Analiza Evolutiei Ratei DE Inflatie DIN Romania Si Modele DE Prognoza

ANALIZA EVOLUȚIEI RATEI DE INFLAȚIE DIN ROMÂNIA ȘI MODELE DE PROGNOZĂ

Introducere

Reprezentând una dintre cele mai pregnante probleme ce au afectat economia mondială în ultimul secol, generând importante dezechilibre și turbulențe pe toate planurile vieții social-economice și producând efecte devastatoare în momentele în care a fost scăpată de sub controlul autorităților de reglementare, inflația provoacă și astăzi numeroase dezbateri asupra modalităților optime de prevenire și control.

Astfel, pe lângă faptul că generează distorsiuni importante la nivelul prețurilor,apariția fenomenul inflaționist determină în același timp o erodare accentuată a economiilor populației și agenților economici, descurajarea investițiilor și migrarea capitalurilor către active riscante cu randament superior, afectând per ansamblu întregul echilibru economic precum și deciziile viitoare de investiție și economisire.

Confruntată pentru un timp îndelungat după căderea regimului comunist cu un puternic fenomen inflaționist, economia țării noastre a experimentat timp de 15 ani un nivel crescut al ratei inflației, aceasta menținându-se până în anul 2004 la o valoare anuală formată din două cifre. Acest lucru a condus în mod evident la formarea unor dezechilibre grave pe toate planurile economiei, îngreunând considerabil procesul de tranziție la economia de piață precum și calitatea vieții și a nivelului de trai pentru întreaga populație a țării.

În schimb, odată cu introducerea de către BNR în anul 2005 a regimului de țintire a inflației drept principală strategie de politică monetară, necesitatea elaborării unei strategii clare de acțiune și control în temperarea fenomenului inflaționist a devenit mai necesară ca oricând, un posibil eșec al implementării acesteia putând afecta în mod serios atât credibilitatea băncii centrale cât și stabilitatea și echilibrul pe termen lung al întregii economii.

În cadrul lucrării “Analiza evoluției ratei de inflație din România și modele de prognoză” am încercat ilustrarea câtorva aspecte caracteristice fenomenului inflaționist în termeni generali, precum și în mod particular raportat la cazul țării noastre, făcând referire la principalele cauze de declanșare, forme și efecte avute. Mai apoi, prin intermediul modelelor vectorilor autoregresivi, am încercat surprinderea variabilelor deterministe ale unui proxy considerat ca măsură a inflației de bază, orizontul de timp pe care s-a desfășurat analiza fiind cel al ultimilor 15 ani. Alegerea utilizării modelelor VAR în demersul de nostru se datorează atât simplității și ușurinței sporite în utilizare și înțelegere, cât și unei eficacități destul de ridicate în surprinderea influețelor diferiților factori asupra variabilelor studiate.

Deși utilizarea modelelor autoregresive în elaborarea de previziuni se află încă la început de drum, acestea au început să își dovedească din ce în ce mai frecvent utilitatea. Astfel, obiectivul lucrării este acela de a propune o procedură de previziune a inflației de bază în cazul economiei românești, axându-ne pe utilizarea câtorva modele autoregresive. Orizontul de timp considerat este cel al ultimilor 15 ani, fiind evaluate mai apoi și performanțele modelelor de prognoză, în fond, credibilitatea modelelor de previziune autoregresive bazându-se pe calitatea previziunilor obținute. Contrar așteptărilor, scopul final al lucrării nu este acela de a descoperi modelul ideal de previziune construit cu ajutorul vectorilor autoregresivi, demersul fiind unul mult mai pragmatic, încercând astfel să ilustrez faptul că modelele VAR pot reprezenta de asemenea mijloace credibile și eficiente de prognoză și previziune.

CAPITOLUL I

INFLAȚIA – CONCEPTE TEORETICE

Avându-și originea în limba latină (lat. inflare), termenul de “inflație” semnifică potrivit Dicționatului Explicativ Român o „umflare, umflătură, creștere exagerată depășind limitele normale”. Pornind de la acest fapt, includerea acestui termen în vocabularul economic se datorează cel mai probabil încercării de a explica fenomenul de creștere puternică, exagerată, a prețurilor, survenite la un anumit moment dat într-o economie.

Potrivit specialiștilor,“la nivelul percepției, ca fenomen economic, inflația este receptată ca o creștere generalizată, și de durată, a prețurilor și de reducere a puterii de cumpărare a unității monetare”.

Importanța deosebită deținută de prețuri în buna funcționare a economiei de piață este dată de mecanismul cererii și al ofertei, acestea reacționând în funcție de semnalele transmise prin intermediul prețurilor. Astfel, atunci când cererea pentru un anumit bun sau serviciu crește, acest lucru determină o deplasare a curbei cererii către dreapta, ajungându-se astfel la formarea unui nou punct de echilibru. Noul preț de echilibru va urca odată cu deplasarea curbei cererii, prețurile pentru bunurile sau serviciile în cauză suferind astfel o creștere. Se poate afirma prin urmare că, orice anomalie, distorsiune, sau evoluție nefirească a nivelului prețurilor la nivelul unei economii poate conduce la dezechilibre majore în cadrul mecanismul de funcționare a cererii și ofertei. Cu toate acestea, stabilitatea prețurilor nu presupune în mod exclusiv fixitatea lor, dinamica acestora variind în funcție de evoluția raportului dintre cererea și oferta de pe piață.

Un factor determinant în cauzarea fluctuațiilor apărute la nivelul prețurilor este reprezentat de asemenea de schimbarea condițiilor de producție, acestea putând fi datorate spre exemplu progresului tehnologic. În acest caz, eficientizarea procesului de producție poate determina o reducere a prețurilor pentru un anumit bun datorită eficientizării procesului de obțienere a acestora. Barierele și dificultățile majore întâmpinate în procurarea anumitor materii prime precum și apariția unor norme din ce în ce mai restrictive în ceea ce privește legislația de protecție a mediului, toate acestea se pot constitui într-o serie de alți factori generatori de fluctuații de preț, ce fac însă parte din jocul neîntrerupt al dezechilibrelor dintre cerere și ofertă.

De-a lungul istoriei au existat de asemenea și numeroase perioade în care prețurile au înregistrat o tendință de creștere generalizată, în acest caz, fiind vorba de apariția fenomenului inflaționist sub formă de manifestare a unei stări patologice la nivelul economiei. Se poate afirma astfel faptul că, “inflația reprezintă în esență un dezechilibru macroeconomic monetaro-marfar, un fenomen economic care a însoțit cea mai mare parte a istoriei omenirii.” Literatura de specialitate consemnează mai multe definiții pentru termenul de inflație, în viziunea anumitor economiști aceasta putând fi definită drept “un dezechilibru structural între masa monetară și economia reală (producția de bunuri și servicii), care se manifestă printr-o creștere persistentă a nivelului general al prețurilor, provocând deprecierea monetară (scăderea puterii de cumpărare a mijloacelor bănești)”. De asemenea, fenomenul inflaționist mai este prezentat și ca “procesul de creștere disproporționată a masei monetare în circulație, în raport cu masa obiectiv necesară cerută de dimensiunea activității economice, care determină o creștere autoîntreținută a prețurilor, reducerea puterii de cumpărare a banilor și redistribuirea venitului național ca efect al disparităților dintre prețuri, dintre acestea și venituri.”

După cum reiese și din cele câteva exemple enumerate mai sus, inflația poate fi definită și interpretată sub diferite forme ce par a surprinde elemente de natură distinctă, însă în esență, aceasta reprezintă un fenomen economic care, odată scăpat de sub control, poate conduce la consecințe grave în bunul mers al activității economice, precum sărăcirea populației, știrbirea credibilității în moneda națională sau generarea unor tensiuni cu implicații grave în toate planurile vieții social-economice.

Nu trebuie omisă aici nici existența fenomenului opus celui inflaționist, și anume cel al deflației, acesta nefiind altceva decât o evoluție în sens contrar al nivelului generalizat al prețurilor, ce poate conduce de asemenea la o multitudine de alte efecte nefaste asupra economiei. Astfel, scenariul optim agreat pentru asigurarea celor mai bune condițiide desfășurare a activității economice, formultat de către principala entitate de reglementare și control monetar la nivelul Zonei Euro și anume de către Banca Centrală Europeană, presupune atingerea și menținerea unei rate medii anuale a inflației IAPC “inferioară, dar apropiată de nivelul de 2%, pe termen mediu.”

I.1 Cauzele și mecanismul de producere al inflației

Datorită importanței deosebite avute în buna desfășurare a activității economice, dar mai ales în încercarea de evitare a numeroaselor sale efecte dăunătoare, tema inflației ocupă de multă vreme un punct central în dezbaterile dintre specialiștii din domeniul economic, în încercarea acestora de găsire a unor soluții eficiente pentru controlul și limitarea acesteia. Acest lucru a dat astfel naștere mai multor interpretări și viziuni distincte, o teorie general acceptată a fenomenului nefiind stabilită nici în prezent. Prin urmare, „cauzele procesului inflaționist sunt numeroase – de ordin economic, psihologic, social-politic, intern și extern, induse prin mecanismul relațiilor economice internaționale și al creșterii interdependențelor dintre economiille naționale.”

Deși la momentul curent menținerea stabilității prețurilor reprezintă obiectivul central declarat și asumat de către majoritatea băncilor centrale de pe glob, pînă nu demult, inflația nu a fost privită drept o problemă majoră pentru teoria și practica economică. Astfel, în perioada dintre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și până la jumătatea anilor ’60, creșterea prețurilor s-a situat în limite acceptabile de aproximativ 2-3% anual, lucru corelat cu o creștere economică puternică, neinflaționistă, înregistrată în cazul celor mai multe state dezvoltate. Atingerea acestor performanțe a fost facilitată printr-o serie de politici și măsuri de stimulare a cererii agregate, fiind încurajată ocuparea cât mai puternică a factorilor de producție, generându-se astfel o creștere importantă a acesteia, lucru ce a determinat în final acumularea unor dezechilibre semnificative. Astfel, măsurile prevăzute inițial pentru refacerea economică a statelor afectate de război, au condus treptat la o răbufnire a fenomenului inflaționist începând cu anii ’70.

Din acel moment, complexitatea fenomenelor inflaționiste a cunoscut o dezvoltare continuă, caracteristica principală a inflațiilor moderne fiind reprezentată de gradul sporit de dificultate de control și înăbușire, datorată în special existenței unei puternici dinamici interne.”Este ceea ce specialiștii numesc inflația inerțială, anticipată sau fundamentală, adică acea rată a inflației pe care agenții economici o anticipează și o iau în calcul la încheierea contractelor private și acordurilor oficiale, inflația anticipată fiind un punct de reper pentru cea efectivă în viitor care are tendința să dureze atâta timp cât un șoc n-o face să crească sau să se diminueze”.

Pot fi identificate astfel o serie de mai multe cauze parțiale ce au ca efect declanșarea procesului inflaționist prin intermediul dezechilibrului dintre excesul de masă monetară și cantitatea totală de bunuri și servicii produse în economie. Acest excedent se traduce în cele din urmă printr-un exces de cerere agregată raportată la oferta totală agregată, o parte a celei dintâi rămânând astfel nesatisfăcută deși există mijloace de plată pentru aceasta.

Literatura de specialitate consemnează și clasifică cauzele declanșării fenomenului inflaționist, pe mai multe categorii principale:

Cauze sociologice sau socio-structurale

Cauze legate de structurile monopoliste ale pieței

Cererea și costurile generatoare de inflație

Primul dintre cele trei cazuri presupune că, la baza declanșării fenomenului inflaționist și a decalajului dintre cererea și oferta agregată se află o serie de factori calitativi, precum valorile fundamentale și preferințele membrilor societății. Această abordare conduce la ideea că lupta de clasă pentru partajarea veniturilor dintre diferite grupuri sociale sau organisme reprezentante ale acestora pot constitui factori generatori de inflație.

Cel de-al doilea caz aduce în discuție teoria conform căreia nivelul general al prețurilor dintr-o economie poate fi influențat semnificativ de existența la nivelul acesteia a unor structuri de tip monopolistic, față de situația în care aceasta ar acționa în condiții de concurență. Această abordare prezintă însă neajunsul de a nu putea explica decât o creștere limitată a prețurilor survenită la un anumit moment, însă nu una de durată întinsă pe un orizont mai lung de timp. Astfel,“schimbarea structurii pieței de la concurență la monopol reprezintă o operațiune prin care se modifică nivelul general al prețurilor, dar nu și evouluția acestora.”

Ultimul caz este și cel mai reprezentativ dintre cele trei menționate anterior, teoria inflației prin costuri și cerere atingând apogeul în perioada anilor ’50. Conform acestei abordări, inflația este cel mai adesea influențată de o creștere a costurilor de producție înregistrată la nivelul agenților economici, acestea fiind generate de cele mai multe ori de creșterea cheltuielilor cu forța de muncă, transpusă în majorările salariale. Astfel, pentru protejarea marjelor de profitabilitate, companiile recurg la varianta majorării prețurilor finale ale bunurilor și serviciilor oferite, anulându-se în acest mod efectul produs de majorarea salariilor angajaților.

De cele mai multe ori însă, la baza creșterilor salariale se află un exces de cerere înregistrat pe piața muncii, acesta conducând în final la concluzia că, factorii generatori ai inflației prin costuri nu sunt altceva decât nivelul scăzut al productivității muncii din economie, precum și a dezechilibrelor existente pe piața factorilor de producție. În consecință, inflația prin costuri și inflația prin cerere se susțin reciproc prin intermediul unei spirale inflaționiste.

Pe lângă cazurile enumerate anterior, mai sunt cunoscuți și alți factori ce pot contribui la declanșarea fenomenului inflaționist, deși cu un impact relativ mai redus. Dintre aceștia putem face referire la: creșterea prețurilor cauzată de informațiile negative și zvonurile care circulă în economie, calitatea scăzută și strategia defectuoasă a actului de guvernare ce rezultă în formarea unui deficit bugetar excesiv datorat majorării cheltuielilor publice, ce nu pot fi susținute însă pe baza veniturilor colectate la bugetul de stat, precum și presiunile sindicale ridicate ce nu își găsesc justificarea pe baza productivității muncii salariaților.

Conform economistului Maurice Flamant, în lucrarea sa de influență keynesiană „Theorie de l’inflation et Politiques anti-inflationnistes”, se pot distinge trei momente distincte intermediare în procesul de apariție a fenomenului inflaționist, clasificate în funcție de momentul apariției lor:

declanșarea și dezvoltarea unor presiuni inflaționiste în anumite sectoare cu importanță ridicată ale economiei, provocate de existența unui dezechilibru în raportul dintre cerere și ofertă;

transformarea tensiunii resimțite anterior într-o creștere generalizată a prețurilor în acele sectoare;

instalarea șocului inflaționist la nivelul întregii economii pe baza celor două momente indicate mai sus;

Odată generat, valul de creștere al prețurilor este dificil de stăpânit datorită interdependențelor existente între diferitele ramuri economice, acesta fiind propagat pe baza schimburilor dintre sectoare până la nivelul întregii economii, căpătând astfel un caracter de continuitate și autoîntreținere. Anticipările inflaționiste vor deveni în acest moment principalul element de fundamentare a deciziilor agenților economici, aceștia bazându-se astfel pe estimarea unei inflații așteptate în procesul de stabilire a prețurilor, salariilor și a direcției de planificare a activității în viitor. Deși odată intrat în această spirală declinul economiei pare de neoprit, practica a dovedit de-a lungul istoriei faptul că fenomenul creșterii generalizate a prețurilor nu poate continua în acest ritm pe o perioadă foarte lungă de timp, atât agenții economici cât și consumatorii improvizând diferite ancore și refugii, ajungându-se în cele din urmă la cazul extrem de schimb direct de bunuri denumit și troc.Trebuie precizat de asemenea faptul că, existența unor rate ridicate ale inflației pot însoți rate negative de creștere economică, sau o creștere nesustenabilă provocată de existența unor sectoare economice neperformante cu un grad scăzut de eficiență. Tocmai de aceea, datorită efectelor devastatoare și a încetinirii progresului și dezvoltării economice pe un termen semnificativ de timp, instituțiile și organismele abilitate ale statului trebuie să intervină încă de la instalarea celor mai mici semne de dezechilibru major, prevenind astfel viitoare probleme mai mari.

I.2 Formele inflației

În funcție de cauzele generatoare și considerată drept principală formă de manifestare a dezechilibrului monetar, inflația poate fi clasificată în mai multe categorii fundamentale:

Prima dintre acestea, și anume inflația prin cerere, este cauzată de o serie de dezechilibre manifestate pe piața bunurilor și servicilor, mai exact de către cele apărute între cererea de bunuri și oferta globală inelastică. Creștere prețurilor în acest caz provine din formarea unui surplus de cerere agregată, ce nu poate fi satisfăcută pe baza ofertei existente pe piață la acel moment, lucru ce conduce la acumularea unui surplus de monedă ce se răsfrânge ulterior în nivelul prețurilor. Acest surplus monetar se poate fi cauzat de mai mulți factori, printre aceștia regăsindu-se creația monetară excesivă, un excedent al balanței de plăți, sau chiar și modificări survenite în structura raportului dintre consum și economii. Incapacitatea ofertei de a se adapta concomitent cu evoluția curbei cererii și caracterul său inelastic pe termen scurt, sunt în principal datorate absenței unui stoc suficient de produse, ce nu poate ține pasul cu ritmul superior de creștere a cererii. Apărute inițial numai în cazul anumitor sectoare restrânse de activitate, aceste dezechilibre se pot extinde în timp la nivelul întregii economii prin intermediul mai multor tipuri de canale precum:

creșterea veniturilor populației și creșterea cererii de produse

efectul de contagiune, referitor la creșterea veniturilor

relațiile interindustriale

generalizarea creșterilor de preț

Ilustrarea grafică a mecanismului de formare a inflației prin cerere este exemplificată prin intermediul figurii de mai jos:

Figura 1.1 Diagrama inflației prin cerere (sursa : prelucrare proprie)

După cum se poate observa astfel și pe baza reprezentării, deplasarea curbei cererii agregate spre dreapta din punctul C0 în punctul C1 survenită sub influența unui șoc, determină atingerea unui nou punct de echilibru E1 format la intersecția acesteia cu dreapta ofertei agragate, aceasta din urmă rămânând pe loc. Se remarcă prin urmare deplasarea în același sens a cantități de echilibru (PIB) și a indicelui prețurilor (IP), echilibrul format astfel reprezentând adaptarea cererii și a ofertei la noile condiții de pe piață. Evidențiat încă din perioada clasicilor, acest tip de inflație are la bază teoria cantitativă a banilor ce presupune că variația procentuală a masei monetare (∆%M) este egală cu suma variațiilor procentuale a cantităților oferite (∆%Q) și a prețurilor (∆%P) exprimată prin relația:

∆%M = ∆%Q + ∆%P

Apariția inflației prin cerere este astfel determinată de o creștere mai rapidă a masei monetare decât a creșterii PIB-ului sau PNB-ului real, iar oferta de monedă transpusă prin volumul veniturilor disponibile la nivelul agenților economici să avanseze mai rapid decât oferta de bunuri și servicii disponibile pe piață și prin urmare a productivității factorului muncă.

Făcând referire la acest fenomen, în concepția marelui economist Milton Friedman, „inflația este totdeauna și pretutindeni un fenomen monetar, excesul de monedă reprezentând rădăcinile acesteia. El își găsește expresie în ecartul inflaționist – absolut și relativ”.

În acest caz, ecartul inflaționist semnifică diferența dintre cererea solvabilă nominală înregistrată la nivelul economiei naționale (formată din masa monetară aflată la dispoziția agenților economici nonbancari), și oferta reală de bunuri economice marfare. Este ilustrat în acest mod surplusul de monedă neacoperit de cantitatea de bunuri disponibile pe piață. Acesta mai este numit și ecart inflaționist absolut. În schimb, mai poate fi vorba și de un ecart inflaționist relativ, calculat ca raport procentual între ecartul absolut și oferta reală de bunuri marfare. Prin intermediul său sunt indicate unitățile monetare suplimentare raportate la 100 de unități de ofertă reală.

Motivele pentru care dinamica masei monetare ajunge să o depășească pe cea a cantităților disponibile pe piață sunt numeroase, acestea depinzând în special de mecanisme directe, intenționate. Ca urmare a apariției unui surplus de monedă suplimentar față de nevoile obișnuite ale pieței, majorarea prețurilor se impune ca soluția cea mai la îndemână pentru absorbirea cererii solvabile suplimentare, anulându-se astfel excedentul pe care oferta nu îl poate satisface la acel moment.

Pe lângă mecanismul direct, literatura de specialitate consemnează și existența unuia indirect, identificat și detaliat de către Wiecksell, Marshall, Keynes și Friedman. Conform viziunii acestora, în relația dintre creșterea masei monetare și cea a cererii finale se interpune un element suplimentar reprezentat de scăderea ratei dobânzii, aceasta ilustrând modalitatea în care avansul celei dintâi o influențează pe cea de-a doua. Astfel, dacă banca centrală se angajează în achiziția de titluri de stat de pe piață, o infuzie de lichiditate va fi astfel relizată la nivelul agenților economici și al populației. În mod firesc, acest lucru va aduce cu sine o creștere a cursului titlurilor și în același timp o scădere a ratei dobânzii, rezultatul final fiind stimularea achiziției de active reale. Prin urmare, dacă oferta de bunuri durabile și de capital de pe piață nu este una elastică sau cel puțin de elasticitate unitară în raport cu cererea, măsurile luate de către banca centrală vor avea ca efect direct declanșarea și autoîntreținerea fenomenului inflaționist.

Se mai remarcă de asemenea și explicația keynesyană referitoare la apariția inflației prin cerere denumită „privilegiu al economiilor cu ocupare deplină”. Conform acesteia, încercarea de creștere suplimentară a producției în condiții de ocupare deplină a factorilor de producție conduce în cele din urmă la declanșarea unui puseu inflaționist, generat de dezechilibrul instalat între produsul intern brut potențial și cel efectiv. În acest caz, randamentul factorilor de producție supraocupați va scădea, în timp ce veniturile obținute de către posesorii acestora vor fi superioare nivelurilor productivităților marginale înregistrate de aceștia.

Cea de-a doua formă importantă de manifestare a fenomenului inflaționist este reprezentată de inflația prin costuri. Aceasta este determinată de o serie de conexiuni existente între evoluția costurilor totale medii și marginale, a comportamentului întreprinzătorilor, precum și a gradului de eficiență în utilizarea factorilor de producție și a resurselor în general. Inflația prin costuri pornește de la premisa că, elementul declanșator al acesteia este reprezentat de un șoc inițial de creștere suferit de către nivelul general al costurilor unitare, medii sau marginale. Acest impuls poate fi generat spre exemplu, de factori precum sporirea presiunilor grupurilor sindicale de majorare a salariilor, în special în domeniile de activitate cu o productivitate a muncii scăzută, unde creșterile acesteia sunt rare sau inexistente. Astfel, manifestarea acestor presiuni conduce la o creștere a costurilor cu bunurile și serviciile produse, fapt ce se transpune în mod implicit în majorarea prețurilor finale ale acestora. Prin urmare,poate fi dedus faptul că, surplusul resimțit în nivelul prețurilor bunurilor și serviciilor din aceste sectoare nu reprezintă altceva decât diferența dintre creșterea salarială suferită și nivelul productivității muncii. Rezultă astfel că, fenomenul inflației prin costuri este generat de modificările survenite pe piața factorilor de producție ce se răsfrâng mai apoi în dinamica generală a prețurilor, prin intermediul componentei salariale ca element principal al costului. Pe lângă acest scenariu, mai putem întâlni și o serie de alte cauze ce pot conduce în cele din urmă la declanșarea inflației prin costuri:

scumpirea importurilor în urma deprecierii cursului de schimb al monedei naționale

creșterea costului fix mediu la nivelul agenților economici datorată pierderii sau restrângerii anumitor piețe de desfacere

utilizarea în activitatea economică a unor factori de producție rari, cu costuri de achiziție superioare valorii productivității marginale, ca urmare a unei alocări inadecvate a resurselor

stimularea și menținerea unei cereri agregate supradimensionate și artificiale, determinată de promovarea unei politici monetare și fiscale expansioniste de către executiv

După cum este ilustrat și în graficul de mai jos, majorarea costurilor medii și marginale la nivelul agenților economici determină restrângerea ofertei agregate din economie (deplasarea curbei ofertei spre stânga, din O0 → O1), conducând astfel la formarea unui nou echilibru pe piață (E1). Acesta este caracterizat de un nivel diminuat al cantității de bunuri și servicii disponibile în economie, dar și de un avans al indicilor de prețuri tradus prin inflație.

Figura 1.2 Diagrama inflației prin costuri

Sursa: prelucrare proprie

Inflația importată reprezintă forma de manifestare a fenomenului inflaționist apărută ca urmare a participării economiilor la comețul internațional, prin schimburile de capital, bunuri și servicii. Aceasta presupune importul de materii prime sau produse din țările afectate de creșteri generalizate ale prețurilor, conducând astfel la o majorare a prețurilor acestora și pe piața de destinație.

Formă a inflației determinată de strategiile de dezvoltare și creștere economică accelerată adoptate de anumite țări, inflația structurală este cauzată de o suprautilizare a factorilor de producție din anumite sectoare economice, în dauna altora mai puțin productive. Dezechilibrele apărute în acest proces de restructurare a economiei sunt concretizate prin declinul anumitor ramuri industriale în dauna noilor capacități de producție create. Astfel, finanțarea acestor noi investiții realizate din fonduri publice sau împrumuturi bancare conduce la acumularea unui surplus monetar în economie, inundarea pieței cu lichiditate determinând apariția tensiunilor inflaționste. Acutizarea procesului este susținută și de menținerea sau sporirea sarcinilor fiscale necesare finanțării noilor activități, fapt ce determină o erodare a veniturilor anumitor categorii sociale, inflația structurală fiind continuată astfel de inflația prin venituri.

În final, mai pot fi distinse o serie de alte câteva forme ale inflației după cum urmează:

în funcție de anticipările inflaționiste putem distinge două noi forme ale inflației și anume cea anticipată și cea neanticipată; prima dintre acestea este caracterizată de faptul că ea

poate fi intuită și așteptată cu ușurință de către fiecare participant de pe piață, aceștia putând astfel să își planifice strategia și activitățile viitoare în funcție de evoluția previzionată; în cel de-al doilea caz, inflația poate produce efecte profunde și cu un impact semnificativ tocmai datorită caracterului imprevizibil, afectând echilibrul general al economiei, forței de muncă și producției;

în funcție de macanismul de funcționare a economiei putem distinge inflația deschisă și inflația reprimată; în cazul primeia, aceasta are la bază existența unei fixități a prețurilor și se manifestă pe un fundal de insuficiență a bunurilor, serviciilor și forței de muncă; în cea de-a doua situație aceasta apare ca urmare a intervențiilor statului în majorările aplicate prețurilor și salariilor, fiind determinată astfel reducerea cererii de bunuri și servicii;

în funcție de ritmul de creștere al prețurilor: inflația târâtoare (până în 2% anual), inflația moderată (2-3% anual), inflația rapidă (până în 10% anual), inflația galopantă (peste 10% anual) și hiperinflație (peste 50% lunar);

I.3 Cuantificarea inflației

Deși este resimțită sub diferite forme de către fiecare participant la viața economico-socială în funcție de gradul de intensitate cu care îi sunt impactate activitatea și veniturile, inflația poate fi grupată și calculată după mai multe criterii, în funcție de unghiul din care este analizată. Astfel, având la bază indicele prețurilor calculat ca medie ponderată între un anumit coș de bunuri și servicii, inflația poate fi exprimată după cum urmează:

în funcție de indicele prețurilor de consum (IPC), acesta cuantificând evoluția prețurilor unui coș de produse semnificativ, exprimat pe baza cheltuielilor reprezentative efectuate de o gospodărie;

în funcție de indicele general al prețurilor, denumit și deflatorul PIB (PNB), acesta măsurând dinamica tuturor prețurilor dintr-o economie, atât în funcție de nevoile de consum ale gospodăriilor cât și a bunurilor utilizate în procesul de producție;

în funcție de indicele prețurilor de producție (IPP), fiind cuantificată evoluția prețurilor conform stadiilor anterioare consumului final, fiind luate în calcul variațiile prețurilor cu materiile prime, semifabricatele și produsele finite înainte de livrarea lor pe piață;

în funcție de indicele prețurilor bunurilor de capital, fiind monitorizate fluctuațiile în cazul a șase tipuri de bunuri de capital fizic precum: construcțiile rezidențiale și nerezidențiale, mijloacele și echipamentele de transport, investițiile în îmbunătățiri aduse terenurilor și suprafețelor agricole, utilajele industriale, etc.;

în funcție de indicele de cost al vieții, acesta măsurând schimbările survenite în costul unui coș fix de bunuri și servicii, incluzând cheltuielile de uz casnic, cele cu hrana, transportul și energia electrică;

în funcție de scăderea puterii de cumpărare a banilor;

în funcție de coeficientul de devansare a creșterii indicatorilor macroeconomici (PIB, PNB) de către masa monetară aflată în circulație și disponibilă pentru achiziționarea mărfurilor;

Dintre toate cazurile enumerate, indicele prețurilor bunurilor de consum se distanțează clar ca cel mai des utilizat indicator de măsurare a fenomenului inflaționist, fiind determinat de către instituții autorizate pe baza unui “coș de bunuri” de consum. Între acestea se regăsesc: alimentele, bunurile de folosință personală și uz curent, (îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de toaletă, sport și excursii), servicii de transport, culturale, de ocrotire a sănătății și de învățământ ș.a.

În cazul țării noastre, evaluarea inflației este realizată pe baza indicelui prețurilor de consum (IPC) de tip Laspeyres după următoarea formulă:

unde:

q = categoriile (grupele) de bunuri

i = ponderea pe care fiecare grupă de mărfuri o deține în bugetele de familie alea salariaților, pensionarilor etc.

p = prețurile unitare

0,1 = perioada de bază, respectiv curentă

Rata inflației = IPC – 100

Rata inflației se poate determina pe baza indicilor de preț, potrivit relației :

,

în care : Ipn,n-1, reprezintă indicele prețurilor pentru anul n și anul n-1.

Măsurarea cantitativă a inflației se poate realiza prin utilizarea regulii numărului 70. Acesta permite determinarea rapidă a numărului de ani în care prețurile se dublează :

Număr aproximativ de ani =

I.4 Efectele inflației

„Inflația are efecte ample, pe multiple planuri, asupra economiei și a intereselor tuturor categoriilor de agenți economici, asupra categoriilor populației, asupra climatului social-politic din interiorul țării cât și a relațiilor economice dintre partenerii aparținând unor economii diferite.”

Cuantificarea întregului spectru de consecințe cauzate de instalarea fenomenul inflaționist reprezintă un demers complex și dificil de realizat, atât datorită caracterului neomogen al acestuia, cât și datorită cauzelor generatoare și a formelor variate de manifestare îmbrăcate. Uneori, inflația poate avea efecte contradictorii asupra actorilor implicați în viața economică, producând dezechilibre majore și afectându-i în mod semnificativ pe unii dintre aceștia, în timp ce alții pot profita de pe urma dezechilibrelor create. Cei din urmă pot obține avantaje semnificative pe termen mediu sau scurt în dauna celorlalți, însă pe termen lung, inflația rămâne un inamic de temut pentru toate părțile participante la circuitul economic. Din categoria beneficiarilor de pe termen scurt a inflației, cel mai elocvent exemplu este reprezentat de situația debitorilor ce trebuie să ramburseze sumele împrumutate, erodarea valorii monedei determinând în același timp și o erodare a sumelor datorate.

Există și cazuri în care creșterea generalizată a prețurilor poate avea un efect nul asupra populației și agenților economici, însă numai în situația în care majorările ar avea loc în mod uniform și concomitent pentru toate tipurile de bunuri și servicii tranzacționate pe piață, precum și a costurilor salariale și a veniturilor populației și agenților economici. În acestă situație, niciuna din părțile implicate nu ar avea de pierdut sau câștigat, prețurile relative rămânând constante în timp ce prețurile absolute ar fi singurele ce ar înregistra modificări. Acest lucru nu se întâmplă însă și în realitate, prețurile absolute suferind modificări în ritmuri și momente diferite, determinând astfel fluctuații la nivelul prețurilor relative. În consecință, se poate afirma faptul că inflația conduce la o redistribuire a veniturilor și avuției dinspre cei la nivelul cărora a avut loc o reducere a prețurilor relative către cei care au resimțit o creștere a acestora.

Pentru o mai bună înțelegere a efectelor inflației răsfrânte asupra mediului economic, trebuie avută în vedere studierea impactului resimțit asupra creșterii economice, populației și activității companiilor:

În primul dintre cele trei cazuri, și anume cel al creșterii economice, aceasta poate fi considerată rezultat al inflației datorită stimulării activității economice, al producției și investițiilor în mai multe moduri:

Creșterea veniturilor nominale ce poate conduce la o creștere a cererii agregate

Ușurarea sarcinii datoriilor financiare, erodate în urma devalorizării monedei, ducând la amplificarea efectului multiplicator al creditului

Stimularea proiectelor de investiții în urma înregistrării unor rate reale de dobândă scăzute

Prezența unei inflații moderate la nivelul economiei este considerată benefică de către adepții teoriei Keynesiste, aceștia susținând faptul că o depreciere continuă și controlată a valorii monedei previne formarea unor acumulări de masă monetară slab remunerate, favorizând în schimb un flux de cheltuieli benefice pentru activitatea economică. Această viziune nu se mai bucură însă de aceeași apreciere și în prezent, inflația fiind de cele mai multe ori percepută drept factor dăunător creșterii economice, mai multe argumente venind în sprijinul acestei noi abordări:

Menținere în activitate a întreprinderilor ineficiente

Favorizarea formării unor prețuri anormal de ridicate datorate lipsei de competitivitate în cazul anumitor companii, recurgerea la majorarea prețurilor finale fiind unicul lor mijloc de supraviețuire

Constituirea unei piedici în calea evoluției și progresului economic, sporirea marjelor de profitabilitate realizându-se prin majorări succesive de preț, variantă mai accesibilă decât recurgerea la reducerea și eficientizarea costurilor de producție

Antrenarea unor distorsiuni artificiale între agenții economici și denaturarea concurenței

Determinarea unei deteriorări progresive a echilibrului balanței comerciale datorată prețurilor necompetitive ale produselor exportate, și a unei ieftiniri disproporționate a bunurilor de import

Denaturarea mecanismului ratei de dobândă ca urmare a scăderii artficiale a ratelor reale, conducând astfel la o risipire a capitalurilor datorită costului real extrem de scăzut al finațării

Din punct de vedere al manifestării fenomenului inflaționist în relație cu creșterea economică, aceasta din urmă poate îmbrăca mai multe forme distincte:

Creșterea economică neinflaționistă este caracterizată de o dinamică relativ înaltă a avansului economiei corelat cu existența unei inflații moderate. În această situație, creșterea generalizată a prețurilor nu mai reprezintă un factor de influență negativ, dezvoltarea economică fiind stimulată de prezența unei inflații scăzute, prin impulsionarea investițiilor și asigurarea creșterii valorilor PIB și PNB reale, datorate îndeosebi eficienței sporite înregistrate în utilizarea factorilor de producție. Astfel, atâta timp cât dinamica creșterii PIB se menține deasupra dinamicii nivelului generalizat al prețurilor, putem afirma că evoluția creșterii economice este una sănătoasă și sustenabilă.

Pe de altă parte, creșterea economică inflaționistă ilustrează situația inversă celei prezentate anterior, de această dată, dinamica ratei inflației fiind superioară dinamicii creșterii economice înregistrate. Prin urmare, ritmul de creștere al PIB și PNB exprimate în termeni reali va fi devansat de ritmul creșterii prețurilor, putându-se ajunge astfel la dezechilibre severe cu efecte pe un interval lung de timp.

Resimțite îndeosebi în perioada anilor ’90, stagflația și slumpflația reprezintă forme ale fenomenului inflaționist ce au cunoscut o largă răspândire în multe dintre statele lumii. Astfel, primul dintre acestea desemnează situația în care creșterea rapidă a prețurilor este însoțită de o stagnare economică, dinamica produsului intern brut apropiindu-se de valoare nulă, sau chiar alunecând ușor pe o pantă descendentă. De cealaltă parte, slumpflația reprezintă una dintre cele mai grave forme de manifestare a fenomenului inflaționist cu care se poate confrunta o economie, în acest caz, creșterea accelerată a prețurilor fiind însoțită de o reducere drastică a PIB-ului și PNB-ului real, precum și de agravarea unor dezechilibre macroeconomice, spre exemplu de acutizarea șomajului cronic sau de masă.

În ceea ce privește consecințele resimțite de către populație și după cum a fost menționat și anterior, fenomenul inflaționist poate produce două tipuri de efecte diametral opuse, în funcție de calitatea de debitor sau creditor a persoanelor supuse analizei. Deși cei dintâi vor fi avantajați și vor avea de câștigat față de cei din urmă, “întrucât inflația nu creează bogăție, rezultă că aceeia care câștigă o fac în detrimentul celor care pierd, iar suma pierderilor câștigate este nulă.” Cele mai afectate categorii și cei mai dezavantajați de apariția fenomenului inflaționist sunt titularii unor venituri fixe sau reduse, precum și cei înclinați spre economisire. În schimb, proprietarii de bunuri imobiliare sau de alte active reale se vor afla printre cei care vor avea de câștigat de pe urma inflației, beneficiind de majorările prețurilor acestor bunuri într-un ritm mai rapid decât a celor cu folosință mai puțin îndelungată. De asemenea, mai pot fi avantajați și aceia care obțin venituri variabile, acestea fiind dependente de o serie de performanțe și criterii strâns corelate de funcționarea de ansamblu a activității economice.

Impactul avut de inflație asupra activității întreprinderilor poate fi analizat din două unghiuri distincte, acestea reprezentând în măsură egală atât victime cât și beneficiare ale inflației. Printre avantajele resimțite, putem aminti de stimularea investițiilor în urma unui grad de remunerare superior așteptat de către posesorii factorilor de producție, precum și de o marjă suplimentară de autofinanțare obținută în urma diminuării sarcinii cu rambursarea datoriilor. În același timp însă, majorarea salariilor și a ponderii ocupate de costurile cu forța de muncă în totalul valorii adăugate, va conduce la scăderea rentabilității economice. Gradul de incertitudine cauzat de existența unei inflații ridicate va împiedica dezvoltarea de proiecte ample, întinse pe orizonturi largi de timp, întreprinzătorii fiind descurajați să se angajeze în proiecte cu un grad ridicat de risc. Prin urmare, aceștia se vor rezuma doar la acele proiecte întinse pe un orizont mai scurt de timp, încercându-se astfel minimizarea riscurilor și reducerea componentei de incertitudine asumate. Dacă persistă pentru un interval îndelungat de timp, inflația puternică și generalizată poate conduce la o inhibare a procesului de economisire și investiție, “transformând un număr mare de întreprinzători în speculatori care azi cumpără mai ieftin pentru a vinde mâine mai scump.” În acest caz, activitatea de producție și inovare ajunge să fie sacrificată în dauna unor operațiuni speculative ce permit obținerea de câștiguri în mod facil și fără prea multe riscuri asumate.

Consecințele stagnării sau a diminuării creșterii economice cauzate de manifestarea fenomenului inflaționist pot fi multiple și pot îmbrăca diverse forme, iar efectele resimțite de economie pot fi cu adevărat severe și destablizatoare. Șomajul, deficitul bugetar, creșterile substanțiale de prețuri, deficitele balanței de plăți, climatul social-politic nefavorabil, scăderea nivelului de trai și a calității vieții pentru numeroase categorii sociale, falimente în rândul firmelor mici și mijlocii, precum și procese de dezagregare și distrugere a relațiilor economice, acestea reprezintă toate trăsături comune ce pot fi întâlnite în cadrul economiei afectate de inflație. Aceasta devine în cele din urmă mai instabilă și mai fragilă la impactul șocurilor externe și a relațiilor cu celelalte economii cu care este interconectată.

Deși reprezintă un fenomen comun în lumea contemporană, inflația nu se manifestă în mod concomitent și la aceeași intensitate în cadrul tuturor economiilor naționale. Sunt penalizate astfel cele care prezintă o inflație mai puternică, prin deteriorarea balanței de plăți precum și prin tendința de migrare a capitalurilor spre economiile mai puțin inflaționiste, determinând efecte ample asupra balanței de plăți, gradului de ocupare, creșterii economice și cursului monedei naționale.

La nivel microeconomic, inflația distorsionează prețurile și veniturile agenților economici, determinând o realocare a resurselor și o reorientare spre anumite activități ce indică avantaje temporare relative, care sunt însă foarte instabile.

„Redistribuirile de venituri și patrimoniu, convulsiile sociale, înrăutățirea nivelului de trai pentru anumite categorii ale populației, deprecierea valorii economice a certificatelor de depozit și a altor titluri de valoare cu venit fix, distrugerea informației economice exprimată prin intermediul prețurilor, inhibarea înclainației spre economisire și spre investiții. pierderea de producție și creșterea ratei șomajului sunt principalele elemente care conturează costurile sociale ale inflației.”

I.5 Strategii de politică monetară: Țintirea inflației

Întâlnit frecvent la nivelul economiilor contemporane, fenomenul inflaționist a generat dintotdeauna ample dezbateri în rândul specialiștilor din domeniul financiar, aceștia aflându-se într-o continuă căutare, în încercarea de a identifica cele mai eficiente politici și modalități de stăpânire a acestuia.

Concepută și adoptată la scară largă relativ recent, o nouă strategie de politică monetară destinată controlului și prevenirii inflației a început să câștige din ce în ce mai mulți adepți în ultimii ani, distanțându-se de celelalte strategii convenționale cunoscute prin gradul sporit de eficiență înregistrată în atingerea obiectivului final: asigurarea stabilității prețurilor.

Spre deosebire de strategiile de politică monetară clasice ce urmăresc atingerea unei inflații reduse și stabile prin parcurgerea unor ținte intermediare, strategia de țintire a inflației urmărește eliminarea acestor etape, axându-se în mod direct pe atingerea țintei finale: rata inflației.

„Țintirea directă a inflației reprezintă strategia de politică monetară ce presupune stabilirea unei ținte pentru nivelul ratei inflației, pe o anumită perioadă de timp, țintă ce trebuie atinsă prin aplicarea măsurilor de politică monetară, astfel încât să asigure stabilitatea prețurilor.”

Adoptată pentru prima dată de către Banca Centrală a Noii Zeelande în anul 1988, strategia de țintire a inflației a fost ulterior preluată și de o serie de alte state dezvoltate, printre acestea numărându-se Finlanda, Suedia, Canada și Marea Britanie. În prezent, mai mult de 25 de state din întreaga lume utilizează țintirea inflației drept principală strategie de politică monetară, o parte dintre acestea fiind reprezentate de țări cu economii emergente. De cele mai multe ori, decizia de alegere a acestei strategii s-a datorat imposibilității practicării altor strategii de politică monetară, sau în urma unor experiențe neconvingătoare avute cu celelalte strategii precum țintirea agregatelor monetare sau a cursului de schimb.

Decizia de adoptare a strategiei de țintire a inflației presupune existența unui grad sporit de transparență din partea băncii centrale, precum și necesitatea asumării responsabilității pentru atingerea țintei de inflație. De asemenea, instituția trebuie să dispună de o independență deplină în ceea ce privește adoptarea instrumentelor de politică monetară necesare la realizarea țintei inflaționiste.

Conform opiniei celor mai mulți experți, o serie de cinci criterii principale trebuiesc repectate pentru a asigura succesul implementării politicii de țintire a inflației:

“Statuarea asigurării stabilității prețurilor ca obiectiv unic sau prioritar al politicii monetare, fie pe cale constituțională, fie prin angajamentul public al autorității monetare.

Cuantificarea obiectivului politicii monetare drept o rată a inflației ce urmează a fi atinsă de-a lungul unui interval de timp.

Asigurarea independenței băncii centrale în privința instrumentelor utilizate pentru atingerea nivelului stabilit al inflației.

Elaborarea și aplicarea programului de politică monetară în condiții de transparență deplină.

Existența răspunderii băncii centrale pentru eșecurile în atingerea țintelor inflaționiste precizate”.

I.6 Țintirea inflației în România

„Adoptată în anul 2005 de către Banca Națională a României drept principală strategie de politică monetară, strategia de țintire a inflației a trecut mai întâi printr-un amplu proces de pregătire, o serie de cerințe și criterii fiind urmărite pentru a asigurarea buna implementare a acesteia:

coborârea ratei anuale a inflației sub nivelul de 10%;

acumularea unui câștig de credibilitate de către banca centrală și consolidarea acestuia

întărirea independenței de jure și de facto a BNR;

restrângerea dominației fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală și ameliorarea coordonării dintre politica fiscală și cea monetară;

relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului și reducerea gradului de vulnerabilitate a economiei la fluctuațiile acestei variabile;

însănătoșirea și întărirea sistemului bancar și relativa creștere a intermedierii bancare;

sporirea transparenței și a responsabilității băncii centrale, precum și a ariei și intensității comunicării BNR cu publicul și piețele financiare, inclusiv în ceea ce privește aspectele legate de noua strategie de politică monetară și de pregătirea adoptării ei;

conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice și a mecanismelor de funcționare a economiei necesară identificării și creșterii eficacității canalelor de transmisie monetară;”

„Similar experienței altor bănci centrale din regiune, care implementează politica monetară în contextul strategiei de țintire directă a inflației, evoluția naturii și valorile țintelor de inflație stabilite de BNR până în prezent se caracterizează prin două etape distincte:

etapa țintelor de inflație coborâtoare, stabilite pe un orizont temporal de doi ani ca valori anuale aferente lunii decembrie (2005-2012), parcurgerea ei având ca argument major necesitatea consolidării dezinflației și a atingerii unei rate anuale a inflației sustenabile pe termen mediu;

etapa unei ținte staționare multianuale de inflație, compatibilă cu definiția de stabilitate a prețurilor pe termen mediu în economia românească (începând cu anul 2013); este o perioadă intermediară menită să asigure trecerea la etapa țintei continue de inflație pe termen lung – compatibilă cu definiția de stabilitate a prețurilor adoptată de BCE.”

Conform datelor puse la dispoziție de către Banca Națională a României, țintele de inflație urmărite pe intervalul anilor 2005-2016 sunt următoarele:

Tabel 1.1 Țintele de inflație ale BNR

Sursa: BNR

Figura 1.3 Proiecția inflației anuale și intervalul de incertitudine asociat

Sursa: INS, calcule BNR

I.7 Țintirea inflației: avantaje și dezavantaje

Prioritizarea și asumarea asigurării stabilității prețurilor drept obiectiv fundamental de politică monetară, reprezintă cel mai înalt angajament al Băncii Naționale a României, generând încredere și stabilitate în rândul populației și agenților economici. Acest aspect precum și asumarea publică a nivelului țintit al ratei inflației face ca atât așteptările inflaționiste, cât și creșterile salariale și de preț să fie mai realiste decât în cazul folosirii altor startegii de politică monetară.

Ușor de înțeles și accesibilă publicului larg, strategia de țintire a inflației este caracterizată de asemenea de o transparență sporită, facilitând monitorizarea acesteia. Cu un acces neîngrădit la informații, acestea circulând în mod deschis și liber, atât autoritățile competente cât și publicul larg pot urmări cu ușurință traiectoria și evoluția fenomenului inflaționist. De asemenea, orice deviație și abatere importantă de la ținta anunțată precum și cauzele și măsurile propuse, toate acestea pot fi consultate periodic pe baza rapoartelor emise de către Banca Națională.

Strategia de țintire a inflației îi acordă băncii centrale libertatea de urmărire a unei politici monetare proprii, permițându-i în același timp concentrarea asupra principalelor șocuri ce afectează economia. Odată adoptată, strategia nu necesită intervenții sau ajustări periodice, aceasta urmărind în mod direct atingerea scopului final – inflația.

În ceea ce privește eficacitatea acesteia în încercarea de asigurare a stabilității prețurilor, experiența câștigată de-a lungul celor zece ani scurși din momentul adoptării indică o îmbunătățire considerabilă a performanțelor înregistrate, inflația atingând în prima lună a anului curent un nivel minim istoric de 0,41% (raportat la luna anterioară) și de 1% (media de pe ultimele 12 luni).

Deși în cea mai mare parte strategia de țintire a inflației este una benefică pentru economie, favorizând creșterea economică și atingerea unei stabilități macroeconomice, există și o serie de aspecte mai puțin avantajoase. Astfel, se poate vorbi de o posibilă încetinire temporară a creșterii economice îndeosebi în perioada imediată adoptării politicii, lucru determinat de o agresivitate sporită a băncii centrale în lupta contra inflației, tocmai în încercarea de câștigare de credibilitate. De asemenea, o serie de alte dificultăți pot apărea și datorită întârzierilor apărute în cadrul mecanismului de transmisie a politicii monetare, acestea nereușind să corecteze instantaneu abaterile semnalate față de ținta prestabilită, timp în care o serie de efecte nedorite își pot face loc.

Un alt posibil neajuns poate fi identificat în cazul țărilor aflate în dezvoltare sau a celor care nu se bucură de o maturite deplină în elaborarea și implementarea măsurilor de politică monetară, nivelurile ridicate ale ratelor de inflație din aceste state putând determina erori de previziune și abateri destul de însemnate, fiind afectată astfel credibilitatea băncii centrale și încrederea în estimările viitoare. De altfel, după cum se poate observa și din experiența de țară a României, pînă recent, țintele de inflație stabilite de către BNR au fost de cele mai multe ori ratate, implementarea strategiei de țintire a inflației aflându-se încă în proces de maturizare.

În prezent, un progres semnificativ poate fi observat și în cazul țării noastre, eficacitatea strategiei de țintire a inflației atingând cel mai ridicat nivel de la momentul implementării, România situându-se astăzi în linie cu statele dezvoltate ale lumii, inflația anuală fluctuând în jurul valorii de 2%.

În concluzie, deși adoptarea regimului de țintire a inflației aduce cu sine atât o serie de avantaje cât și dezavantaje importante, cele din urmă fiind mai numeroase decât cele dintâi, „efectele benefice pe care le are acest regim asupra întregii economii fac ca aceste dezavantaje să fie mai puțin observabile”, impunându-se astfel continuarea aplicării strategiei țintirii inflației de către Banca Națională.

CAPITOLUL II

MODELE DE PROGNOZĂ A INFLAȚIEI

Acest capitol al lucrării are menirea de a analiza performanța modelelor de prognoză efectuate cu ajutorul unor indicatori specifici. Folosirea unor modele econometrice estimate precum ARMA și VAR au rolul de a testa acuratețea previziunii pe eșantionul de date utilizat. Inițial a fost analizat un proxy al indicelui prețurilor libere (CORE 2), prin efectuarea unor teste de staționaritate, după care s-au realizat teste de acuratețe a prognozelor de inflație. Motivul alegerii acestui indicator în dauna indicelui prețurilor bunurilor de consum este dat de eficiența superioară în surprinderea cauzelor reale ce au influențat evoluția prețurilor, prin extragerea componentei ratei inflației persistente. Astfel, se recurge la excluderea acelor prețuri volatile prin natura lor, ce determină un efect tranzitoriu asupra inflației. De asemenea, au mai fost excluse și prețurile situate în afara controlului politicii monetare, precum prețurile administrate și creșterile de impozite operate de către executiv.

În prima secțiune a capitolului este prezentată și analizată evoluția acestui proxy al indicelui prețurilor libere CORE2 menționat anterior, fiind testată staționaritatea acesteia. În continuare s-a recurs la construirea unor modele simple univariate, fiindu-le aplicate testele statistice corespunzătoare. Mai apoi, au fost estimate și cinci modele multivariate VAR, performanțele modelelor de prognoză univariate și multivariate fiind mai apoi comparate pe baza indicatorilor de evaluare a performanțelor de prognoză. În cele din urmă, pe baza indicatorilor de performanță au fost selectate doar trei modele ce au înregistrat cele mai bune rezulate, prognoza finală fiind realizată pe baza mediei ponderate dintre acestea.

Evaluarea Indicelui Prețurilor Libere

Deoarece CORE2 este o variabilă ce nu poate fi observată în mod direct din datele statistice, măsurarea nivelului său este o problemă dificilă. În cazul lucrării noastre, pentru determinarea inflației de bază, a fost considerat un proxy al indicelui inflației CORE2 calculat pe baza datelor furnizate de Eurostat, structura acestuia apropiindu-se de structura clasică a indicelui calculat de către BNR, valorile seriei de date diferind însă de acestea din urmă. Astfel, inflația de bază în cadrul modelului nostru a fost determinată prin excluderea prețurilor combustibililor și a energiei, a prețurilor alimentelor și a prețurilor administrate precum accizele aplicate tutunului și produselor alcoolice. Metodele utilizate pentru estimarea variabilei pot fi împărțite în metode univariate, care analizează numai evoluția CORE2, și metode multivariate, care analizează simultan mai multe variabile macroeconomice. Fiecare dintre aceste metode prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, ce vor fi prezentate ulterior.

În această lucrare, estimările sunt realizate cu ajutorul datelor statistice trimestriale pe orizontul de timp 2001 Q1 – 2014 Q4.

Analiza econometrică are ca variabilă explicată o măsură a inflației CORE2, seriei de date fiindu-i aplicată operațiunea de logaritmare pentru a facilita interpretarea coeficienților obținuți prin regresie.

Graficul alăturat ilustrează evoluția variației indicelui prețurilor CORE2 pe orizontul de timp 2001 Q1 – 2014 Q4, seria conținând date trimestriale ale indicilor cu baza în lanț.

Figura 2.1 : Evoluția trimestriala a inflației indicelui de preț – CORE2

Figura 2.2 : Evoluția anuală a inflației determinată pe baza HICP cu frecvență trimestrială

Sursa: prelucrare proprie în Eviews

Se poate observa evoluția trimestrială a inflației, care prezintă din anul 2001 o traiectorie descendentă, explicată de evoluția favorabilă înregistrată de economia românească pe fondul stabilizării principalelor variabile macroeconomice, precum și a așteptărilor economice pozitive generate de aderarea României la Uniunea Europeană. Astfel, de la o inflație galopantă anuală de 34,5% în 2001, se ajunge în 2007 la o inflație medie anuală de 4,9% , nu foarte departe de criteriul de la Maastricht. În schimb, boom-ul economic din prima parte a anului 2008 a determinat ca variația prețurilor să facă un salt pînă spre pragul de 8%, alimentat de către excesul de cerere din economie bazat pe o supraîndatorare a populației. Pe fundalul efectelor noii crize economice mondiale, inflația a încetinit în a doua parte a lui 2008, corelată cu răcirea activității economice. Un mic salt este constatat și în anul 2010, de această dată cauzele fiind unele structurale și mai puțin monetare, conform specialiștilor BNR. Un aport deosebit de important în această creștere l-a avut și decizia executivului de majorare a TVA cu cinci puncte procentuale, precum și creșterea accizelor dar și șocurile la nivelul ofertei. Anul 2011 a consemnat atingerea unui minim istoric al evoluției prețurilor, de 3,14%, cea mai mică valoare înregistrată pînă la acel moment din ultimii 20 de ani. Mai apoi, pentru anul 2012 și începutul lui 2013, fluctuațiile ușoare înregistrate în nivelul general al prețurilor s-au datorat în special variațiilor interne, dar mai ales internaționale a prețului petrolului și energiei.

În cele din urmă, economia României a continuat să recupereze treptat după anii dificili de recesiune, ajungand ca inflația aferentă anului 2014 să atingă cea mai mică valoare de după 1990, și anume de aproximativ 1%. Această scădere poate fi atribuită unei multitudini de factori prezenți atât la nivel național cât și internațional printre care putem aminti: reducerea semnificativă a investițiilor în special a celor guvernamentale, cererea agregată internă redusă precum și încetinirea creșterii economice din Zona Euro corelată cu o inflație extrem de redusă tinzând spre valori negative, prăbușirea cotației internaționale a prețului petrolului, surplusul de ofertă datorat embargoului și sancțiunilor impuse asupra schimburilor comerciale cu Federația Rusă.

În continuare, prima etapă premergătoare construirii modelelor econometrice este reprezentată de testarea staționarității seriilor de date alese. Pentru asigurarea comparabilității variabilelor, valorile acestora sunt supuse operațiunii de logaritmare, iar mai apoi de diferențiere, obținându-se astfel seria variațiilor procentuale. În cazul nostru, aceasta va fi reprezentată chiar de către inflația CORE2, notată DL_CORE2, rezultatele testelor de staționaritate fiind ilustrate în tabelul de mai jos:

Sursa: Calcule proprii EViews

Conform valorilor celor două teste analizate se poate concluziona că, pentru un nivel de relevanță de 5 la sută, seria inflației prețurilor CORE2 este staționară. Pentru previzionarea observațiilor viitoare, s-a recurs în continuare la estimarea unor procese univariate de tip AR și ARMA.

2.1 Procese Univariate

În anul 1970, Box și Jenkins au propus o metodologie de previziune a unei variabile, utilizând ca și bază de date doar trecutul și prezentul acesteia. Aceste modele au o largă popularitate datorită: calității previziunilor generate, flexibilității modelelor, rigurozității privind fundamentarea matematică a modelului precum și a adecvării pentru previziunea unor variabile cu o evoluție neregulată. Un proces ARMA este compus din două porțiuni: partea de autoregresie (AR) și partea de medie mobilă. Modelul se mai scrie sub forma ARMA (p,q) unde p descrie partea AR, iar q reprezintă partea MA. În cazul unui proces de tip AR, modelul autoregresiv prezintă subordonarea variabilei dependente față de valorile sale înregistrate în trecut. Matematic, acesta poate fi exprimat sub forma:

εt ~ N(0,), seria este staționară, E(εt) = 0, E() = σ2, E(εt εs ) = 0, dacă t ≠ s

unde φ1…φp  reprezintă parametrii modelului, c reprezintă constanta, iar reprezintă zgomotul alb.

Polinomul caracteristic atașat procesului AR(p) este exprimat prin relația:

P(λ) = φ0 λp – φ1 λp-1- φ2 λp-2-… φp

Procesul este unul staționar în cazul în care valorile absolute ale rădăcinilor polinomului caracteristic sunt în mod obligatoriu mai mici decât valoarea unitară  |φ1| < 1.

În cazul modelului de tip MA, acesta consideră erorile înregistrate în trecut ca și variabile explicative. Procesul Xt urmează un proces de medie mobilă de ordin q dacă acesta respectă egalitatea:

εt ~ N(0,), seria este staționară, E(εt) = 0, E() = σ2, E(εt εs ) = 0, dacă t ≠ s

unde θ1, …, θq reprezintă parametrii modelului,  μ reprezintă valoarea așteptată a lui Xt, aceasta fiind de cele mai multe ori considerată nulă, iar εt, εt-1… reprezintă de asemenea zgomotele albe ale modelului.

Combinarea celor două procese într-un model ARMA poate conduce la îmbunătățirea prognozelor seriilor de timp. Cu toate acestea estimarea acestor modele prezintă limitări severe, parametrii acestora putând fi extrem de instabili, modificări mici ale eșantionului utilizat putând conduce la parametri foarte diferiți de la o estimare la alta.

Din punct de vedere matematic, ecuația modelului ARMA nu reprezintă altceva decât o agregare a celor două modele ilustrate anterior, aceasta apărând sub forma:

εt ~ N(0,), seria este staționară, E(εt) = 0, E() = σ2, E(εt εs ) = 0, dacă t ≠ s

unde variabilele componente sunt cele explicate în secțiunea de mai sus.

Determinarea existenței termenilor AR și MA la nivelul seriei analizate se realizează prin intermediul corelogramei coeficienților de autocorelație (funcției de autocorelație) și a coeficienților de corelație parțială (funcției de autocorelație parțială). „Astfel, dacă există o valoare a lui h egală cu q începând de la care valoarea funcției de autocorelație scade brusc către zero, atunci pentru prelucrarea seriei se folosește un proces MA(q) sau un proces ARMA ce cuprinde o componentă MA(q). În cazul în care valoarea funcției de autocorelație parțială scade instantaneu către zero, începând cu o valoare a decalajului egală cu p, atunci se recomandă ca seria de timp să fie prelucrată prin intermediul unui proces AR(p) pur sau printr-un proces ce cuprinde și această componentă.”

Conform corelogramei obținute pe baza seriei inflației prețurilor CORE2, atât funcția de autocorelație, cât și funcția de autocorelație parțială indică faptul că această serie este preponderent un proces AR. Astfel, s-a decis în continuare estimarea a trei modele univariate distincte: un model simplu de tip AR cu o constantă diferită de zero, notat AR1, un model de tip AR cu o constantă diferită de zero și trend, notat ARt , și un model de tip ARMA.

În primul dintre cele trei cazuri, rezultatele estimării ecuației de regresie sunt redate în tabelul de mai jos:

Tabel nr.2.2 Rezultate ecuație de regresie AR1 (Sursa: calcule proprii EViews)

Conform valorilor obținute, coeficientul termenului AR este mai mic decât 1, ecuația fiind una stabilă. De asemenea acesta este semnificativ din punct de vedere statistic conform probabilității asociate, aceasta având valoarea nulă. Totodată, în urma testării cu ajutorul corelogramei erorilor, se poate afirma că ecuația nu prezintă corelație serială a erorilor.

În cel de-al doilea caz, am optat pentru introducerea suplimentară față de modelul estimat anterior, a variabilei trendului seriei de timp. Datorită faptului că multe dintre variabilele economice prezintă pe termen lung o anumită tendință de evoluție (crescătoare sau descrescătoare), ignorarea acestui aspect poate conduce la concluzii eronate. Prin urmare, utilizarea variabilei exogene introduse prin funcția @TREND are rolul de a corecta acest neajuns. Rezultatul estimării ecuației de regresie în cazul modelului ARt este prezentat în tabelul de mai jos:

Tabel nr. 2.3 Rezultate ecuației de regresie Art (Sursa: calcule proprii EViews)

La fel ca și în cazul anterior, ecuația estimată este stabilă, erorile de regresie neprezentând corelație serială. De asemenea, se poate observa că variabilă nou introdusă este semnificativă d.p.d.v. statistic, aceasta influențând din mai multe puncte de vedere rezultatele obținute. Astfel, se constată o îmbunătățire a valorii indicatorului R-squared, variația variabilei dependente, dl_CORE2 fiind explicată într-o măsură mai ridicată de către variabilele exogene cuprinse în model. De asemenea, se mai observă reducerea valorii coeficientului înregistrată de către termenul autoregresiv, fapt ce semnifică o dependență mai redusă între inflația prețurilor CORE2 la momentul curent și cea înregistrată în momentul t-1. Cel de-al treilea model, de tip ARMA, a fost estimat prin includerea termenului autoregresiv AR cu un lag, precum și a părții de medie mobilă de ordin 4. Valorile coeficienților ecuației de regresie sunt ilustrate în tabelul alăturat:

Tabel nr. 2.4 Rezultate ecuației de regresie ARMA(1,4)

Sursa: calcule proprii EViews

Pentru ca ecuația rezultată să fie considerată stabilă, valoarea absolută a rădăcinilor ecuației trebuie să fie mică decât 1. În acest caz, în urma reprezentării grafice a rădăcinilor polinomului caracteristic, toate rădăcinile s-au situat în interiorul cercului unitar, indicând existența stabilității. De asemenea, coeficienții variabilelor ecuației de regresie pot fi considerați seminficativi d.p.d.v. statistic, probabilitatea asociată acestora situându-se sub nivelul de relevanță cu care se lucrează. În final, în urma testării existenței autocorelației seriale a erorilor, se poate infirma prezența acestora, modelul fiind corect specificat.

În urma estimării celor trei modele univariate, indicatorii statistici pentru fiecare dintre cele trei cazuri tratate sunt prezentați în tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 2.5 Indicatori statistici

Sursa: calcule proprii EViews

Potrivit tuturor celor trei criterii (cea mai mare valoare a R2 și, respectiv, cele mai mici valori înregistrate de criteriile informaționale), cel mai potrivit pentru o viitoare prognoză ar fi modelul ARMA, însă, în cazul de față, vor fi considerate toate cele trei ecuații, urmând ca departajarea finală să se realizeze pe baza indicatorilor de evaluare a performanței prognozelor. Aceștia vor fi comparați la rîndul lor cu rezultatele obținute în urma specificării modelelor de prognoză multivariate VAR.

2.2 Procese Multivariate

Una dintre cele mai importante părți a literaturii ce studiază mecanismele de transmisie a politicii monetare utilizează ca principală metodologie econometrică în studiul fenomenelor economice, metodologia vectorului autoregresiv (VAR). Acesta este un model econometric utilizat în ilustrarea interdependențelor liniare dintre mai multe serii de timp.

Metodologia VAR poate fi considerată o generalizare atât a modelului univariat autoregresiv, pentru că variabilele dependente sunt laguri ale variabilelor explicative, dar și a ecuațiilor simultane, pentru că se estimează simultan un sistem de ecuații.“Un model VAR permite tratarea simetrică a tuturor variabilelor din model, în sensul că nu presupune implicit exogenitatea unei anumite variabile (cum se întâmplă în cazul OLS sau în cazul analizei funcției transfer).”

Un sistem econometric cu ecuații simultane poate fi pus sub forma VAR, aceste modele fiind în deosebi destinate realizării de previziunii. Avantajul este reprezentat de faptul că existența inițială a previziunilor variabilelor în afara sistemului (out of the sample) nu este necesară. Modelele VAR permit de asemenea analiza impactului unor perturbații (șocuri) aleatoare asupra variabilelor sistemului. Astfel, caracteristic acestor modele este faptul că surprind structura dinamică a mai multor variabile simultan, iar funcțiile de impuls-răspuns surprind propagarea unui șoc al uneia dintre variabile asupra celorlalte variabile din sistem. Fiecare din termenii sistemului este exprimat în funcție de valorile prezente și anterioare a celorlalte variabile din model, precum și de către propriile lag-uri.

Un model VAR descrie evoluția unui set de k variabile (denumite endogene) pe un orizont de timp analizat (t=1,…T) sub forma unei funcții liniare bazată pe seria istorică de date. Mai apoi, aceste variabile sunt grupate sub forma unui vector yt , elementului cu numărul „i” corespunzându-i observația „t”, fiind notat yi,t. Ilustrat sub formă matematică, vectorul de ordin “p” notat VAR(p) este exprimat sub forma:

Unde: yt reprezintă un vectorul ce conține variabilele endogene, c reprezintă un vector de dimensiuni k x1 conținând constantele, Ai reprezintă o matrice de tip k x k invarinată în timp conținând coeficienții variabilelor exogene și termenul et reprezintă un vector de tip k x 1 al termenilor de eroare denumiți și zgomote albe.

Rescris sub formă matricială, un var de ordin p cu un număr de k variabile ar apărea sub următoarea formă:

Fiecărei variabile din model îi corespunde câte o ecuație, valorile acesteia depinzând atât propriile sale valori anterioare, precum și de valorile cu lag ale tuturor celorlalte variabile include în model.

Deoarece lucrarea noastră este axată pe studiul inflației, VAR este utilizat pentru evaluarea factorilor determinanți ai variației prețurilor CORE2 din România, pe orizontul de timp 2001 Q1-2014 Q4. Alegerea perioadei de analiză și precum și a strategiei modelării țin seama de constrângerile apărute într-o economie aflată în perioada de tranziție. Variabilele incluse în model precum și modalitățile de calcul sunt următoarele:

dl_core2 – variația indicelui prețurilor de consum excluzându-le pe cele administrate, situate în afara controlului politicilor monetare, cele ale combustibililor, precum și cele cu o volatilitate ridicată precum cele ale produselor alimentare (legume, fructe, ouă);

dl_fuel prices – variația indicelui prețurilor combustibililor; această variabilă a fost luată în considerare întrucât fluctuațiile înregistrate la nivelul prețului energiei impactează semnificativ activitatea economică, sporind presiunea pe costurile unitare de producție la nivelul agenților economici, presiune ce se răsfrânge mai apoi în nivelul generalizat al prețurilor din economie;

dl_proxy_eur_usd – prima diferență a logaritmului cursulului de schimb nominal al leului în raport cu euro și dolarul, acestea agregate într-un coș cu o pondere dată de greutatea specifică în comerțul exterior al României, respectiv aproximativ 70% pentru euro și 30% pentru dolar;

dl_hicp_eur – inflația înregistrată în cadrul țărilor membre ale Zonei Euro, utilizată ca măsură a fenomenului inflației importate; creșterea prețurilor bunurilor de import poate determina apariția inflației în țara importatoare, fiind necesare mai multe unități din moneda națională pentru achiziționarea aceleiași cantități de bunuri importate; motivul alegerii inflației din Zona Euro ca variabilă explicativă în cadrul modelului se justifică prin faptul că țările membre ale Zonei Euro reprezintă principalii parteneri comerciali al României, Euro (€) fiind principala monedă utilizată în tranzacții; rezultă astfel că orice fluctuație a prețurilor exprimate în moneda europeană va avea un impact direct și semnificativ asupra prețurilor din țara noastră;

dl_ulc_sa – seria ajustată sezonier a variației costurilor cu forța de muncă (Unit Labor Cost), utilizată ca proxy pentru cuantificarea fenomenului inflației generate prin costuri; conform definiției OECD, ULC reprezintă costul mediu cu mâna de lucru raportată la o unitate produsă și poate fi calculat ca raport între costurile totale cu forța de muncă din cadrul unei economii și valoarea agregată a bunurilor și serviciilor generate la nivelul acesteia, reprezentată de produsul intern brut; acest indicator reprezintă un bun instrument de cuantificare a inflației generate prin costuri pe un orizont întins de timp, în cadrul lucrării noastre fiind exprimat ca și câștig net mediu raportat la productivitatea muncii, exprimată la rândul sau ca PIB pe cap de locuitor;

l_output_gap – diferența dintre produsul intern brut real și cel potențial, utilizată ca proxy în măsurarea inflației generate prin cerere; indicatorul surprinde sub sau suprautilizarea factorilor de producție la nivelul unei economii, raportată la nivelul său optim; output gap-ul este calculat ca diferență între performanța reală înregistrată de economia națională, comparativ cu nivelul optim ce ar putea fi atins în condițiile unei depline utilizări a factorilor de producție existenți într-o anumită perioadă, fără a genera însă presiuni inflaționiste; dacă gap-ul este pozitiv, economia operează la un nivel situat deasupra valorii sale potențiale, muncitorii fiind astfel încurajați să solicite o remunerație superioară, acest lucru ducând la formarea unui surplus de cerere insolvabilă care se va transforma într-o creștere generalizată a prețurilor; acest indicator este considerat reprezentativ în cazul inflației din România, prcatica dovedind faptul că de cele mai multe ori, o supraîncălzire a economiei a condus la generarea unui exces de cerere agregată, transformată mai apoi în presiuni inflaționiste; pentru determinarea output gap-ului s-a recurs la utilizarea filtrului Hodrick-Prescot cu λ=1600, aplicată seriei PIB real exprimat în prețuri constante; acest filtru a fost selectat atât datorită simplității sale, largii utilizării în domeniul macroeconomic, precum și ca urmare a robusteții rezultatelor sale;

Figura 2.3 Calculul output gap-ului utilizând filtrul Hodrick-Prescott

Sursa: Reprezentare proprie EViews

Dinamica variabilelor descrise anterior este ilustrată prin intermediul următoarelor grafice:

Figura 2.4 Evoluția trimestrială a variabilelor utilizate

(sursa: reprezentare proprie EViews)

Din analiza grafică a dinamicii variabilelor alese pentru construirea modelelor de prognoză, putem distinge cu ușurință principalele evenimente ce au avut loc atât la nivel național cât și internațional, și care și-au lăsat în mod semnificativ amprenta asupra evoluțiilor viitoare.

Astfel, din variația prețurilor combustibililor de pe orizontul de timp analizat, putem remarca o scădere seminficativă a acestora spre sfârșitul lui 2008 și începutul lui 2009, pe fondul scăderii cotațiilor petrolului la nivel internațional, cauzate atât de tensiunile politice cât și de nou instalata criză financiară. După șocul inițial cauzat de spargerea bulei imobiliare și a consecințelor răsfrânte asupra sectorului financiar-bancar, prețurile combustibililor și-au revenit treptat în parametrii inițiali. De asemenea, o nouă scădere semnificativă mai poate fi observată și în ultimul trimestru din anul 2014, variație cauzată și de această dată de o prăbușire a cotațiilor internaționale provocate de un surplus de ofertă agregată.

În ceea ce privește evoluția cursului de schimb format prin ponderarea celor două valute, euro și dolar, cea mai importantă fluctuație o întâlnim de asemenea spre sfârșitul anului 2008, moneda națională depreciindu-se pe fondul lipsei de încredere a investitorilor în capacitatea economiei românești de a face față crizei financiare.

În cazul inflației importate, se poate observa caracterul stabil al evoluției prețurilor din Zona Euro, fluctuațiile fiind de mică intensitate și relativ omogene, singurul element disruptiv fiind reprezentat de acceași perioadă de la începutul crizei, scăderea fiind și în acest caz provocată de încetinirea activității economice și de intrarea în perioada de recesiune.

Ultimele două grafice pot fi analizate împreună, observându-se o suprapunere perfectă între decalajul dintre PIB-ul real și cel potențial și fluctuațiile înregistrate la nivelul costurilor cu forța de muncă. Astfel, dacă începutul anului 2008 consemna o perioadă de boom economic caracterizată printr-un surplus semnificativ de cerere agregată precum și o presiune de majorare a veniturilor salariale, impactul crizei financiare care a condus la scăderea PIB-ului real sub cel potențial a determinat totodată prăbușirea costurilor cu capitalul uman, cererea pe piața forței de muncă restrângându-se considerabil. Astfel, prin deplasarea curbei cererii către stânga, piața locurilor de muncă a fost condusă spre un nou punct de echilibru, prețul de echilibru reprezentat de costurile salariale stabilizându-se la un nivel net inferior.

Înaintea specificării modelelor VAR, s-a recurs la testarea seriilor de date pentru fi verificată staționaritatea acestora. După cum se cunoaște, este absolut necesar ca variabilele ce intră în componența vectorului autoregresiv să fie serii staționare, altfel acestea putând conduce la denaturarea rezultatelor obținute și la extragerea unor concluzii eronate.

După cum se poate observa și din rezultatele testelor de staționaritate, cu excepția output gap-ului , toate celelalte variabile testate pot fi considerate staționare pentru un nivel de relevanță de 5%. Prin urmare, înaite de a continua cu specificarea modelelor VAR acesteia îi va fi aplicată operația de diferențiere, seria de timp devenind astfel integrată de ordin 1.

În continuare, conform literaturii de specialitate dedicată relizării de prognoze utilizând vectori autoregresivi, una dintre cele mai simple și eficiente metode de determinare a modelului optim pe baza căruia se vor realiza estimările este aceea a coșului de variabile. Astfel, în locul utilizării unui model unic de prognoză, metodologia presupune construirea mai multor modele pe baza variabilelor incluse în coșul nostru, iar mai apoi evaluarea performanțelor de prognoză în cazul fiecăruia realizată pe baza indicatorilor specifici. Inițial, prognozele vor fi realizate în interiorul intervalului pentru care dispunem de informații (inside the sample forecast), după care pe baza indicatorilor de performanță va fi ales cel mai adecvat dintre acestea și se va realiza o prognoză în afara eșantionului (out of the sample), pe intervalul de timp dorit. Modelele VAR construite în urma procedurii de selecție pe baza coșului de variabile vor conține în cazul nostru patru dintre acestea. Conform literaturii economice, modelele VAR sunt în general alcătuite din trei până la cinci variabile, însă nu mai multe, numărul redus de observații de care se dispune în cazul utilizării datelor trimestriale constrângându-ne în acest sens. În mod evident, toate modelele vor trebui să includă variația prețurilor CORE2, aceasta fiind variabila pe care ne dorim să o prognozăm. Structura și componența modelelor alese este ilustrată în tabelul alăturat:

Tabel nr. 2.7 Specificațiile modelelor VAR testate

Sursa: calcule proprii

Reprezentarea ecuațiilor de regresie în cazul fiecăruia dintre cele cinci modele alese este ilustrată în continuare, valorile atribuite coeficienților variabileleor independente indicându-ne măsura în care acestea impactează evoluția variabilei studiate în cadrul lucrării noastre și anume inflația de bază CORE2.

VAR 1:

DL_CORE2 = 0.334464196765*DL_CORE2(-1) + 0.469146430883*DL_CORE2(-2) – 0.[anonimizat]*DL_FUEL_PRICES(-1) + 0.0378885752163*DL_FUEL_PRICES(-2) + 0.0837786286023*DL_HICP_EUR(-1) + 0.429291028378*DL_HICP_EUR(-2) + 0.0403146692997*DL_PROXY_EUR_USD(-1) – 0.0944933148514*DL_PROXY_EUR_USD(-2) – 0.000495687936373

VAR 2:

DL_CORE2 = 0.0707247275526*DL_CORE2(-1) – 0.[anonimizat]*DL_CORE2(-2) – 0.00906978712174*DL_CORE2(-3) + 0.587500212237*DL_CORE2(-4) – 0.00903916533424*DL_FUEL_PRICES(-1) + 0.0527702903462*DL_FUEL_PRICES(-2) – 0.0245321995582*DL_FUEL_PRICES(-3) + 0.0191085717192*DL_FUEL_PRICES(-4) + 0.035544386285*DL_OUTPUT_GAP(-1) – 0.[anonimizat]*DL_OUTPUT_GAP(-2) – 0.[anonimizat]*DL_OUTPUT_GAP(-3) + 0.190981520189*DL_OUTPUT_GAP(-4) – 0.00788005754456*DL_ULC_SA(-1) + 0.0259483421471*DL_ULC_SA(-2) + 0.0426838713793*DL_ULC_SA(-3) + 0.020631053916*DL_ULC_SA(-4) + 0.00157107024502

VAR 3:

DL_CORE2 = – 0.[anonimizat]*DL_CORE2(-1) + 0.0918704129741*DL_CORE2(-2) – 0.00106461671679*DL_CORE2(-3) + 0.567489022162*DL_CORE2(-4) – 0.160905211372*DL_HICP_EUR(-1) + 0.172555894981*DL_HICP_EUR(-2) + 0.272861137109*DL_HICP_EUR(-3) – 0.0689238821936*DL_HICP_EUR(-4) + 0.0424806365576*DL_PROXY_EUR_USD(-1) – 0.0690896124769*DL_PROXY_EUR_USD(-2) + 0.060302740484*DL_PROXY_EUR_USD(-3) – 0.0661543370069*DL_PROXY_EUR_USD(-4) + 0.0152503649862*DL_ULC_SA(-1) + 0.010893499706*DL_ULC_SA(-2) + 0.0498120082638*DL_ULC_SA(-3) + 0.0337138222028*DL_ULC_SA(-4) + 0.00052030723276

VAR 4:

DL_CORE2 = 0.00853326921302*DL_CORE2(-1) – 0.034182201219*DL_CORE2(-2) + 0.0791612493012*DL_CORE2(-3) + 0.537340439886*DL_CORE2(-4) + 0.000141855101961*DL_OUTPUT_GAP(-1) – 0.[anonimizat]*DL_OUTPUT_GAP(-2) – 0.0392541547431*DL_OUTPUT_GAP(-3) + 0.20353682961*DL_OUTPUT_GAP(-4) – 0.0102396557182*DL_HICP_EUR(-1) + 0.348879909407*DL_HICP_EUR(-2) + 0.251339338665*DL_HICP_EUR(-3) – 0.252355691635*DL_HICP_EUR(-4) – 0.00263980604966*DL_ULC_SA(-1) + 0.0202602124788*DL_ULC_SA(-2) + 0.04216125516*DL_ULC_SA(-3) + 0.017353115777*DL_ULC_SA(-4) + 0.000459897867228

VAR 5:

DL_CORE2 = 0.052994279966*DL_CORE2(-1) + 0.32687646448*DL_CORE2(-2) + 0.342638009079*DL_CORE2(-3) – 0.0359987055593*DL_FUEL_PRICES(-1) + 0.0637215407854*DL_FUEL_PRICES(-2) – 0.034146737262*DL_FUEL_PRICES(-3) – 0.152361265869*DL_OUTPUT_GAP(-1) + 0.0480148427953*DL_OUTPUT_GAP(-2) + 0.0779991355217*DL_OUTPUT_GAP(-3) + 0.0660442070296*DL_PROXY_EUR_USD(-1) – 0.0793035629873*DL_PROXY_EUR_USD(-2) – 0.0280503902826*DL_PROXY_EUR_USD(-3) + 0.00274394076055

În urma studierii coeficienților variabilelor exogene ale ecuațiilor de regresie, se poate observa cu ușurință faptul că, elementul cu ponderea cea mai semnificativă în componența indicelui inflației de bază este reprezentat de componenta inerțială a acestuia. Aceasta reprezintă componenta „backward looking” a ratei inflației, element ce explică persistența fenomenului inflationist, evoluțiile viitoare ale acesteia fiind în mare măsură influențate de evoluțiile sale anterioare, făcându-se astfel simțită o anumită „inerție” în evoluție. Se poate concluziona pe baza acetui aspect faptul că, odată declanșat, fenomenul inflaționist conduce la apariția unei reacții în lanț la nivelul agenților economici, reacție alimentată și întreținută de temerile acestora de erodare a câștigurilor reale în cazul unei persistențe îndelungate a fenomenului.

Selecția modelelor alese ilustrate anterior s-a făcut pe baza testării în funcție de numărul optim de lag-uri, precum și a stabilității și staționarității acestora. Astfel, cum toate rădăcinile caracteristice ale matricei coeficienților estimați în cazul fiecărui model VAR prezintă valori subunitare, modelele pot fi declarate stabile. Acest lucru este esențial în cazul în cazul în care se dorește studierea unor funcții de răspuns la șocuri (funcțiile de impuls – răspuns), sau a procedurii de descompunere a varianței.

În continuare, pe baza fiecăruia dintre cei 5 vectori autoregresivi vor fi construite modele de prognoză, rezultatele acestora urmând a fi comparate prin intermediul indicatorilor de performanță descriși în secțiunea următoare.

Introdusă în anul 2005 drept principală strategie de politică monetară de către Banca Națională a României și înlocuind strategia anterioară de țintire a agregatelor monetare, adoptarea strategiei de țintire a inflației a reprezentat un moment cheie înscris pe axa temporală a evoluției economiei post-decembriste a țării noastre, determinând o serie de schimbări structurale majore, definind noul cadru de evoluție și dezvoltare al economiei românești. După un început nu foarte reușit, în care țintele de inflație au fost ratate pentru mai mulți ani consecutivi, roadele acestei politici au început sa fie resimțite cu adevărat la aproape 10 ani de la implementare, aceasta parcurgând secvențial mai multe etape până la faza finală de maturitate resimțită în prezent.

Se remarcă în această situație importanța stabilirii unor ținte adecvate, credibile, ale ratei inflației, eșuarea atingerii acestora pentru un timp prea îndelungat putând compromite credibilitatea întregii strategii. Se ajunge astfel la evidențierea importanței unui element cheie al întregii strategii fără de care aceasta nu ar putea funcționa, și anume acuratețea prognozelor de inflație. Astfel, aceastea reprezintă în prezent baza întregului concept de politică monetară, calitatea prognozelor efectuate fiind crucială în demersul de stabilire a viitoarelor ținte.

Două categorii principale de metode de prognoză pot fi distinse în funcție de raportarea acestora la rata de dobândă de referință și anume modelele condiționate și cele necondiționate. Modelele de prognoză condiționate se bazează pe prezumția unei fixități a ratei de dobândă de referință pentru intervalul de previziune considerat, în timp ce modelele necondiționate consideră că dobânda de referință are o evoluție determinată în mod endogen. În cazul celor din urmă, acestea acestea sunt derivate atât din modele structurale cât și nestructurale, vectorul autoregresiv reprezentând unul dintre aceste modele utilizat în realizarea de prognoze ale inflației.

În cadrul lucrării noastre, modelele VAR au fost utilizate în demersul de realizare a unor proiecții pe termen mediu și scurt pentru nivelul așteptat al ratei inflației din România, orizontul de timp ales fiind 2015 Q1 – 2017 Q4. Eșantionul de date utilizat acoperă intervalul 2001 Q1 – 2014 Q4, iar testarea efectuată cu ajutorul prognozelor de tip static pe un orizont încadrat în interiorul eșantionului a fost realizată pentru perioada cuprinsă între anii 2011 Q4 – 2014 Q4. În cele din urmă, selectarea celor mai performante modele de prognoză a fost realizată cu ajutorul indicatorilor de evaluare a performanțelor de prognoză prezentați în secțiunea următoare.

Figura 2.5 Procedura de prognoză

(Sursa: reprezentare proprie)

1.3 Performanțele prognozelor de inflație

Performanța diverselor modele de prognoză se poate determina utilizând diferiți indicatori ce măsoară distanța între valorile reale (istorice) ale seriei vizate și valorile obținute din în urma aplicării modelelor specificate.

Indicatorii pot fi clasificați în indicatori cantitativi și calitativi, cei din urmă caracterizând modelul folosit din punctul de vedere al tipului de erori pe care îl generează.

1) Indicatorul RMSE sau radical din media pătratelor erorilor de prognoză este un indicator cantitativ, frecvent utilizat pentru măsurarea diferențelor între valorile estimate de către modelul de prognoză și valorile reale din eșantion.

2) Indicatorul MSFE, sau media pătratelor erorilor de prognoză poate fi descompus în părți corespunzătoare abaterii mediei prognozelor de la media seriei reale, o parte corespunzătoare deplasării varianței și o parte ce provine din erorile nesistematice ale modelului.

3) Indicatorii U-medie (definit și ca „bias proportion”), U-var (definit și ca „variance proportion”) și U-cov („covariance proportion”). Formulele folosite pentru determinarea acestor indicatori sunt:

Acești indicatori permit măsurarea distanțelor dintre media și varianța obținute prin intermediul modelelor de prognoză și valorile seriei reale. Dacă estimările sunt performante, atunci valorile înregistrate de către bias și variance proportion trebuie să fie scăzute. Covariance proportion măsoară valorile erorilor de prognoză nesistemice. A se observa că suma celor trei indicatori reprezintă valoarea unitară, aceștia fiind exprimați sub formă de proporții raportate la întreg.

4) Indicatorul MAE, sau media valorilor în termeni absoluți a erorilor, este un indicator dependent de scara variabilei dependente. Acesta poate fi ajustat pentru a deveni invariant din punctul de vedere al scalei variabilei, obținându-se în acest fel MAPE. Valorile acestui din urmă indicator pornesc de la 0, această valoare indicând o suprapunere perfectă între prognoză și variabila prognozată, iar valori mai mari indică o depărtare a acesteia de variabila ale cărei proprietăți încearcă să le replice.

5) Indicatorul Theil IC .Acest indicator este invariant din punctul de vedere al scalei variabilei asupra căreia este aplicat, putând fi așadar utilizat pentru compararea unor modele aplicate pe economii diferite. Valorile acestuia sunt între 0 și 1, prima valoare indicând maximul de performanță în prognoză, iar cea de a doua valoare, lipsa de legătură a modelului utilizat cu seria istorică folosită.

Inițial s-a realizat o estimare a indicelui CORE2 pe baza a 3 modele univariate, după ce se efectuaseră în prealabil testele de staționaritate. Apoi s-a continuat prin estimarea inflației CORE2 pe baza a 5 modele VAR, iar acestea au fost testate pentru numărul de laguri (acestea fiind intre 1 și 4). În ambele cazuri, prognozele au avut loc pe intervalul 2011 trimestrul IV – 2014 trimestrul IV, acestea realizându-se cu ajutorul programului econometric Eviews. Prognozele efectuate inițial au fost realizate prin intermediul procedurii statice, pe un orizont de timp încadrat în interiorul eșantionului de date (inside the sample), pentru a putea fi evalaluate în funcție de acuratețea prognozei.

Rezultatele estimărilor precum și valorile înregistrate de către indicatorii de evaluare a performanțelor modelelor de previziune sunt prezentate în continuare:

Figura 2.6 Prognozele inflației CORE2 pentru modelele univariate

După cum se poate observa și pe baza graficului alăturat, linia îngroșată de culoare neagră reprezintă traiectoria reală a evoluției inflației CORE2 pe orizontul 2011 Q1 – 2014 Q4, iar cele trei linii colorate mai subțiri reprezintă traiectoriile modelelor de prognoză univariate. Indicatorii de evaluare a performanțelor de prognoză pentru fiecare din cele trei modele sunt prezentați în tabelul de mai jos:

Tabel nr. 2.8 Rezultatele indicatorilor de evaluare a prognozelor univariate (Sursa: estimări proprii)

Pentru selectarea celui mai bun model de prognoză univariat dintre cele trei expuse mai sus, ca indicator de departajare s-a recurs la compararea lui Theil IC (acesta evaluând erorile din trei privințe distincte). Inițial, prima eroare rezultă din faptul că modelul nu prinde media seriei reale, în al doilea rând o parte din eroare izvorește din faptul că modelul nu prinde varianța, adică modelul supraestimează/subestimează varianța, și în ultimul rând o parte din eroare provine de la factorii pe care modelul nu-i poate surprinde (factori nesistemici). Astfel, se poate observa faptul că varianta ce înregistrează valoarea cea mai scăzută în cazul indicatorului Theil IC, este reprezentat de către modelul AR1, acesta fiind considerat drept cel mai performant dintre modelele univariate estimate.

În continuare, vor fi estimate și evaluate rezultatele prognozelor generate pe baza modelelor multivariate VAR. Reprezentarea grafică a previziunilor realizate pe baza celor 5 modele, pe orizontul de timp 2011 Q4 – 2014 Q4, este ilustrată în figurile alăturate:

Figura 2.7 Prognozele inflației CORE2 pentru modelele multivariate

(Sursa: Reprezentare proprie EViews)

După cum se poate observa și pe baza reprezentărilor grafice, seria îngroșată de culoare neagră reprezintă valorile reale înregistrate de către inflația CORE2 pe orizontul de timp ales, iar seriile colorate reprezintă valorile previzionate prin intermediul modelelor VAR. Prognozele au fost expuse în două grafice distincte pentru a evita o supraaglomerare a acestora, iar performanța înregistrată de modelele specificate este ilustrată în tabelul de mai jos.

Figura 2.8 Prognozele inflației CORE2 pentru modelele multivariate

Sursa: Reprezentare proprie EViews

Tabel nr. 2.9 Rezultatele indicatorilor de evaluare a prognozelor multivariate

Sursa: Calcule proprii EViews

În urma studierii indicatorilor de evaluare a performanțelor de prognoză, putem distinge trei dintre cele cinci modele VAR ce au înregistrat cele mai bune rezultate, acestea situate la distanțe relativ reduse între ele, dar semnificativ superioare față de celelalte două modele estimate. Performanța modelului de prognoză este dată de măsura în care acesta reușește să se apropie de valorile reale înregistrate, doar pe baza informației adusă de variabilele ce intră în componența sa. Astfel, în urma comparării tuturor celor 4 indicatori avuți la dispoziție, cele mai performante trei modele selectate sunt VAR 1, VAR 3 și VAR 5.

În continuare, pe baza acestora vor fi realizate noi prognoze de această dată dinamice, pe mai multe orizonturi de timp, urmând ca pe baza celui mai performant model precum și a perioadei optime de previziune să se treacă la realizarea prognozei finale în afara eșantionului (out of the sample) pentru variabila analizată în această lucrare și anume inflația prețurilor CORE2.

Rezultatele indicatorilor de evaluare a prognozelor dinamice în cazul celor trei modele VAR pentru orizonturile de timp alese, precum și reprezentările grafice ale acestora sunt ilustrate în continuare:

Tabel nr. 2.10 Rezultatele indicatorilor de evaluare a prognozelor multivariate pentru modelul VAR 1

Figura 2.9 Prognozele inflației CORE2 pentru modelul VAR 1

Tabel nr. 2.11 Rezultatele indicatorilor de evaluare a prognozelor multivariate pentru modelul VAR 3

Figura 2.10 Prognozele inflației CORE2 pentru modelul VAR 3

Tabel nr. 2.12 Rezultatele indicatorilor de evaluare a prognozelor multivariate pentru modelul VAR 5

Figura 2.11 Prognozele inflației CORE2 pentru modelul VAR 5

Sursa: Reprezentări și calcule proprii EViews

În urma analizei indicatorilor de performanță pentru cele patru orizonturi de prognoză, nu se poate afirma superioritatea netă a unuia dintre acestea, valorile fluctuând semnificativ atât în funcție de numărul de trimestre cât și de modelul VAR utilizat. Cu toate acestea, se remarcă o stabilitate superioară în cazul prognozelor efectuate pe orizonturi mai lugi de timp, erorile de prognoză fiind mai reduse în aceste cazuri. Totuși, nu trebuie neglijat faptul că, deși prognozele realizate pe orizonturi mai lungi de timp pot înregistra rezultate superioare ale indicatorilor de evaluare, acestea sunt relevante doar în cazul în care structura de ansamblu a economiei analizate se păstrează constantă în timp. Altfel, există riscul ca modificări structurale survenite ulterior să afacteze evoluția variabilelor prognozate inițial, acestea nefiind incluse în componeța modelului pe baza căruia a fost realizată prognoza.

Deși inițial au fost estimate și trei modele univariate, prognoza finală în afara eșantionului va fi realizată pe baza modelelor multivariate VAR, alegerea unui model autoregresiv nefiind soluția cea mai potrivită pentru construirea prognozelor. Acest lucru se datorează simplității modelelor univariate, acestea nepuntând surpinde decât într-o mică măsură complexitatea fenomenelor și a factorilor de influență ce trebuie luați în considerare în demersul de construire a previziunilor.

În continuare, prognoza finală efectuată în afara intervalului va fi realizată pe baza combinării prognozelor celor trei modele VAR selectate anterior. Această abordare a fost aleasă datorită faptului că, după cum se cunoaște, acuratețea previziunilor poate fi semnificativ îmbunătățită prin combinarea mai multor modele datorită efectului de diversificare. Astfel, dacă erorile individuale de prognoză provenind de la mai multe modele nu sunt perfect corelate, varianța prognozei obținută în urma combinării acestora va fi inferioară varianței medii obținute individual în cazul fiecărui model. Mai mult decât atât, combinarea prognozelor contribuie în același timp la reducerea problemei incertitudinii modelului ales, fiind astfel evitată posibilitatea selectării unui model specificat în mod eronat. În cele din urmă, prin combinarea prognozelor ce conțin variabile diferite informația suplimetară adusă de către fiecare dintre acestea poate fi agregată, fapt deosebit de important în cazul modelelor VAR, datorită numărului limitat de variabile componente.

Estimările individuale realizate pe baza celor trei modele VAR sunt ilustrate în graficul de mai jos. Seria de culoare neagră reprezintă evoluția istorică a variației prețurilor CORE2, iar cele trei serii colorate reprezintă prognozele realizate pe baza modelelor specificate. Se poate observa tendința puternică de scădere a ratei inflației în primele trimestre ale anului curent, fapt confirmat de atingerea minimului istoric de 0,41% înregistrat în luna ianuarie. În schimb, începând cu trimestrul patru al anului 2015, prognozele indică o revenire a ratei inflației la parametrii înregistrați inițial. Conform ultimelor proiecții și estimări realizate de către specialiștii din sectorul financiar, acest lucru este destul de puțin probabil, așteptându-se ca nivelul inflației să se păstreze redus, viziune întărită în special datorită măsurii executivului de reducere a TVA-ului la alimente de la 24% la 9% începând cu data de 1 iunie. Din nefericire această măsură nu este cuprinsă în niciunul dintre modelele noastre, impactul acesteia nefiind astfel cuantificat și luat în considerație în realizarea prognozelor finale, fapt ce poate conduce la o abatere semnificativă între valorile previzionate și cele reale viitoare.

Figura 2.12 Prognozele inflației CORE2 pe baza celor 3 modele VAR

(Sursa: estimări proprii EViews)

După cum s-a specificat și anterior, prognoza finală a fost realizată pe baza combinării tuturor celorlalte trei proiecții individuale, fiecăreia dintre acestea atribuindu-i-se o pondere corespunzătoare egală. Rezultatul final este ilustrat în figura de mai jos.

Figura 2.13 Prognoza finală a inflației CORE2 pe baza combinării celor 3 modele VAR

(Sursa: reprezentare proprie EViews)

Pentru a facilita înțelegerea rezultatelor obținute pe baza modelului de prognoză și plasarea acestora într-un orizont de comparație mai accesibil, am ales tranformarea valorilor trimestriale în valori anuale, fiind calculate și de asemenea și ratele medii înregistrate pentru cei trei ani ai intervalului de previziune. Rezultatele obținute astfel sunt expuse în cele două grafice de mai jos. Se poate observa în ambele cazuri trendul descendent înregistrat de dinamica prețurilor și menținut până spre primul trimestru al anului 2017, după care o revenire puternică este așteptată, ducând inflația anuală CORE2 pînă aproape de pragul de 3% anual. Trebuie menționat totuși că, nici în această situație modelul nu ține cont de modificările majore survenite în economie în urma măsurilor de relaxare fiscală anunțate de către executiv, precum reducerea TVA la alimente, modificări ce pot îndepărta rezultatele previziunii de valorile reale ce urmează a fi înregistrate. Chiar și în caz și bazându-ne numai pe estimările modelului nostru, putem afirma în mare măsură că, ținta de inflație anuală de 2,5% stabilită de către BNR pentru următorii trei ani va fi cel mai probabil atinsă, cel puțin pe intervalul de timp 2015-2016.

Figura 2.14 Prognoza finală a inflației CORE2 exprimată în valori anuale

(Sursa: reprezentare proprie EViews)

Figura 2.15 Prognoza finală a inflației CORE2 exprimată în valori medii anuale

(Sursa: reprezentare proprie)

Concluzii

Deși de-a lungul timpului au fost înregistrate numeroase argumente atât pro cât și contra adoptării regimului de țintire a inflației drept principală startegie de politică monetară, practica a demonstrat în majoritatea cazurilor eficacitatea superioară și impunerea acesteia într-o proporție din ce în ce mai însemnată în fața celor clasice deja bine cunoscute publicului larg. Acest lucru este condiționat însă de o serie de factori esențiali ce trebuiesc respectați pentru a asigura reușita implementării strategiei, dintre aceștia reamintind asigurarea unui grad de independență deplină a băncii centrale precum și o transparență ridicată în elaborarea și aplicarea programului de politică monetară.

Stabilirea țintelor de inflație și asumarea angajamanetului public de atingere a acestora reprezintă un element crucial în demersul de asigurare a stabilității prețurilor și a echilibrului macroeconomic, banca centrală asumându-și întreaga responsabilitate pentru îndeplinirea acestui deziderat. Se conturează astfel necesitatea elaborării și dispunerii de o serie de mijloace și instrumente eficiente de prognoză și previziune, în încercarea de stabilire a unor ținte cât mai realiste și credibil de atins.

În cadrul lucrării de față, am încercat ilustratrea unui astfel de mijloc de prognoză din ce în ce mai întâlnit în practica de specialitate, atât datorită simplității sale cât și a unei eficacități dovedite și apreciate. Astfel, utilizarea modelelor VAR în realizarea de previziuni a devenit o practică din ce în ce mai des întâlnită, acestea bucurându-se de o serie de avantaje considerabile. Construirea și estimarea acestora este relativ facilă și puțin consumatoare de resurse, acestea bucurându-se de o flexibilitate și adaptabilitate superioară față de marile modele econometrice, putându-se cu ușurință interveni asupra lor pentru a le restructura sau a integra noi serii de date. De asemenea, modelele VAR nu sunt bazate în mod particular pe un anumit model teoretic, singurele constrângeri fiind cele a raționamentului economic în includerea variabilelor considerate. În plus, modelele vectorilor autoregresivi nu se bazează pe necesitatea revizuirii permanente a variabilelor exogene, adesea prezentate drept o sursă importantă de erori. Cu toate acestea, practica economică a demonstrat faptul că acestea pot fi cel puțin la fel de eficiente în realizarea de previziuni de o precizie echivalentă celorlalte modele mai complexe.

Bineînțeles, construirea și determinarea previziunilor bazate exclusiv pe metodologia VAR conține și o serie de neajunsuri. În primul rând, pentru a fi eficiente, acestea trebuie să aibă o structură cât mai concisă, numărul maxim de variabile acceptate în cazul unui model fiind de aproximativ cinci componente. Această constrângere ne conduce spre problema selecționării variabilelor incluse în model, multe din componentele ce ar putea aduce un plus de informație trebuind să fie lăsate pe dinafară. În al doilea rând, dacă se merge pe raționamentul conform căruia modelele VAR reprezintă doar formele reduse ale modelelor structurale mai ample, acestea pot cădea sub incideța teoriei lui Robert Lucas, considerat fondatorul noii economii clasice și unul dintre principalii contribuitori la o serie de lucrări bazate pe tema anticipărilor raționale. Astfel, aceasta afirmă că parametrii modelului econometric pot evolua sub influența politicilor economice și fiscale ale autorităților publice, agenții economici integrând schimbările de reguli și politici în comportamentul lor. Prin urmare, în măsura în care multe dintre actualele modele econometrice nu țin cont într-o măsură adecvată de formarea anticipărilor agenților din diferite motive, construirea acestor modele bazate doar pe baza observațiilor anterioare și în mod implicit a politicilor trecute, nu permit o evaluare corectă a efectelor noilor politici economice ce urmează a fi implementate în viitor. Acest lucru face ca în același timp, ecuațiile astfel estimate să își piardă din însemnătatea economică. Aceste aspecte poate fi considerate de asemenea și unul dintre neajunsurile previziunilor realizate în cadrul lucrării prezente, în condițiile în care deși pe termen scurt modelul pare a indica trendul curent urmat de evoluția nivelului general al prețurilor în țara noastră, pe termen lung acesta nu poate surprinde schimbările de ordin atât fiscal ce urmează a fi implementate cât nici pe cele de ordin monetar.

Putem conclude astfel că, analiza previziunilor estimate pe baza modelelor VAR reprezintă un demers destul de dificil de realizat, pentru o bună înțelegere a acestora fiind necesară considerarea simultană și a altor elemente mai greu de prevăzut sau cuantificat. Prin urmare, acestea nu se pot substituii în totalitate celorlalte metode de previzionare consacrate, dar rămân cu siguranță un instrument complementar și eficient la îndemâna previzioniștilor. În același timp, modelele VAR furnizează o măsură semnificativă a gradului de previzibilitate a evoluțiilor viitoare a seriilor considerate, acestea putând servi la rândul lor drept referințe în demersurile viitoare de evaluare a calității previziunilor.

În încheiere, deși strategia de țintire a inlației a început să genereze în ultima perioadă rezultatele așteptate de către toți participanții la circuitul economic, dovedindu-și eficacitatea și în cazul economiei țării noastre, putem reaminti aici viziunea exprimată în urmă cu câțiva ani de către președintele Consiliului Fiscal din România, referitoare la această tematică:

"Ponderea foarte ridicată în coșul IPC a bunurilor cu prețuri volatile (legume, fructe, ouă, combustibili) și a bunurilor și serviciilor administrate care sunt sub afara controlului politicii monetare face ca inflația (măsurată prin IPC) să fie mai dificil de controlat în România prin politica monetara. Acesta este un motiv în plus pentru care trebuie judecată performanța țintirii inflației în România nu neapărat din perspectiva atingerii an de an a țintei de inflație, ci mai degrabă din perspectiva trendului acesteia pe termen mediu și a ancorării așteptărilor inflaționiste la niveluri scăzute, compatibile cu stabilitatea prețurilor."

Bibliografie

Angelescu Coralia, Dinu Marin, Dumitru Ciucur, „Economie”, Editura Economică, Ediția a 7-a, București, 2005

Codirlașu Adrian, „Econometrie aplicată utilizând EViews 5.1”, Note de curs, 2008

Costică, Ionela; coord. Bucsa, Dan Dumitru; „Țintirea inflației versus țintirea agregatelor monetare: strategii de politici monetare alternative în perspectiva aderării la Uniunea Europeană”, Ed. Ase, 2005

Dardac Nicolae, Teodora Barbu, „Monedă, Bănci și politici monetare”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005

Dobrotă Niță, „Economie Politică”, București, Editura Economică, 1998

Ionescu Lucian – „Economia și rolul băncilor vol.2”, Editura Economică, București, 1997

Keynes J. M., „Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor”, București, Editura Științifică, 1970

Moroianu, Nicolae (2003), „ Inflația Contemporană”, Editura Economică, București, 2003

Murray Sherwin, „Institutional framework for inflation targeting”, Reserve Bank of New Zeeland, October 2000

Popa Cristian, Țintele alternative în orientarea politicii monetare, Caiete de studii nr.9, Mai 2000

Popescu Constantin , „Teorie economică generelă Vol II Macroeconomie”,

Editura ASE, 2005

Rădulescu Eugen, „Inflația, marea provocare”, Ed. Enciclopedică, București, 2009

Turliuc Vasile, Vasile Cocriș, „Monedă și credit”, Editura Ankarom, Iași, 1997

Țugui Alexandru, „Inflația- concepte, teorii și politici economice”, Ed. Economică, București, 2000

Voineagu Vergil, „Teorie și practică econometrică”, Editura Meteor Press, București, 2009

Boțel Cezar, Persistența inflației și cauzele acesteia”, Colocviul “Provocări actuale la adresa politicii monetare monetare”, București, 18 mai 2010

Clement Emmanuelle, Germain Jean-Marc, „VAR et previsions conjoncturelles”, Annales d’Economie et Statistique, no.32, 1993

Dospinescu Andrei, Pelinescu Elena, „Modelarea inflației în România”, http://oeconomica.org.ro/files/pdf/72.pdf

Jänes Tamara, Tõnu Mertsina, „Unit labour cost as an indicator of the competitiveness of the economy”, Quarterly bulletin of statistics Estonia, 4/12

Lack Caesar, “Forecasting Swiss inflation using VAR models”, Swiss National Bank Economic Studies, No. 2, 2006

Stavre Ioan – Gabriel, „Politică monetară: Cum țintim stabilitatea”, Colecția de working papers ABC-ul lumii financiare, WP nr. 2/2014

http://www.bnr.ro/Tintirea-directa-a-inflatiei-711.aspx

http://www.bnro.ro/Tintele-de-inflatie-3325.aspx

http://www.ecb.int/mopo/html/index.en.html

http://dexonline.ro/definitie/umfla

http://www.zf.ro/eveniment/bnr-a-atins-in-sfarsit-in-2011-tinta-de-inflatie-dezinflatia-justifica-noi-reduceri-ale-dobanzii-cheie-9141886/

ANEXE

Output model AR1

Output model ARMA

Output model Art

Output VAR01

Output VAR02

Output VAR03

Output VAR04

Output VAR05

VAR02 Stability Check

VAR03 Stability Check

VAR04 Stability Check

VAR05 Stability Check

Bibliografie

Angelescu Coralia, Dinu Marin, Dumitru Ciucur, „Economie”, Editura Economică, Ediția a 7-a, București, 2005

Codirlașu Adrian, „Econometrie aplicată utilizând EViews 5.1”, Note de curs, 2008

Costică, Ionela; coord. Bucsa, Dan Dumitru; „Țintirea inflației versus țintirea agregatelor monetare: strategii de politici monetare alternative în perspectiva aderării la Uniunea Europeană”, Ed. Ase, 2005

Dardac Nicolae, Teodora Barbu, „Monedă, Bănci și politici monetare”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005

Dobrotă Niță, „Economie Politică”, București, Editura Economică, 1998

Ionescu Lucian – „Economia și rolul băncilor vol.2”, Editura Economică, București, 1997

Keynes J. M., „Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor”, București, Editura Științifică, 1970

Moroianu, Nicolae (2003), „ Inflația Contemporană”, Editura Economică, București, 2003

Murray Sherwin, „Institutional framework for inflation targeting”, Reserve Bank of New Zeeland, October 2000

Popa Cristian, Țintele alternative în orientarea politicii monetare, Caiete de studii nr.9, Mai 2000

Popescu Constantin , „Teorie economică generelă Vol II Macroeconomie”,

Editura ASE, 2005

Rădulescu Eugen, „Inflația, marea provocare”, Ed. Enciclopedică, București, 2009

Turliuc Vasile, Vasile Cocriș, „Monedă și credit”, Editura Ankarom, Iași, 1997

Țugui Alexandru, „Inflația- concepte, teorii și politici economice”, Ed. Economică, București, 2000

Voineagu Vergil, „Teorie și practică econometrică”, Editura Meteor Press, București, 2009

Boțel Cezar, Persistența inflației și cauzele acesteia”, Colocviul “Provocări actuale la adresa politicii monetare monetare”, București, 18 mai 2010

Clement Emmanuelle, Germain Jean-Marc, „VAR et previsions conjoncturelles”, Annales d’Economie et Statistique, no.32, 1993

Dospinescu Andrei, Pelinescu Elena, „Modelarea inflației în România”, http://oeconomica.org.ro/files/pdf/72.pdf

Jänes Tamara, Tõnu Mertsina, „Unit labour cost as an indicator of the competitiveness of the economy”, Quarterly bulletin of statistics Estonia, 4/12

Lack Caesar, “Forecasting Swiss inflation using VAR models”, Swiss National Bank Economic Studies, No. 2, 2006

Stavre Ioan – Gabriel, „Politică monetară: Cum țintim stabilitatea”, Colecția de working papers ABC-ul lumii financiare, WP nr. 2/2014

http://www.bnr.ro/Tintirea-directa-a-inflatiei-711.aspx

http://www.bnro.ro/Tintele-de-inflatie-3325.aspx

http://www.ecb.int/mopo/html/index.en.html

http://dexonline.ro/definitie/umfla

http://www.zf.ro/eveniment/bnr-a-atins-in-sfarsit-in-2011-tinta-de-inflatie-dezinflatia-justifica-noi-reduceri-ale-dobanzii-cheie-9141886/

ANEXE

Output model AR1

Output model ARMA

Output model Art

Output VAR01

Output VAR02

Output VAR03

Output VAR04

Output VAR05

VAR02 Stability Check

VAR03 Stability Check

VAR04 Stability Check

VAR05 Stability Check