Analiza Gestiunii Optime a Resurselor Materiale

INTRODUCERE

Activitatea pe care agentul economic o desfășoară în scopul acoperirii nevoilor se desfășoară în strictă dependență de mediul natural care furnizează elementele necesare acoperirii nevoilor (pentru unele sunt necesare procese de transformare (producția) prin care omul adaptează elementele naturale multiplelor sale nevoi). Toate elementele pe care omul le folosește în activitatea sa pentru a-și satisface trebuințele constituie resursele.

Indiferent de gradul de folosire sau refolosire resursele trebuie interpretate ca fiind limitate. Consumul este o mărime direct proporțională cu gradul de cultură și civilizație, ceea ce înseamnă că nevoile vor crește odată cu dezvoltarea generală a umanității, solicitând tot mai multe resurse.

Deoarece creșterea nevoilor nu poate fi însoțită de o creștere similară a resurselor , orice acoperire a unor nevoi suplimentare trebuie însoțită de o utilizare mai bună, mai rațională a unor resurse limitate.

De o importanță deosebită este asigurarea condițiilor materiale, a resurselor de materii prime și energie necesare procesului de dezvoltare, activității economice a întreprinderilor într-o continuă conlucrare cu valorificarea superioară a acestora, reducerea cheltuielilor pentru materii prime, materiale, combustibil, energie, creșterea la cote mai înalte a profitului întreprinderii.

Eficiența exprimă forma concretă pe care o impune piața pentru relația dintre eforturi (cheltuieli) și efecte (rezultate) în cadrul activității fiecărui agent economic și pe ansamblul economiei Reducerea consumurilor materiale reprezintă unul din obiectivele ce trebuie urmărite în cadrul unei întreprinderi, reducere care conduce la obținerea unor prețuri stimulative și a unui avantaj competitiv pe piață. Astfel în condițiile existenței unui volum limitat de resurse se impune folosirea cât mai eficientă a acestora, prin recuperarea și valorificarea resurselor refolosibile, prin reducerea consumului de resurse, prin utilizarea unor tehnologii superioare de prelucrare a resurselor, a unor utilaje performante, a unor metode moderne de aprovizionare cu resurse materiale atât de la furnizori cât și în cadrul unității economice la locurile de muncă, a unor metode moderne de organizare a producției, evitând formarea stocurilor fără mișcare sau a stocurilor cu mișcare lentă.

Așa cum nivelul tot mai limitat al resurselor materiale și energetice caracterizează procesul economic, creativitatea omului trebuie să acționeze astfel încât să obțină prevenirea risipei, economisirea resurselor în condițiile creșterii gradului lor de utilizare rațională prin micșorarea cheltuielilor materiale și prin creșterea eficienței utilizării fondurilor fixe .

Pentru desfășurarea unei activități eficiente a unei întreprinderi ce vizează reducerea consumurilor materiale trebuie să se instaureze o politică severă privind utilizarea economicoasă a resurselor și începerea unor acțiuni de retehnologizare eșalonate.

În cadrul activității societăților comerciale există dezechilibre majore, dintre care menționăm dezechilibrul existent între capacități și resurse, starea tehnologică uneori precară a diferitelor capacități de producție care prelucrează insuficient resursele și așa reduse ca volum.

În ceea ce privește resursele materiale înregistram consumuri mari, decorelate cu valoarea de îmbunătățire și cu performanțele produselor, un grad redus de inovare datorită comportamentului de până acum al piețèi, existența unei mentalități discutabile a bogăției naționale de resurse, folosirea în prea mare măsură a tehnologiilor lineare și altele.

In acesre condiții este mai mult decât urgent reproiectarea constructivă, tehnologică și funcțională a produselor, conceperea și realizarea de produse cu parteneri, extinderea proceselor tehnologice circulare active etc.

Reducerea cheltuielilor materiale prin diminuarea consumurilor fizice de materii prime constituie o sursă importantă a creșterii productive.

O metodă sigură de diminuare a consumurilor materiale o constituie restructurarea ramurilor producției materiale în funcție de cerințele prezente și viitoare sau înnoirea și modernizarea produselor asimilate, produse cu caracteristici superioare, comparabile cu realizările din țările avansate economic constituie totodată o acțiune de maximă importanță pentru reducerea cheltuielilor materiale.

Prioritară este orientarea spre ridicarea gradului de valorificare a materiilor prime prin creșterea nivelului tehnic și calitativ al produselor din ramurile economiei naționale.

În procesul gospodăririi resurselor, recuperarea și reutilizarea materialelor folosite în producție, reciclarea acestora contribuie substanțial la asigurarea bazei materiale și la reducerea cheltuielilor cu materiile prime, combustibili și energie.

Colectarea și valorificarea materialelor, pieselor și subansamblelor reutilizabile, într-o formă sau alta reprezintă o problemă de mare actualitate, căpătând astăzi dimensiuni impresionante în toate țările lumii.

S-a creat o adevărată industrie a reciclării care este așezată în rândul celor mai prospere sectoare de activitate ale producției materiale.

Recuperarea și refolosirea materialelor vor deveni o sursă foarte importantă pentru asigurarea bazei de aprovizionare a economiei, una din problemele fundamentale pentru asigurarea necesarului de materii prime.

Pentru a aprecia ca „economica” folosirea resurselor materiale, consumul specific trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu norma tehnică de consum. Orice depășire evidențiază un consum irațional, situația impunând analize concrete ale stărilor de fapt, pentru a stabili cauzele care au dus la un asemenea fenomen.

Cei mai importanți factori care acționează în direcția reducerii consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil și energie sunt: asimilarea de produse și tehnologii noi și performante, automatizarea, cibernetizarea și robotizarea, îmbunătățirea organizării producției, recuperarea și valorificarea resurselor secundare, refolosibile, folosirea înlocuitorilor, diminuarea pierderilor tehnologice în procesele de prelucrare și creșterea randamentelor energetice.

Capitolul.1 Resursele materiale ale intreprinderii

Definirea și clasificarea resurselor materiale

Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor și împrejurărilor utilizate – direct sau indirect – sau utilizabile ca premise la producerea și obținerea bunurilor economice.

În sensul cel mai general resursele se definesc prin potențialul natural, financiar, material și uman de care dispune societatea la un moment dat și care exprimă posibilitățile ei de dezvoltare.

Pentru realizarea obiectivelor ei, întreprinderea face apel la resurse, care după natura lor, pot fi grupate în:

resurse materiale naturale și prelucrate;

resurse umane;

resurse financiare;

alte categorii de resurse (informaționale, organizaționale și de conducere, programe științifico-tehnice).

O altă clasificare a resurselor este următoarea:

resurse existente (cele care deja se află în circuitul economic);

resurse potențiale (cele care pot fi atrase în circuitul economic în perioadele viitoare).

Resursele mai pot fi clasificate în:

resurse regenerabile, cum sunt: forța de muncă, apa, aerul etc.;

resurse neregenerabile, ca energia electrică, combustibilii, etc.;

Pentru producție deosebit de importantă este împărțirea în:

resurse stocabile (materiale, piese de schimb);

resurse nestocabile (forța de muncă, energia electrică, etc.).

Resursele materiale dau conținut unor factori de bază ai procesului de producție și anume obiectelor muncii și mijloacelor de muncă.

Resursele materiale necesare unei unități economice se diferențiază și după următorul set de criterii astfel:

După importanța pentru activitatea economică : vitale, de importanță mare, medie, mică

__________________________________________________________________________

Gheorghe Crețoiu – Economie – Editura CHBeck București 2008 ( pg 34)

Georgeta Georgescu – Economie – Editura Didactică și Pedagogică București 2007 – (pg 7-8)

După aria ( sfera )consumului; materiale de uz general, și materiale specifice

După destinația de folosire și consum: materiale destinate producției de bază, materiale pentru activitatea auxiliară sau de servire.Din același punct de vedere , combustibilul și energia electrică se individualizează pe : consum în scopuri tehnologice, ca foră motrice, pentru încălzit, iluminat.

După natura resursei: materiale metalurgice feroase și neferoase, materiale și produse plate din lemn, materiale și produse chimice, combustibili și lubrefianți, materiale textile etc

După sursa de proveniență: din țară sau din import

După forma de aprovizionare: resurse materiale care ese adigură direct de la producător și cele de la unităile en gros specializate în comercializarea de astfel de produse.

După forma și stadiul tehnic de prezentare: resurse materiale aflate în fazele primare de prelucrare și cele cu un grad avansat sau definitiv de prelucrare

După efortul financiar antrenat la cumpărare și stocare :foarte mare, mare, mediu, mic.

După gradul de certitudine în asigurarea de pe piață: mare, mediu, mic sau necritice, critice.

După posibilitatea de substituire: nesubstituibile, pațial sau integral substituibile

Cunoașterea unor asemenea diferențieri ale resurselor materiale este necesară pentru a se realiza rolul și importanța diferită a lor pentru activitatea unității , atenția și gradul de exigență ce trebuie

manifestate în procesul aprovizionării și gestionării lor , strategia care trebuie conturată în procesul asigurării materiilor prime și materialelor, sistemele și tipurile de gestiunecele mai eficiente etc

1.2 Intrarea,evaluarea și ieșirea resurselor materiale

Activitatea de asigurare materială poate fi astfel definită:

“Funcție a întreprinderii ce are drept obiectiv pe termen scurt asigurarea consumului, în condiții de eficiență și utilitate maximă, cu resurse materiale necesare luării unor decizii eficiente pe baza analizei posibilităților de asigurare materială”.

__________________________________________________________________________

Gheorghe Crețoiu – Economie – Editura CHBeck București 2008 ( pg 34)

Georgeta Georgescu – Economie – Editura Didactică și Pedagogică București 2007 – (pg 7-8)

Pentru definirea activității de punere la dispoziția consumatorului a resurselor materiale necesare se folosesc mai multe teorii.

Astfel în literatura economică străină se folosesc doi termeni: „cumpărare” sau „aprovizionare”.

Conceptul de asigurare materială se deosebește de conceptul de aprovizionare tehnico-materială atât prin conținut și noua stare de spirit care trebuie să existe în abordarea problemelor de asigurare materială a proceselor de consum.

Uneori se folosește și termenul de „logistică”, iar în viziunea sistemelor integrate de producție termenul de „gestiunea fluxurilor materiale”.

Conținutul cu care sunt folosiți acești termeni este diferit de la un autor la altul.

Astfel, H. Lewis și W. England definesc termenul de „cumpărare” ca fiind „un act comercial care cuprinde identificarea nevoilor, alegerea furnizorilor, negocierea prețului și a altor condiții de tranzacționare și urmărirea comenzilor până la livrarea acestora”.

S. Heinritz definește „a cumpăra” prin obiectivele, pe termen scurt, ce trebuie să le îndeplinească activitatea de asigurare materială în raport cu consumul. „Se definește uneori funcția de cumpărare ca procurarea materialelor de calitatea dorită, în cantitatea dorită, la momentul dorit, la un preț bun și de la o sursă bună”.

Folosirea termenului de „logistică” reflectă o anumită poziție privind integrarea activităților de asigurare materială în activitatea de ansamblu a întreprinderii.

Evaluarea stocurilor

atrimoniale:

A. Evaluarea la intrarea în patrțoiu – Economie – Editura CHBeck București 2008 ( pg 34)

Georgeta Georgescu – Economie – Editura Didactică și Pedagogică București 2007 – (pg 7-8)

Pentru definirea activității de punere la dispoziția consumatorului a resurselor materiale necesare se folosesc mai multe teorii.

Astfel în literatura economică străină se folosesc doi termeni: „cumpărare” sau „aprovizionare”.

Conceptul de asigurare materială se deosebește de conceptul de aprovizionare tehnico-materială atât prin conținut și noua stare de spirit care trebuie să existe în abordarea problemelor de asigurare materială a proceselor de consum.

Uneori se folosește și termenul de „logistică”, iar în viziunea sistemelor integrate de producție termenul de „gestiunea fluxurilor materiale”.

Conținutul cu care sunt folosiți acești termeni este diferit de la un autor la altul.

Astfel, H. Lewis și W. England definesc termenul de „cumpărare” ca fiind „un act comercial care cuprinde identificarea nevoilor, alegerea furnizorilor, negocierea prețului și a altor condiții de tranzacționare și urmărirea comenzilor până la livrarea acestora”.

S. Heinritz definește „a cumpăra” prin obiectivele, pe termen scurt, ce trebuie să le îndeplinească activitatea de asigurare materială în raport cu consumul. „Se definește uneori funcția de cumpărare ca procurarea materialelor de calitatea dorită, în cantitatea dorită, la momentul dorit, la un preț bun și de la o sursă bună”.

Folosirea termenului de „logistică” reflectă o anumită poziție privind integrarea activităților de asigurare materială în activitatea de ansamblu a întreprinderii.

Evaluarea stocurilor

atrimoniale:

A. Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;

B. Evaluarea la inventariere;

C. Evaluarea la bilanț;

D. Evaluarea la ieșirea din patrimoniu.

Reglementările contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităților Economice Europene prevăd că la evaluarea inițială, costul stocurilor trebuie să cuprindă prețul de cupărare, taxele de import și alte taxe , cheltuieli de transport , manipulare și alte cheltuieli taxe , cheltuieli

________________________________________________________________________________

Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Editura Economică 2004( pg 18)

Ordinul 3055/2009 Reglementări contabile prevăzute de Directivele Europene ( alin 51. pct.1)

de transport , manipulare și alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziției bunurilor respective prelucrării, precum și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care se găsesc.

Costul de producție sau de prelucrare al stocurilor cuprinde cheltuielile directe aferente producției, și anume:

– materiale directe,

– energie consumată în scopuri tehnologice,

– manopera directă și alte cheltuieli directe de producție,

– costul proiectării produselor, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora.

Exemple de cheltuieli care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit, sunt următoarele:

– pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei;

– cheltuielile de depozitare, cu excepția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de producție, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricație. Cheltuielile de depozitare se includ în costul de producție atunci când sunt necesare pentru a aduce stocurile în locul și în starea în care se găsesc;

– regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu participă la aducerea stocurilor în forma și locul final;

– costurile de desfacere;

– regia fixă nealocată costului, care se recunoaște drept cheltuială în perioada în care a apărut. Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacității normale de producție (activitate).

Activele de natura stocurilor se evaluează la valoarea contabilă, mai puțin ajustările pentru depreciere constatate. Ajustări pentru depreciere se constată inclusiv pentru stocurile fără mișcare.

În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin constituirea unei ajustări pentru depreciere.

A.   Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Intrarea în gestiune stocurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoare de intrare ,

Ordinul 3055/2009 Reglementari contabile prevăzute de Directivele Europene ( alin 51 pct.1)

Mihai Ristea – Contabilitatea financiară a intreprinderii – Editura Universitară Bucuresti -2005( pg 218-225)

denumita valoare de înregistrare sau cost istoric, care poate fi identificat(ă), prin:

1.     Costul de achiziție- este propriu stocurilor din cumpărări materii prime, materiale consumabile,mărfuri, ambalaje și alte bunuri cumpărate cu titlu oneros. Potrivit IAS 2, costul de achiziție cuprinde următoarele elemente:

·        Pretul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum si rabaturile, remizele, risturnuri etc.

·        Taxe vamale aferente bunurilor importate.

·        Cheltuieli accesorii de achizitionare – comisioane, transport intern și extern, asigurare; cheltuieli de manipulare.

2.  Costul de producție, în cazul bunurilor și serviciilor obținute din activitatea proprie de exploatare, format din:

·        Prețul de achiziție a materialelor consumate;

·        Cheltuielile directe de fabricație;

·        Cheltuieli indirecte de fabricație.

3. Valoarea de aport în cazul bunurilor aduse ca aport la capital;

4.Valoarea de utilitate,: în cazul bunurilor obținute cu titlu gratuit

In ordinul 3055/2009 se aduc completări referitoare la reducerile comerciale. Se introduc două conturi noi  609 “Reduceri comerciale primite “ și 709 ”Reduceri  comerciale acordate” în care se vor înregistra reducerile comerciale primite/acordate ulterior, indiferent de perioada la care se referă. Se face precizarea ca reducerile financiare se înregistrează în conturile 667 respectiv 767. (pct 51 alin 6)

Referitor la valorile mobiliare pe termen scurt, se aduc precizări în ceea ce privește componenta  costului de achiziție:

–     pentru cele admise pe o piaă reglementată, costul de achiziție nu cuprinde costurile de tranzacționare, acestea fiind incluse în conturile de cheltuieli corespunzătoare; (pct 51 alin 7)

–     pentru cele care nu sunt admise pe o piață reglementată, precum și pentru valorile mobiliare pe termen lung, costul de achiziție cuprinde și costurile de tranzacționare.

S-au adus completări asupra costului de producție conform IAS 2 “ Stocuri” și anume :

–       În categoria costurilor care nu sunt incluse în costul stocurilor se mai adaugă  și regia fixă nealocată costului. Alocarea regiei fixe se face pe baza capacității normale de producție ;

Ordinul 3055/2009 Reglementări contabile prevazute de Directivele Europene (pct 52. alin 6 și 7)

Mihai Ristea – Contabilitatea financiară a intreprinderii – Editura Universitară București -2005( pg 218-225)

–       Se definește capacitatea normală de producție. (pct 52 alin 6)

B.Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii – se face la valoarea actuală ( de inventar) denumită potrivit normei IAS 2: valoarea realizabilă netă. Ea este reprezentată de – prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității , mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și a costurilor necesare vânzării.

Materiile prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor.

Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piață, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare.

C. Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil

Pentru a fi înscrise în situațiile financiare , stocurile se evaluează la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Atunci când valoarea stocurilor este mai mare decât valoarea realizabilă netă , costul stocurilor se diminuează la valoarea acesteia. Valoarea cu care se diminuează costul stocurilor este cunoscută ca o cheltuială pentru depreciere pentru care se constituie în contabilitate un provizion. . Pentru fiecare exercițiu următor se efectuează o nouă evaluare a valorii realizabile nete .

Este tratat detaliat modul cum se evaluează la inventariere fiecare element de activ, datorie și capital propriu. Se va aplica principiul prudenței, procedându-se astfel:

Valoarea de inventar la imobilizările corporale, necorporale și în curs de execuție este stabilită în funcție de utilitatea bunului,starea acestuia și prețul pieței;

Corectarea se va face în funcție de tipul de depreciere:

– ireversibilă- înregistrarea unei amortizări suplimentare;

– reversibilă- înregistrarea unor ajustări pentru depreciere;

Pentru a stabili deprecierile se vor lua în considerare factori:

– interni- indicii de uzură fizică sau morală, dacă imobilizarea este neproductiva, planuri de restructurare, etc.

Ordinul 3055/2009 Reglementari contabile prevazute de Directivele Europene ( alin 52 pct 6)

Mihai Ristea – Contabilitatea financiara a intreprinderii – Editura Universitara Bucuresti -2005( pg 218-225)

externi- scăderea valorii de piață, modificarea mediului economic, comercial, tehnologic cu efect negativ asupra activității entității.

Imobilizările corporale se vor evalua la data bilanțului la :

cost mai puțin amortizarea și ajustările cumulate de depreciere;

la valoarea reevaluată(valoarea justă), mai puțin amortizarea cumulată ulterioară și pierderi din depreciere ulterioare cumulate.

Stocurile în curs de execuție, se evaluează la valoarea contabilă, mai puțin ajustările pentru deprecierile constatate. Conform principiului prudenței, se va înregistra cea mai mică valoare dintre valoarea contabilă și valoarea realizabilă netă.

Creanțele și datoriile se vor evalua la valoarea lor probabilă de încasare sau plată. În ceea ce privește creanțele și datoriile în valută și a celor care se vor deconta în lei, dar condiționate de cursul unei valute, evaluarea în bilanț se va face la cursul comunicat de BNR la data încheierii exercițiului financiar .

Disponibilitățile se vor prezenta astfel

– disponibiltatile bănești și alte valori asimiltate în valută se vor evalua la data bilanțului la cursul de schimb comunicat de BNR la data închiderii exercițiului financiar;

– mărcile poștale, timbre fiscale, tichete, etc se vor prezenta la valoarea lor nominală, mai puțin ajustările pentru depreciere de valoare.

D. Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu

La ieșirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate și se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a înregistrărilor la ieșirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a prețului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieșite.

În condițiile în care pe parcursul desfășurării activității, aceleași feluri de bunuri se procură la prețuri diferite, pentru evaluarea cantităților de stocuri ieșite sau consumate, având la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările și standardele internaționale recomanda următoarele metode de evaluare:

Pentru stocurile identificabile :

– Metoda identificării specifice : Ca tratamente contabile de bază – Metoda costului mediu ponderat (CMP);

– Metoda primul intrat- primul ieșit (FIFO);

Ordinul 3055/2009 Reglementari contabile prevazute de Directivele Europene( alin 56 pct 2)

Mihai Ristea – Contabilitatea financiara a intreprinderii – Editura Universitara Bucuresti -2005( pg 218-225)

Ca tratament contabil alternativ – Metodă ultimul intrat- primul ieșit (LIFO);

Alte tratamente : – Metoda costului standard

– Metoda la preț cu amănuntul

1. Metoda identificării specifice – presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor care fac obiectul unor comenzi distincte , indiferent dacă au fost cumpărate sau nu produse.

Această înseamnă că fiecare articol sau categorie de stocuri se individualizează atât în momentul intrării în patrimoniu cât și al stocării și ieșirii din stoc

2.Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează că raport între valoarea totală a stocului inițial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) și cantitatea existentă în stocul inițial (qs), plus cantitățile intrate(qi):

Metodă costului mediu ponderat poate fi aplicat în două variante:

a. după fiecare intrare.

b. lunar

3. Metoda primul intrat- primul ieșit (FIFO)

Potrivit acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primului lot intrat, iar pe măsura epuizării lotului, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al lotului următor în ordine cronologică.

Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.

4 Metoda ultimul intrat- primul ieșit (LIFO)

Potrivit acestei metode, ieșirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, iar după epuizarea lotului, cantitățile ieșite vor fi evaluate la costul lotului anterior.

Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea inversă intrării loturilor în gestiune.

Mihai Ristea – Contabilitatea financiara a intreprinderii – Editura Universitara Bucuresti -2005( pg 218-225)

5. Metoda costului standard

Prețul prestabilit sau standard este antecalculat pe bază nivelurilor normale ale materialelor și

consumabilelor etc. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic și ajustate dacă este necesar, la condițiile actuale Diferențele dintre prețul prestabilit și prețul de intrare se inregistreza în fază de intare în conturi distincte Între costurile de achiziție și costul standard au fost înregistrate diferențe care au fost evidențiate distinct. Aceste diferențe se repartizează la sfârșitul lunii asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferențelor de preț, aceasta calculându-se prin înmulțirea valorii bunurilor ieșite cu coeficientul calculat.

6. Metoda la preț cu amănuntul – intrările și ieșirile de mărfuri sunt evaluate la prețul cu amănuntul pentru a măsură costul stocurilor de articole numeroase cu mișcare rapidă, care nu au marje similare .în această metodă , intrările și ieșirile sunt evaluate la prețul cu amănuntul care este format din : cost de achiziție + adaos comercial + TVA.

În activitatea de determinare a necesarului de resurse materiale și energetice, de elaborare a programelor de aprovizionare și de încheiere a contractelor economice cu furnizorii, precum și de urmărire a modului cum au fost utilizate resursele materiale ce au intrat în întreprindere, un rol deosebit îl au bilanțurile materiale. Acestea prezintă în mod sintetic direcțiile de consum către care au fost repartizate aceste resurse materiale și energetice, gradul lor de revalorificare, respectiv partea din aceste resurse care se regăsește în valorile de întrebuințare create în perioada anterioară pentru care se elaborează programul precum și destinațiile și soluțiile de punere în valoare a cantităților care nu s-au înapoiat în resurse utile societății, pieței; totalitatea bilanțurilor materiale sunt un instrument de bază în controlul și urmărirea respectării cu grijă, cu eficiență cât mai înaltă a resurselor pentru consumul ei productiv.

Principii care stau la baza colaborării bilanțurilor de materiale:

– reflectarea modului în care s-a asigurat valorificarea resurselor materiale, determinate de partea din materialele intrate în procesul de fabricație care se regăsesc în produse finite

– realizarea unui volum cât mai mare de produse finite din aceeași cantitate de materiale consumabile prin reducerea treptată a ponderii cantității de materiale incorporate în produs și creșterea ponderii cantității de muncă vie, de valoare adăugată fiecărui produs realizând astfel o valoare cât mai ridicată a producției nete.Gradul de recuperare, refolosire, recondiționare a tuturor categoriilor de materii prime, cadrul activității unității economice sau pentru materiale, pieseși subansamble cantității de muncă vie, de valoare adăugată fiecărui produs realizând astfel o valoare cât mai ridicată a producției nete.Gradul de recuperare, refolosire, recondiționare a

Mihai Ristea – Contabilitatea financiara a intreprinderii – Editura Universitara Bucuresti -2005( pg 218-225. 247)

tuturor categoriilor de materii prime, cadrul activității unității economice sau pentru materiale, piese și subansamble rezultate din procesul de producție sau consum în scopul satisfacerii într-o proporție sau consum în scopul satisfacerii într-o proporție cât mai mare a nevoilor proprii în prelucrare în alte întreprinderi în locul materiilor prime și materialelor noi.

La baza elaborării bilanțurilor materiale stau consumurile specifice efective realizate în perioada anterioara analizele complexe efectuate cu participarea compartimentelor tehnice, de producție, plan, aprovizionare, măsurile stabilite pe secții, sectoare, ateliere de fabricație care au asigurat înfăptuirea în perioada următoare a unei riguroase gospodăriri a tuturor resurselor de materii prime și materiale.

Bilanțul de materiale prezintă 3 direcții ale procesului de utilizare judicioasă și gospodărire rațională a resurselor materiale:

– cantitatea de materiale și materii prime ce au fost introduse în consumul productiv (Cb)

Cb = Cb unitar * Q; Q = volumul producției

– cantitățile de materiale și materii prime care s-au regăsit distinct în produsele finite (Cn)

Cn = Cn * Q

– cantitățile și destinațiile materialelor refolosibile care au rezultat din procesul de producție (Mr)

Mr = Cb – Cn

Bilanțurile materiale reflectă, așadar, în forma concentrată modul de utilizare într-o anumită perioadă a întregii cantități din materia primă și materialul ce a fost aprovizionat de întreprindere.

1.3 Indicatorii economico-financiari ai resurselor materiale

Utilizarea rațională a resurselor materiale este un proces integrat organic în activitatea de ansamblu a fiecărei unități economice. Procesul presupune utilizarea unui sistem complex de indicatori care cuprinde:

normele de consum de materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble, repere combustibili și energie;

1 coeficienți tehnici de utilizare productive a resurselor materiale

2 coeficienții de valorificare a materiilor prime și materialelor noi și refolosibile

3 coeficienții de masă netă specifică a produselor;

4 coeficienții de recuperare, recondiționare și refolosire a resurselor materiale și pieselor materiale și piesele reutilizabile

Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Editura Economică București 2004 ( pg 210, 323)

Nivelul acestor indicatori se stabilește atât anticipat acțiunii de folosire a resurselor materiale, cât și după încheierea acesteia. Nivelul prestabilit este o limită maximă sau minimă, care trebuie respectată iar nivelul calculat după desfășurarea activității are caracter statistic și va servi la analiza comparativă. În urma acestei analize se apreciază dacă ceea ce s-a prevăzut pe linia utilizării resurselor materiale s-a și realizat. În funcție de rezultat se stabilesc și măsurile care trebuie aplicate în viitor pe linia folosirii resurselor.

Norme de consum

În grupa indicatorilor de consum se încadrează consumurile specifice din documentațiile tehnico-economice de fabricație a produselor, de execuție a lucrărilor sau prestare a serviciilor. Acestea sunt cunoscute în practică sub denumirea de “norme tehnice de consum”.

Consumurile specifice din documentațiile tehnico-economice reprezintă cantitatea maximă de materii prime noi și refolosibile, combustibili, energie electrică, energie termică și carburanți, piese de schimb etc. admisă a fi consumată pentru fabricarea unei unități de produs sau serviciu în condiții tehnice, tehnologice și organizatorice definite.

Se impune a fi precizată definiția dintre noțiunile de “normă tehnică de consum” și “consum specific efectiv”. Astfel, “norma de consum” este elaborată înaintea perioadei de timp la care se referă și are caracter obligatoriu pentru executanți iar “consumul specific” reprezintă cantitatea medie de resurse folosită în procesele de fabricație pentru obținerea unei unități de produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu.

Se apreciază ca “normală” folosirea resurselor materiale atunci când consumul specific este mai mic sau cel mult egal cu norma tehnică de consum.

Structura materială a normei de consum cuprinde:

materii prime, materiale, combustibili, energie termică, piese de schimb “noi”, aprovizionate din afara unității economice consumatoare;

2. materii prime, materiale, combustibili, energie termică, piese de schimb “noi” produse de unitatea care le și consumă;

________________________________________________________________________________________________________________

Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Editura Economică București 2004 ( pg 210- 213, 323)

3 materii prime, materiale, combustibili, energie termică, piese de schimb “refolosibile” aprovizionate din afara unității economice care le consumă;

materii prime, materiale, combustibili, piese de schimb “refolosibile” rezultate în cadrul unității economice consumatoare.

Unitatea de măsură a normei de consum se prezintă sub forma unui raport între unitatea de măsură specifică fiecărei resurse materiale și cea a produsului lucrării sau prestației la care se prevede folosirea acesteia.

Relațiile de calcul folosite pentru determinarea normei de consum sunt următoarele:

Nc = Nct + Mrpnt

Nc = Cn + Mrt + Pt + Mrnt + Pnt, unde:

Nc – norma tehnică de consum;

Nct – norma de consum tehnologic;

Nrpnt – norma de recuperare a materialelor refolosibile și de pierderi în fazele netehnologice;

Cn – norma de consum net sau util;

Mrpt – norma de recuperare a materialelor refolosibile și de pierderi în fazele tehnologice;

Mrt – norma de recuperare a materialelor refolosibile și fazele tehnologice;

Pr – norma de pierderi tehnologice;

Mrnt – norma de recuperare a materialelor refolosibile în fazele netehnologice;

Pnt – norma de pierderi netehnologice.

Datorită diversității nomenclatorului de materii prime și materiale și a celui de produse clasificarea normelor de consum se face utilizând mai multe criterii:

După elementele componente:

– norma de consum tehnologic;

– norma de consum de aprovizionare;

După destinația de consum a resurselor materiale și energetice:

– norme de consum pentru materii prime de bază;

– norme de consum pentru materiale auxiliare;

După natura resurselor materiale:

– norme de consum pentru materii prime siderurgice și materiale metalurgice

_____________________________________________________________________________________________

Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Editura Economică București 2004 ( pg 210- 216)

;

– norme de consum pentru lemn și produse plate din lemn;

– norme de consum pentru materii și produse chimice;

– norme de consum pentru carburanți;

– norme de consum pentru piese de schimb etc.

După orizontul de timp de aplicare sau perioada de valabilitate:

– norme de consum pe termen scurt;

– norme de consum de perspectivă;

După modul de grupare și nivelul de agregare:

– norme de consum individuale;

– norme de consum grupate pe material sau familia de materiale, de produs sau grupa de produse, pe mai multe tipuri de utilaje și instalații, pe veriga organizatorică a întreprinderii sau pe întreprindere

Coeficienții tehnici de utilizare productivă a resurselor materiale

În procesul utilizării resurselor materiale se urmărește realizarea producției specifice în condițiile folosirii complete și complexe a materiilor prime și materialelor provizionate. Nivelul de realizare a acestui obiectiv se apreciază cu ajutorul “coeficienților tehnici de utilizare productive a resurselor materiale”.

Coeficientul tehnic de utilizare productivă (Kup) exprimă ponderea cantității de materie primă sau de material care se prevede să se regăsească în fiecare sortiment, tip sau variantă constituită a unui produs.

Se determină prin raportarea normei de consum net la norma de consum tehnologic sau de aprovizionare, conform relației de mai jos:

Kup = Ncn / Nct sau Kup = Ncn / Ncu

Dacă se iau în considerare toate elementele de calcul ale normei de consum relația de mai sus se poate scrie: Kup = Nc – (Mrt + Pt + Mrnt + Pnt) / Nc = 1 – Mr + Pt + Mrnt + Pnt / Nc

unde: Mrt – materiale refolosibile tehnologice

Pt – pierderi tehnologice

Mrnt – materiale refolosibile netehnologice

Pnt – pierderi netehnologice

_______________________________________________________________________

Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Editura Economică București 2004 ( pg 215 – 216)

Coeficienții de valorificare a resurselor materiale

Coeficientul de valorificare a resurselor materiale sunt de natură sintetică și evidențiază într-o formă concentrată aspectele de ansamblu ale acțiunii complexe de valorificare a materialelor în general. Se prezintă sub mai multe forme:

Coeficientul material – produs (Kmq) care indică realizarea unității de produs în condițiile unui consum economic de resurse materiale

Are două expresii:

fizică, redată prin relația:

Kmq = N / Q (t/t, Kg/t, Kg/buc)

valorică, redată prin relația:

Kmq = M / Pm (lei chelt mat / 1 leu producție)

în care: N – cantitatea fizică de materie primă prevăzută sau efectiv utilizată în prelucrare;

Q – producția fizică estimată sau efectiv obținută prin prelucrarea cantității de materie primă N

M – cheltuielile materiale estimate sau efectiv înregistrate pentru realizarea unei anumite producții de marfă

Pm – producția marfă exprimată în mld. lei

b) Coeficientul produs material (Kqm) care exprimă cantitatea fizică de produse finite sau, după caz, valoarea producției care se prevede a fi obținută sau care se realizează efectiv prin prelucrarea unei unități fizice de materie primă sau dintr-un leu materie primă folosită în următoarele forme: eficiența fizică netă (Efn) care se calculează cu ajutorul relației:

Efn = Q / N

eficiența valorică globală (Evg) care se calculează cu ajutorul relației:

Evg = Pm / M

eficiența valorică netă (Evn) care se calculează cu ajutorul relației:

Evn = Pn / M,

în care Pn – valoarea producție nete

c) Coeficientul acumulare-cheltuieli materiale (K(pr-M)) care exprimă nivelul profitului estimat a se obține sau efectiv realizat la 1 leu cheltuieli materiale:

Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Editura Economică București 2004

eficiența fizică netă (Efn) care se calculează cu ajutorul relației:

Efn = Q / N

eficiența valorică globală (Evg) care se calculează cu ajutorul relației:

Evg = Pm / M

eficiența valorică netă (Evn) care se calculează cu ajutorul relației:

Evn = Pn / M, în care Pn – valoarea producție nete

c) Coeficientul acumulare-cheltuieli materiale (K(pr-M)) care exprimă nivelul profitului estimat a se obține sau efectiv realizat la 1 leu cheltuieli materiale:

K(pr-M) = Pr / M, în care Pr – profitul estimat sau efectiv realizat

Coeficienții de valorificare asigură, prin formele de exprimare, condiții pentru stabilirea unor niveluri stimulatoare privind utilizarea mai eficientă a resurselor materiale și energetice în ansamblu.

4.Coeficienții de masă netă specifică a produselor

Condiții de masă netă exprimă cantitatea netă de resurse materiale încorporată în produsul finit, raportată la caracteristica fundamentală a acestuia și se prezintă sub diferite forme în funcție de unitățile de măsură caracteristice produselor: greutate neta, suprafața netă, lungimea netă, volum net pe unitatea de caracteristică esențială a produsului.

Indicele de masă netă se calculează cu ajutorul relației:

Imn = Mni / Mno, unde:

Mno – masa neta corespunzătoare variantei constructive inițiale

Mni – masa neta corespunzătoare variantelor următoare

Pe baza relației de mai sus se determină mărimea absolută și relativă a economiilor care se pot obține aplicând o variantă constructivă mai bună stabilită în faza de construcție, proiectare sau în cea de reproiectare. Astfel relațiile de calcul sunt:

pentru economia absolută:

∆Mn = Mni – Mno

pentru economia relativă:

KMn = ∆Mn / Mno * 100 = Mni – Mno / Mno * 100 = (IMni – 1) * 100

Coeficienții de masă netă specifică exprimă aspectul calitativ al utilizării resurselor materiale. Cu ajutorul acestora se apreciază cât este de mare consumul net de material pentru realizarea unui produs în raport cu caracteristica fundamentală a acestuia.

Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Editura Economică București 2004 ( pg 221- 222)

Coeficienții de masă netă specifică sunt caracteristici în general mașinilor, utilajelor și instalațiilor. Caracteristica fundamentală reflectă nivelul tehnic atins de un produs, potențialul productiv care i-a fost asigurat prin concepție-proiectare. Se determină cu ajutorul relației:

Kms = Mn / K, în care:

Mn – masa netă a produsului finit

K – caracteristica fundamentală a produsului finit.

Coeficienții de recuperare și valorificare a resurselor materiale și energetice

În urma analizei procesului de utilizare a resurselor materiale se poate constata că, în cele mai multe

cazuri, materiile prime nu se pot transforma integral din forma inițială în produsele finite pentru care au fost asigurate. Se formează astfel o categorie de “materiale refolosibile și pierderi tehnologice și netehnologice”.

Se determină pe această bază coeficienții de recuperare a materialelor refolosibile și cantitatea de asemenea resurse ce va rezulta în mod inevitabil din prelucrarea materiilor prime noi în cadrul proceselor tehnologice sau în afara acestora și care poate fi recuperată și valorificată.

Relația de calcul pentru coeficienții de recuperare este următoarea:

KMR = Mrt + Mrnt / Nc, în care:

Mrt – materiale refolosibile tehnologice prevăzute pentru recuperare

Mrnt – materiale refolosibile netehnologice de recuperat.

Ca bază de raportare poate fi folosită norma de consum sau de aprovizionare.

Coeficientul de recuperare se mai poate stabili și cu ajutorul relației:

KMR = 1 – Kup, unde:

Kup – coeficientul de utilizare productivă determinat anterior.

Prin stabilirea coeficienților de recuperare a materialelor refolosibile se urmărește atingerea următoarelor obiective:

identificarea nivelului pierderilor tehnologice de materiale și stabilirea căilor de acțiune în vederea reducerii la minimum a acestora;

așezarea pe baze reale a acțiunilor de recuperare a materialelor refolosibile;

limitarea cantităților de aprovizionat la nivelul necesarului real.

1.4 Gestiunea optimă a resurselor materiale

Orice stoc, prin natura lui, presupune o imobilizare de capital. Din acest motiv , deosebit de important este analiză structurii stocurilor, deoarece o supradimensionarea acestora presupune ,

_____________________________________________________________________________

Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Editura Economică București 2004 ( pg 226)

pe de-o parte chletuieli mai mari cu păstrarea și depozitarea ,iar pe de altă parte, imobilizarea resurselor financiare în unele materii prime și materiale care au circulație lentă.

Analiza stocurilor de materiale de realizează sub diverse aspecte :

– studierea evoluției stocurilor comparativ cu dinamica cifrei de afaceri pentru a stabili dacă mărimea acestora a avut influență favorabilă asupra volumului producției și al vânzărilor.

– Studierea evoluției lor comparativ cu o bază de raportare ( stoc normat, mediu, maxim etc).

În funcție de capacitatea de producție și de cerere , orice agent economic trebuie să își stabilească o dimensiune a stocurilor și să urmărească respectarea acesteia.

– analiza gradului de imobilizare a stocurilor și gruparea lor în stocuri normale, cu mișcare lentă, fără mișcare și stocuri disponibile .

Cauzele care pot determină diminuarea stocurilor comparativ cu nivelul prevăzut pot fi:

– pierdere unor furnizori importanți

– lipsa unor contracte ferme cu furnizorii privind dimensiunea comenzilor și ritmul de aprovizionare

– neglijențe în sistemul de gestionare a stocurilor

– reducerea cererii pentru anumite sortimente și redimensionarea stocurilor atunci când este posibil

Necesitatea de a avea o gestiune corectă și completă sub toate aspectele, inclusiv a consumului de resurse a condus la gruparea cheltuielilor după diferite criterii.

Unul dintre acestea este conținutul sau natura cheltuielilor, conform căruia în gestiunea agenților economici întâlnim:

În funcție de condițiile în care se desfășoară procesele des stocare , se difereniaza mai multe tipuri de gestiune :

– Gestiune cu cerere constantă la intervale egale : tipul clasic de aprovizionare este folosit în cadrul întreprinderilor cu nomenclator constant de fabricaie și cu un necesar de aprovizionare eșalonat uniform în timp.

– Gestiunea cu cerere variabilă la intervale egale implică reaprovizionarea cu loturi variabile ca mărime care trebuie estimate la anumite momente calendaristice. Este un tip de gestiune dificil de condus existând riscul apariției situației de lipsă de stoc. De aceea se stabilește un nivel de alarmă în cadrul stocului curent și un stoc de siguranță .

Gestiunea cu cerere variabila la intervale neegale la care nu se cunosc momentele calendaristice de lansare a comenzilor , reaprovizionarea se face în loturi constante ca nivel,

Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Editura Economică București 2004 ( pg 226) Gh. Valceanu , V Robu – Analiza economico-financiara – Editura Economica Bucuresti 2004) pg 159, 165)

stabilite la începutul perioadei de gestiune. Prevede formarea stocului de siguranță la nivelul stocului de alarmă.

– Gestiunea S,s sau cu două depozite – Intervalele și cererile sunt variabile, lotul de aprovizionare este constant, lansarea comenzii de reaprovizionare se declanșează când se atinge nivelul de reaprovizionare a stocului curent.

Dimensionarea economică a stocurilor este o acțiune foarte importantă pentru îmbunătățirea situației financiare a unităților din diferite sectoare de activitate , de aceasta depinde gradul de activizare care se asigură fondurilor materiale și financiar- valutare de care se dispune sau care pot fi asigurate .

De aceea pe plan general, există o permanentă peocupare pentru cia€™onceperea de noi sisteme de gestionare a resurselor materiale.

Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Editura Economică București 2004 pg 223

CAP 2 ANALIZA UTILIZARII OPTIME A RESURSELOR MATERIALE LA S.C. ELSID S.A.TITU

2.1 PREZENTAREA S.C. ELSID S.A.TITU

2.1.1. Forma juridică de constituire și funcționare.

În anul 1982 se înființează prin Decretul Consiliului de Stat numărul 292 din 10 august Întreprinderea de Electrozi Siderurgici.

Primele capacități de producție au fost puse în funcțiune începând din anul 1984 (secția calcinare) și continuând până în anul 1990, rămânând nefinalizate Secțiile de Impregnare și Recoacere.

În anul 1991 conform H.G. 29/1991 se înființează S.C. ELSID S.A.TITU prin preluarea patrimoniului Întreprinderii de Electrozi Siderurgici.

S.C. ELSID S.A. TITU s-a constituit în baza Legii 15/1990 și H.G. 29/1991 și este persoană juridică română, având formă juridică de societate pe acțiuni desfășurându-și activitatea conform legilor române, cu statut propriu.

Societatea a fost înmatriculată la Oficiul Registrului al Camerei de Comerț și Industrie a jud. Dâmbovița sub numărul J15/373/1991 din 13.03.1991.

Codul se înregistrare fiscală a societății este R943038 și este conform Certificatului de Înregistrare Fiscală emis de Ministerul Finanțelor la 30.11.1992

2.1.2 Obiectul de activitate

Statutul S.C. ELSID S.A. TITU este cuprins în anexa nr. 2 la H.G. 29/1991 și consemnează că obiectul de activitate al societății constă în producerea și comercializarea de electrozi siderurgici grafitați și cocs petrol calcinat în domeniul fabricației de produse metalurgice.

Ulterior, societatea își extinde obiectul de activitate, conform Cererii de Înscriere de Mențiuni r. 3098/24.09.1992 cu:

– comercializarea din țară și din import de:

– mărfuri industriale;

– mărfuri agricole;

– mărfuri de larg consum

– prestări servicii;

– inginerie tehnologică, școlarizare și perfecționare profesională;

– declarare ca agent economic cu activitate de import-export;

– dezvoltarea diverselor activități legate de produse carbonoase (inele de etanșare, blocuri carbonice);

– intermedieri pentru obiectul de activitate prevăzut la primele trei puncte;

– reprezentanțe.

2.1.3 Structura sortimentală

Conform statutului S.C. ELSID S.A. TITU obiectul de activitate constă în principal în producerea și comercializarea de electrozi siderurgici grafitați, cocs petrol calcinat, nipluri grafitate, pastă carbonică.

Electrozii siderurgici grafitați se utilizează cu precădere în industria producătoare de oțel și sunt de mai multe tipuri:

– standard, obișnuiți din cocs petrol obișnuit;

– H.P., obișnuiți din cocs acicular standard, utilizați la cuptoare electrice de capacitate mare și regim înalt de putere.

Cocs petrol calcinat se utilizează în producția internă de fabricație a electrozilor siderurgici sau este valorificat ca marfă pentru industria aluminiului și ca material de carburare în oțelării.

Nipluri grafitate sunt elemente de legătură folosite la îmbinarea coloanelor de electrozi în cuptoarele electrice; sunt obișnuite din cocs acicular super și supuse operațiunilor de impregnare sau recoacere, acestea putând fi repetate în funcție de nivelul de calitate solicitat.

Pasta carbonică se obține din antracit sau cocs petrol și este utilizată pentru formarea electrozilor autococsificabili utilizați la producția feroaliajelor sau a carbitului.

2.1.4 Structura organizatorica.

2.1.4.1. Structura de productie

Executarea produselor din profilul de fabricație al societății se realizează în următoarele secții:

– secția calcinare;

– secția preparare-dozare

– secția amestec-presare

– secția coacere

– secția impregnare recoacere

– secția grafitare

– secția prelucrare

Secția calcinare dispune de o capacitate de producție de cca 3.000 t/lună.

Obținerea cocsului de petrol calcinat parcurge mai multe etape:

depozitarea cocsului de petrol brut;

cocsare – sortare;

dozare;

calcinare;

răcire;

depozitare.

Operația de cocsare-sortare se realizează pe două fluxuri formate din benzi transportoare, ciururi vibratoare și concasoare cu valțuri, fracțiunea utilă fiind cuprinsă în intervalul 5-50 mm.

Dozarea se face în două dozatoare gravimetrice cu bandă extractoare prevăzute cu pâlnii de alimentare.

Calcinarea cocsului de petrol brut se realizează într-un cuptor rotativ, iar răcirea într-un răcitor tubular prevăzut cu o instalație de stropire cu apă amplasată în interiorul tubului răcitor.

Cocsul de petrol calcinat obținut în această fază se utilizează în procesul tehnologic al întreprinderii sau este expediat către alți consumatori.

Secția de preparare – dozare este destinată pregătirii materiilor prime necesare în vederea utilizării lor la obținerea electrozilor siderurgici. Capacitatea de producție a acestei secții este de 2.500 t/lună.

Principalele mijloace fixe aferente secției sunt:

– o baterie de silozuri ( 4 buc) de cocs petrol;

– două baterii de buncăre de dozare, fiecare baterie corespunzând celor 2 linii de fabricație a electrozilor mari și mici.

– utilaje necesare activității de măcinare (moară de valțuri, moară cu ciocane), separare pe fracții granulometrice (ciururi oscilante) cântărire (cântare dozatoare), transport (bandă transportoare, pod rulant cu graifăr, elevator).

Secția preparare – amestecare

Operația de amestecare este destinată omogenizării șarjelor și are loc în două etape:

– amestecarea la cald;

– amestecarea la rece.

a) amestecarea la cald a materiilor prime are loc în 6 malaxoare (capacitate 3.500 litrii) pentru presa de 4.000 tf (obține electrozi cu d=300 – 600 mm) și 3 malaxoare (capacitatea 2.000 litrii) pentru presa de 1.600 tf (obține electrozi cu d=150 – 300 mm) agentul termic de încălzire fiind asigurat de două cazane CIFF DA.

b) amestecarea la rece a materiilor prime are loc în 4 malaxoare (capacitatea 3.500 litrii) aferent fluxului presei de 4.000 tf și 3 malaxoare (capacitate 2.000 litrii) aferent fluxului presei de 1.600 tf.

În zona de presare funcționează două fluxuri de fabricație conform programului sortimental dimensional astfel:

– fluxul presei de 4.000 tf pentru electrozi cu diametrul mai mare de 300 mm;

– fluxul presei de 1.600 tf pentru electrozi cu diametrul mai mic de 300 mm.

Secția coacere are o capacitate de producție de 600 t/lună/cuptor și este destinată arderii produselor crude, prin cocsificarea smoalei obținându-se produse amorfe cu rezistență mecanică foarte ridicată.

Secția impregnare – recoacere

Impregnarea produselor coapte conferă acestora caracteristici superioare în ceea ce privește densitatea, porozitatea, conductivitatea tehnică, rezistență mecanică.

Principalele operații tehnologice care au loc în secția impregnare – recoacere sunt:

– operația de sablare care are rolul de a îndepărta crustele și materialele de împachetare lipite de electrozii copți în scopul pregătirii pentru impregnare.

– operația de impregnare are rol de a crește densitatea prin impregnare cu smoală topită

– operația de recoacere care are rol de a cocsifica smoala introdusă prin operația de impregnare.

Secția de grafitare este destinată tratării termice a electrozilor, caz în care carbonul se transformă din stare amorfă în stare cristalină (electrografit). Prin această operație tehnologică se conferă electrozilor conductibilitate electrică.

Secția de prelucrare electrozi este organizată pe linii tehnologice pentru fiecare grupă de produse în parte.

Pentru prelucrarea electrozilor s-au prevăzut două tehnologii:

– prelucrarea pe mașini speciale în cazul prelucrării unor laturi mari de electrozi;

– prelucrarea pe mașini universale echipate cu unități de lucru, în cazul prelucrării unor laturi mici de electrozi.

2.1.4.2 Structura funcțională

Structura S.C. ELSID S.A. TITU așa cum reiese din organigrama societății (schema 2.1.) este de tip piramidal, ceea ce evidențiază complexitatea diferitelor nivele ierarhice și compartimentele funcționale:

– directorul general are în subordine directorul tehnic, comercial, economic și serviciile de asigurare a calității, personal, protocol, CFI, consiliere juridică și tehnică.

– directorul tehnic are în subordine serviciul exploatare și reparații, inginer șef producție, serviciul tehnic, PSI.

Structura personalului SC ELSID S.A. TITU este prezentatã în tabelul 2.1

Tabelul 2.1

S-au încheiat contracte individuale de muncă cu fiecare salariat la angajarea acestuia în societate.

Contractul colectiv de muncă prevede o serie de sporuri care se acordă salariaților societății (condiții grele de muncă: 10%; condiții periculoase: 10%); premii acordate din fondul de premiere, precum și alimentație gratuită de întărire a organismului.

AGA SCHEMA 2.1.

CONS. TEHNIC

CENZORI CONS. JURIDIC

CONSILIUL DE C.FI.

ADMINISTRATIE

PROTOCOL

DIRECTOR GENERAL

SERV. ASIG. CALITĂȚII DIRECTOR COMERCIAL DIRECTOR TEHNIC DIRECTOR ECONOMIC SERVICIUL PERSONAL

EXPLOATARE ȘI REPARAȚII INGINER ȘEF PRODUCȚIE SERVICIUL TEHNIC P.S.I

2.1.4.3 Prezentarea fluxului tehnologic general

Organizarea fluxului tehnologic de fabricație urmărește cu precădere optimizarea amplasării utilajelor și sortarea traseelor parcurse de materiale, semifabricate și produse finite.

Fluxul de fabricație a cocsului de petrol calcinat (schema 2.2) începe cu sortarea și concasarea cocsului de petrol brut, urmate de dozarea și alimentarea cuptorului de calcinare.

Următoarea fază a fluxului este răcirea cocsului de petrol calcinat până la o temperatură de 150 °C într-o instalație de stropire cu apă.

În final, cocsul de petrol calcinat se depozitează în silozuri în vederea dirijării spre secția tehnologică următoare.

Fluxul de fabricație a electrozilor siderurgici (schema 2.3) pornește de la pregătirea materiilor prime care formează amestecul.

Următoarea fază a fluxului este dozarea materiilor prime, urmată de amestecarea la cald până la temperatura de 165 °C și amestecarea la rece până la temperatura de 115 °C.

Operația finală a fluxului de fabricație a electrozilor siderurgici este prelucrarea mecanică a acestora, care constă în găurire, filetare, strunjire ce se execută pe mașini speciale.

FLUX TEHNOLOGIC DE FABRICARE A COCSULUI DE PETROL CALCINAT ÎN CUPTOR ROTATIV

COCS DE PETROL BRUT

DEPOZITARE

SORTARE

CONCASARE

MĂCINARE

DOZARE

CALCINARE

RĂCIRE

INSILOZARE

Schema 2.2Flux tehnologic de fabricație a electrozilor siderurgici

COCS PETROL SMOALĂ ELECTROGRAFIT DESEURI SMOALĂ

CALCINAT TIP A CRUDE TIP C

Schema 2.3

2.2 SITUATIILE FINANCIARE ALE SC “ELSID” S.A. TITU LA 31.12.2010

În perioada 2008-2010 situația economicã a SC “ELSID” S.A. Titu este prezentatã în tabelul 2.2

Tabelul 2.2

b2.3 ANALIZA UTILIZARII RESURSELOR MATERIALE LA SC “ELSID” S.A. TITU

Tabelul 2.3

Atât în faza de proiectare, cât și în cea de execuție, pentru urmărirea și analiza consumului de materiale la nivelul societății se folosește:

consumul specific pe unitatea de produs (Cs)

Cs = Ct/q

unde

Ct = consumul total de materiale pe produse

q = volumul fizic al produsului.

Utilizez principalele materii prime folosite la obținerea electrozilor siderurgici impregnați: cocs petrol calcinat, smoală tip A, ulei C 265, smoală tip C, cocs metalurgic, nisip.

Cantitatea de materii prime se calculează conform rețetei de fabricație și compoziției materiei prime și a produselor ce vor fi folosite.

2.3.1.Determinarea consumurilor specifice

Electrozi siderurgici impregnați

Tabelul 2.4

Electrozi siderurgici copți

Tabelul 2.5

Nipluri grafitate

Tabelul 2.6

Făcând o comparație între consumul specific și norma de consum a fiecărei materii prime pentru fiecare produs al „S.C. ELSID” S.A.TITU observăm:

– pentru electrozi siderurgici impregnați:

Tabelul 2.7

În cazul electrozilor siderurgici impregnați ( tabelul 2.7) se observă că materiile prime cocs metalurgic și nisip sunt utilizate nerațional și deci se impune o fundamentare corectă a normei de consum.

Cu toate că cele două materii prime sunt utilizate nerațional, totuși situația este favorabilă, înregistrându-se o economie de 0,343

– pentru electrozii siderurgici copți:

Tabelul 2.8

În cazul electrozilor siderurgici copți (tabelul 3.5) materia primă nisip este folosită nerațional, dar cu toate acestea se înregistrează o economie de 0,16 , deci este o situație favorabilă.

– pentru nipluri

Tabelul 2.9

Așa cum rezultã din tabelul 2.9 se înregistrează o economie de 0,174 deci este o situație favorabilă.

Centralizarea economiilor pentru cele 3 produse: electrozi siderurgici impregnați, electrozi siderurgici copți și nipluri:

Tabelul 2.10

Reducerea normelor de consum care au efect favorabil asupra volumului producției, productivității muncii și diminuează consumul mediu zilnic.

În urma calculelor se observă că în majoritatea cazurilor consumul specific al fiecărei materii prime este mai mic decât norma tehnică de consum, ceea ce exprimă o utilizare rațională și economică a resurselor materiale.

2.3.2 Analiza cheltuielilor cu materiile prime.

Cheltuielile cu materiile prime se analizează deoarece dețin ponderea importantă în cadrul cheltuielilor cu materiale și se poate acționa eficient în sensul reducerii lor.

Chmp = Cs x p

Unde:

Cs = consumul specific

P = prețul materiei prime.

Pentru electrozi siderurgici impregnați

Tabelul 2.11

Așa cum rezultã din tabelul 2.11, modificarea cheltuielilor cu materia primã cocs petrol calcinat este de –19,67.

Tabelul 2.12

Conform tabelului 2.12 s-a înregistrat o modificare de –1,37 a cheltuielilor cu smoala tip A fațã de cele planificate

Tabelul 2.13

Din tabelul 2.13 reiese cã modificarea cheltuielilor cu ulei C 265 fațã de cele planificate este de –0,187 lei.

Tabelul 2.14

Cheltuielile cu materia primã – smoalã tip C – au înregistrat o modificare de –1,43 lei , așa cum rezultã din tabelul 2.14

Tabelul 2.15

Din tabelul 2.15 reiese cã modificarea cheltuielilor materiale la materia primã cocs metalurgic este de – 8,96 lei.

Tabelul 2.16

Cheltuielile materiale planificate în cazul materiei prime – nisip – au fost mai mari fațã de cele realizate cu 1,212 lei.

Pentru electrozi siderurgici copți

Tabelul 2.17

Cheltuielile materiale realizate în cazul cocsului petrol calcinat au fost mai mici fațã de cele planificate cu 21 lei.

Tabelul 2.18

Din tabelul 2.18 rezultã cã modificarea cheltuielilor materiale fațã de cele planificate la smoalã tip A este de –1,459 lei.

Tabelul 2.19

Modificarea cheltuielilor materiale planificate fațã de cele realizate în cazul uleiului C 265 este de 0,198 lei.

Tabelul 2.20

Cheltuielile materiale planificate, în cazul materiei prime cocs metalurgic, așa cum rezultã din tabelul 2.20 au fost mai mari fațã de cele realizate cu 9,018 lei.

Tabelul 2.21

Cheltuielile materiale realizate, în cazul materiei prime nisip au fost mai mici fațã de cele planificate cu 0,245lei.

Pentru nipluri grafitate

Tabelul 2.22

Din tabelul 2.22 rezultã cã, în cazul cocsului petrol calcinat, cheltuielile materiale planificate le-a depășit pe cele realizate cu 25,66 lei.

Tabelul 2.23

Modificarea cheltuielilor materiale planificate față de cele realizate în cazul smoalei tip A au fost de –1.78 lei.

Tabelul 2.24

Cheltuielile materiale planificate au fost mai mari față de cele realizate, în cazul uleiului C 265 cu 0,242 lei.

Tabelul 2.25

Conform tabelului 2.25 s-a înregistrat o creștere a cheltuielilor materiale planificate față de cele realizate cu 3,83 lei.

Tabelul 2.26

Din tabelul 2.26 rezultă că, în cazul cocsului metalurgic, cheltuielile materiale realizate au fost mai mici față de cele planificate cu 14,877 lei.

Tabelul 2.27

Cheltuielile materiale planificate în cazul materiei prime – nisip – așa cum rezultă din tabelul 2.27 au fost mai mari față de cele realizate cu 1,875 lei.

În urma acestei analize se observă că la toate produsele, cheltuielile cu materiile prime planificate au fost mai mari decât cele realizate și aceasta datorită faptului că s-a anticipat un ritm mai alert al inflației și societatea s-a orientat spre furnizorii cu prețuri mai mici la materii prime.

Bineînțeles că s-a încercat și s-a realizat că materiile prime procurate de la noii furnizori să corespundă standardelor de calitate impuse de rețetele de fabricație ale produselor.

2.3.3 Modificarea cheltuielilor materiale prin prisma articolelor de calculație.

În cadrul acestei modificări se stabilește contribuția absolută și procentuală totală a fiecărui articol de calculație la modificarea totală a cheltuielilor materiale pe fiecare produs.

Tabelul 2.28

1. cheltuieli materiale:

r – p : 6.258,5 – 6.355.4 = – 96,9 – 1,52 %

r – a : 6.258,5 – 4.930,1 = + 1.328,4 + 26,9 %

2. Cheltuieli cu aprovizionarea:

r – p : 212,6 – 235,6 = – 23 – 9,76 %

r – a : 212,6 – 189,7 = + 22,9 + 22,7 %

Se observă că în cadrul electrozilor siderurgici impregnați (tabelul 2.28), economiile cele mai importante (- 96,9 și –1,52 %) s-au înregistrat la cheltuielile materiale.

Pentru „realizat – perioada anterioară” s-au înregistrat depășiri la cheltuielile materiale: 1.328,4 și 26,9 % iar la cheltuielile cu aprovizionarea + 22,9 și +22,7 %.

Tabelul 2.29

1. Cheltuieli materiale:

r – p : 6.201,2 – 6.290,2 = – 89 – 1,41 %

r – a : 6.201,2 – 4.741,7 = + 1.459,5 + 30,8 %

2. Cheltuieli cu aprovizionarea:

r – p : 207,6 – 234,4 = – 26,8 – 11,4 %

r – a : 207,6 – 178,3 = + 29,3 + 16,4 %

În cazul electrozilor siderurgici copți (tabelul 2.29), se observă că pentru realizat – prevăzut s-au înregistrat economii după cum urmează: cele mai importante la cheltuieli materiale de – 89 lei/t , apoi la aprovizionare – 26,8 lei/t.

Pentru perioada anterioară – realizat s-au înregistrat depășiri și la cheltuielile materiale (+ 1.459,5 lei) și la cheltuielile de aprovizionare (+ 29,3lei).

Tabelul 2.30

1. cheltuieli materiale:

r – p : 3.119,9 – 3.197,6 = – 77,7 – 2,43 %

r – a : 3.119,9 – 2.485,4 = + 634,5 + 25,5 %

2. Cheltuieli cu aprovizionarea:

r – p : 119,4 – 125,8 = – 6,4 – 5,09 %

r – a : 119,4 – 100,7 = + 18,7 + 18,57 %

În cazul niplurilor grafitate (tabelul 2.30), se observă că s-au înregistrat economii pentru realizat – planificat: cheltuieli materiale (-77,7 și 2,43%) și cheltuieli aprovizionare (- 6,4 și 5,09 %).

Economiile și depășirile cele mai importante s-au înregistrat la cheltuielile materiale – 77,7 lei și + 634,5 lei.

2.3.4 Analiza cheltuielilor materiale aferente produselor comparabile.

Produsele comparabile sunt acele produse care s-au fabricat în cadrul unității și în perioada anterioară celei pentru care se face analiza.

Pentru evoluția cheltuielilor materiale aferente produselor comparabile se va folosi modificarea absolută (M) și procentuală (M%) a cheltuielilor materiale care are un nivel prevăzut (p) și unul realizat (1).

Modificarea cheltuielilor materiale pe un produs:

Modificare absoluta

M = c1 – cp

Modificare procentuala

M = (c1- cp)/c0 x 100

unde:

c1 = cheltuieli materiale realizate;

cp = cheltuieli materiale prevăzute;

c0 = cheltuieli materiale din perioada precedentă.

Tabelul 2.31

Pentru electrozi siderurgici impregnați:

– modificarea absolută = 181,5 – 246,6 = – 65,1 lei

c1 – cp = 2.534,9 – 2.600 = – 65,1 lei

– modificarea procentuală = 7,71 – 10,48 = – 2,77 %

M = (c1- cp)/c0 x 100 = (2.534,9 – 2600)/2.353,4 x 100 = -2,77 %

Pentru electrozi siderurgici impregnați s-a înregistrat o reducere a cheltuielilor materiale absolută cu 65,1 lei și procentuală cu 2,77 % față de anul precedent. Această situație înseamnă o utilizare rațională a cheltuielilor materiale și deci o impulsionare în ceea ce privește producerea electrozilor siderurgici impregnați.

Pentru electrozi siderurgici copți:

– modificare absolută = 270,8 – 321,9 = -51,1 lei.

c1 – cp = 2.448,9 – 2.500 = -51,1 lei.

– modificare procentuală: 12,43 – 14,78 = -2,35 %

M = (c1- cp)/c0 x 100 = ( 2.448,9 – 2.500)/2178,1 x 100 = – 2,35%

În cazul electrozilor siderurgici copți s-a înregistrat o reducere a cheltuielilor materiale: – absolută cu 51,1 lei și procentuală cu 2,35 – față de anul precedent.

Pentru nipluri grafitate:

modificare absolută: 1.777,8 – 3.522,9 = -1.745,1 lei

c1 – cp = 68.254,9 – 70.000 = -1.745,1 lei

modificare procentuală: 2,67 – 5,3 = – 2,63 %

M = (c1- cp)/c0 x 100 = ( 68.254,9 – 70.000)/66477,1 x 100 = – 2,63%

În cazul niplurilor grafitate s-a înregistrat o reducere a cheltuielilor materiale absolută cu 1.745,1 lei și procentuală cu 2,63 % față de anul precedent.

2.3.5 Analiza dinamicii cheltuielilor materiale

Tabelul 2.32.

.

2.3.6 Analiza situației generale a cheltuielilor materiale

Pentru aprecierea evoluției în timp a principalelor categorii de resurse materiale se lucrează cu indicele cheltuielilor materiale.

Tabelul 2.33

Din datele tabelului 2.33, rezultă următoarele concluzii:

– cheltuielile materiale aferente exploatării și respectiv cifrei de afaceri se înscriu într-o evoluție ( atât în raport de realizările anterioare cât și prevederii) unde, ritmul lor de creștere este inferior celui al veniturilor, fapt dovedit de indicele cheltuielilor materiale la 1.000 lei venituri care este mai mic decât 100;

– au scăzut cheltuielile materiale și respectiv veniturile aferente producției stocate și imobilizate (dar nu în proporția prevăzută) fapt ce implica efectele unui asemenea fenomen, respectiv modificarea rezultatului exploatării.

– ponderea cheltuielilor materiale se circumscrie în limitele caracteristice domeniului în care activează societatea, iar reducerea acesteia este efectul creșterii celorlalte cheltuieli într-o proporție mai mare

2.3.7 Analiza structurii cheltuielilor materiale

Structurarea cheltuielilor materiale se face pe elemente primare de cheltuieli (cheltuieli cu materiile prime, cheltuieli cu materialele consumabile, cheltuielile cu energia și apa, alte cheltuieli materiale).

Dinamica și structura cheltuielilor materiale se prezintă în tabelul 3.30:

Tabelul 2.34

Din tabelul 2.34 rezultă că:

-ponderea cheltuielilor cu materiile prime a crescut în anul 2010 față de 2009 (de la 55,88 la 56,23 %);

-ponderea cheltuielilor cu materialele consumabile în totalul cheltuielilor materiale a fost în anul 2009 de 10,7, scăzând în anul 2010 la 8,51 %;

-ponderea cheltuielilor cu energia și apa a înregistrat o creștere în anul 2010 față de anul 2009 (de la 31,66 în 2009 la 32,05 în 2010). Această creștere a cheltuielilor cu energia și apa se datorează perioadei de tranziție pe care o traversează economia românească, tranziție care aduce cu sine creșterea prețului la aceste elemente.

Tot în structura cheltuielilor materiale se înregistrează creșterea ponderii la alte cheltuieli materiale de la 1,75 % în anul 2009 la 3,21 % în anul 2010.

2.3.8.Analiza factorială a cheltuielilor materiale la 1.000 lei producție marfă

Nivelul de eficiență a activității unei întreprinderi poate fi determinat și cu ajutorul modelului în care producția este realizată cu un anumit nivel al cheltuielilor materiale.

Indicatorul „Cheltuieli materiale la 1.000 lei producție marfă” trebuie să se încadreze în nivelurile adoptate pentru strategia întreprinderii sau a holdingului ori corporației din care face parte.

Acest indicator pune în evidență nivelul cheltuielilor cu materialele și materiile prime față de producția exprimată în prețuri.

Relația pe baza căreia se exprimă acest indicator este:

1000Qmf

Cm = ∑qv x cm /∑qv x p x 1000

iar

Cm = ∑Csj x pj

unde:

1000Qmf

C m = cheltuielile materiale la 1.000 lei producție marfă

qi = structura producției vândute pe produse

cmi = cheltuielile cu materialele pe unitatea de produs

pi = prețul mediu de vânzare unitar (exclusiv T.V.A.).

Sistemul de factori care influențează asupra nivelului cheltuielilor cu materialele la 1.000 lei producție marfă este următorul:

q

1000Qmf

C m p

Csj

cm

Pj

Csj = consumul specific din resursa materială j

Pj = prețul de aprovizionare al resursei materiale j

Tabelul 2.35

Reducerea cu 7,37 lei a cheltuielilor la 1.000 lei producție marfă se explică prin influențele celor trei factori aplicând metoda substituției în lanț:

influența modificării structurii producției:

1000Qmf

∆ C m = ∑q1c1/∑q1p0 *1000 – ∑q0c1/∑q0p1 *1000 = 7254,2/ 7408,65 *1000 – 7242/7410 * 1000

= 979,16 – 977,33 = + 1,83

influența modificării prețurilor de producție:

1000Qmf

∆ C m = ∑q1c1/∑q1p1 *1000 – ∑q1c1/∑q1p0 *1000 = 7254,2/ 7408,65 *1000 – 7254,2/7398,3 *1000=

979,16 – 980,52 = – 1,36

influența modificării cheltuielilor materiale:

1000Qmf

∆ C m = ∑q1c1/∑q1p1 *1000 – ∑q1c0/∑q1p1 *1000 = 7254,2/ 7408,65 *1000 -7312,3/7408,65*1000

= 979,16- 987= – 7,84

În urma acestei analize se constată următoarele:

– la nivel de întreprindere s-a înregistrat o reducere cu 7,37 lei a cheltuielilor cu materialele la 1.000 lei producție marfă. Această situație se apreciază ca fiind pozitivă deoarece contribuie pe de o parte la creșterea ratei medii de eficiență a cheltuielilor totale, iar pe de altă parte creează premisele îmbunătățirii rezultatului exploatării.

Din punct de vedere al influențelor factorilor care acționează asupra nivelului cheltuielilor cu materialele la 1.000 lei producție marfă, se remarcă următoarele:

– modificarea structurii producției a influențat nefavorabil, deoarece a depășit cu 1,83 lei cheltuielile cu materialele la 1.000 lei producție marfă ca urmare a creșterii ponderii acelor produse care au cheltuieli cu materialele la 1.000 lei producție marfă pe produs mai mari decât media programată la nivel de întreprindere;

– prețurile de vânzare (exclusiv T.V.A.) au fost mai mari decât cele prevăzute pe principalele categorii de produse, ceea ce a contribuit la reducerea cu 1,36 lei a nivelului cheltuielilor cu materialele la 1.000 lei producție marfă pe total întreprindere;

– cheltuielile cu materialele pe produse au influențat în sensul micșorării cheltuielilor materiale cu 7,84 lei, ceea ce a constituit un rezultat bun când se bazează pe efort propriu;

2.3.9 Analiza eficienței utilizării resurselor materiale pe baza indicatorilor de eficiență

Gradul de valorificare a resurselor materiale

modificare Mf

modificare V modificare q

modificare p

unde:

V – valoarea producției obținute;

Mf – valoarea resurselor materiale

q – structura producției

p – prețul producției

a) influența modificării cantității fizice de materii prime:

V0 /Mf1 – V0/Mf0 = 7.399,7 / 7.254,2 – 7.299,7 / 7.300 = 1,02 – 1 = 0.02

b)influența modificării producției obținute:

V1 /Mf1 – V0/Mf1= 7.407,65 / 7.254,2 – 7.399,7/ 7.254,2= 1,021 – 1,020 = 0,001

b1) influența modificării volumului fizic:

∑q1 x p1/Mf1 – ∑q0 x p1/Mf1 = 7.407,65/7.254,2- 7.497,15/7.254,2 = 1,021 – 1,033 = – 0,012

b2) influența modificării prețului de producție:

∑q1x p1/Mf1 – ∑q1xp0/Mf1 = 7407,65/7254,2 – 7312,3/7254,2 = 1,021 – 1,008 = 0,013

2.3.10 Cai de diminuare a cheltuielilor materiale

1. Reducerea greutății produselor destinate consumului producției.

Reducerea greutății produselor în condițiile menținerii sau dezvoltării celorlalte caracteristici tehnice, conduce la mai multe efecte economice.

Micșorarea greutății produselor înseamnă o economie de material ce influențează direct reducerea costurilor (deci implicit a consumurilor cu materialele) ce constituie în același timp, o premisă pentru realizarea unui volum suplimentar de producție.

Scăderea greutății produselor consumatoare de combustibil convențional antrenează și o economie în costurile beneficiarilor. Pentru o serie de produse supuse unei prelucrări ulterioare, reducerea greutăților duce și la micșorarea cheltuielilor cu manopera și deci se reflectă corespunzător în costuri

Se apreciază următoarele reduceri:

1. reducerea greutății electrozilor siderurgici impregnați la valoarea minimă prevăzută de normele de calitate.

Tabelul 2.36

Dacă se reduce greutatea unui electrod siderurgic impregnat de la 780 kg la 750 kg, atunci costul materiei prime va scădea de la 3.144,3 lei/t la 3.022,4 lei/t, ceea ce înseamnă o economie de 121,9 lei/t electrozi siderurgici impregnați; ceea ce ar conduce la o economie totală de 146.280 lei pentru o producție de 1.200 t.

2. reducerea greutății electrozilor siderurgici copți la valoarea minimă prevăzută de normele de calitate.

Tabelul 2.37

Un electrod siderurgic copt cântărește 700 kg, dacă se reduce la greutatea de 690 kg, atunci costul materiilor prime va scădea de la 3.092,2 lei/t la 3.048 lei/t, ceea ce înseamnă o economie de 44,2 lei/t. pentru o producție de 900 t se înregistrează o economie totală de 39.780 lei.

3. reducerea greutății niplurilor grafitate la valoarea minimă prevăzută de normele de calitate.

Tabelul 2.38

Greutatea niplurilor grafitate este de 90kg, dacă se reduce la 85 kg, atunci costul materiilor prime se reduce de la 1.643,7 lei/t la 1.552,3 lei/t. pentru o producție de 80 t se înregistrează o economie de 7.312 lei.

Centralizarea economiilor (Tabelul 2.39) ce se înregistrează datorită acestei măsuri la cheltuielile cu materiile prime ale produselor principale ale societății.

Tabelul 2.39

2.Îmbunătățirea nivelului calității produselor

Nivelul de calitate al produselor carbonice, mai ales a electrozilor de grafit, este într-o strânsă dependență cu materiile prime utilizate.

Pentru obținerea unei calități mai bune a produselor se recomandă:

– folosirea cu preponderență a cocsului petrol acicular de la Dărmănești, în locul celui de la Brazi, datorită caracteristicilor superioare a celui din urmă.

Tabelul 2.40

– se recomandă utilizarea smoalei liant importată de la firma Rutgers-Germania, care are caracteristici superioare celei produsă de S.C. Sidex S.A. Galați.

Tabelul 2.41

– îmbunătățirea controlului materiilor prime și materialelor înaintea intrării lor în procesul de fabricație;

– verificarea și recondiționarea aparaturii de măsură și control utilizată;

– îmbunătățirea dotărilor pentru controlul materiilor prime, semifabricatelor și produselor finite prin – achiziționarea de utilaje specifice de prelevare și pregătire a probelor și aparatura de determinare a caracteristicilor fizico-chimice și mecanice;

– alinierea la normele și practicile internaționale referitoare atât la caracterizarea cantităților livrate cât și la garantarea calității acestora.

3.Reducerea prețului de achiziție a materiilor prime, materialelor

Având în vedere că în industria siderurgică, materiile prime din import au prețuri mai ridicate decât cele din țară, S.C. „ELSID” S.A. Titu a ales ca principal furnizor de cocs petrol acicular firma PETRO-BRAZI.

Dacă S.C. „ELSID” S.A. Titu achiziționează o cantitate de cocs petrol acicular de 26.000 t/an, PETRO-BRAZI acordă o reducere a prețului și o bonificație de 2%. Economiile obținute în urma acordării bonificației sunt:

Epa = ( Pa1 – Pa0 ) x Q unde:

Epa = economiile rezultate din reducerea prețului de achiziție a materiilor prime;

Pa0 = prețul de achiziție al materiei prime dacă nu se acordă bonificația;

Pa1 = prețul de achiziție al materiei prime în urma acordării bonificației;

Epa = ( 334,2 – 340,884 ) x 26.000

Epa = – 6,684 x 26.000 = – 173.784 lei.

O politică de cumpărare mai bună trebuie să țină cont că mărimea volumului tranzacțiilor în condițiile reducerii prețului de achiziție să nu conducă la mărimea intrărilor în stoc, deci a cumpărării unei cantități de materii prime care să depășească nevoile de consum.

4. Folosirea înlocuitorilor de materiale

În contextul analizei costurilor, problema înlocuitorilor este privită din două puncte de vedere: pe de o parte din punct de vedere al efectului intern (în cadrul fiecărei unități economice) și pe de altă parte din punct de vedere al economiei naționale.

Din punct de vedere intern efectul înlocuitorilor se relevă prin prețul unei unități fizice sau convenționale.

La S.C. „ELSID” S.A. Titu, utilizarea înlocuitorilor de materiale va produce următoarele efecte:

1.Pentru electrozi siderurgici impregnați – creșterea cantității de deșeuri cu o cheltuială minoră pe seama scăderii cantității de cocs petrol calcinat, smoală tip A, ulei C 265, cocs metalurgic, smoală tip C și nisip în limita normelor de calitate și tehnologice.

Normele de consum și cheltuielile cu materiile prime pe tonă sunt arătate în tabelul 2.42

Tabelul 2.42

Dacă reducem normele de consum pe seama creșterii normei de consum a deșeurilor, rezultatele sunt prezentate în tab

Tabelul 2.43

Deci se înregistrează o economie de 9,911 lei/t, concretizată astfel, pe baza materiilor prime asupra cărora s-a operat

– cocs petrol calcinat ……………………………………5,01 lei

– smoală tip A ………………………………………….4,36 lei

– ulei C 265 ……………………………………………..0,373 lei

– cocs metalurgic ………………………………………. 0,827 lei

– smoală tip C ……………………………………………2,32 lei

– nisip ………..………………………………………….2,641 lei

2.Pentru electrozi siderurgici copți, creșterea cantității de deșeuri pe seama scăderii cantităților de cocs petrol calcinat, smoală tip A, ulei C 265, cocs metalurgic, nisip, încadrându-se totodată în normele de calitate și tehnologice.

Tabelul 2.44

După reducerea normelor de consum pe seama creșterii normei de consum a deșeurilor rezultatele sunt prezentate în tabelul 2.45:

Tabelul 2.45

Economia ce s-a înregistrat este de 15,197 lei.

– cocs petrol calcinat ……………………………… ..…7,35 lei

– smoală tip A ………………………………………….8,214 lei

– ulei C 265 …………………………………………….0,872 lei

– cocs metalurgic ……………………………………… 0,404 lei

– nisip ………..…………………………………………3,283 lei

3. Pentru nipluri grafitate – creșterea cantității de deșeuri cu o cheltuială minimă pe seama scăderii cantităților de cocs petrol calcinat, smoală tip A, ulei C 265, smoală tip C, cocs metalurgic și nisip.

Normele de consum și cheltuielile cu materiile prime pe tonă sunt arătate în tabelul 2.46

Tabelul 2.46

Dacă reducem normele de consum pe seama creșterii normei de consum a cioburilor este arătată în tabelul 2.47

Tabelul 2.47

În cazul niplurilor grafitate, economia ce s-a înregistrat este de 21,886 lei.

– cocs petrol calcinat ……………………………………7,02 lei

– smoală tip A ………………………………………….7,703 lei

– ulei C 265 …………………………………………….2,863 lei

– smoală tip C ……………………………………………6,58 lei

– cocs metalurgic ……………………………………….1,818 lei

– nisip ………..…………………………………………….3,3 lei

Economiile obținute sunt centralizate în tabelul 2.48

Tabelul 2.48

Capitolul 3 Concluzii si recomandari

S.C.”ELSID” S.A. TITU, una dintre principalele producătoare de electrozi siderurgici din țară, a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare importantă datorită faptului că:

– organizarea tehnologică a obiectivelor productive este astfel făcută încât să realizeze un nivel maxim de ocupare a suprafețelor cu utilajele și echipamentele;

– activitatea de exploatare este condusă eficient fapt dovedit de creșterea semnificativă a rezultatului exploatării de la un an la altul;

– obținerea unor rezultate bune în ceea ce privește reducerea cheltuielilor materiale pe produse.

În urma analizei efectuate, se observă că în cadrul societății există câteva puncte slabe, care pot fi depășite prin câteva căi de reducere a consumului net:

– folosirea de materiale de calitate superioară;

– raționalizarea formelor și dimensiunilor, corelate cu funcțiile utile ale acestora, cu solicitările la care sunt supuse sau la care trebuie să răspundă;

– evitarea coeficienților de siguranță exagerați;

– greutatea mare a produselor;

– perfecționarea permanentă a normelor de consum;

– asigurarea unei calități superioare produselor;

– reducerea prețurilor de achiziție a materiilor prime și materialelor;

Pentru obținerea unor prețuri de achiziție cât mai mici, managerul aprovizionării din cadrul S.C. ELSID S.A. Titu, trebuie să fie suficient și corect informat asupra pieței de aprovizionare și desfacere și asupra firmelor concurente.

Se recomandă înființarea unui compartiment de marketing, având ca efect îmbunătățirea activității de promovare a produselor pe piață.

– micșorarea consumului de materiale prin utilizarea deșeurilor;

– retehnologizarea firmei.

Principalul obiectiv, în ceea ce privește retehnologizarea, este acela de achiziționare a unui sistem de mașini speciale de prelucrat electrozi. Acest sistem include fixarea electrodului în timpul prelucrării și transferul automat al acestuia de la o mașină la alta, inclusiv prelucrarea și evacuarea la paturile de alimentare sau evacuare. În prezent mașinile speciale de prelucrat electrozi prezintă o uzură fizică cuprinsă între 50-75%.

Un alt obiectiv este acela de a moderniza cele 20 cuptoare de grafitare destinate tratării termice a electrozilor. În prezent gradul de uzură fizică a mijloacelor fixe este cuprins între 60%-75% iar modernizarea acestora ar duce la:

– reducerea cantității de împachetare;

– diminuarea consumului de energie electrică;

– scăderea volumului de material de împachetare.

În perioada 2011-2012 SC ELSID SA Titu urmărește:

– dezvoltarea unor capacități suplimentare de producție a electrozilor datorită cererii în creștere atât la import cât și la export pentru electrozi de calitate superioară tip HP și UHP cu nipluri grafitate.

– pentru onorarea acestor cereri se are în vedere creșterea competitivității produselor pe piață în condițiile existenței unei concurențe atât cu produsele fabricate de SC ELECTROCARBON SA SLATINA cât și cu produsele de import;

– de aceea societatea va acționa în continuare în domeniul său de activitate, iar veniturile din producție vor deține ponderea majoritară din venituri.

Bibliografie

1. Mihai Ristea – Contabilitatea financiară a intreprinderii – Ed Universitară București-2005

2. Ordinul 3055/2009 Reglementări contabile prevăzute de Directivele Europene

3. Gheorghe Crețoiu – Economie – Editura CHBeck București 2008

4. Georgeta Georgescu – Economie – Editura Didactică și Pedagogică București 2007

5, Gheorghe Bășanu – Managementul aprovizionării și desfacerii – Ed. Economica București 2004

6. Gh. Vâlceanu , V Robu – Analiza economico-financiară – Ed. Economică București 2004