Analiza Financiara a Firmei In Vederea Creditarii

CUPRINS

INTRODUCERE

Economia este rezultatul unui proces evolutiv și al dezvoltării schimbului reciproc de activități de la forme inferioare la cele superioare.

Funcționarea și dezvoltarea societăților economice presupune, în mod necesar, obținerea de rezultate cât mai ridicate și satisfacerea necesităților prezente, fără a neglija sau compromite posibilitățile viitoare.

Analiza reprezintă o metodă de cercetare indispensabilă, obiectivul central fiind sporirea eficienței economice. Analiza joacă rolul unui mijloc necesar cunoașterii ca metodă de cercetare, oferind soluții practice în vedera prevenirii și înlăturarea factorilor de acțiune distructivă.

Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente și metode care permit aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi. Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situația financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul specific economiei locale.

Diagnosticul financiar se împarte în două categorii:

Diagnostic financiar intern – obiectivul urmărit este de a detecta eventuale situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de gestionare (utilizatorii interni sunt managerii societății);

Diagnostic financiar extern – obiectivul urmărit este capacitatea financiară a societății de a genera profit, capacitatea societății de a-și onora obligațiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea și solvabilitatea societății), precum și valoarea societății (utilizatorii externi sunt creditorii, investitorii, partenerii comerciali ai societății și statul).

De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite societăților (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de pătrundere în capitalul unei societăți (acționarii potențiali sau alte societăți).

Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv aprecierea performanțelor societății și a riscurilor la care aceasta este pusă și urmăresc: analiza rentabilității, analiza riscului și analiza valorii societății.

Această lucrare își propune să realizeze o analiză financiară a societății Delice Food Industry S.R.L., în vederea obținerii unei creditări.

Lucrarea este structurată pe capitole, fiecare capitol prezentând, pe rând, cadrul teoretic al procesului de analiză, analiza macroeconomică a sectorului alimentar (sector de care aparține societatea analizată), prezentarea generală a societății Delice Food Industry S.R.L., studiu de caz privind analiza financiară a societății și concluziile – soluțiile propuse pentru rezolvarea aspectelor supuse analizei și modalități de materializare practică a acestora.

Analiza financiară a societății studiate se orientează cu precădere spre: analiza situației financiare pe baza bilanțului, analiza performanței, analiza riscurilor și concluzii privind bonitatea.

BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE

Analiza financiară reprezintă un studiu metodic al situației și evoluției unei societăți privind structura sa financiară și rentabilitatea, pornind de la bilanț, contul de rezultat și de la toate celelalte informații oferite de societate sau care pot fi obținute referitor la societate și viitorul său.

NECESITATEA ȘI UTILIZATORII ANALIZEI FINANCIARE

Analiza financiară utilizează un ansamblu coerent de concepte, metode, tehnici și instrumente, cu ajutorul cărora prelucrează și interpretează informațiile interne și externe, furmulând aprecieri și judecăți de valoare asupra activității societății, pe baza cărora livrează recomandări pentru evoluția ei, pentru performanța sustenabilă, în condiții de cunoaștere a riscurilor și a mediului concurențial dinamic. Analiza financiară identifică, repertoriază și ierarhizează caracteristicile financiare ale societății.

Principiile de bază ale analizei financiare, la nivelul societății, se referă la investigarea cu prioritate a aspectelor privind funcționarea, abordarea dinamică a comportamentului financiar, aprecierea rezultatelor în acord cu mediul concurențial, precum și la evaluarea gradului de vulnerabilitate și risc.

Rolul acestei discipline a crescut, în sensul că ea nu se limitează numai la date financiare, dar integrează date economice și bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare necesare elaborarii previziunilor. Evolutia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze:

Tendința de concentrare a societăților a condus la dezvoltarea investițiilor de talie mare, a căror rentabilitate se întinde pe mai mulți ani, ceea ce a impus băncilor și instituțiilor financiare elaborarea și folosirea unor metode de analiză mai perfecționate în vederea acordării sau refuzului unor credite;

Imposibilitatea băncilor de a cere garanții pentru a-și acoperi riscul de non-plată le-a obligat să pună la punct analize ale riscului economic și financiar, deoarece noțiunea de lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung;

Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanțare a impus aprofundarea studiului echilibrelor financiare și a costului capitalului, indiferent de proveniența lui;

Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflația, variațiile cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale societăților;

Dezvoltarea internațională a societăților a condus la căutarea unor tehnici adaptate pentru efectuarea de comparații între situațiile financiare și contabile ale diferitelor țări.

Evoluția analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerințelor diverșilor utilizatori, în funcție de aspectele specifice domeniului de interes.

Principalii utilizatori ai analizei situațiilor financiare sunt: gestionarii, acționarii actuali și potențiali, creditorii, personalul societății, organele fiscale, analiștii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea societății, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit, achiziția totală sau parțială a societății.

Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticul financiar, parte distinctă a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcțiunea financiar-contabilă a societății. Efectuată în interiorul societății – analiza internă – sau din exterior de către organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialiști independenți (analiști financiari) – analiza externă – conduce la diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice diverșilor utilizatori.

RELAȚIA ANALIZĂ FINANCIARĂ – GESTIUNE FINANCIARĂ

Gestiunea financiară a unei societăți (sau a grupului) constituie ansamblul de decizii și activități care asigură reglarea fluxurilor financiare ale societății, ceea ce implică: procurarea fondurilor necesare activității la cel mai mic cost fără a-i afecta echilibrul financiar și asigurarea unui control constant al utilizării corecte și eficiente a fondurilor, ca principală restricție a rentabiliății.

Cu alte cuvinte, gestiunea financiară urmărește adaptarea în fiecare moment a resurselor și utilizărilor de fonduri, ținând seama de funcțiunea industrială și comercială a societății, de situația sa particulară și de evoluția conjuncturii economice.

Domeniul de acțiune al gestiunii financiare este foarte vast și vizează mai ales operațiuni financiare: stabilirea bugetelor de trezorerie, procurarea creditelor pe termen scurt, gestiunea încasarilor la termen, situația finanțării și autofinanțării.

Obiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situează pe primul loc securitatea societăților, nu numai solvabilitatea, respectiv, capacitatea de a face față scadențelor, dar și flexibilitatea, adică o structură financiară care să lase suficientă suplețe gestiunii, furnizându-i fondurile necesare exploatării curente, cu riscurile aferente.

Pe de altă parte, rentabilitatea societății poate crește prin reducerea dobânzilor și a altor cheltuieli bancare și prin optimizarea utilizării capitalurilor proprii. Aceste obiective, la fel de prioritare, trebuie analizate în vederea găsirii unui compromis optim în fiecare moment corespunzător strategiei generale a societății.

Analiza financiară, ca studiu metodic ce folosește instrumente și mijloace specifice pentru aprecierea situației financiare a societății în vederea adoptării unor decizii coerente de gestiune, urmărește diagnosticarea situației financiare pentru fundamentarea politicii economico-financiare și a strategiei societății. Astfel, analiza financiară poate fi considerată ca prima fază a gestiunii financiare, fiind necesară în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor societății, în evaluarea rentabilității și riscurilor, în studiul fluxurilor financiare, în studiul proiectelor de investiții și în elaborarea prognozelor.

În prezent, câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil, aceasta integrând studiul mediului societății, prin analiza tendințelor evoluției sectorului și a domeniului concurențial.

Utilizată într-o optică de investiții bursiere, analiza financiară servește la evaluarea societăților pe baza beneficiilor previzionale, pe baza capitalizării bursiere, ceea ce presupune acordarea unei valori societății, care va servi gestionarilor de portofolii fiind obligatorie în cazul societăților cotate la bursă.

În condițiile sporirii complexității actului decizional, analiza financiară este tot mai mult considerată ca un demers al diagnosticului global strategic, în care trebuie să se introducă elemente suplimentare privind mediul economic și social, precum și elemente de ecologie.

DIAGNOSTICUL FINANCIAR – INSTRUMENT AL ANALIZEI FINANCIARE

Analiza financiară folosește instrumente și mijloace specifice adaptate scopului urmărit și conduce la diagnosticul financiar, parte a diagnosticului economico-financiar, alături de diagnosticul contabil, fiind orientat în special spre rentabilitatea și riscurile societății.

Termenul "diagnostic", este un demers care vizează recunoașterea anumitor boli după simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor și instituirii terapiei necesare vindecării. În acest scop se parcurg trei etape:

Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare;

Identificarea unei afecțiuni , ceea ce corespunde diagnosticului propriu-zis;

Enunțarea unui pronostic și recomandarea unei terapeutici adecvate.

Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează în același mod, având câteva obiective generale:

Evidențierea disfuncționalităților sau elementelor nefavorabile în situația financiară

și a performanțelor societății;

Identificarea cauzelor dificultăților prezente sau viitoare ale societății;

Prezentarea perspectivelor de evoluție a societății și propunerea unor acțiuni de

întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situației.

Diagnosticul financiar presupune așadar unele judecăți asupra sănătății financiare a societății, punctele forte și punctele slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente și viitoare ce decurg din situația financiară și soluțiile pentru diminuarea riscurilor și îmbunătățirea rezultatelor.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor, rolul analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic.

Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al acționarilor și al participanților la viața societății (angajați și manageri). Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului vizează răspunsul la patru întrebări esențiale privind:

Creșterea: cum s-a desfășurat activitatea societății în perioada examinată și care a fost ritmul creșterii acesteia în raport cu ritmul sectorului;

Rentabilitatea: dacă rezultatele obținute sunt pe măsura mijloacelor folosite și dacă creșterea a fost însoțită de o rentabilitate suficientă;

Echilibrul: care este structura financiară a societății și dacă aceastcă aceasta este echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suport financiar convenabil;

Riscurile: care sunt ele, dacă societatea prezintă puncte de vulnerabilitate și dacă există un risc de faliment crescut sau nu.

Pentru a caracteriza comportamentul financiar al societății în finanțarea creșterii, este necesar să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri financiare, continuând cu introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a prevedea evoluția structurilor financiare.

Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar exterior necesar diverșilor utilizatori se prezintă astfel:

Tabelul 1.3. Rolul analizei financiare

Analiza financiară condusă în vederea diagnosticului financiar parcurge mai multe etape succesive complementare:

Prima etapă: Analiza creșterii societății

În aceasta etapă se caută mai întâi să se auditeze funcțiunea de exploatare a societății, independent de funcțiunea financiară, în trei timpi succesivi:

Evoluția activității: cifra de afaceri, producția exercițiului, valoarea adăugată, marja comercială și a elementelor componente, cu următoarele precizări:

Creștere mai mare a producției exercițiului comparativ cu cifra de afaceri reflectă un transfer de dificultăți asupra exercițiilor următoare (stocuri costisitoare și generatoare de depreciere);

Producția imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea ei dă o imagine eronată asupra rezultatului.

Mijloacele puse în operă: personalul, capitalul economic;

Rezultatele obținute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării, rezultatul curent, rezultatul brut și net al exercițiului.

Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcțiuni (financiară, comercială).

Etapa a doua: Analiza rentabiliății

Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă. Numai din confruntarea rezultatelor cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate aprecia eficiența și competitivitatea exploatării și a altor funcțiuni:

Marjele brute și nete de rentabilitate;

Ratele de rentabilitate economică și financiară.

Etapa a treia: Echilibrul structurilor și strategia financiară

Creșterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operațiuni se vor acumula în timpul diferitelor cicluri care caracterizează viața societății, iar acumularea de fluxuri se efectuează mai mult sau mai puțin armonios, ceea ce impune aprecierea nivelului echilibrului financiar:

Analiza capitalului angajat și efectul de levier;

Determinarea independenței financiare;

Acoperirea capitalurilor investite;

Determinarea trezoreriei disponibile pentru investitii, finanțarea investițiilor.

Etapa a patra: Aprecierea și evaluarea riscurilor

Natura creșterii societății, nivelul rentabilității, dezechilibrele acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunță falimentul iar altele, fragilitatea societății, ceea ce impune următoarele:

Analiza riscului economic;

Analiza riscului financiar;

Analiza riscului de faliment.

Sinteza diagnosticului financiar vizează: punctele forte și punctele slabe.

În concluzie, diagnosticul financiar este orientat spre utilizatori și vizează măsurarea rentabiliății capitalurilor investite și a riscurilor, condițiile de realizare a echilibrelor financiare și autonomia, urmând decizii majore: societatea îsi întrerupe activitatea, îsi redefinește strategia sau politica pe termen scurt.

Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe baza lui i se poate acorda sau refuza societății un credit, iar investitorul îl poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acțiunilor.

SURSELE DE DATE ȘI INFORMAȚII ALE ANALIZEI FINANCIARE

O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care să permită adoptarea unor decizii și stabilirea unor previziuni financiare, se bazează, în primul rând, pe date și informații provenite din situațiile financiare ale societății, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea trebuie sa înceapă prin adunarea mai multor informații:

Informații generale pe plan economic, fiscal și monetar;

Informații asupra sectorului de care aparține societatea;

Informații de ordin juridic și economic asupra societății.

Informațiile generale privesc conjunctura economică – situația generală a economiei la un moment dat, știut fiind că rezultatele societății sunt influențate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea (recesiunea) economică generală pot determina creșterea (reducerea) activității, a beneficiului și a cursului acțiunilor la bursă.

Informațiile sectoriale specifice activității societății se referă la: natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de producție, care au incidență asupra rentabilității, rotației stocurilor, mijloacelor de finanțare.

Informațiile privind societatea sunt diverse: unele sunt obligatorii și publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la cerere.

Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale imaginii fidele a societății prezentată partenerilor interni si externi:

Partenerii interni:

Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilității capitalurilor investite și a perenității societății, prin menținerea și creșterea mijloacelor de producție.

Salariații, dimensiunea umană a productivității și a supraviețuirii societății, sunt interesați de stabilitatea și profitbilitatea societății.

Partenerii externi:

Investitorii (acționarii) actuali sau potențiali, care doresc să-și minimizeze riscurile și să-și rentabilizeze capitalurile, sunt interesați în evaluarea corelației risc-beneficiu. Cunoștințele de care dispun aceștia depind de poziția lor față de societate: dacă ei lucrează în societate sau dețin o participare însemnată, diagnosticul va fi mai bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate.

Instituțiile financiare, precum băncile și alte organisme de creditare, doresc să-și recupereze și să-și rentabilizeze fondurile pe care le-au încredintat societății, fiind interesați de indicatorii de performanță, de riscurile financiare și de capacitatea de rambursare a acesteia.

Furnizorii și alți creditori comerciali sunt interesați în evalurea solvabilității pentru continuarea și dezvoltarea relațiilor comerciale.

Clienții sunt interesati în evaluarea continuității activității societății pentru colaborări pe termen lung.

Statul este dublu interesat pentru prezentarea fidelă a patrimoniului, a rezultatului și a situației financiare a societății, deoarece trebuie să opereze prelevări și să verse printr-un fel de impozit negativ subvenții și ajutoare sociale sau fiscale directe, care sunt considerate drept surse de finanțare.

Imaginea fidelă a patrimoniului unei societăți este asigurată de contabilitatea generală, care oferă informațiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză (conturi anuale) – Situațiile financiare anuale – ce se bazează pe un suport ce răspunde exigențelor reglementărilor românești armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. și cu Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS 1), O.M.F.P. 1752/2005, care cuprinde următoarele documente egale ca importanță:

Bilanțul;

Contul de profit și pierdere;

Situația modificării capitalurilor proprii;

Situația fluxurilor de trezorerie (numerar);

Politici contabile și note explicative.

Obiectivul situațiilor financiare este furnizarea de informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare a societății în exercițiul financiar încheiat și se prezintă în raportul anual, alături de raportul administratorilor și raportul auditorilor financiari (cenzorilor).

Informația contabilă oferită de aceste documente este adaptată și prelucrată în cadrul analizei financiare în funcție de obiectivele vizate, trebuind să fie inteligibile, relevante, credibile, comparabile, complete și să asigure eficiența necesară printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză care "fotografiază", la un moment dat, situația patrimonială și financiară a unei societăți. El redă, sub formă de tabel sau în listă, ansamblul resurselor de care dispune societatea la o anumită dată, ca și utilizările acestora la aceeași dată, indicând rezultatul pe care l-a obținut societatea în cursul exercițiului financiar.

Spre deosebire de bilanț care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv, cantitățile acumulate de bunuri, creanțe, titluri și datorii la un moment dat, contul de profit și pierdere traduce activitatea societății în termeni de flux.

El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau moneda care intră ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca și cheltuieli (fluxul de ieșiri).

Situația modificării capitalurilor proprii prezintă, detaliat, toate variațiile pe care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început și cel de sfârșit al exercițiului financiar, permițând analiza capacității de menținere a capitalului și a rezultatului final (profitul sau pierderea).

Situația fluxurilor de numerar oferă informații despre capacitatea societății de a genera numerar și echivalente de numerar din activitatea de exploatare și din activitatea investițională și modul de utilizare a acestora.

Notele explicative și politicile contabile prezintă informații despre bazele de întocmire a situațiilor financiare și politicile contabile adoptate, completează și detaliază toate informațiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară și prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situații și indicatori care nu sunt prezentate în altă parte.

Situațiile financiare anuale utilizate în diagnosticul financiar oferă date și informații pentru două abordări specifice:

Analiza-diagnostic a performanțelor și riscurilor pe baza contului de rezultat;

Analiza-diagnostic a situației financiare pe baza bilanțului.

METODELE ȘI PROCEDEELE ANALIZEI FINANCIARE

Analiza financiară, ca studiu sistematic și metodic al informațiilor contabile și financiare privind societatea pentru a-i cunoaște situația financiară și a-i înțelege evoluția, folosește, o serie de instrumente și mijloace specifice, adaptate scopului urmărit de utilizatorul intern sau extern al diagnosticului financiar.

Dacă, inițial, analiza financiară desemna doar metodele de examinare a documentelor contabile care vizau elaborarea tablourilor de reclasament a contului de rezultate și a bilanțului, în prezent câmpul de studiu al analizei s-a extins considerabil, ceea ce a impus diversificarea metodelor și procedeelor utilizate în scopul atingerii obiectivelor.

Deosebirea dintre diferite tipuri de necesități financiare ale societății a favorizat progresul metodelor de analiză financiară. În acest sens, noțiunea de echilibru financiar nu are același conținut în analiza tradițională bazată pe bilanțul financiar, în analiza funcțională bazată pe bilanțul funcțional, sau în analiza prin fluxuri, care completează metodele tradiționale, fără însă a le eclipsa total.

Printre metodele analizei financiare tradiționale amintim:

Compararea situațiilor financiare

Compararea constituie prima treaptă a metodei analizei economice, frecvent aplicată în analiza financiară, care permite utilizatorilor să compare informațiile din conturile anuale în timp pentru a extrage tendința privind poziția financiară și performanțele societății, precum și în spațiu cu unități similare.

Metoda de analiză prin rate (Ratios)

În analiza financiară termenul englezesc Ratio este sinonim cu: coeficient, raport, procent, rată și desemnează un raport economic sau financiar semnificativ între două mărimi absolute care reprezintă două posturi sau grupe de posturi din bilanț, din contul de rezultat, sau din bilanț și din contul de rezultat.

Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub formă de coeficient, fiind utilizat în scopul obținerii unor informații mai semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele extracontabile. Evident că nu pot fi raportate decât mărimi ce au relații între ele pentru a obține o rată semnificativă.

Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoașterea cât mai bună a societății și evaluarea cât mai reală a performanțelor și dificultăților sale, utilizarea corectă a acesteia impune respectarea câtorva cerințe de bază:

Asigurarea comparabilității elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleași unități;

Folosirea în calcul a unor mărimi semnificative și coerente, între care trebuie să existe relații directe;

Compararea ratelor în timp, spatiu, sau cu valori standard.

Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul financiar, dar este frecventă și în alte domenii (tehnic, comercial, fiscal) și vizează, în general, dinamica indicatorilor (prin indici cu bază fixă sau cu bază în lanț) sau structura lor, alături de ratele financiare de rotație, rentabilitate, finanțare, ș.a.

Principalii indicatori economico-financiari sunt următorii:

Indicatori de lichiditate – Indicatorii din această grupă arată capacitatea activelor din cadrul societății de a se transforma în bani, fără riscuri:

Rata lichidității generale (lichiditatea generală) – reprezintă capacitatea activelor curente de a face față datoriilor curente ale societății.

Lichiditate generală = Active curente – Datorii curente

Rata Lichidității Generale (RLG) = (Active curente/Datorii curente)*100

Rata lichidității imediate (lichiditatea imediată) – evidențiază capacitatea activelor curente, mai puțin stocurile, de a face față datoriilor curente.

Lichiditatea imediată = Active curente – Datorii curente – Stocuri

Rata Lichidității Imediate (RLI) = ((Active curente – Stocuri)/Datorii curente)*100

Rata lichidității efective (lichiditatea efectivă) – măsoară gradul în care trezoreria acoperă datoriile scadente.

Lichiditate efectivă = Trezoreria – Datorii curente

Rata Lichidității Efective (RLE) = (Trezoreria/Datorii curente)*100

Indicatori de rentabilitate:

Rata rentabilității economice (Re) – măsoară performanțele totale ale activității unei societăți, independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal. Se obține ca raport între profitul brut al exercițiului și valoarea activelor totale.

Rata rentabilității financiare (Rf) – măsoară eficacitatea cu care este utilizat capitalul societății. Se obține ca raport între profitul net al exercițiului și valoarea capitalului propriu de care dispune societatea.

Rata rentabilității resurselor consumate (Rc) – reprezintă corelația dintre profitul aferent cifrei de afaceri și costurile totale. Se obține ca raport între profitul net al exercițiului și cheltuielile totale.

Indicatori de solvabilitate:

Rata solvabilității generale – indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale societății.

Solvabilitate generală = Active Totale – Datorii Totale

Rata solvabilității generale (Rsg) = (Active Totale/Datorii Totale)*100

Gradul de dependență financiară – exprimă capacitatea societății de a-și onora obligațiile față de terți din activele sale și măsoară cât la sută din totalul de fonduri provine din credit.

Gradul de dependență financiară = (Datorii Totale/Active Totale)*100

Rata de acoperire a dobânzilor – reprezintă măsura în care veniturile pot să scadă fără să apară probleme financiare pentru societate cauzate de incapacitatea acesteia de a-și plăti dobânzile anuale.

Rata de acoperire a dobânzilor = ((Rezultatul net al exercițiului+ Impozitul pe profit+ Cheltuieli cu dobânzile)/ Cheltuieli cu dobânzile)*100

Gradul de dependență financiară la termen – exprimă dependența societății față de creditori.

Gradul de dependență financiară la termen = (Datorii Totale/Capitaluri proprii)*100

Indicatori de risc:

Gradul de îndatorare financiar este un indicator financiar care evaluează în mod direct riscul financiar al societății, este exprimat în procente și rezultă din împărțirea datoriilor către instituțiile de credit ale societății la total activ. Cu cât gradul de îndatorare financiar al este mai ridicat, cu atât se consideră că activitatea societății este mai riscantă, deoarece pentru finanțarea activelor managementul a utilizat în mod extensiv creditele bancare sau alte surse de împrumut. Așadar, un grad de îndatorare financiar redus indică o situație financiară mai stabilă pentru societate.

Gradul de îndatorare financiar = (Datorii pe termen mediu și lung / Active Totale) * 100

Riscul de faliment (insolvabilitate) – exprimă posibilitatea de apariție a incapacității de onorare a tuturor obligațiilor scadente ca urmare a încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare și neacoperite care au epuizat integral capitalurile proprii.

„Scorul Z” – cea mai utilizată metodă de determinare a riscului de faliment este dată de metoda scorurilor, folosind modelul de analiză Altman sau modelul „Z” care se prezintă astfel: Z = 1,2X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 + 0,6 X4 + 1,0 X5

X1 – măsura flexibilității societății – indică capacitatea societății de a se adapta modificărilor condițiilor mediului exterior al societății și se determină ca raport între fondul de rulmen și total activ;

X2 – rata autofinanțării activelor totale – se determină ca raport între profitul net și total activ;

X3 – rata rentabilității economice – exprimă cât rezultat net de impozit și dobțnzi generează activele societății și se determină ca raport între profitul brut și total activ;

X4 – capacitatea de îndatorare – exprimă măsura în care datoriile societății sunt acoperite de capitalul social vărsat și se determină ca raport între capital social subscris și vărsat și datorii pe termen mediu și lung;

X5 – randamentul activelor – indică măsura în care activele contribuie la obținerea veniturilor din activitatea de bază, adică a cifrei de afacreri, și se determină ca raport între cifra de afaceri și total activ.

În funcție de scorul obținut, societățile se ierarhizează pe trei nivele:

Nivelul I: societăți solvabile pentru Z cuprins în intervalul (3 ; +∞);

Nivelul II: societăți cu dificultăți financiare temporare pentru Z cuprins în intervalul (1,8 ; 3);

Nivelul III: societăți falimentare pentru Z cuprins în intervalul (-∞ ; 1,8).

Indicatori de activitate (gestiune):

Trecerea continuă a fondurilor bănești dintr-o formă în alta, dintr-un proces economic în altul sub aspectul componenței materiale definește caracterul de rotație sau circulație a acestora.

Durata unei rotații a activelor curente (zile) = (Active curente/Cifra de afaceri)*365 și reprezintă intervalul de timp de aprovizionare, de lansare, de fabricație, de stocare, de expediție și de încasare;

Durata unei rotații a datoriilor curente (zile) = (Datorii curente/Cifra de afaceri)*365 și reprezintă intervalul de timp de rambursare a obligațiilor;

Indicele de corelație a duratelor unei rotații = (Durata unei rotații a activelor curente/ Durata unei rotații a activelor curente) și arată dacă finanțarea societății s-a realizat din resurse proprii (>1) sau din resurse împrumutate (<1);

Numărul de rotații a activelor curente = (Cifra de afaceri/Active curente) și arată numărul de rotații necesar pentru încasările de la clienți și rotația stocurilor;

Numărul de rotații a datoriilor curente = (Cifra de afaceri/Datorii curente) și arată numărul de rotații necesar pentru rambursarea obligațiilor;

Indicele de corelație a numărului de rotații = (Numărul de rotații a activelor curente/ Numărul de rotații a datoriilor curente) și indică dacă finanțarea s-a realizat în proporție mai mare din resurse proprii (<1) sau din resurse împrumutate (>1).

Indicatori de echilibru:

Situația netă (SN) – exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra societății, fiind averea proprietarilor și trebuind să fie suficientă pentru a asigura funcționarea și independența financiară a societății și se determină folosind formula: SN = Active – Datorii totale;

Fond de rulment (FR) – reprezintă o marjă de siguranță a societății, impusă de diferențele existente între sumele de încasat și cele de plătit, precum și de decalajul ce poate să apară între termenul de transformare a activelor în bani și durata medie în care datoriile devin exigibile și se determină folosind formula: FR = Active Circulante – Datorii pe termen scurt;

Nevoie de fond de rulment (NFR) – reflectă valoarea activelor pe termen scurt, indiferent de natura stocurilor și a creanțelor, ce nu sunt finanțate din surse atrase pe termen scurt și se determină folosind formula: NFR = (Stocuri + Creanțe) – Datorii de exploatare;

Trezoreria netă (TN) – permite reflectarea corelației dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment, identificând situațiia financiară a societății, atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Se determină folosind formula TN = FR – NFR.

Bateria de rate de mai sus cuprinde indicatori reprezentativi ce servesc în următoarele scopuri:

Măsurarea performanțelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecințele deciziilor în materie de investiții și de finanțare, structura financiară;

Efectuarea de comparații în timp pentru a studia evoluția situației financiare;

Situarea societății în mediul său profesional, prin compararea propriilor rate cu ratele medii ale societăților similare.

Metoda analizelor specifice

În funcție de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de metode specifice adaptate anumitor situații: studiul lichidității-solvabilității, analiza rentabilității și riscului, analiza activității (gestiunii) societății, analiza structurii financiare (calculul levierelor), lanțurile de rate, analiza de fluxuri, analiza discriminantă, scoringul (riscul de faliment) ș.a.

Utilizarea instrumentului informatic

Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul și utilizarea instrumentului informatic în mai multe direcții:

Stocarea datelor;

Calculul ratelor;

Determinarea echilibrelor financiare;

Elaborarea proiecțiilor si previziunilor privind situația financiară;

Efectuarea analizelor de sensibilitate și a simulărilor.

Atingerea obiectivelor analizei financiare în vederea elaborării diagnosticului financiar care vizează în special performanțele (rentabilitatea) și riscurile, impune efectuarea unor analize complexe – structurale și factoriale – prin utilizarea combinată a mai multor procedee și tehnici de analiză multicriterială și multifactorială.

ETAPELE ANALIZEI FINANCIARE

Efecturea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic financiar complet presupune parcurgerea mai multor etape:

Etapa preliminară

Pentru a avea o primă reprezentare schematică a societății se vor prezenta informații privind: sectorul de activitate; evoluția cifrei de afaceri în ultimii 4-5 ani; rentabilitatea (rata creșterii beneficiului brut și net, rata rentabiliății capitalurilor investite și a capitalurilor proprii), riscurile, îndatorarea totală și datoriile pe termen scurt în pasivul bilanțului, ș.a.

Examinarea situației financiare

Aceasta presupune următoarele:

Analiza contului de rezultat, care pune în evidență solduri semnificative privind activitatea economică și rentabilitatea (Cascada SIG).

Pornind de la aceste solduri se poate examina structura costurilor și evoluția lor, cu reflectarea în costuri a consumului de resurse.

Analiza bilanțului financiar și funcțional, care vizează evoluția structurii financiare, situația echilibrelor financiare și a rentabilității capitalurilor.

Studiul tabloului de finanțare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie).

Acesta constituie un examen al politicii de investiții, de finanțare și de distribuire a profitului net, care permite o analiză dinamică a fluxurilor financiare și a fluxurilor de trezorerie.

Formularea diagnosticului financiar

În sinteză se vor prezenta punctele tari și punctele slabe, așa cum au rezultat din analiza efectuată.

Rezultatele analizei financiare vor fi valorificate diferit, în functie de utilizator, dar în general, se va căuta răspuns la întrebări de natură financiară, economică, fiscală, juridică. O atenție specială se va acorda aspectelor de natură financiară, cum ar fi cererea de credite pe termen scurt și lung, achiziția de acțiuni, emiterea de noi acțiuni, noi investiții, sau din contră, dezinvestirea.

Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze care trebuie să se bazeze pe informații economice, financiare și monetare diverse, în scopul efectuării unor previziuni financiare, prin extrapolarea trecutului, care poate conduce la mai multe variante de decizii financiare.

ANALIZA PERFORMANȚELOR FINANCIARE ȘI A RISCURILOR SECTORULUI ALIMENTAR

Sectorul alimentar (industria alimentară) reprezintă una din cele mai importante ramuri ale industriei producătoare de bunuri de consum. Importanța acestei industrii în cadrul economiei naționale este deosebită, țara noastră producând materii prime naturale de calitate, necesare obținerii produselor folosite în alimentație.

Produsele alimentare se obțin prin prelucrarea materiilor prime foarte diverse, care, în decursul proceselor tehnologice, suferă transformări de natură fizică, chimică, mecanică sau biochimică.

Aliment înseamnă orice produs în stare naturală sau prelucrată care conține substanțe nutritive necesare organismului uman și care se folosește pentru întreținerea activității sale vitale, nefiind dăunător.

SCURTĂ PREZENTARE A SECTORULUI ALIMENTAR DIN ROMÂNIA

Sectorul alimentar reprezintă unul dintre cele mai importante ramuri ale industriei producătoare de bunuri de consum. Importanța acestui sector în cadrul economiei naționale este deosebită datorită materiilor prime naturale, necesare obținerii produselor folosite în alimentație.

Subramuri ale sectorului alimentar:

Subramura fabricării produselor lactate;

Subramura fabricării uleiului și a grăsimilor vegetale și animale;

Subramura de producție și prelucrare a cărnii;

Subramura fabricării berii;

Subramura fabricării zahărului și a altor produse zaharoase;

Subramura de morărit și panificație;

Subramura prelucrării și conservării fructelor și legumelor;

Subramura fabricării băuturilor.

Motive pentru care sectorul alimentar este un domeniu de viitor:

Zahărul este un produs valoros din punct de vedere nutritiv și se întrebuințează la conservarea fructelor, la prepararea anumitor băuturi alcoolice, etc.;

Conservele sunt produse de natură vegetală sau animală care, supuse unui anumit tratament fizic sau chimic; își păstrează proprietățile pentru un timp mai îndelungat;

Uleiul de floarea-soarelui conține vitamina E, cea care asigură agenții antioxidanți din organism, contribuind la încetinirea proceselor de îmbătrânire;

Uleiul de porumb este foarte important pentru femeile însărcinate și copii;

Uleiurile vegetale conțin cantități importante de acizi grași. Margarina este un produs care poate înlocui untul, preparat dintr-un amestec de grăsimi animale sau vegetale, prin emulsionare în apă sau lapte;

În cadrul bunurilor de consum din țara noastră, industria panificației ocupă un loc însemnat, pâinea constituind alimentul ce se consumă zilnic;

Laptele și produsele lactate ocupă un loc important în alimentația zilnică a omului, fiind una din sursele cele mai accesibile de proteine de origine animală.

<< Industria alimentelor și a băuturilor din Uniunea Europeană este cel mai mare sector manufacturier din Europa, cu o cifră de afaceri de 815 miliarde Euro si 4 milioane de lucrători în 280.000 de companii. În România segmentul industriei alimentare asigură 11% din PIB – aproximativ 15 miliarde de euro.

Cel mai mare număr de societăți din sectorul alimentar al economiei românești este reprezentat de panificație, iar numărul cel mai mic de producătorii de preparate pe bază de pește. În anul 2009 cea mai mare cifră de afaceri a înregistrat-o sectorul producătorilor de preparate pe bază de carne de pasăre, iar valoarea cea mai mare a profitului, sectorul producătorilor de biscuiți și pișcoturi urmată, in ordine descrescătoare, de producătorii de bere și producătorii de uleiuri alimentare.

În perioada 2008-2010 sectorul agro-alimentar din România a avut o evoluție fluctuantă, concretizată printr-o creștere semnificativă în 2008 – o medie de 26% – după care, în contextul crizei economice mondiale a fost puternic afectat în 2009, când a înregistrat o scădere de circa 12%.

În 2010 s-a înregistrat în primul trimestru o scădere de 0.9%, iar în al doilea trimestru o creștere de 0.7%, astfel încât putem considera că sectorul agro-alimentar a înregistrat o ușoară revenire.

Industria alimentară este unul dintre domeniile economice cu cea mai mare pondere a cheltuielilor de inovare. Estimările pentru anul 2013 din cadrul politicii bugetare previzionează creșteri peste medie în industria alimentară și a băuturilor (7%). >>

ANALIZA PERFORMANȚELOR FINANCIARE ȘI RISCURILOR SECTORULUI ALIMENTAR

Industria alimentară din România înregistrează o cifră de afaceri de aproape zece miliarde de euro anual, are o contribuție de 8% în Produsul Intern Brut (PIB) și asigură locuri de muncă pentru aproape 200.000 de angajați, potrivit datelor Federației Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta.

<< „În 2010, industria alimentară din România a înregistrat o cifră de afaceri de 9,76 miliarde de euro, ocupând poziția a treia pe total industrie, cu o contribuție de 8% în PIB. De asemenea, în sector existau la nivelul anului 2010 un număr de 185.000 de angajați”, a declarat, luni, 26 martie, Melania Stoica, PR Specialist Romalimenta, în cadrul Târgului Alimentaria 2012, de la Barcelona.

Potrivit sursei citate, ramura de procesare a cărnii deține cea mai importantă contribuție în sectorul industriei alimentare, cu o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de euro, urmată de panificație, cu 1,1 miliarde de euro, și de băuturile răcoritoare nealcoolice, cu un miliard de euro.

De asemenea, cu o pondere de 840 de milioane de euro în total industrie alimentară se află ramura de producție a cărnii, iar produsele lactate înregistrează o cifră de afaceri de 800 de milioane de euro.

În opinia reprezentantului Romalimenta, promovarea pe o anumită piață este singura cale de a-ți face produsele cunoscute, iar participarea la Târgul Alimentaria reprezintă o oportunitate în acest sens pentru firmele românești. “Promovarea pe piață este foarte importantă, mai ales că noi avem produse foarte bune, care din păcate nu au fost suficient promovate din cauza crizei și a lipsei de resurse financiare. Pentru firmele românești din industria alimentară, prezența la acest târg, reprezintă o oportunitate, un mijloc de a-ți face cunoscute produsele”, a subliniat Melania Stoica.

Aceasta a precizat că Romalimenta se va implica în 2012 în organizarea participării firmelor românești la târgul similar de la Paris – Sial, dar și într-o misiune economică în China, în a doua parte a anului, unde este foarte greu de pătruns cu produsele autohtone.>>

Tipurile de riscuri prezente în sectorul alimentar sunt următoarele:

Riscurile naturale – factorii naturali nu afectează în mod direct sectorul alimentar, dar în urma pagubelor pe care le produc diverse fenomene extreme precum seceta prelungită, inundațiile, grindina, temperaturile extreme asupra principalei surse de aprovizionare care este producția agricolă, apare o propagare a efectelor negative în avalul canalului de distribuție a produselor agricole. Înregistrarea unei producții agricole mai mici decât cea previzionată poate avea ca efect o scădere a încasărilor din sectorul alimentar, chiar dacă prețurile sunt majorate. În România, riscurile naturale sunt foarte mari, datorită succesiunii perioadelor de secetă cu cele de inundații. Alți factori de risc natural ce pot afecta sectorul alimentar sunt cei biologici și anume insecte, rozătoare, viruși, bacterii ce pot afecta produsul alimentar în orice stadiu al prelucrării sale.

Riscurile politice – acestea decurg din modificările strategiei, tacticii și a acțiunilor curente ale factorilor politici din propria țară (la nivel național, regional și local), din țările cu care societatea are contracte directe și indirecte și ale marilor organizații internaționale. Cele mai frecvent manifestate riscuri politice sunt independente de acțiunile societății și pot fi:

Riscuri de restrângere a importurilor și/sau exporturilor;

Riscul limitării transferului valutar;

Riscul refuzului admiterii produselor societății pe teritoriul anumitor state;

Riscul referitor la sechestrarea și/sau rechiziționarea unor bunuri aparținând unor agenți economici străini. Acest risc se poate datora modificării standardelor de calitate din țara respectivă.

Riscuri sociale – se referă la acele riscuri care afectează decizia managerială, ca urmare a conflictelor ce pot apărea între personalul și conducerea societății. În cadrul societăților din sectorul alimentar, în general, salariile sunt foarte mici, ceea ce poate constitui un motiv de nemulțumire pentru salariați;

Riscuri juridice – acestea decurg din incidența legislației naționale și, mai rar, a celei internaționale asupra activităților societății. În perspectiva integrării în Uniunea Europeană, riscurile juridice vor avea amploarea cea mai mare și cea mai negativă asupra societăților care funcționează în sectorul alimentar;

Riscuri tehnologice – sunt generate de disfuncționalități tehnologice și organizatorice în cadrul activității de producție. Principalul risc de fabricație cu care se confruntă societățile din sectorul alimentar este cel de a nu respecta nivelul calitativ prevăzut al produselor alimentare. Acest risc apare datorită tendinței multor agenți economici din domeniu de a modifica procedura de fabricație a produsului sau de a schimba raportul optim dintre ingrediente pentru a avea costuri mai mici. Sectorul alimentar se mai poate confrunta și cu riscul generat de posibilitatea producerii accidentelor de muncă, dacă nu se respectă normele de producție a muncii, precum și cu riscul tehnologic invizibil de a ajunge în produse alimentare substanțe chimice cu efecte toxice pentru organism;

Riscuri economice – sunt determinate de evoluțiile contextuale societății și de nivelul calitativ al activităților economice desfășurate în cadrul său. În cadrul riscurilor economice avem riscuri economice propriu-zise, riscuri financiare și riscuri comerciale.

Riscurile economice propriu-zise își pun amprenta asupra tuturor deciziilor elaborate. Cele mai des întâlnite riscuri din această categorie sunt:

Riscul creșterii inflației;

Riscul amplificării ratei dobânzilor la credite;

Riscul modificării cursului de schimb valutar. Prin aprecierea monedei naționale față de monedele de referință, produsele românești vor deveni mai scumpe pe piețele exterioare, iar produsele importate se vor ieftini devenind mai competitive față de cele autohtone;

Riscul de exploatare economică referitor la încadrarea în pragul de rentabilitate. Acest risc poate avea cauze multiple începând cu pierderea cotei de piață în fața concurenței acerbe a producătorilor din Uniunea europeană și până la modificarea comportamentului de consum al cumpărătorilor;

Riscul investițional – în cazul producătorilor alimentari acest risc poate lua forma unei viziuni greșite ale posibilităților de dezvoltare ca urmare a neînțelegerii realității economice;

Riscuri financiare – sunt aferente obținerii și utilizării capitalurilor împrumutate și proprii, iar cele mai frecvent întâlnite sunt:

Riscul rămânerii fară lichidități, reflectare a variabilității indicatorilor de rezultate financiare sub incidența structurii financiare a societății;

Riscul neasigurării rentabilității, ca efect al falimentului și al unor cheltuieli foarte mari;

Riscul îndatorării excesive;

Riscul creditului poate apărea din tranzacțiile pe care societatea le derulează cu diferiți parteneri de afaceri, care pot să devină incapabili sau mai puțini capabili să-și îndeplinească obligațiile contractuale;

Riscuri comerciale – sunt asociate operațiunilor de aprovizionare și vânzare pe piața internă și externă. Dintre cele mai importante, pot fi enumerate:

Riscul de preț – apare ca urmare a fluctuației prețurilor de aprovizionare și de vânzare datorită modificării raportului dintre cerere și ofertă. Acestă fluctuație poate pune societatea în situația de a realiza tranzacții în defavoarea sa;

Riscul de transport și depozitare în sectorul alimentar are o probabilitate foarte mare în condițiile în care mărfurile alimentare sunt foarte ușor alterabile. El poate apărea în orice etapă a circuitului economic al produselor dacă nu se respectă condițiile optime de păstrare;

Riscul de vânzare – apare în situația când societatea nu poate realiza volumul de vânzări prognozat. Cauzele care duc la această dificultate sunt: concurența crescută de pe piață, prețul necompetitiv, insatisfacția cumpărătorilor.

Principalele riscuri cu care se confruntă societățile din sectorul alimentar, și prin extrapolare cele din România, sunt riscurile legislative și tehnologice. Riscurile legislative provin din faptul că societățile românești nu au ajuns să respecte normele și standardele de funcționare impuse. Cel de-al doilea mare risc este cel tehnologic și se referă la faptul ca societățile românești folosesc tehnologii și utilaje depășite, fapt care determină o productivitate mai scăzută.

Impactul riscului tehnologic se concretizează prin scoaterea de pe piață a societăților românești de către concurenții mai bine adaptați mediului economic.

Soluția pentru întreprinzătorii români este să conștientizeze necesitatea implementării la nivel de societate a standardelor de calitate, certificării și adoptării de tehnologii moderne de fabricație.

PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. DELICE FOOD INDUSTRY S.R.L.

SCURT ISTORIC

Societatea comercială Delice Food Industry a luat ființă în anul 2001, când o femeie de afaceri, pasionată de gătitul și degustatul prăjiturilor, a decis să înființeze propriul laborator de cofetărie și patiserie. În anul imediat următor s-a deschis și prima cofetărie, pentru comercializarea produselor de cofetărie și patiserie ale laboratorului.

În anii care au urmat, laboratorul și-a extins activitatea, prin diversificarea produselor de cofetărie, individualizate prin rețetele clasice, prin calitatea și compoziția produselor din ingrediente naturale, fără prafuri și conservanți. În anul 2009, în urma implementării noului plan de investiții și dezvoltare, a avut loc extinderea și dotarea cu utilaje moderne și performante a laboratorului.

În 2010, urmând a fi însoțită de procedura de rebranding a cofetăriilor și a laboratorului deținute de Delice Food Industry sub denumirea de „Delice”. Activitatea laboratorului și a cofetăriilor este permanent monitorizată urmărindu-se creșterea calității și a diversității produselor, dar și a serviciilor oferite.

În prezent, dispune de propria rețea de transport prin care asigură distribuția produselor către locațiile cofetăriilor Delice, precum și la locațiile clienților (domiciliu sau sediul firmei).

Toate produsele, designul acestora și al ambalajelor sunt mărci înregistrate. Prin folosirea ambalajelor special concepute pentru transport este garantată calitatea produselor, precum și calitatea solicitată.

Astfel începe povestea cofetăriilor Delice.

În cele ce urmează voi prezenta date generale despre societate:

Denumirea societății comerciale: S.C. DELICE FOOD INDUSTRY S.R.L.

Forma juridică: societate cu răspundere limitată. Societatea este persoană juridică română care își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația română în materie.

Anul de înființare al societății: 2001.

Sediul societății este în București.

Durata de funcționare a societății este nelimitată de la data înmatriculării acesteia, în condițiile legii, la Oficiul Registrului Comerțului din București.

OBIECTUL DE ACTIVITATE

Obiectul principal de activitate al societății este: producerea și comercializarea produselor de cofetărie și patiserie, precum și biscuiți, fursecuri, pișcoturi.

Societatea Delice Food Industry dispune de un laborator propriu și de un lanț de 6 cofetării. De asemena, societatea își distribuie produsele și în orașele din vecinătatea Bucureștiului.

ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A SOCIETĂȚII

Societatea are un singur asociat care deține statutul de administrator și care se ocupă de administrarea societății.

Administratorul ia decizii importante și oportune pentru bunul mers al societății, dar și decizii de natură operativă.

Următoarea treaptă în ierarhia societății este departamentul de marketing în fruntea căruia se află directorul de marketing care are în subordinea sa agenții de vânzări care se ocupă de distribuția produselor și a mărfurilor către clienți direct la domiciliu sau la sediul firmei.

În fruntea departamentului contabil se află contabilul șef care are în subordinea sa 4 contabili si economistul societății. Departamentul se ocupă de evidența materialelor și a finanțelor societății pe baza cărora se efectuează evidența contabilă. Se ocupă de calcularea impozitelor și urmărește achitarea lor la timp, întocmește bilanțul contabil. Economistul se ocupă cu planificarea, prognozarea economică a activității societății.

Următoarea treaptă în ierarhia societății este departamentul de producție a materiei prime în produsul finit. În fruntea acestui departament se află șeful de producție.

Pe acceași treaptă se află și secția tehnică a societății. În fruntea acestei secții se află inginerul-tehnic șef care are în subordinea sa ingineri mecanici calificați. Această secție se ocupă de problemele tehnice ale societății, urmărește regulat starea tehnică a utilajelor, înregistrând defecțiunile în scopul organizării înlăturării lor ulterioare.

În ceea ce privește personalul societății, numărul total de angajați este de 100. Structura personalului este următoarea:

Personal direct productiv: 10;

Personal auxiliar: 17;

Personal administrativ și de conducere a societății: 1;

Lucrători comerciali: 70.

Pregătirea profesională a personalului societății s-a făcut direct de către agentul economic pentru fiecare angajat în parte, tinându-se cont de funcția pe care urma să o ocupe.

PREZENTAREA ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE

Cofetăriile Delice oferă un sortiment bogat de produse de cofetărie și patiserie, clienții săi având de ales dintr-o gamă largă de preparate.

Societatea este renumită pentru politica strictă de asigurare a calității serviciilor sale, având în vedere și faptul că întreaga gamă de produse sunt preparate în laboratorul propriu făcând din aceasta un avantaj concurențial.

Gama de produse oferită de cofetăriile Delice constă din:

Prăjituri și torturi fără zahăr (pentru diabetici);

Prăjituri;

Specialități, prăjituri de casă, biscuiți, pișcoturi și fursecuri;

Torturi: aniversare, pentru copii, pentru evenimente speciale, pentru nunți și botezuri, personalizate și cu imagini;

Produse de sărbători;

Produse corporate: torturi cu logo sau în forme reprezentative, deserturi pentru bufet, cocktail sau pauză de cafea;

Produse de patiserie.

Activitatea societății se încadrează în sfera alimentației publice, focalizându-se pe segmentul consumatorilor cu pretenții. Condiția esențială de competitivitate într-un astfel de sector o reprezintă satisfacerea exigențelor clienților printr-o gamă variată de produse de o calitate ireproșabilă și asigurarea unui ambient plăcut în incinta cofetăriilor.

Prin rețeaua de distribuție se încearcă să se satisfacă dorințele tuturor clienților, distribuind marfă direct la sediu fără ca beneficiarii să se mai preocupe de aprovizionare. Pentru o persoană grăbită, importanța cumărăturii va fi medie în timp ce o persoană cu activitate zilnică redusă acordă o mai mare importanță cumpărăturii, manifestând preferințe și exigențe.

Cumpărătorii cu venituri medii și mari preferă sau optează în timp pentru o anumită marcă pentru care raportul calitate-preț este foarte important. El diferențiază o anumită marcă pentru care manifestă fidelitate atât timp cât producătorii mențin sau îmbunătățesc standardele inițiale pentru care consumatorii au optat pentru acel produs.

Cofetăriile Delice încearcă să facă față principalilor concurenți de pe piață prin oferte bine definite și promoții.

Principalii concurenți ai cofetăriilor Delice sunt:

Cofetăria Chocolat;

Cofetăria Armand;

Cofetăria Agapitos;

Cofetăria Ana Pan;

Cofetăria Tip Top;

Cofetăria Maria;

Cofetăria Claus;

Cofetăria Casablanca;

Cofetăria Alice;

Cofetăria Scala.

STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA FINANCIARĂ A SOCIETĂȚII DELICE FOOD INDUSTRY ÎN VEDEREA CREDITĂRII

În acest capitol mi-am propus sa analizez situația financiară a societății în vederea obținerii unei creditări. Aceasta presupune:

Analiza situației financiare pe baza bilanțului;

Analiza performanței;

Analiza riscurilor;

Analiza bonității.

ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE A SOCIETĂȚII PE BAZA BILANȚULUI

Bilanțul reprezintă documentul oficial utilizat la încheierea exercițiului financiar. Acesta asigură o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare precum și a rezultatului obținut.

În anexa 1 și 2 sunt prezentate, valorile din bilanțul contabil și din contul de profit și pierdere pentru perioada 2007 – 2011, informații care vor sta la baza analizei din acest subcapitol.

Aprecierea echilibrului financiar se realizează prin intermediul indicatorilor de echilibru: situația netă (SN), fond de rulment (FR), nevoie de fond de rulment (NFR) și trezoreria netă (TN).

Analiza Situației Nete (SN)

Situația netă a societății se determină cu ajutorul relației: SN = Active – Datorii totale, pe baza datelor din tabelul următor:

Tabelul 4.1.1. Situația Netă pentru perioada 2007 – 2011

Graficul 4.1.2. Evoluția Situației Nete în perioada 2007 – 2011

Din datele tabelului și din graficul asociat acestuia se observă o situație netă pozitivă și crescătoare care reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce maximizează valoarea societății. Creșterea situației nete (activului net) are ca efect creșterea rentabilității și a independenței financiare.

Dacă situația netă era negativă, aceasta ar fi reflectat o stare de prefaliment, fiind consecința încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare, pierderi care au epuizat integral capitalurile proprii. Partea neacoperită rămâne exclusiv în sarcina creditorilor, acesta fiind riscul de insolvabilitate al societății.

Analiza Fondului de Rulment (FR)

Fondul de Rulment se poate determina pe baza datelor din bilanț, conform relației:

FR = Active Circulante – Datorii pe termen scurt

Fondul de rulment corespunde excedentului activelor circulante asupra datoriilor pe termen scurt. Valorile acestuia pentru societatea Delice Food Industry sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 4.1.3. Fondul de Rulment pentru perioada 2007 – 2011

Graficul 4.1.4. Evoluția Fondului de Rulment în perioada 2007 – 2011

Din datele prezentate în tabel rezultă că, pentru perioada analizată, fondul de rulment are valoare pozitivă, relevând faptul că nivelul activelor circulante permite să se prevadă încasări bănești care vor da posibilitatea societății să ramburseze integral datoriile exigibile pe termen scurt și să obțină lichidități excedentare.

Dacă:

FRN era nul, acest lucru însemna că activele circulante acopereau strict datoriile pe termen scurt, fără posibilitatea degajării unui excedent de lichiditate;

FRN ar fi fost negativ, suma activelor circulante ar fi lăsat să se prevadă încasări viitoare pe termen scurt insuficiente pentru a rambursa ansamblul datoriilor pe termen scurt.

Analiza Nevoii de Fond de Rulment (NFR)

Nevoia de Fond de Rulment se poate determina pe baza datelor din bilanț, conform relației: NFR = (Stocuri + Creanțe) – Datorii de exploatare

Nevoia de fond de rulment reflectă echilibrul curent al societății, este mai fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment și depinde de cifra de afaceri, durata de rotație a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a creanțelor și termenul de plată a furnizorilor. Valorile acesteia pentru societatea Delice Food Industry sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 4.1.5. Nevoia de Fond de Rulment pentru perioada 2007 – 2011

Graficul 4.1.6. Evoluția Nevoii de Fond de Rulment în perioada 2007 – 2011

După cum se observă în tabelul de mai sus, pentru perioada analizată, NFR este negativă, ceea ce reflectă un surplus de resurse nete temporare față de capitalurile circulante, necesitățile temporare fiind mai mici decât resursele temporare ce pot fi mobilizate. Această situatie este favorabilă dacă este consecința accelerării rotației activelor circulante, a urgentării încasărilor și relaxării plăților.

Analiza Trezoreriei Nete (TN)

Trezoreria Netă se poate determina pe baza datelor din bilanț, conform relației:

TN = FR – NFR

Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități echilibrate și eficiente. Valorile acesteia pentru societatea Delice Food Industry sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 4.1.7. Trezoreria Netă pentru perioada 2007 – 2011

Graficul 4.1.8. Evoluția Trezoreriei Nete în perioada 2007 – 2011

Pentru perioada analizată trezoreria netă este pozitivă, ceea ce înseamnă că se înregistrează un excedent de finanțare datorită desfășurării unei activități eficiente, iar îmbogățirea trezoreriei arată că societatea dispune de lichidități suficiente, care îi vor permite rambursarea datoriilor. În acest context societatea se bucură de autonomie financiară pe termen scurt.

ANALIZA PERFORMANȚEI SOCIETĂȚII

Performanța reprezintă produsul unei societăți. Performanța se măsoară fie prin mărimea societății, fie prin rentabilitatea și profitul obținut, fie prin trezorerie.

În acest subcapitol voi analiza indicatorii de performanță ai societății. Pentru această analiză sunt necesare datele din tabelul următor:

Tabelul 4.2.1. Indicatori de performanță pentru perioada 2007 – 2011

Analizând datele din tabelul de mai sus, precum și ilustrarea grafică a acestora (graficul 4.2.2.), se observă că, pentru perioada 2007-2010, indicatorii au avut o evoluție crescătoare. Însă în anul 2011 s-a înregistrat o scădere a acestora, cauzată în primul rând de scăderea vânzărilor.

Graficul 4.2.2. Evoluția indicatorilor pentru perioada 2007 – 2011

Pentru a avea o imagine mai clară a performanței societății Delice Food Industry, voi analiza rentabilitatea acesteia pe baza ratelor. Sistemul de rate uzual folosit în determinarea rentabilității activității societății este compus din:

Rata rentabilității economice;

Rata rentabilității financiare;

Rata rentabilității resurselor consumate.

Valorile ratelor rentabilității pentru perioada analizată sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 4.2.3. Ratele rentabilității pentru perioada 2007 – 2011

Graficul 4.2.4. Evoluția ratelor rentabilității în perioada 2007 – 2011

Rata rentabilității economice a societații are o tendință de scădere datorată scăderii raportului dintre profitul brut și activele totale. Se observă că în anul 2011 aceasta a avut valoare negativă deoarece societatea a înregistrat pierdere. Pentru ca societatea să se mențință pe piață, această rată trebuie să fie superioară ratei de inflației. Conform graficului de mai jos se constată că în perioada 2009-2011, rata inflației a depășit rata rentabilității economice. Rata rentabilității economice poate fi majorată fie prin creșterea numărului de rotații al activelor, fie prin creșterea ratei profitului, fie prin ambele căi.  

Graficul 4.2.5. Evoluția ratei rentabilității și a ratei inflației în perioada 2007 – 2011

Rata rentabilității financiare depinde de rata rentabilității economice și de structura finanțelor societății. Din această cauză această rată a avut o evoluție similară cu cea a ratei rentabilității economice. Creșterea rentabilității financiare poate fi obținută prin creșterea îndatorării. Nivelul înalt al acestui indicator pate fi rezutatul capitalizării insuficiente și nu a eficienței înalte a activității societății.

În ceea ce privește rata rentabilității resurselor consumate, și aceasta are o tendință de scădere datorită creșterii costurilor totale. Creștere care poate fi determinată de creșterea costurilor de achiziție a resurselor materiale, a cheltuielilor cu salariile sau a costurilor de distribuție.

În continuare voi prezenta evoluția indicatorilor de gestiune ai societății (evoluție prezentată detaliat în anexa 3):

Tabelul 4.2.6. Evoluția indicatorilor de gestiune în perioada 2007 – 2011

Durata unei rotații a activelor curente se explică prin intervalul de timp de aprovizionare, de lansare, de fabricație, de stocare, de expediție și de încasare. Pentru perioada analizată aceasta a avut o evoluție crescătoare.

Durata unei rotații a datoriilor curente a avut, de asemenea, o evoluție crescătoare ceea ce înseamnă că la începutul perioadei analizate, societatea a beneficiat de o finanțare suplimentară anuală mai mare decât în anii următori.

Indicele de corelație a duratelor unei rotații are o valoare > 1 pentru toată perioada analizată, ceea ce înseamnă că finanțarea s-a realizat din resurse proprii și din livrările către clienți.

Pentru perioada analizată, numărul de rotații a activelor curente este inferior numărului de rotații a datoriilor curente, ceea ce înseamnă o rambursare mai rapidă a obligațiilor în comparație cu încasările de la clienți și rotația stocurilor.

Indicele de corelație a numărului de rotații este subunitar, ceea ce înseamnă că finanțarea s-a realizat din resurse proprii într-o proporție mai mare decât din resursele atrase temporar de la terți.

ANALIZA RISCURILOR SOCIETĂȚII

În economia de piață, întreaga existență a societății este legată de risc deoarece rezultatele prezente și viitoare se află sub influența unor evenimente neprevăzute.

În ceea ce privește industria alimentară, societățile din acest domeniu se confruntă cu numeroase tipuri de risc.

În acest subcapitol voi analiza riscul financiar și în mod special riscul de faliment deoarece consider că este esențial pentru acest studiu.

Riscul financiar este legat de folosirea capitalului de împrumut. Cu cât gradul de îndatorare este mai mare, cu atât riscul financiar este mai mare pentru proprietarii societății. Pentru a analiza riscul financiar al societății, voi calcula Gradul de îndatorare financiară = (Datorii pe termen mediu și lung/Active Totale) *100. Valorile acestuia pentru perioada analizată sunt prezentate în tabelul umător:

Tabelul 4.3.1. Evoluția gradului de îndatorare financia în perioada 2007 – 2011

Tabelul 4.3.2. Determinarea tipului de risc financiar

Analizând evoluția gradului de îndatorare financiar în perioada analizată și determinarea tipului de risc financiar se constată că, în 2008, 2009 și 2011, societatea prezintă un risc financiar scăzut, iar în 2007 și 2010, un risc financiar mediu. Deoarece gradul de îndatorare financiar este redus aceasta înseamnă că situația financiară a societății este stabilă.

Riscul de faliment

Metoda folosită pentru determinarea riscului de faliment este metoda „scoringului” folosind modelul de analiză Altman sau modelul „Z” care se prezintă astfel:

Z = 1,2X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 + 0,6 X4 + 1,0 X5, unde valorile variabilelor X și a Z-ului pentru perioada analizată sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 4.3.3. Valoarea Z-ului pentru perioada 2007 – 2011

În funcție de scorul obținut, societățile se ierarhizează pe trei nivele:

Nivelul I: societăți solvabile pentru Z cuprins în intervalul (3 ; +∞);

Nivelul II: societăți cu dificultăți financiare temporare pentru Z cuprins în intervalul (1,8 ; 3);

Nivelul III: societăți falimentare pentru Z cuprins în intervalul (-∞ ; 1,8).

Scorurile obținute de societatea Delice Food Industry sunt cuprinse în intervalul (1,8;3) pentru perioada 2007-2008 și intervalul (-∞;1,8) pentru perioada 2009-2011 ceea ce înseamnă, conform profesorului Altman, că societatea a avut dificultați financiare temporare, iar acum este în pragul falimentului. Evoluția scorului are o tendință de scădere, dar valorile acestuia sunt pozitive.

CONCLUZII PRIVIND BONITATEA SOCIETĂȚII

Bonitatea este aprecierea dată unui agent economic în cazul în care acesta solicită un credit. Elementele care configurează, în ansamblul lor, noțiunea de bonitate a unui agent economic, redau capacitatea acestuia de a-și acoperi obligațiile, asigurând în același timp fondurile necesare continuării activității și realizării de profit.

În tabelul următor am calculat indicatorii necesari realizării analizei bonitații societății (forma detaliată este prezentată în anexa 4):

Tabelul 4.4.1. Evoluția indicatorilor de lichiditate și solvabilitate pentru perioada 2007 – 2011

Pentru perioada analizată, societatea a înregistrat o ilichiditate ceea ce înseamnă că nu are capacitatea de a acoperi datoriile curente cu numerar sau facturi de încasat decât în proporție de peste 50% în perioada 2007-2009 deoarece rata lichidității imediate se încadrează în intervalul de siguranță financiară, depășind limita inferioară a pragului de siguranță (50%). Pentru perioada 2010-2011 societatea se află într-un deficit de acoperire a datoriilor curente, procentul ratei lichidității fiind sub nivelul pragului de siguranță.

Pentru toată perioada analizată, societatea a înregistrat un deficit de numerar și echivalente ale numerarului potrivit analizei indicatorului lichiditate efectivă. Luând în considerare ratele lichidității efective, aceasta nu poate să-și acopere datoriile curente cu numerar.

În ceea ce privește solvabilitatea generală, societatea înregistrează un excedent de solvabilitate crescând în perioada 2007-2010 și înregistrând o scădere ușoară în 2011, ceea ce dă un aspect pozitiv.

Ratele solvabilității generale sunt peste 100%. Acest lucru înseamnă că datoriile pe termen lung sunt acoperite cu active transformabile în numerar de cel mult 2,67 ori în perioada 2008 – 2011 și de 1,71 ori în 2007.

Gradul de dependență financiară a societății a înregistrat valori de maxim 58,54% pentru perioada analizată, ceea ce însemnă că, capitalul societății este finanțat din împrumuturi în proporție de 58,54% în 2007, 43,70% în 2008, 37,39% în 2009, 49,17% în 2010 și 47,67% în 2011.

Rata de acoperire a dobânzilor are valori optime pentru perioada 2007 – 2010, ceea ce înseamnă ca societatea dispune de resurse proprii pentru achitarea dobânzilor bancare. În anul 2011 rata de acoperire a dobânzii a înregistrat o scădere până la valoarea de 53,94%, valoare care se află sub limita oprimă a pragului de siguranță (100%).

Pentru determinarea riscului de credit se va proceda la evaluarea performanței financiare a clienților solicitanți/beneficiari de credite.

În funcție de performanța financiară a clientului se stabilesc dobânzile penalizatoare și se constituie sau diminuează provizioanele.

Deci, un obiectiv major al activității de creditare, și mai ales la negocierea dobânzii, îl constituie stabilirea performanței economico – financiare a împrumutatului pe baza unui sistem de analiză și clasificare a agenților economici în funcție de categoriile de risc și încadrarea în una din cele 5 categorii de performanță financiară, notate de la A la E.

Performanța financiară determinată reprezintă unul din criteriile care stau la baza fundamentării deciziei de creditare.

Evaluarea performanței financiare se va determina având în vedere aspectele: factorii cantitativi și factorii calitativi calculați în Tabelul 4.4.1. așa cum rezultă din anexa 5.

În urma evaluării societatea a obținut următorul punctaj:

Tabelul 4.4.2. Determinarea punctajului pe baza evaluării financiare a societății

Clasele de performanță sunt descrise în tabelul următor:

Tabelul 4.4.3. Descrierea claselor de performanță

Analizând datele din tabelele de mai sus rezultă următoarele:

Pentru perioada 2007 – 2010, societatea se încadrează în clasa de performanță „B” – Clienți cu situații economico-financiare foarte bune, dar care au lichidități fluctuante;

Pentru anul 2011, societatea se încadrează în clasa de performanță „C” – Clienți cu situații economico-financiare satisfăcătoare, ai căror indicatori de bonitate prezintă tendințe de îmbunătățire.

CONCLUZII

Ca urmare a analizei realizate în capitolul anterior se pot trage anumite concluzii în ceea ce privește situația economico-financiară a societății Delice Food Industry și posibilitatea acesteia de a obține un credit.

Pe baza datelor din anii 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 și a prelucrării acestora, a situației economico – financiare a societății, se observă că:

situația netă – este pozitivă și crescătoare, ceea reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce maximizează valoarea societății;

fondul de rulment – are valoare pozitivă, relevând faptul că nivelul activelor circulante permite să se prevadă încasări bănești care vor da posibilitatea societății să ramburseze integral datoriile exigibile pe termen scurt și să obțină lichidități excedentare;

nevoia de fond de rulment – este negativă, ceea ce reflectă un surplus de resurse nete temporare față de capitalurile circulante, necesitățile temporare fiind mai mici decât resursele temporare ce pot fi mobilizate;

trezoreria netă – este pozitivă, ceea ce înseamnă că se înregistrează un excedent de finanțare datorită desfășurării unei activități eficiente, iar îmbogațirea trezoreriei arată că societatea dispune de lichidități suficiente, care îi vor permite rambursarea datoriilor;

pentru perioada 2007-2010, indicatorii de performanță au avut o evoluție crescătoare, însă în anul 2011 s-a înregistrat o scădere a acestora, cauzată în primul rând de scăderea vânzărilor;

rata rentabilității economice a societații – are o tendință de scădere datorată scăderii raportului dintre profitul brut și activele totale. Se observă că în anul 2011 aceasta a avut valoare negativă deoarece societatea a înregistrat pierdere;

rata rentabilității financiare – depinde de rata rentabilității economice și de structura finanțelor societății. Din această cauză această rată a avut o evoluție similară cu cea a ratei rentabilității economice. Creșterea rentabilității financiare poate fi obținută prin creșterea îndatorării;

analizând evoluția gradului de îndatorare financiară în perioada analizată și determinarea tipului de risc financiar se constată că, în 2008, 2009 și 2011, societatea prezintă un risc financiar scăzut, iar în 2007 și 2010, un risc financiar mediu;

riscul de faliment – scorurile obținute de societatea Delice Food Industry sunt cuprinse în intervalul (1,8 ; 3) pentru perioada 2007-2008 și intervalul (-∞ ; 1,8) pentru perioada 2009-2011 ceea ce înseamnă că societatea a avut dificultați financiare temporare, iar acum este în pragul falimentului. Evoluția scorului are o tendință de scădere, dar valorile acestuia sunt pozitive;

pentru perioada analizată, societatea a înregistrat o ilichiditate ceea ce înseamnă că nu are capacitatea de a acoperi datoriile curente cu numerar sau facturi de încasat;

pentru toată perioada analizată, societatea a înregistrat un deficit de numerar și echivalente ale numerarului potrivit analizei indicatorului lichiditate efectivă. Luând în considerare ratele lichidității efective, aceasta nu poate să-și acopere datoriile curente cu numerar;

solvabilitatea generală – societatea înregistrează un excedent de solvabilitate crescând în perioada 2007-2010 și înregistrând o scădere ușoară în 2011, ceea ce dă un aspect pozitiv;

gradul de dependență financiară a societății – a înregistrat valorile de maxim 58,71% pentru perioada analizată, ceea ce însemnă că, capitalul societății este finanțat din împrumuturi în proporție de 58,71% în 2007, 43,83% în 2008, 37,39% în 2009, 49,17% în 2010 și 47,67% în 2011;

rata de acoperire a dobânzilor – are valori optime pentru perioada 2007 – 2010, ceea ce înseamnă că societatea dispune de resurse proprii pentru achitarea dobânzilor bancare. În anul 2011 rata de acoperire a dobânzii a înregistrat o scădere până la valoarea de 53,94%, valoare care se află sub limita oprimă a pragului de siguranță (100%);

riscul de creditare – pentru perioada 2007 – 2010, societatea se încadrează în clasa de performanță „B” – Clienți cu situații economico-financiare foarte bune, dar care au lichidități fluctuante, iar pentru anul 2011, societatea se încadrează în clasa de performanță „C” – Clienți cu situații economico-financiare satisfăcătoare, ai căror indicatori de bonitate prezintă tendințe de îmbunătățire.

Analizând datele obținute în studiul de caz, societatea analizată trebuie să ia o serie de măsuri pentru a obține profit, pentru a crește numerarul sau facturile de încasat, pentru creșterea capitalului propriu.

În vederea creșterii ratelor de rentabilitate se impun o serie de măsuri care să conducă la maximizarea rezultatelor societății, a efectelor in condițiile unor costuri, eforturi minime în domeniile: organizarea internă, gestiunea stocurilor, calitatea produselor și serviciilor, folosirea intensivă a imobilzărilor corporale.

Propuneri pentru rata rentabilității economice

Se impune ca societatea să ia măsuri pentru creșterea acestei rate, cum ar fi:

sporirea ratei de rentabilitate comercială prin creșterea volumului activității, modificarea structurii activității în favoarea unora cu profitabilitate mai mai mare, creșterea prețurilor de desfacere bazată pe îmbunătățirea calității ;

creșterea ponderii imobilizărilor fixe active, reducerea nivelului stocurilor și a duratei medii de aprovizionare a materiilor prime și materialelor, reducerea nivelului stocurilor și duratei ciclului de fabricație pentru producția în curs de execuție, a livrărilor pentru produsele finite, reducerea nivelului creanțelor și a duratei medii de încasare.

Propuneri pentru rata rentabilității financiare

În anul 2011, se observă că rata rentabilității financiare are valoare negativă, acest lucru datorându-se faptului că societatea a înregistrat pierdere. Societatea trebuie să ia măsuri pentru obținerea de profit în următorul an, ceea ce va duce și la creșterea rentabilității financiare.

Printre măsurile de creștere a rentabilității financiare se numără :

obținerea de profit în următorul an;

sporirea rentabilității comerciale, adică modificarea profitului net într-un ritm superior modificării cifrei de afaceri, prin reducerea cheltuielilor de exploatare, sporirea volumului de activitate, folosirea unui regim favorabil de calcul al amortizării și al provizioanelor

creșterea gradului de îndatorare, dacă rentabilitatea economică este mai mare decât costul mediu al capitalului împrumutat.

Rentabilitatea financiară își are originea în rentabilitatea economică și este determinată de aproximativ aceeași factori.

Diferența dintre cele două este dată de politica de finanțare promovată de societate. Astfel la ratele de rentabilitate economice egale, rata de rentabilitate financiară va fi diferită în funcție de modul de finanțare al societății din fonduri proprii sau împrumutate.

Propun a se deschide un compartiment de analiză economică și financiară, în vederea cunoașterii postfaptică, curentă și previzională a sistemului de funcționare a societății, a rezervelor sale interne, precum și a cauzelor ce determină apariția și amplificarea acestora.

BIBLIOGRAFIE

Carte:

1. *** Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate;

2. *** Ministerul Finanțelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate, Ed. Economică, București, 2005;

3. A. Isfănescu, C.Stănescu, A. Baicuși – Analiza economico-financiară, ed. II-a, Ed. Economică, București, 1999;

4. A. Manailescu – Tehnologia produselor de cofetarie și patiserie, E.D.P RA, București, 2003;

5. D. Ionescu – Pregătire de bază în industria alimentara – Ed. Niculescu, 2004;

6. Dumitru Mărgulescu – Analiza economico-financiară a societăților comerciale, Editura Tribuna Economică, București, 1994;

7. Georgeta Vintilă – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008;

8. Georgeta Vintilă, Mădălina Dumbravă – Metode și modele de analiză a performanțelor întreprinderii, Simpozionul Științific Internațional „Dezvoltarea economică durabilă – Management competitiv și eficiență economică”, Editura Artifex, București, 2006;

9. Georgeta Vintilă, Mădălina Dumbravă – Posibilități de analiză a poziției financiare a firmei pe bază de bilanț, Simpozionul Științific Internațional „Dezvoltarea economică durabilă – Management competitiv și eficiență economică”, Editura Artifex, București, 2006;

10. Gh. Vâlceanu, V. Robu, N. Georgescu – Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 2004;

11. Gheorghe Negoescu – Risc și incertitudine în economia contemporană , Ed. Alter-EgoCristian, Galați, 1995;

12. I. Stancu – Finanțe. Teoria piețelor financiare. Analiza și gestiunea financiară, Editura Economică, București, 2002;

13. I. Stancu – Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară, Ed. Economică, București, 1996;

14. Irina Daniela Cismașu – Riscul, element în fundamentarea deciziei, concepte, metode și aplicatii, Editura Economica, Bucuresti, 2003;

15. M. Bătrâncea – Risc și faliment, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003;

16. M. Toma, P. Brezeanu – Finanțe și gestiune financiară, Editura Economică, București, 1996;

17. Maria Niculescu – Diagnostic financiar, Editura Economica, București, 2005;

18. O. Nicolescu (coordonator) – Sistemul decizional al organizației, Editura Economică, București, 1998;

19. Petru Prunea – Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalități de reducere, Editura Economică, București, 2003;

20. S. Pertescu, M. Mironiuc – Analiza economico-financiară. Teorie și aplicații, Editura Tiparul, Iași, 2002;

21. Silvia Petrescu – Diagnostic economic-financiar. Metodologie. Studii de caz, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004;

22. V. Ilie – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2003;

23. V. Dragotă și colectiv – Management financiar, vol I și vol II, Ed. Economică, 2003.

Internet:

www.biblioteca-digitala.ase.ro:

Lect.univ.dr.Eduard Dinu – Analiza economica si financiara a firmei;

Prof.univ.dr.Aurel Isfănescu, Prof.univ.dr.Vasile Robu, Lect.univ.drd. Anca Maria Hristea, Asist.univ.drd.Camelia Vasilescu – Analiza economico-financiară;

Iosefina Moroșan. – Analiza economico-financiară, Ed. a 2-a, rev. și adăug. – București, Editura Fundației România de Mâine, 2008;

Prof.univ.dr.Vasile Robu, Conf.univ.dr.Nicolae Geirgescu – Analiza economico-financiară;

www.firmepenet.net

www.firme.info

www.financiarul.ro

www.alimenta-romexpo.ro

www.softagency.ro

www.manager.ro

www.insse.ro – Institutul Național de Statistică

ANEXE

ANEXA 1 – Bilanțul contabil al societății DELICE FOOD INDUSTRY

Bilanțul contabil al societății DELICE FOOD INDUSTRY SRL

ANEXA 2 – Contul de profit și pierdere al societății DELICE FOOD INDUSTRY

Contul de profit și pierdere al societății DELICE FOOD INDUSTRY SRL

ANEXA 3 – Evoluția indicatorilor de gestiune în perioada 2007 – 2011

Evoluția indicatorilor de gestiune în perioada 2007-2011

ANEXA 4 – Evoluția indicatorilor de lichiditate și solvabilitate pentru perioada 2007 – 2011

Evoluția indicatorilor de lichiditate și solvabilitate pentru perioada 2007-2011

ANEXA 5 – Evaluarea performanței financiare a societății în vederea creditării

Evaluarea performanței financiare a societății în vederea creditării

BIBLIOGRAFIE

Carte:

1. *** Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate;

2. *** Ministerul Finanțelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate, Ed. Economică, București, 2005;

3. A. Isfănescu, C.Stănescu, A. Baicuși – Analiza economico-financiară, ed. II-a, Ed. Economică, București, 1999;

4. A. Manailescu – Tehnologia produselor de cofetarie și patiserie, E.D.P RA, București, 2003;

5. D. Ionescu – Pregătire de bază în industria alimentara – Ed. Niculescu, 2004;

6. Dumitru Mărgulescu – Analiza economico-financiară a societăților comerciale, Editura Tribuna Economică, București, 1994;

7. Georgeta Vintilă – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008;

8. Georgeta Vintilă, Mădălina Dumbravă – Metode și modele de analiză a performanțelor întreprinderii, Simpozionul Științific Internațional „Dezvoltarea economică durabilă – Management competitiv și eficiență economică”, Editura Artifex, București, 2006;

9. Georgeta Vintilă, Mădălina Dumbravă – Posibilități de analiză a poziției financiare a firmei pe bază de bilanț, Simpozionul Științific Internațional „Dezvoltarea economică durabilă – Management competitiv și eficiență economică”, Editura Artifex, București, 2006;

10. Gh. Vâlceanu, V. Robu, N. Georgescu – Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 2004;

11. Gheorghe Negoescu – Risc și incertitudine în economia contemporană , Ed. Alter-EgoCristian, Galați, 1995;

12. I. Stancu – Finanțe. Teoria piețelor financiare. Analiza și gestiunea financiară, Editura Economică, București, 2002;

13. I. Stancu – Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară, Ed. Economică, București, 1996;

14. Irina Daniela Cismașu – Riscul, element în fundamentarea deciziei, concepte, metode și aplicatii, Editura Economica, Bucuresti, 2003;

15. M. Bătrâncea – Risc și faliment, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003;

16. M. Toma, P. Brezeanu – Finanțe și gestiune financiară, Editura Economică, București, 1996;

17. Maria Niculescu – Diagnostic financiar, Editura Economica, București, 2005;

18. O. Nicolescu (coordonator) – Sistemul decizional al organizației, Editura Economică, București, 1998;

19. Petru Prunea – Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalități de reducere, Editura Economică, București, 2003;

20. S. Pertescu, M. Mironiuc – Analiza economico-financiară. Teorie și aplicații, Editura Tiparul, Iași, 2002;

21. Silvia Petrescu – Diagnostic economic-financiar. Metodologie. Studii de caz, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004;

22. V. Ilie – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2003;

23. V. Dragotă și colectiv – Management financiar, vol I și vol II, Ed. Economică, 2003.

Internet:

www.biblioteca-digitala.ase.ro:

Lect.univ.dr.Eduard Dinu – Analiza economica si financiara a firmei;

Prof.univ.dr.Aurel Isfănescu, Prof.univ.dr.Vasile Robu, Lect.univ.drd. Anca Maria Hristea, Asist.univ.drd.Camelia Vasilescu – Analiza economico-financiară;

Iosefina Moroșan. – Analiza economico-financiară, Ed. a 2-a, rev. și adăug. – București, Editura Fundației România de Mâine, 2008;

Prof.univ.dr.Vasile Robu, Conf.univ.dr.Nicolae Geirgescu – Analiza economico-financiară;

www.firmepenet.net

www.firme.info

www.financiarul.ro

www.alimenta-romexpo.ro

www.softagency.ro

www.manager.ro

www.insse.ro – Institutul Național de Statistică