Analiza Evolutiei Echilibrului Bugetar In Romania

CAPITOLUL I

SISTEMUL BUGETAR ȘI NOȚIUNEA DE ECHILIBRU BUGETAR

1.1.Conceptul de buget

Cuvântul “buget” are la origine cuvântul franțuzesc vechi “bouge” sau “bougette” care nu însemnă altceva decât săculeț sau pungă. În Anglia, cuvântul “budget” era utilizat pentru a descrie săculețul din piele în care, de regulă, erau aduse la Parlament documentele referitoare la veniturile și cheltuielile statului. Mai târziu, cuvântul a desemnat documentele conținute în acest săculeț.

Dicționarul explicativ al limbii române definește bugetul ca fiind “un bilanț al veniturilor și cheltuielilor unui stat, ale unei întreprinderi etc. pe o perioadă determinată” sau “totalitatea prevederilor de venituri și cheltuieli ale unei familii sau ale unei persoane pentru o anumită perioadă”.

Pregătit de către Guvern și adoptat de către Parlament, bugetul reprezintă actul cel mai important din viața publică, deoarece el este expresia financiară a programului de acțiune a statului pe o perioada de un an.

Bugetul poate fi abordat din mai multe puncte de vedere:

Din punct de vedere politic, bugetul reprezintă expresia opțiunilor Guvernului în domeniile sale de competență, determinate de factori precum doctrina politică a partidului de guvernământ, atitudinea opoziției, puterea revendicativă a diverselor grupuri de presiune, conjunctura economică, situația internatională.

Din punct de vedere formal, bugetul reprezintă documentul program în care statul înscrie anual mărimea și structura veniturilor și cheltuielilor din cadrul economiei publice.

Din punct de vedere juridic, bugetul este actul prin care se prevăd și se aprobă prin lege veniturile și cheltuielile anuale ale statului și ale altor entități de drept public.El prezintă următoarele trăsături:

caracterul de previziune, bugetul apare ca un tablou evaluativ și comparativ al veniturilor și cheltuielilor publice;

caracterul de autorizare, bugetul fiind actul prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă să perceapă anumite venituri publice și să le cheltuiască în acord cu prevederile legale;

caracterul anual, anul bugetar fiind considerat cel mai potrivit interval pentru a previziona și urmării execuția indicatorilor bugetari.

Din punct de vedere al conținutului economic, bugetul de stat reprezintă relații economice sub formă bănească ce iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut în legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului.

Se pot face următoarele precizări în legătura cu bugetul economic:

bugetul economic este un inventor al tuturor resurselor societății(atât publice cât și private) și al destinației acestora pentru anul expirat, urmat de previziuni pentru anul următor;

bugetul economic este conceput ca un ansamblu de conturi naționale care descriu pentru anul în curs și pentru anul următor previziunile cu privire la producția, repartiția și consumul produsului intern brut;

bugetul economic nu are puterea de lege, fiind doar un instrument cu ajutorul căruia Guvernul se informează asupra situației economico-financiare a țării;

informațiile pe care le poate oferi bugetul economiei naționale au un caracter relativ, deoarece ele sunt rezultatul extrapolării tendinței de evoluție a indicatorilor din perioada precedentă.

Procesul bugetar reprezintă mulțimea structurată a acțiunilor și măsurilor inițiate și derulate de instituțiile statale competente în scopul realizării politicii financiare promovate de autoritatea guvernamentală în domeniul bugetar.

Procesul bugetar are câteva caracteristici majore:

este decizional, deoarece are ca scop formularea, realizarea și controlul formării resurselor bugetare și al alocării lor (inclusiv decizia privind recunoașterea nevoilor și a cuantumului lor, a priorității, oportunității și stringenței acestora);

este democratic, fiind rezultat al exercitării atributelor statului de drept și al exercițiului puterii de stat pe seama opțiunilor liber exprimate prin vot de către cetățeni;

este preponderent politic, deoarece conținutul său se referă la politica financiară a cărei formulare reprezintă decizia politică a forțelor majoritare în parlament;

este tehnic în ceea ce privește formularea, execuția și controlul, deoarece, dincolo de opțiunile politice, trebuie respectate cerințele funcționării mecanismului economic și principiul raționalității;

este ciclic, deoarece se reia anual;

are larg impact public, deoarece sfera sa de cuprindere și efectele generate se regăsesc în macro și microeconomie, precum și în toate domeniile vieții social-economice.

În procesul bugetar sunt angrenate mai multe instituții: Parlamentul, Guvernul, Ministerul Finanțelor Publice, toate celelalte ministere, toate instituțiile bugetare, Trezoreria Statului, organele autortății locale, Curtea de Conturi.

Elaborarea proiectului de buget este etapa în care sunt angajate toate instituțiile publice de orice nivel în vederea propunerii de resurse financiare și de obiective pentru care să se prevadă cheltuieli din buget. Instituția specializată este Ministerul Finanțelor Publice. Pe baza unei activități prospective a acestuia și în colaborare cu alte organisme de specialitate sunt formulate, în principiu, nivelul și structura veniturilor.

Aprobarea bugetului se face de către Parlament, astfel încât bugetul să aibă caracter de lege. Acest lucru este important pentru instituirea obligativității contribuabililor de a vărsa veniturile pe care Guvernul contează în realizarea politicii sale, dar și pentru stabilirea dimensiunii efortului (cheltuielilor) care se fac pentru un anumit domeniu, proiect, obiectiv. Aprobarea bugetului este de fapt actul final dintr-o procedură destul de complexă, menită să asigure analiza atentă a deciziei bugetare și alegerea celei mai adecvate opțiuni privind constituirea și utilizarea resurselor bugetare.

Execuția bugetului înseamnă încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor potrivit legii bugetului, ca limită minimă în ceea ce privește veniturile și ca limită maximă în ceea ce privește cheltuielile.

Încheierea execuției bugetare este etapa următoare încasării veniturilor și efectuării cheltuielilor bugetare și se concretizează în întocmirea unor documente necesare finalizării exercițiului bugetar.

Controlul execuției bugetare este determinat atât de rațiuni de ordin financiar, Guvernul fiind interest de buna gestionare a fondurilor publice cât și de rațiuni de ordin politic, Parlamentul este interest ca guvernul să nu depășească limitele autorizației parlamentare ce i-a fost acordat.

Bugetul de stat trebuie să reflecte în mod real veniturile statului posibil de realizat și cheltuielile aferente perioadei la care se referă. El este construit ținând seama de unele principii, a căror importanță diferă de la o țară la alta, în funcție de gradul de dezvoltare a economiei, de implicarea statului în plan economico-social, de stadiul de democratizare, de tradițiile social-culturalee.Principiile care stau la baza elaborării și execuției bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale și bugetelor locale sunt:

Principiul universalității;

Principiul unității;

Principiul anualității;

Principiul echilibrului bugetar;

Principiul specializării;

Principiul publicității;

Principiul neafectării veniturilor bugetare.

1.2.Structura sistemului bugetar

Sistemul bugetar reprezintă ansamblul bugetelor întocmite într-o țară, relațiile de interdependență existente între componentele sale și acestea și mediul extern, precum și metodele, procedeele și instituțiile prin intermediul cărora se pun la dispoziția autorităților publice resursele financiare necesare realizării obiectivelor de dezvoltare economică și socială a țării.

Sistemul bugetar este diferit ca structură de la un stat la altul, depinzând de structura organizatorică a statului, respectiv stat unitar (România, Franța, Japonia, Italia, Olanda) sau stat federal (Germania, Statele Unite ale Americii, Canada, Elveția, Rusia). În cazul statelor de tip unitar, sistemul bugetar cuprinde un buget al administrației publice centrale și bugete locale ce corespund unităților administrativ-teritoriale. Structura sistemului bugetar este mai complexă în cadrul statelor federale, acesta cuprinzând bugetul federației, bugetele statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federației și bugetele locale.

În România resursele financiare publice se gestionează printr-un sistem unitar de bugete care formează bugetul general consolidat, ce cumulează la nivel național toate cheltuielile și veniturile publice.

Componentele sistemului bugetar sunt:

Bugetul de stat;

Bugetul asigurărilor sociale de stat;

Bugetul fondurilor speciale;

Bugetul trezoreriei statului;

Bugetele instituțiilor publice autonome;

Bugetele locale;

Bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele menționate;

Bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

Bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat;

Bugetele fondurilor externe nerambursabile.

Bugetul de stat, ca buget al administrației centrale de stat, este un document elaborat și administrat de Guvern și aprobat de Parlament, prin lege. Aceasta autorizează formarea veniturilor publice și repartizarea acestora pe destinații și pe ordonatori principali de credite, în concordanță cu obiectivele de dezvoltare economico-socială a țării și ale politicii financiare referitoare la anul pentru care este aprobat bugetul. Bugetul de stat cuprinde și Bugetul Senatului, al Camerei Deputaților, al Președinției României, Guvernului și al altor instituții care nu au organe ierarhic superioare și al altor instituții publice.

Bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmește distinct de bugetul de stat și se aprobă de Parlament prin lege separată, ceea ce înseamnă că veniturile cuprinse în acest buget nu pot fi utilizate pentru alte cheltuieli bugetare, decât cele pentru care sunt repartizate. Prin bugetul asigurărilor sociale de stat se autorizează formarea veniturilor pe baza contribuțiilor sociale și a altor vărsăminte prelevate de la persoane juridice și fizice și repartizarea acestora pe destinații.

Bugetele locale cuprind bugetele unităților administrativ-teritoriale care au personalitate juridică (comune, orașe, municipii, sectoare ale Municipiului București) și se elaborează în condiții de autonomie. Autonomia stimulează inițiativa locală în realizarea veniturilor și satisfacerea cerințelor sociale locale. În cazul în care veniturile proprii ale unităților administrativ-teritoriale, stabilite în conformitate cu legea, sunt devansate de cheltuieli, bugetele locale pot beneficia de transferuri de fonduri bănești de la bugetul de stat.

Bugetele fondurilor speciale se întocmesc în vederea finanțării anumitor obiective și acțiuni necesare într-o anumită perioadă de timp, pentru care se instituie prelevări obligatorii pe bază de legi speciale. Cele două bugete elaborate pentru fondurile speciale sunt: bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetul asigurărilor de șomaj.

Bugetul trezoreriei statului este documentul în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile trezoreriei privind activitatea desfășurată de aceasta în scopul îndeplinirii funcțiilor sale. Bugetul trezoreriei statului se aprobă anual prin hotărâre de Guvern.

Bugetele instituțiilor publice autonome includ veniturile și cheltuieli sau, după caz, numai cheltuielile anuale ale instituțiilor publice centrale care nu sunt subordonate nici unei alte entități publice.

Bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor special includ cheltuielile anuale ale instituțiilor publice ce funcționează doar pe baza resurselor primite de la bugetele amintite, în funcție de sistemul de finanțare sau cuprind veniturile și cheltuielile anuale ale instituțiilor publice ce primesc subvenții de la bugetele enumerate, în completarea fondurilor proprii. Aceste instituții se află în subordinea instituțiilor publice autonome.

Bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii sunt documentele în care sunt prevăzute și aprobate veniturile și cheltuielile instituțiilor publice aflate în subordinea instituțiilor publice autonome, ce funcționează doar pe baza veniturilor proprii ce provin din chirii, din organizarea de manifestări culturale și sportive, concursuri artistice, publicații, prestații editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activități proprii, prestări de servicii și altele.

Bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat, precum și bugetul fondurilor externe nerambursabile sunt prevăzute și aprobate ca anexă la legea bugetului de stat. Bugetele fondurilor externe au doar parte de cheltuieli deoarece este vorba de cheltuieli ce se autorizează a fi realizate din sume provenite fie din credite externe, fie din fonduri externe nerambursabile. Creditele externe nu reprezintă un venit bugetar.

1.3.Echilibrul bugetar

1.3.1.Noțiunea de echilibru bugetar

În teoria finanțelor clasice, cerința de bază a echilibrului bugetar o constituia acoperirea integrală a cheltuielilor din veniturile publice ale fiecărui an bugetar. Anualitatea și echilibrul bugetului erau indisolubil legate, având drept rezultat echilibrul anual al bugetului, considerat drept “principiul de aur al gestiunii bugetare”.Acest principiu a fost treptat abandonat, atât sub impulsul teoreticienilor, cât mai ales sub impactul economiei reale care nu asigură un randament fiscal suficient pentru acoperirea cheltuielilor publice anuale. Drept consecință multe țări au renunțat la aplicarea sa în practică, Guvernele elaborând și prezentând Parlamentului spre aprobare bugete deficitare.

Echilibrul bugetar se referă la întocmirea unor bugete balansate cât și la păstrarea echilibrului în perioada de execuție a bugetului. În unele țări, precum Germania, era interzisă elaborarea de bugete deficitare, veniturile și cheltuielile publice trebuind să fie echilibrate. Imposibilitatea respectării echilibrului bugetar a dat naștere unor practici precum întocmirea a două bugete, unul ordinar echilibrat și altul extraordinar, deficitar, echilibrat pe seama veniturilor din imprumuturi și emisiune bănească (Germania), asigurarea echilibrului prin operațiunea de „debugetizare” (Franța) sau elaborarea de bugete ciclice (Suedia). Progresiv, unele state au recurs la adoptarea de bugete deficitare, renunțând la aplicarea practică a principiului echilibrării bugetare.

În prezent, majoritatea tărilor lumii își construiește bugetele cu deficit, care variază ca pondere în produsul intern brut, în funcție de politicile bugetare pe care le aplică partidele politice aflate la guvernare în acea perioadă. Teoria potrivit căreia un deficit bugetar menținut în limite controlabile, care să nu depășească 3% din PIB, să nu fie acoperit prin emisiune suplimentară de monedă și să fie absolut folosit cu predilecție pentru finanțarea unor cheltuieli publice care duc la crearea unor potențiali factori productivi în societate, a fost îmbrățișată de tot mai multe state, printre care și România, care și-a construit bugetele de stat în acest fel începând cu anul 1990.

Echilibrul bugetului pe parcursul execuției se realizează atunci când lichiditățile provenite din încasarea veniturilor publice acoperă nevoile de plăți scadente.

Total încasări la momentul T =Total plăți exigibile la momentul T

Restabilirea echilibrului pe parcursul execuției este obligatorie, altfel nu s-ar mai putea efectua cheltuielile conform creditelor bugetare aprobate de Parlament (unele nu pot fi amânate: plata salariilor, plata pensiilor, plata burselor).

Mijloacele de restabilire a echilibrului sunt:

disponibilități bănești existente în contul trezoreriei statului;

împrumuturile pe termen scurt contractate prin emisiunea de titluri de stat, a căror valoare se încadrează în prevederile legale ca proporție în volumul bugetului annual;

împrumuturile pe termen scurt acordate de Banca Națională a României, rambursabile în cel mult șase luni, fără dobândă, fie din încasările cuvenite, fie pe seama unui împrumut de stat lansat prin titluri de credit pe piața capitalului de împrumut.

Echilibrul anual al bugetului presupune egalitatea dintre nivelul încasării veniturilor obligatorii ale statului (R) și nivelul cheltuielilor totale (C).

Putem avea una din următoarele situații:

R = C, pentru echilibru bugetar anual;

R C, pentru deficit bugetar anual;

R C, pentru excedent bugetar anual.

1.3.2.Teorii privind echilibrul bugetar

A.Teorii clasice privind echilibrarea bugetară

Teoreticienii finanțelor funcționale au propus renunțarea la echilibrarea anuală a bugetelor și trecerea la echilibrare bugetului la nivelul unui ciclu economic, prin întocmirea de bugete multianuale. Tehnica bugetelor ciclice are drept scop realizarea echilibrului dintre veniturile și cheltuielile publice nu la nivelul unui an bugetar, ci prin intermediul unui buget multianual, ținându-se seama de variațiile veniturilor publice în timpul diferitelor faze ale unui ciclu economic.

Bazându-se pe teoria economică conjucturală, economiștii care susțin caracterul funcțional al finanțelor, remarcă tendința de creștere a veniturilor fiscale și a veniturilor publice, în general, în perioadele de prosperitate economică. Creșterea veniturilor publice are drept suport creșterea rapidă a produsului intern brut. Invers, în perioadele de depresiune, restrângerea activității economice generează o reducere a veniturilor publice, punându-se sub semnul întrebării posibilitatea realizării echilibrului bugetar. În concepția adepților teoriei bugetelor ciclice, realizarea echilibrului la nivelul unui ciclu economic ar fi posibilă prin folosirea unor tehnici specifice, cum ar fi: constituirea unor fonduri de rezervă, a unor fonduri de egalizare și folosirea amortizării alternative a datoriei publice. Se propune, astfel, compensarea deficitelor bugetare înregistrate în perioadele de depresiune cu excedentele înregistrate în perioadele de expansiune a activității economice.

Asigurarea echilibrului ar fi posibilă prin folosirea uneia dintre următoarele tehnici:

constituirea unui fond de rezervă bugetară pe seama încasărilor din impozite obținute în perioadele de prosperitate ale ciclului economic, când se înregistrează creșterea producției, sporirea produsului intern brut și creșterea încasărilor din impozite. În aceste condiții, nu trebuie să se opteze pentru o degrevare fiscală, ci dimpotriva nivelul fiscalității rămâne nemodificat, ce în cazul unei baze de impozitare mai mari conduce la apariția unui excedent de venituri ce ar alimenta un fond de rezervă bugetară. Fondul de rezervă ar putea fi folosit pentru finanțarea deficitului bugetar în perioadele de depresiune. În practică, este dificil de evaluat incideța economică și financiară a fenomenelor specifice perioadelor de depresiune și cu atât mai mult nu poate fi precizat momentul declașării crizelor și nici durata sau intensitatea acestora.

tehnica fondului de egalizare are drept punct de pornire perioada de depresiune a ciclului economic și vizează restabilirea echilibrului bugetar la nivelul unui interval de timp îndelungat. În aceste condiții, guvernul finanțează deficitul înregistrat în anii de depresiune prin intermediul împrumuturilor publice de natura “creditelor de anticipație”, a căror rambursare va fi posibilă în perioadele de expansiune, când vor fi înregistrate excedente bugetare. Creșterea producției și a veniturilor în viitor ar genera sporirea impozitelor, iar în condițiile menținerii la același nivel sau ale reducerii cheltuielilor publice, excedentul bugetar astfel obținut ar permite constituirea fondului de egalizare. Dacă din punct de vedere teoretic, soluția pare posibilă, aplicarea ei practică este dificilă, dacă nu imposibilă, deoarece deficitul bugetar a devenit un fenomen cronic, iar excedente bugetare se înregistrează doar sporadic;

tehnica amortizării alternative se bazează pe gestionarea datoriei publice în condiții de ciclicitate a activității economice. În perioada de expansiune pot fi adoptate măsuri de majorare a impozitelor,iar resursele suplimentare obținute pot fi folosite pentru amortizarea accelerată a datoriei publice contarctata anterior,atunci când bugetul s-a încheiat cu deficit. Se procedează astfel, la conversiunea datorie publice și la rambursarea cu anticipație a împrumuturilor. În perioadele de regres, echilibrul s-ar realiza prin diminuarea cheltuielilor publice, prin sistarea plăților în contul datoriei publice ca urmare a rambursărilor efectuate anterior.Folosirea în practică a amortizării alternative a întâmpinat dificultăți, pentru onorarea serviciului datoriei publice numai în anii în care resursele bugetare permit acest lucru sau pentru conversiunea datoriei publice este necesar acordul creditorilor statului, ceea ce este greu de obținut, mai ales in cazul imprumuturilor de stat externe.

În concluzie, teoria bugetelor ciclice a consacrat o derogare de la principiul anualității bugetului îndeosebi în ceea ce privește autorizarea resurselor publice.Aceasta teorie nu este incompatibilă cu autorizarea anuală a cheltuielilor, obiectivul ei esențial fiind acela de a se realiza echilibrul bugetar într-un cadru multianual.Soluțiile de echilibrare bugetară pe perioadele de mai mulți ani ,oferite de adepții teoriei bugetelor ciclice, nu și-au găsit aplicabilitatea practică.

B. Accepțiunea modernă a echilibrului bugetar

Dispariția ciclului economic clasic a determinat abandonarea bugetelor ciclice, fiind conceput bugetul regulator,ca mijloc de asigurare a unei anumite creșteri economice.

În practica bugetară a unor țări,bugetul regulator a îmbrăcat forma unor fonduri de acțiune conjuncturală.Astfel de fonduri s-au constituit în Franța pe seama unor credite aprobate anual de Parlament ce constituie resurse la dispoziția Guvernului necesare creșterii cheltuielilor globale.În funcție de nevoile conjuncturale, se acționează asupra cererii publice de bunuri și servicii,utilizându-se resursele din fondul aprobat.

În perioada actuală, când se susțin atât neutralitatea finanțelor publice, cât și renunțarea la echilibrarea anuală a bugetului, politica bugetară este astfel concepută încât să realizeze o corelare între un ansamblul de indicatori macroeconomici și nivelul deficitului bugetar. Urmărirea sistematică a nivelului și a evoluției indicatorilor macroeconomici permite stabilirea unui diagnostic conjunctural și adopatrea unor măsuri bugetare în concordanță cu starea și evoluția economiei reale. Sistemul de indicatori de semnalizare include:

indicatori specifici nivelului și evoluției prețurilor, care permit măsurarea ecartului între evoluția prețurilor interne și externe și a diferențialului ratei inflației;

indicatori de comerț exterior, prin care să se măsoare gradul de acoperire a importurilor de către exporturi;

indicatori de utilizare a resurselor,urmărindu-se corectarea variațiilor sezoniere;

indicatori care reflectă nivelul și evoluția productivității muncii și a producției industriale;

indicatori privind structura pieței naționale, care să evidențieze aportul capitalului autohton și al celui străin la realizarea producției naționale;

indicatori ai creșterii economice sau indici ai produsului intern brut;

indicatori monetari și financiari diverși (evoluția ratei dobânzii, cursul de schimb, cursul bursier, masa monetară etc.)

Acești indicatori pun în evidență conjunctura economică la un moment dat și contribuie la adaptarea politicii bugetare în condițiile unui deficit suportabil.

C.Teoria convențională privind echilibrul bugetar

Teoria convențională a echilibrului bugetar este o modalitate de a analiza echilibrul bugetar, pornindu-se de la deficitul bugetar, în scopul evidențierii efectelor generate de către acestea asupra economiei, formării capitalului și produsului intern brut.

În cadrul acestei teorii, s-a considerat ca nivelul cheltuielilor publice nu este afectat de politica privind datoria guvernamentală, volumul acestora rămânând nemodificat, în timp ce impozitele și taxele înregistrează o scădere. Această reducere temporară a impozitelor și taxelor este urmată în viitor de o creștere a acestora, corespunzător valorii curente a datoriei.

D.Echivalența ricardiană

Echivalența ricardiană a fost fundamentată de economistul David Ricardo, în prezent considerându-se că aceasta este mult mai apropiată de viziunea lui Robert Barro.

Echivalența ricardiană este o teoremă a neutralității.Se presupune ca guvernul reduce impozitele fără ,însă, să reducă cheltuielile publice, fapt ce determină, conform analizei convenționale, reducerea economisirii naționale și a acumulării de capital, iar pe termen lung o restrângere a activității economice.Însă echivalența ricardiană susține ca această politică nu influențează consumul, acumularea de capital.

În esență, echivalența ricardiană îmbină două idei fundamentale: constrângerea deficitului bugetar și ipoteza venitului permanent. Constrângerea deficitului bugetar se referă la faptul că impozite mai mici în prezent implică impozite mai mari în viitor, în condițiile în care cheltuielile publice nu se modifică.Ipoteza venitului permanent vizează faptul că populația își bazează deciziile de consum pe venitul permanent, care depinde de valoarea prezentă a venitului rămas după achitarea impozitelor.

E.Noua teorie privind echilibrul bugetar

Jocul (Schema) Ponzi este noua abordare teoretică a echilibrului bugetar potrivit căreia corectarea deficitului bugetar se poate realiza de către stat prin reînnoirea la infinit a datoriei fără a majora impozitele, dacă ritmul de creștere economică este mai mare decât rata dobânzii la împrumuturile pentru finanțarea și refinanțarea datoriei publice.

Se presupune că Guvernul reduce impozitele dar fără să reducă cheltuielile publice, fapt ce determină, conform anlizei convenționale, reducerea economisirii naționale și a acumulării de capital, iar pe termen lung, o restrângere a activității economice. Însă , echivalența ricardiană susține că această politică nu influențează consumul și acumularea de capital.

Comportamentul ratelor dobânzii și a ratelor de creștere sugerează faptul că Guvernul poate, cu o probabilitate mare, să înregistreze deficit bugetar și să reînnoiască datoria. Folosind un model standard privind acumularea de capital se poate demonstra ca politica de reînnoire a datoriei, poate genera avantaje pentru generațiile viitoare.

CAPITOLUL II

ANALIZA EVOLUȚIEI ECHILIBRULUI BUGETAR ÎN ROMÂNIA

2.1. Deficitul bugetar

Deficitului bugetar reprezintă soldul negativ al bugetului public între veniturile și cheltuielile efectuate până la încheierea execuției bugetare. El reflectă acea stare a bugetului public în care cheltuielile depășesc veniturile.

Deficitul bugetar a devenit un fenomen specific finanțelor contemporane.

Ca urmare a creșterii mai rapide a cheltuielilor decât a veniturilor, în numeroase țări dezvoltate sau în curs de dezvoltare , bugetele se întocmesc și se încheie tot mai des cu deficit.

Deficitul bugetar este opusul surplusului bugetar care se întâlnește atunci când veniturile fiscale depășesc cheltuielile publice.

Deficitul primar reprezintă deficitul care se bazează pe diferența dintre suma cheltuielilor publice ocazionate cu plățile prin transferuri și cele pentru cumpărare de bunuri și servicii publice și suma veniturilor fiscale. Dacă la acest deficit se adaugă plățile de dobânzi aferente împrumutului de stat, înscrise în buget sub formă de cheltuialã publică, se obține deficitul total.

Deficitul total înregistrat într-un an prezintă douã componente:

deficitul structural, unde bugetul ajustat în mod ciclic este în deficit;

deficitul ciclic se calculează scăzând din deficitul bugetar total, deficitul structural.

Cauzele care duc la apariția deficitului bugetar sunt multiple.Dintre acestea amintim:

scăderea producerii de bunuri și servicii în economie, pe ansamblu;

creșterea cheltuielilor în scopul realizării anumitor programe sociale;

creșterea activității sectorului obscur al economiei;

creșterea cheltuielilor marginale ale producției sociale;

emisiunea monetară în exces și care să nu justifice o creștere economică.

Scăderea ratei de producere a economiei și creșterea sectorului "invizibil" prezintă o importanță deosebită.

Atunci când are loc micșorarea producerii de bunuri în cadrul țării, scad veniturile directe ale persoanelor fizice și juridice, iar, în consecință, scad veniturile la bugetul de stat,iar planul prevăzut pentru bugetul de stat nu se îndeplinește. Economia "tenebră" se caracterizează prin faptul că firmele și întreprinderile care funcționeazã în cadrul acestei economii nu sunt înregistrate, deci nu plătesc impozite statului.

Tendința de creștere a ratei datoriei externe semnalizează aproape cu certitudine apariția unei crize de lichiditate, deoarece nici o țară nu poate înregistra modificări structurale atât de rapide încât nivelul critic al ratei datoriei externe să se schimbe în mod substanțial în fiecare an.

Atât excedentul, cât și deficitul bugetar depind de venit. La nivelurile scăzute ale venitului, bugetul este deficitar, deoarece plățile guvemamentale sunt mai mari decât încasările realizate din colectarea impozitului pe venit, iar excedentul bugetar va fi mare, dacă venitul este mare, datorită volumului impozitelor încasate.

Deficitul bugetar nu depinde doar de politicile adoptate de puterea publică reflectate în cota de impozitare, cheltuieli și transferuri de sume , ci și de orice alt factor care ar putea produce oscilația nivelului venitului.

Căile de finanțare a decifitului bugetar

Sursele de finanțare a deficitului bugetar pot fi de două feluri:

Surse de finanțare interne ;

Surse de finanțare exteme.

Finanțarea din sursele externe conduce la creștera datoriei publice externe și implicit la creșterea datoriei publice totale, fiind preferată finanțarea din sursele interne.

Surse de finanțare internă se referă la :

finanțare bancarã internã;

sume provenite din privatizare;

valorificarea activelor statului;

împrumuturi de stat.

Sursele de finanțare internă prezintă atât avantaje cât și dezavantaje.Cele mai multe dezavantaje le prezintă emisiunea monetară deoarece o creștere a masei monetare fără acoperire conduce la creșterea ratei inflației care conduce la o creștere a ratei de dobânda reală și în final la o diminuare a investițiilor.Avantajul acestei surse de finanțare ar fi că nu afectează creșterea datoriei publice.În categoria titlurilor de stat includem: certificate de trezorerie denominate în lei, certificate de trezorerie denominate în valutã, obligațiuni de stat în lei sau valută, certificate de trezorerie. Avantajul acestor titluri pentru cumpărători este că sumele obținute din dobânzi nu sunt supuse impozitării.

Surse de finanțare externă. Dintre sursele de finanțare externă amintim:

împrumuturi externe;

finanțare bancarã externã;

emisiunea de titluri de stat pe piața externã.

În România, deficitul bugetar a fost finanțat în special din surse externe ulterior, renunțându-se la această metodă, deficitul a fost finanțat din surse interne în principal.

Principalul dezavantaj pe care îl prezintă finanțarea din surse externe este reprezentat de creșterea datoriei publice exteme care poate deveni la un moment dat nesubstenabilă. De asemenea finanțarea din surse externe poate afecta cursul de schimb, poate conduce la o depreciere a monedei naționale în raport cu principalele valute.

Deși ar părea cã deficitul bugetar reprezintă o boală a economiei nu este chiar așa, deficitul bugetar trebuie să existe întrucât prin intermediul său se asigură stabilitatea output-ului și a șomajului, redistribuirea veniturilor între generații, relaxarea fiscală în cazul variației venitului supus impozitării.

România nu este singura țară care se confruntă cu un deficit bugetar multe state dezvoltate se confruntă cu acest fenomen.

MONETIZAREA DEFICITULUI BUGETAR

Monetizarea deficitului bugetar este procesul emisiunii monetare, adică vânzarea de active lichide băncilor comerciale și are un pronunțat caracter inflaționist, în mod practic, fenomenul se produce astfel: Ministerul Finanțelor poate vinde titluri de stat (bonuri de tezaur sau alte instrumente specifice) Băncii Naționale, care în acest mod "acordă împrumut" Ministerului Finanțelor (statului), determinând astfel scăderea volumului valoric al titlurilor de stat obținute de public.Banca Națională oferă băncilor comerciale rezerve suplimentare de active lichide și astfel crește cantitatea de bani din economie.

Monetizarea deficitului afectează economia crescând cheltuielile totale datoritã creșterii cheltuielilor publice și a celor private, ca urmare a creșterii ofertei monetare. Pe de altă parte, un nivel ridicat al venitului național va conduce la creșterea nevoii de bani pentru tranzacții și în scopuri de precauție. Deși se poate prognoza cu certitudine că venitul național va crește, efectul monetizării deficitului asupra ratei dobânzii este incert, deoarece are loc o creștere atât a ofertei, cât și a cererii de monedă.

Monetizarea deficitului bugetar este în mod clar inflaționistă până în momentul în care economia se îndreaptă spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel ridicat al prețurilor. Mai mult, dacă guvernul decide să urmeze această politică an de an, va rezulta o creștere corespunzătoare a ofertei monetare, adică o continuare a inflației.

În țara noastrã, legiuitorul interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea la emisiunea monetară sau prin finanțare directă de către bănci, în acest mod, România se înscrie în procesul modernizării financiare, ea apropiindu-se de "economia piețelor financiare" caracteristică țărilor anglo-saxone.

Finanțarea Ministerului Finanțelor pe piața financiară permite deci limitarea recurgerii la creație monetară.

Legea prevede totuși posibilitatea ca BNR să poată acorda împrumut fără dobândă, pentru acoperirea decalajului temporar dintre veniturile și cheltuielile bugetului de stat, pe seama resurselor de creditare ale acesteia, împrumut ce nu poate depăși într-un an financiar 10% din totalul cheltuielilor bugetului aprobat, precum și dublul capitalului BNR și al fondului de rezervă constituit. Această prevedere permite deci creația limitată de monedă pentru finanțarea decalajului temporar dintre veniturile și cheltuielile bugetare din cursul anului fiscal.

Prin aceeași lege se admite refinanțarea datoriei publice interne și finanțarea deficitului bugetului de stat prin împrumuturi de stat, în condițiile legii.

Finanțarea deficitului bugetar pe calea emisiunii monetare afectează negativ economia, contra efectului pozitiv inițial de acoperire a cheltuielilor publice mari, prin creșterea masei monetare în circulație și, implicit, prin creșterea inflației și a prețurilor. În practică este necesară gestionarea rațională a resurselor financiare procurate prin împrumut public, deoarece, "finanțarea prin împrumuturi a unor cheltuieli publice neraționale, amplificate de plata dobânzilor și a comisioanelor, poate duce la folosirea implicită sau explicită a emisiunii inflaționiste de monedă, cu tot cortegiul de urmări nefaste pe care aceasta le antrenează.”

2.3. FINANȚAREA NEMONETARĂ A DEFICITULUI BUGETAR– ÎMPRUMUTUL PUBLIC

2.3.1. Caracteristicile și destinația împrumutului public

Sub aspect juridic, împrumutul de stat apare ca o înțelegere intervenită între o persoană fizică sau juridică, pe de o parte, și statul, pe de alta, prin care prima consimte să pună la dispoziția statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar aceasta din urmă se angajează să o ramburseze la termenul stabilit și să achite dobânda și alte costuri aferente.

Împrumutul public presupune acceptarea unor condiții de acordare a creditului. Referitor la dobândă, în cazul împrumuturilor publice cu destinație neproductivă aceasta este platită din .impozite și taxe, pe când în cazul împrumuturilor cu destinație productivă dobânda se va suporta, în ultimă instanță, din valoarea nou creată în urma utilizării productive a împrumuturilor.

Titlurile împrumuturilor publice atestă deținătorului calitatea de creditor al statului și, deși nu au o valoare proprie, ele circulă ca și cum ar avea o asemenea valoare. În cazul în care sumele împrumutate de stat nu sunt folosite în scopuri productive , ci pentru consum, titlurile nu au în spatele lor un capital real, capabil sa producă o valoare nouă. Cu toate acestea, ele conferă deținătorului dreptul de a primi o dobândă din partea statului, dobândă care se suportă din resurse bugetare și, ca urmare, titlurile împrumuturilor publice reprezintă, în acest caz, un dublu capital fictiv, exprimând redistribuire a PIB. Împrumuturile de stat prezintă urmatoare trăsături caracteristice:

Împrumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare obligatorie, stabilită în mod unilateral de către stat în sarcina unei persoane fizice sau juridice, împrumutul exprimă acordul de voință al părților. Condițiile de emisiune și de rambursare a împrumutului, forma si mărimea venitu lui pe care îl asigură, precum și alte eventuale avantaje acordate împrumutatorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fără consultarea prealabilă a subscriitorilor potențiali. Persoanele interesate pot să accepte sau să refuze condițiile stabilite de stat, dar nu pot pretinde un tratament preferențial față de ceilalți subscriitori.

Împrumutul are un caracter rambursabil. Ca mijloc de procurare a resurselor bănești de care statul are nevoie, împrumutul se caracterizează prin aceea că se restituie, la termenul fixat, persoanelor fizice și juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare, la dispoziția statului, definitivă și nerambursabilă.

La plasarea unui împrumut, statul stabilește termenul de rambursare a acestuia care poate fi mai apropiat sau mai îndepărtat, în funcție de evoluția previzibilă a veniturilor și a cheltuielilor publice. De la această regulă, fac excepție împrumuturile perpetue, la emiterea cărora angajamentul statului se limitează la plata unei anumite dobânzi creditorilor săi, pe o perioadă de timp nedeterminată, fără să se stabilească un termen de restituire a împrumutului propriu zis.

Împrumutul de stat asigură deținătorilor de înscrisuri publice, pe langă rambursare a sumei împrumutate, și o anumită contraprestație. Pentru a putea intra în posesia sumei de bani care îi lipsește și a o folosi potrivit trebuințelor sale, statul se angajează să achite sistematic, deținătorilor de înscrisuri publice "prețul" acestei folosințe. "Prețul" la care ne referim îmbracă forma dobânzii, forma câștigului ori ambele forme, după caz, la care se adaugă adesea și alte avantaje materiale.

Statul apelează la împrumuturi fie din necesități de trezorerie, fie din necesități de echilibru bugetar. În primul caz, veniturile bugetare ordinare prevăzute a se realiza în anul considerat acoperă integral cheltuielile bugetare. Deși pe întregul an bugetul de stat se prezintă echilibrat, totuși pe parcursul acestuia, și mai ales în primele luni ale anului, poate să nu existe o concordanță deplină între termenele la care se încasează veniturile și cele la care se efectuează cheltuielile. Ca urmare, în unele perioade plățile devansează încasarile, ceea ce provoacă un gol de casă, adică o insuficiență temporară de resurse, în timp ce în altele se înregistrează un plus de resurse față de ritmul normal al plăților.

În cazul în care disponibilitățile de resurse ale unor instituții publice păstrate la trezoreria statului nu acoperă golul din casă al bugetului de stat, atunci se solicită împrumuturi pe termen scurt la alți deținători de resurse bănești de pe piață. În ultimă instanță se face apel la banca centrală a țării, sub forma unui avans în contul veniturilor bugetare viitoare, în limitele și condițiile prevăzute de lege. Resursele bănești împrumutate de la diverși deținători publici sau privați nu măresc masa monetară din circulație, ci numai o redistribuie; în schimb, resursele împrumutate de la banca centrală reprezintă o emisiune de bani fără acoperire materială. Apelul la împrumuturi din necesități de trezorerie poate avea consecințe nefaste asupra circulației bănești ori de câte ori vorbim despre sume importante și nu se rambursează la termenele prevăzute. De aceea numărul țărilor care interzic astfel de credite este în creștere.

În cazul în care veniturile fiscale și nefiscale ordinare nu acoperă integral cheltuielile bugetare pe întregul an, pentru finanțarea deficitului rezultat, statul se împrumută pe piața internă sau în stăinătate.

Pentru împrumuturile contractate pe piața internă, inclusiv la banca centrală, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur, certificate de trezorerie sau înscrisuri altfel denumite. În unele țări emisiunea de astfel de înscrisuri este plafonată prin lege, în timp ce în altele aceasta este nelimitată. În acest caz, emisiunea de înscrisuri publice pe termen scurt, din instrument de trezorerie ( de acoperire a golurilor temporare de casă), se transformă în mijloc de echilibrare a bugetului de stat ( de acoperie a deficitului bugetar).

Împrumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se încheie, de regulă, pe termene mijlocii și lungi. Rambursarea ratelor scadente și achitarea dobânzi lor aferente au drept consecință sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage după sine majorarea impozitelor, iar în caz de insuficiență a acestora la contractarea de noi împrumuturi.

2.3.2. Clasificarea împrumuturilor de stat

Împrumuturile publice pot fi clasificate după mai multe criterii.

În funcție de durata pentru care se contractează, împrumuturile pot fi: pe termen scurt de până la un an, pe termen mijlociu între 2-5 ani și pe termen lung, de peste 5 ani. Termenele sunt convenționale, ele fiind interpretate diferit în diferite țări.

După forma venitului ce se poate obține pe seama împrumuturilor de stat, se disting:

Împrumuturi cu dobândă;

Împrumuturi cu câștiguri;

Împrumuturi cu dobândă și câștiguri.

Obligațiunile la împrumuturile cu dobândă au anexate un număr de cupoane, deținătorul detașând o dată sau de două ori pe an un cupon și îl prezintă spre încasare la ghișeul băncii centrale (sau altă bancă desemnată) pentru a intra în posesia dobânzii cuvenite.

La împrumuturile cu câștiguri se procedează la trageri la sorți a obligațiunilor. Deținătorii celor care au ieșit câștigătoare încasează venitul respectiv sub formă de câștig. Suma totală a caștigurilor se stabilește având în vedere rata dobânzii, pornind de la suma pe care statul ar fi plătit-o ca dobândă dacă împrumutul ar fi fost cu dobândă. Această sumă totală se repartizează sub formă de câștiguri.

A treia variantă reprezintă o combinație între împrumuturile cu dobândă și cele cu câștiguri.

După forma în care se realizează, împrumuturile de stat pot fi: în natură și în bani. Prima variantă s-a practicat în fazele inițiale ale dezvoltării creditului public și presupunea obținerea în formă naturală a unor cantități de produse de la creditori. Împrumuturile de bani au devenit forma predominantă în prezent.

După caracterul contractului de împrumut, împrumuturile de stat pot fi: facultative și forțate. De regulă se practică prima variantă care presupune consimțământul creditorilor , dar în mod excepțional pot să apară situații în care statul impune cetățenilor să-i acorde un împrumut.

După locul de plasare a înscrisurilor, se disting împrumuturi interne și externe. Primele se plaseaza pe piața internă, iar cele externe pe piața altor state. O delimitare riguroasă între cele două tipuri de împrumuturi este greu de făcut, întrucât efectele publice ( mai ales cele exprimate intr-o valută convertibilă) se vând și se cumpără la bursă, astfel încât un împrumut intern poate deveni extern și invers. De regulă un împrumut intern se exprimă în monedă națională, iar cel extern în moneda altei țări, considerată valută.

2.3.2.1. Împrumuturi Interne

Împrumuturile publice interne se contractează pe piața financiară națională. Aceste împrumuturi au ca sursă capitalurile active temporar disponibile, capitalurile rențierilor, veniturile bănești vremelnic disponibile, economiile bănești ale producătorilor mici și mijlocii și diferite alte surse. Pentru a putea atrage capitaluri active, spre a fi utilizate în scopurile dorite, statul trebuie să acorde o dobândă mai mare decât cea pe care capitalul o poate avea în procesul de producție.

Împrumuturile publice interne pot fi de fapt (reale) și formale.

Împrumuturile de fapt (reale) sunt acelea care se acoperă efectiv cu capital intern (domiciliul de subscripție corespunde cu domiciliul real al capitalului național).

Împrumuturile cu caracter formal sunt acelea la care subscrierile se fac în interiorul țării, însă în cea mai mare măsură capitalul subscris provine din afara granițelor țării.

Este posibil ca un împrumut real să devină formal prin cumpărarea obligațiunilor de la subscriitorii interni de către persoanele juridice și fizice din străinătate.

Pentru împrumuturile interne exprimate în monedă națională, contractate de persoane juridice de la o instituție creditoare pentru finanțarea proiectelor sau a altor activități de importanță prioritară pentru România, Ministerul Finanțelor este autorizat să emită garanții în limita cu cuantumul aprobat de guvern sau de parlament.

Emiterea garanțiilor de stat pentru împrumuturi interne este condiționată de acceptarea de către Ministerul Finanțelor a clauzelor cuprinse în contractele de împrumut încheiate între persoanele juridice și instituțiile creditoare.

Ministerul Finanțelor, în calitate de garant, și persoanele juridice ce contractează un împrumut cu garanția statului, în calitate de beneficiar (debitor), încheie o convenție în care sunt stipulate drepturile și obligațiile părților semnatare, inclusiv cele referitoare la plata comisionului de risc.

În baza acestei convenții, Ministerul Finanțelor emite în favoarea instituției creditoare scrisoarea de garanție, în care se menționează termenii și condițiile de acordare a garanției.

În cazul în care beneficiarul împrumutului nu-și îndeplinește obligația de plată prevazută în contractul de împrumut și instituția creditoare a întreprins toate măsurile prevăzute în contract, în lege și în scrisoarea de garanție pentru a acoperi plățile care-i sunt datorate, atunci instituția creditoare poate prezenta Ministerului Finanțelor o cerere de plată, prin care să-i solicite acestuia să plătească potrivit garanției de stat acordate pentru împrumutul intern.

Garanția de stat pentru împrumuturi interne încetează în următoarele cazuri:

Împrumutul acoperit de garanție a fost achitat în totalitate de beneficiarul acestuia;

Ministerul Finanțelor a efectuat plata sau plățile, în totalitate, instituției creditoare în numele debitorului;

Termenul de valabilitate prevăzut în scrisoarea de garanție a expirat.

2.3.2.2. Împrumuturi Externe

Împrumuturile de stat externe se pot contracta direct de către guvern sau de către societățile comerciale, companiile naționale și autoritățile publice locale, cu garanția statului. Împrumuturile externe se obțin pe baza unor acorduri internaționale și prin plasarea de titluri de valoare pe piețele financiare internaționale.

Guvernul este autorizat să angajeze, potrivit legii, împrumuturi externe pe termen mediu sau lung, pentru:

Realizarea unor programe de dezvoltare economico-sociaIă;

Susținerea și echilibrarea balanței de plăți externe;

Finanțarea deficitului bugetului de stat;

Refinanțarea datoriei publice,etc.

Întrucât astăzi România se află în plin proces de restructurare, iar economia se confruntă cu o acută lipsă de resurse fmanciare, este necesar să se apeleze la fmanțarea externă prin contractarea de împrumuturi pe piața fmanciară internațională.

Necesarul de împrumuturi externe care se contractează se determină pe baza stategiei privind datoria publica externă, în limita plafonului de credite externe și îndatorare externă, aprobat de Parlamentul României, pe baza propunerii guvernului.

Plafonul de îndatorare publică externă se stabilește ca sumă maximă a împrumuturilor externe pe care le poate contracta și garanta statul în decursul unui an calendaristic. La determinarea acestui plafon se ține seama de : ponderea datoriei exteme în produsul național brut, raportul dintre serviciul datoriei publice externe și volumul exporturilor de bunuri și servicii, raportul dintre deficitul balanței comerciale și produsul național brut, valoarea exporturilor de bunuri și servicii și rezerva valutară.

Un împrumut acordat dintr-o țară cu capital mai mare unei țări cu un capital mai mic nu se face prin export de numerar. De asemenea,un împrumut public extern nu înseamnă pentru țara debitoare un import de numerar, ci reprezintă pentru țara creditoare un export de mărfuri. Împrumuturile externe pot fi pentru mărfuri și financiare. Împrumuturile pentru mărfuri se contractează în vederea cumpărării de mărfuri de la creditor sau din țara lui. Împrumuturile financiare se acordă de către organisme financiare internaționale în valută convertibilă și se utilizează pentru realizarea unor obiective economice importante.

2.3.3. EFECTELE FINANȚĂRII NEMONETARE A DEFICITULUI BUGETAR

Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar reprezintă o modalitate acceptata, de regulă, în prezent. Prin preluarea cu împrumut de către stat a unei părți din aceste rezerve bănești, este posibilă redistribuirea de putere de cumpărare, inclusiv sub forma împrumuturilor, de la deținătorii de resurse libere, la dispoziția statului, pentru a fmanța cheltuieli publice, fără a spori masa monetară, în mod nejustificat, ceea ce înseamna că raportul dintre cererea și ofertă de monedă se menține constant și în consecință această finanțare poate fi neinf1aționistă.

Finanțarea prin împrumuturi nu antrenează, în principiu, efecte dereglatoare, iar dacă se folosesc resurse împrumutate de la banca de emisiune, impactul poate fi și pozitiv deoarece prin comparație cu impozitele sau împrumuturile obligatare împrumutul nu diminuează pe ansamblu disponibilitățile bănești de fmanțare a investițiilor și consumului. Un alt efect este vizibil la nivelul creșterii producției sau PNB și a nivelului prețurilor. Astfel, dacă Guvernul apelează la împrumuturi pentru fmanțarea deficitului, posibilitatea de creștere intlaționistă a prețurilor este mult mai mică decât în cazul apelului la banca de emisiune.

Pe fundalul contractării împrumuturilor publice se manifestă și mecanismul de producere a efectului de evicțiune, care majorează cererea în raport cu oferta de capitaluri de împrumut existentă anterior. Efectul de evicțiune reprezintă, în concepția monetaristă, un punct de vedere opus finanțării deficitului bugetar prin fmanțarea din împrumuturi.

Limitată la sfera investițiilor, acest efect semnifică o reducere a investițiilor private în favoarea creșterii celor publice. Ca o consecință directă, ar urma creșterea ratei dobânzii pe piața financiară, iar aceasta la rândul său, provoacă fuga capitalurilor bănești private către sectorul public, deoarece plasarea acestora în titluri de stat ar putea asigura o rentabilitate mai mare decât investiția privată.

Analiza produceri efectului de evicțiune trebuie să aibă În vedere starea reală În care se află economia. Dacă aceasta funcționează la întregul potențial, efectul de evicțiune poate fi mare și va anihila impactul pozitiv pe care Îl are creșterea cheltuielilor publice exprimată prin multiplicatorul lor. Dar, o asemenea situație apare mai rar și nu ar mai justifica un deficit bugetar finanțat din împrumuturi.

În schimb dacă economia funcționează normal, promovarea deficitului bugetar finanțat prin împrumuturi, apare ca o soluție utilă atât pentru relansarea economiei cât și pentru atragerea În circuitul economic a unor capitaluri private disponibile, care nu sunt investite de întreprinzătorii privați.

Emisiune de titluri ale Împrumutului public în contextul finanțării deficitului bugetar nu exclude și un impact negativ asupra evoluției masei monetare în circulație și a puterii de cumpărare a monedei. Efectele negative se amplifică atunci când, pe seama acestora, sunt acoperite cheltuielile publice cu caracter de consum fmal sau pierderi ale întreprinderilor cu capital de stat.

În plus, este de luat în considerare și feed-back-ul ce se reflectă în creșterea deficitului bugetar, ca urmare a cheltuielilor suplimentare cu plata dobânzilor și a comisioanelor aferente datoriei publice rezultate din aplicarea fmanțării nemonetare a deficitelor bugetare.

2.2. Analiza rezultatelor execuției bugetare în România în perioada de tranziție

Analiza veniturilor și cheltuielilor și a rezultatului execuției bugetului general consolidat al statului

Echilibrul bugetului pe parcursul execuției se realizează atunci când lichiditățile provenite din încasarea veniturilor publice acoperă nevoile de plăți scadente.

Pentru a determina în ce măsură s-a realizat echilibrul bugetar, vom calcula doi indicatori, respectiv ponderea veniturilor bugetului general consolidat în PIB și ponderea cheltuielilor bugetului general consolidat în PIB.Vom analiza și deficitul bugetului general consolidat în perioada 1990-2013.

In Tabelul 2.1. si Figura 2.1. sunt prezentate aceste informatii.

După cum se poate observa, ponderea veniturilor în PIB are cea mai ridicată valoare în anul 1991(41,20%) și cea mai mică în anul 1996, de doar 29,90%.Veniturile în perioada analizată au înregistrat ponderi mai mari de 30% în PIB cu excepția anului 1996.

Ponderile veniturilor au înregistrat și valori egale :33,40% în PIB în 1993 și 2006 ; 31,50 în 1994 și 2004 ; 32,10 în 1995 și 2008 ; 32,00 în 1998 și 2013 ; 32,70 în 2000 și 2001 ; 32,90 în 2003 si 2012.

Pentru România rămâne preocupantă ponderea insuficientă a veniturilor bugetare în PIB (circa 30%, de departe cea mai mică din Uniunea Europeană, nivel insuficient pentru a face față angajamentelor pe care le implică statutul de membru al acesteia).

În perioada 1990-2013, limita superioară în cazul cheltuielilor a fost de 41,40 % în anul 1992, iar limita inferioară de 32,70 % în anul 2004.

Tabelul 2.1.

Ponderile veniturilor și cheltuielilor bugetului general consolidat în PIB în perioada 1990-2013

Sursa : www.mfinante.ro

Figura 2.1. Deficitul bugetului general consolidat(% în PIB) în perioada 1990-2013

Dacă analizăm evoluția deficitului în perioada 1990-2013, vom observa că doar în anul 1990 și 1991 bugetul general consolidat a cunoscut o valoare pozitivă respectiv 1,00% și 3,10%.Începând cu anul 1992, soldul este negativ(-4,60), prezentând oscilații destul de mari.

În perioada 2002-2007, România a respectat cu strictețe criteriul deficitului bugetar, menținându-l sub plafonul de 3 % din PIB. Politicile bugetar-fiscale expansioniste din 2008, cu o pronunțată conotație electorală, au condus la depășirea semnificativă a acestui plafon, deficitul bugetar măsurat conform standardelor europene ajungând la 4,80 % din PIB.

Ponderea veniturilor, cheltuielilor și deficitului bugetului

general consolidat în PIB, în perioada 1990 – 1999

Sursa: Raport anual al Băncii Naționale a României, www.bnr.ro

Ponderea veniturilor, cheltuielilor și surplusului/deficitului

bugetului general consolidat în PIB, în perioada 1990 – 1999

Ponderea surplusului/deficitului

bugetului general consolidat în PIB, în perioada 1990 – 1999

În perioada 1990 – 1999, produsul intern brut, veniturile bugetare și cheltuielile bugetare au cunoscut un trend crescător, ceea ce denotă preocuparea pentru creșterea și dezvoltarea economică, pentru crearea în plus valoare. În toată această perioadă exercițiile s-au încheiat totuși cu deficit bugetar, începând cu anul 1992, când a reprezentat 4,6% din PIB, cel mai mare nivel atins în această perioadă. Însă în anul 1993, deficitul bugetar s-a diminuat cu 91,3%, atingând 0,4% din PIB, iar în următorii ani a variat între 0,1 – 4 % din PIB.

Evoluția deficitului bugetului general consolidat în perioada 2000-2007

Ponderea veniturilor, cheltuielilor și deficitului

bugetului general consolidat în PIB, în perioada 2000 – 2007

Sursa : Raport anual al Băncii Naționale Române, www.bnr.ro

Ponderea veniturilor, cheltuielilor și a deficitului

bugetului general consolidat în PIB, în perioada 2000 – 2007

Evoluția excedentului/deficitului bugetului general consolidat în perioada 2000-2007

În perioada 2000-2007, bugetul general consolidat a înregistrat un sold negativ, în medie de 2,24% din PIB. Între 2000-2005, deficitul a avut o evoluție descendentă, cea mai mare diminuare a acestuia fiind în anul 2004, când a scăzut la un nivel de sub 50% din valoarea anului anterior, respectiv la 1,1% din PIB, comparativ cu 2,3% din PIB în anul 2003. Începând cu anul 2006, deficitul bugetului general consolidat s-a majorat, de la 0,8% din PIB în 2005, la 2,3% din PIB în anul 2007, datorită necesității de asigurare a fondurilor în scopul inițierii unor proiecte pentru infrastructură în domeniile prioritare, și cheltuielilor mari ale administrațiilor locale, acordarea de subvenții producătorilor agricoli, cheltuieli corespunzătoare intrării în UE.

În anul 2000, bugetul general consolidat s-a soldat cu un deficit de 29 090 miliarde lei, reprezentând 3,7% din PIB, în creștere cu 1,8 puncte procentuale față de anul precedent. Majorarea, în special în a doua jumătate a anului, a cheltuielilor bugetare care exclud plățile de dobânzi la datoria publică (pe fondul scăderii în termeni relativi a celor din urmă) a determinat reducerea surplusului primar cu 2,1 puncte procentuale comparativ cu anul trecut (de la 3,4% la 1,3% din PIB). Deficitul structural s-a adâncit cu 0,9 puncte procentuale (de la 2,8% la 3,7% din PIB), în condițiile în care în anul 2000 veniturile din privatizare au fost excluse în totalitate din buget.

Deficitul bugetului consolidat a fost determinat de soldurile deficitare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și componentei de credite externe acordate ministerelor care au acumulat un sold negativ de 48 544 miliarde lei.. Lipsa resurselor de la nivelul acestor componente a fost parțial acoperită de soldurile excedentare ale bugetelor locale și ale celor 14 fonduri speciale, care împreună au înregistrat un surplus de 5 161 miliarde lei; componenta de ajustări, incluzând rambursările de credite externe și diferențele de curs aferente datoriei publice interne și externe, s-a ridicat în acest an la 13 997 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat au cumulat în anul 2000 peste 250 703 miliarde lei, reprezentând 31,5% din PIB, în scădere cu 1,7 puncte procentuale față de anul anterior. Restrângerea veniturilor acestui buget a fost cauzată atât de măsurile fiscale adoptate la începutul anului, cât și de eliminarea din buget a veniturilor din privatizare.

Majoritare în structura veniturilor au fost impozitele directe, peste 56% din total, în pofida reducerii lor ca pondere în PIB. Diminuarea ponderii (cu circa 0,9 puncte procentuale) a fost generată de scăderea încasărilor din impozitul pe profit (cu 0,6 puncte procentuale) și a celor din impozitul pe venit (cu 1,8 puncte procentuale); reducerea consemnată la nivelul celor două categorii de impozite a fost compensată parțial de creșterea încasărilor din contribuțiile pentru asigurările sociale. Impozitele indirecte, cea de-a doua componentă a veniturilor fiscale, s-au diminuat cu circa 0,1 puncte procentuale, datorită performanței mai slabe înregistrate la nivelul accizelor și al taxelor vamale; în contrast, încasările din taxa pe valoarea adăugată au sporit.

Cheltuielile bugetului general consolidat, cumulate la nivelul întregului an, s-au cifrat la peste 279 793 miliarde lei, echivalând cu 35,2% din PIB. Cele mai însemnate cheltuieli s-au efectuat și în acest an pentru domeniile: asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații, care au reprezentat 27,7% din totalul cheltuielilor. Acestea au fost urmate de plățile

de dobânzi la datoria publică (13%), cheltuielile cu sănătatea, medicamentele și serviciile

medicale (10,5%), învățământ (9%), transporturi și comunicații (7,8%).

Politica financiară promovată prin bugetul anului 2002 a fost marcată și în acest an de constrângerile rezultate din complexitatea obiectivelor programului economic. Autoritatea bugetară și-a propus să sprijine atât continuarea creșterii economice și scăderea ratei șomajului, cât și reducerea alertă a ratei inflației, ceea ce presupunea înăsprirea politicii bugetare concomitent cu adâncirea reformei veniturilor și cheltuielilor bugetare. Concilierea țintelor macroeconomice contradictorii a impus stabilirea unui deficit bugetar inițial de 3 la sută din PIB. Accelerarea peste așteptări a dezinflației a condus însă la o dublă revizuire a parametrilor bugetari și a dimensiunii programate a deficitului, aceasta fiind redusă în a doua parte a anului la 2,9 la sută din PIB.

Construcția bugetară a avut ca repere atât proiecțiile privind principalii indicatori macroeconomici, cât și măsurile fiscale preconizate a fi întreprinse în acest an: degrevarea contribuabililor de anumite sarcini fiscale prin desființarea sau reducerea contribuțiilor la unele fonduri speciale, majorarea unor accize, eliminarea scutirilor și a cotei zero de TVA, introducerea impozitului pe terenurile agricole mai mari de 10 ha. Creșterile stabilite inițial, atât la venituri cât și la cheltuieli, s-au dovedit a fi nesustenabile, cele două părți ale balanței bugetare înregistrând în final valori relative sub nivelul anului trecut. Reducerea veniturilor directe a fost compensată de ampla scădere a plăților de dobânzi la datoria publică, care s-au comprimat mult (ca pondere în PIB) peste

prevederile inițiale, și de transferuri, a căror creștere a fost diminuată substanțial. În aceste condiții, deficitul consolidat al sectorului public s-a redus substanțial față de anul trecut, fiind totodată inferior nivelului programat.

Soldurile principalelor componente ale bugetului consolidat nu au avut o evoluție constantă. Deficitul bugetului de stat s-a adâncit semnificativ la jumătatea și la sfârșitul anului. Bugetele locale au debutat cu excedente substanțiale care au fost epuizate până la sfârșitul intervalului. Indicatorii bugetului asigurărilor sociale de stat s-au deteriorat continuu, deficitul acumulat crescând lună de lună; excepție a făcut doar ultima parte a anului, când soldul său negativ s-a ameliorat, ca urmare a subvențiilor primite de la bugetul de stat.

Bugetul general consolidat s-a soldat la finele exercițiului financiar cu un deficit de circa 39827 miliarde lei, reprezentând 2,6% din PIB (în scădere cu 0,7 puncte procentuale comparativ cu anul precedent, și cu 1,1 procente față de anul 2000). Reducerea deficitului consolidat a fost însoțită, pentru al treilea an consecutiv, de o deteriorare a surplusului său primar. Restrângerea mai accentuată a încasărilor publice (cu 0,4 puncte procentuale din PIB), comparativ cu cea a cheltuielilor bugetare care exclud plățile de dobânzi la datoria publică (în scădere cu doar 0,2 puncte procentuale din PIB) a comprimat excedentul primar de la 0,6 din PIB în anul precedent la 0,4 la sută (respectiv la jumătate din nivelul programat inițial).

Programul bugetar, aprobat pentru prima dată în ultimii ani încă de la finele anului anterior, a suferit două revizuiri, efectuate în lunile august și noiembrie. Acestea au avut ca principală justificare nerealizarea încasărilor programate, precum și economiile efectuate la plățile de dobânzi aferente datoriei publice. În consecință, proiecțiile variabilelor bugetare au fost corelate cu prognozele actualizate ale ratei inflației și cele ale creșterii economice care, în cazul ultimei rectificări, au fost de 19,5%, respectiv 4,5% (comparativ cu datele inițiale de 22%, respectiv 5%).

Structura bugetului general consolidat și-a menținut, cu mici excepții, configurația. Partea deficitară a balanței a fost din nou reprezentată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, creditele externe acordate ministerelor, fondul pentru dezvoltarea agriculturii, cărora li s-a alăturat bugetul național de administrare a drumurilor, care a înregistrat în acest an un sold negativ; deficitele însumate s-au ridicat la peste 93 500 miliarde lei (6,2 la sută din PIB). Golul de resurse a fost acoperit parțial din excedentele celorlalte componente, care au totalizat circa 27 700 miliarde lei (1,5% din PIB), acestea fiind localizate în proporție mai mare la nivelul fondului pentru ajutorul de șomaj și al fondului pentru asigurările de sănătate. Componenta de ajustări, care include rambursările de credite externe și diferențele de curs aferente datoriei publice interne și externe, a avut și în acest an o influență hotărâtoare asupra volumului cheltuielilor de finanțat, diminuându-le cu circa 2,1 la sută din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat s-au cifrat la sfârșitul anului la circa 448 954 miliarde lei, situându-se ca pondere în PIB la nivelul de 29,7% (în scădere cu 0,4 puncte procentuale comparativ cu anul anterior, si cu 1,8 puncte pocentuale față de anul 2000). Reducerea s-a realizat aproape în exclusivitate pe seama scăderii impozitelor directe (de la 17,7% din PIB în anul 2000, la 17,2% din PIB în 2001, și 16,4% din PIB în 2002), care au continuat însă să fie majoritare în structura veniturilor (55% din total). Comprimarea acestora s-a datorat restrângerii încasărilor din impozitul pe venit, din contribuțiile pentru asigurări sociale și a celor din alte impozite directe; acestea au fost doar parțial echilibrate de majorarea vărsămintelor din impozitul pe profit, ca urmare a aplicării de la 1 iulie 2002 a noilor reglementări prin care au fost anulate o serie de scutiri și deduceri atât din profitul datorat, cât și din baza impozabilă. Impozitele indirecte au înregistrat o ușoară creștere în termeni relativi comparativ cu anul precedent(de la 11,1% la 11,2% din PIB), însă referitor la anul 2000, s-au diminuat cu 0,5 puncte procentuale (de la 11,7% la 11,2% din PIB). Majorarea a fost susținută în exclusivitate de încasările din taxa pe valoarea adăugată, care au sporit, datorită eliminării unor facilități fiscale. Celelalte două componente importante ale impozitelor indirecte, accizele și taxele vamale, s-au redus fiecare cu 0,2 la sută din PIB, ca efect al scăderii vânzărilor la unele produse accizate și al reducerii cotelor de taxe vamale, în special a celor aplicate importurilor din Uniunea Europeană. Gradul de fiscalitate, calculat ca raport între veniturile fiscale cumulate la nivelul bugetului general consolidat și PIB, s-a redus pentru al treilea an consecutiv. În acest an, ponderea veniturilor fiscale în PIB s-a situat la nivelul de 27,6%.

Cheltuielile bugetului general consolidat au însumat la finele anului peste 488 780 miliarde lei, reprezentând 32,3% din PIB (în scădere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu anul precedent și cu 2,9 puncte procentuale față de anul 2000). Restrângerea s-a datorat, în cea mai mare parte, comprimării plăților de dobânzi la datoria publică. Reduceri s-au mai înregistrat la nivelul subvențiilor și cheltuielilor de personal, pentru cele din urmă fiind prevăzută inițial o ușoară creștere. Cheltuielile de capital s-au menținut la nivelul anului 2001, cu o pondere în PIB de 3,2% reprezentând o fracțiune modestă din totalul cheltuielilor (10%).

Principalele obiective macroeconomice ale programului anual, în funcție de care autoritatea bugetară și-a adaptat coordonatele politicii sale în anul 2004, au fost continuarea procesului de dezinflație și menținerea sub control a deficitului de cont curent. Din această perspectivă, bugetul aprobat pentru anul 2004, prin care s-a stabilit ca țintă inițială un deficit de 3% din PIB, a fost rectificat în două etape, evoluțiile economice interne și externe impunând reducerea acestuia până la nivelul de 1,1% din PIB.

În acest context, politica de cheltuieli a autorității publice s-a concentrat cu prioritate pe programele sociale și de dezvoltare a infrastructurii, iar cea a încasărilor bugetare pe reducerea treptată a presiunii fiscale (îndeosebi a celei pe forța de muncă) și pe continuarea reformei administrației fiscale. Prin urmare, dimensiunea efectivă a variabilelor bugetare a fost grevată de efectele aplicării unor măsuri financiare noi sau a căror inițiere a fost demarată încă din anii precedenți: implementarea ultimelor etape de recorelare a pensiilor, reducerea contribuției de asigurări sociale plătite de angajatori, creșterea impozitului pe profit pentru activitățile de export până la nivelul cotei standard, parcurgerea unor noi etape de majorare a accizelor în vederea alinierii lor la nivelul celor europene, diminuarea taxei pe valoarea adăugată pentru unele produse și servicii, reducerea treptată a tranzacțiilor în afara bugetului și eliminarea veniturilor cu destinație specială incluse în bugetul de stat.

Derularea programului bugetar s-a caracterizat și în acest an printr-o repartizare asimetrică a cheltuielilor lunare și implicit a deficitului bugetar. În intervalul ianuarie – noiembrie, ponderea în PIB a soldului lunar al bugetului general consolidat a fluctuat într-un interval cuprins între +0,5 și -0,4 la sută, pentru ca în ultima lună a anului deficitul lunar să urce la 1 la sută din PIB, datorită relaxării masive a cheltuielilor materiale și a celor de capital. Dintre componentele bugetului general consolidat, cele mai pronunțate oscilații lunare ale soldului (cuprinse între +0,2% și -0,3% din PIB) le-a înregistrat bugetul de stat, în timp ce soldul lunar al creditelor externe acordate direct ministerelor – elementul determinant al semnului și dimensiunii deficitului bugetului general consolidat – a fluctuat între -0,1% și -0,3% din PIB.

Pe ansamblul anului, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de circa 27 234 miliarde lei, a cărui pondere în PIB (de 1,1%) a reprezentat mai puțin de jumătate din cea consemnată în anul precedent și în anul 2002, și aproximativ 69% din valoarea programată. Reducerea deficitului bugetului general consolidat al statului s-a realizat îndeosebi prin plafonarea cheltuielilor bugetare (30,7% din PIB, față de 32,3% din PIB în 2003 și 2002), în condițiile în care veniturile bugetare, în pofida sporirii în termeni reali, și-au redus ponderea în PIB (de la 30% în anul 2003 la 29,6%, însă comparativ cu anul 2002, diminuarea a fost doar de 0,1 procente), pe fondul unei creșteri a PIB cu mult superioare celei prognozate. Restrângerea deficitului bugetului general consolidat a fost însoțită în acest an de o îmbunătățire a balanței primare, care a revenit la un sold excedentar, după ce în anul anterior înregistrase o valoare negativă. Comprimarea mult mai amplă a mărimii relative (ca procent în PIB) a cheltuielilor care exclud plățile de dobânzi aferente datoriei publice comparativ cu cea a veniturilor a condus la obținerea unui surplus primar de 0,1 la sută din PIB, față de un deficit primar de 0,2 la sută în anul 2003.

Programul bugetar, aprobat pentru al treilea an consecutiv încă de la finele anului precedent, a fost rectificat în două etape (iulie și august). Inițierea acestor proceduri a avut ca justificare depășirea valorilor prevăzute la încasări, precum și obținerea unor economii la cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice. Cu ocazia celei de-a doua revizuiri, proiecțiile variabilelor bugetare au fost corelate cu o nouă prognoză a creșterii economice (de 6,5%), obiectivul de creștere a PIB fiind majorat cu 1 punct procentual față de cel inițial; ținta de inflație încorporată în noul program s-a menținut la nivelul de 9%.

Influența exercitată de componentele balanței consolidate asupra dimensiunii soldului acesteia a fost parțial diferită de cea din anul anterior. Creditele externe acordate direct ministerelor au acumulat și în anul 2004 cel mai mare sold negativ, însă, spre deosebire de anul precedent, când poziția secundă a revenit bugetului de stat, acest loc a fost ocupat de deficitul bugetului Companiei Naționale a Drumurilor. Bugetele locale au înregistrat un surplus, în timp ce bugetul asigurărilor sociale de stat a încheiat anul cu un ușor deficit, similar situației din anul 2002. Componenta de ajustări (care include ratele externe de capital și diferențele de curs aferente datoriei publice interne și externe) și-a diminuat cu 0,3 puncte procentuale ponderea în PIB compararativ cu anul 2003, și cu 0,8% față de anul 2002, până la nivelul de 1,3%.

Veniturile bugetului general consolidat s-au cifrat la sfârșitul anului la circa 706 998 miliarde lei, ponderea lor în PIB (aproximativ 29,6%) înregistrând o ușoară comprimare (0,4 puncte procentuale comparativ cu anul 2003, și cu 0,1% față de 2002). Diminuarea s-a produs, în principal, pe seama încasărilor din contribuțiile de asigurări sociale și din taxa pe valoarea adăugată, datorându-se restrângerii cu 3 puncte procentuale a impunerii angajatorilor și reducerii de la 19 la 9 la sută a cotei de TVA pentru o serie de livrări de produse și prestări de servicii. Aceste evoluții au anulat complet efectele revigorării altor categorii de încasări (impozitul pe profit, impozitul pe venit și accize), care s-au produs ca urmare a majorării cotelor de impunere la profitul obținut din activitățile de export (de la 12,5% 25%), parcurgerii unor noi etape de aliniere a accizelor la standardele europene, precum și intensificării întregii activități economice. Cu toate acestea, structura veniturilor bugetului general consolidat a rămas, în linii mari, neschimbată fiind dominată de încasările din impozitele directe, care și-au întărit poziția majoritară comparativ cu anul 2003 (sporind de la 52% la 54% din total), însă în raport cu anul 2002, a înregistrat o scădere de 1 punct procentual.

Gradul de fiscalitate, calculat ca raport între veniturile fiscale acumulate la bugetul general consolidat și PIB, a crescut pentru al doilea an consecutiv, atingând nivelul de 27,9% din

PIB (superior cu 0,1 puncte procentuale celui înregistrat în anul precedent și cu 0,3 puncte

procentuale celui din anul 2003).

Cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat la finele anului circa 734 232 miliarde lei și au consemnat, comparativ cu ultimii doi ani, o reducere a ponderii lor în PIB de 1,6 puncte procentuale (ajungând la 30,7%). Majoritatea capitolelor de cheltuieli și-au restrâns mărimea relativă față de PIB, cu valori cuprinse între 0,2 și 0,8 puncte procentuale, cea mai amplă comprimare înregistrând plățile de dobânzi. Excepție au făcut doar transferurile și cheltuielile de personal, care au consemnat creșteri, ca efect al aplicării măsurilor de indexare și de recorelare a pensiilor, precum și al majorării salariilor personalului din sectorul bugetar.

Modificarea conduitei fiscale în ultimele două luni ale anului, reflectată prin înregistrarea unui deficit al bugetului general consolidat mai ridicat decât în anul precedent, majorarea cheltuielilor guvernamentale au influențat în mod negativ nivelul inflației.

Deși în 2006 a avut loc o relaxare a politicilor fiscale, reflectată într-o creștere a deficitului bugetului general consolidat la 1,7% din PIB față de 0,8% din PIB în anul precedent,și 1,1% în anul 2004, aceasta s-a produs spre finele anului. După primele zece luni, bugetul general consolidat înregistra un excedent de 2,04% din PIB, ceea ce reflectă faptul că, în perioada respectivă, politicile fiscale au ajutat la consolidarea procesului dezinflaționist.

Pentru România rămâne preocupantă ponderea insuficientă a veniturilor bugetare în PIB (circa 30%, de departe cea mai mică din Uniunea Europeană, nivel insuficient pentru a face față angajamentelor pe care le implică statutul de membru al acesteia).

Principalele măsuri cu caracter fiscal adoptate în anul 2006 au vizat reducerea contribuțiilor de asigurări sociale, introducerea taxei pe viciu asupra produselor din tutun și alcool pentru finanțarea suplimentară a bugetului Ministerului Sănătății și rectificarea deficitului bugetar de la 0,9% la 2,5% din PIB, generată de necesitatea de a finanța lucrări de infrastructură. În cele din urmă însă, ca rezultat al capacității reduse de pregătire a proiectelor majore de infrastructură, deficitul bugetului general consolidat nu a depășit 1,7% din PIB deși o parte din cheltuielile de capital neefectuate au fost compensate de majorarea cheltuielilor bugetare curente. Caracterul neuniform al execuției bugetare a făcut ca, în fapt, politica fiscală să aibă un caracter antiinflaționist în cea mai mare parte a anului.

Bugetul general consolidat a avut anul în anul 2007 un deficit de 2,4% din PIB, adică 99 910 miliarde ROL (9,991 miliarde RON), veniturile atingând un procent de 33,8% din PIB, iar cheltuielile de 36,2% din PIB. Această evoluție este determinată de necesitatea asigurării fondurilor în scopul inițierii unor proiecte pentru infrastructură în domeniile prioritare: transport, mediu, învățământ și sănătate, în paralel cu susținerea contribuției naționale la programele de investiții eligibile a fi finanțate din fonduri europene. De asemenea deficitul bugetar a fost adâncit de cheltuielile mari ale administrațiilor locale, acordarea de subvenții producătorilor agricoli ca urmare a secetei, cheltuieli corespunzătoare intrării în UE, neîncasarea la vamă a unor impozite, precum TVA-ul aferent produselor provenite din țările non-UE.

Evoluția deficitului bugetului general consolidat în perioada 2008-2013

Ponderea veniturilor, cheltuielilor și deficitului

bugetului general consolidat în PIB, în perioada 2008 – 2013

Sursa : Raport anual al Băncii Naționale Române, www.bnr.ro

În perioada analizată, soldul deficitului bugetar prezintă oscilații destul de mari, înregistrându-se numai valori negative. In anul 2009, guvernul a cheltuit cu peste 8 miliarde de euro mai mult decat a încasat, astfel că deficitul bugetar va fi de 7.30%, cel mai mare de după Revoluție, depășindu-l pe cel din 2008 de -4,80% din PIB.

În 2010, vom avea din nou un deficit semnificativ (-6,60% din PIB), ceea ce înseamnă că în trei ani, autoritățile vor cheltui cu aproximativ 23 de miliarde de euro mai mulți bani decât colecteazâ din taxe și impozite.În anul 2012 și 2013, deficitul bugetului general consolidat respectă criteriile Tratatului de la Maastrich avand valor ice nu depășesc 3% în PIB.

Execuția bugetară s-a încheiat anul trecut cu un deficit de 2,5% din PIB, Guvernul încadrându-se în ținta convenită cu FMI și Comisia Europeană, în condițiile reducerii ponderii veniturilor și cheltuielilor în PIB, fiecare cu 1 punct procentual.

Conform datelor operative, execuția bugetului general consolidat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013 s-a încheiat cu un deficit de 15,77 miliarde lei, respectiv 2,5% din PIB, încadrându-se în ținta stabilită, de 15,9 miliarde lei (2,5% din PIB), ca obiectiv al politicii bugetare pe acest an și aprobată la ultima rectificare bugetară", arată Ministerul Finanțelor.

"Deficitul pe anul 2013 s-a menținut la același nivel ca cel din 2012, respectiv 2,5% din PIB, în condițiile în care au fost plătite arierate în domeniul sănătății și în administrația locală (+0,4 puncte procentuale din PIB), au fost reîntregite salariile personalului din sectorul bugetar (+0,5 puncte procentuale din PIB), iar sumele alocate de la bugetul de stat pentru susținerea proiectelor finanțate din fonduri europene au crescut cu 1,6 miliarde lei față de anul precedent (+0,14 puncte procentuale din PIB), în special pentru cofinanțarea proiectelor ai căror beneficiari sunt unitățile administrativ-teritoriale și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România", menționează Finanțele.

Veniturile bugetului general, în sumă de 200 miliarde de lei, respectiv 32% din PIB, au fost cu 3,6% mai mari în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului precedent, dar au scazut ca pondere în PIB cu 0,9 puncte procentuale.

Cheltuielile au urcat în termeni nominali cu 3,8% comparativ cu 2012 și au ajuns la 215,8 miliarde de (34,5% din PIB). Ca pondere în PIB, cheltuielile au scăzut cu 0,9 puncte procentuale ca urmare a reducerii cheltuielilor cu dobânzile (0,1 puncte), subvențiile (0,2 puncte) și asistența socială (0,5 puncte).

Încasările din impozitul pe profit au urcat cu 0,7% față de 2012, iar cele din impozitul pe venit cu 6,5% datorită creșterii veniturilor salariale ca urmare a reîntregirii salariilor personalului bugetar, a creșterii punctului de pensie și a majorării salariului minim de la 1 februarie 2013 și respectiv 1 iulie 2013.

Veniturile din TVA au crescut cu 2,6%, în timp ce veniturile din accize au fost mai mari cu 4,2%, influențate de majorarea accizei la motorină, bere și țigarete, precum și de cursul de schimb luat în calcul la plata taxelor.

Veniturile nefiscale s-au redus față de anul precedent cu cu 1,45 miliarde de lei, în principal ca urmare a reducerii încasarilor din vărsămintele BNR.

Creșteri semnificative au fost înregistrate la veniturile din dividende (+307,1 milioane de lei), taxa pe utilizarea bunurilor (+916,6 milioane de lei lei, în principal datorită încasării taxelor de licență pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio), precum și din sumele din vânzarea certificatelor de emisie (+270,7 milioane de lei).

Încasările din contribuțiile de asigurări sociale au fost mai mari cu 5,3%, susținute de creșterea veniturilor salariale.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creșteri față de anul precedent la veniturile din impozite și taxe pe proprietate, cu 7,2 %, taxe pe utilizarea bunurilor și autorizarea utilizării bunurilor, cu 3,9%, și venituri nefiscale, cu 3,9%.

Sumele aferente plăților efectuate pentru proiectele cu finanțare europeană au crescut cu 11,7% față de 2012.

În același timp, cheltielile de personal au urcat cu 13,5%, de la 40,8 miliarde de lei la 46,3 miliarde de lei. Aceste cheltuieli au crescut cu 0,5 puncte procentuale ca pondere în PIB, ca urmare a reîntregirii salariilor personalului bugetar și a plății obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut, de asemenea, cu 12%, de la 34,44 miliarde de lei la 38,58 miliarde de lei.

Creșterea cheltuielilor cu bunuri și servicii a fost determinată de implementarea Legii 72/2013, prin care s-a transpus în legislația românească Directiva 7/2011 privind combaterea întârzierilor în efectuarea plăților comerciale, precum și pentru plata arieratelor de către administrațiile locale și spitale.

Cheltuielile cu asistența socială au scăzut față de anul 2012 cu 0,5 puncte procentuale ca pondere în PIB, deși a avut loc majorarea cuantumurilor unor drepturi, cum sunt: majorarea cu 8,5% începând cu 1 iulie 2013 a ajutorului social acordat în baza legii privind venitul minim garantat; majorarea alocațiilor pentru susținerea familiei cu 30%, creșterea cu 4% a valorii punctului de pensie.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 31,6 miliarde lei, respectiv 5,1% din PIB.

Deficitul bugetului general consolidat a crescut usor in luna septembrie si a ajuns la 8,1 miliarde de lei, respectiv 1,3% dinPIB, nivel ce se mentine in limitele tintelor politicii bugetare stabilite pentru acest an, potrivit datelor Ministerului Finantelor.

Deficitul bugetar a urcat in august cu aproape 2 miliarde de lei, la 7,92 miliarde lei, reprezentand 1,27% din PIB.

In primele noua luni, veniturile bugetului general consolidat, in suma de 147,3 miliarde lei, reprezentand 23,5% din PIB, au fost cu 4,4% mai mari in termeni nominali fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Incasarile din impozitul pe profit s-au redus cu 1,3% fata de perioada similara a anului 2012, ca urmare a reducerii incasarilor de la bancile comerciale, in timp ce sumele virate de firme au crescut cu 2,1%.

Incasarile din impozitul pe venit au urcat cu 7,9% datorita cresterii veniturilor salariale, ca urmare a reintregirii salariilor personalului bugetar, a cresterii punctului de pensie si a majorarii salariului minim de la 1 februarie 2013 si respectiv 1 iulie 2013.

Fata de aceeasi perioada a anului precedent, veniturile din TVA au avansat cu 4,1%, in conditiile in care incasarile din TVA au crescut cu 4,2%, in timp ce rambursarile de taxa au fost cu 5,5% mai mari.

Veniturile din accize, mai mari cu 2,8%

In acelasi timp, veniturile din accize au fost mai mari cu 2,8% datorita majorarii accizei la motorina, bere si tigarete, precum si a influentei cursului de schimb luat in calcul la plata acestor taxe.

Cresteri semnificative au fost inregistrate la incasarile din dividende (+217,7 milioane de lei), taxa pe utilizarea bunurilor (+1816,4 milioane de lei, in principal ca urmare a incasarii taxelor de licenta pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecventelor radio), precum si din sumele din vanzarea certificatelor de emisie (+ 293,7 milioane de lei.).

Incasarile din contributiile de asigurari sociale au urcat cu 4,7%, sustinute de majorarea veniturilor salariale dupa reintregirea salariilor personalului bugetar si a cresterii salariului minim de la 1 februarie, respectiv 1 iulie.

Veniturile din contributiile de asigurari au fost afectate de obligatia de restituire a contributiilor de asigurari sociale de sanatate catre pensionari, dar si de cresterea in acest an cu 0,5 puncte procentuale a cotei de contributii aferenta fondurilor de pensii administrate privat de la 3,5% la 4%.

La nivelul administratiilor locale s-au inregistrat, de asemenea, cresteri fata de anul precedent la veniturile din impozite si taxe pe proprietate (+8,9 %) si la venituri nefiscale (+7,7%).

Sumele rambursate de Uniunea Europeana in contul platilor efectuate au continuat evolutia ascendenta, fiind cu 10,7% mai mari fata de cele din luna precedenta.

Cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 155,4 miliarde lei, reprezentand 24,8% din PIB, au crescut in termeni nominali cu 4,8% in primele noua luni fata de aceeasi perioada din anul precedent, dar ca pondere in PIB au scazut cu 0,4 puncte procentuale.

Cheltuielile de personal au crescut cu 14,7%. Pentru investitii s-au alocat doar 3,1%

Cheltuielile de personal au crescut cu 14,7%, ca urmare a reintregirii salariilor personalului bugetar si a platii obligatiilor stabilite prin hotarari judecatoresti.

Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut de asemenea, cu 12,1%, ca urmare a masurilor legislative si a resurselor alocate pentru plata arieratelor de catre administra locale, precum si pentru plata arieratelor la spitale.

Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 19,4 miliarde lei (3,1% din PIB).

Surse oficiale au declarat ca dupa primele noua luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la inceputul anului, din cauza unor performante sub asteptari la nivelul sistemului bancar, provenite si din modificari ale legislatiei fiscale, o colectare mai slaba, explicata inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, si nerealizarea profitului estimat la BNR.

Premierul Victor Ponta a anuntat vineri ca a doua rectificare bugetara din acest an va fi negativa, deoarece incasarile prevazute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde lei, astfel ca resursele tuturor ministerelor vor fi mai putine pana la sfarsitul anului.

Aceasta scadere vine dupa ce la prima rectificare a bugetului general consolidat pentru acest an veniturile au fost revizuite in scadere cu peste 2,2 miliarde lei, fiind estimate minusuri de incasari la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale si bugetul institutiilor finantate din venituri proprii. Crestere de venituri a fost luata in calcul la prima rectificare pentru bugetul autoritatilor locale.

Deficitul bugetar al Romaniei a scazut in ultimii trei ani, urmand tendinta generala de la nivelul Uniunii Europene (UE).

Acest indice a fost anul trecut de 5,5% din PIB(31,97 miliarde de lei), in scadere fata de 6,8% din PIB in anul 2010 (35,674 miliarde de lei) si 9% din PIB in 2009 (45,14 miliarde de lei), conform datelor publicate de Eurostat.

In anul 2008, deficitul bugetar al Romaniei fost de 5,7% din PIB (29,24 miliarde de lei).

La nivelul UE, acest indice s-a situat anul trecut la nivelul de 4,4% din PIB, iar in 2010, acesta a fost de 6,5% din PIB.

In 2009, deficitul bugetar aproape s-a triplat fata de anul anterior, ajungand la 6,9%, fata de 2,4 la suta din PIB, cat era in 2008.

In 2011, cel mai scazut deficit bugetar se inregistra in Luxemburg (0,3% din PIB), Finlanda (0,6% din PIB) si Germania (0,8% din PIB), in timp ce Ungaria (4,3% din PIB), Estonia (1,1% din PIB) si Suedia (0,4% din PIB) au inregistrat excedent bugetar.

Un numar de 17 state membre ale UE au raportat deficit bugetar mai mare de 3% din PIB, cat este nivelul permis la nivel european, printre ele aflandu-se si Romania (5,5%).

In zona euro, deficitul bugetar a fost mai redus decat la nivelul UE, in ultimii patru ani, evoluand de la 2,1% din PIB in 2008, la 6,3% din PIB in 2009, la 6,2% din PIB in 2010 si la 4,1% din PIB anul trecut.

Romania a inregistrat anul trecut o datorie publica de 33,4% din PIB (193,14 miliarde RON), aceasta fiind dintre cele mai scazute in Uniunea Europeana, dupa Estonia (6,1% din PIB), Bulgaria (16,3% din PIB) si Luxemburg (18,3% din PIB).

Datoria publica a Romaniei a urcat de la 13,4% din PIB in 2008 (69 miliarde lei) la 23,6% din PIB in 2009 (118,42 miliarde lei) si la 30,5% din PIB in 2010 (159,51 miliarde lei).

In anul 2011, un numar de 14 state membre au avut o rata a datoriei publice superioara pragului de 60% din PIB: Grecia (170,6% din PIB), urmata de Italia (120,7% din PIB), Portugalia (108,1% din PIB), Irlanda (106,4% din PIB), Belgia (97,8% din PIB). 

EXecutia bugetara pe anul 2013

III.3.2.1 Veniturile bugetului general consolidat

Veniturile bugetului general consolidat, în anul 2013, au totalizat 200,3 miliarde lei, reprezentând 31,9% din PIB și un grad de realizare față de estimarile anuale de 97,5%.

Încasările bugetare au fost influențate atât de evoluțiile economice cât și de deciziile de politică fiscală adoptate, cum ar fi creșterea salariului minim, majorarea salariilor în sectorul bugetar, creșterea punctului de pensie, majorarea cotei de contribuții aferentă fondurilor de pensii administrate privat precum și modificarea cuantumului accizelor.

Structura veniturilor bugetare

Din punct de vedere al ponderii principalelor categorii de impozite în total venituri încasate, s-au înregistrat creșteri în cazul impozitelor pe profit, salarii, venit și câștiguri de capital cu 0,4 pp, a contribuțiilor de asigurări cu 0,5 pp, a veniturilor din impozite și taxe pe proprietate cu 0,1 pp, a taxelor pe utilizarea bunurilor cu 0,5 pp și în cazul sumelor primite de la UE în contul plăților efectuate și prefinanțări cu 0,5 puncte procentuale.

În paralel s-au înregistrat și diminuări în cazul taxei pe valoarea adăugată cu 0,3pp, a altor impozite și taxelor pe bunuri și servicii cu 0,3 pp și a veniturilor nefiscale cu 0,9 pp.

Comparativ cu anul anterior veniturile bugetului general consolidat, în anul 2013, au înregistrat o creștere nominală de 3,7% iar ca procent în PIB s-au diminuat cu 1 pp de la 32,9% în 2012 la 31,9% în 2013.

Veniturile fiscale au crescut în termeni nominali cu 4,4% față de anul precedent dar s-au diminuat ca procent în PIB cu 0,5pp de la 19,4% din PIB în 2012 la 18,9% din PIB în 2013.

Încasările din impozitul pe profit care au înregistrat o creștere de 0,7% datorată în principal încasărilor de la agenții economici care au crescut cu 3,7% în timp ce încasarile de la bancile comerciale s-au redus cu 85,1%.

Reducerea încasarilor din impozitul pe profit de la bancile comerciale au fost influențate de rezultatul financiar negativ înregistrat la 31 decembrie 2012 de sistemul bancar românesc ca urmare a creșterii substanțiale a volumului de provizioane aferente riscului de credit, pe fondul deprecierii calității activelor financiare (în special în cazul expunerilor față de companiile nefinanciare), respectiv al reevaluării garanțiilor.

Încasările din impozitul pe venit au înregistrat o creștere cu 8,5% pe fondul creșterii numărului de salariați cu 1,9% și al câștigului salarial mediu brut cu 5,2%. De asemenea, influențe pozitive asupra încasărilor din impozitul pe venit au mai avut-o și modificarea punctului de pensie de la 732.8 lei la 762,1 lei, creșterea salariului minim brut precum și reîntregirea salariilor personalului bugetar.

Încasările din TVA au înregistrat o creștere ușoară de 2,6%, în condițiile unei influențe negative a încasărilor din importurile de bunuri care s-au diminuat cu 8,6% în timp ce încasările din operațiuni interne care au crescut cu 5,5%.

Evoluția încasărilor din TVA a fost influențată de creșterea volumului cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul cu excepția autovehiculelor și motocicletelor cu 0,5% , diminuarea importurilor din zona extracomunitară cu 7,7% dar și de unele măsuri de politică fiscală precum reducerea cotei de TVA de la 24% la 9% pentru unele produse de panificație.

Încasările din accize au înregistrat o creștere cu 4,2% pe fondul majorării nivelului accizelor la motorină, la țigarete, alcool, a introducerii de accize la unele produse de lux precum și majorării cursului de schimb luat în calcul la plata accizelor în condițiile unei influențe negative determinată de scăderea volumului cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule cu 3,6%.

Încasările în cazul veniturilor din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii, în anul 2013, au înregistrat o diminuare a încasărilor cu 26,9% din cauza scăderii cu 41,3% a încasărilor din contribuția trimestrială pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniu sănătății.

O creștere semnificativă s-a înregistrat la bugetul de stat în urma introducerii în anul 2013 a impozitului pe veniturile suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor naturale (243,1mil. lei), impozitului pe veniturile din exploatarea resurselor naturale (66,8 mil. lei) și a impozitului pe monopolul din sectorul energiei electrice si al gazului naturale(103,4 mil. lei).

Încasările din taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități au crescut față de anul anterior cu 32,2% în principal ca urmare a încasării taxelor de licență pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio.

Încasările din contribuțiile de asigurări au crescut cu 5,7%, pe fondul evoluției pozitive a numărului de salariați, a câștigului salarial mediu brut, precum și a salariului minim. Acestea au fost influențate negativ de obligația de restituire a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate către pensionari și de creșterea în anul 2013 a cotei de contribuții aferentă fondurilor de pensii administrate privat cu 0,5 puncte procentuale de la 3,5% la 4%.

Sumele primite de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate au fost în valoare de 9,2 miliarde lei, în creștere cu 15% și au reprezentat 1,5% din PIB.

De menționat că sumele primite de la Uniunea Europeană înregistrate în bugetul general consolidat sunt numai cele aferente proiectelor ai căror beneficiari sunt instituțiile publice, nefiind incluse și cele destinate sectorului privat iar conform normelor EUROSTAT la calculul deficitului bugetar acestea au fost ajustate, corespunzător gradului de utilizare a acestora pentru a nu influența soldul bugetului general consolidat.

III.3.2.2 Cheltuielile bugetului general consolidat

Cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat, în anul 2013, 216,2 miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,4% din PIB și un grad de realizare față de nivelul prevăzut de 96%.

Structura economică a cheltuielilor a înregistrat o creștere a ponderii cheltuielilor de personal cu 0,8 pp, a cheltuielilor cu bunuri și servicii cu 1,8 pp, și a cheltuielilor cu proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile cu 0,2 pp.

Diminuări ale ponderii s-au înregistrat în cazul, cheltuielilor cu subvențiile cu 0,5 pp, cheltuielilor cu dobânzile cu 0,2pp, cheltuielilor aferente programelor cu finanțare rambursabilă cu 0,4pp și cheltuielilor cu asistența socială cu 0,6 pp.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior cheltuielile bugetului general consolidat au înregistrat o creștere nominală de 4 % dar ca procent în PIB acestea s-au diminuat cu 1 pp, de la 35,4 % în 2012 la 34,4% în 2013.

În anul 2013 s-au înregistrat diminuări ale cheltuielilor bugetare față de anul precedent în cazul cheltuielilor cu subvențiile cu 15,8% dar și în cazul celor aferente programelor cu finanțare rambursabilă cu 43,6%.

Cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, în anul 2013, au crescut cu 13,3% față de aceeși perioadă a anului precedent, ca urmare a impactului măsurilor de reîntregire a salariilor în sectorul bugetar precum și acordării unor drepturi salariale în urma unor hotărâri judecătorești.

În anul 2013 s-au menținut restricțiile cu privire la acordarea anumitor sporuri personalului bugetar.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au înregistrat o creștere nominală de 11,9% față de anul precedent iar ca pondere în PIB au crescut cu 0,2pp. Creșterea cheltuielilor cu bunuri și servicii a fost determinată de implementarea Legii nr. 72/2013 prin care s-a transpus în legislația românească Directiva nr. 7/2011 privind combaterea întârzierilor în efectuarea plăților comerciale, precum și de plata arieratelor de către administrațiile locale și spitale.

Cheltuielile cu dobânzile au înregistrat o creștere cu 0,4% față de anul precedent, diminuându-se cu 0,1 pp ca pondere în PIB comparativ cu anul 2012.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut în termeni nominali cu 2% comparativ cu anul anterior dar ca pondere în PIB au scăzut cu 0,5 puncte procentuale, de la 11,4% în anul 2012 la 10,9% în 2013.

În anul 2013 s-a majorat cuantumul unor drepturi de asistență socială cum ar fi :

– majorarea cu 8,5%, începând cu 1 iulie 2013, a ajutorului social acordat în baza

Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;

– majorarea alocațiilor pentru susținerea familiei acordate în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei cu 30%.

– majorarea valorii punctului de pensie cu 4%.

Cu toate că majorarea acestor drepturi presupunea un efort bugetar crescut s-a reușit totuși ca prin măsurile de focalizare a asistenței sociale către cele mai vulnerabile categorii de persoane și prin eforturile de identificare a familiilor și persoanelor aflate în situații precare reale cheltuielile cu asistența socială să se diminueze ca raport în PIB comparativ cu anul 2012.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în anul 2013, de 31,6 miliarde lei, respectiv 5,1% din PIB.

Evoluția excedentului/deficitului bugetului general consolidat,

bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada 2000-2007

Sursa: Raport anual al Băncii Naționale a României 2000-2007, www.bnr.ro

Grafic 22. Evoluția excedentului/deficitului bugetului general consolidat,

bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada 2000-2007

În perioada 2000-2005, deficitul bugetului general consolidat a înregistrat o evoluție descendentă, de la 3,7% din PIB în anul 2000, la 0,8% din PIB în 2005. După această diminuare, are loc o majorare semnificativă în 2006 la 1,7%, iar în 2007 atinge nivelul de 2,4% din PIB.

Evoluția deficitului bugetului general consolidat a fost puternic influențată de traiectoria deficitului bugetului de stat, deoarece celelalte două componente nu au avut un traseu cu modificări majore pe parcursul perioadei.

Deficitul bugetului de stat a variat de la nivelul maxim de 3,7% din PIB, în anul 2000, la

2,2% din PIB în anul 2007. Până în anul 2004, când a fost de numai 0,8% din PIB, acesta a avut o pantă descrescătoare, însă în 2005 s-a majorat cu 38%, iar în 2006 a fost mai mult decât dublu, când nivelul său a atins 3% din PIB. Această creștere bruscă a influențat deficitul bugetului general consolidat, care de asemenea, s-a dublat. În anul 2007, deficitul bugetului de stat s-a diminuat, cu 0,8 puncte procentuale, ceea ce nu se poate afirma și despre deficitul bugetului general consolidat, care a continuat panta negativă.

Soldul bugetelor locale au avut o influență mai puțin semnificativă asupra deficitului bugetului general consolidat, întrucât au înregistrat excedent în majoritatea anilor, excepție fiind

anul 2003, când acestea s-au redus, rezultând un deficit de 0,01% din PIB.

De asemenea, soldul bugetul asigurărilor sociale de stat nu a influențat în mare măsură deficitul bugetului general consolidat. În primii trei ani ai perioadei a înregistrat deficit, care s-a menținut constant în 2001, iar în 2002 s-a majorat cu 0,1 puncte procentuale, în timp ce deficitul bugetului general consolidat s-a diminuat. Din anul 2003 bugetul asigurărilor sociale de stat a înregistrat surplus, deși în 2004 a avut iar deficit, însă mai puțin semnificativ de 0,01% din PIB.

3.2.2. Evoluția deficitului bugetului de stat în perioada 2000-2007

Tabel 20. Ponderea veniturilor, cheltuielilor și deficitului bugetului

de stat în PIB, în perioada 2000 – 2007

Sursa: Rapoarte anuale ale Băncii Naționale Române 2000-2007, www.bnr.ro

Grafic 23. Ponderea veniturilor, cheltuielilor și deficitului bugetului

de stat în PIB, în perioada 2000 – 2007

Grafic 24. Evoluția excedentului/deficitului bugetului de stat în perioada 2000-2007

Deficitul bugetului general de stat a înregistrat în perioada 2000-2004 o evoluție descendentă, diminuându-se de la nivelul de 3,6% în anul 2000, la 0,8% în anul 2004, în urma majorării încasărilor din impozite, precum și datorită diminuării cheltuielilor cu dobânda la datoria publică. Ulterior, datorită scăderii veniturilor din impozitele directe (în urma diminuării profitului la nivelul economiei naționale, și a majorării șomajului), sporirea impozitelor indirecte (a determinat creșterea prețurilor și restrângerea vânzărilor și implicit a încasărilor), deficitul bugetului de stat a crescut în anii 2005 și 2006, însă în anul 2007, s-a redus cu 0.8 puncte procentule.

Bugetul de stat s-a soldat în anul 2000 cu un deficit de 28 827 miliarde lei, reprezentând 3,6% din PIB (în creștere cu 1,1 puncte procentuale față de anul precedent), în condițiile în care programul bugetar prevedea un deficit de 4,5% din PIB.

Veniturile bugetului de stat au totalizat circa 120 342 miliarde lei, înregistrând o scădere semnificativă în termeni relativi comparativ cu anul precedent (de la 17,3% la 15,1% din PIB). Impozitele indirecte, care au continuat să furnizeze bugetului de stat volumul cel mai însemnat de resurse (aproape 69% din total), au scăzut ca pondere în PIB cu circa 0,4 puncte procentuale (până la 10,4%), integral pe seama reducerii vărsămintelor din accize și a veniturilor colectate din taxele vamale. Impozitele directe, a doua sursă de venituri pentru bugetul de stat, și-au redus ponderea în PIB de la 4,9% la 4% în urma diminuării încasărilor din impozitul pe profit și a celor din impozitul pe venit care au rămas la dispoziția bugetului de stat. Veniturile din privatizare au servit exclusiv pentru răscumpărarea datoriei publice interne.

Cheltuielile bugetului de stat au însumat în acest an 149 169 miliarde lei, reprezentând circa 18,7% din PIB, în scădere cu circa 1,1 puncte procentuale față de anul precedent. Comprimarea a fost generată, în principal, de reducerea în termeni relativi a plăților de dobânzi la datoria publică internă cu 0,8 puncte procentuale. Această evoluție a fost rezultatul diminuării ratelor dobânzilor la împrumuturile de stat comparativ cu anul precedent și al răscumpărării unei părți a datoriei publice interne. Reduceri relative s-au mai consemnat la nivelul cheltuielilor social-culturale, cheltuielilor pentru servicii și dezvoltare publică precum și al transferurilor din bugetul de stat, ca urmare a eliminării sau scăderii substanțiale a transferurilor către bugetul fondului de risc și accident și către bugetul asigurărilor sociale de stat.

La sfârșitul anului 2002, bugetul de stat s-a soldat cu un deficit de peste 47 618 miliarde lei, reprezentând 3,1% din PIB, nivel identic cu cel consemnat în anul precedent. Pentru al treilea an consecutiv, deficitul bugetului de stat s-a situat sub nivelul prevăzut, la ultima revizuire acesta fiind stabilit la 3,95% din PIB.

Veniturile bugetului de stat s-au cifrat la sfârșitul anului la circa 179 206 miliarde lei,

ponderea lor în PIB fiind cu 0,8 puncte procentuale inferioară celei din anul anterior, și cu 3,2 puncte procentuale mai mică de cât în anul 2000 (11,9% din PIB față de 12,7% în 2001 și 15,1% în 2000); această reducere s-a realizat, în principal, pe seama scăderii încasărilor din impozitul pe venit. Structura veniturilor bugetului de stat a rămas neschimbată, principalul lor canal de colectare, cel al impozitelor indirecte, consolidându-și poziția principală (de la 65% la 70% în total), în urma diminuării din anul precedent (de la 69% la 65% din total), prin sporirea încasărilor din TVA; sursa secundară de venit, impozitele directe, a înregistrat un recul (de la 26% în anul 2000 și 28% în anul 2001 la 23% din total).

Cheltuielile bugetului de stat au însumat la sfârșitul exercițiului bugetar circa 226 824 miliarde lei, înregistrând ca pondere în PIB o scădere de 0,8 puncte procentuale comparativ cu anul 2001, și cu 3,7 procente în anul 2000 (15% din PIB față de 15,8% în 2001 și 18,7% în 2000). Reducerea cheltuielilor s-a efectuat pe seama plăților de dobânzi aferente datoriei publice, a cheltuielilor cu asistența socială și a transferurilor. Cheltuielile pentru servicii și dezvoltare publică au fost singurul post care a înregistrat o ușoară creștere.

Bugetul de stat a încheiat anul 2004 cu un sold negativ de circa 18 781 miliarde lei, a cărui pondere în PIB (de 0,8%) s-a redus aproape la jumătatea celei consemnate în anul precedent, și cu 2,3 puncte procentuale comparativ cu anul 2002. Pentru al șaselea an consecutiv deficitul acestei balanțe a fost inferior celui prevăzut, reprezentând doar 43% din nivelul stabilit la ultima rectificare bugetară.

Încasările bugetului de stat au sporit față de anul precedent, ponderea lor în PIB majorându-se cu 0,1 puncte procentuale, și cu 1,6% comparativ cu anul 2002 până la nivelul de 13,5 la sută; acestea au depășit cu peste 5% valoarea programată, în condițiile în care aproape toate categoriile de venituri au devansat nivelul stabilit pentru anul 2004. Creșterea lor a fost generată de componenta directă (prin sporirea încasărilor din impozitul pe profit și din cel pe venit), care și-a consolidat poziția în structura veniturilor bugetului de stat după ce a înregistrat un recul de 3 puncte procentuale în anul precedent (majorându-se de la 20% în anul anterior, la 23,5%), în defavoarea celei indirecte, a cărei pondere a continuat, însă, să fie majoritară (70,4%).

În schimb, mărimea relativă a cheltuielilor bugetului de stat a suferit o comprimare de 0,6 puncte procentuale comparativ cu anul precedent și de 0,7 față de anul 2002, ponderea acestora în PIB ajungând la 14,3%. Plățile de dobânzi aferente datoriei publice s-au restrâns, precum și cheltuielile cu sănătatea și cele cu serviciile și dezvoltarea publică. Scăderea lor a fost parțial contrabalansată de ușoarele creșteri înregistrate la nivelul celorlalte capitole de cheltuieli.

Deficitul bugetului de stat, de 3% din PIB, reprezintă o depășire importantă a

nivelului programat pentru întregul an. Multitudinea de taxe și impozite ar fi trebuit să conducă la venituri suplimentare pentru efectuarea cheltuielilor la bugetul de stat, însă impozitele directe au fost în scădere deoarece profitului înregistrat pe ansamblul economiei a fost cu mult inferior față de cel din anii precedenți, iar la capitolul salarii, atât timp cât șomajul a fost în creștere, acestea nu s-au majorat într-o măsură prea mare în termeni reali, la nivelul economiei naționale. Pe de altă parte, veniturile din impozitele indirecte, în special accizele, taxele vamale, taxa pe valoare adăugată, nu s-au realizat in totalitate datorită majorării taxelor, ceea ce a determinat creșterea prețurilor, declinul vânzărilor, și în consecință obținea unor încasări mai mici. O altă cauză au constituit-o scutirile și reeșalonările la plata taxelor pentru un număr mare de agenți economici. Această politică a determinat o creștere necontrolată a prețurilor generale, pe ansamblul economiei naționale, cu efect imdeiat în deteriorarea nivelului de trai al populației. Nici veniturile din capital, precum cele din valorificarea unor bunuri ale statului nu s-au ridicat la un nivel deosebit, iar încasările din rambursarea împrumuturilor acordate au fost reduse.

În ceea ce privește cheltuielile bugetare, acestea s-au majorat la nivelul de 14,9% din PIB. O evoluție semnificativă au avut-o cheltuielile cu dobânzile la datoria publică. La majoritatea sectoarelor de activitate, dar în special la învățământ, sănătate, cultură, asistență socială, apărare, ordine publică și siguranță națională, cheltuielile au fost minime față de nevoile de resurse pe care le-a avut populația. Acest lucru demonstrează faptul că veniturile la nivelul bugetului de stat nu au atins nivelul previziunilor care au stat la baza întocmirii bugetului asigurărilor sociale de stat.

În 2007, bugetul de stat s-a menținut pe deficit, diferența dintre venituri care a reprezentat 13,7% din PIB și cheltuieli, 15,9% din PIB, fiind de 2,2% din PIB. Cele mai mari venituri au fost încasate din contribuții de asigurări sociale reprezentând 9% din PIB. Sumele colectate din impozitul pe profit au fost sub încasările din impozitul pe venit și salarii.

La capitolul cheltuieli, cele mai mari sume au fost raportate pe segmentele asistență socială și cheltuieli de personal.

3.2.3. Evoluția deficitului bugetelor locale în perioada 2000-2007

Tabel 21. Ponderea veniturilor, cheltuielilor și deficitului bugetelor

locale în PIB, în perioada 2000 – 2007

Sursa: Rapoarte anuale ale Băncii Naționale Române 2000-2007, www.bnr.ro

Grafic 25. Ponderea veniturilor, cheltuielilor și a

deficitului bugetelor locale în PIB, în perioada 2000 – 2007

Grafic 26. Evoluția excedentului/deficitului bugetelor locale în perioada 2000-2007

Bugetele locale au înregistrat excedent în majoritatea anilor, excepție făcând anul 2003, când, în urma execuției bugetelor unităților administrativ-teritoriale, a rezultat un deficit de 0,01% din PIB. Surplusul bugetelor locale se datorează faptului că autoritățile administrației publice locale trebuie să respecte principiul echilibrului bugetar potrivit căruia cheltuielile unui buget al unei unități administrativ-teritoriale trebuie să fie acoperite integral de veniturile bugetului respectiv. În cazul în care în timpul execuției bugetelor locale se înregistrează un decalaj între veniturile și cheltuielile bugetare, atunci autoritățile administrației publice locale pot utiliza pentru echilibrare sumele din contul deschis pe seama consiliului județean și alimentat de contravaloarea impozitului pe venit încasat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, disponibilitățile fondului de rulment păstrate într-un cont distinct, împrumuturile din contul general al trezoreriei statului. De asemenea, autoritățile administrației publice locale pot apela și la emisiuni de obligațiuni municipale în scopul finanțării unor obiective de interes local. Ca urmare are loc degrevarea bugetului local de o serie de cheltuieli ocazionate de finanțarea obiectivelor de interes local ce pot fi realizate prin împrumuturi pe bază de obligațiuni municipale.

Bugetele locale au înregistrat în anul 2000 un excedent de 228 miliarde lei (0,03% din PIB), în scădere cu 0,2 puncte procentuale comparativ cu anul trecut.

Veniturile acestor bugete s-au ridicat la 33 435 miliarde lei și au reprezentat 4,2% din PIB, în ușoară scădere față de ponderea anului precedent. Cea mai mare parte din veniturile bugetelor locale a provenit din cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit, a căror pondere în totalul veniturilor s-a majorat de la 45% la 52% (ca procent în PIB au crescut de la 1,9% la 2,2%). Într-o măsură mai mică, încasările bugetelor locale s-au realizat pe seama veniturilor proprii (36% față de 34% în anul anterior) și a subvenþiilor de la bugetul de stat (care au scăzut de la 7% la 5%). Pe lângă subvențiile de la bugetul de stat, bugetele locale au beneficiat în anul 2000 de o serie de subvenții de la alte bugete (de exemplu bugetele fondului de solidaritate socială, fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic), care s-au ridicat la peste 1 100 miliarde lei (circa 3,3% din totalul veniturilor).

La nivelul bugetelor locale s-au cheltuit în acest an circa 33 207 miliarde lei, sumă care echivaleazã cu circa 4,2% din PIB (în creștere cu 0,2 puncte procentuale comparativ cu anul trecut). Volumul cel mai mare al cheltuielilor a fost alocat sectorului de servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape, a cărui pondere în total a scăzut însă de la 40% la 36% în favoarea cheltuielilor social-culturale (în principal cele pentru asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații), care s-au majorat de la 22% la 24%. Cheltuielile cu serviciile publice generale și cele pentru activități economice și-au păstrat ponderile la niveluri apropiate celor din anul precedent, de 14% și respectiv 12% din total.

În anul 2002 bugetele locale au încheiat exercițiul bugetar cu un excedent de circa 536 miliarde lei, situându-se ca pondere în PIB la nivelul anului anterior (0,04%).

Veniturile bugetelor locale au totalizat la sfârșitul anului peste 93 022 miliarde lei, reprezentând 6,2% din PIB (în creștere cu 0,1 puncte procentuale comparativ cu anul precedent). Sporul de venituri s-a realizat pe seama prelevărilor din bugetul de stat (0,3% din PIB) și a veniturilor proprii (0,1% din PIB). Subvențiile primite de la bugetul de stat s-au restrâns în acest an de la 0,4% la 0,1% din PIB.

Cheltuielile bugetelor locale s-au cifrat la circa 92 487 miliarde lei, fiind cu 0,1 puncte procentuale peste nivelul anului trecut ca procent în PIB (6,1% comparativ cu 6%). Plusul de cheltuieli s-a localizat la capitolele de asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații, a căror pondere în PIB a crescut de la 0,6% la 0,8%. În schimb, cheltuielile pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape s-au comprimat de la 1,5% la 1,4% din PIB.

Bugetele locale au înregistrat la sfârșitul exercițiului fiscal din anul 2004 un excedent de aproximativ 3 850 miliarde lei, spre deosebire de anul precedent când acestea au consemnat un ușor deficit. Evoluția favorabilă a soldului lor s-a datorat aproape în totalitate reducerii mărimii relative a cheltuielilor (a căror pondere în PIB a scăzut cu 0,3 puncte procentuale), ca urmare a diminuării cheltuielilor cu serviciile și dezvoltarea publică. Încasările bugetelor locale și-au menținut aproape neschimbată ponderea în PIB și, totodată, și-au conservat structura din anul precedent, aceasta fiind dominată în 2004 de prelevările din bugetul de stat (cumulând circa 75% din total).

În anul 2006 bugetele locale au înregistrat un excedent de 0,56% din PIB, datorită creșterii veniturilor la bugetele locale prin alocarea directă a unor taxe și impozite care, anterior,

se plăteau la bugetul de stat.

Soldul bugetelor locale pentru anul 2007 a avut o evoluție descendentă, diminuându-se cu 0,5 puncte procentuale, comparativ cu anul precedent.

3.2.4. Evoluția bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada 2000-2007

Tabel 22. Ponderea veniturilor, cheltuielilor și deficitului bugetului

asigurărilor sociale de stat în PIB, în perioada 2000 – 2007

Sursa: Rapoarte anuale ale Băncii Naționale Române 2000-2007, www.bnr.ro

Grafic 27. Ponderea veniturilor, cheltuielilor și deficitului bugetului

asigurărilor sociale de stat în PIB, în perioada 2000 – 2007

Grafic 28. Evoluția excedentului/deficitului

bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada 2000-2007

Bugetul asigurărilor sociale de stat a avut pe parcursul perioadei 2000-2007 o evoluție sinuoasă. În primii trei ani a înregistrat deficit, în anul 2002 fiind cel mai mare nivel al perioadei,de 0,7% din PIB. Începând din 2003, bugetul s-a soldat cu excedent, exceptând anul 2004, când s-a finalizat cu un deficit mai puțin semnificativ, de 0,01% din PIB. Ulterior soldul bugetar a înregistrat o pantă ascendentă, până în 2007, când s-a diminuat cu 0,3 puncte procentuale.

Soldul bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2000 s-a deteriorat, deficitul cumulat de acest buget la nivelul întregului an, de 4 686 miliarde lei, reprezentând 0,6% din PIB, în creștere cu 0,4 puncte procentuale față de anul precedent.

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat s-au cifrat la 50 975 miliarde lei, ponderea lor în PIB fiind în scădere cu 0,6 puncte procentuale comparativ cu sfârșitul anului trecut. Diminuarea veniturilor acestui buget s-a datorat în principal eliminării aproape integrale a subvențiilor primite din bugetul de stat în completarea veniturilor proprii. În primele zece luni ale anului, subvențiile de la bugetul de stat au fost sistate, dar adâncirea în luna octombrie a dezechilibrului acestui buget a determinat transferarea, în ultimele două luni, a circa 1 149 miliarde lei de la bugetul de stat.

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat au însumat circa 55 661 miliarde lei, ponderea acestora în PIB scăzând de la 7,2% la 7%. Restrângerea s-a făcut exclusiv pe seama plății pensiilor, cu poziție majoritară în structura acestor cheltuieli (92% din total), care și-au redus ponderea în PIB de la 6,6% la 6,4%. Indemnizațiile, ajutoarele și compensațiile care sunt

incluse în cheltuielile acestui buget și-au menținut aproape neschimbată ponderea comparativ

cu anul precedent (0,4% din PIB).

Bugetul asigurărilor sociale de stat s-a încheiat și în anul 2002 cu deficit, cu toate că, prin programul bugetar, a fost fixat inițial un surplus de circa 996 miliarde lei, care a fost anulat cu ocazia rectificării operate ulterior. În execuție, balanța asigurărilor sociale de stat a înregistrat un sold negativ de circa 9 960 miliarde lei, în ușoară creștere ca pondere în PIB, comparativ cu anul precedent (de la 0,6% la 0,7%).

Veniturile acumulate de bugetul asigurărilor sociale de stat s-au cifrat la circa 97 125 miliarde lei, reprezentând doar 88,6% din prevederile acestui an; ca procent în PIB, încasările s-au diminuat față de anul precedent cu 0,1 puncte procentuale (de la 6,5% la 6,4% din PIB). Principalele nerealizări de venituri se regăsesc la contribuțiile pentru asigurările sociale datorate de angajatori, persoanele aflate în șomaj, alte persoane asigurate, precum și la nivelul veniturilor nefiscale.

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat au cumulat la sfârșitul anului un total de circa 107 085 miliarde lei, gradul de realizare a programului lor anual fiind de 97,7%; ca pondere în PIB aceste cheltuieli s-au menținut la nivelul anului precedent (7,1%). Structura cheltuielilor a rămas neschimbată, proporția covârșitoare revenind pensiilor de asigurări sociale (91% din total); ca procent în PIB, acestea au înregistrat un ușor regres (de la 6,6% la 6,5%).

Bugetul asigurărilor sociale de stat a revenit în anul 2004 la un sold deficitar, de aproximativ 137 miliarde lei, după surplusul de circa 1 769 miliarde lei, respectiv 0,1% din PIB, pe care l-a înregistrat în anul anterior. Ambele componente ale acestei balanțe și-au majorat ponderea în PIB față de anul precedent (în special cheltuielile) ca efect, pe de o parte, al majorării subvențiilor primite de la bugetul de stat, iar, pe de altă parte, al creșterii cheltuielilor social-culturale (reprezentate în cvasitotalitate de pensiile de asigurări sociale de stat).

În anul 2006, veniturile au fost de 20 miliarde RON, respectiv 5% din PIB, în timp ce cheltuielile efectuate au însumat 18,5 miliarde RON, adică 4,6% din PIB.

Pe acest fond, în principalele sectoare în care au fost efectuate aceste cheltuieli, în special cel al pensiilor, nu s-au asigurat veniturile necesare, fiind nevoie de unele noi, realizate din creșterea contribuțiilor la asigurările de sănătate și a altor plăți, însă care nu au avut efectul scontat al aducerii spre echilibru a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Soldul bugetului asigurărilor sociale de stat a continuat să înregistreze excedent și în anul 2007, deși acesta s-a diminuat cu mai mult de 50% comparativ cu anul precedent, pe seama creșterii cheltuielilor comparativ cu anul precedent într-o mai mare măsură decât veniturile.

3.2.5. Finanțarea deficitului bugetar în perioada 2000-2007

Tabel 23. Ponderea datoriei publice interne, externe, totale și

a deficitului bugetului general consolidat în PIB, în perioada 2000-2007

Sursa: Rapoarte anuale ale Băncii Naționale Române 2000-2007, www.bnr.ro

Grafic 29. Ponderea datoriei publice interne, externe, totale și

a deficitului bugetului general consolidat în PIB, în perioada 2000-2007

În perioada analizată se constată că România are un grad de îndatorare redus, generat de constrângerile reprezentate de posibilitățile de finanțare și refinanțare a datoriei publice. Totodată, se evidențiază orientarea politicii datoriei publice de folosire mai mult a resurselor externe pentru finanțarea și refinanțarea deficitelor, ceea ce reflectă accesul României la resursele externe. Excepție a fost anul 2007, când procentul în PIB al datoriei publice externe, a fost devansat de cel al datoriei publice interne, datorită modificării strategiei Ministerului Economiei și Finanțelor în privința finanțării deficitului bugetar în principal din surse interne.

Finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice s-a realizat în anul 2000 atât din fonduri interne, cât și din surse externe. Finanțarea externă a fost asigurată de fondurile primite de la Banca Mondială, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și alte organisme internaționale în baza acordurilor bilaterale și multilaterale încheiate pentru diverse proiecte, precum și de sumele provenite din cele două emisiuni de euro-obligațiuni lansate pe piața externă de capital. Toate acestea au totalizat circa 902 milioane dolari SUA (aproximativ 19 500 miliarde lei), echivalând cu circa 2,4% din PIB.

Spre deosebire de anii precedenți, o bună parte a finanțării interne a fost susținută de sectorul nebancar, prin intermediul emisiunilor de certificate de trezorerie adresate populației și al celor de titluri de stat cumpărate de persoanele juridice nebancare. Volumul resurselor noi (în lei și valută) puse la dispoziția Ministerului Finanțelor de cele două categorii de investitori, în anul 2000 au însumat aproximativ 1,5% din PIB). Din acestea, aproximativ 0,6% din PIB au servit la reînnoirea unei părți a datoriei publice ajunse la scadență, diferența de 0,9% din PIB fiind utilizată pentru finanțarea deficitului bugetar.

Certificatele de trezorerie în lei destinate populației, o sursă de finanțare mai puțin costisitoare, au constituit un instrument permanent utilizat și menținut atractiv de Ministerul Finanțelor. Certificatele de trezorerie au fost achiziționate în cea mai mare parte de pe piața secundară, iar într-o măsură mai mică direct de pe piața primară, prin intermediul băncilor participante la licitațiile de titluri de stat.

Sectorul bancar, care în anii precedenți a fost principalul finanțator al deficitului bugetar și care, de altfel, deține cea mai mare parte a creanțelor asupra statului sub forma titlurilor de stat, a mobilizat pe ansamblul anului 2000 un volum mai redus de resurse noi (0,4% din PIB), comparativ cu sectorul nebancar, pentru a împrumuta autoritatea publică. Sprijinul din partea băncilor s-a concretizat în achiziționarea de titluri de stat, cu scadențe ce nu au depășit un an, în valoare de aproximativ 3 243 miliarde lei. Ministerul Finanțelor a răscumpãrat titluri de stat (în lei și valută) însumând circa 1,3% din PIB, în cea mai mare parte din categoria celor emise în procesul restructurării sistemului bancar. Răscumpărările au avut ca suport veniturile încasate de Fondul Proprietății de Stat și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare destinate diminuării datoriei publice (0,7% din PIB), precum și resursele atrase de la publicul nebancar (0,6% din PIB).

Creșterea deficitului bugetar peste nivelul de 3,7% din PIB (care a depășit cu 0,7 puncte procentuale obiectivul inițial) a fost evitată și cu sprijinul politicii monetare. Astfel, trendul descrescător al ratelor dobânzii la sfârșitul primului trimestru, pe fondul consolidării reducerii ritmului inflației, a fost destinat în primul rând atenuării costului aferent datoriei publice interne. Cu toate că în semestrul al doilea, pe fondul evoluției mai rapide a inflației și al anticipațiilor inflaționiste în creștere, s-a decis înăsprirea politicii monetare, prejudiciile aduse credibilității politicii monetare prin nevoia de a inversa coborârea ratelor dobânzilor datorită nesustenabilității acestora au avut impact inflaționist.

În anul 2002 finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice s-au efectuat din resurse de proveniență externă și internă. Structura finanțării deficitului bugetului general consolidat a rămas aproape neschimbată, mai mult de două treimi revenind componentei externe, ceea cea a condus la diminuarea dependenței de emisiunile interne de titluri de stat. Principalul canal extern de finanțare a rămas cel al creditelor pe proiecte acordate direct ministerelor de către organismele internaționale. La acesta s-au adăugat o emisiune de euro-obligațiuni lansată pe piața internațională de capital și o parte din fondurile PSAL II (Împrumut de Ajustare a Sectorului Privat).

Componenta internă a acoperit mai puțin de o treime din golul de resurse al bugetului

general consolidat. Principalul furnizor autohton de resurse a fost și în acest an sectorul nebancar. Populația, împreună cu persoanele juridice nebancare au pus la dispoziția Trezoreriei statului fonduri noi în lei însumând peste 10 300 miliarde lei. Ministerul Finanțelor Publice a efectuat în fiecare lună emisiuni de certificate de trezorerie destinate populației, pe scadențe de 3 și 6 luni. În încercarea de a consolida datoria publică, autoritatea bugetară a optat, la jumătatea anului, pentru sistarea temporară a emisiunilor pe termen de 3 luni – scadența preferată de investitori. Emisiunile au fost reluate însă în noiembrie, după mai multe luni în care Ministerul Finanțelor Publice a fost nevoit să efectueze răscumpărări nete de titluri de la populație, care s-au suprapus rambursărilor nete pe care acesta le-a operat în favoarea băncilor și a clienților lor. Randamentele atașate certificatelor de trezorerie adresate populației au scăzut permanent, atingând în ultima lună a anului nivelul de 17% pe scadența de 3 luni și de 18 la sută pe cea de 6 luni.

Din luna mai, gama de scadențe a instrumentelor de finanțare a deficitului bugetar a fost extinsă prin adăugarea scadenței de 2 ani. Atragerea de resurse pe noul termen, precum și redistribuirea pe scadențe a titlurilor de stat nou emise (prin reducerea celor pe 3 și 6 luni de la 71% la 43%) au determinat o creștere importantă a scadenței medii a titlurilor emise (cu circa 116 zile). Randamentele medii oferite la aceste plasamente s-au situat pe un trend constant descrescător, ele pierzând lunar între 0,5 și 3,3 puncte procentuale.

În acest an autoritatea publică a apelat cu moderație la resursele în valută de pe piața internă. Pe parcursul anului, aceasta a lansat doar două emisiuni de titluri de stat denominate în dolari, una adresată populației și una persoanelor juridice bancare și nebancare. Pe seama acestora, Ministerul Finanțelor Publice a atras circa 306 milioane dolari, pe scadența de un an, la o rată a dobânzii de 5%.

Structura datoriei publice interne și-a păstrat în linii mari configurația reprezentând 7,2% din PIB. Împrumuturile efectuate sub forma titlurilor de stat emise pe piața internă pentru finanțarea și refinanțarea deficitului bugetar și-au consolidat poziția majoritară (72,2% din total), locul secund fiind ocupat, și în acest an, de împrumuturile temporare din resursele Trezoreriei (21,1%). Cuantumul titlurilor de stat emise pe bază de legi speciale s-a redus, ca urmare a ajungerii la scadență a unui volum important din aceste înscrisuri; ponderea lor în totalul datoriei publice interne, atingând nivelul de 6,7%.

Restrângerea în acest an a deficitului bugetar a fost mai puțin rezultanta ajustării fiscale, cât mai ales a reducerii cheltuielilor cu dobânzile, care a constituit prioritatea absolută a politicii de gestionare a datoriei publice. Demersurile specifice ale Ministerului Finanțelor Publice – prin care s-a urmărit imprimarea unui declin accelerat randamentelor titlurilor de stat – au avut ca suport resursele externe și interne nebancare de care a beneficiat Trezoreria pentru finanțarea deficitului și refinanțarea datoriei publice.

Finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice din anul 2004 s-au efectuat atât din fonduri externe, cât și din resurse interne. Sumele externe au provenit în acest an doar din creditele acordate direct ministerelor de diverse organisme internaționale pentru finanțarea unor proiecte, spre deosebire de ultimii doi ani când Ministerul Finanțelor Publice a emis și euro-obligațiuni pe piața externă.

Datoria publică guvernamentală internă a însumat la finele anului aproximativ 145 716 miliarde lei, fiind în creștere cu circa 30 774 miliarde lei față de stocul consemnat la sfârșitul anului 2003. Mărimea relativă a datoriei publice a cunoscut o majorare de 0,1 puncte procentuale față de cea consemnată în anul precedent, însă s-a diminuat cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu anul 2002 ajungând la nivelul de 6,1 la sută din PIB. Structura datoriei publice interne a rămas, în linii mari neschimbată, principalele componente, diminuându-și ponderile în total în favoarea garanțiilor pentru creditele interne, a căror pondere în total s-a dublat; iar obligațiile financiare ale statului sub forma titlurilor de stat emise pe bază de legi speciale s-au restrâns.

Fondurile interne au fost procurate prin intermediul:

titlurilor de stat denominate în lei și dolari adresate băncilor și clienților;

certificatelor de trezorerie destinate populației;

obligațiunilor municipale;

depozitelor atrase de pe piața monetară (ocazional).

Sectorul nebancar și-a consolidat, pentru al patrulea an consecutiv, poziția de creditor principal în lei al sectorului bugetar, fiind în același timp și furnizorul fondurilor noi. În anul 2004, clienții băncilor au pus la dispoziția MFP prin intermediul emisiunilor de titluri de stat resurse suplimentare în valoare de circa 21 800 miliarde lei, în timp ce băncile și-au diminuat expunerea față de MFP.

Emisiunile de certificate de trezorerie adresate populației au avut o prezență constantă, soldul acestor înscrisuri crescând aproape în fiecare lună cu valori cuprinse între 105 miliarde lei și 392 miliarde lei; excepție a făcut doar luna noiembrie, când valoarea titlurilor răscumpărate a fost ușor superioară celei a înscrisurilor emise. Pe ansamblul anului, fondurile noi puse la dispoziția autorității publice de această categorie de investitori s-au majorat, atingând nivlul de aproximativ 2 658 miliarde lei. Remunerarea certificatelor de trezorerie adresate persoanelor fizice s-a redus în a doua parte a anului în două etape: în august cu 0,5 puncte procentuale și în noiembrie cu 1 punct procentual.

Remunerarea titlurilor de stat s-a înscris pe o pantă constant descrescătoare începând cu

luna aprilie (ajungând în ultima lună a anului la nivelul de 11,5%).

Rata medie anuală a dobânzii titlurilor de stat a înregistrat un nivel superior, situându-se la nivelul de 17,8%, datorită concentrării în prima parte a anului a unui volum însemnat de

înscrisuri (75% din total).

Ministerul Finanțelor Publice a recurs, în special în prima jumătate a anului, la atragerea de depozite de pe piața monetară, pentru acoperirea golurilor temporare de resurse. Fondurile totale procurate s-au cifrat la aproximativ 4 950 miliarde lei pe scadența overnight, la o rată medie a dobânzii de 20,1%.

Pentru al patrulea an consecutiv, autoritățile locale și-au suplimentat resursele prin atragerea de fonduri prin intermediul emisiunilor de obligațiuni municipale.

Anul 2006 a consemnat finalizarea liberalizării contului de capital în luna septembrie, fapt care a deschis calea către o mai puternică integrare a economiei naționale în fluxurile financiare globale, dar care a complicat conducerea politicilor macroeconomice.

Activitatea pe piața titlurilor de stat în 2006 a fost cea mai redusă din ultimii ani, fapt datorat în principal lipsei emisiunilor de titluri pe piața primară. Chiar dacă în 2006 a avut loc o relaxare a politicilor fiscale, reflectată într-o creștere a deficitului bugetului general consolidat la 1,7 % din PIB față de 0,8 % din PIB în anul precedent, aceasta s-a produs spre finele anului, înregistrându-se aceeați execuție bugetară asimetrică. Aceasta a fost cauza lipsei emisiunilor de titluri de stat, întrucât s-a preferat recurgerea la finanțarea temporară din disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului (aproximativ 84.3 % din deficitul bugetar a fost finanțat din surse interne, din care 8,2% din veniturile din activitatea de privatizare și sume încasate de AVAS), care era de altfel și cea mai ieftină sursă posibilă, având în vedere nivelul extrem de scăzut al dobânzii aferente acestei finanțări (aprox 0,5%). Această strategie a reprezentat o schimbare radicală față de strategia implicită, începută în anul 2005, ignorându-se în totalitate unul dintre obiectivele importante ale administrării datoriei guvernamentale, acela al creării premizelor de minimizare a costurilor pe termen lung în condițiile limitării riscurilor prin dezvoltarea pieței titlurilor de stat. În conditiile lipsei de emisiuni de titluri atât pe piața internă cât și externă, în afara finanțării temporare, s-a apelat doar la împrumuturi contractate de la institutiile financiare internationale și bănci comerciale, pentru finanțarea unor proiecte.

În pofida creșterii deficitului bugetar, datoria publică a continuat să scadă, ajungând în 2006 la 17,5% din PIB, față de 20,1% din PIB în anul precedent și 23,1% din PIB în anul 2004. Din punct de vedere al criteriilor de la Maastricht referitoare la sustenabilitatea poziției fiscale, atât ponderea în PIB a deficitului bugetar, cât și cea a datoriei publice au fost conform

metodologiei UE, de 1,9% din PIB, respectiv 12,4% din PIB, net inferioare limitelor existente (3% și, respectiv, 60% din PIB).

Tabel 24. Criteriile de la Maastricht și performanțele României în anul 2006

Sursa : Raport anual al Băncii Naționale Române 2006, www.bnr.ro

În ceea ce privește stadiul îndeplinirii criteriilor de convergență nominală, economia românească nu avea probleme din perspectiva sustenabilității finanțelor publice, ponderile în PIB ale datoriei publice și deficitului bugetar fiind în ultimii ani net inferioare pragurilor stabilite prin Tratatul de la Maastricht.

Performanța României în materie de inflație s-a îmbunătățit considerabil în perioada 2000-2006, rata medie anuală a inflației înregistrată în anul 2006 fiind însă cu 3,76 puncte procentuale superioară nivelului de referință al criteriului.

Finanțarea deficitului din anul 2007 s-a realizat prin împrumuturi temporare din disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului. Așadar, datoria publică internă a depășit în anul 2007 nivelul datoriei publice externe, reprezentând 10,5% din PIB, respectiv 10% din PIB, datorită modificării strategiei de finanțare a deficitului bugetar, în principal prin surse interne. Pornind de la necesitatea realizării unui management eficient al datoriei publice guvernamentale în strânsă corelare cu obiectivul de dezvoltare a pieței titlurilor de stat, în anul 2007, MEF a revenit la strategia din anul 2005, focalizându-se în procesul de finanțare pe emiterea de titluri de stat pe piața internă.

Evolutia principalelor domenii finanțate din bugetul general consolidat

Măsuri de finanțare a deficitului bugetar în România

Influențele pe care le provoacă majorarea deficitelor bugetare pot fi sintetizate și grupate, pentru o mai bună înțelegere a fenomenului, în două mari categorii: influențe de natură economică și influențe de natură psihologică.

Influențele psihologice conjugate cu cele economice acționează direct asupra piețelor financiare, conducând la căderea valorilor pe piețele de capital și la deprecieri, uneori bruște ale monedelor naționale.

Referitor la influențele de natură economică, putem spune că acestea acționează puternic și în sensuri strict determinate de modalitățile folosite în vederea acoperii deficitului bugetar. Modalitățile utilizate se supun unei analize, prin influența directă sau indirectă pe care o generează asupra mecanismelor economice și a stabilității economice.

Problema finanțării deficitului bugetar, a alegerii unei modalități optime de finanțare face obiectul a numeroase dezbateri în rândul economiștilor. În acest sens, în literatura de specialitate întâlnim următoarele modalități de finanțare a deficitelor: finanțarea prin creșterea fiscalității, finanțarea prin reducerea cheltuielilor bugetare, finanțarea prin emisiune monetară și finanțarea prin datorie publică. Această prezentare a modalităților de finanțare nu reprezintă, totodată, și o ierarhizare a celor mai „bune” variante din perspectiva unei analize de tip cost-beneficiu. Fiecare dintre aceste variante se caracterizează prin avantaje și dezavantaje care depind de fundalul economic în cadrul căruia sunt utilizate. Astfel, modalitatea de finanțare a deficitului bugetar prin creșterea

fiscalității se concretizează în sporirea volumului taxelor și impozitelor în vederea reducerii dezechilibrelor bugetare.

Datorită influențelor, în general negative, în activitatea economică, aproape în toate cazurile o creștere a fiscalității, prin efectul direct de deturnare a resurselor financiare dinspre decizia economică privată pentru investiție sau consum spre consumul redistributiv al statului, conduce la slăbirea efortului de dezvoltare, prin slăbirea capacității de a investi, și la reducerea cererii solvabile a consumatorilor intermediari și finali, cu efect nefavorabil asupra raportului cerere-ofertă pe piață.

Finanțarea deficitelor bugetare excesive prin reducerea cheltuielilor publice poate constitui o soluție corespunzătoare, însă este eficientă doar pe termen scurt. Practicarea unei politici bugetare restrictive, cel puțin prin reducerea consumului guvernamental, poate avea rezultate pozitive asupra echilibrului financiar public. Promovarea unei astfel de politici pe termen lung va fi urmată, cu certitudine, de consecințe negative ce vor afecta creșterea economică. Problema care se pune în cazul promovării unei politici bugetare restrictive se referă la categoriile de cheltuieli bugetare care se vor reduce.

În acest context, pot să apară dificultăți legate, pe de o parte, de impactul social al unei astfel de politici, iar, pe de altă parte, de discuțiile care se vor purta la nivelul guvernului între ministerele din componența acestuia, în cadrul cărora fiecare reprezentat va încerca protejarea intereselor pe care le reprezintă. O politică bugetară restrictivă poate fi implementată în situații de criză, când statele se confruntă cu deficite publice excessive care conduc, de regulă, la creșterea inflației, la fluctuații ale cursului de schimb și care afectează întreg sistemul economic. În astfel de cazuri, trebuie să se urmărească raționalizarea cheltuielilor publice prin reducerea cheltuielilor neproductive și creșterea cheltuielilor destinate investițiilor în infrastructură și în capitalul uman (Lenain, 2000, p. 139).

Pe fondul accentuării unor fenomene de criză structurală, majorarea deficitelor bugetare peste limitele finanțabile în mod neinflaționist vine ca un factor în plus ce concură la accentuarea dezechilibrelor în economie. În plus, acolo unde cheltuielile bugetare sunt îndreptate spre satisfacerea, în primul rând, a funcției de redistribuire a statului și spre subvenții, în lipsa unui coeficient real de multiplicare, starea deficitelor bugetare se agravează.

O altă modalitate utilizată în acoperirea deficitelor bugetare, care poate avea impact negativ puternic asupra corelațiilor la nivelul economiei financiare și reale, o reprezintă emisiunea suplimentară, neacoperită, de monedă națională. Aceasta nu face decât să conducă la o sporire necontrolată și nejustificată a masei monetare, agravând pe termen imediat fenomenele inflaționiste din economie.

Dacă puterea publică nu poate ajusta cheltuielile publice la nivelul veniturilor sau dacă prin efectuarea cheltuielilor respective se urmărește obținerea de rezultate mai bune în domeniul ocupării forței de muncă, se pune problema finanțării deficitului bugetar, care se poate realiza fie prin emisiune monetară, fie sau prin împrumuturi de stat.

Procesul de monetizare a deficitului bugetar este în mod clar inflaționist până în momentul în care economia se îndreaptă spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel ridicat al prețurilor. Dacă guvernul decide să mențină această politică o perioadă mai lungă, va rezulta o creștere corespunzătoare a ofertei monetare, adică o continuare a inflației.

Dacă analizăm problema recurgerii la împrumut de către stat pentru finanțarea deficitului bugetar, se poate considera că elementul primordial care trebuie să stea la baza deciziei este constituit de necesitatea ca „profitul” pe termen mediu și lung realizat prin finanțarea cheltuielilor publice să fie sufficient de mare pentru a acoperi serviciul datoriei. De asemenea, trebuie acoperită pierderea de utilitate pe care o suportă piața prin privarea acesteia de resursele utilizate pentru acoperirea deficitului, iar factorii de decizie publică trebuie să-și mențină credibilitatea în urma recurgerii la împrumutul de stat.

În România, finanțarea deficitului bugetar s-a realizat în cea mai mare parte prin contractarea împrumuturilor de stat, atât din resurse de proveniență externă, cât și internă, respectiv prin împrumuturi de pe piața internă, de pe piața externă și prin susținerea temporară din resursele contului general al Trezoreriei Statului. Pe piața internă, furnizorii de resurse pentru finanțarea deficitului bugetar sunt sectorul bancar și nebancar, precum și populația, prin subscrierea la emisiunile de titluri de stat, cum ar fi certificate de trezorerie, obligațiuni de stat în lei sau valută, emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Împrumuturile de stat pe piața externă sunt reprezentate de: creditele externe guvernamentale și obligațiunile de tezaur cu dobândă exprimate în valută.

Conduita efectivă a autorităților românești în finanțarea deficitului bugetar a fost contradictorie și nu a urmărit strict litera legii, nici când a fost restrictivă, nici când a devenit permisivă.

Constituirea contului unic al Trezoreriei statului la Banca Națională, începând din iulie 1993, a deschis calea finanțării neinflaționiste a deficitului bugetar. Însă, finanțarea deficitului bugetar prin împrumuturi din disponibilitățile temporare ale contului curent general al Trezoreriei, chiar dacă, pe termen scurt, are avantajul costurilor mici, pe termen lung are importante dezavantaje ce constau în creșterea riscului de refinanțare și de lichiditate, cu impact negativ asupra managementului datoriei publice guvernamentale, mai ales când volatilitatea e ridicată. Din păcate, deși economia României se confruntă cu depresiunea economică, se constată la nivelul deciziilor guvernamentale că nu s-au

întreprins măsurile necesare pentru a se aplica o politică de stimulare a procesului investițional în scopul relansării dezvoltării economice. Mai mult, asistăm la un process deosebit de îngrijorător, și anume: consumul agregat întrece în mod sistematic producția agregată. Pe de altă parte, România a avut o politica fiscală prociclică, bazată pe estimări nerealiste ale veniturilor și pe creșteri de cheltuieli publice care au condus la acumularea unor dezechilibre macroeconomice semnificative, manifestate printr-un deficit de cont curent și o rată a inflației ridicate.

Veniturile bugetare au fost supraestimate, iar cheltuielile realizate peste nivelul resurselor disponibile nu au fost canalizate către activități productive, fiind orientate cu preponderență spre cheltuieli de personal și cheltuieli cu bunuri și servicii. Dacă această tendință continuă, apare pericolul iminent ca România să se afunde tot mai mult în starea de sărăcie și de subdezvoltare, să se îndepărteze e civilizație. Responsabilii guvernamentali ar trebui să fie primii care să sesizeze acest lucru și să întreprindă măsurile de rigoare.

3.4. Situația deficitului bugetar în statele din Uniunea Europeană în perioada 2000-2007

Tabel 25. Ponderea excedentului/deficitului bugetar în PIB,

în țările din Uniunea Europeană și România, în perioada 2000-2007

Sursa : Eurostat, www.epp.eurostat.ec.europa.eu

Grafic 30. Ponderea excedentului/deficitului bugetar în PIB,

în țările din Uniunea Europeană și România, în perioada 2000-2007

La începutul perioadei, respectiv în primii trei ani, România a înregistrat un deficit bugetar care a corespuns celor mai mari deficite ale țărilor din Uniunea Europeană. Începând cu anul 2003, datorită creșterii soldului negativ al acestora din urmă, precum și datorită diminuării deficitului bugetar al României, prin comparație, acesta a fost unul dintre cele reduse. Însă în anul 2007, datorită adoptării unei politicii fiscale relaxate, deficitul României s-a încadrat iarăși printre cele mai mari din cadrul Uniunii Europene.

În anul 2000, politicile fiscale au vizat în majoritatea țărilor menținerea sub control a presiunilor inflaționiste și au avut un caracter în general restrictiv. Ponderea deficitului bugetar în PIB a prezentat în consecință o tendință de scădere, în Uniunea Europeană înregistrându-se în anul 2000 un excedent bugetar de 1% din PIB, după deficitul de 0,7% din PIB din anul precedent. Cel mai mare excedent bugetar a fost înregistrat de Finlanda (7,1% din PIB), Marea Britanie (3,8% din PIB). O creștere semnificativă a avut și Germania, care a evoluat de la un deficit de 1,5% din PIB, la un surplus de 1,3% din PIB. De asemenea au prezentat o tendință de scădere însemnată și Italia (de la deficitul de 1,7% la 0,6% din PIB), Austria (de la 2,3% la 1,5% din PIB). Cel mai mare deficit a fost înregistrat de Portugalia (2,8% din PIB), care a rămas la același nivel din anul precedent, urmată de Grecia al cărei deficit s-a majorat în anul 2000 la 1,9% din PIB.

Comparativ cu țările din Uniunea Europeană, în anul 2000, România a avut un deficit bugetar (3,7% din PIB), mai mare chiar și decât cel mai ridicat nivel, înregistrat de către Portugalia (2,8% din PIB).

Presiunile concurenționale datorate intensificării integrării internaționale a piețelor de mărfuri și capital, precum și ratele în general mai scăzute ale inflației au limitat posibilitățile guvernelor de a colecta impozite, de a monetiza deficitele și de a spori datoria publică.

În țările din Europa, au avut loc în ultimii ani reforme fiscale, care au vizat pe de o parte modificarea structurii veniturilor bugetare, prin creșterea ponderii impozitelor indirecte în detrimentul celor directe, iar pe de altă parte, controlul strict al deficitelor bugetare și creșterea transparenței managementului fiscal. Ameliorarea poziției fiscale s-a realizat în primul rând prin reducerea cheltuielilor bugetare (cu precădere salarii și transferuri), creșterea veniturilor jucând un rol mai puțin important.

Confruntate cu accentuarea climatului de recesiune, unele state din Uniunea Europeană au recurs la măsuri de relaxare fiscală (cu o creștere de 2,5%, consumul guvernamental a fost în anul 2002 cel mai dinamic segment al cererii interne), ceea a determinat majorarea semnificativă a deficitului bugetar, de la 1% din PIB excedent bugetar înregistrat în anul 2000, și 0,9% din PIB în anul 2001, la deficitul de 1,9% din PIB. Germania și Franța, principalele economii, au depășit cu 0,5 și respectiv 0,1 puncte procentuale limita de 3 la sută din PIB stabilită pentru deficitul bugetar prin Pactul de Dezvoltare și Stabilitate.

În anul 2002, deficitul bugetar al României s-a redus în mare măsură, acesta încadrându-se totuși printre cele mai mari deficite bugetare ale statelor Uniunii Europene. Comparativ cu cel mai ridicat deficit, înregistrat de Germania (3,5% din PIB), diferența a fost de 0,9 puncte procentuale.

După o dinamică susținută în prima parte a anului 2004, cu rate trimestriale de creștere de până la 0,7%, economia Uniunii Europene și-a încetinit considerabil expansiunea în a doua jumătate a anului (+0,3% , respectiv +0,2% în trimestrele III și IV), rata anuală de creștere, de 2%, fiind datorată aproape în totalitate aportului cererii interne.

Situația fiscală a UE s-a îmbunătățit comparativ cu recesiunea din anul precedent. Nivelul înregistrat de către deficitul bugetar a fost de 2,6% din PIB. Cel mai mare nivel al deficitului bugetar a fost înregistrat de Grecia, de 6,1%, Germania și Franța depășind în continuare pragul de 3% definit de Pactul de Creștere și Stabilitate, cu deficite bugetare situate la 3,7% din PIB, însă cifrele înregistrate marchează o îmbunătățire față de nivelurile anului anterior, însă o pantă negativă comparativ cu anul 2002; deficitul bugetar raportat de Italia a atins limita impusă de 3 la sută, ceea ce reprezintă o accentuare a dezechilibrului comparativ cu anul 2003.

Pe data de 1 mai 2004, au aderat la Uniunea Europeană Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Noile țări membre ale UE din Europa Centrală și de Est au consemnat cea mai puternică expansiune economică de la începutul tranziției.

Creșterea economică a fost însoțită de o consolidare fiscală în majoritatea țărilor central și est-europene, mai ales în Cehia, unde deficitul bugetar s-a redus de la 6.4% în 2002, la 3% din PIB, și în Ungaria, unde deficitul bugetar a scăzut la 4,5%; dezechilibrul fiscal s-a accentuat în Polonia, de la 3,6% din PIB în 2002 la 4,8% în 2004.

În România, deficitul bugetar a continuat evoluția descendentă, atingând nivelul de 1,1% din PIB, unul dintre cele mai reduse, față de cele înregistrate de statele din Uniunea Europenă, cât și de media pe UE.

În anul 2006 deficitul bugetar al Uniunii Europene a înregistrat nivelul de 1,7%, în scădere cu 0,9 puncte procentuale comparativ cu anul 2004. Cel mai mare deficit a fost înregistrat de Italia, de 4.4%, și Portugalia, de 3,9%, acestea depășind pragul de 3% stabilit prin Pactul de Creștere și Stabilitate. Cel mai mare excedent bugetar a fost atins de Finlanda (3,9%), urmata de Suedia (2,2%) și Spania (1,8%). Deficitul bugetar al României a fost la același nivel cu media pe UE, iar comparativ cu cel mai mare deficit, diferența a fost de 2,7% din PIB.

Per ansamblul întregii Uniuni Europene, deficitul bugetar a fost de 0,9% din PIB în 2007, în scădere față de 1,7% în 2006. Procentual, cheltuielile bugetare din UE au reprezentat 45,8% din PIB, în timp ce veniturile au fost de 44,9% din PIB.

Pe primele poziții în UE, cu cele mai mari deficite bugetare, s-au clasat: Marea Britanie (un minus la buget de 2,9% din PIB), Grecia (2,8% din PIB), Franța (-2,7% din PIB) și Portugalia (-2,6% din PIB). România, devenită membru al UE, s-a încadrat printre țările cu deficite ridicate, cu 2,4% din PIB. La polul opus, au înregistrat surplusuri bugetare anul trecut, în timp ce Germania a avut o balanță de plați echilibrată, cu rezultat de 0%. Finlanda, Danemarca, Suedia, Bulgaria, Cipru, Luxemburg, Estonia, Spania, Olanda si Irlanda au înregistrat excedente bugetare, cu valori cuprinse intre 5,3%, în cazul Finlandei, si 0,3%, în cel al Irlandei. Bulgaria a consemnat un surplus bugetar de 3,4% din PIB. În total, 17 state membre ale UE și-au îmbunătățit balanța de plăți în 2007, comparativ cu 2006, în timp ce în zece țări, aceasta s-a înrăutățit.