Analiza Gestiunii Financiare a Intreprinderii In Comert

Economie

Analiza Gestiunii Financiare a Intreprinderii In Comert

Byadmin ianuarie 1, 2024

Analiza gestiunii financiare a întreprinderii în comerț

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I Elemente teoretice caracteristice gestiunii financiare și analizei echilibrului

I.1 Aspecte generale legate de finanțele întreprinderii

I.2 Elemente de bază ale gestiunii financiare

I.3 Analiza echilibrului financiar

CAP. II Prezentare a companiei: analiză diagnostic

II.1 Înregistrarea juridică și sectorul de activitate

II.2 Resursele umane

CAP. III Analiza economică a firmei S.C. General Fluid S.A.

III.1 Compararea indicatorilor de analiză economico-financiară

III.2 Soldul Intermediar de Gestiune al firmei

III.3 Rentabilitatea economică și financiară a firmei

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Obiectul gestiunii financiare se identifică în coordonarea legăturilor dintre componentele mediului financiar al întreprinderii precum instrumentele de acoperire a riscului, precum instituțiile financiare, precum instrumentele de finanțare, precum piețele financiare sau instrumentele de plată.

Totodată, gestiunea financiară constituie totalitatea tehnicilor și a metodelor de analiză și previziune financiară, care are ca principal obiectiv maximizarea valorii întreprinderii, pe de o parte și creșterea situației material a proprietarilor săi, pe de altă parte. În întreprinderea acestui obiectiv este imperioasă protecția și asigurarea companiei împotriva riscurilor instabilității mediului financiar care pot apărea.

Analiza economică se ocupă de cercetarea fenomenelor sau activităților din perspectiva economică, de cercetarea consumului de resurse precum și de cercetarea rezultatelor obținute. Cu alte cuvinte, în analiza economică trebuie luate în considerare relațiile cauză – efect și relațiile structural – funcționale.

Analiză este o metodă cu o aplicabilitate extinsă în sectorul cercetărilor de marketing, de la cercetarea de piața până la analiza de comportament a consumatorilor.

Analiză financiară reprezintă o metodă de cercetare a proceselor și a fenomenelor economice la nivel financiar. Analiza financiară presupune studiul veniturilor, a cheltuielilor, a veniturilor și a rezultatelor financiare pe care le implică activitatea economică, în scopul de a descoperi motivele influențe (într-un mod pozitiv sau negativ), evoluția acestor cauze și, ulterior, de a lua măsurile necesare care să ajute la micșorarea costurilor de producție, la îmbunătățirea nivelului calitativ al produselor și la creșterea rentabilității activității.

Analiza financiară reprezintă etapa întâi a ciclului gestiunii financiare și prezintă interes deopotrivă pentru conducătorii companiei și pentru colaboratorii externi ai acesteia. Chiar dacă analistul financiar este poziționat pe plan intern sau extern, analiza financiară are drept obiectiv determinarea gradului de risc și gradului de rentabilitate. În acest context, conducătorii companiei, acționarii și investitorii au drept interes performanțele companiei. Simultan cu dezvoltarea acestor interese mai activează și băncile, creditorii sau furnizorii care au drept interes riscul de insolvabilitate, așadar, urmăresc echilibrul financiar al întreprinderii.

Întreprinderea analizei financiare se bazează pe documentele contabile de sinteză (bilanțul, contul de rezultate și anexele la bilanț) și pe alte informații referitoare la evoluția prețurilor și la evoluția cursurilor bursiere pe piață. Bilanțul ilustrează situația patrimonială a companiei la sfârșitul exercițiului financiar, iar contul de rezultate oferă informații legate de activitatea companiei în timpul exercițiului întreprins.

Ca o schematizare, obiectivele și tehnicile de analiză financiară pot fi următoarele:

Tab. 1 Obiectivele și tehnicile de analiză financiară

Obiectul analizei pe baza bilanțului stă în stabilirea unui diagnostic legat de situația financiară și, totodată de rentabilitatea companiei.

În ceea ce privește echilibrul economico – financiar al întreprinderii, acesta se identifică într-un sistem care stabilește diverse proporționalități în cadrul fluxurilor financiare existente dar și între aceste fluxuri. Echilibrul economico – financiar reprezintă, pe de o parte, o premisă iar pe de altă parte, un efect al a desfășurării în parametri normali a activității companiei, în raport cu obiectul acesteia.

Întotdeauna trebuie luate în considerare simbiozele dintre nevoile de resurse materiale și probabilitățile de finanțare. În același context, de modul în care sunt folosite și puse în valoare aceste resurse, depinde și echilibrul economico – financiar al întreprinderii.

Am optat pentru abordarea temei “Analiza gestiunii financiare a întreprinderii în comerț” în primă instanță, din dorința și nevoia personală de documentare în acest domeniu în vederea unei aprofundări a domeniului financiar. În instanță secundă, abordarea subiectului se bazează pe lipsa de lucrări cu tematică asemănătoare (cel puțin în perioada contemporană) motiv pentru care se va accentua, în mod expres, analiza detaliată a situației financiare a unei întreprinderi cu activitate în prezent.

Lucrarea va fi structurată pe trei capitole, urmate de concluzii, propuneri și de bibliografia utilizată în scopul întreprinderii acestei teze.

Primul capitol, sub numele “Elemente teoretice caracteristice gestiunii financiare și analizei echilibrului” va cuprinde referiri la elemente generale caracteristice finanțelor întreprinderii, la aspectele legate de gestiunea financiară, precum și la analiza echilibrului financiar. Raportarea în practică a funcției financiare coincide cu gestiunea financiară al cărei scop primordial este de a asigura resurselor necesare bunului mers al întreprinderii și, totodată, controlarea eficienței operațiunilor pentru care sunt destinate resursele financiare. În condițiile în care echilibrul se identifică în raportul dintre necesități și resurse, acest element financiar reprezintă, împreună cu rentabilitatea, cel mai important obiectiv al finanțelor întreprinderii.

Finanțele întreprinderii au rolul de supraveghetor și corector al oricărui dezechilibru precum și de inițiator al fluxurilor de intrare sau de ieșire înainte ca formele de dezechilibru să ia amploare. Gestiunea financiară a companiei vizează un ansamblu de operațiuni metodice care au legătură cu utilizarea fondurilor necesare și, totodată, cu obținerea, împărțirea și folosirea rezultatelor financiare ale întreprinderii.

Al doilea capitol, numit “Prezentare a companiei: analiză diagnostic” presupune evidențierea unor elemente de identificare a firmei. Cu alte cuvinte, vor fi aduse în discuție elemente de înregistrare fiscală, elemente legate de profilul de activitate, aspecte legate de manageri și de resursele umane, precum și detalii despre analiza sectoarelor de producție, de aprovizionare și de locul de desfășurare a activității. Tot în acest capitol vor fi tratate noțiuni legate de starea economică a firmei, de furnizorii principali și de aspectele fiscale.

Întreprinderea care a fost luată în considerare că parte practică a acestei lucrări este Societatea Comercială pe Acțiuni General Fluid. Această companie este activă atât la nivel național cât și la nivel internațional. Implicarea sa cuprinde domenii sociale legate de teme culturale, ecologice, sociale și economice.

Ultimul capitol al lucrării, numit “Analiza economică a firmei “S.C. General Fluid S.A.” se identifică în partea practică a teoriei prezentate în teză. Studiul tratează o comparație a indicatorilor de analiză economic – financiară în perioada 2007 – 2011, pe de o parte și analiza Soldului Intermediar de Gestiune al companiei, pe de altă parte. Partea finală a lucrării va constitui o analiză a rentabilității economice și financiare a întreprinderii.

Cap. I Elemente teoretice caracteristice gestiunii financiare și analizei echilibrului

I.1 Aspecte generale legate de finanțele întreprinderii

Finanțele întreprinderii presupun totalitatea activităților și a măsurilor care au drept obiect, fenomenul financiar. Activitatea financiară este echivalentă cu o practică organizațională, sub forma unui ansamblu de activități desfășurate cu ajutorul serviciilor sau al direcțiilor financiare, care se exprimă valoric.

Indiferent de persoana care se ocupă de inițierea sau de coordonarea activității financiare la nivel de întreprindere, este important de reținut că aceste tipuri de activități presupun existența continuă a unor fluxuri financiare, atât pozitive cât și negative, constituite și desfășurate în împrejurări care să îi fie favorabile companiei în cauză.

Apariția analizei financiare s-a produs la sfârșitul celui de-al XIX-lea secol în perioada în care bancherii cereau informații legate de analiză și aprecierea asigurărilor societăților ce doreau să întreprindă un împrumut. O altă interpretare a analizei financiare se referă la diagnosticarea performanței financiare a întreprinderii la finalizarea exercițiului financiar.

Structura financiară derivă din raportul între finanțările făcute pe termen scurt și cele făcute pe termen lung. O altă abordare a structurii financiare se identifică prin definirea acesteia ca sumă a gradului de participare a surselor de finanțare la întreprinderea capitalurilor investite în companie sau sub forma componenței capitalurilor pe origini și pe intervale de utilizare.

Așadar, durabilitatea unei companii depinde într-o mare măsură de organizarea propriu-zisă a activității financiare. Această activitate este organizată pe următoarele sectoare:

Sectorul de control financiar preventive și intern;

Sectorul de previziune financiară;

Sectorul de analize economico – financiare;

Sectorul decontări;

Sectorul prețuri și tarife;

Sectorul salarizare.

În economia de astăzi, hotărârea modalităților de finanțare poate avea impact asupra activității agenților economici, așadar, companiile nu se autofinanțează total ci sunt nevoite să, să apeleze simultan și la resurse în afara fondurilor proprii.

Structura financiară a unei companii nu este în totalitate dependentă doar de existența sa ca întreprindere, doar de riscurile pe care și le asumă, doar de obiectivele impuse în privința creșterii economice sau doar de rentabilitatea prevăzută ci și de “actori” externi precum împrumutători, acționari sau bănci. Un alt factor important de care depinde structura financiară este și conjunctura economic – financiară, respective devalorizările monetare, condiția pieței financiare sau fluctuațiile ratei dobânzii.

I.2 Elemente de bază ale gestiunii financiare

Activitatea întreprinderii presupune un ansamblu diversificat de mijloace financiare. O dificultate în întreprinderea activității de către o companie stă în combinarea cea mai potrivită a tehnicilor de finanțare și a alegerii unei structuri financiare.

Principalul interes al întreprinderilor este de a își desfășura activitatea în condiții optime de administrare a proprietăților sale, a patrimoniului său. Regula de bază a unei întreprinderi este aceea a efectului maxim, optim din punct de vedere calitativ, cu o valorificare cât mai profitabilă realizată însă cu eforturi minime.

Analiza structurii financiare a patrimoniului unei companii se pliază pe reflectarea raporturilor existente între elementele patrimoniale și modificările din cadrul resurselor și a folosințelor curente și continue. În cazul unei astfel de analize, este utilizată metoda ratelor.

Ratele de structură financiară reprezintă, pe de o parte, un raport între unul sau mai multe conturi de activ sau de pasiv și bilanțul total și, pe de altă parte, un raport între diverse componente ale activului sau ale pasivului. Această tehnică oferă informații relevante cu privire la situația financiară a companiei, în special prin raportare la analizele comparative spațial și temporale. Punerea în practică a deciziilor financiare echivalează cu etapa de hotărâre a măsurilor necesare în scopul rezolvării unor dificultăți.

Caracterul de acțiune specific gestiunii financiare reiese din cele menționate anterior iar în acesteratelor.

Ratele de structură financiară reprezintă, pe de o parte, un raport între unul sau mai multe conturi de activ sau de pasiv și bilanțul total și, pe de altă parte, un raport între diverse componente ale activului sau ale pasivului. Această tehnică oferă informații relevante cu privire la situația financiară a companiei, în special prin raportare la analizele comparative spațial și temporale. Punerea în practică a deciziilor financiare echivalează cu etapa de hotărâre a măsurilor necesare în scopul rezolvării unor dificultăți.

Caracterul de acțiune specific gestiunii financiare reiese din cele menționate anterior iar în aceste condiții apare sub forma unei manifestări a esenței funcției financiare.

Gestiunea financiară a unei companii vizează totalitatea operațiunilor puse în practică în ceea ce privește constituirea și utilizarea fondurilor necesare, precum și în ceea ce privește obținerea, împărțirea și folosirea propriilor rezultate financiare.

Gestiunea financiară, sub forma unei componente a gestiunii economice, cuprinde următoarele operațiuni:

operațiuni legate de obținerea într-un timp scurt a capitalului necesar echipării și evoluției normale a activităților reprezentantului întreprinderii;

operațiuni legate de alocarea și folosirea propriu-zisă a fondurilor bănești obținute. Prin tipul său și tehnica de realizare, acest tip de operațiuni este parte a rotației fondurilor;

operațiuni legate de obținerea, de împărțirea și de folosirea rezultatelor financiare obținute.

Potrivit afirmațiilor etalate, gestiunea financiară este văzută de unii autori ca reprezentând “acea parte componentă a gestiunii economice a întreprinzătorului dată de ansamblul corelat al deciziilor și operațiunilor de înfăptuire a acestora, ce privesc procurarea, alocarea și folosirea, în condiții de eficiență maxim posibilă, a fondurilor bănești necesare desfășurării normale a activităților sale, precum și obținerea, repartizarea și utilizarea rezultatelor financiare."

Ratele structurii financiare sunt alcătuite din:

rata privitoare la componentă pasivului și a activului;

rata echilibrului financiar;

rata de îndatorare.

1. Ratele de structură ale activului

A) Rata activelor imobilizate (RAi), reprezintă raportul dintre activele imobilizate și totalul bilanțului, cu alte cuvinte, ponderea elementelor patrimoniale permanente ale firmei, care reflectă gradul de investire a capitalului în companie și gradul de imobilizare a activului. La nivel de formulă, rata activelor imobilizate apare astfel:

Indicatorul măsoară gradul de investire a capitalului în întreprinderea respectivă.

Conținutul distinct al părților imobilizate și reacția componentelor la acțiunea factorilor de ordin economic, tehnic sau juridic explică folosirea, atât în teorie cât și în practica economică a ratelor complementare:

A1) rata imobilizărilor corporale (Ric) se identifică prin raportul următor:

Natura activității determină mărimea ratei. Rata este mai mică în cazul activităților ce solicită o dotare tehnică slabă și este mai mare în cazul activităților pentru care este nevoie de echipamente relevante din punct de vedere al costului sau al volumului.

În cazul firmelor care aparțin aceluiași sector de activitate, rata imobilizărilor corporale este dependentă de condițiile propriu-zise de desfășurare a activității, de opțiunile strategice ale fiecăreia și de politica de dezvoltare. Pentru firmele cu o pondere ridicată a imobilizărilor corporale, este mai greu de realizat transformarea activelor sale imobilizate în disponibilități.

A2) Rata imobilizărilor financiare (Rif) ilustrează intensitatea relațiilor și a legăturilor financiare pe care o firmă le stabilește cu alte unități, cu ocazia operațiilor de creștere. La nivel de formulă, rata imobilizărilor financiare apare astfel:

Politica de investiții financiare este corelată de mărimea firmei; politica de investiții financiare explică valorile mici ale raței imobilizărilor financiare în firmele mici.

B) Rata activelor circulante (RAc) semnifică aportul activelor circulante în totalul bilanțului. Calculul ratei activelor circulante se calculează prin raportul:

Între rata activelor imobilizate și rata activelor circulante există următoarea relație:

RAi + RAc =1

În cazul proceselor de decizie, ratele analitice ale activelor circulante sunt operaționale în următoarea structură:

B1) Rata stocurilor (Rs)

Rata stocurilor (Rs) reflectă ponderea celor mai puțin lichide active circulante, formula acesteia fiind următoarea:

Rata stocurilor are valori diferite în funcție de sectorul pentru care este calculată și, implicit, în funcție de tipul activității. Rata stocurilor are o pondere scăzută în sectorul serviciilor și are o pondere ridicată în sectorul producției și al distribuției de bunuri material.

Pentru evoluția ratei stocurilor este necesară corelarea la nivelul activității, ecuația minimă de echilibru structural:

ICA > IS,

Unde, ICA reprezintă indicele cifrei de afaceri;

IS reprezintă indicele stocurilor.

Așadar, mărirea volumului de activitate produce o creștere justificată a stocurilor; încetinirea rotației stocurilor și realizarea stocurilor cu o mișcare minimă sau lentă este considerată negativă din cauza greutăților întâmpinate în transformarea în lichidități și din cauza consecințelor negative asupra solvabilității firmei.

B2) Rata creanțelor comerciale (RC)

Gradul de lichiditate al creanțelor comerciale este mai mare decât gradul de lichiditate al stocurilor. Raportul care conduce la aflarea ratei creanțelor comerciale este următorul:

Mărimea ratei reiese din tipul relațiilor firmei cu partenerii externi din aval și din termenele de plată acordate propriilor clienți. Rata creanțelor comerciale înregistrează valori micșorate sau nule în cadrul firmelor aflate în direct contact cu o clientelă numeroasă care își achită cumpărăturile în numerar.

B3) Rata disponibilităților bănești și a plasamentelor

Rata disponibilităților (RD,P) înfățișează ponderea activelor cele mai lichide în totalul activelor circulante și reflectă gradul de lichiditate imediată a activelor curente.

Rata disponibilităților bănești și a plasamentelor ilustrează ponderea disponibilităților în patrimoniul firmei; informațiile sunt fragile, în acest caz și necesită o interpretare în funcție de caz.

Nivelul disponibilităților poate semnifică două lucruri:

valoarea ridicată poate conduce cu gândul la ideea unei situații favorabile sub noțiunile echilibrului financiar;

poate, de asemenea, reprezenta, semnul unor resurse folosite într-un mod ineficient, al unor resurse neproductive.

Disponibilitățile pot înregistra variații amplitudinale mari în intervale de timp foarte scurte: în câteva zile, încasările pot crește foarte mult grație unor intrări de fonduri sau din contră, pot scădea în urma unor plăți foarte concentrate în timp.

2. Analiza ratelor de structură ale pasivului

Ratele de structură ale pasivului permit o apreciere a politicii financiare a firmei și a structurii financiare, prin evidențierea compoziției pasivului scoțând în evidență aspecte legate de autonomia financiară și de stabilitatea acesteia.

A) Rata stabilității financiare (Rsf) ilustrează conexiunea dintre patrimoniul total și capitalul permanent de care firma dispune.

B) Rata autonomiei financiare globale (Rafg)

Autonomia financiară arată aptitudinea firmei de a rezista în fața angajamentelor financiare. Aceasta se măsoară prin intermediul unor rate ce exprimă gradul de lichiditate – solvabilitate precum și gradul de îndatorare.

Sau

Atât ponderea capitalului propriu, cât și a datoriilor în totalul pasivului sunt distincte în funcție de caz în raport cu politica financiară a firmei respective și depinzând de condițiile concrete ale firmei respective, de eficiența luării unor deciziilor de ordin financiar.

Așadar, existența unui capital propriu egal sau mai mare cu o treime din pasivul firmei reprezintă o premisă a autonomiei financiare a companiei.

În ceea ce privește rata autonomiei financiare mondiale, se pot face următoarele însemnări:

B1) Rata autonomiei financiare la termen conduce spre o apreciere mai exactă prin intermediul implicării structurii capitalului permanent.

Calculul ratei autonomiei financiare la termen se poate face în următorul mod:

Raportul anterior exprimă nivelul de independență financiară a firmei, independență asigurată în momentul în care capitalul propriu este cel puțin egal comparativ cu suma obligațiilor la termen.

Astfel,: RAft (2) ≥ 1.

C) Rata de îndatorare globală (Rig) este instrumental care măsoară ponderea datoriilor în patrimoniul firmei. Formula de calcul este următoarea:,

Autonomia financiară a întreprinderii crește direct proporțional cu valoarea cât mai îndepărtată a acestui indicator de 1.

Calculul ratei de îndatorare la termen (Rit), se face prin raportarea datoriilor pe termen mediu și lung fie la capitalul permanent:

(1):,

Fie la capitalul propriu:

(2):.

Indiferent de formula prin care se realizează calculul acesteia, rata de îndatorare evidențiază gradul de risc al politicii sale financiare și, totodată, dependența financiară a firmei.

În ceea ce privește structura financiară ideală (sau, cel puțin, acceptabilă) principiile fundamentale ale acesteia se regăsesc în următoarele:

activele stabile nu trebuie să fie finanțate din datorii pe termen scurt ci doar activele periodice pot fi finanțate tranzitoriu din astfel de obligații;

finanțarea activelor stabile prin intermediul îndatorării pe termen mediu și pe termen lung este acceptată în condițiile în care aceasta nu trebuie să reprezinte mai mult de 50% din capitalurile permanente și, totodată, să poată să fie rambursată treptat prin autofinanțare până întreprinderea ajunge la finanțarea din propriile capitaluri.

3. Analiza bilanțului – instrument de bază caracteristic analizei financiare a firmei

Bilanțul contabil al unei societăți comerciale se structurează în următorul mod:

1. Activul:

A) Active imobilizate: imobilizări materiale, nemateriale și financiare;

B) Active circulante: stocuri diverse, acont și avans asupra comenzilor, creanțe clienți, valori mobiliare de plasament, disponibilități bănești;

C) Conturi de regularizare.

2. Pasivul:

A) Capital propriu;

B) Alte fonduri proprii;

C) Rezerve;

D) Sume din reevaluări bilanțiere;

E) Datorii pe termen lung și mijlociu;

F) Credite comerciale;

G) Credite bancare pe termen scurt;

H) Conturi de regularizare.

Atât bilanțul contabil cât și anexele sale răspund exigențelor de nivel fiscal, juridic și contabil, având la bază reglementările legale.

Bilanțul patrimonial are o importanță majoră atât pentru acționari cât și pentru creditori.

Structura capitalurilor întreprinderii reprezintă suma ponderilor de participare a surselor de finanțare la constituirea capitalurilor investite în întreprinderi.

Schimbarea structurii financiare conduce câteodată la mărirea valorii întreprinderii și la minimizarea costului capitalului.

Rolul bilanțului funcțional este acela de a oferi o viziune asupra modului de funcționare din perspectiva economică a firmei, evidențiind folosințele și sursele specifice fiecărui ciclu de funcționare.

Ciclurile întreprinderii sunt următoarele:

ciclul de investiții;

ciclul de exploatare;

ciclul de finanțare;

ciclul de trezorerie.

Bilanțul funcțional permite aprecierea necesarului de fond de rulment și a trezoreriei nete, a structurii financiare a întreprinderii sau a stabilirii din perspectiva funcționala a fondului de rulment.

I.3 Analiza echilibrului financiar

Echilibrul semnifică relația dintre nevoi și resurse acoperitoare. Împreună cu rentabilitatea, echilibrul reprezintă cel mai important obiectiv al finanțelor întreprinderii.

Echilibrul financiar se realizează, la nivel macroeconomic, în contextual păstrării capacității de plată, a lichidității financiare și a solvabilității văzute sub forma specificitatilor permanente ale firmei.

Lipsa lichidității financiare sau a capacității de plată pe un fond de solvabilitate, conduce la apariția unor dificultăți financiare mari, care pot conduce întreprinderea până la faliment.

Principalul rol al finanțelor întreprinderii este acela de a supraveghea și de a corecta la nivel operativ orice dezechilibru, pornind fluxuri specific de intrare sau de ieșire înainte ca dezechilibrul să devină imposibil de reparat.

Situația netă (SN)

Situația netă semnifică cea mai simplă expresie pentru valoarea patrimonială a unei firme la data încheierii exercițiului financiar. Calculul acestui element financiar are loc sub forma diferenței dintre activul total și datoriile totale contractate.

SN = Activ total – Datorii totale

Din situația netă (mai restrictivă), sunt excluse provizioanele reglementate și subvențiile pentru investiții.

SN = Capitaluri proprii – Subvenții pentru investiții – Provizioane reglementate

Relevantă calculului situației nete stă în exprimarea valorii activului la un moment dat.

Situația netă pozitivă și crescătoare ilustrează o gestiune economică sănătoasă a companiei, maximizând valoarea întreprinderii și a valorii capitalurilor proprii.

Valoarea negativă a situației nete ilustrează o poziție aproape falimentară a întreprinderii și reprezintă efectul încheierii cu pierdere a exercițiilor anterioare.

Fondul de rulment (FR)

Fondul de rulment permanent (FRP) se determină pe baza bilanțului financiar. Fondul de Rulment permanent reprezintă un fond de rulment lichiditate sau un fond de rulment financiar (FRF) și poate fi calculat prin două modalități:

Fondul de rulment financiar, constituie o parte a capitalurilor permanente, degajată de etajul superior al bilanțului utilizat pentru acoperirea unor nevoi de finanțare din partea de jos a bilanțului.

Prin fondul de rulment financiar, se subliniază activele circulante nete în relație cu obligațiile temporare sau activele circulante nefinanțate de obligațiile pe termen scurt.

În raport cu mărimea celor două mase bilanțiere din partea superioară a bilanțului financiar, există trei situații:

A) Capitaluri permanente > Activ imobilizat net => FRF>0

Dacă fondul de rulment financiar are valoare pozitivă, capitalurile permanente vor finanța o parte din activele circulante, ulterior acoperirii totale a imobilizărilor nete.

B) Capitaluri permanente < Activ imobilizat net => FRF<0

Valoarea negativă a Fondului de Rulment Financiar scoate în evidență absorbirea unei părți din resursele temporare în scopul finanțării unor necesități permanente, împotriva principiului de finanțare conform căruia resursele permanente sunt alocate nevoilor permanente. Situația prezentată anterior este generatoare a unui dezechilibru financiar, ce trebuie analizat în raport cu specificul activității întreprinderii.

C) Capitaluri permanente = Activ imobilizat net => FRF=0

Aceasta este una din situațiile cu cea mai scăzută probabilitate de a se petrece și presupune o armonizare integrală a structurii resurselor, cu nevoile de alocare a acestora.

Necesarul de fond de rulment (NFR)

Între nevoile și resursele temporare trebuie să existe un echilibru. În acest sens, bilanțul patrimonial evidențiază un alt indicator al echilibrului financiar cunoscut sub numele de nevoie de fond de rulment.

NFR = Nevoi temporare – Resurse temporare

În condițiile în care nevoia de fond de rulment este pozitivă, aceasta are însemnătatea unui surplus de nevoi temporare, raportate la resursele temporare posibile de mobilizat.

În condițiile în care nevoia de fond de rulment este negativă, aceasta are însemnătatea unui surplus de resurse temporare, raportate la nevoile specifice de capitaluri circulante sau de necesități temporare minimizate față de sursele temporare posibile de mobilizat.

Trezoreria netă (TN)

Diferența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment are drept rezultat trezoreria netă.

TN = Fond de rulment – Necesar de fond de rulment

Trezoreria netă pozitivă reprezintă rezultatul echilibrului financiar al firmei în integralitatea sa.

Trezoreria netă negativă reprezintă un dezechilibru financiar al firmei, la încheierea exercițiului contabil, cu alte cuvinte, o lipsă monetară acoperită prin angajarea a noi credite pe termen scurt.

Echivalența între fondul de rulment financiar și nevoia de fond de rulment este asociată unei situații în care echilibrul trezoreriei este sigur, fără excedent sau deficit.

CAP. II Prezentare a companiei: analiză diagnostic

II.1 Înregistrarea juridică și sectorul de activitate

S.C. General Fluid S.A. este o societate cu capital privat, înregistrata în 1994, la Registrul Comerțului cu nr. J40/2848/1993, CUI RO 5091050 sub codul CAEN 4322 (Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat), cu sediul în strada Cuțitul de Argint, nr. 14, sector 4, București.

S.C. General Fluid S.A., este lider al pieței de desfacere întrucât acționează într-un domeniu cu direcții spre tehnologie și spre inovații fiind un producător de sisteme.

Principalele activități realizate de firma S.C. General Fluid S.A. constă în:

eficientizarea energiei prin strategia reducerii pierderilor de energie;

regenerarea energiilor printr-un program integral de obținere, nedăunător mediului înconjurător;

utilizarea sistemelor de drenaj până la geotextile;

utilizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă;

utilizarea canalelor de protecție a cablurilor;

acțiuni de evacuare a apei uzate;

utilizarea sistemelor de răcire.

Astăzi, compania se caracterizează prin următoarele tipuri de activități:

furnizarea energiei electrice și a altor servicii;

proiectarea și, ulterior, executarea instalațiilor electrice interioare atât pentru construcții civile cât și pentru construcții industriale;

servicii oferite distribuitorilor de energie electrică în ceea ce privește depistarea sustragerilor de energie electrică;

proiectarea și executarea branșamentelor pentru energie electrică.

Obiectivele strategice avute în vedere de către conducerea managerială a firmei S.C. General Fluid S.A. se identifică în următoarele:

atragerea a noi client și, ulterior, fidelizarea acestora, prin oferirea serviciilor de calitate superioară, pe de o parte și prin orientarea asupra cerințelor acestora, pe de altă parte;

dezvoltarea și permanentă îmbunătățire a serviciilor pentru a își păstra statutul de lider în domeniul său de activitate;

menținerea unei culturi a calității;

îmbunătățirea performanțelor organizației.

II.2 Resursele umane

S.C. General Fluid S.A. este activă atât la nivel național cât și la nivel internațional în domenii sociale pe teme culturale, ecologice sau sociale.

Pentru companie, profesionalismul reprezintă premisa de bază în scopul de a rămâne brandul conducător pe plan mondial în domeniul său de activitate. Cele trei fundamente pe care compania se sprijină în activitatea sa sunt:

productivitatea (câștigată la nivel de grup);

independența (la nivel individual);

comunicarea directă (în sensul formării și păstrării relațiilor dintre angajați în condiții cât mai propice desfășurării activității).

Media numărului de angajați al companiei este de 4035. Productivitatea resursei umane are o importanță deosebită în sensul că succesul firmei depinde în primul rând de rezultatul muncii depuse de întreaga resursă umană.

Recrutarea, în cazul firmei S.C. General Fluid S.A. se realizează prin angajarea persoanelor de orice orientare sexuală, de orice rasă, de orice sex, de orice religie, de orice vârstă sau concepție filosofică. Cu toate acestea, punctul de plecare în activitatea de recrutare și angajare este calificarea, pe de o parte și aptitudinile profesionale ale indivizilor, pe de altă parte.

CAP. III Analiza economică a firmei S.C. General Fluid S.A.

III.1 Compararea indicatorilor de analiză economico-financiară

Acest subcapitol este dedicat aspectelor economico – financiare ale firmei S.C. General Fluid S.A. Prin raportare la datele etalate în tabelele ce vor urmă au reieșit atât aspecte pozitive cât și aspecte negative.

Tab. 3.1.1 – Indicatori ai bilanțului firmei

Sursă: www.firme.ro

Conform datelor prezentate în tabelul de mai sus iese în evidență creșterea acestora într-un procent considerabil mic în anul 2011 spre deosebire de 2007, însă la un nivel mai ridicat în anii 2008, 2009 și 2010 față de 2007.

Scăderea creanțelor firmei din 2010 în 2011 a fost de 40.792.555 lei, o valoare deosebit de ridicată. Prin raportare la datoriile totale ale firmei General Fluid S.A., este evident creșterea acestora, factor influent pentru activitatea firmei. În anul 2011, datoriile înregistrau suma de 177.974.549 lei, cu circa 4.900.000 lei mai mult față de anul 2010 și cu aproximativ 46.800.000 lei mai mare comparative cu anul 2007.

Tab. 3.1.2 Indicatori din contul de profit și pierdere

Sursă: www.firme.ro

Conform datelor din tabelul 3.1.2 reiese că societatea S.C. General Fluid S.A a înregistrat în 2010 cea mai mare cifră de afaceri în raport cu ceilalți ani luați în calcul. În 2011, însă, totalul cheltuielilor a crescut cu aproximativ 60.600.000 lei față de 2010. În anii analizați, cheltuielile au crescut de la an la an sub egida unor sume ridicate, ori din cauza achizițiilor în exces ori din cauza creșterii prețurilor în economia de piață.

În ceea ce privește veniturile totale se observă o creștere reprezentativă din 2007 până în 2011, astfel că în 2011 firma are venituri de circa 503.000.000 lei, cu aproximativ 1,14% mai mult decât anul trecut.

Profitul brut a fluctuat cel mai frecvent, de la aproximativ 6.800.000 lei cât avea în 2007 până la cu 3 milioane de lei mai mult, în 2009. Cea mai mare valoare a profitului brut a fost înregistrată în 2010 sub valoarea de aproximativ 9.760.000 lei, micșorându-se, însă, în 2011 până la suma de 9.400.000 lei.

Sub valoarea aproximativă de 7.670.000 lei în anul 2011, profitul net a ajuns sub suma anului 2008, însă a avut un nivel maxim de aproximativ 8.370.000 lei în 2010, scăzând cu un procentaj de 1,09% în anul 2011.

Conform tabelului, numărul salariaților a înregistrat o scădere nu foarte vizibilă din 2007 în 2011 (cu o motivație care stă în prezenta crizei pe plan economic la nivel național). Spre deosebire de anul 2010, numărul a avut o ușoară creștere în anul 2011.

Tab. 3.1.3 Indicatori derivați din bilanț

Din tabelul nr. 3.1.3 este evidentă creșterea raportului dintre activele totale ale firmei și capitalurile proprii.

Prin analiza tuturor indicatorilor din tabelul nr. 3.1.3. se constată o majorare a indicilor derivați din bilanț din 2010 în 2011. Pe de altă parte, anul 2011 înregistrează valori mai mici decât în anul 2007 în ceea ce privește raportul datoriilor totale cu capitalurile proprii ale firmei și cu activele totale.

Tab. 3.1.4 Indicatorii din profitabilitate

Prin raportare la datele din tabelul nr. 3.1.4 este observabil ca marjă de profit brut a firmei este, față de 2007 mai mare în 2011, cu alte cuvinte, analizând în procente, 2,17% față de 1,80%. Totuși, din anul 2008 profitul brut este într-o permanentă scădere, aspect ce ar putea conduce la micșorarea sa pe viitor mai intense în raport cu anul 2007.

Marja de profit net etalează aceleași majorări și micșorări de valoare precum marja brută, având în 2011 valoarea de 1,78%.

În ceea ce privește progresul rentabilității capitalurilor proprii atât înainte de impozitare cât și după impozitare, este înregistrată o scădere lentă odată cu trecerea anilor din 2008 până în 2011. O micșorare radicală a valorilor se înregistrează în 2008 în comparație cu 2007 – în acest context, valorile caracteristice rentabilității capitalurilor proprii înainte de impozitare în 2011 erau de 5,21% față de 8,54%, procentaj din 2007. Valorile rentabilității capitalurilor proprii ulterior impozitării erau de 4,26% în 2011 în comparative cu 6,99% în 2007.

2007 2008 2009 2010 2011

Fig. 3.1.1: Evoluția total active (perioada 2007-2011)

2007 2008 2009 2010 2011

Fig. 3.1.2 Evoluția total datorii (perioada 2007-2011)

Evoluția profitului brut

2007 2008 2009 2010 2011

III.2 Soldul Intermediar de Gestiune al firmei

Noțiunile care stau la baza formării tabloului SÂG sunt următoarele:

Marja comercială – care este obținută din scăderea cheltuielilor privind mărfurile vândute din veniturile din vânzarea mărfurilor;

Producția exercițiului – care este obținută prin adunarea producției vândute cu variația producției stocate și cu producția imobilizată;

Valoarea adăugată – care este obținută prin următorul calcul:

(Producția exercițiului + Marja comercială) – Consumuri intermediare (Cheltuieli cu materii prime, materiale și cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți)

Rezultatul brut din exploatare – care este obținut prin următoarea formula:

Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare – Impozite, taxe și vărsăminte asimilate – Cheltuieli cu personalul

Rezultatul exploatării – care se obține în următoarea maniera:

Excedent brut din exploatare + Alte venituri din exploatare + Alte venituri din provizioane – Cheltuieli cu amortizările și provizioanele – Alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul curent – care se obține prin următoarea relație:

Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Rezultatul brut al exercițiului – obținut prin suma dintre rezultatul curent și rezultatul extraordinar

Rezultatul net al exercițiului – se obține din scăderea impozitului pe profit din rezultatul brut al exercițiului.

Fig. 3.2.1 Soldurile intermediare de gestiune

Marja comercială

Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile vândute, așadar:

Pentru anul 2009: Marja comercială2009 = 28.748.601 – 26.817.379 = 1.931.222

Pentru anul 2010: Marja comercială2010 =11.139.205 – 9.824.495 = 1.314.710

Pentru anul 2011: Marja comercială2011 = 1.882.840 – 1.819.430 = 63.410

Producția exercițiului

Producția exercițiului = Producția vândută + producția stocată + producția imobilizată, așadar:

Pentru anul 2009: Producția exercițiului2009 = 360.870.409 + 11.780.014 + 1.852.315 = 374.502.738

Pentru anul 2010: Producția exercițiului2010 = 418.972.533 + 5.104.973 + 2.125.351 = 426. 202.857

Pentru anul 2011: Producția exercițiului2011 = 427.696.770 + 65.570.437 + 2.084.050 = 495.351.257

Valoarea adăugată

Valoarea adăugată = (Producția exercițiului + Marja comercială) – Consumuri intermediare, așadar:

Pentru anul 2009: Valoarea adăugată2009 = (374.502.738+1.931.222) – 252.602.514 = 123.831.446

Pentru anul 2010: Valoarea adăugată2010 = (426. 202.857+1.314.710) – 281.839.437 =145.678.130

Pentru anul 2011: Valoarea adăugată2011 = (495.351.257 + 63.410) – 329.469.019 = 165. 945.648

Potrivit formulei consumurilor intermediare (cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile + alte cheltuieli materiale + alte cheltuieli din afară (cu energia și apa) + cheltuieli privind prestațiile externe + cheltuieli cu despăgubiri și activele cedate), rezultatele pentru anii 2009, 2010 și 2011 vor fi următoarele:

Pentru anul 2009: Consumurile intermediare2009 =131.493.250 + 4.849.210 +5.134.796 +105.216.795 +5.908.463 = 252.602.514

Pentru anul 2010: Consumurile intermediare2010 = 146.495.547 +4.347.088 + 5.088.654 +123.639.617 +2.268.531 = 281.839.437

Pentru anul 2010: Consumurile intermediare2011 = 172.664.857 + 8.396.362 + 5.634.611 + 139.886.569 + 2.886.620 = 329.469.019

Rezultatul brut din exploatare (excedent sau deficit)

EBE = Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare – Impozite, taxe și vărsăminte asimilate – Cheltuieli cu personalul, așadar:

Pentru anul 2009: EBE2009 = 123.831.446 + 0 – 2.335.191 -114.917.898 = 6.578.357

Pentru anul 2010: EBE2010 = 145.678.130 + 0 – 2.430.355 -124.637.306 = 18.610.469

Pentru anul 2011: EBE2011 =165.945.648 + 0 – 2.449.423 -139.284.868 = 24.211.357

Rezultatul exploatării

Rezultatul exploatării = Excedent brut din exploatare + Alte venituri din exploatare + Alte venituri din provizioane – Cheltuieli cu amortizările și provizioanele – Alte cheltuieli de exploatare, așadar:

Pentru anul 2009: Rezultatul exploatării2009 = 9.225.971

Pentru anul 2010: Rezultatul exploatării2010 = 9.759.584

Pentru anul 2011: Rezultatul exploatării2011 = 9.358.008

Rezultatul curent

Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli financiare, așadar:

Pentru anul 2009: Rezultatul curent2009 = 9.225.971 + 4.590.381 – 9.525.938 = 4.290.414

Pentru anul 2010: Rezultatul curent2010 = 9.759.584 + 2.551.146 – 6.741.560 = 5.569.170

Pentru anul 2011: Rezultatul curent2011 = 9.358.008 + 2.987.092 – 8.812.119 = 3.532.981

Rezultatul brut al exercițiului

Rezultatul brut al exercițiului = Rezultatul curent + Rezultatul extraordinar, așadar:

Pentru anul 2009: Rezultatul brut al exercițiului2009 = 8.035.305

Pentru anul 2010: Rezultatul brut al exercițiului2010 = 8.362.028

Pentru anul 2011: Rezultatul brut al exercițiului2011 = 7.658.936

Rezultatul net al exercițiului

Rezultatul net al exercițiului = Rezultatul brut al exercițiului – Impozitul pe profit, așadar:

Pentru anul 2009: Rezultatul net al exercițiului2009 = 8.035.305 – 1.190.666 = 6.844.639

Pentru anul 2010: Rezultatul net al exercițiului2010 = 8.362.028 – 1.397.556 = 6.964.472

Pentru anul 2011: Rezultatul net al exercițiului2011 = 7.658.936 – 1.699.072 = 5.959.864

Cu alte cuvinte, (dar prin raportare la calculele anterioare), SIG semnifică etapele succesive în conturarea rezultatului final. Indicatorii “se construiesc” în cascadă, de la cel mai cuprinzător până la cel mai sintetic. Finalmente, fiecare sold intermediar de gestiune ilustrează rezultatul gestiunii financiare a respective trepte de acumulare.

III.3 Rentabilitatea economică și financiară a firmei

Rata rentabilității economice

Prin acest tip de rață se măsoară eficiența mijloacelor financiare și materiale puse la dispoziția activității firmei.

Calculul ratei rentabilității economice se realizează urmând formula:,

Re = rata rentabilității economice

Pb = profitul brut

At = activele totale, așadar:

Pentru anul 2009: 2,48%

Pentru anul 2010:2,40%

Pentru anul 2011: 2,13 %

Explicația celor de mai sus constă în faptul că, din cauza scăderii mai intensificate a rezultatului economic față de activul total, rentabilitatea firmei este mai mică în anul 2011 decât în ceilalți precedenți.

Rata de rentabilitate financiară

Prin acest tip de rață se măsoară randamentul capitalurilor proprii, cu alte cuvinte, randamentul plasamentului financiar pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor firmei.

Calculul ratei rentabilității financiare poate fi făcut după formula:

Rf – rata rentabilității financiare

Cpr – capitalul propriu

Pn – profit propriu, așadar:

Pentru anul 2011:

Pentru anul 2010:

Pentru anul 2011:

Factorul influent al rentabilității financiare este reprezentat de tehnică de procurare a capitalului, motiv pentru care este sensibilă atât la datoriile firmei cât și la structura financiară.

CONCLUZII

Prin creșterea rentabilității se înțelege o sporire a profitului, invers proporțională cu resursele alocate de firma ramurii economice în care activează.

Sporirea rentabilității este raportată la asigurarea unei utilizări eficiente a resurselor economice și, totodată, la conturarea condițiilor spre obținerea produselor de calitate superioară la un nivel tehnic ridicat.

Atât nivelul cât și dinamica rentabilității și a ratei acesteia sunt influențate de factori precum:

viteza de rotație a activelor circulante;

costurile de producție;

nivelul prețurilor de vânzare;

structura și volumul producției;

productivitatea muncii.

Tehnicile primordiale de reducere a costurilor sunt:

scăderea cheltuielilor administrativ – gospodărești și, implicit, creșterea volumului de producție. Reducerea cheltuielilor de acest tip poate fi realizat prin asigurarea unui raport optim între personalul productiv și personalul auxiliar. Reducerea costurilor de producție are un rol primordial în creșterea profitului;

scăderea cheltuielilor de producție și, în mod expres, a cheltuielilor materiale văzute prin prisma faptului că resursele de energie și resursele materiale sunt limitate;

creditarea productivității prin scăderea relativă a cheltuielilor pentru salarii sau prin reducerea totală a acestora. În acest context, reducerea costului are loc doar atunci când ritmul de sporire a productivității muncii este superior ritmului de creștere al salariului mediu.

Cu alte cuvinte, la nivelul microeconomic, creșterea gradului de rentabilitate se asigură prin creșterea productivității muncii și, totodată, prin perfecționarea tehnică și tehnologică.

BIBLIOGRAFIE

Achim, M.V., “Analiză economico-financiară”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010

Bătrâncea I., Bătrâncea, M., Barb, A., Todea, N., “Analiza-diagnostic și evaluarea societății comerciale”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003

Bătrâncea I., “Analiză financiară”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000

Buglea, A., “Analiză economico-financiară”, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008

Burja, C., “Analiză economico-financiară. Aspecte metodologice și aplicații practice”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009

Căruntu, C., “Analiza economico-financară a firmei. Concepte. Metode. Aplicații”, Editura Universitaria, Craiova, 2009

Căruntu, C., Tănăsoiu, G. L., Căruntu, G. Al., “Management financiar, teorie și aplicații”, Editura Academică Brâncuși, Târgu-Jiu, 2003

Dobrotă, G., Chirculescu, F., “Gestiunea financiară a întreprinderii. Teorie și aplicații”, Editura Scrisul românesc, Craiova, 2009

Gheorghiu, Al., “Analiza activității economice a întreprinderilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005

Iarca, I., “Teste grilă pentru examenul de licență la specializările economice”, Editura UPG Ploiești, 2005

Lupulescu, Gr., “Finanțele agenților economici”, Editura Focus, 2010

Marin, D., “Finanțele întreprinderii “, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006

Niculescu, M., “Diagnostic strategic global”, Editura Economică, București, 2003

Popă, I.L., Miculeac, M., “Analiză economico-financiară”, Editura Mirton, Timișoara, 2009

Siminică, M., “Diagnosticul financiar al firmei”, Editura Universitaria, Craiova, 2008

ANEXE

Anexa nr. 1 – Tab. 1 Obiectivele și tehnicile de analiză financiară

Anexa nr. 2 – Tab. 3.1.1. Indicatori ai bilanțului firmei

Anexa nr. 3 – Tab. 3.1.2 Indicatori din contul de profit și pierdere

Anexa nr. 4 – Tab. 3.1.3 Indicatori derivați din bilanț

Anexa nr. 5 – Tab. 3.1.4 Indicatori din profitabilitate

Anexa nr. 6 – Fig. 3.1.1 Evoluția total active

2007 2008 2009 2010 2011

Anexa nr. 7 – Fig. 3.1.2 Evoluția total datorii

2007 2008 2009 2010 2011

Anexa nr. 8 – Fig. 3.1.3 Evoluția profitului brut

2007 2008 2009 2010 2011

Anexa nr. 9 – Fog. 3.2.1 Soldurile Intermediare de Gestiune