Analiza Evolutiei Ratei de Schimb a Leului Moldovenesc

“Analiza evoluției ratei de schimb a leului moldovenesc

față de dolarul SUA și moneda Euro”

Cuprins

Abrvieri

Adnotare

Introducere

Capitolul I – Noțiuni și evoluția ratei de schimb

1.1.Definirea noțiunilor de paritate monetară și rată de schimb.

Tipuri de rată de schimb

1.2.Evoluția cursului valutar-sistemelor de curs valutar

Capitolul II – Analiza evoluției ratei de schimb în Republica Moldova

2.1.Interacțiunea dintre rata de schimb și alți indicatori

macroeconomici

2.2.Evoluția leului moldovenesc în perioada anilor 1993-2014

Comparative cu evoluția altor monede străine

Capitolul III – Obiectivele Băncii Naționale

3.1.Cursul valutar – reper în politica monetar

3.2.Alte repere de politică monetară

Concluzii generale și recomandări

Bibliografie

Anexe

ABREVIERI

Ag-argint;

Au-aur;

BNM-Banca Natională a Moldovei;

BNR-Banca Natională a României;

DM-marcă germane;

DST-Drepturi Speciale de Tragere;

EU- Uniunea Europeana;

EUR-euro;

FF-franc francezâ;

FMI-Fondul Monetar International;

JPY-yen japonez;

LMD-leul moldovenesc;

OPEC-Organizatia Țarilor Exportatoare de Petrol;

PIB-Produs Intern Brut;

RON-leu românes (dupa 01.07.2005);

RUR-rublă rusească;

SME-Sistem Monetar European;

SMI-Sistem Monetar Internațional;

UAH-grivna ucraineană.

ADNOTARE

In this work we aimed at analyzing the evolution of the exchange rate of MDL against other eurrencies in the period 1993-2014. I tried to explain the causes of appreciation or depreciation of MDL, the actions taken by the National Bank in order to manage the exchange rate. Also, in this paper you can find the analysis of the interaction existing between the exchange rate and other macroeconomic indicators.

Thus, this paper is divided into three chapters.

The first chapter recounts the history of exchange rate problems faced by different countries and internationals organizations in the world currency market regulation and management, types of monetary systems and their adoption period. Also, in this chapter is reflected the classification criteria and the types of exchange rates, with a further description thereof.

In the second chapter is analyzed the exchange rate of MDL, against other currencies, after issuance of MDL and up to the present. In addition, this chapter analyzes the interaction between exchange rate dynamics and the dynamics of other macroeconomic indicators( GDP, foreign reserves, trade balance and inflation), and decisions of the National Bank to regulate national currency exchange rate. Special attention will be required during the crisis of 1998 and 2008, which “hit” the economy of Moldova, NMB and the results of it’s decisions, to manage the currency exchange rate in these periods. So, I gave evidence of wrong actions carried out by the bank in the exchange rate management.

The third chapter presents a detailed analyzes of the main objectives of the National Bank in the current economic situation in Moldova, Also in this chapter, are at the pros and cons, the bank adopted parts of NBM, compared to economic situation in other countries and min objectives of their central banks.

INTRODUCERE

Rata de schimb (sau cursul valutar) reprezintă in indicator macroeconomic important, în procesul analizei căruia, trebuie apreciată dinamica si altor parametric economici, politici, sociali, etc.., care influențează fie direct, fie indirect rata de schimb.

Pe parcursul istoriei și anume evoluției relațiilor economice internaționale, cursul valutar a fost un element pe atât inevitabil, pe atât si nesar, pentru gestionarea, măasurarea și amplificarea legăturilor comerciale dintre tări, Acesta fenomen poate fi exemplificat independent prin faptul, că fiecare stat în mod traditional a avut și are propria monedă, iar emisunea monetara reprezintă unul din atributele independenței acestuia (statului). Chiar dacă in 2002 o parte din țarile UE au acceptat moneda euro, oricum dezvoltarea statelor în cauză, pîna la acel moment s-a produs la utilizarea monedelor proprii pe parcursul a mai multor perioade.

Leul moldovenesc a apărut (deși cu intîrziere) pentru prima data în 1993, cee ace a permis, noului stat creat (Republicii Moldova) să-și gestionezepropria monedă, după necesitațile și preferințele sale, făra a fi impus de cineva sau ceva. Apariția monedei naționale (LMD) a reprezentat un prilej favorabil pentru deschiderea economiei autohtone spre o cooperare cu alte state.

Creșterea sistemului economic și asigurarea de cătrea acesta a unui grad cât mai înalt posibil al nevoilor umane, reprezintă obiectivul major al fiecărui economii, inclusive cea a Republicii Moldova. Realizarea acestui scop (de creștere economică), poate fi obținut prin îmbinarea reușita a diverșilor factori, inclusiv a ratei de schimb.

Interacțiunea dintre cursul de schimb, pe de o parte și alți parametric (macro)economici, pe de altă parte (PIB, comerț exterior, etc.), reprezintă un fenomen destul de important. Cu atît mai mult, că o nesincronizare dintre evoluția ratei de schimb și ceilalți indicatori, se poate solda cu rezultate negative, nedorite. Exemple în acest sens, pot fi obținute atît din practica naționala, cât și din cea mondială.

Prezentarea lucrare este împarțita în 3 capitole

Primul capitol, relatează despre istoria apariției ratei de schimb, problemele cucare s-au confruntat țarile și organismele internaționale în procesul reglementării și gestionării pițelor valutare naționale și mondiale, tipurile de sisteme monetare și perioada adaptării lor. La fe, în acest capitol, se reflectă criteriile de clasificare și tipurile de cursuri de schimb, cu o descriere ulterioară a acestora.

În al doilea capitol, este analizată evoluția cursului de schimb al leului moldovenesc în raport cu alte valute, de la emiterea lui și pînă-n present. În plus, în acest capitol, este analizată interacțiunea dintre dinamica cursului valutar celorlalți indicatori macroeconomici (PIB, rezervele valutare, soldul balanței comerciale și inflația), precum și deciziile Băancii Naționale în vederea reglementării ratei de schimb a monedei naționale. O atenție deosebită va cere perioadele de criza din anii 1998 și 2008, care “au lovit” economia Republicii Moldova, precum și rezultatele hotărârilor BNM, în vedereagestionarii cursului valutar a leului în aceste perioade. La fel, se prezintă dovezi a unor acțiuni greșite efectuate de către autoritatea bancară în procesul de gestiune a ratei de schimb.

Al treilea capitol, expune o analiză detaliată a obiectivelor principale ale Băancii Naționale țn contextul situației economice actuale a Republicii Moldova, în especiala ratei de schimb și “țintirea inflatiei”. De asemenea, în acest capitol,sunt expuse argumente pro și contra, a reperelor bancare adoptate de BNM î, în comparație cu situațiile economice din alte țări și obiectivele principale ale băncilor centrale ale acestora.

Lucrarea este însoțită de anexe, care cuprind mai mulți indicatori (macro)economici referitori la Republica Moldova, precum și dinamica ratei de schimb a leului moldovenesc comparativ cu alte valute (dolarul SUA, euro ca monede , si monedele partenerilor comercial precum: rubla rusească, grivna ucraineană leul românesc), pentru perioada anilor 1993-2014.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI ȘI EVOLUȚIA RATEI DE SCHIMB

Definirea noțiunilor de paritate monetară și rată de schimb. Tipurile de rată de schimb.

Moneda națională reprezintă un element esențial în vederea creării și dezvoltării economiei autohtone, iar emisiunea monetara este unul din atributele suveranitătii statului. Este clar faptul, că o economie se bazează pe relatii de ordin financiar și deschiderea economiei naționale spre o cooperare cu alte state este inevitabilă, iar cele din urmă avînd propriile monede naționale, pun problema conversiunii unitațiilor monetare întro diferite țari, adikă necesitatea de o rata de schimb sau un curs valutar. În cele din urmă, ar apărea necesitatea creării a unui sistem monetar și a organismelor internaționale resspective, care ar pune problema determinării și reglementării cursului valutar, adică operțiunii care ar permite convertirea unei monede în alta.

Conform lucrărilor economice, inițial (pîna-n 1974) valoarea unei monede în raport cu altă monedă se stabilea prin raportul valoric dintre ele, luându-se în considerație valorile lor paritare. Orice sistem monetar (majoritatea economiștilor recunosc 3 tipuri de sisteme monetare) își definea, în primul rând, care este unitatea monetară, precum și raportul acestei unități fața de etalonul monetar. Definirea prin lege a unitații monetare era un atribut al instituțiilor financiar-bancare, realizându-se în funcție de etalonul care a fost adoptat ca bază a sistemului monetar.

Așadar, majoritatea publicațiilor economice clasificată 3 tipuri de sisteme monetare:

-sistemul monetar bimetalist, în cadrul căruia etalonul monetar a fost îndeplinit de două metale, aur și argint. Bimetalismul a fost adoptat pentru dată în Anglia, în anul 1716 și a existat aproximativ un secol;

-sistemul monetar monometalist aur, în cadrul căruia conținutul aur al fiecărei unități monetare era stabilit prin lege. De menționat este faptul, că au existat mai multe tipuri de sisteme monetare monometaliste (aur), precum: monometalismul aur – monedă care a reprezentat o formă clasică a etalonului aur, metalul monetary circulând liber pe piața internă și internațională, și monometalismul aur – devize reprezentând o abatere de la etalonului aur-monedă, datorită introducerii în rezerva monetară a diferitor țări, alaături de aur si a valutelor (a fost întrodus la baza sistemelor monetare naționale începând cu 1922, adoptat de sistemul monetare international după Conferința de la Bretton Woods din 1944)

-sistemul monetar bazat pe etalonul putere de cumpărare – apărut după abandonarea sistemului monetary aur-devize în 1974 și în candrul căruia, moneda emisă și pusă în circulatie pe plan national și international, a avut drept correspondent un etalon format prin contribuția bunurilor și serviciilor create în cadrul fiecărei economii.(adică de starea generală (macro) economică a țări)

Astfel, în contiunarea, “se cere” evidențierea a trei elemente caracteristice:valoarea paritară, paritatea monetară și cursul de schimb.

Pentru a cunoaște ce este paritatea monetară, este necesar, în primul rînd, definirea noțiunii de valoarea paritară. Deci, valoarea paritară reprezintă cantitatea de metal prețios(etalon monetar), conținută de o monedă și fixată prin legea monetară a statului respectiv. Modificarea valorilor paritare ca măsură oficială, întreprinsă prin Lege de către autoritațile monetare, avea lo fie prin reducerea (devalorizarea), fie prin majorarea (revalorizarea) conținuturilor de aur ale monedelor naționale. Dupa 1974, majoritatea țarilor au renunțat la valorile paritate, datorită rigidității acestora fața de variațiile permanente ale valorii reale a monedelor, a puterii lor de cumpărare.

Ca urmare, celor relevante mai sus, paritatea monetară reprezintă raportul valoric între două unitați monetare, luându-se în considerare valorile lor paritare. În funcție de modul de definire a elementelor care o determină, au existat mai multe forme:

-paritatea aur sau metalică (p.a.)

Exemplu:pornind de la valorile paritare ale lirei sterile (2.48828 g Au) și dolarului SUA (0,888671 Gau) existnte țn vigoare la 18.09.1949, paritatea aur dintre cele două monede, va fi:

p.a.=2,48828/0,888671=2,80 dolari/liră.

-paritatea valutară (p.v.) reprezintă valorile paritate ale monedelor caremajoritatea țarilor au renunțat la valorile paritate, datorită rigidității acestora fața de variațiile permanente ale valorii reale a monedelor, a puterii lor de cumpărare.

Ca urmare, celor relevante mai sus, paritatea monetară reprezintă raportul valoric între două unitați monetare, luându-se în considerare valorile lor paritare. În funcție de modul de definire a elementelor care o determină, au existat mai multe forme:

-paritatea aur sau metalică (p.a.)

Exemplu:pornind de la valorile paritare ale lirei sterile (2.48828 g Au) și dolarului SUA (0,888671 Gau) existnte țn vigoare la 18.09.1949, paritatea aur dintre cele două monede, va fi:

p.a.=2,48828/0,888671=2,80 dolari/liră.

-paritatea valutară (p.v.) reprezintă valorile paritate ale monedelor care sunt exprimate întro valuta, ca model fiind dolarul.

Spre exemplu, în 1966, 1 $=180 franci conglezi și 1$= 10 rupii indiene. Atunci paritatea vautară va fi:

p.v.=180/10= 18 franci/rupie

-paritatea DST – atunci cînd monedele își definesc valorile paritare în DST.

Prin urmare, cursul de schimb permite compararea valorică a unitațiilor monetare și este sinonim, ca ordine de mărime, cu paritatea monetară. Totuși, nu trebuie confundată noțiunea de curs valutar (rată de schimb) cu aceea de paritate monetară, care se exprimă prin același raport. Diferența este aceea, că paritatea monetară este o noțiune abstractă, teoretică și nu corespunde întodeauna ce aceea de curs valutar, care rezultăcpe piața valutară în urmă conjuncturii economice (în special), politice, ș.a.

Rata de schimb și piața valutară sunt două elemente indispensabile. Conform manualelor economice (vezi literatura), piața valutară reprezintă locul unde se confruntă cererea și oferta de valută și se stbilește un anumit curs valutar sau rată de schimb. Piețele valutare au mărimi diferite în funție de operațiile pe care le realizează și de localitățile țn care sunt amplasate. În cadrul fiecărei țări ar trebui să existe și să functioneze o piață valutară națională, care ar cuprinde bursa valutară, băncile comerciale și casele de schimb valutar, autorizate să efectueze acest tip de operațiuni precum si alte instituții financiar-valutare abilitate în acest sens. Activitațile desfășurate pe piața valutară ar fi necesar să fie supuse legislației țării respective.

În consecințe, conform definiției rezultă, că piața valutară reprezintă spațiul unde se stabilește și fluctuează rata de schimb. Fluctuarea sau mai bine zis evoluția cursului de schimb, depinde de gradul de dezvoltare a pieții valutare, iar aceasta (adicaă piața valutară) de starea generală a economiei.

O explicație mai simplă a conceptului de rată de schimb poate fi formulată în felul următor: rata de schimb reprezintă prețul unei monede țn raport cu altț monedă sau prețul la care o valută poate fi cumparată cu alta pe piața valutară a unui stat.

Dicționarul economic explică rata de schimb ca prețul, exprimat în valuta unei țări, care se stabilește fie de stat (curs valutar oficial), fie pe piața valutară (curs valutar al pieței) și cel din urmă fluectează în jurul cursului oficial, în funcție de cererea și oferta pe piața pentru valuta respectivă.

Într-o altă formulare, cursul valutei exprimă prețul la care o monedă națională se schimbă cu o altă moneda pe piața, în funcție de cererea și oferta de moneda, sau curs valutar stabilit de stat ori instituție bancară (banca națională/centrală, spre exemplu).

Este foarte importantă cunoașterea valorii unitații monetare a unui stat față de cea a altui stat, luând în considerație ponderea, în perioada contemporană, a relațiilor economice internațoinale. Raportul dintre acestea, stabilit la un moment dat pe viața valutară, se numește curs valutar sau curs de schimb.

În procesul de analiză a evoluției ratei de schimb, este important să se ia în considerație și evoluția altor indicatori (macro)economici,care inlfuențează fie direct, fie indirect cursul valutar, precum dinamica PIB-ului, balanței comerciale, rezervelor valutare, etc…

Spre exemplu, în vederea asigurării unui curs optim al valutelor, statul poate interveni pe piețele valutare, cu ajutorul rezervelor de valută deținute de către banca centrală . Prin intervenție valutară se înțelege activitatea băncii centrale de a cumpăra sau vinde în scopul majorării și resprectiv micșorării cursului monedei naționale în raport cu alte valute, prin influențarea cererii și oferei. Rolul autorității monetare constă în a interveni prin vînzarea sau cumpărarea pe piață a valutei celei mai solicitante, în vederea reducerii fluctuațiilor excesive ale monedei naționale.

În procesul evoluției cursului de schimb au loc diferite fenomene inevitabile, precum deprecierea sau aprecierea valutară. Deprecierea valutară reprezintă fenomenul prin care o monedă, pe un interval de timp dat, își diminuează puterea de cumpărare în raport cu alte valute. În consecințe, aprecierea valutară reprezintă procesul invers deprecierii și constă în mărirea puterii de cumpărare a monedei, pentru o perioadă anumită de timp.

Pe parcurul evoluției sale, rata de schimb a evoluat și ea, iar acum in prezent, se pot deosebi mai multe tipuri de rate (sau mai bine zis “sisteme de curs de schimb” sau cursuri valutare).

Din punct de vedere al stabilității, deosebim:

Curs valutar fix

Curs valutar flotant, care la răndul său se clasifică în: cursuri valutare flotante libere (fără intervenția băncii centrale/naționale) și cursuri valutare flotante gestionate (cu intervenția băncii pe piața valutară)

Fiecare din aceste tipuri de cursuri, cursul valutar fix/cursul valutar flotant, conține elemente specifice caracteristice lor, care pe parcusul dezvoltării economiei mondiale au fost utilizate în diferite perioade, însă cu același scop: de a reduce la minim fluctuațiile nedorite ale ratelor de schimb.

Cursul valutar fix reprezintă un sistem de stabilire a ratei de schimb, unde Banca centrală anunță pentru diferite perioade de timp ( de obicei, pentru o zi) o rată de schimb fixă pentru monedă gestionată și teoretic, deja crerea și oferta de valută pe piață , nu mai influețează rata fixă de schimb stabilită de bancă. Motivația utilizării cursului valutar fix, este convigerea că o rată de schimb stabilă va contribui la facilitatea fluxurilor comerciale și de investiții între țări, prin reducerea fluctuațiilor prețuriilor relative, și prin micșorarea incercitudinii privind riscul valutar. În cadrul unui astfel de sistem ( cursul valutar fix). Banca centrală rămânee a fi pregătite să absoarbe excesul de ofertă sau cerere de valută, de aceea cantitatea de rezerve trebuie să fie adecvată pentru a susține sistemul de rată de schimb fix( de exemplu, fie suficient de mare pentru a găzdui toate tranzacțiile de valută pentru moneda națională care apar). Astfel pentru a face acest „schimb”, Banca Centrală trebuie să dețină stocuri destul de mari de valută, atît interne cît si externe.

Cursurile de schimb fixe înlătură incertitudinea asociată cursurilor flexibile sau flotante. Sistemul cursurilor de schimb fixe a fost introdus prin Acordul de la Bretton Woods (1944) și a devenit efectiv în 1947. Prin sistemul cursurilor fixe se inteționa stabilizarea comerțului mondial și stimularea dezvoltării sale.

Însă, în prezent sunt diferite metode de diminuare a riscului valutar și anume valorile mobiliare derivate (precum contractele spot, forward, options), care permit evitarea sau diminuarea pierderilor în urma fluctuațiilor ratei de schimb.

Caracterizînd noțiunea de cursul valutar flotant liber se subînțelegein sistem flexibil al cursului de schimb, unde prețul/valoarea monedei este determinată pe piață, și anume, de interacțiunile financiare ale firmelor, băncilor și alte instituții, precum și a persoanelor fizice, care doresc să cumpere și să vîndă monedă pentru efectuarea diferitor tranzacții, fără intervenția băncii centrale/naționale pe piața valutară. Deci, o cerere mai mare pentru o monedă, (toți ceilalți factori macroeconomici fiind constanți), ar duce la o apreciere a monedei, iar o ceree mai mică ar duce la o depreciere a acesteia.

Cursul valutar flotant gestional sau sistemul de curs valutar flotant gestional, în esență, prezintă o analogie a cursului valutar flotant liber, însă rata de schimb rămîne a fi controlată de banca centrală/națională, care devine un paricipant-cheie pe piața valuatară. Banca centrală, având anumite scopuri propuse pe piața valutară, va interveni în procesul de formare a cursului de schimb, prin cumpărarea sau vînzarea de monedă, în cazul cînd acest curs va depășii sau coborî sub limitele țintă propuse de aceasta. Este de menționate faptul că, într-un astfel de sistem, Banca ar trebui să dețină destule rezerve de valută/monedă străină pentru a putea intreveni pe piața valutară și a menține rata de schimb propusă.

Cursul valutar flotant gestionat ( pus în practică începînd cu 1973) mai este numit și un sistem “condus” sau un system cu “fluctuații murdare”(în eng. “managed/dirty floating”).

Cursurile de schimb flotante au urmatoarele caracteristici:

la încheierea unei afaceri de livrare a unor bunuri cu plată în viitor în monedă străină, nu se va ști exact cît va trebui de plătit, datorită fluctuațiilor ce pot interveni în cursul de schimb. Acest fapt tinde să descurajeze comerțul internațional. Este posibil să se ia o masură de prevedere împotriva acestei situații prin achiziționarea anticipată a monedei necesare de pe piețele de schimb valutar

într-un sistem de cursuri flotante, balanța de plați trebuie să se autocorecteze permanent. Un deficit care rezultă din deprecierea monedei naționale, poate conduce la creșterea cererii și de aici prin creșterea cantității vîndute se poate restabili echilibru balanței de plați.

Aceste două tipuri ale cursului valutar flotant, și anume, cursul valutar liber și cursul valutar flotant gestionat, sunt cel mai des utilizate în prezent valutare ale diferitor țări. Însă sunt și state, unde preferință i se acordă cursului valutar fix.

Un alt criteriu de clasificare, ar fi modul de formare al cursului valutar, după care distingem:

Cursul valutar oficial (curs stabilit de către autoritatea monetară, fie aceasta o bancă centrală/națională, Ministerul Finanțelor etc,);

Cursul valutar de piață (se stabilește pe piața valutară, în funție de cererea și oferta de valută prin activitatea desfășurată de bănci).

Cursul valutar oficial, după cum s-a menționat mai sus, reprezintă cursul stability de o Bancă central sau o altă autoritate monetară. Cursul official poate fi protejat administrative de autoritatea monetară și poate fi comunicat de Banca Centrală.

Pornind de la modalitatea de cotare, deosebim urmatoarele tipuri de cursuri valutare:

-curs valutar determinat pe baza cotării directe. (eng. “direct quotation”) conform căreia se determină numarul de unități din monedă națională ce revine la o unitate de valută

-curs valutar determinat pe baza cotării indirecte. (eng. “indirect quatation”) care determină numărul de unității de valută ce revin la o unitate din moneda națională.

Făcînd p mica notificare, se poate spune că există monede care se cotează atît direct, cît și indirect. În condițiile în care pe piața nu se stabilesc cotații pentru monedele, se determină cotația încrucișată.

Cotarea direct reprezintă cotarea prin care unitatea monetară străină rămîne constantă (1,100, 1000), iar unitatea monetară națională variază. De exemplu:

1 USD=xEUR

100 JPY=EUR

Această metodă este folosită pe majoritatea piețelor valutare.

Cotarea indirecta indică cîte unități monetare străine fac o unitate monetară națională.

Această metodă de cotare este specifică piețelor valutare engleze, canadiene și australiene.

De exemplu:

1 Liră sterilă=xUSD

1 Liră sterilă=yEURO

Cotarea încrucișată presupune, spre exemplu, că există o rată de schimb dolar-franc, o rată de schimb liră-sterilă-dolar, o rată de schimb dolar-marcă germană și așa mai departe. În practică , este util și eficient să se vorbească în termenii unei singure rate de schimb. Astfel, dacă se cunoaște raportul de schimb între franc și dolar, precum și raportul dintre marcă-dolar, se poate deduce cu ușurință raportul dintre marcă și franc.

Să presupunem următorul caz:

rata de schimb a leului moldovenesc (LMD) față de dolar, la un moment dat, este de 1$=11,81LMD:

rata de schimb a dolarului SUA față de euro este de 1$=0,75euro:

în cosecință conform cotației încrușișate rezultă, că rata de schimb LMD față de euro va fi:

În continuare, se poate notifica o altă clasificare a cursului valutar și anume în funcție de natura tranzacției generate:

-curs de cumpărare;

-curs de vînzare;

Cursul de cumpărare și cursul de vînzare reprezintă o altă clasificare, între acestea existînd, de regulă, o anumită diferență. De obicei, cursul de vînzare fiind mai mare decît cursul de cumpărare.

Conform publicațiilor economice, se poate distinge rată de schimb nominală și rată de schimb reală.

Rata de schimb nominală reprezintă un curs calculate ca raport între două monede diferite.

Rata reală de schimb semnifică media ponderală a ratelor de schimb utilizate de partenerii comerciali ai unei țări sau un curs valutar, calculate pe baza ratei nominale de schimb, corectat cu diferența ratelor inflației din țara luată ca model și partenerii ei comerciali. Astfel, o țară (oarecare) ce trebuie să facă față unei creșteri a mărcii germane și a yenului japonez și unei scăderi a dolarului și a lirei sterile, ar pute calcula media ratelor de schimb prin ponderare cu proporția comerțului cu țările respective și să determine astfel rata reală de schimb.

În present, unele țări importante din punct de vedere commercial, lasă ratele lor de schimb să fluctueze și să fie determinate, cel puțin partial, de către piață. Totuși, un număr de țări, de mai mica importanță în comerțul mondial, precum este și Republica Moldova, continua să-și stabilească rata de schimb a monedei naționale în funcție de un “coș” de monede.

Un alt criteriu de clasificare al ratei de schimb ar fi:

-rata de schimb la vedere;

-rata de schimb la termen;

Rata de schimb la vedere este rata ce se utilizează pentru cumpărăturile sau vînzările efectuate la moment. Rata de schimb la termen este acea rată utilizată în contractele de vinzare sau cumpărare a unei valute la un moment viitor.

În anumite condiții, între ratele de schimb la vedere și cele la termen se pot realiza legături prin intermediul arbitrajului dobînzii.

Se mai pot întîlni, de asemenea, și alte tipuri de cursuri precum:

-curs bursierș;

-curs valutar tolerat sau “negru”;

Cursul bursier reprezintă o rată stabilită la bursa valutară în funcție de cererea și oferta de valute. Cursul valutar tolerat sau “negru”, după definiție reprezintă o rată de schimb ce se stailește la “bursa neagră” și apare în practică pentru valutele care nu formează obiectul cotării la bursă sai bănci.

În funcție de obiectivele politicii valutare, autoritatea monetară poate stabili cursuri unice (apar atunci cînd autoritatea monetară stabilește un singur curs pentru fiecare monedă străină, indiferent de tipul operațiunii la care este folosit) sau cursuri multiple (este situația în care autoritatea monetară dintr-o țară stabilește simultan mai multe cursuri pentru aceeași monedă străină în funcție de diferite categorii de operațiuni la care suntutilizate). Cursurile mutltiple pot fi diferențiate, în funcție de tiplul operațiunii la care se pot utiliza și anume: cursuri comerciale sau cursuri necomerciale. Cursurile comerciale pot fi unice și presupun utilizarea unui singur curs pentru mărfurile sau diferențiate pe grupe de mărfuri.

Cursul valutar, după cum se va observa mai tîrziu, este variabil datorită factorilor (macro)economici, care influențează rata de schimb. O nesincronizare dintre evoluția ratei de schimb cu dinamica celorlalți indici (macro)economici se poate solda cu efecte negative asupra procesului de dezvoltare a economiei unei țări.

În subcapitolul următor se vor analiza tiipurile de cursuri de schimb utilizate pe plan internațional, analizîndu-se perioada aplicării lor, erori comise și comise și măsurile întreprinse de ornasmele internaționale în vederea stabilizării economiei mondiale.

1.2.Evoluția cursului-sistemelor de curs valutar

Făcind un pas în urmă, adică în istoria apariției monedelor, trebuie să menționăm, că primele forme de bani au fost diferite obiecte: bucăți de metal, piei, blănuri, animale, scoici ș.a..

Treptat, rolul de bani a reveni metalelor prețioase (aur, argint) datorită unor proprietăți specifice ale acestora: sunt ușor de prelucrat, nu ruginesc, sunt rare și strălucitoare. Pentru cș bucșțile de metal prețios folosite cu bani, erau diferite ca mărime, greutate și puritate, era necesar, ca în actul de schimb, să aibă loc de fiecare dată și evaluarea acestora. Asemenea dificultăți, care îngreunau schimbul, au fost înlăturate prin emiterea sau baterea de monedă- bucăți tipizate de metal prețios, de o anumite greutate și puritate, marcate cu unul sau mai multesemen didtinctive pentru a fi recunoscute. După Herodot, baterea primelor monede s-s realizat in sec. VI-VII î.e.n.

Din sec. XVI, la monedeleaflate în circulație, s-au adăugat bancnotele-biletele de bancă sau banii de hîrtie.

Primele bancnote au fost emise în Olanda, pornîndu-se de la obiceiul comercianților de a-si păstra piesele de aur și de argint la bănci. Pentru a confirma acest fapt, băncile emireau un înscris, un bilet la putător, pe care era înscrisă valoarea nominală (suma) a pieselor depuse la bancă. Biletul respectiv confirmă depunerea/depozitul și todeauna angajamentul băncii de a restitui, la cerere,cantitatea corespuzătoare de piese metalice și bancnote a deveni prerogativa exclusivă a Băncii Centrale, denumită și Banca de Emisiune.

Practic, pînă în sec. XVII, banii au existat, în principal, sub formă de monede de aur și de argint, diferite în timp și spațiu ca dimensiuni, denumire și conținut de metal prețios (pentru tranzacții și utilizării limitate, se folseau și monede din metale ordinare). Emiterea sau baterea de monedă era reglementată strict ca privilegiu al Suveranului sau al Statului.

Reieșind din evoluția monedei pînă în sec. al XVII-XVIII se poate consta apariția problemei shimbului de bani în urma comerțului de bunuri și servicii dintre diferite țări. Cu alte cuvinte, a apărut necesitatea de un curs de schimb și un organism monetar internațional, care să reglementeze evoluția cursului pe piețele valutare interne interne și cea internațională. În consecință, se pot consta atribuțiile principale ale unei instituții monetare, care pe plan internațional a jucat și joacă pâna-n prezent, un rol foarte important cu atît mai mult, că cursul valutar reprezintă un element ce nu poate fi ignorat.

Astfel, sarcinile organismele monetare internaționale s-au constatat a fi:

Un regim de schimb constând în principii care asigură convertibilitatea între monede;

Aprovizionarea cu bani lichizi în cantitate suficientă pentru a face progresului comerțului internațional;

Un sistem de rezervă care conferă diferitor națiuni participantela schimb, mijloacele de plată ce le permit depășirea dezichilibrelor temporare între cantitățile de devize intrate și ieșire din țară și reajustare în caz de dezichilibre ale balanței de plăți curente, conservante pe termen mediu sau lung.

La începutul sec. al XIX- lea, cînd schimburile comerciale se intensificau, adică începeau să se amplifice relațiile economice internaționale, etalonul-aur s-a introdus ca o prelungire a sistemelor monetare naționale, fără ca o conferință internațională să-i oficializeze fundamentale. Automatismele schimbului se stabilesc și astfel etalonul aur-monedă a funcționat pe deplin începînd din anii 1870 pînă la primul războiul mondial (în această perioadă, conform celor expuse anterior, a avut loc și abandonul bimetalismul aur-argint în cea mai mare parte a țărilor).

Primul război mondial și inflația pe care a generat-o, au fost cele care a pus capăt sistemului etalonului aur-monedă și cel care a zduncinat supramația Londrei și a lirei sterile. Vechile parității nu mai erau potrivite noii situații și repartizarea stocului mondialde aur devenise prea inegală. Războiul a accentuat creșterea datoriilor și a deficitului comercial, iar stocul de aur ar fi fost insuficient pentru a le regla, fără a devaloriza considerabil monedele în raport cu metalul prețios.

Sub impulsus acestei dezvoltări, în anul 1922, la Genova (Italia), s-a organizat prima Conferință monetară internațională. Dezbaterile din cadrul acestei conferințe au fost orientate în direcția adoptării unui nou etalon, etalonului aur-devize (Gold Exchange Standart), etalon care să reprezinte ieșirii din criza de după primul război mondial, care afectase sistemele monetare ale țprilor implicate în această conflagrație. Această recomndare a Conferiței de la Genova a avut ca efect accentuarea luptei dintre Marea Britaniei și SUA în ceea ce privește deținerea supremației ca etalon: aur-lira sterilă sau aur-dolar. Însă revenirea lirei sterile la convertibilitate în 1925, cu o paritate identică cu cea de dinainte de război, atunci cînd prețutile erau cu 70% mai ridicate ca în 1914, a fost o greșeală enormă. Această greșeală, ca urmare a supraevaluării lirei sterile și afectării exporturilor engleze, i-au impus pe britanici să-și devalorizeze mondeda cu 30% și abandonării, în 1931, a etalonului aur-devize, iar în cele din urmă, au “pus începutul dominației SUA și a dolarului american în economia mondială”.

La conferința de la Bretton-Woods din 1944, la care au paricipat 45 puteri, dintre care URSS în calitate de observator, s-a revenit iarași la problema creării unui sistem monetar internațional prin practicarea cursului valutar fix și a etalonului aur-devize. Totuși, planificarea evoluției economiei internaționale după încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial s-a bazat, firesc, pe speranța că erorile înregistrate în economia mondială în perioada interbelică, ar putea fi corectate. Astfel nu a fost lipsit de logică a crede, că structura economiei internaționale de la sfîrșitul Celui de-al Doilea Război Mondial, va determina crearea mijloacelor de apărarea împotriva repetării situațiilor din anii 20-30 ai secolului XX.

La fel, în cadrul acestei Conferințe s-a pus problema creării unei instituții internaționale, ce ar putea să acorde suport financiar țărilor, ce vor întîlni dificultăți în menținerea cursului valutar impus. Astfel, a apărut și Fondul Monetar Internațional (FMI), la care au aderat toți semnatarii de la Bretton Woods. Funcționarea sa era de a monitorizaratele de schimbîntre monedele diferitor țări, astfel încît acestea să-și devalorizeze monedele numai în “sitație de dezichilibrou fundamental”, astfel evitând problemele șomajului ridicat și, concomitent, preîntîpinând situațiile de devalorizare competitive pentru îmbunătățirea balanței de plăți în detrimental altor țări. Sistemelor postbelic a fost conceput ca un system al ratelor de schimb fixe, dar ajustabile.

În esență, acest system presupunea ca fiecare țară, să stabilească pentru moneda sa, cu acordul Fondului Monetar Internațional (FMI), valoarea paritară exprimată în aur sau dolar SUA (în acea perioada, 1$ SUA echivala cu o,888671g de aur).

Față de cursurile valutare fixe, fie în raport cu aur sau dolari, cursurile de piață ale monedelor naționale puteau varia țn jurul unei marje de +/- 1%, țările emitente fiind obligate să supravegheze strict această evoluție.

Atunci, când cursul monedei unei țări scădea prea mult pe piața schimburilor, aceasta trebuia să răscumpere cu alte devize, moneda sa excedentară, pentru menținerea cursului valutar fix declarant de FMI.

Dacă rezervele în devize ale acestor țări se epuizau, însă în acel moment dolarul era ca principalul active de rezervă în condițiile etalonului aur-devize, se exercita dreptul de tragere asupra fondurilor, la care aveau dreptul toate țările care aderau la FMI.

Dreptul de tragere era limitat, orice țară putea trage fără resticții pînă șa 25% din cota sa.

Însă, cînd țările își epuizau și tragere asupra FMI, ea putea să-și devalorizeze moneda, declarînd FMI o npuă paritate pentru redresarea economiei. Devalorizarea monedei naționale peste 10%, erau necesare să fie aprobate cu acordul FMI, sau în caz contrar țara, care nu-și respecta angajamentele, își pierdea dreptul asupra fondurilor.

Ca rezultat al aplicării acestui principiu, dolarul, ca principal active de rezervă în condițiileetalonului aur-devize, în loc să fie un factor de stabilitate a devenit, în urma alimentării excesive a lumii cu dolari, o sursă de instabilitate. SUA a ajuns în imposibilitatea de a converti dolarii în aur monetary, la cererea autorităților monetare străine, care încercau să mențină acea marjă de +/- 1%.

În primii săi 15 ani de existență, Fondul împreună cu autoritățile monetare naționale, au dus o politică rigidă în aplicarea și urmărirea menținerea stabilității monetare. Însă experiența anilor 60, a arătat că o rigiditate în menținerea unor cursuri valutare fixe, pe baza unei valori paritare, fie în aur sau dolari, nu contribuie la menținerea stabilității monetare și ineficiența, la procesul de dezvoltare rapidă a economiei mondiale.

Un exemplu elovent poate servi Marea Britanie, care în perioada anilor 1949-1967, nu a putut opri devalorizarea lirei sterline și să mențină paritățile impuse de FMI (lira a cunoscut 2 devalorizări în această perioadă). În 1946-1947, întrucît Marea Britanie și-s ameliorat poziția externă și dispunea de reserve suficiente, guvernul britanic a decis să respecte angajamentele sale față de FMI și să mențină paritățile declarate, adică 1liră sterlină=4,03$. După acel moment, imediat, cantități considerabile de lire au fost schimbate contra dolari, iar Fondul se Stabilizare al Băncii Angliei și-a diminuat considerabil rezervele. Aceasta a impus la măsuri de austeritate impuse de FMI și în septembrie 1949, la prima devalorizare a lirei, paritatea lirei a fost stabilită la 1 liră=2,80 $, adică o devalorizare cu 30,5%

Francul francez la fel a cunoscutmai multe devalorizări, pe parcurul aderării sale la sistemul impus după conferința de la Bretton-Woods.

Prin stabilirea parităților de la Bretton-Woods, s-a produs o devalorizare a francului francez (FF) cu aproximativ 12%, adică 1$=29,63FF. Cea mai mare devalorizare a francului s-a produs în urma războiului din Algeria în anul 1957. Deși n-a fost de lungă durată, totuși pentru perioada în cauza s-a stabilitun curs de 1$=420FF (1FF=2,11 mg Au).

Cursurile valutare fixe pe baza unei valori paritare, a arătat incapaitatea SUA de a converti dolarii în aur monetary (din cauza epuizării rezervelor de aur al SUA), de fiecare data, cînd autoritățile monetare străine apelau la reserve suplimentare pentru menținerea marjei de fluctuației impuse de +/- 1%.

La fel, cursurile valutare fixe, au conturat faptul, că rezervele monetare naționale, de care dispunea fiecare țară membră FMI, se epuizau prea rapid, ca urmare a încercărilor băncilor naționale de a menține cursul valutar fix, iar cota de 25%la fondurile FMI, părea a fi insuficientă. În plus, problemee conomice, cu care se confrutau țările member, duceau, în majoritatea cazurilor, la procesul devalorizarea a monedelor naționale și ca effect, neputința lor de a face față condițiilor impuse, adică de a menține cursul valutar fix.

Din an în an, sistemul monetary international, care încercau să mențină politica cursului valutar fix, a funcționat cu tot mai multe dificultăți.

Într-un asemenea context, în martie a1968, s-au modificat prevederile de la Bretton-Woods. La 14 martie1968, cînd rezervele de aur monetary ale SUA nu mai reprezentau decît 10,7 miliarde $. Congresul a votat suspendarea imediată a convertabilității externe a dolarului în aur. Însă, după cum s-a observant mai tîrziu, după criza monetară din anul 1971, din cauza deficitului balanței de plăți ale SUA de 11 miliarde $, s-a decis la suspenarea complete a convertibilități dolarului în aur.

Prin crearea DST-urilor (drepturilor special de tragere) s-a venit în ajutorul SUA, în vederea răscumpărării dolariilor deținuți de băncile central europene, fără ieșire de aur, restabilinduse în acest mod, încrederea în moneda americană. În plus, DST reprezintă o altă incercare a FMI și băncilor naționale de a gestiona cursurile valutare. Cu atît mai mult, DST se vedea ca un nou instrument de rezervă. Decizia a fost rstificată în august 1969 de către majoritatea membrilor FMI. Drepturilor special de tragere sau așa numitele DST, reprezintă un active de rezervă, purtător de dobîndă, fiind exprimate în dolari, însă neconvertibile în aur acestea fiind admise, alături de aur și alte devize străine, în rezervele oficiale ale diferitor țări.

În 1971, a fost semnat Acordul de la Washington, care prevedea ca marjele de fluctuație a monedelor să fie modificate de la +/- 1% la +/2.25%, cu scopul de a veni în ajutorul statelor de a meține mai departe un curs valutar fix. Însă, după cum se va observa mai tîrziu, nici acest pas nu a fost îndeajuns pentru a Evita prăbușirea sistemului de la Bretton-Woods.

Aceste măsuri prevăzute în urma semnări Acordului de la Washington, nu i-a mulțumit pe europeni, care au instituit în 1972 , prin Acordul de la Bale, mecanismul “Șarpele monetar”.

Prin Acordul de la Bale, semnat de către Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg.

Țările de Jos și crearea “șarpele monetar” sau “șarpelui în tunel”, marjele de fluctuare ale monedelor europene au fost stabilite la+/- 2,5% față de alte monede europene și la +/-4,5% față de dolar.

Deci, acest sistem prevedea fluctuarea monedelor europene față de dolar și între ele, în limitele menționate mai sus. Astfel, existau 2 tipuri de marje față de dolar (inferioară și superioară), care formau un tunel, iar în interiorul acestuia, existau o bandă de fluctuare a cursurilor de schimb ale monedelor europene.

Atunci cînd cursul pe piață al unei monede se apropia de limitele stabilite, era necesar de intervenția Băncii Centrale prin vînzare sau cumpărare de devize cerute sau oferite excedentar.

Acordul de la Washington, prin care marjele de fluctuare a monedelor s-au modificat de la +/-1% la +/-2,25%, n-a asigurat decît o stabilitate limitată a ratelor de schimb. Dacă o monedă se află la limita inferioară (respective moneda este la nivelul “plafon” sau la nivelul “planșeu”)rezultă că cele 2 monede au inregistrat o abatere a cursului de 4,5% vis-à-vis de definiția oficială. Dacă moneda ce sa aflat la nivelul plafon a trecut la nivelul planșeu , în timp ce o altă monedă urmează o traiectorie inversă, rezultă că ecartul a ajuns la 9%.

Graficul 1.2.1

Șarpele monetar

Cursul $

FF DM Curs plafon al$

+2,25% Curs central (declarat)

DM FF -2,25%

t1 t2 Curs planșeu al $

Sursa: Vezi Barbu Teodora, Dardac Nicolae [p.137]

Conform graficului de mai sus, să presupunem, că definiția oficială a francului francez ( în 1971) corespunde egalității: 1$=5.5FF, în timp ce definiția mărcii corespunde egalității : 1$=2DM. Se poate deduce astfel că:

1 DM=5,5/2 =2,7 FF.

Practicarea marjelor de fluctuație de +/- 2,25% are ca efect situarea francului la nivelul său cel mai scăzut, atunci dolarul valorează: 5,5 + (5,5*0,225)=5,623FF. De asemenea, francului înregistrează cel mai bun nivel al său, atunci când dolarul valorează:

5,5-(5,5*0,0225)= 5,376FF.

Marca are cel mai bun curs al său, atunci când valorează: 2-(2*0,0225)= 1,955DM, și cel mai scăzut nivel al cursului este atunci când dolarul reprezintă: 2+ (2*0,0225)= 2,04DM. Dacă se determină cursul DM față de FF se poate constata că 1DM=5,623/1,955 = 2,876FF.

Comparativ cu situația precedentă, cursul DM exprimînd în funcție de FF s-a modificat cu: [(2,876-2,75)/2,75]*100%=4,58%.

Dacă FF se apreciază până la nivelul maxim autorizat de sistem, rezultă că dolarul reprezintă: 5,5-(5,5*0,0225)= 5,376FF. În același timp, dacă marca germană urmează o traiectorie inversă, în sensul deprecierii, rezultă că dolarul valorează: 2+(2*0,225)= 2,044DM. În acest caz, 1 DM reprezintă 5,376/2,45=2,62 FF.

Astfel, trecînd de la 2,876FF la 2,62FF, rezultă că nivelul cursului mării, expirînd în franci, a înregistrat o diminuare de 8,9%. În cazul invers, cel în care cursul trece de la 2,62FF la 2,876FF, cursul DM față de FF cunoaște o creștere de 9,7%. Amploare acestor flucutuații a fost redată în graficul de mai sus, prin analiza situațiilor observate în momentele t1 și t2, ceea ce permite explicarea europenele de a restrînge marjele de fluctuare.

În decursul perioadei în care a fucționat mecanismul “șarpelui monetar” a cunoscut momentele dificile, spre exemplu:

Marea Britanie n-a putut să mențină cursul monedei sale, din cauza riscului de epuizare a rezervelor de schimb;

Coroana daneză părăsește “șarpele monetar”,dar este reintegrate la finalul 1972;

Lira italiană iese definiv din sistem în 1974,

În pofida măsurilor adoptate, piață schimburile nu a putut fi stabilizată, în plus șocul petrolier și de devalorizarea dolarului cu încă 10% a dus la prăbușirea întregului mecanism de menținere a cursurilor fixe și după 1973, s-a trecut la flotația liberă a monedelor naționale însă, nici pînă în prezent, ea nu a ajuns la parametrii teoretic posibili, purtîndu-se vorbi doar despre o flotare impură a monedelor, adică o flotare gestionată, fie de către o bancă centrală sau ă altă instituție.

Începînd cu 1974, DST-ul a fost definit pe baza unui coș de 16 monede naționale ale țărilor care dețineau în comerțul internațional o pondere mai mare de 1%. Ponderea aleasă pentru fiecare monedă a fost bazată pe participarea fiecărui emitent la exportul mondial.(vezi tabelul

1.2.1)

Ponderea monedelor în coșul DST în 1974

Sursa: Vezi Barbu Teodora, Dardac Nicolae [p.133]

La sfîrșitul anului 1974 s-a declanșat eșecul șsarpelui monetar, dar tentativa construcției unui asemenea mecanism s-a înscris într-un proiect al unei uniuni monetare mai ambițioase, prin coordonarea politicilor economice și monetare pentru punerea în aplicare a unei monede europene. (formarea Sistemului Monetar European, Uniunii Europene și a monedei euro).

În 1976, în cadrul Conferenței a fost semnat Acordul de la Jamaica, în care au fost adoptate mai multe decizii fundamentale, precum:

Aurul a fost demonetizat, încetându-și rolul său oficial. Monedele nu mai erau definite în raportul cu aurul, fiind în totalitate demonizate (însă acest metal a rămas și pînă-n prezent, în rezervele băncilor centrale)

Acordul a confirmat libertatea fiecărei țări în alegerea regimului cursului de schimb, fie: fixe în raport cu o monedă de referință, flotare liberă sau flotare concertată.

Situația generalizării cursurilor flotante a antrenat riscuri de valatilitate a cursurilor, deci de instabilitate, iar acoperirea contra acestor riscuri a stat la originea unor vaste inovații financiare.

Modificarea statului FMI din 1978 a confirmat lichidarea Sistemului de la Bretton-Woods, prin faptul că a “demonizat” aurul și a interzis utilizarea lui ca etalon (adică, raportarea monedei naționale la aur) și ca mijloc la plată (proces numit “demonetizarea aurului”) înlocuind principiul stabilității parităților și a cursurilor valutare, cu principiul flotării libere gestionate.

În 1979, a intrat oficial în vigoare Sistemul Monetar European. Propunerea inițială pentru implementarea unui SME a fost făcută în Raportul Werner (1969). Elementul cheie al SME l-a reprezentat moneda unică europeană (ECU: Europaean Currency Unit) prin introducerea căreia s-a itenționat facilitarea operațiunilor de schimb interțări. ECU a fost, în faza inițială, alcătuind dintr-un coș de monede europene (asemenea coșului DST) și era privit cu numerar pentru operațiunile de schimb. După cum se va observa mai tirziu, moneda unică europeană ca reprezenta o forță semnificativă în vederea influeței pondereii dolarului în ecenomia mondială.

Din 1981, coșul DST includea monedele ale cinci țării membre ale FMI, care aveau ponderea cea mai semnificativă în exportul mondial de bunuri și servicii. Acestea erau cele cinci monede liber utilizabile, menționate în tabelul de mai jos

Perioada anilor ΄80 s-a caracterizat printr-una din cele mai mari crize a dolarului respectiv, acesta a pierdut 20% din valoare în raport cu yenul . Situația a fost susținută și de tensiunile pe piața petrolului, întrucât țările membre ale OPEC căutau compensarea creșterii prețurilor la petrol din deprecierea dolarului.

Din 1985, începe perioada cursurilor “oarecum flexibile”. Aici a început perioada de scădere a cursului dolarului American și a unei perioade de îngrădire a flexiblilități cursurilor de schimb, respective de accentuare a controlului asupra mișcărilor de curs/fluctuaților ratelor de schimb. Într-o explicație mai scurtă, această presupune ca băncile naționale ale diferitor țări, să ia sub un control maid ur fluctuațiile excesive ale monedelor sale naționale în raport cu alte valute, adică impunerea unui curs valutar mai strict gestionat.

La începutul anului 1990 se menținea supremația dolarului, în special datorită faptului, că autoritățile central și cele monetare controlau într-o oarecare măsură schimbului de monedă, având atît o incapacitate tehnică limitată de a realiza integral acest control, cât și o incapacitate reală legată de adaptarea la factorii economici pe care acestea le pot doar influența.

Acesta evoluției a fost confirmat și la începutul anilor 2000, caracterizată de promovarea unei politici de control a resurselor valutare și a flotării, pe baza corelării indicatorilor macroeconomici, la care a aderat și nou create Uniunea Europeană cu sistemul său monetary și puternicul Euro, care tinde și până în present, să “egaleze” dolarul american ca forță și funcție.

Republica Moldova, fiind un stat independent din 1991, la fel a urmat aspectele statelor dezvoltate, prin crearea unei Bănci Naționale, care să reglementeze piața valutară și anume elemental ei essential-rata de schimb sau cursul valutar al monedei naționale. Banca Națională a Moldovei ,fiind o instituție ressponsabilă pentru autorizarea, reglementarea și supravegherea activității instituțiilor financiare, menține regimului cursului de schimb valutar flotant și stabilește cursul official a leului moldovenesc în raport cu dolarul SUA în baza cursurilor valutare preponderente pe piața valutară internă.

Republica Moldova a devenit membru al FMI la 12 august. Cota Republicii Moldova la FMI constituie 123,2 milioane de DST (irca 192 milioane dolari S.U.A.), sumă echivalentă cu 0.05 procente din suma totală a cotelor.

Fondului Monetar Internațional este unul din principalii finanțarelor externi ai Republicii Moldova. Datorită suportul oferit de acestă sttructură financiară, Republica Moldova își majorează rezervele valutare la un nivel necesar pentru stabilitatea economică.

În capitolul următor, va fi analizată evoluția cursului de schimb al leului moldovenesc în raport cu alte valute, de la obținerea independenței Republicii Moldova și pînă-n present. În plus va fi analizată interacțiunea dintre dinamica cursului valutar și dinamica celorlalți indicatori macroeconomici (PIB, rezervelor valutare, soldul balanței comerciale și inflația).

CAPITOLUL II

ANALIZA EVOLUȚIEI RATEI DE SCHIMB

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

2.1. Interacțiunea dintre rata de schimb și alți indicatori macroeconomici

Leul moldovenesc, apărut la 29 noiembrie 1993, după aproximativ 2 ani de la proclamarea independenției Republicii Moldova, a fost un element pe cît de inevitabil, pe atît și de necesar, pentru economia unui nou stat nou-creat. La momentul introducerii leului în circulației, cursul de schimb față de dolarul american, conform datelor BNM, era de 3,85 lei pentru 1 dolar. Este ușor de observant, că din 1993 încoace, rata de schimb a evoluat în continuu, iar in present, cursul leului față de dolar, nu mai este același, care a fost 15 ani în urmă.

Dinamica cursului valutar pe parcursul a aproape 2 decenii, considerînd analiza acestui indicator destul de important, trebuie apreciată în contextual evoluției altor parametric pentru aceeași perioada de timp. Aceasta se referă la sincronizarea și interacțiunea dintre rata de schimb și dinamica altor indicatori macroeconomici.

Anume interacțiunea acostor factori, dar și a deciziilor BNM, au ca effect fluctuarea ratei de schimb, iar în cadrul unei economii în curs de dezvoltare, precum este cea a Republicii Moldova, o utilizarea reușită a diferitor pârghii (macro)economice este destul de importantă.

Evident este faptul, că o utilizare eficientă a pîrghiilor economice pentru obținerea rezultatului droit, poate să prezinte îmbinarea reușită a mai mulți factori, precum rata de schimb și rezervele valutare, spre exemplu. În Republica Moldova, piața valutară funcționează pe baza unui system de curs valutar flotant, gestionat de către Banca Națională. Deci, conform “Legii cu privire la BNM” unicul organ abilitat de a gestiona evoluția cursului și a rezervelor valutare este Banca Națională. Chiar dacă, rata de schimb se stabilește în urmă confruntării cererii și ofertei de valută, totuși, pe piața valutară trebuie să existe și există, în cazul Republicii Moldova, un “câine supraveghetor”, care cu ajutorul rezervelor valutare, poate să gestioneze evoluția cursului, pentru ca acesta să se miște în direcția dorită. Intervenția BNM pe piața valutară este necesară, deoarece statul nu este sau n-ar trebui sa fie indifferent de evoluția ratei de schimb, adică de deprecierea sau aprecierea excesivă a monedei naționale leului moldovenesc. În caz de o fluctuație exagerată a cursului de schimb, Banca Națională prin intermediul operațiunilor valutare, va intervene prin cumpărare sau vânzare de monedă, în cazul când acest curs va depăși sau coborî peste limitele-țintă propuse de acestea.

Trebuie menționat faptul, că Banca ar trebui să dețină destule reserve de valută pentru a putea intervene pe piața valutară și a menține rata de schimb propusă. De aceea, e nevoie de o gestionarea eficientă și riguroasă a rezervelor valutare, în vederea menționării cursului valutar droit. În caz contrar, politica de menținere forțată și nejudicioasă a ratei de schimb, poate duce la irosirea rezervelor valutare ale statului și la statului și la o recesiune economică de lungă durată.

Un alt factor semnificativ este ineracțiunea dintre rata de schimb și relațiile comerciale externe (soldul balanței comerciale). Pentru a arăta interdependența dintre cursul valutar și comerțul exterior, se va mai examina mai jos, un exemplu elaborate în baza unor date convenționale, dar appropriate de realitate. Pentru acestea se vor analiza 3 perioade: t0-perioada de referință, t1 și t2- perioadele următoare de gestiune. Se va admite că în perioada de referințe rata de schimb constituia 1 dol.=4 LMD, iar în perioadele ulterioare (t1 și t2) ea constituit 1 dol.=6 LMD și, respectiv, 1dol.=8 LMD. La fel menționăm, că toți ceilalți factori rămân constanți în perioada t0-t1 sau t0-t2.

La fel se va admite, că în perioada de baza, prețul unitar al unui produs exportabil constituia 4 lei bucata. Un cumpărator străin interesat în produsul autohton (moldovenesc) în cauză, în perioada de referință (t0)poate achiziționa pe o sumă( de exemplu 1000dol.)1000 de unități (adică 1000 dol. *lei/dol.= 4000lei, 4000lei: 4 lei/dol.=1000bucăți). În perioada următoare (t1), de aceeași sumă de bani (1000 dol), reieșinddin cele meționate mai sus, cumpărarorul străin va putea cumpăra deja 1500 unități de produs din Republica Moldova, iar în perioada t2-respectiv 2000 bucăți.

Aceste cantități vor putea fi achiziționate( și, respectiv exportate) cu condiția că prețul intern (sau de export) va rămîne nischimbat pe parcursul intervalului t0-t2-t2. Așadar, una din concluziile ce pot fi făcute în urma exemplului de mai de mai sus, este că: devalorizarea LMD față de dolarul SUA, cu condiția ca toți ceilalți factori rămân neschimbați, contribuie la creșterea exporturilor (respectiv, pentru țara importatoarea, caracterizată cu creșterea ratei de schimb, aprecierea valutei respective, se constată o situație opusă de creștere a importurilor). În acest exemplu, creșterea exporturilor a fost proporțională devalorizării monedei din cauza nemodificării prețurilor interne( sau de export) ale produsului exportabil.

Acum, în baza informațiillor de mai sus, se va examina cazul, cînd prețurilor interne (sau de export) în periodele t1 și t2 vor crește de la 4 lei bucata (în t0) până la 5, și, respectiv 6 lei bucata. În astfel de condiții, importatorul străin, de aceeași sumă de 1000 dol. Va putea cumpăra în perioadele t0, t1,t2 după cum urmează: 1000 bucăți, 1200 și, respectiv, 1500 bucăți. Se observa deci, că în cazul cînd prețurilor cresc( interne sau de export în perioadele t1 și t2, față de cea de bază) exporturile oricum scad, dar deja în proporții relativ mai mici, decît în scenariul precedent (scenariul 2), cînd prețurile (de export) rămîn neschimbate.

Așadar, acest model conturează ideea, că devalorizarea monedei naționale față de valuta de referință, are drept consecința creșterea exporturilor, iar proporția creșterii în cauza sunt mai mici, decît în varianta cu preîurile constante (sscenariul 2).

Aici, ar fi necesar de făcut o precizare importantă. În activitatea economică, majoritatea parametrilor evoluează, deci sunt, în principiul, modificabil. Variabile sunt și prețurile la diverse valori economice. Dacă însă se va compara gradulde modificare a prețurilor la bunuri și tarilfele la servicii, pe de o parte, și evoluția ratei de schimb ca preț specific, pe de alta, atunci concluzia principală ar fi următoare. Rata de schimb reprezintă prețul cel mai variabil,cel mai receptiv dintr-o economie actuală, aceasta se modifică, în principiu în fiecare zi. Deci, pe parcursul anului se poate avea 365 valori ale cursului de schimb valutar, dacă nu chiar mai multe.

Referitor la celelate prețuri (ale mărfurilor ți tarifelor la servicii) se poate menționa că, oricât de variabile nu ar fi acestea, nici măcar teoretic nu se poate da exeple ca ele să variaze zilnic.

Un exemplu al interacțiunii dintre rata de schimb ți inflație, poate servi Marea Britanie, care odată cu revenirea lirei sterline în 1925 la același curs valutar, pe care lira a avut-o înainte de primul război mondial, atunci cînd prețurile erau cu 70% mai ridicate decît în 1914, a fost o greșeală enormă. Această greșeală, ca urmare a supraevaluării lirei sterile a afectat exporturile și respectiv iau impus pe britanici să-și devalorizeze ulterior moneda cu 30%.

Deci, piața valutară este cu mult mai sensibilă și mai elastică decăt piața de mărfuri. Aceasta este o concluzie extrem de importantă de care trebuie să se țină cont la anliza dinamicii ratei de schimb și modificării comerțului exterior, pentru buna gestionare de către autoritățile publice economice și monetar-financiar a exporturilor și importurilor.

O altă dependență ar exista între rata de schimb și datoria externă. Fiecare autoritate monetară, ( în Republica Moldova, după cum s-a menționat anterior este BNM), ar trebui să păstreze anumite rezerve valutare pentru a putea interveni pe piața valutară în caz de necesitate. Aceste rezerve valutare pentru a putea interveni pe piața valutară în caz de necesitate. Aceste rezerve valutare sunt “alimentate” cu monedă străină, obținută din relațiile economice externe pe care le are sau cel puțin ar trebui să le aibă o țară. Utilizarea rațională a acestor reserve reprezintă un factor important, întrucît irosirea lor fără motive semnificative, poate duce la un dezechilibru pe piața valutară a unei țări și anume la fluctuații excesive a monedei.

Spre exemplu în 1998, conform tabelului sintetic cu indici (macro)economici (vezi anexa 2) rezervele valuatre ale Republicii Moldova au fost irosite în sumă de aproximativ 220mil.dol., ca a urmare a încercărilor BNM de a menține artificial un curs valutar puternic a leului, în ciuda fenomenelor (macro)economice ce au avut loc în acea perioadă. Prin urmare, monedă necesară pentru creșterea rezervelor valutare, a fost obținută din creditele externe acordate de organismele internaționale. (însă despre aceasta se va menționa în subcapitolul următor).

Așadar, utilizarea raționalăa rezervelor valutare, în vederea stabilizării ratei de schimb, prezintă un element important, care ar permite evitarea apelării fără sfîrșit la creditele externe, caz elocvent pentru Republica Moldova.

Una din pârghiile de influențare directă a cursului de schimb aflată sub controlul băncii centrale este rata dobînzii. Adică, o alte intercațiune existentă este rata de schimb și rata dobînzii.

În mod practic, scumpirea monedei naționale, prin majorarea dobînzilor antrenează inevitabil ieftinirea devizelor, deci întărirea cursului valutar.

Asigurarea echilibrului economic general, ca și celui financiar, presupune preocuparea factorilor de decizie macroeconomică, pentru corelarea cît mai judicioasă a ofertei de resurse de la potențialul debitor.

Aici intervine problema raportului dintre rata nominală și rata reală a dobânzii. Rata nominală este rata înscrisă în contractul de credit și reprezintă, în esență, prețul nominal plătit de debitor pentru dreptul de a utiliza resursele bănești temporar disponibile ale creditorului. Dacă, însă, inflația este mai înaltă decît rata nominală a dobînzii, creditorul va constata că puterea de cumpărare a sumei care i-a fost restituită, împreună cu dobînzile, este mai mică decît a celei pe care a avansat-o. Debitorul va restitui, în termeni reali, mai puțin decît a primit.

În aceste condiții, este imposibil de asigurat un echilibru între cererea și ofertă. Restabilirea echilibrului presupune ca acela care a economisit să își conserve puterea de cumpărare inițială. Acest lucru se poate realiza numai prin remunerare pozitivă, în termeni reali, a economiilor. Așa după cum astăzi nu se mai evaluează doar creșterea nominală a salarialului, ci și puterea de cumpărare a veniturilor, este coresct să se anlizeze și rata reală a dobînzii, adică nivelul prin scăderea ratei inflației din rata nominală a dobînzii.

Înțelegerea și urmărireaevoluției cursurilor de schimb pe piața monetară internațională este strict legată și de urmărirea ratei dobînzilor. Influențelor ratelor dobînzilor explică, în especial, evoluția cursurilor de schimb la vedere. Relația dintre rata dobînzilor și cursurilor de schimb poate fi analizată pe termen scurt sau lung.

Pe termen scurt, variația ratei dobînzii produce o fluctuație a cursului de schimb la vedere. Astfel, dacă autoritatea dintr-o țară va proceda la creșterea dobînzii, vor fi atrași în acea țară investitorii străini, care vor fi tentați să lichiseze activele în alte valute, pentru a cumpăra titluri în valuta țării respective: bonuri de tezaur, certificatele de depozit, etc.. Vînzarea valutelor și cumpărarea monedei respective au drept consecința aprecierea imediată a cursului monedei respective la vedere în raport cu celelate valute.

Vînzările masive de monedă din țara respectivă, însoțite de cumpărături de valute, au drept efect deprecierea cursului monedei naționale în raport cu celelalte valute și pot conduce la crize generale.

Pe termen mediu, relația între rata dobînzii și cursul de schimb devine complicată. Pentru majoritatea valutelor, asocierea monedă forte-rată redusă a dobînzii, pe de o parte și monedă slabă-rată ridicată a dobînzilor, pe de altă parte, poate fi verificat doar în practică.

În cazul Republicii Moldova, se mai poate menționa fenomenul creșterii fluxului de valută în urma veniturilorcetățenilor moldoveni ce muncesc în străinătate. Dependența ratei de schimb a leului, față de remiterile de peste hotare, devine tot mai evidentă. Cu regret este de relevat faptul, că însăși existența monedei naționale, depinde tot mai mult de aceste venituri. După cum se va observa mai tîrziu (în subcapitolul 2.1), volumul remitențelor în fiecare an crește. După criza din 1998 și 2008, cînd acestea au cunoscut o scădere, se va observa și “slăbirea” leului, irosirea de reserve valutare, creșterea inflației și prin urmare a datoriilor externe.

În următorul subcapitolul va fi cercetată evoluția leului moldovenesc în perioada anilor 1993-2014, cauzele aprecierii și deprecierii lui, acțiunile greșite ale Băncii Naționale, efectele crizelor din 1998 și 2008.ș.a.

2.2 Evoluția leului moldovenesc în perioada anilor 1993-2014 comparativ cu evoluția altor monede străine

Sistemul monetary al unei țări cu o economie de piață este de a proteja și a impulsiona viața economică a societății în care funcționează.

De la proclamarea independenței, Republica Moldova înregistrează și pînă-n prezent un deficit al balanței comerciale. Aceasta, conform analizei efectuate în subcapitolul anterior cu privire la interdependența dintre evoluția ratei evoluția ratei de schimb și alți indicatori (macro)economici, ar trebui să aibă drept urmare scumpirea monedei străine. În consecință, va spori cererea pentru valută, iar leul moldovenesc va cunoaște o depreciere.

Totuși, sub influența generalizatăa tuturor factorilor la care este sensibil cursul valutar și anume exporturile, imporurile, remitențele, ș.a., rata de schimb a LMD, conform BNM, a înregistrat variații permanente și pe parcursul perioadei anilor 1993-2014 a avut tendințe nu doar de deprecier, ce ar rezulta din definiție, ci și de apreciere.

Fiind obligată de “Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei” să se concentreze asupra inflației( începînd cu 2006) BNM menține o rată de schimb flotantă, ce se poate observa ușor în graficul de mai sus. La fel, BNM este în drept să intrevină pe piața valutară prin cumpărare sau vînzare de valută, pentru a preveni sau a netezi cee ace consider a fii fluctuații excesive. BNM a intervene pe piața valutară, fie cu scopul de influnța ratele de schimb, sau cu scopul de a majora rezervele valutare, care au scăzut semnificativ în timpul crizei din Federația Rusă din 1998, însă despre aceasta se va menționa puțin mai tîrziu.

Politica de apreciere monetară poate să devantajaze țara, care exportă bunuri, consecința fiind pierderea piețelor de desfacere. Supraevaluarea monedei peste un nivel, ce ar reflecta starea reală a economiei, tinde sp frîneze creșterea economică, iar subevaluarea va tiinde să o accelereze. Supraevaluarea poate duce la pierderi în competivitatea externă cu scăderea exporturilor și creșterea importurilor, exemplu elocvent pentru Republica Moldova fiind perioada anilor 1997-1998 și 2007-2008. În aceste perioade, conform surselor BNM și Biroului Național de Statistică( BNS), din cauza “leului puternic” sau mai bine zis “suprapreciat”, a avut de suferit mult exportul și respective, balanța comercială. Menținerea unui “leu puternic”, s-a reflectat negative asupra rezervelor valutare și ca urmare, a cauzat creșterea semnificativă a datoriilor externe. În consecință, această situație negative a afectat creșterea economiei, cee ace ar putea fi conturată respective prin creșterea șomajului, confirmată de sursele oficială ale BNS.

Conform datelor din tabelul sintetic privind evoluția LMD în raport cu USD și EUR, pentru perioda anilor 1994-1997 moneda națională a cunoscut un curs relative stabil. Leul s-a devalorizat față de dolarul SUA în anul 1994 (primul an de existență), conform BNM, cu 17,31% rata medie de schimb pentru anul în cauză fiind de 4,07lei pentru 1 USD.

În perioada următoare și anume 1995-1997, ca urmare a politicii promovate de BNM, devalorizarea leului în raport cu USD a fost mai mica. Moneda națională s-a devalorizat cu 5,36%, 3,36% și respective cu 0,23%. Rata medie de schimb a LMD a constituit 4,5lei pentru 1 USD în 1995, 4,6lei pentru 1USD în anii 1996-1997.

O atenție deosebită în procesul de analiză a evoluției ratei de schimb a leului, necesită perioada de criză din anul 1998 și consecințele acesteia în anii următorii.

Evoluția ratei de schimb a leului moldovenesc în raport cu alte valute, în perioada anului 1998, conform rapoartelor BNM, poate fi caracterizată cu o depreciere semnificativă a monedei naționale. Dacă în luna ianuarie a anului respective, rata medie de schimb a leului era de 4,7lei pentru 1 dolar SUA, atunci în luna decembrie, 1 dolar SUA valora deja 8,3 lei

Cauzele deprecieri unei deprecieri atît de semnificative a leului, acesta fiind mai pronunțată spre sfîrșitul anului 1998, ar fi nesincronizarea politicii monetary-valutare promovate de către Banca Națională, cu procesel economico-fianciare ce au avut loc în aceasta perioadă. Din tabelul sintetic cu indici macroeconomici, se observă că ritmulrile de creștere a importurilor depășesc pe cele ale exporturilor, iar soldul balanței comerciale înregistrat în 1998, atinsesc nivelul maxim. Dacă pînă-n anul 1997 inclusiv, deficitul commercial constituia cel mult 300 mil.dol. atunci în anul 1998, acesta a crescut într-un singur an cu aproape 100mil. și a constituit 391,8mil.dol.

Acest rezultat nedorit a fost obținut din cauza rigidității ratei de schimb în 1998, promovată de către Banca Națională. În condițiile cînd țările parteneri-comerciali (Rusia, Ucraina, Belarus, România) au promovat o politică realativ felxibilă a monedelor lor, devalorizându-le eșalonat, BNM a menținut artificial cursul de schimb leu/dolar. Această afirmație poate fi confirmată și prin faptul, că doar în perioada anului 1998, conform rapoartelor BNM, rezervele valutare sau diminuat cu aproximativ 220mil.dol.

Devalorizarea eșalonată a rublei rusești a fost cauzată în mare parte de evenimente de pe piețele de valori mobiliare din Asia și Europa, din a doua jumătate a anului 1998, care au afectat economia Rusiei.

Astfel, cauza principală a creizei din Federația Rusă, conform surselor oficiale din preză

(vezi bibliografia) a fost pierderea încrederea investitorilor financiari în Rusia, precedată de pierderea de către Guvernul Rusiei a capacităților de onoare a obligațiunilor pentru hîrtiile de valoarede stat (HVS) și creșterea pericolului colapsului ăi devalorizării. Pe lîngă aceste cauze, au mai fost și slăbiciunea structurală a sectorului bancar din Rusia, diminuarea costului activelor de bursă , reducerea veniturilor din exportul produselor petroliere, precum și creșterea riscului pe piețele financiare mondiale. Acestea în consecință, s-au reflectat negativ asupra economiei Federației Ruse, care a fost nevoită, în urma celor menționate mai sus, să-și devalorizeze moneda lor națională.

Luând în considerație, conform BNS, că Federația Rusă a fost și rămîne pînă-n prezent, printre principalii partenerii comerciali ai Republicii Moldova, devalorizarea rublei rusești în 1998, pe fundalul unui leu moldovenesc “puternic”, a influențat destul de semnificativ balanța comercială a Moldovei, pentru perioada în cauză.

Ca urmare a nesincronizării ratei de schimb cu alte procese economico-financiare, din tabelul cu indicii macroeconomici (anexa 3), se pot deduce și alte consecințe ddezastruase, precum:

Creșterea datoriilor publice externe cu circa 180 mil. Dol.

Defcitul comercial s-a majorat față de anul precedent, pe fundalul unei reduceri a exporturilor cu 27,7p.p., în timp ce importurile s-au micșorat doar cu 12,6p.p. față de anul 1997.

Rata inflației a crescut ci circa 7p.p., și pentru anul 1998 a constituit 18,3%

Prin urmare, întărirea sau mai bine zis aprecierea “exagerată” a LMD pentru anul 1998, a defavorizat producătorii locali, adică exportatorii autohtoni.

Dacă autoritatea monetară (BNM în cazul dat) ar fi înțeles la timp (de exemplu, în luna august 1998), necesitatea promovării unei rate de schimb a LMD mai “flexibile” decît a rublei rusești, atunci pierderile sumare suportate de Republica Moldova (în special diminuarea semnificativă a rezervelor valutare) puteau fi cu mult mai mici.

Către sfîrșitul anului 1998, când probabil s-a epuizat lista erorilor care, în principiu, mai puteau fi comise în domeniul monetar-valutar, Banca Națională, s-a retras de pe piața valutară, abadonînd politica de menținere forțată și nejudicioasă a cursului valutar, oprind irosirea rezervelor valutare ale statului.

Ca urmare a deciziilor neadecvate ale BNM în vederea promovării politicii monetar-valuatare în anul 1998, aceasta au defavorizat Republica Moldova sub toate aspectele, ceeace a fost demostrat mai sus. Devalorizarea întîrziată a LMD comparativ cu rubla rusească și nu numai (aici se pot include și leul romînesc cu grivna ucraineană) a cauzat pierderi enorme, atît directe (epuizarea rezervelor valutare etc.) , cît și indirecte (creșterea dificitului balanței comerciale etc.)

Sincronizarea la timp a evoluției LMD față de mondele naționale ale Federației Ruse, Ucrainei, României ar fi permis dimnuarea recesiunii economice din 1998 și asigurarea unei creșteri economice ce puțin în 1999.

În consecință celor relevante mai sus, conform rapoartelor BNM, trendul de depreciere a leului moldovenesc a continuat și pe parcursul anului1999, iar efectele crizei au rămas a fi simțite și pentru anul în cauză. BNM nu a mai putut promova o politică de menținere stabilă a cursului LMD pentru anul analizat, din cauza”epuizări” fără precedent a rezervelor sale valutare în 1998. Menținere stabile a ratei de schimb a devenit prea “costisitor” pentru Banca Națională.

Conform datelor din tabelul sintetic privind evoluția LMD în raport cu dolarul SUA și euro (vezi anexa 1), este ușor de observat, că în luna ianuarie rata medie de schimb a leului ear de 1 USD=8,53lei, iar în luna decembrie a aceluași an, în mediu un dolar echivala deja cu 10,52lei.

Totuși, în pofida deprecierii LMD, volumul bunurilor exportate a continuat să scadă, aceasta fiind condiționată, conform rapoartelor BNM, de creșterea prețurilor interne ale produsului exportabil. În consecintă, conform tabeului sintetic cu indici macroeconomici (vezi anexa 3), acestea s-au micșorat pentru anul respective cu 26,5p.p. sau 167,8 mil.dol. Concimitent cy reducerea volumului de xport, s-au micșorat și importurile, acestea atingînd nuvelul maxim din 1993 încoace de -437 mil. dol. Soldul balanței comerciale înregistrau pentru perioada în cauză, a atins valoarea de 122,5 mill. dol.

Ca urmare, conform surselor Băncii Naționale, rezervelor valutare au crescut pe seama creditelor externe acordate de organismele internaționale. În 1999, rezervele valutare au constituit 180,4 mil.dol., majorîndu-se cu aproximativ 38 mil. dol.față de anul precedent. Acest process a avut loc pe fundalul crețterii datoriei externe a Republcii Moldova, care în 1999, a atins cota de 1475mil dol. (vezi anexa 3)

Luând în considerație cele menționate mai sus și în principal, evoluția negative a cursului valutar, creșterea prețurilor interne, precum și scăderea semnificativă a importurilor a cauzat în cele din urmă, o creștere accentuate a inflației. În profida politcii monetary-valutar promovate de către BNM în 1999, rata inflației, conform tabelului sintetic cu indici macroeconomici, a atins valoarea de 43,7%, față de 18,3% în 1998.

Într-un conținut rezumativ, având în vedere procesele (macro)economice ce s-au produsîn anul 1999, se poate consta o substituire a mărfurilor autohtone cu cele de import, pe fundalul creșterii accentuate a inflației, ce a atins nivelul maxim din 1993 încoace. (vezi graficul de mai jos)

Evoluția pieței valutare pe parcursul anului 2000 a fost relativ stabilă, înregistrînd-se fluctuații nesimnificative a ratei de schimb comparativ cu anul 1999. Conform datelor BNM, rata medie anuală de schimb era de 12,43lei pentru 1USD și 11,45 lei pentru 1 EUR (vezi anexa 1)

Conform rapoartelor BNM, aprecierea monedei naționale în perioadaaprilie-septembrie a anului 2000, a fost cauzată în special de întrările de valută în urma exporturilor de bunuri și servicii, precum și de veniturilor de peste hotare a rezidenților moldoveni. Rezervelor valutare, conform surselor BNM, au cunsoscut o creștere de aproximativ 28 mil.dol. (vezi anexa 3), atingând valoarea de 204 mil.dol. în 2000, față de 180,4 mil.dol. în 1999. Acest proces în cauză, a avut loc pe fundalul creșterii datoriei externe, care a atins cota de 1571,2 mil.dol. în 2000. Înflația pentru anul analizat a atins cota de 18,4%.

Din tabelul sintetic privind evoluția indicatorilor macroeconomici (vezi anexa 3), se poate de spus cu siguranță, că acumularea de datorii externe așă de furnizorii de enrgie și credite, precum și necesitatea de a satisface cererea internă de monedă, au avut și vor avea efecte importante asupra evoluției leului moldovenesc față de dolar și, prin urmare, față de celelalte valute.

Cu atît mai mult, dacă să se facă o referire la evoluția ratei de schimb a LMD în raport cu alte valute, se poate concluziona cu siguranță, că cursul valutar reprezintă principalul barometru, care reflectă în principiu dezvoltarea economiei și starea socială a popilația din Republica Moldova.

O evoluția neadecvată a ratei de schimb a LMD are loc în perioada anilor 2003-2004. Pe parcursul perioadei în cauză, conform tabelului sintetic privind evoluția monedei naționale în raport cu USD și EUR (vezi anexa 1), se observă o apreciere a LMD în a doua jumatate a anului 2003, cu o continuarea a acestei tendințe și anul urmator. Conform surselor BNM, LMD s-a apreciat pe piața valutară a Republici Moldova în proporție de 18-20% față de dolarul SUA. Această apreciere cu mult depășește aprecierile respective din aceași țări parteneri-comerciali. Spre exemplu, în Federația Rusă, caracterizată cu o balanță comercială și de plăți activă, rata de schimba rublei în raportul dolar SUA pe piața valutară a acestei, pentru anii 2003-2004, conform surselor Băncii Naționale a Rusiei, constituit 30, 7555 și respectiv 28,8307 ruble pentru 1 USD. În consecința, aprecierea rublei rusești a fost de circa 3-4 ori mai mică decît în Republica Moldova.

În România și Ucraina, din contra, conform datelor autoritățile monetare oficiale ale acestor țări, au avut loc deprecieri nesimnificative ale leului românesc și al hrivnei ucraniene pe parcursul perioadei analizate.

. Ca urmare a unei aprecieri exagerate LMD, în a doua jumatate a anului 2003, au crescut semnificativ importurile. Relevant este faptul, că situația se repetă ca și în anul 1998, unde aceeași apreciere nejudicioasă a LMD, a afectat destul de mult balanța comercială, care și fără “ajutorul” dinamicii cursului LMD, a fost și rămâne a fi destul de “firavă”.

În consecință, importurile au sporit într-un singur an cu aproximativ 365mil.dol. sau cu peste 35p.p., în timp ce exporturile, respectiv, cu 146mil.dol., sau cu 22,7p.p. Așadar rezultă, elasticitatea importurile la rata de schimb a fost vizibilă și rapidă. Prin urmare, ieșirile de valută prin intermediul comerțului oficiul au depăși intrările cu peste 612 mil.dol. într-un singur an. Această cifră este puțin mai mare decît veniturile bugetului consolidat. (vezi anexa 3)

Cu regret, ritmul de creștere al importurilor a depăși pe cel al exporturilor și în anul 2004.

Pentru anul în cauză, importurilor au constituit 1768,5 mil.dol. , față de 1402,7 mii.dol. în 2003, ca urmare a fluxului de valută obținut din export.

Procesele în cauză, au avut loc pe fundalul creșterii datoriilor externe ale Republicii Moldova, care pentru perioada anilor 2003-2004 au constituit, conforn tabelul sintetic cu indici macroeconomici, 1748,4 și 1881,8mii. Dol pentru anul 2003 și, respectiv, 2004. (vezi anexa 3)

În consecința, pentru perioada anilor 2003-2004, autoritatea monetară a Republicii Moldova în loc să influențeze această evoluție a cursului valutar nefavorabil economiei, a fost mai mult preocupată de “justificarea”, că în Republica Moldova ar fi existat un excedent valutar. În condițiile expuse mai sus (datorii publice semnifivcative externe, deficit cronic bugetar, etc.),

nu s-a putut afirma despre un excendent valutar.

Spre exemplu, nesincronizarea evoluției ratei de schimb a LMD în 2004, în contextual evoluției altor parametric (macro)economici, au dus la efecte economice-financiare negative, care, cu siguranța, au putut fi evitate și care au fost relevante mai sus. Un alt exemplu ar putea servi “Legea bugetului pentru anul 2004”,în care a fost prevăzut un curs mediu de 14,2 LMD pentru 1 USD, însă în realitate aceasta a constituit, conform tabelului sintetic cu indici macroeconomici 12,33 LMD/USD. (vezi anexa 1)

Se cunoaște că taxele vamale, TVA și alte plăți, effectuate de către agenții economici în buget la importul mărfurile, se efectuează, reieșind din costul mărfurilor declarate în vamă, evaluată în valută, în lei la cursul al BNM în ziua respective 3,3mlrd. LMD. Această sumă a fost obținută din diferența prognozată a cursului de schimb pentru anul în cauză a constituit 1768,5mil.dol. (vezi anexa 3).

Un alt aspect negativeste, că aprecierea “exagerată” leului influiențează necruțător asupra veniturilor rezidențiale moldoveni, care muncesc peste hotare. Odată angajați la un serviciu, aceste personae cîștigă/realizează venit, pe care îl trimit în Republica Moldova celor rămași acasă, pentru a le asigura existența.

Luînd în considerație faptul, că potrivit Anuarelor Statistice ale RM, circa ¼ din populația țării muncește peste hotare, veniturilor lor devin destul de importante pentru economia autohtonă. Cu atît mai mult, că intrările în creștere de valută, obținute de către cetățenii moldoveni, reprezintă un surplus semnificativ de valută, care ar trebui să fie utilizat rational.

Conform graficului de mai sus, dacă să comparăm fluxul de valută obținut din exportul de bunuri și servicii și, respective, fluxul obținut de rezidenții moldoveni ce muncesc în străinătate, se poate observa ușor că ponderea celuia din urmă este în creștere, cu mici scăderi în perioada anilor 2008-2009.

Deci în concluzie, se poate afirma, că puterea leului și stabilitatea cursului acestuia pe piața valutară internă, depinde tot mai mult de “mâinile” cetățenilor moldoveni, ce muncescc legal sau inegal peste hotareele Republici Moldova.

Așa numit “export uman” a forțelor de muncă devine un fenomen tot mai des întîlnit, ca urmare a “mîniei sociale”, atunci când populația nu mai are încredere în ziua de mîine, ajunge la disperarea și pleacă prin diferite căi în tot curprinsul spațiului European în căutarea câștigului de existență.

Perioada anilor 2005-2006, poate fi caracterizată cu o evoluție relative stabile a monedei naționale, cu o ușoară tendință de depreciere în anul 2006. Conform tabelului sintetic privind evoluția LMD în raport cu alte valute, rata medie de schimb pentru această perioadă a fost stabilită după cum urmează: 1USD=12,60lei în 2005 și respectiv 13,13lei în 2006, 1 EUR valora 15,17lei în 2005, față de 16,49 în 2006. (vezi anexa 1).

Un fenomen important, pentru perioada în cauză, a fost diminuarea volumului de exporturi în anul 2006. Deși, conform BNS, principalii partenerii comerciali ai Republici Moldova în derularea exporturilor au rămas să fie aceeași, adică Federeția Rusă,Ucraina, Belarus,România, Germania, Polonia, Marea Britanie, etc., totuși volumul de mărfuri și servicii exportate în 2006, a scăzut față de anul precedent cu 40,5mil.dol., sau 3,7p.p. În consecință, acestea au constituit 1050, 4mil.dol. în 2006, față de 1090,9mil.dol., în 2005. (vezi anexa 3). Principala cauză a micșorări exporturilor, conform surselor oficiale ale BNS, a fost reducerea considerabilă a livrărilor către Federația Rusă.

Luând în considerție dependența evoluției cursului de schimb a LMD față de fluxul de valută obținut de export, micșorarea acestuia s-a reflectat nemijlocit și asupra ratei de schimb a monedei naționale pentru perioada în cauză. Deprecierea leului în anul 2006 este unul din factorii principali, care au confirmat interacțiunea dintre rata de schimb și volumul de mărfuri și servicii exportate.

Cu atît mai mult, cu regret este de relevat faptul, că importurile pentru anul 2006 au urmat o tendință opusă, adică de majorare. În rezultat, deficitul balanței comerciale,care în perioada anilor 1999-2005 a înregistrat un trend de creștere, a continuatsi-n 2006, constituind pentru anul analizat valoarea de 1642,8 mil.dol. (vezi anexa 3). Însă, tendința de creștere a deficitului balanței comerciale a continuat și-n anii 2007-2008, perioadă de altfel “lovită”de o criză mondială. Însă despre această se va menționa puțin mai tîrziu.

Astfel, ca urmare celor relatate mai sus,rezultă că-n 2006 ieșirile de valută prin intermediul comerțului official au depășit intrările. Prin urmare, se poate concluziona, că creșterea rezervelor valutare, care conform tabelului sintetic cu indici macroeconomici pentru anul în cauza au constituit 650mil.dol., a fost posibilă prin apelarea la credite externe. Acestea s-au majorat într-un singur an cu aproximativ 400mil.dol..

Dacă pînă-n anul 2006, datoriile externe creșteau în medie cu 80-150 mil.dol. în fiecare an (excepție făcând perioada 1993-1994), atunci majoritatea acestora cu circă din 2007-2008.

Politica de “țintire” a inflației promovată de către Banca Națională, fiind ca principalul obiectiv al Băncii începînd cu anul 2006, a putut fi considerate una corectă, însă nu pentrueconomia Republicii Moldova, care de aproximativ 2 decenii a întâmpinat și întâmpină greutăți enorme, pe care de altfel, majoritatea țărilor foste comuniste le-au trecut demult. Creșterea inflației în 2006 până la 14,1%, față de 10% în 2005 și 12,5 în 2004, conturează încă odată ideea de nesincronizare dintre evoluția ratei de schimb a leului și politica promovată de către BNM cu alte fenomene economico-financiare ce au avut loc în acea perioadă.

Aprecierea monetară, conform părerilor a mai multor economiști, este recomandată în situația unui excedent al balanței de plăți și a unei economii în “boom”. Republica Moldova, care conform surselor naționale și internaționale, se află pe ultimul loc în Europa, nu corespunde cu siguranță nici unuia din criteriileexpuse recent. De aceea, aprecierea leului în perioada anilor 2007-2008, în especial în 2008, este o greșeală importantă, ce poate fi confirmată prin evoluția celrlalți indicatori (macro)economici.

Așadar, politica de apreciere a monedei naționale promovată de BNM a început în 2007.

Conform BNM pentru anul în cauză, rata medie de schimb a LMD a fost de 12,14lei pentru 1 USD și 16,60lei pentru un EUR.

O atare evoluție a monedei a dezavantajat complet Republica Moldova. Leul, care a devenit tot mai “puternic”spre sfîrșit anului, a “deteriorat” și mai mult balanța comercială. Dacă, în urma analizei evoluției ratei de schimb a LMD în anii precedenți și urmările aprecierii acestuia au avut un impact negative, atunci dinamica cursului monedei în 2007, cu continuarea în 2008, a avut o consecință și mai gravă.

Conform tabelului cu indici macroeconomici, deficitul balanței comerciale pentru 2007, a constituit 2349,5mil.dol, adică cu circa 600mil.dol. mai mult decît în anul 2006. (vezi anexa 3)

Această valoare este într-adevar impresionată, cu atît mai mult, că în anii precedenți, o astfel de creștere nu a fost înregistrată.

În aceste condiții, deficitul commercial afferent comerțului cu bunuri a devenit o problem primordial a politicilor macroeconomice ale Republicii Moldova, deși aceast fenomen a fost vizibil pe parcursul a mai multor ani.

Un argument, în acest sens, este faptul demostrat pe practica intrenațională, că o țară cu un sold negative al balanței comerciale, care se menține de mult timp, prezintă riscul de pierdere a suveranități sale economice.

O privire retrospective asupra evoluției comerțului exterior al Republica Moldova pune în evidență trendul dominant de creștere a importurilor cu o intensitate mult mai mare decît creșterea exporturilor. Astfel, rata medie anuală de creștere a exporturilor de bunuri și servicii, în perioada 2002-2007, a constituit, conform BNS, circa 16%, în timp ce pentru importuri ea a constituit circa 26,9%. Respectiv, deficitul balanței comerțului exterior cu bunuri și servicii a urmat annual o tendință de creștere, cu o valoare medie anuală de aproximativ 39,5%.

Așadar, aprecierea “exagerată” a monedei naționale în anul 2007 a agravat și mai mult situația comerțului exterior al Republicii Moldova. Cu atît mai mult, dacă conform surselor oficiale BNS, PIB-ul a crescut în prețuri curente și a constituit pentru anul în cauză 534330mil.lei, față de 44754mil.lei în 2006 și 37652mil.lei în prețuri comparabile această creștere este cu mult mai mica. (vezi anexa 3)

O atare situație descurajatoare a condus și va stangare economică, creștere a datoriilor extrene, probleme sociale și în final, emigrarea în masă a populație, ceea ce a fost menționat de nenumărate ori antrerior.

Cu regret, măsurile înterprinse de autoritățile monetare naționale și, în special, gestionarea ratei de schimb, a leului moldovenesc plus criza mondială din 2008, au lovit și mai “dureros” economia “puternică” a Republicii Moldova.

Trendul de apreciere nejusificată a leului, care s-a început în 2007, a continuat și-n 2008. Ar trebui de remarcat faptul, că după luna septembrie a anului 2008, ca urmare a creizei financiare globale, valuta tuturor țărilor vecine s-a depreciate, în timp ce LMD nu început să se deprecieze pînă la începutul anului 2009. (spre exemplu în România: 1$=2,4383RON (2007), 2,5189RON (2008) și 3,049RON (2009). În Ucraina: 1$=5,05UAH(2007), 5,27UAH (2008) și 7,79UAH(2009))

Aici, se poate observa o repetare a erorilor comise de Banca Națională în perioada anului 1998. Într-o restrospectivă a fenomenelor economico-financiare întâmplate în acel an, menținerea unui curs forțat al leului s-a soldat cu irosirea rezervelor valutare, creșterea dificitului balanței comerciale, scăderea PIB-ului, creșterea inflației, etc.

Ca și-n 1998, aprecierea LMD în 2008, a depășit aprecierile respective din țările parteneri-

comerciali. În Federeația Rusă, spre exemplu, conform datelor Центробанк (Banca Națională a Rusiei), cursului oficial al rublei în raport cu dolarul SUA pentru perioada anilor 2007-2008, a fost de 25,58 și respectiv 24,98ruble pentru 1USD. Însă , Federația Rusă caracterizată cu o balanță de plăți activă și respectiv cu o economie destul de puternică, o apreciere a monedei lor naționale este de înțeles. Republica Moldova, cu toate problemele sale economice nu se poate “lăuda” nici până-n prezent cu reducerea, măcar a deficitului commercial, care pentru anul 2008 a constitui 3307,6 mil.dol.adică cu aproximativ 1mlrd.dol. mai mult decît în anul 2007.(vezi anexa 3)

În România și Ucraina, din contra, conform datelor autorităților monetare oficiale ale acestor țări, au avut loc deprecieri nesimnificative ale leului românesc și ale grivnei ucrainei pe parcusul perioadei analizate. Conform surselor oficiale, rata medie de schimb a leului românesc față de dolarul SUA pentru perioada anilor 2007-2008 a constituit circa 2,4383lei și respective 2,5189lei

pentru 1USD. Hrivna ucraineană, conform celor menționate anterior, la fel a cunoscut o depreciere în această perioadă, cursul mediu de schimb fiind de aproximativ 5,05hrivne în 2007 și 5,27hrivne pentru 1 USD în 2008.

Aceste fenomene relevante mai sus,(și anume deciziile BNM de a menținut arficial leul) amplificate la criza mondială, au afecat foarte mult economia Republicii Moldova, cu atît mai mult că leul a rămas sp fie “puternic” pe întreaga perioadă a anului 2008.

Pentru anul în cauză se pot deduce și alte efecte negative, precum creșterea datoriilor externe cu circa 650mil,dol. Și menținerea la un nivel destul de înalt a inflației (7,3%).

Banca Națională, după cum s-a menționat mai sus și anume conform “Legii cu privere la BNM”, poate răspunde în mod pasiv la presiunea pe piața valutară, lăsînd cursul să se modifice sau poate să răspundă în mod active, vînzând sau cumpărând valută, altfel spus intervenind pe piața. Acțiunile Băncii Naționale, pentru perioada anului 2008, rămîn a fi neînțelese, cu atît mai mult, că leul “supaapreciat” în perioada analizată, a condus la agravarea situația economice ai Republicii Moldova.

În plus, aprecierea monedei naționale în pofida evoluției celorlalți indicatori (macro)economici sau mai bine spus menținerea forțată a leului, a demostrat și nu odată partea negativă a acestui fenomen.

Tocmai la începutul anului 2009,rata de schimb a leului a cunoscut un trend de depreciere.

Conform BNM, rata medie de schimb a leului pentru anul în cauză a constituit: 1USD=11,11lei față de 15,29lei în 2008. Deprecierea LMD este destul de evidentă, dacă să se ia în considerație că moneda națională, pentru anul 2009, s-a depreciat față de dolar cu aproximativ 70 de bani.

Ar fi bine de reamintit, că remitențele prezintă un flux important de valută în țară. După criza din 2008, acestea au scăzut cu aproximativ 280mil.dol. constituind pentru anul 2009 circa 563mil.dol.(vezi anexa 3). Cu atît mai mult, aceasta este prima tendință negativă a evoluției remitențelor, după criza din 1998. Atunci, acestea au înregistrat o scădere de aproximativ 16mil.dol..(vezi anexa 3)

Luând în considerație balanța comercială și în especial evoluția exporturilor, care la fel au înregistrat pentru anul în cauză o scădere de circa 308mil.dol., micșoratea fluxului de valută obținut de la cetățenii moldoveni prezintă o “lovitură”destul de puternică asupra dinamicii ratei de schimb a rezervelor valutare. Acestea din urmă, conform BNM, au constituit pentru anul 2009 1480mil.dol.,față de 1505mil.dol în 2008.

Conform părerilor a mai multor economiști, valuta câștigată de către cetățeni moldoveni, este ca mărimile mai semnificativă decît veniturilor bugetare (vezi explicația de mai jos).

*Reieșind din lipsa informaților directe, ce țin de volumul intrărilor valutare de la rezidenții RM, acestea (intrările) pot fi estimate prin cîteva metode. Mai jos se vor expune câteva dintre acestea:

a)Unicul document oficial, în care sunt reflectate informațiile privind intrările de valută de la rezidenții RM este Balanța de plăți. Conform acestui document, intrările pentru anul 2004, au constituit 480mil.dol.(vezi anexa).

Trebuie sa menționăm cîteva momente.

În primul rând, datele publicate de către BNM în rapoartele sale anuale de fiecare dată se modifică, fără aa fi prezentate explicațiile și/sau argumentate respective justificatoare. De exemplu, în Raportul BNM pentru anul 2000, intrările de valută de la rezidenții RM în anul 1997 au constituit 93,3mil.dol.,iar pentru anul următor (2001), intrările de valută de la rezidenții RM în același an (1997) ar fi constitui cu circa 20mil.dol. mai mult-113,0mil.dol. Alt exemplu, pentru anul 2002, BNM a publicat indicatorul în cauza 3 variante și anume:267mi.dol. (în Raportul pentru 2002), 208,0mil.dol (în raportul pentru 2003), și, respeciv, 221,0mil.dol. (în Raportul pentru 2004). Vedem, că modifcărileulterioare, pot fi efectuate atît în direcția majorării, cât și a micșorării valorii publicate în anul precedent (sau în anii precedenți). Considerăm, că o corectare a indicatorilor în anul următor, în principiu, poate fi înțeleasă.

Însă nu sunt clare modificările în cauză, peste 2 ani. Afară de aceasta, poate fi tolerată o marjă (și o direcție) anumită a “corectării”. Publicarea pentru anul 2002 a intrărilor în proporție de 267mil.dol., diminuarea lor în anul următor cu 59mil.dol., apoi din nou mărimea cu 13mil.dol. nu este clară. Această nu poate inspira credibilitate față de astfel de surse de date.

b)În baza sondajelor unei număr cât mai mare de rezidenți, care efectiv au activat sau mai activează în străinatate.

Estimările intrărilor de valută în RM, effectuate în baza unor astfel de informații variază între 1,2-1,5mlrd.dol. SUA anua, pentru perioada anilor 2002-2004. Mărimea în cauză este mai superioară celei publicate de către BNM în Balanță de plăți.

c)Pentru estimarea sumei remitențelor pentru RM mai poate fi utilizată și metoda analogiilor. De exemplu, folosind datele privind același indicator, dar referitor la alte state. BNR a publicat, că intările de valută de la rezidenții români (900mii în anul 2001) au constituit 2mlrd.dol. Așadar, estimarea intrărilor valutare de la rezidenții RM ar constitui 1,2-1,3mlrd.dol. SUA (2004).

Conform tabelului sintetic cu indici macroeconomici, datoriile externe ale Republicii Moldova pentru anul 2009, a înregistrat o creștere și au constituit 4358,8mil.dol.. Cu regret, acest indicator (macro)economic este unicul, care pentru perioada anilor 1993-2011, a avut doar tendința de creștere. (excepție făcând perioada anilor 2000-2001).(vezi anexa 3).

Pentru anii 2010-2011, se evidențiază o depreciere a monedei naționale în 2010, cu o apreciere ulterioară în 2011.

Potrivit surselor Băncii Naționale, cursul mediu de schimb a leului pentru perioada în cauză a constiuit: 1USD=12,37 în 2010 și 11,74lei în 2011. Moneda europeană valora 16,41lei în 2010 și 16,34lei în 2011.

Ca urmare a interacțiune dintre rata de schimb și alți indicatori macroeconomici, conform tabelului sintetic cu indici macroeconomici, pentru perioada în cauză se pot menționa următoarele tendințe:

Creștere deficitului balanței comerciale, care a constituit 2313,8mil.dol. în 2010 și respectiv 2970mil.dol. în 2011;

Majoritatea datoriilor externe: 478mil.dol-2010 și 5452,33mil.dol-2011;

Rata inflației a crescut până la 8,1% în anul 2010, aceasta fiind cu circa 8% mai mare decît în 2009 (0,4%) și respectiv cu circa 1% mai mare decît în 2008 (7,3%)

Analiza ratei de schimb a leului moldovenesc în perioada anilor 1993-2011 reflectă în general o evoluție de apreciere în perioada primavară-toamnă și depreciere toamnă-primavară.

Totuși, în pofida faptului, după cum s-a relatat anterior, că evoluția ratei de schimb și analiza acestei reprezintă un factor important, în Republica Moldova cu regret, acest fenomen rămâne uneori ignorat sau neînțeles până la sfîrșit. (vezi anexa 3)

Cauzele irosirii rezervelor valutare în 1998 cu scopul de a meține un leu”puternic” rămâne a fi și până-n present fără o oarecare explicație, c ear confirma corectitudinea acestor acțiuni. Cu atât mai mult, că s-a demostrat anterior efectele negative a unei monede “supraapreciate” la un moment nepotrivit. Rezultatele unui astfel de fenomen se răstrîng negativ asupra economia unei țări și în special pentru cea a Republicii Moldova, unde menținerea forțată a ratei de schimb leului în 1998, 2003-2004 și inclusiv 2008 a condus la creșterea accentuată a deficitului comercial, a datoriilor externe, inflației, etc.

Cu atît mai mult, din cauza “utilizări” iraționale a ratei de schimb, s-a demostrat și nu o data, cp are de “suferit” extreme de mult economia țării.

Un alt moment, ce nu poate fi ignorant este creșterea remitențelor. Pe de o parte, acest fenomen este pozitiv, deoarece reprezintă o sursă suplimentară fără obligțiuni externe pentru Republica Moldova (pe lângă exportul de mărfuri și servicii, și investiții). Însă, pe de altă parte, din acuza unei economii cu problem enorme, exporturile înregistrează un ritm de creștere cu mult mai lent decît cel al importurilor, iar investiților, iar investițiile străine, idin cauza instabilității politice, juridice, fiscal, reprezintă o sursă nesimnificativă.

Astfel, creșterea în continuu a datoriilor externe, deficitului bugetar și a balanței de plăți, prezintă situația a economiei Republicii Moldova, o economie “slabă”, lipsită de o gestiune eficientă și sincronizată cu procesele macroeconomice, în care utilizarea rațională a ratei de schimb joacă un rol decisive.

CAPITOLUL III

OBIECTIVELE BĂNCII NAȚIONALE

3.1 Cursul valutar – reper în politica monetară

Pe parcursul a aproximativ 2 decenii, funcționarii Băncii Naționale elaborează și, în conformitate cu procedurile respective, promovează politicile anuale în domeniul valutar, monetar, bancar. Timp de mai mulți ani și anume până-n 2006, în calitate de atare obiectiv principal a fost ” stabilitatea cursului monedei naționale ” (conform ”Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei ” nr.548-XIII din 21.07.95)

Prin urmare, politicile monetare anuale constau dintr-un set de obiective care, în viziunea funcționarilor BNM, urmează a fi realizate. Implimentarea acestora, confosrm așteptărilor respective, ar trebui să contribuie la ameliorarea climatului autohton.

Cu regret, analizând evoluția pieței valutare a Republicii Moldova și în special a ratei de schimb, s-au putut observa mai multe erori comise de către BNM, în procesul realizării obiectivului său principal, adică ”stabilitatea cursului monedei naționale”.

Cu alte cuvinte, reieșind din axioma că ”politica monetară nu se face doar pentru ea însăși” rezultă, că aceasta, adică politica monetară, se crează pentru ”a pune umărul” la soluționarea problemelor economice cu care se confruntă Republica Moldova. Din păcate, conform tabelului sintetic cu indici macroeconomici (vezi anexa 3) se observă, că unele din aceste probleme în loc să fie soluționate sau cel puțin minmizate treptat, i-au o amploare și mai mare pe an ce trece. Stabilitatea ratei de schimb a leului nu ar trebui să pună piedici dezvoltării economice a țării.

După cum s-a menționat în capitolul anterior, o evoluție a ratei de schimb nesincronizată, în contextul evoluției altor parametri (macro)economici, s-a soldat cu mai multe efecte negative pentru economia națională. Spre exemplu, menținerea artificială de către BNM a leului moldovenesc până-n 1998, a cauzat irosirea unor rezerve semnificative de valută , creșterea inflației , deficitului balanței comerciale și respectiv a datoriilor publice externe , care în prezent au ajuns la valoarea de circa 5452mil.dol.(vezi anexa 3). Leul ”puternic” și ”stabil” a fost ”preferat” de către BNM și în perioada anilor 2003-2004 și respectiv în 2008.

E clar faptul, că unele dintre fenmenele negative , ce s-au produs în economia națională pe parcursul istoriei independenței Republicii Moldova, au fost cauza nu doar a deciziilor greșite ale autorităților monetare și economice naționale.

Criza din Federația Rusă din 1998 sau criza financiară din 2008 au fost factori, care nu au putut fi influențați doar la nivel național. Însă, prin prezența Băncii Naționale și, ulterior, a deciziilor aprobate de către aceasta, problemele economice și financiare apărute în urma crizelor din 1998 și 2008, trebuiau să fie minimizate (dacă nu puteau fi rezolvate) și nu amplificate prin creșterea inflației, datoriilor externe, etc.

Însă, menținerea de către BNM cu orice preț, a unui leu ”stabil” în situații când partenerii-comerciali principali (Federația Rusă, România, Ucraina) își devalorizau treptat monedele sale, a fost mai mult o acțiune greșită decât corectă, ceea ce a fost demonstrat în capitolul anterior.

La un moment dat s-ar părea, politica de ”stabilitate cursului monedei naționale” este una ineficientă sau nu chiar bună. După părerile a mai multor economiști, obiectivul major al Băncii Naționale precum ” stabilitatea cursului monedei naționale ” sau ulterior (din 2006) ”țintirea inflației” pot fi ca un reper bancar și ar trebui să fie, dar nu pentru actuala economie a Republicii Moldova. În tabelul de mai jos, sunt reprezentate obiectivele principale pe țări ale politicilor monetare promovate de către băncile centrale:

Tabel 3.1.1

Obiectivele principale pe țări ale politicilor monetare ale băncilor naționale

Sursa: Împrumutat de autor din revista ”Fin-Consultant” – nr.7/an.2007, pag.73

Deci, dacă s-ar dori să se argumenteze oricare dintre acești doi importanți factori (rata de schimb și, respectiv, inflația) ca fiind de bază, făcându-se trimitere la experiența altor state din punct de vedere formal, ”exemple de confirmare” puteau fi găsite în ambele cazuri. Există însă o diferență enormă dintre Republica Moldova , pe de o parte, și celelalte state luate ca model, pe de alta.

Spre exemplu, Republica Moldova în perioada de tranziție (sau în anii de după 1990 încoace) a avut decăderi economice în timp de 10 ani la rând, celelalte state cu condiții similare înregistrând recesiuni mai scurte (de 3-5 ani). Aici trebuie să se facă o precizare importantă. O careva decădere în primii ani ai tranziției este inevitabilă (firească). Este imposibilă o tranziție, care s-ar caracteriza cu creșteri economice, chiar de la începutul tranziției. La fel , se consideră util, de exemplu, în anii primului război mondial (1914-1917) PIB-ul Rusiei s-a redus cu un sfert, în timpul războiului civil (1918-1922) – cu 22 %, iar în anii celui de-al doilea război mondial (1939-1945) – cu 21 %. În Germania, care a avut cel mai mult de suferit în urma războiului, PIB-ul din 1947 constituia circa 44 % din volumul antebelic favorabil, 1938.

Ca urmare a acestui proces degradant, conform surselor oficiale Eurostat (Comisia Europeană de Statistică). Republica Moldova are cel mai diminuat PIB per capita, deci și cel mai redus nivel de viață al populației din Europa – cu un salariu mediu lunar de circa 239 euro (sfârșitul anului 2011), față de 529 euro în România sau 296 euro în Bulgaria.

Tabel 3.1.2

PIB per capita, euro (an.2010)

Sursa: Împrumutat de autor de pe site-ul http://epp.eu.eurostat.ec.europa.eu

Conform datelor FMI, Republica Moldova este printre liderii mondiali la capitolul cota în PIB a intrărilor de valută de la rezidenții aflați la munci ”provizorii” peste hotare. Situația descurajatoare a condus și va conduce la emigrarea în masă a cetățenilor Republicii Moldova și la depopularea graduală a localităților, în primul rând – a celor rurale, la mortalitatea, la numulțumiri ale celei mai mari părți a populației. În tabelul de mai jos, potrivit publicației despre migrație și remitențe (Migration and Remittances Fact Book 2011), sunt reprezentate date, referitor la ponderea în PIB a remitențelor în diferite țări.

Tabel 3.1.3

Cota în PIB a remitențelor în diferite țări (an.2009)

Sursa: Elaborat în baza ” Migration and Remittances Fact Book 2011” [p.14]

Disponibil: http://siteresources.worldbank.org/INTLAC/Resources/Factbook2011.

Situația creată ar trebui să oblige autoritățile publice să identifice și să înlăture cauzele, care au condus la starea deprolabilă. Evident, ca succesele sau, în cazul Republicii Moldova, insuccesele, țin de eficiența activității sectoarelor economice.

Economia ”tenebră” reprezintă o altă problemă majoră, cu care se confruntă Republica Moldova. Scoaterea parțială la ”suprafață” a unei părți a economiei criminale ar contribui efectiv la accelerarea dezvoltării social-economice. Lichidarea totală a economiei tenebre este imposibilă. Despre aceasta au dovedit realitățile țărilor dezvoltate, unde o anumită cotă (de până la 10-15 %, conform estimărilor) a economie neînregistrate există, inclusiv in SUA, Germania, Elveția. Cele mai semnificative cote sunt înregistrate în Grecia și Italia, acestea constituint până la 20-30 %. Cu regret, în Republica Moldova, cota economiei tenebre, depășește, potrivit unor surse, cota de 30 %.

Tabel 3.1.3.

Ponderea în PIB a conomiei tenebre, în statele Uniunii Europene (an.2011)

Sursa: Disponibil pe site-ul http://econtext.ro/dosar–2/analiza

Un alt factor impo rtant, specific Republicii Moldova, este cel bancar, insuficient cercetat și analizat în literature de specialitate. Cu adevărat, acest sector este unul primordial într-o economie modernă. Din păcate și aici s-au acumulat o mulțime de problem strigente, majore, care au rămas în mare parte nesoluționate și până-n present.

Cadrul normative al Republicii Moldova necesită să fie completat cu mai multe legi, în special cu legi în domeniul bancar. Lipsa unor astfel de documente-cheie (legi) reprezintă o altă deosebire important dintre Republica Moldova și celelalte state luate ca model.

Funcționarea economiei Republicii Moldova, cu pretențiosul calificativ ”de piață” ( utilizat de unii cu mare grabă ), presupune elaborarea (în timp util), adoptarea și respectarea unor legi argumentate științific, clare, detaliate, care ar cuprinde aspect ale importanței activității bancare. Din păcate, însă, cu toate că Banca Națională a Moldovei, conform normelor în vigoare, are dreptul la inițiativa legislativă, de această posibilitate, autoritatea monetară în cauză n-a profitat în trecut. Legile din domeniul bancar, în fond, au fost elaborate (și până-n present sunt elaborate) în majoritatea cazurilor de către structurile Guvernului (Ministerul Economiei și Comerțului, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul de Interne, etc.), de Comisia parlamentară permanentă de specialitate sau de către structurile internaționale respective (FMI,etc.). Ele au fost adoptate cu întârziere, iar până la adoptarea legislației s-au utilizat doar diferite regulamente, instrucțiuni, ordonanțe și alte norme ale BNM. Pe de altă parte, până prezent multe legi importante lipsesc sau au fost adoptate cu întârziere.