Analiza Fizco Geografica a Culoarului Rucar Bran

În lucrarea de fața sunt analizate elementele fizico-geografice ale Culoarului Rucăr- Bran si aplicațiile practice care se pot realiza, la disciplina geografie, cu elevii in spațiul mai sus amintit.

Motivul alegerii acestei teme reiese din faptul că aceasta regiune a Culoarului Rucăr-Bran este o zona ușor accesibilă față de spațiul nostru de locuire , orașul București.

PARTEA I

CAPITOLUL I

ANALIZA FIZCO-GEOGRAFICĂ A CULOARULUI RUCĂR -BRAN

Scurt istoric

Rucăr, plai frumos și încântătoare zonă turistică și plină de istorie, este așezat pe vechiul drum comercial și diplomatic al țării, care făcea legătura dintre Brașov și vechile cetăți de scaun – Câmpulung, Târgoviște și apoi București, în apropierea paralelei de 45˚ latitudine nordică. Se găsește la 23 km de Câmpulung, pe DN 73. În componența Rucărului istoric intrau și satele: Podul Dâmboviței, Dâmbovicioara, Ciocanul cu grupul de case din Piatra Galbenă, Valea Urdei și Izvor (cu altitudini intre 710 m si 1200).

O frumoasă descriere face acestei așezări scriitorul Alexandru Vlahuță. Așezat […] “sub streașina Carpaților, scrie el, la răspântia dintre două ape, în una din cele mai încântătoare văi ale județului Mușcel. Toate înveselesc aici: aerul curat, fremătul pădurii, șuietul apelor, casele albe presărate printe copaci, înfățișarea mândră și voinicească a gospodarilor, chipul rumen și luminos al rucărencelor și portul lor adevărat românesc, țesut, lucrat și înflorat de mâna lor cu o adevărată măiestrie pe care nu știu sigur de unde au învățat-o.”

În antichitate, în timpul războaielor daco-romane, o parte a legiunilor romane, pornite de la sud de Dunăre, trec prin trecătoarea Branului spre sud-estul Transilvaniei. După transformarea Daciei în provincie imperială, importanța strategică a trecătorii se păstrează. În punctul "La Cetate" (astăzi în localitatea Drumul Carului, comuna Fundata), între Cumidava ("Grădiște"-Râșnov) și cetatea de la Rucăr, pe un vârf de deal aplatizat (1.048 m altitudine), a fost construit un castru de marș. Materialul arheologic descoperit aici este în cea mai mare parte de origine romană (ceramică, unelte, părți de monede, reprezentări de zeități etc.), dar s-au găsit și fragmente ceramice dacice modelate cu mâna.

La începutul Evului Mediu, când întreaga Europă se afla într-o continuă ordonare politică, Transilvania a fost asaltată de călăreții asiatici. Triburile maghiare cuceresc, ținutul de peste păduri (Trans-silvania) și la sfârșitul secolului al XIII-lea, regatul coroanei Sf.Ștefan s-a extins până la Carpați. Nesigură pe noile cuceriri, coroana maghiară organizează apărarea granițelor. În 1211, regele Andrei al II-lea (1205-1231) încredințează printr-un privilegiu Țara Bârsei ordinului cavalerilor teutoni. Cruciații trebuiau să fie "scut neclintit" pentru regat și avangarda expansiunii sale spre Răsărit.

În 1367, Petru, voievodul Transilvaniei, poruncește conventului din Cluj-Mănăștur să ia parte la introducerea magistratului Iacob, zis de Brașov, nobil de Drag, în posesiunile sale ereditare Zizin, Satul lui Dominic, Puhna, Budila, Tohan, Zărnești si Terch (Bran). Aceasta se pare că este prima atestare documentară cunoscută a unei așezări în nordul trecătorii Branului: Terch. Titlul de moștenire sub care sunt amintite posesiunile magistratului brașovean demonstrează că ele au fost stăpânite de rudele sale și că existența lor este anterioară anului 1367.

Denumirea românească actuală, "Bran", se pare că apare în documente abia în 1474, și poate avea la origine toponimul maghiar "Baranmezö"(1427), denumind o luncă din apropierea cetății, sau poate are o origine slavă, ca alte toponime întâlnite în Bran (Predeal=Hotar, Sohodol=Valea Seacă), derivată din importanța strategică a trecătorii ("poartă", "loc de aparare","a lupta").

Totuși, prima mențiune documentară a unei populații stabile în zona Branului datează de abia din anul 1695.

În anul 1364, orasul Brasov obținuse toate privilegiile și drepturile orașelor libere, devenind "oraș regesc liber".

În evul mediu nu exista oraș fără comerț și fără drumuri. Pe harta Europei medievale, negoțul desfășurat prin trecătorile Carpaților era controlat de orașele Transilvaniei, fiind esențial pentru dezvoltarea economică a acestora. În evul mediu, drumul Branului a fost unul dintre drumurile mari ale țărilor române. Brașovul a devenit cel mai important oraș transilvănean medieval tocmai datorită poziției sale avantajoase, în imediata apropiere a trecătorii. Drumul comercial care trecea prin Brașov, ajungea la Câmpulung, vechea capitală domnească, iar de aici urma două trasee, unul prin Târgoviște, Gherghița și Buzău, spre Brăila, unde se unea cu drumul comercial al Moldovei, celălalt prin Pitești, Slatina, Craiova și Calafat, peste Dunăre, pâna la Vidin. Din Țara Românească, brașovenii cumpărau "pește sărat, piei de vite, blănuri de capre și de oi și anual aproape 1.000 butoaie de vin a câte 100 –150 de galeți", vânzând în schimb, bijuteri, postavuri fine, arme și alte produse meșteșugărești". În anul 1413, în privilegiul comercial acordat brașovenilor, Mircea cel Bătrân stabilește vama Țării Românești de la "Turciu" (Bran): "Călărețul care trece plătește 3 bani, pedestrul 1 ban. Și cei care trec cu pește plătesc de fiecare car câte un pește".

La 1 decembrie 1920, de ziua Marii Uniri, consiliul orășenesc al Brașovului a decis în unanimitate să ofere Reginei Maria a României Mari străvechiul castel al Branului ca un gest de prețuire, așa cum este amintit în actul de donație, față de "marea regină care usucă lacrimile văduvelor și orfanilor, îmbărbătează pe cei deznadăjduiți, întinde ajutor și mângâiere celor ce zac în suferință și împrăștie binecuvântare pretutindenea unde își îndreaptă pașii și prin toate acestea cucerește cu un avânt irezistibil inimile populației țării întregi".

După moartea Reginei Maria (18 iulie 1938), "Castelul Bran cu tot ce se găsește în el și cu toate terenurile și construcțiile" a fost moștenit de către arhiducesa Ileana de Habsburg, fiica favorită a reginei, conform testamentului întocmit la Balcic, la 29 iunie 1933. Regina Maria dorea ca "Ileana să-l folosească în deplina fericire cât timp îi va fi cu putință".

  Însa, din fericire, trecând peste aceste încercări grele, castelul Bran a păstrat până astăzi, după cum spera Domnița Ileana, "ca într-o cupă, mulțumirea și fericirea ce i-a fost dăruită, lăsând apoi, pentru totdeauna, să soarbă din această cupă pe toți cei care vin în valea Turcului să-și învioreze trupul și sufletul".

Rucăr – Bran este un culoar depresionar de origine tectono- erozivă, situat în partea de est a Carpaților Meridionali, la 1000 – 1200 m altitudine, între munții Leaota si Bucegi (la est) și munții Piatra Craiului și Iezer (la vest), dominat de numeroase “gâlme” calcaroase cu înalțimi de peste 1300.

1.2. Delimitarea depresiunii în raport cu celelalte unități administrative

Culoarul Rucăr – Bran, unul dintre puținele largi locuri de trecere peste Carpații Meridionali, este o depresiune înaltă, alungită cu orientare generală nord est – sud vest, cu altitudini variind între 700 și 1300 m, străjuită pe laturi de patru masive muntoase, cu înălțimi de peste 2000 m, ale căror creste și culmi se prezintă ca patru repere care delimitează această regiune, cunoscută și sub numele de poartă sau uluc.

În județul Brașov se încadreaza sectorul ei Nordic – Culoarul Branului , în timp ce sectorul sudic – Culoarul Rucărului – îi revine județului Argeș. Genetic, este o depresiune tectonică de scufundare, apărută pe seama unei flexure a cristalinului Făgăraș –Leaota, invadată de ape în timpul Jurasicului (când s-a depus o cuvertură de roci calcaroase, în mare parte recifale) și ale Cretacicului Mediu ( depozite de gresii și conglomerate de Bucegi ), modelată subaerian – inclusive carstic – în timpul regresiunilor marine.Culoarul Bran are configurația unui amfiteatru ce coboară în trepte de la sud pre nord, de la circa 1350 m (cumpăna apelor din bazinul Oltului și al Dâmboviței, cu pasul Giuvala), până la circa 900 m în apropiere de Bran.Acest ansamblu morfologic prezintă trăsăturile unei suprafețe de nivelare – denumită și Platforma Branului – adânc fragmentată de rețeaua hidrografică (râul Turcu cu afluenții săi) și în care nu au mai rămas în formă tipică decât câteva petice , la altitudinea de circa 1100 m.

Pe latura de vest, Masivul Piatra Craiului – un adevărat perete subțire și crenelat – stă stavilă în calea maselor de aer nord-vestice. Tot pe aceeași latură ultimele înălțimi ale Masivului Iezer – Păpușa coboară ușor spre sud, sculptate adânc de afluenții Argeșului.

Pe latura de est se ridică abrupt Masivul Bucegi, terminat cu un pod înalt înclinat către sud, unde se contiunuă prin culmile înalte și rotunjite ale Masivului Leaota. Față de acești pereți de piatră , regiunea se prezintă într-adevăr ca un culoar depresionar, denivelat cu circa 1000 m , deschis la capete și trecând la nord în golful depresionar al Zărneștilor, iar la sud, în valea îngustă a Dâmboviței și în depresiunea Subcarpatică a Câmpulungului.

1.3. Așezare geografică și limite

În cadrul țării, culoarul Rucăr-Bran ocupă o poziție central – sudică, la o altitudine cuprinsă între 500 și 1500 m. Direcția sa principală este NE-SV, fiind mărginită la est de Munții Leaota și Bucegi iar la vest de Munții Piatra Craiului și Iezer–Păpușa. El aparține sectorului estic al Carpaților Meridionali, reprezentând o treaptă mai joasă între cele două perechi de sectoare montane din partea estică și vestică.

Prin caracterele geografice, culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele constituie o subunitate bine conturată a Carpaților Meridionali. Limitele culoarului sunt marcate pretutindeni de denivelări de 200-300 m, datorate contactelor litologice, între conglomerate și calcarele jurasice sau șisturile cristaline ale munților Leaota și Iezerului.

Fig.1 Poziția geografică a culoarului Rucăr – Bran in cadrul României

Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele reprezintă o axă de legătură între depresiunea Brașov și depresiunea Câmpulung Muscel. Documentele istorice atestă prezența unui drum strategic – limes transalutanus – și a castrului roman de la Rucăr.

Din punct de vedere administrativ, culoarul se încadrează în două județe: partea nordică în județul Brașov (Fundata, Fundățica, Șirnea, Moeciu de Jos, Moeciu de Sus, Moeciu, Cheia, Peștera, Măgura, Drumul Carului, Bran, Șimon) iar cea sudică în județul Argeș (Rucăr, Dâmbovicioara, Podu dâmboviței, Ciocanu, Dragoslavele, Stoenești) limita dintre ele trecând pe la nord de Moeciu de Sus- sudul Fundatei-nordul satului Ciocanu și în continuare traversează munții Piatra Craiului.

În raport cu centrele urbane, culoarul Rucăr –Bran se află în nordul municipiului Câmpulung (20 km) și Târgoviște (40 km) și la sud de centrul urban Brașov (20 km) și Zărnești (1 km).Față de marile zone turistice ale țării, culoarul se încadrează între regiunea turistică a munților Bucegi și cea a Făgărașului, amândouă de mare importanță.

Limita nordică. Față de Depresiunea Brașov, culoarul este suspendat cu 400 – 500 m, limita corespunde unui abrupt structural ce delimitează culoarul depresionar față de marea depresiune intramonatană a Brașovului. Acest abrupt corespunde culmii Măgura (1375 m), culme retezată de râul Turcului în capul ei estic și despărțită de Piatra Craiului, de către râul Zărneștilor, în zona cheilor Prăpăstiilor.

Pe cealaltă porțiune, nord- estică, trecerea spre Țara Bârsei se face pe nesimțite, peste piemontul Sohodol.

Fig. 2 Poziția culoarului Rucăr –Bran

Limita sudică a mai greu de delimitat, criteriul de ordin geologic ne conduce la trasarea limitei sudice până la Rucăr, iar de la Rucăr pătrunderea spre sud în domeniul cristalinului. Din punct de vedere uman limita a fost trasată până la Stoenești ( incluzând aici și bazinetul de la Stoenești).

Limita vestică prezintă două zone distincte: una față de masivul Piatra Craiului și alta față de Munții Iezer – Păpușa. Limita față de masivul Piatra Craiului este o limită clară dată de văile Râul Zărneștilor- Vlădușca și Valea Seacă- Dâmbovicioara. Este o limită morfohidrografică cu un traseu precis (Geografia României, 1987). Această limită prezintă mai multe sectoare. Sectorul Râul Zărneștilor delimitează Piatra Mică de Culoarul Rucăr –Bran, pe o lungime de 3,4km. Aici, valea este puternic adâncită în calcare sau conglomerate calcaroase, peste 1000m în raport cu Piatra Mică și 500m față de Culoarul Rucăr – Bran – Dragoslavele, respectiv Măgura Mică.Sectorul Prăpăstiilor Zărneștilor sau sectorul Cheilor, desfășurat pe o distanță de 2,6 km, se impune ca limită și prin caracterul său de vale – cheie cu valori ale adâncimii fragmentării de 450 –500m. Sectorul central include cursurile superioare ale văilor Vlădușca (N)și Valea Seacă (S), adâncite în conglomerate de vârstă apțian superior, pe o distanță de 6,3km.

Sectorul cheilor Dâmbovicioarei, în aval de localitatea Grindu și până la confluența cu Dâmbovița, pe o distanță de 11,5 km, valea Seacă – Dâmbovicioara reprezintă o limită clară dată de caracterul Dâmbovicioarei de arteră colectoare a tuturor cursurilor de pe versantul estic al Pietrei Craiului.

Limita față de Munții Iezer – Păpușa se face prin intermediul culmilor prelungi, cristalinre adesea împădurite sau diseminate cu locuințe temporare.

Limita estică prezintă două sectoare: limita față de Munții Bucegi și limita față de Munții Leaota. Limita față de Munții Bucegi se dezvoltă pe direcția nord-sud, adică de sub abruptul Clincea până la șaua din Bucecea. Carcaterele morfologice sunt bine evidențiate prin denivelări de 700 m între compartimentul ridicat al Bucegilor și nivelul general al culoarului Bran –Rucăr –Dragoslavele. Văile cu direcție vest –est conturează limita, care poate fi trasată perpendicular pe seria a două generații de văi, în jurul altitudinii de 1500 m, care limitează abruptul.

Limita față de Munții Leaota se face prin intermediul pintenilor din seria cristalinului de Leaota, bine împăduriți, ce dau aici mai mult sau mai puțin un aspect de defileu al văii Dâmboviței. Ei domină cu 300-400 m, nivelul general al culoarului, diferențele alimetrice fiind subliniate de pădurile de conifere.

Culoarul Rucăr – Bran – Dragoslavele reprezintă o axă de discontinuitate în masa Carpaților, o axă de discontinuitate regională. Discontinuitățile locale în cadrul culoarului sunt date de văile parțial transversale, de areale depresionare (bazinete în cadrul culoarelor, de exemplu Podu Dâmboviței, Rucăr pentru culoarul Bran –Rucăr), de geneza regiunii etc.

Un tip de discontinuitate locală este introdusă de bazinetele depresionare, un alt tip este introdus de chei.Acest tip de discontinuitate locală exprimă o discontinuitate morfologică, climatică, bio – pedologică și umană.

Accesul auto se face pe DN 73 (Pitești – Câmpulung – Brașov), DN 72A (Câmpulung – Târgoviște), DN 73A (Predeal – Râșnov), precum și pe o serie de drumuri comunale. Accesul pe calea ferată este asigurat de linia laterală Golești – Câmpulung –Argeșel și de nodul feroviar Brașov.

Între punctul cel mai nordic și cel mai sudic culoarul măsoară 40 km, iar între cel mai estic și cel mai vestic circa 15 km.

Poziția geografică și caracterele fizico – geografice își pun amprenta asupra desfășurării activității turistice.

1.4 Geologia

Culoarul depresionar Bran-Rucăr-Dragoslavele constitue o unitate joasă în care peste formațiunile cristaline fragmentate în blocuri aflate la altitudini variate sunt roci sedimentare (calcare si conglomerate mezozoice, gresii neogene) păstrate sub formă de mase izolate mai ales în unele depresiuni tectonice de tip graben ( Rucăr, Podu Dâmboviței) sau ca platouri si culmi. In peisajul morfologic se impun suprafețele de nivelare, cheile ( Dâmbovicioarei, Dâmbovița, Orați, Cheii etc.), vârfurile calcaroase (gâlme), multe forme exocarstice ( la Fundata, Fundățica etc.)

Culoaru Bran-Rucăr-Dragoslavele este un culoar transcarpatic, un sector jos montan intre marile unitați structurale. A fost inițial realizat de tectonică ( a evoluat ca un graben), a funcționat in anumite etape ca bazin de sedimentare, a suferit ridicări diferențiate pe compartimente, iar in pliocen superior – cuaternar a înregistrat o intensă modelare diferențiată.

Fig.3 Profilul geologic in culoarul Rucăr – Bran

Tectonica reprezintă elementul cheie în analiza reliefului, fiind responsabilă în bună parte de de aspectul actual al acestuia.

În culoarul Bran –Rucăr –Dragoslavele, de la sud la nord se disting trei compartimente structurale majore, și anume:

compartimentul Dragoslavele, cu fundament cristalin în poziție ridicată

compartimentul Rucăr – Bran, cu fundament în poziție mai coborâtă, fragmentat de numeroase falii în partea sa meridională, cuprinzând la vest sinclinalul Piatra –Craiului

compartimentul Tohan-Râșnov, cu fundament și mai coborât și cuvertură foarte groasă de depozite cretacice, paleogene și pleistocene.

Elementul cel mai spectaculos al Culoarului Rucăr – Bran îl constituie sinclinalul Piatra Craiului, care ocupă partea de vest a compartimentului Rucăr –Bran. Pe flancurile sale s-au dezvoltate abrupturi de cuestă care dau o notă de spectaculozitate peisajului. Spre est se găsește anticlinalul Valea Coacăzei, sinclinalul Șirnea, anticlinalul Ulmului, sinclinalul Branului de Sus, anticlinalul faliat al Văii Grădiștea, sinclinalul larg al Fundatei.

Sinclinalul Piatra Craiului constituie o structură impozantă, care se întinde pe direcția nord-sud, începând din muntele Piatra Craiului Mică până în zona Dâmbovicioarei.Ea se circumscrie în relief prin abrupturi de flanc, care prezintă grohotișuri la baza și se înscriu în relief printr-un relief spectaculos.

Elementele prezentate definesc aspectul deosebit, cu valențe turistice ale peisajului din culoarul Rucăr – Bran. Astfel faliile se regăsesc în abrupturile tectonice, în structura tipică de horst și graben, care compartimentează îndeosebi partea sudică a culoarului.

Între Stoenești și Rucăr, Valea Dâmboviței își taie un defilu în cea mai mare parte împădurit tăiat în șisturile criastaline de Leaota. La sud de Cheile inferioare ale Dâmboviței se găsește un alt defileu săpat în cristalin între Dealul Cuculeț și Dealul Crucii.

Prezența calcarelor explică numărul mare de chei și peșteri.

1.5 Relieful

Înfațișarea actuală a reliefului din Culoarul –Bran-Rucăr-Dragoslavele, fară îndoială este rezultatul unei îndelungat evolutii. Așadar, o îndelungată evoluție paleogeografică explică, în parte, frumusețea si originalitatea acestui spatiu geografic intramontan. Este și motivul pentru care relieful, pitoresc si variat, dă un farmec deoseit peisajului.

Culoarul depresionar Bran – Rucăr – Dragoslavele, din punct de vedere geografic, face parte din grupa montană a Bucegilor. În ansamblul Culoarului Bran – Rucăr – Dragoslavele, prelungit spre sud până la Cheile Dâmboviței de la Cetățuie, pot fi distinse două unități de relief, respectiv Culoarul Dâmboviței, în sud, și Platforma Bran, în nord, separate în partea centrală de cumpăna de ape Giuvala – Fundata, care desparte dealtfel bazinul hidrografic al Dâmboviței de bazinul râului Turcu. Varietatea reliefului, în care relativa uniformitate a Platformei Bran contrasteaza cu bazinetele depresionare Peștera, Dâmbovicioara, Podu Dâmboviței, Rucăr si Dragoslavele.

Fig. 4 Harta generala a Culoarului Rucăr-Bran

Această unitate geomorfologică străjuită la nord de Piatra Craiului, la vest de Masivul Iezer – Păpușa și la est de Munții Leaota, pare „… un horst față de ținuturile joase pe care se sprijină și o depresiune în comparație cu munții vecini” (Constantinescu, 1941).

Sectorul reprezintă o importantă zonă de convergență hidrografică și totodată de întretăiere a unor importante trasee turistice care se îndreaptă către toate unitățile limitrofe văii; ele se încrucișează cu cele care traversează culoarul, realizând legături lesnicioase dincolo de cumpăna apelor, fie spre Brașov, fie spre Câmpulung; în plus, de aici se poate ajunge chiar și în renumita zonă a Bucegilor, în lungul unor trasee dintre cele mai pitorești. Iată, așadar, că în cadrul Culoarului Rucăr – Bran se conturează, ca de altfel în majoritatea zonelor depresionare, o adevărată piață de adunare a apelor, ca o consecință în primul rând a mișcărilor tectonice negative, care au impus rețelei hidrografice o configurație convergentă.

Regiunea sudică se suprapune bazinetelor depresionare Podul Dâmboviței, Rucăr și Dragoslavele, situate pe cursul superior al Dâmboviței, la poalele de nord-vest ale Munților Leaota, cele de sud ale Munților Piatra Craiului și în sud-estul Masivului Iezer.

Între Podul Dâmboviței și Dragoslavele, râul Dâmbovița traversează Culoarului Rucăr – Bran, respectiv partea sud-vestică a acestuia. În acest sector bazinul capătă o dezvoltare laterală mai mare decât până acum, mai ales spre stânga, datorită afluenților Dâmbovicioara, Cheia, Ghimbav și Valea Caselor, ale căror bazine însumează circa 136 km2.

Depresiunea Podul Dâmboviței este situată într-o zonă puternic tectonizată și de importantă convergență hidrografică, Dâmbovița primind aici pe Dâmbovicioara, Oratea, Cheia și ceva mai jos pe Ghimbav din stânga și pe Valea Ratei din dreapta. Faliile care apar de jur împrejur îi imprimă caracterul unui adevărat graben, prins între horsturile Pleșii și Ghimbavului, pe de o parte, și podurile calcaroase ce o domină dincolo de falia nordică, pe de alta.

Individualitatea acestei unități depresionare este marcată și de înălțimile impunătoare din jur, care o domină cu până la 700 de metri: Ghimbav, Piscu Stoicii, Dealul Sarului, Plaiu Mare, Pleașa, Vârful Crucii. Pereții crenelați de calcar care o înconjoară ca un zid de cetate îi conferă un pitoresc deosebit, la care contribuie din plin și despicăturile adânci, unele sub formă de chei, pe care Dâmbovița și afluenții săi le fac la pătrunderea sau ieșirea din depresiune: Cheile Dâmboviței, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Orății sau Cheile Cheii.

Depresiunea Rucăr este despărțită de Podul Dâmboviței – în nord – prin horstul de la Pleașa Posadei (1072 m. alt.) și reprezintă o depresiune tectonică de tip graben aflată în zona de convergență a Dâmboviței cu Râușorul. Relieful variat este explicat prin marea diversitate petrografică. Formele carstice, bine reprezentate în Dealul Crucii și la Cuculeț, stau alături de cele dezvoltate pe gresii și conglomerate, îndeosebi pe Valea lui Ecle.

Depresiunea Dragoslavele, separată de Rucăr prin culoarul mai îngust al Dâmboviței, sub formă de defileu, este mai puțin extinsă, având o formă alungită. Este un bazinet de eroziune selectivă, străjuit către sud-vest de Muntele Mateiaș (1239 m. alt.), iar către nord-vest de Muntele Vârtoapele sau Piatra Dragoslavelor (1434 m. alt.), ambele alcătuite din calcar, sub forma unor măguri solitare care oferă un tur de orizont deosebit de instructiv spre munții din jur și asupra Culoarului Dâmboviței.

Rucărul, unul dintre cele mai vechi și mai mari sate românești de munte, Podul Dâmboviței și Dragoslavele sunt așezate pe vechiul drum transcarpatic ce lega Brașovul cu primele cetăți de scaun – Câmpulungul și Târgoviștea.

Podul Dâmboviței, situat la 840 m altitudine, în mare parte pe terasele ce căptușesc fundul depresiunii omonime, dar și în lungul micilor văi, cum ar fi Oratea, este de tip răsfirat, dezvoltându-se dinspre nucleu central tentacular în lungul căilor rutiere, inclusiv al celor locale. Dezvoltată de o parte și de alta a podului de la care își trage numele, localitatea este tăiată în două de apa Dâmboviței, ce străbate aici originala cheie din vatra depresiunii cu același nume.

Cadrul natural înconjurător, de o rară frumusețe, este dat de masivele calcaroase: Pleașa (1072 m. alt.) din vest, Dealul Sasului (1182 m. alt.) și Piscul Stoicii (1005 m. alt.) din est, Vârful Ratei (1084 m. alt.), Plăicu (1065 m. alt.) – cel mai sudic exponent al Pietrei Craiului – din nord și respectiv Vârful Crucii (1022 m. alt.) și Colții Ghimbavului (1407 m. alt.) din sud. Toate aceste culmi se termină spre depresiune prin abrupturi puternice de natură tectonică (falii), ce se privesc față în față, reprezentând totodată puncte de mare atracție pentru iubitorii de drumeții montane relativ scurte, care pot fi realizate sub formă de mici circuite.

Satul Podul Dâmboviței aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna Dâmbovicioara și se află în nordul comunei Rucăr, pe șoseaua națională DN 73 Pitești – Câmpulung – Brașov.

Comuna Rucăr se află situată la 23 km nord-est de Câmpulung Muscel și la 61 km sud-est de Brașov, pe șoseaua națională mai sus amintită, având în componență două sate: Rucăr și Sătic. Rucărul are un teritoriu foarte extins (cca. 284 km2) și ocupă primul loc între comunele din bazinul Dâmboviței. Este amplasat în depresiunea omonimă, în zona de convergență a râului Dâmbovița cu Râușorul. Vatra depresiunii este situată la circa 700 metri altitudine. Așezarea umană de aici a folosit inițial confluența hidrografică, dar și Valea Râușorului, care a permis amplasarea satului spre amonte cât și spre versanții Munților Iezer, Pleașa Posadei sau Dealul Crucii.

Săticul, cealaltă localitate componentă a comunei Rucăr, se prezintă sub forma unui sat risipit în depresiunea omonimă, la nord-vest de confluența Dâmbovicioarei cu Dâmbovița, în amonte de Cheile Mici ale Dâmboviței. Săticul este o așezare relativ recentă, apărută la sfârșitul secolului al XIX-lea prin stabilirea unor deținători de fânețe și terenuri pentru pășunat, veniți mai ales din Rucăr. Aceștia s-au stabilit aici deoarece, până în perioada comunistă, în această zonă nu exista șosea și, deci, fânul nu putea fi transportat în sat. În acest caz ei își aduceau oile și vacile la iernat pe valea superioară a Dâmboviței, constituindu-și niște locuințe primitive, numite „hodăi”. Hodăile au fost înlocuite în timp cu case, așezarea devenind astfel permanentă și fiind formată din două cătune: Cătunul de Jos – situat în partea sudică, locuit de familii din neamul lui Cuțulean – și un altul la nord-vest de acesta, locuit de familii mai numeroase și denumit Futești. Astăzi, aceste cătune se regăsesc în Săticul de Jos și Săticul de Sus.

Săticul se desfășoară pe circa 8 km, în lungul culoarului Tămașului, pe valea superioară a Dâmboviței, fiind situat între 770 și 860 m. altitudine.

Săticul este nu numai prima așezare din lungul Dâmboviței, dar și cea care deține recordul sub raport altimetric între cele 90 de localități aflate pe malurile acestui râu. De la Cheile Pătrului până la Gura Clăbucetului (confluența Clăbucetului cu Dâmbovița) se străbate Săticul de Jos apoi, în amonte, Săticul de Sus, până în dreptul gurii Văii lui Ivan.

Depresiunea Sătic se dezvoltă sub forma unui mic culoar de vale, între gura Văii lui Ivan (850 m. alt.) și intrarea Dâmboviței în Cheia Mică (760 m. alt.) și se impune între Piatra Craiului (Pietricica) și Masivul Păpușa. Astfel, depresiunea este dominată majestuos în est de Culmea Pietricica (1764 m. alt.), care începe din Șaua Funduri (1889 m. alt.) și este fragmentată de o serie de înșeuări ce coboară în trepte până la 1521 metri altitudine, în Gruiul Minei și 1260 m. alt. în punctul numit Sub Pietricică. Urmează podurile calcaroase Berila, Plaiul Mare (1172 m. alt.) și Plăic, care se desfășoară până la Cheia Mică a Dâmboviței. În vest Săticul este străjuit de culmea ce coboară din Păpușa prin Muntele Boteanu și vârfurile Baroasa (1432 m. alt.), Drăganul (1509 m. alt.) și Drăgănelul (1207 m. alt.). Peisajul geomorfologic este dat de terasele alungite sau fragmentate de numeroase conuri de dejecție și de albia puternic aluvionată a Dâmboviței.

Dragoslavele, așezarea situată în cea mai sudică depresiune din cadrul culoarului, a apărut la confluența Dâmboviței cu Valea Caselor, ce coboară din Leaota. Aflat pe terasele care imprimă reliefului un aspect de trepte, cât și pe conurile de dejecție, satul se dezvoltă între 625 și 790 metri altitudine, pe o suprafață de aproximativ 100 km2. Peisajul înconjurător este dominat de păduri de amestec ce îmbracă munții, precum și de abruptul impunător de peste 400 m. al masivului calcaros Vârtoapele (1434 m. alt.), care mai poartă și denumirea de Piatra Caselor, respectiv Piatra Dragoslavelor.

Comuna este situată la o depărtare de numai patru kilometri sud de Rucăr, legătura cu acesta făcându-se pe șoseaua națională Pitești – Câmpulung – Brașov. Din drumul național 73, care pătrunde în Valea Dâmboviței la Dragoslavele, se desprinde drumul local ce urmărește firul văii spre sud (vechiul drum de legătură al Târgoviștei cu Brașovul) până la Stoenești, unde face legătura cu drumul național 72A; de asemenea, drumul forestier care urcă pe Valea Caselor și trece apoi în bazinul Ghimbavului, intră în adânc în inima Munților Leaota.

Cea mai frumoasă priveliște a Satului se desfășoară de pe înălțimile dinspre sud-vest – Măgura și Plăișorul. De pe aceste înălțimi se poate admira minunata poziție a acestei localități istorice, cuibărită între munți.

De această comună aparține satul Valea Hotarului – așezare nouă de rudari. În anul 1983 populația comunei se cifra la circa 2400 de locuitori. Cele mai multe locuințe sunt așezate pe malul stâng al râului Dâmbovița care, privit de pe înălțimile din jur, seamănă cu o lungă bandă argintie.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, Rucărul, Dragoslavele și Podul Dâmbiviței sunt componente ale județului Argeș.

În sectotul nordic al culoarului Rucăr –Bran, specificul locului este dat de prezența Platformei Branene ( echivalentă cu nivelul Gornovița) care a fost semnalat pentru prima data de G.Vâlsan (1939) care o numea ca platforma pasurilor înalte”.

Situată la o altitudine cuprinsă între 800 si 1300 m, Platforma Brăneana prezintă o dublă înclinare , atât pe direcția principal SV-NE, dar și dinspre rama munților limitrofi, spre axul central constituit din interf luviul Drumul Calului. Deși apparent pare o platform relative uniform, ici-colo izbucnesc măgurile calcaroase (gâlmele), care introduce o notă de spectaculozitate în relief, dominând cu circa50-100 m nivelul aesteia.

Complexele carstice de la Șirnea, Peștera, Măgura si Fundata, situate partial pe masivele calcaroase, ne întâmpina cu lumea misterioasă a peșterilor, avenelor, cheilor și dolinelor.

Platforma Branului este adânc fragmentată de văi: Râul Turcului cu afluenții săi principali, Moeciu, Șimon, Poarta și Sbărcioara, în partea de nord și pârâul Cheia cu afluenții Urdarița și Rudarița, în partea de sud.

Platforma Fundata, mai înaltă și mai împădurită, constitue compartimentul sudic al Platformei Brănene. Alcătuită dintr-o altrnanță de calcare și conglomerate, are un peisaj dominat de gâlme calcaroase ce depășesc frecvent 1200 m: Bora ( 1344 m), Colțul Coziei (1361 m), Dealul Sasului ( 1220 m), Vătarnița (1320 m), Predeal (1381 m).

1.5.1 Elementele morfografice și morfometrice

Relieful Culoarului Bran –Rucăr –Dragoslavele se desfășoară între 1378 m (Muntele Giuvala- vf. Găvănenii) și 695 m (la Dragoslavele, în lunca Dâmboviței). Valori sub 700 m se înregistrează în lunca râului Turcului, la contactul cu golful Zărneștilor.

Culoarul este orientat NE-SV și are o lungime de circa 30 km, lățimea maximă fiind de 14 km, iar suprafața de 735 kmp.

Treapta hipsometrică sub 800 m, corespunde celor două extremități ale culoarului, respectiv valea Turcului la Bran, în nord și valea Dâmboviței, la sud de Podul Dâmboviței.

Treapta de 800-1000 m se prelungește pe văile Râușor, Moeciu, Dâmbovicioara.

Treapta de 1000-1200 m se încadrează părții interne a culoarului, având aspect de mozaic format din suprafețe împădurite, pajiști, fânețe, livezi, sălașe.

În cadrul treptei de 1200-1400 m se încadrează nivelul gâlmelor, martori calcaroși ce reprezintă urme ale unui relief exhumat.

Ultima treaptă 1400-1600 m este o treaptă de contact spre unitățile vecine. Ea este localizată în petice ce apar fragmentar, fiind mai compacte în zona de obârșie a Dâmbovicioarei unde corespunde tot ariilor calcaroase și în partea sudică a culoarului unde aceste altitudini mai mari de 1400 m corespund cristalinului de Leaota.

Valorile densității fragmentării variază între 0.25-5.25 km/kmp. Valorile cele mai mici (sub 1km/kmp) sunt specifice arealului carstic Fundata și martorilor calcaroși ce mărginesc spre sud Valea Seacă a Pietrelor.Valorile cele mai mari (>4 km/kmp) le întălnim în zonele de confluență, respectiv în arealul bazinetelor Podu Dâmboviței și Rucăr, în apropierea izvoarelor carstice, de unde se formează mici artere temporare în bazinetul Dâmbovicioarei și bazinul Sbârcioarei.

Energia de relief variază între 20 m/kmp, valoare minimă înregistrată în zona de contact a culoarului cu Golful Zărneștilor și valoarea maximă de 760 m/kmp înregistrată în partea sudică a horstului Pleașa Posadei. Valorile cele mai mari de 300 –400m/kmp apar în două situații și anume în perimetrul sectoarelor de chei (Ghimbavului, Cheia, Dâmbovița, Dâmbovicioara, la sud de horstul Pleașa Posadei) și în zonele de contact cu munții Leaota, Bucegi.

În culoarul Bran –Rucăr- Dragoslavele, analiza pantelor ne indică diferențieri între partea nordică și cea sudică a culoarului sau între nivelul gâlmelor și al culoarelor de vale. În nord predomină suprafețele cu pante cuprinse între 5-10 și 10-15 spre deosebire de partea sudică unde predomină pantele cuprinse între 15-20 și 20- 25. Cele mai mari pante apar în sectoarele cele mai vizitate de turiști (sectoarele de chei și la obârșia unor văi din perimetrul vârfurilor). Arealele cu pante mari sunt afectate îndeosebi de prăbușiri, ce au loc în interiorul cheilor sau la baza abrupturilor tectonice.

1.5.2 Trepte morfologice

Specificul locului este dat de prezența platformei brănene (echivalente cu nivelul Gornovița) care a fost semnalat pentru prima dată de G. Vâlsan (1939) care o numea ca platforma pasurilor înalte.

Platforma brăneană este conturată prin două nivele. Primul nivel la 1300 m este dispus la contactul cu muntele și în zona cumpenei de apă de la Giuvala, format din măguri numite gâlme. Cea de-a doua treaptă la 1000 m este alcătuită din interfluvii prelungi, din umeri și șei. Acest nivel apare în lungul Dâmboviței, Dâmbovicioarei, Râușorului sub formă de umeri, indicând culoare de vale largă. Înălțimile depășesc 100m pe calcare și scad sub această valoare pe gresii și conglomerate. În aval de Rucăr, acesta are mai întâi aspect de umeri pentru ca dincolo de Dragoslavele să se extindă. Este nivelul de la care a început sculptarea depresiunilor Podu Dâmboviței și Rucăr –Dragoslavele, cât și tăierea cheilor. Bazinetul Rucăr se dezvoltă pe marne și gresii, având aspect de graben. În aceste bazinete se găsesc așezări vechi, tradiționale care sunt recunoscute prin potențialul lor cultural.

Legătura morfologică a Branului cu depresiunea Bârsei se face prin conurile de dejecție ale văii Turcului. Se pot urmări două nivele de terase din apropiere de Râșnov până în apropiere de munte. Aceste terase se pot urmări pe valea Sbârcioarei, Turcu și Poarta. Terasele apar mult mai clar în depresiunea Dâmboviței. Cea mai mare parte a vetrei celor două depresiuni este alcătuită din lunci care se continuă cu glacisuri coluvio – proluviale.

Fundul depresiunii Rucăr este mai bine dezvoltat în lungul văii Râușorului decât în lungul Dâmboviței. La confluența văilor lunca este mai bine conturată, atinge 120 – 180m, îngustându-se spre ieșirea Dâmboviței din depresiune.

Modelarea actuală este dicatată de condițiile de rocă, declivitate, parametrii climatici și utilizarea terenurilor ce asigură un potențial morfodinamic activ pentru o gamă largă de procese. În vatra depresiunii predomină procesele fluviatile.

Pe versanții culmilor din depresiune sau pe cei care le încadrează sunt frecvente: șiroirea, alunecările superficiale și de mică adâncime, spălarea în suprafață. Pe abrupturile calcaroase se produc dezagregări, de care sunt legate conurile de gelifracte.

Așezările Șirnea, Fundata și Fundățica au beneficiat de o poziție avantajoasă la cumpăna de ape dintre Dâmbovița și Valea Turcului, în apropierea drumului Branului, fiind considerate printre cele mai înalte așezări carpatice. Sunt cunoscute pentru resursele lor culturale ( nedei, practicarea agroturismului).

Măgura, Peștera și Ciocanu sunt așezări situate la poalele Pietri Craiului. În satul Peștera (în apropierea bisericii ) se află Peștera cu Lilieci. Acestea sunt așezări cu funcție turistică.

1.6 Aspecte climatice

Clima culoarului Bran – Rucăr – Dragoslavele se caracterizează prin anumite particularități , care subliniază individualitatea geografică a acestuia față de zonele montane limitrofe.

Situat în apropierea paralelei de 45˚ latitudine nordică , culoarul este așezat în plină zonă temperată , ceea ce determină o anumită radiație solară și un climat cu variații periodice remarcabile de la iarnă la vară și de la zi la noapte. Clima culoarului este influențată de prezența muntelui, care își pune amprenta, evidențiind un mozaic de topoclimate pe fondul general al climei.

Radiația solară.. Cele mai mari valori ale radiației directe în culoar, sunt mai reduse decât pe vârful munților (la Vârfu Omu 1600 cal/ cm 2min).

Radiația difuză este redusă la minimum în zilele însorite, ea crescând în zilele umede, încărcate cu vapori de apă. Radiația efectivă înregistrează valori mari lunare în timpul verii (iulie – august) în orele de amiază (> 5 kal / cm 2 luna), iar cele mai mici iarna, mai ales pe timp acoperit .

Circulația atmosferică generală. Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele se încadrează circulației generale a atmosferei țării noastre, fiind sub influența celor patru mari centri barici: anticiclonul azoric, ciclonul islandez, anticiclonul siberian și ciclonul mediteraneean. Pe lângă aceștia mai apar uneori doi centri secundari: anticiclonul scandinav si anticiclonul groenlandez.

Circulația vestică este predominantă (28,0%). Dacă se însumează la direcția vestică și direcțiile nord – vest și sud-vest, se obține o valoare de 56% , ceea ce reprezintă o pondere remarcabilă a circulației vestice. Această circulație zonală aduce iarna mase de aer polare sau, mai rar, tropicale, maritime si determină pe teritoriul țării noastre ierni blânde și precipitații frecvente. În perioada caldă, gradul de instabilitate termică este pronunțat, aversele de ploaie fiind însoțite de descărcări electrice.

Circulația polară favorizează scăderea temperaturii, creșterea nebulozității și a instabilității, precum și căderea precipitațiilor.

Circulația tropicală determină o vreme călduroasă atât iarna cât și vara, cu instabilitate, precipitații sub forma de averse și descărcări electrice vara, iar iarna vreme închisă, călduroasă, în cazul circulației tropicale continentale.

Uneori, peste culmile Carpaților se poate produce întalnirea a doua mase de aer cu origini diferite. Această întalnire poate genera un front orografic care se evidențiază pe un timp de vreme caracteristic unui front: precipitații locale, intensificări de vânt, modificări de temperatură.

Pentru culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele, semnificative sunt cele patru masive muntoase ce mărginesc culoarul pe laturile de vest și de est. Expoziția versanților față de circulația generală a atmosferei determină o distribuție neuniformă a cantității de umezeală, de precipitații și a nebulozității. Temperatura medie anuală a aerului scade cu altitudinea , conform gradientului termic vertical de 0,5 – 0,7 ˚C/100m, iar cantitatea de precipitații scade cu 70 – 100mm/100m .

Vegetația, ca expresie a condițiilor climatice dominante , generează la rândul său particularități climatice și topoclimatice diferite în raport de gradul de acoperire, de speciile caracteristice și de densitatea lor. Dintre toate categoriile de formațiuni vegetale, pădurea reprezintă cele mai pronunțate particularități topoclimatice: regim termic moderat, umezeala mare a aerului și a solului și strat de zăpadă uniform.

Elementele cilmatice ???????????????????????????????????????????

1.7 Rețeaua hidrografică

În Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele apele alcătuiesc un veritabil păienjeniș, care au ferăstruit muții, generând bazine depresionare cu lunci și terase, dar și chei impunătoare.

Culoarul este bogat în ape de suprafață. Cursurile principale de ape vin din Bucegi, Piatra Craiului și chiar din Făgăraș. Cel mai important sistem este cel al Dâmboviței, cu afluenții ei Dâmbovicioara, Cheia, Ghimbavul, Râușorul, care confluează toate în zona de sud a culoarului, în depresiunea Podu Dâmboviței. O altă apă însemnată este Pârâul Branului sau Turcului, care adună apele ce coboară din Bucegi.

Pentru ambele unități sunt caracteristice cursurile care pierd o parte din apă la traversarea zonelor calcaroase, care sunt însă restituite rețelei hidrografice la ieșirea din hidrostructură: Valea Dâmboviței, Valea Dâmbovicioara, Valea Cheiței, Valea Ghimbavului .

Structura actuală a rețelei hidrografice din bazinele Turcu și Dâmbovița , reprezintă o etapă a unui lung proces de evoluție.

Bazinul hidrografic Turcu face parte din bazinul hidrografic Olt, izvorăște de la 1640 m altitudine de pe versantul vestic al munților Bucegi și se varsă în râul Bârsa, afluent al Oltului, la 958 m în cadrul Depresiunii Brașov, traversând partea de nord a culoarului Rucăr – Bran. Bazinul hidrografic al râului Turcu drenează Platforma Brăneană, are o lungime de 25 km, iar suprafața bazinului este de 200 km2 . Principalii afluenți ai Turcului sunt: Moeciu, Șimon, Sohodol, Poarta și Sbârcioara. Aceștia adună apele de pe versanții Pietrii Craiului si Bucegilor care au o pantă accentuată si formează mici lunci si terase, influentând amplasarea așezărilor omenești în culoar.

Bazinul hidrografic Dâmbovița. Dâmbovița face parte din bazinul hidrografic al Argeșului, fiind cel mai important afluent al acestuia. Izvorăște de sub Vârful Iezer, formându-se prin confluența pâraielor Boarcaș și Valea Vladului, la peste 2300 m altitudine. Iși face apariția în Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele la Podul Dâmboviței. Valea Dâmboviței iese din culoarul dintre munții Iezer – Păpușa și munții Piatra Craiului de-a lungul unei falii. În general partea sudică a culoarului, la sud de Dealul Sasului – Dâmbovicioara, prezintă un substrat geologic variat (calcare jurasice, calcare recifale, cristalin, depozite vracono – cenomaniene), un relief accidentat, generat de frământarile tectonice, de procesele carstice active, și de o eroziune fluvială puternică.

Foto1 Râul Turcu în apropiera zonei Bran

1.8 Vegetatia si fauna

Vegetatia

Varietatea reliefului, desfașurarea acesteia pe înălțimi între 500 și circa 1500m, condițiile climatice, substratul calcaros ori conglomeratic imprimă vegetației dispunerea etajată și bogăția speciilor.

Vegetația forestieră ocupa primul loc între ecosistemele culoarului Rucăr – Bran. Răspândite îndeosebi în zona înaltă de la Giuvala – Fundata și mai ales pe masivele muntoase limitrofe sau izolate în petice, pădurile constituie o bogăție natural deosebită, ce a avut un rol important în viața populației locale. Raportat la suprafața culoarului, procentul vegetației forestiere este de 47%, o valoare normală pentru un culoar depresionar carpatic, datorită populării timpurii. Suprafețele forestiere cele mai întinse aparțin comunei Rucăr, circa 20.000 hectare. Din platform brăneană, Branul posedă aproape 4000 hectare. La o primă analiză se constată o predominare a fondului forestier îndeosebi în culoarul Dâmboviței, mult mai atașat munților decât platform brăneană. În același timp dezvoltarea păstoritului, mai ales în satele brănene, a determinat de-a lungul veacurilor extinderea pășunilor și fânețelor montane, înlocuind unele suprafețe de pădure.

În repartiția altitudinală a pădurilor distingem un prim etaj al pădurilor de foioase, îndeosebi făgete, situate între 500 – 1000m și un etaj al pădurilor de amestec până la 1400 – 1500m.

Foto Pădure de amestec în culoarul Rucăr – Bran

Pădurile de foioase sunt răspândite în bazinetele depresionare din partea de sud a culoarului Dâmboviței, precum și pe valea Moeciu, în partea de nord. Alături de fag (Fagus silvatica), cel mai răspândit arbore al acestor păduri, care poate atinge pe versanții lini și însoriți o talie impresionantă, se mai află carpenul (Carpinu betulus), frasinul (Fraximus excelsior) și mesteacănul (Betula verucosa). Pe alocuri își fac uneori prezența și exemplare de ulm de munte (Ulmus ontana), plop (Populus tremula) și chiar arțar (Acer platanoides).

Pădurile de amestec, în care alături de făgete coniferele devin odată cu înălțimea predominante, ocupă versanți mai înalți, până la 1400 – 1500m, sau mai întunecoși, cu expoziție nordică. Tabloul acestor păduri sunt inegalabile prin cromatică, mai ales primăvara și toamna. Cele mai răspândite specii de conifer sunt: molidul (Picea albies), bradul (Albies alba) și laricea (Larix decidua), de o mare valoare economică.

Pajiștile secundare reprezintă o asociație care ocupă, datorită dezvoltării unui pastorit intens și străvechi, mari suprafețe în Platforma Bran. Covorul pajiștilor montane este format din numeroase specii representative prin: păiuș (Festuca rubra), firuța (Agrostis tenuis), țepoșica (Nardus stricta), păiușul de livadă (Festuca protens) și trifoiul alb (Trifolium repens).

Foto. 12. Utilizarea terenului în zona Moeciu de Jos

Numeroase flori înviorează pășunile și fânețele montane. Din buchetul florilor de munte nu lipsesc viorelele (Viola odorata), cicoarea (Cichorium intybus), sânzienele (Galium verum), lumânărica (Verbascum thapus) ori gura leului (Antirrhinum majus).

Un peisaj original îl constituie vegetația zonelor carstice, în care alături de ovăsciorul auriu (Trisetum flavescens) ori specii de păiuș, își fac simțită prezența garofița (Dianthus spiculifolius) și rogozul (Carex rupestris), care înviorează tabloul poliilor și dolinelor.

Specii de mare interes științific sunt, desigur, endemismele, dintre care amintim garofița Pietrei Craiului, alături de sângele voinicului (Nigritella nigri), bulbucul de munte (Trollius europaeus), drobușor (Isatis transylvanica) ori smirdar (Rhododendron kotschyi).

Culoarul se suprapune pe o parte a uneia dintre cele mai atractive și interesante rezervații științifice “Piatra Craiului Mare”. Rezervația se întinde pe o suprafață de 3760 hectare si cuprinde pe latura sa estică si o parte din culoar. Rezervația în partea sa sudică, cuprinde bazinul hidrografic al Dâmbovicioarei, la care ne vom referi , deoarece Valea Dâmbovicioara reprezinta limita vestică a culoarului.

Structura geologică a substratului, configurația reliefului, factorii pedoclimatici au determinat instalarea în această zonă a unei flore și vegetații deosebit de bogate.

Se cunosc astfel, până în 2001, 1000 de specii si 123 subspecii de plante superioare, ceea ce înseamnă foarte mult pentru un teritoriu atât de restrâns (aproximativ 100 km2), raportată la cele 3350 specii din flora țării noastre, flora văii Dâmbovicioara depășeste 32%. Aici apar specii de proveniență fitogeografică foarte diferită (europene, circumpolare, alpine, balcanice, mediteraneene ).

Foto. Garofița Pietrei Craiului

Fauna -Cadrul natural specific culoarului Rucăr – Bran este deosebit de favorabil pentru o faună bogată și diversificată, care populează pădurile, fânețele și pășunile montane, apele învolburate sau tainicile peșteri, pâna la crestele scăldate în nori.

Foto. Capra neagră

În umbra pădurilor de conifere și făgete își găsesc un adăpost ideal numeroase specii : lupul (Canis lupus), râsul (Felix lynx), jderul de pădure (Martes martes), veverița ( Scirius vulgaris) ori pârșul de alun ( Muxardinus avelanorius). Unele mamifere prezintă un interes cinegetic, care le-au dus faima pretutindeni. Sunt exemplarele mărețe de urs (Ursus arctos) și mistreț (Sus scrofa) sau de o frumusețe tulburătoare ca cea a cerbului (Cervus elaphus), atent la cel mai mic zgomot ivit.

Pe culmile mai înalte ale munților, pe brânele sălbatice ale Pietrei Craiului, singuratică sau în grupuri, trăiește o podoaba a naturii carpatice, capra neagra (Rupicapra rupicapra), specie ocrotită de lege. Numeroase specii de păsări ne încânta prin coloritul penajului ori prin cântecele tainice și tulburătoare; sunt specii de pițigoi (Paris montana), muscarul mic (Ficedula parva), pitulicea sfârâietoare (Philoscopera dibilatrix) ori ciocănitoarea cu spatele alb (Dendrocopos leucotos).

În aele repezi ale Dâmboviței și în apele afluenților mai mari trăiesc laolaltă cu păstrăvul (Salmo trutta fario) – cel mai valoros pește din apele de munte, zglăvoaca (Cottus galio), lipanul (Thymallus thymallus) și moioaga (Barbus meridionalis petnyi).

Bogăția faunistică este completată în mod original de bogate specii cavernicole, care populează lumea trainică a peșterilor și golurile subterane.

1.9 Solul

Solurile care predomină în culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele sunt cele brune acide și rendzinele cu un conținut relativ mic de substanțe nutritive. Pe suprafețe restrânse apar solurile brune eu –mezobazice , solurile gleice, litosolurile, regosolurile și rocile compacte carbonatice la zi. La contactul cu munții Bucegi, munții Leaota se găsesc podzoluri și soluri brune feriiluviale. Întreg culoarul este situat în plină zonă forestieră , pădurile ocupând cândva întreaga suprafață. Cea mai mare parte a terenurilor despădurite a fost folosită ca fâneață. Ca urmare, solurile formate sub pădure au suferit modificări , în urma înlocuirii vegetației primare și instalării de pajiști secundare, în compoziția cărora domina Festuca rubra și Agrostis tenuis.

În general, solurile brune acide se caracterizează printr-o activitate biologică redusă și acumularea unui orizont organic la suprafață. Sunt puternic acide, ologobazice cu un conținut ridicat de schelet și volum edafic mijlociu sau scăzut.

Rendzinele sunt soluri molice cu orizont Am format pe seama alterării materialului de substrat. Au orizont Ar sau B care, cel puțin în partea lor superioară , au crome și valori < 3,5 la materialul în stare umedă, la suprafață și în înteriorul agregatelor structurale. Prezintă ca orizont de diagnostic orizontul Rrz situate în primii 150 cm (alcătuit din calcare, care nu conduc la formarea de material amorf în complexul coloidal al solului).

Rendzinele au la partea superioară un orizont molic și un orizont de tranziție de culoare închisă. Rendzinele se formează pe seama materialelor provenite din alterarea substratului. Rendzinele au formula generală de profil Am – A – / R-Rrz.

Cel mai frecvent apar la Fundata , Șirnea, Dâmbovicioara , Podul Dâmboviței , Rucăr, Dragoslavele și Măgura.

Spodosolurile. Solurile brune feriiluviale. Sunt soluri spodice , fără orizont eluvial , având drept orizont de diagnostic orizontul spodic Bs, de nuanțe ruginii. Sunt specifice zonei montane cu temperaturi de 3- 4 ˚ C și precipitații medii anuale ce depășesc 1000 mm. Materialul parental este alcătuit din depozite de pantă scheletice provenite din roci predominant acide.

La Rucăr apar soluri gleice. Acestea sunt soluri freatic hidromorfe , având ca orizont de diagnostic orizontul Gr, a cărui limită superioară se situează în primii 125 cm adâncime. Procesul de gleizare a acestor soluri se desfășoară în condițiile apei freatice lipsite de carbonate. Humificarea este relativ slabă, de tip hidromorf, cu acumularea în orizontul superior a unui humus acid nesaturat de tip mull – moder sau moder .

Litosolurile sunt soluri neevoluate, având un profil alcătuit din orizont A sau O, urmat de r (orizont alcătuit din roci compacte, dure). Materialul parental este alcătuit din roci dure, compacte, aflate la suprafață sau aproape de suprafață (gresii). Evoluția litosolurilor este determinată de natura materialului parental, alcătuit din roci compacte, dure, calcaroase sau necalcaroase. Din cauza rocii dure, procesele de solificare sunt frânate și deci evoluează lent , motiv pentru care litosolurile au profil scurt și un număr redus de orizonturi (A sau O și R).

Regosolurile sunt soluri neevoluate, tinere, formate pe un material parental provenit din roci neconsolidate. Evoluția lor fiind influențată de prezența materialului neconsolidat, excesiv permeabil. Prezintă următoare succesiune de orizonturi Ao – C.

Solurile aluviale sunt soluri neevoluate , cu un orizont A0 mai gros de 20 cm , urmat de materialul parental cel putin 50 cm grosime, format din depozite recente fluviatile, fluvio – lacustre sau lacustre, de orice textură, inclusiv pietrișuri. Ele apar în luncile râurilor Dâmbovița, Râușorul și Turcu.

Formarea solurilor aluviale se află predominant sub influența regimului de inundații. Materialul parental este în general mai grosier, uneori scheletic și lipsit de carbonate.

Solul, ca element principal al structurii peisajului, are un rol important, el reprezentând suportul care furnizează vegetației elementele vitale dezvoltării.

Cea mai pregnantă intervenție asupra solului, în spațiul analizat, o constituie înlocuirea pădurii prin tăiere cu vegetație cultivate sau cu pajiște. În acest caz are loc o mărire a rezervei de humus și de substanțe nutritive dar și o creștere a saturației în baze (rogradare), ca urmare a întensificării procesului de bioacumulare sub vegetația de pajiște sau cultivate. Conservarea solului , astfel încât capacitatea sa de producție să nu se diminueze, iar echilibrul dintre factorii mediului natural să nu fie perturbat, duce la gospodărirea optimă a resurselor de sol.

CAPITOLUL II

POTENTIALUL TURISTIC

Elementul cel mai spectaculos al culoarului îl reprezintă sinclinalul Piatra Craiului, care ocupă partea de vest a compartimentului Bran-Rucăr. Pe flancurile sale s-au dezvoltat abrupturi de cuestă care dau o notă de spectaculozitate peisajului. Tot în acest sector studiat este localizat si Pasul Giuvala, unul dintre cele mai înalte din țară, având 1240 metri și deasemenea Cheile Grădiștei, aflate între localitățile Moeciu de Sus și Moeciu de Jos, la aproximativ 8 km de localitatea Bran. Aceste chei reprezintă un obiectiv natural foarte important, impresionând prin măreția peisajelor cu stânci imense.

În zona Bran, principala atracție turistică o reprezintă Castelul Bran, construcție medievală încărcată de istorie și tradiție ce amintește de lumea deja apusă a cavalerilor teutoni. Castelul este una dintre emblemele românești cunoscute atât în țară cât și peste hotare, acest fapt fiind datorat în special legendei : cea a contelui Dracula, personaj ce îl are drept corespondent în istorie pe voievodul Vlad Țepeș. În preent în incinta castelului se află un muzeu etnografic ce reunește cele mai semnificative simboluri romînești, costume populare, vase de ceramică și multe altele menite să ilustreze arhitectura tradițională a satelor din Țara Bârsei.

Ca și atracții turistice merită a fi menționate și:

-Muzeul Etnografic în aer liber din Bran ( Muzeul Satului Brănean), se află în curtea castelului, aici putând fiind admirate case tradiționale din regiunea culoarului Rucăr-Bran –Dragoslavele. Se gasesc de asemenea chiar și stâne ciobănești caracteristice acestei zone.

-Capela Inima Reginei Maria din Bran un monument amplasat intr-o stâncă din măgura Branului unde se află o cutiuță de argint cu inima Reginei Maria a României supranumită Mama răniților.

Foto Muzeul Vama Medivală Bran

-Muzeul Vămii Medievale din Bran a fost înființat în 1987 în pavilionul clădirii Vămii din Bran. În Evul Mediu aici era vama dintre Muntenia și Transilvania, între Câmpulung și Brașov , prin Pasul Bran.

-Formele carstice din complexul Măgura Peștera. În apropierea satului se află Peștera Liliecilor, ce are o galerie de 160m lungime, Prăpăstiile Zărneștilor ( defileu lung de cca 4 km cu pereți de 200m înălțime, avenul din Vlădușca.

-Cascada La Chișătoare care se află la jumătatea distanței dintre Moeciu de Jos și Moeciu de Sus . Căderea de apa are 15-20m, fiind alimentată de 2 fire de apă cre țâșnesc de pe malul pârâului Turcu.

-Parcul Natural Bucegi este situate în masivul Bucegi, iar poarta de intrare o constitue zona Bran – Moeciu.

-Parcul Național Piatra Craiului.

-Biserica Adormirea Maicii Domnului din Cheia a fost construită în anul 1813, materialul de construcție fiind piatra d râu.

-La o distanța de 4 km de Bran se află și Pârtia Zănoaga, o pârtie relative mică, da modern, inaugurată în anul 2005.

-Așezările Șimea, Fundata și Fundățica au beneficiat de o poziție avantajoasă la cumpăna de ape dintre Dâmbovița și Valea Turcului, fiind considerate cele mai înalte așezări carpatice. Sunt cunoscute pentru resursele lor culturale ( nedei, practicarea agroturismului).

În partea sudică a culoarului Rucăr –Bran de mare interes turistic sunt și Cheile și Peștera Dâmbovicioarei./////////////////////////////////

Baza de primire turistică este extrem de dezvoltată, remarcânduse o tendință de generală creștere. În zona analizată se întâlnesc numeroase vile, pensiuni, și cabane. Branul și Moeciul cuprind cele mai multe baze de cazare. Pensiunile cu doua margarete sunt cele mai numeroase și au o gamă mai restrânsă de srvicii, însă răspund cererii turisticeprin localizarea la poalele masivului Piatra Craiului, cu priveliști deosebite.

Accesul auto se face pe DN 73 ( Pitești-Câmpulung- Brașov), DN 72° ( Câmpulung –Târgoviște), DN 73 ( Predeal –Râșnov), precum și pe o serie de drumuri comunale. Accesul pe calea ferată ese asigurat de linia laterală Golești –Câmpulung-Argeșel și de nodul froviar Brașov.

CAPITOLUL III

PROTECTIA SI CONSERVAREA RESURSELOR TURISTICE

3.1 Factorii de degradare a mediului înconjurător și a potențialului turistic

Între componentele mediului ambiant există strânse legături de interdependență, îmbinarea lor organică conturând aspectul material, static al mediului. Potențialul turistic fiind o parte integrantă a mediului înconjurător, existența și dezvoltarea lui depinde în mod obiectiv de calitatea acestuia, deci poate fi considerat un posibil indice de calitate pentru mediul său. Altfel spus, este un barometru al calității acestuia: se practică intens acolo unde sunt întâlnite condiții bune sau se diminuează și dispare treptat în zonele unde, din diverse motive, o componentă sau alta a mediului înconjurător, ca de exemplu peisajul, aerul, apa, se degradează. Se admite în general că degradarea mediului înconjurător și a resurselor turistice este generată de două mari grupe de factori:

3.1.1 Factori care sunt urmare directă a dezvoltării economice

Această primă grupă de factori, rezultați în principal în urma intensificării activităților industriale, agricole și de transport, afectează atât mediul cât și cadrul general de desfășurare a activităților turistice, respectiv aerul, apa, solul, vegetația, fauna, peisajele, monumentele naturii și cele de arhitectură, etc.

Poluarea aerului este produsă de industria energetică de prelucrare a lemnului, de amplificarea circulației și a sistemelor de transport. Gazele nocive, substanțele iritante și mirositoare produse de unități ale acestor industrii pot polua resursele ce stau la baza desfășurării de activități specifice turismului. Aceste emisii de pulberi și gaze nocive alterează puritatea atmosferei, distrug vegetația, peisajul, căruia îi dau un aspect mohorât, alungă fauna, atacă clădirile și monumentele pe care se depun.

Poluarea apei are de asemenea consecințe negative pentru turism, contribuind la degradarea unora dintre resursele turistice cu cea mai largă utilizare (peștele din apele Dâmboviței și ale afluenților a dispărut în cantități însemnate). Poluarea se datorează în principal aruncării în apă a unor deșeuri menajere, a lindavetului folosit la spălatul oilor, a rumegușului de la gatere,PET-urilor ș.a.m.d.

Poluarea solului cu diferiți poluanți, proveniți din deversări de deșeuri, pesticide, îngrășăminte chimice, etc. are, pe lângă urmările de ordin economic și socio-sanitar, și consecințe pentru turism. Degradarea solului și implicit a peisajului se datorează în principal pășunatului intensiv și necontrolat și tăierilor nejustificate de pădure.

Poluarea sonoră reprezintă un alt factor de risc pentru turism și pentru sănătatea oamenilor. Prezența ei în regiunea Rucăr – Dragoslavele este dezagreabilă, întrucât majoritatea celor ce practică turismul doresc un colț liniștit în natură care să-i ferească de tumultul marilor orașe sau de zgomotele industriale. Aceasta influențează odihna sau buna dispoziție a turiștilor.

Poluarea peisajului este și ea deosebit de gravă, acesta fiind una dintre cele mai valoroase componente ale potențialului turistic. Factorii de degradare a peisajului se regăsesc în ansamblul factorilor poluanți care au acțiuni distinctive asupra elementelor sale componente (vegetație, faună, ape, etc.), la care se adaugă tăierile iraționale și nejustificate de pădure, depozitarea necontrolată a deșeurilor industriale și menajere, realizarea de construcții neaspectuoase și neadecvate locului (prin neutilizare judicioasă a culorilor și volumelor, etc.), acestea fiind numai câteva aspecte dintre cele care urâțesc natura tocmai aici unde este căutată pentru frumusețea ei.

Semnificative în acest sens sunt degradările peisajului produse de șantierul de construcții hidroenergetice din Sătic. În acest caz nu se respectă măsurile de protecție a peisajului sau de refacere a degradărilor suferite de acesta.

Degradarea pădurilor reprezintă un alt exemplu de afectare a potențialului turistic. Pădurea prezintă interes pentru agroturism prin funcțiile social-recreative și estetico-peisagistice. Tăierea nejustificată a pădurilor din zonă poate produce declanșarea unor procese de degradare a solului și diminuează cu mult posibilitățile de autopurificare a atmosferei din jurul localităților Rucăr, Dragoslavele, Podul Dâmboviței, Moeciu etc. distrugând și restrângând habitatul unor specii.

Factori care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism și agrement

Turismul, ca orice activitate umană, fiind un consumator de spațiu și resurse turistice, participă implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător și a potențialului turistic, fie prin presiunea directă din partea turiștilor asupra peisajului, florei, faunei sau altor obiective turistice, pe care le poate deteriora parțial sau total, fie prin concepția greșită de valorificare a unor puncte și obiective. Dintre tipurile de poluare determinate de acești factori se impun:

Poluarea fizică – sezonalitatea în timp și spațiu a consumului turistic constituie un factor de poluare fizică de foarte mare însemnătate. Efectele poluante ale supraaglomerării generate de sezonalitate pot fi datorate fie consumatorilor, fie prestatorilor.

Printre efectele ce au ca sursă consumatorii se pot aminti degradarea peisajului prin agresarea naturii, dotărilor și monumentelor de artă și apariția fenomenului inflaționist al prețurilor datorită cererii excesive. Oferirea de servicii turistice de proastă calitate din cauza suprasolicitărilor fizice și psihice ale gazdelor, comprimării timpului aferent fiecărui serviciu turistic constituie efecte de poluare majoră. Prin comprimarea timpului liber are loc și o scădere relativă a veniturilor obținute din servicii suplimentare.

Amenajarea turistică necorespunzătoare a teritoriului reprezintă un factor de poluare fizică și economică, constituind cea mai gravă formă de degradare a resurselor turistice de către turismul însuși. Neconcordanța calitativă și cantitativă dintre resursele turistice și dotările aferente duce la disfuncționalități în exploatare, cu repercusiuni în eficiența economică și în starea fizică a dotărilor și resurselor.

Poluarea estetică se manifestă prin dotarea necorespunzătoare din punct de vedere estetic al structurii de primire a turiștilor și prin ținuta necorespunzătoare a prestatorilor de servicii și a personalului angajat.

Poluarea morală – trecerea la societatea de consum în țara noastră, saltul de la un sistem de valori la altul, bazat pe alte motivații, a bulversat total sistemul de valori morale existent, pe primul loc aflându-se dorința acerbă de înavuțire cu orice preț, ignorându-se cu desăvârșire concepții ca: datoria morală, satisfacția morală a muncii, satisfacția profesională, etica profesională. Această poluare morală nu ocolește agroturismul, acesta constituind chiar o modalitate de sporire a veniturilor prin tot felul de practici, mai mult sau mai puțin legale.

Analiza în profunzime a factorilor cu acțiune poluantă în turism permite conturarea unei strategii ecologice în domeniu, ceea ce presupune fie eliminarea unor factori, fie activarea, potențarea sau introducerea în acel câmp de interacțiune al altor factori care, acționând conjugat cu factorii de poluare, să le diminueze acestora efectul nociv sau chiar să îl anuleze.

3.2. Modalități de protecție și conservare a patrimoniului turistic

Turismul, mai mult decât oricare alt domeniu economic, este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând materia primă, obiectul și spațiul desfășurare a acțiunii. Turismul se desfășoară în mediu și prin mediu, calitatea acestuia putând favoriza sau nu activitățile turistice. Componentele naturale ale mediului constituie resurse turistice ce susțin turismul de recreere și cultural-științific. Cu cât aceste resurse sunt mai variate și nealterate, cu proprietăți cât mai apropiate de cele primare, cu atât importanța lor turistică este mai mare iar activitățile pe care le generează sunt mai valoroase și atractive, răspunzând unor variate motivații turistice. În aceste condiții relația turism – mediu înconjurător are o semnificație deosebită, orice modificare produsă acestuia aducând prejudicii și potențialului turistic, prin diminuarea sau chiar anularea unor resurse.

În acest sens concludentă este și aprecierea făcută de specialistul elvețian prof. Krippendorf: „dacă putem să pierdem și apoi să ne reconstruim capitalul în alte domenii ale economiei, nu același lucru se întâmplă în turism unde substanța de bază, peisajul și pământul, odată pierdută este iremediabil pierdută”. Evident că problema se pune în aceeași măsură la toate categoriile de resurse turistice.

În cazul turismului, consecințele degradării resurselor pot avea implicații social-economice dintre cele mai grave. Din punct de vedere economic, neajunsurile semnalate ca urmare a existenței de resurse degradate se reflectă în primul rând în imposibilitatea valorificării lor ca surse de venituri, constituind o pierdere definitivă pentru economie. Sub aspect socio-cultural, efectele negative sunt de asemenea importante. Dacă se acceptă faptul că funcțiile de bază ale turismului modern sunt cele recreativ-educative, se înțelege mai ușor raportul dintre turism și mediul înconjurător. Afectarea, chiar și în mică măsură, a acestuia, reduce posibilitățile de refacere a sănătății și a forțelor umane, diminuează calitatea factorilor ce favorizează odihna, recreerea și posibilitățile de satisfacere a necesităților de cultură și educație ale oamenilor.

Iată de ce ocrotirea naturii și conservarea calităților sale devine pentru turism o necesitate, acțiunile întreprinse în acest sens concurând la protecția potențialului turistic. Datorită ansamblului de măsuri luate în țara noastră pentru protecția mediului înconjurător, turismul are asigurat, în general, un cadru legislativ corespunzător unei desfășurări ecologice. În același timp, prin exigențele pe care le revendică, turismul poate fi o soluție practică pentru păstrarea nealterată a mediului.

În principiu, protejarea și conservarea mediului și a potențialului turistic au în vedere următoarele:

conservarea și protejarea mediului în zone cu obiective turistice integrate în circuitele turistice;

amenajarea și exploatarea rațională a mediului în arealele turistice valorificate incomplet, în concordanță cu perspectivele de dezvoltare turistică;

analiza stării de fapt a poluării atmosferei, apei, solului, subsolului și a peisajului de către activitățile economice și luarea de măsuri corespunzătoare.

Protecția mediului înconjurător și a patrimoniului turistic este influențată în mare parte de conștiința ecologică a populației și de sentimentul de respect pentru natură, pentru locurile istorice, pentru monumentele de artă și arhitectură. Educația ecologică trebuie făcută permanent, pentru toate vârstele, dar mai ales este foarte important ca aceasta să înceapă din copilărie. Activitatea de educație ecologică se poate desfășura prin conferințe, expuneri, prin mass-media, excursii, asociații nonguvernamentale pentru turism și ocrotirea naturii, etc.

Problematica conservării patrimoniului cultural se situează într-un cadru mult mai larg decât politica de păstrare a calității cadrului natural. Este evident că locuitorii din mediul rural doresc și trebuie să profite de progresele societății moderne. Ca urmare, caracterul satelor se poate transforma de la o zi la alta, omul integrându-se în epoca sa. Apare ca rezultat un conflict între tradiție și modernitate, între conservare și evoluție. În vederea soluționării acestui conflict, a găsirii unui echilibru între tradiție și modernitate, trebuie să se țină seama de toate necesitățile locuitorilor. Politica generală și acțiunile practice care pot contribui la crearea unui asemenea echilibru în spațiul rural trebuie să includă:

studii sistematice actualizate asupra patrimoniului, fundamentarea acțiunilor în cunoștință de cauză;

măsuri și reglementări legale pentru o protecție reală a patrimoniului;

metode și avize date de experți pentru folosirea, întreținerea și adaptarea construcțiilor tradiționale;

formarea de profesioniști implicați în gestionarea spațiului rural, în arhitectură și activități conexe, care să asigure perpetuarea tradițiilor și în special menținerea patrimoniului în armonie cu noile cerințe ale vieții moderne;

formarea și susținerea meșteșugurilor artizanale, reabilitarea și folosirea materialelor de construcție tradiționale;

schimbul de informații privind atingerea progreselor dorite în spațiul rural.

Pentru a înlătura riscul diminuării valențelor culturale și a folclorului, al eliminării acestuia din viața comunitară și al proliferării produsului cultural urbanizat, se impune reorganizarea activității căminelor culturale sătești. Aceste unități trebuie să devină instituții de cultură cu activitate autonomă necentralizată, în care locuitorii satelor să se poată regăsi și informa corect în tot ceea ce doresc, inclusiv pe tematici ale economiei rurale. În acest caz cultura rurală, inclusiv folclorul, trebuie să rămână cultura vie a comunității rurale, cu îmbogățirea și perfecționarea continuă a formelor de exprimare în raport de necesitățile sociale generale.

Continuitatea și integrarea habitatului rural în societatea de azi sunt posibile numai dacă ele au o semnificație și dacă îndeplinesc un rol activ în societate. Integrarea nu presupune o reconstrucție a trecutului, ci o continuitate și o reînnoire permanentă a valorilor culturale. Prin continuarea creatoare a funcțiilor așezărilor rurale se va trece la politica de conservare la politica de dezvoltare culturală. Toate programele de conservare și de reanimare a mediului rural trebuie concepute în conexiune cu dezvoltarea culturală și în relație cu alte aspecte ale vieții sociale și economice.

Conservarea și gestionarea pe termen lung a patrimoniului rural este foarte importantă atât pentru turism cât și pentru generațiile viitoare, având în același timp o importanță națională și europeană.

PARTEA a II-a

APLICATIILE METODICO-DIDACTICE

CAPITOLUL I

SCOPUL, OBIECTIVELE, DURATA SI IPOTEZELE CERCETĂRII

Geografia ca disciplină de învățare , are un rol important în formarea și educarea elevilor. Printr-un conținut bogat și variat, elevii capătă cunoștințe și deprinderi practice necesare vieții și care contribuie la formarea și dezvoltarea personalității lor. Geografia este o materie plăcută și interesantă, dificultatea ei fiind redusă. Este suficient sa privim în jur pentru a-i constata aplicabilitatea la tot ceea ce ne înconjoară.

Emil Rocoviță spunea :” Sunt pe deplin convins că Geografia, în sensul în care se dă astăzi acestui cuvânt, este știința cea mai folositoare omului modern, atât din punct de vedere al noțiunilor practice ce-i sunt necesare în viața de toate zilele, cât și din punct de vedere al ideilor generale”.

Elementele de geografie fizică , de geografie umană și economică se corelează cu cele din alte domenii pentru a prezenta realitatea geografică , formând astfel un tot unitar. ., Nicolae Iorga comparând Istoria cu Geografia spunea: „O cronică povestește, o Geografie constată și explică. Cea dintâi se scrie aproape de la sine, cea de a doua cere aptitudini științifice, cunoștințe serioase și de multe feluri de la cel ce o întreprinde”.

„Nu-i pregătim pe elevi pentru a deveni geografi, dar îi pregătim să vadă fapte geografice, să-și exerseze ochiul și spiritul geografic, să tragă singuri concluziile generale asupra mediului înconjurător” – G. Vâlsan. Inițierea în acest domeniu începe cu orizontul local, pentru că așa cum spuneau S. Mehedinți și V. Mihăilescu (1937): Orizontul locului este unitatea de măsură a tuturor fenomenelor geografice”; „Cu cele văzute în apropiere măsurăm tot ce aflăm despre alte țări”(Valeria Velcea, 1980).

Studiera orizontului local reprezintă o formă prin care se realizeză finalitațile educatiei, determinându -l pe elev sa înțeleagă mai bine realitatea geografică. Aplicatiile practice,atât în clasă cât ți pe teren, sunt cel mai adesea folosite pe în predarea geografiei. și pentru consolidarea cunoștințelor rămân cele mai eficente modalități. Aceste aplicații practice în orizontul local sau apropiat contribuie și la dezvoltarea atașmentului elevilor pentru locurile natale și pentru frumusetile patriei.

Din punct de vedere instructiv-educativ in formarea la elevi a unor noțiuni geografice clare, in deprinderea de a observa si a descoperi legăturile cauzale, legile si corelațiile existente între obiectele si fenomenele geografice, observațiile de pe teren au un rol important. Totodată, ele formează si dezvoltă in mod deosebit gândirea logica a elevilor.

Dezvoltarea gândirii geografice la elevi, presupune ai învăța să vadă și să găsească în faptele geografice acele idei și expresii pe care le pot folosii pentru a explica fenomenele geografice.

”Prin folosirea sistematică a orizontului local, elevii pot fi pregătiți în mod treptat să înțeleagă obiecte, fenomene, procese”(I. Gruescu, 1982). Aceată sarcină îi revine profesorului de geografie care trebuie să-l facă pe elev să cunoască elementele orizontului local, să păstreze și să conserve obiectivele naturale și antropice și să-l facă să înțeleagă fenomenele și procesele din realitatea geografică.

Elevii trebuie să înțeleagă că informațiile dobândite în timpul studiului acestei materii îi vor ajuta, le vor deschide mintea, putând să facă comparații între fenomene, țări, popoare, să explice rolul cadrului natural în formarea tradițiilor, obiceiurilor, mentalităților națiunilor.

Când ai ocazia să explici celor din jur și să lămurești atât de multe „de ce?” ești mândru că ai avut mintea deschisă și ai fost dedicat cunoașterii.

Scopul cercetării

Având drept scop analiza faptelor geografice pe teren, lucrarea de față prezintă atât învățarea geografiei prin partea teoretică căt și prin aplicațiile practice. Scopul lucrării este de a observa realitatea geografică și de a compara noțiunile predate la clasă cu cele constatate pe teren, determinând la elevi o participare activă , iar predarea sa se facă cu metode activ- participative .

Obiectivele cercetării

aplicarea în procesul de învățământ la activitățile de geografie din clasă și activitățile practice, de metode adecvate obiectivelor, conținutului și folosirea lor astfel încât să predomine cele activ-participative;

stabilirea tipului de strategie didactică pentru fiecare lecție;

îmbinarea metodelor clasice cu cele activ-participative;

selectarea și confecționarea de mijloace de învățământ ca suport în fundamentarea metodelor activ-participative, cât și a celor clasice;

urmărirea progreselor înregistrate de elevi pe linia activității independente și diferențiate;

optimizarea randamentului elevilor;

împletirea lucrului individual cu cel colectiv sau pe grupe omogene/ eterogene;

verificarea posibilităților oferite de lecțiile aplicative în cadrul excursiilor, vizitelor, drumețiilor.

Durata cercetării

Cercetarea s-a realizat pe tot parcursul anului școlar 2014-2015, începănd cu data de 1 octombrie 2014 și s-a finalizat la data de 15 iunie 2015 .

Grupul țintă a fost format din 30 de elevi ai clasei a VI- a și 24 de elevi ai clasei a VIII-a .

1.4 Ipotezele cercetării

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

2.1 Metode didactice utilizate în predarea-învățarea geografiei

Studiul de caz

Tema : Relieful carstic din Grupa Munților Bucegi

Grup țintă: elevii clasei a VIII- a

Pentru documentarea si realizarea studiului de caz elevii clasei a VIII –a au avut la dispozițtie un timp de lucru de două săptămâni.

Pentru a putea realiza sarcina de lucru, elevii au fost împărțiți în patru grupe, fiecare grup alegându-și un reprezentant care să prezinte concluziile finale .

Au fost stabilite următoarele obiective pe care elevii trebuie să le urmărească în realizarea studiului:

Să identifice regiunile cu relief carstic din spațial montan studiat;

Să observe pe teren formele reliefului carstic;

Sa descrie prin elemente specifice aceste forme;

Să determine cauzele care au dus la formarea reliefului carstic.

Elevilor li se comunică obiectivele, iar ei trebuie să realizeze o analiză a cazului prin:

Descrierea aspectelor vizibile observate;

Locul desfășurării acțiunii;

Cauzele care au determinat formarea acestui tip de relief;

Măsurile care se pot lua în vederea soluționării unor probleme.

Grupa 1: elevilor din prima grupă li s-a cerut să studieze și să identifice regiunile cu relief carstic din spatiul montan studiat .

Grupa 2: elevilor din grupa a doua lis-a cerut să identifice formele de relief care se dezvoltă in relieful carstic.

Grupa 3: a dezbătut problemele legate de modul de formare a acestui tip de relief ( cauze, agenti etc. ).

Grupa 4: reprezentanții grupei cu numărul 4 au dezbătut si analizat importanta turistică a Culoarului Rucăr-Bran

În urma activității efectuate, elevii au folosit cunoștințele învățate anterior la clasa, au dobândit cunoștințe noi prin consultarea unor surse informaive și în urma aplicației practice realizate pe teren, au făcut o analiză atentă a zonei aflate în studiu, au realizat fotografii sugestive, au avut posibilitatea să observe unele fenomene și forme carstice și să se transforme în adevărați geografi pasionați de studiul, analiza și întelegerea reliefului carstic.

Informațiile selectate de către elevi au fost prezentate și dezbătute la clasă, în cadrul orei de geografie cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului, pe data de 22 aprilie 2015

Studiul de caz prezintă avantajul că se poate face într-o perioadă mai lungă de timp, îi determină pe elevi să studieze suplimentar să-și dezvolte gândirea critică, să realizeze comentarii, fotografii, prezentări PowerPoint și chiar filmulețe, le dezvoltă capacitatea de autoevaluare și a lucrului în echipă.

??????????????????????????????