Analiza Evolutiei Creantelor la Sc. Luxman. S.r.l

Abrevieri

Lista tabelelor și figurilor

Introducere

Capitolul I. Creanțe și datorii

Definiții, conținutul economic al creanțelor

Creanțele reprezintă anumite drepturi bănești realizabile în termene diferite. Formarea lor este în directă legătură cu rotația capitalului, cu momentele pe care le parcurge în procesul schimbării formei acestuia. Apariția creanțelor este determinat în principal de relațiile care se formează între firmă, în calitate de furnizor și clienții noi.

Opusul creanțelor îl reprezintă obligațiile sau datoriile firmei către terți, formate în cadrul relațiilor acesteia cu furnizorii, acționarii, salariații proprii, bugetul statului, bănci, etc.

Creanțele reprezintă contrapartida unei prestații, a unei livrări și se concretizează în drepturile creditorilor de a pretinde debitorilor anumite sume de bani, bunuri, servicii sau lucrări.

Ele iau naștere odată cu transferul proprietății bunurilor și valorilor, lichidându-se la încasarea clienților sau debitorilor diverși. Acest fapt determină ca persoanele care gestionează creanțele să se preocupe în mod direct de încasarea la termen a acestora, fapt care conduce la o fluiditate sigură a fluxurilor de trezorerie.

Din punct de vedere al poziției financiare, sunt încadrate în activul bilanțului.

Creanțele se reflectă în contabilitate în momentul înregistrării drepturilor față de terți până în momentul stingerii lor, de regulă prin încasare.

Creanțele reprezintă dreptul unei creditor de a solicita unui debitor o sumă de bani sau anumite bunuri sau servicii.

Potrivit IAS 1”Prezentarea situațiilor financiare” (paragraful 57) o creanță în calitatea ei de activ trebuie clasificată ca și activ curent în următoarele condiții:

Se așteaptă ca această creanță să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al unei entități patrimoniale;

Se așteaptă ca aceasta să fie realizată în termen de 12 luni de la data bilanțului.

Ciclul de exploatare al unei entități este perioada de timp necesară pentru transformarea intrărilor (resurselor) în ieșiri.

Creanțele sunt active circulante în decontare și reprezintă valori economice avansată temporar de titularul de patrimoniu altor persoane juridice sau fizice pentru care urmează să primească un echivalent valoric.

Activele circulante constituie o componentă a elementelor de activ, legate nemijlocit de un singur ciclu de exploatare. De aceea și viteza lor de transformare este mai rapidă decât în cazul imobilizărilor corporale. Din punct de vedere financiar, accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante înseamnă de fapt crearea premiselor necesare sporirii capacității de autofinanțare a entității economice. Potrivit reglementărilor în vigoare (OMFP 3055 din 29.10.2009) un activ se

clasifică ca activ circulant atunci când:

se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entității;

este deținut, în principal, în scopul tranzacționării;

se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului; sau

este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea activelor care sunt destinate procesării și finalizarea acestora în numerar sau echivalente de numerar (OMFP 3055 din 29.10.2009, pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, M.Of.766 din 18.11.2009).

Activele circulante se cuprind următoarele categorii:

stocuri,

creanțe;

investiții pe termen scurt;

casa și conturi la bănci.

Conturile în această grupă evidențiază relațiile de decontare cu clienții și alte terțe persoane privind creanțele întreprinderii.

Conturile de creanțe au funcție contabile de activ.

În debitul lor se înregistrează dreptul de creanță asupra terților privind bunurile vândute, avansurile și aconturile acordate precum și cele asupra acționarilor din operațiunile privind capitalul subscris și nevărsat.

Se creditează la decontarea creanțelor prin încasare respectiv prin depunerea aportului la capitalul social.

Soldul conturilor de creanțe este debitor și reprezintă creanțele întreprinderii asupra terțelor persoană juridice sau fizice.

Tipologia creanțelor

Principalele categorii de creanțe clasificate în raport cu natura lor și raportate prin situații financiare sunt:

Creanțe comerciale

Creanțele comerciale reflectă drepturile întreprinderii față de alte persoane fizice sau juridice, determinate de vânzări de bunuri, executări de lucrări și prestări de servicii, pentru care aceasta trebuie să primească un echivalent valoric sau o contraprestație.

Aici se includ:

Creanțele față de furnizor reprezentate de avansurile acordate furnizorilor, adică acele sume acordate furnizorilor înainte de achiziționarea propriu zisă a lucrărilor și serviciilor

Creanțe față de clienți reprezentate de contravaloarea neîncasată a bunurilor livrate

Creanțele reprezentate de efecte comerciale (cambii, bilete de ordin) de primit

Aceste creanțe sunt evidențiate în contabilitate cu ajutorul contului Clienți. După funcția contabilă, contul Clienți este un cont de activ, iar după conținutul economic este cont de active circulante de natura creanțelor. Se debitează cu drepturile față de client pentru livrarea bunurilor, lucrărilor sau serviciilor evaluate la nivelul prețului de vânzare la care se adaugă și taxa pe valoare adăugată aferentă. Se creditează în momentul încasării contravalorii bunurilor, lucrărilor sau serviciilor vândute prin debitul conturilor de mijloace bănești sau de efecte comerciale sau, în cazul în care clientul prezintă risc de neîncasare, prin trecerea acestuia din categoria clienților cerți (obișnuiți) în categoria clienților incerți.

Tot în categoria creanțelor comerciale intră și efectele comerciale. Acestea sunt titluri de credit de forma cambiei, biletului la ordin sau cecului care circulă între întreprinderi și atestă angajamentul debitorului de a efectua o plată, la o dată ulterioară, numită scadență, înscrisă pe efect. Diferența între cambie și bilet la ordin este în legătură cu persoana care are inițiativa emiterii efectului comercial. În cazul cambiei, creditorul (trăgătorul) dă un ordin debitorului (trasul) de a efectua o plată către creditor sau un terț desemnat de creditor. În cazul biletului la ordin, debitorul emite efectul comercial, angajându-se că va efectua plata la scadență. Tot în categoria creanțelor comerciale poate fi inclus și contul Furnizori debitori, cont de activ care înregistrează avansurile acordate de întreprindere furnizorilor săi. Aceste avansuri constituie creanțe din momentul acordării lor și până în momentul apariției documentelor justificative ce atestă transferul dreptului de proprietate al bunului, lucrării sau serviciului. Se debitează cu avansul acordat furnizorilor de bunuri, lucrări sau servicii, prin creditul conturilor de mijloace bănești și se creditează în momentul apariției datoriei față de furnizori. Soldul contului este debitor și reprezintă avansurile acordate.

Creanțe legate de grup, cuprind:

Sume de încasat de la entitățile afiliate

Sume de încasat de la entitățile de care compania este legată în virtutea intereselor de participare

Creanțele față salariați, cuprind:

Avansurile din salarii acordate salariaților (chenzina I)

Imputațiile stabilite pentru angajați

Diverse alte sume de încasa de la salariați

Creanțe față de buget cuprind:

Impozite și taxe de recuperat de la buget (impozite și taxe plătite în plus)

Subvenții de primit

Creanțele față de acționari/asociați, cuprind:

Capitalul subscris de acționari și încă nevărsat

Împrumuturile acordate acționarilor/asociaților și de dobânzile de încasat aferente

Alte creanțe, în aceste includ creanțele față de debitori reprezentate de diverse creanțe care nu pot fi incadrate în cazurile de mai sus.

Capitolul II. Aspecte teoretice privind analiza evoluției creanțelor

Necesitatea și conținutul analizei economico-financiare

Conform dicționarului explicativ al limbii române arată termenul de analiză ca provenind din limba franceză “analyse”, “analyser”, cu sensul de “metodă științifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte; examinarea amănunțită a unei probleme” (Dicționarul explicativ al limbii române ,1975).

Orice activitate desfășurată în domeniul economic are un obiectiv, un scop bine determinat, iar atingerea acestuia presupune punerea în practică a unor concepții, determinări științifice de o mare varietate, specifice domeniului respectiv. Pentru o activitate economică obiectivul de bază este, paralel cu satisfacerea unei nevoi sociale, realizarea unui profit. Atingerea obiectivului este condiționată de cunoașterea aprofundată a situației reale a unității atât prin prisma unor manifestări exterioare, cât și prin aproprierea de esența fenomenelor prin identificarea componentelor care au influențat nivelul indicatorilor și a cauzelor primare care acționează asupra acestora.

Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea sau desfacerea unui obiect, fenomen sau proces în elementele sale componente, în scopul identificării factorilor cauzelor și condițiilor care l-au generat și l-au influențat.

Analiza economică este definită în sens larg ca o modalitate de studiere, cunoaștere și interpretare a activităților economice la diferite niveluri de existență ale acestora. În această viziune, analiza economică reprezintă teoria economică generală a micro- și macroeconomiei.

În ceea ce privește definirea conținutului analizei financiare există diverse păreri în literatura de specialitate :

Analiza economico-financiară reprezintă în opinia Mariei Niculescu „un ansamblu de concepte, tehnici și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe. În vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația unui agent economic, la nivelul și calitatea performanțelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurențional extrem de dinamic. Astfel definită, analiza economico-financiară integrează trei accepțiuni: analiza ca disciplină, analiza ca activitate de cercetare științifică, respectiv analiza ca activitate practică. În oricare din aceste accepțiuni, analiza economico-financiară este deosebit de complexă, deoarece în economie:

același efect poate fi generat de cauze diferite;

efecte diferite se pot culmina dând o rezultanțăun rezultat al complexului de acțiuni sau forțe;

complexitatea și intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci și calitatea lui;

în fenomenul analizat pot apărea însușiri pe care anterior nu le avusese nici unul din elementele fenomenului;

în realitatea obiectivă însușirile esențiale se combină cu cele neesențiale secundare sau întâmplătoare”. ( Niculescu , 2003)

D. Mărgulescu și colaboratorii săi consideră că „într-o accepțiune sintetică analiza-diagnostic presupune repararea simptomelor, a disfuncționalităților unei firme, cercetarea și analiza faptelor și responsabilităților, identificarea cauzelor și disfuncționalităților, elaborarea unor programe de acțiune prin a căror aplicare practică se asigură redresarea sau ameliorarea performanțelor”. (Mărgulescu , 1994)

Activitatea de analiză, indiferent dacă este teoretică sau practică, trebuie să aibă la bază unitatea dintre analiză și sinteză. Astfel, dacă analiza înseamnă descompunerea, dezmembrarea fenomenelor și proceselor cercetate în elementele lor componente, sinteza presupune unirea acestor elemente, analizate separat, într-un cadru unitar, legat prin resorturi interne (cauzale și funcționale). Se poate astfel constata că sinteza este utilă atât în derularea muncii de analiză, cât mai ales la formularea rezultatelor și a aprecierilor ce se desprind la finalizarea acestei munci.

Rolul principal care revine analizei, atât ca știință cât și ca activitate practică de evaluare și orientare a vieții economiceefect poate fi generat de cauze diferite;

efecte diferite se pot culmina dând o rezultanțăun rezultat al complexului de acțiuni sau forțe;

complexitatea și intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci și calitatea lui;

în fenomenul analizat pot apărea însușiri pe care anterior nu le avusese nici unul din elementele fenomenului;

în realitatea obiectivă însușirile esențiale se combină cu cele neesențiale secundare sau întâmplătoare”. ( Niculescu , 2003)

D. Mărgulescu și colaboratorii săi consideră că „într-o accepțiune sintetică analiza-diagnostic presupune repararea simptomelor, a disfuncționalităților unei firme, cercetarea și analiza faptelor și responsabilităților, identificarea cauzelor și disfuncționalităților, elaborarea unor programe de acțiune prin a căror aplicare practică se asigură redresarea sau ameliorarea performanțelor”. (Mărgulescu , 1994)

Activitatea de analiză, indiferent dacă este teoretică sau practică, trebuie să aibă la bază unitatea dintre analiză și sinteză. Astfel, dacă analiza înseamnă descompunerea, dezmembrarea fenomenelor și proceselor cercetate în elementele lor componente, sinteza presupune unirea acestor elemente, analizate separat, într-un cadru unitar, legat prin resorturi interne (cauzale și funcționale). Se poate astfel constata că sinteza este utilă atât în derularea muncii de analiză, cât mai ales la formularea rezultatelor și a aprecierilor ce se desprind la finalizarea acestei munci.

Rolul principal care revine analizei, atât ca știință cât și ca activitate practică de evaluare și orientare a vieții economice, este de a aprecia performanțele realizate la un moment dat de o întreprindere, de a identifica factorii care au condus la nerealizarea unor niveluri de performanță prestabilite, de a determina intensitatea acțiunii acestor factori și de a explica mecanismul acțiunii acestora, astfel încât să se poată elimina acțiunea factorilor cu influență nefavorabilă și să se mențină sau să se amplifice influențele favorabile ale altor factori, în vederea ameliorării performanțelor întreprinderii.

Necesitatea și utilitatea analizei economico-financiare este dată de nevoile informaționale ale participanților la activitatea economică a întreprinderii:

pentru a oferi managementului informații financiare prelucrate, pentru îmbunătățirea gestionării întreprinderii;

informarea actualilor și potențialilor acționari despre valoarea firmei și implicit asupra avuției lor;

surprinderea potențialului financiar al firmelor în cazul participărilor la capitalul altor societăți, în cazul restructurării sau privatizării acestora;

utilitatea cunoașterii resurselor financiare ale firmei, în perspectiva dezvoltării sau expansiunii, realizării de investiții;

fundamentarea deciziilor de participare pe piața financiară, în condițiile dezvoltării și diversificării acesteia. (Popa și Miculeac 2009)

Sursele informaționale ale analizei economico-financiare

Într-o societate globală principala funcție a conducerii o constituie fundamentarea și luarea deciziilor, pe baza informațiilor. Informația fiind un concept abstract, nu poate fi culeasă, prelucrată, transmisă sau stocată, decât dacă este fixată pe un suport concret de pe care poate fi percepută. Aceste expresii concrete ale informațiilor abstracte se numesc date și pot fi formate din cifre, cuvinte, simboluri etc. Sistemul contabil fiind expresia cea mai sintetică a rezultatelor economico-financiare ale unității economice, furnizează aceste informații deosebit de utile pentru analiza și fundamentarea deciziilor ce se iau pe termen mediu și lung privind obiectivele și acțiunile viitoare ale unității economice, precum și pentru elaborarea măsurilor în vederea utilizării cât mai eficiente a resurselor umane, materiale, financiare. (Cotleț ș.a, 2009).

Analiza economico-financiară are la bază un set de date și informații preluate din situațiile financiare anuale: bilanț, contul de profit și pierdere și anexe la bilanț. Analiza financiară, în general, nu se limitează la folosirea datelor și informațiilor din documentele contabile în starea lor brută, inițială. Acestea sunt prelucrate și transformate în vederea obținerii unor informații în măsură să satisfacă scopul și obiectivele analizei financiare.

O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care să permită adoptarea unor decizii și stabilirea unor previziuni financiare, se bazează în primul rând pe date și informații provenite din situațiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea trebuie să înceapă prin adunarea mai multor informații .( Petrescu, 2009):

informații generale pe plan economic, fiscal și monetar;

informații asupra sectorului de care aparține întreprinderea;

informații de ordin economic și juridic asupra întreprinderii.

Informațiile generale privesc conjunctura economică – situația economiei la un moment dat – rezultatele întreprinderii fiind influențate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea (recesiunea) economică generală poate determina creșterea (reducerea) activității, a beneficiului și a cursului acțiunilor la bursă.

Informațiile sectoriale specifice activității întreprinderii se referă la: natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de producție, care au incidență asupra rentabilității, rotației stocurilor, mijloacelor de finanțare.

Informațiile economice și juridice privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii și publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe realizate periodic sau la cerere.

Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale unei imagini fidele a întreprinderii, care poate fi prezentată partenerilor economici și sociali interni și externi. Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de contabilitatea generală, ce oferă informațiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză, care se bazează pe un suport ce răspunde exigențelor.

Întreprinderile din România au obligația să întocmească situațiile financiare anuale respectând prevederile OMFP nr. 3055/2009 care cuprinde Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a și a VII-a a Comunităților Economice Europene (CEE) și cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).

Persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii, denumite în continuare criterii de mărime:

total active: 3.650.000 euro;

cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50,

întocmesc situațiile financiare anuale care cuprind:

bilanț;

contul de profit și pierdere;

situația modificărilor capitalului propriu;

situația fluxurilor de trezorerie;

note explicative la situațiile financiare anuale.

Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime, întocmesc situațiile financiare anuale simplificate care cuprind:

bilanț prescurtat;

contul de profit și pierdere;

note explicative la situațiile financiare anuale simplificate. (Popa și Miculeac, 2009)

Potrivit Legii 31/1990 privind societățile comerciale și a Legii Contabilității 82/1991, toți agenții economici sunt obligați să întocmească bilanț contabil.

Bilanțul

Bilanțul este documentul contabil oficial de sinteză prin care se prezintă bunurile economice, drepturile și obligațiile întreprinderilor la încheierea exercițiului care trebuie să redea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului și a situației financiare. Bilanțul este procedeul de bază al contabilității care reflectă în expresie valorică, la un moment dat, mijloacele economice și sursele lor de finanțare, precum și rezultatele obținute ca urmare a investirii, consumării și reproducției capitalului. (V. Bogdan, 2004)

Din bilanț se desprind originea și folosirea fondurilor de care dispune întreprinderea. Originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce aparțin acționarilor și asociaților, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli) și datoriile (de exploatare, financiare), ca elemente de pasiv ale bilanțului. Utilizările fondurilor puse la dispoziția întreprinderii, cu titlu durabil, sau activele imobilizate, și utilizările cu titlu provizoriu și ciclic, sau activele circulante, sunt elemente de activ ale bilanțului. (S. Petrescu, 2010)

Modelul de bilanț adoptat prin reglementările contabile armonizate la IAS și în prezent prevăzute de OMFP nr.1752/2005 este de tip vertical creând premisele unei analize a echilibrului financiar în dinamică. Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate stabilesc o structură a bilanțului conform căreia elementele de activ și de pasiv sunt reprezentate după următoarele criterii:

criteriul lichidității crescătoare pentru elementele patrimoniale de activ;

criteriul exigibilității descrescătoare pentru elementele patrimoniale de pasiv.

(I.L. Popa, M.E. Miculeac, 2009)

Bilanțul reflectă poziția financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informații esențiale despre capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar și echivalente de numerar și despre necesitățile viitoare de resurse.

Rolul bilanțului se poate releva în mod sintetizat prin următoarele aspecte mai importante:

constituie mijloc de cunoaștere, control și analiză activității agenților economici de către consiliile de administrație, adunările generale a acționarilor sau asociaților, de organele fiscale, de statistică;

datele pe care le conține și care se referă la prezentarea indicatorilor efectivi privind exercițiul curent și precedent asigură analiza evoluției acestora de la un an la altul;

constituie un factor mobilizator pentru îmbunătățirea conținutului și organizării evidenței contabile care trebuie să asigure datele necesare exacte și la timp, în vederea elaborării sale în mod corespunzător și la termenele prevăzute;

furnizează informații privind natura și sumele investite în resursele întreprinderii, obligațiile ei față de creditori, precum și ponderea capitalurilor totale ale întreprinderii. (Miculeac, 2007).

Contul de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere reprezintă un document contabil de sinteză, care măsoară performanțele activității întreprinderii în cursul perioadei analizate, concentrând veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pentru o perioadă dată și explicând modul de formare a rezultatelor.

Contul de profit și pierdere este instrumentul de modelare contabilă care explică modul de constituire a rezultatului și permite desprinderea unor concluzii legate de performanțele activității întreprinderii. Spre deosebire de bilanț, care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv cantitățile acumulate de bunuri, creanțe, titluri și datorii la un moment dat, contul de profit și pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux. Contul de profit și pierdere înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies sub formă de cheltuieli (fluxul de ieșiri). (Negescu, 1999)

Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel sau în listă, cheltuielile și veniturile exercițiului, structurate pe categorii (de exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold a rezultatelor (profitul sau pierderea) de tipuri de activități. (S. Petrescu, 2010)

Contul de profit și pierdere reflectă performanța întreprinderii, respectiv capacitatea ei de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuielile perioadei), permițând stabilirea gradului de eficiență în utilizarea de noi resurse.

În scopul efectuării unor comparații în timp, prezentarea sub formă de tabel sau în listă a contului de rezultat, ca și a bilanțului, trebuie să fie identică de la un exercițiu la altul. Formatul obligatoriu de prezentare a conturilor anuale cerut de reglementările contabile românești armonizate prevede structura verticală a bilanțului și a contului de profit și pierdere după natură.

Cu ajutorul unei astfel de forme a contului de rezultat se va explica modul de constituire a rezultatului exercițiului în diferite etape permițând desprinderea unor concluzii legate de nivelul performanțelor economice ale celor trei activității desfășurate de o firmă într-o perioadă de gestiune și anume:

activitatea de exploatare;

activitatea financiară;

activitatea extraordinară. ( Popa, și Miculeac, 2009)

Note explicative

Notele explicative la situațiile financiare anuale prezintă informații suplimentare despre bazele de întocmire a situațiilor financiare și politicile contabile adoptate, completează și detaliază informațiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară și prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situații și indicatori care nu se găsesc în alte parte, relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute.

Fiecare element semnificativ al bilanțului, contului de profit și pierdere, situației modificărilor capitalului propriu și al situației fluxurilor de trezorerie trebuie să fie însoțit de o trimitere la nota contabilă care cuprinde informații legate de acel element semnificativ.

Notele explicative urmează a fi prezentate sistematic, trebuind să cuprindă informații detaliate care să servească analizei ulterioare și să constituie baza de elaborare a diagnosticului financiar-contabil și, împreună cu celelalte documente de sinteză, să ofere, conform Planului Contabil General, imaginea fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatului întreprinderii în exercițiul financiar. (Petrescu, 2010)

Notele explicative se regăsesc în zece formulare care oferă informații despre:

active imobilizate;

provizioane pentru riscuri și cheltuieli;

repartizarea profitului;

analiza rezultatului de exploatare;

situația creanțelor și datoriilor;

principii, politici și metode contabile;

acțiuni și obligațiuni;

informații privind salariații, administratorii și directorii;

exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico-financiare;

alte informații.

Principalii beneficiari ai informațiilor furnizate de analiză economico-financiară

Analiza economico-financiară furnizează informații utilizatorilor, care servesc deciziilor financiare curente, tactice și strategice privind alocarea resurselor firmei. Aceste situații financiare trebuie să satisfacă necesități comune ale utilizatorilor de informații, obiectivul lor fiind măsurarea statică și dinamică a principalelor aspecte privind poziția și performanțele economico-financiare ale firmei.

Diferitele categorii de utilizatori folosesc categorii diferite de informații economico-financiare, precum și alte informații puse la dispoziție de evidențele contabile, statistice și operative ale firmei, cu scopul de a fundamenta deciziile.

Beneficiarii de informații furnizate de analiza economico-financiară se pot grupa în două mari categorii, și anume:

utilizatorii din mediul intern

utilizatorii din mediul extern

Principalii utilizatori ai rezultatelor analizei financiare sunt: gestionarii, acționarii actuali și potențiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiștii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit, achiziția totală sau parțială a întreprinderii etc.

Analiza evoluției poziției financiare

Presupune realizarea unei analize pe orizontală a poziției financiare și se bazează pe calculul unor indici cu bază în lanț în care posturile din bilanț se exprimă sub forma modificărilor procentuale succesive față de perioada precedentă.

Analiza evoluției activelor

O primă dimensiune în componenta de analiză a poziției financiare o reprezintă analiza activelor. Componentă a bilanțului, activul bilanțului cuprinde, pe de-o parte, valoarea netă a mijloacelor materiale și bănești, iar pe de altă parte, creanțele pe care entitatea economică le are de încasat de la terți. În acest sens analistul financiar trebuie să țină cont de valoarea netă a unui activ care se obține deducând din valoarea sa de intrare amortismentele și provizioanele legal constituite. În prezent, potrivit legislației românești, posturile de activ sunt structurate în bilanț astfel:

Active imobilizate;

Active circulante;

Cheltuieli în avans;

Active circulante nete;

În bilanț activele sunt date de valoare netă contabilă care în cazul activelor imobilizate de valoarea de intrare corectată cu ajustările de valoare.

Analiza evoluției (dinamicii) creanțelor comerciale

Creanțele comerciale sunt în legătură directă cu generarea cifrei de afaceri nete ca atare. Analiza în dinamică a creanțelor comerciale țintează două aspecte:

Ritmul modificării creanțelor comerciale

Corelația între ritmul modificării creanțelor comerciale și ritmul modificării indicatorilor de volum – cifra de afaceri.

Privind ritmul modificării creanțelor comerciale pot exista următoarele situații:

Icc > 100 indică o creștere a volumului creanțelor comerciale al entității față de perioada precedentă, creștere care se poate datora:

creșterii volumul fizic al vânzărilor

creșterii prețului de vânzare unitar al produselor și/sau serviciilor

acordării unor termene de încasare mai relaxate

acumulării creanțelor comerciale datorită neîncasării acestora

O creștere a volumului creanțelor comerciale este justificat economic reflectând o dezvoltare a laturii comerciale a entității cu condiția însă ca acesta să fie încadrată în termenele de încasare contractuală. În acest sens se va apela la informațiile suplimentare cuprinse în Nota 5 „Situația creanțelor și datoriilor ” unde creanțele sunt reflectate după diverse criterii inclusiv pe categoria de creanțe ”în termen sau restante”.(Sorin B. 2012)

O creștere a volumului creanțelor comerciale pe termen mediu și lung datorită unei încetiniri a vitezei de rotație a acestora poate crea în timp probleme de lichiditate financiară.

Icc = 100 indică o menținere în timp a laturii comerciale a entității

Icc < indică o diminuare a creanțelor comerciale față de perioada precedentă care se poate datora:

diminuării volumului fizic al vânzărilor

diminuării prețului de vânzare unitar al produselor și/sau serviciilor

acordării unor termene de încasare mai restrictive

creșterii vitezei de rotație al creanțelor comerciale

Analiza în evoluția altor categorii de creanțe: creanțe față de grup, creanțe față de buget, creanțe față de acționari și asociați, creanțe față de salariați și altor creanțe.

O creștere a acestor categorii de creanțe trebuie apreciată prin prisma încadrării acestora în Graficele de recuperare (Monica V. 2012).

Analiza structurii poziției financiare

Aprofundarea analizei situației financiare pe baza bilanțului și contului de profit și pierdere impune recurgerea la procedeul frecvent utilizat în analiza financiară cunoscut sub denumire de „metoda ratios” (metoda de analiză prin rate). Ratio este un raport între două posturi de bilanț, din contul de rezultat, sau din bilanț și contul de rezultat, echivalent cu termenii rată, coeficient, indice, procent. Între elementele raportului trebuie să existe omogenitate din punctul de vedere al modului de evaluare și relații directe între mărimile care se compară. ( Popa și Miculeac, 2009)

Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub formă de coeficient, fiind utilizat în scopul obținerii unor informații mai semnificative decât pot oferi valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele extracontabile. Evident că nu pot fi raportate decât mărimi ce au relații între ele pentru a obține o rată semnificativă. După elementele care se compară, aceste rate pot informa analistul asupra numeroase aspecte ale întreprinderii pe care dorește să le evidențieze.

Obiectul fundamental al metodei ratelor, vizând cunoașterea cât mai bună a întreprinderii, evaluarea cât mai reală a performanțelor și a dificultăților sale, precum și utilizarea corectă a ratelor, impune respectarea următoarelor condiții:

asigurarea comparabilității elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleași unități;

folosirea în calcul a unor mărimi semnificative și coerente între care trebuie să existe relații directe;

compararea ratelor în timp și spațiu sau cu valorile standard. (Petrescu, 2010)

Analiza structurii poziției financiare este o analiză a poziției financiare pe verticală cu ajutorul metodei ratelor.

Această metodă presupune calcularea de rate ale structurii poziției financiare, mai concret rate ale structurii activelor, datoriilor și capitalurilor (capitalurilor proprii) și care pun în evidență caracteristice financiare ale entității cum ar fi: capacitatea activelor de a se transforma în lichidități, autonomia și independența financiară a entității, calitatea echilibrului financiar pe termen scurt și lung etc.

Ratele de structură ale activului bilanțier se grupează în:

Rata generală a activelor imobilizate;

Rata generală a activelor circulante;

Rata cheltuieli în avans.

Rata activelor curente

Analiza structurii activelor

Structura activelor caracterizează compoziția patrimoniului economic al întreprinderi.

Ratele de structură a bilanțului se obțin în urma analizei pe verticală și se determină prin raportarea posturilor de active și a posturilor de capitaluri ale bilanțului la totalul acestora. Ratele privind structura patrimonială stabilesc ponderea fiecărui post sau grupe de posturi de activ sau pasiv în totalul bilanțului, oferind posibilitatea exprimării bilanțului în procente. Totodată, permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanțului, precum și a evoluțiilor în timp.

Aceste rate pun în evidență caracteristicile financiare ale întreprinderii, cum ar fi: capacitatea activelor de a se transforma în lichidități, autonomia și independența financiară a întreprinderii, calitatea echilibrului financiar pe termen scurt sau structura financiară (de finanțare) a întreprinderii.

Ratele de structură ale activului sunt expresia simplificată a structurii productive a întreprinderii, ele relevă destinația economică a capitalurilor întreprinderii, apartenența sectorială, natura activității, capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale și mai puțin aspecte legate de politica sa financiară.

Cele mai semnificative ca valoare informativă și totodată mai recomandate de literatura de specialitate sunt: rata imobilizărilor, rata stocurilor, rata creanțelor, rata disponibilităților.

Rata creanțelor

; arată ponderea creanțelor în totalul activelor circulante

Reflectă politica financiară a întreprinderii și este influențată de domeniul de activitate, de natura clienților și de termenele de plată acordate partenerilor de afaceri.

Rata creanțelor înregistrează valori nesemnificative la întreprinderile aflate în contact direct cu o clientelă care realizează plata în numerar (comerțul cu amănuntul, prestările de servicii către populație) și valori mai ridicate în cazul decontărilor fără numerar.

Analiza structurii creanțelor trebuie aprofundată, pentru a identifica locurile unde trebuie acționat pentru a ameliora eventualele dezechilibre financiare pe termen scurt generate de volumul creanțelor avându-se în vedere:

natura creanțelor (din ciclul de exploatare, din afara exploatării)

certitudinea realizării lor (certe sau incerte);

termenul de realizare (creanțe sub 30, 60, 90 de zile sau peste 90 de zile)

Datele privind creantele, detaliate dupa aceste criterii, pot fi obtinute din Nota explicativă 5 „Situatia creantelor si datoriilor”.

Ca principiu, rata creanțelor din exploatare trebuie să dețină ponderea majoritară și să prezinte o tendință de creștere, cu condiția realizării unei viteze de rotație superioare.

Analiza ratei creanțelor

Rata creanțelor unei entități economice depinde de domeniul de activitate al acesteia, de natura relațiilor ei comerciale și termenele de plată practicate. O rată redusă a creanțelor indică o apropiere importantă a entității față de clientela sa (comerțul en-detail). Dimpotrivă entitățile economice din domeniul industrial și domeniul en-gros înregistrează valori mari al acestor rate.(Crecană, 2002).

O creștere a ratei creanțelor se poate datora fie diminuării ratei stocurilor sau ratei trezorerie, în condițiile menținerii neschimbate a volumului creanțelor fie datorită creșterii volumului creanțelor menținându-se nechimbate valoarea stocurilor și a trezoreriei, fie creșterii mai accentuate a volumului creanțelor comparativ cu creșterea mai puțin accentuată a stocurilor și trezoreriei.

În funcție de natura creanțelor putem categoriza astfel:

Rata creanțelor comerciale (Rcc) reprezentată de ponderea pe care o dețin creanțelor comerciale (CC) în totalul creanțelor (CR) determinând astfel:

Rata creanțelor față de grup (RCG) indică ponderea creanțelor față de societăți din cadrul grupului (CG) în totalul creanțelor (CR) determină astfel:

Rata creanțelor față de salariați (RCS) indică ponderea creanțelor față de angajații entității (CS) în totalul creanțelor (CR) calculată după relația:

Rata creanțelor fiscale (RCF) indică ponderea creanțelor de recuperat de la bugetul statului (CF) în totalul creanțelor (CR) calculată cu formula:

Rata creanțelor față de acționari/asociați (RCas) indică ponderea creanțelor față de acționarii/asociații entității (CA) în totalul creanțelor (CR) calculată astfel:

Rata altor creanțe (RAcr) indică ponderea altor creanțe ce nu apar în cadrul creanțelor menționate mai sus (Acr) în totalul creanțelor (CR):

În funcție de certitudinea încasării creanțelor distingem:

Rata creanțelor certe (RCcerte) reflectă ponderea creanțelor certe respectiv a creanțelor aflate în termenul de încasare și asupra căror existență certitudinea încasării lor (Ccerte) în totalul creanțelor (CR), conform relației:

Rata creanțelor incerte (RCincerte) reflectă ponderea creanțelor incerte respectiv a creanțelor neîncasate la termen și a căror încasare este nesigură (Cincerte) în totalul creanțelor (CR) în următorul mod:

În funcție de termenul de realizare (încasare) avem:

Rata creanțelor pe termen scurt (până la 10 zile) reflectă ponderea creanțelor care devin lichide în mai puțin de 10 zile (CR ≤ 10 zile) în totalul creanțelor (CR), determinată astfel:

Rata creanțelor pe termen mediu (între 10 și 30 zile) reflectă ponderea creanțelor care se vor încasa peste cel puțin 30 zile (10 zile ≤ CR ≤ 30 zile) în totalul creanțelor (CR), determinând astfel:

Rata creanțelor pe termen lung (mai mult de 30 zile) reflectă ponderea creanțelor care se vor încasa peste cel puțin 30 zile (CR ≥ 30 zile) în totalul creanțelor (CR), calculată astfel:

(Monica, 2012)

Rotația creanțelor 

O masură a eficienței cu care compania iși utilizeaza activele, în acest caz creanțele către clienți.

O valoare mai mare a acestui indicator semnifică fie ca firma în cauză folosește foarte puțin vânzările pe credit, majoritatea clienților făcând plata pe loc, fie că reușește să își colecteze creanțele cu o eficiență crescută.

O rotație mică a creanțelor înseamnă în mod normal că firma are probleme în a le colecta în timp util, iar efectele sunt îngreunarea activității, apariția unor probleme de lichiditate și un volum al producției și mai ales al vânzărilor mai mici decât potențialul. La fel ca și la alți indicatori, valoarea optimă depinde de sectorul de activitate.

Există sectoare, cum ar fi dezvoltarile imobiliare, unde creanțele sunt păstrate mai mult timp, ceea ce duce la o rotație scăzută a acestora, fără să aibă efecte negative asupra activității.

Analiza vitezei de rotatie a creanțelor

Termenul de încasare a creanțelor nu trebuie să depășească termenul de plată a datoriilor curente, o depășire ar însemna reducerea numerarului încasat și nevoia de credite urgente de trezorerie.

Deasemenea este necesară și o defalcare a creanțelor după vechime (scadență) iar o comparare cu datoriile curente pe termene de încasare/plată este necesar să se realizeze, astfel :

Creanțe/datorii cu termen de încasare până la 30 zile

Creanțe/datorii cu termen de încasare între 30-90 zile

Creanțe/datorii cu termen de încasare de peste 90 zile.

Analiza vitezei de rotație a creanțelor comerciale

În dinamică o creștere a vitezei de recuperare a creanțelor comerciale este dezirabilă și generează pe această cale o creștere de numerar. O diminuare a acesteia poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clienților și în consecință existența unui volum superior de creanțe de încasat prin existența unor clienți rău plătnici.

Într-o abordare statică în ce privește durata optimă a termenului de încasare a creanțelor comerciale ne verificăm :

În țările dezvoltate de regulă, se încasează o factură după 20-30 zile de la emitere iar colectării nu trebuie să depășească 30 zile.(Halpern, 1998). Și alți autori americani apreciază această medie pe industrie la 40 zile (Brealey, 2006)

În general termenul de încasare al creanțelor trebuie analizat în corelație cu politica de creditare angajată de entitate în relația cu clienții săi precum și cu condițiile generale de creditare aferente ramurii în care aceasta își exercită activitatea. În analiza acestui indicator trebuie să se țină seama de faptul că de cele mai multe ori condițiile de creditare ce vizează direct durata de recuperare a creanței, reprezintă un obiectiv-cheie în strategia comercială a entității.

Date fiind nuanțele diferențiate de interpretare a vitezei de rotație a creanțelor, aspectele interpretate devin semnificative numai în măsura în care soldul final al creanțelor aferent exercițiului financiar devine reprezentativ pentru situația medie reală de pe parcursul exercițiului financiar. (Crecană, 2002)

Indicatorii vitezei de rotații a creanțelor și datoriilor

Indicatorii vitezei de rotație a creanțelor și datoriilor față de furnizori

durata medie de recuperare a creanțelor (Dmrc)

Politica de credit a unei întreprinderi trebuie să urmărească reducerea duratei de încasare a creanțelor de la clienți. În acest sens se consideră că:

viteza de rotație mică (durata în zile mare) înseamnă că clienții utilizează o perioadă de timp mare resursele financiare ale firmei;

dacă durata în zile a unei rotații depășește 30 de zile există semnale că întreprinderea se confruntă cu greutăți în încasarea facturilor emise;

dacă viteza de rotație a creditului clienți (durata in zile) este mai mare decât viteza de rotație a creditului furnizor atunci la nivelul firmei se crează un deficit de resurse financiare;

dacă tendința este de creștere a duratei creditului clienți, se impune analiza clienților rău platnici;

dacă are loc o creștere a creditului clienți fără o creștere corespunzătoare a vânzărilor, se remarcă o înrăutățire a situației întreprinderii, și trebuie modificată politica de credit pentru a-și menține clintela. Această situație poate semnifica și înregistrarea unor dificultăți de plată ale clienților datorită conjuncturii nefavorabile;

scăderea creditelor-clienți are efecte benefice asupra gestiunii întreprinderii, fiind determinate fie ca urmare a schimbării politicii de credit, fie prin mobilizarea creditelor, prin transferul acestora către un organism bancar

durata medie a creditului furnizor (Dmc)

Pentru analiza creditului furnizor trebuie reținute următoarele:

viteza de rotație mică (durata în zile mare) semnifică o situație favorabilă pentru întreprindere, deoarece folosește resursele furnizorului pentru o perioadă mai îndelungată, însă consecințele pot fi negative, prin înrăutățirea relațiilor cu furnizorii respectivi;

dacă durata creditului este mai mare de 30 de zile și această situație nu este rezultatul înțelegerilor anterioare stabile între părți, întreprinderea trebuie să își analizeze condițiile de plată și cauzele lipsei de lichiditate;

dacă tendința este de creștere a duratei creditului de plată înseamnă că întreprinderea se confruntă cu dificultăți de lichiditate;

atunci când cumpărătorul se afla într-o situație dominantă față de furnizor, el poate negocia credite furnizor avantajoase.

Analiza corelației dintre creanțe și obligații

Creanțele reflectă angajamente contractate de anumiți parteneri ai firmei, cum sunt clienții, ale căror termene de plată au o scadență ulterioară livrării bunurilor și serviciilor, precum și debitorii firmei, în calitate de beneficiari ai unor împrumuturi pe care le vor rambursa ulterior împreună cu dobânda aferentă acestora. Din punct de vedere contabil, creanțele sunt formate din clienți, furnizori-debitori, creanțe privind personalul și asigurările sociale, alte creanțe privind statul, debitori diverși etc.

Obligațiile (datoriile nefinanciare pe termen scurt) reprezintă surse de finanțare atrase pe o durată mai mică de un an, exluzând creditele bancare. Acesteia conțin datoriile către furnizor, personal, stat acționar, avansuri de la clienți etc.

Creanțele și obligațiile constituie principalele elemente care influențează fluxurile bănești ale întreprinderii. În consecință acesteia trebuie analizate corelat din punct de vedere al sumelor și al termenelor de încasare și de plată. Indicatorii utilizați în acest scop sunt:

Durata de imobilizare a creanțelor (Di):

unde:

Sd = soldul mediu al creanțelor

Rd = rulajul debitor al conturilor de creanțe.

În practică se utilizează, de regulă, cifra de afaceri deoarece bilanțul nu furnizează informații referitoare la rulajul conturilor respective.

Durata de folosire a surselor atrase (Df):

unde:

Sc – soldul mediu al conturilor de obligații,

Rc – rulajul creditor al conturilor respective

(Biblioteca digitală ase)

Corelația între creanțe și obligații, per ansamblul activitații realizată prin corelația între viteza de rotație a creanțelor care trebuie să depășească viteza de rotație a datoriilor.(Sorin, 2012)

Cu cât termenul de încasare al creanțelor este mai mic iar durata de achitare a obligațiilor este mai mare cu atât se vor înregistra excedente mai mari de disponibilități bănești.

În viața economică , la nivelul activității comerciale, se urmărește corelația între creanțe comerciale/datorii comerciale, exprimată prin corelația între viteza de rotație a creanțelor comerciale care trebuie să se fie superioară vitezei de rotație a datoriilor comerciale.

Capitolul III. Analiza evoluției creanțelor și datoriilor la SC. Luxman. S.R.L.

Prezentarea generală a societății

Denumirea, sediul firmei, forma juridică, capitalul social și modul de constituire a societății.

Denumire: S.C. Luxman S.R.L.

Sediul: societății se stabilește în localitatea Cluj Napoca, Adresa: STR. TARNAVELOR 20 C.

Forma juridică:

Persoană juridică română

Societate cu Răspundere Limitată (SRL).

Cod unic de înregistrare la Oficiul Registrul Comerțului: 13649922

Număr de ordine în Oficiul Registrul Comerțului: J12/ 77/ 2001

Durata: nelimitată

Capitalul subscris și vărsat: 200 RON

Principalele caracteristici ale valorilor mobiliare emise de societatea comercială: Societatea befeniciază de 20 de părți sociale în valoare de 10 lei/buc.

Capital social este structurată astfel:

Capitalul social este deținut în cote egale de 2 asociați, persoane fizice.

Scurt istoric

Societatea S.C. Luxman S.R.L. a luat ființă în anul 2001, în temeiul Legii 31/90 ca societate cu răspundere limitată, cu capital privat deținut de doua persoane fizice în cote egale. Societatea nu are filiale și puncte de lucru, activitatea se desfășoară la sediul societății. Tipul companiei fiind: Fabricarea de articole confecționate din textile (cu excepția îmbrăcămintei si lenjeriei de corp).

Durata de funcționare a societății este nelimitată in timp, cu începere de la data înmatriculării acesteia la Registrul Comerțului.

Obiectivul de activitate activitate – principalele produse si activității

Se desfășoară în domeniul principal de activitate specificat în CAEN: 1392 și anume: Fabricarea de articole confecționate din textile (cu excepția îmbrăcămintei si lenjeriei de corp)

Aceasta clasa include:

fabricarea de articole confecționate din orice material textil, inclusiv din materiale tricotate sau croșetate:

paturi, inclusiv pleduri de voiaj

lenjerie de pat, de masa, de baie sau de bucătărie

cuverturi, plăpumi de puf, perne, saci de dormit etc.

fabricarea articolelor pentru decorarea locuințelor:

perdele, draperii, storuri, cuverturi de pat, huse de mobila sau aparate etc.

prelate, corturi, articole pentru camping, vele pentru ambarcațiuni, parasolare, huse de automobile etc.

drapele, steaguri, fanioane etc.

cârpe de praf, cârpe de vase si articole similare, veste de salvare, parașute etc.

Aceasta clasă include de asemenea:

fabricarea părții textile a paturilor electrice

fabricarea tapiseriilor țesute manual

Aceasta clasa exclude:

fabricarea articolelor textile pentru uz tehnic

Principalele produse ale firmei sunt: perne și pilote din puf de gâscă și pernă de gâscă, perne și pilote antialergice, lenjerii de pat etc.

Cifră de afaceri (2013): 401.430

Adresa web: http://www.luxman.ro

Descriere Activitate: LUXMAN – produce și comercializează articole pentru dormitor, plapumă, saltele, perne, lenjerie, articole de dormitor.

Figura 3.1 Evoluția cifra de afaceri și profit

Sursa: http://www.listafirme.ro/luxman-srl-13649922/

În funcție de cerințele clienților, prin idei și soluții comune putem crea, dezvolta, inova.

Principalele produse fabricate și comercializate sunt confecționarea pernelor și pilotelor în diferite tipuri și mărimi.

Pilota este elementul cheie pentru a se bucura de un somn liniștit indiferent de anotimp. Produsele Luxman, se realizează în condiții tehnologice de ultimă oră, sunt create pentru a asigura confortul termic în orice sezon. Pufoase și delicate, pilotele mențin temperatura constantă pe parcursul nopții, datorită materialelor de înaltă calitate.

O pernă adaptată nevoilor tale este vitală pentru un somn sănătos. Oferă o gamă largă de perne realizate din materiale de calitate care vă vor scăpa de durerile de gât și omoplat, de alergii și de un somn nesatisfăcător. Pernele fabricate sunt hipoalergenice, economice și durabile. Umplutura din vată din fibră siliconică sintetică este roluită pentru o elasticitate corectă a pernei și pentru a evita aglomerarea. Sunt concepute să aibă o densitate constantă pe toată suprafața pentru o susținere corectă a gâtului.

Tipuri de perne:

perne sintetice

perne naturale

perne ergonomice

Tipuri de perne sintetice:

Există mai multe tipuri de fibre sintetice folosite pentru realizarea pernelor; fibrele au forme și proprietăți diferite:

fibrele siliconate păstrează aerul și îi oferă capacitate de izolare

microfibra sau nanofibra este foarte fină și imită puful de gâscă

Tipuri de perne naturale:

Există mai multe tipuri de materiale naturale folosite pentru realizarea acestora:

puf și pană de gâscă: Aceasta umplutură respiră și absoarbe transpirația. Penele de gâscă cresc fermitatea pernei. Puful de gâscă este materialul natural cel mai nobil. El dă reziliența, elasticitate și volum pernei

lână: are fermitate medie și reține bine forma. Astfel, perna de lâna poate fi o opțiune atât pentru cei care dorm pe perne tari, cât și pentru cei ce prefera o perna mai moale. Lâna este fibra de origine animala cea mai utilizata; în structura ei chimică complexa se găsesc peste 21 aminoacizi. Este recomandată și celor care transpira în mod excesiv deoarece lână are capacitatea de a absorbi umiditatea fără a se umezi. Fibrele de lână au un mecanism de auto-apărare care împinge umezeala către vârfurile acestora, de unde se evapora singură. Ceea ce înseamnă ca transpirația nu va ajunge niciodată in mijlocul pernei de lână.

bambus: folosită într-un anotimp călduros, perna de bambus își păstrează constant răcoarea, căldura eliberându-se intr-o secunda. Pernele de bambus au și un beneficiu cosmetic – bambusul conține pectina din miere care este foarte sănătoasa pentru piele și este folosita cu succes și în industria farmaceutica. Bambusul e cea mai mare specie de “iarba” de pe planetă. Crește uimitor de repede (unele varietăți cresc cu 50 de cm/zi), atinge înălțimea maxima în 3 luni și ajunge la maturitate în 3 – 4 ani. Fibra de bambus e cu 40% mai absorbantă decât cea din bumbac. Bambusul are și proprietăți antimicrobiene, nu sunt utilizate pesticide și îngrășăminte pentru culturile de bambus, procesarea este eco-friendly și se bazează doar pe abur și fierbere. Sunt ideale pentru persoanele care suferă de alergii și astm.

Umplutura poate fi realizată din:

Latex pentru o susținere perfectă

Spuma cu memorie de formă se adaptează perfect formei capului pentru relaxare și confort maxim. Acest material revoluționar ajută la prevenirea durerilor cervicale.

Piața și concurență

Cele mai importante sunt relațiile întreprinderii cu piața, întrucât în economia de piață, atât producătorul cât și consumatorul au posibilitatea de a alege în mod liber cât, unde și cum pot să ofere și respectiv să solicite, piața fiind aceea care stabilește ce se produce și cât se produce. Ca atare, întreprinderea, care are ca obiect de activitate producerea de bunuri și servicii destinate pieții, trebuie să cunoască anticipat nevoile reale ale societății, pe care i le poate indica piața. Întrucât, indiferent de profil, întreprinderea trebuie să se afle în contact direct cu piața, analiza condițiilor de piață prezintă deosebită importanță pentru prezentul și mai ales pentru viitorul ei, mecanismul pieței constituind “ barometrul” situației actuale și de perspectivă.

Piața acestor produse o reprezintă, îndeosebi, locuințele individuale, cu dormitoare generoase, hoteluri, dar și orice alt tip de locuințe care include dormitorul. Viteza de rotație a unor astfel de produse este destul de mare, căci și uzura este destul de rapidă. Ca urmare, într-un astfel de magazin clienții revin la intervale de câteva luni de la ultima vizită. Piața este deci suficient de mare iar pe măsură ce veniturile medii cresc, va crește și numărul clienților, căci nevoia de confort în dormitor este cea mai puternică în raport cu nevoia de confort pentru celelalte camere, cu alte destinații, din locuință.

Concurența o reprezintă, într-o oarecare măsură, raioanele specializate din hiper și supermarketuri. Varietatea produselor, ca și calitatea acestora este mult inferioară, iar diferențele de preț, în favoarea acestor produse nu pot compensa diferența de calitate și aspect, mult în favoarea produselor noastre.

Firma acoperă un segment important de piață în zona Transilvaniei, în zona Moldovei și în zona de Sud a României: București, Ploiești, având client importanți cum ar fi România Hipermarket (Cora) prin magazinele din toată țara.

Figura 3.2 Concurența în Romania

Desfacere și activitatea de marketing

Politica de promovare este realizata tot de către administratori. Aceasta se bazează pe existența unui site performant la care fac trimitere mesajele promoționale difuzate pe internet și pe site-urile de socializare. Utile sunt si panourile stradale care vor fi cele indoor, din preajma magazinului. Sunt realizați și fluturași, care vor fi distribuiți în oraș in mall-urile locale. Produsele sunt promovate pe site-urile sociale unde sunt anunțați periodic concursuri și tombole, premiile fiind produsele cele mai noi. Produsele sunt prezentate într-un catalog, tipărit pe hârtie, dar și virtual, care poate fi accesat pe site-ul de pe internet, dar și pe site-urile sociale ale socieții.

Clienți / segment de piață

S.C. Luxman S.R.L se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25-60 de ani și un nivel de venituri dinspre medii spre ridicat – femei moderne, independente care adoră să-și decoreze casele/dormintoarele într-o manieră „fashionable”. Trebuie să menționă și o altă categorie de clienți și anume hotelurile de lux unde administratorii vor să ofere/decoreze camerele hoteliere cu materiale/decor de înaltă calitate, aici putem aminti cu mândrie ca ”JW MARRIOTT Bucharest Grand Hotel” a ales produsele Luxman.

Analiza evoluției poziției financiare

În cadrul analizei de ansamblu a poziției financiare se urmăresc aspect privind evoluția și structura elementelor de creanțe, datorii si capitaluri proprii.

Analiza evoluției poziției financiare se determină cu ajutorul indicilor cu bază în lanț, calculați pentru elementele de creanțe, datorii și capitaluri proprii așa cum se prezintă în Anexa 1 ”Analiza evoluției creanțelor și datoriilor”.

Analiza evoluției creanțelor

Din analiza structurii bilantiere privind creanțele, dar și a notei explicative numărul 5, constatăm că la nivelul societații analizate avem:

Creanțe comerciale;

Avansuri plătite;

Sume de incasat de la entitățile din grup;

Sume de incasat de la entitățile asociate;

Creanțe rezultate din operațiunile cu instrumente derivate;

Alte creanțe.

Fig.3.3. Evoluția creanțelor la S.C. Luxman S.R.L

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor și a datoriilor”

Analiza evoluției creanțelor comerciale necesită o analiză în funcție de două aspecte:

Din punct de vedere extensiv, aspect care pune în evidență creșterea sau scăderea activității comerciale, care pune în evidență prin ritmul modificării creanțelor comerciale (ICC)

Din punct de vedere intensiv, aspect care arată eficiența mediului de gestionare a creanțelor comerciale ( analiza corelativă între creanțe comerciale și cifra de afaceri netă).

Analizând ritmul modificării creanțelor utilizând graficul de mai sus și informațiile furnizate de nota 5 ,,Situația creanțelor si a datoriilor” constatăm următoarele:

Pune în evidența dinamica evolutiei creanțelor comerciale.

În urma analizei acestor creanțe, observăm că acestea, pe perioada analizată au o tendință de scădere în anul 2013 față de anul 2012.

Printr-o analiză extensivă putem obține:

Tabelul ???

Analiza ritmului de modificare al creanțelor comerciale

Printr-o analiza de tip intensiv putem obține:

În anul 2012, Icc= 90,42%<100, Ica=102,88>100%, și vom calcula viteza de rotație a creanțelor Kcc= 1.13%, în cazul acesta avem o situație favorabilă, aceast aspect se datorează creșterii încasăriilor.

În anul 2013, Icc=116,89%>, Ica=87%<100, și vom calcula viteza de rotație a creanțelor comerciale Kcc=0,74%, in cazul acesta avem o situație nefevorabilă, aceast aspect se datoreaza scăderii semnificative a incasărilor. Dacă în perioada anterioară am avut o creștere, în 2012- 2013 se înregistrează o diminuare semnificativă a vânzărilor.

Comparând cele două perioade vedem că în anul 2012 avem o situație mai favorabilă decât în perioada următoare, aceasta datorită unei mai bune gestionări ale creanțelor comerciale.

Analiza evoluției altor creanțe:

În categoria altor creanțe intră:

Creanțe în legatură cu personalul

Creanțe în legătură cu bugetul statului

Alte creanțe ( debitori diverși etc.)

Analiza evoluției altor creanțe este reprezentată pe seama Sumelor de încasat de la societățile asociate.

Tabelul ????

Analiza dinamici altor creanțe

Analiza evoluției trezoreriei

Trezoreria S.C Luxman S.R.L este reprezentată de casă și conturile la bănci.

Tabelul ????

Analiza dinamicii numerarului din casă și conturile la bănci

Analiza cheltuielilor în avans, constă în alte cheltuieli în avans care în anul 2011 și anul 2012 are un nivel constant, valoarea lor este 500 lei. În anul 2013 crește la 637 lei, adică valoarea lor crește cu 27%.

Analiza evoluției datoriilor

Datoriile S.C Luxman S.R.L sunt reprezentate de:

Datorii sub un an,

Datorii comerciale – furnizori,

Datorii cu personalul salariat,

Datorii la bugetul statului,

Alte datorii.

Evoluția datoriilor din total și pe elemente componente este redată în graficul de mai jos:

Fig.3.4. Evoluția datoriilor la S.C. Luxman S.R.L

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creanțelor si a datoriilor”

Pe baza graficului de mai sus, precum și informațiile luate din Anexa 1 “ Analiza creanțelor și datoriilor” pe perioada analizată considerăm următoarele :

Datoriile sub un an, descresc de la un an la altul, plecând de la valoarea de 183.687 lei în anul 2011, în anul 2012 este 167.611 și ajungând la valoarea de 98.165 lei în 2013, având un procentaj de 96,7% în anul 2012, respectiv 55,27% în anul 2013.

Datoriile comerciale-furnizori, acestea sunt în întregime sub un an și sunt reprezentate de datorii față de furnizori.

Analiza datoriilor comerciale este redată în tabelul urrmător:

Tabelul ???

Analiza dinamicii datoriilor comerciale (DC) sub 1 an

Datoriile față de stat sunt în întregime angajate pe o perioadă de sub un an și din punct de vedere al naturii sunt reprezentate la nivelul S.C. LUXMAN S.R.L de obligații către următoarele destinații:

Taxe salariale și alte contribuții sociale;

Impozit pe profit;

TVA de plată;

alte taxe datorate.

Tabelul ???

Analiza dinamicii datoriilor față de stat (DS) sub 1 an

Analiza evoluției capitalurilor proprii

Toate capitalurile societații analizate sunt reprezentate de capitaluri proprii, neexistand angajări de către stat în capitalul entitații.

Evoluția capitalurilor proprii pe perioada analizată este reprezentată astfel:

Fig.3.5. Analiza evoluției capitalurilor proprii

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor si a datoriilor”

Din graficul de mai sus se poate observa o fluctuație ușoară a capitalurilor proprii pe toată perioada analizată.

Un rol important în analiza capitalurilor proprii revine ,, Situației modificării capitalului propriu,,.

Creșterea capitalului cu 3% în anul 2012 se datorează creșterii sumelor rezervelor.

În anul 2013 are loc o scădere a capitalului propriu cu 6%.

Aplicarea procedeului substituțiilor înlanțuite

Ne propunem analiza gradului de îndatorare al societății utilizând modelul de analiză:

Abaterea absolută a fenomenului:

△G î= Gî1 – Gî0 = 55.27% – 99.69% = -44.42%

Gradul de îndatorare al societății scade în anul 2013 cu 44.42%.

Influențele factorilor

△G î(CPR) =×100 – ×100 = ×100 – ×100 =

91.08% – 33.03% = 58.05%

Gradul de îndatorare a crescut în anul 2013 față de anul anterior cu 2.08%, datorită scăderii capitalului propriu cu 31.809 lei.

Gradul de îndatorare a scăzut în anul 2013 cu 13.63%, datorită scăderii datoriilor totale cu 79.446 lei.

Verificarea relației de adevăr

-44.42% = 58.05% – 13.63%

Analiza structurii poziției financiare

Ratele interne de structură ale creanțelor sunt reflectate în graficul de mai jos:

Fig.3.6. Ratele interne ale creanțelor la S.C. Luxman S.R.L.

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor si a datoriilor”

Din analiza ratelor interne ale creanțelor putem constata următoarele:

Ponderea cea mai importantă o dețin creanțele comerciale. Ratele creanțelor comerciale scad în anul 2012 la 51,96%, fapt ce se datorează creșterii ponderii sumelor de încasat de la entitățile asociate.

Concluzii!!! Are loc o scădere a ponderii creanțelor comerciale în totalul creanțelor pe fondul creșterii ponderii sumelor de încasat de la entități asociate.

Ratele interne de structură ale datoriilor după cum se poate observa în figura următoare:

Fig.3.6. Ratele interne ale datoriilor pe termen scurt

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor si a datoriilor”

Pe locul întai cu ponderi în scadere de la 26,19% in 2011, la 16,25% în anul 2013 se află datoriile pe termen scurt.

Pe locul al doilea se află datoriile către furnizori, care scad în 2012 la 54,73% și cresc în anul 2013 la 72%.

Ratele interne de structură ale capitalurilor proprii.

Capitalul propriu a societății este alcătuit din rezerve și capital social, la societatea analizată graficul de mai jos arată astfel:

Fig.3.6. Ratele interne ale capitalurilor proprii

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor si a datoriilor”

Din graficul de mai jos se observă o creștere a capitalului propriu de la un an la altul, în anul 2011 valoarea lor este 73,81%, în anul 2012 ajungând la valoarea 75,17% iar în anul 2013 ajunge la o valoare de 83,75%.

Analiza gestiunii resurselor controlate

Calculul și analiza modului de gestionare a resurselor controlate de entitate presupune calculul vitezelor de roatație pentru principalele elemente de creanțe, datorii si capitaluri proprii, dar și pe elemente componente ale acestora astfel: Viteza de rotație a creanțelor, Viteza de rotație a datoriilor si Viteza de rotație a capitalurilor proprii.

Viteza de rotație a creanțelor

Ca număr de rotații :

,

arată ritmul de încasare a creanțelor comerciale (CC)

Ca durată în zile:

,

reprezintă durata teoretică de recuperare a creanțelor comerciale

Ca valoare, viteza de rotație a creanțelor se situează sub media de 12 rotații pe an, pe toată perioada analizată.

Viteza de rotație a creanțelor pe perioda 2011-2013 fluctuează pe întreaga periodă analizată, astfel viteza de rotație în 2012 crește cu 0,3%, scăzând la valoarea de 0.74 în anul 2013.

Fig.3.7. Viteza de rotație a creanțelor comerciale ca număr de rotații

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor si a datoriilor”

Fig.3.8. Viteza de rotație a datoriilor ca durată în zile

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor si a datoriilor”

Viteza de rotație a datoriilor

Ca număr de rotații:

,

viteza de rotație a datoriilor totale exprimă ritmul de încasare al datoriilor totale (DT)

Ca durată în zile:

,

arată viteza de rotație a datoriilor totale reflectă durata medie de plată a datoriilor totale din cifra de afaceri.

Aceasta înregistrează fluctuații de la un an la altul, crește în fiecare an cu aproximativ 10-20%, ajungând în anul 2013 la valoarea de 1.58.

Fig.3.9. Viteza de rotație a datoriilor ca număr de rotații

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor si a datoriilor”

Fig.3.10. Viteza de rotație a datoriilor ca durata în zile

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor si a datoriilor”

Pe toate perioada analizată comparând viteza de rotație a creanțelor cu viteza de rotație a datoriilor considerăm că, viteza de rotație a creanțelor este superioară vitezei de rotație a datoriilor în anul 2012 în timp ce în anii 2011 și 2013 scade sub nivelul vitezei de rotație a datoriilor. Această situație reflectă o gestionare mai eficientă a raportului creanțe/datorii în anul 2012 și în anii 2011 și 2013 mai puțin eficientă.

Viteza de rotație a capitalurilor proprii

Ca număr de rotații:

,

aceasta arată numărul de rotații efectuate de capitalurile acționarilor (CPR) pentru a realiza o anumită cifră de afaceri (CAN)

Ca durată în zile:

,

Aceasta arată durata medie, exprimată în zile de înlocuire a capitalurilor acționarilor prin cifra de afaceri netă realizată de societate anual.

Capitalurile proprii înregistrează schimbări nesemnificative pe întreaga perioadă analizată, astfel de la valoarea de 0,86 în anul 2011 ajunge la valoarea de 0,99 în anul 2012 și ajungând 0.92 în anul 2013.

Fig.3.11. Viteza de rotație a capitalurilor proprii ca durată în zile

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor si a datoriilor”

Fig.3.12. Viteza de rotație a capitalurilor proprii ca număr de rotații

Sursa: prelucrări pe baza Anexei 1 „Analiza creantelor si a datoriilor”

Concluzii generale!!! Structura financiară reflectă o stare bună atât la nivelurile generale cât și la nivelurile detaliate de analiză. Apelarea la surse financiare bancare se face într-o masură redusă, punându-se accent pe sursele proprii de finanțare.

ANALIZA SWOT

A S.C LUXMAN S.R.L

Concluzii

Bibliografie

Monica, V. A. (2012), Analiza financiară a entității economice, Ed. Risoprint, Cluj Napoca

Crecană C. (2002) Analiza Afacerilor, Ed. Economico, București

Dicționarul explicativ al limbii române ,1975)

Maria N.(2003), Diagnostic economic, Editura Economică, București

Dumitru M.(1994), Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart, București,

Ion P.și Melania M(2009), Analiză economico-financiară: elemente teoretice și studii de caz, Editura Mirton, Timișoara

Petrescu S.(2010), Analiză și diagnostic financiar-contabil, Editura CECCAR, București,

Victoria B.(1004), Bazele contabilității contemporane, Editura Universității din Oradea,

Negescu I., Negescu M. (1999), Contabilitatea întreprinderii, Tribuna Economică,

Sorin B. (2012), Analiza financiară a entității economice, Ed. Risoprint, Cluj Napoca

Cotleț D, Cotleț B.(2009), Teoria și practica situațiilor financiare, Editura Mirton Timișoara,

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap5

Bibliografie

Monica, V. A. (2012), Analiza financiară a entității economice, Ed. Risoprint, Cluj Napoca

Crecană C. (2002) Analiza Afacerilor, Ed. Economico, București

Dicționarul explicativ al limbii române ,1975)

Maria N.(2003), Diagnostic economic, Editura Economică, București

Dumitru M.(1994), Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart, București,

Ion P.și Melania M(2009), Analiză economico-financiară: elemente teoretice și studii de caz, Editura Mirton, Timișoara

Petrescu S.(2010), Analiză și diagnostic financiar-contabil, Editura CECCAR, București,

Victoria B.(1004), Bazele contabilității contemporane, Editura Universității din Oradea,

Negescu I., Negescu M. (1999), Contabilitatea întreprinderii, Tribuna Economică,

Sorin B. (2012), Analiza financiară a entității economice, Ed. Risoprint, Cluj Napoca

Cotleț D, Cotleț B.(2009), Teoria și practica situațiilor financiare, Editura Mirton Timișoara,

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap5