. Analiza Gestiunii Potentialului Tehnic la O Unitate Economica (s.c. Xyz S.a.)

Economie

. Analiza Gestiunii Potentialului Tehnic la O Unitate Economica (s.c. Xyz S.a.)

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Orice întreprindere, indiferent de profil și dimensiune, de spațiul socio-economic în care activează, trebuie să-și probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurență și de adaptare, performanța economico-financiară, acestea cu atât mai mult cu cât mecanismele clasice ale economiei de piață se formează și urmează să funcționeze cu toate rigorile ce le presupun.

Deci, piața, ca mecanism de reglare a funcționării economiei, are un impact complex și permanent asupra deciziilor libere și autonome ale agenților economici privind operațiunile în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, eficiența utilizării lor în vederea asigurării marjei concurențiale, a variabilității. În acest context, s-a definit ca necesitate și utilitate analiza economico-financiară ca instrument de supraveghere a activității și performanțelor ei, inclusiv cu luarea în considerare a variabilelor probabile ale pieței.

Prezenta lucrare, intitulată "ANALIZA GESTIUNII POTENȚIALULUI TEHNIC LA O UNITATE ECONOMICĂ ", are ca obiectiv o analiză economico-financiară corectă și realist întreprinsă, care să pătrundă în esența fenomenelor ce caracterizează activitatea firmei și în mod deosebit a utilizării mijloacelor fixe.

Obiectivul propus a devenit realizabil numai printr-o bună cunoaștere a potențialului intern al societății, a rezultatelor economico-financiare obținute, a factorilor care au determinat modificarea volumului de activitate, a efectelor economice realizate.

Analiza economico-financiară joacă un rol important în conducerea unităților economice, în exercitarea tuturor atributelor sau funcțiilor conducerii (previziune, organizare, coordonare, comandă și control)precum și în realizarea funcțiunilor fundamentale ale unităților (cercetare-dezvoltare, producție, comercializare, financiar-contabilă, de personal).

În exercitarea funcției de previziune, analiza furnizează conducerii informații necesare pentru realizarea prognozelor, pentru fundamentarea programelor, pentru stabilirea strategiei și tacticii de acțiune.

Prin îmbinarea analizei retroactivă cu analiza curentă și analiza previzională se realizează legătura între activitatea trecută, prezentă și viitoare și se pot lua măsuri pentru conducerea fenomenelor în viitor.

În realizarea funcției de organizare, analiza permite luarea măsurilor necesare pentru organizarea activității agenților economici, se apreciază eficiența structurii organizatorice, se fundamentează propunerile pentru funcționarea acesteia în vederea sporirii eficienței activității.

În exercitarea funcției de coordonare analiza urmărește corelarea diferitelor funcțiuni ale întreprinderii, asigurarea și menținerea unui echilibru între necesități și resurse, între venituri și cheltuieli sau între alte fenomene economice desfășurate la nivelul agenților economici.

Un rol deosebit de important revine analizei economice în realizarea funcției de comandă, deoarece aceasta asigură fundamentarea deciziilor operative, tactice și strategice. Rezultatele analizei servesc la cunoașterea fenomenelor economice în toată complexitatea lor, a influenței ce este exercitată de diferiți factori, fapt ce permite stabilirea variantei optime de acțiune.

În exercitarea funcției de control, analiza economică permite cunoașterea întregii activități a rezultatelor economico-financiare, a eficienței deciziilor luate de conducerea întreprinderii, prin intermediul acestei funcții putându-se stabili factorii și cauzele care au provocat diferite abateri în activitatea economică și luarea măsurilor de reglare și prevenire a lor.

Pentru analiza gestiunii potențialului tehnic la S.C. „GENERAL CONSTRUCT” S.A. am folosit atât metode ale analizei calitative cât și metode ale analizei cantitative.

Analiza cantitativă urmărește esența fenomenului, însușirile sale esențiale, factorii care sunt de aceeași natură cu fenomenul și îl determină.

Rolul analizei calitative îl constituie elaborarea de metode în care sunt prinse elementele esențiale ale fenomenului.

În cadrul metodelor analizei calitative sunt incluse: metoda descompunerii sau diviziunii rezultatelor; metoda grupării; metoda comparației rezultatelor.

Metoda diviziunii sau descompunerii rezultatelor constă în descompunerea fenomenelor și proceselor cercetate în elemente componente. Astfel se lărgește sfera de cercetare la nivelul elementelor componente, stabilindu-se contribuția acestora la modificarea totală a fenomenelor studiate și localizând în timp și spațiu proveniența rezultatelor și cauzele acestora.

Metoda grupării presupune separarea colectivității cercetate, pe categorii omogene de unități, după variația uneia sau mai multor caracteristici alese în funcție de scopul cercetării și natura fenomenului studiat.

Metoda comparației presupune faptul că toate rezultatele agentului economic se analizează nu numai ca mărime în sine, ci și ca raport față de un anumit criteriu sau față de o bază de comparație. În funcție de baza de comparație folosită se pot efectua: comparații în timp între rezultatele efective și cele programate și între rezultatele din perioada curentă și cele din perioada de bază; comparații în spațiu între rezultatele din secțiile societății comerciale și între rezultatele obținute de societatea comercială și rezultatele medii pe ramură.

Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări cantitative exprimate prin greutate, grad, volum, număr, durată.

În cadrul metodei cantitative sunt incluse: metoda substituției în lanț și metoda bilanțieră.

Metoda substituției în lanț se bazează pe variația succesivă și corelată a factorilor specifici fenomenului analizat. Substituirea presupune înlocuirea într-o anumită relație a valorii unui factor cu altă valoare. Ordinea de înlănțuire a factorilor poate da naștere la mai multe variante posibile ale substituirilor, cu rezultate diferite.

Metoda bilanțieră se utilizează în cazul în care între elementele fenomenului studiat există relații de tip determinist de natura sumei sau diferenței. Legăturile bilanțiere oglindesc cantitativ interdependența elementelor fenomenului, analiza lor permițând evidențierea cauzelor care au determinat modificarea acestuia prin compararea valorilor efective ale elementelor balanței cu valorile prevăzute sau cele ale perioadei precedente.

Pentru obținerea informațiilor necesare fundamentării analizei economice la S.C.”GENERAL CONSTRUCT” S.A. am folosit atât surse exterioare societății comerciale, dintre care se remarcă cele privind analiza economico-financiară a întreprinderilor, însă preponderente au fost informațiile din sursele interne ca de exemplu: bilanțuri contabile, informațiile obținute de la serviciul financiar-contabil și de la serviciul resurse umane, salarizare, management, restructurare, privatizare, administrativ.

Din punt de vedere al naturii lor informațiile utilizate în lucrare au fost economico-financiare, tehnologice și tehnice, juridice, sociale etc.

Abordarea întregii problematici din prezenta lucrare este subordonată managementului intern al societății analizate care trebuie să asigure utilizarea eficientă a întregului potențial de care dispune în vederea sporirii rentabilității.

CAPITOLUL I

ANALIZA UTILIZĂRII POTENȚIALULUI TEHNIC

Capitalul fix – resursă de bază a unităților economice

Capitalul fix reprezintă acea parte a patrimoniului care participă în procesul de muncă la mai multe cicluri de producție, se uzează treptat și ca urmare își transmite valoarea asupra produsului creat nu dintr-o dată ci treptat, corespunzător perioadei de funcționare și cantității de produse realizate; pe tot parcursul utilizării lui, capitalul fix nu-și schimbă forma fizică.

În conformitate cu normele legale în vigoare, obiectele care se încadrează în această definiție nu sunt considerate capital fix decât dacă au o valoare de inventar mai mare de 8.000.000 lei și dacă au o perioadă de funcționare de peste un an.

Un capital fix participă la mai multe cicluri de producție transferându-și astfel, treptat, valoarea proprie asupra valorii produselor realizate.

Deci, într-un ciclu de producție are loc procesul de uzură a capitalului fix respectiv. Expresia valorică a gradului în care un capital s-a uzat, a urmare a participării lui la un ciclu de producție, se numește amortizare. Sumele reprezentând amortizarea capitalului fix reflectă deci, partea din valoarea capitalului fix care s-a transferat asupra valorii noului produs creat.

Capitalul fix se clasifică după mai multe criterii și anume:

a). După destinația sa în procesul de producție, se cunosc nouă categorii:

clădiri;

construcții speciale;

mașini de forță și utilaje energetice;

mașini, utilaje și instalații de lucru,

aparate și instalații de măsurat, control și reglare;

mijloace de transport;

animale;

plantații;

unelte, accesorii de producție și inventar gospodăresc.

Ponderea fiecărei categorii în volumul total de capital fix variază în funcție de particularitățile fiecărei ramuri sau domeniu de activitate. Însă, indiferent de particularitățile ramurii, un rol important în volumul de capital fix îl constituie acele utilaje care asigură promovarea procesului tehnic, creșterea gradului de mecanizare, automatizare și cibernetizare a proceselor de producție, care asigură implicit creșterea eficienței economice a folosirii capitalului fix.

b). După modul de participare la procesul de producție, există:

capital fix direct productiv;

capital fix indirect productiv;

Capitalul fix direct productiv este legat nemijlocit de procesul de producție (mașini, utilaje de producție, clădirile secțiilor, mijloace de transport etc.) iar capitalul fix indirect productive materializează în construcții social-culturale și care au o participare importantă la desfășurarea în bune condiții a proceselor de producție.

c). După locul pe care îl ocupă în procesul de producție, capitalul fix se împarte în:

capital fix activ;

capital fix pasiv.

Capitalul fix activ este cel care realizează în mod efectiv procesul de producție, așa cum este și cazul utilajelor, instalațiilor de lucru, construcțiilor speciale, aparatelor și instalațiilor de măsură și control etc.

Capitalul fix pasiv are cu preponderență rolul de a asigura condițiile necesare desfășurării în bune condiții a proceselor de producție și de muncă, de a proteja activitățile umane așa cum este cazul clădirilor.

În cazul structurii capitalului fix al fiecărei unități economice, capitalul fix activ trebuie să dețină un loc important, dar nici cel pasiv nu trebuie redus sub o anumită limită, deoarece în acest fel poate influența în mod negativ desfășurarea procesului de producție.

d). După aparență, capitalul fix poate fi:

capital fix propriu;

capital fix închiriat.

În cazul declanșării unei activități economice când capitalul bănesc este redus apare necesitatea ca agentul economic să închirieze, pe termen limitat, anumite utilaje ca apoi pe baza profitului realizat să-și achiziționeze propriile utilaje, instalațiile de lucru, etc.

Normal că închirierea unor utilaje este avantajoasă și atunci când nivelul producției este redus și aceasta se limitează numai la o perioadă de timp care se situează sub durata de serviciu a utilajului respectiv, ceea ce nu justifică din punct de vedere economic achiziționarea unui anumit tip de utilaj.

e). Următoarea clasificare se referă cu precădere la utilaje, instalații de lucru și alte obiecte asemenea care compun capacitatea de producție a unei societăți comerciale.

După starea lor concretă în raport cu desfășurarea procesului de producție, capacitățile de producție pot fi la un moment dat active (care la rândul lor sunt în exploatare sau în reparații) și inactive (în curs de montaj, în rezervă, în conservare sau propuse spre casare). Categoria capacităților de producție în exploatare cuprinde acele utilaje, instalații de lucru care sunt în stare de funcționare în cadrul secțiilor și atelierelor de producție indiferent de faptul că la momentul oție indiferent de faptul că la momentul observării ele funcționează efectiv sau nu.

În categoria capacităților de producții în reparații se cuprind și acelea care sunt în așteptarea reparațiilor.

Prin utilaje în curs de montaj se înțeleg utilajele care au fost achiziționate ca urmare a investițiilor realizate și care se găsesc în procesul de montaj.

În activitatea practică trebuie făcută distincția între capacitățile de producție care se găsesc în rezervă și cele care sunt trecute în conservare. Dacă o unitate economică dispune de patru instalații din care trei sunt în exploatare nemijlocită iar a patra este în stare de a interveni, când una din cele trei ar suferi o avarie, atunci cea de a patra se consideră a fi în rezervă. Dacă o unitate economică deține un utilaj care-i prisosește deoarece și-a schimbat profilul de fabricație, acesta este trecut în conservare pentru a fi vândut sau împrumutat altei unități în perioada următoare.

f). Din punctul de vedere al stadiului recuperării prin amortizare a valorii inițiale a capitalului fix apar trei situații și anume: cazul în care durata cât a funcționat capitalul fix a depășit durata de recuperare; cazul în care cele două durate sunt egale și situația în care durata de funcționare este mai mică decât perioada de recuperare.

În primul caz avem o situație favorabilă, deoarece cheltuielile făcute cu achiziționarea utilajului au fost recuperate integral, dar posibilitatea menținerii lui în funcționare trebuie analizată pentru a nu se ajunge la cheltuieli de producție suplimentare sau la realizarea unor produse care se situează sub caracteristicile acelor produse realizate cu utilaje mai perfecționate.

Aceleași considerații sunt valabile și în cazul în care utilajul a funcționat pe întreaga sa perioadă de recuperare.

În cazul în care durata efectivă de funcționare este mai mică decât cea pentru recuperarea cheltuielilor de achiziție unitatea economică trebuie să ia măsuri pentru prelungirea duratei de funcționare a capitalului fix, dar fără un nivel al cheltuielilor de întreținere care nu se justifică din punct de vedere economic.

Analiza indicatorilor de apreciere a eficienței economice

a utilizării capitalului fix

În cadrul fiecărei unități un accent deosebit de pune pe utilizarea capitalului fix cu eficiență economică tot mai ridicată, eficiență care să exprime interacțiunea cantității și calității capitalului fix ca generatoare de efecte economice și nivelul și structura acestor efecte. Nivelul eficienței economice al utilizării capitalului fix este influențat de o serie de factori și anume: prețul de achiziție al utilajelor; randamentul utilajelor; durata de funcționare a capitalului fix; gradul de promovare a progresului tehnic; durata dintre două reparații și nivelul calitativ al acestora; volumul cheltuielilor cu întreținerea și funcționarea utilajelor etc.

În condițiile economiei de piață, un rol important în asigurarea unei eficiențe ridicate a capitalului fix îl are achiziționarea acelor utilaje care să asigure o producție care este cerută pe piață atât în momentul achiziționării utilajelor cât mai ales în perspectiva anilor următori, având în vedere că durata de funcționare a capitalului fix este mare. În această perioadă pot interveni schimbări în ceea ce privește concepția produselor, exigența consumatorilor, posibilitățile de aprovizionare cu unele materii prime sau chiar apariția de noi materii prime.

Un alt aspect care influențează nivelul eficienței economice a capitalului fix îl constituie randamentul acestora; cu cât utilajele vor fi mai perfecționate, cu atât se va realiza o producție, dar și de o calitate mai mare.

Eficiența economică a capitalului fix depinde și de nivelul progresului tehnic, de corelațiile dintre creșterea productivității muncii și a înzestrării procesului de producție cu capital fix, de structura capitalului fix, de ponderea părții active în totalul capitalului fix, de gradul de utilizare intensivă și extensivă a utilajelor.

Un rol important în promovarea progresului tehnic îl are activitatea de modernizare a utilajelor existente în funcțiune, deoarece în acest caz se pleacă de la o bază tehnico-materială existentă care se dezvoltă și se perfecționează. Mai mult, efortul agenților economici va fi orientat spre modernizarea capitalului fix activ pe care se realizează nemijlocit producția. Prin modernizările aduse utilajelor se urmărește, în principal, reducerea consumurilor materiale, de muncă și îmbunătățire a calității produselor.

Activitatea de modernizare a utilajelor asigurând creșterea parametrilor tehnico-economici creează condiții pentru sporirea volumului de producție obținut și uneori, ca urmare a creșterii gradului de mecanizare și automatizare a proceselor de producție, de reducere a numărului se salariați.

Una din condițiile fundamentale ale economiei de piață și care se realizează prin modernizarea capitalului fix existent în funcțiune o constituie îmbunătățirea calității produselor.

Structura producției, calitatea acesteia sunt determinate de beneficiarul produselor, de utilizatorul final al acestora.

Îmbunătățirea calității produselor nu se poate realiza decât prin modernizarea utilajelor existente îmbunătățirea tehnologiilor de fabricație ți eventual prin achiziționarea de noi utilaje, cale mai ușoară dar mai costisitoare, deoarece necesită un efort investițional mai mare.

O particularizare a eficienței economice a capitalului fix o constituie faptul că efectul nu se localizează numai la unitatea unde acestea funcționează ci au un câmp mult mai extins.

Astfel, prima categorie de efecte se referă la efectele directe ce se materializează la nivelul agentului economic în creșterea volumului producției realizate, sporirea profitului, îmbunătățirea calității produselor.

A doua categorie la efecte conexe care se produc în alte unități economice ca urmare a efectelor propagate.

La aceste două categorii de efecte se mai adaugă și efectele indirecte, de natură socială cu influență imediată asupra efectelor directe. Modernizarea unor utilaje sau achiziționarea unora mai performante creează condiții de muncă mai bune pentru muncitori, diminuează gradul de poluare a zonei respective etc.

Indicatorii de apreciere a eficienței economice a utilizării capitalului fix se pot împărți în mai multe categorii, din care mai importante sunt: indicatori de sinteză, indicatori ce reflectă folosirea din punct de vedere extensiv a capitalului fix; indicatori de apreciere a folosirii intensive a acestora și indicatori de structură.

Indicatori de sinteză a utilizării capitalului fix. Din această categorie de indicatori fac parte următorii:

a). Producția la 1.000 lei capital fix (P). Formula de calcul pentru acest indicator este:

P = 1.000

în care:

Q = producția anuală;

Cf = valoarea capitalului fix.

Acest indicator se poate calcula în mai multe variante în funcție de modul cum se exprimă producția și anume: producția fizică, producția valorică, valoarea adăugată etc.

Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât el reflectă o mai bună folosire a capitalului fix din dotare.

b). Profitul la 1.000 lei capital fix (S). Acest indicator care se mai numește rentabilitatea capitalului fix, se calculează cu ajutorul relației:

S = 1.000

în care:

P = profitul anual realizat în urma fabricării producției Q.

El exprimă profitul ce se obține la 1.000 lei capital fix, indicator deosebit de important deoarece reflectă efectul net ce revine la 1.000 lei capital fix. Se poate calcula în funcție de profitul brut anual și profitul net actual.

c). Rezerva potențială de producție (r). Se calculează cu formula:

r = Qc – Qe

în care:

Qc = producția corespunzătoare capacității capitalului fix;

Qe = producția efectiv realizată sau ce urmează a se realiza.

Acest indicator are facilitatea de a exprima posibilitățile suplimentare a producției, în funcție de cererea pieței și crearea de capacitate. Indicatorul se mai numește și rezervă de capacitate.

d). Gradul de folosire a suprafețelor de producție (G) se calculează pe baza formulei :

G =

în care:

Ap = suprafața afectată desfășurării procesului de producție;

Au = suprafața utilă.

e). Gradul de înzestrare tehnică a muncii (Z). Acest indicator exprimă valoarea capitalului fix ce revine pe un salariat și se calculează cu formula:

Z =

în care:

Cf = valoarea capitalului fix;

N = numărul de salariați.

Cu cât acest indicator este mai mare cu atât gradul de dotare tehnică a unității economice este mai ridicat și deci se asigură un nivel superior al productivității muncii cu influență directă asupra eficienței economice a capitalului fix.

f). Ponderea amortizării în totalul cheltuielilor materiale .

Cu cât este mai mare amortizarea, cu atât capitalul fix participă într-o măsură mai mare la realizarea producției, ceea ce arată că unitatea respectivă dispune de un nivel ridicat de dotare tehnică. Calculul acestui indicator se face astfel:

în care:

A = amortizarea capitalului fix;

CM = cheltuielile materiale.

Acest indicator mai are și avantajul că pune în evidență situația concretă a consumului de materii prime, materiale, combustibili etc., permițând în acest fel conducerii unității să ia măsurile menite să asigure îmbunătățirea eficienței economice a utilizării capitalului fix.

g). Ponderea capitalului fix activ în totalul capitalului fix (f).

Acest indicator se calculează cu ajutorul relației:

f =

în care:

Ca = valoarea capitalului fix activ;

Cf = valoarea capitalului fix total.

Acest indicator trebuie să fie cât mai mare deoarece capitalul fix activ participă nemijlocit la realizarea bunurilor materiale.

Indicatori de utilizare extensivă a capitalului fix. Utilizarea extensivă a capitalului fix constituie o importantă cale de creștere a eficienței acestuia, deși în general, o cale limitată de timpul calendaristic.

Întregul timp calendaristic de 8.760 ore într-un an nu poate fi utilizat complet datorită nevoii de reparații și a altor activități de întreținere care asigură buna funcționare a utilajelor.

Principalele categorii de timp ce se pot calcula pentru aprecierea eficienței utilizării capitalului fix, din punct de vedere extensiv sunt:

a). Fondul de timp calendaristic (Tc), care se determină în funcție de numărul de utilaje existente în funcție și perioada de timp cât acestea au funcționat, respectiv:

în care:

U = numărul de utilaje;

Z = numărul de zile calendaristice dintr-o perioadă în care ele au figurat în evidența unității economice.

b). Fondul de timp nominal (Tn) reprezintă timpul în care unitatea programează funcționarea utilajelor ținând seama de timpul corespunzător zilelor nelucrătoare pe an, precum și de regimul de lucru exprimat prin numărul de schimburi și numărul orelor lucrătoare pe schimb.

în care:

Ts = timpul corespunzător duminicilor și sărbătorilor legale;

N = numărul de schimburi în care își desfășoară activitatea capitalul fix;

H = numărul orelor de lucru pe schimb.

c). Fondul de timp disponibil al capitalului fix (Td) exprimă timpul în care se poate dispune pentru funcționarea utilajelor ținând seama de norma de reparații.

în care:

Tr = fondul de timp afectat opririlor pentru reparații;

Tt = timpul pentru opriri tehnologice.

d). Fondul de timp programat (Tp). Acest fond de timp al utilajelor se referă la acel timp necesar pentru obținerea producției programate a se realiza într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an.

e). Fondul de timp efectiv lucrat (Te) reprezintă timpul de funcționare efectivă a utilajelor într-o perioadă, ținând seama de întreruperile în funcționarea utilajelor și se calculează astfel:

în care:

In = reprezintă întreruperile în funcționarea utilajelor.

Cu ajutorul acestor categorii de fond de timp se pot determina o serie de indicatori care reprezintă în mărime relativă gradul de utilizare extensivă a capitalului fix și anume:

1. Gradul de utilizare al fondului de timp calendaristic(Gm). El se poate calcula în două variante și anume:

gradul de utilizare extensivă medie pe baza formulei:

Gm = 100

în care:

Gm = reprezintă gradul de utilizare extensivă medie a capitalului fix;

gradul de utilizare maximă, calculat cu formula:

Gmx = 100

în care:

Gmx = reprezintă gradul de utilizare extensivă maximă a capitalului fix.

În ambele cazuri, gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic trebuie să fie cât mai mare, dar el întotdeauna va fi mai mic decât 100%.

2. Gradul de programare a folosirii timpului disponibil (Gp) se calculează cu ajutorul relației:

Gp = 100

Timpul programat trebuie să se refere numai la realizarea acelor produse pentru care există asigurată desfacerea, care sunt solicitate pe piață și să nu încarce capacitățile de producție cu produse ce nu sunt cerute de beneficiari, deoarece nu răspund nevoilor lor.

3. Gradul de folosire a timpului maxim disponibil (Gd) exprimă ponderea timpului efectiv lucrat în timpul disponibil și se calculează cu formula:

Gd = 100

Indicatorii pot fi calculați la nivelul întregii unități economice dar și pe secții, ateliere, verigi de producție și chiar utilaje.

Determinarea indicatorilor de utilizare extensivă a capitalului fix face posibilă evidențierea și dimensionarea rezervelor interne de producție prin mobilizarea cărora s-ar putea obține un spor de producție prin efectuarea unor eforturi investiționale minime sau chiar fără investiții.

Nivelul acestor indicatori este mai mic sau egal cu 100%. În aceste condiții, rezervele de fond de timp pentru producție se determină prin scăderea din cifra unu a indicatorilor respectivi.

Indicatori de utilizare intensivă a capitalului fix. Îmbunătățirea folosirii intensive a utilajelor și instalațiilor de producție existente, obținerea unei producții mai mare pe o mașină în aceeași unitate de timp de lucru (oră, zi, schimb) constituie cea mai avantajoasă cale de sporire a producției.

Analiza folosirii intensive se face pe baza următorilor indicatori:

a. Gradul de utilizare a capacităților de producție (Gu), care exprimă ponderea producției realizate în mărimea capacității de producție și se calculează cu ajutorul relației:

Gu = 100

în care:

Qt = producția realizată;

Cp = capacitatea de producție exprimată în aceleași unități în care s-a evaluat producția fabricată.

b. Indicele folosirii intensive a capacităților de producție (In). Pentru calculul acestui indicator se pleacă de la una din formulele de stabilire a capacității de producție și anume:

de unde,

In =

în care:

K = reprezintă caracteristica tehnică a capitalului fix în funcție de care se stabilește capacitatea de producție;

Tn = timpul maxim disponibil.

Pe baza relației de mai sus, înlocuind capacitatea de producție cu producția realizată, rezultă:

In = 100

în care:

In = reprezintă indicele folosirii intensive a capacității pe producție.

Folosirea capacității de producție este cu atât mai bună cu cât indicele de folosire a capacităților de producție este mai apropiat de indicele intensiv (teoretic) al capacității de producție.

c. Producția orară programată a utilajelor

în care:

Qp = producția programată a se realiza pe utilaj într-o perioadă de timp;

Tp = timpul programat de funcționare a utilajului.

Acest indicator se mai calculează și cu ajutorul formulei:

în care:

= producția ce revine pe un utilaj;

N = numărul de utilaje ce urmează să participe la procesul de producție. Semnificația economică a indicatorului analizat este aceea că el exprimă volumul producției (fizice sau valorice) capabil să-l realizeze un anumit utilaj.

Indicatori de structură a capitalului fix. În rândul indicatorilor ce reflectă structura capitalului fix se cuprind:

a). Volumul producției realizată cu mijloace mecanizate (Qm). Acest indicator se calculează cu formula:

în care:

= cantitatea din sortimentul i fabricată cu mijloace mecanizate;

= prețul sortimentului I din produsul executat de utilaje mecanizate;

n = numărul de sortimente mecanizate.

Acest indicator trebuie să fie cât mai mare deoarece în acest fel se asigură condiții mai bune de lucru care favorizează creșterea productivității muncii și implicit creșterea eficienței economice a utilizării capitalului fix.

b). Greutatea specifică a producției realizate cu mijloace mecanizate din totalul producției, indicator cunoscut și sub denumirea de coeficient de mecanizare (g).

Se calculează cu formula:

în care:

Q = producția totală realizată.

Prin acest indicator se stabilește cât la sută din producția totală se realizează pe utilaje mecanizate, automatizate sau cibernetizate.

c). Ponderea personalului muncitor ocupat cu munca mecanizată față de totalul muncitorilor (Pm).

Relația de calcul este:

Pm = 100

în care:

Nm = numărul muncitorilor care desfășoară munci mecanizate;

Nt = numărul total al salariaților ce-și desfășoară activitatea în unitatea analizată.

Acest indicator se poate calcula la nivelul locurilor de muncă, secțiilor sau întregii unități.

d). Numărul utilajelor înlocuite cu utilaje moderne

Acest indicator se poate calcula pe grupe de utilaje și pe total unitate economică. Cum orice achiziție de noi utilaje necesită un efort investițional suplimentar, fiecare utilaj înlocuit trebuie să fie justificat de un calcul economic prin care să demonstreze că acesta duce la creșterea producției, fie la reducerea cheltuielilor materiale sau de muncă, pe unitatea de produs. În cazul în care efortul pentru achiziționarea de utilaje mai perfecționate nu este susținut și de rezultate corespunzătoare înseamnă că promovarea progresului tehnic nu se justifică din punct de vedere economic și deci, nu se acceptă.

e). Ponderea utilajelor modernizate în numărul total de utilaje (Pu).

Se calculează cu ajutorul relației:

Pu = 100

în care:

Nm = numărul utilajelor utilizate;

Nt = numărul total al utilajelor;

Acest indicator este cu atât mai semnificativ pentru aprecierea gradului de modernizare a unității, cu cât gradul de omogenitate al utilajelor este mai mare.

f). Coeficientul de uzură a capitalului fix (Ku)

Pentru a caracteriza starea funcțională a utilajelor se utilizează acest indicator, care se calculează cu formula:

Ku = 100

în care:

A = amortizarea totală;

Vi = valoarea de inventar a capitalului fix.

Cu cât acest indicator este mai mic cu atât el exprimă o perioadă mai scurtă de la achiziționarea acestora, ceea ce arată că uzura morală și fizică își manifestă efectele într-o măsură mai mică asupra rezultatelor economice decât în cazul în care coeficientul este mai mare.

g). Coeficientul de reînnoire a capitalului fix (Kr).

Formula de calcul pentru acest indicator este:

Kr = 100

În care:

Ci = valoarea capitalului fix pus în funcțiune într-o perioadă de timp;

Ve = valoarea capitalului fix existent la sfârșitul perioadei de calcul.

h). Coeficientul de eficiență economică a modernizărilor ()

în care:

E = efectele economice obținute în urma modernizării (spor de producție, profit, încasări valutare etc).

Cm = cheltuielile făcute pentru modernizare.

Acest indicator exprimă efectele anuale (profit anual, producție anuală etc.) ce se obțin la 1 leu efort făcut pentru asigurarea creșterii gradului de mecanizare, automatizare și cibernetizare a utilajelor și implicit a proceselor de producție.

Indicatorul astfel calculat trebuie să fie maxim.

i). Economia relativă de personal (En)

Arată cu cât ar trebui să crească numărul de salariați pentru a realiza un volum de producție superior dacă nu ar fi crescut productivitatea muncii ca urmare a acțiunilor de modernizare și reutilare.

Relația de calcul:

En =

în care:

= producția realizată după promovarea progresului tehnic prin modernizare;

= productivitatea muncii înainte și după mecanizarea și automatizarea utilajelor.

Din această categorie de indicatori mai fac parte: gradul de mecanizare pe muncitor, care se determină prin raportarea valorii utilajelor mecanizate la numărul total de muncitori; consumul de energie pe muncitor calculat prin raportarea consumului anual de energie, în expresie valorică sau naturală, la numărul total de muncitori etc.

1.3. Analiza volumului, structurii și a calității potențialului tehnic

Eficiența și viabilitatea unei firme într-o economie concurențială este asigurată și de măsura în care aceasta dispune de un potențial material ai cărei parametrii tehnici și funcționali corespund noilor exigențe ale economiei de piață.

Aceasta presupune existența unui potențial tehnic corespunzător ca volum, structură și calitate, care să ofere firmei posibilitatea realizării unei producții și a unor prestări de calitate.

Analiza dinamicii mijloacelor fixe

În analiza dinamicii mijloacelor fixe se urmărește evoluția valorii de inventar (sau a valorii medii) pe o perioadă, pe total și pe principalele categorii de mijloace fixe, o atenție deosebită acordându-se acelor categorii de mijloace fixe productive, deci care participă în mod direct la procesul de producție.

Analiza structurii mijloacelor fixe

Structura mijloacelor fixe îndeplinește o funcție importantă în analiza eficienței globale a acestora, cât și a activității totale și are rolul de a orienta efortul investițional către acele categorii de mijloace fixe ce participă nemijlocit la obținerea produselor finite, a lucrărilor etc.

Pe baza unor calcule se poate desprinde influența pe care o exercită scăderea ponderii mijloacelor fixe active asupra volumului producției globale brute la 1.000 lei mijloace fixe.

În acest caz se pornește de la modelul:

unde:

g = ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe;

Q = volumul producției folosite pentru caracterizarea eficienței;

= valoarea medie a mijloacelor fixe;

= valoarea medie a mijloacelor fixe active.

Modificarea indicatorului de eficiență "producția globală la 1.000 lei mijloace fixe" de se explică prin eficiența directă a factorilor:

modificarea structurii mijloacelor fixe active (a ponderii lor):

2. modificarea volumului producției la 1.000 lei mijloace fixe active:

Analiza stării mijloacelor fixe

Starea mijloacelor fixe se caracterizează prin grad de uzură ăi prin grad de reînnoire.

Gradul de uzură se stabilește pe total mijloace fixe și pe categorii, la începutul și sfârșitul perioadei, conform relației:

Al doilea indicator, gradul de reînnoire evidențiază înlocuirea mijloacelor fixe vechi cu cele noi, care presupun performanțe superioare. Acest indicator se stabilește conform relației:

1.4. Analiza utilizării potențialului tehnic

Analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe

Folosirea extensivă a mijloacelor fixe constituie o rezervă de mare însemnătate pentru realizarea obiectivelor maximale ale întreprinderii.

În analiza economico-financiară , pentru caracterizarea folosirii extensive, a mijloacelor fixe, se folosesc următorii indicatori:

gradul de programare și folosire a fondului de timp calendaristic;

gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil.

Pentru determinarea acestor indicatori se folosesc modelele:

în care:

T = fondul de timp calendaristic;

T = fondul de timp maxim disponibil;

T = fondul de timp efectiv lucrat;

T= fondul de timp aferent opririlor legale, opririlor tehnologice și reparațiilor programate;

T= fondul de timp neutilizat (1,2,3 ….. n = cauze).

Indicatorii amintiți se determină după următoarele relații:

gradul de programare a fondului de timp calendaristic:

Gp =

gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil:

Gmax =

gradul de folosire a fondului de timp calendaristic:

Gf =

Pentru a evalua mai corect importanța utilizării extensive este necesară o cuantificare a influenței folosirii timpului de lucru al utilajelor asupra principalilor indicatori ai performanțelor economico-financiare cu ajutorul relațiilor:

Modificarea valorii producției marfă fabricată:

unde:

N = numărul de utilaje;

t = numărul de ore/utilaj;

= randamentul mediu orar.

Modificarea valorii adăugate aferente producției marfă fabricată:

Modificarea sumei profitului brut:

Analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe

Gradul de utilizare a capacității de producție se determină ca raport între cifra de afaceri prevăzută și respectiv obținută și venitul maxim posibil a fi realizat în condițiile utilizării 100% a capacităților de producție.

Cp =

Se determină un grad de utilizare programat (Cpp) și un grad de utilizare efectiv (Cpe).

Cpp =

Cpe =

unde:

CA = cifra de afaceri prevăzută;

CA= cifra de afaceri obținută;

V= venitul maxim posibil a fi realizat.

Indicii de utilizare intensivă se stabilesc pe baza relației:

Iu =

în care:

Iu = indicele de utilizare intensivă;

Q = volumul producției;

K = caracteristica dimensională a utilajului;

T = timpul de funcționare a utilajului.

Pornind de la această relație înseamnă că volumul producției apare sub forma funcției Q = f(K, T, Iu) și deci se poate explica prin acțiunea a trei factori:

Influența modificării caracteristicii utilajului:

sau Q-Q

2. Influența modificării timpului de lucru:

sau Q"- Q

3. Influența modificării indicelui de utilizare intensivă:

sau Q- Q"

Întrucât caracteristica dimensională a utilajului este de regulă, constantă înseamnă că rezervele creșterii volumului producției privesc timpul de lucru și indicele tehnico-economic de utilizare.

Randamentul utilajelor reprezintă cantitatea (fizică sau valorică) de producție pe unitate a factorului utilizat (care poate fi exprimat fie în numărul de echipamente, utilaje, fie prin timpul de lucru al acestora).

Relația de determinare a randamentului utilajelor este:

în care:

r = randamentul mediu(anual sau pe uniate de timp);

Q = valoarea producției;

N = numărul de utilaje;

T = timpul de funcționare.

Legătura dintre modul de utilizare extensivă și intensivă este reprezentată prin valoarea producției exprimată în funcție de numărul de utilaje, timpul mediu lucrat de un utilaj și randamentul mediu pe unitate de timp.

Q = f(N,t,r)

Utilizând relația Q = N, modificarea valorii producției ca efect al utilizării extensive și intensive se explică astfel:

din care, datorită:

influenței modificării numărului de utilaje:

influenței modificării numărului mediu de ore/utilaj:

influenței modificării randamentului mediu orar:

Se constată că sunt rezerve nefolosite din punct de vedere al utilizării extensive cât și intensive.

Modificarea (creșterea sau scăderea) randamentului mediu orar al utilajelor se reflectă în influența asupra următorilor indicatori economico-financiari ai întreprinderii:

1). Valoarea producției marfă fabricată:

2). Valoarea adăugată aferentă producției marfă fabricată:

Această creștere a valorii adăugate aferente producției marfă fabricată se datorează influenței randamentului mediu al utilajelor.

3). Profitul potențial

în care Pr= 1-

4). Costurile cu amortizarea la 1.000 lei producție marfă, ca urmare a sporirii randamentului mediu al utilajelor.

Se constată o reducere a costurilor cu amortizarea la 1.000 lei producție marfă , ca urmare a sporirii valorii randamentului mediu al utilajelor.

5). Profitul brut aferent cifrei de afaceri din activitatea de bază:

Toți acești indicatori valorici ce reflectă influența modificării randamentului mediu al utilajelor trebuiesc priviți cu o anumită rezervă. Fie că este vorba de cifra de afaceri, de producția marfă, de valoarea adăugată sau de mărimea profitului, toți aceștia au crescut prin majorările de preț și nu printr-o activitate suplimentară.

Pe de altă parte nu am putut corecta valorile acestor indicatori cu indicii de prețuri specifici ramurii de construcție întrucât aceștia nu există în sistemul informațional statistic, iar la nivelul societății comerciale nu s-au făcut calcule.

1.5. Reflectarea modificării mijloacelor fixe

în principalii indicatori economico – financiari

Analiza diagnostic a utilizării mijloacelor fixe pe baza producției marfă la 1.000 lei mijloace fixe

Ca model factorial de bază în analiza valorii producției marfă la 1.000 lei mijloace fixe poate servi următorul model:

unde:

Qf = valoarea producție și marfă fabricată;

f = valoarea medie a mijloacelor fixe;

p = prețul de producție;

T = timpul de lucru al utilajelor;

r = randamentul mediu pe unitatea de timp.

Influențele factorilor menționați în sistem se stabilesc după cum urmează:

influența modificării valorii medii a mijloacelor fixe:

influența modificării valorii producției marfă:

din care:

2.1) influența modificării volumului producției marfă:

din care, datorită:

2.1.1) modificării timpului de lucru:

2.1.2) modificării randamentului pe unitatea de timp:

, unde =

2.2) influența modificării prețurilor de producție:

Analiza diagnostic a utilizării mijloacelor fixe pe baza valorii adăugate la 1.000 lei mijloace fixe

Ca model factorial de bază în analiza valorii adăugate la 1.000 lei mijloace fixe se utilizează:

unde:

= valoarea medie a mijloacelor fixe;

Qf = valoarea producției marfă fabricată;

Qa = valoarea adăugată aferentă producției marfă fabricată;

= valoarea adăugată medie la un leu producție marfă;

= valoarea adăugată medie recalculată;

T = timpul de muncă;

= producția medie orară.

Influențele factorilor menționați în sistem se stabilesc după cum urmează:

1). Influența modificării valorii medii a mijloacelor fixe:

2). Influența modificării sumei valorii adăugate:

din care:

2.1 influența valorii producției marfă:

din care, datorită:

2.1.1 modificării timpului total de muncă:

2.1.2 modificării producției medii orare:

2.2 influența valorii adăugate medii la un leu producție marfă:

din care, datorită:

2.2.1 modificării structurii producției:

2.2.2 modificării valorii adăugate la un leu producție marfă pe produse:

Analiza diagnostic a utilizării mijloacelor fixe pe baza profitului la 1.000 lei mijloace fixe

Ca model factorial de bază cu ajutorul căruia se poate efectua o analiză edificatoare a profitului la 1.000 lei mijloace fixe se consideră modelul potrivit căruia:

Sistemul de factori se înfățișează astfel:

unde:

= valoarea medie a mijloacelor fixe;

Qf = valoarea producției marfă fabricată;

P = profitul brut aferent producției marfă fabricată;

T = timpul de lucru;

= producția medie orară;

c = costul pe produse;

p = prețul de producție.

Influențele factorilor menționați în sistem se stabilesc după cum urmează:

influența modificării valorii medii a mijloacelor fixe:

influența modificării sumei profitului:

din care:

2.1.influența modificării volumului producției marfă fabricată:

din care, datorită:

2.1.1.modificării timpului de muncă:

2.1.2. modificării producției medii orare:

unde:

2.2.influența modificării structurii producției:

2.3.influența modificării costurilor pe produse:

2.4. influența modificării prețurilor de producție:

CAPITOLUL II

ANALIZA GESTIUNII POTENȚIALULUI TEHNIC

LA S.C. „GENERAL CONSTRUCT” S.A.

2.1. Prezentarea generală a S.C. “GENERAL CONSTRUCT” S.A.

Firmă românească, situată pe litoralul Mării Negre S.C. „GENERAL CONSTRUCT” S.A. este înființată în 1990, provenind din fostul T.A.G.C.M. Constanța.

Aceasta cu un număr de 7.000-10.000 de specialiști a executat, în peste 35 de ani de existență, lucrări de construcții de toate genurile (hoteluri, restaurante, spații comerciale, hidrotehnice, edilitare, școli, spitale, grădinițe de copii, case de cultură, instalații sanitare, electrice, drumuri, străzi sistematizări), în special construcții de locuințe, domeniu în care a realizat peste 200.000 apartamente în diverse soluții constructive.

S.C. “GENERAL CONSTRUCT” S.A. are ca principală activitate negocierea, licitarea, contractarea și executarea lucrărilor de construcții.

În obiectul de activitate al societății se regăsesc cu o pondere importantă și:

producție industrială pentru construcții-prefabricate din beton simplu și armat, confecții metalice și de lemn, produse proprii de carieră, placaje din piatră, betoane și mortare în stare proaspătă;

vânzare en gros și en detail de materiale, confecții, prefabricate în construcții, bunuri de larg consum;

asigurarea serviciilor de cazare, cantine, alimentație publică, turism și agrement;

închirierea de spații și platforme de depozitare;

asigurarea serviciilor de proiectare în construcții;

servicii de prelucrare automată a datelor;

ofertarea și prospectarea pieței;

activitatea de reprezentare și publicitate;

acordă societăților comerciale consulting privind: organizarea și conducerea activităților de construcții montaj în condițiile economiei de piață; evoluția tehnologiilor și mecanizării construcțiilor; evoluția pieței materialelor de construcții și a forței de muncă; legislație, politică financiară și de impozite în construcții.

S.C. „GENERAL CONSTRUCT” S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni și funcționează în conformitate cu legislația statului român și cu prevederile statutului propriu.

S.C. „GENERAL CONSTRUCT” S.A. a luat ființă în baza Legii 15/1990 privind reorganizarea unităților comerciale de stat ca regii autonome și societăți comerciale și în conformitate cu Decizia Consiliului Județean nr. 703/14 decembrie 1990.

Numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului este J.13/613/1991. Codul fiscal al societății este R 1868287, care a devenit cod unic de înregistrare, iar codul SIRUES 447739.

S.C. „GENERAL CONSTRUCT” S.A. a avut la constituire un capital social de 213 milioane lei. În prezent valoarea capitalului social este de 18.365.021.000 lei, divizat în 734.600 de acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei.

Acțiunile sunt repartizate astfel:

1. F.P.S. = 514.039 acțiuni, respectiv 69,97% din total;

2. A.P.A.P.S. = 196.663 acțiuni, respectiv 36,77% din total;

3. Acționari PPM = 23.717 acțiuni, respectiv 3,23% din total;

4. Managerii societății = 181 acțiuni, respectiv 0,03% din total.

Organigrama S.C. „GENERAL CONSTRUCT” S.A. se prezintă în anexa 1.

Organul de conducere al societății este Adunarea Generală a Acționarilor care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.

Societatea este administrată de către Consiliul de Administrație (Consiliul managerilor) compus din 5 manageri și un secretar.

Funcțiile, sarcinile și responsabilitățile managerilor se regăsesc în Convenția managerilor, înregistrată odată cu contractul de management la Oficiul Registrului Comerțului.

Potrivit acesteia managerul general:

hotărăște în probleme de angajare, încadrare, promovare, recompensare, sancționare și concediere a personalului societății;

asigură aplicarea legislației muncii și a salarizării precum și normelor în vigoare privind păstrarea integrității patrimoniului S.C. „GENERAL CONSTRUCT” S.A.;

reprezintă S.C. „GENERAL CONSTRUCT” S.A. în relații cu organele de stat și cu persoanele fizice și juridice din țară și străinătate;

asigură repartizarea judicioasă a sarcinilor pe echipa managerială și pe compartimentele societății;

ia decizii privind asigurarea ordinii și disciplinei la nivelul societății și pentru îmbunătățirea activității societății, respectând principiul calității totale și comerciale;

aprobă facilități și ajutoare pentru salariați cu respectarea hotărârilor Consiliului de Administrație sau prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Directorul economic răspunde:

de aplicarea și respectarea disciplinei în muncă, a normelor financiare și reglementărilor în vigoare privind gestionarea patrimoniului;

de întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli, depunerea la termen a bilanțului, indicatorilor și de virarea obligațiilor către bugetul statului;

pentru organizarea, funcționarea și conducerea activității financiar-contabile astfel încât să localizeze costurile pe activități în vederea comparării costurilor efective cu încasările și încadrarea în BVC;

de realizarea obiectivelor și deciziilor luate de Consiliul de Administrație pentru compartimentele: contabilitate-financiar, oficiu calcul, cazare-cantină, precum și de calitatea totală și comercială în această zonă de activitate.

Directorul adjunct producție-marketing are ca sarcini principale:

aplicarea și respectarea disciplinei în muncă, a normelor de producție și de muncă pentru activitatea de construcții montaj și industrie;

aplicarea și respectarea reglementărilor în vigoare privind lucrările executate și a prețurilor și tarifelor;

conducerea, organizarea și funcționarea compartimentelor de: marketing, prețuri și oferte, CTC, producție-tehnic, protecția muncii, protecția mediului și PSI;

realizarea calității totale și comercializare în zona de activitate coordonată.

Directorul adjunct aprovizionare (comercial) acționează pentru:

aplicarea și respectarea disciplinei în muncă, a reglementărilor în vigoare privind gestionarea patrimoniului și aplicarea prețurilor și tarifelor în activitatea de aprovizionare, desfacere, depozitare;

individualizarea consumurilor și realizarea calității totale și comerciale în activitatea coordonată;

aplicarea și respectarea politicii optime de stocuri, de dimensionarea optimă permanentă a stocurilor, de lichidare a stocurilor fără mișcare și cu mișcare lentă;

fidelizarea activității comerciale prin: urmărirea plăților din sectorul de aprovizionare-desfacere, recepția calitativă și cantitativă a materialelor aprovizionate și livrate.

Directorul F.P.S.D.S. (Filiala Producție Secundară și Deservire Societăți):

răspunde de aplicarea normelor în vigoare privind păstrarea integrității patrimoniului în F.P.S.D.S.;

răspunde, organizează și coordonează efortul personalului din F.P.S.D.S. pentru realizarea sarcinilor în concordanță cu prevederile legale;

determină resursele necesare, căile și metodele pentru realizarea obiectivelor din F.P.S.D.S. și le supune spre hotărâre Consiliului de Administrație;

răspunde de individualizarea consumurilor și realizarea calității totale și comerciale în F.P.S.D.S..

Gestiunea societății este controlată de acționari și de Comisia de cenzori, formată din 3 membrii, dintre care unul este expert contabil.

S.C. „GENERAL CONSTRUCT” S.A. dispune de 2 filiale (Filiala Producție Secundară și Deservire Societăți- F.P.S.D.S. și Filiala de construcții Tomis Nord), de un serviciu Social Gospodăresc și de o agenție în București.

Filialele nu au personalitate juridică.

F.P.S.D.S. este specializată în producție industrială pentru construcții, aprovizionare și livrarea de materiale de construcții.

În cadrul ei se execută betoane și mortare, prefabricate simple și armate de toate genurile, mozaicuri, cribluri, praf de piatră, mixturi asfaltice, placaj de piatră de Techirghiol, var stins, confecții metalice (oțel; aluminiu), confecții lemn pentru societate precum și pentru agenții economici.

F.P.S.D.S. dispune de o linie de cale ferată pentru descărcarea materiilor prime și de plantații și platforme de depozitare închise și deschise.

F.P.S.D.S. are un director de filială, subordonat direct managerului general, un inginer șef și un contabil șef.

Partea de producție este aflată în subordinea directorului adjunct producție marketing, iar cea de aprovizionare-desfacere directorului adjunct aprovizionare.

F.P.S.D.S. are cont propriu în bancă și baze de producție și de aprovizionare-desfacere la Constanța, Sibioara (cariera de piatră), Mangalia, Eforie Nord.

Filiala de construcții Tomis Nord este specializată în construcții de locuințe, social culturale, civile și industriale.

Este condusă de un șef de filială, un inginer șef și un contabil șef, fiind subordonată directorului adjunct producție marketing.

Filiala are cont propriu în bancă.

Ea deține loturi la Constanța, Năvodari și Hârșova iar baze de producție la Năvodari și Hârșova.

Serviciul Social Gospodăresc răspunde de:

cazare în hotelul Unirii și cele 6 cămine de familiști și nefamiliști din Constanța (4 cămine), Mangalia și Năvodari;

alimentație publică – cantine-restaurant și bufete în Constanța, Mangalia și Hârșova;

desfacere de mărfuri alimentare și nealimentare en gros și en detail.

Serviciul Social Gospodăresc este aflat în subordinea directorului economic.

Principalele rezultate economico-financiare al societății în ultimii 3 ani se prezintă astfel:

Tabel nr.1

Din indicatorii prezentați rezultă că:

– cifra de afaceri înregistrează în 2002 o scădere în comparație cu 2001, ca urmare a restructurării activității;

numărul de personal a fost redus de la un an la altul, ca urmare a necesității adaptării firmei la cerințele economiei de piață;

productivitatea muncii pe salariat a crescut în fiecare an, dublându-se în 2003 față de 2002;

profitul brut înregistrat de societate a fost în continuă creștere;

rata rentabilității înregistrează valori satisfăcătoare, cu un maxim în 2002, respectiv 5,89.

Ca urmare a creșterii permanente a prețurilor în perioada celor trei ani, în genere, indicatorii valorici prezintă și ei creșteri, numai că aceasta au fost rezultatul influențelor de preț și nu a unui volum sporit de activitate. De fapt, volumul efectiv de activitate economică a fost în scădere, dovadă fiind și reducerea semnificativă de personal.

Un aspect îngrijorător îl constituie reducerea ratei rentabilității, încât ritmul de creștere al cheltuielilor a fost ușor mai ridicat decât al veniturilor.

Analiza volumului, structurii și calității potențialului tehnic

la SC „GENERAL CONSTRUCT” SA

La SC „GENERAL CONSTRUCT” SA situația se prezintă astfel:

Tabel r. 2

Evoluția dinamicii mijloacelor fixe în perioada 2001-2003, pe total și pe categorii, este prezentată grafic în anexa 2.

Pentru graficele din anexa 2, pe axa orizontală a anilor, valoarea 1 corespunde anului 2001, valoarea 2 anului 2002 și valoarea 3 anului 2003.

După cum se observă, din tabel și din grafice, în perioada 2001-2003, valoarea mijloacelor fixe al SC „GENERAL CONSTRUCT” SA, s-a diminuat continuu, ceea ce a condus la o reducere a volumului producției realizate de către societate. Scăderea volumului de activitate economică în ramura construcții a fost, în perioada analizată, un fenomen valabil pentru majoritatea societăților cu un astfel de profil. Ieșirile de fonduri fixe au fost făcute prin scoateri din funcțiune și casări sau vânzări de active.

La SC „GENERAL CONSTRUCT” SA, situația mijloacelor fixe, pe perioada 2001-2003, în structură, se prezintă astfel:

Tabel nr. 3

În structura mijloacelor fixe, în perioada 2001-2003, au intervenit modificări importante.

În cadrul clădirilor, ponderea acestora în total a scăzut de la 59,2% în 2001 la 58,5% în 2003 ca urmare a vânzărilor de locuințe efectuate către salariați și către unități ale administrației locale și centrale.

În ceea ce privește construcțiile speciale, investițiile și reparațiile capitale au condus la creșterea ponderii acestora cu 3,4% în această perioadă.

Ponderea mașinilor, utilajelor și instalațiilor de lucru s-a diminuat cu 2,2% pentru că, în această perioadă s-au efectuat și investiții care au condus la creșterea gradului de reînnoire a acestei categorii de mijloace fixe.

În cazul mijloacelor de transport, ponderea lor în totalul mijloacelor fixe a crescut de 9,1% în 2001 la 9,4% în 2003, datorită instalării de noi mijloace fixe.

După cum se observă, în perioada 2001-2003 ponderea mijloacelor fixe active s-a diminuat de la 78,9% la 76,3%, respectiv cu 2,6% ceea ce a condus la scăderea volumului producției realizate.

În anii 2002 și 2003, la SC „GENERAL CONSTRUCT” SA, s-au înregistrat următoarele valori:

Tabel nr. 4

Modificarea indicatorului de eficiență "producția globală la 1.000 lei mijloace fixe" de +762 lei se explică prin eficiența directă a factorilor:

modificarea structurii mijloacelor fixe active (a ponderii lor):

= =

2. modificarea volumului producției la 1.000 lei mijloace fixe active:

=

Prin urmare, reducerea ponderii mijloacelor fixe active cu 1,4% a determinat o reducere a eficienței mijloacelor fixe totale cu 24 lei, deoarece la această categorie de mijloace fixe eficiența a fost superioară mediei mijloacelor fixe totale.

La SC „GENERAL CONSTRUCT” SA, gradul de uzură pe perioada 2002-2003 se prezintă astfel:

Tabel nr. 5

După cum se observă, pe total mijloace fixe, gradul de uzură este redus, respectiv 6,76% în 2002 și 9,67% în 2003, ceea ce reflectă o stare bună a mijloacelor fixe.

Trebuie precizat, însă, că în cazul clădirilor, gradul de uzură redus se datorează majorării valorii clădirilor, ca urmare a reevaluării, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 500/1994.

Aceeași situație se înregistrează și în cazul construcțiilor speciale. Valoarea mijloacelor fixe a crescut pe ansamblu de 7,5 ori datorită hotărârii amintite.

Tabel nr. 6

Deși societatea a avut, în 2003, surse de investiții în valoare de 700.000.000 lei, nu s-au putut efectua decât investiții de 186.748.000 lei, ca urmare a lipsei de lichidități, ceea ce a condus la diminuarea gradului de reînnoire cu 67,76% față de 2002.

Trebuie remarcată însă, că investițiile efectuate în mașini, utilaje, instalații de lucru, mijloace de transport și în unelte, accesorii de producție și inventar gospodăresc au fost superioare în 2003 față de 2002, ceea ce reflectă preocuparea factorilor manageriali în înlocuirea mijloacelor active uzate cu altele noi și cu performanțe mai ridicate.

2.3. Analiza utilizării potențialului tehnic la S.C „GENERAL CONSTRUCT” S.A

În cazul SC „GENERAL CONSTRUCT” SA, situația se prezintă astfel:

Tabel nr. 7

Între acești indicatori, cel mai important este gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil (Gmax).

Ponderea redusă, respectiv 45,7% în 2002 și 44,2% în 2003, este generată de anumite cauze care conduc la utilizarea incompletă a fondului de timp maxi disponibil.

Aceste cauze sunt:

diminuarea activității de construcții și prestări ca urmare a lipsei de comenzi. Volumul construcțiilor de locuințe s-a redus considerabil după 1989;

Sezonalitatea activității societății, fenomen specific întregii ramuri;

Pentru a evalua mai corect importanța utilizării extensive este necesară o cuantificare a influenței folosirii timpului de lucru al utilajelor asupra principalilor indicatori ai performanțelor economico-financiare cu ajutorul relațiilor:

Modificarea valorii producției marfă fabricată:

unde:

N = numărul de utilaje;

t = numărul de ore/utilaj;

= randamentul mediu orar.

Deci, modificarea valorii producției marfă fabricată va fi de:

295*(1203,9 – 1275,5)*38.935 = – 822.385.070 lei

Această reducere de – 822,4 milioane lei se datorează scăderii fondului de timp efectiv lucrat cu 57,3 ore/utilaje, ceea ce înseamnă la cele 295 utilaje o pierdere de 16.903,5 ore/utilaj.

Modificarea valorii adăugate aferente producției marfă fabricată:

= 295*(1203,9 – 1275,5)*38.955=

= -259.568.591,21 lei; ca urmare a reducerii fondului de timp efectiv lucrat cu 16.903,5 ore-utilaje.

Modificarea sumei profitului brut:

= 295*(1203,9-1275,5)*38.935= -41.956.892,7 lei; ca urmare diminuării fondului de timp efectiv cu 17.582 ore-utilaj

În anul 2003 a reieșit:

Cpp = = = 37,1%

Cpe = = = 42,5%

Gradul de utilizare efectiv este mai mare cu 5,4% decât gradul de utilizare programat ca urmare a majorării prețurilor de valorificare a producției efective decât cele prevăzute.

În anul 2003 la întocmirea programului s-a contat pe o creștere a prețurilor cu 20%, dar în realitate aceasta a fost de 45%.

Explicarea modificării volumului producției rezultă din următoarele elemente:

Tabel nr. 8

1.500-11.000 = -9.500 mc/an

Abaterea arătată s-a datorat:

influenței modificării caracteristicilor utilajelor:

(3,84 x 2.200 x 1,30) – (3,84 x 2.200 x 1,30) = 0

influența modificării timpului de funcționare:

(3,84 x 370 x 1,30) – (3,84 x 2.200 x 1,30) = -9.135 mc/an

influența modificării indicelui tehnico-economic de utilizare:

(3,84 x 370 x 1,05) – (3,84 x 370 x 1,30) = -365 mc/an.

După cum se observă, folosirea incompletă a timpului maxim disponibil explică nerealizarea unui volum de 9.135 mc/an, iar indicele tehnico-economic a determinat o neîndeplinire de 365 mc/an.

Legătura dintre modul de utilizare extensivă și intensivă este reprezentată prin valoarea producției exprimată în funcție de numărul de utilaje, timpul mediu lucrat de un utilaj și randamentul mediu pe unitate de timp.

Q = f (N,t,r)

Tabel nr. 9

Utilizând relația Q = N, modificarea valorii producției ca efect al utilizării extensive și intensive se explică astfel:

24.096.277.200-14.947.857.600 = +9.148.419.600 lei

din care, datorită:

influenței modificării numărului de utilaje:

= (295-301)= -297.969.555 lei

influenței modificării numărului mediu de ore/utilaj:

295(1.203,9-1.275,5)= -822.385.070 lei

influenței modificării randamentului mediu orar:

= 295= +10.267.400.955 lei

Se constată că sunt rezerve nefolosite din punct de vedere al utilizării extensive cât și intensive.

Creșterea valorii producției în 2003 față de 2002 se datorează în mare parte creșterii prețurilor de realizare a producției și care a influențat asupra modificării randamentului orar.

Modificarea (creșterea sau scăderea) randamentului mediu orar al utilajelor se reflectă în influența asupra următorilor indicatori economico-financiari ai întreprinderii:

1). Valoarea producției marfă fabricată:

= 355.151,6*(67.845-38.935) = +10.267,4 milioane lei, datorită creșterii randamentului mediu al utilajelor;

2). Valoarea adăugată aferentă producției marfă fabricată:

= 355.151,6*(67.845-38.935)= +3.240 milioane lei

Această creștere a valorii adăugate aferente producției marfă fabricată se datorează influenței randamentului mediu al utilajelor.

3). Profitul potențial

în care Pr= 1-= 1-= 0,05

= 355.151,6*(67.845-38.935)= +513,4 milioane lei ca urmare a creșterii randamentului mediu al utilajelor cu +28.910 lei.

4). Costurile cu amortizarea la 1.000 lei producție marfă, cu –26,9 lei, ca urmare a sporirii randamentului mediu al utilajelor.

= = -26,9 lei

Se constată o reducere a costurilor cu amortizarea la 1.000 lei producție marfă cu –26,9 lei, ca urmare a sporirii valorii randamentului mediu al utilajelor.

5). Profitul brut aferent cifrei de afaceri din activitatea de bază:

= 0,0269 * 14.947.587,6 = +335 milioane lei ca urmare a creșterii randamentului mediu al utilajelor.

Considerăm că toți acești indicatori valorici ce reflectă influența modificării randamentului mediu al utilajelor trebuiesc priviți cu o anumită rezervă. Fie că este vorba de cifra de afaceri, de producția marfă, de valoarea adăugată sau de mărimea profitului, toți aceștia au crescut prin majorările de preț și nu printr-o activitate suplimentară.

Pe de altă parte, nu am putut corecta valorile acestor indicatori cu indicii de prețuri specifici ramurii de construcție întrucât aceștia nu există în sistemul informațional statistic, iar la nivelul societății comerciale nu s-au făcut calcule.

Tabel nr. 10

Pe baza modelului factorial prezentat, modificarea valorii producției marfă la 1.000 lei mijloace fixe, de +777,3 lei, se explică astfel:

datorită modificării valorii medii a mijloacelor fixe:

= = 1.158,9-1.091 = +67,9 lei;

2) datorită influenței modificării valorii producției marfă:

;

din care:

2.1 ) influența modificării volumului producției marfă:

=

din care, datorită:

2.1.1) modificării timpului de lucru:

2.1.2) modificării randamentului pe unitatea de timp:

2.2) influența modificării prețurilor de producție:

Pe baza acestor rezultate se observă că, din creșterea totală a producției marfă fabricată la 1.000 lei mijloace fixe, de +777,3 lei, +67,9 lei, respectiv 8,85%, s-a datorat reducerii valorii medii a mijloacelor fixe și +709,4 lei, respectiv 91,5%, s-a datorat creșterii valorii producției marfă fabricată.

Creșterea valorii producției marfă fabricată se explică astfel:

1.Datorită reducerii volumului producției marfă fabricată, valoarea acestora se micșorează cu 51 lei față de perioada precedentă;

2.Datorită creșterii prețurilor de valorificare a producției, valoarea producției marfă fabricată la 1.000 lei mijloace fixe înregistrează o creștere de 760,4 lei și o reprezintă factorul hotărâtor al eficienței mijloacelor fixe.

Diminuarea volumului producției marfă fabricată se datorează reducerii timpului de lucru cu 7,5%, în 2003 față de 2002, ceea ce conduce la scăderea valorii producției marfă fabricată la 1.000 lei mijloace fixe cu 86,7 lei.

Randamentul mediu orar contribuie cu +35,7 lei la creșterea valorii de producției marfă fabricată la 1.000 lei mijloace fixe.

Tabel nr. 11

Potrivit modelului de corelație, modificarea valorii adăugate la 1.000 lei mijloace fixe, de +313 lei, se explică:

1). Influența modificării valorii medii a mijloacelor fixe:

2). Influența modificării sumei valorii adăugate:

din care:

2.1 influența valorii producției marfă:

din care, datorită:

2.1.1 modificării timpului total de muncă:

2.1.2 modificării producției medii orare:

2.2 influența valorii adăugate medii la un leu producție marfă:

din care, datorită:

2.2.1 modificării structurii producției:

2.2.2 modificării valorii adăugate la un leu producție marfă pe produse:

După cum se observă din analiza diagnostic efectuată rezultă că din creșterea totală a valorii adăugate la 1.000 lei mijloace fixe, de +313 lei, valoare de +21 lei, respectiv 6,7%, s-a datorat reducerii valorii medii a mijloacelor fixe și +292 lei, respectiv 93,3% creșterii valorii adăugate.

Modificarea valorii adăugate, în sensul creșterii ei, se explică astfel:

Creșterea valorii producției marfă fabricată a condus la creșterea valorii adăugate la 1.000 lei mijloace fixe cu +224 lei;

Creșterea valorii adăugate medii la un leu producție marfă fabricată, cu +0,036 lei, a contribuit la majorarea valorii adăugate la 1.000 lei mijloace fixe cu +68 lei;

Sporirea valorii producției marfă fabricată se datorează creșterii producției medii orare, care contribuie cu +279 lei la 1.000 lei mijloace fixe.

Utilizarea necorespunzătoare a timpului de lucru conduce la diminuarea valorii adăugate la 1.000 lei mijloace fixe cu 55 lei.

Creșterea valorii adăugate medii la un leu producție marfă fabricată se datorează:

a). modificării structurii producției, care conduce la sporirea valorii adăugate la 1.000 lei mijloace fixe cu +30 lei, ceea ce înseamnă că a sporit ponderea acelor produse cu o valoare adăugată mai mare decât nivelul mediu pe societate;

b). creșterii valorii adăugate la un leu producție marfă pe produse, care contribuie la majorarea valorii adăugate la 1.000 lei mijloace fixe cu +38 lei.

Tabel nr. 12

Pe baza modelului factorial prezentat, modificarea profitului brut la 1.000 lei mijloace fixe, de +14,9 lei, se explică astfel:

1. datorită influenței modificării valorii medii a mijloacelor fixe:

2. datorită modificării sumei profitului:

2.1 influența modificării volumului producției marfă fabricată:

din care datorită:

2.1.1.modificării timpului de muncă:

2.1.2.modificării producției medii orare:

2.2. influența modificării structurii producției:

2.3. influența modificării costurilor pe produse:

2.4. influența modificării prețurilor de producție:

Pe baza acestor rezultate se observă că, din creșterea totală a profitului obținut la 1.000 lei mijloace fixe, de +14,9 lei, +3,5 lei, respectiv 23,5% s-a datorat reducerii valorii medii a mijloacelor fixe și 11,4 lei, respectiv 76,5%, s-a datorat creșterii valorii profitului brut aferent producției marfă fabricată.

Referitor la creșterea valorii profitului brut se pot face următoarele observații:

1. Prețurile producției reprezintă principalul factor care a avut o influență pozitivă asupra profitului, conducând la o creștere a acestuia cu 761 lei la 1.000 lei mijloace fixe.

Prețurile de producție au crescut ca urmare a tendinței generale de majorare a prețurilor.

Întrucât produsele realizate de societate au fost solicitate chiar în condițiile unor prețuri majorate, însemnă că aceste produse au putut fi valorificate mai eficient.

2. Modificarea structurii producției prezintă consecințe nefavorabile asupra profitului obținut la 1.000 lei mijloace fixe, ducând la diminuarea acestuia cu 14,9 lei.

3. Creșterea costurilor, ca urmare a aprovizionării cu materii prime mai scumpe, a condus la diminuarea profitului obținut la 1.000 lei mijloace fixe cu 732,3 lei.

4. Reducerea volumului producției fabricată a dus la diminuarea profitului obținut la 1.000 lei mijloace fixe cu 2,5 lei.

Aceasta se datorează, în principal, utilizării timpului de lucru care a condus la diminuarea profitului la 1.000 lei cu 8,9 lei. Creșterea producției medii orare au 52,8% a influențat valoarea profitului brut obținut la 1.000 lei mijloace fixe, contribuind la majorarea acestuia cu 6,4 lei.

Reflectarea modificării mijloacelor fixe în principalii indicatori economico-financiari la SC „GENERAL CONSTRUCT” SA

Analiza diagnostic a utilizării mijloacelor fixe pe baza de producție marfă la 1.000 lei mijloace fixe

La SC „GENERAL CONSTRUCT” SA situația indicatorilor se prezintă astfel:

Tabel nr. 13

Pe baza modelului factorial prezentat, modificarea valorii producției marfă la 1.000 lei mijloace fixe, de +777,3 lei, se explică astfel:

datorită modificării valorii medii a mijloacelor fixe:

= = 1.158,9-1.091 = +67,9 lei;

2) datorită influenței modificării valorii producției marfă:

;

din care:

2.1 ) influența modificării volumului producției marfă:

=

din care, datorită:

2.1.1) modificării timpului de lucru:

2.1.2) modificării randamentului pe unitatea de timp:

2.2) influența modificării prețurilor de producție:

Pe baza acestor rezultate se observă că, din creșterea totală a producției marfă fabricată la 1.000 lei mijloace fixe, de +777,3 lei, +67,9 lei, respectiv 8,85%, s-a datorat reducerii valorii medii a mijloacelor fixe și +709,4 lei, respectiv 91,5%, s-a datorat creșterii valorii producției marfă fabricată.

Creșterea valorii producției marfă fabricată se explică astfel:

1.Datorită reducerii volumului producției marfă fabricată, valoarea acestora se micșorează cu 51 lei față de perioada precedentă;

2.Datorită creșterii prețurilor de valorificare a producției, valoarea producției marfă fabricată la 1.000 lei mijloace fixe înregistrează o creștere de 760,4 lei și o reprezintă factorul hotărâtor al eficienței mijloacelor fixe.

Diminuarea volumului producției marfă fabricată se datorează reducerii timpului de lucru cu 7,5%, în 2003 față de 2002, ceea ce conduce la scăderea valorii producției marfă fabricată la 1.000 lei mijloace fixe cu 86,7 lei.

Randamentul mediu orar contribuie cu +35,7 lei la creșterea valorii de producției marfă fabricată la 1.000 lei mijloace fixe.

Analiza diagnostic a mijloacelor fixe pe baza valorii adăugate la 1.000 lei mijloace fixe

Calculul indicatorilor se va face pe baza datelor din tabelul de mai jos:

Tabel nr.14