Analiza Evolutiei Si Formei de Manifestare a Procesului Inflationist In Romania In Perioada 2009 2013

Cuprins

Capitol 1. Noțiuni teoretice cu privire la inflație 1.1 Definiție și concept ale inflației 1.2 Încadrarea fenomenului inflaționist 1.3 Caracteristicile, cauzele și efectele 1.4 Formele inflației 1.5 Mecanismul de producere al inflației 1.6 Alte concepte cu privire la inflație

Capitol 2. Politici de combatere a inflației

2.1 Măsuri de combatere a inflației 2.2 Tipuri de politici antiinflaționiste 2.3 Eficacitatea politicilor antiinflaționiste 2.4 Aprecieri cu privire la modalitațile de combatere a inflației în România

Capitol 3. Analiza evoluției și formei de manifestare a procesului inflaționist în România în perioada 2009-2013.

3.1 Evoluția inflației in România după anul 1989 3.2 Evoluția indicelui prețurilor de consum în perioada 2009-2013

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Termen larg folosit pretutindeni, inflația continuă să fie un termen insuficient conturat.

Din punct de vedere etimologic, termenul de inflație provine de la latinescul „inflare”, care înseamnă a se umfla în mod exagerat.

De la începutul manifestării sale și până în zilele noastre, fenomenul denumit inflație, s-a caracterizat sub raportul conținutului și al formei de manifestare, printr-o creștere exagerată a prețurilor.

Inflația reprezintă unul dintre fenomenele complexe, foarte greu de explicat și încadrat în anumite granițe fixe. Din acest motiv definiția inflației nu este una strictă, unanim acceptată de specialiștii economiști, ci ea se înscrie într-o gamă foarte variată, fiecare dintre cei care o definesc încercând să includă ceea ce este esențial în conținutul și manifestarea procesului.

Inflația reprezintă unul dintre cele mai „nocive” fenomene economice care se manifestă în economiile contemporane. Totuși, aceasta nu reprezintă un fenomen nou, manifestările ei fiind întâlnite încă din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.

Tema inflației a fost adesea pusă în discuție de numeroși specialiști (economiști și nu numai), aceștia încercând sa definească fenomenul, să explice cauzele apariției inflației, impactul acesteia asupra populației și agenților economici, formele sale de manifestare, și altele. Totodată, aceștia au căutat și să determine regurgerea la politicile antiinfaționiste ca un element de lupă împotriva inflației.

În primul capitol este prezentată inflația prin definițiile acesteia, încadrarea fenomenului inflaționist, caracteristicile, cauzele, efectele inflației, dar și clasificarea inflației și mecanismul de producere al inflației. Capitolul se încheie cu o scurtă prezentare a altor concepte cu privire la inflație.

Cel de al II-lea capitol este reprezentat în totalitate de prezentarea policilor de combatere a inflației. Acesta debutează cu o scurta clasificare a politicilor antiinflaționiste, urmată de măsurile de combatere a inflației și de o scurtă caracterizare a celor mai importante tipuri de politici, prezentate în paralel cu descrierea eficacității acestora. Capitolul se sfârșește cu cateva aprecieri cu privire la modalitățile de combatere a inflației în țara noastră.

Ultimul capitol conține o analiză comparativă între evoluția indicelui prețulurilor de consum total, dar și pe categorii de produse în doua subcapitole, din anul 1989 până în anul 2013.

1.1 Definitie și concept ale inflației

Încă de la inceputuri, inflația a fost prezentă în viața oamenilor sub diferite forme, în funcție de formele istorice pe care le-au îmbrăcat banii(monede din metale prețioase,bani din hârtie convertibili sau nu în aur).

Termenul de inflație a intrat în limbajul economic în perioada razboiului civil din America de Nord (1861-1865).

În literatura de specialitate,inflația este conturată ca fiind o creștere generalizată a prețurilor atunci când puterea de cumpărare scade. Cu alte cuvinte,daca privim din punct de vedere monetar,putem spune că prețurile bunurilor , serviciilor dar și cantitatea de bani fizici și de cont cresc, iar totodată scade puterea de cumparare a unei unitați monetare. Dacă putem spune că inflația ar fi legată în mod direct de apariția banilor, atunci trebuie amintit faptul că înainte de apariția banilor a existat totuși o forma primară a inflației,așa numitul „troc”. Acesta presupunea desfașurarea activitații de vânzare-cumpărare, fara a permite însa primirea unui „rest” și nu avea în vedere elementele calitative ale bunurilor comercializate.

Se poate vorbi despre inflație din momentul în care bancile centrale de emisiune au pus în circulație banii de hârtie.Această metodă a fost adoptată pentru a face față cheltuielilor publice care depașeau nivelul veniturilor.Principala consecința a acestei metode a fost creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor.

Inflația contemporană se afla in fiecare țara pe unul din primele locuri printre problemele macroeconomice naționale într-o masura mai mare sau mai mica. Gândirea economică apreciază inflația contemporană în modalitați diferite.Astfel,numerosi specialiști considera ca inflația este doar o forma speciala de creștere a prețurilor.

Inflația este un dezechilibru macroeconomic ce are legatură mai mult sau mai puțin stransă cu toate segmentele economiei țarilor lumii.Ea nu poate si nici nu trebuie să fie limitată doar la aspectul monetar și nici la sfera circulației mărfurilor.Inflația presupune fluxuri monetare și de credit specific ce se structurează în anumite moduri și care generează modificari în fluxurile materiale-informaționale.În anul 1975,D.E.W. Laidler si M.J. Parkin caracterizează inflația ca fiind „fenomenul de creștere continuă a prețurilor sau de depreciere continuă a valorii banilor”

În anul 1963, M.Bronfenbrener si F. D. Holzman, prezintă patru definiții ale inflației preluate de H.Frisch în lucrarea sa. Acestea sunt:

1) Inflația este o stare de generalizare a excesului de cerere, în care „prea mulți bani aleargă după prea puține lucruri.” 2) Inflația reprezintă creșterea rezervelor bănești sau a veniturilor,fie în sumă totală, fie pe cap de locuitor. 3)Inflația reprezintă o creștere a nivelului prețurilor,având și următoarele caracteristici sau condiții adiționale :este anticipată cu lipsă de precizie;duce(prin creșterea costurilor)la noi creșteri de prețuri; nu sporește gradul de ocupare a forței de muncă și nici producția reală;este mai rapida decât o așa numită „rata inofensiva”; se manifestă ca „fenomen banesc”;se masoară prin prețuri nete, adică prin prețuri din care au fost scazute impozitele și/sau este reversibilă; 4) Inflația reprezintă o scadere a valorii banilor în raport cu alte monede,măsurată prin costurile de schimb valutar ori prin prețul aurului sau indicată de un excesde cerere pentru aur sau pentru valută la cursurile oficiale.

1.2 Încadrarea fenomenului inflaționist

Figura nr 1.1 Încadrarea fenomenului inflaționist

În figura 1.1 este prezentată ”încadrarea fenomenului inflaționist în corelație cu dezvoltarea relațiilor de schimb specifice fiecarui studiu de dezvoltare a societații omenești.”

1.3 Caracteristicile, cauzele și efectele inflației

„Inflația reprezintă o creștere continuă,durabilă,generalizată și autoîntreținută a prețurilor din economie,în condițiile scaderii puterii de cumpărare a unitații monetare.” Totodată, inflația reprezintă și un proces de depreciere obiectivă a banilor aflați in circulație și este caracterizată prin raportul dintre fluxurile banești și fluxurile reale.

Cauzele inflației

Cercetările în cazul fenomenului inflaționist manisfestat pe plan mondial cu anumite particularitați la nivelul fiecărei economii în parte, au determinat identificarea si sintetizarea unor cauze ale apariției inflației în patru mari categorii cu un grad înalt de generalitate.

Acestea sunt :

a) cererea de pe piața de consum b) modificarea ofertei de bani in economie c) fenomenul monetarist, și anume cresterea producției mai lentă decat creșterea banilor d) falimentul instituțiilor politice Cauzele inflației pot fi imparțite in cauze monetare si cauze nemonetare.Pe termen lung, inflația este considerată un fenomen monetar, iar pe termen scurt si mediu este influențata de elasticitatea prețurilor, salariilor si a ratelor dobanzilor. Keynesiștii și monetariștii, de comun acord consideră ca o cauză obișnuită a inflației excesul de cerere. Explicatia keynesiană constă in faptul că suma cererii de investiții a întreprinderilor, consumului familiilor și cheltuielilor guvernului poate fi mai mare decât capacitatea productivă a țarii. Monetariștii consideră și ei că inflația este determinată în principal de excesul cererii, considerând creșterea necontrolată a cantitații de bani în circulație ca principală cauză pentru aceasta. Cu alte cuvinte, declanșarea inflației se produce în momentul în care apar unele condiții ale dezechilibrului economic în cadrul sistemului economiei naționale,cum ar fi: a) existența unor cantitați mari de bani care au fost lansate pe piață b) un dezechilibru între rata investițiilor și cea a consumului c)atunci cand există o creștere mai lentă a veniturilor și se înregistrează un deficit bugetar realizat prin majorarea cheltuielilor,influențate de inflație. d)actul de guvernare,mai precis calitatea și strategia acestuia.

e)intensificarea relațiilor de creditare (cu ajutorul banilor de cont) f)datorită creșterii costurilor și a zvonurilor existente în economie se înregistrează o creștere a prețurilor. g)condițiile internaționale de racordare la economia mondială a economiei naționale h)dezechilibrul dintre oferta agregată și cererea agregată i)concurențașidiferența de productivitate la producatori.

Toate aceste cauze,care au ca finalitate declanșarea inflației,sunt generate de caracterul de raritate al unor produse, în condițiile în care există un surplus cantitativ de monedă. În România, principalele cauze ale inflației fac referire la:

1. Sistemul de prețuri rigid și rupt de realitatea economică. 2. Dezechilibrele economice. Acestea pot fi corectate în urma derulării unui proces, al cărui ritm este corelat cu politici macroeconomice și cu viteza de reacție a sectorului real. 3. Indisciplina financiară și creșterea pe o scară fără precedent ale arieratelor agenților economeasta. Cu alte cuvinte, declanșarea inflației se produce în momentul în care apar unele condiții ale dezechilibrului economic în cadrul sistemului economiei naționale,cum ar fi: a) existența unor cantitați mari de bani care au fost lansate pe piață b) un dezechilibru între rata investițiilor și cea a consumului c)atunci cand există o creștere mai lentă a veniturilor și se înregistrează un deficit bugetar realizat prin majorarea cheltuielilor,influențate de inflație. d)actul de guvernare,mai precis calitatea și strategia acestuia.

e)intensificarea relațiilor de creditare (cu ajutorul banilor de cont) f)datorită creșterii costurilor și a zvonurilor existente în economie se înregistrează o creștere a prețurilor. g)condițiile internaționale de racordare la economia mondială a economiei naționale h)dezechilibrul dintre oferta agregată și cererea agregată i)concurențașidiferența de productivitate la producatori.

Toate aceste cauze,care au ca finalitate declanșarea inflației,sunt generate de caracterul de raritate al unor produse, în condițiile în care există un surplus cantitativ de monedă. În România, principalele cauze ale inflației fac referire la:

1. Sistemul de prețuri rigid și rupt de realitatea economică. 2. Dezechilibrele economice. Acestea pot fi corectate în urma derulării unui proces, al cărui ritm este corelat cu politici macroeconomice și cu viteza de reacție a sectorului real. 3. Indisciplina financiară și creșterea pe o scară fără precedent ale arieratelor agenților economici . 4. Șocurile externe,au contribuit la amplificarea procesului inflaționist. În ramurile pentru care piața externă se îngustase, sau au dispărut, s-a făcut cu acumulări de stocuri, ceea ce a reprezentat o altă acomodare inflaționistă la economia de piață. 5. Imposibilitatea recuperării creanțelor externe 6.Situația politică și socială internă în perioada următoare înlăturării regimului centralizat..

Efecte ale inflației

Efectele inflației pot fi analizate atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomic. Dintre acestea, cele mai semnificative sunt:

Inflația asupra consumului, economisirii și investițiilor

Inflația, prin efectul deprecierii monetare, conduce la modificarea în comportamentul consumatorului în privința actului de consum și cu precădere al celui de economisire. Agenții economici în calitate de consumatori, pentru a diminua efectele deprecierii monedei, investesc disponibilitățile bănești în bunuri de folosință îndelungată sau diferite bunuri de valoare precum obiecte din aur, opere de artă etc.,ceea ce afectează procesul de economisire,descurajând acest fenomen prin incitarea subiecților economici să cheltuie cât mai mult,respectiv să investească.

Consumatorii preferă satisfacțiile prezente, având incertitudinea că în viitor economisirea unei părți din venitul actual le va duce aceeași satisfacție..

Efecte asupra gestiunii întreprinderii.

Deprecierea monetară cauzată de inflație produce devalorizarea capitalurilor.

De asemenea,firmele întâmpină dificultăți în anticiparea corectă a raportului dintre costuri și încasări, fapt ce afectează capacitatea concurențială pe piață, crescând totodată și gradul de incertitudine a deciziilor în legătură cu investițiile. Inflația favorizează agenții economici debitori,întrucât ei își vor plăti aceeași datorie cu bani a căror putere de cumpărare este mai scăzută.

Întreprinderile sunt tentate să se îndatoreze constant, fapt ce atrage după sine riscuri mai mari și generează o reducere a cursului acțiunilor firmelor respective.

Efecte asupra repartiției veniturilor.

Efectul redistribuirii veniturilor apare prin diferențele dintre valoarea nominală și valoarea reală. Inflația intervine asupra raporturilor dintre valoarea nominală și cea reală,ceea ce duce la o scădere a puterii de cumpărare a banilor.

Redistribuirea venitului se manifestă, în principal prin următoarele forme:

a) prin contractele de muncă pe termen îndelungat, diminuarea salariului real ca o consecință a derulării contractului în condițiile unei rate a inflației mai mare decât cea de creștere a salariului nominal. Salariatul va primi cu aceluiași efort, o cantitate redusă de bunuri și servicii, ceea ce pentru salariat reprezintă un dezavantaj,iar pentru angajator un avantaj.

b) prin relațiile de împrumut, între creditori și debitori.Debitorul primește de la creditor un împrumut cu o anumită putere de cumpărare. El va restitui suma împrumutată peste o perioadă de timp, însă această sumă va avea o putere de cumpărare mai mică, în funcție de nivelul la care se află rata inflației. Pierderea de venit real este înregistrată de catre creditori, reprezentați de posesorii de economii bănești,în general, constituite ca depozite bancare, sau de băncile care acordă împrumuturi. Astfel, sumele bănești păstrate în conturile bancare vor avea o putere de cumpărare mai mică peste o anumită perioadă de timp, datorită eroziunii inflației.

c) prin mecanismul repercusiunii prețurilor. Cel mai afectat de inflație este consumatorul. Creșterea inflaționistă a prețurilor determină diminuarea puterii de cumpărare a salariaților, în principal a celor cu venituri mici, fixe, spre deosebire de cei cu venituri variabile, a căror capacitate de cumpărare crește sau, în cel mai rău caz, rămâne constantă.

1.4 Formele inflației

Conform literaturii economice,inflația cunoaște o diversitate de clasificări.

În funcție de cauzele din cauza carora inflația a fost declanșată,inflația se manifestă sub mai multe forme:

„Inflația importată-este un rezultat al participarii economiilor la fluxurile internaționale de capital,bunuri și servicii și se manifestă, ca urmare a aportului de materii prime și produse pe care le realizează anumită țara.” Inflația structurală-conturează faptul că o creștere sau o scadere a ofertei nu influențează în mod direct practicarea unor prețururi ridicate. Inflația prin monedă- apare în urma unei emisiuni excesive de monedă. Aceasta generează o creștere a prețurilor determinată de un surplus de cerere de mărfuri.

O clasificare sintetică este facută de H. Frisch, și anume :

Dupa funcționarea mecanismului pieței există :

– inflație deschisă. Aceasta nu doar că permite sistemului economic să funcționeze ca un mecanism în care prețurile devin fixe,dar este și în stransă legatură cu insuficiența bunurilor și a forței de munca din economie.

– inflația reprimată. Cererea de bunuri și servicii este redusă forțat datorită intervenției guvernamentale în creșterea prețurilor și salariilor.

Dupa ritmul de creștere al prețurilor :

– inflația moderată (ritmul de crestere este între 2-3%)

– inflație rapida(atunci când ritmul se apropie de 10% )

– inflația galopantă(pentru un ritm anual de peste 10%)

– hiperinflația(atunci când respectivul ritm depașește 50%)

In funcție de așteptările inflaționiste se manifestă :

– inflație anticipată -este pregătită de fiecare actor pe piață

– inflația neanticipată -produce urmări asupra forței de muncă și a economiilor fară să fie anticipată

După principalele cauze inflaționiste :

– inflația prin costuri – inflația prin cerere

Inflația prin cerere-este generată de dezechilibrele manifestate între cererea de bunuri si oferta globala inelastică. Inflația prin costuri- reprezintă o creștere a costurilor de producție fară ca cererea agregată să influențeze această creștere.

1.5 Mecanismul de producere al inflației

Mecanismul de producere al inflației reprezintă un subiect cu un grad de importanța ridicat pentru oricine dorește să analizeze și să caute soluții pentru a diminua efectele negative ale unui fenomen cum este inflația.

Etapele parcurse de fenomenul inflaționist decurg din procesul de producere al acestuia care este concretizat în : declanșare, derulare,extindere și stagnare.

În literatura de specialitate,inflația este masurată prin intermediul unui efect principal al său, mai precis cel al evoluției prețurilor în economie. În marime absolută,marimea inflației constă în diferența dintre cererea absolută nominală și oferta de mărfuri reală, pe care agenții economici le oferă și care sunt efectiv puse în vânzare de catre aceștia.

În marime relativă, inflația dintr-o țară se măsoară ca raport procentual între marimea absolută și masa ofertei reale de bunuri. Pentru a cuantifica inflația,ca o modalitate de apreciere este folosită rata inflației, care exprimă scăderea puterii de cumparare a banilor sau în fapt creșterea indicelui general al prețului(IGP) pentru marfuri și servicii. Acest indice se constituie într-un indice al prețurilor de consum(IPC).

Pentru a putea determina ce măsuri trebuie luate în vederea diminuării fenomenului inflaționist, este necesara dimensionarea acestuia. Inflația poate fi măsurată prin intermediul mai multor indicatori. Cei mai importanți dintre aceștia sunt:

Indicele prețurilor bunurilor de consum (IPC);

Indicele prețurilor de producție (IPP);

Indicele general al prețurilor (IGP);

Deflatorul PIB.

1.Indicele prețurilor bunurilor de consum (IPC) este un indice de tip Laspeyres, se calculează ca o medie aritmetică ponderată a indicilor de preț de la nivelul de grupă de pentru cele trei categorii principale : produse alimentare, nealimentare și servicii.

(1)

Qo= structura coșului de bunuri ce reflectă nevoia socială in To

P1/o=prețurile aferente structurii bunurilor incluse în coșul de bunuri în T1 si To.

Indicele prețurilor bunurilor de consum măsoară evoluția costurilor unui coș de produse

semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodarie reprezentativă. Metodologia de

calcul a IPC în România,în general,este amornizată cu metodologia utilizată de Oficiul de

Statistică al Uniunii Europene la nivel de clasificări, nomenclatoare, metode de eșantionare

și de calcul.

2. Indicele prețurilor de producție(IPP)-măsoară evoluția prețurilor din economie în

stadiile anterioare consumului final,respectiv evoluția prețurilor materiilor prime,al

semifabricatelor și al produselor finite înainte de livrarea acestora pe piață.

3.Indicele general al prețurilor(IGP)-măsoară evoluția tuturor prețurilor din economie,atât

a prețurilor bunurilor care intră în procesele de producție,cât și a prețurilor bunurilor

consumate de catre gospodarii. Acesta reprezintă cel mai general mod de măsurare al

inflației.

Pentru determinarea indicelui general al prețurilor se folosesc următorii indici:

Indicele Laspeyres – indice agregat al prețurilor pentru un coș de bunuri și servicii selectat, în care se iau ca ponderi cele avute în vedere la construirea coșului în perioada de bază. Indicele Laspeyres arată care a fost influența prețurilor în condițiile în care structura cantitativă rămâne constantă în perioada curentă. Un efect negativ al acestui indice este că produsele noi ce apar, nu sunt luate în coș, ceea ce influențează rezultatul final.

Metoda de calcul este:

unde: (2)

și = prețurile perioadei curente, respectiv perioadei de bază;

= cantitățile de bunuri și servicii din perioada de bază .

Indicele H. Paasche este un indice agregat, care arată modificarea prețurilor în ipoteza păstrării constante a cantităților . Ponderile utilizate sunt cele din perioada curentă.

Metoda de calcul este:

,unde (3)

și p1= prețurile perioadei curente, respectiv perioadei de bază;

= cantitățile de bunuri și servicii din perioada curentă

Indicele Fischer, calculat ca o medie geometrică a celor două componente prezentate de primii doi indici analizați , prin acest indice se încearcă o eliminare a unor factori de influență corespunzătoare perioadei de bază și a celei curente. Relația de calcul este: (4)

Indicele Marshall-Edgeworth aduce ca noutate, faptul că ponderile se obțin prin adunarea celor din perioada de bază cu cele din perioada curentă pentru a diminua și mai mult dezavantajele aferente celor două metode, prin eliminare și conversie în ponderi ale perioadei de bază sau ale perioadei curente. Relația de calcul este:

(5)

e) Indicele Sidgwik-Drobisch. În statistica teoretică, pentru calculul indicilor prețurilor de consum se mai folosește indicele Sidgwik-Drobisch, care combină avantajele și dezavantajele primilor doi prin calculul mediei aritmetice a celor doi indici Laspeyres și Paasche, după relația:

(6)

Calculul indicelui general al prețurilor de consum în majoritatea țărilor se face după formula Laspeyres, în care sunt cuprinse influențe considerate particulare fiecărei economii.

În cazul României, se aplică același indice Laspeyres, cu posibilitatea combinării cu indicele Fisher atunci când apar modificări ale structurii cheltuielilor de consum asupra mișcării generale a prețurilor.

4.Deflatorul PIB- este cea mai generală masură a modificarii nivelului prețurilor, luând în considerare nu numai schimbarile de prețuri la bunurile economice care intră în consumul populației,ci și pe cele înregistrare la cheltuielile de investiții,cheltuielile guvernamentale, export si import.

Deflatorul PIB = (PIB NOMINAL : PIB REAL) x 100 (7)

Diferența dintre IGP și deflatorul PIB provine din structura diferită a bunurilor și serviciilor care sunt incluse în fiecare dintre aceștia. Deflatorul PIB se calculează pe baza bunurilor și serviciilor produse în interiorul țării,în timp ce IGP se calculează ținând cont și de produsele importate. Rata anuală a inflației nu este singurul indicator relevant pentru caracterizarea fenomenului inflaționist. Pentru a oferi o imagine de ansamblu, trebuie analizați mai mulți indicatori statistici, printre care: rata lunară, rata medie anuală,volatilitatea inflației, distribuția inflației pe subcomponente ale coșului de consum

Informațiile adiționale furnizate de acești indicatori se referă la:

evoluțiile curente ale prețurilor

tendința conturată de evoluția prețurilor pe o perioadă mai îndelungată

incertitudinea asociată evoluției prețurilor

inflația percepută la nivel individual în funcție de propriul coș de consum

Pornind de la acesta, este necesară examinarea mai multor indicatori pentru a obține o imagine completă asupra fenomenului inflaționist. Printre cei mai relevanți se numără:

rata anuală a inflației arată cu cât se modifică prețurile în economie într-o anumită perioadă. Considerând că la momentul inițial To,indicele prețurilor a fost 100%,rata inflației se calculează după relația : Ri= IGP – 100% sau (8) Ri=IPC – 100% (9)

Caracteristicile ratei anuale:

permite cuantificarea modificării puterii de cumpărare la un moment dat față de aceeași perioadă a anului anterior, ca perioadă de raportare;

este adecvată pentru transformarea variabilelor nominale exprimate în prețurile curente (la momentul t) în prețurile momentului t-12 (ex.: rata dobânzii, cursul de schimb);

elimină variațiile sezoniere ale prețurilor.

2. rata medie anuală a inflației. In comparție cu rata anuală a inflației, evoluțiile curente ale prețurilor sunt reflectate într-o măsură mai redusă.

Caracteristicilee ratei medii anuale:

Permite cuantificarea modificării medii a puterii de cumpărare în ultimele 12 luni;

Este adecvată pentru deflatarea variabilelor nominale exprimate ca medie pe 12 luni ( în cazul salariului nominal anual, pensiei anuală);

Atenuează impactul efectelor de bază.

3. volatilitatea inflației. O astfel de caracteristică a inflatiei se referă la faptul că:

poate distorsiona deciziile luate în privința econmisirii sau a investițiilor;

volatilitatea poate frâna creșterea economică, indiferent de nivelul inflației;

o inflație stabilă poate fi ușor anticipată în comparație cu una volatilă

contează atat nivelul cât si volatilitatea inflației.

In consecință inflația stabilă prezintă avantajul unor costuri sociale și economice mai reduse decât inflația volatilă.

4. distribuția inflației pe subcomponente ale coșului de consum. Această trăsătură vizează următoarele elemente:

ponderile din coșul de consum reflectă structura cheltuielilor unui consumator reprezentativ;

în rândul consumatorilor se manifestă o sensibilitate ridicată la creșterea prețurilor bunurilor tranzacționate frecvent (alimente de bază, combustibili);

creșterile mari de preț sunt percepute mai acut, ceea ce implică o supraestimare a ratei inflației, -Impactul inflației este resimțit într-o manieră individuală.

1.6 Alte concepte cu privire la inflație

Stagflația- În teoria economică, stagflația este conturată ca „o stare nefavorabilă a economiei în care nivelul prețurilor crește în același timp cu creșterea ratei șomajului.Există două forme de apariție și explicare a stagflației, și anume: stagflația ca o consecință a inflației prin cerere și stagflația ca un rezultat al inflației prin ofertă.”

Stagflația obținută prin cerere- Stagflația care a rezultat după o perioadă de inflație prin cerere este caracterizată de costurile și prețurile aflate în creștere, concomitent cu scaderea sau stoparea producției reale.

Deflația- reprezintă un proces monetaro-material care este caracterizat prin scaderea durabilă a nivelului prețurilor pe termen lung, scadere rezultată dintr-un ansamblu de măsuri care vizează restrângerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra dinamicii crescătoare a prețurilor. Este vorba despre aducerea inflației în limitele normale prin politici deflaționiste specifice fiecarei țari și fiecarei etape istorice. Adesea, deflația este creată de autoritați pentru a combate inflația și pentru a exclude deficitul balanței de plați.

Dezinflația- reprezintă un proces monetaro-real care semnifică încetinirea controlată și controlată a ratei de creștere a nivelului general al prețurilor.

Șlumpflația- procesul de declanșare a unei inflații accelerate, paralel cu o inflație galopantă.

Capitolul II POLITICI DE COMBATERE A INFLAȚIEI

Principalul obiectiv al politicii antiinflaționiste constă în stabilizarea nivelului general al prețurilor. Lupta împotriva inflației trebuie să se realizeze permanent și să aibă o amploare însemnată.

Principalii factori care stau la baza procesului inflaționist sunt:

orientarea producției spre export, ceea ce ar putea duce la corectarea deficitul balanței comerciale

reducerea presiunilor speculative

creșterea înclinației spre economisire;

efortul de lichidare a stocurilor excedentare;

reorientarea producției în funcție de noile cerințe ale pieței;

revigorarea investițiilor cu deosebire în ramurile și sectoarele care sunt capabile să reducă prețurile;

Autoritățile încearcă să combată procesul inflaționist printr-o serie de politici și măsuri specifice.

Politicile antiinflaționiste se grupează după mai multe criterii:

După intensitatea și sensul procesului:

politici de luptă cu criza inflaționistă, respectiv cu hiperinflația și efectele ei; politici de prevenire a hiperinflației și de menținere a inflației moderate (normale) sub controlul factorilor responsabili.

politici de prevenire a hiperinflației și de menținere a unei inflații moderate sub controlul factorilor guvernamentali;

După doctrina social-economică ce stă la baza lor:

politicile de control a cererii agregate (demand-side)

politici de stimulare a ofertei agregate (supply-side), care au scopul de a reduce ritmul în care costurile cresc.

După metodele și instrumentele folosite etc.:

politicile fiscale de combatere a inflației presupun modificarea cheltuielilor publice și sau a veniturilor din impozite și taxe. Cererea agregată poate fi redusă prin diminuarea și temporizarea cheltuielilor guvernamentale sau prin ridicarea nivelului impozitelor și taxelor, ridicare ce are ca efect reducerea cheltuielilor de consum personal (partea principală a cererii agregate). Măsurile arătate sunt tipice pentru politica deflaționistă.

politicile monetare se bazează fie pe modificarea ofertei de monedă, fie pe cea a ratei dobânzii.

Autoritatea monetară poate reduce cererea agregată prin diminuarea ofertei de monedă, astfel încât să rezulte mai puțină lichiditate. Totodată, la același efect, se poate ajunge și prin ridicarea ratei dobânzii și scumpirea creditului. Dacă împrumuturile scad, atunci și cheltuielile de consum vor fi mai mici.

2.1 Măsurile de combatere a inflației

Efectele inflației acționează în sensuri diferite, ceea ce înseamnă că se resfrâng asupra vieții economice printr-o instabilitate ridicată și prin căutarile agenților economici de a reduce efectele negative ale acesteia.

Din aceste cautari au luat naștere masurile antiinflaționiste, care se grupează în doua mari categorii:

a) Măsuri de apărare a agenților economici

indexările – creșteri periodice ale veniturilor populației cu un anumit procent, de regulă mai mic decât rata inflației,

creșterea dobânzilor pentru economiile populației,

subvenționarea prețurilor anumitor produse în special la alimente

b) Măsuri de diminuare și control al fenomenului inflaționist.

Aceste măsuri vizează efacerea echilibrului economic, pe de o parte prin scăderea volumului masei monetare, iar pe de altă parte prin creșterea volumului fizic de bunuri și servicii.

Diminuarea masei monetare se realizează prin:

creșterea ratei dobânzii pentru creditele acordate de instituțiile bancare;

eliminarea sau reducerea deficitului bugetar;

"înghețarea salariilor" persoanelor angajate în sectorul bugetar.

Sporirea producției presupune:

dezvoltarea infrastructurii;

acordarea unor facilități fiscale firmelor care realizează investiții

încurajarea cercetării și inovării, cu scopul de a introduce noi bunuri în sfera circuitului economic.

Strategiile antiinflaționiste au rolul de a micșora inflația ultilizând cele mai mici costuri sociale posibile, însa ideal ar fi ca aceste strategii să conducă la stoparea inflației.

Măsurile de politică monetară și fiscală restrictive pot fi:

Graduale, de mici proporții

Dure, rapide, de mari proporții

Măsurile de politică bugetară și fiscală vizează: reducerea cheltuielilor bugetare reale sau menținerea celor nominale la niveluri strict controlate, creșterea obligațiilor fiscale pentru firme și a fiscalității, pentru menaje, în special pe seama impozitării indirecte.

2.2 Tipuri de politici antiinflaționiste

Politica bugetară antiinflaționistă

Creșterea prețurilor are la origine un exces al cererii globale față de oferta globală, ipoteză care duce la adoptarea politicii bugetare ca un element de luptă împotriva inflației.

Obiectivul prioritar al politicii bugetare îl constituie reducerea cererii globale acționând asupra celor patru componente: consumul privat, cheltuielile publice,exporturile, investiția.

Din anumite analize reiese faptul că la originea inflației ar fi investiția. Ipoteza aceasta nu este fondată din punct de vedere teoretic și nu a fost confirmată empiric pe o perioadă lungă. Rezultă de aici că nu este de dorit să se reducă investiția pentru a lupta împotriva inflației.

Mai se vorbește, de asemenea, despre reducerea exporturilor, însă problema numeroaselor țări și în particular a economiei româneși este de a mări exporturile pentru a reechilibra balanța comercială, pentru a crește producția și capacitățile de producție și gradul de ocupare al locurilor de muncă.

De dorit ar fi să se acționeze asupra cheltuilelilor publice, dat fiind faptul că o creștere accelerată a acestor cheltuieli a fost și este considerată de numeroși economiști ca fiind una din cauzele inflației. Putem spune deci,că înghețarea cheltuielilor publice poate fi privită ca o măsură antiinflaționistă. Totuși,eficacitatea unei asemenea măsuri este fără îndoială mai mult psihologică și politică decât într-adevăr economică.

Rămâne deci acțiunea asupra consumului privat, care este fracțiunea cererii globale asupra căreia este cel mai ușor de acționat. Această reducere trece prin blocajul salariilor, creșterea impozitelor directe și indirecte, mărirea cotizațiilor sociale, scăderea prestațiilor sociale și reducerea creditului de consum.

Politica fiscala antiinflaționistă

Alaturi de política bugetară, politica fiscală oferă alte moduri de acțiune antiinflaționistă,dar dimiunearea valorii adaugate este una dintre prioritatile urmarite de fiecare dată. Printre cele mai cunoscute măsuri antiinflaționiste se regasesc: reducerea cheltuielilor guvernamentale, creșterea taxelor și impozitelor, economisirea forțată și altel.

Cheltuielile guvernamentale ocupa un loc foarte important în rândul măsurilor fiscale antiinflaționiste.Acestea diminuează rezervele valutare internaționale, dar totodată măresc capacitatea de cumparăre pe plan intern. În funcție de obiectivul urmărit, în política antiinflaționistă, sistemul de impozite și taxe se aplică diferențiat. Dacă acestea depașesc o anumită limită,atunci ele pot să contribuie la stagnarea producției. În cazul în care taxele și impozitele plătite de contribuabili au o valoare mai mare decât profiturile încasate, se instalează un dezinteres fața de mobilizarea factorilor de producție.

Politica monetară antiinflaționistă

“Politica monetară poate influența la randul ei inflația.O polítică monetară restirictivă va conduce la creșterea ratelor dobânzilor și de aici la scaderea cererii.”

Diminuarea cererii va determina scăderea presiunii inflaționiste și implicit o reducere în ceea ce privește creșterea prețurilor.Un aspect esențial în cadrul analizei inflației îl constituie política de indexare a salariilor. Aceasta reprezintă o măsură de a reduce inflația în cazul în care creșterea salariilor este mai mică decât rata inflației.Totodată, se exclud câștigurile negarantate sau pierderile rezultate din greșelile de anticipare a ratei inflației.Cele mai importante aspecte sunt date de faptul că, o scădere a productivității muncii ar trebui să conducă la diminuarea salariului real.

Politica de rescont

Scontul reprezintă oprațiunea prin care detinatorului unui efect de comerț îi este varsată de catre bancă valoarea acestui efect înainte de scadență,după ce dobânda aferentă perioadei dintre momentul prelucrarii efectului de comerț și momentul scadenței acestuia a scăzut.

Această dobândă scazută a carei mărime este influențată de taxa rescontului,reprezintă taxa scontului. Politica de rescont determină condițiile în care se realizează la banca central, refinanțarea bancilor comerciale.

Politica de “open-market”

Politica de “open-market” este o politică de natură contractual, ceea ce o deosebește de politica de rescont care este o politică reglementară.

Această politică se aseamană cu politica de rescont prin exercitarea a doua efecte:

un efect de preț (asupra ratei dobânzii predominante în economie)

un efect cantitativ (asupra marimii masei monetare aflate în circulație)

2.3 Eficacitatea politicilor antiinflaționiste

Cu ani în urma, obiectul unor ample dicutii teoretice a fost constituit de opțiunea pentru o anumită politică antiinflaționistă. Aceste discuții au dus la conturarea a două direcții de acțiune antiinflaționistă.

Prima direcție se referă la un current neokeynesist, care susținea ideea unei creșteri economice prin intermediul mijloacelor bugetare și era reprezentată de catre Walter Heller, iar cea de al doilea curent, care era de orientare monetaristă și care avea în vedere realizarea unui sistem de prețuri prin reglarea cantitatii de monedă aflată în circulație.

În vederea alegerii celei mai bune politici antiinflaționiste, se impune cunoașterea caracteristicilor fiecăreia dintre ele. Așadar, în cele ce urmează, se vor prezenta cele mai importante politici antiinflaționiste și eficacitatea acestora.

Eficacitatea politicii monetare

Rolul politicii monetare este de a reduce oferta de monedă, micșorând cererea de bunuri de consum, de mărfuri și cea de capital.

O perioadă lungă de timp politica monetară a fost considerată cea mai potrivită politică pentru combaterea inflației, dar în urma experiențelor antiinflaționistepostbelice s-a ajuns la concluzia ca aceasta are si avantaje dar și dezavantaje. Astfel, putem afirma urmatoarea concluzie: dacă se acționează prin intermediul ei pentru temperarea creșterii prețurilor se obține, în același timp și o reducere a producției. Având la bază această constatare, au aparut diferite explicații cu privire la nivelul de eficacitate al acestei politici antiinflaționiste.

Teoreticienii sustin faptul că, pentru o bună functionare a politicii monetare cu privire la combaterea inflației, această politică trebuie să îndeplinească o serie de contiții precum:

corelarea cantității de monedă cu nevoile unei creșteri economice;

adaptarea politicii monetare la tipul de inflație;

adaptarea politicii monetare la etapele inflației;

acțiuni antispeculative.

Eficacitatea politicilor fiscale

Pentru ca sistemul de economisire sa beneficieze de o buna funcționare, este necesară o corelare între acesta și politica dobânzii și a creditului, pentru a nu fi orientat spre o direcție greșită.

Dacă obiectul politicii financiare este reprezentat de asigurarea unei finanțări a investițiilor neinflaționiste, politica bugetară are drept principal scop delimitarea unei părți din resursele totale,care să fie destinată satisfacerii nevoilor obiective ale societății. Eficacitatea politicii fiscale, ca măsură antiinflaționistă trebuie să fie realizată cu eforturi cât mai mici din partea populației.

Realizând o corelație intre cele trei tipuri de politici: politica monetară, politica fiscal și politica bugetară se poate asigura combaterea inflației. Combinarea acestor metode antiinflaționiste poate fi extrem de utilă pentru realizarea unei creșteri economice însoțită de stabilitatea prețurilor.

În România utilizarea măsurilor de politică monetară și fiscală s-a realizat printr-o serie de acțiuni dintre care enumerăm:

restructurarea anumitor ramuri industriale cum ar fi mineritul ori energia cu influențe favorabile asupra deficitului bugetar

creșterea rezervelor valutare și de aur ale BNR

eliminarea blocajului financiar și al plăților restante din economie

diminuarea ratelor de dobândă la activele și pasivele bancare

sporirea ponderii creditului acordat firmelor, comparativ cu cel acordat persoanelor fizice.

contractarea de credite externe de la organisme financiare internaționale

înăsprirea sarcinii fiscale asupra salariaților

2.4 Aprecieri cu privire la modalitațile de combatere a inflației în România

Există puține reguli și posibilități clasice de combatere a fenomenului inflaționist care să poată fi aplicate în economia din România.

Înainte de a contura câteva caracteristici generale ale unui program de combatere a inflației, se impun câteva aspecte pe care trebuie sa le avem în vedere:

Criza structurală în desfășurare. Această criză nu este cauzată de inflație, ci inflația este un efect al acesteia.

Principala problemă care se impune este aceea de a elimina această criză prin eliminarea efectelor sale.

Privatizarea,în sine nu reprezintă un scop.

Relansarea și expansiunea economică sunt impiedicate de restricțiile de ordin monetar, rezultând de aici faptul că este greșit ales controlul ferm al cantitații de bani aflate în circulație, ca instrument de luptă împotriva inflației.

Guvernul României este cel care trebuie să ducă această luptă împotriva fenomenului inflaționist, iar BNR trebuie să susțină programele impuse de Guvern și să nu elaboreze propriile programe și doctrine, care de cele mai multe ori sunt în dezacord cu politicile guvernamentale, sau mai mult chiar cu interesele economiei.

Lupta împotriva inflației este o luptă cu un fenomen amplu, o luptă impotriva stagnării și recesiunii economice.

Dimensiunile politice și sociale ale crizei actuale nu trebuie să fie neglijate.

Principala problemă este considerată aceea de a pune în expansiune economia, ținându-se cont în parallel de o gospodărire și o alocare a resurselor în concordanță cu noua diviziune internațională a muncii și cu noua realitate.

Trebuie ținut cont de faptul că există o ruptură permanent între zona macro și cea micro a economiei noastre.

Necesitatea asigurarii unei evoluții crescatoare.

Împotriva inflației sunt întotdeauna promovate seturi de măsuri, care sunt astfel concepute încât să se completeze cât mai bine pe termen mediu și lung.

Inflația rămâne relative ridicată, în ciuda tendinței ei de scădere din ultima perioadă de timp, iar perspectivele acesteia indică faptul că ea nu se va reduce sub limita de 20% încă o perioadă.

Asupra prețului putem deosebi două categorii de presiuni de natură inflaționistă și anume:

Presiuni monetare

Presiuni structurale.

Politicile din ultimii ani, au fost în principal anexate pe atenuarea presiunilor de natură monetară. Aceasta a presupus o politică a ratelor înalte a dobânzilor, constrângeri bugetare, controlul masei monetare și supravegherea cursului de schimb.

Fluctuațiile cursului de schimb și controalele aplicate prețurilor au condus la vizibilitatea redusă a corelației între inflație și creșterea masei monetare.

Discuțiile pe tema politicii monetare în România au avut drept punct central fenomenul inflaționist, din mai multe motive.

Primul motiv ar putea fi considerat acela că, în accepțiuna actual, unicul obiectiv al politicii monetare trebuie să fie stabilitatea prețurilor, datorită faptului că prin aceasta se contribuie la alocarea resurselor în economie nedistorsionate de semnalele false care sunt trimise de mișcarea inflaționistă a prețurilor.

În România, din perioada postrevoluționară până în perioada actuală, politica antiinflaționistă a avut o serie de obiective, generale și particulare, după cum urmeayă:

A) Obiective generale . Acestea vizează:

stabilizarea prețurilor,

diminuarea șomajului,

creșterea economică reală,

întărirea rolului BNR în economie

echilibrarea balanței de plăți

B) Obiective intermediare. Acestea fac referire la:

aprecierea monedei naționale,

limitarea cantității de bani din economie

stimularea utilizării creditului.

În concluzie, inflația este considerată într-o relație direct proporțională cu amploarea dezechilibrelor structurale, iar lupta cu inflația este lupta pentru restabilirea dezechilibrului în economie și pentru a încuraja o creștere economică durabilă.

Capitolul III

3.1 Evoluția inflației in România după anul 1989

3.2 Studiul inflației în perioada 2009-2013

Anul 2009

Tabel 2. Evoluția IPC în anul 2009 față de luna februarie a anului 2014

Sursa: www.insse.ro

În decursul anului 2009, IPC a cunoscut un trend descendent, înregistrând o diminuare de la 124,23% în ianuarie 2009 la 120,08% în decembrie 2009. Această scădere s-a datorat, în principal reducerii IPC la marfurile nealimentare de la 134,21% la 125,63% și a diminuării cu 4,21% de la 124,41% la 120,2% a IPC la servicii. În ceea ce privește IPC la marfurile alimentare, a fost constatată o evoluție oscilantă, înregistrându-se o scădere cu 0,56% de la 113,00% în luna ianuarie,până în luna iunie, urmată de un trimestru în care IPC a marfurilor alimentare s-a majorat de la 112,44%, procent înregistrat în luna iunie,până la 114,22% în luna octombrie. Ultimele două luni ale acestui an au adus o reducere a IPC la mărfuri alimentare de 0,38%.

În trimestrul IV al anului 2009, dinamica anuală a ratei inflației a continuat să fie influențată de decalări ale creșterilor prețurilor marfurilor alimentare, comparativ cu trimestrul al III-lea când au fost constatate nu doar creșteri ale prețurilor mărfurilor alimentare, ci și majorarea accizei aplicate produselor din tutun.

Așadar, la sfarșitul anului 2009 rata inflației s-a situat la nivelul de 4,74%, cu 0,2 puncte procentuale sub nivelul atins în luna septembrie. Scăderea inflației s-a realizat pe fondul scăderii IPC la toate categoriile(mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare și servicii).

Tabel 3. Evoluția IPC în luna aprilie 2008 tratată comparativ

Sursa: www.insse.ro

În luna aprilie a anului 2009,IPC total a crescut cu 0,27% comparativ cu luna anterioară pe fondul majorării prețurilor la mărfurile alimentare și nealimentare cu 0,03 puncte procentuale în perioada analizată. Creșterea IPC-ului total a fost atenuată de scăderea IPC la servicii cu 0,45% în aprilie, comparative cu luna precedent.

Față de finele anului 2008,IPC total a crescut în prima lună a trimestrului al II-lea a anului 2009, cu un procent de 2,92%, creșterile cele mai accentuate înregistrându-se în cazul prețurilor mărfurilor nealimentare, cu 3,67% mai mari în aprilie 2009 față de decembrie 2008 și cu 4,20% în cazul tarifelor serviciilor; prețurile mărfurilor alimentare au avut o creștere de 1,45%.

Comparativ cu aceeași lună a anului anterior, în aprilie 2009 IPC total a crescut cu 6,45% pe fondul majorării IPC la mărfuri alimentare cu 4,62%, la mărfuri nealimentare cu 7,06% și la servicii cu 8,84%.

Comparând luna noiembrie a anului 2009, cu luna precedentă a aceluiași an, s-a constatat o majorare de 0,67% a IPC total. Această ascensiune s-a datorat creșterii IPC la mărfurile alimentare cu 0,41%, la mărfurile nealimentare cu 1,11% și a serviciilor cu 0,14%.

Realizând o comparație între luna noiembrie a anului 2009 și luna decembrie a anului anterior,a rezultat o creștere a IPC total de 4,41%, creștere datorată, în principal, majorării prețurilor mărfurilor nealimentare cu 7,14% și a tarifelor serviciilor cu 7,13%, IPC la mărfurile alimentare crescând cu 0,04 puncte procentuale. Față de luna noiembrie a anului 2008, în luna noiembrie 2009, IPC total a avut o ascensiune de 4,65% la care a contribuit IPC la mărfurile alimentare cu 7,14%, IPC la mărfurile nealimentare cu 6,63% și IPC la servicii cu 8,52%.

În luna decembrie 2009,IPC total s-a situat la 4,74% comparativ cu luna decembrie a anului anterior. Majorarea s-a datorat creșterii IPC a mărfurilor alimentare cu 0,38%,mărfurilor nealimentare cu 7,72% și a serviciilor cu 6,86%.

IPC total la finele anului 2009 față de luna anterioară a aceluiași an a crescut cu 0,32% pe fondul creșterii prețurilor mărfurilor alimentare și ne alimentare cu 0,34%, respectiv 0,54%. Această creștere a fost moderată de scăderea IPC la servicii cu 0,25%.

Anul 2010

În anul 2009, IPC și-a continuat trendul descrescător, înregistrând o scădere cu 6,87% la finele anului față de luna ianuarie pe fondul reducerii IPC la mărfurile alimentare cu 6,39%,cu 7,27% pentru mărfurile nealimentare și cu 6,84% pentru servicii.

Dacă în cazul mărfurilor nealimentare și a serviciilor s-a constatat o descreștere liniară a IPC, în cazul mărfurilor alimentare , evoluția descrescătoare s-a menținut în primele 4 luni ale anului, după care în următoarele două luni, IPC a crescut cu 0,7 puncte procentuale, în ultimele două trimestre, acesta revenind la trendul descendent.

Comparativ cu finele anului 2009, la sfarșitul anului 2010, IPC a înregistrar o scădere de 8,86% . Totuși, rata inflației s-a ridicat la 7,96%. Creșterea ratei inflației în 2010 s-a datorat majorării cu 5% a cotei standard a TVA, începând cu data de 1 iulie 2010,dar și creșterii cotațiilor țițeiului pe plan mondial,ceea ce a generat o creștere a prețurilor interne ale combustibililor.

În luna aprilie a anului 2010, IPC total a crescut cu 0,35%, comparativ cu luna precedentă a aceluiași an. Creșterea s-a datorat majorării prețurilor la mărfuri alimentare cu 0,02%, la mărfuri nealimentare cu 0,56% și a tarifelor serviciilor cu 0,47%.

Totodată, comparativ cu luna decembrie a anului 2009, luna aprilie 2010 a cunoscut o ascensiune a IPC total de 2,46% pe fondul creșterii IPC la mărfuri alimentare cu 0,86%, la mărfurile nealimentare cu 4,42% și la servicii cu 0,74%.

Față de aceeași perioadă a anului anterior, în luna aprilie 2010 s-a constatat o creștere de 4,28% a IPC total, datorată creșterii substanțiale a prețurilor mărfurilor nealimentare cu 8,50% și a tarifelor serviciilor cu 3,32%. Intensitatea creșterii prețurilor la bunurile nealimentare a fost atenuată de ușoara scădere a prețurilor mărfurilor alimentare cu 0,21 puncte procentuale.

Comparând luna noiembrie a anului 2010, cu luna precedentă a aceluiași an s-a constatat o majorare de 0,52% a IPC total. Această ascensiune s-a datorat creșterii IPC la mărfurile alimentare cu 0,88%, la mărfurile nealimentare cu 0,38% și la servicii cu 0,20%.

De asemenea, din tabelul de mai sus rezultă majorarea IPC total cu 7,39% în luna noiembrie a anului 2010 în comparație cu finele anului precedent. Cea mai mare contribuție la susținerea acestei ascensiuni a avut-o IPC la mărfurile nealimentare, care a crescut cu 9,16%, însă contribuții însemnate au avut și creșterea prețurilor mărfurilor alimentare cu 5,65% și a tarifelor serviciilor cu 6,39%.

Față de luna noiembrie a anului 2009, în aceeași lună a anului 2010, IPC total s-a ridicat până la procentul de 7,73, pe fondul majorării intense a IPC al mărfurilor nealimentare cu 9,75%, dar și al mărfurilor alimentare cu 6,01% și al serviciilor cu 6,13%.

IPC total la finele anului 2010 a crescut cu 0,53% față de luna anterioară a aceluiași an. Această creștere s-a datorat majorării prețurilor la mărfuri alimentare cu 0,76%, la mărfuri nealimentare cu 0,55% și la servicii cu 0.04%.

În luna decembrie a anului 2010, IPC total s-a situat la 7,96% comparativ cu luna decembrie a anului precedent. Majorarea s-a realizat pe fondul înregistrării unei ascensiuni a IPC la mărfurile alimentare cu 6,45%, la mărfurile nealimentare cu 9,76% și la servicii cu 6,43%.

Anul 2011

Indicele lunar al prețuilui de consum

Anul 2011 a cunoscut numeroase fluctuații în ceea ce privește IPC. În prima lună a anului 2011, IPC înregistra un procent de 110,37%, pentru ca în următoarea lună procentul să se situeze la 109,53%. IPC și-a continuat traiectoria descendentă până în luna mai, când a atins 107,94%.

În perioada iunie 2011- septembrie 2011, IPC a cunoscut o evoluție, ajungând până la 109,25% pe fondul creșterii prețurilor la bunurile alimentare, fapt ce a generat și o creștere a IPC în aceeași perioadă. Dacă IPC la mărfurile nealimentare a avut un trend liniar descrescător, nu același lucru poate fi afirmat despre IPC al mărfurilor alimentare, care a cunoscut oscilații: în primele 5 luni, traiectoria acestuia a fost descendentă, în ianuarie inregistrând un procent de 105,30 %, iar până în mai s-a diminuat cu 4,15%; după aceste 5 luni a urmat o creștere cu 6,15% până în luna septembrie, inclusiv. În ultimele 3 luni s-a constatat o reducere a IPC la mărfurile alimentare, reducere reflectată și în IPC total aferent acestei perioade. Nivelul ratei inflației în decembrie 2011 a coborât la 3,14%. Scăderea s-a datorat în principal disipării efectului pe care l-a avut majorarea cotei TVA și de creștere a producției agricole interne.Totuși, influențele pozitive au fost atenuate de accelerarea prețurilor sub impactul eliminării subvențiilor pentru energia termică acordate de bugetul de stat.

Luna aprilie a anului 2011 a înregistrat o creștere a IPC total de 0,66%, comparativ cu luna anterioară aceluiași an, pe fondul creșterii prețurilor mărfurilor alimentare cu 0,92% și a mărfurilor nealimentare cu 0,87%. Intensitatea creșterii a fost moderată de diminuarea tarifelor serviciilor cu 0,42%.

Față de finele anului 2010, în luna aprilie 2011 s-a constatat o creștere a IPC total de 2,83%. Ca și in cazul perioadei analizate anterior, creșterea a fost susținută de prețurile mărfurilor alimentare cu 5,08%, a mărfurilor nealimentare cu 2,50%, dar totodată a fost atenuată de scăderea tarifelor serviciilor cu 0,84%.

Comparând luna aprilie 2011 cu aceeași lună a anului anterior, așa cum rezultă și din tabel, s-a observat o creștere a IPC total cu 8,34% datorată creșterii IPC la mărfurile alimentare cu 10,91%, la mărfurile nealimentare cu 7,74% și la servicii cu 4,76%.

Realizând o comparație între luna noiembrie a anului 2011 și luna precedentă a aceluiași an, s-a remarcat o majorare a IPC total cu 0,42% pe seama creșterii prețurilor la mărfurile alimentare cu 0,54%, la mărfurile nealimentare cu 0,24% și la servicii cu 0,63%.

Totodată, din tabelul de mai sus rezultă creșterea IPC total cu 2,90% în luna noiembrie a anului 2011 față de finele anului 2010, creștere datorată în principal, majorării prețurilor mărfurilor nealimentare cu 4,31%, a tarifelor serviciilor cu 3,96%, dar și a prețurilor mărfurilor alimentare cu 0,59 puncte procentuale.

Față de luna noiembrie a anului 2010, în luna noiembrie a anului 2011 s-a constatat o ascensiune de 3,44% IPC total, ascensiune bazată pe creșterea IPC la mărfurile alimentare cu 1,35%, la mărfuri nealimentare cu 4,88% și la servicii cu 4%.

IPC total la finele anului 2011 a crescut cu 0,23% față de luna anterioară a aceluiași an. Această majorare s-a datorat creșterii prețurilor la mărfuri alimentare cu 0,36%, la mărfuri nealimentare cu 0,13% și a tarifelor serviciilor cu 0,26%.

În luna decembrie a anului 2011, IPC total s-a situat la 3,14% comparativ cu aceeași lună a anului anterior. Majorarea s-a realizat pe fondul creșterii prețurilor mărfurilor alimentare cu 0,95%, a mărfurilor nealimentare cu 4,45% și a serviciilor cu 4,23%.

Anul 2012

În anul 2012, IPC total a avut o scădere procentuală de 4,69%, de la 107,45% în ianuarie 2012 la 102,76% la finele anului.Această diminuare s-a datorat scăderii IPC la mărfurile alimentare , exceptând lunile aprilie și iunie, când s-au înregistrat creșteri cu 0,07% față de luna martie, respectiv cu 0,05% față de luna mai. Trendul descendent al IPC total s-a datorat și diminuării IPC la mărfurile nealimentare cu 4,26% de la 109,15% în ianuarie, până la 104,89% în decembrie, excepție făcând luna iunie, când s-a constatato creștere cu 0,11 puncte procentuale față de luna precedentă și luna noiembrie, când majorarea înregistrată s-a situat la 0,10% comparativ cu luna octombrie.

În cazul serviciilor,IPC a cunoscut o scădere de 3,39% în ianuarie, situându-se la nivelul de 107,98 %, iar la finele anului având un procent de 104,59%, excepție de la acestă scădere făcând lunile noiembrie și decembrie, când tarifele serviciilor au crescut cu 20 de puncte procentuale în luna decembrie față de luna noiembrie.

La sfârșitul anului 2012,rata anuală a inflației IPC s-a situat la 4,95%. Cea mai semnificativă contribuție în atingerea acestui nivel a revenit scăderii prețurilor combustibililor, ca urmare a aprecierii leului față de dolarul american,dar și a ușoarei scăderi a prețurilor volatile la anumite mărfuri alimentare, precum legume,fructe, oua, ca urmare a perisabilității acestora, dar și de deficitul de spații adecvate de depozitare.

Conform datelor BNR, în luna decembrie 2012, rata anuală a inflației a fost inferioară cu 0,15 puncte procentuale proiecției prezentate în Raportul asupra inflației din luna noiembrie.

Deviația față de prognoză a fost determinată în principal de ajustări descendente peste așteptari, consemnate de prețurile produselor volatile; în sens contrar au acționat majorările prețurilor administrate, de amplitudine mai ridicată comparativ cu cele prognozate.

Conform tabelului de mai sus, în luna aprilie a anului 2012, s-a conturat o creștere a IPC total cu 0,07% față de luna anterioară a aceluiași an, datorată creșterii atât a prețurilor mărfurilor alimentare,cât și a tarifelor serviciilor cu un procent de 0,17%. Ceea ce a facut ca efectul creșterii să fie diminuat a fost scăderea cu 0,11% a prețurilor mărfurilor alimentare, ca urmare a reducerii acestora în special la componenta „legume, fructe, ouă”.

Față de finele anului 2011, în luna aprilie a anului 2012, IPC total s-a situat la procentajul de 101,49%. Creșterea de 1,49% a fost datorată creșterii IPC la mărfuri alimentare cu 2,07%, la mărfuri nealimentare cu 101,25% și la servicii cu 0,87%.

În comparație cu aceeași lună a anului anterior, IPC total a crescut cu 1,80% în luna aprilie a anului 2012, ca urmare a creșterii accentuate a prețurilor la categoria servicii cu 6,03% și la categoria mărfuri nealimentare cu 3,21%. Această majorare a fost temperată de scăderea prețurilor la mărfurile alimentare cu 1,94%.

În luna noiembrie 2012, IPC total s-a situat la 100,04%, comparativ cu luna anterioară a anului 2012. Creșterea de 0,04% s-a datorat majorării prețurilor mărfurilor alimentare cu 0.29%, însă nu a fost atât de intensă datorită reducerii prețurilor la mărfurile nealimentare cu 0,10% și a tarifelor serviciilor cu 0,14%.

Față de finele anului 2011, în luna noiembrie 2012 s-a înregistrat o majorare a IPC total de 4,32%. Majorarea a fost susținută de creșterea prețurilor la mărfurile alimentare cu 5,51%, la mărfurile nealimentare cu 3,56% și la servicii cu 3,81%.

Comparând luna noiembrie 2012, cu aceeași lună a anului anterior, se constată o creștere a IPC total de 4,56%, creștere susținută pe baza ascensiunii prețurilor la mărefurile alimentare cu 5,89%, a tarifelor serviciilor cu 4,08% și a mărfurilor nealimentare cu 3,69%.

Majorarea prețurilor înregistrată la grupa mărfurilor nealimentare se datorează includerii valorii certificatelor verzi în factura de energie electrică a consumatorilor finali, conform Legii nr 134/2012 pentru aprobarea OUG nr 88/2011 privind modificarea și completarea Legii nr 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.

IPC total la finele anului 2012 s-a situat la 100,60%, comparativ cu luna precedentă a aceluiași an . Creșterea de 0,6% s-a datorat intensificării ritmului prețurilor mărfurilor alimentare cu 0,66% și a mărfurilor nealimentare cu 0,89%. Modificarea favorabilă a cursului de schimb a generat o decelerare de ritm a componentei servicii de 0,19%.

În luna decembrie a anului 2012, s-a înregistrat o creștere a IPC total cu 4,95% , în comparație cu aceeași lună a anului anterior, creștere bazată pe majorarea IPC la mărfuri alimentare cu 6,21%, la mărfuri nealimentare cu 4, 48% și la servicii cu 3,61%.

Anul 2013

În anul 2013, s-au constatat, ca și în cazul anului 2011, numeroase fluctuații ale IPC total. În luna ianuarie a anului 2013, IPC a atins valoarea de 101,39%, urmată de o scădere până în luna iunie, inclusiv, când acesta a atins 100,68%, la 0,71% față de prima luna a anului.

În perioada următoare, IPC a crescut de la 101,02% în luna iulie, până la 101,80% în luna septembrie. În ultima lună a anului IPC a înregistrat procentul de 101,18%, cu 0,34% mai putin decât in luna anterioară.

În ceea ce privește IPC la mărfurile alimentare,în prima jumătate a anului acesta inregistrează o scădere cu 0,28% de la 98,12% în luna ianuarie, până la 97,84% în luna iunie.

Potrivit tabelului de mai sus, în luna aprilie 2013 s-a constatat o majorare a IPC total de 0,11% , comparativ cu luna anterioară a aceluiași an, pe fondul creșterii IPC la mărfurile alimentare cu 0,02%, la mărfuri nealimentare cu 0,17% și la servicii cu 0,13%.

Față de finele anului precedent, în aprilie 2013 IPC total s-a situat la procentul de 101,83%. Creșterea de 1,83% a fost susținută de sporirea prețurilor mărfurilor alimentare cu 1,48%, a mărfurilor nealimentare cu 2,57% și tarifelor serviciilor cu 0,74%.

În comparație cu aceeași lună a anului anterior IPC total a crescut cu 5,29%, pe seama majorării IPC la mărfurile alimentare cu 5,60%, la mărfuri nealimentare cu 5,80% și la servicii cu 3,48%

În luna noiembrie 2013, IPC total a înregistrat o diminuare de 0,01 puncte procentuale, comparativ cu luna anterioară a aceluiași an. Deși prețurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,06% și tarifele serviciilor au cunoscut un trend ascendent de 0,10%, contribuția prețurilor la mărfurile alimentare, în scădere cu 0,15% au condus la reducerea IPC total cu 0,01%.

Față de finele anului 2012, în luna noiembrie 2013, IPC total a avut o creștere de 1,22%, susținută de majorarea IPC la mărfuri nealimentare cu 3,46 și la servicii cu 3,22%. Creșterea a fost atenuată de grupa mărfurilor alimentare, ale carei prețuri au scăzut cu 2,42%.

Comparând luna noiembrie 2013 cu aceeași lună a anului anterior, se constată o creștere a Ipc total de 1,83% pe fondul majorării IPC la mărfuri nealimentare cu 4,38% și la servicii cu 3,02%. Temperarea creșterii s-a datorat diminuării prețurilor mărfurilor alimentare, în scădere cu 1,77%

IPC total la finele anului 2013 s-a situat la 100,33% comparativ cu luna precedentă a aceluiași an. Creșterea s-a datorat majorării prețurilor la mărfurile alimentare cu 0,62%, la mărfurile nealimentare cu 0,15% și la servicii cu 0,20%.

În luna decembrie a anului 2013, în comparație tot cu luna decembrie, dar a anului precedent, a rezultat o majorare a IPC la mărfurile nealimentare cu 3,62% și a serviciilor cu 3,43%.

Prețurile mărfurilor alimentare în scădere cu 1,81% au atenuat intensitatea creșterii IPC total, care a înregistrat un procent de 1,55%.

CONCLUZII

Lupta împotriva inflației trebuie să fie o acțiune comună, permanentă și de o amploare însemnată.

În ceea ce priveste politicile antiinflaționiste, o soluție ar putea fi utilizarea unui mix al acestor politici, pentru a nu împiedica dezvoltarea economică. Această combinație ar trebui sa cuprindă politicile ce privesc oferta monetară, rata de schimb, bugetul public, măsuri directe asupra prețurilor și salariilor.

Pentru ca economia sa functioneze corect trebuie sa se recurgă la politici antiiflationiste. Obiectivul central al politicii antiinflaționiste este stabilizarea nivelului general al prețurilor.

Daca aceste politici se pun in aplicare in modul corespunzator, iar economia este pregatita pentru eventuale evenimente neprevazute, inflatia nu ar trebui sa fie o problema pentru țară.

BIBLIOGRAFIE

Țugui Alexandru – Inflația. Concepte, teorii și politici economice, Editura Economică, București, 2000.

Tănase Florina- Prețuri și indicatori macroeconomici, Editura All Beck,2006

Tribuna Economică 2011-2013

Florea Adrian, Elemente de macroeconomie, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2010

Marius Băcescu – „Macroeconomie”, Editura All, București, 1993

Adrian Florea – „Elemente de macroeconomie”, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2010

Institutul Național de Statistică și Studii Economice – http://www.insse.ro

Banca Națională Română – http://www.bnro.ro

Institutul European de Statistică, Eurostat – www.ec.europa.eu/eurostat

www.financiarul.ro

BIBLIOGRAFIE

Țugui Alexandru – Inflația. Concepte, teorii și politici economice, Editura Economică, București, 2000.

Tănase Florina- Prețuri și indicatori macroeconomici, Editura All Beck,2006

Tribuna Economică 2011-2013

Florea Adrian, Elemente de macroeconomie, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2010

Marius Băcescu – Macroeconomie, Editura All, București, 1993

Adrian Florea – Elemente de macroeconomie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2010

Institutul Național de Statistică și Studii Economice – http://www.insse.ro

Banca Națională Română – http://www.bnro.ro

Institutul European de Statistică, Eurostat – www.ec.europa.eu/eurostat

www.financiarul.ro