități de a utiliza computer în toate camerele hotelului;
Mini-safe;
Restaurantul Intercontinental oferă preparate culinare cu specific românesc, turcesc și internațional;
Drink Bar și Snack Bar oferă cele mai variate băuturi;
Room-service la dispoziția clienților 24 de ore pe zi;
Business Center;
Meeting Room;
Computere, conectare internet, telex, fax, copiatoare, retroproiectoare, ecran Filip Chart, tv, video;
Centru de înfrumusețare cu saună, masaj, fitnes, coafură, frizerie;
Casă de schimb valutar;
Servicii medicale;
Angajații (în special cei care intră în contact cu clienții) vorbesc franceza, germana, engleza și turca;
Parcare.
Gama serviciilor suplimentare oferite de hotel Intercontinental se diferențiază în funcție de natura relațiilor financiare: cu plată și gratuite. În categoria celor cu plată se înscriu unele servicii de intermediere: de închiriere a unor obiecte de inventar (echipamente speciale audio-video), închirierea de automobile (eventual cu șofer), închirierea de spatii pentru organizarea de conferințe și banchete.
Alte servicii cu plată sunt: convorbiri telefonice, fax, telex, comisioneret, parcare, asistență tehnică pentru automobile, transfer de la și la aeroport, păstrarea obiectelor de valoare și a bagajelor clienților, curățarea hainelor și a încălțămintei.
Un alt serviciu cu plată oferit de Intercontinental București este business centre. Este vorba despre un ansamblu de birouri integral echipate si care beneficiază de o serie de alte facilitați. Birourile sunt închiriate pe termen mediu și scurt pentru anumite sume. Centrele de afaceri dispun de săli de conferințe și întâlniri – „meeting rooms”, „show rooms”. Business Centre de la Intercontinental București oferă următoarele servicii: fax, copiatoare, copiator color, imprimante, procesare date, servicii de secretariat, telex, transmisie prin cablu. Gama serviciilor mai poate cuprinde: cabinet de consultanță si asistență juridică și financiară, închirierea de computere, asistență VIP la sosire (primire la scara avionului), organizarea de vizite ale delegațiilor comerciale, locuri de parcare, etc. Prin toate acestea un centru de afaceri este considerat o bază logistică a relațiilor dintre o țară și restul lumii.
În gama serviciilor suplimentare cu plată se înscriu și cele legate de activități cu caracter sportiv. Hotelul dispune de piscină, sală de masaj, sală de gimnastică. Dotările adecvate în acest sens oferă o gamă variată de posibilități de recreare a turiștilor hotelului, ca o completare a formelor consacrate ale agrementului.
Serviciile comerciale se materializează prin prezența unor puncte de desfacere a diverse produse la parterul hotelului. Articole cosmetice, suveniruri, confecții, etc., sunt oferite în magazine ale unor firme care au închiriat spații de la Intercontinental București.
În categoria serviciilor fără plată intră cele de furnizare de informații turistului, sortarea și distribuirea corespondenței, transmiterea de mesaje, comenzi la ora solicitată, comenzi de taxi, rezervarea de camere la alte hoteluri și de mese la restaurantele hotelului sau alte restaurante, convorbiri telefonice, curierat, transportul bagajelor.
Vis-à-vis de mijloacele de transport, chiar din imediata vecinătate a hotelului, turiștilor le sunt accesibile toate tipurile, fie de suprafață – autobuze, troleibuze -, fie de subteran – metroul bucureștean.
Aceste detalii au o importanță deosebită dacă ne gândim la importanța accesibilității ca element definitoriu al calității în domeniul prestării serviciilor în viziunea școlii suedeze de marketing al serviciilor. Pe de altă parte, apropierea de centrul de afaceri al orașului este în strânsă legătură cu faptul că marea majoritate a turiștilor vin la Intercontinental București din motive de afaceri.
1.3.2. Tarifele practicate la Hotel Intercontinental
Intercontinental București asigură și rezervarea de locuri la alte hoteluri din alte localități, la diverse restaurante, la cererea clienților.
Intercontinental își are propriul sistem de rezervare, Global II. Acest sistem dispune de birouri în 25 de țări. Asigură rezervări instantanee, fiind în legătură cu cele mai mari agenții de voiaj și cu aproape toate liniile aeriene. Sistemul Global II nu are organizate birouri de vânzări în România, acestea fiind amplasate în principalele țări de proveniență ale clienților. Cererile de rezervare se transmit la rețea prin ordinator, fax sau telex, confirmarea parvenind la biroul de rezervări pe aceeași cale. Chiar în situația utilizării calculatorului pentru transmiterea cererii de rezervare, sistemul informatic de gestiune internă a hotelului nu este conectat la rețea, astfel încât planningul de rezervări nu este direct accesibil de la birourile de rezervări. Fiecare hotel poate să funcționeze și el ca un birou de rezervări, clienții aflați acolo putându-și rezerva camere la oricare alt hotel al lanțului.
Hotel Intercontinental are numeroși colaboratori, cu ajutorul cărora își oferă serviciile, aceștia fiind: agenții de turism (Marshal, Simpa), bănci (Finas Banck), societăți de asigurări (Astra), companii de transport aerian (Tarom), societăți comerciale, furnizori străini.
Tarifele practicate de Hotel Intercontinental sunt prezentate mai jos.
WEEKDAYS (Monday-Friday) WEEK-END (Friday-Monday)
Single Rom 195 USD; Single Room 115 USD;
Double Room 240 USD; Double Room 160 USD;
Suite 290 USD; Suite 200 USD.
BREAKFAST and TAXES included.
Sistemul de tarifare este diferențiat în funcție de tipul camerei, perioada de timp pentru care este ocupată camera, gradul de ocupare al camerelor.
Tarifele de cazare afișate reprezintă prețul închirierii unei camere pentru 24 de ore. Pentru o cameră dublă tarifele pot diferi în funcție de câte persoane închiriază camera.
1.4. Principalele tipuri de servicii oferite de Hotel Intercontinental
Sunt acordate și anumite facilități pentru anumite segmente de clienți (grupuri de turiști care staționează un anumit număr de zile în hotel) sau se folosesc tarife degresive (tariful pentru o cameră scade dacă aceasta este închiriată mai multe zile). Cărțile de credit acceptate sunt: VISA și AMERICAN EXPRES.
Rezervările se pot face prin: fax, e-mail, internet, telefon.
În cadrul compartimentului Sales & Marketing se derulează și activității legate de domeniul promoțional. În condițiile unei piețe în care oferta este mai mare decât cererea, hotelul își prezintă în fața clienților potențiali astfel încât să-i transforme în clienții efectivi, difuzând o serie de informații cu privire la serviciile oferite, pentru a înlătura atât concurența internă cât și pe cea externă. În acest sens, specialiști în domeniu utilizează anumite tehnici care, încorporate într-o politică promoțională, conduc la realizarea obiectivelor propuse atât pe termen lung cât și pe termen scurt.
Astfel s-a optat pentru activitatea de publicitate, pentru concretizarea ei pe diferite medii, pentru promovarea vânzărilor și tehnicilor de relații, manifestări expoziționale, sponsorizarea, forțelor de vânzare.
Promovarea vânzărilor are drept obiectiv stimularea cererii turistice prin măsuri care vizează sporirea posibilităților de achiziționare a produsului turistic și presupune acțiuni variate: tarife preferențiale propuse în week-end.
Activitatea de promovare a vânzărilor, pe lângă stimularea cererii turistice prin diverse metode, ar trebui să aibă în vedere și aspecte legate de o permanentă informare a clienților atât despre produsele și serviciile proprii, oferite spre vânzare, cât și despre obiectivele de interes istoric și cultural din București, adică toate elementele produsului turistic în cadrul căruia hotelul – prin produsele și serviciile oferite – este o componentă a acestuia.
De asemenea, în desfășurarea acestei activității trebuie utilizate mijloace care atrag turiștii în hotel cum ar fi: reclama; publicitatea gratuită; concursuri culinare interne și internaționale; expoziții culinare organizate în anumite perioade ale anului, precum și mijloace de promovare care stimulează revenirea turiștilor; varietatea sortimentelor de preparate culinare; promovarea prin cercurile de turism din întreprinderi și instituții; comportamentul personalului de servire; consfătuirile cu consumatorii.
La rândul lor, fiecare dintre aceste componente beneficiază de procedee, tehnici și mijloace specifice de acțiune.
1.5. Analiza indicatorilor economico-financiari la Hotel Intercontinental
Analiza indicatorilor economico-financiari la Hotel Intercontinental este după cum urmează.
1.5.1. Evoluția cifrei de afaceri în perioada 2010-2012
Tabel 1: Modificări absolute și relative în cifra de afaceri
Ritmul mediu al cifrei de afaceri a crescut în 2012 cu 8,1% față de anul 2010.
Din analiza structurii cifrei de afaceri se poate observa creșterea acesteia continuă în perioada 2010 crescând la 39.490.181 în anul 2011 și ajungând la 45.360.860 în anul 2012. La creșterea continuă a cifrei de afaceri a contribuit și creșterea veniturilor, în principal, a celor din cazare.
Indicatorii medii sunt:
unde: – indicatorul în perioada curentă (anul 2012);
– indicatorul în perioada de bază (anul 2011);
n – numărul de ani pe care se efectuează analiza;
x – indicator al circulației turistice (cifra de afaceri).
Figura 1: Cifra de afaceri pentru perioada 2010/2012
1.5.2. Evoluția veniturilor totale în perioada 2010-2012
Tabel 2: Situația veniturilor în Hotel Intercontinental (mii lei)
Tabel 3: Situația procentuală a veniturilor în Hotel Intercontinental
Se observă o pondere foarte ridicată a veniturilor din cazare (mult peste normele internaționale în domeniu), mult mai mare decât veniturile din alimentație și prestări servicii și o creștere continuă a tuturor veniturilor în perioada 2010-2012, venitul total aproape dublându-se din anul 2010 până în anul 2012.
Modificările absolute și relative ale veniturilor totale în Hotel Intercontinental se prezintă după cum urmează.
Figura 2: Situația veniturilor în Hotel Intercontinental (mii lei)
Tabel 4: Modificările absolute și relative ale veniturilor totale
Se observă că din 2010 până în 2012 veniturile totale au crescut continuu.
unde: – indicatorul în perioada curentă (anul 2012);
– indicatorul în perioada de bază (anul 2010);
n – numărul de ani pe care se efectuează analiza (3);
x – indicator al circulației turistice (veniturile).
Figura 3: Modificările absolute și relative ale veniturilor totale
Ritmul mediu al veniturilor a crescut în 2012 cu 30% față de anul 2010.
Din analiza datelor privind contribuția activităților importante aducătoare de venituri, la o cifră de afaceri de aproximativ 2 milioane dolari SUA înregistrată de societatea hotelieră analizată în 2010, rezultă:
Tabel 5: Contribuția procentuală a activităților aducătoare de venituri
Sursa: Hotel Intercontinental
De menționat că ponderea ridicată a încasărilor din activitatea de cazare, mult peste normele internaționale în domeniu se explică și prin situația dificilă a activității de alimentație publică și a celorlalte servicii cu excepția încasărilor din convorbirile telefonice.
O comparație și mai detaliată de mediile înregistrate în industria hotelieră în țările importante din Europa, Asia și SUA este prezentată în cele ce urmează.
Tabel 6: Comparația performanțelor cu mediile din țările cu tradiție
1.5.3. Evoluția cheltuielilor totale în perioada 2010-2012
Tabel 7: Cheltuieli totale în activitatea Hotelului Intercontinental (mii lei)
Tabel 8: Cheltuieli totale în activitatea Hotelului Intercontinental din perspectivă procentuală
Se poate observa din analiza structurii cheltuielilor totale că acestea au avut o creștere continuă de la 18.156.524 în anul 2010 la 30.035.881 în anul 2011 pentru a se ajunge în anul 2012 la 40.851.930. Același lucru se poate spune și despre cheltuielile din alimentație, cazare și prestări servicii, chiar dacă ponderea cheltuielilor din cazare și prestări servicii este mai mică decât cea a cheltuielilor din alimentație (43,8% în anul 2010 și 46,9% în anul 2011).
Figura 4: Structura cheltuielilor totale în Hotel Intercontinental
Tabel 9: Modificări absolute și relative de cheltuieli totale în Hotel Intercontinental
unde: – indicatorul în perioada curentă (anul 2012);
– indicatorul în perioada de bază (anul 2010);
n – numărul de ani pe care se efectuează analiza;
x – indicator al circulației turistice (cheltuieli).
Ritmul mediu al cheltuielilor a crescut în 2012 cu 50% față de anul 2010, fapt datorat și de situația economică a țării și de inflație.
1.5.4. Evoluția profitului în perioada 2010-2012
Se face analiza posibilităților hotelului de a realiza profit calculând:
Rata rentabilității comerciale (RRC) = profit brut / cifra de afaceri * 100;
Rata rentabilității financiare (RRF) = profit net / capital propriu * 100;
Tabel 10: Rata rentabilității
Din analiza ratei rentabilității comerciale, se observă scăderea continuă a acesteia, în anul 2012 având o scădere bruscă datorită creșterii cheltuielilor în activitatea hotelului, a scăderii numărului de turiști și a gradului de ocupare.
Referitor la rata rentabilității financiare se observă o creștere a acesteia în anul 2011, față de anul 2010, cu aproximativ 20%, fapt datorat creșterii capitalului propriu și a număruljui de servicii prestate, după care aceasta a înregistrat o scădere foarte bruscă, datorită scăderii profitului net și a cașpitalului propriu.
Figura 5: Rata rentabilității
1.5.5. Gradul de ocupare al hotelului
Din punctul de vedere gradului de ocupare în Hotel Intercontinental, situația se prezintă astfel:
Tabel 11: Gradul de ocupare
În anul 2012 structura gradului de ocupare pe luni a fost, după cum urmează:
Tabel 12: Structura gradului de ocupare pe luni
Analizând structura gradului de ocupare în perioada 2010-2012 se poate observa o scădere semnificativă de la 60,4% în anul 2010 la 55% în anul 2011 și iarăși o scădere până la 51,15% în anul 2012.
Privind structura pe luni a gradului de ocupare în anul 2012 se poate observa scăderea acestuia în lunile de vară, atunci când este sezonul estival și când majoritatea oamenilor merg în vacanță, iar Hotelul Intercontinental este destinat în principal oamenilor de afaceri
Modificarea absolută și relativă a gradului de ocupare în Intercontomemtaș comportă structura prezentată în cele ce urmează.
Tabel 13: Modificarea absolută și relativă a gradului de ocupare
unde: – indicatorul în perioada curentă (anul 2012);
– indicatorul în perioada de bază (anul 2010);
n – numărul de ani pe care se efectuează analiza;
x – indicator al circulației turistice (gradul de ocupare).
Se observă că ritmul mediu al gradului de ocupare a scazut în anul 2012 cu 9, față de anul 2010.
1.5.6. Durata medie a sejurului
Din punctul de vedere al duratei medii a sejurului în Hotel Intercontinental, situația se prezintă astfel:
Tabel 14: Durata medie a sejurului
În perioada analizată (2010-2012) nu se observă diferențe mari de la an la an, cu observația că în anul 2012 s-a înregistrat cea mai mică medie pe total turiști. Se poate observa că durata de ședere a turiștilor străini este mai mare decăt a turiștilor români pe toată perioada analizată. Cea mai mare durată de ședere a turiștilor români a fost în anul 2012 (1,5), iar a turiștilor străini în anul 2010 (2,6), cu o scădere bruscă în 2010 la 1,8 și cu o creștere în anul 2012 (2,3).
Figura 6: Durata medie a sejurului
Figura 7: Durata medie a sejurului
CAPITOLUL AL II-LEA
DETERMINAREA DURATEI DE VIAȚĂ CONTABILE ȘI FISCALE A IMOBILIZĂRILOR CORPORALE
În conformitate cu cerințele S.N.C. 16 Contabilitatea activelor materiale pe termen lung, se recomandă următoarele metode de calculare a uzurii mijloacelor fixe: liniară; în raport cu volumul de produse (metoda de producție); degresivă cu rată descrescătoare; soldului degresiv.
Ultimele două metode fac parte din metodele accelerate. E de menționat că în baza calculării uzurii mijloacelor fixe după primele trei metode, este pusă valoarea uzurabilă, iar după a patra metodă – valoarea de intrare a obiectului respectiv. Totuși valoarea rămasă probabilă este necesară pentru a determina uzura obiectului din ultimul an al duratei de funcționare utilă.
Metoda liniară. În conformitate cu această metodă, valoarea uzurabilă a obiectului va fi decontată (repartizată) uniform pe parcursul duratei de funcționare utilă. Suma uzurii nu depinde de intensitatea utilizării activului și se determină prin raportul valorii uzurabile către numărul anilor (perioadelor gestionare) ale duratei de funcționare utilă. Norma uzurii va fi egală cu raportul 100 către numărul de ani ai duratei de funcționare utilă.
Metoda în raport cu volumul de produse. Uzura calculată, conform cerințelor acestei metode, se determină ținând cont numai de volumul de produse, articole, piese, kilometrajul parcurs etc.
Uzura lunară va fi determinată de volumul efectiv de produse fabricate sau servicii prestate din luna gestionară. Mărimea uzurii acumulate va varia în raport cu modificarea volumului de producție, iar valoarea de bilanț se va micșora întocmai cu aceeași sumă până se va egaliza cu valoarea rămasă probabilă. Această metodă poate fi aplicată la calcularea uzurii utilajelor tehnologice, care, nemijlocit, participă la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor.
Metode accelerate. La baza acestor metode este pusă teoria ce prevede obținerea unui volum mai mare de produse și servicii în primii ani de funcționare a mijloacelor fixe, iar în a doua jumătate a duratei de funcționare utilă – obținerea unui volum mai mic. Respectiv, obiectele (mașinile, utilajele) în a doua jumătate a duratei de funcționare se supun mai des reparațiilor. Din această cauză, uzura calculată în primii ani e mai mare, iar în anii ulteriori – mai mică. Concomitent, cheltuielile de reparație în primii ani de funcționare sunt mai mici, iar în cei ulteriori – mai mari. Pe parcursul duratei de funcționare utilă, din punctul de vedere teoretic, există următorul echilibru: sumele mai mari ale uzurii plus cheltuielile (consumurile) de întreținere și reparație mai mici în primii ani de utilizare sunt aproximativ egale cu sumele mai mici ale uzurii calculate plus cheltuielile mai mari de reparație în anii ulteriori de exploatare.
Evident, această prezentare poartă caracter teoretic, însă ea nu este lipsită de natura practică de folosire a mașinilor și utilajelor, ba chiar și a altor tipuri de mijloace fixe.
Metoda degresivă cu rata descrescătoare (cumulativă). În baza acestei metode, uzura este determinată prin produsul unui coeficient și a valorii uzurabile. Acest coeficient se calculează prin raportul numărului de ani a duratei de funcționare (în ordinea descrescătoare) către suma anilor duratei de funcționare utilă (numărul cumulativ).
Metoda soldului degresiv. Conform acestei metode, suma uzurii unor mijloace fixe se calculează în baza normei de uzură prevăzută după metoda liniară, majorată nu mai mult de două ori. De exemplu, norma de uzură (metoda liniară) a utilajului constituie 20%.
Ultimele două metode necesită o atenție deosebită și o caracteristică mai profundă. Ele stimulează dezvoltarea progresului tehnico-științific, deoarece întreprinderea are posibilitate în primii ani să deconteze cea mai mare parte a valorii uzurabile. Prin urmare, în caz de necesitate a scoaterii din uz a mașinilor, utilajelor sub influența pieței, pierderile vor fi minimale. Utilizarea metodelor accelerate dă posibilitate întreprinderii, fară pierderi mari, să introducă noi tehnologii, noi mașini și utilaje, să reducă costul produselor fabricate, respectiv să micșoreze prețul de vânzare și să devină competitivă.
În scopuri fiscale suma uzurii se determină din valoarea de bilanț la sfârșitul anului gestionar și norma de uzură aferentă categoriei respective a mijloacelor fixe.
Alegerea metodei de calculare a uzurii. Prevederile S.N.C. 16 pun la dispoziția întreprinderii mai multe metode de calculare a uzurii. Întreprinderea de sine stătătoare, alege acea metodă din cele examinate care corespunde intereselor ei și situației financiare. În acest scop există mai multe recomandări sau argumente, din punct de vedere economic.
Principala regulă în soluționarea acestei probleme constă în următoarea: uzura calculată pe parcursul duratei de funcționare utilă trebuie să corespundă schemei privind obținerea avantajului economic (beneficiului) din utilizarea activului respectiv. Ea se explică în felul următor. Dacă întreprinderea planifică că va obține un volum (mărime) egal al avantajului economic pe parcursul duratei de utilizare – să admitem cinci ani – a obiectului, atunci și suma uzurii calculate în fiecare an trebuie să fie la fel egală. În acest caz, întreprinderea trebuie să folosească metoda liniară. Când întreprinderea intenționează în primii ani de utilizare să obțină un avantaj economic mai mare, iar în anii ulteriori – treptat, un avantaj mai mic, atunci și suma uzurii calculate trebuie să corespundă acestei scheme. Prin urmare, întreprinderea trebuie să folosească una din metodele accelerate de calculare a uzurii: degresivă cu rata descrescătoare sau metoda soldului degresiv. Modificarea programului de utilizare (trecerea de la un schimb la două sau trei) a activului provoacă creșterea intensificată a acestuia, respectiv și a volumului avantajului obținut. Aceasta contribuie trecerea de la o metodă de calculare a uzurii la alta. De exemplu, în primii doi ani de utilizare întreprinderea a folosit utilajul într-un schimb, iar după doi ani s-a intensificat brusc utilizarea acestuia, determinând astfel majorarea avantajului. Ținând cont de aceasta, întreprinderea trece de la metoda liniară la una din metodele accelerate de calculare a uzurii.
Evident, calcularea uzurii, în conformitate cu schema obținerii avantajului economic, nu trebuie să fie înțeleasă în sensul propriu al cuvântului. Ea poate fi aplicată la utilizarea de către întreprindere a metodelor de calculare a uzurii privind mașinile, utilajele tehnologice de producție, mijloacele de transport, mai cu seamă – privind utilajele unicale și foarte scumpe etc. În turism, este rațională aplicarea metodei liniare. Această metodă poate fi recomandată pentru a calcula uzura clădirilor, construcțiilor speciale, inventarului de producție și gospodăresc, instalațiilor de transmisiune, instrumentelor, mobilei, calculatoarelor de birou etc.
E rațional, în unele cazuri, la alegerea metodei de calculare a uzurii mijloacelor fixe să se țină cont și de următoarea regulă: dacă întreprinderea, în momentul punerii în funcțiune, n-a determinat care va fi schema de obținere a avantajului economic pe parcursul duratei de utilizare a activului, atunci ea aplică metoda liniară. De exemplu, întreprinderea a achiziționat un utilaj, dar la punerea în funcțiune nu cunoștea modul de utilizare pe întreg termenul. În acest caz, uzura utilajului va fi calculată după metoda liniară.
Periodic, întreprinderea concretizează durata de funcționare utilă pe parcursul perioadei de utilizare. Se recomandă de a determina această durată la momentul revizuirii și de a o compara cu acest indicator calculat la momentul punerii în functiune. Dacă în această comparare apare o suficientă diferență (în S.N.C. 16 nu se indică mărimea concretă a acestei diferențe, însă este prevăzută o perioadă mai mare de 3-4 luni), atunci durata de funcționare utilă se revizuiește.
Necesitatea reexaminării duratei de functionare utilă a mijloacelor fixe este condiționată de diferiți factori: comiterea unor greșeli de calculare a duratei de funcționare utilă la punerea în funcționare a obiectului; înfăptuirea investițiilor capitale ulterioare (reparația capitală ale cărei cheltuieli au fost capitalizate), modernizarea obiectului, reconstruirea, extinderea întreprinderii; influența uzurii morale, scăderea competitivității produselor la piață, la a căror fabricare participă activul respectiv etc.
În conformitate cu paragraful 52 al S.N.C. 16, întreprinderea e datoare să concretizeze și metoda de calculare a uzurii privind obiectul de mijloace fixe respectiv. Drept temei de a o concretiza servesc: neargumentat a fost aleasă metoda de calculare a uzurii la punerea obiectului în funcțiune; modificarea în programa utilizării obiectului care influențează modificarea respectivă în schema obținerii avantajului economic (profitului) și altele. Dacă în rezultatul concretizării s-a dovedit divergență suficientă (metoda de calculare a uzurii nu corespunde schemei obținerii avantajului economic), atunci întreprinderea revizuiește metoda aplicată până la momentul revizuirii ei și face corectări în suma uzurii calculate pe perioada de gestiune și pe cea viitoare.
CAPITOLUL AL III-LEA
TESTUL DE DEPRECIERE
3.1. Evaluarea valorii recuperabile
Acest Standard definește valoarea recuperabilă ca fiind maximul dintre prețul net de vânzare al unui activ și valoarea de utilizare.
Nu este întotdeauna necesar a se determina și prețul net de vânzare al unui activ și valoarea lui de utilizare. De exemplu, dacă una dintre aceste valori depășește valoarea contabilă a activului, activul nu este depreciat și nu este necesară estimarea celeilalte valori.
Este posibil să se determine prețul net de vânzare chiar dacă un activ nu este tranzacționat pe o piață activă. Dar, există totuși situații când nu este posibilă determinarea prețului net de vânzare datorită faptului că nu există o bază pentru a se face o estimare sigură a sumei obtenabile din vânzarea activului de bunăvoie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv. În acest caz, valoarea recuperabilă a activului poate fi considerat ca fiind valoarea lui de utilizare.
Dacă nu există nici un motiv pentru a crede că valoarea de utilizare a unui activ depășește în mod semnificativ prețul net de vânzare, valoarea recuperabilă a activului poate fi considerată egală cu prețul său net de vânzare. Astfel de situații avem când un activ este păstrat pentru a fi cedat. Acest lucru se întâmplă pentru că valoarea de utilizare a unui activ păstrat pentru a fi cedat va consta, în principal, din încasările nete din cedare, din moment ce fluxurile viitoare de numerar rezultate din folosirea continuă a activului până la cedare este posibil să fie neglijabile.
Valoarea recuperabilă este determinată pentru un activ individual, cu excepția activului care nu generează intrări de numerar din folosirea lui continuă, aceste intrări fiind în mare măsură independente de cele provenind din alte active sau grupuri de active. Astfel, valoarea recuperabilă este determinată pentru unitatea generatoare de numerar căreia îi aparține activul, în afară de următoarele situații: fie prețul net de vânzare al activului este mai mare decât valoarea contabilă, fie valoarea de utilizare a activului poate fi estimată a fi apropiată de prețul net de vânzare și acesta din urmă poate fi determinat.
Prețul net de vânzare este valoarea ce se poate obține din vânzarea unui activ de bunăvoie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv. Prețul net de vânzare reflectă așteptările pieței referitoare la fluxurile viitoare de numerar pentru un activ, după luarea în considerare de către piață a valorii – timp a banilor și a riscurilor inerente în primirea acelor fluxuri de numerar, minus costurile de cedare.
Cel mai bun exemplu pentru prețul net de vânzare al unui activ este prețul într-un contract de vânzare în cadrul unei tranzacții cu preț determinat obiectiv, preț ce este ajustat în funcție de costurile suplimentare care ar fi direct atribuibile cedării activului.
Dacă nu există nici un contract de vânzare, dar un activ este tranzacționat pe o piață activă, prețul net de vânzare este prețul de piață al activului, mai puțin costurile cedării.
Dacă nu există niciun contract de vânzare sau o piață activă pentru un activ, prețul net de vănzare se bazează pe cele mai bune informații disponibile pentru a reflecta suma pe care o întrprindere ar putea să o obțină, la data bilanțului, din vânzarea activului de bunăvoie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv, după deducerea costurilor de cedare. Pentru determinarea acestei valori, o întreprindere ia în cosnsiderare rezultatul tranzacțiilor recente cu active similare ce aparțin aceleiași ramuri economice. Prețul net de vânzare nu reflectă o vânzare forțată, cu excepția cazului în care conducerea este obligată să vândă imediat.
Costurile cedării, altele decât cele care au fost deja recunoscute ca datorii, sunt deduse pentru a determina prețul net de vânzare.
Uneori, cedarea unui activ solicită cumpărătorului să preia o datorie și doar un singur preț net de vânzare este diponibil atât pentru activ, cât și pentru datorie.
Valoarea de utilizare. Estimarea valorii de utilizare a unui activ implică următorii pași: estimarea viitoarelor intrări și ieșiri de numerar ce derivă din folosirea continuă a activului și din ultima lui cedare; aplicarea ratei de actualizare adecvate pentru aceste fluxuri viitoare de numerar.
Pentru determinarea valorii de utilizare:
Proiecțiile fluxurilor de numerar trebuie bazate pe ipoteze rezonabile și admisibile ce reprezintă cea mai bună estimare a conducerii în privința setului de condiții economice care vor exista în timpul duratei de viață utilă rămase a actvului. O importanță mai mare trebuie acordată dovezilor externe.
Proiecțiile fluxurilor de numerar trebuie bazate pe cele mai recente previziuni și prognoze financiare ce au fost aprobate de conducere. Proiecțiile bazate pe aceste previziuni și prognoze trebuie să acopere o perioadă de maximum cinci ani, în afara cazului în care poate fi justificată o perioadă mai lungă.
Proiecțiile pentru fluxul de numerar, în afara perioadei acoperite de cele mai recente previziuni și prognoze, trebuie estimate prin extrapolarea proiecțiilor bazate pe previziuni și prognoze ce folosesc o creștere constantă sau descrescătoare pentru anii ulteriori, în afara cazului în care o rată crescătoare poate fi justificată. Această rată de creștere nu trebuie să depășească rata medie de creștere pe termen lung pentru produsele, sectoarele sau pentru țara sau țările în care întreprinderea își desfășoară activitatea, sau pe piața pe care este folosit activul, cu excepția cazului în care o rată mai mare poate fi justificată.
Previziunile și prognozele financiare detaliate, explicite și credibile pentru fluxuri viitoare de numerar pe perioade mai mari de cinci ani nu sunt, în general, disponibile.
Proiecțiile fluxului de numerar până la sfârșitul duratei de viață utilă a unui activ sunt estimate prin extrapolarea proiecțiilor fluxului de numerar bazate pe previziuni și prognoze financiare folosind o rată de creștere pentru anii următori. Această rată este constantă sau descrescătoare, cu excepția cazului în care o creștere a ratei corespunde informațiilor obiective despre structurile ciclului de viață al unui produs sau sector. Dacă este adecvat, rata de creștere este zero sau negativă.
Pentru folosirea informațiilor rezultate din previziuni și prognoze, o întreprindere ia în considerare dacă informațiile reflectă teorii rezonabile și admisibile și reprezintă cea mai bună estimare a conducerii în legătură cu setul de condiții economice care vor exista în cursul duratei de viață utilă rămase a activului.
Estimările fluxurilor viitoare de numerar trebuie să includă: proiecții ale intrărilor de numerar din folosirea continuă a activului; proiecții ale ieșirilor de numerar ce generează în mod necesar intrări de numerar din utilizarea continuă a activului și care pot fi direct atribuite activului, pe o bază rezonabilă și consecventă; fluxuri nete de numerar, dacă există, care urmează a fi primite (sau plătite) pentru cedarea activului la sfârșitul duratei de viață utilă.
Proiecțiile ieșirilor de numerar includ cheltuieli de regie viitoare ce pot fi atribuite direct utilizării activului sau alocate acestuia pe o bază rezonabilă și consecventă.
Când valoarea contabilă a unui activ nu include încă toate ieșirile de numerar care trebuie generate înainte de a fi gata pentru utilizare sau vânzare, estimarea ieșirilor viitoare de numerar include o estimare a oricărei ieșiri de numerar suplimentare ce este așteptată să aibă loc înainte ca activul să fie gata pentru utilizare sau vânzare. De exemplu, acesta este cazul unei clădiri în construcție sau al unui proiect de dezvoltare care nu este încă finalizat.
Pentru a evita dubla evidențiere, estimările fluxurilor viitoare de numerar nu includ: intrările de numerar din cantitative care generează intrări de numerar din utilizarea continuă, care sunt în mare măsură independente de intrările de numerar din activele sub revizie; ieșirile de numerar aferente obligațiilor care au fost deja recunoscute ca datorii.
Fluxurile de numerar trebuie estimate pentru activul aflat în stare curentă. Estimările fluxurilor de numerar viitoare nu trebuie să includă ieșiri sau intrări de numerar viitoare estimate ce sunt așteptate să apară din: restructurare viitoare, în care o întreprindere nu este încă angajată; cheltuieli viitoare de capital care vor îmbunătăți sau mări activul peste standardul de performanță inițial impus.
Deoarece fluxurile de numerar viitoare sunt estimate pentru activul aflat în stare curentă, valoarea de utilizare nu reflectă: ieșirile de numerar viitoare sau economiile aferente costului sau beneficiile ce se așteaptă a fi generate dintr-o restructure viitoare în care o întreprindere nu este încă angajată; cheltuieli viitoare de capital care vor îmbunătăți sau mări activul peste standardul de performanță inițial impus, sau beneficiile viitoare aferente generată din această cheltuială viitoare.
Restructurarea este un program planificat și controlat de conducere și care schimbă în mod semnificativ fie aria de aplicabilitate a afacerilor în care întreprinderea este angajată, fie maniera în care sunt conduse afacerile.
Când o întreprindere devine angajată într-o restructurare este probabil ca unele active să fie afectate de această restructurare. O dată ce întreprinderea este angajată în restructurare: estimările viitoarelor intrări și ieșiri de numerar pentru determinarea valorii de utilizare reflectă reducerile de cost și alte beneficii din restructurare; estimările ieșirilor viitoare de numerar pentru restructurare sunt tratate printr-o prevedere referitoare la restructurare.
Până ce o întreprindere efectuează cheltuieli de capital ce îmbunătățesc sau măresc un activ peste standardul de performanță inițial impus, estimările viitoarelor fluxuri de numerar nu includ estimările viitoarelor intrări de numerar ce se așteaptă a fi generate din această cheltuială.
Estimările viitoarelor fluxuri de numerar includ cheltuieli viitoare de capital necesare pentru a menține sau a susține un activ la standardul lui de performanță impus inițial.
Estimările fluxurilor viitoare de numerar nu includ: intrările sau ieșirile de numerar din activități financiare; încasările sau plățile aferente impozitului pe profit.
Estimarea fluxurilor nete de numerar ce urmează a fi plătite (sau încasate) pentru cedarea unui activ la sfârșitul duratei de viață utilă trebuie să fie suma pe care o întreprindere se așteaptă să o obțină din cedarea activului de bunăvoie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv, după deducerea costurilor din cedare estimate.
Estimarea fluxurilor de numerar ce urmează a fi primite sau încasate pentru cedarea unui activ la sfârșitul duratei de viață utilă este determinată într-un mod similar cu prețul net de vânzare al activului, cu excepția cazului în care, la estimarea acelor fluxuri nete de numerar: o întreprindere folosește prețuri predominante la data estimării pentru active similare care au atins sfârșitul duratei de viață utilă și care au fost exploatate în condiții similare cu acelea în care activul va fi folosit; acele prețuri sunt ajustate ținând cont de efectul creșterilor viitoare de preț corespunzătoare inflației generale, dar și de cel al creșterilor (descreșterilor) viitoare specifice ale prețurilor.
Fluxurile viitoare de numerar sunt estimate în valuta în care vor fi generate și apoi actualizate, utilizând o rată de actualizare adecvată acelei valute. O întreprindere transformă valoarea curentă folosind cursul de schimb valutar disponibil la data bilanțului.
Rata de actualizare trebuie să fie rata înainte de impozitare ce reflectă evaluările pieței curente ale valorii – timp a banilor și riscurile specifice activului. Rata de actualizare nu trebuie să reflecte riscurile pentru care estimările viitorului flux de numerar au fost ajustate.
O rată care reflectă evaluările pieței curente asupra valorii – timp a banilor și riscurile specifice activului este rentabilitatea pe care investitorii ar solicita-o dacă au ales o investiție care ar genera fluxuri de numerar cu valori, durată și profil al riscului echivalente cu acelea pe care întreprinderea le așteaptă a fi generate din activ. Această rată este estimată pornind de la rata implicită în tranzacțiile pieței curente pentru active similare sau de la media ponderată a costului capitalului pentru o întreprindere cotată ce are un activ unic similar cu activul aflat sub revizuire, în ceea ce privește serviciul potențial și riscurile.
Când rata specifică unui activ nu este disponibilă direct de pe piață, o întreprindere folosește înlocuitori pentru a estima rata de actualizare. Scopul este de a estima, atât cât este posibil, o evaluare de piață pentru: valoarea – timp a banilor pentru perioadele până la sfârșitul duratei de viață utilă a activului; riscurile ca fluxurile viitoare de numerar să difere de estimări, ca valoare sau durată.
Ca punct de plecare, întreprinderea poate să țină seama de următoarele rate: media ponderată a costului capitalului pentru întreprindere; rata de îndatorare suplimentară a întreprinderii; alte rate de îndatorare.
Aceste rate sunt ajustate: pentru a reflecta modul în care piața ar evalua riscurile specifice asociate fluxurilor de numerar planificate; pentru a exclude riscuri care nu sunt relevante pentru fluxurile de numerar planificate
Sunt luate în considerare și riscurile, cum ar fi: riscul de țară, riscul monetar, riscul de preț și riscul fluxului de numerar.
Pentru a evita dubla evidențiere, rata de actualizare nu reflectă riscuri pentru care estimările fluxului viitor de numerar au fost ajustate.
Rata de actualizare este independentă de structura capitalului întreprinderii și de modul în care aceasta a finanțat cumpărarea activului, deoarece fluxurile viitoare de numerar ce se așteaptă a fi generate de un activ nu depind de modul în care întreprinderea a finanțat cumpărarea acestuia.
Întreprinderea utilizează, în mod normal, o rată de actualizare unică pentru estimarea valorii de utilizare a unui activ. Există totuși situații când o întreprindere utilizează rate de actualizare separate pentru perioade viitoare diferite acolo unde valoarea de utilizare reacționează la riscuri diferite pentru perioade diferite sau la termenele ratelor dobânzilor.
3.2. Recunoașterea și evaluarea unei pierderi din depreciere
IAS 36 cere ca o pierdere din depreciere să fie recunoscută ori de câte ori valoarea recuperabilă a unui activ este mai mică decât valoarea sa contabilă. Inițial s-au avut în vedere mai multe criterii pentru recunoașterea unei pierderi din depreciere în situațiile financiare, și anume:
Criteriul permanență – recunoașterea pierderii se face doar dacă pierderea din depreciere este permanentă.
Criteriul probabilitate – recunoașterea pierderii se face doar dacă se consideră probabil ca un activ să fie afectat de pierdere din depreciere, adică dacă este probabil ca o întreprindere să nu recupereze valoarea contabilă a activului.
Criteriul economic – recunoașterea pierderii se face imediat, ori de câte ori valoarea recuperabilă este mai mică decât valoarea contabilă.
Argumentele pentru criteriul permanență sunt:
Metoda evită recunoașterea unei descreșteri temporare a valorii recuperabile a unui activ.
Recunoașterea unei pierderi din depreciere se referă la operații viitoare; contabilizarea pentru evenimente viitoare este contrară sistemului de cost istoric. De asemenea amortizarea va reflecta aceste pierderi viitoare după terminarea duratei de viață utilă așteptate pentru un activ.
Contraargumentele care au dus la respingerea criteriului permanență sunt:
Este dificil de identificat dacă o pierdere din depreciere este permanentă. La data constatării deprecierii, întreprinderea nu poate ști dacă este temporară sau permanentă, drept pentru care există riscul ca prin folosirea acestui criteriu recunoașterea unei pierderi din depreciere să fie întârziată.
Acest criteriu este în contradicție cu conceptul de bază conform căruia un activ este o resursă care va genera beneficii economice viitoare. Contabilitatea de angajamente bazată pe cost nu poate reflecta evenimentele fără a face referire la așteptările viitoare. Dacă deja au avut loc evenimente care au dus la micșorarea valorii recuperabile a unui activ, valoarea contabilă a acestuia trebuie să fie redusă în acea măsură.
Criteriul probabilitate susține folosirea unui prag de recunoaștere bazat pe totalul fluxurilor de numerar viitoare (neactualizate și fără alocarea costurilor cu dobânda) ca o abordare practică pentru implementarea criteriului probabilitate.
Unele standarde naționale stabilesc folosirea criteriului probabilitate ca bază pentru recunoașterea unei pierderi din depreciere și cer, ca abordare practică, implementarea acestui criteriu ca o pierdere din depreciere să fie recunoscută numai dacă totalul fluxurilor de numerar viitoare generate de un activ este mai mic decât valoarea contabilă a activului. O pierdere din depreciere, atunci când este recunoscută, este măsurată ca fiind diferența dintre valoarea contabilă a activului și valoarea recuperabilă evaluată la valoarea justă.
Una dintre caracteristicile acestei abordări este aceea că bazele pentru recunoaștere și măsurare ale unei pierderi din depreciere sunt diferite. De exemplu, chiar dacă valoarea justă a unui activ este mai mică decăt valoarea sa contabilă, dacă totalul fluxurilor de numerar neactualizate este mai mare decât valoarea contabilă a activului, atunci nu va fi recunoscută nicio pierdere din depreciere. Această situație poate apărea mai ales dacă activul are o durată de viață utilă mare.
Argumentele pentru criteriul probabilitate, bazat pe suma fluxurilor de numerar viitoare neactualizate, sunt: folosirea unui prag de recunoaștere bazat pe valorile neactualizate este conformă cu cadrul general al costului istoric; aceasta evită recunoașterea pierderilor din depreciere temporare și crearea de câștiguri potențiale volatile ce pot induce în eroare utilizatorii situațiilor financiare; prețul net de vânzare și valoarea de utilizare sunt dificil de evidențiat – prețul pentru cedarea unui activ sau o rată de actualizare adecvată sunt greu de estimat; reprezintă un prag mai înalt pentru recunoașterea pierderilor din depreciere.
Contraargumentele pentru criteriul probabilitate, bazat pe suma fluxurilor viitoare de numerar neactualizate sunt după cum urmează:
Atunci când se constată faptul că un activ poate fi depreciat, o întreprindere rațională va lua o decizie de investiții. De aceea, atunci când se determină dacă un activ este depreciat, este relevant a se lua în considerare valoarea – timp a banilor și riscurile specifice respectivului activ. Acest fapt se adeverește, în special, atunci când un activ are o durată de viață utilă mare.
IAS 36 nu cere unei întreprinderi să estimeze valoarea recuperabilă a fiecărui activ în fiecare an, decât dacă există o indicație că un activ poate fi în mod semnificativ depreciat.
Factorii de probabilitate sunt deja conținuți în determinarea valorii de utilizare, în previzionarea fluxurilor de numerar viitoare și în cerința ca valoarea recuperabilă să fie maximul dintre prețul net de vânzare și valoarea de utilizare.
Dacă există o schimbare nefavorabilă în presupunerile făcute pentru determinarea valorii recuperabile, nevoile utilizatorilor sunt mai bine satisfăcute dacă aceștia sunt informați periodic despre această schimbare survenită.
Recunoașterea unei pierderi din depreciere pe baza criteriului economic.. IAS 36 se bazează pe un criteriu economic pentru recunoașterea unei pierderi din depreciere. Aceasta înseamnă că o pierdere din depreciere este recunoscută ori de câte ori valoarea recuperabilă a unui activ este mai mică decât valoarea sa contabilă.
În estimarea valorii – timp a banilor și a riscurilor specifice unui activ, pentru a se determina dacă acesta este depreciat, factori cum ar fi probabilitatea sau permanența pierderii din depreciere sunt subînțeleși în această evaluare. Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că un criteriu economic ar fi cel mai bun criteriu care oferă informații folositoare utilizatorilor în estimarea fluxurilor de numerar viitoare ce vor fi generate de întreprindere ca întreg.
Valoarea contabilă a unui activ trebuie adusă la valoarea lui recuperabilă dacă, și numai dacă, valoarea recuperabilă a activului este mai mică decât valoarea contabilă a acestuia. Această reducere constituie o pierdere din depreciere.
O pierdere din depreciere trebuie recunoscută imediat ca o cheltuială în contul de profit și pierdere, în afara cazului în care activul este înregistrat la valoarea reevaluată pe baza unui alt Standard Inernațional de Contabilitate. Orice pierdere din deprecierea unui activ reevaluat trebuie tratată ca o descreștere din reevaluare, conform acelui Standard Internațional de Contabilitate.
Pierderea din deprecierea unui activ reevaluat este recunoscută ca o cheltuială în contul de profit și pierdere. Oricum, o pierdere din deprecierea unui activ reevaluat este recunoscută în mod direct în contul oricărui surplus din reevaluarea activului, în măsura în care pierderea din depreciere nu depășește suma păstrată în surplusul din reevaluare pentru același activ.
Când valoarea estimată a unei pierderi din depreciere este mai mare decât valoarea contabilă a activului la care se referă, o întreprindere trebuie să recunoască o datorie dacă, și numai dacă, acest lucru este cerut de un alt Standard Inernațional de Contabilitate.
După recunoașterea unei pierderi din depreciere, amortizarea activului trebuie ajustată în perioade viitoare pentru a aloca valoarea contabilă revizuită a activului, mai puțin valoarea lui reziduală (dacă există vreuna), pe o bază sistematică de- a lungul duratei de viață utilă rămase.
Dacă este recunoscută o pierdere din depreciere, orice creanțe sau datorii aferente privind impozitul amânat sunt determinate pe baza IAS 12, Impozitul pe profit, prin compararea valorii contabile revizuite a activului cu baza lui fiscală.
CAPITOLUL AL IV-LEA
CALCULAREA ȘI ÎNREGISTRAREA AMORTIZĂRII ÎN CONTABILITATE
Amortizarea liniară
Societatea achiziționează un mijloc fix la data de 28 decembrie 2013 în valoare de 25.000.000 lei și îl pune în funcțiune la data de 1 ianuarie 2014 . Durata normală de funcționare a mijlocului fix este de 6 ani.
Ca(%) = 100/n
Ca(%) = 100/6 = 16,66%
Amortizarea anuală este:
Aa = 16,66% x 25.000.000 = 4.165.000 lei/an
Amortizarea lunară este:
Al = 4.165.000/6 = 694.167 lei
Amortizarea degresivă
Societatea Alpin S.R.L. achiziționează și pune în funcțiune în luna iunie 2013 un mijloc fix:
– valoare de intrare = 350.000.000 lei
– durată normală de funcționare conform catalogului: 10 ani
– cota anuală de amortizare: 100/10 = 10%
– cota anuală de amortizare degresivă: 10% x 2,0 = 20%
Amortizarea anuală se va calcula astfel:
16.000.000/3 = 4.266.667
CAPITOLUL AL V-LEA
DETERMINAREA AMORTIZĂRII FISCALE ȘI IMPACTUL EI ASUPRA IMPOZITULUI PE PROFIT
a) Consiliul de administrație hotărăște că numai imobilizările corporale cu valoare de intrare mai mare decât 20.000.000 lei se amortizează contabil ca și mijloace fixe.
La data de 11.05.2012 societatea achiziționează o mașină de găurit cu factură fiscală, preț unitar 15.600.000 lei. Se recepționează mijlocul fix și se pune în funcțiune. Comisia de recepție, verifică încadrarea: durată normală de funcționare între 2-4 ani.
Amortizare fiscală lunară 15.600.000/2 x 12 luni = 650.000 lei/lună
Amortizare contabilă 15.600.000 lei.
În luna iunie se înregistrează în contabilitate, amortizarea mașinii de găurit achiziționate.
% = 281.3 Amortizarea instalațiilor, 15.600.000
mijloacelor de transport, animalelor și
plantațiilor
681.1 Cheltuieli cu amortizarea 650.000
deductibile fiscal
681.2 Cheltuieli cu amortizarea 14.950.000
nedeductibile fiscal
b) Societatea achiziționează din import, de la S.C. SCROLL S.A. Germania, un microbuz Fiat, conform invoice și Declarație vamală de import definitivă, valoarea în vamă a mașinii este de 3000 EURO, curs valutar 3.6063 lei/EURO, 108.189.000 lei.
Comisia de recepție, recepționează și pune în funcțiune mașina, verifică încadrarea: durata normală de funcționare între 8-12 ani. Consiliul de administrație hotărăște amortizarea mașinii în 6 ani, datorită faptului că în procesul tehnologic este singura mașină de acest tip în dotare, se lucrează în două schimburi, deci, uzura fizică va fi accentuată.
amortizarea fiscală lunară 108.189.000/8 x 12 = 1.502.969 lei/lună
amortizarea contabilă 108.189.000/6 x 12 = 1.502.625 lei
În luna iunie, se înregistrează în contabilitate, amortizarea microbuzului:
% = 281.3 Amortizarea instalațiilor, 1.502.000
mijloacelor de transport,
animalelor și plantațiilor
681.1 Cheltuieli cu amortizarea
deductibile fiscal 1.126.000
681.2 Cheltuieli cu amortizarea
nedeductibile fiscal 375.656
Din punct de vedere contabil putem concluziona că valoarea de intrare a imobilizărilor corporale se recuperează prin amortizare, prin debitarea contului 681.1 Cheltuieli cu amortizarea deductibilă fiscal
Din punct de vedere fiscal, influența cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor corporale nedeductibile fiscal se relevă astfel:
Sold creditor cont 121 Profit și pierdere x 16% cota de impozit = Sold cont 121 Profit și pierdere + 681.2 Cheltuială nedeductibilă fiscal
81.959.552 + 375.656 = 82.335.208 lei
82.335.208 x 16% = 13.173.633 lei
Datoriile privind impozitul amanat sunt reprezentate de valorile impozitului pe profit plătibile în perioadele contabile viitore, în ceea ce privește diferențele temporare impozabile.
Creanțele privind impozitul amânat sunt reprezentate de valorile impozitului pe profit, recuperabile în perioadele contabile viitoare, în ceea ce privește: diferențele temporare deductibile; reportarea pierderilor fiscale nefolosite; reportarea creditelor fiscale nefolosite.
Diferența temporară este diferența între valoarea economică (contabilă) a unei creanțe sau datorii din bilanț și baza lui fiscală. Diferențele temporare pot fi:
Diferențe temporare impozabile: vor genera sume impozabile în determinarea profitului impozabil al exercițiilor viitoare atunci când valoarea contabilă a creanței/ datoriei va fi încasată/decontată. În bilanț acestea vor fi înregistrate ca datorie cu impozitul pe profit amanat.
Diferențe temporare deductibile: vor genera sume deductibile în determinarea profitului impozabil al exercițiilor viitoare atunci când valoarea contabilă a creanței/datoriei va fi încasată/decontată. În bilanț acestea vor fi înregistrate ca și creanță cu impozitul pe profit amânat.
Baza fiscală a unui activ sau a unei datorii este valoarea atribuită acelui activ sau a acelei datorii în scopuri fiscale.
Impozitul amânat (creanță sau datorie) apare atunci când:
Există diferențe între valoarea contabilă și baza fiscală a unei creanțe sau datorii.
Aceste diferențe sunt reversibile (temporare).
Creanțele sau datoriile respective fac obiectul impozitării.
Diferențele între baza fiscală și valoarea contabilă pot fi:
Permanente, situație în care diferențele respective nu fac obiectul impozitului amânat, cheltuieli nedeductibile fiscal (ex.: cheltuieli protocol, penalități de neplată a impozitelor la buget) sau venituri neimpozabile (ex.: constituirea rezervei legale).
Temporare – care vor genera sume impozabile sau deductibile atunci când valoarea contabilă a activului sau datoriei este recuperată, respectiv stinsă.
De asemenea impozitul amânat poate să apară atunci când: există valori deductibile sau impozabile în viitor, dar care nu au un activ sau o datorie corespondentă în bilanț; există pierderi fiscale neutilizate, în condițiile în care există și probabilitatea realizării de profituri impozabile viitoare față de care pierderile fiscale să fie reportate.
Conform reglementărilor fiscale din țara noastră, impozitele amânate apar în următoarele situații: în cazul imobilizărilor corporale sau necorporale pentru care amortizarea recunoscută în contabilitate diferă de cea utilizată la calculul profitului impozabil (metode de amortizare diferite, durate de utilizare diferite, valori amortizabile diferite); în cazul înregistrării de ajustări pentru depreciere sau pierderi de valoare nerecunoscute din punct de vedere fiscal; în cazul înregistrării de provizioane nerecunoscute din punct de vedere fiscal; în cazul în care societatea se împrumută de la instituții nefinanciare, pentru dobânda care nu depășește nivelul ratei dobânzii de referință publicată de BNR, când gradul de îndatorare este mai mare decât 3; în cazul reevaluării activelor; în cazul înregistrării de pierderi fiscale.
Societatea achiziționează pe 22 decembrie 2009 un utilaj în valoare de 30.000 lei. Activul are o durată de viață de 4 ani și o valoare reziduală nulă. Societatea utilizează metoda amortizării liniare pentru determinarea rezultatului contabil și metoda amortizării accelerate pentru determinarea rezultatului fiscal. Presupunem că societatea obține un rezultat contabil de 20.000 lei pentru fiecare din următorii 4 ani.
Situația în contabilitate pe parcursul celor 4 ani este următoarea:
În anul 2010 se va înregistra amortizarea contabilă de 7.500 lei și nu amortizarea accelerată din punct de vedere fiscal de 15.000 lei.
Rezultatul fiscal va fi astfel influențat de amortizarea fiscală și nu de amortizarea contabilă.
Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil + Amortizarea contabilă – Amortizarea fiscală
Calculul rezultatului fiscal pe parcursul celor 4 ani:
31.12.2010
Înregistrarea impozitului pe profit curent
Calculul impozitelor amânate:
Valoarea contabilă a activului = 22.500 lei
Baza de impozitare a activului = 15.000 lei
Valoarea contabilă a activului > baza de impozitare a activului => o diferență temporară impozabilă = 7.500 lei care generează o datorie privind impozitul amânat de 1.200 lei (16%*7.500).
În anul N, societatea va plăti impozit pe profit în sumă de 2.000 lei = 16%* 12.500 lei (rezultatul impozabil)
Dacă amortizarea nu ar fi fost accelerată în scopuri fiscale atunci societatea ar fi trebuit să plătească un impozit de 3.200 lei (16%* 20.000 lei).
Societatea plătește în anul N mai puțin impozit pe profit cu 1.200 lei (3.200 – 2.000). Această sumă se va recupera în anii următori, când societatea va trebui să efectueze plăți mai mari privind impozitul pe profit cu 1.200 lei, decât ar fi fost normal din punct de vedere contabil, dacă tranzacția sau evenimentul respectiv nu ar fi avut consecințe fiscale.
Înregistrarea constituirii datoriilor privind impozitul amânat
În bilanț:
Datorii privind impozitul amânat = 1.200 lei;
Cheltuielile cu impozitul pe profit = 3.200 lei (2.000 + 1.200).
Prin urmare, societatea plătește un impozit pe profit de 2.000 lei calculat pe baza regulilor fiscale, dar cheltuielile cu impozitul pe profit sunt de 3.200 lei și reprezintă, de fapt, rata de impozitare de 16% aplicată la rezultatul contabil de 20.000 lei (16%*20.000). Rezultatul net = Rezultatul contabil – Cheltuielile cu impozitul pe profit = 20.000 – 3.200 = 16.800 lei. Rezultatul net de 16.800 lei este un rezultat determinat pe baza regulilor contabile și nu a fost influențat de regulile fiscale care au vizat accelerarea amortizării utilajului.
31 decembrie 2011
Înregistrarea impozitului pe profit curent
Calculul impozitelor amânate:
Valoarea contabilă a activului = 15.000 lei
Baza de impozitare a activului = 10.000 lei
Valoarea contabilă a activului este mai mare decât baza de impozitare a activului având drept consecință o diferență temporară impozabilă de 5.000 lei care generează o datorie privind impozitul amânat de 800 lei (16%*5.000).
-datorii privind impozitul pe profit amânat, aferente anului N+1 = 800 lei
-datorii privind impozitul pe profit amânat, aferente anului N = 1.200 lei
Reluare datorie privind impozitul amânat 400 lei
Înregistrarea reluării datoriilor privind impozitul amânat
În urma acestor înregistrări, la nivelul bilanțului apar datorii privind impozitul amânat de 800 lei, iar la nivelul contului de profit și pierdere o cheltuială cu impozitul pe profit de 3.200 lei (3.600 – 400).
31.12.2012
Înregistrarea impozitului pe profit curent
Calculul impozitelor amânate:
Valoarea contabilă a activului = 7.500 lei
Baza de impozitare a activului = 5.000 lei
Valoarea contabilă a activului este mai mare decât baza de impozitare a activului având drept consecință o diferență temporară impozabilă de 2.500 lei care generează o datorie privind impozitul amânat de 400 lei (16%*2.500).
-datorii privind impozitul pe profit amânat, aferente anului N+2 = 400 lei
-datorii privind impozitul pe profit amânat, aferente anului N+1= 800 lei
Reluare datorie privind impozitul amânat 400 lei
Înregistrarea reluării datoriilor privind impozitul amânat
În urma acestor înregistrări, la nivelul bilanțului apar datorii privind impozitul amânat de 400 lei, iar la nivelul contului de profit și pierdere apare o cheltuială cu impozitul pe profit de 3.200 lei (3.600 – 400).
31.12.2013
Înregistrarea impozitului pe profit curent
Calculul impozitelor amânate:
Valoarea contabilă a activului = 0 lei
Baza de impozitare a activului = 0 lei
Valoarea contabilă a activului este egală cu baza de impozitare a activului și prin urmare nu există diferențe temporare.
-datorii privind impozitul pe profit amânat, aferente anului N+3 = 0 lei
-datorii privind impozitul pe profit amânat, aferente anului N+2 = 400 lei
Reluare datorie privind impozitul amânat = 400 lei
Înregistrarea reluării datoriilor privind impozitul amânat
La nivelul bilanțului nu mai există datorii privind impozitul amânat deoarece s-a recuperat toată valoarea activului, iar la nivelul contului de profit și pierdere există o cheltuială cu impozitul pe profit de 3.200 lei (3.600 – 400).
CAPITOLUL AL VI-LEA
AMORTIZAREA CONTABILĂ ȘI PERFORMANȚA ÎNTREPRINDERII. AMORTIZAREA FISCALĂ ȘI IMPOZITUL PE PROFIT
Amortizarea contabilă și amortizarea fiscală a imobilizărilor constituie de asemenea, sursă a inadvertențelor dintre contabilitate și fiscalitate, reprezentând una din probele amestecului fiscalității în contabilitate dar și o dovadă că se poate realiza o separare a fiscalității de contabilitate. Alegerea unuia sau altuia dintre elementele necesare pentru a determina amortizarea fiscală (baza de amortizare, metodele de amortizare și duratele de amortizare) reprezintă tot atâtea posibilități pentru întreprindere de a alege politicile contabile pe care le consideră relevante. Cum amortizarea contabilă, nu este întotdeauna egală cu amortizarea fiscală, costurile întreprinderii vor fi influențate cu amortizarea contabilă, dar la calculul profitului impozabil aceste costuri vor fi deductibile numai în limita unei amortizări determinate conform regulilor fiscale. În schimb, posibilitatea oferită managementului întreprinderii, de a alege -atunci când reglementarea ofera mai multe posibilitați – metoda cea mai avantajoasă interesului său gestionar, ține de abilitatea raționamentului său profesional, asa cum rezultă și din studiul facut de noi în acest sens.
CAPITOLUL AL VII-LEA
CONCLUZII PRELIMINARII
Începând data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 571/2003, respectiv Codul fiscal al României, conceptul unic de amortizarea imobilizărilor corporale capătă un nou sens, sau mai bine zis există o diviziune:
În sensul aplicării Legii contabilității, cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor corporale sunt reprezentate cu ajutorul contului 681 Cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele, concurând la rezultatul financiar al unității patrimoniale.
În sensul aplicării Codului fiscal al României, cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor corporale, pot fi deductibile fiscal la determinarea rezultatului fiscal al unității patrimoniale.
Se acordă astfel deplină libertate în managementul investițiilor unității patrimoniale concretizată în imobilizări corporale din punct de vedere al valorii mijloacelor fixe, al duratei normale de funcționare, al calculului amortizării imobilizărilor corporale, care se regăsesc în: decizia de investiție; decizia de recepție și punere în funcțiune; decizia de determinare a valorii de intrare a mijlocului fix; decizia de calcul al amortizării.
Această libertate decizională a managementului unității patrimoniale se poate restrânge prin aplicarea legislației fiscale după realizarea rezultatului financiar al unității patrimoniale.
Considerăm că măsurile luate prin aplicarea Codului Fiscal al României nu sunt o îngrădire a drepturilor unităților patrimoniale, ele reprezintă o structură relativ flexibilă și la îndemâna specialiștilor în domeniul tehnic care împreună cu specialiștii din domeniul economic pot oferi soluția cea mai bună de la caz la caz pentru fiecare bun reprezentând imobilizări corporale luând în calcul o serie de elemente specifice fiecărei activități desfăsurate de unitatea patrimonială.
O posibilă soluție a convergenței dintre contabilitate și fiscalitate, o reprezintă fiscalitatea amânată ca urmare a existenței diferențelor între regulile contabile și cele fiscale. Diferențele care apar între rezultatul contabil și rezultatul fiscal se delimitează în diferențe permanente și diferențe temporare. Am arătat de ce este necesar să se utilizeze impozitarea amânată în determinarea impozitului pe profit, insistând asupra cazurilor concrete cu exemple și studii de impact în gestiunea fiscală a întreprinderi vizând inadvertențele dintre norma fiscală și norma contabilă, în special cu privire la măsurarea, evaluarea și recunoașterea activelor și datoriilor, precum și cele care depind în mare măsură de modul în care sunt alese și aplicate politicile și tratamentele contabile de către managementul întreprinderii.
PARTEA A II-A
STUDIU DE CAZ PRIVIND APLICAREA VALORII ÎNREGISTRATE ÎN CONTABILITATE PENTRU IMOBILIZĂRI, VENITURI ȘI CHELTUIELI
CAPITOLUL I
PREZENTAREA GENERALĂ A HOTELULUI MAJESTIC
1.1. Scurt istoric
Clădirea în care se află în prezent Hotel Majestic a fost construită în anul 1920, iar în anul 1960 a devenit un hotel de 2*.
Prima consolidare și renovare a clădirii, pe atunci anexă a teatrului Odeon a fost facută în anul 1970.
În anul 1993 s-a înființat Societatea Majestic, iar hotelul era cotat la categoria 2*.
Începând cu anii 1994-1995, hotelul a devenit de 4*.
Societatea Majestic este societate pe acțiuni, 98% aparținând părții turcesti, iar 2% Societății Lido S.A.
Structura capitalului social al Societății Lido S.A. (care are ca principale obiective de activitate, administrarea patrimoniului și turismul) este:
Fondul Proprietății de Stat (F.P.S.) – 42,869%;
S.I.F. Transilvania – 2,868%;
Persoane fizice – 54,263%;
Partea majoritară a acționarilor S.C. Majestic a dus o politică de investiții de 5,6 milioane U.S.D. în anul 1994-1995, în anul 2012 capitalul social ajungând la 1.450.000 U.S.D.
Hotel Majestic (4*) este amplasat în București, în centrul comercial, financiar și cultural al capitalei, între Pasajul Comedia, care leagă Calea Victoriei de strada Academiei, fapt care face ca acesta să fie considerat hotelul oamenilor de afaceri.
În prezent, hotelul deține 74 de camere, care include 1 Majestic Suite, 3 Dacia Suite, camere pentru handicapați și nefumători, unde se poate întâlni stilul tradițional într-o armonie perfectă cu cele mai moderne facilități.
Construcția în care se află hotelul este realizată în manierea neoclasică și este finisată cu tencuieli cu praf de piatră, tratat cu bosaje, ancadramente, pliastrii și decorații la ferestre, iar la balcoane sunt parapeți din fier forjat.
Acoperișul este realizat în sarpanta, învelit cu tablă zincată, iar ultimul nivel este exprimat în fațadă ca mansardă.
Finisajele interioare sunt alcătuite din: tapet și lambriuri pe pereți; plafoane false fonoabsorbante; pardoseli din mochetă în spațiile de cazare și în restaurante; pardoseli din marmură la parter și mezanin; placaje ceramice în grupurile sanitare.
În anul 2012, Societatea Majestic Turism S.A., care administrează Hotel Majestic, finanțează o investiție prin care să se marească numărul de camere, noua aripă a hotelului având etaje cu 55 de camere și unități Food&Beverage, piscină, schimbarea configurației restaurantului, construirea unei săli de conferință multifuncțională, cu pereți mobili (pentru a mări sau micșora spațiul în funcție de situație) și echipată cu aparatură ultramodernă, cu instalație de tradus automată și cu grup sanitar propriu.
Structurarea noii clădiri va beneficia de o instalație unică în România-un sistem care folosește energia apei ce produce caldură și aer condiționat.
Hotel Majestic are pe piața în care își desfășoară activitarea numeroși concurenți dintre care: Hotel Athenee Pelace Hilton (4*), Hotel Inter-Continental (4*), Hotel Lido (4*), Hotel Sofitel (4*), Hotel Crowne Plaza Flora (5*), Hotel Mariott (5*), precum și unele dintre hotelurile de 3* ca: Hotel Ambasador, Hotel Dorobanți, Hotel Minerva.
Din punctul de vedere al relațiilor cu concurența foarte puternică, Hotel Majestic se menține pe piață datorită politicilor și strategiilor adoptate de conducere, având un grad de ocupare bun.
Este foarte important pentru Hotel Majestic să-și poată păstra actualii clienți și să-i atragă pe cei potențiali. Fiind un hotel destinat în principal oamenilor de afaceri, amplasarea acestuia reprezintă un atu în plus pentru că hotelul este situat în centrul economic, financiar și cultural al Bucureștiului.
Concurând pe o piață foarte puternică, pentru Hotel Majestic este vitală prestarea serviciilor la o calitate superioară și îmbunătățirea acestora pentru satisfacerea celor mai pretențioase cereri ale clienților.
1.2. Prezentarea generală a hotelului
Hotel Majestic este administrat de Societatea Majestic Turism S.A., activitatea și funcționarea sa făcându-se conform Hotărârii Guvernului României N.R.601 din 6 octombrie 1997 privind clasificarea structurilor de primire turiști (făcută în funcție de carecteristicile constructive, de calitatea dotărilor și a serviciilor prestate).
Între Hotel Majestic și Teatrul Odeon există un contract de asociere în participațiune, pe o durată de 40 de ani.
Funcționarea hotelului are în vedere respectarea Normelor privind clasificarea unităților cu activitate hotelieră și alimentație din turism din anul 1991, elaborate de Ministerul Comerțului și Turismului.
Ca urmare, activitatea hotelului este structurată funcțional pe nivele, după cum urmează:
Parter, cu o suprafață utilă de 677,97 mp:
Restaurant și salon pentru servit micul dejun;
Café-Bar, Bar de zi și camera bar;
Recepție hotel, hol recepție și birou recepție;
Spații de depozitare;
Grup sanitar public;
Garderobă;
Anexe bucătărie;
Magazin;
Anexe funcționale;
Spații de circulatie.
Subsol, cu o suprafață utilă de 508,20 mp:
Depozite pentru alimentația publică;
Spații frigorifice pentru alimentația publică;
Bucătărie;
Spălătorie, uscătorie și călcătorie;
Centrală termică;
Centrală de ventilare;
Spațiu rezervat pentru apărare civilă;
Depozite de lenjerie;
Depozite diverse;
Ateliere;
Toaleta pentru personal + camera serviciu;
Bucătării;
Spălătorie vase;
Spații de circulație;
Spațiu pentru gunoi.
Mezanin, cu o suprafață utilă de 202,15 mp:
Spații anexe;
Vestiare;
Grupuri sanitare + garderobă;
Centrală telefonică;
Birouri;
Spații de curculatie;
Depozite.
Etajele I-V, cu următoarea structură a suprafețelor utile: etajul I-573, 41mp, etajul II și V-1720, 50 mp și etajul III-919, 15 mp:
În hotel există 74 de camere de 1-2 paturi, suite, saună, sală de conferință, centru de afaceri, salon de coafură și frizerie. Totalul suprafațelor utile în Hotel Majestic este de 4601, 38 mp.
Societatea proprietară a Hotelului Majestic este Bayindir Majestic Hotel Construction and Management S.A., deținătoare a 98% din acțiuni și cu o formă de proprietate majoritară privată.
1.3. Organizarea și funcționarea
Organizarea și funcționarea Hotelului Majestic, adică repartizarea activităților și operațiunilor pe lucrători, asigurarea coordonării lor și adoptarea de măsuri concrete pentru realizarea obiectivelor fixate, funcționează prin gruparea următoarelor activități: de contact nemijlocit cu clientela (front-office în sens larg); cu caracter birocratic; recepția, serviciul de etaj și serviciul de alimentație; departamentele de bază-cazarea și alimentația, la care se adaugă departamentele de administrație și cel al prestațiilor auxiliare; operaționale, reprezentate de prestația serviciilor hoteliere (sunt activitățile generatoare de încasări); funcționale, activități indispensabile bunei funcționări a hotelului, acoperind funcții de administrație, control, comercializare, întreținere (sunt activități care înregistrează numai costuri).
Personalul hotelului, care asigură buna organizare și funcționare a acestuia, se ridică la aproape 103 de persoane angajate la care se adaugă cele 11 persoane din departamentul tehnic cu statut de colaboratori, număr ce depășește normele internaționale în domeniu, care sunt de 1,64 persoane/camera la categaria confort, încadrându-se între categoria confort și categoria lux (unde normele sunt între 2-2,5 persoane/camera).
În ceea ce privește categoriile de personal, comparația cu aceleași norme arată o depășire de aproximativ 5% atât în cazul personalului angajat în activitatea de alimentație publică, cât și a celui de întreținere.
Personalul hotelului, de la recepționeri până la contabilul șef și directorul general îndeplinesc cerințele impuse de activitatea în domeniul serviciilor hoteliere: aspect fizic plăcut, naturalețe, bun simț, ușurință în exprimare, tact, stabilitate emoțională, maturitate, capacitate de perfecționare, experiență în domeniu.
Fiecare departament al hotelului este condus de un director de departament care respectă profilul postului, ce cuprinde: funcția; superiorul ierarhic; sarcinile speciale; calificarea necesară.
Conducerea superioară reglementează regulamente de ordine interioară, prin care se stabilesc condițiile de muncă în cadrul hotelului, aplicarea lor fiind obligatorie pentru orice problemă care nu este reglementată printr-un text legal sau o convenție colectivă.
Personalul hotelului cunoaște în detaliu oferta (serviciile), fiecare fiind în masură să satisfacă cele mai pretențioase cereri ale clienților.
În Hotel Majestic funcționează următoarele departamente:
De contabilitate, condus de directorul economic sau contabilul-șef, având ca responsabilitate activitățile de casierie, facturare, controlul încasărilor, debitorii, furnizorii și trezoreria (verificarea finală a încasărilor hotelului), cuprinzând și resursele umane;
De aprovizionare condus de șeful responsabil cu aprovizionarea, care transmite comenzi furnizorilor și gestioneaza stocurile. Serviciul de aprovizionare centralizează toate comenzile emise de către diferitele servicii ale hotelului, fiind singurul în masură care poate să transmită comenzile furnizorilor;
De front-office, activitățile sale specifice desfășurându-se la nivelul holului de intrare, condus de șeful de recepție care are în subordine ceilalți angajați ai acestui departament (recepționer, lucrător rezervări, telefonistă, casier, facturier, bagajist și lucrătorii de noapte);
De cazare, condus de directorul de cazare care are în subordine șeful de recepție, guvernanta generală și administratorul șef. Cazarea turiștilor în hotel se face la orice oră, în limita locurilor disponibile (în acest sens lucrătorii de la recepție trebuie să cunoască foarte bine starea permanentă a camerelor pentru evitarea surprizelor neplăcute) și în funcție de rezervările și contractele facute anterior și confirmate. Hotelul este dotat cu camere pentru handicapați și nefumători dotat cu cele mai moderne facilități, având următoarea structură: single, double, French-cu pat de mijloc, suite și apartamente.
De alimentație, condus de directorul de alimentație care are în subordine șeful de restaurant, responsabilul cu banchetele și reuniunile și directorul executiv din departamentul de alimentație. Restaurantul Majestic oferă într-o ambianță deosebită preparate culinare cu specific românesc, turcesc și internațional, iar Snack Barul Majestic oferă gustări calde și reci, precum și o gamă variată de băuturi și cockteiluri. Salonul restaurantului se încadrează Normelor aprobate prin Ord. M.T. NR.56/1995, și anume: 1,3m*m/loc la masă;
De resurse umane, ale cărui atribuții sunt: angajarea, recrutarea, promovarea, pregătirea angajaților; remunerația angajaților; analiza și evaluarea posturilor.
Tehnic, foarte util pentru buna funcționare a echipamentelor tehnice și electronice, necesare pentru desfățurarea eficientă în hotel. Personalul acestui departament este format din electronist, electrician, mecanic, decorator, ei având un statut de colaboratori cu hotelul.
Alte servicii, folosite datorită faptului că majoritatea clienților acestui hotel sunt oameni de afaceri, iar premisele de bază ale unei afaceri de succes sau ale unei întâlniri de afaceri sau în interes de serviciu sunt aparatura performanta în domeniu și ambianța, astfel, serviciile oferite de Hotel Majestic stau la dispoziția clienților în Business Center și Meeting Room. Pentru relaxare și menținerea formei fizice, centrul de întreținere pune la dispozitia clienților: saună, masaj, coafură, frizerie.
Obiectul de activitate al Hotelului Majestic îl reprezintă practicarea turismului, fiind o unitate hoteliera care încearcă să se mențină pe piața și în fața concurenților și să-și perfecționeze prestația serviciilor pentru menținera clienților actuali și să-i atragă pe cei potențiali.
1.4. Analiza circulației și ofertei turistice
Din tabelul 15 rezultă că cei mai mulți turiști au fost înregistrați în anul 2011 (4 554 turiști), fiind cu 752 turiști mai mult decât în anul de bazǎ 2010 datoritǎ creșterii numǎrului de camere. În 2012 numărul turiștilor a scăzut față de anul 2011 la 4 451 (cu 103 turiști), fiind totuși mai mare decât în anul 2010 (cu 649 turiști). Se mai poate observa că majoritatea clienților au fost români, respectându-se evoluția numărului total de turiști. Calitatea serviciilor a crescut motiv pentru care turiștii străini au fost tot mai numeroși, de la 885 în anul 2011, la 1 541 în anul 2012.
Evoluția în dinamică a acestui indicator este prezentată în tabelul numărul 16.
În conformitate cu acest tabel, numărul total de turiști a crescut în anul 2011 față de anul precedent cu 19,8%, iar în anul 2012 față de același 2010 cu 17,1%. În ceea ce privește turiștii români, numărul acestora a crescut cu 15,1 % în anul 2011 față de anul de bazǎ 2010, iar în anul 2012 a scăzut față de anul de bază 2011 cu 0,3 %. Numărul turiștilor străini însă a tot crescut, cu 35,1 % în primul an (2011), și cu 74,1 % în anul 2012 față de anul 2010, datorită îmbunătățirii calității serviciilor oferite de această societate.
Evoluția în structură a indicatorului număr de zile este prezentată în tabelul numărul 17.
După cum se observă, ponderea turiștilor români este mult mai mare decât cea a turiștilor străini, datorită numărului mare de turiști senatori și deputați cazați în acest hotel. În anul 2010 turiștii români au avut cea mai mare pondere (76,7%), aceasta scăzând în anul 2012 la 65,3%, mai mică chiar decât cea din anul 2011 (73,7%). Ponderea turiștilor străini a atins apogeul în anul 2012 (cu 34,7%), anul cel mai slab fiind 2010 (cu 23,3%). Această creștere a ponderii turiștilor străini este rezultatul orientării strategiei de piață a firmei către piața externă.
Tabel 15: Evoluția indicatorului număr de turiști în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual
Tabel 16: Evoluția în dinamică a indicatorului număr de turiști în perioada 2009-2011 (%)
Tabel 17: Evoluția în structură a indicatorului număr de turiști în perioada 2009-2011 (%)
Sursa: Raportul anual
Indicatorul numărul de zile-turist are pe total cele mai mari valori în anul 2010 (19 140 zile-turist), mai mult cu 2 672 zile-turist decât în anul 2009, și cu 1 708 zile-turist decât în anul 2011. Numărul zile-turiști români a fost cel mai mare în primul an analizat (46 420 zile-turist), față de 39 879 în anul 2010, și de 31 678 în anul 2011. În ceea ce privește numărul zile-turiști străini, acesta a cunoscut cele mai mari valori în anul 2011 (11 282 zile-turist), și cele mai mici în anul 2010 (cu 6 170 zile-turist).
Evoluția în dinamică a indicatorului număr zile-turist este prezentată în tabelul numărul 18.
Acest indicator a scăzut pe total cu 16,2 % în anul 2010 față de anul 2009, și cu 28,9% în anul 2011 față de același 2009. Numărul zile-turiști români a scăzut, la 85,9% în anul 2010, și la 68,2% în anul 2011. În schimb, numărul zile-turiști străini a crescut în anul 2011 față de anul de bază 2009 cu 42,8%.
Tabel 18: Evoluția indicatorului număr zile-turist în perioada 2009-2013
Sursa: Raportul anual
Tabel 19: Evoluția în dinamică a indicatorului număr zile-turist în perioada 2009-2011 (%)
Tabel 20: Evoluția indicatorului durata medie a sejurului în perioada 2009-2011
Tabel 21: Evoluția în dinamică a indicatorului durata medie a sejurului în perioada 2009-2011 (%)
Pe total indicatorul durata medie a sejurului a cunoscut o descreștere în anul 2010 față de anul 2009 (cu 3,1 zile), și una în anul 2011 față de 2010 (cu 0,5 zile). În ceea ce privește turiștii români, aceștia au avut o durată medie a sejurului în anul 2009 de 14,5 zile, aceasta scăzând în anul 2010 la 4,4 zile, datorită turiștilor pentru care camera de hotel este a doua casă. În anul 2011 durata medie a sejurului turiștilor români a avut valoarea de 9,1 zile. De asemenea, durata medie a sejurului turiștilor străini a scăzut, de la 11,8 zile în anul 2009, la 9,8 zile în anul 2010.
Evoluția în dinamică a indicatorului durata medie a sejurului este prezentată în tabelul numărul 21.
Pe total durata medie a sejurului a scăzut cu 28,9% în anul 2010 față de anul 2009, și cu 32,4% în anul 2011 față de același 2009. Durata medie a turiștilor străini a scăzut cu 16,95% în primul an, și cu 2,6% în anul 2011 față de anul 2009. Turiștii români și-au scurtat sejurul în anul 2010 față de anul 2009 cu 30,4%, și în anul 2011 față de anul de bază 2009 cu 37,3 %.
Evoluția indicatorului coeficientul de utilizare a capacității este evidențiată în tabelul numărul 22. Acest indicator a prezentat oscilații, de la 37,6% în anul 2009, la 43,7% în anul 2010, și la 39,8% în anul 2011, datorită scăderii numărului de turiști pe de o parte, și pe de alta datorită creșterii numărului de camere de la 60 la 98.
Tabel 22: Evoluția indicatorului coeficientul de utilizare a capacității în perioada 2009-2011
Tabel 23: Evoluția în dinamică a indicatorului coeficientul de utilizare a capacității în perioada 2009-2011 (%)
Și din acest tabel se observă că valoarea acestui indicator a crescut cu 16,2% în anul 2010 față de anul 2009, și cu 5,8 % în anul 2011 față de anul 2009, datorită atât scăderii numărului turiștilor cazați în hotel, cât și măririi numărului de camere disponibile.
Oferta turistică a hotelului se poate analiza cu ajutorul mai multor indicatori, cum ar fi: numărul de locuri cazare și numărul de locuri la mese.
Tabel 24: Evoluția indicatorului număr locuri de cazare în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual
Se constată din această anexă că numărul locurilor de cazare a fost constant până în anul 2010, și în anul 2011 a crescut cu 80 de locuri.
Tabel 25: Evoluția în dinamică a indicatorului număr locuri cazare în perioada 2009-2011 (%)
Se observă, deci, că numărul locurilor de cazare a crescut cu 66,6% în anul 2011 față de anul 2009.
Tabel 26: Evoluția indicatorului număr locuri la mese în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual
În conformitate cu acest tabel, numărul de locuri la mese a crescut, de la 110 în anul 2009, la 130 în anul 2010, și la 220 în anul 2011, ca urmare a creșterii numărului de locuri de cazare.
Evoluția în dinamică a indicatorului număr de locuri la mese este prezentată în tabelul numărul 27.
Tabel 27: Evoluția în dinamică a indicatorului număr locuri la mese în perioada 2009-2011 (%)
În ceea ce privește numărul de locuri la mese, acest indicator a crescut 100 % în anul 2011 față de anul 2009, fiind deci o creștere semnificativă.
Evoluția coeficientului de sezonalitate a numărului de turiști cazați este prezentată în tabelul numărul 28.
Tabel 28: Evoluția coeficientul de sezonalitate a numărului de turiști cazați
Conform tabelului, sezonalitatea este influențată sensibil de vacanța de vară. Lunile cu cel mai mare coeficient de sezonalitate sunt: ~ iunie-septembrie, iar lunile cu cel mai scăzut coeficient de sezonalitate sunt: noiembrie, ianuarie, februarie, când frigul își face apariția.
Aceste variații ale numărului de turiști sunt specifice unității hoteliere și de alimentație, pentru că cea mai mare parte a turiștilor români preferă lunile de vară, care în iunie, iulie și august au concediu, iar în timpul anului nu mai apelează la serviciile hoteliere și de alimentație ale hotelului.
1.5. Evoluția indicatorilor economico-financiari ai activității turistice
Tabel 29: Evoluția indicatorului număr de personal în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Personalul existent pe total a crescut în anul 2010 față de anul 2009 cu 7 de salariați, dar în următorul an numărul acestora a scăzut la 230. Numărul personalului din hotel a cunoscut aceeași evoluție, crescând de la 199 (cât era în anul 2009) la 204 (în anul 21) și scăzând apoi la 203 (în anul 2011). În ceea ce privește numărul personalului din restaurant, acesta a cunoscut o evoluție crescătoare, de la 25 în anul 2009 la 27 în anul 2011. Numărul personalului necesar se observă că este inferior celui existent, cu o singură excepție, numărul personalului existent în restaurant fiind egal cu numărul personalului necesar în restaurant, adică 27.
Evoluția pe posturi a forței de muncă este prezentată în tabelul numărul 30. Din acest tabel se observă că forța de muncă pe total a crescut până la 230 persoane în anul 2011. Personalul TESA a cunoscut însă o crestere de o persoană de la 26 în anul 2009, la 27 în anul 2010, reducându-se iar în 2011. Evoluția personalului operativ a urmat aceeași evoluție ca totalul, scăzând la 204 în anul 2011 față de 2010. În dinamică, numărul total de personal a crescut cu 3,1 % în 2010 scăzând la 2,6 % în 2011; în aceeași perioadă personalul TESA și cel operativ a avut creșteri și descreșteri.
Tabel 30: Evoluția și dinamica pe posturi a forței de muncă în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Tabel 31: Evoluția în structură pe posturi a forței de muncă în perioada 2009-2011 (%)
În anii 2009 și 2011 ponderile personalului TESA și a celui operativ în totalul forței de muncă au fost aceleași, respectiv 11,4% pentru personalul TESA și 88,6% pentru cel operativ.
Tabel 32: Evoluția productivității muncii în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Productivitatea muncii anuală a înregistrat creșteri continue, de la 270.937,5 lei/salariat în anul 2009, la 49.603 lei/salariat în anul 2011, în mare măsură datorită creșterii tarifelor la serviciile prestate de societate în această perioadă, și deci a veniturilor totale. Aceeași evoluție a avut-o și productivitatea muncii zilnică, aceasta crescând de la 742,295 lei salariat/zi la 136 lei salariat/zi în perioada 2009-2011.
Rezultă din tabelul următor că atât productivitatea muncii anuală, cât și cea zilnică au crescut în anul 2011 față de anul de bază 2009 cu 145,2%, datorită în principal creșterii veniturilor pe baza inflației.
Tabel 33: Evoluția în dinamică a productivității muncii în perioada 2009-2011 (%)
Tabel 34: Evoluția indicatorilor de utilizare a capacității de prestație în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Se constată că încasările din activitatea hotelieră sunt mult mai ridicate decât cele din activitatea de alimentație, această situație menținându-se și pentru încasările medii pe loc zi și pe loc masă.
O mǎsurǎ pentru creșterea încasǎrilor în activitatea de alimentație ar fi instruirea personalului care trebuie sǎ presteze servicii de calitate spre satisfacția clienților.
Tabel 35: Evoluția în dinamică a indicatorului încasări medii în perioada 2009-2011 (%)
Se poate vedea că s-au înregistrat creșteri semnificative la încasările medii pe loc zi. Astfel, față de anul 2009, în anul 2011 acestea au crescut cu 3 282%. În ceea ce privește încasările medii pe loc masă, și acestea au crescut în anul 2011 față de anul 2009 cu 169%. Se poate observa deci, că activitatea de alimentație nu a fost foarte profitabilă. O cauzǎ majorǎ sunt prețurile cu un adaos mare, iar calitatea nu se ridicǎ la așteptǎrile clienților.
În dinamică fondurile fixe totale au crescut în perioada 2009-2011 cu 202,4%, cele din hotelărie cu 224,3%, iar cele din alimentație cu 147%. Deci creșterea totală s-a bazat mai mult pe fondurile fixe din hotelarie decât pe cele din alimentație, pentru că aici s-au realizat cele mai multe dotări.
Tabel 36: Evoluția indicatorului fonduri fixe în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
În hotel, fondurile fixe acestea au crescut de la 985.500 lei în anul 2009 la 3.195.800 lei în anul 2011, iar în restaurant au crescut de la 389.600 lei în anul 2009, la 962.100 lei în ultimul an analizat.
În dinamică fondurile fixe totale au crescut în perioada 2009-2011 cu 202,4%, cele din hotelărie cu 224,3%, iar cele din alimentație cu 147%. Deci, creșterea totală s-a bazat mai mult pe fondurile fixe din hotelarie decât pe cele din alimentație, pentru că aici s-au realizat cele mai multe dotări.
Tabel 37: Evoluția în dinamică a indicatorului fonduri fixe în perioada 2009-2011 (%)
Tabel 38: Evoluția în structură a indicatorului fonduri fixe în perioada 2009-2011 (%)
Pe toți cei trei ani analizați ponderea fondurilor fixe din activitatea hotelieră a fost de peste trei ori mai mare decât ponderea fondurilor fixe din activitatea de alimentație.
Tabel 39: Evoluția indicatorilor eficienței utilizării fondurilor fixe în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
După cum se observă, în această perioadă încasările la 1000 lei fonduri fixe pe total au scăzut în anul 2011 față de anul 2009 cu 143.500 lei. Pe hotel aceste încasări au scăzut de asemenea, de la 402.800 lei în anul 2009 la 225.400 lei în anul 2011, pe restaurant însă au crescut în ultimul an la 261.600 lei. În ceea ce privește beneficiile la 1000 lei fonduri fixe, situația acestora este următoarea: pe total au crescut în anul 2010, dar au scăzut apoi în anul următor la 35.200 lei; în hotel situația este asemănătoare, crescând în anul 2010 la 176.600 lei, dar scăzând în anul 2011 la 73.500 lei; în restaurant situația este dezastruoasă, înregistrându-se de fapt pierderi în toți cei trei ani analizați, de la -39.600 lei în primul an, la -88.600 lei în ultimul an.
Tabel 40: Evoluția în dinamică a indicatorilor încasări la 1000 lei fonduri fixe și beneficii la 1000 lei fonduri fixe în perioada 2009-2011 (%)
Pe total încasările la 1000 lei fonduri fixe au scăzut față de perioada de bază cu 38% în anul 2011. În hotel aceste încasări au scăzut până la 56% în ultimul an, iar în restaurant până la 84%. În ceea ce privește beneficiile la 1000 lei fonduri fixe, acestea au crescut pe total în anul 2010 cu 27%, dar au scăzut în anul următor cu 42% față de anul de bază. De asemenea, beneficiile pe hotel au crescut la început cu 37%, urmând apoi o descreștere față de anul 2009 cu 57%. În restaurant s-au înregistrat pierderi, la început cu 34%, iar apoi cu 124% față de anul de bază 2009. Aceste pierderi ale restaurantului coboarǎ cu mult încasǎrile per total ale activitǎții turistice. Dotǎrile pentru restaurant au fost fǎcute dar se pare cǎ nu s-a lucrat suficient la partea cu personalul și la calitatea serviciilor.
Tabel 41: Evoluția indicatorului venituri totale în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Veniturile societății pe total au crescut foarte mult de la un an la altul. În activitatea de exploatare veniturile au crescut cu 4.531.400 lei în anul 2011 față de anul 2009. În activitatea financiară însă veniturile au scăzut până la 390.500 lei în anul 2011. Veniturile din activitatea excepțională au avut o creștere până la 9.000 lei în anul 2011. Creșterea veniturilor pe total și în activitatea de exploatare s-a bazat în primul rând, pe creșterea tarifelor la serviciile prestate (în mare parte datorită inflației).
Tabel 42: Evoluția în dinamică a indicatorului venituri totale în perioada 2009-2011 (%)
Pe total veniturile au crescut în anul 2011 față de anul de bază cu 66,7%. Veniturile din activitatea de exploatare au crescut de asemenea, cu 87,3% în anul 2011 față de anul de bază. În ceea ce privește veniturile din activitatea financiară, acestea au cunoscut o descreștere, cu 55,4% în anul 2011 față de anul de bază. În activitatea excepțională veniturile au crescut în anul 2011 cu 63,6% față de anul de bază.
Tabel 43: Evoluția în structură a indicatorului venituri totale în perioada 2009-2011 (%)
Figura 8: Evoluția în structură a veniturilor totale în anul 2009
Figura 9: Evoluția în structură a veniturilor totale în anul 2010
Figura 10: Evoluția în structură a veniturilor totale în anul 2011
Ponderea veniturilor din exploatare a crescut continuu, de la 85,5% în anul 2009, la 96% în anul 2011. Veniturile din activitatea financiară, însă, au scăzut de la 14,4% în anul 2009, la 3,9% în anul 2011. Veniturile care și-au menținut ponderea în toată această perioadă au fost cele din activitatea excepțională, aceasta pondere fiind de 0,1%.
Ponderea veniturilor din exploatare a crescut continuu, de la 85,5% în anul 2009, la 96% în anul 2011. Veniturile din activitatea financiară însă au scăzut de la 14,4% în anul 2009, la 3,9% în anul 2011. Veniturile care și-au menținut ponderea în toată această perioadă au fost cele din activitatea excepțională, aceasta pondere fiind de 0,1%.
Tabel 44: Evoluția indicatorului venituri din exploatare în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Tabel 45: Evoluția în dinamică a indicatorului venituri din exploatare în perioada 2009-2011 (%)
Veniturile din activitatea de cazare au crescut în anul 2011 față de anul 2009 cu 81,45%. Se mai observă că veniturile din activitatea de alimentație au crescut cu 126% în anul 2011 față de anul de bază 2009. Veniturile din serviciile suplimentare au crescut în anul 2011 cu 40% față de anul de bază. Toate aceste evoluții pozitive s-au datorat în mare parte creșterii tarifelor percepute la serviciile prestate.
Tabel 46: Evoluția în structură a indicatorului venituri din exploatare în perioada 2009-2011
Ponderea veniturilor din activitatea de cazare deține cea mai mare pondere în total (aproximativ 81%), ponderea veniturilor din activitatea de alimentație variind însǎ de la 18,2% în anul 2009, la 16% în anul 2010, și la 22% în ultimul an analizat 2011. În ceea ce privește ponderea veniturilor din servicii suplimentare, aceasta a oscilat de asemenea, de la 5,3% în anul 2009, la 3,3% în anul 2010, și la 3,9% în anul 2011.
Tabel 47: Evoluția indicatorului încasări medii în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Încasarea medie pe turist a fost într-o continuǎ creștere, de la 1.364,5 lei în anul 2009, la 2.184 lei în anul 2011. De asemenea, și încasarea medie pe zi turist a evoluat în sensul creșterii, de la 315 leo în primul an, la 558 lei în ultimul an 2011.
Tabel 48: Evoluția în dinamică a indicatorului încasări medii în perioada 2009-2011 (%)
Ceea ce reiese din acest tabel este că încasările medii pe turist au crescut în anul 2011 față de anul de bazǎ 2009 cu 60%. În ceea ce privește încasările medii pe zi turist, acestea au crescut cu 137% în anul 2011, ambele creșteri fiind raportate la anul de bază 2009.
Tabel 49: Evoluția indicatorului cheltuieli totale în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Pe total cheltuielile au crescut cu 4.152.700 lei în cei trei ani analizați. Cheltuielile din activitatea de exploatare au crescut de asemenea, de la 4.045.500 lei în anul 2009, la 8.222.700 lei în anul 2011. Cheltuielile din activitatea financiară au scăzut în anul 2011 până la 54.500 lei. O evoluție alarmantă au avut-o cheltuielile din activitatea excepțională, care au crescut de la 600 lei în primul an la 94.300 lei în ultimul an și aceasta datoritǎ construcției SPA CENTER.
Tabel 50: Evoluția în dinamică a indicatorului cheltuieli totale în perioada 2009-2011 (%)
Pe total și în activitatea de exploatare cheltuielile au crescut în primul an cu 29%, și în al doilea an cu 103% față de anul de bază. Cheltuielile din activitatea financiară au crescut în primul an cu 79%, dar apoi au scăzut cu 25% față de anul 2009. În activitatea excepțională cheltuielile au crescut foarte mult, cu 1.000% în anul 2010 față de anul 2009 și cu 15.617% în anul 2011 față de același an de bază.
În conformitate cu tabelul numărul 51, ponderea cheltuielilor din activitatea de exploatare este covârșitoare. Mai concret, în anii 2009 și 2011 această pondere a fost de 98%, iar în anul 2010 de 97%. Ponderea cheltuielilor financiare a oscilat, între 0,7% în anul 2011 și 2,5% în anul 2010. Ponderea cheltuielilor din activitatea excepțională a crescut continuu în perioada analizată, de la 0,2% în primul an, la 1,3% în ultimul an.
Tabel 51: Evoluția în structură a indicatorului cheltuieli totale în perioada 2009-2011 (%)
Figura 11: Evoluția în structură a cheltuielilor în anul 2009
Figura 12: Evoluția în structură a cheltuielilor în anul 2010
Figura 13: Evoluția în structură a cheltuielilor în anul 2011
Tabel 52: Evoluția indicatorului cheltuieli din exploatare în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Pe total cheltuielile din exploatare au crescut, la fel întâmplându-se și cu cele din cazare, care au crescut cu 4.177.200 lei în această perioadă. Cheltuielile din alimentație și cele din servicii suplimentare au crescut însă în anul 2011 față de anul de bazǎ 2009 până la 2.987.100 lei și respectiv 845.600 lei.
Tabel 53: Evoluția în dinamică a indicatorului cheltuieli din exploatare în perioada 2009-2011 (%)
În activitatea de cazare cheltuielile au crescut cu 103% în anul 2011 față de anul de bază, iar în activitățile de alimentație și de servicii suplimentare cheltuielile au crescut cu 87% și respectiv 196%.
Tabel 54: Evoluția în structură a indicatorului cheltuieli din exploatare în perioada 2009-2011 (%)
Ponderea cheltuielilor din cazare în totalul cheltuielilor din exploatare s-a situat între 53,5% în anul 2009 și 63,6% în anul 2010. Ponderea cheltuielilor din activitatea de alimentație a scăzut în anul 2011 față de anul 2009 cu 3,2%. În ceea ce privește cheltuielile din activitatea de servicii suplimentare, acestea au scăzut cu 2,3% în anul 2011 față de anul 2009.
Cel mai mare profit brut a fost realizat în anul 2010, iar cel mai mic în anul 2011. Situația este similară și pentru profitul net, acesta fiind de 1.945.700 lei în anul 2010 (anul cel mai bun), și de 1.076.200 lei în anul 2011 (anul cel mai slab).
Tabel 55: Evoluția profitului în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Tabel 56: Evoluția profitului și a ratei profitului în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Se constată din tabelul anterior că cea mai profitabilă activitate de exploatare a fost cea de cazare, unde cel mai profitabil an a fost 2010, cu un profit de 2.513.000 lei. Se mai observă că cele mai neprofitabile activități au fost cele de alimentație și servicii suplimentare, unde pierderile cele mai mari s-au înregistrat în anul 2011, cu 852.600 lei, și respectiv 462.900 lei.
Tabel 57: Evoluția indicatorului productivitatea muncii în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Valoarea acestui indicator a crescut în perioada analizată, pe total cu 48 miliarde lei. În hotel productivitatea muncii a crescut de la 1.994.974,8 lei în anul 2009 la 3.547.931 lei în anul 2011, iar în restaurant productivitatea a evoluat în același sens, de la 3.778.800 lei în anul 2009 la 7.905.555 lei în anul 2011.
Tabel 58: Evoluția în dinamică a indicatorului productivitatea muncii în perioada 2009-2011 (%)
Pe total productivitatea muncii a crescut cu 83% în anul 2011 față de anul 2009. Tot în aceeași perioadă productivitatea muncii în hotel a crescut cu 78%, iar în restaurant cu 112%, ca urmare a creșterii încasărilor în activitatea de bază.
Tabel 59: Evoluția cheltuielilor cu salariile în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Tabel 60: Evoluția în dinamică a indicatorului fondul de salarii în perioada 2009-2011 (%)
În anul 2011 fondul de salarii a crescut față de anul de bază cu 240%, aceasta creștere datorându-se în primul rând inflației prezente în această perioadă.
Tabel 61: Evoluția indicatorului salariul mediu anual în perioada 2009-2011
Sursa: Raportul anual, Bilanțul contabil, Cont de profit și pierderi
Tabel 62: Evoluția în dinamică a indicatorului salariul mediu anual în perioada 2009-2011 (%)
Este evident faptul că și în marimi relative acest indicator a evoluat, cu 98% în anul 2010, și cu 230% în anul 2011, ambele valori fiind raportate anului 2009.
Tabel 63: Evoluția corelației dintre dinamica productivității muncii și dinamica salariului mediu anual în perioada 2009-2011
Analizând datele din tabel se constată că în anul 2011 Is > Iw, deci Ic > l (indicele de corelație este în creștere). De aici rezultă comportamentul inflaționist al salariilor.
Principalii indicatori ai eficienței serviciilor suplimentare (încasări, cheltuieli, profit, rata rentabilității) sunt prezentați în tabelul numărul 64.
Tabel 64: Evoluția principalilor indicatori ai eficienței serviciilor suplimentare în perioada 2009-2011
CAPITOLUL AL II-LEA
INDICATORII DE ECHILIBRU FINANCIAR
2.1. Fondul de rulment
FR = capitaluri permanente – active pe termen lung = (capitaluri proprii + datorii pe termen lung + provizioane pentru riscuri și cheltuieli) – (active imobilizate – subvenții pentru investiții)
2012: FR = ( 323.429.804+233.669.693+0) – (772.800.745-6.751.862)
= – 208.949.386
2013: FR = (332.138.781+259.921.845+0) – (884.060.079-5.389.826)
= – 286.609.627
Fondul de rulment este negativ în cei doi ani, ceea ce semnifică faptul că resursele permanente sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor permanente, situație care duce la nerealizarea echilibrului financiar pe termen lung. De asemenea, se evidențiază un surplus de resurse pe termen scurt, care poate fi folosit pentru finanțarea nevoilor pe termen lung.
2.2. Fondul de rulment propriu
FRP = Capitaluri proprii – (active pe termen lung – subvenții pentru investiții)
2012: FRP = 323.429.804 – (772.800.745-6.751.862)
= – 442.619.079
2013: FRP = 332.138.781-(884.060.079-5.389.826)
= – 546.531.472
Fondul de rulment propriu negativ în cei doi ani evidențiază dependența firmei fața de sursele de finanțare.
2.3. Nevoia de fond de rulment
NFR = (stocuri+creanțe+cheltuieli în avans) – (datorii pe termen scurt nonbancare+ venituri în avans)
2012: NFR = (223.629.770+179.505.435+2.375.007) – (631.889.091-84.119.711+631.054)
= 94.834.400
2013: NFR = (191.463.806+259.393.949+655.954) –
(780.415.952-110.109.997+106.299)
= 81.914.888
În anii 2012 și 2013, NFR este pozitivă, ceea ce arată că se înregistrează un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare. Această situație poate fi considerată favorabilă dacă se datorează creșterii stocurilor și creanțelor în urma unei politici de dezvoltare. Dacă nu este rezultatul acestei politici, situația este nefavorabilă, întrucat se poate datora creșterii creanțelor din cauza încetinirii încasărilor și reducerii datoriilor de exploatare ca urmare a urgentării plăților.
2.4. Trezoreria netă
TN = FR-NFR
2012: TN = – 208.949.386 – 94.834.400
= – 303.783.786
2013: TN = – 286.609.627 – 81.914.888
= – 368.524.515
Trezoreria netă este negativă în fiecare din cei doi ani, ceea ce arată dependența firmei fața de surse financiare externe. Trezoreria netă negativă reflectă un dezechilibru financiar pe termen scurt ce este acoperit din contractarea altor credite pe termen scurt.
2.5. Situația netă
SN = activ total – datorii totale
2012: SN = 1.196.371.504 – 872.941.700
= 323.429.804
2013: SN = 1.377.972.703 – 1.045.833.922
= 332.138.781
În anii 2012 și 2013, SN este pozitivă, ceea ce scoate în evidență starea de sănătate la nivelul întreprinderii și atingerea obiectivului major al gestiunii financiare și anume maximizarea valorii întreprinderii.
Dacă analizăm în dinamică, pe parcursul celor doi ani, se observă creșterea situației nete, ce poate fi consecința reinvestirii profitului obținut de firma.
CAPITOLUL AL III-LEA
ANALIZA SOLVABILITĂȚII ȘI LICHIDITĂȚII
3.1. Rata solvabilității generale
Rsg = activ/datorii totale
= 1.196.371.504/872.941.700
= 1.37%
Rsg = activ/datorii totale
= 1.377.972.703/1.045.833.922
= 1.32%
În anii 2012 și 2013 rata solvabilității generale este mai mare decat 1% ceea ce scoate în evidență gradul de autonomie financiară. Se observă o scădere ușoară a acestei rate în anul 2013.
3.2. Rata îndatorării totale
Rd = Datorii totale / Capital propriu
= 872.941.700/323.429.804
= 2.70%
Rd = Datorii totale / Capital propriu
= 1.045.833.922/332.138.781
= 3.15%
Analizand această rată se observă o creștere a îndatorării în anul 2013 față de 2012.
3.3. Rata îndatorării pe termen lung
Rd.tl = Datorii pe termen lung / Capital propriu
= 233.669.693/323.429.804
= 0.72%
Rd.tl = Datorii pe termen lung / Capital propriu
= 259.921.845/332.138.781
= 0.78%
În anul 2013 față de anul 2012 rata îndatorării pe termen lung a crescut rezultă că societatea este dependentă de creditori – împrumuturi pe termen lung.
3.4. Rata lichidității generale
Rlg = Active circulante / Datorii pe termen scurt
= 421.195.752/631.889.091
= 0.67%
Rlg = Active circulante / Datorii pe termen scurt
= 493.256.670/780.415.952
= 0.63%
3.5. Rata de lichiditate imediată
Rli = Disponibilități / Datorii pe termen scurt
Rata lichidității reduse (Rlr) reflectă capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt
Rlr = Active circulante – Stocuri / Datorii pe termen scurt
= (421.195.752-223.629.770) /631.889.091
= 0.31%
Rlr = Active circulante – Stocuri / Datorii pe termen scurt
= (493.256.670 -191.463.806)/780.415.952
= 0.38%
Rli = Disponibilități / Datorii pe termen scurt
= 42.396.495/780.415.952
= 0.05 %
Și în anul 2012 și 2013 se observă că ratele de lichidități au valori subunitare ceea ce reflectă că societatea nu are lichidități suficiente pentru a face față pentru plata creditorilor și datoriilor.
CAPITOLUL AL IV-LEA
INDICATORII DE PERFORMANȚĂ
4.1. Soldurile intermediare de gestiune
4.1.1. Producția exercițiului
Pe parcursul celor doi ani, se constată o creștere a producției exercitiului, datorată în principal a creșterii cifrei de afaceri, constituită din venituri din producția vandută și din venituri din vanzarea mărfurilor.
4.1.2. Valoarea adăugată
În perioada 2012-2013 se înregistrează o creștere a valorii adăugate, ca urmare a creșterii cifrei de afaceri.
4.1.3. Excedentul brut de exploatare
În perioada 2012-2013, valoarea EBE scade, ca urmare a creșterilor cheltuielilor cu personalul în mai mare masura decat creșterea VA.
4.1.4. Rezultatul exploatării
Pe parcursul anilor 2012 și 2013, RE este pozitiv, dar descrescător, semn că veniturile din exploatare cresc mai încet decat cheltuielile.
4.1.5. Rezultatul financiar
În anul 2012, se observă o majorare a cheltuielilor privind dobanzile și a altor cheltuieli financiare, determinând un RF negativ. In 2013, RF crește față de 2012, dar rămane negativ.
4.1.6. Rezultatul curent
În 2012 și 2013 se constată o diminuare a RC, determinat atat de scăderea RE, care se menține pozitiv, dar și de scăderea RF, care devine negativ.
4.1.7. Profitul net
Profitul net menține valorile Rezultatului Curent, deoarece firma nu are venituri și cheltuieli extraordinare și nu se mentionează aplicarea unui impozit pe profit.
4.2. Capacitatea de autofinanțare
4.2.1. CAF prin metoda deductivă
4.2.2. CAF prin metoda aditivă
În anii 2012 și 2013 CAF înregistrează o scădere, ca urmare a scăderii EBE și a PN.
CAPITOLUL AL V-LEA
RATELE DE RENTABILITATE
5.1. Rentabilitatea economică
Rentabilitatea economică ca raport
Rec = (EBIT-impozitul pe profit)/AE
= (50.084.973-0)/ 867.635.145
= 5.77%
Rentabilitatea economică ca medie aritmetică ponderată a surselor de finanțare
Rec=Rfin*Cap pr/AE + Rdob*dat fin/AE
Rfin = PN/Cap pr
= 22.643.128/323.429.804
= 7%
Rdob = dobânzi/dat fin
= 27.441.845/544.205.341
= 5.04%
Rec = 0.07*323.429.804/867.635.145+0.0504*544.205.341/867.635.145
= 0.0260+0.031
= 0.0577
= 5.77%
5.2. Rentabilitatea financiară
Rentabilitatea financiară ca raport
Rfin = PN/Cap pr
= 22.643.128/323.429.804
= 7%
Rentabilitatea financiară cu evidențierea efectului de levier
Rfin = Rec+ (Rec-Rdob) *dat fin/cap proprii
= 0.0577 + (0.0577-0.0504)* 544.205.341/323.429.804
= 0.0577 + 0.01228
= 0.07
= 7%
Și în această situație Rec (5.77%) este mai mare decat Rdob (5.04%), ceea ce arată că îndatorarea are o influența favorabilă asupra rentabilității capitalurilor proprii, fapt evidențiat și de obținerea unui efect de levier pozitiv (0.01228).
CAPITOLUL AL VI-LEA
ANALIZA CASH FLOW-URILOR
6.1. Cash flow-ul de gestiune
CFgest = PN+amortizări+dobânzi
= 22.643.128 + 12.696.750 + 27.441.845
= 62.781.723
CFgest = PN+amortizare+dobânzi
= 8.779.523 + 12.246.799 + 10.627.667
= 31.653.989
6.2. Cash flow-ul de exploatare
CFexpl = RBXPL-impozit pe profit+amortizarea
= 50.084.973 – 0 + 12.696.750
= 62.781.723
CFexpl = RBXPL-impozit pe profit +amortizare
= 19.407.190 – 0 + 12.246.799
= 31.653.989
CFgest și CForig au valoare pozitivă, evidențiind și în această situație un surplus de lichidități ce pot fi utilizate pentru asigurarea creșterii economice, plata dobanzilor sau rambursarea datoriilor financiare.
6.3. Cash flow-ul disponibil după origine
CFDorig = CFgest-(Δimobilizări+ΔNFR)
Δimobilizări = imob2013-imob2012+amortizarea
= 884.060.079 – 772.800.745 + 12.696.750
= 123.956.084
ΔNFR = NFR(2013)-NFR(2012)
= – 12.919.512
CFDorig = 62.781.723 – (123.956.084 – 12.919.512)
= – 48.254.849
6.4. Cash flow-ul disponibil după destinație
CFDdest = Cfacționari+CFcreditori
Cfacționari = PN- ΔCap. Proprii
= 22.643.128 – (332.138.781-323.429.804)
= 13.934.151
CFcreditori = dobanzi-Δdatorii financiare
= 27.441.845- (633.836.186-544.205.341)
= – 62.189.000
CFDdest = 13.934.151 – 62.189.000
= – 48.254.849
CFD negativ arată încă o dată că valoarea CFgest nu este suficientă pentru finanțarea creșterii economice, iar pentru rambursarea datoriilor financiare, firma va atrage și de această dată capitaluri suplimentare.
CAPITOLUL AL VII-LEA
TRATAMENTUL CONTABIL AL IMOBILELOR DE PLASAMENT ÎN VIZIUNEA IAS 40 DIN PERSPECTIVA SOCIETĂȚII
1. Societatea estimează o creștere a prețurilor pe piață la clădiri, achiziționează o clădire la un preț de cumpărare de 24.000 lei, comisioane datorate agenției imobiliare de 10% și taxe notariale de 900 lei.
Inițial, clădirea se recunoaște la o valoare formată din prețul de cumpărare și costurile de tranzacționare.
Costurile de tranzacționare cuprind comisioanele datorate agenției imobiliare și taxele notariale (10% x 24.000 +900=3.300);
Costul clădirii=24.000+3.300=27.300lei.
2. În data de 16 iunie 2013, societatea cumpără un teren pentru a îl închiria cu plata în 4 rate anuale a 20.000 lei fiecare. Știind că avansul plătit la data achiziției terenului este 25.000 lei, iar prețul de vânzare a terenului cu încasarea în condiții normale este de 90.000 lei, terenul achiziționat sa va înregistra, după cum urmează.
Suma plătită de societate este de 25.000 +4 x 20.000=125.000 lei;
Deoarece plata investiției este amânată pe o perioadă de 4 ani, suma plăților de 125.000 lei include și cheltuielile cu dobânda(125.000-90.000=35.000) care se recunosc în fiecare an.
Rezultă că investiția imobiliară de mai se înregistrează la prețul terenului din momentul vânzării, adică la 90.000 lei;
Pentru a calcula cheltuielile cu dobânda care se recunosc anual, se determină rata dobănzii pentru care valoarea actualizată a plăților de numerar este egală cu prețul de vînzare de 90.000 lei
Cheltuielile ulterioare aferente unei investiții imobiliare care a fost deja recunoscută se recunosc astfel:
Se adaugă la valoarea contabilă a investiției imobiliare atunci când există probabilitatea că vor fi generate către întreprindere beneficii economice viitoare, în plus față de standardul de performanță inițial;
Celelalte cheltuieli trebuie recunoscute în contul de profit și pierdere, în perioada în care ele apar.
Pentru evaluarea ulterioară recunoașterii inițiale, IAS 40 permite întreprinderii să opteze pentru unul din cele două tratamente contabile prezentate mai jos:
a) Modelul bazat pe valoarea justă
Valoarea justă a investiției imobiliare este, de regulă, valoarea sa de piață, adică cel mai probabil preț care se poate obține, în mod rezonabil, pe piață, la data bilanțului.
După recunoașterea inițială, o întreprindere care alege modelul bazat pe valoarea justă trebuie să evalueze toate investițiile sale imobiliare la valoarea lor justă. În cazul în care nu se poate determina o valoare justă, o întreprindere trebuie să evalueze acea investiție imobiliară utilizând tratamentul de bază prezentat în IAS 16 care se va continua până la momentul cedării investiției imobiliare.
Valoarea reziduală a investiției imobiliare trebuie presupusă a fi egală cu zero.
Modelul valorii juste diferă de modelul de reevaluare deoarece câștigurile sau pierderile apărute ca urmare a modificării valorii juste a investiției imobiliare se recunosc în contul de profit și pierdere al perioadei în care apar. Conform modelului de reevaluare, creșterile în valoarea contabilă se recunosc direct în capitalul propriu ca diferențe de reevaluare.
3. Un imobil construit de societatea analizată cu un cost de 30.000 lei este dat în folosință terțilorpe 1 septembrie 2012. La 31.12.2012, valoarea justă estimată a activului este de 30.350 lei în condițiile în care imobilul a fost amortizat pentru suma de 600 lei. Știind că valoarea justă a imobilului este estimată la 31.500 la 31.12.2013, se contabilizează variația acesteia în cele două exerciții financiare, după cum urmează.
Întrucât valorea justă se determină la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, calculul amortizării devine inutil.
Se anulează amortizarea cumulată, imputându-se imobilului de plasament;
Diferența dintre valoarea justă a imobilului și valorea netă contabilă la 31.12.2012 este:30.350-(30.000-600)=950 lei.
la 31.12.2013, variația valorii juste este:31.500-30.350=1.150 lei;
Înregistrările contabile aferente sunt prezentate în tabelul de mai jos:
4. Societatea deține o proprietate compusă dintr-un teren și o clădire veche, ca investiție cu o valoare rămasă de 30 (teren la cost de 15 și clădirea la valoare rămasă de 15). În baza IAS 40, proprietatea este reevaluată pentru prima dată la o valoare justă de 150. În continuare, se va reflecta alocarea valorii juste între teren și clădire, având în vedere faptul că evaluarea este bazată pe conceptul de utilizare cea mai bună și eficientă a proprietății și presupune o dezvoltare completă a locului, incluzând demolarea clădirii vechi și construcția unui hotel modern.
Se va determina valorea de piață pe baza conceptului de utilizare cea mai bună și eficientă a proprietății – forma este cea mai utilizată de evaluare.
Pentru evaluarea unei proprietăți imobiliare la valoarea justă trebuie luată în calcul nu numai valoarea în uz, ci și orice alternativă de folosire a acesteia.
Valoarea cea mai mare este obținută în condițiile în care clădirea veche este demolată în vederea modernizării locului.
Rezultă că în condițiile demolării, valoarea de piață a clădirii vechi este zero.
Valorea reevalută de 150 trebuie alocată în întregime terenului.
Se observă că atunci când o întreprindere definitivează construcția sau îmbunătățirea unei investiții imobiliare, construită în regie proprie și care va fi înregistrată la valoarea justă, orice diferență între valoarea justă a proprietății imobiliare de la acea dată și valoarea sa contabilă anterioară trebuie recunoscută în profitul net sau în pierderea netă aferentă perioadei.
Valoarea justă a proprietății imobiliare trebuie să reflecte stadiul actual al pieței și împrejurările existente la data bilanțului; aceasta nu include cheltuielile estimate de vânzare pentru a reflecta faptul că investițiile imobiliare nu sunt deținute pentru a fi vândute.
De exemplu, pentru a evita dubla evidențiere a activelor sau datoriilor care sunt recunoscute în bilanț ca active sau datorii distincte, în determinarea valorii juste a investiției imobiliare, societatea amintită va proceda astfel:
Echipamente precum lifturile sau aparatele de aer condiționat vor fi incluse în categoria investițiilor imobiliare și nu vor fi recunoscute separat ca imobilizări corporale;
Mobilierul aferent unui camere închiriate se include în valoarea justă a acestei camere, fără să fie recunoscut ca activ separat (deoarece veniturile din chirii sunt aferente camerei mobilate);
Valoarea justă a investiției imobiliare exclude veniturile din leasing operațional, amânate sau înregistrate în avans, deoarece întreprinderea le recunoaște distinct pe acestea ca activ sau datorie.
Dacă o întreprindere a optat pentru modelul valorii juste în evaluarea unui imobil de plasament, atunci aceasta va continua evaluarea acestor investiții imobiliare la valoarea justă, până la momentul când activul respectiv încetează să fie clasificat în categoria imobilelor de plasament (momentul cedării activului sau momentul la care proprietatea imobiliară devine proprietate imobiliară utilizată de proprietar sau întreprinderea începe îmbunătățirea acesteia cu scopul vânzării ulterioare pe parcursul desfășurării normale a activității) chiar dacă tranzacțiile de piață comparabile devin mai puțin frecvente sau prețurile pieței nu sunt disponibile. Cu alte cuvinte, valoarea justă se determină la închiderea fiecărui exercițiu financiar ceee ce înseamnă că nu mai este nevoie să se calculeze amortizarea.
b) Modelul bazat pe cost
Conform acestui model, după evaluarea inițială, investițiile imobiliare ale societății se evaluează utilizând tratamentul contabil de bază din IAS 16, adică la cost, mai puțin orice amortizare cumulată și orice pierderi cumulate din depreciere.
Când un activ este transferat în categoria imobilelor de plasament, tratamentul contabil al diferenței dintre valorea justă și valorea contabilă se face diferit în funcție de originea acestui activ, astfel
În cazul unei imobilizării corporale, transferul este asimilat unei reevaluări conform IAS 16;
În cazul în care activul este un stoc, diferența valorea justă și valorea contabilă afectează rezultatul exercițiului.
Transferurile activelor la categoria de investiție imobiliară se recunosc numai dacă există o modificare a utilizării, precum:
Încheierea utilizării de către proprietar;
Începerea unui leasing operațional cu o altă parte;
Definitivarea procesului de construcție sau îmbunătățire, pentru un transfer de la proprietatea imobiliară în curs de construcție sau îmbunătățire la investiție imobiliară.
5. Societatea cumpără un teren la sfârștul anului 200 cu scopul de a-i crește valoarea, fiind recunoscut în bilanțul de la 31.12.2010 la valoarea de 50.000 lei. La sfârșitul anului 2011,valorea justă a terenului este 80.000 leim iar la 31.12.2012 ajunge la 60.000 lei. Dat fiind faptul că societatea a ales modelul evaluării la cost, în acest caz, înregistrările contabile vor fi reflectate după cum urmează.
Variația valorii juste a terenului este recunoscută în capitaluri proprii, în rezerve de reevaluare;
Rezultatul exercițiului, în contul de profit și pierdere nu este afectat.
Înregistrările contabile aferente sunt:
6. Societatea achiziționează la 30 iunie 2010 o clădire în scopul de a fi închiriată terților și pe care intenționează s-o dețină pe toata durata rămasă de viață de 10 ani. Costul de achiziție al clădirii este de 100.000 lei, comisioanele datorate agenției imobiliare de 5%, iar taxele notariale de 2000 lei. Valoarea justă a clădirii a evoluat astfel: 120.000 lei la 31.12.2010, 130.050 lei la 31.12.2011, 110.000 lei la 31.12.2012.
Tratamentul contabil al variațiilor valorii juste a clădirii este reflectat după cum urmează:
Informații contabile privind exercițiul financiar 2010:
Costul clădirii=100.000+5% x100.000 +2000=107.000 lei;
Valorea reziduală este nulă având în vedere că proprietarul intenționează s-o dețină pe toată durata de viață rămasă;
Amortizarea anuală este: (107.000-0):10=10.700 lei;
Amortizarea semestrială 10.700:2=5350 lei;
La 31.12.2010, plusul de valoare (18.350 lei) generat de valorea justă a investiției (120.000 lei) mai mare decât valorea contabilă a acesteia (107.000-5.350=101.650 lei) nu se înregistrează, nefiind rezultatul unui proces de reevaluare.
Rezultă că la 31.12.2010,investiția imobiliară este recunoscută în bilanț la valoarea de 101.650 lei.
Informații contabile privind exercițiul financiar 2011:
Costul clădirii=100.000+5% x100.000 +2000=107.000 lei;
La 31.12.2011, investiția imobiliară este recunoscută la valoarea justă de 130.050 lei;
Amortizarea aferentă exercițiului 2011 este de 10.700 lei;
Valoarea contabilă a investiției imobiliare este: 101.650- 10.700=90.950 lei;
Diferența din reevaluare favorabilă = 130.050- 90.950 = 39.100 lei;
Amortizarea semestrială după reevaluare: 130.050:[10×2 semestre – (1 semestru +1 an x 2 semestre)] = 7.650 lei;
Amortizarea anuală: 7650 x 2=15.300 lei;
Înregistrarea contabilă a reevaluării clădirii se face conform metodei nete;
Impozitele amânate sunt de 39.100 x 16%=6.256 lei;
Informații contabile privind exercițiul financiar 2012:
Valoarea justă a investiției imobiliare =110.000 lei;
Valoarea contabilă a investiției imobiliare = 130.050-15.300 =112.506 lei;
Minusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate, nefiind rezultatul unui proces de reevaluare;
Rezultă că investiția imobiliară se recunoaște la valoarea contabilă de 112.506 lei.
Înregistrările contabile aferente sunt:
7. În 2012, societatea decide să închirieze unei terțe părți o clădire care până în prezent a fost utilizată în scopuri administrative. Valorea rămasă a clădirii este 120 lei. Ca urmare a schimbării utilizării, clădirea este reevaluată pentru prima dată în baza IAS 40, la 180 lei cu ajutorul modelului bazat pe valoarea justă.
Suntem în situația în care un activ ocupat în prealabil de proprietar devine investiție imobiliară.
Câștigul sau pierderea din reevaluarea activului la valoarea justă în sumă de 60 lei trebuie recunoscută ca o rezervă de reevaluare, în conformitate cu IAS 16.
La vânzarea activului, și numai atunci, surplusul de reevaluare este transferat în rezultatul reportat fără a avea impact în contul de profit și pierdere.
8. La finele lui iulie 2012, societatea decide ca una din aceste clădiri să fie închiriată terților. Costul de achiziție al clădirii este 24000 lei, iar valoarea justă la data transferului (1 august) este 25.000 lei.
Transferul se face de la stocuri la investiție imobiliară care va fi înregistrată la valoarea justă.
Orice diferență între valoarea justă a proprietății imobiliare la acea dată și valoarea sa contabilă anterioară trebuie recunoscută în profitul net sau pierderea netă a perioadei.
Înregistrările contabile sunt după cum urmează:
9. Un imobil care a fost închiriat își schimbă destinația în sensul că începând cu 1 iulie 2012 este utilizat de proprietar. Durata de utilizare reziduală a clădirii este 10 ani.
Variația valorii juste a imobilului de la 31.12.11 la 1.07 2012 este de: 11100-10.200= 900 lei.
Cheltuielile cu amortizarea la la 31.12.2011 sunt: 11.100/1o x 6/12=555.
Înregistrările contabile se prezintă astfel:
În cazul aplicării modelului bazat pe cost, societatea prezintă următoarele informații suplimentare: valoarea justă a proprietății; metoda de amortizare și duratele de viață utilizate; reconcilierea soldurilor de închidere și deschidere.
CAPITOLUL AL VIII-LEA
CONCLUZII PRELIMINARII
O investiție imobiliară trebuie evaluata, inițial, la cost. Costurile de tranzacționare trebuie incluse în evaluarea inițială.
Costul unei investiții imobiliare achiziționate este format din prețul de cumpărare al acesteia plus orice cheltuieli direct atribuibile. Cheltuielile direct atribuibile includ, de exemplu, onorariile profesionale pentru prestarea serviciilor juridice, taxele de transfer al proprietății și alte costuri de tranzacționare.
Costul unei investiții imobiliare construite în regie proprie este costul de la data la care construcția sau îmbunatățirea este finalizată. Până la acea dată, o întreprindere aplica IAS 16, Imobilizări corporale. La acea dată, proprietatea imobiliară devine investiție imobiliară și se aplică acest Standard.
Cheltuiala ulterioară aferentă unei investiții imobiliare care a fost deja recunoscută trebuie adăugată la valoarea contabilă a investiției imobiliare atunci când exista probabilitatea că vor fi generate către întreprindere beneficii economice viitoare, în plus față de standardul de performanță inițial. Toate celelalte cheltuieli ulterioare trebuie recunoscute în perioada în care ele apar.
Există o ipoteză ce este respinsă, conform căreia o întreprindere vrea să determine, în mod credibil, valoarea justă a unei investiții imobiliare, pe o bază continuă. În situații excepționale, totuși există o dovadă clară, în momentul în care o întreprindere achiziționează pentru prima dată o investiție imobiliară (sau în momentul în care o proprietate existentă devine pentru prima dată investiție imobiliară ca urmare a definitivării construcției sau îmbunatățirii, sau în urma survenirii unei modificări în utilizare) că întreprinderea nu va putea determina, în mod credibil, valoarea justă a investiției imobiliare pe o bază continua. Această situație apare atunci când, și numai atunci când, tranzacțiile de piață comparabile sunt ocazionale și nu sunt disponibile estimări alternative ale valorii juste (de exemplu, bazate pe previziuni actualizate ale fluxurilor de numerar). În astfel de situații, o întreprindere trebuie să evalueze acea investiție imobiliară utilizând tratamentul contabil de baza prezent în IAS16, Imobilizări corporale.
Valoarea reziduală a investiției imobiliare trebuie presupusă a fi egală cu zero.
Întreprinderea trebuie să continue aplicarea IAS 16 până la momentul cedării investiției
imobiliare.
Tratamentul contabil al imobilelor de plasament în viziunea IAS 40, presupune că investițiile imobiliare sunt definite ca fiind acele proprietăți deținute de proprietar sau de locatar în baza unui contract de leasing financiar mai degrabă în scopul închirierii sau pentru creșterea valorii capitalului sau ambele.
O investiție imobiliară trebuie evaluată, inițial, la cost. Costurile de tranzacționare trebuie incluse în evaluarea inițială. Costul unei investiții imobiliare achiziționate este format din prețul de cumpărare al acesteia plus orice cheltuieli direct atribuibile.
Evaluarea ulterioară recunoașterii inițiale IAS 40 permite evaluarea uni model bazat pe cost sau model bazat pe valoarea justă.
CONCLUZII GENERALE
După evaluarea inițială, o întreprindere care optează pentru modelul bazat pe cost trebuie să evalueze toate investițiile sale imobiliare utilizând tratamentul contabil de bază din IAS 16, Imobilizări corporale, adică la cost mal puțin orice amortizare cumulată și orice pierderi cumulate din depreciere. Pentru transferul unei investiții imobiliare înregistrate la valoarea justă la proprietăți imobiliare utilizate de posesor sau stocuri, costul proprietății, în scopul contabilizării ei ulterioare conform IAS16 sau IAS 2 trebuie să fie valoarea sa justa de la data modificării utilizării.
Dacă o proprietate imobiliară utilizată de posesor devine o investiție imobiliară care va fi înregistrată la valoarea justă, o întreprindere trebuie să aplice IAS 16 până la data modificării utilizării. Întreprinderile trebuie să trateze orice diferență de la acea dată, dintre valoarea contabilă a proprietății imobiliare, în baza IAS 16, și valoarea sa justă, la fel ca pe o reevaluare, în baza IAS16.
Până la data la care proprietatea imobiliară utilizată de posesor devine o investiție imobiliară înregistrată la valoarea justă, o întreprindere continuă amortizarea proprietății și recunoaște orice pierderi din depreciere care au avut loc. Întreprinderea tratează orice diferență de la acea dată dintre valoarea contabilă a proprietății, în baza IAS 16 și valoarea sa justă în același fel ca pe o reevaluare, în baza IAS 16.
Pentru un transfer de la stocuri la investiție imobiliară care va fi înregistrată la valoarea justă, orice diferență între valoarea justă a proprietății imobiliare la acea dată și valoarea sa contabila anterioară trebui recunoscută în profitul net sau pierderea netă a perioadei.
Atunci când o întreprindere definitivează construcția sau îmbunatățirea unei investiții imobiliare, construită în regie proprie și care va fi înregistrată la valoarea justă, orice diferență între valoarea justă a proprietății imobiliare de la acea dată și valoarea sa contabilă anterioară trebuie recunoscută în profitul net sau în pierderea netă aferentă perioadei.
Câștigurile sau pierderile apărute din casarea sau cedarea investițiilor imobiliare trebuie determinate ca diferență între încasările nete din cedare și valoarea contabilă a activului și trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în contul de profit și pierdere.
Investițiile imobiliare se recunosc ca active numai atunci când sunt îndeplinite cele două criterii: este probabil ca beneficii economice viitoare aferente investiției imobiliare să fie generate către întreprindere; costul investiției imobiliare poate fi evaluat în mod rezonabil.
Standardul clarifică faptul că, dacă un drept de proprietate deținut în cadrul unui contract de leasing este clasificat ca și investiție, atunci modelul valorii juste se referă la acel drept și nu la bunul în cauză.
O proprietate aflată în posesia beneficiarului leasingului, în cazul unui contract de leasing operațional, poate fi clasificată și tratată ca o investiție imobiliară dacă: celelalte elemente ale definiției unei investiții imobiliare sunt respectate; leasingul operațional este tratat ca un leasing financiar, în concordanță cu IAS 17; și beneficiarul utilizează modelul valorii juste, stabilit de Standard pentru bunul în cauză.
IAS 40 revizuit se completează cu următoarele amendamente: cerința de a specifica ce costuri sunt incluse în cadrul costului investiției imobiliare și când elementele înlocuite ar trebui eliminate; precizarea dacă tranzacțiile în care investițiile imobiliare sunt realizate prin schimbul unor active nemonetare, în întregime sau doar parțial), au substanță comercială și cum sunt tratate astfel de tranzacții; tratarea compensațiilor primite de la terți, pentru investiții imobiliare depreciate, care au suferit pierderi sau au fost cedate.
BIBLIOGRAFIE
TRATATE ȘI STUDII DE SPECIALITATE
Caloian, Florentin, Internațional și armonizare în contabilitatea din România, teză de doctorat, Ed. ASE, București, 2004;
Georgescu, N., V. Robu, Analiză economico-financiară, Ed. ASE, București, 2001;
Gheorghiu, A. (coordonator), Analiza activității economice a întreprinderilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1982;
Ișfănescu A., C. Stănescu, A. Băicuși, Analiza economico-financiară, edița a II-a, Ed. Economică, București, 1999;
Jianu, I., Evalurea, prezentarea și analiza performanței întreprinderii. – O abordare din prisma Standardelor Internaționale de Raportare Financiară., Ed. Ceccar, București, 2007;
Lăcătuș, V. D., Amortizarea. Modele și implicații financiare, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2004;
Lupu, Nicolae, Hotelul, economie și management, Ed. Bic All, București, 1998;
Manolescu, Dan, Armonizarea contabilității la directivele europene și la standardele internaționale de contabilitate, teză de doctorat, Ed. ASE, București, 2006;
Mironiuc, M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006;
Munteanu, A., Auditul sistemelor informaționale contabile. Cadrul general, Ed. Polirom, Iași, 2001;
Petrescu, Silvia, Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, Ed. Ceccar, București, 2006;
Petrescu, Silvia, Diagnostic economic financiar. Metodologie. Studii de caz, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2004;
Rusu D., A. Cuciureanu, Silvia Petrescu, G. Dan, Analiza activității economice a întreprinderilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1979;
Sava, C., R. Lazoc, Economia întreprinderii de turism, Ed. Brumar, Timișoara, 2001;
Snak, Oskar, Petre Baron, Nicolae Neacșu, Economia turismului, Ed. Expert, București, 2001;
Stancu, I., Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară, Ed. Economică, București, 1996;
Tabără, N., Modernizarea contabilității și controlului de gestiune, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2006;
Vâlceanu. Gh., V. Robu, N. Georgescu, Analiza economico-financiară, Ed. Economică, ediția a II-a, București, 2005;
Vintilă, Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2000;
*** Ministerul Finanțelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate, Ed. Economică, București, 2005.
ARTICOLE ÎN REVISTE ȘI STUDII DE SPECIALITATE
Caloian, Florentin, „Raportul dintre reevaluarea și ajustarea valorii contabile a imobilizărilor corporale”, în Finanțe publice și contabilitate, nr. 10, 2006, pp. 36-39;
Caloian, Florentin, „Valorile rectificative ale imobilizărilor corporale”, în Finanțe publice și contabilitate, nr. 7-8, 2006, pp. 39-42;
Cernușcă, Lucian, „Politici contabile privind amortizarea imobilizărilor corporale”, în Gestiunea și contabilitatea firmei, nr. 7, 2005;
Constantin, Ștefan, „Amortizarea fiscală a imobilizărilor corporale (mijloacelor fixe)”, în Impozite și taxe, nr. 11-12, 2006, pp. 119-122;
Constantin, Ștefan, „Reevaluarea imobilizărilor corporale”, în Gestiunea și contabilitatea firmei, nr. 3, 3006, pp. 14-16;
Gheorghe, Dumitru, „Contabilitatea amortizării imobilizărilor”, în Finanțe, bănci, asigurări, nr. 5, 2005;
Gheorghe, Dumitru, „Contabilitatea imobilizărilor corporale și financiare”, în Gestiunea și contabilitatea firmei, nr. 7, 2005;
Halaciuc, E., C. Mihalciuc, „Diagnosticul contabil al rezultatelor pe baza contului de profit și pierdere”, în Contabilitate și informatică de gestiune, nr. 10, 2004, p. 153;
Jianu, I., „Performanța în mediul operațional al întreprinderii”, în Contabilitate și informatică de gestiune, nr. 7, 2004, p. 58;
Mitea, Neluța, „Amortizarea imobilizărilor corporale”, în Tribuna economică, nr. 5, 2007, pp. 78-80;
Pârvu, Cerasela, Radu Baluna, Daniel Goagără, „Standardele internaționale de contabilitate și reevaluarea imobilizărilor corporale”, în Gestiunea și contabilitatea firmei, nr. 2, 2004;
Popovici, Ilie, „Amortizarea imobilizărilor corporale – aplicații practice”, în Tribuna economică, nr. 40, 2005, pp. 26-37.
ACTE NORMATIVE
Hotărârea nr. 1553 din 18 decembrie 2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale și stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial, nr. 21 din 12 ianuarie 2004;
Legea nr. 15 din 24 martie 1994, republicată privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.
ANEXE
ANEXA NR.I
Prezentarea indicatorilor pe aria de analiză, formulele de calcul și interpretarea rezutatelor
BIBLIOGRAFIE
TRATATE ȘI STUDII DE SPECIALITATE
Caloian, Florentin, Internațional și armonizare în contabilitatea din România, teză de doctorat, Ed. ASE, București, 2004;
Georgescu, N., V. Robu, Analiză economico-financiară, Ed. ASE, București, 2001;
Gheorghiu, A. (coordonator), Analiza activității economice a întreprinderilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1982;
Ișfănescu A., C. Stănescu, A. Băicuși, Analiza economico-financiară, edița a II-a, Ed. Economică, București, 1999;
Jianu, I., Evalurea, prezentarea și analiza performanței întreprinderii. – O abordare din prisma Standardelor Internaționale de Raportare Financiară., Ed. Ceccar, București, 2007;
Lăcătuș, V. D., Amortizarea. Modele și implicații financiare, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2004;
Lupu, Nicolae, Hotelul, economie și management, Ed. Bic All, București, 1998;
Manolescu, Dan, Armonizarea contabilității la directivele europene și la standardele internaționale de contabilitate, teză de doctorat, Ed. ASE, București, 2006;
Mironiuc, M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006;
Munteanu, A., Auditul sistemelor informaționale contabile. Cadrul general, Ed. Polirom, Iași, 2001;
Petrescu, Silvia, Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, Ed. Ceccar, București, 2006;
Petrescu, Silvia, Diagnostic economic financiar. Metodologie. Studii de caz, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2004;
Rusu D., A. Cuciureanu, Silvia Petrescu, G. Dan, Analiza activității economice a întreprinderilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1979;
Sava, C., R. Lazoc, Economia întreprinderii de turism, Ed. Brumar, Timișoara, 2001;
Snak, Oskar, Petre Baron, Nicolae Neacșu, Economia turismului, Ed. Expert, București, 2001;
Stancu, I., Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară, Ed. Economică, București, 1996;
Tabără, N., Modernizarea contabilității și controlului de gestiune, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2006;
Vâlceanu. Gh., V. Robu, N. Georgescu, Analiza economico-financiară, Ed. Economică, ediția a II-a, București, 2005;
Vintilă, Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2000;
*** Ministerul Finanțelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate, Ed. Economică, București, 2005.
ARTICOLE ÎN REVISTE ȘI STUDII DE SPECIALITATE
Caloian, Florentin, „Raportul dintre reevaluarea și ajustarea valorii contabile a imobilizărilor corporale”, în Finanțe publice și contabilitate, nr. 10, 2006, pp. 36-39;
Caloian, Florentin, „Valorile rectificative ale imobilizărilor corporale”, în Finanțe publice și contabilitate, nr. 7-8, 2006, pp. 39-42;
Cernușcă, Lucian, „Politici contabile privind amortizarea imobilizărilor corporale”, în Gestiunea și contabilitatea firmei, nr. 7, 2005;
Constantin, Ștefan, „Amortizarea fiscală a imobilizărilor corporale (mijloacelor fixe)”, în Impozite și taxe, nr. 11-12, 2006, pp. 119-122;
Constantin, Ștefan, „Reevaluarea imobilizărilor corporale”, în Gestiunea și contabilitatea firmei, nr. 3, 3006, pp. 14-16;
Gheorghe, Dumitru, „Contabilitatea amortizării imobilizărilor”, în Finanțe, bănci, asigurări, nr. 5, 2005;
Gheorghe, Dumitru, „Contabilitatea imobilizărilor corporale și financiare”, în Gestiunea și contabilitatea firmei, nr. 7, 2005;
Halaciuc, E., C. Mihalciuc, „Diagnosticul contabil al rezultatelor pe baza contului de profit și pierdere”, în Contabilitate și informatică de gestiune, nr. 10, 2004, p. 153;
Jianu, I., „Performanța în mediul operațional al întreprinderii”, în Contabilitate și informatică de gestiune, nr. 7, 2004, p. 58;
Mitea, Neluța, „Amortizarea imobilizărilor corporale”, în Tribuna economică, nr. 5, 2007, pp. 78-80;
Pârvu, Cerasela, Radu Baluna, Daniel Goagără, „Standardele internaționale de contabilitate și reevaluarea imobilizărilor corporale”, în Gestiunea și contabilitatea firmei, nr. 2, 2004;
Popovici, Ilie, „Amortizarea imobilizărilor corporale – aplicații practice”, în Tribuna economică, nr. 40, 2005, pp. 26-37.
ACTE NORMATIVE
Hotărârea nr. 1553 din 18 decembrie 2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale și stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial, nr. 21 din 12 ianuarie 2004;
Legea nr. 15 din 24 martie 1994, republicată privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Impactului Ias16, Ias36, Ias40 Asupra Situatiei Si Performantei Intreprinderilor (ID: 135770)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.