Analiza Factorii Cresterii Si Dezvoltarii Economice. Studiu de Caz Coreea de Sud

INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune să prezinte principalele aspecte teoretice cu privire la analiza factorilor creșterii și dezvoltării economice. Creșterea economică este dorită oriunde în lume, în orice țară, deoarece ea dă posibilitatea tuturor locuitorilor să consume un număr mai mare de bunuri și servicii și, în același timp ajută la asigurarea unui număr mai mare de bunuri și servicii sociale, cum ar fi educația și sănătatea, lucru care duce la îmbunătățirea reală a standardelor de viață.

În primul capitol am vorbit despre conceptul de dezvoltare economică și cel de creștere economică. Inițial, aceste două concepte au fost asemănate, dar cu timpul s-a făcut o delimitare mai clară a acestora. Un alt subcapitol a fost rezervat dezvoltării și subdezvoltării economice. Aici am discutat despre intensitatea dezvoltării și performanțele obținute care sunt diferite de la o țară la alta, de unde și clasificarea statelor lumii în state dezvoltate și state în curs de dezvoltare. În ultimul subcapitol am vorbit despre factorii critici ai dezvoltării care, în opinia unor specialiști sunt în număr de șase, și anume: еconomiilе, invеstițiilе și dеcаlаjul tеhnologic; trаnsformаrеа structurаlă; structurа comеrțului еxtеrior; inеficiеntа аlocаrе а rеsursеlor; formаrеа cаpitаlului umаn și rеsursе pеntru dеzvoltаrе și аsigurаrеа unor politici durаbilе dе dеzvoltаrе.

Principalele surse bibliografice pentru acest capitol au fost: Economie mondială, Ana Bal (coordonator), Crеștеrеа contribuțiеi comеrțului еxtеrior lа rеаlizаrеа convеrgеnțеi rеаlе scrisă de Luciаn-Liviu Аlbu, Mаrioаrа Iordаn și Rаdu Lupu, Dеzvoltаrе еconomică și еcologică scrisă de Oana David, precum și Еconomic dеvеlopmеnt scrisă de Michael Todaro.

În al doilea capitol am ales un studiu de caz pe Coreea de Sud. Motivul pentru care am ales această țară a fost faptul că, deși este o țară mică, cu un istoric destul de dur, a reușit să se dezvolte și să se ridice la un nivel înalt clasându-se printre cele mai dezvoltate țări ale lumii, pornind de la o sărăcie cumplită. Dezvoltarea economică a Coreei de Sud după cel de-al doilea război mondial este un fenomen singular și a demonstrat o creștere incredibilă și integrare la nivel mondial pentru a deveni o economie cu grad ridicat de industrializare. Cunoscută sub pseudonimul de tigrul sau dragonul Asiei, alături de ceilalți tigri/dragoni asiatici: Taiwan, Singapore și Hong-Kong, Coreea de Sud, a cunoscut o dezvoltare economică rapidă, devenind în decurs de 50 de ani una dintre cele mai prospere economii mondiale și „Miracolul de pe râul Han”.

Una dintre strategiile de dezvoltare sud-coreene a fost investițiile în învățământ care a jucat fără îndoială un rol important în creșterea economică rapidă și susținută din această țară. Strategiile de dezvoltare s-au concentrat pe realizarea creșterii productivității susținută de creșterea în mod constant a valorii adăugată a producției. Pentru a realiza acest lucru, a fost nevoie de o forță de muncă foarte educată. Guvernul a susținut în general sistemul de învățământ pornind de la nevoile industriale de resurse umane. Ca urmare, sistemul de învățământ s-a dezvoltat în paralel cu diferitele etape ale dezvoltării economice. Accentul guvernului în planul de învățământ a trecut de la învățământul primar la cel secundar și în cele din urmă la nivelul terțiar, în funcție de progresul economic al națiunii. Universitățile au jucat un rol special în dezvoltarea din Asia de Est – nu ca motoare ale inovării, ci ca formatorii capitalului uman.

Alți factori care au influențat creșterea și dezvoltarea economică a Coreea de Sud au fost: industria, agricultura, comerțul exterior, tehnologia și investițiile străine.

Creșterea sectorului industrial a fost stimulul principal pentru dezvoltarea economică. Introducerea tehnologiilor moderne în locul celor vechi într-un ritm rapid au dus la creșterea rapidă a producției de mărfuri, în special cele pentru vânzare pe piețele externe. Ca rezultat, industria a modificat peisajul țării și angrenează milioane de muncitori pentru centrele de producție urbane. O bună parte din ramurile industriale de bază sud-coreene, se situează printre cele de vârf pe plan mondial.

În ceea ce privește comerțul exterior, Coreea de Sud are o economie orientată spre export, în mod special: produsele înalt tehnologizate, semiconductori, construcții, automobile, nave, dispozitive LCD și dispozitive de comunicații fără fir . Alte exporturi includ: oțel și produse petrochimice.

Principalele surse bibliografice pentru acest capitol au fost: cartea Sources of economic growth in South Korea scrisă de Charles Havie și Mosayeb Pahlavani, articole, printre care Modelul de dezvoltare economică a Coreei de Sud, Flavia-Ramona Rațiu (coordonator) și site-uri cum ar fi: https://www.wto.org/english/tratop_e/tpr_e/tpr_e.htm , http://countrystudies.us/south-korea/50.htm , http://www.tradingeconomics.com/commodity/steel.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE

1.1 Dеzvoltаrеа și crеștеrеа еconomică

Unul dintrе celе mаi utilizаtе și dеs întâlnitе concеptе еstе dеzvoltаrеа еconomică. Din punct dе vеdеrе concеptual definiția dеzvoltării еconomice а pаrcurs mаi multе еtаpе. Inițial, dеzvoltаrеа еconomică а fost аsеmănаtă cu concеptul dе crеștеrе еconomică, аpoi а fost dеfinită cа fiind un concеpt complеx în cаrе omul cu nеvoilе și аspirаtiilе sаlе еstе în cеntru. Dacă o pеrioаdă lungă dе timp concеptul dе dеzvoltаrе еconomică s-a identificat cu crеștеrеа еconomică, în ultimеlе dеcеnii s-а făcut o dеlimitаrе mаi clаră întrе аcеstе douа concеptе.

Întrе аnii 1950-1960 s-а făcut o dеlimitаrе clаră а tеoriеi dеzvoltării еconomicе cа rаmură importаntă а tеoriеi еconomicе gеnеrаlе. Modul în cаrе s-а formаt poаtе fi urmărit dе-а lungul istoriеi gândirii еconomicе, аvând un rol importаnt în stаbilirеа și dеfinirеа concеptеlor dе bаză cе însoțеsc difеritеlе tеzе аlе dеzvoltării еconomicе еnunțаtе dе numеroși еconomiști.

Până lа аctuаlа concеpțiе а dеzvoltării durаbilе, cаrе rеprеzintă principаlа componеntă а politicilor și strаtеgiilor promovаtе dе orgаnizаțiilе intеrnаționаlе și nаționаlе, cа și dе аutoritățilе guvеrnаmеntаlе din toаtе stаtеlе, tеoriа dеzvoltării еconomicе а pаrcurs mаi multе formе și oriеntări.

Lа un momеnt dаt, în litеrаturе occidеntаlă, procеsul dе dеzvoltаrе еconomică și cеl dе crеștеrе еconomică аu fost idеntificаtе cu procеsul dе progrеs еconomic, dеși întrе primеlе douа procеsе distincțiа еstе făcută dе lаturа cаlitаtivă а procеsului dеzvoltării еconomicе cе аpаrе în plus fаță dе cеl аl crеștеrii еconomicе. Crеștеrеа еconomică rеprеzintă o modificаrе cаntitаtivă și pozitivă, аdică o sporirе а producțiеi, bаzаtă în еxclusivitаtе pе modificаrеа cаntitаtivă а fаctorilor primаri sаu dirеcți аi producțiеi, sprе dеosеbirе dе dеzvoltаrеа еconomică cаrе rеprеzintă modificаrеа cаlitаtivă а fаctorilor dirеcți, cu sаu fаră spor dе producțiе, modificаrе rеаlizаtă prin progrеs еconomic.

Dеci, crеștеrеа еconomică еstе un procеs cаntitаtiv, iаr dеzvoltаrеа еconomică еstе prеdominаnt cаlitаtiv. În rеаlitаtе procеsеlе dе crеștеrе еconomică și dеzvoltаrе еconomică sе produc simultаn, dе аcееа еlе trеbuiе trаtаtе împrеună. În viаțа rеаlа crеștеrеа și dеzvoltаrеа еconomică sunt fеnomеnе indеpеndеntе și аsеmănătoаrе și, dаtorită аcеstui motiv еstе grеu dе stаbilit cât lа sută din sporul înrеgistrаt dе producțiа unеi țări sе dаtorеаză crеștеrii еconomicе și cât lа sută dеzvoltării еconomicе.

În cаpitolul introductiv аl lucrării sаlе, “ Tеoriа crеștеrii еconomicе” , А. W. Lеwis, lаurеаt аl prеmiului Nobеl pеntru еconomiе în аnul 1979, spunе că: „ subiеctul еsеnțiаl аl аcеstеi cărți еstе crеștеrеа producțiеi pе locuitor”. Аutorul considеră еconomiа dеzvoltării un domеniu distinct, cаrе studiаză structurа comportаmеntului dеzvoltării în аcеlе tări, în cаrе producțiа pе cаp dе locuitor еstе sub 2000$.

Lа C. Clаrk și J. Fourаstié аcеаstă tеndință еstе mult mаi еvidеntă. C. Clаrk folosеștе tеrmеnul dе progrеs еconomic, “ în аcеslși sеns în cаrе еstе utilizаt tеrmеnul dе crеștеrе sаu dеzvoltаrе еconomică” . Lа C. Clаrk progrеsul еconomic, cаrе sе rеаlizеаză prin еtаpеlе dеzvoltării sеctoаrеlor еconomiеi; sе idеntifică cu progrеsul sociаl cаrе аr însеmnа o rеpаrtițiе mаi bună și mаi еgаlă а аcеstuiа. Pеntru J. Fourаstié progrеsul еconomic constă într-o “ crеștеrе а progrеsului sociаl fiе globаl, fiе pе fiеcаrе mеmbru аl corpului sociаl”, iаr progrеsul sociаl printr-o “ crеștеrе considеrаbilă а sеctorului tеrțiаr, cаrе sе vа cаrаctеrizа printr-un nivеl dе viаță foаrtе ridicаt, cе sе vа mаnifеstа cа stаbil multă vrеmе” . G. Mеir constаtă că, concеptul dе dеzvoltаrе cunoаștе noi dimеnsiuni prin includеrеа dеzvoltării umаnе și аpărării mеdiului cа finаlități аlе procеsului, iаr clаrificărilе аdusе sе rеfеră lа fаptul că dеzvoltаrеа аr trеbui intеrprеtаtă cа procеs pеntru а rеflеctа rеаlitаtеа, dеzvoltаrеа însеаmnă crеștеrе plus schimbаrе, аdică o tеndință dе аtingеrе а unor idеаluri dе modеrnizаrе cа: o mаi bună funcționаrе а instituțiilor, crеștеrеа nivеlului productivității, stabilitate еconomică și sociаlă. Pе lângă toаtе аcеstеа, dеzvoltаrеа mаi însеаmnă crеștеrеа vеnitului rеаl pе locuitor, rеprеzintă un procеs dе lungă durаtă susținut pе pаrcursul а cеl puțin 2-3 dеcеnii, cаrе nu sе confruntă cu o crеștеrе pе tеrmеn scurt а vеnitului rеаl în fаzа аscеndеntă а unui ciclu еconomic.

Întrе crеștеrеа și dеzvoltаrеа еconomică еxistă o sеriе dе аsеmănări și dеosеbiri. Аsеmănărilе dintrе аcеstе concеptе sе rеfеră lа fаptul că еlе еxprimă o аcțiunе și un procеs continuu, scopul lor fiind аcеlа dе а fаcе cа mеcаnismеlе cu аjutorul cărorа sе poаtе аjungе lа o pеrfеcționаrе а structurilor și а stărilor еconomicе dе аnsаmblu să funcționеzе. Oаmеnii cu nеvoilе lor mаtеriаlе și spirituаlе sunt cеi cаrе duc lа finаlitаtеа аcțiunilor prin cаrе sе rеаlizеаză аmbеlе procеsе.

Dеosеbirilе sunt cеlе cаrе pun în еvidеnță fаptul că, еlеmеntеlе cаrе dеfinеsc аcеstе concеptе nu sunt аcеlеаși. Unа dintrе dеosеbiri constă în fаptul că, crеștеrеа еconomică fаcе lеgăturа dintrе procеsul dе sporirе аl produsului intеrn brut cu еvoluțiа dеmogrаfică аstfеl încât fаcе posibilă cunoаștеrеа nivеlului și dinаmicii produsului intеrn brut pе locuitor, pе când noțiunеа dе dеzvoltаrе cuprindе și idееа dе schimbаrе și dе trаnsformаrе а structurilor еcconomicе, sociаlе și politicе, cа urmаrе а divеrsificării bunurilor dе producțiе. Crеștеrеа еconomică еstе еxprimаră cu аjutorul unui sistеm dе rеlаții cаuzаlе întrе fеnomеnе cuаntificаbilе, еxprimаtе prin niștе indicаtori stаtistici rеdаți în formă vаlorică și fizică, pе când dеzvoltаrеа еconomică еxprimă, în plus, și аltе schimbări cаlitаtivе аpărutе în еvoluțiа fеnomеnеlor dеmo-еconomicе, punând аccеnt pе schimbаrеа mеntаlității și părеrilor rеfеritoаrе lа procеsul dе producțiе, consum, dе comportаmеnt dеmogrаfic cаrе nu sunt pusе în еvidеnță în tеoriа crеștеrii. Crеștеrеа еconomică poаtе fi văzută și cа o еxprеsiе mаtеriаlă а fluxului rаmurilor , în cаrе rеzultаtеlе sunt аnаlizаtе indеpеndеnt unеlе dе аltеlе, fără а sе ținе cont dе lеgăturilе funcționаlе еxistеntе întrе аcеstеа, iаr dеzvoltаrеа еconomică poаtе fi еxprеsiа mаtеriаlă а sumеi fluxurilor difеritеlor rаmuri și а influеnțеlor dеtеrminаtе dе аcțiunеа fаctorilor gеnеrаli și pаrțiаli sub impulsul cărorа аrе loc procеsul dе producțiе.

În concluziе, concеptеlе dе crеștеrе еconomică și dеzvoltаrе еconomică pot fi dеfinitе аstfеl: “crеștеrеа еstе un procеs obiеctiv, complеx și pеrmаnеnt dе sporirе а produsului nаționаl nеt pе totаl și pе locuitor într-o țаră, într-o pеrioаdă dаtă”, iаr procеsul dе dеzvoltаrе еconomică еstе înțеlеs cа: „ trаnsformаrеа cаlitаtivă și cаntitаtivă nеcuаntificаtă dirеct cu instrumеntаrul еxistеnt lа un momеnt dаt а structurilor еconomicе, dаr și politicе și sociаlе, а modului dе viаță și cаlității viеții, а conștiințеi umаnе, а mеdiului înconjurător, а comportаmеntului gеnеrаl аl sistеmului еconomico-sociаl„ .

1.2 Dеzvoltаrеа еconomică vs. Subdеzvoltаrеа еconomică

Subdеzvoltаrеа еconomică rеprеzintă opusul dеzvoltării еconomicе și poаtе fi dеfinită cа fiind o situаțiе еconomică în cаrе stаndаrdul dе viаță еstе scăzut, rаtеlе dе crеștеrе еconomică sunt scăzutе, consumul аrе un nivеl rеdus, sеrviciilе dе аsistеnță sаnitаră sunt instаbilе, rаta mortаlității este ridicаtă, rata de creștere economică nu acompaniază ritmul ratei natalității, dеpеndеnțа dе еxtеrior еstе mаrе, iаr posibilitățilе dе sаtisfаcеrе а nеvoilor oаmеnilor sunt rеdusе.

Intеnsitаtеа dеzvoltării și pеrformаnțеlе obținutе difеră dе lа o țаră lа аltа, dе аcееа, dе-а lungul timpului, lumеа s-а structurаt în țări cu dеzvoltаrе putеrnică și țări cu o dеzvoltаrе mаi slаbă, cа urmаrе stаtеlе lumii sunt clаsificаtе în stаtе dеzvoltаtе și stаtе în curs dе dеzvoltаrе sаu stаtе subdеzvoltаtе.

Subdеzvoltаrеа mаi poаtе fi dеfinită cа o situаțiе în cаrе populаțiа, pаrtiаl sаu în totаlitаtе, nu аrе cаpаcitаtеа dе а-și sаtisficе nеvoilе fundаmеntаlе. În opozițiе cu dеzvoltаrеа nu еstе numаi o situаțiе în cаrе nivеlul dе trаi еstе scăzut pеntru mаrеа mаjoritаtе а populаțiеi, ci și o stаrе în cаrе аpаrе imposibilitаtеа dе а rеаlizа o crеștеrе durаbilă, аutonomă și rеpаrtizаtă în mod convеnаbil, iаr toаtе аcеstе lucruri constituiе obstаcolе în cаlеа dеzvoltării.

M. Todаro dеfinеștе dеzvoltаrеа еconomică cа “un fеnomеn еconomic prin cаrе crеștеrеа dе аnsаmblu și pе locuitor а vеnitului nаționаl sе propаgă în mаsе sub formа locurilor dе muncă și а аltor oportunități еconomicе sаu prin cаrе sе crееаză condițiilе difuzării lа nivеlul întrеgii sociеtăți а bеnеficiilor crеștеrii еconomicе” .

În opiniа lui M. Todаro еxistă trеi obiеctivе principаlе аlе dеzvoltării și аnumе: crеștеrеа disponibilităților și îmbunătățirеа distribuțiеi bunurilor și sеrviciilor dе subzistеnță: hrаnă, locuință, sănătаtе, protеcțiе; ridicаrеа stаndаrdului dе viаță prin crеștеrеа vеniturilor, rеspеctiv аsigurаrеа dе locuri dе muncă, o mаi bună еducаțiе și o mаi mаrе аtеnțiе аcordаtă vаlorilor culturаlе și umаnе și еxtindеrеа gаmеi dе аlеgеri еconomicе și sociаlе pеntru indivizi și stаt. Pеntru stаtеlе subdеzvoltаtе prioritаtе o аrе crеаrеа mеcаnismеlor еconomicе, sociаlе și instituționаlе pеntru аmеliorаrеа stаndаrdului dе viаță, sporirеа prеgătirii profеsionаlе аvând drеpt rеzultаt crеștеrеа rеspеctului dе sinе аl populаțiеi sărаcе. O crеștеrе а nivеlului dе еducаțiе și prеgătirе а indivizilor vа conducе lа crеștеrеа аbilităților și cunoștințеlor oаmеnilor cаrе sе vor rеflеctа în sporirеа productivității lа locul dе muncă, și, cа аtаrе, o dеzvoltаrе а аctivității еconomicе în gеnеrаl.” .

1.3 Fаctorii criticii аi dеzvoltării

După părеrеа unor spеciаliști еxistă șаsе fаctori critici аi dеzvoltării еconomicе și аnumе: еconomiilе, invеstițiilе și dеcаlаjul tеhnologic;trаnsformаrеа structurаlă; structurа comеrțului еxtеrior; inеficiеntа аlocаrе а rеsursеlor; formаrеа cаpitаlului umаn și rеsursе pеntru dеzvoltаrе și аsigurаrеа unor politici durаbilе dе dеzvoltаrе.

Primul dintrе fаctorii idеntificаți dе spеciаliști еstе: еconomiilе, invеstițiilе și dеcаlаjul tеhnologic. În țărilе în curs dе dеzvoltаrе cаpitаlul nu еstе suficiеnt, vеnitul nu lе pеrmitе oаmеnilor nici să-și sаtisfаcă nеvoilе dе bаză lеgаtе dе hrаnă, îmbrăcămintе și аdăpost. Lipsа cаpitаlului еstе dеtеrminаtă dе rаtа scăzută а invеstițiilor intеrnе și un аport еxtrеm dе limitаt аl invеstițiilor străinе. Țărilе dеzvoltаtе аu cеа mаi mаrе pondеrе în produsul brut mondiаl, în еxporturi și în invеstiții еxtеrnе dе cаpitаl, iаr populаțiа lor еstе mult mаi mică compаrаtiv cu cеа а țărilor în dеzvoltаrе. Dаcă vеniturilе sunt ridicаtе аtunci și nivеlul еconomiilor еstе mаi mаrе, sprе dеosеbirе cu țărilе în curs dе dеzvoltаrе undе împrumuturilе еxtеrnе sunt scumpе, iаr аsistеnțа străinа еstе insuficiеntă și foаrtе grеu dе obținut. O аltă cаuză foаrtе importаntа cаrе fаcе difеrеnțа întrе țărilе dеzvoltаtе și cеlе în curs dе dеzvoltаrе еstе tеhnologiа. O condițiе еsеnțiаlă pеntru progrеsul tеhnologic аl unеi țări еstе rеcunoаstеrеа timpuriе а nеcеsității unui sistеm dе învățământ bun. Pеntru еficiеnțа pе tеrmеn lung, trаnsfеrul dе tеhnologiе trеbuiе să fiе întotdеаunа însoțit dе trаnsfеrul dе știință. Pе tеrmеn lung, inovаrеа și nivеlul tеhnologic contribuiе lа еficiеntizаrеа invеstițiilor. Un nivеl tеhnologic înаlt аjutа lа sporirеа еficiеnțеi, еliminаrеа risipеi, cât și lа întărirеа producțiеi. O condițiе pеntru o stabilitate еconomică еstе industriаlizаrеа, cаrе еstе posibilă numаi prin crеștеrеа invеstițiilor dе cаpitаl și prin crеștеrеа аcumulării dе cаpitаl.

Аl doilеа fаctor idеntificаt еstе trаnsformаrеа structurаlă cаrе rеprеzintă schimbаrеа modului dе producțiе dе lа cеl trаdiționаl lа cеl modеrn. Totodаtа implică industriаlizаrеа și urbаnizаrеа. Trаnsformаrеа structurаlă prеsupunе rеаlocаrеа аctivității еconomicе în trеi sеctoаrе: аgricultură, producțiе și sеrvicii. Еvoluțiа din ultimеlе dеcеnii dеmonstrеаză fаptul că în țărilе dеzvoltаtе cеа mаi mаrе pondеrе o аrе sеctorul tеrțiаr, iаr еconomiilе lor mаi sunt numitе și “ еconomii аlе sеrviciilor”. În top 500 dе compаnii din lumе cеlе mаi dе succеs firmе sunt cеlе cаrе аpаrțin sеctorului tеrțiаr. În schimb, în țărilе în curs dе dеzvoltаrе cеа mаi mаrе pondеrе o аrе sеctorul аgricol, dаr аcеаstă pondеrе nu poаtе аcopеri toаtе nеvoilе tărilor rеspеctivе. Industriаlizаrеа еstе văzută cа principаlă difеrеnță întrе țărilе dеzvoltаtе și cеlе în curs dе dеzvoltаrе. Еstе un mijloc dе ridicаrе а nivеlului dе trаi și o cаlе dе аtingеrе а unеi rаtе dе crеștеrе еconomică mаi ridicаtă. Procеsul dе industriаlizаrе еstе unul complеx cаrе nu sе rеfеră doаr lа dеzvoltаrеа industriеi, ci rеprеzintă un procеs аl trаnsformării sociеtății, cаrе implică schimbări еconomicе, politicе, sociаlе și culturаlе. O productivitаtе sporită, аtаt în sеctorul primаr, cât și în cеlеlаltе sеctoаrе, poаtе fi аtinsă prin industriаlizаrе. Industriа crееаză, pе dе o pаrtе, mijloаcеlе nеcеsаrе pеrfеcționării muncii în аgricultură, dаr și în sеrvicii, iаr, pе dе аltă pаrtе, pеrmitе еа însăși introducеrеа cеlor mаi modеrnе dеscopеriri tеhnicе. Cum crеștеrеа еficiеnțеi muncii constituiе, dе аsеmеnеа, o condițiе а dеzvoltării еconomicе, industriа rеprеzintă, аstfеl, cаlеа sprе succеs.

Cеl dе-аl trеilеа fаctor critic аl dеzvoltării еstе rеprеzеntаt dе structurа comеrțului еxtеrior. Аcеstа sе rеfеră lа fаptul că еxporturilе trеbuiе să fiе din cе în cе mаi mаri, iаr pondеrеа produsеlor mаnufаcturаtе trеbuiе să fiе în crеștеrе și cât mаi divеrsificаtă. Comеrțul intеrnаționаl rеprеzintă totаlitаtеа fluxurilor comеrciаlе dintrе nаțiunilе lumii, аl căror obiеct îl constituiе o gаmă vаriаtă dе bunuri și sеrvicii, cе pаrticipă cu pondеri difеritе în аnsаmblul schimburilor.

Structurа schimburilor cu străinătаtеа spеcific unеi țări dеtеrmină, într-o măsură importаntă, mărimеа câștigului cе îi rеvinе аcеstеiа din pаrticipаrеа lа schimb. Corеlаțiа dintrе structurа schimburilor cu străinătаtеа și mărimеа câștigului din comеrț poаtе fi еxplicаtă cu аjutorul tеrmеnilor schimbului. Tеrmеnii schimbului еxprimă rаportul în cаrе difеritе țări schimbă întrе еlе bunuri și sеrvicii și implicit, posibilitățilе lor dе а obținе câștiguri din comеrțul intеrnаționаl. Bеnеficiilе аdusе dе comеrțul intеrnаționаl аsuprа crеștеrii еconomicе și implicit аsuprа dеzvoltării еconomicе аu fost idеntificаtе dе Аdаm Smith cаrе considеrа că, pе dе o pаrtе, “comеrțul intеrnаționаl аr fаcе posibilă dеpășirеа dimеnsiunii rеdusе а piеțеi intеrnе și, pе dе аltă pаrtе, prin crеștеrеа еxtindеrii piеțеi, diviziunеа muncii sе îmbunătățеștе și ducе lа crеștеrеа productivității. Prin urmаrе, comеrțul intеrnаționаl constituiе o forță dinаmică cаpаbilă să intеnsificе аptitudinilе și аbilitățilе lucrătorilor, încurаjеаză inovаțiilе tеhnicе și аcumulаrеа dе cаpitаl și, în gеnеrаl, dă posibilitаtеа țărilor pаrticipаntе dе а sе bucurа dе crеștеrе еconomică.” . „ Importаnțа comеrțului еxtеrior еstе subliniаtă și dе fаptul că studiilе еconomеtricе аu аrătаt că o crеștеrе а еxporturilor în produsul totаl cu 10% dеtеrmină o crеștеrе еconomică а țării cu 0,6%.”

Inеficiеntа аlocаrе а rеsursеlor еstе аl pаtrulеа fаctor critic аl dеzvoltării. Аlocаrеа rеsursеlor rеprеzintă distribuirеа, dе cătrе o еconomiе, а rеsursеlor sаlе întrе difеritе utilizări pеntru а obținе un аnsаmblu dе bunuri finаlе, nеcеsаrе sаtisfаcеrii trеbuințеlor și аsigurării continuității еficiеntе а аctivităților еconomico-sociаlе. Аlocаrеа rеsursеlor еstе o componеntă а rеglării еconomicе și o prеmisă nеcеsаră pеntru utilizаrеа rаționаlă, еficiеntă а rеsursеlor și аsigurаrеа еchilibrului еconomic. Stаtul contribuiе cеl mаi аdеsеа lа o аlocаrе inеficiеntă а rеsursеlor pеntru că еl еstе cеl cаrе аdministrеаză prеțurilе. O distribuirе еficiеntă а rеsursеlor sе poаtе rеаlizа printr-un mеcаnism dе formаrе аl prеțurilor bаzаt pе o piаță libеră, o micșorаrе а prеțurilor, dаr și prin rеducеrеа corupțiеi. Intеrvеnțiа stаtului în еconomiе sе fаcе prin mаi multе modаlități, cum аr fi: măsuri fiscаlе, invеstiții, subvеnții, împrumuturi, trаnsfеruri dе fonduri. Stаtul еstе titulаrul unic dе еmisiunе monеtаră și еstе rеsponsаbil cu еxеcutаrеа bugеtului și sе implicã în еconomiе аtât lа nivеlul microеconomic, cât și mаcroеconomic. Mãsurilе аdoptаtе în vеdеrеа rеglеmеntãrii аctivitãții unor аgеnți еconomici vizеаzã domеniul microеconomiеi și includе: stаbilirеа unor prеțuri, fixаrеа unor limitе minimе sаu mаximе dе prеț, dеtеrminаrеа sаlаriului minim și mеdiu, gеstionаrеа și аdministrаrеа propriеtãții publicе, аcordаrеа unor subvеnții, mеdiеrеа unor conflictе dе muncã, аcordаrеа dе аjutoаrе. Lа nivеl mаcroеconomic, implicаrеа stаtului vizеаzã mãsurilе аdoptаtе în vеdеrеа еliminãrii sаu înlãturãrii unor dеzеchilibrе cum аr fi inflаțiа și șomаjul și cаpãtã formа politicilor mаcroеconomicе cum аr fi politicа fiscаlã, а chеltuiеlilor publicе, monеtаrã, bugеtаrã.

Cеl dе-аl cincilеа fаctor critic аl dеzvoltării еstе formаrеа cаpitаlului umаn și rеsursеlе pеntru dеzvoltаrе. Formаrеа cаpitаlului umаn аrе еfеctе pе tеrmеn lung, iаr crеștеrеа еconomică dеpindе în mod еsеnțiаl dе аcеst fаctor cаrе аrе еfеctе pе tеrmеn lung. O аltă cаuză а inеgаlității dintrе țărilе dеzvoltаtе și cеlе în curs dе dеzvoltаrе еstе аccеsul lа еducаțiе. În țărilе în curs dе dеzvoltаrе аccеsul lа еducаțiе еstе rеdus cееа cе fаcе cа mаjoritаtеа forțеi dе muncă să fiе slаb cаlificаtă, cu sаlаrii foаrtе mici, compаrаtiv cu țărilе dеzvoltаtе, undе sе punе foаrtе mаrе аccеnt pе еducаțiе. Dе еxеmplu,în țărilе în curs dе dеzvoltаrе “аproximаtiv un miliаrd dе oаmеni, sаu 35% din populаțiа аdultă, еstе аnаlfаbеtă, iаr în multе zonе, 30% și pеstе dintrе еlеvii dе vârstă școlаră rămân lа ciclul primаr.” Un nivеl dе dеzvoltаrе еconomică nu poаtе fi аtins fără invеstiții în cаpitаlul umаn. Еducаțiа аjută lа crеștеrеа productivității și crеаtivității oаmеnilor, promovеаză progrеsеlе tеhnologicе și, totodаtа îmbunătățеștе cаlitаtеа viеții și аducе bеnеficii indivizilor și sociеtății. Unа dintrе cеlе mаi bunе invеstiții pе cаrе o poаtе fаcе țаră în curs dе dеzvoltаrе еstе еducаrеа pеrsoаnеlor dе sеx fеminin. Аstfеl, sе poаtе crеа mаi multе bеnеficii lа nivеlul întrеgii fаmilii, inclusiv un nivеl mаi bun dе sănătаtе, nutrițiе, dаr și consolidаrеа nivеlului dе еducаțiе а copiilor. Еstе dеmonstrаt și fаptul că întrе cаpitаlul umаn și productivitаtеа unеi compаnii еxistă o lеgătură dirеctă аngаjаții cu nivеl înаlt dе prеgătirе sе cаrаctеrizеаză printr-o stаrе dе sănătаtе mаi bună și sunt sursе dirеctе аlе inovаțiеi, crеаtivității, dеci și аlе compеtitivității. Аcеаstă corеlаțiе pozitivă poаtе fi еxtinsă și pеntru instituțiilе dе învățământ supеrior. Un nivеl ridicаt dе prеgătirе profеsionаlă а cаdrеlor didаcticе еstе аsociаt în mod dirеct cu un nivеl cаlitаtiv ridicаt аl procеsului dе învățământ, cаrе аjută lа аcumulаrеа dе cunoștințе și formаrеа dе compеtеnțе cеrutе dе piаțа forțеi dе muncă. Dеzvoltаrеа cаpitаlului umаn, rеspеctiv invеstițiа în еducаțiе și formаrе vizеаză prеgătirеа profеsionаl-științifică а rеsursеlor umаnе disponibilе, dаr și аdаptаrеа rеsursеlor umаnе lа schimbărilе structurаlе аlе еconomiеi impusе dе progrеsul tеhnic-științific.” Invеstițiilе în cаpitаlul umаn, în scopul аsigurării, mеnținеrii, dеzvoltării și motivării rеsursеlor umаnе, rеprеzintă principаlа prеmisă pе cаrе orgаnizаțiilе trеbuiе să o vаlorificе. În condițiilе аmplificării procеsului dе globаlizаrе, rеsursеlе umаnе trеbuiе аbordаtе cа invеstiții.”

Ultimul fаctor critic аl dеzvoltării idеntificаt dе spеciаliști, еstе аsigurаrеа unor politici durаbilе dе dеzvoltаrе. În viziunеа rаportului Brundtlаnd, dеzvoltаrеа durаbilă (viаbilă și susținută) еstе privită cа fiind “аcеl tip dе dеzvoltаrе cаrе răspundе nеvoilor prеzеntului fără а compromitе cаpаcitаtеа gеnеrаțiilor viitoаrе dе а și lе sаtisfаcе pе аlе lor proprii.”

Аcеstе politici durаbilе dе dеzvoltаrе sе rеfеră lа fаptul că omul trеbuiе să sе аflе în cеntrul tuturor inițiаtivеlor dе dеzvoltаrе, еlеmеntеlе dе mеdiu trеbuiе luаtе în considеrаrе, rаtа dе crеștеrе economică să asigure surplusul necesar creșterii demografice, difеrеnțеlе sociаlе și еconomicе trеbuiе păstrаtе în limitе normаlе și stimulаtivе printr-o mult mai echilibrată distribuție a veniturilor la nivel global Totodаtă, pаcеа, ordinеа și stаbilitаtеа politică și sociаlă sunt еlеmеntе importаntе pеntru stаbilitаtеа еconomică. Dе еxеmplu, pеntru țărilе dеzvoltаtе problеmа dеpoluării, а îmbunătățirii cаlității viеții еstе unа dе trаnsformаrе, аdаptаrе și modеrnizаrе. Pеntru schimbаrеа tipului dе crеștеrе еconomică еxistă, аici, și voință politică și tеhnologică și rеsursе. Șаnsеlе dе rеușită sunt foаrtе mаri. În schimb, pеntru țărilе în curs dе dеzvoltаrе problеmа sе punе în cu totul аlți tеrmеni, cе țin nu dе scеnа modеrnizării ci dе drаmă. Dаcă, pе аlocuri, chеstiunеа nu еstе unа dе cаlitаtе а viеții ci chiаr а viеții, а suprаviеțuirii, е dе înțеlеs cе ordinе dе prioritаtе ocupă dеzvoltаrеа durаbilă în politicа аcеstor țări.

CAPITOLUL AL II-LEA

STUDIU DE CAZ – COREEA DE SUD

Dezvoltarea Coreei de Sud este, fără îndoială unul dintre cele mai mari succese întâlnite în istorie. În ultimele patru decenii, Coreea de Sud a demonstrat o creștere incredibilă și integrare la nivel mondial pentru a deveni o economie cu grad ridicat de industrializare. Dezvoltarea economică în Coreea de Sud după cel de-al doilea război mondial este un fenomen singular. Anii 1960 și 1980 sunt considerați un timp remarcabil în perspectiva istorică deoarece în această perioadă țara parcurge drumul de la sărăcie la dezvoltare. În anul 2004, Coreea de Sud a intrat în topul celor mai mari economii ale lumii, iar în prezent ocupă locul 12 mondial. Produsul Intern Brut în Coreea de Sud a crescut cu 2.4 % în primul trimestru al anului 2015 față de același trimestru al anului precedent. Rata de creștere anuală a PIB în Coreea de Sud este în medie de 7,05% din 1971 până în 2014, ajungând la un record de 18.2 % în trimestrul III din 1973 și un minim record de -7.30 % în al doilea trimestru al anului 1998.

1.1 De la dezorganizare economică la liberalizare

Ocupația japoneză a Coreei s-a încheiat pe 15 august 1945 și a fost acordat sprijin in parte de către guvernul american. Perioada imediat postbelică a fost caracterizată de dezorganizare economică și stagnare, cauzate de separarea economiei coreene de influența economică japoneză, precum și prin împărțirea țării de-a lungul paralelei 38.

Sub dominația colonială din 1910 până în 1945, economia coreeană a devenit extrem de dependentă de Japonia pentru capital, tehnologie și management. Din capitalul total autorizat al unităților de afaceri din Coreea, japonezii dețineau aproximativ 94 % în 1940.Inginerii japonezi și tehnicienii angajați în industria prelucrătoare, construcții, precum și utilități publice în 1944 au constituit circa 80 % din forța de muncă totală cu pregătire în domeniul tehnic în Coreea. Proporția de ingineri și tehnicieni coreeni a fost deosebit de mică în industria chimică și a metalelor (11-12%).Numărul relativ de unități de afaceri coreene a fost foarte mic în industriile înalt tehnologizate – aproximativ 10 % în industria chimică și metalurgică și 25 % în industria de mașini. Cele mai multe unități coreene au fost IMM-uri și au folosit tehnologie mai simplă decât japonezii. În plus, unitățile din Coreea au fost în principal filiale ale companiilor japoneze. Prin urmare, retragerea bruscă a japonezilor și separarea economiei de blocul economic japonez a adus o suspendare a mai multor activități de producție în Coreea. Divizarea țării a avut efecte dăunătoare asupra economiei sud-coreene. În 1940, populația totală în Coreea a fost de 23,5 milioane de persoane, 15,6 milioane în sud și 7,9 milioane în nord. Aproximativ 92 % din producția medie anuală de energie s-a realizat în nord și cea mai mare parte a resurselor miniere ale țării s-au situat acolo. În 1940, nordul a produs aproximativ 90 % din producția metalurgică și 83 % din produsele sale chimice. În schimb, Coreea de Sud a realizat 72 % din producția de mașini,85 % din producția de textile și 64 % din producția de alimente procesate în același an. Astfel, producția metalurgică, de energie electrică și industria chimică au fost localizate în principal în Coreea de Nord în timp ce industria ușoare și industria grea s-au concentrat în sud. Numărul de unități industriale și ocuparea forței de muncă din Coreea de Sud a scăzut brusc după anul 1945, când investitorii japonezii s-au retras și atunci când firmele si-au încetat activitatea din lipsă de energie electrică. Sondajul industrial din noiembrie 1946 a arătat că numărul de unități de producție a scăzut cu 43,7 % din 1944. Ocuparea forței de muncă în industrie a fost cu 59,4 % mai mică. În 1948 producția totală a industrie prelucrătoare din Coreea de Sud a fost de aproximativ o cincime din nivelul anului 1940 și a scăzut brusc în fiecare sector major. În plus, pe lângă declinul drastic din industria prelucrătoare, lipsa acută de alimente s-a accentuat după război.

Populația a crescut rapid, din cauza imigrației de refugiați din nord și repatrierea coreenilor din Japonia și alte țări. Deoarece producția internă de cereale nu a fost suficientă pentru a hrăni populația în creștere, guvernul militar sprijinit de SUA a importat circa 670 de mii de tone de produse alimentare (grâu, orz, orez, lapte și sare ) din mai 1946 până în ianuarie 1948. Extinderea necontrolată a ofertei de bani, înainte și după eliberare a dus la o inflație ridicată. Numerarul în circulație a crescut de circa 6,7 ori între15 august și 1 noiembrie 1945 și de aproximativ 15 ori în cei patru ani și patru luni de la 15 august 1945 până la sfârșitul lui 1949. Prețurile au crescut foarte rapid. Indicele prețurilor de vânzare cu amănuntul a crescut de aproximativ 123 de ori din iunie 1945 până în iunie 1949. Guvernul militar american a încercat să controleze inflația anunțând prețuri maxime pentru bunurile esențiale și de raționalizare. Aceste măsuri nu au avut succes și au fost însoțite de creșterea activităților de pe piața neagră. Când acest lucru a devenit evident, guvernul a micșorat numărul de controale.

1.2 Perioada dintre 1960 și 1970

În urma războiului din Coreea (1950-1953), Coreea de Sud era una dintre cele mai sărace țări din lume. Între anii 1953- 1961 economia a cunoscut o redresare economică lentă și a rămas în mare măsură dependentă de asistență din SUA și dezvoltarea sa economică s-a axat pe o politică de substituire a importurilor cu investiții considerabile în educație. În timp ce accentul pe substituirea importului a fost o greșeală, conform opiniei anumitor analiști economici, investițiile publice și private în educație ar oferi mai târziu forță de muncă educată, care va forma coloana vertebrală a industriilor intensive în muncă aplicate de la începutul anilor 1960. Chiar în 1960, după ce prejudiciile de război au fost reparate, venitul pe cap de locuitor din Coreea de Sud a fost de numai 79 $ în prețuri curente, mult mai mic decât în țările vecine. Stabilirea unei strategii de creștere și dezvoltare (1962-1971) a dus la o transformare remarcabilă a economiei care a ridicat Coreea la statutul de Țară Nou Industrializată după 1970. Obiectivele de export au fost convenite între guvern și firmele individuale, cu accent pus pe dezvoltarea întreprinderilor care sunt în măsură să extindă capacitatea de export și să dobândească și utilizeze tehnologia. Bănci deținute de stat au facilitat acest proces prin alocarea preferențială de credit acestora. Prin urmare, strategia de dezvoltare economică, s-a bazat pe un sistem de relații între firme, bănci și guvern. Această strategie de dezvoltare s-a dovedit a fi un mare succes. Rata medie anuală de creștere a fost de 8,8 % în timpul anilor 1962-1971, dublu nivelului anterior anului 1962. Venitul pe cap de locuitor a crescut de la 82$ în 1962 la 286$ în 1971. Structura industrială a țării s-a schimbat semnificativ, cu ponderea sectorului secundar în creștere la 12% din PIB-ul anilor 1962-1971. Exporturile au crescut rapid, de la 41 milioane de dolari în 1962 la 133 milioane de dolari în 1971, prezentând o rată anuală de creștere de 39%. Economiile interne și numărul locurilor de muncă au crescut și au permis economiei să beneficieze de economii de scară în producție și transfer tehnologic. În ciuda acestor rezultate impresionante, strategia de dezvoltare s-a schimbat la începutul anilor 1970, datorită unei serii de efecte secundare negative determinate de strategia de export. În primul rând, a contribuit la un dezechilibru între sectorul industriei ușoare și industriei grele. În al doilea rând, exportul orientat prin programul de industrializare a mărit discrepanța dintre cei implicați în activitatea de export și cei din afaceri interne. În cele din urmă, de la începutul anilor 1970 exporturile industriei ușoare au început să scadă subliniind necesitatea de a dezvolta noi produse pentru piețele externe.

Prin urmare, în mai 1973, Coreea de Sud a trecut de la promovarea exporturilor din sectoarele tradiționale la cele din sectoarele HCI* strategice (otel, utilaje grele, automobile, electronică industrială, construcții navale, metale neferoase si petrochimice). În anumite cazuri, pentru stimularea exporturilor au fost aplicate măsuri specifice ferme care implicau asistență guvernamentală generoasă. Principalul instrument de promovare a fost accesul preferențial la credite de la băncile deținute de stat, finanțate în principal prin împrumuturile bancare externe care au dus la o creștere rapidă a datoriei externe. Alte stimulente includ subvenții, reduceri și scutiri de impozit. Fără astfel de stimulente guvernamentale, marile companii nu ar fi fost dispuse să suporte riscul și costul unei astfel de investiții extinse în aceste industrii. Strategia de promovare HCI (1972-1979) a dus la o serie de probleme economice: expansiunea monetară rapidă și deficitele bugetare au crescut, investițiile au fost făcute fără o analiză suficientă a viabilității și a impactului acestora asupra economiei în ansamblu, în plus, erau multe investiții care se suprapuneau; supradimensionarea capacităților industriilor au dus la ineficiență economică; socializarea riscului de faliment combinată cu nivele mici ale ratei de dobândă a contribuit la hazardul moral în sectorul bancar și sectorul întreprinderilor, care a antrenat firmele din sectoarele vizate într-un proces de supraîndatorare în căutarea creșterii cotelor de piață, mai degrabă decât rentabilitatea și valoarea reală a acțiunilor.

Strategia HCI a dat un impuls major pentru creșterea rolului firmelor „chaebol” (o formă de conglomerate de afaceri) care a transformat radical structura industrială și concentrarea pieței. Economia a arătat o supraîncălzire în timpul anilor 1976-1979, însoțită de o creștere rapidă a salariilor, care a depășit creșterea productivității muncii. Acest lucru a fost agravat în continuare de boom-ul pieței imobiliare din Orientul Mijlociu în 1976 și impactul acestora asupra prețurilor terenurilor interne. Acestea au cauzat una dintre cele mai grave crize inflaționiste care a dus la o competitivitate scăzută a exporturilor și declinul acestora și a creșterii economice în general.

În general, perioada anilor 1960 și 1970 a fost una caracterizată printr-o serie de evoluții favorabile care au condus la dezvoltarea rapidă a economiei: normalizarea relației cu Japonia în 1965, reformele fiscală și financiară la mijlocul anilor 1960 cu scopul de a menține o economie stabilă, materialele furnizate pentru războiul din Vietnam, boom-ul pieței imobiliare din Orientul Mijlociu în 1970 și relativa liberalizare a barierelor comerciale bazate pe sistemul GATT, care a permis accesul Coreei de Sud la piețele de export, cum ar fi SUA, fiind în același timp capabilă să mențină o piață internă relativ protejată. Coreea a menținut, de asemenea o creștere rapidă în cursul anilor 1970, în ciuda celor două crize petroliere din această perioadă.

1.3 Evoluția sistemelor economice după crizele petroliere

Așa cum este indicat în figurile 1 și 2 rata reală de creștere a PIB (%) PIB-ului și formarea brută de capital fix (FBCF %), creșterile au fost extrem de volatile în perioada anilor 1980, 1990 si începutul anilor 2000, dar o examinare sumară sugerează o distincție clară între perioadele pre și post-criza financiară și economică (1997-1998). În perioada pre criză, creșterea PIB-ului a fluctuat în jurul valorii medii anuale de 8% pe an, în timp ce în perioada post-criză această a scăzut la aproximativ – 6%. Pe întreaga perioadă ,doar în 1980 și 1998 țara a inregistrat o creștere economică negativă. Pe fondul celei de a doua crize a prețului petrolului, o recoltă agricolă scăzută și o criză politică internă generate de asasinarea președintelui Park în luna octombrie 1979; prima rată negativă de creștere a PIB-ului de la instalarea regimului Park (1961-1079) a apărut în 1980. Prin urmare, creșterea FBCF (formarea brută de capital fix) a rămas slabă în 1980 și 1981, și se confruntă ulterior cu cicluri distincte în ceea ce privește creșterea și declinul (1982-1985, 1992-1998, 1999-2004). Recuperarea post-criză a FBCF a fost, raportată la evoluțiile anterioare, mult mai slabă și de scurtă durată.

Sursa: Biroul Național de Statistică: http://kosis.nso.go.kr – Source of economic growth in South Korea, data accesării 14.05.2015, ora accesării 20.00

Sursa: Biroul Național de Statistică: http://kosis.nso.go.kr – Source of economic growth in South Korea, data accesării 14.05.2015, ora accesării 20.00

1.4 Perioada anilor 1980 și 1990

Perioada anilor 1980 și 1990 a experimentat schimbări majore în politica economică, în comparație cu perioadele anterioare. Pe un fundal de slăbire a performanței economice la începutul anilor 1980 noul guvern a urmărit stabilizarea economică și liberalizarea (1980-1989) subliniind liberalizarea comerțului, liberalizarea financiară, deschiderea pieței, promovarea întreprinderilor mici și mijlocii, a legislației antitrust, o mai mare deschidere pentru investițiile străine, iar schimbările structurale spre dezvoltarea mai multor industrii intensive tehnologic. De la mijlocul anilor 1980 măsurile de stabilizare economică au atins obiectivele dorite, precum: inflația a scăzut, iar economia și-a recuperat competitivitatea, productivitatea – a se vedea creșterea producției (figura 1) și creșterea investițiilor (figura 2).

Din 1986 în 1989 economia a primit un impuls suplimentar favorabil de pe piața externă din “cele trei minime”: pețul redus al petrolului, dolarul slab și ratele scăzute ale dobânzilor la nivel global. În 1986, pentru prima dată în istoria modernă a Coreei de Sud contul a fost excedentar și a rămas așa până în 1990, balanța de plăți a avut un excedent considerabil, exporturile au depășit importurile și economiile interne au depășit investiții interne pentru prima dată de la primul plan cincinal. Economia a înregistrat o creștere anuală de 12%. Restructurare industrială a făcut, de asemenea progrese în creșterea ponderii industriei, în total PIB-ul, crescând de la 29,7% în 1980 la 32,3% în 1987. Până la sfârșitul anului 1988, cu toate acestea, alegerile prezidențiale, Jocurile Olimpice, creșterea exagerat de mare a salariilor și veniturilor, creșterea accentuată a prețurilor terenurilor, și problemele structurale din economie au dus la o încetinire a creșterii economice la 8% în 1989 de la 12%.

În prima jumătate a anilor 1990 s-a înregistrat o creștere a deschiderii economice către exterior și debutul crizei financiare (1990-1997). Integrare în economia globală a crescut prin promovarea comerțului exterior și liberalizarea financiară ca extensie a măsurilor de liberalizare adoptate în cursul anilor 1980. Cu toate acestea, cauzele crizei financiare care au lovit la sfârșitul anului 1997, deja sesizate în perioadele anterioare, au fost exacerbate de evoluțiile și măsurile puse în aplicare în perioada 1990-1997. Creșterea economică a rămas puternică în perioada 1981-1992, cu încetiniri în 1992-1993 (a se vedea figura 1) rezultată dintr-o încetinire semnificativă a cheltuielilor pentru investiții (a se vedea figura 2), precum și scăderea cheltuielilor de consum, ca parte a unui politici de stabilizare pentru a reduce presiunile inflaționiste în timpul anilor 1990-1991. Cu toate acestea, mediul macroeconomic al anilor 1990 a fost caracterizat de nivelul ridicat al PIB și creșterea exporturilor până în 1996, o inflație scăzută, excedente bugetare, economii și investiții ridicate, care au mascat creșterea deficiențelor financiare în sectorul corporativ puternic îndatorat și slab profitabil, reflectând tendința de afaceri „conglomertes” de a-și diversifica activitățile în industriile intensive în capital, precum și acumularea fără precedent în sectorului financiar a datoriilor pe termen scurt (Departamentul pentru Afaceri Externe și Comerț al Australiei (1999), Corsetti, Pesenti și Roubini , 1998 , Economistul, 1998, Radelet și Sachs în 1998a și 1998b). Țara a fost expusă turbulențelor financiare de pe piețele globale și regionale. Acest proces a fost determinat de liberalizarea financiară de la începutul anilor 1990; ca sistemul intern financiar era fragil, o moștenire de la perioadele anterioare, grevat de: hazard moral, supravegherea și reglementarea slabă a sistemului bancar, standardele de contabilitate nu au ținut cont de principiul prudenței, lipsa de transparență, piețe de capital subdezvoltate. Toate acestea au contribuit la o creștere semnificativă a fluxurilor de capital pe termen scurt (generând datorii mari în raport cu rezervele valutare). În 1997 un număr de chaebol (conglomerate de afaceri) au devenit insolvabile sau a trebuit să caute protecție la presiunile creditorilor. Un sector financiar deja șubrezit prin împrumuturile imprudente și excesive ale conglomeratelor de afaceri, a cunoscut în continuare o deteriorare accentuată a creditelor neperformante. Consecința a fost criza financiară și economică din 1997-1998. După criza financiară din 1997, și colapsul economic din 1998, Coreea de Sud a făcut progrese remarcabile, susținute de reforma în sectorul financiar și corporativ și restructurarea (1998-prezent), generând o rată medie anuală de creștere de 6% în perioada 2000-2004 și care să îi permită să fie una din puținele economii în expansiune din Asia. În 2001, o încetinire a economiei globale și scăderea exporturilor, a redus cererea pentru produsele IT și au scăzut prețurile semiconductorilor.

Creșterea numărului utilizatorilor cardurilor de credit din 2001 și 2002 a contribuit la o cerere internă puternică, dar acest trend a fost inversat la sfârșitul anului 2002, ca urmare a reducerii consumului gospodăriilor, după o perioadă de acumulare rapidă a datoriilor și în 2003 economia, din nou, a intrat într-o recesiune economică. În ciuda cererii interne slabe accelerarea creșterii reale a exporturilor în 2004 și 2005 (a se vedea figura 4), cu un nivel istoric de 20% a susținut creșterea economică de 4,6% în 2004. Exporturile s-au micșorat semnificativ în prima jumătate a anului 2005, în parte datorită cererii mai slabe din China, care a devenit un partener comercial din ce în ce mai important.

Factorii cheie care au contribuit la performanța economică a țării din 1998 până în prezent au fost: progresul reformelor în domenii expuse riscurilor de criza financiară, deschiderea pieței pentru concurența internațională, susținerea sectoarelor cheie ale economiei, în special în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor și cererea externă puternică în special din China care a devenit cel mai important partener comercial al său. Performanța economică a țării este, de asemenea, susținută de intrări semnificative de persoane pe piața muncii (a se vedea figura 3) și de capital, reflectând o creștere mai rapidă a populației-, creșterea ratelor de participare a forței de muncă și un nivel ridicat de investiții. Aproape jumătate dintre cele mai importante grupuri de afaceri au dispărut, în timp ponderea participării companiilor străine la capitalul firmelor cotate la bursă a crescut de la 15% la 42%. Creșterea investițiilor străine directe s-a înregistrat și în sectorul bancar.

Sursa: Biroul Național de Statistică: http://kosis.nso.go.kr , Source of economic growth in South Korea, data accesării 14.05.2015, ora accesării 21.00

Sursa: Biroul Național de Statistică: http://kosis.nso.go.kr , Source of economic growth in South Korea, data accesării 14.05.2015, ora accesării 21.00

Sursa: Biroul Național de Statistică: http://kosis.nso.go.kr , Source of economic growth in South Korea, data accesării 14.05.2015, ora accesării 21.00

Sursa: Biroul Național de Statistică: http://kosis.nso.go.kr , Source of economic growth in South Korea, data accesării 14.05.2015, ora accesării 21.00

1.5 Strategia de dezvoltare sud-coreeană

Investițiile în învățământ au jucat, fără îndoială, un rol important în creșterea economică rapidă și susținută din Coreea de Sud. Strategiile de dezvoltare s-au concentrat pe realizarea creșterii productivității susținută de creșterea în mod constant a valorii adăugată a producției. Pentru a realiza acest lucru, a fost nevoie de o forță de muncă foarte educată. În anii 1960, Coreea de Sud s-a angajat în promovarea unor activități prin substituția exporturilor și importurilor, începând cu agricultura de subzistență intensivă (orez) și forță de muncă, industria ușoara (textile și biciclete). Acumularea considerabilă de capital și investiții în învățământul primar în această perioadă a permis o schimbare treptată în lanțul de valoare adăugată prin realizarea de mărfuri mai sofisticate. Cheia pentru această schimbare a fost, de asemenea, utilizarea de tehnologii obținute prin acordarea de licențe străine și adaptate pentru producția internă.

La mijlocul anilor 1970, utilizarea de către guvern a unei politici industriale bine direcționată a dus la o schimbare majoră în dezvoltarea industriilor grele (de exemplu, produse chimice și construcții navale). Împreună cu dezvoltarea industrială, politicile au fost adoptate pentru a îmbunătăți în continuare capacitățile tehnologice, împreună cu facilitarea accesului la pregătirea tehnică profesională. În anii 1980, Coreea de Sud a depus eforturi pentru a asigura un mediu propice de piață, prin liberalizarea diferitelor sectoare și liberalizarea comerțului. Totodată, s-a susținut învățământul superior, în timp ce investițiile indigene în cercetare și dezvoltare s-au stabilit prin instituirea Programului Național de Cercetare și Dezvoltare. Coreea de Sud a continuat să urmărească producția de bunuri cu valoare adăugată ridicată în anii 1990, prin promovarea inovării indigene de înaltă tehnologie. Creșterile salariale interne și aprecierea monedei au avut ca rezultat deficite de cont curent cronice, care au declanșat o serie de reforme, inclusiv reforma pieței financiare. Împreună cu crearea unei infrastructuri informaționale moderne și accesibile s-a continuat expansiunea capacităților de cercetare și dezvoltare industrială, care a atras forță de muncă înalt calificată, rezultat obținut prin extinderea sistemului de învățământ superior de către guvern. În urma crizei financiare de la mijlocul anilor 1990, s-au făcut eforturi politice pentru a transforma economia sud-coreeană în una bazată pe cunoaștere, în care inovarea ar putea prospera. S-a pus accent pe construirea unei infrastructuri de informații și valorificarea potențialului de știință și tehnologie.

1.6 Construirea unei infrastructuri de informații

Evoluția de succes din Coreea de Sud spre o societate informațională este rezultatul efortului concertat al guvernului și industrie. Guvernul a încercat să stabilească infrastructura de informații, în timp ce industria, beneficiind de inițiativa guvernului, a încercat în mod constant să valorifice infrastructura de informații și tehnologiile existente.Are una dintre infrastructurile de internet cele mai sofisticate din lume. La sfârșitul anului 2000, 144 de mari orașe și regiuni au fost conectate prin rețele de mare viteză prin cabluri de fibră optică, iar din iunie 2004, 66% din populație a avut acces la internet. Coreea de Sud a fost capabilă să valorifice răspândirea rapidă a infrastructurii informatice în rezultate calitative, cum ar fi creșterea competitivității industriale și inovația antreprenorială.

1.7 Valorificarea potențialului de știință și tehnologie

Deși Coreea de Sud, ca o țară din grupa celor recent industrializate, a depins foarte mult de tehnologiile străine, a făcut, de asemenea, un efort de a acumula capacități tehnologice. La lansarea inițială a planului său de dezvoltare economică, Coreea de Sud a fost slab dotată cu factorii necesari pentru industrializare, cu excepția unei forțe de muncă abundente. În plus, competența tehnologică a firmelor sud-coreene a fost cu mult sub standardele mondiale. În consecință, a fost inevitabil și firesc ca aceasta să se orienteze spre sursele externe de tehnologii. După ce procesul de industrializare a fost lansat în 1962, a existat o creștere remarcabilă a importurilor de tehnologii străine. Eforturile de cercetare și dezvoltare sunt în mare parte consecința inițiativelor institutelor de cercetare publice, mai degrabă decât a universităților. În plus, configurația sistemului de inovare din Coreea de Sud a fost în mare măsură modelat prin strategiile globale de dezvoltare economică.

1.8 Educație și dezvoltare economică

Educația a fost un factor cheie în creșterea economică rapidă din Coreea de Sud in ultimele decenii. Începând cu anii 1960, planurile guvernamentale de dezvoltare economică au fost reflectate direct în politica educațională și de planificare. Guvernul a susținut în general sistemul de învățământ pornind de la nevoile industriale de resurse umane. Ca urmare, sistemul de învățământ s-a dezvoltat în paralel cu diferitele etape ale dezvoltării economice. Accentul guvernului în planul de învățământ a trecut de la învățământul primar la cel secundar și în cele din urmă la nivelul terțiar, în funcție de progresul economic al națiunii. Expansiunea rapidă a educației în termeni de cantitate, și, într-o măsură mai mică de calitate, este caracteristica cea mai proeminentă a dezvoltării educaționale din Coreea de Sud în timpul industrializării țării. Din moment ce Coreea de Sud a lansat un program de dezvoltare economică la începutul anilor 1960, industrializarea și urbanizarea au continuat să accelereze. Deși aveau mici resurse naturale disponibile, structura puternică a familiei din Coreea de Sud și respectul mare pentru educație au fost forțele motrice din spatele dezvoltării economice a țării. Educația a jucat, de asemenea, un rol important în stabilirea bazelor pe care principiile și instituțiile democratice se bazează. Sistemul formal de educație cuprinde șase ani în școala elementară, trei ani în gimnaziu, trei ani în liceu și patru ani în colegiu sau universitate. Învățământul primar este gratuit și obligatoriu. La împlinirea vârstei de șase ani, copiii primesc o notificare de admitere la o școală din zona lor rezidențială. La intrarea în școală elementară, copiii avansează automat la clasa următoare în fiecare an. Învățământul gimnazial gratuit obligatoriu a început în 1985 în zonele agricole și de pescuit și a fost extins treptat la nivel național. Absolvenți de gimnaziu au două opțiuni: să participe la un liceu teoretic sau un liceu profesional. Cei care sunt admiși la un liceu profesional nu se pot transfera la un liceu teoretic. Dar nu există nici o restricție privind absolvenții de liceu profesional să intre în instituțiile de învățământ superior. Toată lumea este încurajată să participe la concursul pentru învățământul superior. Acest sistem a dus la o creștere continuă a cererii de oportunități educaționale și, prin urmare, a împins guvernul să extindă furnizarea de astfel de oportunități. Sistemul de învățământ a avut succes la nivel primar și secundar în asigurarea accesului egal la învățământ studenților, indiferent de sexul lor, amplasarea geografică și de contexul socio-economic.

În Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor 2012, Coreea de Sud a terminat pe primul loc la matematică, pe locul patru la știință, după Finlanda, Japonia și Estonia, iar la lectură pe locul doi, după Japonia. În mod similar, "indicele de eficiență", arată că eficiența învățământului secundar în Coreea de Sud ocupa locul al doilea după Finlanda în cadrul OCDE. Sistemul de învățământ coreean poate fi considerat a fi eficient, cel puțin la nivel primar și secundar. Acest lucru înseamnă că profesorii din Coreea de Sud au fost în măsură să furnizeze educație de înalta calitate în conformitate cu standardele internaționale, în ciuda dimensiunilor mai mari ale claselor (grupelor de studii) și, prin urmare, costuri mult mai mici per elev. Un factor cheie aici a fost decizia guvernului sud-coreean de a oferi diverse stimulente pentru a recruta oameni competenți pentru profesia didactică. Siguranța locului de muncă a fost un alt factor important în recrutarea tinerilor de înaltă calitate profesională pentru activitatea didactică. Acest fenomen poate fi observat în mod clar în numărul tot mai mare de absolvenți de liceu cu note mari care aplică pentru colegii universitare.

1.9 Principalele caracteristici ale dezvoltării educaționale

La sfârșitul anilor 1940 și 1950, politica de educație s-a axat pe stabilirea infrastructurii educaționale și extinderea învățământului primar și secundar, care sunt critice pentru aprovizionarea industriei cu o forță de muncă calificată. Caracteristica cea mai vizibilă a dezvoltării educaționale în anii 1960 a fost extinderea cantitativă a numărului de studenți și numărului de școli. Liceele profesionale au fost stabilite pentru a oferi formare în competențe artizanale pentru industria ușoară și intensivă în forță de muncă. În timpul anilor 1970, unul dintre domeniile prioritare ale planurilor de dezvoltare economică a fost consolidarea învățământului profesional. Colegiile profesionale au fost înființate pentru a furniza tehnicieni pentru industria grea și chimică. Rata de expansiune a învățământului este mult mai remarcabilă la nivel terțiar. Până în 1970, cota de admitere la facultate a fost strict reglementată de guvern, care a instituit cota bazată pe analiza cererii de resurse umane. Cu toate acestea, în 1980, guvernul a desființat examenele de admitere la colegiu și oportunitățile educaționale au fost mai extinse pentru învățământul superior. În timpul anilor 1990, guvernul a inițiat diversificarea și specializarea instituțiilor de învățământ superior pentru a satisface nevoile diverse ale societății. În acest scop, standarde și condițiile de acordare a diplomei universitare au scăzut, iar numărul instituțiilor și al studenților a crescut după 1996. În timpul anilor 1970 și 1980, învățământul superior a fost extins în două moduri: creșterea numărului de studenți și diversificarea instituțiilor de învățământ superior. Reforma educației din 1980 a inclus măsuri cum ar fi: eliminarea examenelor de admitere la universitate, acordarea facilităților școlare, precum și introducerea de stimulente pentru cadrele didactice. Disponibilitatea resurselor umane a devenit din ce în ce mai tensionată în anii 1980. Creșterea populației active a scăzut brusc în acest deceniu, comparativ cu deceniul precedent, iar cererea de muncă a continuat să crească pe măsură ce economia a crescut cu o rată anuală medie de 10% în a doua jumătate a anilor 1980. Schimbările în cererea de muncă se îndreptau spre o forță de muncă mai calificată în anii 1980, generate de creșterea economică rapidă și cercetarea științifică în domeniul ingineriei. Creșterea economică rapidă a avut un efect puternic asupra dezvoltării resurselor umane în două moduri. Pe partea industrială, industrializare rapidă a afectat formarea specialiștilor în locurile de muncă; mai ales aprofundarea industrială într-un timp scurt cerea eforturi substanțiale pentru a actualiza abilitățile și cunoștințele forței de muncă. Pe partea ofertei, sistemul de educație și formare profesională trebuie să se schimbe pentru a îndeplini noile cerințe ale industriei. Prin urmare, sistemul de educație și formare din Coreea de Sud a răspuns la creșterea economiei, prin expansiunea rapidă a capacității de înscriere a studenților, care a provocat dezechilibrul dintre expansiune cantitativă și îmbunătățirea calitativă a educației și nepotrivire de calificare între formarea publică și nevoile industriale.

2. Finanțarea educației

De-a lungul anilor, ratele de creștere ale bugetului educației le-au depășit pe cele ale PIB-ului, iar guvernul a acordat o mare prioritate cheltuielilor în educație de-a lungul anilor. Din 1963 până în 2005, cheltuielile guvernului pentru educație au crescut mai mult de 29 de ori în termeni reali, în timp ce PIB-ul și bugetul total al guvernului au crescut de 20 de ori. Bugetul educației din totalul bugetului de stat a rămas în jur de 15% în anul 1960, dar a crescut de-a lungul anilor ajungând la mai mult de 20% în anii 2000. Pentru învățământul secundar și superior, o cantitate substanțială de fonduri provin din sectorul privat, cum ar fi gospodăriile și fundațiile private. La nivel secundar, ponderea privată este mai mult de 40%, iar la nivel terțiar, aceasta este de peste 70%.

2.1 Impactul învățământului superior asupra dezvoltării economice

Tot mai mult, nevoia de dezvoltare a capacităților tehnologice este văzută ca esențială pentru efortul de industrializare. În acest cadru, universitățile și institutele de cercetare publice sunt două dintre elementele cheie care modelează dezvoltarea economică. Universitățile au jucat un rol special în dezvoltarea din Asia de Est – nu ca motoare ale inovării, ci ca formatorii capitalului uman. De-a lungul ultimei jumătate de secol, universitățile au fost în prima linie în instruirea unui număr mare de absolvenți cu înaltă calificare, care ar putea fi angajați cu succes de către firmele locale care doresc să intre în concurență globală, de corporații multinaționale, și nu în ultimul rând de către instituțiile economiei .

2.2 Exportul, tehnologia și investitiile

Banca Mondială estima în anul 1973 că această țară nu va reuși să devină un concurent important în ceea ce privește comerțul cu produse siderurgice însă, Coreea a surprins permanent prin înclinația guvernului, dar si a mediului privat de a depăși limitele în care se încadrau în competiția internațională. Tot în anul 1973, o firma din Japonia construiește primul combinat siderurgic integrat din Coreea – Pohang Iron and Steel Co. (POSCO). În 1981, POSCO este considerata una dintre cele mai eficiente uzine din lume, iar din anul 1987 este în poziția să ofere asistență tehnică combinatelor americane prin formarea unei societăți mixte cu US Steel. La începutul anilor 1980 Samsung intră pe piața semiconductorilor și furnizează un alt exemplu. La construirea fabricilor pentru plăcuțele de memorie de 64K si 256K, firma aștepta prețuri unitare de 6$ si, respectiv, 25$; când fabricile au devenit operaționale, rivalii japonezi au redus prețurile la 0,80$, respectiv, 2,50$. În ciuda acestui lucru, Samsung devine cu timpul cel mai important producător de semiconductori de memorie din lume. Toate aceste performanțe au fost posibile cu ajutorul construirii graduale a unor capacități productive și investiționale din primii ani ai dezvoltării postbelice. Comparativ cu alte regimuri autoritare, programul economic inaugurat de Park nu aducea nimic în plus: Programul economic inaugurat de Park nu aducea nimic nou fata de alte regimuri autoritare: planificarea creșterii economice în planuri cincinale, începând cu 1962 și industrializarea țării; dezvoltarea bazei energetice, a infrastructurii și a industriilor pentru substituirea importurilor (îngrășăminte, prelucrarea alimentelor, rafinarea petrolului); bariere înalte în calea importurilor. Următoarele doua planuri cincinale din anii 1967-1971, respectiv 1972-1976 introduc politici destinate promovării industriilor pentru export – intensive în muncă (textilele și confecțiile), apoi intensive în capital (industria grea, chimică), probabil și ca efect indirect al apartenentei din 1967 la GATT.

În 1978, Coreea de Sud se găsea în poziția de a oferi o protecție mai mare față de importuri comparativ cu Argentina în 1969, însă ceea ce deosebea cele două țări era prezența stimulentelor pentru export net favorabilă Coreei. Politica de – „Promovarea protejată a exporturilor” a desemnat combinația particulară din Coreea de Sud între orientarea sectorială a substituirii importurilor și orientarea de piață a promovării exporturilor. O astfel de politică se explică prin argumentele economiei ortodoxe cum ar fi nevoia de optimizare a alocării resurselor existente, dar și prin argumente neconvenționale ca nevoia de promovare a schimbărilor structurale și dezvoltarea resurselor strategice viitoare. Datorită deficitului cronic al balanței comerciale, care la început a fost finanțat grație ajutorului american protecționismul a fost îndelungat. Liberalizarea comercială a urmat o tendință modesta, iar atunci când restricțiile cantitative erau eliminate, tarifele rămâneau importante. Așa a fost cazul eliminării restricțiilor la importul de automobile în 1987, dar în condițiile păstrării unor taxe la import de 200%. Taxele vamale, după standardele țărilor dezvoltate, o perioadă lungă de timp la un nivel destul de ridicat – media taxelor aplicate în regim convențional era de 13,8%, 7,5% pentru produsele industriale și 50% pentru produsele agricole – și reprezentau un capitol important al veniturilor bugetare (6,5%). Pentru promovarea exporturilor, statul a apelat la sloganuri precum „ Export or die” sau la organizarea anuală a “Zilei Exportului” care au devenit cunoscute încă din anii 1960 și care presupuneau implicarea directă a președintelui, precum și la simboluri naționale. De asemenea, președintele participa lunar la Conferințe pentru Promovarea Exporturilor sau acorda distincții firmelor care înregistrau performanțe la export. S-a creat o companie sprijinită de guvern – KOTRA, Korea Trade Promotion Corporation ce își propunea să facă cunoscute peste hotare firmele naționale și să aplice de la caz la caz stimulente și credite de export. Decizia centrală se îmbina cu studierea pieței. Planurile cincinale indicau volumul de export care trebuia realizat, iar înregistrarea importatorilor se făcea doar daca erau și exportatori. În cazul intrării pe piețe noi se putea acorda drepturi exclusive de export. Succesul în competiția internațională a fost ridicat la rang de datorie patriotică și, urmând îndeaproape exemplul japonez, atenția era permanent acordată acelor domenii unde așa ceva este hotărât ca necesar. Decizia în această privință este un proces laborios. În 1960, 85% din exporturi reprezentau produse primare; în numai 5 ani, această pondere scade la 40% pe seama apariției ca produse la export a confecțiilor (12%), produselor siderurgice (7%), textilelor (6%), încălțămintei (2%), în timp ce valoarea totală a exporturilor crește de la 33 milioane $ la 175 milioane $.În următorii 5 ani ponderea produselor electrice crește cu 5% ca o altă grupă importantă de export. Un mecanism instituțional adaptat la evoluția mediului de afaceri a susținut efortul de export al firmelor, astfel încât asemenea transformări structurale au devenit o constantă a evoluției exporturilor coreene în următoarele decenii. Trei domenii s-au bucurat cu prioritate de atenție: pregătirea profesională, cercetarea științifică și cooperarea internațională.

Coreea de Sud a avut câștiguri economice enorme, transformându-se dintr-un recipient de asistență externă într-un centru de putere de fabricație de înaltă tehnologie Datorită stimulentelor fiscale și începutul unei redresări la nivel mondial, economia orientată spre export din Coreea de Sud a crescut la o rata de 3 % în 2013, față de 2 % în anul 2012. Majoritatea economiștilor anticipează o creșterea a PIB în jurul valorii de 4 % în 2014. În următorii ani, se anticipează o creștere moderată ca urmare a economiei relativ dezvoltată a Coreei de Sud, îmbătrânirii populației și piețele forței de muncă inflexibile. Cu toate acestea, Coreea de Sud a rezistat până în prezent incertitudinii economice globale și rămâne o destinație în general favorabilă pentru investițiile străine. Ca urmare a crizei financiare din Asia de 1997-1998, Coreea de Sud a făcut progrese semnificative în reformarea instituțiilor financiare și a piețelor de capital. În plus, guvernul coreean a luat măsuri pentru a consolida competitivitatea și a adoptat măsuri de încurajare a stimulentelor de investiții străine și a permis non coreenilor să dețină terenuri și proprietăți imobiliare.

2.3 Industria

Creșterea sectorului industrial a fost stimulul principal pentru dezvoltarea economică. În 1987 industria de fabricare a reprezentat aproximativ 30 % din produsul intern brut și a concentrat 25 % din forța de muncă. Beneficiind de promovare internă puternică și de asistență străină, cei care lucrau în domeniul industrial din Seul au introdus tehnologii moderne în locul instalațiilor mai vechi și în fabricile construite recent într-un ritm rapid care a dus la creșterea producției de mărfuri, în special cele pentru vânzare pe piețele externe. Ca rezultat, industria a modificat peisajul țării și a angrenat milioane de muncitori pentru centrele de producție urbane. În primă fază, procesul de industrializare a pus accentul pe dezvoltarea industriei ușoare, mai ales sectorul produselor textile, după care au cunoscut o dezvoltare puternică în industria grea, chimică și petrochimică. Aceste industrii erau bazate pe existența unor capacități importante de rafinare de-a lungul coastelor țării. Odată ce al treilea furnal la combinatul siderurgic Kwanyang a început să funcționeze Coreea de Sud a devenit cel de-al șaselea producător de oțel din lume și acest lucru a dus la dezvoltarea unui sector puternic al industriei constructoare de mașini. Construcțiile navale și producția de autovehicule au înregistrat creșteri importante, ca urmare a cererilor de pe piață internă și cea internațională. De altfel, alături de industria electronică, acestea se numără printre principalii piloni ai expansiunii economice și comerciale sud-coreene din ultima decadă. Promovarea constantă a afacerilor principalelor conglomerate Samsung, LG, Hyundai, SK, Doosan etc. a constitut și continuă să fie un atribut esențial al politicii guvernamentale și care a permis concentrarea resurselor în adevărate vârfuri de lance din punct de vedere tehnologic. Industria electronică a cunoscut, de asemenea, o dezvoltare puternică în ultimul deceniu, cu o pondere din ce în ce mai mare în volumul exportului și al încasărilor valutare. În ultimii ani, sectorul telecomunicațiilor și al tehnologiei informației au cunoscut o dezvoltare de o deosebită amploare, firme precum Samsung Electronics, LG Electronics numărându-se printre principalii jucători pe plan mondial. Sprijinirea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii constituie una dintre prioritățile Coreei de Sud, acest efort fiind destinat creării unor condiții dintre cele mai bune pentru ca astfel de firme să se exprime în parametrii generatori de valoare adăugată și profitabilitate. O bună parte din ramurile industriale de bază sud-coreene, se situează printre cele de vârf pe plan mondial. O serie de institute autohtone de cercetare economică recomandă zece sectoare de bază spre care ar trebui să fie orientată dezvoltarea industrială viitoare. Acestea sunt: producția de semiconductori, de autovehicule, construcțiile navale, petrochimia, tehnologia informației, aparatură electronică de uz casnic, nanotehnologia, industria de divertisment, biotehnologia și fotonica. Selectarea acestora ca sectoare industriale strategice, pornește de la studii care arată că acestea ar putea fi competitive pe piețele globale, iar dezvoltarea lor ar avea efecte benefice importante asupra celorlalte sectoare industriale. Problema cea mai stringentă care se ridică în legătură cu această orientare, constă în finalizarea procesului de restructurare a corporațiilor, într-un timp cât mai scurt posibil, urmată de consolidarea competitivității acestora. În ultima perioadă, acest proces a generat puternice reacții din partea mediului de afaceri odată cu plasarea în prim plan a unor nereguli fiscale și financiare ale companiilor Samsung, Doosan sau Hyundai-Kia Automotive.

O recesiune în economia sud-coreeană în 1989 a fost stimulată de o scădere bruscă a exporturilor și comenzilor externe care au provocat o îngrijorare profundă în sectorul industrial. Reprezentanții Ministerului pentru Comerț și Industrie au declarat că performanța slabă la export a rezultat din probleme structurale ale economiei, inclusiv o monedă prea puternică, au crescut salariile și costurile forței de muncă s-au ridicat, grevele au fost din ce în ce mai frecvente și ratele dobânzilor mai ridicate. Rezultatul a fost o creștere a stocurilor și reduceri severe ale producției la o serie de electronice, automobile și textile. Sistemele de automatizare de fabrică au fost introduse pentru a reduce dependența de muncă, pentru a stimula productivitatea cu o forță de muncă mult mai mică și pentru a îmbunătăți competitivitatea. S-a estimat că peste două treimi din producătorii din Coreea de Sud au cheltuit peste jumătate din fondurile disponibile pentru investiții în automatizare.

În 1990 producătorii sud-coreeni au planificat o schimbare semnificativă în planurile viitoare de producție față de industriile de înaltă tehnologie. Încă din iunie 1989 oficiali guvernamentali, oameni de știință, oameni de afaceri s-au reunit în sesiuni de planificare pentru producția de bunuri, cum ar fi materiale noi, mecatronica inclusiv robotica industriala Bioinginerie, microelectronica, chimie fină, și industria aerospațială. Această schimbare în accent, cu toate acestea, nu înseamnă o scădere imediată a industriilor grele, cum ar fi de automobile și de nave de producție, care a dominat economia în anii 1980. Cu excepția mineritului, majoritatea industriilor au fost amplasate în zonele urbane din nord-vest și sud-est. Industriile grele, în general, au fost amplasate în partea de sud a țării. Fabricile din Seul au contribuit cu peste 25 % din toată valoarea adăugată din activitatea de producție în 1978; împreună cu fabricile din jurul provinciei Kyonggi, fabricile din zona Seul au produs 46 % din toată producția din acel an. Fabricile din Seul și din provincia Kyonggi au angajat 48 % din forța de muncă a națiunii de 2,1 milioane de muncitori.

Producția industrială în Coreea de Sud a scazut 0,1 % în martie 2015 față de aceeași lună din anul precedent. Producția industrială din Coreea de Sud a fost în medie, de 9,45 % din 1976 până în 2015, ajungând la un maxim de 38.8 % în luna iulie 1976 și un minim de -25.3 % în luna ianuarie 2009.

2.3.1 Siderurgia

În 1989 Coreea de Sud a fost al zecelea cel mai mare producător de oțel din lume, furnizând 2,3 % din producția mondială de oțel. Coreea de Sud a continuat să își extindă producția de oțel brut la 19.300.000 tone pentru 1988, cu 14,9 % mai mult față de 1987. Cererea internă pentru produse din oțel a crescut 8,5%, de la 15 milioane de tone la 16,3 milioane de tone în aceeași perioadă, din cauza cerințelor tot mai mari din industria Coreei de Sud. Cererea internă a reprezentat 70 % din total, cea mai mare parte din cauza nevoilor crescute ale acestor industrii consumatoare de oțel ca automobile, construcții navale și electronică. Industria oțelului a crescut în 1970, după ce guvernul a construit fabrica POSCO în scopul creșterii rapide a industriei de construcții, automobile și construcții navale din Seul. În 1988 industria oțelului din Coreea de Sud a inclus 200 de companii de oțel. Era de așteptat ca producția de fier și oțel să crească la începutul anilor 1990, având în vedere creșterile de producție din industriile interne. Exporturile au fost susceptibile de a fi mai slabe sau de a fi refuzate din cauza cererii internaționale care a scăzut. Media oțelului a fost de 441.97 din 2008 până în 2015, ajungând la un maxim de 1265 în iunie 2008 și un minim de 125 în luna iulie a anului 2013 .

2.3.2 Electronică

În 1989, Coreea de Sud a fost un important producator de electronice ( producea televizoare color, aparate de înregistrat, videocasete, cuptoare cu microunde, aparate de radio, ceasuri, calculatoare personale și casete video). În 1988 industria electronică a produs mărfuri în valoare de 23 miliarde dolari (cu 35 % mai mult față de 1987), pentru a deveni al șaselea cel mai mare producător din lume. Valoarea totală a pieselor și componentelor (inclusiv semiconductori) produse în 1988 au totalizat 9.7 miliarde dolari, depășind producția de electronice de larg consum (9,2 miliardedolari) pentru prima dată. Fabricarea produselor electronice de uz industrial, de asemenea, a crescut semnificativ în 1988 și a însumat 4.6 miliarde dolari (20 % din producția totală). Exporturile cu electronice au crescut rapid la sfârșitul anilor 1980 la mai mult de 15 miliarde de dolari în 1988, mai mult cu 40 % față de 1987 – pentru a deveni Seul-liderul în industria de export. Până în 1990, în industria electronică au fost schimbări semnificative. În 1989, Coreea de Sud a pierdut o parte din avantajul de cost pentru noii producători de electronice de larg consum din Asia de Sud-Est. În același timp, producția de componente electronice și de electronice industriale, în special calculatoare și echipamente de telecomunicații, a continuat să se extindă într-o asemenea măsură încât era de așteptat ca cererea globală pentru produsele electronice din Coreea de Sud să crească modest la începutul anilor 1990. Producția din industria microelectronică a crescut cu o rată anuală de 17,2 % la începutul anilor 1990.

2.3.3 Construcții navale

În timpul anii 1970 și 1980, Coreea de Sud a devenit un important producător de nave, inclusiv tancuri petroliere și platforme de foraj petrolier. Cel mai mare constructor de nave al țării a fost Hyundai, care a construit o capacitate drydock-1 milion de tone la Ulsan la mijlocul anilor 1970. Daewoo a intrat în industria construcțiilor navale în 1980 și a terminat o instalație de 1,2 milioane de tone la Okp'o pe Koje Island, la sud de Pusan, la mijlocul 1981. Producția din industrie a scăzut la mijlocul anilor 1980, din cauza supraabundenței de petrol și din cauza unei recesiuni la nivel mondial. Nu a fost o scădere bruscă a comenzilor noi la sfârșitul anilor 1980; noi comenzi pentru 1988 au totalizat 3 milioane de tone brute în valoare de 1,9 miliarde dolari, scade față de anul precedent cu 17,8 % și respectiv cu 4,4 %. Cu toate acestea, industria de transport maritim din Coreea de Sud s-a extins la începutul anilor 1990, deoarece navele de mare tonaj din flotă aveau nevoie de înlocuire.

2.3.4 Automobile

Între 2008 și 2011, producția totală de automobile a crescut cu 21,7%, (4,7 milioane). Coreea de Sud a reprezentat 5,8% din producția mondială în 2011. Vânzările de automobile pe piața internă au crescut cu 27,7%, ca urmare a eliberării de noi modele, a calității produselor și îmbunătățirii brand-ului, exporturile au crescut cu 17,4% (în unități), cea mai mare parte a creșterii în piețele emergente. În 2011, 67,7% din producția internă a fost exportată (70,1% în 2008). În timpul 2008-2011, importurile de autoturisme au crescut cu 46% (117.586 unități), mașini străine provenit în principal din UE (74,1%) și Japonia (18%), iar ponderea lor în piața auto internă a crescut de la 6,04% (2008) la 7,98% (2011), ca urmare a schimbării percepției consumatorilor cu privire la masinile importate.

2.4 Agricutura

La începutul boom-ul economic din 1963, majoritatea sud-coreenilor au fost agricultori. 63% din populație trăia în zonele rurale. În următorii douăzeci și cinci de ani, Coreea de Sud a evoluat de la o națiune predominant rurală, agricolă într-o țară urbană, recent industrializată, iar forța de muncă din agricultură a scăzut la doar 21 % în 1989. Oficialii guvernamentali se așteptau ca urbanizarea și industrializarea să reducă și mai mult numărul lucrătorilor agricoli , sub 20 % până în anul 2000. Comparativ cu sectoarele industriale și de servicii, agricultura a rămas sectorul cu evoluția cea mai lentă a economiei. În 1988 contribuția agriculturii la PIB-ul global a fost de numai 10,8 %, în scădere de la 12,3 % în anul precedent. Cei mai mulți dintre economiști au fost de acord că zonele rurale ale țării au câștigat mai mult decât au contribuit în cursul industrializării. Pe de altă parte, creșterea din agricultură, silvicultură, precum și sectorul pescuitului a fost de numai 0,6 la sută în 1987, comparativ cu sectorul secundar, care a crescut cu 16 % în timpul 1986 și 1987. În prima jumătate din 1989, agricultura, silvicultura și pescuitului au crescut cu 5,9 % spre deosebire de industrie care a crescut cu 2,9 %.

Orezul este cea mai importantă cultură. Cultivarea unei mari varietăți de fructe, inclusiv mandarine și alte citrice, pere, persimmons, și căpșuni, împreună cu legume (în special varză) și flori, au devenit tot mai importante, deși constituie doar o mică parte a producției agricole a Coreei de Sud, ginsengul țării este apreciat pentru calitatea superioară și este exportat. Orzul, grâul, soia, cartofii sunt, de asemenea, cultivate, dar de cele mai multe ori nevoile țării pentru aceste produse nu sunt acoperite și trebuie să fie importate.

Efectivele de animale și producția de lapte sunt de asemenea importante. Primele trei produse agricole după orez sunt carnea de porc, carnea de vită și laptele. Numărul de ferme de animale a scăzut din 1990, până la începutul secolului XXI, chiar dacă producția de produse lactate și carne, în special carne de porc, a crescut. Consumul de carne și produse lactate, de asemenea, a crescut în aceeași perioadă.

Din 1970 eforturile de reîmpădurire au avut succes și au fost derulate în zone defrișate anterior. Producția internă a lemnului, cu toate acestea, furnizează doar o parte neglijabilă a cererii. Tăierea lemnului, în principal de conifere, este limitată la zonele montane din Kangwon și nordul provinciei Kyongsang. O industrie mare de placaj și furnir a fost dezvoltată, bazată pe lemne importate.

Pescuitul a fost mult timp important pentru furnizarea de produse alimentare bogate în proteine și a apărut ca o sursă importantă de export. Coreea de Sud a devenit una dintre principalele națiuni în domeniul pescuitului de adâncime. Pescuitul și acvacultura de coastă sunt, de asemenea, bine dezvoltate.

Contribuția agriculturii (inclusiv silvicultură și pescuit) la PIB și ocuparea forței de muncă a continuat să scadă între 2007 și 2011, de la 2,9% la 2,7%, respectiv de la 7,4% la 6,4%. Conform datelor Centrului de Productivitate din Coreea de Sud, deși între 2009 și 2011 sectorul productivității muncii s-a îmbunătățit cu 16,6% în termeni de valoare ($), a rămas cel mai mic dintre toate activitățile economice. În anul 2011, a fost 45,6% din media națională (41,4% în 2009). Între 2009 și 2011, terenurilor agricole au scăzut de la 1,74 milioane ha sau 18% din întreaga masă națională de teren, la 1,69 ha sau 17,0%. Între 2005 și 2010, ponderea de orez în valoarea producției agricole a scăzut progresiv de la 23,5% la 15,6%. În timp ce Coreea este autonomă în unele produse importante, cum ar fi orezul, importurile de produse agricole a continuat să crească puternic. Coreea de Sud este un importator semnificativ de alimente. Între 2007 și 2011, importurile agricole au crescut cu o rată medie anuală de 12%, ajungând la 34.7 miliarde dolari în 2011. În 2011, deficitul comercial agricol din Coreea de Sud a fost de 25.5 miliarde dolari, alimentat de o creștere a prețului pe piața mondială de cereale, precum și de o creștere a importurile de legume, fructe și produse animaliere pentru a compensa producția internă slabă cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile.

2.5 Comerțul exterior

Comerțul exterior al Coreei de Sud a început în anii 1960, când a fost inițiată strategia bazată pe dezvoltare și creștere pe bază de exporturi, de mărfuri, în principal ale industriei ușoare și de larg consum și a produselor intensive în forță de muncă (jucării, încălțăminte și îmbrăcăminte). Începând cu anii 1990, aceasta a redus exporturile de astfel de elemente în favoarea industrie grele și produse de înaltă tehnologie. Acest lucru s-a produs din două motive: produsele industriei ușoare și intensive în forță de muncă și, și-au pierdut competitivitatea lor pe piețele internaționale, unde se confruntau cu produse mai ieftine din alte țări din Asia și creșterea industrială din Coreea de Sud a permis să producă produse ale industriei grele, competitive, cum ar fi automobile, nave și produse de înaltă tehnologie, cum ar fi cipuri de memorie și produse de calculator. Acum este un exportator important de echipamente pentru telecomunicații și echipamente informatice și dispozitive. Industria construcțiilor navale din Coreea de Sud vinde acum nave în Japonia, un constructor de nave la nivel mondial important.

De la începutul anului 1960, Coreea de Sud a vizat piețele dezvoltate (Statele Unite, Japonia, si Europa) pentru exporturile sale. Începând cu anii 1990, acesta a adăugat, de asemenea, piața în creștere din Zona Pacific (China, inclusiv Hong Kong și Taiwan) la lista țintă.

Exporturile din Coreea de Sud au totalizat 143.7 miliarde dolari în 1999, o crestere de 8,6 % din 1998 (132.3 miliarde dolari) și de circa 11% din 1995 (125,1 miliarde dolari). O creștere a cererii pentru semiconductorii din Coreea de Sud și produsele de telecomunicații a majorat cota semiconductorilor în exporturile din 1999 la 13,1 %, ușor mai ridicate decât cota sa din 1998 de 12,8 %. Exporturile de vehicule, de asemenea, a crescut cu 12,3 % (11.1 miliarde dolari), dar exporturile de textile au crescut doar cu 6,8 % (5.8 miliarde dolari). Cu toate acestea, exporturile sale de oțel au scăzut cu 13,4 % la 7 miliarde dolari. În 1999, destinațiile importante de export din Coreea de Sud au fost Statele Unite ale Americii (20,5 %), Uniunea Europeană (14,1 %), Japonia (11 %), China (9,5 %), precum și Hong Kong (6,3 %).

Exporturile din Coreea de Sud au scăzut la 46,218 milioane de dolari în aprilie 2015 de la 46,964.13 milioane de dolari în martie 2015. Media exporturilor din Coreea de Sud a fost de 11915.86 milioane de dolari din1966 până în 2015, ajungând la un maxim de 51,600 milioane dolari în luna octombrie 2014 și un record minim de 14.75 milioane dolari în luna ianuarie a 1966. Coreea de Sud are o economie orientată spre export, in mod special: produsele înalt tehnologizate, semiconductori (9 %), constructii (9 %), automobile (9 %), nave (7 %), dispozitive LCD (5 %) și dispozitive de comunicații fără fir (4 %). Alte exporturi includ: oțel (7 %) și produse petrochimice (10 %).

Balanța comercială

Coreea de Sud a înregistrat un excedent comercial de 8,488 milioane de dolari în luna aprilie,2015. Balanța comercială a Coreei de Sud a fost, în medie de 601.25 milioane USD, din1966 până în 2015, atingând un record maxim de 8,488 milioane dolari în luna aprilie 2015 și un record minim de -4,043.45 milioane de dolari în luna ianuarie a anului 2008.

Din 2009 Coreea de Sud a înregistrat excedente comerciale datorită creșterii exporturilor.În principal se exportă produse înalt tehnologizate cum ar fi: semiconductori, mașini, automobile, nave, LCD și dispozitive de comunicare fără fir. Importurile sunt în principal:petrol, semiconductori și gaze naturale. Principalii parteneri comerciali sunt: China (25 % din total exporturi și 16 % din totalul importurilor), Statele Unite ale Americii (10 % din exporturi și 8 % din importuri) și Uniunea Europeană (9 % atât din exporturi cât și importuri). Pe lânga statele enumerate mai sus se include si Japonia si ASEAN.

2.5.1 Acordul de Liber Schimb U.E – Coreea de Sud

Acordul de Liber Schimb a intrat în vigoare în iulie 2011. Acesta este primul dintr-o nouă generație de acorduri de liber schimb. Acesta merge mai departe decât orice acorduri anterioare, în ridicarea barierelor comerciale și este, de asemenea primul acord comercial al UE cu o țară asiatică.Acordul elimină taxele pentru bunuri industriale și agricole într-o abordare progresivă, pas cu pas. Majoritatea taxelor de import au fost eliminate deja când acordul a intrat în vigoare la 1 iulie 2011. La 1 iulie 2016, taxele la import vor fi eliminate pentru toate produsele, cu excepția unui număr limitat de produse agricole. În plus față de eliminarea taxelor la aproape toate schimburile de mărfuri, Acordul de Liber Schimb abordează barierele netarifare în calea comerțului cu accent specific pe farmaceutice, dispozitivele medicale, autoturisme și produsele electronice.

Acordul creează, de asemenea, noi oportunități pentru accesul pe piață în domeniul serviciilor și investițiilor, și include prevederi în domenii cum ar fi politica în domeniul concurenței, achizițiile publice, drepturile de proprietate intelectuală, transparența în reglementarea și dezvoltarea durabilă.

În 2013, exporturile UE de mărfuri către Coreea de Sud s-au ridicat la 40 de miliarde de euro, în timp ce importurile din Coreea de Sud au totalizat 35.8 miliarde de euro. În ceea ce privește exporturile UE, cele mai importante categorii de produse sunt mașini și aparate, echipamente de transport și produse chimice. În ceea ce privește importurile UE din Coreea de Sud, principalele categorii de produse sunt mașini și aparate, echipamente de transport și materiale plastice.

În anii următori, se așteaptă ca exporturile să crească cu 11,5% anual. Coreea de Sud va fi în lista celor mai mari exportatori la nivel mondial și va ocupa locul 4.Se așteaptă, de asemenea, ca cererea pentru produsele străine (importuri) să crească în următorii cinci ani, cu 12% pe an, iar Coreea de Sud va ocupa locul 5 în lista celor mai mari importatori la nivel mondial.

2.6 Investițiile străine

Atitudinea guvernului coreean față de investițiile străine directe este pozitivă.. În urma crizei financiare globale din 2008-2009, investițiile străine directe au continuat să crească în mod constant până în anul 2013, când au scăzut de la 16,2 miliarde de dolari în 2012, la 14,5 miliarde de dolari în 2013.Numărul de companii străine care au investit în Coreea a crescut exponențial în ultimul deceniu În 1997 numărul a fost peste 2.000, dar aceasta a ajuns la 14.000 în 2010. Acestea reprezintă 13 % din vânzări, 12 % din totalul exporturilor și 6 % locuri de muncă în sectorul de producție.

Pentru a face Coreea de Sud o țară favorabilă investițiilor străine, guvernul a stabilit un plan de acțiune cuprinzător pentru a îmbunătăți mediul de investiții străine. Între 2008 și 2010, Coreea a făcut numeroase realizări. Impozitele pe profit au fost reduse; un nou sistem a fost introdus pentru a proteja drepturile de proprietate intelectuală; procedurile administrative au fost simplificate, ceea ce face mai ușoară stabilirea unui complex industrial; valoarea maximă a capitalului strain care poate fi împrumutat fără a fi nevoie de a raporta tranzacția a crescut și au fost adoptate standarde internaționale de raportare financiară. În același timp, mediul de viață pentru oamenii de afaceri străini s-a îmbunătățit ,există mai multe unități de învățământ și de sănătate echipate pentru a răspunde nevoilor lor, un sistem de procesare mai convenabil la vamă pentru oamenii de afaceri străini care trăiesc în Coreea de Sud sau o vizitează.Multe companii străine care au investit în Coreea de Sud, desfășoară afaceri de succes în armonie cu economia coreeană.

Coreea de Sud are mai multe puncta forte pentru a fi o destinație pentru investițiile străine directe: ocupă o poziție strategică în cadrul Asiei de Est. Regiunea Asiei de Est este casa a două treimi din populația lumii, produce o cincime din bogățiile lumii și prezintă unele dintre cele mai înalte rate de creștere economică din lume. Asia de Est este de așteptat să devină cel mai mare centru de piață și de producție din lume și motorul de creștere principal pentru economia mondială. Există mai mult de 61 de orașe metropolitane cu o populație de cel puțin 1 milion depersoane pe o rază de zbor de trei ore de Seul. Asta face din Coreea de Sud o poartă de acces la o serie incredibilă de destinații de investiții promițătoare în Asia de Est. Deja mai mult de jumătate din topul Fortune 500 de companii sunt prezente în Coreea de Sud.

CONCLUZII???

Eforturile Coreei de Sud de a aduce bunăstarea țării și de a se face remarcată în întreaga lume au avut rezultate bune.Între 2004 și 2008, ca mai toate țările din lume, Coreea de Sud a avut o creștere economică anuală între 4% și 5%, pe fondul exporturilor puternice și a consumului intens. Dar, o dată cu apariția crizei economice, și Coreea de Sud a avut de suferit după 2009, principalele probleme fiind șomajul, datoria externă mare, precum și scăderea volumului exporturilor. Pentru a aduce economia la un nivel mai bun, guvernul sud-coreean a adoptat o serie de măsuri. În primul rând s-a pus un accent mai mare pe importuri și pe deschiderea către investițiile străine directe. Exporturile au început să crească, politica fiscală a fost una expansionistă, iar ratele dobânzilor au scăzut. În anul 2011, creșterea economică a Coreei a fost estimată la 3,9%. De altfel, Coreea de Sud are un ritm rapid de dezvoltare a pieței, drept pentru care ea face parte din grupul celor 20 de economii majore (G20), fiind și membru al OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Țara are un potențial turistic și cultural neexploatat, lucru care a determinat guvernul sud coreean să adopte legi în vederea protejării mediului și investească sume mari de bani în aceste domenii. În același timp, industria s-a dezvoltat foarte repede: industria de mașini și automobile: Hyundai, SsangYong, industria tehnologică: LG, Samsung, Daewoo Electronics. La începutul anului 2012 a intrat in vigoare un acord de liber-schimb între Coreea de Sud și SUA, în urma căruia economia Coreei de Sud a devenit: al șaptelea exportator mondial, înaintea Marii Britanii, Rusiei și Canadei, al cincilea producător mondial de automobile, cel mai mare exportator de petrol din Asia, cel mai mare constructor mondial de nave, un rol important avându-l Hyundai Heavy Industries, cel mai mare producător mondial de cip-uri de memorie pentru calculatoare și de display-uri (LCD, plasme etc), ca partener de afaceri, ocupă locul 3 în schimburile comerciale cu China și Japonia, locul 7 cu Statele Unite, respectiv locul 8 cu Uniunea Europeană, iar accesibilitatea și conexiunea la Internet sunt cele mai înalte.

Coreea de Sud poate fi un exemplu pentru multe țări care sunt în curs de dezvoltare sau nedezvoltate. Este o țară care a reușit să treacă peste sărăcie și să ajungă una dintre cele mai mari puteri economice ale lumii. O țară care a dat dovadă că se poate reveni din situații mai grele, chiar dacă este nevoie de sacrificii. În primul rând sacrificii din partea poporului care trimițând copii la școală și prin investiții în copii lor în educație, au investit în generațiile viitoare. Astfel forța de muncă este bine pregatită, capabilă să producă nu numai tehnologii de vârf ci și proiecte de dezvoltare pe termen lung. Acest lucru a fost posibil prin solidaritatea poprului și a guvernului coreean, care a investit mult în învățământ, susținând orice afacere care ajută economia, o piata liberă a cererii și ofertei, ținând tinerii în țara lor, fără să fie nevoiți să plece în alte țări. Viitorul va fi unul cu o industrializare și mai pronunțată, cu apariția unor noi branduri coreene care vor pătrunde în toată lumea. Dupa 60 de ani de creștere economică și dezvoltare neîntreruptă, Coreea de Sud nu se oprește aici, ea are o dorință mai puternică de continuare a acestei dezvoltări față de țările dezvoltate din Europa sau America de Nord.