Analiza Fluxului de Numerar

Economie

Analiza Fluxului de Numerar

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Analiza fluxului de numerar

I.1. Situația fluxurilor de numerar

I.2. Prezentarea situației fluxurilor de numerar

I.3. Fluxurile de numerar generate de activitatea de exploatare

I.4. Fluxurile de numerar generate de activitatea de investiții

I.5. Fluxurile de numerar generate de activiatea de finanțare

I.6. Obiectivele și utilitatea întocmirii situațiilor fluxurilor de trezorerie

I.7. Fluxurile de trezorerie în întreprindere

Tabloul de finanțare

II.1. Întocmirea tabloului de finanțare

II.2. Tabloul de finanțare ,,nevoi – resurse’’

II.3. Tabloul de finanțare ,,utilizări – resurse’’

II.4. Elaborarea tabloului ,,utilizări – resurse’’

II.5. Între tabloul de finanțare și tabloul de trezorerie

II.6. Echilibrul financiar al întreprinderii pe baza tabloului de finanțare

II.7. Analiza fondului de rulment

II.8. Analiza nevoii de fond de rulment

II.9. Analiza trezoreriei nete

Studiu de caz

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Analiza fluxului de numerar

I.1. Situația fluxurilor de numerar

Situația fluxurilor de numerar mai poate fi numită uneori situația mijloace-resurse sau tablou de finanțare, situația variației trezoreriei, situația fluxurilor de trezorerie este prezentată alături de bilanț și contul de profit și pierdere ca o componentă a situațiilor financiare.

Bilanțul prezintă situația numerarului și echivalentelor de numerar a unei unități patrimoniale la sfârșitul unei perioade de gestiune și permite examinarea creșterilor sau diminuărilor acestora față de nivelul de la începutul perioadei, fără a oferi informații referitoare la structura și factorii acestor modificări.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege.

Contul de profit și pierdere prezintă informații despre veniturile, cheltuielile și rezultatele generate de unitate, ceea ce furnizează într-o oarecare măsură sursele și utilizările numerarului și echivalentelor de numerar, dar nu explică de ce aceste elemente au înregistrat scăderi sau creșteri.

Valorile totale ale lichidităților și cvasilichidităților, care apar în tabloul fluxurilor de trezorerie, trebuie să corespundă totalurilor sau subtotalurilor aferente rubricilor similare din bilanț, la aceleași date.

Standardul Internațional de Contabilitate IAS 7 definește fluxurile de numerar (denumite și fluxuri de trezorerie sau cash-flow în unele lucrări) drept intrări sau ieșiri de numerar și echivalente de numerar iar prin întocmirea lui se dorește să se pună la dispoziția utilizatorilor de situații financiare o bază pentru evaluarea capacității întreprinderii de a genera numerar și echivalente de numerar, precum și a nevoilor sale de a utliza acele fluxuri de numerar.

Tabloul fluxurilor de numerar prezintă aceste fluxuri, cunoscute sub denumirea de încasări și plăți, arătând totodată sursele și utilizările numerarului și echivalentelor de numerar, precum și cauzele variației acestuia.

Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să explice variațiile, în cursul exercițiului, a lichidităților sau a echivalentelor lor. Tabloul trebuie să utilizeze mai degrabă termeni precum lichidități sau cvasilichidități, decât termeni ambigui de tipul fondurilor.

Tabloul fluxurilor de trezorerie structurează activitățile întreprinderii în activități de exploatare, finanțare și investiții. Ca urmare, vor fi degajate următoarele tipuri de fluxuri de trezorerie:

fluxuri de trezorerie aferente activității de exploatare;

fuxuri de trezorerie aferente activității de investiții;

fluxuri de trezorerie aferente activității de finanțare.

I.2. Prezentarea situației fluxurilor de numerar

Modul în care trebuie prezentată situația fluxurilor de numerar:

1. Entitățile trebuie să prezinte clasele majore de încasări brute în numerar și plăți brute în numerar provenite din activități de investiție și finanțare.Fluxurile de numerar pot fi raportate pe o bază netă, și anume:

Plățile și încasările în numerar în numele clienților (ex: chirii);

Plățile și încasările în numerar pentru elemente cu rulaj rapid, sumele sunt mari, iar termenul de scadență scurt (ex: cumpărări/cedări de investiții).

2. Înregistrarea fluxurilor de numerar provenite din tranzacții efectuate în valută în moneda de raportare se va realiza prin aplicarea ratei de schimb la data fluxului de numerar ale sucursalelor din străinătate care trebuie convertite la cursurile de schimb la data fluxurilor de numerar.

3. Fluxurile de numerar asociate cu elemente extraordinare vor fi clasificate ca provenind din operațiuni de exploatare, operațiuni de investiție și operațiuni de finanțare și prezentate separat.

4. Fluxurile de numerar din dobânzi și dividende încasate sau plătite vor fi prezentate separat și fiecare trebuie clasificat în mod consecvent de la o perioadă la alta. Fluxurile de numerar provenite din impozitul pe profit vor fi prezentate separat și vor fi clasificate drept fluxuri de numerar din activități de exploatare, cu excepția situației în care ele pot fi identificate cu activități de finanțare și investiție. Fluxurile de numerar provenite din achiziția și din înstrăinarea de filiale vor fi prezentate separat și clasificate drept activități de investiție.

5. Tranzacțiile ce rezultă din operațiuni de investiție și operațiuni de finanțare care nu necesită întrebuințarea numerarului trebuie excluse din situația fluxurilor de numerar (achiziție de active prin asumarea directă a obligațiilor asociate, achiziționarea unei întreprinderi prin intermediul emiterii de acțiuni, conversia datoriilor în acțiuni).

Prezentarea unor fluxuri de trezorerie, în mărime netă:

În principiu, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate la nivelul mărimii lor brute. Ca atare, nu este posibil să se compenseze încasările și plățile din aceeași categorie și chiar din categorii diferite.

Standardul IAS 7 admite, totuși, două excepții de la acest principiu. Astfel, unele fluxuri de trezorerie care provin din operații de exploatare, de investiții sau de finanțare pot să fie prezentate (nu este obligatoriu) în mărime netă. Este vorba despre:

încasări și plăți în contul clienților, atunci când fluxurile de trezorerie nu decurg din actvitățile întreprinderii, ci din cele ale clientului;

încasările și plățile referitoare la elemente ce au un ritm de rotație rapid, o valoare mare și scadențe scurte.

În cazul instituțiilor financiare, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate în mărime netă, în cazul:

încasărilor și plăților legate de acceptarea și de rambursarea de depozite cu scadența determinată;

plasării de depozite la alte instituții financiare și retragerii acestor depozite;

împrumuturilor acordate și avansurilor consimțite în favoarea clienților și rambursării acestor împrumuturi și avansuri.

Avantajele pe care informațiile cuprinse în situația fluxurilor de numerar le aduc sunt următoarele:

permit evaluarea variației activului net al societății;

evaluarea structurii financiare (inclusiv gradul de lichiditate și solvabilitate);

determinarea capacității de a influența valoarea și momentul apariției fluxurilor de numerar;

crește comparabilitatea raportării rezultatelor din exploatare (se elimină efectul utilizării unor tratamente contabile diferite);

evaluarea istoricului fluxurilor de numerar și posibilitatea generării de previziuni.

Norma IAS 7 precizează, referitor la dobânzile plătite și dobânzile și dividendele încasate, că acestea pot să fie clasificate în fluxuri de trezorerie din exploatare, deoarece intră în calculul rezultatului net, sau la fluxurile de trezorerie din finanțare, respectiv la cele de investiții, deoarece reprezintă resurse financiare sau câștiguri din investiții. De asemenea, dividendele plătite pot să fie clasificate în fluxurile de trezorerie din finanțare, deoarece reprezintă costul obținerii resurselor financiare, sau în fluxurile de trezorerie de exploatare, pentru a ajuta utilizatorii în determinarea capacității întreprinderii privind degajarea de dividende dincolo de fluxurile de trezorerie de exploatare.

Atenția acordată în prezent tabloului fluxurilor de trezorerie este în concordanță cu interesul acordat evaluării activităților economice prin intermediul piețelor financiare. În plus, datorită informațiilor utile pe care le oferă investitorilor bursieri, tabloul fluxurilor de trezorerie contribuie la eficiența piețelor financiare.

I.3. Fluxurile de numerar generate de activitatea de exploatare

Fluxurile de numerar generate de activitățile de exploatare sunt consecința principalelor activități generatoare de venituri ale întreprinderii, ele rezultând din tranzacțiile care concură la formarea rezultatului net.

Valoarea fluxurilor de numerar ce provin din activități de exploatare este un indicator cheie al măsurii în care activitățile întreprinderii au generat suficient flux de numerar pentru a rambursa împrumuturile, a menține capacitatea de funcționare a întreprinderii, a plăti dividende și a face noi investiții, fără a recurge la surse externe de finanțare. De asemnea, utilizate odată cu alte informații, valorile fluxurilor istorice de numerar legate de exploatare pot fi utile pentru previziunea fluxurilor viitoare de trezorerie aferente exploatării.

Standardul IAS 7 exemplifică câteva din fluxurile de numerar generate de activitatea de exploatare:

încasările în numerar ce provin din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;

încasările în numerar ce provin din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri;

plăți în numerar efectuate către furnizori de bunuri și prestatori de servicii;

plăți în numerar efectuate către și în numele angajaților;

încasările și plățile în numerar legate de prime de asigurare, anuități, daune, și alte beneficii generate de polițele de asigurare – în cazul instituțiilor de asigurări;

plăți sau restituiri ale impozitului pe profit, cu condiția ca ele să nu poată fi asociate activităților de finanțare și de investiții; în cazul în care nu se reușește separarea acestora pe tipuri de activități care le-au generat, ele sunt raportate integral la activitatea de exploatare;

plățile și încasările în numerar generate de achiziția/vânzarea de titluri de valoare achiziționate în scop speculativ (plasament sau tranzacționare), dat fiind că sunt asimilate stocurilor.

Fluxurile de trezorerie generate de actvitățile de exploatare pot sa fie prezentate prin utilizarea uneia dintre următoarele metode:

metoda directă, care presupune o determinare a fluxului net de trezorerie generat de activitățile de exploatare ca diferență între încasarile și plățile brute;

Sub o formă simplificată, metoda directă presupune prezentarea următoarelor fluxuri de trezorerie aferente activităților de exploatare:

Fluxurile de trezorerie generate de activitățile de exploatare

(metoda directă)

Încasările de la clienți (+)

Plăți către furnizori și personal (-)

Dobânzi și dividende plătite (-)

Impozite și taxe plătite (-)

Alte plăți (-)

Alte încasări (+)

–––––––

= Flux net de trezorerie generat de activitățile de exploatare (+/-)

Conform metodei directe, informațiile privind pincipalele categorii de intrări și ieșiri de fonduri brute pot să fie obținute:

fie pe baza eculativ (plasament sau tranzacționare), dat fiind că sunt asimilate stocurilor.

Fluxurile de trezorerie generate de actvitățile de exploatare pot sa fie prezentate prin utilizarea uneia dintre următoarele metode:

metoda directă, care presupune o determinare a fluxului net de trezorerie generat de activitățile de exploatare ca diferență între încasarile și plățile brute;

Sub o formă simplificată, metoda directă presupune prezentarea următoarelor fluxuri de trezorerie aferente activităților de exploatare:

Fluxurile de trezorerie generate de activitățile de exploatare

(metoda directă)

Încasările de la clienți (+)

Plăți către furnizori și personal (-)

Dobânzi și dividende plătite (-)

Impozite și taxe plătite (-)

Alte plăți (-)

Alte încasări (+)

–––––––

= Flux net de trezorerie generat de activitățile de exploatare (+/-)

Conform metodei directe, informațiile privind pincipalele categorii de intrări și ieșiri de fonduri brute pot să fie obținute:

fie pe baza înregistrărilor contabile ale întreprinderii;

fie prin ajustarea vânzărilor, costului vânzărilor (sau dobânzilor și veniturilor asimilate și dobânzilor debitoare și cheltuielilor asimilate, pentru o instituție financiară) și celelalte elemente ale contului de profit și pierdere în funcție de:

variațiile intervenite în cursul exercițiului, în cadrul stocurilor, creanțelor, și datoriilor din exploatare;

celelalte elemente fără incidențe monetare;

celelelte elemente pentru care incidențele monetare constau în fluxuri de investiții sau de finanțare.

metoda indirectă, care permite determinarea fluxului net de trezorerie generat de activitățile de exploatare prin ajustarea rezultatului înainte de impozit și elemente extraordinare cu:

veniturile și cheltuielile care nu incidență asupra trezoreriei:

veniturile din subvenții pentru investiții;

veniturile din provizioane;

cheltuielile cu amortizările și provizioanele;

veniturile din diferențe de curs valutar;

cheltuielile din diferențe de curs valutar;

pierderile din creanțe;

debitori diverși etc.

veniturile și cheltuielile care nu au legătură cu activitățile de exploatare:

venituri din vânzarea activelor și alte operații de capital;

venituri din imobilizări financiare;

venituri din creanțe imobilizate;

venituri din dobânzi;

cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital;

pierderi din creanțe legate de participații;

cheltuieli privind dobânzile etc.

variația necesarului de fond de rulment:

variația stocurilor;

variația clienților și conturilor asimilate;

variația debitorilor diverși;

variația cheltuielilor în avans;

variația furnizorilor și conturilor asimilate;

variația datoriilor față de personal;

variația veniturilor în avans etc.

Într-o formă simplificată, fluxul net de trezorerie generat de activitățile de exploatare se determină prin utilizarea metodei indirecte astfel:

Fluxurile de trezorerie generate de activitățile de exploatare

(metoda indirectă)

Rezultatul înainte de impozit și elemente extraordinare (+/-)

Eliminarea veniturilor și cheltuielilor care nu au incidență asupra

trezoreriei:

Subvenții pentru investiții virate la venituri (-)

Cheltuieli cu amortizările și provizioanele (+)

Venituri din provizioane (-)

Eliminarea cheltuielilor și veniturilor care nu au legatură cu exploatarea:

Rezultatul din cesiunea de imobilizări (+/-)

Cheltuieli cu dobânzile (+)

Venituri din dobânzi (-)

Rezultatul din exploatare înaintea variației necesarului de fond de rulment

(+/-)

Variația stocurilor (+/-)

Variația clienților și a altor creanțe asimilate (+/-)

Variația cheltuielilor în avans (+/-)

Variația furnizorilor și a altor datorii asimilate (+/-)

Variația veniturilor înregistrate în avans (+/-)

Dobânzi și dividende plătite (-)

Impozit pe profit plătit (-)

Elemente extraordinare (+/-)

–––––––––––-

= Flux net de trezorerie generat de activitățile de exploatare (+/-)

Conform metodei indirecte, fluxul net de trezorerie generat de activitățile de exploatare se determină prin ajustarea rezultatului net, tinând cont de incidența:

variațiilor intervenite în cursul exercițiului, în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare;

altor elemente care nu comportă nici încasări, nici plăți, precum amortizările, provizioanele, impozitele amânate, câștigurile sau pierderile din schimb nerealizate, beneficiile nedistribuite ale societăților asociate și interesele minoritare (în contextul coturilor consolidate);

altor elemente pentru care incidența asupra trezoreriei se realizează prin fluxurile de investiții și cele de finanțare.

O altă soluție de prezentare a fluxului net de trezorerie, care provine din activitățile de exploatare, pe baza metodei indirecte constă în reliefarea veniturilor și cheltuielilor aferente contului de profit și pierdere și a variațiilor intervenite în cursul exercițiului în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare.

Standardul IAS 7 ,,Tabloul fluxurilor de trezorerie” încurajează întreprinderile să utilizeze metoda directă, deoarece aceasta metodă furnizează informații ce sunt utile în estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare, informații care nu sunt disponibile atunci când se folosește metoda indirectă.

I.4. Fluxurile de numerar generate de activitatea de investiții

Activitățile de investiții constă în achiziționarea și cedarea de active imobilizate pe termen lung, precum și de alte investiții, care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Aceste fluxuri sunt prezentate separat deoarece ele reprezintă cheltuieli efectuate cu resurse menite să genereze venit și fluxuri de numerar în viitor, oferind informații privind modul în care întreprinderea își asigură perenitatea și creșterea. Norma IAS 7 inlude în categoria acestor fluxuri:

plățile în numerar pentru achiziționarea de terenuri și alte active corporale și necorporale, inclusiv costurile de dezvoltare capitalizate sau costurile generate de realizarea în regie proprie de active imobilizate;

încasările de numerar din vânzarea de terenuri și alte active corporale și necorporale, precum și a altor active pe termen lung;

plățile și încasările în numerar pentru achiziția/din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor întreprinderi și interese în asocierile în participațiune (altele decât cele aferente instrumentelor considerate a fi echivalente de numerar sau acelea păstrate în scopuri de plasament și de tranzacționare);

avansurile în numerar și împrumuturile efectuate către terți, altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară;

încasările în numerar din rambursarea avansurilor și împrumuturilor efectuate către terți, altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară;

plățile și încasările în numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni și swap, cu excepția cazului în care sunt deținute cu scopul de a efectua plasamente sau a le tranzacționa sau când acestea sunt considerate ca fiind activități de finanțare. În cazul în care un contract reprezintă un instrument de acoperire a unei poziții de risc identificabile, fluxurile de numerar aferente contractului respectiv sunt clasificate în aceeasi manieră ca si fluxurile de numerar aferente poziției astfel acoperite.

Fluxurile de trezorerie generate de activitățile de investiții

Achiziționări de filiale, mai puțin trezoreria achiziționată (-)

Cesiuni de filiale (+)

Plăți generate de achiziționările de imobilizări necorporale și corporale (-)

Plăți generate de imobilizări financiare (-)

Încasări rezultate din cesiunea de imobilizări necorporale și corporale (+)

Încasări rezultate din imobilizări financiare (+)

Dobânzi și dividende încasate (+)

–––––––––––––-

= Fluxul net de trezorerie generat de activitățile de investiții (+/-)

I.5. Fluxurile de numerar generate de activitatea de finanțare

Activitățile de finanțare sunt activități care au ca efect modificări ale dimensiunii și compoziției capitalurilor proprii și datoriilor entității.

Prezentarea separată a acestor fluxuri este importantă deoarece este folositoare în estimarea cererilor viitoare de fluxuri de numerar din partea finanțatorilor întreprinderii. Mișcările de numerar generate de activitatea de finanțare cuprind:

încasări si plăți în numerar din emisiunea de acțiuni sau alte instrumente de capital;

plățile în numerar efectuate către proprietari pentru a achiziționa sau răscumpăra acțiunile entității;

încasările și plățile în numerar rezultate din emisiunea titlurilor de creanță, a împrumuturilor, datoriilor neasigurate, obligațiunilor, ipotecilor și altor împrumuturi pe termen scurt și lung;

plățile în numerar pentru diminuarea obligațiilor aferente operațiunilor de leasing financiar.

Fluxurile de trezorerie generate de activitățile de investiții

Achiziționări de filiale, mai puțin trezoreria achiziționată (-)

Cesiuni de filiale (+)

Plăți generate de achiziționările de imobilizări necorporale și corporale (-)

Plăți generate de imobilizări financiare (-)

Încasări rezultate din cesiunea de imobilizări necorporale și corporale (+)

Încasări rezultate din imobilizări financiare (+)

Dobânzi și dividende încasate (+)

–––––––––––––-

= Fluxul net de trezorerie generat de activitățile de investiții (+/-)

Analiza fluxurilor de numerar pe toate cele trei tipuri de activități este utilă pentru:

corelarea profitului (pierderii) cu numerarul;

separarea activităților care implică numerar de cele care nu implică numerar;

evaluarea capacității întreprinderii de a-si îndeplini obligațiile de plăți cash;

evaluarea fluxurilor de numerar pentru activitățile viitoare (cash-flow strategic).

Utilitatea analizei este dată de faptul că variația globală a trezoreriei este reliefată prin soldul de trezorerie, rezultat din gestiunea activelor reale (din activitatea de exploatare) și prin cel rezultat din operațiunile de capital care privesc investițiile și finanțările. Atunci când fluxurile reale și cele monetare nu coincid, cum de fapt se și întâmplă, trezoreria se asigură prin decalaje de plăți asociate acestor fluxuri.

Un model al situației fluxurilor de trezorerie se prezintă astfel:

Fig. I.1.

I.6. Obiectivele și utilitatea întocmirii situației fluxurilor de trezorerie

Obiectivele întocmirii situației fluxurilor de trezorerie constau în:

furnizarea de informații privind evoluția trezoreriei și cvasitrezoreriei unei întreprinderi (documentul explică variația trezoreriei pornind de la rezultatul reflectat în contul de profit și pierdere);

furnizarea de informații privind activitățile de exploatare, investiții și finanțare desfășurate de o întreprindere pe parcursul exercițiului financiar.

Situația fluxurilor de trezorerie prezintă interes pe plan intern pentru conducerea întreprinderii, iar pe plan extern pentru investitori, creditori și analistul financiar extern întreprinderii.

Conducerea întreprinderii utilizează acest document de raportare:

în vederea evaluării structurii financiare (inclusiv a gradului de lichiditate și a solvabilității întreprinderii);

pentru a stabili politica de dividend (majorarea sau diminuarea dividendelor);

pentru a evalua necesitățile de investire și finanțare.

Pentru investitori și creditori, situația fluxurilor de trezorerie este utilă:

în vederea evaluării capacității întreprinderii de a genera în viitor fluxuri pozitive de trezorerie și a utilizării corespunzătoare a acestor fluxuri, oferind indicii cu privire la calitatea profitului;

în vederea determinării capacității întreprinderii de a-și achita obligațiile.

Utilitatea analizei este dată de faptul că variația globală a trezoreriei este reliefată prin soldul de trezorerie, rezultat din gestiunea activelor reale (din activitatea de exploatare) și prin cel rezultat din operațiunile de capital care privesc investițiile și finanțările. Atunci când fluxurile reale și cele monetare nu coincid, cum de fapt se și întâmplă, trezoreria se asigură prin decalaje de plăți asociate acestor fluxuri.

Situația fluxurilor de numerar mărește comparabilitatea raportării rezultatelor din exploatare între diferite entități, deoarece elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru aceleași tranzacții și evenimente.

Tabloul fluxurilor de trezorerie permite evaluarea performanței finaciare a întreprinderii, deoarece acesta cuprinde informații ce evidențiază capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie din activitățile de exploatare pe care aceasta le desfășoară. De fapt, cunoașterea fluxului net de trezorerie generat de activitățile de exploatare stă la baza aprecierii fluxurilor de trezorerie produse sau consumate de activitățile curente. Atunci când este pozitiv, fluxul net de trezorerie generat de activitățile de exploatare poate fi asimilat cu capacitatea de autofinanțare încasată, sau altfel spus, cu trezoreria disponibilă. De asemenea, mărimea și evoluția fluxului net de trezorerie generat de activitățile de exploatare evidențiază flexibilitatea financiară internă a întreprinderii și modul cum sunt gestionate fluxurile de trezorerie rezultate din activitățile industriale și comerciale.

Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizează informații care, împreună cu cele din bilanț și contul de profit și pierdere, stau la baza determinării anumitor rate cu ajutorul cărora se analizează solvabilitatea și flexibilitatea financiară. Aceste rate, care sunt considerate mai pertinente în aprecierea performanței financiare decât ratele de lichiditate generală și imediată, sunt folosite, în SUA, de creditori, de agențiile de rating și de analiștii financiari, pentru evaluarea riscurilor.

I.7. Fluxurile de trezorerie în întreprindere

Toate operațiunile pe care întreprinderea le realizează se regăsesc imediat sau la termen, sub forma fluxurilor de trezorerie. Menținerea echilibrului fluxurilor de trezorerie este o condiție necesară perenității întreprinderii. O întreprindere poate fi considerată viabilă, numai dacă activitatea sa degajă, în mod permanent, trezorerie.

Trezoreria permite aprecierea performanțelor întreprinderii, având și un rol strategic, în ceea ce privește nivelul sau de formare cât și modul de utilizare. Degajarea (formarea) trezoreriei (cash-flow-ului) este dovada poziției strategice a întreprinderii în raport cu produsele sale, piețele sale, concurenții săi și constrângerile exterioare. Această poziție strategică satisfăcătoare generează importante fluxuri financiare care-i permit întreprinderii procurarea capitalurilor externe, în special de pe piața financiară sau plasarea excedentului de trezorerie.

De asemenea, trezoreria constituie un instrument de acțiune la dispoziția conducătorilor întreprinderii pentru realizarea obiectivelor lor strategice. Astfel, trezoreria poate fi utilizată, fie pentru achiziționarea echipamentelor indispensabile creșterii interne, fie pentru procurarea titlurilor de participație care vizează creșterea externă. Trezoreria constituie deci gajul flexibilității întreprinderii. Trezorierul acesteia trebuie sa fie preocupat în permanență de plasarea eficientă a execedentului global de trezorerie pe termen scurt înainte ca acesta sa fie angajat de întreprindere în deciziile strategice pe termen lung.

În cursul unui exercițiu dat, excedentul global de trezorerie se stabilește ca diferența între încasările și plățile generate de întreaga activitate a întreprinderii. Acest excedent global de trezorerie provine din următoarele operații distincte:

operații de gestiune, în principal operații de exploatare, dar și alte operații de gestiune. Această categorie degajă excedentul brut de trezorerie (ETOG) și excedentul de trezorerie al exploatării (ETE);

operații de investiții și de finanțare care generează excedentul de trezorerie al operațiilor de investiții și de finanțare (ETOIF).

Tabloul de finanțare

II.1. Întocmirea tabloului de finanțare

Tabloul de finantare furnizează informații privind evoluția globală a trezoreriei, ca rezultantă a echilibrului financiar, fără a evidenția aportul fluxurilor financiare legate de exploatare, de finanțare, sau de elemente excepționale. Aceste explicații sunt oferite de tablourile fluxurilor financiare, respectiv de tabloul plurianual al fluxurilor financiare care evidențiază atât trezoreria la nivelurile economic, financiar și excepțional, cât și de tabloul explicativ al variației trezoreriei care analizează fluxurile de trezorerie rezultate din activitatea curentă, de investiții și de finanțare.

Baza de date pentru întocmirea tabloului de finanțare o formează bilanțul, contul de profit și pierdere, precum și o serie de informații complementare furnizate de anexa la bilanț. Rezultă că tabloul de finanțare se referă la o perioadă trecută, în opoziție cu ,,planul de finanțare’’ care este un document previzional și care în practica noastră se regasește sub forma ,,bugetului activității de trezorerie’’ sau tabloul de trezorerie.

Cu toate ca întocmirea tabloului de finanțare are, în general, un caracter facultativ, în diagnosticul financiar, în special a marilor firme, prezintă o importanță deosebită atât pentru a stabili modul în care au fost realizate obiectivele strategice pentru perioada expirată, cât în special pentru a previziona sursele de finanțare necesare pentru amplificarea activității.

Întocmirea tabloului de finantare are rolul de a explica formarea fondului de rulment și relația acestuia cu soldul de trezorerie prin intermediul fluxurilor monetare.

Elaborarea tabloului de finanțare are în vedere indicatorii construiți prin agregarea informației furnizate de bilanțul contabil și contul de profit și pierdere, respectiv fondul de rulment (FR), nevoia de fond de rulment (NFR) și trezoreria netă (TN).

II.2. Tabloul de finanțare ,, nevoi – resurse ’’

Tabloul de finanțare explică modul de formare a fondului de rulment net global și modul de utilizare a acestuia, până la determinarea unei trezorerii nete ca rezultat al bilanțului de la sfârșitul exercițiului contabil. Se stabilește, în principal, pe baza a două bilanțuri succesive și a contului de profit și pierdere aferent exercițiului analizat.

Tabloul de finanțare arată cum s-a realizat, în cursul exercițiului, echilibrul funcțional. Pentru aceasta este necesar ca bilanțul de deschidere și de închidere a exercițiului să prezinte aceeași structură funcțională.

Pentru a înțelege evoluția unei firme este necesar un anumit număr de informații, pentru fiecare exercițiu, care nu ne sunt oferite de documentele clasice: contul de rezultate și bilanț. Aceste informații sunt cuprinse în tabloul de finanțare. Rezultă deci că acest tablou facilitează analiza diverselor strategii realizate de firmă(de creștere, de finanțare, de distribuire a dividendelor, etc. ).

Obiectivul prioritar al analizei îl constituie impactul diferitelor operații ale întreprinderii asupra trezoreriei. Această preocupare antrenează două consecințe :

Consecințele fenomenelor de decalaj între momentul efectuării operațiilor si cel al încasărilor sau plăților propriu zise care afectează trezoreria. În cazul plăților de numerar, operația are incidență imediată asupra trezoreriei, în timp ce creditele comerciale acordate sau obținute generează decalaje de plăți nefavorabile și respectiv favorabile. Aceste decalaje apar sub formă de stocuri, creanțe și datorii de exploatare sau în afara exploatării la cele două niveluri ale bilanțului funcțional consacrate nevoii de fond de rulment (NFRE si NFRAE).

Este necesar să se facă distincție între operațiile generatoare de fluxuri monetare reale (venituri încasabile, cheltuieli plătibile) și cele contabile de redresare sau corectare a unor valori care nu vor avea impact asupra trezoreriei (operații generatoare de venituri și cheltuieli calculate).

Tabloul de finanțare este un instrument al analizei dinamice prin care sunt prezentate fluxurile de utilizări și de resurse, trecute sau previzionale ale întreprinderii cu respectarea echilibrului contabil.

Tabloul de finanțare nu se limitează la înregistrarea fluxurilor de venituri și cheltuieli ci ține cont de toate resursele și utilizările ce apar în cursul unei perioade, inclusiv cele care nu îmbracă forma băneasca (de ex. aporturile în natură). Orice utilizare de fonduri trebuie să fie compensată prin una sau mai multe resurse, cel puțin echivalente, iar orice sursă de fonduri poate finanța mai multe utilizări distincte respectând regulile dublei reflectări în sensul că orice creștere/descreștere a utilizărilor trebuie să fie însoțită de o creștere/descreștere a resurselor. În forma sa cea mai generală, tabloul de finanțare este un document cu două părți.

Prima parte analizează modul de realizare, în dinamică, a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanțului funcțional, (utilizări și resurse), adică variația fondului de rulment net global(∆FRNG).Această parte a tabloului este rezultatul politicii de investiții și de finanțare promovată de întreprindere în decursul perioadei analizate.

Explicația variației FRNG pornește de la identificarea surselor de capital (surse stabile sau durabile) și continuă cu explicarea utilizării acelor surse în partea superioară a bilanțului funcțional.

Punctul de plecare în construcția tabloului de finanțare îl reprezintă excedentul brut de exploatare evidențiat în contul de rezultate, ca sursă potențială pentru capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.

Excedentul brut al exploatării (EBE) reflectă acumularea brută din activitatea de exploatare, resursa principală a întreprinderii cu o influență hotărâtoare asupra rentabilității economice și capacității de autofinanțare a investițiilor.

EBE = (Valoarea adaugată + Subvenții de exploatare) – (Cheltuieli cu personalul + Impozite, taxe și vărsăminte asimilate)

Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, luând în calcul operațiile legate strict de producția industrială, activitatea comercială sau de prestarea unor servicii.

Rolul excedentului brut al exploatării în analiza financiară poate fi urmărit sub trei aspecte:

este o măsură a performanțelor economice înregistrate de întreprindere, deoarece poate fi utilizată în cadrul rentabilității economice;

este un indicator independent de politica financiară, de politica de dividende, de politica de finanțare, de elemente extraordinare;

indicatorul este o resursă importantă pentru întreprindere, deoarece poate fi privit ca o resursă potențială de trezorerie, respectiv un cash-flow potențial de exploatare.

Capacitatea de autofinanțare evaluează surplusul monetar pe care trebuie să-l degaje, în mod normal, întreprinderea, din totalitatea operațiilor încasabile și plătibile, și care vor afecta trezoreria unității, în exercițiul curent sau în exercițiile viitoare, cu încasările și plățile efective. În acest context, capacitatea de autofinanțare devine un indicator nerelevant pentru analiza trezoreriei. Limitele acestui indicator se referă, în principal, la următoarele aspecte:

autofinanțarea nu are incidență imediată asupra trezoreriei întreprinderii, întrucât ea reflectă surplusul monetar susceptibil de a fi degajat de activitatea întreprinderii, fără ca aceasta să se concretizeze într-o creștere a încasărilor, datorită fenomenelor de decalaj care fac ca acest surplus să nu devină disponibil decât dacă operațiile încasabile și plătibile au fost efectiv încasate sau plătite ;

autofinanțarea, ca și nevoia de fond de rulment, încorporează o serie de elemente generate de operațiile contabile privind evaluarea stocurilor. Este vorba, pe de o parte, de evaluarea mărfurilor sau a materiilor prime a căror variație a stocurilor se determină în funcție de cumpărările și consumurile perioadei, iar pe de altă parte, pentru întreprinderile industriale, de producția stocată, respectiv de variația stocurilor de productie în curs de fabricatie și de producția imobilizată, care nu degajă niciodată trezorerie. Mărimea autofinanțării va fi diferită, în funcție de metoda utilizată pentru evaluarea stocurilor;

metodele pentru determinarea capacității de autofinanțare au în vedere operațiile de exploatare normale și curente cât și cele din afara exploatării și excepționale, excluzând elementele calculate și cele privind cesiunea activelor fixe, elemente care influențează trezoreria exploatării în cursul unui exercițiu.

Excedentul brut din exploatare furnizează informații privind politica vânzărilor întreprinderii și ritmul acestora, cât și politica de aprovizionare și capacitatea întreprinderii de a negocia cu furnizorii săi. Aceste informații permit conducătorilor întreprinderii să identifice adevăratele cauze care au influențat mărimea excedentului de trezorerie al exploatării.

Prima parte a tabloului de finanțare oferă variația FRNG și explicarea sa pornind de la resursele durabile și nevoile stabile ale exercițiului.

Modelul preconizat de planul contabil:

Fig. II.2.

Fig. II.3

Cesiunea sau reducerea elementelor de activ imobilizat:

Cesiunea imobilizărilor :

necorporale

corporale

financiare.

În ambele cazuri, resursa întreprinderii o constituie prețul de cesiune.

reducerile corespund rambursărilor : există o reducere a imobilizărilor financiare când firma obține rambursarea datoriilor sau a depozitelor. Informația se găsește în tabloul imobilizărilor.

Creșterea capitalurilor propii:

creșterea capitalului sau aporturilor: doar creșterile de capital în numerar și în natură aduc resuse noi întreprinderii.

Capitalul se poate majora și prin prima de emisiune(vărsată in totalitate la subscrire).

creșterea altor capitaluri propii: subvenții de investiții noi obținute în cursul exercițiului.

Creșterea datoriilor financiare:

Creșterea datoriilor financiare, reprezintă împrumuturie noi contactate în cursul exercițiului(cu excepția creditelor de trezorerie).Când este vorba despre împrumuturi –obligațiuni, suma de reținut este cea vărsată de obligatari. Primele de rambursare sunt deci excluse.

Informația este oferită fie direct, fie intr-un tablou de scadență ale creanțelor si datoriilor.

Dn=datoria financiară la 31.12.n

Dn-1=datoria financiară la 31.12.(n-1)

A=creșterea datoriilor financiare

R=rambursarea datoriilor finaciare

Nevoi stabile

Nevoile stabile sunt următoarele :

Dividende distribuite in cursul exercițiului si aferente exercițiului precedent. Informația apare in tabloul de distribuire a rezultatelor;

Achiziții de elemente de active imobilizate;

Imobilizări :

necorporale

corporale

financiare

Cheltuieli de repartizat pe mai mulți ani;

Aceste cheltuieli reprezintă sumele transferate în cursul exercițiului.Dacă acestea nu sunt date direct, trebuie reconstituite pe baza bilanțului, sțiind că aceste cheltuieli fac obiectul unui amortisment și că bilanțurile nu dau, deci, decât valorile nete.

Reducerea capiturilor propii;

Aceasta se treaduce prin ieșirea de fonduri(nevoi). În particular, reducerile de capital pentru acoperirea pierderilor nu apar în tabloul de finanțare.

Rambursarea datoriilor financiare.

Amortizarea împrumuturilor fără creditele de trezorerie, din cursul exercițiului. Informația apare in tabloul de scadențe a creanțelor și datelor.

Se constată că variația FRNG depinde atât de rezultatul activității de exploatare cât și de modificarea posturilor de bilanț privind imobilizările și resursele stabile.

Tabloul de finanțare – partea întâi

Fig. II.4.

a)Suma brută transferată asupra exercițiului;

b)Fără creditul bancar pe termen scurt și soldul creditor de bancă;

c)Fără prime de rambursare a obligațiunilor.

Reducerea fondului de rulment net global poate fi determinată de creșterea activelor imobilizate și/sau de diminuarea resurselor stabile. Aceasta înseamnă că întreprinderea a investit foarte mult iar efectele viitoare ale acestor investiții ar trebui să-i permită reconstituirea fondului de rulment. Pe de altă parte, diminuarea surselor stabile reflectă degradarea situației financiare datorată pierderilor înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sau poate fi consecința rambursării împrumuturilor care, în timp, ar trebui să permită ameliorarea rezultatelor (cheltuieli financiare mai mici), deci a fondului de rulment net global.

Scăderea fondului de rulment net global dovedește un dezechilibru financiar, care corelat cu o creștere a nevoii de fond de rulment, conduce la un dezechilibru cronic al trezoreriei.

Partea a doua a tabloului de finantare, explică variația fondului de rulment net global pe baza elementelor din partea de jos a bilanțului funcțional, evidențiind aspectele conjuncturale ale activității și incidențele lor asupra trezoreriei. Această parte analizează modul cum s-a utilizat fondul de rulment net global (pentru acoperirea nevoii de fond de rulment) în asigurarea echilibrului funcțional între elementele ciclice ale bilanțului (utilizări și resurse ciclice) și al echilibrului monetar dintre încasări și plăți.

∆FRNG=∆Activ Circulant – ∆Datorii de termen scurt

(inclusiv active (inclusiv pasive

de trezorerie) de trezorerie)

Variațiile sunt obținute prin compararea valorilor brute din două bilanțuri succesive.

Creștere = nevoie de finanțare

Post de activ(nevoi)

Reducere = degajare de resurse

Creștere = degajare resurse suplimentare

Post de pasiv(resurse)

Scădere = nevoie (diminuarea resurselor = creștere de nevoi)

În general, utilizările și resursele sunt clasificate diferit, după cum ele privesc mijloacele asimilate (stabile) sau operațiile curente (elemente mobile).

Tabloul de finanțare – partea a doua Fig. II.6.

II.3. Tabloul de finanțare ‘‘ utilizări – resurse’’

Bilanțul este un document static: el pune în evidență, la un moment dat, la finele exercițiului, stocurile de mijloace, în activ și resursele, în pasiv, deținute de întreprindere; din punct de vedere tehnic, în el apar soldurile care, deși sunt o rezultantă, disimulează fluxurile înregistrate în conturi.

În contul de rezultat, în schimb apar fluxuri, mai precis solduri de fluxuri, care, prin definiție, sunt singurele fluxuri care determină rezultatul înțeles ca variație a patrimoniului în cursul exercitiului.

Limitele bilanțului și ale contului de rezultat subliniază interesul pentru un document în care să apară ansamblul fluxurilor de utilizări și de resurse încorporate în operațiunile întreprinderii, toate operațiunile care au incidență asupra rezultatului, și să permită mai ales analiza incidenței asupra echilibrului financiar și trezoreriei sale.

Un astfel de tablou numit în mod curent tablou de finanțare sau tablou al utilizărilor și al resurselor, realizează într-un anumit fel ,,trecerea’’ între două bilanțuri succesive; modul sau de construcție cel mai frecvent constă în compararea a două bilanțuri.

II.4. Elaborarea tabloului ‘‘utilizări – resurse’’

Există diferite metode de elaborare a unui tablou al utilizărilor și resurselor. Metoda comparării a două bilanțuri succesive este considerată o metodă externă căci este singura, care poate fi aplicată de un analist în afara întreprinderii; dar desigur ea poate fi aplicată și în cele mai bune condiții chiar în interiorul întreprinderii.

Tabloul de finanțare are ca obiect să pună în evidență fluxurile financiare ale utilizărilor și resurselor caracteristice activității unei întreprinderi în cursul unui exercițiu. Elaborarea sa impune o distincție pe cât posibil de netă între fluxurile patrimoniale, fluxurile financiare și fluxurile monetare.

Tabloul de utilizări și de resurse permite să se explice variația patrimoniului între bilanțul de deschidere și bilantul de închidere al unui exercițiu. Ca atare, el este orientat spre o analiză patrimonială a întreprinderii. Și, nu în ultimul rând, el furnizează o vedere de ansamblu asupra echilibrului financiar.

În elaborarea unui tablou de utilizări și de resurse, trebuie să se facă o distincție cât se poate de netă între fluxurile patrimoniale, fluxurile financiare și fluxurile monetare.

Fluxurile patrimoniale au impact imediat asupra disponibilităților:

-toate cumpărările plătite cu numerar;

-toate vânzările plătite în numerar.

Fluxurile financiare au impact de amânare asupra disponibilităților întreprinderii:

-cumpărări pe credit;

-vânzări pe credit.

Fluxurile monetare nu au impact nici imediat, nici de amânare asupra disponibilităților întreprinderii.

Fluxuri monetare

Fluxuri

Fluxuri financiare Fluxuri nemonetare patrimoniale

Fluxuri nefinanciare

Modelul de tablou al utilizărilor și resurselor exercițiului.

Fig. II.7.

Tabloul de utilizări și resurse are ca obiect prezentarea fluxurilor financiare, în timp ce fluxurile monetare, luate separat, fac obiectul tabloului fluxurilor de trezorerie.

Tabloul de utilizări și de resurse poate fi calificat ca:

un instrument indispensabil de gestiune și previziune;

un mijloc de realizare a diagnosticului de întreprindere, printr-o abordare mai globală și mai dinamică decât cea care face apel la rate;

un mijloc de a face referire la fluxurile economice și financiare care au traversat întreprinderea și au modificat patrimoniul sau de a explica principalele aspecte ale comportamentului și a perspectivelor acestuia;

un mijloc pentru aprecierea gestiunii financiare a întreprinderii (rata de investire, politica de autofinanțare, raportul între finanțarea externă și cea internă);

un mijloc pentru a analiza politica de investiții a întreprinderii (prin raportarea investițiilor la capacitatea de autofinanțare, la cifra de afaceri și la imobilizările nete la începutul exercițiului);

un mijloc de apreciere a politicii de dezinvestire a întreprinderii;

un mijloc de evaluare și interpretare a politicii întreprinderii, de distribuire de dividende (în special, prin raportarea mărimii sumelor distribuite la capacitatea de autofinanțare);

un mijloc pentru evaluarea politicilor comerciale ale întreprinderii, pe baza evoluției datoriilor și creanțelor comerciale;

un mijloc pentru aprecierea riscurilor;

un mijloc pentru aprecierea relației dintre rentabilitate și riscul asumat de întreprindere;

un instrument esențial în diagnosticul realizat de bănci asupra întreprinderii cliente, în privința necesităților de finanțare trecute și viitoare;

un document pentru informarea acționarilor, personalul și altor categorii de terți (clienți, furnizori etc.);

un mijloc pentru testarea impactului deciziilor strategice ale întreprinderii.

II.5. Între tabloul de finanțare și tabloul de trezorerie

Tabloul de finanțare este specific pentru Franța, nefiind utilizat în forma respectivă de celelalte țări din Comunitatea Europeana. Ideea este agreată aproape de toate țările occidentale, folosindu-se variante ale acestuia în conformitate cu Standardul de Contabilitate Internațional nr. 7 (IASC). Statele Unite ale Americii, Canada și Suedia au impus condiția întocmiri și raportării acestuia.

În literatura de specialitate se afirmă că una dintre dilemele contabilității este cea legată de primordialitatea ,,stocurilor’’ susținută de asa-numiții ,,patrimonialiști’’ sau a ,,fluxurilor’’ a cărei adepți sunt ,,economiștii’’. Asemenea opinii nu sunt noi, ele se dezbat demult în literatura de specialitate; noi sunt în general forma sub care se exprimă o problemă sau alta. Daca în primul caz, pe primul plan este bilanțul, în cel de al doilea, acest loc îl ocupă contul de profit și pierdere. A treia categorie o formează așa-numiții ,,finanțist’’ care prin tabloul de finanțare îmbină aceste instrumente contabile, respectiv bilanțul și contul de profit și pierdere (în special în procesul de diagnostic fianciar și mai puțin în cel de conducere operativă a afacerilor).

Bilanțul descrie situația întreprinderii la un moment dat ca rezultat al fluxurilor reale și financiare, iar în contul de rezultate înregistrează cheltuielile și veniturile efectuate în perioada de gestiune. Din acest punct de vedere, fiecare document are semnificația și importanța proprie în gestiunea întreprinderii.

Rolul tabloului de finanțare este de a prezenta variația mijloacelor și a surselor pentru a pune în evidența ceea ce s-a degajat din activitatea economică, respectiv autofinanțarea. Contul de rezultate arată modul în care s-a format creșterea respectivă.

Referitor la funcțiile tabloului de finanțare, s-au exprimat opinii diferite. Astfel, se spune că este necesar pentru a prezenta în detaliu variația netă a operatiilor financiare care privesc diferite categorii de activități, cum ar fi de exemplu postul de imobilizări ca efect al investițiilor, sau de a explica formarea fondului de rulment și relația acestuia cu soldul de trezorerie prin intermediul fluxurilor monetare ale exercițiului încheiat.

II.6. Echilibrul financiar al întreprinderii pe baza tabloului de finanțare

Tabloul de finanțare se elaborează în practica financiară pe baza bilanțului și a contului de rezultate, pentru a explica modul de formare a fondului de rulment și relația acestuia cu soldul de trezorerie. Ecuația fundamentală pe care o explică tabloul de finanțare este următoarea:

ΔFR = ΔNFR + ΔTN

unde: ΔFR=variația fondului de rulment

ΔNFR=variația necesarului de fond de rulment

ΔTN=variația trezoreriei nete

Prin intermediul tabloului de finanțare se evidențiază fluxurile de resurse financiare mobilizate de întreprindere (de încasări) – care provin din autofinanțare (interne), din aport de capital și din împrumuturi externe – cât și utilizarea acestor disponibilități bănești pentru investiții, plata dividendelor, rambursarea împrumuturilor.

Pentru elaborarea tabloului de finanțare, se parcurg două etape:

a. determinarea variației fondului de rulment, ca urmare a modificării structurii capitalurilor în partea superioară a bilanțului;

b. determinarea variației trezoreriei nete, ca urmare a modificării nevoii de fond de rulment (partea de jos a bilanțului), articulată cu variația fondului de rulment.

În sinteză, tabloul de finanțare reflectă fluxurile de resurse financiare stabile (permanente) și cele pe termen scurt (ciclice, temporare), fiind astfel, un instrument principal al gestiunii financiare a întreprinderii.

II.7. Analiza fondului de rulment

Bilanțul este instrumentul de reflectare a echilibrului financiar al întreprinderii, la încheierea exercițiului, de reflectare materială (prin active) a modului de utilizare a capitalurilor proprii și împrumutate. Bilanțul oferă, deci, criterii de apreciere a echilibrului financiar, la un moment dat și baza de calcul pentru elaborarea bugetelor întreprinderii.

Din punct de vedere financiar, fiecare element de activ reprezintă o reducere de fonduri bănești, în vederea constituirii unei structuri de producție, adecvate intențiilor productive ale întreprinzătorilor. Așa cum s-a menționat, elementele de activ sunt structurate, după gradul lor de lichiditate (posibilitatea de a fi transformate în bani), în intenția de a obține cea mai operativă recuperare a capitalurilor investite și o rentabilitate ridicată. În bilanț se înscriu, mai întîi, activele cele mai puțin lichide (cu perioada cea mai mare de recuperare):

imobilizările necorporale (brevete, licențe, mărci de fabrică și comerciale, studii etc),

imobilizarile corporale (terenuri, clădiri, mașini, utilaje, instalații etc.)

imobilizarile financiare (participații, titluri cumpărate etc).

Datorită rotației lente a capitalurilor investite în aceste active, ele se mai numesc și alocări permanente (stabile).

Se înscriu apoi activele circulante (stocuri, creanțe, lichidități), mult mai lichide decât imobilizările, din care cauză ele sunt numite și alocări ciclice (temporare), recuperarea capitalurilor investite făcându-se după încheierea unui ciclu de exploatare (aprovizionare, producție, desfacere). În cele din urmă, în activul bilanțului se înscriu eventualele pierderi, care se asimilează cu o diminuare (o distrugere) de capitaluri proprii.

Pasivul bilanțului reflectă, din punct de vedere financiar, sursele de proveniență a capitalurilor proprii și împrumutate. Pasivele sunt structurate după gradul (ordinea) de exigibilitate (însușirea lor de a deveni scadente la un anumit termen). Mai întâi, se înscriu capitalurile proprii provenite de la asociați, apoi cele din reinvestiri ale acumulărilor anterioare (rezerve) și din surse publice (subvenții, provizioane reglementate). În mod practic, aceste surse nu au o scadență (decât în situații limită, de faliment), nu sunt, deci, exigibile, și de aceea, se mai numesc surse permanente (stabile). Tot în categoria surselor permanente se înscriu și datoriile financiare, respectiv împrumuturile contractate pe termen lung, cu scadență mai îndepărtată.

Datoriile pe termen scurt (credite, furnizori, decontări) sunt cele mai exigibile, și de aceea sunt numite surse ciclice (temporare). În cea mai mare parte, ele sunt contractate pentru necesități de producție și le întâlnim, adesea, sub denumirea de datorii (ale ciclului) de exploatare.

Alocările permanente (în imobilizări) sunt, în principiu, acoperite din surse permanente (capitaluri proprii și datorii financiare). Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente de alocare a fondurilor bănești, cu atât întreprinderea dispune de o marjă de securitate, care o pune la adăpost de evenimente neprevăzute.

Acest surplus de surse permanente, angajat de ciclul de finanțare al investițiilor, poate fi ,,rulat’’ pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor. Această utilizare potențială a marcat și denumirea lui, și anume aceea de fond de rulment. El este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt.

Fondul de rulment = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) – Imobilizări nete (fără amortizări)

Creșterea fondului de rulment reflectă alocarea tuturor acumulărilor nete ale exercițiului anterior, în creșterea activelor circulante.

Fondul de rulment trebuie să fie pozitiv și cu tendința de creștere pentru ca întreprinderea să funcționeze în condiții de echilibru. Elementele activelor circulante formate din stocuri, valori realizabile pe termen scurt, disponibilități, creanțe, reprezintă stocuri utile, necesare în practica finanțării.

Determinarea, prin calcul, a fondului de rulment și neînscrierea lui distinctă într-un post de pasiv al bilanțului este o consecință a gestiunii globale și unitare a fondurilor întreprinderii, fără a separa distinct fondurile pentru investiții de cele pentru producție.

Utilizarea globală, fără destinații prestabilite a fondurilor bănești, dă întreprinderii libertatea de a le aloca acolo unde nevoia de finanțare impune acest lucru, fie că este vorba de investiții, de producție, sau de cercetare etc.

Această libertate este însoțită, însă, de o mare responsabilitate în privința elaborării unei politici coerente de finanțare a întreprinderii, în măsură să asigure dezvoltarea echilibrată a tuturor sectoarelor de activitate și să determine succesul societății, în raport cu concurența. Nu pot fi neglijate necesitățile de finanțare ale investițiilor (cu efecte benefice în timp) pentru necesități stringente de finanțare ale producției (cu efecte imediate), întrucât se afectează strategia de dezvoltare a întreprinderii, în raport cu o piață liberă, deschisă pentru concurență, după cum nici preponderența finanțării dezvoltării, în detrimentul producției, nu poate fi acceptată în același context al unei politici financiare echilibrate a întreprinderii. S-ar înregistra, în acest din urmă caz, un fond de rulment negativ, cu implicatii serioase asupra trezoreriei și, deci, a capacității ei de plată.

II.8. Analiza nevoii de fond de rulment

Necesitățile de finanțare ale productiei, respectiv ale ciclului de exploatare sunt acoperite, în cea mai mare parte, din surse temporare corespunzătoare (datorii de exploatare: furnizori, creditori etc). Diferența dintre necesitățile de finanțare ale ciclului de exploatare și datoriile de exploatare este numită nevoia de fond de rulment.

Dimensiunea nevoii de fond de rulment, rezultă din mișcarea activelor circulante și a datoriilor pe termen scurt. Această dimensiune trebuie să se înscrie într-un plafon minim al plasamentelor în active circulante, precum și o limită superioară acceptabilă de îndatorare pe termen scurt, care să nu afecteze credibilitatea față de furnizorii și clienții firmei.

Nevoia de fond de rulment= (Stocuri + Creanțe) – Datorii de exploatare

Dacă această diferență este pozitivă, atunci ea semnifică un surplus de nevoi temporare (ciclice), în raport cu sursele temporare (ciclice) posibile de mobilizat. O atare situație poate fi judecată ca fiind normală, dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare. Altfel, nevoia de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și a creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au încetinit încasările și s-au urgentat plățile).

Dacă nevoia de fond de rulment este negativă, atunci ea semnifică un surplus de surse temporare (ciclice), în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante. Ea poate fi apreciată pozitiv, dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai relaxate. În caz contrar, aceasta nu poate fi decât consecința unor întreruperi temporare în aprovizionarea și reînnoirea stocurilor.

II.9. Analiza trezoreriei nete

Dacă fondul de rulment, la un moment dat (al încheierii exercițiului contabil), este superior nevoii de fond de rulment, atunci excedentul de finanțare se regăsește sub forma unei trezorerii nete, concretizată în disponibilități bănești în conturi bancare și în casă.

TREZORERIA NETĂ = FOND RULMENT – NEVOIA DE FD. RULMENT

Această ecuație pune în evidență creșterea gradului de lichiditate și în consecință a solvabilității, prin care se poate aprecia puterea economico – financiară a acesteia, ca efect al autofinanțării.

Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente. Înregistrarea unei trezorerii nete, în cadrul mai multor exerciții succesive, demonstrează succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață.

Trezoreria netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii.

Exercițiul financiar s-a încheiat cu un surplus monetar, expresie concretă a profitului net din pasivul bilanțului. Acest excedent de trezorerie urmează să fie plasat eficient și în deplină siguranță pe piața monetară și/sau financiară. Plasamentul monetar sau financiar urmărește trei obiective :

lichiditatea valorilor mobiliare de plasament (VMC) cumpărate;

rentabilitatea VMC ;

securitatea VMC.

De aceea, se recomandă cumpărarea unor VMC ușor negociabile și cu o bună reputație pe piața de capital.

Trezoreria netă negativă evidențiază un dezechilibru financiar, la încheierea exercițiului. Deficitul monetar, astfel constatat, a fost acoperit prin angajarea de noi credite (de trezorerie sau de scont). În această situație se urmărește obținerea celui mai mic cost al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.

În condițiile constanței nevoii de fond de rulment, cash-flow-ul ar fi egal cu profiturile nete și amortizările acumulate și ar exprima disponibilitatea monetară efectivă pentru dezvoltarea și prosperitatea întreprinderii. Un cash-flow pozitiv se interpretează ca o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor. Acesta reprezintă o îmbogățire a activului real, o confirmare a majorării averii proprietarilor. Un cash-flow negativ sugerează o diminuare a capacității reale de finanțare a investițiilor. În consecință, acesta semnifică o sărăcire a activului net real, o reducere a valorii proprietății.

În acest moment al analizei financiare, se poate concluziona că trezoreria este determinată de rentabilitatea economică.

Este ușor de demonstrat că, între rentabilitate și lichiditate (reflectată în trezorerie), sunt relații de intercondiționare. Profiturile suplimentare,obținute prin creșterea rentabilității, vor fi repartizate pentru finanțarea acțiunilor de modernizare și de cointeresare a factorilor de producție (natura, munca și capitalul). Factorii de producție, astfel stimulați, vor determina o accelerare a rotației capitalurilor întreprinderii, iar gradul mai ridicat de lichiditate este un factor de sporire a rentabilității.

În aceste condiții, o întreprindere rentabilă nu are, în mod automat, și o trezorerie netă pozitivă, aceasta din urmă depinzând de variațiile necesităților de finanțare și, mai departe, de variațiile termenelor de scadență a încasărilor și a plăților.

III Studiu de caz

S.C. DEME MACARALE S.R.L

Societatea DEME MACARALE S.R.L. este o societate cu răspundere limitată care a luat ființă la începutul anilor 1990, având capital integral privat.

Sediul societății se află în localitatea Oradea, Stada Czaran Gyula, Nr. 9, fiind înregistrata la registrul comerțului sub numărul J05/3029/1994, iar codul unic de indentificare este 6073087.

La început obiectul principal de activitate a fost reparațiile locale, pentru ca, după trecerea anilor, să se înceapă latura de exploatare a macaralelor prin închirierea acestora pentru a fi folosite în construcții.

În prezent cota de piață este extrem de bună datorită faptului că veniturile au fost constant reinvestite și s-a urmărit creșterea constantă a acestora.

Momentan este una dintre cele mai importante firme de închirieri auto și macarale din țară. Compania are un parc de 94 de macarale cu sarcini cuprinse între 18 și 500 de tone și își desfășoară activitatea în cele 5 puncte de lucru la care se adaugă sediul central din Oradea, reușind să acopere astfel întregul teritoriu național.

Tabloul de finanțare

Pentru construcția acestui tablou am luat în calcul datele din bilanțul contabil și din contul de profit și pierdere pentru anii 2008, 2009 și 2010.

Bilanț la 31.12.2009

Tabloul de finanțare ,,nevoi – resurse’’ pentru anul 2009

Interpretare:

În urma întocmirii tabloului de finanțare comparând datele din bilanțul contabil și contul de profit și pierdere ale anului 2008 cu ale anului 2009 rezultă următoarele :

Fondul de rulment are o evoluție nefavorabilă în perioada analizată, deoarece activele imobilizate cresc într-o măsură mai mare, în anul 2009 față de anul 2008, decât capitalul permanent.

Scăderea fondului de rulment este urmarea producerii unui dezechilibru financiar, adică nevoile permanente sunt finanțate de surse pe termen scurt, ceea ce se reflectă în scăderea trezoreriei nete.

Trezoreria netă este negativă ceea ce evidențiază un dezechilibru financiar, la încheierea exercițiului. Deficitul monetar, astfel constatat, a fost acoperit prin angajarea de noi credite (de trezorerie sau de scont). În această situație se urmărește obținerea celui mai mic cost al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.

Nevoia de fond de rulment a crescut cu 1 013 945 in anul 2009 fata de anul 2008 ceea ce semnifică un dezechilibru pe termen scurt deoarece firma a apelat la credite pe termen scurt pentru a-și acoperii nevoile.

Nevoile permanente de alocare a capitalurilor bănești ale întreprinderii s-au acoperit din autofinanțare, dar și din contractarea de noi împrumuturi.

Dezechilibrul financiar din partea inferioară a bilanțului dintre creșterea mai mare a stocurilor și creanțelor , decât creșterea pe termen scurt, a determinat scăderea trezorerei nete cu 1 500 317.

Societatea se află într-o situație riscantă, nefiind ferită de evenimente neprevăzute din cauza fondului de rulment negativ.

Bilanț la 31.12.2010

Tabloul de finanțare ,,nevoi – resurse’’ pentru anul 2010

Interpretare:

În urma întocmirii tabloului de finanțare comparând datele din bilanțul contabil și contul de profit și pierdere ale anului 2009 cu ale anului 2010 rezultă următoarele :

Trezoreria netă a crescut în anul 2010 față de anul 2009 de la 4 115 740 la 5 662 361 rezultând o creștere de 1 543 621, acest lucru fiind rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii. Fiind pozitivă, trezoreria netă reflectă un surplus monetar la sfârșitul exercițiului, adică o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor.

Trezoreria netă înregistrează o evoluție crescătoare, iar acest lucru se datorează creșterii nevoii fondului de rulment într-o proporție mai mică decât creșterea fondului de rulment.

Variația fondului de rulment este pozitivă ceea ce înseamnă că fondul de rulment a crescut în anul 2010 față de anul 2009, iar acest lucru reflectă echilibrul financiar pe termen lung, adică faptul că societatea și-a achiziționat imobilizările numai din resurse pemanente. Acesta reprezintă un surplus de surse permanente (capitaluri permanente ) peste nevoile permanente de acoperit (active imobilizate ). Este consecință a încheierii exercițiului financiar cu rezultate favorabile și a repartizării profitului pentru dezvoltare precum și a înregistrării amortismentelor cumulate în cursul exercițiului.

Fondul de rulment fiind pozitiv, întreprinderea dispune de o marjă de securitate care o protejează de evenimente neprevăzute.

Nevoia de fond de rulment este pozitivă în ambele perioade ceea ce reprezintă dezechilibrul pe termen scurt deoarece firma a apelat la credite pe termen scurt pentru a-și acoperii nevoile. NFR pozitivă arată că pentru finanțarea activului circulant ar putea fi nevoie de credite de trezorerie.

Pe ansamblu putem spune că societatea își gestionează eficient resursele, înregistrând echilibru pe plan financiar.

IV CONCLUZII

Puncte tari:

Capacitatea de autofinanțare (CAF) înregistrează valori bune cu tendințe crescătoare, aceasta arată că pe ansamblu societatea a avut o activitate rentabilă care a degajat un surplus financiar, determinat la sfârșitul exercițiului și care este destinat să remunereze capitalurile proprii prin dividende și să finanțeze investițiile de expansiune;

Creșterea fondului de rulment arată o îmbunătățire a structurii financiare a firmei, respectiv creșterea surselor stabile în raport cu nevoile permanente și amplificarea disponibilităților.

Creșterea trezoreriei nete este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii și arată o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor.

Împrumuturile pe termen lung au scăzut considerabil în anul 2010 față de anul 2009, diferența fiind de 15 030 273, iar acest fapt este benefic pentru echilibrul financiar al întreprinderii.

Puncte slabe:

Fondul de rulment negativ arată faptul că datoriile pe termen scurt au o pondere însemnată în finanțarea activelor întreprinderii.

Gradul de îndatorare pe termen scurt ridicat, lichiditatea redusă și echilibrul precar sunt consecințele fondului de rulment negativ.

Nevoia de fond de rulment este pozitivă în ambele perioade spususe analizei ceea ce reprezintă un dezechilibru pe termen scurt al întreprinderii, aceasta fiind nevoită să apeleze la credite pe termen scurt pentru a-și acoperi nevoile.

Trezoreria netă în prima perioadă de analiză a fost negativă, iar acest lucru arată un dezechilibru financiar la încheierea exercițiului.

Măsuri propuse:

Creșterea fondului de rulment pe seama aportului de capital sau a creditului poate fi o soluție temporară de consolidare a poziției financiare a întreprinderii în cadrul sectorului propriu de activitate.

Fondul de rulment trebuie să fie menținut la un nivel care să asigure derularea normală a întregii activității a întreprinderii, iar din această cauză este necesar să se acționeze în direcția accelerării vitezei de rotație, pentru a menține și gradul de lichiditate corespunzător. În astfel de condiții se poate realiza echilibrul economico – financiar necesar.

Întreprinderea poate folosi capacitatea de autofinanțare care apare ca o sursă stabilă prin :

finanțarea nevoilor stabile care se poate concretiza prin investiții pentru creșterea imobilizărilor;

remunerarea proprietarilor fondurilor puse la dispoziția întreprinderii, adică plata dividendelor;

rambursarea datoriilor financiare, pe termen mediu și lung, contractate în exercițiile anterioare.

V. BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan Victoria – ,,Contabilitate comparată’’, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2002.

2. Bogdan Victoria – ,,Bazele contabilității contemporane, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2004.

3. Bunget Ovidiu Constantin – ,,Contabilitatea românească: între reformă și convergență’’, Editura Economică, București, 2005.

4. Cernușcă Lucian – ,,Strategii și politici contabile’’, Editura Economică, București, 2004.

5. Chirilă Emil – ,,Finanțele întreprinderii’’, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2001.

6. Colasse Bernard – ,,Contabilitate generală’’, Editura Moldova, 1994.

7. Duțescu Adriana – ,,Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate’’, Editura CECCAR, București, 2001.

8. Feleagă Niculae, Ionașcu Ion – ,,Contabilitate financiară’’, Editura Economică, București, 1993, Volumul II.

9. Feleagă Niculae, Ionașcu Ion – ,,Tratat de Contabilitate Financiară’’, Editura Economică, București, 1998, Volumul I.

10. Feleagă Niculae, Malciu L., Bunea Șt. – ,,Bazele contabilității – o abordare europeană și internațională’’, Editura Economică, București, 2002.

11. Ministerul Finanțelor Publice – ,,Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate’’, Editura Economică, București, 2001.

12. Onofrei Mihaela, Neagoe Ion – ,,Finanțele și gestiunea financiară a întreprinderii’’, Editura Ankarom, Iași, 1998.

13. O.M.F.P 3055 din 29.10.2009, pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial, nr. 766 din 10.11.2009.

14. Ristea Horia, Ștefănescu Nicolae – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Mirton, Timișoara, 1996.

15. Săcărin Marian – ,,Contabilitate aprofundată’’, Editura Economică, București, 2004.

16. Stancu Ion – „Gestiunea financiară a agenților economici”, Editura Economică, București, 1994

17. Stâneanu Gh., Avornicul C. – ,,Fondul de rulment al firmei’’, Editura Genesis, Cluj-Napoca, 1995.

18. Tutu Anca – ,,Bilanțul Contabil în gestiunea firmei’’, Editura Tribuna Economică, București, 1999.

19. Țugui Iuliana – ,,Contabilitatea fluxurilor de trezorerie’’, Editura Economică, București, 2002

20. Vintilă Georgeta – ,,Gestiunea financiară a întreprinderii’’, Editura Didactică și Pedagogică RA, București, 1997.

21. http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2006/finante-contabilitate-si-banci/10.pdf