Analiza Evolutiei Pietei Monetare ÎN Țările DIN Uniunea Europeana ÎN Perioada 2008 2015
UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
PROGRAMUL DE STUDII: MASTER
SPECIALIZAREA : MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR
LUCRARE DE DISERTAȚIE
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
PROFESOR UNIV. DR. LEONARDO BADEA
ABSOLVENT
POPA CĂTĂLINA ELENA
TÂRGOVIȘTE
2016
UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
PROGRAMUL DE STUDII: MASTER
SPECIALIZAREA : MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR
ANALIZA EVOLUTIEI PIETEI MONETARE ÎN ȚĂRILE DIN UNIUNEA EUROPEANA ÎN PERIOADA 2008-2015
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
PROFESOR UNIV. DR. LEONARDO BADEA
ABSOLVENT
POPA CĂTĂLINA ELENA
TÂRGOVIȘTE
2016
CUPRINS
ABREVIERI…………………………………………………………………………………..4
LISTA TABELELOR, GRAFICELOR ȘI A FIGURILOR……………………………….5
INTRODUCERE………………………………………………………………………………6
CAPITOLUL I : Criza financiară în Europa……………………………………………………………….8
Cauzele declanșării crizei………………………………………………………………………………………8
Efectele crizei economico-financiare…………………………………………………………………….11
Evoluția PIB la nivelul UE în perioada 2008-2015…………………………………………………12
CAPITOLUL II : Reacția BCE la criza financiară…………………………………………………….16
2.1 Măsurile de politică monetară adoptate de BCE…………………………………………………..16
2.2 Reacția la criza datoriilor…………………………………………………………………………………….18
2.3 Asistență pentru țările aflate în dificultate……………………………………………………………20
CAPITOLUL III : Instrumentele de politică monetară folosite la nivelul UE de către Banca Centrală Europeană……………………………………………………………………………………….24
3.1 Operatiunile de open market……………………………………………………………………………….25
3.2 Facilitățile permanente………………………………………………………………………………………..28
3.3 Rezervele minime obligatorii……………………………………………………………………………….29
CAPITOLUL IV: Studiu de caz Analiza crizei economice din Grecia comparativ cu criza economică din Irlanda………………………………………………………………………………………32
4.1 Criza economică din Grecia…………………………………………………………………………………32
4.2 Criza economică din Irlanda………………………………………………………………………………..37
4.3 Concluzii…………………………………………………………………………………………………………….43
CONCLUZII FINALE……………………………………………………………………………………………..45
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………47
ABREVIERI
ABE – Autoritatea Bancară Europeană
AIG – Grupul Internațional American
BCE – Banca Centrală Europeană
BCN – Banca Centrală Națională
BoP – Balance-of-payments ( balanța de plăți)
DST – Drepturi Speciale de Tragere
EFSF – Fondul European de Stabilitate Financiară
EIOPA – Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale
ESA – Agenția Spatială Europeană
ESMA – Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe
EUR – Euro
Fed – Rezerva Federală
FMI – Fondul Monetar Internațional
MES – Mecanismul European de Stabilitate
MESF – Mecanismul European de Stabilitate Financiară
MoU – Memorandum de Înțelegere
PIB – Produsul Intern Brut
PNB – Produsul Național Brut
RMO – Rezerva Minimă Obligatorie
SPC – Standardul Puterii de Cumpărare
SUA – Statele Unite ale Americii
TMD – Tranzacții Monetare Definitive
UE – Uniunea Europeană
UEM – Uniunea Economică Monetară
ZE – Zona Euro
LISTA GRAFICELOR ȘI A TABELELOR
Grafice:
Graficul 1.1 Evoluția PIB în Europa……………………………………………………………………………..13
Graficul 1.2 Evoluția PIB a țărilor din UE……………………………………………………………………..14
Graficul 3.1 Evoluția operațiunilor de piață……………………………………………………………………28
Graficul 3.2 Evoluția facilităților de creditare și de depozit……………………………………………..29
Graficul 4.1 Evoluția PIB în Grecia………………………………………………………………………………34
Graficul 4.2 Evoluția datoriei publice……………………………………………………………………………35
Graficul 4.3 Rata șomajului în Grecia…………………………………………………………………………..36
Graficul 4.4 Evoluția inflației în Grecia………………………………………………………………………..36
Graficul 4.5 Evoluția PIB în Irlanda……………………………………………………………………………..40
Graficul 4.6 Rata inflației în Irlanda……………………………………………………………………………..41
Graficul 4.7 Rata șomajului în Irlanda………………………………………………………………………….42
Tabele:
Tabelul 2.1 PIB pe cap de locuitor……………………………………………………………………………….15
Tabelul 3.1 Operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului…………………………………….26
Tabelul 3.2 Constituirea rezervelor……………………………………………………………………………….30
Tabelul 4.1 Previziunea economică a Greciei…………………………………………………………………37
Tabelul 4.2 Privire de ansamblu asupra plăților MESF de către Irlanda…………………………….39
Tabelul 4.3 Previziunea economică a Irlandei………………………………………………………………..42
INTRODUCERE
„La nivel ideologic, criza din prezent, ca de altfel și celelalte din istorie, a declanșat o dezbatere intelectuală între mai multe idei aplicabile: teoria ultraliberală a „mâinii invizibile” a lui Adam Smith, teoria intervenționismului statal a lui Keynes și chiar teorii neomarxiste”.
Globalizarea, cu toate elementele sale fundamentale, stârnește reacții în lanț atunci când se produce un fenomen, fie el pozitiv ori negativ. Proveniența crize financiare trebuie căutată în efectele masive ale fluxurilor de capital transfrontaliere și ale folosirii tot mai amănunțite de instrumente financiare derivate. „Ajungerea la saturație a celor trei motoare de creștere economică mondială în perioada de după prăbușirea blocului socialist reprezintă o altă cauză importantă a ansamblului de disfuncționalități ce se manifestă în prezent la nivel internațional.”
Recapitalizarea activelor și preluarea acestora din bilanțul băncilor, ranforsarea supravegherii prudențiale a lichidității, capitalizării și a sistemului de management al riscului, îmbunătațirea procesului de evaluare sau consolidarea celerității răspunsului autorităților la risc, reprezintă unele dintre măsurile de combatere a efectelor crizei, după caz, pe termen scurt sau lung.
Nevoia contracarării deficitelor bugetare mari și a datoriei publice, fapt ce a condus la instalarea și răspândirea crizei, a determinat adoptarea unor politici de austeritate bugetară și implementarea unor metode de încurajare a economiei. Astfel, majoritatea statelor Uniunii Europene s-au avântat în luarea măsurilor anticriză cu efecte pe termen scurt, principalul scop fiind reducerea deficitelor bugetare.
„Metodele de încurajare a economiei rezidă în adoptarea unor programe de „investiții”, sau mai bine spus, unor programe de cheltuieli publice, îndreptate spre domeniile strategice destinate păstrării locurilor de muncă sau crearea altora. Faptul că țările membre ale Uniunii Europene au încă probleme în privința devansării crizei, ridică semne de întrebare cu privire la rezistența măsurilor adoptate. Din punct de vedere practic, principala problemă a măsurilor adoptate este reprezentată de caracterul lor divergent. În timp ce austeritatea bugetară ar trebui să însemne reducerea tuturor cheltuielilor bugetare și având efect asupra ponderii statului în economie, măsurile de stimulare adoptate reprezintă exact contrariul.”
Demersurile statului în Uniunea europeană au dus la răsfrângerea austerității bugetare către cheltuielile cu salariile și protecția socială, iar pentru a stimula economia, guvernanții statelor europene au adoptat soluția keynesistă de creștere a cheltuielilor guvernamentale pentru finanțarea domeniilor strategice.
„Majoritatea statelor europene se găsesc în ipostaza nefericită de a constata că efectele crizei persistă și problemele se acutizează în ciuda adoptării programelor de austeritate. Explicația este simplă. Guvernele trebuie să răspundă constrângerilor bugetare dar, în același timp, dimensiunea exagerată a statului bunăstării împiedică adoptarea facilă a diminuării cheltuielilor cu caracter social. Obișnuirea cetățenilor statelor Uniunii cu calitatea de asistați sociali reprezintă principalul impediment în implementarea măsurilor de austeritate.”
„Dimensiunea statului în economie reprezintă o altă problemă majoră pentru aceste țări. Ponderea cheltuielilor guvernamentale este mult prea mare pentru ca diminuarea să se producă facil și fără rezistență. De fapt, aceasta este imaginea autentică ascunsă în spatele măsurilor intervenționiste. Necesitatea creării și păstrării locurilor de muncă a determinat majoritatea statelor UE să inițieze măsuri de stimulare a economiei constând în alocarea de fonduri publice consistente pentru diverse proiecte. Eroarea politicilor de acest tip constă în ignorarea implicațiilor pe termen lung ale majorării cheltuielilor bugetare. Deși s-ar părea că asemenea politici echivalează cu mutarea banilor dintr-un buzunar al bugetului în altul, prin sistemul de taxe și impozite, realitatea a dovedit faptul că sumele respective se concretizează în deficit.”
Am optat pentru alegerea temei ” Analiza evoluției pieței monetare în tările din Uniunea Europeana În perioada 2008-2015” datorită faptului că este o problemă actuală, cu care UE se confruntă în momentul de față, iar o aprofundare a acestui subiect mi s-a părut necesară pentru o mai bună înțelegere a fenomenului de criză în general, și a particularităților crizei actuale în special. Cum astfel de evenimente sunt considerate ca fiind istorice, am profitat de faptul că ea este încă în desfășurare și am studiat, am aprofundat și am analizat cauzele, efectele și măsurile de contracarare a efectelor crizei economice din prezent.
Această lucrare este structurată în patru capitole. Primul capitol sintetizează aspecte cu privire la declanșarea crizei economice, etapele aparitiei crizei și a cauzelor care au stat la baza producerii ei, precum și a evoluției PIB al Uniunii Europene.
În cel de-al doilea capitol am abordat Reacția Băncii Centrale Europene la criza financiară, respectiv măsurile de politica monetară pe care le-a adoptat pentru a ajuta statele membre UE să depașească criza.
Cel de-al treilea capitol reprezintă prezentarea măsurilor de politică monetară utilizate la nivelul Uniunii Europene prin intermediul Bancii Centrale Europene, al cărei principal obiectiv este de mentinere a stabilității prețurilor, și modalitatea prin care aceasta a acordat ajutor în lupta cu spulberarea crizei.
Ultimul capitol reprezintă un studiu de caz referitor la cele mai importate crize economice ale statelor din Uniunea Europeana și anume Grecia și Irlanda. Deși povestile acestora sunt destul de asemanătoare referitor la impactul crizei asupra economiei, realitatea este diferită. In studiul realizat am aratat evolutia celor două țări de la momentul declanșării crizei până în prezent si am previziunile pe care Comisia Europeană le-a elaborat pentru anul următor.
La finalul lucrării se află câteva concluzii și perspective legate de actuala criză, despre contextul în care se desfășoară și despre modul în care aceasta a afectat anumite țări și despre modul în care aceasta a fost abordată.
CAPITOLUL I Criza financiară în Europa
Cauzele declanșării crizei
„Criza economico – financiară exprimă o situație negativă, apărută în viața economico-financiară a unei natiuni sau societăți, cauzată de apariția unor manifestări, măsuri sau reforme financiare și economice, care prejudiciază valorile fundamentale ale dezvoltării economico-sociale.”
„În urmă cu 7 ani în Europa s-a remarcat o criză financiară care s-a transformat într-o criză a datoriilor suverane. Această criză a fost o consecință a mai multor factori printre care se numără supravegherea bancară slabă, politicile bugetare inadecvate și dificultățile întampinate de marile institutii financiare.”
Factorul declanșator al crizei l-a constituit creditele ipotecare cu grad de risc ridicat ce a izbucnit în SUA, în anul 2007. Familiile americane nu mai puteau plăti banii împrumutati de la bănci pentru a-și cumpăra casele. Rata dobânzii a crescut , ceea ce a mărit valoarea creditului aducând multe persoane în incapacitate de plată. Rezultatul a fost sporirea numărului de case scoase la vânzare , antrenând scăderea vertiginoasă a prețurilor pe piața imobiliară. „Pentru bănci acest lucru a însemnat imposibilitatea recuperării banilor împrumutați. În același timp, deoarece băncile se împrumutaseră la rândul lor de la alte bănci, sistemul s-a blocat, iar efectul de domino a indus dificultăți la nivel mondial și astfel criza s-a extins în lumea financiară.”
Neîncrederea tot mai raspândită în randul băncilor, a limitat acordarea creditelor și astfel a apărut criza de lichidități. Când oamenii au constatat că băncile împrumută din ce în ce mai puțin, au început și ei la rândul lor sa consume mai puțin ( mai puține haine, cărți, computere, mașini, etc.)
Temându-se de scăderea vânzărilor, companiile au început să producă mai puțin și să-și concedieze angajatii. Ca urmare , șomajul a crescut, iar criza financiară a pus stăpânire pe economia reală. Băncile europene care au investit foarte mult în piața creditelor ipotecare din SUA au fost puternic afectate. Guvernele au hotarât să le salveze din pragul falimentului, în țări precum: Franța, Germania, Regatul Unit, Danemarca, Țările de Jos, Irlanda și Belgia, însă costul salvării băncilor s-a dovedit a fii foarte ridicat. În Irlanda acest cost a împins guvernul aproape de faliment, până cand alte țări din Uniunea Europeană au intervenit cu asistență financiară.
În anul 2009, criza s-a instalat în toată Europa, guvernele începând să fie afectate din ce în ce mai mult de problema apărută în rândul băncilor. Piețele s-au îngrijorat că anumite țări nu mai puteau permite să-și salveze băncile aflate în dificultate. Investitorii au început să cerceteze fiecare țară privind finanțele publice. Grecia a ajuns ținta unor examinări amănunțite, din cauza stării foarte proaste a economiei sale și a faptului că un șir de guverne succesive acumulase datorii aproape duble decât economia țării.
„Amenințarea falimentului bancar a făcut ca bunăstarea finanțelor publice să devină mai importantă ca niciodată. Guvernele care se obișnuiseră să împrumute de la an la an sume extrem de mari pentru finanțarea bugetelor, acumulând astfel datorii imense, s-au trezit deodată în situația în care piețele nu mai erau dispuse să le acorde împrumuturi. Astfel, ceea ce a început ca o criză bancară a devenit o criză a datoriei suveran.”
„În mai multe țări, guvernele au fost afectate de problemele din sectorul bancar din momentul în care băncile aflate în dificultate au solicitat ajutorul statelor. Din cauza costului ridicat pe care îl presupune salvarea unei bănci, piețele financiare și-au pus întrebarea dacă guvernele pot cu adevărat să-și permită să sprijine sectorul bancar. Pe măsură ce recesiunea a început să se facă simțită în întreaga Europă, examinarea sănătății finanțelor publice a evidențiat faptul că o serie de guverne din zona euro făcuseră ani la rând împrumuturi masive pentru a-și finanța bugetele, acumulând astfel datorii imense.
Până la criză, statele respective nu avuseseră probleme în a obține noi credite, pentru că investitorii preferau să închidă ochii la semnalele de alarmă cu privire la sănătatea economiei și nu acordau suficientă atenție riscurilor implicate de îndatorarea din ce în ce mai mare a clienților lor.”
Guvernele au devenit dependente de împrumuturi deoarece, neținând pasul cu reformele economice din alte țări, economiile lor și-au pierdut în timp competitivitatea. De altfel, unele guverne au îngăduit apariția unor grave dezechilibre economice, cum ar fi bulele imobiliare și astfel statele au ignorat normele destinate să asigure succesul monedei euro și, deși au stabilit să utilizeze aceeași monedă și politică monetară ca alte țări, nu au încercat destul pentru a-și coordona și politicile economice. Astfel, într-un număr tot mai mare de țări s-a creat un cerc vicios.
„Adunând tot mai multe datorii, guvernele au ajuns în incapacitatea de a se împrumuta de bani la costuri rezonabile, iar acest lucru a condus la creșterea instabilității financiare, punând la îndoială adecvarea cadrului instituțional al monedei euro și al uniunii economice și monetare în perioada de criză.”
„Criza economică a scos la iveală mai multe probleme ale sistemului de guvernanță economică din Uniunea Europeană:
supravegherea finanțelor publice ale țărilor s-a axat mai mult pe deficitele publice anuale și mai puțin pe nivelul datoriei publice. Astfel mai multe țări care au respectat normele Uniunii Europene menținând deficite anuale reduse, au întampinat dificultăți cauzate de nivelul ridicat al datoriei publice.
neacordarea atentiei suficiente asupra evoluțiilor nesustenabile referitoare la competitivitatea și creșterea creditului, a condus la acumularea datoriei în sectorul privat, precum și a slăbirii instituțiilor financiare.
În cele mai multe cazuri deficiențele instituționale au dus la amânarea deciziilor cu privire la evoluțiile macroeconomice alarmante. În același timp, nu s-a luat prea mult în considerare situația economică din perspectiva în ansamblu a zonei euro. În momentul izbucnirii crizei, nu a existat o metoda prin care să ofere ajutor financiar țărilor care s-au confruntat inopinat cu dificultăți financiare. Ajutorul financiar era util nu numai pentru soluționarea problemelor specifice țărilor,dar și pentru a crea o barieră pentru a împiedica răspândirea problemelor asupra altor țări amenințate de riscuri.”
„Ca urmare, Grecia și, ulterior, Irlanda, Spania, Portugalia și Cipru s-au aflat în incapacitatea de a obține credite cu dobânzi convenabile de pe piețele financiare.Țările membre au cerut ajutorul Uniunii Europene, iar aceasta a realizat mecanisme de soluționare a crizelor și de protecție financiară, dar si o serie de fonduri aflate în stand-by pentru utilizarea în cazuri de urgență de țările din zona euro care se confruntă cu probleme financiare.”
1.2 Efectele crizei economico-financiare
Criza economică internațională este o perioadă caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Ea se manifestă prin scăderea puterii economice a țării din care rezultă o scădere a PIB-ului, o evaporare a lichidităților și o creștere sau o scădere a prețurilor din cauza unor inflații ori deflații.
Criza economică a avut efecte diferite în toate domeniile de activitate, izbucnirea acesteia având ca efect restrângerea cheltuielilor în rândul consumatorilor, dar mai ales în rândul afaceriștilor.
Criza financiară mondială a afectat în mod semnificativ Uniunea Europeană, în special a noilor membri, cum ar fi Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lithunia, Ungaria, Polonia, Slovenia, Slovacia, România și Bulgaria. Motivele și circumstanțele crizei economice sunt diferite de la țară la țară. Criza globală susține ideea că economiile regionale, chiar și Uniunea Europeană sau Statele Unite ale Americii, nu sunt capabile să facă față noilor provocări. Ca urmare, fiecare stat membru al UE a încercat să facă față crizei cât mai bine posibil.
„Efectele crizei financiare internaționale sunt numeroase și afectează în mod diferit țările implicate. Astfel o enumerare fie chiar și concisă a efectelor din punct de vedere economico-financiar oferă un fundament pentru aprofundarea cercetării în acest domeniu. Efectele crizei economice se găsesc în țările dezvoltate fiind legate de expansiunea anumitor practici netransparente ale sistemului financiar, de lăcomia obțineri de beneficii rapide din economia reală, de puterea practicilor speculative și nu în ultimul rând de iresponsabilitatea conducerii ale marilor instituții financiare.
Efectul cel mai important a fost reprezentat de falimentarea instituțiilor bancare din SUA și din țările membre ale Uniunii Europene, datorită intrării în incapacitate de plată și a imposibilității de recuperare a datoriilor, în special în domeniul imobiliar.”
„Falimentul bancar și retragerile de bani din bănci, lipsa încrederii în solvabilitatea acestora a condus la o bulversare serioasă pe piața bursieră, întrucât valoarea acțiunilor la diferitele burse din lume, pentru societăți tranzacționate, a scăzut atât de mult încât s-a recurs la suspendarea tranzacțiilor la bursă pe anumite perioade de timp. De aici a rezultat o scădere bruscă și uneori dramatică a capitalizării bursiere, a banilor virtuali, prin reducerea prețului acțiunilor, ceea ce a făcut ca o mare parte a societăților tranzacționate la bursă, să își reevalueze capitalul și să-și calculeze pierderile ca urmare a falimentului prin care au trecut.
Drept urmare, analiștii economici au previzionat o reducere a creșterii economice globale, din cauza declinului producției în țările dezvoltate și a încetinirii dinamicii economice în economiile emergente.”
„Căderea pieței imobiliare în Statele Unite ale Americii, a avut drept urmare degradarea sectorului de credite, creșterea delictelor care au ca obiect tranzacțiile imobiliare (credite de retail sau pentru corporații) și ipotecile, a influențat economia europeană, conducând la ieftinirea locuințelor, înrăutățirea condițiilor de creditare și stagnare economică. Alte efecte ale crizei financiare se referă la creșterea ratei dobânzii, a presiunii inflaționiste și a șomajului, devalorizarea monedelor naționale și mărirea datoriei publice si a deficitelor de cont curent.”
1.3 Evolutia Produsului intern brut la nivelul UE în perioada 2008-2015
Criza financiară a avut un impact generalizat asupra economiei reale a UE, iar acest lucru a condus la rândul său la efecte negative asupra cărților de credit, evaluarea activelor și a ofertei de credite. Unele țări din UE au fost mai vulnerabile decât altele, reflectâd printre altele, diferențe între pozițiile de cont curent sau expunerea la bule imobiliare. Nu numai activitatea economică a fost afectată de criză, ci și potențialul de ieșire (nivelul producției în conformitate cu utilizarea deplină a factorilor de producție disponibili: forța de muncă, capital și tehnologie), iar acest lucru are implicații majore pentru perspectiva creșterii pe termen lung și a situației fiscale.
„Evoluția PIB-ului de la nivelul Uniunii Europene a cunoscut o încetinire esențială în anul 2008, iar în anul următor, produsul intern brut a scăzut considerabil din pricina crizei economico-financiare mondiale. În anul 2010, nivelul PIB-ului s-a redresat, a continuat să crească ușor și în perioada 2011-2013, (vezi Graficul 1.1), iar în anul 2014 creșterea a cunoscut o accelerare datorită majorări cu 3,0% a PIB-ul la prețurile actuale, acestă evoluție mentinându-se și în anul 2015.”
Graficul 1.1 Evoluția PIB în Europa
Sursa: Eurostat
„Până în 2014, PIB a ajuns la 13.900 miliarde EUR, cu aproape 6,2 % mai mare decât cel al SUA. Zona euro reprezenta aproximativ 72,6 % din produsul intern brut de la nivelul Uniunii Europene, în anul 2014, în scădere de la 75,8 % cât înregistra în 2009.
În anul 2013, produsul intern brut pe cap de locuitor, exprimat în standardul puterii de cumpărare, era în medie de 26,6 mii, puțin peste maximul atins în anul 2008, 25,9 mii exprimat în SPC, înainte să se facă simțite efectele crizei economice.”
În anul 2013, cea mai mare valoare a PIB s-a înregistrat în Luxemburg, produsul intern brut pe cap de locuitor, exprimat în SPC, era de aproximativ două ori mai mare față de media Uniunii Europene, (datorita numărului mare de lucrători proveniți din Franța, Belgia și Germania). Cealaltă extremă, Bulgaria, înregistra PIB-ul pe cap de locuitor sub jumătate din media Uniunii Europene. În anul 2015 cea mai buna evolutie a PIB, dintre statele membre ale Uniunii Europene, s-a înregistrat în Malta, Polonia,Suedia și România (vezi Graficul 1.2).
Graficul 1.2 Evolutia PIB a țărilor din Uniunea Europeana
Sursa : Eurostat
„Criza economico-financiară mondială, a avut ca efect o gravă recesiune în Uniunea Europeană și Statele Unite, în anul 2009 , urmată de o usoară redresare în anul 2010. Criza era vizibilă din anul 2008, când PIB din Statele Unite a început să scadă ușor, conducând la o încetinire a creșterii PIB din Uniunea Europeană, produsul intern brut real scăzând cu 4,4 % .
Redresarea la nivelul Uniunii, în anul 2010, a indicat o creștere cu 2,1 % a PIB-ului în prețuri constante, însoțită de o altă majorare cu 1,7 % în anul 2011. În 2012, PIB-ul a scăzut cu 0,5 %, iar în anul 2014 a crescut cu 1,3%. În zona euro ratele de creștere aferente anului 2010 și 2011 erau asemănătoare celor din Uniune, în timp ce reducerea din anul 2012 a fost mai accentuată (-0,8 %), continuând și în anul 2013 (-0,4 %), iar în anul următor a înregistrat o creștere mai slabă decât cea din ansamblul Uniunii Europene.”
Evoluția PIB-ului a cunoscut variații importante în timp, dar și între statele membre, (vezi Tabelul 1.1). După o reducere vizibilă în anul 2009 în toate țările membre ale Uniunii, exceptând Polonia, creșterea economică a revenit în anul 2010 în aproximativ 22 de state membre ale Uniunii Europene, situație care a continuat și în anul 2011, când a indicat o majorare a PIB-ului real în aproape 24 de state membre ale Uniunii Europene. În anul 2012, această evoluție s-a inversat, întrucât 13 dintre statele membre au indicat o creștere economică, în timp ce în anul următor, numărul acestora a ajuns la 17 (state), iar în anul 2014 la 23.
Cele mai mari rate de creștere din anul 2014 s-au înregistrat în Irlanda (4,8 %), Ungaria (3,6 %), Malta (3,5 %) și Polonia (3,4 %). Creșterea din Spania de 1,4 % a fost puțin peste media UE (1,3 %), aceasta fiind prima creștere anuală din economia spaniolă înregistrată după anul 2008. În timp ce creșterea PIB-ului din Portugalia de 0,9% și din Grecia de 0,8 % a fost sub medie, pentru Portugalia, aceasta a fost prima creștere anuală înregistrată după 2010, iar pentru Grecia prima după anul 2007.”
„Efectele crizei economice au împins la scăderea performanței economiilor țărilor membre ale Uniunii Europene în ultimii zece ani. Ratele de creștere anuale medii pentru Uniune și pentru zona euro în perioada 2004-2014 au fost de 0,9 %, respectiv de 0,7 %. Cea mai mare creștere, măsurată cu ajutorul acestui indicator, s-a înregistrat în Polonia, 3,9 % pe an, Slovacia 3,8 % pe an, urmate de România cu 2,7 %, Bulgaria, Letonia și Malta cu câte 2,5 % pe an.”
Tabelul 1.1 PIB pe cap de locuitor ( miliarde euro raportate la prețurile actuale de pe piață)
Sursa: http://ec.europa.eu
CAPITOLUL II Reactia Băncii Centrale Europene la criza financiara
2.1 Măsurile de politică monetară adoptate de către Banca Centrală Europeană
Încă de la jumătatea anului 2007, problemele apărute în SUA la nivelul piețelor titlurilor de valoare garantate cu creanțe ipotecare s-au răspândit și asupra altor segmente ale pieței financiare. Din momentul apariției falimentului băncii de investiții Lehman Brothers, evoluțiile au degenerat într-o criză financiară globală care a ajuns și în zona euro, producând presiuni asupra pozițiilor de lichiditate și solvabilitate ale instituțiilor de credit și ducând la o scădere serioasă a încrederii de la nivelul sistemului financiar-bancar.
,,O consecință obișnuită a acestor evenimente a reprezentat-o degradarea bunei funcționări a pieței monetare interbancare care s-a reflectat în lărgirea amplă a ecarturilor ratelor dobânzilor aferente diferitelor maturități. Piața monetară are un rol important în cadrul mecanismului de transmisie a politicii monetare. Impulsul de politică monetară pornește de la schimbarea de către banca centrală a ratei minime a dobânzii la operațiunile de furnizare de lichiditate contrapartidelor eligibile. Având în vedere privilegiul băncii centrale asupra creației de bază monetară, în condiții normale banca centrală exercită o influență esențială asupra ratelor dobânzilor pieței monetare interbancare, în mod special asupra celor cu maturități apropiate în timp.”
„În perioada de volatilitate ridicată, datorită hazardului moral și selecției adverse, incertitudinea cu care s-au confruntat băncile cu privire la necesarul de lichiditate și posibilitatea de a obține finanțare pe viitor de pe piața monetară au crescut. Mai mult decât atât, incertitudinea cu privire la expunerile individuale ale băncilor, amplificată de reevaluările descendente ale prețurilor activelor au dus la neîncrederea în solvabilitatea acestora și astfel și la posibilitatea de a-și rambursa împrumuturile contractate.” ,,O măsură aplicată pentru a capta tensiunile care au definit piața monetară interbancară, o reprezintă ecartul dintre EURIBOR și EONIA. Luând în calcul primele de risc mai reduse încorporate în EONIA în raport cu cele aferente EURIBOR la diferite maturități, majorarea ecartului dintre cele două rate ale dobânzii a reprezentat un semnal al creșterii percepției riscului de credit și de lichiditate.”
„Pentru a evita prăbușirea completă a sistemului bancar, guvernele din Europa au sărit în ajutorul băncilor , oferindu-le de urgență ajutoare. Între anii 2008 si 2011, s-au distribuit 1,6 trilioane de euro, aproximativ 13 % din produsul intern brut anual al Uniunii Europene. Pentru a salva locurile de muncă și pentru a susține investițiile, a fost lansat un program de redresare, la nivel european, înlăturând astfel panica bancară și protejând economiile europenilor.”
Criza economico-financiară a arătat că sistemul bancar european este foarte vulnerabil. O dificultate apărută la o bancă, poate molipsi rapid alte instituții financiare, afectând investițiile, deponenții, și economia în general. În cele din urmă, Uniunea Europeană și statele membre, au luat măsuri care au ca referință stabilitatea mecanismelor de supraveghere a sectorului financiar. Reformele adoptate au dus, printre alte lucruri, la instituirea a trei organisme europene de supraveghere, în anul 2011: Autoritatea Bancară Europeană (ABE), Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA).”
„Rolul acestora este de a ajuta la coordonarea activității autorităților de reglementare din statele membre și de a asigura buna aplicare a cerințelor Uniunii Europene. Supravegherea financiară europeană a fost amplificată, urmărind ca băncile să acționeze responsabil, să fie optim capitalizate și să aibă capacitatea de creditare a companiilor și a cetățenilor.
Aceste măsuri reprezintă modul prin care Uniunea Euroeană încearcă să creeze un sector financiar mult mai eficient, care se bazează pe bănci mai rezistente și mai puternice, dar si pe reglementări și activități de supraveghere mai solide.
Banca Centrală Europeană, în calitate de autoritate independentă cu privire la politica monetară, a avut un rol extrem de important în diminuarea efectelor crizei, aplicând politici inovatoare. Decizia sa de a oferi băncilor împrumuturile necesare cu o dobândă mică, pe termen de până la trei ani, a calmat piețele, întrucât a oferit garanția că băncile respective își pot acoperi nevoile pe termen scurt.”
2.2 Reacția la criza datoriilor
„La finalul anului 2009 și începutul anului 2010, anumite țări din zona euro au întâlnit dificultăți cu privire la posibilitatea de finanțare a datoriilor. Condițiile incerte de pe piață, au făcut ca operațiunile normale definitorii împrumuturilor de stat, să devină extrem de costisitoare și, în final, imposibile. Astfel, statele membre au reacționat foarte rapid și au luat măsuri de restabilire a încrederii, contribuind la finanțarea datoriilor țărilor care întâmpinau probleme în a contracta împrumuturi de pe piețele financiare.
În paralel, Uniunea Europeană a luat măsuri de distrugere a cauzelor deficiențelor accentuate de criză, acționând în două direcții.: a înființat mecanisme de asistență temporară, pentru a soluționa criza imediată și a stabilit măsuri pe termen lung, creându-se mecanisme de asistență permanentă, scopul fiind de a preveni apariția altor crize.”
„Au fost create rapid facilități de finanțare destinate țărilor din zona euro, care aveau mari dificultăți în a obține fonduri. Spre exemplu, când Grecia nu avea posibilitatea de a obține împrumuturi de pe piață la prețuri rezonabile, UE a acționat rapid, acordându-i finanțare din fonduri bilaterale, alcătuite de guvernele europene și de Comisie.
Puțin mai târziu, a înființat două fonduri temporare și anume Mecanismul european de stabilizare financiară și Fondul european de stabilitate financiară, cu o posibilitate de finanțare de 500 de miliarde de euro.
Întrucât aceste mecanisme de protecție reprezentau măsuri temporare, țările din zona euro au înființat un nou mecanism financiar permanent și anume Mecanismul european de stabilitate.”
„În prezent, MES are o capacitate de creditare de 500 de miliarde de euro și vine în completarea unei supravegheri consolidate, acordând asistență financiară în anumite condiții, țărilor din zona euro care au nevoie de ea”.
„ UE a introdus norme noi, mai riguroase, pentru a supraveghea mai strict datoria publică și deficitele, pentru a se asigura că țările nu cheltuie peste posibilități. De asemenea, s-a semnat un nou Tratat Fiscal care să consolideze mai mult încrederea și care limitează deficitele structurale anuale la 0,5% din PIB.
Criza economică a dovedit că economia alimentată prin datorii nu e sustenabilă. Comisia Europeană se va asigura de utilizarea limitelor pentru datorii și deficite și de faptul că bugetele naționale nu vor compromite alte economii europene.
Moneda euro oferă o multitudine de avantaje potențiale, doar dacă țările participante au politici economice solide. Din această cauză, adoptarea monedei euro a fost de la bun început condiționată de evitarea unor datorii bugetare mari și excesive și de menținerea datoriei publice la niveluri sustenabile.”
„În același timp, au fost implementate mecanisme severe de supraveghere, destinate verificării țărilor dacă își îndeplinesc cu adevărat angajamentele bugetare pe care și le-au asumat toate statele din zona euro.
Finanțele publice solide nu reprezintă cel mai important aspect pentru o economie prosperă în zona euro. Criza a dovedit că este necesară o nouă abordare privitor la reglementarea serviciilor financiare, dar și o monitorizare îndeaproape a evoluțiilor de pe piața financiară.
În acest fel, s-au creat instrumente noi de supraveghere pentru a garanta că țările din zona euro adoptă politici economice care asigură competitivitate și promovează creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
În afara de consolidarea normelor fiscale, Uniunea Europeană a introdus o măsură nouă pentru supravegherea și corectarea rapidă a dezechilibrelor macroeconomice. Scopul acestuia este de a reacționa la evoluțiile riscante, spre exemplu la bulele de active și la pierderea competitivității, înainte ca acestea să reprezinte un pericol pentru stabilitatea unui stat membru, a zonei euro sau a Uniunii în ansamblu. Țările membre ale UE în care se înregistrează tendințe potențial îngrijorătoare fac obiectul unei analize riguroase. În momentul în care se constată apariția unui dezechilibru, i se impune țării respective să ia măsuri pentru a preveni agravarea situației.”
2.3 Asistență pentru țările în dificultate
„Țările europene și-au unit forțele pentru a crea cele mai mari fonduri de asistență financiară din lume. Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană colaborează pentru a ajuta guvernele să elaboreze programe de asistență care să stabilizeze economiile fragile și să soluționeze probleme economice cu cauze profunde.”
Asistența financiară pentru Grecia
Grecia a primit sprijin financiar din partea statelor membre din zona euro și Fondul Monetar Internațional (FMI), pentru a face față dificultăților financiare și provocările economice din mai 2010
Acest sprijin vine sub forma unor programe de ajustare economică, care includ măsuri pentru a sprijini eforturile guvernului elen de a aborda dezechilibrele economice, abordarea provocărilor sociale și să deschidă calea pentru o creștere economică durabilă și crearea de locuri de muncă.
„La 19 august 2015, Comisia Europeană a semnat un Memorandum de înțelegere (MoU) cu Grecia , după aprobarea de către Consiliul guvernatorilor ESM pentru susținerea încontinuare a stabilității însoțită de un al treilea program de ajustare economică. Aceasta urmeaza acordul politic a ajuns la 14 august 2015 și deschide calea pentru mobilizarea depână la 86 de miliarde € în asistență financiară pentru Grecia , timp de trei ani (2015-2018).Mai mult decât atât, autoritățile elene au semnat un acord de asistență financiară pe cu Mecanismul european de stabilitate (MES) pentru a specifica condițiile financiare ale împrumutului. Plata fondurilor este legată de progresul în livrarea de condiții de politică, în conformitate cu memorandumul de înțelegere. Aceste condiții de politică sunt destinate să permită economiei Greciei să revină la o traiectorie de creștere durabilă bazată pe finanțe publice solide, competitivitate sporită, ocuparea forței de muncă ridicat și stabilitate financiară.”
Asistența financiară pentru Irlanda
„În perioada decembrie 2010 – decembrie 2013, fondurile de salvare ale Europei, Fondul Monetar Internațional, Regatul Unit, Suedia și Danemarca i-au împrumutat Irlandei 85 de miliarde de euro. Țara avea nevoie de aceste fonduri pentru a-și reechilibra finanțele naționale și economia, grav afectate de prăbușirea celei mai mari bănci irlandeze.
Guvernul a aplicat reforme majore, care dau deja rezultate. În ianuarie 2014, Irlanda a devenit prima țară din zona euro care a finalizat cu succes un program de asistență macroeconomică. Acum nu mai este dependentă de asistența financiară internațională și se preconizează că economia sa va crește cu 4,6 % în 2014, cu un excedent de cont curent de 5,5 %.”
Asistența financiară pentru Portugalia
„Din cauza dobânzilor prea mari pe care investitorii financiari le solicitau la un moment dat în cazul împrumuturilor către guverne, Portugalia nu și-a mai permis să contracteze astfel de împrumuturi. La data de 17 mai 2011, miniștrii de finanțe europeni și Fondul Monetar Internațional au convenit să-i împrumute Portugaliei 78 de miliarde de euro pentru finanțarea deficitului său bugetar, reducerea datoriilor guvernamentale, redresarea sectorului bancar și finanțarea reformelor dedicate stimulării creșterii economice și creării de locuri de muncă. Portugalia a primit deja peste 71 miliarde de euro, iar restul sumei urmează să fie plătit până la jumătatea anului 2014. În ciuda situației dificile, reformele aplicate au îmbunătățit în mod semnificativ finanțele și economia țării. Guvernul Portugaliei a realizat anul trecut un excedent bugetar și se estimează că economia va începe să crească din nou în acest an.”
Asistența financiară pentru Spania
„La explozia bulei imobiliare din Spania, sectorul bancar a ajuns în postura de a deține credite în valoare de miliarde de euro, pe care debitorii nu le mai puteau rambursa. Țările din zona euro și-au folosit fondurile pentru asistență financiară (Fondul european de stabilitate financiară și Mecanismul european de stabilitate) pentru a ajuta Spania să-și redreseze sectorul bancar, acordându-i împrumuturi în valoare de 100 de miliarde de euro, în tranșe plătite în perioada iulie 2012 – decembrie 2013. Datorită sprijinului european și consilierii din partea Fondului Monetar Internațional, Spania a putut să se asigure că băncile viabile au suficienți bani pentru a redemara acordarea de credite și să închidă în condiții de siguranță băncile fără viitor.”
Asistența financiară pentru Cipru
„La un moment dat, Ciprul a fost afectat de recesiunea gravă din Grecia și de un accident la cea mai mare uzină electrică de pe insulă, iar economia sa devenise vulnerabilă din cauza unui sector bancar supradimensionat. În aceste condiții, a solicitat ajutorul partenerilor din zona euro. La 24 aprilie 2012, guvernele din zona euro și Fondul Monetar Internațional au convenit să-i împrumute Ciprului 10 miliarde de euro pentru restructurarea sectorului bancar, redresarea finanțelor publice și investiții într-o economie mai sănătoasă și mai echilibrată. Suma, din care 9 miliarde de euro provin de la unul din fondurile de salvare ale UE, respectiv Mecanismul european de stabilitate, este plătită în tranșe, în paralel cu aplicarea reformelor, până în 2016.”
Asistența financiară în afara zonei euro
UE oferă asistență financiară și țărilor din afara zonei euro, prin intermediul programului de asistență pentru balanța de plăți, în sumă de 50 de miliarde de euro. În total, 16 miliarde de euro au fost plătite către trei țări: Ungaria, România și Letonia (înainte ca aceasta din urmă să adopte moneda euro).
Ungaria
Ungaria a primit 14.2 miliarde € a balanței de plăți de asistență compusă din 8,7 miliarde € de la FMI și 5,5 miliarde € din Uniunea Europeană. În urma expirării programului BoP la 3 noiembrie 2010, Ungaria a fost supusă supravegherii ulterioare aplicării programului până în februarie 2015.
Ca răspuns la turbulențele de pe piața și dificultăți grave în refinanțarea public și datoria externă în prima jumătate a lunii octombrie 2008, autoritățile ungare au apelat la UE, FMI și Banca Mondială pentru asistență financiară.
În urma negocierilor purtate în luna octombrie 2008 între FMI și personalul Comisiei pe de o parte, și autoritățile maghiare pe de altă parte, au ajuns la un acord pentru a oferi asistență financiară multilaterală în Ungaria, cu o valoare totală de 20 miliarde €, constând din următoarele contribuții:
Comunitatea Europeană, 6.5billion € în cadrul unui mecanism de asistență pentru balanța de plăți, aprobat de Consiliu la data de 4 noiembrie 2008;
Fondul Monetar Internațional, 10,5 miliarde DST (aproximativ 12.5 miliarde €)
Banca Mondială, 1,0 miliarde €.
Balanța de plăți de asistență a fost concepută în patru plăți separate, fiecare legat de realizarea condițiilor de politică privind consolidarea fiscală, guvernanța fiscală, reglementarea și supravegherea sectorului financiar, precum și alte reforme structurale.
Asistența financiară a UE a fost în cele din urmă plătit pentru un total de 5,5 miliarde €, în loc de 6,5 miliarde € programată inițial:
2.0 miliarde €, lansat în decembrie 2008, la un acord privind memorandumul de înțelegere (MOU);
2.0 miliarde €, lansat în martie 2009;
1,5 miliarde €, lansat în iulie 2009.
Per total, Ungaria a primit 14.2 miliarde € a balanței de plăți de asistență compusă din 8,7 miliarde € de la FMI și 5,5 miliarde € din Uniunea Europeană. Nici o asistență financiară a fost trasată de la Banca Mondială.
Rata dobânzii la sumele plătite de Comisia Europeană este de 3,25% pentru primele două tranșe și 3,625% pentru al treilea, cu rambursările au început în 2011.
Primele două tranșe au fost rambursate integral de către Ungaria, la data de 9 decembrie 2011 și la 7 noiembrie 2014. 1,5 miliarde de euro sunt încă în curs, care se vor maturiza la 6 aprilie în 2016.
Romania
„În octombrie 2013, s-a convenit oficial asupra unui program de asistență financiară preventivă pentru România. Astfel, UE și FMI vor pune la dispoziția României câte 4 miliarde de euro, până la sfârșitul lunii septembrie 2015. România beneficiază de sprijin financiar din partea UE pentru a treia oară. Primul program (2009-2011), care a oferit o finanțare de 20 de miliarde de euro, din care 5 miliarde din partea UE, a fost utilizat în întregime. Al doilea program (2011-2013) a pus la dispoziție asistență preventivă în valoare de 5 miliarde de euro, din care 1,4 miliarde din partea UE. Fondurile nu au fost atrase.
În 2015, Comisia a adresat României patru recomandări specifice pentru a o ajuta să își îmbunătățească performanțele economice. Acestea vizează următoarele domenii: punerea în aplicare a programului; finanțele publice, impozitarea și pensiile; piața forței de muncă, stabilirea salariilor, educația și sănătatea; întreprinderile de stat.”
Letonia
Având în vedere o situație economică care se deteriorează rapid și preocupările legate de sănătatea sectorului bancar, autoritățile letone aplicate la sfârșitul anului 2008 la UE, FMI și vecinii regionale de asistență financiară. Pachetul de asistență financiară a fost oferit sub rezerva unui angajament ferm din partea autorităților letone să pună în aplicare o fiscală ambițioasă, sistemul financiar și a programului de reforme structurale pentru a facilita ajustările externe și interne necesare, pentru a stabiliza economia și pentru a restabili credibilitatea politicii economice.
În urma negocierilor multilaterale din decembrie 2008, sa ajuns la un acord pentru a oferi asistență financiară multilaterală a Letoniei, cu o valoare totală de 7,5 miliarde €, constând din următoarele contribuții:
Comunitatea Europeană, 3.1 miliarde € în cadrul unui program de asistență pentru balanța de plăți
Fondul Monetar Internațional, de 1,5 miliarde DST (aproximativ 1,7 miliarde €), în valoare de circa 1.200 la sută din cota Letoniei;
țările nordice (Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Estonia), 1,9 miliarde €;
Banca Mondială, 0,4 miliarde €;
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Republica Cehă și Polonia, 0,4 miliarde €.
Asistența financiară a UE a fost în cele din urmă plătită în patru tranșe pentru un total de 2,9 miliarde €, în loc de cele șase tranșe și 3,1 miliarde € programată inițial:
1,0 miliarde €, lansat 25 februarie 2009 după semnarea memorandumului de înțelegere;
1,2 miliarde €, lansat de 27 iulie 2009;
0,5 miliarde €, a scos 11 martie 2010;
0,2 miliarde €, lansat de 21 octombrie 2010;
Rata medie a dobânzii la sumele plătite de Comisia Europeană este de aproximativ 3,2%, cu rambursările începând cu anul 2014. În total, aproximativ 4,5 miliarde € din 7,5 miliarde de euro comise au fost plătite.
Asistența financiară comunitară a fost să fie puse la dispoziție pe parcursul unei perioade de trei ani de la data intrării în vigoare a deciziei Consiliului privind acordarea de asistență financiară comunitară pe termen mediu Letoniei.
CAPITOLUL III Instrumentele de politică monetară folosite la nivelul Uniunii Europene de către Banca Centrală Europeană
„Politica monetară reprezintă o componentă a politicii economice ce are ca influențarea ofertei de monedă și a condițiilor de creditare, responsabilă de realizarea acestui obiectiv fiind Banca Centrală Națională. Deși obiectivele macroeconomice „clasice” ale politicii monetare sunt creșterea economică și ocuparea forței de muncă scopul principal al Băncii Centrale Europene este acela de menținere a stabilității prețurilor, pe fondul unor perioade fluctuante privind nivelul inflației la nivelul ariei Uniunii.”
„Stabilitatea prețurilor se remarcă prin ocolirea inflației și a deflației prelungite, cunoscând o concretizare în creșterea anuală a indicelui armonizat al prețurilor de consum, sub 2% pentru zona euro, potrivit Consiliului Guvernator al Băncii Centrale Europene. În același timp, același agent, stabilește rata dobânzii pe termen scurt pentru sistemul Euro, care va funcționa drept barometru pentru alte rate ale dobânzii și care va putea influența astfel mediul financiar în sensul controlului inflației”.
Instrumente de politică monetară pot fi catalogate ca directe și indirecte si anume:
măsuri ale autorităților monetare care sunt utilizate influențarea agenților financiari : încadrarea creditului, controlul asupra ratei de schimb, fixarea administrativă a unor rate ale dobânzii.
acțiuni asupra pieței care sunt utilizate de către Banca Centrală în relațiile cu agenții nefinanciari și cu alte bănci, ce permit controlul asupra costului și asupra cantității de monedă centrală, fiind orientate către piață.
În prezent, se identifică următoarele instrumente de politică monetară: operațiuni de piață monetară, facilități permanente și rezerve minime pentru instituțiile de credit.
Operațiunile de piață monetară
Cadrul operațional al Eurosistemului constă din următorul set de instrumente:
operațiunile de open market,
facilități permanente,
rata rezervelor minime obligatorii pentru instituțiile de credit.
În plus, începând cu anul 2009, BCE a pus în aplicare o serie de măsuri neconvenționale de politică monetară, și anume programe de achiziție de active, pentru a completa operațiunile regulate ale Eurosistemului. Toate aceste instrumente se bazează pe cadrul juridic pentru instrumentele de politică monetară.
„Cadrul de politică monetară se străduiește să asigure participarea unei game largi de contrapărți. Numai instituțiile supuse rezervelor minime obligatorii pot avea acces la facilitățile permanente și pot participa la operațiunile de piață monetară efectuate prin intermediul licitațiilor standard. În cazul tranzacțiilor simple, nu este limitată a priori sfera contrapărților.”
3.1 Operațiunile de open market
Operațiunile de open market joacă un rol important în orientarea ratelor dobânzilor, gestionarea situației lichidităților pe piață și semnalizarea orientării politicii monetare.Cinci tipuri de instrumente financiare sunt disponibile la Eurosistem pentru operațiunile sale de piață deschisă. Cel mai important instrument este tranzacția inversă, care poate fi realizată sub forma unui contract de report sau ca un credit garantat. Eurosistemul poate folosi și tranzacții simple, emiterea de certificate de creanță, operațiunile de swap valutar și colectarea de depozite la termen.
Operațiunile de open market sunt inițiate de Banca Centrală Europeană, care decide asupra instrumentului și termenii și condițiile. Este posibil să se execute operațiuni de piață deschisă pe baza unor licitații standard, licitații rapide sau proceduri bilaterale. Operațiunile de piață pot diferi în ceea ce privește scopul, regularitatea și procedura, ( vezi Tabelul 3.1).
Operațiuni principale de refinanțare sunt tranzacții reversibile obișnuite de furnizare de lichiditate efectuate de Eurosistem , cu o frecvență și scadența în mod normal , o săptămână. Ele sunt executate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale pe baza licitațiilor standard și în conformitate cu un indicativ calendar publicat pe website – ul Băncii Centrale Europene. Operațiunile principale de refinanțare joacă un rol esențial în îndeplinirea obiectivelor operațiunilor de piață monetară ale Eurosistemului și în mod normal , furnizează cea mai mare parte de refinanțare a sectorului financiar.
Tabelul 3.1 Operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului
Sursa: Eurostat
Operațiunile de refinanțare pe termen mai lung sunt furnizarea delichiditate tranzacții reversibile cu o scadență mai lungă decât operațiunile principale de refinanțare. Operațiuni de refinanțare regulate pe termen lung au o scadență de trei luni și sunt efectuate în fiecare lună de Eurosistem pe baza licitațiilor standard , în conformitate cu calendarul indicativ pe site –ul BCE. Eurosistemul poate efectua , de asemenea , operațiuni care nu sunt regulate , pe termen lung, cu o scadență mai mare de trei luni. Astfel deoperații, cu scadențe de până la 48 de luni (operațiunile de cea mai lungă fiind direcționat pentru refinanțare pe termen mai lung, sau TLTROs), carenu sunt incluse în calendarul orientativ. Operațiuni de refinanțare petermen mai lung vizează furnizarea unei contrapartide refinanțări suplimentare pe termen mai lung și pot servi , de asemenea , alte obiective de politică monetară.
Operațiunile de reglaj fin pot fi executate pe baze ad – hoc pentru a gestiona situația lichidităților de pe piață și orientarea ratelor dobânzilor. În mod special, acestea urmăresc atenuarea efectelor asupra ratelor dobânzilor determinate de fluctuații neașteptate ale lichidităților. Operațiunile de reglaj fin sunt executate în primul rând ca tranzacții reversibile, însă pot lua , de asemenea , formă de swap valutar sau colectarea de depozite la termen. Instrumentele și procedurile utilizate în efectuarea operațiunilor de reglaj fin sunt adaptate tipurilor de tranzacții și obiectivelor specifice urmărite în realizarea operațiunilor. Operațiunile de reglaj fin sunt executate în mod normal , de Eurosistem prin licitații rapide sau proceduri bilaterale. Eurosistemul poate selecta un număr limitat de contrapărți pentru a participa la operațiunile de reglaj fin.
Operațiunile structurale pot fi executate de Eurosistem prin tranzacții reversibile, al tranzacțiilor simple, și emiterea de certificate de creanță. Aceste operațiuni sunt efectuate atunci când Banca Centrală Europeană dorește să ajusteze poziția structurală a Eurosistemului în raport în raport cu sectorul financiar. Operațiunile structurale sub formă de tranzacții reversibile și emiterea de titluri de creanță sunt realizate de Eurosistem prin intermediul licitațiilor standard. Operațiunile structurale sub formă de tranzacții simple sunt în mod normal , executate prin proceduri bilaterale.
Operatiunile de open market de la nivelul Băncii Centrale Europene au avut o evoluție instabilă pe parcursul ultimilor 7 ani. (vezi Graficul 3.1) În anul 2008 s-a înregistrat o valoare a operațiunilor de open market de 195.676.285,7 miliarde de euro, iar până în anul următor a continuat să crească cu aproximativ 32%.
În anul 2010 și 2011 valoarea operațiunilor de piață au început să scadă cu 5,06% în primul an și cu 31,64% în cel de-al doilea. În 2012 s-a înregistrat o creștere spectaculoasă de pană 110% fată de anul precedent. Datorită modificarii ratei dobanzii acestă crestere nu a putut rămâne constantă, iar în anul urmator valoarea operațiunilor de piață a scăzut. În 2015 evoluția operatiunilor de open market a ramas constantă neînregistrându-se cresteri semnificative.
Graficul 3.1 Evoluția operațiunilor de piață (%)
Sursa: Eurostat,
Facilitățile permanente
Facilitățile permanente urmăresc să ofere și să absoarbă lichiditate overnight, de a indica orientarea generală a politicii monetare și ratele legate dobânzii overnight pe piață. Două facilități permanente, care sunt administrate în mod descentralizat de BCE, sunt disponibile pentru contrapartide eligibile, din proprie inițiativă:
facilitatea de creditare marginala;
Contrapărțile pot folosi facilitatea de creditare marginală pentru a obține lichidități overnight de la BCE cu active eligibile. Rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală prevede în mod normal, un plafon pentru rata dobânzii overnight pe piață.
facilitatea de depozit
Contrapărțile pot folosi facilitatea de depozit pentru a plasa depozite overnight la BCN. Rata dobânzii la facilitatea de depozit oferă în mod normal, un etaj pentru rata dobânzii overnight pe piață.
Facilitatea de creditare marginală a cunoscult o continuă transformare. Cea mai mare evoluție a înregistrat-o în anul 2011 când a crescut de aproximativ 6 ori mai mult (188%) față de anul 2010. După această perioadă a urmat o scădere cu 78% în anul 2013 și 48% în anul 2014. În anul 2015 Banca Centrală Europeană a ajuns să ofere facilități de creditare marginală cu apoximativ 19% peste cele înregistrate în anul precedent.
Depozitele plasate de către băncile nationale ale statelor membre UE au avut și ele o evoluție oscilatorie.Astfel că în anul 2009 s-a înregistrat o creștere a depozitelor cu 118% față de anul precedent. Din anul 2011 depozitele au început să scadă, iar in anul 2013 și 2014 s-a înregistrat o scădere drastică de 80% și respectiv 70%, însă în anul următor evoluția facilităților de depozit oferite de BCE a început să crească cu 27% (vezi Graficul 3.2)
Graficul 3.2 Evoluția facilităților de creditare și de depozit
Sursa: Eurostat
Rezervele minime obligatorii
Rezervele minime sunt parte integrantă a cadrului operațional al politicii monetare în zona euro. Intenția sistemului rezervelor minime obligatorii este acela de a urmări obiectivele de stabilizare a ratelor dobânzilor pe piața monetară și crearea (sau accentuarea) unui deficit structural de lichidități.
„Rezervele obligatorii pot ridica precizia altor instrumente de politica monetara si pot acorda nivelul lichiditatilor din economie, prin absorbirea sau injectarea acestora.
Realizarea de modificari la nivelul ratei rezervei cu scopul influențării ofertei de moneda, este considerată o procedură insuficienta de implementare a politicii monetare. Chiar micile modificari la nivelul ratei pot crea ajustari importante în portofoliul băncilor, scop pentru care sunt utile unele avertizari. Spre deosebire de operatiunile de open-market, prin care se efectuează un schimb de titluri, prețul acestora modificându-se automat pe piata, transformările la nivelul ratei rezervei, reprezintă un act unilateral al băncii centrale.”
„În situațiile în care se produc ajustări frecvente ale ratei rezervei, băncile vor avea o tendință puternică de a deține rezerve excedentare, pe care să le folosească ca tampon și să creeze substitute pentru depozitele care sunt în afara bazei de calcul a rezervelor.
O serie de argumente în favoarea rezervelor obligatorii, arată că acestea pot prezenta un nivel optim, care depinde de parametrii economiei, dintre care, variația și elasticitatea ratei de dobândă, este cel mai important nivel care trebuie să se mențină constant pe termen lung.”
Rezervele minime obligatorii ale fiecărei instituții este determinată în funcție de elementele din bilanț. În scopul de a urmări obiectivul de stabilizare a ratelor dobânzilor, regimul rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului permite instituțiilor să utilizeze valorii medii. Acest lucru implică faptul că respectarea rezervelor minime obligatorii se determină pe baza mediei zilnice a rezervelor instituțiilor pe o perioadă de întreținere de aproximativ o lună. Perioadele de constituire a RMO începe în ziua decontării operațiunii de refinanțare principală (MRO), ca urmare a reuniunii Consiliului guvernatorilor în care evaluarea lunară a orientării politicii monetare este pre-programată. Detinerile rezervelor minime obligatorii sunt remunerate la un nivel corespunzător cu rata medie a dobânzii pe parcursul perioadei de menținere a operațiunilor principale de refinanțare ale Eurosistemului.
Rata dobânzii la rezervele minime obligatorii de la nivelul BCE s-a redus de la 0,75% cât înregistra în 2012 la 0,25 % în anul 2013 (vezi Tabelul 3.2). Din anul 2014 până în luna aprilie 2016 rata dobânzii la rezerva minimă obligatorie a rămas constantă la o valoare procentuală de 0,05%. Rezervele minime obligatorii au avut o evoluție ascendentă din anul 2012 până în prezent ceea ce rezultă că lichiditatea bancară se majoreză.
Tabelul 3.2 Constituirea rezervelor
Sursa: http://ec.europa.eu/economy_finance/eu
„Sistemul rezervelor minime obligatorii reprezintă deținerile minime necesare în contul curent al băncii centrale naționale. Gradul de conformitate este determinat pe baza mediei soldurilor zilnice, pe o perioadă de aproximativ o lună, care mai este denumită „perioada de constituire”. Modul de calcul al mediei conferă băncilor flexibilitate intertemporală cu privire la gestionarea rezervelor în perioada de constituire. Dezechilibrele temporare de la nivelul lichidității, nu trebuie să fie acoperite imediat și, prin urmare, volatilitatea ratelor dobânzilor overnight poate fi diminuată. Ajustarea cererii zilnice de rezerve ajută la stabilizarea ratelor dobânzilor.
Rezervele obligatorii stabilite se remunerează la rata medie a dobânzii aferentă operațiunilor principale de refinanțare, pe perioada de constituire. Această rată este identică cu rata medie pe piața interbancară la aceeași scadență. Rezervele deținute în conturile curente ale băncilor, care trec de valoarea impusă lunar, nu sunt remunerate.”
„Rezervele minime obligatorii atenuează șocurile care afectează lichiditatea. Fluctuațiile acestor rezerve în jurul nivelului impus pot să absoarbă șocurile la adresa lichidității, cu un impact redus asupra ratelor dobânzilor de pe piață. Astfel, este nevoie foarte rar de intervenția extraordinară a unei bănci centrale pe piața monetară, pentru a stabiliza ratele pieței.”
CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ
Impactul crizei economice a Greciei comparativ cu criza economică a Irlandei
4.1 Criza economică din Grecia
„Grecia a fost acceptată în Uniunea Economică și Monetară a UE de Consiliul European la 19 iunie 2000, în baza mai multor criterii de convergență ( deficit bugetar, rata inflației, datorie publică, dobânzi pe termen lung, rată de schimb) folosind ca an de referință, anul 1999. După un audit financiar cerut de noul guvern al partidului Noua Democrație în anul 2004, Eurostat a arătat că statisticile deficitului bugetar fuseseră subestimate.”
„Aplicarea retroactivă a metodologiei ESA95 de către Eurostat a fost cea care a ridicat deficitul bugetar în anul de referință 1999 la 3,38% din PIB, depășind astfel limita de 3%. Aceasta a condus la afirmații potrivit cărora Grecia nu îndeplinea toate cele cinci criterii de aderare la zona euro, și concluzia comună a fost că Grecia a intrat în zona euro prin „falsificarea” datelor de deficit bugetar.”
„În raportul OECD din anul 2005 pentru Grecia, se preciza că „impactul noilor reguli contabile asupra cifrelor fiscale pentru anii din 1997 până în 1999 s-a înscris între 0,7 și 1% din PIB. Această schimbare a metodologiei a fost răspunzătoare pentru depășirea pragului de deficit de 3% în anul 1999, anul în care Grecia s-a calificat pentru aderarea la uniunea monetară”. Faptele de mai sus l-au convins pe ministrul grec de finanțe, să demonstreze că deficitul bugetar pentru anul 1999 era sub limtia de 3% la calcularea cu metodologia ESA79 în vigoare la data candidaturii Greciei, și astfel criteriul fusese îndeplinit.”
„La începutul anului 2009, toată Europa privea spre Grecia cu o oarecare invidie. Cel mai pesimist scenariu al Comisiei Europene arăta că Grecia va avea în anul 2009 o creștere economică de 0,3%, prognoză care excludea din start posibilitatea recesiunii.
Arma cu care Grecia a luptat împotriva crizei s-a întors între timp împotriva ei, fapt pentru care astăzi, Uniunea Europeană se uită cu îngrijorare la economia acestei țări.”
Grecia a tinut un timp la cote reduse șomajul, beneficiind de avantajul unui mediu de afaceri animat, datorită economiei subterane foarte dezvoltată.”
„În momentul în care a aderat la zona euro, datoria bugetară a Atenei depășea 100% din PIB-ul țării. Începând cu anul 2001, dată la care s-a alăturat Uniunii Monetare Europene, Grecia a intrat într-o fază de creștere economică, media anuală a acesteia fiind de 4 % începând cu acest moment și până în 2008. Însă, relația Greciei cu Uniunea nu a fost una complet transparentă, căci, așa cum a fost descoperit, cifrele pe care Grecia le prezenta Comisiei nu erau cele corecte.
Până la sfârșitul anului 2009, în urma unei combinații de factori locali și internaționali, economia Greciei s-a luptat cu cea mai severă criză, de la restaurarea democrației din anul 1974, guvernul grec revizuindu-și deficitul bugetar de la 6% la 12,7% din PIB.” În anul 2009, Grecia avea o datorie publică de 113,4% din PIB și un deficit de 9,4 %, în condițiile în care normele pentru zona euro sunt de 60% pentru datoria publică și 3% pentru deficit.
„La începutul anului 2010, s-a aflat că, prin asistența din partea Goldman Sachs, JPMorgan Chase și a multor alte bănci, s-au creat produse financiare care permiteau guvernelor Greciei, Italiei și ale altor țări europene să-și ascundă datoriile. Zeci de acorduri similare s-au realizat în toată Europa, prin intermediul acestora, băncile furnizau bani în avans în schimbul unor plăți viitoare de către guvernele implicate. La rândul lor, riscurile financiare ale țărilor implicate erau ținute în afara registrelor. Conform Der Spiegel, creditele acordate guvernelor europene erau deghizate în „schimburi” și în acest mod nu mai erau înregistrate ca datorii.” Cum Eurostat ignora la acea vreme statisticile legate de produse financiare derivate, un dealer german de astfel de produse, comentase pentru Der Spiegel că „regulile de la Maastricht pot fi ocolite pe căi relativ legale prin schimburi” și că „în anii anteriori, Italia folosise un truc asemănător pentru a-și masca datoria reală, cu ajutorul unei alte bănci americane.”
„Aceste condiții au permis guvernului grec să cheltuiască mult peste cât își permitea, în același timp îndeplinind țintele de deficit bugetar ale UE. În luna mai anul 2010, guvernul grec a revizuit din nou deficitul, estimându-l la 13,6%, al doilea din lume în raport cu PIB-ul, Islanda fiind pe primul loc cu 15,7% și Regatul Unit pe al treilea cu 12,6%. În ce privește datoria publică, previziunile erau că ar putea ajunge la 120% din PIB în anul 2010.”
„Prin urmare, a avut loc o criză de încredere internațională în capacitatea Greciei de a-și plăti datoria suverană. Pentru a evita încetarea de plăți, în mai anul 2010, celelalte țări ale zonei Euro, împreună cu FMI, au oferit un pachet de salvare, ce implica acordarea unui credit de 45 de miliarde de euro imediat, împreună cu alte credite însumând 110 miliarde de euro. Pentru a asigura finanțarea, Grecia era obligată să adopte măsuri dure de austeritate, pentru a-și aduce deficitul sub control.”
Dupa instaurarea crizei economice PIB al Greciei a cunoscut o evolutie negativa astfel ca această tară se confruntă si în momentul actual cu grave probleme economice. De la 241,99 miliarde de euro cât înregistra în anul 2008, PIB a ajuns sa scadă cu aroximativ 27,25% pană în anul 2015 ( vezi Graficul 4.1).
Graficul 4.1 Evolutia PIB în Grecia (u.m. miliarde euro)
Sursa: http://www.tradingeconomics.com
Datoria publică a continuat să crească înregistrând cea mai mare datorie ca pondere în PIB din Uniunea Europeană. De la un deficit bugetar de 126,7% cât înregistra la momentul declansării crizei economice s-a ajuns la o valoare de 180,1% din PIB în anul 2014, iar în anul urmator a avut o usoara scadere a deficitului de numai 3,2% (vezi graficul 4.1). Datoria publică a PIB în Grecia, este în medie de 95,02 % din anul 1980 până în 2015, atingând un maxim în acest timp de 180.10% în 2014 și un record minim de 22,60% în anul 1980.
Principala cauza a creșterii datoriei publice o reprezintă împrumuturile contractate pentru a-si achita datoriile si evitarea intrării în incapacitate de plată.
Graficul 4.2 Evolutia datoriei publice raportate la PIB u.m. (%)
Sursa: http://www.tradingeconomics.com
Grecia este pentru moment cel mai prost exemplu dintr-o serie de țări care au trăit ani întregi la umbra Euro și care au cheltuit mai mult decât le ținea punga. La aceasta se adaugă si manipularea statisticii grecești.
În anul 2015 criza din Grecia pare sa fi fost mai putin severa decat era de asteptat. . Consumul rezilient, recapitalizarea cu succes a băncilor, punerea în aplicare constantă a reformelor structurale în cadrul noului program ESM și progresele înregistrate cu privatizarea ar trebui să sprijine relansarea încrederii și aduce o creștere pozitivă și rezultatele fiscale mai puternice de a doua jumătate a anului. In primele trei trimestre ale anului 2015, economia Greciei s-au dovedit rezistentă în ciuda introducerii de vacanțe bancare de urgență, controalelor de capital și un grad sporit de incertitudine cu privire la negocierile prelungite al programului de ajutor financiar.
PIB-ul real este de așteptat să se contracte cu 0,7% în 2016, pe fondul reportul negativ din 2015. În a doua jumătate a anului 2016, activitatea economică este setată pentru consolidarea de redobândire a încrederii, reducerea controalelor de capital, precum și respectarea condițiilor impuse de noul program de asistență MES. De asemenea, investițiile ar trebui să beneficieze de recapitalizarea cu succes a băncilor și relansarea privatizărilor. Punerea în aplicare constantă a reformelor structurale ar trebui să consolideze treptat fundamentele economice, investițiile și alte componente ale cererii agregate, ceea ce conduce la o proiecție de 2,7% pentru creșterea PIB real pentru 2017.
Deficitul de cont curent al Greciei este posibil să fi scăzut în 2015 în ansamblu, parțial din cauza contracției bruscă a importurilor. Rata șomajului din Grecia a scăzut ușor până la 24,2 la sută în luna februarie 2016, comparativ cu 24,4 la sută în luna precedentă. Numărul șomerilor a ajuns la 1,16 milioane de persoane în timp ce ocuparea forței de muncă a crescut la 3 630 000. Un an mai devreme, rata șomajului a fost înregistrată la 25,8 la sută (vezi Graficul 4.3). În Grecia rata șomajului este în medie 15,22 la sută din 1998 până în 2016, atingând un maxim tot timpul de 27,92 la sută în iulie 2013 și un nivel record de 7,30 la sută în luna mai a anului 2008.
Graficul 4.3 Rata șomajului în Grecia u.m.(%)
Sursa: http://www.tradingeconomics.com
Inflația s-a dovedit negativă în 2015, (vezi Graficul 4.4), deoarece impactul prețurilor mai mici la petrol și a cererii slabe au compensat creșterea ratei TVA-ului pentru mai multe articole. Prețurile de consum în Grecia au scăzut cu 1,3 la sută, de la an la an. Rata inflației în Grecia, este în medie 8,74 la sută din 1960 până în 2016, atingând un maxim tot timpul de 33,70 la sută în luna ianuarie 1974 și un nivel record de -2.90 la sută în luna noiembrie a anului 2013.Cu toate acestea, prețurile de consum sunt de așteptat să crească începând din 2016, în conformitate cu redresarea economică proiectată.
Graficul 4.4 Evoluția inflației în Grecia
Sursa: http://www.tradingeconomics.com
Se așteaptă ca măsurile de politică fiscală convenite cu autoritățile în al treilea trimestru al anului 2015, ca parte a programului de ajustare pentru a oferi economii de până la 2% din PIB, în 2017, are ca rezultat un deficit primar conform definiției programului aproape de obiectivul de -0.25% din PIB în 2015.
Se presupune că „factorii One-off” legate de recapitalizarea sectorului bancar finalizat la sfârșitul anului 2015 să deterioreze echilibrul fiscal cu 3,3 puncte procentuale. din PIB, împingând deficitul global la 7,6% din PIB în 2015.
Bugetul 2016 prevede economii suplimentare de 1,1% din PIB, de la reforme structurale în taxa sistemului de pensii și a veniturilor, precum și printr-o raționalizare a cheltuielilor care încă trebuie să fie specificate și puse în aplicare. Cu toate acestea, vor fi necesare măsuri suplimentare în 2016 și 2017, în scopul de a atinge obiectivele excedentare primare ale programului de 0,5% din PIB în 2016 și 1,75% din PIB în 2017. Ca parte a primei revizuiri a programului MES, guvernul elen are sa angajat să legifereze pentru a se asigura că obiectivele surplus primar pe tot parcursul programului sunt îndeplinite. Pe baza obiectivelor de echilibru primar, deficitul global va scădea la 3,4% din PIB în 2016 și 2,1% din PIB în 2017. Raportul datoriei publice în PIB este de așteptat să crească în 2016, la 185,0%, înainte de a scădea în 2017 până la aproximativ 182%.
Conform previziunilor macroeconomice publicate de Comisia Europeană se pare că Grecia tinde la o creștere economică foarte lentă în anul 2016, însă nivelul datoriei publice va crește cu 5,9%, de la 176,9% cât înregistra în 2015. Se prevede o imbunătățire a situatiei economice în anul viitor când se asteaptă o creștere a PIB cu 2,7%, datoria publică va fii în scădere și se va diminua rata șomajului la 23,6%. Prognozele arată că începutul anului 2017 va fi o perioadă mai bună pentru Grecia din punct de vedere economic, (vezi Tabelul 4.1),iar în viitor va putea ieși din acest impas economic.
Tabelul 4.1 Previziunea economică a Greciei
Sursa: http://ec.europa.eu/economy_finance/eu/countries/greece_en.htm
4.2 Criza economică din Irlanda
„Irlanda a adoptat moneda euro în anul 2002 împreună cu 11 alte state membre ale Uniunii Europene. Țara se bazează foarte mult pe investițiile străine directe și a atras mai multe corporații multinaționale datorită forței de muncă bine educate și datorită impozitului pe profit redus. Irlanda se clasează pe locul al optulea în clasamentul celor mai libere economii din lume, conform Indicelui Libertății Economice pe 2016.”
„Irlanda a intrat oficial în recesiune în 2008 după mai multe luni consecutive de contracție economică.” Produsul Național Brut s-a redus cu 11,3% numai în anul 2009, reprezetând cea mai mare scădere anuală a produsului național brut.
„Ieșirea din criză a avut loc în anul 2010, susținută de o creștere puternică a exporturilor. Datorită unei creșteri mari a costurilor creditelor și recapitalizărilor băncilor, Irlanda a acceptat un program de asistență, valorând 85 de miliarde de euro, din partea Uniunii Europene, FMI și credite bilaterale de la Regatul Unit, Suedia și Danemarca. După trei ani de scădere economică, economia a crescut în anul 2011 cu 0,7% și în anul 2012 cu 0,9%. Rata șomajului se ridica la 14,7% în anul 2012, iar între imigranții recenți, la 18,5%. În martie anul 2016, rata șomajului a fost raportată de Biroul Central de Statistică ca fiind 8,6%, în scădere de la un maxim de 15,1% atins în februarie 2012.”
„Din 2011 până la sfârșitul anului 2013, UE și FMI a oferit asistență financiară pentru Irlanda. În decembrie 2013 Irlanda finalizat cu succes programul de asistență financiară din partea UE-FMI, cu marea majoritate a condițiilor de politică în cadrul programului și încrederea în mod substanțial întâlnit investitorilor restaurat pentru suveran și băncile.Irlanda este acum supusă supravegherii ulterioare aplicării programului (PPS) până la cel puțin 75% din asistența financiară primită a fost rambursată.”
Programul de ajustare Economică pentru Irlanda a fost convenit în mod oficial în decembrie 2010. Acesta a inclus un pachet de finanțare în comun de 85 de miliarde € pentru perioada 2010-2013.
„Acest lucru a fost bazat pe contribuții de la MESF (22,5 miliarde euro), EFSF (17,7 miliarde euro), contribuții bilaterale din Regatul Unit (3,8 miliarde €), Suedia (0,6 miliarde €) și Danemarca (0,4 miliarde €), precum și fonduri alocate de FMI (22,5 miliarde €). Mai mult decât atât, a existat o contribuție irlandeză prin buffer-ul de numerar trezorerie și investiții ale fondurilor naționale de rezervă pentru pensii.”
Obiective:
Consolidarea imediată și revizia cuprinzătoare a sectorului bancar;
ajustare fiscală ambițioasă pentru a restabili viabilitatea fiscală, corectarea deficitului excesiv până în 2015;
Reformele de stimulare a creșterii, în special pe piața forței de muncă, pentru a permite o revenire la o creștere robustă și durabilă.
Finanțare:
Total de 85 de miliarde de euro din program au fost finanțate după cum urmează:
67500000000 € sprijin extern, 22,5 miliarde € pentru fiecare dintre
MESF (până la sfârșitul anului 2013: € 21.700.000.000 plătite) EFSF (până la sfârșitul anului 2013: 17.700.000.000 € plătit) + împrumuturi bilaterale din Regatul Unit, Danemarca și Suedia
FMI (până la sfârșitul anului 2013: DST 19.500.000.000 plătite)
17,5 miliarde € contribuție din partea Irlandei (Trezorerie și rezervă Fondul Național de Pensii)
Plăți ale programului au fost realizate pe parcursul a trei ani , pe bază trimestrială , dar urmând calendare separate de către MESF , FESF , FMI și creditorii bilaterale. Ultima MESF plata a avut loc în martie 2014.
Tabelul 4.2 Privire de ansamblu asupra plăților MESF împrumut către Irlanda
Sursa: http://ec.europa.eu/economy_finance/eu/countries/ireland_en.htm
Economia Irlandei a crescut cu 2,7 la sută pe trimestru, în cele trei luni, până în decembrie 2015, ca urmare a unei extinderi în sus revizuit 1,5 la sută în trimestrul anterior și să rămână mult peste un consens de piață de 0,9 la sută. Consumul personal și exporturile nete au fost principalii factori de creștere în timp ce investițiile de capital au crescut într-un ritm mai lent.
Pe partea de cheltuieli, consumul personal, cea mai mare componentă a cererii interne, a crescut cu 1 la suta dupa o crestere de 0,9 la suta in trimestrul 3; iar exporturile nete globale au crescut, deoarece creșterea exporturilor în cursul trimestrului de 3,4 la sută (+2,6% in trimestrul 3), a fost devansat de creșterea importurilor de 2,5 la suta (5,4% în trimestrul 3). Formarea de capital a crescut usor cu 2,9% de la o creștere de 4,8 la sută în trimestrul precedent. În schimb, cheltuielile guvernamentale au continuat să pună capat expansiunii fiind în scadere cu 1,4 la sută (-1,8% în trimestrul 3).
Pe latura de producție, a existat o creștere globală de 6,4 la sută în sectorul industrial, inclusiv clădiri și construcții în cazul în care s-a înregistrat o creștere de 1 la sută. Sectorul de alte servicii a crescut cu 1,1 la sută, iar administrația publică și apărarea a crescut cu 0,7 la sută. Între timp, sectorul de distribuție, transport, software și comunicații s-au redus cu 0,2 la sută ,iar agricultură, silvicultură și pescuitul a înregistrat o scădere trimestrială de 1,1 la sută.
De la an la an, economia a avansat cu 9,2 la sută, în comparație cu 7,2 la sută cât crescuse în perioada anterioară și atinge cea mai mare valoare din primul trimestru al anului 2001.
Luând în considerare pe deplin anul 2015, PIB-ul a crescut de 7,7 la sută, (vezi Graficul 4.5), formarea de capital a crescut puternic cu 28,2, consumul personal a crescut cu 3,5 la sută, în timp ce cheltuielile guvernamentale au prezentat o scădere ușoară față de aceeași perioadă (-0,8 la sută). Cererea internă totală a crescut cu 9,3 la sută în 2015, comparativ cu anul 2014. Exporturile nete globale pentru anul a fost schimbat putin. Pe partea de producție, valoarea adăugată a industriei a crescut cu 13,7 la sută, cu fabricarea înregistrând o creștere de 14,2 la sută și a construcțiilor înregistrând o creștere de 8,8 la sută. Sectorul de distribuție, transport, software și comunicații au crescut cu 8,7 la sută, în timp ce sectorul agricol a crescut cu 6,4 la sută, precum și alte servicii cu 4,3 la sută. Administrație publică și apărare a înregistrat un declin anual de 2,6 la sută.
Graficul 4.5 Evoluția PIB în Irlanda
Sursa: http://www.tradingeconomics.com
În Irlanda prețurile de consum au scăzut cu 0,1 la sută, de la an la an, în aprilie 2016, revenindu-și ușor de la o scădere de 0,3% în luna precedentă, la fel și costul de transport și de locuințe a scăzut într-un ritm mai lent, în timp ce prețurile de bunuri și servicii diverse și costul de cazare au crescut în continuare. Pe o bază lunară, prețurile de consum au crescut cu 0,2 la sută. Rata inflației în Irlanda, în medie 4,81 la sută din 1976 până în 2016, atingând un maxim tot timpul de 23,15 la sută în luna octombrie 1981 și un nivel record de -6.56 la sută în luna octombrie a anului 2009.
Graficul 4.6 Rata inflației în Irlanda
Sursa: http://www.tradingeconomics.com
De la an la an, prețurile de transport au scăzut cu 4,9 la sută (de la -5.9 la sută în martie) și costul de locuințe și utilități au scăzut cu 0,5 la sută (de la -1 la sută în luna precedentă). În schimb, costul de bunuri și servicii diverse a crescut cu 4,5 la sută, de la 4,3 la sută în martie, educația cu 3,8 la sută, la fel ca și în luna precedentă, restaurante și hoteluri cu 2 la sută, de la +1,7 la sută, iar băuturile alcoolice și tutunul cu 1,7 la suta de la 0,4 la sută, conducând la o inflație mai mare.
Pe o bază lunară, prețurile de consum au crescut cu 0,2 la sută, relaxarea de la o creștere de 0,4 la sută în luna precedentă. Cele mai semnificative schimbări lunare ale prețurilor au înregistrat creșteri în băuturile alcoolice și tutun (+0,9 la sută) și restaurante și hoteluri (+0,7 la sută). Între timp, au existat scăderi ale decorațiuni interioare, echipamente de uz casnic și întreținerea de rutină de uz casnic (-0,5 la suta) si comunicatii (-0,4 la sută).
Rata șomajului sezonieră ajustată a fost înregistrată la 7,8 la sută în luna mai 2016, (vezi Graficul 4.7), fiind în scadere de la 7,9 la sută în luna aprilie, și de la 9,6 la sută cu un an în urmă. Rata șomajului a scăzut pentru a șasea lună consecutiv, reflectând consolidarea redresării economice.Numărul de persoane fără loc de muncă a scăzut cu 1500 , cu 0,1% din 167,700 în perioda aprilie – mai. În comparație cu anul trecut, numărul persoanelor fără locur de muncă scăzuse cu 1,8 la sută.
Graficul 4.7 Rata șomajului în Irlanda
Sursa: http://www.tradingeconomics.com
Rata șomajului în rândul tinerilor a scăzut la 15% de la 5,3% în luna aprilie și cu 20,8% comparativ cu un an în urmă. Au existat 27.900 de persoane fără loc de muncă cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani.
Potrivit previziunilor economice publicate de Comisia Europeană, Irlanda va avea o situatie economică bună din punct de vedere al indicatorilor prezentati in tabelul de mai jos, (vezi Tabelul 4.3). În anul 2016 se prevede o creștere a PIB cu 4,9%, somajul ca ajunge la nivelul de 8,2% față de 9,4 cât a înregistrat în anul 2015, iar datoria publică va scădea și ea la 89,1%. Aceste tendințe de creștere economică se asteaptă și în anul 2017, când datoria publică va ajunge la un nivel mai mic de 86,6% față de anul precedent, somajul se va diminua, iar PIB va crește cu 3,7%.
Irlanda a devenit astfel prima tara din zona euro care revine complet pe pietele de finantare dupa ce a beneficiat de asistenta internationala. Nu numai că a înregistrat progrese enorme pentru refacerea stabilității economice și financiare, dar a reușit de asemenea să relanseze creșterea economică.
Tabelul 4.3 Previziunea economică a Irlandei
Sursa: http://ec.europa.eu/economy_finance/eu/countries/ireland_en.htm
4.3 Concluzii
La prima vedere, povestile celor două tări sunt destul de asemanatoare, însa realitatea diferă. Pe fondul crizei care a zdruncinat lumea încă anul 2008, Irlanda este a doua tara membră a Zonei euro care solicită sprijinul comun al Comisiei Europene si FMI pentru a-și salva finantele aflate în pericol, dupa ce Grecia facut acelasi lucru.
„Dupa o puternică crestere în anii 2000, majorându-se galopant salariile cu aproximativ 6% pe an, mult peste media din zona euro, aceste tari au avut o proastă gestionare a banilor. Excesul le-a facut să necesite sute de miliarde de euro ca să recupereze decalajul. Ambele episoade, pentru Europa, au aceeasi semnificatie și anume, nevoia de o mai buna monitorizare și de o pedeapsa mult mai aspra.”
Povestile celor doua țări sunt destul de diferite, fiind foarte indepartate, nu doar din punct de vedere geografic. Înainte de criza, Irlanda a avut un excedent bugetar în anul 2006 de 3% din PIB și o datorie publică de 25% din PIB, în timp ce Grecia nu a avut o situatie prea echilibrata, în 2006 cel mai bun deficit a fost de 4%,iar datoria publica ajungea la 100% din PIB.
„Evenimentele din ultimul timp au reflectat aceste diferențe. Mai exact, este vorba de trei diferențe majore. În timp ce Grecia se confrunta cu o criză a datoriilor publice, Irlanda s-a lovit de o criză a datoriilor private. Daca guvernul din Atena este responsabil pentru cheltuielile nemăsurate si pentru ascunderea adevarului, în Dublin, băncile sunt cele care sunt vinovate pentru cresterea datoriei private.” Aflat în fata unei situații fără precedent, guvernul irlandez s-a văzut nevoit să naționalizeze institutiile cu probleme.
Cea de-a doua diferenta o reprezintă comportamentul. În timp ce Grecia, disperată, a apel la europeni, pentru ca nu mai existau fonduri și nu avea de unde să ramburseze banii împrumutati, Irlanda a fost fortata mai degraba de UE să accepte ajutor, fiind prea mandra ca să-si recunoască de la început problemele.
A treia deosebire dintre Irlanda și Grecia este una și mai mare. În timp ce Grecia era codașa, Irlanda ii era favorită UE. Greciei i-a fost permisă păstrarea democrației în Uniunea Europeana, apoi a adoptat euro în pofida faptului că nu era pregatită, numai pentru că parea o țara prea mica pentru a pune în pericol zona euro.
Irlanda a reprezentat o situație aparte deoarece această țară părea un model al Uniunii Europene. Statul a avut un avantaj reprezentat de subventiile platite de Uniune pentru a crea un boom economic. La sfarsitul anului 2006, cand se zăreau ceva probleme, guvernul a aplicat solutii ca la carte evidențiate prin reducerea impozitelor si a cheltuielilor guvernamentale pentru a crea un echilibru economic, înainte ca Bruxelles-ul să tragă alarma.
Dupa criza irlandeza, Europa va trebui sa revizuiasca în intregime criteriile de evaluare pentru o politica economica mai buna și să înteleaga că, în cazul în care datoria publică poate ajunge la sume exorbitante, delirul din zona privată poate merge chiar mai departe.
CONCLUZII FINALE
În lipsa unor măsuri de reformă destinate să mărească atractivitatea mediului de afaceri și să susțină flexibilitate pieței muncii, țările Uniunii Europene se vor învârti în cercul defectuos al intervenționismului și tensiunilor financiare pe care acesta le implică.
Stabilitatea legislativă, atenuarea birocrației și a gradului de reglementare vor ușura reușita unor impulsuri autentice bazate pe reducerea poverii fiscale. Soluțiile succesului constau în creșterea libertății economice în prejudiciul centralismului.
Criza economică care s-a răspândit în SUA, Europa și Japonia, se evidențiază a fi mult mai gravă decât căderea economică din anii 1981-1982. Guvernul Statelor Unite și unele guverne din Europa au naționalizat părți ale sectoarelor lor financiare, într-o măsură care contrazice bazele capitalismului modern, încercând să refacă stabilitatea. „Întreaga lume pare astăzi că își schimbă cursul, îndreptându-se către o perioadă în care rolul statului va fi mai mare, iar cel al sectorului privat va fi mai mic. Aceasta va fi probabil cea mai dramatică consecință a crizei actuale.”
Deși în ultimii ani au avut loc nenumărate încercări de rezolvare a problemei referitoare la crizele economice, de restabilire a ritmului de creștere, recesiunea a cuprins multe state, efectele crizei s-a resimțit diferit în fiecare țară, în funcție de particularitățile fiecăreia.
Lipsa de lichidități și îndatorarea excesivă au adus multe bănci în faliment. Sectorul imobiliar și sectorul de servicii financiare au fost cele mai afectatate de șomaj și concedieri.
Criza financiară a avut un impact generalizat asupra economiei reale a UE, iar acest lucru a condus la rândul său la efecte negative asupra cărților de credit, evaluarea activelor și a ofertei de credite.
Unele țări din UE au fost mai vulnerabile decât altele, reflectâd printre altele, diferențe între pozițiile de cont curent sau expunerea la bule imobiliare. Nu numai activitatea economică a fost afectată de criză, ci și potențialul de ieșire (nivelul producției în conformitate cu utilizarea deplină a factorilor de producție disponibili: forța de muncă, capital și tehnologie), iar acest lucru are implicații majore pentru perspectiva creșterii pe termen lung și a situației fiscale.
Confruntate cu cea mai gravă criză survenită pe parcursul unei generații, guvernele și instituțiile UE au colaborat pentru a face față provocării imediate reprezentate de criza datoriilor suverane (imposibilitatea Irlandei, Greciei și a Portugaliei de a accesa piețele obligațiunilor) și pentru a institui măsuri de prevenire a unor crize asemănătoare.
Criza economică a arătat că este nevoie de o altfel de abordare privind reglementarea serviciilor financiare,dar și de o monitorizare mai îndeaproape a evoluțiilor de pe piața financiară. În acest fel, s-au creat instrumente noi de supraveghere pentru a oferi siguranța că țările din zona euro, adoptă politici economice capabile să asigure competitivitatea și să promoveze creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Grecia este singura țară care încă luptă din răsputeri pentru a ieși din criză. Programul de reformă al Greciei, ambițios și implementat în avans, se află pe drumul cel bun pentru a facilita revenirea la stabilitatea macroeconomică și financiară, și la o creștere mai puternică și mai echilibrată pe termen mediu. Implementarea lui hotărâtă ar trebui să întărească credibilitatea și încrederea atât a cetățenilor cât și a investitorilor.Criza datoriilor suverane în general, și cazul Greciei în special, au dezvăluit slăbiciuni sistemice în guvernanța economică a Uniunii Europene.
Propunerile ambițioase ale Comisiei Europene pentru a întări guvernanța economică vor spori supravegherea fiscală preventivă, vor crea un cadru pentru combaterea dezechilibrelor macroeconomice aflate în stadiu incipient și, ca o ultimă soluție în cazul eșuării măsurilor preventive, vor crea un mecanism robust de soluționare a crizelor.
Criza din Grecia nu a reprezentat doar un punct de cotitură în dezvoltarea economică a țării, ci a oferit și un stimul necesar combaterii punctelor slabe structurale ale guvernanței economice a UE și a zonei euro.
BIBLIOGRAFIE
Jean-Paul FAUGÈRE , Moneda și politica monetară, Editura Institutul European, Iași, 2000 pg. 57.
Michelle CINI (ed.), European Union Politics. 2nd edition, Oxford University Press, New York 2007, pg. 323.
Michelle CINI, (editor), European Union Politics. 2nd edition., Oxford University Press, New York 2007, pg. 322
Simitis, Costa; Stournaras, Yannis (26 aprilie 2012). „Greece did not Cause the Euro Crisis”. Londra, Regatul Unit: Guardian.
„2016 IEF (XLS) table download”. Heritage Foundation.
„Annual Competitiveness Report 2008, Volume One: Benchmarking Ireland's Performance
„CSO – Central Statistics Office Ireland”. Central Statistics Office Ireland. 9 noiembrie 2004.
„ESRI – Irish Economy”. Esri.ie.
„Greece”. Economic Surveys. 12. OECD. 1 septembrie 2005. p. 47.
„The revision of the Greek government deficit & debt figures” (PDF). EU: Eurostat. 22 noiembrie 2004.
http://documents.tips/documents/criza-financiara-internationala-si-pietele-de-capital.html
http://documents.tips/documents/sistemul-monetar-european-si-perspectivele-pietelor-re-europene.html
http://graduo.ro/referate/finante/rezervele-minime-obligatorii-449441
http://store.ectap.ro/articole/547_ro.pdf Criza economică și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme? Paradigme, cauze, efecte și soluții adoptate
http://store.ectap.ro/articole/829_ro.pdf Reflecții asupra crizei economice în Uniunea Europeană: soluții eșuate
http://store.ectap.ro/articole/829_ro.pdf Reflecții asupra crizei economice în Uniunea Europeană: soluții eșuate
ec.europa.eu/economy_finance/explained/the…and…spread/index_ro.htm
www.academia.edu/10176761/Criza_economica_in_Romania
www.ase.ro/upcpr/profesori/756/PMTB_cig.pd
www.bnr.ro/files/d/Noutati/Prezentari%20si%20interviuri/R20090226Guv.pdf
www.capital.ro/download?id=128812
www.europuls.ro/old/economie-sp-1176552630/politic…/428-grecia-uniune
www.gandeste.org/page/1228?wref=bif
www.ier.ro/sites/default/files/pdf/politica_monetara_brosura_nr.1_.pdf
www.ince.ro/Publicatii/Publicatii_online
www.Irishtimes.com.
www.wikipedia.org/wiki/Grecia
www.ziare.com › Business › Economie › criza
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Evolutiei Pietei Monetare ÎN Țările DIN Uniunea Europeana ÎN Perioada 2008 2015 (ID: 109294)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.