Analiza Evolutiei Industriei de Textile

La nivel mondial piața produselor textile și de confecții este o piață vastă și eterogenă, care acoperă o multitudine de produse, de la fibre și fire textile până la textile finite, tricotaje și confecțiile. Principalele caracteristici ale pieței mondiale a textilelor se caracterizează prin următoarele:

– sunt ramuri industriale care utilizează intensiv munca vie, în special în industria confecțiilor de îmbrăcăminte, costul forței de muncă influențând decisiv competitivitatea produselor;

– existența unei piețe saturate, puternic concurențiale în țările dezvoltate, iar coeficientul de elasticitate a cererii față de venit este redus;

– intensificarea procesului de globalizare a producției și comerțului, bazat pe diferențierea între nivelul costurilor de producție, inclusiv al salariilor în diverse țări;

– textilele și îmbrăcămintea au constituit timp de decenii singurele produse prelucrate al căror comerț a fost reglementat pe plan internațional prin sistemul cotelor de import.

In cadrul piaței mondiale a textilelor și confecțiilor se pot identifica, pe de o parte, grupul țărilor dezvoltate – deținătoare de tehnică de vârf și care migrat cu afacerea în țări slab dezvoltate și grupul țărilor în curs de dezvoltare, deținătoare de materii prime și de forță de muncă, ieftină și calificată. Din prima categorie fac parte: țările membre al UE, SUA, Canada, Japonia, etc. Din rândul țărilor în curs de dezvoltare se detașează, în ultima perioadă, cele din Asia de Sud-Est și America Latina. Ele dețin 60% din producția mondială de bumbac fibră și 40% din producția de fibre chimice și mână ieftină de lucru. Tot în această categorie, se pot include și țările est-europene și cele mediteraneene ale căror produse sunt de calitate și de eleganță medie. Din această categorie a țărilor în curs de dezvoltare, mai importante sunt: China, Thailanda, Indonezia, Coreea, India, Pakistan, Turcia, Mexic.

O caracteristică importantă a pieței mondiale a confecțiilor de îmbrăcăminte s-a concretizat a fi externalizarea producției, de către țările dezvoltate din punct de vedere economic, în țările în curs de dezvoltare. Fiecare firmă de marcă importantă din această industrie și-a externalizat producția spre țări cu mână de lucru ieftină, ceea ce înseamnă că au devenit un fel de “producători fără fabrici”. Astfel pentru piețele europene se găsesc producători în Europa de Est, Turcia și Africa de Nord, în timp ce pentru piețele Statelor Unite producția se întâlnește în multe cazuri în America Centrală.

Chiar dacă mâna de lucru ieftină se găsește peste tot în lume, în alegerea unui producător sunt implicați mai mulți factori. În țările fără o infrastructură adecvată, cu guverne instabile, cu acces deficitar la materialele de producție și lipsă de manageri calificați, costurile de producție cresc mult, în pofida muncii ieftine. Industria textilă și de îmbrăcăminte a fost și este în continuare o sursă importantă de venituri și de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană.

Ultimii ani au adus și pentru piața europeană de textile multe evenimente care au determinat schimbări rapide, ce au condus la restructurări și reorganizări în mai multe țări ale U.E. Sectorul textil și de îmbrăcăminte al Uniunii Europene se caracterizează prin următoarele aspecte:

– grad ridicat de concentrare regională a producției, care este situată, în special, în statele din sudul spațiului comunitar (Italia, Spania, Portugalia);

– accentul este pus pe avantaje competitive și concentrarea pe produse cu valoare adăugată mare, calitate, design, inovație și tehnologie;

– mulți producători europeni sunt lideri pe piața textilelor tehnice și nețesute;

– o parte importantă a producției din U.E. corespunde segmentelor de textile și îmbrăcăminte de un nivel mai înalt de calitate și de modă, industria U.E. fiind lider pe piața mondială, având astfel un avantaj comparativ;

– industria textilă și cea vestimentară este dominată de un mare număr de întreprinderi mici și mijlocii, care în marea lor majoritate sunt de tipul asociațiilor familiale și dispun în medie de 20 de persoane angajate;

– în condițiile globalizării și liberalizării, industria comunitară este expusă din ce în ce mai mult concurenței venite din partea unui număr important de țări terțe, în special din Asia, care beneficiază de costuri scăzute ale forței de muncă;

– pentru a face față concurenței sporite, s-a accelerat procesul de ajustare structurală a industriei comunitare de textile și de îmbrăcăminte, prin aplicarea noilor tehnologii ale informației și prin lansarea de noi produse, proces care a beneficiat, în ansamblu, de fondurile structurale ale UE, dar și de îmbunătățirea activității de subcontractare. Procesul de ajustare structurală a fost însoțit însă de stagnarea și chiar de diminuarea producției și pierderea unui mare număr de locuri de muncă (900 mii locuri de muncă în intervalul 1990-2011);

– industria comunitară de textile și confecții utilizează pe scară largă lohn-ul, multe companii din UE transferând operațiunile de muncă intensivă și care includ o valoare adăugată mai mică, în special în țările din Europa Centrală și de Est și cele mediteraneene, unde costul forței de muncă este mult mai scăzut. În operațiunile de lohn, UE preferă aceste țări față de unele țări din Asia (precum Vietnam, China) deși au un nivel și mai redus de salarizare, datorită apropierii geografice și a standardelor mai ridicate în ceea ce privește calitatea;

– Uniunea Europeană se clasează pe primul loc în ierarhia mondială a importatorilor de textile și confecții și pe locul secund în ceea ce privește exportul, după China. Dacă s-ar lua în considerație și exporturile intracomunitare, țările membre ale UE ar ocupa primul loc în lume și în ceea ce privește exportul.

În acest context regional si global fabricanții din statele nou acceptate în marea familie europeană vor trebui să răspundă din ce în ce mai mult principiului „produce local pentru a vinde local”, astfel că o dată cu creșterea potențialului piețelor din est, acestea devin și consumatoare, nu numai producătoare. Simultan cu această situație, liberalizarea prețurilor de la 1 ianuarie 2005 și invazia de produse asiatice (mai ales din China) a generat o situație de concurență internațională exacerbată, cu care se confrunta mai ales țările din Europa de Est.

5.2. Prezentarea generala a industriei de textile din Romania

Industria textilă și cea a confecțiilor de îmbrăcăminte, cu o tradiție de peste 100 ani în România, s-a dezvoltat mai accentuat în perioada 1965 –1980 cu utilaje, instalații și tehnologii preponderent din țară. Structura de producție a anilor '70–'80 a fost astfel construită încât săsatisfacă nevoile pieței interne cu textile și îmbrăcăminte, iar surplusul de produse să se exporte preponderent în țările CAER și apoi în alte țări.

Începând cu anul 1990, cererea de produse textile și de îmbrăcăminte pe piața internă ascăzut vertiginos, piața CAER s-a destrămat, iar competitivitatea produselor textile de atunci erainferioară produselor similare din țările concurente.

Industria de confecții îmbrăcăminte din România dispune de resurse umane calificate, care acceptă costuri salariale reduse în absențaaltor alternative avantajoase pe piața forței de muncă din țara noastră. Scăderea cererii de produse textile și de îmbrăcăminte pe piața internă s-a datorat erodării puterii de cumpărare, iar scăderea producției s-a datorat declinului sectoarelor furnizoare de materii prime. Sectorul industrial al confecțiilor este unul dintre sectoarele dinamice ale economiei românești. Acest sector industrial a demonstrat ca este cel mai rentabil și cel mai viabil, dacă ne raportăm la industria ușoară în ansamblu și pentru întreaga perioadă 1990 până în prezent.

Referitor la locul și rolul industiei confecțiilor de îmbrăcăminte în cadrul economiei naționale, pot fi prezentate, pe scurt, câteva aspecte relevante:

• utilizează o importantă forță de muncă, în special feminină, cu un nivel superior de calificare(peste 250.000 salariați);

• contribuie la stabilitatea socială fiind reprezentată în majoritatea județelor țării;

• deține o pondere însemnată din exportul total al economiei naționale;

• contribuie cu sold pozitiv la balanța de comerț exterior a țării, asigurând astfel surse valutare pentru importurile proprii și disponibilități pentru alte necesități ale economiei;

• a prezentat și prezintă și în continuare atractivitate pentru investițiile de capital străin.

Importanța sectorului de textile – confecții de îmbrăcăminte pentru economia românească, la nivelul anului 2012, rezultă mai clar din analiza ponderilor pe care le-a realizat în indicatorii macroeconomici ai României:

– 1,6% din PIB;

– 6,5% din producția industrială a țării;

– 19,5% din exportul României;

– 4,4% din importul României;

– în cadrul acestor industrii funcționau peste 7200 de societăți comerciale.

– a angajat 15% din numărul total al salariaților din industrie.

In perioada 1989-2009 s-au înregistrat cele mai spectaculoase evolutii în domeniul industriei confecțiilor și anume creșterea considerabilă a ponderii în totalul grupe de la 28% cât reprezenta în 1989 la 62,5% în ianuarie 2009. In același timp grupa de textile (fire, țesături, tricotaje) s-a confruntat cu cea mai drastică scădere din istorie, respectiv reducerea ponderii de la 52% în 1989 la 15,2% în ianuarie 2009. Aceasta a fost posibilă ca urmare a importului masiv de produse din Turcia și China în culori și modele diferite de cele produse în România care au atras pe consumatorul român dornic de noutate și de prețuri accesibile. Cu timpul acesta si-a dat seama de calitatea inferioară a produselor comparativ cu cele românești și de pe piața vest europeană și treptat a renunțat la cumpărarea lor. De altfel, producția și comerțul cu articole textile a fost, de-a lungul timpului, un important factor de dezvoltare economică în întreaga lume.

Evolutia spectaculoasă din trecut a grupei de confecții-îmbrăcăminte se explică așadar nu prin competitivitatea brandurilor de țară ci prin aplicarea sistemului “lohn”. Dar sub acesta situație “aparent înfloritoare” realitatea a arătat că de fapt firmele producătoare sunt “subcontractori” ai unei firme străine, după ale căror colecții lucrează iar firma nu are identitate proprie. Astfel la nivel internațional România nu există, deși produsele românești sunt întâlnite în aproape toate țările europene. Firmele din UE ne-au preferat deoarece costurile sunt foarte mici din cauza forței de muncă ieftină. Sistemul lohn a falimentat și industria textilă primară care nu mai are piață de desfacere.

Integrarea în Uniunea Europeana a însemnat pentru România si asumarea anumitor riscuri și dezavantaje, ale căror efecte economice și sociale sunt greu de cuantificat și care vor acționa puternic asupra firmelor de profil cu competitivitate scăzută față de cea a țărilor comunitare.

Câteva exemple în acest sens sunt:

– liberalizarea comerțului a însemnat pierderea unor cantități însemnate de materii prime de bază, care au fost și sunt exportate (exemplu lână);

– eforturi financiare mari în vederea obținerii Certificatului implementării “Calității totale” de către societățile comerciale producătoare de bunuri destinate exportului;

– alinierea treptată la standardele UE privind protecția mediului va afecta unele societăți

comerciale care vor fi nevoite să investească sume mari în această direcție pentru a-și continua activitatea.

Principalele avantaje competitive ale industriei confecții de îmbrăcăminte si textile din Romania sunt:

– Traditia îndelungata a ramurii economice ca furnizor de produse specifice pe piete externe;

– Forta de munca calificata, optenabilă la preturi competitive;

– Retea natională de pregătire profesionala importanta;

– Costuri reduse pentru crearea unui loc de munca;

– Capacităti de productie care pot fi modernizate cu un efort investitional redus, cu efecte imediate;

– Existenta unui mediu concurential real, datorita numărului mare de agenti economici de profil;

– Pozitia geografica favorabila fata de principalele piete de aprovizionare si desfacere.

La nivelul pietei interne sectorul producător de confectii se va confrunta probabil cu următoarele aspecte:

• Creșterea salariului minim pe economie va conduce la scăderea atractivității industriei ușoare pentru activitatea de procesare activa;

• Cresterea pretului la utilităti cu consecinte in activitatea tip lohn (energie electrica, gaze etc.)

• Perspective incerte privind dezvoltarea bazei de materii prime din agricultura (subventie pentru suprafete limitate de cultura, lipsa topitorii de in si cânepa).

După ce timp de 14 ani a avut cea mai mare pondere in structura exporturilor romanesti, industria de textile pielărie a intrat pe un trend descendent, care, conform reprezentantilor patronatului, se va accentua in următorii ani. In fiecare an, exporturile de textile pielărie înregistrau cresteri de 10-15%. Din 2005 nu s-a mai putut vorbi de o astfel de creștere a exporturilor, ci doar de o stagnare. Viitorul ne aduce o evolutie descrescătoare a exporturilor, de textile – pielărie. Este însă clar faptul că începând cu anul 2005 vorbim de un declin al acestei ramuri. Cu toate ca o parte din producătorii romani, in general firmele mari cu fortă financiară, consideră ca lohn-ul va mai sustine încă ani buni industria de profil din Romania, este tot mai clar ca viitorul acestei ramuri va presupune reorientarea către piata interna si lansarea brandurilor proprii. Recâstigarea pietei autohtone, care în prezent este acoperita în proportie de 85% de importuri, poate crea o contrapondere la regresul pietei externe, considera reprezentantii patronatului din domeniu.

Exporturile sub marca proprie trebuie sa crească in detrimentul lohn-ului. Desi s-au făcut progrese in acest sens, acestea nu sunt semnificative. Din păcate tendinta de a produce si vinde sub marca proprie la export si pe piata interna e destul de scăzuta. Firmele trebuiau de ani buni sa se reorienteze către productia sub marca proprie, pentru ca este nevoie de timp să te impui pe piată. De altfel, problema brandingului este una generala pentru Romania. Am pierdut mărcile proprii pe care le aveam iar acum ne chinuim să creăm altele noi si nu prea mai reusim.

Tranzitia de la economia centralizată la economia de piată a generat fără îndoială necesitatea restructurării sectoarelor industriale productive, proiectate în anii comunismului după niste criterii arbitrare, generatoare de ineficientă economică. Procesul de privatizare de după 1990 a transferat asupra patronatelor necesitatea elaborării unor strategii sectoriale de dezvoltare. Din păcate patronatele au fost mai mult interesate de recuperarea investitiilor pe termen scurt decât de creionarea unor strategii pe termen mediu si lung. Problema cercetării în domeniul textil a fost prin urmare ignorată ani de-a rândul. Noile sortimente produse de industria natională de textile si confectii apăreau pe piată mai mult datorită flerului patronului decât în urma unui studiu de piată.

Companiile europene de profil sunt, în multe domenii, lideri recunoscuți mondiali, care au cucerit această poziție prin aplicarea creativă și combinarea materialelor textile și a produselor chimice, prin selectarea abilă și combinarea materialelor și opțiunilor de procesare și prin crearea intensivă, de noi design-uri, stiluri sau funcționalități ale produsului. Majoritatea acestor tipuri de activități de inovare nu vor fi considerate cercetare, ci, mai degrabă, inovare non-tehnologică, în care companiile textile și cele de confecții investesc puternic.

În România:

– lipsa de strategie,

– numărul mare de companii producătoare,

– lipsa unor departamente de design în cadrul acestor companii au generat incapacitatea industriei de confectii de a concura eficient produsele importate.

La toate aceste neajunsuri se mai adaugă si tehnologia depăsită utilizată de multe companii din tara noastră datorită lipsei unor strategii investitionale competitive, fapt care a generat costuri de productie peste cele ale concurentei externe, în special a celei asiatice, si prin urmare imposibilitatea continuării activitătii acestor companii.

Se impune dezvoltarea unei viziuni pe termen lung, care să transforme industria textilă natională într-un jucător cheie competitiv la nivel global, dezvoltarea traseelor tehnologice strategice, identificarea lipsurilor tehnologice și a barierelor de comercializare, planificarea adecvată a resurselor umane, de capital și de cunoștințe, cu accent pus pe îmbunătățirea calității și menținerea în sector a resursei umane. Efectele generate sunt: număr semnificativ de locuri de muncă noi; valoare economică adăugată și sustenabilă.

Performanța companiilor din industria de textile este determinată într-o bună măsură și de contextul social, economic și politic existente în România, așa cum a fost prezentat și în structura lucrării.

Pentru început, am realizat o analiză asupra mediului extern, urmând ca această analiză să fie completată ulterior de un amplu studiu de caz asupra mai multor companii reprezentative din acest sector de activitate pentru a determina dacă acestea sunt performante în contextul prezentat și urmând a prezenta modalități de creștere a performanțelor manageriale în cadrul acestor companii.

Conform Forumului Economic Mondial situatia actuală a României se prezintă astfel: GCI (Global Competitiveness Index) calculat pentru anul 2011–2012 localizează România pe pozitia 77 din 142 de tări.

În anul 2011, comparativ cu 2010 indicele brut al producției industriale a înregistrat o scădere cu 1,5%. Scăderea indicelui brut a fost determinată de reducerea contribuției produselor textile cu 24,4% față de anul precedent. Numărul locurilor de muncă generate de activitățile de export a crescut, inclusiv în ramuri cu valoare adăugată mai ridicată. Asigurarea creșterii economice presupune în etapa actuală performanțe superioare înregistrate și în alte sectoare decât cel al exporturilor.

Prioritatea în momentul de față trebuie să fie reprezentată de creșterea investițiilor și implicit, atragerea de investiții străine directe. În acest mod se asigură continuarea restructurării și retehnologizării, ceea ce implică efecte durabile pentru creșterea viitoare a exporturilor. Dinamica accelerată de creștere a exportului de mărfuri și servicii, cât și a importului, a condus la majorarea gradului de deschidere externă a economiei. Cu toate acestea, ultimii doi ani au fost marcați de efectele crizei financiare mondiale resimțite din plin și asupra țării noastre. Prognozele sugerează faptul că 2012 va fi în continuare un an de recesiune economică mondială prin urmare si fluxurile comerciale vor avea de suferit.

S-a înregistrat o creștere cu 2,2% la valori exprimate în lei (o scădere cu 7,8% la valori exprimate în euro) în comparație cu aceeași perioadă a anului 2010 la exporturile de materiale textile și articole din România. La o analiză detaliată se constată că exporturile de articole de îmbrăcăminte și accesorii, altele decât tricotate sau croșetate, au reprezentat 58,6% din total secțiune și 6,4% din total exporturi. De asemenea, exporturile de îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte tricotate sau croșetate au avut o pondere de 20,4% în total secțiune și de 2,2% în total exporturi.

Cu toate că în perioada 1990-2000, industria de textile era conform statisticilor liderul incontestabil la nivel exporturilor și confecții, acum acest sector pare că suferă serios la capitolul competitivitate. Cauzele care au determinat evoluții mai puțin favorabile în ultimii ani sunt:

-creșterea salariilor – chiar dacă nu în mod semnificativ, față de alte state care lucrează în sistem lohn,

-liberalizarea la nivel mondial a comerțului cu astfel de produse.

După schimbarea regimului de guvernământ din 1989, industria textilă a cunoscut modificări majore determinate de noile condiții politico-economice și sociale. In noile condiții sectorul textile a prezentat puncte tari care i-au permis să se mențină și să se dezvolte în cadrul economiei naționale, printre care:

– sectorul privat a cunoscut o dezvoltare considerabilă datorată faptului că s-a adaptat mai ușor la nevoile și cerințele consumatorilor;

– sectorul de confecțiilor de îmbrăcăminte a cunoscut o dezvoltare puternică remarcată prin ponderea în totalul grupei de la 28% în decembrie 1989 la o pondere de 62,5% în ianuarie 2004;

– modernizările, retehnologizările, înființările de întreprinderi mici și mijlocii din acest sector necesită costuri relativ mici;

– sectorul prezintă o mare flexibilitate și un grad ridicat de adaptabilitate la schimbări și în special la cele ale modei;

– este un sector cu o industrie viabilă deoarece produsele în special cele de îmbrăcăminte și încălțăminte au asigurată desfacerea, ele fiind destinate satisfacerii necesităților populației și în aceeași măsură foarte mult solicitate la export.

– forța de muncă este bine instruită în domenii precum: confecționare textile/încălțăminte, filatură, țesătorie, tricotaje, finisare, design, tăbăcire, management etc.

Începând cu anul 1990, sectorul de textile și pielărie-încălțăminte a intrat în concurență cu producătorii externi, luând implicit contact cu concurența neloială prin confruntarea pe piață cu produse realizate în țări cu mari resurse de materii prime textile și susținute de politici și ajutoare de stat ca: China, Turcia, India, Thailanda, Pakistan etc.

Perioada 1989-2005 a înregistrat pentru domeniul industriei confecțiilor cele mai importante creșteri: evoluția considerabilă a ponderii în totalul grupe de la 28% cât reprezenta în 1989 la 62,5% în ianuarie 2005. Cu toate acestea, în aceeași perioadă grupa de textile (fire, țesături, tricotaje) a înregistrat cea mai drastică scădere din istorie, și anume reducerea de la 52% în 1989 la 15,2% în ianuarie 2004. Aceasta a reprezentat o consecință a importului masiv de produse din China și Turcia în culori și modele diferite de cele produse în România care au atras pe consumatorul român dornic de noutate și de prețuri accesibile. Cu timpul acesta si-a dat seama de calitatea inferioară a produselor comparativ cu cele românești și de pe piața vest europeană și treptat a renunțat la cumpărarea lor. De altfel producția și comerțul cu articole textile reprezintă un important factor de dezvoltare economică în întreaga lume.

Evolutia spectaculoasă din trecut a grupei de confecții-îmbrăcăminte se explică așadar nu prin competitivitatea brandurilor de țară ci prin aplicarea sistemului “lohn”. Dar sub acesta situație “aparent înfloritoare” realitatea a arătat că de fapt firmele producătoare sunt “subcontractori” ai unei firme străine, după ale căror colecții lucrează iar firma nu are identitate proprie. Astfel la nivel internațional România nu există, deși produsele românești sunt întâlnite în aproape toate țările europene. Firmele din UE ne-au preferat deoarece costurile sunt foarte mici din cauza forței de muncă ieftină. Sistemul lohn a falimentat și industria textilă primară care nu mai are piață de desfacere.

Principalele avantaje competitive ale industriei confecții de îmbrăcăminte si

textile din Romania sunt:

– Traditia îndelungata a ramurii economice ca furnizor de produse specifice pe piete externe;

– Forta de munca calificata, la preturi competitive;

– Costuri reduse pentru crearea unui loc de munca;

– Capacităti de productie care pot fi modernizate cu un efort investitional redus, cu efecte imediate;

– Existenta unui mediu concurential real, datorita numărului mare de agenti economici de profil;

– Pozitia geografica favorabila fata de principalele piete de aprovizionare si desfacere.

La nivelul pietei interne sectorul producător de confectii se va confrunta probabil cu următoarele aspecte:

• Creșterea salariului minim pe economie va conduce la scăderea atractivității industriei ușoare pentru activitatea de procesare activă;

• Cresterea pretului la utilităti cu consecinte in activitatea tip lohn (energie electrica, gaze etc.)

După ce timp de 14 ani a avut cea mai mare pondere in structura exporturilor romanesti, industria de textile pielărie a intrat pe un trend descendent, care, conform reprezentantilor patronatului, se va accentua in următorii ani. In fiecare an, exporturile de

textile pielărie înregistrau cresteri de 10-15%. Din 2005 nu s-a mai putut vorbi de o astfel de creștere a exporturilor, ci doar de o stagnare. Viitorul aduce o evolutie descrescătoare a exporturilor, de textile – pielărie. Este însă clar faptul că începând cu anul 2005 se poate vorbi de un declin al acestei ramuri. Cu toate ca o parte din producătorii romani, in general firmele mari cu fortă financiară, consideră ca lohn-ul va mai sustine încă ani buni industria de profil din Romania, este tot mai clar ca viitorul acestei ramuri va presupune reorientarea către piata interna si lansarea brandurilor proprii. Recâstigarea pietei autohtone, care în prezent este acoperita în proportie de 85% de importuri, poate crea o contrapondere la regresul pietei externe, considera reprezentantii patronatului din domeniu.

Exporturile sub marca proprie trebuie sa crească in detrimentul lohn-ului. Desi s-au făcut progrese in acest sens, acestea nu sunt semnificative. Din păcate tendinta de a produce si vinde sub marca proprie la export si pe piata interna e destul de scăzuta. Firmele trebuiau de ani buni sa se reorienteze către productia sub marca proprie, pentru ca este nevoie de timp să te impui pe piată. De altfel, problema brandingului este una generala pentru Romania. S-au pierdut mărcile proprii iar acum este necesar sǎ fie create altele noi.

Companiile europene de profil sunt, în multe domenii, lideri recunoscuți mondiali, care au cucerit această poziție prin aplicarea creativă și combinarea materialelor textile și a produselor chimice, prin selectarea abilă și combinarea materialelor și opțiunilor de procesare și prin crearea intensivă, de noi design-uri, stiluri sau funcționalități ale produsului.

Majoritatea acestor tipuri de activități de inovare nu vor fi considerate cercetare, ci, mai degrabă, inovare non-tehnologică, în care companiile textile și cele de confecții investesc puternic. În România din păcate lipsa de strategie, numărul mare de companii producătoare – multe cu putere financiară derizorie -, lipsa unor departamente de design în cadrul acestor companii au generat incapacitatea industriei de confectii de a concura eficient produsele importate.

La toate aceste neajunsuri se mai adaugă si tehnologia depăsită utilizată de multe companii din tara noastră datorită lipsei unor strategii investitionale competitive, fapt care a generat costuri de productie peste cele ale concurentei externe, în special a celei asiatice, si prin urmare imposibilitatea continuării activitătii acestor companii.

În concluzie în perioada următoare se impune dezvoltarea unei viziuni pe termen lung, care să transforme industria textilă natională într-un jucător cheie competitiv la nivel global, dezvoltarea traseelor tehnologice strategice, identificarea lipsurilor tehnologice și a barierelor de comercializare, planificarea adecvată a resurselor umane, de capital și de cunoștințe, cu accent pus pe îmbunătățirea calității și menținerea în sector a resursei umane. Efectele generate sunt: număr semnificativ de locuri de muncă noi; valoare economică adăugată și sustenabilă.

Domeniile principale de acțiune si de dezvoltare pentru companii trebuie să se axeze pe:

– Trecerea de la fibre, filamente si țesături de larg consum către produse specializate obținute prin procese flexibile high-tech;

– Stabilirea si extinderea textilelor ca materii prime in diverse ramuri industriale si noi domenii de aplicare – de exemplu în apărare;

– Reducerea producției de masa in textile si trecerea la produse logistice si distribuție personalizată, inteligentă;

– Orientarea producției către client;

– Analizarea posibilităților de înființare a clusterelor (aglomerări competitive) în domeniul industriei ușoare, în special în zonele cu forța de muncă excedentară, împreună cu consiliile județene și Agențiile de Dezvoltare Regională, asociațiile profesionale și patronale.

– Asigurarea în mai mare măsura a bazei de materii prime indigene prin alocarea de subvenții producătorilor agricoli pentru lucrările agricole, dotării cu utilaje specifice și societăților comerciale prelucrătoare a materiilor prime sezoniere din agricultură (in, cânepă, lână).

Se impune adaptarea noilor tehnologii, în așa măsură încât să poată fi aplicate la nivel industrial (niveluri de cost, viteză și încredere viabile industrial) plus informatizarea și controlul permanent al proceselor. Asemenea produse se vor baza pe cunoștințe înalte și vor avea ca țintă exactă procesul de utilizare finală, orientându-se pe segmente atractive de piață și piețe-nișă și scăpând astfel, de competiția acerbă a prețului la bunuri de larg consum. Cine va miza pe o concurență directă cu state precum China la capitolul costuri va pierde sigur.

Statul român trebuie să garanteze în acest context:

• Implementarea si certificarea sistemelor de management al calității si/sau a sistemelor de management de mediu;

• Dotarea si/sau modernizarea laboratoarelor de testare si etalonare existente, precum si acreditarea acestora, după caz;

• Asimilarea de tehnologii si produse noi pentru valorificarea rezultatelor cercetărilor obținute în cadrul programelor de cercetare – dezvoltare finanțate din fonduri publice si aplicarea invențiilor autorilor romani, protejate de către OSIM ;

• Organizarea si amenajarea in incinta agenților economici de expoziții si/sau standuri de prezentare si promovare a produselor industriale;

• Înregistrarea si protejarea pe piața externa a mărcilor, desenelor si modelelor industriale romanești.